Tulburări ale proceselor psihice

Tulburările de percepţie
 Hiperestezia:
– o coborâre a pragului senzorial, resimţită de subiect ca o creştere
neplăcută a intensităţii senzaţiilor, la nivelul unui singur analizator
/ în ansamblul lor (hiperestezie generală);
– se întâlneşte în: surmenaj, neurastenii, debutul unor afecţiuni
psihotice, debutul bolilor infecţioase, hipertiroidie, intoxicaţii.

 Hipoestezia:
– creşterea pragului senzorial, însoţită de diminuarea intensităţii
senzaţiilor, cu scăderea numărului de excitanţi receptaţi;
– se întâlneşte în: stări reactive, depresie, accese paroxistice
isterice, oligofrenii, tulburări de conştiinţă mai ales cele
cantitative, schizofrenie.

 Sinestezia:
– perceperea simultană pe o cale senzorială diferită a unui stimul
receptat la nivelul unui analizator (exemplu: audiţie colorată,
culoare dulce etc.);
 se întâlneşte în: intoxicaţii cu mescalină, LSD, cocaină.
 Tulburările de percepţie

 Agnoziile:
– deficite psiho-senzoriale, care determină incapacitatea
subiectului de a recunoaşte obiectele după calităţile lor
senzoriale, analizatorii (receptori periferici şi cale) fiind
intacţi.

 Iluzia:
– o percepţie cu stimul real şi specific, denaturată şi/sau
deformată;
– deformarea se referă mai mult calităţile senzoriale decât la
identificarea sau sensul elementelor percepute;
– apare frecvent la subiecţii normali, care recunosc şi
corectează sensul deformării perceptive.

 În iluziile patologice, subiectul nu încearcă să corecteze

percepţia deformată, considerând-o imagine veridică a
realităţii (false recunoaşteri, false nerecunoaşteri, etc. ).
 Tulburările de percepţie
 Halucinaţiile:
– definite clasic drept „percepţii fără obiect de perceput” (Ey H.);
–„experienţe psihologice interne care determină subiectul să se comporte ca şi
cum ar avea o senzaţie sau o percepţie, atunci când condiţiile exterioare
normale ale acestor senzaţii sau percepţii nu se realizează” (Porot A.).

 Halucinaţiile psiho-senzoriale:
– sunt adesea combinate (interesează mai mulţi analizatori în acelaşi timp;
halucinaţiile vizuale şi auditive, cele olfactive şi gustative, tactile şi
corporale sunt cel mai adesea asociate).

 Halucinaţiile psihice (pseudohalucinaţiile):

– autoreprezentări aperceptive, caracterizate prin incoercibilitate, automatism
şi exogenitate;
– bolnavul nu le percepe pe căile senzoriale obişnuite, ci le trăieşte ca pe
nişte fenomene străine, impuse din afară, care i se fac şi cărora nu li se
poate opune şi pe care nici nu le poate controla prin propria voinţă.

 Sindromul de automatism mintal Clerambault-Kandinski:

– grupează în acelaşi sindrom halucinaţii psihosenzoriale şi psihice alături de o
serie de fenomene psihice caracterizate prin exogenitate şi
incoercibilitate.
 Tulburările de atenţie
 Tulburările de atenţie se numesc disprosexii, ele interesând atât atenţia
voluntară, cât şi cea involuntară.

 Hiperprosexia:
– creşterea atenţiei;
– se întâlneşte atât în condiţii normale (în situaţii de creştere a interesului
sau de risc vital, în stările de excitaţie şi în intoxicaţiile uşoare cu alcool
sau cafeină),
– cât şi în condiţii patologice (în tulburarea obsesivă fobică, cenestopatii, în
delirurile hipocondriace, stări maniacale şi oligofrenie).

 Hipoprosexia:
– diminuarea atenţiei, în special a orientării selective a proceselor psiho-
comportamentale;
– se întâlneşte atât în condiţii normale (în condiţii de oboseală, surmenaj,
situaţii anxiogene),
– cât şi în condiţii patologice (tulburare anxioasă, depresie, schizofrenie
etc.).

