FIŞĂ DE LUCRU

Enigma Otiliei
G. Călinescu

GEN, SPECIE
1. Enigma Otiliei de G. Călinescu poate fi încadrat în mai multe tipuri de roman. Argumentează acest lucru.

- Obiectiv: Proza obiectiva este realizata prin intermediul naratiunii la persoana a III-a („Felix[...] fu
cuprins”, „se gandi”, „gasi”, „Aurica venea”etc.). Perspectiva omniscienta si omniprezenta presupune
existenta unui narator detasat, ce stie insa totul despre personaj si despre evenimentele petrecute in cadrul
actiunii.(„Felix fu de parere ca...”,”<<Al dracului mos>> - murmura el”, etc.).

- Realist: natura realista a romanului este data de existenta societatii burgheze in Bucurestiul sec. XX, de
temele principale ale romanului (tema mostenirii si a parvenirii, tema familiei, a iubirii) si de motivele
specific realiste (motivul mostenirii, al paternitatii). Totodata, existenta personajelor tipice permite
incadrarea acestui roman cu nuante moderniste in curentul realist: mos Costache este avarul iubitor de
copii, Aurica intruchipeaza tipologia fetei batrane, Stanica Ratiu este tipul arivistului, Otilia este cocheta,
Felix constituie tipul ambitiosului, Pascalopol este aristocratul rafinat, etc. O alta marca a realismului
regasit in „Enigma Otiliei” o constituie atat folosirea stilului indirect-liber („Se plictisise, zicea, de
incertitudini”, „Otilia ruga atat pe mos Costache cat si pe Pascalopol...”), cat si tehnica narativa a
amanuntului semnificativ, ce se realizeaza prin ample descrieri, care au rolul de a crea iluzia realitatii („O
scara de lemn cu doua suisuri laterale forma un soi de piramida, in varful careia un Hermes de ipsos, destul
de gratios, o copie dupa un model clasic...”, „Enigma Otiliei” fiind cel de-al doilea roman al scriitorului
George Calinescu.

- Citadin(Călinescu realizează romanul citadin cu cea mai bogată galerie de caractere din literatura română.
– Al. Piru), deoarece actiunea este se petrece in Bucurestiul sec. XX, mediul de trai al personajelor fiind cel
urban.

- Doric: caracterizat prin veridicitate, romanul are secvente in care este descrisa istoria si trecutul unor
personaje (Georgeta: „Drama mea e simpla [...]Tata a ramas vaduv si s-a casatorit din nou.[...]De atunci
sunt <<o fata faina>>...”, „...sa revenim la cazul Aglaei. Ea a fost totdeauna o femeie potolita...”.
Naratorul este omniscient si omniprezent, descriind de multe ori sentimentele personajelor(„Intr-adevar,
tanarul suferea.”).

- Balzacian, intrucat tema in jurul careia toata actiunea graviteaza este tema banului. Mostenirea lui mos
Costache constituie baza conflictului social dintre familiile Giurgiuveanu si Tulea, banul fiind principalul
motiv regasit in roman. Alte motive balzaciene sunt: motivul parvenitului, al orfanului, motivul
paternitatii,etc. Naratorul este omniscient, acesta relatand intamplarile prin care trec doua familii ce fac
parte din societatea burgheza a secolului XX.

- Frescă: romanul contine secvente ce redau aspecte monografice ale Bucurestiului de la inceput de secol XX
(coordonate spatiale precum „strada Sfintii Apostoli”).

- De tipologie: clasica, traditionala, intrucat portretele personajelor pornesc de la caracterele clasice ale
avarului, ipohondrului si gelosului.

- Roman al educaţiei sentimentale, intrucat naratorul omniscient cunoaste si ofera detalii asupra
sentimentelor personajelor,(„il supara insa ca plecase cu Pascalopol.”, „Felix simtea [...] necesitatea de a
vorbi despre femei”, „Complexitatea sentimentelor care umflau pieptul lui Felix, fericirea...”). este
urmarita, de asemenea, interactiunea dintre Felix si Otilia, impresiile si emotiile pe care acestia si le poarta
unul altuia („<<Te iubesc!>>, <<Stiu asta>>, raspunse fata, trecandu-si usor degetele prin parul lui.
<<Cine iubeste isi ascunde sentimentele, nu face rau celuilalt. Tu vrei sa-mi faci rau?>>”.

- Bildungsroman: este urmarita evolutia personajului principal al operei, Felix Sima, cat si etapele formarii
personalitatii acestuia, avand in vedere intamplarile din actiune: indragostirea lui de Otilia, gelozia ce o
poarta pentru Pascalopol, confuzia ce o traieste alaturi de Georgeta, repulsia fata de membrii familiei Tulea
care vor sa-i fure averea lui mos Costache, sentimentul de dreptate ce-l regaseste in sine,etc., il transforma
pe protagonist de-a lungul operei, acesta devenind, in final, un doctor si profesor universitar de succes.
- Frescă socială: romanul este o fresca a burgheziei bucurestene din secolul XX, acesta fiind presarat cu
secvente de monografie sociala („Totusi, nu era lamurit asupra calitatii sociale a fetei. Nu putea fi decat o
curtezana, se intelege, dar si aici sunt grade nesfarsite...”).

2. Numeşte cel puţin două opere şi autorii lor din literatura universală care să corespundă speciei amintite
mai sus.

Fresca sociala: „Coliba unchiului Tom”, de Harriet Beecher Stowe

Bildungsroman: „Jane Eyre”, de Charlotte Bronte, si „Candidul” de Voltaire

CATEGORII ESTETICE

Comicul 
Alături de tragic, ridicol, sublim, comiculeste o categorie estetică fundamentală care identifică una din
atitudinile esenţiale ale spiritului uman în faţa vieţii şi artei. Comicul îşi are originea în sesizarea şi prezentarea
unui contrast în planul existenţei, pe care publicul îl poate sancţiona printr-o gamă largă de reacţii morale (de la
compasiune la dispreţ). Comicul implică o participare afectivă specifică din partea spectatorului, manifestată
prin râs. Se face cunoscut printr-o mare diversitate de nuanţe, de unde dificultatea elaborării unor definiţii.
Aristotel atribuie comicul „oamenilor cu o morală inferioară", lipsiţi de curaj şi fermitate în a înfrunta
viaţa sau în a-i îndura loviturile. În lumea modernă, la Hegel, comicul şi tragicul se află într-un raport
dialectic (DEX – (În filozofia antică) Artă de a discuta în contradictoriu, în scopul ajungerii la adevăr.).
Henri Bergson, în eseul Râsul sintetizează natura comicului în formula: „du mecanique plaque sur du vivant"
(ceea ce este mecanic suprapus pe ceea ce este viu). Reacţia spectatorului în faţa situaţiilor comice presupune o
anume detaşare a inteligenţei care sesizează adevărul sub aparenţa falsă, dar şi o insensibilitate şi cruzime a
observaţiei, elemente care însoţesc râsul.
Comicul se defineşte prin nuanţele sale.
 Comicul bonom se asociază cu compasiunea.
 Comicul spiritual se manifestă prin jocuri de cuvinte, ironie şi glume abstracte, adresate
inteligenţei.
 Comicul buf este extravagant şi rezultă din evidenţierea unor automatisme comportamentale,
amintind jocul arlechinilor şi al bufonilor.
 Comicul burlesc coboară în vulgar şi în caricatură situaţii grave şi solemne sau personaje
eroice.
 Eroi-comicul tratează la modul eroic, epopeic, întâmplări şi personaje derizorii.
 Comicul tragic (tragicomicul) implică sensuri tragice sub aparenţe comice.
Comicul se asociază cu grotescul, ironia, satira, sarcasmul, batjocura.
(Gheorghe Crăciun)

1. Defineşte, cu ajutorul dicţionarului, următorii termeni:

Grotesc: Categorie estetica ce reflecta realitatea printr-un comic excesiv, dat de aspectul caricatural, neobosnuit
de caraghios, ridicol si disproportionat al situatiilor

Ironie:  Categorie estetică desemnând expresii sau imagini cu semnificații opuse sensului obișnuit, în scopul
ridiculizării disimulate.

Autoironie: ironia indreptata spre propria persoana.

Satiră :Categorie estetică din sfera comicului, care critică cu violență și caricatural pe cineva sau ceva, ridiculizand
defectele morale ale oamenilor sau aspectele negative ale societii.

Sarcasm: ironie aspra; (comicul sarcastic se caracterizeaza prin atitudinea incisiva fata de situatii si personaje si
prin criticarea necrutatoare a imperfectiunilor morale a societatii).

Batjocură: Atitudine obraznica si dispretuitoare, mustrare umilitoare.

2. Comicul provine din discrepanţa dintre aparenţă şi esenţă, care este enormă. Găseşte astfel de exemple
având în vedere următoarele repere: spaţiul, descrierea fizică a personajelor, comportamentul
 personajelor (ex. instinctul de posesie, care se manifestă uneori în gol; scopul urmărit orbeşte, nu
raţional), limbajul personajelor etc.

Comicul isi face simtita prezenta de-a lungul operei sub numeroase forme.
Inca din incipitul descriptiv al romanului, mos Costache Giurgiveanu este fizic ilustrat prin comicul grotesc:
„Capul ii era atins de o calvitie totala, si fata parea aproape spana, si din cauza aceasta, patrata. Buzele ii erau
intoarse in afara si galbene [...] acoperind numai doi dinti vizibili, ca niste aschii de os.”

O alta sursa a comicului o constituie comportamentul lui Stanica Ratiu, care, prin dorinta apriga de a parveni,
incalca normele etice specific umane: acesta fura chiar de la matusa sa, Agripina („- Matusa [...] ce faci cu atatea
cesti, da-mi si mie doua, sa le tin ca amintire.[...] – De, Stanica,[...], astea le mai am si eu! [...] – Sa fii dumneata
sanatoasa [...], bagand repede in buzunarul umflat alte doua cesti.” Tot acesta, desi imprejurarile indicau o
aproapiata moarte a lui mos Costache, se gandeste la moduri in care l-ar putea jefui pe batran („Stanica se gandise
ca tot mai bine ar fi putut scotoci casa cu batranul acolo...”).

Comicul de moravuri este specific, asadar, personajului Stanica Ratiu. Manat de setea sa de imbogatire, acesta
apeleaza la modalitati menite sa impresioneze si sa starneasca mila celor din jur. Astfel, ii trimite o scrisoare lui
Pascalopol, in care, chinuit de „saracie”, ii cere 100 franci. („O fatalitate nemiloasa mi-a stat impotriva de catava
vreme, incat acum sunt in postura tragica de a nu-mi putea hrani familia anemiata si debila.”). Mai tarziu, insa,
personajul anunta asa-zisa moarte a fiului sau nenascut („Aurel Ratiu, in varsta de doua luni rapus de o [...] boala,
care a istovit trupusorul lui mic, lasand pe taticu si mamica lui fara niciun sens in viata.”) Observam, atat in cadrul
scrisorii cat si a anuntului mortuar, ca diminutivele, epitetele si hiperbolele („fatalitate nemiloasa”) contureaza
comicul de limbaj. Comicul de limbaj mai este sustinut si de balbaiala lui mos Costache. („La-la-lasa-ma-n
pace!”, „Nu-nu-nu! Nu a-acum!”)
Alte scene reprezentative pentru comic sunt: criza lui mos Costache (acesta devine ipohondru, refuza internarea in
spital pe motivul lipsei banilor; alienarea lui Titi si crizele sale erotice: „Titi, dupa o lunga sedere nemotivata in
apropierea Otiliei, [...] indrazni un gest oarecare de concupiscenta, care irita pe fata.”, crizele debile ale lui Simion
Tulea, care se credea Iisus Hristos („Drept cine ma iei, amice [...] Am fost Isus”), etc.

