UNIVERSITATEA PETRE ANDREI IASI

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

SPECIALIZAREA: ASISTENŢĂ SOCIALĂ

LUCRARE DE LICENŢĂ

Coordonator
Prof. Univ. OANA BADARAU

Absolvent: SUSANU(TASCA)MONICA
 UNIVERSITATEA PETRE ANDREI IASI
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ
SPECIALIZAREA: ASISTENŢĂ SOCIALĂ

FEMEIA,
VICTIMĂ A VIOLENŢEI DOMESTICE

IASI IUNIE 2013

 CUPRINS

CAP.1 Introducere
1.1 Abordări cu privire la violenta domestica
1.2. Justificarea alegerii temei
1.3. Mituri despre violenta domestica
CAP. 2. Descrierea fenomenului
2.1. Definiţia violentei domestice in literatura de specialitate
2.2. Violenta domestica, o problema de sănătate publica
2.3. Vizibilitatea violentei domestice
2.4. Violenta domestica, percepţii si servicii de suport a victimelor
2.5. Formele violentei domestice
2.5.1. Violenta psihologica
2.5.2. Violenta fizica
2.5.3. Violenta sexuala
2.5.4. Violenta sociala
2.5.5. Violenta economica
CAP.3. Incidenţa si prevalenta violentei
3.1. Condiţionări cultural - educaţionale
3.2. Condiţionări de ordin economic
3.3. Condiţionări individuale
3.3.1. Portretul victimei
3.3.2. Portretul agresorului
3.4. Efectele violentei domestice
CAP.4. Masuri legislative care urmăresc combaterea violentei domestice
4.1. Masuri legislative pe plan internaţional
4.2. Abordări legislative ale violentei domestice in diferite tari europene
4.3. Norme internaţionale si prevederi constituţionale in România
4.3.1. Prevederi constituţionale
4.3.2. Norme internaţionale
4.3.3. Prevederile Codului Penal
4.3.5. Violul domestic
4.4. Legea specifica privind combaterea si prevenirea violentei domestice
4.4.1. Aplicabilitatea legii si rezistenta la schimbare
4.4.2. Legea romaneasca privind violenta domestica
CAP.5. Dezvoltarea serviciilor de suport a victimelor
5.1 Instituţii implicate in combaterea violentei domestice
5.2 Coaliţia Naţionala a ONG-urilor implicate in programe cu privire la violenta
domestica
5.3 Campanii de succes pentru combaterea si prevenirea violentei domestice

CAP.7. Studii de caz privind violenta domestica

7.1 Metodologia de cercetare
7.2 Metode si tehnici de cercetare
7.3 Studii de caz
Concluzii
Bibliografie
 Cap 1. Introducere

1.1 JUSTIFICAREA ALEGERII TEMEI

Violenta domestica impotriva femeilor a crescut foarte mult in ultimii ani,de fapt
d.p.d.v sociologic ea a ramas relativ aceeasi,schimbarea producandu-se la nivel de
visibilitate a cazurilor de violenta.
Violenta impotriva femeilor incalca dreptul fundamental la siguranta persoanei
este o expresie a dezichilibrului de putere dintre femei si barbati este un abuz de putere si
incredere care impiedica stabilirea de relatii egale si a respectului la care femeile sunt
indreptatite.
Violenţa domestică este o problemă foarte serioasă, chiar gravă, dacă avem în
vedere faptul că nimeni nu are dreptul să abuzeze fizic, sexual sau emoţional de ceilalţi,
în timp ce fiecare are dreptul să-şi trăiască viaţa la adăpost de violenţă, teamă sau abuz.
Violenţa domestica este un fenomen social deosebit de grav, suntem pe primul loc în
Europa în statistica nefastă a infraţionalităţii domestice, un fenomen cu profunde
conotaţii sociale, morale, psihologice, economice, şi care nu afectează doar cei doi
parteneri de viaţă ci mai ales copiii, expuşi riscului de a internaliza o serie de
comportamente negative şi de a perpetua violenţa ca mod de relaţionare.
Pe plan mondial Violenţa domestică deţine 25% din totalul infracţiunilor violente.
Doar 5% din atacurile violente asupra femeilor sunt raportate la Poliţie si mai puţin de
1% sunt pedepsite. Violenţa domestică e mult mai des întalnită decît violenţa pe stradă
sau la locul de muncă. Peste 90% dintre agresori sunt bărbaţi, 82% dintre abuzatori sunt
cunoscuţi ai victimei, iar 19% sunt chiar rude, 85% dintre violatori sunt bărbaţi, cunoscuţi
ai victimelor, 61% dintre violuri sunt comise în casa cuiva, de regulă a victimei.
1 din 7 femei sunt violate de către soţii lor, 78% din cazurile de viol sunt achitate, 70%
dintre femei au fost harţuite sexual într-un anumit moment al vieţii lor . Familia este locul
unde orice persoana ar trebui sa fie in siguranta,sa primeasca afectiune sa fie inteleasa de
catre membrii ei dar din pacate in multe familie se intampla contrariu,femeile sunt
batute ,terorizate supuse ,traiesc un adevarat cosmar.Violenta nu este niciodata
normala,acceptatasi nu ar trebui sa fie toleratasau justificata. Fiecare
individ,comunitate,guvern,organizatie nationale si internationale are propria
responsabilitate in a pune capat si a repara suferinta provocata. Nu putem sa ne prefacem
ca violentanu exista sau sa intoarcem capul in alta parte atunci cand vedem scene de
violenta.Femeile sunt cel mai adesea victime ale violentei domestice care din diverse
motive o accepta si o tolereaza considerand-o aproape normala.Violenta nu trebuie
tolerata trebuie denuntata.Femeile trebuie sa inteleaga ca iubirea nu inseamna coaste
rupte ,ochi vineti,cap umflat,ele trebuie sa inteleaga ca un om care te iubeste nu-ti
provoaca durere ,suferinta ,tristete.
Abuzurile, violenta sunt tratate ca probleme secundare, neluându-se in
consideraţie ca ele influenţează viitorul societăţii. Este necesar de înţeles importanta
abordării problemei violentei asupra femeii care urmează a fi integrata in contextul vieţii
sociale. Sunt o mulţime de consecinţe negative, ale violentei asupra femeii: izolare;
neîncredere, nelinişte; productivitate scăzuta; probleme de ordin psihic, emoţional,
consum abuziv de alcool, drogare. Se pot observa o serie de efecte negative si asupra
societăţii in general pentru ca de bunăstarea fiecărui individ in parte depinde bunăstarea
societăţii: mărirea criminalităţii, perpetuarea violentei din generaţie in generaţie, familii
destrămate, divorţuri numeroase.
Este necesar sa înţelegem care este rolul negativ al violentei ca fenomen social, sa
ne conştientizăm comportamentul si sa tindem spre schimbare, îmbunătăţire, sa nu
acceptam molestarea, sa nu ignoram atacurile verbale sau învinuirile, sa fim mai sensibili,
sa nu toleram si sa perpetuam violenta.
 Motivul pentru care violenta domestica constituie tema acestei analize este si
creşterea frecventei acestor cazuri apărute in societatea romaneasca. Conform afirmaţiei
făcute de Gelles si Staus1 „ este mult mai probabil ca o persoana sa fie lovita sau ucisa in
propria familie, de un alt membru al familiei, decât oriunde altundeva, de oricine
altcineva”.
Femeile sunt expuse violentei in permanenta, indiferent ca e vorba de familie, de
locul de munca sau de o banala plimbare in parc. Violenta nu tine numai de statistici, este
un fapt real care se desfăşoară într-o societate ce este încă axata pe agresiunea bărbaţilor
asupra femeilor.

1.2. Mituri despre violenta domestica

Multe femei victime ale violentei domestice au reprezentari eronate despre

propria lor situatie si despre violenta ca fenomen social .Cercetatorii in problema sustin
ca situatia reala vizand violenta domestica este camuflata prin mituri.Dintre acestea cele
mai raspandite sunt.
,, Daca ma bate- ma iubeste;
Realitatea: Este o prejudecata impusa’’A existat un regim numit ,,demostroi’’ in care
barbatul este considerat proprietarul nu doar al casei,dar si a membrilor familiei .El
controla totul in casa.Femeia nu putea iesi din casa fara insotire sau fara voia lui.In
chise in casa femeile se ocupau de lucruri gospodaresti .
Gasim pe politele trecutului diferite instructiuni despre educarea membrilor familiei
si a servitorilor din casa.Se recomanda ,, sa-ti inveti sotia prin batai dar sa n-o lovesti pe
fata ,caci nu va putea iesi cu ea in lume,sa n-o bati cu pumnul,ci cu vergeaua, - e mai
dureros si invatatura se prinde mai bn.Apoi s-o mangai ,s-o compatimesti si sa-i arati cat
de tare o iubesti.
In asa mod,bataia si dragostea se recomandau aplicate laolalta in scopul consolidarii
controlului asupra femeii.Indirect acest mesaj cheama femeile la rabdare si supunere.
Mit:Violenta domestica e prezenta doar in familiile unde se fac abuzz de alcool.
1
 Realitatea:Aloolismul ca boala nu este insotit permanent de un comportament
agresiv.Si nu toti barbatii care au un comportament agresiv consuma alcool.Sunt doua
probleme separate, care necesita a fi rezolvate individual, cu toate ca corectia nu este
exclusa.
Mit: Viiolenta domestica este specifica doar familiilor sarace si familiilor
dezavantajate.
Realitatea: Violenta domestica margheaza grupurile sociale cu venituri diferite
,persoanele cu studii si nivel intellectual diferit,rol-status social diferit.
Mit: Femeia, dara ar vrea oricand poate evita violenta din partea sotului.
Realitatea: Se spune ca femeia este in stare sa se apere pe sine insasi, cu toate ca nu
se tine cont de faptul ca nu toate femeile care sufera in urma violentei dispun de sistenta
sociala s-au sustinere.Multe nu au posibilitatea de a-si gasi locuinta deoarece sunt
dependente din punct de vedere economic de soti.
De asemenea ,este primit sa consideram ca femeia este purtatorul sa fauritorul climatului
emotional pozitiv al familiei si in asa situatie de izolare si vid femeii ii vine destul de
greu ,uneori chiar imposibil sa gaseasca putere si vointa sa rupa acest cerc al violentei.
Mit:Femeile provoaca violenta.
Realitatea:Teoria provocarii crimei este pe larg raspandita in practica organelor de
justitie si impiedica pe multe femei sa caute ajutor din partea politiei sau a procuraturii.
In cazurile de violenta domestica drept cauza pot servi orice:dejunul nepregatit la
timp,faptul ca copii inca nu sorm,lipsa unui nasture la camasa sotului.Exista femei
cecomporta conduite provovatoare ,insa in acest moment nun e permite sa justificam
actiunile violente ale agresorului.
Mit:Barbatii care supun membrii familiei violentei sunt psihopati.
Realitatea:O trasatura caracteristica a persoanei pshopate este ca ei nu-si pot controla
agresivitatea proprie ,adica ei pot sa-si orienteze agresivitatea asupra oricarui om.Insa
majoritatea agresorilor intrafamilii sunt oameni sanatosi care nu necesita interventie
psihiatrica.
Mit:Victima primeste placere de la violenta ,adica este mazohista.
 Realitatea:De multe ori femeia prefera sa nu vorbesca despre aceste lucruri,dar nu
pentru ca le place ceea ce se intampla cu ele,dar pentru ca le este frica de ceea ce se poate
intampla mai departe.Niciodata femeile care s-au adesat cu asa probleme nu vorbeau de
placere,ci, dinpotriva doreau sa se debaraseze de violenta din familie.
Mit:Numai femeile ,,slabe’’ pot fi supuse violentei .
Realitatea:Societatea noastra cere femeiisa demonstreze ca este mai firava barbatului si
mai feminine.Fetitele sunt educate in asa mod ca ele sa fie placute ,gingase,timide,sa le fie pe
plac barbatilor.
Initialmente,femeilor li se cultiva aceste trasaturi ca mai apoi sa li se ceara sa fie mai
puternice .Pe de alta parte practica denota ca pentru a raporta problema la centrul de
criza,femeia trebuie sa aiba vointa si tarie de caracter ne mai vorbind de acele chinuri pe care
le indura in apararea drepturilor sale.Multe femei ,,puternice ‘’ sunt de asemenea victimizate.
Mit:Numarul de femei care sufera in urma violentei domestice este mic.
Realitatea:Nu putem spune cu precizie care este acel numar,deoarece violenta
domestica,ca si violul,este foarte rar raportata.
Mit:Sotiile victimizeaza,la randul lor sotii.
Realitatea:Barbatii sunt de asemenea ,victime ale violentei domestice ,e adevarat acest
lucru,dar statistica ne vorbeste ca fiecare sot maltratat ii revin zece sotii abuzate.exista
deosebiri si in ceea ce priveste gradul si gravitatea violentei,urmarile ei.Femeile primesc
traume mai serioase decat barbatii.
Mit:Sotii mereu duc o lupta intre ei ,situatie absolute normala.
Realitatea:In orice familie exista conflicte,deosebirea insa consta in faptul ca in
familiile unde este violenta intensitatea si cruzimea sunt ingrozitoare .
S-a constatat ca 85% din barbatii din penitenciare au crescut in familii unde violenta era
considerate normalitate.
Mit:Legea apara victimile violentei domestice .
Realitatea:Conform legislatiei in viguare,violenta domestica se pedepseste numai in
cazul in care genereaza urmari si trauma fizice si foarte grave,vizibile.
Mit:Penitenciarele pentru femei victime destrama familia.
 Realitatea:Afirmatie c ear egala daca am spune ca spitalele sunt cauze ale accidentelor
auto.Aproximativ 75 %din femeile care au ispasit pedeapsa in penitenciare,au revenit la
familia lor completa,au continuat sa-si indeplineasca obligatiunile fata de mama, fata de copii
si n-au manifestat comportament deviat.
Miturile nominalizate genereaza toleranta violentei domestice ,denatureaza reprezentarea
ei sociala,subestimeaza personalitatea femeii.Se impun politici sociale c ear facilita oferta
serviciilor asistentiale pentru cuplurile in disolutie.

CAP. 2. DESCRIEREA FENOMENULUI

2.1.Definiţia violentei domestice Violenta in sens generic inseamna

utilizarea fortei si a constringerii de catre un individ,
grup sau clasa sociala, in scopul impunerii vointei asupra
altora.(Radulescu M.S. 1993,pg 670). Juridic, violenta
inseamna folosirea fortei fizice sau a altor mijloace
persuasive pentru a aduce prejudicii unor bunuri sau o
vatamare a integritatii unei persoane. In acest sens
violenta are un caracter premeditat,” este elaborata cu
intentie sau semnificind intentia de a produce o suferinta
sau un prejudiciu fizic altei persoane” (Straus A.M.,1991,p
135). 
Nicolae Mitrofan, in Manual de Psihologie Sociala, afirma ca “ agresivitatea poate
fi considerata o caracteristica a acelor forme de comportament orientate distructiv,
in vederea producerii unor daune, fie ele materiale, moral psihologice, sau mixte”.
De remarcat ca, in mod frecvent agresivitatea este asociata sau chiar confundata cu
violenta. Insa putem vorbi si despre cazuri de conduita agresiva (este clara intentia
de a vatama, de a face rau) in forme non-violente. Septimiu Chelcea considera ca
agresivitatea este “comportamentul verbal sau actional ofensiv, care are ca scop
umilirea, vatamarea sau chiar suprimarea altor personae, care sunt motivate sa
evite acest tratament”.
Maria Roth-Szamoskozi afirma ca violenta este universal prezenta, dar totodata si
condamnata, intrucat ea afecteaza viata umana atat la nivel interpersonal, cat si la
nivel societal. La nivel interpersonal prin: acte de delicventa, acte de criminalitate,
violenta fizica, emotionala si psihologica dintre persoane (membrii de families sau
din afara ei), iar la nivel societal prin: razboaie, inegalitati sociale, conflicte
intercomunitare si intre natiuni2. .S.M. Rădulescu
definea violenta conjugala ca 3„orice forma de agresiune, abuz sau intimidare, dirijata
împotriva unui membru al căminului familial, unei rude de sânge sau contra altor
persoane din mediul familial”
Conform Comitetului de Miniştri ai Consiliului Europei violenta in familie este
„orice act sau omisiune comisa in interiorul familiei de către unul din membrii acesteia si
care aduce atingere vieţii, integrităţii corporale sau psihologice sau libertăţii altui membru
al acelei familii, si vătăma in mod serios dezvoltarea personalităţii lui/ei” 4
(Recomandarea nr. 85/26 martie 1985 cu privire la violenta in familie)

Localizarea violentei in contextul relaţiei de familie introduce termenul de putere,

respectiv de putere diferenţiata a bărbatului fata de femeie. Se numeşte "violenta in
familie" orice act vătămător, fizic sau emoţional care are loc intre membrii unei familii.
Abuzul in interiorul unei familii poate lua multe forme: abuzul verbal, refuzul accesului
la resurse financiare, izolarea de prieteni si familie, ameninţări si atacuri care in unele
2 Maria, Roth-Szamoskozi, Copii si femei victime ale violentei, Ed. Presa Universitara Clujeana, Cluj-
Napoca, 2005.
3
4
cazuri pot duce la moartea unuia dintre parteneri. Abuzul, agresivitatea, violenta tind sa
graviteze in jurul relaţiilor in care diferenţele de putere sunt foarte mari . La a 4a
Conferinta Mondiala asupra Conditiei Femeii, de la Beijing, din 1995, s-a afirmat ca:
„ violenta impotriva femeilor este o problema globala, legata de puterea barbatilor, ca
privilegiu si control, accentuata de ignoranta, de lipsa unor legi potrivite si a eforturilor
adecvate din partea autoritatilor publice pentru intarirea legilor existente. Violenta fata de
femei desemneaza toate actele agresive indreptate impotriva femeilor, cauzatoare sau
posibil cauzatoare de prejudicii sau suferinte fizice, sexuale sau psihologice, inclusiv
amenintarea cu asemenea acte, constrangerea sau privarea arbitrara de libertate”.
( Platforma de actiune de la Beijing, 1995, cap. Violenta impotriva femeilor, parag 1.
Max Weber defineşte puterea ca: 5„abilitatea de a controla comportamentul altora, cu sau
fără consimţământul acestora”. Aceasta definiţie introduce o alta noţiune si anume aceea
de control in relaţie, care este definita ca 6„puterea unuia in raport cu neputinţa altora”.
După Luana Pop, violenta domestica implica o manifestare de putere, in mod
compensatoriu, din partea unor indivizi care se simt mici si neînsemnaţi in alte cercuri,
ajungând sa refuleze in contextul unor relaţii protejate, in cadrul cărora puterea le este
legitimata, prin atribuirea unor poziţii si roluri in relaţie. Violenta domestica este
explicata de izolarea sociala, pe care o generează ca efect imediat al instalării unor
comportamente violente in interiorul familiei.
Din punct de vedere juridic, violenta caracterizează folosirea forţei sau autoritarii
personale pentru a produce un prejudiciu sau o vătămare a integrităţii personale. Potrivit
Legii 217/25 mai 2003, violenta în familie reprezintă 7„orice acţiune fizica sau verbala
săvârşită cu intenţie de către un membru de familie, împotriva altui membru al aceleaşi
familii, care provoacă o suferinţa fizica, psihica, sexuala sau un prejudiciu material”. De
prevederile legii beneficiază si persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora
dintre soţi (concubinii) sau dintre părinţi si copil, dovedite pe baza anchetei sociale. Pîna
în anul 2002, în România nu exista în cadrul legislativ nici o referire cu privire la acest
fenomen. În Codul penal românesc nu erau prevăzute articole prin care violenta în familie

5
6
7
sa fie incriminata si pedepsita, fiind prevăzute articole prin care se pedepseau actele de
violenta în general. Din noiembrie 2002, au fost făcute modificări în Codul penal, actele
de violenta domestica fiind pedepsite.
Conform dicţionarului de psihologie violenta 8„tine de nivelul de reactivitate al
sistemului nervos dar mai ales de structura caracterială, de lipsa de stăpânire de sine, de
impulsivitate, de slaba organizare a vieţii psihice, de lipsa autocontrolului sau insuficienta
reacţiilor emotiv-impulsive, de emoţii puternice, de conştiinţă de sine dilatata, de forţă
bruta needucată, de lipsa de morala”
Psihologii încearcă sa înţeleagă abuzarea femeii analizând pe de o parte,
caracteristicile individuale ale femeilor si bărbaţilor, axându-se pe cercetarea trasaturilor
de personalitate, mecanismelor defensive interne si, pe de alta parte, pe prezenta unei
afecţiunii mentale sau psihopatologice. Din perspectiva psihologica, la un moment dat,
agresorii erau caracterizaţi ca infantili, lipsiţi de controlul impulsurilor, in timp ce femeile
erau caracterizate ca masochiste, paranoice sau depresive. Psihologii Snell si Gayford
susţineau ca femeile erau considerate indirect răspunzătoare de brutalitatea bărbatului. Ca
mame au fost considerate responsabile de tulburările psihice ale fiului, iar ca soţii
responsabile pentru provocarea situaţiilor in care bărbatul uzează de violenta.
Din punct de vedere clinic o definiţie larg acceptată a violenţei domestice este
aceea formulată de Stark si Flitcraft: 9”Violenţa domestică este o ameninţare sau
provocare, petrecută în prezent sau în trecut, a unei răniri fizice în cadrul relaţiei dintre
partenerii sociali, indiferent de statutul lor legal sau de domiciliu. Atacul fizic sau sexual
poate fi însoţit de intimidări sau abuzuri verbale; distrugerea bunurilor care aparţin
victimei; izolarea de prieteni, familie sau alte potenţiale surse de sprijin; ameninţări
făcute la adresa altor persoane semnificative pentru victimă, inclusiv a copiilor; furturi;
controlul asupra banilor, lucrurilor personale ale victimei, alimentelor, deplasărilor,
telefonului şi a altor surse de îngrijire şi protecţie”
Se numeşte "violenţa în familie" orice act vătămător, fizic sau emoţional care are
loc între membrii unei familii. Abuzul în interiorul unei familii poate lua multe forme:
abuzul verbal, refuzul accesului la resurse financiare, izolarea de prieteni şi familie,
8
9
ameninţări şi atacuri care în unele cazuri pot duce la moartea unuia dintre parteneri. Deşi
până de curând s-a presupus că femeia este cel mai adesea victima violenţei în familiei, în
urma unor cercetări s-a descoperit că de fapt numărul bărbaţilor agresaţi este destul de
mic pentru a constitui tema unei cercetări.

2.2. Violenţa domestică, problemă de sănătate publică

Poate un motiv pentru care violenţa a fost tratată separat de celelalte probleme ale
familiei este faptul că aceasta are consecinţe directe în planul sănătăţii membrilor ei.
Studiile de sănătate publică arată că femeile care au fost victime ale agresiunii fizice sunt
supuse riscului la avort şi chiar la deces în timpul naşterii. De asemenea, este luată în
calcul şi periclitarea sănătăţii fizice şi psihice a copilului martor sau victimă a violenţei
familiale.
Conform Raportului global asupra violenţei şi sănătăţii, prezentat la Conferinţa
OMS din octombrie 2002 la Geneva, 1,6 milioane de oameni mor anual din cauza unor
acte de violenţă. Alte milioane de oameni au probleme de sănătate fizică, psihică, de
reproducere, din cauza agresiunilor la care au fost supuşi. Aceste cifre justifică abordarea
violenţei şi din perspectiva sănătăţii publice, deoarece numărul victimelor violenţei este
comparabil cu cel al celor mai “problematice” maladii. Cea mai expusă categorie de
vârstă este 14-44 ani. 14% dintre bărbaţii decedaţi care aparţin acestei categorie de vârstă
şi 7% dintre femeile aparţinând aceleiaşi categorii au drept cauză a morţii violenţa
În ce priveşte violenţa domestică împotriva femeii, Raportul arată că mai mult de
jumătate dintre femeile victime ale omuciderii au fost ucise de către actualul sau fostul
soţ sau partener (în unele ţări procentul poate ajunge până la 70%).
Poate un motiv pentru care violenţa a fost ruptă din contextul problemelor
familiale şi tratată separat este faptul că aceasta are consecinţe directe în planul sănătăţii
membrilor ei, iar acestea nu mai privesc strict familia, ci se traduc în indicatori de
sănătate a populaţiei – starea generală de sănătate a populaţiei, rata avorturilor, număr de
decese materne la naştere, număr de nou-născuţi vii.
 Violenţa familială are, din punct de vedere medical, consecinţe directe în
sănătatea familiei şi în sănătatea reproducerii. Interesul statului pentru sănătatea şi
bunăstarea populaţiei reprezintă unul din principalele argumente care au justificat
măsurile sociale împotriva violenţei domestice, deci incursiunea societăţii în viaţa privată
a individului.
De asemenea, convenţiile privitoare la drepturile copilului (drepturi care încep
chiar din faza de concepţie), sunt folosite ca argumente în favoarea politicilor sociale şi
reglementărilor juridice cu privire la viaţa privată. Nu este de mirare că aproape toate
centrele care oferă servicii pentru victimele violenţei domestice pot asigura şi îngrijiri
medicale primare şi că acest tip de îngrijiri este în atenţia tuturor politicilor referitoare la
violenţa familială. Medicii care constată agresarea fizică a unui copil sunt obligaţi să
raporteze acest lucru instituţiilor de protecţia copilului abilitate. În această situaţie
agresiunea nu mai este o problemă a familiei ci intră în competenţa instituţiilor statului.
Politicile de sănătate publică recomandă pe lângă oferirea de servicii medicale
primare victimelor violenţei şi oferirea de consiliere socială şi suport psihologic.Ca
modalităţi de intervenţie, se insistă pe elaborarea de programe educaţionale pentru copii
şi adolescenţi, pentru părinţi, în scopul de a creşte securitatea în cadrul familiei şi de a
promova non-violenţă ca modalitate de abordare a problemelor familiale. De asemenea,
un rol important este acordat serviciilor pentru victime, creşterea capacităţii acestora de a
identifica problemele cu care se confruntă şi de a lua decizii cu privire la viaţa de familie.

