Teza Doctorat - Andrei Dragomir Sign

UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI
FACULTATEA DE
ȘTIINȚE, EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI INFORMATICĂ
ŞCOALA DOCTORALĂ ÎN DOMENIUL
ŞTIINŢA SPORTULUI ŞI EDUCAŢIEI FIZICE
Digitally signed by
Marian Marian Enachescu
Enachescu Date: 2018.03.12
10:54:27 +02'00'
TEZĂ DE DOCTORAT
Doctorand,
Andrei Dragomir Conducător științific,
Prof. Dr. Pierre de Hillerin
2017
UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI
FACULTATEA DE
ȘTIINȚE, EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI INFORMATICĂ
ŞCOALA DOCTORALĂ ÎN DOMENIUL
ŞTIINŢA SPORTULUI ŞI EDUCAŢIEI FIZICE
POSIBILITĂȚI DE INFLUENȚARE
A RATEI DE CREȘTERE A
FORȚEI, PREMISĂ A REDEFINIRII
CONCEPTULUI DE COMPENSARE
ÎN PARADIGMA PERFORMANȚEI
SPORTIVE
Doctorand,
Andrei Dragomir Conducător științific,
Prof. Dr. Pierre de Hillerin
Comisia de îndrumare:
Prof. univ. dr. Liliana Niculina Mihăilescu
Universitatea din Pitești
Prof. univ. dr. Marian Crețu Universitatea din Pitești
Conf. univ. dr. Daniel Roșu Universitatea din Pitești
2017
Mulțumiri și recunoașteri
Îi mulțumesc cu deosebită considerație și recunoștință conducătorului meu de

doctorat, Dl. Prof. Univ. Dr. Pierre Joseph de Hillerin, pentru sprijinul oferit încă
din anul 2012, pentru rigoarea cu care m-a îndrumat în elaborarea tezei și pentru
„antrenamentul” ce a stat la baza formării mele ca cercetător.
De asemenea, doresc să le mulțumesc distinșilor profesori ai Facultății de
Științe, Educaţie Fizică şi Informatică din Pitești, membrii ai comisiei de îndrumare,
respectiv Prof. Univ. Dr. Liliana Niculina Mihăilescu, Prof. Univ. Dr. Marian Crețu
și Conf. Univ. Dr. Daniel Roșu pentru exigența, implicarea, precum și pentru
sugestiile și sfaturile utile oferite pe tot parcursul demersului științific.
Mulțumesc conducerii Institutului Naţional de Cercetare pentru Sport, pentru
înțelegerea și susținerea mea în finalizarea acestui demers științific, cât și colegilor
mei, pentru sprijin și încurajări în direcția susținerii rapoartelor științifice și a tezei
în fazele finale.
Îi mulțumesc Andrei Bălțoiu pentru sprijinul oferit în prelucrarea datelor și
reprezentarea grafică a rezultatelor, precum și pentru disponibilitatea de care a dat
dovadă de fiecare dată când am avut nevoie.
Îmi exprim recunoștința și îi mulțumesc d-lui Lector Univ. Dr. Mihai Ilie
pentru sprijinul necondiționat oferit și profesionalismul arătat în relația cu
Universitatea din Pitești, pe tot parcursul studiilor doctorale.
Mulțumesc de asemenea, Federației Române de Judo pentru întreaga
colaborare, D-lui antrenor al lotului olimpic, Florin Bercean, care mi-a oferit
posibilitatea de a demonstra că există și alte căi de a susține performanța sportivă, și
totodată, tuturor sportivilor și antrenorilor, implicați în studiul de cercetare.
În mod deosebit aș dori să mulțumesc soției mele, pentru încrederea, răbdarea
și susținerea, pe care mi le-a acordat necondiționat în tot acest timp.
2
Cuprins
INTRODUCERE ...................................................................................................................................... 6
PARTEA I. FUNDAMENTARE TEORETICĂ ................................................................................ 15
CAPITOLUL 1. CONCEPTUL DE PERFORMANȚĂ ....................................................................... 16
1.1. Definirea conceptului de performanță ......................................................................................... 16

1.2. Performanța – între maxim și optim ............................................................................................ 17
1.3. Factori implicați în performanța sportivă .................................................................................... 19
CAPITOLUL 2. ROLUL COMPENSĂRII ÎN PERFORMANȚA PSIHO-NEURO-MUSCULARĂ .. 24
2.1. Definirea conceptului de compensare în paradigma performanței sportive ................................ 24
2.2. Fenomenul de compensare, evidențiat prin intermediul indicilor antropometrici ....................... 26
2.3. Fenomenul compensării (și al supracompensării) în sistemul energetic ..................................... 29
2.4. Perspectiva informațională și implicațiile ei în redefinirea conceptului de compensare ............. 32
2.5. Concluzii ..................................................................................................................................... 40
CAPITOLUL 3. REPERE TEORETICE ÎN ABORDAREA CONCEPTULUI DE FORȚĂ .............. 41
3.1. Introducere................................................................................................................................... 41
3.2. Definirea conceptului de forță ..................................................................................................... 43
3.3. Factori structurali implicaţi în generarea forţei musculare .......................................................... 46
3.4. Factori neuronali implicaţi în producerea forţei musculare......................................................... 49
3.4.1. Frecvența de descărcare a unităților motorii (rata de codare) ............................................... 50
3.4.2. Recrutarea unităților motorii ................................................................................................. 51
3.4.3. Sincronizarea unităților motorii ............................................................................................ 52
3.4.4. Activarea selectivă a agoniștilor în cadrul unui grup de mușchi ........................................... 53
3.4.5. Coordonarea relației agonist antagonist în realizarea unei sarcini motrice ........................... 54
CAPITOLUL 4. REPERE TEORETICE ÎN METODICA DEZVOLTĂRII FORȚEI EXPLOZIVE .. 55
4.1. Abordarea conceptului de rată de creştere a forţei ...................................................................... 55
4.2 Relații de funcționalitate în generarea forței musculare ............................................................... 58
4.2.1. Relatia forță-lungime ............................................................................................................ 58
4.2.2. Relația forță-viteză de scurtare.............................................................................................. 59
4.2.3. Relația forță-lungime-viteză de scurtare ............................................................................... 59
4.3. Specificitatea metodelor de pregătire pentru îmbunătățirea forței explozive .............................. 61
4.3.1. Program de forță utilizând exerciții clasice ........................................................................... 62
4.3.2. Metoda balistică .................................................................................................................... 62
4.3.3. Metoda pliometrică ............................................................................................................... 63
4.4. Specificitatea opoziției la mișcare ............................................................................................... 64
4.5. Concluzii și propuneri ................................................................................................................. 69
PARTEA A II-A. STUDIU PRELIMINAR PRIVIND ABORDAREA UNEI METODE DE
DEZVOLTARE A RATEI DE CREȘTERE A FORȚEI ÎN PERFORMANȚA SPORTIVĂ
....................................................................................................................................................... 71
CAPITOLUL 5. DEMERSUL METODOLOGIC AL CERCETĂRII PRELIMINARE ...................... 72

5.1. Introducere................................................................................................................................... 72
5.2. Scopul cercetării preliminare ....................................................................................................... 72
5.3. Obiective ..................................................................................................................................... 72
5.4. Ipoteze ......................................................................................................................................... 73
5.5. Metode de cercetare utilizate ....................................................................................................... 73
3
5.5.1. Metoda bibliografică ............................................................................................................. 73
5.5.2. Metoda experimentală ........................................................................................................... 73
5.5.3. Metoda statistico-matematică................................................................................................ 74
5.5.4. Metoda de prezentare grafică ................................................................................................ 74
5.6. Organizarea și desfășurarea cercetării preliminare ...................................................................... 74
5.6.1. Subiecții studiului preliminar ................................................................................................ 76
5.6.2. Instrumente de cercetare ....................................................................................................... 76
5.6.3. Metodologia de prelucrare a datelor brute ............................................................................ 78
5.6.4. Protocolul de lucru ................................................................................................................ 82
5.6.4.1. Pretestarea ......................................................................................................................... 82
5.6.4.2. Testarea iniţială ................................................................................................................. 84
5.6.4.3. Programul complementar de lucru .................................................................................... 87
5.6.4.4. Testarea finală ................................................................................................................... 89
5.7. Rezultate și discuții ..................................................................................................................... 92
5.8. Concluziile studiului preliminar .................................................................................................. 96
PARTEA A III-A. STUDIUL EXPERIMENTAL - CONTRIBUȚII PERSONALE ÎN
METODICA DEZVOLTĂRII RATEI DE MOBILIZARE A FORȚEI LA SPORTIVII DE
PERFORMANȚĂ........................................................................................................................ 98
CAPITOLUL 6. DEMERSUL METODOLOGIC AL CERCETĂRII EXPERIMENTALE ............... 99
6.1. Premise ........................................................................................................................................ 99
6.2. Scopul cercetării .......................................................................................................................... 99
6.3. Obiectivele cercetării .................................................................................................................. 99
6.4. Ipotezele cercetării .................................................................................................................... 100
6.5. Etape de cercetare ...................................................................................................................... 100
6.6. Metode de cercetare utilizate ..................................................................................................... 101
6.6.1. Metoda experimentală ......................................................................................................... 101
6.6.2. Metoda statistico – matematică ........................................................................................... 101
6.6.3. Metoda de prezentare grafică .............................................................................................. 102
CAPITOLUL 7. INTERVENȚIA METODOLOGICĂ A CERCETĂRII EXPERIMENTALE ....... 102
7.1. Organizarea și desfășurarea cercetării experimentale ............................................................... 102
7.1.1. Subiecții studiului experimental .......................................................................................... 102
7.2. Metodologia de cercetare .......................................................................................................... 104
7.2.1. Instrumente de cercetare ..................................................................................................... 104
7.2.2. Protocolul de lucru .............................................................................................................. 106
7.2.2.1. Pretestarea ...................................................................................................................... 106
7.2.2.2. Testarea inițială .............................................................................................................. 108
7.2.2.3. Programul complementar de lucru ................................................................................. 108
7.2.2.4. Testarea finală ................................................................................................................ 110
CAPITOLUL 8. REZULTATE ȘI DISCUȚII ................................................................................... 111
8.1. Analiză de grup ......................................................................................................................... 111
8.1.1. Analiza RFDmax ................................................................................................................. 113
8.1.2. Analiză individuală pe Grupa experimentală 1 ................................................................... 119
CAPITOLUL 9. CONCLUZIILE STUDIULUI EXPERIMENTAL ................................................ 130
CAPITOLUL 10. CONTRIBUȚII PERSONALE ȘI PERSPECTIVE DE CONTINUARE A
CERCETĂRII ..................................................................................................................................... 134
10.1. Contribuții teoretice ................................................................................................................. 134
4
10.2. Contribuții practice .................................................................................................................. 134
10.3. Perspective de continuare a cercetării prezentate în lucrare .................................................... 135
REFERINȚE ....................................................................................................................................... 136
Surse electronice............................................................................................................................... 150
ANEXE ............................................................................................................................................... 151
Anexa A – Tabele valorice pe cei parametri în cele două testări ..................................................... 151
Grupa experimentală 1 ................................................................................................................. 151
Anexa B – Valorile medii la nivel de grup pentru fiecare parametru ............................................... 156
Anexa C – Rezultate individuale test t-Student pe cei patru parametri ............................................ 158
Anexa D – Analize individuale privind variația pe cei patru parametri ........................................... 178
Anexa E – Raport parțial de asistență științifică............................................................................... 188
Anexa F – Referință din partea Federației Române de Judo ............................................................ 190
5
LISTA FIGURILOR
Figura 1. Relația dintre principalele calități motrice............................................... 17

Figura 2. Periodizarea principalelor calități motrice ............................................... 18
Figura 3. Diagramă schematică a relației dintre nivelul antrenamentului
și performanța sportivă ............................................................................. 19
Figura 4. Factori asociați cu performanța sportivă ............................................... 20
Figura 5. Modelul performanței sportive . ............................................................. 21
Figura 6. Factorii capacității de performanță sportivă ............................................ 21
Figura 7. Modelul contribuției componentelor performanței sportive.................... 22
Figura 8. Diagramă multicauză a efectelor diferiților stresori asupra
performanței sportive.. .............................................................................. 23
Figura 9. Modificări în morfologia dendritică a neuronilor piramidali din
cortexul motor ca urmare a modificării condițiilor de mediu. .................. 26
Figura 10. Ciclul supracompensării . ...................................................................... 31
Figura 11. Contribuția diferitelor surse de energie în decursul timpului și
intensitatea pe care un sportiv o poate susține în decursul acestor
sisteme de energie. ................................................................................... 31
Figura 12. Reprezentare schematică a unui sistem S cu intrarea Si și ieșirea Se ... 35
Figura 13. Tendința de evoluție a sistemelor în timp .............................................. 36
Figura 14. Diferite faze de dominanță (reglaj/autoreglaj) într-un sistem evolutiv . 36
Figura 15. Curbe de performanță în cazul învățării și adaptării păstrând
același stimul . ........................................................................................... 37
Figura 16. Clasa Energetică de echivalență . .......................................................... 37
Figura 17. Prezentarea celor două clase de echivalență . ........................................ 38
Figura 18. Evoluția performanței în funcție de tipul de dominanță (informațional
vs. energetic) raportat la aplicarea aceluiași stimul. ................................. 39
Figura 19. Diferite tipuri de forță maximă. ............................................................. 45
Figura 20. Analiză ipotetică privind influenţa dispunerii fibrelor musculare a
două tipuri de muschi (A şi B) în cadrul diferitelor proprietăţi
ale mușchiului: forţă-lungime, forţă-viteză de contracţie, putere-viteză
de contracţie . ............................................................................................ 47
Figura 21. Forme de manifestare a hipertrofiei: hipertrofie sarcoplasmatică
şi hipertrofie miofibrilară . ........................................................................ 48
Figura 22. Principiul mărimii în recrutarea neuronilor motori. .............................. 51
Figura 23. Reprezentare a patternului de activare musculară ................................. 54
Figura 24. Relaţia forță-timp la doi sportivi, A şi B.. ............................................. 55
Figura 25. Grafic ce evidențiază similitudini între semnalul EMG și cel de forță . 56
Figura 26. (a) curba de forță-timp ilustrând o metodă de determinare a
forţei explozive în ridicarea unei greutăţi; (b) curba ce reprezintă rata
de creştere a fortei . ................................................................................... 57
Figura 27. Relația forță-lungime pentru musculatura scheletică ........................... 58
Figura 28. Relaţia schematică forță-viteză pentru lungirea și scurtarea
mușchiului . ............................................................................................... 59
6
Figura 29. Relatia ideală de forță-lungime-viteză pentru un mușchi în care doar
faza concentrică în raportul forță-viteză este reprezentată . ..................... 60
Figura 30. Reprezentare grafică 3D evidențiind schimbările în tensiunea
elementului contractil ca funcție atât de viteză cât și de lungime. ........... 60
Figura 31. Reprezentarea curbelor de forță izometrică în funcție de timp ............. 66
Figura 32. Forţa musculară (Fmus) şi forţa gravitaţională (Fgrav) aplicate
în aruncarea greutăţii ................................................................................. 67
Figura 33. Poziție inițială în executarea fazei de dezechilibrare ............................ 75
Figura 34. Poziție finală în executarea fazei de dezechilibrare ............................. 76
Figura 35. Exemplificare a modalității de simulare a condițiior reale în execuția
fazei de kuzushi ......................................................................................... 77
Figura 36. Exemplu de achiziție de date brute în format .txt .................................. 78
Figura 37. Rezultatul aplicării metodei de eliminare a componentei continue....... 79
Figura 38. Exemplu de rezultat în urma aplicării procedurii de interpolare
cubică ........................................................................................................ 79
Figura 39. Evidențierea modalității de identificare a începutului de execuție........ 80
Figura 40. Exemplu de reprezentare a ratei de creștere a forței în raport cu
evoluția curbei de forță în timp. ................................................................ 81
Figura 41. Reprezentare grafică în paralel a pretestării Subiectului A. .................. 82
Figura 42. Reprezentare grafică în paralel a pretestării Subiectului B. .................. 83
Figura 43. Evoluția curbelor de forță în funcție de timp în executarea fazei de
kuzushi din testarea inițială a subiectului A. ............................................ 85
Figura 44. Evoluția curbelor de forță în funcție de timp în executarea fazei
de kuzushi din testarea inițială a subiectului B. ........................................ 86
Figura 45. Exemplu de reprezentare a curbelor de forță în încercarea de atingere
a modelului impus pentru subiectul A. ..................................................... 88
Figura 46. Exemplu de reprezentare a curbelor de forță în atingerea modelului
de forță impus pentru subiectul A. ............................................................ 89
Figura 47. Evoluția curbelor de forță în funcție de timp în executarea
fazei de kuzushi din testarea finală a subiectului A. ................................. 90
Figura 48. Evoluția curbelor de forță în funcție de timp în executarea
fazei de kuzushi din testarea finală a subiectului B .................................. 91
Figura 49. Comparația curbelelor de forță în funcție de timp între testarea
inițială și cea finală pentru fiecare braț în parte (Subiect A) .................... 93
Figura 50. Comparația curbelelor de forță în funcție de timp între testarea
inițială și cea finală pentru fiecare braț în parte (Subiect B) .................... 94
Figura 51. Înfășurătoarea curbelelor de forță maxime și minime între testarea
inițială și cea finală pentru fiecare braț în parte (Subiect A) .................... 95
Figura 52. Înfășurătoarea curbelelor de forță maxime și minime între testarea
inițială și cea finală pentru fiecare braț în parte (Subiect B) .................... 96
Figura 53. Exemplu de model de sarcină, aplicat doar valorii de forță; ............... 110
Figura 54. Exemplu de impunere a unui model de sarcină, aplicat atât
asupra nivelului de forță, cât și a celui de timp de realizare a maximului
de forță. .................................................................................................. 110
7
Figura 55. Reprezentare grafică a variației celor 4 parametri la subiectul C.B.,
Grupa experimentală 1. ........................................................................... 120
Figura 56. Reprezentare grafică a variației celor 4 parametri la subiectul C.C.,
Figura 57. Reprezentare grafică a variației celor 4 parametri la subiectul F.C.,
Figura 58. Reprezentare grafică a variației celor 4 parametri la subiectul A.C.,
Figura 59. Reprezentare grafică a variației celor 4 parametri la subiectul S.D.,
Figura 60. Reprezentare grafică a variației celor 4 parametri la subiectul A.D.,
Grupa experimentală 1. .......................................................................... 125
Figura 61. Reprezentare grafică a variației celor 4 parametri la subiectul A.I.,
Figura 62. Reprezentare grafică a variației celor 4 parametri la subiectul D.K.,
Figura 63. Reprezentare grafică a variației celor 4 parametri la subiectul L.O.,
Figura 64. Reprezentare grafică a variației celor 4 parametri la subiectul M.U.,
Figura 65. Grafic procentual comparativ al evoluției înregistrate, raportat la un
prag de semnificație de 0,05 pentru ambele grupe participante la
studiu. ...................................................................................................... 130
Figura 66. Grafic procentual comparativ al evoluției grupei experimentale 1. .... 131
Figura 67. Grafic procentual comparativ al evoluției grupei experimentale 2. .... 131
Figura 68. Grafic procentual comparativ al nivelului de încredere, pe grupe,
al modificărilor înregistrate pe cei 4 parametri urmăriți. ........................ 132
8
LISTA TABELELOR
Tabel 1. Ocupanții primelor trei poziții din cadrul Jocurilor Asiei din 2014
împreună cu date referitoare la înălțime și consum energetic .................... 27
Tabel 2. Date antropometrice ale celor mai buni sprinteori din lume. ................... 28
Tabel 3. Studiu comparativ între datele antropometrice ale lui Usain Bolt și
ale celorlalți finaliști ai probei de 100 m plat din cadrul a trei
competiții majore. ....................................................................................... 28
Tabel 4. Durata de producere a forței explozive în diferite mișcări sportive .........70
Tabel 5. Caracteristici ale subiecților participanți în studiul preliminar ................. 76
Tabel 6. Valorile parametrilor urmăriți aferenți fiecărei execuții pentru brațul
stâng (Subiect A) din cadrul etapei de pretestare. ...................................... 83
drept (Subiect A) din cadrul etapei de pretestare ........................................ 83
stâng (Subiect B) din cadrul etapei de pretestare. ....................................... 84
drept (Subiect B) din cadrul etapei de pretestare ........................................ 84
stâng (Subiect A) din cadrul testării inițiale ............................................... 85
drept (Subiect A) din cadrul testării inițiale ................................................ 86
stâng (Subiect B) din cadrul testării inițiale. ............................................... 86
drept (Subiect B) din cadrul testării inițiale. ............................................... 87
Tabel 14. Tabel de prezență în programul de antrenament pe zile ......................... 87
Tabel 15. Valorile pragurilor vitezei de motor pentru cei doi subiecți A și B........ 88
Tabel 16. Valorile parametrilor urmăriți, aferenți fiecărei execuții pentru brațul
stâng (Subiect A) din cadrul testării finale ................................................. 90
drept (Subiect A) din cadrul testării finale .................................................. 90
stâng (Subiect B) din cadrul testării finale .................................................. 91
stâng (Subiect B) din cadrul testării finale .................................................. 91
Tabel 20. Valoarea medie și abaterea standard pentru variabilele fazei de
kuzushi din testarea inițială. ........................................................................ 93
Tabel 21. Valoarea medie și abaterea standard pentru variabilele fazei de
kuzushi din testarea finală ........................................................................... 93
Tabel 22. Valoarea medie si abaterea standard pentru variabilele fazei de
kuzushi din testarea inițială ......................................................................... 94
Tabel 23. Valoarea medie si abaterea standard pentru variabilele fazei de
kuzushi din testarea finală ........................................................................... 94
9
Tabel 24. Caracteristici ale subiecților din grupa experimentală 1 ....................... 103
Tabel 25. Caracteristici ale subiecților din grupa experimentală 2 ....................... 103
Tabel 26. Tabel de prezență pentru Grupa experimentală 1 ................................. 104
Tabel 27. Tabel de prezență pentru Grupa experimentală 2 ................................. 104
Tabel 28. Viteza maximă înregistrată în pretestare – Grupa experimentală 1 ...... 107
Tabel 29. Viteza maximă înregistrată în pretestare – Grupa experimentală 2 ...... 107
Tabel 30. Praguri de viteză în antrenamentele Grupei experimentale 1 ............... 109
Tabel 31. Praguri de viteză în antrenamentele Grupei experimentale 2 ............... 109
Tabel 32. Evidențierea diferenței dintre cele două testări privind media și
abaterea standard a valorilor absolute de RFD, la nivelul grupei
experimentale 1 ..................... ................................................................... 112
Tabel 33. Evidențierea diferenței între cele două testări privind media și
abaterea standard a valorilor relative de RFDmax, la nivelul grupei
experimentale 1. ........................................................................................ 112
abaterea standard a valorilor absolute de Fmax, la nivelul grupei
experimentale 1. ........................................................................................ 113
abaterea standard a valorilor relative de Fmax, la nivelul grupei
experimentale 1. ........................................................................................ 113
Tabel 36. Rezultate privind diferențele dintre testarea finală și testarea inițială
pentru RFDmax, conform test t-Student (SPSS) pentru Grupa experimentală
1. ................................................................................................................ 114
pentru RFDmax,conform test t-Student (SPSS) pentru Grupa experimentală
2. ................................................................................................................ 114
pentru TimpRFDmax, conform test t-Student (SPSS) pentru Grupa
experimentală 1. ........................................................................................ 115
pentru TimpRFDmax, conform test t-Student (SPSS) pentru Grupa
experimentală 2. ........................................................................................ 116
pentru Fmax, conform test t-Student (SPSS) pentru Grupa experimentală 1.
................................................................................................................... 116
pentru Fmax, conform test t-Student (SPSS) pentru Grupa experimentală 2.
................................................................................................................... 117
pentru TimpFmax, conform test t-Student (SPSS) pentru Grupa
experimentală 1. ........................................................................................ 118
pentru TimpFmax, conform test t-Student (SPSS) pentru Grupa
experimentală 2. ........................................................................................ 118
10
Tabel 44. Nivel de semnificație al diferențelor înregistrate pe cei 4 parametri,
pentru subiectul C.B., grupa experimentală 1. .......................................... 120
pentru subiectul C.C., Grupa experimentală 1. ......................................... 121
pentru subiectul F.C., Grupa experimentală 1. ......................................... 122
pentru subiectul A.C., Grupa experimentală 1. ......................................... 123
pentru subiectul S.D., Grupa experimentală 1. ......................................... 124
pentru subiectul A.D., grupa experimentală 1. ......................................... 125
pentru subiectul A.I., Grupa experimentală 1. .......................................... 126
pentru subiectul D.K., Grupa experimentală 1. ........................................ 127
pentru subiectul L.O., Grupa experimentală 1. ......................................... 128
pentru subiectul M.U., Grupa experimentală 1. ........................................ 129
11
Lista abrevierilor
a = accelerație;
A = antrenament;
ab. st = abatere standard;
AM = ante meridian;
daN = decanewton;
EMG = electromiograf;
F (x, v, t) = forța dependentă de poziție, viteză și timp;
F = forță;
Fmax = forță maximă;
k1, k2 = constante de frânare;
kgf = kilogram forță;
m = masă (cantitate);
p = nivel de semnificație;
PM = post meridian;
R (v) = rezistență de mișcare în funcție de viteză;
RFDmax = rată maximă de creștere a forței (RFD eng.- rate of force development);
RM = repetare maximă;
s = secunde;
t = test student;
TF = testare finală;
TI = testare inițială;
TimpFmax = timp de realizare a maximului de forță;
TimpRFDmax = timp de realizare a ratei maxime de creștere a forței;
x = medie;
Δ = diferență.
12
INTRODUCERE
Prezentul studiu își propune să abordeze, într-o viziune diferită față de ce

poate fi găsit în prezent în literatura de specialitate, cel puțin în limba română, un
concept, a cărui semantică, în contextul pregătirii și a performanței sportive,
evidențiază o cu totul altă perspectivă asupra complexității procesului de
antrenament sportiv. Această viziune vine să demonstreze că există un mecanism de
compensare, care poate modifica nivelul performanței atinse, în ciuda unor așteptări
inițiale. S-a crezut, până nu demult, că prognozarea performanțelor era accesibilă
prin intermediul analizei anumitor măsurători în funcție de disciplina sportivă
(Hawley, Williams, Vickovic & Handcock, 1992; Roecker, Schotte, Niess,
Horstmann & Dickhuth, 1998;). Lucrarea de față, prin intermediul unor concepte ce
vor fi dezbătute, își propune să pună în discuție limitele performanțelor și
dependența prognozei de stadiul de cunoaștere de moment, ba mai mult, ne
propunem să evidențiem diferite modalități de influențare a acestora, neluate în
considerare până în prezent.
Dacă până acum, performanța sportivă a fost beneficiarul principalelor surse de
progres de pe urma implicării judecăților de tip energetic, consider că este momentul
schimbării acestei paradigme exclusiviste într-una în care implicarea informației,
alături de sursa energetică, ar deschide noi orizonturi în domeniul sportului de
performanță. Mai mult, această nouă paradigmă reprezintă principalul argument în
redefinirea conceptului de compensare în dezvoltarea performanței sportive și
totodată, facilitează lărgirea ariei domeniilor de influență, precum cel al informaticii
sau al neuroștiințelor.
Acest fenomen al compensării vine în sprijinul problematicii metodologiei
antrenamentului sportiv. Accesarea optimă, complementară și multidimensională a
surselor de influențare a performanțelor sportive, devine un cadru fundamental în
susținerea demersului de pregătire sportivă. Astfel, abordarea performanței sportive,
nu este văzută ca o problemă cu soluție unică, ci una în care, prin intermediul
varietății de soluții, oferă posibilitatea de a atinge un nivel performanțial ridicat, în
funcție de complexitatea și complementaritatea factorilor și mijloacelor utilizate în
procesul de pregătire.
Sâmburele care a stat la baza acestui demers științific a fost experiența trăită
într-unul din stagiile de asistență, acordate lotului olimpic de judo feminin, în cadrul
căruia am avut posibilitatea de a obține o serie de rezultate ce mi-au pus la îndoială
cunoștințele avute pană în acel moment. Dat fiind faptul că în judo, eficiența
tehnicilor de aruncare depinde de capacitatea de a realiza mișcări puternice, rapide
și într-un interval de timp cât mai scurt, la sugestia domnului profesor Pierre de
Hillerin, am derulat un program scurt de pregătire, pe durata a 9 antrenamente, menit
să îmbunătățească rata de creștere a forței (RFD) în faza de dezechilibrare a
oponentului (uke), specifică procedeelor de aruncare, din judo (nage-waza).
Rezultatele, prezentate de altfel în studiul preliminar al acestei lucrări, ce evidențiază
o serie de modificări la nivelul forței explozive, au fost obținute folosind o
metodologie diferită față de metodologia clasică de pregătire de forță, în care
13
strategia pentru , „creșterea puterii” era posibilă doar prin intermediul parcurgerii a
două faze (Bompa & Carrera, 2006, pag 179). Prima fază o reprezintă „dezvoltarea
forței maxime, prin utilizarea unor încărcături de peste 80 de procente din potențialul
maxim, în vederea recrutării unui număr cât mai mare de fibre rapide”, iar în cea de-
a doua fază, „convertirea forței maxime în putere prin utilizarea rapidă a unor
încărcături mai mici, de 30-35 de procente din potențialul maxim, în vederea creșterii
ratei de activare a fibrelor rapide”(Bompa & Carrera, 2006, pag 179). Deși
rezultatele inițiale au fost obținute pe două sportive componente ale lotului olimpic,
acestea au fost suficiente, încât să mă determine să cercetez sursa acestor modificări
și să încerc să dezvolt o metodologie, care să aducă modificări în mobilizarea rapidă
a forței în diferite mișcări specifice procedeelor de aruncare din judo.
Astfel, lucrarea de față abordează în prima parte, explorarea conceptuală în
literatura de specialitate a fenomenului de compensare și redefinirea acestuia din
perspectiva rolului ei în performanța sportivă.
O a doua direcție o constituie definirea conceptului de forță și identificarea
mecanismelor de generare a forței musculare explozive, în ipoteza posibilităților de
reorganizare a proceselor neuronale, responsabile de controlul exprimării forței
musculare.
Partea experimentală a acestei lucrări analizează posibilitatea influențării ratei
de creștere a forței în cadrul unor grupe de sportivi de performanță, practicanți de
judo, printr-un antrenament complementar desfășurat în cadrul a nouă antrenamente.
Aceste modificări, obținute într-un interval scurt de timp, pot aduce
argumente în susținerea conceptului de compensare prin utilizarea unei metode de
influențare a ratei de creștere a forței, a cărei funcționalitate este strâns legată de
sistemul neuromuscular și reorganizarea complexului de analiză, comandă și control
al mișcării la nivelul sistemului nervos central și periferic.
14
PARTEA I
FUNDAMENTARE TEORETICĂ
15
CAPITOLUL 1. CONCEPTUL DE PERFORMANȚĂ
1.1. Definirea conceptului de performanță
Termenul performanță se găsește în strânsă legătura cu finalitatea, rezultatele

și realizările îndeplinite de către o persoană, un grup sau o organizație (Rothwell,
Hohne, & King, 2012, pag. 1). Tocmai din acest motiv, performanța poate fi
considerată ca fiind un concept evaziv, uneori existând chiar o confuzie între
demersul în sine (proces ce implică o serie de acțiuni) și rezultatul final. În realitate
există o diferență între acești termeni, și anume că demersul contribuie la rezultatele
vizate, fără să constituie el însuși rezultatul.
Atunci când ne referim la persoane care realizează o sarcină, rezolvă o
problemă sau finalizează o acțiune, putem spune că acele persoane realizează o
performanță umană (Fleishman, 1996). Fie că este vorba de a scrie la o tastatură,
sau a pilota un avion, sunt sarcini aparent simple de învățat, totuși, realizate în situații
reale, la care se adaugă anumite condiții de stres, cum ar fi timp limitat, zgomot,
solicitări suplimentare și alți factori de distragere, aceste sarcini capătă un nivel
ridicat de dificultate, în care miza poate fi însăși viața (Fleishman, 1996).
Înțelegerea conceptului de performanță umană presupune o abordare holistă,
prin generalizarea într-un singur concept, a mai multor performanțe specifice
diferitelor domenii (Hillerin, Văleanu & Dop, 2003). Fie că vorbim despre sport
(performanță sportivă), chirurgie medicală ( transplantul de cord), fiziologie (zborul
în spațiu cu echipaj uman-pregătirea organismului pentru microgravitație) sau
psihologie (pregătirea mentală a militarilor din forțele speciale), toate aceste
performanțe fac parte din ceea ce se numește performanță umană. În acest sens,
„performanța umană este definită ca fiind capacitatea persoanei, ca unitate și entitate
biologică, de a rezista, a se adapta la condiții deosebite, condiții care depășesc
parametrii funcționali, pentru care omul este condiționat ontologic și genetic”
(Hillerin, Văleanu & Dop, 2003). Doresc să subliniez viziunea holistă în care a fost
elaborat acest concept, întrucât evidențiază interdependența diferitelor tipuri de
performanță specifică, aspect ce ar facilita transferul unui plus de performanță și în
alte domenii specifice (Hillerin, Văleanu & Dop, 2003).
Performanța sportivă reprezintă un concept ce a ridicat multe semne de
întrebare datorită complexității acestuia și a modului de abordare. De cele mai multe
ori, performanţa sportivă este privită prin prisma finalității, a rezultatului obținut
într-o disciplină sportivă, a unui record, prin învingerea directă a unui adversar, sau
prin titulatura specifică competiției, de exemplu titlul de campion național, chiar
dacă performanța obținută este sau nu de record (Epuran, 2001, pag 37-39). Corneliu
Florescu (1985, pag 16) descrie performanța sportivă ca fiind produsul principal,
măsurabil, obiectiv al activității sportive.
Din perspectiva proprie, conceptul de performanță sportivă reprezintă
rezultatul obținut în urma unui demers metodologic, realizat într-un cadru oficial, ca
răspuns al capacității individuale de moment, în interacțiunea sa cu mediul sau direct
16
cu adversarul (după caz), fiind evaluat în baza unor criterii și regulamente specifice
disciplinelor sportive.
1.2. Performanța – între maxim și optim
Nivelul actual de performanță impune abordarea tuturor factorilor

responsabili de capacitatea de performanță a sportivilor (Dragnea, 1996, pag 75-76).
Unul dintre acești factori îl reprezintă dezvoltarea calităților motrice.
Adrian Dragnea (1996, pag 165) consideră că „performanța, în anumite sporturi, este
strict determinată de nivelul de dezvoltare a unei calități motrice ( la haltere de forță,
la canotaj de rezistență), sau a unui complex de calități, în cazul jocurilor sportive
sau celor de luptă”.
În ceea ce privește creșterea performanțelor, așa cum afirmă autorul menționat
mai sus, se constată tendința unidirecțională de specializare pe o anumită calitate
motrică, determinată de specificul disciplinei sportive. Acest lucru vine în
contradicție cu specificul ramurilor sportive, și totodată, cu propriile afirmații,
întrucât, așa cum afirmă tot Dragnea, „ în realitate, forța nu se manifestă niciodată
în stare pură, ci în combinație cu celelalte calități motrice” (Dragnea, 1996, pag. 205-
206). De fapt, niciuna dintre calitățile motrice nu se poate manifesta solidar, cu atât
mai mult, cu cât fără forță nu există mișcare activă, iar viteza și rezistența sunt
condițiile în care mișcarea se desfășoară. Această abordare este susținută și de alți
specialiști, care confirmă existența unei „relaționări” între aceste calități motrice,
diferența evidențiindu-se prin ponderea fiecăreia în funcție de particularitatea
sportului (fig.1) (Florescu, Dumitrescu & Predescu, 1969, citați de Bompa, 2001,
pag. 309).
Figura 1. Relația dintre principalele calități motrice ( Florescu, Dumitrescu & Predescu, 1969,
citați de Bompa, 2001, pag. 309).
17
Mai mult decât atât, Bompa subliniază influențarea nivelului de performanță
de către acest raport între calități, și de „ dezvoltarea fiecărei calități în funcție de
gradul în care participă în execuția sportivă ” (Bompa, 2001, pag 310). Întrucât este
aproape imposibil de determinat științific contribuția fiecărei calități într-o anumită
probă sau execuție, se observă că, deși se admite existența unei relaționări între
aceste calități, aspectele metodice privind dezvoltarea lor prezintă o tendință de
abordare izolată a fiecărei calități motrice în procesul de periodizare a pregătirii
sportive (fig. 2). Inclusiv repartizarea lor în cadrul diferitelor faze de pregătire este
realizată separat, autorul exemplificând că „ în faza de menținere, una din cele șase
ale periodizării, un aruncător de greutăți și un jucător de linie în fotbalul american,
își pot planifica câte două antrenamente de forță maximă și trei pentru putere, un
săritor poate avea în vedere unul pentru forță maximă și trei pentru putere” (Bompa,
2001, pag 206) iar exemplele pot continua.
Figura 2. Periodizarea principalelor calități motrice ( Bompa, 2001, pag 205).
Revenind la specificitatea unei discipline sportive, se constată că există o

diferență între calitatea motrică dominantă într-o disciplină sportivă și criteriul de
performanță. Dacă luam spre exemplu maratonul, tentația este să spunem ca acest
sport este unul în care calitatea motrică dominantă este rezistența. Prin urmare,
pentru o pregătire cât mai aproape de specificul disciplinei vor fi alese metodele și
mijloacele specifice dezvoltării acestei calități motrice. Dacă ne vom raporta la
criteriul de performanță, vom constata că realitatea este de fapt alta. Proba de
maraton presupune alergarea pe o distanță fixă (42 km), în care criteriul de
performanță este legat de cel care ajunge primul, adică timpul minim. Așadar, dacă
vom lua în considerare raportul dintre distanță și timpul minim, vom constata că, de
fapt, criteriul de performanță îl reprezintă maximul de viteză medie. Dacă am fi
vorbit de o probă de alergare de 500 km fără oprire, în care criteriul de performanță
ar fi fost cine reușește să termine proba, poate atunci am fi considerat rezistența ca
fiind calitatea motrică dominantă (Hillerin, comunicare personală, 2013).
18
Baza conceptuală de la care s-a pornit periodizarea pregătirii sportive a
constituit-o ideea fiziologului Hans Selye, cel care a studiat reacția organismului la
stres și a fundamentat noțiunea de sindromul general de adaptare ( Verkhoshansky
& Siff, 2009, pag 83). Deși a fost prezentată ca fiind un cadru teoretic pentru
înțelegerea procesului de adaptare, mulți specialiști din domeniul sportului au luat
ca atare efectele stresorilor, conducând procesul de pregătire către o dezvoltare
maximală (Platonov, 2015, pag 49). Potrivit acestor specialiști ( Krestovnikov&
Uhtomski, 1950 și Matveev, 1980, citați de Georgescu, 1993, pag 112)
îmbunătățirea calităților motrice este proporțional dependentă de „intensitatea
excitației”. Cu alte cuvinte, pentru o excitație slabă, reacția (răspunsul) este mică, pe
când la o excitație de o intensitate crescută și reacția se mărește corespunzător. Acest
principiu este valabil, după cum afirmă Georgescu (1993, pag 112) până la o anumită
valoare limită, peste care cea mai mică creștere poate avea ca efect slăbirea reacției
sau „inhibiție supraliminară”, astăzi cunoscut sub numele de supraantrenament
(overtraining) (figura 3).
Figura 3.Diagramă schematică a relației dintre nivelul antrenamentului și performanța sportivă

(Rowbottom, Keast & Morton, 1998).
Luând în considerare cele menționate, condiționarea procesului de pregătire

în anumite limite devine o problemă de optimizare, în care performanța nu este
altceva decât rezultatul jocului între toți factorii condiționali ai acesteia.
1.3. Factori implicați în performanța sportivă
Performanța sportivă reprezintă consecința unui proces de pregătire, al cărui

obiectiv vizează realizarea potențialului maxim într-o anumită disciplină sportivă.
Realizarea unei astfel de performanțe presupune ca procesul de pregătire să integreze
o serie de factori (figura 4), cum ar fi cei antrenabili (fiziologici, psihologici,
biomecanici), cei ce necesită să fie învățați (tacticile), dar și alții în afara controlului
19
sportivului sau antrenorului, cum ar fi vârsta sau aspectele genetice (Smith, 2003).
Deși în figura de mai jos, Macdougall & Wenger (1997, pag.6) prezentau
antrenabilitatea (calitatea de a răspunde la pregătirea sportivă) a fi influențată de
gradul de dotare genetic, am considerat mai potrivit ca adaptabilitatea, calitatea
organismului de a răspunde (biologic) ca urmare a interacțiunii cu mediul și a
stimulilor de antrenament, să fie trecută în figură, întrucât prin intermediul ei este
facilitată formarea unei „dotări” genetice (vezi capitolul 2.1).
Figura 4. Factori asociați cu performanța sportivă (după Macdougall & Wenger, 1997, pag.6).
După Koutedakis, Metsios și Kalinoglou (2006, pag.2), factorii ce

influențează performanța sunt împărțiți în două categorii: cei interni cu referire la
cei fiziologici, biochimici, tehnici și tactici, iar ceilalți, denumiți externi, cum ar fi
cei climatici, de călătorie sau financiari. Tot în această ultimă categorie, consider că
echipamentele sportive (costumele de înot, care între timp au fost interzise datorită
aportului extern adus creșterii performanțelor), precum și calitatea materialelor din
care sunt confecționate piesele/accesoriile folosite de către sportivi în probele
sportive (cuie adidași, prăjina din atletism, ambarcațiunile din canotaj) pot fi
considerați factori ce pot influența performanța sportivă. De asemenea, valoarea
adversarilor din concurs și chiar și publicul (acasă sau în deplasare) contribuie la
rândul lor la rezultatele finale. Astfel, pregătirea trebuie să fie structurată în așa fel
încât să simuleze condițiile menționate anterior.
Printre cei care au sintetizat o serie de modele ale performanței sportive
individuale se numără și Thomas, Eclache și Keller (1989, pag. 13-24), care au
evidențiat principalii factori responsabili de influențarea performanței sportive. Unul
dintre aceste modele este cel descris de Cratty (1967, citat de Thomas, Eclache &
Keller 1989, pag. 13), în care sunt prezentate patru mari categorii de factori care ar
influenta performanța sportivă (figura 5): factorii sociali, structurali, fiziologici și
psihologici. Totodată, acesta se raportează în clasificarea sa la gradul de proximitate
în relația subiectului cu grupurile de apartenență.
20
Figura 5. Modelul performanței sportive (Cratty 1967, citat de Thomas, Eclache și Keller 1989).
Un alt model al performanței este cel al lui Weineck (1992, pag. 14), prezentat
în figura 6, care cuprinde în ansamblul său capacitățile psiho-motrice (din care fac
parte cele condiționale și cele coordinative), capacitățile și abilitățile tehnico-tactice,
factorii ereditari și de sănătate, și nu în ultimul rând, caracteristicile personalității.
Figura 6. Factorii capacității de performanță sportivă (Weineck 1983, citat de Weineck 1992).
Deși performanța sportivă este asociată cu performanța fizică realizată în

decursul unei probe sportive, acesta fiind de altfel și obiectivul procesului de
antrenament, cercetătorii din domeniul sportului au constatat faptul că stimulii
aplicați sportivilor pot avea trei surse de bază, și anume: fiziologică, psihologică și
socială (Kentta & Hassmen, 1998). Prin urmare, sportivul este văzut ca fiind un
sistem viu psiho-socio-fiziologic, a cărui dezvoltare performanțială și pregătire
21
optimă depind de capacitatea de integrare și reacție la cât mai multe variabile
relevante cu putință (Smith, 2003).
Analizând opiniile specialiștilor din domeniu, am constatat faptul că ele diferă
și oferă o perspectivă proprie, de cele mai multe ori incompletă, în privința factorilor
capacității de performanță. Este adevărat că nivelul de cunoaștere era altul în anul
1967, când Cratty a prezentat modelul său de factori, însă odată cu evoluția cercetării
în domeniul sportului se constată o continuă lărgire a componentelor ce pot influența
performanța sportivă, dar fără totuși, a se ține cont de toți ceilalți factori menționați
de-a lungul timpului. Spre exemplu, atât Weineck, Cratty, cât și Macdougall &
Wenger nu acordă importanță factorilor externi direcți (echipament și materiale
sportive) sau indirecți: climatici, publicul, fusul orar, etc. Un alt aspect esențial,
neabordat de cei menționați mai sus îl reprezintă mediul în care se desfășoară
activitatea. Când vorbim de mediu ne referim la apa din bazinul de înot (alcalinitate),
la viteza vântului și direcția de acționare în sporturile nautice, sau apa stătătoare
versus apă curgătoare, zăpada în sporturile de iarnă, toate acestea reprezintă condiții
de mediu, în care ceilalți factori, precum calitățile motrice sau abilitățile tehnico-
tactice își manifestă contribuția și totodată, doar prin această interacțiune sportiv-
mediu performanța este influențată.
Astfel, cercetătorii au înțeles că aspectul ce evidențiază câștigul
fundamental în procesul de creștere a performanței este dat de modalitatea de
abordare, și nu de importanța sau valoarea unui factor anume. Modelul lui Smith
(2003) prezintă, într-o viziune mai amplă, factorii ce influențează performanța
sportivă, evidențiind elementele componente și totodată importanța acestora
raportată la periodizarea pregătirii, corelată cu calendarul competițional (figura 7).
Figura 7. Modelul contribuției componentelor performanței sportive (Smith, 2003).