3. Sursa comicului, conform lui Paul Georgescu, este socială. Efortul micii burghezii, încăpăţânate pe mica
ei posesie, e ridicol într-oepocă în care averile nu se fac prin straşnică agonisire, ci prin lovituri
îndrăzneţe. Explică această afirmaţie, având în vedere contextul istorico-economic de la începutul
secolului XX.

La inceputul secolului XX, se inregistra o industrializare sporita si o inflorire a economiei bazata pe industrie,
desi agricultura constituia preocuparea de baza a celor mai multi romani. Intre anii 1934-1939, productivitatea
industriei a atins cote aproape maximale. In acest context, putem vorbi despre un contrast intre populatia saraca
a tarii, si cea bogata.

Parvenirea reprezinta unul dintre motivele principale ale operei; desi mos Costache detine o avere considerabila,
acesta refuza sa-i ofere bani de cheltuiala lui Felix („Nu i se daduse niciodata bani de teatru, sau bani de
buzunar...”), cheltuind banii pentru intretinerea casei chiar din contul baiatului („Gasise ca era si rusinos si
primejdios ca altcineva sa stie cat venit are el si cum il fura batranul). Mos Costache refuza chiar propria lui
internare in spital, pe motiv ca nu are bani

O alta realitate a secolului XX, la polul opus bogatiei si lacomiei prezentate anterior, o constituie saracia in care
traia Weissman, studentul evreu.(„Traiesc ca un caine, ca un desperat. Am pe capul meu trei surori mici si o
matusa batrana [...] si stam cu totii intr-o odaie mizerabila.”) De altfel, desi afirma ca are unchi, matusi si rude
„instarite”, Stanica Ratiu nu doreste altceva decat sa se imbogateasca rapid prin intermediul altora, nefiind
nevoit sa munceasca.

Tragicul 
Categoria estetică a tragicului a fost definită filosofic, aducându-se în centrul analizei ideea de destin(eroul
nu se poate sustrage, orice ar face, forţei distrugătoare a sorţii), de vinovăţie (involuntară, din neştiinţă, sau
asumată, din orgoliu) sau de conflict extrem, fără alternativă, între forţe măreţe sau caractere grandioase, al cărui
deznodământ este înfrângerea şi moartea eroului.
Tragicul presupune un anumit mod de raportare a omului la univers sau la existenţă, bazat pe o valoare morală
superioară apărată cu preţul autodistrugerii, ori pe credinţa într-un ideal care să triumfe şi după dispariţia
protagonistului.
 Tragicul se exprimă, de regulă, printr-o structură închisă (începutul acţiunii anticipează deznodământul): eroul
tragic se află în luptă cu forţe de neînvins (exterioare sau psihologice), ceea ce duce la un deznodământ
dinainte stabilit.Măreţia eroului se păstrează nealterată chiar prin înfrângere. Idealul moral pe care el îl
întruchipează capătă dimensiune de simbol. De aceea, o dată cu dispariţia eroului tragic, se prăbuşeşte o
întreagă ordine morală / existenţială, fiind înlocuită, în final, de alta nouă.
În concepţia lui Gabriel Liiceanu, „cu tragicul ne aşezăm într-o zonă a fiinţei populate de existenţe finite şi
conştiente. Situaţia tragică nu este compatibilă decât cu fiinţe conştiente finite confruntate cu limita.1'''
Tragicul nu se limitează la tragedie, nici la genul dramatic. El se poate exprima în orice artă, precum şi în
diferite specii ale genului epic (mai ales nuvelă şi roman) şi chiar ale genului liric. Se poate astfel analiza condiţia
tragică a personajului Ghiţă (din nuvela Moara cu noroc a lui Ioan Slavici), a lui Ilie Moromete, eroul lui Marin
Preda, a lui Dionis (Sărmanul Dionis de Mihai Eminescu), sau a lui Hyperion (din poemul eminescian Luceafărul),
a emirului din Bagdad {Noaptea de decemvrie de
Al. Macedonski) ori a prinţului levantin din balada Mistreţul cu colţi de argint a lui Şt. Aug. Doinaş.
În drama lui Lucian Blaga, Meşterul Manole, tragicul este exprimat prin situaţia existenţială fără ieşire în
care se află protagonistul pus să aleagă între dragostea pentru soţie şi patima de creaţie. Destinul lui Manole - erou
tragic - dezvăluie valoarea arhetipală a creaţiei, născută prin sacrificiul omenesc suprem.

4. Paul Georgescu spune, în Sensul clasicismului (Polivalenţa necesară),că romanul este o tragedie, în
sensul că, în tragedie, finalul nu produce surprize, e cunoscut sau previzibil. Viitorul esteanulat, el fiind
conţinut în caracterul eroului, aşa cum în sâmbure preexistă copacul. Analizează finalul romanul, pe baza
informaţiilor cunoscute despre următoarele personaje: Otilia, Felix, Pascalopol, moş Costache, familia
Tulea.
(Gabriela Dinu)
Finalul romanului este inchis, iar toate conflictele (de natura morala – intre familia Tulea si Giurgiuveanu, iscat de
dorinta familiei Tulea de a-l mosteni pe mos Costache, conflictul erotic – iscat Felix si Pascalopol, care acced la
mana Otiliei, etc.) iau sfarsit.

Deznodamantul are in centru moartea batranului, care este jefuit de Stanica („Stanica [...] vari brusc mana sub ea
si trase pachetul cu bani. Batranul holba ochii, casca gura mare spre a spune ceva, se dadu jos printr-o sfortare
supraomeneasca...”). Deoarece Otilia nu era infiata oficial de catre mos Costache, aceasta nu a putut mosteni banii
tatalui sau vitreg; averea reveni, asadar, matusii Aglae si familiei Tulea.

Olimpia este parasita de Stanica Ratiu, care se casatoreste cu Georgeta, o „fata faina”.
Otilia, in semn de ramas bun, ii ofera lui Felix o poza cu ea.

Romanul ne spune, ulterior, ca Felix „afla numai ca se casatorise cu Pascalopol [...]. razboiul dadu lui Felix, peste
cativa ani, prilejul de a se afirma inca de tanar.” Acesta deveni un om foarte important in lumea medicinei si se
casatori „intr-un chip care se cheama stralucit.”
Afla, dintr-o intamplatoare intalnire cu Stanica Ratiu, ca Otilia s-a despartit de Pascalopol, iar acum este casatorita
cu un „oarecare” conte. Tanarul are ocazia de a se intalni cu fostul sot al Otiliei, care ii arata o fotografie a fetei:
Felix nu o mai recunoaste insa pe Otilia de altadata.

Finalul valorifica principiul compozitional al simetriei si circularitatii, intrucat romanul se incheie cu imaginea
initiala a casei lui mos Costache. Felix isi aminteste de figura acestuia(„...I se paru ca teasta lucioasa a lui mos
Costache apare la usa si vechile vorbe ii rasunara limpede in ureche : <<Aici nu sta nimeni!>>”)
Concluzie: Deci, viitorul abolit, destinul interior al personajelor fac din Enigma Otiliei o tragedie, discrepanţa
dintre efortul depus şi ţelul urmărit îi generează comicul superior. (Paul Georgescu)

AUTOR – „Scriitorul realist urmăreşte lucid desfăşurarea mecanismului declanşat, fără a încerca, prin trucuri
ieftine, să rupă evoluţia firească, înnodând caracterele.”
(Paul Georgescu)

1. Unul dintre personajele romanului este întruchiparea(ca atitudine)

scriitorului, este o reprezentare a spiritului critic. Numeşte acest personaj,
argumentând alegerea ta!

In opinia mea, intruchiparea ca atitudine a scriitorului il constituie personajul

Felix, intrucat acesta, in cadrul numeroaselor dialoguri pe care le poarta cu
Weissmann, se arata adeptul unor principii morale bine stabilite: „Dar sufletul meu
nu poate depasi datele experientei imediate. E totuna cum mi-ai spune ca e zadarnic sa iubesc o data, fiindca
peste cativa ani va fi batrana si va muri. Eu iubesc, pe cea de acum, singura care exista pentru mine, irational”.
Totodata, Felix poate fi considerat „vocea” scriitorului prin secventele de monolog interior: „Voi cauta sa fiu
bun cu toata lumea, si modest, si sa-mi fac o educatie de om. Voi fi ambitios, nu orgolios.”. Astfel, naratorul
evidentiaza superioritatea educatiei si a bunatatii in detrimentul orgoliului.

2. Conform lui Nicolae Manolescu, Balzac are vocaţia de a crea viaţă, iar G. Călinescu o are pe aceea de a o
comenta(Nicolae Manolescu). Găseşte citate care să ilustreze cea de a doua parte a enunţului.

„Spunand aceste ultime cuvinte, Pascalopol capatase, in chimonoul lui, o demnitate de tragedian.
[...]Curiozitatea il facu pe Felix siret.”
„Acum Weissmann, iubitor de discutii aprinse, astepta replica. [...] Vigoarea vegetatiei, seninatatea cerului il
duceau cu gandul in alta parte.”
„Rase de cuvantul <<incalzit>> pe aprilie, fiindca nu se mai facea foc din martie, cu tot frigul. Dar scandalul
nemaiauzit erau cei 2142 pentrumateriale de constructii. Care constructie? Prin urmare cuiele, tintele,
caramizile vechi, grinzile, toate erau in contul lui.[...] In curand avea sa fie major si avea sa scape de toate
mizeriile astea.

NARATOR – „Atitudinea naratorului din Enigma Otiliei faţă de personajele sale nu diferă în mod esenţial de
atitudinea pe care o are, în general, criticul literar faţă de personajele ce populează un
univers ficţional.”(Carmen Muşat)

1. Efortul constă în a vedea sobru, obiectiv şi pe eroii favoriţi. Obiectivitatea este

paradoxală, căci nu mai desemnează absenţa din evenimente a unui narator imparţial sau a demiurgului
balzacian, ci amestecul permanent al unui comentator savant şi expert, care în loc să înfăţişeze lumea, o
studiază pe probe de laborator.(N. Manolescu)
Motivează că, prin perspectiva lui Felix, avem de a face, de fapt(de nenumărate ori), cu „ochiul unui
estet”, adică, ne aflăm în faţa părerilor, impresiilor naratorului.

De multe ori, replicile lui Felix redau impresiile naratorului prin continutul lor. In secventa in care Otilia ii ofera
lui Felix o poza cu ea, acesta spune „O fotografie se da cuiva de care te desparti, ca amintire!”, cuvintele sale
fiind „glasul” naratorului, ce va anticipa despartirea celor doi.
Totodata, Felix spune „Nu voi iubi niciodata o fata seaca. Te iubesc pe tine, care esti frivola numai in aparenta,
fiind in fond inteligenta si profunda.” Insusi romancierul afirma ca Otilia este „eroina sa lirica”, „tipizarea sa in
ipostaza feminina”, purtandu-i acestui personaj un mare respect, iar vorbele lui tanarului Felix nu fac altceva
decat sa sublinieze impresia pe care autorul vrea s-o creeze cititorului, si anume, aceea ca Otilia reprezinta un
ideal feminin, caracterizat de profunzime si inteligenta. Putem deci, considera, ca portretul personajului central
al actiunii reprezinta un „alter ego” al autorului.

2. Naratorul călinescian este deci un specialist. Ilustrează următoarele competenţe prin citate:

Muzicale: „...fu trezit de grindina repede a unui pian care rasuna prin apropiere. Cineva trecea mainile cu
jovialitate pe deasupra clapelor, cantand cu multa dexteritate un exercitiu complicat, care varia la infinit o tema.

