UNIVERSITATEA ”DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI

FACULTATEA TRANSFRONTALIERĂ

SPECIALIZAREA EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

LUCRARE DE LICENŢĂ

Conducător ştiinţific:
Ciorbă Constantin, doctor în educație
fizică și sport, profesor universitar

Student
Tonu Viorica

Galați, 2019

1
 UNIVERSITATEA ”DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI

FACULTATEA TRANSFRONTALIERĂ

SPECIALIZAREA EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

Teoria și metodica orientării sportive în

selectarea înotătorilor

Conducător ştiinţific:
Ciorbă Constantin, doctor în educație
fizică și sport, profesor universitar

Student
Tonu Viorica

Galați, 2019
2
 DECLARAȚIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE

Subsemnata Tonu Viorica, absolventă al Universității ”Dunărea de Jos”, Facultatea

Transrontalieră, înscrisă la examenul de licență la Universității ”Dunărea de Jos”, Facultatea
Transfrontalieră, declar pe propria răspundere că lucrarea de față este rezultatul muncii mele, pe
baza cercetărilor mele și pe baza informațiilor obținute din surse care au fost citate și indicate,
conform normelor etice, în note de subsol și în bibliografie.
Declar că nu am folosit în mod tacit sau ilegal munca altora și că nici o parte din lucrare
nu încalcă drepturile de proprietate intelectuală ale altcuiva, persoană fizică sau juridică.
Declar că lucrarea nu a mai fost prezentată sub această formă vreunei instituții de
învățământ superior în vederea obținerii unui grad sau unui titlu științific ori didactic.

Data ______________ Semnătura_______________

3
 CUPRINS
Introducere............................................................................................................................5

CAPITOLUL I. FUNDAMENTELE TEORETICO-METODICE PRIVIND

DESFĂȘURAREA PROCESULUI DE SELECȚIE.........................................................8
1.1 Concepte, analiză terminologică, istoric..........................................................................8
1.2 Etapele selecției sportive ..................................................................................................9
1.3 Criteriile de selecție sportivă ..........................................................................................12
1.4 Criterii specifice înotului la etapa inițială de selecție......................................................15
1.5 Particularităţile specifice vârstei de 9 ani .......................................................................19

CAPITOLUL II. STUDIUL CU PRIVIRE LA PROCESUL DE SELECȚIE SPORTIVĂ

LA ÎNOTĂTORI...................................................................................................................28
2.1 Ipoteze de cercetare...........................................................................................................28
2.2 Metodele de cercetare folosite in realizarea studiului.....................................................29
2.3 Perioada, locul şi condiţiile cercetării.............................................................................30
2.4 Subiecții eșantion investigaţi...........................................................................................31
2.5 Descrierea probelor si testelor utilizate în realizarea studiului.....................................31

CAPITOLUL III. PREZENTAREA, PRELUCRAREA ȘI INTERPRETAREA

REZULTATELOR OBȚINUTE...........................................................................................35
3.1 Analiza rezultatelor testărilor în cadrul grupului de cercetare.........................................35
3.1 Analiza comparativă a rezultatelor testărilor între doi sportivi.........................................42

CAPITOLUL IV. CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI ......................................................47

BIBLIOGRAFIE......................................................................................................................48

4
 Introducere

Semnificația cercetărilor o constituie posibilitatea aplicării în practică a metodologiei

experimentale privind selecția sportivă a înotătorilor la nivel de începători.. Rezultatele cercetărilor
pot fi utilizate cu succes în cadrul procesului de selecție desfășurat în orice unitate de învățământ,
club sportiv, club de fitness.
Actualitatea temei şi importanţa problemei abordate o constituie faptul, că sportivii de
performanță sânt acei care au fost supuși testelor de selecție la un nivel profesionist, încă din
fragedă copilărie, iar la moment toți antrenorii doresc să crească mari performeri înotători și toți
studiază procesul selecției, chiar dacă este un proces complicat și complex, este bine ca la etapa
inițială să se urmărească corect criteriile și testele de selecție, pentru a obține succese.
Analizând literatura de specialitate, atât autohtonă, cât și cea străină, se observă clar că
marea majoritate a specialiștilor consideră că pentru a selecta pe cei mai buni dintre cei mai buni,
este nevoie de o multitudine de teste de selecție ținându-se cont de numeroase criterii. [3,5,7,8,9]
La etapa pimară, conform datelor literaturii de specialitate [10,11,12,13], majoritatea
specialiștilor pun accentul pe doi factori de bază în selecție, aceștia sânt factorul morfologic și
factorul de sănătate, care de fapt sunt cele mai importante la vârsta dată.
Importanța temei cercetate. Performanţa sportivă emană din trei surse importante:
importanţa biologică şi a personalităţii sportivului, cea raţională expusă de corpul de specialişti
care dirijează planificarea modelului de antrenament, şi timpul. Din aceste trei surse principale,
timpul este uniform, iar celelalte doua surse sunt schimbătoare. Dar cea mai însemnată premisă
este potenţialul genetic, talentul sportivului descoperit la timp mărginit într-un ansamblu de
pregătire, decurs în deplină înţelegere cu procesul de învăţământ. [12,13],
Selecția sportivă a înotătorilor este un proces complex, care are la bază anumite etape,
criterii, metode, indicatori și teste, cu ajutorul cărora sînt aleși cei mai buni dintre cei mai buni.
Viitorul performer trebuie să îndeplinească anumite criterii de selecție, iar în lucrarea dată noi
vom prezenta care sînt indicatorii care arată că subiecții selectați se încadrează în prototipul
înotătorului de performanță.
Gradul de actualitate si reflectarea temei in literatura de specialitate.
În urma analizei literaturii de specialitate [G.Solonenco, B.Râșneac, M.Olaru, Dragnea
A., Bota A. și alții] s-a constatat că mulți dintre specialiști folosesc cu succes testele de selecție
urmărindu-se criteriile de selecție, în cadrul lecțiilor de antrenament. În lucrarea dată se propune
folosirea la orele de antrenament, implimentarea și testarea copiilor cu vârsta de 9 ani, și
identificarea celor mai potriviți pentru a fi selectați în etapa a doua.

5
 O bună parte dintre autorii autohtoni și străini [G. Cârstea, C.Ciorbă T.Badiu, Rață G.,
А. Гужаловский] consideră că testele de selecție trebuie să fie simple, și procesul în general nu
trebuie complicat, iar principlul criteriu de selecție să fie rezultatul sportiv. Cu toate acestea,
practica demonstrează că antrenorii nu prea atrag atenție asupra procesului de selecție din motive
subiective, sau din cauza numărului limitat de sportivi, din care au de selectat.
Scopul, ipotezele de lucru, obiectivele cercetării.
Scopul cercetării. Identificarea unor criterii și teste de selecție la etapa inițială,
secundară și finală.
Ipotezele cercetării. S-a presupus că folosirea pe scară largă a metodologiei experimentale
de selectare a înotătorilor la nivel de începători, va contribui la:
 Identificarea potențialilor performeri înotători,
 Obținerea rapidă de rezultate sportive la nivel înalt,
 Diferențierea sportivilor încă de la etapa de selecție primară.
Obiectivele cercetărilor:
1. Analiza teoriei de specialitate privind problema selecției sportive a înotătorilor.
2. Elaborarea metodologiei experimentale de selectare a înotătorilor la nivel de
începători.
3. Argumentarea experimentală a eficienței aplicării metodologiei experimentale de
selectare a înotătorilor la nivel de începători.
Valoarea teoretico-aplicativă a lucrării constă în elaborarea metodicii de selecție a
micilor înotători. Rezultatele înregistrate pot fi folosite cu succes în calitate de ghid
metodologic de către cadrele didactice din înot precum şi de către studenţii şi profesorii
instituţiilor de profil în cadrul disciplinei ”înot”.
Sumarul compartimentelor tezei.
Capitolul întâi al tezei ”FUNDAMENTELE TEORETICO-METODICE PRIVIND
DESFĂȘURAREA PROCESULUI DE SELECȚIE” este unul de analiză teoretică a opiniilor mai
multor specialiști autohtoni și străini pe problema optimizării procesului de selecție. Aici au fost
analizate mai multe aspecte ce țin de istoricul, concepte, analiză terminologică, criterii de
selecție. Un rol special s-a acordat analizei materialului ce ține de selecția înotătorilor la nivel de
începători..
Cel de-al doilea capitol ”STUDIUL CU PRIVIRE LA PROCESUL DE SELECȚIE
SPORTIVĂ LA ÎNOTĂTORI” tratează metodele de cercetare, organizarea şi desfăşurarea cercetării.
Al treilea compartiment al tezei ”PREZENTAREA, PRELUCRAREA ȘI INTERPRETAREA
REZULTATELOR OBȚINUTE” a fost dedicat rezultatelor experimentului pedagogic de bază, unde

6
 destul de clar s-a demonstrat eficiența aplicării metodologiei experimentale la selecția sportivilor
de 7-9 ani.
Al patrulea compartiment intitulat ”Concluzii și recomadări” a fost dedicat bilanțurilor
făcute în urma desfășurării experimentului pedagogic cu înotătorii începători. Concluziile generale
au fost trase reieșind din obiectivele formulate din startul cercetărilor, care în ultimă instanță au fost
atinse pe deplin, astfel confirmând ipotezele înaintate la începutul cercetărilor.

7
 CAPITOLUL I. FUNDAMENTELE TEORETICO-METODICE PRIVIND
DESFĂȘURAREA PROCESULUI DE SELECȚIE

1.1.Concepte, analiză terminologică, istoric

Selecția este o problemă actuală în rândul antrenorilor de înot, iar conceptual de selecție în
sport este definit și formulat în timp de numeroși specialiști din domeniu sportiv cît și din
domenii complementare. Conceptul de selecție a fost folosit inițial într-o acțiune de profil
economico-socială pentru diagnosticarea precoce a aptitudinilor profesionale și orientarea
talentelor către o profesie sau alta. Din cauza faptului că selecția nu era un concept clar definit,
aceasta sugera doar începutul unei acțiuni de pregătire sportivă, care de-a lungul anilor a
cunoscut a cunoscut diferite exprimări consemnate în literature de specialitate. Cea mai
cunoscută expresie era specializarea timpurie, care însemna preocuparea în dirijarea copilului
către o probă sportivă încă din fragedă copilărie.
În lucrarea sa Teoria sportului, V. Platonov, 1997, spune că selecția sportivă este procesul
căutării celor mai talentați oameni, capabili să obțină rezultate înalte într-un domeniu concret al
sportului. [1,6,8,10, 15,16]
E. G. Martirosov și încă un grup de specialiști în domeniu consider că problema selecției
sportive este înțeleasă diferit de la antrenor la antrenor, asta datorită varietății și disconcordanței
căilor de abordare a acestei teme. Pentru o mai buna clarificare, termenul de selecție sportivă este
înlocuit cu vocație sportivă. Astfel, după părerea autorilor V. M. Zațiorskii, N. J. Bulgacova, M.
A. Gotik, V. S. Keller și V. N. Platonov, vocația sportivă înseamnă “o combinare de aptitudini și
capacități înnăscute” iar în opinia altor autori precum E. P. Iliin, A. V. Radionov, E. G.
Martorosov, vocația sportive înseamnă “Existența unor particularități morfo-funcționale, motorii
și psihofiziologice condiționate genetic”.
Orientarea sportivă este un sistem de activități destinate pentru evidențierea căilor de
perspectivă în atingerea unor performanțe sportive bazate pe caracteristicile individuale ale
fiecărui subiect în parte.
Selectarea sportivă presupune aprecierea potențialului subiecților analizați și prognozarea
obținerii performanței într-o ramură sportivă. Conform spuselor lui V. B. Șvarț, S. V. Hrușciov,
1984, omul nu se naște cu aptitudini și calități, dar el posedă predispoziții de a le căpăta, găsind
locul printre indicia anatomo-fiziologici.
Încă de la începutul secolului al XX-lea conceptul de selecţie a fost folosit la început într-o
acţiune de profil economico-social, fundamentată ştiinţific, pentru precizarea precoce a
aptitudinilor profesionale şi orientarea talentelor către o profesie, pe temeiul unor teste şi
8
procedee menite să evidenţieze dexteritatea manuală, captarea şi învăţarea corectă şi rapidă a
unor planuri motrice. Tot în acest secol, printr-o extensie, a fost preluat conceptul de selecţie de
activitatea sportivă, cu scopul de a indica un proces analog de depistare a unor însuşiri motrice
pentru sportul de mare performanţă. Selecţia, nefiind o noţiune clară conturată sugera doar
începutul unei acţiuni de pregătire sportivă, care de-a lungul anilor, a identificat diferite
exprimări. Cea mai răspândită exprimare a fost specializare timpurie, care expunea preocuparea
spre orientarea copilului către o probă sportivă încă din vârsta fragedă.[1,6,8,9.14]
Expresia iniţierea precoce a fost folosită în anì̀̀ ̀̀̀60,
̀̀̀ care diminua direcţionarea specializării
sportive spre o acţiune anticipată al viitoarei consacrări de la o vârstă fragedă. S-a utilizat mai
târziu sintagma selecţia primară, care înfăţişa momentul intrării copilului pe baza unor criterii în
unităţile sportive.
În anul 1976 se realizează instituţionalizarea sistemului unic de selecţie şi pregătire a copiilor
şi juniorilor, fiind urmată de cercetarea experienţei acumulate pe plan naţional şi internaţional.
Astfel, s-a definit selecţia ca o acţiune organizată şi repetată de descoperirea timpurie a
disponibilităţii înnăscute a copilului, juniorului, cu ajutorul unui sistem multilateral de principii
(biologice, psiho-sociologice, medicale şi motrice) pentru practicarea şi specializarea lui
ulterioară într-un procedeu sau probă sportiva. [18,19,20]