22
Analizând aceste modele, se constată faptul că înțelegerea specialiștilor,
referitor la fenomenul de performanță sportivă, a cunoscut în timp o evoluție
considerabilă. Pornind de la modelele lui Cratty și al lui Weineck, care oferă o bază
excelentă pentru înțelegerea în plan general a fenomenului, s-a ajuns la un model
mai cuprinzător, precum cel al lui Smith, ce prezintă o descriere amplă a
componentelor implicate în diversele procese ale performanței sportive. Totodată,
acest model permite studierea independentă a diferiților stresori (biochimic,
fiziologic, psihologic, etc) însă, pentru a putea înțelege fenomenul în totalitate,
trebuie adoptată o perspectivă holistică. Cu toate acestea, complexitatea acestor
interacțiuni nu poate fi descrisă în mod adecvat, acceptând în același timp caracterul
interactiv și cumulativ al factorilor potențiali de stres.
Faptul că viziunea specialiștilor mai sus menționați asupra influențării
performanței sportive a fost una unidirecțională, fără a lua în calcul influențele
reciproce, evidențiază existența unei surse neexploatate în privința creșterii
performanțelor.
Figura 8. Diagramă multicauză a efectelor diferiților stresori asupra performanței sportive (după
Polman & Houlahan, 2004).
O viziune mult mai complexă, pe care eu o susțin în cadrul acestei lucrări, este
aceea în care fenomenul de performanță sportivă ar trebui văzut prin prisma
interacțiunii multitudinii de factori, de tip rețea, cumulativă și sinergică (Polman &
Houlahan, 2004), exemplificată în figura 8, și care ar facilita posibilitatea de a dirija
antrenamentul printr-un proces de compensare în rândul stimulilor, astfel încât
23
finalitatea, potențialul maxim de performanță, să atingă un nivel superior. În figura
de mai sus, pe lângă factorii descriși de Polman & Houlahan și interacțiunea dintre
ei, am adăugat si condițiile de mediu, care, așa cum am menționat anterior, au un rol
important în procesul de antrenament.
CAPITOLUL 2. ROLUL COMPENSĂRII ÎN PERFORMANȚA PSIHO-

NEURO-MUSCULARĂ
2.1. Definirea conceptului de compensare în paradigma performanței sportive
Performanțele sportive pe plan mondial au cunoscut o continuă îmbunătățire

în decursul timpului. Astăzi se constată cât de accesibil a ajuns multor sportivi
nivelul de performanță considerat imposibil în anii precedenți. În 1968, odată cu
introducerea cronometrajului electronic, în cadrul Jocurilor Olimpice din Mexico,
americanul Jim Hines a fost primul atlet care a reușit să scadă sub timpul de 10
secunde în proba de 100m, înregistrând performanța de 9,95 secunde (Hogan, 2012).
Până în prezent, acest record a fost doborât de 7 sportivi diferiți (Hogan, 2012).
Analizând aceste aspecte și ținându-se cont că performanțele realizate au fost la un
nivel apropiat, se conturează următoarea întrebare: factorii care au determinat acele
performanțe au fost aceiași pentru toți sportivii sau diferiți?
Literatura de specialitate confirmă identificarea unui mecanism de
compensare, care ar facilita obținerea unor performanțe înalte, și totodată ar face
dificilă prezicerea acesteia. Spre exemplu, un performer în sportul său poate
compensa o slăbiciune tehnică printr-o capacitate superioară de analiză a jocului
(Salmela, Duran-Bush & Duran, 1994). Bartmus și colaboratorii (1987, citat de
Salmela, Duran-Bush & Duran, 1994) prezintă rezultatele unui studiu longitudinal
desfășurat pe 100 jucători de tenis, demonstrând astfel, că nu există o configurare
uniformă a aptitudinilor în acest sport. Într-un studiu cu privire la serviciul reușit
versus serviciu ratat în tenis, s-a constatat că nu există nicio diferență în cadrul
analizei cinematice, sugerând că erorile de serviciu nu pot fi atribuite unei singure
surse de erori biomecanice (Whiteside, Elliot, Lay & Reid, 2013).
Este importat de menționat faptul că excelența într-un sport nu poate fi
interpretată ca fiind răspunsul unic asupra unui set standard de abilități sau capacități
fizice, performanța putând fi atinsă prin modalități unice, adaptate, individualizate,
precum și prin diferite combinații de abilități și capacități motrice. Acest rezultat sau
efect a fost denumit fenomen de compensare și sugerează că deficiențele într-o
anumită zonă de funcționalitate ar putea fi compensate de alte calități puternice din
alte zone (Vaeyens, Lenoir, Williams & Philippaerts, 2008).
În opinia noastră, este impropriu să privim compensarea în domeniul sportului
ca o soluție la un neajuns (deficiență), întrucât acoperirea/umplerea a ceea ce este
insuficient nu relevă adevăratul rol al compensării. Dacă am privi calitățile motrice
ca pe o serie de particularități, am putea constata că modalitatea prin care acestea își
exprimă interdependența, ar putea avea ca finalitate un răspuns optim. În această
24
situație, compensarea nu este altceva decât organizarea acestor particularități, menită
să faciliteze obținerea unor performanțe cât mai înalte.
Fenomenul compensării în concepția lui Silva, este identificat în situațiile în
care sportivii evoluează la același nivel de performanță, având însă caracteristici
morfologice și funcționale distincte (2006, pag. 33).
O altă perspectivă în ceea ce privește atribuirea succesului în performanța
sportivă o reprezintă factorul genetic. Will Hopkins (2001) este de părere că factorul
genetic poate influența până la 50% performanțele fizice, ba mai mult, în justificarea
diferențelor dintre sportivi în privința rezultatelor de performanță, autorul consideră
mai importantă caracteristica genetică decât pregătirea sportivă. De aceeași părere
pare a fi și Bompa (2001, pag, 308), care susține că „aceste calități biomotrice sunt
în mare măsură capacități genetice sau moștenite”. Dacă am considera aceste
afirmații ca fiind adevărat valabile, procentajul studiilor privind influența
caracteristicilor genetice asupra performanței ar trebui să fie cel puțin egal sau mai
mare procentajului importanței pe care o oferă autorii menționați mai sus. Plecând
de la această premisă, doar sportivii „înzestrați” genetic ar îndeplini criteriile
obligatorii în atingerea performanțelor înalte, iar restul nu ar trebui să mai primească
șansa de a continua pregătirea pentru performanță. În acest context, rolul
antrenamentului sportiv ar fi mult diminuat.
Întrucât aceste afirmații ne-au ridicat un semn de întrebare, am considerat
necesară o aprofundare a acestui subiect din dorința de avea o imagine cât mai
obiectivă a acestui fenomen. Studiile derulate în această direcție au evidențiat un
aspect esențial în înțelegerea variației performanțelor sportive, și anume că,
diferențele caracteristicilor fiziologice umane sunt influențate, atât de mediul în care
se dezvoltă, cât și de aspectele genetice (Brutsaert & Parra, 2006). Prin urmare,
efectele permanente asupra fenotipului adult sunt ca urmare a unei continue
interacțiuni, care se desfășoară pe tot parcursul vieții, între expresia genetică și
mediu, (G x E) (Brutsaert & Parra, 2006). Totodată, se menționează influențele
mediului asupra performanței sportive, cu o atenție sporită asupra efectelor
ireversibile cauzate de mediu, cum ar fi cele ce pot apărea în timpul perioadelor
critice de dezvoltare, fie înainte de concepere (efect epigenetic), viața intrauterină,
sau chiar în decursul copilăriei și adolescenței (Brutsaert & Parra, 2006). În aceeași
direcție, un studiu realizat la nivelul cortexului pe șobolani, confirmă ipoteza
conform căreia influența mediului produce modificări, de această dată, în zona
neuronilor piramidali (Johansson & Belichenko, 2002).
În studiul derulat de Johansson & Belichenko, două grupe de câte 8 șobolani
masculi, în vârstă de 3 luni, au fost crescuți timp de 3 săptămâni în medii diferite. O
grupă a fost ținută într-o cușcă normală de laborator de dimensiuni mici, pe când
cealaltă grupă a fost crescută într-o cușcă mai spațioasă cu diferite obiecte de
stimulare a activității fizice. După perioada de testare, 4 subiecți din fiecare grupă
au fost anesteziați și apoi secționate felii din creier și analizate. În total au fost
examinați 344 neuroni piramidali din zona cortexului somato-senzorial, în mod
individual. Rezultatele au evidențiat că dendritele șobolanilor crescuți în condiții cu
activități variate (figura 9b) au prezentat mai multe ramificații, spre deosebire de cei
25
crescuți în mediu normal (figura 9a), confirmându-se încă o dată, faptul că
modificările genetice sunt în strânsă legătură cu condițiile de mediu, în care se
dezvoltă subiectul. (Johansson & Belichenko, 2002).
(a) (b)
Figura 9. Modificări în morfologia dendritică a neuronilor piramidali din cortexul motor ca

urmare a modificării condițiilor de mediu (Johansson & Belichenko, 2002).
Pentru un sportiv de elită, țintirea excelenței într-o ramură de sport aleasă,

reprezintă în esența existenței sale, obiectivul suprem. De aceea, antrenorii acestor
sportivi urmăresc în mod frecvent să adopte cele mai eficiente metode de
antrenament în vederea realizării celor mai bune performanțe. Acest lucru este
evident la nivelul sportivilor de top când, în urma adaptării organismului, ating un
anumit platou de performanță, iar pentru depășirea acestuia, uneori, este nevoie de
o pregătire ce poate dura ani de zile. Acesta ar fi un motiv pentru care o pregătire
optimă ar presupune, atât o varietate de metode și mijloace de pregătire, cât și o
abordare interdisciplinară și flexibilă, adaptată individului, și nu înghețată într-o
rețetă.
2.2. Fenomenul de compensare, evidențiat prin intermediul indicilor

antropometrici
Acest fenomen sugerează faptul că performanța sportivă, într-o anumită

ramură de sport, poate fi obținută pe modele antropometrice diferite, excluzând
astfel ipoteza, conform căreia ar exista un model „al campionului”. Vom vedea cum
indivizi cu structuri diferite obțin performanțe similare, sau sportivi cu structuri
„defavorizante” disciplinelor sportive practicante obțin performanțe înalte.
Deși există anumite studii ce raportează aportul parametrilor antropometrici
asupra performanțelor din înot (Zampagni, Casino, Benelli, Visani, Marcacci, & De
Vito, 2008; Rad & Mohammadi, 2013), Rick Madge (2014) prezintă o situație în
cadrul competiției Jocurilor Asiei din 2014, în care timpii primilor trei sportivi au
fost aproape identici, în schimb, înălțimea și respectiv cheltuielile energetice
raportate la dimensiunile corporale au fost total diferite (Tabel 1). Acesta evidențiază
faptul că sportivul scund a cheltuit cu mult mai puțină energie în câștigarea cursei,
26
spre deosebire de oponenții săi mult mai înalți, datorită masei corporale mici, pe care
a fost nevoit să o tragă în apă.
Tabel 1. Ocupanții primelor trei poziții din cadrul Jocurilor Asiei din 2014 împreună cu date
referitoare la înălțime și consum energetic (Madge, 2014).
Un alt studiu, realizat în urma analizei unui set de date antropometrice,

obținute pe cei mai buni sprinteri din lume, arată că sportivi de dimensiuni diferite
reușesc să obțină rezultate similare, sau la diferențe foarte mici, aspect ce dovedește
existența fenomenului de compensare. Uth (2005), analizează în lucrarea sa, o
corelație între performanțele celor mai rapizi atleți din lume și datele lor
antropometrice (tabelul 2) până la acel moment. Acestea includ înălțimea, masa
corporală și indicele masei corporale (BMI), calculat prin formula (kg·m−2), folosit
în determinarea caracterului compact al corpului, ce poate fi dat, atât de masa
musculară, cât și de grăsimea corporală. Autorul lucrării, în baza datelor colectate,
delimitează intervalul de înălțime al sprinterilor de talie mondială ca fiind între 1,68-
1,91 m (bărbați) sau 1,52-1,82 m (femei) și afirmă că sportivii cu înălțimea aflată în
afara acestei distribuții ar putea fi dezavantajați în probele de viteză. Mai mult, acesta
declară că sunt șanse mici ca în viitor, un sprinter de clasă mondială să poată avea o
înălțime mai mare de 1,91m sau mai mică de 1,68 m. Conform autorului, această
predicție este argumentată de faptul că, în probele de sprint, în prima parte a cursei,
cu fiecare pas, datorită implicării unor forțe mari pe faza activă (faza de contact cu
solul), dar și datorită rezistenței aerului (rezistență orizontală) și a forței
gravitaționale (verticală), are loc o accelerație a centrului de masă, atât pe verticală,
cât și pe orizontală. Această accelerație a corpului este proporțională cu forța
produsă, dar invers proporțională cu masa corpului (Legea a doua a lui Newton).
Astfel, capacitatea de a accelera masa corpului este în directă relație cu forța
musculară relativă. Această forță musculară relativă este invers proporțională cu
înălțimea, prin urmare, cu cât va crește înălțimea, cu atât va scădea forța musculară
relativă (Uth, 2005).
27
Tabel 2. Date antropometrice ale celor mai buni sprinteori din lume (Uth, 2005).
BMI
Vant Data Varsta Inaltime Greutate (kg*
Timp (m/s) Atlet Nat. nasterii Locatia Data (ani) (m) (kg) m-2)
9,77 1,6 Asafa Powell JAM 11/11/1982 Atena 14/06/2005 22,6 1,88 87 24,6
Tim
9,78 2 Montgomery USA 28/01/1975 Paris 14/09/2002 27,6 1,78 73 23,0
Maurice
9,79 0,1 Greene USA 23/07/1974 Atena 16/06/1999 24,9 1,76 80 25,8
Donovan Atlanta,
9,84 0,7 Bailey CAN 16/12/1967 GA 27/07/1996 28,6 1,82 83 25,1
9,84 0,2 Bruny Surin CAN 12/7/1967 Sevilia 22/08/1999 32,1 1,8 81 25,0
9,85 1,2 Leroy Burell USA 21/02/1967 Lausanne 6/7/1994 27,4 1,8 82 25,3
9,85 0,6 Justin Gatlin USA 10/2/1982 Atena 22/08/2004 22,5 1,85 79 23,1
9,86 1,2 Carl Lewis USA 1/7/1961 Tokio 25/08/1991 30,2 1,88 80 22,6
Frank
9,86 -0.4 Fredericks NAM 2/10/1967 Lausanne 3/7/1996 28,8 1,8 73 22,5
Walnut,
9,86 1,8 Ato Boldon TRI 30/12/1973 CA 19/04/1998 24,3 1,76 75 24,2
Trei ani mai târziu, în 2008, în cadrul Jocurilor olimpice de la Beijing,

jamaicanul Usain Bolt, având înălțimea de 1,96 cm și masa corporală de 93 kg,
stabilește un nou record mondial, oprind cronometrul la 9,58 secunde (Krzysztof &
Mero, 2013), ceea ce demonstrează că predicțiile lui Uth nu aveau decât un caracter
de „părere”. În tabelul 3 este prezentat un studiu comparativ între caracteristicile
morfologice ale lui Usain Bolt și ale celorlalți finaliști din cadrul a trei competiții
majore. Se observă astfel, că înălțimea lui Bolt este cu aproape 20 cm, 18,7 cm și
respectiv 16,6 cm mai mare decât înălțimea medie a celorlalți finaliști (2008 Jocurile
Olimpice de la Beijing, 2009 Campionatul Mondial de Atletism de la Berlin și 2012
Jocurile Olimpice de la Londra).
Tabel 3. Studiu comparativ între datele antropometrice ale lui Usain Bolt și ale celorlalți finaliști
ai probei de 100 m plat din cadrul a trei competiții majore (Krzysztof & Mero, 2013).
Jocurile Olimpice de la Campionatul mondial Jocurile Olimpice de la

Beijing 2008 Berlin 2009 Londra 2012
Alti Finalisti Usain Bolt Alti Finalisti Usain Bolt Alti Finalisti
Parametrii Usain Bolt SD SD SD
Varsta
(ani) 22 25,3 2,93 23 26,7 4,07 26 27,0 3,26
Masa
corporala
(kg) 90 76,7 6,41 90 79,0 8,01 93 80,4 8,27
Inaltimea
(cm) 196 176 3,64 186 177,3 6,40 196 179,4 8,10
BMI
(kg/m2) 23,4 25,5 2,34 23,4 22,5 2,26 24,2 24,9 1,58
28
Rezultatele acestor studii demonstrează că Usain Bolt, în ciuda înălțimii și a
greutății mari, ce sunt percepute ca fiind un dezavantaj pe faza de accelerare, spre
deosebire de oponenții săi mai mici, reușește să compenseze prin lungimea
membrelor inferioare, ceea ce-i permite să realizeze pași lungi, și să mențină o viteză
mare pe o durată mai lungă, și implicit o decelerare la o rată mai mică față de
finaliștii mai mici de înălțime. Acest lucru nu ar trebui să excludă și posibilitatea
existenței altor factori precum un masaj bine orientat, antrenamente derulate altfel
sau chiar un dopaj genetic (după unii analiști ai performanței sportive), care, aplicate
pe modelul său antropometric, să aducă un plus în obținerea performanțelor.
Analizând literatura de specialitate, se constată și în cazul altor cercetări că nu
există o corelație semnificativă între caracteristicile individuale antropometrice ale
sportivilor din diferitele discipline sportive și rezultatele competiționale (Ghobadi,
Rajabi, Farzad, Bayati & Jeffreys, 2013; Coh, Milanovic & Embersic, 2002 ), acest
aspect datorându-se existenței altor factori ce compensează în obținerea
performanțelor înalte.
2.3. Fenomenul compensării (și al supracompensării) în sistemul energetic
Un rol determinant asupra metodicii de pregătire a sportivilor de performanță

a constituit teoria adaptării, care a contribuit la dezvoltarea cunoștințelor cu privire
la acomodarea organismului în anumite condiții, specifice diferitelor discipline și
probe sportive.
Conform studiilor lui Platonov (2015, pag. 90), adaptarea trebuie înțeleasă,
atât ca un proces în cadrul căruia organismul se acomodează la factorii mediului
extern sau intern, cât și ca rezultat al procesului de acomodare. Acest fenomen de
adaptare are loc ca urmare a unor stimuli sau agenți de stres ce produc un
dezechilibru la nivelul organismului. Prin noțiunea de stres se înțelege o stare
manifestată de un sindrom specific, ce este alcătuit din toate modificările nespecifice
induse în interiorul sistemului biologic (Selye, 2013). Această stare activează o serie
de mecanisme, ale căror funcționalitate este de a forma un mijloc de apărare în
situații amenințătoare. În sport, stresul este cauzat de către solicitările realizate, atât
în cadrul antrenamentului sportiv, cât și în timpul competițiilor prin eforturi variate
ca intensitate, durată și complexitate, prin expuneri la activitate musculară prelungită
în condiții speciale (ex: hipoxie), sau prin solicitări de natura psiho-neuro-
musculară.
Natura reacțiilor biologice și efectele stresului au fost cercetate extensiv de
către fiziologul Hans Selye, care a conceput un model cuprinzător, în care descrie
răspunsul unui sistem viu la diferite surse de stres (stresori), în cadrul mediului
înconjurător. Acest model, denumit sindromul general de adaptare, a fost des
utilizat pentru a explica reacțiile de adaptare a organismului la diferite tipuri de
solicitări (Verkhoshansky & Siff, 2009, pag 83). După Selye (citat de Singer, 1996,
pag. 109-110) cele trei faze ce descriu acest model sunt:
29
• reacția de alarmă ce se instalează în debutul procesului de adaptare, ce constă
în fenomene de șoc și contra șoc, cu modificări la nivelul presiunii sanguine,
tonusului muscular sau chiar o cădere nervoasă;
• reacția de rezistență sau stagiu de adaptare, care tinde să restabilească
echilibrul homeostazic;
• reacția de epuizare în care organismul cedează (boli de adaptare, hipertensiune
arterială), stadiu neobligatoriu.
În abordarea fiziologică a efortului din domeniul sportului, se urmărește ca
prin intermediul diferiților stimuli, să fie atins un anumit nivel de solicitare a
organismului. Acest nivel de solicitare vizează mutarea limitei maxime de
funcționare a capacității fiziologice a organismului, perturbând astfel nivelul
homeostaziei. În acest context, adaptarea reprezintă „o comutare pentru un anumit
timp a valorilor indicilor homeostazici, la valori superioare, sau inferioare celor
bazale” (Bota, 2002, pag.16). Perturbarea homeostaziei prin aplicarea stimulilor
determină instaurarea heterostaziei, ce reprezintă un nivel superior de adaptare, ce
se caracterizează prin modificarea valorilor indicatorilor funcționali ai diferitelor
subsisteme ale organismului.
Fenomenul supracompensării nu este altceva decât exploatarea sindromului
general de adaptare în metodologia pregătirii sportive, în care strategia de dezvoltare
a substratului biologic se bazează pe relația dintre tipul de efort și timpul alocat
refacerii. Astfel, datorită travaliului muscular din timpul antrenamentului, o parte
din rezervele energetice ale organismului sunt degradate, producând o dezorganizare
biologică sau o criză de adaptare (Manno citat de Dragnea & Teodorescu, 2002, pag
206). Această criză, ce presupune acumularea rapidă a oboselii, influențează
capacitatea de funcționare a organismului prin diminuarea curbei homeostazice
(figura 10). Refacerea rezervelor biochimice de energie (rezervele de oxigen,
fosfocreatina din mușchi, rezervele intramusculare de glicogen, respectiv glicogen
hepatic, și nu în ultimul rând structurile proteice enzimatice) compensează deficitul
energetic, încercând să refacă echilibrul funcțional al organismului. Așa cum reiese
și din figura 10, compensarea este percepută ca o „fază de refacere a rezervelor
biochimice de energie manifestată post efort” (Bompa, 2001, pag. 25). Astfel, pentru
ca un sportiv să producă modificări optime în ceea ce privește adaptabilitatea sa, este
nevoie de un echilibru între energia consumată și refacerea acesteia.
În funcție de intensitatea și durata stimulului, refacerea rezervelor energetice
necesită un anumit interval de timp. Dacă această refacere este optimă, efectul
obținut este acela de supracompensare, precedat de stabilirea unui nivel superior de
adaptare denumit heterostazie (Fink, 2009, pag. 549), cu efecte pozitive asupra
capacității sale funcționale.
30
Figura 10. Ciclul supracompensării (Yakovlev, 1967, citat de Bompa, 2001, pag. 27).
Platonov (2015, pag. 180) pe de altă parte, prezintă o altă viziune a

compensării în ceea ce privește nivelul capacității funcționale a sportivilor de
performanță. Acesta face referire la două tipuri de oboseală care, în concepția lui,
evidențiază importanța mecanismelor compensatorii din punct de vedere al
consumului energetic. O primă formă de oboseală este cea evidentă, manifestată prin
scăderea capacității funcționale și implicit refuzul de a continua eforul în regimul
stabilit, ca urmare a unor deficiențe în activitatea sistemelor efectoare și reglatoare.
Cealaltă formă, numită și oboseală ascunsă sau compensată, este cea caracterizată
prin scăderea rezervelor substraturilor energetice, acumularea în mușchi și în sânge
a unei acidoze metabolice, scăderea economicității activității, dar care, nu este
asociată cu scăderea capacității funcționale, ca urmare a utilizării mecanismelor
energetice compensatorii. În consecință, menținerea unui nivel stabil al capacității
funcționale la sportivii de înaltă performanță, în decursul unei activități sportive, se
realizează prin intermediul unor procese metabolice continue (figura 11).
Figura 11. Contribuția diferitelor surse de energie în decursul timpului și intensitatea pe care un
sportiv o poate susține în decursul acestor sisteme de energie
(http://mscsportscience.weebly.com/energy-systems.html).
31
Un astfel de exemplu este prezentat în cercetările lui Monogarov (1986, 1994,
citat de Platonov, 2015, pag. 181), care a demonstrat faptul că, „în cadrul unei
activități musculare ciclice, la o intensitate maximală și submaximală, semnele
oboselii încep să se manifeste după un interval de timp egal cu 65-75 % din durata
totală a activității, desfășurată până la apariția oboselii evidente. În tot acest timp se
desfășoară oboseala ascunsă, proces caracterizat de modificabilitatea diferitelor
funcționalități în cadrul organismului, care se dezvoltă cu mult timp înainte de
scăderea capacității funcționale”. Ceea ce s-a observat a fost faptul că, deși senzația
de oboseală era într-o continuă creștere, viteza parcursă la capătul distanțelor, nu
numai că nu scădea, ci adesea, depășea viteza medie pe distanța respectivă. În
consecință, s-a constatat că această creștere a consumului de energie în raport cu
anumiți indicatori ai stării stabile atestă implicarea unor mecanisme compensatorii
de menținere a capacității funcționale.
2.4. Perspectiva informațională și implicațiile ei în redefinirea conceptului de

compensare
Aparent, șansele pentru găsirea unor noi resurse în vederea creșterii

performanțelor sportive par a fi din ce în ce mai reduse. De aceea, cercetătorii din
domeniul sportului au fost nevoiți, de la început, să-și îndrepte atenția și asupra altor
discipline științifice, pentru a putea cunoaște și înțelege fenomenele implicate în
procesul de performanță, și implicit, de a găsi soluții de influențare a potențialului
de performanță din rândul sportivilor.
Performanța individuală, privită ca un concept dinamic, este un fenomen ce nu
prezintă stabilitate în decursul timpului (Sonnentag & Frese, 2002). Această
variabilitate în timp a performanței individuale reflectă, atât implicarea diferitelor
procese de adaptare/dezadaptare, învățare/reconfigurare cognitivă, cât și a celor de
ordin psihic.
Observația conform căreia performanța individuală este legată de conceptele mai
sus amintite, ne obligă să luam în considerare necesitatea abordării ființei umane
într-o manieră, care să aibă în vedere, în permanență, instrumente conceptuale, care
să păstreze viziunea integrativă, și în același timp, să permită abordarea coerentă a
diferitelor paliere/nivele ale performanței, a domeniilor științifice, pe care le
studiază, și mai ales, a legăturilor (relațiilor) lor de interdependență.
Un astfel de instrument conceptual a început să fie pus la dispoziția cercetătorilor
prin efortul lui Ludwig von Bertalanffy, fondatorul teoriei sistemelor, care a definit
conceptul de sistem ca fiind un ansamblu de elemente complexe aflate în interacțiune
(Bertalanffy, 1965). Alți autori, precum Jacques Popper, cu lucrarea La dinamique
des systemes și Corneliu Penescu, în Sisteme (citați de Rădulescu, Minoiu & Stan,
1978, pag. 19-20) au definit sistemul ca fiind o mulțime de elemente, între care există
anumite relații de cauzalitate. Corneliu Stanciu (2007, pag.11) afirmă că sistemul
reprezintă o totalitate de elemente ce coexistă prin intermediul unor raporturi de
intercondiționare, ce conferă sistemului calitatea de întreg. Ca rezultat al unei
asocieri integrative și nu sumative, însușirile sistemului nu pot fi reduse la suma
32
însușirilor părților componente, ceea ce face ca plusul calitativ să dea conținut
integralității sistemului (Stanciu, 2007, pag. 11).
Pentru cercetătorii din INCS (cf. de Hillerin), prezenți în perioada 1984-1988,
șansa de a găzdui în această perioadă, seminarul de „Geneza și evoluția sistemelor”,
condus de Paul Constantinescu, a reprezentat posibilitatea de a avea acces la un
sistem conceptual, riguros, pus la punct, ce acoperea necesitatea unei viziuni holiste
(integratoare) asupra performanței umane în general, și a performanței sportive în
special. Mă opresc în continuare la menționarea câtorva dintre elementele despre
care s-a discutat atunci, și care mi-au fost împărtășite mai târziu. Atât în cadrul
seminarului, cât și în cărțile publicate de autorul mai sus menționat „Sisteme
ierarhizate : Rolul informației în geneză și dezvoltare”; „Modelarea unitară a
genezei și dezvoltării sistemelor”; „Sinergia, informația și geneza sistemelor”, se
face referire la conceptele de mai jos. Reverberațiile discutării acestor concepte le-
am regăsit sub diferite forme în modul de abordare al colegilor mei din INCS.
Paul Constantinescu (1983, pag. 38-50; 1990, pag. 12) schițează conceptul de
sistem în cadrul teoriei sistemelor generale, ca fiind o mulțime de elemente în
interacțiune între ele, legate în cadrul structurii și în interacțiune cu mediul,
caracterizate de dinamism (mișcare), organizare, sinergie și finalitate. Conceptul de
sistem constituie, în viziunea lui Paul Constantinescu, cauza finală a fenomenelor și
proceselor. El este numit de acesta „dincolo de care nu mai este nimic”. Pentru o
înțelegere aprofundată și convingătoare a noțiunii de sistem, autorul consideră că
sunt necesare alte patru categorii, după cum urmează (Constantinescu, 1983, pag.
38-50; 1990, pag. 12-17):
a. INTERACȚIUNEA este o acțiune reciprocă între obiecte (sisteme), ce
conține patru laturi: informație (măsură a organizării, finalității și sinergiei),
energie (măsură a mișcării), spațiu și timp. Sub o formă mai profundă,
interacțiunea este văzută ca izvor atât al mișcării, cât și al organizării, deci al
genezei și dezvoltării sistemelor;
b. FINALITATEA reprezintă un ansamblu de lanțuri cauzale, determinate de
repetarea unor condiții de mediu, care prin acțiuni și reflectări repetate,
conduc la formarea de invarianți. Invariantul este o mulțime de interacțiuni
și/sau sisteme (fenomene), care prezintă în timp un caracter durabil. De
exemplu, genele sunt invarianți ai celulelor vii, sau diferite frecvențe care
caracterizează atomii, moleculele, stelele, organismul uman.
c. SINERGIA reprezintă efectul global, neliniar, în relație de cooperare și
competiție a părților (elementelor), în vederea îndeplinirii caracteristicilor
întregului. Astfel, sinergia unui sistem se formează ca urmare a raportului
mișcare și organizare, respectiv energie și informație. După cum afirma
Aristotel, din interacțiunea părților sistemului rezultă proprietăți care
constituie mai mult decât suma părților componente (von Bertalanffy, 1972).
Ceea ce se evidențiază este acel surplus, efect neliniar, care caracterizează
întregul în raport cu „suma” părților, constituie cauza genezei proprietăților
noi, emergente ale întregului.
33
d. MIȘCAREA este asociată cu schimbarea, transformarea. Prin intermediul
acestei asocieri a mișcării cu geneza sinergiei, a proprietăților emergente, se
consideră că salturile calitative, tranzițiile la noile calități ale sistemelor sunt
însoțite, în afară de noi forme de mișcare, și de schimbări de structură
(organizare).
În cele din urmă, definirea unui sistem din realitatea obiectivă, în cadrul teoriei
sistemelor generale cu posibilitate de extrapolare în domeniul sportului, se poate
face prin două definiții complexe (Constantinescu, 1983, pag. 38; 1990, pag 18).
Astfel, în prima definiție sistemul ∑ este:
a. „O mulțime de elemente E;
b. O mulțime de relații (interacțiuni) interne Ri între elementele lui E și o
mulțime de relații (interacțiuni) externe Re între elementele mulțimii E și
elementele mediului înconjurător;
c. Cele trei mulțimi E, Ri și Re au un caracter dinamic, aleator, variabil în timp;
d. Cele trei mulțimi E, Ri și Re acționează sinergic asupra finalității sistemului”.
În cea de-a doua definiție a sistemului, „elementele sunt considerate subsisteme și
toate cele trei mulțimi prezintă o acțiune sinergică spre finalitatea sistemului”.
Sistemul, raportat la descrierea unei realități pe care o definește, nu este
altceva decât o creație teoretică, rezultată prin analiza acelei realități. Scopul schițării
unui astfel de model, este de a asigura înțelegerea corectă, atât a ansamblului real și
a părților în cadrul acestuia, cât și a raporturilor sale cu lumea exterioară (Stanciu,
2007, pag.11). Astfel, o realitate fizică poate fi descrisă prin intermediul unei
structuri de sisteme, interconectate, ce formează împreună un sistem complex.
Subdiviziunile acestui sistem complex se numesc sub-sisteme și formează împreună
o relație ierarhizată. Acestea, la rândul lor, pe un nivel inferior, primesc funcția de
sistem pentru sub-sistemele din care sunt alcătuite.
Pentru descrierea funcționării unui sistem este nevoie să fie cunoscute anumite
acțiuni ce caracterizează individualitatea acestuia, în baza relației pe care o are cu
un sistem de ordin superior, sau cu mediul extern în cazul organismelor vii. Prin
urmare, acțiunile exercitate asupra unui sistem S (figura 12) poartă numele de intrări
(semnale de intrare) Si, ca urmare a interacțiunii cu mediul în care evoluează, și un
răspuns al acestuia reprezentat prin ieșiri (semnale de ieșire) Se (Zadeh & Polak,
1969, pag. 20; Radulescu, Minoiu, Stan, 1978, pag 21). Această transformare sau
regulă de funcționare a sistemului, în anumite situații, se regăsește într-un simbolism
matematic sub denumirea de „funcție de transfer”, funcție ce descrie
funcționalitatea sistemului (Văleanu & Hillerin, 2001).
Între cele două acțiuni menționate mai sus, există o legătura circulară (între
intrare-ieșire și ieșire-intrare), care face ca o parte din răspunsul sistemului să fie
reinjectat la intrarea acestuia, modificându-i răspunsul global. Această reacție este
cunoscută astăzi sub numele de feedback. Inițial, acest concept a fost introdus de
omul de știință român Ștefan Odobleja, în lucrările sale intitulate Psychologie
consonantiste I și Psychologie consonantiste II, apărute la Paris în 1938 și 1939, în
care autorul evidențiază, în procesele psihologice, existența unui fenomen de
feedback, numit de acesta la acea vreme, „legea reversibilității” sau „cerc vicios”
34
(1982, pag.64, 137). Ulterior, în 1943, autorii Rosenblueth A., Wiener N., and
Bigelow J, publică prima lucrare științifică, în care apare denumirea de feedback,
făcându-se referire la mecanisme de control. Totuși, cel care a marcat începutul
ciberneticii și a pus bazele mecanismelor de reglare și autoreglare a fost Norbert
Wiener, care a scris lucrarea Cybernetics: Or Control and Communication in the
Animal and the Machine, prima ediție în 1948, și ulterior a doua ediție, îmbunătățită
în 1961, care acordă o deosebită importanță mecanismului de feedback, atât în
procesele fiziologice, cât și în cele de control ale temperaturii (termostat), ale
motorului pe abur, sau ale navigării automate (1961, pag. 95-115).
Figura 12. Reprezentare schematică a unui sistem S cu intrarea Si și ieșirea Se (Văleanu &
Hillerin, 2001).
Ca urmare a feedback-ului, se formează o nouă reprezentare operațională a

sistemului inițial, reprezentată de dreptunghiul cu linie întreruptă S’ din figura 12,
ce evidențiază aspectul evolutiv al sistemului (Văleanu & Hillerin, 2001).
Un concept valoros, avansat de Paul Constantinescu, este acela de S2.
Conceptul de feedback este privit ca răspuns al acțiunilor (ieșirilor) sistemului, atât
din perspectiva planului subiacent, cât și al celui adiacent, respectiv al unei structuri,
pentru care sistemul studiat este privit fie ca sistem (planul subiacent), fie ca
subsistem în analiza interacțiunii cu planul adiacent. Paul Constantinescu postulează
faptul că, pentru studiul interacțiunilor cu caracter cibernetic, este suficientă
abordarea numai a celor două planuri. Astfel, sunt introduse conceptele de reglaj și
autoreglaj, aflate permanent în conexiune și influențând concomitent sistemul
studiat.
În viziunea lui Paul Constantinescu, putem vorbi despre o buclă de reglaj (R),
atunci când avem în vedere închiderea buclei informaționale prin feedbackul oferit
de planul adiacent. Așa cum menționează autorul, caracteristica preponderentă a
acțiunii buclei de reglaj este de tipul feedbackului pozitiv, care se constituie într-un
modificator de stare, motor al schimbării (cf. de Hillerin).
În planul subiacent, bucla de feedback este numită autoreglaj (A) și are, după
același autor, caracter preponderent de feedback negativ, corector de eroare,
stabilizator, responsabil principal al fenomenelor de homeostazie. Astfel, pornind de
la schema de evoluție a sistemelor în timp (figura 13), descifrăm caracterul natural
al evoluției sistemelor în dezvoltare, în stadii succesive de salt și stabilizare.
35
Figura 13. Tendința de evoluție a sistemelor în timp ( Constantinescu, 1983, pag. 21, 1990, pag.
41).
În graficul din figura 13, autorul lansează conceptul de „valoare de

semnificație”, pornind de la cel de „valoare de selectie” al lui Eigen, și cel de
„parametru de ordine” al lui Landau (Constantinescu 1983, pag. 21; 1990, pag. 41),
pentru a putea asocia informației o nouă măsură, care să reflecte aspecte ale
dezvoltării progresive a sistemelor. Din punctul nostru de vedere, evoluția prezentată
în figura 13, se regăsește în toate fazele de dezvoltare ale sistemelor (creșterea în
înălțime, masă, calități motrice ale copiilor, dar și în evoluția societății). În legătură
cu conceptul de S2 și rolul acestuia în crearea salturilor și a palierelor de stabilizare,
o explicație a mecanismului se regăsește și în lucrarea de doctorat a lui Pierre de
Hillerin (1999, pag. 32-35).
În figura 14 (a) se observă rolul acordat autoreglajului (A) în fazele de palier,
și în figura 14 (b) dominanța componentei de reglaj (R) în faza incipientă și mijlocie
a saltului. În faza superioară a saltului, acolo unde se începe faza de trecere la un
nou palier de stabilizare 14(c), o parte din componenta reglajului se transformă în
autoreglaj (A’), dominând noua componentă a reglajului (R’). (A’) devine dominant
pentru toată perioada de stabilizare, procesul ajungând într-un nou stadiu de salt,
atunci când R’ întrunește condițiile de a deveni dominant.
(a) (b) (c)

Figura 14. Diferite faze de dominanță (reglaj/autoreglaj) într-un sistem evolutiv (Hillerin, 1999,
pag. 32-34).
Dat fiind că, atât în procesele de adaptare, cât și în cele de învățare, faza
trecerii de la un nivel de stabilizare la altul arată similar, păstrând însă stimulii,
36
ulterior evoluția este diferită, ca în figura 15. Putem concluziona astfel, că
mecanismele (în faza superioara de stabilizare) țin de situații/cauze diferite.
Figura 15. Curbe de performanță în cazul învățării și adaptării păstrând același stimul (adaptat
după Cratty, 1973, citat de de Hillerin, 1999, pag. 29).
În acest punct, pentru a înțelege mai bine distincția dintre cele două fenomene,
merită să evidențiem două momente de impact major asupra modului de înțelegere
a universului.
Primul este generat de articolul din 1905 al lui Albert Einstein, în care se
enunță principiul relativității restrânse, în care se formulează o legătură cantitativă
între energie, masă și mișcare:
E= mc2 (1)
Într-o traducere liberă, ceea ce a lăsat Einstein ca mesaj este existența unei clase
de echivalență, ca cea din figura 16, fiecare din componentele clasei putându-se
transforma în oricare dintre celelalte.
Figura 16. Clasa Energetică de echivalență (Hillerin, 1999).
Ca aplicații, suntem beneficiarii energiei nucleare, atât din centralele atomice

(fisiune), cât și ai reacțiilor nucleare (fuziune), ce generează energia pe care o
primim de la soare. În ambele situații, o anumită cantitate de substanță (masă)
„dispare”, transformând-se în energie.
Un al doilea pas, și nu numai, este făcut de către Paul Constantinescu, care
simbolic dublează ecuația de tip Hamilton-Jacobi (formula 2), referitoare la legătura
dintre substanță și energie, cu o relație similară (formula 3), legând informația de
ordine și organizare (Constantinescu 1983, pag. 68, 1990, pag. 43).
37
(2)
(3)
Astfel, crearea celei de-a doua relații de echivalență ne pune la îndemână

posibilitatea de a înțelege fenomenele universului, prin cuplajul dintre cele două
clase de echivalență, numite generic, mai departe, planul energetic și planul
informațional.
Perspectiva dată de punerea concomitentă în discuție a celor două planuri, ne
oferă în primul rând posibilitatea de a face constatarea că, până în prezent,
performanța sportivă s-a dezvoltat prin referire dominantă la planul strict energetic.
Avem în aceste condiții o deschidere nouă către resursele de creștere a
performanței, prin luarea în considerare, atât a planului informațional, cât și a
legăturii indestructibile între cele două planuri (figura 17).
Paul Constantinescu (1990, pag. 34-35), iar mai târziu Pierre de Hillerin
(1999) prezintă existența a două planuri de funcționare pe toate palierele de
organizare a materiei (Univers), și implicit a ființei umane ca parte a viului. Ne
referim aici la planul energetic și cel informațional (figura 17). Trebuie subliniat
faptul că între aceste planuri există un raport de complementaritate, ce face ca
acestea să funcționeze doar într-un cadru dual.
Dacă planul energetic, până nu demult, a reprezentat principala sursă de
progres performanțial, cea informațională, pe care ne-o propunem să o abordăm,
încă nu-și găsește locul la adevărata valoare în metodologia pregătirii sportive.
Figura 17. Prezentarea celor două clase (Energetică și Informațională) de echivalență și legăturile
acestora în funcționarea pe toate palierele de organizare a materiei (Hillerin, 1999).
Întorcându-ne la conceptele de adaptabilitate și învățare, putem observa faptul

că, adaptarea privește preponderent, dominant, aspecte de natură energetică
(substanțială) cu dezavantajul că, păstrarea constantă a stimulului duce organismul
uman către consumuri energetice mai scăzute, într-un proces, în care, sarcinile de
mișcare sunt treptat rezolvate cu un consum energetic mai mic, ce duce la coborârea
palierului adaptativ (figura 18).
38
Figura 18. Evoluția performanței în funcție de tipul de dominanță (informațional vs energetic)
raportat la aplicarea aceluiași stimul (adaptat după Cratty, 1973, citat de de Hillerin, 1999, pag.
29).
În procesele de învățare ce țin dominant de restructurări informaționale, odată

saltul făcut, stabilitatea palierului este garantată, dacă nu intervin „accidente” sau
noi învățări. În felul acesta, putem înțelege rezistența proceselor tehnice prost
învățate, dar și faptul că, abordarea adecvată a planului informațional poate duce, și
a dus, la abolirea unor dogme, idei preconcepute, privitoare la dificultatea
modificării stereotipurilor dinamice.
Pentru o înțelegere mai bună, contextul ce presupune implicarea
informațională, cel puțin din punct de vedere cantitativ, se referă la „o măsura a
organizării sistemului” (Văleanu & Hillerin, 2001). Reorganizarea sau restructurarea
gesturilor motrice din diferitele discipline sportive este reprezentată de
corespondența rolului compensației în planul informațional al organizării mișcării.
Prin urmare, aspectele legate de tehnică, de coordonarea inter/intra musculară,
sincronizare a unităților motorii, patternuri de recrutare a unităților motorii, viteză
de contracție, timp de răspuns, au la bază un mecanism preponderent informațional1.
Un exemplu evident al rolului pe care informația o are în activitatea sportivă
este utilizarea în practică a conceptului de „protezare informațională”, introdus de
Hillerin (1999), și transformat ulterior în CASINOR (ortezare informațională
asistată de calculator) (http://www.casinor.ro/, 2003) care, prin intermediul unui
1
Notă. mecanism preponderent informațional
Am făcut această precizare pentru a evidenția, din punct de vedere al finalității (organizare/reorganizare a mișcării), gradul de implicare
al proceselor ce țin de modul de organizare funcțională. Spre exemplu, mecanismul în sine este unul complex ce prezintă o succesiune de procese
pentru desfășurarea unei mișcări într-un anumit fel. Astfel, sistemul nervos central (SNC) trimite comenzi către efectori (mușchi) prin intermediul
impulsurilor nervoase. Aceste impulsuri nervoase ajung la fibra musculară prin intermediul nervilor motori care declanșează mai departe contracția
musculară. Această contracție musculară are la rândul ei un mecanism biochimic prin care are loc fenomenul de glisare al filamentelor de actină și
miozină.
Acest mecanism de funcționare al contracției musculare este valabil pentru tot sistemul muscular, acesta nu se schimba niciodată. Ceea
ce face diferența și contribuie la organizare/reorganizarea mișcării este formarea unei engrame, un program motor generat la nivelul cerebelului,
transmis prin intermediul impulsurilor nervoase ce are rol în recrutarea într-un mod specific a unităților motorii. Astfel, NU mecanismul de
funcționare descris mai sus se schimbă, ci tipul de informație care organizează modul de contracție al mușchilor implicați sinergic, concurent sau
complementar într-o anumită mișcare. De aceea, consider că acest mecanism este unul preponderent informațional.
39
ansamblu tehnologic, a făcut posibilă creșterea eficienței la nivelul proceselor de
învățare/corectare motrică, prin trecerea dintr-o zona de subconștient, în una de
conștientizare a aspectelor senzoriale legate de funcționalitatea sportivului.
Finalizând acest capitol, ne găsim în situația de a putea susține existența unei
noi direcții de dezvoltare a performanței sportive, prin exploatarea perspectivei
informaționale.
În condițiile arătate anterior, începem să întrevedem câteva dintre domeniile
de dezvoltare ce ne stau la dispoziție.
Astfel, credem că exploatarea cunoștințelor din domeniul neuroștiințelor va
putea juca în viitor, rolul de motor al performanței așa cum, în diferite etape, au jucat
fiziologia, biomecanica și biochimia sportului.
Tot în domeniul deschiderilor informaționale ce vor slujii performanței
sportive, consider a fi aportul pe care dezvoltările tehnologice de ultima oră îl vor
avea în creșterea gradului de informare obiectivă, atât a sportivului, cât și a
antrenorului despre condițiile, efectele, răspunsurile individuale, instantanee la efort.
Scăderea prețului pentru soluțiile tehnologice, fie ele pentru echipamente
(harware), fie pentru programele informatice ce guvernează aceste echipamente
(software), fie, de cele mai multe ori, pentru ansamblul celor două, aduce mai
aproape de antrenor și sportiv posibilitatea de a mări rata achiziției, prelucrării și
utilizării informației conform principiilor enunțate în conceptul de simulare de
condiții pentru sportul de performanță (Schor, Hillerin & Stupineanu, 1985;
Stupineanu, Schor, Hillerin, & Popa, 1993, pag. 393 – 404).
Accesul la informație este facilitat mai mult astăzi, precum și frecvența cu
care această informație poate fi furnizată celor interesați, aduce după sine
democratizarea perspectivei informaționale asupra performanței, de o manieră
similară cu ceea ce s-a întâmplat concomitent cu democratizarea accesului la
informațiile de natură biomecanică, fiziologică și biochimică.
Devine critică, în acest moment, deschiderea specialiștilor din sportul de
performanță din Romania către știință, fie în forma ei clasică (fiziologia,
biomecanica, biochimia efortului), fie în forma ei explozivă, a neuroștiințelor
aplicate în dezvoltarea performanțelor umane, sau a tehnologiei cu aplicații în
domeniu.
2.5. Concluzii
În prezentul capitol am încercat sa evidențiez importanța conceptului de

compensare pentru dezvoltarea performanței sportive, analizând, atât factorii
implicați în performanța sportivă, legătura dintre ei, cât și deschiderea către noi
domenii de cercetare, utilizarea câștigurilor relativ recente din alte domenii.
În concepția noastră, termenul de compensare în performanța sportivă se
dorește a explica aducerea unor noi resurse de progres în zona performanței sportive,
cu mențiunea faptului că acest termen nu acoperă din punct de vedere semantic tot
fenomenul ce caracterizează implicarea diferitelor surse de creștere a
40
performanțelor. Încă mai căutăm un alt termen, care să exprime mai bine viziunea
asupra acestui concept.
Punctul cel mai important al acestui demers, consider că este legat de faptul
că maximul unei performanțe în domeniul sportului nu reprezintă rezultatul
maximizării tuturor proceselor implicate, ci este rodul adecvării, optimizării
relațiilor dintre factorii implicați.
Mai mult, trebuie subliniat și faptul că, în plină eră informatică, domeniul
sportului de performanța poate fi beneficiarul trecerii de la o paradigma exclusivistă,
de tip energetic, la una echilibrată, informațional energetic, și cu abandonarea unora
dintre barierele conceptuale, pe care singuri ni le-am ridicat.
Cu siguranță, cuvinte cheie ca: eficiență, optimizare, neuroștiințe, informație,
tehnologie, vor avea un rol cel puțin similar cu cel al altor cuvinte cheie, comune
astăzi domeniului, precum efort, volum, intensitate, durată, aerob, anaerob mixt,
forță, viteza, putere, etc.
CAPITOLUL 3. REPERE TEORETICE ÎN ABORDAREA CONCEPTULUI

