Sunteți pe pagina 1din 126

NOIEMBRIE 2019

Arhiepiscopul Eftimie Luca


a fost pomenit la Catedrala din Roman
1 Noiembrie 2019
IPS Eftimie a fost pomenit `n cadrul Sfintei Liturghii
la Catedrala Arhiepiscopal\ din Roman la trecerea a cinci
ani de la mutarea sa la Domnul.
Sâmb\t\, 2 noiembrie 2019, `n ziua de pomenire a ce-
lor adormi]i, cunoscut\ `n tradi]ia româneasc\ [i ca „Mo[ii
de toamn\“, dup\ oficierea Sfintei Liturghii de c\tre pre-
o]ii slujitori de la Catedrala Arhiepiscopal\ „Sf. Cuv. Pa-
rascheva“ din Roman, ~naltpreasfin]itul P\rinte Ioachim,
Arhiepiscopul Romanului [i Bac\ului, a s\vâr[it slujba
Parastasului, la trecerea a cinci ani de la na[terea `n
ceruri, pentru vrednicul de pomenire Ierarhul Eftimie
Luca, cel care a p\storit pe scaunul vl\dicesc din aceast\
parte a Moldovei `ntre anii 1978-2014.
Dup\ acest moment, cei prezen]i au mers `n procesiune
spre mormântul situat `n curtea Centrului eparhial, unde a
fost oficiat un trisaghion `ntru pomenirea celui de-al 76-lea
ierarh pe scaunul de la Roman.
~n atmosfera de rug\ciune [i comuniune, ~naltprea-
sfin]itul P\rinte Ioachim a evocat aspecte din via]a [i ac-
tivitatea vl\dic\i Eftimie „cel bun“, reliefând rolul pe care
acesta l-a avut `n istoria multisecular\ a acestei eparhii.
Ne reg\sim `ntr-un moment prielnic pentru libertatea
Bisericii, pentru libertatea de a propov\dui Cuvântul lui
Dumnezeu. P\rintele Eftimie Arhiepiscopul nu a avut parte `nainta[ilor lui [i a celor care au binevoit s\ `nfrumuse-
de un timp ca acesta, mai liber sau plin de libert\]i, atunci ]eze loca[ul lui Dumnezeu. Sper\m s\ ne reg\sim aici, din
an `n an, `n incinta aceasta istoric\ pentru a face pome-
fiind un timp `n care exista o presiune asupra Bisericii.
nire celor care au fost pe scaunul vl\dicesc de la Roman
~n cuvântul rostit cu acest prilej, Arhiepiscopul Ioachim [i care `[i dorm somnul de veci, parc\ veghindu-ne din
a exprimat personalitatea ierarhului care a marcat timpul profunzimea mormântului, inspirându-ne pentru a lua de-
s\u prin activitatea derulat\ `n anii de slujire, `ndemnând ciziile potrivite pentru Sfânta Biseric\, pentru Arhiepis-
tot odat\ la pomenirea P\rintelui Eftimie, Arhiepiscopul. copia aceasta [i pentru noi to]i. Dumnezeu s\ `l ierte, iar
El a r\mas [i va r\mâne `n con[tiin]a noastr\ ca un pe noi s\ ne miluiasc\ ca un bun [i iubitor de oameni!
ap\r\tor al bunurilor biserice[ti, al tradi]iilor sfinte care La final, p\rin]ii slujitori de la Catedrala Arhiepis-
`mpodobesc sfânta noastr\ ortodoxie [i a marcat timpul copal\ au `mp\r]it credincio[ilor prezen]i pachete cu ali-
s\u ca nimeni altul f\când [i l\sând nou\, urma[ilor s\i mente `ntru pomenirea fostului arhip\stor de la Roman.
un a[ez\mânt episcopal frumos a[ezat pe vestigiile (Pr. Daniel-Ionel Marari)

IPS P\rinte Ioachim a oficiat Sfânta Liturghie


`n Parohia „Sfin]ii Voievozi“ din Bac\u
3 Noiembrie 2019
~n contextul serb\rii hramului, duminic\, 3 noiembrie Bac\u, sub protia IPS P\rinte Ioachim, Arhiepiscopul Ro-
2019, la Parohia „Sfin]ii Voievozi“-CFR din municipiul manului [i Bac\ului al\turi de un sobor de preo]i b\c\uani
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


251
NOIEMBRIE 2019
a fost oficiat\ Sfânta [i Dumnezeiasca Liturghie, urmat\
de rânduiala Parastasului pentru ctitorii bisericii muta]i la
Domnul.
Astfel, `n Duminica a XXII-a dup\ Rusalii a fost ofi-
ciat\ Sfânta Liturghie de IPS P\rinte Arhiepiscop Ioachim
`mpreun\ cu un sobor de preo]i b\c\uani. La eveniment
au fost prezen]i enoria[i [i oficialit\]i locale.
~n cuvântul de `nv\]\tur\, Ierarhul a amintit cre[tinilor
despre pilda Evangheliei citite, explicând Parabola
Bogatului nemilostiv [i a s\racului Laz\r.
Parabola aceasta subliniaz\ contrastul frapant care
exist\ `ntre un anume om bogat, somptuos `mbr\cat, bine
hr\nit [i un cer[etor a[ezat la poarta sa, acoperit de
bube, ale c\rui r\ni le ling câinii [i care tânje[te chiar [i
dup\ firmiturile care cad de la masa bogatului. A[adar,
sunt a[ezate `n antitez\ dou\ persoane [i dou\ clase so-
ciale reprezentative pentru perioada `n care Hristos
Domnul `[i desf\[ura activitatea Sa mesianic\.
~n cuvântul s\u, ~naltpreasfin]itul P\rinte Ioachim a
vorbit [i despre asumarea vie]ii spirituale de c\tre fiecare
cre[tin care `[i pune serios problema mântuirii:
Parabola de ast\zi trebuie s\ fie un argument al asu-
m\rii vie]ii spirituale nu pentru spectaculosul minunii, ci
ca rezultat al `ntâlnirii personale cu Dumnezeu, ca mod de ~mp\r\]ia cea g\tit\ celor care au hr\nit pe cei fl\mânzi,
a fi, n\scut din naturale]ea celui ce caut\ pe Dumnezeu nu au c\utat pe cei bolnavi, au vizitat pe cei `nchi[i.
`n semnifica]ia filosofic\ a slovei, ci `n adâncul de suflet ~n `ncheiere, la finalul slujbei Parastasului pentru cti-
care a[teapt\ smerit rev\rsarea harului. Dincolo de bucu- torii bisericii, p\rintele paroh Silviu-Daniel Matei a mul-
ria clipei consumate hedonist `n moduri pe care ]umit, al\turi de preotul `mpreun\ slujitor Constantin Cio-
imagina]ia le poate na[te pentru omul c\ruia statutul so- banu, `n numele enoria[ilor, P\rintelui Arhiepiscop Ioa-
cial sau bun\starea material\ `i pot fi garante, asumarea chim, oferindu-i un buchet de flori ca semn al dragostei [i
vie]ii spirituale, `n lipsuri [i neajunsuri, poate fi singura recuno[tin]ei.
cale de `mplinire a ceea ce am fost chema]i s\ fim, R\spunsurile la stran\ au fost oferite de Corala Mi-
parteneri de dialog `n iubirea infinit\ a lui Dumnezeu, `n tropolitan\ Sanctus de la Ia[i. (Pr. Daniel-Ionel Marari)

Lansarea unui nou proiect social filantropic


`n Protoieria Sascut
3 Noiembrie 2019
Duminic\, 3 noiembrie 2019, `n Parohia Valea Seac\ 1, purtarea de grij\ a p\rintelui protoiereu Abageru Vasile,
cu hramul Sfin]ii Arhangheli, din Protoieria Sascut, a fost acest proiect social filantropic dedicat persoanelor vârst-
implementat un nou proiect social-filantropic [i s-a inau- nice se va desf\[ura `n 10 parohii.
gurat „Centrul de socializare [i petrecere a timpului liber
pentru persoane vârstnice“. La invita]ia p\rintelui paroh Burduja Neculai, la
~n cadrul Sectorului social filantropic [i misionar, pe aceast\ activitate, delega]i din partea Ierarhului au fost
parcursul lunilor noiembrie [i decembrie, `n Protopopia- p\rintele Ciuche Ciprian Eugen, consilier al Sectorului
tul Sascut, cu binecuvântarea ~naltpreasfin]itului P\rinte social- filantropic [i misionar [i Pi[cu Carla-Livia asistent
Ioachim, Arhiepiscopul Romanului [i Bac\ului [i prin social, iar din partea Protoieriei Sascut a fost p\rintele
)

Pg. 252 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


NOIEMBRIE 2019
Gabriel Albu, asistent social, precum [i al]i invita]i din
partea autorit\]ilor locale.
~n cuvântul s\u p\rintele consilier a reliefat importan]a
`nfiin]\rii acestor centre de socializare `n parohii, iar
misiunea acestora este de a preveni marginalizarea per-
soanelor vârstnice care la un moment dat se pot afla `n-
tr-o situa]ie de dificultate, singur\tate, abandon, lips\ de
sprijin, prin asigurarea pe timpul zilei a unor activit\]i de
socializare, recreere [i petrecere a timpului liber, con-
siliere social\, suport emo]ional, precum [i alte activit\]i.
Tot `n aceast\ zi, `n Parohia Valea Seac\ 1 s-a derulat
[i proiectul eparhial „~n temni]\ am fost [i a]i venit la
Mine“ realizat de Protoieria Sascut `n parteneriat cu
Penitenciarul Bac\u.
Astfel, aproximativ 25 de persoane private de libertate,
`nso]ite de p\rintele capelan Ma[ala Daniel [i al]i tivit\]i filantropice, `ndemnându-i s\ participe `n acela[i
reprezentan]i ai Penitenciarului Bac\u, au participat la spirit [i `n continuarea lor.
Sfânta Liturghie, bucurându-se de câteva ore de libertate, ~ntâlnirea s-a `ncheiat cu o agap\, unde preo]ii [i in-
al\turi de comunitatea parohial\. vita]ii au socializat, purtând discu]ii pe tema persoanelor
La sfâr[itul acestei zile, p\rintele paroh a adresat private de libertate, c\rora le-au fost adresate cuvinte de
mul]umiri credincio[ilor pentru sus]inerea acestor ac- `ndemn, r\bdare [i sprijin moral. (Pr. Gabriel Albu)

Stagii de practic\ pentru studen]ii teologi


asisten]i sociali de la Ia[i, la Asocia]ia
„Sf. Voievod {tefan cel Mare - Hârja“
3 Noiembrie 2019
~n perioada 1-3 noiembrie 2019, un grup de studen]i
din anul terminal de la Sec]ia de Asisten]\ social\ a Facul-
t\]ii de Teologie Ortodox\ „Dumitru St\niloae“ din Ia[i,
au efectuat prima parte a stagiului de practic\ la Com-
plexul de servicii sociale din cadrul Asocia]iei „Sfântul
Voievod {tefan cel Mare - Hârja“.
Pe parcursul celor trei zile, studen]ii au avut ocazia s\
p\trund\ `n tainele profesiei de asistent social, interac-
]ionând cu beneficiarii centrelor, analizând dosare, partici-
pând ca observatori la o [edin]\ a echipei multidisciplinare,
familiarizându-se cu legisla]ia [i vizitând centrele sociale. Dup\-amiaz\, studen]ii au vizitat Centrul Reziden]ial
~n prima zi, viitorii profesioni[ti au efectuat stagiul de pentru copii „George Enescu“ din cadrul Asocia]iei
practic\ la Centrul Reziden]ial pentru persoane vârstnice, „Copiii `n sânul familiei“ din Hârja, unde au interac]ionat
unde au studiat dosarele beneficiarilor sub `ndrumarea cu beneficiarii centrului [i cu angaja]ii, au studiat dosarul
asistentului social, au asistat la o [edin]\ a echipei pluridis- de licen]iere al centrului [i un dosar al unui beneficiar,
ciplinare alc\tuit\ din manager serviciu, asistent social, psi- famiarizându-se cu legisla]ia [i cu standardele minime
holog, kinetoterapeut, asistent medical-[ef, preot (consilier obligatorii. Seara s-a `ncheiat cu participarea la Vecernie.
spiritual), au interac]ionat cu beneficiarii centrului, A doua zi a debutat cu participarea la Sfânta Liturghie
beneficiind la rându-le de pove[tile de via]\ ale bunicu]ilor. oficiat\ de p\rin]ii slujitori organizat\ cu prilejul Mo[ilor
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 253
NOIEMBRIE 2019
de Toamn\. Ziua a continuat cu antrenarea unui grup de Totodat\ au fost oferite distinc]ii de vrednicie unui vred-
voluntari ai Centrului de tineret [i voluntariat „Sf. nic fiul al satului, Generalul Leru Octavian, `n vârst\ de
Dimitrie Izvorâtorul de Mir“ ce apr]ine asocia]iei de la 98 de ani, Vicepre[edintele Asocia]iei Na]ionale a
Hârja, `n parteneriat cu Colegiului na]ional „Dimitrie Veteranilor de R\zboi.
Cantemir din One[ti, `nso]i]i de doamna dirigint\, la un Fiind duminic\ [i weekendul `ncheindu-se, cele trei
atelier recreativ de pictur\ pe sticla. zile de poveste s-au scurs foarte repede, iar studen]ii s-au
Dup\-amiaz\, practican]ii au participat la repeti]ia `ndreptat spre Ia[i, unde vor `ncepe cursurile de luni, nu
pentru colinde coordonat\ de p\rintele Petru Pav\l, apoi `nainte de a face o [edin]\ de feedback a acestor zile.
au organizat câteva jocule]e [i dansuri cu beneficiarii cen- Mul]mim preacucernicului p\rinte Ilarion Mâ]\, cadru
trului de zi pentru copii „Sf. Dionisie Exiguul“, seara didactic [i coordonator de practic\ de specialitate a
`ncheindu-se cu participarea la Vecernie. Sec]iei Teologie Ortodox\ Asisten]\ Social\ din cadrul
Ziua de duminic\ a fost dedicat\ misiunii, studen]ii Facult\]ii de Teologie Ortodox\ „Dumitru St\niloae“ Ia[i,
practican]i oferind r\spunsurile la Sf Liturghie Misionar\ cât [i `ntregii sale echipe de angaja]i, profesioni[ti [i
oficiat\ `n satul Poiana S\rat\, fiind coordona]i de {tefan parteneri, pentru deschiderea, expertiza [i [ederea
Alexandru, kinetoterapeut `n cadrul asocia]iei de la Hârja. c\lduroas\ pe care ni le-au oferit! (Lucian Ciohodaru,
A fost organizat\ o procesiune cu ocazia hramului „Sf. student coordonator Anul III Teologie Ortodox\
Arh. Mihail [i Gavriil“, pomenirea celor vii [i a ctitorilor. Asisten]\ Social\ - Ia[i)

Satul românesc, s\rb\torit


`n Parohia B\rcu-Go[mani
4 Noiembrie 2019
Cu binecuvântarea ~naltpreasfin]itului P\rinte Ioa- ciunea anual\ de mul]umire fa]\ de Dumnezeu pentru toa-
chim, `n Duminica a 22-a dup\ Rusalii, la Parohia B\rcu- te binefacerile Sale.
Go[mani din Protopopiatul Buhu[i, a avut loc a 22-a A urmat un program cultural-artistic `ncununat de cântec
edi]ie a Zilei Recoltei [i a Recuno[tin]ei. Din partea [i dans popular românesc. ~n `ncheiere, p\rintele paroh Mi-
Arhiepiscopiei Romanului [i Bac\ului a participat, ca hai Macovei a oferit diplome de recuno[tin]\ pentru `ntreaga
delegat al Ierarhului, p\rintele Daniel-Ionel Marari, in- activitate misionar-catehetic\, didactic\ sau gospod\reasc\
spector pentru catehizare [i tineret din cadrul sectorului celor care de-a lungul timpului [i-au depus osteneala pe al-
Cultural al eparhiei. tarul Bisericii [i al [colii pentru promovarea satelor B\rcu [i
Ziua s-a desf\[urat dup\ un program bine stabilit menit Go[mani din comuna Români, jude]ul Neam].
s\ omagieze satul românesc [i pe cei care au contribuit `n ~n cuvântul de `nv\]\tur\, p\rintele Daniel-Ionel Marari a
mod deosebit la p\strarea tradi]iilor [i obiceiurilor locale: transmis binecuvântarea ~naltpreasfin]itului P\rinte Ioachim
preo]i, directori de [coli, `nv\]\tori, profesori [i primari [i a vorbit despre Pilda bogatului nemilostiv [i a s\racului
gospodari. Laz\r din Evanghelia duminicii. ~n acela[i timp, [i-a mani-
Dup\ s\vâr[irea Sfintei Liturghii, preo]ii din comuna festat bucuria de a fi prezent la acest eveniment, eviden]iind
Români `mpreun\ cu to]i cei prezen]i s-au unit `n rug\- frumuse]ea satului care respir\ o dat\ cu p\mântul.
)

Pg. 254 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


NOIEMBRIE 2019
P\rintele paroh Mihai Macovei a mul]umit ~naltprea- a vorbit despre unitatea [i frumuse]ea comunit\]ilor s\te[ti,
sfin]itului P\rinte Ioachim pentru binecuvântare [i, toto- despre colaborarea rodnic\ dintre Biseric\-[coal\-familie-
dat\, p\rintelui inspector pentru participare. De asemenea, administra]ia local\. Ziua s-a `ncheiat cu o agap\ fr\]easc\.

One[teni pelerini `n }ara Sfânt\


4 Noiembrie 2019

Cu binecuvântarea ~naltpreasfin]itului P\rinte Ioa-


chim, Arhiepiscopul Romanului [i Bac\ului un grup de 52
de pelerini, `mpreun\ cu p\rintele protopop Ioan Bârg\-
oanu, a mers `ntr-un pelerinaj `n }ara Sfânt\ [i, cu acest
prilej, au participat la Dumnezeiasca Liturghie la A[e-
z\mântul Românesc din Ierusalim.
Pelerinii au participat la Dumnezeiasca Liturghie
s\vâr[it\ sub protia ~nalt Preacuviosului P\rinte Teofil,
Superiorul A[ez\mintelor Române[ti la Locurile Sfinte,
care a primit pelerinii veni]i din toat\ ]ara `n Ierusalim.
Cu aceast\ ocazie din partea ~naltpreasfin]itului P\rinte
Arhiepiscop Ioachim a fost d\ruit\ o Sfânt\ Icoan\ a Mai-
cii Domnului A[ez\mântului [i P\rintelui Teofil, precum
[i un volum din lucrarea Hrisoave, din partea Ierarhului
de la Roman. P\rintele Protoiereu Ioan Bârg\oanu a
adresat un cuvânt de mul]umire P\rintelui Arhimandrit cr\rilor duhovnice[ti de la A[ez\mintele Române[ti din
Teofil An\st\soaie pentru frumoasa primire subliniind Ierusalim [i Ierihon. Bucuria zilei a fost `ntregit\ de cân-
rolul important al implic\rii Patriarhiei Române prin t\rile pascale cântate de mul]imea de români veni]i la A-
Preafericitul P\rinte Daniel `n buna desf\[urare a lu- [ez\mântul Românesc din Ierusalim.

Proiect social-filantropic implementat


`n parohiile din Protoieria Sascut
4 Noiembrie 2019
Cu binecuvântarea ~naltpreasfin]itului P\rinte Ioa-
chim, `n a patra zi a lui Brumar, `n Parohia Con]e[ti, Pro-
topopiatul Sascut, a fost inaugurat pentru seniorii paro-
hiei, „Centrul de socializare [i petrecere a timpului liber
pentru persoane vârstnice“.
Delegatul ~naltpreasfin]itului P\rinte Iaochim a fost
p\rintele Ciuche Ciprian Eugen, consilier al Sectorului
social-filantropic [i misionar, `nso]it de Pi[cu Carla, asis-
tent social, al\turi de p\rintele protoiereu Vasile Abageru,
p\rintele secretar Alexandru Grigora[ [i p\rintele Gabriel
Ciprian Albu, asistent social.
~mpreun\ cu p\rintele paroh Miron Ionu] Constantin,
soborul de preo]i a s\vâr[it slujba Sfe[taniei, binecuvân- Prin cuvintele de `nv\]\tur\ rostite de p\rintele con-
tând lucr\rile [i activit\]ile care se vor desf\[ura `n cadrul silier [i de p\rintele protopop, a fost eviden]iat\ necesi-
acestui proiect. tatea implic\rii Bisericii prin reprezentan]ii s\i `n ac-
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 255
NOIEMBRIE 2019
tivit\]i care s\ vin\ `n `ntâmpinarea nevoilor sociale, parohiei pe parcursul celor [ase ani de activitate pastoral-
morale [i totodat\ culturale ale persoanelor vârstnice. misionar\. Discu]iile libere ale seniorilor au animat asis-
Elevii de la {coala Gimnazial\ Sascut, structur\ Sas- ten]a, f\când o anamnez\ a tr\irilor „vârstei celei
cut-Sat, reprezentat\ prin doamna director adjunct fericite“, povestind cu nostalgie [i umor momente din ex-
Carmen Stanciu, coordona]i de doamnele `nv\]\toare perien]a lor personal\ [i din cultura satului românesc.
Maria Dumitru [i Ani[oara Stan, `mbr\ca]i `n frumosul ~ntâlnirea seniorilor s-a bucurat [i de prezen]a doamnei-
port popular moldovenesc au sus]inut `n biserica parohiei senioare, artist plastic Georgeta Manea, care [i-a exprimat
un emo]ionant moment cultural-artistic, constând `n `n culori vii [i cuvinte necesitatea p\str\rii filonului viu al
poezii [i pricesne biserice[ti. sentimentului na]ional autentic românesc. La final au fost
~n continuarea programului, domnul consilier parohial binecuvântate [i gustate preparatele tradi]ionale preg\tite
Mihai Sandolache a prezentat un referat cu tema „Tradi]ii dup\ re]ete vechi de senioarele satului Con]e[ti.
r\z\[e[ti din ]inutul Sascutului“ (satul cu o sut\ de fântâni). Tot `n aceast\ zi, a avut loc `n Parohia Sascut-Târg, sub
Persoanele participante la aceast\ activitate denumit\ coordonarea p\rintelui paroh Graur S\vi]\, identificarea
„{ez\toarea - suflet din sufletul neamului meu“, au `mp\r- persoanelor care vor participa la implementarea proiectu-
t\[it copiilor amintiri despre obiceiuri str\vechi din tradi- lui social-filantropic din parohie, `n urm\toarea perioad\.
]ia culinar\ ]\r\neasc\. Doamna Simona Pavel, membr\ a Ziua s-a `ncheiat cu o activitate desf\[urat\ de Liceul
comitetului parohial a prezentat un material având ca „J. M. Elias“ din Sascut `n parteneriat cu Parohia Sascut
obiect monografia satului Con]e[ti cu origini r\ze[i, lu- Târg, unde tinerele vl\stare au prezentat programele de
crare ce a avut la baz\ izvoare orale. voluntariat ce se vor derula `n perioada din Postul
Gazda evenimentului, p\rintele paroh, a prezentat o Cr\ciunului, dedicate persoanelor vârstnice [i copiilor
retrospectiv\ a lucr\rilor desf\[urate `mpreun\ cu seniorii nevoia[i. (Pr. Gabriel Albu)

Prezen]\ arhiereasc\ `n mijlocul profesorilor


de Limb\ francez\ din Roman
5 Noiembrie 2019
Mar]i, 5 noiembrie 2019, la Liceul Teologic „Episcop La activitatea de perfec]ionare, coordonat\ la nivel
Melchisedec“ din Roman a avut loc o activitate a jude]ean de Inspectoratul {colar Jude]ean Neam], au par-
Cercului pedagogic nr. 2 de Limba francez\. ~naltprea- ticipat profesori de gimnaziu [i de liceu care predau
sfin]itul Ioachim, Arhiepiscopul Romanului [i Bac\ului a Limba francez\ `n [colile din zona Romanului.
binecuvântat cadrele didactice active din Roman [i din Activitatea derulat\ `n sala „Preot Dimitrie Matca[“ a fost
zona limitrof\, având o expunere `n limba francez\ de- moderat\ de doamna prof. Otilia Cocu] (Colegiul
osebit de apreciat\ de cei prezen]i. Na]ional „Roman-Vod\“) [i de doamna Carmen Dud\u
)

Pg. 256 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


NOIEMBRIE 2019
({coala Gimnazial\ „Calistrat Hoga[“ Roman), amfitrioni care omul contemporan `l face când este acoperit de
fiind profesorii de Limba francez\ din seminarul energiile necreate ale harului divin, referirea la necesi-
roma[can, monahia Olimpiada Goga [i doamna Felicia tatea de a-L `ntâlni pe Hristos prin intermediul semenilor,
Arcana. S-au prezentat referate de specialitate [i exemple [i, nu `n ultimul rând, apelul la nevoia de rug\ciune,
de bune practici, legate de o tematic\ fixat\ de ISJ Neam]. panaceu duhovnicesc ce, odinioar\, l-a f\cut pe monahul
Au fost expuse rezultatele proiectului de E-Twinning `nchinoviat `ntr-o m\n\stire din Carpa]i, Ioachim
„Flaner dans le monde c´est connaitre“, derulat `n liceul Giosanu, s\ g\seasc\ aceea[i ardoare a c\ut\rii harului di-
roma[can sub coordonarea prof. Goga Olimpiada [i prof. vin [i `n capitala Republicii Franceze.
Dr\ghiceanu Elena, elevii participan]i fiind premia]i de ~naltpreasfin]ia Sa a recitat `n limba francez\,
~naltpreasfin]itul Ioachim, Arhiepiscopul Romanului [i `mpreun\ cu profesorii, dou\ rug\ciuni etalon din spiritu-
Bac\ului. Ambian]a academic\ a fost completat\ de alitatea ortodox\, „Tat\l nostru“ [i „Cuvine-se cu adev\-
presta]ia corului Liceului Teologic „Episcop Melchise- rat“. Activitatea s-a `ncheiat cu vizitarea „Muzeului
dec“, dirijat de diac. prof. Alexandru Ioan Tecucianu, care Centenarului R\zboiului pentru ~ntregirea Neamului“,
a interpretat o suit\ de piese cu caracter patriotic. amenajat `n 2018 `n cadrul liceului teologic roma[can.
Venirea ~naltpreasfin]itului Ioachim la eveniment a „~i mul]umim ~naltpreasfin]itului Ioachim pentru
constituit cel mai important moment al activit\]ii. O bun\ binecuvântarea pe care a adus-o [colii noastre [i
parte din via]a sa, ~naltpreasfin]ia Sa a petrecut-o `n musafirilor ei, [i pentru momentele unice pe care ni le-a
mediul francofon, `ntre 1991 [i 2000, unde, pe lâng\ oferit, din moment ce nu ne `ntâlnim `n fiecare zi cu
studiile doctorale, `ncununate cu sus]inerea tezei `ndru- ocazia de a asculta o astfel de prelegere `n limba
mate de ilu[trii p\rin]i profesori de la Institutul „Saint francez\. Cred c\ Biserica Ortodox\ Român\, institu]ie
Serge“ din Paris, Boris Bobrinskoy [i Olivier Clément, La cu realiz\ri enorme `n pastora]ia diasporei acestui popor
déification de l'homme d'après la pensèe du Père Dumi- `i datoreaz\ extrem de mult ~naltpreasfin]iei Sale,
tru St\niloae, activitatea sa misionar\ având o suit\ de adev\ratul pionier al p\storirii fiilor acestui neam din-
roade cu totul deosebite: `nfiin]area de m\n\stiri ortodoxe colo de grani]ele ]\rii. Totodat\, poate e timpul ca, prin
`n Fran]a, convertirea a 70 de persoane la Ortodoxie, tra- astfel de ac]iuni, s\ acord\m din nou acel primat bine-
ducerea Liturghiei Sf. Ioan Gur\ de Aur `n limba fran- meritat culturii franceze `n [coala româneasc\, direc]ie
cez\, organizarea primei parohii române[ti la Paris etc. ce poate fi atins\ exclusiv printr-un act educativ de elit\,
Expunerea `n Limba francez\ pe care a f\cut-o ~nalt- cu un pronun]at caracter duhovnicesc“, a precizat prof.
preasfin]ia Sa profesorilor din asisten]\ a avut un caracter pr. Ionu] Am\rinii, directorul Liceului Teologic „Episcop
duhovnicesc pronun]at, nelipsind apelul la fericire, pe Melchisedec“ Roman. (Pr. Daniel-Ionel Marari)

Cerc pastoral `n Parohia Valea Mare,


Protoieria Bac\u
5 Noiembrie 2019
~n seara zilei de 4 noiembrie 2019, cu binecuvântarea
~naltpreasfin]itului P\rinte Ioachim, Arhiepiscop al
Romanului [i Bac\ului, `n Biserica „T\ierea capului
Sfântului Ioan Botez\torul“ din satul Ru[i, Parohia Valea
Mare, Protoieria Bac\u, preo]ii [i credincio[ii s-au `ntâlnit
`n duh de rug\ciune cu prilejul s\vâr[irii slujbei
Aghiesmei mici [i a Tainei Sfântului Maslu.
Astfel, preo]ii, membri ai Cercului pastoral nr. 2
„Sfânta Cuvioas\ Parascheva“, s-au rugat, sub protia
p\rintelui paroh {tefan Diaconu, pentru s\n\tatea tru-
peasc\ [i sufleteasc\ a celor prezen]i, au citit rug\ciunea
de dezlegare de p\cate, iar la final, tema cercului a fost
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 257
NOIEMBRIE 2019
schi]at\ de p\rintele Gavril Trofor de la Parohia Traian. contextul Anului omagial al satului românesc 2019. La fi-
Plecând [i de la parabola Duminicii a XXII-a dup\ Rusalii nal, p\rintele paroh {tefan Diaconu a mul]umit tuturor
a Bogatului nemilostiv [i a s\racului Laz\r, subiectul celor prezen]i, preo]i [i credincio[i, [i a invitat pe to]i la o
discu]iei a fost „Credin]a bimilenar\ a poporului român, agap\ a comuniunii cre[tine la casa parohial\ din locali-
mijloc de p\strare a identit\]ii na]ionale“ [i a fost ales `n tate. (Pr. Iulian Adam)

Un dar de suflet pentru elevii premia]i


la concursul „Lumina din c\limar\“
6 Noiembrie 2019
Cu binecuvântarea [i purtarea de grij\ a ~naltprea- Excursia a continuat la Catedrala Mitropolitan\ din Ia[i,
sfin]itului P\rinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului [i unde micii pelerini s-au `nchinat la moa[tele Sfintei
Bac\ului, sâmb\t\, 2 noiembrie 2019, `n ziua pr\znuirii Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, apoi s-a
Mo[ilor de toamn\, a avut loc mult a[teptata [i `ndr\gita vizitat M\n\stirea „Sfin]ii Trei Ierarhi“ [i Gr\dina
excursie oferit\ anual de Arhiepiscopia Romanului [i Botanic\ din Ia[i, M\n\stirea [i castelul familiei Sturza de
Bac\ului, prin Protoieria Bac\u, elevilor premia]i la con- la Micl\u[eni etc.
cursul jude]ean de crea]ie plastic\ [i literar-religioas\
„Lumina din c\limar\“. „Aceast\ ie[ire a fost o experien]\ extraordinar\ pen-
tru c\ ne-am `ngrijit atât de suflet, cât [i de trup. Am par-
Astfel, dup\ numeroase diplome [i premii, 50 dintre ticipat la Slujba Sfintei Liturghii, ne-am `nchinat la
merituo[ii elevi premia]i ai amintitului concurs jude]ean au moa[tele Sfintei Parascheva, am legat noi rela]ii de pri-
mai primit un dar, [i anume o excursie gratuit\ de o zi, pen- etenie, am râs [i ne-am jucat printre frunzele de ginkgo
tru a putea vizita obiectivele spirituale ale Centrului
biloba de la Micl\u[eni [i ne-am delectat privirea cu flo-
Arhiepiscopal din Roman, dar [i pe cele din Municipiul Ia[i.
rile din Gr\dina Botanic\. Mul]umim ~naltpreasfin]itului
La `nceput de c\l\torie, realizat\ prin Centrul de P\rinte Ioachim [i Protoieriei Bac\u pentru acest dar mi-
pelerinaje „Meteora“ al Eparhiei Romanului [i Bac\ului, nunat.“ (Eleva Dumitru {tefania, cl. a VI-a, {coala
elevii au primit binecuvântarea p\rintelui inspector „Alexandru cel Bun“ Bac\u)
Adrian Alexandrescu. Drume]ia a avut un prim popas
duhovnicesc, Catedrala Arhiepiscopal\ din Roman, unde, Amintim faptul c\ anul acesta, 2019, `n contextul
la primele ore ale dimine]ii, tinerii elevi, `nso]i]i de pro- „Anului omagial al satului românesc (al preo]ilor,
fesorii de Religie Elena Sandu, Nicolae Chira, Constantin `nv\]\torilor [i primarilor gospodari)“, Concursul
Putin\ [i Nicolae Huiban, au participat la Sfânta Liturghie „Lumina din c\limar\“ s-a aflat la cea de-a VI-a edi]ie [i
[i s-au `nchinat la racla cu sfinte moa[te. Tot aici au s-a desf\[urat `n toate [colile din cuprinsul Jude]ului
vizitat Fabrica de lumân\ri „Sfânta Fotini“, unde li s-a ex- Bac\u. (Prof. Nicolae Huiban, {coala Gimnazial\
plicat tehnologia confec]ion\rii lumân\rilor de cult. „Alexandru cel Bun“ Bac\u)
)

Pg. 258 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


NOIEMBRIE 2019
Voluntariatul social -
oportunitatea de a tr\i pentru cel\lalt
7 Noiembrie 2019
Miercuri, 6 noiembrie 2019, la `mplinirea a 3 ani de la
fondarea comunit\]ii ATOR din Roman [i cu ocazia hra-
mului Sfin]ilor Arhangheli Mihail [i Gavril, ocrotitorii
Parohiei „Sfin]ii Voievozi“ [i ai asocia]iei, la invita]ia
p\rintelui Valentin B\ltoi, membrii ator-eni au avut `n mi-
jlocul lor pe p\rintele Ilarion Mâ]\, inspector eparhial `n
cadrul sectorului social-filantropic al Arhiepiscopiei
Romanului [i Bac\ului [i pre[edintele Asocia]iei „Sf.
Voievod {tefan cel Mare Hârja“.
~n cadrul acestui eveniment, p\rintele Ilarion a vorbit ti-
nerilor despre importan]a voluntariatului `ntr-o comunitate,
apoi, cei prezen]i au luat parte la un atelier cu tema „Volun- se familiarizeze cu efortul pe care voluntarii Centrului `l
tariatul social - oportunitatea de a tr\i pentru cel\lalt“. desf\[oar\ pe parcursul unui an calendaristic.
Participan]ii au avut prilejul timp de aproximativ dou\ Tot sub `ndrumarea p\rintelui, participan]ii s-au
ore, prin intermediul p\rintelui Ilarion, de a aprofunda `mp\r]it pe grupe de lucru [i au primit proiecte sociale pe
semnifica]iile termenului de „voluntar“ dincolo de `n]ele- care s\ le coordoneze timp de un an, `n folosul comu-
sul cuvântului propriu-zis. nit\]ii roma[cane. La final, tinerii au primit diplome de
P\rintele Ilarion, care este [i profesor asociat `n cadrul participare [i au m\rturisit gândul de a fi mai prezen]i `n
Facult\]ii de Teologie „Dumitru St\niloae“ din Ia[i, a pre- activit\]ile de volunariat.
zentat activit\]ile care se desf\[oar\ `n cadrul A[ez\mân- Activitatea desf\[urat\ a fost una special\ [i `ndrum\-
tului Social Filantropic „Sf. Voievod {tefan cel Mare- toare spre calea de a ajuta pe cel\lalt! (Ursu Andreea,
Hârja“ pe care `l p\store[te, iar tinerii au fost `ncânta]i s\ membru ATOR)

Vizit\ pastoral\ a IPS P\rinte Mitropolit Teofan


`n Eparhia Romanului [i Bac\ului
7 Noiembrie 2019
La invita]ia IPS P\rinte Ioachim, Arhiepiscopul Roma- Fotini“, Atelierul de croitorie ve[minte preo]e[ti „C\ma[a
nului [i Bac\ului, IPS P\rinte Teofan, Arhiepiscopul Ia- lui Hristos“, Brut\ria „Betleem“ [i depozitul de colportaj
[ilor [i Mitropolitul Moldovei [i Bucovinei, a vizitat pre] „Sf. Dionisie Exiguul“. Tot personalul angajat a primit
de câteva ceasuri sediul Eparhial din Roman, dar [i Ca- iconi]e [i c\r]i de rug\ciune de la p\rintele Mitropolit
tedrala „~n\l]area Domnului“ [i „Casa Sterian“ din mu- Teofan.
nicipiul Bac\u. Un moment important a fost [i deplasarea la Funda]ia
IPS P\rinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului [i „Episcop Melchisedec {tef\nescu“.
Bac\ului, al\turi de p\rintele Arhimandrit P\rinte Pimen A[teptat de copiii `mbr\ca]i `n costume populare cu
Costea, vicar administrativ, de p\rin]ii consilieri [i in- pâine [i cu sare conform tradi]iei [i ospitalit\]ii române[ti,
spectori eparhiali au `ntâmpinat `n diminea]a zilei de 7 `n fa]a capelei care ad\poste[te mormântul vrednicului de
octombrie 2019 pe IPS P\rinte Teofan, Arhiepiscopul pomenire Episcop Melchisedec {tef\nescu, ~naltpreas-
Ia[ilor [i Mitropolitul Moldovei [i Bucovinei, care a venit fin]itul P\rinte Mitropolit i-a binecuvântat pe micu]i, dup\
`n vizit\ pastoral\ la Centrul eparhial de la Roman. care a intrat pentru a se `nchina `n Sfântul loca[. Vizita
Au fost vizitate Palatul Administrativ aflat `n renovare `ntregului complex al Funda]iei a `nceput cu cele dou\ cor-
capital\, Centrul cultural-administrativ „Sf. Ierarh Dosof- puri ale gr\dini]ei, unde Ierarhul a intrat la fiecare grup\ de
tei“, de curând dat `n folosin]\, Fabrica de lumân\ri „Sf. pre[colari `n parte. Cei mici au oferit oaspetelui daruri
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 259
NOIEMBRIE 2019

f\cute de ei, iar la rândul s\u, IPS Teofan i-a binecuvântat, Bra[oveanu. La subsolul impun\torului loca[ de cult,
oferindu-le iconi]e [i c\r]i tip\rite la Editura Doxologia. Ierarhii s-au `nchinat `n Sfântul Altar [i apoi s-au recules la
~naltpreasfin]itului P\rinte Teofan i-a fost prezentat, de mormântul Episcopului de vrednic\ amintire Ioachim
c\tre conducerea Funda]iei, proiectul acesteia de a deschide, Mare[. ~ntre lucr\rile majore ce sunt `n derulare `n prezent
`n anul [colar 2020 - 2021, {coala Primar\ „Mu[atinii“. ~n se afl\ [i aplicarea picturii `n tehnica mozaic, realizate la
acest sens, a fost cercetat spa]iul unde va func]iona viitoarea interiorul m\re]ului loca[ de cult. ~naltpreasfin]itul P\rinte
[coal\. Vizita a continuat la centrul medical al Funda]iei, Mitropolit nu a ocolit nici [antierul de la Casa Sterian din
compus din cabinetul medical de familie, cabinetul stoma- Bac\u, unde au putut fi admirate lucr\rile de renovare
tologic [i centrul de permanen]\. A urmat cantina social\ [i aflate `n desf\[urare, menite s\ scoat\ la suprafa]\ fru-
centrul de socializare unde, de asemenea, beneficiarii cen- muse]ea de odinioar\ a acestei case model, pentru urbea
trului afla]i la `ntâlnirea s\pt\mânal\ au fost binecuvânta]i b\c\uan\. Aici p\rintele Pimen Costea, vicar eparhial, a
de ~naltpreasfin]ia Sa. La final, monahia Dionisia {chiopu, prezentat stadiul actual al lucr\rilor de reabilitare.
director al Funda]iei „Episcop Melchisedec“ a mul]umit La finalul vizitei, P\rintele Mitropolit Teofan a felicitat
~nal]ilor ierarhi pentru vizita efectuat\. pe IPS P\rinte Arhiepiscop Ioachim pentru toat\ activitatea
Urm\torul obiectiv major a fost Catedrala „~n\l]area [i realiz\rile din ultimii ani al\turi de colaboratorii s\i de la
Domnului“ din ora[ul Bac\u, unde a fost prezent [i Centrul Eparhial [i de to]i preo]ii slujitori din Arhiepiscopia
Pre[edintele Consiliului Jude]ean Bac\u, domnul Sorin Romanului [i Bac\ului. (Pr. Daniel-Ionel Marari)

IPS P\rinte Ioachim a oficiat Liturghia


arhiereasc\ la M\n\stirea Runc
8 Noiembrie 2019
~n ziua de pr\znuire a Sfin]ilor Arhangheli Mihail [i Liturghie arhiereasc\ la M\n\stirea Runc. ~n cadrul aces-
Gavriil IPS P\rinte Arhiepiscop Ioachim a oficiat Sfânta teia a hirotonit un tân\r teolog `ntru diacon [i a oficiat [i
)

Pg. 260 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


NOIEMBRIE 2019

slujba Parastasului pentru p\rintele Emilian Panait.


Curtea m\n\stirii Runc s-a dovedit a fi ne`nc\p\toare pen-
tru mul]imea pelerinilor care au participat la s\rb\toarea
acestui a[ez\mânt monahal de referin]\ pentru Eparhia
Romanului [i Bac\ului ce are ca [i ocrotitori ai Bisericii
pe Sfin]ii Arhangheli.
Slujba arhiereasc\ ofciat\ de IPS P\rinte Ioachim,
al\turi de p\rintele Arhimandritul Pimen Costea, vicar-
administrativ al Eparhiei Romanului [i Bac\ului, al\turi
protopopul locului, de preo]ii slujitori [i de c\lug\rii ob[tii
de aici, dar [i frumuse]ea [i lini[tea locurilor `nconjurate
de p\durile seculare, unde este a[ezat\ venerabila vatr\ de
sih\strie moldav\, au f\cut ca mul]i pelerini s\-i calce
pragul pentru a se ruga.
~n cuvântul de `nv\]\tur\ rostit cu acest prilej, ~nalt-
preasfin]ia Sa a explicat importan]a `ngerilor `n via]a
noastr\. Pe `ngeri Dumnezeu i-a pus ocrotitori ai vie]ii retr\iasc\ aici pe p\mânt lep\darea de sine [i toate cele-
noastre. Ast\zi `ngerii ori s-au `ndep\rtat ori sunt irele- lalte virtu]i .
van]i pentru noi [i noi nu mai vrem s\ `i ascult\m. ~ngerii Totodat\, `n cadrul Dumnezeie[tii Liturghii, Ierarhul a
s-au statornicit `n iubirea lor fa]\ de Dumnezeu. El hirotonit `ntru diacon pe tân\rul Andrei Teslariu, pentru
iube[te oamenii, dar pe `ngeri i-a pus s\ fie ocrotitorii parohia Le]cana, comuna Racova, protopopiatul Buhu[i.
no[tri, i-a a[ezat pe umerii no[tri pentru ca noi s\ `i as- La final, stare]ul M\n\stirii „Sf. Voievozi“ Runc, p\-
cult\m [i s\ urm\m calea pe care ne-a a[ezat Dumnezeu rintele Macarie Costea, a mul]umit p\rintelui Arhiepiscop
[i pe care ne-a pecetluit s\ fim temple ale Duhului Sfânt Ioachim pentru slujire [i binecuvântare. (Pr. Daniel-Ionel
[i chip `ngeresc, a[a cum este c\lug\rul care `ncearc\ s\ Marari)
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 261
NOIEMBRIE 2019
Liturghie arhiereasc\ de ziua Sfântului
Nectarie, la Parohia Lazaret Bac\u
9 Noiembrie 2019
Sâmb\t\, 9 noiembrie 2016, cu binecuvântarea [i par-
ticiparea ~naltpreasfin]itului P\rinte Arhiepiscop Ioachim,
la Parohia Ortodox\ Lazaret din municipiul Bac\u a avut
loc pomenirea Sfântului Nectarie al Eghinei.
Pr\znuirea Sfântului Nectarie a `nceput `n seara zilei
de 8 noiembrie 2019, la ora 17.00, cu slujba Vecerniei,
Litiei [i a Utreniei [i a continuat a doua zi cu Taina
Sfântului Maslu [i Acatistul.
Sfânta Liturghie a fost oficiat\ `n diminea]a zilei de 9
noiembrie a.c. de IPS P\rinte Ioachim, Arhiepiscopul Ro-
manului [i Bac\ului, al\turi de preacuviosul p\rinte Pi-
men Costea, vicar eparhial, p\rintele protopop Costic\
Busuioc [i `mpreun\ cu un sobor de preo]i [i diaconi. ~n
cadrul slujbei a avut loc pomenirea celor adormi]i ctitori care Sfântul Nectarie `l ofer\ celor care cu credin]\ alear-
[i binef\c\tori. g\ spre ajutorul lui, fiind un bun mijlocitor la Dumnezeu.
De asemenea, au fost hirotoni]i [i doi tineri, diaconul La final, p\rintele paroh Marius Iacobeanu al\turi de
Andrei Teslariu `ntru preot pe seama Parohiei Le]cana, p\rintele `mpreun\ slujitor Eugen Ciuche au mul]umit
Protopopiatul Buhu[i [i Costinel Nilon `ntru diacon. Ierarhului pentru binecuvântare, preo]ilor slujitori [i cred-
incio[ilor pentru prezen]\ [i pentru binecuvântatele mo-
~n cuvântul de `nv\]\tur\, IPS P\rinte Ioachim a ac- mente petrecute `n cadrul slujbelor s\vâr[ite `ntru pome-
centuat modelul oferit de Sfântul Nectarie `n r\bdarea nirea sfântului, [i nu `n ultimul rând, enoria[ilor pentru
suferin]elor pricinuite de cei apropia]i, apreciind evlavia implicarea sufleteasc\ [i material\ `n organizarea agapei
pe care credincio[ii o au fa]\ de dragostea [i sprijinul pe fr\]e[ti la care au luat parte 500 de credincio[i.

Sfin]ire de troi]\ `n Parohia Slobozia-


Ureche[ti, Protoieria Sascut
10 Noiembrie 2019
Duminic\, 10 noiembrie 2019, `n Duminica a 25-a dup\
Pogorârea Duhului Sfânt, credincio[ii din Parohia
Slobozia, comuna Ureche[ti, Protopopiatul Sascut, [i-au
s\rb\torit ocrotitorii parohiei, pe Sfin]ii Arhangheli Mihail
[i Gavriil, [i au participat la slujba de sfin]ire a noii troi]e,
ridicat\ din evlavie fa]\ de Dumnezeu, `n curtea cimitirului
din sat. Având binecuvântarea ~naltpreasfin]itului P\rinte
Arhiepiscop Ioachim, la invita]ia p\rintelui paroh Rotaru
Catalin, `n prezen]a p\rintelui protopop [i a preo]ilor in-
vita]i a fost oficiat\ Sfânta liturghie, `n cadrul c\reia au fost
pomeni]i ctitorii Sfintei biserici [i eroii satului Slobozia.
Ulterior, a fost s\vâr[it\ slujba de sfin]ire a troi]ei cu
hramul „Sâmb\ta lui Laz\r“, construit\ `n centrul
cimitirului, pe locul Bisericii vechi a satului.
)

Pg. 262 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


NOIEMBRIE 2019
~n cuvântul duhovnicesc sus]inut de p\rintele pro- lemn cu Mântuitorul Iisus Hristos, care `ndeamn\ credin-
topop, acesta a eviden]iat importan]a a[ez\rii unei noi cio[ii la un moment de lini[te [i rug\ciune.
sfinte cruci `n satul Slobozia [i a adus mul]umiri celor Frumuse]ea acestui popas sufletesc [i duhovnicesc st\
care s-au implicat direct `n amplasarea troi]ei, membrilor atât `n slujba s\vâr[it\, cât [i `n faptul c\ `n jurul troi]ei se
consiliului parohial [i credincio[ilor care au sus]inut reali- `ntâlnesc credincio[ii, se bucur\ [i deap\n\ amintiri fru-
zarea acestui impresionant monument. moase, adunate `n desaga timpului.
Ridicat\ `n memoria celor adormi]i din cimitirul co- La final, to]i cei prezen]i au fost invita]i `n casa prazni-
munit\]ii Slobozia, troi]a ad\poste[te sub acoperi[ul cu cal\ din curtea bisericii, pentru a gusta din bucatele care au
`nvelitoare din tabl\, o cruce impresionant\ sculptat\ `n fost preg\tite pentru aceast\ zi special\. (Pr. Gabriel Albu)

Liturghie arhiereasc\ baptismal\ la Parohia


„Izvorul T\m\duirii“ din Bac\u
10 Noiembrie 2019

Un sobor format din preo]i [i diaconi slujitori din Pro-


topopiatul Bac\u, precum [i mul]ime de credincio[i au
fost prezen]i la Biserica „Izvorul T\m\duirii“ din munici-
piul Bac\u, unde au participat `n Duminica a XXV-a dup\
Rusalii la Liturghia baptismal\ ce a fost oficiat\ de IPS
P\rinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului [i Bac\ului.
~naltpreasfin]itul P\rinte Ioachim, Arhiepiscopul
Romanului [i Bac\ului, dimpreun\ cu un sobor de preo]i
[i diaconi, a s\vâr[it Sfânta Liturghie baptismal\ la
biserica „Izvorul T\m\duirii“ din municipiul Bac\u, `n
cadrul c\reia a botezat pe prunca Maria, fiica familiei
preotului Iulian Bertea, preot slujitor la aceast\ parohie.
~n cadrul slujbei, P\rintele Arhiepiscop Ioachim a ]inut
un cuvânt de `nv\]\tur\ destinat credincio[ilor b\c\uani, se descoper\ Hristos Însu[i ca fiind primul bun sama-
`n care a explicat semnifica]ia botezului cre[tin ortodox.
rinean: El este mereu aproape de oricare om pe care-l
Dumneavoastr\, cei care a]i fost prezen]i ast\zi la `ntâlne[te, `ncât are pentru fiecare cuvântul sau gestul de
Sfânta Liturghie, a]i participat la o catehez\ ortodox\, care are nevoie. Prin aceast\ parabol\, Iisus `ncearc\ s\
tocmai pentru faptul c\ `n liturgica noastr\ ortodox\, ne spun\ de fapt c\ trebuie s\ ie[im din starea noastr\ de
fr\]iile voastre face]i parte din biserica cea lupt\toare, ca confort, din obi[nuin]a noastr\, pentru a putea descoperi
fiind m\dulare vii `n Biserica lui Hristos. Acum nu se mai suferin]a acolo unde se afl\ ea. Apoi c\ trebuie s\
cânt\ la stran\ Sfinte Dumnezeule, ci se cânt\ „Câ]i `n `mp\r]im nu doar bunurile noastre, ci [i inima noastr\. Pe
Hristos v-a]i botezat“. Catehumenii, la un moment al slu- m\sur\ ce inima noastr\ se deschide, cel aflat `n suferin]\
jbei, ie[eau din biseric\ la `ndemnul diaconului, care nu este el `nsu[i aproapele, ci noi devenim aproapele s\u.
spunea: „Câ]i sunte]i chema]i ie[i]i! Cei chema]i ie[i]i, ca Iar aceast\ transformare profund\ este o real\ metanoia,
nimeni din cei chema]i s\ nu r\mân\! Câ]i suntem c\ci `nseamn\ c\ nu trebuie s\ caut `n alt\ parte, pentru c\
credincio[i, iar\ [i iar\, cu pace Domnului s\ ne inima mea este cea care trebuie s\ se schimbe.
rug\m!“. Puteau participa la slujba Liturghiei pân\ la fi-
nal, doar cei care erau boteza]i `n numele Sfintei Treimi. ~n cadrul Liturghiei, diaconul Costinel Nilon a fost hi-
rotonit `ntru preot pe seama Parohiei „Sfântul {tefan“
Ierarhul a vorbit la final despre pericopa evanghelic\ Com\ne[ti. La final, preotul paroh Ionu] Deacu, a
ce a fost citit\ la slujb\. mul]umit ~naltpreasfin]itului P\rinte Arhiepiscop Ioachim
Omul r\mâne mereu, `n fa]a lui Hristos, o personalitate pentru participarea la slujba arhiereasc\, to]i credincio[ii
complex\, complet\ [i vie, constituind o lume `n sine, care fiind binecuvânta]i de Arhip\storul lor. (Pr. Daniel-Ionel
face obiectul aten]iei [i bun\voin]ei lui Dumnezeu. Astfel Marari)
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 263
NOIEMBRIE 2019
Sf. Arhangheli serba]i `n Parohia Gârleni
10 Noiembrie 2019
Joi, 7 noiembrie 2019, `n ajunul s\rb\torii Sf. Arhangheli
Mihail [i Gavriil, a fost s\vâr[it\, cu binecuvântarea ~nalt-
preasfin]itului P\rinte Arhiepiscop Ioachim, slujba Vecer-
niei, unit\ cu Litia, cu ocazia hramului bisericii parohiale.
Prezent `n mijlocul soborului de preo]i [i al credin-
cio[ilor a fost p\rintele protopop Vasile Cozma, ca re-
prezentant al ~naltpreasfin]iei Sale [i `n calitate de pro-
topop al Protopopiatului Buhu[i, dând curs invita]iei
p\rintelui paroh Toma Constantin [i credincio[ilor
Parohiei Gârleni. Tot acum, p\rintele protopop a felicitat pe p\rintele
P\rintele protopop a transmis `n primul rând Toma Constantin pentru activitatea administrativ\ [i pasto-
purtarea de grij\ [i dragostea ~naltpreasfin]itului ral-misionar\ desf\[urat\, precum [i pe credincio[ii Parohiei
P\rinte Arhiepiscop Ioachim credincio[ilor din Gârleni Gârleni pentru implicarea exemplar\ `n via]a Bisericii.
[i binecuvântarea ~naltpreasfin]iei Sale pentru acest A fost s\vâr[it\ [i slujba de pomenire pentru ctitorii
eveniment, apoi a vorbit celor prezen]i despre lumea bisericii parohiale trecu]i la Domnul, p\rintele paroh
nev\zut\ a `ngerilor [i `n mod special despre Sfin]ii mul]umind tuturor pentru participarea la acest moment
Arhangheli Mihail [i Gavriil. duhovnicesc.

Sf. Ierarh Nectarie pr\znuit la Hârja


10 Noiembrie 2019
~ncepând cu anul 2017, soborul sfin]ilor ocrotitor ai
Asocia]iei „Sf. Voievod {tefan cel Mare - Hârja“ s-a
`mbog\]it prin prezen]a Sfântului Nectarie de Eghina, a
c\rui hram a fost oferit de c\tre ~naltpreasfin]itul P\rinte
Ioachim, Arhiepiscopul Romanului [i Bac\ului, capelei
din cadrul Centrului reziden]ial socio - medical pentru
persoane vârstnice de la Hârja.
Aceast\ bucurie s-a prelungit [i anul acesta, când la ceas
de sear\, capela A[ez\mântului a `mbr\cat hain\ de s\r-
b\toare, aducând slujb\ de cinstere [i mul]umire Sf. Nec-
tarie, ocrotitorul [i taumaturgul celor afla]i `n suferin]\.
S\rb\toarea a debutat cu slujba de Sfin]ire a apei, fiind
urmat\ de Taina Sfântului Maslu, Vecernie cu Litie [i Utre-
nie, apoi, `n lic\riri de lumân\ri [i sunet de toac\, beneficia-
rii Centrului de zi, `nso]i]i de enoria[ii Parohiei „Sf. Gheor-
ghe - Hârja“, au cântat `n cor troparul Sfântului Nectarie,
mergând `n procesiune `n parcul Complexului reziden]ial.
Ziua de 9 noiembrie a continuat `n aceea[i not\ du-
hovniceasc\ prin oficierea Sfintei Liturghii, `ncheiat\ cu o
mic\ agap\ oferit\ b\trânilor din partea binef\c\torilor
A[ez\mântului socio-medical de la Hârja. Concluzia
celor prezen]i a fost rezumat\ cu mult optimism, spunând
c\ la Hârja suferin]a b\trâne]ii este `n\bu[it\ de dragostea complexului de servicii sociale, o ofer\ necondi]ionat
[i bucuria pe care Pr. Ilarion Mâ]\, `mpreun\ cu ostenitorii celor prezen]i. (Pr. Petru Pav\l)
)

Pg. 264 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


NOIEMBRIE 2019
Parohia Fântânele [i-a cinstit ocrotitorii
11 Noiembrie 2019

Cu binecuvântarea ~naltpreasfin]itului P\rinte Ioa-


chim, Arhiepiscopul Romanului [i Bac\ului, vineri, 8 no-
iembrie 2019, credincio[ii Parohiei Fântânele (comuna
Hemeiu[ - jude]ul Bac\u) [i-au cinstit ocrotitorii, pe Sfin-
]ii Arhangheli Mihail [i Gavriil.
La invita]ia p\rintelui paroh Neac[u Bogdan, vineri, 8
noiembrie 2019, a avut loc [i `ntrunirea preo]ilor din Cer-
cul pastoral nr. 3 „Acoper\mântul Maicii Domnului“.
Slujba Utreniei [i Sfânta Liturghie au fost oficiate sub
protia p\rintelui Iulian Popa, coordonatorul Cercului pas-
toral nr. 3, `n biserica parohial\ `nchinat\ Sfin]ilor Voie-
vozi Mihail si Gavriil, monument istoric din secolul
XVIII - 1756, ctitor fiind vistiernicul Moldovei Vasile
Ruse]. R\spunsurile la Sfânta [i Dumnezeiasca Liturghie nezeu, Cel care i-a cinstit, f\cându-i p\rta[i celor mai mari
au fost date de c\tre o parte a ob[tii M\n\stirii Pogle], str\luciri cere[ti, ace[tia fiind numi]i `n acatist: Mihail -
condus\ de c\tre maica stare]\ stravofora Luciana. p\zitor al legii [i Gavriil - vestitor al darului“.
Cuvântul de `nv\]\tur\ a fost rostit de c\tre p\rintele La final, p\rintele Bogdan Neac[u a mul]umit tuturor
Vasile Ichim, cel care a citit [i pericopa evanghelic\. Cu- celor prezen]i, autorit\]ilor locale, Consiliului [i Comite-
vântul a fost frumos [i p\trunz\tor, `nsufle]ind inimile tului parohial, tuturor celor ce sunt al\turi zi de zi de comu-
celor prezen]i. „Cinstind pe sfin]ii `ngeri `ndep\rt\m de la nitatea euharistic\ [i eclezial\ din Fântânele, oameni an-
noi puterea r\ului [i prin aceasta cinstim pe Însu[i Dum- gaja]i permanent `n `mplinirea binelui. (Pr. Iulian Popa)

Hram la Parohia }ârdeni


11 Noiembrie 2019

La Parohia }ârdeni, Protopopiatul Buhu[i, a fost ofi- ~n cuvântul de `nv\]\tur\, p\rintele protopop a vorbit
ciat\ sâmb\t\, 9 noiembrie 2019, cu binecuvântarea ~nalt- despre crearea lumii nev\zute, rolul `ngerilor `n via]a
preasfin]itului P\rinte Arhiepiscop Ioachim, slujba cre[tinilor, precum [i despre lucrarea Sf. Arhangheli `n
Vecerniei unit\ cu Litia `n cinstea ocrotitorilor bisericii opera de mântuire a neamului omenesc, amintind totodat\
parohiale, Sf. Arhangheli Mihail [i Gavriil. [i despre legea iubirii ce se reg\se[te [i `n Pilda Samari-
La invita]ia p\rintelui paroh Gheorghe C\s\neanu, neanului milostiv.
prezent la acest eveniment a fost p\rintele protopop Vasile A fost pus\ `n lumin\ [i frumoasa activitate desf\[urat\
Cozma, care a adus bucurie duhovniceasc\ `n sufletele de p\rintele paroh [i implicarea al\turi de credincio[i `n
credincio[ilor, dar [i binecuvântarea ~naltpreasfin]iei Sale. bunul mers al vie]ii spirituale din aceast\ comunitate.
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 265
NOIEMBRIE 2019
Elevii {colii Postliceale Sanitare din Roman
`n vizit\ la Complexul Reziden]ial de la Hârja
11 Noiembrie 2019

Ca `n fiecare an [colar, dup\ tradi]ie, cu binecuvân-


tarea IPS P\rinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului [i
Bac\ului, la ini]iativa Liceului Teologic „Episcop
Melchisedec“ din Roman cadrele didactice ale {colii
Postliceale Sanitare al\turi de elevii ce urmeaz\ a deveni
asisten]i medicali generali[ti au fost voluntari pentru o zi
la Complexul Reziden]ial pentru persoane vârstnice de la
Hârja, comuna Oituz, Protopopiatul One[ti.
Grupul invitat a fost `ntâmpinat de c\tre p\rintele
Ilarion Mâ]\, pre[edintele Complexului, cu urarea de bun
venit dup\ care a prezentat Centrul `n tot ansamblul s\u.
mente, `ntocmirea planului de tratament, cât [i dialogul
Apoi, elevii au fost organiza]i pe grupe `n vederea vizi- medico-spiritual cu pacien]ii spre `ncurajare [i alinare.
tei pe sec]ii [i saloane la pacien]i. Ace[tia, sub suprave- A fost o activitate didactic\ [i de ini]iere `n practica
gherea cadrelor medicale, au reu[it prin aceast\ lec]ie prac- medical\ `nso]it\ [i de aspectul social-filantropic. La fi-
tic\ s\ `[i `nsu[easc\ partea practic\ a procesului de Nour- nal, p\rintele Ilarion a adus mul]umiri [i a adresat in-
sing de la Tensiune Arterial\, administrarea de medica- vita]ia de a reveni [i `n anul urm\tor.

