Sunteți pe pagina 1din 15

Repere pentru specialitatea Arta Actorului– exemplificare la disciplina Arta

Actorului Clasa a IX a

Secțiunea 1 Din perspectiva curricululmui scris (programa școlară)

Arta actorului, este o disciplină nouă pentru elevii din clasa a IX a și nu presupune
recuperarea și consolidarea unor cunoștințe achiziționate prin studiul și tehnicile
teatrale, ci o evaluare prin teste inițiale, care se realizează prin verificarea unor
aptitudini artistice și disponibilități fizice, motrice. Pe baza analizei rezultatelor și a
fișelor individuale de evaluare, profesorul urmează să proiecteze planificarea
ținând cont de competențele specifice conforme programei școlare în vigoare și
de adaptarea lor la nevoile și nivelul grupului de lucru dar și de cele ale fiecărui
elev în parte.

În tabelul de mai jos sunt prezentate câteva competențe și sunt reținute și


activitățile de învățare cu caracter orientativ.

Clasa a IX a
1.1. Observarea elementelor mediului • Exersarea competenţelor specifice,
înconjurător experimentarea în clasă, în cadrul
grupului de lucru, prin exerciţii, jocuri,
improvizaţii de grup şi individuale.

1.2. Conştientizarea propriului trup şi a • Optimizarea dezvoltării fizice, afective şi


aparatului fono-respirator, pentru a le psihice, prin dezvoltarea capacităţilor
identifica specificul motrice generale, prin dezvoltarea
expresivităţii vocale şi corporale, prin
formarea unui cadru de expresie
dezinhibată a gândurilor şi a
sentimentelor proprii, cu scopul de a
dezvolta o personalitate armonioasă şi
originală;
RECOMANDĂRI:
În planificarea școlară pentru clasa a IX-a (2020-2021) se recomandă:
• La începutul clasei a IX-a este necesar ca elevii să se cunoască între ei , obiectiv
care se poate obţine uşor prin activităţile de tip joc. În cadrul unor „interviuri”, fiecare
elev se prezintă în ceea ce consideră el esenţial. Este o modalitate de
autocunoaştere şi de cunoaştere a colegilor. Colegii pot să-i adreseze întrebări.
De asemenea, fiecare elev va spune despre colegi ce îi inspiră – poate o piatră, o
floare de o anumită culoare, un anotimp etc. Exerciţiul va fi reluat după o perioadă de
timp, pentru a face comparaţia între prima impresie şi o cunoaştere mai profundă.
• Elevii de la specializarea arta actorului trebuie să înţeleagă rapid ce tip de lucru în
echipă presupune activitatea teatrală: lucrăm în echipă, cooperăm şi atunci când
facem un exerciţiu împreună, şi atunci când un grup lucrează, iar altul priveşte, şi
atunci când un singur elev lucrează şi toţi ceilalţi privesc.
• Sugestii de jocuri se pot găsi consultând bibliografia de specialitate începând cu
creatoarea jocurilor de teatru Viola Spolin şi manualul său „Improvizaţie pentru
teatru” (UNATC PRESS, 2008, trad. Mihaela Beţiu) şi continuând cu Augusto Boal,
Keith Johnstone şi mulţi alţi autori contemporani care pot fi consultaţi după o
cercetare pe internet introducând cuvintele cheie: „theatre games”, „theatre games
author”, „theatre games and exercises”, „theatre games for the classroom”, „theatre
teachers”, „drama games”, „drama games for kids” etc. Însă este important ca
profesorul să aibă disponibilitatea de a imagina, de a combina jocurile de bază sau
ceea ce ştie deja astfel încât să inventeze el însuşi jocuri şi exerciţii necesare şi
portivite fiecărui grup în parte. El trebuie să pornească de la jocuri şi exerciţii simple,
să le diversifice treptat/să le etapizeze/să le complice adaptându-se la nevoile
fiecărui grup de elevi.