DE FORȚĂ
3.1. Introducere
Fie că vorbim despre educație fizică, performanță sportivă sau cu atât mai
mult, performanță umană, calitățile motrice reprezintă în primul rând forma de
manifestare a substratului biologic și funcțional al viului, ce asigură susținerea vieții,
în permanenta interacțiune cu mediul înconjurător.
Această afirmație ar părea naivă dacă nu ar avea o susținere, cel puțin
terminologică a câtorva termeni, pe care îi propun spre abordare pentru delimitarea
unor concepte, ce vor sta la baza acestei lucrări.
Termenul motric, motrice (Adj.) se regăsește în dicționarul limbii române
având înțelesul de a pune în mișcare (NODEX, 2002). Tudor Bompa (2001, pag.
270) folosește termenul de biomotric, cuvânt compus din motric, cu referire la
mișcare și prefixul bio, care evidențiază aspectul biologic al termenului.
Motricitatea, pe de altă parte, reprezintă o „capacitate a activității nervoase
superioare de a trece rapid de la un proces de excitație la altul, de la un anumit
stereotip dinamic la altul” (DEX, 1998). Deși au o formă aproape similară, fiind
derivate ale termenului motric, contextul în care se găsesc acești termeni (biomotric
și motricitate), este, din punctul nostru de vedere, unul confuz. De aceea, pentru a
clarifica accepțiunile și diferitele înțelesuri date acestor termeni am analizat
literatura de specialitate. În acest demers, am constatat faptul că Mihai Epuran a
încercat printr-un studiu bibliografic să delimiteze cele două concepte, motricitatea
și mișcarea, oferindu-le astfel posibilitatea de integrare contextuală.
După Gutewort & Pohlmann (1966, citat de Epuran, 2011, pag. 14),
motricitatea include caracteristicile neurocibernetice care înglobează, de asemenea,
factorii subiectivi și ai conținutului conștiinței, în timp ce mișcarea este caracterizată
41
ca „o modificare a locului masei corporale umane în timp și spațiu, văzută din
exterior ca un proces obiectiv”.
După Morhold (1965, citat de Epuran și Stănescu, 2010, pag.46), motricitatea
reprezintă, pe de-o parte, ansamblul tuturor proceselor de conducere-reglare și de
funcționare, iar pe de altă parte, sub forma unui rezultat, cu multiplele dimensiuni,
pe care le are mișcarea.
Doron și Parot, (1999, pag. 515-516) afirmau că motricitatea, văzută ca o
activitate integrată și adaptată, presupune păstrarea posturii, pregătirea pentru o
mișcare, executarea unui gest. Toate acestea se pot realiza în mod optimal doar dacă
„sistemele senzoriale proprioceptive și exteroceptive furnizează un ansamblu
coerent de informații, în care intră referințele spațiale și temporale interne asociate
cu referințele externe”, pentru asigurarea și derularea unui program motor adaptat.
Iar ca sistem de angrenare, „motricitatea se bazează pe acțiunea elementelor
contractile, care pun în mișcare structurile osoase, furnizând astfel o energie
mecanică prin degradarea metabolică a substraturilor”.
Pe de altă parte, Epuran și Stănescu (2010, pag.47) afirmă că, sub aspect
general, mișcarea poate fi definită ca deplasarea, schimbarea de poziție a unui corp
în spațiu, făcându-se astfel, raportare la funcțiile locomotoare de stabilitate și
relaționare cu mediul înconjurător. Tot acest mecanism de punere în mișcare a
sistemului muscular necesită transmiterea unei comenzi nervoase, care în funcție de
originea sa, poate clasifica trei tipuri de mișcări: reflexe (la nivel medular), automate
(la nivelul trunchiului cerebral și al ganglionilor bazali) și voluntare (nivel cortical).
În literatura de specialitate ce vizează metodologia pregătirii sportive, se face
referire la cei doi termeni motricitate și mișcare, prin caracterizarea modului de
manifestare. Astfel, se distinge „o latură exterioară”, atenția fiind distribuită
structurii acțiunii motrice, rezultând diferențe de ordin cantitativ ( lungimea distanței
parcurse, viteză de înaintare, forță de lovire/împingere, etc) și o „latură internă”, ce
conține implicații ale unor procese interne de natură metabolică, de transmitere a
unor comenzi nervoase sau fiziologice, ale căror diferențe sunt de ordin calitativ
(Baroga şi Nicu, 1993, pag. 312).
Din perspectiva personală, motricitatea presupune o abordare ca mecanism
integrativ a unor funcții de conducere-procesare-comandă informațională la nivelul
sistemului nervos, ce asigură generarea unui program motor, atât în plan conștient,
cât și inconștient, la care se adaugă automatismele fiziologice, și nu în ultimul rând
funcția reglatoare a activității organelor interne.
Deși există specialiști, așa cum am menționat mai sus, care din punct de
vedere teoretic abordează cei doi termeni separat, considerăm că aceștia nu pot fi
analizați fără a ține cont de interdependența lor. De aceea, pe parcursul acestei lucrări
vor fi analizate anumite aspecte legate de dezvoltarea calităților motrice forță-viteză,
atât prin prisma substratului biologic, cât și cel al răspunsului muscular în diferite
situații.
42
3.2. Definirea conceptului de forță
Performanța sportivă reprezintă aria cu cel mai ridicat nivel de interes în ceea
ce privește dinamica cercetării științifice la nivel internațional în domeniul sportului.
Studiile realizate în această direcție au oferit posibilitatea cercetătorilor de a-și
expune diferitele abordări, atât în ceea ce privește conceptul de forță, cât și în
aplicabilitatea pregătirii de forță, ca fiind unul din factorii decisivi în creșterea
performanțelor sportive (Dragnea, Teodorescu, 2002, pag. 104-105).
De-a lungul timpului, conceptul de forţă a primit diferite definiții, dintre care
menționăm:
• Tudor Bompa (2001, pag. 272) afirmă că forţa este definită sub două
forme: ca fiind o capacitate a omului, şi o defineşte drept „capacitatea
neuromusculară de a depăși o rezistență externă sau internă” şi respectiv,
ca o caracteristică mecanică „conform legii a doua a mișcării, a lui
Newton, forța este egală cu masa ori accelerația, astfel un sportiv își
poate crește forța dacă modifică unul sau ambii factori”;
• Mihai Epuran (2005, pag. 355) confirmă cele spuse de Bompa, ca fiind
„capacitatea organismului de a învinge prin contracții musculare, o
rezistență” sau în continuare „măsura acțiunii mecanice a unui corp
asupra altui corp, măsură determinată prin produsul dintre masa corpului
și accelerația lui, în absența forțelor de frecare sau a altor forțe
exterioare”;
• Andrei Demeter (1981), prezintă forța ca fiind „capacitatea sistemului
neuromuscular de a învinge o rezistență prin contracție musculară”;
• Vladimir Zatsiorsky (2006, pag. 21) definește forța ca fiind „capacitatea
organismului de a depăși sau de a contracara rezistența externă printr-un
efort muscular”;
• Yuri Verkhoshansky şi Mel Siff (2009, pag.1), analizează forţa ca fiind
produsul acțiunii musculare inițiate și orchestrate de către procesele
electrice ale sistemului nervos și o definesc ca fiind abilitatea unui
anumit mușchi sau grup de mușchi de a genera forța musculară în condiții
specifice;
Analizând definițiile de mai sus se constată că elementul cheie prin care
specialiștii definesc conceptul de forță este mișcarea, fie că este descrisă ca o
depășire a unei rezistențe externe sau interne, fie ca accelerație a unui corp, sau
contracararea/învingerea unei rezistențe externe. Acest concept se bazează pe
ecuația
F = m*a (4)
în care forța este prezentată ca o rezultantă a mișcării. În acest context, lipsa

accelerației (a=0) ar rezulta implicit o forță nulă ceea ce ar exclude situațiile de
manifestare ale contracțiilor izometrice.
43
În mecanica newtoniana, forța este descrisă, conform principiului acțiunii
(legea a doua a lui Newton) astfel: „variația mișcării este proporțională cu forța
motoare imprimată și este dirijată după linia de acțiune a forței” (Rădoi, Deciu, 1981
pag. 19), stabilind astfel legea fundamentală a mecanicii.
Această definiție, dată de Rădoi și Deciu, este una de referință, întrucât
abordează mișcarea drept o consecință a forței
a=F/m (5)
unde elementul de cauzalitate este forța, cu toate implicațiile acesteia. Mai mult,
această definiție plasează conceptul de forță într-o altă paradigmă, în care sunt
integrate toate posibilitățile de manifestare.
Fiind o mărime vectorială, forța poate avea un modul (valoare numerică,
amplitudine) cât și direcție.
Conform mecanicii clasice, forțele pot fi investigate sub diferite stări de
echilibru, respectiv static sau dinamic. În echilibrul static, diagramele de corp
material liber se folosesc pentru determinarea forțelor ce acționează într-un sistem,
iar condiția unui corp de a rămâne în repaus, adică în echilibru static, este ca suma
tuturor forțelor concurente ce acționează asupra acelui corp să fie zero; situație în
care nu există accelerație, dar totuși, forțele sunt prezente. Această situație se
potrivește contextului de forță izometrică atunci când lungimea mușchiului nu se
modifică, existând totuși o forță aplicată.
Analizând afirmațiile de mai sus, am constatat că există diferite modalități de
a defini forța, fapt ce a dus la o serie de contrarietăţi, acest lucru determinându-mă
să revizuiesc înțelegerea mea asupra conceptului de forță și să încerc să găsesc o
nouă formă contextuală care să edifice conceptul de forță.
Pentru a putea clarifica și formula o definiție care să cuprindă toate ipostazele
de manifestare a forței am consultat literatura de specialitate, în care sunt descrise
diferite forme de manifestare a forţei în funcție de particularitățile ramurilor sportive
și de nivelul de măiestrie atins de către sportiv.
În funcție de gradul de dezvoltare a sistemului muscular în diferite ipostaze
ale pregătirii, forța poate fi manifestată general sau specific (Baroga, Nicu, 1993,
pag. 317; Hommel, 2000, pag.181-182).
Un alt mod de caracterizare a forței ar fi după tipul de contracție a musculaturii
implicate în mișcare. Astfel, se disting următoarele tipuri:
• izotonică (tensiune constantă), deși este practic imposibil pentru tensiunea din
mușchi să rămână aceeași în cadrul unei mișcări ample, constanţa totuşi poate
exista doar pentru o distanță foarte mică, la o viteză foarte mică, sau cvasi-
izometrică (aproape izometric) într-un timp limitat (Verkhoshansky, Siff,
2009, pag. 51);
• izocinetică, care presupune ,,o contracţie de viteză constantă pe toată
desfăşurarea mişcării” (Bompa, 2001, pag. 281). Acest termen contracţie
izocinetică este inadecvat aplicat în cele mai multe cazuri, fiind imposibil de
produs o viteză constantă pe toată desfăşurarea mişcării, ţinându-se cont că
44
este implicată o acceleraţie ce face ca mușchiul să se contracte. De aceea,
viteza aproape constantă poate fi menţinută doar pe o anumită porţiune din
mişcare, care de cele mai multe ori, necesită un echipament special
(Verkhoshansky, Siff, 2009, pag. 52);
• izoinerţială ce presupune o rezistenţă de tip inerţial, care rămâne constantă
(Siff, 2000, pag. 113);
• auxotonică sau ‚,allodinamică’’, care se referă la contracţia musculară ce
implică variaţii în tensiunea musculară și modificări în lungimea mușchiului
(Siff, 2000, pag. 114); aceasta corespunde, în majoritatea cazurilor, cu
mişcarea reală;
• concentrică, unde lungimea mușchiului se scurtează, sau excentrică
(negativă) de cedare, prin lungirea mușchiului (Bompa, 2001, pag. 281);
• pliometrică, în care o contracţie concentrică este imediat precedată de către o
contracţie excentrică (Stone, Stone & Lamont H, 1993);
• izometrică (statică), în care, în urma aplicării unei forţe unui obiect imobil are
loc o dezvotare a unei tensiuni în mușchi, fără a se modifica lungimea acestuia
(Bompa, 2001, pag. 281);
În funcţie de forma de manifestare în activităţile sportive, după M.C. Siff, (2000,
pag. 111-112) se pot defini următoarele concepte de forță:
• Forța maximală (Fmax) reprezentând potențialul maxim de forță realizat
voluntar, drept răspuns al unei motivări optime contra unui interacțiunea cu
mediul/oponentul;
• Forța absolută reprezentând forța maximă ce poate fi produsă involuntar de
către un mușchi sau grup de mușchi (stimularea electrică);
• Forța relativă, definită ca fiind forța raportată la masa sportivului.
Privind din altă perspectivă, V. Zatsiorsky (Siff, 2000, pag. 111) descrie
existența unei alte forme de manifestare, denumită deficit de forță, prin comparaţie
cu diferite momente de realizare a forţei (Figura 19). Forța maximă din pregătire este
asociată cu 1RM și apare ca fiind mai mică faţă de forța maxima din competitiv
datorită apariției invariabile a motivării optime ce apare în condiţii de concurs.
Figura 19. Diferite tipuri de forță maximă. (Zatsiorsky citat de Siff, 2000, pag. 111).
45
Forța absolută este manifestată în condiţii involuntare, pe când celelalte două
sunt rezutatul unor acțiuni voluntare. Deficitul de forță reprezintă diferenţa
procentuală dintre forța absolută și forța maximă competitivă. Conform diferitelor
forme de manifestare ale forţei, cât și a aspectelor mecanice descrise anterior, am
considerat necesară redefinirea forţei sub o formă, care să integreze toate
accepţiunile referitoare la calitatea motrică numită forță, atât pentru o întelegere mai
bună a conceptului de forță, cât și ca abordare eficientă în dirijarea programelor de
antrenament. O astfel de definiţie a forţei, care integrează cele spuse mai sus este
dată de M. Rădoi și E. Deciu ( 1981, pag. 17), ca fiind mărimea care măsoară
interacțiunea mecanică dintre corpurile materiale. O formă mai complexă și pe care
o consider științific corectă este dată de către prof. Pierre de Hillerin (2012 material
nepublicat) ca fiind „intensitatea interacțiunii mecanice dintre două sau mai multe
corpuri materiale, sau între un corp material și un câmp”.
3.3. Factori structurali implicaţi în generarea forţei musculare
Atât în cazul producerii, cât și în cel al dezvoltării de forţă se evidenţiază o

serie de factori ce au la bază procesele neuromusculare. Prin urmare, partea
structurală (mușchiul) este determinată de partea funcţională, astfel hipertrofia
musculară nu este altceva decât un răspuns adaptativ la o stimulare neuromusculară
realizată la un anumit nivel de intensitate. Verkhoshansky şi Siff (2009, pag 7)
numesc acest fenomen ca fiind principiul fundamental al pregătirii de forţă, iar în
consecinţă toată mobilizarea forţei musculare este iniţiată de stimularea
neuromusculară şi condiţionată de două tipuri de factori ce produc efecte adaptative:
factorul structural şi cel funcţional (conectivitate neuromusculară).
Musculatura scheletică este un ţesut extrem de dinamic, cu o capacitate

remarcabilă de a se adapta atât structural, cât şi fiziologic la diferite forme de
solicitări funcţionale (Macdougall, 2003, pag. 252). Aceasta este formată din
numeroase fibre musculare cu diametrul cuprins între 10 şi 80 de microni. Fiecare
fibră musculară este alcătuită din câteva sute și câteva mii de miofibrile dispuse
longitudinal în serie, iar fiecare miofibrilă conţine cca. 1500 de filamente de miozină
dispuse în formă de hexagon şi cca. 3000 de filamente de actină, acestea fiind
molecule proteice mari polimerizate, responsabile pentru contracția musculară
propriu-zisă (Guyton, 2007, pag 72). „Miofibrilele sunt organizate în sarcomere
delimitate între ele de membrana Z. Sarcomerul reprezintă unitatea contractilă, care
are o lungime de 1,5-3,5 μ, lungime la care sarcomerul poate să genereze cea mai
mare forţă de contracţie” (Reveică & Maxim, n.d., pag.46-47).
Este bine cunoscut faptul că musculatura scheletică prezintă o dispunere
complexă a fibrelor musculare (fibre dispuse în serie sau fibre aranjate în paralel) ce
influențează proprietățile funcționale ale întregului mușchi (figura 20). Literatura de
specialitate numește acest concept arhitectura musculaturii scheletice, făcându-se
referire la modul de organizare a fibrelor musculare în interiorul mușchiului, raportat
la linia de acțiune a mușchiului (Lieber & Friden, 2000). Studiile realizate în această
46
direcţie descriu diferențele arhitecturale ale musculaturii scheletice în trei clase
generale. Astfel, densitatea musculară, lungimea fibrei şi unghiul de penaţie au
constituit repere în determinările interdependenţei structural-funcționale ale
musculaturii umane (Roland, Rzan, Monti, Lai & Edgerton, 2003, pag. 134).
Figura 20. Analiză ipotetică privind influenţa dispunerii fibrelor musculare a două tipuri de
muschi (A şi B) în cadrul diferitelor proprietăţi ale mușchiului: forţă-lungime, forţă-viteză de
contracţie, putere-viteză de contracţie ( Challis, 2000, pag. 40).
Aceste caracteristici s-au dovedit a avea o influenţă semnificativă asupra

capacităţii musculare de a genera o forţă maximală. Semmler şi Enoka (2000, pag.
3) afirmă că potenţialul unui mușchi de a exercita o forţă maximală este proporțional
cu numărul de fibre musculare dispuse în paralel, iar în consecinţă, forţa musculară
poate fi estimată anatomic prin intermediul unei proceduri de măsurare a ariei
secțiunii transversale a fibrelor musculare, utilizând una din diferitele tehnici de
imagistică (ex. computer tomograf, rezonanță magnetică, ultrasunete) (Kawakami,
Abe, Kuno & Fukunaga, 1995; Aagaard şi colab., 2001). În plus, potrivit cercetărilor
conduse de către Maughan, Watson & Weir (1982), Kawakami şi colab. (1995) şi
47
Seyness, de Boer & Narici (2007), în urma studiilor realizate s-a înregistrat o
corelaţie pozitivă în ceea ce priveşte forţa musculară şi aria secţiunii transversale a
mușchiului, aspect ce evindenţiază faptul că forţa musculară este influențată, într-o
anumită măsură de mărimea sa.
Creșterea dimensiunilor musculare poartă denumirea de hipertrofie
musculară, proces caracterizat prin creșterea numărului filamentelor de actină și
miozină din cadrul fiecărei fibre musculare, facilitând astfel mărirea materialului
contractil (numărul punților transversale). Hipertrofia musculară se poate manifesta
atât prin creșterea dimensiunilor miofibrilelor, cât și prin creșterea numărului de
miofibrile (MacDougall, 2003, pag. 253). Specialiștii afirmă faptul că acest fenomen
are loc în urma exercițiilor cu încărcături maximale, rezultând astfel într-o creștere
rapidă a sintezei proteice (Guyton, 2007, pag 83).
Hipertrofia se poate realiza sub două forme (figura 21)(Schoenfeld, 2010):
• hipertrofie sarcoplasmatică, proces caracterizat prin creșterea volumului
proteic non- contractil și a plasmei semilichide dintre fibrele musculare. Deși
aria secțiunii transversale a mușchiului se mărește, nu s-au înregistrat creșteri
în ceea ce privește forța musculară;
• hipertrofie miofibrilară, manifestată prin creșterea în diametru și în număr a
sarcomerelor ce compun miofibrilele, acestea din urmă, adăugându-se
totodată atât în serie, cât și în paralel la cele existente.
Figura 21. Forme de manifestare a hipertrofiei: hipertrofie sarcoplasmatică şi hipertrofie

miofibrilară (Zatsiorsky & Kraemer, 2006, pag . 50).
O altă formă de creştere a dimensiunilor musculare propusă de cercetători este

hiperplasia, manifestată prin creșterea numărului propriu-zis de fibre musculare.
Acest proces a înregistrat o creștere de doar 9% în cadrul programelor realizate pe
animale. În cazul oamenilor, acest proces rămâne controversat datorită dificultăților
de determinare a metodologiei de investigare a numărului de fibre musculare
(Macdougall, 2003, pag. 257).
Un alt factor determinant în generarea forței musculare îl reprezintă tipul de
fibre musculare. Gardiner (2001, pag. 3) afirmă că șansele ca două fibre musculare
din cadrul aceluiași mușchi să se asemene sunt foarte mici. Mai mult, dacă punem
în comparație, la indivizi cu vârste diferite, fibre din diferiți mușchi striați, incluzând
acei mușchi implicați în masticație (mușchii masticatori), cei vizuali (mușchii
48
ochiului) și cei respiratori (intercostali sau diafragma), vom fi surprinși de varietatea
morfologică, biochimică și funcțională a fibrelor prezente în corpul omenesc.
Componența prin care se determină caracteristica contractilă a mușchiului
este numită lanțul greu de miozină. Acest lanț se manifestă în trei variante sau
izoforme (forme diferite ale aceleiași proteine), ce poartă denumirea de tip I, IIa și
IIb (Billeter, Hoppeler, 2003, pag. 60-61), acesta fiind totodată şi criteriul de
clasificare a fibrelor musculare.
Datorită proteinelor izoforme, funcționalitatea fibrelor musculare va diferi
după cum urmează (Bota, 2002, pag. 325;Scott, Stevens, Macleod, 2001):
• Fibre de tip I sau fibre lente roşii sunt fibre ce prezintă o viteză mică de
contracție, aprox. 0,33 sec timp de scurtare maximală a fibrei musculare
(Billeter, Hoppeler, 2003, pag. 59) având un nivel ridicat al conținutului de
mioglobină, aspect ce diferențiază tipul fibrei de celelalte, prin culoarea roșie.
Aceste fibre se caracterizează prin dimensiuni mici, inervate de fibre nervoase
mici, cu o densitate mare de mitocondrii și capilare, având o capacitate
crescută de a resintetiza ATP-ul pe cale oxidativă, ceea ce determină o
susținere îndelungată la efort.
• Fibre de tip IIb sau fibre rapide albe, caracterizate printr-un metabolism
anaerob glicolitic, cu viteză mare de contracție, aprox. 0,10 sec timp de
scurtare maximală a fibrei (Billeter, Hoppeler, 2003, pag. 59), număr redus de
capilare și mitocondrii, utilizate în eforturile explozive. Pot dezvolta rapid
tensiuni maxime datorită numărului mare de fibre inervate de un neuron motor
(300-800 față de 10-180 în cazul fibrelor lente).
• Fibre de tip IIa sau fibre intermediare prezintă caracteristici comune din
cadrul celor două tipuri descrise anterior. Sunt fibre cu un potențial oxidativ
crescut și totodată cu o capacitate glicolitică ce permite susținerea eforturilor
intense. Aceste fibre posedă un număr rezonabil de mare de mitocondrii, fapt
ce oferă posibilitatea de a rezista la oboseală și de a facilita recuperarea rapidă
după efort.
3.4. Factori neuronali implicaţi în producerea forţei musculare
Abilitatea muşchiului de a genera o forţă nu este influențată numai de

morfologia sa, ci şi de abilitatea sistemului nervos de a activa corespunzător
musculatura implicată.
Studiile referitoare la creşteri ale forţei musculare fără consemnarea notabilă
a unor hipertrofii reprezintă o primă dovadă a implicării componentelor neuronale
în dezvoltarea forţei musculare (Gardiner, 2011, pag 175). Deși nu se cunosc în
totalitate mecanismele responsabile pentru acest tip de adaptare (Aagaard,
Simonsen, Andersen, Magnusson & Dyhre-Poulsen, 2002), s-a constat că,
capacitatea maximă de contracţie musculară poate fi influențată atât de o
îmbunătățire a conducerii nervoase la nivelul fibrelor musculare, cât și de o mai bună
activare neuromusculară, fără o creştere a dimensiunilor musculare (Moritani &
deVries, 1979).
49
La nivelul structurii finale a procesului de control neuromuscular se află
unitățile funcționale de control ale mușchiului, denumite unități motorii (Knudson,
2007, pag 94). O unitate motorie reprezintă calea finală comună a sistemului motor,
compusă dintr-un singur neuron motor aflat în cornul ventral al măduvei spinării, al
cărui axon inervează multiple fibre musculare (Sherrington, 1925). Numărul
acestora poate varia în funcție de tipul de mușchi (ex. la nivelul mușchilor laringieni
există două-trei fibre la fiecare unitate motorie, în timp ce musculatura piciorului
poate ajunge la 2000 de fibre per unitate motorie (Winter, 1990, pag 165). Rația de
fibre musculare per unitate motorie într-un mușchi întreg indică gradul de control pe
care îl are o persoană asupra contracției musculare. Astfel, cu cât numărul de fibre
musculare per unitate motorie este mai mic, cu atât controlul asupra mușchiului va
fi mai precis, iar cu cât numărul este mai mare, cu atât controlul va fi mai greoi
( McGinnis, 2013, pag 302).
După anumiți autori (Stone şi colab., 1993; Cormie, McGuigan & Newton,
2011) activarea musculaturii striate este influenţată de o serie de mecanisme care
condiționează producerea forţei musculare. Primele două care guvernează activarea
și gradarea forţei musculare sunt numărul de unităţi motorii recrutate şi frecvenţa lor
de activare (rata de codare). Pentru producerea forţei, cele două funcţionează
împreună, iar ponderea în care una din cele două primează depinde de nivelul
solicitării de forţă, de dimensiunea şi tipul de muşchi activat.
3.4.1. Frecvența de descărcare a unităților motorii (rata de codare)
Frecvența de descărcare (activare) a unităților motorii reprezintă rata

impulsurilor nervoase transmise de neuron către fibrele musculare (Cormie,
McGuigan & Newton, 2011, a). Acest proces de codare este unic întrucât forța
generată se poate mări fără recrutarea adițională a unor unități motorii și poate varia
considerabil în funcție de solicitarea musculară. În general, frecvența de descărcare
creşte odată cu creşterea forţei şi a producției de putere (Zatsiorsky & Kraemer,
2006, pag 62) .
Această frecvență de activare poate impacta abilitatea fibrelor musculare de a
genera o forță musculară în doua modalități. Prima, prin creșterea frecvenței de
descărcare, astfel mărimea forței generate în decursul contracției este crescută, iar a
doua, influențează rata de creștere a forței în cadrul contracției musculare (Cormie
și colab., 2011, a).
În marea majoritate a mușchilor, limita superioară a recrutării unităților
motorii reprezintă ~ 85% din forța maximă (De Luca, LeFever, McCue & Xenakis,
1982; Cutsem, Feiereisen, Duchateau & Hainaut,1997), iar în cazul anumitor mușchi
ai mâinii, această limită reprezintă ~ 60% (Duchateau & Hainaut,1990; Moritz, Barry,
Pascoe, & Enoka, 2005) din forța maximă. Diferența de forță, mai exact creșterea de
forță musculară dincolo de limita superioară a recrutării unităților musculare este
îndeplinită în totalitate de rata de codare (Duchateau și colab., 2006).
Frecvența maximă de descărcare a unităților motorii poate fi analizată prin
utilizarea unei tehnici EMG de înregistrare intramusculară (cu ac multipolar sau
50
electrozi cu fir). În baza acestor tehnici, studiile realizate de Cutsem, Duchateau &
Hainaut (1998), au demonstrat faptul că frecvența potențialelor de acțiune obținute
în decursul contracțiilor musculare voluntare a fost semnificativ mai mare la
halterofilii antrenați, spre deosebire de indivizi neantrenați de aceeași vârstă. Mai
mult, s-a dovedit că frecvența maximă de descărcare crește în urma pregătirii de
forță.
3.4.2. Recrutarea unităților motorii
Recrutarea reprezintă activarea diferitelor unități motorii în cadrul unui

mușchi (Knutson, 2007, pag. 102). Înțelegerea specialiștilor referitor la recrutarea
unităților motorii își găsește corespondent în studiile de pionierat ale lui Hennenman
și colaboratorilor săi din anii 60, care au sugerat că unitățile motorii sunt mereu
recrutate în ordinea creșterii dimensiunilor. Așa cum a fost inițial relatat de către
Henneman (1965a), există o puternică relație între dimensiunile unei unități motorii
și ordinea în care aceasta este activată. Această asociere a fost cunoscută sub
denumirea de principiul mărimii (Henneman, 1965b; Henneman, 1985,). Mai mult,
s-a dovedit faptul că unitățile motorii tind să aibă o inervare specializată și un tip de
fibre omogen, astfel, unitățile motorii preiau din caracteristicile unui anumit tip de
fibre. O unitate motorie mică are în componență un axon cu un nivel limitat de
mielinizare ce inervează fibre musculare oxidative lente, numite și fibre tip I, în timp
ce o unitate motorie mare are în componență un axon mare (mielinizat considerabil)
ce inerveză în principal fibre glicolitice rapide (fibre de tip II) (Knutson, 2007, pag
102).
Figura 22. Principiul mărimii în recrutarea neuronilor motori. Aranjarea acestora este conform
dimensiunilor, astfel neuronii motori mici inervează fibrele musculare lente, urmând ca neuronii
motori mari să inerveze fibrele musculare rapide ( Zatsiorsky & Kraemer, 2006, pag. 62)
Influența mărimii asupra modului de recrutare este atribuibil efectelor sale

asupra rezistenței la nivelul membranei fibrei musculare la trecerea potențialului de
acțiune. Potrivit legii lui Ohm, schimbarea în potențialul membranei ca răspuns la
curentul sinaptic este proporțional cu rezistența de intrare a unui neuron motor.
Pentru că unitățile motorii mici au o rezistență de intrare mare, ele vor fi primele
recrutate ca răspuns la o creștere în depolarizare a curentului sinaptic (Duchateau,
51
Semmler & Enoka, 2006). Ca o consecință a acestei relații, unitățile motorii mici
tind să fie activate înaintea celor mari (figura 22).
În această figură, forța obținută este mică și doar neuronii motori mici sunt
recrutați. Pentru creșterea forței, numărul unităților motorii active va crește urmând
ca și cele rapide sa fie recrutate.
Un alt concept important îl reprezintă principiul totul sau nimic. Acest
principiu are la bază situația în care, dacă o unitate motorie își atinge nivelul de prag
al activării, atunci toate fibrele musculare din cadrul acelei unități motorii vor fi
activate în totalitate. Dacă acel prag nu este atins, niciuna din fibrele musculare din
cadrul acelei unități nu va fi activată. Acest concept rămâne valabil doar pentru
unitățile motorii individuale dintr-un mușchi, iar în cazul unui mușchi întreg, cum
ar fi bicepsul, acest principiu nu poate fi aplicat (Brown, 2007, pag. 20).
Faptul că acele unități motorii se subordonează principiului totul sau nimic
reprezintă o dovadă pentru care mușchiul poate varia cantitatea de forță produsă. Cu
cât sunt mai multe unități motorii stimulate într-un mușchi, cu atât forța musculară
va crește.
3.4.3. Sincronizarea unităților motorii
Tracturile excitatoare periferice spinale descendente sunt dirijate către

neuronii motori spinali pentru a crea conexiuni sinaptice de-a lungul unei populații
mari de neuroni motori (Kirkwood & Sears 1978). Asemenea ramificații de fibre
presinaptice vor provoca potențiale excitatoare aproape simultan în neuronii motori,
fapt ce duce la o mai mare probabilitate ca anumiți neuroni motori să fie aduși la
pragul potențialului de activare aproape simultan (Sears & Stagg, 1976). În
consecință, dacă sunt analizați timpii de descărcare a potențialelor de acțiune se
poate observa o coincidență semnificativă în timpul diferitelor descărcări dintre
multe perechi de unități motorii (Datta & Stephens, 1990). Magnitudinea acestor
descărcări sincronizate între unitățile motorii este variabilă și influențată de factori
cum ar fi tipul de sarcină supusă examinării, unitățile motorii, mușchii implicați în
acesta precum și tipul de activitate fizică realizată de către individ (Schmied,Vedel
& Pagni, 1994; Sturm, Schmied, Vedel & Pagni 1997).
Milner-Brown, Stein și Lee (1975, citați de Gardiner, 2011, pag. 183), au fost
printre primii care au demonstrat experimental faptul că modul în care unitățile
motorii sunt recrutate în decursul efortului au un efect asupra pregătirii de forță. În
experimentul lor a fost determinat gradul de sincronizare în recrutarea UM în timpul
efortului, prin compararea patternului de activare înregistrat cu electrozi
intramusculari, cu patternul de activare a unei înregistrări de suprafață utilizând
EMG-ul. Studiul lor a relevat un grad ridicat de sincronizare a unităților motorii la
nivelul primului mușchi interosos de pe fața dorsală a palmei, în rândul celor
antrenați, spre deosebire de cei neantrenați. Totodată, într-un studiu realizat în 2006,
s-a constatat o creștere a forței în urma unui program de 4 săptămâni de pregătire,
fără a fi însoțită de o creștere în gradul de sincronizare între perechile de unități
motorii activate simultan (Semmler, Sale & Kidgell, 2006, citați de Duchateau şi
52
colab., 2006). Aceste date experimentale vin în completarea unui studiu de simulare
ce emitea ipoteza conform căreia sincronizarea unităților motorii nu influențează
nivelul maxim de forță produs de către mușchi (Yao, Fuglevand, & Enoka, 2000),
existând totuși posibilitatea să contribuie la creșterea ratei de mobilizare a tensiunii
musculare (Semmler & Enoka 2000).
În general, unitățile motorii sunt activate asincron, formând o tensiune
musculară ce permite producerea unei mișcări relativ line și precise (Stone și colab,
1993). Acest lucru este susținut de studiile care s-au axat pe compararea diferitelor
grupe de subiecți cu privirea la importanța funcțională a sincronizării unităților
musculare. Astfel, nivelul de sincronizare apare ca fiind redus între unitățile motorii
la nivelul musculaturii mâinii în cadrul subiecților ce necesitau un control ridicat al
degetelor, cum ar fi muzicienii (Semmler and Nordstrom, 1998 citați de Yao și colab,
2000) și ridicat la cei care trecuseră printr-un program de pregătire de forță (Gabriel,
Kamen & Frost, 2006). Cu toate acestea, sincronizarea, poate fi realmente una din
strategiile optime pentru coordonarea intermusculară și prin urmare, poate impacta
forța și/sau rata de creștere a forței în decursul mișcărilor complexe (Cormie și colab,
2011, a).
3.4.4. Activarea selectivă a agoniștilor în cadrul unui grup de mușchi
Activarea preferențială a anumitor mușchi în detrimentul altora în cadrul unui

grup (de mușchi) poate apărea în funcție de viteza mișcării, tipul acțiunii și tiparul
de mișcare (Sale, 1992). De exemplu, mușchii rapizi (cei cu o proporție destul de
mare a unităților motorii cu fibre contractile rapide) pot fi activați în mod preferențial
când se încearcă mișcări cu viteză ridicată (Sale,1992). Contribuția relativă a
mușchilor agoniști a fost studiată în timpul pedalatului pe bicicletă (Duchateau, Le
Bozec & Hainaut, 1986). În cadrul studiului s-a înregistrat și analizat cu
electromiograful (EMG) activitatea mușchilor din componența tricepsului sural, și
anume: solear și gastrocnemian medial, cu scopul de a crește viteza de pedalare în
condiții de creștere progresivă a rezistenței. Rezultatele au indicat faptul că semnalul
EMG al mușchiului solear a crescut liniar în condiții de creștere a rezistenței (10-70
N) la o viteză constantă (60 rpm), în timp ce pentru mușchiul gastrocnemian medial
nu s-a înregistrat nicio schimbare sub 40N. Pe de altă parte, când s-a mărit viteza de
pedalare (de la 30 la 170 rpm) cu o încărcătură constantă, mușchiul gastrocnemian
medial a prezentat cea mai mare creștere (Duchateau și colab., 1986). Autorii au
sugerat că mușchii din grupul triceps sural aduc contribuții diferite la dezvoltarea
tensiunii mecanice necesare menținerii sau creșterii vitezei de mișcare. Deși nu a
fost demonstrat, există potențial în vederea îmbunătățirii performanțelor sportive
prin antrenamentul specific de forță ținându-se seama de recrutare preferențială a
anumitor mușchi agoniști dintr-un grup.
53
3.4.5. Coordonarea relației agonist antagonist în realizarea unei sarcini motrice
Coordonarea relației agonist antagonist este de asemenea, realizată prin

intermediul rețelelor de conexiuni locale între neuronii care se găsesc în diferite
locații ale sistemului nervos central (Carroll, Riek & Carson, 2001). Aceasta descrie
activarea adecvată (ca magnitudine și sincronizare) a mușchilor agoniști, sinergici și
antagoniști în decursul unei mișcări. Pentru o mișcare eficientă, activarea agoniștilor
trebuie să fie suplimentată de o creștere a activității mușchilor sinergici și o
descreștere în coactivarea antagoniștilor (Sale, 2003). Coordonarea activării acestor
mușchi este necesară pentru generarea forței maxime în direcția de mișcare (Sale,
2003). O astfel de coordonare se poate observa în figura 23, în care este prezentat
patternul muscular de activare, la nivelul mușchilor deltoid, biceps și triceps brahial,
într-o fază activă pe brațul drept, în procedeul spate din natație. În figura 23 se poate
remarca distincția clară în activarea celor trei grupe musculare, fapt ce subliniază
existența unei coordonări la nivel de activare selectivă a grupelor musculare.
Studiile realizate în această direcție au demonstrat că în producerea unei
mişcări rapide este integrat un tipar trifazic de activare a musculaturii (Mustard
&Lee, 1987; Cooke & Brown, 1990). Acest tipar de activare muscular este
caracterizat prin intermediul EMG-ului printr-o primă activare a agoniştilor pentru
a pune membrul în mişcare, apoi de o activare a muşchilor antagonişti pentru
asigurarea acţiunii de frânare, urmată de a doua activare a agoniştilor pentru
ajustarea mişcării odată cu apropierea de poziţia sau distanţa dorită. De menţionat,
că prezenţa tiparului trifazic este dependent de viteza de mişcare, astfel, odată cu
această creştere a vitezei şi activitatea electrică a muşchilor agonişti şi antagonişti se
mărește. (Marsden, Obesco & Rothwell, 1983). Deși sunt dovezi ce evidențiază
faptul că acest fenomen de coactivarea al antagoniștilor ar afecta activarea mușchilor
agoniști prin intermediul inhibării reciproce (Milner, Cloutier, Leger & Franklin,
1995), s-a constat că această coactivare este benefică atât în coordonarea mișcărilor,
cât și în menținerea stabilității articulare în decursul mișcărilor, mai ales a celor de
natura balistică (Cormie și colab., 2011, a).
Figura 23. Reprezentare a patternului de activare musculară (Dragomir, Baltoiu, 2015, pag. 163-
165).
54
CAPITOLUL 4. REPERE TEORETICE ÎN METODICA DEZVOLTĂRII
FORȚEI EXPLOZIVE
4.1. Abordarea conceptului de rată de creştere a forţei
Rata de creștere a forței (eng. rate of force development - RFD) este

considerată a fi un indice de evaluare a calităților sistemului neuromuscular de a
dezvolta o forță explozivă (Häkkinen și colab., 1998). Obținerea unor indici înalți
de funcționalitate în ceea ce privește rata de creștere a forței reprezintă o condiție
esențială în activarea unităților motorii, în special în mișcările rapide ale
segmentelor, sau în disciplinele sportive cu timp limitat al acțiunilor musculare. De
exemplu, mișcările rapide precum cele din alergările de sprint, box sau karate,
implică în mod normal timpi de contracție între 50-250 ms. În contrast, pentru
majoritatea musculaturii umane, este necesar un timp mai îndelungat pentru a atinge
nivelul maxim de forță, mai exact 300 ms pentru flexorii cotului (Sukop & Nelson,
1974, citat de Aagaard și colab., 2002) și extensorii genunchiului (Gruber &
Gollhofer, 2004). Prin urmare, în decursul mișcărilor rapide ale segmentelor
corpului, timpul scurt de contracție nu ar putea permite realizarea forței musculare
maxime. Ca și consecință, orice îmbunătățire a vitezei de creștere a forței devine
foarte importantă deoarece va permite atingerea unui nivel mai ridicat de forță
musculară în faza de început a contracției, în primele 100-200 ms de contracție
(Aagaard și colab., 2002).
Vladimir M. Zatsiorsky prezintă două situaţii diferite ale raportului forță-timp
la 2 sportivi care execută aceeași mișcare (figura 24) și consideră că sportivul A este
mai puternic decât sportivul B, dacă intervalul de mișcare este scurt (sărituri,
lovituri, aruncări). Dacă mișcarea este suficient de lungă, încât să permită
dezvoltarea forței musculare maximale, indiferent de timp, atunci sportivul B este
considerat mai puternic ( haltere).
Figura 24. Relaţia forță-timp la doi sportivi, A şi B. În zona deficitului de timp, A este mai
puternic decât B (Zatsiorsky & Kraemer, 2006, pag. 23).
55
S-a constatat că, timpul de execuție este mai scurt în situațiile în care se
înregistrează o îmbunătățire a performanței sportive, iar rolul jucat de rata de creştere
a forţei devine direct proporțional cu aceasta (Zatsiorsky & Kraemer, 2006, pag. 28).
Studiile conduse de Viitasalo și Komi (1981, citat de Stone și colab. 1993 )
au evidențiat clar asocierea creșterii activării unităților motorii măsurate cu EMGul,
cu creșterile în forța musculară. Dovada acestei argumentări poate fi observată în
figura 25, unde, curba A, reprezentând curba inițială a ratei de activare a forței este
superioară celei evidențiate prin curba B. Astfel, creșterea vitezei de activare a forței
este în mare parte o funcție a capacității sistemului nervos de a activa musculatura.
În mod normal, valorile mari ale vitezei de creștere a forței asigură succesul în
sporturile explozive, precum cele de contact, aruncările sau săriturile din atletism
(Stone și colab. 1993).
Figura 25. Grafic ce evidențiază similitudini între semnalul EMG și cel de forță (Komi 1986,
citat de Stone și colab. 1993)
Forța explozivă este definită de Zatsiorsky (1995, pag. 35), ca fiind

capacitatea de a produce o forța maximală într-un timp cât mai scurt iar indexul forţei
explozive (eng. IES) este calculat împărțind forța maximă (Fmax) la timpul alocat
producerii acelui nivel maxim de forță (Tmax).
Deoarece forța este o mărime vectorială, având atât o mărime (amplitudine),
cât și o direcție, Yuri Verkhoshanski, unul din pionierii antrenamentului de forță
explozivă, evidențiază o metodă precisă de evaluare a forței dezvoltate. Astfel, prin
reprezentarea grafică a curbei valorilor de forță-timp în funcție de timpul de realizare
a valorilor de forță maximă se obțin date ce evidențiază rata (viteza) de creștere a
forței (Figura 26b). Valorile maxime ale curbei, reprezentând rata maximă de
56
creștere a forței, semnifică măsura forței musculare explozive maxime
(Verkhoshansky 1966, 1970, 1972, citat de Siff, 2000, pag. 126).
Figura 26. (a) curba de forță-timp ilustrând o metodă de determinare a forţei explozive în
ridicarea unei greutăţi; (b) curba ce reprezintă rata de creştere a fortei (RFD) (Siff &
Verkhoshansky 1999, citat de Siff, 2000, pag. 126).
Analizând curba de forță-timp a unei mișcări explozive, se pot observa 3

caracteristici ale miscării (fig.26 a):
• Forța maximă a mușchiului implicat (Fmax);
• Forța de debut (nivelul de forță atins în condiţii izometrice înaintea începerii
mișcării);
• Forță de accelerare (capacitatea de a produce rapid forță externă în decursul
unui timp, atât în faza contracţiei izometrice, cât și la începutul fazei
dinamice), numit și gradientul S (de start) (Zatsiorsky, 1995, pag. 36).
gradientul S = F0,5 / T0,5
unde F0.5 este jumătate din forţa maximală Fmax, iar T0,5 este intervalul în care aceasta
este atinsă. Gradientul S caracterizează frecvenţa de dezvoltare a forţei în faza
incipientă a efortului muscular (Zatsiorsky, 1995; pag. 36).
Forța de debut se referă la abilitatea de a dezvolta o forță cât mai rapid posibil,
odată cu începerea contracției musculare, și este mereu produsă în condiții
izometrice de lucru muscular. Acest aspect, analizat individual, are consecințe
importante în pregătirea de forță, deoarece spulberă ideea conform căreia
antrenamentul izometric ar trebui complet abandonat în antrenamentul modern.
Dimpotrivă, abilitatea de a genera o forță de debut rapid poate exercita un efect
profund asupra dinamicii mișcării, nu doar în parametrii de magnitudine a
impulsului, ci și în construirea senzațiilor „de ușurință” în faza inițială a mișcării
(Verkoshansky & Siff, 2009).
K. A. Paul Edman afirma în 2003 (pag. 123), că proprietatea remarcabilă ce
deosebește mușchiul de un corp elastic este faptul că forța activă se adaptează
continuu la viteza la care sistemul contractil se modifică. Astfel, când rezistența de
opoziție este mică, forța activă poate ajunge să scadă prin creșterea vitezei de
scurtare a mușchiului în mod adecvat. În schimb, când rezistența de opoziție este
57
mare, mușchiul își creşte forța activă la același nivel prin reducerea suficientă a
vitezei de scurtare.
4.2 Relații de funcționalitate în generarea forței musculare
4.2.1. Relatia forță-lungime
Un prim factor în modularea forței musculare îl reprezintă dependența forței

de lungimea sarcomerelor, mai exact distanța dintre extremitățile sale (Gordon,
Huxley & Julian, 1966; Rassier, MacIntosh & Herzog, 1999). Aceasta lungime se
referă la lungimea unei fibre musculare izolate, fiind dependentă de poziția
filamentelor de miozină și actină din sarcomere (Ethier & Simmons, 2007, pag 343-
344). După cum se poate observa în figura 27, sarcomerul, la o lungime de 2-2,2μm
prezintă o suprapunere optimă, și prin urmare, un număr optim de punți transversale
între cele două tipuri de filamente, ajungând astfel la un nivel maxim de tensiune.
Cu cât acest sarcomer se lungește (> 2,2 μm), cu atât întrepătrunderea filamentelor
descrește, ceea ce produce și o reducere proporțională în rândul punților transversale,
rezultând într-o descreștere în tensiune, până în punctul în care cele două filamente
nu se mai întrepătrund, obținându-se o tensiune musculară nulă. Pe măsură ce
lungimea sarcomerului scade (< 2 μm), și forța de contracție va scădea rapid către
nivelul din punctul 4. În acest punct, cele două discuri Z ale sarcomerului se găsesc
la capetele filamentelor de miozină, înregistrând cea mai redusă lungime și implicit
reducerea tensiunii din mușchi.
Figura 27.Relația forță-lungime pentru musculatura scheletică (Challis, 2000; adaptată după
Gordon, Huxley & Julian, 1966).
58
În partea inferioară a figurii 27, pe axa verticală este reprezentată forţa
izometrică a unui mușchi scheletic de broască, iar pe verticală este lungimea
sarcomerului, măsurată în micrometrii (μm). Tensiunea maximă posibilă apare la o
lungime optimă între 2 şi 2.2 μm. În partea superioară a figurii sunt prezentate
diagramele cu diferitele lungimi ale sarcomerelor, ce corespund cu însemnările (1-
4) din figura 27 (Challis, 2000; adaptată după Gordon, Huxley & Julian, 1966).
4.2.2. Relația forță-viteză de scurtare
Curba de forță-viteză descrisă de Hill (1938, pag. 27) prezintă relaţia dintre
forță la lungimea sa optimă și viteza de scurtare a mușchiului. Acesta a demonstrat
în cazul contracţiilor concentrice (de scurtare) că forța musculară produsă la o
lungime optimă descreşte simultan cu creşterea vitezei de scurtare (Figura 28), până
când se atinge o viteză critică V0 unde forța musculară devine 0. Ecuaţia forță-viteză
descrisă de Hill este:
(F+a) (V+b ) = (Fmax+a) b = constant (6)
(Hill, 1938, pag. 27)
unde F este forța maximă la o lungime optimă și la o viteză V dată, unde V este
viteza de scurtare, iar a și b sunt constante de forță și respectiv de viteză.
Figura 28. Relaţia schematică forță-viteză pentru lungirea și scurtarea mușchiului (Zatsiorsky,
Kraemer, 2006, pag. 30).
4.2.3. Relația forță-lungime-viteză de scurtare
O altă abordare ne este prezentată de J.H. Challis (2000, pag. 38), care afirma
că este incorect să considerăm raportul de forță-lungime mușchi și forță-viteză de
contracție ca proprietate izolată a mușchiului, deoarece în decursul diferitelor
mișcări, lungimea și viteza de contracție se schimbă simultan, ceea ce denotă că forța
musculară depinde, atât de viteza de contracție, cât și de modificarea dimensiunii
musculare (figura 29).
59
Figura 29. Relația ideală de forță-lungime-viteză pentru un mușchi în care doar faza concentrică
în raportul forță-viteză este reprezentată (Challis, 2000, pag. 38).
O reprezentare asemănătoare este cea oferită de Winter (1990) (figura 30), în

care afirmă că tensiunea din mușchi este o funcție, atât de viteză, cât și de lungime,
drept urmare, reprezentarea ei necesită un grafic tridimensional. Cauza descreșterii
tensiunii musculare odată cu scurtarea dimensiunilor, în urma supunerii unei
încărcături (contracție concentrică), poate fi atribuită celor două cauze principale:
1. Scăderea în tensiune ca urmare a ruperii punților transversale între cele două
filamente ale elementului contractil, iar apoi reformarea lor într-o formă mai
scurtă;
2. Vâscozitatea fluidului aflat atât în cadrul elementului contractil, cât și în
cadrul țesuturilor conective.
Figura 30. Reprezentare grafică 3D evidențiind schimbările în tensiunea elementului contractil

ca funcție atât de viteză cât și de lungime. Suprafața prezentată reprezintă activarea maximă a
musculaturii ( Winter, 1990).
60
Acest aspect al dependenței forței de lungimea mușchiului și de viteza de
scurtare, pune în lumină abordarea unitară a acestor caracteristici și deschide o nouă
o perspectivă în ceea ce privește periodizarea calităților motrice de bază, în care
rezultatul este privit ca fiind „jocul” interacțiunii acestor calități. Mai exact, în cadrul
pregătirii specifice, se pune problema dezvoltării forței la diferite praguri de viteză,
ba chiar, la cea de cursă sau menținerea valorilor de forță la un nivel egal pe o durată
îndelungată. Bineînțeles, această abordare necesită echipamente specializate, având
ca element principal suportul informațional.
4.3. Specificitatea metodelor de pregătire pentru îmbunătățirea forței explozive
Forța explozivă reprezintă una din calitățile motrice abordate cu un foarte

mare interes în rândul disciplinelor sportive, care poate fi pregătită eficient prin
intermediul diferitelor metode de pregătire. Această calitate particulară poate fi
definită ca fiind capacitatea de a exercita o forță maximă într-un interval minim de
timp (Zatsiorsky, 1995, pag 35).
Forța maximă, ca și concept general, este o calitate ce se dorește a fi dezvoltată
tot mai mult în rândul sportivilor, dar a avea capacitatea de a produce o forță mare
și abilitatea de a o mobiliza rapid sunt două lucruri total diferite. Simplul fapt că un
sportiv este puternic nu înseamnă că este și rapid. În majoritatea sporturilor, este
mult mai important să dezvolți o forță rapid, decât să produci una cât mai mare. De
cele mai multe ori, sportivii, în mișcările specifice sportului practicat, nu au suficient
timp de a dezvolta o forță maximă. Un exemplu clasic este aruncarea greutății din
atletism (Janz, Dietz & Malone, 2008), unde, un atlet excepțional ar putea depăși
180 kg în exercițiul de împins de la piept cu haltera. Forța necesară de a împinge
acea halteră este mult mai mare decât este nevoie în aruncarea unei greutăți de 7,26
kg și durează considerabil mai mult timp. Timpul necesar producerii unei forțe
suficiente pentru aruncarea greutății este semnificativ mai mic, iar eliberarea
greutății în timpul aruncării se va face cu mult înainte ca nivelul de forță necesar
împingerii halterei de 180 kg, de la piept, să fie atins. Aspectul critic al probei
depinde de cât de multă forță poate fi produsă în intervalul scurt de timp, în care
greutatea se află în mâna atletului. De aceea, s-a dovedit că îmbunătățirea forței
maxime ajută la creșterea performanțelor, până la un anumit nivel în cariera unui
sportiv, urmând apoi ca dezvoltarea ratei de creștere a forței să devină calitate
motrică determinantă în obținerea celor mai bune performanțe (Zatsiorsky, 1995,
pag. 58).
În decursul timpului, mulți antrenori și-au arătat interesul în a descoperi
diverse metode de îmbunătățire a forței explozive. Deși părerile sunt împărțite, multe
din aceste metode s-au dovedit a avea o contribuție semnificativă în mobilizarea
rapidă a forței.
Capacitatea de a genera o forță explozivă în decursul unei mișcări dinamice,
multi-articulare, este dependentă de natura mișcării implicate (Adams, O`Shea J,
O`Shea K, Climstein, 1992; Newton, Kraemer, Hakkinen, Humphries & Murphy,
1996). De aceea, selectarea exercițiilor pentru un program de antrenament de putere
61
musculară poate influența atât nivelul de îmbunătățire a performanțelor, cât și tipul
de adaptare.
4.3.1. Program de forță utilizând exerciții clasice
În decursul exercițiilor clasice, cum ar fi genuflexiuni cu haltera sau împinsul

halterei de la piept, există o perioadă substanțială în care încărcătura (haltera), este
decelerată către finalul mișcării (Elliott, Wilson & Kerr, 1989; Wilson, Newton,
Murphy & Humphries, 1993; Newton și colab., 1996). Studiile realizate în cadrul
exercițiilor de împins de la piept cu haltera, au raportat perioada de decelerare ca
fiind de 23% din durata totală a unei repetări maximale (1RM) și de 52% din durata
totală la o încărcătură de aproximativ 80% din cadrul 1RM (Elliot și colab, 1989).
Când mișcările sunt realizate rapid, cu o încărcătură mai mică de 45% din 1RM,
în încercarea de a îmbunătății în zona de specificitate a probelor sportive, faza de
decelerare este extinsă în continuare pentru aproximativ 40-50% din durata totală a
mișcării (Newton și colab., 1996). Astfel, chiar dacă exercițiile clasice sunt realizate
cu încărcături mici, iar sportivul este instruit să execute mișcările rapid, aceste
decelerări rezultă în viteze de mișcare mai mici decât cele întâlnite în mișcările
probelor sportive, cum ar fi săriturile sau aruncările (Cormie, McCaulley & Triplett,
2007). Mai mult, această fază de decelerare este asociată cu o descreștere în activarea
mușchilor agoniști, cu posibilitatea de creștere în activitatea musculară a
antagoniștilor, în vederea opririi greutății la sfârșitul mișcării (Newton și colab.,
1996).
Ca rezultat al acestei specificități ,,mecanice” reduse, efectul programului de
antrenament cu exercițiile clasice este redus.
4.3.2. Metoda balistică
Problema fazei de decelerare poate fi rezolvată, dacă sportivul este rugat să

