TEHNICA ŞI IMPORTANŢA EI ÎN JOCUL DE HANDBAL LA NIVELUL ECHIPELOR

DE COPII
CUPRINS
INTRODUCERE

CAPITOLUL I
1.1. INTRODUCERE
1.2. TENDINŢE EVOLUTIVE ÎN HANDBAL
1.3. GRADUL DE ACTUALITATE AL TEMEI, SCOPUL, IPOTEZA ŞI
SARCINILE LUCRĂRII.

CAPITOLUL II
FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A TEMEI DE CERCETARE
2.1. METODE DE CERCETARE FOLOSITE
2.2. SELECŢIA ÎN HANDBAL
2.2.1. ETAPIZAREA PROCESULUI DE SELECŢIE
2.2.2. SELECŢIA LA NIVELUL JUNIOARELOR III
2.3. MODELAREA IN HANDBAL
2.3.1. MODEL SOMATIC PENTRU SELECTIA LA NIVELUL
EŞALOANELOR DE COPII AVANSAŢI (JUNIORI III)
2.3.2. MODEL MOTRIC PENTRU SELECTIA LA NIVELUL
EŞALOANELOR DE COPII AVANSAŢI (JUNIORI III)
2.3.3. MODEL TEHNICO-TACTIC PENTRU COPII AVANSAŢI
(JUNIOARE III)

CAPITOLUL III
ELEMENTE ŞI PROCEDEE TEHNICE ŞI IMPORTANŢA LOR ÎN
ANTRENAMENTUL DE HANDBAL LA NIVELUL COPIILOR (JUNIORI III)
3.1. ELEMENTELE TEHNICE
3.2. PROCEDEELE TEHNICE
3.3. MIJLOACE PENTRU ÎNVĂŢAREA, CONSOLIDAREA ŞI
PERFECŢIONAREA ELEMENTELOR ŞI PROCEDEELOR TEHNICE.
CAPITOLUL IV
ORGANIZAREA CERCETĂRII

CAPITOLUL V
ANALIZA ŞI INTERPRETAREA DATELOR

CAPITOLUL VI
CONCLUZII ŞI PROPUNERI
BIBLIOGRAFIE
CAPITOLUL I
1.1. INTRODUCERE

Sportul a încetat să mai fie un simplu mijloc de recreere, de divertisment, el având

acum un rol determinant în societate şi totodata, aduce cu sine mutaţii importante în cadrul
acesteia. Se constată că termenii tehnici legaţi de domeniul sportului au devenit zestre
comună a tuturor naţiunilor, asemănător termenilor tehnici italieni în domeniul muzicii: ”e
puţin probabil ca o piesă a culturii să migreze, cu atât de puţine modificări, de la o ţară
la alta”, este de părere A.B.Stiven, citată de K.H.Bette şi A.Rutten (1995).
În general, sportul este definit ca “joc organizat, acompaniat de efort fizic, realizat
printr-o structură formală, organizat într-un context de reguli formale şi explicite de
comportament şi proceduri, şi observat de spectatori.
Jocul de handbal este generat de puţine reguli fundamentale, este accesibil şi uşor de
înţeles, este caracterizat prin spectaculozitate şi mare dinamism. Handbalul poate fi
considerat unul dintre jocurile sportive care influenţează evoluţia multilaterală a omului. Jocul
se desfăşoară în condiţiile unei solicitări considerabile a sistemului nervos, cu reacţii
vegetative corespunzătoare, care favorizează dezvoltarea diferitelor tipuri de mişcări care
pretind jucătorilor o apreciere rapidă a situaţiei, luarea unor decizii şi reacţii corespunzătoare.
O cerinţă esenţială a jocului de handbal modern o constituie valorificarea
capacităţilor creatoare ale jucătorilor în cele trei domenii: fizic, tehnic şi tactic. POKRAJAC
(1989) afirma: ”Singurul lucru care va conta va fi cât de bine se joacă handbal, cât de bine
sunt stăpânite tehnica şi tactica şi cât de bine este pregătit jucătorul din punct de vedere fizic
pentru a susţine performanţa”[ ] lucru observat şi după ultimele Jocuri Olimpice de la Atena
(2004), după Campionatul European de handbal feminin din Ungaria (decembrie, 2004) şi
după Campionatul Mondial din Rusia (decmbrie 2005).
 1.2. TENDINŢE EVOLUTIVE ÎN HANDBAL

