CONCEPTUL

DE BACTERIE

Conceptul de bacterie trebuie definit în funcție de organizarea de tip

procariot şi numai prin antiteză cu celula eucariotă.
 OBIECTUL DE STUDIU
AL MICROBIOLOGIEI

biologia microorganismelor
= forma, structura organisme mici,
şi activitatea fiziologică vizibile doar la
a acestora; microscop;
micros (gr.) = mic,
Obiectul de studiu bios (gr.) = viață,
logos (gr.) = ştiință;

Microorganismele
 OBIECTUL DE STUDIU
AL MICROBIOLOGIEI

microbiologie
= ştiința despre organisme cu viață scurtă

„microb” în special microorganism patogen,

(1878, nu este un termen ştiințific
Sedillot)
 OBIECTUL DE STUDIU AL
MICROBIOLOGIEI
Noţiunea de microorganism reuneşte un grup foarte vast,
heterogen, de organisme diferite ca poziţie sistematică.

dimensiuni
microscopice
[µm (10-6m)]

o serie de
organizare în
general caractere structură
unicelulară: comune internă
ücelule de în general
tip procariot
simplă
ücelule de
tip eucariot;
 OBIECTUL DE STUDIU AL
MICROBIOLOGIEI
diferită
activitatea biologică
tică
diversă
sistema
poziția
Heterogenitatea
microorganismelor

morfologia şi structura
internă sunt de
asemenea diverse
 MICROORGANISMELE

l u le • Eubacterii
ce ote • Cianobacterii

c a r i • Actinomicete
p r o • Arhebacterii

• Fungi microscopici
celul
euca e
• levuri
• mucegaiuri
riote • Alge microscopice
• Protozoare
VIRUSURILE ȘI ENTITĂȚILE SUBVIRALE

virusurile entităţile moleculare

infecţioase cu organizare
subvirală
(viroizii şi prionii)
DIVIZIUNILE MICROBIOLOGIEI

criterii taxonomice (bacteriologie, virologie, algologie,

micologie, protozoologie)

criterii funcţionale (fiziologia, biochimia, ecologia, genetica

microorganismelor)

mediul din care provin microorganismele (microbiologia

solului, hidromicrobiologia, geomicrobiologia)

aplicaţiile practice ale diferitelor categorii de

microorganisme (microbiologie industrială, medicală,
biotehnologie)
 ROLUL MICROORGANISMELOR

, N , S , F e, P
l o r î n n atură: C l i z area
m e nt e e , f e r t i
l ele anic
• Circuitu nerea materiei org
D es c o m pu buni)
În natură • t r o l , c ă r
solului m i n t e u tile (pe
a re a d e zăcă
• Form
POZITIV
i c ă , la ctică –
l c o o l i c ă, ac e t
e r e ) , a c idului
Fe r m e n t ația a o o l u l u i ( vin, b
• p â inii, al c r ă t urilor
c a r e a e , m u
fabri d u s e l o r lactat i otice
În industrie și e t i c , p r o ș i a n t i b
ac e v i t a mine
z ă d
agricultură •Biosinte a de îngrășăminte
re
•Produce
 ROLUL MICROORGANISMELOR

a l i m e n t elor
area
• Degrad e t a l e l o r m a te ri a l elor
C or o z i u nea m a n ă a h â rtiei,
• icrob i
t er i o ra r e a m
f i b r e l o r t extile
• De , c a u c i u cului,
plastice

NEGATIV
n i s m elo r:
or ga
re a de boli
•Produce
,
• umane
,
• animale
e.
• vegetal
 CONCEPTUL DE BACTERIE

Caracterul Procariote Eucariote

Dimensiuni Foarte mici, 1-10µm; Celule mai mari, 10-100 µ; unele sunt
microorganisme; cele mai multe sunt unităţi
de structură ale organismelor de talie mare
Peretele Prezent constant la bacterii, cu o Există diferenţe între celulele animale
celular structură caracteristică; în (delimitate doar de membrană celulară, fără
compoziţia peretelui intră perete celular) şi celulele vegetale sau ale
constant mureina (marker fungilor, la care peretele celular este prezent
biochimic al celulei bacteriene). şi are o compoziţie chimică variată
(celuloză, polioze, Si).
Membrana Structural asemănătoare cu cea a Celulele animale au membrana caracterizată
plasmatică eucariotelor, cu particularităţi: printr-o mare plasticitate, capabilă de
- permeabilitate selectivă; endocitoză (fagocitoză sau pinocitoză). Cele
- bacteriile dispun de sisteme vegetale şi fungii au membrana acoperită de
membranare de transport peretele celular rigid, care îi anulează
activ. proprietăţile speciale.
 CONCEPTUL DE BACTERIE
Citoplasma În stare de gel permanent; în lipsa Există o permanentă tranziţie
membranelor interne şi a curenţilor reversibilă gel ↔ sol, curenţi
citoplasmatici menţine intacte citoplasmatici şi structuri
structurile intracelulare; membranare intracelulare.
schimburile dintre celula bacteriană
şi mediul extracelular se fac direct,
fără necesitatea unei circulaţii
interne a substanţelor.