2.3. Vizibilitatea violentei domestice

O problema sociala este definita, in termeni generali, ca o „ caracteristica, situaţie
apăruta in dinamica unui sistem social care afectează negativ funcţionarea sa si necesita
intervenţia pentru corectarea, eliminarea sa” 10. In studiile pe acest domeniu exista o mare
varietate de definiţii ale noţiunii de problema sociala. Elementul comun al definiţiilor este
acela ca un aspect social poate fi considerat problema sociala daca îndeplineşte anumite
condiţii. John E Farley considera ca o problema sociala se caracterizează prin
următoarele aspecte 11:
10
11
 - este considerata in mare măsura ca fiind o sursa de dificultăţi ;
- afectează sau se presupune ca va afecta un număr mare de persoane;
- este cauzata de acţiunea sau inacţiunea oamenilor sau a societăţii in general.
Violenta domestica este un flagel al societăţii româneşti si al familiei, producând
dezintegrarea acesteia din urma ca unitate sociala. Datorita consecinţelor devastatoare în
plan social, abuzul domestic nu mai reprezintă o chestiune privata, devenind o problema
publica.
In literatura romaneasca de specialitate, problema sociala a fost definita ca „ un
proces social, o caracteristica, situaţie despre care societatea sau un subsistem al ei
considera ca trebuie schimbata.” Aceasta definiţie include doua condiţii necesare12:
-„ un obiect- acel aspect, situaţie, proces care este problematic si reprezintă, cu alte
cuvinte, o sursa de dificultăţi si asupra căruia urmează a se acţiona pentru a fi schimbat
intr-un sens convenabil;
-conştientizarea dificultăţii- respectivul aspect de eliminat sau de realizat este pus ca
problema, acceptat de către membrii sistemului social respectiv ca trebuind a fi schimbat.
Pentru a exista o problema sociala, ambele elemente trebuie sa existe: dificultăţi reale si
conştientizarea lor ca probleme.
Violenta domestica a fost recunoscuta ca problema sociala abia in secolul al XX-lea, iar
in încercarea de a defini acest fenomen s-au folosit termeni ca: bătaia soţiei, violenta
domestica, viol in relaţia de cuplu, conflict conjugal, viol marital, violenta împotriva
femeii.
O problema sociala este o „condiţie nociva pentru societate, care provoacă
îngrijorare populaţiei si captează atenţia publica, generând controverse ce pot determina
acţiuni colective de soluţionare” 13. Din acest punct de vedere, orice problema sociala
presupune doua elemente: existenta unui conţinut măsurabil al problemei respective care
sa fie evidenţiat in statistici oficiale, pe de o parte si, pe de alta parte, existenta unei
preocupări, îngrijorări pe care aceasta problema le provoacă unui număr semnificativ de
persoane (publicului larg sau experţilor). Problema violentei domestice este prezenta in

12
13
statistici, un exemplu in acest sens este si studiul realizat de Gallup România in 2003 14 in
urma căruia a reieşit ca 52% dintre femeile din Bucureşti au experimentat abuzul verbal,
emoţional sau fizic la un moment dat in timpul căsătoriei sau concubinajului. Experţii
care cercetează această problemă sunt de acord că violenţa este un fenomen larg
răspândit, mult mai răspândit decât arată sondajele, pentru simplu fapt ca unele fapte nu
sunt raportate poliţiei sau spitalelor. Acest studiu demonstreză, pe de alta parte si interesul
publicului fata de subiect. Îngrjorarea autorităţilor s-a materializat cu elaborarea unui set
de masuri legislative ce reglementează acest aspect social, mult timp neglijat. Societatea
civila si-a oferit sprijinul pentru victimele abuzurilor prin crearea de adăposturi.

2.4 Violenta domestica, percepţii si serviciile de suport al victimelor

Violenta domestica a fost si rămâne un fenomen social destul de prezent in
societatea noastră.Violenţa intrafamilială s-a manifestat de multă vreme, dar
conştientizarea ei ca problemă socială a apărut în ultimele 4 decenii, cel puţin în occident.
Astfel, în cursul deceniilor 6 si 7, abuzurile comise împotriva copiilor şi /sau soţiilor au
devenit, pentru prima dată, obiecte de dezbateri publice în mai multe ţări, captând
interesul publicului larg şi, desigur, al specialiştilor. Motivul principal pentru care
violenţa familială ca problemă socială a fost conştientizată atât de târziu, pentru a deveni
o preocupare aparte a specialiştilor, l-a constituit specificul familiei, ca spaţiu privat, în
care nu poate fi admisă nici o intruziune sau intervenţie din afară. În fostele ţări
socialiste, dimpotrivă, familia, în calitatea ei de „celulă de bază a societăţii”, a trebuit să
sufere toate consecinţele unui regim autoritar, în cadrul căruia orice instituţie socială
trebuia integrată în spaţiul public.
In Germania si in Statele Unite ale Americii, o femeie din trei au fost victimele
violentei domestice, vinovat pentru aceasta fiind un bărbat din familie, soţul sau
partenerul de viata. In Rusia, 80% din faptele penale sunt comise in cadrul familiei. In
1992, in Cuba, 26,2% din femeile cuprinse intr-un studiu au fost victimele violentei
fizice, iar 33,5 % ale violentei de ordin psihologic, făptaşii fiind soţii sau partenerii lor de
viata. In Egipt, una din trei soţii au fost lovite cel puţin o data de partenerii lor. In Kuweit,

14
circa 15 % din soţii sunt afectate de violenta domestica. In Africa de Sud, la fiecare sase
zile o femeie este ucisa de soţul sau partenerul ei. In Lituania, 34,5 % din totalul
persoanelor ucise sunt femei, criminalii fiind proprii soţi. In Pakistan, 80 % din femei
sunt victimele violentei domestice.15
În România, ideologia comunistă promovează principiul egalităţii între sexe,
lansând pe piaţă imagini deformate ale femeii. Este încurajat principiul non - intervenţiei
statului în viaţa privată a individului, prin dezinteresul acestuia fată de problemele de
acest tip. Violenţa, dincolo de uşile bine ferecate ale familiei, se păstrează în stadiul
latent, fiind negată, la fel ca toate celelalte probleme sociale, de către un regim care
reuşise să instaureze o stare de beatitudine generală, întreţinută prin constrângere
ideologică şi forţa maselor.
Perioada de după revoluţie este o perioada de tranziţie. Problemele sociale ale
femeilor s-au amplificat in prima parte a acestei perioade. Problemele întregii societăţi
s-au amplificat, aceasta fiind caracterizata de conflicte, instabilitate politica, regres
economic si debusolarea instituţiilor statului. Printre altele, perioada de după revoluţia
din decembrie 1989 a fost caracterizată prin înlăturarea unor subiecte tabu ale societăţii
româneşti şi încurajarea dezbaterii publice a acestora. Nici viaţa intimă de familie nu a
scăpat acestei tendinţe generalizate; înlăturarea temerilor pe care regimul comunist le
implantase în sânul societăţii noastre, înlăturare produsă brusc, a încurajat aceasta
tendinţă de revelare a intimităţii vieţii de familie. Pe de altă parte, având ca fundament
spectaculosul arătat fără cenzură, viaţa de familie a devenit subiect de presă, scrisă ori
audiovizuală. În concret, societatea românească, a simţit, de la păturile sale cele mai
înalte şi pană la cele de la nivelurile inferioare, că se poate vorbi în mod deschis despre
viaţa de familie, că pe lângă prejudecăţile acuzatoare, există oameni care înţeleg aceste
aspecte tragice ale vieţii de familie şi că se constituie, treptat, grupuri din ce în ce mai
capabile să sprijine depăşirea unor asemenea probleme care, în mod tradiţional,
presupuneau o complacere în denaturarea relaţiilor normale de familie.
În al doilea rând, nu trebuie ignorate aspectele economice ale vieţii româneşti de
după înlăturarea regimului comunist, aspecte care sunt în unanimitate recunoscute ca

15
generând crize în interiorul familiei şi, în ultimă instanţa, fenomenul de violenţă
domestică. O societate egalitară, sprijinită pe măsuri sociale la toate nivelurile sale şi
pentru toţi cetăţenii a răspuns, pe multe dintre nivelurile sale, necorespunzător.
Fluctuaţiile pieţei muncii, liberalizarea preţurilor şi alte asemenea realităţi sociale
caracteristice lansării unei economii de piaţă funcţionale au găsit nepregătiţi pe mulţi
dintre membrii societăţii româneşti, problemele cotidiene copleşindu - le viaţa sub toate
aspectele sale, inclusiv, din păcate, viaţa de familie. Pentru că dincolo de aceste
teoretizări ale problemelor sociale resimţite la nivel larg, trebuie să recunoaştem efectele
pe care frustrările generate de „greutăţile vieţii” le implantează la nivelul vieţii intime din
cadrul familiei.
Încălcarea normelor legale ce constituie cadrul de reglementare al relaţiilor de
familie atrage după sine sancţiuni de drept civil sau penal, în funcţie de gradul de pericol
social al faptei. Pe lângă infracţiunile specifice prevăzute în Codul Penal, respectiv
bigamie, adulter, abandon de familie, din păcate, violenţa şi-a făcut loc şi în sânul
familiei, generând infracţiuni de omucidere, loviri cauzatoare de moarte, vătămări
corporale grave, violuri urmate de decesul victimei, pruncucideri.
În perioada 1980-1993, 70% din cazurile de divorţ au menţionat violenţa ca motiv
al divorţului16. Ea afectează în special categoriile defavorizate, adică cele cu un standard
scăzut al vieţii, nivel jos de educaţie şi , de multe ori, afectaţi de alcoolism. Rata
divorţului a crescut considerabil, de la 45 000 cazuri in 1992 la 60 000 în 1993. Aproape
anual sunt înregistrate aprox. 11 700 raporturi medicale care conţin cazuri de agresiune
fizică asupra femeilor sau copiilor, ceea ce înseamnă că 0,2% din populaţia feminină a
ţării este afectată de acest fenomen.
Anual, sunt comise împotriva femeilor un număr însemnat de infracţiuni prin
violenţa, printre care: omoruri(32% din totalul acestor infracţiuni), lovituri cauzatoare de
moarte(26%) şi violuri cu victime decedate(100% din ansamblul acestei categorii de
infracţiuni). Conform datelor statistice, existente la Institutul de Cercetare şi Prevenire a
Criminalităţii din cadrul Inspectoratului General de Politie, în anul 1997, în jur de 500 de

16
femei sunt bătute zilnic de soţi sau concubini, iar 9% dintre ele cad victima omorurilor.
Aceste tendinţe s-au menţinut, cu unele modificări, şi in anii ulteriori.
Conform unor statistici furnizate de Centrul Pilot pentru Femeile Victime ale
Violenţei Domestice din Bucureşti, în România numărul de femei victime ale violenţei
domestice a crescut de 5 ori din 1996 până în 1998. În 1998:
-13% dintre femeile victime ale violenţei domestice au murit.
-74% dintre femeile victime ale violenţei domestice au fost agresate de către soţi
-4% dintre acestea au fost agresate de către concubini
17-7% de către foştii soţi
-15% de către alte rude apropiate.
Statisticile oficiale subestimează numărul cazurilor de violenţă domestică din
cauza reticenţei victimelor de a le raporta. Institutul de Medicina Legală din Bucureşti a
înregistrat 4 460 cazuri de femei bătute - doar 47% dintre ele au mărturisit din proprie
iniţiativă, în timp ce restul de 53% au fost îndemnate de poliţie să raporteze. Asociaţiile
de femei şi autorităţile române nu au iniţiat o cercetare în acest domeniu, concentrându-
se în schimb asupra drepturilor economice şi sociale ale femeilor.
Conform informaţiilor mai complexe oferite de acelaşi studiu18, 12,4% din totalul
infracţiunilor prin violenţă, comise în întreaga perioadă 1990-1999, s-au petrecut în
mediul familial. O pondere importanta în totalul infracţiunilor o deţin violurile, care în
anul 1999 au înregistrat 1483 de cazuri, cea mai mare cifră oficială de până atunci, cu
56,6% mai multe decât în 1990. Creşterea este vizibilă mai ales pentru violurile soldate
cu moartea victimei (de la 9 cazuri în 1990, la 110 cazuri în 1997 si la 93 de cazuri în
1999)
Rezultatele arată că în perioada 1997-1999 ponderea femeilor victime ale
omorului intrafamilial a fost constantă şi deosebit de ridicată: peste 60% din totalul
femeilor victime ale infracţiunii de omor.
Aceeaşi pondere mare se înregistrează şi în rândul femeilor victime ale loviturilor
cauzatoare de moarte (64% din totalul victimelor, în anul 1999).

17
18
Aproape jumătate din totalul victimelor infracţiunii de vătămare corporală au fost
agresate de către partenerul de viaţă.
În anul 1998 potrivit unui studiu al Institutului Naţional pentru Cercetarea şi
Prevenirea Criminalităţii, şotii sau concubinii au fost autorii a 40 de crime având ca
victime şotiile sau concubinele, 18 din totalul victimelor au murit ca urmare a aplicării
unor lovituri cauzatoare de moarte, iar alte 251 de victime s-au ales cu vătămări
corporale. Conform informaţiilor mai complexe oferite de acelaşi studiu, 12,4% din
totalul infracţiunilor prin violenţă, comise în întreaga perioadă 1990-1999, s-au petrecut
în mediul familial. O pondere importantă în totalul infracţiunilor o deţin violurile, care în
anul 1999 au înregistrat 1483 de cazuri, cea mai mare cifră oficială de până atunci, cu
56,6% mai multe decât în 1990. Creşterea este vizibilă mai ales pentru violurile soldate
cu moartea victimei (de la 9 cazuri în 1990, la 110 cazuri în 1997 şi la 93 de cazuri în
1999).
Cele mai multe informaţii cu privire la fenomenul violenţei domestice provin din
sectorul neguvernamental şi din evidenţele poliţiei. Conform unor date recente ale
Inspectoratului General al Poliţiei Române, din totalul de 26.890 infracţiuni violente
înregistrate în anul 2002, în 2.115 cazuri autorii şi victimele au fost soţi sau rude
apropiate, ceea ce reprezintă 7,86% din total.
Conform Raportului global asupra violenţei şi sănătăţii, prezentat la Conferinţa
OMS din octombrie 2002 la Geneva, mai mult de jumătate dintre femeile victime ale
omuciderii au fost ucise de către actualul sau fostul soţ sau partener (în unele ţări
procentul poate ajunge până la 70%).
Abia in anul 2003 a fost întreprinsă o cercetare la nivel naţional în ceea ce
priveşte violenţa domestică: Cercetarea naţională privind violenţa în familie şi la locul de
muncă - România, 2003, Centrul Parteneriat pentru Egalitate 19. Conform acestei cercetări
17,8% dintre femei au fost de-a lungul vieţii victime ale unui tip de violenţă domestică.
Conform aceleiaşi cercetări situaţia pe 2002-2003 se prezintă astfel: 800.000 de femei din
România au suferit în mod frecvent violenţă domestică dintre care 695.000- violenţă

19
psihologică, 316.000 abuzate fizic şi 227.000 au fost victime ale violenţei economice şi
peste 70.000 de femei au fost abuzate sub forme multiple, inclusiv sexual20.
Există anumite variabile socio-economice care se corelează pozitiv cu apariţia
violenţei domestice împotriva femeilor. Femeile cu un nivel mai scăzut de educaţie, cele
din familii cu venituri mici şi cu mai muţi copii au o probabilitate mai mare de a fi fost
victime ale violenţei domestice. 
În orice caz, aceasta nu înseamnă că nu există victime ale violenţei domestice în
păturile sociale superioare: 8% din femeile care au fost abuzate fizic de mai multe ori în
ultimele 12 luni au studii superioare iar 6% din femeile abuzate sexual mai mult de o dată
în ultimul an provin din familii cuprinse în categoria superioară de venit21.

2.5. Formele violenţei domestice

Definiţia violenţei în familie formulată de către Comitetul de Miniştri ai
Consiliului Europei subliniază faptul că: ”orice act sau omisiune comisă în interiorul
familiei de către unul din membrii acesteia şi care aduce atingere vieţii, integrităţii
corporale sau psihologice sau libertăţii altui membru al acelei familii, şi vătăma în mod
serios dezvoltării personalităţii lui sau ei ”22.
Cert este ca violenta domestica se regăseşte in toate formele familiei, începând cu
cele analfabete sau aflate in cătune, si terminând cu cele din marile oraşe , si cu pretenţii,
care din punctul acesta de vedere, sunt neîntemeiate.
Potrivit Cercetării Naţionale privind Violenţa în Familie(2003) există cinci tipuri
de violenţă domestică:
Violenţa psihologică – o persoana urmăreşte sa submineze personalitatea altei persoane,
iar modul de realizare merge de la critici, insulte ce dau naştere unor sentimente de
inferioritate pana la manipulare. Violenta psihologica constă în agresiuni verbale,
intimidare, batjocoră, umilire;
20
21

22
Violenţa fizică – o persoana încearcă sa producă suferinţa unei alte persoane, modalitate
ce nu exclude împuşcarea, înjunghierea, împinsul, vătămarea prin folosirea unor obiecte
contondente, a pumnilor, picioarelor, pălmuirea;
Violenţa socială, reprezentând o formă de violenţă psihologică pasivă, care constă în
controlarea victimei, izolarea acesteia de familie sau prieteni, monitorizarea activităţii lui
sau ei, rezultând întreruperea sau insuficienta relaţiilor sociale, precum şi în restrângerea
accesului la informaţie;
Violenţa economică, o altă formă de violenţă psihologică pasivă, care presupunere
oprirea accesului victimei la bani sau la alte mijloace economice. In cazul abuzului
economic, agresorul aduce victima intr-o poziţie financiara dependenta.
Violenţa sexuală, adică forţarea victimei la activitate sexuala nedorită.
Majoritatea cazurilor de violenta împotriva femeilor se prezintă ca o combinaţie
de violenta fizica, psihologica si sexuala, susţinuta de o violenta de origine relaţionala
(sociala) si incluzând uneori o violenta economica si morala. Violenţa domestică nu se
serveşte „la bucată ”, ci „la pachet”. Conform aceleiaşi cercetări tipurile de violenţă
definite de victimele autodeclarate ca fiind cele mai grave sunt:
Violenţa psihologică: 71% dintre victime sunt bărbaţi şi 46% dintre victime sunt femei
(victimele declară această formă de violenţă ca fiind experienţa „care m-a rănit cel mai
mult”);
Violenţa fizică: 43% dintre victime sunt femei, spre deosebire doar de 11% dintre
victime bărbaţi, susţin că dintre toate formele de violenţa pe care le-au suportat, acesta a
fost „cea mai grava”.
Violenţa socială este considerata drept cea mai gravă de către 13% dintre persoanele
victime ale violenţei domestice, femei şi bărbaţi fără diferenţe statistic semnificative23.

2.5.1. Violenţa psihologică

Violenta psihologica este strâns legata de formele violentei verbale, înjurăturile,
ameninţările repetate cu despărţirea, de violenta fizica, bătaia si, in cel mai sumbru caz,
moartea.
23
 „Violenţa psihologică se manifestă prin ridiculizare, intimidare, luare in batjocoră
a sistemului de convingeri culturale sau religioase ale victimei, şantaj, ameninţarea că îi
va lua copii, că o va interna sau o va ucide, distrugerea patrimoniului familial,
manifestarea unui comportament posesiv, de control exagerat asupra timpului, vorbelor si
actelor victimei, negarea dreptului acesteia de a avea prieteni ori contacte sociale,
aplicarea unor interogatorii permanente”24.
Cercetarea Naţională privind Violenţa Domestică, studiind violenţa psihologică
are în vedere: insulte sau înjurături frecvente, ameninţări repetate cu bătaia, ameninţări cu
moartea. Conform aceleiaşi cercetări, dintre persoanele care au suportat acest tip de
violenţă, doar 29% au trebuit să facă faţă la o singură formă din cele de mai sus, 28% la
două forme, in timp ce restul de 43% au fost abuzaţi psihologic sub multiple forme.
Violenţa psihologică nu apare izolat ci aproape întotdeauna completată de abuzuri fizice,
sociale sau economice.
În ceea ce priveşte relaţia dintre victimă şi agresor, dintre femeile victime 62%
locuiesc împreuna cu agresorul dintre care:
25% pentru că nu pot să plece;
35% pentru că vor;
2% nu răspund25.
Agresorul principal în cazul violenţei psihologice este soţul sau concubinul, în 20% din
cazuri fostul soţ şi 46% actualul. Persoanele agresate sunt de toate vârstele asemănător
populaţiei. În 55% din cazuri agresorul era băut în timpul agresiunii, 16% dintre
persoanele agresor au fost internate, cel puţin o dată la un spital de boli nervoase şi 10%
dintre agresori au suferit cel puţin o condamnare penală.
Teoriile explicative ale violenţei în familie pun în discuţie o serie întreagă de
cauze şi factori determinanţi ai violenţei psihologice. Violenţa psihologică nu este
determinată de o singură cauză, ci reprezintă un efect de interacţiune într-o serie întreagă
de factori. Factorii semnificativi ai violenţei psihologice împotriva femeii sunt:
alcoolismul, sărăcia, socializarea într-un mediu familial marcat de violenţă, distribuţia
24
25
asimetrică a puterii în gospodărie. Violenţa psihologică este determinată şi de o serie de
factori mai puţini semnificativi: vârsta, educaţie, şomajul, supraaglomerarea locuinţei,
mediul de rezidenţa.
Dintre efectele violenţei domestice cele ale violenţei psihologice se referă la
sănătate, stare de spirit, stima de sine a victimei, nivelul de informare precum şi
stabilitatea familială şi relaţiile de familie.
În ceea ce priveşte toleranţa populaţiei faţă de violenţa psihologică, prin
comparaţie cu ţările europene, în România toleranţa populaţiei este destul de mare. La
nivelul UE scorul mediu este de 3,62 (foarte grava) în timp ce in România, scorul mediu
este de doar 3,13, indicând faptul că opinia publică faţă de violenţa psihologică
împotriva femeii este doar destul de gravă.26

2.5.2. Violenţa fizică în familie

Violenta fizica însumează toate actele fizice care se produc cu intenţia de a răni
sau de a face rău unei persoane.
„Forma fizică a violenţei domestice constă în ghiontiri, îmbrânceli, palme, pumni,
lovituri cu picioarele, ştrangulare, lovituri cu diverse obiecte, fracturi, alungarea din
cămin, abandon şi crimă”27.
Conform Cercetării Naţionale privind Violenţa Domestică dintre victimele
violenţei fizice aproape toate (93%) au fost pălmuite, lovite cu piciorul şi o jumătate au
fost trântite de perete sau podea; în 16% din totalul cazurilor de violenţa fizică victima a
fost rănită cu un cuţit sau cu un alt obiect.
În ceea ce priveşte incidenţa violenţei fizice, 6,8% din populaţia adultă a ţării
raportează violenţa fizică în familie, ea fiind răspândită fără deosebire în mediul urban şi
în cel rural, precum şi în toate regiunile ţării. Violenţa fizică este aproape de patru ori mai
frecventă la femei (10,5%) decât la bărbaţi (2,5%), indiferent de vârstă sau etnie.
În ceea ce priveşte relaţia dintre victimă şi agresor, fără diferenţe în funcţie de
vârstă, nivel de educaţie sau mediu de rezidenţă, 60% dintre femeile victime locuiesc

26
27
împreună cu agresorul, 25% pentru că vor (pondere care creşte la 33% pentru femeile
căsătorite) şi 35% pentru că nu au unde să plece28.
Sunt trei motive principale pentru care femeile agresate fizic în familie nu pot
pleca din locuinţa pe care o împart cu agresorul: lipsa banilor, lipsa unui adăpost
alternativ şi copiii. Motivele ”nu am banii necesari” şi „nu am unde merge” nu sunt
specifice nici unei anumite categorii de vârsta, nici unui anumit nivel de educaţie sau
mediului de rezidenţă. În schimb ”nu vreau sa aibă copiii de suferit”, „mi-e teamă de ce
ar zice lumea” şi „mi-e teamă să nu fiu atacată” sunt argumente folosite cu precădere de
femeile căsătorite. Celelalte motive: pierderea slujbei, schimbarea şcolii pentru copii,
despărţirea de prieteni, teama de a fi răpiţi copiii sunt menţionate într-un număr
nesemnificativ de cazuri.
Toleranţa populaţiei faţă de violenţa fizică în familie este măsurata cu ajutorul
unui indice care porneşte de la aprecierile populaţiei asupra diferitelor comportamente
agresive. Prin comparaţie cu ţările europene în România, populaţia are o atitudine
semnificativ îngăduitoare faţă de violenţa fizică, informaţie extrasa din aceeaşi cercetare.

