Sunteți pe pagina 1din 3

Unitatea II De-a ce mă joc Lectură

Lecția 1. Textul narativ literar

Pentru început Text de bază

1. Care e jocul tău preferat? Prezintă-l colegilor fie Vizită...


oferind un indiciu despre acesta, fie mimându-l.
Colegii tăi vor încerca să ghicească jocul la care de I.L. Caragiale
te-ai gândit.
M-am dus de Sf. Ion să fac o vizită doamnei Maria
Popescu, o veche prietenă, ca s-o felicit pentru ono-
mastica1 unicului său fiu, Ionel Popescu, un co­pilaș
foarte drăguț de vreo opt anișori. N-am voit să merg
cu mâna goală și i-am dus băiețelului o minge foar-
te mare de cauciuc și foarte elastică. Atențiunea mea
a făcut mare plăcere amicei mele și mai ales co­pi­lu­
lui, pe care l-am găsit îmbrăcat ca maior de ro­și­ori2
în uniformă de mare ținută. După forma­litățile3 de
rigoare4, am început să convorbim despre vreme,
2. Ce faci, de obicei, când părinții tăi au musafiri? Dar despre sorții agriculturii – d.5 Popescu tatăl este
când mergeți voi în vizită? mare agricultor –, despre criză ș.cl.6 Am observat
doamnei Popescu că în anul acesta nu se prea vede
3. Citește textul Vizită… în gând. Scrie apoi pe un bilețel
ce personaj preferi pentru lectura pe roluri a textului. la plimbare, la teatru, la petreceri... Doamna mi-a
Profesorul va alege elevii pentru fiecare rol. răspuns că de la o vreme i se urăște chiar unei femei
cu petrecerile, mai ales când are copii.
— Să-ți spun drept, cât era Ionel mititel, mai
mergea; acu, de când s-a făcut băiat mare, trebuie
să mă ocup eu de el; trebuie să-i fac educația. Și nu
știți dv. bărbații cât timp îi ia unei femei educația
unui copil, mai ales când mama nu vrea să-l lase
fără educație!
Pe când doamna Popescu-mi expune părerile ei
să­n ătoase în privința educației copiilor, auzim
I.L. CARAGIALE (1852 – 1912) din­tr-o odaie de alături o voce răgușită de femeie
bătrână:
Este unul dintre cei mai im­ — Uite, coniță, Ionel nu s-astâmpără!
por­tanți scriitori români; a
— Ionel! strigă madam Popescu; Ionel! vin’ la
fost contemporan cu Mihai
mama!
Eminescu, Ion Creangă și
Apoi, cătră mine încet:
Ioan Slavici.
— Nu știi ce ștrengar se face... și deștept...
A scris piese de teatru, nu-
vele și schițe. Este un autor Dar vocea de dincolo adaogă:
apreciat nu doar de cititorii — Coniță! uite Ionel! vrea să-mi răstoarne
adulți, ci și de copii, cărora mași­na7!... Astâmpără-te, că te arzi!
le place să interpreteze per- — Ionel! strigă iar madam Popescu; Ionel! vin’ la
sonajele sale, creionate cu mama!
umor. Textele prefe­rate ale copiilor sunt schi­țe­le, între 1 onomastică (s.f.) – zi în care cineva își serbează numele, ziua nu­

care se numără și Vizită…. melui.


2 roșior (s.m.) – soldat călăreț, îmbrăcat în haină roșie.
Teatrul Național din București, al cărui director a fost 3 formalitate (s.f.) – în text, cerință impusă de regulile de politețe.

pentru o scurtă perioadă (1888 – 1889), îi poartă nu- 4 de rigoare (expr.) – care este cerut de o anumită împrejurare, po­

mele, în semn de recunoaștere a contribuției pe care trivit împrejurării.


5 d. – prescurtare pentru „domnul“.
I.L. Caragiale a avut-o, ca dramaturg, la dezvoltarea 6 ș.cl. – prescurtare pentru „și celelalte“.

teatrului românesc. 7 mașină (s.f.) – în text, instrument folosit pentru pregătirea cafelei;

spir­tieră.