Plastice: „Mana stia sa intinda bine culoarea, desenul era ingrijit, si in chiar diformitatile unor portrete se simtea
vocatia unor maini de probabili artisti. Nu erau in niciun caz picturile stridente care se confectioneaza prin
pensionatele de fete. Cu toate acestea, atat in forma, cat si in cantitatea picturilor se vadea un ridicul, la inceput
inexplicabil.[...] Desene in penita neagra erau tratate de cei doi artisti in ulei de doua tonuri, negru si alb,
pastelul sau acuarela de asemenea erau imitate servil in culori grase.”

Psihologice: „Aglae era rea, dusmanoasa, cu o scuza: isi iubea copiii. [...] Indeosebi, Felix isi scruta atitudinea
lui fata de cele doua fete si se gasi profund vinovat. Pe Otilia o urmarise, inainte de a se incredinta ca fata il
iubeste, compromitandu-i, agravandu-i situatia, iar pe Georgeta o vexase pur si simplu.”

Sociale: „...fetele se maritau foarte tinere, cu barbati desemnati de cei batrani. Cand o fata ajungea la varsta de
14 ani, vorbea in mod liber despre maritis. Atat de traditionala era aceasta norma, incat nicio fata nu se simtea
nefericita, dimpotriva, orice intarziere o nelinistea. Fetele intelegeau trebuinta casatoriei...”

estetice : putem observa o estetica a uratului in descrierea Aureliei: „Aurica se schimba in chip sinistru si fiecare
prefacere o arunca inspre batranete, cu toate fardurile ei. Parul i se facea moale, mort, ca de peruca, grasime ii
reconstituia prematur masca senila a Aglaei, slabirea ii scotea in evidenta oasele capului. Muschiulatura nu mai
avea tarie, cadea facand unghiuri si umbre, si obrajii se umpleau de vinisoare.”

3. Se comentează, cu ironie blândă şi plină de simpatie tabieturile lui Pascalopol sau neîndemânarea în
relaţiile sentimentale de care dă dovadă Felix(S. Damian). Găseşte citate care să dovedească acest lucru.

Tabieturile mosierului sunt amintite in sintagmele: „Pascalopol, intors de la mosie, isi reluase de mult obiceiurile
si, fara a-si exagera primejdiile din partea lui Felix, venea aproape in fiecare zi la mos Costache.
Totodata, in secventa: „Asteptand in birou pe Pascalopol, auzi sunetele dulci, melancolice ale unui flaut. Isi
aduce aminte ca i se spusese ca mosierul canta din flaut.” este redat obiceiul barbatului de a canta la un
instrument muzical.
Tanarul Sima se dovedeste de multe ori imatur, nefiind capabil sa-si ascunda sentimentele, proiectandu-si asupra
propriei persoane un viitor ego: „Felix simti o mare ciuda. [...] Ar fi voit sa fie foarte bogat, sa fie major, sa ia pe
Otilia sub ocrotirea lui si sa-i ofere tot ce-i oferea cu atata usurinta mosierul.”. O replica de-a sa, in dialogul cu
Otilia, ii dezvaluie slabiciunea: „Fiindca...fiindca m-am obisnuit cu tine, si incep sa ma tem ca voi ramane iarasi
singur.”

CURENT LITERAR – „Nu există în realitate un fenomen artistic pur, clasic ori romantic. […] Clasicism –
Romantism sunt două tipuri de ideale, inexistente practic în stare genuină[…]”.
(G. Călinescu)

Dovedeşte validitatea următoarele afirmaţii:

Desi romanul este traditional prin natura, acesta cuprinde si elemente moderniste.
Opera apartine curentului realist-balzacian, intrucat caracterul personajelor este relevat progresiv, pornind de la
prezentarea mediului, descrierea casei lor, a fizicului, gesturilor si comportamentelor. Naratorul ofera aproape
exclusiv informatii despre statutul social al personajelor si biografia lor.
Prin intermediul tehnicii balzaciene, personajelor le sunt conturate caracterele: portretul balzacian isi are bazele in
clasicele tipologii ale avarului, ipohondrului si gelosului. Dimensiunea sociala si psihologica este adaugata cu
ajutorul realismului, ce completeaza tipologiile umane cu tipul arivistului.
Precum am mentionat anterior, romanul este produsul finit al impletirii dintre clasic si modernist.
Principii compozitionale moderne, pluriperspectivismul si comportamentismul reflecta portretul Otiliei
Marculescu. Prima tehnica amintita constituie faptele, gesturile si replicile personajului feminin ce ajuta la
conturarea unor trasaturi; aceasta viziune asupra Otiliei va fi dublata, ulterior, de reflectarea poliedrica a
personalitatii sale in constiinta altor personaje: Felix o considera „frivola doar in aparenta”, „admirabila,
superioara”, iar pentru Aglae, ea este „o dezmatata, o stricata”. Aceasta dubla viziune asupra Otiliei ofera
personajului feminin complexitate si ambiguitate.
De aceea, romanul „Enigma Otiliei” nu poate fi caracterizat de un singur „fenomen artistic” in stare „genuina”, ci
este produsul imbinarii mai multor curente literare, dintre care amintim realismul, clasicismul si modernismul.

În favoarea realismului clasic(balzacianismului): ۩

1. Centrarea unui caracter pe o trăsătură dominantă(+ realizarea personajelor):
 Felix - ambitios
 Otilia - cocheta
 Moş Costache – avar, iubitor de copii
 Pascalopol – nobil
 Aglae - rautacioasa
 Stănică - arivist
 Aurica – deznadajduita, vesnic disperata
 Olimpia - plictisita
 Titi - alienat
 Simion - senil
2. Echilibrul mijloacelor.
.......................................................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................................................
3. Fixează în nişte cadre sociale bine precizate o frescă din viaţa burgheziei bucureştene.
 In roman sunt redate aspecte ale familiei burgheze precum: relatia dintre parinti si copii, relatia dintre soti,
conceptul de casatorie si „amor liber”,etc.
Spre exemplu, naratorul ne relateaza cum „in familia lui Stanica, fetele se maritau foarte tinere, cu barbati
desemnati de cei batrani.[...] In acest chip, toate se maritau cu oameni bogati sau in stare sa devina, preferand
aproape cu strictete marii industriasi, marii restauratori sau hotelieri. [...] Fetele erau umblate prin strainatate,
vorbeau cate o limba straina, stiau sa se conduca in lume si erau incredintate de valoarea clasei lor.” Acestea
insa nu citeau, si erau lipsite de cunostinte literare sau artistice, iar orice incercare de instruire intelectuala era
privita cu dezgust. In alta ordine de idei, Felix ii marturiseste lui Weissmann: „Ceea ce ma surprinde este ca pe
toti, aici in Bucuresti, ii vad lipsiti de solidaritate de sange.”

4. Arhitectura(structura) romanului.

Romanul este structurat in 20 de capitole, actiunea fiind construita pe mai multe planuri narative ce urmaresc
destinul unor personaje.
Astfel, primul plan narativ constituie lupta dusa de familia Tulea pentru obtinerea mostenirii lui mos Costache. Al
doilea plan narativ urmareste destinul lui Felix Sima, care, ramas orfan, vine la Bucuresti pentru a studia
medicina, locuieste la Costache Giurgiuveanu, tutorele sau, si se indragosteste de Otilia. Tema este specific
realist-balzaciana: familia, casatoria, parvenirea, esecul erotic. Motive intalnite in opera sunt: motivul mostenirii si
al paternitatii.
5. Tema: tema banului, a familiei, a iubirii, a luptei pentru avere, tema monografica a societatii burgheze de
la inceputul secolului XX
6. Naraţiunea este heterodiegetica, realizata la persoana a III-a, nonfocalizata.
7. Narator: naratorul este omniscient si omniprezent, acesta relatand intamplarile la persoana a III-a; isi
exprima impresiile prin intermediul personajelor (mai ales prin personajul Felix)

În favoarea romantismului:

8. Antiteza dintre unele personaje.(N.M.)

Este evidentiata indeosebi antiteza dintre Aurelia Tulea si Otilia Marculescu. Daca
prima intruchipeaza fata batrana, pasionata si, in acelasi timp permanent
preocupata de ideea de a se casatori si a carei grija principala era felul in care
aceasta arata, portretul ei valorificand totusi o estetica a uratului („Parul i se facea
moale, mort, ca de peruca, grasime ii reconstituia prematur masca senila a Aglaei,
slabirea ii scotea in evidenta oasele capului.”), Otilia se dovedeste a fi relaxata,
distinsa, aceasta fiind prototipul fetei cochete. Desi ii impartaseste parerea Aureliei cu privire la barbati,
considerand ca menirea femeii este de a „placea barbatului”, Otilia nu forteazacircumstantele in care se afla,
aratandu-se totusi flatata la ideea unei casatorii cu Felix.

9. Decorul de ruine.
.......................................................................................................................................................................................
10. Bărăganurile aistorice cu fertilităţi enorme de Atala.
.......................................................................................................................................................................................

11. Coexistenţa tragicului şi a comicului face parte din programul romanticilor.(P.G.)

Una din trasaturile curentului romantic este imbinarea genurilor si a categoriilor estetice. In cadrul romanului se
imbina atat comicul (de caracter, prezent in cazul lui Costache Giurgiuveanu, extrem de lacom in cheltuielile sale,
si in cazul lui Stanica Ratiu, intrucat acesta are obiceiul de a fura de la apropiati si de a redacta scrisori in care isi
anunta moartea; de limbaj, prezent in scrisorile lui Stanica) cat si tragicul, sugerat de drama feminina traita de
Otilia, care se afla in postura de cocheta intelectuala, dorita de toti barbatii din jurul ei, dar care, in acelasi timp, se
simte coplesita de agitatia creata in jurul sau, aceasta fiind adesea confuza, incercand sentimentul de singuratate.

Depăşirea realismului clasic…

12. …prin spiritul critic şi polemic: naratorul manifesta o atitudine critica si moralizatoare fata de moravurile
societatii secolului XX, si anume fata de egoismul si dorinta apriga de a parveni a personajelor (Costache
Giurgiuveanu, Stanica Ratiu)
13. …prin spiritul parodic, ludic: redat prin intermediul Otiliei Marculescu, care intruchipeaza, prin exceptie,
spiritul ludic: „Otilia devenea distrata si nerabdatoare de petreceri inedite”; „Si chicotind, Otilia se
napusti pe scari in jos”. Spiritul parodic este reprezentat prin evidentierea trasaturii dominante a
personajului Stanica Ratiu, care, obsedat de dorinta de a parveni, recurge la nenumarate mijloace pentru a
 obtine bani: fura de la mos Costache in timp ce acesta era bolnav, ii scrie scrisori lui Pascalopol,
presarate cu exprimari in care abunda diminutivul, etc.
14. …prin elemente ale modernităţii
 ambiguitatea personajelor: este data de coexistenta mijloacelor de caracterizare. Astfel, Otilia
este caracterizata atat indirect prin fapte, gesturi, comportament, cat si prin reflectarea
poliedrica, ce proiecteaza personalitatea Otiliei in constiinta altor personaje. De aici rezulta
ambiguitatea si complexitatea personajului feminin al operei. Daca Felix o considera „frivola
doar in aparenta”, „ admirabila, superioara” iar pentru Aglae ea este „o dezmatata si o stricata”,
personajul feminin se dovedeste prin comportamentul sau a fi o persoana excentrica si
voluntara.
 Mediu: prin trecerea treptata de la cadrul spatial al strazii, la cadrul casei, al interiorului si al
odaii, al fizionomiei si gesturilor locatarilor (prin tehnica focalizarii) naratorul patrunde in
psihologia acestor personaje. Un alt principiu compozitional modern il constituie fluxul de
constiinta,unde personajele isi readuc aminte de scene semnificative din viata lor.
 aparenta similaritatea incipitului şi finalului: simetria incipitului cu finalul este realizata prin
descrierea strazii unde se afla casa lui mos Costache, descriere conturata in viziunea lui Felix.
Adolescent imatur, acesta paseste pentru prima oara in casa lui Costache Giurgiuveanu la
inceputul romanului. In epilog, Felix o ia „dinadins” pe strada unde casa aproape demolata se
afla, retraind primele sale clipe acolo.
 ambiguitatea unor personaje: este data de prezenta celor doua modalitati moderniste de
caracterizare: comportamentismul si pluripespectivismul. Personajelor le sunt relevate
trasaturile atat prin gesturi, fapte si comportament, cat si prin proiectarea lor in constiinta altor
personaje.
 prezenţa unor secvenţe specifice genului dramatic: dialogul este modul de expunere
predominant in cadrul genului dramatic, acesta ajutand atat la evolutia actiunii, cat si la
caracterizarea personajelor.
Alte secvente specifice genului dramatic sunt indicatiile nemijlocite ale autorului (numite
didascalii sau metatext in genul dramatic) ce ofera informatii cu privire la atitudinea
personajelor: „Oarecare oboseala – decreta el, nesolicitat – evident, ingrosarea vaselor...”,”Eu
am crezut in tine, am fost devotat cuvantului dat (aci Felix avu un scrupul si se opri putin).”