2.5.3. Violenţa sexuală

„Abuzul sexual are doua componente: prima este cea de a determina victima sa
întreţină un raport sexual contrar dorinţei ei, a doua componenta este cea de a încerca sa
se submineze sexualitatea unei persoane in sensul criticării sau prezentării intr-o maniera
defavorabila a performantelor sale sexuale”29
Violenta sexuala desemnează actul sexual sau exploatarea sexuala, fără acordul
persoanei. Actele care sunt considerate violenta sexuala sunt: expunerea unei persoane la
un material pornografic, violul, agresare sexuala cu un obiect, violul conjugal sau intr-o
relaţie, hărţuirea sexuala, folosirea unei persoane pentru satisfacerea propriei plăceri.
Violenta sexuala s-a manifestat atât in rândul persoanelor feminine divorţate, cat
si căsătorite, puţine dintre ele recunoscând ca au fost violate de către partenerii lor,
indiferent daca exista sau nu un document care sa ateste legătura legala.
28

29
 Violenţa sexuală, aşa cum o defineşte Rădulescu, „constă în obligarea forţată la
gesturi nedorite sau raporturi sexuale, cererea ca victima (partenera de cuplu) să îmbrace
haine mai mult sau dimpotrivă, mai puţin provocatoare, obligarea acesteia să facă sex cu
obiectele, animalele sau prietenii, de a pune in aplicare fantezii pornografice, negarea sau
denigrarea sexualităţii partenerei. În ceea ce priveşte abuzul sexual împotriva copiilor,
acesta include forţarea acestora de a asista sau a lua parte la activităţi sexuale, de a-i
exploata în scopuri de prostituţie sau pornografie”30.
Violenţa sexuală este raportată doar împreună cu alte trei sau patru tipuri de
violenţă în familie. Spre deosebire de violenţa psihologică sau cea socială care se
manifestă şi separat, violenţa sexuală apare doar împreună cu acestea plus violenţa fizică,
cu sau fără abuzuri economice. Violenţa sexuală în familie este raportată doar de femei,
deci este o formă de violenţă exclusiv împotriva femeii.
Factorii determinanţi ai violenţei sexuale in familie sunt similari violentei
psihologice si fizice. Factori precum mediu de socializare, sărăcia sau tipul gospodăriei
devin factori semnificativi în ceea ce priveşte violenţa sexuală. Dar puternic semnificativ
in acest caz este alcoolismul, agresorul fiind beat in majoritatea cazurilor.
Se observa aceleaşi efecte ale violentei sexuale ca si in cazul violentei psihologice
si fizice, dar se remarca un procent mai ridicat in cazul femeilor nemulţumite de relaţia cu
partenerul. Efectele violenţei sexuale se referă la sănătate, stare de spirit, stima de sine,
nivel de informare precum şi la stabilirea familiei şi a relaţiilor de familie.
Atitudinea populaţiei faţa de violenţa sexuală în familie se estimează pornind de
la aprecierile populaţiei asupra gravităţii fenomenului. În România violenţa sexuală,
alături de violenţa fizică, reprezintă formele de violenţă domestică faţă de care populaţia
are cea mai puternică atitudine de respingere. Totuşi comparativ cu ţările UE toleranţa
populaţiei romane este mai mare.

2.5.4. Violenţa socială

Violenţa socială este considerată, în literatura de specialitate, violenţa psihologică
pasivă. Distincţia ştiinţifică între violenţa psihologică şi violenţa socială nu este, desigur,
30
cunoscută de către oamenii obişnuiţi care au răspuns întrebărilor puse de cercetarea
naţională privind violenţa domestică şi la locul de muncă. Cu toate acestea, o analiză
factorială, arată că populaţia face aceasta distincţie. Acuzele nefondate de infidelitate, se
subscriu teoretic, ambelor tipuri de violenţă. Pe de o parte acuzele nefondate şi frecvente
duc la disconfort psihologic care poate duce la comportament de abuz psihic, pe de altă
parte aceste acuze pot duce la izolare, şi „de teama bărbatului mă feresc”, la restrângerea
relaţiilor sociale, mai ales a celor cu persoane de gen opus.
Dintre persoanele care au suportat violenţa socială în familie,45% au trebuit să
facă faţă la o singură formă dintre cele de mai sus, în timp ce restul,55%,au fost abuzate
social sub multiple forme.
Violenţa socială este răspândită fără diferenţe semnificative între mediile de
rezidenţă. În Bucureşti31 este mai frecvent(11%) raportată decât în celelalte regiuni ale
ţării, 7,1% din populaţia adultă a ţării raportează violenţa socială in familie. Violenţa
socială este de aproape de 2 ori mai frecventă la femei(9,3%) decât la bărbaţi(4,6%),
indiferent de vârsta, nivel de educaţie, etnie sau religie
Grupul persoanelor care raportează violenţa socială în familie se împarte în 3
subgrupuri. Primul subgrup este format din tinerele şi tinerii care pe perioada copilăriei şi
adolescenţei s-au simţit controlaţi în mod excesiv de către părinţi. Al doilea subgrup, mai
numeros decât primul, include persoanele, majoritatea de peste 30ani şi căsătorite, care în
primii 5 ani de căsnicie au simţit comportamentul partenerului atât de încărcat de gelozie
încât le-a restrâns libertatea. Al treilea subgrup este unul foarte mic şi include persoane de
toate vârstele, care resimt comportamentul partenerului drept abuziv, rezultând o
insuficienţa a relaţiilor sociale.
Caracterul predominant temporar şi localizat la nivelul anumitor cicluri de viata al
violenţei sociale în familie din România este susţinut şi de faptul că o pondere mai mare a
victimei, decât în cazul violenţei psihologice sau celei fizice, consideră că aceasta a luat
sfârşit şi nu se mai aşteaptă la abuzuri în acest sens.

2.5.5. Violenţa economică

31
 În strânsă legătură cu violenţa socială, violenţa economică în sânul unei familii se
materializează prin limitarea accesului la veniturile familiei. Lipsa banilor personali duce
la restrângerea relaţiilor personale, nu pentru că li se interzice direct întâlnirile cu
prietenii, ci pentru că nu dispune de banii necesari uzului personal.
Conform Cercetării Naţionale privind Violenţa în Familie şi la Locul de Muncă,
200332, majoritatea persoanelor (61%) care au suportat violenţa economică în familie au
trebuit să facă faţă şi celorlalte forme ale violenţei domestice. Cel mai frecvent, alţi
membrii ai gospodăriei iau din banii victimei fără acordul acesteia sau nu-i permit să aibă
banii personali. Femeile reprezintă 72,5% dintre cazurile de violenţă economică în
familie.
Nu putem vorbi de un complex cauzal al violenţei economice, dar, conform
aceleiaşi cercetări, putem situa sărăcia ca unul din factorii principali care o determină
(45% dintre femeile victime ale abuzurilor multiple, printre care şi cele economice,
provin din familii sărace). În analiza violenţei economice nu trebuie să neglijăm
importanţa pe care o are relaţia de putere dintre cei doi soţi; o jumătate dintre femeile
intervievate pentru cercetarea mai sus amintită sunt femei din gospodării organizate
patriarhal.
Atitudinea populaţiei din România faţă de violenţa economică este destul de
tolerantă. Tematica violenţei economice în familie exercitată de soţ împotriva femeii este
considerată puţin importantă. Prin comparaţie cu ţările europene populaţia României este
mult mai îngăduitoare la violenţa economică asupra femeii. Faptul este explicabil însă,
dacă ţinem cont că majoritatea populaţiei percepe societatea românească ca fiind alcătuită
din puţini membrii încadraţi în muncă.
Considerată spaţiul celor mai profunde relaţii afective, familia este şi cel mai activ
centru de agresivitate, poate şi pentru faptul că, în familie fiecare îşi poate dezveli
adevărata faţă a personalităţii sale. Cu alte cuvinte familia poate fi un focar de violenţă, la
fel de bine ca şi o sursă de confort şi securitate. Violenţa domestică include ansamblul
actelor abuzive de natură fizică, sexuală sau psihologică intervenite în mediul familial.

32
 În concepţia Iolandei Mitrofan există două forme de violenţă familială 33, cu
consecinţe medicale şi sociale importante:
Violenţa familială de durată (cronică), în registru moderat, disimulată
Violenţa familială, explozivă, în registru acut, deconspirată prin impact medico-legal
Autoarea citată consideră că violenţa familială cronică este o sursă importantă de
alimentare a tulburărilor psihogene, în special la femei, iar după un număr mare de ani
creează fundalul cauzal al clacării. Se asociază de obicei cu violenţa psihologică. Pe de
altă parte, violenţa explozivă dă naştere la tensiuni şi situaţii umilitoare care generează la
rândul lor frecvente manifestări psihopatologice, cum sunt: izolarea, depresia, tentative
de suicid, abuz de alcool. Se asociază de obicei cu violenţa fizică.
Comportamentul adoptat de victimă diferă în funcţie de caracteristicile
psihosociale ale fiecărui individ aflat în această postură. Multe dintre victime nu fac
plângere din diverse motive, ele neavând, de cele mai multe ori, nici măcar sprijinul
familiei sau al prietenilor.
În concepţia lui Cristian Ciupercă violenţa domestică se poate manifesta 34 prin
una sau o combinaţie de mai multe acţiuni, dintre care cele mai importante sunt:
Agresiune emoţionale; umilirea în faţa familiei, a rudelor, a prietenilor şi chiar a
străinilor, punerea victimei în situaţii dificile
Agresiunea prin intermediul copiilor: îndepărtarea copiilor de unul dintre părinţi
,limitarea accesului şi întâlnirilor cu aceştia, ameninţări legate de copii
Agresiune prin control: interzicerea întâlnirilor cu prietenii, împiedicarea creării de noi
prieteni, verificarea agendei, a programului zilnic, a corespondenţei sau a jurnalului intim
Agresiune prin intimidare: observaţii cu privire la orice activitate, distrugerea anumitor
lucruri îndrăgite de victime, ameninţări, achiziţionarea şi etalarea în mod ameninţător a
unor arme
Agresiune prin status social: ameninţări legate de sex, rasă, clasă socială, vârsta,
ocupaţie, sănătate, deficienţe fizice sau psihice

33
34
Agresiune financiara: limitarea dorinţei de a munci şi de căpăta o independenţă
financiară, neconsultarea în problemele financiare ale familiei, controlul banilor şi al
cheltuielilor
Agresiunea prin învinovăţirea şi denigrarea victimei: nerecunoaşterea actului de violenţă
prin învinovăţirea victimei, aducerea în discuţie a factorilor extrapersonali şi familiali
(probleme cu şefii, sărăcie, boală)
Agresiune fizică: lovire, bătaie, ameninţarea cu anumite obiecte periculoase.

CAP.3. INCIDENTA SI PREVALENTA VIOLENTEI

Deşi nu are rate mai mari decât in restul Europei fenomenul violentei domestice
in România are un specific aparte prin prisma factorilor determinanţi: alcoolism, sărăcie,
socializarea intr-un mediu marcat de violenta si modelul patriarhal de organizare al
familiei. Prima problema in ceea ce priveşte factorii care favorizează apariţia si
persistenta violentei in sânul unei familii se refera la motivaţiile de ordin intern sau extern
pe care le are soţul sa-si agreseze nevasta, la motivele pe care soţia le are pentru a nu-si
părăsi soţul violent, dar si condiţionări de ordin extern părţilor implicate (soţ, soţie) care
susţin apariţia si rezistenta in timp a fenomenului
Mediul familial devine pe zi ce trece o modalitate de exprimare a agresivităţii
acumulate din afara lui. Pe fondul schimbărilor rapide si spectaculoase care
caracterizează societatea in ultimii ani, familia devine mediul de exprimare a agresivităţii
refulate, de descărcare a stresului acumulat in afara mediului familial. De cele mai multe
ori, conflictul „se rezolva” printr-o forma de agresiune verbala sau fizica, mult mai la
îndemâna decât orice încercare de comunicare civilizata. Ne confruntam din ce in ce mai
des cu evenimente de violenta familiala in toate formele ei. Studiile sociologice privind
mediul in care se manifestă acest fenomen releva o stare de fapt deloc încurajatoare :
mediul familial este cel mai violent dintre toate mediile sociale. Cum numai o parte din
actele de violenta sunt descoperite si raportate politiei sau spitalelor, se poate trage
concluzia ca fenomenul este mult mai răspândit decât se arata in sondaje.
 Evidenţierea şi explicarea cauzelor violenţei domestice în România trebuie să ţină
cont de abordarea multifactorială a fenomenului. Fără a ne concentra pe un singur factor
dominant, vom încerca să scoatem în evidenţă particularităţile violenţei domestice din
România.
Factorii care generează violenta familiala sunt atât de natura economica, cat si
culturala. Cea mai des invocata cauza este situaţia economica a familiei sau statutul social
precar, care aduce frustrări si nemulţumiri permanente. Printre motive se mai înscriu si
dificultăţile sexuale, dar si abuzul de alcool, droguri sau diverse medicamente. Este
evident faptul ca schimbarea in plan economic atrage după sine schimbări profunde de
ordin social. De aceea, având in vedere sacrificiile materiale si insecuritatea sociala
implicata se poate anticipa menţinerea, daca nu agravarea unor serii de tulburări de
adaptare concretizate in comportamente agresive. Pe fondul perimării valorilor
tradiţionale, agresivitatea sociala a crescut, iar la aceasta creştere se adăuga si faptul ca nu
exista o protecţie sociala eficienta.
O alta cauza importanta care poate fi adusa in discuţie este lipsa unor modele
pozitive. Agresivitatea care a invadat si a contaminat toate canalele informaţionale
furnizează pseudomodele, ce sunt rapid preluate si adaptate la nivel familial.
Problema violentei în familie a atins cote alarmante, majoritatea evenimentelor
de acest fel fiind înregistrate în familiile sărace, dar fără sa fie excluse radical din
familiile înstărite de intelectuali. Un aspect important este vizibilitatea fenomenului;
vizibilitate acutizată la nivelul claselor de jos pentru care spaţiul privat este minim,
controlul social este maxim, iar manifestarea violentei ia forme fizice brute, uşor
evidenţiabile in plan social. In acelaşi mod, vizibilitatea scade spre clasele superioare.
Am fi tentaţi sa credem ca, daca nu se observa in exterior, violenta nu exista, dar nu este
aşa. Pentru clasele superioare, viata de familie reala reprezintă un secret, ceva intim ce nu
priveşte pe ceilalţi, se ajunge chiar la o anulare a controlului social, rezultând negarea
violentei ca atare. La aceste niveluri, formele de manifestare devin mult mai subtile
(violenta psiho-emoţionala) si mai puţin vizibile (violenta sexuala)35

35
 Mentalitatea tradiţionala a contribuit si ea la accentuarea dependentei femeii de
bărbat si a obligat-o sa asculte de legile societăţii patriarhale, in care predomina valorile
masculine.

3.1. Codiţionări de ordin cultural-educaţional

Ceea ce nu trebuie omis în încercarea de a explica fenomenul este faptul că
violenţa domestică este contextualizată cultural. Violenţa domestică trebuie tratată în
primul rând în contextul evoluţiei socio-economice a societăţii şi în cel al cadrului
cultural. Factorii individuali şi cei care ţin de microsistem, cum ar fi frustrarea şi
insatisfacţiile de ordin social sau personal, care determină apariţia comportamentelor
violente trebuie înţelese în cadrul mai larg al evoluţiei socio-economice din România,
fiind strâns legate de particularităţile macro-sistemului.
Multe conflicte apar pe tema rolului femeii in societate. Exista state care si acum
se bazează pe un sistem "patriarhal" iar aici dependenta femeii este mare si este destul de
des victima violentei in familie, fără posibilitatea de a se apară in mod legal. Experţii sunt
de acord ca factorii economici si culturali contribuie la perpetuarea agresiunilor asupra
femeilor. Pentru ca femeile, ca grup, au o putere mai mica in societate este posibil ca ele
sa fie principalele victime. Obiceiurile, tradiţiile si legile care restricţionează rolul femeii,
vor limita oportunităţile economice si vor contribui la dependenta femeii fata de bărbat.
Unii tineri - băieţi si fete - sunt educaţi in mod greşit ca o femeie are, singura,
responsabilitatea de a se îngriji de familie fără sa aibă posibilitatea de a încheia prin
divorţ o relaţie care nu funcţionează. Femeile vor privi divorţul ca pe un eşec total al
vieţii lor, considerându-se singurele vinovate, iar bărbaţii care au fost astfel educaţi vor
refuza sa respecte o femeie necăsătorita sau divorţata.
In rândul condiţionărilor care facilitează comportamentul agresiv se regăseşte si
acceptarea de către societate a fenomenului ca fiind normal. Încă mai exista mituri
explicative de genul „bătaia e rupta din rai” care scuza astfel de comportamente deviante.
Un alt aspect al condiţionărilor de ordin cultural educaţional este reprezentat de tradiţia
veche de multe secole şi prezentă în multe ţări ale lumii de încălcare a drepturilor femeii.
În momentul în care statele încearcă la nivel internaţional să pună capăt acestor tradiţii,
ele se lovesc deseori de rezistenţa populaţiei. Aceste tradiţii nu pot fi combătute decât
prin introducerea unor măsuri de durată care să vizeze toate sferele vieţii umane. Multe
guverne ne-occidentale au atras atenţia asupra faptului că drepturile omului au trăsături
pur occidentale şi nu pot fi transferate în culturile lor. Astfel, "egalitatea" dintre femeie şi
bărbat, precum si violenta la care este supusa femeia din partea partenerului de viata, nu
ar fi compatibile cu multe dintre aceste culturi. Unele state ne-occidentale pledează
pentru o aşa numită "echivalare" la adoptarea diferenţelor fundamentare. Aceste
argumente sunt deseori tolerate şi adesea preluate prin perspectiva "toleranţei" de
reprezentanţii şi organizaţiile occidentale. Totuşi trebui să avem în vedere că astfel de
argumente sunt folosite de cele mai multe ori pentru a justifica încălcări de proporţii ale
drepturilor omului, care nu sunt expresia unor obiceiuri ci consecinţele acţiunilor unor
sisteme statale represive (de ex. în Algeria sau Afganistan). Deseori, acele identităţi şi
tradiţii folosite drept scut sunt construite în mod artificial, pentru a deturna atenţia de la
inechităţile socio-economice şi de la raporturile asimetrice de putere.
In România, societate de tip patriarhal, Biserica are o mare influenta in educaţia
tinerei generaţii. Femeile care azi sunt victime ale violentei domestice au fost crescute si
educate in spiritul tolerantei fata de bărbat, a supunerii fata de acesta pentru simplu fapt
ca el este „bărbatul in casa”, ca el „aduce bani in casa”, sau pentru ca „de bine, de rău,
copii au tata”. Practic, in acest tip de societate accentul nu se pune pe calitatea vieţii de
familie ci mai ales pe stabilitatea si rezistenta in timp a ei. Biserica nu încurajează
divorţul; ba mai mult femeile care divorţează devin un fel de paria a societăţii, se
considera ca nu au fost in stare sa-ti îndeplinească rolul de soţie astfel explicându-se si
comportamentul agresiv al soţului. Acest tip de doctrina este încurajat si de meserii
specific feminine (treburile casnice sunt atribuţii numai pentru femei).
În aceeaşi ordine de idei trebuie subliniat si faptul ca unele din comportamentele
agresive ale soţului, pe de o parte dar si atitudinea permisivă a soţiei, pe de alta parte sunt
comportamente învăţate prin procesul de socializare. Formarea personalităţii umane este
urmare a unui proces condiţionat de cei trei factori de dezvoltare: ereditate, mediu si
educaţie. Fondul ereditar al individului este asemeni unei foi albe ce aşteaptă să fie scrisă
de mediu si educaţie. Voluntar sau involuntar aceasta foaie este acoperita cu informaţii si
modele comportamentale luate din mediul înconjurător prin intermediul educaţiei. De
calitatea acestor modele comportamentale si de educaţia primita in familie si şcoală
depinde sistemul de valori pe care si-l formează fiecare individ. Aceste informaţii vor fi
trecute prin filtrul personal. .
Conform abordării cognitiv-behavioriste, comportamentul abuziv cat si cel violent
sunt comportamente învăţate. Manifestările violente ale adultului sunt conectate la
experienţe de violenta si abuz suferite in copilărie, iar eşecul femeilor de a părăsi o relaţie
in care este agresata a fost conceptualizată ca neputinţa învăţată
În România, cauzele culturale ale violenţei sunt de altă natură şi ţin în special de
modelul patriarhal al familiei, rolul social al femeii şi relaţia dintre cele două sexe, în
cadrul căreia bărbatul dispune pe de-a întregul de soţia sa. Tocmai de aceea, apariţia
fenomenului este mai frecventă în mediul rural. S. De Vink şi D. Doherty 36 arată într-un
studiu despre violenţa conjugală că răspândirea fenomenului în comunităţile rurale se
datorează consolidării unor stereotipuri în rândul ambelor sexe, care antrenează la rândul
lor diferenţe la nivelul puterii. Izolarea, faptul de a fi fost crescut într-un mediu familial
violent, responsabilitatea de a menţine căsătoria şi relaţiile armonioase în cadrul acesteia
sunt motivele pentru care femeile acceptă violenţa conjugală ca un act de normalitate.
Tocmai de aceea, în pofida faptului că relaţiile cu vecinii sunt foarte strânse, între individ
şi colectivitate existând o relaţie de strânsă dependenţă, intervenţiile în cazurile de
violenţă domestică vor fi rare, chiar dacă cei din jur sunt la curent cu cele întâmplate.
Conturarea unei culturi sub-urbane în oraşele din România, al cărui prim simptom este
apariţia eclatantă şi succesul fulminant al muzicii hip-hop, reprezintă potenţialul
reproducerii modelului occidental în contextul românesc.

3.2. Condiţionări de ordin economic

Nevoile social-economice reprezintă una din principalele cauze ale violentei in
familie. Pe parcursul vieţii de cuplu se pot aduna frustrări legate de resursele limitate
necesare pentru atingerea unui standard de viata decent, frustrări ce pot degenera foarte
uşor in atacuri verbale si chiar fizice ale unuia dintre soţi asupra celuilalt. Criza

36
locuinţelor cu care se confrunta majoritatea familiilor, in special cele tinere, si a
numărului de camere care sa satisfacă nevoile unei familii in funcţie de mărimea si de
structura ei constituie un alt factor ce poate determina apariţia violentei. Problema
violentei domestice este complicata in România si datorita lipsei de locuinţe; femeile
rămânând sa suporte agresiuni de orice fel din partea bărbatului si datorita faptului ca nu
au unde locui in alta parte.
Veniturile scăzute duc la privarea individului de plăcerea satisfacerii anumitor
trebuinţe si dorinţe; in măsura in care individul îşi satisface trebuinţele, el este neagresiv
iar când acest lucru nu se întâmpla, persoana devine agresiva. Explicarea violentei
domestice prin prisma satisfacerii sau nesatisfacerii trebuinţelor poate fi regăsita in teoria
frustrării descrisa de Popa, Mihailescu si Eremia 37. In aceeaşi categorie de factori
determinanţi intra si dependenta socio-economica a soţiei de soţ. Noile condiţii sociale si
economice au accentuat dependenta din punct de vedere economic a femeii fata de
bărbat, rezultând tensiuni la nivelul familiei, chiar incidente violente.
Sărăcia stimulează violenta in familie. In tarile civilizate abuzurile împotriva
femeii si a copilului sunt sancţionate de legislaţie; in România, deşi exista o legislaţie
specifica, mentalitatea este încă foarte conservatoare. In doua zile, la Iaşi s-au sinucis 13
femei, bătute crunt zi de zi de către partenerul de viata. Ruşinea sau frica de alta bătaie, si
mai sadica, determina cele mai multe femei sa-si plângă necazurile intre pereţii casei sau
sa se sinucidă. Teroarea ca va fi alungata din casa singura sau împreuna cu copiii
determina femeia sa accepte, ca inevitabile, violentele partenerului de viata. Pe de alta
parte, sărăcia, nesiguranţa locului de munca, necazurile de zi cu zi stimulează stările
conflictule in familie si societate.
In ultima perioada, in România, se pune aceasta problema la modul foarte serios,
se încearcă o monitorizare a cazurilor de violenta in familie. Liga pentru Apărarea
Drepturilor Omului din România si organizaţiile nonguvernamentale au solicitat
adaptarea legislaţiei la aceasta realitate trista: Politia sa aibă dreptul sa intervină atunci
când sunt sesizate cazuri de asemenea natura, instanţele judecătoreşti sa aibă la îndemâna

37
legi aspre care sa pedepsească violenta împotriva femeilor si a copiilor, iar Ministerul
Educaţiei Naţionale sa promoveze cursuri de instruire, atât a profesorilor, cat si a elevilor.
Mijloacele materiale de care dispune o familie constituie o condiţie ce favorizează
apariţia violentei domestice. Ne referim aici nu numai la nivelul veniturilor si a persoanei
care le aduce „in casa” ci si la nivelul luării deciziei de a-i cheltui; cine si cum îl va
cheltui si mai ales care sunt priorităţile. Condiţionările de ordin economic favorizează
rămânerea soţiei intr-un mediu violent prin prisma faptului ca nu dispune de alte venituri
pentru a se întreţine pe ea si pe eventualii copii intr-o alta locuinţa, in cazul in care are o
alta locuinţa, sau nu dispune de fonduri pentru a-si achiziţiona o alta locuinţa.
Nevoile social-economice precum si criza locuinţelor sunt doi factori ce
favorizează violenta domestica si care ne conduc spre unul din principalele motive pentru
care o soţie rămâne intr-un mediu violent si anume dependenta socio-economica a soţiei
fata de soţ. Faptul ca in cele mai multe familii soţul este singura sursa de venituri pentru
familia respectiva si uneori aceste venituri nu sunt declarate, in cazul unui divorţ pensia
alimentara pe care bărbatul ar fi obligat sa o plătească soţiei ar fi insuficienta sau
inexistenta.
Veniturile victimelor sunt în general reduse. 29% dintre victime se încadrează în
categoria “venit mic”, iar 25% la categoria “venit mediu”. 20% dintre victime nu au o
sursă proprie de venit, iar 15% au venituri foarte mici. 38. Lipsa banilor este menţionată ca
fiind principala sursă a problemelor de către aproape două treimi din acele femei care au
recunoscut că au avut probleme în relaţiile lor 39, conform unui studiu realizat in acelaşi
an, 2003.

