Probe de evaluare a vârstelor mici

Cuprins
3.1. Introducere ................................................................................................................
3.2. Competențe .................................................................................................................
3.3. Aspecte particulare ale testării vâstelor mici .............................................................
3.4. Instrumente de măsurare de tip screening .................................................................
3.5. Scale de dezvoltare .....................................................................................................
3.6. Percepția subliminală .................................................................................................

3.1. Introducere
Testarea psihologică a vârstelor mici ridică cerințe speciale din mai multe
motive: în primul rând particularitățile populației testate, apoi conținutul
instrumentelor și tipul de cerințe/ sarcini care sunt menite să evalueze dezvoltarea
copilului de la 0 la 4 ani și nu în ultimul rând rolul pe care îl joacă părintele pe
parcursul evaluării, rol care este mai important comparativ cu alte tipuri de testare.
În deschiderea unității de învățare sunt discutate unele din cele mai importante
cerințe care se cer a fi respectate, apoi capitolul prezintă instrumentele cele mai
utilizate pentru a evalua copiii cu vârste 0 – 4 ani. Va fi introdus și un nou tip de
test și anume testul screening.

3.2. Competenţele unităţii de învăţare

După parcurgerea acestei unități, studenții vor fi capabili:
 Să prezinte condițiile specifice testării vârstelor mici .
 Să exemplifice baterii de testare și domeniile componente ale acestora.
 Să argumenteze utilitatea testelor de tip screening
 Să identifice corect avantajele și dezavantajele testelor screening
comparativ cu cele ale scalelor de dezvoltare

3.3. Aspecte particulare ale testării vârstelor mici

În situația de evaluare a copilului mic, psihologul se află într-o situație specială de
examinare, generată în primul rând de caracteristicile subiectului testat. Testarea are ca obiectiv
evaluarea unui copil aflat în perioada de sugar sau până la vârsta de 4 ani și, de cele mai multe ori
este vorba de o evaluare care se desfășoară într-un context diagnostic mai larg, la solicitarea sau
în colaborare cu alți specialiști.
Ceea ce ține de specialist face referire la:
• buna cunoaştere a instrumentului,
• experienţă practică,
• organizarea materialelor
• motivarea subiectului
• bună colaborare cu echipa de specialiști și cu părinții/ aparținătorii copilului

De obicei, părinţii vin în consultaţie cu copilul lor datorită apariţiei unui simptom
psihopatologic sau a unei constelaţii de simptome. Aceste motive de consultaţie sunt, de obicei,
expresia unei problematici familiale, sau semnalează prezența unei patologii de natură somatică,
neurologică, psihică, etc. Psihologul, parte din echipa de specialiști este cel care decide
instrumentul pe care îl va utiliza și va avea nevoie să pregătească materialele în așa fel încât ele să
fie la îndemână, să nu existe timpi de documentare sau selectare în timpul examinării, să știe să
atragă copilul pentru a participa la testare și a îndeplini sarcinile prevăzute în bateria pe care
psihologul o folosește.
Cerințele care se centreză pe subiectul evaluării (pe copil), fac referire la :
 rutina zilnică,
 motivaţie,
 probleme de sănătate,
 oboseală,
 caracteristici temperamentale
Copilul trebuie examinat în condițiii de odihnă, limitând cât mai mult intruziunea sau interferența
cu orele de hrană și odihnă ale copilului. Acesta s-ar putea să prezinte disconfort datorat
problemelor de sănătate asociate, ceea ce conduce la o atenție suplimentară pentru identificarea
momentului optim pentru testare. Psihologul este cel care se adaptează la programului sugarului și
nu invers. Copilul nu comunică cu ușurință, ca urmare, repere importante în reglarea evaluării și
interacțiunii sunt reacțiile comportamentale care vin în sprijinul identificării unor caracteristici
temperamentale.

Exemplu
Thomas si Chess (1977) clasifică copiii, d p v temperamental în trei categorii:
- easy child (copilul adaptabil): dispoziție pozitivă, reacții moderate, adaptabil
curios, dornic de interacțiune, va participa la evaluare
 - slow to warm up child (copilul lent): nivel scăzut de activism, se retrage, se
adaptează lent, va avea reacții limitate la stimuli sau se va retrage
- difficult child (copilul dificil): instabil, reacții intense, irascibil, plânge mult,
protestează, poate refuza stimularea sau manifesta intoleranță la interacținea cu
persoane străine.

