STUDIU DE SPECIALITATE

PROBLEME DE LEXIC ÎN COMUNA LUPȘA

Haiduc Valentina, Liceul „Dr. Lazăr Chirilă”, Baia de Arieș, jud. Alba

Ce poate fi mai emoţionant pentru existenţa unei comune decât să i se ducă mai departe numele și
graiul? Nefiind o localitate de mare întindere şi neavând foarte mulţi locuitori, comuna Lupşa nu a
constituit obiectul de studiu al cercetărilor lingvistice.
Cei care s-au aplecat asupra acestei localităţi au descris-o din punct de vedere geografic sau
etnografic, dar nu au pus accent pe aspectele lingvistice şi gramaticale ale graiului locuitorilor. În
lucrări dialectale mai importante există cercetări asupra graiului acestei regiuni, dar doar ca încadrată
într-un teritoriu mai larg, ca de exemplu: D. Şandru în lucrarea Probleme de dialectologie românească
are un capitol intitulat Ţara Moţilor, N. Mocanu s-a aplecat Asupra rotacismului daco-român. Situaţia
actuală în Ţara Moţilor (comunele Scărişoara, Gârda şi Arieşeni, jud. Alba) şi Romulus Todoran
vorbeşte Despre influenţa maghiară în lexicul graiurilor româneşti din Transilvania în lucrarea sa,
Contribuţii de dialectologie română.
Din dorinţa de a face cunoscut lexicul comunei Lupşa şi graiul bătrânilor acestei localităţi (care
se mai foloseşte încă) celor care nu au avut prilejul să ajungă pe aceste meleaguri am hotărât să scriu
acest studiu de specialitate.
Pe baza cercetărilor lingvistice care cuprind şi această zonă şi a unor anchete făcute personal în
localitate, am scris această lucrare cu scopul de a contribui la o cunoaştere mai detaliată, din punct de
vedere lingvistic, a acestei regiuni.
Am studiat, astfel, lexicul specific acestei zone precum și formarea cuvintelor. Am adăugat şi un
mic glosar dialectal, iar pentru a-l contura mai bine am alăturat şi niște anexe constând în câteva texte
orale culese în cursul anchetei făcute personal în comuna Lupşa.