Organitele Lipsesc la procariote. Mitocondriile sunt esenţiale şi

celulare tip perfect delimitate; cloroplastele
mitocondrii și sunt prezente la plantele capabile
cloroplaste de fotosinteză.
 CONCEPTUL DE BACTERIE
Structura şi Organizarea materialului genetic, sediul acestuia
funcţiile şi raportul cu citoplasma
materialului PK nu prezintă un nucleu propriu-zis; informaţia
genetic genetică bacteriană esenţială (nucleosom), e
neprotejată de o membrană. Este o moleculă de
ADN dublu catenară (d.c.), circulară, covalent
închisă (ccc); informația accesorie (plasmidele), e
reprezentată de molecule mici de ADN d.c ccc.
Mecanismul replicării materialului genetic
Replicare de tip semiconservativ: se desfac cele
două catene de ADN, fiecare catenă separat fiind
folosită pentru sinteza unei catene complementare.
Sediul şi mecanismul traducerii informaţiei
genetice
Informaţia genetică e tradusă în citoplasmă la
nivelul ribozomilor 70S. Ea e înscrisă continuu în
cadrul moleculei de ADN, prin transcrierea ei
rezultă un ARN mesager şi prin traducere
proteinele.
Organizarea materialului genetic, sediul acestuia
şi raportul cu citoplasma
Informaţia genetică e disociată în nucleu şi în
organitele celulare (mitocondrii şi cloroplaste).
Materialul nuclear are membrană nucleară dublu
stratificată şi este organizat în cromozomi.
Informaţia din organite este protejată prin
membranele organitelor respective și este sub
formă de molecule de ADN d.c. ccc.
Mecanismul replicării materialului genetic
Informaţia genetică nucleară urmează procesul
caracteristic de mitoză, informaţia din organite se
replică semiconservativ.
Sediul şi mecanismul traducerii informaţiei
genetice
Informaţia genetică nucleară este tradusă la
proteine la nivelul ribozomilor 80S din
citoplasmă, iar cea a organitelor la nivelul
respectiv cu ajutorul ribozomilor 70S.
Eucariotele prezintă o structură discontinuă a
informaţiei genetice.
 Structura unei bacterii
Image by Mariana Ruiz Villarreal (http://historyoftheuniverse.com/index.php?p=proks.htm)
 CONCEPTUL DE BACTERIE
Tipul de - Diviziunea simplă, simetrică: celula Există un aparat mitotic, care
multiplicare creşte progresiv până la un punct asigură repartizarea informaţiei
critic, apoi se divide formând două genetice în cadrul mitozei, cu faze
celule fiice identice; caracteristice.
- Diviziunea asimetrică prin
înmugurire;
- Diviziuni multiple prin fragmentare
la bacteriile filamentoase.
Lipseşte aparatul mitotic, repartizarea
egală a informaţiei genetice este
asigurată de mezozomi.
Procesele de Sunt absente; există procese de Procesele de sexualitate sunt
sexualitate protosexualitate, care constau în frecvente, caracterizate prin
transferul de material genetic de la o formarea gameţilor haploizi,
celulă donatoare (♂) la o celulă precedată de meioză; zigotul care
acceptoare (♀), cu formarea unei rezultă prin unirea gameţilor este un
celule numită merozigot (zigot zigot propriu-zis, diploid (2n).
parţial).
 CONCEPTUL DE BACTERIE

Mecanismele Transferul de material genetic se face Prezintă fuziunea gameţilor, care

de trasfer de intraspecific, interspecific, chiar este intraspecifică, urmată de
material intergeneric, prin: fuziunea nucleară.
genetic - conjugare bacteriană
- transformare bacteriană
- transducţie fagică
Mecanisme de Datorită existenţei peretelui celular, Celulele animale se infectează cu
infectare cu infectarea bacteriilor cu un bacteriofag virusurile integrale prin
virusuri în specific se face prin injectarea endocitoză, formând o vacuolă
condiţii genomului fagic în celula bacteriană, derivată din membrană.
experimentale învelişul proteic rămânând la exterior. Celulele vegetale se pot infecta cu
virusuri integrale doar după
lezarea mecanică a peretelui
celular.
 CONCEPTUL DE BACTERIE
Sensibilitatea la Penicilina inhibă sinteza mureinei din Penicilina
diferite structura peretelui celular bacterian. Eucariotele sunt rezistente, nu au mureină.
substanţe Bacteriile sunt sensibile. Cloramfenicolul, tetraciclinele,
inhibitoare Cloramfenicolul, tetraciclinele, streptomicina
streptomicina acţionează la nivelul Eucariotele sunt rezistente, deoarece
ribozomilor 70S. ribozomii lor 70S sunt protejaţi de
Bacteriile sunt sensibile. membranele organitelor în care se găsesc
Cicloheximida acţionează la nivelul (mitocondrii, cloroplaste).
ribozomilor 80S. Cicloheximida
Bacteriile sunt rezistente. Eucariotele sunt sensibile.
Capacitatea de a Pot forma asociaţii pluricelulare, nu Uneori celulele eucariote constituie
forma organisme pluricelulare, dar celulele își organisme unicelulare, dar de cele mai
organisme păstrează individualitatea. multe ori formează organisme multicelulare.
multicelulare
Capacitatea de Doar formarea sporilor de rezistenţă Au capacitate mare de diferenţiere, de la
diferenţiere reprezintă o formă primitivă de structurile sexuale până la celule înalt
celulară diferenţiere. diferenţiate, ca neuronul.
 Forma celulelor bacteriene
 este controlată genetic;
 este în strânsă corelație cu peretele celular;
 forma celulară caracteristică unei specii date este predominantă
în populația bacteriană dintr-o cultură pură;
 este un criteriu taxonomic important;

