Inhalarea vaporilor de lipici poate aduce lipici la bani

Harvey Benjamin Fuller a fondat H. B. Fuller Company în 1887. Deşi inițial era un
simplu magazin cu autoservire care vindea pastă pentru lipit tapet, H. B. Fuller este acum un
producător important de adezivi industriali, materiale izolante și vopseluri, cu operațiuni la
nivel mondial. Cele 10.000 de sortimente de adezivi ale companiei lipesc orice: autoturisme,
țigarete, scutece de unică folosință etc. Însă nu toţi clienții folosesc adezivii companiei Fuller
exact în modul pentru care aceştia au fost gândiţi să fie îndeobşte utilizaţi.
Aşa este, de pildă, cazul mai ales în America Centrală, acolo unde compania Fuller
dobândeşte 27% din profiturile sale, și unde zeci de mii de copii fără adăpost prizează un
anume fel de adeziv. Fiind dependenţi de vaporii ameţitori dar periculoşi ai adezivului, aceşti
copii nefericiți sunt numiţi resistoleros, după numele produsului Resistol al companiei. Cei
care susţin necesitatea protecţiei minorilor au solicitat companiei respective să adăuge în lipici
un ulei toxic pentru a-i descuraja pe cei care îl folosesc în mod impropriu, însă ea a refuzat,
atât pentru că această măsură ar putea reduce eficacitatea lipiciului, cât şi pentru că ar putea
produce iritaţii utilizatorilor de bună credinţă.
Oricum, problema a devenit iritantă şi pentru compania H. B. Fuller, ea având până
atunci reputaţia unei companii cu un bun comportament moral, graţie căruia a primit diverse
premii şi distincţii, fiind de asemenea recunoscută de fondurile mutuale responsabile social.
Declaraţia reprezentanţilor locali ai companiei afirmă că, în continuare, ea „îşi va derula
afacerile în mod legal şi etic, va sprijini activitatea angajaţilor săi în comunităţile lor şi va face
dovadă de responsabilitate civică”. Compania cu sediul în St. Paul alocă 5% din profiturile
sale pentru acte de caritate; ea s-a angajat la practici de mediu în condiții de siguranță la nivel
mondial (practici care sunt „adesea mai stricte decât standardele guvernamentale locale”,
spune ea) și chiar a finanţat o catedră de etică în afaceri la Universitatea din Minnesota. În
prezent, la reuniunile ei anuale, compania Fuller trebuie să se confrunte cu acţionarii opozanţi
dinăuntru şi cu manifestanții din exterior.
Problema inhalării de vapori de aurolac nu este una nouă. În 1969, firma Testor
Corporation a adăugat un ingredient toxic în plastelina pe care o producea, cu scopul de a
descuraja abuzul, iar în 1994, Henkel, compania germană de produse chimice, rivală a
companiei Fuller, a oprit producerea anumitor cleiuri toxice în America Centrală. Cu toate
acestea, compania Fuller pare să nu fi scăpat de critici, nu numai pentru că brandul ei domină
America Centrală, ci și pentru că – oricum, în ochii criticilor săi – compania nu s-a ridicat la
înălţimea propriei reputaţii. Timothy Smith, director executiv al Centrului Interconfesional
pentru Responsabilitatea Corporativă, consideră că firmele cu o reputație bună sunt mai
vulnerabile la atacuri. „Însă, din câte câte văd eu, spune el, problema nu vine din faptul de a
acționa într-un mod responsabil din punct de vedere social. Ea vine din faptul de a te prezenta
pe piaţă cu o imagine de sfânt.”
Cu sau fără sfinţenie, compania și-a înrăutăţit situaţia tocmai prin felul în care a înţeles
să rezolve problema. Consiliul de administrație al H. B. Fuller a recunoscut că „distribuția
ilegală a continuat” şi că „un produs înlocuitor adecvat nu va fi disponibil pe piaţă în viitorul
apropiat”. Prin urmare, consiliul a votat pentru oprirea vânzări adezivilor Resistol în America
Centrală. „Noi pur și simplu credem că nu ar fi o decizie corectă să păstrăm produsul pe
piață”, a spus un purtător de cuvânt al companiei. Coaliția pentru Resistoleros și alţi inamici
ai corporaţiilor au fost în extaz, însă triumful lor s-a transformat în furie când au aflat câteva
luni mai târziu că, de fapt, Fuller nu a oprit vânzarea produsului Resistol în America Centrală
şi nici măcar n-a intenţionat. Într-adevăr, Fuller nu a mai vândut lipici comercianților cu
amănuntul și utilizatorilor de cantităţi mici din Honduras și Guatemala, dar a continuat să-l
vândă în cantităţi mari unor clienți industriali din aceste două țări și unei game mai largi de
utilizatori comerciali și industriali din țările vecine.
Compania spune că nu doar a restricționat distribuția, ci a luat şi alte măsuri pentru a
opri posibila folosire necorespunzătoare a produsului său. Ea a modificat formula produsului
Resistol, înlocuind toluenul solvent – plăcut mirositor, dar extrem de toxic – cu ciclohexan
întrucâtva mai puțin toxic din punct de vedere chimic. În plus, compania a încercat – se pare,
fără succes – să elaboreze un adeziv pe bază de apă fără efecte narcotice, precum și să
contribuie la programe comunitare pentru copiii fără adăpost din America Centrală. Criticii
companiei au apreciat însă aceste acțiuni ca fiind o simplă lustruire a imaginii. Bruce Harris,
director de programe al Casei Legământului pentru America Latină, un apărător pro bono al
cauzei protecției minorilor, afirmă că Resistol-ul este încă ușor accesibil copiilor din
Nicaragua și El Salvador și, într-o măsură mai mică, celor din Costa Rica. „Dacă ei sunt cu
adevărat preocupați de copii, de ce nu au scos produsul din toate țările, aşa cum i-a mandatat
comitetul lor de conducere?”, a întrebat el.

Întrebări
1. Care sunt obligațiile morale ale H. B. Fuller în acest caz? Ce idei, efecte și consecințe sunt
în joc? Au fost încălcate anumite drepturi morale? Ce ar recomanda un utilitarist? Dar un
kantian?
2. Ce anume ar trebui să facă H. B. Fuller în legătură cu Resistol? Au criticii dreptate să
afirme că pașii pe care compania i-a urmat până în prezent reprezintă o simplă lustruire a
imaginii? Este decizia companiei de a se retrage cu totul de pe piața din America Centrală
singura opțiune morală posibilă?
3. Când ar putea fi considerată o companie ca fiind responsabilă moral pentru prejudiciile
aduse de utilizarea flagrant abuzivă a unui produs care altfel este perfect legitim și util
social? Are importanță dacă abuzatorii sunt adulți sau copii? Este relevant faptul că şi alte
companii comercializează produse similare?
4. Companiile producătoare de ţigarete au un puternic interes financiar să se asigure că vor
exista fumători și în viitor şi, deși ele neagă acest lucru, îşi publicitează în mod conștient
produsele astfel încât să le facă mai atractive pentru tineri. Este diferit comportamentul lor
de cel al companiei H. B. Fuller?
5. Având în vedere comportamentul firmei H. B. Fuller în alte privințe, apreciați ca acesta este
o companie responsabilă moral, având în considerare toate aspectele? Este posibil ca
firmele care se mândresc cu responsabilitatea lor morală să fie socotite ca având un
standard mai ridicat decât alte companii? Dacă este așa, este corect?