Sunteți pe pagina 1din 2

Sistemul de învățământ în România

Onu Ana Dorina


Liceul Tehnologic Telciu, comuna Telciu

Școala româanească se află în plin proces de reformă, atât în plan structural,


cât și în plan funcțional. Unul dintre domeniile în care reforma trebuie să producă schimbări
esențiale este cel al managementului sistemului de învățământ, în general, și cel al instituției
școlare, în special.” (Emil Păun, 2002, p.11).
Sistemul de învățământ reprezintă ansamblul coerent al instituțiilor școlare de toate
gradele, profilele și formele, dintr-o anumită țară, care este conceput, organizat și
funcționează în baza unor principii educaționale generale cu caracter organizatoric, iar unele
și cu caracter juridic, precum și a unor standarde educaționale.
Sistemul de învățământ asigură rezolvarea uneia dintre cele mai dificile și mai
importante probleme socio-umane - educația și pregătirea tinerei generații, a forței de muncă,
a specialiștilor. De aceea, în mod firesc, filosoful german Immanuel Kant spunea că "Educația
este cea mai mare și mai grea problemă ce i s-a dat omului spre rezolvare". În România
învățământul este o prioritate națională (Legea învățământului)
Procesul de învățământ este principalul subsistem al sistemului de învățământ
încadrul căruia se realizează instruirea și învățarea elevilor și studenților prin intermediul
activităților proiectate, organizate și dirijate de către profesori, în conformitate cu anumite
norme și principii didactice, într-un context metodic adecvat, apelând la resurse materiale și
didactice potrivite, în vederea atingerii dezideratelor educației.
Procesul de învățământ reprezintă dimensiunea dinamică a sistemului de învățământ,
deoarece în cadrul lui are loc activitatea de învățare, iar elevii si studentii sunt îndrumati de
către profesori cum să învețe. Funcțiile generale ale sistemului de învățământ sunt realizate în
cadrul procesului de învățământ prin intermediul programelor de instruire formală (dar și
nonformală) structurate și ierarhizate pe cicluri și ani de studii.
Sistemul de învățământ contemporan din România se caracterizează prin deschidere și
dinamism față de nou, dezvoltându-se și acționând în concordanță cu cerințele economico-
sociale, cu progresul științifico-tehnic și cultural, cu aspirațiile poporului român, în condițiile
societății civile și a statului de drept, democratic.
Sistemul de învățământ, asemănător educației în general, realizează cele trei funcții
educaționale principale și anume: a) funcția cognitivă, instructiv-educativă și culturală, care-l
formează pe om ca "homo cogitans" (omul care gândește); b) funcția praxiologică, de muncă
și aplicare a cunoștințelor în practică, care-l formează pe om ca "homo faber" (omul care
muncește și creează), și c) funcția etico-axiologică, de valorificare, de evaluare corectă, care-l
formează pe om ca "homo estimans" omul care apreciază, valorizează corect și se comportă
demn, civilizat.
În România învățământul realizează idealul educațional bazat pe tradițiile umaniste, pe
valorile democrației și pe aspirațiile societății românești, contribuind la păstrarea identității
naționale. El dezvoltă ca ideal educațional o personalitate liberă, multidimensională, integrală,
armonioasă, autonomă, demnă și creativă.
Este necesar ca managementul educațional să conștientizeze faptul, în toate sferele activității
sociale, că învățământul și educația nu sunt fenomene de consum, cum greșit au fost uneori
considerate, ci fenomene care realizează cel mai valoros și eficient "produs" cu bătaie lungă -
omul pregătit să exercite o profesiune social-utilă. De asemenea, managementul educațional
este necesar să asigure un raport rațional și dinamic între numărul oamenilor pregătiți prin
studii și numărul cerut de diviziunea socială a muncii, menținând accesibilitatea reală a
învățământului de toate gradele pentru ca cei care au posibilități intelectuale și materiale să
poată obțină pregătirea pe care o doresc.
Învățământul ca prioritate națională este necesar să se dezvolte în contextul interacțiunii
dintre cerințele dezvoltării economico-sociale și cele ale dezvoltării resurselor umane.
În concluzie, concomitent cu crearea condițiilor pentru un învățământ al elitelor, printre
care și profesori specializați pentru acesta, este necesar ca acesta să nu ducă nici la
desconsiderarea copiilor și tinerilor din învățământul obișnuit, nici la izolarea, îngâmfarea și
ruperea de aspectele sociale a celor supradotați, ci învățământul elitelor trebuie să fie un
model deosebit de instruire, care să influențeze creșterea calității și eficienței învățământului
obișnuit, realizarea înțelegerii, respectului, cooperării și ajutorului dintre copiii si tinerii
supradotați și copiii și tinerii majoritari din învățământul obișnuit. Instruirea specifică a celor
supradotați trebuie realizată în mod flexibil, inteligent și eficient în cadrul învățământului
obișnuit, dar și în cadrul unui învățământ al elitelor.