 se apreciază în următoarele condiții:

Ø în culturi pure, în condiții artificiale, de laborator;
Ø în culturi bacteriene tinere, aflate în faza activă de creştere; în
culturile îmbătrânite apar forme aberante necaracteristice
(filamentoase, ramificate), datorită degenerării celulare;
Ø în culturi aflate în condiții de cultură corespunzătoare: medii
de cultură adecvate, condiții optime de pH, temperatură,
concentrație a oxigenului; în condiții improprii de cultivare
apar acțiuni nocive, care determină alterări ale formei şi
morfologiei bacteriene.
 Principalele tipuri morfologice bacteriene
ü forma sferică (sferoidală) - celule izodiametrice numite coci (coccus
(lat.) = sămânță); cocii pot fi:
q perfect sferici – ex. Staphylococcus aureus
q uşor ovoidali – ex. Streptococcus pyogenes
q coci lanceolați – ex. Streptococcus pneumoniae
q coci cu aspect reniform – ex. Neisseria meningitidis

ü forma sferic – ovalară, intermediară între coci şi bacili - cocobacili -

ex. Pasteurella pestis
ü forma cilindrică, alungită, de bastonaş drept sau uşor curbat - bacili;
aceştia pot avea:
q extremitățile rotunjite – ex. Bacillus subtilis
q extremitățile drepte – ex. Bacillus anthracis
q extremități în formă de pişcot sau măciucă – ex. Corynebacterium
diphteriae
q extremități ascuțite (fusiforme) – ex. Fusobacterium fusiforme
 Principalele tipuri morfologice bacteriene

ü forma spiralată, elicoidală, care prezintă câteva subtipuri:

q vibrionul, cu formă de virgulă sau semilună – ex. Vibrio cholerae
q spirilul, cu mai multe ture de spiră rigide – ex. Spirillum volutans
q spirocheta, cu mai multe ture de spiră flexibile – ex. Treponema
pallidum

ü forma filamentoasă, constituită din filamente lungi şi ramificate,

asemănătoare unor micelii, întâlnită la actinomicete (bacterii
asemănătoare cu fungii) - ex. Actinomyces israeli
ü forma pătrată - caracteristică unor bacterii incluse în genul
Quadra, evidențiate în unele ape hipersaline din Sinai (Walsby,
1980); formează placarde de 8-16 pătrate cu latura între 1,5 şi
11µm, cu o grosime inegală.
MORFOLOGIA BACTERIILOR. COCII

COCI ÎN COLONIE (imagine electronomicroscopică)

http://www.bacteria-world.com/cocci-bacteria-colony.htm
MORFOLOGIA BACTERIILOR. COCII

COCI (IMAGINE LA MICROSCOPUL OPTIC CU IMERSIE)

http://iws.collin.edu/jbeck/Prokaryotesweb/Page.html
MORFOLOGIA BACTERIILOR. BACILII

BACILI (IMAGINE LA MICROSCOPUL OPTIC)

http://www.visualphotos.com/image/1x7915933/gram_positive_bacteria_bacilli
MORFOLOGIA BACTERIILOR. BACILII

Clostridium tetani
http://www.buddycom.com/bacteria/gpr.html
 MORFOLOGIA BACTERIILOR. BACILII

BACILI - IMAGINE ELECTRONOMICROSCOPICĂ

http://caur.uga.edu/bacteria.jpg
MORFOLOGIA BACTERIILOR.
BACTERII SPIRALATE

VIBRIONI
http://microbewiki.kenyon.edu/index.php/Vibrio
MORFOLOGIA BACTERIILOR.
BACTERII SPIRALATE

BACTERII SPIRALATE
http://iws.collin.edu/jbeck/Prokaryotesweb/Spirillum100x.jpg;
http://www2.bakersfieldcollege.edu/bio16/4__microscopy_.htm
 Gruparea bacteriilor
 Modul de grupare a doi sau mai mulți indivizi bacterieni depinde de
orientarea în spațiu a planurilor de diviziune succesive.
Gruparea cocilor
♦ indivizi izolați (cocul simplu)
♦ diplococi – celulele rămân grupate câte două - ex. Streptococcus
pneumoniae, Neisseria meningitidis
♦ streptococi – şiraguri de celule de dimensiuni variabile - ex.
Streptococcus pyogenes
♦ tetradă - grupări de 4 celule - ex. Micrococcus tetragenes
♦ sarcină - grupări de celule cu o simetrie cubică - ex. Sarcina flava
♦ stafilococi - grupări celulare asemănătoare cu un ciorchine - ex.
Staphylococcus aureus
Gruparea bacteriilor

