Fraudarea legii in dreptul internațional privat

1. Noțiunea ddfssdfsdfsdfe fraudare a legii in dreptul internațional privat

Se definește prin operația sdrin care părțile unui raport juridic întrebuințează unele
mijloace legale pentru a înlătura astfel aplicarea unor dispoziții care s-ar fi aplicat dacă n-ar fi
intervenit fraudarea legii. În situația acfffffffffeasta își creează voit condiții pentru a se sustrage,
in acest fel, de sub aplicația unor ff mai puțin nu este vorba de o încălcare directă a legii, ci de o
încălcare indirectă, deoarece părțile raportului juridic favorabile lor și de a se supune unor
dispoziții mai favorabile. Așadar, fraudarea legii rezultă dintr-o comportare a părților destinată să
supună raportul lor juridic unei legi care nu este aplicabilă într-un mod normal.
Fraudarea legii poate interveni:fsdfsdsdfsdfsfdsdfsdfosc cazuri de fraudare a legii în
materia divorțului și a stabilirii filiației din afara căsătoriei;
a) în privința bunurilor mobile, partea interesată le poate deplasa în cuprinsul teritoriului
unui stat a cărui legislație este mai favorabilă, de exemplu, din punctul de vedere al
dobândirii proprietății prin prescripție;
b) în privința formei exterioare a actelor, partea interesată pentru a evita aplicarea unor
dispoziții legale mai anevoioase, schimbă locul de încheiere a actului, pentru a aplica
o lege (a altui stat), care este mai lesnicioasă. Se procedează astfel mai ales în materia
căsătoriei pentru a se evita efectuarea unor publicații, în vederea încheierea căsătoriei,
care, din diferite motive, sunt neconvenabile viitorilor soți. Tot astfel, părțile se duc
special într-o țară unde actul se poate face sub semnătură privată, în timp ce în țara
lor se putea face numai sub semnătură autentică.
În materie contractuală ar putea interveni fraudarea legii dacă părțile folosesc principiul
lex voluntatis in astfel de condiții ori împrejurări încât să se aplice o lege care nu are legătură
rezonabilă cu contractul încheiat, cea ce înseamnă in realitate eludarea legii care ar fi normal
competentă;
c) în privința succesiunii, cel care vrea să dispună de o cotă disponibilă mai mare decât
îi permite legea sa personală schimbă cetățenia, dobândind alta, anume a unui stat a
cărui legislație permite o cotă disponibilă mai mare.
Fraudarea legii este folosită și de persoanele juridice, în vederea realizării unor scopuri
ilicite. Domeniul principal în care se realizează aceste scopuri este cel al taxelor și impozitelor,
astfel încât noțiunea de fraudare pare sinonimă cu evaziunea impozitelor si taxelor. Astfel, de
exemplu, pentru a evita aplicarea legilor privind impozitele, nefavorabile lor, unele societăți
comerciale din anumite țări se constituie și se înregistrează în altele, a căror legislație le este mai
favorabilă, de exemplu, în Elveția și Luxemburg, și apoi își desfășoară activitatea tot pe teritoriul
statului lor, dar ca societăți străine. În același scop societățile comerciale își schimbă sediul dintr-
o țară în alta, în acest fel schimbându-și naționalitatea și deci legea aplicabilă lor.