accelereze pe toată lungimea mișcării, până în punctul de proiectare (aruncarea
greutății sau desprindere de la sol cu tot cu greutate). Termenul balistic face referire
la o mișcare accelerativă, ajungând la o viteză mare, finalizată cu eliberarea greutății
în aer (Newton, 1997). În general, aceste exerciții sunt realizate de-a lungul unor
condiții de încărcături variate, de la 0-80% din 1RM, similar celor clasice. Newton
și colaboratorii (1996), comparând performanțele obținute în urma exercițiului
împins de la piept cu haltera, metoda clasică, cu cele din metoda balistică, au
constatat că există o diferență semnificativă în favoarea metodei balistice. Aceste
studii au evidențiat faptul că, diferențele de cinematică între cele două mișcării au
fost asociate cu diferențele majore ale implicării musculare, obținute cu
electromiograful (Kawamori & Haff, 2004).
Pentru că exercițiile balistice sunt în general specifice pentru un număr vast de
sporturi, mulți antrenori și cercetători recomandă această metodă în defavoarea celei
clasice. Această recomandare este susținută de cercetări semnificative, ce
62
demonstrează îmbunătățirile forței explozive prin intermediul metodei balistice
(McBride, McBride, Davie & Newton, 2002; Wilson și colaboratorii, 1993; Cormie,
McCaulley & McBride, 2007; Kyrolainen și colaboratorii, 2005).
4.3.3. Metoda pliometrică
Metoda pliometrică este caracterizată prin acțiunea musculară rapidă,

denumită ,,ciclul de întindere-scurtare” sau ,,reflex miotatic de întindere”(Komi,
1992). Cercetările realizate în această direcție au demonstrat că, activitatea
concentrică a unui mușchi, ce începe să se contracte rapid, imediat după o întindere
preliminară, este mult mai mare decât activitatea concentrică a aceluiași mușchi, care
s-ar manifesta imediat după o contracție izometrică (Abbot & Aubert, 1952;
Cavagna, Dusman & Margaria, 1968, citați de Enoka, 1996; Cavagna, Mazzanti,
Heglund & Citterio, 1985).
Principiul fundamental al metodei de antrenament pliometric constă în viteza
cu care se face trecerea de la contracțiile musculare excentrice, la cele concentrice.
Cel mai important rol îl are timpul necesar unui mușchi să treacă de la starea flexibilă
(întindere), la starea de scurtare (Kostic, 1999 citat de Stojanovic & Kostic, 2002 ).
În metoda pliometrică, un rol important îl joacă caracteristica de elasticitate a
mușchiului și reflexul de întindere, elemente ce formează ciclul de întindere -
scurtare (CÎS). Pentru obținerea unei contracții excentric-concentrică de calitate, este
nevoie să fie îndeplinite următoarele cerințe (Komi și Gollhofer, 1997; citat de
Stojanovic și Kostic, 2002):
• activarea la timp a musculaturii imediat înaintea contracției excentrice;
• contracția excentrică să fie de scurtă durată;
• trecerea instantanee de la faza de întindere la faza de scurtare.
În mod normal, exercițiile de pliometrie sunt executate fără, sau cu o foarte mică
rezistență externă, adică folosind numai masa corporală sau o minge medicinală
ușoară. Tocmai de aceea, suprasolicitarea este aplicată, fie prin creșterea vitezei de
întindere (scurtarea duratei CÎS), fie/și prin creșterea gradului de întindere a
mușchiului (rezultat în urma creșterii înălțimii) la săriturile în adâncime (Villarreal,
Kellis, Kraemer & Izquierdo, 2009). Prin urmare, exercițiile de pliometrie pot fi
adaptate să pregătească fie mișcări ce implică CÎS de o durată scurtă (100-250ms),
cum ar fi contactul cu solul în alergările de sprint, săriturile în lungime sau înălțime,
fie mișcări ce implică o durată mai mare de 250 ms (săritura cu contramișcare sau
aruncările) (Schmidtbleicher, 1992, citat de Cormie și colab. 2011.b).
Verkhoshansky şi Siff (2009, pag 272) evidențiază diferite tipuri de antrenamente
pliometrice, raportate la o scală de intensitate similară cu cea folosită de halterofili,
în care dozarea exercițiilor este calculată în procente din 1RM. Astfel, modalitatea
de evaluare a tensiunii musculare, produsă de un anumit exercițiu, se face prin
estimarea impulsului produs în timpul fazei de contact a corpului cu pământul.
Impulsul este echivalent cu schimbarea stării de mișcare (m.∆V) în timpul fazei de
amortizare, ceea ce face ca magnitudinea impulsului pentru un corp în cădere să
depindă de înălțimea de la care cade. De aceea, înălțimea de la care se sare sau
63
distanța de cădere a unui obiect pot servi ca măsură a intensității. Ținându-se cont
aceste aspecte, antrenamentul pliometric se poate împărți după cum urmează:
• antrenament pliometric maximal, caracterizat prin activități cu număr scăzut
de repetări, unde intensitatea săriturilor în adâncime produce un recul de nivel
maximal sau aproape maximal de tensiune în mușchi. Asemănător
antrenamentului maximal cu greutăți, aceste impulsuri puternice nu sunt
menite sa fie folosite la fiecare antrenament și nici cu repetări multiple;
• antrenament pliometric sub-maximal, care reprezintă o formă de pregătire ce
implică impulsuri mecanice, ce nu produc tensiuni musculare maximale, deși
sunt realizate într-un timp ce presupune un contact mai lung cu solul sau cu
obiectul proiectat.
După modul de clasificare general, antrenamentul pliometric se împarte în
antrenament pliometric cu contact, unde reculul este stimulat în contactul cu o
suprafață, şi antrenamentul pliometric fără contact, unde reculul este mediat de
acțiunea excentrică explozivă a mușchiului ce produce o mișcare, ce nu se
finalizează prin contact (Karate)( Verkhoshansky & Siff, 2009, pag. 272).
Similar exercițiilor balistice, și despre cele pliometrice se crede că pot duce la
adaptări specifice în conducerea neuronală, în rata de activare nervoasă și controlul
intramuscular, care duc la îmbunătățiri ale capacității de mobilizare rapidă a forței
musculare (Chimera, Swanik, Swanik, & Straub, 2004; Schmidtbleicher, Gollhofer
& Frick, 1988, citați de Cormie și colab. 2011.b).
În concluzie, gradul mare de specificitate al antrenamentului pliometric, cu o
aplicabilitate largă în multe discipline sportive, face ca programele de antrenament
de forță explozivă, care încorporează exerciții pliometrice, să fie foarte eficiente în
creșterea puterii maximale în mișcările specifice (Wilson și colab., 1993; Chimera
și colab.,2004 ).
4.4. Specificitatea opoziției la mișcare
Un alt tip de abordare în metodologia pregătirii de forță îl reprezintă tipul de

opoziție din cadrul diferitelor mijloace utilizate în decursul pregătirii. Acest aspect
evidențiază o profundă influență asupra caracteristicilor biomecanice ale mișcării, și
implicit a modului de funcționare a mușchiului. De aceea, dezvoltarea forței
musculare nu depinde doar de tipul de mișcare implicat în cadrul acțiunilor sportive
specifice diferitelor sporturi, ci și de tipul de opoziție din cadrul mișcării.
Când vorbim despre un anume tip de opoziție, ne referim la un anumit mediu,
a cărui dinamică față de acțiunea subiectului uman poate fi descrisă sub forma unei
ecuații. Un astfel de exemplu este ridicarea unei haltere sau lucrul la helcometru,
unde ecuația ce descrie mediul de opoziție este F=m(g+a), unde m reprezintă masa
inerțială, g-accelerația gravitațională iar a- accelerația liniară a masei deplasate.
Acest tip de opoziție constituie cel mai mare grad de utilizare în practica
dezvoltării forței musculare.
În acest comportament de opoziție, studiile investigate au demonstrat
utilizarea a două tipuri de antrenamente ca fiind eficiente, mai exact antrenamentele
64
cu rezistențe mari de opoziție și cele cu rezistențe mici de opoziție (Baker, Nance,
& Moore, 2001; McBride și colab., 2002; Wilson și colab., 1993).
Antrenamentele cu încărcături mari sunt cele, ale căror greutate depășește
80% din 1RM, realizate la viteze de execuție mică, datorită rezistenței externe mari
ce trebuie învinsă. Acest tip de antrenament de forță, din punct de vedere teoretic,
se bazează pe principiul mărimii, care sugerează că pentru a recruta și antrena pe
deplin unitățile motorii de contracție rapidă este nevoie să se folosească greutăți mari
( McBride și colab., 2002). Specialiștii consideră că aceste unități motorii degajează
mai multă putere decât cele de contracție lentă, acestea fiind totodată responsabile
pentru performanțele din sporturile dinamice (Newton & Kraemer, 1994). Mai mult,
unii cercetători au sugerat că îmbunătățirea vitezei de creştere a forţei prin
antrenamentul de forţă cu încărcături mari, în care viteza reală a mișcării este
scăzută, ar fi posibilă, cu condiția să existe intenționalitate în ridicarea cât mai rapidă
a greutății (Behm & Sale, 1993; Young & Bilby, 1993; Cronin, McNair & Marshall,
2001). De fapt, Aagaard şi colaboratorii (2002) au demonstrat, într-un program de
14 săptămâni de antrenament de forţă cu încărcături mari, pe subiecți neantrenați
(bărbați), posibilitatea creşterii vitezei de mobilizare a forţei, în cadrul contracţiilor
izometrice, deși nu se menționează dacă subiecții au fost instruiți pe parcursul
sesiunilor de antrenament să ridice greutățile cât mai rapid posibil sau nu.
Un alt tip de antrenament pentru dezvoltarea forţei explozive este considerat
a fi cel în care se folosesc greutăți/ încărcături relativ ușoare (<60–80% din 1RM),
ridicate într-un mod exploziv. Aceasta rezultă într-o viteză mare a mișcării și
totodată, în viteze mari de creştere a forţei (Haff şi colab., 1997; Newton & Kraemer,
1994). Raționamentul pentru metoda de antrenament de rezistență de tip exploziv se
bazează pe specificitatea vitezei în antrenamentul de forță (Behm & Sale, 1993), pe
faptul că produce o viteză mare de creștere a forței (Haff şi colab., 1997) și nu în
ultimul rând, pe faptul că ar trebui să se folosească o încărcătura potrivită pentru
dezvoltarea puterii musculare (Baker și colab., 2001; Wilson și colab., 1993).
În studiile realizate de Hakkinen și Komi (1985), au fost comparate în condiții
izometrice, efectele antrenamentelor cu greutăți mari cu cele obținute în
antrenamentele cu greutăți mici (figura 31). Deși antrenamentul cu greutăți mari a
obținut o creștere a nivelului maxim de forță, antrenamentul cu greutăți mici a fost
cel care a îmbunătățit considerabil rata de creștere a forței, și implicit, a forței
explozive.
65
Figura 31. Reprezentarea curbelor de forță izometrică în funcție de timp (Hakkinen și Komi , 1985)
O altă situație în care mediul de opoziție este diferit este atunci când direcția
de aplicare a forței musculare nu are loc în plan vertical, ca în cazurile prezentate
mai sus. În această situație, direcția în care un corp este accelerat este aceeași cu
direcția forței rezultante, care este suma vectorială a forței musculare și a forței
gravitaționale. Aceasta poate fi reprezentată prin formula . Întrucât
gravitația este o forţă care acţionează pe verticală în jos, sportivul trebuie să
compenseze această mişcare, direcționându-și efortul mai sus decât direcţia mişcării
dorite. De exemplu, în aruncarea greutăţii, direcţia de accelerare nu coincide cu
direcţia forţei aplicate greutății de către sportiv (figura 32). Același lucru este valabil
și în cazul desprinderii în probele de sărituri (Zatsiorsky & Kraemer, 2006, pag. 25).
Un alt mediu de opoziție, mai puțin utilizat este cel inerțial, ce funcționează
pe principiul legii a doua a lui Newton F=ma, unde m este masa iar a este accelerația.
Forţa este proporţională cu masa (inerţia) corpului aflat în mişcare, şi cu acceleraţia
acestuia. Din păcate, acest tip de opoziție necesită un echipament specializat pentru
a produce un efort muscular, capabil să depășească inerția unei greutăți. De obicei,
utilizarea acestui tip de rezistență se realizează prin intermediul unui disc inerțial,
care se rotește liber în jurul unei axe perpendiculare pe suprafața sa plană sau prin
învârtirea unei palete de aer. În ambele situații, se folosește o sfoară, care este
înfășurată de mai multe ori în jurul axului dispozitivului, și de care sportivul trage.
66
Figura 32. Forţa musculară (Fmus) şi forţa gravitaţională (Fgrav) aplicate în aruncarea greutăţii
(Zatsiorsky, Kraemer, 2006, pag. 25).
Viteza de contracție musculară este stimulată în mod semnificativ în condițiile

în care forța musculară acționează împotriva inerției.
Un alt tip de opoziție este cel bazat pe elasticitate, în care intensitatea forţei
este determinată de gradul de dislocare. Lungimea unui obiect cu elasticitate ideală
creşte proporţional cu forţa exercitată asupra sa. Formula este:
F= (7)
unde F reprezintă forţa, k este constanta de elasticitate, Δx este dislocarea
(deformarea), iar x0 este dimensiunea nedeformată. Cu alte cuvinte, cu cât
amplitudinea de mişcare este mai mare (de ex., deformarea unui arc sau a unei benzi
de cauciuc), cu atât forţa musculară exercitată va fi mai mare. În acest tip de
rezistență, forța exercitată de către sportiv se mărește și atinge valoarea maximă la
sfârșitul mișcării (Zatsiorsky, 2003, pag. 479-480).
Deși sunt utilizate foarte des în pregătirea, atât a înotătorilor, cât și în
sporturile de tip exploziv (aruncarea suliței, polo, judo, etc.), acest tip de opoziție
produce efecte opuse în relație cu tipul de manifestare a forței. De exemplu, în judo,
forța musculară ar trebui mobilizată în prima fază a mișcării, și nu în final, atunci
când deformarea benzii elastice provoacă o contracție superioară.
Opoziția de tip izocinetic este, prin natura sa, un tip de rezistență electro-
mecanică, realizată prin intermediul unor echipamente specializate. Astfel, este
evident faptul că dispozitivul este capabil să mențină o viteză constantă pe toată
lungimea mișcării (Guffey, n.d.). Această viteză a mișcării este presetată, iar
mecanismul de control este activat doar dacă acea viteză presetată este realizată de
către membrul aflat în mișcare. Orice creștere de forță musculară peste acel nivel
declașează mecanismul de control al dinamometrului incorporat, care răspunde cu o
forță rezistivă egală ca amplitudine. Prin urmare, acest mecanism facilitează
realizarea unei tensiuni constante, doar pe o anumită porțiune din mișcare, la diferite
67
viteze presetate (Baltzopoulos & Brodie, 1989). Reprezentarea sa, din punct de
vedere mecanic, este formulată de către Yuri Verkhoshansky şi Mel Siff (2009,
pag.22), ca fiind F= kR, unde k este un factor de proporționalitate și R este rezistența
aplicată de către dispozitiv.
În antrenamentele de forță desfășurate pe dispozitivele de tip izocinetic, se
sugerează faptul că, adaptările sunt optimizate la viteza, sau aproape de viteza
utilizată în diferitele mișcări din cadrul probelor sportive (Lesmes, Costill, Coyle &
Fink, 1978; Moffroid & Whipple, 1970). Cu cât antrenamentul este deviat de la
viteza folosită în probele sportive, cu atât acesta va fi mai puțin eficient (Fleck &
Kraemer, 1987, citați de Cronin și colab., 2001).
Majoritatea studiilor, care au investigat efectele pregătirii de forță la diferite
viteze, au fost realizate pe un echipament de tip izocinetic. Potrivit studiilor realizate
pe un echipament de tip izocinetic (Bell & Wenger, 1992, Caiozzo, Perrine,
Edgerton, 1981, citați de Murray și colab., 2007), cele mai mari câștiguri ale forței
musculare au fost realizate la vitezele de mișcare similare celor din antrenament, iar
în cazul unora (Oliveira, Rizatto & Denadai, 2013), înregistrându-se și creșteri ale
vitezei de mobilizare a forței. Mai mult, anumiți autori (Ewing, Wolfe, Rogers,
Amundson & Stull, 1990; Sale & MacDougall, 1981, citați de Cronin, McNair &
Marshall, 2002), au afirmat existența unui antrenament de viteză intermediar, care
ar facilita îmbunătățirea performanțelor, într-o gamă variată de viteze de contracții
musculare.
Deși studiile din laboratoare au demonstrat creșteri ale forței musculare în
scurte perioade de timp, prin intermediul antrenamentelor izocinetice, nu a fost
demonstrat transferul efectului obținut către activitățile sportive specifice. De
asemenea, antrenamentul izocinetic asigură un interval limitat de viteză specifică în
decursul mișcării, ceea ce face ca și aria de mișcare să fie restrânsă.
Pentru sporturile acvatice, cum ar fi înotul, canotajul sau caiacul, în care
mediul (apa) opune o rezistență specifică, denumită rezistență hidrodinamică, se
impune o abordare diferită a specificității opoziției în mișcare, datorată proprietăților
fizice ale apei (presiune internă, densitate și vâscozitatea) (Vorontsov &
Rumyantsev, 2000).
Putem concluziona astfel, că această opoziție, rezistența hidrodinamică poate
fi transpusă într-un model matematic prin următoarea formulă:
F= ma+kV2 (8)
unde K reprezintă coeficientul de rezistență hidrodinamică, iar V reprezintă viteza
în raport cu apa (Schor, Hillerin, Stupineanu, 1985). Forţa musculară exercitată în
acest caz este proporţională cu viteza mişcării. Pornind de la această ecuație au fost
dezvoltate o serie de dispozitive, numite simulatoare, menite să reproducă aceleași
condiții, ca cele în care își desfășoară activitatea sportivul. Prin intermediul acestora,
înotătorii pot urma un program special de pregătire de forță pe uscat, care le oferă
posibilitatea să-și ajusteze forța exercitată în interiorul ciclului în funcție de viteza
de tracțiune.
Potrivit studiilor realizate pe aceste simulatoare de condiții, s-au obținut într-
un timp foarte scurt, respectiv câteva minute, în urma unui program scurt de
68
condiționare neuromotrică, modificări în structura de comandă a contracțiilor
musculare, ce au avut ca efect semnificative creșteri de forță și viteză în efortul
specific (Hillerin, Ghilik, 1997).
Pornind de la teoria lui Winter (1990), respectiv Challis (2000), în care
funcționalitatea contracției musculare maximale este dependentă de distanța dintre
extremitățile sale și viteza de scurtare a mușchiului, putem afirma faptul că în efortul
maximal de forță, valorile forței vor înregistra diferențe de la un moment la altul.
Astfel, în funcție de tipul de opoziție întâlnit, pe suprafața reprezentării grafice 3D a
parametrilor forță, poziție, viteză (vezi figura 29 și 30), vom avea diferite traiectorii
pentru fiecare tip de opoziție. Provocarea este de a găsi metodele optime de
dezvoltare a forței explozive, ținând cont de efectele fiecărui tip de opoziție întâlnit.
4.5. Concluzii și propuneri
Un pas fundamental în modalitatea de abordare a acestei teme reprezintă

înțelegerea fiecărui concept, a cărui proiecție ne poate apropia sau îndepărta de la
formarea unei baze de cunoaștere.
Un prim exemplu de modalitate de abordare este acela al termenului
motricitate, care este folosit în nenumărate rânduri cu înțelesuri parțiale, pe când el
ar trebui înțeles din perspectiva întregului, care să reunească într-un singur concept
mișcarea, conexiunile, relaționarea și sinergiile produse de sistemul nervos.
Forța, la rândul său, reprezintă un concept, al cărui înțeles a fost preluat din
legea a doua a lui Newton (forța ca și consecință a mișcării), și care a fost transpus
ulterior prin prisma caracteristicilor mișcării (capacitatea organismului de a învinge,
depăși, contracara, de a se opune unei rezistențe). Această gândire restrictivă a dus
la limitări în înțelegerea acestui fenomen. Făcând acest lucru, o serie de caracteristici
de manifestare ale forței au fost omise, cum ar fi faptul că există forță și în absența
accelerației (în condiții izometrice).
Pentru majoritatea sportivilor și a antrenorilor, încercarea de a îmbunătății
performanțele sportive, implică o investiție considerabilă în timp. Iată de ce se
impune o selecție riguroasă a metodelor și mijloacelor de antrenament folosite, care,
în funcție de obiectivele vizate, pot produce modificări, fie la nivelul structural al
mușchiului, fie la cel funcțional (conectivitate neuromusculară). De aceea, în
vederea îmbunătățirii calității motrice forță-viteză, trebuie să se țină cont de
dependența forței musculare de lungimea și viteza de scurtare a mușchiului.
Selecționarea tipului de opoziție raportat la dinamica de manifestare a forței în
funcție de mișcările specifice disciplinei sportive, poate impacta diferit
comportamentul muscular, existând deja situații în care apar modificări de
funcționalitate la nivel muscular, în urma unui antrenament scurt, de ordinul
minutelor. Acest lucru dovedește că există un potențial de îmbunătățire a
performanțelor încă neexploatat.
Ținând cont de timpul alocat producerii de forță explozivă din tabelul de mai
jos, ceea ce evidențiază importanța calității comenzii nervoase, provocarea mea va
fi să reușesc, prin metode și mijloace specifice, să intervin pe o structură de comandă
69
neuromusculară, în vederea îmbunătățirii mobilizării de forță în diferite mișcări
specifice din judo.
Tabel 4. Durata de producere a forței explozive în diferite mișcări sportive (Zatsiorsky, 2003, pag
440.
Disciplina sportiva si
faza de acțiune Timp (s) Atleți si performante Referințe
Desprinderea
medie pe 100m record
0,101 (mas.)
masc. 10,62s. Mero si Komi
Alergare de viteza
medie pe 100m record (1986)
0,108 (fem.)
fem12,22s
680-818cm (coeficient
de corelare între timpul
Săritura în lungime 0,105-0,125 (masc.) de desprindere si Zatsiorsky(1974)
rezultatul final este -
0,833; n=43)
Cei mai buni atleți ai
0,15-0,23 (masc);
lumii;
Săritura în înălțime Dapena (2000)
masc.: 234-238cm;
0,14-0,18 (fem.) fem.: 196-205cm
Komi si Virmavirta
Sărituri cu schiurile 0,25-0,30 Atleți experimentați
(2000)
Atleți experimentați,
Patinaj artistic 0,17 King (2000)
Axel simplu
Săritura din stand;
Sărituri în apă de la ~0,33
Săritura în apa din Miller (2000)
platformă ~0,15
alergare
Salt înainte din
0,13±0,02 Gimnaști studenți Brüggermann(1994)
alergare
Răsturnare prin stând
0,10±0,02 Gimnaști experimentați Brüggermann(1994)
pe mâini (flick)
Desprinderea la
0,19-0,21 Gimnaști experimentați Brüggermann(1994)
sărituri in gimnastica
Faza de aruncare
Viteza la eliberare
30m/s (rezultatul
Aruncarea suliței 0,12 performantei Bartonietz (2000b)
echivalente >80m,
masc.)
Aruncarea greutății 0,22-0,27 19,60-21,35 (masc.) Lanka (2000)
Timp de menținere
Aruncarea ciocanului, Atleți de elita ai lumii,
0,18-0,22 Bartonietz (2000a)
suport dublu a treia runda
70
PARTEA A II-A
STUDIU PRELIMINAR PRIVIND ABORDAREA UNEI
METODE DE DEZVOLTARE A RATEI DE CREȘTERE A
FORȚEI ÎN PERFORMANȚA SPORTIVĂ
71
CAPITOLUL 5. DEMERSUL METODOLOGIC AL CERCETĂRII
PRELIMINARE
5.1. Introducere
Preocupările cercetătorilor privind domeniul performanței sportive au

prezentat mereu un grad ridicat de interes în rândul specialiștilor implicați direct în
procesul pregătirii sportive. Una dintre aceste preocupări a constituit-o pregătirea de
forță, mai exact găsirea unor modalități de influențare a acesteia, în disciplinele
sportive, în care durata de manifestare a forței reprezintă un criteriu decisiv în
obținerea performanțelor sportive.
Tehnicile de aruncare din judo reprezintă un factor determinant în
complexitatea mișcărilor de luptă din judo, a căror eficiență depinde de capacitatea
de a realiza mișcări puternice, într-un interval de timp cât mai scurt, pe tot parcursul
luptei. Astfel, rezultanta forțelor de tragere necesare pentru a induce, atât
dezechilibrarea, cât și aruncarea adversarului, pot fi determinante în crearea
oportunității obținerii succesului în judo (Nowoisky, 2005).
Ținând cont de aspectele menționate mai sus, ne propunem în prezentul
studiu, să investigăm o serie de metode și mijloace de obiectivizare și influențare a
evoluției parametrului de forță în condiții dinamice de executare a primei părți
(kuzushi), din cadrul procedeelor tehnice de aruncare din judo.
Importanța acestui studiu și totodată, a demersului metodologic pe care îl
propunem, are în prim plan conceptul de rată de creștere a forței, concept a cărui
semnificație a fost dezbătută în capitolul 4.1.
5.2. Scopul cercetării preliminare
Scopul cercetării îl constituie identificarea și verificarea unui instrument de

obiectivizare a parametrului de forță în condiții dinamice și stabilirea unei
metodologii preliminare individualizate, de intervenție, în vederea influențării
vitezei de creştere a forţei.
5.3. Obiective
1. Identificarea unui instrument care să faciliteze măsurarea parametrului forță în

condiții dinamice de simulare a mediului, cât mai apropiate de specificul judo-ului.
2. Obiectivizarea ratei de creștere a forței, în condiții specifice fazei de
dezechilibrare din judo.
3. Dezvoltarea unei metodologii, în vederea influențării ratei de creștere a forței.
Pentru acest studiu preliminar mi-am propus să parcurg următoarele etape:
1. Alegerea şi verificarea instrumentelor de obiectivizare a vitezei de mobilizare a
forţei, în executarea procedeelor din judo;
2. Stabilirea unei metodologii de identificare a condițiilor individuale de testare;
72
3. Stabilirea unei metodologii de lucru;
4. Definirea modului de reprezentare a rezultatelor obținute;
5. Precizarea metodelor utilizate în procesul de prelucrare şi interpretare a datelor
experimentale;
6. Realizarea studiului preliminar privind funcționalitatea și aplicabilitatea
metodologiei de lucru;
7. Analiza critică a rezultatelor studiului preliminar.
5.4. Ipoteze
1. Presupunem că putem determina rata de creștere a forței pe o mișcare specifică,

utilizând un instrument tehnologic, care să permită executarea fazei de
dezechilibrare din cadrul procedeelor tehnice din judo.
2. Presupunem că putem dezvolta o metodologie individualizată de influențare a
ratei de creștere a forței.
5.5. Metode de cercetare utilizate
În cadrul studiului preliminar, am folosit pentru culegerea datelor metoda

studiului bibliografic și metoda experimentală, în vederea realizării obiectivelor
propuse. În etapa de prelucrare a datelor am folosit metoda statistico-matematică
și ulterior, în etapa de analiză și interpretare a datelor, am folosit și metoda de
prezentare grafică.
5.5.1. Metoda bibliografică
Această metodă a fost folosită în scopul aprofundării cunoștințelor asupra

conceptelor privind fenomenul de compensare în general, și cu aplicabilitate în
sportul de performanță. De asemenea, au fost abordate noțiuni privind mecanismele
de manifestare a forței musculare și dependența acestora de structurile neuronale.
Studiul bibliografic a presupus studierea literaturii de specialitate din următoarele
domenii: educație fizică și sport, fizică, matematică, filozofie, neuroștiinte,
fiziologie și informatică.
5.5.2. Metoda experimentală
Metoda experimentală a fost folosită în cadrul studiului preliminar pentru

observarea și măsurarea relației cauzale în simularea în mediu controlat a fazei de
dezechilibrare din judo, în condiții specifice de execuție.
Studiul preliminar s-a desfășurat pe doi subiecți și a constat în achiziția unui
set de date pentru parametrul forță. Programul a fost structurat în trei sesiuni de
testare și o sesiune de antrenamente, în care s-au variat condițiile de lucru (mediul
de opoziție), reprezentând variabila independentă, iar parametrul forță a constituit
variabila dependentă.
73
5.5.3. Metoda statistico-matematică
În etapa de prelucrare a datelor preliminare, s-a folosit metoda statistico-

matematică, respectiv media aritmetică și abaterea standard pentru calcularea și
evidențierea diferențelor înregistrate în urma programului de antrenament
complementar. De asemenea, această metodă a fost utilizată pentru determinarea
ratei de creștere a forței (RFD- rate of force development). Având evoluția valorilor
de forță în funcție de timp, valoarea maximă a RFD-ului poate fi calculată prin
raportul dintre variația valorilor de forță, și a timpului de realizare a valorilor de forță
maximă (RFD= ΔF/ΔT) (Verkhoshansky & Siff, 2009, pag. 108; Gruber &
Gollhofer, 2004).
5.5.4. Metoda de prezentare grafică
Ulterior, în etapa de analiză și interpretare a datelor, s-a folosit și metoda de

prezentare grafică, pe lângă cea statistico-matematică. Pentru evidențierea
modificărilor survenite la nivelul valorilor de forță maximă și de timp de realizare a
forței maxime, cu ajutorul programului MATLAB au fost generate graficele curbelor
de forță în funcție de timp pentru fiecare subiect, la nivelul fiecărui braț.
Suprapunerea curbelor într-un singur grafic a facilitat reprezentarea evoluției
individuale pe execuție și marcarea nivelului maxim de forță atins. În plus, a fost
dezvoltată o metodă de reprezentare grafică particulară, pentru a prezenta în mod
obiectiv evoluția în urma antrenamentelor complementare desfășurate.
Particularitatea a constat în conturarea unei înfășurători, realizată din valorile
maximelor și minimelor înregistrate, pe toate cele 5 execuții realizate, atât în testarea
inițială, cât și în cea finală.
5.6. Organizarea și desfășurarea cercetării preliminare
Cercetarea actuală s-a desfășurat prin intermediul contractelor de asistență

științifică încheiate între Federația Română de Judo și Institutului Național de
Cercetare pentru Sport, cu scopul de a răspunde diferitelor cerințe, în vederea
influențării performanțelor sportive.
Investigațiile derulate în decursul prezentului studiu au avut loc în luna martie
a anului 2012, în Poiana Brașov, în cadrul unei etape de asistență științifică,
desfășurate într-unul din stagiile de pregătire centralizate ale Lotului Național de
Judo feminin. Caracterul oficial al activității de asistență este susținut, atât prin
intermediul raportului redactat și confirmat de către antrenorul coordonator al lotului
olimpic de judo, dl. Florin Bercean (anexa E), cât și de către reprezentantul FRJ, dl.
secretar general Gheorghe Savu (anexa F).
Pentru a răspunde solicitărilor specific formulate de către antrenorul
coordonator al lotului național de judo feminin, a fost testată o tehnologie din dotarea
Laboratorului de Biomotrie al Institutului Național de Cercetare pentru Sport, în
vederea obiectivizării parametrilor specifici dinamicii tehnicilor din judo și totodată,
74
a fost propusă o metodă de antrenament, complementară (în afara programului de
antrenament), care să răspundă nevoilor existente. Astfel, ținându-se cont de
particularitățile judoului, direcțiile de intervenție au vizat posibilitatea de măsurare,
cât și influențarea mobilizării cât mai rapide a forței, pe mișcarea specifică a brațelor,
în faza de dezechilibrare (kuzushi) a diferitelor procedee tehnice, executate pe părțile
dominante.
Kuzushi reprezintă acțiunea de dezechilibrare sau rupere a echilibrului
oponentului în pregătirea proiectării acestuia (Sacripanti, 2012).
În ceea ce privește alegerea fazei de dezechilibrare (kuzushi) (figura 33 și 34),
din varietatea de acte motrice utilizate în judo, două argumente au stat la baza
alegerii acesteia. Ca urmare a faptului că cele mai multe procedee din judo sunt
precedate tocmai de acest tip de mișcare, așa cum Roșu (2005) demonstrează, că
din cele 64 de tehnici de judo recunoscute de celebra școală Kodokan (Japonia), în
34 dintre ele (53% din totalul tehnicilor) un judoka dreptaci folosește dezechilibrarea
pe direcția oblic stânga-spate, respectiv una din cele două tipuri de dezechilibrări
oblic spre înapoi (spate), analizate de noi în prezenta cercetare. Cel de-al doilea
argument l-a reprezentat delimitarea clară vis-a-vis de posibilitatea de a întâmpina
dificultăți în executarea acestui act motric. Este bine cunoscut faptul că faza de
kuzushi este prima din succesiunea de trei faze din cadrul unei acțiuni de proiectare
(kuzushi- tsukuri- kake), și este unul din actele motrice de bază în procesul de
învățare a tehnicilor de proiectare (Sacripanti, 2012). De aceea, aplicarea acestei
metodologii, doar pe executarea fazei de kuzushi, a însemnat reducerea posibilității
de a se strecura erori în execuție și totodată, posibilitatea de caracterizare a unui
fenomen a cărui modalitate de execuție este identică indiferent de nivelul de
performanță.
Figura 33. Poziție inițială în executarea fazei de dezechilibrare

(https://www.youtube.com/watch?v=-0sdbktGh_4)
75
Figura 34. Poziție finală în executarea fazei de dezechilibrare
(https://www.youtube.com/watch?v=-0sdbktGh_4)
5.6.1. Subiecții studiului preliminar
Două componente ale lotului național lărgit, denumite în continuare subiectul

A și subiectul B, de categorii de greutate diferite, au fost selecționate în mod
aleatoriu să participe la studiul preliminar (tabel 5). Selecția aleatorie a fost preferată,
întrucât executarea fazei de kuzushi, de la care am plecat în acest demers de
cercetare, este o deprindere motrică ce se formează încă de la nivelul începătorilor,
fiind printre primele acte motrice care se învață în judo. Cu toate acestea, pentru
individualizarea condițiilor de testare, am ales ca cei doi subiecți să provină din
categorii de greutate diferite.
Tabel 5. Caracteristici ale subiecților participanți în studiul preliminar
Sportiv An nastere categoria gen

A 1988 48 Fem.
B 1992 57 Fem.
5.6.2. Instrumente de cercetare
Pentru măsurarea parametrilor vizați a fost folosit un simulator de condiții

conceput pentru sporturile nautice (Hillerin, Schor & Stupineanu, 1996), sistem
dezvoltat în cadrul Institutului Național de Cercetare pentru Sport. Acesta a fost
76
adaptat judo-ului, respectiv cadrul de direcționare a firelor a fost ridicat, iar la
capătul celor două fire au fost prinse două bucăți de material textil, decupate dintr-
un chimono de judo, pentru a crea condiții cât mai apropiate de specificul sportului.
„Sportivele au avut de executat o primă fază de acțiune, cea de dezechilibrare
(kuzushi) din cadrul procedeelor tehnice de aruncare din judo, dar, în loc să
folosească un partener real (uke), au acționat prin tragere, de două fire conectate la
un mecanism ce înregistrează continuu forța aplicată. Acest dispozitiv, prin prisma
funcționalității sale, ar facilita executarea unei procedeu, sau a unei părți dintr-un
procedeu tehnic din judo, în condiții simulate de mediu inerțial-disipativ pasiv, prin
intermediul celor 2 fire (figura 35). Trebuie menționat faptul că datorită acestor
condiții de mediu create, fără utilizarea componentei de frânare (frâna 0), se
diminuează partea disipativă, aceasta manifestându-se doar la frecările firelor la
trecerea lor prin lagărele dispozitivului. Astfel, obiectivul sportivei a fost de a
executa partea de început (kuzushi) a unui procedeu de aruncare, în condiții de forță
maximală, trăgând de cele 2 fire ale simulatorului, obținând astfel, pe un monitor, în
timp real, reprezentarea valorilor de forță, pe fiecare braț, sub forma unor curbe de
forță în funcție de poziție/timp.
Figura 35. Exemplificare a modalității de simulare a condițiior reale în execuția fazei de kuzushi
(Dragomir, Baltoiu, de Hillerin, 2016)
Acest dispozitiv creează prin intermediul unui model tehnologic, o stare de

opoziție predominant inerțială, percepută de sportiv ca fiind apropiată de senzațiile
avute în execuția unui procedeu tehnic din judo, context ce oferă posibilitatea
măsurării anumitor parametri (evoluția forței de tragere în funcție de poziție/timp,
lungimea tracțiunii, viteza de tragere a firului)” (Dragomir, Hillerin, 2013).
„Adițional specificității dispozitivului, prezentat în articolul lui Schor, de Hillerin și
Stupineanu (1985), a fost adăugată o facilitate de preantrenare externă (motor), astfel
încât să se poată asigura o viteză minimă prestabilită. Aceasta face ca sportivul să
nu mai cheltuiască energie pentru accelerarea discului inerțial până la respectiva
viteză, ci întreaga lui energie să se canalizeze către sarcina de forță la valori de viteză
superioară minimului prestabilit. Subiectul pus în situația de a executa kuzushi, în
77
condiții cu motor, este obligat să grăbească contracția musculară, altfel, forțele
dezvoltate nu vor depăși pragul de forță necesar angrenării sistemului inerțial”
(Dragomir, Bălțoiu, de Hillerin, 2016).
5.6.3. Metodologia de prelucrare a datelor brute
Pentru obținerea datelor, ce ulterior vor fi utilizate în vederea interpretării

rezultatelor, trebuie menționat că există un proces de prelucrare a datelor brute. În
timpul efectuării execuțiilor, datele parametrilor urmăriți sunt achiziționate și stocate
în format text (.txt ), așa cum se poate vedea în figura 36. Ulterior, în mod offline,
în funcție de modul de interpretare a datelor, se pot genera diferite reprezentări
grafice.
Figura 36. Exemplu de achiziție de date brute în format .txt
78
Programul MATLAB a fost folosit în prelucrarea datelor brute, pentru
realizarea unei serii de corecții, în vederea facilitării calculării și reprezentării grafice
a datelor.
Pentru început s-a realizat eliminarea componentei continue (aducerea datelor
în 0) (figura 37), urmată de o procedură de interpolare cubică (figura 38), pentru a
corecta eventuale erori de eșantionare, ce pot fi de două feluri:
- unele eșantioane nu conțin pachete de date, acestea trebuind a fi estimate;
- eșantionarea nu este uniformă, mai multe eșantioane consecutive conțin
aceleași date;
Figura 37. Rezultatul aplicării metodei de eliminare a componentei continue
Figura 38. Exemplu de rezultat în urma aplicării procedurii de interpolare cubică
79
Un caz de eșantionare neuniformă este ilustrat în figura 38, unde se observă
de asemenea, și corecția realizată prin procedura de interpolare. Decalajul în timp
dintre datele brute și datele interpolate este rezultatul corectării primului tip de eroare
și completarea șirului de date cu valori estimate pentru momentele de timp, cărora
nu le corespund pachete de date.
Începutul fiecărei execuții de kuzushi a fost identificat prin „determinarea
primei creșteri de forță de cel puțin 0,6 daN într-o succesiune de trei ferestre de timp.
Pragul de 0,6 daN a fost selectat ca fiind un prag, ce nu depășește 3% din media
valorilor maxime de forță.” (Dragomir, Bălțoiu, de Hillerin, 2016) (fig. 39).
Figura 39. Evidențierea modalității de identificare a începutului de execuție.
Fiecare execuție de kuzushi a fost decupată din șirul de date și analizată prin
prisma:
• „parametrilor maximali de forță (Fmax), identificați ca fiind valoarea cea mai
mare de forță exprimată în daN (decanewtoni);
• timpul scurs până la atingerea acestor valori maxime de forță (TFmax),
exprimat în secunde (s);
• valoarea maximă a ratei (vitezei) de creștere a forței (RFDmax), exprimată în
(daN/s), reprezentând panta curbei de forță în raport cu timpul, și obținută
numeric prin raportul dintre diferența de forță în fiecare unitate de timp
(ΔForță/Δtimp) (fig. 40);
• timpul de realizare a valorii ratei de creștere a forței (TimpRFDmax),
exprimat în secunde (s)” (Dragomir, Baltoiu, de Hillerin, 2016).
80
Figura 40. Exemplu de reprezentare a ratei de creștere a forței în raport cu evoluția curbei de
forță în timp.
Subliniez faptul că indicele de rată de creștere a forței este considerat un

parametru cheie, ce cuantifică abilitatea sistemului psiho-neuro-muscular de a
orienta contracția musculară către producerea de „forță explozivă” (Aagaard, și
colaboratorii, 2002). Astfel, cu cât valorile ratei maxime de creștere a forței sunt
mai mari, cu atât mobilizarea forței este mai rapidă.
Condițiile de viteză utilizate în lucrul pe simulator au fost particularizate
pentru fiecare subiect, iar rezultatele prezentate sunt aferente fiecărui braţ în parte.
În ceea ce privește modalitatea de reprezentare grafică a rezultatelor, datorită
numărului mare de date, a fost dezvoltată o metodologie de obiectivizare și
individualizare a modalității de reprezentare a curbelor de forță, aspect ce a
evidențiat elemente definitorii ale ratei de creștere a forței. Aceasta este descrisă în
lucrarea științifică ,,Methodological aspects of objectivization in determining rate
of force development during a judo throwing technique’’, prezentată în cadrul
conferinței internationale The 6th Annual International Conference: Physical
Education, Sport and Health, desfășurate în 2013, la Pitești (Dragomir, Hillerin,
2013), cât și în rapoartele redactate către antrenorii lotului olimpic de judo feminin
și Federația Româna de Judo (Bănica & Dragomir, 2012).
81
5.6.4. Protocolul de lucru
Cei doi subiecți, A și B, selecționați pentru studiul preliminar, au urmat un

program standard de încălzire, în cadrul antrenamentului propriu-zis, având o durată
de aproximativ 15 minute. După terminarea sesiunii de încălzire, subiecții a fost
supuși următoarei succesiuni de etape:
5.6.4.1. Pretestarea - sportivelor li s-a cerut să execute pe simulatorul de condiții

faza de kuzushi a unui procedeu de bază din bagajul lor tehnic, pe partea dominantă;
au avut de efectuat un număr de 5 repetări, cu pauză de 5-10 secunde după fiecare
repetare, cu condiția opririi mișcării inerțiale a sistemului, urmărindu-se ca fiecare
execuţie să fie la viteză maximă. Prin intermediul pretestării a fost obținut un set de
date, referitoare la parametrii maximali de forţă, respectiv viteză, care au reprezentat
repere de lucru, atât pentru testări, cât şi pentru antrenamentele complementare
(repere în vederea individualizării testării și pregătirii). Cei doi parametri au fost
evidențiați, atât numeric ( tabelele 6, 7, 8, 9), cât și grafic (figura 41.a, 41.b; 42.a,
42.b), pentru o interpretare obiectivă, și pentru o reprezentare cât mai clară a
fenomenului, prin intermediul dinamicii acestora.
(a) (b)
Figura 41. Reprezentare grafică în paralel a pretestării Subiectului A.
În figura 41 (a) este prezentată curba valorilor de forță în funcție de timp, unde
culoarea albastră desemnează dinamica acţiunii braţului stâng, iar cea roșie,
dinamica braţului drept. În graficul din figura 41(b) este reprezentată evoluția
valorilor de viteză pentru fiecare execuție în parte, și de asemenea, diferențierea
brațelor pe culori.
82
Tabel 6. Valorile parametrilor urmăriți aferenți fiecărei execuții pentru brațul stâng (Subiect A)
din cadrul etapei de pretestare.
Fmax Timp Fmax RFDmax Timp Viteza

(daN) (s) (daN/s) RFDmax (s) Maxima
(m/s)
Exec 1 30.75 0.17 606 0.04 1.92
Exec 2 30.79 0.17 536 0.05 1.86
Exec 3 30.98 0.16 513 0.04 2.06
Exec 4 29.08 0.21 463 0.04 2.30
Exec 5 33.39 0.18 516 0.04 2.07
Tabel 7.Valorile parametrilor urmăriți aferenți fiecărei execuții pentru brațul drept (Subiect A)
din cadrul etapei de pretestare
Viteza
Fmax Timp Fmax RFDmax Timp
Maxima
(daN) (s) (daN/s) RFDmax (s)
(m/s)
Exec 1 26.15 0.15 527 0.05 1.92
Exec 2 29.27 0.12 616 0.05 1.55
Exec 3 30.28 0.14 572 0.06 1.99
Exec 4 29.40 0.15 425 0.05 2.06
Exec 5 28.72 0.16 460 0.04 2.13
(a) (b)
Figura 42. Reprezentare grafică în paralel a pretestării Subiectului B.
83
În figura 42 (a) sunt prezentate curbele valorilor de forță în funcție de timp,
aferente subiectului B, unde culoarea albastră desemnează dinamica acțiunii brațului
stâng, iar cea roșie, dinamica brațului drept și de asemenea, evoluția valorilor de
viteză pentru fiecare execuție în parte (figura 42 b).
Tabel 8. Valorile parametrilor urmăriți aferenți fiecărei execuții pentru brațul stâng (Subiect B)
din cadrul etapei de pretestare.

(daN) (s) (daN/s) RFDmax (s) Maxima (m/s)
Exec 1 28.56 0.17 386 0.01 1.68
Exec 2 34.34 0.16 476 0.14 1.63
Exec 3 33.04 0.19 458 0.10 1.87
Exec 4 29.38 0.24 174 0.12 2.04
Exec 5 27.33 0.19 368 0.01 1.88
Tabel 9. Valorile parametrilor urmăriți aferenți fiecărei execuții pentru brațul drept (Subiect B)
din cadrul etapei de pretestare

(daN) (s) (daN/s) RFDmax (s) Maxima (m/s)
Exec 1 25.07 0.17 370 0.01 1.73
Exec 2 28.10 0.16 395 0.02 1.68
Exec 3 18.62 0.16 121 0.10 1.88
Exec 4 24.43 0.18 237 0.12 2.03
Exec 5 34.30 0.16 380 0.02 1.85
În urma acestei pretestări, se consemnează că pentru subiectul A, valoarea

maximă de viteză înregistrată a fost de 2,30 m/s, realizată la nivelul brațului stâng,
iar valoarea maximă de forță pe toate execuțiile a fost de 33,39 daN la nivelul
brațului stâng și 30,28 daN la nivelul brațului drept, în timp ce subiectul B a
înregistrat valoarea de viteză maxima de 2,04 m/s, cu un maxim de forță de 34,34
daN la nivelul brațului stâng și 34,30 daN la nivelul brațului drept.
5.6.4.2. Testarea iniţială – ca şi în faza anterioară, sportivele au avut de executat pe

simulatorul de condiții 5 repetări, similare acţiunii de kuzushi. Cele 5 repetări au fost
efectuate în condiții maximale de forță, însă de această dată, dispozitivului i-a fost
activată setarea de preantrenare externă (motor), fapt ce a asigurat o viteză minimă
prestabilită. Aceste noi condiții de mediu vor fi denumite mai departe condiții de
viteză de motor. Nivelul maxim de viteză obținut în faza de pretestare de fiecare
dintre cele două sportive în parte, a fost utilizat ca reper, atât pentru testarea inițială,
cât și pentru testarea finală în setarea condițiilor de viteză de motor ale simulatorului.
Datele individuale de forţă, obținute la viteza de motor impusă individual, au fost
înregistrate pentru fiecare subiect în parte (tabelele 10,11,12,13). Menționez că în
84
această fază, subiecții au fost instruiți, înainte de începerea testării, să execute
mișcarea în condiții maximale și nu au avut acces la informații cu privire la valorile
parametrilor înregistrați în decursul testării. Rezultatele obținute la testarea inițială
arată valori de forță maximă la subiectul A de 19,67 daN la nivelul brațului stâng,
mobilizată într-un timp de 0,19 s, în timp ce la nivelul brațului drept forța maximă
exercitată a fost de 10,02 daN, într-un timp de mobilizare de 0,22 s. Subiectul B a
înregistrat valoarea maximă de forță de 14,90 daN, într-un timp de mobilizare de
0,20 s la nivelul brațului stâng și o valoare de 14,50 daN în 0,13 s la nivelul brațului
drept.
Figura 43.Evoluția curbelor de forță în funcție de timp în executarea fazei de kuzushi din testarea
inițială a subiectului A.
Tabel 10. Valorile parametrilor urmăriți aferenți fiecărei execuții pentru brațul stâng (Subiect A)
din cadrul testării inițiale
Timp
Fmax Timp Fmax RFDmax
RFDmax
(daN) (s) (daN/s)
(s)
Exec 1 17.22 0.20 400 0.02
Exec 2 19.67 0.19 325 0.03
Exec 3 16.04 0.16 246 0.02
Exec 4 16.75 0.16 249 0.02
Exec 5 14.31 0.16 218 0.02
85
Tabel 11. Valorile parametrilor urmăriți aferenți fiecărei execuții pentru brațul drept (Subiect A)
din cadrul testării inițiale
Timp
Fmax Timp Fmax RFDmax
RFDmax
(daN) (s) (daN/s)
(s)
Exec 1 9.85 0.09 309 0.02
Exec 2 7.28 0.20 127 0.01
Exec 3 10.02 0.22 154 0.06
Exec 4 9.80 0.24 130 0.09
Exec 5 9.98 0.24 163 0.08
Figura 44. Evoluția curbelor de forță în funcție de timp în executarea fazei de kuzushi din
testarea inițială a subiectului B.
Tabel 12. Valorile parametrilor urmăriți aferenți fiecărei execuții pentru brațul stâng (Subiect B)
din cadrul testării inițiale.
Fmax Timp Fmax RFDmax Timp RFDmax

(daN) (s) (daN/s) (s)
Exec 1 9.58 0.11 145 0.07
Exec 2 13.56 0.11 231 0.07
Exec 3 12.98 0.11 214 0.06
Exec 4 12.49 0.15 201 0.07
Exec 5 14.90 0.20 133 0.14
86
Tabel 13. Valorile parametrilor urmăriți aferenți fiecărei execuții pentru brațul drept (Subiect B)
din cadrul testării inițiale.