Alături de copil se află de cele mai multe ori mama acestuia, situație care aduce cu
sine noi cerințe. “Pacientul” este parte a cuplului mamă (sau părinte) – bebeluş, dar de
multe ori mama prezintă anxietate legată de evaluare (eșecul copilului în dezvoltare poate
fi interpretat de aceasta ca eșecul ei ca mamă; rezultatele evaluării sunt legate direct de
prognosticul legat de dezvoltare sau de boală). Examinatorul are foarte frecvent tendinţa
de a privilegia ceea ce mama sau anturajul afirmă în legătură cu bebeluşul, respectiv
informaţiile pe care aceştia le oferă despre tulburărilor pe care copilul le prezintă şi despre
dificultăţile pe care ei le întâmpină cu bebeluşul. Întâlnirea cu adultul care se ocupă de
copil are ca scop să furnizeze informaţii privind istoria bebeluşului, tulburările sale, ca şi
gândurile şi sentimentele mamei faţă de bebeluş, relaţia sa cu bebeluşul şi climatul afectiv
în care se dezvoltă copilul. Acest lucru nu ar trebui însă să limiteze evaluarea doar la
afirmaţiile mamei sau ale tatălui, ci ar trebui să pună în centru său evaluarea bebeluşului
însuşi, realitatea sa somatică şi psihică, comportamentele sale. A nu ţine cont de realităţile
bebeluşului, atrage după sine riscul de a confunda unele reprezentări imaginare şi
fantasmatice ale mamei cu trăirea bebeluşului.
O altă dificultate derivă din frecvenţa problemelor somatice la această vârstă.
Această perioadă de vârstă este marcată de numeroase realităţi clinice cu care psihologii
nu sunt familiarizaţi şi care le provoacă acestora anxietate: o puternică exprimare somatică
a suferinţei mentale a bebeluşului, numeroase episoade somatice precoce pre, peri sau post
natale (tulburări în timpul sarcinii, suferinţă neonatală, convulsii, diverse boli) etc. În aceste
situaţii, psihologii sunt tentaţi să privilegieze imaginarul şi discursul parental, în
detrimentul analizei realităţii corporale a bebeluşului, care este cea mai în măsură să ofere
informaţii despre acesta.
Contează, aşadar, atât urmărirea bebeluşului în sine, cât şi a interacţiunii sale cu mama :
 ceea ce mama relatează clinicianului despre bebeluşul său;
 ceea ce mama îi comunică bebeluşului în timpul consultaţiei;
  ceea ce bebeluşul exprimă către mamă şi către clinician;
 legăturile psihodinamice între aceste mesaje diverse.
Alte recomandări privind aplicarea instrumentelor specifice copiilor mici sunt:
a) sensibilitate faţă de preocupările şi grijile părinţilor: abordarea lor cu delicateţe, pentru
a le reduce anxietatea şi pentru a-i motiva să participe la evaluare; de toate acestea se ține cont atât
pe parcursul examinării cât și în timpul comunicării rezultatelor; părinții trebuie câștigați ca
parteneri, fără a le da false speranțe și fără a accentua gravitatea situației.
b) locul de examinare trebuie ferit de orice sursă de zgomot şi distragere a atenţiei;
c) familiarizarea copilului cu examinatorul, în vederea evitării temerilor şi inhibiţiilor,
contraindicaţii pentru o măsurare corectă;
d) influenţele mediului înconjurător – relaţiile de interacţiune ale copilului cu persoanele
de îngrijire pot facilita sau pot împiedica dezvoltarea, necesitând o observare sistematică;
e) starea fizică: o stare de sănătate deficitară va determina amânarea evaluării;
f) ariile dezvoltării – deşi măsoară nivelul de dezvoltare în fiecare dintre aceste arii luate
separate, nu trebuie pierdute din vedere interacţiunile multiple şi complexe dintre ele.

O altă caracteristică deosebit de importantă în evaluarea copilului mic este generată de faptul
că prin evaluare nu se urmărește identificare coeficientului de inteligență sau a altor aptitudini
ci o evaluare pe domenii, în sferele de dezvoltare ale copilului. Astfel, cel mai timpuriu
domeniu care permite evaluare este cel motric, urmat de domeniul limbajului (receptiv și
expresiv), domeniul cognitiv, domeniul socio-afectiv și cel care ține de autonomie. Scalele de
dezvoltare utilizate în testare permit calcularea unui coeficient de dezvoltare (QD), interpretat
astfel:
– QD 70 întârziere în dezvoltarea psihomotorie
– 71  QD  84 copil cu evoluţie lentă
– 85  QD  114 copil cu evoluţie normală
– QD  115 copil cu evoluţie precoce