2. Modalităţile de fraudare a legii

Fraudarea legii în dreptul internaţional privat se poate face, de regulă, prin două modalităţi:
 1. într-un raport juridic de drept intern se introduce, în mod fraudulos, un element de
extraneitate, care declanșează artificial un conflict de legi, iar, prin aplicarea normei conflictuale
normal competente pentru situaţia creată, se trimite la un alt sistem de drept decât dreptul intern,
care ar fi fost, în mod firesc, aplicabil acelui raport juridic. Astfel spre exemplu:
- la o societate comercială legată, în mod normal, prin elementele ei definitorii
(naţionalitatea, sediul sau reşedinţa obişnuită a societăţii, provenienţa capitalului social, etc.) de
dreptul român, părţile prevăd sediul în străinătate, în scopul de a eluda legile fiscale româneşti.
Astfel, se creează artificial un conflict de legi (elementul de extraneitate fiind sediul social în
străinătate), iar prin aplicarea normei conflictuale normal competente lex societatis (art. 2571 C.
civ.) se face aplicabil acelei societăţi dreptul străin în loc de dreptul român;
- un bun mobil de valoare făcând parte din patrimoniul naţional cultural), care nu poate fi
înstrăinat în ţară, este trecut fraudulos frontiera română şi vândut într-un stat în care
comercializarea lui este posibilă. În acest caz proprietarul bunului, schimbând în mod fraudulos
locul schimbării acestuia, a făcut aplicabil bunului respectiv un regim mai favorabil pentru
proprietar, dat de legea străină, a noului loc de situare a bunului (lex rei sitae);
2. Într-un raport juridic care are deja un element de extraneitate (deci este un raport juridic
de drept internaţional privat), părţile schimbă, în scop fraudulos punctul de legătură, făcând
aplicabil acelui raport juridic, prin intermediul normei conflictuale competentă, o altă lege
diferită faţă de cea care era luată iniţial în considerare. Astfel, spre exemplu: speţa Princesse de
Bauffremont, care a determinat ulterior analiza fraudei la lege de către doctrină. Ca urmare
pronunţării de către instanţa de judecată a separaţiei de corp a prinţesei Bauffremont de soţul ei,
prinţul Bauffremont, în circumstanţele în care legea franceză din anul 1875 nu permitea divorţul,
aceasta s-a stabilit temporar în ducatul de Saxa-Altenbourg, obţinând, la 3 mai 1975, cetăţenia
germană. Ca urmare a obţinerii cetăţeniei germane, în conformitate cu dispoziţiile din legea
germană care dispunea că persoanele catolice separate de corp sunt divorţate prinţesa de
Bauffremont este considerată divorţată. Ulterior, la data de 24 octombrie 1875, prinţesa de
Bauffremont se căsătoreşte la Berlin cu prinţul Bibescu, pentru care, de altfel, făcuse călătoria în
Germania.
Prinţul de Bauffremont analizând situaţia sesizeza instanţa de judecată arătând că prinţesa
a dorit obţinerea cetăţeniei germane în scopul fraudulos de a se putea căsători cu prinţul Bibescu.
Instanţa de judecată franceză competentă a hotărât că atât divorţul cât şi noua căsătorie a prinţesei
sunt fără efecte juridice în Franţa. Hotărârea instanţei franceze de fond a fost menţinută şi după
exercitarea căilor de atac.

3. Condițiile fraudării legii

Pentru a exista frauda la lege în dreptul internaţional privat trebuie îndeplinite cumulativ
următoarele condiţii:
a) un act de voință al părților în folosirea ori aplicarea normei conflictuale, ceea ce
înseamnă că fraudarea legii se poate realiza în acele materii în care voința părților poate interveni
pentru a supune un raport juridic unei anumite legi, prin intermediul normei conflictuale,
schimbând punctul de legătură.
 Dacă schimbarea punctului de legătură nu se poate face prin voința părților, cum este
cazul ca statutul real imobiliar, nu se poate realiza fraudarea legii. Totuși, domeniile în care se
poate realiza fraudarea legii sunt numeroase, deoarece punctele de legătură, în raport de care se
determină legea competentă, depind în general de voința părților, fie în mod direct, fie în mod
indirect. Astfel, fraudarea legii poate interveni în privința statutului personal, a statutului real
mobiliar, în materia societăților comerciale pentru determinarea legii naționale, în privința formei
și conținutului actelor juridice, a autonomiei de voință a părților și a pavilionului navelor
comerciale.
b) utilizarea unor mijloace care sunt licite, iar nu ilicite. Din acest punct de vedere,
fraudarea legii se deosebește de încălcarea directă, pe față a legii normal competente, ea fiind o
încălcare a legii indirectă, ocolită.
c) intenția frauduloasă a părților, adică acestea au creat în mod voit condițiile în care
se realizează încălcarea legii. Frauda trebuie să fie evidentă, ca, de exemplu, în speța
Beauffremont. Fraudarea legii presupune, în cele din urmă, înlăturarea unei norme materiale
normal competente care are un caracter imperativ și prohibitiv, iar nu supletiv. Intenția
frauduloasă a părților ridică dificultăți de probă. Dovada acestei intenții se face cu orice mijloc de
probă. Există intenție frauduloasă în cazul în care condițiile create de părți au avut ca scop
determinant înlăturarea unor dispoziții legale imperative sau prohibitive.
d) un rezultat ilicit, obținut prin operația săvârșită de părți. Acest rezultat constă în
încălcarea unei norme materiale imperative sau prohibitive a forului sau a unei țări. În general, se
consideră că fraudarea legii are în vedere norma materială a forului, sancțiunea urmând să
intervină pentru încălcarea acesteia; se arată însă că tendința este și în sensul fraudării legii
străine. După cum am arătat, fraudarea legii în dreptul internațional privat presupune și
nesocotirea normei conflictuale a forului care indică legea normal competentă. De aceea,
sancțiunea fraudării legii intervine și pentru acest rezultat ilicit, ceea ce înseamnă că se poate
frauda nu numai legea forului (materială), ci și legea materială străină. Sancțiunea fraudării legii
trebuie să intervină în ambele cazuri.