1.2.Etapele selecției sportive a înotătorilor

În procesul de selectare a sportivilor dotați trebuie respectate trei etape de bază:
Selecția primară (secundară)- este momentul cînd copilul a facut cunoștință prima dată
cu antrenamentul din genul de sport ales. Vârsta de selecție la această etapă este de vârsta
preșcolară și anume 7-9 ani, anume ce ține de înot.
La această etapă se face o pregătire multilaterală a copilului ținându-se cont de
particularitățile sale fiziologige, morfologice și psihologice. La această etapă copii sunt selectați
după analiza indicilor conservativi (indici care nu se supun antrenamentului), cum ar fi lungimea
corpului, palmei, talpei, umerilor, anvergura și alți indici antropometrici.
Conform teoriei sportului, dacă indicia model într-un oarecare gen de sport cum ar fi
înotul, presupun o combinare conservativă a lor, atunci acești indici sunt baza selecției (lungimea
și greutatea). Indicia care au un character vremelnic, și se manifestă numai la învățare, nu trebuie
utilizați în calitate de criteriu determinat în selecție. (V. M. Zațiorschi, 1982).
Astfel, selecția sportivă la natație la etapa inițială trebuie să fie orientată spre stabilirea
stării de sănătate și factorii care nu pot fi influențați decisiv în timpul antrenamentului și anume a
particularităților morfologice.[2,3,4,5,6,7]
9
 Selecția secundară cuprinde vârsta de 10-12 ani și se ia în considerație micromodelul
biologic al performerului în corelație cu macromodelul biologic. Dacă timp de 4 ani de
atrenament nu s-a obținut macromodelul biologic așteptat, atunci sportivul este îndrumat către o
altă ramură a aceluiași gen de sport. De exemplu orientarea de la înot la polo pe apă, sarituri în
apă sau înot sincron.
Selecția finală reprezintă. După selecția finală la vârsta de 7-9 ani, sportivul prin natura
sistemului de pregătire în care este antrenat, odată cu vârsta și cu trecerea de la un system școlar
la altul (primar, gimnazial, liceal), participă la etapele de selecție, care au ca scop final, marea
performanță. Din experiență, s-a stabilit că indifferent de dorințele unora dintre factorii care
crează performanța (sportivi, antrenori, tehnicieni), sportivii se confruntă cu greutățile pe care le
conferă o serie de factori
 Perfecționrea tehnicii și alegerea probei adecvate pentru concurs.
 Posibilitățile școlare
 Eșalonarea timpului liber
 Gradul de antrenament acumulat
 Valoarea performanței atinse
 Interesul și ajutorul familiei
 Relațiile dintre antrenor și sportiv
 Valoarea grupei de sportivi din care face parte
S-au enumerate numai o parte din acești factori limitativi într-o ordine aleatorie. Acești
factori influențează direct procesul de pregătire și stabilesc limitele până la care vor ajunge unii
sportivi. [12,13,14,15,16,17]
Selecția finală începe în jurul vârstei de 14-15 ani. S-au observat multe cazuri în care
sportivii cu o activitate slabă în copilărie, au ajuns înotători de valoare la maturitate.
Selecția finală este etapa cea mai importantă a activității sportive de performanță.
Maturitatea organismului este la fel de important ca și talentul, aptitudinile deosebite ale unor
sportive.
La acest nivel, se urmărește respectarea următoarelor aspecte:
 Biotip somatic, greutate specifică mare, membre lungi, palma mare, laba
piciorului mare, diametre biacromiale și bitrohaterian mare, rezistență în regim de
forță etc.
 Capacitate aerobă crescută.
 Rezistență la monotonie și stres.
 Coordonare perfectă a mișcărilor

10
 Capitolul I. Tabelul 1. Etapele și indicii selecției sportive
Etapa Indicii urmăriți Observații
PRIMARĂ - Sanogeneza Indicele de sanogeneză este
- Genetica eliminatoriu
- Dezvoltarea fizică/psihică
- Antecedente familiare
SECUNDARĂ - Dezvoltarea Se selectează indicia care realizează
fizică/funcțională/psihică micromodelul biologic al
- Capacitatea de efort performerului
- Factorii volitivi/motivaționali
FINALĂ - Indici funcționali La selectarea dintre 2-3 sportivi cu
- Capacitatea de efort aceiași performanță sportivă, se va
- Calități motrice selecta sportivul cu profilul biologic
- Sanogeneza și psihic mai bun, la variația
- Rezistența la stres/monotonie condițiilor de mediu, cum ar fi
temperatură, altitudine, fus orar etc.
Sursa: [4]
În procesul selectării preliminare nu trebuie utilizate teste complicate, ci probe
pedagogice după care se va putea aprecia nivelul capacităților motrice a copiilor.
Se acordă o atenție deosebită testelor care determină deprinderi motrice transmise
ereditar, cum ar fi viteza, coordonarea, resistență la efort de lungă durată și intensitate mare.
La vârsta de 12 ani, sportivii junior ating aproximativ 80% din performanțe. Aceștia au mușchi
netezi și proporțional aranjați, oase ușoare, laba piciorului și palma subțiri și de mărimi mari. Pe
lângă asta, lungimea piciorului în combinare cu alte mărimi poate servi ca cel mai sigur indice de
creștere. [5,6]
Se formează treptat, după 8-9 ani, capacitatea de a compune, creşte capacitatea de a povesti
şi de a crea povestiri, abilitatea de a folosi elemente descriptive literare. Serbările şcolare,
cercurile şi jocurile de creaţie, ghicitorile, jocurile de isteţime, construcţiile de probleme etc. pot
antrena din plin gândirea divergentă, cu multiple valenţa creative. Un teren important de
dezvoltare a gândirii creative îl pot constitui activităţile practice. Copiii sunt totdeauna dornici şi
dispuşi de mişcare, de activităţi manuale.
Ca un fel de eliberare de sedentarismul lecţiilor, ei se joacă în pauze, strigă şi aleargă
zburdalnic revărsându-şi surplusul de energie motrică, angajează cu plăcere jocuri de echipă
(fotbal, „de-a indienii” ş.a.) ce presupun multă mişcare, alergări şi eforturi fizice, dar şi activităţi
manuale ce antrenează capacităţi psihice complexe, ei fiind capabili să proiecteze şi să
11
construiască chiar mici mecanisme, maşinuţe şi ambarcaţiuni cu motoare şi vele, planoare,
elicoptere, activităţi ce pun în valoare resursele lor inventiv-creative.”[2,3,4,5,6,7]

Tabelul 1. Indicii morfologici de selecție a înotătorilor de 9 ani, în cadrul

lecțiilor de înot [7]

Nr. Indicii antropometrici Băieți Fete

1 Lungimea corpului, cm 164,4- 174,4 162,2- 173,3
2 Lungimea mâinii, cm 18,4- 19,0 18,0- 18,6
3 Lățimea umerilor, cm 35,6- 40,4 34,9- 40,0
4 Lățimea bazinului, cm 25,0- 30,6 24,1- 30,1
5 Lungimea brațului, cm 72,3- 77,9 71,5- 77,8
6 Circumferința cutiei toracice, cm 84,4- 91,9 84,1- 91,0
7 Împrejurarea umărului, cm 28,4- 30,0 27,3- 29,5
8 Masa corporal, kg 44,5- 52,4 44,3- 51,1
9 Mobilitatea, grade
Humerală 147- 163 144- 166
Taloclurală 175- 205 174- 205
10 Lungimea alunecării, m 8,3- 10,5 8,8- 11,0

Pentru atingerea celor mai înalte rezultate sportive, o mare importanță o are tipologia
somatică, de exemplu înalt și cu membre lungi la cei care fac baschet, dar cu toate astea sînt rare
cazuri când sportivii-samotip ating performanța. Deaceea se mai determină și influența factorilor
motrici, fizici, tactili, volitivi. [8]

1.3.Criteriile de selecție sportivă

În selecția sportivă trebuie să se țină cont de următoarele criterii de selecție.
1. Criterii medico-sportive în selecție.
-starea de sănătate, care este indicatorul cu cea mai mare stabilitateîn toate etapele de
selecție. În cadrul simpozionului “Selecția în Sport”(Târnovo, 1985, Congresul al VI-lea
Balcanic din Medicina Sportivă), motto-ul a fost “(….) să alegem pe cei mai sănătoși dintre
sănătoși”, astfel spus, indifferent de etapa selecției, sănătatea nu este neglijată.

12
 -indicii morfologici, aici se are în vedere dimenziunile brațelor, lungimile segmentelor
corporale, dimensiunea palmei, labei piciorului, etc. În același timp se urmăresc și principiile
legate de prognoza creșterii osoase.
-indicii funcționali, țin de funcționalitatea sistemului cardio-respirator, nervos,
neuromuscular, endocrinometabolic, capacitatea aerobă/anaerobă. Acești indici se folosesc
pentru aprecierea gradului de antrenament și a formei sportive.
-indicii motricității, țin de viteză, rezistență, forță, coordonare, elasticitate. Acești indici
se pot dezvolta pe parcurs prin intermediul antrenamentului. [2,3,4,5,6,7,10,15,19]
2.Criterii somato-fiziologici în selecția sportivă. Stabilirea tipului somatosexual
condiționat ereditar este importantă pentru selecția sportivă. Este știut faptul că, un sportiv poate
avea o anumită rată de masculinitate sau feminitate, iar asta determină nivelul performanței.
Determinarea parametrilor morfologici genetic condiționați care definesc tipul somatosexual este
foarte importantă în selecție. (Metoda Bayer- Bailey). Parametrii morfologici cu importanță și
grad de determinare ereditară care sînt utilizați în selecție sînt:
-Indicele de substanță corporală activă (AKS),care se calculează ca raport dintre
substanța corporal activă/kg și înălțimea corporală activă 3x10. Acest indice se stabile;te pe bază
de tabel sau prin densimetrie, pornind de la valorile următoare:
-suma a 10 pliuri cutanate cu topografie precisă, sex, vârstă, înălțime și greutate.
-greutatea specifică.
-suprafața corporală, volumul corporal- mai ales pentru natație.
- Indicele muscular, reprezentat de raportul dintre diferența între circumferința maximă a
musculaturii contractate și decontractate x100 și circumferința musculaturii contractate. Valorile
sub 5 indică o musculatură slab dezvoltată, între 5-12-normală, și peste 12-bine dezvoltată. O
importanță mare pentru selecție o are stabilirea globală a tipului de construcție corporală după
metode genetice, bioelectrice (Kretschmer, Scheldon, Heath- Carter, Conrad, Briant,
Willoughby, 1987, 1995), care au evidențiat corelațiile dintre tiferite tipologii de construcție
corporală și performanță sportivă. [2,13,14,15,16,19]
3.Criterii motrice.(viteza, rezistența, forța, coordonarea, elasticitatea).
Viteza se apreciază prin rumătoarele criterii tipul de reacție, cronaximetria,
electromiografia, electroenceflograma, testul mașinii de scris pentru testarea vitezei de repetiție,
capacitatea de efort anaerob, biopsia musculară, teste psihologice de depistare a funcționabilității
SNC.
Forța. În literatura de specialitate majoritatea autorilor susțin că forța este determinată
genetic în egală măsură cu viteza. Astfel, au fost stabilite următoarele criterii de selecție:
- Stabilirea prin dinamometrie a forței grupelor musculare funcționale
13
 - Determinarea tonusului muscular cu ajutorul miotono metrului
- Măsurarea amplitudinii mișcărilor articulare cu goniometrul
- Evidențierea capacităților de efort aerob și anaerob pe baza elementelor
biochimice prezentate în funcție de nivelul încărcăturilor (M. Ifrim, 1978)
Rezistența. Este cunoscut faptul că prin intermediul antrenamentului, fibrele muscular
intermediare se transformă în fibre roșii. “ (…) rezistența este genetic determinată. El
argumentează acest lucru prin existența pe plan periferic a unui procent de fibre intermediare în
mușchi și a dimensiunilor anatomice ale sistemului cardiorespirator, ca și prin funcționalitatea
SNC , mai ales ale zonelor rinecefalice” (W. Williams, 1987).
Mai este și ipoteza precum că : “(…) coeficientul genetic pentru rezistență este
determinat de gradul de ereditate, peste 0,75 a capacității aerobe, care constituie substratul
funcțional al acestei calități biomotrice” (M. Ifrim, 1989).
Pentru măsurarea rezistenței se pot calcula următorii indici:
- Indicele de viteză
RV=Td/n,
RV-rezerva de viteză,
Td-timpul de parcurgere a unei distanțe
n-lungimea distanței integrale, lungimea etalon
- Coeficientul de rezistență (după Lazarov)
CR=Td*Tem
Tem- timpul cel mai bun pe porțiunea etalon
- Indicele de rezistență (Cunton)
IR= Td- n *Tem
Coordonarea. Are ca substrat morfo-funcțional aria motrică a scoarței cerebrale și
analizatorul kinestezic. În literature medical, coordonarea este definită ca o calitate psiho-neuro-
motrică, întrucât ea este predominant domintaă de sistemul nervos. (I. Drăgan, 19989, M. Ifrim,
1992).
Coordonarea atît cea general cît și cea specifiă esteo calitate biomotrică complexă, din
structura căreia fac parte o serie de factori care pot fi catalogați drept calități psihomotrice
- Simțul de orientare a corpului în spațiu
- Simțul echilibrului
- Simțul de coordonare a mișcărilor membrelor
- Simțul de coordonare a marilor grupe musculare
- Simțul de analiză și descompunere a mișcărilor
- Simțul de diferențiere și reproducere a direcției, vitezei și amplitudinii mișcării
14
 - Simțul de diferențiere și reproducere a densității contracțiilor musculare
-
4. Criterii biochimice în selecția sportivă
Având în vedere parametrii care definesc organismul uman și procesele care
condiționează efortul, unii cercetători din domeniul selecției consider necesară introducerea în
cadrul criteriilor de selecție a investigațiilor biochimice. Se recomandă o baterie de dozări vizând
depistarea unor subiecți cu valori cât mai mari ale următoarelor elemente:
- Difosoglicerolul în sânge- ATP și adenozintrifosfataza
- Mioglobina musculară (constituie un depozit de oxigen, care cu cât este mai mare,
permite efectuarea unor eforturi mai rapide și mai intense)
- Transportorii de electroni încărcați cu energie în sânge [2,3,4,5,6,7]

