Translated from English to Romanian - www.onlinedoctranslator.

com

RESUSCITARE 1 6 1 ( 2 0 2 1 ) 1 1 5 -1 5 1

Disponibil online la www.sciencedirect.com

Resuscitare
pagina de pornire a jurnalului: www.elsevier .com/ locate/resusci tat ion

Linii directoare ale Consiliului European de Resuscitare 2021:

Suport vital avansat pentru adulți

Jasmeet Soar A,*, Bernd W. Böttiger b, Pierre Carli c, Keith Couper d, Charles D.
Deakin e, Therese Djärv f, Carsten Lott g, Theresa Olasveengen h,
Peter Paal i, Tommaso Pellis j, Gavin D. Perkins k, Claudio Sandroni l,m, Jerry P. Nolan n
A Spitalul Southmead, North Bristol NHS Trust, Bristol, Marea Britanie
b Departamentul de Anestezie și Medicină Intensivă, Spitalul Universitar din Köln, Köln, Germania
c SAMU de Paris, Centre Hospitalier Universitaire Necker Enfants Malades, Assistance Publique Hôpitaux de Paris și Université Paris Descartes,
Paris, Franța
d Unitatea de îngrijiri critice, Spitalele universitare Birmingham NHS Foundation Trust, Birmingham, Marea Britanie; Warwick Medical School, Universitatea din Warwick, Coventry, Marea

Britanie

e Spitalul Universitar Southampton NHS Foundation Trust, Southampton, Marea Britanie; South Central Ambulance Service NHS Foundation Trust, Otterbourne,
Marea Britanie
f Departamentul de Medicină Acută și Reparativă, Spitalul Universitar Karolinska, Stockholm, Suedia, Departamentul de MedicinăSolna, Institutul Karolinska,
Stockholm, Suedia
g Departamentul de Anestezie, Centrul Medical Universitar, Johannes Gutenberg-Universitaet Mainz, Germania
h Departamentul de Anestezie, Spitalul Universitar din Oslo și Institutul de Medicină Clinică, Universitatea din Oslo, Norvegia
i Departamentul de Anestezie și Medicină Intensivă, Hospitallers Brothers Hospital, Universitatea de Medicină Paracelsus, Salzburg, Austria
j Departamentul de Anestezie și Terapie Intensivă, Azienda Sanitaria Friuli Occidentale, Italia
k Universitatea din Warwick, Warwick Medical School și University Hospitals Birmingham NHS Foundation Trust, Coventry, Marea Britanie
l Departamentul de Terapie Intensivă, Medicină de Urgență și Anestezie, Fondazione Policlinico Universitario A. Gemelli-IRCCS, Roma, Italia
m Institutul de Anestezie și Medicină Intensivă, Università Cattolica del Sacro Cuore, Roma, Italia
n Universitatea din Warwick, Warwick Medical School, Coventry, CV4 7AL; Spitalul Royal United, Bath, Marea Britanie

Abstract
Aceste orientări ale Consiliului European de Resuscitare pentru Suport Vital Avansat se bazează pe Consensul Internațional 2020 privind știința de resuscitare
cardiopulmonară cu recomandări de tratament. Această secțiune oferă linii directoare privind prevenirea și tratamentele SLA atât pentru stopul cardiac în
spital, cât și pentru stopul cardiac în afara spitalului.

Această secțiune ALS include prevenirea și tratamentul atât stopului

Introducere
Suportul vital avansat (ALS) pentru adulți include intervențiile avansate
care urmează asistență vitală de bază (BLS) și utilizarea unui defibrilator
extern automat (AED). Suportul vital de bază continuă în timpul și se
suprapune cu intervențiile ALS.
cardiac în spital (IHCA), cât și stopului cardiac în afara spitalului (OHCA),
algoritmul ALS, defibrilarea manuală, gestionarea căilor respiratorii în
timpul resuscitarii cardiopulmonare (RCP), medicamentele și livrarea
acestora în timpul RCP și tratamentul aritmiilor peri-arrest.
Aceste orientări se bazează pe Consensul 2020 al Comitetului internațional
de legătură pentru resuscitare (ILCOR) privind recomandările de știință și
tratament (CoSTR) pentru SLA.1 Pentru aceste ERC

* Autorul corespunzator.
Adresa de e-mail: jasmeet.soar@nbt.nhs.uk (J. Soar).
https://doi.org/10.1016/j.resuscitation.2021.02.010