Jocul de handbal este în continuă schimbare şi evoluţie, în mod cert cu o dinamică

permanent progresivă, indiferent care este nivelul la care evoluează, jucătorul este supus
procesului educaţional, el nu poate rămâne indiferent la modificările caracteristicilor
specifice jocului de handbal şi se adaptează acestora. Toate particularităţile evoluţiei ţin cont
de experienţele anterioare şi pregătesc handbalul de mâine.
Această problematică a fost evidenţiată de comportarea echipelor participante la
ultimele confruntări internaţionale de mare anvergură, mărturie stând Jocurile Olimpice de la
Atena (2004) şi Campionatul Mondial de Handbal feminin din Rusia (2005), spectacole de
tehnică şi rafinament, unde s-au scos la lumină aspecte moderne ale handbalului contemporan,
şi anume :
- tacticizarea dusă la perfecţiune în toate fazele de atac, remarcându-se tactica liniei
de nouă metri (9 m), adică inter sânga-centru-inter dreapta;
- prezenţa adversarului care nu mai constituie un factor de scădere a vitezei de joc, ci
este un stimulent în plus de accelerare şi de mărire a deciziei de acţionare;
- creşterea vitezei jocului în ansamblu se concretizează în tendinţa de eliminare a
fazei a 3-a a atacului, apelându-se la valul 1,2 şi 3 şi la atacul organizat în diferite sisteme,
precum şi numărul mare de atacuri realizate pe joc;
- eficienţa liniei de nouă metri, fiecare dintre aceştia putând evolua pe mai multe
posturi cu rezultate remarcabile.
S-a ajuns la concluzia că echipele cu o linie de nouă metri puternică au rezultate mai
mult decât mulţumitoare, ele ocupând primele locuri în clasamente.

1.3. GRADUL DE ACTUALITATE AL TEMEI. SCOPUL, IPOTEZA ŞI

SARCINILE LUCRĂRII.

Concurenţa la vârf este acerbă şi fiecare specialist caută mereu şi

experimentează atent mijloace şi soluţii de perfecţionare a jocului şi procesului de
antrenament, încercând să le adapteze la specificul echipei pe care o pregăteşte.
Specialiştii domeniului menţionează faptul că, printre tendinţele evolutive ale jocului se
numără şi rapiditatea tot mai crescută a fazelor de joc, materializată în: creşterea vitezei
de manifestare tehnico- tactică, trecerea rapidă din atac în apărare şi invers, contaatacul
şi atacul rapid.[ ]
Prin urmare, se pleacă de la un nivel de performanţă dat şi se schimbă tot ceea
ce este necesar pentru a realiza un model de joc competitiv pe plan internaţional.
EVTUŞENCO (citat de KREISEL, 1998) a afirmat că : “ Scopul oricărei tactici
ofensive trebuie să fie de a înscrie cât mai multe goluri posibile. ” [ ] Conţinutul
instruirii tehnico- tactice la nivelul fiecărui eşalon a bazei de masă a handbalului de
performanţă este prezentat în modelele de joc şi de jucători, elaborate pentru fiecare
nivel valoric. Componentele tehnico- tactice ale modelelor au fost stabilite în funcţie de
particularităţile de vârstă ale copiilor, cât şi de cerinţele impuse de însuşirea temeinică
a conţinutului handbalului de performanţă. [ ]
Modelul de joc al intregii echipe se structurează pe baza mai multor înregistrări şi
pe date privind evoluţia echipelor şi jucătoarelor de mare valoare în competiţii. Având la
bază practica îndelungată a specialiştilor din ţara noastră şi ţinând seama de tendinţele
handbalului pe plan mondial, se propune actualizarea şi îmbunătăţirea concepţiei de concurs
şi pregătire, nu la nivelul eşalonului de mare performanţă, ci la copii şi juniori, acolo unde,
putem spune că se pun bazele performanţei. De aceeea, în lucrarea de faţă ne propunem să
aducem o modestă contribuţie la îmbogăţirea modelului de pregătire trhnica la nivel de
junioare 3, prin utilizarea unor sisteme simple de acţionare. Sarcinile acestei lucrări se
concretizează în :
1- alegerea eşantioanelor de studiu;
2- stabilirea sistemelor de acţionare utilizate în pregătire în vederea optimizării
pregatirii tehnice la nivelul junioarelor III;
3- analiza eficienţei sistemelor de acţionare utilizate şi includerea lor (în cazul
demonstrării eficienţei lor) ca metodă de pregătire.
CAPITOLUL II
FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A TEMEI DE CERCETARE