1.4 Criterii specifice înotului la etapa inițială de selecție

La etapa inițială testele și exercițiile aplicate la selecția viitorilor înotători, sânt simple și ușor
de aplicat în practică. Astfel, în cele ce urmează, autorul va expune cele mai folosite teste de
selecție, și care este rolul lor.

1) Flotabilitatea
Flotabilitatea sau portanta hidrostatică se calculează prin diferența dintre greutatea
specifică a unui corp scufundat în apă și forța lui Arhimede care acționează în sens opus,
fiind direct proporțională cu diferența de densitate dintre apă și corp.
Densitatea relativă a corpului omenesc este cuprinsă între 0.935- 1.057, pe cînd densitatea
apei este egală cu 1000 kg/m3 sau 1 g/cm3. De aici rezultă că unii oameni plutesc pe apă iar
alții nu. Gradul de flotabilitate, depinde de următorii factori.
- Tipul somatic (endomorf, ectomorf, mezomorf)
- Proporțiile corporale. Copiii cu membrele inferioare mai scurte sau cele cu un
torace dezvoltat vor păstra ușor poziția orizontală de plutire pe apă.
- Compoziția corporală. Persoanele mai grase sau cu muscultaura mai dezvoltată
vor pluti mai bine decât persoanele slabe.
- Sex. Genul feminin plutește mai bine decât genul masculin datorită diferenței de
densitate a țesutului osos, dar și compoziția corporală mai bogată în țesut adipos.
- Vârstă. Copiii vor pluti mai bine, datorită țesutului osos mai ușor decît al
vârstnicilor.

15
 Deci testul de flotabilitatea, se va aplica încă de la etapa primară de selecție a copiilor
înotători. Acest test va determina care copii au un corp “ușor” ce le oferă posibilitatea să
plutească mai bine, iar pe viitor vor putea menține o poziție înaltă pe apă în timpul înotului.
[15,16,17]

2) Echilibrul corpului pe apă. Exercițiul se numește Steluța atît în poziție ventrală cât și în
poziție dorsală pe apă, și determină cît de armonios este dezvoltată partea superioară în
concordanță cu partea inferioară a corpului. Astfel, persoanele care nu-și pot menține
poziția orizontală pe apă, din cauza picioarelor care se scufundă, trebuie să ducă brațele
lateral sau sus. Iar ridicarea brațelor sau a oricărei părți a corpului deasupra apei are ca
rezultat scufundarea corpului, ca urmare a micșorării volumului de apă dislocuit, și deci
se micșorează și flotabilitatea. Această acțiune reprezintă principala cuză de accidente la
înotătorii începători. În general înotătorii trebuie să coordoneze în mod egal parea stângă
cu partea dreaptă a corpului dar în același timp trenul inferior cu trenul superior.

3) Lungimea alunecării pe apă.IPA se descifreaza ca fiind Indicele personal de alunecare.

Deci cu cît corpul va fi mai ușor, mai îngust și mai lung, cu atît va aluneca mai mult.
Pentru vârsta de 7-9 ani, indicele IPA pentru băieți va fi de 8,0 - 9,5 m iar pentru fete 8,3
– 10,00 m. Alunecarea are loc cu împingerea de la perete, cu poziția brațelor în săgeată.

4) Viteza de deplasare pe apă picioare craul piept/spate, în regim de viteză, cu ajutorul

plutei. Astfel se controlează viteza coordonării picioarelor în regim de rezistență. Se
spune că viteza de mișcare a membrelor inferioare este determinată mai mult din punct
de vedere genetic, decît viteza brațelor, care se dezvoltă odată cu vârsta.

5) Măsurători antropometrice.
Copiii vor fi supuşi unui examen antropometric pentru a determina: statura, greutatea, bustul,
lungimea membrelor inferioare, anvergura, lungimea palmei şi a labei piciorului, perimetrul
toracic, diametrul biacromial şi bitrohaterian.
Statura (înalţimea corpului) se va compara cu mediile pe ţară pentru a aprecia dacă copilul se
încadrează în media vârstei sale, dacă este subdezvoltat sau din contră, prezintă o dezvoltare
corespunzătoare unei grupe de vârstă superioare. Acest lucru constituie un indicator important în
aprecierea vârstei biologice, iar la înot sunt preferaţi copiii cu o staturăpeste media pe ţară.
Greutatea se va compara cu mediile pe ţară, dar se va raporta în special, la talie, pentru a
aprecia starea de nutriţie.
16
 Prin măsurarea bustului şi a membrelor inferioare se poate face o comparaţie astfel încât,
copiii cu membre inferioare lungi sunt preferaţi copiilor cu membre inferioare scurte.
Un alt indicator în selecţia înotătorilor este anvergura, care este de preferat să fie mai mare
decât înălţimea corpului.
Perimetrul toracic în repaus, în inspiraţie profundă şi în expiraţie forţată se măsoarăpentru a
aprecia elasticitatea toracică. Cu cât diferenţa va fi mai mare, cu atât sportivii vor fi mai
avantajaţi în sporturile de rezistenţă cardio-respiratorie, aşa cum este înotul.
Diametrul biacromial şi bitrohaterian este un indicator al selecţiei copiilor înotători. Raportul
dintre cele două diametre trebuie să fie în favoarea diametrului biacromial, acest lucru
influenţând forma corpului unui înotător care, cum am arătat mai sus, este în “picătură”.
Conform lui M. Olaru, pentru ca pe viitor să se facă un salt cât mai spectaculos în ceea ce
privește creșterea performanțelor, considerăm că formele de organizare a selecției trebuie să fie
substanțial îmbunătățite. Am recomanda pentru acest lucru întocmirea unor fișe centralizate, care
să cuprindă date asupra fiecărei generații noi selecționate, lucru care permite în același timp
înregistrarea unor parametri diferiți de antrenament care ne interesează. Datele obținute ar duce
la elaborarea celor mai adecvate metode de pregătire folosite în înotul de performanță.
Părerea noastră este că primul pas care trebuie făcut în sensul remedierii ecestei situații,
este strâns legată de capitolul mare al selecției și mai ales de organizarea ei. Această idee
constituie afirmarea primatului selecției asupra pregătirii cu toate consecințele care derivă din
acest primat. Numai astfel munca antrenorilor nu se va pierde la scurgerea timpului.
În închidere dorim să precizăm câteva criterii, de care să ținem seama în acțiunea de
selecționare pe care o întreprindem, criterii ce la rândul lor cuprind o serie de întrebări la care
antrenorul trebuie să afle răspuns.
Așa cum cea mai importantă etapă de selecție este etapa I, și anume momentul
promovării în etapa a II-a. Setul de întrebări la care trebuie bifat răspunsul se împarte în funcție
de
 criteriile tehnice,
 criterii legate de tipul constitutiv
 criterii legate de calitățile fizice și psihice
 criterii legate de comportamentul personal
 criterii legate de regimul de viață

Așadar, întrebările care urmează a fi puse de antrenor, în funcție de criteriile tehnice sânt:
1. Elevul știe să înoate și ce procedee?
2. Elevul prezintă predispoziții de a efectua cu ușurință mișcările de înot (are talent)?
17
 3. Plutește cu ușurință?
4. Cum preferă să coordoneze mișcările, simultan (viitor brasist) sau alternativ (viitor
craulist) ?
5. Se scufundă cu ușurință- fără a suferi la contactul cu apa?
6. Care este valoarea duratei apneei subacvative?
7. Cum rezolvă problemele de echilibru ?
8. Face răsturnări în apă?
9. Cum sare în apă (mișcări coordonate, simple, ample, simte direcțiile și intrarea în apă,
este preocupat de a-și simți mereu capul afară din apă )?
10. Imită cu ușurință mișcările altora?

Întrebările care urmează a fi puse de antrenor, în funcție de tipul constitutiv sânt:

1. Cum este dezvoltat somatic înalt-suplu sau mic-greoi ?
2. Rezistă la temperatura apei timp de 30-45 minute ?
3. Are mobilitate ?
4. Are motricitate ?

Întrebările care urmează a fi puse de antrenor, în funcție de calitățile fizice și psihice sânt:
1. Coordonarea se bazează pe gradul de exersare a deprinderilor motrice de bază sau
este nativă ?
2. Cât de repede apare oboseala în cazul unei solicitări de efort în regim de rezistență ?
3. Efectuează cu ușurință și plăcere mișcările de solicitare a forței în apă ?
4. Are viteză în mișcările de coordonare specifice înotului ?
5. Are spirit de observație, este atent la indicații ?
6. Se acomodează cu mișcările monotone ?
7. Este competitiv sau are voință de a învinge ?

Întrebările care urmează a fi puse de antrenor, în funcție de comportamentul personal

sânt:
1. Copilul prezintă interes pentru sport în general și pentru înot în special ?
2. Are un temperament puternic echilibrat mobil sau puternic echilibrat inert ?
3. Lucrează fără supraveghere specială ?
4. Este disciplinat, punctual și ascultător ?