0300-9572/© 2021 Consiliul European de Resuscitare. Publicat de Elsevier BV Toate drepturile rezervate
116 RESUSCITARE 1 6 1 ( 2 0 2 1 ) 1 1 5 -1 5 1
Orientări, recomandările ILCOR au fost completate cu analize axate pe
literatură întreprinse de Grupul de redactare ERC ALS pentru acele subiecte
care nu au fost revizuite în CoSTR ILCOR 2020. Atunci când a fost necesar,
liniile directoare au fost informate de consensul experților privind apartenența
la grupul de redactare.
ERCa a elaborat, de asemenea, îndrumări privind stopul cardiac pentru
pacienții cu boală coronavirus 2019 (COVID-19),2 care se bazează pe o evaluare
ILCOR CoSTR și sistematică.3,4 Înțelegerea noastră cu privire la tratamentul
optim al pacienților cu COVID-19 și riscul de transmitere a virusului și infecție a
salvatorilor este slab înțeleasă și evoluează. Vă rugăm să verificați ghidurile
ERC și naționale pentru cele mai recente îndrumări și politicile locale atât
pentru măsurile de precauție pentru tratament, cât și pentru salvatori.
Orientările au fost elaborate și aprobate de membrii grupului de
scriere ALS înainte de a fi postate pentru comentarii publice între 21
octombrie și 5 noiembrie 2020. Douăzeci și cinci de persoane din 11 țări
au făcut 109 comentarii. Revizuirea acestor comentarii a dus la 46 de
modificări. Ghidul a fost prezentat și aprobat de către Adunarea
Generală a ERC la 10 decembrie 2020. Metodologia utilizată pentru
elaborarea ghidului este prezentată în Rezumatul executiv.4a
Rezumatul modificărilor cheie
- Nu există modificări majore în Ghidul 2020 pentru ALS pentru adulți.
- Există o mai mare recunoaștere a faptului că pacienții cu stop cardiac atât
în spital cât și în afara spitalului au semne premonitorii și că multe dintre
aceste arestări pot fi prevenite.
- Compresiunile toracice de înaltă calitate, cu întreruperi minime și
defibrilare precoce rămân priorități.
- În timpul RCP, începeți cu tehnicile de bază ale căilor respiratorii și
progresați treptat, în funcție de abilitățile salvatorului, până când se
obține o ventilație eficientă. Dacă este necesară o cale respiratorie
avansată, salvatorii cu o rată mare de succes a intubării traheale ar trebui
să utilizeze intubarea traheală. Consensul experților este că o rată mare
de succes este de peste 95% în două încercări de intubare.
- Când se utilizează adrenalină, aceasta trebuie utilizată cât mai
curând posibil când ritmul cardiac este stop cardiac fără șoc și după 3
încercări de defibrilare pentru un ritm de stop cardiac șocabil.
- Ghidul recunoaște rolul crescând al ultrasunetelor la punctul de
îngrijire (POCUS) în îngrijirea peri-arest pentru diagnostic, dar
subliniază că necesită un operator calificat și necesitatea de a
minimiza întreruperile în timpul compresiei toracice.
- Ghidul reflectă dovezile tot mai mari pentru CPR extracorporală
(eCPR) ca terapie de salvare pentru pacienții selectați cu stop cardiac
atunci când măsurile convenționale ALS nu eșuează sau pentru a
facilita intervenții specifice (de exemplu, angiografia coronariană și
intervenția coronariană percutanată (PCI), trombectomia pulmonară
pentru embolie pulmonară masivă , reîncălzire după stop cardiac
hipotermic) în cadrele în care poate fi implementat.
- Aceste ghiduri ERC au urmat ghidurile europene și
internaționale pentru tratamentul aritmiilor peri-arest.
Mesajele cheie din această secțiune sunt prezentate în Fig. 1.
Ghiduri concise pentru practica clinică
Prevenirea stopului cardiac în spital
- ERC sprijină luarea deciziilor în comun și planificarea avansată a îngrijirii, care
integrează deciziile de resuscitare cu planurile de tratament pentru îngrijiri de
urgență pentru a crește claritatea obiectivelor de tratament și, de asemenea,
previne privarea accidentală a altor tratamente indicate, pe
lângă RCP. Aceste planuri trebuie înregistrate într-o manieră
consecventă (vezi secțiunea Etică).
- Spitalele ar trebui să utilizeze un sistem de scor de avertizare timpurie de urmărire și
declanșare pentru identificarea timpurie a pacienților care sunt grav bolnavi sau care
prezintă riscul de deteriorare clinică.
- Spitalele ar trebui să instruiască personalul în recunoașterea,
monitorizarea și îngrijirea imediată a pacientului bolnav.
- Spitalele ar trebui să împuternicească întregul personal să solicite ajutor atunci când
identifică un pacient cu risc de deteriorare fiziologică. Aceasta include apeluri bazate pe
preocupări clinice, mai degrabă decât doar pe semne vitale.
- Spitalele ar trebui să aibă o politică clară pentru răspunsul clinic la semnele
vitale anormale și la bolile critice. Aceasta poate include un serviciu de asistență
medicală critică și, sau o echipă de urgență (de exemplu, echipă medicală de
urgență, echipă de răspuns rapid).
- Personalul spitalului ar trebui să utilizeze instrumente de comunicare structurate
pentru a asigura transmiterea eficientă a informațiilor.
- Pacienții ar trebui să primească îngrijire într-o zonă clinică care are
personalul, abilitățile și facilitățile adecvate pentru severitatea bolii.
- Spitalele ar trebui să revizuiască evenimentele de stop cardiac pentru a identifica
oportunitățile de îmbunătățire a sistemului și pentru a împărtăși punctele cheie de
învățare cu personalul spitalului.
Prevenirea stopului cardiac în afara spitalului
- Trebuie investigate simptome precum sincopa (în special în timpul
exercițiilor fizice, în timpul șezutului sau în decubit dorsal), palpitațiile,
amețelile și scurtarea bruscă a respirației, care sunt în concordanță cu o
aritmie.
- Tinerii adulți aparent sănătoși care suferă de moarte subită cardiacă (SCD) pot
avea, de asemenea, semne și simptome (de exemplu, sincopă/presincopă, dureri
toracice și palpitații) care ar trebui să alerteze profesioniștii din domeniul
sănătății să caute ajutor de specialitate pentru a preveni stopul cardiac.
- Adulții tineri care prezintă simptome caracteristice de sincopă
aritmică ar trebui să aibă o evaluare cardiologică de specialitate,
care ar trebui să includă o electrocardiogramă (ECG) și în
majoritatea cazurilor ecocardiografie și un test de efort.
- Evaluarea sistematică într-o clinică specializată în îngrijirea celor cu risc de
MSC este recomandată la membrii de familie ai tinerilor victime ale MSC
sau cei cu o tulburare cardiacă cunoscută care are ca rezultat un risc
crescut de MSC.
- Identificarea persoanelor cu afecțiuni moștenite și screening-ul
membrilor familiei pot ajuta la prevenirea deceselor la tinerii cu
afecțiuni cardiace moștenite.
- Urmați ghidurile actuale ale Societății Europene de Cardiologie (ESC)
pentru diagnosticul și gestionarea sincopei.
Tratamentul stopului cardiac în spital
- Sistemele spitalicești ar trebui să urmărească să recunoască stopul
cardiac, să înceapă imediat RCP și să defibrileze rapid (<3min) atunci când
este cazul.
- Tot personalul spitalului ar trebui să fie capabil să recunoască rapid stopul
cardiac, să solicite ajutor, să înceapă RCP și să defibrileze (atașați un DEA și
