Universitatea Spiru Haret Bucuresti

Departamentul pentru pregatirea personalului

didactic
Nivelul II
martie – iunie 2017

Disciplina: Psihologia adolescentilor, tinerilor si adultilor

Cadru didactic:Lect. univ.dr.Dumitru Danciu
Tema referatului: Afectivitatea la adolescenti
Cursant: Piticas Georgian Emil

Afectvitatea la adolescenti
Afectivitatea
Afectivitatea este proprietatea individului de a simtii emotii si sentimente; ansamblul
proceselor,stariilor si relatiilor emotionale sau afective.
In oricare fenomen emotioanlse disting modificari organice si vegetative secundare,
comportamente motorii afective, tratari subiective de un anumit grad de complexitate si
avand o anumita semnificatie pentru persoana care le incearca. O prima problema a
psihologiei emotiilor este aceea a relatiei dintre componentele vagetative si motorii pe o parte
si comportamentele psihice, subiective pe de alta. Unii au socotit ca modificarile corporale
sunt cauzate de trairea subiectiva (J.F. Herbart). Altii, ca trairea subiectiva este efectul
modificarilor corporale (W. James si K. Lange) . Ambele interpretari s-au dovedit insa a fi
unilaterale si inguste. Unilaterale, Pentru ca intre cele doua serii de componente este unitate,
interactiune sincronica, trairea subiectiva avind la baza mecanisme neurosomatice fara de
care ea nu poate sa apare si sa se exprime, sa se comunice. Inguste, pentru ca problema
principala nu este aceea a corelatiei dintre corporal si psihic ci a interactiunii dintre subiect ca
om, in plentitudinea tuturor insusiriilor sale si mediul natural si social. Vibratia, pulsatia,
angajarea prin mobilizare, energizare si directionare, cu un cuvint, emotiile nu se explica prin
faptul ca “inima bate accelerat”, “ochii stralucesc”. De regula, emotiile pornesc, sunt
declansate prin fapte cognitive-exceptiile facind doar dispozitiile organice- dar nu sunt
reductibile la acte de cunoastere pentru ca diversi subiectireactioneaza emotional doferit la
aceleasi imagini sau idei. Explicatia variabilitatiisubiective a proceselorafective nu tine deci
de organizarea cognitiva a subiectilor, ci de organizarea lor motivationala.
Emotiile apar ca desfasurari active ale motivelor in raport cu o situatie pe cind motivele ar
putea fi caracterizarte ca un fel de “concentrate” sau “condensari” emotionale. Dupa V.
Pavelcu, daca motivele se exprima in emotii, ele sa si formeaza si dezvolta prin trairi
emotionale. Emotiile depind de semnificatia pe care o au pentru subiect evenimentele ce se
produc in ambianta si in propriul organism. Procesele emotionale se dezvolta si in legatura cu
amintiri sau circumstante imaginare. Reactiile, tensiunile si desfasurarile emotionale sunt
efectul confruntarii dintre cerintele subiectului si datele reale sau prezumtive ale vietii lui
intr-un anumit cadru obiectiv. Daca cerintele interne –trebuinte si motive- sunt satisfacute
efectul emotional emotional este pozitiv implicand placere, satisfactie aprobare, entuziasm. In
zituatia contrazicerii cerintelor a insatisfacerii lor, intervine neplacerea, nemultumirea,
dezaprobarea, necazul, indignarea.
Faptul corespondentei si discordantei de diferite grade intre cerintele subiective si anumite
conditii determina polarizarea proceselor afective. Totusi, in starile si comportamentele
emotionale, de cele mai multe ori nu se impune o singura tendinta afectiva perfect polarizata
spre stenic sau astenic. In fapt, starile afective sunt compuse din variante componente cu
sensuri diferite. Complexitatea stariilor emotionale se explice prin insasi structura motivatiei
individului (complicata, divergenta si nu fara contradictii interne) si prin faptul ca situatiile
reale, la care se adauga si cele imaginare, niciodate nu pot sa satisfaca sau sa contrazica din
toate punctele de vedere constelatia motivationala a unui subiect. Desi emotiile nu reproduc
obiecte prin imagini, nu reproduc relatii de determinare prin idei, deci nu indeplinesc o
functie restrictiva si specializat cognitiva, totusi, ele contribuie la cunoastere si sunt fapte de
reflectare subiectiva de un anumit fel.
Emotia semnaleaza specific relatia intima a subiectului cu ambianta, insemnatatea pentru
aceasta a situatiei reale sau presupuse. Din studiile noastre rezulta ca procesele emotionale
reflecta, prin reactii si trairi specifice inprejurarile de viata. Procesele emotionale alcatuiesc
fondul si latura energetica a vietii psihice si comportamentului, indeplinind un rol in
declansarea si sustinerea energetica a activitatii adaptive si a celei de luare in stapanire a
ambiantei. Ch. Dawin a atras atentia asupra faptului ca in comportamentele emotionale se
regasesc elemente ale unor actiuni desfasurate cu un anumit sens adaptiv. Emotia nu numai
ca sustine energetic actiunea dar o si anticipa in fiecare din coordonatele ei. In general, trairea
si comportamentul afectiv se afirma cu un montaj sau preorganizare energetica a adaptarilor
desfasurate. Schemele de reactivitate emotionala se situeaza insa la diverse nivele biologice si
culturale. Este posibil ca la om sa intervina o discordanta calitativa intre forma de afectivitate
actualizata si cerintele activitatii. Autoreglajul emotional , daca este inadecvat, duce la
inadaptare. P. Janet a semnalat aceste fenomene si a descris cazuri in care, negasind alta iesire
subiectul este cuprins de stari emotionale dezadaptive si, implicit, dezorganizatoare. W.
Cannon, prin cercetarile sale neurofiziologice, a confirmat pe alta cale, asertiunile lui Ch.
Darwin dovedind rolul energizor indispensabil pentru adaptare, al factorilor emotionali
Afectivitatea in raporturile interpersonale
Cel mai important in contactele mutuale dintre oameni este aspectul afectiv. Reactiile de
apropiere, de respingere sau de indiferenta nu sunt de natura rationala decat in foarte mica
masura. In perceptia sociala, adica in imaginea pe care ti-o faci despre altul, intervine in
primul rand ceea ce simti despre celalalt.
Primele raporturi interpersonale sunt intre copil si mama sa. Mama este primul obiect de
iubire pentru copil, este primul partener de relatie. Ea ii ofera securitatea (a se vedea nivelul
al doilea din piramida trebuintelor la A. Maslow). In consecinta, formarea emotionala a
omului, de care va depinde afectivitatea lui in grupurile sociale, se intemeiaza pe relatia din
copilarie cu mama.
Prima forma de rivalitate vizeaza obtinerea primului loc in atentia si iubirea mamei. Cand
apare fratele, apare rivalitatea fraterna forma de conduite precum:
conduita de superioritate (de punere in valoare), reactii agresive, reactii de esec (demisionare)
cand parintii ii spun “renunta ca esti mai mare”.
Studiile asupra delincventei au pus in evidenta ca imaturitatea afectiva a tanarului care nu
renunta la obiceiurile din copilarie este o consecinta si a relatie mama – copil distorsionata de
conflicte.
Atasarea din copilarie sta la baza comportamentelor adaptate de mai tarziu. Dupa Erikson, are
loc un proces intre poli “incredere arhaica – “neincredere arhaica” a copilului fata de
persoana care il ingrijeste, de care va depinde daca copilul va avea ulterior incredere in
oameni sau se va raporta in mod fundamental cu neincredere in oricine.