3.3. Condiţionări individuale

Consumul de alcool şi/sau drog in continua creştere, determinat la randu-i de
degradarea nivelului de trai, este, alături de situaţia economica a cuplului factorul
principal determinant.
Explicaţia psihopatologica a comportamentului agresiv localizează violenta
domestica la nivelul individului. Aceste teorii sunt preocupate de patologia victimei si a
38
39
agresorului, accentuând importanta acesteia si neglijând contextul social si cultural al
individului.
Alte cauze ale violentei domestice sunt: incompatibilitate fizica si psihica;
prezenta diferitelor boli de natura fizica si psihica; infidelitatea si gelozia soţilor;
toleranta femeilor si frica lor de a reclama incidentele.
In explicarea violentei domestice, unii dintre teoreticieni pun in centru
caracteristicile agresorului si ale victimei, ignorând bagajul ereditar cu care vin cei doi
indivizi precum si influentele sociale pe care micro-grupul si societatea, in general, o
exercita asupra acestora. Pentru o înţelegere cat mai buna a violentei domestice vom
încerca sa creionam un portret al agresorului, având in vedere o analiza sociala (nivel
educaţional, domeniul de activitate, familia de origine) dar si una psihologia.

3.4. Efecte ale violentei domestice

Femeile victime ale abuzurilor se confrunta cu numeroase efecte negative, precum
lipsa încrederii in propria persoana, apariţia sentimentelor de neputinţa, depresie,
tulburări psihice grave, instabilitate emoţionala. Din cauza fricii de agresor, paradoxal,
femeia manifesta o anumita dependenta de acesta, ajunge sa se autoînvinovăţească, are
tendinţa de a se autodistruge, se izolează de familie, prieteni, colegi, mergând pana la
tentativa de suicid.
Marea majoritate a femeilor care apelează la serviciile oferite de adăposturile
pentru femeile victime ale violentei domestice sunt in situaţii de risc crescut, integritatea
lor fizica si chiar viata lor fiind in primejdie si acest pericol este si mai mare când ele
încearcă sa părăsească agresorul. Femeia care doreşte sa pună capăt relaţiei violente se
confrunta de cele mai multe ori cu neputinţa acelora la care apelează: atât al politiei si al
instituţiilor de asistenta sociala, cat si al apropiaţilor, al familiei. Teama fata de agresor,
lipsa unui spaţiu sigur, lipsa de suport sunt factori care îngreunează încercările ei de
scăpare. De cele mai multe ori ele se confrunta cu dificultăţi financiare, sunt izolate de
prieteni, societate, nu au un loc de munca, le lipsesc mijloacele financiare pentru
angajarea unui avocat, pentru găsirea unei locuinţe temporare, pentru a putea plăti creşa,
grădiniţa. Pe lângă acestea mai exista si piedici interioare: ruşine, teama de singurătate,
de stigmatizare. Ca un efect al abuzurilor femeia se simte lipsita de valoare si
neputincioasa.
Pentru a putea ieşi din aceste situaţii si pentru a-si salva viata, femeile si copiii
lor sunt nevoiţi sa-si părăsească căminul. Ele au nevoie de un loc protejat. Adăpostul
oferă siguranţa fizica de care au nevoie, suport, linişte si confidenţialitate. Aici au
posibilitatea poate pentru prima data in viata sa trăiască fără teama si ruşine. Întâlnindu-
se cu alte femei cu experienţe similare sentimentul de izolare si stigmatizare,
deconectarea de societate si comunitate poate fi reziliata.
In rândul efectelor pe care violenta domestica le are asupra femeii se număra si
ceea ce psihologii numesc „sindromul femeii bătute”. Acest sindrom, specific femeilor
include următoarele trasaturi: tulburări anxioase (anxietate, frica, accese de panica),
tulburări afective (in special depresia), deformări cognitive, tulburări psihofiziologice.
Anxietatea consta in perceperea unui pericol iminent, o atitudine de aşteptare in fata
acestui pericol, un sentiment de dezorganizare legat de conştiinţă unei neputinţe totale in
fata acestui pericol. Asociindu-se cu anxietatea, depresia implica un sentiment de
neputinţa globala, de fatalitate dureroasa, iar uneori antrenează sentimente de
autodepreciere, chiar luarea in considerare a sinuciderii sau realizarea acesteia.
Simptome: dureri de cap, oboseala, lipsa poftei de mâncare sau apetit exagerat40.
Pentru a concluziona efectele pe care violenta la care sunt supuse femeile in sânul
familiei, in mediul care ar trebui sa le ofere siguranţa si protecţie sunt incontestabile:
Stimă de sine scăzută.
Autoblamare şi autoacuzare.
Autoizolare ( pentru ca ceilalţi să nu vadă vânătăile de pe corp ).
Dependenţa de agresor.
Imposibilitatea de a contracta, în viitor, alte relaţii.
Boli digestive, ulcer.
Dureri de cap.
Consum de alcool, droguri, tranchilizante.

40
Tentative de suicid.

CAP.4. MASURI LEGISLATIVE CARE URMARESC COMBATEREA

VIOLENTEI DOMESTICE

"Nu considerăm necesară vreo dovadă pentru următoarele adevăruri: că bărbaţii şi

femeile sunt, au fost cu toţii creaţi la fel, că au fost înzestraţi de Creator cu anumite
drepturi inalienabile, că ei trebuie să trăiască în libertate să poată aspira spre fericire, că
guvernele trebuie să intervină întru garantarea acestor drepturi” (Declaraţie scrisă şi
adoptată de prima Women’s Rights Convention din SUA, din Seneca Falls, New York,
iulie 1848)41 .
În 1848, în localitatea Seneca Falls din statul New York, Elizabeth Cady Stanton
şi Lucretia Mott au organizat o conferinţă pe a cărei ordine de zi s-a aflat pentru prima
dată discriminarea femeilor. "Declaration of Sentiment" se sprijinea, la fel ca "Declaraţia
drepturilor femeii şi ale cetăţenei" a lui Olympe De Gouges(Franţa), pe “Declaraţia de

41
Independenţă” de la 1776. Această declaraţie era îndreptată împotriva dominaţiei
bărbaţilor din toate domeniile vieţii. Acest text se baza pe premisa că toţi, bărbaţii şi
femeile se nasc cu aceleaşi drepturi asupra vieţii, libertăţii şi fericirii şi că garantarea
acestor drepturi inalienabile ar trebui să constituie singurul scop legitim al statului. Toate
legile care obligau femeile să adopte o poziţie subordonată au fost declarate ilegitime.
In timp ce pe plan internaţional mişcarea feminista luase amploare, in anul 1817
apar în Moldova şi Muntenia legislaţii de ansamblu de Drept privat; cea din Muntenia
numita “Codul Caragea” a apărut sub domnia lui Ion Gh. Caragea. Conform acestui cod
bărbatul are mult mai multe drepturi decât femeia; el are dreptul sa utilizeze “bătaia
mic’şoara” pentru a-si “corecta” soţia (Soţul are voie sa-si lovească soţia cu o nuieluşa de
nuc atâta timp cat nuieluşa nu se rupe). Norocul femeilor de astăzi este ca societatea a
evoluat si odată cu ea si mentalitatea oamenilor, atât a bărbaţilor cat si a femeilor. Aceasta
evoluţia a avut loc dar, cu toate acestea mai exista familii in care se utilizează “bătaia”
pentru corectarea soţiei deşi bărbaţii nu mai au acoperire legala din acest punct de vedere.
Au trebuit sa treacă ataţia ani ca sa apară o lege specifica pentru apărarea drepturilor si
libertăţilor de care ar trebui sa dispună fiecare femeie.

4.1. Masuri legislative pe plan internaţional

Drepturile femeii sunt drepturi ale omului — drepturi care revin femeilor pentru
simplul fapt că sunt fiinţe umane. Tratamentul inegal al bărbaţilor şi femeilor are o
tradiţie foarte lungă. Civilizaţia modernă nu face nici ea excepţie - declaraţiile drepturilor
omului de la 1776 şi 1789 precum şi imaginea omului ca subiect matur politic, aşa cum
au apărut ele în perioada Iluminismului, excludeau în mod sistematic femeile din schemă.
Drepturile omului nu erau valabile decât pentru bărbaţi. Organizaţiile feministe au luptat
mult pentru a-şi dobândi drepturile politice şi civile.
Încă de la înfiinţarea ONU a fost recunoscut principiul egalităţii sexelor (în
preambul şi în articolul 1.3 al Cartei ONU: comunitatea statelor se obligă să trateze în
mod egal femeile şi bărbaţii). În “Declaraţia Universală a Drepturilor Omului” din anul
1948, nediscriminarea se baza, printre altele, şi pe relaţiile dintre sexe.
 Realitatea era însă cu totul alta pentru femeile lumii, iar acest lucru nu a prea fost
luat în seamă de instituţiile pentru drepturile omului din cadrul ONU. Drepturile femeii
au fost elaborate de către comisii ONU speciale ("Comisia femeilor"), ale căror propuneri
au fost prea puţin transpuse în scris; Convenţiile ONU pre-existente nu au schimbat cu
nimic situaţia reală în care se găseau femeile. Încălcări ale drepturilor femeilor nu au fost
tratate în mod explicit. Neglijarea generală a problemelor care vizau femeile în cadrul
aparatului ONU a avut rezultate deloc neglijabile: Comisia femeilor a cerut în 1972
Adunării Generale a ONU ca anul 1975 să fie declarat Anul Internaţional al Femeii,
activităţile din domeniul drepturilor femeilor urmând a fi amplificate.
Anul internaţional al Femeii (1975), Deceniu Femeii (1976 - 1985) şi cele trei
conferinţe internaţionale ONU ale femeilor care au avut loc pe parcursul acestui deceniu
sub motto-ul "egalitate, dezvoltare şi pace" au constituit un moment de răscruce. Numărul
activităţilor desfăşurate în beneficiul femeilor a crescut în cadrul ONU.
În timpul mişcării de emancipare au apărut unele idei care reformau în mod fundamental
raporturile dintre sexe, atât în spaţiul public, cât şi în cel privat. Acele femei şi organizaţii
care s-au impus pentru drepturile femeii vor fi portretizate în cadrul acestui capitol.
Astăzi, organizaţiile de femei sunt active în toate ţările lumii; ele au parteneri în
comitetele naţionale şi internaţionale. În acest capitol vom vedea şi care este misiunea pe
care o au astăzi mişcările feministe la nivel internaţional.
În multe ţări ale lumii se pleacă de la ipoteza motivată cultural şi religios că
dorinţa femeilor de a fi tratate în mod egal cu bărbaţii nu-şi găseşte locul în contextul
drepturilor omului. Poziţionarea femeii ca "om de categoria a doua" este cea care
hrăneşte atitudinile discriminatorii şi violenţa. Chiar şi în statele în care egalitatea dintre
femei şi bărbaţi este garantată de Constituţie, transpunerea în practică a drepturilor femeii
nu este executată pe deplin.
Prevederile internaţionale cu privire la drepturile omului vizează astăzi cu
siguranţă şi persoanele de sex feminin. Principiul conform căruia nici o persoană nu
trebuie să aibă de suferit din pricina faptului că aparţine unui anumit sex a fost încă de la
începuturi parte esenţială a declaraţiilor ONU. Totuşi, discriminarea femeilor mai
continuă şi astăzi să fie o realitate peste tot în lume, femeilor fiindu-le limitate drepturi
esenţiale şi fundamentale precum dreptul la viaţă şi la integritate corporală. Feministele
critică conceptul drepturilor omului, susţinând că acesta ar viza doar societatea
occidentală şi mai ales problemele cu care se confruntă doar bărbaţii.
In iunie 1993, reprezentanţi ai naţiunilor si ONG-urilor din toata lumea s-au reunit
la Viena, Austria pentru Conferinţa Mondiala a Naţiunilor Unite pe tema Drepturilor
omului. Apărătorii drepturilor omului pe problema femeilor lucraseră timp de doi ani la
nivel naţional, regional si global pentru a face ca drepturile femeilor sa fie recunoscute ca
drepturi ale omului, si ca violenta împotriva lor sa intre in discuţie . Documentul rezultat
“Declaraţia si Programul de Acţiune de la Viena” a fost semnat de 171 de state si are un
caracter istoric prin evidenţierea faptului ca violenta împotriva femeilor este un fenomen
care continua sa existe peste tot in lume .
Documentul declara:
“drepturile femeii si ale fetei sunt o parte inalienabila, integrala si indivizibila a
drepturilor omului. Violenta bazata pe diferenţe de gen, toate formele de hărţuire si
exploatare sexuala , inclusiv acelea rezultate din prejudecăţi culturale si trafic
internaţional sunt incompatibile cu demnitatea si valoarea persoanei si trebuie sa fie
eliminate.”42
In decembrie 1993 Adunarea Generala a Naţiunilor Unite a adoptat “ Declaraţia
de Eliminare a Violentei Împotriva femeilor”
În 1994, Conferinţa internaţională a populaţiei şi dezvoltării, de la Cairo, a adus
în discuţie problema egalităţii între femei şi bărbaţi cu privire la viaţa sexuală şi la
reproducere. Programele de acţiune propuse s-au axat pe stoparea traficului de femei şi
copii, promovarea educaţiei femeilor ca măsură de a le proteja împotriva violenţei
domestice, stabilirea de programe pentru victimele violenţei domestice.
A patra Conferinţă asupra problemelor femeii de la Beijing (1995) a declarat
violenţa împotriva femeilor ca fiind unul din cele 12 obstacole împotriva respectării
drepturilor femeii. O atenţie deosebită a fost acordată serviciilor medicale primare pentru
femeile victime ale violenţei domestice.

42
În septembrie 1995 a avut loc cea de-a 4-a Conferinţă internaţională a femeilor, la care au
participat aprox. 47.000 de persoane. Aceasta a fost cea mai mare Conferinţă din istoria
ONU. Aici a fost adoptată "Declaraţia pentru eliminarea tuturor formelor de violenţă
asupra femeilor", drepturile femeii afirmându-se aici ca o componentă integrală a
drepturilor omului. În cele ce au urmat a început o nouă discuţie aprinsă, care s-a întins
pe tot cuprinsul lumii, pe tema definiţiilor diferite de la o cultură la alta a drepturilor
femeii. Faptul că catalogul de revendicări de 150 de pagini, "programul de acţiune", a fost
semnat de 189 de state, se datorează mai ales prezenţei a multor mii de membri ai
organizaţiilor neguvernamentale. Prin ratificarea Declaraţiei s-au impus următoarele
obligaţii:
promovarea egalităţii între sexe în domeniul politicii, economiei şi societăţii,
protejarea drepturilor femeii,
combaterea sărăciei femeilor, mai ales a acelora din ţările în curs de dezvoltare,
condamnarea tuturor formelor de violenţă asupra femeilor,
desfiinţarea diferenţelor dintre sexe în domeniul educaţional şi sanitar.43
In 1995 Naţiunile Unite au organizat cea de-a patra Conferinţa Mondiala privind
problemele femeilor, la Beijing, unde apărătorii drepturilor femeii au cerut din nou ca
guvernele sa ia masuri concrete pentru a îmbunătăţii statutul femeii.

4.2. Abordări legislative ale violentei domestice in diferite tari europene

Pe parcursul secolului XX, situaţia femeilor s-a ameliorat treptat. Acest lucru s-a
întâmplat prin modificarea constituţiilor naţionale şi prin elaborarea unor declaraţii şi
documente internaţionale. În multe ţări au fost desfiinţate limitările juridice, astfel încât
femeile au căpătat acces la educaţie, la sistemul sanitar şi au putut să participe şi ele la
viaţa politică. În ciuda acestor fapte s-a văzut că drepturile femeii nu sunt întotdeauna
garantate, indiferent de contextul cultural. Actele de încălcare a drepturilor femeii sunt
rezultate directe ale uzului de violenţă. Cel mai important drept al omului - dreptul la
viaţă şi la integritate corporală - este de foarte multe ori refuzat femeilor din întreaga

43
lume. În familie, în societate şi din partea statului, femeile fac obiectul violenţelor de tot
felul.
Particularitatea acestei forme de violenţă constă în faptul că aceasta nu vizează o
singură femeie, ci pe toate ca grupare socială completă. Violenţa la adresa femeilor
presupune tot ceea ce li se refuză femeilor din pricina simplului fapt că sunt femei, astfel
încât acestea nu îşi pot dezvolta pe deplin capacităţile şi sunt oprite din evoluţia lor
firească. Deseori, aceasta este o formă de discriminare a femeilor, prea puţin acceptate în
societate, astfel încât bărbaţii practic nici nu le bagă în seamă, deseori femeile
considerând că acest lucru este un rău necesar inerent calităţii lor de femei, o formă
motivată biologic în relaţia dintre bărbaţi şi femei.
Există violenţă structurală şi violenţă la adresa persoanei: violenţa la adresa
persoanei presupune un atentat direct la corpul femeii, ca de ex. violul, bătăile sau
crimele. Violenţa la adresa persoanei se află de cele mai multe ori în legătură directă cu
corpul, cu funcţia de reproducere şi sexualitatea femeii. Violenţa structurală se exprimă
prin considerarea femeilor ca fiinţe inferioare, prin desconsiderarea şi obiectualizarea
femeii şi se află în strânsă legătură cu pretenţiile de superioritate emise de bărbaţi în
multe domenii sociale.
Guvernele statelor nu reacţionează la aceste acte de violenţă sexuală cu aceeaşi
vigilenţă ca în cazul altor fapte penale. Violenţa domestica nu a fost considerată multă
vreme o încălcare a drepturilor omului, ci o problemă "internă" a statelor, statele la rândul
lor interpretând această problemă deseori ca o problemă "privată", de familie, între
victimă şi făptaş, intre soţie si soţ. Acest lucru izvorăşte din diferenţierea între sfera
"publică" şi cea "privată", care continuă să se menţină atât în societăţile tradiţionale
patriarhale cât şi în cele occidentale.
Având la baza masurile legislative luate pe plan internaţional fiecare tara si-a
întocmit propriul program de respectare a drepturilor femeii .Diferenţele intre prevederile
sistemelor legislative ale tarilor europene cu privire la violenta domestica pot fi analizate
pe mai multe criterii:
încadrarea juridică a violenţei conjugale, ca infracţiune specifica
necesitatea depunerii unei plângeri de către victima împotriva agresorului pentru
declanşarea procedurilor penale
protecţia oferita victimelor prin prevederile de drept civil
ajutorul, asistenta oferita victimelor
Anglia – violenta in cuplu nu constituie o infracţiune specifica, fiind supusa
normelor de drept civil . Violul in cadrul cuplului este definit ca infracţiune de la
începutul anilor ’90, nu este necesara plângerea victimei pentru începerea urmăririi
penale împotriva agresorului. Victimele violentei domestice beneficiază de ajutor
financiar numai daca agresorul a fost urmărit penal si daca victima nu mai locuieşte cu el.
Austria – violenta conjugala este încadrata la infracţiunile de lovire si vătămare
corporala, violul in cadrul cuplului face obiectul sancţiunilor penale începând cu anul
1989; procedura finala se pot declanşa , in caz de violenta domestica, la sesizarea oricărui
cetăţean care are dovezi ca un astfel de act a avut loc .Legislaţia austriaca permite
integrarea agresorului in programe de reeducare. Din 1996 legislaţia permite politiei sa
interzică agresorului accesul in domiciliul victimei in cazul in care acesta pune in pericol
viata , sănătatea sau libertatea victimei.
Portugalia – începând cu 1991 exista o lege de protecţie a victimelor violentei
domestice , care prevede si acordarea de ajutor material din partea statului iar din 1999
exista un plan naţional de acţiune împotriva violentei familiale , care include si
constituirea unei reţele de adăposturi pentru victime si a sistemelor de ajutorare a acestora
.Violenta conjugala este pedepsita prin codul penal. Declanşarea procedurii penale trebuie
precedată in mod obligatoriu de o plângere din partea victimei. Totuşi, din 1998 ,
procedura penala poate fi declanşata si fără existenta acestei plângeri, daca interesul
victimei o cere.
Spania – prevederile cu privire la violenta conjugală sunt cuprinse in Codul Penal
care prevede pedepse cu închisorea de la 6 luni la 3 ani, pentru cel care îşi supune
partenera /partenerul la acte de violenta fizica sau psihologica . In anul 1995 Tribunalul
Suprem recunoaşte violul in interiorul cuplului iar declanşare procedurii penale împotriva
agresorului nu necesita o plângere din partea victimei.
 Suedia – începând cu 1998 a fost delimitate infracţiunea de “violare a integrităţii
femeii” , care este definite ca repetarea infracţiunilor împotriva vieţii, a libertăţii, sau a
infracţiunilor sexuale comise împotriva unei femei cu care agresorul a avut sau are o
relaţie intima . Violul in interiorul cuplului constituie o infracţiune începând cu anul
1995, iar procedura penala se poate declanşa la orice reclamaţie a unei persoane care
deţine dovezi ca s-a petrecut un act de violenta domestica , nefiind necesara o plângere
din partea victimei. Din 1995 in Suedia exista Centrul Naţional pentru femeile maltratate
sau violate. Aici, femeile pot primi ajutor medical de urgenta si pot beneficia de servicii
sociale, de protecţie din partea politiei si de consiliere juridica.
Germania – violenta conjugala nu face obiectul unor prevederi legislative
specifice. In funcţie de circumstanţe, actele de violenta conjugala sunt încadrate juridic ca
infracţiuni împotriva vieţii, a integrităţii corporale , sau împotriva vieţii private si a
intimităţii. Legea germana recunoaşte si sancţionează , începând din 1997 violul in cadrul
cuplului , iar procedura penala se poate declanşa automat indiferent de voinţa victimei.
Victimele violentei domestice au dreptul la o indemnizaţie speciala care sa le permită
acoperirea cheltuielilor medicale necesare.

4.3. Norme internaţionale si prevederile constituţionale in România

4.3.1.Prevederi constituţionale
Constituţia României garantează egalitatea cetăţenilor in fata legii si autoritarilor
publice fără privilegii sau discriminări ( Cetăţenii sunt egali in fata legii si a autorităţilor
publice, fără privilegii si fără discriminări; Nimeni nu este mai presus de lege;) 44, precum
si drepturile si libertăţile tuturor persoanelor. Art. 22 din cap. 2 privind drepturile si

44
libertăţile fundamentale garantează, prin alineatul 1, dreptul la viata, dreptul la integritate
fizica si psihica ale persoanei. Alin 2 al aceluiaşi capitol stipulează in mod expres ca nici
o persoana nu poate fi supusa torturii sau oricărui altfel de pedeapsa sau tratament
degradant ori inuman.45
Consacrarea prin Constituţie a acestor drepturi presupune in mod automat
respectarea libertăţilor si drepturilor femeii in calitatea sa de persoana si interzice
supunerea acesteia la orice act de violenta sau tratament degradant de natura sa atenteze
la siguranţa sa fizica sau psihica. In cazul violării unuia din aceste drepturi sau libertăţi
femeia poate si trebuie sa beneficieze de protecţia legii.