LEXICUL

1. În lexicul graiului acestei zone, se păstrează multe elemente vechi: aleş “plasă de prins peşti”,
bic “taur”, bumb “nasture”, chişchireu “batistă, năframă”, cohe “bucătărie”, coşer “ îngrăditură de
nuiele pentru păstrarea porumbului”, şlaier “voal”, şaitroc “vas de lemn pentru ales aurul”, hudă
“gaură, spărtură”, laboş “cratiţă”, măsăriţă “faţă de masă”, a piţiga “ciupi, pişca”, puiuc “sertar”, pojnar
“buzunar”, sclebă “panglică, fundă”, spoitor “bidinea”, stegar “cel care poartă steagul la nuntă”, vifel
“cavaler de onoare”.
Alte cuvinte, de origine latină, s-au păstrat până azi ca elemente arhaice regionale, cu sensul sau
forma mai apropiată de etimonul latin : arbore “copac, pom” (<lat. arborem), amnar “bucată de oţel cu
care se loveşte cremenea spre a scoate scântei în vederea aprinderii fitilului sau iascăi” (<lat. manuale),
iască “nume dat mai multor ciuperci parazite în formă de copită de cal, uscate şi tari, care cresc pe
trunchiul arborilor şi care, tratate special, erau folosite, în trecut, la aprins focul” (<lat. esca), căuc
“pahar de lemn” (<lat. caucus), ceteră “vioară” (<lat. cithera), curcubetă “bostan, dovleac” (<lat.
curcubita), curechi “varză” (<lat. colic(u)lus), foale “abdomen” (<lat. follis), pănură “lână” (<lat.
paenula), ulcică “cană” (<lat. ollicella), tindă “prispă” (<lat. tenda).
2. Există şi cuvinte dialectale de origine slavă veche, cu forme mai apropiate de etimonul slav:
cârcă “spinare” (<sl. kruku), a cleveti “a calomnia” (<sl. klevetati), blid “farfurie” (<sl. blindu), vadră
“găleată” (<sl. vedro), a îmblăci “ a bate cerealele sau plantele cu păstăi cu îmblăciul spre a le scoate
seminţele” (<sl. mlatîtî), a nevedi “a trece firele prin spată” (<sl. navodi), coşniţă “stup” (<sl. kosinica),
ostie “unealtă de pescuit de forma unei furci cu mai multe braţe ascuţite, care se înfige în corpul
peştilor” (<sl. osti), poliţă “ suport de scândură fixat orizontal pe un perete, într-un dulap, pe care se ţin
diferite obiecte, obiect de mobilier prevăzut cu asemenea suporturi” (<sl. polica) , teasc “un capac de
lemn” (<sl. tesku), tină “noroi” (<sl. tina), zăvor (<sl. zavoru).
3. Mai există şi cuvinte care ne trimit spre etimonuri sârbeşti 1: broajbă “nap” (<sb. broskva),
coleaşă “mămăligă (moale)” (<sb. kulijes), doniţă “vas din lemn pentru apă” (<sb. dojnica), chisăliţă
“compot de fructe” (<sb. kiselica), lubeniţă “pepene verde” (<sb. lubenica), mau “avânt, elan” (<sb.
mah), sucală “unealtă cu ajutorul căreia se deapănă pe ţevi firul pentru războiul de ţesut manual” (<sb.
sukalo), postavă “ troacă din lemn pentru frământat păinea” (<sb. postava), a se pleoşti (<sb. pleoştiti),
vârşă “unealtă de pescuit în formă lunguiaţă, alcătuită dintr-un coş făcut din plasă sau din nuiele de
răchită împletite, cu gura îngustă şi întoarsă înăuntru în formă de pâlnie” (<sb. vîrsa)2.
4. Se întâlnesc în această zonă şi câteva cuvinte cu etimon bulgăresc: a sorcovi (<bg. surkavam),
ciubăr “vas din lemn pentru apă” (<bg. ceber), cergă “pătură” (<bg. cerga), cârpă “bucată de pânză sau
de stofă (veche), folosită de obicei în gospodărie (la ştergerea prafului, a vaselor etc.)” (<bg. kărpa),
cremene “varietate de rocă sedimentară silicioasă , alcătuită din calcedonie, opal şi cuarţ, care are
proprietatea să producă scântei atunci când este lovită cu obiecte din oţel” (<bg. kremeni), laiţă “laviţă”
(<bg. lavica), obială “bucată de pânză sau de postav cu care ţăranii (uneori şi militarii) îşi înfăşoară
laba piciorului, în loc de ciorap sau peste ciorap” (<bg.obijalo), suveică “piesă de lemn la războiul de
ţesut, de formă lunguiaţă, care serveşte la introducerea firului de bătătură în rostul urzelii” (<bg.
sovalka).
5. Se poate vorbi în această zonă şi de o influenţă maghiară. Un contact româno – maghiar, care
să ducă la împrumuturi reciproce de cuvinte, nu a existat în acest loc, dar se întâlnesc totuşi câţiva
termeni de origine maghiară: aldămaş “cinste, băutură oferită cuiva după încheierea unei tranzacţii”
(<magh. aldomas), balmoş “piure de cartofi” (<magh. balmuş), bărnaci “brunet, negricios” (<magh.
barnas), beteag “bolnav” (<magh. beteg), bolund “nebun” (<magh. bolond), cătană “soldat” (<magh.
katona), mintenaş “imediat, îndată” (<mach. mindjart), goz “gunoi” (<magh. gaz), jeb “buzunar”
(<magh. zseb), jurebie “ unitate de măsură la depănat şi la urzit” (<magh. zsereb), tolcer “pâlnie”
(<magh. tolcer), fedeleş “butoi pentru vin” (<magh. fedeles), hecelă “darac, scărmănătoare” (<magh.
ecselo), şogor “cumnat” (<magh. sogor), ţundră “haină groasă ţesută din lână” (<magh. condra), ţâdulă
“bilet, bucată de hârtie” (<magh. cedula)3.
6. Există în această regiune şi o influenţă germană4: ţandără “aşchie” (<germ. zander), şuştăr
“cizmar” (<germ. schuster), corfă “coş” (<germ, korf), prici “pat rudimentar, de scânduri” (<germ.
pritsche), ştearţ “lampă” (<germ. sterz), ştreang “frânghie de cânepă” (<germ. strang), ţiteră
“instrument muzical compus dintr-o cutie de rezonanţă cu coarde de metal, puse în vibraţie prin
atingere cu o lamă (ori cu un inel) de os sau de metal” (<germ. zither).
7. Condiţiile istorice au dus şi la introducerea unor cuvinte turceşti: haihui “haimana” sau
greceşti: desagă “traistă” (<gr. disakki(on) ), colţon “ciorap împletit cu cârligul” (gr. kaltsúni), rămase
până astăzi ca termeni regionali5.
8. În această regiune se mai întâlnesc şi câteva cuvinte care provin din ucraineană : tarniţă “şa”
(<ucr. tarnyc’a), cir “ zeamă (îngroşată) scoasă din mămăliga care fierbe, înainte de a fi mestecată şi
care se mănâncă separat; terci” (<ucr. cyr).
9. Unele cuvinte au conservat vechi nuanţe de sens: lesne “ieftin”, straiţă “traistă” (ca şi în alb.
strajce).
Altele prezintă accepţiuni semantice deosebite faţă de limba literară: a lepăda “a avorta”, .
Tot din punct de vedere semantic se poate observa că multe cuvinte au sensuri multiple : momâie
1. “păpuşă de cârpe folosită în practicile vrăjitoreşti”, 2. “sperietoare de ciori”, 3. “femeie nepricepută,
molatecă sau urâtă” etc.
10. Rostul unor termeni şi expresii este de ordin stilistic : apucat “nebun”, cutră “rea”, mârlan
“obraznic”.
 Alte cuvinte nu se mai păstrează decât în formele fixe, în invocări sau imprecaţii : “terchea -
berchea”, “a umbla brambura”.
11. Probleme privitoare la pătrunderea elementelor noi şi la acţiunea limbii literare asupra
graiului moţilor:
 Dorinţa de a vorbi limba literară are multe consecinţe; mulţi termeni literari sunt fie stâlciţi, fie
modelaţi sistemului fonetic al graiului ( cumpanie “companie”, doftor “doctor” ) şi prezintă astfel un
aspect deformat faţă de limba literară. Alteori dorinţa de a vorbi frumos dă naştere unor forme
hipercorecte (sirguincios “sârguincios”).
 Pătrunderea limbii literare duce însă, uneori, şi la dispariţia tot mai pronunţată a unor cuvinte,
simţite ca învechite: cohe “bucătărie”, şlaier “voal”, laboş “cratiţă”, măsăriţă “faţă de masă”, puiuc
“sertar”, pojnar “buzunar”, spoitor “bidinea” etc. cunoscute astăzi doar de cei mai în vârstă.
 Alteori, cuvântul a rămas, dar şi-a pierdut unul din sensuri sau înţelesul iniţial: momâie, de
exemplu, nu mai înseamnă “păpuşă de cârpe folosită în practicile vrăjitoreşti”, ci “sperietoare de ciori”
sau “femeie nepricepută, molatecă sau urâtă”.
 De asemenea, cuvintele dialectale încep să fie înlocuite frecvent de cele literare, în special în
cazul împrumuturilor. De exemplu: cătană – soldat, bărnaci – brunet (pentru cele cu etimon maghiar);
coleaşă – mămăligă, chisăliţă – compot (pentru cele cu etimon sârbesc) ş.a.m.d.

