Sudarea CIF

Masterand: Grosu Paul Gabriel

Grupa 3MF201
 Sudarea prin presiune folosind curenți de înaltă
frecvență

Scurtă istorie a procedeului de sudare prin curenți de înaltă frecvență

Prima metodă de a suda țevi a apărut în anul 1920 denumită și ERW ( electrical
resistance welding) și a fost folosită pentru industria petrolieră dar și industria gazelor naturale.
Aceasta utiliza pentru încălzirea marginilor benzii curent de joasă frecvență.
În anul 1930 norvegianul Francisc Sönnichsen creează un procedeu nou de sudare a
țevilor utilizând curentul trifazat și prese pentru a suda marginile încălzite.
O altă metodă de sudare ERW a fost creată utilizându-se curent de medie frecvență (3-
10kHz) bazată pe efectul Skin. Această metodă constă în concentrarea curentului indus în marginile
benzilor și transformarea energiei electrice în energie termică, efect Joule. Ca și la procedeul
Sönnichsen este necesara presarea mecanică cu ajutorul unor role de presiune.
Wallace Rudd a creat în 1950 procedeul de sudare prin inducție folosind curentul de
înaltă frecvență ceea ce a dus la viteze mai mari de sudare prin încălzirea unei zone mai mici de
metal datorită efectului pelicular.

Principiul procedeului

Sudarea cu înaltă frecvență este un procedeu la care sudarea se realizează prin încălzirea
componentelor cu ajutorul unui curent de înaltă frecvență și prin aplicarea unei presiuni de refulare
asupra componentelor.

În funcție de modul în care se aplică curentul de înaltă frecvență asupra pieselor se

disting două variante:

- sudarea cu înaltă frecvență prin inducție;

- sudarea cu înaltă frecvență prin contact.

În modul uzual, sudarea cu înaltă frecvență se realizează utilizând curenți de frecvență

în domeniul 3-1760 kHz. În funcție de frecvența curentului acest procedeu se poate clasifică în:

- sudarea cu frecvență medie ( 3-10kHz);

- sudarea cu frecvență intermediara (40-100kHz);

- sudarea cu radiofrecvență ( 220kHz, 440kHz. 1760 kHz).

 Sudarea cu curenți de înaltă frecvență prin inducție este un procedeu eficient și se
bazează pe fenomenul de inducție electromagnetică. Curentul de frecvență ridicată este transferat de
la generatorul de sudură pe marginile benzii de sudat cu ajutorul unei bobine de inducție circulară,
montată în jurul țevii în fața punctului de sudură ca în figura următoare:

Metoda de sudare constă în introducerea pe marginile benzii a unui curent de înaltă

frecvență prin intermediul a două contacte electrice alunecătoare localizate în fața punctului de
sudură. În locurile de contact marginile benzii sunt distanțate formând astfel un „V”, al cărui vârf se
găsesțe înainte punctului de sudură.

Concentrarea curenților induși pe marginile benzii se produce ca urmare a efectului

pelicular și efectului de proximitate a curenților de înaltă frecvență.

Prin acest procedeu se pot suda țevi cu diametru de până la de 500 mm. Avantajul
acestei metode de sudare este faptul că bobina de inducție nu este în contact direct cu țeava astfel
țeava nu prezintă urme de uzură prin frecare. Bobina de inducție este realizată din cupru și este
răcită la interior cu apă distilată, iar la exterior cu lichid de răcire.

Procedeul este utilizat la sudarea țevilor din oțeluri microaliate. Acesta permite viteze
mari de sudare.
 Procesul de sudură prin presiune între materiale similare are la bază difuzia în stare
solidă. Pentru ca acest proces să se realizeze este necesar ca cele două suprafețe care trebuiesc
îmbinate să fie foarte aproape a se realiza difuzia reciprocă ale atomilor celor doua suprafețe. Odată
cu ridicarea temperaturii de încălzire a celor două margini care se îmbină se va intensifica și
procesul de difuzie atomică realizându-se astfel noi legături interatomice care au migrat dintr-o
parte în alta astfel creându-se îmbinarea sudată.

Temperatura necesara pentru a se realiza sudura se situează între 50% și până la 90 %

din temperatura de topire. În cazul oțelului temperatura de încălzire este cu 50-100 °C sub curba
solidus din diagrama FeC ( 727 °C – 770°C).

Procesul de sudură CIF depinde de două fenomene fizice asociate curentului de înaltă
frecvență: efect pelicular și efect de proximitate.

Efectul pelicular constă în tendința curentului de înaltă frecventă HF de a se concentra

pe suprafața conductor. Odată cu creșterea frecvenței curentului efectul devine mai accentuat. Odată
cu creșterea frecvenței și implicit a efectului pelicular are loc o creștere a rezistenței electrice,
datorată faptului că, curentul se grupează pe o porțiune mai mică. (Fig. 2)

Dependența efectului pelicular

de frecvență. ( Fig. 2)

Efectul de proximitate reprezintă tendința curentului de înaltă frecvență de a se acumula

pe zonele de suprafață ale conductorilor care sunt cele mai apropiate una față de cealaltă datorat
faptului că, curentul de înaltă frecvență circulă în perechi de conductori paraleli. Efectul de
proximitate se mai poate defini ca o concentrare mult mai mare a câmpului magnetic în spațiul
îngust dintre doi conductori apropiați.
 Bibliografie

- Suport de curs – Iovănaș Daniela

- Teză de doctorat – Contribuții la dezvoltarea procesului de sudare în înaltă frecvență a țevilor din
oțeluri microaliate destinate industriei petroliere – Ing. Simion Petru, Prof.univ.dr.ing. Munteanu
Corneliu