4.3.2. Norme internaţionale

Poziţionarea controversată a drepturilor femeii în cadrul listei drepturilor omului
se reflectă şi în felul în care au evoluat acordurile şi documentele internaţionale prin
intermediul cărora drepturile femeii au putut fi stabilite, iar actele de încălcare ale acestor
drepturi au putut fi condamnate de Organizaţia Naţiunilor  Unite (ONU) pe tot cuprinsul
lumii.
România este semnatara mai multor convenţii internaţionale care garantează
drepturile femeii. Conform art. 20 din Constituţia României, toate dispoziţiile
constituţionale sunt aplicate si interpretate in concordanta cu Declaraţia Universala a
Drepturilor Omului sau cu pactele si tratatele la care România este parte. România este
semnatara următoarelor convenţii internaţionale care interzic abuzul de orice gen al
femeilor si copiilor, interzicând implicit orice forma de abuz domestic:
Convenţia Internaţionala privind interzicerea traficului cu femei si copii, de la 30-09-
1921, ratificata de România in 1923
Convenţia Internaţionala pentru Suprimarea Traficului cu Femei Mature de la 11-10-
1933, ratificata in 1935 (legea nr.2/1935)
Convenţia Naţiunilor Unite pentru Suprimarea Traficului cu Persoane, ratificata
la 21-05-1950

45
Convenţia din 1979 a Naţiunilor Unite privind Eliminarea Tuturor Formelor de
discriminare Împotriva Legii, ratificata in 1981 (decretul nr. 342/1981)
Convenţia Internaţionala Privind Drepturile Copiilor, ratificata in 1990 (legea nr.
18/27.09.1990)
Declaraţia pentru un tratament egal şi pentru eliminarea tuturor formelor de
discriminare a femeilor (1945-1979) Încă de la înfiinţarea ONU a fost recunoscut
principiul egalităţii sexelor (în preambul şi în articolul 1.3 al Cartei ONU: comunitatea
statelor se obligă să trateze în mod egal femeile şi bărbaţii). În Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului din anul 1948, nediscriminarea se baza, printre altele, şi pe relaţiile
dintre sexe. Realitatea era însă cu totul alta pentru femeile lumii, iar acest lucru nu a prea
fost luat în seamă de instituţiile pentru drepturile omului din cadrul ONU. Drepturile
femeii au fost elaborate de către comisii ONU speciale ("Comisia femeilor"), ale căror
propuneri au fost prea puţin transpuse în scris; Convenţiile ONU pre-existente nu au
schimbat cu nimic situaţia reală în care se găseau femeile. Încălcări ale drepturilor
femeilor nu au fost tratate în mod explicit. Neglijarea generală a problemelor care vizau
femeile în cadrul aparatului ONU a avut rezultate deloc neglijabile: Comisia femeilor a
cerut în 1972 Adunării Generale a ONU ca anul 1975 să fie declarat Anul Internaţional al
Femeii, activităţile din domeniul drepturilor femeilor urmând a fi amplificate.
Aplicarea practică a drepturilor femeii (din 1975)
Anul internaţional al Femeii (1975), Deceniu Femeii (1976 - 1985) şi cele trei conferinţe
internaţionale ONU ale femeilor care au avut loc pe parcursul acestui deceniu sub motto-
ul "egalitate, dezvoltare şi pace" au constituit un moment de răscruce. Numărul
activităţilor desfăşurate în beneficiul femeilor a crescut în cadrul ONU.
Convenţie asupra eliminării tuturor formelor de discriminare a femeilor. Această
Convenţie, adoptată în decembrie 1979 de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor
Unite, a reprezentat un pas important în vederea recunoaşterii drepturilor femeii ca
drepturi ale omului. Convenţia conţinea unele prevederi mai vechi în ceea ce privea
protecţia şi nediscriminarea femeilor, dar a venit să extindă răspunderea statelor părţi în
ceea ce priveau încălcările comise de actori ne-statali. Acest lucru a fost un mare progres,
pentru că actele de discriminare şi de încălcare a drepturilor femeilor nu vin de prea
multe ori din partea statului, ele având loc în "sfera privată". Important a fost mai ales
programul concret de acţiune, care obliga statele semnatare ale Convenţiei să ia anumite
măsuri care urmau să garanteze egalitatea dintre femei şi bărbaţi nu numai prin prevederi
formale (de jure), ci şi prin unele practice (de facto).
Punctele slabe ale acestei Convenţii vizează posibilităţile de transpunere în
practică şi de control ale obligaţiilor contractuale. Faţă de această Convenţie s-au
exprimat o mulţime de rezerve, multe din cele 165 de state părţi neacceptând toate
obligaţiile. Statele se obligă de exemplu să trimită comitetului de experţi un raport anual
privind situaţia drepturilor femeii din ţara lor. Din cauza unor probleme structurale,
durata elaborării acestor rapoarte este deseori prea mare, în plus, multe state nici măcar
nu încearcă să-şi respecte obligaţia de a scrie un astfel de raport. Convenţia nu prevede
măsuri de verificare sau de sancţionare. Mai mult, Comisia Femeilor care a redactat
această Convenţie nu dispune de mijloacele financiare de care dispun celelalte comisii
ONU pentru drepturile omului şi nici nu are competenţa de a se folosi de informaţiile
puse la dispoziţie de organizaţiile neguvernamentale.
Conferinţa Mondială a Drepturilor Omului de la Viena (1993). Iniţial,
comunitatea statelor a considerat că drepturile femeilor - altfel decât drepturile omului,
"mai serioase", nu sunt ameninţate într-o aşa manieră încât fie nevoie de mecanisme de
verificare şi control. Având în vedere rădăcinile adânci pe care le avea viaţa femeilor în
tradiţiile culturale şi sociale, condiţiile de viaţă ale femeilor trebuiau schimbate pe termen
lung, pe baza luării unor măsuri sociale şi economice. Violenţa asupra femeilor nu a fost
condamnată în mod explicit în Convenţia cu privire la drepturile femeii.
Ca rezultat al campaniei întinse pe mai mulţi ani ("Drepturile femeii sunt drepturi ale
omului"), mişcarea pentru drepturile femeii a reuşit să aducă subiectul violenţa pe agenda
celei de-a doua Conferinţe internaţionale ONU pentru drepturile omului. Astfel,
declaraţia finală de la Viena condamnă pentru prima oară în istoria Naţiunilor Unite în
mod explicit violenţa asupra femeilor ca încălcare a drepturilor omului. Cu această ocazie
s-a afirmat că "drepturile femeilor sunt parte inalienabilă şi integrantă din drepturile
universale ale omului". La sfârşitul acestei Conferinţe, Organizaţia Naţiunilor Unite a
emis în decembrie 1993 o "Declaraţie pentru eliminarea tuturor formelor de violenţă
asupra femeilor". Conform Declaraţiei de la Viena şi Programului de Acţiune de la Viena,
drepturile femeii constituie o componentă inalienabilă şi indisolubilă a drepturilor
universale ale omului, care nu trebuie relativizate prin invocarea cutumelor culturale şi
tradiţionale.
Declaraţia ONU pentru eliminarea tuturor formelor de violenţă asupra femeilor
(1993) În decembrie 1993, Adunarea Generală a ONU a fixat afirmaţiile documentului
final de la Viena într-un act propriu, "Declaraţia pentru eliminarea tuturor formelor de
violenţă asupra femeilor", enumerând următoarele forme de violenţă asupra femeilor din
domeniul public şi privat care reprezintă încălcări ale drepturilor omului46:
-violenţă fizică, sexuală şi psihologică în familie, inclusiv abuzurile fizice şi abuzurile
sexuale asupra fetelor,
-violenţe legate de dotă,
-violuri în căsnicie,
-mutilarea organelor genitale femeieşti şi alte practici tradiţionale care lezează
integritatea corporală a femeilor,
-violenţa în afara căsătoriei şi violenţa în contextul exploatării,
-violenţă fizică, sexuală şi psihologică în afara comunităţii, inclusiv violuri, abuzuri
sexuale, hărţuire sexuală şi intimidare la locul de muncă, în instituţiile de învăţământ etc.,
-traficul de femei şi prostituţia forţată,
-acte de violenţă fizică, sexuală şi psihologică săvârşite de stat sau comise cu acordul
acestuia, violenţă sexuală şi psihologică, indiferent unde apare.
În martie 1994, Comisia pentru drepturile omului a inaugurat funcţia de raportor
special permanent  pe problema violenţei asupra femeii, al cărei mandat cuprinde întregul
conţinut al Declaraţiei pentru eliminarea tuturor formelor de violenţă asupra femeilor.
A patra Conferinţă internaţională ONU a femeilor: "Acţionăm în spiritul egalităţii,
al dezvoltării şi al păcii"
În septembrie 1995 a avut loc cea de-a 4-a Conferinţă internaţională a femeilor, la
care au participat aprox. 47.000 de persoane. Aceasta a fost cea mai mare Conferinţă din
istoria ONU. Aici a fost adoptată "Declaraţia pentru eliminarea tuturor formelor de

46
violenţă asupra femeilor", drepturile femeii afirmându-se aici ca o componentă integrală
a drepturilor omului. În cele ce au urmat a început o nouă discuţie aprinsă, care s-a întins
pe tot cuprinsul lumii, pe tema definiţiilor diferite de la o cultură la alta a drepturilor
femeii. Faptul că catalogul de revendicări de 150 de pagini, "programul de acţiune", a fost
semnat de 189 de state, se datorează mai ales prezenţei a multor mii de membri ai
organizaţiilor neguvernamentale. Prin ratificarea Declaraţiei47 s-au impus următoarele
obligaţii: - promovarea egalităţii între sexe în domeniul politicii, economiei şi societăţii,
-protejarea drepturilor femeii,
-combaterea sărăciei femeilor, mai ales a acelora din ţările în curs de dezvoltare,
-condamnarea tuturor formelor de violenţă asupra femeilor,
-desfiinţarea diferenţelor dintre sexe în domeniul educaţional şi sanitar
Prevederile constituţionale si reglementările internaţionale sunt menite sa
protejeze femeia in fata oricăror forme de abuz, inclusiv cel domestic . Totuşi, in afara de
aceste prevederi, pana nu demult legislaţia interna a României nu conţinea reglementari
care sa limiteze sau sa elimine abuzarea femeii si violarea drepturilor acesteia in cadrul
vieţii private. Toate formele de violenta domestica intrau sub incidenţa Codului Penal,
nefăcându-se o distincţie intre alte tipuri de agresiune si aceasta. In anul 2000 a fost
adoptata Legea nr.197/2000 care modifica si completa unele dispoziţii ale Codului Penal
si Codului de Procedura Penala. In 2003 a fost promulgata Legea 217/25.05.2003 privind
Prevenirea si Combaterea Violentelor Familiale.

4.3.3. Prevederile Codului Penal

Pana in anul 2000 toate prevederile împotriva violentei domestice erau incluse in
codul penal fiind reglementate de legea nr. 61/1991, privind sancţionarea faptelor de
încălcare a unor norme de convieţuire sociala, a ordinii si liniştii publice. In Codul Penal
roman nu exista nici o prevedere legala cu privire la violenta in familie sau violenta
asupra femeii. Astfel, nu exista nici o definiţie legala a violentei domestice.

47
 Femeile victime ale violentei domestice erau intr-o poziţie foarte dificila si adesea
renunţau la acţiunea legala, mai ales ca percepţia comuna e ca femeia fie a provocat
violenta in familie - in care caz o si merita! - fie este o "soţie rea" - in care caz trebuie sa
fie disciplinata. Astfel, violenta domestica este perceputa ca o rutina, care le opreşte pe
femei sa mai vorbească despre violenta din familiile lor, daca tot e ceva atât de comun.
In Codul Penal nu exista nici o specificare pentru cazurile de violenta in cadrul
familiei, ele fiind incluse in rândul cazurilor de violenta in general. Conform articolului
180 din Codul Penal “(1)Lovirea sau alte forme de violenta care cauzează suferinţa fizica
se pedepsesc cu  închisoarea de la o luna la trei luni sau cu amenda. (2)Lovirea sau actele
de violenta care cauzează o vătămare care necesita pentru      vindecare îngrijiri medicale
de cel mult 20 de zile se pedepsesc cu închisoarea de la trei luni la doi ani sau cu amenda.
(3)Acţiunea penala se pune in mişcare la plângerea prealabila a persoanei vătămate.
(4)Împăcarea parţilor înlătura răspunderea penala.”48.
Pentru a depune plângerea sau pentru a începe acţiunea in instanţa, victima
trebuie sa obţină un certificat medico-legal, care e considerat principala dovada a
comportamentului violent. Dar exista si cazuri in care certificatul medico-legal nu
dovedeşte gravitatea abuzului. Aceasta procedura legala are multe lacune si nu este creata
pentru a proteja victima, ceea ce explica de ce femeile ezita in a căuta o soluţie legala.
Mai mult, pentru infracţiunile menţionate in art. 180 si 181, cel mai folosit mijloc de
pedeapsa este amenda, ceea ce are doua consecinţe: agresorul nu-si va schimba
comportamentul in urma pedepsei; iar pedeapsa trebuie plătita, in cele din urma, din
bugetul familiei. De aceea victimele prefera sa-si retragă plângerea. In
general, violenta domestica este considerata "o problema de familie", aşadar politia are
mari ezitări înainte de a interveni. Când poliţiştii intervin intr-un astfel de caz, de obicei
sfătuiesc cuplul respectiv si mai ales pe agresor sa se liniştească, eventual dându-i
agresorului o amenda. Politia nu arestează de regula agresorul in astfel de cazuri. Acesta
nu este îndepărtat din domiciliul conjugal, cea care pleacă de obicei nemaisuportând
situaţia este, de regula, femeia. Agresorul nu poate fi îndepărtat din domiciliu decât daca

48
femeia cere, printr-o ordonanţa prezidenţiala acest lucru (ceea ce presupune acţiunea in
instanţa, dosare pline de certificate medico-legale, plângeri la politie, termene, amânări).
Până în anul 2000, toate prevederile împotriva violenţei domestice erau incluse în
Codul Penal. Pedepsele pentru violenţa domestică erau reglementate reglementate de
legea nr.61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire
socială, a ordinii şi liniştii publice, modificată prin Legea nr.2/2000 şi republicată în 18
august 2000. In afara acestei legi, care reglementau în mod expres violenţa în cupluri,
codul Penal nu conţinea nici o distincţie între sfera privată şi sfera publică. Astfel,
violenţa domestică era reglementată de aceleaşi prevederi legale ca şi orice alt tip de
agresiune, Codului Penal:
Infracţiuni împotriva familiei ( titlul VIII, Capitolul 1 , articolele 303-307, Capitolul
IV);
Infracţiuni contra persoanei ( titlul II, Capitolul I, articolele 180-184)
Infracţiuni privitoare la viaţa sexuală (titlul II, capitolul III, art.197-204)
Infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială (titlul IX)49
Prin legea 197/2000 au fost aduse modificări şi completări importante ale unor dispoziţii
din Codul Penal. Codul penal a reglementat clar pentru prima dată violenţa domestică.
Prin această reglementare este recunoscut în premieră pericolul social crescut al acestui
tip de violenţă. Au fost interzise măsurile şi tratamentele de orice fel care pun in
primejdie dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a copiilor în familie, viaţa, sănătatea
sau integritatea corporală a oricărui membru al familiei.
Astfel, conform noilor reglementări, articolul 75, alineatul 1, litera b, are
următorul cuprins: “Săvârşirea infracţiunii prin acte de cruzime, prin violenţe asupra
membrilor familiei ori prin metode sau mijloace care prezintă pericol public”50
Pentru a evita interpretările ulterioare ale legii, noţiunea de membru de familie: a
fost clar definită în textul legii. Conform articolului 149 1, introdus după articolul 149,
”prin membru de familie se înţelege soţul sau ruda apropiată, dacă aceasta din urmă
locuieşte şi gospodăreşte împreună cu făptuitorul.”51
49
50
51
4.3.4.Violul domestic
Nu numai bătaia, ci şi violul între soţi este incriminat penal. Teoreticienii şi
practicienii dreptului considerau că atâta vreme cât doi parteneri sunt legaţi prin actul de
căsătorie, relaţiile lor sexuale sunt întotdeauna necesare indiferent de dispoziţia sau starea
unuia dintre soţi.
Pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie a fost incriminat, prin Legea
197 din 2000, violul comis în familie, dar ca un element circumstanţial al variantei
agravante a acestei infracţiuni. Viaţa practică demonstrează că această faptă ajunge în faţa
autorităţilor judiciare destul de rar, dar şi mai rar poate fi probată datorită persistenţei
mentale a aşa-zisei obligaţii de supunere a femeii faţă de bărbat.
Incriminarea violului în familie ca o variantă agravată a infracţiunii fără a face
nici o distincţie după cum victima este soţ sau rudă apropiată care locuieşte sau
gospodăreşte cu făptuitorul, este o exagerare a legiuitorului. Este greu de conceput că
trebuie pedepsit mai grav soţul care violează soţia cu care a convieţuit şi a avut o viaţă
sexuală normală o perioadă de 15-20 de ani, faţă de cazul în care fapta este săvârşită
împotriva altei persoane
Conform noilor reglementări, “actul sexual de orice natură, cu un membru al
familiei, prin constrângerea acestuia sau profitând de imposibilitatea lui de a se apăra ori
de a-şi exprima voinţa”, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani 52. Până la
introducerea modificărilor de către Legea 197/2000, articolul 197 alineatul 2 din Codul
penal prevede o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 15 ani doar pentru următoarele cazuri:
fapta a fost sãvârşitã de douã sau mai multe persoane împreunã;
victima se aflã în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau în tratamentul făptuitorului;
s-a cauzat victimei o vătămare gravã a integritãţii corporale sau a sãnãtãţii53

52

53
Legea 197 din 2000 a introdus după litera b) litera b1), prin care se prevede explicit
pedeapsa cu închisoarea de la 5 la 15 ani în cazul în care victima violului este membru
al familiei.
Noua lege a introdus modificări care reglementează corupţia sexuală comisă în cadrul
familiei. Dup aliniatul 202, care prevedea pedeapsă cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani
pentru “actele cu caracter obscen săvârşite asupra unui minor sau în prezenta unui minor”
a fost completat prin introducerea alineatului 2 , care stipulează că atunci când actele
prevăzute în aliniatul anterior se săvârşesc în cadrul familiei, pedeapsa se va majora de
la unu la 3 ani. "54

4.4. Legea specifica privind combaterea si prevenirea violentei in familie

4.4.1. Aplicabilitatea legii şi rezistenţa la schimbare

Introducerea acestor modificărilor reglementate de Legea nr. 197/2000 a generat
un val de optimism atât în rândul opiniei publice româneşti, cât şi a oficialităţilor. Această
abordare sistemică şi caracterul decis, ferm, al reglementărilor reflectă o nouă mentalitate
asupra rolului comunităţii şi răspunderii societăţii faţă de ceea ce se petrece aberant în
familie, prea multă vreme considerată o zonă privată sau, cel mult, supusă normelor şi
influenţelor strict morale. O asemenea schimbare de mentalitate va influenţa şi
comportamentul - în prezent blazat - al autorităţilor administrative şi poliţieneşti. În
consecinţă, se va schimba şi mentalitatea celor predispuşi la încălcarea legii, fiindu-le
limpede acum că autoritatea părintească sau maritală nu le conferă prerogative primitive,
de putere absoluta asupra celor cu care convieţuiesc.
Din păcate, cel puţin pe termen scurt, modificările introduse de Legea 197/ 2000
au rămas aproape necunoscute. Acest act normativ nu este aplicat nici măcar de autorităţi;
care nu se auto-sesizează, victimele nu îşi cunosc cele mai elementare drepturi ajungând
să-şi părăsească locuinţa şi bunurile, în vreme ce tocmai soţul agresor are obligaţia de a
pleca. Este puţin plauzibil că victimele, chiar dacă au cadrul legal asigurat, îşi vor
exercita drepturile. Aceasta se datorează în mare parte patern-urile culturale existente,

54
mentalităţilor, dar şi situaţiei economice (cea mai mare a cazurilor de violenţă domestică
are loc în familii defavorizate social, cu venituri reduse). Ignoranţa în materie de legi,
slaba încredere în autorităţi şi în puterea legii, combinate cu factorii de mai sus au făcut
ca elaborarea unui cadru legislativ adecvat să fie insuficientă pentru combaterea
violenţei domestice, instituţiile informale dovedindu-se a fi mai puternice decât cele
formale.
Realitatea domestica a arătat ca introducerea unor reglementari cu privire la actele
violente in cadrul familiei nu este suficienta pentru ameliorarea si apoi stoparea
fenomenului. Oficialităţile au înţeles nevoia apariţiei unei legi specifice prin care orice
forma de comportament abuziv in cadrul familiei, asupra oricărui membru al familiei sa
fie pedepsit.
In anii ’90 o serie de state au adoptat si ele in premiera legi specifice privind
violenta domestica. In unele state s-a recurs la conectarea proceselor penale cu procesele
civice (ex Cipru, Mexic, Nicaragua, unele state din SUA). Altele au creat noi tipuri de
infracţiuni penale sau au schimbat statutul agresiunilor in familie (ex Belgia, Spania,
Franţa, Suedia). La fel ca in cazul romanesc s-au adoptat legi care specificau ca
agresiunile intre parteneri constituie un factor agravant in enunţarea sentinţei. Acestea
reprezintă încercări de a modifica atitudinea dominanta in cadrul societăţii, care percepe
violenta domestica ca fiind mai puţin grava decât agresiunea publica sau, cel mult, egala.
Totuşi, tratarea violentei domestice ca o infracţiune oarecare, chiar daca pedepsita mai
aspru, nu reprezintă cea mai buna metoda de a soluţiona problema, întrucât violenta
domestica nu reprezintă un fapt izolat. Faptul ca actele de violenta se produc intre
parteneri care au relaţii intime si sunt legaţi unul de celalalt prin legaturi multiple si
complexe, face agresiunile in familie sa conţină o diferenţă importanta, care nu reprezintă
un motiv legal suficient de grav pentru a apela la politie. Legea suedeza recunoaşte
aceasta realitate, introducând un nou tip de infracţiune, “violarea integrităţii femeii”.
Tocmai din aceste motive este necesara existenta unei legi care sa definească violenta
domestica sub multiplele ei aspecte, atât fizice, cat si psihologice. De aceea, pentru a
completa prevederile codului penal, au fost lansate doua proiecte de legi privind violenta
domestica55, a căror menire era sa cumuleze intr-o singura lege toate reglementările
legate de prevenirea si combaterea acestui tip de violenta.

4.4.2. Legea romaneasca privind violenta domestica

Scopul legii este acela de a ocroti victimele violenţei în familie, fără a face
discriminare între acestea, având ca reper Recomandarea nr. 5/2002 a Comitetului de
Miniştri al Consiliului Europei, care "Recomandă statelor membre să adopte o legislaţie
de combatere a violenţei ce apare în familie sau în mediul domestic, incluzând printre
altele agresiunea fizică şi mentală, abuzul emoţional şi psihologic între soţi, parteneri
stabili sau ocazionali şi coabitanţi"56.
Legea nr. 217/2003 aduce cu sine o serie de noutăţi de ordin instituţional şi
educaţional, şi anume:
recunoaşterea şi a altor forme de violenţă în afara celei fizice, şi anume: psihologică,
sexuală, economică;
înfiinţarea unui aparat instituţional, Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei, cu
centre judeţene care să elaboreze o strategie de prevenire şi combatere a violenţei în
familie;
recunoaşterea asistenţilor familiali, ca o nouă categorie de profesionişti, specializaţi pe
asistenţa victimelor violenţei în familie;
introducerea medierii în scopul rezolvării conflictelor şi evitării recurgerii la instanţele
de judecată;
protejarea victimelor de repetarea violenţei, prin îndepărtarea agresorului, până la
rezolvarea crizei.
înfiinţarea de adăposturi publice sau private pentru ocrotirea victimelor.
In urma negocierilor la nivelul membrilor Camerei Deputaţilor si Senatului, a
rezultat un singur proiect de lege. Legea 217/25 mai 2003 pentru prevenirea si
combaterea violentei domestice defineşte prin Art. 2, aliniatul1 violenta domestica ca
fiind “orice acţiune fizica sau verbala săvârşită cu intenţie de către un membru de familie,