FORMAREA CUVINTELOR
1. Sufixe
Există în această zonă preferinţa pentru anumite sufixe.
În sufixele –ari, –eri, -tori, este conservat ca în cele mai multe graiuri dacoromâne, -i final
afon. Întâlnim, astfel, formele: sucitori, rotari, cojocari etc. Deoarece în această regiune se păstrează si
–u final alofon, sfârşitul acestor cuvinte poate fi şi în –iu: sucitoriu, rotariu, cojocariu etc.6
Această finală a fost extinsă analogic şi la alte cuvinte terminate în –ar, -er: măgari sau
măgariu, ceri sau ceriu etc.
Preferinţa moţilor pentru sufixul –ete a dus la formarea unor substantive precum: făcălete
“făcăleţ”, nătăflete “nătăfleţ” etc.
Caracteristice acestei zone sunt şi sufixele diminutivale: –aş: fluturaş, greieraş, – uţ: brăduţ,
miculuţ, puiuţ, grăsuţ, bănuţ sau –uţă: găinuţă, puiuţă, Măriuţă, pisicuţă, miculuţă etc., –el: ciocănel,
clopoţel, grăsunel, mititel, purcel, tâmpiţel etc., –andru: băieţandru, copilandru etc.
 În cazul diminutivării unor substantive terminate în –s, de tipul: glăscior, oscior etc., acestea
au devenit: glăşcior, oşcior, iar mai apoi: glăştior, oştior, prin trecerea lui sc la şt înainte de o vocală
palatală.
În Ţara Moţilor se mai întâlnesc şi sufixe augmentative precum: –oi: vulpoi, broscoi, băieţoi,
pisoi, măturoi, –oc: bărbătoc, puioc, mâţoc, –oacă: mâţoacă, –un: grăsun, etc.