4. Etapele fraudei la lege în dreptul internaţional privat

Literatura de specialitate, concluzionează că „fraudarea legii presupune mai multe etape:
- în prima etapă, raportul juridic este guvernat de legea obişnuit competentă;
- în a doua etapă, partea interesată provoacă un conflict de legi care se soluţionează de
regulă, de către o autoritate publică, prin aplicarea unei legi diferite;
- în a treia etapă, partea în cauză arată, prin conduita ei, că legea care a fost înlăturată de
la aplicare trebuia să cârmuiască în continuare raportul juridic. Această etapă permite stabilirea
elementului subiectiv al fraudei la lege”.
Totuşi există situaţii în care nu poate fi invocată frauda la lege. Astfel, în situaţia în care
frauda la lege este invocată la scurt timp de la încheierea celei de a doua etape, comportamentul
părţii interesate nu este încă suficient de relevant. Aşa fiind, existenţa fraudei la lege nu poate să
fie afirmată decât cu prudenţă.
5. Sancţionarea fraudei la lege în dreptul internaţional privat
 Analizarea fraudei la lege în dreptul internaţional privat presupune realizarea unei
distincţii între: situaţia în care este fraudat dreptul român în favoarea unui drept străin competent
potrivit normei conflictuale române, şi situaţia în care este fraudat dreptul străin competent
potrivit normei conflictuale române, în favoarea dreptului român sau a dreptului unei terţe ţări.
Formele fraudării legii străine sunt:
a. fraudarea legii străine în favoarea legii române;
b. fraudarea legii străine competente în favoarea legii unei terţe ţări.
Cu privire la acest aspect Codul civil român nu conţine reglementări. Dimpotrivă,
înlăturarea art. 2564 alin. (1), teza I, potrivit căruia „Aplicarea legii străine se înlătură dacă (...)
legea străina respectiva a devenit competenta prin fraudarea legii romane.”, s-ar putea deduce că
numai fraudarea dreptului român în favoarea dreptului străin este sancţionată în dreptul român.
Literatura de specialitate română consideră că fraudarea legii străine trebuie sancţionată în
acelaşi mod ca şi frauda legii române. În sprijinul acestei opinii sunt adus următoarele argumente:
- dreptul străin este element de drept, ca şi dreptul forului, şi deci trebuie să se acorde
aceeaşi protecţie;
- fraudarea dreptului străin normal competent să se aplice conform normei conflictuale
române, constituie, de fapt, o încălcare a normei conflictuale române care, de regulă, are caracter
imperativ;
- ceea ce se sancţionează, în toate cazurile este intenţia frauduloasă a părţilor (fraus
omnius corrumpit).
Din definiţia fraudei la lege reiese că nu are relevanţă care este legea fraudată: legea
română sau legea străină. În ipoteza în care este fraudată legea străină, instanţele române vor
aplica legea română normal competentă inclusiv sancţiunile prevăzute de aceasta, ori, după caz
vor refuza recunoaşterea hotărârii străine. Unele consecinţe juridice ale ale situaţiilor subsecvente
actului juridic săvârşit în mod fraudulos vor putea însă să fie menţinute în ceea ce îi priveşte pe
terţii participanţi de bună-credinţă.