Caracterizarea personajului Maitreyi

de Mircea Eliade

Maitreiy este personajul principal din romanul cu același nume scris de Mircea

Eliade.
Maitreyi, eroina romanului este cel mai exotic personaj feminin din literatura
română. Adolescenta bengaleză, copil şi femeie în acelaşi timp, poetă, preocupată de
filozofie, apreciată în cercurile intelectuale bengaleze, Maitreyi simbolizează misterul
feminităţii.
În roman, Maitreyi este o tânără bengaleză de 16 ani, fiica lui Narendra Sen, un
inginer din Calcutta. Ea relizează în literatura românească un personaj comparabil
eroinelor tragice universale. Maitreyi este un simbol al iubirii adevărate, pure, totale. Ca
dovadă, în copilăria sa ea își dedica întreaga sa iubire unui copac, numit „șapte frunze”.
După un timp ea se dedică sufletește „guruului său”, Tagore. Însă ea ar fi vrut să fie mai
în vârstă pentru a fi mai aproape de ființa poetului, probabil ca să îi înțeleagă mai bine
sentimentele și modul lui de gândire.
La numai 16 ani este o tânără inteligentă și cultivată, având preocupări mature.
Ea nu doar că studiază filozofia, dar și ține conferințe profund apreciate de un auditoriu
select. Totodată, Maitreyi este preocupată de lucruri copilărești, trăiește în lumea
fascinantă a miturilor.
Portretul său este realizat dintr-o perspectivă subiectivă, de către personajul-
narator Allan, un inginer englez de 24 de ani, venit sa lucreze în India. Pe el Maitreyi
nu-l atrage inițial, găsind-o chiar urâtă „cu ochii ei prea mari și prea negrii, cu buzele
cărnoase și răsfrânte, cu sânii puternici de fecioară bengaleză crescută prea plin, ca un
fruct trecut în copt”. Devine apoi curios pentru ca „nu izbutea să înțelegă ce taine
ascunde făptura aceasta”. Astfel, ea este pentru el tot mai fermecătoare, dar uneori și
antipatică deoarece elita Calcuttei o consideră chiar genială. Portretul fizic al lui Maitreyi
sugerează căldură sufletească și fascinație. Gesturile ei tandre, preocupările
intelectuale, puterea de a iubi profund, dincolo de probleme sociale sunt trăsături care îi
arată portretul excepțional.
Și în acest roman se dovedește că singura modalitate la starea de perfecțiune
este iubirea. Împlinirea eroinei se va realiza alături de Allan. Întâlnirea dintre cei doi
protagoniști devine și o întâlnire între două culturi. Iubirea între ei se conturează treptat,
iar participarea celor doi este egală, de aceea ei ajung la iubirea ideală. Deși este
dornică de a-și revărsa iubirea asupra cuiva, când Allan îi declara iubire, Maitreyi
răspundea că el nu reprezintă pentru ea decât „un scump prieten”. Din această
întamplare reiese confuzia între prietenie și iubire. Iubirea sporește în intensitate, astfel
că tinerii se logodesc, având ca martori cerul și pământul. Jurământul eroinei este
semnul că această iubire a depășit firescul, atingând perfecțiunea în dragoste: „Mă leg
de tine, pământule, că eu voi fi a lui Allan și a nimănui altuia. Voi crește din el ca iarba
din tine. Și cum astepți tu ploaia, asa îi voi aștepta eu venirea, și cum îți sunt ție razele,
așa va fi trupul lui mie”. Maitreyi devine simbolul iubirii adevărate. Despărțită și izolată în
mod brutal de Allan de către Narendra Sen, Maitreyi ajunge la gesturi disperate, din
dorința de a fi din nou alături de omul iubit. Cauza despărțirii era faptul că familia lui
Maitreyi nu a putut să înțeleagă intensitatea iubirii dintre cei doi. Astfel Maitreyi devine o
victimă a familiei sale, respectiv a tatălui său. Prin această despărțire, Narendra Sen
distruge nu numai o iubire, ci și un suflet pur, care pierde speranța de a mai iubi
vreodată.
Prin sensibilitate și naturalețe, Maitreyi reprezintă eternul feminin, care iubește cu
adevărat, aceasta fiind un personaj reprezentativ.