urmați instrucțiunile AED sau utilizați un defibrilator manual).
- Spitalele europene ar trebui să adopte un număr de telefon standard
„Apel pentru stop cardiac” (2222).
- Spitalele ar trebui să aibă o echipă de resuscitare care să răspundă
imediat la IHCA.
 RESUSCITARE 1 6 1 ( 2 0 2 1 ) 1 1 5 -1 5 1
Fig. 1 – Rezumatul ALS
- Echipa de resuscitare a spitalului ar trebui să includă membri ai echipei
care au absolvit un curs acreditat de SLA pentru adulți.
- Membrii echipei de resuscitare ar trebui să aibă abilitățile și
cunoștințele cheie pentru a gestiona un stop cardiac, inclusiv
defibrilarea manuală, managementul avansat al căilor respiratorii,
accesul intravenos, accesul intraosos și identificarea și tratamentul
cauzelor reversibile.
- Echipa de resuscitare trebuie să se întâlnească la începutul fiecărei ture
pentru introducerea și alocarea rolurilor echipei.
- Spitalele ar trebui să standardizeze echipamentele de resuscitare.
117
- Începeți ALS cât mai devreme posibil.
- Sistemele medicale de urgență (EMS) ar trebui să ia în considerare
implementarea criteriilor pentru reținerea și întreruperea resuscitării
(TOR), luând în considerare contextul legal, organizațional și cultural
specific local (a se vedea secțiunea Etică)
- Sistemele ar trebui să definească criterii pentru reținerea și încetarea CPR și să
se asigure că criteriile sunt validate la nivel local (a se vedea secțiunea Etică).
- Sistemele medicale de urgență (EMS) ar trebui să monitorizeze expunerea
personalului la resuscitare și expunerea scăzută ar trebui să fie abordate
pentru a crește experiența echipei EMS în resuscitare.
118 RESUSCITARE 1 6 1 ( 2 0 2 1 ) 1 1 5 -1 5 1
- Pacienții adulți cu OHCA netraumatic ar trebui luați în considerare pentru
transportul la un centru de stop cardiac conform protocoalelor locale (vezi
Sisteme care salvează vieți)
Defibrilare manuală
Strategia de defibrilare
- Continuați RCP în timp ce un defibrilator este preluat și aplicate tampoane.
- Oferă un șoc cât mai devreme posibil, când este cazul.
- Oferă șocuri cu o întrerupere minimă a compresiei toracice și minimizează
pauzele pre-șoc și post-șoc. Acest lucru se realizează prin continuarea
compresiilor toracice în timpul încărcării defibrilatorului, efectuând
defibrilarea cu o întrerupere a compresiunilor toracice de mai puțin de 5
secunde și apoi reluând imediat compresiile toracice.
- Reluați imediat compresiile toracice după livrarea șocului. Dacă există o
combinație de semne clinice și fiziologice de revenire a circulației
spontane (ROSC), cum ar fi trezirea, mișcarea intenționată, forma de undă
arterială sau o creștere bruscă a dioxidului de carbon la sfârșitul mareei
(ETCO)2), luați în considerare oprirea compresiilor toracice pentru analiza
ritmului și, dacă este cazul, o verificare a pulsului.
Defibrilare sigură și eficientă
- Minimizați riscul de incendiu scoțând orice mască de oxigen sau canule
nazale și plasați-le la cel puțin 1 m distanță de pieptul pacientului.
Circuitele ventilatorului trebuie să rămână atașate.
- Poziția antero-laterală a tamponului este poziția de alegere pentru
plasarea inițială a tamponului. Asigurați-vă că pernița apicală (laterală)
este poziționată corect (linia axilară mediană, la nivel cu poziția padului
V6), adică sub axilă.
- La pacienții cu un dispozitiv implantabil, așezați tamponul la > 8 cm distanță de
dispozitiv sau utilizați o poziție alternativă. Luați în considerare, de asemenea, o
poziție alternativă a tamponului atunci când pacientul este în poziția culcat (bi-
axilar) sau într-un ritm refractar șocabil (vezi mai jos).
- Un șoc poate fi eliberat în siguranță fără a întrerupe compresia
mecanică a pieptului.
- În timpul compresiilor toracice manuale, defibrilarea „practică”, chiar și atunci
când poartă mănuși clinice, reprezintă un risc pentru salvator.
Nivelurile de energie și numărul de șocuri
- Folosiți șocuri unice acolo unde este indicat, urmate de un ciclu de 2 minute de
compresii toracice.
- Utilizarea de până la trei șocuri stivuite poate fi luată în considerare numai
dacă fibrilația ventriculară inițială/tahicardia ventriculară fără puls (FV/
pVT) apare în timpul unui stop cardiac asistat, monitorizat, cu un
defibrilator imediat disponibil, de exemplu în timpul cateterismului cardiac
sau într-o zonă cu dependență ridicată.
- Nivelurile de energie de șoc de defibrilare sunt neschimbate față de
recomandările din 2015:
Pentru formele de undă bifazice (bifazice rectilinii sau
exponențiale trunchiate bifazice), furnizați primul șoc cu o energie
de cel puțin 150 J.
Pentru formele de undă bifazice pulsate, eliberați primul șoc la
120-150 J.
- Dacă salvatorul nu cunoaște setările de energie recomandate ale
defibrilatorului, pentru un adult utilizați cea mai mare setare de energie pentru
toate șocurile.
FV recurentă sau refractară
- Luați în considerare escaladarea energiei de șoc, după un șoc eșuat și
pentru pacienții în care are loc refibrilația.
- Pentru FV refractară, luați în considerare utilizarea unei poziții alternative a tamponului de
defibrilare (de exemplu, anterior-posterioare)
- Nu utilizați defibrilarea dublă (dublă) secvenţială pentru FV refractară în
afara unui cadru de cercetare.
Căile respiratorii și ventilația
- În timpul RCP, începeți cu tehnicile de bază ale căilor respiratorii și
progresați treptat, în funcție de abilitățile salvatorului, până când se
obține o ventilație eficientă.
- Dacă este necesară o cale respiratorie avansată, salvatorii cu o rată mare
de succes a intubării traheale ar trebui să utilizeze intubarea traheală.
Consensul experților este că o rată mare de succes este de peste 95% în
două încercări de intubare.
- Urmăriți o întrerupere de mai puțin de 5 s a compresiei toracice pentru
intubația traheală.
- Utilizați laringoscopia directă sau video pentru intubarea traheală conform
protocoalelor locale și experienței salvatorului
- Utilizați capnografia cu formă de undă pentru a confirma poziția tubului traheal.
- Oferiți cel mai mare oxigen inspirat posibil în timpul RCP.
- Dă fiecare respirație timp de 1 s pentru a obține o ridicare vizibilă a pieptului.
- Odată ce a fost introdus un tub traheal sau o cale respiratorie supraglotică
(SGA), ventilați plămânii cu o viteză de 10 minute.-1 si continua compresiile
toracice fara pauza in timpul ventilatiilor. Cu un SGA, dacă scurgerea de
gaz are ca rezultat o ventilație inadecvată, întrerupeți compresiile pentru
ventilație folosind un raport compresie-ventilație de 30:2.
Droguri și lichide
Acces vascular
- Încercați mai întâi accesul intravenos (IV) pentru a permite administrarea medicamentelor la
adulții aflați în stop cardiac.
- Luați în considerare accesul intraos (IO) dacă încercările de acces IV
nu au succes sau accesul IV nu este fezabil
Medicamente vasopresoare
- Administrați adrenalină 1 mg IV (IO) cât mai curând posibil pentru pacienții
adulți aflați în stop cardiac cu un ritm care nu poate fi șocat.
- Administrare adrenalină 1 mg IV (IO) după al treilea șoc pentru pacienții