Afectivitatea in invatarea sociala

Cand copilul este aprobat, el traieste o stare de confort, de placere a contactului cu ceilalti (cu
parintele, cu educatorul). Cand este dezaprobat, situatia este inversa. Copiii cu comportament
deviant obtin mai putine consecinte sociale pozitive din partea mediului inconjurator decat
ceilalti copii. In consecinta, au un status mai scazut si din aceasta cauza pot sa apara noi
comportamente deviante. (A se vedea si Capitolul “Comportamente pro si antisociale”).
Potrivit “legii efectului” (E. Thorndike), pentru ca un comportament sa fie invatat subiectul
trebuie sa primeasca o recompensa (intarire pozitiva).
 
Afectivitatea la copiii crescuti in orfelinat
Studiile au pus in evidenta efectul frenator si cresterii copiilor in lipsa unei legaturi stranse cu
mama sau o persoana care sa o inlocuiasca. Guildford arata ca a studiat un grup de copii
crescuti in orfelinat pana la 3 ani comparativ cu un grup de copii crescuti din frageda
copilarie in familii adoptive. Cei crescuti in orfelinate au prezentat o frecventa ridicata de
tulburari de comportament. La varsta de 10-14 ani aveau cerinte nediscriminate de atentie si
afectiune si erau instabili, agitati.
Contagiunea. In lucrarea Psihologia multimilor, Gustave Le Bon arata rolul contagiunii
afective care are ca efect imitatia. Contagiunea afectiva paralizeaza judecatile critice, oamenii
se iau unii dupa altii (aclama sau huiduie). “Atunci cand o idee sfarseste prin a se incrusta in
sufletul multimii, ea capata o forta invincibila. „Am pus capat razboiului din Vandea
facandu-ma catolic; m-am stabilit in Egipt facandu-ma musulman; i-am castigat pe preoti in
Italia facandu-ma papist”, a spus Napoleon Bonaparte. Nu cu demonstratii adresate ratiunii,
ci cu imagini socante pot fi impresionate multimile.” (G. Le Bon)
Afectivitatea şi dezvoltarea ei în preadolescenţă şi adolescenţă
Afectivitatea constituie ansamblul de reacţii psihice ale individului în faţa unor situaţii
ocazionale ale vieţii, fie datorită unor contacte cu lumea externă, fie datorită unor modificări
interne ale persoanei. Ele sunt adesea asociate cu viaţa instinctivă, gândirea şi activitatea,
motiv pentru care acestea mai sunt denumite şi procese “instinctivo-afective” sau “ideo-
afective”.(C. Enăchescu, Tratat de psihoterapie, Ed Tehnică, 2000, pag 141.)
Între stimulii interni şi realitatea înconjurătoare au loc confruntări şi ciocniri ale căror efecte
sunt tocmai procesele afective. Dacă satisfacerea cerinţelor interne generează plăcere,
satisfacţie, mulţumire, bucurie, entuziasm, nesatisfacerea lor duce la nemulţumire, indignare,
tristeţe.
Real, afectivitatea este fenomenul de rezonanţă al lumii în subiect şi care se produce în
măsura şi pe măsura dispozitiilor rezonante ale subiectului şi este dublată de vibraţia
expresivă a subiectului în lumea sa, o lăuntrică melodie existenţială ce erupe în acţiune şi
reorganizează lumea. Emoţia nu este numai trăire subiectivă, vectorială, dar este şi o conduită
afectivă. (Paul Popescu Neveanu, Curs de psihologie, Bucureşti, Editura Albatros, 1978,
pag.468)
În cadrul proceselor afective, nu este valorizat obiectul, nu acesta se află pe primul plan în
conştiinţa subiectului, ci valoarea şi semnificaţia pe care acesta o are pentru subiect. Nu
obiectul emoţiei este important ci relaţia dintre el şi subiect, pentru că numai într-o astfel de