Un nou Centru de socializare `n Parohia


Mele[cani din Protoieria Sascut
11 Noiembrie 2019

Ziua de luni, 11 noiembrie 2019, a fost motiv de bu-


curie pentru credincio[ii din Parohia Mele[cani, comuna
Dealu Morii, Protoieria Sascut, `ntrucât pre] de câteva ore
au avut ocazia de a-[i petrece timpul liber, `n cadrul
proiectului eparhial cu caracter social-filantropic: „Cen-
tru de socializare [i petrecere a timpului liber pentru per-
soane vârstnice“.
Gazda acestui eveniment a fost p\rintele paroh Antohi
Alin Eduard, care i-a avut ca invita]i `n vederea imple-
ment\rii proiectului `n comunitatea sa, pe p\rintele
Ciuche Eugen, consilier al Sectorului social filantropic [i
misionar al Arhiepiscopiei Romanului [i Bac\ului, Pi[cu
Carla Livia - asistent social, `mpreun\ cu p\rintele Aba-
geru Vasile, protoiereu de Sascut.
Tema `ntâlnirii din aceast\ zi a fost „Personalit\]i de ca adoptiv\ a p\rintelui, care a prezentat, cople[it\ de la-
seama ale comunit\]ii“, fiind prezentat\ de doamna pro- crimi, câteva amintiri din via]a familiei, de la `ntoarcerea
fesoar\, Ciocoiu Elena, pensionar\, care a vorbit despre p\rintelui din `nchisoare.
persoana p\rintelui Ifimie Ioan, fost preot al parohiei, ~n cuvântul s\u, p\rintele consilier, a transmis celor
`nchis `n timpul perioadei comuniste. ~n completarea prezen]i arhiereasca binecuvântare din partea Ierarhului,
acestei teme, a luat cuvântul [i doamna Chibzui Nelly, fii- f\când precizarea c\ „prin acest tip de activit\]i, benefi-
)

Pg. 266 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


NOIEMBRIE 2019
ciarii programului au posibilitatea de a povesti cele tr\ite multe informa]ii [i s\ fie dezb\tute cu interes `n cadrul
chiar de ei“. acestui centru de socializare.
De asemenea, p\rintele prototop a f\cut referire la ~n `ncheiere, credincio[ii au purtat alocu]iuni despre
deschiderea centrului `n aceast\ parohie, invitând pe cei personalit\]i ale locului, amintind despre via]a [i activi-
c\rora le este adresat acest program, s\ propun\ pentru tatea Sfântului Cuvios Antipa de la Calapode[ti, ocrotitor
`ntâlnirile viitoare, temele despre care vor s\ afle mai al ]inutului Zeletin. (Pr. Gabriel Albu)

Cerc pastoral la Parohia „Sf. Arhangheli


Mihail [i Gavriil“ Ruseni
11 Noiembrie 2019
~n ziua de pr\znuire a Sfin]ilor Arhangheli Mihail [i
Gavriil, 8 noiembrie 2019, cu binecuvântarea ~naltpreas-
fin]itului P\rinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului [i
Bac\ului, la Parohia Ruseni, comuna Plopana, Proto-
popiatul Bac\u, s-a desf\[urat activitatea de cerc pastoral,
special anun]at\ pentru ziua hramului bisericii pentru ca
atmosfera de s\rb\toare s\ fie `ntregit\ de prezen]a unui
sobor numeros de preo]i [i de credincio[i.
S-a s\vâr[it Sfânta Liturghie sub protia p\rintelui pro-
topop Costic\ Busuioc, iar la final, cuvântul de `nv\]\tura
al p\rintelui protopop a eviden]iat rolul [i importan]a
Sfin]ilor ~ngeri `n via]a cre[tinilor. Au fost felicita]i eno-
ria[ii, p\rintele paroh Popa Adrian Viorel, familia p\rin-
telui pentru implicare `n via]a parohiei, dar [i credincio[ii
c\u, a mul]umit apoi ~naltpreasfin]itului P\rinte Ioachim,
invita]i pentru frumoasele activit\]i misionar-pastorale p\rintelui protopop, preo]ilor cercului pastoral, dar [i in-
desf\[urat\ `n comunitatea de la Ruseni. vita]ilor apropia]i, pentru binecuvântare [i slujire. A invitat
P\rintele Adrian Popa, coordonatorul activit\]ilor Cer- apoi pe to]i cei prezen]i la o agap\ fr\]easc\ prilejuit\ [i de
cului pastoral nr. 1 „Buna Vestire“ al Protopopiatului Ba- marea s\rb\toare a hramului bisericii. (Pr. Iulian Adam)

Biserica din Groze[ti-Oituz [i-a cinstit ocrotitorii


13 Noiembrie 2019
~n ziua de miercuri, 13 noiembrie 2019, de pr\znuirea
Sfântului Ioan Gur\ de Aur [i a mamei sale, Sfânta
Antuza, la Parohia Groze[ti-Oituz a avut loc primul hram
de toamn\ din istoria parohiei.
La momentul sfin]irii Bisericii din Oituz, din ziua de
26 mai 2019, s-a hot\rât de c\tre ~naltpreasfin]itul P\rinte
Ioachim, Arhiepiscopul Romanului [i Bac\ului, ca
Sfântul Ioan Gur\ de Aur [i Sfânta Antuza, mama sa, s\
devin\ `mpreun\ cu Sfin]ii ~mp\ra]i Constantin [i Elena,
ocrotitorii Parohiei Groze[ti-Oituz.
Programul liturgic a fost unul deosebit [i a `nceput `n
ajunul s\rb\torii cu Slujba Vecerniei, Litia [i Utrenia. ~n
ziua hramului, dup\ Acatistul Sfântului Ioan Gur\ de
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 267
NOIEMBRIE 2019
Aur, s-a s\vâr[it Sfânta Liturghie de un sobor de preo]i One[ti, care a eviden]iat via]a [i `nv\]\tura Sfântului
din Protopopiatul One[ti, sub protia p\rintelui Inspector Ioan Gur\ de Aur.
Ilarion Mâ]\, care a transmis binecuvânt\rile arhiere[ti [i La final a fost s\vâr[it\ Slujba Parastasului pentru cti-
de felicitare din partea ~naltpreasfin]itului P\rinte tori [i cei adormi]i [i o rug\ciune de mul]umire, urmat\ de
Ioachim pentru preo]ii slujitori [i enoria[ii parohiei care agapa fr\]easc\ pentru to]i cei prezen]i preg\tit\ la Casa
au ajutat de-a lungul timpului la construc]ia [i `nfru- de pr\znuire.
muse]area bisericii din istorica localitate Oituz, cunos- P\rintele Simion Purice [i p\rintele Bogdan Ionel
cut\ ca „Mausoleu duhovnicesc al eroilor Re`ntregirii Pi[tea, gazdele evenimentului, au adus mul]umiri tuturor
Neamului“. Cuvântul de `nv\]\tur\ a fost rostit de celor care au participat [i s-au implicat `n organizarea [i
p\rinte Ionel Pi[tea de la Parohia Sfântul Nicolae din desf\[urarea acestei s\rb\tori. (Pr. Alexandru Pânzaru)

Asocia]ia „Sf. Voievod {tefan cel Mare - Hârja“


la cea de-a doua `ntâlnire a parteneriatului
public-privat dintre furnizorii de servicii
sociale [i institu]iile de control aferente
13 Noiembrie 2019
Ca urmare a recomand\rilor transmise `n data de 17
octombrie 2019 de participan]i `n cadrul `ntâlnirii de lu-
cru organizat\ de Direc]ia General\ de Asisten]\ Social\ [i
Protec]ia Copilului Bac\u, ieri, 13 noiembrie, Asocia]ia
„Sf. Voievod {tefan cel Mare - Hârja“, prin asistentul so-
cial Georgiana Ioj\, a fost prezent\ la `ntâlnirea de lucru
care a urm\rit aspecte referitoare la Standardele de cali-
tate, proceduri, instrumente de lucru, dar [i informa]ii
privind procesul de relicen]iere a serviciilor sociale.
La `ntâlnirea de lucru au fost prezente aproximativ 15
institu]ii din zona jude]ului Bac\u, care ofer\ servicii so-
ciale urm\toarelor categorii de beneficiari: copii, per- centru de zi pentru copii, astfel c\ aceste `ntâlniri, unde pe
soane cu dizabilit\]i [i persoane vârstnice `n centre de zi, lâng\ `ntâlnirea dintre profesioni[ti, are loc [i `ntâlnirea
ambulatorii sau centre reziden]iale. dintre furnizori [i organele de control din domeniul so-
Asocia]ia „Sf. Voievod {tefan cel Mare - Hârja“ are 4 cial, au un rol major `n identificarea celor mai eficiente
servicii licen]iate, 2 centre reziden]iale pentru vârstnici, 1 modalit\]i de men]inere a calit\]ii serviciilor oferite c\tre
serviciu de `ngrijire la domiciliu persoane vârstnice [i un beneficiari.

Ziua Bibliei marcat\ `n Parohia „Sfântul


Ierarh Spiridon“ din Com\ne[ti
13 Noiembrie 2019
Cu binecuvântarea ~naltpreasfin]itului P\rinte Arhie- La acest eveniment organizat de Parohia „Sfântul
piscop Ioachim, miercuri, 13 noiembrie 2019, `n ziua de Ierarh Spiridon“, `n parteneriat cu Colegiul Tehnic
pr\znuire a Sfântului Ierarh Ioan Gur\ de Aur, cel mai „Dimitrie Ghika“ [i {coala Gimnazial\ „Ciprian
mare exeget al Sfintelor Scripturi din toate timpurile, `n Porumbescu“ din Com\ne[ti, au participat 90 de elevi ai
ora[ul Com\ne[ti, la biserica cu hramul „Sfântul Ierarh acestor [coli, `nso]i]i de câteva cadre didactice: Pr. Prof.
Spiridon“ a avut loc activitatea dedicat\ Zilei Bibliei. }uglea Razvan, d-l prof. Cozma Teoharie-Eugen, preotul
)

Pg. 268 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


NOIEMBRIE 2019
Prof. }uglea Constantin-Adrian, profesori de disciplina
Religie, d-na prof. Prisecariu Mihaela de la disciplina
Istorie, d-na bibliotecar Miron Milica, de la Biblioteca
Colegiului Tehnic „Dimitrie Ghika“ din Com\ne[ti, pre-
cum [i p\rintele paroh Prepeli]\ Daniel al Parohiei
„Sfântul Ierarh Spiridon“.
Activitatea desf\[urat\ sub motto-ul „Un om, ca [i un
popor, atâta pre]uie[te, cât a `n]eles din Evanghelie“, a
`nceput prin prezentarea importan]ei textului biblic `n cul-
tul Bisericii Ortodoxe, apoi a continuat cu o expunere
inedit\ a actualit\]ii unor texte scripturistice prin asocierea La final, to]i participan]ii au primit câte un pliant cu o
lor cu imagini sugestive, [i s-a `ncheiat cu participarea la scurt\ introducere `n lectura textului sacru. (Pr. Cristian-
o expozi]ie cu edi]ii vechi [i noi ale Sfintei Scripturi. Ioan Balaban)

Lucrare metodico-[tiin]ific\ sus]inut\ `n


cadrul {colii Gimnaziale nr.1 din Târgu Ocna
14 Noiembrie 2019

Cu binecuvântarea ~naltpreasfin]itului P\rinte Ioa-


chim, Arhiepiscopul Romanului [i Bac\ului, luni, 11 no-
iembrie 2019, `n prezen]a unei comisii de evaluare alc\-
tuit\ din conf. univ. dr. Constantin Iulian Damian, prof.
univ. dr. Carmen Maria Bolocan, cadre didactice ale Fa-
cult\]ii de Teologie Ortodox\ „Dumitru St\niloae“ din
Ia[i, [i pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu, inspector pentru
disciplina Religie `n cadrul Inspectoratului {colar
Jude]ean Bac\u, a avut loc sus]inerea lucr\rii pentru ob-
]inerea gradului didactic I `n `nv\]\mânt a domni[oarei
Oana Chiticaru, profesor pentru disciplina Religie `n
cadrul {colii Gimnaziale nr. 1 din Târgu Ocna.
Lucrarea metodic\, una de actualitate, aplicativ\,
`ntocmit\ dup\ cerin]ele [tiin]ifice care se impun `n acest
caz, intitulat\ „Activit\]i extra[colare specifice [i impor-
tan]a lor `n formarea religioas\ a elevilor, ast\zi“,
alc\tuit\ sub coordonarea prof. univ. dr. Carmen Maria
Bolocan, se constituie a fi o surs\ bibliografic\ pentru
toate cadrele didactice de specialitate, [i nu numai, care
iubesc copiii [i doresc s\ se implice cât mai mult [i mai sonale [i pe latura aplicativ\ a investiga]iilor efectuate, `n
conving\tor `n formarea lor intelectual\, dar mai ales `n care s-a insistat asupra faptului c\ educa]ia religioas\ con-
preg\tirea lor pentru via]\ [i pentru ~ntâlnirea cu Dreptul tribuie la existen]a `n spirit a omului, `n sensul c\ lu-
[i Iubitorul Judec\tor. mineaz\ noble]ea acestuia [i merge `n consonan]\ cu dru-
mul lui de ascensiune c\tre deplin\tatea moral\, c\tre
Sus]inerea lucr\rii a avut loc dup\ desf\[urarea [i spiritualitatea adev\rat\ [i des\vâr[ire, a avut loc ex-
evaluarea activit\]ii speciale la clas\, `n [edin]\ public\, punerea referatului alc\tuit de c\tre conduc\torul
organizat\ `n cadrul comisiei metodice. [tiin]ific, care a `nf\]i[at sintetic atât contribu]ia lucr\rii
~ntr-un cadru festiv, dup\ prezentarea de c\tre candi- pentru literatura de specialitate, dar [i argumentele
dat\ a con]inutului lucr\rii, cu accent pe contribu]iile per- acord\rii de c\tre comisia de evaluare a notei maxime.
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 269
NOIEMBRIE 2019
Funda]ia „Episcop Melchisedec“ organizeaz\
cursuri de informatic\
14 Noiembrie 2019
In cadrul programelor de educa]ie [i training „~nv\]\m.
Experiment\m. Gândim“, Funda]ia „Episcop Melchise-
dec“ `[i l\rge[te aria de activitate curricular\ si extracur-
ricular\ prin deschiderea unui centru de preg\tire a copi-
ilor `n domeniul tehnologiei informa]iei, iar `n cadrul pro-
gramelor de socializare [i petrecere a timpului liber pune
la dispozi]ia seniorilor un seminar gratuit de informare `n
acela[i domeniu.
Cursurile gratuite din cadrul seminarului de informare
`n domeniul tehnologia informa]iei se vor desf\[ura, con-
form urm\toarelor coordonate:
Unde vor avea loc?
 Bazele algoritmilor - Predarea conceptelor [i ba-
- la sediul Funda]iei `n zilele de mar]i [i joi `ncepând zelor algoritmilor;
cu orele 16:00 [i sâmb\t\ `n intervalul 11:00 - 16:00.  Bazele limbajelor - Ce sunt limbajele de progra-
Cui se adreseaz\? mare, care este cel mai potrivit, `ntelegerea acestora;
 Bazele program\rii - Ce este programarea? Intro-
 copii cu vârste `ntre 6-10 ani, 11-14 ani, 15-18 ani; ducere [i dezvoltare;
 tineri care vor s\-[i dezvolte [i perfec]ioneze  Metode de programare - Ini]iere `n metodele progra-
abilit\]ile de programare; m\rii, linie cu linie;
 adul]i care vor s\-[i deschid\ noi orizonturi din  Introducere `n re]ele de calculatoare;
lumea tehnologiei informa]iei;  Sisteme de operare Linux, MacOS - Introducere,
 num\rul minim pentru formarea unei grupe este de necesitate, avantaje;
7 cursan]i;  Introducere shell-scripting;
Cât dureaza [i cât cost\?  Introducere [i configurare LAMP, LEMP;
 Introducere `n programarea html, php, javascript;
 durata unei ore de curs este de 60 min, pre]ul pe or\
este de 20 lei/6-10 ani, 30 lei/11-14 ani, 35 lei/15-18 ani.  Introducere `n SQL, mysql, mariadb;
 Frameworkuri html, java, php;
 sâmb\t\ are loc un seminar gratuit de informatic\  Instalare aplica]ii/programe, overview, dezinstalare;
pentru seniori.
 Utilizare Office - Introducere `n Word, Excel, Power
Ce `nv\]\m? Point etc.
 Bazele gândirii informatice - Predarea conceptelor Informa]ii suplimentare la Tel. 0744.67.4444.
[i bazelor gândirii informatice; Va a[tept\m!

Eveniment academic la Universitatea


„Vasile Alecsandri“ din Bac\u
14 Noiembrie 2019
La Universitatea „Vasile Alecsandri“ din Bac\u, a avut Ocupa]ional\“ `n ]ara noastr\. ~n cadrul [edin]ei de Senat
loc joi, 14 noiembrie, decernarea titlului de Doctor Honoris festiv, prezidat\ de prof. univ. dr. ing. Dr.h.c. Valentin
Causa, doamnei prof. univ. dr. Hanneke van Bruggen, de la Nedeff, a avut loc ceremonia pentru decernarea titlului de
Universitatea Dalhousie din Canada, ca recunoa[tere a „Doctor Honoris Causa“ al Universit\]ii „Vasile
contribu]iei determinante pe care a avut-o `n demersurile Alecsandri“ din Bac\u doamnei Johanna Elisabeth van
pentru preg\tirea [i implementarea specializ\rii de „Terapie Bruggen, ca o `ncununare a unei colabor\ri cu
)

Pg. 270 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


NOIEMBRIE 2019
Universitatea „Vasile Alecsandri“ din Bac\u, care a `nceput
`n anul 2002. „Prin contribu]ia domniei sale, Universitatea
Vasile Alecsandri din Bac\u a acreditat pentru prima dat\
`n România programul de studii Terapie Ocupa]ional\“, a
declarat Valentin Nedeff, Pre[edintele Senatului Univer-
sit\]ii „Vasile Alecsandri“ din Bac\u.
Evenimentul a coincis cu s\rb\torirea a 10 ani de `nv\]\-
mânt superior de Terapie Ocupa]ional\ `n România [i `n Ba-
c\u, marcând, totodat\, includerea Facult\]ii de {tiin]e ale
Mi[c\rii, Sportului [i S\n\t\]ii `n consor]iul `nv\]\mântului
superior european `n domeniul Terapiei Ocupa]ionale [i
acreditarea, `n anul 2018, a programului de la Universitatea Ilarion Mâ]\, pentru a participa la acest eveniment aca-
„Vasile Alecsandri“ din Bac\u la nivel interna]ional. demic al urbei b\c\uane.
Conf. univ. dr. Gabriela Raveica a citit Laudatio, `n Colaborarea deosebit\ a Asocia]iei „Sf. Voievod {tefan
care a sintetizat activitatea bogat\ a prof. univ. dr. Johan- cel Mare - Hârja“ cu Departamentul de Terapie ocupa-
na Elisabeth van Bruggen. ]ional\ al Facult\]iide {tiin]e ale Mi[c\rii, Sportului [i
La invita]ia Universit\]ii „Vasile Alecsandri“ din S\n\t\]ii, a fost concretizat\ printr-un parteneriat solid, cu
Bac\u, ~naltpreasfin]itul P\rinte Ioachim, Arhiepiscopul studen]i la practic\, organizare de evenimente comune [i
Romanului [i Bac\ului, a delegat pe pr. Inspector eparhial angajarea de absolven]i la institu]ia de la Hârja.

Conferin]\ de Ziua Diabetului la Liceul


Teologic „Episcop Melchisedec“
15 Noiembrie 2019
Joi, 14 noiembrie, de Ziua Interna]ional\ a Diabetului,
a avut loc la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec“
Roman manifestarea „Diabetul [i familia“, coordonat\ de
dr. Adina Leoreanu [i Arhim. Andrei Ioni]\, profesori de
`nv\]\mânt postliceal sanitar `n cadrul institu]iei.
La manifestarea organizat\ cu binecuvântarea ~nalt-
preasfin]itului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului [i
Bac\ului, au participat profesorii [i elevii de `nv\]\mânt
postliceal care se preg\tesc pentru a deveni asisten]i medi-
cali, precum [i mai mul]i invita]i de onoare. Astfel, la acest
colocviu au participat d-na dr. Maria Andrici, manager al
Spitalului Municipal de Urgen]\ Roman, d-na dr. Onu
Oana, director medical, dr. Dorina Luchian, [ef al Sec]iei den]a `n cre[tere a acestei boli `n ]ara noastr\, jude]ul
de Oncologie, d-na dr. C\t\lina Elena P\l\ncianu, [ef al Neam] ocupând un nedorit loc I la frecven]a cazurilor de
sec]iei de medicin\ intern\, d-na dr. Iulia Bora, [ef al sec]iei diabet zaharat la suta de mii de locuitori. ~n continuare,
de Boli Paleative din cadrul aceleia[i institu]ii, precum [i d-na dr. Carmen-Ioana Mur\rescu a expus lucrarea
invita]i din jude]ul Bac\u, d-na dr. Carmen Mur\rescu, Diabetul juvenil, o permanent\ provocare, pe pacursul
medic pediatru, [i p\rintele consilier Ilarion M`]\, coordo- c\reia a prezentat o serie de nout\]i tehnologice `n moni-
nator al Centrului Reziden]ial de ~ngrijiri Paleative Hârja. torizarea copiilor cu diabet. Aspecte din prevenirea [i
~n deschidere, d-na dr. Adina Elena Leoreanu, [ef al tratarea acestei boli au fost relevate apoi `n cadrul
sec]iei de Diabet, nutri]ie [i boli metabolice din spitalul prezent\rii d-nei asistent N\[iescu Elena `n lucrarea
roma[can a prezentat prelegerea Diabetul zaharat - tre- Nursing `n diabetul zaharat. ~n nota academic\ fixat\ de
o `ntâlnire clasic\ `ntre medici [i preo]i, reprezentan]ii
cut, prezent [i viitor, expunând date statistice despre inci-
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 271
NOIEMBRIE 2019
Arhiepiscopiei Romanului [i Bac\ului la eveniment au peasc\, pacientul putând apela cu succes la post [i
completat programul manifest\rii. P\rintele Arhimandrit rug\ciune. P\rintele consilier a prezentat aspecte din ac-
Andrei Ioni]\ a prezentat o serie de considera]ii despre tivitatea medical\ a centrului de la Hârja, ce apar]ine
Abordarea holistic\ a Diabetului Zaharat [i rolul postu- Arhiepiscopiei Romanului [i Bac\ului. Totodat\, p\rintele
lui. Con]inutul acestei comunic\ri a vizat sinergia `ntre consilier a transmis binecuvântarea Ierarhului, felicitând
efortul de vindecare sufleteasc\ [i cel de vindecare tru- organizatorii colocviului. (Prof. pr. Ionu] Am\rinii)

Parohia B\rcu-Go[mani a construit


o cas\ pentru o familie defavorizat\
15 Noiembrie 2019
Cu binecuvântarea ~naltpreasfin]itului P\rinte Arhie- binef\c\tori num\rându-se [i Prim\ria Români din ju-
piscop Ioachim, joi, 14 noiembrie 2019, `n Parohia B\rcu de]ul Neam].
din Protopopiatul Buhu[i a avut loc sfin]irea unei case
Slujba de sfin]ire a casei a fost s\vâr[it\ de p\rintele
construite din dona]iile credincio[ilor, pentru o familie
alc\tuit\ din dou\ surori, Parascheva [i Anica. paroh Mihai Macovei, al\turi de p\rintele Gheorghe
Ursache, la care au participat, al\turi de familie, donatori,
Casa are dou\ camere [i un hol, [i a fost utilat\ cu binef\c\tori [i cei care s-au ostenit, cu timp [i f\r\ timp, la
mobilier, sob\ pentru `nc\lzit [i alte accesorii necesare ridicarea acesteia.
traiului zilnic. Valoarea construc]iei s-a ridicat la apro-
ximativ 25.000 lei, bani proveni]i din colecta organizat\ La sfâr[it a avut loc o slujb\ de mul]umire, iar p\rintele
`n Parohia B\rcu la ini]iativa p\rintelui paroh Mihai paroh a mul]umit tuturor pentru sprijinul acordat acestor
Macovei [i din alte dona]ii din ]ar\ [i str\in\tate, printre dou\ surori, credincioase ale Parohiei B\rcu.
)

Pg. 272 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


NOIEMBRIE 2019
Spectacol cu „Profesorul de joac\“ Leon
Magdan, `n Parohia Cernu
15 Noiembrie 2019

Joi, 14.11.2019, cu binecuvântarea ~naltpreasfin]itului


Arhiepiscop Ioachim, la A[ez\mântul social-filantropic
din Parohia Cernu, `ndr\gitul „Profesor de joac\“ Leon
Magdan, a sus]inut un spectacol (teatru de umbre, concur-
suri, surprize, curiozit\]i, glume) pentru copii [i p\rin]i.
Invitatul special a poposit pentru prima dat\ `n mijlocul
copiilor din aceast\ comunitate, la ini]iativa p\rintelui pro-
topop Costel Mare[ al Protoieriei Moine[ti, [i a sus]inut
aceast\ „Joac\ istea]\“, emo]ie, cultur\ general\, aten]ie,
perspicacitate, educa]ie moral\, un pachet minunat
preg\tit pentru a stârni curiozitatea [i cheful de a `nv\]a a
celor 95 de copii iste]i prezen]i la acest eveniment.
Aceast\ reprezenta]ie face parte integrant\ a
„Programului {coal\ dup\ {coal\“ care se desf\[oar\ sub
genericul F.A.P.T. - Mai bine `mpreun\! `n Parohia Cernu.
La `ntâlnirea cu „Profesorul de joac\“ Leon Magdan au fost sprijinul oferit ca aceast\ „~ntâmplare important\ `n via]a so-
prezen]i copii [i p\rin]i din comuna Poduri, municipiul Moine[ti, cial\ a copiilor, ce particip\ la acest program zilnic {coal\ dup\
{coal\, s\ se concretizeze spre folosul beneficiarilor“.
municipiul Bac\u [i cadre didactice din satul Cernu.
Totodat\, p\rintele paroh a mul]umit [i domnului Leon Magdan
~n `ncheiere, p\rintele paroh Lasl\u Codrin a mul]umit pentru prezen]\ [i i-a asigurat pe copila[i c\ vor mai beneficia
p\rintelui protopop Costel Mare[ pentru ini]iativ\ [i pentru [i de alte surprize pe viitor.

IPS P\rinte Ioachim a oficiat Taina


Sfântului Maslu pe Meteora Bac\ului
15 Noiembrie 2019

Vineri, 15 noiembrie 2019, la ceas de sear\, la biserica


M\n\stirii „Acoper\mântul Maicii Domnului“ de la Valea
Budului, au `nceput serile de rug\ciune sub omoforul
~naltpreasfin]itului P\rinte Ioachim, Arhiepiscopul
Romanului [i Bac\ului, care vor continua `n urm\toarele
zile de vineri din perioada Postului Na[terii Domnului.
Preo]ii Parohiei „Sfântul Gheorghe“, al\turi de cei de
la parohia „~ntâmpinarea Domnului“ din municipiul
Bac\u, Protopopiatul Bac\u, al\turi de p\rintele protopop
Costic\ Busuioc [i `mpreun\ cu al]i preo]i din celelalte
protopopiate ale Eparhiei, au urcat pe „Meteora
Bac\ului“, a[a cum mai este supranumit „Metocul
Chiriarhal“ din Valea Budului condus de maica stare]\,
stavrofora Magdalena Budeanu, pentru a participa Tot `n cadrul acestei slujbe, preotul Liviu Huean din Parohia
`mpreun\ cu credincio[ii pe care `i p\storesc la Taina Sarata, Protopopiatul Moine[ti, recent hirotonit, a fost hirotesit
Sfântului Maslu, ce a fost s\vâr[it\ de c\tre IPS P\rinte duhovnic, pentru a r\spunde nevoilor spirituale din parohia ce
Ioachim. i-a fost `ncredin]at\ spre p\storire.
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 273
NOIEMBRIE 2019
~n cuvântul de `nv\]\tur\ rostit cu acest prilej, ~nalt- ~n afara rug\ciunilor de alinare [i vindecare a sufe-
preasfin]ia Sa a vorbit despre duhovnicie, slujirea preotu- rin]elor trupe[ti [i suflete[ti, Ierarhul a rostit pentru to]i
lui duhovnic, aceast\ lucrare deosebit de important\ [i cei prezen]i [i rug\ciuni de dezlegare specifice `nceputu-
necesar\ `n via]a Bisericii. lui Postului. (Pr. Daniel-Ionel Marari)

Proiect cultural, artistic


[i de educa]ie social\ la {coala Gimnazial\
„Mihai Dr\gan“ din Bac\u
15 Noiembrie 2019

Elevii clasei a V-a D de la Scoala Gimnazial\ „Mihai


Dr\gan“ din Bac\u `n colaborare cu elevi de la clasele a
VII-a D din aceea[i unitate [colar\ sunt implica]i `ntr-un
proiect cultural, artistic [i de educa]ie social\, cu titlul
„Zâmbete de Toamn\“.
Sub `ndrumarea doamnei profesoare Ichim-Radu
Mihaela Nicoleta, inspector [colar `n cadrul ISJ Bac\u, a
doamnei profesoare Buzariu Iustina [i preotului Ichim-
Radu Gabriel, elevii au preg\tit: momente muzicale,
[ez\tori, tradi]ii de toamn\, dezbateri, cuget\ri, activit\]i
literar-artistice, recitaluri.
Evaluarea se va realiza pe parcursul derul\rii proiectu-
lui prin jurnal de impresii [i prin metode specifice de
evaluare: portofolii, desen, concurs, chestionare, CD cu
fotografii din timpul derul\rii proiectului.
~n afara [colii, activitatea se va desf\[ura [i `n incinta
Bisericii cu hramul „Acoper\mântul Maicii Domnului“,
din cartierul Nord. Printre obiectivele proiectului se num\r\:
Din program am putea puncta câteva momente:  Dezvoltarea sim]ului de apreciere a mo[tenirii cul-
 Activitatea literar-artistic\ [i cultural\“ Toamn\, `n turale, artistice [i religioase, educarea sensibilit\]ii fa]\ de
tinda bisericii“ valorile culturii na]ionale [i universale;
 „Condamnat la toamn\“, melodie cântat\ de Va-  Cre[terea gradului de educa]ie prin cunoa[tere, co-
nessa Nem]eanu, eleva a Liceului de Arte din Bac\u. municare, crea]ie [i implicare, dezvoltarea perseveren]ei,
 „Ridica-voi ochii mei la ceruri“, priceasn\ cântat\ cultivarea tr\s\turilor morale sociale, psiho-afective [i de
de elevele Maria [i Ioana Manea de la Scoala Gimnazial\ caracter;
Mihai Dr\gan,Bac\u  Dezvoltarea aptitudinilor artistice, a gândirii [i a
 Activitatea caritabil\ „F\ rai din ce ai“ posibilit\]ilor creatoare ale copiilor [i tinerilor prin crea-
rea unor c\i de exprimare a sentimentelor care s\ duc\ la
Elevii Scolii Gimnaziale vor oferi invita]ilor darurile lor, l\rgirea orizontului de cunoa[tere, la perceperea mai com-
constând `n borc\nelul cu dulcea]\ preg\tit cu mult drag. plex\ [i mai larg\ a realit\]ii;
„Talentul este ceea ce `]i d\ Bunul Dumnezeu. Dac\  Stimularea respectului fa]\ de ideile celorlal]i, dez-
r\mâne `ngropat, talentul va deveni o povar\. L\sa]i voltarea spiritului de competi]ie [i corectitudine, crearea
copiii s\ scrie, ei au pove[tile lor pe care cei mai mul]i unor leg\turi de prietenie care s\ fie urmate de comuni-
dintre noi le-am uitat! Fie c\ sunt pove[ti de la 7 sau de care [i schimb de experien]\, f\r\ a ]ine seama de dife-
la 17 ani, ele pot deveni din simple istorisiri, literatur\“, ren]e legate de etnie, dizabilit\]i, religie etc.
au declarat coordonatorii proiectului. (Sursa: jurnaldebacau.ro)
)

Pg. 274 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


NOIEMBRIE 2019
Liturghie arhiereasc\
la Catedrala arhiepiscopal\
„Sf. Cuv. Parascheva“ din Roman
17 Noiembrie 2019
~n ziua de 17 noiembrie 2019, `n prima duminic\ a Pos-
tului Na[terii Domnului, ~naltpreasfin]itul Ioachim,
Arhiepiscopul Romanului [i Bac\ului, `nconjurat de un so-
bor de preo]i [i diaconi, a s\vâr[it Sfânta Liturghie arhie-
reasc\ la Catedrala arhiepiscopal\ „Sf. Cuv. Parascheva“
din Roman. Cu acest prilej a hirotonit [i un tân\r `ntru di-
acon pe seama unei parohii din Protopopiatul Moine[ti.
~n ziua de 17 noiembrie a.c, `n prima duminic\ a
Postului Na[terii Domnului, ~naltpreasfin]itul P\rinte
Ioachim, Arhiepiscopul Romanului [i Bac\ului, a oficiat
Sfânta [i Dumnezeiasca Liturghie arhiereasc\ la Cate-
drala arhiepiscopal\ „Sf. Cuv. Parascheva“ din Roman.
La slujb\ a participat un sobor de preo]i [i credincio[i
roma[cani din `mprejurimi.
Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Româ-
ne la prima duminic\ din Postul Na[terii Domnului 2019 Biserica este o institu]ie divino-uman\ de utilitate public\
a fost citit\ de c\tre p\rintele arhidiacon Nectarie Iftimie. care `ndrum\ cre[tinii pe Calea Mântuirii.
~n cadrul slujbei, ~naltpreasfin]ia Sa a hirotonit `ntru Acel bogat nemilostiv din Evanghelia ce s-a citit ast\zi [i-a
diacon pe tân\rul Alexie-Andrei Huiban pe seama Pa- construit din bog\]ia sa multe, dar de fapt nu a plecat `n
rohiei Co[nea din Protopopiatul Moine[ti. ve[nicie cu nimic din cele strânse pe p\mânt. Pentru a r\mâ-
~n cuvântul de `nv\]\tur\ rostit cu acest prilej, ~naltprea- ne `n a fi, pentru c\ Dumnezeu este, El nu are, ci ne are pe
sfin]itul P\rinte Arhiepiscop Ioachim a eviden]iat impor- noi pe care ne-a l\sat s\ chivernisim, s\ facem echitate `n lu-
tan]a dep\[irii crizelor din planul uman prin credin]a sta- mea aceasta, dac\ putem. Biserica este echidistant\ [i nu se
tornic\ `n Dumnezeu [i prin ajutorarea aproapelui nostru. amestec\ `n politic\ [i `n administra]ia aceasta a ]\rii, a po-
Sunt multe cauze ale crizelor actuale. Dar s\ nu l\s\m poarelor, a comunit\]ilor, a tuturor celor care sunt `ndrept\-
s\ se instaleze o criz\ spiritual\. Biserica este nou\ [i ]i]i legal sau ilegal s\ fac\ `mp\r]ire, s\ administreze.
`nnoitoare. Obiectivul vie]ii noastre este de a ne `mp\r- ~n final, ~naltpreasfin]itul P\rinte Arhiepiscop Ioachim
t\[i, de a ne re`nnoi, de a ne primeni sufletele pentru a fi
a felicitat pe p\rintele hirotonit, adresându-i `ndemnuri
preg\tite oricând pentru Împ\r\]ia lui Dumnezeu. Bise-
rica nu cere de la dumneavoastr\ pentru a se `mbog\]i ca pentru via]a pastoral-misionar\, a mul]umit tuturor celor
institu]ie ci tocmai pentru a d\rui pentru cei afla]i `n boli, prezen]i la aceast\ s\rb\toare, dorindu-le „un post
suferin]\ [i necazuri, având o con[tiin]\ social-fi- duhovnicesc având ca finalitate `mplinirea virtu]ilor [i a
lantropic\ mai aparte. Pentru a mai fi trebuie s\ facem faptelor care s\ arate vrednicia românilor ca [i continua-
din iubire fapta cea bun\. Acesta este scopul Bisericii. tori ai spiritualit\]ii `nainta[ilor.“
Vorbind despre pericopa evanghelic\, Ierarhul a expli- R\spunsurile la stran\ au fost date de c\tre corala
cat valoarea bog\]iei chivernisite gre[it, dar [i faptul c\ „Paraschevi“ a Catedralei. (Pr. Daniel-Ionel Marari)

Sfin]ire de troi]\ la Parohia „Sf. Nicolae“ Podi[


18 Noiembrie 2019
Cu binecuvântarea ~naltpreasfin]itului P\rinte Ioachim, p\rintelui Costic\ Busuioc, protoiereu al Protopopiatului
Arhiepiscopul Romanului [i Bac\ului, [i sub `ndrumarea Bac\u, `n contextul „Anului omagial al satului românesc
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 275
NOIEMBRIE 2019
(al preo]ilor, `nv\]\torilor [i primarilor gospodari)“, joi, 14
noiembrie 2019, la Parohia „Sf. Nicolae“ Podi[ a avut loc
`ntrunirea preo]ilor din cadrul Cercului pastoral-misionar
nr. 3, „Acoper\mântul Maicii Domnului“.
Sub protia p\rintelui Costic\ Busuioc, protopop al
Protopopiatului Bac\u, al\turi de un sobor numeros de
preo]i, `n jurul orei 12.00 s-a s\vâr[it slujba Aghiasmei Mici
[i slujba de sfin]ire a Troi]ei, prilej cu care preo]i [i credin-
cio[i s-au bucurat de un moment inedit de adev\rat\ tr\ire
duhovniceasc\ [i de comuniune `ntru rug\ciune, `n aceast\
perioad\ premerg\toare Postului Na[terii Domnului.
Dup\ s\vâr[irea slujbei de sfin]ire a Troi]ei, p\rintele
protoiereu a ]inut un cuvânt de `nv\]\tur\, subliniind im- implicarea `n realizarea acestui proiect cultural-misionar,
portan]a cinstirii Sfintei Cruci `n via]a cre[tinului ortodox. oferindu-le `n dar câte o icoan\.
La finalul slujbei, p\rintele paroh Iulian Popa a La finalul evenimentului, cei prezen]i, cler [i credin-
mul]umit ~naltpreasfin]itului P\rinte Arhiepiscop Ioachim cio[i, s-au `nchinat [i au s\rutat Sfânta Cruce, dând slav\
pentru binecuvântare [i p\rintelui protopop pentru `ndru- lui Dumnezeu, apoi, la invita]ia p\rintelui paroh, to]i au
mare, felicitând familia ctitorului Grigore Bor]un [i pe mers la A[ez\mântul social-filantropic „Sf. Mc. Iulian“,
domnul Ionel Popa, primarul comunei M\rgineni pentru pentru a participa la agapa bucuriei. (I.P.)

Programul „D\ruind vei dobândi“ `n Parohia


B\rcu din Protopopiatul Buhu[i
18 Noiembrie 2019
Cu binecuvântarea ~naltpreasfin]itului P\rinte Arhie-
piscop Ioachim, `n Duminica „Bogatului c\ruia i-a rodit
din bel[ug ]arina“, Parohia B\rcu-Go[mani din Protopo-
piatul Buhu[i a finalizat o activitate social-filantropic\ la
ini]iativa p\rintelui paroh Mihai Macovei [i la solicitarea
Funda]iei „Melchisedec {tef\nescu“ condus\ de monahia
Dionisia {chiopu.
Colecta s-a desf\[urat `n perioada 15-17 noiembrie
2019, când credincio[ii au r\spuns pozitiv, ca de fiecare
dat\, acestei ini]iative, d\ruind alimente, produse de uz
casnic, juc\rii [i produse gospod\re[ti, cât [i un ajutor fi-
nanciar `n valoare de 2000 lei. Toate acestea vor fi de fo-
los pentru activit\]ile social-filantropice desf\[urate de
Funda]ia „Melchisedec {tef\nescu“.
~n urma colectei desf\[urate luni, 18 noiembrie 2019, `n Colecta r\spunde `ndemnului p\rintesc al Sfântului
Parohia B\rcu-Go[mani a fost prezent, din partea Funda]iei, Sinod al Bisericii Ortodoxe Române lansat `n Scrisoarea
pr. Marian Gliga, care a preluat cele d\ruite [i a transmis pastoral\ la prima duminic\ din Postul Na[terii
binecuvântarea ~naltpreasfin]itului P\rinte Arhiepiscop Domnului, de a organiza, `n aceast\ perioad\, la parohii,
Ioachim, cât [i mul]umirile directorului Funda]iei. m\n\stiri, protopopiate [i la centrele eparhiale, colecte de
Mul]umim, pe aceast\ cale, ~naltpreasfin]itului P\rinte bani, alimente, haine [i medicamente pentru cei afla]i `n
Arhiepiscop Ioachim pentru purtarea de grij\ fa]\ de fiii suferin]\ [i `n lipsuri, familiilor defavorizate cu mul]i
Parohiei B\rcu [i tuturor celor care s-au implicat `n]e- copii, b\trânilor [i persoanelor singure f\r\ copii sau rude.
legând c\ doar „d\ruind vei dobândi“. (Pr. Mihai Macovei)
)

Pg. 276 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


NOIEMBRIE 2019

Eveniment medical caritabil de amploare


`n Parohia Valea Ursului
18 Noiembrie 2019
Cu binecuvântarea ~naltpreasfin]itului P\rinte Ioa- s\lile de ecografie, oftalmologie [i stomatologie unde au
chim, Arhiepiscopul Romanului [i Bac\ului, `n ziua de beneficiat de toat\ aten]ia medicilor.
sâmb\t\, 16 noiembrie 2019, `n Parohia Valea Ursului, a Investiga]iile medicale s-au `ncheiat cu un consult
poposit „Caravana cu Medici“. Aceast\ actiune umanitar\
stomatologic la finalul c\ruia copiilor li s-a explicat cum
a fost posibil\ datorit\ implic\rii directe a p\rintelui paroh
Bogdan Palc\u [i a doamnei preotese Dr. Palc\u M\- s\ `[i `ngrijeasc\ `n mod corect dantura, primind din
d\lina. Cu acest prilej, peste 160 de copii din parohie au partea medicilor periu]e [i past\ de din]i.
beneficiat de consulta]ii medicale gratuite. „Felicit\m pe p\rintele paroh Bogdan Palc\u [i pe
Astfel, cl\direa liceului din localitate a devenit, pentru doamna preotes\ pentru implicarea deosebit\. Mul]umim
o zi, un mic spital alc\tuit din 8 s\li de consulta]ii unde o `ntregului colectiv al „Caravanei cu Medici“ pentru efor-
echip\ format\ din 35 de medici pediatri, infec]ioni[ti, of- tul extraordinar depus `n aceast\ activitate [i domnului
talmologi, radiologi, stomatologi, geneticieni [i studen]i primar Viorel Smeria pentru ajutorul acordat `n buna
medicini[ti, au evaluat un num\r de 168 de copii. Pe lâng\ desf\[urare a acestui eveniment“, a precizat p\rintele
consultul pediatric, cei mici au fost direc]iona]i [i spre protopop Drago[ Munteanu.

IPS Ioachim a fost prezent la serbarea


centenarului Colegiului Na]ional Pedagogic
„{tefan cel Mare“ din Bac\u
20 Noiembrie 2019
Miercuri, 20 noiembrie 2019, la Colegiul Na]ional un veac de la inaugurarea acestei prestigioase unit\]i de
Pedagogic „{tefan cel Mare“ Bac\u au debutat, sub `nv\]\mânt, precum [i cei 159 de ani de `nv\]\mânt peda-
genericul „Pedagogic 100“, manifest\rile ce marcheaz\ gogic b\c\uan. Cu acest prilej, la invita]ia doamnei direc-
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 277
NOIEMBRIE 2019

tor Elena-Lavinia B\isan, a venit [i ~naltpreasfin]itul P\- marelui voievod [i cine iese de aici, `ntotdeauna va fi
rinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului [i Bac\ului. A- biruitor. Biruitor, `n sensul c\ [i-a `nsu[it toate `nv\]\turile,
cesta a sfin]it placheta de marmur\ ce marcheaz\ fizic toate lucr\rile, tot ce se pred\ aici ca fiecare dintre elevi s\
acest moment istoric. simt\ c\ este român [i de spiritualitate ortodox\ sau de alt\
~nconjurat de un sobor de preo]i consilieri [i inspec- confesiune. {coala este institu]ia care `i adun\ pe to]i [i ea
tori eparhiali, de preotul protopop Costic\ Busuioc, de trebuie s\ fie [i s\ devin\ un paradis din care nimeni s\ nu
p\rintele inspector [colar Adrian Alexandrescu, de preo]i fie izgonit. Acest paradis trebuie s\ r\mân\ [i `n cei care au
din urbea Bac\ului [i diaconi, IPS P\rinte Ioachim a ofi- trecut [i s-au format `n [coala aceasta, fie elev, fie profesor
ciat o slujb\ de Te Deum, astfel aducând mul]umiri pen- sau `nv\]\tor. Orice [coal\ româneasc\ este o prelungire a
pridvorului bisericii. ~n biseric\ este Marele ~nv\]\tor de la
tru veacul de binecuvânt\ri rev\rsate asupra profesorilor
care `nv\]\m cum s\ ne creion\m drumul spre existen]iali-
[i elevilor Colegiului Pedagogic. Tot acum, a fost s\vâr-
tate [i c\tre ~mp\r\]ia lui Dumnezeu. M\ bucur c\ la
[it\ [i o slujb\ de pomenire pentru cadrele didactice [i ele-
poporul român, `n pofida atrocit\]ilor [i necazurilor pe
vii trecu]i la Domnul `ntru n\dejdea `nvierii ve[nice. care le-a suportat de-a lungul istoriei, de fiecare dat\ a
~n cuvântul rostit cu prilejul acestui moment de mare re`nviat [i a pus {coala [i Biserica pe primul plan. Aceste
`nc\rc\tur\ emo]ional\, P\rintele Arhip\stor Ioachim a dou\ institu]ii sunt emblematice pentru cultura [i civiliza]ia
binecuvântat [i felicitat cadrele didactice pentru d\ruirea [i neamului românesc.
devotamentul cu care au reu[it s\ formeze genera]ii `ntregi Evenimentul cultural-istoric a continuat cu dezvelirea
de oameni de valoare [i bine educa]i ai [colii b\c\uane. unei pl\ci omagiale de marmur\ special concepute pentru
Am fost emo]ionat `ntrând `n acest Colegiu, pentru c\ aceast\ zi [i apoi prin inaugurarea „Holului Artelor“, ur-
aici `l v\d pe Sfântul {tefan cel Mare `n mai multe ipostaze, mat de cuvânt\rile domnului Sorin Bra[oveanu, pre[edin-
ceea ce `nseamn\ c\ aici se tr\ie[te `n duhul [i `n virtu]ile tele Consiliului Jude]ean Bac\u, [i a domnului Valentin
)

Pg. 278 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


NOIEMBRIE 2019
Ivancea, prefectul jude]ului Bac\u, dar [i de câteva dis-
cursuri emo]ionante ale profesorilor de odinioar\ care au
rememorat momente din istoria Colegiului Pedagogic.
A urmat apoi vernisajul cu titlul „Dialog vizual“ a
doamnelor profesoare Nicoleta C\rare [i St\nescu
Georgiana. Acum, criticul de art\ Iulian Bucur a c\l\uzit
asisten]a s\ p\[easc\ `n lumea pictural\ a celor dou\
artiste, pentru ca apoi s\ ne `ndrept\m cu to]ii spre „Gala
genera]iilor“, desf\[urat\ `n Sala Ateneu.
Activitatea a fost un prilej de a aduce `mpreun\ trecu-
tul liceului, prin fo[tii profesori [i absolven]ii de succes, ***
cu prezentul [i viitorul Colegiului, reprezentat de corpul
{coala Normal\ de ~nv\]\tori `n localul c\reia se afl\
profesoral actual [i de elevii no[tri. acum Colegiul Na]ional Pedagogic „{tefan cel Mare“
Corul Colegiului, coordonat de doamna profesoar\ Bac\u - cu sediul `n strada Spiru Haret, nr. 6 [i-a deschis
Paraschiv-Gora Marinela, a continuat tradi]ia [colii peda- cursurile la 19 noiembrie 1919, director fiind (cu `ncepere
gogice b\c\uane [i a oferit momente de neuitat asisten]ei de la 1 noiembrie) Haralambie Ionescu, fostul director al
prin cânt\ri patriotice [i folclorice interpretate de cei mai [colii preg\titoare din One[ti... Cl\direa, cunoscut\ sub
talenta]i `nv\]\cei [i elevi ai prestigioasei institu]ii de denumirea de corpul A, s-a inaugurat `n 1928, ulterior
`nv\]\mânt din urbea b\c\uan\. construindu-se aripa de nord a cl\dirii unde acum se afl\
La final, IPS P\rinte Ioachim a oferit `n mod simbolic s\lile de sport, cantina [i anexele. În 1956 cele dou\ [coli
[i solemn acestui Colegiu prin doamna director, medalia pedagogice de b\ie]i (din Strada Spiru Haret) [i de fete
jubiliar\ de 600 de ani a Arhiepiscopiei Romanului [i (din Calea M\r\[e[ti) se unific\ [i func]ioneaz\ `n cl\direa
din Calea M\r\[e[ti 157. ~n 1963 aceast\ cl\dire este ce-
Bac\ului, `mpreun\ cu o diplom\ de onoare.
dat\ Institutului Pedagogic [i mai apoi Universit\]ii din
Momentele dedicate Centenarului Colegiului Na]ional Bac\u, liceul mutându-se `n Strada Spiru Haret nr. 6. ~n
Pedagogic „{tefan cel Mare“ vor fi continuate cu deru- anul 2004 se schimba titulatura `n Colegiul Na]ional
larea unor ateliere creative, `ntâlniri cu personalit\]i Pedagogic „{tefan cel Mare“ Bac\u. Pe parcursul exis-
b\c\uane, precum [i cu Simpozionul Na]ional „Mândru ten]ei sale, aceast\ institu]ie a preg\tit peste 11.000 de
c\ sunt român“, ce se va desf\[ura vineri, 22 noiembrie cadre didactice fiind [i centru de preg\tire [i formare pen-
2019, `n Aula Universit\]ii „Vasile Alecsandri“. tru `nv\]\tori [i educatoare. (pr. Daniel-Ionel Marari)

Un nou proiect social eparhial


pentru sprijinirea copiilor nevoia[i
20 Noiembrie 2019

~ncepând cu luna noiembrie 2019, cu binecuvântarea  nevoia de a informa [i sensibiliza comunitatea `n


~naltpreasfin]itului P\rinte Arhiepiscop Ioachim, Sectorul vederea elimin\rii prejudec\]ilor [i cli[eelor cu privire la
Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Romanului [i familiile cu mul]i copii;
Bac\ului, `n parteneriat cu protopopiatele Bac\u, Sascut,  nevoia de a implica copiii [i adolescen]ii `n activit\]i
One[ti, Roman, Buhu[i Moine[ti [i diverse institu]ii de de educa]ie moral\ [i civic\;
`nv\]\mânt din cuprinsul eparhiei va implementa progra-  sensibilizarea [i implicarea comunit\]ii `n reducerea
mul social-eparhial „F\ Rai din ce ai!“ cauzelor care genereaz\ s\r\cia, [omajul [i institu]io-
nalizarea copiilor.
Prezentul proiect se `ncadreaz\ `ntre activit\]ile Proiectul este construit pentru a oferi copiilor din
Departamentului Pro Vita al Eparhiei [i are ca scop: familii aflate `n situa]ii de criz\ sau `n dificultate un aju-
 oferirea unui sprijin moral [i material familiilor nu- tor moral [i material care s\-i ajute s\ dep\[easc\ situa]ia
meroase, aflate `n dificultate, cu ocazia s\rb\torilor legate `n care se afl\, de multe ori `n urma unor `mprejur\ri in-
de Na[terea Domnului [i Sfintele Pa[ti; dependente de voin]a lor. ~n acela[i timp ofer\ posibili-
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 279
NOIEMBRIE 2019
tatea elevilor diverselor institu]ii de `nv\]\mânt s\ con[ti-
entizeze importan]a oferirii unui sprijin necondi]ionat
familiilor [i copiilor care au o situa]ie material\ precar\.
De asemenea, proiectul aduce o important\ schimbare a
percep]iei comunit\]ii asupra familiilor cu mul]i copii.
Activit\]ile proiectului constau `n:
 colectarea de alimente neperisabile, dulciuri,
rechizite, `mbr\c\minte, `nc\l]\minte de c\tre elevi din in-
stitu]ii de `nv\]\mânt, stocarea lor (2 - 13 decembrie);
 distribuirea acestora c\tre persoanele beneficiare,
din cuprinsul parohiilor aflate `n zone defavorizate, con-
form selec]iei efectuate la nivelul fiec\rui protopopiat
(16-20 decembrie);
 inaugurarea proiectului la nivelul fiec\rei institu]ii de
`nv\]\mânt participante: informarea cadrelor didactice [i
elevilor [colii partenere cu privire la proiect, activit\]ile
proiectului. Un rol deosebit `l va avea profesorul de religie,
care va coordona colectarea produselor la nivelul [colii;
 colectarea produselor specificate `n anexe (`n prima
s\pt\mân\ se vor colecta alimente [i dulciuri, iar `n s\pt\-
mâna a doua se vor colecta kit-uri igienice, juc\rii, `mbr\-
c\minte [i `nc\l]\minte;
 preg\tirea coletelor pentru familiile beneficiare;
 oferirea produselor familiilor beneficiare.
(Pr. Eugen-Ciprian Ciuche,
Consilier Sector Social Filantropic)

IPS P\rinte Ioachim a oficiat Sfânta


Liturghie de s\rb\toarea „Intrarea `n
biseric\ a Maicii Domnului“, la Roman
21 Noiembrie 2019

Cu prilejul s\rb\torii „Intrarea `n biseric\ a Maicii Astfel, la Catedrala Arhiepiscopal\ din Roman, aceast\
Domnului“, cunoscut\ `n popor sub denumirea de „Ovi- bucurie sfânt\ a s\rb\torii `nchinate Maicii Domnului a
denia“, IPS P\rinte Arhiepiscop Ioachim, al\turi P\rintele umplut sufletul fiec\rui cre[tin care a participat la Sfânta
Pimen Costea, vicar eparhial, de p\rintele Serafim Liturghie al\turi de Chiriarhul locului, la cea mai mare
Huzdup, consilier eparhial, [i `mpreun\ cu un sobor de s\rb\toare a lunii noiembrie. ~n cadrul Sfintei Liturghii a
preo]i [i diaconi, a slujit Sfânta Liturghie la Catedrala fost hirotonit `ntru preot diaconul Alexie-Andrei Huiban
Arhiepiscopal\ din Roman, `n cadrul acesteia hirotonind pe seama Parohiei Co[nea din Protopopiatul Moine[ti.
[i un tân\r diacon `ntru preot. IPS P\rinte Arhiepiscop Ioachim, `n cuvântul de
`nv\]\tur\ rostit cu acest prilej, a subliniat importan]a
La o s\pt\mân\ dup\ `nceperea postului `nchinat Na[- serb\rii acesteia urmând exemplul curat [i sfânt al Maicii
terii Domnului, care este o perioad\ de preg\tire du- Sale. S\rb\toarea de ast\zi ne aminte[te de momentul din
hovniceasc\ pentru `ntâlnirea cu Hristos `n s\la[ul inimii via]a Fecioarei Maria `n care sfin]ii s\i p\rin]i, Ioachim
noastre, Biserica Ortodox\ pr\znuie[te Intrarea Maicii [i Ana, au dus-o la Templul din Ierusalim, unde a trebuit
Domnului `n Templul din Ierusalim, unde a fost adus\ de s\ r\mân\ pentru a se preg\ti, spunem noi, pentru mo-
c\tre p\rin]ii S\i. mentul unic al Buneivestiri, episod relatat `n lucrarea
)

Pg. 280 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


NOIEMBRIE 2019
apocrif\ numit\ Protoevanghelia lui Iacov. A[adar,
Fecioara, ast\zi, intr\ `n templu, `nso]it\ de tinere fe-
cioare purtând f\clii aprinse [i `n cântarea `ngerilor. Ea
va r\mâne aici pentru a `nv\]a smerenia, r\bdarea [i as-
cultarea.
Vorbind despre s\rb\toarea zilei, ~naltpreasfin]itul
P\rinte Arhiepiscop a `ndemnat cre[tinii s\ fie cu mult\
luare aminte la preg\tirea personal\ a fiec\ruia pentru
`ntâlnirea cu Dumnezeu.
S\rb\toarea de ast\zi este o chemare la introspec]ie, la
a reflecta la starea de cur\]ie `ntâlnit\ `n copil\rie, la bu-
curia vie]uirii `n nep\tata stare a inocen]ei pruncilor,
deoarece aceasta este m\sura duhovniceasc\ a celui care `n pace. De aceea se cuvine s\ `ncheiem cu aceast\
se preg\te[te s\-L `ntâlneasc\ pe Dumnezeu, nevinov\]ia rug\ciune: «~n Biserica slavei tale stând, `n cer ni se pare
pruncilor [i blânde]ea porumbeilor (Matei 10, 16), nu a sta, N\sc\toare de Dumnezeu, ceea ce e[ti u[\ cereasc\,
`ntâmpl\tor Hristos Domnul ne `nva]\ zicând: „Dac\ nu deschide-ne nou\ u[ile milei tale»“.
v\ ve]i `ntoarce [i nu ve]i fi precum pruncii, nu ve]i intra R\spunsurile la stran\ au fost date de membrii Coralei
`n ~mp\r\]ia cerurilor“ (Matei 18, 3). A[adar, astfel „Diaconia“ de la Catedrala Arhiepiscopal\, care la final
putem `n]elege invita]ia adresat\ [i nou\ de a intra `n bi- au cântat [i troparul Intr\rii `n biseric\ a Maicii
seric\, a[a cum alt\ dat\ Maica Domnului a intrat `n tem- Domnului, minunat\ sintez\ a istoriei [i semnifica]ie a
plul din Ierusalim, pentru a fi `n comuniune cu to]i sfin]ii, acestei s\rb\tori. (Pr. Daniel-Ionel Marari)

Proiecte socio-educa]ionale implementate


de Asocia]ia „Ovidenia Bac\u 2005“
21 Noiembrie 2019

Miercuri, 20 noiembrie 2019, cu binecuvântarea ~nalt-


preasfin]itului P\rinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului
[i Bac\ului, Asocia]ia Cre[tin\ de Caritate [i Ajutor „Ovi-
denia Bac\u 2005“, `n parteneriat cu {coala Gimnazial\
„Constantin Platon“ Bac\u, a inaugurat proiectul socio-
educa]ional „Sfin]ii Ioachim [i Ana - c\l\uzitori ai tine-
rilor“.
Proiectul `[i propune un dialog `ntre genera]ii, prin `ntâl-
niri periodice `ntre elevii [colii [i vârstnicii din cadrul proiec-
Aceste evenimente au `nceput printr-un moment artistic
tului inaugurat acum doi ani, pe 21 noiembrie 2017, intitulat
sus]inut de c\tre elevi ai [colii mai sus men]ionate, la care au
„Maica Domnului - Toiagul unei b\trâne]i binecuvântate“, participat [i bunicii. ~n continuare s-a oficiat slujba de sfin]ire
program de `ngrijire la domiciliu a vârstnicilor. Scopul `ntâl- a noului club de c\tre p\rintele Consilier eparhial Ciuche
nirilor va fi [i acela de a putea `mpleti `ntreb\rile [i provoc\- Eugen, p\rintele Radu Ovidiu [i p\rintele Marius Cociorv\.
rile din partea tinerilor cu experien]ele de via]\ [i r\spun-
Dup\ aceasta, activitatea s-a mutat `n biblioteca [colii unde
surile din partea seniorilor. Tot `n aceea[i zi, la ini]iativa s-au schimbat idei, p\reri, [i s-au eviden]iat rezolu]iile zilei [i a
p\rintelui Radu Ovidiu, pre[edintele Asocia]iei Ovidenia, `n evenimentului. Pe aceast\ cale s-au adus mul]umiri coducerii
dorin]a de a dinamiza [i disciplina tinerii printr-un sport non- {colii Gimnaziale „Constantin Platon“, reprezentate prin dom-
violent, s-a inaugurat Clubul Sportiv de Judo „Ovidenia“, nul director Sorin Bostan [i doamna director adjunct Manuela
care va activa sub `ndrumarea domnului antrenor Coclenci Neculcea, pentru implicarea, deschiderea [i d\ruirea frumoas\
Vasile - Daniel, vice campion na]ional `n aceast\ disciplin\. din cadrul acestei colabor\ri. (R\zvan Dimitrie Radu)
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 281
NOIEMBRIE 2019
P\rintele Necula, revedere `n rug\ciune
[i dialog cu prietenii din One[ti
22 Noiembrie 2019
Praznicul Intr\rii `n biseric\ a Maicii Domnului a fost
s\rb\torit la One[ti cu sporit\ bucurie prilejuit\ de
prezen]a `n mijlocul credincio[ilor de aici a p\rintelui
Constantin Necula, conferen]iar `n cadrul Facult\]ii de
Teologie „Sfântul Andrei {aguna“ din Sibiu.
Ziua s\rb\torii a debutat cu Sfânta [i Dumnezeiasca
Liturghie, oficiat\ cu binecuvântarea ~naltpreasfin]itului
P\rinte Arhiepiscop Ioachim, sub protia P\rintelui
Necula, `n Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh“ din
One[ti, al\turi de p\rintele inspector eparhial Ilarion Mâ]\
[i preo]ii slujitori ai catedralei. Din mul]imea de credin-
cio[i prezent\ la slujb\ s-au distins numero[i copii, spre
bucuria oaspetelui care i-a apreciat `n mod deosebit,
asimilându-i `n cuvântul de `nv\]\tur\ despre prunca
Maria, adus\ `n aceast\ zi la Templu.
La finalul Sfintei Liturghii, p\rintele profesor a fost fe-
licitat de p\rintele protopop Ioan Bârg\oanu [i de c\tre
to]i cei prezen]i cu ocazia `mplinirii a 25 de ani de slujire
a Bisericii din treapta de preot, mul]umindu-i c\ a ales s\-
[i petreac\ aceast\ zi `n mijlocul lor, oferindu-i florile re-
cuno[tin]ei [i daruri din partea Ierarhului. Spre cinstirea
Maicii Domnului [i a Na[terii Dumnezeiescului Prunc,
`ntâlnirea de la biseric\ s-a `ncheiat `n cântec de colinde. Spre sear\, `ncepând cu ora 1700, la Casa de Cultur\ a
Sindicatelor din urbea one[tean\, P\rintele Necula a con-
A urmat o vizit\ a p\rintelui Constantin Necula la feren]iat pe tema „Maica Domnului [i intrarea Bisericii `n
Spitalul Municipal „Sfântul Ierarh Doctor Luca“, la Sec]ia lume“, `n partea a doua a `ntâlnirii sus]inând [i o interac-
„Neonatologie“, unde a fost `ntâmpinat de conducerea tiv\ serie de `ntreb\ri [i r\spunsuri, dialogând astfel cu
unit\]ii, Manager Dr. Oana-Mihaela Secar\, `mpreun\ cu publicul numeros prezent la eveniment. Conferin]a a avut
personalul sec]iei. Al\turi de p\rintele inspector, p\rintele [i un caracter social-filantropic, cu acest prilej orga-
protopop [i p\rin]ii prezen]i s-au rugat pentru mame, pentru nizându-se o strângere de fonduri pentru dotarea spitalu-
pruncii lor nou n\scu]i [i pentru personalul medical. Tot aici lui one[tean cu dou\ aparate menite s\ monitorizeze oxi-
au binecuvântat `nnoirea acestei sec]ii cu un aparat perfor- genul la nou n\scu]i, `n cadrul Sec]iei „Neonatologie“.
mant de osmoz\ [i dedurizare a apei, dona]ie a Protoieriei La final, p\rintele protopop Ioan i-a transmis din
One[ti. P\rintele a transmis cuvinte de apreciere pentru partea one[tenilor bucuria revederii, i-a oferit o distinc]ie
condi]iile excelente de furnizare a actului medical `n aceast\ ca apreciere din partea ~naltpreasfin]itului Ioachim [i i-a
institu]ie, pentru profesionalismul, credin]a [i dragostea lansat o nou\ invita]ie pe Valea Trotu[ului pentru luna
reg\site la cadrele medicale angajate `n acest spital. martie a anului viitor. (Pr. Alexandru Pânzaru)