46
Lectură De-a ce mă joc Unitatea II

— Sări, coniță! varsă spirtul! s-aprinde! Iar eu, profitând de un moment când trâmbița și
— Ionel! strigă iar mama, și se scoală repede să toba tac, adaog:
meargă după el. Dar pe când vrea să iasă pe ușe, apa- — Și pe urmă, d-ta ești roșior, în cavalerie.
re micul maior de roșiori cu sabia scoasă și-i oprește — Maior! strigă mândrul militar.
trecerea, luând o poză foarte marțială1. Mama ia pe — Tocmai! zic eu. La cavalerie nu e tobă; și maio­
maiorul în brațe și-l sărută...
Unitatea II
rul nu cântă cu trâmbița; cu trâmbița cântă numai
— Nu ți-am spus să nu te mai apropii de mașină gradele inferioare; maiorul comandă și merge-n
când face cafea, că dacă te-aprinzi, moare mama? frun­tea soldaților cu sabia scoasă.
Vrei să moară mama? Explicația mea prinde bine. Maiorul descalică,
— Dar – întrerup eu – pentru cine ați poruncit scoa­te de după gât toba, pe care o trântește cât colo;
ca­fea, madam Popescu? asemenea și trâmbița. Apoi începe să comande:
— Pentru dumneata. — Înainte! marș!
— Da de ce vă mai supărați? Și cu sabia scoasă, începe să atace strașnic tot
— Da ce supărare! ce-ntâlnește-n cale. În momentul acesta, jupâneasa

Madam Popescu mai sărută o dată dulce pe ma­ cea răgușită intră cu tava aducând dulceață și cafele.
iorașul, îl scuipă, să nu-l deoache, și-l lasă jos. El a pus Cum o vede, maiorul se oprește o clipă, ca și cum ar
sabia în teacă, salută militărește și merge într-un vrea să se reculeagă3 fiind surprins de inamic. Clipa
colț al salonului unde, pe două mese, pe canapea, pe însă de reculegere trece ca o clipă, și maiorul, dând
foteluri și pe jos, stau grămădite fel de fel de jucării. un răcnet suprem de asalt, se repede asupra inami-
Dintre toate, maiorul alege o trâmbiță și o tobă. Atâr­ cului. Inamicul dă un țipăt de desperare.
nă toba de gât, suie pe un superb cal vânăt rotat2, pune — Ține-l, coniță, că mă dă jos cu tava!
trâmbița la gură și, legănându-se călare, începe să Madam Popescu se repede să taie drumul ma-
bată toba cu o mână și să sufle-n trâmbiță. Madam iorului, care, în furia atacului, nu mai vede nimic
Popescu îmi spune ceva; eu n-aud nimica. Îi răspund înain­t ea lui. Jupâneasa este salvată; dar madam
totuși că nu cred să mai ție mult gerul așa de aspru; Popescu, deoa­rece a avut imprudența să iasă din
ea n-aude nimica. neu­tralitate4 și să intervie în război, primește în
— Ionel! Ionel!! Ionel!!! Du-te dincolo, mamă; obraz, dedesubtul ochiului drept, o puternică lovi-
spargi urechile dumnealui! Nu e frumos când sunt tură de spadă.
musafiri!
3 a se reculege (vb.) – în text, a-și veni în fire după o spaimă, după o
1marțial (adj.) – cu aer războinic. emoție.
2 rotat (adj.) – (despre cai) cu pete de altă culoare decât restul 4 neutralitate (s.f.) – atitudine pasivă; în text, neamestecul unei

părului. persoane într-un conflict.