Gruparea bacililor
♦ Bacilii izolați (bacilul simplu)
♦ diplobacil - celulele rămân grupate câte două - ex. Klebsiella
pneumoniae
♦ streptobacil - mai multe celule rămân unite - ex. Bacillus
cereus
♦ grupări sub forma literelor V, M ori sub formă de armonică
sau palisadă – după diviziune celulele rămân împreună câte
două sau mai multe, aşezate una față de cealaltă sub un unghi
ascuțit sau de 180 grade - ex. Corynebacterium diphteriae
 MORFOLOGIA BACTERIILOR. COCII

http://www.globalspec.com/reference/54399/203279/exercise-2-introduction-to-the-microscope-
and-comparison-of-sizes-and-shapes-of-microorganisms
MORFOLOGIA BACTERIILOR. COCII

http://www2.bakersfieldcollege.edu/bio16/4__microscopy_.htm
 MORFOLOGIA
BACTERIILOR

http://www.tabletsmanual.com/wiki/read/bacte
rial_diseases
MORFOLOGIA ȘI GRUPAREA BACTERIILOR

deltabiology.com/wp-content/uploads/2011/07/various_shapes_of_bacteria.gif
http://
MORFOLOGIA ȘI GRUPAREA BACTERIILOR

http://www.pc.maricopa.edu/Biology/rcotter/BIO%20205/LessonBuilders/Chapter%204%20LB/Ch4Lessonbuilder10.html
ANATOMIA CELULEI BACTERIENE

http://biolearn-learn.blogspot.ro/2011/08/cell-structure-of-bacteria.html
 ANATOMIA CELULEI BACTERIENE

 organizarea internă a bacteriilor a fost mult timp controversată, existând opinia că

celulele bacteriene ar fi lipsite de o structură internă sau ar avea una foarte
rudimentară;
 constituenții celulari, în funcție de poziționarea lor față de peretele celular, sunt:
v extraparietali:
capsula bacteriană,
stratul mucos,
flagelii,
pilii,
fimbriile,
v intraparietali:
o membrana citoplasmatică,
o mezosomii,
o citoplasma,
o nucleosomul,
o plasmidele,
o ribozomii,
o vacuolele,
o incluziile,
o endosporul.
 PERETELE CELULAR BACTERIAN

 structură de înveliş bine definită, în general rigidă, care delimitează celula

bacteriană; reprezintă 20 – 40% din greutatea uscată a celulei bacteriene;
 grosimea peretelui celular este de 15 – 35nm;
 în funcție de prezența şi particularitățile de structură ale peretelui celular, în
regnul Prokaryotae se disting 4 categorii de bacterii:
 Firmacutes (firmus (lat.) = tare, cutis = înveliş), bacterii cu perete celular
gros, rigid, fără membrană externă, caracteristic bacteriilor Gram (+);
 Gracilicutes (gracilis (lat.) = subțire, fin), bacterii cu perete celular
subțire, cu o membrană externă, caracteristic bacteriilor Gram (-);
 Mollicutes sau Tenericutes (mollis, tener (lat.) = moale) bacterii din
grupul Mycoplasma, lipsite de perete celular;
 Mendosicutes (mendosus = o structură cu defecte), cu bacterii din grupul
Archaea, cu un perete celular atipic, cu pseudomureină.
 PERETELE CELULAR BACTERIAN
LA BACTERIILE GRAM POZITIVE

 gros (15 – 30 nm), rigid;

 componenta esențială, mureina (peptidoglican, glicopeptid,
mucopeptid, glucozaminopeptid), reprezintă 80 – 90% din structura
peretelui şi îi asigură rigiditatea; e sensibilă la acțiunea enzimei lizozim,
e alcătuită din:
 Componenta glicanică - lanțuri paralele polizaharidice, alcătuite
prin legarea alternativă a două zaharuri aminate: N-acetil-D-
glucozamină şi acidul N-acetilmuramic;
 Componenta peptidică - tetrapeptid, cu o compoziție în aminoacizi
variabilă în funcție de specie, care conține L-alanină, D-alanină, D
-glutamină, L-lizină;
 sacul mureinic are o structură tridimensională, cu multe lanțuri
glicanice;
 la exteriorul stratului de mureină sunt prezenți acizii teichoici (teichos
(gr.) = zid), polizaharide specifice, sub forma unor molecule polimerice
lungi, flexibile, cu aspect tubular, polimeri de tipul poliribitol-fosfat şi
1,3 poliglicerol-fosfat, legați covalent de stratul de mureină.
PERETELE CELULAR BACTERIAN LA BACTERIILE GRAM
POZITIVE
PERETELE CELULAR BACTERIAN
LA BACTERIILE GRAM NEGATIVE