În favoarea originalităţii:
„Originalitatea nu înseamnă «tabula rasa», şi a ignora tradiţia înseamnă a fi în afara culturii. Scriitorul original nu
descoperă roata şi focul, ci le foloseşte adaptat cerinţelor secolului său. Iar marele scriitor este acela care anexează
cât mai multe zone ale spiritului uman. Scriitorul original nu este acela care ignoră descoperirile anterioare, ci
acela care, într-un echilibru fericit al mijloacelor, sintetizează larg, în spiritul vremii sale, o cât mai cuprinzătoare
imagine a umanului.” (Paul Georgescu)

Concluzie: „G. Călinescu este un clasic care a trecut prin romantism şi curentele contemporane, refăcând
clasicismul pe un cerc mai larg, modern, al spiralei.” (Paul Georgescu)

TIMP 
1. Când se petrece acţiunea?
Actiunea se petrece la inceputul secolului XX, si prezinta aspecte ale burgheziei bucurestene.

SPAŢIU – „G. Călinescu parodizează cu nedisimulată voluptate locuri comune ale romanului realist al secolului
al XIX-lea.” (Paul Georgescu)

1. Numeşte locurile acţiunii în romanul Enigma Otiliei de G. Călinescu.

Actiunea romanului isi are inceputul pe strada Antim, unde, in inceputul cartii, Felix o gaseste „pustie si
intunecata,[...] racoroasa si fosnitoare ca o padure”. Actiunea se muta in casa lui mos Costache, caracterizata
de o arhitectura impresionanta prin grotesc, si apoi in camera lui Felix. Urmeaza casa Aglaei Tulea, casa,
respectiv mosia lui Pascalopol („Felix si Otilia coborara in gara Ciulnita, intampinati cu brisca de
Pascalopol...”). De asemenea, cladirea facultatii de medicina, casa lui Sohatchi, cofetariile si berariile
frecventate de Felix, casa Georgetei, restaurantul lui Iorgu, „la Sosea”, casa matusii Agripina constituie locuri
ale actiunii.....................................................................................................................................................................

2. Reprezintă, prin citate, focalizarea asupra casei(cap. I) arătând cum se transformă spaţiul descris.
Casa lui Costache Giurgiuveanu este descrisa in primul capitol al romanului. „Casa avea un singur cat, asezat
pe un scund parter-soclu, ale carui geamuri patrate erau acoperite cu hartie translucida, imitand un vitraliu de
catedrala. Zidaria era crapata si scorojita in foarte multe locuri, si din crapaturile dintre fatada casei si trotuar
ieseau indraznet buruienile. [...] Doar o portita mai mica era deschisa, si pe aceea, luandu-si sacul in mana, intra
tanarul, dupa oarecare chibzuiala. Ajungand in fata usii de la intrare, el se codi sa suie cele doua trepte de piatra
si porni spre fundul curtii spre a vedea daca putea da de cineva in odaile de serviciu.” Aici, Felix se apropie de
casa in care va locui de-atunci incolo, studiind-o si cunoscand-o. In cele ce urmeaza, casa, ale carei trasaturi
sunt vizibil ingrosate, ea fiind caracterizata de o maretie impresionanta, se transforma intr-un produs grotesc:
„Intr-adevar, usa [...] de lemn umflat si descleiat de caldura sau ploaie si bubos de vopsea cafenie [...]. Nicio
perdea nu acoperea ochiurile de geam, pline de un praf stravechi, pe care se vedeau bine urmele picaturilor de
ploaie si a melcilor fara casa.” „Tanarul intra atunci, [...] nu indrazni sa sune numaidecat, intr-atat il mira
antcamera. „Acest sistem de decoratie, precum si crapaturile lungi si neregulate ale peretilor dadeau incaperii
un aer de ruina si raceala. Tanarul, hotarandu-se in fine, trase de manerul clopotelului. Atunci un fel de
schelalait metalic rasuna [...], scara incepu sa scartaie[...]. Cand provocatorul acestor grozave paraituri fu jos,
tanarul vazu mirat un omulet subtire si putin incovoiat.” Urmeaza descrierea lui mos Costache. Putem observa
trecerea subtila de la arhitectura exterioara a casei descrisa in mod grotesc, la descrierea interioara, si, in final,
asistam la aparitia proprietarului. Focalizarea se realizeaza treptat.

3. Reprezintă grafic focalizarea asupra casei(cap. I) arătând cum se transformă spaţiul descris.

4. Reconstituire spaţiului iniţial se face(subliniază răspunsurile corecte):

 de departe către aproape

 de aproape către departe
 din afară către înăuntru
 di-năuntru către afară.

5. Casa din strada Antim este descrisă cu lux de amănunte. Aceste informaţii sunt menite să ne introducă în
viaţa unei familii. Cu ajutorul străzilor, caselor şi mobilelor cunoaştem oamenii. Dovedeşte veridicitatea
celor enunţate, aducând exemple din roman.
Descrierea amanuntita a casei din strada Antim ne ofera informatii cu privire la personalitatile locatarilor.
Grotescul arhitecturii („Tavanul imita prin zugraveli casetoanele unui plafon roman. [...] crapaturile lungi si
neregulate ale peretilor dadeau incaperii un aer de ruina si raceala”) redau o aparenta instarire a locatarilor si
sugereaza contrastul dintre pretentia de confort si bun gust a celor ce locuiesc inauntru, si realitatea: locatarii
sunt inculti (din cauza lipsei de concordanta a stilurilor arhitecturale : „[...] un Hermes de ipsos, destul de
gratios, o copie dupa un model clasic, vopsit detestabil cu vopsea cafenie”), zgarciti (materialele ieftine, casa
mica pe care socrii Anei i-au incredintat-o ei si lui Titi), snobi si delasatori. („Zidaria era crapata si scorojita in
multe locuri, si din crapaturile dintre fatada si trotuar ieseau indraznet buruienile.”

6. Casa lui Pascalopol este descrisă de el însuşi. Este un prilej de a-şi prezenta biografia.
Găseşte citatele în cauză şi arată cum îl caracterizează obiectele, mobilele pe posesorul lor.

Spre deosebire de casa de pe strada Antim, casa lui Pascalopol prezinta un adevarat bun gust: „Peretii erau
tapetati cu hartie dungata, si de tavan atarnau lampi electrice cu abajururi plisate. In anticamera apartamentelor
se vedeau chiar picturi murale alegorice, cam conventionale si reci, dar de factura ingrijita. [...] Aparitia lui
Pascalopol in propria sa casa este una excentrica: „[...]imbracat intr-un halat larg de matase fina, legat la
mijloc cu un mare cordon, pomadat si parfumat in profunzime. Cu ocazia vizitei, Pascalopol le arata Otiliei si lui
Felix un album de fotografii: „Erau fotografii ale conacului [...]. La sfarsit insa seafla un roi de mici fotografii
format vizit, cafenii, cu figuri de persoane si cu inscriptii grecesti si frantuzesti indicand ca provenienta
Stambulul si Atena.”, despre care mosierul spune ca „Sunt rude de-ale mele”. Felix vede, pe un raft, un flaut,
afland ca Pascalopol are aceasta pasiune de a canta. Mosierul se autocaracterizeaza „Sunt si eu un fel de
boem.” Naratorul ne ofera informatii cu privire la trecutul sau: „Mostenise de la parinti o mare mosie si fusese
destinat sa faca studii fara nicio utilitate practica. Fusese in Germania doi ani student in litere, apoi renuntase si
se inscrisese la Drept la Paris.” Pascalopol fusese casatorit.
„Murindu-i tatal si trebuind sa ingrijeasca de mama si de mosie, Pascalopol renuntase la studii si se intorsese la
mosie, unde-l chema datoria.” Insusi acesta marturiseste „Insa cand am ragaz, citesc si cultiv si eu muzele in
felul meu...”

STRUCTURĂ  - „Enigma Otiliei este o reconstrucţie, dar înainte de a fi una a lumii, este una a formulei
înseşi de roman.” (Nicolae Manolescu)
1. Pentru echilibrul cărţii, G. Călinescu a evitat contrastele extreme, care ar fi pretins, poate, o altă manieră
de narare, cu participarea declarată a autorului.(S. Damian)
2. Câte capitole conţine romanul? Romanul are 20 de capitole.
3. Prezintă cele două planuri narative principale ale romanului.
Primul plan narativ urmareste batalia dusa de familia Tulea pentru a mosteni averea lui Costache Giurgiuveanu.
Acestia doresc inlaturarea Otiliei Marculescu totodata, deoarece ea reprezenta riscul de a-si mosteni tatal vitreg,
in conditiile in care acesta ar fi adoptat-o legal. In cele din urma, intrucat Costache nu o adopta oficial pe Otilia,
averea cade in mainile lui Aglae, sora lui Costache.
Al doilea plan narativ urmareste destinul tanarului Felix Sima, care, absolvent al liceului de la Iasi, ajunge la
Bucuresti pentru a studia medicina. „Cazat” la tutorele sau, Costache Giurgiuveanu, acesta traieste o
dezamagire in dragoste, indragind-o pe Otilia.
4. Incipitul şi finalul dau simetria romanului. Dovedeşte acest lucru.
Simetria romanului este data de coincidenta incipitului cu finalul. Astfel, in incipit, este descrisa cu lux de
amanunte casa lui Costache Giurgiuveanu.(„Partea de sus privea spre strada cu patru ferestre de o inaltime
absurda, formand in varful lor cate o rozeta gotica...”). Finalul inchis reda, din nou, tot din perspectiva lui Felix,
locuinta acestuia de dinafara.(„Cele patru ferestre din fata, de o inaltime absurda, inaltau rozetele lor gotice
prafuite, iar marea usa gotica avea geamurile plesnite. Felix isi aduse aminte de seara cand venise cu valiza in
mana si trasese de schelalaitorul clopotel.”)

CONFLICTE 
Exemplifică-le!