3.4. Instrumente de măsurare de tip screening

Testele de măsurare de tip screening reprezintă o categorie de instrumente psihologice care au ca

scop identificarea copiilor ce prezintă riscuri în dezvoltarea psiho-comportamentală sau care
prezintă anumite deficiențe. În urma depistării acestor copii, se elaborează programe de intervenţie
educaţională sau terapeutică. Conform lui Mitrofan (1997), evaluarea tip “screening” este un fel
de “fotografiere la minut” a copiilor, în urma căreia sunt selectaţi copiii care ridică probleme.
În cele mai multe cazuri, testele de tip screening evaluează o serie de dimensiuni ale
comportamentului: motor, limbaj/comunicativ, cognitive, afectiv, relaţional-social. Performanţele
copilului sunt apreciate prin raportare la comportamentele expectate de la copil la diverse vârste.
Mitrofan (1997) arată că testele tip screening prezintă o serie de caracteristici specifice, precum:
a) etalonarea lor în baza unui eşantion reprezentativ, alcătuit conform celor mai recente date
furnizate în urma recensământului populaţiei;
b) de regulă, au un caracter multidimensional, măsurând diferite aspecte ale profilului
psihocomportamental al copiilor;
c) uşurinţă şi rapiditate în administrare (în medie, timpul de aplicare necesar este de 20-30
minute);
d) instrucţiuni de aplicare foarte clare;
e) înaltă valoare a fidelităţii şi validităţii;
f) nu necesită o pregătire deosebită a personalului ce urmează a le aplica;
g) sistem relativ simplu de scorare, cel mai frecvent fiind utilizate scorurile de departajare sau
de delimitare a normalului de anormal.

Exemplu
• Testul Denver
• Inventarul de triere pe baza activităţilor de dezvoltare (DASI II)
• Profilele trierii timpurii (ESP)

Testul screening Denver identifică copiii cu probleme în dezvoltare, cuprinzând 4 domenii

pentru care se face evaluarea: motricitate grosieră, motricitate fina, limbaj, personal-social.
Itemii sunt prezentați într-o succesiune care respectă complexitatea crescândă a sarcinilor, fiind
scalați din lună în lună până la 14 luni, bilunari până la 2 ani si din 6 în 6 luni până la 6 ani.
Intervalul de vârstă căruia se adresează testul Denver este de la 1 lună la 6 ani. Itemii sunt
prezentați pe o singură foaie de hârtie, organizați în funcție de cele 4 domenii de evaluare,
fiecare item având trasate reperele de vârstă la care respectivul comportament (descris în item)
este îndeplinit de 25, 50, 75 și 90% din populația de copii de aceiași vârstă. Materialele
adiționale necesare pentru testare sunt accesibile (jucărie zornăitoare, ghem de ață, cuburi
colorate, minge, clopoțel, stafide, creion, hârtie) și există o foaie suplimentară care prezintă
intrucțiuni și itemi ce se cer parcurși de copiii cu vârstă peste trei ani.
Fidelitatea test-retest şi interscorări sunt înalte, iar validitate bună (89% cazuri identificate
corect pozitiv).
Să ne reamintim...

Testarea psihologică a vârstelor mici ridică anumite particularități și

anume:
 Centrate pe practician: buna cunoaştere a instrumentului, experienţă
practică, organizarea materialelor şi motivarea subiectului
 Centrate pe subiect: rutina zilnică, motivaţie, probleme de sănătate,
oboseală, caracteristici temperamentale
 Centrate pe aparţinători: nivel de anxietate, parteneriat,
comunicarea rezultatelor.
Testul Denver este un test screening care diferențiază între copiii cu risc în
dezvoltare și cei cu dezvoltare normală, este structurat pe patru domenii:
motricitate grosieră, motricitate fina, limbaj, personal-social, având o bună
fidelitate și validitate.

3.5. Scale de dezvoltare

Dezvoltarea copiilor în perioada de sugari și până înspre patru ani are un ritm rapid, este
caracterizată de un înalt sincretism, dar în același timp conduce la diferențe de achiziții în
funcție de domeniul de dezvoltare destul de mari atât la nivel intra-individual cât și
interindividual. Acest lucru face dificilă evaluarea psiho-motrică la sugar. De-a lungul
timpului, prin observații longitudinale a fost posibilă identificare unor comportamente și a unor
achiziții care sunt comune copiilor, precum și a unor repere de vâsrtă, care au fost integrate
sub formă de itemi în scale de dezvoltare. Cu ajutorul acestor scale de dezvoltare se identifică
nivelul de achiziții și se propun planuri de intervenție pentru recuperarea unor întârzieri în
dezvoltare.