2.1. METODE DE CERCETARE FOLOSITE

Metodele de cercetare folosite pentru realizarea lucrării sunt: studiul bibliografic,
observaţia, convorbirile, experimentul precum şi studiul datelor recoltate, toate acestea
contribuind la abordarea temei şi la tratarea diferitelor probleme.
Studiul bibliografic: a realizat posibilitatea cercetării fundamentului teoretic al lucrării.
De asemeni, prin studierea bibliografiei s-a reuşit o mai bună înţelegere a unor fenomene
întâlnite în problematica lucrării. Prin aceeaşi metodă au fost realizate unele criterii obiectve
de prognoză a valorii sportive a juniorilor din grupa de performanţă.
Observaţia: realizată cu scopul descoperirii unor amănunte în stabilirea perioadelor şi
etapelor de pregătire. A fost urmărit parcursul dezvoltării biologice şi cronologice a
subiecţilor.
Convorbirea: a creat posibilitatea cunoaşterii unor particularităţi ale procesului de
instruire la nivelul grupelor de începătoare. S-au efectuat convorbiri cu părinţii şi profesorii
din şcoala de bază.
Studiul datelor recoltate: convorbirile şi experimentul desfăşurat au contribuit la
crearea unei păreri proprii asupra modului de abordare a problematicii, asupra concepţiei
antrenorilor cu privire la relaţia dintre pregătirea tehnică şi cea fizică specifică jucătorilor de
handbal începători.
Metoda grafică: a creat posibilitatea prezentării datelor într-o formă în care să poată fi
urmărite mai uşor şi din care să reiasă dinamica fenomenului prezentat.

2.2. SELECŢIA ÎN HANDBAL

Handbalul, face parte din grupa jocurilor sportive (cu caracteristică dominantă
efortul bazat pe viteză şi viteză- forţă) şi are ca perioadă de selecţie un interval de 7-8
ani. Pentru susţinerea acestei afirmaţii este necesar a se arăta că vârsta propice
selecţiei pentru handbal este de 10-11 ani, vârstă la care aptitudinile cerute de
specificul jocului apar conturate în comportamentul psiho-motric al copiilor.[ ]
Cuprinzând o perioadă de timp relativ mare, procesul de selecţie pentru handbal este
necesar a fi etapizat. Prin etapizarea lui se urmăreşte o delimitare a conţinutului pregătirii,
care să creeze premisele unei munci cu maximum de randament şi eficienţă, cunoscând
posibilităţile obiective de învăţare, formare, dezvoltare şi perfecţionare a tuturor parametrilor:
psihici, tehnici, tactici şi funcţionali.[ ]
Drumul spre marea performanţă are de străbătut două perioade distincte de
instruire, şi anume :
1. O primă periodă în care se realizează pregătirea de bază prin dezvoltarea
calităţilor fizice generale şi specifice, precum şi învăţarea şi consolidarea elementelor
de tehnică şi tactică în vederea realizării condiţiilor necesare obţinerii performanţelor.