Exec 1 11.94 0.10 362 0.02
Exec 2 10.84 0.28 279 0.08
Exec 3 13.21 0.12 292 0.06
Exec 4 11.98 0.15 366 0.08
Exec 5 14.50 0.13 397 0.07
5.6.4.3. Programul complementar de lucru – programul de antrenament

complementar s-a desfășurat pe durata a 8 zile, acoperind un număr de 9
antrenamente pentru fiecare subiect (tabel 14). Pentru cei doi subiecți selecționați în
studiu, fiecare sesiune de antrenament s-a desfășurat după efectuarea programului
standard de încălzire. Sesiunile de antrenament complementar au constat doar din
executarea fazei de kuzushi în condiții de mediu controlat, pe simulatorul de condiții.
Variabila independentă a programului de lucru a reprezentat-o varierea condițiilor
mediului de opoziție, în timp ce valorile de forță obținute în urma execuțiilor fazei
de kuzushi au reprezentat variabila dependentă. Obiectivul fiecărui antrenament a
fost atingerea unui nivel de forță cât mai apropiat de valoarea maximă obținută în
pretestare. Întrucât există o diferență la nivelul celor două brațe în manifestarea forței
pe faza de kuzushi, modelul de sarcină era validat doar la realizarea valorilor impuse
de către brațul aferent prizei de pe mâneca adversarului, respectiv brațul stâng.
Tabel 14. Tabel de prezență în programul de antrenament pe zile

Total
Data 20.03.2012 21.03.2012 22.03.2012 23.03.2012 24.03.2012 25.03.2012 26.03.2012 27.03.2012
Antr.
Sportiv AM PM AM PM AM PM AM PM AM PM AM PM AM PM AM PM
A TI A A Liber A A Piscina A A Liber Liber Liber A A A TF 9
B TI A A Liber A A Piscina A A Liber Liber Liber A A A TF 9
Notă. AM = antemeridian; PM = postmeridian; TI = testare inițială; TF = testare finală; A = antrenament
În vederea atingerii obiectivelor propuse, condițiile de lucru au variat constant

pe parcursul antrenamentelor. Condițiile de viteză de motor au fost individualizate
pentru fiecare subiect în parte, calculându-se un procent din valoarea maximală
atinsă în faza de pretestare (tabel 15). S-a început cu o viteză de motor de 50% din
valoarea maximă de viteză înregistrată în pretestare, și am crescut gradual,
individual, până la 100%, iar solicitarea era aceea de atingere a unei valori de forţă
maximă. Odată atins acest nivel de forţă, viteza de motor era crescută la următorul
prag de viteză, stabilit procentual din valoarea maximă înregistrată inițial. Pragurile
de creștere a vitezei de motor au fost stabilite procentual conform tabelului 15.
87
Tabel 15. Valorile pragurilor vitezei de motor pentru cei doi subiecți A și B.
Viteză 50% 70% 90%

Fmax
maxima Vmax Vmax Vmax
(daN)
(m/s) (m/s) (m/s) (m/s)
Subiect A 2.3 1.2 1.6 2.1 33.39
Subiect B 2.04 1 1.4 1.8 34.34
Dacă în testarea inițială subiecții nu au avut acces la informații legate de valorile

de forță înregistrate, în decursul antrenamentelor au avut posibilitatea să urmărească
imediat după fiecare execuție rezultatul înregistrat. Valorile de forță realizate au fost
reprezentate pe monitorul unui calculator sub forma unor curbe marcate în culori
diferite pentru fiecare braț în parte. Acest feedback primit le-a oferit posibilitatea să-
și raporteze rezultatul înregistrat la sarcina impusă. Modelul de sarcină era
reprezentată grafic printr-un nivel de forță (linia verde din figura 45), pe care
subiectul trebuia să îl atingă. Îndată atins acest nivel de forță (figura 46), se trecea la
un alt nivel de îndeplinit, ridicând valoarea sarcinii de atins cu 10% față de valoarea
maximă de forță realizată, păstrând condițiile de viteză de motor neschimbate.
Figura 45. Exemplu de reprezentare a curbelor de forță în încercarea de atingere a modelului

impus pentru subiectul A.
88
Figura 46. Exemplu de reprezentare a curbelor de forță în atingerea modelului de forță impus
pentru subiectul A.
Subiecții au avut de efectuat mișcarea de kuzushi în condiții de lucru pe

simulator, în serii de maxim 5 execuții. În situația în care nivelul de sarcină era
realizat mai devreme, obiectivul era considerat îndeplinit și se trecea la un nou nivel
de sarcină. În cazul neîndeplinirii sarcinii, subiectul continua antrenamentul cu o
nouă serie în aceleași condiții, dar nu mai mult de 4 serii. Astfel, volumul de lucru
a variat între 1 şi 4 serii a câte maxim 5 repetări. Pauzele între serii au fost de 1-2
minute, dat fiind faptul că acest tip de exerciții de mobilizare a forței, în regim de
viteză, sunt solicitante. Nu s-a pus accentul pe frecvența execuțiilor, ci pe calitatea
lor, pauzele între repetări fiind de circa 5 secunde.
5.6.4.4. Testarea finală – s-a desfășurat în aceleași condiții de viteză de motor ca și

testarea inițială. Subiecții au executat aceeași fază de kuzushi pe simulatorul de
condiții de 5 ori și, de asemenea, pe aceeași parte ca și în testarea inițială. Și de
această dată subiecții nu au avut acces la informațiile referitoare la valorile
parametrului forță. Datele au fost înregistrate, așa cum se constată și în tabelele
16,17,18, 19 și apoi comparate cu cele inițiale.
89
testarea finală a subiectului A.
Tabel 16. Valorile parametrilor urmăriți, aferenți fiecărei execuții pentru brațul stâng (Subiect A)
din cadrul testării finale

Exec 1 15.68 0.14 391 0.02
Exec 2 21.15 0.14 498 0.02
Exec 3 19.83 0.15 339 0.02
Exec 4 17.80 0.14 460 0.01
Exec 5 21.17 0.15 435 0.02
Tabel 17. Valorile parametrilor urmăriți, aferenți fiecărei execuții pentru brațul drept (Subiect A)

Exec 1 11.52 0.1 292 0.06
Exec 2 10.85 0.13 197 0.05
Exec 3 10.05 0.12 239 0.04
Exec 4 9.98 0.11 234 0.05
Exec 5 8.60 0.11 119 0.03
90
testarea finală a subiectului B
Tabel 18. Valorile parametrilor urmăriți, aferenți fiecărei execuții pentru brațul stâng (Subiect B)

Exec 1 14.18 0.18 263 0.02
Exec 2 11.79 0.24 279 0.03
Exec 3 14.62 0.20 246 0.03
Exec 4 15.92 0.19 212 0.03
Exec 5 19.18 0.19 269 0.12
Tabel 19. Valorile parametrilor urmăriți, aferenți fiecărei execuții pentru brațul stâng (Subiect B)

Exec 1 10.47 0.19 192 0.12
Exec 2 9.51 0.30 96 0.02
Exec 3 10.24 0.28 245 0.07
Exec 4 9.26 0.37 65 0.01
Exec 5 9.64 0.22 183 0.13
91
5.7. Rezultate și discuții
Analizând comparativ rezultatele celor doi subiecți în mișcările specifice fazei

de kuzushi, se pot observa răspunsuri diferite referitoare la modificările survenite la
nivelul mobilizării forței musculare, în urma programului desfășurat.
Analizând rezultatele subiectului A, se remarcă o îmbunătățire atât a valorilor
maxime de forță, cât și de timp de realizare a valorii maxime de forță la nivelul
ambelor brațe, cu mențiunea că, în faza de dezechilibrare, brațul ce realizează priza
pe mâneca adversarului, în cazul nostru brațul stâng, prezintă o importanță mult mai
mare întrucât este cel care inițiază acțiunea, spre deosebire de brațul aferent prizei
de pe reverul adversarului, respectiv brațul drept.
Astfel, la nivelul brațului stâng, se observă atât o creștere a nivelului maxim
de forță, cât și o scurtare a timpului de realizare a acestuia. Valoarea de forță maximă
înregistrată în cele cinci execuții, la nivelul brațului stâng, crește de la 19,67 daN la
21,17 daN. În ceea ce privește timpul de realizare a valorii maxime de forță, acesta
se scurtează de la 0,19 s la 0,15 s.
Așa cum menționam mai sus, la nivelul brațului drept se înregistrează o
creștere a valorilor de forță maximă de la 10,02 daN, la 11,52 daN, însă timpul de
realizare a valorii maxime de forță scade, de la 0,22 s la 0,10 s.
Pentru evidențierea mai clară a diferențelor înregistrate între cele două testări
am calculat, atât media aritmetică a valorilor pe toate cele 5 execuții, cât și abaterea
standard pentru fiecare testare în parte. Astfel, la nivelul valorilor medii, forța
maximă crește de la 16,79 daN în testarea inițială la nivelul brațului stâng, la 19,12
daN în testarea finală. De asemenea, timpul de realizare a valorii de forță maximă
scade de la 0,17 s în testarea inițială la nivelul brațului stâng, la 0,14 s în testarea
finală. La nivelul brațului drept s-a înregistrat o creștere ușoară a valorii medii de
forță, înregistrată în testarea finală, respectiv de la 9,38 daN la 10,20 daN, scurtându-
se însă media valorilor de timp de realizare al forței maxime, de la 0,20 s la 0,11 s.
Mai mult, se constată o îmbunătățire și la nivelul ratei de creștere a forței în
urma programului derulat. Astfel, subiectul A reușește să obțină în testarea finală la
nivelul brațului stâng o valoare medie a ratei de creștere a forței (RFDmax) de 424,6
daN/s, comparativ cu 287,62 daN/s, obținută în testarea inițială, iar la nivelul
brațului drept a înregistrat o creștere a valorilor medii de RFDmax de la 176,68
daN/s în testarea inițială, la 216,2 daN/s în testarea finală.
92
Figura 49. Comparația curbelelor de forță în funcție de timp între testarea inițială și cea finală
pentru fiecare braț în parte (Subiect A)
Tabel 20. Valoarea medie și abaterea standard pentru variabilele fazei de kuzushi din testarea
inițială.
Braț stâng Braț drept

x ab.st. x ab.st.
Fmax (daN) 16.79 1.95 9.38 1.18
TimpFmax (s) 0.17 0.02 0.20 0.06
RFDmax (daN/s) 287.62 74.28 176.68 75.52
Timp RFDmax (s) 0.02 0.00 0.05 0.04
Tabel 21. Valoarea medie și abaterea standard pentru variabilele fazei de kuzushi din testarea
finală

x ab.st. x ab.st.
Fmax (daN) 19.12 2.37 10.20 1.09
TimpFmax (s) 0.14 0.01 0.11 0.01
RFDmax (daN/s) 424.60 61.65 216.20 64.03
Timp RFDmax (s) 0.02 0.00 0.05 0.01
Evaluând rezultatele celor două testări (inițială și finală) ale subiectului B, se

constată un câștig prin mutarea vârfului de forță la nivelul brațului stâng, braț aferent
prizei pe mâneca adversarului, de la 14,9 daN în testarea inițială, la 19,18 daN în
93
testarea finală, cu mențiunea că nu au existat de această dată modificări notabile la
nivelul valorilor de timp de realizare a forței maxime. De remarcat este faptul că,
deși la nivelul brațului stâng s-a înregistrat un progres, la nivelul brațului drept
valorile de forță maximă au regresat de la 14,50 daN în testarea inițială, la 10,47 daN
în testarea finală. (Tabelul 21 si 22).
Figura 50. Comparația curbelelor de forță în funcție de timp între testarea inițială și cea finală
pentru fiecare braț în parte (Subiect B)
Tabel 22. Valoarea medie si abaterea standard pentru variabilele fazei de kuzushi din testarea
inițială

x ab.st. x ab.st.
Fmax (daN) 12.70 1.96 12.50 1.40
TimpFmax (s) 0.14 0.04 0.16 0.07
RFDmax (daN/s) 185 43.34 339.12 51.15
Timp RFDmax (s) 0.08 0.03 0.06 0.02
Tabel 23. Valoarea medie si abaterea standard pentru variabilele fazei de kuzushi din testarea
finală

x ab.st. x ab.st.
Fmax (daN) 15.14 2.71 9.83 0.51
TimpFmax (s) 0.20 0.02 0.27 0.07
RFDmax (daN/s) 254 57.62 156.20 73.87
Timp RFDmax (s) 0.05 0.04 0.07 0.06
94
În urma calculului mediei valorilor maxime de forță, înregistrate la nivelul
brațului stâng, se observă o creștere de la 12,70 daN în testarea inițială, la 15,14 daN
în testarea finală, însă cu o creștere a timpului mediu de realizare a forței maxime,
de la 0,14 s la 0,20 s.
Analizând valorile medii ale parametrului rată de creștere a forței, se observă
o creștere de 69 daN/s, reprezentând 37,34 % față de valoarea medie înregistrată în
testarea inițială. Valoarea medie a RFDmax a fost 185 daN/s în testarea inițială, față
de 254 daN/s în testarea finală.
Pentru o reprezentare mai clară a diferențelor înregistrate, a fost dezvoltată o
metodologie de reprezentare grafică (figurile 51 și 52), care constă într-o
înfășurătoare a tuturor valorilor maxime și minime de forță din testarea inițială și cea
finală.
Figura 51. Înfășurătoarea curbelelor de forță maxime și minime între testarea inițială și cea finală
pentru fiecare braț în parte (Subiect A)
95
Figura 52. Înfășurătoarea curbelelor de forță maxime și minime între testarea inițială și cea finală
pentru fiecare braț în parte (Subiect B)
5.8. Concluziile studiului preliminar
În urma acestui studiu preliminar se confirmă posibilitatea măsurării ratei de

creștere a forței cu ajutorul unei tehnologii ce permite modelarea unor condiții de
mediu, apropiate celor specifice executării elementelor tehnice din judo. Prin
intermediul acestui dispozitiv, amintit în prima parte a studiului preliminar
(simulatorul de condiții), dispozitiv ce a favorizat crearea de condiții variate de
opoziție, a fost propusă o metodologie individualizată în vederea influențării ratei de
creștere a forței în execuția fazei de dezechilibrare (kuzushi) din judo. Astfel,
datorită tipului de rezistență de opoziție de tip inerțial-disipativ pasiv, condițiile de
manifestare a forței musculare aplicate au fost considerate propice evaluării
executării fazei de dezechilibrare (kuzushi) aferente diferitelor procedee tehnice de
aruncare din judo.
În cazul celor doi subiecți prezenți în studiul preliminar, metodologia propusă
s-a dovedit a influența nu doar rata de creștere a forței, ci și creșterea nivelului
maxim de forță.
Astfel, se confirmă atât ipotezele stabilite la începutul acest studiu preliminar,
cât și îndeplinirea obiectivelor propuse.
Deși rezultatele înregistrate în cele două testări pe cei doi subiecți, la nivelul
brațului stâng, arată o creștere a RFDmax, dinamica valorilor maxime de forță, cât
96
și a celor de timp a fost diferită între cei doi subiecți. În cazul subiectului A se
înregistrează o mutare a nivelului maxim de forță mai aproape de începutul mișcării,
în timp ce subiectul B înregistrează valori mai mari de forță maximă în urma testării
finale. Acest lucru sugerează posibilitatea unor adaptări particulare ale forței în
funcție de o serie de caracteristici individuale, subiecții prezentând tendințe diferite
privind zona de progres.
Întrucât au existat modalități personalizate de executare a dezechilibrării,
respectiv pășirea laterală sau în față, fapt ce ar fi influențat evoluția parametrilor
urmăriți, am considerat aceste execuții invalide, motiv pentru care au fost excluse.
Ca urmare a constatărilor făcute în timpul studiului preliminar, propun ca
măsurătorile viitoare să aibă la bază o metodă standardizată în ceea ce privește
execuția fazei de dezechilibrare.
De asemenea, în urma rezultatelor obținute în cadrul studiului preliminar,
respectiv scurtarea timpului de realizare a nivelului maxim de forță, ne propunem în
studiul experimental adăugarea unei noi sarcini de atins în timpul antrenamentelor,
și anume scurtarea modelului de sarcină pe axa ordonatelor (axa timpului).
Datorită specificității privind implicarea brațelor în executarea fazei de
dezechilibrare, și ținând cont de dinamica valorilor de forță înregistrată în studiul
preliminar la nivelul fiecărui braț, am considerat ca demersul de cercetare în cadrul
studiului experimental să se axeze doar pe brațul ce realizează priza pe mâneca
adversarului, considerat dominant, cel al cărui contribuție este definitorie în eficiența
realizării procedeului tehnic.
97
PARTEA A III-A
STUDIUL EXPERIMENTAL - CONTRIBUȚII PERSONALE ÎN
METODICA DEZVOLTĂRII RATEI DE MOBILIZARE A FORȚEI LA
SPORTIVII DE PERFORMANȚĂ
98
CAPITOLUL 6. DEMERSUL METODOLOGIC AL CERCETĂRII
EXPERIMENTALE
6.1. Premise
Judo, ca sport, este caracterizat prin abilitatea de a mobiliza într-un timp cât
mai scurt o forță suficient de mare pentru a surprinde și dezechilibra adversarul. În
prezent, aceste calități motrice sunt antrenate, însă considerăm că poate fi adusă o
îmbunătățire în sprijinirea procesului de antrenament ce vizează performanța
sportivă în judo, prin identificarea unor metode și mijloace, care pot duce la creșterea
ratei de mobilizare a forței. Reamintim faptul că termenul de rată de creștere
(mobilizare) a forței este asociat cu o forță musculară explozivă și este considerat un
parametru important, ale cărui implicații sunt de natură psiho-neuro-musculară
(Aagaard și colab., 2002; Gruber & Gollhofer, 2004). Astfel, printre factorii care
influențează acest parametru se numără îmbunătățirea transmisiei nervoase de tip
eferent (neural drive), mai exact creșterea frecvenței de activare a unităților motorii,
sau creșterea numărului de unități motorii activate (Aagaard, 2003; Duchateau,
Semmler & Enoka, 2006). Toate aceste modificări sunt considerate a fi de natură
preponderant informațională.
În studiul preliminar, pe doi subiecți, am identificat instrumentul, care să
permită măsurarea ratei de creștere a forței. În urma studiului preliminar s-a constatat
că metodologia propusă poate influența evoluția ratei de creștere a forței. Plecând de
la această premisă, în cadrul studiului experimental, ne-am propus să continuăm
cercetarea, de această dată la un nivel extins, aplicând metodologia propusă pe un
număr lărgit de subiecți.
Datorită particularităților constatate în studiul preliminar privind direcția de
progres în urma programului complementar, ne-am propus în studiul experimental,
să acordăm atenție acestui aspect, întrucât presupunem că pe un eșantion extins de
subiecți, apar modificări și în dinamica celorlalți parametri care au înregistrat
modificări în studiul preliminar, respectiv Fmax și TimpFmax.
6.2. Scopul cercetării
Scopul principal al cercetării este validarea unei metodologii de îmbunătățire

a ratei de creștere a forței. Adițional acestui scop principal ne-am propus să găsim o
abordare de individualizare a metodologiei de antrenament, având intenția de a
optimiza potențialul maxim de performanță din rândul sportivilor practicanți de
judo, și de a crea un cadru favorabil de acționare, în executarea procedeelor tehnice,
la nivel competițional.
6.3. Obiectivele cercetării
Pentru acest studiu experimental ne-am propus să atingem următoarele obiective:

99
1. Testarea metodologiei de influențare a ratei de creștere a forței pe un eșantion
lărgit de subiecți;
2. Identificarea unei metode de prelucrare și interpretare a datelor, care să
evidențieze modificările apărute la nivelul parametrilor urmăriți;
3. Validarea metodologiei de lucru prin calcularea nivelului de semnificație al
diferențelor înregistrate între cele două testări;
4. Analiza dinamicii parametrilor urmăriți între cele două testări.
6.4. Ipotezele cercetării
1. Presupunem că rata maximă de creștere a forței (RFDmax) poate fi îmbunătățită

în urma unui program complementar de pregătire specifică, asistată tehnologic;
2. Presupunem că influențarea la nivel individual a RFDmax ar putea duce la
modificări și în dinamica celorlalți parametri, constatați în studiul preliminar
(TimpRFDmax, Fmax și TimpFmax).
6.5. Etape de cercetare
În vederea confirmării ipotezelor formulate mai sus, ne-am propus

parcurgerea unor etape, ale căror obiective ne vor sluji la optimizarea procesului de
organizare a demersului științific, și totodată, vor evidenția succesiunea pașilor
metodologici în decursul acestui studiu.
Având acces la un grup mare de sportivi în cadrul unui program de asistență
științifică, format atât din juniori, cât și din categoria de vârstă tineret și seniori, i-
am împărțit în două grupe a câte 10 sportivi. Astfel, una dintre grupe a urmat un
program intensiv de antrenament (Grupa experimentală 1), iar cea de-a doua grupă
(Grupa experimentală 2), a urmat un program redus de antrenament. Am făcut
această precizare pentru a facilita parcurgerea cât mai clară a etapelor acestui demers
de cercetare.
Pentru realizarea obiectivelor acestui studiu experimental, ne-am propus să
derulăm următoarea succesiune de etape:
1. Configurarea condițiilor individuale de testare prin implementarea
metodologiei de stabilire a condițiilor de mediu de opoziție (pretestarea);
2. Testarea inițială a capacității de mobilizare rapidă a forței în rândul ambelor
grupe de sportivi;
3. Derularea diferențiată cu cele două grupe (experimentală 1 și experimentală
2), a studiului de cercetare, conform metodologiei utilizate în studiul preliminar;
4. Evaluarea finală și compararea valorilor de rata de creștere a forței, a valorilor
de forță maximă, și a timpului de realizare a valorilor de forță maximă din cadrul
celor două grupe de sportivi;
5. Evidențierea modificărilor caracteristicilor de manifestare a forței musculare
la nivelul celor două grupe, ca urmare a metodei folosite.
100
6.6. Metode de cercetare utilizate
În vederea îndeplinirii obiectivelor propuse în cadrul studiului experimental,

am folosit următoarele metode de cercetare:
6.6.1. Metoda experimentală
Această metodă a fost folosită în studiul experimental, în măsurarea relației

cauzale dintre programul complementar de pregătire și modificările apărute la
nivelul celor 4 parametri urmăriți.
La studiul experimental au participat 20 de subiecți, împărțiți în două grupe:
Grupa experimentală 1 și Grupa experimentală 2. Experimentul va fi descris în
detaliu în capitolul 7.2.
6.6.2. Metoda statistico – matematică
Această metodă a fost utilizată pentru prelucrarea și interpretarea datelor, și

totodată, pentru a evidenția diferențele constatate în urma implementării
programului complementar.
La prelucrarea statistică a datelor obținute, am folosit din cadrul statisticii
descriptive:
- Media aritmetică (X)
- Abaterea standard (ab.st.)
Astfel, folosind metoda statistico-matematică, am parcurs următoarea
succesiune de calcule:
1. calcularea mediilor și abaterilor standard, atât a valorilor de rată maximă de
creștere a forței (RFDmax), de forță maximă (Fmax), cât și a valorilor timpilor de
realizare a RFDmax și respectiv a timpilor de realizare a Fmax, pentru fiecare
subiect, la nivelul fiecărei testări în parte (inițiale și finale), pentru ambele grupe;
2. s-a calculat diferența dintre mediile și abaterile standard ale celor două
testări, pentru fiecare parametru al fiecărui subiect, iar valoarea obținută a fost
evidențiată procentual în funcție de testarea inițială;
Pentru validarea semnificației existenței unei diferențe între cele două testări
am folosit, din cadrul statisticii inferențiale, testul t-Student pentru eșantioane
dependente. Această metodă vizează compararea valorilor pe toți cei patru
parametri, pe aceeași subiecți. Caracteristica acestei metode o reprezintă măsurarea
parametrilor, înainte și după aplicarea variabilei independente, în cazul nostru,
varierea condițiilor mediului de opoziție din antrenamentul complementar.
Pentru validarea diferențelor valorilor înregistrate ale parametrilor urmăriți,
s-a stabilit un prag convențional de semnificație, numit prag alpha, cu valoarea de
0,05 (p<0,05), reprezentând un nivel de încredere de 95%.
Prelucrarea statistică a rezultatelor obținute de subiecții studiului experimental
a fost realizată folosind următoarele programe software:
- Excel – pachetul Office 2016
101
- SPSS - varianta 23
6.6.3. Metoda de prezentare grafică
Această metodă a fost principala metodă folosită pentru evidențierea, atât la

nivel individual, cât și la nivel de grup a modificărilor survenite în urma programului
derulat. De asemenea, ca instrumente, am utilizat două programe software, pentru
generarea graficelor de prezentare a dinamicii parametrilor în urma celor două
testări:
- Excel – pachetul Office 2016
- MATLAB
CAPITOLUL 7. INTERVENȚIA METODOLOGICĂ A CERCETĂRII

EXPERIMENTALE
7.1. Organizarea și desfășurarea cercetării experimentale
În această etapă a demersului de cercetare ne-am propus, în baza studiului

anterior desfășurat pe doi subiecți, punerea în practică a unei metodologii bine
structurate, într-un program complementar de antrenament, pe un lot lărgit de
sportivi, de gen feminin, practicanți de judo.
Studiul experimental a avut loc în luna iunie a anului 2012, în Poiana Brașov,
în cadrul unei etape de asistență științifică, fapt care ne-a oferit avantajul de a avea
acces la un lot format din 23 de sportivi, din care doar 20 au îndeplinit criteriul de a
fi apți fizic. Programul de cercetare s-a desfășurat în conformitate cu protocolul
semnat între Institutul Național de Cercetare pentru Sport și Federația Română de
Judo, în care obiectul contractului l-a constituit acordarea de asistență de specialitate
pentru pregătirea sportivelor din loturile naționale.
7.1.1. Subiecții studiului experimental
Datorită numărului mare de sportivi și, luând în considerare timpul alocat

antrenamentului specific de judo, am hotărât împărțirea lotului în două gupe a câte
10 sportivi, pentru a permite derularea programului experimental în prima parte a
antrenamentului propriu-zis, după partea de încălzire. Al doilea argument de
împărțire pe două grupe l-a reprezentat plasarea antrenamentului complementar
înaintea părții fundamentale a sesiunii de antrenament, din următoarele
considerente:
➢ evitarea influențării calității de manifestare musculară din cauza oboselii
(acumulării de acid lactic);
➢ menținerea unui nivel ridicat de atenție;
➢ favorizarea transferului la nivel proprioceptiv din condiții de mediu simulat,
în condiții reale de luptă.
102
Ambele grupe prezintă atât o diversificare în ceea ce privește categoria de
greutate, cât și în privința părții dominante în execuție, respectiv brațul folosit în
priza pe mâneca adversarului, așa cum se poate observa în tabelele de mai jos.
Tabel 24. Caracteristici ale subiecților din grupa experimentală 1
Categoria de greutate
Braț analizat Gen
Sportiv (kg)
C.B. 48 stâng feminin
C.C. 57 drept feminin
F.C. 52 stâng feminin
A.C. 52 stâng feminin
S.D. 57 drept feminin
A.D. 48 stâng feminin
A.I. 48 drept feminin
D.K. 48 stâng feminin
L.O. 57 stâng feminin
M.U. 48 drept feminin
Tabel 25. Caracteristici ale subiecților din grupa experimentală 2
Categoria de greutate
Braț analizat Gen
Sportiv (kg)
T.B. 52 stâng feminin
R.B. 44 drept feminin
M.F. 70 stâng feminin
R.I. 52 drept feminin
C.I. 44 stâng feminin
D.K. 57 stâng feminin
C.M. 52 stâng feminin
A.P. 52 stâng feminin
A.S. 70 stâng feminin
D.T. 48 drept feminin
Varietatea categoriilor de vârstă (cadeți, juniori 1, tineret și seniori) și implicit,

a nivelului diferențiat de pregătire adaptat vârstei, a făcut ca programul specific de
pregătire să se desfășoare, având obiective diferite și de asemenea, în anumite cazuri,
un program orar diferit. Acesta a fost motivul pentru care subiecții de nivel cadeți și
juniori au avut o participare redusă la programul experimental, cum reiese din tabelul
numărul 27 cu prezența.
Astfel, cele două grupe au fost împărțite în funcție de planificarea
antrenamentului specific, după cum urmează:
• Grupa experimentală 1 (prezență la 10-11 antrenamente în programul de
cercetare), formată dintr-o majoritate de sportivi de nivel tineret și seniori;
• Grupa experimentală 2 (prezență la 3-4 antrenamente în programul de
cercetare), formată dintr-o majoritate de sportivi de nivel cadeți și juniori.
103
Tabel 26.Tabel de prezență pentru Grupa experimentală 1
11.06. 12.06. 13.06. 14.06. 15.06. 16.06. 17.06. 18.06. 19.06. Total
Data Antr.
Sp. AM PM AM PM AM PM AM PM AM PM AM PM AM PM AM PM AM PM
C.B. TI A A A Piscina Liber A A A Liber A A Liber Liber A A A TF 11
C.C. TI A A A Piscina Liber A A A Liber - A Liber Liber A A A TF 10
F.C. TI A A A Piscina Liber A A A Liber - A Liber Liber A A A TF 10
A.C. TI A A A Piscina Liber A A A Liber - A Liber Liber A A A TF 10
S.D. TI A A A Piscina Liber A A A Liber - A Liber Liber A A A TF 10
A.D. TI A A A Piscina Liber A A A Liber A A Liber Liber A A A TF 11
A.I. TI A A A Piscina Liber A A A Liber - A Liber Liber A A A TF 10
D.K. TI A A A Piscina Liber A A A Liber - A Liber Liber A A A TF 10
L.O. TI A A A Piscina Liber A A A Liber - A Liber Liber A A A TF 10
M.U. TI A A A Piscina Liber A A A Liber A A Liber Liber A A A TF 11
Notă. AM = antemeridian; PM = postmeridian; TI = testare inițială; TF = testare finală; A = antrenament
Tabel 27.Tabel de prezență pentru Grupa experimentală 2
11.06. 12.06. 13.06. 14.06. 15.06. 16.06. 17.06. 18.06. 19.06. Total
Data Antr.
Sp AM PM AM PM AM PM AM PM AM PM AM PM AM PM AM PM AM PM
T.B. - TI A - Piscina Liber A - - Liber A - Liber Liber A - TF - 4
R.B. - TI A - Piscina Liber A - - Liber A - Liber Liber A - TF - 4
M.F. - TI A - Piscina Liber - A - Liber - - Liber Liber A - TF - 3
R.I. - TI A - Piscina Liber - A - Liber - - Liber Liber A - TF - 3
C.I. - TI A - Piscina Liber A - - Liber - - Liber Liber A - TF - 3
D.K. - TI A - Piscina Liber A - - Liber A - Liber Liber A - TF - 4
C.M. - TI A - Piscina Liber - A - Liber A - Liber Liber A - TF - 4
A.P. - TI A - Piscina Liber - A - Liber A - Liber Liber A - TF - 4
A.S. - TI A - Piscina Liber A - - Liber A - Liber Liber A - TF - 4
D.T. - TI A - Piscina Liber A - - Liber A - Liber Liber A - TF - 4
7.2. Metodologia de cercetare
7.2.1. Instrumente de cercetare
În vederea derulării acestui studiu experimental, ne-am propus utilizarea

aceluiași dispozitiv folosit în studiul preliminar, ca urmare a rezultatelor favorabile
în ceea ce privește obiectivizarea parametrului forță și totodată, datorită
funcționalității sale specifice. Acest dispozitiv din cadrul laboratorului de biomotrie
al Institutului Național de Cercetare Pentru Sport, intitulat „simulator de condiții”
(Hillerin, Schor & Stupineanu, 1996), reușește prin intermediul unui model
tehnologic, să creeze inclusiv o stare de opoziție de tip inerțial, considerată apropiată
tipului de opoziție din lupta cu un adversar real din judo. Echipamentul utilizat are
la bază o ecuație generală de funcționare de tip inerţial disipativ, care este formulată
astfel:
𝐹(𝑥, 𝑣, 𝑡) = 𝑀 ∗ 𝑎 + 𝑘1 ∗ 𝑅(𝑣) + 𝑘2 (9)

unde:
F (x, v, t) = forța dependentă de poziție, viteză și timp
104
M = masa sportivului
a = accelerația centrului de masa
R (v) = rezistență de mișcare în funcție de viteză
k1, k2 = constante de frânare
În baza principiului al treilea privind realizarea simulatoarelor (Alexe, 1993,
pag. 402), există posibilitatea varierii valorilor parametrilor ce definesc modelul
dinamic, astfel încât, mediul creat să se apropie cât mai mult de condițiile reale,
specifice disciplinei sportive. În situația de față, pentru apropierea de specificul din
judo, au fost minimizate constantele de frânare k1 și k2, apropiindu-le de 0, devenind
astfel aproximativ egale cu ceea ce reprezintă ecuația unei opoziții de tip inerțial
având formula:
𝐹(𝑥, 𝑣, 𝑡) ≅ 𝑀 ∗ 𝑎 (10)
Acest instrument, prin intermediul celor două fire conectate la cei doi
traductori de forță, a permis măsurarea continuă a forței aplicate prin tragere, în
executarea fazei de kuzushi. La capetele firelor au fost prinse două bucăți de material
textil, decupate dintr-un chimonou, pentru o simulare cât mai reală a prizei pe
adversar. Astfel, în locul unui partener real (uke), subiecții au fost îndrumați să
acționeze prin tragere de cele două bucăți de chimono prinse de firele simulatorului,
înregistrându-se astfel forța aplicată” (Dragomir, Hillerin, 2013). „Suplimentar
specificității stării de opoziție de tip inerțial, acest dispozitiv este dotat cu un motor,
al cărui rol este de a facilita realizarea unor condiții preantrenate de mediu inerțial,
prin asigurarea unei viteze minime prestabilite. În aceste condiții, subiectul este pus
în situația (condiții de mediu) de a-și manifesta sarcina de forță, la valori de viteză
superioară minimului prestabilit, obligându-l astfel să grăbească contracția
musculară. Altfel, forțele dezvoltate nu vor depăși pragul de forță necesar angrenării
sistemului inerțial” (Dragomir, Baltoiu, de Hillerin, 2016).
Unul din avantajele acestui dispozitiv tehnologic îl reprezintă posibilitatea de
măsurare a parametrului forță, prin intermediul celor doi traductori. Această
măsurătoare nu ar fi relevantă dacă intervalul de timp la care se face măsurătoarea
nu ar fi cunoscut. Unul din principiile, care au stat la baza proiectării și utilizării
dispozitivului tehnologic folosit în acest studiu, a fost „crearea condițiilor de
măsurare continua” (Schor, de Hillerin, Stupineanu,1985). Acest principiu se referă
la frecvența de achiziție a datelor, mai exact, la timpul dintre două pachete de date
care, în contextul actual, devine un factor decisiv în ceea ce privește precizia
măsurătorii. Mai mult, aceasta influențează modalitatea de funcționare a sistemului
și face posibilă crearea unui mediu de opoziție, care, în cazul nostru, se regăsește în
lupta din judo.
Pe de altă parte, cu cât frecvența de achiziție este mai mare, cu atât mai bine
pot fi surprinse caracteristici prezente în cadrul fenomenului, ceea ce oferă o imagine
mai clară și corectă a modului de manifestare. În studiul actual, datele referitoare la
valorile de forță au fost achiziționate cu o frecvență de 100Mhz, ceea ce presupune
o citire a datelor, la fiecare 10 milisecunde.
Un alt beneficiu adus de echipamentul ales pentru studiul nostru, este faptul
că acesta folosește metodologia CASINOR (Computer ASsisted INformational
105
Orthotics) (http://www.casinor.ro/). Acest concept propune introducerea sportivului
într-o buclă de reacție informațională prin intermediul unui dispozitiv, ce oferă
feedback vizual asupra mișcărilor executate, în timp real, cu rol de reorganizare a
acestora. Modul de proiectare și realizare a echipamentelor, printr-o metodologie de
tip CASINOR, este guvernat de o serie de principii. Două dintre acestea, respectiv
„crearea condițiilor de măsurare continuă sau cvasicontinuă a parametrilor de
mișcare (forțe, deplasări, timp, viteze, accelerații)” (Hillerin, 1999, pag. 128) și
„furnizarea instantanee a unor informații” (Hillerin, 1999, pag. 129), stau la baza
alegerii acestui tip de echipament.
Astfel, reprezentarea grafică în timp real a fost folosită ca instrument de
corecție pentru sportivi, prin vizualizarea evoluției curbelor valorilor de forță după
fiecare execuție, și totodată, ca metodă de evidențiere a rezultatelor obținute.
Pentru analiza și interpretarea datelor, o parte din parametrii monitorizați în
acest studiu, precum forța maximă (Fmax) sau timpul de atingere a valorii maxime
de forță, au fost fie extrași dintr-un șir de date și supuși unui proces de prelucrare
pentru eliminarea unor posibile erori, fie au fost obținuți în baza unor prelucrări
matematice, cum ar fi evaluarea valorii maxime a ratei (vitezei) de creștere a forței
(RFDmax) exprimată în (daN/s), obținută prin raportul dintre diferența de forță în
fiecare unitate de timp (ΔForță/Δtimp).
În ceea ce privește etapizarea protocolului de lucru, aceasta a rămas similară
cu cea derulată în studiul preliminar, existând totuși o serie de ajustări în cadrul
etapelor, ajustări pe care le voi prezenta mai jos.
Programul s-a desfășurat pe o perioadă de 9 zile și a integrat un număr maxim
de 11 antrenamente și 3 testări. Programul destinat acestui studiu experimental s-a
desfășurat în funcție de programul specific de antrenament de judo al subiecților,
ceea ce a presupus, în anumite zile, o participare a sportivilor cu o frecvență de două
ori pe zi.
7.2.2. Protocolul de lucru
Așa cum am precizat în studiul preliminar, în cadrul protocolului de lucru,

subiecții ambelor grupe au fost supuși unei succesiuni de etape după cum urmează:
7.2.2.1. Pretestarea - în această etapă, ambele grupe de subiecți au avut de executat,

pe partea dominantă, faza de kuzushi (dezechilibrare) a unui procedeu de bază din
bagajul lor tehnic, în număr de 5 repetări, cu pauză între repetări de aproximativ 5
secunde pentru oprirea totală a componentei inerțiale a sistemului. Menționez că în
această etapă, mediul de opoziție de tip inerțial a fost presetat să plece din starea de
repaus. Toți subiecții au primit indicația de a trage în condiții maximale de forță, de
cele două bucăți de chimono prinse de cele două fire ale simulatorului, respectând
tehnica de dezechilibrare. Datorită unor particularități individuale de executare a
fazei de kuzushi, considerate necorespunzătoare din punct de vedere tehnic, spre
deosebire de studiul preliminar, sportivele au fost rugate să urmeze un standard în
ceea ce privește poziția de gardă cu prizele luate, și pentru a evita orice alt factor de
106
influențare a tehnicii, s-a hotărât ca execuția să fie finalizată fără deplasarea
picioarelor (tai sabaki). În baza recomandărilor făcute de către antrenori, s-a hotărât
ca standardul poziției de gardă să fie următorul:
➢ picioarele așezate pe sol, ușor depărtate, la o distanță egală cu lățimea
umerilor, cu un picior poziționat înaintea celuilalt (în funcție de partea
dominantă), cu genunchii ușor flexați;
➢ brațele ușor flexate, cu o simulare de prize luate de tip mânecă-rever.
Obiectivul principal al acestei faze l-a reprezentat obținerea valorilor maxime
de viteză (viteză de execuție măsurată la nivelul firului), considerate mai departe
repere în vederea individualizării condițiilor de testare și a celor de antrenament,
conform tabelelor 28 și 29.
Tabel 28.Viteza maximă înregistrată în pretestare – Grupa experimentală 1
Viteză maximă
Sportiv (m/s)
C.B. 1.3
C.C. 2.06
F.C. 2.48
A.C. 2.61
S.D. 1.85
A.D. 1.64
A.I. 1.62
D.K. 1.18
L.O. 1.65
M.U. 2.71
Tabel 29.Viteza maximă înregistrată în pretestare – Grupa experimentală 2
Viteză maxima
Sportiv (m/s)
T.B. 1.46
R.B. 1.63
M.F. 1.62
R.I. 1.7
C.I. 2.02
D.K. 1.21
C.M. 1.63
A.P. 1.65
A.S. 2.21
D.T. 1.37
107
7.2.2.2. Testarea inițială – în cadrul acestei testări, sportivele din ambele grupe au
executat acțiunea de kuzushi, trăgând de cele două bucăți de material de chimono,
prinse de firele conectate la dispozitivul de măsurare. Numărul de execuții a rămas
același ca în pretestare, iar indicațiile primite au fost să execute în forță și viteză
(exploziv) fiecare din cele 5 execuții propuse. În această testare, condițiile mediului
de opoziție au fost individualizate, prin asigurarea unui anumit nivel de viteză de
motor, stabilit în pretestare (tabel 28 și 29), astfel încât forța aplicată să poată fi
măsurată doar în condițiile depășirii acelui nivel minim de viteză prestabilit. În urma
acestei testări, valorile de forță în urma executării acțiunii de dezechilibrare, au fost
înregistrate pentru fiecare subiect în parte, și au reprezentat punctul de plecare în
cadrul programului.
7.2.2.3. Programul complementar de lucru – pe durata celor 9 zile alocate

studiului, fiecare grupă a intrat în programul de lucru, desfășurând un număr diferit
de antrenamente complementare, așa cum reiese și din tabelele 26 și 27. Astfel,
grupa experimentală 1 a însumat un număr de 10-11 antrenamente complementare,
în timp ce grupa experimentală 2 a înregistrat un număr de 3-4 antrenamente
complementare, toate desfășurându-se înaintea antrenamentului propriu zis de judo.
Antrenamentele complementare s-au desfășurat după o încălzire specifică de 15
minute. Așa cum am amintit mai sus, participarea în program a celor două grupe a
fost diferită, în funcție de programarea antrenamentului propriu-zis, fapt ce a condus
la o limitare în rândul grupei experimentale 2, din punct de vedere al accesului la
antrenamentele derulate pe simulatorul de condiții. De menționat că acest program
de lucru s-a desfășurat mereu înaintea părții fundamentale a antrenamentului
specific, motiv pentru care timpul alocat aplicării acestui program special a fost
limitat.
Înainte de toate, trebuie specificat faptul că subiecții, în decursul
antrenamentelor, au avut acces continuu la informații cu privire la evoluția valorilor
de forță din cadrul executării acțiunii de kuzushi. Acestea au fost afișate pe un
monitor, în timp real, sub forma unor curbe de forță în funcție de timp, oferindu-i
fiecăruia posibilitatea de a analiza fiecare execuție, și să găsească soluțiile optime
de realizare a sarcinii impuse. De asemenea, trebuie menționat că, întregul demers
de antrenament s-a desfășurat pe criterii de evaluare de tip calitativ și nu cantitativ.
De aceea, în decursul programului de asistența, obiectivul fiecărui subiect era acela
de a atinge sarcina impusă, ca forță și timp de realizare a maximului acesteia, din cât
mai puține încercări. De îndată ce sarcina impusă era realizată, se trecea la o nouă
sarcină, reprezentată fie printr-un nivel mai ridicat de forță, fie prin scurtarea
timpului de realizare a valorii maxime de forță.
În cadrul antrenamentelor, în funcție de gradul de adaptare la sarcinile impuse,
condițiile de lucru au variat constant. Am folosit în general, creșteri de sarcină în
trepte între 5 - 10% din valoarea maximă realizată anterior, combinate cu creșteri ale
vitezei de motor. Treptele vitezei de motor au fost stabilite în procente din viteza
maximă obținută în pretestare. Astfel, au fost folosite 3 trepte de viteză de motor:
50 %, 75 % și 100 %, conform tabelelor 30 și 31.
108
Tabel 30. Praguri de viteză în antrenamentele Grupei experimentale 1
praguri de viteză
Viteză 50% Vmax 75% Vmax 100 % Vmax

Sportiv maxima (m/s) (m/s) (m/s) (m/s)
C.B. 1.3 0.65 0.98 1.3
C.C. 2.06 1.03 1.55 2.06
F.C. 2.48 1.24 1.86 2.48
A.C. 2.61 1.305 1.96 2.61
S.D. 1.85 0.925 1.39 1.85
A.D. 1.64 0.82 1.23 1.64
A.I. 1.62 0.81 1.22 1.62
D.K. 1.18 0.59 0.89 1.18
L.O. 1.65 0.825 1.24 1.65
M.U. 2.71 1.355 2.03 2.71
Tabel 31.Praguri de viteză în antrenamentele Grupei experimentale 2
praguri de viteză
Viteză 50% Vmax 75% Vmax 100 % Vmax

Sportiv maxima (m/s) (m/s) (m/s) (m/s)
T.B. 1.46 0.73 1.10 1.46
R.B. 1.63 0.82 1.22 1.63
M.F. 1.62 0.81 1.22 1.62
R.I. 1.7 0.85 1.28 1.7
C.I. 2.02 1.01 1.52 2.02
D.K. 1.21 0.61 0.91 1.21
C.M. 1.63 0.82 1.22 1.63
A.P. 1.65 0.83 1.24 1.65
A.S. 2.21 1.11 1.66 2.21
D.T. 1.37 0.69 1.03 1.37
O altă schimbare în cadrul metodologiei de lucru a constituit-o stabilirea unui

nou model de sarcină. Dacă în studiul preliminar sarcina impusă era doar la nivel de
forță (figura 53), de această dată, prin scurtarea lungimii modelului de sarcină, a fost
adăugată și condiția de timp (figura 54).
109
Figura 53.Exemplu de model de sarcină, aplicat doar valorii de forță;
Figura 54.Exemplu de impunere a unui model de sarcină, aplicat atât asupra nivelului de forță,
cât și a celui de timp de realizare a maximului de forță.
7.2.2.4. Testarea finală - în cadrul acestei testări, ambele grupe de subiecți au

executat aceeași acțiune de kuzushi, în număr de 5 repetări, respectând aceeași parte
de aplicare, ca cea din testarea inițială.
Pentru a putea fi comparate datele și evidențiate posibile modificări apărute în
urma implementării programului complementar, condițiile mediului de opoziție au
fost identice în cele două testări.
110
CAPITOLUL 8. REZULTATE ȘI DISCUȚII
Ajuns în acest punct al cercetării, din dorința de a găsi o soluție optimă de

prelucrare a datelor experimentale, în vederea validării acestei metodologii de
influențare a ratei de creștere a forței, am constatat că, la acest nivel de implicare al
sportivilor de elită, există un puternic grad de unicitate în fiecare din sportivii
participanți la acest studiu, ceea ce face dificilă raportarea din punct de vedere al
valorilor parametrilor măsurați, la un alt grup considerat martor. Întrucât avem de-a
face cu diferite categorii de greutate, vârste diferite, nivel de pregătire diferit, nivel
de experiență diferit, condiții de testare și de lucru individualizat, consider ca fiind
inoportună, ca metodă de analiză, compararea între subiecți a valorilor finale pe cei
4 parametri urmăriți. De aceea, nu am luat în considerare valoarea absolută din
testarea finală, preferând să evaluăm dacă gradul de modificare al acestor valori în
urma antrenamentului complementar este semnificativ, pentru un nivel de încredere
de 95%.
Dacă inițial ne-am propus să evidențiem, ca principală direcție de câștig,
îmbunătățirea ratei de creștere a forței pe mișcarea de kuzushi din judo, în urma
studiului experimental, am constatat că există și alte direcții de câștig, interconectate,
care ar evidenția faptul că ființa umană este supusă continuu unui proces de
compensare. Întrucât estimăm a exista o legătură între acești parametri, vom ține
cont în interpretarea datelor pe toate cele 4 direcții de câștig menționate.
Ținând cont de rezultatele studiului preliminar și din punct de vedere al
importanței rolului jucat în analiza nivelului de mobilizare a forței musculare,
specifice fazei de kuzushi, am hotărât prezentarea rezultatelor doar prin prisma
brațului aferent prizei de pe mâneca adversarei, fiind considerat cel care inițiază
mișcarea și cel a cărui contribuție este definitorie. Fiecare subiect a fost analizat
astfel, în funcție de partea dominantă, cu brațul corespunzător.
Pentru îndeplinirea obiectivelor cercetării, în prelucrarea datelor și în analiza
rezultatelor, vom realiza în prima parte o analiză de grup, pentru evidențierea
modificărilor apărute pe cei patru parametri urmăriți, iar în a doua parte, vom
identifica diferențele semnificative înregistrate pe cei patru parametri, de această
dată, la nivel individual pentru subiecții ambelor grupe.
8.1. Analiză de grup
În continuare vom aborda dintr-o altă perspectivă rezultatele obținute, prin

identificarea diferențelor semnificative la nivelul celor 4 parametri analizați, de
această dată la nivel de grup.
Astfel, în primă fază, am calculat media și abaterea standard a valorilor
corespunzătoare parametrului RFDmax pe toți cei 10 subiecți din grupa
experimentală 1, atât pentru testarea inițială, cât și pentru cea finală. După obținerea
acestora, am calculat diferența pe cei doi parametri statistici (tabel 32) în ideea de a
aplica testul t la nivelul celor două grupuri, sau mai bine spus, ambelor grupe
experimentale.
111
Tabel 32. Evidențierea diferenței dintre cele două testări privind media și
abaterea standard a valorilor absolute de RFD, la nivelul grupei experimentale 1.
x ab.st
Subiect C.B. C.C. F.C. A.C. S.D. A.D. A.I. D.K. L.O. M.U.
2
RFDmax _TI 247.6 304.0 340.8 247.6 387.8 251.3 300.8 264.0 349.2 288.0 298.1 48.4
RFDmax_TF 500.6 511.3 442.1 721.2 387.6 483.1 563.7 471.4 623.5 784.8 548.9 125.9
Δ RFDmax (TF - TI) 250.8 77.5
Δ RFDmax (TF - TI) % 84.1 160.0
Întrucât în judo există o variație de categorie, în funcție de greutatea

sportivului, considerată particularitate a disciplinei, ne-am pus problema, dacă
cumva există posibilitatea ca raportarea RFDmax la greutatea categoriei la care se
luptă sportivul, să poată produce modificări asupra datelor și implicit, să poată
influența diferența dintre mediile și abaterile standard ale parametrului urmărit.
Valorile obținute în urma testărilor reprezintă valoarea absoluta a parametrului, însă,
raportând această valoare la categoria de greutate, rezultă valoarea relativă. Prin
urmare, am transformat valoarea RFDmax absolută, în valoare relativă, prin
conversia din daN/s în kgf/s ( 1,019 x F[daN] = F[kgf]), iar valoarea obținută am
împărțit-o la categoria de greutate. Ținând cont de această transformare, am refăcut
calculele în vederea comparării diferențelor mediilor și abaterilor standard dintre
testarea inițială și testarea finală, de această dată, raportate relativ (tabelul 33).
Pentru a constata dacă sunt modificări, am aplicat acestă metodă și la nivelul
valorilor de Fmax (tabelul 34). Se poate observa că există diferențe între valorile
calculate prin cele două metode (valori absolute și relative), astfel la nivelul
RFDmax absolut, diferența mediilor, respectiv 250,8 daN/sec și a abaterilor standard
77,5 reprezintă un câștig de 84.1% față de testarea inițială, și o creștere în abaterea
standard de 160%, pe când în calculul valorilor RFDmax relativ, diferența
înregistrată a mediilor crește cu 86,2% și respectiv 307,8% la nivelul abaterii
standard. În ceea ce privește Fmax, diferențele sunt mult mai evidente. Dacă în
calculul diferențelor valorilor medii absolute aceasta este -0,085 daN, adică
înregistrează o scădere cu 0,407% (tabelul 34) față de testarea inițială, în calculul
diferențelor valorilor medii relative (tabelul 35), diferența este de 0,143 kgf și
reprezintă o creștere cu 35,38%.
Tabel 33. Evidențierea diferenței între cele două testări privind media și abaterea standard a
valorilor relative de RFDmax, la nivelul grupei experimentale 1.
x ab.st
Categorie (kg) 48 57 52 52 57 48 48 48 57 48 51.50 4.116
RFDmax _TI relativ3 5.3 5.4 6.7 4.9 6.9 5.3 6.4 5.6 6.2 6.1 5.9 0.7
RFDmax_TF relativ 10.6 9.1 8.7 14.1 6.9 10.3 12.0 10.0 11.2 16.7 11.0 2.8
Δ RFDmax relativ (TF - TI) 5.1 2.1
Δ RFDmax relativ (TF - TI) % 86.2 307.8
2
Unitatea de măsură, pentru RFDmax atât pentru testarea iniţială, cât şi pentru testarea finală este daN/s
3
Pentru RFDmax relativ, în urma transformării, unitatea de măsură este kgf/s
112
valorilor absolute de Fmax, la nivelul grupei experimentale 1.
x ab.st
Fmax_TI4 24.0 21.8 13.8 24.5 22.0 22.3 17.7 19.8 23.9 19.9 20.979 3.317
Fmax_TF 32.6 18.3 13.2 21.9 13.0 22.5 18.8 22.2 20.8 25.6 20.893 5.731
Δ Fmax (TF - TI) -0.085 2.415
Δ Fmax (TF - TI) % -0.407 72.804
valorilor relative de Fmax, la nivelul grupei experimentale 1.
x ab.st
Categorie (kg) 48 57 52 52 57 48 48 48 57 48 51.50 4.12
5
Fmax_TI relativ 0.40 0.37 0.39 0.48 0.46 0.44 0.43 0.21 0.49 0.37 0.403 0.075
Fmax_TF relativ 0.44 0.50 0.43 0.50 0.56 0.62 0.43 0.60 0.68 0.71 0.546 0.097
Δ Fmax relativ (TF - TI) 0.143 0.022
Δ Fmax relativ (TF - TI) % 35.38 29.81
Ținând cont de diferențele constatate între cele două modalități de calcul, în

continuarea studiului final, vom lua în considerare raportarea relativă a valorilor,
atât de RFDmax, cât și de Fmax, adică, în funcție de categoria de greutate în care
concurează sportivul, întrucât reflectă rezultatele într-un mod adecvat, specific
sporturilor de contact.
Calculele valorilor medii și abaterile standard privind TimpRFDmax și
TimpFmax, pentru ambele grupe de subiecți, precum și a celor de RFDmax relativ
și Fmax relativ, aferente grupei experimentale 2, pot fi găsite la anexe (anexa B).
În continuare, ca parte integrantă a studiului, vom analiza dacă există diferențe
semnificative pe fiecare din cei patru parametri: RFDmax, TimpRFDmax, Fmax,
TimpFmax, pe fiecare din cele două grupe.
8.1.1. Analiza RFDmax
Pornind de la valorile relative ale RFDmax (tabel 33), utilizând programul de

analiză statistică SPSS (v.23), am aplicat testul t- Student, la nivelul celor două grupe
(experimentală 1 și 2), atât pentru testarea inițială, cât și pentru cea finală, rezultând
un set de valori de referință, care evidențiază nivelul de semnificație al rezultatelor
înregistrate în testarea finală, comparativ cu cea inițială. Acest nivel de semnificație
este reprezentat în tabelul 36.
4
Unitatea de măsură pentru Fmax, atât în testarea iniţială, cât şi in testarea finală este daN
5
Unitatea de măsură pentru Fmax relativ este kgf/kg
113
Tabel 36. Rezultate privind diferențele dintre testarea finală și testarea inițială pentru RFDmax,
conform test t-Student (SPSS) pentru Grupa experimentală 1.
Paired Samples Statistics

Mean N Std. Deviation Std. Error Mean
Pair 1 Testare_initiala_G1 5.8876 10 .68440 .21643
Testare_finala_G1 10.9609 10 2.78985 .88223
Paired Samples Correlations

N Correlation Sig.
Pair 1 Testare_initiala_G1 &
10 -.337 .342
Testare_finala_G1
Paired Samples Test

Paired Differences
95% Confidence
Interval of the
Std. Std. Error Difference Sig. (2-
Mean Deviation Mean Lower Upper t df tailed)
Pair Testare_initiala_G1
-5.07330 3.08817 .97657 -7.28245 -2.86415 -5.195 9 .001
1 Testare_finala_G1
La nivelul parametrului RFDmax, analizând datele din tabelul 36, putem

afirma că, la nivelul grupei experimentale 1, există diferențe semnificative t (9)=
5.195; p = .001 între testarea inițială, unde s-a înregistrat valoarea medie de 5.8876
kgf/s (σ=.68440) și testarea finală, cu o valoare medie de 10.9609 kgf/s (σ =
2.78985), ceea ce dovedește că sportivii au înregistrat un câștig în urma programului
complementar de pregătire, în ceea ce privește rata de mobilizare a forței, la nivel de
grup.
Tabel 37. Rezultate privind diferențele dintre testarea finală și testarea inițială pentru
RFDmax,conform test t-Student (SPSS) pentru Grupa experimentală 2.