55
56
împotriva altui membru al aceleeaşi familii, care provoacă o suferinţa fizica, psihica,
sexuala sau un prejudiciu material”. Prin aceasta lege se pune punct dezbaterilor si
interpretărilor asupra depistării cazurilor de violenta domestica. Aceasta lege a fost
gândita ca un răspuns instituţional la problematica violentei in familie. Scopul legii este
acela de a ocroti victimele violentei in familie, fără a face discriminare intre acestea,
având ca reper recomandarea nr.5/2002 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei,
care recomanda statelor membre sa adopte o legislaţie de combatere a violentei din
familie sau din mediul domestic, incluzând, printre altele, agresiunea fizica si mentala,
abuzul emoţional si psihologic, violul, abuzul sexual intre soţi, parteneri stabili sau
ocazionali si coabitanti. Moţiunea precizează clar ca nu doar existenta unei legi este
importanta ci si aplicarea ei: “prin neaplicarea si încălcarea termenilor legii, Guvernul
încurajează violenta in familie”.
“Violenta este in mare măsura o problema de mentalitate, in rezolvarea căreia
trebuie sa fie implicate nu numai instituţiile statului, ci si societatea civila”, s-a precizat in
cadrul Conferinţei Naţionale de lansare a Raportului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii
asupra Violenţei si Sănătăţii. Aceasta trebuie sa conştientizeze ca, deoarece cunoaşte cel
mai bine problemele, atunci când exista o situaţie care ne implica pe toţi, trebuie sa
acţioneze si nu sa aştepte ca o instituţie sa aibă iniţiative legislative. S-au făcut câţiva paşi
mărunţi in acest sens, dar rolul societăţii civile in promovarea legislativa trebuie sa
crească”. Reamintim ca Legea nr. 217/2003 privind prevenirea si combaterea violentei in
familie, reprezintă primul act legislativ major iniţiat ca urmare a implicării societăţii
civile. Aceasta lege permite crearea atât la nivel naţional, cat si la nivel local, a
instituţiilor menite sa se implice activ in soluţionarea acestei probleme. In cadrul
amintitului program, Ministerul Sănătăţii a dezvoltat la nivel naţional, cu sprijin
internaţional din partea UNFPA si USAID, centre pilot care au permis unui număr mare
de femei agresate sa solicite si sa beneficieze de sprijin
Potrivit Legii 217/25 mai 2003, violenta în familie reprezintă „orice acţiune fizica
sau verbala săvârşită cu intenţie de către un membru de familie, împotriva altui membru
al aceleaşi familii, care provoacă o suferinţa fizica, psihica, sexuala sau un prejudiciu
material”57.
De prevederile legii beneficiază si persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare
acelora dintre soţi (concubinii) sau dintre părinţi si copil, dovedite pe baza anchetei
sociale. Potrivit Inspectoratului General al Politiei Române, orice persoana care considera
ca este victima a violentei sau se simte ameninţata trebuie sa ştie ca violenta în familie
este o infracţiune prevăzuta si sancţionata de Codul Penal.
În acelaşi timp, violul comis în familie este pedepsit. Daca violenta fizica s-a
produs, victima trebuie sa meargă la Serviciul Medico-legal în cel mult 48 de ore de la
comiterea agresiunii, pentru constatarea acesteia si eliberarea unui certificat medico-
legal.. În plus, trebuie anunţata cea mai apropiata secţie de Politie, în cel mult doua luni
de la producerea agresiunii. Pentru ca Politia sa poată apăra de repetarea violentelor, este
bine sa fie făcută o plângere care sa fie înregistrata la secţie.
Daca numărul de zile de îngrijiri medicale este sub 60 de zile, chiar daca Politia
începe urmărirea penala, victima se poate împacă în orice moment cu agresorul, iar
împăcarea înlătura răspunderea penala a autorului. Specialiştii spun însă ca, de regula,
după împăcare violenta va deveni si mai mare. Pentru ca împăcarea sa însemne si oprirea
violentelor, începând cu data de 25 august, vor fi instruiţi si îşi vor desfăşura activitatea
specialişti în medierea conflictelor.
Textul legii prevede în mod special implicarea comunităţii locale, în speţă prin
organele reprezentative (primarii, consilii locale) în sprijinirea acţiunilor de combatere şi
prevenţie a violenţei în familie (articolul 7, capitolul I), precum si specializarea în cadrul
poliţiei a unei persoane care sa constituie un liant între comunitate şi organismele care
combat fenomenul.
Daca pericolul de agresare persista, Politia poate îndruma victimele violentei în
familie spre adăpostul cel mai apropiat. In fiecare judeţ vor fi înfiinţate astfel de
adăposturi. Acolo, victimele agresiunii si copiii acestora, vor beneficia de cazare pe o
perioada determinata, masa, asistenta psihologica, juridica, medicala, si chiar de asistare
în instanţa. În cursul urmăririi penale sau a judecaţii, instanţa de judecata, la cererea

57
victimei sau din oficiu, ori de câte ori exista probe sau indicii temeinice ca un membru de
familie a săvârşit un act de violenta cauzator de suferinţe fizice sau psihice asupra unui
alt membru poate dispune, în mod provizoriu, măsura interzicerii agresorului de a reveni
în locuinţa familiei.
Poliţiştii au dreptul si obligaţia sa intervină în orice caz de violenta în familie
sesizat, chiar daca uşa locuinţei în care se aud ţipetele nu este deschisa.
Prin prezenta lege se instituie un organism la nivel naţional denumit “Agenţia
naţională pentru protecţia familiei”, care are atribuţii în elaborarea, implementarea şi
aplicarea unei strategii naţionale în domeniul violenţei în familie. Ea trebuie să finanţeze
sau să cofinanţeze programele specifice în domeniul protecţiei victimelor violenţei în
familie, precum şi în domeniul apărării şi consolidării familiei. Agenţia instruieşte
asistenţi familiali în domeniu, realizează o bază de date eficientă pentru gestionarea
eficientă a situaţiilor de criză. (Articolul 9, Capitolul II).
Agenţia are un organism corespondent local cu atribuţii asemănătoare (având în
vedere problematica cauzelor violenţei în familie care poate fi diferită la nivel teritorial
(Articolul 8, aliniatul 4, Capitolul II). Se specializează persoane numite asistenţi familiali
(asistenţi sociali) care vor presta o activitate calificată în asistenţa acordată victimelor
violenţei în familie. ( articolele 12, 13, 14,Capitolul III).
Se înfiinţează mai multe "Centre pentru adăpostirea victimelor violenţei în
familie" - adăposturi care sunt unităţi de asistenţă socială care asigură protecţie, găzduire,
îngrijire şi consiliere victimelor violenţei în familie (Articolele 23, 24, 25, Capitolul VI).
Se înfiinţează consilii de familie (asociaţii fără personalitate juridică, formată din
membrii familiei), care au ca scop medierea şi prevenirea situaţiilor conflictule între
membrii familiei (Articolele 20, 21, capitolul V).
In ceea ce priveşte masurile de protejare a victimelor violentei domestice legea
prevede, ca măsura provizorie, îndepărtarea agresorului din locuinţa - instrument de
coerciţie împotriva agresorului la îndemâna poliţiei şi parchetului , pentru scoaterea
acestuia din locuinţa comună cu cea a victimelor (Articolul 26, 27, Capitolul VII).
Se completează dispoziţii procedurale în procesele specifice cu victime ale
violenţei în familie prin: prezenţa asistentului social şi a psihologului la audieri alături de
victimă, nepublicarea şedinţelor de judecată, celeritatea procesului penal în situaţii de
genul acesta (articolul 29, Capitolul VIII).

CAP.5 DEZVOLTAREA SERVICIILOR DE SUPORT A VICTIMELOR

5.1 Instituţii implicate in combaterea violentei domestice
Violenta domestica este un fenomen extrem de frecvent, un adevărat flagel care
nu ocoleşte nici o tara, nici un mediu social ori profesional. Morbul violentei împotriva
femeilor in societatea noastră a luat proporţii îngrijorătoare si amploarea violentei
familiale constituie una din cele mai grave probleme sociale cu care se confrunta
societatile contemporane, inclusiv, România.
Când o femeie, victima a violentei domestice părăseşte relaţia abuziva, de multe
ori ea este izolata, speriata, nu are unde sa se duca, iar in majoritatea cazurilor nu este
singura ci o însoţesc copii ei, care la rândul lor sunt afectaţi de situaţia de violenta de
acasă. Atunci când femeile, victime ale violentei domestice doresc sa pună capăt relaţiei
violente, de cele mai multe ori se confrunta cu neputinţa acelora la care apeleză, a
politiei, a instituţiilor de asistenta sociala, a apropiaţilor si a familiei. Pe lângă dificultăţile
financiare care îngreunează încercările femeilor de a scăpa dintr-o astfel de relaţie, ele se
confrunta cu o serie de alte obstacole, cum ar fi: teama de agresor, lipsa unui spaţiu sigur,
lipsa de suport in mediul apropiat, lipsa unui loc de munca si a mijloacelor financiare
pentru găsirea unei locuinţe, pentru plata grădiniţei, creşei. Lipsa resurselor financiare, a
suportului celor din jur si lipsa unui loc sigur pot determina victima sa rămână în acea
relaţie abuziva.
Etapele cele mai importante pentru prevenirea si combaterea violentei in familie
au fost marcate de: modificările aduse Codului Penal(Legea 197/2000) prin introducerea
de masuri si pedepse agravante pentru persoanele care savarsesc acte de violenta
cauzatoare de suferinţe fizice si psihice, asupra membrilor familiei; de adoptarea Legii
nr.217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie, care stabileşte cadrul
dezvoltării politicilor naţionale de prevenire si combaterea a acestui fenomen; de
infiintarea tot in 2003 a Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei ca organ de
specialitate aflat in subordine Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei(prin
Hotărârea de Guvern nr.1624/2003)58
Principalele atribuţii ale Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei sunt:
elaborarea si implementarea strategiei naţionale in domeniul îngrijirii si protecţiei

58
victimelor violentei in familie, infiintarea de adăposturi si linii telefonice de urgenta
pentru victimele violentei in familie, efectuarea de studii si cercetări in domeniu,
infiintarea de centre de recuperare pentru agresori si coordonarea de programe speciale
dedicate acestora.
Femeile din România care suporta violenta in familie pot beneficia de servicii, dar
nu dispun de informaţii referitor la aceste servicii. ONG-urile din România, bucurându-se
de susţinerea financiara si tehnica a organizaţiilor internaţionale si a agenţiilor străine, au
început sa ia atitudine in cazurile de violenta in familie. Organizaţiile neguvernamentale
cu preocupări privind problemele femeilor demarează programe social-utile, cu scopul de
a redresa statutul femeii, de a sensibiliza opinia publica asupra problemelor cu care
femeile se confrunta. Astăzi, putem deja vorbi despre o comunitate de organizaţii
neguvernamentale capabile sa-si asume anumite responsabilitati, sa contribuie la
implementarea conceptului şanselor egale pentru barbati si femei, la promovarea femeii
in societate. Organizaţiile neguvernamentale pentru sprijinirea femeilor au început sa
iniţieze unele proiecte comune, au sporit gradul de transparenta in activitatea lor,
încercând sa stabilească relaţii bine definite.
In România, se observa o prezenta activa a organizaţiilor, in deosebi a
celor neguvernamentale in sfera serviciilor adresate victimelor violentei domestice. Din
păcate, multe din aceste organizaţii sunt insuficient cunoscute, iar potenţialilor beneficiari
nu le este întotdeauna uşor sa afle existenta lor. Un lucru pozitiv îl constituie buna
colaborare cu Politia, care adeseori recomanda victimelor serviciile specializate oferite de
aceste organizaţii.
Exista si instituţii ale statului care oferă servicii in domeniul violentei domestice.
Numărul acestor instituţii este relativ redus, dar rolul lor este foarte important si
diversificarea serviciilor este absolut necesara pentru o abordare cat mai cuprinzătoare a
fenomenului violentei domestice.
În prezent, prin implicarea UNFPA, în ţară funcţionează Centre de Monitorizare,
Control şi Combatere a Violenţei Domestice.
 În aceste centre victimele primesc îngrijire medicală, consiliere psihologică şi
asistenţă juridică. Obiectivele Centrului de Monitorizare, Control si Combatere a
Violentei Domestice constau in:
- organizarea unor cursuri de pregătire a cadrelor medicale din asistenţa medicală
primară şi de urgenţă pentru ca acestea să poată depista cazurile de violenţă în familie, să
acorde asistenţă medicală adecvată şi să trimită cazurile spre centrele de combatere a
violenţei în familie din judeţ. În cadrul acestor cursuri un accent deosebit se pune pe
dezvoltarea abilităţilor de comunicare cu persoanele agresate.
- facilitarea contactului între diferitele instituţii ale statului şi autorităţile locale
care intervin în probleme de violenţă în familie (poliţie, instituţii de asistenţă socială şi de
protecţie a copilului) pentru organizarea unei echipe multi-disciplinare în vederea unei
abordări integrate a fiecărui caz.
- desfăşurarea unor acţiuni de prevenire a fenomenului de violenţă în familie prin
sensibilizarea membrilor comunităţii asupra consecinţelor grave medicale şi sociale ale
acestui fenomen.
Introducerea in legislaţia romaneasca a normelor referitoare la transparenta in
procesul decizional si accesul la informaţia publica a permis organizaţiilor
neguvernamentale sa aibă un impact mai mare asupra politicilor si programelor
guvernamentale.
In 2004 Agenţia Naţionala pentru Protecţia Familiei a realizat o harta naţionala a
instituţiilor active in domeniul prevenirii si combaterii violentei in familie la nivel
naţional59 : 60 de unitati/ instituţii care lucrează in domeniul protecţiei victimelor
violentei (9 instituţii cu finanţare din bugetele publice, 17 instituţii cu finanţarea
parteneriala public-privat, 34 de organizaţii neguvernamentale. La nivel naţional exista
un număr de 25 de adăposturi cu o capacitate totala de 217 locuri( 4 adăposturi publice,
13 adăposturi in parteneriat public-privat si 8 adăposturi finanţate din fonduri private).
Problema majora comuna cu care se confrunta femei victime ale violentei
domestice este lipsa unei locuinţe care sa le ofere lor si copiilor siguranţa si protecţia de
care au nevoie atunci când decid sa paraseasca situaţia de violenta. Nepregatirea
59
instituţiilor de a face fata problematicii violentei domestice, lipsa unui complex de
servicii( centru de criza, centru de consiliere, adăpost), poate sa constrângă femeile sa se
întoarcă la partener, si implicit la mediul violent de care încearcă sa se desprindă.

5.2 Coaliţia Naţionala a ONG-urilor implicate in programe cu privire la violenta

domestica
In anul 2003, organizaţiile neguvernamentale cu expertiza in programe legate de
violenta împotriva femeilor s-au coalizat si au format Coaliţia Naţionala a ONG-urilor
Implicate in Programe legate de Violenta Împotriva Femeilor, alcătuita in prezent din 33
de organizaţii60. Misiunea Coaliţiei este prevenirea si combaterea violentei impotriva
femeilor din România, in spiritul respectării drepturilor femeilor ca drepturi ale omului.
Coaliţia a fost activ implicata in procesul de legiferare a domeniului violentei in familie,
propunând proiecte de lege, amendând iniţiativele guvernamentale si parlamentare in
domeniu.
A fost necesara formarea unei Coaliţii a ONG-urilor deoarece existau o serie de
probleme si bariere cu care se confruntau aceste organizaţii in activitatea lor curenta:
- insuficienta resurselor financiare, umane si de capacitate organizationala pentru
dezvoltarea cantitativa si calitativa a serviciilor oferite comunitatii;
- circulaţia deficitara a informaţiei in organizaţii;
- lipsa unei imagini transparente, consistente si coerente care sa reflecte activitatea
si contribuţia acestor ONG-uri in domeniul violentei domestice;
- inexistenta unui set minimal de standarde pentru serviciile oferite in
domeniu( centre de consiliere, adăposturi, campanii in comunitate);
- inexistenta unor instrumente de lucru acceptate de specialiştii din domeniu:
manuale, îndrumare, ghiduri, vocabulare;
- lipsa unei baze de date resursa pentru aceste ONG-uri( ex: coordonatele
organizaţiilor, legislaţia romaneasca si internaţionala in domeniu, statistici, articole,
cercetări, publicaţii, oportunitati de finanţare);

60
 - limitarea geografica si temporara a impactului comunitar a unor activitati de
informare, intervenţie, educare, consiliere.61
Organizaţiile membre ale Coaliţiei:
1.. Centrul Parteneriat pentru Egalitate dezvolta si implementează proiecte si
programe ce vizează conştientizarea societăţii romaneşti cu privire la condiţia actuala a
femeilor si rolul pe care aceste pot si trebuie sa îl aibă in dezvoltarea sociala a României.
Centrul Parteneriat pentru Egalitate promovează următoarele drepturi 62: nediscriminarea
femeii, dreptul la educaţie, dreptul la o viata lipsita de violenta, oportunităţi egale pentru
femei si bărbaţi, drepturi sexuale si de sănătate a reproducerii, participarea activa a
femeilor la viata publica.
-Cercetarea Naţionala privind Violenta in Familie si la Locul de Munca(2003) a avut
drept scop realizarea unui instrument reprezentativ la nivel naţional, care oferă o imagine
obiectiva si ştiinţifică despre amploarea fenomenului de violenta in familie in România.
-Toleranta Zero pentru Violenta in Familie este un proiect elaborat cu scopul formarii
profesorilor si a consilierilor şcolari pe problematica violentei domestice, a fost elaborat
un ghid de prevenire a violentei in familie ce a fost implementat in licee.
1.Fundaţia Comunitara Constanta oferă consiliere juridica, asistenta juridica,
consiliere psihologica, ajutor material, programe de sensibilizare si educare, precum si
cursuri de familiarizare.
2.Centrul de Resurse Juridice, Bucureşti oferă consiliere juridica, cursuri de pregătire
pentru profesionişti in domeniu.
3.Fundaţia Sensiblu, Bucureşti asigura un adăpost victimelor violentei domestice si
oferă consiliere juridica si psiho-sociala, suport financiar, asistenta medicala.
4.Centrul P.As.S, Braşov oferă consiliere juridica, consiliere psihologica, linie telefonica
de urgenta, grup de suport, psihoterapie individuala si de grup.
5.Fundaţia Betania monitorizează cazurile, oferă reprezentare juridica in instanţa,
psihoterapie de cuplu, psihoterapie individuala

61
62
6.Societatea pentru Copii si Parinti- SCOP Timişoara asigura un adăpost de opt locuri
victimelor violentei domestice si oferă: consiliere juridica si psihologica, ajutor financiar,
cursuri de instruire.
7.Arapamesu Sibiu organizează acţiuni de prevenire comunitara.
8.Asociaţia Femina 2000 Roman oferă servicii de: orientare, formare profesionala,
consiliere psihologica, consiliere juridica, asigura un adăpost de urgenta, atât pentru
femeile victime ale violentei domestice, cat si pentru copiii acestora.
9.Fundaţia Filbac Bacău oferă: consiliere psihologica, consiliere juridica, consiliere
sociala, ajutor material, grup de suport.
10.Pro Familia Bistriţa oferă: consiliere psihologica, consiliere juridica, consiliere
sociala, asistenta medicala, integrare socio-profesionala, planificare familiala, cursuri de
familiarizare.
11.Societatea Doamnelor Bucovinene este inititoarea forumului de strategii locale
pentru prevenirea si combaterea violentei in familie, oferă Consiliere sociala, psihologica
si juridica victimelor violentei domestica.
12.Centrul de Mediere si Securitate Comunitara propune si dezvolta modele de
securitate comunitara, sisteme si protocoale de colaborare multi-institutionala si servicii
la cele mai înalte standarde, in vederea protejării victimelor abuzurilor de orice tip si a
persoanelor vulnerabile, prin abordare integrata, multidisciplinara si acordând respect
fiecărei persoane.
13.Asociaţia Activ Botoşani asigura un adăpost victimelor violentei intrafamiliale si
oferă consiliere sociala, consiliere psihologica si juridica.
14.Catharsis Iaşi oferă informaţii, consiliere psihiatrica, psihoterapie individuala/de
grup, integrare socio-profesionala, consiliere sociala, consiliere psihologica, consiliere
juridica, programe de sensibilizare si educaţie.
15.Fundaţia Şanse Egale pentru Femei Iaşi oferă: consiliere, mediere, orientare
profesionala, training, campanii de informare si constientizare, cercetări si studii,
organizează seminarii, conferinţe si alte evenimente.
16.Asociaţia Femeilor Împotriva Violentei- Artemis Baia-mare oferă: training,
psihoterapie individuala, integrare socio-profesionala, linie telefonica de urgenta,
consiliere psihologica, consiliere juridica.
17.Asociaţia Femeilor Împotriva Violentei- Artemis- Cluj asigura un grup de suport,
oferă integrare socio-profesionala, ajutor material, linie telefonica de urgenta, asistenta
medicala, mediere, consiliere sociala, consiliere psihologica, consiliere juridica, training.
18.Fundaţia Familia si Ocrotirea Copilului Bucureşti oferă masuri pentru prevenirea
abuzului si a violentei intrafamiliale, serviciile puse la dispoziţia beneficiarilor constau
in: informare in privinţa fenomenului de abuz si a mijloacelor de prevenire a acestuia,
asistare in căutarea unui loc de munca, consultanta si asistenta juridica, înscrierea la
cursuri de calificare/recalificare profesionala.
19.Caritas Satu Mare asigura un adăpost si oferă: consiliere si orientare profesionala,
sprijin in găsirea unui loc de munca si a unei locuinţe, consiliere juridica, consiliere
psihologica, psihoterapie individuala si de grup
20.Fundaţia Conexiuni Deva oferă training, programe de sensibilizare si educare, ajutor
material, consiliere psihologica, consiliere juridica, consiliere sociala.
21.Asociaţia Transcena Bucureşti oferă training pentru formarea personalului, educaţie
nonformala.
23.Centrul Buftea oferă programe de sensibilizare si educaţie, reprezentare
juridica in instanţa, adăpost, asistenta medicala, consiliere psihologica, consiliere
juridica.
24.Grado(Grupul Roman pentru Apărarea Omului)- Bucureşti oferă asistenta
post natala si resocializare in penitenciare, asistenta victimelor violentei domestice,
campanii de informare si sensibilizare, editează manuale in domeniu.
25.Polimed Apaca asigura un adăpost temporar pentru situaţii speciale si oferă consiliere
juridica, psihologica si asistenta medicala.
26.Uniunea Naţionala a Femeilor din România oferă consiliere juridica, suport
financiar pentru reintegrarea victimelor violentei domestice.
27.Institutul Est European de Sănătate a Reproducerii, Mureş oferă planificare
familiala, consiliere psihologica, consiliere juridica.
28.Asociaţia pentru Promovarea Femeii din România(Timişoara) oferă consiliere si
suport social, psihoterapie individuala si de grup, programe in penitenciar.
29.RuralMed Zeletin Bacău oferă programe de sensibilizare si educaţie, consiliere
sociala.
30.Asociaţia Jurnalistelor din Romania - Ariana asigura training si oferă campanii de
informare si sensibilizare.
31.Fundaţia Veritas Sighişoara oferă: psihoterapie individuala/de grup, consiliere
sociala, consiliere psihologica, consiliere juridica.
32.Asociaţia Pas Alternativ Braşov oferă psihoterapie individuala/de grup, linie
telefonica de urgenta, consiliere psihologica, consiliere juridica.
33.Fundaţia Concept Bucureşti oferă asistenta victimelor violentei in familie, educaţie
prin teatru, programe de sensibilizare si educaţie.

5.3 Campanii de succes pentru combaterea si prevenirea violentei domestice

Campaniile de informare si sensibilizare a opiniei publice sunt considerate ca
având un rol din ce in ce mai important in prevenirea violentei domestice. Spre deosebire
de alte mijloace de prevenire, campaniile actioneaza direct asupra factorilor care
cauzează apariţia fenomenului.
In ultimii ani, publicul romanesc a devenit mult mi sensibil la problema violentei
domestice. Una din cauzele acestei sensibilizări rezida in campaniile publicitare si de
informare adresate cauzelor si manifestărilor violentei domestice. Campaniile au urmărit
provocarea rezistentei si declanşarea unei dezbateri publice asupra stării societatii, iar
scopul lor pe termen lung ramane schimbarea mentalitatilor si atitudinilor.
O strategie de lupta pentru combaterea violentei domestice a fost reprezentata de
campaniile de informare. Aceste campanii sunt finanţate de către stat, dar datorita
costului lor ridicat, fondurile de stat sunt suplimentate cu fonduri private sau donaţii.
Aceste campanii menite sa sensibilizeze opinia publica sunt derulate pe o perioada de
timp limitata datorita costului ridicat si dificultatilor legate de organizare si
implementare.
 „Campania Internaţionala a celor 16 Zile de Activitate împotriva Violentei
asupra Femeii”63 a fost iniţiata de Women’s Global Leadership Institute in 1991. Pentru
deschiderea acestui eveniment a fost aleasa data de 25 noiembrie, Ziua Internaţionala de
Lupta împotriva Violentei asupra Femeii, iar pentru încheiere data de 10 decembrie, Ziua
Internaţionala a Drepturilor Omului, pentru a realiza o legătura simbolica intre violenta
împotriva femeii si drepturile omului, pentru a arata ca asemenea acte de violenta
reprezintă o grava încălcare a drepturilor omului.
Campania celor 16 Zile constituie o strategie individuala si de grup pentru
eliminarea tuturor formelor de violenta asupra femeii prin64:
- Constientizarea asupra fenomenului de violenta asupra femeii- o grava încălcare
a drepturilor omului, la nivel local, naţional, regional si internaţional;
- Intensificarea efortului de eliminare a fenomenului violentei asupra femeii;
- Stabilirea unor legaturi concrete intre eforturile la nivel local si internaţional
pentru a elimina violenta împotriva femeii;
- Realizarea unui forum in care organizatorii pot crea si impartasii strategii
eficiente;
- Promovarea solidaritatii intre femeile din întreaga lume împotriva violentei
asupra femeii;
- Crearea unor masuri care sa determine guvernele sa implementeze promisiunile
pentru eliminarea violentei împotriva femeii.
In România, timp de 16 zile Asociaţia pentru Promovarea Femeii din România a
iniţiat o campanie de activism împotriva violentei asupra femeii 65. La acţiune a participat
si A.P.F.R. Timişoara, alături de 33 de organizaţii neguvernamentale din tara. In ultima zi
a campaniei, in Timisoara a fost sustinuta o conferinta avand ca tema consecintele actelor
de violenta indreptate impotriva femeii. Organizatorii au dorit astfel sa constientizeze
opinia publica in privinta implicatiilor fenomenului violentei in familie si, totodata, in
privinta necesitatii eficientizarii legislatiei in domeniu. Apogeul campaniei l-a reprezentat
expozitia "Martor Tacut", peste 40 de siluete simbolice ale unor femei maltratate de iubiti
63
64