Întrebările care urmează a fi puse de antrenor, în funcție de regimul de viață sânt:

18
 1. Care este atitudinea familiei față de cariera sportivă a copilului ?
2. Care este bugetul timpului alocat deplasării și distanța dintre locul unde se desfășoară
antrenamentul și locuință, școală ? [2,3,4,5,6,7,10,11]

1.5 Particularităţile specifice vârstei de 9 ani

„După 9 ani, copii de sex diferit încep să se separe în mod spontan în jocuri. Copilul devine
ceva mai meditativ, se atenuează caracterul pregnant al expansivității în conduite
Este o perioadă de încercări numeroase de a rezolva activități mai dificile. Evidentă este dorința
copilului de autoperfecționare, de îmbogățire a cunoștiințelor. Copilul devine dintr-o data mai
ordonat, mai perseverent în diferite feluri de activități. Nu trece cu plăcere de la o activitate la
alta.
Progresele în dezvoltarea intelectuală sunt de asemenea evidențiate, la această vârstă are loc
o creștere evidență a spiritului de evaluare a copilului, spiritul critic se dezvoltă la fel.
Capacitatea copilului de a aprecia ce anume a omis în cadrul evaluării crește.”
La vârsta de 9 ani devin active interesele cognitive, acestea impulsionând învățarea
preferențială. Așadar, există motive ce impulsionează învățarea în competiția generale și motive
ce întrețin învățarea preferențială. Acestea din urmă capătă forță importantă de influentare a
gândirii, intereselor ( mai complexe și mai active), pe când învățarea ce este impregnată de
elementele de competiție are rol formativ pe linia dezvoltări sinelui, a structurilor operative ale
caracetrului( răbdare perseverent, hărnicie, etc.).
Cerința de a învăța pentru a satisface un fel de sentiment de identitate personală sau a
familiei și de a păstra afecțiunea părinților și respectul celorlalți rămâne o structură motivațională
de bază la copii și este în genere mai tensională decât învățarea motivată prin celelalte categori
de mobiluri.
Caracteristici:
 Îmbunătățirea coordonării și a timpului de reacție;
 Pot avea obiceiuri proaste, multe gesturi fizice, degete în păr, își rod unghiile;
 Durerile de stomac, de cap sau de picioare sunt ceva normal;
 Debordează de energie, de multe ori, jocandu-se până obosesc ;
 Poftă de mâncare și de somn inconsecvente ;
Dezvoltarea socială şi emoţională;
 Se bucură să fie membru al unui club ;
 Au un interes crescut în sporturi competitive ;
19
 Învață să își asume responsabilitatea pentru propriile acțiuni;
 Încep să-și perceapă părinții și persoanele autoritare că ființe umane failibile; văd
contradicțiile și imperfecțiunile adulților;
 Consideră important să fie îmbrăcați la fel;
 Pot începe să fie interesați de sexul opus;
 Apare conștiința de șine ;
 Preocupați să aibă sau nu dreptate, să fie corecți; încep să se plângă de probleme de
echitate ;
 Au o mare nevoie de a face parte dintr-un grup, dar sunt, de asemenea, individualiști ;
 Simt nevoia de a decide în unele alegeri;
 Pot deveni profund atașați de un cel mai bun prieten;
 Pot fi ursuzi și capricioși.
Dezvoltarea intelectuală:
 Etapa operațiunilor de gândire concrete se solidifică la marea majoritate a copiilor, ei
putând să gândească logic și să-și organizeze gândurile în mod coerent. Cu toate acestea, mare
parte din gândire se realizează cu ajutorul obiectelor fizice reale. Ei nu pot face față gândirii
abstracte, cu excepția cazului în care lucrurile abstracte sunt legate de ceva experimentat în mod
direct. Chiar dacă pot să abstractizeze, încă învață cel mai bine din experiențe active, concrete.
 Încep să fie mai responsabili, interiorizați și încep să lucreze independent;
 Apreciază dacă aveți încredere în ei;
 Interesați de multe tipuri diferite de lectură: povestiri fictive, reviste, cărți despre cum să
realizeze diverse proiecte, cărți informaționale non ficțiune;
 Pot dezvolta un interes special în colecții sau hobby-uri.
 Înțeleg mai bine conceptele ;
 Sunt din ce în ce mai puțin egocentrici și sunt capabili să înțeleagă perspectivele altora;
înțeleg mai bine conceptul de "public" atunci când scriu ;
 Sunt mai puțin interesați de fantezie; se implică mai mult în lumea reală ;
 Temele pentru acasă mai lungi le pot crea probleme ;
 Vârsta negativismului: "nu pot", "plictisitor" ;
 Pot fi mai puțin imaginativi decât în clasele anterioare.
Între 9 ani are loc o creştere evidentă a spiritului de evaluare a copilului, spiritul critic se
dezvoltă la fel. Creşte, de asemenea, capacitatea copilului de a aprecia răspunsurile lui şi ale altor
colegi la lecţii. Aşa cum se cunoaşte, orice act de cogniţie directă implică, înainte de toate,
percepţia. [12,13]
20
 În această etapă, capacităţile perceptive ale copilului – prin antrenare şi exercitare, devin mai
acute şi mai eficiente. Sensibilitatea discriminativă (cantitatea minimă de excitant/stimul ce
produce o modificare a senzaţiilor şi percepţiilor) şi 57 pragurile perceptive absolute (se referă la
maximum şi minimum de intensitate ce provoacă senzaţii) se dezvoltă şi ele.
Vederea, auzul ating performanţe importante spre 9-10 ani, acuitatea acestor forme de
sensibilitate devenind foarte bună. De altfel, pe de o parte, activitatea şcolară (cititscrisul,
desenatul etc.) solicită perceperea fină şi interpretarea rapidă, pe de altă parte, aceleaşi capacităţi
senzoriale se antrenează în activităţi şi jocuri de performanţă cum sunt cele de tras cu arcul, cu
praştia, la ţintă etc. Importante aspecte discriminative se dezvoltă la copii în legătură cu spaţiul
mic.
„Orientarea spaţială pe foaia de hârtie, percepţia de spaţiu, decodificarea prin diferenţiere a
grafemelor (literele scrise) antrenează o extrem de fină activitate perceptivă. Această activitate,
de alfabetizare cuprinde antrenarea memoriei, a inteligenţei, a atenţiei, a reprezentărilor.
Ea se consumă în trei etape:
 prima dintre acestea – numită şi etapa preabecedară – constă, în principal, din
identificarea sunetelor corespunzătoare literelor ca elemente componente ale cuvintelor (se
realizează prin despărţirea cuvintelor în silabe); concomitent, se face şi o pregătire a capacităţii
de scriere (prin exersarea executării de beţişoare, cârlige orientate jos-susstânga-dreapta, de
cerculeţe, etc.);
 în a doua etapă – numită şi abecedară – încep să fie asociate pe plan mintal sunetelor
(foneme) corespondentele grafice ale acestora (grafeme);
 a treia etapă a alfabetizării (care începe cu a doua parte a primului an şcolar şi se
prelungeşte până în al treilea an şcolar) este aceea a consolidării citit-scrisului, a capacităţilor de
însuşire a simbolisticii implicate în alfabet şi în scrierea şi citirea cifrelor. Procesul alfabetizării,
lectura sunt însoţite de dezvoltarea limbajului interior (până în clasa a IV-a, copilul, în timp ce
scrie, dialoghează cu sine însuşi:…bine…ia stai….uite….etc.).
În spaţiul mic copilul învaţă să intuiască raporturi spaţiale, mărimi şi distanţe, să compare între
ele diferite mărimi, făcându-şi idei primare/rudimentare despre asemănare, proporţii, etc.
Organizarea spaţiului se realizează şi ca distanţă psiho-afectivă. În acest sens, spaţiul intim este
spaţiul în care intensitatea relaţiilor interpersonale ajunge la un fel de culminaţie, în care se admit
doar persoanele apropiate, prietenul. În spaţiul intim se află şi relaţiile cu membrii familiei.
Spaţiul personal se referă la structura distanţelor psihologice şi spaţiale cu colegii.
Interrelaţiile de cooperare şi competiţie, dar şi de informaţie, se află în acel spaţiu. [5,8,13]

21
 În perioada şcolară se precizează şi distanţe incluse în ceea ce a denumit K. Hull ca „spaţiu
oficial”. Acesta este spaţiul dintre superior şi subalternul său, dintre profesor şi elev, este spaţiul
ierarhiilor.
Schemele şi imaginile spaţiale contribuie la modificarea opticii existenţiale, la anularea
egocentrismului infantil. Şi în privinţa timpului şi a duratei evenimentelor au loc modificări
evidente.
Timpul subiectiv are tendinţa să se relaţioneze şi raporteze la timpul cronometrabil care
începe să capete consistenţă. Ceasul şi citirea lui devine instrument al autonomiei psihice. Există
şi o organizare a schemei timpului.
Determinarea şi plasarea evenimentelor în timp devine calendaristică o dată cu perceperea
anotimpurilor, lunilor, săptămânilor. Cu toate acestea, referinţele temporale ale şcolarului mic
sunt încă pline de erori. Ca şi imaginile şi schemele, simbolurile sunt căi de exprimare a
evenimentelor concrete şi evidenţiază caracteristicile obiectelor şi ale acţiunilor (literele,
cuvintele, numerele, lumina verde la intersecţie, însemnele premiale – decoraţii, insigne, etc.). ”1
„În gândire încep să se manifeste independenţa (8 ani), supleţea (9-10 ani) şi devine mai
evident spiritul critic întemeiat logic. Gândirea operează cu cunoştinţe (scheme, imagini,
simboluri, concepte) dar şi cu operaţii şi reguli de operaţii.
Pe măsura înaintării în vârstă, şcolarul mic îşi elaborează şi îşi consolidează instrumentele
de gândire specifice bazate pe operaţii (cu obiecte concrete, mai apoi cu concepte, în planul
logicii formale), reguli, algoritmi (de lucru, de identificare şi de control), procese ce se cer
controlate şi îndrumate cu abilitate de către învăţător/institutor.
Dezvoltarea cunoştinţelor şi a sistemului conceptual creează o anumită corelaţie între real,
posibil şi imposibil în procesul cunoaşterii. [1]
În perioada şcolară mică se dezvoltă cunoaşterea directă, ordonată, conştientizată prin lecţii
dar creşte şi învăţarea indirectă, dedusă. Sub presiunea acestei corelaţii începe să devină
inconsistentă lumea fictivă a copilăriei, caracterul de „posibil” al personajelor din basme capătă
un nou statut de acceptanţă.
Dominat de rigorile regulilor şi de cerinţa de operare cu concepte în moduri specifice,
şcolarul din primele două clase manifestă fantezii mai reduse în execuţii de desene, modelaje,
colaje. Manifestă şi un spirit critic ridicat faţă de propriile produse pentru că le evaluează mai
sever prin comparaţie cu realitatea. Totuşi, fantezia începe să găsească noi domenii de exercitare.

22
 Se formează treptat, după 8-9 ani, capacitatea de a compune, creşte capacitatea de a povesti
şi de a crea povestiri, abilitatea de a folosi elemente descriptive literare. Serbările şcolare,
cercurile şi jocurile de creaţie, ghicitorile, jocurile de isteţime, construcţiile de probleme etc. pot
antrena din plin gândirea divergentă, cu multiple valenţa creative. Un teren important de
dezvoltare a gândirii creative îl pot constitui activităţile practice. Copiii sunt totdeauna dornici şi
dispuşi de mişcare, de activităţi manuale. [5]
Ca un fel de eliberare de sedentarismul lecţiilor, ei se joacă în pauze, strigă şi aleargă
zburdalnic revărsându-şi surplusul de energie motrică, angajează cu plăcere jocuri de echipă
(fotbal, „de-a indienii” ş.a.) ce presupun multă mişcare, alergări şi eforturi fizice, dar şi activităţi
manuale ce antrenează capacităţi psihice complexe, ei fiind capabili să proiecteze şi să
construiască chiar mici mecanisme, maşinuţe şi ambarcaţiuni cu motoare şi vele, planoare,
elicoptere, activităţi ce pun în valoare resursele lor inventiv-creative.”
Coordonarea are la bază calitățile motrice, influențând nivelul acestora de eficientă și finețea
exprimări motrice.
S. Şerbănoiu consideră că aprecierea naturii coordonării nu se poate realiza decât prea
târziu avându-se în vedere repere subiective precum traiectoria mișcării, viteza momentană etc.
Totuși, coordonarea poate fi apreciată obiectiv păstrându-se un singur moment subiectiv al
măsurării.
„Ganea A. atribuie un aspect de specialitate coordonării motrice în tabloul calităților motrice
clasice, pe care le consideră din punct de vedere al posibilităților de măsurare drept cantități
motrice, argumentând prin faptul că atunci când o calitate devine măsurabilă ea se transformă în
cantitate și își pierde conținutul noțional.
A Ganea și Elena Firea au arătat că dacă se etichetează convențional o anumită formă de
mișcare ca având o coordonare perfectă, atunci cu ajutorul seturilor vagi, de tip Fuzy, de pot
identifica prin procedee obiective și alte clase de coordonare. [3,4,6]
Dacă traiectoria mișcării, durata și viteza momentană sunt cunoscute atunci coordonarea
poate fi definită. În procesul de coordonare unele sectoare ale acțiunii sunt automatizate.
La nivel psihomotor, coordonarea reprezintă un aspect deosebit de complex în care se fac
remarcate relațiile armonice între funcțiile senzoriale exteroceptive și interoceptive și funcțiile
motrice, astefl încât se realizează acordajul spatio-temporal și energetic al mișcărilor.
Ea vizează reactivitatea sinergică a mușchilor și corpului în ansamblu, astef încât
funcționalitatea componentelor senzorii-motorii se exprimă în eficiența și economia actelor
motrice.
M. Epuran(1972) consideră coordonarea psihomotrica ca fiind un aspect al aptitudinilor
psihomotrice în care se fac remarcate relațiile armonice.
23
 Caracteristiciile unei miscări coordonate, dupa Janner (1995):
 reacție anticipată;
 căi de impuls ce asigură distribuirea inervației psiho-motrică;
 dozarea corectă a parametrilor de forță implicați de mișcarea generală;
 schimbarea preciziei a direcției, ca expresie a capacității de înlocuire rapidă a excitației
cu inhibiția;
 echilibrul mișcării;
 precizia inervației, orientate spre tensionarea strict a musculaturii implicate în mișcare;
sincronizarea mișcărilor;
 continuitatea în execuție;
 elasticitatea musculară.”2
R. Manno (1996) consideră că soluţia problemelor de coordonare impuse de un act motor sportiv
constă în realizarea mai multor funcţii parţiale:
 execuţia mişcării propriu-zise de către organele motorii;
 programarea desfăşurării mişcării, care permite recepţionarea şi transmiterea
informaţiilor privind rezultatele momentane şi finale ale actului motor;
 programarea desfăşurării mişcării, cu prevederea rezultatelor de moment şi a celor finale
(anticiparea);
 compararea informaţiilor la intrare {valoarea reală) cu programul acţiunii şi cu
obiectivul prevăzut {valoarea nominală);
 procesul de control şi de reglare propriu-zis, ce implică transmiterea impulsurilor
nervoase la nivelul musculaturii scheletice;
 îmbunătăţirea memoriei motrice, care înregistrează programul mişcării efectuate şi
transformările sale; acesta intervine, totodată, prin fragmente de exerciţii motrice similare,
înregistrate anterior.
V. Luciela considera coordonarea ca fiind „o aptitudine psihomotrica, o funcție de reglare a
comportamentului, prin implicarea profundă a unor procese psihice : perceptive ,senzori-motrice
și intelectuale.
Russel definește coordonarea o acomodare a mișcărilor pentru reușita unei acțiuni voite,
dependentă de performanțele analizatorilor.
Remarcând legătura directă dintre sistemul neuro-muscular și situațiile de mediu. G.
Schnabel vorbește de un ‘scop anticipat în realizarea unei concordanțe a tuturor proceselor