Pentru identificarea zonei de intervenție în vederea construirii învățării este necesară


o evaluare centrată pe competențe care să indice nivelul de performanță pentru
achizițiile prevăzute în curriculum.

Secțiunea 2

 Din perspectiva curricululmui realizat (achizițiile elevilor)

Evaluarea se va realiza prin aplicarea unor instrumente de evaluare/metode cum ar fi


testul scris, la disciplinele teoretice și desfășurarea unor ateliere teatrale, la
disciplinele practice, astfel se poate realiza o măsurare a gradului de însușire a
competențelor specifice vizate. Ce va cuprinde setul de repere?

 jocuri teatrale și exerciții specifice disciplinei, de la simplu la


complex.
 analiza rezultatelor cuprinzând și soluții pentru construirea în
spirală a noilor achiziții, prin angajarea nivelului existent și
structurarea componentelor încă instabile.
 Întrebări utile pentru profesor în acest context: ce reiau? ce
reformulez în noi contexte? ce competențe din anul precedent
fuzionează cu elemente / componente din anul în curs?
 Se va comunica elevului, criteriile de evaluare, modalități de
analiză, /feedback în contextul competențelor specifice
Secțiunea 3

din perspectiva integrării tehnologiilor în procesul de predare/învățare

Curriculumul actual, prin centrarea pe competențe cheie, include o serie de


elemente care țin de utilizarea instrumentelor digitale. Contextul întreruperii
cursurilor din cauza pandemiei a accentuat aceste aspecte și a adus
perspective noi învățării școlare. În acest sens, tranziția în noul an școlar ar
deveni un proces efectiv și eficient dacă este continuată folosirea digitalului ca
instrument de facilitare a învățării și a comunicării între elevi și/ sau cu
profesorul. Ce va cuprinde setul de repere?
o exemple vizând utilizarea instrumentelor digitale:
 pentru învățare (resurse utile, bune practici, componente din
curriculumul obligatoriu; continuarea utilizării platformelor de
învățare (Google classroom, Moodle, Microsoft Teams, Edmodo,
Learningapps etc.);
 pentru feedback (social media ca instrument util pt. reflexivitate
și metacogniție; blog pt feedback la redactare/ teme;
 comunicare cu și între elevi (utilizarea Whatsapp,
Facebook/Messenger, email wrc, aplicații mobile favorite etc.)
 comunicarea colaborativă online (utilizarea Meet, Skype, Zoom,
blog etc.).

Secțiunea 4

În contextul întreruperii cursurilor în martie, elevii din comunitățile


dezavantajate s-au aflat în imposibilitatea de a participa la ”clasa virtuală”.
Prin urmare, este necesar un sprijin susținut pentru elevii în risc major. În
mare parte, reperele urmează aceleași direcții de mai sus, dar construcția
repornește de la definirea nivelului minimal al competențelor specifice pentru
clasa a IX-a care trebuie urmărit. Expunerea la tehnologie (unde este posibil)
se va face gradual. Ce va cuprinde setul de repere?
o o secțiune dedicată sprijinului pentru elevii din comunități dezavantajate
care se sprijină pe :
 valorificarea resurselor din Hai la școală/ Educație incluzivă de
calitate
 învățare remedială
 depășirea clișeelor didactice și culturale
Repere pentru specialitatea Arta Actorului– exemplificare la disciplina Arta
Actorului Clasa a X a

Secțiunea 1 Din perspectiva curricululmui scris (programa școlară)

Prin analizarea planificării calendaristice a anului școlar 2019-2020, de exemplu,


un profesor identifică probleme în ceea ce privește structurarea competențelor
2.1, 2.2

În tabelul de mai jos sunt prezentate aceste competențe și sunt reținute și


activitățile de învățare, deși au caracter orientativ, care sunt corelate cu parcursul școlar
din perioada vizată de această analiză.

