3.

MOTOARE SINCRONE

Maşina sincronă este utilizată pe larg ca generator de energie electrică şi constituie elementul de
bază al unui sistem electroenergetic. Avantajele maşinii sincrone, funcţionând în regim de generator,
sunt justificate pe deplin.
Maşina sincronă ca şi toate celelalte maşini electrice se supune legii electromecanicii, adică legii
reversibilităţii, fiind capabilă să funcţioneze atât în regim de generator cât şi în regim de motor. În raport
cu motoarele asincrone, motoarele sincrone au o utilizare mai limitată şi sunt folosite pentru a antrena
maşini şi mecanisme, care nu cer reglarea vitezei unghiulare – compresoare, mori cu bile, pompe,
ventilatoare ş.a. Motoarele sincrone sunt confecţionate cu polii aparenţi pe rotor sau înecaţi. Sunt
utilizate mai pe larg motoarele cu polii aparenţi care se produc cu puterea
JI1X 1 E de la 75 până la câteva mii de kW, cu scara turaţiei de la 100 rot/min până
la 1500 rot/min. Motoarele sincrone cu poli înecaţi sau turbomotoarele
sunt produse cu puterea de la 130 kW până la 12500 kW şi turaţia 1500 –
Ir1 3000 rot/min. Tensiunea nominală de calcul a acestor motoare corespunde
U scării tensiunii 380, 660, 6000 şi 10000 V.
 Construcţia motoarelor sincrone practic nu diferă de construcţia
generatoarelor. Maşinile sincrone pot funcţiona în ambele regimuri
 (motor, generator), însă de obicei ele sunt proiectate pentru a fi utilizate în
 
regimul respectiv.

Procesele fizice care au fost descrise mai sus în majoritatea
IR
cazurilor se referă la generatoare, însă ele sunt juste şi pentru regimul de
motor. Expresiile obţinute pentru putere, cuplu, reactanţe, fluxuri, t.e.m
I rămân aceleaşi. Pentru ecuaţii, diagrame fazoriale, scheme echivalente şi

Ia principiile lor de elaborare şi construcţie rămân neschimbate. În fig.3.1.
Fig.3.1. Diagrama fazorială a este prezentată diagrama fazorială a turbogeneratorului sincron
motorului sincron cu poli
înecaţi.
supraexcitat.
Fazorul curentului indusului I este defazat în urmă cu unghiul  în
raport cu fazorul tensiunii. Componenta activă a curentului indusului se află în opoziţie în raport cu
fazorul tensiunii U, indicând că curentul activ Ia este consumat din reţea. Componenta reactivă este
defazată la unghiul /2 în raport cu fazorul tensiunii turbomotorului, fiind restituit în reţea.
Caracteristica unghiulară, a turbomotorului sincron se află în cadranul trei (fig.3.2.). la variaţia

  87    0 I

P m ax

cos
-P
ie

Fig.3.2. Caracteristica unghiulară Fig.3.3. Curbele variaţiei factorului de

a motorului sincron cu poli putere pentru diverse valori ale puterii
înecaţi. active.

unghiului  în limitele 0 - /2, turbomotrul funcţionează stabil. Caracteristicile în V ale turbomotorului