47
Unitatea II De-a ce mă joc Lectură

— Vezi? vezi, dacă faci nebunii? era să-mi scoți francezului, entre la coupe et les lèvres…4 mingea îmi
ochiul... Ți-ar fi plăcut să mă omori? Sărută-mă, să-mi zboară din mână ceașca, opărindu-mă cu cafeaua,
treacă și să te iert! care se varsă pe pantalonii mei de vizită, culoarea
Maiorul sare de gâtul mamei și o sărută... Mamei oului de rață.
îi trece; iar eu, după ce am luat dulceața, mă pregă- — Ai văzut ce-ai făcut?... Nu ți-am spus să te-as­
tesc să sorb din cafea... tâmperi... Vezi? ai supărat pe domnul!... al’dată n-o
— Nu vă supără fumul de tutun? întreb eu pe să-ți mai aducă nicio jucărie!
madam Popescu. Apoi, întorcându-se către mine, cu multă bună-
— Vai de mine! la noi se fumează... Bărbatu-meu tate:
fumează… și... dumnealui… mi se pare că-i cam place. — Nu e nimic! iese... Cafeaua nu pătează! iese cu
Și zicând „dumnealui“, mama mi-arată râzând pe nițică apă caldă!...
domnul maior. Dar n-apucă să termine, și deodată o văd schim-
— A! zic eu, și dumnealui? bându-se la față ca de o adâncă groază. Apoi dă un
— Da, da, dumnealui! să-l vezi ce caraghios e cu țipăt și, ridicându-se de pe scaun:
țigara-n gură, să te prăpădești de râs... ca un om — Ionel! mamă! ce ai?
mare... Mă-ntorc și văz pe maiorul, alb ca varul, cu ochii
— A! asta nu e bine, domnule maior – zic eu –; pierduți și cu drăgălașa lui figură strâmbată. Mama
tutunul este o otravă... se repede spre el, dar până să facă un pas, maiorul
— Da tu de ce tragi? mă-ntrerupe maiorul lu- cade lat.
crând cu lingura în cheseaua1 de dulceață... — Vai de mine! țipă mama. E rău copilului!...
— Ajunge, Ionel! destulă dulceață, mamă! iar Ajutor! moare copilul!
te-apucă stomacul... Ridic pe maiorul, îi deschei repede mondirul5 la gât
Maiorul ascultă, după ce mai ia încă vreo trei – pa- și la piept.
tru lingurițe; apoi iese cu cheseaua în vestibul2. — Nu-i nimica! zic eu. Apă rece!
— Unde te duci? întreabă mama. Îl stropesc bine, pe când mama pierdută își smulge
— Viu acu! răspunde Ionel. părul.
După un moment, se-ntoarce cu cheseaua goală; — Vezi, domnule maior? îl întreb eu după ce-și
o pune pe o masă, se apropie de mine, îmi ia de pe mai vine în fire; vezi? Nu ți-am spus eu că tutunul
mes­cioară tabacherea cu țigarete regale, scoate una, nu e lucru bun? Al’dată să nu mai fumezi!
o pune în gură și mă salută militărește, ca orice sol- Am lăsat pe madam Popescu liniștită cu scumpul
dat care cere unui țivil să-i împrumute foc. Eu nu știu ei maior afară din orice stare alarmantă, și am ieșit.
ce trebuie să fac. Mama, râzând, îmi face cu ochiul și Mi-am pus șoșonii și paltonul și am plecat. Când am
mă-ndeamnă să servesc pe domnul maior. Întind ajuns acasă, am înțeles de ce maiorul ieșise un moment
țigareta mea, militarul o aprinde pe a lui și, fumând, cu cheseaua în vestibul – ca să-mi toarne dul­ceață
ca orice militar, se plimbă foarte grav de colo până în șoșoni.
colo. Eu nu-l pot admira îndestul, pe când mama îl
scuipă, să nu-l deoache, și îmi zice:
— Scuipă-l, să nu mi-l deochi!
Maiorul și-a fumat țigareta până la carton. Apoi
se repede la mingea pe care i-am adus-o eu și-ncepe
s-o trântească. Mingea sare până la policandrul3 din
tavanul salonului, unde tulbură grozav liniștea ciu-
Impresii după prima lectură
curilor de cristal. 1. Ce ți-a atras atenția cel mai mult în schița Vizită…?
— Ionel! astâmpără-te, mamă! Ai să spargi ceva... Ce anume te-a amuzat sau nedumerit? Notează în
Vrei să mă superi? vrei să moară mama? caiet răspun­surile tale.
Dar maiorul s-a-ndârjit asupra ghiulelei săltă- 2. Asociază textul cu o experiență personală sau cu o
toare, care i-a scăpat din mână: o trântește cu mult altă lectură. Discută cu 2 – 3 colegi despre ce v-a
necaz de parchet. Eu aduc spre gură ceașca, dar, vorba amin­tit fiecăruia textul.

1 chesea (forma literară: chisea) (s.f.) – vas mic din sticlă, din cris- 4 entre la coupe et les lèvres (fr.) – în traducere, „între pahar și gură“;
tal sau din porțelan, în care se păstrează dulceața. în text, corespunde zicalei „socoteala de acasă nu se potrivește cu cea
2 vestibul (s.n.) – prima încăpere a unei locuințe, în care se intră din târg“.
venind din afară. 5 mondir (forma literară: mundir) (s.n.) – haina de la uniforma mi­
3 policandru (s.n.) – candelabru cu mai multe brațe. litară.

48