Clasa a IX a Clasa a X-a

2.1. Exersarea 2.1. Exersarea/Specializarea


atenţiei, a concentrării, a memoriei, a atenţiei, concentrării, memoriei,
coordonării, a promptitudinii, a coordonării, promptitudinii, imaginaţiei,
imaginaţiei, a sincronizării, prin jocuri sincronizării prin jocuri simple.
simple.

• Primele 3 etape ale exercițiulu Oglinda.


• Ce s-a schimbat?
• Maşina de scris.
• Povestea. Pe o temă dată sau fără temă.

2.2. Descoperirea semnificațiilor 1.3 Dezvoltarea capacitatii de a stabili


relații fizice scenice
disciplinei artistice şi ale lucrului în
echipă – condiții esențiale ale artei
teatrale

• cooperarea (deși elevul trebuie să-şi


construiască o strategie individuală, pentru a
rămâne în joc până la final, învingându-i pe
ceilalți jucători, el nu trebuie să uite că este
vorba despre un joc, că uneori este necesar să
se sacrifice, pentru ca jocul să continue, şi că
trebuie să-şi protejeze partenerii; dacă îi
accidentează, își pierde condiția de jucător, ca
şi în sport.);

Progresia competențelor specifice face posibilă intervenția de tip remedial. De


exemplu, competențele 2.1 și 2.2 din clasa a IX-a reprezintă o achiziție care stă la
baza dezvoltării competențelor 2.1 și 1.3 din clasa a X-a, și ca urmare, acest
aspect va fi luat în considerare în planificarea pentru clasa a X-a.
RECOMANDĂRI:
În planificarea școlară pentru clasa a X-a (2020-2021) se includ:
 Unitate de învățare care vizează cu precadere 2.1 (cls a IX-a), exercițiile
specific artei actorului corelate cu conținuturile: Oglinda, Ce s-a schimbat?,
Maşina de scris, Povestea. Pe o temă dată sau fără temă. Competența din
clasa a IX-a va fi structurată în cadrul competenței 2.1 de la clasa a X-a
 Unitate de învățare care vizează 2.2 (cls a IX-a) corelată cu continuturile:
Regulile de bază ale jocului teatral (sine qua non) ; competențele din clasa a
IX-a vor fi structurate în cadrul competențelor 1.3 (clasa a X-a )
 Din acest motiv, unitățile de învățare care sunt focalizate pe aceste
competențe și conținuturi, se vor planifica în primele săptămâni ale începutului
de an școlar.
 Aceste competențe și conținuturi necesită alocarea unui timp suplimentar
pentru exersare/formare/dezvoltare care se poate prevedea la momente
diferite pe parcursul anului școlar.

Pentru identificarea zonei de intervenție în vederea construirii învățării este


necesară o evaluare centrată pe competențe care să indice nivelul de
performanță pentru achizițiile prevăzute în curriculum.

Mai mult timp alocat pentru structurare.

Secțiunea 2

 Din perspectiva curricululmui realizat (achizițiile elevilor)

Realizarea unei evaluări inițiale, pe baza unor sarcini variate care să vizeze
competențele stipulate în programa clasei anterioare. Evaluarea se va realiza prin
aplicarea unor instrumente de evaluare/metode cum ar fi testul scris, la disciplinele
teoretice și desfășurarea unui atelier teatral, la disciplinele practice, astfel se poate
realiza o măsurare a gradului de însușire a competențelor specifice vizate, liste de
verificare, grile de evaluare criterială etc. Ce va cuprinde setul de repere?

 exemple de sarcini de evaluare/teste inițiale (de nivel minim,


mediu și de înaltă performanță) însoțite de repere pentru
elaborarea acestora în scopul replicării de către profesori în
raport cu contextul clasei la care lucrează. Toate sarcinile
vizează competențe. Se vor oferi: testul elevului, bareme,
modalități de analiză și raportare/feedback în contextul
competențelor specifice
 jocuri teatrale de la simplu la complex.
 analiza rezultatelor cuprinzând și soluții pentru construirea în
spirală a noilor achiziții, prin angajarea nivelului existent și
structurarea componentelor încă instabile.
 Întrebări utile pentru profesor în acest context: ce reiau? ce
reformulez în noi contexte? ce competențe din anul precedent
fuzionează cu elemente / componente din anul în curs?