2. Prefixe
Se observă folosirea unor cuvinte fără prefixul –în: a cerca “a încerca”, a conjura “a
înconjura” etc. Limba comună manifestă însă preferinţa pentru formele prefixate, punctul de plecare
constituindu-l verbele. 
Prefixul –în, când apare fără a modifica sensul verbului, adaugă unele nuanţe modale sau
înţeles intensiv : a întrece, a înţepa, a întrupa, a întrista, a încârlionţa, a încânta, a întineri etc.
Pentru o acţiune iterativă se foloseşte prefixul –re : a reveni, a revedea, a relega, a reface, a
reîntoarce etc., iar pentru o acţiune intensă, terminată, se foloseşte prefixul –răz (– răs) : a răzbate,
(mai ales în tautologii de tipul a bate şi a răzbate), a se răzgândi (a se gândi şi răzgândi), a răsturna, a
răscoace, a răscroi etc.

3. Compunerea
Unele cuvinte sunt formate prin compunerea altor cuvinte: marţole “o sperietoare care îşi
făcea apariţia în serile de marţi în care femeile mergeau la şezătoare” (marţi + seara), mereuaş
“încetişor” (mereu + aş), de-a dîrgoala “de-a rostogolul”, pasămite “mi se pare” ( pare-mi-se),
dărăbureşte “taie în bucăţi mici” (dărabe “bucăţi” + sufixul eşte) etc.7
Alteori, termenii compuşi au rostiri stilistice: terchea – berchea, tic – tac, gură – spartă, maţe
– fripte, pierde – vară, zgârie – brânză etc.

4. Schimbarea valorii gramaticale

În această zonă se întâlnesc şi cuvinte provenite din părţi de vorbire: substantivul prăpădit (<
participiul prăpădit), adjectivul lăcrimânzi (< gerunziul lăcrimând), verbul a copilări (< sustantivul
copil), a vecui (< veac) etc.