sunt asemănătoare cu cele prezente în fig.3.2.. Caracteristicilor în V le corespund curbele variaţiei
factorului de putere, funcţie de curentul de excitaţie (fig.3.3.).
 Caracteristicile de funcţionare ale motorului sincron prezintă dependenţa P 1, M, , cos=f(P2)
pentru ie=const. şi U=const. În fig.3.4. sunt date caracteristicile de funcţionare. Dacă caracteristicile sunt
ridicate pentru curentul de excitaţie constant selectat astfel încât în regim nominal factorul de putere să
fie egal cu unitatea, atunci la micşorarea puterii utile factorul de putere se micşorează, deoarece se
micşorează puterea activă P2 şi prin urmare componenta activă a curentului Ia. Componenta reactivă
rămâne constantă (fig.3.4.). Dacă caracteristicile de funcţionare sunt ridicate pentru cos=1 în regim de
mers în gol când P2=0, atunci factorul de putere treptat se micşorează (fig.3.4.).
De obicei motoarele sincrone sunt calculate pentru cos=0,9. În acest caz ele asimilează din reţea
curentul I, fazorul căruia rămâne în urmă în raport cu fazorul tensiunii proprii, şi avansează în raport cu
fazorul tensiunii reţelei. Prin urmare, aceste motoare la funcţionare în sarcină vor asigura îmbunătăţirea
factorului de putere a reţelei.
Motoarele sincrone de putere relativ mică au fixate pe ax excitatoare, care prezintă nişte
generatoare de curent continuu. În ultimul timp pentru excitarea motoarelor sincrone se utilizează
sistema de autoexcitaţie bazată pe sistemul de redresare cu semiconductoare. Motoarele sincrone la
puteri considerabile, mai mari de 100 kW şi viteze relativ mici în limita 500 – 250 rot/min au avantaj în
raport cu motoarele asincrone. Aceste motoare pot produce putere reactivă considerabilă, funcţionând în
regim de supraexcitaţie cu factorul de putere cos=0,9, concomitent asigurând în reţea factorul de putere
ridicat, pe când motoarele asincrone la viteze mici au factorul de putere mai redus, fapt ce conduce la
reducerea cos a reţelei. Afară de aceasta motorul sincron are o viteză stabilă în sarcină variabilă şi nu
este atât de sensibil la variaţia tensiunii reţelei. Şi totuşi, motoarele sincrone au unele neajunsuri, dacă
sunt comparate cu cele asincrone. Constructiv motoarele sincrone sunt mai complicate decât cele
asincrone, datorită sistemului de excitaţie. Pornirea motoarelor sincrone este mai complicată şi cere o
deservire mai calificată. Prezenţa contactului în circuitul înfăşurării de excitaţie micşorează fiabilitatea
motorului sincron.
P ,I ,M La confecţionarea motorului sincron se folosesc în
 c o s  cantităţi mai mari materiale dificile, de aceia ele sunt
1

cos 1 multmai scumpe decât motoarele asincrone cu rotorul în


co s 2 scurtcircuit.
Pornirea motorului sincron în majoritatea cazurilor este
P1 U realizată în regim asincron de pornire cu ajutorul înfăşurării
I M
 2  1 Id= IR scurtcircuitate montate în tălpile polilor. La funcţionarea
Ia2 I2
Ia1 maşinii sincrone în regim de generator, această înfăşurare
I1
îndeplineşte funcţia de înfăşurare de amortizare.
P2 Înfăşurările scurtcircuitate şi de amortizare nu se
deosebesc constructiv, însă trebuie să se ţină cont că
Fig.3.4. Caracteristicile de funcţionare 88 ale înfăşurarea, fiind folosită ca şi de pornire, se calculează
motorului sincron.
+ - +
R p

C 1

C 2

Fig.3.5. Schema pornirii motorului asincron sincronizat.

pentru un curent de pornire, care este mai mare în raport cu cel provocat la amortizare.
Afară de motoarele sincrone descrise mai sus un interes deosebit prezintă motoarele asincrone
sincronizate. Motorul sincronizat constă dintr-un motor asincron trifazat cu rotorul bobinat. Pentru a
ridica stabilitatea motorului sincronizat întreferul este mărit, iar pentru a micşora densitatea curentului
din înfăşurarea rotorică ea se confecţionează din conductori cu secţiunea mai mare. Pornirea este
efectuată în felul următor: înfăşurarea trifazată rotorică este conectată cu C2 la reostatul de pornire Rp,
iar cea statorică la reţea cu ruptorul C1. Când rotorul atinge viteza unghiulară subsincronă, înfăşurarea
rotorică se deconectează de la reostatul de pornire şi se conectează la sursa de curent continuu, astfel
maşina intră în sincronism.
Aceste motoare au caracteristici de pornire îmbunătăţite şi sunt folosite pentru antrenarea
mecanismelor de mare putere, ce au cuplu de rezistenţă la pornire mare şi, în regim nominal, necesită o
viteză unghiulară stabilă cu factorul de putere ridicat.
Generatoarele sincrone instalate la hidrocentralele electrice de acumulare, sunt menite să
funcţioneze atât în regim de generator, cât şi în regim de motor. Cu ajutorul acestor centrale de
acumulare sunt atenuate graficele de sarcină a termocentralelor electrice în orele de vârf. În orele de vârf
maşinile sincrone la centralele de hidroacumulare funcţionează în regim de generatoare, restituind în
sistem putere electrică, produsă de căderea apei din bazinul de sus al hidrocentralei. În perioada
diminuării sarcinii sistemului, aceste generatoare sunt transferate în regim de motoare sincrone, care
pompează cu ajutorul unor pompe puternice apa din bazinul de jos, pregătindu-l pentru următoarele ore
de vârf.