Secțiunea 3

din perspectiva integrării tehnologiilor în procesul de predare/învățare

Curriculumul actual, prin centrarea pe competențe cheie, include o serie de


elemente care țin de utilizarea instrumentelor digitale. Contextul întreruperii
cursurilor din cauza pandemiei a accentuat aceste aspecte și a adus
perspective noi învățării școlare. În acest sens, tranziția în noul an școlar ar
deveni un proces efectiv și eficient dacă este continuată folosirea digitalului ca
instrument de facilitare a învățării și a comunicării între elevi și/ sau cu
profesorul. Ce va cuprinde setul de repere?
o exemple vizând utilizarea instrumentelor digitale:
 pentru învățare (resurse utile, bune practici, componente din
curriculumul obligatoriu; continuarea utilizării platformelor de
învățare (Google classroom, Moodle, Microsoft Teams, Edmodo,
Learningapps etc.);
 pentru feedback (social media ca instrument util pt. reflexivitate
și metacogniție; blog pt feedback la redactare/ teme;
 comunicare cu și între elevi (utilizarea Whatsapp,
Facebook/Messenger, email wrc, aplicații mobile favorite etc.)
 comunicarea colaborativă online (utilizarea Meet, Skype, Zoom,
blog etc.).

Secțiunea 4

În contextul întreruperii cursurilor în martie, elevii din comunitățile


dezavantajate s-au aflat în imposibilitatea de a participa la ”clasa virtuală”.
Prin urmare, este necesar un sprijin susținut pentru elevii în risc major. În
mare parte, reperele urmează aceleași direcții de mai sus, dar construcția
repornește de la definirea nivelului minimal al competențelor specifice pentru
clasa a IX-a care trebuie urmărit. Expunerea la tehnologie (unde este posibil)
se va face gradual. Ce va cuprinde setul de repere?
o o secțiune dedicată sprijinului pentru elevii din comunități dezavantajate
care se sprijină pe :
 valorificarea resurselor din Hai la școală/ Educație incluzivă de
calitate
 învățare remedială
 depășirea clișeelor didactice și culturale
Repere pentru specialitatea Arta Actorului– exemplificare la disciplina Arta
Actorului Clasa a XI a

Secțiunea 1 Din perspectiva curricululmui scris (programa școlară)

Prin analizarea planificării calendaristice a anului școlar 2019-2020, de exemplu,


un profesor identifică probleme în ceea ce privește structurarea competențelor
2.1, 2.2

În tabelul de mai jos sunt prezentate aceste competențe și sunt reținute și activitățile de
învățare, deși au caracter orientativ, care sunt corelate cu parcursul școlar din perioada vizată de
această analiză.

Clasa a X a Clasa a XI-a

2.1 Comunicare intrapersonală 1.3 Comunicare interpersonala -


Exercitiile de vorbire neinteligibila
• Dicteul (Viola Spolin, subcapitolul Gibberish, p.
166)

1.1. Antrenamentul abilităților fizice și


2.2 Dezvoltarea capacitatii de a stabili vocale
relatii fizice scenice

• Exercitii în doi cu obiecte reale (se pot


lucra exercitiile Violei Spolin „Cine e mai
tare” – p. 112, „Joc cu mingea” – p. 114,
dar se vor folosi obiecte reale, diverse
materiale didactice precum sfoara, minge
de diverse marimi, umbrela, cearceaf,
scaun, banca, masa etc.)
• Un singur punct de contact