 2 conflicte succesorale: primul conflict este centrat pe averea lui mos Costache, si se manifesta prin
adversitatea Aglaei fata de orfana Otilia.
Al doilea conflict succesoral va destrama familia Tulea in final, avand in vedere interesul dus la extrem
al lui Stanica fata de averea lui Costache Giurgiuveanu.

 conflictul erotic este iscat intre imaturitatea si naivitatea lui Felix, si maturitatea lui Pascalopol. Cele
doua personaje masculine acced la mana Otiliei.
 conflicte familiale: cel mai important conflict familial este cel dintre familia Giurgiuveanu si familia
Tulea. Membrii acesteia din urma se lupta pentru a mosteni averea lui Costache Giurgiuveanu,
incercand, in acelasi timp, sa „grabeasca” moartea lui mos Costache.
Un alt conflict familial se isca intre familia Tulea si familia lui Sohatchi. Titi, luand-o de sotie pe Ana, sora unui
bun prieten de-al sau, Sohatchi, observa ca femeia nu-si indeplineste atributiile desotie(„Curand nu mai fu nicio
indoiala cel putin ca Ana iese la brat cu un functionar superior dintr-un minister...”). Desi deranjat, Titi accepta
cu greu sa se desparta de buna-voie de aceasta.

TEME, MOTIVE
1. Interpretează următoarele teme şi motive la modul general, arată cum sunt ele prezente în roman:
- viaţa burgheziei bucureştene: in roman sunt infatisate aspecte ale burgheziei bucurestene, precum relatiile
familiale, casatoria, dragostea,etc.
Putem observa ca relatiile dintre parinti si copii se centreaza asupra subiectului casatoriei, parintii avand o
relatie superficiala cu copiii lor. Astfel, Aglae este preocupata de o marita pe Aurica si de a-i gasi o partenera
potrivita lui Titi. Mos Costache se dovedeste insa mult prea preocupat de averea sa, stiind, in fond, ca Otilia va
primi ceea ce merita. Totodata, Bucurestiul secolului XX releva specificitatea relatiilor inter-familiale: acestea
nu se sfiesc in a se „razboi” pe avere, uitand si netinand cont de valorile morale ce ar trebui sa le uneasca.
Astfel, Aglae Tulea ignora complet valoarea suprema a familiei, si anume iubirea, si decide sa se dedice asupra
partii pragmatice a vietii, si anume banii.
Casatoria este un alt motiv valorificat in roman. Aceasta este redata mai mult ca un contract, o intelegere intre
femeie si barbat, menita sa le aduca amandurora beneficii financiare. Casatoria nu era intemeiata pe dragoste, ci
pe statutul social al barbatului; femeia stia sa scrie si sa citeasca, insa nu era cultivata intelectual; de altfe, fetele
erau preocupate de casatorie inca de la varsta frageda de 14 ani.
Dragostea este „practicata” doar de cei indrazneti si idealisti in roman. Felix face parte dintre acestia; insaasi
Otilia, eroina romanului, se dovedeste superficiala in ceea ce priveste iubirea. Weissmann ofera o conceptie
interesanta asupra dragostei, acesta practicand „amorul liber” si sustinand cu tarie faptul ca omul nu poate fi o
fiinta monogama.

- lupta pentru moştenire(temă balzaciană): tema specific balzaciana, lupta pentru mostenire isi are finalitatea
in dezumanizarea indivizilor. Astfel, mos Costache, prin lacomia sa excesiva, ajunge sa refuze
medicamentatia si internarea in spital (desi conditia sa de sanatate era una grava) pentru a nu-si cheltui din
avere. Stanica, orbit de dorinta de a obtine bani fara a intreprinde mari eforturi, se injoseste scriind scrisori
patetice in care cere bani, inventand motive inchipuite si hiperbolizandu-si „soarta tragica”.Aglae, avida
dupa averea lui mos Costache, isi neglijeaza atat copiii, cat si sotul. Ea il gaseste enervant pe Simion si
doreste sa scape numaidecat de acesta, pentru a se putea concentra mai bine pe obtinerea averii.Cei din
familia Tulea duc atat de departe razboiul contra lui Giurgiuveanu, incat ajung sa-i „grabeasca” moartea
lui mos Costache, mancand bunatati in preajma sa pentru a-i starni pofta (desi el nu putea manca),
sufocandu-l cu prezenta lor (fiind evident ca acesta trebuia sa ramana singur din cauza conditiei medicale.)

- familia (paternitatea/ maternitatea): nu mai reprezinta un centru in care valoarea principala este iubirea. Mos
Costache, in calitate de tata vitreg al Otiliei, isi doreste tot ce e mai bun pentru fiica sa. Desi intentiile lui
sunt bune, acesta dorind sa transfere 300.000 lei in contul Otiliei, Costache ezita in momentul in care
trebuie sa dea banii, iar Pascalopol simte obligatia, in calitate de prieten de familie, sa-i ofere Otiliei in
cont 100.000 lei. Insusi acesta poate fi considerat drept fiind un „tata” al Otiliei, insa dragostea sa de tata
are nuante de iubire erotica pentru personajul feminin.Maternitatea isi pierde din nobletea intelesului
familial. Aglae, desi o apara pe Aurica in detrimentul Otiliei, o face doar din orgoliu. Femeia doreste, de
asemenea, sa-i gaseasca o partenera lui Titi, insa eforturile ei cele mai mari se inregistreaza in obtinerea
averii fratelui sau.

- iubirea(+atitudinea personajelor, din perspectiva deznodământului): avand in vedere deznodamantul, Felix

Sima isi schimba conceptia idealista asupra iubirii, devenind partial pragmatic. El se casatoreste „intr-un
chip care se cheama stralucit”, neavand ocazia de a o avea partenera pe cea pe care a iubit-o
dintotdeauna.Temerea ca Otilia ar putea fi, intr-adevar, superficiala, ii este adeverita lui Felix. Acesta afla,
in epilogul romanului, ca ea divortase deja de Pascalopol, si se casatorise cu un barbat instarit din Buenos
Aires. Spre deosebire de Felix, Otilia ramane constanta in propriile-i principii, facand din aceasta un
personaj plat.Stanica isi pastreaza si el conceptia pragmatica asupra iubirii: divorteaza de Olimpia pentru a
se casatori cu Georgeta.

- cuplul(şi/sau căsătoria): conceptul de cuplu este abordat in mod divers de catre personaje. Felix considera
cuplul drept fiind ceva sacru, alcatuit din doi oameni care se vor iubi pe vecie, si care-si vor intretine
dragostea pana la moarte.Otilia nu ii impartaseste insa lui Felix aceasta viziune idealista. Cand tanarul ii
propune ca cei doi sa se casatoareasca, aceasta refuza, folosind drept scuza faptul ca o casnicie i-ar umbri
lui Felix potentialul de a ajunge cineva faimos. Otilia insasi recunoaste ca menirea femeii pe lume este de a-
i placea barbatului; ea nu se da inlaturi de a le da sperante atat lui Pascalopol, cat si lui Felix.Weissmann,
prieten si coleg de facultate cu Felix, are o perspectiva interesanta asupra ideii de cuplu. Acesta considera
ca omul, indeosebi barbatul, este incapabil de a fi monogam. Studentul, dupa o aventura furtunoasa cu o
„fata extraordinara”, vru sa se sinucida dupa ce atinse culmile fericirii trupesti, considerand ca, odata
depasit acest punct culminant, viata devine monotona.

- Parvenirea: este scopul pe care numeroase personaje il au in comun.Stanica, intruchiparea tipului arivist,
doreste sa obtina bani fara a face mari eforturi. Dorinta de parvenire este atat de mare, incat acesta se
injoseste scriind scrisori oamenilor instariti, rugandu-i sa imprumutesume de bani. Acesta profita de
batranetea matusii sale Agripina pentru a-i lua din cestile pretioase, ramase drept „tezaur” al
familiei.Aglae isi neglijeaza statutul de mama pentru a se concentra pe obtinerea averii fratelui sau,
 Costache Giurgiuveanu. Legatura de rudenie cu acesta nu pare sa-i afecteze in niciun fel scopul, ea
dovedindu-se drept fiind lipsita de scrupule.Insasi Otilia refuza o casatorie cu Felix, pentru a se dedica lui
Pascalopol. Aceasta pretinde ca o legatura sfanta a tanarului cu ea i-ar umbri lui Felix potentialul de a
ajunge un mare medic. In epilogul romanului, Felix afla de la insusi Pascalopol ca Otilia a divortat de el,
pentru a se casatori un om instarit din Buenos Aires.

Adaugă altele, găsite de tine!

- Motivul orfanului: cei doi orfani a caror personalitate este reliefata in text au doi protectori: Costache si
Pascalopol. Privati de caldura sufleteasca a unui parinte adevarat, Otilia si Felix se confrunta cu probleme
nespecifice varstei lor: avaritia, rautatea rudelor ce-i desconsidera, conflictul financiar dintre familia din
care faceau parte si familia Tulea, etc. Cei doi sunt „condamnati”, cu alte cuvinte, la o maturizare precoce.

- Motivul femeii/feminitatii: femeia este privita in mod extrem de personajele romanului: daca pentru Felix,
femeia constituie o fiinta sfanta careia merita sa i te dedici intreaga viata, pentru Weissmann, femeia nu este
decat un instrument al reglarii fiziologice. Stanica vede in casatoria cu Olimpia un mijloc bun de a-l face pe
socrul sau sa-i ofere zestre fetei, insa acest lucru nu functioneaza, iar Stanica o paraseste in final pe
Olimpia pentru a se casatori cu Georgeta, o dama de lux.

- Motivul testamentului: mos Costache, desi presat de Stanica in a-si face un testament (pentru a mosteni o
parte din avere) refuza sa-l realizeze. Giurgiuveanu isi da seama de intentiile rele ale familiei Tulea si
amana pe cat posibil scrierea acestui document, speriat si de gandul mortii.

2. Numeşte cel puţin câte două opere literare din literatura română, respectiv literatura universală în care
temele şi motivele de mai sus sunt prezente:

„Ciocoii vechi si noi”, de Nicolae Filimon (tema parvenirii)

„Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”, de Camil Petrescu(motivul cuplului si al femeii, motivul
testamentului)
„Cartea nuntii”, de George Calinescu (motivul femeii)
„Maitreyi”, de Mircea Eliade (tema iubirii si a familiei)
„Eugenie Grandet”, de Honore de Balzac (tema parvenirii)
„Madame Bovary”, de Gustave Flaubert (motivul femeii)

PERSONAJELE -
1. În realism, personajul a devenit întruchiparea unui viciu sau a unei virtuţi, încetează de a mai fi individ,
pentru a fi categorie umană(Ulise, Harpagon, Don Quijote, M-me Bovary etc.). În romanul discutat există
caractere date şi se cristalizează în jurul unei trăsături dominante. Indică aceste trăsături.
 Felix – idealist, ambitios
 Otilia – superficiala, materialista
 Moş Costache – avar
 Pascalopol – nobil in comportament
 Aglae – rautacioasa
 Stănică – oportunist
 Aurica – naiva
 Olimpia – comoda
 Titi – incapatanat,
 Simion – supus, neinteles

2. Personajele sunt prezentate la începutul cărţii. Rescrie această secvenţă.

Mos Costache: „...un omulet subtire si putin incovoiat. Capul ii era atins de o calvitie totala, si fata parea
aproape spana, si, din cauza aceasta, patrata. Buzele ii erau intoarse in afara si galbene de prea mult fumat,
acoperind numai doi dinti vizibili, ca niste aschii de os. Omul, a carui varsta desigur inaintata ramanea totusi
incerta...”
Pascalopol: „Era un om cam de vreo cincizeci de ani, oarecum voluminos, totusi evitand impresia de exces,
carnos la fata si rumen ca un negustor, insa elegant prin finetea pielii si taietura englezeasca a mustatii carunte.
Parul rar, dar bine ales intr-o carare care mergea prin mijlocul fruntii pana la ceafa, lantul greu de aur cu
breloc la vesta, hainele de stofa fina, parfumul discret in care intra si o nuanta de tabac, toate acestea reparau cu
desavarsire, in apropiere, neajunsurile varstei si ale corpolentei.”
Aglae: „Era o doamna cam de aceeasi varsta cu Pascalopol, cu parul negru pieptanat bine intr-o coafura
japoneza. Fata ii era galbicioasa, gura cu buzele subtiri, acre, nasul incovoiat si acut, obrajii brazdati de cateva
cute mari, acuzand o slabire brusca. Ochii ii erau bulbucati ca si aceia ai batranului, cu care semana putin, [...].
Aurica: „Era o fata cam de treizeci de ani, cu ochii proeminenti [...], cu fata prelunga, sfarsind intr-o barbie ca
un ac, cu tample mari incercuite de doua siruri de cozi impletite.”
Simion: „Un barbat in varsta, cu papuci verzi in picioare si cu o broboada pe umeri misca mainile asupra mesei,
tintind atent. Avea mustati pleostite si un mic smoc de barba. Individul ridica asupra lui Felix niste ochi grozav
de spalaciti...”
Otilia: „Fata, subtiratica, imbracata intr-o rochie foarte larga pe poale, dar stransa tare la mijloc si cu o mare
colereta de dantela pe umeri...”.