24
interne și externe ce asigură mobilizarea maximă în vederea atingerii țelului’. Același autor
subliniază că aptitudinea coordinativă poate ‘organiza actele motrice în funcție de un rezultat
anticipat’. [11]
O coordonare slabă și mișcările inutile , înregistrate îndeosebi la începători , trebuie să
reprezinte doar caracteristicile unei acțiuni motrice aflate în forma sa globală , care nu a atins
încă perfecțiunea . Weineck consideră că , invervația motorie parazită, care implică elemente
motorii nedorite în desfășurarea unei mișcări , demonstrează faptul că modelul intern al acțiunii
și al sistemelor care o compun nu a atins forma sa precisă. Există astfel o iradiere a stimulilor, iar
anumite structure corticale sunt activate simultan, chiar dacă unele nu sunt necesare. Prin
antrenament, excitațiile se focalizează treptat, asigurând mișcări specifice bine determinate.
Pentru realizarea mișcărilor coordonate, oricât de simple ar fi ele, trebuie cunoscute pozițiile
relative ale părților corpului în spațiu și a unora față de celelalte, dar și posibilitățile lor reale de
mișcare. Pentru alcătuirea acestei ‘hărți mentale’ a schemei corporale sunt utilizare informații
provenite de la senzori pe calea tuturor modalităților receptorii.
Partea creierului care inițiază mișcările se numește scoarță premotrică, iar partea care
reglează efectuarea lor se numește scoarță motrică. Astfel, în procesul de coordonare rolul
creierului este de a controla funcționarea musculaturii: în timp ce secvențele de mișcare elaborate
de ‘centrul de proiectare’ al creierului se află în desfășurare, prin intermediul măduvei spinării
sosesc continuu informații despre starea de încordare sau relaxare a musculaturii și despre
nivelul de solicitare al tendoanelor , ligamentelor și articulațiilor.
Învățarea de tip sportiv, performanțial, presupune exersarea. În urma repetărilor specifice,
mișcările se înșiruie coordonat. Actele motrice se desfășoară într-o ordine adecvată prin formarea
unor circuite neuronale denumite engrame kinetice. Se constituie un comportament motor
voluntar : acțiunile intenționate sunt exprimate prin serii de mișcări coordonate într-o ordine
strict precizată, rezultat al unei ideații. Praxiile reprezintă ansambluri de gesturi coordonate,
concomitente sau succesive.”[4,8,9]
Deoarece complexitatea este asociată foarte frecvent cu dificultatea prestației, cu toate
aspectele coordinative de execuție, chiar și pentru un singur mijloc practicat, este necesar să
subliniem faptul că asocierile și modul de succesiune a mijloacelor generează, în acest caz,
‘diferențieri de complexitate’.
Practicată sub oricare din ramurile natației și nu numai , mișcarea în apă determină
modificări la nivelul aparatelor și sistemelor organismului.
Sbenghe este de părere că adaptarea este un proces îndelungat care se produce în urma
antrenamentului și se reflectă în sistemul cardiovascular ,respirator, metabolic și muscular prin
perfecționarea crescută la un travaliu și o creștere a rezistenței la oboseală‘’, în timp ce
25
Enciclopedia Educației Fizice și Sportului din România definește adaptarea drept un complex de
modificări morfofuncționale prin care organismul reacționează la excitațiile provenite din mediu
intern sau extern.
Coordonarea intra- și intermusculară (Weineck,1992). Calitatea suitei de gesturi derulate
(eficiența mișcării) depinde și de precizia sincronizărilor intra- și intermusculare. Referitor la
coordonarea intramusculară, considerăm că mușchiul trebuie ‘învățat’ sa-și pună în funcțiune
simultan cât mai multe fibre prin crearea unor inhibiții central asupra ‘circuitului Renshaw’
(Cometti, 1991) (circuit cu acțiune desincronizată asupra motoneuronilor).
Astfel, atât în acest caz, cât și în cel al îmbunătățirii coordonării intermusculare,
antrenamentul trebuie bazat pe structuri motrice asemănătoare tehnicii specifice probei sportive
practicate.
Legat de vârstă, procesele de captare și prelucrare a informațiilor, care influențează
coordonarea, se deteriorează odată cu trecerea anilor, proporțional cu regresia proceselor
fiziologice ale organismului. ‘O funcție care nu este constant solicitată dispare progresiv.
Coordonarea motrică este considerată o aptitudine perfectibilă mai ales în perioadă
copilăriei, când procesele neuro-fiziologice se pot amplifica, pentru ameliorarea relațiilor
individului cu mediul înconjurător. O coordonare slabă și mișcările inutile la începători, trebuie
să reprezintedoar caracteristicile unui acțiuni motrice aflate în formă sa globală, care nu a atins
încă perfecțiunea.
Weiner (1992) consideră că, inervația motorie parazită, care implică elemente motorii
nedorite în desfășurarea unei mișcări, demonstrează faptul că modelul intern al acțiunii și al
sistemelor care o compun nu a atins fosrma sa precisă. Există astfel o iradiere a stimulilor, iar
anumite structuri corticale sunt activate simultan, chiar dacă unele nu sunt necesare. Prin
antrenament, excitațiile se focalizează treptat, asigurând mișcări specifice bine determinate.
A. Dragnea (1996) consideră: antrenamentul coordonării constituie punctul nodal al
pregătirii copiilor.
În practică se cunosc două forme ale mişcării coordonate, care se întrepătrund şi se
completează reciproc:
 o formă conştientă, corticală, manifestată în cazul acţiunilor senzorio-motrice noi,
necunoscute;
 o formă parţial automatizată, subcorticală, manifestată în situaţiile învăţate, cunoscute.
Controlul execuţiei actului motor se realizează prin intermediul mecanismelor de feed-back,
alimentate de informaţiile senzoriale (variaţii chimice, mecanice, luminoase etc.), selecţionate
prin intermediul analizatorilor, în funcţie de experienţele memorizate anterior.

26
 Coordonarea poate fi antrenantă și determinată special printr-un sistem original și atractiv de
mijloace, cu dublu rol de evaluare/ antrenare.
Capacitatea de coordonare este „influentata in mare parte de experienta motrica a fiecarui
individ, tie numarul mare de deprinderi motrice stapanite. Ea se educă paralel cu procesul de
invatare a unor noi deprinderi si de formare a priceperilor motrice. Nivelul de dezvoltare al
celorlalte aptitudini (viteza, forta, rezistenta si suplete) influenteaza alaturi de experienta motrica
coordonarea miscarilor. Finetea si precizia activitatii organelor de simt contribuie, impreuna cu
inteligenta motrica, la manifestarea coordonarii. Coordonarea nu este doar un produs al activitatii
musculare, ea reprezinta o manifestare a actunii factorilor prezentati sub tutela activitatii
nervoase si a organelor de simt ce permit manifestarea componentelor coordonarii (un sprinter
care nu are un auz fin si o capacitate de atentie sporila nu poate ajunge la rezultate sportive
deosebite).
Caile de rezolvare ale actiunilor complexe de miscare, ale actiunilor tactice ale
combinaliilor actiunilor motrice neprevazute necesita o gandire logica ascutita, o capacitate de
analiza si selectare a informatilor primite prin intermediul analizatorilor, o sintetizare si o decizie
de executie rapida. Toate aceste actiuni realizeaza, la nivel muscular, coordonarea actiunii de
contractie si relaxare musculara si o ordonare a succesiunii actiunii lanturilor musculare, ceea ce
in final reprezinta aplitudinea de coordonare.
Procesul de educare al coordonarii este complex si presupune respectarea a cel putin trei
cerinte:
 asigurarea unui numar corespunzator de repetari, numar care sa asigure asimilarea
continutului si formei exercitiului;
 incadrarea executantului in timpul de executie al miscarii si obisnuirea acestuia cu ideea
executiei in viteza din ce in ce mai mare, adica obtinerea unui ritm optim;
 obisnuirea executantului cu o varietate mare de situati previzibile si imprevizibile ce pot
aparea si care trebuie trecute si rezolvate prin modalitati diverse.

27
 CAPITOLUL II. STUDIUL CU PRIVIRE LA PROCESUL DE SELECȚIE
SPORTIVĂ LA ÎNOTĂTORI
2.1. Ipotezele şi premisele cercetării
Accentul cercetarii se va pune pe determinarea criteriilor de selecție la vârstă incipientă,
prin implimentarea unor teste și măsurători. Datorită faptului că există excepții care deviază de
la regulile standart, antrenorul trebuie să fie foarte atent ca nu cumva să piardă un viitor sportiv
de performanță doar din cauză că nu s-a conformt unor standarte de selecție. Aceste excepții sunt
rare, dar în general s-a făcut o imagine de ansamblu care sînt criteriile principale de selecție a
unui bun înotător.
Testele și probele folosite de antrenori sau profesori, așa cum remarcă M. Epuran, nu
sunt suficient de precise, recurgând deseori la segmente analogice din comportamentele specifice
în unele sporturi.
Ținând cont de faptul că înotul înseamnă coordonare, în cadrul antrenamentelor intră
componente în mare parte de natură nervoasă, A. Dragnea și A., Bota.( 2000 )atrag atenția
asupra metodologiei educației ce trebuie să țină cont de faptul că are un grad redus de
antrenabilitate, deaceea se vor face acele teste care să determine factorii ereditari, cum ar fi
lungimea corpului, lungimea segmentelor corpului, coordonare generală, elasticitate, și
proprietățile corpului în apă, și modul său de manifestare în mediul acvativ.
Gradul de dificultate al coordondarii mișcării este un indicator prin care se nasc
informații privind complexitatea exercițiului percepută de individ în acel moment.
Precizia execuției este un indicator de urmărire și apreciere a formării stereotipiei
mișcărilor, de apreciere a uniformității și continuității actelor.
Timpul necesar pentru însușire constituie alt indicator al formării unor deprinderii de
bază în apă, ce diferă în funcție de complexitatea execuției în cazul acțiunilor stereotipe, ce se
măsoară de la apariția semnalului până la apariția răspunsului propriu-zis la cele stereotipe, dar și
de particularitățile de evoluție ale indivizilor.
Datorită faptului că deja este stabilit prototipul înotătorului, în cadrul acestei cercetări
procesul de selecție urmează să aleagă pe acei copii care se apropie de criteriile urmărite.
Desigur, pot exista excepții dar aceastea sânt greu de identificat. Datorită faptului că starea de
sănătate este factorul principal în selecție, vom urmări ca toți participanții la selecție să aibă un

28
certificat medical precum că sânt apți de a participa la efort fizic, precum că nu sânt bolnavi de
afecțiuni grave de sănătate transmise ereditar și altele. Se va trage atenție deosebită anume la
sănătatea pulmonară, cardiacă, nervoasă și hormonală, apoi se va trece la selecția propriu-zisă.