adulți aflați în stop cardiac cu un ritm șocabil.
- Repetați adrenalină 1 mg IV (IO) la fiecare 3-5 minute în timp ce ALS
continuă.
Medicamente antiaritmice
- Administrați amiodarona 300 mg IV(IO) pentru pacienții adulți aflați în
stop cardiac care sunt în FV/pVT după ce au fost administrate trei șocuri.
- Se administrează o doză suplimentară de amiodarona 150 mg IV (IO) pentru
pacienții adulți aflați în stop cardiac care sunt în FV/pVT după ce au fost
administrate cinci șocuri.
- Lidocaina 100 mg IV (IO) poate fi utilizată ca alternativă dacă amiodarona
nu este disponibilă sau s-a luat o decizie locală de a utiliza lidocaină în loc
de amiodarona. Un bolus suplimentar de lidocaină 50 mg poate fi, de
asemenea, administrat după cinci încercări de defibrilare.
Medicamente trombolitice
- Luați în considerare terapia cu medicamente trombolitice atunci când embolul
pulmonar este cauza suspectată sau confirmată a stopului cardiac.
- Luați în considerare RCP timp de 60-90 min după administrarea medicamentelor
trombolitice.
 RESUSCITARE 1 6 1 ( 2 0 2 1 ) 1 1 5 -1 5 1
Fluide
- Administrați lichide IV (IO) numai acolo unde stopul cardiac este cauzat de
sau posibil cauzat de hipovolemie.
Capnografie cu forme de undă în timpul suportului vital avansat
- Utilizați capnografia cu formă de undă pentru a confirma amplasarea corectă a tubului
traheal în timpul RCP.
- Utilizați capnografia cu forme de undă pentru a monitoriza calitatea RCP.
- O creștere a ETCO2 în timpul RCP poate indica faptul că a apărut
ROSC. Cu toate acestea, compresia toracică nu trebuie întreruptă
numai pe baza acestui semn.
- Deși ETCO ridicat și în creștere2 valorile sunt asociate cu rate crescute
de ROSC și supraviețuire după CPR, nu utilizați un ETCO scăzut2
valoare numai pentru a decide dacă o încercare de resuscitare
trebuie oprită.
Utilizarea imaginilor cu ultrasunete în timpul suportului vital avansat
- Numai operatorii calificați ar trebui să utilizeze ultrasunete la punctul de îngrijire în
timpul arestului (POCUS).
- POCUS nu trebuie să provoace întreruperi suplimentare sau prelungite în
compresiile toracice.
- POCUS poate fi util pentru a diagnostica cauzele tratabile ale stopului
cardiac, cum ar fi tamponada cardiacă și pneumotoraxul.
- Dilatarea ventriculului drept izolat în timpul stopului cardiac nu trebuie
utilizată pentru a diagnostica embolia pulmonară masivă.
- Nu utilizați POCUS pentru a evalua contractilitatea miocardului ca
unic indicator pentru întreruperea RCP.
Dispozitive mecanice de compresie toracică
- Luați în considerare compresiile mecanice toracice numai dacă compresia
toracică manuală de înaltă calitate nu este practică sau compromite siguranța
furnizorului.
- Când se utilizează un dispozitiv mecanic de compresie toracică, minimizați
întreruperile compresiunii toracice în timpul utilizării dispozitivului, utilizând
numai echipe instruite, familiarizate cu dispozitivul.
RCP extracorporală
- Luați în considerare RCP extracorporală (eCPR) ca terapie de salvare
pentru pacienții selectați cu stop cardiac atunci când măsurile
convenționale ALS eșuează sau pentru a facilita intervenții specifice
(de exemplu, angiografia coronariană și intervenția coronariană
percutanată (PCI), trombectomia pulmonară pentru embolia
pulmonară masivă, încălzirea după hipotermia cardiacă. arestare) în
mediile în care poate fi implementat.
Aritmii peri-arest
- Evaluarea și tratamentul tuturor aritmiilor se adresează stării
pacientului (stabil versus instabil) și naturii aritmiei.
Caracteristicile care pun viața în pericol la un pacient instabil
includ:
Șocul – apreciat ca hipotensiune arterială (ex. tensiune arterială
sistolica < 90 mmHg) și simptome de creștere a activității
simpatice și scăderea fluxului sanguin cerebral.
Sincopa - ca o consecință a fluxului sanguin cerebral redus.
119
Insuficiență cardiacă severă – manifestată prin edem pulmonar
(insuficiență a ventriculului stâng) și/sau creșterea presiunii venoase
jugulare (insuficiență a ventriculului drept).
Ischemia miocardică se poate prezenta cu durere toracică (angină pectorală)
sau poate apărea fără durere ca o constatare izolată pe ECG cu 12 derivații
(ischemie silentioasă).
tahicardii
- Cardioversia electrică este tratamentul preferat pentru
tahiaritmia la pacientul instabil care prezintă semne adverse
care pot pune viața în pericol.
- Pacienții conștienți necesită anestezie sau sedare, înainte de a
încerca cardioversia sincronizată.
- Pentru a converti tahiaritmiile atriale sau ventriculare, șocul trebuie
sincronizat pentru a apărea cu unda R a electrocardiogramei (ECG).
- Pentru fibrilația atrială:
Un șoc inițial sincronizat la puterea maximă a defibrilatorului, mai
degrabă decât o abordare în creștere este o strategie rezonabilă bazată
pe datele curente.
- Pentru flutterul atrial și tahicardia paroxistică supraventriculară: Se
administrează un șoc inițial de 70-120 J.
Dați șocuri ulterioare folosind creșteri treptate de energie.
- Pentru tahicardia ventriculară cu puls:
Utilizați niveluri de energie de 120-150 J pentru șocul inițial. Luați în
considerare creșteri treptate dacă primul șoc nu reușește să atingă ritmul
sinusal.
- Dacă cardioversia nu reușește să restabilească ritmul sinusal și pacientul
rămâne instabil, administrați amiodarona 300 mg intravenos timp de
10-20 min (sau procainamidă 10-15 mg/kg peste 20 min) și reîncercați
cardioversia electrică. Doza de încărcare de amiodarona poate fi urmată
de o perfuzie de 900 mg timp de 24 de ore.
- Dacă pacientul cu tahicardie este stabil (fără semne sau
simptome adverse) și nu se deteriorează, tratamentul
farmacologic poate fi posibil.
- Luați în considerare amiodarona pentru controlul acut al frecvenței cardiace la
pacienții cu FA cu instabilitate hemodinamică și fracție de ejecție a ventriculului
stâng (FEVS) sever redusă. Pentru pacienții cu FEVS <40%, luați în considerare
cea mai mică doză de beta-blocant pentru a obține o frecvență cardiacă mai
mică de 110 min.1. Adăugați digoxină dacă este necesar.
Bradicardie
- Dacă bradicardia este însoțită de semne adverse, administrați atropină 500mg
IV (IO) și, dacă este necesar, repetați la fiecare 3-5 minute până la un total de 3
mg.
- Dacă tratamentul cu atropină este ineficient, luați în considerare
medicamentele de a doua linie. Acestea includ izoprenalina (5mgmin-1
doza inițială) și adrenalină (2-10mg min-1).
- Pentru bradicardia cauzată de infarct miocardic inferior, transplant cardiac sau
leziune a măduvei spinării, luați în considerare administrarea de aminofilină
(100-200 mg injecție intravenoasă lentă).
- Luați în considerare administrarea de glucagon dacă beta-blocantele sau blocantele
canalelor de calciu sunt o cauză potențială a bradicardiei.
- Nu administrați atropină pacienților cu transplant cardiac - poate
provoca un bloc AV de grad înalt sau chiar stop sinusal - utilizați
aminofilină.
- Luați în considerare stimularea la pacienții care sunt instabili, cu bradicardie
simptomatică refractară la terapiile medicamentoase.