GLOSAR
aldămaş = s. n. cinstire, băutură oferită cuiva după încheierea unei tranzacţii;
aleş = s. n. plasă de prins peşti ;
amnar = s. n. bucată de oţel cu care se loveşte cremenea spre a scoate scântei în vederea
aprinderii fitilului sau iascăi;
balmoş = s. n. 1. piuré de cartofi;
2. mâncare ciobănească făcută din caş dulce de oaie, fiert în lapte cu puţin mălai;
bărnaci = adj. brunet, negricios;
bic = s. m. taur;
bizăruş = s. m. colindător;
blid = s. n. farfurie adâncă din lut;
bolund = adj. nebun;
broajbă = s. f. un fel de nap, gulie;
căuc = s. n. pahar de lemn;
cârpă = s. f. bucată de pânză sau de stofă (veche), folosită de obicei în gospodărie (la ştergerea
prafului, a vaselor etc.);
ceteră = s. f. vioară;
chisăliţă = s. f. compot de fructe;
chişchireu = s. n. batistă, năframă;
cir = s. n. zeamă (îngroşată) scoasă din mămăliga care fierbe, înainte de a fi mestecată şi care se
mănâncă separat; terci;
ciubăr = s. n.vas mare din lemn cu două torţi în care se păstra apa;
cohe = s. f. bucătărie de vară;
coleaşă = s. f. mămăligă (moale);
colop = s. n. pălărie;
colţon = s. m. ciorap gros croşetat din lână cu cârligul;
corastă = s. f. 1. laptele unei femele de animal mamifer în primele zile după ce a
fătat sau al unei mame imediat după naştere când nu este bun de
consumat;
2. jintiţă;
corfă = s. f. coş;
coşer = s. n. îngrăditură de nuiele pentru păstrarea porumbului;
coşniţă = s. f. stup alcătuit din nuiele;
cotoc = s. m. motan, pisoi, cotoi;
cremene = s. m. varietate de rocă sedimentară silicioasă , alcătuită din calcedonie,
opal şi cuarţ, care are proprietatea să producă scântei atunci când
este lovită cu obiecte din oţel;
curcubetă = s. f. bostan, dovleac;
curechi = s. m. varză;
dârg = s. n. băţ (cu o scândură la un capăt) folosit pentru a scoate jarul din cuptor;
deoabă = s. f. vas din lemn în care se păstra brânza sub teasc;
desagă = s. f. traistă formată din două părţi care se poartă pe umăr sau pe şa;
dog = s. n. planşetă mică de lemn pentru tăiat legume;
doniţă = s. f. 1. vas făcut din doage de lemn, cu toartă (şi capac), cu care se cară şi
în care se ţine apa;
2. Găleată de lemn (largă în partea de sus) în care se mulg vacile sau
oile;
drăguţ = s. m. iubit, prieten, amant;
dubă = s. f. 1. piuă de ţesut lâna;
2. instrument muzical;
fedeleş = s. n. butoiaş mic de forme diferite în care ţăranii îşi ţin apa când lucrează
la câmp, butoi pentru vin;
foale = s. n. 1. aparat care foloseşte la comprimarea şi la suflarea aerului cu ajutorul
unei camere cu burduf de piele cu pereţi plisaţi, acţionată prin mânere
sau printr-un sistem de pârghii;
2. (reg., fam.) abdomen;
grapă = s.f. unealtă agricolă formată dintr-un grătar cu dinţi, cu discuri, cu roţi
dinţate etc. sau dintr-o legătură de mărăcini, care serveşte la mărunţirea,
afânarea şi netezirea pământului arat, la acoperirea seminţelor;
gudă = s. f. căţea;
gujbă = s. f. nuia foarte flexibilă trecută prin foc şi apoi răsucită, care se foloseşte ca
frânghie;
hecelă = s. f. darac, scărmănătoare;
hudă = s. f. gaură;
hurcă = s.f. ladă de lemn, cu faţa superioară în formă de ciur şi cu fundul puţin
înclinat, servind la concentrarea nisipurilor sau a minereurilor aurifere
sfărâmate în şteampuri;
hurdoi = s. n. vas înalt din lemn în care se alegea untul; era prevăzut cu un băţ
care avea la capăt o steluţă;
iapă = s. f. fiecare dintre pedalele unui război de ţesut cu ajutorul cărora se ridică şi se coboară
iţele;
iască = s. f. nume dat mai multor ciuperci parazite în formă de copită de cal, tari şi uscate, care
cresc pe trunchiul arborilor şi care, tratate special, erau folosite, în trecut, la aprins
focul;
iţă = s.f. dispozitiv la războiul de ţesut, format dintr-o ramă dreptunghiulară pe care sunt fixate
sârme sau sfori paralele, prin ochiurile cărora trec firele de urzeală pentru formarea
rostului; fiecare dintre firele cu ochiuri care fac parte din acest dispozitiv;
a îmblăci = vb. IV a bate cerealele sau plantele cu păstăi cu îmblăciul spre a le scoate seminţele;
îmblăciu = s. m. unealtă agricolă rudimentară, formată dintr-o prăjină lungă la
capătul căreia este legat cu un băţ gros, mobil şi mai multe curele,
cu care se lovesc spicele de cereale sau păstăile de legume spre a lise scoate boabele;
jeb = s. n. buzunar;
jurebie = s. f. unitate de măsură la depănat şi la urzit (tortul), egală cu treizeci de fire;