3.1. METODE DE CONECTARE A MAŞINILOR SINCRONE LA REŢEA

Să analizăm metodele de conectare a maşinii sincrone la o reţea de putere infinit de mare, care are
o importanţă deosebit de mare la exploatarea maşinilor electrice.
Sincronizarea fină. Această metodă de conectare a maşinilor sincrone la reţea poate fi aplicată la
toate maşinile sincrone, generatoare, motoare, compensatoare. Metoda poate fi realizată la generatoare
când motorul de acţionare a generatorului este în stare să-i comunice o viteză unghiulară sincronă. La
motoare şi compensatoare, metoda este realizabilă dacă rotorului acestor maşini i se comunică din
exterior cu ajutorul unui motor auxiliar o viteză unghiulară egală cu cea sincronă.
Realizarea sincronizării fine se face în următoarea ordine: se verifică coincidenţa succesiunii
fazelor cu ajutorul sincronoscopului. Dacă succesiunea fazelor nu coincide, atunci lămpile conectate în
montaj cu lămpi stinse la apropierea de sincronism, se aprind şi se sting succesiv şi pentru a obţine
succesiunea corectă, două faze ale maşinii sincrone se schimbă cu locurile.
În cazul respectării succesiunii fazelor în apropiere de sincronism, lămpile se sting simultan şi se
aprind cu o frecvenţă redusă. Când lămpile se sting E=0, această condiţie este respectată pentru toate
fazele:
EA=E-URA=0 (3-1)
EB=E-URB=0 (3-2)
89
EC=E-URC=0 (3-3)
Sincronizarea se realizează după cum urmează: din exterior, rotorului generatorului, cu ajutorul
motorului de acţionare sau motorului auxiliar, i se comunică o viteză unghiulară.
După ce se obţine viteza =1, înfăşurarea de excitaţie este conectată la excitator cu ajutorul
ruptorului C1 (fig.3.6.) ruptorul C2 fiind deconectat. Cu ajutorul reostatului RR se reglează curentul de
excitaţie ie în aşa mod încât t.e.m la bornele generatorului sau motorului conectat, să fie egală cu
tensiunea sistemului.
Prin intermediul motorului de acţionare se reglează turaţiile generatorului astfel încât unghiul  să
tindă spre zero:
sin 
E  2U  2U sin    1  t  2U sin   f  f1  (3-4)
2
1
Urmează că E variază cu perioada T  şi luând în consideraţie că sincronizarea fină
 f  f1 
poate fi realizată pentru:
(f-f1)=(0,02-0,03) Hz,
atunci perioada:
 T=1/0,02-1/0,03=(50-33) S
C 1

P 1 I1
C 2 IF E
V
I1 P 1 R e
R R

K
Fig.3.6. Explicaţie la sincronizarea fină.

În această perioadă de timp este posibil a se urmări după sincronoscop sau după indicaţiile
voltmetrului introdus în două faze omoloage, când lămpile sincronoscopului se sting, iar voltmetrul
indică că E=0. Generatorul sau motorul sincron se conectează la reţea cu ajutorul contactorului K1.