 Aprosexia:
– semnifică abolirea atenţiei,
– se întâlneşte în stări confuzionale, sindromul catatonic, demenţe şi
oligofrenii etc.
 Tulburările de memorie (dismneziile)
 Tulburările funcţiei mnezice:
1. tulburări cantitative ale funcţiei mnezice
2. tulburări calitative ale funcţiei mnezice.

 Dismnezii cantitative:
a) Hipermneziile:
– tulburări cantitative ale funcţiei mnezice;
– constând în evocări involuntare rapide şi uşoare, tumultoase şi multiple,
realizând o îndepărtare a subiectului de prezent;

– Forme particulare:
 mentismul - o derulare involuntară caleidoscopică a unor amintiri şi idei;
 viziunea retrospectivă – formă supremă a hipermneziei, subiectul retrăind
în câteva momente principalele evenimente din întreaga sa viaţă.

b) Hipomneziile:
– tulburări cantitative ale funcţiei mnezice,
– constând în evocări lente şi dificile, sărace, indiferent de efortul de reamintire
făcut, punând subiectul într-o situaţie jenantă.

- Forme particulare:
 lapsusul - dificultate de evocare, pasageră, cu aspect lacunar;
 Anecforia - uşoară stare de tulburare a funcţiei mnezice, în care subiectul
evocă, cu ajutorul anturajului, anumite evenimente care păreau uitate.
 Tulburările de memorie (dismneziile)
c) Amneziile:
– tulburări cantitative ale funcţiei mnezice;
– prăbuşirea funcţiei mnezice, cu imposibilitatea evocării sau fixării;
– obligă subiectul la găsirea unor soluţii de conjunctură.

- Clasificarea amneziilor:
 Amneziile anterograde (de fixare):

– tulburare mnezică caracterizată prin imposibilitatea fixării

imaginilor şi evenimentelor după agresiunea factorială, dar cu
conservarea evocărilor anterioare agresiunii factoriale;
– se pot întâlni în: stări nevrotice şi reacţii psihogene, sindrom
Korsakov (alcoolic, traumatic, infecţios), stări de confuzie mintală,
psihoză maniaco-depresivă;

 Amneziile retrograde (de evocare):

– tulburare mnezică caracterizată prin imposibilitatea evocării
imaginilor şi evenimentelor situate anterior agresiunii factoriale,
dar cu conservarea posibilităţii de fixare pentru evenimentele
situate posterior agresiunii factoriale.
 Tulburările de memorie (dismneziile)
 Dismnezii calitative (Paramnezii)

1. Tulburări ale sintezei mnezice imediate (iluzii mnezice):

– cuprind evocări eronate ale trăirilor subiectului, neîncadrate corect în
timp şi spaţiu, sau, deşi trăite, nu sunt recunoscute de subiect ca
proprii.

 Criptomnezia:
– iluzie mnezică în care o idee, un material, o lucrare, de care evident nu
este străin (a auzit-o, a văzut-o) subiectul o consideră drept a sa (nu
este un plagiat, afirmaţia se face inconştient de beneficiile pe care i le-
ar putea aduce).

 Falsa recunoaştere:
– iluzie mnezică în care o persoană necunoscută anterior de subiect este
considerată drept cunoscută;
- falsa recunoaştere poate fi difuză sau generală, creând impresia de
„déjà vu”, „déjà conu”.
 Tulburările de memorie (dismneziile)

 „Iluzia sosiilor”:
– o falsă nerecunoaştere constând în faptul că bolnavul consideră ca
sosie o persoană pe care o cunoaşte în mod sigur.

 Falsa nerecunoaştere – iluzia mnezică în care o persoană

cunoscută anterior de subiect este considerată drept necunoscută.