laboş = s. n. cratiţă;
laiţă = s. f. laviţă;
lădoi = s. n. comodă în care se păstrează hainele şi pe capacul căreia se poate şedea;
lingurar = s. n. poliţă specială pe care se ţin lingurile la ţară;
linguroi = s. n. polonic;
măciniş = s. n. ceea ce se macină; cerealele duse la moară pentru a fi măcinate; ceea
ce rezultă în urma măcinării; măcinătură;
măsăriţă = s. f. faţă de masă;
mierţă = s. f. veche unitate de capacitate pentru cereale folosită în trecut în Moldova şi
Transilvania;
mohoandă = s. f. femeie sau bărbat îmbrăcat caraghios care se aducea în locul
miresei înaintea mirelui şi a naşilor;
muietec = s. m. caltaboş;
a nevedi = vb. IV a trece firele prin spată la război;
ojog = s. n. băţ (cu o cârpă udă la un capăt) folosit pentru a curăţa cuptorul de spuză, pentru a
mişca jarul;
obială = s. f. bucată de pânză sau de postav cu care ţăranii (uneori şi militarii) îşi înfăşoară laba
piciorului, în loc de ciorap sau peste ciorap;
ostie = s. f. unealtă de pescuit de forma unei furci cu mai multe braţe ascuţite, care se înfige în
corpul peştilor;
pănură = s. f. lână;
piciocă = s. f. cartof;
piuă = s. f. instalaţie sau maşină folosită pentru împâslirea ţesăturilor de lână prin frecarea şi
presarea lor între doi cilindri rotitori şi prin lovirea lor cuciocane de lemn într-un
mediu cald şi umed;
podişor = s. n. dulap, bufet, stelaj pentru vase, acte;
pojnar = s. n. buzunar;
poliţă = s.f. suport de scândură fixat orizontal pe un perete, într-un dulap etc., pe care se ţin
diferite obiecte, obiect de mobilier prevăzut cu asemenea suporturi;
postavă = s. f. troacă din lemn pentru frământat pâinea;
prici = s.n. pat rudimentar; pat (de scânduri) pentru un număr mare de persoane, folosit în
dormitoarele comune;
puiuc = s. m. sertar;
pumnar = s. m. manşetă;
răşchitor = s. n. unealtă pe care se deapănă tortul, lâna de pe fuse sau de pe gheme
pentru a le face scul sau jurubiţă;
sâlvoiţă = s. f. gem de prune;
sclebă = s. f. panglică sau fundiţă (folosită la împletitul părului);
stegar = s. m. cel care poartă steagul la nuntă;
straiţă = s. f. traistă;
slobozitor = s.n. parte a războiului de ţesut formată dintr-un băţ lung care fixează sulul de
dinapoi şi care permite (când este înlăturat) desfăşurarea urzelii de pe sul;
spoitor = s. n. bidinea;
spuză = s. f. cenuşă fierbinte amestecată cu jeratic;
sucală = s.f. unealtă cu ajutorul căreia se deapănă pe ţevi firul pentru războiul deţesut manual;
suveică = s.f. piesă de lemn la războiul de ţesut, de formă lunguiaţă, care serveşte la
introducerea firului de bătătură în rostul urzelii;
şaitroc = s.n. vas de lemn, cu fundul curbat, folosit la separarea aurului din minereul
sfărmat;
şlaier = s. n. voal pentru mireasă;
ştreang = s. n. frânghie din cânepă;
şuştar = s. m. vas de lemn sau de metal cu toartă, cu gura mai largă decât baza, folosit mai ales
pentru muls laptele;
ştearţ = s.n. lampă de mină portativă, asemănătoare cu un opaiţ, folosită în trecut;
tarniţă = s. f. şa;
tăpălagă = s. f. încălţăminte croşetată din lână cu cârligul;
târnaţ = s. n. prispă închisă cu scânduri ca un cerdac;
teasc = s. n. un capac de lemn cu care este acoperită deoaba;
teoc = s. n. suport în care se ţine pila de ascuţit coasa;
ticlazău = s. fier de călcat;
tindă = s. f. încăpere mică situată la intrarea caselor ţărăneşti;
troc = s. n. troacă;
ţiteră = s.f. instrument muzical compus dintr-o cutie de rezonanţă cu coarde de metal, puse în
vibraţie prin atingere cu o lamă (ori cu un inel) de os sau de metal;
ţundră = s. f. haină ţărănească, largă şi lungă până la genunchi, făcută din dimie şi tivită pe
margini şi pe la cusături cu găitane;
ulcică = s. f. cană;
urdiniş = s. n. calea de acces în stup;
urzoi = s. n. aparat înalt cu care se urzeşte pânza;
vadră = s. f. găleată;
vărzar = s. f. plăcintă cu legume sau fructe;
vătrar = s. n. lopăţică de fier cu care se ia jarul din sobă;
vârşă = s.f. unealtă de pescuit în formă lunguiaţă, alcătuită dintr-un coş făcut din plasă sau din
nuiele de răchită împletite, cu gura îngustă şi întoarsă înăuntru în formă de pâlnie;
vergea = s. f. fiecare dintre beţişoarele care se aşază între firele urzelii pentru a le
separa;
zăvor = s. n. încuietoare la uşi, uneori şi la ferestre, constând dintr-o mică bară
mobilă care intră într-o ureche fixată în toc.
ANEXA 1