Progresia competențelor specifice face posibilă intervenția de tip remedial. De


exemplu, competențele 2.1 și 2.2 din clasa a X-a reprezintă o achiziție care stă la
baza dezvoltării competențelor 1.3 și 1.1 din clasa a XI-a, și ca urmare, acest
aspect va fi luat în considerare în planificarea pentru clasa a XI-a.
RECOMANDĂRI:
În planificarea școlară pentru clasa a XI-a (2020-2021) se includ:
 Unitate de învățare care vizează cu precadere 2.1 (cls a X-a), exercițiile
specifice artei actorului corelate cu conținutul Dicteul. Competența din clasa a
X-a va fi structurată în cadrul competenței 1.3 de la clasa a XI-a.
 Unitate de învățare care vizează 2.2 (cls a X-a) corelată cu continuturile: Cine
e mai tare, Joc cu mingea ; competențele din clasa a X-a vor fi structurate în
cadrul competențelor 1.1 (clasa a XI-a )
 Din acest motiv, unitățile de învățare care sunt focalizate pe aceste
competențe și conținuturi, se vor planifica în primele săptămâni ale începutului
de an școlar.
 Aceste competențe și conținuturi necesită alocarea unui timp suplimentar
pentru exersare/formare/dezvoltare care se poate prevedea la momente
diferite pe parcursul anului școlar.

Pentru identificarea zonei de intervenție în vederea construirii învățării este


necesară o evaluare centrată pe competențe care să indice nivelul de
performanță pentru achizițiile prevăzute în curriculum.

Mai mult timp alocat pentru structurare.

Secțiunea 2

 Din perspectiva curricululmui realizat (achizițiile elevilor)

Realizarea unei evaluări inițiale, pe baza unor sarcini variate care să vizeze
competențele stipulate în programa clasei anterioare. Evaluarea se va realiza prin
aplicarea unor instrumente de evaluare/metode cum ar fi testul scris, la disciplinele
teoretice și desfășurarea unui atelier teatral, la disciplinele practice, astfel se poate
realiza o măsurare a gradului de însușire a competențelor specifice vizate, liste de
verificare, etc. Ce va cuprinde setul de repere?

 exemple de sarcini de evaluare/teste inițiale (de nivel minim,


mediu și de înaltă performanță) însoțite de repere pentru
elaborarea acestora în scopul replicării de către profesori în
raport cu contextul clasei la care lucrează. Toate sarcinile
vizează competențe. Se vor oferi: testul elevului, bareme,
modalități de analiză și raportare/feedback în contextul
competențelor specifice
 jocuri teatrale și exerciții specifice disciplinei, de la simplu la
complex.
 analiza rezultatelor cuprinzând și soluții pentru construirea în
spirală a noilor achiziții, prin angajarea nivelului existent și
structurarea componentelor încă instabile.
 Întrebări utile pentru profesor în acest context: ce reiau? ce
reformulez în noi contexte? ce competențe din anul precedent
fuzionează cu elemente / componente din anul în curs?

Secțiunea 3

din perspectiva integrării tehnologiilor în procesul de predare/învățare

Curriculumul actual, prin centrarea pe competențe cheie, include o serie de


elemente care țin de utilizarea instrumentelor digitale. Contextul întreruperii
cursurilor din cauza pandemiei a accentuat aceste aspecte și a adus
perspective noi învățării școlare. În acest sens, tranziția în noul an școlar ar
deveni un proces efectiv și eficient dacă este continuată folosirea digitalului ca
instrument de facilitare a învățării și a comunicării între elevi și/ sau cu
profesorul. Ce va cuprinde setul de repere?
o exemple vizând utilizarea instrumentelor digitale:
 pentru învățare (resurse utile, bune practici, componente din
curriculumul obligatoriu; continuarea utilizării platformelor de
învățare (Google classroom, Moodle, Microsoft Teams, Edmodo,
Learningapps etc.);
 pentru feedback (social media ca instrument util pt. reflexivitate
și metacogniție; blog pt feedback la redactare/ teme;
 comunicare cu și între elevi (utilizarea Whatsapp,
Facebook/Messenger, email wrc, aplicații mobile favorite etc.)
 comunicarea colaborativă online (utilizarea Meet, Skype, Zoom,
blog etc.).