Prezen]\ arhiereasc\ pe „Meteora Bac\ului“


23 Noiembrie 2019
Vineri, 22 noiembrie 2019, `n cea de-a doua s\pt\mân\ Budului, Taina Sfântului Maslu a fost s\vâr[it\ de c\tre
a Postului Na[terii Domnului, la biserica metocului chiri- ~naltpreasfin]itul P\rinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanu-
arhal „Acoper\mântul Maicii Domnului“ din Valea lui [i Bac\ului, `mpreun\ cu un sobor de preo]i b\c\uani.
)

Pg. 282 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


NOIEMBRIE 2019
Preo]ii parohiilor „Sfin]ii Trei Ierarhi“, „~nvierea Dom-
nului“ [i al]i preo]i din Protopopiatul Bac\u au organizat, la
ini]iativa maicii stare]e, stavrofora Magdalena Budeanu,
una dintre serile de rug\ciune care se desf\[oar\ `n perioada
Postului Na[terii Mântuitorului Iisus Hristos la M\n\stirea
„Acoper\mântul Maicii Domnului“ din Valea Budului.
Cei 14 preo]i, `mpreun\ cu credincio[ii pe care `i p\sto-
resc [i pelerinii doritori de rug\ciune [i binecuvântare ar-
hiereasc\, au urcat pe „Meteora Bac\ului“ pentru a par-
ticipa la Taina Sfântului Maslu, care a fost s\vâr[it\ de
~naltpreasfin]itul P\rinte Ioachim, Arhiepiscopul Ro-
manului [i Bac\ului.
~n cadrul acestei slujbe, preotul Alexie-Andrei Huiban,
recent hirotonit pe seama Parohiei „Sfântul Simeon Stâlp- ind cu totul accesibil nou\. Tot Mântuitorul Iisus Hristos
nicul“ Co[nea din Protopopiatul Moine[ti, jude]ul Bac\u, este cel care ne d\ [i re]eta sau programul de post: Unge-
a fost hirotesit duhovnic. ]i capul t\u [i fa]a ta ]i-o spal\!, de aceea, toate s\ le facem
~n cuvântul de `nv\]\tur\ rostit cu acest prilej, IPS cu discern\mânt, s\ distingem esen]ialul de nonesen]ial“.
P\rinte Ioachim a vorbit despre `nduhovnicirea cre[tinului, ~n afara rug\ciunilor de alinare a suferin]elor trupe[ti [i
despre spiritualizarea afectelor [i a sim]\mintelor, suflete[ti din Taina Sfântul Maslu, ~naltpreasfin]ia Sa a
amintind c\ „atunci, `n fiin]a noastr\ va prevala Hristos, rostit pentru to]i cei prezen]i [i rug\ciuni de dezlegare
care este nev\zut, dar mereu prezent `n anumite forme, fi- specifice Postului. (Pr. Flavius-Mihai Balaban)

Reprezentan]i ai Departamentului Pro Vita


s-au `ntâlnit la M\n\stirea Caraiman
25 Noiembrie 2019

O delega]ie din partea Arhiepiscopiei Romanului [i


Bac\ului a participat `n perioada 22-24 noiembrie la M\-
n\stirea Caraiman, la trainingul filantropic „Alege binele
t\u!“, organizat de c\tre Asocia]ia „România pentru via-
]\“, activitate care favorizaeaz\ dezvoltarea preo]ilor Pro
Vita din cadrul Sectorului Social-Filantropic.
~ntâlnirea a prilejuit celor prezen]i familiarizarea cu
diferite tipuri de activit\]i care s-ar putea desf\[ura `n
cadrul programelor pro-via]\ [i a cuprins dezbateri legate
de urm\toarele teme: nevoia implic\rii bisericii [i a tine-
rilor adolescen]i `n acest tip de activit\]i, neurochimia sociali, dar [i a tinerilor `n promovarea valorilor morale
rela]iilor intime, teoria ata[amentului, dependen]ele, as- prin diferite activit\]i pro-vita [i totodat\ a conturat nevo-
pecte legate de adop]ie etc. ia implement\rii unei strategii de interven]ie la nivelul E-
Grupul de 11 persoane prezente la `ntâlnire din partea parhiei, `n ceea ce prive[te acest tip de activitate filan-
Arhiepiscopiei Romanului [i Bac\ului a fost alc\tuit din tropic\, ca o continuare a ini]iativelor efectuate deja, prin-
tre care amintim Mar[ul pentru via]\, organizat `n marile
consilierul Sectorului Social-Filantropic, al\turi de preo]i
ora[e ale Eparhiei, campaniile de con[tientizare din „luna
delega]i cu responsabilit\]i pro-vita `n cele [ase protopo- pentru via]\“, cursurile de formare filnatropic\ pentru
piate, preo]i [i profesori de religie, asisten]i sociali etc. preo]i [i voluntari, desf\[urarea programului social
Trainingul „Alege binele t\u!“ a oferit ocazia de a con- eparhial „F\ Rai din ce ai!“ etc. (Pr. Eugen-Ciprian
[tientiza rolul implic\rii comune, a preo]ilor, asisten]ilor Ciuche, Consilier Sector Social Filantropic)
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 283
NOIEMBRIE 2019
Sfin]irea A[ez\mântului social- filantropic
din Parohia Fundoaia, Protoieria Sascut
25 Noiembrie 2019

Luni, 25 noiembrie 2019, cu binecuvântarea ~naltprea-


sfin]itului P\rinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului [i
Bac\ului, `n Parohia Fundoaia, din comuna Huruie[ti,
Protoieria Sascut, a avut loc slujba de sfin]ire a A[ez\-
mântului social-filantropic „Sfânta Ecaterina“.
Credincio[ii din satul Ocheni, Parohia Fundoaia au
`mbr\cat `n data de 25 noiembrie hain\ de s\rb\toare [i
`nc\ de la primele ore ale dimine]ii au venit la sfânta bi-
seric\ spre a-[i serba ocrotitoarea, pe Sfânta Ecaterina, cu
acest prilej participând [i la slujba de sfin]ire a casei
praznicale cu hramul „Sfânta Ecaterina“.
La invita]ia p\rintelui paroh Iftenie Mih\i]\, soborul de
preo]i din Cercul pastoral Nr. 4 „Sfântul Antipa de la
Calapode[ti“, sub protia p\rintelui protoiereu Abageru
Vasile, a s\vâr[it slujba Utreniei, Acatistul [i Sfânta Litur-
ghie, `ncheind cu slujba de sfin]ire a a[ez\mântului din De asemenea, a felicitat munca enoria[ilor, al\turi de
curtea Bisericii. p\rintele paroh, pentru finalizarea construc]iei casei
P\rintele protopop a transmis celor prezen]i arhiereas- praznicale.
ca binecuvântare din partea Ierarhului, precum [i apre- La rândul s\u, p\rintele paroh a mul]umit consiliului
cierea ~naltpresfin]iei sale, pentru munca jertfelnic\ a cre- parohial [i credincio[ilor, Prim\riei Huruie[ti, pentru
dincio[ilor acestei parohii, condus\ de p\rintele Iftenie aportul adus la aceast\ construc]ie, oferindu-le diplome
Mih\i]\. ~n cuvântul s\u, protoiereul a vorbit credin- de vrednicie, iar `n semn de pre]uire a d\ruit protoiereului
cio[ilor despre modelul sfin]ilor `n via]a credincio[ilor, o icoan\ cu chipul Maicii Domnului. ~n `ncheiere, to]i cei
despre postul bucuriei, cel al Cr\ciunului `n care ne prezen]i au primit invita]ia de a participa la agapa preg\-
afl\m, `ndemnându-i s\ `nmul]easc\ roadele duhovnice[ti. tit\ pentru aceast\ zi. (Pr. Gabriel Albu)

Sfânta Mare Muceni]\ Ecaterina,


serbat\ `n Parohia „Buna-Vestire“
din comuna M\n\stirea Ca[in
27 Noiembrie 2019

Cu binecuvântarea ~naltpreasfin]ului P\rinte Ioachim, Bârg\oanu, paroh al acestei biserici. La slujb\ a participat
Arhiepiscopul Romanului [i Bac\ului, miercuri, 25 un num\r mare de credincio[i venind s\ o cinsteasc\ pe
noiembrie, Sfânta Mare Muceni]\ Ecaterina a fost cinstit\ Sfânta Mare Muceni]\ Ecaterina din localit\]ile apropiate.
`n Parohia „Buna-Vestire“ din comuna M\n\stirea Ca[in, ~n cadrul Sfintei Liturghii au fost pomeni]i eroii V\ii
cu prilejul hramului de toamn\. Ca[inului, ctitorii acestei sfinte biserici, precum [i preo]ii
Din partea ~naltpreasfin]itului P\rinte Ioachim a fost adormi]i `ntru Domnul din aceast\ vale istoric\.
d\ruit\ o Sf. Icoan\ cu o relicv\ din Sfintele Moa[te ale ~n cuvântul de `nv\]\tur\, p\rintele Ciprian Purice le-a
Sf. M. Mc. Ecaterina bisericii parohiale pentru folosul vorbit credincio[ilor despre via]a virtuoas\ a Sfintei Ecate-
credincio[ilor rug\tori. rina, ar\tându-le necesitatea rug\ciunii `n via]a cre[tinului.
Cu acest prilej a fost s\vâr[it\ Dumnezeiasca Liturghie La final, p\rintele protopop a mul]umit ~naltpreasfin]i-
de un sobor de preo]i sub protia p\rintelui protopop Ioan tului P\rinte Ioachim pentru dragostea ar\tat\ fa]\ de bise-
)

Pg. 284 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


NOIEMBRIE 2019
rica Sfintei Ecaterina. Hramul acestei biserici a fost rânduit
de Ierarh la data de 25 noiembrie 2000, când a fost oficiat\
prima Dumnezeiasc\ Liturghie Arhiereasc\ pe acest loc, iar
pân\ la sfintirea bisericii din 24 mai 2015, a participat 15 ani
consecutiv la hramul de toamn\ `ndemnând prin rug\ciune
la urmarea exemplului vie]ii sfin]ilor lui Dumnezeu.
Bucuria zilei a fost `ncununat\ prin primirea unei
icoane cu o p\rticic\ din Sf. Moa[te ale Sfintei Ecaterina
din partea Arhiepiscopului Ioachim, dar oferit bisericii
parohiale [i credincio[ilor evlavio[i. Totodat\ a fost a-
mintit faptul c\ aici, pe 11 iunie 2000, a avut loc prima
sfin]ire a locului sfintei biserici de c\tre ~naltpreasfin]itul
Ioachim, Arhiepiscopul Romanului [i Bac\ului, pe atunci
Arhiereu Vicar al Eparhiei, urmând ca `n acela[i an, pe 25 Sfintei Mare Muceni]e Ecaterina, mult folositoare [i
noiembrie 2000, s\ fie sfin]it Paraclisul Sf. M. Mc Ecate- model de urmat pentru tinerii iubitori de credin]\ orto-
rina [i Sf. Arhidiacon {tefan, ~ntaiul Mucenic, paraclis dox\. Cu ocazia hramului, Comitetul de femei parohial a
ridicat `n doar 3 luni de zile. `mp\r]it peste 350 de pachete credincio[ilor pelerini, iar
La final, p\rintele paroh a mul]umit p\rin]ilor slujitori, fiecare participant a primit câte un ceai cald [i o felie de
oficialit\]ilor [i credincio[ilor pentru dragostea ar\tat\ cozonac.

Voluntarii Asocia]iei „Sf. Voievod {tefan


cel Mare - Hârja“, implica]i `n preg\tirea
Târgului interna]ional de Cr\ciun de la Viena
28 Noiembrie 2019

Studen]ii Facult\]ii de Teologie „Dumitru St\niloae“ -


Sec]ia de Teologie Ortodox\ Asisten]\ Social\ [i tinerii
Centrelor de tineret de voluntariat de la Colegiile
na]ionale „Grigore Moisil“ [i „Dimitrie Cantemir“ din
One[ti, s-au implicat `n ultima lun\ de preg\tire a celui
mai renumit Târg de Cr\ciun de la Viena la care Asocia]ia
„Sf. Voievod {tefan cel Mare - Hârja“, membr\ a Fede-
ra]iei Filantropia a Patriarhiei Române, a fost invitat\ de
c\tre ERSTE Foundation s\ reprezinte România la acest
eveniment interna]ional.
Sculptate de tân\rul Ghennadie, omul de la Hârja care
face minuni doar cu o singur\ mân\, [i pictate de studen]i,
globurile au prins via]\. ~ngera[ii, stelu]ele, fulgii,
globurile sunt gata s\ `mpodobeasc\ casele oamenilor din
toat\ lumea, oferind un spirit de s\rb\toare. La aceast\
imagine nu puteau s\ lipseasc\ lumân\rile f\cute de stu- ~ncuraja]i de p\rintele Ilarion Mâ]\ [i sub suprave-
den]i: cu arom\ de brad `n combina]ie cu portocal\, cu gherea p\rintelui Petru Pav\l [i a personalului Asocia]iei
buc\]i de l\mâie [i bomboane pe deasupra, sub forma unei „{tefan cel Mare“, studen]ii au reu[it s\ fac\ un num\r
brio[e apetisante, de diferite culori. Picturi pe sticl\, impresionant de obiecte decorative pentru Târgul in-
coroni]e din brad, ornamentate, toate f\cute cu dragoste [i terna]ional de Cr\ciun de la Viena. Acolo, doi dintre stu-
pricepere, toate acestea realizate `n atelierele manufac- den]ii de la Teologie Ortodox\ Asisten]\ Social\ de la Ia[i
turiale ale asocia]iei de la Hârja. vor pune spre vânzare aceste obiecte, cu speran]a c\
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 285
NOIEMBRIE 2019
aceste fonduri vor putea sus]ine proiectele pentru copii Bucuria cea mai mare a fost cea a studen]ilor pentru
ale asocia]iei de la Hârja. c\ au reu[it `nc\ o dat\ s\ ofere din timpul [i dragostea lor
Bine`n]eles weekend-urile s-au terminat a[a cum se cu- [i b\trânilor de la Hârja. Pentru c\, d\ruind dragoste, vei
vine, printr-o Sfânt\ Liturghie, cu r\spunsuri date de stu- primi dragoste. Iar asta s-a v\zut [i s-a sim]it prin zâm-
den]ii de la Ia[i. Au adus o atmosfer\ de s\rb\toare [i `n betul cald oferit de b\trânii de la Centrul reziden]ial pen-
inimile credincio[ilor prin colindele cântate la sfâr[itul tru persoane vârstnice de la Hârja. (Diacon Cipriana,
Dumnezeie[tii Liturghii. student)

Asocia]ia „Sf. Voievod {tefan cel Mare -


Hârja“, la Gala de decernare a Premiilor
Drepturilor Copilului
28 Noiembrie 2019

~n data de 27 noiembrie 2019, la Teatrul Na]ional „Ion


Luca Caragiale“ din Bucure[ti, Asocia]ia „Sf. Voievod
{tefan cel Mare - Hârja“, membr\ a Federa]iei Filantropia
a Patriarhiei Române, a fost una dintre institu]iile premi-
ate la cea mai prestigioas\ Gal\ a Premiilor Drepturilor
Copilului, organizat\ de Federa]ia Organiza]iilor Negu-
vernamentale pentru Copil (FONPC) din România.
Nominalizat\ de DGASPC Bac\u, Asocia]ia „Sf.
Voievod {tefan cel Mare - Hârja“ a intrat `n final\ la ca-
tegoria „Profesionist din cadrul Organiza]iilor Neguver-
namentale“ prin asistentul social Pr. Ilarion Mâ]\, pre[e-
dintele asocia]iei de la Hârja, Inspector eparhial la
Sectorul Social - Filantropic [i cadru didactic universitar
asociat la Sec]ia de Teologie Ortodox\ Asisten]\ Social\ a
Facult\]ii de Teologie „Dumitru St\niloae“ [i la
Facultatea de Filosofie [i {tiin]e Social - Politice, din
cadrul Universit\]ii „Alexandru Ioan Cuza“ din Ia[i.
A zecea edi]ie a celui mai prestigios eveniment al de-
cern\rii premiilor persoanelor care activeaz\ `n domeniul
asisten]ei sociale [i protec]iei copilului, a fost g\zduit de
Teatrul Na]ional din Bucure[ti [i moderat de renumitul
prezentator realizator al TVR, Mihai R\dulescu, `nso]it de
un talentat copil, Bianca Ioana Anghilina.
Cuvântul de deschidere a apar]inut Domnului Bogdan
Simion, Pre[edintele FONPC [i apoi au urmat scurte
alocu]iuni din partea unor oficialit\]i din România [i
str\in\tate (Polonia, Belgia, Fran]a) care au f\cut parte
din juriul acestei competi]ii.
Au fost mai multe momente deosebite realizate prin
proiec]ia unui film despre personalitatea marcant\ a doc-
torului pentru copii Janusz Korczak, mementul artistic Seara s-a `ncheiat prin lansarea celei de-a doua edi]ii `n
oferit de Corul de copii Allegra, m\rturisirea experien]ei limba român\ a c\r]ii lui Janusz Korczak „Cum s\ iube[ti
unui mame [i prezentarea programelor de protec]ia copi- un copi“ [i „Dreptul copilului de a respecta“. (Georgiana
ilor ale Organiza]iei umanitare Concordia. Ioj\, asistent social Hârja)
)

Pg. 286 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


NOIEMBRIE 2019
Cerc pastoral `n Parohia Letea Veche
28 Noiembrie 2019

~n diminea]a zilei de 27 noiembrie 2019, cre[tinii din


Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“, Letea Veche,
`mpreun\ cu o parte dintre p\rin]ii Cercului pastoral „Pr.
Constantin Leonte“ al Protopopiatului Bac\u, [i al]i preo]i
invita]i, condu[i de p\rintele protoiereu Costic\ Busuioc,
au s\vâr[it Taina Sfântului Maslu la Parohia Letea Veche.
Cu binecuvântarea ~naltpreasfin]itului P\rinte
Ioachim, Arhiepiscopul Romanului [i Bac\ului, p\rintele
paroh Ioan Palur, `mpreun\ cu p\rintele slujitor
Alexandru Palur, au organizat [i anul acesta activitatea de
cerc pastoral `n timpul postului Na[terii Mântuitorului,
s\vâr[indu-se slujba Aghieasmei celei mici [i Taina
Sfântului Maslu pentru izb\virea de toat\ neputin]a trupu-
lui [i a sufletului. Apoi, mul]i dintre credincio[ii prezen]i,
s-au spovedit [i s-au `mp\rt\[it. `ndemna]i spre continuarea cu aceea[i râvn\ a frumoasei
Tema cercului pastoral a fost `ncadrat\ `n cuvântul de lucr\ri misionare, al\turi de preo]ii lor, de la Parohia
`nv\]\tur\ de la final, sus]inut de p\rintele protoiereu Letea Veche.
Costic\ Busuioc [i a cuprins câteva idei despre valorile
tradi]ionale ale satului românesc, despre cultul cre[tin [i P\rintele paroh Ioan Palur a mul]umit apoi p\rintelui
cultura popular\ [i, fiind `n acest\ perioad\ de preg\tire protopop, p\rintelui Constantin Abageru, coordonatorul
sufleteasc\, s-a vorbit [i despre post, spovedanie [i activit\]ilor cercului pastoral [i tuturor preo]ilor invita]i, a
`mp\rt\[anie. P\rintele Ioan a fost felicitat, `n cuvântul mul]umit [i credincio[ilor prezen]i `n num\r mare la
p\rintelui protopop, pentru munca depus\ `n toat\ activi- eveniment [i i-a poftit pe to]i la o agap\ `n a[ez\mântul
tatea misionar-pastoral\, iar credincio[ii parohiei au fost social al parohiei. (Pr. Iulian Adam)

Conferin]\ duhovniceasc\ `n cadrul


[edin]ei lunare a preo]ilor b\c\uani
28 Noiembrie 2019

Preo]ii din Protoieria Bac\u s-au `ntrunit joi, 28


noiembrie 2019, `n cadrul unei conferin]e duhovnice[ti cu
tema „~ntru ale Sale a venit dar ai S\i nu L-au primit!“
(Ioan 1, 11), invitat fiind p\rintele protosinghel Hrisos-
tom Ciuciu, vie]uitor al M\n\stirii Putna din jude]ul Su-
ceava. Desf\[urat\ cu binecuvântarea ~naltpreasfin]itului
P\rinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului [i Bac\ului,
aceast\ `ntâlnire se `ncadreaz\ `n tematica perioadei ac-
tuale a Postului Na[terii Mântuitorului Iisus Hristos.
La ini]iativa p\rintelui protopop Costic\ Busuioc [i la re- Motivând titlul acestei prelegeri, p\rintele protos-
comandarea p\rintelui Arhimandrit Melchisedec Velnic - inghel Hrisostom a afirmat: „Am pus acest titlu pentru c\
stare]ul M\n\stirii Putna, `n [edin]a lunar\ a preo]ilor Proto- se apropie Cr\ciunul. Vine momentul `n care to]i se bu-
ieriei Bac\u a fost invitat p\rintele protosinghel Hrisostom cur\, dar parc\ Hristos se `ntristeaz\. Se `ntristeaz\ pentru
Ciuciu pentru a sus]ine prelegerea cu titlul „~ntru ale Sale a c\ nu este primit (~ntru ale Sale a venit dar ai S\i nu L-au
venit, dar ai S\i nu L-au primit!“ (Ioan 1, 11). primit). Nu L-au primit pentru c\ de[i erau ai S\i, nu erau
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 287
NOIEMBRIE 2019
con[tien]i c\ sunt ai S\i, sau poate n-au `ndr\znit, sau Cu prilejul acestei `ntâlniri au fost transmise de c\tre
poate n-au [tiut, poate nu le-a p\sat. ~ns\ noi nu putem s\ p\rintele protoiereu Costic\ Busuioc ultimele nout\]i [i
fim nep\s\tori, pentru c\ pe noi ne doare. {i dac\ ne detalii pastoral-misionare, social-filantropice, culturale [i
doare, atunci Dumnezeu Se gr\be[te s\ ne mângâie, Se administrative ale Protopopiatului Bac\u. (Pr. Flavius
gr\be[te s\ vin\ la noi.“ Balaban)

Marea Unire evocat\ la Liceul Teologic


„Episcop Melchisedec“ Roman
28 Noiembrie 2019

Miercuri, 27 noiembrie, elevii de la Liceul Teologic


„Episcop Melchisedec“ au participat la o activitate dedi-
cat\ Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Manifestarea a
fost organizat\ cu binecuvântarea IPS Ioachim, coordo-
nat\ fiind de profesorii de istorie [i de muzic\ ai elevilor
seminari[ti. ~n cadrul acesteia au fost evocate momente
premerg\toare `mplinirii marelui deziderat de veacuri al
poporului român.
Cel mai intens moment al programului l-a constituit o
scenet\ ce a adus aminte de arestarea a 200 de preo]i
ortodoc[i [i greco-catolici ce ]ineau vie con[tiin]a na]ional\
`n Ardealul ocupat. Programul a cuprins [i piese patriotice,
`n jur de 70 de elevi aducându-[i aportul la acest exerci]iu
de cinstire a `nainta[ilor, coordona]i de pr. prof. Vasile Bog-
dan Ciobanu [i de diac. prof. Alexandru Ioan Tecucianu.
Dup\ ce programul din sala de festivit\]i a liceului a Educa]ia patriotic\ reprezint\ o component\ esen]ial\ a
luat sfâr[it, elevii au luat parte la un eveniment de aceea[i `nv\]\mântului teologic, din moment ce Biserica Ortodox\
factur\ organizat la Biblioteca Municipal\ Radu Melidon. este o adev\rat\ mam\ a poporului român. (Pr. I. Am\rinii)

Importan]a limbajului [i a con]inutului


`nv\]\turii ortodoxe `n predarea Religiei
29 Noiembrie 2019

Cu binecuvântarea ~naltpreasfin]itului P\rinte Ioachim,


Arhiepiscopul Romanului [i Bac\ului, mar]i, 26 noiembrie
2019, `n prezen]a unei comisii de evaluare alc\tuit\ din pr.
conf. univ. dr. Adrian Lucian Dinu, pr. conf. univ. dr. Dan
Sandu, cadre didactice ale Facult\]ii de Teologie Ortodox\
„Dumitru St\niloae“ din Ia[i, [i pr. prof. dr. Adrian Ale-
xandrescu, inspector pentru disciplina Religie `n cadrul
Inspectoratului {colar Jude]ean Bac\u, a avut loc sus]ine-
rea lucr\rii pentru ob]inerea gradului didactic I `n `nv\]\-
mânt a domnului Tudor Cojocaru, profesor pentru disci-
plina Religie `n cadrul {colii Gimnaziale „Ioni]\ Sandu
Sturdza“ din localitatea S\uce[ti, jude]ul Bac\u.
Lucrarea metodic\, ce une[te armonios acrivia cerce-
t\rii [tiin]ifice cu preocuparea sufletului uman spre fru-
)

Pg. 288 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


NOIEMBRIE 2019
muse]e [i armonie, intitulat\ „Limbaj [i con]inut `n `nv\- de cunoa[tere, a avut loc expunerea referatului alc\tuit de
]\tura ortodox\. Importan]a lor `n predarea religiei la ci- c\tre `ndrum\torul [tiin]ific, care a `nf\]i[at sintetic atât
clul gimnazial“, alc\tuit\ sub coordonarea pr. conf. univ. contribu]ia lucr\rii pentru literatura de specialitate, dar [i
dr. Dan Sandu, se constituie a fi o pledoarie pentru lim- argumentele acord\rii de c\tre comisia de evaluare a notei
bajul `ngrijit [i duhovnicesc, inteligibil [i vindec\tor, `ntr- maxime:“…prin folosirea unui limbaj religios, adaptat
o lume a violen]ei verbale, agresiunii publicitare [i vul- intelectului elevilor, ora de religie va avea un randament
gariz\rii vie]ii. mai bun… prin adaptarea con]inutului religios, elevii vor
fi mai atra[i de disciplina religie ortodox\ [i de adev\-
~ntr-un cadru festiv, dup\ prezentarea de c\tre candidat rurile ei, c\ci omul este o fiin]\ comunicativ\ [i, de aceea,
a con]inutului tezei, cu accent pe afirmarea contribu]iei limbajul este un factor cheie `n leg\tura dintre oameni
personale [i pe latura aplicativ\ a investiga]iilor efectuate, precum [i `n leg\tura acestora cu Dumnezeu. ~n cazul
`n care s-a putut insista asupra faptului c\ limbajul teo- tinerilor, este foarte important\ adaptarea limbajului [i a
logic face parte din misterul prezen]ei tainice a lui Dum- cuvintelor pentru ca ace[tia s\ `n]eleag\ adev\rurile de
nezeu [i este exprimarea `n cuvinte a capacit\]ii omului credin]\.“

Seminarii gratuite de tehnologia informa]iei,


pentru roma[cani
29 Noiembrie 2019
Roma[canii vor beneficia, `n perioada urm\toare, de
seminarii gratuite de introducere `n lumea tehnologiei in-
forma]iei, gra]ie unei ini]iative care se va materializa cu
sprijinul Funda]iei „Episcop Melchisedec“ din Roman.
Cursurile vor avea loc la sediul Funda]iei „Episcop
Melchisedec“, de pe strada Alexandru cel Bun, nr. 4,
lâng\ Catedrala arhiepiscopal\, [i vor fi sus]inute de pro-
fesorul roma[can Constantin Costescu.
„~n cadrul proiectului «~nv\]am, experiment\m, gân-
dim», Funda]ia «Episcop Melchisedec» organizeaz\ atât
cursuri de informatic\ pentru toate nivelurile de perfor- social-filantropic [i sectorului cultural. Funda]ia a benefi-
man]\ ce se adreseaz\, deopotriv\, atât copiilor [i tineri- ciat de dou\ ample proiecte cu finan]are european\, prin
lor, precum [i adul]ilor [i persoanelor `n vârst\, cât [i a- Agen]ia de Dezvoltare Regional\ Nord-Est, `n cadrul
ceste seminarii gratuite, astfel `ncât ace[tia s\ poat\ `n]e- Programului Opera]ional Regional, Axa 3.2, astfel c\,
lege fiecare no]iune ce ]ine de tehnologia informa]iei [i s\ `ncepând din luna mai 2012 [i pân\ `n prezent, `n cele trei
poat\ utiliza cu u[urin]\ echipamentele moderne de teh- c\diri reabilitate func]ioneaz\ Centrul de zi „Episcop
nic\ de calcul“, afirm\ profesorul Constantin Costescu. Melchisedec“ pentru copii afla]i `n situa]ie de risc, Centrul
social multifunc]ional „Episcop Melchisedec“, Gr\dini]a
Persoanele care doresc se pot `nscrie gratuit la secre- cu program prelungit „Episcop Melchisedec“ [i urmeaz\
tariatul Funda]iei „Episcop Melchisedec“ - Roman, la s\-[i `nceap\ cursurile {coala primar\ „Mu[atinii“. Echipa
adresa mai sus men]ionat\ sau la num\rul de telefon de conducere a Funda]iei beneficiaz\ de consilierea ~nalt-
0786.488.494. presfin]itului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului [i
Funda]ia „Episcop Melchisedec“ s-a `nfiin]at `n anul Bac\ului, `n calitatea sa de pre[edinte onorific, cu privire
1892, conform dorin]ei testamentare a Episcopului la `ntreaga activitate social-filantopic\, educativ\ [i med-
Melchisedec {tef\nescu. Dup\ perioada comunist\, `n ical\ desf\[urat\. ~ntregul ansamblu al Funda]iei „Episcop
1990 Funda]ia a fost re`nfiin]at\, `n scopul continu\rii re- Melchisedec“ este declarat monument istoric.
aliz\rii dorin]elor testamentare ale Episcopului Melchi- Pasionat de matematic\, Constantin Costescu, `n vârst\
sedec {tef\nescu. Funda]ia „Episcop Melchisedec“ com- de 48 de ani, este cunoscut roma[canilor mai ales prin
pleteaz\ activit\]ile Arhiepiscopiei Romanului [i Bac\ului faptul c\ a fost primul care, la finalul anilor ’90, a adus
printr-o reorganizare complex\ a activit\]ilor sectorului Internetul `n municipiul Roman. Absolvent al Liceului
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 289
NOIEMBRIE 2019
Industrial nr. 3 din Roman (actualul Colegiu Tehnic „Pe- plicat `n activitatea de cercetare `n domeniul inteligen]ei
tru Poni“), a urmat apoi cursurile Universit\]ii Transil- artificiale [i a model\rii matematice [i lucreaz\ la reali-
vania din Bra[ov, Facultatea de inginerie, [i ale Univer- zarea unui prototip care va revolu]iona modul de trata-
sit\]ii „Vasile Alecsandri“ din Bac\u, Facultatea de ma- ment al afec]iunilor neurologice, inven]ie cu care a câ[ti-
tematic\-fizic\. ~n prezent profesorul Costescu este im- gat Premiul special Euroinvent 2016.

Sfântul Maslu al\turi de IPS P\rinte


Arhiepiscop Ioachim, la Valea Budului
30 Noiembrie 2019
La M\n\stirea „Acoper\mântul Maicii Domnului“ din La slujb\ a fost prezent [i p\rintele Adrian Alexan-
Valea Budului, vineri, 29 noiembrie 2019, `n ajun de drescu, inspector [colar pentru disciplina Religie la
pomenire a Sfântului Andrei, Apostolul românilor, ~nalt- Inspectoratul {colar Jude]ean Bac\u.
preasfin]itul P\rinte Arhiepiscop Ioachim, `mpreun\ cu Dup\ rug\ciunile de iertare [i dezlegare, p\rintele
un numeros sobor de preo]i [i diaconi, a oficiat Taina Costic\ Abageru, de la Parohia „Sfin]ii Apostoli Petru [i
Sfântului Maslu [i a rostit rug\ciuni de binecuvântare. Pavel“ a multumit Ierarhului, evocând bucuria de a fi sub
{i cea de-a doua zi de vineri a Postului Na[terii Dom- râurile mantiei arhiere[ti, semn al realit\]ii `mp\r\]iei
ve[nice a Mântuitorului Hristos.
nului a fost prilej de comuniune, rug\ciune [i bucurie du-
hovniceasc\ la Metocul Chiriarhal de la Valea Budului, un- ~n cuvântul de `nv\]\tur\, rostit cu acest prilej, ~nalt-
de sub protia IPS P\rinte Ioachim, Arhiepiscopul Roma- preasfin]itul P\rinte Arhiepiscop Ioachim a subliniat
nului [i Bac\ului, a fost s\vâr[it\ Taina Sfântului Maslu. semnifica]ia dogmatic\ [i duhovniceasc\ a perioadei
liturgice `n care ne afl\m:
Mul]ime de credincio[i de toate vârstele, fii duhov-
Noi nu suntem `n acest\ lume pentru a-L c\uta pe
nice[ti ai parohiilor „Sfin]ii Apostoli Petru [i Pavel“ [i Dumnezeu `n esen]a Lui, ci pentru a primi Misterul, care
„Sfântul Ioan Botez\torul“ din Municipiul Bac\u, au ur- vine din harul dumnezeiesc [i ne propulseaz\, prin cu-
cat Taborul b\c\uan, l\sând deoparte grijile zilei, pentru a noa[tere, spre a primi adev\ruri, sensuri, [i a urca, treap-
se ruga timp de câteva ceasuri, `n ambian]a mântuitoare a t\ cu treapt\, c\tre Dumnezeu. Icoana noastr\ este Hris-
celei mai noi m\n\stiri b\c\uane, al\turi de P\rintele lor, tos. {i El ne cere s\ r\mânem sub mantia milostivirii
pentru a afla bucuria, alinarea, izb\virea [i mul]umirea Sale, reprezentat\, simbolic, [i prin mantia ce i se d\
sufleteasc\. arhiereului la hirotonie.…s\ avem gândul c\ noi trebuie
)

Pg. 290 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


NOIEMBRIE 2019
s\ devenim Hristos, a[a cum ne spune Sfântul Chiril al Parohiile participante au fost `nsumate, simbolic, `n dou\
Ierusalimului, `n Catehezele sale. Iat\ ce calitate ne d\ buchete florale, care au fost oferite Ierarhului, la sfâr[itul
Dumnezeu, aceea de a fi asemenea Lui prin participare, zilei, `n semn de pre]uire [i recuno[tin]\. Maica stare]\ Mag-
[i nu prin esen]\. Via]a noastr\ este o permanent\ mi[ca- dalena Budeanu a mul]umit p\rintelui Arhiepiscop pentru
re spre Lumin\. binecuvânt\ri [i rug\ciuni. (Pr. Daniel-Ionel Marari)

Liturghie arhiereasc\ la M\n\stirea Ciolpani


30 Noiembrie 2019

~n ziua de pomenire a Sfântului Apostol Andrei, 30 Ast\zi facem pomenire Apostolului Andrei cel ~ntâi
noiembrie 2019, cu binecuvântarea [i `n prezen]a ~nalt- Chemat [i a Sfântului Mitropolit Andrei {aguna al Ar-
preasfin]itului P\rinte Arhiepiscop Ioachim, la M\n\s- dealului. Ast\zi este vorba despre actul de botez al
tirea Ciolpani din Protopopiatul Buhu[i a fost s\vâr[it\ neamului românesc care a fost semnat de Sfântul
Sfânta Liturghie [i slujba Parastasului pentru P\rintele Apostol Andrei pentru str\mo[ii no[tri, pentru cei din
Arhimandrit Emilian Panait, la `mplinirea a [ase luni de Sci]ia Minor, Dobrogea de ast\zi. Poporul român a
zile de la mutarea sa `n Ve[nicie. avut o statornicie [i multe calit\]i `n istorie. Civiliza]ia
~nc\ de la primele ore ale dimine]ii la M\n\stirea ie[it\ din cuvântul Evangheliei Domnului nostru Iisus
Ciolpani din Protopopiatul Buhu[i a fost s\vâr[it\ de c\tre Hristos a fost preluat\ de popoarele lumii, devenind
IPS P\rinte Arhiepiscop Ioachim slujba Sfintei Liturghii cea mai `nalt\ civiliza]ie.
al\turi de p\rintele Arhimandrit Pimen Costea, Vicar ad- Chiriarhul Ioachim a explicat clericilor [i credincio-
ministrativ eparhial, de p\rintele arhimandrit Serafim Huz- [ilor importan]a p\str\rii valorilor de unitate na]ional\ [i
dup, consilier eparhial, la care au participat p\rin]i stare]i, credin]\ ortodox\.
preo]i din Protopopiatul Buhu[i, preo]i [i fii duhovnice[ti Ast\zi serb\m re`nvierea [i rena[terea poporului ro-
din Eparhie, ob[tea M\n\stirii Ciolpani `mpreun\ cu mân. Acesta, prin apostolii s\i, prin ierarhii, c\lug\rii
stavrofora Lucia Chirvase [i credincio[i din ora[ul Buhu[i [i c\lug\ri]ele, preo]ii misionari, pusnicii retra[i `n
[i din `ntreaga Arhiepiscopie a Romanului [i Bac\ului. sih\strii, au rugat pe Dumnezeu ca poporul s\ nu
~n cuvântul adresat celor prezen]i, IPS Ioachim a vor- piar\. Avem o ]ar\, avem o credin]\, avem o patrie.
bit despre Apostolul Andrei [i despre Mitropolitul Andrei Nimeni nu mai vorbe[te despre patrie [i patriotism, ci
{aguna al Ardealului. despre acte, contracte [i fapte. Andrei Apostolul a fost
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 291
NOIEMBRIE 2019
ales de providen]\ s\ propov\duiasc\ `n p\r]ile acestea La finalul slujbei Parastasului, ~naltpreasfin]ia Sa a
credin]a ortodox\. adresat un cuvânt de mângâiere aducând `n actualitate
Dup\ terminarea Sfintei Liturghii a fost oficiat\ de personalitatea marelui duhovnic. De asemenea, ob[tea
c\tre ~naltpreasfin]itul P\rinte Arhiepiscop Ioachim, `n- M\n\stirii Ciolpani a oferit credincio[ilor [i pelerinilor o
conjurat de soborul preo]ilor [i diaconilor, slujba Paras- agap\ cre[tin\ pentru pomenirea p\rintelui Arhimandrit
tasului la mormântul p\rintelui Arhimandrit Emilian. Emilian. (Pr. Daniel-Ionel Marari)

Pg. 292 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


DECEMBRIE 2019

Ziua României serbat\ prin Liturghie


arhiereasc\, la Roman
1 Decembrie 2019
~n Arhiepiscopia Romanului [i Bac\ului, evenimentele `mpreun\ cu tineri [i vârstnici `ntr-o zi a bucuriei [i re-
dedicate Marii Unirii au debutat la Catedrala arhiepisco- cuno[tin]ei.
pal\ din Roman cu oficierea Sfintei Liturghii [i apoi cu La finalul slujbei, un p\rinte arhidiacon a citit mesajul
pomenirea numelor corifeilor actului istoric de la 1 P\rintelui Arhiepiscop Ioachim, intitulat „Domnul s\ o-
Decembrie 1918, de c\tre IPS P\rinte Ioachim, al\turi de croteasc\ România [i pe români, p\strându-i `n unitate de
un sobor de preo]i slujitori [i diaconi ai acestui str\vechi neam [i de credin]\“, preg\tit cu mult\ dragoste de neam
chivot mu[atin. [i ]ar\ pentru aceast\ zi `nc\rcat\ de simbolism pentru
Duminic\, 1 Decembrie 2019, `ncepând cu orele dimi- poporul român din ]ar\ [i din afara grani]elor ei.
ne]ii, cu prilejul `mplinirii a 101 de ani de la Marea Unire Arhip\storul a vorbit despre autenticitate [i despre a-
a românilor `ntr-un singur stat independent [i suveran, mintirea osta[ilor care s-au jertfit pentru unitatea ]\rii.
câteva sute de roma[cani au ales s\ serbeze Ziua Na]io-
Un român autentic `[i asum\ istoria neamului s\u [i
nal\ a României al\turi de P\rintele Arhiepiscop Ioachim gânde[te cu recuno[tin]\ la cei ce au f\urit-o. Oricât de
prin participarea la Sfânta Liturghie [i cu gândul la risipi]i am fi prin lume [i oricât de mult am admira civi-
faptele m\re]e ale `nainta[ilor, scrise cu litere de aur `n liza]iile marilor puteri mondiale, s\ facem recurs la
cartea de istorie a neamului. memorie, s\ nu trecem `n uitare istoria acestei ]\ri [i
Al\turi de Ierarh la evenimentul religios au participat faptele uimitoare pe care bravii osta[i români c\zu]i la
p\rintele Arhimandrit Pimen Costea, p\rintele arhiman- datorie, cu arma `n mâni [i gândul la Dumnezeu, le-au
drit Serafim Huzdup, consilier eparhial, preo]i [i diaconi, a[ezat la edificiul României Mari.
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 293
DECEMBRIE 2019
Acesta a mai amintit despre Marea Unire de la 1918 [i acum 30 de ani, pentru ca noi, ast\zi, s\ ne putem ex-
despre educarea tinerilor `n spiritul aprecierii jertfei `na- prima liber gândurile, s\ avem acces la educa]ie, s\
inta[ilor. c\l\torim liber, s\ ne putem bucura de frumuse]ea acestei
V\ reamintim c\ Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 lumi binecuvântate de Dumnezeu.
a fost serbat\ `ntr-o zi de Duminic\, dobândind prin R\spunsurile la stran\ au fost date de corala „Paras-
aceasta o semnifica]ie simbolic\ ce ne duce cu gândul la chevi“ a Catedralei arhiepiscopale din Roman. Corul Dia-
~nvierea Domnului Iisus Hristos din moarte [i la conia a sus]inut la final un miniconcert `n care a intepre-
re`nvierea na]iunii române din negura uit\rii. Dup\ 101 tat cânt\ri patriotice [i colinde.
ani de la r\sun\torul eveniment, ne reg\sim din nou, `n zi
de Duminic\, omagiind faptele nemuritoare ale ***
românilor de alt\ dat\, cu speran]a c\ [i genera]ia de ~n aceast\ zi de 1 Decembrie 2019, `n protopopiatele
ast\zi, a celor care conduc destinul acestei ]\ri, va lupta Eparhiei au fost s\vâr[ite, `ncepând cu ora 12.00, slujbe
pentru unitatea, libertatea, demnitatea [i prosperitatea de Te Deum urmate de transmiterea mesajelor din partea
românilor de pretutindeni. Iar aceasta cu atât mai mult Chiriarhului, a oficialit\]ilor centrale [i locale [i de cere-
cu cât la sfâr[itul acestei luni vom comemora numele monialul depunerii de coroane `n municipiul Bac\u [i `n
celor care cu gândul la libertate, [i-au sacrificat via]a `ntreg jude]ul Bac\u. (Pr. Daniel-Ionel Marari)

Ziua Na]ional\ a României s\rb\torit\


la Biserica Precista din Bac\u
1 Decembrie 2019
Numero[i credincio[i au participat duminic\, 1 De-
cembrie, de s\rb\toarea Zilei Na]ionale a României, la
Sfânta Liturghie oficiat\ cu binecuvântarea IPS Ioachim
Arhiepiscopul Romanului [i Bac\ului, la Biserica „Pre-
cista“ din Bac\u.
Cu acest prilej au fost pomeni]i cu recuno[tin]\ [i pre-
]uire eroii neamului, cei jertfi]i pentru ap\rarea credin]ei
[i a patriei. Pomenirea lor din genera]ie `n genera]ie
reprezint\ o adev\rat\ „cultur\ a sufletului românesc“,
care simte [i crede c\ iubirea este mai tare decât moartea.
A urmat apoi, dup\ Sfânta Liturghie, slujba de Te-
Deum oficiat\ de soborul de preo]i al parohiei mul]umind
astfel lui Dumnezeu pentru binefacerile oferite poporului
român `n cei 101 ani trecu]i de la Marea Unire din 1 De- români, p\strându-i `n unitate de neam [i de credin]\“,
cembrie 1918, când s-a `mplinit visul m\re] al românilor alc\tuit special pentru aceast\ zi m\rea]\ [i sfânt\.
din toate provinciile istorice de a se uni `ntr-o singur\ ]ar\. S\rb\toarea s-a `ncheiat cu intonarea Imnului Na]ional [i a
S-a dat citire apoi mesajului P\rintelui Arhiepiscop cântecelor patriotice preg\tite de strana bisericii. (Pr. Mihail
Ioachim, intitulat „Domnul s\ ocroteasc\ România [i pe Tomozei)

Evenimente duhovnice[ti cu prilejul hramului


Capelei „Sf. Ap. Andrei“ Arena Mall Bac\u
1 Decembrie 2019
Capela „Sfântul Apostol Andrei“ din Complexul co- rea ~naltpreasfin]itului P\rinte Ioachim, Arhiepiscopul
mercial Arena Mall Bac\u [i-a s\rb\torit ocrotitorul. Cu Romanului [i Bac\ului, racla cu moa[tele Sfântului An-
acest prilej au fost aduse spre `nchinare, cu binecuvânta- tipa de la Calapode[ti [i icoana Maicii Domnului „Panta-
)

Pg. 294 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


DECEMBRIE 2019
nassa“, care se afl\ `n patrimoniul Catedralei Arhiepis-
copale „Sfânta Cuvioas\ Parascheva“ din Roman. ~n con-
textul „Anului omagial al satului românesc (al preo]ilor,
`nv\]\torilor [i primarilor gospodari)“, precum [i al hra-
mului Capelei „Sf. Apostol Andrei“ Arena Mall, Pro-
toieria Bac\u `mpreun\ cu Parohia „Sfin]ii Trei Ierarhi“
au organizat `n perioada 29 noiembrie - 1 decembrie
2019, mai multe evenimente duhovnice[ti [i culturale.
~n seara zilei de 29 noiembrie 2019, datorit\ evlaviei
b\c\uanilor [i a credincio[ilor Parohiei „Sfin]ii Trei
Ierarhi“, dup\ slujba Vecerniei unit\ cu Litia, `n timpul
s\vâr[irii Tainei Sfântului Maslu au fost aduse de la
Catedrala Arhiepiscopal\ din Roman, spre `nchinare,
racla cu moa[tele Sfântului Antipa de la Calapode[ti [i De Ziua Na]ional\ a României, duminic\, 1 Decem-
icoana Maicii Domnului „Pantanassa“. brie, `n timpul Sfintei [i Dumnezeie[tii Liturghii au fost
Delega]ia venit\ de la Centrul eparhial din Roman, oficiate slujbele de Te Deum [i Parastasul pentru Eroii
condus\ de p\rintele Arhimandrit Andrei Ioni]\, a fost Neamului Românesc, care prin jertfa lor au `nf\ptuit uni-
`ntâmpinat\ de p\rintele protoiereu al Bac\ului, Costic\ tatea na]ional\ a românilor `n anul 1918.
Busuioc, `mpreun\ cu preo]ii Parohiei „Sf. Trei Ierarhi“. ~n cadrul acestui eveniment, elevii {colii Gimnaziale
A doua zi, pe 30 noiembrie, `n ziua de pr\znuire a Sf. „Mihai Dr\gan“ Bac\u au sus]inut un recital de cântece
Apostol Andrei, numit [i „cel `ntâi chemat“, ocrotitorul patriotice, fiind coordona]i de c\tre doamna Prof. de
României, sfintele odoare au fost duse la Capela Arena Muzic\, R\d\cin\ Teodora [i de doamna Prof. de Religie
Mall Bac\u, care se afl\ `n grija pastoral-misionar\ [i Ortodox\, C`rlan Mirela-Nela. Atmosfera de s\rb\toare
duhovniceasc\ a preo]ilor Parohiei „Sfin]ii Trei Ierarhi“, a mai fost `nfrumuse]at\ [i de elevele Perju Elena [i
pentru a se bucura to]i cei veni]i s\ pr\znuiasc\ patronul Laz\r M\lina, care au interpretat cântece patriotice [i
spiritual al acestui sfânt l\ca[. doine. (Pr. Flavius Balaban)

S\rb\toarea Zilei Bucovinei, la Colegiul


Na]ional „Vasile Alecsandri“ Bac\u
1 Decembrie 2019

Joi, 28 noiembrie 2019, la `mplinirea a 101 ani de la


Marea Unire, Colegiul Na]ional „Vasile Alecsandri“ din
Bac\u, `mpreun\ cu Societatea pentru Cultur\ [i
Literatur\ Român\ `n Bucovina, Organiza]ia Bac\u, au
organizat Simpozionul „Promovarea mo[tenirii culturale.
Conservarea limbii române `n Regiunea Cern\u]i“, `n
cadrul c\ruia au fost prezentate activit\]ile [i realiz\rile
`mplinite `n cei doi ani de când a `nceput derularea
proiectului cu acela[i nume. Au fost prezen]i invita]i din
Nordul Bucovinei.
Directori [i profesori din Mahala, Ostri]a, Robca [i
Ciahor au fost `ntâmpina]i cu dragoste [i bucurie de pro- inspector Adrian Alexandrescu, p\rintele Iulian Popa [i
fesorii [i elevii colegiului, dar [i de al]i reprezentan]i ai in- p\rintele Constantin Abageru, ultimul dintre ei fiind cel
stitu]iilor locale ce sus]in efortul de conservare a iden- care a participat la prima mobilitate din cadrul proiectului.
tit\]ii române[ti [i a limbii române `n acele teritorii. P\rintele protopop a transmis binecuvântarea ~nalt-
Din partea Arhiepiscopiei Romanului [i Bac\ului au preasfin]itului P\rinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului
fost prezen]i p\rintele protopop Costic\ Busuioc, p\rintele [i Bac\ului, asigurându-i pe cei prezen]i de rug\ciunea
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 295
DECEMBRIE 2019
permanent\ a acestuia pentru unitatea de neam [i de `nv\]a... Copiii no[tri au `nv\]at tot timpul limba român\,
credin]\ a românilor de pretutindeni. `n familie [i la [coal\, satul nostru, Mahala, are o istorie
De asemenea, p\rintele protopop [i-a exprimat pre]uirea foarte veche, când Cristofor Columb a descoperit
fa]\ de eforturile pe care locuitorii zonelor amintite le-au America, `n 1492, pe actul nostru de na[tere era
f\cut, le fac [i `[i promit s\ le s\vâr[easc\ `n continuare pen- scris1472! Vede]i c\, Mahala a fost sat românesc, cu o is-
tru ca idealurile str\mo[ilor no[tri s\ fie `nf\ptuite. torie zbuciumat\, chiar dac\ am tr\it sub mai multe puteri,
Cuvintele doamnei prof. Ana Go[tiuc Petrovna, profe- totdeauna am p\strat limba român\, `nv\]\mântul `n limba
sor de istorie [i drept la {coala Medie din Mahala, pline român\, religia cre[tin\. ~ns\ noua lege a `nv\]\mântului
de emo]ie, `nc\rcate cu farmecul unei limbi române ros- ne va impune ca dup\ clasa a IV-a s\ pred\m `n limba
tite cu o aten]ie sfin]itoare, au constituit m\rturie, angaja- ucrainean\. To]i.“
ment [i chemare: „Suntem invitate aici, la Colegiul
Na]ional „Vasile Alecsandri“, dou\ profesoare din Suita de dansuri [i recitalul de melodii populare inter-
Mahala [i dou\ de la [coala din Ostri]a, sat al comunei, o pretate de elevi ai colegiului au constituit cea mai fru-
comun\ mare, cu dou\ [coli, patru biserici, patru moas\ [i potrivit\ form\ de `ncheiere a manifest\rii cul-
gr\dini]e, localitate cu peste 7000 de locuitori, majori- turale, ar\tând c\ elemente fundamentale ale identit\]ii
tatea, peste 90 la sut\, români. Avem copii, avem pe cine na]ionale sunt `n]elese, p\strate [i iubite de copii [i tineri.