 perete celular subțire (8 – 12 nm), cu un strat fin de mureină sensibil la

lizozim;
 mureina reprezintă doar 2,5 – 10% din greutatea uscată a peretelui, sacul
mureinic este un monostrat molecular, cu structură similară cu cea a
bacteriilor Gram pozitive şi fără acizi teichoici;
 componenta peptidică a peretelui bacteriilor Gram negative conține acid
diaminopimelic (derivat al lizinei) în locul L-lizinei;
 stratul de peptidoglicani este aderent la membrana citoplasmatică,
formând împreună cu aceasta membrana internă; la exterior stratul de
peptidoglicani prezintă o membrană externă, cu o grosime de 6 – 20 nm,
care nu e sensibilă la lizozim, ci la EDTA (etilen-diamino-tetraacetat) 30%;
 între cele două membrane se delimitează spaţiul periplasmic, care
cuprinde stratul de peptidoglicani.
 Membrana externă, cu o structură similară cu cea a membranei
citoplasmatice, cuprinde:
 fosfolipide (35%) - dublu strat;
 proteine (15%);
 lipopolizaharide (50%) (LPS) - prezintă trei porțiuni; joacă rol de
endotoxină și de antigen somatic (O).
PERETELE CELULAR BACTERIAN LA BACTERIILE GRAM
NEGATIVE
COMPONENTELE INTRAPARIETALE
Membrana citoplasmatică

 acoperă de jur împrejur citoplasma bacteriană, separând-o de suprafața

internă a peretelui celular;
 grosimea membranei este de 7 – 10 nm;
 la microscopul electronic apare ca o structură tristratificată, cu două
straturi întunecate (electronodense), între care se găseşte un strat mai
clar, mai puțin electronodens; modelul ”mozaicului fluid”
 Structura membranei:
 Fosfolipidele – în dublu strat, cu grupările:
▪ hidrofobe nepolare față în față, reprezentate de doi acizi graşi;
▪ hidrofile polare, reprezentate de o grupare fosfat, orientate spre
mediile apoase externe sau interne ale celulei;
 Proteinele - inclavate în dublul strat de fosfolipide;
 Glucidele - slab reprezentate în structura membranei plasmatice, sub
formă de: glicoproteine, glicolipide.
Membrana celulară bacteriană

http://micro.magnet.fsu.edu/cells/plasmamembrane/plasmamembrane.html
 Citoplasma bacteriană

 sistem coloidal complex, corespunde stării fizice de gel;

 este formată din proteine, glucide, lipide, apă şi substanțe minerale;
 în citoplasmă se găsesc: materialul nucleosomal, mezosomii, ribozomii,
incluziile, vacuolele;
 starea de gel permanent are ca rezultat o imobilitate a conținutului celular în
lipsa curenților citoplasmatici şi reprezintă o condiție indispensabilă a
nemiscibilității nucleosomului cu citoplasma, având în vedere lipsa
membranelor intracelulare;
 aspectul citoplasmei variază în funcție de vârsta celulei bacteriene şi de
condițiile de cultivare:
 la celulele tinere (culturi de 24 – 48 h) şi în condiții favorabile de mediu,
citoplasma aderă strâns de membrana citoplasmatică şi este densă, omogenă,
fin granulară (datorită ribozomilor), intens colorabilă cu coloranți de anilină;
 la celulele îmbătrânite şi în condiții nefavorabile de mediu, citoplasma îşi pierde
treptat afinitatea pentru coloranții bazici şi capătă un aspect granular,
neomogen, cu multiple vacuole.
Nucleosomul bacterian

 Materialul genetic bacterian:

 nucleosomul, numit şi nucleoid, material nuclear, echivalent nuclear,
genofor, care corespunde din punct de vedere funcțional cromozomului;
 plasmidele, care poartă gene accesorii.
 Nucleosomul bacterian
 formă primitivă de organizare a nucleului, lipsită de membrană nucleară,
inclavată direct în citoplasmă, într-o zonă numită nucleoplasmă;
 materialul nuclear apare sub diferite forme: sferică, ovalară, de halteră, de
bastonaş, reprezentând 5 – 16% din volumul celulei;
 extras prin metode speciale din celula bacteriană, sub forma unui corpuscul
dens şi compact, nucleosomul s-a dovedit a fi alcătuit dintr-o singură
moleculă de ADN, dublu catenară, circulară, covalent închisă, cu o lungime
de aproximativ 1400 µm şi diametrul de 2,5 nm;
 în structura dublu catenară a nucleoidului intervin modificări topologice, care
constau într-un proces de împachetare prin suprarăsucire (supraspiralizare)
după norme extrem de riguroase, ocupând astfel un volum de 1500 de ori
mai mic.
 În mod normal, bacteriile aflate în repaus conțin un singur cromozom,
apariția (temporar) a unor celule multinucleate, cu 2 – 4 cromozomi, în culturi
tinere, pe medii ce conferă condiții optime de creştere, fiind rezultatul
nesincronizării între diviziunea celulară şi replicarea ADN – ului.
 Bacteriile au o cantitate mică de ADN neinformaţional.
Funcţiile materialului genetic nucleosomal

 conține informația genetică esențială necesară existenței

celulelor bacteriene în mediul lor natural;
 cuprinde aproximativ 3000 – 4000 gene, ce asigură:
{ formarea structurilor celulare bacteriene,
{ metabolismul energetic şi biosintetic,
{ reglarea activităților celulare,
{ replicarea celulei bacteriene,
{ potențialul de evoluție a celulei.