- Dacă stimularea transtoracică este ineficientă, luați în considerare stimularea transvenoasă.
120 RESUSCITARE 1 6 1 ( 2 0 2 1 ) 1 1 5 -1 5 1
- Ori de câte ori se pune un diagnostic de asistolă, verificați cu atenție ECG pentru
prezența undelor P, deoarece, spre deosebire de asistolia adevărată, aceasta
este mai probabil să răspundă la stimularea cardiacă.
- Dacă atropina este ineficientă și stimularea transcutanată nu este disponibilă
imediat, se poate încerca stimularea cu pumnul în timp ce se așteaptă
echipamentul de stimulare.
Donarea necontrolată de organe după moartea circulatorie
- Atunci când nu există ROSC, luați în considerare donarea
necontrolată de organe după decesul circulator în locurile în care
există un program stabilit și în conformitate cu protocoalele și
legislația locală.
Debriefing
- Utilizați debriefing-ul salvatorilor bazat pe date și axat pe performanță pentru a
îmbunătăți calitatea RCP și rezultatele pacientului.
Dovezi care informează ghidurile
Prevenirea stopului cardiac în spital (IHCA)
Stopul cardiac în spital (IHCA) apare la aproximativ 1,5 pacienți la 1000
internați în spital.5,6 Există două strategii principale pentru a preveni
stopul cardiac și necesitatea încercării de RCP:
- Luarea deciziilor concentrată pe pacient pentru a determina dacă RCP este
adecvată.
- Identificarea și tratarea precoce a deteriorării fiziologice pentru a preveni
stopul cardiac.
Tratament de îngrijire de urgență și decizii CPRMajoritatea pacienților
care se află în spital nu au încercare de resuscitare.7-10
Orientările de etică ERC promovează luarea deciziilor în comun și planificarea
avansată a îngrijirii care integrează deciziile de resuscitare cu planurile de tratament
de îngrijire de urgență pentru a crește claritatea obiectivelor tratamentului și, de
asemenea, pentru a preveni privarea accidentală de alte tratamente indicate, în afară
de RCP. Informații suplimentare sunt furnizate în secțiunea Etică.
Deteriorarea fiziologică
Stopul cardiac în spital este adesea precedat de o deteriorare fiziologică.
11,12 Aceasta oferă o oportunitate de a recunoaște deteriorarea și de a
preveni stopul cardiac. Cei 5 pași cheie au fost conceptualizați ca lanțul
de supraviețuire în spital: „educarea personalului”, „monitorizare”,
„recunoaștere”, „apel de ajutor” și „răspuns”.13 Acest ghid ERC se bazează
pe un COSTR ILCOR și pe o revizuire sistematică a sistemelor de răspuns
rapid pentru adulți și pe ghidul Regatului Unit pentru scorurile de
avertizare timpurie și recunoașterea și răspunsul la deteriorarea adulților
bolnavi acut din spital.14-16
Educația personalului
Educația ar trebui să includă măsurarea semnelor vitale, o abordare
structurată de tip ABCDE, care include evaluarea și intervențiile de tratament
inițial, utilizarea unor instrumente de comunicare structurată, cum ar fi
Situația-Background-Assessment-Recommendation (SBAR) și modul de a
solicita ajutor și de a escalada îngrijirea.15 De asemenea, personalul ar trebui
să știe cum să implementeze politicile locale cu privire la deciziile de a nu
încerca RCP (DNACPR), planurile de escaladare a tratamentului și începerea
îngrijirii la sfârșitul vieții.
Monitorizarea
Cele mai multe cazuri de IHCA au un ritm inițial care nu poate fi șocabil, iar
semnele precedente de depresie respiratorie sau șoc sunt frecvente.5,6,17
Pentru a ajuta la detectarea precoce a deteriorării și a bolii critice, toți pacienții
ar trebui să aibă un plan documentat pentru monitorizarea semnelor vitale,
care să includă ce măsurători fiziologice trebuie înregistrate și cât de frecvent.
Acest lucru poate fi rezolvat prin utilizarea unui sistem standardizat de scor de
avertizare timpurie (EWS) pentru toți pacienții. Alegerea sistemului depinde de
circumstanțele locale și ar trebui să se alinieze cu orientările naționale. De
exemplu, în Marea Britanie, Scorul național de avertizare timpurie 2 (NEWS2)
este aprobat de orientările Institutului Național pentru Excelență în Sănătate și
Îngrijire (NICE).14,15 Nivelurile mai înalte ale personalului de asistent medical
instruit sunt asociate cu rate mai scăzute de eșec de a răspunde la semnele
vitale anormale și cu calitatea îngrijirii pacientului.18,19 Există o lipsă de studii
randomizate controlate (RCT) sau un consens asupra cărora pacienții ar trebui
să fie supuși monitorizării ECG continue. Într-un studiu bazat pe registru,
setările în care pacienții sunt monitorizați îndeaproape sunt asociate cu o
supraviețuire îmbunătățită, indiferent de ritmul inițial.20
Recunoaştere
Strategiile de simplificare și standardizare a urmăririi stării pacientului și
recunoașterea bolii sau a deteriorării acute și declanșarea unui răspuns
includ sisteme de scor de avertizare timpurie (EWS).
Aceste sisteme au un răspuns gradat și escaladare predefinit, conform
EWS al pacientului. EWS este utilizat pentru a identifica pacienții din secții care
au nevoie de escaladare a îngrijirii, creșterea monitorizării semnelor vitale și
poate îmbunătăți identificarea deteriorării și poate reduce timpul până la
activarea echipei de urgență.21 Preocuparea clinică a asistentelor și a altor
membri ai echipei multidisciplinare poate indica, de asemenea, deteriorarea
pacientului.22,23
Apelul la ajutor
Tot personalul ar trebui să fie împuternicit să solicite ajutor și, de asemenea,
instruit să utilizeze instrumente de comunicare structurată, cum ar fi SBAR
(situație-fond-evaluare-recomandare) pentru a asigura o comunicare eficientă.
24-26 Răspunsul la pacienții care sunt grav bolnavi sau care riscă să se
îmbolnăvească critic este adesea oferit de o echipă medicală de urgență (MET),
de o echipă de răspuns rapid (RRT) sau de o echipă de îngrijire critică (CCOT).
Orice membru al echipei de asistență medicală poate iniția un apel MET/RRT/
CCOT. În unele spitale, pacientul, familia și prietenii lor sunt, de asemenea,
încurajați să activeze echipa.27-29
Raspuns
Răspunsul la pacienții care sunt sau riscă să fie grav bolnavi este adesea oferit
de MET/RRT/CCOT. Aceste echipe cuprind de obicei personal medical și de
asistență medicală critică care răspund la criterii specifice de apelare. Ele
înlocuiesc sau coexistă cu echipele tradiționale de stop cardiac, care de obicei
răspund doar la pacienții aflați deja în stop cardiac. Evaluările sistematice,
meta-analizele și studiile multicentrice sugerează că sistemele RRT/MET/CCOT
reduc rata IHCA și mortalitatea spitalicească.30,31 Aceste date au determinat
ILCOR să sugereze ca spitalele să ia în considerare introducerea unor sisteme
de răspuns rapid (echipă de răspuns rapid/echipă medicală de urgență) pentru
a reduce incidența IHCA și a mortalității în spital (recomandare slabă, dovezi
de calitate scăzută).16 Intervențiile în echipă implică adesea sarcini simple, cum
ar fi începerea terapiei cu oxigen și a fluidelor intravenoase, precum și luarea
deciziilor mai complexe, cum ar fi transferul pacientului la unitatea de terapie
intensivă (UTI) sau inițierea discuțiilor cu privire la DNACPR, escaladarea