Hârja [i Soroca, `mpreun\ de 1 Decembrie


2 Decembrie 2019
Asocia]ia „Sf. Voievod {tefan cel Mare Hârja“ a fost
prezent\ de 1 Decembrie la activit\]ile cultural-religioase
prilejuite de Ziua Na]ional\ a României, desf\[urate `n lo-
calitatea Soroca din Republica Moldova.
La invita]ia p\rintelui Sorin Hulu]\, preot paroh al
Parohiei Sf. Martiri Brâncoveni din localiatea Sorica,
Episcopia Ortodox\ Român\ de B\l]i, [i cu binecu-
vântarea ~naltpreasfin]itului P\rinte Ioachim, Arhiepis-
copul Romanului [i Bac\ului, Corul de copii „ Arhan-
ghelos“ al Asocia]iei „Sf. Voievod {tefan cel Mare -
Hârja“, format din 20 de membri a oferit r\spunsurile
liturgice la Sf. Liturghie [i slujba de Tedeum, prilejuite de
Ziua Na]ional\ a României. La sfâr[itul Sf. Liturghii,
preotul Ilarion Mâ]\ a rostiti un cuvânt de `nv\]\tur\ [i
mesajul de pre]uire [i binecuvântare al ~naltpreasfin]itului
P\rinte Ioachim pentru fra]ii de peste Prut [i `ncurajarea
de a r\mâne statornici `n idelurile na]ionale, vorbind
acela[i grai, rostind acelea[i rug\ciuni [i având aceea[i
credin]\ str\mo[easc\.
La aceste momente religioase au participat mai mul]i
preo]i din `ntreaga Românie [i Moldova dup\ care eno-
ria[ii, `mpreun\ cu cei peste 300 de invita]i din România,
s-au `ndreptat spre Palatul de cultur\ al Raionului Soroca,
unde activitatea a continuat `ntr-o atmosfer\ de bucurie, mental. Printre grupurile vocale [i instrumentale ce au ur-
sub genericul „La fra]i nu se pun Hotare“. cat pe scen\, s-au aflat [i Corul Preo]esc „Amvonul“,
Corul „Arhanghelos“ al Asocia]iei „Sf. Voievod {tefan Ansamblul „Divinitate“, Corul Misionar al Mitropoliei
cel Mare - Hârja“, coordonat de pr. Petru Pav\l, a inter- Moldovei [i Bucovinei, Corul Parohiei „Sf. M. Mc.
pretat dou\ cântece patriotice cu acompaniament instru- Gheorghe“ Boto[ani, Band Orchestra „Doina“, Ansam-
)

Pg. 296 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


DECEMBRIE 2019
blul „Hora“ [i al]i interpre]i de muzic\ popular\ din Repu- ]ii, reprezenta]ii Arhiepiscopiei Romanului [i Bac\ului au
blica Moldova [i de peste Prut. plecat spre casele lor cu gândul de a reveni `ntr-un loc cu
oameni deosebit de calzi, ospitalieri [i mândri c\ sunt
Dup\ concert, invita]ii au servit o mas\ specific mol- români. (Br\nici Ariadna, membru al Corului
doveneasc\ [i dup\ ce au mul]umit p\rintelui Sorin Hulu]\ „Arhanghelos“ - Asocia]ia „Sf. Voievod {tefan cel
[i Protoieriei de Soroca [i Flore[ti, organizatorii activit\- Mare - Hârja“)

1 Decembrie - Ziua Na]ional\ a României,


`n Protoieria Sascut
2 Decembrie 2019

De Ziua Na]ional\ a României - 1 Decembrie 2019, `n


parohiile din cuprinsul Protoierie Sascut s-a oficiat slujba
de Te Deum [i Parastasul pentru eroii neamului, f\uritorii
Marii Uniri.
Credincio[ii din parohiile Protopopiatului Sascut [i-au
comemorat `nainta[ii, eroii neamului românesc, `ntr-un
moment liturgic ce a reunit clerici, cadre didactice, copii
`mbr\ca]i `n port na]ional, reprezentan]i ai autorit\]ilor lo-
cale, precum [i enoria[i de toate vârstele.
Ziua a debutat cu oficierea slujbei Sfintei Liturghii,
unde au fost pomeni]i eroii neamului românesc, precedat\
de slujba de Te Deum [i Parastasul pentru cei adormi]i.
Sub `ndrumarea p\rintelui protopop Abageru Vasile, `n
Parohia Pânce[ti, ceremonia liturgic\ a continuat cu in- române!“ [i un moment cultural-artistic de cântece [i
tonarea Imnului Na]ional al României: „De[teapt\-te, poezii, preg\tite de elevii sascuteni. (Pr. Gabriel Albu)

21 de ani de la trecerea `n ve[nicie


a p\rintelui Cleopa Ilie
2 Decembrie 2019

~n data de 2 decembrie 2019 s-au `mplinit dou\zeci [i


unu de ani de la trecerea la Domnul a P\rintelui Cleopa -
„Avv\“ unic al spiritualit\]ii române[ti, cum l-a portre-
tizat p\rintele profesor Dr. Dumitru St\niloae.
„~mi aduc aminte cu nostalgie [i de acele ie[iri prin
poienile [i locurile izolate ale mun]ilor din jur. Uneori,
vara, duminica, dup\ Sfânta Liturghie, plecam `mpreun\
cu p\rintele prin codrii seculari care `nconjurau ca o
cetate bazinul Sih\striei, pe care el `i cuno[tea ca pe pro-
pria-i fiin]\. H\l\duiam prin locuri frecventate doar de fi-
arele s\lbatice. Acolo ne `nv\]a despre leg\tura omului cu
«zidirea lui Dumnezeu» [i ne povestea `ndelung despre
«descoperirea lui Dumnezeu din f\pturi [i din firea lu-
crurilor». Ne `ntorceam, uneori, noaptea târziu, când
`ncepea Utrenia de la miezul nop]ii. ~n serile `nstelate pri-
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 297
DECEMBRIE 2019
meam o adev\rat\ lec]ie de astronomie. Era un bun cu-
nosc\tor al cerului v\zut [i nev\zut.Totdeauna sim]eam
cum se crea o stare de har `n preajma acestui om de-
osebit. De la p\rintele Cleopa am `n]eles c\ valoarea `n
fa]a lui Dumnezeu nu se m\soar\ dup\ func]ia pe care o
avem `n ordinea uman\, ci dup\ intensitatea dragostei [i
sfin]enia vie]ii“, aminte[te cu mult drag IPS P\rinte
Ioachim, Arhiepiscopul Romanului [i Bac\ului.
N\scut `n ]inutul Boto[anilor, P\rintele Cleopa a v\zut
lumina zilei `n 10 aprilie 1912, `ntr-o familie cu zece
copii, din care patru intr\ `n via]a monahal\; crescut de
mic `n duhul Sfin]ilor P\rin]i de c\tre un alt mare cuvios,
Ieroschimonahul Paisie Olaru; `nv\]at cu rug\ciunea [i cu
r\bdarea `nc\ de la intrarea, de prima dat\, pe poarta
Sih\striei; st\re]ind peste Sih\stria Neam]ului [i Slatina
lui L\pu[neanu `n vremuri deosebit de grele, [i vie]uind `n
m\n\stire 70 de ani, dintre care zece ani `n pustia
Mun]ilor Carpa]i, Arhimandritul Cleopa a ajuns la m\sura
p\rin]ilor pustiului de odinioar\.
Autodidact prin excelen]\, P\rintele Cleopa a citit, pe
când mergea cu oile pe munte, sute de c\r]i din biblioteca
M\n\stirii Neam], c\r]i pe care, datorit\ darului primit de la
Dumnezeu, le memora aproape `n `ntregime. Zicea uneori:
„A[a de dragi `mi erau cuvintele Sfin]ilor P\rin]i,
`ncât tot ce citeam se `ntip\rea `n mintea mea, precum ai
scrie cu degetul pe cear\“.
Smerenia sa era autentic\. Adeseori se numea pe sine
Este binecunoscut faptul c\ foarte des rostea citate [i „cioban“, „hârb legat cu sârm\“, „Mo[ul Putregai“ sau
pagini `ntregi din operele citite de-a lungul vie]ii. De alt- „Cleopa nemonahul“, dar aceste cuvinte ie[eau din
fel, atunci când, prin anii 1948-1949, dup\ tip\rirea inim\, nu de pe vârful buzelor. De câteva ori i s-a propus
primelor patru volume din Filocalie, a venit `n Sih\stria, P\rintelui Cleopa s\ fie ridicat la treapta arhieriei, `ns\ de
P\rintele St\niloae a r\mas profund impresionat cât de fiecare dat\ a refuzat, dorind mai degrab\ smerenia vie]ii
bine [tia pe dinafar\ P\rintele Cleopa fragmente `ntregi de m\n\stire, pe care a ales-o [i a iubit-o din tinere]e.
din Filocalia care de-abia ap\ruse. Tocmai pentru aceasta, cei care aveau binecuvântatul
Ancorate adânc `n Sfânta Scriptur\, `n Sfin]ii P\rin]i [i prilej de a-i sta al\turi, aveau impresia c\ stau lâng\ un
`n Sfânta Tradi]ie, c\r]ile [i predicile P\rintelui Cleopa mare avv\ din Patericul egiptean.
abund\ `n citate biblice [i patristice. Deseori spunea: Cuvântul s\u era unul cu putere mult\. Totdeauna când
„A[a spune psalmistul; a[a zice Sfântul Isaac Sirul; a[a vorbea la biseric\, la trapez\ sau la chilia sa `i fascina pe
zicea stare]ul meu Ioanichie Moroi; a[a zicea b\trânul ascult\tori. Cuvântul s\u era ascultat cu evlavie [i respec-
meu; a[a f\cea p\rintele cutare“. tat. Astfel, vizita sa la Muntele Athos, `n anul 1977, a
P\rintele Cleopa a avut o profund\ tr\ire duhovni- constituit o revela]ie pentru c\lug\rii aghiori]i, care au
ceasc\. Oriunde a fost trimis, a `nnoit via]a duhovniceas- avut atunci, pentru prima dat\, posibilitatea s\-i asculte
c\, punând `n bun\ rânduial\ slujbele de zi [i de noapte [i cuvintele pline de har. ~ndat\ dup\ aceasta a fost solicitat
Sfânta Liturghie, rânduind spovedanie s\pt\mânal\, s\ ]in\ un cuvânt [i `n fa]a arhiereilor din sinodul Greciei,
[coal\ monahal\ [i via]\ de ob[te des\vâr[it\. Tocmai de statura sa duhovniceasc\ impunându-se `naintea tuturor.
aceea, cât timp a st\re]it la Slatina, P\rintele Cleopa a fost Cine `[i poate `nchipui ce rev\rsare de har era atunci când
`ns\rcinat ca s\ mai aib\ `n subordine `nc\ alte opt m\n\s- se `ntâlnea P\rintele Cleopa cu P\rintele St\niloae, cu
tiri [i schituri, [i anume: Putna, Moldovi]a, Râ[ca, Sih\s- P\rintele Galeriu, cu poetul Ioan Alexandru sau cu al]i
tria, Rar\u, Sihla, C\mârzani [i Orata, toate nou\ formând atâ]ia mari p\rin]i, care veneau la Sih\stria tocmai pentru
ob[tea „Sfântul Teodor Studitul“. a se `ntâlni cu sfin]ia sa?
)

Pg. 298 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


DECEMBRIE 2019

C\r]ile P\rintelui Cleopa, de predici, de ap\rare a tul fiec\ruia sfin]enia P\rintelui Cleopa [i cât de minunat
credin]ei ortodoxe, de `nv\]\tur\ [i de poezii, 40 la num\r, este Dumnezeu `ntru sfin]ii S\i!
sunt scrise pe `n]elesul tuturor [i pline de har [i de miere Tocmai de aceea, chilia-muzeu [i mormântul P\rintelui
duhovniceasc\. Acest lucru reiese [i din num\rul mare de Cleopa din cimitirul Sih\striei, cel asemenea gr\dinii
exemplare tip\rite pân\ acum, dar [i din faptul c\ multe raiului, au devenit un loc de pelerinaj, marea majoritate a
dintre ele sunt publicate `n lumea `ntreag\ `n zece limbi, credincio[ilor care vin `n M\n\stirea Sih\stria, indiferent
[i anume: englez\, francez\, greac\, italian\, rus\, sârb\, dac\ au mai fost aici sau nu, fiind atra[i de ele ca de un
polonez\, finlandez\, arab\ [i chinez\. ~ns\, doar cel care magnet.
cite[te opera `ntreag\ a P\rintelui Cleopa `i poate de- Via]a P\rintelui Cleopa nu este cu nimic mai prejos de
scoperi uria[a personalitate [i poate vedea ce fapte min- via]a multor sfin]i din calendarul nostru, iar credincio[ii
unate s\vâr[e[te [i ast\zi cuvio[ia sa. [tiu [i simt aceasta [i se manifest\ ca atare. Astfel, de
P\rintele Cleopa avea certitudinea plec\rii sale la nenum\rate ori i-am v\zut pe bunii no[tri cre[tini
Dumnezeu, [i n-am auzit de prea mul]i care s\ vorbeasc\ rugându-se Avvei Cleopa, aidoma Sfintei Cuvioase Pa-
rascheva, Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Sfântului
despre plecarea dincolo cu atâta bucurie, senin\tate [i cer- Paisie de la Neam] sau unor icoane f\c\toare de minuni.
titudine. Deseori zicea: „Mânca-v-ar raiul s\ v\
m\nânce! A[a cum v\ v\d aici, a[a s\ v\ v\d `n rai, `n bu- ~n data de 6 august 1987 P\rintele Cleopa devine na[ul
curia cea ve[nic\ [i f\r\ margini! S\ v\ v\d `n rai pe to]i! de c\lug\rie al Preafericitului P\rinte Patriarh Daniel, pe
Doamne, fere[te, unul s\ nu r\mân\ la munci, to]i s\ v\ atunci teologul Daniel - Ilie. A trecut la cele ve[nice `n
data de 2 decembrie 1998.
bucura]i `n gr\dinile raiului! To]i. Dac\ a[ avea o traist\
mare, v-a[ b\ga pe to]i `n ea [i v-a[ duce `n rai. {ti]i voi Acum, la `mplinirea a 21 ani de la plecarea P\rintelui
cât de frumos este acolo!?...“ Cleopa dintre noi, ne mângâiem c\ ne-au r\mas m\car
c\r]ile sale ziditoare de suflet, `nregistr\ri audio [i video,
Numai cine a tr\it toat\ via]a `n comuniune cu precum [i fotografii cu sfin]ia sa. Nu ne r\mâne decât s\
Dumnezeu `ndr\zne[te s\ spun\ cuvintele acestea. De al- ne rug\m `ntru-tot-milostivului Dumnezeu ca s\ ne ajute
tfel, când auzi sau cite[ti m\rturii despre P\rintele Cleopa s\ `mplinim ceea ce P\rintele Cleopa a propov\duit [i lu-
de la cei care l-au cunoscut personal sau doar au auzit de- crat toat\ via]a, pentru ca s\ se `mplineasc\ [i cu noi
spre sfin]ia sa, nu po]i decât s\ con[tientizezi din cuvân- urarea sa: „Mânca-v-ar Raiul!“.
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 299
DECEMBRIE 2019
Tinerii [i copiii sascuteni
cântând pentru unire
2 Decembrie 2019

Luni, 2 decembrie 2019, `n cadrul Cercului pastoral nr.


1 „Episcop Teodosie Atanasiu“, la Protoieria Sascut s-au
desf\[urat mai multe activit\]i legate de Ziua Na]ional\ a
României.
Cu deosebita implicare a Parohiei Con]e[ti [i la in-
vita]ia p\rintelui paroh Miron Ionu] Constantin, `n biseri-
ca parohial\ „Sf. ~mp\ra]i C-tin [i Elena“, sub coordo-
narea p\rintelui Vasile Abageru, protoiereu al Proto-
popiatului Sascut, ziua a debutat cu slujba Miezonopticii,
Sfin]irea mic\ a apei [i Taina Sfântului Maslu.
Ulterior, dou\ grupuri de copii [i tineri de la {coala
Gimnazial\ Sascut-Sat, coordona]i de cadrele didactice
responsabile, `mpreun\ cu doamna Ionela Sandu, director
al [colii [i profesor de educa]ie muzical\, au recitat poezii, cum [i a datoriei de a iubi ]ara, neamul [i credin]a apos-
au interpretat cântece legate de credin]\, neam [i ]ar\ [i au tolic\ bimilenar\ primit\ de la Sf. Apostol Andrei, Cel
transmis celor prezen]i duhul praznicului Na[terii ~ntâi Chemat, Ocrotitorul României.
Domnului prin colinde [i datini str\mo[e[ti. ~n `ncheierea programului, au fost vizita]i seniorii bol-
~n cuvântul de `nv\]\tur\, p\rintele protoiereu a evi- navi de la „A[ez\mântul pentru bunici“ din satul Con]e[ti,
den]iat importan]a `nmul]irii „talan]ilor“, a darurilor aproximativ 30 de persoane, care au fost binecuvântate cu
Duhului Sfânt pe care le-am primit `n via]a noastr\, pre- agheasm\ [i untdelemn sfin]it.

Inaugurarea Muzeului Etnografic din satul Buda


2 Decembrie 2019

Duminic\, 1 Decembrie 2019, cu binecuvântarea ~nalt-


preasfin]itului P\rinte Arhiepiscop Ioachim [i prin impli-
carea p\rintelui protopop Vasile Cozma, `n contextul
„Anului omagial al satului românesc (al preo]ilor,
`nv\]\torilor [i primarilor gospodari) a avut loc `n Parohia
Buda din Protopopiatul Buhu[i sfin]irea „Muzeului
Satului Buda“.
Ideea realiz\rii unui muzeu apar]ine familiei Mih\il\
din satul Buda, `n special tân\rului Mih\il\ Alin, care este
elev al Liceului Teologic „Episcop Melchisedec“ Roman
[i care a mo[tenit aceast\ pasiune de a readuce `n lumin\
satul tradi]ional românesc de la p\rin]ii s\i.
putea face pentru a promova valoarea satului natal, am
~n demersul s\u acest tân\r a fost sprijinit de familie, descoperit aceast\ oportunitate … de a `nfiin]a un muzeu
atât moral, cât [i financiar, reu[ind ca `ntr-un timp foarte etnografic. La `nceputul proiectului, foarte pu]ine per-
scurt s\ reabiliteze casa str\bunicilor, ajutat fiind de v\rul soane credeau `n finalizarea lui. Primeam critici din toate
s\u Dumitru David. direc]iile. Toat\ lumea spunea c\ este un timp pierdut. ~n
Nu a fost o sarcin\ u[oar\, iar acest lucru a fost confir- ciuda tuturor obstacolelor, mi-am continuat activitatea,
mat de cei doi tineri: „~ntr-o sear\, gândindu-m\ la ce a[ n\d\jduind c\, u[or, u[or, voi ajunge la ceea ce mi-am
)

Pg. 300 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


DECEMBRIE 2019
propus. Vreau s\ subliniez faptul c\ au fost `n jurul meu portan]\ a realiz\rii lor. Doar c\, lucrând cu atâta
oameni care m-au sprijinit, au crezut `n mine [i `n d\ruire, `ncredere [i pricepere, ei au f\cut s\ par\ totul
poten]ialul meu. Am avut un scop foarte bine definit: de a simplu [i u[or. Ei [i cei care le-au fost al\turi, [tiu
pune accent pe valoarea ]\ranului român de alt\dat\. `ntreaga lor poveste. O poveste despre doi tineri care au
Aceasta a fost premisa de la care am pornit [i pe care o muncit cu mâinile lor la propriu [i care ne-au f\cut s\ fim
voi sus]ine pân\ la cap\t“, a declarat tân\rul seminarist mândri c\ facem parte din aceea[i comunitate. Un exem-
Mih\il\ Alin. plu pentru genera]ia lor [i nu numai!“, a subliniat un
La eveniment au participat preo]i din comuna Bl\ge[ti, locuitor al satului Buda.
reprezentan]i ai Consiliului Local `n persoana domnului
Dup\ slujba de sfin]ire a avut loc un program artistic
Primar Munteanu Lauren]iu, cadre didactice din `n-
v\]\mântul primar [i universitar, al\turi de credincio[ii prezentat de grupul Mugura[ii din Bl\ge[ti, coordona]i de
satului Buda. doamna Barcan Mariana, care a interpretat cântece popu-
lare, apoi interpre]ii Cosmin Timofte [i Elisabeta Unguru
La finalizarea muzeului au participat [i oameni din sat au `ncântat prin balade [i cântece patriotice care s\ a-
care au dorit s\ contribuie cu obiecte tradi]ionale vechi,
minteasc\ celor prezen]i c\ unitatea na]ional\ este bunul
pentru a sprijini munca celor doi tineri, a[a cum au
m\rturisit `n ziua sfin]irii: „Sunt atât de mode[ti [i simpli primit prin lupta `nainta[ilor no[tri.
ace[ti doi tineri minuna]i, `ncât nu po]i s\ nu te miri [i s\ Evenimentul s-a `ncheiat prin intonarea de c\tre to]i
nu te `ntrebi, dac\ ei `[i dau seama de cople[itoarea im- cei prezen]i a Imnului Na]ional „Desteapt\-te, române!“.

Ziua Na]ional\ a României s\rb\torit\


la Parohia Bere[ti-Bistri]a I
3 Decembrie 2019
Evenimentele dedicate Marii Uniri de la 1918, au
debutat duminic\, 1 Decembrie 2019, cu binecuvântarea
~naltpreasfin]itului P\rinte Arhiepiscop Ioachim prin
s\vâr[irea Sfintei Liturghii la biserica parohial\ din satul
Bere[ti - Bistri]a, Protopopiatul Buhu[i. Au participat
credincio[i ai parohiei, precum [i copiii clasei a VI-a de la
{coala Gimnazial\ „V. Borcea“, din localitate, `mbr\ca]i
`n costume na]ionale.
A urmat slujba de TeDeum la S\rb\toarea Na]ional\ a
României, apoi slujba de pomenire pentru `nainta[ii no[tri,
care au f\cut posibil\ realizarea Marii Uniri de la 1918.
P\rintele paroh Iordache Seneca-Nicolaie a vorbit de-
spre `nsemn\tatea [i importan]a Marii Uniri `n contextul
zilelor de ast\zi, `ndemnându-i pe copii s\ cinsteasc\ pe
`nainta[i, s\ respecte tradi]iile str\mo[e[ti [i s\ `nve]e,
pentru a deveni oameni de n\dejde ai Bisericii str\mo[e[ti
[i buni ceta]eni ai Patriei.
Ziua de s\rb\toare a continuat la troi]a din comuna
Bere[ti-Bistri]a, unde preo]ii participan]i au s\vâr[it sluj-
ba de Tedeum, al\turi de credincio[ii fiec\rei parohii.
La eveniment au participat [i domnule Primar Alcaz Tot acum, domnule primar, `n numele `ntregii comu-
Ionel, domnul Viceprimar B\r\cu] Marian, elevi [i cadre nit\]i bere[tene, a felicitat familiile care au `mplinit 50 de
didactice de la {coala V. Borcea. Ace[tia din urm\ au ani de `mpreun\-vie]uire, oferindu-le acestora diplome de
sus]inut un moment artistic `nchinat Marii Uniri. vrednicie. (Pr. Iordache Seneca)
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 301
DECEMBRIE 2019
Satul Racova `ntre ieri, azi [i mâine
3 Decembrie 2019

Cu binecuvântarea ~naltpreasfin]itului P\rinte Arhie-


piscop Ioachim, `n contextul „Anului omagial al satului
românesc (al preo]ilor, `nv\]\torilor [i primarilor gospo-
dari)“, `n cadrul parteneriatului {coal\ - Biseric\, `n s\pt\-
mâna 25 noiembrie - 1 decembrie, la Parohia „Sfântul
Ioan Botez\torul“ Racova, s-a desf\[urat proiectul „Satul
R\covean `ntre ieri, azi [i mâine“.
Proiectul a debutat la {coala Gimnazial\ „Ion Borcea“
Racova, iar lucr\rile au fost deschise de c\tre doamna di-
rector, profesor Cornelia Cozma, [i doamna `nv\]\toare
Ana Foc[a, coordonator de proiect, care au prezentat ac-
tivitatea [i importan]a lui pentru comunitatea r\covean\.
La `nceputul proiectului s-a s\vâr[it slujba de TeDeum,
dup\ care p\rintele paroh Ionu] Constantin Ciobanu a La final, p\rintele Ionu] Constantin Ciobanu a con-
vorbit despre Anul omagial al satului românesc. Apoi,
domnul Conferen]iar Universitar Doctor Ioan D\nil\ a cluzionat vorbind despre „Misiunea de azi a preotului pro-
vorbit despre personalitatea Patriarhului Nicodim fesor“, ar\tând ce `nseamn\ dragostea profesorului pentru
Munteanu [i importan]a activit\]ii Preafericirii sale de tra- elevii s\i, amintind celor prezen]i de lec]ia de român\ de la
duc\tor bisericesc. clasele primare „Domnul Trandafir“, dar [i de un exemplu
A luat cuvântul domnul Lector Universitar Doctor personal din [coala gimnazial\, `ndemnând pe profesorii
Petru Gabriel Puiu care a vorbit despre rolul Bisericii [i al prezen]i s\ aib\ bun\tate [i dragoste fa]\ de elevi.
[colii `n via]a poporului român. Proiectul s-a `ncheiat pe data de 1 Decembrie la
Pe parcursul lucr\rilor s-a desf\[urat [i o expozi]ie de Biserica „Sfântul Ioan Botez\torul“, Racova, unde la
pictur\ a pictorului Ioan M\ric, care a m\rturisit c\ sfâr[itul Sfintei Liturghii s-a oficiat slujba de Tedeum cu
lucr\rile sale sunt inspirate din via]a satului, el fiind ocazia Zilei Na]ionale a României.
n\scut [i crescut la sat.
Momentele artistice au fost sus]inute de c\tre elevii Dup\ Te Deum, elevii [colii Ioan Borcea, Racova, co-
[colii Ioan Borcea, dar [i ai [colii Domni]a Maria din ordona]i de doamna `nv\]\toare Ana Foc[a, au sus]inut un
Bac\u, [coal\ partener\ `n proiect. program de cântece patriotice. La final, dup\ hora unirii,
P\rintele Sebastian Florin Pascariu a vorbit despre copiii au fost r\spl\ti]i cu daruri pentru efortul lor de a ne
„Taina slujirii ca preot ast\zi“, ar\tând cât de important\ fi f\cut s\ nu uit\m c\ doar prin credin]\ [i unitate acest
este iubirea fa]\ de aproapele, iubire care al\turi de neam a d\inuit `n fa]a tuturor vitregiilor [i astfel s\ fim
credin]\ trebuie insuflate copiilor. mândri c\ suntem români. (I.C.C.)

Marea Unire serbat\ `n Parohia „Sfântul


Nicolae“ - Buhu[i
3 Decembrie 2019
La Catedrala „Sf. Nicolae“ din Buhu[i, cu binecu- A fost s\vâr[it\ Sfânta Liturghie `n timpul c\reia au
vântarea ~naltpreasfin]itului P\rinte Arhiepiscop Ioachim fost pomeni]i eroii neamului românesc, care au luptat [i s-au
[i prin grija p\rintelui protopop Vasile Cozma, duminic\, jertfit pentru libertatea poporului roman.
1 Decembrie 2019, a fost marcat evenimentul Marii Uniri ~n cuvântul de `nv\]\tur\, p\rintele protopop a dat
de la 1918, la `mplinirea celor 101 ani de libertate [i uni- citire mesajului ~naltpreasfin]itului P\rinte Arhiepiscop
tate na]ional\. Ioachim dedicat Zilei Na]ionale, vorbind credincio[ilor
)

Pg. 302 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


DECEMBRIE 2019
despre evenimentele [i artizanii care au f\cut posibil\ uni-
tatea de neam [i de ]ar\.
Dup\ Sfânta Liturghie a fost s\vâr[it\ slujba de Te
Deum al\turi de comunitatea Parohiei „Sf. Nicolae“ pen-
tru eroii neamului românesc, care prin jertfa lor au
`nf\ptuit unitatea na]ional\ a românilor `n anul 1918.
Manifest\rile dedicate Zilei Na]ionale s-au `ncheiat cu
depunerea de coroane din partea delega]iei Protopopia-
tului Buhu[i la Monumentul eroului necunoscut, al\turi
de celelalte institu]ii ale ora[ului Buhu[i, `n cinstea [i spre
pomenirea eroilor neamului.

Lansare de carte `n an omagial, la One[ti


5 Decembrie 2019

Miercuri, 4 decembrie 2019, `n contextul Anului oma-


gial al satului românesc (al preo]ilor, `nv\]\torilor [i pri-
marilor gospodari), la Biblioteca Municipal\ „Radu Ro-
setti“ din One[ti, Dna Prof. Dr. Gabriela G`rmacea a lan-
sat volumul Antologie de Mitologie Româneasc\, `nso]it\
de jocul interactiv cu jetoane de Mitologie Româneasc\.
Este cunoscut faptul c\ românii au avut din toate tim-
purile o multitudine de obiceiuri, basme [i poeme referi-
toare la dragoste, credin]\, regi, prin]ese [i personaje
mitice. Etnologii, poe]ii, scriitorii [i istoricii au `ncercat
de secole s\ colec]ioneze [i s\ p\streze basmele, poemele,
baladele, dar [i s\ descrie cât mai bine posibil obiceiurile teana cu piesa „Pup\za din tei“, dansuri populare inter-
[i tradi]iile legate de diferite evenimente din an. Tradi]ii
pretate ilustru de forma]ia Mugura[ii M\n\stireni, prezen-
legate de perioade fixe din an, precum sunt colindele de
tarea jocului interactiv de `ntreb\ri [i r\spunsuri pe jetoa-
Cr\ciun, sorcova de Anul Nou sau m\r]i[orul, fac parte
din bog\]ia mitic\ a neamului nostru. Antologia de ne de Mitologie Româneasc\ [i nu `n ultimul rând, un ri-
Mitologie Româneasc\ a doamnei Prof. G`rmacea re- tual str\vechi, unic `n România - Chip\ru[ul (lan]ul vie]ii).
liefeaz\ aceste minunate mituri române[ti punând `n Lansarea de carte a fost sus]inut\ de Protoieria One[ti
valoare prin basme, poeme, defini]ii [i explica]ii detaliate [i Biblioteca Municipal\, p\rintele protopop Ioan Bâr-
bog\]ia de simboluri [i personaje, sistemul de coduri cul- g\oanu salutând lansarea acestei lucr\ri `n An Omagial,
turale, de tradi]ii [i obiceiuri p\strate de-a lungul timpului subliniind importan]a salv\rii [i prezerv\rii valorilor cul-
`n satul românesc. turale [i tradi]ionale ale satului [i importan]a acestora `n
Lansarea a fost un minunat prilej de a reliefa aceste p\strarea identit\]ii de neam.
tradi]ii, mituri [i ritualuri prin jocul de rol al grupului de Au fost, de asemenea, subliniate rolurile apostolilor
elevi ai {colii Gimnaziale din Satul Larga, comuna Dof- satului românesc de-a lungul timpului - dasc\lii [i preo]ii.

Vecernie la Parohia „Sfântul Nicolae“ din Trife[ti


5 Decembrie 2019
Cu binecuvântarea ~naltpreasfin]itului P\rinte preo]i consilieri [i inspectori eparhiali, al\turi de preo]ii
Ioachim, Arhiepiscopul Romanului [i Bac\ului, la ceas de slujitori de la parohiile `nvecinate, dar [i de al]i slujitori
sear\, `n ajun de pr\znuire a Sfântului Ierarh Nicolae, `n din Arhiepiscopie, sub protia p\rintelui Gheorghe Paleu,
Parohia Trife[ti din Protopopiatul Roman un sobor de consilier eparhial la sectorul patriomoniu bisericesc, au
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 303
DECEMBRIE 2019
oficiat slujba Vecerniei unit\ cu Litia. Din toate col]urile
parohiei Trife[ti au urcat la biseric\ mul]ime de credin-
cio[i care au evlavie la blândul [i marele Ierarh Nicolae,
ocrotitorul bisericii parohiale. Delegatul ~naltpreasfin]itu-
lui P\rinte Arhiepscop Ioachim la acest eveniment a fost
preotul Gheorghe Paleu, consilier eparhial la sectorul pa-
triomoniu bisericesc.
Dup\ slujb\, corul parohiei Lazaret din municipiul Ba-
c\u a oferit un mic spectacol de colinde, ce a `ncântat pe
to]i cei prezen]i la biseric\.
La finalul slujbei, `n cuvântul de `nv\]\tur\ ce a fost ros-
tit de p\rintele consilier eparhial s-a vorbit despre via]a
Sfântului Ierarh Nicolae, despre minunile sale s\vâr[ite `n
timpul vie]ii p\mânte[ti, dar [i despre ajutorul grabnic [i Eparhiale, a mul]umit tuturor celor prezen]i pentru `mpre-
nemijlocit la Dumnezeu pentru to]i cre[tinii care `i cer aju- una-rug\ciune [i `mpreuna-slujire.
torul `n necazuri, `n nevoi [i multe alte probleme cotidiene.
La final, to]i cei prezen]i s-au `nchinat la icoana
De asemenea, p\rintele Lauren]iu Segneanu, parohul Sfântului Ierarh Nicolae [i la icoana Maicii Domnului de
Bisericii Trife[ti, care este [i inspector eparhial la Corpul la Trife[ti, dup\ care au fost mirui]i [i au primit mici
de inspec]ie bisericeasc\ din cadrul Administra]ei daruri duhovnice[ti. (Pr. Daniel-Ionel Marari)

IPS Ioachim a oficiat Liturghia arhiereasc\


la M\n\stirea V\ratec
6 Decembrie 2019
Din `ncredin]area ~naltpreasfin]itului Teofan, Mitropo-
litul Moldovei [i Bucovinei, IPS P\rinte Ioachim, Arhie-
piscopul Romanului [i Bac\ului a oficiat `n ziua de po-
menire a Sfântului Ierarh Nicolae slujba Sfintei Liturghii,
la M\n\stirea V\ratec din jude]ul Neam].
P\rintele Arhiepiscop Ioachim a explicat credincio[ilor
prezen]i puterea credin]ei `n Dumnezeu a Sfântului Ierarh
Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei:
Sfântul Ierarh Nicolae este printre Ierarhii cei mai
cunoscu]i din primele veacuri cre[tine ale Bisericii, care a
participat la Sinodul I Ecumenic [i a avut o contribu]ie cu
totul aparte prin felul lui popular. Nu era un teolog
des\vâr[it, dar este un tr\itor deosebit al teologiei.
Dumnezeu i-a dat puterea de a face minuni `nc\ din via]a
sa. Din via]a lui trebuie s\ [tim s\ tragem concluzia vie]ii
noastre, pentru c\ noi to]i avem via]a de la Dumnezeu, El fi-
ind via]a vie]ii noastre. Sfin]ii sunt acel modele [i surse de
inspira]ie pentru noi pentru a lua exemple pozitive din via]a
[i `nv\]\tura lor, ca astfel s\ ajungem [i noi a cunoa[te
adev\rul revelat [i a descoperi alte sensuri ale exis-
ten]ialit\]ii `n urcu[ul nostru nemijlocit c\tre ~mp\r\]ia lui
Dumnezeu.
)

Pg. 304 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


DECEMBRIE 2019
Ierarhul a vorbit [i despre importan]a acestei vetre s\raci, ghid spiritual pentru pelerini, poart\ a cerului
monahale [i despre participarea cre[tinilor la Liturghie. [i loc de `ntâlnire cu Dumnezeu pentru cei ce [i-au de-
M\n\stirea aceasta, dup\ cum se [tie, este una din- dicat via]a lui Hristos.
tre cele mai `nsemnate m\n\stiri de c\lug\ri]e ale ~n cadrul slujbei a avut loc [i o slujb\ de Parastas, `n
monahismului românesc. Este considerat\ oaz\ de cadrul acesteia fiind pomeni]i to]i ctitorii m\n\stirii.
lini[te [i odihn\ pentru credincio[i, loc de inspira]ie R\spunsurile la Liturghie au fost oferite de corul m\-
pentru scriitori [i arti[ti, cetate de sc\pare pentru cei n\stirii nem]ene. (Pr. Daniel-Ionel Marari)

Ziua interna]ional\ a voluntariatului


cu tinerii studen]i teologi asisten]i sociali
de la Facultatea de Teologie Ortodox\
„Dumitru St\niloae“ din Ia[i
6 Decembrie 2019

Studen]i teologi asisten]i sociali de la Facultatea de


Teologie Ortodox\ „Dumitru St\niloae“ din Ia[i, volun-
tari ai Asocia]iei „Sf. Voievod {tefan cel Mare - Hârja“, `n
data de 5 decembrie 2019, de Ziua Interna]ional\ a
Voluntariatului, au preg\tit un act de caritate sub `ndru-
marea doamnei profesor, Conf. Dr. Carmen Gabriela
Lazareanu cu sprijinul financiar [i logistic al studen]ilor,
cadrelor didactice [i al Asocia]iei „Sf. Voievod {tefan cel
Mare - Hârja“.
Dup\ ce studen]ii au achizi]ionat produsele necesare,
la Facultatea de Teologie Ortodox\ din Ia[i, s-au preg\tit
60 de pache]ele cu fructe, ciocolat\ [i ap\ vitaminizat\
Activitatea care s-a desf\[urat a fost una special\, dat
pentru a fi duse pe 6 decembrie, de Sf. Nicolae, la IRO fiind faptul c\, pu]inul d\ruit din dragoste, va face oa-
(Institutul Regional de Oncologie) [i pentru a d\rui un menii s\ radieze de fericire, m\car pentru câteva clipe!
zâmbet c\tre cei afla]i `n dificultate. Totodat\ studen]ii Dup\ cum afirm\ Nicolae Steinhardt „D\ruind vei
de anul I au preg\tit un scurt program de colinde pentru dobândi“. (Andreea Axinte, Coordonator Anul II
a le vesti celor afla]i `n suferi]\, Na[terea Mântuitorului. Teologie Ortodox\ Asisten]\ Social\)

Catedrala „Sf. Nicolae“ din Buhu[i


[i-a serbat ocrotitorul spiritual
6 Decembrie 2019

Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, Catedrala „Sf. Nicolae“ este binecuvântat\, având al\turi
a fost serbat joi, 5 decembrie 2019, cu binecuvântarea de Sf. Ierarh ca ocrotitoare [i pe Sf. Cuv. Parascheva care a
~naltpreasfin]itului P\rinte Arhiepiscop Ioachim, la poposit pentru o noapte la Buhu[i, `n pelerinajul din anul 1947,
Catedrala ora[ului Buhu[i, `n prezen]a p\rintelui Protopop când a fost s\vâr[it\ slujba de sfin]ire a acestei Catedrale.
Vasile Cozma, a unui sobor impresionant de preo]i, ~n calitate de gazd\, dar [i de preot paroh al acestei
reprezentan]i ai autorit\]ilor locale, al\turi de mul]ime de comunit\]i, p\rintele protopop a s\vâr[it, al\turi de
credincio[i din aceast\ comunitate. soborul preo]ilor prezen]i slujba Vecerniei unit\ cu Litia
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 305
DECEMBRIE 2019
ca mul]umire adus\ lui Dumnezeu pentru toate darurile
rev\rsate asupra acestei comunit\]i.
Cuvântul de `nv\]\tur\ preg\tit de pr. prof. Cozma
Vasile Eduard, profesor de dogmatic\ `n cadrul Liceului
Teologic Episcop Melchisedec Roman [i preot slujitor la
Catedrala Sf. Nicolae din Bac\u a scos `n eviden]\ princi-
palele `nv\]\turi ce se desprind din via]a Sf. Ierarh
Nicolae. P\rintele a subliniat `n mod deosebit latura so-
cial - filantropic\ a Sf. Nicolae, subliniind faptul c\, de[i
face parte din categoria sfin]ilor erudi]i, el nu a l\sat
scrieri teologice, dar cu toate acestea este un sfânt popu-
lar, asem\nându-se cu Dumnezeu prin bun\tate. eviden]iind discern\mântul ce trebuie avut de d\ruitor fa]\
~n acest context, p\rintele a explicat locul pe care `l de primitor.
ocup\ Sf. Nicolae `ntre sfin]ii milostivi, f\când referire la A fost [\vâr[it\ [i sluba de pomenire a ctitorilor [i a tu-
Sf. Ioan Gur\ de Aur, care vede milostenia ca fiind turor celor care au contribuit la ridicarea acestei
folositoare, indiferent de con[tiin]a celui c\ruia i se Catedrale, trecu]i la cele ve[nice, p\rintele protopop
adreseaz\ [i la Sf. Vasile cel Mare, care a pus bazele mul]umind tuturor pentru prezen]a la aceast\ sear\ de
milosteniei organizate [i institu]ionalizate (Vasiliadele), rug\ciune.

Studen]ii teologi asisten]i sociali de la Ia[i


au reprezentat Asocia]ia „Sf. Voievod {tefan
cel Mare - Hârja“ la Târgul Interna]ional
de Cr\ciun de la Viena
6 Decembrie 2019
Studen]i de la Sec]ia de Teologie Ortodox\ Asisten]\ din
cadrul Facult\]ii de Teologie „Dumitru St\niloae“ din Ia[i,
`n perioada 2-5 decembrie 2019, au reprezentat România
prin Asocia]ia „Sf. Voievod {tefan cel Mare - Hârja“,
membr\ a Federa]iei Filantropia a Patriarhiei Române, la
renumitul Târgul Interna]ional de Cr\ciun de la Viena.
Mai este pu]in pân\ la s\rb\toarea Na[terii Domnului.
Cu acest prilej, toat\ lumea se `mbrac\ `n haine de
s\rb\toare, oamenii sunt mai buni [i ajut\ mai mult. Erste
Groupe, firma mam\ a BCR, a organizat la Viena un Târg
interna]ional caritabil `n perioada 2-4 decembrie la
Campus Erste, unde au participat organiza]ii non-guver- Asisten]\ Social\) [i al]i voluntari ai asocia]iei, elevi ai
namentale din Austria, Germania, Croa]ia, Elve]ia, liceelor din One[ti, lumân\ri decorative realizate de
Ungaria, Serbia, Cehia, Slovacia [i România. La târg au voluntari sub `ndrumarea doamnei psiholog a asocia]iei,
participat trei voluntari ai asocia]iei, Iustina Diaconu, decora]iuni din traforaj [i tablouri pictate pe sticla, sub
Mihaela Neagu [i Lucian Ciohodaru, studen]i din anul III coordonarea asistentului social de la Hârja.
la Sec]ia de Teologie Ortodox\ Asisten]\ Social\ a
Facult\]ii de Teologie „Dumitru St\niloae“ din Ia[i, care A fost o experien]\ pl\cut\, am legat prietenii [i am
au reprezentat Asocia]ia de la Hârja [i au oferit spre vân- adus zâmbete pe chipurile oamenilor, prin colindele into-
zare obiecte hand made: globuri sculptate de Ghennadie, nate [i voia bun\, specific\ românilor. (Lucian Cioho-
beneficiar al asociatiei [i pictate de voluntarii asocia]ie, daru - Coordonator, Anul III Teologie Ortodox\ Asis-
studen]i ai Facult\]ii de Teologie din Ia[i (Specializare ten]\ Social\, Ia[i)
)

Pg. 306 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


DECEMBRIE 2019
Proiectul eparhial „{coala de iarn\ - Colindele:
s\rb\toarea bucuriei satului românesc“ la
Parohia „Sf. Andrei Criteanul“ din Bac\u
7 Decembrie 2019

Cu binecuvântarea ~naltpreasfin]itului P\rinte Ioa-


chim, Arhiepiscopul Romanului [i Bac\ului, `n data de 6
decembrie 2019, prin implicarea preotului paroh Gabriel
Ichim-Radu al\turi de preotul `mpreun\ slujitor Daniel-
Ionel Marari, `n Parohia „Sf. Andrei Criteanul“ din ora[ul
Bac\u, a fost implementat proiectul cultural-catehetic
eparhial: „{coala de iarn\ - Colindele: s\rb\toarea bu-
curiei satului românesc“.
Credincio[ii prezen]i la Sfânta Liturghie `n ziua de
pomenire a Sfântului Ierarh Nicolae, dup\ Sfânta Li-
turghie au luat parte la un concert special de colinde ofe-
rit de c\tre corul copiilor de la {coala Gimnazial\ din co-
muna Livezi, jude]ul Bac\u.
Aceast\ prim\ etap\ a proiectului parohial {coala de
iarn\ a fost realizat\ `n urma unui parteneriat educa]ional Urm\toarea etap\ a proiectului se va derula luni, 16
`ntre {coal\ [i Biseric\. Tinerii soli[ti au interpretat decembrie 2019, printr-un nou concert special de colinde
colinde `n limba francez\ [i român\. La final, copiii au oferit de c\tre corul tinerilor de la Colegiul Na]ional Pe-
primit ghiozdane echpate cu rechizite [i dulciuri. dagogic „{tefan cel Mare“, care este dirijat de doamna
Ne bucur\m, ascultând de glasul Arhip\storului nos- Marinela Paraschiv-Gora, profesor de muzic\ la aceast\
tru Ioachim, s\ implement\m din nou `n parohia noastr\ institu]ie de `nv\]\mânt.
acest proiect de iarn\ menit s\ redescopere tradi]iile [i La `nceputul lunii ianuarie a anului 2020, `n ziua de
obiceiurile din perioada s\rb\torilor de iarn\. Colindele
au fost liant `ntre genera]ii, au fost arc peste timp. De la pomenire a Sfântului Antipa de la Calapode[ti, copiii im-
p\storii [i magii care au cântat primele colinde `n ieslea plica]i `n proiectul {coala de iarn\ din parohia b\c\uan\
unde s-a n\scut Pruncul Hristos, pân\ ast\zi d\inuiesc vor participa la o excursie tematic\ denumit\ „~n c\utarea
aceste cânt\ri minunate, tradi]ia aducându-le pân\ `n z\pezii“. Parohia a desf\[urat `n anul 2019 mai multe
prezent prin viu grai rostite [i cântate, a declarat preotul proiecte `n care au fost implica]i tineri enoria[i prin ac-
paroh Gabriel Ichim-Radu. tivit\]i cultural-catehetice [i social-filantropice.

Catedrala istoric\ a Bac\ului


[i-a s\rb\torit ocrotitorul
7 Decembrie 2019

Cu binecuvântarea ~naltpreasfin]itului P\rinte Ioa- Ziua de pr\znuire a Sfântului Ierarh Nicolae a `nceput `n
chim, Arhiepiscopul Romanului [i Bac\ului, `ncepând din seara de 5 decembrie, când biserica din centrul Bac\ului,
seara zilei de joi, 5 decembrie 2019, preo]ii slujitori ai care `l are ocrotitor pe Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, nu-
Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Bac\u, `mpreun\ cu mit\ [i „catedrala mic\“, a `mbr\cat haine de s\rb\toare.
al]i preo]i invita]i [i credincio[i ai acestei parohii em- P\rintele paroh Costic\ Busuioc, `mpreun\ cu preo]ii
blematice a ora[ului, cu peste 150 de ani de istorie, au Ciprian Olteanu [i Eduard Cozma, slujitori ai acestei cate-
tr\it bucuria debutului zilelor duhovnice[ti prilejuite de drale istorice, au avut bucuria de a sluji `mpreun\ cu al]i
hramul acesteia. preo]i invita]i, slujba Vecerniei unit\ cu Litia.
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 307
DECEMBRIE 2019
P\strând tradi]ia anilor preceden]i, seara s-a `ncheiat
cu un concert de colinde sus]inut de Corala „Episcop
Melchisedec a Protopopiatului Bac\u, vestind bucuria
Na[terii Mântuitorului Iisus Hristos. Acest concert de
colinde sus]inut de corala preo]ilor b\c\uani a fost primul
recital din acest an, urmând a fi sus]inute [i altele, `n
diferite biserici, institu]ii, [coli [i colegii b\c\uane.
Vineri, 6 decembrie 2019, `n ziua de pr\znuire a Sf.
Ierarh Nicolae, Sfânta [i Dumnezeiasca Liturghie a fost
s\vâr[it\ de un sobor de preo]i [i un arhidiacon, care au
slujit sub protia p\rintelui Arhimandrit Pimen Costea,
vicar-administrativ al Eparhiei Romanului [i Bac\ului, arhiere[ti venite din partea ~naltpreasfin]itului P\rinte Ar-
care a transmis cu acest prilej dragostea [i binecuvânt\rile hiepiscop Ioachim.

Hram la Parohia Hociungi II


8 Decembrie 2019
Sâmb\t\, 7 decembrie 2019, a avut loc la Parohia Ho-
ciungi II din Protopopiatul Buhu[i, cu binecuvântarea
~naltpreasfin]itului P\rinte Arhiepiscop Ioachim, slujba
Vecerniei unit\ cu Litia, `n cinstea Sf. Ierarh Nicolae.
La invita]ia p\rintelui paroh Pristavu Dumitru a fost
prezent ca delegat al ~naltpreasfin]itului P\rinte Ioachim,
p\rintele protopop Vasile Cozma, al\turi de un sobor de
preo]i din Protopopiatul Buhu[i [i credincio[i din satul
Hociungi.
~n cuvântul de `nv\]\tur\ p\rintele protopop a vorbit
despre generozitatea Sf. Nicolae a c\rui fapte de miloste-
nie l-au f\cut s\ fie unul dintre cei mai iubi]i sfin]i `n rân- ca, `ntr-un timp foarte scurt, de[i sunt o comunitate cu un
dul credincio[ilor [i `n special al copiilor, el fiind [i sfân- num\r mic de familii, s\ reu[easc\ s\ reconstruiasc\ de la
tul care `i ajut\ pe cei afla]i `n suferin]\ [i `n necazuri, temelie casa parohial\, iar p\rintele s\ locuiasc\ cu
aducând pacea sufleteasc\, un dar mult mai pre]ios decât `ntreaga familie `n mijlocul lor, acesta fiind cel mai fru-
lucrurile materiale. mos dar f\cut de Sf. Nicolae `n anul 2019.
P\rintele protopop a felicitat credincio[ii, dar [i pe A fost s\vâr[it\ [i slujba de pomenire a ctitorilor trecu]i
p\rintele paroh pentru activitatea administrativ\ [i pas- la cele ve[nice, apoi p\rintele paroh a mul]umit p\rintelui
toral - misioar\ desf\[urat\, specificând faptul c\ ocroti- protopop [i tuturor celor prezen]i pentru participare [i bu-
torul lor spiritual a fost mai mult decât generos, ajutându-i curia de a se fi rugat `mpreun\ la Sf. Ierarh Nicolae.

S\rb\toarea Sfintei Mari Muceni]e Varvara


`n Salina de la Târgu-Ocna
8 Decembrie 2019

Ziua de 7 decembrie 2019 a fost pentru ora[ul Târgu pe Valea Trotu[ului, dar [i de mai departe, vin cu drag `n
Ocna o zi de mare s\rb\toare. Având ocrotitoare pe Sfânta fiecare an s\ o cinsteasc\ a[a cum se cuvine. Anul acesta
Mare Muceni]\ Varvara, biserica din masivul de sare este s\rb\toarea hramului a fost stabilit\ `n ziua de pomenire a
un loca[ de `nchinare reprezentativ pentru comunitatea Sfintei Muceni]e Filofteia. Aceea[i dorin]\ nespus\ de
din zona aceasta, dar nu numai. Preo]ii [i credincio[ii de re`ntâlnire cu Sfânta Mare Muceni]\ Varvara [i-au mani-
)

Pg. 308 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


DECEMBRIE 2019
festat-o [i anul acesta prin prezen]a numeroas\ la slujba
s\vâr[it\ `n masivul de sare de la Târgu-Ocna.
De la primele ore ale dimine]ii, credincio[ii au ajuns `n
Mina Trotu[, unde, la orizontul IX al acesteia, se afl\
prima biseric\ ortodox\ sculptat\ `n sare din Europa.
Dup\ s\vâr[irea slujbei Utreniei [i a Acatistului Sfintei
Mare Muceni]e Varvara, a fost s\vâr[it\ Sfânta [i Dum-
nezeiasca Liturghie, sub protia p\rintelui Arhimandrit
Pimen Costea, Vicar-administrativ al Arhiepiscopiei
Romanului [i Bac\ului. ~n cadrul slujbei s-a s\vâr[it un
Parastas pentru to]i ctitorii [i minerii Salinei de la Târgu-
Ocna care au trecut la cele ve[nice. Printre ace[tia a fost
amintit mai ales Arhimandritul Epifanie Bulancea, care a P\rintele protopop Ioan Bârg\oanu a ]inut s\ mul]u-
avut o contribu]ie deosebit\ `n realizarea acestei biserici. measc\ apoi p\rintelui Vicar pentru bucuria de a sluji
La finalul Sfintei Liturghii, copii din Protopopiatul `mpreun\ [i de a fi `n mijlocul credincio[ilor, aducând to-
Buhu[i, coordona]i de p\rintele paroh, au sus]inut un todat\ [i binecuvântarea IPS P\rinte Ioachim, Arhiepis-
recital de colinde, spre bucuria credincio[ilor [i `mpodo- copul Romanului [i Bac\ului. Mul]umiri au fost aduse
birea s\rb\torii din aceast\ zi. Cuvântul de `nv\]\tur\ a conducerii Salinei de la Târgu-Ocna, precum [i tuturor
fost rostit de p\rintele Arhimandrit Pimen, care a subli- credincio[ilor care au f\cut ca aceast\ s\rb\toare s\ fie
niat aspecte din via]a Sf. Mc. Varvara, ale Sfintei Mc.
una m\rea]\.
Filofteia, s\rb\torit\ în aceast\ zi, cât [i despre Sfântul
Ierarh Nicolae. Au fost amintite virtu]ile cu care au fost R\spunsurile la stran\ au fost oferite de Corul psaltic
h\r\zi]i ace[ti mari sfin]i ai Bisericii Ortodoxe. Trisaghion din Ia[i. (Pr. Elisei Roncea)

Sear\ de colinde la Moine[ti


9 Decembrie 2019
Duminic\, 8 decembrie, la Centrul Cultural „Lira“ din concert de colinde, organizat de Protopopiatul Moine[ti
Moine[ti a avut loc cea de a X-a edi]ie a tradi]ionalului `n parteneriat cu Prim\ria Municipiului Moine[ti.
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 309
DECEMBRIE 2019
Concertul intitulat sugestiv „Vine Cr\ciunul pe sar\“ Ansamblul etnofolcloric Pl\ie[ii din Republica
i-a avut ca invita]i de gal\ Ansamblul etnofolcloric Moldova, condu[i de profesorul Nicolae Gribincea, a
Pl\ie[ii din Republica Moldova, condu[i de profesorul adus spre audi]ie [i spre `ncântarea publicului moi-
Nicolae Gribincea, [i Corala Cvartson din Ia[i, dirijat\ de ne[tean [i nu numai, colinde, dar [i o suit\ de cântece
Alexandru Darie, iar `n deschiderea serii, Ansamblul fol- folclorice.
cloric Moine[teanca din Moine[ti, coordonat de doamna
Marinica Ifrim. ~n `ncheierea serii, p\rintele protoiereu Costel Mare[,
a mul]umit partenerilor [i tuturor celor care au f\cut posi-
Gazdele evenimentului au fost Andreea Monea [i
Dragos Iano[i, prezentatorii jurnalului de [tiri Trinitas, bil\ organizarea acestui concert de colinde, [i ca [i `n
Televiziunea Patriarhiei Române. edi]iile anterioare, a invitat pe to]i cei prezen]i, ca acum,
`n preajma s\rb\torilor, s\ sprijine o familie din locali-
~n deschiderea serii, p\rintele protoiereu Costel Mare[
tatea Balcani-Marginea, comuna Balcani, familia }epe[
a urat bun venit tuturor [i a transmis mesajul de binecu-
vântare al ~naltpreasfin]itului P\rinte Arhiepiscop Sorin [i Maria ce are `n componen]a sa 9 copii cu vârsta
Ioachim. cuprins\ `ntre 1 lun\ [i 12 ani, [i care locuiesc `ntr-o
camer\ de 12 mp, un spa]iu impropriu pentru cele 11 per-
Ansamblul folcloric Moine[teanca, coordonat de doam-
soane. ~ntre]inerea familiei este asigurat\ de un ajutor so-
na Marinica Ifrim, a f\cut introducearea prin intonarea
Imnului Na]ional, iar apoi a prezentat o serie de colinde. cial [i de aloca]ia copiilor, reu[ind cu greu s\ fac\ fa]\
cheltuielilor lunare.
~n continuare, moderatorii serii, Andreea Monea [i
Drago[ Iano[i, au f\cut introducerea pentru urm\torul La finalul serii, atât p\rintele protoiereu Costel Mare[,
moment al concertului, invitând pe scen\ Corala Cvart- cât [i domnul primar Valentin Vieru, organizatorii acestui
son din Ia[i, dirijat\ de Alexandru Darie ce a prezentat un eveniment, au transmis un mesaj de credin]\, pace, lini[te
buchet de colinde. [i s\rb\tori binecuvântate tuturor. (Pr. Cristian Balaban)

Un t\tic `n cer, un P\rinte pe p\mânt


9 Decembrie 2019
Duminica a 27-a dup\ Rusalii a fost o zi cu o `nc\rc\tur\ sânul marii familii duhovnice[ti pe care o reprezint\ Bise-
emo]ional\ deosebit\ pentru preotesele v\duve [i copiii pre- rica. Ziua dedicat\ copiilor [i m\micilor care se afl\ `n aceas-
o]ilor r\ma[i f\r\ tat\ la o vârst\ fraged\, care au fost invita]i t\ situa]ie delicat\ a `nceput cu participarea la Sfânta Litur-
de IPS P\rinte Arhiepiscop Ioachim pentru a petrece o zi `n ghie arhiereasc\ oficiat\ la Biserica „Sf. Nicolae“ din Bac\u.
)

Pg. 310 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


DECEMBRIE 2019
~n prezen]a a numero[i credincio[i, al\turi de IPS piscop Ioachim, copii [i m\micile lor, la Biserica „Sf.
P\rinte Arhiepiscop Ioachim, un sobor de preo]i [i diaconi Gheorghe“ din Bac\u. Aici, ~naltpreasfin]itul P\rinte Ar-
a f\cut pomenirea preo]ilor din eparhia Romanului [i hiepiscop Ioachim le-a adresat un cuvânt de binecuvân-
Bac\ului, care au trecut la Domnul, `n circumstan]e tragi- tare [i `ncurajare, iar `n `ncheiere a oferit tuturor daruri de
ce, `n floarea vârstei. Momentul a fost cu atât mai impre- s\rb\tori.
sionat cu cât a reunit `n jurul ofrandelor aduse ca jertf\ „Sper\m ca aceste `ntâlniri s\ devin\ o tradi]ie, care
pentru sufletele celor adormi]i `ntru Domnul 10 copii, cu s\ `ncununeze sprijinul pe care `ncerc\m s\ vi-l oferim pe
vârste cuprinse `ntre 1 [i 19 ani, 3 m\mici `ndurerate [i tot parcursul `ntregului an. Ne dorim s\ [ti]i c\ nu sunte]i
atâ]ia bunici. Dup\ participarea la Sfânta Liturghie, copiii singuri cu durerea dvs nici aici pe p\mânt. Dup\ cum `n
au primit daruri din partea p\rintelui protopop Costic\ Cer ave]i un Tat\ [i rug\tori, tot astfel aici `ncerc\m s\ v\
Busuioc, parohul Bisericii „Sf. Nicolae“, [i, cu to]ii, au fim p\rin]i [i prieteni, s\ sim]i]i c\ form\m `mpreun\ o
participat la o agap\ la Biserica „Sf. Gheorghe“. mare familie duhovniceasc\. V\ `mbr\]i[\m p\rinte[te [i
Dup\ mas\, copiii, `nso]i]i de m\mici [i bunici, au pe- v\ `ndemn\m s\ r\mâne]i aproape de Hristos [i de
trecut 2 ore la Clubul IOIO, un altfel de loc de joac\, „ce Biseric\, indiferent de crucea pe care o ave]i de purtat“,
sprijin\ copiii `n dezvoltarea creativit\]ii, dobândirea de a spus `n cuvântul s\u ~naltpreasfin]itul P\rinte
noi abilit\]i [i antrenarea min]ii, preg\tindu-i pentru vi- Arhiepiscop Ioachim.
itor“. ~ntr-o atmosfer\ relaxat\, copiii au avut ocazia de a Ziua s-a `ncheiat cu invita]ia la concertul tradi]ional de
se cunoa[te unii pe al]ii [i de a realiza cât de important colinde organizat de Protopopiatul Bac\u. ~n deschiderea
este a d\rui un zâmbet, a petrece timp de calitate cu cei spectacolului, `n fa]a a peste 1000 de spectatori, a cântat
care te pre]uiesc [i pe care `i iube[ti. corul de copii al Parohiei Ire[ti, dup\ care a conferen]iat
Ca un preambul al Anului omagial 2020, dedicat de dl Dan Puric. ~n `ncheiere, Grupul Psaltic bizantin mi-
Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe pastora]iei p\rin]ilor [i sionar „Evloghia“, al Patriarhiei Române, a `ncântat au-
copiilor [i filantropilor ortodoc[i, ziua a inclus, dup\- ditoriul cu un florilegiu de colinde tradi]ionale române[ti
amiaz\, o `ntâlnire informal\ `ntre IPS P\rinte Arhie- [i cântece patriotice. (Mioara Ignat)

Bucuria Na[terii Domnului, pentru persoanele


private de libertate de la Penitenciarul Bac\u
9 Decembrie 2019

~n Duminica a XXVII-a dup\ Rusalii, pe 9 decembrie


2019, `n biserica „Sfântul Dimitrie“ din Parohia Fulgeri[,
Protopopiatul Sascut, s-a desf\[urat proiectul eparhial „~n
temni]\ am fost [i a]i venit la Mine“ cu binecuvântarea
~naltpreasfin]itului P\rinte Arhiepiscop Ioachim [i sub di-
recta coordonare a p\rintelui protopop Vasile Abageru.
La invita]ia p\rintelui paroh Radu Marian Gabriel,
cele zece persoane private de libertate, `nso]ite de p\rin-
tele capelan al Penitenciarului Bac\u, Daniel Ma[ala, au
asistat cu evlavie [i dragoste la Sfânta Liturghie.
Delegat al Protoieriei Sascut a fost p\rintele Sebastian
Andronic, coordonator al Cercului pastoral „Preot Vasile aducând `n sufletele [i inimile invita]ilor de la Peniten-
Heisu“ care `n cuvântul duhovnicesc rostit la Sfânta ciar, bucuria Na[terii Domnului.
Liturghie a eviden]iat faptul c\ pentru a fi buni cre[tini La final, a urmat o agap\ fr\]easc\ unde s-au `mp\rt\[it
trebuie s\ fim milostivi `n orice vreme. gânduri [i p\reri plecând de la ideea c\ fiecare om este
Ulterior, elevii {colii Gimnaziale Nr. 1 din localitatea liber `n Hristos, apoi fiecare persoan\ a primit câte un pa-
P`nce[ti, sub `ndrumarea p\rintelui profesor Radu Marian chet cu produse de igien\, fructe [i c\r]i pentru folosul lor
Gabriel, au sus]inut un frumos concert de colinde duhovnicesc. (Pr. Radu Marian)
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 311
DECEMBRIE 2019
Sfântul Nicolae de la Buna Vestire Tg. Ocna,
`n {coala româneasc\
9 Decembrie 2019

Vineri, 6 decembrie 2019 , cu binecuvântarea ~nalt-


preasfin]itului Ioachim al Romanului [i Bac\ului, s-a
desf\[urat Concursul de crea]ie Tradi]ie [i Spiritualitate,
edi]ia a VIII-a , concurs organizat de {coala Gimnazial\
Nr. 1 Tg. Ocna `n parteneriat cu Parohia Buna Vestire,
R\ducanu din Tg.Ocna.
Sub coordonarea profesorului de Religie Chiticaru
Oana, `n colaborare cu profesorii de Limba român\ din
[coal\, Cristea Carmen [i P`rjol Gina, concursul s-a
adresat elevilor de la clasele I-VIII, care au fost provoca]i
s\ p\streze tradi]iile autentice cinstindu-l pe Sfântul
Nicolae prin cuvânt [i culoare. Cele dou\ sec]iuni ale mii speciale la clasele I-IV, iar la clasele V-VIII trei pre-
concursului, sec]iunea Desene [i Crea]ii literare (com- mii [i o men]iune.
puneri [i poezii), au valorificat talentele copiilor care s-au Concursul, devenit deja o tradi]ie `n [coal\, [i-a atins
implicat `ntr-un num\r foarte mare. Prin cele 183 de scopul, iar elevii claselor I-IV s-au `ntrecut `n a-l repre-
lucr\ri, elevii au demonstrat [i anul acesta interesul pe zenta pe Sfântul Nicolae cât mai sugestiv a[a cum ochiul
care `l au fa]\ de frumos, tradi]ie [i via]\ duhovniceasc\. [i inima de copil `l vede. La clasele V-VIII, elevii au
De[i `n anii preceden]i activitatea se desf\[ura `n spa]iul dovedit originalitate atât `n versuri cât [i `n compunerile
Bisericii, anul acesta Sfântul Nicolae a hot\rât s\ vin\ `n create, premiul I fiind ob]inut de eleva Preda Miruna, din
[coal\ [i s\ premieze pe to]i copiii participan]i `n concurs. clasa a VII-a, cu poezia Nostalgie de Iarn\. ~ntrucât tim-
Astfel, prin ini]iativa Parintelui Paroh Ioan Vasile pul a fost foarte frumos [i generos, activitatea s-a desf\-
Pan]`ru, to]i elevii participan]i au fost r\spl\ti]i pentru [urat `n aer liber, pe terenul sportiv, la aceasta asistând [i
efortul [i munca depus\ , primind pachete cu dulciuri p\rin]ii elevilor care au dorit s\ participe, bucuria [i
(ciocolate, fructe, cornuri), covrigi, suc [i ap\, iar elevii emo]iile fiec\ruia fiind prezente `n fiecare suflet prezent.
care s-au eviden]iat prin lucr\ri [i crea]ii deosebite, au Prin activitatea-concurs desf\[urat\, Sfântul Nicolae a
fost premia]i cu jocuri distractive [i educative, c\r]i cre[- fost [i anul acesta prezent `n rândul copiilor fiind cinstit,
tine, blocuri desen, seturi de carioci [i creioane colorate, iubit [i m\rturisit. (Prof. religie Ortodox\ Chiticaru
truse geometrice, pixuri etc. Au fost acordate patru pre- Oana, {coala Gimnazial\ Nr. 1 Tg. Ocna)

Concert magistral de colinde `n urbea Bac\ului


9 Decembrie 2019
La ceas de sear\ [i `n prezen]a IPS P\rinte Ioachim, Cea de-a cincea edi]ie a acestui eveniment cultural-
Arhiepiscopul Romanului [i Bac\ului, pentru c\teva ore, duhovnicesc, desf\[urat\ la Bac\u, a adus tuturor celor
1508 b\c\uani au tr\it la superlativ atmosfera vestirii prezen]i vestea s\rb\torilor de iarn\ prin cântece interpre-
Na[terii Mântuitorului Hristos `n smerita pe[ter\ a tate `ntr-o maniera unic\ [i plin\ de har.
Betleemului. Corul de copii al Parohiei Ire[ti din jude]ul
~ntâlnirea s-a bucurat de prezen]a `n sala de concert a
Vrancea [i Grupul Psaltic bizantin misionar „Evloghia“,
~naltpreasfin]itului P\rinte Ioachim, Arhiepiscopul
al Patriarhiei Române, care au participat cu binecuvân-
Romanului [i Bac\ului, al\turi de care au participat ofi-
tarea Preafericitului P\rintelui Daniel, Patriarhul Româ-
niei, au mângâiat sufletele tuturor celor prezen]i, cler [i cialit\]i centrale, jude]ene [i locale.
popor cre[tin, printr-un concert extraordinar de colinde ~n cuvântul de deschidere, p\rintele Ciprian-Ioan
tradi]ionale române[ti, precum [i câteva cântece patrio- Ignat, moderatorul acestui regal muzical de excep]ie, a
tice. Al\turi de ei a conferen]iat [i maestrul Dan Puric. urat bun venit b\c\uanilor, rostind [i cuvântul P\rintelui
)

Pg. 312 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


DECEMBRIE 2019

Arhiepiscop Ioachim, special conceput pentru aceast\ zi Dup\ acest moment, a urmat cea de-a doua parte a
de bucurie [i de revedere cu fiii [i fiicele duhovnice[ti din concertului de colinde sus]inut de Grupul Psaltic bizantin
urbea Bac\ului. misionar „Evloghia“, al Patriarhiei Române, finalizat cu
Seara de colind tradi]ional a fost deschis\ de Corul de un buchet de cânt\ri patriotice oferit b\c\uanilor cu mult\
copii al Parohiei Ire[ti din jude]ul Vrancea, care pe ritmuri dragoste de c\tre soli[ti.
de chitar\ [i cu inimi calde [i inocente au intepretat La finalul reprezenta]iei, p\rintele protopop Costic\
tradi]ionalele colinde române[ti [i câteva cântece patriotice. Busuioc, `n numele ~naltpreasfin]itului P\rinte Arhiepis-
A urmat discursul marelui actor Dan Puric, unul dintre cop Ioachim, a apreciat cele dou\ coruri [i pe maestrul
cei mai renumi]i reprezentan]i ai laicatului cre[tin, ce a Dan Puric, mul]umindu-le cu recuno[tin]\ pentru faptul
`ncântat audien]a vorbind despre semnifica]iile Întrup\rii c\ promoveaz\ valorile autentic spirituale [i tradi]ionale
lui Dumnezeu `n istorie, despre modul eronat `n care este ale poporului român. Nu au fost uita]i nici sponsorii care
receptat Cr\ciunul `n societatea contemporan\, despre au sprijinit derularea acestui proiect de suflet menit s\
românitate [i identitate, despre mo[tenirea cre[tin\ a aduc\ bucurie `n inimi [i min]i pentru a con[tientiza im-
Europei [i nevoia de m\rturisire a crezului religios de portan]a tr\irii `n chip autentic a s\rb\torii Na[terii Dom-
c\tre genera]ie tân\r\. nului Hristos. (Pr. Daniel-Ionel Marari)

Postul - perioad\ de preg\tire spiritual\


pentru elevii buhu[eni
9 Decembrie 2019
~n perioada Postului Na[terii Mântuitorului Iisus Vasile Cozma, elevii [colilor gimnaziale din ora[ul
Hristos, cu binecuvântarea ~naltpreasfin]itului P\rinte Buhu[i, `nso]i]i de cadrele didactice, au venit la Catedrala
Arhiepiscop Ioachim [i prin grija p\rintelui protopop „Sf. Nicolae“ pentru a primi Sfânta ~mp\rt\[anie,
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 313
DECEMBRIE 2019
preg\tindu-se pentru bucuria venirii `n lume a Pruncului
Sfânt.
Pentru c\ ne afl\m `n perioada plin\ de bucurie a
Postului Cr\ciunului, tema principal\ dezb\tut\ de copii
`mpreun\ cu preo]ii Catedralei „Sf. Nicolae“ a fost grija
fa]\ de aproapele [i necesitatea `mplinirii milei cre[tine `n
vederea `nmul]irii faptelor bune.
Tot acum, copiilor li s-a vorbit despre post: ce este
postul, de ce postim, cum postim [i care este finalitatea
postului pentru fiecare dintre noi.
Dup\ primirea Sfintei ~mp\rt\[anii, copiilor li s-au
oferit iconi]e [i dulciuri, iar ace[tia, `n semn de De asemenea Parohia „Sf. Nicolae“ - Buhu[i a
mul]umire, au cântat coline [i au recitat poezii prin care desf\[urat pe tot parcursul anului 2019 proiectul fi-
au vestit Na[terea Mântuitorului Iisus Hristos, activitatea lantropic „O mas\ cald\“, proiect cu o vechime de 5 ani
fiind integrat\ `n proiectul cultural - catehetic: {coala de prin care se ofer\ de dou\ ori pe s\pt\mân\ elevilor [colii
Iarn\ „Colindele - s\rb\toarea bucuriei satului româ- gimnaziale „{tefan cel Mare“ masa de prânz, proiect care
nesc“, implementat la ini]iativa [i cu binecuvântarea se va desf\[ura [i `n anul 2020, num\rul beneficiarilor
~naltpreasfin]itului P\rinte Arhiepiscop Ioachim. crescând `n fiecare an.