Pair 1 Testare_initiala_G2 7.5096 10 2.76138 .87323
Testare_finala_G2 7.9267 10 2.69233 .85139

N Correlation Sig.
10 .258 .471
Testare_finala_G2
114
Paired Samples Test
Paired Differences
95% Confidence
Std. Interval of the
Std. Error Difference
Mean Deviation Mean Lower Upper t df Sig. (2-tailed)
Pair 1 Testare_initiala_G2 -
-.41710 3.32172 1.05042 -2.79331 1.95911 -.397 9 .701
Testare_finala_G2
La nivelul Grupei experimentale 2 nu există diferențe semnificative între

testarea inițială și testarea finală unde t (9) = 397; p =.701, fapt ce evidențiază că, la
nivelul acestei grupe, nu s-au produs modificări asupra RFDmax în urma
programului derulat.
TimpRFDmax, conform test t-Student (SPSS) pentru Grupa experimentală 1.

Pair 1 Testare_initiala_G1 .0807 10 .01606 .00508
Testare_finala_G1 .0654 10 .02439 .00771

N Correlation Sig.
10 -.369 .293
Testare_finala_G1
Paired Samples Test

Paired Differences
95% Confidence Interval
Std. Std. Error of the Difference Sig. (2-
.0153 .03379 .01069 -.00887 .03947 1.432 9 .186
1 - Testare_finala_G1
În ceea ce privește parametrul denumit timp de realizare a ratei maxime de

creștere a forței (TimpRFDmax) la nivelul Grupei experimentale 1, rezultatele
testului t-Student privind diferențele înregistrate între cele două testări arată că nu
există modificări semnificative, la nivelul acestui parametru, întrucât t(9)= 1.432, iar
p=.186.
115
TimpRFDmax, conform test t-Student (SPSS) pentru Grupa experimentală 2.

Testare_finala_G2 .0664 10 .02071 .00655

N Correlation Sig.
10 .697 .025
Testare_finala_G2
Paired Samples Test

Paired Differences
Pair 1 Testare_initiala_G2 -
.00910 .01812 .00573 -.00386 .02206 1.588 9 .147
Testare_finala_G2
În urma comparării rezultatelor prin prisma parametrului TimpRFDmax,

putem afirma că nu se constată modificări semnificative pentru valoarea t (9) =
1.588; p = .147, între testarea inițială și testarea finală, la nivelul grupei
experimentale 2.
Tabel 40. Rezultate privind diferențele dintre testarea finală și testarea inițială pentru Fmax,

Testare_finala_G1 .5462 10 .10254 .03243

N Correlation Sig.
10 -.026 .943
Testare_finala_G1
116
Paired Samples Test
Paired Differences
95% Confidence
Interval of the
1 - -.1427 .13109 .04145 -.23648 -.04892 -3.442 9 .007
Testare_finala_G1
Aceeași procedură a fost aplicată și pentru parametrul forței maximale (Fmax),

iar rezultatele privind media și abaterea standard pentru fiecare grupă și testare în
parte sunt evidențiate în tabelul 40, precum și valorile comparative ale testului t.
Analizând rezultatele din tabelul 40 putem concluziona faptul că, la nivelul
parametrului Fmax, în cadrul Grupei experimentale 1, există o diferență
semnificativă pentru t(9) = 3.442; p = .007, între testarea inițială, unde s-a înregistrat
o valoare medie de .4035 kgf (σ=.07904) și testarea finală, cu o valoare medie
de .5462 kgf (σ = .10254).
Tabel 41. Rezultate privind diferențele dintre testarea finală și testarea inițială pentru Fmax,

Testare_finala_G2 .4041 10 .12602 .03985

N Correlation Sig.
10 .575 .082
Testare_finala_G2
Paired Samples Test

Paired Differences
95% Confidence
Interval of the
Std. Std. Error Difference
Sig. (2-
.0035 .10539 .03333 -.07189 .07889 .105 9 .919
117
Așa cum se observă în tabelul 41, la nivelul Grupei experimentale 2, se poate
afirma că nu există diferențe semnificative între testarea inițială și cea finală, întrucât
t (9)= .105; p=.919.
Pentru parametrul denumit timp de realizare a forței maxime relative
(TimpFmax) am urmat același test, ca și la ceilalți parametri. Rezultatele obținute
pentru media și abaterea standard pentru grupa experimentală 1, precum și cele ale
testului t, din testarea inițială și finală, sunt prezentate în tabelul 42.
Tabel 42. Rezultate privind diferențele dintre testarea finală și testarea inițială pentru TimpFmax,

Testare_finala_G1 .1597 10 .03659 .01157

N Correlation Sig.
10 -.054 .883
Testare_finala_G1
Paired Samples Test

Paired Differences
95% Confidence
Interval of the
.02250 .05087 .01609 -.01389 .05889 1.399 9 .195
La nivelul Grupei experimentale 1, comparând valorile raportate în cadrul

celor două testări, pentru parametrul TimpFmax, rezultatul testului t – t(9)= 1.399,
p=.195 infirmă existența unei modificări semnificative.
Tabel 43. Rezultate privind diferențele dintre testarea finală și testarea inițială pentru TimpFmax,

Testare_finala_G2 .1647 10 .02579 .00816
118
N Correlation Sig.
10 .494 .146
Testare_finala_G2
Paired Samples Test

Paired Differences
.00030 .02579 .00816 -.01815 .01875 .037 9 .971
Și în cadrul Grupei experimentale 2, ca și la Grupa experimentală 1,

modificările în ceea ce privește timpul de realizare a forței maxime nu sunt
semnificative, întrucât valoarea lui t(9)= 0.37 și p=.971.
8.1.2. Analiză individuală pe Grupa experimentală 1
Pentru a pune în evidență modificările apărute pe cei patru parametri urmăriți,

analizând diferențele dintre cele două testări, am prezentat sub formă grafică, atât
valorile medii ale celor 4 parametri, cât și abaterea standard, urmată de evidențierea
în procente a modificărilor înregistrate, pe fiecare parametru în parte.
În continuare vor fi prezentate rezultatele pentru fiecare din cei 10 subiecți în
parte, din Grupa experimentală 1, urmând ca rezultatele Grupei experimentale 2, să
fie prezentate în cadrul anexelor (anexa D).
Legendă grafice:
- Media valorilor pe cele 5 execuții
Dispersia valorilor pe cele 5 execuții
Δ - Diferența dintre cele două testări

În cadrul graficelor, diferențele dintre cele două testări vor fi reprezentate atât
numeric, prin cifre, cât și cromatic, folosind culori diferite. Semnificația acestora
este următoarea:
➢ valorile pozitive (+) semnifică o creștere cantitativă, în timp ce valorile
negative (-) semnifică o scădere cantitativă;
➢ valorile reprezentate cu negru (ex: - 0,52 s) semnalează o îmbunătățire,
deoarece în exemplul dat, timpul a scăzut cu valoarea menționată, iar cele
119
semnalate în culoarea roșie ( + 0,014 s ) semnifică un regres prin creșterea
timpului aferent parametrului urmărit.
Rezultatele testului statistic t -Student sunt centralizate mai jos, în tabele, alături
de media și abaterea standard pentru fiecare testare în parte, iar datele statistice
generate de programul SPSS pot fi găsite în Anexa C.
Gupa experimentală 1
Subiect C.B.
Figura 55. Reprezentare grafică a variației celor 4 parametri la subiectul C.B., Grupa
experimentală 1.
Tabel 44. Nivel de semnificație al diferențelor înregistrate pe cei 4 parametri, pentru subiectul
C.B., grupa experimentală 1.
Testare inițială Testare finală Diferență Test t p 1-p
x ab.st. x ab.st. val. % (%)
RFDmax (daN/s) 247.6 18.35 500.60 53.57 253.058 102.224 11.360 .000 99.97
TimpRFDmax (s) 0.070 0.024 0.07 0.022 -0.004 -5.714 .272 .799 20.10
Fmax (daN) 18.81 1.423 20.704 5.115 1.894 10.067 .746 .497 50.28
TimpFmax (s) 0.144 0.011 0.114 0.011 -0.030 -20.833 4.243 .013 98.68
Analizând rezultatele obținute de subiectul C.B. în cadrul programului

desfășurat, se constată modificări pe toți cei 4 parametri urmăriți, cu creșteri
semnificative la nivelul RFDmax și TimpFmax. Rezultatele indică o puternică
dominanță a direcției de câștig în ceea ce privește rata maximă de creștere a forței
(RFDmax). Acest parametru prezintă o creștere de la 247,6 daN/s, valoare medie
înregistrată în testare inițială, la valoarea medie de 500,6 daN/s, înregistrată în
testarea finală, acest lucru însemnând practic un câștig de 102,22% față de momentul
120
inițial și o creștere statistic semnificativă cu t (4) = 11.360; p = .000. Din punct de
vedere al timpului de realizare a valorilor medii de RFDmax, acesta prezintă valori
apropiate între cele două testări, diferența fiind de doar 0,004 s, considerată
nesemnificativă cu t (4) = .272; p = .799. La nivelul valorilor medii de Fmax , se
constată un mic câștig de 1,89 daN, reprezentând 10 % față de testarea inițială,
considerat nesemnificativ, cu t (4) = .746; p = .497. În ceea ce privește media
timpului la care au fost înregistrate mediile valorilor de forță maximă, diferența
dintre cele două testări a fost una semnificativă cu t (4) = 4.243; p = .013, ceea ce
înseamnă o scurtare a timpului cu 0,03 s, adică 20,83 % față de testarea inițială.
Subiect C.C.
Figura 56. Reprezentare grafică a variației celor 4 parametri la subiectul C.C., Grupa
experimentală 1.
C.C., Grupa experimentală 1.
x ab.st. x ab.st. val. % %
RFDmax (daN/s) 304.034 22.865 511.293 72.939 207.259 68.170 5.620 .005 99.50
TimpRFDmax (s) 0.110 0.020 0.058 0.019 -0.052 -47.273 5.363 .006 99.40
Fmax (daN) 20.458 3.605 27.882 2.332 7.424 36.288 3.721 .020 98.00
TimpFmax (s) 0.178 0.011 0.188 0.025 0.011 5.915 .690 .528 47.20
În cazul subiectului C.C. din Grupa experimentală 1, analizând cele două

testări, se constată atât o creștere semnificativă a RFDmax cu t(4) = 5.620; p = .005,
de la o medie a valorilor de 304,03 daN/s în testarea inițială, la cea de 511,29 daN/s
în testarea finală, și totodată, o scurtare a timpului de realizare a valorilor de
121
RFDmax, de la 0,110 s la 0,058 s, reprezentând o scădere semnificativă cu t (4) =
5.363; p = .006. Timpul de realizare a valorilor medii ale ratei de creștere a forței
maxime scade cu 47,27 % față de testarea inițială. În ceea ce privește media valorilor
de Fmax, și aici se remarcă o creștere semnificativă cu t(4) =3.721; p =.020, diferența
dintre cele două testări fiind de 7, 42 daN, respectiv de la 20,458 daN în testarea
inițială la 27.882 daN în testarea finală. Referitor la timpul de realizare a mediei
valorilor de Fmax, se observă o creștere a timpilor înregistrați în testarea finală, fiind
cu 0,011 s mai mare, ceea ce presupune o întârziere de 5,91 % față de testarea
inițială.
Subiect F.C.
Figura 57. Reprezentare grafică a variației celor 4 parametri la subiectul F.C., Grupa
experimentală 1.
F.C., Grupa experimentală 1.

RFDmax (daN/s) 340.831 55.603 442.054 66.899 101.223 29.699 7.897 .001 99.90
TimpRFDmax (s) 0.078 0.018 0.053 0.019 -0.025 -32.258 1.812 .144 85.60
Fmax (daN) 19.965 1.274 21.756 0.792 1.791 8.968 2.784 .050 95.00
TimpFmax (s) 0.170 0.010 0.120 0.010 -0.050 -29.412 7.906 .001 99.90
Analizând rezultatele celor două testări, în cazul subiectului F.C., au fost

înregistrate modificări semnificative, atât la nivelul valorilor de RFDmax cu t (4) =
7.897; p = .001, înregistrându-se o creștere de la 340,831 daN/s în testarea inițială,
la 442,054 daN/s în cea finală, cât și la nivelul valorilor de Fmax și TimpFmax. La
nivelul parametrului Fmax, diferența mediilor dintre cele două testări a fost de doar
122
1,791 daN, considerată semnificativă, cu t(4) = 2.784; p = .050, remarcându-se o
creștere de la 19,96 daN în testarea inițială, la 21,75 daN în testarea finală. De
asemenea, și la nivelul parametrului TimpFmax se remarcă un câștig prin scurtarea
timpului cu 0,050 s, reprezentând o diferență semnificativă cu t = 2.784; p = .050,
cu 29 % mai rapid față de testarea inițială. În schimb, la nivelul valorilor medii de
timp de realizare a RFDmax, modificările de la 0,078 s în testarea inițială la 0,053
s în cea finală, nu prezintă o scădere semnificativă (t(4) = 1.812; p = .144), deși se
remarcă o scădere a timpului mediu de realizare a RFDmax de 32.26%, de la 0.078
s la 0.053.
Subiect A.C.
Figura 58. Reprezentare grafică a variației celor 4 parametri la subiectul A.C., Grupa
experimentală 1.
A.C., Grupa experimentală 1.
RFDmax (daN/s) 247.600 161.183 721.200 111.217 473.600 191.276 5.017 .007 99.3
TimpRFDmax (s) 0.100 0.029 0.042 0.011 -0.058 -58.000 3.965 .017 98.3
Fmax (daN) 24.373 4.318 25.362 2.330 0.989 4.057 .526 .627 37.3
TimpFmax (s) 0.246 0.024 0.106 0.024 -0.140 -56.911 12.780 .000 99.9
Analizând rezultatele subiectului A.C., se remarcă o creștere semnificativă la

nivelul valorilor medii de RFDmax cu t(4) = 5.017; p = .007, fiind de altfel, singurul
subiect ce realizează un câștig de 191,27 %, respectiv de la o medie de 247,60 daN/s
în testarea inițială, la o medie de 721,20 daN/s în testarea finală, concomitent cu o
scurtare a mediei timpului de realizare a RFDmax de la 0,100 s la 0,042 s,
123
reprezentând o îmbunătățire semnificativă a timpului de RFDmax cu t(4) = 3.965; p
= .017, reprezentând o scădere cu 58% față de testarea inițială. Un alt aspect esențial
la nivelul acestui subiect îl constituie modificările în zona scurtării timpului de
realizare a Fmax, respectiv de la 0,246 s în testarea inițială, la 0,106 s în testarea
finală, însemnând de altfel, un câștig semnificativ cu t(4) = 12.780; p = .000, adică
o scădere de 56,911 %. Din punct de vedere al realizării valorilor medii de Fmax,
cele două testări au fost aproape asemănătoare, diferența dintre cele două fiind de
doar 0,98 daN, considerată nesemnificativă .
Subiect S.D.
Figura 59. Reprezentare grafică a variației celor 4 parametri la subiectul S.D., Grupa
experimentală 1.
S.D., Grupa experimentală 1.
RFDmax (daN/s) 387.800 95.769 387.644 115.352 -0.156 -0.040 .000 1.000 0
TimpRFDmax (s) 0.076 0.038 0.043 0.008 -0.034 -44.079 1.976 .119 88.10
Fmax (daN) 25.646 3.233 31.556 1.327 5.910 23.044 3.281 .030 97.00
TimpFmax (s) 0.186 0.015 0.200 0.007 0.014 7.527 1.723 .160 84.00
În cazul acestui subiect, deși valorile medii de RFDmax sunt asemănătoare, la

nivelul valorilor de timp de realizare a RFDmax, se evidențiază o scurtare a acestuia
de la 0,076 s în testarea inițială, la 0,043 s în testarea finală, reprezentând o
îmbunătățire de 44,07% față de testarea inițială, însă fără a fi semnificativă statistic
124
t(4) = 1.976; p = .119. În ceea ce privește nivelul valorilor medii de Fmax se remarcă
o creștere semnificativă t(4) = 3.281; p = .030 de 23,04%, respectiv de la 25,64 daN
în testarea inițială, la 31,55 daN în testarea finală. Referitor la timpul de realizare a
valorilor de Fmax, acesta înregistrează o creștere a mediilor cu 0,014 s, adică o
întârziere de timp de 7,52% față de testarea inițială.
Subiect A.D.
Figura 60. Reprezentare grafică a variației celor 4 parametri la subiectul A.D., Grupa
experimentală 1.
A.D., grupa experimentală 1.
RFDmax (daN/s) 251.283 36.348 483.144 88.58 231.860 92.270 4.519 .011 98.9
TimpRFDmax (s) 0.058 0.030 0.050 0.012 -0.008 -13.793 .606 .577 42.3
Fmax (daN) 20.611 1.728 28.996 1.755 8.385 40.683 6.954 .002 99.8
TimpFmax (s) 0.206 0.019 0.158 0.019 -0.049 -23.544 4.707 .009 99.1
Valoarea de RFDmax la nivelul acestui subiect, comparând cele două testări,

prezintă o creștere semnificativă cu t (4)= 4.519; p = .011, crescând cu 231,860
daN/s față de testarea inițială, respectiv de la 251,283 daN/s în testarea inițială, la
483,144 daN/s în testarea finală, reprezentând o creștere de 92,27% față de testarea
inițială. Din punct de vedere al timpului de realizare a RFDmax, acesta scade cu
0,008 s față de testarea inițială, scăderea fiind considerată nesemnificativă (t(4)
= .606; p = .577). La nivelul valorilor medii de Fmax, se remarcă o creștere
semnificativă cu t(4) = 6.954; p = .002, reprezentând o creștere de 40,68%,
125
înregistrându-se valoarea medie de 28,996 daN în testarea finală, comparativ cu
20,611 daN în testarea inițială. Timpul de realizare a Fmax prezintă, de asemenea,
o scădere semnificativă cu t (4)= 4.707; p = .009, respectiv o scădere de 23,54%.
Subiect A.I.
Figura 61. Reprezentare grafică a variației celor 4 parametri la subiectul A.I., Grupa
experimentală 1.
A.I., Grupa experimentală 1.
RFDmax (daN/s) 300.822 67.581 563.738 124.293 262.917 87.400 6.888 .002 99.8
TimpRFDmax (s) 0.076 0.029 0.093 0.011 0.017 21.711 1.242 .282 71.8
Fmax (daN) 20.122 3.739 20.427 2.495 0.305 1.516 .150 .888 11.2
TimpFmax (s) 0.156 0.009 0.145 0.032 -0.011 -7.051 .568 .600 40
În cazul subiectului A.I., cel mai mare progres se înregistrează în rândul

valorilor medii de RFDmax, considerat semnificativ cu t (4) = 6.888; p = .002. Cu o
creștere de la valoarea medie din testarea inițială de 300,822 daN/s, la valoarea de
563,738 daN/s, putem evidenția o modificare de 87,40%, însă în detrimentul creșterii
timpului de realizare a RFDmax. Acesta înregistrează o creștere cu 0,017 s, față de
testarea inițială, ceea ce semnifică o întârziere a realizării RFDmax. Pe de altă parte,
valorile medii ale Fmax, cât și media timpului de realizare a acesteia prezintă valori
asemănătoare în ambele testări, considerate nesemnificative (Fmax t (4) = .150; p
= .888; TimpFmax t (4)= .568; p = .600).
126
Subiect D.K.
Figura 62. Reprezentare grafică a variației celor 4 parametri la subiectul D.K., Grupa
experimentală 1.
D.K., Grupa experimentală 1.
RFDmax (daN/s) 264.000 47.97 471.400 52.695 207.400 78.561 9.419 .001 99.9
TimpRFDmax (s) 0.073 0.03 0.102 0.016 0.030 40.690 2.860 .046 95.4
Fmax (daN) 10.016 1.008 28.011 0.541 17.994 179.650 35.145 .000 99.9
TimpFmax (s) 0.138 0.054 0.176 0.015 0.039 28.000 1.845 .139 86.1
Comparând valorile înregistrate în cadrul testării finale versus testării inițiale,

se remarcă o îmbunătățire semnificativă cu t (4) = 9.419; p = .001 la nivelul
parametrului RFDmax, subiectul D.K., ajungând la o valoare medie a RFDmax de
471,40daN/s în testarea finală, față de 264 daN/s în testarea inițială. Spre deosebire
de RFDmax, timpul mediu de realizare a acestor valori prezintă o creștere
semnificativă (t (4) = 2.86; p = .046), dar reprezentând practic o întârziere cu 0,030
s. Trebuie evidențiată creșterea semnificativă a valorilor medii de Fmax înregistrate,
cu t(4) = 35.145; p=.000, acestea fiind cu 179,65% mai mari în testarea finală, față
de testarea inițială, dar cu o întârziere a valorilor medii de TimpFmax de 0,039 s,
adică o creștere semnificativă de sens negativ (t (4) = 1.845; p = .139), reprezentând
28%.
Menționăm faptul că, acest subiect a înregistrat cea mai mare creștere
semnificativă a valorilor de Fmax, dintre toți subiecții participanți la acest studiu, de
17,994 daN, respectiv 179,65%.
127
Subiect L.O.
Figura 63. Reprezentare grafică a variației celor 4 parametri la subiectul L.O., Grupa
experimentală 1.
L.O., Grupa experimentală 1.
RFDmax (daN/s) 349.200 95.515 623.505 153.677 274.305 78.552 4.905 .004 99.6
TimpRFDmax (s) 0.070 0.037 0.102 0.004 0.032 45.714 2.092 .105 89.5
Fmax (daN) 27.261 1.166 38.098 1.829 10.837 39.753 26.211 .000 99.9
TimpFmax (s) 0.182 0.008 0.202 0.008 0.020 10.989 4.472 .011 98.9
Valorile înregistrate în cadrul testării subiectului L.O. prezintă o creștere

semnificativă a RFDmax cu t(4) = 4.905; p = .004) , valorile mediilor din testarea
finală fiind cu 274,30 daN/s mai mari față de testarea inițială, reprezentând o creștere
cu 78,55%. În schimb, valorile de timp înregistrează o creștere de 0,032 s, de la
0.070 s la 0,102 s, reprezentând o întârziere în realizarea RFDmax, considerată însă
nesemnificativă. Aceeași dominanță, ca și în cazul RFDmax o remarcăm și în cazul
valorilor medii de Fmax, care înregistrează o creștere semnificativă cu t (4)= 26.211;
p = .000), de 39,75%, înregistrând în testarea finală 38,098 daN, față de testarea
inițială 27,261 daN. Creșterea s-a realizat în detrimentul timpului de realizare al
Fmax, care înregistrează o întârziere de 0.02 s, considerată a fi o creștere
semnificativ negativă a timpului (t (4) = 4.472; p = .011).
128
Subiect M.U.
Figura 64. Reprezentare grafică a variației celor 4 parametri la subiectul M.U., Grupa
experimentală 1.
M.U., Grupa experimentală 1.
RFDmax (daN/s) 287.954 58.706 784.778 198.817 496.824 172.536 5.100 .007 99.3
TimpRFDmax (s) 0.096 0.034 0.045 0.005 -0.051 -53.125 3.727 .020 98
Fmax (daN) 17.620 1.701 33.300 0.751 15.681 88.995 17.183 .000 99.9
TimpFmax (s) 0.216 0.067 0.188 0.008 -0.029 -13.194 .879 .429 57.10
Comparând rezultatele celor două testări realizate, subiectul M.U.

înregistrează o creștere semnificativă la nivelul valorilor medii de RFDmax cu t (4)
= 5.100; p = .007, respectiv 172,536 %, de la 287,95 daN/s în testarea inițială, la
784,778 daN/s în testarea finală. Concomitent cu această îmbunătățire se remarcă și
o scădere semnificativă a timpului de realizare a RFDmax cu t(4) = 3.727; p= .020,
de la 0,096 s în testarea inițială, la 0,045 s în testarea finală (53,12%). În ceea ce
privește valoarea medie a Fmax, se poate observa și în cazul acestui subiect o
creștere semnificativă cu t (4) = 17.183; p = .000, respectiv 15,681daN,
reprezentând 88,99%. Timpul de realizare a Fmax înregistrează, de asemenea, un
progres, scăzând de la 0,216 s în testarea inițială, la 0,188 s în testarea finală, însă
nesemnificativ.
129
CAPITOLUL 9. CONCLUZIILE STUDIULUI EXPERIMENTAL
În urma derulării acestui program individualizat, complementar programului

propriu zis de antrenament specific pe tatami, și a celui de pregătire fizică, a fost
observată o serie de modificări care, sperăm să deschidă o nouă perspectivă în ceea
ce privește posibilitatea accesării și altor surse de progres, și totodată, să evidențieze
importanța individualizării metodelor și mijloacelor de pregătire, în funcție de
potențialul de moment al fiecărui sportiv.
În primul rând, trebuie menționat că rezultatele obținute nu reprezintă
consecința numai a programului de antrenament complementar, ci a întregului
proces de pregătire, care integrează toate elementele de pregătire, inclusiv cele
specifice disciplinei sportive. Mai mult, considerăm că o serie de factori, precum
gradul de interes și de implicare în programul complementar, nivelul de oboseală
din momentul evaluărilor, sau chiar dispoziția de moment, au influențat evoluția
rezultatelor din decursul acestui studiu.
O primă concluzie generală, pe toți cei 4 parametri urmăriți, însumând 80 de
rezultate, obţinute pe ambele grupe participante la acest studiu, indică un câștig total
de 64%, din care, la un prag convențional de semnificaţie de 0,05 (p ≤ 0,05), ales a
priori, 41% din cei 20 de subiecţi au înregistrat evoluţii semnificative, așa cum se
poate observa în figura 65. La nivel macro, așa cum se observă în figurile 66 și 67,
rezultă că, și grupa experimentală 2 a înregistrat creșteri semnificative, deși
participarea la programul implementat a fost de până la 40% din maximul de
prezențe posibile.
10%
Evoluții semnificative
41% Evoluții nesemnificative
26%
Stagnări sau involuții
nesemnificative
23% Involuții semnificative
Figura 65. Grafic procentual comparativ al evoluției înregistrate, raportat la un prag de

semnificație de 0,05 pentru ambele grupe participante la studiu.
130
Dacă ne raportăm la nivelul fiecărei grupe, pe toți cei 4 parametri, putem
semnala o creștere de 47% la nivelul grupei experimentale 2, din care numai 25%
este semnificativă (cu același prag de semnificație de 0,05), în timp ce, la grupa
experimentală 1, s-a înregistrat o creștere de 80%, din care 57% evoluții
semnificative. Aceste diferențe la nivelul fiecărei grupe sunt prezentate în figurile
66 și 67.
Grupa experimentală 1
5%
15%
Evoluții
57%
23% nesemnificative

nesemnificative
Involuții semnificative
Figura 66. Grafic procentual comparativ al evoluției grupei experimentale 1.
15%
25%
Evoluții
nesemnificative
38% 22%
nesemnificative
Involuții semnificative
Figura 67. Grafic procentual comparativ al evoluției grupei experimentale 2.

131
Analizând valorile înregistrate de către subiecții celor două grupe participante
la studiu, în cele două testări, la nivel de grup, pe cei 4 parametri urmăriți (figura
68), putem constata că, în urma programului complementar desfășurat, la nivelul
parametrului RFDmax, în Grupa experimentală 1 s-a înregistrat o creștere
semnificativă, cu un nivel de încredere de 99%, în timp ce în timp ce în Grupa
experimentală 2 modificările au fost considerate statistic nesemnificative, având un
nivel de încredere de doar 30%. Rezultatele obținute la nivel de grup în cazul Grupei
experimentale 1, confirmă ipoteza 1, conform căreia, programul propus a dus la o
creștere semnificativă a valorilor de RFDmax înregistrate.
La nivelul parametrului TimpRFDmax, atât subiecții grupei experimentale 1,
cât și subiecții grupei experimentale 2 au înregistrat scăderi ale valorilor de timp de
realizare a RFDmax la nivel de grup, câștig considerat însă, statistic nesemnificativ.
Modificările apărute la nivel de grup se încadrează unui nivel de încredere de
81,40 % la grupa experimentală 1, respectiv 85 % la grupa experimentală 2.
Considerând probabilitatea de 50% ca fiind un prag de pornire, însemnând șanse
egale, iar 99,9 %, procent maxim al nivelului de încredere, nivelul de încredere atins
sugerează că poate exista o influențare a parametrului TimpRFDmax în urma
programului complementar.
O creștere semnificativă s-a înregistrat și la nivelul parametrului Fmax, în
care, la nivelul grupei experimentale 1, unde nivelul de încredere a atins cota de
99,30 %, în timp ce în grupa experimentală 2, creșterile semnificative ale forței
maxime ating un nivel de încredere de numai 8 %.
Statistic, rezultatele obținute de cele două grupe la nivelul parametrului
TimpFmax nu sunt semnificative, deși în cazul grupei experimentale 1, nivelul de
încredere atinge 80,5 %, în timp ce la nivelul grupei experimentale 2 numai 3%.
99% 99.30%
100%
85%
90% 81.40% 80.50%
80%
70%
60%
50%
40% 30%
30%
20% 8%
10% 3%
0%
RFDmax TimpRFDmax Fmax TimpFmax
Grupă experimentală 1 Grupă experimentală 2
Figura 68. Grafic procentual comparativ al nivelului de încredere, pe grupe, al modificărilor

înregistrate pe cei 4 parametri urmăriți.
Analizând din punct de vedere individual, modificările obținute de către

subiecți pe toți parametrii urmăriți, se observă că există o dinamică individuală în
132
evoluția acestora. Deși s-a urmărit modificarea valorilor de RFDmax, consemnăm
că există modificări semnificative și pe celelalte trei direcții vizate (TimpRFDmax,
Fmax și TimpFmax), întrucât putem centraliza un număr de subiecți din cadrul
grupei experimentale 1 care, suplimentar creșterilor semnificative înregistrate la
nivelul RFDmax, au raportat și îmbunătățiri semnificative pe parametrii Fmax și
TimpFmax (2 subiecți), TimpRFDmax și TimpFmax (2 subiecți), Timp RFDmax și
Fmax (1 subiect). De asemenea, 2 subiecți din cadrul grupei experimentale 1 au
raportat creșteri semnificative la nivelul RFDmax și Fmax, și un singur subiect a
raportat îmbunătățiri semnificative la nivelul RFDmax și TimpFmax. Aceste
modificări simultane survenite pe subiecții menționați mai sus confirmă parţial
ipoteza 2, conform căreia există o dinamică individuală de câștig la nivelul
parametrilor TimpRFDmax, Fmax și TimpFmax, întrucât creşterile semnificative
înregistrate nu apar simultan pe toţi cei patru parametri, ci pe doi sau trei parametri
la nivel individual.
Având în vedere că în acest studiu nu este abordată o problematică pe o
populație de masă, ci pe sportivi de elită, subiecți ce se clasează în afara zonei de
normalitate, pentru ei, orice câștig poate face diferența la nivel competițional.
Așa cum am afirmat mai sus, am demonstrat că statistic, la nivelul grupei
experimentale 1, sunt evoluții semnificative în urma programului derulat, dar cum
se traduce acest câștig efectiv în practică?
Dacă ne raportăm la valoarea câștigului mediu relativ pe kilogram de
RFDmax, obținut la grupa experimentală 1, acesta este de 5,1 kgf/s la o variație de
categorie de 9 kg ( între 48 și 57 de kg). Această valoare, raportată la valoarea medie
din testarea inițială ( 5,9 kgf/s), se traduce în performanță, ca fiind un câștig mediu
de 86% (tabelul 33). La acest nivel, înseamnă aproape o dublare a ratei maxime de
mobilizare a forței, ceea ce duce la o dezechilibrare mult mai rapidă în realizarea
procedeelor specifice judo-ului.
Suplimentar câștigului de RFDmax apar îmbunătățiri și pe celelalte 3
componente conexe. Astfel, la nivelul TimpRFDmax pentru grupa experimentală 1
se constată o scădere a timpului de 0,015 s în medie. Adică un câștig de 19% la nivel
de grup.
O surpriza în cadrul rezultatelor la nivelul grupei experimentale 1 o reprezintă
valorile de Fmax, care au înregistrat o îmbunătățire relativă per kilogram de
categorie, de 0,143 kg, adică 35,38 % la nivel de grupă, raportat la media din testarea
inițială, deși obiectivul principal al acestui studiu a fost creșterea RFDmax.
La nivelul timpului de mobilizare a forței maxime (TimpFmax), deși statistic
nu sunt consemnate modificări semnificative, se constată că există o modificare, pe
grupa experimentală 1, în care, timpul, înregistrat de 0,182 s în testarea inițială, scade
la 0,160 s, însemnând o scurtare a acestuia, în medie pe grupă cu 0,022, reprezentând
o îmbunătățire de 12,36 %. Ținând cont că timpul simplu de reacție la stimul vizual
variază între 0,233 s, înregistrat la sportivi practicanți de judo (Cojocariu &
Abalasei, 2014) și 0,169 s la sportivi practicanți de tenis (Grigore, Mitrache,
Paunescu, & Predoiu, 2015), ne punem problema dacă modificările înregistrate, care
evidențiază o mutare a nivelului maxim de forță sub un timp de reacție, pot fi
133
considerate suficiente în contextul performanței sportive. În acest sens, considerăm
că utilizarea testelor de analiză statistică, folosite ca mecanism decizional de
evaluare a ipotezei cercetării, în care rezultatul considerat ca fiind semnificativ este
asociat cu un câștig, iar cel nesemnificativ cu un eșec, este pusă sub semnul îndoielii
în ceea ce privește analiza rezultatelor în performanța sportivă.
CAPITOLUL 10. CONTRIBUȚII PERSONALE ȘI PERSPECTIVE DE

CONTINUARE A CERCETĂRII
10.1. Contribuții teoretice
Studiul de față, prin problematica abordată, dorește să aducă argumente

privind existența unor surse de progres neexploatate suficient în practica
antrenamentului sportiv. Ceea ce am dorit să evidențiem, încă din titlul acestei
lucrări, este faptul că performanța sportivă reprezintă rezultatul accesării optime a
surselor de progres. Acest fenomen, denumit de noi fenomen de compensare,
evidențiază faptul că există posibilități de creștere a potențialului de performanță
prin intermediul unei abordări interdisciplinare în care domenii precum
neuroștiințele si tehnologia informației, oferă cadrul de expunere al resurselor de
progres din sport. În lucrarea de față, compensarea se realizează prin influențarea
informațională a mecanismului funcționalității musculare, astfel încât, răspunsul
muscular, cel puțin din punct de vedere al RFDmax în condiții specifice, să fie
îmbunătățit semnificativ. Astfel, compensarea, în performanța sportivă, nu este
văzută ca fiind o soluție la un neajuns, ci o completare a unor surse deja existente,
prin reorganizarea și optimizarea proceselor și relațiilor dintre factorii implicați în
antrenamentului sportiv.
10.2. Contribuții practice
Ca urmare a derulării acestui studiu, se constată o serie de contribuții ce își

vor găsi utilitatea, atât în zona de evaluare, cât și în cea de pregătire sportivă
specifică.
În primul rând se consemnează, dezvoltarea unei metodologii, ce oferă
posibilitatea de evaluare a forței specifice în situația de executare a fazei de
dezechilibrare din cadrul unui procedeu de aruncare din judo. Mai mult, datorită
design-ului dispozitivului tehnologic folosit, evaluarea poate fi extinsă și la nivelul
executării integrale a procedeelor de aruncare din picioare (te waza). Această
evaluare poate fi individualizată sau, în funcție de scopul testării, se poate
personaliza pe nivel de categorie.
Beneficiul acestui studiu a constat în dezvoltarea unei metodologii de
antrenare specifică fazei de kuzushi, ce vizează îmbunătățirea ratei de creștere a
forței musculare, în condiții de mediu controlat. Conform rezultatelor obținute,
valorile ratei de creștere a forței au fost crescute, ajungând la o valoare aproape
dublă, în urma programului derulat. Aceasta se traduce într-o mobilizare mai rapidă
134
a forței musculare, care, pe tatami, în faza de dezechilibrare – kuzushi - surprinde
adversarul, punându-l în situația de a-și pierde echilibrul și de a fi vulnerabil.
Suplimentar, s-a dovedit statistic că există modificări semnificative și în alte direcții
adiacente RFDmax, cum ar fi creșterea valorii maximă de forță, sau scurtarea
timpului de realizare a nivelului acesteia. În judo-ul de performanță, reducerea
timpului de mobilizare a forței maxime sub un timp de reacție simplu poate fi decisiv
în câștigarea unui meci. Așa cum afirma și Attillio Sacripanti (2012), importanța
ruperii echilibrului adversarului (din kuzushi) este dată de faptul că între doi atleți
cu fizic și nivel similar de forță, diferența vine tocmai din dezechilibrarea
adversarului.
10.3. Perspective de continuare a cercetării prezentate în lucrare
În lucrarea de față, au fost prezentate rezultatele cercetării care fundamentează

utilizarea metodologiei folosite și a conceptului de compensare dezbătut, în vederea
antrenării unor mecanisme neuro-musculare, ce își găsesc aplicabilitatea în
domeniul performanței sportive.
Întrucât întregul demers a fost adaptat la specificitatea disciplinei sportive, în
cazul nostru judo, iar metodologia aplicată cu ajutorul soluției tehnologice a
confirmat beneficiile aduse de către această abordare originală, cel puțin în acest
sport, dorim să evidențiem o serie de noi direcții de valorificare:
➢ extinderea evaluării forței musculare specifice în condiții de lucru pe
simulator, de la executarea fazei de dezechilibrare, la cea de executare
integrală a diferitelor procedee tehnice;
➢ dezvoltarea unei metodologii de identificare a direcțiilor cu potențial de
progres (fie spre dezvoltarea forței maxime, fie spre mobilizarea rapidă a
forței);
➢ dezvoltarea unui program de antrenament cu obiective individualizate în
funcție de direcțiile individuale cu potențial de progres;
➢ identificarea pattern-urilor de evoluție a curbelor de forță în cadrul executării
procedeelor de aruncare din picioare; dezvoltarea unei soluții de caracterizare
și de evaluare a diferitelor procedee tehnice;
➢ dezvoltarea unei matrici de evaluare a potențialului de manifestare a forței,
3D, țintind cont de dependența a trei parametri urmăriți: forță, poziție, viteză
de mobilizare a forței;
➢ identificarea, în baza rezultatelor obținute pe parcursul antrenamentelor, a
dinamicii de adaptare raportate la sarcinile impuse, și în baza acestora,
identificarea diferitelor tipare de adaptare.
Cu excepția domeniului performanței sportive, prin intermediul obiectivizării
și individualizării metodologiei de testare, antrenare și evaluare, acest proiect își
găsește utilitatea și în cadrul performanței umane, cu potențial de aplicabilitate în
recuperarea medicală, în pregătirea trupelor speciale, sau a celor militare, și de ce
nu, în programe de recuperare neuromotorii în urma expunerii în condiții de
microgravitație.
135
REFERINȚE
1. Aagaard, P. (2003). Training-induced changes in neural function.