2.2.Metodele de cercetare folosite in realizarea studiului

În vederea realizării cercetării şi a desfăşurării experimentului, am folosit următoarele
metode de lucru:
 observaţia pedagogică;
 studiul literaturii de specialitate;
 metoda experimentului;
 metoda statistico-matematică de prelucrare a datelor (valoarea medie a probelor de control,
abaterea standard a diferenţei mediilor testului etc.);
 metoda de reprezentare grafică a rezultatelor obţinute.
Observația pedagogică am folosit-o la urmărirea comportamentului copiilor supuși
experimentului. S-a mai urmarit vizual constituția corporală, capacitatea lor de atenție,
înțelegere, inteligență motrică și cognitivă. S-a mai urmărit și dorința pe care au manifestat-o în
timpul efectiării testelor, dorința de a efectua un rezultat cât mai bun, de a înota într-un timp cât
mai mic, sau de a aluneaca cât mai mult pe apă.
Studiul literaturii de specialitate, a fost făcut citind cărți, reviste, publicații anume pe
tema selecției. S-au extras cele mai importante informații privind selecția și rolul antrenorului în
acest proces. În urma finisării studiului, autorul a fost gata să implimenteze în practică cele
studiate, și să colecteze informații prețioase privind selecția elevilor.
Metoda experimentului este o metodă de lucru a acestei lucrări care dovedește
autenticitatea informațiilor teoretice. Prin experiment autorul a realizat procesul real de selecție a
micilor înotători. Practica și teoria merg împreună, însă totuși experimentul culege date reale
despre elevi, iar prin teorie doar se presupun anumite ipoteze. Pentru a verifica dacă acele
ipoteze sânt corecte, e nevoie de punere în practică. Sportul de performanță are nevoie de cât mai
multe experimente și cercetări pentru a se cunoaște care sânt acele criterii de selecție care într-
adevăr aduc succesul în arena înotului.
Metoda statistico-matematică oferă posibilitatea de a observa care este deviația
rezultatelor testului de la normă. Aceste deviații determină gradul de pregătire al elevului la înot,
iar dacă datele individuale ale fiecăruia se include în normă atunci, reiese că este probabilitatea
mare de a fi selectat. Dacă deviația de la normă este mare sub nivelul specificat, probabilitatea de
a fi selectat se micșorează direct proporțional cu gradul deviației.

29
 Metoda de reprezentare grafică, ajută la înțelegerea vizuală a rezultatelor, la formularea
mai ușoară a concluziilor privind evoluția unui parametru la fiecare elev în parte. Diagramele
sânt ușor de înțeles, ele oferă date exacte și clare privind datele obținute și ajută la cuantificarea
mai ușoară a rezultatelor.
2.3 Perioada, locul si condiţiile studiului
În perioada 20 octombrie–14 decembrie 2018a fost examinată o grupă 10 copii în vârstă de 9 ani,
de la Bazinul de Înot al Clubului de Fitness „Energy Fitness” din Chișinău.
Menţionez că exerciţiile şi temele propuse pentru a fi utilizate au fost aplicate de antrenori în
cadrul orelor de antrenament.
La etapa inițială a cercetării au fost supuși investigării 10 copii, cu vârsta de 9 ani, cu
același nivel de pregătire, dar cu particularități motrice, fizice, psihice și morfologice diferite.În
urma unor teste de selecție la final, vom putea identifica care copil va fi selectat mai departe și
care nu. La vârsta de 9 ani are loc selecția finală a primei etape, unde copii urmează să fie
selectați în a doua etapă de pregătire sportivă.
Am ales să efectuăm teste de selecție nuame în prima etapă de selecție din motiv că locul
de desfășurare nu influențează direct rezultatele procesului de selecție anume la etapa inițială,
unde mult contează factorii ereditari. Pe când la etapa secundară sau finală, pentru ca selecția să
fie cât mai exactă, necesită ca copii să fie supuși antrenamentelor adecvate sportului de
performanță, bazinul să fie corespunzător și multe alte criterii, care într-un club de fitness nu se
respectă.
La etapa a doua a cercetării, se vor alege cel mai valoros elev conform rezultatelor
testelor, și cel mai puțin valoros, și vom face o comparație a rezultatelor, pentru a putea înțelege
factorii ce au determinat selecția, și rolul lor pentru înot.
Așadar, pentru identificarea celor mai buni, toți cei 10 copii cu vârsta de 9 ani au fost supuși
următoarelor teste:
A. măsurarea indicilor antropometrici ( înălțime,lungimea brațului, lungimea mâinii etc. )
B. teste de elasticitate
C. testul Matorin;
D. flotabilitatea, echilibrul și alunecarea
E. Testul de menținere a apneei
F. 50 m coordonare picioare-craul și brațe-bras

Pornind de la necesitatile pentru care sunt create testele, acestea trebuie să îndeplinească
o serie de condiții pentru a fi aplicate şi pentru a avea calitatea de test:
 probele trebuie să evidențieze calitățile pentru care au fost create;
30
 tehnologia de aplicare a testului să fie aceeași în toate cazurile în care se aplică;
 cotarea rezultatelor să nu permită interpretări subiective din partea examinatorului;
 rezultatele utilizate pentru etalonarea testului sunt prelucrate statistic spre a se elabora scări
de apreciere care dau funcționalitatea necesară unui test;
 să fie ușor de aplicat și să nu necesite o dotare materială deosebită;

2.4. Subiecţii eșantion investigaţi

Tabelul 2.1. Date generale despre subiecții eșantion investigați, privind vârsta, greutatea și
înățime
Nume Vârsta (ani) Greutatea (Kg) Înălțimea (cm)
T.E. 9 33.5 137.3
I.L. 9 27.8 131.8
A.R. 9 34.5 135.6
G.V. 9 32.6 137.1
B.D. 9 29.7 130.2
O.M. 9 33.4 136.8
R.C. 9 28.9 129.2
B.T. 9 30.6 134.3
D.P. 9 30.1 130.5
P.R. 9 33.4 136.4

2.5. Descrierea probelor și testelor utilizate în realizarea cercetării

A. Măsurători antropometrice

Materiale:
 Lentă gradată
 Cântar

Instrucţiuni date subiecţilor:

 trebuie să stață cu corpul drept, fără umflarea toracelui, sau micșorarea abdomenului.
 Cântărirea se face cu pășirea ambelor picioare pe cântar, fără accesorii grele sau haine
grele, de preferat în costum de înot

31
 B. Test de elasticitate
Materiale:
 Sfoară;
 riglă;
Instrucţiuni date subiecţilor:
 trebuie să apucați sfoara cu brațele întinse, astfel încât să executați o mișcare circulară
completă cu brațele spre înapoi.
 poziția inițială: picioarele depărtate la nivelul umerilor, spatele drept, brațele
depărtate, lîngă corp.
 Mișcarea trebuie să fie completă, pînă în momentul în care sfoara atinge bazinul, și
înapoi.
 mâinile nu se vor îndoi din coate, în momentul mișcării.
 Prinsura sforii, să fie cît mai îngustă posibil, astfel încât să permită o mișcare înainte
spe înapoi și invers.
 se vor realiza 3 mișcări iarcea mai bună încercare, se va nota în tabel.
Procedeul de examinare:
 se oferă sfoara, șă se pregătește poziția inițială.
 se așează subiectul cu fața spre antrenor, și se începe mișcarea mâinillor.
 după fiecare mișcare completă, se măsoară distanța dintre apucătura brațelor.
 după efectuarea măsurării se notează în tabel cel mai bun rezultat.

C. Testul Matorin, test de coordonare generală

Materiale:
 busolă;
 riglă;
Instrucţiuni date subiecţilor:
 trebuie să executați o întoarcere în jurul propriei axe longitudinale, prin săritură, cu un
unghi maxim;
 poziția inițială: picioarele lipite așezate de o parte și de altă a liniei trasate pe sol, cu
mâinile lipite de corp;
 să nu vă pierdeți echilibrul în timpul aterizării:
 picioarele trebuie să fie lipite la aterizare, la fel că în poziția inițială;
 mâinile vor păstra aceeași poziție inițială în timpul săriturii;
 întoarcerea să fie de cât mai multe grade.
32
 se vor realiza 3 întoarceri spre dreapta și 3 spre stânga, subiecții rămânând în poziția
inițială de aterizare până se măsoară valoarea în grade, cu busoala, a fiecărei întoarceri.
Procedeul de examinare:
 se trasează pe sol o linie, pe direcția Nord-Sud, de 30-35 de cm;
 se așează subiectul cu fața spre Nord, cu picioarele lipite, de o parte și de alta a liniei;
 după fiecare săritură, se măsoară unghiul întoarcerii, pentru o mai comodă măsurare,
busoala este fizata pe o riglă de 40-50 de cm, astfel ca, liniile trasate prin indicațiile 0-
180 de grade ale busolei, să treacă de-a lungul axului longitudinal al riglei;
 după efectuarea săriturii, pe locul aterizării se aplică rigla cu busola și, după deviația
acului busolei, se citește unghiul de rotire.

D. Flotabilitatea și echilibrul pe apă, alunecarea

Materiale:
 cronometru
 lentă gradată de 25 m
Instrucţiuni date subiecţilor:
 trebuie să vă ghemuiți, să prindeți genunchii duși la piept cu brațele, și să mențineți 10
secunde poziția. Înainte de începere, se face o insiprație normală.
 Echilibrul orizontal pe apă, se face prin culcarea pe spate și pe piept, cu brațele lângă
piept iar picioarele puțin depărtate, echilibrul trebuie păstrat minim 5 secunde.
 Alunecarea se face de l perete, cu brațele duse în săgeată, se face o inspirație normală
și se execută alunecarea, fără a face alte mișcări în plus.
 picioarele trebuie să fie lipite în timpul alunecării
 mâinile vor păstra aceeași poziție inițială în timpul alunecării
 alunecarea să fie cît mai lungă, printr-o împingere cît mai puternică de la perete, cu
ambele picioare
 se vor realiza 3 încercări pentru fiecare probă de flotabilitate, echilibru și alunecare, și
se va înscrie cel mai bun rezultat
Procedeul de examinare:
 copilul ia poziția ghemuit în apă și se apreciază dacă flotabilitatea lui, cu
satisfăcătoare, buna, foarte bună
 copilul ia poziția pe spate și se apreciază echilibrul corpului în poziția orizontală, bun,
satisfăcător și foarte bun, cu adăugarea unor comentarii precum picioarele se scufundă,
capul se scufundă, deviere în stânga/ dreapta, etc.
33
 E. testul de menținere a apneei

Fiecare copil se va scufunda în apă la semnalul antrenorului, și va trebuie să stea cît poate
de mult fără a expira aerul pe nas sau pe gură. Timpul de menținere a apneei se va cronometra
odată cu scufundarea feței în apă, urmată de scufundarea întregului corp. Când copilul va da
drumul la aer, cronometrul se va opri, și se va nota timpul obținut. Înainte de a începe apneea,
fiecare copil va efectuta 5 inspirații și expirații profunde atât în apă cît și în aer, pentru o
ventilație bună a cutiei pulmonare, apoi va executa o inspirație profundă pe gură și se va
scufunda în apă ținând aerul în plămâni cât mai mult timp.
Pentru acest test va fi nevoie de un cronometru, un caiet unde se va nota rezultatele, un
antrenor asistent, care va urmări execuția corectă a testului. Se va ține cont ca acest test să se
efectueze la o adâncime a apei care să permită atingerea fundului bazinului cu picioarele, astfel
încât să nu existe descomfort și stres.
Acest test va demonstra care sânt copii cu plămâni dezvoltați, cutie toracică mare, și care
au o rezervă de oxigen mare, ceea ce sânt criterii foarte importante în selecție.
Rezultatele se vor aprecia obiectiv, iar fiecare va avea la dispoziție câte 3 încercări.

F. Test 50m brațe-bras picioare-craul

Al cincilea test de evaluare a subiecților s-a realizat pe lungimea de 50 m în bazin, proba

este pentru evaluarea coordonari membrelor superioare si a membrelor inferioare, vitezei,
rezistenței. Acest test va determina care este cel mai abil copil, cel mai determinat, și cel mai
talentat.
La semnal sonor, subiecții trebuie sa parcurgă distanța de 50 de metri într-un timp cât mai
scurtînotând brațe–bras și picioare– craul.Startul se i-a din picioare, de pe marginea bazinului, cu
intrarea ventrală în apă. Nu se vor folosi plute, noodles-uri sau alte echipamente de înot. În
timpul înotului se va ține cont de executarea corectă a ciclurilor de mișcare a brațelor în sincron
cu mișcarea de picioare, nu se va permite atingerea piciorelor pe fundul bazinului în timpul
cursei. Fiecare elev va înota separat pe un culoar, iar cronometrul se va opri când elevul va
atinge cu ambele brațe peretele de finiș a bazinului.
Se vor oferi 2 încercări pentru fiecare în parte, a doua încercare va avea loc după ce toată
lumea a finisat prima încercare. la sfârșit se va însemna cel mai bun rezultat. Copiii trebuie să se
simtă bine în ziua testării, să fie sătuli, odihniți și entuziasmați.
34
 CAPITOLUL III. PREZENTAREA, PRELUCRAREA SI INTERPRETAREA

CERCETARII

3.1 Analiza rezultatelor testărilor în cadrul grupului de cercetare

A. Analiza indicilor antropometrici

Așa cum am evidențiat și în capitolul teoretic privind selecția, rolul indicilor antropometrici
la etapa de selecție primară este unul definitoriu. De aceea mai jos autorul va prezenta rezultatele
obținute în urma efectuării unor măsurători detaliate la nivel de segmente corporale, și
demensiuni corporale, effectuate pe o grupă de copii cu vârsta de 9 ani.