Copiii de la Asocia]ia „Sf. Voievod {tefan


cel Mare - Hârja“ la emisiunea
„Bucuria Pove[tilor“ de la Radio Trinitas
10 Decembrie 2019

~n seara de 10 decembrie, copiii beneficiari ai Cen-


trului de zi din Hârja au fost `nvita]i `n studioul renumitei
emisiuni pentru copii „Bucuria Pove[tilor“ de la Radio
Trinitas, gazd\ primitoare fiind Adriana Ene,
inconfundabil glas care aduce atâta bucurie `n casele
copiilor din România [i nu numai.
~mpreun\ cu p\rintele Ilarion Mâ]\ am ajuns, dup\ o
lung\ c\l\torie, la orele de vârf ale Bucure[tiului, la stu-
dioul Radio Trinitas, unde am fost `ntâmpina]i cu un zâm-
bet c\lduros de c\tre Adriana Ene, renumita realizatoare
a emisiunii pentru copii. Dup\ ce am deschis emisiunea
cu un colind, ne-am prezentat, descriind-ne pe noi `n[ine de pr. Petru Pav\l, care a preg\tit special colindele pentru
[i pe ceilal]i, demonstrând cât de bine ne cunoa[tem. aceast\ sear\.
P\rintele Ilarion a vorbit despre proiectele pe care le ~ntre timp, noi am extras obiecte dintr-o cutie, astfel
desf\[oar\ asocia]ia de la Hârja [i despre evenimentul inventând o poveste pe care am spus-o de la cel mai mic,
caritabil din 21 decembrie 2019 de la Central Plaza la cel mai mare.
Medical Mall din Bac\u, organizat de c\tre Depar- Ne-am sim]it emo]iona]i, dar totodat\ bucuro[i [i cu
tamentul ONG eparhial al Sectorului Social - Filantropic, poft\ de joac\.
al\turi de Funda]ia „Episcop Melchisedec“ [i celelalte ~ntr-un final, ne-am desp\r]it `nc\rca]i pozitiv, cu
ONG - uri eparhiale. speran]a unei viitoare revederi. (Maria Faraon - mem-
Au urmat [i alte colinde interpretate de noi, membrii bru al Centrului de zi pentru copii de la Asocia]ia „Sf.
Corului Arhanghelos al asocia]iei de la Hârja, coordonat Voievod {tefan cel Mare - Hârja“)
)

Pg. 314 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


DECEMBRIE 2019
Proiect social-filantropic la „Centrul de zi
pentru copii“, de la Parohia Holt
10 Decembrie 2019

~n perioada preg\titoare Sfintei s\rb\tori a Na[terii


Domnului nostru Iisus Hristos, la Parohia „Sfin]ii Ar-
hangheli Mihail [i Gavriil“, Holt, Protoieria Bac\u, `n
parteneriat cu {coala Gimnazial\ „Mihai Dr\gan“, Bac\u,
cu Gr\dini]a „Raza de Soare“, Bac\u [i prin ini]iativa
Asocia]iei „Mie ~mi Pas\“, se desf\[oar\, cu binecuvân-
tarea ~naltpreasfin]itului P\rinte Ioachim, Arhiepiscopul
Romanului [i Bac\ului, un proiect social filantropic des-
tinat copiilor care provin din familii aflate `n dificultate.
Sub `ndrumarea cadrelor didactice ale [colii implicate
`n proiect, a doamnelor directoare Lumini]a Hu]u]ui,
Alina Dr\goi [i Florentina M\n\il\, membrii Asocia]iei
„Mie ~mi Pas\“ au amplasat cutii pentru colectarea unor gan», Bac\u [i de la Gr\dini]a «Raza de Soare», Bac\u,
bunuri materiale, aduse cu drag de p\rin]ii copiilor din u- pentru implicare [i sus]inerea proiectului, p\rin]ilor
nit\]ile [colare [i pre[colare implicate. Astfel, `n decurs de copiilor din Bac\u pentru generozitate [i tuturor celor
dou\ s\pt\mâni, s-au colectat foarte multe daruri, juc\rii, care au contribuit la acest minunat proiect, izvorât din
h\inu]e [i dulciuri, pentru cei 24 de copii ai Centrului de suflet, [i care sper\m s\ continuie [i dup\ Cr\ciun [i Anul
zi „Sf. Arhanghel Rafail“, de la Holt, pentru fra]ii [i suro- Nou“, a precizat p\rintele Iulian Adam de la Holt, coor-
rile lor, dar [i pentru al]i copii, cazuri sociale din parohie donatorul activit\]ilor Centrului de zi pentru copii.
identificate de p\rintele paroh Adam Iulian Vasile. Aceast\ unitate social-filantropic\ func]ioneaz\ din
„Mul]umim Bunului Dumnezeu c\ am reu[it, [i anul anul 2012, când, cu binecuvântarea Înaltpreasfin]itului
acesta, s\ aducem bucurie [i zâmbete pe chipurile copii- P\rinte Arhiepiscop Ioachim, s-a sfin]it [i s-a pus `n
lor no[tri. Am fost cu to]ii r\spl\ti]i cu peste 50 de zâmbe- func]iune, având un num\r de 24 de beneficiari, copii
te din partea celor mici. Mul]umim doamnelor directoa- care primesc zilnic o mas\ cald\, sprijin educa]ional, psi-
re, mul]umim celor de la Asocia]ia «Mie ~mi pas\», ca- hologic [i social din partea Parohiei Holt [i a comunit\]ii
drelor didactice de la {coala Gimnazial\ «Mihai Dr\- locale implicate `n proiect.

Proiectul eparhial {coala de iarn\ „Colindele


- S\rb\toarea bucuriei satului românesc“
derulat `n Parohia Buda
12 Decembrie 2019
Miercuri, 11 decembrie 2019, `n cadrul proiectului
{coala de iarn\ „Colindele - s\rb\toarea bucuriei satului
românesc“, pre[colarii satului Buda au participat la cate-
heza sus]inut\ de pr. paroh Lica Vasile cu tema „Na[terea
Domnului - bucuria din sufletele noastre“. Cu acest prilej,
p\rintele a reamintit celor mici istoricul na[terii Mântui-
torului, precum [i importan]a colindelor [i p\str\rii tradi-
]iilor satului românesc. darurile dorite `n ziua de Cr\ciun. La final, s-au cântat co-
Al\turi de doamnele educatoare, copiii au fost bucuro[i linde [i s-au recitat poezii specifice s\rb\torii Na[terii
s\ afle am\nunte importante din via]a Pruncului Sfânt, Domului, apoi cei mici au primit Sfânta ~mp\rt\[anie la
p\rintele `ncurajându-i s\ fie ascult\tori pentru a primi Biserica Sf. Dimitrie din sat. (L.V.)
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 315
DECEMBRIE 2019
Sfântul Ierarh Spiridon pomenit `n Cercul
pastoral Nr. 2 din Protoieria Sascut
12 Decembrie 2019

Preo]ii care alc\tuiesc Cercul pastoral nr. 2 „Sfântul Efti-


mie cel Mare“ din Protoieria Sascut, s-au reunit al\turi de
credincio[i, la ceas de rug\ciune, joi, 12 decembrie 2019, `n
Parohia Parava, spre a pr\znui pe Sfântul Ierarh Spiridon,
ocrotitorul acestei parohii.
Având binecuvântarea ~naltpresfin]itului P\rinte Arhi-
episcop Ioachim, sub coordonarea p\rintelui protoiereu
Abageru Vasile, un sobor de preo]i din cuprinsul protopo-
piatului a r\spuns invita]iei p\rintelui paroh, Marius Gheor-
Cuvântul de `nv\]\tur\ a fost rostit de p\rintele protoiereu,
ghi]\, de a fi `n comuniune de rug\ciune. care a eviden]iat via]a [i activitatea Sfântului Ierarh Spiridon
Programul liturgic a debutat de la primele ore ale dimine]ii [i a vorbit despre necesitatea Sfântului Maslu `n vindecarea
cu slujba Utreniei, Sfânta Liturghie, slujba de pomenire pen- suferin]elor trupe[ti, precum [i `n biruin]a patimilor.
tru cei vii [i slujba de Parastas pentru cei adormi]i `n memoria La finalul `ntâlnirii, p\rintele paroh a mul]umit preo]ilor
p\rintelui Marius Gabriel B\r\scu, fostul paroh, precedate de [i credincio[ilor pentru prezen]\ [i participare `n aceast\ zi
slujba Agheasmei mici [i Taina Sfântului Maslu. de s\rb\toare. (Pr. Gabriel Albu)

Proiectul Eparhial „{coala de iarn\“


la Parohia „Sfin]ii ~mp\ra]i Constantin
[i Elena“ din Bac\u
12 Decembrie 2019
~n urma unui parteneriat educa]ional, `n ziua de 12 de-
cembrie 2019, elevii clasei a II-a B de la {coala
„Alexandru cel Bun“ din municipiul Bac\u coordona]i de
domnul profesor de religie Nicolae Huiban, al\turi de
doamnele `nv\]\toare Maria Daniela Ignat [i Ana Maria
M`c`ial\ au fost prezen]i la biserica cu hramul Sfin]ii
~mp\ra]i Constantin [i Elena din Bac\u `n ziua de
pomenire a Sfântului Ierarh Spiridon, f\c\torul de minuni,
unde s-a derulat o prim\ activitate cultural-artistic\ din
cadrul Proiectul eparhial catehetic „{coala de iarn\“.
Debutul evenimentului a avut loc `n biserica parohial\,
unde p\rintele slujitor Ionu] Iliu]\ Comisu a rostit pentru
cei mici rug\ciuni de binecuvântare [i de luminare a
min]ii pentru a dobândi `nv\]\tura cea bun\. Micilor eno- minunile s\vâr[ite de acesta pentru to]i cei ce cred cu
ria[i li s-a prezentat ajutorul oferit de Maica Domnului credin]\ `n ajutorul [i mijlocirea lui c\tre Dumnezeu.
tuturor celor care `i cer sprijinul, fiind `ndemna]i a se ruga Dup\ acest moment duhovnicesc, copiii au fost invita]i la
pentru p\rin]ii, profesorii [i `nv\]\torii lor. a[ez\mântul social-filantropic [i cultural-catehetic al
P\[ind `n sfânta biseric\ `n aceast\ binecuvântat\ zi, parohiei unde au participat la un atelier de pictur\ pe
copiii l-au descoperit pe sfântul pr\znuit, aflând despre sticl\, unde cei mici [i-au exersat latura cultural artistic\.
)

Pg. 316 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


DECEMBRIE 2019
La final, to]i cei 33 de copii implica]i `n proiect au , arat\ la modul cel mai practic fructuoasa [i buna colab-
primit dulciuri din partea p\rintelui paroh Adrian Cioba- orare `ntre cele dou\ institu]ii, de formare duhovniceasc\
nu [i a p\rintelui `mpreun\ slujitor Ionu] Iliu]\ Comisu. [i educa]ional\ a viitorului de mâine. De remarcat este [i
faptul c\ aici, `n cele patru posturi de peste an, câteva su-
Aceast\ activitate se `nscrie `n cadrul activit\]ilor so- te de copii de la institu]ia de `nv\]\mânt, cu acordul p\-
ciale-filantropice de sprijin al copiilor parohiei care, rin]ilor, sunt spovedi]i [i `mp\rt\[iti `n l\ca[ul de cult, de
al\turi de profesorii lor [i `n colaborare cu preo]ii parohiei c\tre cei doi preo]i b\c\uani. (pr. Daniel-Ionel Marari)

Constituirea Federa]iei Furnizorilor


de ~ngrijire pe Termen Lung din România
12 Decembrie 2019

Asocia]ia „Sf. Voievod {tefan cel Mare - Hârja“ va re-


prezenta Federa]ia Filantropia a Patriarhiei Române `n
FEDERA}IA FURNIZORILOR DE ~NGRIJIRE PE
TERMEN LUNG din România.
~n data de 11 decembrie 2019, cu binecuvântarea
~naltpreasfin]itului P\rinte Ioachim [i cu avizul favorabil
al Federa]iei Filantropia a Patriarhiei Române, Asocia]ia
„Sf. Voievod {tefan cel Mare - Hârja“ a devenit membru
fondator al celei mai importante organiza]ii na]ionale
care se dedic\ sprijinirii persoanelor vârstnice [i a celor
diagnosticate cu boli paliative.  Adela Maria CERGHIZAN pentru Colegiul regio-
Federa]ia Furnizorilor de ~ngrijire pe Termen Lung din nal TRANSILVANIA
România s-a constituit `n urma [edin]ei Consiliului Dana BOZINTAN pentru Colegiul regional BANAT
Director format din reprezentan]ii Colegiilor Regionale  Marius SIMA pentru Colegiul regional OLTENIA
din ]ar\. Consiliul Director a decis [i viitoarea formul\ de La Federa]ie pot adera asocia]ii [i/sau funda]ii, furnizori
coordonare a federa]iei. Pre[edintele Federa]iei a fost de- de servicii sociale, educa]ionale, medicale sau socio - med-
semnat Pr. Ilarion Mâ]\, Pre[edintele Asocia]iei „Sf. icale adresate persoanelor vârstnice [i cu boli terminale,
Voievod {tefan cel Mare - Hârja“ [i Inspector eparhial la care func]ioneaz\ `n ]\r\ sau `n afara teritoriului României
Sectorul Social - Filantropic al Arhipiscopiei Romanului [i care `ndeplinesc condi]iile de eligibilitate, `n condi]iile
[i Bac\ului care a prezidat ulterior [edin]a de constituire. legii statului pe teritoriul c\ruia func]ioneaz\, dac\ sunt
valabil constituite `n statul de re[edin]\, iar scopurile lor
Pe ordinea de zi au fost propuse [i dezb\tute: statutare nu contravin ordinii publice din România.
Au fost prezentate atribu]iile structurii de conducere a Sediul Federa]iei este `n Jude]ul Ilfov, Comuna Clinceni,
Federa]iei format\ din: Sat Olteni, {oseaua de Centur\ nr. 3 E, Parter, Camera nr. 2.
 Pre[edinte MÂ}| ILARION Scopul Federa]iei este s\ sprijine persoanele vârstnice
Director executiv PAVELALEXANDRU GERARD [i cele din spectrul palia]iei [i apar]in\torii acestora
 Vicepre[edinte BALA LUCIAN printr-o `ngrijire demn\ [i profesionist\, `n vederea
 Secretar MAFTEI P|V|LUC| ANCA DIANA cre[terii calit\]ii vie]ii [i a impactului [i eficien]ei ac]iu-
Consiliul Director este format din reprezentan]ii co- nilor sociale ale organiza]iilor membre sau partenere,
legiilor regionale, câte un membru pentru fiecare colegiu prin integrarea lor `ntr-un r\spuns unitar, coordonat, co-
regional, sub coordonarea pre[edintelui. erent [i eficient la provoc\rile socio-medicale actuale ale
`ngrijirii pe termen lung.
Lucian BALA pentru Colegiul regional BUCURE{TI
Daniel NICULApentru Colegiul regional MUNTENIA Obiectivele Federa]iei sunt:
 Anca Diana MAFTEI - P|V|LUC| pentru Cole- 1. Dezvoltarea capacit\]ii organiza]ionale a membri-
giul regional MOLDOVA lor, a membrilor asocia]i [i a altor organiza]ii non guver-
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 317
DECEMBRIE 2019
namentale, furnizori acredita]i ce de]in licen]\ de func]io- 7. Consolidarea capacit\]ii de furnizare de servicii de
nare, dezvoltarea capacit\]ii de furnizare a serviciilor de dezvoltare organiza]ional\ [i dezvoltare de resurse umane
formare [i ocupare [i a serviciilor de s\n\tate [i asisten]\ pentru structuri ale organismelor regionale, autorit\]ilor
social\; publice [i ale societ\]ii civile;
2. Dezvoltarea cooper\rii dintre organiza]iile membre, 8. ~nfiin]area de unit\]i socio-medicale [i sanitare spe-
inclusiv organiza]ii asociate; cializate `n `ngrijiri paliative: centre reziden]iale pentru
3. Dezvoltarea cooper\rii cu organiza]iile aspirante la persoane vârstnice, spitale (cu spitalizare continu\ [i de
statutul de membru, cu entit\]i private, profit [i non zi), ambulatorii, centre de zi [i echipe specializate pentru
profit, cu institu]ii [i autorit\]i publice centrale [i locale `ngrijiri la domiciliu; acordarea de `ngrijiri paliative `n
de la nivel na]ional [i interna]ional, `n vederea atingerii unit\]ile proprii, cât [i `n unit\]i sanitare [i medico-so-
obiectivelor comune; ciale, conform unor conven]ii de tip parteneriat;
4. Sus]inerea intereselor organiza]iilor membre `n 9. ~nfiin]area de unit\]i sanitare: spitale (cu spitalizare
rela]ia cu autorit\]ile [i institu]iile publice sau private; continu\ [i de zi), ambulatorii, echipe pentru `ngrijiri la
domiciliu, `n diferite domenii de specialitate, conform
5. ~mbun\t\]irea cadrului legislativ din domeniile de
nomenclatorului de specialit\]i `n vigoare, acordarea asis-
interes ale Federa]iei: asisten]\ social\, medical, social-
medical, educa]ional, dezvoltarea resurselor umane, dez- ten]ei de specialitate `n unit\]ile proprii, cât [i `n unit\]ile
voltare comunitar\, economie social\, protec]ia mediului, sanitare [i medico-sociale, conform unor conven]ii de tip
promovare a valorilor [i tradi]iilor culturale române[ti; parteneriat;
6. Elaborarea [i implementarea de strategii, programe 10. Elaborarea [i implementarea de programe, politici
[i proiecte comune `n domeniile: asisten]\ social\, med- [i proiecte de dezvoltare comunitar\ [i regional\;
ical, social-medical, educa]ional, dezvoltarea resurselor 11. Derularea unor cursuri / sesiuni de formare cu an-
umane [i furnizare de formare continu\ [i servicii de ocu- gaja]ii / voluntarii membrilor federa]iei, `n parteneriat sau
pare, dezvoltare comunitar\, protec]ia mediului, pro- direct de c\tre universit\]ile din România [i str\in\tate.
movare a valorilor [i tradi]iilor culturale române[ti [i con- (Anca Maftei - Secretar Federa]ia Furnizorilor de
servare, restaurare [i gestionare obiective de patrimoniu; ~ngrijire pe Termen Lung din România)

Proiectul {coal\ de iarn\, implementat


`n rândul pre[colarilor
din Parohia „Sf. Nicolae“ - Buhu[i
13 Decembrie 2019

Joi, 12 decembrie 2019, la Gr\dini]a nr. 1 arondat\


Parohiei „Sf. Nicolae“ - Buhu[i, cu binecuvântarea ~nalt-
preasfin]itului P\rinte Arhiepiscop Ioachim [i prin grija
p\rintelui protopop Vasile Cozma, copiii au primit vizita
p\rintelui Munteanu Sorin `n cadrul parteneriatului dintre
Biseric\ [i {coal\ [i a proiectului {coal\ de iarn\ „Colin-
dele - s\rb\toarea bucuriei satului românesc“.
P\rintele a vorbit copiilor despre evenimentele legate de
Na[terea Domnului Iisus Hristos, dar [i despre Mo[
Cr\ciun, care este un personaj magic, darnic [i bun, `nc\rcat
cu daruri multe, pe care le aduce copiilor cumin]i ca r\splat\
pentru toate lucrurile bune f\cute de ei anul acesta. Copiii acolo unde vor a[eza scrisorile pentru darurile a[teptate
au interpretat colinde [i au recitat poezii care amintesc de la Mo[ Cr\ciun. La final, p\rintele a mul]umit copiilor
despre evenimentele de acum peste dou\ mii de ani, co- pentru r\bdare [i implicare, iar `n semn de recuno[tin]\ le-
linde pe care le vor cânta [i `n seara Ajunului lâng\ brad, a oferit dulciuri [i iconi]e.
)

Pg. 318 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


DECEMBRIE 2019
Proiectul {coal\ de iarn\ „Colindele -
s\rb\toarea bucuriei satului românesc“
`n Parohia Letea Veche
13 Decembrie 2019

~n perioada preg\titoare Sfintei s\rb\tori a Na[terii


Domnului nostru Iisus Hristos, cu binecuvântarea ~nalt-
preasfin]itului P\rinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului
[i Bac\ului, `n Parohia Letea Veche se desf\[oar\ un pro-
gram de catehizare a copiilor prin colind [i prin cuvânt.
Astfel, prin implicarea p\rin]ilor Ioan [i Alexandru
Palur, a profesorului de Religie, dar [i a celorlalte cadre
didactice ale {colii Gimnaziale Letea Veche, copiii au
`nv\]at colinde noi, au aflat lucruri frumoase [i ziditoare
de suflet [i au primit dulciuri [i iconi]e `n cadrul proiectu-
lui. ~n diminea]a zilei de 12 decembrie, când se face
pomenirea Sfântului Ierarh Spiridon, cei mici, dup\ ce s-
au spovedit, au primit Sfintele [i Dumnezeie[tile Taine,
chiar `n [coala lor, prin grija p\rintelui Alexandru Palur.
La final, p\rintele le-a vorbit despre importan]a primirii
cât mai dese a Sfintei Euharistii, despre post, rug\ciune [i
faptele bune [i a d\ruit tuturor câte un dulce de post
preg\tit din vreme la una dintre patiseriile din ora[. ~n
`ncheierea evenimentului, p\rintele Alexandru a mul]umit ale parohiei pe parcursul `ntregului an `ncepând de la
doamnei director al {colii Letea Veche [i tuturor cadrelor Concursul Na]ional Catehetic, pân\ la {coala de var\ [i
didactice pentru ajutor [i implicare, dar a mul]umit [i excursiile tematice organizate cu diverse ocazii. (Pr.
elevilor care s-au bucurat de proiectele sociale [i culturale Iulian Adam, Pr. Alexandru Palur)

Sfântul Ierarh Dosoftei a fost pomenit la Roman


13 Decembrie 2019

P\stor pe scaunul vl\dicesc de la Roman, Sfântul Ie- ~n cuvântul de `nv\]\tur\, ~naltpreasfin]ia Sa a vorbit
rarh Dosoftei a fost serbat `n ziua sa de pomenire la despre importan]a Sfântului Ierarh Dosoftei pentru teolo-
Catedrala arhiepiscopal\ „Sf. Cuv. Parascheva“ din gia româneasc\, rolul avut `n via]a culturii române[ti [i a
Roman prin oficierea Sfintei Liturghii de c\tre IPS Bisericii, `n general, reiterând faptul c\ sfântul Dosoftei
P\rinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului [i Bac\ului. face parte din rândul celor patru sfin]i ierarhi care au
P\stor al acestei eparhii, ctitor de limb\ român\, per- p\storit pe scaunul vl\dicesc de la Roman.
sonalitate a vie]ii religioase [i culturale române[ti, Sfân- Evenimentul a avut anul acesta o semnifica]ie aparte,
tul Ierarh Dosoftei a fost serbat la Catedrala arhiepisco- dat fiind faptul c\, `n ziua de 13 octombrie 2019, cu prile-
pal\ „Sf. Cuv. Parascheva“ din Roman, `n diminea]a zilei jul manifest\rilor dedicate `mplinirii unui deceniu de la
de 13 decembrie 2019. actul istoric al ridic\rii eparhie Romanului la rangul de
S\rb\toarea a debutat cu Dumnezeiasca Liturghie ofi- Arhiepiscopie, `n prezen]a a [ase Ierarhi ai Bisericii
ciat\ de c\tre IPS P\rinte Arhiepiscop Ioachim, al\turi de Ortodoxe Române, a fost sfin]it un nou corp de cl\dire
p\rintele Arhimandrit Pimen Costea, Vicar eparhial, a[ezat sub ocrotirea Sfântului Ierarh Dosoftei. Imobilul,
`mpreun\ cu un sobor alc\tuit din preo]i consilieri [i in- ce `ntrege[te ansamblul arhitectonic al Centrului eparhial,
spectori eparhiali, precum [i protopopi. ad\poste[te o sal\ de conferin]e, camere [i sal\ de proto-
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 319
DECEMBRIE 2019
col, g\zduind [i o expozi]ie permanent\ de imagini [i
obiecte care evoc\ atât bogatul trecut istoric al acestei
eparhii, reprezentat prin Sf. Ierarh Dosoftei [i Episcopul
Melchisedec {tef\nescu, cât [i prezentul dinamic, reflec-
tat prin imagini gr\itoare din activitatea desf\[urat\ sub
`ndrumarea IPS P\rinte Arhiepiscop Ioachim `ntre anii
2009-2019.
„Ast\zi, 13 decembrie 2019, `ntre sfin]ii sinaxarului
universal al Bisericii Ortodoxe, pr\znuim `n mod special
pe Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolit al Moldovei [i fost
episcop al Romanului, `ntre anii 1659-1670. La Centrul
eparhial, `n ziua sa de pomenire, am slujit Sfânta Litur-
ghie, la care au participat p\rin]ii consilieri, colabora-
tori ai no[tri, preacucernicul p\rinte protopop de Roman,
slujitorii Catedralei arhiepiscopale [i elevi ai Liceului
Teologic «Episcop Melchisedec». ~n amintirea acestui
Sfânt Ierarh, `n ultimii ani, lâng\ Casa «Veniamin Cos-
tachi», [i el fost episcop al Romanului, s-a ridicat din
temelii un imobil pe care l-am dedicat Sfântului Ierarh
Dosoftei. Imobilul vine s\ `ntregeasc\ ansamblul arhitec-
tural al Centrului eparhial al Arhiepiscopiei noastre.
Mul]umim lui Dumnezeu pentru toate [i rug\m pe Sfântul
Ierarh Dosoftei s\ ne ajute s\ `mplinim misiunea `ncre-
din]at\“, a declarat IPS P\rinte Arhiepiscop Ioachim, `n
cuvântul rostit cu aceast\ ocazie.
Biserica Ortodox\ Român\ `l pomene[te ca sfânt pe
Ierarhul Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, din anul
2005, fiind s\rb\torit `n ziua de 13 decembrie. Este duc\tor `n limba român\ al c\r]ilor de slujb\ religioas\.
considerat unul dintre cei mai mari c\rturari români A d\ruit Bisericii [i neamului românesc lucr\ri de mare
din secolul al 17-lea, fiind cunoscut ca primul tra- valoare. (Pr. Daniel-Ionel Marari)

{coala de iarn\
`n parohia Con]e[ti - Sascut
13 Decembrie 2019

Elevi de la {coala Gimnazial\ Sascut au oferit mo-


mente emo]ionante bunicilor de la „A[ez\mântul pentru
bunici“ din Parohia Con]esti, `n cadrul proiectului cul-
tural-catehetic eparhial denumit {coala de iarn\ „Colin-
dele - s\rb\toarea bucuriei satului românesc“.
Vineri, 13 decembrie 2019, la „A[ez\mântul pentru
bunici“ din Parohia Con]e[ti, Comuna Sascut, s-a
desf\[urat o serbare tradi]ional\ de colinde. Cei 36 de
bunici ai centrului au primit vizita [colarilor de clasa a
IV-a, de la {coala Gimnazial\ Sascut, coordona]i de
doamna `nv\]\toare Raluca Condur [i de p\rintele Miron
Ionu], profesor de Religie.
)

Pg. 320 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


DECEMBRIE 2019
Pe lâng\ tradi]ionalele colinde române[ti, menite s\ [i fructe seniorilor. La finalul serb\rii, to]i participan]ii au
aduc\ bucurie [i mângâiere fiec\rui cre[tin, colind\torii intonat colindul „O, ce veste minunat\!“ ar\tând prin
au oferit desene, felicit\ri, aranjamente de Cr\ciun con- acesta, comuniunea [i bucuria prezente `n sufletele tu-
fec]ionate manual [i cu mult suflet [i pachete cu dulciuri turor. (Pr. Gabriel Albu)

IPS P\rinte Ioachim a s\vâr[it Sfântul Maslu


pe Meteora Bac\ului
13 Decembrie 2019
~n seara zilei de pomenire a Sfântului Ierarh Dosoftei,
Mitropolitul Moldovei, credincio[i mici [i mari au urcat
pe Meteora Bac\ului pentru a se ruga al\turi de IPS
P\rinte Arhiepiscop Ioachim.
La M\n\stirea „Acoper\mântul Maicii Domnului“ din
Valea Budului, supranumit\ „Meteora Bac\ului“, `ntr-un
cadru frumos de iarn\, preo]i de la Parohia „Sf. Dumitru“
Narcisa, al\turi de preo]i din alte parohii din pro-
topopiatul Bac\u, au fost prezen]i la Taina Sfântului
Maslu fiind `nso]i]i de bunii lor credincio[i.
Soborul de maici condus de c\tre maica stare]\ stavro-
fora Magdalena Budeanu, de la Metocul Chiriarhal din
Valea Budului, au avut bucuria duhovniceasc\ de a fi `n
rug\ciune [i comuniune cu preo]ii [i credincio[ii prezen]i
`n sfântul loca[. Cu to]ii s-au rugat al\turi de IPS P\rinte
Ioachim `n Taina Sfântului Maslu ca Bunul Dumnezeu s\
reverse asupra lor harul [i binecuvântarea Sa.
Astfel, `n aceast\ perioad\ de urcu[ duhovnicesc a
Postului Na[terii Domnului, au fost rostite de c\tre Ierarh
rug\ciuni de alinare [i vindecare a suferin]elor trupe[ti [i ~n `ncheierea rug\ciunilor, corul copiilor de la [coala
suflete[ti pentru credincio[ii prezen]i la slujb\ [i pentru Miron Costin, al\turi de Corala preo]ilor din
to]i cei pomeni]i. Protopopiatul Bac\u au reu[it, prin glasurile lor armo-
Cuvântul de `nv\]\tur\ al ~naltpreasfin]iei Sale a reu[it nioase, cântând colindele noastre milenare, s\ aduc\ fulgi
s\ mi[te inimile [i sufletele celor care au ales ca vineri de emo]ie sfânt\ care s\ picure mesajul Na[terii
seara s\ petreac\ duhovnice[te la metocul chiriarhal de la Mântuitorului peste inimile [i min]ile celor care i-au as-
Valea Budului. cultat. (Pr. Daniel-Ionel Marari)

Resfin]irea bisericii Parohiei Trebe[


14 Decembrie 2019

Dup\ importante lucr\ri de renovare efectuate `n ul- La ceas de bucurie sfânt\, `n perioada colindelor ce
timii ani, bisericu]a primitoare cu hramul Sf. Ierarh vestesc na[terea Domnului Nostru Iisus Hristos, comuni-
Nicolae din localitatea Trebe[, comuna M\rgineni, tatea ortodox\ din parohia Trebe[ s-a bucurat de un eveni-
jude]ul Bac\u a fost `n diminea]a zilei de 14 decembrie ment duhovnicesc aparte. ~n ultima perioad\ l\ca[ul de
2019 resfin]it\. Slujba Sfintei Liturghii [i a resfin]irii au cult a fost ref\cut, re`nfrumuse]at [i `nzestrat cu noi
fost oficiate de IPS P\rinte Ioachim, Arhiepiscopul obiecte de cult. Arhiepiscopul Romanului [i Bac\ului
Romanului [i Bac\ului. al\turi de p\rintele protopop Costic\ Busuioc [i `mpreun\
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 321
DECEMBRIE 2019
cu un sobor de preo]i, a oficiat `n prima parte a zilei sluj-
ba Sfintei Liturghii, dup\ care a urmat resfin]irea
l\ca[ului de cult. Slujba special\ de resfin]ire a bucurat
comunitatea de credin]\ din acest s\tuc cu oameni plini
de credin]\ [i de râvn\ pentru Dumnezeu.
~n cadrul slujbei Sfintei Liturghii ierarhul a rostit un
cuvânt de `nv\]\tur\ `n care a `ndemnat la tr\irea dreptei
credin]e ortodoxe, dar [i la m\rturisirea ei `n aceste vre-
muri din ce `n ce mai dificile.
Pentru ascultarea [i pentru râvna depus\ de c\tre preo-
tul paroh Cristian Florin Pren]u, cât [i pentru dotarea cu De asemenea, au fost oferite diplome de aleas\ pre]ui-
obiecte de cult a bisericii parohiale, la recomandarea re [i de cinstire tuturor celor care au ajutat, cu timp [i f\r\
p\rintelui protopop Costic\ Busuioc, a primit distinc]ia timp, la realizarea acestor frumoase lucr\ri. (Pr. Daniel-
onorific\ de iconom stavrofor. Ionel Marari)

Proiectul „{coala de iarn\“ `n parohiile


din comuna Orbeni
14 Decembrie 2019
Vineri, 13 decembrie 2019, `n parohiile din comuna Or-
beni, s-a derulat proiectul cultural, {coala de iarn\ „Co-
lindele - s\rb\toarea bucuriei satului românesc“, `n colab-
orare cu reprezentan]i ai Prim\riei [i ai {colii Gimnaziale.
Preo]ii din parohiile arondate comunei Orbeni din
Protopopiatul Sascut, `n colaborare cu reprezentan]i ai
Prim\riei [i ai {colii, au g\zduit proiectul eparhial- cul-
tural, „{coala de iarn\“, unde copiii de la Centru de zi s-au
bucurat de prezen]a lui Mo[ Cr\ciun, la C\minul cultural
Orbeni.
Aducând la `ndeplinire obiectivele proiectului cul-
tural-catehetic {coala de iarna „Colindele - s\rb\toarea
bucuriei satului românesc“, elevii clasei a XI-a, ai To]i cei implica]i `n realizarea acestui frumos eveni-
Liceului Teoretic „Henri Coand\“ din ora[ul Bac\u au ment au d\ruit copiilor cadouri [i daruri nepre]uite prin
sus]inut un spectacol de colinde [i tradi]ii specifice aces- explorarea [i valorificarea comorilor religioase [i etno-
tei perioade. folclorice din Valea Siretului. (Pr. Ionu] Miron)

Premiul I pentru pre[colarii


Gr\dini]ei „Episcop Melchisedec“
15 Decembrie 2019
Pre[colarii grupei mari ai Gr\dini]ei cu Program Pre- Pe scena S\lii de festivit\]i a Prim\riei din Roman s-au
lungit Episcop Melchisedec au participat `n ziua de 14 de- prezentat `n jur de 200 de copii din gr\dini]e [i [coli din
cembrie 2019 la Festivalul - Concurs Jude]ean de Colinde, trei jude]e Neam], Ia[i [i Bac\u. Juriul a deliberat
Tradi]ii [i Obiceiuri de iarna organizat de Inspectoratul {co- câ[tig\torii `n func]ie de mai multe criterii calitatea inter-
lar Neam] [i Prim\ria Municipiului Roman. pretarii, costume, acompaniament, joc de scen\,
)

Pg. 322 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


DECEMBRIE 2019
`ncadrarea `n timp. ~n aplauzele celor prezen]i [i `nde-
plinind toate criteriile de selec]ie cu note maxime, Grupa
N\zdr\vanilor sub coordonarea doamnei educatoare
Simina Gliga, a luat premiul I. Conducerea Funda]ie
Episcop Melchisedec felicita copii, cadrele didactice im-
plicate [i p\rin]ii pentru ob]inerea acestei performan]e.
Sâmb\t\ 21 decembrie, grupul micu]ilor colind\tori va
participa la un Concert de Colinde organizat la Bac\u. Le
dorim `n continuare mult succes! (Monahia Dionisia
{chiopu, director Funda]ia „Episcop Melchisedec“)

Liturghie arhiereasc\ la Roman


15 Decembrie 2019
~n Duminica a 28-a dup\ Rusalii, a Sfin]ilor Str\mo[i, ~n cuvântul de `nv\]\tur\ ~naltpreasfin]itul P\rinte Ar-
când la pericopa Evanghelic\ a fost citit\ Pilda celor hiepiscop a vorbit despre r\spunsul pe care trebuie s\ `l
pofti]i la cin\ , `n str\vechea Catedral\ Arhiepiscopal\ din d\m lui Dumnezeu prin m\rturisirea dreptei credin]e `n
Roman ce poart\ hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, a vremuri de `ncercare.
fost oficiat\ Liturghia Arhiereasc\.
Prin aceast\ chemare la Cina Domnului se `n]elege
IPS P\rinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului [i Ba-
c\ului, a oficiat Liturghia Arhiereasc\ `n Catedrala din faptul c\ Dumnezeu este Cel care invit\ pentru c\ ale Lui
ora[ul Roman. Al\turi de acesta a slujit un sobor de pre- sunt toate cele ce exist\ pe lume, inclusiv via]a noastr\
o]i [i diaconi. La slujb\ au participat [i numero[i credin- care este darul Lui pentru noi. Nu este important ceea ce
cio[i roma[cani. realizezi `n via]\, ce este important este direc]ia `n care
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 323
DECEMBRIE 2019
mergi [i con[tiin]a c\ toat\ darea cea bun\ [i tot darul cel formeaz\ aici, pe p\mânt, pentru a accede `n ceruri;
des\vâr[it este de la Dumnezeu. Biserica cea din ceruri are pridvorul aici, pe p\mânt.
Via]a noastr\ este ca [i o carte pe care o deschizi la
Ierarhul a vorbit [i despre unicitatea Bisericii, ca loc
`nceput [i te ui]i la prefa]a ei, dup\ care `ncepi s\ cite[ti
de participare [i pregustare a Cinei mântuitoare. ceea ce vrea s\ spun\ autorul. A[a este [i cu via]a noastr\.
Noi nu trebuie s\ num\r\m faptele pe care le `mplinim Biserica de pe p\mânt ne face introducerea noastr\ `n
`n via]a aceasta, de[i facem multe eforturi din punct de ceruri [i dincolo este con]inutul pe care fiecare suflet tre-
vedere material sau spiritual s\ ajut\m pe aproapele nos- buie s\ `l afle [i `n care s\ `[i g\seasc\ odihna cea ve[nic\.
tru. Orice fapt\ a noastr\ este expresia lui Dumnezeu prin La Liturghia Arhiereasc\ de ast\zi, din Catedrala Arhi-
noi. ~n Crez a]i m\rturisit c\ Biserica este una, sfânt\, episcopal\ de la Roman, r\spunsurile la stran\ au fost
soborniceasc\ [i apostoleasc\: Biserica cea care se date corul psaltic „Daconia“. (Pr. Daniel-Ionel Marari)

Proiectul eparhial „F\ Rai din ce ai!“ derulat


de Parohia „Sf. Gheorghe“ Moine[ti
15 Decembrie 2019

Cu binecuvântarea ~naltpreasfin]itului Ioachim la


Biserica „Sf. Gheorghe“ din Moine[ti s-a derulat proiec-
tul eparhial „F\ Rai din ce ai!“ .
~n baza parteneriatului dintre Arhiepiscopia Roma-
nului [i Bac\ului, Protopopiatul Moine[ti, reprezentat de
Parohia „Sf. Gheorghe“, [i {coala Gimnazial\ „George
Enescu“ din Moine[ti, prin implicarea doamnei profe-
soare de Religie Ioana Alupei [i a preo]ilor Sorin Bârzu [i
Drago[ Nistor, elevii {colii „George Enescu“ au devenit
mâinile milostive ale ~mp\ratului Ceresc. Astfel, mai
`ntâi, `n cadrul orei de religie doamna profesoar\ a
prezentat proiectul „F\ Rai din ce ai!“, prin care s-a dorit cu nevoi materile, fii ai Parohiei „Sf. Gheorghe“ Moi-
a se aduce un strop de bucurie [i copiilor din parohie, care ne[ti, au primit daruri de la colegii lor.
au o situa]ie material\ dificil\. Apoi, cei implica]i au or- ~n felul acesta, to]i au `nv\]at ce `nseamn\ spiritul
ganizat o colect\ format\ din daruri de Cr\ciun, oferite de m\rinimiei [i dragostea fr\]easc\. Atât beneficiarii, cât [i
elevii [colii, celor afla]i `n lips\. o parte dintre ajutoarele lui „Mo[ Cr\ciun“, sunt implica]i
Sâmb\t\, 14 decembrie 2019, la Centrul Social Fi- `n proiectul parohial tip {coal\ de Iarn\, Atelierul lui Mo[
lantropic „Sf. Gheorge“, al parohiei, o parte dintre copiii Cr\ciun, organizat de parohie [i ajuns la edi]ia a IV-a.

Proiectul „{coala de iarn\“ `n Parohia


Fulgeri[ din Protoieria Sascut
16 Decembrie 2019

Sâmb\t\, 14 decembrie 2019, `n Parohia Fulgeri[ din Ioachim a avut loc tradi]ionalul concert de colinde, aflat la
Protoieria Sascut s-a derulat proiectul eparhial cultural a doua edi]ie [i intitulat „E vremea colindelor“, având ca
„Colindele - s\rb\toarea bucuriei satului românesc“, când invitat special corul psaltic „Filomelos“ din One[ti.
`n amurg de sear\ biserica din satul Fulgeri[ a fost ~n deschiderea concertului, elevii {colii Gimnaziale
ne`nc\p\toare pentru iubitorii de tradi]ii [i cânt bizantin. Nr.1 din localitatea P`nce[ti au `ncântat auditoriu prin
Cu binecuvântarea ~naltpreasfin]itului P\rinte Arhiepiscop vocile suave, interpretând colinde tradi]ionale române[ti.
)

Pg. 324 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


DECEMBRIE 2019
~n continuare, membrii corului psaltic „Filomelos“, coor-
donat de doamna profesoar\ Paula Cauti[, au creat un
moment unic [i plin de har prin interpretarea `n stil bizan-
tin a colindelor care au sensibilizat [i au adus `n suflet
bucuria pe care au tr\it-o [i p\storii `n pe[tera din
Betleem, ascultând imne divine.
La final, p\rintele paroh Radu Marian Gabriel a
mul]umit invita]ilor [i a f\cut un apel de ajutorare a copi-
ilor nevoia[i din parohie pentru a primi [i ei cu bucurie
s\rb\toarea Na[terii Domnului.

Grupul Psaltic „Sfântul Andrei {aguna“


a concertat `n Bac\u
16 Decembrie 2019
Duminic\, 15 decembrie, Grupul psaltic „Sfântul Andrei
{aguna“ a concertat `n Bac\u la câteva parohii, unde a im-
presionat prin interpretarea unor colinde tradi]ionale. Po-
porul român a crescut de-a lungul veacurilor `mpodobindu-
[i tr\irea `n sunetele colindelor, `n clinchetul clopo]eilor, [i
fiin]a lor a `nv\]at c\ vestirea Na[terii r\mâne parte compo-
nent\ a S\rb\torii, acel „umblat din poart\-n poart\“!
Grupul Psaltic „Sfântul Andrei {aguna“, grup consti-
tuit din parte a studen]ilor teologi ai ora[ului Sibiu, se
pliaz\ perfect pe manifestarea tradi]ional\ a colindului,
dar reu[e[te s\ `mpleteasc\ aceast\ tradi]ie veche româ-
neasc\ cu ceea ce pentru noi, cre[tinii ortodoc[i, a `nsem-
nat marea tradi]ie [i mo[tenire a Imperiului Bizantin!
A[adar, colindul bizantin-românesc a ajuns duminic\, 15
decembrie 2019 [i `n Protopopiatul Bac\u [i prin acest grup
psaltic. ~n colindul lor, ei au `ntâlnit [i `ncântat sufletele cre-
dincio[ilor a trei parohii: Parohia „Sfântul Dumitru“ din
cartierul Narcisa, Parohia „Sfântul Gheorghe“ [i Parohia
„Sfin]ii ~mp\ra]i“, toate acestea fiind situate `n municipiul
Bac\u. Ospitalitatea p\rin]ilor slujitori [i primirea c\lduroa-
s\ a credincio[ilor au f\cut ca tinerii colind\tori sa se simt\
acas\ [i „m\dulare“ ale Trupului lui Hristos.

Proiectul social-filantropic „F\ Rai din ce ai!“,


`n Protoieria Sascut
16 Decembrie 2019

Luni, 16 decembrie 2019, cu binecuvântarea ~naltpreas- ai!“, `n centrele Sascut [i R\c\ciuni, din Protoieria Sascut.
fin]itului P\rinte Arhiepiscop Ioachim [i sub coordonarea Programul desf\[urat prin parteneriatul dintre Arhiepisco-
p\rintelui protoiereu Vasile Abageru, s-a desf\[urat progra- pia Romanului [i Bac\ului, Protoieria Sascut [i Liceul Teh-
mul eparhial, cu caracter social-filantropic „F\ Rai din ce nologic „J. M. Elias“ din Sascut, reprezentat de director
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 325
DECEMBRIE 2019
Paris Alin, a avut ca beneficiari 40 de copii [i 10 familii,
din Parohia R\doaia, preot paroh Cristinel Bernacic.
De asemenea, prin parteneriatul cu {coala General\
din R\c\ciuni, reprezentat\ de director Diaconu Elena [i
cu sprijinul p\rintelui Mocanu Florin, profesor de
Religie, beneficiari ai programului au fost 30 de copii [i
8 familii din Parohia Petre[ti.
Elevii de liceu [i gimnaziu au participat la proiectul fi-
lantropic fiind solidari `n fa]a suferin]elor [i implicându-
se `n colectarea [i transportul ajutoarelor, con]inând ali-
mente, haine, juc\rii, dulciuri, produse de cur\]enie, pen-
tru cei nevoia[i, din parohiile men]ionate. Cei care s-au
bucurat de aceste daruri, au adus, la rândul lor, mul]umiri
celor implica]i, prin preg\tirea [i sus]inerea unui
tradi]ional concert de colinde. Delega]i ai Protoieriei ~n perioada urm\toare, proiectul va fi derulat [i la Po-
Sascut, la aceste activit\]i, au fost preo]ii Albu Gabriel du Turcului, cu sprijinul Liceului Tehnologic „Alexandru
Ciprian, asistent social [i Apetrei Liviu Ionu], reprezen- Vlahu]\“, unde beneficiari vor fi copiii din Parohia
tant Pro Vita. B\cioi, comuna Corbasca. (Pr. Gabriel Albu)

A patra edi]ie a proiectului social-filantropic


[i misionar „Prin colind, suferin]a alinând“
`n Protopopiatul Moine[ti
16 Decembrie 2019
Luni, 16 decembrie, Corala Theotokos, a preo]ilor din
Protopopiatul Moine[ti, `mpreun\ cu p\rintele protoiereu
Costel Mare[, au adus vestea Na[terii Domnului nostru
Iisus Hristos, la Centrul de Reabilitare [i Recuperare Ne-
uropsihiatric\ din Poduri, din Hangani [i din D\rm\ne[ti,
la Centrul de ~ngrijire [i Asisten]\ a Persoanei cu Dizabi-
lit\]i Com\ne[ti, la Spitalul Or\[enesc „Ioan Lasc\r“ din
Com\ne[ti, [i la Spitalul Municipal de Urgen]\ Moine[ti.
Au fost colinda]i atât personalul angajat, cât [i benefi-
ciarii serviciilor medicale [i sociale din aceste centre spi-
talice[ti. Pe lâng\ darul de suflet al colindelor, au mai fost
oferite [i daruri. La fiecare centru, p\rintele protoiereu unea acestora ca fiind „un adev\rat apostolat al iubirii“,
Costel Mare[ a adresat mul]umiri celor care `[i desf\[oar\ transmi]ând totodat\ binecuvântarea ~naltpreasfin]itului
activitatea `n aceste a[ez\minte, implicându-se `n slujirea Arhiepiscop Ioachim, dar [i ur\ri de bine, s\n\tate [i
aproapelui aflat `n boal\ [i `n neputin]\, apreciind misi- s\rb\tori cu pace [i lini[te. (Pr. Cristian Balaban)

Asocia]ia „Sf. Voievod {tefan cel Mare - Hârja“,


la Adunarea General\ a GAL Valea Trotu[ului
16 Decembrie 2019
Asocia]ia „Sf. Voievod {tefan cel Mare - Hârja“, `n da- ral\ a Grupului de Ac]iune Local\ (GAL) Valea Trotu-
ta de 16 decembrie 2019, a participat la adunarea Gene- [ului, la sediul institu]iei din localitatea Br\tila.
)

Pg. 326 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


DECEMBRIE 2019
Adunarea General\ a Asocia]iei GAL Valea Trotu[ului
a convocat membrii publici (UAT -uri) [i priva]i (ONG-
uri [i mediul de afaceri) pentru un bilan] al anului 2019.
Pe agenda `ntâlnirii au fost dezb\tute urm\toarele:
 situa]ia finan]\rilor pentru fiecare din cele 8 M\suri
active, proiecte eligibile, finan]ate sau `n curs de finan]are;
 o nou\ M\sur\, 19.2, pentru implementarea unui
num\r de aproape 200 de km de traseu montan pe terito-
riul GAL;
 propuneri de cooper\ri `ntre mediul public [i privat;
 posibile finan]\ri pentru anul 2020. AFIR, prin GAL, vizeaz\ dotarea unui centru de so-
Totodat\, pre[edintele Asocia]iei „Sf. Voievod {tefan cializare cu aparatur\ IT, achizi]ie de costume populare [i
cel Mare - Hârja“ p\rintele Ilarion Mâ]\, a prezentat cele alte bunuri necesare schimbului de valori `ntre genera]ii.
dou\ proiecte de infrastructur\ selectate de GAL Valea ***
Trotu[ului [i finan]ate de AFIR (Agen]ia pentru
Finan]area Investi]iilor Rurale), aflate `n derulare `n lo- Din anul 2015, Asocia]ia „Sf. Voievod {tefan cel Mare
calitatea Hârja, un Centru de zi pentru copii [i tineret [i - Hârja“ face parte din Asocia]ia Grupul de Ac]iune
un Ambulatoriu pentru tratamentul copiilor diagnostica]i Local\ (GAL) Valea Trotu[ului, al\turi de mai mul]i
cu Sindrom Down, ADH [i alte boli din spectrul autist. Al parteneri publici (UAT-uri) [i priva]i din 14 comunit\]i ru-
treilea proiect depus spre finan]are, aflat `n evaluare la rale [i urbane. (Georgiana Ioj\, Asistent Social, Hârja)

Profesorul cu voca]ie [i caracter,


cheia reu[itei educa]iei religioase
17 Decembrie 2019
Cu binecuvântarea ~naltpreasfin]itului P\rinte Ioachim,
Arhiepiscopul Romanului [i Bac\ului, sub coordonarea pr.
prof. dr. Adrian Alexandrescu, Inspector [colar pentru dis-
ciplina Religie `n cadrul Inspectoratului {colar Jude]ean
Bac\u, `n perioada 10 noiembrie - 12 decembrie 2019 au
avut loc ultimele `ntâlniri din acest an calendaristic ale
Cercurilor metodice Bac\u Nord, Bac\u Sud, Bac\u Liceu,
One[ti, Moine[ti, D\rm\ne[ti, Buhu[i [i Podu Turcului.
Activit\]ile desf\[urate, subscrise celor opt cercuri
metodice ale jude]ului Bac\u, au cuprins atât vizionarea
unor activit\]i didactice sau extracurriculare, cât [i par-
curgerea unor materiale cu o tematic\ specific\, respec- ~ntâlnirea profesorilor de Religie din Cercul metodic
tiv: „Profesorul cu voca]ie [i caracter, cheia reu[itei Bac\u Sud, `mplinit\ la {coala Gimnazial\ „Ion Luca“
educa]iei religioase“. din Bac\u, prin referatul sus]inut de dna prof. Mihaela
{edin]a Cercului metodic Bac\u Nord s-a desf\[urat `n Chirica, a avut rolul de a prezenta modul de abordare al
cadrul {colii Gimnaziale „Alexandru cel Bun“ din Muni- demersului didactic `n conformitate cu cerin]ele [i exi-
cipiul Bac\u. Cu acest prilej, domnul profesor Nicolae gen]ele curriculumului actual. Lec]ia demonstrativ\, pre-
Huiban a sus]inut lec]ia demonstrativ\ cu tema „~n lumea dat\ cu m\iestrie didactic\ de c\tre dl prof. Ilie Poenaru,
povestirilor Bibliei“. Activitatea s-a remarcat prin integra- la clasa preg\titoare, despre Sfântul Ierarh Nicolae, a
rea aspectelor interdisciplinare, atmosfera distins\ [i prin demonstrat `nc\ o dat\ faptul c\ ora de Religie poate fi, `n
accentuatul caracter aplicativ, elevii fiind conecta]i nu doar egal\ m\sur\, o s\rb\toare pentru to]i cei implica]i `n ea.
la partea istoric\ a povestirilor Sfintei Scripturi, ci [i la as- La {coala Gimnazial\ nr. 1 One[ti, dna prof. Paula
pectele virtu]ilor ce se pot desprinde din paginile sfinte. Cauti[ a scos `n eviden]\ importan]a abord\rii demersului
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 327
DECEMBRIE 2019
didactic prin utilizarea la clas\ a metodelor moderne de deprinderea, utilizarea, transmiterea de metode [i stan-
predare-evaluare, cu accent pe respectarea particularit\]i- darde de calitate, care permit elevilor `nsu[irea [i valori-
lor individuale [i de vârst\ ale elevilor. De asemenea, pro- ficarea sistemului de modele [i valori cre[tine.
fesorilor Cercului metodic „{tefan cel Mare [i Sfânt“
Amintim faptul c\ `n aceast\ perioad\ s-au desf\[urat
One[ti le-au fost prezentate modele de proiecte educa-
]ionale, parteneriate [i protocoale de colaborare {coal\- [i activit\]ile metodice aferente cercurilor metodice
Biseric\, la activitate fiind invitat [i p\rintele Ioan Bac\u Liceu, D\rm\ne[ti [i Buhu[i. Activitatea Cercului
Bârg\oanu, protopop de One[ti. metodic Bac\u Liceu s-a desf\[urat `n cadrul Liceului
Teoretic „Henri Coand\“ Bac\u. Lec]iile deschise,
Cercul metodic „Sfântul Cuvios Antipa de la Calapo- realizate `n cadrul Liceului Tehnologic D\rm\ne[ti [i ale
de[ti“ [i-a desf\[urat activitatea `n incinta Muzeului {colii Gimnaziale „M. Eminescu“ Buhu[i, s-au remarcat
Etnografic „Pr. Vasile Heisu“ din R\c\ciuni. Elevii {colii
Gimnaziale din localitate au sus]inut referate `n care au prin integrarea aspectelor interdisciplinare, prin atmos-
eviden]iat atât personalitatea p\rintelui Vasile Heisu, cât fera distins\ [i prin accentuatul caracter aplicativ.
[i figurile luminoase ale patriarhilor Nicodim Munteanu La nivelul fiec\rui Cerc metodic au fost transmise co-
[i Iustin Moisescu. Dup\ momentul artistic, realizat de pr. munic\rile inspectorului [colar pentru disciplina Religie,
prof. Florin Mocanu, referatul a fost sus]inut de pr. prof. referitoare la programele educative din semestrul al II-
Cristinel Bernacic. lea, s-au eviden]iat parteneriatele locale [i jude]ene, im-
La Moine[ti, dnul prof. Gabriel Hagima, de la {coala plicarea profesorilor de Religie `n ac]iuni cu caracter fi-
Gimnazial\ Luda[ - Balcani, a insistat asupra modului `n lantropic [i de voluntariat, respectiv `n ac]iuni [i mani-
care `ndrum\torul didactic `[i poate eficientiza munca, fest\ri ini]iate sau `n parteneriat cu comunitatea religioas\
dobândind o calitate superioar\ a actului educa]ional prin local\ sau eparhial\.