2. A doua perioadă care va urmări creşterea continuă a performanţelor şi

menţinerea capacităţilor optime de lucru pe o perioadă de timp cât mai înelungată.[ ]

2.2.1. ETAPIZAREA PROCESULUI DE SELECŢIE

A. SELECŢIA INIŢIALĂ

Selecţia iniţială sau primară este concretizată în activitatea de constituire a

grupelor, de depistare a elementelor cu aptitudini pentru handbal. Această operaţiune este
valabilă şi pentru tehnicienii experimentaţi care trăiesc încă cu convingerea că “
ochiometrul “ este cel mai bun instrument de apreciere. În conjunctura în care procesul
de orientare funcţionează continuu, este necesar ca unităţile sportive interesate în
identificarea talentelor sportive ( cluburi, asociaţii, şcoli sportive) să faciliteze selecţia
iniţială prin luarea unor măsuri organizatorice, cum ar fi :
1. Contactarea unui număr cât mai mare de unităţi şcolare şi de agenţi în stare
să furnizeze materialul uman pus în discuţie.
2. Intensificarea activităţii de mass – media, jocuri demonstrative, discuţii cu
şcolarii şi părinţii, prezentarea jocului şi a modelului de orientare şi selecţie
3. Informarea permanentă a tuturor persoanelor interesate (copii, părinţi, profesori,
etc) asupra programului permanent în care se desfăşoară selecţia (locul, ziua, ora,
profesorul, mijlocul de locomoţie, echipamentul sportiv necesar).
Cu alte cuvinte, “ concursul de selecţie “ nu trebuie să se desfăşoare în
anonimat, ci trebuie să capete alura unui spectacol bine organizat.
Vârsta propice pentru ca un copil să fie introdus în tainele handbalului este de
7-8 ani la fete şi 8-10 ani la băieţi, dar după opinia unor specialişti se poate chiar mai
devreme sau chiar mai târziu.
 B. SELECŢIA INTERMEDIARĂ (1)
Este selecţia propriu – zisă care începe în momentul în care subiecţii (copiii)
aduşi prin selecţia iniţială sunt supuşi procesului de instruire sistematică, îndreptată spre
însuşirea cunoştiinţelor fundamentale care stau la baza practicării unui joc sportiv
(iniţierea) corespunde cu exigenţele competiţionale la care iau parte.
Aceste exigenţe sunt acelea care triază valorile. În decursul carierei sportive
marcată de cele două momente (începutul – sfârşitul), instruirea şi selecţia au un demers
paralel. Pe de–o parte, instruirea are drept scop înzestrarea personalităţii sportivului cu
noi achiziţii (capacităţi, priceperi, deprinderi) din ce în ce mai elevate, iar pe de altă
parte, selecţia are drept scop păstrarea valorilor sau eliminarea stadială a balastului
uman necompetitiv. Eliminarea timpurie a celor incompatibili cu exigenţele practicării
unui anumit joc sportiv, este o măsură didactică deosebit de delicată, deoarece de multe
ori calificativul “ inapt “ are consecinţe dramatice asupra acestor copii. Ca atare, în
astfel de situaţii trebuie procedat cu discernământ, recomandând subiecţilor în cauză
practicare altor sporturi. Această etapă constituie acţiunea de formare a echipei de
juniori-(e) III. După iniţierea în handbal, urmează încadrarea în activitatea organizată a
unei grupe cu componentă relativ stabilă. Astfel, după stadiul de 2 –3 ani la vârsta de
13- 14 ani, elementele cele mai dotate şi care au înregistrat progrese remarcabile în
procesul de instruire urmează a fi încadrate în două grupe (sau chiar una) pentru a-şi
putea continua pregătirea într-o componenţă stabilă. Acesta este şi momentul când se
trece la etapa a-II-a a primei perioade, la nivelul avansaţilor.