65
ori de soti fiind prezentate in Piata Operei, din Timisoara. Colorate pe de o parte in rosu -
pentru a reprezenta sangele victimelor care pastreaza tacerea, iar pe de alta parte in negru
- pentru a reprezenta femeile care si-au pierdut viata in urma abuzurilor, machetele
aliniate in centrul orasului i-au impresionat pe trecatori. Pe fiecare macheta era desenata
harta Romaniei in care era amintita, pe scurt, povestea unei femei, abuzate sau ucise.
Citatele au fost extrase din rechizitoriile proceselor de vatamare corporala, de lovire sau
omor care au avut ca victime femei. "Femeile ar trebui sa fie mai hotarate atunci cand
lupta pentru drepturile lor. O femeie care suporta in mod repetat abuzurile unui barbat
este o victima si se complace in acest rol. Dependenta financiara sau emotionala nu este
un motiv pentru care tinerele sau chiar persoanele mai in varsta sa suporte violenta. Din
pacate, realitatea este alta, iar femeile, mai ales cele de la tara, joaca uneori rol de sclave
sau de marfa ieftina", spunea Adriana Marsan, o trecatoare impresionata de ideea
campaniei Voluntari, care purtau tricouri iscriptionate cu "Opriti violenta impotriva
femeilor", au impartit pliante, indemnand la semnalarea abuzurilor. Seria celor 16 zile de
campanie s-a incheiat cu o seara de veghe, marcata prin aprinderea de lumanari, in Piata
Victoriei. Desfasurata sub sloganul "Sa oprim violenta impotriva femeii", campania a
avut ca principal obiectiv adaptarea legislatiei existente in domeniul violentei in familie
la nevoile reale ale persoanelor afectate, astfel incat sa existe o protectie eficienta a
acestora. Membrii A.P.F.R. si ai O.N.G.-urilor implicate in campanie militeaza pentru
introducerea in legislatie a ordinului de restrictie impotriva partenerului violent, pentru
finantarea serviciilor de suport pentru victime si infiintarea de adaposturi pentru victimele
violentei in familie
Programul Casa Blu,66 primul program al Fundaţiei Sensiblu, a fost iniţiat in mai
2002 cu scopul de a susţine femeile si copiii, victime ale violentei domestice, in
reconstruirea unei vieţi armonioase si a reintegrării sociale.
In luna martie 200467, Fundaţia Sensiblu, in parteneriat cu Asociaţia Pas
Alternativ din Braşov, a desfasurat Campania Panglici Albe împotriva violentei
domestice, in localitatile Bucureşti, Braşov si Slobozia. Scopul campaniei Panglici Albe
a fost acela de a sensibiliza opinia publica prin implicarea a 8000 de barbati in lupta
66
67
impotriva violentei domestice, ale cărei victime sunt cu precadere femeile si copiii. Prin
aceasta campanie s-a urmărit încurajarea barbatilor de a face un prim pas in a-si
manifesta opoziţia fata de violenta asupra femeilor, prin purtarea panglicii albe, simbol
oferit, împreuna cu mai multe informaţii referitoare la acest fenomen extrem de grav.
In Bucureşti68, campania s-a desfasurat in perioada 01.03- 31.03.2004, angajaţii,
voluntarii si beneficiarele Fundaţiei Sensiblu impartind aproximativ 4000 de fundite si
pliante in zone cu trafic intens, din toate sectoarele Bucurestiului, fiind vizate persoanele
de toate vârstele. Barbatii erau opriţi pe strada, li se prezentau pe scurt scopul si
obiectivele campaniei si li se cerea acordul pentru a le prinde fundite in piept ca semn de
protest împotriva violentei domestice. Pentru mai multe informaţii despre campanie si
despre fenomenul violentei domestice li se oferea pliantul. Reacţiile au fost dintre cele
mai variate: de la entuziasm si interes fata de aceasta iniţiativa, pana la reacţii care
demascau toleranta crescută fata de violenta in familie. Deşi au fost foarte putini, au fost
barbati care au declarat ca femeia trebuie bătuta „încet ca mămăliga” sau ca este normal
ca femeia sa fie lovita. A existat si un moment de sinceritate din partea unui bărbat care a
declarat ca ar fi ipocrit sa poarte acest simbol atâta vreme cat isi agresează partenera.
In Slobozia, campania Panglici Albe s-a desfasurat in perioada 26-29
martie. In rândul barbatilor din Slobozia a fost distribuit un număr de 1000 de fundite si
pliante. Un număr foarte mare de persoane din Slobozia a afirmat ca un rol deosebit de
important in prevenirea si combaterea violentei domestice ar trebui sa îl aibă mass-media,
pe care o critica in acelaşi timp deoarece promovează violenta sub toate formele.

CAP.6 IMPLICAREA COMUNITATII IN REDUCEREA VIOLENTEI

DOMESTICE
Familia este celula de baza a societatii, daca societatea nu-si vindeca celulele,
atunci cine sa o facă? Noi toţi, membrii comunitatii, suntem responsabili ai acestui sistem
si trebuie sa ne luptam sa oprim violenta. Familia este prima sursa de informaţii si

68
experienţe pentru copiii si tinerii care participa la viata sociala. Familia poate fi un bun
mediator pentru relaţiile cu instituţiile publice, te poate ajuta si sprijini.
Platforma pentru Acţiune si Declaraţia de la Beijing69 elaborate in urma celei de a
Patra Conferinţe Mondiale a Femeilor ONU din 1995 a identificat violenta împotriva
femeilor ca pe o problema prioritara care trebuie sa stea in atenţia comunitatii necesitând
o reacţie cat mai urgenta.
In Cercetarea Naţionala privind Violenta in Familie si la Locul de Munca(2003) a
fost analizat sprijinul acordat instituţiilor de către actorii sociali 70.Dintre actorii sociali al
căror sprijin a fost evaluat, cea mai mare contribuţie este considerata a veni din partea
Politiei, a Şcolilor si a Primariilor/Consiliilor Locale. Aceste instituţii sunt considerate
drept principalii parteneri in acţiunile de prevenire si combatere a violentei in familie,
împreuna cu organizaţiile neguvernamentale. La polul opus se afla firmele private,
cetatenii si Biserica.
Sunt doua instituţii care se plasează cel mai in afara sprijinului oferit de diferiţi
actori sociali: Direcţiile Sanitare Judeţene, care declara sprijin minim din partea
cetatenilor, firmele si organizaţiile neguvernamentale si Parchetele, cu sprijin minim din
partea instituţiilor locale( Primarii, Consilii Locale, Scoli si firme). La polul opus se afla
Inspectoratele de Politie care definesc in cea mai mare măsura sprijinul oferit de aproape
toţi actorii sociali considerat ca fiind util, important, chiar vital71.
Este de remarcat faptul ca cetatenii nu sunt definiţi ca unul dintre actorii principali
in interacţiunea cu instituţiile. Acest lucru se datorează in mare măsura faptului ca ei nu
sunt percepuţi drept principali beneficiari ai acestor acţiuni de combatere si prevenire a
violentei in familie si nu sunt antrenaţi in mod real in acest proces.
Comunitatea poate interveni in procesul de combatere a violentei domestice prin
impunerea de norme si reguli: sa se pronunţe in cazuri de violenta domestica si sa i se
opună, sa elaboreze linii de acţiune in aceasta direcţie, sa încurajeze participarea tuturor
membrilor comunitatii.
Trebuie încurajata informarea comunitatii prin:

69
70
71
-organizarea activitatii de prevenire: conferinţe, benzi video, ateliere
-implicarea întregii comunitati, in special bătrânii, persoanele care se bucura de respect si
autoritate;
-producerea de afişe, broşuri, buletine informative, anunţuri in presa, la radio si TV;
-punerea la dispoziţia victimelor a serviciilor specializate: centre de adăpost, centre de
consiliere.

6.1 Biserica
Biserica nu poate trata problemele femeilor ca pe nişte probleme din afara, care
nu au relevanta cu cele bisericeşti. Ca o comunitate construita pe credinţa, Biserica
trebuie sa se alăture eforturilor laice in a analiza ce motivează un bărbat pentru a se
manifesta cu violenta, de ce femeile nu pot ieşi din ciclul violentei si cum Biserica, in
calitate de instituţie divino-umana, poate opri manifestarea ei.
Ca instrument al speranţei impartasite, a grijii pentru ceilalţi, Biserica oferă
speranţa si alternative pentru ca victimele sa aibă şansa unei vieţi noi, iar agresorilor
posibilitatea de a se cai, de a se transforma si de a-si cere iertare. Biserica va trebui sa se
asigure ca viitoarele generaţii sa fie adevărate comunitati capabile sa trăiască cuvântul
Evangheliei. Bisericile din întreaga lume pot juca un rol dinamic, esenţial in rezolvarea
acestei probleme.
Documentul „ Bisericile spun Nu violentei împotriva femeilor” 72 este rezultatul
unei iniţiative asumate in colaborare de către bisericile membre ale Federaţiei Mondiale a
Bisericilor Luterane, intre 1999-2001. A debutat ca urmare a „Decadei Ecumenice:
Bisericile, solidare cu femeile” 1988-1998, si a fost pregătit de Secretariatul pentru Femei
in Biserica si societate a Departamentului pentru Misiune si Dezvoltare a Federaţiei.
Grupuri de femei si barbati au fost invitate sa reflecteze in continuare asupra problemei
violentei, sa elaboreze planuri de acţiune pentru a reduce si a contribui la imbogatirea
textului.
Federaţia Mondiala a Bisericilor Luterane insoteste bisericile in efortul acestora
de identificarea diverselor forme evidente sau subtile ale violentei. Documentul

72
sugerează moduri in care femei, barbati, comunitatile credincioase pot conlucra pentru a
învinge păcatul violentei împotriva femeilor, păcat ce poate afecta negativ, persoane,
comunitati de oameni si chiar imaginea bisericii.
Ca si comunitatea chemata sa-i elibereze pe toţi cei oprimaţi, Biserica are ca
imperativ major implicarea in eliberarea atât a barbatilor, cat si a femeilor din cultura
violentei si ridicarea lor la plinătatea vieţii si a comuniunii. Rolul profetic al bisericii este
de a recrea echilibrul distrus de violenta. Acest lucru cere imens de multa hotărâre,
disciplina, si iniţiative concertate in vederea dezvoltării constiintei, a reconstruirii
individului ca entitate valoroasa, prin oferte de servicii si opţiuni alternative pentru
victime.
6.2Politia
Politia este prima autoritate la care apelează victima in cazul unui episod de
violenta domestica. Planul ce vizează intervenţia politiei in cazurile de violenta
domestica73:
Poliţiştii sosiţi la locul infracţiunii, trebuie sa efectueze o investigaţie prealabila
detaliata si sa pregătească rapoarte despre toate incidentele de violenta in familie.
Investigaţia efectuata de poliţist si procesul-verbal întocmit de el la locul infracţiunii
trebuie sa determine: locul amplasării si starea victimei, sa determine prezenta
suspectului la locul infracţiunii, sa determine prezenta semnelor de violenta si tipul
infracţiunii comise, sa-i înmâneze victimei chestionarul despre drepturile victimelor
infracţiunilor, este necesar sa înlăture victima din câmpul de vedere al suspectului. In
investigaţia prealabila, poliţistul trebuie sa efectueze interogarea separata a victimei si a
suspectului, sa determine numele tuturor martorilor, sa verifice buletinele de identitate,
adresele si telefoanele tuturor martorilor. Poliţistul trebuie sa comunice victimei existenta
diferitelor organizaţii ce acorda ajutor victimelor violentei domestice
Asociaţia Lumen Iaşi74 in parteneriat cu Centrul Social pentru Ocrotirea Femeilor
Victime ale Violentei Domestice, au realizat broşura Stop Violenta in Familie destinata cu
precădere lucratorilor de politie implicaţi in instrumentarea cazurilor de violenta
domestica. Scopul principal al elaborării si publicării broşurii Stop Violenta in Familie a
73
74
fost facilitarea accesului la informaţii legate de caracteristicile violentei domestice pentru
lucratorii din politie, cu precădere cei din politia de proximitate. Broşura conţine
informaţii utile lucratorilor din politie, dar si altor profesionişti implicaţi in prevenirea si
intervenţia in situaţii de violenta intrafamiliala:
-caracteristici generale ale violentei domestice(definiţii, forme de manifestare, tipuri de
violenta domestica);
-cauzele fenomenului violentei domestice;
-consecinţele violentei domestice asupra membrilor familiei;
-elemente legislative in baza cărora lucratorii de politie pot interveni in cazuri de violenta
intrafamiliala;
-instituţii si organizaţii, resurse care acorda servicii de suport pentru victimele violentei
domestice, sau servicii de prevenire a acestui fenomen;

6.2 Autoritatea publica locala

Atribuţiile ce revin consiliilor locale potrivit prevederilor Legii nr.705/2001
privind sistemul naţional de asistenta sociala, tot mai multe probleme revin spre
soluţionare administraţiei publice locale. Intervenţiile administraţiei publice locale, prin
serviciile specializate au ca scop refacerea sau dezvoltarea capacitatilor pentru depasirea
unei situaţii de nevoie sociala. Rolul administraţiei locale este de a asigura acordarea
asistentei sociale prin dezvoltarea sau infiintarea de servicii proprii, instituţii de asistenta
sociala, servicii pilot sau prin concesionarea de servicii sociale unor furnizori de servicii
sociale specializaţi, acreditaţi in condiţiile legii( unitati de asistenta medico-sociala,
asociaţii sau fundaţii, culte religioase, persoane fizice) sau finanţarea asociaţiilor si
fundaţiilor romane cu personalitate juridica care infiinteaza si administrează unitati de
asistenta sociala cu proceduri si planuri de intervenţie si asistenta, monitorizarea,
evaluarea costurilor si eficientei serviciilor sociale acordate, in conformitate cu actele
normative in vigoare.
Serviciile sociale sunt asigurate de către autoritatile administraţiei publice locale
si se organizează la nivel comunitar, in funcţie de nevoile identificate, de numărul
potenţialilor beneficiari, de complexitatea situaţiilor de dificultate si de gradul de risc
social. Serviciile sociale pot fi servicii de asistenta sociala si servicii de îngrijire social-
medicala. Serviciile de asistenta sociala acorda masuri de urgenta pentru victimele
violentei domestice. Serviciile cu caracter primar au drept scop prevenirea sau limitarea
unor situaţii de dificultate ori vulnerabilitate, care pot duce la marginalizare sau
excluziune sociala. Aceste servicii acorda masuri de urgenta si victimelor violentei
domestice.
Serviciile specializate au drept scop menţinerea, refacerea sau dezvoltarea
capacitatilor individuale pentru depasirea unei situaţii de nevoie sociala. Asistenta sociala
a femeilor victime ale violentei domestice poate fi realizata in cadrul diferitelor instituţii
sociale de asistenta si protecţie a femeilor victime ale violentei domestice. Centrul de
Asistenta si Protecţie a femeilor victime ale violentei domestice se conduce după
următoarele principii 75:
respectarea drepturilor persoanei
apărarea dreptului femeii de a fi sănătoasa fizic si psihic
apărarea dreptului femeii de a nu fi obiect al maltratării domestice
asigurarea egalităţii dintre sexe;
respectarea demnităţii persoanei;
confidentialitatea;
respectarea dreptului de decizie al femeii victima;
tratarea individuala;
atitudine egala si stima fata de toate femeile care necesita ajutor, indiferent de varsta,
apartenenta etnica sau religioasa;
atitudine nonacuzatoare fata de femeia victima a violentei: intelegere, stima, sustinere.
Obiectivul major al consilierii in centrele de asistenta si protectie a femeilor
victimizate consta in oferirea unui suport emotional si ajutor de prima urgenta victimei.
Pentru acesta, consilierul este necesar sa poata: sa asculte, sa demonstreze intelegere, sa
determine nevoile femeii victima, sa demonstreze atitudine pozitiva fata de client, sa
lamureasca cat mai clar alternativele.

75
Cap.7. STUDII DE CAZ PRIVIND VIOLENŢA DOMESTICĂ

7.1. Metodologia de cercetare

 Tema cercetării
Femeia – victimă a violenţei domestice

Justificarea temei
Violenţa în familie a devenit un subiect de discuţie publică în România abia după
revoluţia din 1989. Perioada ce a urmat revoluţiei nu reprezintă o cotitură, dar multe din
subiectele care erau tabu au devenit subiecte despre care a început să se vorbească. Mai
întâi timid şi apoi din ce în ce mai mult până când s-a promulgat şi o lege specifică.
Urmând logica abordării problemelor societăţii româneşti în tranziţie atunci s-a ajuns pe
firul rezolvării situaţiei copilului abandonat la motivele abandonului apoi la familia cu
probleme sociale şi în sfârşit la violenţa în familie. Prin implicaţiile şi consecinţele pe
care le are acest fenomen atât asupra femeilor victime cât mai ales asupra copiilor acesta
poate fi considerat un adevărat "cancer social ".
Urmărind fenomenul violenţei domestice de-a lungul derulării unor proiecte care
vizau această problemă am ajuns la concluzia că acordarea unui suport victimelor cu tot
ceea ce implică acest lucru ( asistenţa în situaţie de criză, consiliere socială, psihologică şi
juridică, etc), nu este suficient pentru a contribui la diminuarea fenomenului. Experienţa
ne-a arătat că originea violenţei în familie şi ceea ce o înrădăcinează puternic este
mentalitatea tradiţionalistă care vizează şi statuează diferenţa între rolurile masculine şi
feminine. Singura posibilitate de a schimba această mentalitate este un program
educaţional. Numărul persoanelor care sunt victime ale violenţei domestice este în
creştere în ultimii ani, indiferent de clasa socială, vârstă, rasă sau apartenenţa religioasă.
Statisticile efectuate în România pentru stabilirea numărului de femei care sunt victime
ale violenţei în familie ne reliefează un procent de 38% din populaţia feminina. Este un
indicator alarmant dacă ne gândim că acest procent ne arată că una din trei femei
"beneficiază" de un tratament agresiv atât fizic cât psihic.

Obiectivele cercetării
 Obiectivele propuse prin această analiză se referă la cauzele care determină
apariţia şi persistenţa în timp a violenţei domestice. Ea îşi are rădăcinile în mentalitatea
tradiţionalistă, în ceea ce priveşte diferenţa între rolul masculin şi cel feminin; pe fondul
acestei mentalităţi vin factorii sociali şi psihosociali care „încurajează” şi susţin violenţa
domestică. În analiza violenţei domestice nu putem ignora efectele pe care acest fenomen
le are asupra femeilor şi copiilor în special şi asupra societăţii, în general.

Universul cercetării
Populaţia ţintă a cercetării în domeniul violenţei domestice este reprezentată de
către femeile abuzate psihic şi fizic în familie de către soţi sau concubini. Aceste femei
sunt abuzate în familie, în mediul care ar trebui să le ofere siguranţă maximă, ele se află
în căutarea unui ajutor specializat pentru a depăşi dificultăţile relaţionale survenite în
cuplu şi cu repercusiuni majore asupra propriei persoane şi a copiilor, a dezvoltării
psihice şi fizice. Cele cinci cazuri au fost selectate dintre beneficiarele serviciilor şi
programelor oferite de către fundaţia FOC (Familia şi Ocrotirea Copilului).
„ Centrul de consiliere pentru mame si copii victime ale violentei in familie” este
un parteneriat intre Fundaţia Familia si Ocrotirea Copilului, Direcţia pentru Protecţia
Copilului aflat in Dificultate si UNICEF. Proiectul se adresează: mamelor si copiilor care
sunt victime ale violentei intrafamiliala si comunitatii, care are nevoie de o mai buna
informare in privinţa fenomenului si a mijloacelor pe care le are la dispoziţie pentru a
opri suferinţa copiilor si femeilor victime ale violentei domestice.
Fundaţia Familia si Ocrotirea Copilului isi propune sprijinirea familiilor cu copii
care trec prin situaţii de criza. Serviciile pe care le propune acesta fundaţie la dispoziţia
beneficiarilor in mod gratuit constau in:
-consiliere psihologica;
-consultanta si asistenta juridica;
-asistare in căutarea unui loc de munca;
-înscrierea la cursuri de calificare/recalificare profesionala;
-informare in privinţa fenomenului de abuz si a mijloacelor de prevenire a acestuia;
 In implementarea proiectului este implicata o echipa formata din doi psihologi, un
asistent social si un consilier juridic. Partenerii Fundaţiei Familia si Ocrotirea Copilului
sunt:
Direcţia Generala a Politiei Municipiului Bucureşti
Direcţia pentru Protecţia Copilului aflat in Dificultate, sector 5
Arhiepiscopia Bucureştilor

Ipotezele cercetării
Cu cât nivelul de trai al familiei este mai scăzut, cu atât riscul violenţei domestice creşte.
Cu cât nivelul de educaţie al partenerilor este mai scăzut cu atât riscul apariţiei violenţei
domestice creşte.
Cu cât consumul de alcool in familie este mai ridicat, cu atât creşte riscul apariţiei
comportamentelor agresive.
Daca unul din soţi sau amândoi au probleme psihice, atunci riscul apariţiei violenţei
domestice este mai mare.
Cu cât locul de muncă al soţului este mai instabil sau inexistent, cu atât riscurile apariţiei
oricărei forme de violenţă domestică sunt sporite.
Daca modelul parental pe care i l-a oferit tatăl este unul bazat pe violenţă atunci riscul ca
şi viitorul adult să devină violent este mai mare.
Cand campaniile de informare cu privire la violenta domestica sunt eficiente exista
posibilitatea reducerii incidentei si prevalentei violentei

Definirea conceptelor
Violenţa: ”utilizarea forţei şi a constrângerii de către un individ, grup sau clasă socială în
scopul impunerii voinţei lor asupra altora”76.
Violenţa domestică: „ansamblul conflictelor din grupul marital care au ca efect
maltratarea partenerului... orice formă de agresiune, abuz sau intimidare, dirijată

76
împotriva unui membru al căminului familial, unei rude de sânge sau contra altor
persoane din mediul familial”77.
Educaţie: „ansamblul de măsuri aplicate în mod sistematic în vederea formării şi
dezvoltării însuşirilor intelectuale, morale şi fizice ale oamenilor”78
Nivel de trai: gradul de satisfacere a necesităţilor umane specifice unei colectivităţi,
grup social, localităţi sau persoane79
Consumul de alcool: prin consum se înţelege folosirea unui bun, alcool, pentru
satisfacerea nevoilor personale80

Dimensiuni şi indicatori
Violenţa domestică:
 apariţia neînţelegerilor
 motivul şi frecvenţa neînţelegerilor;
 folosirea violenţelor;
 locul şi momentul producerii violenţei
 motivul şi frecvenţa violenţelor;
 consecinţele violenţelor asupra sănătăţii fizice şi psihice
Educaţie:
 ultima formă de învăţământ absolvită
 gradul de acces la informare
Nivel de trai:
 venituri
 locuinţa
 calitatea bunurilor consumabile
 calitatea bunurilor de larg consum
Consumul de alcool:
 cantitatea de alcool consumată

77
78
79
80
  comportamentul de consum: unde? cu cine? cum?
 reacţii negative în urma consumului
Condiţii favorizante pentru infracţiune:
 consumul de băuturi alcoolice;
 tulburări psihice;
 infidelitatea conjugală, gelozia;
 reacţia persoanei abuzate la violenţă;
 încercarea de separare.

7.2. Metode şi tehnici de cercetare

Studiul de caz:
Pentru a realiza obiectivele mi-am propus să utilizez cercetarea prin metode de tip
calitativ: observaţia şi studiul de caz. Informaţiile culese au fost sintetizate şi centralizate
sub forma fişelor de observaţie individuala.
Studiul de caz81 „este o tehnică specială a culegerii, a punerii în formă şi a
prelucrării informaţiilor care încearcă să arate caracterul evolutiv şi complex al
fenomenelor, referitor la un sistem social cuprinzând propriile sale dinamici.” Aceasta
metoda constă în „a raporta o situaţie reală, luată în contextul său, şi o analiză pentru a
vedea cum se manifestă şi mai ales cum evaluează fenomenul care îl interesează pe
cercetător”.82Unul din avantajele studiului de caz este că furnizează o situaţie în care
putem observa jocul unui număr mare de factori care interacţionează, permiţând astfel să
fie recunoscute complexitatea şi bogăţia situaţiei sociale.
Septimiu Chelcea arata ca studiul de caz se particularizeaza in cadrul cercetarii
sociologice prin faptul ca „este inteles ca un sistem integrat , abordat holistic, cercetarea

81
82
interesandu- se mai mult cum decat de ce fenomenul studiat se prezinta intr- un anumit
mod , cazul fiind un fenomen contemporan in contextul social real”83

Analiza documentelor
Documentele au fost deseori definite drept “urme” ale faptelor sociale, pentru că
studiindu-le se pot reconstitui respectivele evenimente. În această cercetare, metoda
analizei de documente a fost folosită ca o modalitate de verificare a informatiilor dar şi a
încrederii în autenticitatea şi veridicitatea faptelor consemnate în respectivele documente.