3.2. AUTOSINCRONIZAREA MAŞINII SINCRONE

Metoda sincronizării fine nu poate fi aplicată atunci când sistemul energetic la care este necesar a
se conecta maşina sincronă, este supus unei avarii. În acest caz tensiunea şi frecvenţa reţelei variază
esenţial şi realizarea sincronizării fine se tărăgănează în timp, iar uneori este imposibil să fie realizată.
Pe de altă parte procesul automat de sincronizare fină cere aparataj dispozitive complicate şi personal de
deservire calificat. Toate acestea conduc la complicarea realizării sincronizării fine.
Una din metodele de conectare a maşinii sincrone la reţea este metoda rudimentară de
sincronizare. Conectarea prin această metodă este realizată astfel: generatorul sincron, cu ajutorul
motorului de acţionare (motorului sincron), cu ajutorul motorului auxiliar, i se comunică viteză
unghiulară apropiată de cea sincronă.
În procesul accelerării rotorului, înfăşurarea de excitaţie este deconectată de la excitator, iar
înfăşurarea statorică este deconectată de la sistemul electric. Când rotorul atinge viteza subsincronă se
conectează înfăşurarea indusului la reţea, simultan fiind conectată la excitator înfăşurarea de excitaţie,
cu condiţia că la bornele excitatorului să fie stabilită preventiv tensiunea de excitaţie necesară pentru a
stabili curentul de excitaţie. Valoarea acestui curent trebuie să corespundă t.e.m a generatorului.
După operaţia de conectare în paralel a maşinii sincrone aplicând metoda de autosincronizare, ia
început procesul tranzitoriu de intrare a maşinii sincrone în sincronism. Acest proces este însoţit de
majorarea curentului de excitaţie sub acţiunea tensiunii U E concomitent se măreşte curentul indusului,
care pentru t=/1 atinge valoarea maximă:
imax=(8-3)In
90
Valoarea ridicată a curentului acţionează negativ asupra reţelei. Dacă puterea reţelei este
comensurabilă cu puterea maşinii conectate în paralel, valoarea ridicată a curentului aşează tensiunea
reţelei, pentru a restabili tensiunea ce forţează curentul de excitaţie. În perioada de intrare în sincronism,
asupra axului maşinii, afară de cuplul de acţionare Ma, acţionează şi cuplul asincron Mas, cuplul
pierderilor mecanice Mmec, cuplul reactiv MR şi, în sfârşit, cuplul electromagnetic M. Cuplul asincron
provocat de interacţiunea dintre câmpul magnetic şi curentul înfăşurării de amortizare, acţionează în
direcţia accelerării rotorului. În lipsa excitaţiei, cuplul reactiv provocat de neuniformitatea întreferului
maşinii sincrone, acţionează în aceiaşi direcţie. La conectarea înfăşurării de excitaţie asupra axului
acţionează cuplul electromagnetic. Deci rotorul continuă să fie accelerat sub acţiunea cuplurilor indicate,
adică:
Mas+MR+M>Ma-Mmec (3-5)
La intrarea în sincronism, când =1 cuplul asincron tinde spre zero, atunci inegalitatea se scrie
astfel:

MR+M>Ma-Mmec (3-6)
 Din inegalitatea scrisă urmează că în procesul de sincronizare, când viteza rotorului  se
deosebeşte după valoare esenţial de viteza câmpului magnetic învârtitor 1, rolul principal îl joacă
cuplul asincron, care are valoare considerabilă şi contribuie la accelerarea rotorului. În etapa finală de
sincronizare cuplul asincron esenţial se micşorează şi rolul de bază îl joacă cuplul reactiv, care
contribuie la micşorarea unghiului  dintre axa câmpului magnetic învârtitor şi axa longitudinală d,
astfel micşorând diferenţa 1- până la zero.
Acţiunea cuplurilor indicate asupra rotorului la intrarea în sincronism a maşinii sincrone este
asigurată, dacă valoarea alunecării:
240 Pmax
SI  (3-8)
n1 4 j f1
unde Pmax este puterea maximă a maşinii sincrone, corespunzătoare caracteristicii unghiulare Pmax= 2Pm; j
este momentul de inerţie, n1 este turaţia sincronă corespunzătoare frecvenţei f1.