C. SELECŢIA INTERMEDIARĂ (2)

Se caracterizează prin acţiunea de formare a reprezentativei de juniori şi
junioare II, când din cele două grupe de nivel III se formează o grupă (la vârsta de
15 –16 ani) care va avea la bază 4-5 ani de instruire în handbal. Această etapă este
importantă, mai ales prin aspecte legate de conţinutul pregătirii, care va trebui să facă
o punte de legătură între iniţiere –învăţare şi perfecţionare.
După această etapă va fi făcută selecţia finală şi formarea echipei de juniori(e)
I, care deja vor fi integraţi în activitatea competiţională de performanţă.

D. SELECŢIA FINALĂ
 Prezintă practic încununarea muncii pe toată această perioadă. La vârsta de 16
– 17 ani se văd deja posibilităţile individuale de a practica handbalul de mare
performanţă, de a promova în loturile reprezentative sau în echipele de seniori. În
acastă fază, se face bilanţul unei perioade de 7–8 ani de muncă efectivă. [ ]

2.2.2. SELECŢIA LA NIVELUL JUNIOARELOR III

La nivelul eşalonului de junioare III, piramida bazei de masă a handbalului de

performanţă se înregistrează, datorită exigenţelor tot mai mari în selecţie. După cum se
va observa în modelele somatice şi motrice, baremurile sunt treptat mai pretenţioase, în
strânsă concordanţă cu nevoile handbalului de performanţă. În afara criteriilor cu care
se apreciază selecţia la aceste grupe valorice (medico – biologice, somatice, motrice,
psihologice), trebuie luate în consideraţie şi alte aspecte caracteristice obiectivelor
acestor eşaloane : cantitatea şi calitatea însuşirii conţinutului tehnico – tactic al posturilor
pe care se specializează, capacitatea de integrare în modelele de joc prevăzute pentru
fiecare palier, randamentul şi eficienţa în jocurile competiţionale. Pentru ca aprecierea
acestor aspecte, la care se adaugă celelalte criterii de selecţie, să fie cât mai obiectivă,
antrenorii trebuie să elaboreze probe şi norme de control cu caracter tehnico – tactic şi
să efectueze să efectueze înregistrări la jocuri privind eficienţa şi eficacitatea fiecărui
jucător în partidă. [ ] La acest nivel selecţia orizontală este prezentă, dar cu o pondere
scăzută. Ponderea principală o are selecţia verticală, adică promovarea de la copiii de
performanţă la juniori III şi de la aceştia la juniori II.
În legătură cu selecţia verticală o problemă foarte importantă o constituie promovarea
elementelor de excepţie în eşaloanele superioare, acestea depăşesc nivelul valoric al
eşantionului de vârstă din care fac parte şi corespund, fizic şi tehnico – tactic, exigenţei
eşalonului superior. Procedându-se astfel, talentele se vor putea dezvolta pe măsura
disponibilităţilor lor. [ ]
2.3. MODELAREA IN HANDBAL
Modelarea reprezintă operaţia propriu-zisă de construire (elaborare) a modelului de
joc care reproduce la scară redusă imaginea originalului.
Modelarea înseamnă un ansamblu de operaţii şi transformări aplicate originalului în
vederea reproducerii lui sub forma de model.
Modelarea, principiul priorităţii efortului specific competiţional, trebuie să fie ideea
fundamental orientativă în tot ceea ce se întreprinde şi reprezintă în mod concret modelarea
întregii pregătiri la cerinţele competiţiei şi a antrenamentului la condiţiile jocului oficial.
În jocul de handbal modelarea determină conţinutul tehnico-tactic al fiecărui post,
caracteristicile efortului specific jocului, posibilităţile de combinare a regimurilor în care se
pot găsi calităţile motrice, caracteristicile sistemului competiţional, posibilităţile de
generalizare a combinaţiilor de elemente şi procedee tehnico-tactice.
Metoda modelării constă în asigurarea concordanţei unor parametrii din cadrul
pregătirii cu cerinţele şi solicitările pe care le ridică sarcinile.
Modelarea procesului de instruire înlesneşte o riguroasă planificare a timpului necesar
pentru realizarea sarcinilor pedagogice ale antrenamentului precum şi pentru realizarea
obiectivelor propuse de modelul prospectiv de joc.