3. Personajele sunt expresive prin exces de calităţi şi defecte. Alege un personaj şi argumentează acest
lucru.

Personajele romanului sunt caracterizate atat de expresivitate si complexitate, avand in vedere atat calitatile, cat
si defectele ce le caracterizeaza.
Astfel, mos Costache, desi se dovedeste lacom in nenumarate randuri, „e un om de isprava”. Pascalopol il
caracterizeaza in mod direct pe batran, afirmand ca „[...] stii cat e de greoi Costache, desi are inima buna.” Tot
barbatul i se adreseaza lui Costache in felul urmator: „Tu, Costache, ai partile tale bune si partile tale rele.[...]
Cine nu te-ar stii, cum te stiu eu, ar zice ca esti indiferent fata de copii, si tu, dimpotriva, ii iubesti. Insa, vezi tu,
Costache, n-ajunge sa iubesti un copil, trebuie sa-i faci viata mai frumoasa, sa-i dai toate bucuriile, daca poti sa i
le dai.”
Intr-o vizita a batranului, impreuna cu Felix, la Iorgu, cel dintai se ofera sa cumpere fistic cu alune americane,
„ca sa-i faca o placere lui Felix[...], pe care le rontai aproape numai el.”
Felix insa, intr-o discutie cu Weissmann, spune ca „[...] mos Costache, tutorele meu, este tot asa de avar si lipsit
de simt familial.” Giurgiuveanu isi cunoaste insa rudele si cat de departe sunt acestia in stare sa mearga pentru
a-i mosteni averea. Se vede nevoit sa-si ascunda banii stransi sub saltea, iar temerile i se adeveresc in final,
intrucat, pe cand acesta isi dadea ultima suflare, Stanica ii fura cutia cu economii ascunsa. Ultimele vorbe ale
batranului raman: „Banii, ba-banii, pu-pungasule!”
Asadar, Costache Giurgiuveanu da dovada de lacomie, luciditate, prudenta extrema, insa si de iubire fata de
copiii sai (Otilia si Felix), Otilia caracterizandu-l drept fiind „un om bun [...] insa are ciudateniile lui.”

4. Relaţiile familiale sunt surprinse cu o luciditate analitică remarcabilă. Ilustrează-le!

Familia influenteaza in mod diferit fiecare personaj. Naratorul ne spune ca Stanica „avea un simt familial si ca
familia lui impartasea acest sentiment. [...] De sarbatori, Stanica atunca la cutie un pachet de felicitari si primea
el insusi un morman. In casa la el, insa, nu venea nicio ruda. Pentru ce? Olimpia dovedise un caracter acru...”.
Astfel, Stanica renunta in a o prezenta pe Olimpia tuturor rudelor, ce le era loial in adancul sufletului. Familia
Ratiu purta insa o recunostinta lipsita de interes pentru Olimpia; acestia au acceptat relatia conjugala dintre cei
doi, „fara ca totusi sa-i faca vreo aluzie oricat de putin malitioasa asupra Olimpiei, si amintind mereu in chip
cordial, in corespondenta, si de ea.”
Tot naratorul ne releva faptul ca „[...] spre a se casatori cu Olimpia, Stanica a trebuit sa se puna in conflict cu
familia, dar aceeasi familie ii fafea siguranta pe lume.” Devotamentul sau pentru familie se desprinde si din
vizita sa matusii Agripina. („In ziua cand calendarul ortodox praznuieste pe sfanta martira Agripina, Stanica isi
aduse aminte ca are o matusa Agripina...”
Un alt eveniment ce contureaza perceptia unor personaje asupra familiei este vizita lui Titi la fosta sa sotie, Ana.
Dupa ce actualul sot al Aneipleca, „Titi avu, pentru doua ore, iluzia ca este iar casatorit.” Putem deci, observa,
superficialitatea cu care Ana trateaza casatoria si familia.
Un alt episod elocvent in surprinderea relatiilor familiale este acela in care Pascalopol incearca sa-i explice
Otiliei atitudinea lui Aglae: „Vreau sa zic ca oamenii simpli nu pot intretine decat un singur sentiment, si ca si pe
acela il inlocuiesc cu un fel de automatism.[...] Aglae are, dimpotriva, sufletul mult mai cuprinzator. Ea tine la
toti copiii ei, renuntand numai la bietul Simion. Nu-i pretinde, deci, sa te iubeasca si pe dumneata, domnisoara
Otilia.

5. În romanul Enigma Otiliei, G. Călinescu reuşeşte să contopească două atitudini umane majore, aparent
antagonice: tragicul şi comicul. Personajele care reuşesc să scape din acest mecanism tragic, datorită
unor calităţi, sunt trei la număr, conform lui Paul Georgescu. Enumără-le şi arată aceste calităţi.(S.
Damian spune că aceste personaje se sustrag viziunii comice!)
.......................................................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................................................
 6. În aceeaşi ordine de idei, personajele alese la exerciţiul 3 sunt singurele capabile de motivaţia actelor
proprii. Celelalte personaje sunt construite din automatisme. Dovedeşte acest lucru.
.......................................................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................................................

7. Clasificând tipurile, G. Călinescu operează ştiinţific, cu imparţialitatea cercetătorului de laborator. În

foaia de observaţie clinică sunt notate datele ereditare, antecedentele, starea somatică. Alcătuieşte „foaia
de observaţie” a unuia dintre personaje, la alegere.

Pascalopol intruchipeaza tipul nobilului si al barbatului gentilom.

Acesta este descris: „Era un om cam de vreo cincizeci de ani, oarecum voluminos, totusi evitand impresia de
exces, carnos la fata si rumen ca un negustor, insa elegant prin finetea pielii si taietura englezeasca a mustatii
carunte. Parul rar, dar bine ales intr-o carare care mergea din mijlocul fruntii pana la ceafa, lantul greu de aur
cu breloc la vesta, hainele de stofa fina, parfumul discret...”
Trecutul sau: „Mostenise de la parinti o mare mosie si fusese destinat sa faca studii fara nicio utilitate practica.
Fusese in Germania doi ani student in litere, apoi renuntase si se inscrisese la Drept la Paris. Se plimbase prin
mai toata Europa si fusese si casatorit, inainte de a-si sfarsi studiile, cu o femeie de care se despartise sau
ramasese vaduv (nu spunea limpede lucrurile).”
Putem trage concluzii despre nivelul sau de intelectualizare din dialogul ce-l poarta cu Otilia si Felix, in timpul
vizitei acestora la mosie: Felix: „<<Cantati din flaut?>> intreba el, <<Cateodata, in ceasurile mele bune.Sunt
si eu un fel de boem. [...] Insa cand am ragaz, citesc si cultiv si eu muzele in felul meu...>>”.

8. Evidenţiaţi trăsăturile morale ale lui Costache Giurgiuveanu, prin referire la cele mai semnificative
întâmplări şi semnificaţii.

Trasatura fundamentala a lui Costache Giurgiuveanu este reliefata inca de la inceputul romanului. Stiind ca
Felix Sima urma sa vina pentru a locui in casa sa, batranul disimuleaza, acesta fiind un efect al avaritiei sale
(„<<Aici sade Costache Giurgiuveanu?>>”, intreaba tanarul, la care proprietarul raspunde: „<< Nu-nu-nu
stiu... nu-nu sta nimeni aici, nu cunosc...”). Chiar din prima zi a sederii tanarului, mos Costache ii cere lui Felix
bani, nevrand sa-si cheltuiasca propria avere: „<<M-m-mai da-mi cinci lei. N-am acum la indemana, sunt cam
stramtorat.>>”.
Desi dispune de o avere considerabila, refuza sa duca un trai demn de bogatia sa, din cauza lacomiei. Totusi
batranul o iubeste sincer pe fiica sa vitrega, Otilia. Naratorul ne spune ca „I-ar fi dat el casa Otiliei, din cate
avusese, insa nu erau potrivite cu nevoile ei. Acum o sa-i faca una aici, pe locul gradinii, dar cu socoteala mare.
[...] Cunoscandu-l pe mos Costache incapatanat si capabil sa faca iute contrariul, tacu din gura.”
„Costache aduse cateva carute cu var si le rasturna acolo. Zicea ca le-a cumparat chilipir de la o bina care a
sfarsit lucrarile.” Desi intentiile sale sunt nobile, Costache opteaza pentru varianta mai ieftina a lucrarilor, insa
inceperea constructiei unei case la varsta sa inaintata dezvaluie faptul ca batranul era un om cu initiativa.
Pe de alta parte, acesta dovedeste ca este extrem de precaut cu averea sa, ascunzand-o intr-o cutie sub salteaua
pe care dormea. Temerile sale sunt intemeiate, intrucat Stanica ii fura batranului banii chiar in momentul in care
acesta isi dadea ultima suflare: „Stanica, netulburat, vari brusc mana sub saltea si trase pachetul cu bani.”
Excentric in decizii si totusi extrem de precaut, mos Costache constituie un personaj complex al romanului.
Osciland intre avaritie si iubirea pentru copii, acesta ramane un personaj pozitiv.

Moş Costache Giurgiuveanu

9. Relevaţi corelarea elementelor descriptive ale ambientului şi ale celor portretistice în realizarea
personajului Costache Giurgiuveanu.

Portretul lui Costache Giurgiuveanu succede descrierii interiorului casei sale.: „[...]crapaturile lungi si
neregulate ale peretilor dadeau incaperii un aer de ruina si raceala. Tanarul, hotarandu-se in fine, trase
demanerul clopotelului.” Acest moment este urmat de o descriere minutioasa a aparitiei lui Giurgiuveanu.
„Atunci un fel de schelalait metalic rasuna de sus ca-n niste spatii mari si goale cu ecou rau. Trecu un timp
chinuitor pentru necunoscutul de jos, apoi scara incepu sa scartaie ca apasata de o greutate extraordinara si cu o
iritanta incetineala. Cand provocatorul acestor grozave paraituri fu jos, tanarul vazu mirat un omulet subtire si
putin incovoiat.”
In continuare sunt redate trasaturile fizice ale personajului. Portretul sau este redat cu suspans, conturat de
tehnica amanuntului semnificativ.
In continuare, naratorul ne propune o intoarcere in timpul pe cand Giurgiuveanu era tanar, sugerata de o
fotografie: „Pe un carton mic, o fotografie-vizit in tonalitate cafenie spalacita infatisa un om cu capul aproape
depilat, cu ochii foarte proeminenti si cu buze groase, cu numai cateva fire negre rare in loc de mustata. Aceasta
fotografie, care se afla pe biroul tatalui sau, ii destepta in minte, nu stia de ce, ideea unui hot de copii mici. Insa
era sigur ca fotografia reprezenta pe mos Costache.” Fotografia, drept element descriptiv al ambientului devine
un mijloc de caracterizare directa a personajului, iar vechimea pozei e sugerata de sintagma „in tonalitate
cafenie spalacita”. De altfel, vechimea intregii casei descrise anterior dezvaluie lacomia acestuia in a investi
bani in reabilitarea propriei case.