tratamentului sau planurile de îngrijire la sfârșitul vieții. (Vezi secțiunea Etică).
O parte importantă a răspunsului este de a pune un pacient în pericol de
deteriorare, sau deja
 RESUSCITARE 1 6 1 ( 2 0 2 1 ) 1 1 5 -1 5 1
pacient în deteriorare, într-un cadru adecvat. Pacienții trebuie tratați într-o
zonă clinică care este echipată și dotată cu personal pentru a satisface nevoile
pacientului.
Prevenirea stopului cardiac în afara spitalului (OHCA)
În țările industrializate, moartea subită cardiacă (SCD) este a treia cauză de
deces. Supraviețuirea după stop cardiac în afara spitalului (OHCA) este de
numai 10% sau mai puțin,32-34 ceea ce face ca prevenirea OHCA să fie
importantă.35 Tinerii adulți aparent sănătoși care suferă de MSC pot avea, de
asemenea, semne și simptome (de exemplu, sincopă/pre-sincopă, dureri
toracice și palpitații) care ar trebui să alerteze profesioniștii din domeniul
sănătății să caute ajutor de specialitate pentru a preveni stopul cardiac.36-45
Nu există o revizuire sistematică pe această temă. O căutare din 26
februarie 2020, folosind termenii „stop cardiac în afara spitalului” ȘI
„prevenire”, limitată la studii clinice și recenzii începând cu 1 ianuarie 2015, a
identificat 65 de articole. Referințele acestor articole au fost, de asemenea,
revizuite. Au fost luate în considerare orientările existente ale Societății
Europene de Cardiologie (ESC), ale Asociației Americane a Inimii (AHA) și ale
Consiliului European de Resuscitare (ERC).
Epidemiologia și fiziopatologia morții subite cardiaceBoala
coronariană (CHD) reprezintă 80% din MSC, în special la pacienții în
vârstă, iar cardiomiopatiile non-ischemice reprezintă încă 10-15%.46
La tineri, bolile moștenite, bolile cardiace congenitale, miocardita și
abuzul de substanțe sunt cauze predominante. Cunoașterea
cauzelor MSC va ajuta la tratamentul precoce și la prevenirea OHCA
(tabelul 1).
Boala coronariană (CHD)
Aritmiile declanșate de infarctul miocardic acut (IMA) sau cicatricile
miocardice ulterioare pot duce la MSC.48 Aproximativ două treimi din
MSC apar ca primul eveniment de CHD sau la persoanele considerate a fi
cu risc scăzut.46 În ultimii 50 de ani, prevenția primară și revascularizarea
secundară au redus mortalitatea ajustată în funcție de vârstă prin CHD.46
Procentul de SCD asociate cu CHD rămâne neschimbat, sugerând că
există interacțiuni între CHD și evenimente care declanșează, cum ar fi
disfuncția sistemului nervos autonom, tulburările electrolitice, toxicitatea
medicamentelor și profilurile genetice individuale.46 Studiile de
electrofiziologie cardiacă pot identifica pacienții cu CHD cu risc crescut
față de scăzut de MSC.49 Factori suplimentari, cum ar fi insuficiența
cardiacă (IC) și hipertrofia ventriculară stângă (LVH) predispun la aritmii
ventriculare (tahicardie ventriculară polimorfă [VT] și FV]). Cum se
identifică pacienții cu risc crescut de MSC cu IC și HVS este incert.50
Modificările în geometria ventriculului stâng afectează probabilitatea
dezvoltării TV și FV. Nivelurile sanguine ridicate ale peptidei natriuretice
de tip B (BNP) și ale fragmentului său N-terminal (NT-proBNP) sunt
asociate cu rate mai mari de plasare adecvată a defibrilatorului
cardiovertor implantabil (ICD) și mortalitate.51,52 Singurul indicator care a
fost identificat a fi asociat în mod consecvent cu un risc crescut de MSC în
cazul CHD și a disfuncției ventriculare stângi (LV) este fracția de ejecție a
VS (LVEF).48 FEVS este utilizată pentru a indica necesitatea unui
defibrilator cardioverter implantabil (ICD) pentru prevenirea primară și
secundară a SCD.53 În ciuda progreselor considerabile, capacitatea de a
recunoaște riscul de MSC înainte de eveniment rămâne foarte limitată.48
SCD la tineri
MSC la tineri (SCDY, 5-35 ani) reprezintă 7% din totalul MSC;47
incidența este de 1-8/100 000 de decese pe an.54 În
121
Tabelul 1 – Cauzele stopului cardiac brusc (SCD).Adaptare
după Kandala46 și Winkel.47.
Boală coronariană
Denivelarea segmentului ST
Alte infarct miocardic
Angină instabilă
Ischemie tăcută
Boală electrică de inimă, adesea asociată cu SCD la tineri
Sindromul QT lung (LQTS)
Sindromul QT scurt
sindromul Brugada
Tahicardie ventriculară polimorfă catecolaminergică (CPVT)
Sindromul de triadin knock-out (TKOS)
Prolaps aritmogen al valvei mitrale cu două foițe (ABiMVPS)) Indus de
medicamente sau de medicamente
Anomalii ale arterei coronare non-aterosclerotice
Boală cardiacă congenitală
Cardiomiopatie hipertrofică (HCM)
Cardiomiopatie dilatată (DCM) Boala
cardiacă valvulară
adolescent SCD, 50% dintre pacienți au avut simptome interpretate greșit înainte de
moarte.44 CHD este cea mai frecventă cauză a SCDY explicată; 25-31% din cazuri
rămân inexplicabile după examinarea post-mortem (Sindrome de moarte subită
aritmică - SADS).47 Majoritatea bolilor cardiace moștenite pot fi tratate dacă sunt
diagnosticate, totuși majoritatea tinerilor victime ale MSC nu sunt diagnosticate.42
Semnele premonitorii ale SCDY au fost prezente în doar 29% într-un studiu și, prin
urmare, mai mici decât la pacienții mai în vârstă.55 Medicamentele care prelungesc
intervalul QT și psihotropele, singure sau în combinație, cresc riscul de MSC.56
Examinarea post mortem este crucială pentru identificarea bolii cardiace moștenite
în cazurile inexplicabile de MSC; aceasta ar trebui să aibă ca rezultat o investigație
cardiacă a rudelor de gradul I. Acest screening a dus la un diagnostic de boală
cardiacă moștenită la peste jumătate din familii.57 Într-un studiu SCDY retrospectiv
amplu, o cauză a fost identificată la 113/180 de pacienți (62,8%), restul au fost
clasificați ca FV idiopatică.58 Odată cu îmbunătățiri ale diagnosticului (de exemplu,
testarea medicamentelor provocatoare pentru canalopatiile cardiace și vasospasmul
coronarian, testarea genetică), numărul de SCD inexplicabile ar trebui să scadă.58
(Vezi secțiunea Epidemiologie).35
Anomalii ale arterei coronare non-aterosclerotice
Embolia arterei coronare, arterita coronariană (de exemplu boala
Kawasaki, poliarterita nodoasă), spasmul și puntea miocardică au fost
toate descrise cu SCD.
Boală cardiacă congenitală
Anomaliile coronariene congenitale sunt prezente la 1% din toți pacienții.
SCD din cauza anomaliilor coronariene congenitale este legată de efort și
reprezintă 17% din SCD la sportivii tineri.46,55
Cardiomiopatie hipertrofică (HCM)
Cardiomiopatia hipertrofică este cea mai frecventă afecțiune genetică a
inimii, cu 1 din 200-500 de cazuri și este cea mai frecventă cauză de
SCDY.59 Adesea rămâne tăcut clinic până când SCD se prezintă ca primul
eveniment cardiac. Incidența MSC în familiile cu HCM poate fi de 2-4% pe
an și 4-6% la copii și adolescenți.46
Semne premonitorii
Aproximativ 50% din stopurile cardiace apar la persoanele cu CHD
nediagnosticate. 48,60 Multe victime ale SCD au antecedente de boli
cardiace și semne de avertizare înainte de stop cardiac, cel mai frecvent
122 RESUSCITARE 1 6 1 ( 2 0 2 1 ) 1 1 5 -1 5 1

