Gradul de alfabetizare

Alfabetizarea este un proces de instruire a unor persoane cu scopul obținerii

abilității (capacității) de a scrie și de a citi. Starea de alfabetizare (ca rezultat), prin
scriere și citire, ajută la transmiterea mesajelor în spațiu și timp. Dicționarul explicativ
al limbii române definește cuvântul alfabetizare ca fiind: Acțiunea de a alfabetiza;
instruirea analfabeților; combatere a analfabetismului. Același dicționar definește
verbul „a alfabetiza” astfel: A învăța pe un analfabet să scrie și să citească.
Din punct de vedere social, alfabetizarea este un drept fundamental al omului,
aceasta fiind o condiție esențială pentru procesul de învățare și dobândire a unor
cunoștințe și competențe esențiale în dezvoltarea omului modern. Ziua internațională
a alfabetizării se sărbătorește la 8 septembrie.
Scrierea a apărut în Mesopotamia în mileniul al IV-lea î.Hr. și apoi în forme originale și
în Egipt, India, China și Fenicia. În Europa scrierea a apărut pentru prima dată în Creta,
dar acest fapt nu a avut nici o influență pe continent, dispărând odată cu
declinul civilizației minoice. Pe continent, grecii sunt primii care au dezvoltat un alfabet
sub influența scrierii feniciene. De aici a fost preluat de etrusci și de latini, care au
dezvoltat propriile variante, iar mai apoi germanicii au adaptat alfabetul la scrierea
runică. În orient, alfabetizarea a avut un specific local și era accesibilă numai unor
anumite categorii relativ restrânse de inițiați (scribi). În Europa însă alfabetizarea a
devenit un fenomen de masă, astfel că, în special, în lumea greacă și romană scrisul și
cititul au devenit un lucru comun, mai ales în zonele urbane.
Primele sisteme de scriere au fost: sumerian, egiptean, hitito-egeean și chinez, din care
decurg scrierile silabice. Ulterior, au apărut și sistemele alfabetice (grec, latin, ebraic,
arab și indian). Sistemele alfabetice se disting între ele și prin procedeul de a indica
vocalele.
În alte zone ale lumii antice și chiar medievale și moderne scrierea nu a fost cunoscută
(Africa sud-sahariană, Australia, Oceania, America - cu excepția civilizației maya).
În Europa Evului Mediu procentul de alfabetizare a scăzut și s-a concentrat, în special,
în orașe și în rândurile clericilor. Situația s-a îmbunătățit odată cu Revoluția
Franceză care a dat un impuls învățământului.
La început scrierea a fost considerată ca fiind de origine divină, de aceea era
monopolizată de o elită de scribi în serviciul templelor, dar și în serviciul suveranilor.
Era un instrument de putere și de control. Aceasta constituie una dintre multiplele
cauze ale analfabetismului.
Rata alfabetizării în Romania interbelică (1930)

Istoricul alfabetizării în România

Evoluția procentului de alfabetizare în România:

 1899: 22%
 1912:  39,3%
 1930: 57%
 1948: 77 %
 2005: 97,3%
 2011: 98,64%
Alfabetismul este un indicator al cunoașterii într-o țară și este un factor în plus când
se stabilește gradul de dezvoltare al acelei țări. În practică se recenzează în schimb
persoanele analfabete, respectiv acelea care la vârsta adultă nu și-au însușit
cunoștințe de scriere și citire. Această cifră arată accesul populației la noi
oportunități și tehnologii moderne, egalitate socială și posibilitatea de a prospera
economic.
Există o mare diferență de alfabetizare și de acces la învățământ între țările
dezvoltate și cele care sunt cuprinse în așa zisa lume a treia. Numărul de persoane
analfabete era contabilizat în anul 2000 de către UNESCO la cifra de 90 milioane de
oameni.

Alfabetizarea funcțională
Opusul noțiunii de analfabetism funcțional este un nou concept, cel de alfabetizare
funcțională. Acest concept se referă, între altele, la dobândirea de abilități de lucru
cu calculatorul, abilități de a folosi elementele de bază ale infrastructurii bancare,
permis de conducere auto sau cunoașterea cel puțin a unei limbi străine de
circulație internațională