 pe medii neobişnuite, celulele bacteriene prezintă, pe lângă

nucleosom, o informație genetică accesorie, reprezentată de
plasmide: molecule de ADN dublu catenar, circular, covalent
închis, numite şi minicromozomi, reprezentând 1 – 2% din
mărimea cromozomului bacterian, cu un număr mic de gene.
 Ribozomii

 particule nucleoproteice intracitoplasmatice, de formă aproximativ sferică şi cu un

diametru de 20 nm; structuri dinamice, cu capacitatea de a disocia în două subunități
componente şi de a se reasocia când ribozomii sunt funcționali;
 numărul ribozomilor în celula bacteriană este corelat cu activitatea ei fiziologică, mic
în celulele în repaus şi mare în celulele fiziologic active, variază între 15000 –
100000/celulă; unii ribozomi se găsesc liberi în citoplasmă - structura granulară a
acesteia; alții se găsesc pe fața internă a membranei citoplasmatice, implicați în
sinteza proteinelor care vor fi eliminate la exteriorul celulei;
 Ribozomii bacterieni 70S au două subunități, conțin 55 molecule de proteine şi 3
molecule de ARN ribosomal:
v o subunitate mare, 50S, cu formă de fotoliu, greutate moleculară 16000000 Da, 34
molecule diferite de proteine (L1 - L34) şi două molecule de ARNr: 23S, 5S;
v o subunitate mică, 30S, cu formă de halteră asimetrică, aşezată orizontal pe brațele
şi spătarul fotoliului; greutate moleculară 900000 Da, 21 molecule proteice (S1 -
S21) şi o moleculă de ARNr, cu o constantă de sedimentare 16S;
v între cele două subunități, mai precis între scobitura fotoliului şi gâtul halterei, rămâne
un canal lung şi îngust, prin care trece ARN mesager, purtătorul informației genetice
necesare sintezei proteinelor.
Ribozomii
 Ribozomii

 Se asociază în polisomi (poliribozomi), grupări funcționale formate din 4 – 50

unități ribozomale, funcție de lungimea ARNm; polisomii se deplasează în lungul
moleculei de ARNm şi permit sinteza concomitentă a mai multor molecule
proteice pe aceeaşi moleculă de ARNm;
 sunt constituenți esențiali ai sistemului de traducere a informației genetice,
reprezentând adevărate fabrici de proteine, la nivelul lor desfăşurându-se ciclul
ribozomal, ce determină inițierea, creşterea şi terminalizarea lanțului
polipeptidic;
 ribozomii interacționează cu ARN mesager pentru a lega specific moleculele de
aminoacizi aduşi cu ajutorul ARN de transfer, asigurând formarea proteinelor;
 după ce a citit integral informația ARNm, ribozomul se desprinde, eliberând în
acelaşi timp polipeptidul sintetizat;
Ribozomii

Sinteza proteinelor la nivelul ribozomilor 70S

http://www.youtube.com/watch?v=Ikq9AcBcohA
http://www.youtube.com/watch?v=T1DV-tDaKEo&feature=related
 Endosporul bacterian

 Unele specii bacteriene pot forma spori de rezistență, pentru a supraviețui în

condiții nefavorabile de mediu; anatomia bacteriilor permite adaptarea lor la
habitate diverse, endosporul fiind cel mai performant din punct de vedere al
rezistenței la condițiile ostile de mediu; sporul bacterian este o formă primitivă
de diferențiere celulară, care constă în formarea în celula vegetativă a unui nou
tip de celulă, cu ultrastructură, compoziție chimică şi enzimatică diferită;
 există cel puțin 10 tipuri diferite de spori, cea mai comună formă de spor fiind
endosporul, sporul tipic, frecvent întâlnit la bacteriile Gram pozitive cilindrice
(de exemplu la genurile Bacillus, Clostridium) şi în mod excepțional la bacterii
sferice (Sporosarcina);
 are formă sferică sau ovalară, cu dimensiuni între 0,5 - 1µm pentru axul mic şi
între 1 – 1,5µm (3µm) pentru axul longitudinal; e foarte greu colorabil, se poate
colora însă prin tehnici speciale energice;
 sporul poate fi:
v terminal,
v Subterminal,
v ecuatorial (central),
q nedeformant (terminal, subterminal, central),
q deformant (terminal, ecuatorial).
Endosporul bacterian

1. Spor central nedeformant

2. Spor terminal nedeformant, cu cristale proteice parasporale
3. Spor terminal deformant
4. Spor central deformant
http://en.wikipedia.org/wiki/File:Bakterien_Sporen.png
Endosporul bacterian

Spori de Clostridium difficile

http://textbookofbacteriology.net/themicrobialworld/CperCdiff.html
Endosporul bacterian