Tabelul 3.1. Rezultatele efectării măsurărilor privind indicii antropometrici la grupa de

copii supusă cercetării
Nume Înălțimea, Greutate L.palmei L.labei L. braț, L. Circum Anverg Lățime
le/ cm a, kg , cm picioru cm picior, ferința ura, cm umeri,
prenu lui, cm Cm toracică cm
mele ,cm
T.E. 137.3 33.5 15.5 22.5 79.4 82.5 82.5 136.1 41.2
I.L. 136.8 32.8 15.0 23.4 77.2 83.1 80.7 132.3 40.1
A.R. 130.6 29.0 13.3 20.2 66.4 76.8 76.0 110.4 30.7
G.V. 137.1 32.0 14.3 24.1 72.8 85.2 80.9 127.8 40.7
B.D. 130.2 29.0 12.8 21.5 65.9 73.0 75.3 111.2 32.5
O.M. 136.8 33.4 14.1 23.4 71.7 84.3 81.0 127.1 41.3
R.C. 129.2 28.0 12.4 20.4 66.3 79.0 70.7 109.7 31.0
B.T. 130.3 30.0 13.7 21.2 65.9 75.8 71.3 111.7 32.1
D.P. 127.5 32.1 13.1 21.8 62.9 76.3 72.1 109.1 33.1
P.R. 139.4 34.4 14.7 24.5 73.0 87.9 87.0 129.7 42.0

Cei mai importanți dintre toți acești parametri sânt lungimea corpului, lungimea
membrelor inferioare, lungimea membrelor superioare și dimensiunea palmei și labei piciorului.
Acești indicim au un grad mare de ereditate și în baza lor se poate prognoza cum va evolua
corpul copilului pe viitor, în corespundere cu somatotipul înotătorului de performanță.

35
 Înălțimea medie pentru înotătorii de vârstă de 9 ani, este de 1.35- 1.40 m. De aici rezultă
că copii care se încadrează în normă sânt T.E., I.L., G.V., O.M., și P.R.. Ceilalți au o înălțime
corporală sub normă, ceea ce e puțin probabil să devină niște înotători înalți la maturitate.
Deasemenea, lungimea brațelor trebuie să aibă rezultate eșite din comun, iar conform
cercetărilor antrenorilot care au obținut performanțe, s-a stabilit că lungimea brațelor la vârsta de
9 ani trebuie să se includă în parametrii de 72-80 cm. Astfel, cei care au brațe lungi sânt tot acei
care au și lungimea corpului mare, adică cei enumerați puțin mai sus.

Chart Title
Înălțime,cm
greutate,kg
palma,cm
braț,cm
talpa,cm
picior,cm
torace,cm
anvergura,cm
umeri,cm
TE IL AR GV BD OM RC BT DP PR

Fig. 3.1. Rezultatele efectuării măsurărilor indicilor antropometrici la grupa de copii

supusă cercetării

Conform datelor de mai sus, putem face o concluzie că doar 5 copii corespund criteriilor de
selecție privind analiza mărimilor ssegmentelor corporale. Aceștia sunt T.E., I.L., G.V., O.M., și
P.R.. Acești 5 copii au fost selectați datorită raportului dintre înălțime și greutate, lungimii
brațelor și picioarelor, mărimii mari a palmelor și tălpii, circumferința cutiei toracice mare,
anvergura care se apropie foarte mult de lungimea corpului și nu în ultimul rând lățimea
umerilor, care pe viitor va da forma de picătură corpului, foarte specifică înotătorilor.

B. Test de elasticitate
Tabelul 3.2. Rezultatele efectuării testului de elasticitate la grupa de copii supusă
cercetării
Nume Vârsta (ani) Inalțimea (cm) Elasticitatea,cm

36
 T.E. 9 137.3 73
I.L. 9 131.8 80
A.R. 9 135.6 90
G.V. 9 137.1 91
B.D. 9 130.2 82
O.M. 9 136.8 62
R.C. 9 129.2 91
B.T. 9 134.3 83
D.P. 9 130.5 85
P.R. 9 136.4 76

TE IL AR GV BD OM RC BT DP PR

Fig. 3.2. Reprezentarea grafică a rezultatelor obținute în urma efectării testului de

elasticitate asupra grupei de copii supuși cercetării

Conform tabelului de mai sus, rezultatele testului de elasticitate arată care sânt cei mai
elastici copii, a căror flexibilitate diferă de la unul la altul. Astfel în urma acestui test cele mai
bune rezultate au obținut următorii O.M., T.E., P.R., și I.L.. După cum vedem acești copii
corespund criteriilor de selecție și din punct de vedere antropologic, rămâne să analizăm mai
departe celelalte teste de selecție. Parametrii unei elasticități bune sânt între 65- 75 cm. iar copiii
enumerați mai sus s-au încadrat în normă, cu deviații mici de la standart.

C. Testul Matorin
Tabelul 3.3 Rezultatele efectuării testului Matorin la grupa de copii supusă cercetării
Nume Unghi intorcere în sensul acelor Unghi intorcere în sensul invers
de ceasornic acelor de ceasornic
37
 T.E. 210.2 183.7
I.L. 271.6 303.1
A.R. 279.4 215.5
G.V. 225.8 227.3
B.D. 133.5 153.7
O.M. 167.9 134.4
R.C. 231.7 122.8
B.T. 286.2 134.7
D.P. 205.8 176.3
P.R. 270.9 226.1

Rezultatele testului Matorin

Основной
Основной
Основной
Основной
Основной
Основной
Основной
Основной Unghi intorcere în sensul acelor de
Основной
Основной ceasornic
Основной
Основной
Основной Unghi intorcere în sensul invers
Основной
Основной acelor de ceasornic
Основной
Основной
TE IL AR
GV BD OM
RC BT
DP PR

Fig. 3.3 Reprezentarea grafică a rezultatelor obținute în urma efectării testului Matorin
asupra grupei de copii supuși cercetării

În urma efectuării testului Matorim, observăm că cel mai mare unghi de întoarcere în
sensul acelor de ceasornic l-au efectuat elevii I.L., A.R., B.T., și P.R.. Iar în sensul opus acelor
de ceasornic, cel mai mare unghi de întoarcere l-au înregistrat deasemenea I.L., G.V., și P.R. De
aici rezultă că, elevii care pot fi selectați sînt I.L., A.R., B.T. și P.R. Aceștia înregistrând
rezultate mari în ambele sensuri ale ceasornicului. Orice întoarcere mai mare de 180 de grade, se
consideră bună. Însă o analiză comparativă ne ajută să identificăm cine are cea mai mai diferență
de grade la întoarcere, peste norma stabilită.
După cum observăm, la întoarcerea în sensul opus acelor de ceasornic, rezultatele obținute
sînt cu mult mai slabe decât la întoarcerea în sensul acelor de ceasornic. Acest fapt se poate
explica prin dezvoltarea inegală a sistemului coordonator general, dirijat de creier. Deaceea se

38
vor alege acei copii, care au rezultate bune la ambele tipuri de întoarcere, dat fiind faptul că
coordonarea la înot implică mișcări complexe de coordonare. de exemplu cei care au avut o
întoarcere slabă în sensul opus acelor de ceasornic, îi va fi foarte greu să facă repirația în partea
stîngă a corpului, la procedeul craul, același lucru e valabil și pentru cei care au o întoarcere
slabă în sensul acelor de ceasornic. Deaceea, la înotul craul pe piept respirația se va face atât în
partea stângă cât și în partea dreaptă, iar acest lucru va depinde de rezultatele testului Matorin.

D. Flotabilitatea, echilibrul și alunecarea pe apă

Tabelul 3.4. Reprezentarea sub formă de tabel a rezultatelor obținute în urma efectării
testului de flotabilitate, echilibru și alunecare pe apă, asupra grupei de copii supuși
cercetării

Nume flotabilitate Echilibru Alunecare, m

T.E. bună Bun 10,5

Mediu, picioarele se
I.L. bună 6,4
scufundă
A.R. bună Bun 8,2
G.V. bună Bun 10,5
Mediu, partea dreaptă se
B.D. medie 7
scufundă
O.M. bună Bun 9,5
Mediu, capul și toracele se
R.C. medie 7,5
scufundă
B.T. bună Bun 8,3
D.P. bună Bun 6,3
P.R. bună Bun 9,5

Norma alunecării pentru vârsta de 9 ani este între 9-11 m lungime. după cum observăm,
copiii au înregistrat rezultate bune. Interesant este faptul că anume acei copii cu o lungime
corporală bună și o greutate corespunzătoare, au alunecat o distanță mai mare. Acest fapt,
înărește zicala specialiștilor în selecția înotătorilor. Zicala spune că cu cât copilul este mai lung,
mai subțire și mai ușor, cu atât corpul lui va aluneca mai departe și mai repede în apă.

Flotabilitatea bună, înseamnă că corpul este ușor, greutatea lui specifică este mai mică
decât greutatea specifică a apei, ceea ce este un indiciu clar că acel copil poate fi selectat pentru
înot. O flotabilitate bună însă nu înseamnă că corpul va aluneca departe, fiindca pentru a aluneca
este nevoie ca corpul copilului să aibă o constituție endomorfă, adică suplu.

39
 Deasemnea, flotabilitatea poate fi bună dar echilibrul corpului lasă de dorit, datorită
poziționării centrului de greutate, care în mod normal se află în zona ombilicală. La acei copii la
care li se scufundă picioarele, rezultă că pe viitor le va fi foarte greu să se deplaseze cu viteză pe
apă, și să mențină echilibrul, fiindca picioarele le va fi ca o povară ce trebuie ridicată mereu sus
pe apă.

Alunecarea corpului înainte

Основной

Основной

Основной

Основной
alunecare
Основной

Основной

Основной
TE IL AR GV BD OM RC BT DP Pr

Fig. 3.4. Reprezentarea grafică a rezultatelor obținute în urma efectării testului de

Flotabilitate, echilibrul și alunecarea asupra grupei de copii supuși cercetării

În urma efectuării testului de flotabilitate, echilibru și alunecare, am identificat care sînt

copiii care au o greutate specifică mică și pot avea pe viitor rezultate mari în înotul de
performanță. Cei care au înregistrat rezultate bune la toate cele trei probe sînt T.E, G.V, O.M. și
P.R.. Trebuie să menționăm că acești copii au obținut rezultate bune și la testările
antropometrice, și la testul Matorin și la această testare, ceea ce înseamnă că posibil anume ei să
fie în lotul final selectat, însă rămâne să efectuăm și testul de 50 m coordonare completă.

E. Testul de menținere a apneei

Tabelul 3.5. Rezultate obținute în urma efectării testului de menținere a apneei pe sub apă
asupra grupei de copii supuși cercetării

NUME APNEE (S)

T.E. 50.50
I.L. 37.24
A.R. 54.11
G.V. 26.34

40
 B.D. 18.13
O.M. 52.15
R.C. 31.44
B.T. 35.63
D.P. 34.56
P.R. 50.24

Conform datelor obținute la testul de menținere a apeneei, am obținut rezultate cu o

diferență mare între copii. Acest fapt se explică prin faptul că unii au o rezervă mai mare de
oxigen datorată și mărimii cutiei toracice, iar alții nu rezistă nici 30 de secunde. Cele mai bune
rezultate se consideră peste 40 secunde, iar cei care îndeplinesc normativul sânt T.E., A.R.,
O.M., și P.R.. Restul au obținut rezutate slabe, sub 40 de secunde.
Se știe că în înotul de performanță sportivul care are abilitatea de a efectua cât mai puține
respirații, și care poate lucra în regim de apnee va obține rezutate mari, pe când cei care nu au
această capacitate, vor face o întoarcere slabă și devreme, va încetini în timpul înotului datorită
respirațiilor dese, și alunecării scurte, fiind întrecut de unul rezistent, cu plămâni puternici și
cutie toracică dezvoltată.

F. Test 50m brațe-bras picioare-craul

Tabelul 3.5. Rezultatelor obținute în urma efectării testului de 50m brațe-bras picioare-
craul asupra grupei de copii supuși cercetării

Nume Timpi (s)

T.E. 40.50
I.L. 47.24
A.R. 44.11
G.V. 46.34
B.D. 48.13
O.M. 42.15
R.C. 41.44
B.T. 45.63
D.P. 44.56
P.R. 40.24

Ultimul test este și cel mai important, deoarece principalul criteriu de selecție ar trebuie
să fie totuși rezultatul sportiv. Datele obținute confirmă faptul că indicii antropometrici, de
coordonare și motrici sunt indici ce arată o posibilă superioritate în apă a elevului.