17 decembrie: Ziua onomastic\


a Patriarhului Daniel
17 Decembrie 2019
Patriarhul României `l cinste[te ca ocrotitor spiritual
pe Sfântul Proroc Daniel, serbat de Biserica Ortodox\ `n
data de 17 decembrie.
Patriarhul Daniel s-a n\scut `n 1951, `n satul Dobre[ti,
comuna Bara, jude]ul Timi[, fiind al treilea copil `n fa-
milia `nv\]\torului Alexie [i Stela Ciobotea.
Dup\ ce a absolvit studii doctorale de teologie sub co-
ordonarea P\rintelui Dumitru St\niloae la Bucure[ti [i
apoi sub `ndrumarea a doi reputa]i profesori francezi la
Strasbourg, Ilie Ciobotea intra `n monahism cu numele
Daniel la vârsta de 36 de ani. A `mbr\]i[at via]a monahal\
`n 1987 la M\n\stirea Sih\stria, avându-l ca na[ de c\lu- [i Tratament Providen]a. ~n anul 2008, centrul a devenit
g\rie pe P\rintele Cleopa Ilie. primul spital al Bisericii cu o structur\ avizat\ de Minis-
Dup\ trei ani a fost hirotonit arhiereu [i a slujit timp de terul S\n\t\]ii de 102 paturi.
câteva luni ca Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timi[oarei, Din septembrie 2007 este Patriarhul României.
devenind din 7 iunie 1990 Mitropolit al Moldovei [i Bu-
~n aceast\ demnitate, `nc\ de la `nceputul misiunii sale,
covinei.
Preafericitul P\rinte Patriarh Daniel a asigurat
La Ia[i a avut numeroase ini]iative de succes atât pe continuarea proiectelor aflate `n desf\[urare la acea
plan pastoral [i administrativ, dar [i academic. De notat vreme [i ini]ierea unor noi proiecte f\r\ a desp\r]i
sunt demersurile de consolidare [i restaurare a Catedralei Liturghia de filantropie [i filantropia de Liturghie sau
mitropolitane din Ia[i, fondarea Centrului de Diagnostic opera social\ de via]a duhovniceasc\.
)

Pg. 328 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


DECEMBRIE 2019
Biserica a cunoscut schimb\ri menite a p\stra nealterat du- Patriarhul Daniel a primit joi, 12 decembrie 2019, ti-
hul de rug\ciune [i `n acela[i timp a `mbun\t\]i via]a tuturor. tlul de cet\]ean de onoare al Municipiului Bucure?ti.
Cea mai cunoscut\ dintre realiz\rile actualului Biografia complet\ a Patriarhului României poate fi
Conduc\tor al Bisericii noastre este `mplinirea unui vechi consultat\ aici.
deziderat al românilor: Catedrala Na]ional\ care a fost
sfin]it\ la o sut\ de ani de la Marea Unire. Cum serbeaz\ Patriarhul onomastica
P\rintele Patriarh Daniel a acordat o aten]ie deosebit\ Mar]i, 17 decembrie 2019, de la ora 0900, Preafericitul
predecesorilor, martirilor [i sfin]ilor români. ~n timpul pa- P\rinte Patriarh Daniel va s\vâr[i Sfânta Liturghie,
triarhatului s\u au fost canoniza]i 33 de sfin]i români. `mpreun\ cu un sobor de ierarhi, preo]i [i diaconi, `n
Catedrala Mântuirii Neamului este `nchinat\ tuturor Catedrala patriarhal\.
eroilor neamului, avându-l ca ocrotitor pe Sfântul Apostol
La ora 1100, va fi oficiat\ slujba de Te Deum `n semn
Andrei, Ocrotitorul României.
de recuno[tin]\ adus\ lui Dumnezeu pentru ocrotirea [i
Printre primele ini]iative de la Bucure[ti se num\r\ ajutorul d\ruite Patriarhului României `n slujirea Bisericii
`nfiin]area Centrului de Pres\ Basilica. Patriarhul Daniel Ortodoxe Române.
manifest\ o grij\ deosebit\ pentru românii din Diaspora, ~n continuare, de la ora 1200, `n sala Europa Christiana
fapt pentru care la propunerea Preafericirii Sale, Sfântul a Palatului Patriarhiei, se va desf\[ura un moment festiv
Sinod a hot\rât `n anul 2009 adoptarea unei zile dedicate `n timpul c\ruia vor fi prezentate mesajele de felicitare.
migran]ilor români.
S\rb\toarea oficial\ a Preafericitului P\rinte Patriarh
P\rintele Patriarh a `ncurajat `n mod deosebit activi- Daniel este `n ziua de 30 septembrie a fiec\rui an, data
tatea social\ `n ace[ti ani, Biserica Ortodox\ Român\ de- `ntroniz\rii Preafericirii Sale `n demnitatea de Patriarh al
venind cel mai mare filantrop [i având `n subordine peste Bisericii Ortodoxe Române (30 septembrie 2007).
800 de insititu]ii cu profil filantropic. (Basilica.ro)

Noi hot\râri ale Sfântului Sinod


al Bisericii Ortodoxe Române
17 Decembrie 2019
~n ziua de 16 decembrie 2019, `n Sala Sinodal\ din Re- Patriarh Daniel, a avut loc [edin]a de lucru a Sfântului Si-
[edin]a Patriarhal\, sub pre[edin]ia Preafericitului P\rinte nod al Bisericii Ortodoxe Române, `n cadrul c\reia a fost a-
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 329
DECEMBRIE 2019
probat documentul care include toate modific\rile Statu- Aceste dou\ documente vor fi transmise, spre recu-
tului pentru organizarea [i func]ionarea Bisericii Ortodoxe noa[tere, Secretariatului de Stat pentru Culte, urmând ca
Române adoptate de Sfântul Sinod `n perioada 2008-2019. textul aprobat al prezentului Statut s\ fie publicat `n Mo-
De asemenea, a fost aprobat textul consolidat al Sta- nitorul Oficial.
tutului pentru organizarea [i func]ionarea Bisericii Orto- De asemenea, Sfântul Sinod a exprimat grija [i pre-
doxe Române, care con]ine toate modific\rile [i comple- ocuparea Bisericii pentru sprijinirea eparhiilor din dias-
t\rile aprobate de Sfântul Sinod `n perioada 2011-2019. pora român\. (Biroul de Pres\ al Patriarhiei Române)

Proiectul eparhial „{coala de iarn\“ derulat


de elevii Liceului din Podu Turcului
17 Decembrie 2019
~n ziua de duminic\, 15 decembrie 2019, elevii Lice-
ului Tehnologic „ Alexandru Vlahu]\“ din localitatea
Podu Turcului au desf\[urat proiectul {coala de iarn\, cu
titlu „Colindele s\rb\toarea bucuriei satului românesc“.
Astfel, prin implicarea p\rintelui Adrian Iva[cu, profe-
sor de Religie, a doamnei Mirela B\lan, director, [i a
cadrelor didactice, dup\ s\vâr[irea Sfintei Liturghii, ele-
vii corului „Vlahu]\“ au oferit un buchet de colinde tra-
di]ionale `n „Betleemul Oituzului“, la Metocul chiriarhal
Codreanu, gazdelor [i pelerinilor veni]i de pretutindeni,
dorindu-se a primi prin glasurile suave ale elevilor bu-
curie [i mângâiere `n vederea `ntâmpin\rii marii s\rb\tori
a Na[terii Domnului.
Apoi [i-au `ndreptat pa[ii c\tre A[ez\mântul „Sfântul
Voievod {tefan cel Mare“ din localitatea Hârja, unde per-
soane vârstnice cu dizabilit\]i au fost sensibilizate de
colindele interpretate de corul „Vlahu]\“.
La finalul `ntâlnirii, elevii liceului au oferit daruri per-
soanelor vârstnice din partea Parohiei Podu Turcului II,
Protoieria Sascut, prin grija p\rintelui paroh Moise Do-
rin, ar\tându-se prin aceasta comuniunea `n iubire, re-
spect [i sprijin pentru cei ce sunt `n suferin]\. (Profesor
Carmen Vrabie)

Patriarhul Daniel despre cinstirea eroilor


Revolu]iei române din decembrie 1989:
Jertfa lor - temelia libert\]ii noastre
17 Decembrie 2019

~n [edin]a solemn\ a Sfântului Sinod dedicat\ `mpli- Revolu]iei române din decembrie 1989 intitulat Jertfa lor
nirii a 30 de ani de la c\derea regimului comunist, Prea- - temelia libert\]ii noastre. Mai jos, `l red\m integral:
fericitului P\rinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe ~mplinirea a 30 de ani de la c\derea comunismului
Române, a transmis un mesaj `ntru cinstirea eroilor constituie un prilej de a mul]umi lui Dumnezeu pentru
)

Pg. 330 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


DECEMBRIE 2019
darul libert\]ii poporului român, a cinsti memoria celor
care au suferit `n timpul regimului comunist, precum [i
memoria eroilor care s-au jertfit pentru libertatea [i dem-
nitatea poporului român `n decembrie 1989.
Comemorarea sau pomenirea lor `n stare de rug\ciune
[i comuniune spiritual\ este o datorie moral\ a noastr\, a
românilor de pretutindeni. Este un act de recuno[tin]\ [i
pre]uire a jertfelniciei lor, precum [i expresia cea mai
real\ [i profund\ a cultiv\rii leg\turii noastre de iubire
fratern\ cu ei, iubire mai tare decât moartea trupului [i
opacitatea mormântului. Iar dac\ nu-i pomenim pe eroi, `i
`ngrop\m `n uitarea noastr\. ~ns\, pomenirea lor `n n\de-
jdea ~nvierii [i a vie]ii ve[nice este recunoa[terea dem- de darul credin]ei, al sfin]eniei vie]ii [i al demnit\]ii na-
nit\]ii lor [i speran]a `mplinirii drept\]ii pentru ei. ]ionale.
Cei care s-au jertfit pentru libertatea [i demnitatea popo- Comemorarea eroilor români din decembrie 1989 ne
rului român `n decembrie 1989 au fost `n majoritate tineri. `ndeamn\ s\ pre]uim mai mult pe to]i cei care lupt\ [i lu-
Ace[ti tineri au ar\tat nu numai curaj, ci [i foarte mult\ creaz\ pentru libertatea [i demnitatea poporului român, `n
credin]\, mo[tenit\ de la p\rin]ii [i bunicii lor. Mul]i din- orice vreme, dar mai ales când acesta se afl\ `n pericol
tre ei au `ngenuncheat [i au rostit rug\ciunea Tat\l nostru, de-a pierde identitatea [i unitatea sa.
de[i `n [coli nu s-a mai permis predarea religiei dup\ in- S\ ne rug\m Mântuitorului Iisus Hristos, pentru ca
stalarea regimului comunist ateu `n România. jertfa celor care au sacrificat via]a lor pentru libertatea [i
~n decembrie 1989, tinerii au sim]it prezen]a lui Dum- demnitatea poporului român, `n decembrie 1989, s\ fie
nezeu [i s-au jertfit pentru eliberarea poporului din ab- roditoare de credin]\ mai puternic\, de fapte bune mai
surditatea doctrinei politice atee, impus\ ca ideologie ofi- multe [i de comuniune fr\]easc\ mai intens\.
cial\ a comunismului ateu [i opresiv. De aceea, `n mod S\ ne ajute Dumnezeu s\ unim permanent libertatea cu
spontan, tinerii au strigat `n multe locuri din ]ar\: „Dum- responsabilitatea, democra]ia cu unitatea româneasc\,
nezeu este cu noi!“ sau „Vom muri [i vom fi liberi!“. demnitatea na]ional\ cu solidaritatea interna]ional\!
Ace[ti tineri eroi, care s-au jertfit pentru credin]a, lib- Ve[nic\ pomenire eroilor români din decembrie 1989!
ertatea [i demnitatea poporului român, sunt pomeni]i `n † DANIEL
rug\ciunile Bisericii noastre, `n fiecare zi, la Sfânta Li- Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
turghie. Ei ne cheam\ azi s\ nu desp\r]im darul libert\]ii (Basilica.ro)

Momente solemne la Patriarhie `n cinstea


eroilor Revolu]iei române din 1989
17 Decembrie 2019
Aniversarea a 30 de ani de la c\derea comunismului [i
comemorarea eroilor c\zu]i la Revolu]ia român\ din de-
cembrie 1989 au fost marcate la Patriarhie luni, 16 decem-
brie 2019, printr-o serie de evenimente solemne la care au
participat Patriarhul României [i membrii Sfântului Sinod,
Pre[edintele Asocia]iei Fo[tilor De]inu]i Politici, autorit\]i,
oameni de cultur\, profesori, studen]i [i elevi.
Manifest\rile au `nceput cu o slujb\ de pomenire `n
Catedrala Patriarhal\ pentru cei care [i-au pierdut via]a `n
evenimentele din '89. Parastasul a fost oficiat de Episco-
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 331
DECEMBRIE 2019
pul vicar patriarhal Ieronim Sinaitul, care era slujitor al
Catedralei Patriarhale `n timpul Revolu]iei.
Manifest\rile au continuat la Palatul Patriarhiei cu
{edin]a solemn\ a Sfântului Sinod dedicat\ `mplinirii a
30 de ani de la c\derea regimului comunist.
{edin]a a fost deschis\ de Patriarhul Daniel care s-a
adresat celor prezen]i prin cuvântul intitulat „Jertfa lor,
temelia libert\]ii noastre“ (vezi pagina anterioar\
mesajul prezentat integral).
La [edin]a solemn\ a luat cuvântul Octav Bjoza, Pre[e-
dintele Asocia]iei Fo[tilor De]inu]i Politici, care a eviden-
]iat c\ cei pe care `i reprezint\ au parcurs „o etap\ trist\, din 1989“ [i „M\rturisitori ai Ortodoxiei `n temni]ele co-
ru[inoas\ din istoria recent\ a poporului român“. muniste“, produc]ii Trinitas TV.
„Reprezint suferin]a neamului românesc, a acelora A urmat un concert sus]inut de Tronos `n care au fost
care au luptat pentru salvarea demnit\]ii acestui popor, interpretate cânt\ri [i colinde pe versurile unor fo[ti
pentru salvarea credin]ei str\mo[e[ti, a acelora care mai de]inu]i politici.
presus de propria lor fiin]\ l-au pus pe Dumnezeu [i Teodor Baconschi despre Vestitorul Ortodoxiei
Biserica noastr\ str\mo[easc\“. La final a luat cuvântul Teodor Baconschi care a invi-
Octav Bjoza a amintit c\ românii au suferit [i au murit tat audien]a s\ viziteze Expozi]ia „Publica]ia Vestitorul
„cu gândul la Dumnezeu [i la Biserica noastr\ str\mo- Ortodoxiei, martor al unui nou `nceput `n via]a Bisericii“
[easc\“ `nfruntând torturi, b\t\i, `nfometare, munci silnice, din Sala Europa Christiana.
lipsire de minime condi]ii de igien\ [i asisten]\ medical\. „Vestitorul Ortodoxiei“ este prima publica]ie bis-
„Este atât de `n\l]\tor (…) ~n acele situa]ii limit\ nu ericeasc\ ap\rut\ dup\ c\derea comunismului, iar Teodor
eram decât noi [i El. Adic\ noi [i Dumnezeu“, a m\rtu- Baconschi, pe atunci doctorand la Facultatea de Teologie
risit Pre[edintele Asocia]iei Fo[tilor De]inu]i Politici. din Bucure[ti, f\cea parte din colectivul fondator.
Octav Bjoza a spus c\ libertatea trebuie apreciat\ [i a „Ce se `ntâmpla aici, pe Colina Patriarhiei, v\ spun pe
atras aten]ia c\ eroii nu au fost aprecia]i la adev\rata lor scurt: era mare confuzie, se tr\gea `nc\ pe str\zi, pe 11
valoare. „~mi este greu, dar nu pot s\ nu recunosc c\ `n Iunie (strada 11 Iunie, n.r.). ~n sunetul rafalelor de mi-
traliere ne-am apucat s\ facem acest prim num\r din
aceast\ ]ar\ `n care tr\im, eroii nu prea au fost aprecia]i
Vestitorul Ortodoxiei“.
la adev\rata lor valoare. {i cei din categoria mea am
considerat [i consider\m c\ o ]ar\ care nu-[i respect\ Ini]iativa apari]iei „Vestitorului Ortodoxiei“ a apar]inut
eroii se `ndreapt\ `ntr-o direc]ie categoric gre[it\“, a unui grup de tineri clerici [i teologi, `ntre care actualul
m\rturisit Octav Bjoza. Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul P\rinte
Daniel, [i ~naltpreasfin]itul Casian, Arhiepiscopul Dun\rii
~n continuare, Episcopul vicar patriarhal Varlaam de Jos, pe atunci slujitori `n administra]ia bisericeasc\ cen-
Ploie[teanul a f\cut o prezentare a volumului „M\rturii [i tral\ [i cadre didactice la Institutul Teologic de Grad
evoc\ri din lag\re [i închisori. 30 de interviuri cu de]inu]i Universitar din Bucure[ti, precum [i Teodor Baconschi, la
politici din perioada comunist\“, apoi participan]ii la ora aceea redactor la una din revistele biserice[ti centrale. ~n
{edin]a solemn\ au fost invita]i s\ vizioneze secven]e din dup\-amiaza zilei de luni membrii Sfântului Sinod se vor
filmele documentare: „Decretul 410/1959“, „Revolu]ia reuni `n [edin]\ de lucru. (Basilica.ro)

Conferin]\ preo]easc\ `n Protopopiatul Sascut


17 Decembrie 2019
La finele anului 2019, pe data de 17 decembrie, preo]ii Domnului“ din localitatea P\nce[ti - Sascut. Delegat de la
din cuprinsul Protoieriei Sascut s-au reunit `n [edin]\ de Centrul eparhial a fost p\rintele Daniel Ionel Marari, in-
lucru, la biserica cu hramul „Adormirea Maicii spector al Biroului de catehizare [i activit\]i cu tineretul
)

Pg. 332 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


DECEMBRIE 2019
din cadrul Sectorului cultural, care a transmis celor pre-
zen]i arhiere[ti binecuvânt\ri din partea ~naltpreasfin]itu-
lui P\rinte Arhiepiscop Ioachim [i a preluat conducerea
[edin]ei.
Conferin]a cu tema „Chipuri de clerici, monahi [i
mireni traduc\tori de c\r]i biserice[ti“, a fost prezentat\
de p\rintele Marcu Bondalici de la Parohia Slobozia
Nou\ Panu din comuna St\ni[e[ti. P\rintele conferen]iar
a relatat `n lucrare chipuri de clerici, monahi, mireni [i
a[ez\mintele biserice[ti care s-au eviden]iat prin
traducerea `n limba român\ [i prin publicarea de texte rioad\ a s\rb\torilor [i a mul]umit p\rintelui inspector
biblice, patristice [i de cult. pentru prezen]a sa al\turi de preo]ii sascuteni.
De asemenea, p\rintele protoiereu Abageru Vasile, a ~n cadrul `ntâlnirii din aceast\ zi, un grup de copii din
prezentat pe ordinea de zi, noile reglement\ri de ordin Parohia Fulgeri[, coordonat de p\rintele Radu Gabriel Ma-
pastoral, administrativ [i misionar, pentru urm\toarea pe- rian, a sus]inut un concert de colinde. (Pr. Gabriel Albu)

Proiectul cultural-catehetic „{coala de iarn\“


cu elevii Colegiului „Ferdinand I“ Bac\u
17 Decembrie 2019
~n ziua de 16 decembrie 2019, elevii Colegiului Na]io-
nal „Ferdinand I“ din Bac\u au oferit momente emo]io-
nante bunicilor de la „A[ez\mântul pentru bunici Sfânta
Maria“ de la Valea Budului, `n cadrul proiectului cultu-
ral-catehetic eparhial denumit {coala de iarn\ „Colindele
- s\rb\toarea bucuriei satului românesc“.
Cei 50 de bunici de la „A[ez\mântul pentru bunici
Sfânta Maria“ din Valea Budului, comuna M\rgineni, ju-
de]ul Bac\u, au primit vizita elevilor clasei a XII-a, de la
Colegiul „Ferdinand I“ din Bac\u, `nso]i]i de doamna di-
rigint\ Barda[u Nicoleta [i de p\rintele Neac[u Bogdan,
profesor de Religie.
Dup\ intonarea colindelor tradi]ionale, elevii au
`mp\r]it bomboane, fructe [i felicit\ri. Apoi au urmat mo-
mente de socializare `ntre cele dou\ genera]ii, b\trânii
povestind celor tineri despre obiceiurile de colindat din
satele române[ti, `n care s-au n\scut [i au copil\rit.

Preafericitul P\rinte Daniel felicitat


de Sf. Sinod. Mitropolitul Andrei:
„Patriarh puternic pentru vremuri dificile“
17 Decembrie 2019

Patriarhul României a adus cinstire Sfântului Proroc nod care l-au felicitat la finalul slujbei oficiate mar]i, 17
Daniel `n comuniune liturgic\ cu membrii Sfântului Si- decembrie 2019 `n Catedrala Patriarhal\.
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 333
DECEMBRIE 2019
Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramure[ului [i S\t-
marului a oficiat Te Deum la finalul Sfintei Liturghii `n
semn de recuno[tin]\ adus\ lui Dumnezeu pentru ocro-
tirea [i ajutorul d\ruite Patriarhului `n slujirea Bisericii
Ortodoxe Române.
~n cuvântul festiv rostit, Mitropolitul Andrei a subli-
niat c\ actualul conduc\tor al Bisericii Ortodoxe Române
este un „Patriarh puternic `n vremuri dificile“.
~naltpreasfin]ia Sa [i-a intitulat interven]ia „Om iubit
de Dumnezeu“. Ierarhul l-a felicitat pe Patriarh f\când a-
nalogie `ntre activitatea Preafericirii Sale `n fruntea Bi-
sericii [i cea a Prorocului Daniel, „proroc puternic pen-
tru vremuri dificile“.
„N-am fi sinceri dac\ n-am recunoa[te c\ vremurile pe
care le tr\im sunt dificile. Nu numai când ne referim la pozi]ie `n ap\rarea orei de religie `n [coli, referitoare la
situa]ia economic\, ci [i la via]a spiritual\. ~n atmosfera legea cultelor, la recuperarea propriet\]ilor biserice[ti,
de secularizare sunt tot mai dese atitudinile potrivnice salarizarea clerului [i ap\rarea familiei tradi]ionale.
Bisericii. Capul Bisericii este Preafericirea Sa. {i la vârf, Mitropolitul i-a urat Patriarhului „~ntru mul]i [i ferici]i
`n ultim\ instan]\, se simt cel mai tare toate r\ut\]ile“. ani!“ [i i-a oferit din partea sinodalilor o icoan\ cu repre-
Mitropolitul Clujului a spus c\ tr\im vremurile din ur- zentarea Domnului Iisus Hristos [i un co[ cu flori.
m\ despre care Ava Pamvo a amintit c\ vor fi atunci când Preafericitul P\rinte Patriarh a mul]umit pentru apre-
„se va r\ci dragostea multora [i va fi necredin]\, desfrâ- cieri, [i a semnalat cu modestie c\ unele sunt „amplificate“.
nare, urâciune, vrajb\, zavistie, `nt\rât\ri, furti[aguri [i
be]ii“. „Noi ne gândim mai mult la ceea ce lipse[te `n lu-
crarea noastr\ decât la ceea ce s-a f\cut deja. Aprecierile
„Vremurile trebuie `nfruntate [i `nvinse“, a continuat laudative trebuie `n]elese mai mult ca o `ncurajare decât
ierarhul. „Purt\torul de steag `n aceast\ lupt\ este ca o confirmare a realit\]ii“, a spus P\rintele Patriarh.
Preafericitul P\rinte Patriarh Daniel, Patriarh puternic
pentru vremuri dificile“. „Mul]umim lui Dumnezeu pentru chemarea la slujire,
pentru ajutorul oferit [i mul]umim sfin]ilor care ne
Mitropolitul a amintit c\ unul dintre „bastioanele pe ocrotesc. Fiecare slujitor al Bisericii - ierarh, preot dia-
care le-a ridicat Patriarhul României `n calea vremelni-
con - are nevoie de ajutorul sfin]ilor pentru c\ sluje[te
ciei ce ne-ar putea `neca“ este Catedrala Mântuirii Nea-
mului - „aceast\ ctitorie pentru ve[nicie cum `i place cele sfinte“.
Preafericirii Sale s\ o numeasc\“. „Suntem `n acela[i timp cu to]ii con[tien]i c\ `n
„Cu toat\ deschiderea sa `nspre lume, `nspre valorile Biseric\ toate lucr\rile bune se fac `mpreun\“, a ad\ugat
europene [i `nspre ecumenism, Patriarhul nostru r\mâne Patriarhul aducând mul]umiri clerului, credincio[ilor, au-
`nr\d\cinat `n tradi]ia `nainta[ilor“, a ad\ugat p\rintele torit\]ilor de stat, oamenilor harnici [i darnici care s-au
mitropolit continuând cu un elogiu figurii actualului con- implicat [i au sus]inut activitatea Bisericii.
duc\tor al Bisericii Ortodoxe Române: Preafericirea Sa a semnalat c\ „tr\im o vreme `n care
„Patriarhul este figura impun\toare, `n]eleapt\, limbajul s-a degradat oarecum [i cuvântul `[i pierde din
ferm\, a[ezat\, senin\, limpede `n gând, u[or profetic\, for]a sa spiritual\ dac\ nu este `nso]it de fapte vizibile,
afabil\, legat\ de neamul s\u cu pecetea [i rostul credin- concrete“. „Este nevoie s\ ar\t\m prin fapte ceea ce
]ei, bun pân\ la eminent, teolog, umanist des\vâr[it, `n predic\m prin toat\ teologia academic\ [i pastoral\“, a
stare s\ renun]e la privilegiul voluntarismului iluziei [i li- spus Patriarhul.
bert\]ii exterioare, ordonându-[i `ntreaga via]\ `n a[a fel Momentul festiv din catedral\ a continuat la Palatul
`ncât `n lumea pe care o sluje[te s\ nu r\mân\ gre[eli ca- Patriarhiei. Au fost prezentate mesaje de felicitare ale au-
re s\ nu mai poat\ fi `ndreptate“. torit\]ilor, iar la final Patriarhul a primit un grup de co-
„~n zbuciumul vremurilor atitudinea Preafericirii Sale lind\tori de la Liceul „Alexandru Ioan Cuza“ din Bucu-
ne este de mare folos“, a spus ierarhul amintind lu\rile de re[ti. (Basilica.ro)
)

Pg. 334 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


DECEMBRIE 2019
Evanghelia, mereu actual\
17 Decembrie 2019

P\rintele Constantin Sturzu, Consilier al Sectorului


comunicare [i rela]ii publice al Arhiepiscopiei Ia[ilor [i
Purt\tor de cuvânt al Mitropoliei Moldovei [i Bucovinei,
a scris o serie de articole, publicate online [i pe Portalul
Doxologia, `n care a ales câteva volume spre a le propune
spre lectur\ cre[tinilor care aleg s\ se preg\teasc\ [i `n
acest fel pentru a `ntâmpina s\rb\toarea Na[terii Dom-
nului. ~n cel mai recent dintre aceste articole, p\rintele
Constantin Sturzu aduce `n aten]ia cititorilor cea mai re-
cent\ carte a ~naltpreasfin]itului P\rinte Arhiepiscop Ioa-
chim, Evanghelia ast\zi.
„~n pu]inele zile care au mai r\mas din acest post, s\
punem `n balan]\ mereu pe cele din afar\ cu cele dinl\un-
trul nostru. S\ ne oprim pentru o clip\ [i s\ ne `ntreb\m,
cu sinceritate, ce ne bucur\ cu adev\rat.
S\ recapitul\m. Sunt patru lucr\ri propuse pân\ acum
`n precedentele articole publicate `n acest post al
Cr\ciunului. Toate cu scopul de a ne ajuta s\ ne adâncim
`n Taina ~ntrup\rii Fiului lui Dumnezeu. Zbaterea omului
care-L caut\ pe Dumnezeu, care are nevoie de mântuirea
Lui este foarte bine zugr\vit\ `n volumul «Cuvântul [i
condi]ia uman\» (Alois Ghergu\). Dumnezeu S-a f\cut
om [i nu doar c\ ne-a izb\vit de sub puterea mor]ii, ci ne
cheam\ s\ fim p\rta[i la via]a cea dumnezeiasc\ († Teo-
fan, Mitropolitul Moldovei [i Bucovinei, «Divino-uman-
itatea lui Hristos [i îndumnezeirea omului în gândirea
Sfântului Maxim M\rturisitorul»). ~n manifestarea lui co-
tidian\, cre[tinismul se confrunt\ cu multe provoc\ri.
Problematiz\ri [i solu]ii concrete identific\m `n «Arhie- datorul «primei m\n\stiri române[ti din Occident» (p.
reul», o lucrare semnat\ de Ieromonahul Tihon. Dialogul 10). ~n cei aproape 10 ani `n care misiunea a atins, de-
dintre Nicu Gavrilu]\ [i Vasile B\nescu în «Homo reli- opotriv\, inimi de români [i de francezi, s-a adunat un
giosus [i simulacrele realit\]ii» l\rge[te spa]iul `n]elegerii num\r consistent de predici de o ne[tirbit\ actualitate.
pe coordonatele credin]ei [i culturii. ~n ordine, am avut,
a[adar: un volum de eseuri, o carte teologic\, un roman [i Volumul „Evanghelia ast\zi“ explic\, pe temei patris-
o dezbatere de idei. Pe m\sura `n]elegerii fiec\ruia, func- tic, pericope evanghelice citite `n biserici `n duminicile
]ie de apeten]a pentru un anumit tip de literatur\. de peste an, adânce[te `n]elesuri, ofer\ `ndrum\ri terapeu-
tice. ~n paginile sale se v\de[te o permanent\ preocupare
A cincea lucrare este un volum de predici care a v\zut de a «traduce» Vestea cea Bun\ pe `n]elesul omului de as-
recent lumina tiparului. Un ghid care s\-l `nso]easc\ pe t\zi, care este mai degrab\ «tributar curentelor de gândire
cre[tin de-a lungul unui an liturgic, apropiindu-l de cu- individualiste [i consumiste» (p. 105). Mai pu]in receptiv
vântul Scripturii, oferindu-i motiva]ia pentru a trece de la fa]\ de latura spiritual\ a vie]ii, omul veacului al XXI-lea
reflec]ie la fapt\. De[i poart\ semn\tura Arhiepiscopului
este mai nelini[tit ca nicicând `n istorie. C\ci «omul, cu
Ioachim Giosanu al Romanului [i Bac\ului, lucrarea «E-
vanghelia ast\zi»* este elaborat\ din vremea `n care, ca cât este mai departe de Dumnezeu, cu atât mai asaltat este
tân\r ieromonah, se afla la Paris atât pentru studii doctor- de `ntreb\ri f\r\ r\spuns [i fr\mânt\ri ale min]ii» (p. 33).
ale, cât [i pentru slujire [i propov\duire. Acum trei dece- Cuvântul predicatorului de ast\zi trebuie s\ ]in\ cont
nii a `nceput aceast\ misiune a actualului Chiriah de la de aceast\ «disperare a umanit\]ii c\zute `n propria orbire
Roman, cel care a r\mas `n istoria Bisericii ca fiind fon- n\scut\ din autosuficien]\, neascultare, autoexilare» (p.
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 335
DECEMBRIE 2019
268). Asist\m la o adev\rat\ c\dere «`n gol» a omenirii, distan]a privirii emo]ionante, la apropierea concret\ a faptei
iar cei dintâi vinova]i se fac cei ce sunt cre[tini doar cu care `ntrupeaz\ emo]ia» (p. 144).
numele. ~n medita]iile pe marginea pildei lucr\torilor S\rb\tori precum Cr\ciunul scot la iveal\ modul `n
celor r\i (v. Matei 21, 33-44), dedicat\ celor ce au fost, care ne raport\m la Dumnezeu. Vedem care sunt, de fapt,
pentru o vreme, «popor ales al lui Dumnezeu», Arhiepis- priorit\]ile vie]ii noastre. C\ci «nu abunden]a culinar\ sau
copul Ioachim constat\, cu mult\ durere, c\ `nsu[i spectacolul luminilor, nu luxul decora]iunilor interioare [i
«cre[tinul de ast\zi, lucr\torul modern, nu se mai simte nici competi]ia realiz\rii inovatoare a cadourilor dau
confortabil `n prezen]a lui Dumnezeu, a Mo[tenitorului, savoare evenimentului atât de a[teptat, ci tocmai simpli-
[i de aceea a inventat un soi de cre[tinism f\r\ Dum- tatea tr\irii spirituale, renun]area duhovniceasc\, solida-
nezeu» (p. 128). Se pierde astfel din vedere c\ mesajul ritatea fa]\ de cei lipsi]i sau afla]i `n suferin]\» (p. 250).
Evangheliei «este acela c\ suntem chema]i s\ tr\im via]a Nu spune nimeni c\ nu trebuie s\ ne bucur\m de toate
p\mânteasc\ al\turi de Dumnezeu, nu `n dorin]a disperat\ darurile lui Dumnezeu, mai ales `n aceast\ perioad\, când
de a o `mbun\t\]i [i a o prelungi f\r\ discern\mânt» (p. ~nsu[i D\ruitorul se arat\ lumii. Dar bucuria nu `nseamn\
148). C\derea omului, pierderea Raiului se reflect\ [i `n s\ ai mereu gura plin\, ci s\ te preocupi ca [i cei mai
faptul c\ omul «[i-a creat un standard inferior celui pen- nevoia[i s\ aib\ m\car o lingur\ de mâncare. «O mas\ de
tru care a fost creat». C\utarea confortului, a pl\cerii, a Cr\ciun nicicând nu este mai bogat\ decât atunci când ai
divertismentului, a satisfac]iilor de orice gen ne `ndep\r- umplut [i alte mese `n fa]a c\rora, datorit\ ]ie, pot sim]i [i
teaz\ de chemarea noastr\ cea mai `nalt\. Dumnezeu Cu- cei fl\mânzi savoarea bucatelor. O hain\ niciodat\ nu este
vântul S-a ~ntrupat tocmai pentru a-l ridica pe om la mai c\lduroas\ decât atunci când [tii c\ ai `mbr\cat [i pe
«standardul vie]ii duhovnice[ti». Tot ceea ce nu e dum- cei goi, lipsi]i [i oropsi]i» (p. 250).
nezeiesc `n via]a noastr\ nu e altceva decât e[ec, ratare,
Tr\im `ntr-o vreme `n care «sunt atât de mul]i oameni
`n[elare - a[ ad\uga eu.
care `n]eleg gre[it Cr\ciunul»... Spa]iul public este marcat
Cum ne putem ridica la `n\l]imea adev\ratei demnit\]i, de «aceast\ hiperbolizare a lui Mo[ Cr\ciun, a c\rui figur\
cea de fii ai lui Dumnezeu? Cum altfel decât `n chipul tinde s\ eclipseze smeritul Prunc divin n\scut `n staul» (p.
Crucii: «Omul este conceput `n form\ hristificat\ tocmai 288). Cu atât mai mult se cuvine s\ facem un efort spre a
pentru a r\mâne `ntr-o continu\ stare de jertf\, cu mâinile ne `ntoarce la cele esen]iale: «omul, pentru a se `n\l]a, nu
`ntinse filantropic [i privirea `ntoars\ spre sinele r\stignit, are nevoie de surogate exterioare, ci trebuie s\ se
`mplinind porunca noii Legi `mp\rt\[ite de Hristos aposto- smereasc\, pentru a se `mbog\]i spiritual trebuie s\ s\r\-
lilor» (p. 160). Da, Crucea este r\spunsul la toate `ntreb\rile ceasc\, pentru a se reg\si trebuie s\ renun]e la sine, pentru
lumii, dintotdeauna. Ea rezist\ tuturor mistific\rilor, tuturor a se umple de Dumnezeu trebuie s\ se goleasc\ de sine» (p.
tendin]elor de edulcorare. Mai ales pietismul, estetismul, 263). ~n pu]inele zile care au mai r\mas din acest post, s\
dolorismul trebuie respinse cu fermitate de c\tre cre[tinul punem `n balan]\ mereu pe cele din afar\ cu cele dinl\un-
aflat pe Cale: «Eu, ca s\ m\ mântuiesc, nu `mi trezesc trul nostru. S\ ne oprim pentru o clip\ [i s\ ne `ntreb\m, cu
emo]ii citind romanul tragic „R\stignirea lui Hristos“ scris sinceritate, ce ne bucur\ cu adev\rat. «Cr\ciunul este a-
de Apostolul Ioan sau de al]i scriitori talenta]i ca apostolii proape, lumini]ele care `mpodobesc ora[ele [i casele anun]\
Matei, Marcu sau Luca. Cre[tinismul practicat de mine s\rb\toarea, dar [i inimile noastre trebuie s\ fie preg\tite. Mai
devine autentic doar atunci când poate trece de la senti- avem pu]in timp pentru a face asta» (p. 250).“ (Pr. Constantin
mentalismul spectacolului la b\rb\]ia imit\rii efective, de la Sturzu, Evanghelia, mereu actual\)

Un nou concert de colinde la Parohia


„Sf. Andrei Criteanul“ din Bac\u
17 Decembrie 2019
~n seara zilei de 16 decembrie 2019 la Parohia Credincio[ii prezen]i la slujba Vecerniei au luat parte
„Sf=ntul Andrei Criteanul“ din Bac\u a avut loc un la un concert special de colinde oferit de c\tre corul
concert de colinde sus]inut de corul Colegiului tinerilor de la Colegiul Na]ional Pedagogic „{tefan cel
Na]ional Pedagogic „{tefan cel Mare“ din Bac\u. Mare“, care a fost dirijat de doamna Marinela Paraschiv-
Al\turi de ei au cântat [i tineri din trupa de chitari[ti Gora, profesor de muzic\ la aceast\ institu]ie de `n-
„No Name“ din ora[. v\]\mânt.
)

Pg. 336 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


DECEMBRIE 2019
„De la p\storii [i magii care au cântat primele colinde
`n ieslea unde s-a n\scut Pruncul Hristos pân\ ast\zi
d\inuiesc aceste cânt\ri minunate, tradi]ia aducându-le
pân\ `n prezent prin viu grai rostite [i cântate“, a de-
clarat preotul paroh Gabriel Ichim-Radu.
Cea de-a dou\ etap\ a proiectului cultural-catehetic
eparhial: „{coala de iarn\ - Colindele: s\rb\toarea bu-
curiei satului românesc“, prin acest concert de colinde a
reu[it s\ aduc\ `n actualitate bucuria Cr\ciunului autentic
de alt\ dat\ când tineri mici [i mari vesteau Na[terea Parohia a desf\[urat `n anul 2019 mai multe proiecte `n
Mântuitorului Hristos pe la casele cre[tinilor pentru a le care au fost implica]i tineri enoria[i prin activit\]i cul-
bucura mintea [i inima. tural-catehetice [i social-filantropice.

Proiectul eparhial {coala de iarn\


„Colindele- s\rb\toarea bucuriei satului
românesc!“ derulat `n Parohia Poduri
17 Decembrie 2019
Sâmb\t\, 14 decembrie 2019, s-a desf\[urat `n Parohia
Poduri, Protopopiatul Moinesti, prima etap\ a Proiectului
eparhial „Colindele-s\rb\toarea bucuriei satului româ-
nesc“, organizat cu binecuvântarea ~naltpreasfin]itului
P\rinte Arhiepiscop Ioachim, `n perioada 1 decembrie
2019 - 12 ianuarie 2020 de c\tre Sectorul cultural, prin
Biroul de catehizare [i activit\]i cu tineretul.
La A[ez\mântul social-filantropic „Sfântul Nicolae“,
`mbr\ca]i `n costume populare române[ti, cei 50 de copii
[i tineri, ce formeaz\ grupul de catehez\ al parohiei, sub
`ndrumarea p\rintelui paroh Popa Vasile [i a preotului
slujitor Parfene Dumitru, au sus]inut un program cul- p\strat\ prin preo]i, `nv\]\tori, gospodari [i oameni vred-
tural-artistic `n vederea realiz\rii unui Compact Disc nici ai satului românesc.
con]inând doar colinde tradi]ionale române[ti, tradi]ii [i Urm\toarea etap\ din cadrul acestui proiect se va
obiceiuri culese din diverse regiuni ale ]\rii, cu scopul de desf\[ura `n prima zi de Cr\ciun `n bisericu]a de lemn-
a eviden]ia `nc\ o dat\ frumuse]ea satului românesc, `n monument istoric, situat\ `n satul Rus\e[ti, unde corul de
trecut [i `n prezent, tradi]ia de Cr\ciun [i Anul Nou [i por- copii [i tineri al Parohiei Poduri va sus]ine un concert de
tul popular, unitatea de credin]\ [i de neam `n ]ara noastr\ colinde tradi]ionale române[ti.

„F\ Rai din ce ai!“ la Parohia Poduri


17 Decembrie 2019
~n Parohiile Poduri [i Buc[e[ti 2 din Cercul pastoral s-a derulat proiectul eparhial „F\ Rai din ce ai!“. ~n baza
„{tefan cel Mare [i Sfânt“, s-a derulat, `n perioada pre- parteneriatului dintre Arhiepiscopia Romanului [i
merg\toare s\rb\torii Na[terii Domnului, proiectul Bac\ului, Protopopiatul Moine[ti (reprezentat de Parohia
eparhial „F\ Rai din ce ai!“. ~n Parohiile Poduri [i Poduri [i Parohia Buc[e[ti 2) [i {coala Gimnazial\ „Gene-
Buc[e[ti 2 din Cercul pastoral „{tefan cel Mare [i Sfânt“, ral Nicolae {ova“ din Poduri, prin implicarea p\rintelui
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 337
DECEMBRIE 2019
profesor de Religie Vasilic\ Leru [i al preo]ilor Vasile
Popa, Dumitru Parfene [i Alin Ciobanu, elevii {colii po-
durene au devenit mesageri ai Cerului.
Astfel, mai `ntâi, `n cadrul orei de Religie, p\rintele
profesor a prezentat proiectul „F\ rai din ce ai!“, prin care
s-a dorit a se aduce un strop de bucurie [i copiilor din
parohii, care au o situa]ie material\ dificil\. Apoi, au or-
ganizat o colect\ de daruri atât de necesare (h\inu]e, ali-
mente [i juc\rii), oferite cu generozitate de elevii dornici
s\ ajute al]i copii mai pu]in privilegia]i.
Mar]i, 16 decembrie 2019, de la Biblioteca Poduri,
unde s-au adunat darurile, prin bun\voin]a doamnei biblio-
tecar Narcisa Popa, to]i cei implica]i `nso]i]i de p\rintele
Bogdan C\rare, reprezentantul ProVita al Protopopiatului Prin aceast\ ac]iune derulat\ `n preajma Sfintei
[i de câ]iva copii de la [coal\, au pornit spre casele celor S\rb\tori a Na[terii Domnului, to]i cei implica]i au de-
dou\ familii cu 9, respectiv 8 copii, reu[ind s\ pun\ un mic venit mai boga]i: cei care au d\ruit au sim]it „bucuria de
zâmbet pe fa]a acestor copii mai nec\ji]i, ducând `n c\su]a a face altora bucurii“, iar cei care au primit au `n]eles c\
lor vestea sfânt\ a Na[terii Pruncului Sfânt, dar [i darurile, nu sunt singuri `n necazul lor, picurând `n sufletul lor un
primite cu mult\ bucurie [i emo]ie. strop de speran]\.

Proiectul eparhial „{coala de iarn\“


`n Parohia Bere[ti - Sascut
18 Decembrie 2019
Luni, 16 decembrie 2019, `n biserica monument isto-
ric `nchinat\ Sfântului Pantelimon, din satul Bere[ti,
Protopopiatul Sascut, s-a desf\[urat activitatea dedicat\
proiectului cultural intitulat „Colindele - s\rb\toarea sa-
tului românesc“.
Programul [colii de iarn\ a `nceput cu o rug\ciune de
binecuvântare, apoi p\rintele paroh Burduja Petru a ex-
plicat copiilor semnifica]ia sl\vitului praznic al Na[terii
Domnului `nv\]ându-i lucruri ziditoare de suflet.
~n continuare, elevii de [coal\ primar\, coordona]i de
doamnele `nv\]\toare Violeta Iordache [i Mariana B\di]a,
prin ging\[ia, puritatea [i inocen]a specifice vârstei, au in- La final, p\rintele le-a mul]umit copiilor pentru c\ au
terpretat colinde tradi]ionale [i cântece de stea, aducând fost r\bd\tori, i-a binecuvântat [i le-a d\ruit dulciuri [i
vestea cea bun\ [i plin\ de n\dejde a Pruncului Sfânt. iconi]e.

Concert extraordinar de colinde al elevilor


seminari[ti roma[cani
18 Decembrie 2019

Luni, 17 decembrie 2019, sub genericul „Hristos se certul anual de colinde al elevilor Liceului Teologic
na[te, sl\vi]i-L!“, a avut loc `n sala Nicolae Manolescu- „Episcop Melchisedec“ Roman. ~n fa]a unei asisten]e de
Strunga din cadrul Prim\riei Municipiului Roman con- aproximativ 250 de persoane, colindele interpretate de
)

Pg. 338 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


DECEMBRIE 2019
cele trei coruri din institu]ie, preg\tite de profesorii de
educa]ie muzical\ [i de muzic\ religioas\, diac.
Alexandru Tecucianu [i arhid. Vlad Samoil\ au adus
celor prezen]i o emo]ie deosebit\. Timp de 90 de minute
s-au interpretat piese de tradi]ie bizantin\, colinde popu-
lare [i prelucr\ri polifonice, `ntr-o inspirat\ reprezenta]ie
a copiilor preg\ti]i `n cadrul `nv\]\mântului liceal teo-
logic, cu binecuvântarea ~naltpreasfin]itului Ioachim,
Arhiepiscopul Romanului [i Bac\ului. ~n deschiderea
evenimentului a luat cuvântul doamna profesor Roxana
Iorga, viceprimar al Municipiului Roman. Concertul a-
nual de colinde reprezint\ o tradi]ie a [colii teologice
roma[cane, la care [i-au dat obolul, de-a lungul timpului,
mae[tri precum prof. Ovidiu Trifan sau prof. Gheorghe
Gozar. Totodat\, muzica pentru cor reprezint\ un excelent stituit o reu[it\, lucru pentru care comunitatea
instrument de dezvoltare personal\ a participan]ilor, dar educa]ional\ a Liceului Teologic „Episcop Melchisedec“
[i o mostr\ de ecleziologie, [i de deprindere a muncii `n aduce calde mul]umiri chiriarhului Romanului, ~nalt-
echip\. Din aceste motive, evenimentul organizat a con- preasfin]itului P\rinte Ioachim. (Pr. I. Am\rinii)

Rug\ [i milostenie `n Parohia Balcani-Marginea


18 Decembrie 2019

Miercuri, 18 decembrie 2019, `ncepând cu ora 830, la


invita]ia p\rintelui T\nas\ Iustin de la Parohia Balcani-
Marginea, la Biserica „Na[terea Maicii DomnuluI“, au
fost s\vâr[ite Slujba Aghesmei [i Taina Sfântului Maslu
sub protia p\rintelui protopop Costel Mare[. La aceste
momente de rug\ciune au participat preo]i din Cercul pas-
toral „Protosinghel Nicodim M\ndi]\“, dar [i de la alte bi-
serici de pe cuprinsul Protoieriei Moine[ti, precum [i cre-
dincio[i din comunitatea local\ [i de la parohiile `nvecinate.
La finalul slujbei, p\rintele protopop Costel Mare[ a a-
dresat tuturor celor prezen]i binecuvântarea ~naltpreasfin]i- acestui caz [i care s-a angajat a veni `n sprijinul acestei
tului P\rinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului [i Bac\- familii greu `ncercate, demarând construirea unei locuin]e
ului, dar [i câteva sfaturi ziditoare atât de necesare `n urcu- adecvate. P\rintele protopop i-a asigurat pe copila[ii
[ul duhovnicesc, `ndemnând totodat\ ca pe lâng\ postul [i familiei }epe[ de tot suportul [i a `ndemnat pe fiecare de
rug\ciunea practicate s\ fie s\vâr[ite [i fapte bune, faptele a fi parteneri `n acest proiect caritabil.
de milostenie, de ajutorare a celor afla]i `n dificultate.
Tot `n aceast\ zi, au fost prezen]i [i p\rintele Te[u
P\rintele protopop s-a aflat `n mijlocul comunit\]ii atât Cristinel, de la Deta[amentul de pompieri Moine[ti,
pentru rug\ciune, dar [i cu un alt scop. ~n urm\ cu 10 zile
`mpreun\ cu doi apropia]i ai p\rintelui, care au auzit de
a avut loc cea de a X-a edi]ie a tradi]ionalului concert de
acest caz, [i au adus pentru fiecare membru al acestei
colinde, organizat de Protopopiatul Moine[ti, cu prilejul
c\ruia s-a realizat [i o strângere de fonduri pentru a spri- familii daruri de haine [i alimente.
jini familia }epe[ Sorin [i Maria, din comunitatea La final, p\rintele paroh T\nas\ Iustin a transmis
Balcani-Marginea, [i care au 9 copila[i, cu vârsta cuprins\ mul]umiri ~naltpreasfin]itului P\rinte Ioachim, p\rintelui
`ntre 1 lun\ [i 12 ani, [i care locuiesc `ntr-o camer\ de 12 protopop Costel Mare[ pentru implicare [i sus]inere, dar
mp, un spa]iu impropriu pentru cele 11 persoane. Astfel c\ [i celorlalte persoane care au r\spuns apelului umanitar [i
`n aceast\ zi, p\rintele protoiereu a predat suma de 4500 [i-au manifestat sprijinul prin diferite forme. (Pr. Cristian-
lei p\rintelui T\nas\ Iustin, cel care a semnalat existen]a Ioan Balaban)
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 339
DECEMBRIE 2019
Examen pentru ob]inerea Gradului I
`n preo]ie la Centrul eparhial de la Roman
18 Decembrie 2019

La Centrul eparhial din Roman, `n data de 18 decem-


brie a.c. a avut loc sus]inerea a [apte lucr\ri pentru ob]i-
nerea gradului I `n preo]ie. Comisia a avut ca pre[edinte
pe ~naltpreasfin]itul P\rinte Ioachim, Arhiepiscopul Ro-
manului [i Bac\ului.
Ca urmare a hot\rârii Sfântului Sinod referitoare la
„Metodologia pentru ob]inerea gradelor profesionale `n
preo]ie de c\tre personalul clerical“, precum [i a `ndepli-
nirii condi]iilor prev\zute de aceasta `n vederea ob]inerii
Gradului I `n preo]ie, cu binecuvântarea ~naltpreasfin]itu-
lui Teofan, Mitropolitul Moldovei [i Bucovinei, la Cen-
trul eparhial din Roman a avut loc `n data de 18 decem-
brie 2019, examenul de sus]inere a Gradului I `n preo]ie.
Cele dou\ comisii au fost prezidate de IPS P\rinte La finalul evalu\rii lucr\rilor de c\tre ambele comisii,
Arhiepiscop IOACHIM [i au avut ca membrii pe pr. prof. ~naltpreasfin]itul P\rinte Ioachim, cel care a binecuvântat
univ. dr. Ioan Vicovan - Facultatea de Teologie Ortodox\ [i prezidat lucr\rile acestui examen de grad, a subliniat
Ia[i, pe pr. prof. univ. dr. Cristinel Te[u - Facultatea de faptul c\ acest moment trebuie privit ca o s\rb\toare per-
Teologie Ortodox\ Ia[i, pe Pr. prof. univ. dr. Viorel Sava sonal\ a fiec\ruia dintre candida]i.
- Facultatea de Teologie Ortodox\ din Ia[i [i pe preacu-
viosul p\rinte Pimen Costea, vicar eparhial. De asemenea, Ierarhul a precizat faptul c\ examenul
de ob]inere a Gradului I `n preo]ie este unul de maturitate,
La acest examen au participat urm\torii candida]i: PC de sintez\ a cuno[tin]elor teologice [i practice asimilate `n
p\rintele Silviu Ioan BE{A, Biserica „Sf. Dumitru“, misiunea pastoral\ a oric\rui preot candidat.
Cartier Narcisa, Bac\u, Protopopiatul Bac\u, p\rintele
Adrian Ghe. MERLU{C|, Parohia Galbeni, Protopopia- La rândul s\u, p\rintele prof. dr. univ. Ioan Vicovan [i-
tul Buhu[i, p\rintele Gabriel MOGO{, Parohia Pânce[ti, a exprimat bucuria de a se `ntâlni cu IPS P\rinte Ioachim,
Protopopiatul Sascut, p\rintele Marian Vasile V|T|M|- pe care l-a catalogat ca fiind un ierarh dinamic ancorat `n
NESCU, Biserica „~nvierea Domnului“, Bac\u, Proto- realit\]ile contemporane, sociale [i religioase ale timpului.
popiatul Bac\u, p\rintele Daniel Alexandru ZAMFIR, Preo]ii examina]i, pe rând, `n vederea ob]inerii
Parohia „Sf. Ap. Petru [i Pavel“, Cartier B\lcescu, Proto- Gradului I `n preo]ie, au r\spuns `ntreb\rilor venite din
popiatul Roman, p\rintele Gheorghe PALEU, Parohia „Sf. partea Ierarhului [i a membrilor comisiei, fiind felicita]i
~mp. Constantin [i Elena“, Protopopiatul Roman, p\rintele pentru munca depus\ [i pentru frumoasele rezultatele
Dumitru PARFENE, Parohia Poduri, Protopopiatul ob]inute `n anii de pastora]ie petrecu]i `n parohiile
Moine[ti, din Arhiepiscopia Romanului [i Bac\ului. `ncredin]ate spre p\storire. (Pr. Daniel-Ionel Marari)

Liceul Teologic „Episcop Melchisedec“ eviden]iat


la S\rb\toarea {colii Nem]ene. Cadru didactic
premiat cu distinc]ia Domnul Trandafir
18 Decembrie 2019

Mar]i 17 decembrie 2019, Inspectoratul {colar Neam] Elena Laiu, inspector [colar general al jude]ului Neam] a
a organizat la Piatra-Neam] manifestarea „S\rb\toarea oferit premii tuturor elevilor [i profesorilor ce au ob]inut
{colii Nem]ene“. Cu aceast\ ocazie, doamna profesor premii la fazele na]ionale ale olimpiadelor [colare pe par-
)

Pg. 340 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


DECEMBRIE 2019
cursul anului 2019. Liceul Teologic „Episcop Melchise-
dec“ din Roman a fost eviden]iat `n mai multe rânduri.
Mai `ntâi, elevul Alexandru Enachi, din clasa a X-a a fost
felicitat mai `ntâi pentru men]iunea ob]inut\ la faza
na]ional\ a Olimpiadei de Limbi Clasice - disciplina
Limba greac\ Veche, apoi pentru men]iunea ob]inut\ la
faza na]ional\ a Olimpiadei de Religie Ortodox\ - semi-
narii [i licee teologice, la disciplina Studiul Biblic al
Vechiului Testament. Apoi, elevul Dumitrel Ailinc\i, din
clasa a XI-a a fost felicitat pentru premiul al III-lea slujitor al str\vechiului altar roma[can al Sf. Nicolae,
ob]inut `n cadrul aceleia[i competi]ii, dar la disciplina p\rintele Bârliba este autor de programe [colare [i a
Studiul Biblic al Noului Testament. Totodat\, au fost pre- preg\tit elevi laurea]i la olimpiadele [colare na]ionale.
mia]i profesorii care au preg\tit elevii laurea]i, dom- Revendicând ca dasc\l [i model de m\iestrie didactic\ pe
ni[oara profesor Anamaria-Irina Stoica, respectiv domnul p\rintele arhidiacon Ioan Ivan, p\rintele profesor consider\
profesor Florin Hriban. studiul biblic al Noului Testament „dragostea dintâi“ a
~n cadrul aceleia[i manifest\ri i-a fost decernat p\rin- sfin]iei sale `n destinul s\u de teolog. Vreme de un deceniu
telui Ioan Bârliba premiul Diploma de Excelen]\ - dis- director al Seminarului Teologic „Sfântul Gheorghe“ din
tinc]ia Domnul Trandafir, pentru activitatea avut\ pe par- Roman, c\ruia i-a fost odinioar\ [i secretar [colar, p\rintele
cursul `ntregii cariere. Personalitate marcant\ a `nv\]\mân- Ioan Bârliba a dus acest exerci]iu, care reclam\ resurse
tului seminarial nem]ean, având un rol central `n rena[terea mari de dib\cie, st\ruin]\, hot\râre, empatie [i de suple]e
[colii teologice roma[cane, p\rintele profesor Ioan Bârliba diplomatic\, la rangul de m\iestrie `n managementul [co-
constituie o veritabil\ paradigm\ a managerului de seminar lar, fiind apreciat pentru aceasta, atât de arhiepiscopii
teologic, un pionier al pred\rii religiei ortodoxe `n [coala Romanului `n mandatul c\rora a activat, cât [i de au-
româneasc\ dup\ 1990, un maestru a mai bine de 50 de torit\]ile locale, [i, `n general, de comunitatea educa]ional\
profesori a c\ror perfec]ionare a vegheat-o `n calitatea sa a [colii, care `i este recunosc\toare pentru tot ceea ce sfin]ia
de metodist. Duhovnic iscusit, atât pentru elevi seminari[ti, sa a f\cut cu drag pentru Liceul Teologic „Episcop
cât [i pentru profesori [i manageri de `nv\]\mânt teologic, Melchisedec“ din Roman. (Pr. I. Am\rinii)

Proiectul social-filantropic
„F\ Rai din ce ai!“ `n Protoieria Sascut
18 Decembrie 2019

Joi, 18 decembrie 2019, având arhiereasca binecuvân-


tare a ~naltpreasfin]itului P\rinte Arhiepiscop Ioachim [i
sub coordonarea p\rintelui protopop Vasile Abageru, s-a
desf\[urat programul eparhial, cu caracter social-filan-
tropic, „F\ Rai din ce ai!“, `n localitatea Podu Turcului,
din Protoieria Sascut.
Programul, derulat prin parteneriatul dintre Arhiepisco-
pia Romanului [i Bac\ului, Protoieria Sascut, [i cu sprijinul
Liceului Tehnologic „Alexandru Vlahu]\“ din localitatea
Podu Turcului, reprezentat de director Mirela B\lan, a avut
ca beneficiari 30 de copii [i 5 familii din Parohia B\cioi, o
implicare deosebit\ având preotul paroh Spiridon Vasile.
Astfel, prin implicarea profesorului de Religie Che-
treanu Ionu], [i cu sprijinul cadrelor didactice, elevii de
liceu au participat la desf\[urarea proiectului filantropic
[i s-au implicat `n colectarea [i transportul ajutoarelor,
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 341
DECEMBRIE 2019
con]inând alimente, haine, juc\rii, dulciuri, produse de Delegat al Protoieriei Sascut la acest\ activitate a fost
cur\]enie, pentru cei nevoia[i. La rândul lor, ca mul]umire p\rintele Apetrei Liviu Ionu], reprezentant Pro-Vita, din
pentru cadourile primite, copiii de la {coala gimnazial\ cadrul Sectorului social filantropic [i misionar. (Pr.
au preg\tit [i sus]inut un concert de colinde. Gabriel Albu)

Corala preo]ilor din Protopopiatul Bac\u


aduce vestea bucuriei Na[terii Domnului
Iisus Hristos `n [coli [i institu]ii b\c\uane
18 Decembrie 2019
~n perioada preg\titoare Sfintei S\rb\tori a Cr\ciu-
nului, cu binecuvântarea ~naltpreasfin]itului P\rinte Ioa-
chim, Arhiepiscopul Romanului [i Bac\ului, preo]ii
membri ai coralei „Episcop Melchisedec {tef\nescu“ a
Protopopiatului Bac\u, aduc vestea cea bun\ a Na[terii
Domnului nostru Iisus Hristos `n [coli [i institu]ii din
Municipiul Bac\u.
Astfel, mar]i, 17 decembrie 2019, sub bagheta p\rin-
telui Andrei Antal, dirijor al coralei, s-au bucurat de un
frumos moment duhovnicesc-artistic profesorii [i elevii
de la Liceul cu program Sportiv Bac\u, de la {coala
Gimnazial\ „Miron Costin“ Bac\u [i de la Colegiul Peda-
gogic „{tefan cel Mare“ Bac\u.
P\rintele Constantin Abageru a transmis binecu-
vântarea ~naltpreasfin]itului P\rinte Ioachim, gândul de aceast\ perioad\, `ncântând prin armonie [i cuvinte de
bine al p\rintelui protopop Costic\ Busuioc [i ur\rile de har, atât pe medicii afla]i de gard\ la Spitalul Municipal
s\n\tate [i de pace din partea preo]ilor [i a credincio[ilor Bac\u, cât [i pe bolnavii care au ascultat cu mult\ tr\ire
din comunit\]ile b\c\uane. colindele specifice acestei frumoase perioade a anului.
Apoi, bucuria oferirii colindului i-a purtat pe p\rin]ii Gazda evenimentului de aici a fost p\rintele Rusu Dan,
coralei spre patul de suferin]\ al celor afla]i `n spital `n preot de caritate al Spitalului Bac\u. (Pr. Iulian Adam)

Proiectul „F\ Rai din ce ai!“


la Colegiul Tehnic de Comunica]ii
„Nicolae Vasilescu-Karpen“ din Bac\u
19 Decembrie 2019
Elevii [i `ntreg personalul Colegiului Tehnic de
Comunica]ii „Nicolae Vasilescu-Karpen“ din Bac\u, re-
uni]i `n cadrul a dou\ proiecte de suflet prilejuite de pe-
rioada sfânt\ a Na[terii Domnului: „F\ Rai din ce ai!“ [i
„Scrisoare c\tre Mo[ Cr\ciun“, au dus mesajul hristic
copiilor [i familiilor nevoia[e din satele Bene[ti [i Cr\e[ti,
comuna St\ni[e[ti. Acestea au fost coordonate de c\tre
prof. Bandraburu Floarea, prof. Mihail\-Cavaleru
Daniela, prof. Dimitriu Daniela [i pr. Bertea Iulian Ciprian
)

Pg. 342 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


DECEMBRIE 2019
din partea Colegiului Tehnic de Comunica]ii „Nicolae nevoia[e din satele Bene[ti [i Cr\e[ti, comuna St\ni[e[ti.
Vasilescu-Karpen“ Bac\u [i Mihail\-Cavaleru Codrin Astfel, `n ziua de 17 ianuarie 2019, `n ziua final\ a
Marian din partea [colii „G. Apostu“ St\ni[e[ti, jude]ul proiectului, a r\sunat un singur colind, cântat cu o singur\
Bac\u. Elevi [i fo[ti elevi ai [colii, cadre didactice, per- voce, cea a bucuriei `mp\rt\[ite: bucuria de a d\rui pri-
sonal auxiliar [i donatori anonimi au g\sit `n prea-plinul etenie, puritate, alinare, frumuse]e sufleteasc\, zâmbet
lor sufletesc o „mare de iubire“, adunând, pe parcursul sincer [i, poate, mai presus decât toate, dorin]a de a con-
primelor dou\ s\pt\mâni ale lunii decembrie, tot ce au tinua, „cu timp [i f\r\ timp“, bucuria de a d\rui. (Pr. Iulian
putut mai bun [i mai frumos pentru copiii [i familiile Ciprian Bertea)

Raiul Cr\ciunului tr\it la D\rm\ne[ti


19 Decembrie 2019
Elevii Liceului Tehnologic D\rm\ne[ti coordona]i de
doamna profesor Cristina Gorb\nescu, `n colaborare cu
Parohia „Izvorul T\m\duirii“ din D\rm\ne[ti - preotul
Toader Alixandrescu [i preotul Iustin Alixandrescu,
Parohia „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul“(Ciob\nu[-
Straja) - Pr. Paroh Corneliu Gorb\nescu [i Parohia „Sfân-
tul Gheorghe“ Poiana - Pr. Paroh Andrei Alixandrescu,
au efectuat o colect\ pentru semenii afla]i `n nevoi.
S\rb\toarea Na[terii Domnului este Praznicul bu-
curiei, al d\ruirii din suflet pentru suflet [i al dorin]ei de
a face Rai pentru aproapele din pu]inul inimii tale. Anul
acesta elevii Liceului Tehnologic D\rm\ne[ti coordona]i
de doamna profesor Cristina Gorb\nescu, `n colaborare
cu Parohia „Izvorul T\m\duirii“ din D\rm\ne[ti - pr. pa-
roh Toader Alixandrescu [i pr. Iustin Alixandrescu, Paro-
hia „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul“ (Ciob\nu[-Straja) - chim este o ocazie unic\ pentru ca elevii s\ `nve]e mi-
pr. paroh Corneliu Gorb\nescu [i Parohia „Sfântul lostenia, darul de a oferi [i de a face Rai din ce eu ei pen-
Gheorghe“ Poiana - pr. paroh Andrei Alixandrescu, au e- tru fericirea semenilor lor.
fectuat o colect\ a bucuriei pentru semenii afla]i `n nevoi. ~n cadrul colectei s-au efectuat pachete pentru 50 de
Darurile au adus fericire `n inimile celor care le-au primit familii, acestea constând `n alimente neperisabile,
[i astfel s-au `mp\rt\[it din emo]ia [i bucuria Praznicului. dulciuri, juc\rii, kit-uri igienice [i rechizite, care mai apoi
Proiectul ini]iat de Arhiepiscopia Romanului [i Bac\- au fost `mp\r]ite de elevi `n colaborare cu preo]ii pe acor-
ului cu binecuvântarea ~naltpreasfin]itului P\rinte Ioa- duri de colinde. (Prof. Cristina Mihaela Gorb\nescu)

Proiectul eparhial „F\ Rai din ce ai!“


implementat [i `n Cercul pastoral
„Sfânta Cuvioas\ Parascheva“
din Protopopiatul Moine[ti
19 Decembrie 2019
Elevii {colii „Ion Creang\“ din Bac\u, coordona]i de Cercul pastoral „Sfânta Cuvioas\ Parascheva“ din
preotul Popa Daniel au colectat daruri pentru familii Protopopiatul Moine[ti. Cu gândul la „F\ Rai din ce ai“,
nevoia[e de pe cuprinsul localit\]ilor ce fac parte din elevii {colii „Ion Creang\“ Bac\u au reflectat la copiii
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 343
DECEMBRIE 2019
din satele române[ti, copii afla]i `n dificult\]i materiale [i
au dorit s\ aduc\ acestora bucurii `n pragul sfintei s\rb\-
tori a Na[terii Mântuitorului Hristos. Astfel, copiii afla]i
`n situa]ii de risc din satele Prisaca, Bere[ti, Turluianu,
Cet\]uia, R\chiti[ [i Strugari au primit lumin\ `n suflet [i
iubire de la semenii lor.
Zâmbetul de pe fa]a tuturor celor care au primit aceste
daruri a fost r\splata tuturor copiilor care au `n]eles c\, mai
ales `n aceast\ perioad\, trebuie s\ fie mai buni, darnici [i
iubitori cu cei `ntr-o situa]ie mai dificil\. (Pr. Daniel Popa)

Zi de bucurie pentru copiii Gr\dini]ei


„Episcop Melchisedec“
19 Decembrie 2019

~n data de 18 decembrie 2019, la sediul Funda]iei „Epis- Costea [i de membrii Consiliului Director al Funda]iei.
cop Melchisedec“ din Roman a avut loc serbarea pentru Evenimentul a fost deschis de monahia Dionisia {chiopu,
`ntâlnirea de sfâr[it de an. La eveniment, invitat special a care a urat bun-venit tuturor, a prezentat un scurt bilan] al
fost ~naltpreasfin]itul P\rinte Ioachim, Arhiepiscopul activit\]ii, `n anul 2019, pe cele trei sectoare ale
Romanului [i Bac\ului, al\turi de p\rintele Arhim. Pimen Funda]iei, social, medical [i educa]ional, punând accent
)

Pg. 344 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


DECEMBRIE 2019
pe realiz\rile din domeniul educa]ional. ~ntre acestea, un Copii au fost `mbr\ca]i `n costume populare atrag\nd
rol important `l ocup\ autorizarea {colii Primare admira]ia celor prezen]i. Fiecare copil al Gr\dini]ei a
Mu[atinii din cadrul Funda]iei, care `[i va `ncepe activi- primit daruri consistente din partea Ierarhului, iar an-
tatea `n anul [colar 2020. gaja]ii au fost felicita]i [i r\spl\ti]i cu daruri de p\rintele
Directoarea a `mp\rt\[it invita]ilor bucuria c\ deja un Arhim. Pimen Costea, Pre[edintele Funda]iei roma[cane.
num\r rezonabil de p\rin]i au optat pentru `nscrierea co- La final, ~naltpreasfintitul P\rinte Arhiepiscop Ioa-
piilor lor la {coala Primar\ Mu[atinii. chim a binecuvântat pe to]i cei prezen]i. ~n `ncheiere, mo-
Monahia Dionisia a prezentat `n continuare programul nahia Dionisia Schiopu a mul]umit Ierarhului pentru pre-
`ntâlnirii, invitând fiecare grup\ de copii s\ sus]in\ pro- zen]\, conducerii pentru sus]inere [i echipei de lucru pen-
gramul artistic dinainte preg\tit. tru implicarea cu determinare [i dragoste de aproapele.