4. CERCETAREA MOTORULUI SINCRON TRIFAZAT

(APLICAŢIA S-2)

4.1. Scopul aplicaţiei: cercetarea procedeelor de pornire ale motorului sincron, ridicarea
caracteristicilor în “V” şi de funcţionare.

4.2. Conţinutul aplicaţiei:

 De înregistrat datele nominale ale motorului sincron cercetat şi ale motorului de acţionare.
 De măsurat rezistenţa înfăşurării motorului sincron folosind metoda ampermetrului şi voltmetrului.
 De examinat schema şi standul de încercare a motorului. De realizat toate conectările prevăzute.
 După încercarea prealabilă a schemei, de realizat pornirea în asincron a motorului sincron.
 De realizat pornirea motorului sincron cu ajutorul motorului de curent continuu auxiliar conform
procedeului sincronizării fine(această probă trebuie realizată de fiecare student).

91
 De efectuat schimbările necesare în schemă; de ridicat caracteristicile în “V” în regim de mers în gol
0
380
A B C
Q F
KM 2 KM 1
KM 2 FU KM 1
SB 2
SA2 SB 3 SB 1 SA1
SB4 KM 1

A B C

PA PA PA PW PQ
SA 41

KM 2 PV1

SA2 R1

SA1
Q S1

PV2
PV3
C2
R4 SA51 PA2

C1 C3
R P1
LG1
G R 5
G G
SA3
PA1

Fig.4.1. Schema electrică principială a standului de încercare.

Рп Р
şi în sarcină pentru P= şi P= п .
3 2
 De ridicat caracteristicile de sarcină ale motorului sincron.