2.3.1. MODEL SOMATIC PENTRU SELECTIA LA NIVELUL

EŞALOANELOR DE COPII AVANSAŢI (JUNIORI III)
Se va baza pe anumite criterii, şi anume :
TALIA este principalul criteriu somatic de selecţie şi din această cauză trebuie
să i se acorde o deosebită importanţă. Conform tendinţelor actuale ale handbalului
modern, talia trebuie să fie cît mai ridicată. Din această cauză, la junioare III, se impun
anumite criterii de talie, după cum vom vedea mai jos.
ANVERGURA trebuie să depăşescă sau cel mult să fie egală cu 102% din
înălţime.
LUNGIMEA PALMEI avanajează jucătorii cu cât este mai mare. Deci, trebuie
să fie de peste 10,4 % din talie.
DIAMETRUL BIACROMIAL ŞI BITROHANTERIAN trebuie să se găsească
într – un raport supraunitar, adică diametrul biacromial să fie mai mare ca cel
bitrohanterian.
Din criteriile somatice reiese că talia trebuie să fie eliminatorie. Când există
copii cu posibilităţi reale de creştere vor fi selecţionaţi chiar dacă au o talie mai mică
decât baremuri fixate.

MODEL SOMATIC PENTRU JUNIORI III- FETE

NIVEL TALIA (cm) ANVERGURA(cm) LUNGIMEA PALMEI (cm) T-G/100

JUN III 165-175 168-178 16,5-20 1,06
 2.3.2. MODEL MOTRIC PENTRU SELECTIA LA NIVELUL EŞALOANELOR
DE COPII AVANSAŢI (JUNIORI III)

Viteza
Are ca substrat funcţional scoarţa cerebrală, structură care se maturizează la 14 ani.
Viteza progresează şi după 14 ani, deoarece ea depinde şi de alte componente cum ar fi
lungimea, frecvenţa paşilor, etc.
Parametrii vitezei (de la 12 la 17 ani).
Vârsta Băieţi Fete
12 ani 83% 94%
13 ani 86% 97%
14 ani 89% 98%
15 ani 95% 99%
16 ani 97% 100%
17 ani 100% 100%

Forţa
Are ca substrat funcţional sistemul neuro-muscular, masa musculară fiind în continuă
dezvoltare până în a treia decadă de creştere.
Evoluţia greutăţii corporale ne indică, la băieţi, vârsta de 16 ani, iar la fete cea de 14
ani, perioadă în care greutatea reprezintă aproximativ 80% din greutatea adultă. Ţinând cont
că dezvoltarea masei musculare determină evoluţia greutăţii corporale, se poate aproxima
dezvoltarea ulterioare a masei musculare.
Parametrii forţei (de la 10 la 30 ani).
Vârsta Băieţi Fete
10-14 ani 56% 56,2%
14-16 ani 68% 81,25%
16-18 ani 80% 87,6%
18-20 ani 90% 93,75%
20-30 ani 100% 100%