Catedrala „Sf. Nicolae“ - Buhu[i


a primit colind\tori
20 Decembrie 2019
Bucuria Na[terii Mântuitorului Iisus Hristos a fost
vestit\ [i credincio[ilor ora[ului Buhu[i, miercuri, 18 de-
cembrie 2018, de c\tre elevii Liceului Teologic Episcop
Melchisedec - Roman, cu binecuvântarea ~naltpreasfin]i-
tului P\rinte Arhiepiscop Ioachim [i prin grija p\rintelui
protopop Vasile Cozma.
Catedrala „Sf. Nicolae“ - Buhu[i a primit `n s\pt\mâna
premerg\toare na[terii Domnului colind\tori care au reu-
[it s\ aduc\ bucurie [i s\ transmit\ fiec\ruia dintre noi e-
mo]ia spiritual\ pe care o retr\im an de an `n ziua Cr\-
ciunului.
Evenimentul a debutat cu un concert sus]inut de grupul
colind\torilor de la Liceul Teoretic Ion Borcea - Buhu[i, rinii Ionu] Alexandru, de a veni la Buhu[i [i a transmite `ntr-un
care, sub `ndrumarea preotului Prof. Macovei Mihai, au mod cu totul special vestea Na[terii Mântuitorului.
încântat prin colinde tradi]ionale, vestind nu numai eveni- Sub coordonarea pr. prof. arhid. Vlad Nicu[or
mentul Na[terii, ci [i preg\tirea gospodarului român, pen- Samoil\, profesor de muzic\ bisericeasc\, tinerii teologi
tru a primi colind\tori, precum [i generozitatea omului de au interpretat colinde tradi]ionale psaltice care au încân-
la sat care r\spl\te[te pe cel ce aduce Vestea Bun\. tat auditoriul buhu[ean, apoi, sub bagheta p\rintelui
Seara a fost `ncheiat\ printr-un concert sus]inut credin- Tecucianu Alexandru Ioan, profesor de muzic\ liniar\,
cio[ilor ora[ului Buhu[i de c\tre elevii Liceului Teologic bucuria Cr\ciunului a adus lumin\ `n sufletele celor
„Episcop Melchisedec“, prin grija p\rintelui protopop Va- prezen]i, printr-un colaj de colinde corale tradi]ionale
sile Cozma, care a lansat invita]ia p\rintelui director Am\- care au incheiat sublimul eveniment.

Proiectul eparhial {coala de iarn\


„Colindele- s\rb\toarea bucuriei satului
românesc!“ `n Parohia Holt
20 Decembrie 2019
Cu prilejul Anului omagial al satului românesc,(al Ioachim, Arhiepiscopul Romanului [i Bac\ului, `n luna
preo]ilor, al `nv\]\torilor [i al primarilor gospodari), `n decembrie a cestui an, `n Parohia Holt din Protopopiatul
anul 2019, cu binecuvântarea ~naltpreasfin]itului P\rinte Bac\u, s-au desf\[urat mai multe proiecte [i activit\]i ce
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 345
DECEMBRIE 2019
au vizat men]inerea vie a credin]ei str\mo[e[ti [i a tra-
di]iei populare române[ti, p\strate mai ales `n mediul
satului autohton.
~n Parohia Holt, proiectul eparhial {coala de iarn\, in-
titulat „Colindele - s\rb\toarea bucuriei satului româ-
nesc!“ a debutat `n data de 1 Decembrie, Ziua Na]ional\
a României, când preo]ii, profesorii, copiii, dar [i parte
dintre credincio[i au intonat imnul „De[teapt\-te
române!“, dar [i alte câtece patriotice [i s-a s\vâr[it slujba
de Te-Deum. Apoi, de ziua Sfântului Ierarh Nicolae, pri-
etenul copiilor, 6 decembrie 2019, cei mici au primit dul-
ciuri [i daruri, tot `n cadrul proiectului, iar la Sfânta
Liturghie s-au `mp\rt\[it cu to]ii cu Trupul [i Sângele
Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
~n fiecare zi de vineri din aceast\ perioad\ s-au ]inut
cateheze tematice, continuându-se atmosfera cald\ a
[colii [i `n tinda bisericii, s-au repetat colindele
tradi]ionale, iar `n fiecare duminic\ [i s\rb\toare s-a
`mp\rt\[it cre[tinilor ce au venit la Sfânta Biseric\ bucu-
ria colindelor [i vestea cea bun\ a Na[terii Mântuitorului
profe]it pe p\mânt. tort, baloane, dulciuri, juc\rii [i bine`n]eles cadourile
~n parteneriat cu {coala Gimnazial\ „Mihai Dr\gan“ mult a[teptate, preg\tite de o mân\ de oameni cu suflet
din Bac\u [i cu Gr\dini]a „Raz\ de Soare“ din Bac\u, la mare din Ia[i. Toate acestea au fost posibile datorit\ unor
ini]iativa Asocia]iei „Mie `mi Pas\“, cei mici au primit persoane cu suflet mare de la Asocia]ia „Totul Pentru un
daruri din partea unor familii binevoitoare din ora[, atât Surâs“ din Bac\u.
copiii de la Centrul de zi, cât [i al]i copii care au o situa]ie Urmeaz\, tot `n cadrul proiectului, `mp\r]irea darurilor
material\ mai delicat\ `n familie. de Cr\ciun [i concertul de colinde din zilele de 25, 26 [i
Un eveniment special din cadrul proiectului a fost 27 decembrie, sub coordonarea p\rintelui paroh Iulian
venirea darurilor lui Mo[ Cr\ciun la Centrul de zi, `n data Adam, nelipsind, deasemenea, `n Ajun de Cr\ciun, colin-
de 18 decembrie. Cu acet prilej, copiii au primit pizza, datul diverselor institu]ii din comun\. (I. A.)

Proiectul eparhial „F\ Rai din ce ai“


desf\[urat `n Protopopiatul Buhu[i
20 Decembrie 2019
~n Protopopiatul Buhu[i „Proiectul social - filantropic
F\ Rai din ce ai!“ s-a desf\[urat `n aceast\ s\pt\mân\ la
ini]iativa [i cu binecuvântarea ~naltpreasfin]itului P\rinte
Arhiepiscop Ioachim, prin implicarea p\rintelui protopop
Vasile Cozma [i prin d\rnicia elevilor din mai multe [coli
arondate Protopopiatului Buhu[i.
R\spunz\tori `n mod direct de buna desf\[urare a proiec-
tului au fost pr. Macovei Mihai de la Parohia B\rcu [i pro-
fesor de Religie la Liceul Teoretic Ion Borcea - Buhu[i, pr.
Toma Constantin de la Parohia Gârleni [i pr. Chiper C\t\lin
de la Parohia Brad, care au avut sus]inerea domnilor direc-
tori, precum [i a tuturor profesorilor de Religie din [colile
implicate `n acest proiect social - filantropic.
)

Pg. 346 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


DECEMBRIE 2019
Astfel, [colile gimnaziale din Gârleni [i Lespezi au Bistri]a a d\ruit cadouri copiilor din Parohia P\dureni -
dorit s\ vin\ `n sprijinul copiilor din satul Poiana Bere[ti, iar Liceul Teoretic Ion Borcea - Buhu[i a ajutat
Negustorului, {coala Mihail Andrei - Buhu[i a bucurat Parohia Gura V\ii.
copii din Parohia Le]cana, [coala Mihai Eminescu - Proiectul a fost implementat cu succes aducând bu-
Buhu[i a `mp\r]it cadouri copiilor din Parohia Hociungi curie atât `n sufletul d\ruitorilor dar mai ales `n sufletul
II, {coala {tefan cel Mare - Buhu[i a colectat daruri pen- celor care au primit al\turi de daruri [i dragostea seme-
tru Parohia P\dureni, {coala Vasile Borcea - Bere[ti nilor lor.

Proiectele eparhiale „{coala de iarn\“


[i „F\ rai din ce ai!“
`n Parohia „Sf. Trei Ierarhi“ Bac\u
21 Decembrie 2019

Parohia „Sfin]ii Trei Ierahi“ din Bac\u, cu sprijinul


Asocia]iei „Treime de Arhierei“, au desf\[urat `n partene-
riat cu {coala Gimnazial\ „Mihai Dr\gan“ Bac\u, dou\
dintre proiectele eparhiale care se deruleaz\ cu binecu-
vântarea [i la ini]iativa ~naltpreasfin]itului P\rinte Ioa-
chim, Arhiepiscopul Romanului [i Bac\ului, `n aceast\
perioad\ premerg\toare sfintei s\rb\tori a Na[terii
Mântuitorului Iisus Hristos.
~n cadrul proiectului eparhial cultural-catehetic [i
educa]ional „{coala de iarn\ - Colindele: s\rb\toarea bu-
curiei satului românesc“, elevii {colii Gimnaziale „Mihai
Dr\gan“ Bac\u au sus]inut un recital de colinde, coor-
dona]i fiind de c\tre doamna Prof. de Muzic\, R\d\cin\
Teodora [i de doamna Prof. de Religie Ortodox\, C`rlan
Mirela-Nela.
Au existat `n aceast\ perioad\ a Postului Na[terii
Domnului mai multe zile `n care elevi de la diferite clase
au venit `nso]i]i de cadrele didactice, pentru a primi Taina
Spovedaniei [i Taina ~mp\rt\[aniei. De fiecare dat\, p\- Religie Ortodox\, Cârlan Mirela-Nela. Miercuri, 4 de-
rintele paroh Aurel C`rlan, `mpreun\ cu preo]ii slujitori cembrie 2019, ei au venit la Biserica „Sfin]ii Trei Ierarhi“
Marian Gliga [i Mihai-Flavius Balaban, le-au prezentat pentru a primi Taina Spovedaniei [i Taina ~mp\rt\[aniei.
copiilor cateheze despre post, rug\ciune [i fapte bune. Un alt scop al venirii lor a fost acela de a aduce daruri de
alimente neperisabile, dulciuri, rechizite, `mbr\c\minte [i
Tot `n cadrul acestui proiect, Corala Parohiei „Sf. Trei `nc\l]\minte, ce urmeaz\ a fi oferite copiilor din familii
Ierarhi“ a preg\tit `n mai multe rânduri concerte de aflate `n situa]ii de criz\ sau `n dificultate material\, `n
colinde, vestind Na[terea Pruncului Iisus. cadrul proiectului social-eparhial „F\ Rai din ce ai!“.
Un alt proiect social-eparhial, „F\ Rai din ce ai!“, ini- Acestora le-au urmat [i al]i elevi, care au adus darurile lor
]iat cu binecuvântarea IPS P\rinte Arhiepiscop Ioachim, `n zile diferite, daruri ce urmeaz\ a fi duse b\trânilor [i
pentru aceast\ perioad\ a bucuriei Na[terii Domnului, a copiilor ocroti]i de A[ez\mântul social-filantropic
fost realizat de c\tre mai mul]i elevi ai {colii Gimnaziale „Sfântul Voievod {tefan cel Mare“ - Hârja, jude]ul Bac\u.
„Mihai Dr\gan“ Bac\u. Astfel, micii cre[tini au experimentat bucuria miloste-
Primii care au r\spuns acestei ini]iative au fost elevii niei [i a faptelor bune, con[tientizând importan]a oferirii
clasei a V-a B, coordona]i de doamna Prof. de Limba unui sprijin necondi]ionat familiilor [i copiilor care au o
Englez\ Bordeianu L\cr\mioara [i doamna Prof. de situa]ie material\ precar\.
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 347
DECEMBRIE 2019
Liturghie arhiereasc\ la Roman `n Duminica
Sfin]ilor P\rin]i dup\ trup ai Domnului
22 Decembrie 2019
Duminica Sfin]ilor P\rin]i dup\ trup ai Domnului a
fost pr\znuit\ la Catedrala Arhiepiscopal\ din Roman
prin oficierea Sfintei Liturghii Arhiere[ti. La finalul sluj-
bei a avut loc [i un concert de colinde.
~n ziua de 22 decembrie 2019 `n Catedrala Arhiepis-
copal\ din Roman, IPS P\rinte Ioachim, Arhiepiscopul
Romanului [i Bac\ului, a s\vâr[it Sfânta Liturghie al\turi
de un sobor de preo]i [i diaconi slujitori [i `n prezen]a a
numero[i cre[tini.
~n cuvântul s\u, P\rintele Arhiepiscop Ioachim a ex-
plicat importan]a genealogiei pentru poporul lui Israel.
Mai `ntâi, trebuie s\ spunem c\ evreii acordau o mare
importan]\ p\str\rii genealogiilor lor. Descenden]a im-
plica drepturi reale, permitea revendicarea mo[tenirilor, `nainte devenim chip al Celui care este imaginea lui
iar levi]ilor le d\dea dreptul de a-[i exercita func]iile Dumnezeu Cel nev\zut, care ne cheam\ s\ devenim par-
sacre. ~n istoria evreilor, afl\m c\, la `ntoarcerea din ro- ticipan]i la via]a divin\ [i s\ intr\m `n comuniunea Sfintei
bia babilonian\, mai multe persoane au fost excluse din Treimi pentru via]a de veci.
clasa sacerdotal\ sau private de dreptul de a beneficia de Chiriarhul a oferit [i câteva sfaturi de suflet pentru ca
libert\]ile cet\]ene[ti, pentru c\ nu au putut s\ `[i sus]in\ fiecare cre[tin s\ tr\iasc\ cu adev\rat sensul real [i sfânt
originea cu documente care s\ arate c\rui neam apar]in. al s\rb\torilor de iarn\.
Ierarhul a vorbit [i despre plinirea vremii [i despre ~n câteva zile este Cr\ciunul. Toat\ lumea face ul-
venirea pe p\mânt al R\scump\r\torului neamului ome- timele preg\tiri. ~n magazine va fi mare afluen]\, dar nu
nesc promis de Dumnezeu protop\rin]ilor Adam [i Eva. [i `n biseric\. Avem nevoie de lumini]e, cadouri, scrisori
Genealogia se `ncheie cu na[terea lui Hristos. c\tre Mo[ Cr\ciun, pr\jituri pentru Revelion. Toate aces-
Mântuitorul reprezint\ pragul dintre cele dou\ testa- tea vin de la sine [i nu exist\ petrecere reu[it\ f\r\
mente. Dac\ pân\ la El to]i str\mo[ii au vorbit despre El, preg\tire, dar cred c\ `n aceast\ febr\ a preg\tirilor nu
la plinirea vremii, Hristos vine s\ vorbeasc\ despre El trebuie pierdut adev\ratul sens al s\rb\torii, despre care
`nsu[i `n lume. Pentru Hristos, Logosul, Dumnezeu `ntru- am vorbit mai `nainte. C\ci Cr\ciunul este mare, este
pat, toate `[i g\sesc finalitatea `n El, c\ci `n El `[i g\sesc solemn, este important, chiar [i dac\ este tr\it simplu,
sensul [i `mplinirea. Na[terea lui Iisus este calea prin poetic [i emo]ionant.
care Dumnezeu ne descoper\ pe Fiul S\u. Cr\ciunul este La finalul slujbei religioase, Corul „Diaconia“, dar [i Co-
o noutate absolut\ pentru lume, nu doar pentru c\ `ntru- rala „Paraschevi“ din Roman, au `ncântat publicul prezent
parea anun]\ eliberarea noastr\ din robia p\catelor, ci [i prin profesionalismul, preg\tirea [i interpretarea colindelor
pentru c\ Hristos, omul perfect, este omul nou de care de care au dat dovad\ `n transmiterea actului Na[terii
suntem de acum `nainte chema]i s\ ascult\m. De ast\zi Pruncului Dumnezeiesc. (Pr. Daniel-Ionel Marari)

Corul „Arhanghelos“ al Asocia]iei


„Sf. Voievod {tefan cel Mare - Hârja“,
vestitor al Na[terii Domnului
22 Decembrie 2019
Având `n suflet bucuria s\rb\torii Na[terii Domnului, Dionisie Exiguul“ de la Harja, a `mbr\cat haina de
Corul „Arhanghelos“ al Centrului de zi pentru copii „Sf s\rb\toare [i a pornit s\ r\spândeasc\ bucuria colindului
)

Pg. 348 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


DECEMBRIE 2019
`ngeresc, n\scandu-L pe Hristos `n sufletele ascult\to-
rilor. ~n acest periplu al bucuriei, Corul Arhanghelos a po-
posit `n mijlocul tinerilor atoreni one[teni, participând la
concertul caritabil organizat la Biblioteca Municipal\ din
One[ti! Cum bucuria trebuie s\ fie prezent\ pretutindeni,
Na[terea Domnului a fost vestit\ [i copiilor afla]i la sec]ia
de pediatrie din cadrul Spitalului Municipal „Sf. Luca“
din One[ti, ace[tia primind [i daruri din partea colind\to-
rilor! ~n cant de fluier [i glas de copii, vestea buna a ajuns
[i la mai multe institu]ii publice [i private, partenere ale
asocia]iei de la Hârja, dar mai ales la Centrul Eparhial de
la Roman unde, gazda noastr\, IPS Ioachim, Arhiepis-
copul Romanului [i Bac\ului, [i-a deschis larg bratele, pri- Mall Bac\u, p\rticipând la concertul caritabil organizat de
mind colinda [i recitalul de poezii, pe care membrii coru- Funda]ia Episcop Melchisedec [i Sectorul Social Filantropic
lui le-a preg\tit cu mult\ emo]ie [i inspira]ie! al Arhiepiscopiei Romanului [i Bac\ului! (Pr. Petru Pav\l
F\r\ sa pun\ cap\t bucuriei, corul Arhanghelos [i-a `n- - Coordonator Centru de zi „Sf Dionisie Exiguul“ din
cheiat misiunea vestirii Na[terii Domnului la Central Plaza cadrul Asocia]iei „Sf. Voievod {tefan cel Mare - Hârja“)

Folclor [i misiune: Tinerele din Filomelos au


colindat la Re[edin]a Patriarhal\ `n port popular
22 Decembrie 2019

Tinerele care formeaz\ Grupul psaltic „Filomelos“ l-au


colindat joi pe Preafericitul P\rinte Daniel la Re[edin]a
Patriarhal\. Psaltele au venit `mbr\cate `n port popular.
Ele au prezentat cânt\ri psaltice [i de influen]\ folcloric\
româneasc\. Colindele au fost acompaniate de instru-
mente muzicale precum tamburina [i toba.
„V\ felicit\m `n mod deosebit pentru elementele noi
din colinde“, le-a spus Patriarhul Daniel. „Colind\torii
sunt vestitori, sunt binevestitori ai iubirii milostive a lui
Dumnezeu, care s-a ar\tat `n Pruncul Iisus. Aceast\ lu-
crare nu este doar o lucrare folcloric\, tradi]ia colindelor,
ci este [i o lucrare misionar\, de transmitere a iubirii lui este singurul grup psaltic din România format `n exclu-
Dumnezeu `n lume, de a aduce bucurie, speran]\ [i comu- sivitate din tineri provenind din mediul laic.
niune `n familii, `n societate“, a explicat Preafericirea Sa. Scopul Filomelos este „de a trudi [i a ne bucura de
Grupul psaltic „Filomelos“ din Borze[ti, jude]ul frumuse]ea vechii muzici psaltice, `ncercând s\ le-o rea-
Bac\u, este coordonat de p\rintele Petric\ C\uti[ [i so]ia mintim [i altora“. (Foto credit: „Ziarul Lumina“ /
sa, preoteasa Paula. A fost `nfiin]at `n urm\ cu 12 ani [i Mihnea P\duraru)

Colind\tori la Parohia „Buna Vestire“


din Comuna M\n\stirea Ca[in
22 Decembrie 2019
~n data de 22 decembrie 2019, cu binecuvântarea Bac\ului, credincio[ii din Parohia „Buna Vestire“,
~naltpreasfin]itului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului [i Comuna M. Ca[in, Protopopiatul One[ti, au primit colin-
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 349
DECEMBRIE 2019
d\torii care au adus vestea Na[terii lui Hristos - Dum-
nezeu. Corul psaltic „Filomelos“ al Bisericii Voievodale
din Borze[ti condus de doamna preoteas\ prof. Paula
Cauti[ a participat la Dumnezeiasca Liturghie, apoi, cu
ocazia comemor\rii eroilor Revolutiei din 1989, `n ziua
de 22 decembrie, a fost oficiat\ o slujb\ de pomenire pen-
tru cei jertfi]i acum 30 de ani pentru libertatea [i credin]a
dreptm\ritoare a neamului nostru.
A urmat concertul de colinde care a `ncântat pe to]i tan]a propov\duirii prin cuvânt [i cânt a Mântuitorului nos-
credincio[ii prezen]i prin interpretarea artistic\, melosul tru Hristos, Fiul lui Dumnezeu n\scut `n pe[tera din
tineresc [i viu, dar [i portul cu totul aparte. Bethleem [i `n inimile noastre prin Euharistie.
Colindul Coralei „Filomelos“ aduce o noutate cu totul La sfâr[itul concertului, colind\torii au primit daruri,
aparte prin vocea cu totul special\ a tinerilor [i compozi]iile iar p\rintele protopop Ioan Bârg\oanu a mul]umit tuturor
artistice la fel de impresionante, prin vechimea colindelor pentru dragostea pe care o dovedesc pentru propo-
culese [i acurate]ea interpret\rii artistice. ~n cuvântul de v\duirea Na[terii lui Hristos prin fapt\, colind [i cântul
`nv\]\tur\, p\rintele Petric\ Cauti[ a amintit despre impor- filomelic.

Centrele de zi pentru copii din Arhiepiscopia


Romanului [i Bac\ului au organizat
Evenimentul caritabil: „Colindul [i vatra satului
românesc. Povestea colindului românesc“
23 Decembrie 2019
La Central Plaza Medical Mall, `n data de 21 decem- sedec“ [i celelalte ONG-uri [i parohii care desf\[oar\ ac-
brie 2019, `n contextul `ncheierii Anului omagial al satu- tivit\]i sociale `n cadrul Centrelor de zi pentru copii.
lui românesc a avut loc Evenimentul caritabil „Colindul
[i vatra satului românesc. Povestea colindului românesc“, Evenimentul caritabil a constat `n sprijinirea unei
organizat de Departamentul ONG Eparhial din cadul mame cu 9 copii minori, cu vârstele cuprinse `ntre 2 [i 16
Sectorului Social - Filantropic al Arhiepiscopiei Roma- ani, beneficiari ai serviciilor sociale din cadrul Funda]iei
nului [i Bac\ului, al\turi de Funda]ia „Episcop Melchi- „Episcop Melchisedec“, `n vederea achizi]ion\rii bradu-
)

Pg. 350 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


DECEMBRIE 2019
lui de Cr\ciun, cadourilor pentru copii, a hranei pentru Hârja“ din loc. Hârja - jud. Bac\u. La organizarea acestui
masa de Cr\ciun, rechizite, c\r]i [i ghiozdane pentru se- eveniment au contribuit [i alte institu]ii din cadrul
mestrul al II-lea din anul [colar 2019 - 2020. Arhiepiscopiei Romanului [i Bac\ului precum: Parohia
Invitatul special al serii a fost cel mai cunoscut, iubit „Sf. Dumitru“ Narcisa din Bac\u, Asocia]ia „Sf. Ilie“ din
[i inconfundabil povestitor, Adriana Ene, realizator al e- Poiana S\rat\, jude]ul Bac\u [i Asocia]ia „Filantropia
One[tean\“.
misiunii „Bucuria pove[tilor“ de la Radio Trinitas, mode-
ratorul evenimentului. Moderatorul `ntâlnirii, Adriana Ene, a `ncântat pe cei
aproximativ 400 de copii, p\rin]i [i bunici prezen]i la
Povestea colindului românesc a debutat cu momentul eveniment cu pove[tile rostite `ntr-o manier\ autentic\,
`n care doi bunici `mpreun\ cu nepo]ii lor au rememorat oferind publicului [ansa de a se bucura de frumuse]ea in-
bucuria colindelor [i au discutat despre cum era odat\, `n confundabil\ a terapiei prin poveste.
vatra satului, obiceiul sacru de a colinda, introducând
primul moment artistic, grupul de copii al Funda]iei „E- Evenimentul s-a `ncheiat cu un cuvânt de binecu-
piscop Melchisedec“. A urmat Piesa de teatru „Cr\ciunul vântare al ~naltpreasfin]itului P\rinte Arhiepiscop Ioa-
modern“, interpretat\ de un grup de tineri de la Centrul de chim, rostit de Arhim. Pomen Costea, Vicar Eparhial, ca-
zi al Parohiei Lazaret. Au urcat pe scen\ copii [i tineri ai re a oferit o Diplom\ de Excelen]\ invitatului serii, Adri-
centrelor de zi de la Asocia]ia „Sf. Anastasia Romana“ Tg ana Ene [i daruri spirituale din partea partenerului princi-
Ocna, Asocia]ia „Treime de Arhierei“ din Bac\u, Parohia pal al evenimentului, Funda]ia „Episcop Melchisedec“.
„Pogorârea Sf. Duh“ Serb\ne[ti - Bac\u, Asocia]ia „ To]i cei 122 de copii [i tineri care au urcat pe scen\ au
Cre[tin\ de Caritate [i Ajutor Ovidenia Bac\u 2005“, Pa- primit din partea lui Mo[ Cr\ciun daruri, col\cei [i mere.
rohia Holt - jud. Bac\u, Asocia]ia „Patmos“ din loc. O- Seara s-a incheiat cu intonarea celui mai iubit [i cunos-
ne[ti -jud. Bac\u, Asocia]ia „Groze[ti - Oituz“ din loc. cut colind românesc „O ce veste minunat\“, cântat de to]i
Oituz -jud. Bac\u, Parohia „Sf. Gheorghe“ din loc. participan]ii. (Pr. Ilarion Mâ]\, Coordonator al De-
Bac\u, Asocia]ia „Izvorul T\m\duirii“ din loc.Sascut - partamentului ONG Eparhial [i al Biroului de Asisten]\
jud. Bac\u [i Asocia]ia „Sf. Voievod {tefan cel Mare - Social\ din cadrul Sectorului Social - Filantropic)

Proiectul eparhial „F\ Rai din ce ai!“


`n Parohia Podi[
23 Decembrie 2019
Cu binecuvântarea ~naltpreasfin]itului P\rinte Ioa- Protopopiatului Bac\u, duminic\, 22 decembrie 2019, s-
chim, Arhiepiscopul Romanului [i Bac\ului [i sub `ndru- a desf\[urat programul eparhial „F\ Rai din ce ai!“ `n
marea p\rintelui Costel Busuioc, protoiereu al parohia Podi[, com. M\rgineni, Protopopiatul Bac\u.
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 351
DECEMBRIE 2019
Proiectul a fost dus la `ndeplinire prin implicarea Paro- daruri (alimente, dulciuri, juc\rii etc.) copiilor [i b\trânilor
hiei Podi[ `n parteneriat cu Inspectoratul pentru Situa]ii de singuri. Drept mul]umire pentru ajutorul acordat familiilor
Urgen]\ „Maior Constantin Ene“ - Bac\u, divizia SMURD, nevoia[e, Parohia Podi[ a oferit `n dar voluntarilor SMURD,
a voluntarilor SMURD [i a unor oameni de bine, care nu au un miniconcert de colinde sus]inut de un grup de studen]i
r\mas nep\s\tori `n fa]a nevoilor semenilor, `mp\r]ind teologi, fii duhovnice[ti ai parohiei. (Pr. Iulian Popa)

Proiectul eparhial „F\ Rai din ce ai!“


desf\[urat `n Protoieria One[ti
23 Decembrie 2019

Cu binecuvântarea ~naltpreasfin]itului P\rinte Ioa-


chim, Arhiepiscopul Romanului [i Bac\ului, Departa-
mentul ProVita al Protoieriei One[ti a desf\[urat proiec-
tul „F\ Rai din ce ai“, un proiect implementat `n [colile
din One[ti, Târgu-Ocna [i Ca[in. Elevii [i profesorii din
institu]iile participante au `ncercat [i au reu[it s\ fac\
via]a unor oameni cu posibilit\]i materile sc\zute Rai,
prin milosteniile [i dragostea lor.
~n perioada 1-15 decembrie, copiii [i profesorii din
{colile Gimnaziale „George C\linescu“ (One[ti), „Emil
Racovi]\“(One[ti), „Ghi]\ Mocanu“(One[ti), Nr. 1 [i nr. 2
(Târgu-Ocna) [i „~nv. N. Pâslaru“ (Ca[in) au r\spuns
„PREZENT“ strig\tului copiilor s\raci din cuprinsul Pro-
toieriei One[ti. Au adus fiecare din juc\riile, h\inu]ele,
dulciurile [i alimentele lor pentru a-i bucura pe al]i copii
care aveau nevoie de aceste daruri. Mul]umiri se cuvine
s\ aducem profesorilor implica]i `n acest proiect, care au
coordonat activitatea acestui `n [colile lor: Prof. Religie
Otilia Bârg\oanu, prof. Religie pr. Florin Bl\naru,
~nv\]\tor primar Cristina Roncea, prof. Religie Oana
Chiticaru, prof. Religie C\t\lina Cernica, prof. Religie
Elena Daniela Co[a [i înv\]\tor primar Irina Andronache.
F\r\ ace[ti oameni dedica]i misiunii Bisericii [i implica]i
`n nenum\rate activit\]i social-filantropice, nu am fi putut
bucura familiile nevoia[e.
~n perioada 16-17 decembrie s-au adunat toate
darurile, s-au sortat `n sediul Protopopiatului One[ti [i s-au De asemenea, copiii care beneficiaz\ `n fiecare sâmb\t\
alc\tuit aproximativ 100 de pachete consistente cu ali- `n cadrul proiectului „Masa bucuriei“ de o mas\ cald\ din
mente [i dulciuri, 60 pachete cu juc\rii [i nenum\rate pa- partea Protoieriei One[ti au primit acas\ câte un pachet cu
chete cu h\inu]e. De mare ajutor au fost tinerii voluntari alimente [i dulciuri, iar comunitatea nev\z\torilor din
ai ATOR One[ti care [i-au jertfit din timpul lor liber, One[ti, de asemenea, a primit pentru cei 17 membrii ai ei
ajutându-ne la sortarea [i preg\tirea pachetelor. ~n pe- câte un dar de Cr\ciun. O parte dintre daruri au fost do-
rioada 18-22 decembrie au fost `mp\r]ite `n multe din nate [i A[ez\mântului social de la Hârja.
parohiile de pe cuprinsul Protoieriei One[ti. Printre aces- Tuturor cadrelor didactice implicate, elevilor, p\rin]ilor
tea amintit: parohia S\nduleni, gr\dini]a din S\nduleni, [i preo]ilor implica]i `n acest proiect eparhial le mul]umim
parohia Gura V\ii, parohia P\ltinata, parohia Poieni [i ne rug\m ca Dumnezeu s\ le d\ruiasc\ `nzecit din roa-
Târgu-Ocna, parohia Caracl\u, parohia M\n\stirea Ca[in, dele Sale cele bogate. (Pr. Elisei Roncea, Departa-
parohia Curi]a, parohia Slobozia-Belci [i parohia Con]. mentul ProVita al Protoieriei One[ti)
)

Pg. 352 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


DECEMBRIE 2019
A treia edi]ie a proiectului social-filantropic
„Cutia bucuriei“
23 Decembrie 2019
Asocia]ia „Sfânta Anastasia Romana“ a desf\[urat `n
aceast\ perioad\, cu succes, a treia edi]ie a proiectului so-
cial-filantropic „Cutia bucuriei“. Acest proiect de suflet
al acestei organiza]ii cre[te de la an la an [i a reu[it s\ bu-
cure pân\ acum sute de familii nevoia[e ce nu au posi-
bilit\]i materiale ca s\-[i procure, `n cas\, tot ceea ce este
nevoie de Sfintele S\rb\tori.
Astfel, Asocia]ia, prin sprijinul donatorilor din comu-
nitate [i din ]ar\ a reu[it [i `n acest an s\ alc\tuiasc\ aproxi-
mativ 100 de cutii ce au au ajuns `n comunitate la aceste
familii de copii, de vârstnici, monoparentale, sau astfel
de familii cu posibilit\]i materiale limitate. Mesagerii ce
au dus cutiile la destinatari [i care au ajutat la alc\tuirea
lor au fost tinerii voluntari ai acestei Organiza]ii, al\turi
de preo]ii coordonatori, ce au format o echip\ [i au reu[it aducându-le bucuria pe chipuri. (Pr. Alexandru
`n timp record s\ ajung\ la zeci de familii din comunitate Pânzaru)

A trecut la cele ve[nice pr. Ovidiu-Ionu] Cerbu


23 Decembrie 2019

În data de 23 decembrie 2019, preotul Ovidiu-Ionu]


Cerbu, la vârsta de 46 de ani, a trecut la Domnul `n urma
unei `ndelungate suferin]e.
Am aflat cu durere despre plecarea timpurie din lumea
aceasta a unuia dintre preo]ii destoinici ai Protopopia-
tului Sascut, `n data de 23 decembrie 2019. Moartea pre-
matur\ a preotului Ovidiu-Ionu] Cerbu de la Parohia
P\nce[ti a l\sat `n urm\ mult\ durere `n sufletul so]iei [i
`n ale celor trei copii ai s\i, dar [i `n inimile enoria[ilor
pe care i-a p\storit timp de 23 de ani.
A fost un preot devotat, solidar cu cei afla]i `n sufe-
rin]\, un slujitor care [i-a asumat cu responsabilitate mi-
siunea preo]easc\ `ndemnând [i `nv\]ând cu toat\ price-
perea pe enoria[ii s\i.
Dumnezeu l-a chemat la ceruri `n pragul S\rb\torii Na[-
terii Domnului, dup\ o `ndelungat\ lupt\ cu o boal\ grea,
pentru a sluji al\turi de ale[ii S\i `n Biserica triumf\toare.
~n aceste momente de adânc\ suferin]\, adres\m fami-
liei `ndoliate cele mai profunde gânduri de compasiune,
rugând pe Milostivul Dumnezeu s\ primeasc\ sufletul
destoinicului S\u slujitor `n ~mp\r\]ia cerurilor!
† IOACHIM, Date biografice
Arhiepiscopul Romanului [i Bac\ului N\scut la data de 16 ianuarie 1973 `n localitatea Bac\u;
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 353
DECEMBRIE 2019
Absolvent al Liceului Industrial de Aeronautic\  2008-2009-construirea a[ez\mântului social-filan-
„Henri Coand\“ Bac\u, promo]ia 1991, [i al Facult\]ii de tropic „Dreptcredinciosul Voievod {tefan cel Mare [i
Teologie „Sfântul Andrei {aguna“-Sibiu, promo]ia 1996; Sfânt“-Sfin]it la data de 6 Septembrie 2009
Hirotonit diacon la data de 11 decembrie 1996, de  2008-2010- continuarea lucr\rilor de amenajare al
c\tre IPS Eftimie, iar preot de c\tre acela[i Ierarh, la data sediului Protoieriei Sascut
de 18 decembrie 1996, pe seama Parohiei P\nce[ti, Pro-  2018- Deputat al Adun\rii Eparhiale a Arhiepis-
copiei Romanului [i Bac\ului `n comisia de lucru Admi-
topopiatul Sascut;
nistrativ-bisericeasc\.
Având Gradul I `n preo]ie, a fost hirotesit sachelar la C\s\torit la data de 20 octombrie 1996 cu Mariana
data de 11 august 2001, iar iconom stavrofor la data de 30 Gabriela Timofte, `mpreun\ având trei copii: {tefan Da-
iulie 2006 de c\tre IPS P\rinte Arhiepiscop Ioachim; niil, Eusebiu [i Alexandru;
~n cadrul [edin]elor preo]e[ti a sus]inut dou\ conferin]e Ast\zi, 23 decembrie, dup\ o `ndelungat\ suferin]\, p\-
având ca tematic\ anul comemorativ [i omagial; rintele Ovidiu-Ionu] Cerbu, la vârsta de 46 de ani, a tre-
La data de 1 septembrie 2010 a fost numit secretar la cut la Domnul.
Protopopiatul Sascut, sprijinind activit\]ile preo]ilor din Dup\ o pastora]ie de 23 de ani `n aceea[i parohie,
acest protopopiat, `mpreun\ cu preotul protoiereu, de p\rintele Ovidiu-Ionu] a fost chemat de Dumnezeu `n
vrednic\ pomenire, Ioan Negoi]\; Biserica cereasc\, pentru a-I sluji al\turi de fra]ii s\i `ntru
REALIZ|RI ADMINISTRATIV-GOSPOD|RE{TI preo]ie, trecu]i `n via]a ve[nic\.
Condolean]e familiei `ndoliate [i bunilor credincio[i
 construirea aghiasmatarului cu hramul „Sf. Ioan
din Parohia P\nce[ti!
Botez\torul“-Sfin]it la data de 11-August 2001
 2004-2005-executareainstala]iei termice la biseric\ Dumnezeu s\-l odihneasc\!
 2005-2006-efectuarea lucr\rilor de `nlocuire a Slujba `nmormânt\rii va avea loc la biserica parohial\
acoperi[ului bisericii, fiind acoperit\ cu tabl\ de cupru, din satul Pânce[ti, comuna Sascut, `n ziua de 27 decem-
precum [i refacerea Sfintei Mese brie 2019, `ncepând cu ora 1200.

Proiectul eparhial {coala de iarn\


„Colindele-s\rb\toarea bucuriei satului
românesc“ `n Parohia Valea {o[ii
23 Decembrie 2019
Proiectul cultural-catehetic eparhial {coala de iarn\
„Colindele-s\rb\toarea bucuriei satului românesc“, orga-
nizat cu binecuvântarea ~naltpreasfin]itului P\rinte
Arhiepiscop Ioachim, de c\tre Sectorul cultural, prin
Biroul de catehizare [i activit\]i cu tineretul, a adunat
peste 40 de copii [i tineri din Parohia Valea {o[ii,
Protopopiatul Moine[ti la activit\]ile catehetice [i
culturale, desf\[urate `n aceast\ perioad\.
Duminic\, 22 decembrie 2019, a avut loc Concertul de
colinde al Parohiei Valea {o[ii, sus]inut de corul de copii
al parohiei [i de corul tinerilor, `ndruma]i de pr. Ovidiu
Here[ [i de doamna preoteas\ Elena Here[, care au hiei, devenit ne`nc\p\tor la aceast\ S\rb\toare a colinde-
prezentat cele mai frumoase colinde de Cr\ciun. Interpre- lor [i a portului popular românesc.
tarea copiilor [i repertoriul ales au adus bucurie [i emo]ie Copiii s-au bucurat [i de darurile oferite de Mo[
`n sufletele celor prezen]i `n Paraclisul de var\ al paro- Cr\ciun, dar [i de re`ntâlnirea cu profesorul de joac\ Leon
)

Pg. 354 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


DECEMBRIE 2019
Magdan, care a venit s\ asculte colindele lor [i s\ petreac\ parohiei, care [i-au ar\tat d\rnicia [i dragostea fa]\ de cei
`mpreun\ cu ei momente de neuitat. mai tineri membri ai comunit\]ii.
La buna desf\[urare a acestui proiect s-au implicat Colindele, costumele populare, atmosfera de s\rb\toare
membrii Consiliului [i comitetului parohial [i enoria[ii au eviden]iat odat\ `n plus, frumuse]ea satului românesc.

Colaborare fructuoas\ `ntre {coala „Liviu


Rebreanu“ [i Parohia „Sfântul Arhidiacon
{tefan“ din Com\ne[ti prin proiectul eparhial
„F\ rai din ce ai!“
23 Decembrie 2019

Urmare a unei frumoase colabor\ri ce se `ntinde `n de-


cursul mai multor ani concretizat\ prin diferite proiecte [i
activit\]i, {coala „Liviu Rebreanu“ [i Parohia „Sfântul
Arhidiacon {tefan“ din Com\ne[ti au conlucrat [i de
aceast\ dat\ pentru implementarea proiectului eparhial
„F\ Rai din ce ai“ `n ora[ul Com\ne[ti.
Astfel, la `ndemnul [i sub coordonarea doamnei profe-
soare Iuliana Cozma, elevii acestei [coli gimnaziale au
`mplinit cu mare dragoste [i râvn\ mesajul hristic de a
d\rui aproapelui cele de folos `n aceast\ perioad\.
Bucuria [i entuziasmul cu care s-au angajat `n a transpune
`n vie]ile lor `ndemnul Evangheliei, au fost o lec]ie pen-
tru adul]i. Sinceritatea [i d\ruirea copiilor au adus fericire Apoi, `n data de 18 decembrie, preo]ii Vasile
atât pe chipul [i `n sufletele profesorilor [i p\rin]ilor, cât Ropotoaia [i Costinel Milon, al\turi de doamna Iuliana
[i în ale beneficiarilor acestui proiect. Cozma, s-au deplasat cu aceste pachete la domiciliul per-
soanelor aflate `n nevoie, cazuri sociale identificate de
~n cadrul colectei ini]iate de doamna profesoar\, cu p\rin]ii slujitori ai Parohiei „Sfântul Arhidiacon {tefan“
sprijinul elevilor, s-a strâns o cantitate impresionant\ de Com\ne[ti. Acolo, au `ncercat s\ s\deasc\ `n sufletele be-
alimente neperisabile, dulciuri, rechizite, juc\rii, produse neficiarilor speran]a [i bucuria printr-o `mbr\]i[are cald\,
de igien\ personal\, toate fiind de cea mai bun\ calitate. o vorb\ bun\, un zâmbet [i o urare sincer\ de s\rb\tori.

Proiectul eparhial „F\ Rai din ce ai!“


`n Cercul pastoral „Episcop Ioachim Mare[“
din Protopopiatul Moine[ti
23 Decembrie 2019
Cu binecuvântarea ~naltpreasfin]itului P\rintelui
Arhiepiscop Ioachim, {coala Gimnazial\ M\gire[ti a
desf\[urat proiectul social filantropic „F\ Rai din ce ai!“,
`n perioada 10-22 decembrie, 2019. Elevii [i cadrele di-
dactice, coordona]i de profesorul de Religie Chira
Nicolae au strâns alimente neperisabile, juc\rii, articole
de `mbr\c\minte [i de igien\, cât [i dulciuri, pe care le-au
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 355
DECEMBRIE 2019
d\ruit cu nesfâr[it\ bucurie unor familii dragi, modeste colinde ce au vestit Na[terea Pruncului din Betleem, fiind
din comun\. r\spl\tit de preotul paroh Sorin Mari[ cu daruri alese.
~n Duminica dinaintea Na[terii Domnului, grupul Dup\ slujb\, au pornit `n „Liturghia dup\ Liturghie“,
catehetic „~mparte Bucurii!“ a participat la Sfânta Litur- vestind familiilor din comun\, Na[terea Domnului prin
ghie [i a cântat bucurând pe cei prezen]i cu tradi]ionalele colinde [i darurile oferite, reu[ind s\ „fac\ Rai din ce au“!

„Fii dar din Darul lui Dumnezeu!“


`n Parohia Ortodox\ Lazaret
24 Decembrie 2019

Parohia Ortodox\ Lazaret Bac\u, cu binecuvântarea


~naltpreasfin]itului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului [i
Bac\ului, a derulat [i anul acesta programul „Fii dar din
Darul lui Dumnezeu!“. Acest program face parte din
Programele Sociale Eparhiale cu derulare continu\ [i este
implementat de c\tre Sectorul Social-Filantropic al
Arhiepiscopiei Romanului [i Bac\ului.
Beneficiarii din acest an au fost copiii din municipiul
Bac\u care particip\ la activit\]ile Centrelor de zi „Sf.
Ioan Botez\torul“ [i „Sf. Filofteia“, Centrului de
recuperare neuro-motorie „Sf. Vasile cel Mare“ [i Cen-
trului pentru persoane cu autism „Sf. Cosma [i Damian“,
precum [i copiii de la Gr\dini]a din comuna St\ni[e[ti
(`ndruma]i de doamna Ureche Olga) [i din parohia So- d\ruire au luat cel pu]in câte o scrisoric\ [i au f\cut tot ce
hodol, comuna M\gura, jude]ul Bac\u. le-a stat `n putin]\ pentru a `ndeplini visele celor 144 de
~n perioada 01-10 decembrie copiii au scris scrisori copii care le-au scris.
c\tre Dumnezeu, scrisori `n care [i-au pus speran]ele [i Darurile au fost oferite `n perioada 18-22 decembrie,
dorin]ele, dar din care au r\zb\tut [i cât de mari sunt atât `n biserica parohial\ a parohiei Lazaret din Bac\u, cât
nevoile [i lipsurile lor. ~n s\pt\mâna care a urmat, aceste [i `n Centrele de zi, respectiv `n cele dou\ parohii benefi-
scrisori, prin grija p\rintelui paroh Marius Iacobeanu, ciare. Copiii, la rândul lor au preg\tit mici serb\ri [i
precum [i a preo]ilor slujitori din cadrul Parohiei colinde, pe care le-au oferit `n dar celor care le-au adus
Ortodoxe Lazaret, au fost distribuite c\tre persoanele bucuria pe chipuri.
care au dorit sa se implice [i s\ aduc\ o raz\ de bucurie `n Mul]umim tuturor celor care, cu ajutorul Bunului
inimile acestor copii [i famililor lor. Dumnezeu [i prin dragostea [i jertfa lor au ajutat la
Peste 100 de credincio[i din Parohia Ortodox\ `ndeplinirea viselor acestor minuna]i copii. (Carla-Livia
Lazaret, dar [i din municipiul Bac\u, cu mult\ dragoste [i Pi[cu - asistent social principal)

„F\ Rai din ce ai“, la Parohia {erbe[ti


24 Decembrie 2019

Cu binecuvântarea Inaltpreasfin]itului Arhiepiscop merg\toare s\rb\torilor de iarn\. Elevii clasei a IV-a A


Ioachim [i prin purtarea de grij\ a p\rintelui consilier s-au substituit spiridu[ilor Mo[ului [i au oferit beneficia-
eparhial Eugen Ciuche, elevii {colii Gimnaziale „Spiru rilor proiectului parte din darurile lor, cealalt\ parte ur-
Haret“ Bac\u au f\cut o impresionant\ colect\ pentru mând s\ fie `mp\r]it\ benefeciarilor din cadrul Asocia]iei
familiile nevoia[e din Parohia {erbe[ti, comuna S\uce[ti, „Ovidenia“, de pe lâng\ unitatea de cult „Schimbarea la
`n cadrul proiectului „F\ Rai din ce ai“, `n perioada pre- Fa]\“ Bac\u.
)

Pg. 356 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


DECEMBRIE 2019
La Biserica „Sf=ntul Nicolae“ din Serbe[ti, elevii i-
au colindat pe cei prezen]i, apoi au ajutat la `mp\r]irea
darurilor. Gazda a fost p\rintele R\zvan L\c\tu[.
Acesta i-a `ndulcit pe colind\tori cu dulciuri, gogo[i,
suc [i colaci. Spre `ncântarea tuturor copiilor, `n bis-
eric\ au g\sit macheta ora[ului Bethleem la Na[terea
Domnului. (Preotul R\zvan L\c\tu[ [i profesoara
Teodora Pl\e[u)

Ajunul Cr\ciunului la Centrul eparhial


24 Decembrie 2019
~n data de 24 decembrie 2019, de Ajunul Cr\ciunului, la nahii de la Centrul eparhial au mers la Centrul Sf. Ierarh
Catedrala Arhiepiscopal\ „Sf. Cuv. Parascheva“ din Dosoftei cu icoana s\rb\torii Na[terii Domnului Hristos.
Roman, a fost oficiat\ slujba Ceasurilor ~mp\r\te[ti [i apoi Imobilul unde se afl\ acest centru, ce `ntrege[te an-
slujba Sfintei Liturghii, de c\tre p\rin]ii slujitori de aici. La samblul arhitectonic al Centrului eparhial, ad\poste[te o
final, coordona]i de p\rintele Arhimandrit Serafim Huz- sal\ de conferin]e, camere [i sal\ de protocol, g\zduind [i
dup, consilier eparhial [i eclesiarh, p\rin]ii ieromonahi, di- o expozi]ie permanent\ de imagini [i obiecte care evoc\
aconi, monahi [i monahii de la Centrul eparhial au atât bogatul trecut istoric al acestei eparhii, reprezentat
binevestit Na[terea Domnului P\rintelui Arhiepiscop prin Sf. Ierarh Dosoftei [i Episcopul Melchisedec
Ioachim. {tef\nescu, cât [i prezentul dinamic, reflectat prin imagini
Ajunul Cr\ciunului a fost un prilej de binecuvântare [i gr\itoare din activitatea desf\[urat\ sub `ndrumarea IPS
har peste urbea mu[atin\ prin oficierea Sfintei Liturghii P\rinte Arhiepiscop Ioachim `ntre anii 2009-2019.
`n Catedrala Arhiepiscopal\ din Roman ce o are ca ocroti- ~n incinta Centrului „Sf. Ierarh Dosoftei“, a fost
toare pe Sfânta Cuvioas\ Parascheva. s\vâr[it\ o slujb\ de polihroniu, iar ~naltpreasfin]itul
La finalul Liturghiei, potrivit tradi]iei Bisericii Orto- P\rinte Arhiepiscop Ioahim a adresat celor prezen]i un
doxe, p\rin]ii ieromonahi, p\rin]ii diaconi, monahi [i mo- scurt cuvânt de `nv\]\tur\ `n care le-a vorbit despre im-
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 357
DECEMBRIE 2019
portan]a Praznicului Na[terii Domnului [i a mersului cu poate fi oprit, c\ s-a n\scut lumii Mântuitor. S\rb\toarea
Icoana. Na[terii Domnului este prilej de bucurie, pace [i lini[te su-
Umblatul cu Icoana este o slujb\ s\vâr[it\ `n afara zidu- fleteasc\. ~n aceste zile, mai mult decât oricând, ne deschi-
rilor bisericii, pe str\zi [i uli]e, prin case [i bordeie, prin dem por]ile sufletelor pentru a d\rui [i primi iubire [i c\ldur\
cur]i [i pe la ferestre. Preo]ii [i dasc\lii vestesc, precum f\- sufleteasc\. Este s\rb\toarea familiei [i a casei, a spus `n cu-
ceau odinioar\ crainicii, cu un fel de strig\t de bucurie ce nu vântul s\u Ierarhul roma[can. (Pr. Daniel-Ionel Marari)

Vestea Na[terii Mântuitorului Hristos


adus\ de copii la Asocia]ia
„Sf. Voievod {tefan cel Mare - Hârja“
24 Decembrie 2019

Elevi mici [i mari ai [colilor partenere ale Asocia]iei


„Sf. Voievod {tefan cel Mare - Hârja“ al\turi de preo]i din
cadrul Protoieriilor One[ti, Sascut [i Bac\u, au vestit [i
anul acesta bucuria Na[terii Mântuitorului persoanelor
vârstnice din cadrul Centrului social-medical de `ngrijire
de la Hârja [i l-au adus [i pe Mo[ Cr\ciun cu ei.
Coruri de copii din cadrul [colilor gimnaziale din
Depresiunea Tazl\u - Ca[in, `nso]ite de cadre didactice [i
coruri de enoria[i mici [i mari ai parohiilor din Protoieria
One[ti, dar [i din cele vecine, au deschis sezonul colinde-
lor la Complexul social de `ngrijire a persoanelor vârst-
nice de la Hârja. Cu o s\pt\mân\ `naintea Marii S\rb\tori
a Na[terii Mântuitorului, holurile centrului de `ngrijire au
r\sunat de cânt\ri divine, care prevestesc Na[terea
Domnului Iisus Hristos, cânt\ri care au `nc\lzit, cucerit [i
`nveselit inimile beneficiarilor [i ale personalului de
`ngrijire. Chiar dac\ dragostea era suficient\, ca `n fiecare
an, copiii au venit `nc\rca]i cu daruri dulci [i nu numai paroh Daniel Dumbrav\-Maftei; Parohia Bogd\ne[ti,
pentru cei care ar putea fi bunicii sau str\bunicii lor, pe reprezentat\ de pr. paroh Ioan Apetri; Parohia Huruie[ti,
care `i admir\ [i `i respect\. Grupurile de enoria[i `n reprezentat\ de pr. paroh Virgil Chiril\, Parohia Fulgeri[,
frunte cu preo]ii, au adus pe lâng\ dragoste [i voie bun\ reprezentat\ de pr. paroh Gabriel Marian Radu, Parohiile
[i multe daruri pentru vârstnicii de la Hârja. Dofteana [i Larga, reprezentate de pr. paroh Iustin Isache,
„Noi, mul]umim partenerilor no[tri: Parohia „Sf. respective pr. paroh Lucian Dumitru Vartolomei; Parohia
Ioan“ Bac\u, reprezentat\ de pr. paroh Marius Popescu, M\n\stirea Ca[in I, reprezentat\ de pr. Gheorghe
Parohia Deleni, reprezentat\ de pr. paroh Ciprian Purice, Leu[tean; Parohia Filipe[ti, reprezentat\ de pr. Andrei
Parohia M\n\stirea Ca[in II, reprezentat\ de Protoiereu Turcu; Parohia Temelia, reprezentat\ de pr. paroh
Ioan Bârg\oanu, Parohia „Cuvioasa Parascheva“ Valentin Chircu; Elevii Colegiului Tehnic „Gheorghe
Bl\ge[ti, reprezentat\ de pr. paroh Constantin Sorin Asachi“ One[ti, coordona]i de prof. Kelemen-Pal
Munteanu, Parohia Ureche[ti II, reprezentat\ de pr. paroh Gabriela [i nu `n ultimul rând {coala Gimnazial\ Nr. 1
Vasile-Florin Visu; Parohia {coala Gimnazial\ „Sf. Oituz, reprezentat\ de prof. Constantin Morari, `n calitate
Voievod {tefan cel Mare“ One[ti, reprezentat\ de prof. de director [i prof. Tatiana Vacaru, coordonatorul corului,
Ionel Abaza, `n calitate de director [i prof. `nv. primar [i `i rug\m s\ p\streze cu sfin]enie acest obicei cre[tin de
Marta Pânzaru; Protoieria One[ti `n colaborare cu colindat, care an de an bucur\ inimile celor c\rora nu
Departamentul Pro Vita, reprezentat\ de pr. Elisei le-au mai r\mas prea multe bucurii“, a precizat doamna
Roncea; Parohia Podu Turcului I, reprezentat\ de pr. Liliana Pânzaru.
)

Pg. 358 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


DECEMBRIE 2019

Ajunul Cr\ciunului
la Catedrala „Sf. Nicolae“ - Buhu[i
24 Decembrie 2019
~n Ajunul Cr\ciunului, `n data de 24 decembrie 2019, reu[it s\ preg\teasc\ al\turi de copii prin colinde bucuria
elevii [colii gimnaziale {tefan cel Mare, coordona]i de momentului venirii `n lume a Pruncului Sfânt.
cadrele didactice, al\turi de Clubul Elevilor - Buhu[i, P\rintele protopop Vasile Cozma, al\turi de credin-
condu[i de d-na Mariana Barcan au adus vestea Na[terii cio[ii Parohiei „Sf. Nicolae“, au primit cu bucurie
Mântuitorului Iisus Hristos preo]ilor [i credincio[ilor mesajul [i ur\rile copiilor, care au reu[it s\ transmit\
Parohiei „Sf. Nicolae“. emo]ie, s\ men]in\ vie tradi]ia str\mo[easc\ de a colinda
[i de a-L m\rturisi pe Hristos ca Mântuitor al lumii.
Evenimentul s-a desf\[urat cu binecuvântarea ~nalt- Efortul a fost r\spl\tit prin daruri pe care Mo[ Cr\ciun
preasfin]itului P\rinte Arhiepiscop Ioachim, sub atenta le-a adus copiilor [i tuturor celor prezen]i, amintind
`ndrumare a d-nei Director Cozma Maria Georgeta, care fiec\ruia dintre noi c\ Darul pe care Dumnezeu l-a dat lu-
al\turi de cadrele didactice din `nv\]\mântul primar au mii a fost Însu[i Fiul S\u.