92
4.3. Realizarea aplicaţiei:
 Motorul sincron studiat reprezintă o maşină sincronă cu poli aparenţi, cu un excitator de curent
continuu montat pe acelaşi arbore cu rotorul. Motorul se pune în sarcină cu ajutorul unei maşini
electrice, ce funcţionează în regim de generator.
Pornirea maşinii de curent continuu poate fi realizată prin intermediul contactorului automat KM2
dirijat de butonul SB3 SB4 “pornire-oprire”. Schema prevede funcţionarea maşinii de curent
continuu în regim de motor şi generator. În acest scop indusul maşinii de curent continuu se
conectează cu ajutorul ştecherilor de conectare la reţea sau la reostat. Pornirea motorului de curent
continuu este posibilă, când mânerul întrerupătorului universal se află în poziţia “pornire”.
Rezistenţa de pornire R4 se introduce în circuitul indusului iar circuitul de comandă a contactorului
automat KM2 este pregătit pentru a funcţiona. Apăsând pe butonul “pornire”, motorul se porneşte şi
la o viteză subsincronă întrerupătorul universal este transferat în poziţia “funcţionare”. La această
acţiune rezistenţa de pornire R4 este şuntată de contactele întrerupătorului SA2 motorul îşi măreşte
viteza până la cea sincronă.
Pentru alimentarea motorului sincron este necesar mai întâi de a introduce întrerupătorul QF. După
aceia, apăsând pe butonul SB1, se introduce contactorul automat KM1 şi tensiunea poate fi aplicată
la bornele motorului, dacă QS1 este în poziţie “închis”. Lucrul acesta poate fi realizat numai în
 cazul când întrerupătorul universal se află în poziţia “funcţionare” şi aparatele de măsură sînt
şuntate. Aparatele de măsură se introduc în circuit numai atunci când întrerupătorul universal se
află în poziţie “funcţionare”. Schema maşinii de curent continuu este complect asamblată. O parte
din schema motorului sincron se asamblează prin intermediul bornelor montate pe partea frontală a
standului.
Înfăşurarea de excitaţie a motorului sincron poate fi conectată la excitator sau la un reostat cu
rezistenţa R5 de (5-8) ori mai mare decât cea a înfăşurării de excitaţie.
La pornirea în asincron înfăşurarea de excitaţie se conectează la rezistenţa R 5. Întrerupătorul QF şi
QS1, care se folosesc la sincronizarea fină , trebuie să fie introduse. Dacă standul este conectat la
reţea şi aparatele de măsură sînt şuntate, atunci poate fi apăsat butonul SB1 şi motorul este pus în
funcţie. După ce motorul atinge rotaţii constante în regim asincron înfăşurarea de excitaţie se
deconectează de la rezistenţa R5 şi se conectează la excitator astfel motorul sincron intră în
sincronism. Înainte de a realiza pornirea în asincron, se verifică direcţia de rotire a motorului de
curent continuu, care trebuie să corespundă direcţiei indicate de săgeata de pe motor. Acest control
se realizează prin punerea în funcţie de scurtă durată a motorului.
Pentru realizarea pornirii folosind procedeul sincronizării fine, maşina sincronă este acţionată de
motorul de curent continuu, este conectat la priza 220/3A cu ajutorul ştecherilor de conectare.
Întrerupătorul QS1 trebuie să fie deschis. Tensiunea maşinii sincrone treptat, cu ajutorul reostatului
de excitaţie, se ridică până la valoarea nominală U n. Apăsând pe butonul SB1 tensiunea de reţea
apare la contactele întrerupătorului QS1 şi lămpile sincronoscopului se aprind. Dacă ele se află în
montaj la stingere la aplicarea tensiunii lămpile se aprind şi se sting pe rând, aceasta mărturiseşte că
succesiunea fazelor reţelei şi motorului este diferită. Pentru a corecta succesiunea fazelor se
schimbă cu locurile două faze menţinându-se neschimbate conexiunile sincronoscopului. Se
reglează viteza de rotaţie a maşinii de curent continuu cu ajutorul reostatului de excitaţie, până când
se atinge o frecvenţă mică de aprindere şi stingere a lămpilor sincronoscopului. Când lămpile sau
stins motorul se conectează la reţea.
După realizarea sincronizării conform procedeului de mai sus, schema sincronoscopului se modifică
în schemă în montaj mixt, sincronizarea se consideră realizată atunci când două lămpi ard
strălucitor, iar cea de a treia este stinsă (fiecare student trebuie să efectueze această încercare).
 Caracteristicile în “V” se ridică în regim de funcţionare în gol şi pentru sarcina corespunzătoare
I=1/3In şi I=1/2In. La ridicarea caracteristicilor în “V” pentru regimul de funcţionare în gol, maşina
de curent continuu este deconectată de la reţea. Modificând curentul de excitaţie al motorului
sincron, se determină valoarea minimă a curentului statoric căreia îi corespunde cos  =1.
Este mai practic de a începe ridicarea caracteristicilor în “V” în regimul de subexcitaţie i e(ie)=0 şi
I=In. Majorând treptat curentul de excitaţie se înregistrează 7-8 puncte dintre care unul trebuie să
93
corespundă (ie)=0, iar altul mărimii maxime a curentului de excitaţie.
Pentru a ridica caracteristicile în ”V” în regim de sarcină indusul maşinii de curent continuu se
conectează la reostatul de sarcină cu ajutorul ştecherilor de conectare. Modificarea sarcinii maşinii
sincrone se realizează prin modificarea rezistenţei de sarcină a maşinii de curent continuu.
Datele experimentale se înscriu în tabelul 1.
Tabelul 1
Nr. I ie P1 Q1 UR cos
exp. A A kW kVA V

 Caracteristicile de funcţionare ale motorului sincron reprezintă dependenţele:

I1, P1, cos, =f(P2) pentru UR=const., fR=const., ie=const.
Caracteristicile de funcţionare se ridică imediat după ridicarea caracteristicilor în ”V”, fără a
deconecta motorul de la reţea. În calitate de sarcină se utilizează maşina de curent continuu în regim de
generator. Variaţia sarcinii la arborele motorului sincron este realizată cu ajutorul reostatului R1,
conectat în circuitul indusului generatorului de sarcină.
Pentru determinarea corectă a pierderilor generatorului de sarcină, valoarea curentului de excitaţie
se menţine constantă ieg=(0.8-1)A. Caracteristicile de funcţionare se ridică la un curent de excitaţie egal
cu cel nominal, începând de la mers în gol până la sarcina nominală I=In.
Datele probei se înscriu în tabelul 2.
Tabelul 2
U1 I1 P1 ien Ug Ig ieg
V A kW A V A V