Exemplu
Scale de evaluare pentru preșcolari:
• Categoria de vârstă 0-3 ani
– Scalele Bayley ale dezvoltării copilului
 – Scala Portage
• Categoria de vârstă 2-6 ani
– Scalele de dezvoltare Gesell
– Bateria Kaufman pentru evaluarea copiilor (2 1/2 - 12 1/2 ani)
– scala de inteligenţă Wechsler pentru copii preşcolari (4 - 6 1/2
ani).

Scala Bayley

Scalele Bayley au un parcurs de câteva decade, perioadă în care au cunoscut revizii successive,
în present fiind în uz scala Bayley – III revizuită în 2006. Scala cuprinde 5 subscale, după cum
urmează:
– Cognitivă (senzorio-perceptiv, explorare, manipulare, relaţii între obiecte, formare
de concepte, memorie)
– Limbaj (comportamente preverbale, comunicare preverbală, recunoaşterea
sunetelor, vocabular receptiv şi expresiv dezvoltarea morfologiei şi sintaxei,
înţelegere)
– Motrică (utilizarea ochilor, degetelor, mâinii, întregului corp, coordonare vizuo-
motorie, viteză, apucare, deprinderi manuale, discriminare tactilă, motricitate
grosieră)
– Dezvoltare socio-emoţională (aparţinători: auto-reglare, interes, comunicarea
nevoilor, interacţiune, adecvanţa răspunsului emoţional)
– Comportament adaptativ (chestionar: utilizarea mediului, sănătate, independenţă,
siguranţă, timp liber, auto-control, colaborare).
Scala Bayley permite evaluarea pentru copii cu vârsta curpinsă între 1-42 de luni, identificând
corect copiii cu risc în dezvoltare. Pentru fiecare domeniu evaluat, scala permite identificarea
acelor indicatori ai riscului de retard în dezvoltare precum şi punctele forte ale copilului. Etalon
este din lună în lună (până la 6 luni), din 3 în 3 luni (12-30 luni) și apoi din 6 în 6 luni (→ 42
luni).
Scala dovedește o fidelitate înaltă, având validitate dovedită prin testarea validității concurente
cu WPPSI. Permite flexibilitate în administrare, iar manualul testului include și instrucțiuni de
adaptare a sarcinilor și exemple de situații în care examinatorul poate asista copilul care face
parte din categoria copiilor cu nevoi speciale, toate acestea fără a afecta condițiile de
standardizare. Scorurile pot fi calculate pe subscale și o comparare standardizată a acestora
este posibilă, permițând identificarea domeniului mai slab dezvolatat la fiecare copil.
În administrarea testului se începe de la vârsta cronologică a copilului, fiind administrați itemii
corespunzători acesteia. Dacă copilul îndeplinește cerințele se merge succesiv până când se
ajuge la cinci eșecuri consecutive, iar dacă nu îndeplinește se merge în spate, la o vârstă
anterioară (se începe cu primul item de la acea vârstă), asigurându-se că se obțin trei puncte
consecutive. În absența lor, se merge încă o treaptă în spate.
Deși în grupul reprezentativ au fost incluși și categorii speciale (copii prematuri, cu tulburări
pervazive de dezvoltare, cu paralizie cerebrală, etc) nu toate categoriile de copii cu nevoi
speciale pot fi corect testate. O limită asupra căreia se atrage atenția în manualul testului sunt
posibilitățile reduse de aplicare a bateriei pentru copiii cu deficiențe senzoriale. O altă limită
discutată este reprezentată de faptul că scala cognitivă cuprinde şi itemi care nu şi-au dovedit
validitatea predictivă.

În ansamblu, scalele de dezvoltare, deși prezintă subscale sau domenii independente, măsoară
achiziții care nu sunt, în realitate, separate. Cu toate acestea, evaluarea cu aceste instrumente
permite inițirea unor programe de intervenţie postevaluare, intervenţia precoce
multidisciplinară, atunci când sunt constatate decalaje în dezvoltarea de tipul întârzierii,
precum și monitorizarea progresului.

Rezumat
Evaluarea psihologică a vârstelor mici necesită respectarea unor cerințe
speciale. Prin intermediul scalelor de dezvoltare permit identificarea unui
coeficient de dezvoltare, pe domenii și global, precum și inițierea unui program de
intervenție (care se bazează pe stimularea dobândirii acelor achiziții care lipsesc
în prezent) și monitorizarea progresului.