10. Selectaţi din portretul lui Costache Giurgiuveanu cel puţin cinci dintre cele mai expresive sintagme.

„Batranul manca cu lacomie, varand capul in farfurie.”;

„Omul, a carui varsta desigur inaintata ramanea totusi incerta, zambind cu cei doi dinti, clipind rar si moale
[...].”;
„[...] Costache il trimitea sa manance in oras cu proprii lui bani, si acestia imprumutati din propriul lui fond.”
„Odata cu limpezimea creierului, disparuse euforia si se incuibase spaima. Nu se gandise niciodata la moarte, nu
mersese la biserica, n-avusese nicio convingere nici intr-un fel, nici intr-altul, deoarece sufletul tot ii fusese
absorbit in realitatea existentei.”
„La casatorie nu cugeta deloc, nu numai fiindca ii era frica de cheltuieli [...]. Ideea legalitatii era cu totul straina
de mentalitatea batranului si acesta era motivul pentru care nu adoptase pe Otilia, tinand-o totusi in familie cu
fidelitate.”

11. Relevaţi particularităţile de construcţie a personajului Felix.

Felix Sima este protagonistul acestui roman, fiind un personaj dinamic, rotund, si intruchipand tipologia
intelectualului ambitios.
Acesta este caracterizat in mod direct de catre narator, disciplina fiind una din trasaturile sale principale: „Un
simt de disciplina innascut ferea pe Felix de excese. Libertatea ii risipise timiditatea si-i daduse sentimentele
valorii personale.”, si de alte personaje: Otilia ii spune lui Felix: „tu esti asa de furtunos, asa de inspaimantator
de grav”, referindu-se la complexitatea sa emotionala si la capacitatea lui matura de a iubi.
Desi ramane orfan inca de mic, Felix se maturizeaza rapid in contextul burgheziei bucureste a secolului XX. El o
iubeste sincer pe Otilia („Felix lua pe Otilia in brate si o napadi cu sarutari...”), incercand in nenumarate
randuri sa stabileasca o legatura sentimentala serioasa cu aceasta de unde reiese perseverenta personajului.
Fire visatoare prin planurile de viitor pe care si le face alaturi de Otilia, Felix devine in finalul romanului o fire
pragmatica („Se casatori intr-un chip care se cheama stralucit”).
De asemenea, o alta trasatura fundamentala a personajului este bunatatea. In urma descoperirii faptului ca mos
Costache cumpara materialul de constructii din propriul sau cont, si dupa ce afla ca primeste bani tot din
propriul cont, Felix nu ii poarta ranchiuna lui Costache Giurgiuveanu, fiind induiosat de starea acestuia. („Cand
revazu pe mos Costache intins pe spate, respirand greu, uita toata dusmania.”)
Portretul fizic al personajului este constituit de-a lungul romanului prin intermediul descrierii de catre narator:
„fata ii era juvenila si prelunga, aproape feminine” dar si ca avea “suvite mari de par ce-I cadeau de sub
sapca”. Acesta ”Uniforma neagra ii era stransa bine pe talie ca un vesmant militar, iar gulerul tare si foarte
inalt si sapca umflata ii dadeau un aer barbatesc si elegant.”

12. Argumentaţi că Otilia face parte din „galeria femeilor inaccesibile”: voluntare, spontane şi imprevizibile.

Otilia intruchipeaza tipologia femeii cochete, aceasta afirmand faptul ca rostul femeii „este sa placa, in afara de
asta neputand exista fericire.”
Complexitatea si, in acelasi timp, inaccesibilitatea ei este dovedita de momentele de veselie nebuna („Otilia vru
cu orice chip sa se urce intr-un pod cu fan, spre veselia sfioasa a taranilor. [...] Otilia aparuse in fereastra
podului si facea de acolo semne de delicii.”)
Un gest spontan venit din partea fetei a fost plecarea acesteia cu Pascalopol la Paris, fapt ce i-a cauzat tanarului
Felix durere sufleteasca, si sentimentul ca a fost tradat. Probabil cel mai imprevizibil gest al Otiliei ramane insa
casatoria sa cu un om instarit din Buenos Aires, dupa divortul de Pascalopol.
In ciuda materialitatii si superficialitatii dovedite in roman, Otilia este caracterizata si de un spirit voluntar si de
dorinta de a ajuta, aceasta avand un suflet bun. Pazeste casa si-l apara pe mos Costache, stiind pericolul familiei
Tulea. Otilia isi iubeste tatal in ciuda refuzului acestuia de a-i oferi un trai mai bun: „Otilia [...] merse spre locul
lui mos Costache, pe marginea scaunului caruia se aseza, inconjurand capul chel al batranului cu cele mai
subtile mangaieri.”
Insusi Pascalopol afirma despre eroina feminina a romanului ca „A fost o fata delicioasa, dar ciudata. Pentru
mine e o enigma.”

13. Evidenţiaţi trăsăturile Otiliei evocate prin perspectiva altor personaje: Costache Giurgiuveanu, Felix,
Pascalopol, Aglae.

Costache Giurgiuveanu o alinta de multe ori pe Otilia, spunandu-i „fe-fetita mea”, iubind-o sincer ca pe propria
fiica si aparand-o de familia Tulea:”Cine nu se poa-poarta bine cu fe-fetita mea n-are ce cauta aici.”
Felix o considera pe Otilia „o fata cuminte”, „frivola doar in aparenta”, aceasta intruchipand idealul sau
feminin si ramanand prima lui dragoste adevarata.
Aglae spune despre Otilia ca este o „dezmatata”, „nebuna” si „stricata”, cea dintai facand remarci de multe ori
usturatoare la adresa fetei: „Otilio! Da-l incolo de pian, stii ca ma enerveaza [...] Ori stii sa canti, ori nu. Pianul
cere talent...”
Pentru Pascalopol, Otilia este „o fata extraordinara, [...] un temperament de artista, care simte nevoia luxului, a
schimbarii.” Tot acesta adauga ca „e ca o randunica: inchisa in colivie, moare.” Concluzia mosierului despre
eroina feminina a romanului este ca Otilia „a fost o fata delicioasa, dar ciudata. Pentru mine e o enigma.”

14. Explicaţi ce trăsături ale Otiliei evocă indirect ultimele sale acţiuni.
In deznodamant, Otilia il intreaba pe Felix: „Daca o fata ti-ar spune: am gust sa cutreier lumea cu tine [...] ti-ai
lasa, iubind-o, rosturile tale, ai renunta la cariera ta, la studiile tale?”, iar acesta raspunde „[...] tu imi vei spune
ce sa fac”. Otilia incheie conversatia spunand „Voi decide eu ce e de facut.” Pentru prima oara in roman, Otilia
da dovada de putere de decizie, nehotararea fiind una din trasaturile sale principale. Ea decide sa-i ofere
tanarului o fotografie de adio si sa doarma cu el in ultima noapte a sa petrecuta in casa parinteasca, fara a-i da
niciun indiciu cu privire la plecarea sa.
A doua zi, Felix afla ca Otilia plecase cu Pascalopol la Paris, primind o scrisoare din partea ei ce spunea ca:
„Cine a fost in stare de atata stapanire, e capabil sa invinga si o dragoste nepotrivita pentru marele lui viitor.”
Putem de aici deduce firea matura a fetei si consideratia sincera pe care i-o purta lui Felix, avand in vedere
faptul ca o casnicie cu ea l-ar fi privat de sansa de a deveni un doctor renumit.
Dupa cativa ani, Felix afla de la insusi Pascalopol ca Otilia s-a casatorit cu un om instarit din Buenos Aires.
Luxul a ramas, pana la finalul romanului, slabiciunea Otiliei, iar ea a decis sa-si indeplineasca toate
„capriciile”, ramanand o fire nehotarata si superficiala, care tinea insa la Felix.

15. Arătaţi trăsăturile fizice ale lui Pascalopol, evidenţiind rolul acestora în relevarea adâncimilor sufleteşti
ale personajului
Portretul lui Pascalopol este realizat la inceputul romanului: „Era un om cam de vreo cincizeci de ani, oarecum
voluminos, totusi evitand impresia de exces, carnos la fata si rumen ca un negustor, insa elegant prin finetea
pielii si taietura englezeasca a mustatii carunte. Parul rar, dar bine ales intr-o carare care mergea din mijlocul
fruntii pana la ceafa, lantul greu de aur cu breloc la vesta, hainele de stofa fina, parfumul discret in care intra si
o nuanta de tabac, toate acestea reparau cu desavarsire, in apropiere, neajunsurile varstei si ale corpolentei.”
Atat aspectul fizic al barbatului, cat si vestimentatia sa anticipeaza nobletea sufletului si generozitatea
mosierului.

16. Precizaţi ce rol îi rezervă autorul , în secvenţa de la pagina 76, lui Simion.

Aceasta scena il reda pe Simion in rolul de tata si de socru, ce nu doreste a-i oferi fiicei sale zestrea de care are
nevoie pentru a se casatori cu Stanica. In urma prefacatoriei lui Stanica (acesta pretindea ca era grav bolnav) si
in urma laudelor aduse lui Simion (Stanica ii spune: „<<Un socru ca dumneata, un artist, este pentru mine o
mare cinste, un indemn la lucru, deschizatorul unui tel in viata.>>”) acesta din urma isi schimba parerea despre
ginerele sau. „Distractiile” in oras ale celor doi propun, deocamdata, o incerta finalitate a demersurilor lui
Stanica, si anume: cununia dintre Stanica si Olimpia.

17. Comentaţi portretul lui Titi.

Titi este descris cu ocazia vizitei lui Felix la familia Tulea: „Titi Tulea parea si era intr-adevar mai in varsta
decat Felix cu cativa ani. O usoara mustata si barbia despicata in doua, in care cateva tuleie mai lungi schitau
barbisonul lui Simion, ii dadeau un aer matur, care facea din uniforma scolara un adevarat vesmant militar. Era
un tanar bland si cu o infatisare modesta...” Aparenta blandete a lui Titi se va dovedi ulteori drept fiind o liniste
temporara, tanarul fiind stapanit uneori de nevoi fiziologice din cauza carora reactioneaza imprevizibil.
Odata satisfacute aceste nevoi interioare, Titi isi va relua activitatea sa obisnuita de a picta si de a transcrie
pasaje din carti, intruchipand aceeasi blandete temporara.

18. Relevaţi exemplele care sugerează dificultăţile de comunicare ale lui Titi.
„Felix il intreba de ce nu picteaza dupa natura, Titi ramase nedumerit de aceasta propunere, al carei sens nu
paru sa-l inteleaga, explicand ca nu-i place sa zugraveasca decat dupa modele. Felix ii vorbi de talentul sau si de
interesul de a-i da o indrumare originala. Titi stranse din sprancene si reveni la detaliile lui.”
„Ii spuse fara inconjur ca a ramas repetent de cateva ori si corigent, punand totul pe socoteala absurditatilor
profesorilor si a programului. [...] Felix il intreba asupra cartilor citite [...]. Titi ramase cam indispus de aceste
intrebari, marturisind ca nu are timp de citit si ca lectura ii da dureri de cap...”
„ <<Titi – insista Aglae – termina odata. Nu va intelegeti, si pace. Ea e usuratica, tu esti incapatanat, nu-i nimic
de facut. Divortati.>><<Eu nu divortez!>> se-ncapatana Titi.”.............................