Secțiunea 4

În contextul întreruperii cursurilor în martie, elevii din comunitățile


dezavantajate s-au aflat în imposibilitatea de a participa la ”clasa virtuală”.
Prin urmare, este necesar un sprijin susținut pentru elevii în risc major. În
mare parte, reperele urmează aceleași direcții de mai sus, dar construcția
repornește de la definirea nivelului minimal al competențelor specifice pentru
clasa a IX-a care trebuie urmărit. Expunerea la tehnologie (unde este posibil)
se va face gradual. Ce va cuprinde setul de repere?
o o secțiune dedicată sprijinului pentru elevii din comunități dezavantajate
care se sprijină pe :
 valorificarea resurselor din Hai la școală/ Educație incluzivă de
calitate
 învățare remedială
 depășirea clișeelor didactice și culturale
Repere pentru specialitatea Arta Actorului– exemplificare la disciplina Arta
Actorului Clasa a XII a

Secțiunea 1 Din perspectiva curricululmui scris (programa școlară)

Prin analizarea planificării calendaristice a anului școlar 2019-2020, de exemplu,


un profesor identifică probleme în ceea ce privește structurarea competențelor
2.1, 2.2

În tabelul de mai jos sunt prezentate aceste competențe și sunt reținute și activitățile de
învățare, deși au caracter orientativ, care sunt corelate cu parcursul școlar din perioada vizată de
această analiză.

Clasa a XI a Clasa a XII-a

2.1 Descoperirea Exersarea 1.1 Exersarea mecanismului logic specific


mecanismului logic specific artei artei actorului
actorului
Exerciții de improvizație:
• Animalele
• Interviul

2.2 Capacitatea de a se implica într-o 2.1 Studiul unei scene simple


situație scenică
CINE – Exercitii de raport bazate pe
actiune „Implicare in actiunea grupului”
(idem, p. 117)
CINE „Parte a unei relatii complexe”
(idem, p. 123 – exercitiul se va face, insa,
fara a utiliza limbajul).
Progresia competențelor specifice face posibilă intervenția de tip remedial. De
exemplu, competențele 2.1 și 2.2 din clasa a XI-a reprezintă o achiziție care stă la
baza dezvoltării competențelor 1.1 și 2.1 din clasa a XII-a, și ca urmare, acest
aspect va fi luat în considerare în planificarea pentru clasa a XII-a.
RECOMANDĂRI:
În planificarea școlară pentru clasa a XII-a (2020-2021) se includ:
 Unitate de învățare care vizează cu precadere 2.1 (cls a XI-a), exercițiile
specifice artei actorului corelate cu conținuturile: Animalele, Interviul .
Competența din clasa a XI-a va fi structurată în cadrul competenței 1.1 de la
clasa a XII-a.
 Unitate de învățare care vizează 2.2 (cls a XI-a) corelată cu continuturile:
CINE – Exercitii de raport bazate pe actiune „Implicare in actiunea grupului”
(idem, p. 117)
CINE „Parte a unei relatii complexe” (idem, p. 123 – exercitiul se va face, insa,
fara a utiliza limbajul). Competențele din clasa a XI-a vor fi structurate în
cadrul competențelor 1.1 (clasa a XII-a )
 Din acest motiv, unitățile de învățare care sunt focalizate pe aceste
competențe și conținuturi, se vor planifica în primele săptămâni ale începutului
de an școlar.
 Aceste competențe și conținuturi necesită alocarea unui timp suplimentar
pentru exersare/formare/dezvoltare care se poate prevedea la momente
diferite pe parcursul anului școlar.