 Sporul este alcătuit din:

q o porțiune centrală - protoplastul sporal, format din:
Ø perete sporal,
Ø citoplasmă granulară denumită sporoplasmă, în care se găsesc:
{ribozomii
{materialul nuclear – nucleoplasmă
q o zonă transparentă - cortex, alcătuită din peptidoglican modificat;
q un înveliş sporal lamelar cu 3 straturi suprapuse:
Ø la interior este situată intina bistratificată;
Ø un strat mijlociu;
Ø exina multistratificată.
 la unele bacterii există în jurul sporului un exosporium, uneori multistratificat,
ancorat de spor prin filamente suspensoare;
 unii spori au la una dintre extremități un smoc de apendici sporali, de aproximativ
două – trei ori mai lungi decât sporul, cu aspect tubular şi cu striații orizontale sau
în formă de pană, cu rolul de a facilita dispersarea sporilor în natură, precum şi
nutriția sporului în cursul sporogenezei sau germinării, prin preluarea nutrienților
din mediu.
Endosporul bacterian

http://www.youtube.com/watch?v=NAcowliknPs
http://www.youtube.com/watch?v=7zCQLITFEb0
 Endosporul bacterian
Compoziţia chimică a sporului

 sporul conține toate categoriile de molecule necesare reluării creşterii celulei

bacteriene, lipsind componentele celulare instabile (ARNm şi
nucleozidtrifosfați), existând însă precursorii lor mai stabili (nucleozid mono-
şi difosfați);
 sporii conțin proteine structurale specifice, codificate de gene care sunt active
numai în spori, numite gene sporale; conțin enzime noi, lipsindu-le enzimele
importante în metabolismul celulelor bacteriene;
 conțin o cantitate mare de ioni de calciu şi magneziu, legați cu o cantitate
echivalentă de acid dipicolinic, ce reprezintă între 10 - 15% din greutatea
uscată a sporului, implicat în termorezistența crescută a sporilor;
 concentrația de ATP este foarte scăzută în spori;
 apa liberă din spor este în cantitate foarte redusă, între 3 – 10%, iar restul de
90 – 97% este în stare legată de constituenții celulari; apa legată nu este
implicată în procese metabolice; sporul este în stare de viață latentă
(criptobioză), fără metabolism sau cu un metabolism extrem de redus; în
celula vegetativă 70% din apă este în stare liberă, implicată în diverse procese
metabolice;
 particularitățile de structură şi compoziție chimică a sporilor determină
termorezistența acestora, deosebita rezistență la substanțele chimice
(antiseptice, dezinfectanți), rezistența la radiații.
Flagelul bacterian

 structuri extracelulare, organite de motilitate, cu o structură rudimentară

în raport cu flagelul eucariotelor; undulipode (undula = undă mică, podos =
picior).
 originea în celula bacteriană, străbat învelişurile celulare şi prezintă un
filament extracelular;
 lungimea flagelului este variabilă, de la 4 - 5µm până la 15µm, ajungând
uneori până la 70µm, flagelii fiind mult mai lungi decât celula bacteriană.
 în funcție de prezența sau absența flagelilor, numărul şi gruparea lor, au
fost descrise mai multe tipuri de bacterii:
 bacterii atriche (fără flagel)
 bacterii monotriche (cu un singur flagel) - A
 bacterii amfitriche (cu doi flageli, situați de obicei apical) - C
 bacterii lofotriche (cu un smoc de flageli la unul din poli) - B
 bacterii peritriche (cu flageli de jur împrejurul celulei) - D
 Flagelul poate fi situat:
 polar
 subpolar.
Flagelul bacterian