19. Selectaţi secvenţele în care autorul face referiri ironice la acest personaj.
„Acum el voia sa se judece, sustinand intre altele ca nu se simte bine, ca Ana i-a dat o boala. Lucrul era de
domeniul fanteziei si dovedea numai, prin surmenarea spiritului, o recrudescenta a ipohondriei lui lantente,
congenitale.”
„Dar trebui sa recunoasca chiar ea ca Titi era imposibil si o contrazicea pe Ana in cele mai legitime dorinte, cu
o obstinatie de asin.”
„<<Sa nu ma insultati, magarilor, ca va spun la mama!>> Toti il privira in liniste ca pe un pacient in criza...”
„Titi aproba supus din cap [...] insa cand Felix se arata gata sa inceapa prepararea, il ruga sa amane pentru
dupa-amiaza sedinta, acum nesimtindu-se bine dispus.”

PROCEDEELE NARAŢIUNII
1. Romanul adoptă metoda de lucru a lui Balzac: viaţa socială e studiată în spiritul ştiinţelor naturale cu
sentimentul unităţii ansamblului şi cu intenţia clasificării indivizilor pe specii. Argumentează!

Romanul propune cunoastere in detaliu a monografiei sociale, in cadrul careia membrii familiei Giurgiuveanu,
Tulea, precum si celelaltepersonaje (Georgeta, Iorgu, Weissmann, etc.) sunt clasificate in functie de avere si
statut social.
Astfel, familia Giurgiuveanu este cunoscuta drept fiind una instarita, insa lacomia lui mos Costache ii priveaza
pe membrii familiei (Otilia, Felix) de luxul de care ar putea avea parte.
Pe de alta parte, familia Tulea aspira la mostenirea lui Costache, incercand sa-l inlature pe acesta din a o adopta
pe Otilia (intrucat, daca Otilia ar deveni oficial fiica sa, i-ar mosteni avutul). Dupa moartea lui Simion Tulea,
Aglae incepe sa-si cumpere haine scumpe, sa schimbe mobilierul; cu alte cuvinte, isi „revitalizeaza” aspectul
exterior.
Georgeta este o „fata faina”, ce-si castiga existenta de pe urma amantului sau („Am un individ batran care ma
intretine, un general, om de treaba in fond. Nu e singurul meu pacat!”).
Weissmann, colegul lui Felix de la facultate, traia „ca un desperat. Am pe capul meu trei surori mai mici si o
matusa batrana, pe care trebuie sa le intretin eu, si stam cu totii intr-o odaie mizerabila. [...] Fac ce pot. Asist pe
un dentist, fac injectii ieftine pe la lucratori, sunt redactor...”) Firea voluntara a acestuia, in ciuda neajunsurilor,
il plaseaza pe Weissmann in categoria oamenilor de succes, apti pentru a se descurca in societatea burgheza a
secolului XX.
Observam cum, desi toate personajele romanului poseda o conditie financiara si sociala diferita, cu toti
interactioneaza in contextul luptei pentru avere.

2. Tehnica prezentării personajelor prin descrierea mediului în care trăieşte(vezi spaţiul).

Weissmann isi justifica maturizarea precoce in mediul in care traieste: „Traiesc ca un caine [...] Am pe capul
meu trei surori mici si o matusa batrana, pe care trebuie sa le intretin eu...”. Pentru a-si castiga existenta, acesta
„da lectii particulare”, e „redactor la o gazeta socialista”, face „injectii ieftine pe la lucratori”, etc. Cand Felix
il intreaba pe acesta daca este socialist, Weissmann raspunde: „Ce e aia socialism? Toate spiritele mari fara
prejudecati, din lume, cugeta ca mine.” Conditiile de saracie extrema l-au transformat pe student intr-o fire
excentrica, voluntara, dornica sa-si depaseasca conditia sociala prin munca si idei indraznete.
Un alt exemplu elocvent este mos Costache, care, desi dispune de o avere considerabila, alege sa duca o viata
modesta; casa sa, desi abunda in modele caracteristice unei arhitecturi complexe („[...] un Hermes din ipsos,
destul de gratios, o copie dupa un model clasic, vopsit detestabil cu vopsea cafenie...”) nu este deloc ingrijita si
intretinuta. Mediul in care traieste Giurgiuveanu ii dezvaluie, asadar, firea delasatoare si lacoma.

3. Familiarizarea cu mediul se obţine prin procedeul restrângerii treptate a cadrului(tehnica detaliului).

Felix descrie casa lui Giurgiuveanu pe masura ce se apropie de aceasta. Astfel, de la departare, observa ca
„partea de sus privea spre strada cu patru ferestre de o inaltime absurda, formand in varful lor cate o rozeta
gotica...”. Tanarul „investigheaza” fatetele casei, descriind-o cu de-amanuntul: „Usa, de forma unei enorme
ferestre gotice de lemn umflat si descleiat de caldura sau ploaie si bubos de vopsea cafenie, se intindea de la cele
doua trepte de piatra, tocite in modul convexitatii...”.

Dupa ce Felix intra pe „infernala” usa, acesta reconstituie interiorul casei lui Giurgiuveanu: „Lampa era stinsa,
in schimb o alta lampla plina de ciucuri de cristal, atarnata de inaltul tavan, lumina tulbure incaperea.” Cititorul
isi poate face o imagine groteasca despre casa in care tanarul avea sa locuiasca, tragand concluzia unei averi
neinvestite corect in arhitectura acestei locuinte.
In continuare, tot prin tehnica amanuntului semnificativ, sunt descrise elemente ale incaperii: „Pe un carton mic,
o fotografie-vizit in tonalitate cafenie spalacita infatisa un om cu capul [...]. Aceasta fotografie, care se afla pe
biroul tatalui sau, ii destepta in minte...” Familiarizarea cu mediul se realizeaza, asadar, prin restrangerea
treptata a cadrului si prin interferenta descrierilor obiectelor cu descrierea oamenilor: „[...]Insa era sigur ca
fotografia reprezenta pe unchiul Costache. Omuletul de pe scara scartaitoare, mult mai batran, era aidoma
moralmente cu unchiul din fotografie.”

4. Metodă balzaciană – recurgerea la un element arhitectonic pentru a recompune o casă, o ambianţă, o

biografie, o dramă, un destin, întocmai cum Cuvier pornea de la os şi reconstituia o întreagă specie
dispărută.
Naratorul justifica lipsa legaturilor lui Felix cu femei prin recompunerea unei scene din copilarie: „Mama-sa
murise de mult, de cand el era in scoala primara, si nu avea atunci destula complicatie sufleteasca spre a o
cunoaste mai de aproape.[...] Doctorul manca la masa impreuna cu copilul, sumbru, fara sa scoata o vorba,
mangaind numai la plecare baiatul pe par si intrebandu-l daca are nevoie de ceva. [...] Abia cu cativa ani mai
tarziu, vazand pe alti colegi trecand pe drum cu mamele lor, Felix incepu sa mediteze asupra simtirii care nu se
nascuse, fiind intrerupta la o varsta nepasatoare.” In continuare, naratorul evoca faptul ca „la internat colegii
nu vorbeau despre femei decat cu rasete indecente si mister...”.
Planul imaginar este curmat de zarurile zornaitoare aruncate in cadrul jocului de carti.
Astfel, recompunerea biografiei personajului principal izvoraste din aparitia Otiliei ,care „ii dadu un sentiment
inedit, de mult presimtit.”

LIMBAJUL

Prozei narative
1. Argumentează faptul că, deşi adoptă un ton obiectiv, naratorul se ascunde în spatele măştilor sale, care
sunt personajele.

Desi este obiectiv, naratorul comunica cu instantele narative prin intermediul personajelor, fapt dovedit de
limbajul uniformizat.
Felix reprezinta personajul prin care autorul alege sa-si exprime viziunea asupra societatii secolului XX si
asupra valorilor morale: „Dar sufletul meu nu poate depasi datele experientei imediate. E totuna cum mi-ai
spune ca e zadarnic sa iubesc o fata, fiindca peste cativa ani va fi batrana si va muri. Eu iubesc, pe cea de acum,
singura care existapentru mine, irational.” Autorul isi exprima, asadar, credinta sa despre loialitate si prezent.
De altfel, prin descrierea si vorbele lui Titi, autorul ironizeaza incapatanarea, prin vorbele lui mos Costache,
acesta propune o viziune moralizatoare asupra iubirii fata de bani, iar prin cuvintele Aglaei, autorul isi exprima
perspectiva critica cu privire la rautate.

Limbajul personajelor

1. În limbajul personajelor se utilizează aceleaşi mijloace lingvistice, indiferent de situaţia socială sau de
cultura lor. Cu toate acestea, Aglae pronunţă învechit cuvintele, marcă a inculturii şi snobismului.
Găseşte astfel de exemple.

„Daca vrei sa vinzi, vinde, ca eu nu te-mpiedic, dar barim sa gasim niste familii...”
„

ÎN LOC DE FINAL
Exprimă-ţi părerea în legătură cu acest roman!
 In opinia mea, “Enigma Otiliei” reprezinta unul dintre cele mai complexe opere balzaciene din spatiul
romanesc, avand in vedere atat actiunea concentrata in jurul temei banului, cat si constructia elaborata a
personajelor.
Astfel, primul plan narativ urmareste lupta familiei Tulea pentru a obtine averea lui Giurgiuveanu, scop
ce-i dezumanizeaza moral pe membrii ambelor familii. Acest lucru este foarte bine surprins de catre Stanica, care
are un moment de luciditate: “Ce canalii sunt oamenii! Gandi el. Aglae, sora-mea, e o vrajitoare, n-are inima
nici de un gram. Ii moare barbatul, si se tocmeste cu doctoral. Si e plina de bani. Iar Olimpia asta sta ca o
dobitoaca, nu cere nimic, nu descopera nimic, o sa moara toti […]. Fireste, moare ta-su, si Titi se leagana. Ce
idiot!” Insusi mos Costache, las, se lasa prada lacomiei, refuzand sa urmeze un tratament din cauza “lipsei”
banilor.
Al doilea plan narativ urmareste destinul lui Felix Sima, venit de la Iasi pentru a studia la Bucuresti
medicina. Evolutia personajului ofera romanului natura de bildungsroman, iar situatiile prin care trece sunt fie
comice, fie dramatice.
Societatea burgheza a secolului XX este redata in diversitate, intrucat toate personajele romanului
dispun de statute sociale diferite. Weissmann traieste “ca un desperat”, Georgeta este o “fata faina”, Felix este
student ce-si primeste banii din propriul cont, Pascalopol traieste in lux, familia Giurgiuveanu, desi detine o
avere considerabila, refuza in a-si renova si reconstitui mobilierul, iar familia Tulea aspira la averea lui
Costache Giurgiuveanu.
Desi constituie un roman de natura balzaciana, traditional, “Enigma Otiliei” prinde nuante moderniste
prin tehnica moderna a pluriperspectivismului (prin intermediul careia personajele sunt descrise nu doar prin
comportamentism – gesture, fapte, comportament, ci si sunt, in acelasi timp, proiectate in constiinta altor
personaje) si prin elemente naturaliste (date de interesul pentru procesele psihice deviante).
Inchei prin a afirma ca “Enigma Otiliei” surprinde atat destinul tumultuos al tanarului Felix, ce traieste
o drama erotica alaturi de enigmatica Otilia, cat si dezumanizarea treptata a unei intregi familii, marcate de
placerea banului si de deviante ereditare.