Exercise and sport sciences reviews, 31(2), 61-67;
2. Aagaard, P., Andersen L. J., Poulsen D. P., Lefffers A.M., Wagner A.,
Magnusson P. S., Kristensen H. J. & Simonsen E.B., (2001). A mechanism for
increased contractile strength of human pennate muscle in response to strength
training: changes in muscle architecture, în The Journal of physiology, 534.(2),
pag. 613-623, publicat la http://jp.physoc.org/content/534/2/613.short, accesat la
16.07.2014;
3. Aagaard, P., Simonsen, E. B., Andersen, J. L., Magnusson, P., & Dyhre-
Poulsen, P. (2002). Increased rate of force development and neural drive of
human skeletal muscle following resistance training, in Journal of applied
physiology, 93(4), 1318-1326. publicat la
http://jap.physiology.org/content/93/4/1318, accesat la 19.09.2013;
4. Abbott, B. C., & Aubert, X. M. (1952). The force exerted by active striated
muscle during and after change of length. The Journal of Physiology, 117(1),
77-86, publicat la http://jp.physoc.org/content/117/1/77.full.pdf, accesta la
11.10.2014;
5. Adams, K., O'Shea, J. P., O'Shea, K. L., & Climstein, M. (1992). The effect of
six weeks of squat, plyometric and squat-plyometric training on power
production. The Journal of Strength & Conditioning Research, 6(1), 36-41.
http://elitetrack.com/article_files/squat-plyos-vertical-jump.pdf, accesat la data de
27.09.2014;
6. Alexe, N. (1993). Antrenamentul sportiv modern, Editura Editis;
7. Almasbakk, B., & Hoff, J. (1996). Coordination, the determinant of velocity
specificity?. Journal of Applied Physiology, 81(5), 2046-2052;
8. Baker, D., Nance, S., & Moore, M. (2001). The load that maximizes the average
mechanical power output during jump squats in power-trained athletes. The
Journal of Strength & Conditioning Research, 15(1), 92-97, publicat la
http://www.researchgate.net/publication/11645827_The_load_that_maximizes_the_averag
e_mechanical_power_output_during_jump_squats_in_power-trained_athletes, accesat la
30.09.2014;
9. Baltzopoulos, V. & Brodie, D. A. (1989). Isokinetic dynamometry. Sports
Medicine, 8(2), 101-116, publicat la
http://faculty.fullerton.edu/gnoffal/Courses/561%20Course/iso1.pdf, accesat la
18.01.2015;
10. Banica, I., Dragomir A., (2012). Raport de asistenţă ştiinţifică, material intern;
11. Baroga L., Nicu A., (1993) Dezvoltarea calităţii motrice-Forţa, în Nicu A.,
Antrenamentul Sportiv Modern, Editura Editis, pag. 312-330, București;
12. Behm, D. G., & Sale, D. G. (1993). Intended rather than actual movement
velocity determines velocity-specific training response. Journal of Applied
Physiology, 74, 359-359;
136
13. Billeter R. & Hoppele H., (2003), Muscular basis of strength, In Komi, V. P
Strength and power in sport, ediția a 2-a, in volumul 3 al The Encyclopaedia of
sports medicine, Editura Blackwell Science, pag. 60-61);
14. Bompa, O. T. (2001), Teoria şi metodologia antrenamentului sportiv, CNFPA,
Bucureşti;
15. Bompa, O. T., Carrera, M. C., (2006), Periodizarea antrenamentului sportiv,
CNFPA, Bucureşti;
16. Bota, C. (2002). Fiziologie generală: aplicații la efortul fizic. Editura Medicală,
București;
17. Brutsaert, T. D., & Parra, E. J. (2006). What makes a champion? Explaining
variation in human athletic performance. Respiratory physiology &
neurobiology, 151(2), 109-123. publicat la
http://www.utm.utoronto.ca/~parraest/profile/PDF%20files/Brutsaert%20and%20Parra,%2
02006.pdf, accesat la 24.06.2015;
18. Carroll, T. J., Riek, S., & Carson, R. G. (2001). Neural adaptations to resistance
training. Sports Medicine, 31(12), 829-840, publicat la
http://www.fmh.utl.pt/agon/cpfmh/docs/documentos/recursos/110/Neural%20Adaptations
%20to%20Resistance%20Training.pdf, accesat la 04.03.2014;
19. Cavagna, G. A., Mazzanti, M., Heglund, N. C., & Citterio, G. (1985). Storage
and release of mechanical energy by active muscle: a non-elastic mechanism?.
Journal of experimental biology, 115(1), 79-87;
20. Challis, J., H., (2000) Muscle-Tendon Architecture and Athletic Performance,
în Zatsiorsky V.M. (Eds.), Biomechanics in sport: performance improvement
and injury prevention, In Volume IX of the Encyclopedia of sports medicine,
Blackwell Science, pag. 33-55;
21. Chimera, N. J., Swanik, K. A., Swanik, C. B., & Straub, S. J. (2004). Effects of
plyometric training on muscle-activation strategies and performance in female
athletes. Journal of Athletic Training, 39(1), 24, publicat la
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC385258/, accesat la 28.09.2014;
22. Cissik, J. M. (2002). Basic principles of strength training and conditioning.
NSCA’s Performance Training Journal, 1(4), 7-11;
23. Coh, M., Milanović, D., & Embersić, D. (2002). Anthropometric characteristics
of elite junior male and female javelin throwers. Collegium antropologicum,
26, 77-83. publicat la http://www.speerschule.ch/docs/doc_anthropometrie-studie.pdf,
accesat la 05.07.2015;
24. Cojocariu, A., & Abalasei, B. (2014). Does the reaction time to visual stimuli
contribute to performance in judo?. Arch Budo, 10, 67-73;
25. Constantinescu, I., Golumbovici, D. & Militaru, C. (1980) Prelucrarea datelor
experimentale cu calculatoare numerice. Aplicații din construcția de mașini.
Editura Tehnica București;
26. Constantinescu, P. (1983). Modelarea unitară a genezei și dezvoltării
sistemelor. Editura Tehnica, București;
27. Constantinescu, P. (1990) Sinergia, informația și geneza sistemelor.
Fundamentele sinergeticii. Editura Tehnica, București;
137
28. Cooke, J. D., & Brown, S. H. (1990). Movement-related phasic muscle
activation. II. Generation and functional role of the triphasic pattern. J
Neurophysiol, 63(3), 465-72, publicat la
http://e.guigon.free.fr/rsc/article/BrownCooke90.pdf, accesat la 16.09.2014;
29. Cormie, P., McCaulley, G. O., & McBride, J. M. (2007). Power versus strength-
power jump squat training: influence on the load-power relationship. Medicine
and science in sports and exercise, 39(6), 996, publicat la
http://people.stfx.ca/smackenz/courses/hk396/handouts/Cormie%202007%20Power%20ver
sus%20strength-power%20jump%20squat%20training-influence%20on%20the%20load-
power%20relationship.pdf, accesat la 28.09.2014;
30. Cormie, P., McCaulley, G. O., Triplett, N. T., & McBride, J. M. (2007).
Optimal loading for maximal power output during lower-body resistance
exercises. Medicine and Science in Sports and Exercise, 39(2), 340, publicat la
http://www.researchgate.net/publication/6526389_Optimal_loading_for_maximal_power_
output_during_lower-body_resistance_exercises, accesat la data de 27.09.2014;
31. Cormie, P., McGuigan, M. R., & Newton, R. U. (2011.a). Developing maximal
neuromuscular power, Biological basis of maximal power production, Sports
medicine, 41(1), 17-38, publicat la
http://www.researchgate.net/publication/49668441_Developing_maximal_neuromuscular_
power_Part_1--biological_basis_of_maximal_power_production, accesat la 03.09.2014;
32. Cormie, P., McGuigan, M. R., & Newton, R. U. (2011.b). Developing maximal
neuromuscular power, Training considerations for improving maximal power
production, Sports medicine, 41(2), 125-146, publicat la
http://www.fmh.utl.pt/agon/cpfmh/docs/documentos/recursos/110/Developing_Maximal_N
euromuscular_Power__Part_II.pdf, accesat la 23.09.2014;
33. Coyle, E. F., Feiring, D. C., Rotkis, T. C., Cote III, R. W., Roby, F. B., Lee, W.,
& Wilmore, J. H. (1981). Specificity of power improvements through slow and
fast isokinetic training. J Appl Physiol, 51(6), 1437-42, publicat la
http://www.sweatpit.com/forum/studies/general.adaptation/Phase%20Differential/%289%2
9%20Coyle,%20Specificity%20of%20power%20improvements%20through%20slow%20a
nd%20fast%20isokinetic%20training,%20JAP%2051%201437-1442,%201981.pdf,
accesat la 11.10.2014 ;
34. Cronin, J. B., McNair, P. J., & Marshall, R. N. (2002). Is velocity-specific
strength training important in improving functional performance? The Journal
of sports medicine and physical fitness, 42(3), 267-273;
35. Cronin, J., McNair, P. J., & Marshall, R. N. (2001). Velocity specificity,
combination training and sport specific tasks. Journal of Science and Medicine
in Sport, 4(2), 168-178, publicat la
http://api.ning.com/files/Uy9Tt0C6vCPeWcP56Ca5AEr-
lmtpLVOzClYqJqy7YeUgQcDFyNmdiWkAxpga9yl79B*OZ*lMkGYJ1mFhHHK-
Y1X8yDLHwnye/POWER_Velocityspecificitycombinationtrainingandsportspecifictasks20
01.pdf, accesat la 01.10.2014;
36. Cutsem, M. V., Feiereisen, P., Duchateau, J., & Hainaut, K. (1997). Mechanical
properties and behaviour of motor units in the tibialis anterior during voluntary
contractions. Canadian journal of applied physiology, 22(6), 585-597, publicat
138
la http://www.naspspa.org/AcuCustom/Sitename/Documents/DocumentItem/412.pdf,
37. Datta, A. K., & Stephens, J. A. (1990). Synchronization of motor unit activity
during voluntary contraction in man. The Journal of physiology, 422(1), 397-
419, publicat la http://jp.physoc.org/content/422/1/397.full.pdf+html, accesat la
09.09.2014;
38. De Luca, C. J., LeFever, R. S., McCue, M. P., & Xenakis, A. P. (1982).
Behaviour of human motor units in different muscles during linearly varying
contractions, editura The Journal of Physiology, 329(1), 113-128, publicat la
http://jp.physoc.org/content/329/1/113.full.pdf+html, accesat la 07.09.2014;
39. Demeter, A., (1981), Bazele fiziologice şi biochimice ale calităţilor fizice,
Editura Sport Turism, Bucuresti;
40. Doran, R. & Parot, F. (1999). Dicționar de psihologie, editura Humanitas,
Bucuresti;
41. Dragnea C. A. (1996). Antrenamentul Sportiv. Editura didactică și pedagogică,
R.A. București;
42. Dragnea C., A., & Teodorescu S., M. (2002) Teoria Sportului, Editura Fest,
București;
43. Dragnea, A., Matea Teodorescu S. (2002), Teoria sportului, Editura Fest,
Bucureşti;
44. Dragomir A., Hillerin P., (2013) Methodological aspects of objectivization in
determining rate of force development during a judo throwing technique. In The
6th Annual International Conference: Physical Education, Sport and Health,
volumul 17, partea 1, pag .321, Pitesti;
45. Dragomir, A. & Baltoiu, A., (2015) On the compensation phenomenon in
muscle activation during a neuromuscular control exercise in swimming - A
case study. In The 8th Annual International Conference: Physical Education,
Sport and Health, volumul 19, partea 1, pag 163-165, Pitesti;
46. Dragomir, A., Baltoiu, A. & Hillerin P., (2016) Proposal for a rate of force
development (RFD) assessment methodology in dynamic conditions testing,
with application in Judo. In The 9th Annual International Conference: Physical
Education, Sport and Health, volumul 20, partea 1, pag 99, Pitesti;
47. Duchateau, J., & Hainaut, K. (1990), Effects of immobilization on contractile
properties, recruitment and firing rates of human motor units, editura The
Journal of Physiology, 422(1), 55-65, publicat la
48. Duchateau, J., Le Bozec, S., & Hainaut, K. (1986), Contributions of slow and
fast muscles of triceps surae to a cyclic movement. European Journal of
Applied Physiology & Occupational Physiology. 55, 476-481, publicat la
http://phdtree.org/pdf/7610111-contributions-of-slow-and-fast-muscles-of-triceps-surae-to-
a-cyclic-movement/, accesat la 08.10.2014;
49. Duchateau, J., Semmler, J. G., & Enoka, R. M. (2006). Training adaptations in
the behavior of human motor units, editura Journal of Applied Physiology,
139
101(6), 1766-1775, publicat la http://jap.physiology.org/content/101/6/1766, accesat
la 02.06.2014;
50. Edman, P., K., A., (2003) Contractile Performance of Skeletal Muscle Fibres,
In Komi, V. P Strength and power in sport, editia a 2-a, in volumul 3 al The
Encyclopaedia of sports medicine, editura Blackwell Science, pag. 114-133;
51. Elliott, B. C., Wilson, G. J., & Kerr, G. K. (1989). A biomechanical analysis of
the sticking region in the bench press. Med Sci Sports Exerc, 21(4), 450-462,
publicat la
http://www.researchgate.net/publication/20377649_A_biomechanical_analysis_of_the_stic
king_region_in_the_bench_press, accesat la 27.09.2014;
52. Enoka, R. M. (1996). Eccentric contractions require unique activation
strategies by the nervous system. Journal of Applied Physiology, 81(6), 2339-
2346;
53. Epuran, M,, (2005), Metodologia cercetarii activitatilor corporale, editia a II-a,
Editura FEST, Bucuresti;
54. Epuran, M., (2001). Psihologia performanței sportive în Epuran, M., Holdevici
I., & Tonița, F. Psihologia sportului de performanță: teorie și practică, Editura
FEST, Bucuresti;
55. Epuran, M., (2011) Motricitate şi psihism în activităţile corporale, editia a II-a
revizuită, Editura FEST, Bucuresti;
56. Epuran, M., Stănescu M., (2010) Învăţarea motrică : aplicaţii în activităţile
corporale, Editura Discobolul, Bucureşti;
57. Ethier, R. C., & Simmons, A. C., (2007). Introductory Biomechanics. From
cells to organisms, editura Cambridge University Press, New York, USA;
58. Ewing Jr, J. L., Wolfe, D. R., Rogers, M. A., Amundson, M. L., & Stull, G. A.
(1990). Effects of velocity of isokinetic training on strength, power, and
quadriceps muscle fibre characteristics. European journal of applied
physiology and occupational physiology, 61(1-2), 159-162, publicat la
http://phdtree.org/pdf/9191486-effects-of-velocity-of-isokinetic-training-on-strength-
power-and-quadriceps-muscle-fibre-characteristics/, accesat la 12.10.2014;
59. Fink, G. (2009) Stress: Definition and History. în: Encyclopedia of
Neuroscience, pp 549-555. Ed-in-Chief L Squire. Oxford: Elsevier Ltd,
publicat la http://www.georgefink.com/wp-content/uploads/2012/03/Stress-Definition-
History-Fink_2009_Encyclopedia-of-Neuroscience.pdf, accesat la 17.06.2016;
60. Fleishman, A., E. (1996) Foreword în Driskell, J. E., & Salas, E. (Eds.). Stress
and human performance. Psychology Press, publicat la
https://books.google.ro/books?hl=ro&lr=&id=I6Va4ay9FSAC&oi=fnd&pg=PP1&dq=hum
an+performance&ots=ufV6ntmFJK&sig=Dd1z00CP7FT_lALpMU-
FKVGwrrQ&redir_esc=y#v=onepage&q=human%20performance&f=false, accesat la
19.02.2016;
61. Florescu C. (1985) Sportul de performanță, Editura Sport-Turism, Bucuresti;
62. Gabriel, D. A., Kamen, G., & Frost, G. (2006). Neural adaptations to resistive
exercise. Sports Medicine, 36(2), 133-149, publicat la
http://www.ufrgs.br/gpat/wp-content/uploads/2013/02/Adapt-neuro_Gabriel-et-al.-
2006.pdf, accesat la 15.08.2014;
140
63. Gardiner P., (2001). Neuromuscular aspects of physical activity, editura
Human Kinetics, U.S.A;
64. Gardiner, P., (2011). Advanced neuromuscular exercise physiology, editura
Human Kinetics;
65. Georgescu, M. (1993) Principiul solicitărilor optime și a creșterii în trepte a
eforturilor, în Alexe, N. Antrenamentul Sportiv Modern, Editura Editis,
București;
66. Ghobadi, H., Rajabi, H., Farzad, B., Bayati, M., & Jeffreys, I. (2013).
Anthropometry of world-class elite handball players according to the playing
position: reports from men's handball World championship 2013. Journal of
human kinetics, 39(1), 213-220;
67. Gordon, A. M., Huxley, A. F., & Julian, F. J. (1966). The variation in isometric
tension with sarcomere length in vertebrate muscle fibres. The Journal of
physiology, 184(1), 170;
68. Grigore, V., Mitrache, G., Paunescu, M., & Predoiu, R. (2015). The decision
time, the simple and the discrimination reaction time in elite Romanian junior
tennis players. Procedia-Social and Behavioral Sciences, 190, 539-544;
69. Gruber, M., & Gollhofer, A. (2004). Impact of sensorimotor training on the rate
of force development and neural activation. European journal of applied
physiology, 92(1-2), 98-105, publicat la
http://link.springer.com/article/10.1007/s00421-004-1080-y/fulltext.html, accesat la
02.06.2014;
70. Gruber, M., & Gollhofer, A. (2004). Impact of sensorimotor training on the rate
of force development and neural activation. European journal of applied
physiology, 92(1-2), 98-105;
71. Guffey, J. S. (n.d), Functional isokinetics. A Physical Therapy Perspective,
publicat la http://www.hydra-gym.com/research/RSH_FunctionalIsokinetics.pdf, accesat
la 18.01.2015;
72. Guyton, A., (2007) Tratat de fiziologie a omului, Ediția a 2-a, Editura Medicală
Callisto, București;
73. Haff, G. G., Stone, M., O'Bryant, H. S., Harman, E., Dinan, C., Johnson, R., &
Han, K. H. (1997). Force-time dependent characteristics of dynamic and
isometric muscle actions. The Journal of Strength & Conditioning Research,
11(4), 269-272;
74. Hakkinen, K., Kallinen, M., Izquierdo, M., Jokelainen, K., Lassila, H., Malkia,
E., Kraemer, J. W., Newton, U. R. & Alen, M. (1998). Changes in agonist-
antagonist EMG, muscle CSA, and force during strength training in middle-
aged and older people. Journal of Applied Physiology, 84(4), 1341-1349,
http://jap.physiology.org/content/84/4/1341, 17.09.2014;
75. Hakkinen, K., Komi, P. V. & Alen, M. (1985), Effect of explosive type strength
training on isometric force and relaxation time, electromyographic and muscle
fibre characteristics of leg extensor muscles. [Abstract] Acta Physiologica
Scandinavica, 125: 587–600, publicat la
141
http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/j.1748-1716.1985.tb07760.x/abstract, accesat
la 27.09.2014;
76. Hawley, J. A., Williams, M. M., Vickovic, M. M., & Handcock, P. J. (1992).
Muscle power predicts freestyle swimming performance. British journal of
sports medicine, 26(3), 151-155, publicat la
http://bjsm.bmj.com/content/26/3/151.full.pdf;
77. Henneman, E. (1985). The size-principle: a deterministic output emerges from
a set of probabilistic connections, editura Journal of experimental biology,
115(1), 105-112, publicat la http://jeb.biologists.org/content/115/1/105.full.pdf,
78. Henneman, E., Somjen, G., & Carpenter, D.O. (1965a). Functional significance
of cell size in spinal motoneuron, editura Journal of Neurophysiology, 28, Nr.
3, 560-580, publicat la http://jn.physiology.org/content/jn/28/3/560.full.pdf, accesat la
06.09.2014;
79. Henneman, E., Somjen, G., & Carpenter, D.O. (1965b). Excitability and
inhibitibility of motoneurons of different sizes, editura Journal of
Neurophysiology, 28, Nr. 3, 599–620, publicat la
http://jn.physiology.org/content/jn/28/3/599.full.pdf, accesat la 06.09.2014;
80. Hill A.V. (1938). "The heat of shortening and dynamics constants of muscles".
Proc. R. Soc. Lond. B (London: Royal Society) 126 (843): 136–195, publicat
la http://rspb.royalsocietypublishing.org/content/126/843/136, accesat la 19.09.2013;
81. Hillerin P. J. & Văleanu V. (2001). O abordare sistemică informațională în
antropologie cu aplicații în antrenamentul sportiv. Conferinţa Ştiinţifică
Internaţională “Sport curat”, Bucureşti;
82. Hillerin P. J., Văleanu V., & Dop R. (2003). Conceptul HUP. publicat la
http://www.hup.ro/documente/conceptul%20hup.pdf, accesat la 12.05.2015;
83. Hillerin, P. J. (2005). The role and place of information in expressing the
performance potential of elite athletes; Beijing IASI Congres, Beijing;
84. Hillerin, P. J. (1999). Creșterea eficienței învățării actelor motrice prin
utilizarea protezării tehnice – informaționale, Teza de doctorat, ANEFS
București;
85. Hillerin, P. J., Ghilik, M. L. (1997), Argumente pentru un program scurt de
condiționare neuromotrică de concurs pentru sportivii de înaltă performanță,
Aplicație în înot, în Știința Sportului, nr. 7, București;
86. Hillerin, P., Schor, V., Stupineanu, I., ( 1996). ERGOSIM, marca, ansamblu
de concepte sau aparat de pregatire?. Revista Stiinta Sportului nr. 3;
87. Hogan, S. (2012). The History of the 100m Sprint Event and Are we getting
Faster? publicat la http://www.thestrengthandconditioningblog.com/2012/06/history-of-
100m-sprint-event-and-are-we.html, accesat la 11.05.2015;
88. Hommel H., (2000), Tendinte in antrenamentul de dezvoltare a fortei, in
Metodologia Antrenamentului, material uz intern, Centrul de Cercetari pentru
probleme in sport, Bucuresti pag. 180-188;
89. Hopkins, W. G. (2001). Genes and training for athletic performance.
Sportscience, 5(1), 1-3.
142
90. Janz, J., Dietz, C. & Malone, M. (2008). Training explosiveness: Weightlifting
and beyond. Strength & Conditioning Journal, 30(6), 14-22, publicat la
http://search.proquest.com/docview/212586171?accountid=15533, accesat la
03.11.2014;
91. Johansson, B. B., & Belichenko, P. V. (2002). Neuronal plasticity and dendritic
spines: effect of environmental enrichment on intact and postischemic rat brain.
Journal of Cerebral Blood Flow & Metabolism, 22(1), 89-96.
92. Kawakami, Y., Abe, T., Kuno S. Y. & Fukunaga T., (1995). Training-induced
changes in muscle architecture and specific tension, în European journal of
applied physiology and occupational physiology, 72(1-2), 37-43. publicat la
http://www.researchgate.net/publication/14412597_Training
induced_changes_in_muscle_architecture_and_specific_tension accesat la 26.08.2014;
93. Kawamori, N., & Haff, G. G. (2004). The optimal training load for the
development of muscular power. The Journal of Strength & Conditioning
Research, 18(3), 675-684,
http://www.researchgate.net/publication/8390726_The_optimal_training_load_for_the_dev
elopment_of_muscular_power, accesat la 27.09.2014;
94. Kentta, G., & Hassmen, P. (1998). Overtraining and recovery. Sports medicine,
26(1), 1-16;
95. Kirkwood, P. A., & Sears, T. A. (1978). The synaptic connexions to intercostal
motoneurones as revealed by the average common excitation potential. The
Journal of physiology, 275(1), 103-134, publicat la
96. Knudson, D., (2007). Fundamentals of biomechanics, second edition, editura
Springer, USA;
97. Komi, P.V., (1992).
Stretch-Shortening Cycle. În: Strength and Power in Sport. Edited by Komi PV.
The Encyclopaedia of sports medicine. Blackwe.scientific publications,
Oxford, publicat la
http://www.neuromuscularscience.com/articles/Komi_stretch_shortening_cycle_1992.pdf,
98. Koutedakis, Y., Metsios, G. S., & Stavropoulos-Kalinoglou, A. (2006).
Periodization of exercise training in sport. The physiology of training,
Philadelphia: Churchill Livingstone, Elsevier, 1-21;
99. Krzysztof, M., & Mero, A. (2013). A Kinematics Analysis Of Three Best 100
M Performances Ever. Journal of Human Kinetics, 36, 149–160.
doi:10.2478/hukin-2013-0015;
100. Kyrolainen, H., Avela, J., McBride, J. M., Koskinen, S., Andersen, J. L., Sipila,
S., Takala, T. E., & Komi, P. V. (2005). Effects of power training on muscle
structure and neuromuscular performance. Scandinavian journal of medicine &
science in sports, 15(1), 58-64, publicat la
http://www.motricidadhumana.org/Komi_powertrainingstructureperformance_SJMSS_200
5.pdf, accesat la 28.09.2014;
143
101. Lesmes, G. R., Costill, D. L., Coyle, E. F., & Fink, W. J. (1978). Muscle
strength and power changes during maximal isokinetic training. Med Sci
Sports, 10(4), 266-269;
102. Lieber, R. L., Friden, J., (2000), Definitions, B. A. in Functional and clinical
significance of skeletal muscle architecture. Muscle & nerve, 23, pag. 1647-
1666, publicat la http://e.guigon.free.fr/rsc/article/LieberFriden00.pdf accesat la
15.07.2014;
103. MacDougall, D. J. & Wenger, H. A. (1997). Scopul testării fiziologice
(traducere), în Profilul fiziologic al sportivului de performanță, volumul I,
Colecția Sportul de Performanță 383, 384, 385, MTS-CCPS, București;
104. Macdougall, D. J., (2003) Hypertrophy and Hyperplasia, In Komi, V. P
Strength and power in sport, editia a 2-a, in volumul 3 al The Encyclopaedia
of sports medicine, Editura Blackwell Science, pag. 252;
105. Madge, R. (2014) Can short swimmers compete at the highest levels? în Coach
Rick- Mighty Tritons Swimming, publicat la
http://coachrickswimming.com/2014/11/01/can-short-swimmers-compete-at-the-highest-
levels/, accesat la 05.07.2015;
106. Marsden, C. D., Obeso, J. A., & Rothwell, J. C. (1983). The function of the
antagonist muscle during fast limb movements in man. The journal of
physiology, 335(1), 1-13, publicat la
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1197333/, accesat la 16.09.2014;
107. Maughan R. J., Watson S. J., & Weir J., (1983) Strength and cross-sectional
area of human skeletal muscle, în The Journal of physiology, 338(1), pag. 37-
49. publical la http://jp.physoc.org/content/338/1/37.short accesat la 15.07.2014;
108. McBride, J. M., Triplett-McBride, T., Davie, A., & Newton, R. U. (2002). The
effect of heavy-vs. light-load jump squats on the development of strength,
power, and speed. The Journal of Strength & Conditioning Research, 16(1),
75-82. http://faculty.fullerton.edu/leebrown/PDF%20Files/Academic/McBride-
heavy%20vs%20light%20load%20training.pdf, accesat la 28.09.2014 ;
109. McGinnis, P., (2013), Biomechanics of sport and exercise, editura Human
Kinetics;
110. Milner, T. E., Cloutier, C., Leger, A. B., & Franklin, D. W. (1995). Inability to
activate muscles maximally during cocontraction and the effect on joint
stiffness. Experimental brain research, 107(2), 293-305, publicat la
http://www3.eng.cam.ac.uk/~dwf25/MilnerCloutierLegerFranklin_EBR_1995.pdf,
111. Moffroid, M. T., & Whipple, R. H. (1970). Specificity of speed of exercise.
Physical Therapy, 50(12), 1692-1700, publicat la
http://www.jospt.org/doi/pdf/10.2519/jospt.1990.12.2.72, accesat la 11.10.2014;
112. Moritani, T. & deVries, H. A., (1979). Neural factors versus hypertrophy in the
time course of muscle strength gain, editura American Journal of Physical
Medicine & Rehabilitation, 58(3), 115-130, publicat la
http://faculty.fullerton.edu/leebrown/PDF%20Files/Academic/Moritani%20and%20deVrie
s-neural%20vs%20hypertrophy.pdf, accesat la 03.09.2014;
144
113. Moritz, C. T., Barry, B. K., Pascoe, M. A., & Enoka, R. M. (2005). Discharge
rate variability influences the variation in force fluctuations across the working
range of a hand muscle, editura Journal of neurophysiology, 93(5), 2449-2459,
publicat la http://jn.physiology.org/content/jn/93/5/2449.full.pdf, accesat la
07.09.2014;
114. Murray, D. P., Brown, L. E., Zinder, S. M., Noffal, G. J., Bera, S. G., & Garrett,
N. M. (2007). Effects of velocity-specific training on rate of velocity
development, peak torque, and performance. The Journal of Strength &
Conditioning Research, 21(3), 870-874, publicat la
http://faculty.fullerton.edu/leebrown/PDF%20Files/Theses/Murray-
Velocity%20specific%20training.pdf, accesat la 11.10.2014;
115. Newton, R. U., & Kraemer, W. J. (1994). Developing explosive muscular
power: Implications for a mixed methods training strategy. Strength &
Conditioning Journal, 16(5), 20-31;
116. Newton, R. U., Kraemer, W. J., & Häkkinen, K. E. I. J. O. (1999). Effects of
ballistic training on preseason preparation of elite volleyball players. Medicine
and science in sports and exercise, 31(2), 323-330, publicat la
http://www.researchgate.net/publication/223128726_Effects_of_ballistic_training_on_pres
eason_preparation_of_elite_volleyball_players, accesat la 28.09.2014;
117. Newton, R.U., Kraemer, W.J., Hakkinen, K., Humphries, B.J., & Murphy, A.J.
(1996) Kinematics, kinetics, and muscle activation during explosive upper
body movements, în Journal of Applied Biomechanics,12, 31-43, editura
Human Kinetics;
118. Nowoisky, H. (2005). The biomechanics of loss of balance in Olympic sport
judo, possibilities of measurement of biomechanical parameters. In
International Symposium on Biomechanics in Sports, 600-605. publicat la
http://www.henriquetateixeira.com.br/up_artigo/the_biomechanics_of_loss_o
f_balance_in_olympic_sport_judo,_p_fi7pe0.pdf accesat la data de
26.06.2012;
119. Odobleja, Ș. (1982) Psihologia consonantistă, Editura Științifică și
Enciclopedică, București;
120. Oliveira, F. B., Rizatto, G. F., & Denadai, B. S. (2013). Are early and late rate
of force development differently influenced by fast‐velocity resistance
training? Clinical physiology and functional imaging, 33(4), 282-287, publicat
la
http://www.academia.edu/7814065/Are_early_and_late_rate_of_force_development_differ
ently_influenced_by_fast-velocity_resistance_training, accesat la 11.10.2014;
121. Platonov N., V. (2015). Periodizarea antrenamentului sportiv.Teoria generală
și aplicațiile ei practice. Editura Discobolul, București;
122. Polman, R. C. J., & Houlahan, K. (2004). A cumulative stress and training
continuum model: A multidisciplinary approach to unexplained
underperformance syndrome. Research in Sports Medicine, 12, 301-316;
123. Rad, L. S., & Mohammadi, V. (2013) The relationship between anthropometric
characteristics, somatotype, and breaststroke performance after a 12-session
145
training period, în International Journal of Sport Studies. Vol., 3 (10), 1109-
1115;
124. Radoi, M., Deciu, E. (1981) Mecanica, editia a II-a revizuita, Editura didactica
si pedagogica, Bucuresti;
125. Radulescu, D., Minoiu, S. & Stan, E. (1978) Introducere în teoria sistemelor,
Editura Științifică și Enciclopedică, București;
126. Rassier, D. E., MacIntosh, B. R., & Herzog, W. (1999). Length dependence of
active force production in skeletal muscle, editura Journal of Applied
Physiology, 86(5), 1445-1457, publicată la
127. Rassier, D. E., MacIntosh, B. R., & Herzog, W. (1999). Length dependence of
active force production in skeletal muscle, editura Journal of Applied
Physiology, 86(5), 1445-1457, publicată la
128. Reveică, G., Maxim, G. (n.d.), Fiziologie Generala-Note de curs, publicat la
http://www.slideshare.net/farcaustelian/fiziologie-general accesat la 15.07.2014;
129. Roecker, K., Schotte, O., Niess, A. M., Horstmann, T., & Dickhuth, H. H.
(1998). Predicting competition performance in long-distance running by means
of a treadmill test. Medicine and Science in Sports and Exercise, 30, 1552-
1557;
130. Rosenblueth, A., Wiener, N., & Bigelow, J. (1943). Behavior, purpose and
teleology. Philosophy of science, 10(1), 18-24. publicat la
http://courses.media.mit.edu/2004spring/mas966/rosenblueth_1943.pdf, accesat la
03.07.2016;
131. Roşu, D. (2005), Clasificarea tehnicilor de judo din nage-waza pe criteriul a
patru direcţii oblice de acţiune, Journal of Physical Education and Sport, Vol
5, pag 79-84, I.S.S.N.. 1582-8131;
132. Rothwell, W. J., Hohne, C. K., & King, S. B. (2012). Human performance
improvement. Routledge, publicat la
https://books.google.ro/books?id=neQJBAAAQBAJ&pg=PA8&lpg=PA8&dq=defining+h
uman+performance&source=bl&ots=l-HsBlr9Z6&sig=5D6IhWdMwgzWw-S9eshPlMP-
94o&hl=ro&sa=X&ved=0ahUKEwij3cu30IvMAhXBeg8KHed0CuM4ChDoAQgpMAI#v
=onepage&q=defining%20human%20performance&f=false, accesat la 19.02.2016;
133. Rowbottom D. G., Keast D. & Morton R. A. (1998). Monitoring and preventing
of overreaching and overtraining in endurance athletes, în Kreider, R., Fry, A.
C., & O’Toole, M. Overtraining in sport: terms, definitions, and prevalence.
Human Kinetics;
134. Roy, R., R., Monti J., R., Lai, A., Edgerton R., V., (2003) Skeletal muscle and
motor unit arhitecture: Effect on performance, In Komi, V. P Strength and
power in sport, editia a 2-a, in volumul 3 al The Encyclopaedia of sports
medicine, Editura Blackwell Science, pag. 134;
135. Sacripanti, A. (2012). A Biomechanical Reassessment of the Scientific
Foundations of Jigoro Kano's Kodokan Judo;
146
136. Sale, D., G., (2003). Neural adaptation to strength training, în Komi, V. P
Strength and power in sport, editia a 2-a, in volumul 3 al The Encyclopaedia
of sports medicine, Editura Blackwell Science, pag. 281-313;
137. Salmela, J. H., Durand-Bush, N., & Durand, M. (1994). La détection des talents
ou le développement de l'expertise en sport. Enfance, 47(2-3), 233-245.
publicat la http://www.persee.fr/web/revues/home/prescript/article/enfan_0013-
7545_1994_num_47_2_2102, accesat la 20.06.2015;
138. Schmied, A., Vedel, J. P., & Pagni, S. (1994). Human spinal lateralization
assessed from motoneurone synchronization: dependence on handedness and
motor unit type. The Journal of physiology, 480(Pt 2), 369-387, publicat la
http://jp.physoc.org/content/480/Pt_2/369.full.pdf+html, accesat la 10.09.2014;
139. Schoenfeld B. J., (2010), The mechanism of muscle hypertrophy and their
application to resistance training, The Journal of Strength & Conditioning
Research, 24(10), 2857-2872, publicat la
http://www.lookgreatnaked.com/articles/mechanisms_of_muscle_hypertrophy.pdf,
140. Schor, V., Hillerin, P. J. & Stupineanu, I. (1985), Basic principles in designing
simulators for monitoring effort in top performance sport, Aplications of
Biomechanics, A Precongress Meeting to the Xth International Congres of
Biomechanics, Linkoping, Sweden;
141. Scott, W., Stevens, J., & Binder–Macleod, S. A. (2001), Human skeletal muscle
fiber type classifications. Physical therapy, 81(11),pag. 1810-1816. Publicat la
http://ptjournal.apta.org/content/81/11/1810.full accesat la 01.09.2014;
142. Sears, T. A., & Stagg, D. (1976). Short-term synchronization of intercostal
motoneurone activity. The Journal of physiology, 263(3), 357-381, publicat la
143. Selye, H. (2013). Stress in health and disease. Butterworth-Heinemann;
144. Semmler J.G., Enoka, R., M., (2000). Neural contributions to the changes in
muscle strength, în Zatsiorsky V.M. (Eds.), Biomechanics in sport:
performance improvement and injury prevention, In Volume IX of the
Encyclopedia of sports medicine, Blackwell Science, pag. 3;
145. Seyness, O. R.,de Boer & Narici, (2007) Early skeletal muscle hypertrophy and
architectural changes in response to high-intensity resistance training, în
Journal of applied physiology, 102(1), pag. 368-373, publicat la
http://jap.physiology.org/content/102/1/368 accesat la 26.08.2014;
146. Sherrington, C. S., (1925). Remarks on some aspects of reflex inhibition.
Proceedings of the Royal Society of London. Series B, Containing Papers of a
Biological Character, 519-545, publicat la
http://rspb.royalsocietypublishing.org/content/97/686/519.full.pdf+html, accesat la
04.09.2014;
147. Siff M.C., (2000). Biomechanical Foundations of Strength and Power Training,
In Zatsiorsky V.M. (Eds.), Biomechanics in sport: performance improvement
147
148. Silva, L. R. R. (2006). O estudo do fenômeno da compensação em atletas de
voleibol do sexo feminino. Teza de doctorat, Escola de Educação Física e
Esporte, University of São Paulo, São Paulo, publicat la
http://www.teses.usp.br/teses/disponiveis/39/39132/tde-06072006-081629/ , accesat la
07.06.2015;
149. Singer F. (1996) Hans Selye & Hormones and Stress, în Hagen, J., Allchin D.,
& Singer F., Doing biology. Publicat la http://www1.umn.edu/ships/db/selye.pdf,
150. Smith, D. J. (2003). A framework for understanding the training process
leading to elite performance. Sports medicine, 33(15), 1103-1126;
151. Sonnentag, S. & Frese, M. (2002), Performance Concepts and Performance
Theory, în Sonnentag, S. (Ed.) Psychological management of individual
performance. John Wiley & Sons;
152. Stanciu, C., (2007). Introducere în psihofiziologie, Integrare neuroendocrină,
ediția a 4-a, Editura Fundației Romania de Mâine;
153. Stojanovic, T., & Kostic, R. M. (2002). The effects of the plyometric sport
training model on the development of the vertical jump of volleyball players.
Facta universitatis-series: Physical Education and Sport, 1(9), 11-25, publicat
la http://facta.junis.ni.ac.rs/pe/pe2002/pe2002-02.pdf, accesat la 28.09.2014;
154. Stone M. [Mike], Stone M.[Megan], Lamont H., (1993) Explosive Exercise,
Position stand. NSCA J.15:7–15. publicat la
http://www.elitetrack.com/article_files/explosive-strength.pdf accesat la 12.02.2014;
155. Stupineanu, I., Schor, V., Hillerin, P. & Popa, E. (1993) Simulare şi simulatoare
în teoria şi practica antrenamentului sportiv, pag. 393 – 404, în Alexe, N.,
"Antrenamentul sportiv modern", Editis, Bucureşti;
156. Sturm, H., Schmied, A., Vedel, J. P., & Pagni, S. (1997). Firing pattern of type-
identified wrist extensor motor units during wrist extension and hand clenching
in humans. The Journal of physiology, 504(Pt 3), 735-745, publicat la
http://jp.physoc.org/content/504/Pt_3/735.full.pdf+html, accesat la 14.09.2014;
157. Thomas, R., Eclache, J. P., & Keller, J. (1989). Les aptitudes motrices: structure
et évaluation. Vigot. Paris;
158. Uth, N. (2005). Anthropometric Comparison of World-Class Sprinters and
Normal Populations. Journal of Sports Science & Medicine, 4(4), 608–616;
159. Vaeyens, R., Lenoir, M., Williams, A. M., & Philippaerts, R. M. (2008). Talent
identification and development programmes in sport. Sports medicine, 38(9),
703-714;
160. Van Cutsem, M., Duchateau, J., & Hainaut, K. (1998). Changes in single motor
unit behaviour contribute to the increase in contraction speed after dynamic
training in humans. The Journal of Physiology, 513(1), 295-305, publicat la
161. Văleanu, V. & Hillerin, P. J. (2003) O abordare sistemică informațională în
antropologie cu aplicații în antrenamentul sportiv, publicat la
http://www.casinor.ro/documente/sportc04.pdf, accesat la 11.05.2015;
162. Verkhoshansky, Y. V., & Siff, M. C. (2009), Supertraining. Verkhoshansky;
148
163. Villarreal, E. S. S., Kellis, E., Kraemer, W. J., & Izquierdo, M. (2009).
Determining variables of plyometric training for improving vertical jump
height performance: a meta-analysis. The Journal of Strength & Conditioning
Research, 23(2), 495-506, publicat la
http://www.fmh.utl.pt/agon/cpfmh/docs/documentos/recursos/110/Determining_Variables_
of_Plyometric_Training.pdf, accesat la 28.09.2014;
164. Von Bertalanffy, L. (1965). General theory of systems-Application to
psychology, Auxiliary contribution, în International study on the main trends
of research in the science of man, UNESCO/SS/41/3.244.1/h/2, Paris, publicat
la http://unesdoc.unesco.org/images/0015/001560/156058eb.pdf, accesat la 11.05.2015;
165. Von Bertalanffy, L. (1972) The History and Status of General Systems Theory,
În The Academy of Management Journal, Vol. 15, No. 4, General Systems
Theory, publicat la http://systemotechnica.ucoz.com/_fr/1/Bertalanffy_L.V.pdf ,
166. Vorontsov, A. R. & Rumyantsev, V. A. (2000).Resistive Forces in Swimming,
în Zatsiorsky V.M. (Eds.), Biomechanics in sport: performance improvement
167. Weineck, J. (1992) Biologie du sport. Editura Vigot. Paris;
168. Whiteside, D., Elliott, B., Lay, B., & Reid, M. (2013). A kinematic comparison
of successful and unsuccessful tennis serves across the elite development
pathway. Human movement science, 32(4), 822-835;
169. Wiener, N. (1961). Cybernetics, or control and communication in the animal
and the machine. Secound edition, fourth printing, Cambridge, Massachusetts,
USA;
170. Wilson, G. J., Newton, R. U., Murphy, A. J., & Humphries, B. J. (1993). The
optimal training load for the development of dynamic athletic performance.
Medicine and science in sports and exercise, 25(11), 1279-1286, publicat la
https://secure.ausport.gov.au/__data/assets/pdf_file/0011/199982/WG1993optimal.pdf,
171. Winter, D. A. (1990). Biomechanics and motor control of human movement,
second edition, editura Jown Wiley & Sons;
172. Yao, W., Fuglevand, R. J., & Enoka, R. M. (2000). Motor-unit synchronization
increases EMG amplitude and decreases force steadiness of simulated
contractions. Journal of Neurophysiology, 83(1), 441-452.
http://jn.physiology.org/content/83/1/441.long;
173. Young, W. B., & Bilby, G. E. (1993). The effect of voluntary effort to influence
speed of contraction on strength, muscular power, and hypertrophy
development. The Journal of Strength & Conditioning Research, 7(3), 172-
178;
174. Zadeh, L. A., & Polak, E. (1969). Systems theory. New York;
175. Zampagni, M. L., Casino, D., Benelli, P., Visani, A., Marcacci, M., & De Vito,
G. (2008). Anthropometric and strength variables to predict freestyle
149
performance times in elite master swimmers. The Journal of Strength &
Conditioning Research, 22(4), 1298-1307;
176. Zatsiorsky, V. M. (1995). Science and practice of strength training. Human
Kinetics, USA, 200-221.
177. Zatsiorsky, V. M. (2003). Biomechanics of Strength and Strength Training, în
Komi, V. P Strength and power in sport, editia a 2-a, in volumul 3 al The
Encyclopaedia of sports medicine, Editura Blackwell Science, pag. 439-487;
178. Zatsiorsky, V. M., & Kraemer, W. (2006). Science and Practice of Strength
Training-2nd Edition, editura Human Kinetics.
Surse electronice
http://mscsportscience.weebly.com/energy-systems.html
http://www.casinor.ro/
http://dexonline.ro/definitie/motric;
http://dexonline.ro/definitie/motricitate;
https://www.youtube.com/watch?v=-0sdbktGh_4
150
ANEXE
Anexa A – Tabele valorice pe cei parametri în cele două testări
Tabel A 1. Valori înregistrate de subiectul C.B. pe cei 4 parametri în cele două testări
Testare Initială Testare Finală

Exec. Fmax TimpFMax RFDmax TimpRFDmax Fmax TimpFMax RFDmax TimpRFDmax
1 17.06 0.16 220.00 0.05 16.71 0.11 504.00 0.05
2 20.04 0.13 255.00 0.08 18.03 0.12 470.00 0.05
3 20.31 0.14 241.00 0.08 16.26 0.10 427.00 0.05
4 18.94 0.14 269.00 0.04 26.44 0.11 547.00 0.09
5 17.69 0.15 253.00 0.10 26.08 0.13 555.00 0.09
Tabel A 2. Valori înregistrate de subiectul C.C. pe cei 4 parametri în cele două testări

1 22.64 0.18 294.00 0.09 29.40 0.19 503.00 0.06
2 22.97 0.16 279.00 0.09 29.62 0.22 511.00 0.05
3 20.46 0.18 304.00 0.11 24.25 0.15 633.00 0.04
4 21.98 0.19 302.00 0.13 26.80 0.19 454.00 0.05
5 14.25 0.18 341.00 0.13 29.32 0.19 455.00 0.09
Tabel A 3. Valori înregistrate de subiectul F.C. pe cei 4 parametri în cele două testări

1 20.84 0.16 390.00 0.08 22.31 0.11 461.00 0.08
2 19.97 0.17 341.00 0.08 21.76 0.12 442.00 0.05
3 21.35 0.18 398.00 0.08 398 0.08 543.00 0.04
4 18.04 0.16 310.00 0.05 310 0.05 391.00 0.06
5 19.64 0.18 265.00 0.10 265 0.10 373.00 0.03
Tabel A 4. Valori înregistrate de subiectul A.C. pe cei 4 parametri în cele două testări

1 17.32 0.22 402.00 0.11 23.01 0.08 582.00 0.06
2 28.26 0.23 433.00 0.10 26.43 0.13 840.00 0.04
3 23.93 0.28 167.00 0.09 28.65 0.12 688.00 0.04
4 27.40 0.24 171.00 0.14 23.31 0.08 666.00 0.03
5 24.98 0.26 65.00 0.06 25.41 0.12 830.00 0.04
151
Tabel A 5. Valori înregistrate de subiectul S.D. pe cei 4 parametri în cele două testări

1 22.97 0.19 524.00 0.1 30.22 0.2 245.00 0.03
2 28.06 0.18 279.00 0.13 31.43 0.2 335.00 0.05
3 28.53 0.17 337.00 0.05 31.56 0.2 388.00 0.04
4 21.42 0.18 358.00 0.04 30.84 0.21 411.00 0.05
5 27.27 0.21 441.00 0.06 33.73 0.19 560.00 0.04
Tabel A 6. Valori înregistrate de subiectul A.D. pe cei 4 parametri în cele două testări

1 18.75 0.22 226.00 0.04 28.42 0.15 483.00 0.04
2 22.53 0.18 229.00 0.04 29.01 0.16 483.14 0.05
3 22.32 0.2 258.00 0.06 26.39 0.13 506.00 0.04
4 19.34 0.2 312.00 0.11 30.86 0.18 595.50 0.07
5 20.10 0.23 231.00 0.04 30.31 0.17 348.07 0.05
Tabel A 7. Valori înregistrate de subiectul A.I. pe cei 4 parametri în cele două testări

1 20.89 0.17 267.00 0.1 17.15 0.1 642.00 0.08
2 26.15 0.15 304.00 0.09 21.85 0.18 486.00 0.09
3 19.38 0.15 231.00 0.04 20.42 0.15 564.00 0.09
4 17.25 0.15 411.00 0.1 19.08 0.13 406.00 0.09
5 16.93 0.16 291.00 0.05 23.64 0.17 721.00 0.11
Tabel A 8. Valori înregistrate de subiectul D.K. pe cei 4 parametri în cele două testări

1 8.32 0.11 277.00 0.08 28.21 0.16 470.00 0.09
2 10.19 0.23 192.00 0.12 27.58 0.19 398.00 0.13
3 10.87 0.10 261.00 0.04 28.85 0.16 470.00 0.1
4 10.02 0.14 263.99 0.07 27.54 0.19 472.00 0.1
5 10.67 0.11 326.00 0.05 27.87 0.18 547.00 0.09
152
Tabel A 9. Valori înregistrate de subiectul L.O. pe cei 4 parametri în cele două testări

1 25.52 0.18 512.00 0.1 35.71 0.19 779.00 0.1
2 26.73 0.19 269.00 0.12 36.79 0.2 377.00 0.11
3 27.68 0.17 341.00 0.04 38.60 0.2 717.00 0.1
4 27.87 0.19 293.00 0.05 40.24 0.21 639.00 0.1
5 28.52 0.18 331.00 0.04 39.16 0.21 606.00 0.1
Tabel A 10. Valori înregistrate de subiectul M.U. pe cei 4 parametri în cele două testări

1 15.98 0.21 253.00 0.04 34.32 0.18 862.00 0.04
2 15.64 0.14 358.00 0.11 32.72 0.2 522.00 0.05
3 18.22 0.31 207.00 0.13 33.30 0.19 785.00 0.05
4 18.98 0.25 306.00 0.1 33.72 0.19 696.00 0.05
5 19.28 0.17 316.00 0.1 32.46 0.18 1059.00 0.04
Tabel A 11. Valori înregistrate de subiectul T.B. pe cei 4 parametri în cele două testări

1 19.86 0.13 433.00 0.10 31.65 0.12 402.19 0.04
2 19.95 0.17 243.00 0.07 34.64 0.13 669.00 0.05
3 26.37 0.14 360.00 0.07 29.94 0.14 773.00 0.05
4 29.04 0.16 462.00 0.14 34.72 0.13 839.00 0.04
5 24.78 0.16 326.00 0.08 32.00 0.14 859.00 0.05
Tabel A 12. Valori înregistrate de subiectul R.B. pe cei 4 parametri în cele două testări

1 22.91 0.18 388.00 0.13 14.41 0.16 567.00 0.10
2 24.36 0.18 304.00 0.14 15.31 0.19 341.00 0.10
3 22.76 0.19 488.00 0.12 18.52 0.18 360.00 0.10
4 21.14 0.17 422.00 0.10 19.12 0.17 388.00 0.09
5 17.99 0.17 641.00 0.11 24.02 0.19 322.00 0.10
153
Tabel A 13. Valori înregistrate de subiectul M.F. pe cei 4 parametri în cele două testări

1 14.17 0.15 284.00 0.08 10.94 0.11 251.00 0.04
2 13.79 0.15 238.00 0.08 13.24 0.13 339.00 0.07
3 13.95 0.14 226.00 0.07 11.94 0.11 264.00 0.04
4 11.74 0.16 216.00 0.08 16.33 0.17 481.00 0.1
5 15.29 0.13 224.00 0.07 13.72 0.12 359.00 0.11
Tabel A 14. Valori înregistrate de subiectul R.I. pe cei 4 parametri în cele două testări

1 22.45 0.19 430.00 0.03 22.58 0.20 377.00 0.03
2 24.27 0.17 441.00 0.02 19.79 0.19 269.00 0.04
3 25.48 0.15 571.00 0.03 21.75 0.22 317.00 0.03
4 23.67 0.15 908.00 0.05 22.73 0.19 428.00 0.03
5 26.63 0.15 740.00 0.03 22.71 0.20 603.00 0.04
Tabel A 15. Valori înregistrate de subiectul C.I. pe cei 4 parametri în cele două testări

1 20.42 0.19 361.00 0.10 14.14 0.16 170.00 0.09
2 22.48 0.19 364.00 0.10 9.04 0.12 132.00 0.05
3 22.00 0.18 362.01 0.07 14.34 0.15 312.00 0.03
4 23.72 0.18 341.00 0.04 13.14 0.16 288.00 0.03
5 21.38 0.17 382.00 0.04 14.49 0.16 314.00 0.07
Tabel A 16. Valori înregistrate de subiectul D.K.2. pe cei 4 parametri în cele două testări

1.00 20.62 0.15 335.00 0.10 22.84 0.16 341.00 0.09
2.00 25.11 0.11 482.00 0.06 20.29 0.17 508.00 0.06
3.00 19.35 0.12 357.22 0.06 24.22 0.18 507.00 0.11
4.00 23.93 0.09 1069.00 0.07 23.43 0.11 504.00 0.06
5.00 22.74 0.10 696.00 0.05 21.83 0.17 487.00 0.08
Tabel A 17. Valori înregistrate de subiectul C.M. pe cei 4 parametri în cele două testări

1 10.60 0.13 257.00 0.03 18.93 0.21 529.00 0.03
2 14.88 0.16 338.00 0.03 16.80 0.20 564.00 0.03
3 16.68 0.18 327.00 0.10 18.81 0.19 510.99 0.05
4 23.84 0.21 239.00 0.04 20.72 0.17 412.00 0.04
5 22.49 0.19 282.00 0.04 18.80 0.18 539.00 0.11
154
Tabel A 18. Valori înregistrate de subiectul A.P. pe cei 4 parametri în cele două testări

1 16.61 0.22 377.00 0.08 24.03 0.17 355.00 0.14
2 21.89 0.22 305.57 0.08 22.21 0.19 364.01 0.06
3 21.99 0.19 363.30 0.06 19.35 0.21 399.03 0.07
4 18.79 0.19 217.83 0.07 21.84 0.19 235.00 0.02
5 19.53 0.22 247.00 0.05 23.60 0.18 467.00 0.02
Tabel A 19. Valori înregistrate de subiectul A.S. pe cei 4 parametri în cele două testări

1 15.07 0.15 165.00 0.07 19.14 0.16 363.00 0.11
2 29.42 0.13 631.00 0.09 19.78 0.13 355.00 0.09
3 26.87 0.13 457.00 0.09 20.78 0.14 348.49 0.10
4 24.64 0.17 324.00 0.07 22.10 0.16 331.00 0.11
5 23.63 0.20 220.00 0.12 22.12 0.12 345.00 0.07
Tabel A 20. Valori înregistrate de subiectul D.T. pe cei 4 parametri în cele două testări

1 15.41 0.21 277.00 0.10 24.86 0.18 518.00 0.08
2 21.93 0.17 216.00 0.10 25.56 0.18 338.11 0.07
3 23.81 0.16 316.00 0.09 25.01 0.17 260.42 0.06
4 20.25 0.19 343.00 0.08 24.37 0.19 245.00 0.04
5 18.25 0.16 317.00 0.10 28.02 0.18 329.00 0.09
155
Anexa B – Valorile medii la nivel de grup pentru fiecare parametru
Tabel B 1. Evidențierea diferenței dintre cele două testări privind media și abaterea standard a
valorilor de TimpRFDmax, la nivelul grupei experimentale 1.
x ab.st
Timp
0.070 0.110 0.078 0.100 0.076 0.058 0.076 0.073 0.070 0.096 0.081 0.015
RFDmax _TI
Timp
0.066 0.058 0.053 0.042 0.043 0.050 0.093 0.102 0.102 0.045 0.065 0.023
RFDmax_TF
Δ TimpRFDmax (TF - TI) -0.015 0.008
Δ TimpRFDmax (TF - TI) % 19.045 51.644
Tabel B 2. Evidențierea diferenței dintre cele două testări privind media și abaterea standard a
valorilor de TimpFmax, la nivelul grupei experimentale 1.
x ab.st
TimpFmax_TI 0.144 0.178 0.170 0.246 0.186 0.206 0.156 0.138 0.182 0.216 0.182 0.034
TimpFmax_TF 0.114 0.188 0.120 0.106 0.200 0.158 0.145 0.176 0.202 0.188 0.160 0.037
Δ TimpFmax (TF - TI) -0.023 0.003
Δ TimpFmax (TF - TI) % 12.356 9.055
Tabel B 3. Evidențierea diferenței între cele două testări privind media și abaterea standard a
valorilor relative de RFDmax, la nivelul grupei experimentale 2.
x ab.st
Subiect T.B. R.B. M.F. R.I. C.I. D.K.2 C.M. A.P. A.S. D.T.
Categorie
52 44 70 52 44 57 52 52 70 48
(kg)
RFDmax _TI
7.154 10.396 3.460 12.119 8.389 10.516 5.659 5.925 5.236 6.242 7.510 2.762
relativ
RFDmax_TF
13.892 9.168 4.935 7.820 5.636 8.397 10.021 7.138 5.077 7.183 7.927 2.692
relativ
Δ RFDmax relativ (TF - TI) 0.417 -0.069
Δ RFDmax relativ (TF - TI) % 5.555 -2.502
valorilor relative de TimpRFDmax, la nivelul grupei experimentale 2.
x ab.st
TimpRFD
0.092 0.120 0.075 0.032 0.070 0.068 0.048 0.068 0.088 0.094 0.076 0.025
max _TI
TimpRFD
0.046 0.098 0.073 0.034 0.054 0.080 0.053 0.063 0.095 0.068 0.066
max_TF 0.021
Δ TimpRFDmax (TF - TI) -0.009 -0.004
Δ TimpRFDmax (TF - TI) % -12.318 -16.465
156
valorilor relative de Fmax, la nivelul grupei experimentale 2.
x ab.st
Categorie
52 44 70 52 44 57 52 52 70 48
(kg)
Fmax_TI
24.004 21.829 13.788 24.505 22.000 22.348 17.695 19.764 23.927 19.928 20.979 3.317
relativ
Fmax_TF
32.590 18.278 13.237 21.909 13.034 22.520 18.812 22.206 20.783 25.565 20.893 5.731
relativ
Δ Fmax (TF - TI) -0.085 2.415
Δ Fmax (TF - TI) % -0.407 72.804
valorilor de TimpFmax, la nivelul grupei experimentale 2.
x ab.st
TimpFmax_TI 0.152 0.178 0.145 0.162 0.183 0.114 0.174 0.208 0.156 0.178 0.165 0.025
TimpFmax_TF 0.132 0.178 0.128 0.200 0.150 0.158 0.190 0.188 0.143 0.180 0.165 0.026
Δ TimpFmax (TF - TI) 0.000 0.000
Δ TimpFmax (TF - TI) % 0.000 0.000
157
Anexa C – Rezultate individuale test t-Student pe cei patru parametri
Tabel C 1. Rezultate test t-Student (SPSS), privind diferențele dintre testarea finală și testarea
inițială la nivelul parametrilor RFDmax, TimpRFDmax, Fmax, TimpFmax pentru subiectul C.B..