41
 Așadar, la testul de 50 m înot în coordonare, cei care au obținut cei mai buni timpi sânt
P.R. cu timpul de 40,24 secunde, pe locul 2 s-a situat T.E. cu timpul de 40,5, pe locul 3 s-a clasat
R.C. care a parcurs distanța de 50 m în 41, 44 și O.M. cu rezultatul de 42,15.

Timpi, s
Основной
Основной BD
Основной IL
Основной GV
BT
Основной
timpul, s

DP
Основной AR Timpi, s
Основной
Основной OM
RC
Основной
TE PR
Основной
Основной

Fig.3.5. Reprezentarea grafică a rezultatelor obținute în urma efectării testului de înot

în coordonare completă brațe-bras și picioare-craul pe o distanță de 50 asupra grupei
de copii supuși cercetării

Acest test final de parcurgere a distanței de 50 m, demonstrează capacitățile motrice ale

elevului, manifestate în apă. Fiindca este posibil ca rezultatele testelor motrice pe uscat să nu fie
aceleași, se dă prioritate și importanță rezultatelor obținute în apă, ce ține de viteză, coordonare,
elasticitate, rezistență și forță.
În apă este foarte important simțul kinestezic, care s-a manifestat la un nivel înalt la P.R.,
T.E., R.C., și O.M.. Simțul apei, așa cum spun specialiștii în domeniu este un criteriu care nu toți
ajung să-l îndeplinească, deaceea trebuie selectați anume acei care au abilități vizibile.
Timpii de parcurgere a 50 m folosind brațele –bras și picioarele-craul la vârsta de 9 ani
este de 40-42 secunde. Iar cei care au îndeplinit acest interval au fost anumerați anterior.

3.2 Analiza comparativă a rezultatelor testărilor între doi sportivi

În continuare vom analiza rezultatele testelor la doi dintre copii. Vom lua un elev care a obținut
cel mai bun rezultat la testul final de 50 m și un elev care a obținut un timp slab. Comparația datelor va
avea loc între P.R. și B.D.. P.R. a înotat 50 m în 40,24 secunde iar B.D., în 48,13. Acest decalaj de timp

42
este datorită diferențelor de structură corporală, de capacități motrice și echilibru pe apă, iar mai jos vom
încerca să analizăm grafic rezultatele testelor.

Înălțime palma talpa torace anvergură

Основной
Основной Основной
Основной
Основной
Основной

Основной Основной
Основной Основной

BD PR

Fig. 3.6. Reprezentarea grafică a rezultatelor obținute în urma efectuării comparației

antropometrice între elevii B.D. și P.R. supuși cercetării

După cum arată rezultatele diagramei de mai sus, elevul P.R. este net superior lui B.D. la
toate capitolele pivind înălțimea cu 9,2 cm mai mult, lungimea palmei cu 1,9 cm, lungimea talpei
cu 3 cm mai mult, lungimea palmei ajută la tracțiunea mai mare a apei la vâslire, și deci o viteză
mai mare iar lungimea talpei, ajută la propulsia mai mare a corpului în timpul înotului,
circumferința toracelui cu 11,7 cm ceea ce înseamnă că P.R. va putea dezvolta un VO2 maxim
mai mare, plămânii sînt mai mari, ceea ce este un factor esențial în selecție, și anvergura care
este cu 18,5 cm mai mare, ceea ce înseamnă că brațele sunt mai lungi, și vor trage corpul înainte
mai rapid, și mai lung, întrecând pe cel cu brațe mai scurte, din contul lungimii și nu din contul
frecvenței vâslirilor.

PR

BD

Основной Основной Основной Основной Основной Основной Основной Основной Основной Основной Основной

distanța apucării,cm

Fig. 3.7. Reprezentarea grafică a rezultatelor obținute în urma efectuării comparației între
elevii B.D. și P.R. privind elasticitatea articulației umerilor

43
 Comform testului de elasticitate, unde copiii trebuiau să apuce o sfoară și să o treacă la
spate pe deasupra capului, cu brațele drepte, observăm că P.R. a apucat sfoara la o distanță de 76
cm iar B.D. a apucat sfoara la o distanță de 82 cm, adică cu 6 cm mai îngust, ceea ce rezultă că
flexibilitatea articulației scapulo-humerale a primului elev este mult mai bună. Această diferență
a contribuit la o mișcare mai buna în apă la testul de 50 m, P.R. obținând un rezultat net superior
lui B.D..
Elasticitatea articulației umerilor ajută la acea poziție a cotului înalt la înot, care
contrinbuie la introducerea brațului în apă cât mai departe. Această introducere contribuie la
înaintarea cît mai rapidă și mai lungă în timpul înotului.
Deasemenea majoritatea înotătorilor au probleme cu articulațiile umerilor, datorită
încărcării mari a efortului în timpul antrenamentelor. Iar pe parcursul carierei sânt foarte
importante exercițiile de flexibilitate și elasticitate făcute pe uscat. Acuma având în vedere, că
elasticitatea este un factor ereditar, acelor copii care inițial sînt flexibili, le va fi foarte ușor să
dezvolte această calitate motrică până la puncte greu de atins de către cei neelastici.
Elasticitatea se manifestă nu doar în articulația umerilor, dar și la nivelul zonei lombare a
coloanei, la nivelul șoldurilor, la nivelul genunchilor, gleznei. Întregul corp trebuie să execute
mișcări ondulatorii în timpul înotului, deaceea elasticitatea este un moment decisiv în selecție.

Unghi intorcere în sensul acelor de ceasornic

Unghi intorcere în sensul invers acelor de ceasornic
Основной
Основной
Основной Основной

BD PR

Fig. 3.8. Reprezentarea grafică a rezultatelor obținute la testul Matorin în urma

efectuării comparației între elevii B.D. și P.R.

Rezultatele testului Matorin arată la ce nivel se apreciază coordonarea generală a elevilor.

Și la această testare observăm superioritatea lui P.R. care a înregistrat o diferență de 137,4 grade,
la unghiul de întoarcere în sensul acelor de ceasornic, și 72 grade în sensul ivers acelor de
ceasornic. Aceste rezultate au contribuit și ele la diferențierea de timp la testarea de 50 m.

44
 lungimea alunecării, m
Основной

Основной Основной

Основной

Основной lungimea alunecării, m

Основной
Основной

Основной
BD PR

Fig. 3.9. Reprezentarea grafică a rezultatelor obținute la efectuarea testului de alunecare de

către elevii B.D. și P.R. supuși cercetării

După cum obserăm, P.R. a alunecat 8,3 m iar B.D. a alunecat 7 m. Diferența de alunecare
a constituit 1,3 metri, ceea ce se consideră un factor important. Alunecare a contribuit simțitor la
obținerea unui timp mai bun din partea lui P.R. la testul de 50 m în coordonare completă, în
comparație cu elevul B.D.

50 m picioare-craul, brațe-bras
50 m picioare-craul, brațe-bras

PR Основной

BD Основной

Fig. 3.10. Reprezentarea grafică a rezultatelor obținute la efectuarea testului de 50 m de

înot în coordonare deplină de către elevii B.D. și P.R.

Prin acest test, autorul demonstrează eficacitatea testelor de selecție efectuate anterior.
Rezultatul superior al lui P.R. este datorită faptului că este mai înalt, și va folosi mai puține
vâsliri pentru a ajunge la finiș, palma este mai mare, ceea ce l-a ajutat să facă o vâslire mai
calitativă, talpa este mai lungă ceea ce l-a ajutat să se propulseze mai rapid pe apă, greutatea
specifică a corpului mai mică ca a apei, l-a ajutat să plutească mai mult, coordonarea conform
testului Matorin deasemenea a înregistrat rezultate bune. Într-un final P.R. a obținut un timp de
40,24 secunde la distanța de 50 m înot în coordonare.

45
 S-a observat că P.R. efectua mai puține mișcări cu brațele, mai puține respirații, propulsia
picioarelor era mai puternică și mai elastică. La elevul B.D. s-a observat mișcări sacadate cu
brațele, obosirea rapidă din cauza ineficienței respiratorii, elasticitate slabă la nivelul gambei,
spate încordat, iar la nivel de motivație, era un pic neatent și lipsă de concentrare. Toți acești
factori au contribuit clar la departajarea de timp în timpul efectării acestui test.
Conform deciziei finale, cei care vor trece în etapa a doua de selecție vor fi:
SELECTAȚI NESELECTAȚI
P.R. B.D.
T.E. A.R.
R.C. B.T.
O.M D.P.
I.L. G.V.

46
 CAPITOLUL IV. CONCLUZII GENERALE

1. Analizând literatura de specialitate am înțeles că la etapa primară de selecție se pune accent

pe criteriile ereditare, adică pe criterii care nu pot fi dezvoltate prin antrenament, ci cu care
copilul se naște de la natură, cum ar fi membre lungi, umeri lați, palme și tălpi mari etc.
2. Testele folosite la efectuarea cercetării, sunt folosite de către toți antrenorii specializați în
înot, fiind niște teste ușor de implimentat, și care oferă informații prețioase despre subiecții
cercetați.
3. Metodologia experimentală aplicată în cercetarea dată a permis să fie selectați acei copii
care pe viitor vor avea mari avantaje sportive și rezultate înalte, dat fiind faptul că au fost
selectați după criterii speciale potrivit etapei primare de selecție sportivă. Anume s-a pus
accentul pe valoarea indicilor antropometrici, pe rezultatele testelor de coordonare și
alasticitate, criterii care nu pot fi antrenate, dar cu care oamenii se nasc.
4. Metodologia experimentală aplicată a permis obținearea informațiilor nu doar despre indici
corporali, elasticitate, viteză, coordonare etc. , dar a oferit date prețioase și despre nivel
psihologic, emoționaș și afectiv cu care sânt înzestrați sportivii, ceea ce este deasemenea
un factor important în obținerea performanțelor în viitoar, capacitatea de a rezista la efort
înalt, monotonie și stres.
5. În cadrul cercetării, au fost argumentate pe deplin importanța efectuării selecției ținându-se
cont de criteriile de selecție specifice înotului. Testul de 50 m de înot brațe-bras și picioare-
craul în coordonare deplină, a demostrat că acei copii care se încadrează în prototipul
înotătorului au obținut rezultate mai bune față de copii care nu s-au încadrat în normele de
selecție. Și trebuie de menționat faptul că anume acești factori de selecție fac diferența
între marii performeri și ceilalți.

47
 BIBLIOGRAFIE

1. Bota, C., Fiziologia educației fizice și sportului, Ed. ANEFS, București., 1993, p. 43
2. B. Râșneac, G. Solonenco, Metodica instruirii și antrenamentului în natație, Chișinău 2017,
p. 58
3. B. Risneac, G. Solonenco, ''orientari metodice in pregatirea inotatorilor de performanta '' ,
Chisinau 2013, p. 45-60
4. B. Risneac, G. Solonenco ''Inotul sportiv .Concepte metodice , Chisinau 2014, p. 34-40
5. Bota, C., Prodescu, B. (1997)– Fiziologia educației fizice și sportului – ergofiziologie, Ed.
Antim Ivireanul, București, p. 23-40
6. Colwin, C.M. (2002)– Breakthrough swimming, Ed. Human Kinetics, Champaign, Illinois, p.
12-19
7. Counsilman, J.E.(1968) – The science of swimming, Englwood Cliffs, NJ Prentice Hall,
p.98-100
8. Crețuleșteanu, Gh., Marinescu, Gh.(1995) – Înot – Curs specializare, ANEFS, București, p.
50-59
9. Croitoru D.(1996)–Capacitatile motrice, referat de doctorat.
10. Demeter, A.(1974) – Fiziologia sporturilor, Ed. Stadion, București.
11. Dragnea, A. (1996) – Antrenamentul sportiv, Ed. Didactică și Pedagogică, R.A., București,
p.23-29
12. Dragnea A., Aura Bota (1999) - Teoria activitatilor motrice, Editura Didactică si Pedagogică,
Bucuresti, p.66-72
13. Dragnea, A., Bota, A. (1999)– Teoria activităților motrice, Ed. Didactică și Pedagogică,
R.A., București, p. 50-60
14. Dragnea, A., Teodorescu Mate, S.(2002) – Teoria sportului, Ed. FEST, p.66
15. FINA(1988) - Swimming manual, p.40-80
16. FMN – Sistemul de norme și cerințe metodice privind selecția și conținutul procesului de
pregătire a înotătorilor
17. M. Olaru, ''Unele pareri despre selectia inotatorilor '', Bucuresti 1973, p. 45-70
18. M. Olaru, ''Sa nu ne temem de apa'', Bucuresti 1988, p. 23-27
19. Maglisho Ernest, ''Sa inotam mai repede'', Bucuresti 1992, p. 88
20. N. Alexe, Antrenamentul Sportiv Modern, București, 1993, p. 47
21. Olaru, M., Înot, Ed. Sport Turism, București 1982, p. 77

48