relaţionare obiectul capătă semnificaţii, în funcţie de gradul şi de durata satisfacerii
subiectului. Nu conştientizarea lipsei părinţilor sau perceperea abandonului se află pe primul
plan în conştiinţa copiilor abandonaţi, cât semnificaţia, rezonanţa în plan afectiv a acestei
lipse, generată de relaţia dintre copil şi părinţii care nu îi pot oferi, prin prezenţă, suportul
afectiv de care are nevoie în dezvoltarea sa. În centrele de plasament se poate observa cum
majoritatea tinerilor internaţi îşi iubesc părinţii care i-au abandonat, cum valorizează pozitiv
şi compensator imaginea “obiectului” generator de frustrări afective. Suferinţa în sine este
produsă de prezenţa cerinţelor nesatisfăcute sau satisfăcute parţial în relaţionarea cu proprii
săi părinţi, moment unic în psihobiografia individuală, şi de semnificaţia pe care această
relaţie simbol o poartă pentru fiecare subiect, de conflictul existent între imaginea părintelui
investită fantasmatic-compensator şi injusteţea lipsei acestuia de lângă copil, cu întreaga suită
de complexe consecutive interiorizate.
În preadolescenţă şi adolescenţă, trei direcţii apar mai importante în evoluţia generală a
vieţii afective. Dezvoltarea sensibilităţii şi a concepţiei morale, creşterea şi afirmarea
conştiinţei de sine, că mobil al dorinţei evidente de a deveni independent, erotizarea vieţii
afective.
Îmbogăţirea cunoaşterii realităţilor vieţii se dublează de dezvoltarea şi modificarea profundă
a afectivităţii; sentimentele morale, politice, estetice, intelectuale cunosc o importantă curbă
de creştere, baza lor de convingere dezvoltându-se deosebit de mult, datorită activităţilor
practice şi culturale,  educaţiei. După consumarea preadolescenţei, în conduită se structurează
cerinţa că faptele să corespundă cu planul verbal.
Creşte sensibilitatea afectivă, dar şi capacitatea de inhibare a reacţiilor imediate, pe fondul
dezvoltării componentelor vegetative, chemoencefalice, chimice, etc.
Adolescentul începe să aibă o atitudine clară, conştientă faţă de toate influenţele pe care le
suportă; el îşi cultivă stăpânirea de sine. Exigenţele faţă de propria persoană sporesc foarte
mult.
Relaţiile cu semenii devin mai profunde, dezvoltându-se respectul şi admiraţia. Simpatia şi
prietenia încep să capete forme de exprimare superioară şi o mai mare intensitate,
adolescentul punând pasiune în mai toate acţiunile pe care le întreprinde.
Sentimentul dragostei, cunoaşte o intensă şi impetuoasă apariţie la adolescent. Dragostea are
rezonanţe puternice, stimulatoare, fiind secondată de manifestări erotice.
Alături de profunda trăire emoţională a prezentului, pe adolescentul instituţionalizat îl
caracterizează tensiuni afective de proiecţii în viitor. Viitorul său, neclar, devine apropiat, şi
este marcat de conflictele dintre aspiraţii, năzuinţe, idealuri, speranţe şi posibilităţile reduse
de realizare ale acestora.
Emoţiile şi sentimentele intelectuale şi artistice se dezvoltă şi ele, dar mai puţin pregnant în
cazul adolescentului din Centrul de Plasament, preocupat mai ales de dobândirea unei
independenţe şi securităţi materiale, pe care Centrul de Plasament nu i-o va mai putea oferi
după după împlinirea vârstei de 18 ani.
Intensitatea trăirilor afective face că perioada adolescenţei să se caracterizeze că o perioadă a
pasiunilor şi a furtunilor afective, o perioadă de romantism şi de spontaneitate, o perioadă a
autonomizării morale.