Pair 1 RFDmax_TI 247.6000 5 18.35211 8.20731
RFDmax_TF 500.6000 5 53.56585 23.95538
Pair 2 TimpRFDmax_TI .0700 5 .02449 .01095
TimpRFDmax_TF .0660 5 .02191 .00980
Pair 3 Fmax_TI 18.8080 5 1.42273 .63627
Fmax_TF 20.7040 5 5.11504 2.28752
Pair 4 TimpFmax_TI .1440 5 .01140 .00510
TimpFmax_TF .1140 5 .01140 .00510

N Correlation Sig.
Pair 1 RFDmax_TI & RFDmax_TF 5 .369 .541
Pair 2 TimpRFDmax_TI &
5 .000 1.000
TimpRFDmax_TF
Pair 3 Fmax_TI & Fmax_TF 5 -.283 .644
Pair 4 TimpFmax_TI & TimpFmax_TF
5 .038 .951
Paired Samples Test

Sig. (2-
Paired Differences tailed)
95% Confidence
Interval of the
Mean Deviation Mean Lower Upper t df
Pair RFDmax_TI - -
-253.000 49.79960 22.27106 -314.8343 -191.1656 4 .000
1 RFDmax_TF 11.360
Pair TimpRFDmax_TI -
.004 .03286 .01470 -.03681 .04481 .272 4 .799
2 TimpRFDmax_TF
Pair Fmax_TI -
-1.896 5.68404 2.54198 -8.95366 5.16166 -.746 4 .497
3 Fmax_TF
Pair TimpFmax_TI -
.030 .01581 .00707 .01037 .04963 4.243 4 .013
4 TimpFmax_TF
158
inițială la nivelul parametrilor RFDmax, TimpRFDmax, Fmax, TimpFmax pentru subiectul C.C.

Pair 1 RFDmax_TI 304.0000 5 22.90196 10.24207
RFDmax_TF 511.2000 5 73.02876 32.65945
TimpRFDmax_TF .0580 5 .01924 .00860
Pair 3 Fmax_TI 20.4600 5 3.60302 1.61132
Fmax_TF 27.8780 5 2.33211 1.04295
Pair 4 TimpFmax_TI .1780 5 .01095 .00490
TimpFmax_TF .1880 5 .02490 .01114

N Correlation Sig.
Pair 1 RFDmax_TI & RFDmax_TF 5 -.281 .647
5 .390 .516
TimpRFDmax_TF
Pair 4 TimpFmax_TI &
5 -.568 .318
TimpFmax_TF
Paired Samples Test

Paired Differences
Pair RFDmax_TI - -
1 RFDmax_TF 207.2000 82.44210 36.86923 -309.56539 -104.83461 -5.620 4 .005
0
.05200 .02168 .00970 .02508 .07892 5.363 4 .006
2 TimpRFDmax_TF
Pair Fmax_TI - Fmax_TF
-7.41800 4.45780 1.99359 -12.95309 -1.88291 -3.721 4 .020
3
Pair TimpFmax_TI -
-.01000 .03240 .01449 -.05023 .03023 -.690 4 .528
4 TimpFmax_TF
159
inițială la nivelul parametrilor RFDmax, TimpRFDmax, Fmax, TimpFmax pentru subiectul F.C.

Pair 1 RFDmax_TI 340.8000 5 55.64800 24.88654
RFDmax_TF 442.0000 5 66.94027 29.93660
TimpRFDmax_TF .0520 5 .01924 .00860
Pair 3 Fmax_TI 19.9680 5 1.27427 .56987
Fmax_TF 21.7600 5 .79250 .35442
Pair 4 TimpFmax_TI .1700 5 .01000 .00447
TimpFmax_TF .1200 5 .01000 .00447

N Correlation Sig.
5 -.494 .398
TimpRFDmax_TF
Pair 3 Fmax_TI & Fmax_TF 5 .089 .887
5 .000 1.000
TimpFmax_TF
Paired Samples Test

Paired Differences

Pair RFDmax_TI -
-101.200 28.65659 12.81562 -136.78185 -65.61815 -7.897 4 .001
1 RFDmax_TF
.02600 .03209 .01435 -.01385 .06585 1.812 4 .144
2 TimpRFDmax_TF
-1.7920 1.43945 .64374 -3.57931 -.00469 -2.784 4 .050
3
Pair TimpFmax_TI -
.05000 .01414 .00632 .03244 .06756 7.906 4 .001
4 TimpFmax_TF
160
Tabel C 4.Rezultate test t-Student (SPSS), privind diferențele dintre testarea finală și testarea
inițială la nivelul parametrilor RFDmax, TimpRFDmax, Fmax, TimpFmax pentru subiectul A.C.

Pair 1 RFDmax_TI 247.6000 5 161.18251 72.08301
RFDmax_TF 721.2000 5 111.21691 49.73771
TimpRFDmax_TF .0420 5 .01095 .00490
Pair 3 Fmax_TI 24.3780 5 4.31801 1.93107
Fmax_TF 25.3620 5 2.32897 1.04155
Pair 4 TimpFmax_TI .2460 5 .02408 .01077
TimpFmax_TF .1060 5 .02408 .01077

N Correlation Sig.
5 -.157 .801
TimpRFDmax_TF
5 .483 .410
TimpFmax_TF
Paired Samples Test

Sig. (2-
Paired Differences tailed)
95% Confidence
Interval of the
Mean Deviation Mean Lower Upper t df
Pair RFDmax_TI -
-473.60 211.10140 94.40741 -735.717 -211.48299 -5.017 4 .007
1 RFDmax_TF
Pair TimpRFDmax_T
2 I -
.0580 .03271 .01463 .01738 .09862 3.965 4 .017
TimpRFDmax_T
F
Pair Fmax_TI -
-.9840 4.18554 1.87183 -6.18104 4.21304 -.526 4 .627
3 Fmax_TF
Pair TimpFmax_TI -
.140 .02449 .01095 .10959 .17041 12.780 4 .000
4 TimpFmax_TF
161
inițială la nivelul parametrilor RFDmax, TimpRFDmax, Fmax, TimpFmax pentru subiectul S.D.

Pair 1 RFDmax_TI 387.8000 5 95.76899 42.82920
RFDmax_TF 387.8000 5 115.51061 51.65791
TimpRFDmax_TF .0420 5 .00837 .00374
Pair 3 Fmax_TI 25.6500 5 3.23273 1.44572
Fmax_TF 31.5560 5 1.32662 .59328
Pair 4 TimpFmax_TI .1860 5 .01517 .00678
TimpFmax_TF .2000 5 .00707 .00316

N Correlation Sig.
5 .032 .960
TimpRFDmax_TF
5 -.233 .706
TimpFmax_TF
Paired Samples Test

Sig. (2-
Paired Differences t df tailed)
Std. Std. Error of the Difference
Mean Deviation Mean Lower Upper
Pair RFDmax_TI -
.0000 180.32332 80.64304 -223.90098 223.90098 .000 4 1.000
1 RFDmax_TF
.0340 .03847 .01720 -.01377 .08177 1.976 4 .119
2 TimpRFDmax_TF
Pair Fmax_TI -
-5.9060 4.02466 1.79988 -10.90327 -.90873 -3.281 4 .030
3 Fmax_TF
Pair TimpFmax_TI -
-.0140 .01817 .00812 -.03656 .00856 -1.723 4 .160
4 TimpFmax_TF
162
inițială la nivelul parametrilor RFDmax, TimpRFDmax, Fmax, TimpFmax pentru subiectul A.D.

Pair 1 RFDmax_TI 251.2000 5 36.32768 16.24623
RFDmax_TF 483.2000 5 88.77331 39.70063
TimpRFDmax_TF .0500 5 .01225 .00548
Pair 3 Fmax_TI 20.6080 5 1.72794 .77276
Fmax_TF 28.9960 5 1.75529 .78499
Pair 4 TimpFmax_TI .2060 5 .01949 .00872
TimpFmax_TF .1580 5 .01924 .00860

N Correlation Sig.
5 .269 .661
TimpRFDmax_TF
5 .307 .616
TimpFmax_TF
Paired Samples Test

Paired Differences
95% Confidence
Interval of the
Pair RFDmax_TI -
-232.00 114.78458 51.33323 -374.52388 -89.47612 -4.519 4 .011
1 RFDmax_TF
.0080 .02950 .01319 -.02862 .04462 .606 4 .577
2 TimpRFDmax_TF
Pair Fmax_TI -
-8.388 2.69714 1.20620 -11.73694 -5.03906 -6.954 4 .002
3 Fmax_TF
Pair TimpFmax_TI -
.0480 .02280 .01020 .01969 .07631 4.707 4 .009
4 TimpFmax_TF
163
inițială la nivelul parametrilor RFDmax, TimpRFDmax, Fmax, TimpFmax pentru subiectul A.I.

Pair 1 RFDmax_TI 300.8000 5 67.57366 30.21986
RFDmax_TF 563.8000 5 124.27872 55.57913
TimpRFDmax_TF .0920 5 .01095 .00490
Pair 3 Fmax_TI 20.1200 5 3.73880 1.67204
Fmax_TF 20.4300 5 2.49507 1.11583
Pair 4 TimpFmax_TI .1560 5 .00894 .00400
TimpFmax_TF .1460 5 .03209 .01435

N Correlation Sig.
5 .190 .759
TimpRFDmax_TF
5 -.766 .131
TimpFmax_TF
Paired Samples Test

Paired Differences
Pair RFDmax_TI -
-263.00 85.37857 38.18246 -369.01150 -156.98850 -6.888 4 .002
1 RFDmax_TF
-.016 .02881 .01288 -.05177 .01977 -1.242 4 .282
2 TimpRFDmax_TF
Pair Fmax_TI -
-.310 4.61436 2.06360 -6.03948 5.41948 -.150 4 .888
3 Fmax_TF
Pair TimpFmax_TI -
.010 .03937 .01761 -.03888 .05888 .568 4 .600
4 TimpFmax_TF
164
inițială la nivelul parametrilor RFDmax, TimpRFDmax, Fmax, TimpFmax pentru subiectul D.K.

Pair 1 RFDmax_TI 264.0000 5 47.97395 21.45460
RFDmax_TF 471.4000 5 52.69535 23.56608
TimpRFDmax_TF .1020 5 .01643 .00735
Pair 3 Fmax_TI 10.0140 5 1.00793 .45076
Fmax_TF 28.0100 5 .54106 .24197
Pair 4 TimpFmax_TI .1380 5 .05357 .02396
TimpFmax_TF .1760 5 .01517 .00678

N Correlation Sig.
5 .674 .212
TimpRFDmax_TF
5 .603 .282
TimpFmax_TF
Paired Samples Test

Paired Differences
95% Confidence
Interval of the
Pair RFDmax_TI -
-207.40 49.23718 22.01954 -268.53604 -146.26396 -9.419 4 .001
1 RFDmax_TF
-.0300 .02345 .01049 -.05912 -.00088 -2.860 4 .046
2 TimpRFDmax_TF
Pair Fmax_TI - -
-17.996 1.14498 .51205 -19.41768 -16.57432 4 .000
3 Fmax_TF 35.145
Pair TimpFmax_TI -
-.0380 .04604 .02059 -.09517 .01917 -1.845 4 .139
4 TimpFmax_TF
165
inițială la nivelul parametrilor RFDmax, TimpRFDmax, Fmax, TimpFmax pentru subiectul L.O.

Pair 1 RFDmax_TI 349.2000 5 95.51544 42.71581
RFDmax_TF 623.6000 5 153.48550 68.64080
TimpRFDmax_TF .1020 5 .00447 .00200
Pair 3 Fmax_TI 27.2640 5 1.16667 .52175
Fmax_TF 38.1000 5 1.82903 .81797
Pair 4 TimpFmax_TI .1820 5 .00837 .00374
TimpFmax_TF .2020 5 .00837 .00374

N Correlation Sig.
5 .747 .147
TimpRFDmax_TF
5 .286 .641
TimpFmax_TF
Paired Samples Test

Sig. (2-
95% Confidence
Std. Error Difference
Mean Deviation Mean Lower Upper
Pair RFDmax_TI -
-274.4 103.91487 46.472 -403.427 -145.372 -5.905 4 .004
1 RFDmax_TF
-.0320 .03421 .01530 -.07447 .01047 -2.092 4 .105
2 TimpRFDmax_TF
Pair Fmax_TI -
-10.836 .92441 .41341 -11.98380 -9.688 -26.211 4 .000
3 Fmax_TF
Pair TimpFmax_TI -
-.020 .01000 .00447 -.03242 -.00758 -4.472 4 .011
4 TimpFmax_TF
166
inițială la nivelul parametrilor RFDmax, TimpRFDmax, Fmax, TimpFmax pentru subiectul M.U.

Pair 1 RFDmax_TI 288.0000 5 58.72393 26.26214
RFDmax_TF 784.8000 5 198.80568 88.90860
TimpRFDmax_TF .0460 5 .00548 .00245
Pair 3 Fmax_TI 17.6200 5 1.70112 .76076
Fmax_TF 33.3040 5 .75145 .33606
Pair 4 TimpFmax_TI .2160 5 .06693 .02993
TimpFmax_TF .1880 5 .00837 .00374

Correla
N tion Sig.
Pair RFDmax_TI &
5 -.192 .757
1 RFDmax_TF
Pair TimpRFDmax_TI &
5 .706 .183
2 TimpRFDmax_TF
Pair Fmax_TI &
5 -.277 .652
3 Fmax_TF
Pair TimpFmax_TI &
5 -.464 .431
4 TimpFmax_TF
Paired Samples Test
Sig. (2-
95% Confidence
Deviatio Std. Error Difference
Mean n Mean Lower Upper
Pair 1 RFDmax_TI -
-496.800 217.839 97.420 -767.283 -226.316 -5.100 4 .007
RFDmax_TF
Pair 2 TimpRFDmax_TI -
.05000 .03000 .01342 .01275 .08725 3.727 4 .020
TimpRFDmax_TF
Pair 3 Fmax_TI -
-15.684 2.0410 .91278 -18.218 -13.149 -17.183 4 .000
Fmax_TF
Pair 4 TimpFmax_TI -
.02800 .07120 .03184 -.06041 .11641 .879 4 .429
TimpFmax_TF
167
inițială la nivelul parametrilor RFDmax, TimpRFDmax, Fmax, TimpFmax pentru subiectul T.B.

Pair 1 RFDmax_TI 364.8000 5 87.26798 39.02743
RFDmax_TF 708.4000 5 186.64351 83.46952
TimpRFDmax_TF .0460 5 .00548 .00245
Pair 3 Fmax_TI 24.0042 5 4.03562 1.80479
Fmax_TF 32.5897 5 2.06171 .92202
Pair 4 TimpFmax_TI .1520 5 .01643 .00735
TimpFmax_TF .1320 5 .00837 .00374

N Correlation Sig.
5 -.867 .057
TimpRFDmax_TF
5 .327 .591
TimpFmax_TF
Paired Samples Test

Paired Differences
95% Confidence
Interval of the
Pair RFDmax_TI -
-343.600 217.32418 97.19033 -613.44361 -73.75639 -3.535 4 .024
1 RFDmax_TF
.0460 .03435 .01536 .00335 .08865 2.994 4 .040
2 TimpRFDmax_TF
Pair Fmax_TI -
-8.58557 4.55387 2.03655 -14.23996 -2.93119 -4.216 4 .014
3 Fmax_TF
Pair TimpFmax_TI -
.0200 .01581 .00707 .00037 .03963 2.828 4 .047
4 TimpFmax_TF
168
inițială la nivelul parametrilor RFDmax, TimpRFDmax, Fmax, TimpFmax pentru subiectul R.B.

Pair 1 RFDmax_TI 448.6000 5 126.35189 56.50628
RFDmax_TF 395.6000 5 98.87012 44.21606
TimpRFDmax_TF .0980 5 .00447 .00200
Pair 3 Fmax_TI 21.8286 5 2.43176 1.08752
Fmax_TF 18.2779 5 3.79172 1.69571
Pair 4 TimpFmax_TI .1780 5 .00837 .00374
TimpFmax_TF .1780 5 .01304 .00583

N Correlation Sig.
5 .707 .182
TimpRFDmax_TF
5 -.046 .942
TimpFmax_TF
Paired Samples Test

Paired Differences
95% Confidence
Interval of the
Pair RFDmax_TI -
53.00 186.18942 83.26644 -178.18470 284.18470 .637 4 .559
1 RFDmax_TF
.022 .01304 .00583 .00581 .03819 3.773 4 .020
2 TimpRFDmax_TF
Pair Fmax_TI -
3.5507 6.11035 2.73263 -4.03631 11.13771 1.299 4 .264
3 Fmax_TF
Pair TimpFmax_TI -
.000 .01581 .00707 -.01963 .01963 .000 4 1.000
4 TimpFmax_TF
169
inițială la nivelul parametrilor RFDmax, TimpRFDmax, Fmax, TimpFmax pentru subiectul M.F.

Pair 1 RFDmax_TI 237.6000 5 27.10719 12.12271
RFDmax_TF 338.8000 5 92.10429 41.19029
TimpRFDmax_TF .0720 5 .03271 .01463
Pair 3 Fmax_TI 13.7880 5 1.28671 .57543
Fmax_TF 13.2340 5 2.04685 .91538
Pair 4 TimpFmax_TI .1460 5 .01140 .00510
TimpFmax_TF .1280 5 .02490 .01114

N Correlation Sig.
5 -.084 .894
TimpRFDmax_TF
5 .669 .217
TimpFmax_TF
Paired Samples Test

Paired Differences
95% Confidence
Interval of the
Pair RFDmax_TI - -
-101.200 111.77746 49.98840 37.59004 -2.024 4 .113
1 RFDmax_TF 239.99004
.0040 .03362 .01503 -.03774 .04574 .266 4 .803
2 TimpRFDmax_TF
Pair Fmax_TI -
.5540 3.03208 1.35599 -3.21082 4.31882 .409 4 .704
3 Fmax_TF
Pair TimpFmax_TI -
.0180 .01924 .00860 -.00588 .04188 2.092 4 .105
4 TimpFmax_TF
170
inițială la nivelul parametrilor RFDmax, TimpRFDmax, Fmax, TimpFmax pentru subiectul R.I.

Pair 1 RFDmax_TI 618.0000 5 204.85727 91.61496
RFDmax_TF 398.8000 5 129.00078 57.69090
TimpRFDmax_TF .0340 5 .00548 .00245
Pair 3 Fmax_TI 24.5050 5 1.61567 .72255
Fmax_TF 21.9093 5 1.25312 .56041
Pair 4 TimpFmax_TI .1620 5 .01789 .00800
TimpFmax_TF .2000 5 .01225 .00548

N Correlation Sig.
5 -.583 .302
TimpRFDmax_TF
5 -.228 .712
TimpFmax_TF
Paired Samples Test

Paired Differences
95% Confidence
Interval of the
Pair RFDmax_TI -
219.200 162.6613 72.74435 17.22931 421.17069 3.013 4 .039
1 RFDmax_TF
-.0020 .01483 .00663 -.02042 .01642 -.302 4 .778
2 TimpRFDmax_TF
Pair Fmax_TI -
2.5957 2.04704 .91546 .05396 5.13744 2.835 4 .047
3 Fmax_TF
Pair TimpFmax_TI -
-.0380 .02387 .01068 -.06764 -.00836 -3.559 4 .024
4 TimpFmax_TF
171
inițială la nivelul parametrilor RFDmax, TimpRFDmax, Fmax, TimpFmax pentru subiectul C.I.

Pair 1 RFDmax_TI 362.0000 5 14.54304 6.50385
RFDmax_TF 243.2000 5 85.84404 38.39062
TimpRFDmax_TF .0540 5 .02608 .01166
Pair 3 Fmax_TI 21.9995 5 1.23183 .55089
Fmax_TF 13.0336 5 2.29194 1.02499
Pair 4 TimpFmax_TI .1820 5 .00837 .00374
TimpFmax_TF .1500 5 .01732 .00775

N Correlation Sig.
5 .767 .130
TimpRFDmax_TF
5 -.518 .372
TimpFmax_TF
Paired Samples Test

Paired Differences
95% Confidence
Interval of the
Pair RFDmax_TI -
118.800 89.04886 39.82386 8.23123 229.36877 2.983 4 .041
1 RFDmax_TF
.0160 .01949 .00872 -.00820 .04020 1.835 4 .140
2 TimpRFDmax_TF
Pair Fmax_TI -
8.9659 2.74088 1.22576 5.56265 12.36915 7.315 4 .002
3 Fmax_TF
Pair TimpFmax_TI -
.0320 .02280 .01020 .00369 .06031 3.138 4 .035
4 TimpFmax_TF
172
inițială la nivelul parametrilor RFDmax, TimpRFDmax, Fmax, TimpFmax pentru subiectul
D.K.2.

Pair 1 RFDmax_TI 587.8000 5 304.80764 136.31412
RFDmax_TF 469.4000 5 72.27932 32.32429
TimpRFDmax_TF .0800 5 .02121 .00949
Pair 3 Fmax_TI 22.3483 5 2.36010 1.05547
Fmax_TF 22.5201 5 1.52269 .68097
Pair 4 TimpFmax_TI .1140 5 .02302 .01030
TimpFmax_TF .1580 5 .02775 .01241

N Correlation Sig.
5 .123 .844
TimpRFDmax_TF
5 .446 .451
TimpFmax_TF
Paired Samples Test

Paired Differences

Pair RFDmax_TI -
118.400 281.08059 125.70306 -230.60765 467.40765 .942 4 .400
1 RFDmax_TF
-.0120 .02683 .01200 -.04532 .02132 -1.000 4 .374
2 TimpRFDmax_TF
-.17181 3.63402 1.62518 -4.68404 4.34043 -.106 4 .921
3
Pair TimpFmax_TI -
-.0440 .02702 .01208 -.07755 -.01045 -3.641 4 .022
4 TimpFmax_TF
173
inițială la nivelul parametrilor RFDmax, TimpRFDmax, Fmax, TimpFmax pentru subiectul C.M.

Pair 1 RFDmax_TI 288.6000 5 43.06158 19.25773
RFDmax_TF 511.0000 5 58.56193 26.18969
TimpRFDmax_TF .0520 5 .03347 .01497
Pair 3 Fmax_TI 17.6980 5 5.47829 2.44996
Fmax_TF 18.8120 5 1.38769 .62059
Pair 4 TimpFmax_TI .1740 5 .03050 .01364
TimpFmax_TF .1900 5 .01581 .00707

N Correlation Sig.
5 -.071 .910
TimpRFDmax_TF
5 -.778 .122
TimpFmax_TF
Paired Samples Test

Paired Differences
95% Confidence
Interval of the
Pair RFDmax_TI -
-222.400 82.79070 37.02513 -325.1982 -119.6017 -6.007 4 .004
1 RFDmax_TF
-.0040 .04615 .02064 -.06131 .05331 -.194 4 .856
2 TimpRFDmax_TF
Pair Fmax_TI -
-1.1140 5.52576 2.47119 -7.97513 5.74713 -.451 4 .675
3 Fmax_TF
Pair TimpFmax_TI -
-.0160 .04393 .01965 -.07055 .03855 -.814 4 .461
4 TimpFmax_TF
174
inițială la nivelul parametrilor RFDmax, TimpRFDmax, Fmax, TimpFmax pentru subiectul A.P.

Pair 1 RFDmax_TI 302.2000 5 69.71872 31.17916
RFDmax_TF 364.0000 5 84.49260 37.78624
TimpRFDmax_TF .0620 5 .04919 .02200
Pair 3 Fmax_TI 19.7620 5 2.25976 1.01060
Fmax_TF 22.2060 5 1.84126 .82344
Pair 4 TimpFmax_TI .2080 5 .01643 .00735
TimpFmax_TF .1880 5 .01483 .00663

N Correlation Sig.
5 .047 .940
TimpRFDmax_TF
5 .800 .104
TimpFmax_TF
Paired Samples Test

Paired Differences
95% Confidence
Interval of the

Pair RFDmax_TI -
-61.800 86.17250 38.53751 -168.797 45.19729 -1.604 4 .184
1 RFDmax_TF
.0060 .05030 .02249 -.05645 .06845 .267 4 .803
2 TimpRFDmax_TF
Pair Fmax_TI -
-2.4440 1.92850 .86245 -4.83855 -.04945 -2.834 4 .047
3 Fmax_TF
Pair TimpFmax_TI -
.0200 .01000 .00447 .00758 .03242 4.472 4 .011
4 TimpFmax_TF
175
inițială la nivelul parametrilor RFDmax, TimpRFDmax, Fmax, TimpFmax pentru subiectul A.S.

Pair 1 RFDmax_TI 359.4000 5 188.26125 84.19299
RFDmax_TF 348.4000 5 11.94990 5.34416
TimpRFDmax_TF .0960 5 .01673 .00748
Pair 3 Fmax_TI 23.9260 5 5.42857 2.42773
Fmax_TF 20.7840 5 1.34420 .60115
Pair 4 TimpFmax_TI .1560 5 .02966 .01327
TimpFmax_TF .1420 5 .01789 .00800

N Correlation Sig.
5 -.029 .963
TimpRFDmax_TF
5 -.122 .844
TimpFmax_TF
Paired Samples Test

Paired Differences
95% Confidence
Interval of the

Pair RFDmax_TI -
11.000 183.66273 82.13647 -217.047 239.04741 .134 4 .900
1 RFDmax_TF
-.00800 .02683 .01200 -.04132 .02532 -.667 4 .541
2 TimpRFDmax_TF
Pair Fmax_TI - 3.1420
6.01758 2.69114 -4.32981 10.61381 1.168 4 .308
3 Fmax_TF 0
Pair TimpFmax_TI -
.01400 .03647 .01631 -.03128 .05928 .858 4 .439
4 TimpFmax_TF
176
inițială la nivelul parametrilor RFDmax, TimpRFDmax, Fmax, TimpFmax pentru subiectul D.T.

Pair 1 RFDmax_TI 293.8000 5 49.46413 22.12103
RFDmax_TF 338.0000 5 108.64391 48.58704
TimpRFDmax_TF .0680 5 .01924 .00860
Pair 3 Fmax_TI 19.9300 5 3.25613 1.45619
Fmax_TF 25.5640 5 1.43702 .64266
Pair 4 TimpFmax_TI .1780 5 .02168 .00970
TimpFmax_TF .1800 5 .00707 .00316

N Correlation Sig.
5 -.668 .217
TimpRFDmax_TF
5 -.652 .233
TimpFmax_TF
Paired Samples Test

Paired Differences
95% Confidence
Interval of the
Pair RFDmax_TI -
-44.200 75.16116 33.61309 -137.524 49.12491 -1.315 4 .259
1 RFDmax_TF
.02600 .02608 .01166 -.00638 .05838 2.229 4 .090
2 TimpRFDmax_TF
Pair Fmax_TI -
-5.6340 2.82029 1.26127 -9.13585 -2.13215 -4.467 4 .011
3 Fmax_TF
Pair TimpFmax_TI -
-.00200 .02683 .01200 -.03532 .03132 -.167 4 .876
4 TimpFmax_TF
177
Anexa D – Analize individuale privind variația pe cei patru parametri
Subiect T.B.
Figura D 1. Reprezentare grafică a variației celor 4 parametri la subiectul T.B., grupa

experimentală 2.
Tabel D 1. Nivel de semnificație al diferențelor înregistrate pe cei 4 parametri, pentru subiectul

T.B., grupa experimentală 2.
RFDmax (daN/s) 364.800 87.268 708.439 186.564 343.639 94.199 3.535 .024 97.6
TimpRFDmax (s) 0.092 0.029 0.046 0.005 -0.046 -50.000 2.994 .040 96
Fmax (daN) 24.004 4.036 32.590 2.062 8.586 35.767 4.216 .014 98.6
TimpFmax (s) 0.152 0.016 0.132 0.008 -0.020 -13.158 2.828 .047 95.3
În cadrul grupei experimentale 2, cu prezență redusă în programul

experimental, subiectul T.B. înregistrează o creștere semnificativă a valorilor medii
de RFDmax cu t (4) = 3.535; p = .024, rezultând o creștere de 94,199 %, respectiv
de la 364,800 daN/s în testarea inițială, la 708,43 daN/s în testarea finală. De
remarcat faptul că și timpul de realizare a acestor valori a scăzut semnificativ în
cazul acestui subiect cu t (4) = 2.994; p = .040, de la 0,092s la 0,046s, înregistrând
o creștere de 50%.
O creștere semnificativă cu t (4) = 4.216; p = .014, se înregistrează și în cazul
valorilor medii ale Fmax, respectiv 35,76%, de la 24,00 daN în testarea inițială, la
32,59 daN în testarea finală. Timpul de realizare scade semnificativ cu t(4) = 2.828;
p = .047, respectiv o îmbunătățire cu 13,158 %, de la 0,152 s la 0,132 s.
178
Subiect R.B.
Figura D 2. Reprezentare grafică a variației celor 4 parametri la subiectul R.B., grupa

experimentală 2.

R.B., grupa experimentală 2.
RFDmax (daN/s) 448.600 126.352 395.600 98.870 -53.000 -11.815 .637 .559 44.1
TimpRFDmax (s) 0.120 0.016 0.098 0.004 -0.022 -18.333 3.773 .020 98
Fmax (daN) 21.829 2.432 18.278 3.792 -3.551 -16.266 1.299 .264 73.6
TimpFmax (s) 0.178 0.008 0.178 0.013 0.000 0.000 .000 1.000 0.00
Spre deosebire de subiectul T.B., unde s-au înregistrat progrese semnificative

pe toate direcțiile urmărite, subiectul nr. R.B. a înregistrat o creștere semnificativă
numai în cazul timpului de realizare a RFDmax cu t(4) = 3.773; p = .020, respectiv
o scurtare a acestuia de la 0,12 s în testarea inițială, la 0,098 s în testarea finală, adică
o scădere de 18,33%.
În cazul celorlalți parametri, subiectul prezintă o scădere, atât a valorilor medii
de RFDmax, cât și a celor de Fmax, înregistrând o scădere de 11,82%, respectiv
16,27%. În ceea ce privește timpul de realizare a Fmax nu se consemnează nicio
modificare.
179
Subiect M.F.
Figura D 3. Reprezentare grafică a variației celor 4 parametri la subiectul3, grupa experimentală

2.

M.F., experimentală 2.
RFDmax (daN/s) 237.500 27.106 338.750 92.104 101.250 42.632 2.024 .113 88.7
TimpRFDmax (s) 0.075 0.005 0.073 0.033 -0.003 -3.333 .266 .803 19.7
Fmax (daN) 13.788 1.287 13.237 2.047 -0.551 -3.995 .409 .704 29.6
TimpFmax (s) 0.145 0.011 0.128 0.025 -0.018 -12.069 2.092 .105 89.5
Subiectul cu M.F.din grupa experimentală 2 prezintă o creștere a valorilor

medii de RFDmax de la 237,500 daN/s în testarea inițială, la 338,75 daN/s în testarea
finală, respectiv 42,63 %, însă nu destul pentru a fi considerată semnificativă statistic
(t (4) = 2.024; p = .113).
Timpul de realizare a acestor valori a fost aproape similar în cele două testări,
la fel și în cazul valorilor medii de Fmax. Singura modificare notabilă se
înregistrează la nivelul timpului de realizare a Fmax, scăzând cu 12,069%, de la
0,145 s la 0,128 s, însă nu este statistic semnificativ.
180
Subiect R.I.
Figura D 4. Reprezentare grafică a variației celor 4 parametri la subiectul R.I., grupa

experimentală 2.

R.I., grupa experimentală 2.
x ab.st. x ab.st. val. %
RFDmax (daN/s) 618.000 204.857 398.800 129.001 -219.200 -35.469 3.013 .039 96.1
TimpRFDmax (s) 0.032 0.011 0.034 0.005 0.002 6.250 .302 .778 22.2
Fmax (daN) 24.505 1.616 21.909 1.253 -2.596 -10.593 2.835 .047 95.3
TimpFmax (s) 0.162 0.018 0.200 0.012 0.038 23.457 3.559 .024 97.6
În cazul subiectului R.I. se remarcă un regres pe toți parametrii urmăriți în

cadrul studiului. De subliniat faptul că pentru RFDmax, Fmax și TimpFmax,
modificările semnificative sunt de ordin negativ, adică se înregistrează o scădere, în
locul unei creșteri la valorile de RFDmax și Fmax, pe când timpul de Fmax crește
semnificativ. Valorile medii RFDmax scad cu 35,469%, în timp ce timpul de
realizare a RFDmax crește cu 6,25%. Și în cazul valorilor medii de Fmax se
înregistrează o scădere de 10,593%, în timp ce timpul de realizare crește cu
23,457%.
181
Subiect C.I.
Figura D 5. Reprezentare grafică a variației celor 4 parametri la subiectul C.I., grupa

experimentală 2.

C.I., grupa experimentală 2.
1-p
Testare inițială Testare finală Diferență p
Test t
RFDmax (daN/s) 362.000 14.543 243.200 85.844 -118.800 -32.818 2.983 .041 95.9
TimpRFDmax (s) 0.070 0.030 0.054 0.026 -0.016 -22.857 1.835 .140 86
Fmax (daN) 22.000 1.232 13.034 2.292 -8.966 -40.755 7.315 .002 99.8
TimpFmax (s) 0.183 0.008 0.150 0.017 -0.033 -17.808 3.138 .035 96.5
Subiectul C.I. al grupei experimentale 2 prezintă un progres semnificativ cu

t(4) = 3.138; p = .035 numai în cazul valorilor timpului de realizare a Fmax, de la
0,183 s în testarea inițială la 0,150 s în testarea finală. Un câștig se remarcă și la
timpul de realizare a RFDmax, scăzând de la 0,07s în testarea inițială la 0,05s în
testarea finală, însă nu este o scădere semnificativă.
Valorile medii de RFDmax, cât și cele de Fmax scad în testarea finală, în
comparație cu testarea inițială cu 32,818%, respectiv 40,755%.
182
Subiect D.K.2
Figura D 6. Reprezentare grafică a variației celor 4 parametri la subiectul D.K.2, grupa

experimentală 2.

D.K.2, grupa experimentală 2.
RFDmax (daN/s) 587.844 304.766 469.400 72.279 -118.444 -20.149 .942 .400 60
TimpRFDmax (s) 0.068 0.019 0.080 0.021 0.012 17.647 1.000 .374 62.60
Fmax (daN) 22.348 2.360 22.520 1.523 0.172 0.769 .106 .921 7.9
TimpFmax (s) 0.114 0.023 0.158 0.028 0.044 38.596 3.641 .022 97.8
În cazul subiectului D.K.2 din grupa experimentală 2 nu se înregistrează

modificări semnificative pe nicio direcție din cele urmărite. Totuși trebuie menționat
că valorile medii ale RFDmax scad cu 20,149%, de la 587,844 daN/s în testarea
inițială, la 469,400 daN/s în testarea finală, iar timpul de realizare a acestor valori
crește cu 0,012s, însemnând 17,64%. Daca valorile medii de Fmax nu prezintă
modificări în cadrul celor două testări, în schimb timpul de realizare prezintă o
întârziere semnificativă de ordin negativ de 38,596%, cu t (4) = 3.641; p =.022.
183
Subiect C.M.
Figura D 7. Reprezentare grafică a variației celor 4 parametri la subiectul C.M., grupa

experimentală 2.

C.M., grupa experimentală 2.
RFDmax (daN/s) 288.600 43.062 511.000 58.562 222.400 77.062 6.007 .004 99.6
TimpRFDmax (s) 0.048 0.029 0.053 0.053 0.005 9.375 .194 .856 14.4
Fmax (daN) 17.695 5.478 18.812 1.388 1.117 6.314 .451 .675 32.5
TimpFmax (s) 0.174 0.030 0.190 0.016 0.016 9.195 .814 .461 53.9
În cazul subiectului C.M. se observă un progres semnificativ la nivelul

valorilor medii de RFDmax cu t (4) = 6.007; p = .004, înregistrând o creștere
semnificativă de 77,062 %, de la 288,600 daN/s în testarea inițială, la 511,00 daN/s
în testarea finală. Timpul de realizare crește de la 0,048 s la 0,053 s.
Valorile medii de Fmax rămân aproximativ egale, diferența dintre cele două
testări fiind de 1,117daN. Timpul de realizare a Fmax în schimb, crește de la 0,174
s la 0,190 s, reprezentând 9,195%.
184
Subiect A.P.
Figura D 8. Reprezentare grafică a variației celor 4 parametri la subiectul A.P., grupa

experimentală 2.

A.P., grupa experimentală 2.
RFDmax (daN/s) 302.139 69.831 364.008 84.496 61.868 20.477 1.604 .184 81.6
TimpRFDmax (s) 0.068 0.013 0.063 0.049 -0.006 -8.088 .267 .803 19.7
Fmax (daN) 19.764 2.260 22.206 1.841 2.442 12.356 2.834 .047 95.3
TimpFmax (s) 0.208 0.016 0.188 0.015 -0.021 -9.856 4.472 .011 98.9
Comparând cele două testări, sunt doi parametri unde se constată îmbunătățiri
semnificative, respectiv la nivelul valorilor medii ale Fmax, care înregistrează o
creștere semnificativă cu t (4) = 2.834; p = .047 de 12,356% de la 19,764 daN în
testarea inițială, la 22,206 daN în testarea finală și TimpFmax, unde se înregistrează
o scădere semnificativă cu t(4) = 4.472; p = .011. RFDmax înregistrează un câștig
de 20,477%, însă nu semnificativ, de la 302,139 daN/s în testarea inițială, la 364,008
daN/s în testarea finală. În cazul TimpRFDmax modificările arată o îmbunătățire cu
8,088%, fiind considerate statistic nesemnificative.
185
Subiect A.S.
Figura D 9. Reprezentare grafică a variației celor 4 parametri la subiectul A.S., grupa

experimentală 2.

A.S., grupa experimentală 2.
RFDmax (daN/s) 359.400 188.261 348.500 11.948 -10.900 -3.033 .134 .900 10
TimpRFDmax (s) 0.088 0.020 0.095 0.017 0.007 7.955 .667 .541 45.90
Fmax (daN) 23.927 5.429 20.783 1.344 -3.145 -13.142 1.168 .308 69.20
TimpFmax (s) 0.156 0.030 0.143 0.018 -0.014 -8.654 .858 .439 56.10
În cazul acestui subiect, cu excepția valorilor medii de Fmax nu se remarcă

schimbări semnificative. La nivelul valorilor medii de Fmax subiectul înregistrează
o scădere de la 23,927 daN în testarea inițială, la 20,783 daN în testarea finală,
respectiv de 13,14 %.
186
Subiect D.T.
Figura D 10. Reprezentare grafică a variației celor 4 parametri la subiectul D.T., grupa
experimentală 2.
D.T., grupa experimentală 2.
RFDmax (daN/s) 293.800 49.464 338.105 108.569 44.305 15.080 1.315 .259 74.10
TimpRFDmax (s) 0.094 0.009 0.068 0.019 -0.027 -28.191 2.229 .090 91.00
Fmax (daN) 19.928 3.256 25.565 1.437 5.637 28.284 4.467 .011 98.90
TimpFmax (s) 0.178 0.022 0.180 0.007 0.002 1.124 .167 .876 12.40
Subiectul D.T. din grupa experimentală 2 înregistrează creșteri ale valorilor

medii ale RDFmax de la 293,800 daN/s în testarea inițială la 338,105 daN/s în
testarea finală, respectiv 15,08%, care nu pot fi considerate statistic semnificative,
la fel și pentru TimpRFDmax, care înregistrează o scădere cu 0,027 s, respectiv
28,19%, însă statistic nesemnificativă. Valorile medii ale Fmax cresc semnificativ
cu t (4) = 4.467; p = .011, reprezentând o creștere cu 28,28%, de la 19,928 daN în
testarea inițială, la 25,565 daN în testarea finală. Timpul de realizare nu prezintă
schimbări notabile.
187
Anexa E – Raport parțial de asistență științifică
188
189
Anexa F – Referință din partea Federației Române de Judo
190

Teza Doctorat - Andrei Dragomir Sign

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Teza Doctorat - Andrei Dragomir Sign

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI

Îi mulțumesc cu deosebită considerație și recunoștință conducătorului meu de

1.1. Definirea conceptului de performanță ......................................................................................... 16

CAPITOLUL 5. DEMERSUL METODOLOGIC AL CERCETĂRII PRELIMINARE ...................... 72

Figura 1. Relația dintre principalele calități motrice............................................... 17

Prezentul studiu își propune să abordeze, într-o viziune diferită față de ce

1.1. Definirea conceptului de performanță

Termenul performanță se găsește în strânsă legătura cu finalitatea, rezultatele

1.2. Performanța – între maxim și optim

Nivelul actual de performanță impune abordarea tuturor factorilor

Figura 2. Periodizarea principalelor calități motrice ( Bompa, 2001, pag 205).

Revenind la specificitatea unei discipline sportive, se constată că există o

Figura 3.Diagramă schematică a relației dintre nivelul antrenamentului și performanța sportivă

Luând în considerare cele menționate, condiționarea procesului de pregătire

1.3. Factori implicați în performanța sportivă

Performanța sportivă reprezintă consecința unui proces de pregătire, al cărui

După Koutedakis, Metsios și Kalinoglou (2006, pag.2), factorii ce

Deși performanța sportivă este asociată cu performanța fizică realizată în

Figura 7. Modelul contribuției componentelor performanței sportive (Smith, 2003).

CAPITOLUL 2. ROLUL COMPENSĂRII ÎN PERFORMANȚA PSIHO-

2.1. Definirea conceptului de compensare în paradigma performanței sportive

Performanțele sportive pe plan mondial au cunoscut o continuă îmbunătățire

Figura 9. Modificări în morfologia dendritică a neuronilor piramidali din cortexul motor ca

Pentru un sportiv de elită, țintirea excelenței într-o ramură de sport aleasă,

2.2. Fenomenul de compensare, evidențiat prin intermediul indicilor

Acest fenomen sugerează faptul că performanța sportivă, într-o anumită

Un alt studiu, realizat în urma analizei unui set de date antropometrice,

Trei ani mai târziu, în 2008, în cadrul Jocurilor olimpice de la Beijing,

Jocurile Olimpice de la Campionatul mondial Jocurile Olimpice de la

2.3. Fenomenul compensării (și al supracompensării) în sistemul energetic

Un rol determinant asupra metodicii de pregătire a sportivilor de performanță

Platonov (2015, pag. 180) pe de altă parte, prezintă o altă viziune a

2.4. Perspectiva informațională și implicațiile ei în redefinirea conceptului de

Aparent, șansele pentru găsirea unor noi resurse în vederea creșterii

Ca urmare a feedback-ului, se formează o nouă reprezentare operațională a

În graficul din figura 13, autorul lansează conceptul de „valoare de

(a) (b) (c)

Figura 16. Clasa Energetică de echivalență (Hillerin, 1999).

Ca aplicații, suntem beneficiarii energiei nucleare, atât din centralele atomice

Astfel, crearea celei de-a doua relații de echivalență ne pune la îndemână

Întorcându-ne la conceptele de adaptabilitate și învățare, putem observa faptul

În procesele de învățare ce țin dominant de restructurări informaționale, odată

În prezentul capitol am încercat sa evidențiez importanța conceptului de

CAPITOLUL 3. REPERE TEORETICE ÎN ABORDAREA CONCEPTULUI

în care forța este prezentată ca o rezultantă a mișcării. În acest context, lipsa

3.3. Factori structurali implicaţi în generarea forţei musculare

Atât în cazul producerii, cât și în cel al dezvoltării de forţă se evidenţiază o

Musculatura scheletică este un ţesut extrem de dinamic, cu o capacitate

Aceste caracteristici s-au dovedit a avea o influenţă semnificativă asupra

Figura 21. Forme de manifestare a hipertrofiei: hipertrofie sarcoplasmatică şi hipertrofie

O altă formă de creştere a dimensiunilor musculare propusă de cercetători este

3.4. Factori neuronali implicaţi în producerea forţei musculare

Abilitatea muşchiului de a genera o forţă nu este influențată numai de

3.4.1. Frecvența de descărcare a unităților motorii (rata de codare)

Frecvența de descărcare (activare) a unităților motorii reprezintă rata

3.4.2. Recrutarea unităților motorii

Recrutarea reprezintă activarea diferitelor unități motorii în cadrul unui

Influența mărimii asupra modului de recrutare este atribuibil efectelor sale

3.4.3. Sincronizarea unităților motorii

Tracturile excitatoare periferice spinale descendente sunt dirijate către

3.4.4. Activarea selectivă a agoniștilor în cadrul unui grup de mușchi

Activarea preferențială a anumitor mușchi în detrimentul altora în cadrul unui

Coordonarea relației agonist antagonist este de asemenea, realizată prin