Datele funcţionării în gol ale generatorului de curent continuu la turaţia nominală n=1500rot/min
sunt prezentate în tabelul 3.
Tabelul 3
Nr. Iex I0 U0 P0
A A V W
1 1 2.84 208 591
2 0.82 2.85 194 553
3 0.7 2.87 183 525
4 0.6 2.95 176 519
5 0.31 3.03 162 490
6 0.48 3.2 152 486
7 0.41 3.25 140 455
8 0.37 3.37 130 438

4.4. Referatul aplicaţiei:

Referatul conţine:
 Datele nominale şi schema principială, utilizate la cercetarea motorului sincron.
 Descrierea procedeelor de pornire ale motorului sincron.
 Datele experimentale şi construcţia grafică a caracteristicilor în “V” ale motorului I=f(Ie).
 Datele experimentale, calculele şi construcţia grafică Pmec+Pm=f(U2) pentru divizarea pierderilor,
94
la mers în gol.
 Datele experimentale, calculele şi construcţia grafică a caracteristicilor de funcţionare.
 Concluzii critice privind rezultatele probelor de cercetare.

4.5. Indicaţii suplimentare asupra referatului:

 Pierderile generatorului de curent continuu se determină conform expresiei:
Pg=Pel+Pp+Paux+Pm+Pmec
unde Pel sunt pierderile în cupru; Pp- pierderile în perii; Paux- pierderile auxiliare; Pm- pierderile în
fier; Pmec- pierderile mecanice.
Suma pierderilor:
Pm+Pmec=P0-(Pel+Paux+Pp)
unde P0 exprimă pierderile la mers în gol, determinate experimental, P0  U 0 I 0 .
Pierderile în înfăşurarea indusului se determină cu expresia:
Pel=I02RI
unde RI este rezistenţa înfăşurării indusului, determinată nemijlocit după încercarea funcţionării în gol a
generatorului sarcină.
 Pierderile în contactele periilor se determină cu expresia:
Pp=2I0Up
unde Up este căderea de tensiune în contactele periilor, pentru periile de grafit şi de carbon Up=1V.
Paux=0.01P
Pentru divizarea pierderilor mecanice şi în fier se folosesc datele din tabelul 3. În baza lor se
construieşte graficul dependenţei Pm+Pmec=f(U2). Prin extrapolarea dreptei pierderilor Pm+Pmec la
întretăiere cu axa Pm+Pmec se determină mărimea constantă a pierderilor mecanice.
Calculul caracteristicilor în sarcină se realizează fiind luate în consideraţie pierderile din
generatorul de curent continuu.
Puterea utilă la arborele motorului sincron P2 se determină cu expresia:
P2=UgIg+P g
unde P2 este puterea la arborele generatorului; P g suma pierderilor generatorului sarcină.
Datele încercării şi caracteristicilor în sarcină se înscriu în tabelul 4.
Tabelul 4
N Datele încercării Datele calculate
P1 W

Pg W
Pel W
Pp W
Pax W
Pm W

P2 W
I1 A

U1 V
ie A
Ug V
Ig A
ieg A


Cos 
Pmec
Р2 Р2
 ; cos  
Ul IL 3 Р1
Conform datelor calculate se construiesc dependenţele: I1, P1, , cos=f(P2).
La aprecierea rezultatelor e necesar de a compara datele obţinute în regim nominal cu cele de pe
placa motorului.

4.6.Întrebări de examinare:
 De ce la pornirea în asincron înfăşurarea de excitaţie se conectează la o rezistenţă auxiliară, dar nu se
scurtcircuitează?
 Efectuaţi aprecierea comparativă a însuşirilor motorului asincron cu cel sincron.
 Explicaţi de ce la modificarea curentului de excitaţie se modifică curentul statoric al motorului
sincron?
 Cum poate fi mărit factorul de putere al motorului sincron?

95