 Paramneziile de reduplicare:
– iluzia mnezică în care o persoană sau o situaţie nouă este trăită ca
fiind identică cu o altă persoană sau situaţie trăită anterior.
 Tulburările de memorie (dismneziile)
2. Tulburări ale rememorării trecutului (allomnezii):
– cuprind clasificări mnezice eronate, fie sub aspectul situării în
cronologie, fie sub aspectul situării în real.

 Pseudoreminiscenţele:
– falsificarea mnezică sub aspectul situării în cronologie, în care
subiectul trăieşte în prezent evenimentele reale din trecut (aduce
trecutul în prezent).

 Ecmnezia:
– falsificarea mnezică sub aspectul situării în cronologie, inversă
precedentei, în care subiectul se întoarce în trecut şi retrăieşte
activ evenimentele reale, dar situate în prezent (duce prezentul în
trecut).

 Confabulaţiile:
– falsificare mnezică sub aspectul situării în real, constând în
reproducerea de către pacient a unor evenimente imaginare,
încredinţat fiind că evocă trecutul trăit;
– act făcut fără alt scop decât de a suplini deteriorarea mnezică
(lacunele).
 Tulburările de gândire
 Tulburări în discursivitatea gândirii:

 􀂃 Tulburări în ritmul gândirii

- accelerarea ritmului gândirii – o înlănţuire cu o extremă rapiditate
a ideilor, în care numărul asociaţiilor se multiplică, dar pierd în
profunzime, cu numeroasele digresiuni;

- Lentoarea ideativă – o scădere a numărului ideilor, a posibilităţilor

lor de asociere, cu evocări dificile şi scădere a forţei de
reprezentare.

 􀂃 Tulburări în fluenţa gândirii

- fadingul mintal – o scădere progresivă a gândirii (GUIRAUD), se
manifestă printr-o încetinire a ritmului gândirii, ca şi cum bolnavul
ar fi detaşat, un scurt interval, de ceea ce spune;
- barajul ideativ (KRAEPELIN) – la oprirea ritmului ideativ.
 Tulburările de gândire
 Tulburări în ansamblul gândirii:
- Ideile dominante – idei care se detaşează din contextul celorlalte idei,
impunându-se într-un moment dat gândirii şi sunt legate de anumite
particularităţi ale personalităţii subiectului.
- Ideile prevalente – idei care se impun gândirii ca nucleu al unui sistem
delirant.
- Ideile obsesive – idei care se impun gândirii, o asediază şi o invadează,
recunoscute de subiect ca un fenomen parazit, fiind străine şi contradictorii
cu personalitatea individului.
- Ideile delirante – idei în dezacord evident cu realitatea, dar în a căror
realitate bolnavul crede, impenetrabil la argumentele logicii formale.

 Clasificarea delirurilor:
1. Deliruri sistematizate - sunt idei delirante construind judecăţi şi
raţionamente, cu aparenţă logică, dar pornind de la „postulate false”
(CLERAMBAULT).
2. Deliruri nesistematizate - sunt deliruri în care structurarea ideilor delirante
este mult mai redusa, fără o aparenţă logică şi pentru care subiectul nu
caută o argumentaţie raţională.
 Tulburările de gândire
 Tulburări operaţionale ale gândirii:
a) pot fi pasagere şi reversibile;
– se referă la scăderea, în grade variabile, a randamentului şi
eficacităţii operaţionale a gândirii, a capacităţii de creaţie;
– se întâlnesc în stări reactive, surmenaj, posttraumatic, în infecţii şi
intoxicaţii;

b) pot fi permanente,
 staţionarea (nedezvoltarea) gândirii– incapacitatea gândirii
subiectului de a atinge anumite nivele operaţionale, de la cele mai
complexe (abstractizare şi generalizare) până la cele elementare
(limbajul articulat, capacitatea de autoîngrijire);
 tulburările progresive (demenţele) – scăderi progresive şi globale
ale întregii vieţi psihice, afectând, în primul rând, gândirea, iar în
cadrul acesteia capacitatea de generalizare şi de abstractizare.