dureri toracice sau abdominale superioare sau dispnee asupra cărora
pacientul sau profesioniștii din domeniul sănătății nu au acționat.61,62
Aproximativ o treime dintre pacienții vârstnici vor avea simptome în zilele sau
orele dinaintea stopului cardiac; în primul rând dureri în piept, dispnee,
sincopă și/sau transpirații reci.62,63 În 1960 de pacienți cu OHCA, 9,4% au fost
evaluați de un echipaj de ambulanță în ultimele 48 de ore.64 Îngrijirea de
urgență la pacienții cu simptome este asociată cu o supraviețuire
îmbunătățită.61 Recunoașterea precoce a sindromului coronarian acut (SCA) de
către echipele sistemului medical de urgență (EMS) cu capabilități ECG cu 12
derivații și reducerea timpului până la reperfuzie poate preveni SCD.65 Cea mai
eficientă abordare pentru prevenirea MSC în populația generală rămâne
cuantificarea riscului individual de a dezvolta CHD urmată de controlul
factorilor de risc.65 Sincopa poate fi un semn premonitor important al MSC.
Sincopă
Sincopa care apare în timpul exercițiilor fizice intense, în timpul șezutului sau
în decubit dorsal trebuie să ridice întotdeauna suspiciunea unei cauze
cardiace; în alte situaţii este mai probabil să fie sincopă vasovagală sau
hipotensiune posturală.65 La pacienții cu boală cardiacă cunoscută, sincopa (cu
sau fără prodrom deosebit de recent sau recurent) este independentă
factor de risc pentru risc crescut de deces.53,59,66-76 Caracteristicile cu risc
ridicat (care sugerează o afecțiune gravă) și cu risc scăzut (care
sugerează o afecțiune benignă) ale pacienților cu sincopă la evaluarea
inițială în departamentul de urgență au fost publicate de ESC (masa 2).53
Achiziția EMS timpurie a unui ECG cu 12 derivații poate fi utilă.
Programele de screening pentru sportivi pot fi utile, dar variază
de la o țară la alta.88,89 Într-un studiu din Regatul Unit între 1996 și
2016, 11.168 de sportivi au primit screening cardiovascular și au fost
identificate boli asociate cu SCD în 0,38% (n = 42).90
Măsuri preventive împotriva SCD
Prevenirea MSC se concentrează pe afecțiunile medicale asociate care
pot contribui la sau exacerba aritmia, riscul prezentat de aritmie și riscul-
beneficiu al unei anumite terapii. Intervențiile includ medicamente anti-
aritmice, defibrilatoare cardioverter implantabile (ICD) și ablația sau
intervenția chirurgicală.53,91 Telemetria neinvazivă sau dispozitivele
implantabile care transmit ECG sunt utilizate în prezent la un grup
selectat de pacienți pentru a detecta aritmiile cu risc ridicat și pentru a
preveni MSC. Mai recent, dispozitivele conectate cu capabilități de
detectare a aritmiei (smartwatch, aplicații pentru smartphone) au fost