7.3. Studii de caz

Cazul 1
Datele personale ale victimei:
Data naşterii: 15.10.1962
Educaţia: absolventă a unui liceu teoretic
Ocupaţia: casnică
Familia de provenienţă: tatăl necunoscut, iar mama alcoolică
Probleme de sănătate: nu a avut probleme de sănătate grave, nu a fost internată într-un
spital de boli mentale şi nici nu a urmat vreun tratament în acest sens

Date personale ale agresorului

Data naşterii: 5.07.1959
Educaţia: absolvent al unei şcoli profesionale
Ocupaţia: mecanic auto
Venit: salariul de 5 milioane lei; bani folosiţi pentru cheltuielile casnice, băutură,
medicamente
Familia de provenienţă: este primul copil dintre trei fraţi, părinţii l-au ajutat foarte mult în
primii ani de căsnicie, ajutându-i pe cei doi să -şi construiască o casă
83
Probleme de sănătate: nu suferă de nici o boala fizică în schimb a fost internat în cadrul
unui spital de boli mentale de doua ori şi odată pentru problemele pe care le avea cu
alcoolul
Probleme de comportament: comportamente antisociale asociate cu consumul de alcool;
dosar penal pentru vătămare corporala şi distrugere de bunuri în cadrul familiei
L.G. s-a căsătorit cu L.M. în anul 1982, căsătorie din care au rezultat doi copii:
L.A.(10.11.1983) şi L.O. (16.08.1987). Relaţia de cuplu a fost cât se poate de bună în
primii cinci ani de căsnicie.
Abuzul
Problemele au apărut când soţul a început să consume băuturi alcoolice; certurile
apăreau din diferite motive, îşi acuza şotia de infidelitate, că se sustrage de la îndatoririle
casnice şi că nu se mai ocupă de educaţia şi îngrijirea copilului. În momentul întocmirii
dosarului L.G. era casnică, neavând nici un venit propriu, prin urmare singurul susţinător
al familiei din punct de vedere material era soţul.
Motivul pentru care L.G. vine la centru este acela de a cere ajutor pentru abuzul la
care este supusă în familie din partea soţului atât ea cât şi copii. Victima povesteşte cum
problemele au început odată cu consumul de alcool şi abuzul, fizic şi psihic, era îndreptat
asupra ei, la început, după care şotul a început să-şi bată şi copii. Actele violente din
familie au început să fie din ce în ce mai dese şi mai grave fapt pentru care ea vine la
centru pentru a cere ajutor.
Ancheta preliminară arată faptul că L.G a fost abuzată fizic în mod repetat fapt
dovedit şi de un certificat medico-legal. Din punct de vedere psihic ea nu prezintă
probleme grave, spre deosebire de copilul mai mic care prezintă probleme grave de
comunicare, este speriat şi irascibil. Soţia este hotărâtă să-şi părăsească soţul pentru
binele ei şi al copiilor dar nu are unde să meargă pentru a cere ajutor.
Relaţia conjugală este destul de tensionată, cu multe episoade conflictuale. Soţia
îşi doreşte divorţul, la fel şi fiica cea mare. Agresivitatea soţului a fost probată şi printr-o
plângere penală la secţia de poliţie.
 Locuinţa este proprietate privată a soţilor dobândită în timpul căsătoriei. Este o
casă la curte cu trei camere, hol, bucătărie şi baie. Soţia este ajutată de fiica cea mare,
L.A., angajată ca vânzătoare la un magazin.
Ca măsură de urgenţă L.G. şi cei doi copii au fost cazaţi în unul din apartamentele
sociale de care dispune fundaţia. Au ocupat această locuinţă socială pe o perioada de trei
luni, timp în care au început şi demersurile pentru întocmirea divorţului; în acea perioadă
era convinsă că îşi doreşte divorţul. A fost introdusă şi într-un program de consiliere la
care a participat şi soţul. Şedinţele de terapie au dat un rezultat real: soţul a început un
program de dezalcoolizare, a început să comunice atât cu soţia cât şi cu copii. În urma
şedinţelor de consiliere soţii hotărăsc că mai există o şansă pentru familia lor si L.G.
părăseşte locuinţa socială împreuna cu cei doi copii pentru a mai da o şansa căsniciei. Ea
renunţă la divorţ şi se întoarce acasă cu soţul şi cu copiii. Timp de patru luni soţul nu a
mai consumat băuturi alcoolice şi lucrurile păreau a se fi îndreptat. După cele patru luni
L.G. revine la FOC pentru a cere iar ajutor; soţul începe din nou să bea, au reînceput şi
certurile însoţite şi de abuz fizic. Susţinută de fiica cea mare, L.G. se hotărăşte să
divorţeze, se mută în gazdă la o vecină, împreună cu copiii. În cele din urmă divorţul a
avut loc, ea locuieşte cu copiii la vecină.
În analiza violenţei domestice acest caz este important prin prisma faptului că
arata clar încercările victimelor de a le mai da o şansă soţilor abuzatori, precum şi etapele
ciclului violenţei

Cazul 2
Date personale ale victimei.
Data naşterii:12.07.19659
Educaţia: absolventa de liceu
Ocupaţie: croitoreasa, în prezent şomeră
Venit :ajutorul de şomaj
Date personale ale abuzatorului.
Data naşterii:16.02.1958
Educaţia :absolvent de liceu.
Ocupaţie: electronist
Venit: salariul 4,5 mil
Antecedente penale: nu are
Antecedente medicale: doua internări în spitalul de boli mentale, cu trimitere la psihiatrie
pentru investigaţii (dezalcoolizare)
A.M. se căsătoreşte în anul 1983 cu A.T. cu care se mută în locuinţa acestuia,
locuinţa ce a devenit locuinţă conjugală. La data de 11.05.1985 se naşte A.A, singura
fetiţa a familiei A. Toţi trei au locuit în imobilul cu două camere, proprietate personală a
lui A.A.
În data de 13.10.2002 A.I vine la Centrul FOC pentru a depune o cerere de ajutor,
motivând multiplele acte de violenţă la care era supusă atât ea cat şi fiica ei din partea
soţului.
Abuzul:
În cadrul acestei familii au fost întâlnite patru din formele violenţei domestice
(fizic, emoţional, economic şi social). Primele forme de abuz au apărut la 6 ani după
căsătorie când soţul a început să consume băuturi alcoolice. Abuzul a început cu formele
economice şi verbale, motivând că soţia nu ştie cum să administreze banii familiei. Soţul
nu o mai lăsa sa părăsească locuinţa .O dată cu violenţa socială apare şi cea economică
concretizată prin faptul că soţia nu mai avea acces la veniturile familiei, acestea fiind
cheltuite de către soţ, în mare parte pe băuturi alcoolice. O dată cu consumul de alcool
apar şi primele forme ale violenţei fizice. Ea povesteşte cum totul a început cu o palmă
continuând cu adevărate bătăi şi cu lovituri cu obiecte dure. În urma unui asemenea
incident soţia este internată pentru trei zile în spital. Certificatul medico-legal arată că
femeia a fost supusă unor acte de violenţă fizică (loviri) din partea soţului, dar şi lovirea
cu obiecte dure. Nemaiputând suporta acest tratament în sânul familiei ea vine la centru
pentru a cere ajutor, dorindu-şi divorţul.
Prima măsura luată în cazul A.M a fost aceea de a le caza (mamă şi fiică) într-una
din locuinţele sociale de care dispune centrul. Femeia a fost introdusă într-un program de
consiliere prezentând următoarele simptome: labilitate emoţională, dependenţa faţă de
soţ, insomnii. În urma terapiei se recomandă rămânerea în locuinţa socială a centrului,
atât a mamei cât şi a fetiţei, mama conştientizând riscul la care era supus copilul. După
trei luni de terapie pentru ambii soţi, soţia se hotărăşte să mai dea o şansă căsniciei şi se
întoarce împreună cu copilul în locuinţa conjugală., sunt retrase actele pentru divorţ.
Terapia atât în cazul soţului cât şi a soţiei părea că a dat clare rezultate pozitive,
numai că la şase săptămâni după ce A.M s-a întors la soţul acesteia la centru vine o
înştiinţare din partea poliţiei din care reieşea faptul că A.M a fost ucisă de către soţul
acesteia A.T.
Acest caz este relevant prin prisma faptului că soluţiile la care se ajunge în urma
terapiei şi consilierii nu sunt cele mai bune şi că, de cele mai multe ori etapele ciclului
violenţei reapar la o scurtă perioadă de timp. Într-un asemenea caz ar trebui căutate
adevăratele cauze ale problemelor şi să se încerce o soluţionare a acestora nu doar o
ameliorare a lor.

Cazul 3
Date personale ale victimei.
Data naşterii: 05.09.1961
Educaţie: 10 clase
Ocupaţie: în prezent casnică, ultimul loc de muncă - menajeră
Venit: fără venit
Date personale ale agresorului.
Data naşterii: 21.01.1957
Educaţie: 8 clase
Ocupaţie: lăcătuş - mecanic
Venit: 5 milioane
Comportamente anti-sociale anterioare: alcoolic, a stârnit dese scandaluri la domiciliul
dar şi la locul de muncă
Relaţia dintre părinţi: relaţii tensionate soldate cu dese conflicte pe fondul consumului de
alcool; violenţe fizice repetate, injurii urmate de izgonire din domiciliul conjugal(mama
şi copiii).
Locuinţa: este alcătuită dintr-o casă la curte cu trei camere, dotată cu gaze şi apă curentă
întreţinută modest, proprietate a familiei.
N.G şi N.N s-au căsătorit la data de 30.06.1986 în urma căreia au rezultat doi
copii: N.M născută la 02.02.1987 şi N.V născut la 31.01.1997.

Abuzul
Încă din momentul căsătoriei (în urma cu 17 ani) violenţele verbale şi fizice au
început să apară. Acestea se întâmplau pe fondul consumului de alcool al soţului. În ciuda
acestor violenţe N.G nu a părăsit domiciliul conjugal motivând vârsta copiilor, deşi soţul
o ameninţă în mod repetat cu moartea şi cu izgonirea de acasă. N.G declară că „mă
obişnuisem cu regimul”, acceptând comportamentul soţului. Anii au trecut, fiica s-a
încadrat în muncă, iar cel mic la şcoală. Speranţele şi nădejdea au crescut în gândirea
N.G. Ajutată de copii s-a convins că a sosit momentul să ia o decizie radicală în legătură
cu relaţia conjugală. Astfel la 24.02.2003 se hotărăşte să plece de acasă din cauza
violenţelor la care erau supuşi luând şi pe copii cu ea. Depune o plângere la secţia de
poliţie împotriva soţului şi ajunge la Fundaţia FOC. În urma anchetei sociale reiese faptul
că ei erau supuşi la adevărate acte de violenţă în familie şi se ia decizia de a pleca din
căminul conjugal. În urma anchetei s-a stabilit că cel mai indicat pentru cei trei este să se
mute la mama victimei care deţine un apartament cu două camere. Sunt înaintate actele
pentru divorţ şi încep şedinţele de consiliere şi terapie pentru mama şi băieţel care
prezentau următoarele simptome: labilitate psihică, insomnii, dereglări digestive şi pentru
băiat grave probleme de comunicare.
Divorţul a fost pronunţat, minorul a rămas în grija mamei, soţul se obligă să
plătească pensie alimentară, iar cei trei: mama N.G şi cei doi copii N.M. şi N.V. locuiesc
împreună cu mama victimei în apartamentul acesteia.

Cazul 4
Date personale ale victimei.
Data naşterii:19.12.1959
Educaţie: 10clase
Ocupaţie: femeie de serviciu
Venit: 2,8 milioane
Date personale ale agresorului.
Data naşterii: 26.03.1958
Educaţie: 8clase
Ocupaţie: fără ocupaţie
Venit: fără venit
Relaţia dintre soţi: au fost tensionate de-a lungul căsniciei în special datorită exceselor în
consumul de băuturi alcoolice ale soţului. Erau momente critice în care M.I era nevoită să
plece de acasă.
S-au căsătorit la 20.07.1985, căsătorie în urma căreia au rezultat trei copii: M.C
-15.08.1989, M.G-22.08.1991 si M.R-30.12.1999.
Abuzul:
Primele semne de violenţă domestică au apărut în 1987 la socrii săi. În momentul
căsătoriei soţilor le-a fost repartizată o garsonieră în care au rămas până în prezent.
Momentele de tensiune în familie erau generate de problemele financiare şi de
nemulţumiri cu privire la modul în care se repartizau banii. Nemaisuportând abuzul la
care era supusă atât ea cât şi cei trei minori M.I depune o plângere la secţia de poliţie
împotriva soţului de unde este trimisă la fundaţia FOC. Ancheta socială realizată în urma
cererii de ajutor a scos la iveală abuzul fizic săi emoţional la care era supusă soţia pe de o
parte, şi cei trei minori pe de altă parte. În aceste condiţii şi având în vedere principalul
motiv pentru care victima s-a prezentat la Centrul FOC (lipsa unui adăpost temporar) se
propune ca cei patru membrii ai familiei (mama şi cei trei minori) să beneficieze de
serviciile proiectului „Abuzul - o realitate tolerată”, fiind cazaţi într-una din locuinţele
sociale. Toţi cei patru membrii sunt incluşi în şedinţe de consiliere şi terapie; minorii sunt
reîncadraţi la şcoală iar mama îşi caută un loc de muncă. Analizând reţeaua socială se
constată că există o vecină binevoitoare care este dispusă să-i ia pe cei patru în gazdă
nedorind nici un beneficiu material. În prezent, cei patru locuiesc la vecina T.L, în vârstă
de 54 de ani, divorţul a fost pronunţat, soţul fiind obligat să plătească pensie alimentară
pentru cei 3 minori iar mama lucrează ca femeie de servici la o farmacie.

Cazul 5
Date personale ale victimei.
Data naşterii: 12.02.19656
Educaţie: 12 clase, liceul industrial
Ocupaţie: magazioner
Venit: 4,5 milioane
Date personale ale agresorului.
Data naşterii: 28.11.1952
Educaţie: 8 clase
Ocupaţie: pensionat din motive medicale, septembrie 2001
Venit: 2 milioane
Locuinţa: apartament cu 2 camere, dotare precara.
Relaţia dintre soţi: S-au căsătorit pe data de 02.10.1989, din această căsătorie rezultând 2
copii: L.D- 11.04.1990 şi L.B-28.01.1998, dar şi cei 2 copii ai soţului dintr-o căsătorie
anterioară.
Relatiile dintre soti au fost tensionate din cauza abuzurilor violente din partea soţului,
generând conflicte cu repercusiuni evidente asupra copiilor . L.A se consideră o victimă a
soţului sau, fugind şi ascunzându-se de acesta, încercând să se protejeze şi să-i protejeze
pe copii de furia soţului său.
Abuzul:
Primele semne de violenţă apar după ce se naşte primul copil. De-a lungul anilor
motivul repetat al abuzului fizic a fost privarea de libertate a soţului, cel puţin aşa
motivează abuzatorul violenţă la care era supusă soţia lui. L.A este puternic influenţată de
abuz, manifestând comportamente de evitare si acuze psihosomatice. Comportamentul
abuziv al soţului se răsfrânge şi asupra copiilor, L.B fiind traumatizata psihic.
 Având în vedere aceste efecte, L.A este hotărâtă să divorţeze si să recapete dreptul
de a locui apartament. Părerile celor doi soţi cu privire la problemele existente în căsnicie
sunt diferite: soţul neagă orice violenţă fizică şi declară ca nu acceptă că ”altcineva să
atingă copiii lui” şi nici să-i lase „să cersească”.
L.A. declară că a apelat la serviciile Fundaţiei FOC găsind adresa din „Pagini
Aurii”. Cooperarea cu echipa FOC este dificilă din cauza informaţiilor contradictorii şi
îndoielnice din partea ambelor părţi. Comportamentele beneficiarilor sunt uneori
demonstrative şi revendicative.
Având în vedere situaţia critică, victimă şi copii beneficiază de serviciile oferite
de Fundaţia Foc în cadrul proiectului „Abuzul - o realitate tolerata”.
În prezent, soţia cu minorii trăiesc în apartamentul, fiind destrămată căsătoria
dintre cei doi soţi; soţul fiind obligat să plătească pensie alimentara minorilor.
 CONCLUZII

Fenomenul de violenţa în familie nu a apărut după revoluţia din 1989; violenta

domestica exista cu mult timp în urmă doar că nu se putea discuta despre ea. Perioada de
dupa revolutia din decembrie 1989 a fost caracterizata, printre altele, prin inlaturarea unor
subiecte tabu ale societatii romanesti si incurajarea dezbaterii publice a acestora. Dupa
inlaturarea regimului comunist, viata de familie a devenit subiect de presa. Teoretic,
astazi cand exista o legislatie specifica, se poate vorbi despre violenta domestica, se poate
cere ajutor si suport pentru combaterea oricarei forme de violenta domestica. Frica si
mentalitatea determina femeile sa se complaca in pozitia de victime, sa nu faca plangeri
atunci cand violenta este indreptata asupra lor sau a copiilor.
Marea majoritatea a femeilor care apeleaza la serviciile oferide de Fundatia
Familia si Ocrotirea Copilului sunt in situatii de risc crescut, integritatea lor fizica si chiar
viata lor fiind în primejdie şi acest pericol este şi mai mare când ele încearcă să
părăsească agresorul. Femeia care doreşte să pună capăt relaţiei violente se confruntă de
cele mai multe ori cu neputinţa acelora la care apelează: atât al politiei şi al instituţiilor de
asistenţă socială, cât şi al apropiaţilor, al familiei. Teama faţă de agresor, lipsa unui spaţiu
sigur, lipsa de suport sunt factori care îngreunează încercările ei de scăpare. De cele mai
multe ori ele se confrunta cu dificultăţi financiare, sunt izolate de prieteni, societate, nu
au un loc de muncă, le lipsesc mijloacele financiare pentru angajarea unui avocat, pentru
găsirea unei locuinţe temporare, pentru a putea plăti creşa, grădiniţa. Pe lângă acestea mai
există şi piedici interioare: ruşine, teama de singurătate, de stigmatizare. Ca un efect al
abuzurilor femeia se simte lipsită de valoare şi neputincioasă.
 Pentru a putea ieşi din această situaţie de a-şi salva viaţa, femeile şi copiii lor sunt
nevoiţi să-şi părăsească căminul. Ele au nevoie de un loc protejat. Adăpostul oferă
siguranţa fizică de care au nevoie, suport, linişte şi confidenţialitate. Aici au posibilitatea
poate pentru prima dată în viaţă să trăiască fără teamă şi ruşine. Întâlnindu-se cu alte
femei cu experienţe similare sentimentul de izolare şi stigmatizare, deconectarea de
societate şi comunitate poate fi reziliată. Soluţia pe care Fundaţia FOC prin punerea la
dispoziţia victimelor a acestor locuinţe protejate este una pe termen scurt (maxim trei –
patru luni). În Bucureşti există un singur adăpost în care victimele pot sta pe o perioadă
nedeterminată, până în momentul în care ele îşi găsesc un loc de muncă şi o locuinţă.
Faptul că ele pot sta în locuinţele protejate doar o scurtă perioadă de timp, neavând o altă
opţiune, le „încurajează”, într-un fel, să se întoarcă în locuinţa conjugală, acolo unde erau
supuse abuzurilor de orice fel. În momentul în care ele se întorc, împreună cu copiii să
locuiască cu soţul abuzator speră într-o nouă viaţă, într-un soţ care să nu le mai abuzeze
numai că la scurt timp după reîntoarcere etapele ciclului violenţei îşi reîncep cursul,
abuzul reapărând.
De cele mai multe ori violenţa domestică este asociată cu consumul de alcool,
acesta fiind şi un pretext pe care abuzatorul îl dă pentru a-şi scuza actele violente. În
patru din cele cinci cazuri prezentate abuzul a început odată cu consumul de alcool.
Multe din femeile abuzate de către partenerul de viaţa se consideră vinovate,
văzând actele de violenţă ale agresorului ca pe o pedeapsă bine-meritată, sau ca ele însele
au provocat violenţa. Programele de combatere a violenţei domestice ar trebui să includă
proiecte de educare a opiniei publice (victime sau nu ale violenţei domestice) în sensul de
acceptare a fenomenului ca pe o problemă socială gravă, ca pe o problemă ale cărei cauze
sunt multiple şi izvorâte din mentalităţi şi modele tradiţionaliste, din probleme economice
alimentate de consumul de alcool sau alte substanţe halogene.
 BIBLIOGRAFIE

1. Abraham, Pavel, Crăciun, Adriana, “Legislaţie în asistenţa socială”, Vol.I

(reglementări internaţionale), Vol.II (reglementări interne), Ed. Naţional, Bucureşti, 2000
2. Adler, Alfred, “Cunoaşterea omului”, ed. IRI, Bucureşti, 1996
3. Brădeanu, A., Dragomir, O., “Femei, cuvinte şi imagini”, Ed. Polirom, Iaşi,
2002
4. Ciupercă, Cristian, ”Cuplul modern - între emancipare şi disoluţie”, Ed.
Tipoalex, Alexandria, 2000
5. Chelcea, Septimiu, “Metodologia cercetării sociologice - metode cantitative şi
calitative”, Ed. Economică, Bucureşti, 2004
6. Doherty, D, „Family violence on the farm and in rural communities”,
Fredericton, Centre Muriel McQueen Fergusson pour la recherche sur la violence
familiale, 1995
7. Eliade, Mircea, “Yoga, nemurire şi libertate”, Bucureşti, ed. Humanitas, 1993
8. Eremi M., Mihăilescu, I., Popa, N., “Sociologia juridică”, Ed. Universitară,
Bucureşti, 1997
9. Ferreol, Gilles şi Neculau, Adrian (coord), “Violenţa - aspecte psihosociale”,
Ed. Polirom, Iaşi, 2003
10. Foucault, Michel, “Istoria sexualităţii”, Ed. De Vest, Timişoara, 1995
 11. Jaggar, Alison M, Iris Marion Young, “A Companion to Feminist Philosophy”.
Ed. Malden: Blackwell, 1998
12. Larouss, „Dicţionar de psihiatrie şi psihologie clinică”, 1998
13. Mitrofan, Iolanda, Mitrofan, Nicolae, “Elemente de psihologie a cuplului”,
Casa de editură şi presă “Şansa” SRL, Bucureşti, 1996
14. Mitrofan, Nicolae, “Incursiune în psihologia şi psihosexologia familiei”, Ed,
Şansa, Bucureşti, 1998
15. Mitrofan, Iolanda, “Familia de la A la… Z”, Ed. Universitară, Bucureşti, 1996
16. Mitrofan, Iolanda, Ciupercă, Cristian, “Psihologia şi terapia cuplului”, Edit.
Press Mihaela SRL , Bucureşti, 1998
17. Mucchielli, Alex, (coord), “Dicţionar al metodelor calitative în ştiinţele umane
şi sociale”, Ed. Polirom, Iaşi, 2002
18. Muntean, A., Popescu, M., Popa, S., “Victimele violenţei domestice: copiii şi
femeile” Ed. Eurostampa, Timişoara, 2000
19. Pop, Luana Miruna (coord), „Dicţionar de politici sociale”, Ed.Expert,
Bucureşti, 2002
20. Rădulescu, Sorin, “Sociologia violenţei (intra)familiale – victime şi agresori
în familie”, ed. LuminaLex, Bucureşti, 2001
21. Şchiopu, Ursula (coord), “Dicţionar de psihologie”, ed. Babel, Bucureşti,
1997
22. Stupu, Bianca, “Violenţa în familie: coşmarul ca mod de viaţă”, Ed. Coreus
Grup, Constanţa, 2004
23. Zamfir, Catălin, Vlăsceanu, Lazăr, “Dicţionar de sociologie”, ed. Babel,
Bucureşti, 1998
24. Zamfir Elena, (coord)., “Strategii antisărăcie şi dezvoltare comunitară”, cap
10 Pavel Abraham, “Starea şi dinamica infracţiunilor de înalta violenţă în România”, ed
Expert, Bucureşti, 2000
25. Centrul Parteneriat pentru Egalitate: Cercetarea Naţională privind Violenţa în
Familie şi la Locul de Muncă - România, 2003
 26. Conferinţă Internaţională ONU a femeilor: "Acţionăm în spiritul egalităţii, al
dezvoltării şi al păcii" 1995
27. Studiul privind Violenţa Domestică pe baza analizei Centrului Pilot de
Asistenţă şi Protecţie a Victimelor Violenţei Domestice – M.M.P.S., Direcţia Generală de
coordonare a Strategiilor privind Drepturile Femeii 1998
28. Codul penal al României Publicat în Buletinul Oficial nr. 79-79 bis din 21
iunie1968
Republicat în Buletinul Oficial nr. 55-56 din 23 aprilie 1973*
Republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 16 aprilie 1997
29. Legea nr.197 din 13 noiembrie 2000 pentru modificarea şi completarea unor
dispoziţii din Codul Penal.
Textul actual publicat în M. Of. Nr. 568 - 15 noiembrie 2000.
30. Legea nr.217/25 mai 2003 pentru prevenirea si combaterea violentei
domestice
31.http://www.crisana.ro/stiri/arhiva.php/ziua/16/luna/4/anul/2005/tipstire/
Flagrant
32. http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.frame
33. http://www.politiaromana.ro/violenta_in_familie.htm
34. http://www.gender.ro
35. http://www.gallup.ro/romana/poll_ro/releases_ro/pr030527_ro/pr030527_ro
36.http://www.dadalos.org/rom/Menschenrechte/grundkurs_3/frauenrechte/woher/
dokumente/dokument_3.htm/ Art.1. „Declaratia sentimentelor”, Seneca falls, SUA, 1848
37.http://www.dadalos.org/rom/Menschenrechte/grundkurs_3/frauenrechte/was/u
n-politik.htm “Declaratia si Programul de Actiune de la Viena”
38. http://domino.kappa.ro/guvern/constitutia.
39. http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=1164
40. http://www.dsclex.ro/coduri/codpenal3.htm
41. http://www.dsclex.ro/coduri/codpenal3.htm Legea nr.140/1996
42. http://www.dsclex.ro/coduri/codpenal3.htm Legea nr. 197/2000
43. http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text
Proiect de lege pentru prevenirea si combaterea violentei in familie (nr.154/2002)
Propunere legislative privind violenta in familie (nr.671/2001)
44. http://www.cdep.ro/pls/steno/dezbateri parlamentare
45. http://www.cdep.ro/pls/proiecte.
46. www.sef.ro