Slujb\ de priveghere
pentru p\rintele Ionu]-Ovidiu Cerbu
25 Decembrie 2019

~n seara zilei de 24 decembrie 2019, credincio[ii din


Parohia Pânce[ti- Sascut, au participat la slujba Stâlpilor
pentru p\storul lor. Dup\ o pastora]ie de 23 de ani `n
aceea[i parohie, p\rintele Ovidiu-Ionu], la vârsta de 46 de
ani, a trecut la cele ve[nice.
Astfel, `n cursul zilei cortegiul funerar a poposit pen-
tru câteva clipe `n fa]a sediului Protoieriei Sascut, unde
p\rintele Ovidiu - Ionu] a ocupat o perioad\ de timp
func]ia de secretar, apoi a fost depus `n Biserica
„Adormirea Maicii Domnului“ din localitatea Pânce[ti.
Sub protia p\rintelui Marari Daniel, inspector eparhial
`n cadrul Sectorului cultural, al\turi de p\rintele pro-
toiereu Abageru Vasile, un sobor de preo]i, `n ajun de
Cr\ciun au oficiat slujba Stâlpilor. (Pr. Gabriel Albu)
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 359
DECEMBRIE 2019

Liturghie arhiereasc\ de Na[terea Domnului,


la Roman
25 Decembrie 2019

Credincio[ii roma[cani care au venit `n prima zi de case propria neascultare de Dumnezeu. Evenimentul
Cr\ciun la Catedrala arhiepiscopal\ din Roman au fost Na[terii Domnului este astfel o Icoan\ a familiei, a bucu-
binecuvânta]i de ~ntâist\t\torul Eparhiei, P\rintele Arhie- riei mamei care na[te prunci [i l\crimeaz\ mul]umind cu
piscop Ioachim, care a s\vâr[it Sfânta Liturghie `nconju- recuno[tin]\ Creatorului pentru c\ [i-a `mplinit destinul
rat de un sobor de preo]i [i diaconi. ~n cadrul slujbei a fost [i chemarea `n aceast\ lume, a fericirii pruncului care
hirotonit tân\rul teolog Chiril\ Ciprian Ionu] `ntru diacon simte ocrotirea [i iubirea p\rin]ilor `n `mbr\]i[area gin-
pe seama Catedralei. ga[\ a mamei. Nimic nu poate `nlocui mângâierea [i
Dup\ citirea pericopei evanghelice specifice acestei [oapta bucuriei mamei sau blânde]ea [i uimirea tat\lui `n
mari [i sublime s\rb\tori, a urmat prezentarea Scrisorii via]a unui prunc. Cre[tinul este dator s\ apere aceast\
pastorale cu titlul Na[terea Domnului-clipa na[terii din icoan\ `n fa]a presiunii crescânde a alternativei de im-
nou a lumii, special alc\tuit\ de ~naltpreasfin]ia Sa pentru port care submineaz\ firescul“, spune Arhiepiscopul Ioa-
S\rb\toarea Na[terii Domnului nostru Iisus Hristos [i chim `n Pastorala de Cr\ciun.
care, prin mesajul transmis, surprinde caracterul central Ierarhul mai face referire la faptul c\ „Prezen]a
al venirii Mântuitorului `n lume pentru restaurarea omu- smerit\ a Fiului lui Dumnezeu `n istorie a fost anun]at\
lui c\zut `n p\cat [i dezn\dejde. profetic, prin insuflarea Duhului Sfânt, cu mult timp
„~n atmosfera auster\ a pe[terii neprimitoare din `nainte de `ntrupare, tocmai pentru ca martorii misiunii
Bethleem, Pruncul Iisus este ]inut `n bra]e de Maica Sa [i Sale mesianice s\-L recunoasc\ nu dup\ `nf\]i[area exte-
prin ea de c\tre `ntreaga umanitate care de milenii a[tep- rioar\ a chipului S\u, ci dup\ profunzimea mesajului
ta ie[irea izb\vitoare din criza spiritual\ `n care o arun- dumnezeiesc [i `n\l]imea lucr\rii mântuitoare. Sub v\lul
)

Pg. 360 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


DECEMBRIE 2019
umanului, Fiul lui Dumnezeu a `mplinit planul resta- autentic al vie]uirii binepl\cute lui Dumnezeu [i a tr\i
ur\rii `ntregii crea]ii, recuperând pe om din adâncul `n atmosfera binecuvântat\ a credin]ei cre[tine,
Iadului, deschizându-i u[a ~mp\r\]iei cerurilor [i a[ezân- a[ezând `n inima existen]ei sale icoana familiei binecu-
du-l `n comuniune de ve[nic\ iubire cu Dumnezeu“. vântate de Dumnezeu“.
~n acest mesaj transmis credincio[ilor din Eparhia La final, Chiriarhul Romanului [i Bac\ului a f\cut
Romanului [i Bac\ului, P\rintele Arhiepiscop explic\ [i p\stori]ilor s\i câteva ur\ri [i `ndemnuri. Totodat\, ~nalt-
faptul c\ tr\itorul credin]ei autentice „este chemat s\ preasfin]itul P\rinte Ioachim a mul]umit celor prezen]i
reconsidere fundamentele vie]ii spirituale f\când re- pentru participarea la marea bucurie a Na[terii Domnului.
curs la izvorul Revela]iei, pentru a redescoperi duhul (Pr. Daniel-Ionel Marari)

IPS P\rinte Ioachim a oficiat slujba stâlpilor


pentru p\rintele Ovidiu-Ionu] Cerbu
25 Decembrie 2019

IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului [i Bac\ului, a


oficiat `n seara zilei de miercuri, 25 decembrie 2019,
`ncepând cu ora 17.00, slujba Stâlpilor pentru p\rintele
Ovidiu-Ionu] Cerbu. Slujba a avut loc la biserica cu hra-
mul Adormirea Maicii Domnului, din satul Pânce[ti, co-
muna Sascut, jude]ul Bac\u, Protopopiatul Sascut, unde
preacucernicul p\rinte a slujit vreme de 23 de ani. La
slujb\ au participat [i domnul Ioan R\u]\, primarul co-
munei Sascut `mpreun\ cu domnul viceprimar Ionel
Apostol. Aceste clipe de rug\ciune sunt cunoscute `n
practica liturgic\ drept „slujba Stâlpilor“ - numele venind
de la versetul biblic care nume[te Biserica „stâlp [i te-
melie a adev\rului“ (I Timotei, 3, 15).
Al\turi de IPS P\rinte Arhip\stor Ioachim [i familia
`ndoliat\, la slujb\ au participat p\rintele Ciprian Ioan
Ignat, secretar eparhial, p\rintele Daniel-Ionel Marari, in- nu se s\vâr[e[te decât o dat\ `n via]a omului. Fiecare
spector eparhial, preo]i din Protoieria Sascut `n frunte cu dintre noi, indiferent de starea social\ `n care se afl\, este
p\rintele protopop Vasile Abageru, preo]i colegi din vre- chemat, mai devreme sau mai târziu, s\ participe la o ast-
mea studiilor seminariale [i universitare, precum [i fel de s\rb\toare unic\ pentru fiecare. A fost un preot de-
mul]ime de credincio[i c\rora p\rintele Ovidiu-Ionu] le-a votat, solidar cu cei afla]i `n suferin]\, un slujitor care [i-
fost duhovnic vreme de mai bine de dou\ decenii. a asumat cu responsabilitate misiunea preo]easc\ `ndem-
La finalul slujbei, ~naltpreasfin]itul Ioachim a rostit un nând [i `nv\]ând cu toat\ priceperea pe enoria[ii s\i.
cuvânt de mângâiere pentru familia `ndoliat\ a p\rintelui Ierarhul a explicat c\ Dumnezeu pe cei pe care `i
mutat la cele ve[nice, `n care a eviden]iat activitatea pas- iube[te `i cheam\ la El.
toral-misionar\ a acestuia.
Dumnezeu l-a chemat la ceruri `n pragul S\rb\torii
Este o zi trist\ pentru Eparhia noastr\ a Romanului [i Na[terii Domnului, dup\ o `ndelungat\ lupt\ cu o boal\
Bac\ului, pentru c\ iat\ a rânduit Bunul Dumnezeu s\ fie grea, pentru a sluji al\turi de ale[ii S\i `n Biserica tri-
chemat `n odihna Sa cea Ve[nic\ cel pe care `l avem de umf\toare. Cr\ciunul anun]\ `ntotdeauna `nvierea, fi-
data acesta `n Biserica `n care a slujit cu evlavie [i cre-
indc\ Cr\ciunul pe care noi `l preg\tim printr-un post de
din]\ atâ]ia ani, preotul Ovidiu-Ionu], care, dup\ cum
[ti]i, r\pus de o boal\ nemiloas\, s-a dus dintre noi ca s\ 40 de zile ne preg\te[te s\ ne `ntâlnim cu Hristos venit `n
fie a[ezat, a[a cum ne-am rugat, `n corturile drep]ilor [i timpul nostru!
`n odihna sfin]ilor, prietenii [i casnicii lui Dumnezeu! P\- Arhip\storul a vorbit [i despre lucrarea `n parohie a
rintele ne-a chemat aici pentru o s\rb\toare sobr\, care unui adev\rat p\rinte duhovnicesc.
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 361
DECEMBRIE 2019
Un preot `n toat\ activitatea lui nu face altceva decât sumare pentru Hristos! Preotul acesta era diferit pentru
s\ anun]e `nceputul [i sfâr[itul vie]ii de pe p\mânt, ca un fiecare, vorbea cu fiecare aparte [i parc\ avea câte un cu-
fel de trecere permanent\ a timpului care ne este dat nou\ vânt pentru fiecare, pentru faptul c\ Dumnezeu prin
s\ `l tr\im `n via]a aceasta efemer\ [i, totodat\, felul cum Duhul Sfânt lucra prin el [i cu el `n lumea aceasta!
transfigur\m acest timp pe care `l avem `n aceast\ lume Slujba `nmormânt\rii va avea loc la biserica parohial\
pentru a fi cu adev\rat un timp al `ndumnezeirii [i nu unul din satul Pânce[ti, comuna Sascut, `n ziua de 27 decem-
al desfigur\rii! Când l-am `ntâlnit [i cunoscut pe p\rintele brie 2019, `ncepând cu ora 1200. Ve[nica lui pomenire din
mi-am dat seama c\ via]a lui a fost o permanent\ con- neam `n neam! Dumnezeu s\ `l ierte! (Pr. Gabriel Albu)

Proiectul eparhial {coala de iarn\


„Colindele - s\rb\toarea bucuriei satului
românesc!“ `n Parohia R\]eni
25 Decembrie 2019
Cu prilejul anului 2019, Anul omagial al satului româ- dele tradi]ionale. Astfel c\, miercuri, 25 decembrie, au
nesc, al preo]ilor, al `nv\]\torilor [i al primarilor gospo- sus]inut `n fa]a credincio[ilor, la finalul Sfintei Liturghii,
dari, `n luna decembrie a cestui an, `n Parohia R\]eni din un mini concert de colinde, reu[ind s\ emo]ioneze prin
Protopopiatul Moine[ti, s-au desf\[urat mai multe ac- interpretare, dar [i prin mesajul colindelor, pe cei
tivit\]i ce au vizat p\strarea [i transmiterea credin]ei [i a prezen]i, s\teni, dar [i rudele acestora, venite din diferite
tradi]iei populare române[ti `n mediul rural. col]uri ale lumii acas\ de Cr\ciun.
~n Parohia R\]eni, proiectul eparhial {coala de iarn\ Dup\ colind, copiii s-au bucurat de o felie de tort, dar
intitulat „Colindele - s\rb\toarea bucuriei satului româ- [i de darurile oferite de Mo[ Cr\ciun, ajutat fiind de
nesc!“ a debutat duminic\, 1 Decembrie, de Ziua membrii Consiliului [i Comitetului Parohial [i de eno-
Na]ional\ a României, cu slujba de Te-Deum, iar mai
ria[ii parohiei, care [i-au ar\tat d\rnicia [i sus]inerea fa]\
apoi, un grup de elevi, `nso]i]i de domnul director Mihai
Buc\taru [i de profesorii coordonatori Vica N\stase, de ace[ti copila[i.
Buc\taru Codru]a [i Mirela Gabureanu de la {coala La final, p\rintele paroh Balaban Cristian-Ioan a
Gimnazial\ Nr. 1 Balcani, `mbr\ca]i `n port na]ional, au mul]umit partenerilor din acest proiect, domnului direc-
intonat imnul „De[teapt\-te române!“, dar [i alte cântece tor Mihai Buc\taru, profesorilor coordonatori Vica N\s-
patriotice `n sfânta biseric\ ocrotit\ de „Sfântul Mare tase, Buc\taru Codru]a [i Mirela Gabureanu de la {coala
Mucenic Dimitrie“, aducând prinos de recuno[tin]\ [i Gimnazial\ Nr. 1 Balcani pentru implicare, copiilor pen-
mul]umire f\uritorilor Marii Uniri, cât [i eroilor patriei. tru programul prezentat, felicitându-i totodat\, pentru c\
Dup\ acest eveniment copiii coordona]i de doamna prin aceste ac]iuni, valorile tradi]ionale române[ti vor
profesoar\ Vica N\stase au `nceput s\ preg\teasc\ colin- d\inui peste timp. (Pr. Cristian-Ioan Balaban)
)

Pg. 362 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


DECEMBRIE 2019
Proiectul eparhial {coala de iarn\ intitulat
„Atelierul lui Mo[ Cr\ciun“, derulat la
Parohia „Sf. Gheorghe“ din Moine[ti
26 Decembrie 2019
Cu binecuvântarea ~naltpreasfin]itului Ioachim, Paro-
hia „Sf. Mare Mucenic Gheorghe“ din Moine[ti, prin
Sectorul Cultural [i Biroul de Catehizare [i Activit\]i cu
tineretul al Arhiepiscopiei Romanului [i Bac\ului, a or-
ganizat a V-a edi]ie a proiectului eparhial Scoala de iarn\.
Programul cultural catehetic s-a desf\[urat `n perioada 7-25
decembrie, `n zilele de weekend [i s-a adresat unui num\r
de 50 de copii, coordona]i de tinerii voluntari ai parohiei.
Astfel, copiii au devenit ajutoarele lui Mo[ Cr\ciun,
confec]ionând ornamentele ce au `mpodobit bradul de
Cr\ciun, dar au [i preg\tit un program de colinde, pe care La finalul fiec\rei zile de activit\]i educativ duhovni-
l-au oferit `n dar credincio[ilor bisericii `n ziua sl\vitului ce[ti, tuturor participan]ilor li s-a oferit o mas\ cald\ [i da-
praznic al Na[terii Domnului. ruri, care s\-i bucure [i s\ le r\spl\teasc\ efortul [i truda.

Proiectul eparhial „Colindele - S\rb\toarea


bucuriei satului românesc“, `n Parohia
Sascut-Sat din Protoieria Sascut
26 Decembrie 2019
Cu binecuvântarea ~naltpreasfin]itului P\rinte Arhie-
piscop Ioachim, `n perioada s\rb\torii Na[terii Mântui-
torului Iisus Hristos, `n parohia „Sfântul Ierarh Nicolae [i
Sfin]ii Români“ din Sascut Sat - Schineni, s-a desf\[urat
proiectul catehetic-cultural eparhial „Colindele - S\rb\-
toarea bucuriei satului românesc“.
~n prima zi de Cr\ciun, la finalul Sfintei Liturghii,
copiii parohiei au adus vestea Na[terii Pruncului Iisus
printr-un mic recital de colinde, aducând aminte de bucu-
ria pe care au sim]it-o magii [i p\storii atunci când s-au
`nchinat Mântuitorului [i au vestit mai apoi tuturor aceas- ~n a doua zi de Cr\ciun, membrii Grupului Filomelos,
t\ mare minune pentru `ntreg neamul omenesc. din Borze[ti, Protoieria One[ti, `ndruma]i duhovnice[te
de pr. Cauti[ Petric\ [i dirija]i de dna preoteas\ Paula
Ulterior, copiii au primit daruri din partea credin-
Cauti[, au poposit de diminea]\, au oferit celor prezen]i
cio[ilor, care `n felul acesta, le-au mul]umit pentru colin- un crâmpei de art\ bisericeasc\, prin r\spunsurile date la
dele frumoase pe care le-au d\ruit. Ziua s-a `ncheiat prin stran\ la Utrenie [i Sfânta Liturghie, ar\tând tuturor fap-
intonarea în tandem a colindului „O, ce veste minunat\!“, tul c\ muzica bisericeasc\ psaltic\ poate fi cântat\ de to]i
ar\tând prin aceasta c\ indiferent de vârst\, cu to]ii putem credincio[ii `nc\ de la cele mai fragede vârste [i au `ncheiat
[i avem datoria de a cânta [i vesti Na[terea Domnului printr-un frumos recital de colinde tradi]ionale. De
nostru Iisus Hristos! asemenea, prezen]a membrilor Grupului Psaltic „Sf.
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 363
DECEMBRIE 2019
Andrei {aguna“ din Sibiu, dirija]i de Psaltul George curiei satului românesc“ [i totodat\, rug\m pe milostivul
Florea, tineri iubitori de muzic\ bisericeasc\ psaltic\, a Dumnezeu s\-i r\spl\teasc\ `nmiit pe colind\torii no[trii
`ntregit frumuse]ea liturgic\ la Sfânta Liturghie. din parohie [i pe cei de departe care au trecut pragul bis-
„Astfel, se `ncheie `n parohia noastr\ proiectul cul- ericii noastre, [i `i rug\m [i `n anul urm\tor s\ ne col-
tural catehetic eparhial „Colindele - s\rb\toarea bu- inde“, ne-a relatat p\rintele paroh Grigora[ Alexandru.

Proiectul cultural-catehetic eparhial: {coala


de iarn\ - „Colindele: s\rb\toarea bucuriei
satului românesc“, `n Parohia Balcani-Marginea
26 Decembrie 2019

~n Parohia Balcani-Marginea a fost implementat pro-


iectul cultural-catehetic eparhial: {coala de iarn\ - „Co-
lindele: s\rb\toarea bucuriei satului românesc“.
Cu binecuvântarea ~naltpreasfin]itului P\rinte Ioa-
chim, Arhiepiscopul Romanului [i Bac\ului, `n data de 25
decembrie 2019, prin implicarea preotului paroh T\nas\
Iustin Iulian, `n Parohia „Na[terea Maicii Domnului“ din
satul Balcani Marginea, a fost implementat proiectul cul-
tural-catehetic eparhial: {coala de iarn\ - „Colindele:
s\rb\toarea bucuriei satului românesc“.
Credincio[ii prezen]i la Sfânta Liturghie `n ziua sl\vi-
tului praznic al Na[terii Domnului nostru Iisus Hristos, umanitar al familiei }epe[ din acela[i sat, care are nevoie
dup\ Sfânta [i Dumnezeiasca Liturghie, au luat parte la de ridicarea unei noi locuin]e.
un concert special de colinde [i cânt\ri patriotice oferit de Astfel, `n urma colectei, s-au strâns 200 lei [i 200 euro,
c\tre copiii din satul Balcani Marginea, comuna Balcani. bani ce vor contribui la construirea unei locuin]e pentru
Tot `n aceast\ zi, dup\ programul de colinde, la familia }epe[. La rândul lor, copiii au fost r\spl\ti]i cu
`ndemnul copiilor care au colindat, credincio[ii, care au dulciuri [i cadouri din partea Mo[ului prezent la acest
dorit [i au putut au donat fiecare un b\nu] pentru cazul concert de colinde.

A doua zi de Cr\ciun
la Metocul Chiriarhal de la Ite[ti
26 Decembrie 2019

~n cea de-a doua zi de Cr\ciun, `n ziua de pr\znuire a Sf.


Nicodim de la Tismana [i a Sf. Eftimie M\rturisitorul, IPS
P\rinte Arhiepiscop Ioachim a oficiat, `mpreun\ cu p\rin-
tele Pimen Costea, Vicar eparhial, Sfânta Liturghie la
Metocul Chiriarhal „Sf. P\rin]i Ioachim [i Ana“ de la Ite[ti.
Aici, sub coordonarea maicii stare]e, monahia Chiriachi
Chiper [i a p\rintelui Arhim. Nicodim Bi]ic, consilier
eparhial [i duhovnic, mica ob[te de maici a reu[it s\ trans-
forme `n chip minunat, `nduhovnicindu-le, aceste locuri
b\c\uane.
)

Pg. 364 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


DECEMBRIE 2019
~naltpreasfin]itul P\rinte Ioachim, Arhiepiscopul Ro- La finalul Sfintei Liturghii, IPS P\rinte Arhiepiscop
manului [i Bac\ului, `n ziua de pr\znuire a Sf. Nicodim Ioachim a apreciat munca edilitar\ [i misiunea spiritual\
de la Tismana [i a Sf. Eftimie M\rturisitorul, a participat desf\[urate cu timp [i f\r\ timp spre binele Bisericii [i al
la Sfânta Liturghie la Metocul Chiriarhal de la Ite[ti, semenilor. Pentru munca depus\ de-a lungul timpului,
al\turi de p\rintele Pimen Costea, Vicar eparhial [i de un Ierarhul a felicitat pe p\rintele Arhim. Nicodim Bi]ic,
sobor de preo]i [i diaconi. care [i-a serbat în aceast\ zi sfântul ocrotitor.
Credincio[ii care s-au al\turat `n rug\ciune soborului Dup\ ce au colindat, to]i copiii prezen]i la slujb\ au
preo]esc s-au bucurat de lini[tea slujbei din aceste zile de primit din partea IPS P\rinte Ioachim daruri [i binecu-
Praznic ~mp\r\tesc. vânt\ri. (Pr. Daniel-Ionel Marari)

Bucuria Cr\ciunului la Parohia Sul]a


26 Decembrie 2019

~n Anul omagial 2019, al preo]ilor, `nv\]\torilor [i al


primarilor gospodari, Parohia Sul]a a continuat tradi]ia de
p\strare [i promovare a valorilor tradi]ionale române[ti,
printr-un concert de colinde oferit de grupul vocal
„}\r\ncu]ele“.
Cu prilejul s\rb\torii Na[terii Domnului, credincio[ii s-au
bucurat, pe lâng\ prezen]a la Sfânta Liturghie, [i de grupul
coral de colind\tori „}\r\ncu]ele“, precum [i de primirea
cadourilor de Cr\ciun din partea parohiei.
La finalul concertului dou\ enoria[e au primit, din
partea preotului paroh, flori cu ocazia zilei de na[tere.
Totodat\, 33 de copii s-au bucurat de cadouri, con-
stând `n dulciuri [i juc\rii.
~n cuvântul de `ncheiere, preotul paroh Burlacu
Marius Ciprian a mul]umit Consiliului parohial [i eno-
ria[ilor pentru implicare [i i-a `ndemnat s\ fie al\turi de
parohie [i `n anii urm\tori pentru organizarea mai multor
activit\]i culturale [i social-filantropice.

{coala de iarn\ „Mai bine `mpreun\!“,


`n Parohia Cernu
26 Decembrie 2019
~n contextul Anului omagial al satului românesc, al a oamenilor acestei parohii simbolizând la o scar\ mai
preo]ilor, al `nv\]\torilor [i al primarilor gospodari, pe 1 mic\ Marea Unire din 1918.
Decembrie 2019 a debutat `n Parohia Cernu, comuna Proiectul a continuat cu preg\tiri intense pentru
Poduri, Protopopiatul Moine[ti, proiectul eparhial {coala s\rb\toarea Cr\ciunului: copiii au preg\tit decora]iuni,
de iarn\ - „Mai bine `mpreun\“. [emineul handmade, br\du]ul, colinde [i poezii, iar cei
~n aceast\ perioad\, copiii, beneficiari ai proiectului [i mari, din comunitatea extins\, Bac\u [i Bucure[ti,
`nv\]\torii voluntari au preg\tit pentru comunitatea din cadourile pentru cei 98 de copii.
care fac parte un moment artistic cu ocazia zilei de 1 Totul a culminat cu ziua de 25 decembrie `n care,
Decembrie. Au socializat [i s-au adunat `n jurul mesei p\rintele Codrin Lasl\u poveste[te c\ „am fost ~ngeri,
preg\tite de harnice gospodine din sat, unirea din acest an P\stori [i Magi la Biseric\, apoi cu educatori, `nv\]\tori,
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 365
DECEMBRIE 2019

profesori, p\rin]i [i bunici am cântat colinde [i am recitat de-al casei... Ne-a pl\cut a[a de mult, `ncât ne-am ho-
poezii la A[ez\mântul social-filantropic. Am fost o fami- t\rât s\ p\str\m Cr\ciunul `n fiecare zi, pentru c\ ne este
lie mare [i frumoas\, a venit [i Mo[ Craciun [i parc\ este mai bine `mpreun\!“

Proiectul eparhial {coala de iarn\ -


„Colindele - s\rb\toarea bucuriei satului
românesc“ la Parohia Bere[ti - Bistri]a I
27 Decembrie 2019
Proiectul eparhial intitulat {coala de iarn\ „Colindele la prim\ria comunei Bere[ti - Bistri]a unde au colindat,
- s\rb\toarea bucuriei satului românesc“, organizat cu copiii primind daruri din partea autorit\]ilor locale.
binecuvântarea [i la ini]iativa ~naltpreasfin]itului P\rinte Ac]iunea a continuat la biserica parohial\, unde p\rintele
Arhiepiscop Ioachim, a adunat peste 30 de copii la ac- paroh Iordache Seneca-Nicolaie, le-a vorbit despre bi-
tivit\]ile catehetice [i culturale desf\[urate `n perioada 18 seric\, post, s\rb\toarea Na[terii Domnului, despre co-
- 25 decembrie 2019 la Parohia Bere[ti - Bistri]a I. linde, ar\tându-le acestora semnifica]ia [i importan]a lor.
Miercuri, 18 decembrie, p\rintele paroh Iordache Sene- Ziua s-a `ncheiat cu un concurs de cuno[tin]e religioase.
ca-Nicolaie a mers la [coala gimnazial\ „Vasile Borcea“ Vineri, 20 decembrie, proiectul a continuat la biserica
din comuna Bere[ti - Bistri]a, unde s-a `ntâlnit cu elevii parohial\ prin s\vâr[irea Tainei Sfântului Maslu, apoi a
clasei I, înso]i]i de d-l `nv\]\tor Ursu Ioan. P\rintele le-a urmat un concurs de pictur\, având ca tem\ Na[terea
vorbit copiilor despre Na[terea Pruncului Sfânt [i despre Domnului [i colindele.
colinde, oferind cadouri [i iconi]e tuturor elevilor. Proiectul eparhial a continuat sâmb\t\, 21 decembrie,
Joi, 19 decembrie, p\rintele `mpreun\ cu elevi [i cadre prin organizarea de c\tre p\rintele paroh, a unui pelerinaj
didactice de la [coala gimnazial\ „Vasile Borcea“ au mers cu elevii, p\rin]ii [i cadrele didactice la M\n\stirile
)

Pg. 366 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


DECEMBRIE 2019
Ciolpani [i Runc din Protopopiatul Buhu[i. La M\n\stirea
Ciolpani, elevii au sus]inut un miniconcert de colinde
care a adus bucurie [i emo]ie ob[tii de aici, iar la final, `n
numele ob[tii monahale, maica stare]\ Lucia Chirvase a
mul]umit elevilor [i profesorilor, oferindu-le tuturor celor
prezen]i daruri [i iconi]e, lucru care i-a bucurat nespus de
mult pe copii. Proiectul a continuat la M\n\stirea Runc
unde ob[tea monahal\ a fost colindat\ de copii. P\rintele
stare] Macarie Costea a oferit daruri copiilor, mul]u-
mindu-le acestora pentru faptul c\ sunt aproape de bise-
ric\ [i duc mai departe datinile str\vechi.
Duminic\, 22 decembrie, elevii au participat la Sfânta
Liturghie [i la slujba de pomenire s\vâr[it\ `n cinstea
eroilor Revolu]iei din decembrie 1989. Dup\ aceasta ele- un frumos recital de colinde, `n prezen]a credincio[ilor
vii au fost premia]i cu daruri [i icoane pentru cele mai parohiei. Copiii s-au bucurat [i de darurile oferite de c\tre
bune r\spunsuri la cuno[tin]ele religioase [i cele mai ori-
Mo[ Cr\ciun.
ginale picturi.
Proiectul a continuat luni, 23 decembrie, la casa de La buna desf\[urare a acestui proiect s-au implicat
pr\znuire a Parohiei Bere[ti - Bistri]a I. Aici, d-l `nv\]\tor al\turi de p\rintele paroh Iordache Seneca-Nicolaie, co-
Ursu Ioan le-a vorbit copiilor despre obiceiul prepar\rii ordonatorul proiectului, prof. Mardare Maria, prof.
turtelor, ar\tâdu-le totodat\ [i procesul de ob]inere al aces- Iordache Magdalena-Paula, prof. Borcea Daniela, `nv.
tora. La sfâr[it, copiii au gustat din turtele preparate [i de ei. Ursu Ioan, precum [i membri ai Comitetului Parohial,
care [i-au ar\tat dragostea [i d\rnicia fa]\ de cei mai tineri
Mar]i, 24 decembrie elevii au colindat pe p\rintele
membri ai comunit\]ii.
paroh Iordache Seneca-Nicolaie mergând apoi [i pe la
casele altor credincio[i pentru a-i colinda. Proiectul s-a Colindele, costumele populare, atmosfera de s\rb\-
incheiat miercuri 25 decembrie când elevii au participat toare au eviden]iat `nc\ o dat\ frumuse]ea satului româ-
la Sfânta Liturghie, la sfâr[itul slujbei ace[tia sus]inând nesc. (I.S.)

Proiecte eparhiale desf\[urate


`n Parohia Parava, Protoieria Sascut
27 Decembrie 2019

~n aceast\ perioad\ a s\rb\torilor, având binecuvântarea


~naltpreasfin]itului P\rinte Arhiepiscop Ioachim [i sub
atenta coordonare a p\rintelui protoiereu Vasile Abageru,
s-au desf\[urat `n cadrul Parohiei Parava, proiectul cultural
„Colindele-s\rb\toarea bucuriei satului românesc“ [i pro-
iectul social-filantropic „F\ Rai din ce ai!“.
Programul social filantropic s-a desf\[urat prin parte-
neriatul dintre Funda]ia „Episcop Melchisedec“ filiala
Bac\u, Protoieria Sascut [i Colegiul Na]ional „Vasile
Alecsandri“ din Bac\u, care prin grija deosebit\ a doam-
nelor profesoare Elena Abageru [i Maria Verga [i cu im-
plicarea direct\ a tinerilor liceeni, s-a realizat o colect\
substan]ial\ de haine, alimente, juc\rii, rechizite [i multe
altele. Ulterior, toate aceste daruri au fost `mp\r]ite unui
num\r de peste 50 de copii nevoia[i apar]inând satelor ~n zilele de 22 [i 25 decembrie, `n cadrul proiectului
Parava [i Teiu[, aducând bucurie `n inimile tuturor. cultural-catehetic eparhial denumit {coala de iarn\
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 367
DECEMBRIE 2019
„Colindele-s\rb\toarea bucuriei satului românesc“, `n La sfâr[it, ca r\splat\, tuturor copiilor din sat li s-au
Parohia Parava cu hramul „Sfin]ii Arhangheli Mihail [i `mp\r]it cadouri consistente. ~n prima zi de Cr\ciun, `n
Gavriil“ copiii de toate vârstele au adus vestea Na[terii biserica mare din satul Parava, copiii `mpreun\ cu
Domnului `n inimile tuturor. Mai `ntâi, `n satul Teiu[, filie preotul paroh Marius Gheorghi]\ Prisecariu au colin-
a Parohiei Parava, prin implicarea [i sprijinul unei familii dat, umplând de bucurie sufletele tuturor celor prezen]i.
de buni cre[tini, fii ai satului, Mo[ Cr\ciun a poposit `n {i de aceast\ dat\, prin contribu]ia credincio[ilor din
mijlocul copiilor care au r\spândit vestea Na[terii parohie, Mo[ Cr\ciun a `mp\r]it cadouri tuturor copiilor
Domnului `n inimile tuturor prin colinde [i poezii. prezen]i.

Sfânta Liturghie arhiereasc\ la Catedrala


„~n\l]area Domnului“ din Bac\u
27 Decembrie 2019
~n a treia zi de Cr\ciun, când Biserica `l pr\znuie[te pe ~n cuvântul de `nv\]\tur\ rostit de PS P\rinte Veniamin,
`ntâiul Mucenic [i Arhidiacon {tefan, la Catedrala acesta a explicat pe scurt alegerea [i via]a Sfântului {tefan
„~n\l]area Domnului“ din municipiul Bac\u a fost ca model de vie]uire [i m\rturisire a dreptei credin]e.
prezent ~naltpreasfin]itul P\rinte Ioachim, Arhiepiscopul P\rintele Episcop a l\udat munca IPS P\rinte Arhie-
Romanului [i Bac\ului, care a oficiat Sfânta Liturghie piscop Ioachim, pe t\râm cultural-catehetic, social-filan-
al\turi de PS P\rinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de tropic [i scriitoricesc, definindu-l ca pe un model de Ie-
Sud. Cu aceast\ deosebit\ ocazie a `ntâlnirii `n cadrul rarh demn de urmat.
liturgic, cei doi Ierarhi au fost `nconjura]i de un sobor de
preo]i [i diaconi coordona]i de p\rintele protopop Costic\ Ast\zi am avut ocazia binecuvântat\ de a sluji al\turi
Busuioc, al\turi de mul]ime de credincio[i din urbea de P\rintele Arhiepiscop Ioachim `ntr-o biseric\ foarte
b\c\uan\. frumoas\ care m-a f\cut s\ am o emo]ie deosebit\ [i s\
`mi aduc aminte de multele locuri frumoase `n care am
~naltpreasfin]itul P\rinte Ioachim, Arhiepiscopul Ro- c\l\torit. M-a f\cut s\ merg cu mintea pân\ la Betleem la
manului [i Bac\ului [i PS P\rinte Veniamin, Episcopul Pe[tera Domnului Iisus Hristos, pân\ la Ierusalim la
Basarabiei de Sud, au coliturghisit `n ziua de pomenire a biserica Sfântului {tefan [i s\ `mi aduc aminte de jertfel-
Sfântului Mucenic [i Arhidiacon {tefan la Catedrala nicia multor martiri care ast\zi str\lucesc [i `mpodobesc
„~n\l]area Domnului“ din municipiul Bac\u. biserica lui Hristos. Dintotdeauna am admirat felul `n
~n rug\ciune, al\turi de cei doi Ierarhi, membri ai care ~naltpreasfin]itul P\rinte Ioachim sluje[te, cum [tie
Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, s-au al\- s\ se fac\ tuturor toate prin cuvânt [i prin fapt\ [i s\ lu-
turat mul]ime de enoria[i [i credincio[i b\c\uani. mineze `naintea oamenilor sl\vind numele lui Dumnezeu.
)

Pg. 368 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


DECEMBRIE 2019
Am admirat iscusin]a min]ii sale [i frumuse]ea textelor ~n cadrul Sfintei Liturghii, tân\rul diacon Petru Popescu
scrise de acesta, precum [i a multor publica]ii, nu doar a a fost hirotonit `n treapta de preot pe seama Bisericii
textelor liturgice pe care le compune, ci [i a altor lucr\ri „~ntâmpinarea Domnului“ din Bac\u. La finalul slujbei,
pe care le-a publicat pân\ la acest moment. {tiu p\rintele paroh Neculai Hurjui a mul]umit Arhip\storului
dragostea ~naltpreasfin]itului [i felul `n care se ocup\ Ioachim [i PS P\rinte Veniamin pentru bucuria prilejuit\
`ndeaproape de Casa lui Dumnezeu. M\ bucur\ faptul c\ enoria[ilor prin prezen]a acestora, pentru binecuvânt\rile
avem Ierarhi care sunt modele de slujire pentru noi, sunt oferite [i pentru sfaturile duhovnice[ti speciale, ca reper
teologi des\vâr[i]i [i oameni cu fric\ de Dumnezeu. pentru mântuire. (Pr. Daniel-Ionel Marari)

P\rintele Ovidiu-Ionu] Cerbu a fost


`nmormântat la Parohia Pânce[ti-Sascut
27 Decembrie 2019

~n data de 27 decembrie 2019, mul]ime de credincio[i


din Parohia Pânce[ti, Protopopiatul Sascut, a condus pe
ultimul drum p\mântesc, cu n\dejdea `n dragostea
milostiv\ a Mântuitorului Hristos, pe p\rintele Ovidiu-
Ionu] Cerbu, cel care le-a fost `ndrum\tor spiritual timp
de mai bine de 23 de ani [i care a plecat la Domnul `n
urma unei `ndelungate suferin]e. Slujba de prohodire a
p\rintelui Ovidiu-Ionu] a fost oficiat\ de c\tre p\rintele
consilier eparhial Alexandru Daniel Zamfir, delegatul
~naltpreasfin]itului P\rinte Ioachim, Arhiepiscopul
Romanului [i Bac\ului.
~n diminea]a zilei de 27 decembrie a.c., credincio[ii
Parohiei Pânce[ti, comuna Sascut, au asistat la Sfânta
Liturghie [i apoi la slujba de `nmormântare a p\rintelelui
Ovidiu-Ionu] Cerbu, bunul lor preot [i duhovnic care le-
a slujit cu mult\ dragoste [i abnega]ie.
Slujba de prohodire a p\rintelui mutat `n Ve[nicia lui
Dumnezeu a fost oficiat\ de c\tre p\rintele consilier
eparhial Alexandru Daniel Zamfir, delegatul ~naltpreas-
fin]itului P\rinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului [i
Bac\ului, `mpreun\ cu un impresionant sobor de p\rin]i
slujitori din toat\ eparhia, care au venit s\-[i ia r\mas bun
de la cel ce a fost frate `n slujire, prieten [i coleg.
familiei [i credincio[ilor prezen]i, evocând chipul smerit
Al\turi de familia `ndoliat\, preo]ii colegi de facultate [i al preotului chemat de Dumnezeu la ve[nicele l\ca[uri.
de protopopiat au `n\l]at rug\ciuni c\tre Preamilostivul
Dumnezeu pentru sufletul p\rintelui Ovidiu-Ionu] care a Dup\ ce slujitorii sfintelor altare, membrii familiei
fost chemat de Dumnezeu `n Biserica cereasc\, pentru a-I sale [i to]i enoria[ii [i cunoscu]ii [i-au luat r\mas bun de
sluji al\turi de fra]ii s\i `ntru preo]ie, trecu]i `n via]a ve[nic\. la p\rintele Ovidiu-Ionu], [ase preo]i au purtat pe umeri
sicriul cu trupul ne`nsufle]it, `nconjurând sfântul l\ca[
~n atmosfera de adânc\ tr\ire, enoria[ii [i fiii duhov- dup\ rânduiala `nmormânt\rii preo]ilor [i l-au `nso]it pân\
nice[ti au depus flori [i coroane la sicriul `n care se afla la mormântul preg\tit `n curtea bisericii parohiale, acolo
trupul ne`nsufle]it a celui care le-a fost `ndrum\tor spiri- de unde p\rintele s\ fie `n chip spiritual `n preajma
tual, chipurile celor prezen]i exprimând o nem\rginit\ p\stori]ilor s\i [i dup\ aceast\ clip\ a desp\r]irii trupe[ti
durere pentru moartea prematur\ a acestuia. de ace[tia. O slujb\ de Parastas a fost oficiat\ [i pentru
P\rintele consilier eparhial a transmis mesajul de com- p\rintele Ioan Negoi]\, fost preot paroh `n aceast\ parohie
pasiune al ~naltpreasfin]itului P\rinte Ioachim, adresat [i protopop al Protoieriei Sascut. (Pr. Daniel Marari)
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 369
DECEMBRIE 2019
Corul Parohiei Lazaret d\ruie[te alinare
sufleteasc\ celor afla]i `n suferin]\
28 Decembrie 2019

~n perioada premerg\toare Na[terii Domnului, corul


Parohiei Ortodoxe Lazaret din municipiul Bac\u a adus
alinare sufleteasc\ celor afla]i `n suferin]\, prin colindele
interpretate la Penitenciarul Bac\u, Maternitate [i sec]ia
de Oncologie a Spitalului Jude]ean Bac\u [i la Spitalul
„Ileana Cezarina“.
Prin grija [i dragostea componentelor corului Parohiei
Lazaret fa]\ de sufletele greu `ncercate, au fost oferite apro-
ximativ 500 de pachete persoanelor din institu]iile men]io-
nate, constând `n dulciuri, colaci, fructe [i c\r]i de rug\ciuni.
„Bucuria vestirii Na[terii Mântuitorului Hristos a fost
totodat\ pentru membrele corului Parohiei Lazaret o navi, asemenea Pruncului Hristos Care se `ntrupeaz\
ocazie binecuvântat\ de a pune `n practic\ `ndemnul acum pentru mântuirea celor suferinzi [i `ntemni]a]i de
evanghelic de a cerceta pe cei din temni]\ sau pe cei bol- urm\rile p\catului“. (Pr. Eugen Ciprian Ciuche)

„Colindele - s\rb\toarea bucuriei satului


românesc“ `n Parohia Cucova, Protoieria Sascut
28 Decembrie 2019

~n perioada s\rb\torii Na[terii Domnului, cu binecu-


vântarea ~naltpreasfin]itului P\rinte Arhiepiscop Ioachim
[i sub `ndrumarea p\rintelui protoiereu Vasile Abageru, `n
Parohia Cucova din comuna Valea Seac\ s-a desf\[urat
proiectul catehetic-cultural eparhial „Colindele - s\rb\-
toarea bucuriei satului românesc“. ~nc\ din perioada pre-
merg\toare s\rb\torii Cr\ciunului, un grup de copii din
Parohia Cucova, sub `ndrumarea p\rintelui paroh Marin
Racovi]\ [i cu sus]inerea doamnei educatoare Elvira
Burchi, au preg\tit, cu mult\ aten]ie [i mare bucurie, un recital de colinde, transmi]ând emo]ia s\rb\torii Na[terii
concert de colinde prin care, asemeni magilor [i p\sto- Domnului credincio[ilor prezen]i la biseric\.
rilor de odinioar\, au adus vestea Na[terii Domnului.
La final, preotul paroh, `mpreun\ cu membrii consiliului
Dup\ ce `n prima [i `n a doua zi de Cr\ciun au colindat parohial au mul]umit colind\torilor pentru dragostea [i devota-
prin satele `nvecinate, Valea Seac\ [i Mândri[ca, `n cea de-a mentul lor [i i-au r\spl\tit cu daruri, pe acorduri de colind\
treia zi colind\torii au revenit acas\, unde au sus]inut un str\veche oferit\ de gazde, de data aceasta.

Proiect eparhial cultural desf\[urat


`n Parohia R\doaia, Protoieria Sascut
28 Decembrie 2019
Cu binecuvântarea ~naltpreasfin]itului P\rinte Arhie- tuitorului Iisus Hristos, `n Parohia „Na[terea Maicii
piscop Ioachim, `n perioada s\rb\torii Na[terii Mân- Domnului“ din R\doaia, s-a desf\[urat proiectul cate-
)

Pg. 370 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


DECEMBRIE 2019
hetic-cultural eparhial „Colindele - s\rb\toarea bucuriei
satului românesc“.
~n prima zi din „{coala de iarn\“ (21 decembrie),
copiii parohiei au desf\[urat activitatea de mâini dibace [i
crea]ie artistic\, realizând br\du]i `n miniatur\ [i pictur\.
La sfâr[itul activit\]ii, copiii au primit dulciuri [i sucuri.
~n a doua zi (24 decembrie), copiii au `mpodobit
bradul, au cântat colinde [i s-au spovedit, iar `n ziua
sfânt\ de Cr\ciun au participat la Sfânta Liturghie, s-au
`mp\rt\[it [i la sfâr[itul slujbei au sus]inut un frumos
recital de colinde, aducând bucurie `n sufletul credin-
cio[ilor din parohie. Ziua s-a `ncheiat cu `mp\r]irea de curiei satului românesc» [i totodat\, rug\m pe milostivul
daruri aduse de Mo[ Cr\ciun, copiilor care au participat Dumnezeu s\-i r\spl\teasc\ pe colind\torii no[tri din
la aceste frumoase activit\]i. parohie [i sper\m ca pe viitor aceast\ «{coal\ de iarn\»,
„Astfel, se `ncheie `n parohia noastr\ proiectul cul- s\ devin\ o tradi]ie `n parohia noastr\“, a men]ionat
tural catehetic eparhial «Colindele - s\rb\toarea bu- p\rintele paroh Bernacic Cristinel.

Colind\tori `n Parohia „Sfântul Spiridon“


din Com\ne[ti
29 Decembrie 2019
Joi, 26 decembrie 2019, membrii Ansamblului „Cunu-
na Muntelui“ din Com\ne[ti i-au colindat pe credincio[ii
prezen]i la Sfânta Liturghie `n Biserica „Sfântul
Spiridon“ din aceea[i localitate.
~n cea de-a doua zi de Cr\ciun, la finalul Sfintei Li-
turghii, enoria[ii Parohiei „Sfântul Spiridon“ din Com\-
ne[ti au primit vizita grupului de colind\tori ai Ansam-
blului „Cununa Muntelui“ din Com\ne[ti. Membrii
ansamblului au interpretat colinde tradi]ionale române[ti,
ducând mai departe tradi]ia colindelor ce vestesc Na[-
terea Mântuitorului Iisus Hristos [i aducând bucurie `n
rândul enoria[ilor. Evenimentul `ncheie seria activit\]ilor
culturale organizate de Parohia „Sfântul Spiridon“, la
ini]iativa preotului Daniel Prepeli]\, cu prilejul anului
2019, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe
Române, ca An omagial al satului românesc.
La final, p\rintele paroh a r\spl\tit efortul colind\to- icoan\ a Sfântului Ierarh Spiridon, ocrotitorul parohiei
rilor, a[a cum este tradi]ia, `mp\r]ind daruri [i câte o com\ne[tene. (Pr. Cristian-Ioan Balaban)

IPS P\rinte Ioachim a sfin]it A[ez\mântul


social-cultural din Parohia Trife[ti
29 Decembrie 2019
~n data de 29 decembrie 2019, a fost târnosit Maicii Domnului“ din Parohia Trife[ti, Protopopiatul
A[ez\mântul social cultural cu hramul „Acoper\mântul Roman, de c\tre IPS P\rinte Ioachim, Arhiepiscopul
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 371
DECEMBRIE 2019
Romanului [i Bac\ului. ~n prima parte a zilei sub protia
p\rintelui Arhimandrit Pimen Costea, vicar eparhial, un
impresionant sobor de preo]i a oficiat `n biserica
Parohial\ Sfânta [i Dumnezeiasca Liturghie
La finalul acesteia IPS P\rinte Arhiepiscop Ioachim s-a
al\turat mul]imii bunilor credincio[i parohieni [i soboru-
lui de preo]i. Ierarhul i-a felicitat pe preo]ii `mpreun\ slu-
jitori de aici pentru frumoasa misiune administrativ-edi-
litar\ împlinit\ prin ridicarea acestui monumental
a[ez\mânt modern construit `n vecin\tatea l\ca[ului de
cult din comuna Trife[ti.
P\rintele Arhiepiscop Ioachim a l\udat ini]iativa
ridic\rii acestui a[ez\mânt: mân\ mereu deschis\, s\ fie permanent la dispozi]ia cre-
~n ciuda tuturor ostilit\]ilor [i a vitregiilor vremii, iat\ dincio[ilor [i a celor care iubesc pe Dumnezeu.
c\ se pot face lucruri frumoase, lucruri trainice [i care de Acesta este compartimentat [i cuprinde o sal\ de mese,
acum vor r\mâne din genera]ie `n genera]ie pentru cei buc\t\rie, un birou parohial [i câteva camere de locuit.
care vin dup\ noi. Felicit `n mod special pe p\rintele Aici vor fi desf\[urate activit\]ile misionar-pastorale ale
paroh Lauren]iu Segneanu [i pe p\rintele `mpreun\ sluji- parohiei, orele de catehez\ cu tinerii [i alte ac]iuni sociale.
tor Florin }uscanu care s-au ostenit cu timp [i f\r\ timp Lucr\rile de construc]ie s-au derulat `n perioada 2012-
la ridicarea acestui a[ez\mânt. Acesta este un loc mi- 2019 sub coordonarea preotului paroh Lauren]iu Seg-
sionar din Eparhia noastr\ pentru faptul c\ aici la neanu, fiind ajutat de preotul `mpreun\ slujitor, de cre-
Trife[ti datorit\ acestei icoane sfinte a Maicii Domnului, dincio[i [i de diverse persoane cu suflet mare.
ce se afl\ `n Sfântul loca[, credincio[i din alte p\r]i vin, La final, Ierarhul a oferit diplome de aleas\ pre]uire pri-
se `nchin\ [i se roag\ la M\icu]a Domnului pentru ai ]ine marului comunei [i tuturor ctitorilor implica]i prin ajutorul
sub Acoper\mântul [i protec]ia Sa cea nev\zut\. Dum- oferit la edificarea impresionantului a[ez\mânt social cultural
nezeu s\ v\ binecuvânteze pe to]i [i aceast\ cas\ s\ r\- parohial de la Trife[ti. (Pr. Daniel Ionel Marari)

Arhiepiscopul Ioachim, la aproape trei


decenii de slujire preo]easc\
30 Decembrie 2019
La data de 30 decembrie 1990, `n cadrul Sfintei Litur- m\n\stire, se ad\uga formarea teologic\ de la Seminarul
ghii s\vâr[ite la M\n\stirea nem]ean\ V\ratec, sub protia Teologic „Veniamin Costachi“ (1970-1975) [i de la
Preafericitului P\rinte Patriarh Daniel, pe atunci Mi- Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul“ din Bucu-
tropolit al Moldovei [i Bucovinei, ~naltpreasfin]itul P\- re[ti (1976-1980), sub coordonarea preo]ilor profesori ale
rinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului [i Bac\ului, a c\ror nume sunt [i ast\zi rostite cu adânc\ recuno[tin]\ de
fost hirotonit `n treapta de ieromonah. genera]ii `ntregi de teologi, [i a c\ror elocin]\ a fost con-
semnat\ cu m\iestrie `n pagini de neuitare `n volumul
La acest moment de har care `mplinea o voca]ie spe- „Panteonul sufletului meu“ (Panteonul sufletului meu,
cial\, tân\rul c\lug\r Ioachim avea vârsta de 36 de ani [i Editura Filocalia, 2016, autor Arhiepiscopul Ioachim).
o experien]\ monahal\ aparte sub `ndrumarea p\rin]ilor
duhovnice[ti de la dou\ dintre cele mai reprezentative ve- Astfel, dup\ terminarea studiilor universitare, la vârsta
tre monahale nem]ene, M\n\stirea Sih\stria, acolo unde de 26 de ani, tân\rul teolog Ilie Giosanu este tuns `n mon-
ahism cu numele de Ioachim la M\n\stirea Bistri]a,
`[i aflase chemarea `nc\ de la vârsta de 15 ani, [i M\-
având ca na[ de c\lug\rie pe unchiul s\u Ioanichie B\lan,
n\stirea Bistri]a. fiind primul c\lug\r hirotesit pe seama acestei m\n\stiri
Al\turi de `mplinirea duhovniceasc\ câ[tigat\ la pi- dup\ 40 de ani de restric]ii impuse de regimul comunist
cioarele marilor duhovnici de-a lungul a 21 de ani de ca urmare a decretului 410 din 1959.
)

Pg. 372 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


DECEMBRIE 2019

A urmat hirotonia `ntru ierodiacon de c\tre mitropoli- ind primul c\lug\r român ortodox trimis la studii dup\
tul Teoctist Ar\pa[u (1 martie 1981) [i hirotesia `ntru Revolu]ia din Decembrie 1989.
arhidiacon `n anul 1982, iar din 1985, pentru calit\]ile Acesta este contextul `n care, `n urm\ cu 29 de ani,
sale intelectuale, transferul la Centrul eparhial de la Ia[i, arhidiaconul Ioachim Giosanu a fost hirotonit ieromonah
unde `ndepline[te mai multe func]ii: secretar eparhial, `n ziua de 30 decembrie, la M\n\stirea V\ratec, `n ultima
corector la revista „Candela Moldovei“, econom mitro- duminic\ a anului 1990, de c\tre Preafericitul P\rinte
politan etc. Patriarh Daniel, pe atunci mitropolit al Moldovei [i
Bucovinei, din soborul slujitorilor f\când parte nume de
~n anul 1990 este numit secretar al noului mitropolit al marc\ ale Ortodoxiei române[ti, `ntre care amintim pe
Moldovei, Daniel Ciobotea, actualul Patriarh al Bisericii Arhimandritul Bartolomeu Anania, viitorul mitropolit al
Ortodoxe Române, care, v\zând poten]ialul intelectual al Mitropoliei Clujului, Albei, Cri[anei [i Maramure[ului.
arhidiaconului Ioachim, hot\r\[te s\-l trimit\ la studii de ~ntru mul]i [i binecuvânta]i ani, ~naltpreasfin]ite P\-
doctorat `n Fran]a, la Institutul „Saint Sèrge“ din Paris, fi- rinte Ioachim!

Zi de bucurie pentru nou\ copii


afla]i `n dificultate
30 Decembrie 2019
~n ziua de 30 decembrie 2019, monahia Dionisia bani. Banii dona]i de la diver[i sponsori au fost strân[i `n
Schiopu, directorul Funda]iei „Episcop Melchisedec“ din urma Concertului Caritabil sus]inut de copiii Centrelor de
Roman a fost prezent\ la Complexul Romani]a, unde a Zi din Arhiepiscopia Romanului si Bac\ului, `n ziua de
oferit unei mame cu 9 copii pachete cu dulciuri, fructe [i 20 decembrie. Funda]ia „Episcop Melchisedec“, `n cali-
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 373
DECEMBRIE 2019
tate de co-organizator al acestui eveniment caritabil, s-a
prezentat cu pre[colarii Grupei mari a Gr\dini]ei cu
Program Prelungit „Episcop Melchisedec“, pe scena S\lii
de festivit\]i din Central Plaza-Bac\u. Aici, ace[tia au in-
cântat pe cei to]i spectatorii prezen]i cu frumoasele lor
colinde interpretate. La acest eveniment a fost prezent [i
p\rintele Pimen Costea, vicar eparhial.
Al\turi de obolul celor care au concertat `n aceast\ zi
[i a participan]ilor care au l\sat un dar `n cutia special
preg\tit\, Funda]ia „Episcop Melchisedec“ a oferit din
partea sa familiei aflat\ `n dificultate [i câteva pachete cu
dulciuri [i fructe. Funda]iei Episcop Melchisedec, un An Nou cu s\n\tate,
„Deoarece ne afl\m la finele anului 2019 dorim tu- prosperitate, realiz\ri personale [i profesionale! La mul]i
turor copiilor, p\rin]ilor, angaja]ilor [i colaboratorilor ani!“, a declarat directoarea Funda]iei din Roman.

Proiectul eparhial „Ajut\-l pe Mo[ Cr\ciun!“-


la Parohia „Sfin]ii Apostoli Petru [i Pavel“
Bac\u [i Parohia Podi[
30 Decembrie 2019

Cu binecuvântarea ~naltpreasfin]itului P\rinte Arhiepis-


cop Ioachim, `n cadrul proiectului „Ajut\-l pe Mo[ Cr\-
ciun!“, a avut loc oferirea de daruri, preg\tite cu grij\ de cre-
dincio[ii Parohiei „Sfin]ii Apostoli Petru [i Pavel“ din
Bac\u, p\stori]i de pr. paroh Constantin Abageru [i pr. in-
spector Adrian Alexandrescu. Darurile au fost oferite copii-
lor nevoia[i ce apar]in Parohiei „Sfântul Nicolae“ din satul Po-
di[, com. M\rgineni, jud. Bac\u, paroh fiind pr. Iulian Popa.
Acest proiect s-a desf\[urat `n cadrul parteneriatului
dintre cele dou\ parohii, aflat la a treia edi]ie.
Ca [i anul trecut, copiii au f\cut cunoscute `n scrisorile „Mo[ului“ pentru gestul frumos. Uimirea [i bucuria de pe
c\tre Mo[ Cr\ciun dorin]ele [i visurile lor. Scrisorile au chipul copiilor au luminat `ntreaga fire din biseric\ [i s-au
fost colectate de pr. Iulian Popa [i trimise pr. Constantin transmis `n inimile tuturor celor prezen]i, iar bucuria a
Abageru, care le-a citit la finalul Sfintei Liturghii, ofe- fost deplin\.
rindu-le credincio[ilor din Parohia „Sf. Apostoli Petru [i „Mul]umim ~naltpreasfin]itului P\rinte Arhiepiscop
Pavel“ dornici s\-l ajute pe Mo[ Cr\ciun. ~ndemna]i de Ioachim pentru binecuvântarea [i `ncurajarea acestui
bucuria de a d\rui pentru fericirea de a primi un zâmbet proiect, pr. protopop Costel Busuioc pentru ini]iativa
de mul]umire, ace[ti credincio[i genero[i anonimi au ofe- derul\rii acestuia, pr. paroh Constantin Abageru [i pr. in-
rit câte un dar nesperat copiilor cu dificult\]i materiale. spector Adrian Alexandrescu, care s-au gândit [i anul
Copiii au primit cu deosebit\ emo]ie [i ner\bdare cadoul acesta la copiii parohiei noastre, [i nu in ultimul rând eno-
mult dorit, chiar `n ziua Na[terii Domnului, la sfâr[itul ria[ilor Parohiei „Sfin]ii Apostoli Petru [i Pavel“ care au
Sfintei Liturghii. Unii cu lacrimi de bucurie [i cu vocea reu[it s\ `mplineasc\ cu generozitate visurile copil\riei“,
pierdut\ de emo]ie, al]ii plutind de fericire, au mul]umit a m\rturisit p\rintele Iulian Popa. (I. P.)
)

Pg. 374 ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


INDEX TEMATIC

INDEX

Activit\]i pastoral-misionare: 9, 9-10, 10, 13-14, 16-17, 22, 23, 25-26, 26, 28-29, 34-35, 35, 38-39,
39, 41-42, 42-44, 44-45, 46, 47, 54, 57-58, 60-61, 64-65, 69, 73, 73-74, 74, 76, 77-78, 80, 80-81, 81, 82, 82-
83, 83-84, 84-85, 86-87, 90-91, 92, 92-93, 94, 95-96, 96, 101, 105-106, 117-118, 120-121, 122-123, 126,
127-128, 129, 129-130, 130-131, 133, 135-136, 136-137, 137-138, 138-139, 139, 139-140, 141, 142, 142-
144, 144-145, 145-146, 146-147, 147, 148-149, 150, 154, 155-156, 157, 157-159, 159-160, 160-161, 161,
162, 162-163, 164-167, 168, 168-169, 169, 171, 175, 176, 176-177, 179-180, 183-184, 185-186, 186-187,
187, 187-188, 188, 191-193, 197, 198-199, 204, 205, 206, 207, 208, 209-210, 212, 212-213, 213-215, 215-
216, 216, 216-217, 217-218, 218-222, 222-223, 225-226, 226, 226-228, 230, 232, 232-233, 235, 233-234,
234, 238, 238-239, 239, 239-240, 243-244, 244-245, 245-246, 246-247, 247, 251, 251-252, 255, 257-258,
259-260, 260-261, 262, 262-263, 263, 265, 267, 267-268, 273-274, 275, 275-276, 277-279, 279, 280-281,
282, 282-283, 284, 284-285, 287, 290-291, 291-292, 293-294, 294, 294-295, 295-296, 296-297, 297, 297-
298, 300, 301, 302, 302-303, 303-304, 304-305, 305-306, 307, 307-308, 308, 308-309, 309-310, 310-311,
311, 312-313, 313-314, 316, 319-320, 321, 321-322, 323-324, 325, 329-330, 330-331, 331-3322, 333-334,
335, 336-337, 338-339, 339, 342, 344-345, 345, 348, 348-349, 349-350, 353-354, 354-355, 357-358, 359,
360-361, 361-362, 364-365, 365, 368-369, 369, 371, 371-372, 372-373.

Activit\]i cultural-catehetice: 7, 7-8, 8, 10-11, 13-14, 14-15, 16, 17-19, 19-20, 20-21, 21, 23-24, 24-
25, 27, 27-28, 29, 29-30, 31-32, 32, 33, 33-34, 36-37, 37, 38, 40-41, 46-47, 48-49, 49, 49-50, 50-51, 52, 55,
56, 57, 58-59, 59, 59-60, 61-62, 63-64, 65, 65-67, 67-68, 70, 70-71, 71-72, 74-75, 75-76, 77, 78-79, 79-80,
85, 86, 86-87, 90, 93-04, 96-98, 98, 99, 100-101, 101-102, 103, 105, 106, 106-107, 109, 110, 110-111, 111-
112, 112-113, 113-114, 114, 114-115, 116, 117, 118-119, 119, 119-120, 121-122, 123-124, 124, 124-125, 125,
126, 131, 132, 133,-134, 134-135, 136, 136-137, 137, 14o-141, 144-145, 146-147, 150-151, 151, 152-154,
154, 154-155, 156, 157-159, 163-164, 170, 171-172, 172-173, 173, 178, 181, 182-183, 190-191, 205, 206-
207, 211-212, 237, 241, 242, 248, 249, 249-250, 256-257, 258, 268-269, 269, 270-271, 273, 274, 281, 287,
288, 288-289, 300-301, 303, 315, 316-317, 318, 319, 320-321, 322, 322-323, 324-325, 327-328, 332-333,
333, 337, 338, 340-341, 345-346, 362, 363-364, 364, 365-366, 366-367, 367-368, 370-371.

Activit\]i social-filantropice: 11-12, 44, 52-54, 87, 94-95, 102-103, 103-104, 112-113, 123-124, 134-
135, 135-136, 146-147, 151, 162, 173, 174, 178, 180, 181-182, 184, 189, 189-190, 195-197, 199, 200, 200-
201, 201, 202, 203, 203-204, 205, 208-209, 210-211, 223-224, 229, 229-230, 231, 234-235, 236, 240, 250,
252-253, 253-254, 255-256, 266, 266-267, 268, 270, 271-272, 272, 276, 277, 279-280, 283, 285-286, 286,
289-290, 305, 306, 311, 314, 315, 317-318, 324, 325-326, 326, 326-327, 337-338, 341-342, 342-343, 343,
343-344, 346-347, 347, 349, 350-351, 351-352, 352, 353, 355, 355-356, 356, 356-357, 358, 363, 367-368,
370, 371-372, 373-374, 374.

Activit\]i administrative: 12-13, 30-31, 35-36, 86, 154, 170-171, 230, 236, 241-242, 248, 248-249,
257-258, 259, 287-288, 331-332.
)

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI SI BACAULUI ,


Pg. 375

S-ar putea să vă placă și