Pentru transcrierea fonetică a acestor texte orale culese în cursul anchetei personale făcută
în localitatea Lupşa, am folosit modalitatea lui D. Şandru din lucrarea Probleme de dialectologie
românească.8

Paraschiva Matei, cunoscută mai degrabă ca Parastia Fecheti, 69 ani:

D’eord’e, kînd iera Sfîntu D’eord’e, nóptea denspre Sfîntu D’eord’e, să dučea la kare-i
kema D’eord’e, le dučea kîte – un brad înált akoló, îl împenau ku bat’iste, ku stikle ku beutură şi dakă
nu-i prind’ea kîndu – o pun’eau în zuwa dă kînd iera Sfîntu D’eord’e trăbuia să le deie dă beut, dă
mînkat, steteau tătă zuwa akoló unde iera. Şî iera unu dă s-ămbrăka ku frundze d’e fag şî lua kîte-un
mănuki dă urziči şî pă und’e n’imerea pă muyeri pă drum lă urzîka ku mănukiu ăla dă urziči.

ANEXA 2

Paraschiva Matei, cunoscută mai degrabă ca Parastia Fecheti, 69 ani:

La sečere, akoló pă d’eal... şî făčeau akoló, adunau mult’e femei şî după če terminam n’e
făčeam akoló o kunună şî vineam... vineam pă d’eal în ğios tăt strîgînd: “čine nu udă kununa, nu
adğiunğe săptămîna”... ooo nu şt’iu cum zîceam: “Săptămîna Paştilor şi zu wa Rusaliilor”... Nu şt’iu
cum iera strîgătura ačeia. Şî pă kînd adğiunğeam akasă la gazdă n’e udau akoló ku gălăţi ku apă, n’e
aşt’eptau şî n’e udau tăt bin’e ku gălăţile ku apă. No şî n’e făčeau, după ačeia n’e făčeau mînkare, n’e
făčeau ğiok şî pînă d’iminiaţa stăt’eam akoló la gazdă.

ANEXA 3

Paraschiva Matei, cunoscută mai degrabă ca Parastia Fecheti, 69 ani, îndrumată de Măriuţa
Andreş, 60 ani:

PF: Merğea m’irele, îşi kema vifeli, stegarii... M’ireasa îşi kema fet’e şî le zîčea surori d’e
m’ireasă. Dup-aceia pă kînd plekau... pă kînd plekau să miargă la... vinia m’irele ku nănaşiim, viniau
după m’ireasă şî pă kînd merğeau la... de la m’ireasă la biserikă şi să întorčeau und’e înapoi iară
und’e iera nunta. No şî ap’i mai stîgau pă akoló pă drum kă: “mei akasă tu rînjîtă, kă ţi-i kasa
nelip’ită, mei akasă ş-o lip’eşte ş-apoi vină şî rînjeşte”
MA: Zi-i de femeile kare să uitau după m’ire...
PF: Iă, iă kare să uitau după ... Să strînğeau şi... lasă kă-i spui io! Să strînğeau p’akoló...
kare să să uite după m’iroi ş’ap’i aşa le strîga, le strîga kă... no, nu mai spui de altă dată.
MA: No şî dup-aceia, akasă la m’ireasă... spune kum îi dădeau m’irese...
PF: Akasă ierau m’iresele... Atunčea s-ămbrăkau nu ka akuma, s-ămbrăkau ku kostume, ku
poale, ku kămeşă, kunună, sklaie, kă aşa le zîčea la... sklaie, la ăla dinapoie. No! Nu s-ămbrăkau ku
haine ka kum s-ămbrakă akuma...
MA: Şî nopt’ea...
PF: Nopt’ea, după če trečea miezu nopţii, o dučea pă m’ireasă, o dezbrăka şî o învălea ku
un batik negru. Îi făčea, aşa, kozi şî i le pun’ea pă kap şî o învăleau şî aşa spun’ea. Şi dup-aceia iera
ğioku nevestei. O ğiukau iară pă nevastă. No şi dup-aceia pînă să făčea zuwă tăt ţîn’ea nunta.
MA: Spune če mînkări ierau pregătite la nuntă.
PF: No, ierau mînkări, ierau sarmale, iera supă, friptură, pireu la mînkări, prăjituri, de
beut akoló av’eam mai demult, dăd’eam şî v’in în loc dă bere, nu dăd’eam bere, v’in şî v’inars, kă aşa
o fo şî la mine la nuntă. Nu iera ku bere, no şî fiekare numa kît le pun’ea la masă şî dup-aceia dakă le
mai trîbuia, trîbuiau să kumpere, să mai beie. No. Nu le dăd’ea tăt d’e pomană.
MA: La ğiok... plăteau ğiokul.
PF: Iă! Kînd iera ğiokul m’iresii iera ku farfurie şî dăd’eau banii kînd iera ğiokul m’iresii,
fiekare dăd’ea banii. Nănaşii stăt’eau akoló ku farfuria ačeia şi kînd se învîrt’eau un pik într-o parte şî
băt’ea ku o lingură akoló pă farfurie şî trîbuia să puie banii. Şî dakă vroia s-o mai ğioače de altă dată
iară trîbuia să mai puie banii.
MA: Jokul m’iresei înčepea akolo ku tăt ku bani.
PF: Iă, iă şi ğiokul m’iresii tăt ku bani iera.
MA: Da’ dupa-aceia ... pînă dimineaţa...
PF: Iă pînă dimineaţa, iă, tăt ku bani iera ğiocul. Nu iera ka akuma tăt o ğioakă akoló.
Dakă vrea să ğioače čineva îi dăd’ea bani la četeraşi akoló şî îi zîčea şî iel ačela îşi băga un ğiok
akoló kare vroia iel un ğiok. Iă!
MA: Pretenii...
PF: Pretenii...
ANEXA 4