Pentru identificarea zonei de intervenție în vederea construirii învățării este


necesară o evaluare centrată pe competențe care să indice nivelul de
performanță pentru achizițiile prevăzute în curriculum.

Mai mult timp alocat pentru structurare.

Secțiunea 2

 Din perspectiva curricululmui realizat (achizițiile elevilor)

Realizarea unei evaluări inițiale, pe baza unor sarcini variate care să vizeze
competențele stipulate în programa clasei anterioare. Evaluarea se va realiza prin
aplicarea unor instrumente de evaluare/metode cum ar fi testul scris, la disciplinele
teoretice și desfășurarea unui atelier teatral, la disciplinele practice, astfel se poate
realiza o măsurare a gradului de însușire a competențelor specifice vizate, liste de
verificare, grile de evaluare criterială etc. Ce va cuprinde setul de repere?

 exemple de sarcini de evaluare/teste inițiale (de nivel minim,


mediu și de înaltă performanță) însoțite de repere pentru
elaborarea acestora în scopul replicării de către profesori în
raport cu contextul clasei la care lucrează. Toate sarcinile
vizează competențe. Se vor oferi: testul elevului, bareme,
modalități de analiză și raportare/feedback în contextul
competențelor specifice
 jocuri teatrale și exerciții de improvizație, de la simplu la
complex.
 analiza rezultatelor cuprinzând și soluții pentru construirea în
spirală a noilor achiziții, prin angajarea nivelului existent și
structurarea componentelor încă instabile.
 Întrebări utile pentru profesor în acest context: ce reiau? ce
reformulez în noi contexte? ce competențe din anul precedent
fuzionează cu elemente / componente din anul în curs?

Secțiunea 3

din perspectiva integrării tehnologiilor în procesul de predare/învățare

Curriculumul actual, prin centrarea pe competențe cheie, include o serie de


elemente care țin de utilizarea instrumentelor digitale. Contextul întreruperii
cursurilor din cauza pandemiei a accentuat aceste aspecte și a adus
perspective noi învățării școlare. În acest sens, tranziția în noul an școlar ar
deveni un proces efectiv și eficient dacă este continuată folosirea digitalului ca
instrument de facilitare a învățării și a comunicării între elevi și/ sau cu
profesorul. Ce va cuprinde setul de repere?
o exemple vizând utilizarea instrumentelor digitale:
 pentru învățare (resurse utile, bune practici, componente din
curriculumul obligatoriu; continuarea utilizării platformelor de
învățare (Google classroom, Moodle, Microsoft Teams, Edmodo,
Learningapps etc.);
 pentru feedback (social media ca instrument util pt. reflexivitate
și metacogniție; blog pt feedback la redactare/ teme;
 comunicare cu și între elevi (utilizarea Whatsapp,
Facebook/Messenger, email wrc, aplicații mobile favorite etc.)
 comunicarea colaborativă online (utilizarea Meet, Skype, Zoom,
blog etc.).

Secțiunea 4

În contextul întreruperii cursurilor în martie, elevii din comunitățile


dezavantajate s-au aflat în imposibilitatea de a participa la ”clasa virtuală”.
Prin urmare, este necesar un sprijin susținut pentru elevii în risc major. În
mare parte, reperele urmează aceleași direcții de mai sus, dar construcția
repornește de la definirea nivelului minimal al competențelor specifice pentru
clasa a IX-a care trebuie urmărit. Expunerea la tehnologie (unde este posibil)
se va face gradual. Ce va cuprinde setul de repere?
o o secțiune dedicată sprijinului pentru elevii din comunități dezavantajate
care se sprijină pe :
 valorificarea resurselor din Hai la școală/ Educație incluzivă de
calitate
 învățare remedială
 depășirea clișeelor didactice și culturale

S-ar putea să vă placă și