Din datele de mai sus rezultă că fetele la 14 anişi băieţii la 16 ani dezvoltă 4/5 din
forţa pe care o vor avea la maturitate, acest nivel fiind suficient de ridicat pentru
antrenamentele specializate.
Detenta
 Este o calitate combinată, forţă în regim de viteză, ea fiind expresia puterii maxime
musculare dezvoltată într-o perioadă cât mai scurtă de timp. Nivelul detentei depinde de
viteza cu care se angrenează în lucru unităţile neuro-musculare. Din această cauză maturizarea
forţei explozive are loc la vârste mai mici decât ale forţe brute. Cercetările arată că fetele la 14
ani şi băieţii la 16 ani sunt în plină explozie a dezvoltării detentei.
Rezistenţa generală
Este condiţionată de stadiul de dezvoltare a aparatului cardio-vascular, apreciată
biologic prin consumul de O2 (VO2max). Maturizarea completă a inimii se realizează după 19
ani.
Studiile indică următoarea evoluţie a consumului de oxigen:
Vârsta Băieţi Fete
11 ani 65% 42%
13 ani 81% 54%
15 ani 92% 62%
17 ani 97% 81%
19 ani 100% 100%

Capacitatea de adaptare la efort

Medicii apreciează că în jurul vârstei de 15 ani copiii şi juniorii ating plafonul
adaptării la efort în condiţiile în care solicitările antrenamentului nu au ajuns la maximum.
Pentru o analiză mai amănunţită a capacităţii fizice la copii se folosesc probe funcţionale:
spirometrie. În acest sens s-a observat că necesitatea de oxigen este cu atât mai mare cu cât
greutatea corporală este mai mare.
Până la 12 ani necesitatea de oxigen pentru băieţi şi fete este aproximativ egală,
necesarul maxim de oxigen apărând la băieţi la 18-19 ani, iar la fete la 15-16 ani.

MODEL MOTRIC PENTRU JUNIORI III – FETE

30 M PLAT CU DRIBLING ARUNCAREA
DELASARE IN
NIVEL START DIN PRINTRE MINGII DE
TRIUNGHI
PICIOARE JALOANE HANDBAL
JUN
4”7/10 7”/10 26 m 22”
III

2.3.3. MODEL TEHNICO-TACTIC PENTRU COPII AVANSAŢI (JUNIOARE

III)
 A. MODEL DE JOC ÎN ATAC

a) Faza I – contraatacul cu unul şi două vârfuri, direct şi cu intermediar:

- startul rapid, oportun, anticipat;
- alergare de viteză;
- degajarea mingii de către portar sau intermediar;
- prinderea mingii venite din urmă, în alergare de mare viteză;
- pase în adâncime;
- demarcajul direct;
- dribling simplu şi multiplu în linie dreaptă şi cu schimbări de direcţie;
- aruncare la poartă din săritură şi din alergare.
b) Faza a II-a – contraatac susţinut:
- pase între 2-3 jucători în viteză de deplasare în diferite planuri;
- demarcajul;
- angajarea jucătorilor de semicerc prin pase date de jucătorii liniei de 9 metri;
- aruncarea la poartă de la distanţă din săritură şi din sprijin pe sol cu pas adăugat,
încrucişat şi săltat;
c) Faza a III-a – organizarea atacului:
- ocuparea posturilor în deplasare;
- pase între jucătorii care îşi caută posturile în atac;
- pase în potcoavă;
- pase în pătrundere succesivă cu ameninţarea porţii.
d) Faza a IV-a – atacul organizat:
- circulaţii de jucători între jucătorii celor două linii de atac;
- circulaţie de jucători la semicerc;
- atacuri în pătrundere succesivă, coroborate cu demarcajul jucătorilor de semicerc;
- încrucişare simplă şi dublă;
- combinaţii de bază între triunghiul extremă-inter-pivot;
- angajarea jucătorilor de semicerc prin fente de aruncare;
- aruncare la poartă de la semicerc, din săritură, din plonjon;
- aruncare la poartă de la distanţă din săritură şi din sprijin pe sol precedată de
structuri de paşi;
- aruncarea pe lângă şold, pe lângă genunchi;
- aruncarea de la 7 şi 9 metri;
 B. MODEL DE JOC ÎN APĂRARE

a) Faza I a apărării – replierea:

- alergarea de viteză, cu schimbare de direcţie, cu spatele pe direcţie;
- opriri, întoarceri, porniri în plină viteză;
- marcajul om la om, la intercepţie şi la supraveghere;
- oprirea sau întârzierea contraatacului;
- atacarea celui mai periculos adversar;
b) Faza a II-a – zona temporară:
- deplasări în poziţie fundamentală în direcţii diferite;
- atacarea adversarului aflat în posesia mingii;
- scoaterea mingii de la adversar;
- blocarea mingilor aruncate la poartă;
c) Faza a II-a – reaşezarea în sistem:
- deplasarea în potiţie fundamentală pentru ocuparea postului din echipă;
- ocuparea postului în timp cât mai scurt;
d) Faza a IV-a – apărarea în sistemul om la om, pe zonă 6-0, 5+1:
- deplasări în poziţie fundamentală în toate direcţiile;
- opriri, porniri;
- marcajul strâns, la supraveghere şi la intercepţie în zonă şi pe tot terenul;
- atacarea adversarului aflat în posesia mingii;
- schimbul de oameni;
- dublarea, ajutorul reciproc;
- aşezarea apărătorilor în momentele fixe (7 şi 9 metri).

CAPITOLUL III
ELEMENTE ŞI PROCEDEE TEHNICE ŞI IMPORTANŢA LOR ÎN
ANTRENAMENTUL DE HANDBAL LA NIVELUL COPIILOR (JUNIORI III)
3.1. PREGĂTIREA TEHNICĂ.
3.2. ELEMENTELE ŞI PROCEDEELE TEHNICE ÎN ATAC
3.3. ELEMENTELE ŞI PROCEDEELE TEHNICE ÎN APĂRARE
3.4. TEHNICA PORTARULUI
3.4. MIJLOACE PENTRU ÎNVĂŢAREA, CONSOLIDAREA ŞI
PERFECŢIONAREA ELEMENTELOR ŞI PROCEDEELOR TEHNICE.

3.1. PREGĂTIREA TEHNICĂ.

Când observăm atent un joc de handbal şi-1 analizăm, constatăm o mare

varietate de mişcări cu un caracter înlănţuit, efectuate cu anumite scopuri şi care sunt
în concordanţă cu regulamentul de joc.
Definind tehnica jocului de handbal, prof. Kunst-Ghermănescu arată că ea
reprezină un ansamblu de deprinderi motrice specifice ca formă şi conţinut, care se
referă la manevrarea mingii, precum şi la deplasările jucătorilor în vederea acestei
manevrări, deprinderi care se desfăşoară după legile activităţii nervoase superioare şi
ale biomecanicii, cu scopul realizării randamentului maxim de joc.
Conţinutul tehnic al handbalului :
a) Tehnica jocului în atac cuprinde urmatoarele elemente: poziţia
fundamentală, mişcarea în teren, ţinerea, prinderea şi pasarea mingii, driblingul,
aruncarea la poartă, fentele;
b) Tehnica jocului în apărare se referă la elementele ce urmează: poziţia
fundamentală, mişcarea în teren, blocarea aruncărilor la poartă, atacarea adversarilor
cu corpul, scoaterea mingii de la adversar. Deoarece este un post diferenţiat, tehnica
portarului intra alături de primele două tehnici în tehnica generală a jocului;
c) Tehnica portarului conţine urmatoarele elemente specifice: poziţia
fundamentală, deplasarea în poartă, prinderea, respingerea, blocarea mingii cu braţul
sau piciorul, mişcările înşelătoare.
Portarul, jucătorii aflaţi în atac sau în apărare, efectuează acte motrice specifice,
ceea ce a determinat, în consecinţă, o sistematizare.