Paraschiva Matei, cunoscută mai degrabă ca Parastia Fecheti, 69 ani:

Mai d’emult kînd dučeam copt’ii la bot’ez, îi dučeam... îi îmbrăka d’e akasă ... după aceia
îi dučeam akoló hain’e noi în kare îi bot’eza, alt’ele... şî kînd îl bot’eza popa îl îmbrăkai ku hain’ele
kare le dučeai d’e akasă, nănaşile kare îl bot’ezau şi ku ačelea trîbuia să-l lase o săptămînă, ku
hain’ele ăl’ea, să nu-l dezbrače. No, kînd vin’iam, vin’iam ku iel, îl pun’eam pă masă şî zîčeam kă să
hie tăt în frunt’ea mesii şi “să hie iubitor i, să hie ğiukători” şî îi dăd’eam apă şî din klopot ka să kînte
ka klopotu... d’e ăla d’e bad’ik, aşa îi zîčea, klopot d’e bad’ik.

ANEXA 5

Paraschiva Matei, cunoscută mai degrabă ca Parastia Fecheti, 69 ani, îndrumată de Măriuţa
Andreş, 60 ani:

PF: Kînd m’erğeau, dakă m’erğeau marţ’ sara la şezătore, zîčea kă vin’e Marţolea. No ači
’n večini o mărs o femeie, s-o făkut Marţole. Şi dup-aceia...
MA: Spune kum iera îmbrăkată!
PF: Ku... S-ămbrăka aşa ka o mohondă akoló, s -ămbrăka... şî ku o kăldare în spate şî ku o
furkă şî nu, n-o kunoşt’ea n’ime... pă faţă să... tătă bin’e să kărbun’ea şî n-o kunoşt’ea n’ime şî ap’i o
bătut-o muyerile ku furčile de şi-or rupt furčile dă ia. Şî pă kînd ... ap’i n-o mai fo... o grămadă o stat
bolnavă Marţolea kă o kăpătat bătută...
MA: N-or kunoskut-o...
PF: No şî dup-aceia s-o gătat kă nu o mai s-o mai făkut Marţole kă s-o săturat...
NOTE:

1. Dorin Gămulescu, Elemente de origine sârbocroată ale vocabularului dacoromaniei, Buc.,

Panccevo, 1974;
2. E. Petrovici, Note slavo-române, III, în DR, XI, 1948, pp.185-188;
3. E. Petrovici, Note slavo-române, III, în DR, XI, 1948, p. 193;
4. Alexandra Roceric, Elemente germane în limba română, FD, III 1961, pp. 177-189;
 5. V. Bogrea, Contribuţie la studiul elementelor orientale din limba română, DR, I, pp. 272-290;
6. Valeriu Rusu, Tratat de dialectologie Românească, Craiova, Editura Scrisul românesc, 1984,
p.293;
7. Valeriu Rusu, Tratat de dialectologie Românească, Craiova, Editura Scrisul românesc, 1984,
p.312 ;
8. Dumitru Șandru, Probleme de dialectologie românească, Bucureşti, Fundaţia Naţională pentru
Ştiinţă şi Artă, 2004

BIBLIOGRAFIE:

1. DEX – Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Academiei, Bucureşti, 1975;

2. DOOM – Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române. Ediţia a II-a
revăzută şi adăugită, Editura Academiei, Bucureşti, 2005;
3. V. Bogrea, Contribuţie la studiul elementelor orientale din limba română, DR, I;
4. Dorin Gămulescu, Elemente de origine sârbocroată ale vocabularului dacoromaniei,
București, Panccevo;
5. E. Petrovici, Note slavo-române, III, în DR, XI, 1948;
6. Alexandra Roceric, Elemente germane în limba română, FD, III 1961;
7. Valeriu Rusu, Tratat de dialectologie Românească, Craiova, Editura Scrisul românesc, 1984 ;
8. Dumitru Șandru, Probleme de dialectologie românească, Bucureşti, Fundaţia Naţională pentru
Ştiinţă şi Artă, 2004.