Maturizarea afectivitatii in adolescenta

Trecerea de la pubertate la adolescenta se realizeaza aproape insesizabil din punct de
vedere afectiv datorita continuarii liniei de dezvoltare inceputa. Sporeste complexitatea si
intensitatea emotiilor, se perfectioneaza constiinta morala. Se aprofundeaza constiinta de
sine si sentimentul independentei.
Starile afective se nuanteaza, emotivitatea si excitabilitatea creeaza stari extreme
osciland intre tristete profunda fi fericire debordanta. Sentimentul prestigiului se
contureaza si incearca sa nu-si raneasca amorul propriu.
Creste pasiunea, romantismul si apar adevarate “furtuni” afective. Simpatia, prietenia si
dragostea au rezonante puternice si sunt intense. Relatiile sunt mai mature, se dezvolta pe
terenul potrivirii de caracter, pe idealuri si aspiratii comune, implica adesea respect si
responsabilitate.
Atitudinea fata de adulti devine mai concilianta, desi se intensifica tensiunea datorata
dependentei financiare si necesitatea supunerii la regulile casei. Protestul poate lua forme
noi prin limbaj, vestimentatie, aderarea la diferite curente. Traieste un sentiment de
teama privind viitorul lui, adaptarea, viata adulta. Acesta poate declansa conflicte si
frustrari.
Sentimentele sociale, morale si estetice se bazeaza pe convingeri mai ample.
Adolescentul compara faptele sale cu ale celor din jur si le raporteaza la cerintele sociale.
Este un militant al dreptatii si adevarului, contureaza idei politice. Este sensibil la
corespondenta dintre fapte si vorbe si sever in evaluare. Principialitatea se afirma si
cuvantul dat primeste valoare.
Idealurile, aspiratiile, sperantele sunt cele care il proiecteaza adesea in viitor, depasind
trairea prezentului din perioada copilariei. Autoperfectionarea devine o preocupare
continua.
Curiozitatea sprijina dezvoltarea intelectuala, dar in acelasi timp dezvolta tentatii de a
incerca diferite lucruri sau situatii. Delimitarea domeniilor de interes ii face sa aiba
atitudine diferita fata de ce considera util sau nu pentru ei. Mediul scolar ofera atat
factori stimulatori cat si traumatizanti. Adolescentii traiesc cu intensitate succesul, dar si
esecul. Ii deranjeaza mediocritatea si ipocrizia, ii inebuneste plictiseala.
Exista variatii in conturul emotional si afectiv al adolescentilor in functie de dezvoltarea
si maturizarea lor, de capacitatea intelectuala, de educatia anterioara, de tipul de familie
in care traieste. Adolescentul poate fi expus la tentatii nesociale, la vicii, poate fi
influentat de grupuri fara principii morale, poate sa se detaseze pentru a trai dupa reguli
proprii. De aceea este importanta atentia familiei pentru a mentine calea dreapta prin
comunicare si colaborare, pentru a permite adolescentului sa-si gaseasca locul, sa se
maturizeze. Are nevoie sa stie ca se poate sprijini pe familie.

Bibliografie:
1. www.ecursuri.ro
2. http://problemele-copilului-meu.ro/personalitate/index.php?
action=material&id=28&afectivitatea&titlu=Maturizarea%20afectivitatii%20in
%20adolescenta
3. http://psihologie-constanta.ro/blog/?tag=afectivitatea-si-dezvoltarea-ei-in-
preadolesacenta-si-adolescenta
4. http://www.opr.ro/articole/afectivitatea