http://www.websters-online-dictionary.org/definitions/Flagellum
 Flagelul bacterian-ultrastructura
 o porţiune bazală rotatorie, situată în învelişurile celulei bacteriene, cu
caracter de motor rotativ şi structură diferită:
q la bacteriile Gram pozitive porțiunea bazală e simplă, formată din două
discuri unite între ele printr-un ax central;
q la bacteriile Gram negative porțiunea bazală este formată din mai multe
discuri unite printr-un ax central:
ü discul M, la nivelul membranei plasmatice, este mobil, cu funcție de rotor
(aprox. 4000 rotații/minut), reprezintă partea rotatorie a flagelului;
ü discul S, în regiunea supramembranară, cu rol de stator, imobil;
ü discul P, imobil, legat de lanțul de peptidoglicani, în spațiul periplasmic;
ü discul L, situat la nivelul lipopolizaharidelor membranei externe a peretelui
celular.
 o porțiune în formă de cârlig, cu caracter de articulație flexibilă universală,
putându-se roti împreună cu filamentul cu 360˚;
 extracelular flagelul propriu-zis, cu un diametru constant pe toată lungimea
sa, de 20nm, cu mişcări de bici, nu ondulatorii.
 Motorul rotativ conține 15 proteine diferite, filamentul este alcătuit dintr-o
proteină majoră, flagelina, reprezentată de câteva mii de molecule de acelaşi
tip, grupate în 11 şiruri de filamente dispuse după o simetrie helicoidală,
conferind flagelului o structură tubulară.
Flagelul bacterian
 prezenţa flagelilor asigură deplasarea activă a bacteriilor în medii lichide;
mişcarea rotatorie se transmite spre cârlig datorită discurilor fixe:
q la o bacterie cu un singur flagel situat polar, acesta se învârte în sens
antiorar şi propulsează bacteria înainte;
q la bacteriile peritriche flagelii se grupează către extremitatea opusă
direcţiei de înaintare;
q prin rotirea flagelului în sens orar, bacteria se rostogoleşte şi îşi schimbă
direcţia de deplasare (flagelii dispuşi peritrich se răsfiră).
 în medii neutre din punct de vedere chimic bacteriile se deplasează la
întâmplare: o secundă în linie dreaptă, apoi o rostogolire în 0,1 secunde cu
schimbarea direcţiei de deplasare, urmată de o nouă deplasare în linie
dreaptă timp de o secundă;
 viteza de deplasare a bacteriilor este mai mare decât a macro-organismelor,
raportată la dimensiunile proprii: bacteriile flagelate se deplasează cu 20-
80µm pe secundă, ceea ce reprezintă o viteză de 40 lungimi/secundă.
 mişcarea orientată preferenţial a bacteriilor este numită taxie, se poate realiza
în funcţie de substanţele chimice din mediu (chimiotaxie), de lumină
(fototaxie), de concentraţia de oxigen (aerotaxie), de temperatură
(termotaxie).
Flagelul bacterian
 Flagelul bacterian
Semnificaţia biologică

 Substanţele chimiotactic pozitive (atractante) determină deplasarea

bacteriilor împotriva gradientului de concentrație, din zone în care
concentrația substanțelor respective este mică, spre zone în care ea este
mare; sunt în general substanțe utile bacteriilor (aminoacizi, zaharuri, ioni
de calciu şi magneziu); se măreşte deplasarea bacteriilor în linie dreaptă, se
micşorează numărul de rostogoliri;
 Substanţele chimiotactic negative (repelente) determină o deplasare a
bacteriilor în sensul gradientului de concentrație, spre zone în care
concentrația substanțelor respective este mică; sunt reprezentate de
substanțe nocive pentru bacterii (produse de excreție, alcooli, acizi graşi,
ioni ai metalelor grele), se micşorează deplasarea bacteriilor în linie dreaptă
şi se măreşte frecvența rostogolirilor.
 Din punct de vedere ecologic, mobilitatea bacteriilor este foarte importantă
în natură, deoarece asigură supraviețuirea bacteriilor. Ea le oferă bacteriilor
posibilitatea de a se deplasa spre regiuni în care condițiile de existență sunt
favorabile.
 Pilii

 apendici filamentoşi neflagelari, a căror sinteză este codificată de gene

localizate pe plasmide numite "plasmide de sex" sau conjugoni;
 celulele purtătoare de pili au capacitatea de a dona material genetic celulelor
lipsite de pili;
 numărul pililor este de aproximativ 1 - 10/celulă, au lungimea de aproximativ
20µm, iar diametrul de 6 - 15nm la exterior şi 2,5nm la interior.
 sunt alcătuiți din molecule identice de pilină, care se sintetizează în celulă,
este transferată în lumenul pilului şi este asamblată după o simetrie helicală
la extremitatea liberă a pilului;
 pilii pot fi îndepărtați mecanic prin agitare; capacitatea de sinteză a pilinei se
pierde odată cu pierderea plasmidei de sex şi este redobândită odată cu
recâştigarea plasmidei;
 Prezența pililor este asociată cu procesul de conjugare bacteriană, fiind
implicați în transferul de material genetic de la celula donoare la celula
receptoare. Rolul pililor în conjugare este argumentat de faptul că pierderea
pililor este însoțită de pierderea capacității de conjugare a bacteriilor .
http://www.youtube.com/watch?v=EtxkcSGU698
Fimbriile

 structuri de tipul apendicelor filamentoase drepte şi rigide, mai scurte şi

mai subțiri decât flagelii, sintetizate sub controlul unor gene situate pe
cromozomul bacterian;
 pot fi până la 1000/celulă, lungimea este variabilă (1 - 20µm), iar diametrul
este cuprins între 3 - 15/µm; dacă sunt numeroase, au o dispoziție
pericelulară;
 sunt alcătuite din molecule de fimbrilină aşezate după o simetrie helicală,
determinând o structură tubulară;
 fimbriile sunt comune la bacteriile enterice şi nu se întâlnesc la bacteriile
Gram pozitive.
 sunt considerate structuri adaptative, cu rolul de a mări suprafața de
contact a bacteriei cu mediul înconjurător, fiind utilizate pentru absorbția
nutrienților;
 Fimbriile favorizează asocierile dintre celule, formându-se astfel pelicule
fine (filme) de bacterii la suprafața apei, asigurând condiții bune de aerare
pentru bacteriile aerobe şi condiții de luminozitate pentru cele
fotosintetizante.