Limitele cunoașterii umane sunt cu fiecare zi depășite.

Pentru că truda cercetătorilor spre

o înțelegere mai clară și unitară a Cosmosului pare a nu obosi nicicum. În persoana
profesorului Andrei Dorobanțu, cercetătorul de la Institutul de Fizică Atomică este dublat
de un om cu convingeri și credință greu de clintit. Dialogul cu domnia sa despre
expansiunea Universului și despre noul început pentru om și întreaga făptură inaugurat
de Învierea lui Hristos descoperă câteva din marile taine ale lumii în care trăim.

Domnule profesor, întorcându-ne cu mintea înapoi în timp la nașterea Universului, la

momentul acela 0, al începutului, ajungem la ceea ce fizicienii numesc zidul lui Planck
10-43 secunde. Dincolo de acest timp nu mai putem merge. Puteți încerca o paralelă
între efervescența începutului creației și explozia de viață pe care o aduce Învierea
Mântuitorului Hristos?

Înainte de a încerca să răspund aș vrea să spun un lucru. Nu am putut niciodată să

accept a căuta în știință în general, în fizică în special, „dovezi” (directe sau indirecte) ale
existenței lui Dumnezeu. Uneori am trecut peste întrebare, alteori am refuzat direct,
dezamăgind pe cel care, avântat, îmi cerea acest lucru. De ce? Pentru că Dumnezeu, în
manifestarea Sa, Se află într-o altă lume, la care noi nu avem acces. Și nu-L putem - și
nici nu trebuie! - (să încercăm măcar) să-L coborâm la nivelul minții și puterilor noastre
limitate. Ce să fac? Să-L invoc pentru a găsi explicații (trecătoare de altfel) la lucruri pe
care nu reușesc (încă) să le înțeleg? Dumnezeu la care aș putea ajunge sau despre
care aș putea vorbi astfel nu este cel Adevărat, al credinței mele (dacă o am - căci dacă
nu o am pot vorbi în orice fel și despre orice, totul neavând oricum nici o valoare).
Dumnezeul „dovezilor științifice” este doar un... „Dumnezeu al golurilor”, God of the
gaps, după cum l-a numit un teolog din secolul al XIX-lea, Henry Drummond. Sunt vorbe
extraordinare spuse de el în cartea sa „The Ascent of Man” (Ascensiunea Omului -
1894): „Există minți respectuoase care fără încetare caută în toate domeniile naturii și în
cărțile ştiinței pentru a găsi goluri - goluri pe care le vor umple cu Dumnezeu. Ca și cum
Dumnezeu ar fi trăit în goluri. Ce imagine a naturii sau a adevărului este cea pe care ne-
o pot da ei, al căror interes în ştiință este nu ceea ce aceasta poate explica, ci ceea ce
nu poate, a căror căutare este ignoranța, și nu cunoașterea...?” De aceea voi încerca în
continuare doar să găsesc asemănări, paralele uneori, între mari momente al Creației și
momente la fel de mari, dar din creația fizicii, care înseamnă modul în care ea reușește
să aducă înțelesuri din ce în ce mai exacte, care să ne apropie, greu și oricât de puțin,
de marile înțelegeri pe care le dorim și, unii dintre noi cel puțin, le așteptăm. Și dacă un
cititor va spune că toate acestea nu sunt decât niște simple coincidențe, nu-i nimic. Sau
tot este un câștig. Pentru că, așa cum spune Einstein, „coincidența este felul în care
Dumnezeu a ales să rămână anonim”...