Tabelul 2 – Caracteristici de risc ridicat care sugerează o afecțiune gravă la pacienții cu sincopă la evaluarea inițială în departamentul de
urgență. Adaptare după Brignole 2018.53 electrocardiograma ECG; Defibrilator cardioverter implantabil ICD; FEVS fracția de ejecție a
ventriculului stâng; SCD moarte subită cardiacă; tahicardie ventriculară TV.

Caracteristicile evenimentului

SyncopalMajor

Noua apariție a disconfortului în piept, dispneea, durerea abdominală sau cefaleea77-79

Sincopă în timpul efortului sau în decubit dorsal80
Palpitații cu debut brusc urmate imediat de sincopă80
Minor
Fără simptome de avertizare sau prodrom scurt (<10 s). 80-83
Istoric familial de MSC la o vârstă fragedă84
Sincopă în poziție șezând85
Istoric medical
Major
Boală structurală sau coronariană severă (insuficiență cardiacă, FEVS scăzută sau infarct miocardic anterior)77,79
Examinare fizică
Major
Tensiune arterială sistolică inexplicabilă <90 mmHg77,79
Bradicardie persistentă (<40 min-1) în stare de veghe în lipsa antrenamentului fizic
Suflu sistolic nediagnosticat
ECG
Major
Modificări ECG în concordanță cu ischemia acută
Bloc atrioventricular (AV) de gradul II și III Mobitz II Fibrilație
atrială (FA) lentă (<40 min-1)
Bradicardie sinusală persistentă (<40 min-1) sau bloc sinoatrial repetitiv sau pauze sinusale > 3 s în stare de veghe în absența antrenamentului fizic
Bloc de ramificație, tulburări de conducere intraventriculară, hipertrofie ventriculară sau Qwaves în concordanță cu boala cardiacă ischemică sau cardiomiopatie78,83
TV susținută și nesusținută
Disfuncția unui dispozitiv cardiac implantabil (stimulator cardiac sau
ICD) tip Brugada tip 1
Denivelarea segmentului ST cu morfologie de tip 1 în derivațiile V1-V3 (model Brugada)
QTc >460 ms în ECG-uri repetate cu 12 derivații indicând sindromul QT lung (LQTS)86
Minor (risc ridicat numai dacă antecedentele sunt în concordanță cu sincopa aritmică)
Bloc AV de gradul II Mobitz I și 1Sf bloc AV de grad cu interval PR marcat prelungit Bradicardie
sinusală ușoară inadecvată asimptomatică (40-50 bpm.)83
Paroxistică supraventriculară (SVT) sau fibrilație atrială87
Complex QRS preexcitat Interval
QTc scurt (< = 340 ms)86
Modele Brugada atipice86
Unde T negative în derivațiile precordiale drepte, unde epsilon sugestive pentru cardiomiopatie aritmogenă a ventriculului drept (ARVC)86
 RESUSCITARE 1 6 1 ( 2 0 2 1 ) 1 1 5 -1 5 1
introduse și poate fi utilă pentru detectarea FA asimptomatică, cu toate acestea, rolul
lor potențial în populația generală în detectarea aritmiilor SCD este necunoscut.92,93
Educația publică pentru a raporta simptomele înainte de MSC și pentru a ajuta
persoanele aflate în stop cardiac este importantă.61
Tratamentul stopului cardiac în spital (IHCA)
Principiile de tratament al stopului cardiac, cum ar fi defibrilarea rapidă și
livrarea unei RCP de înaltă calitate, sunt consecvente atât în setările
IHCA, cât și în cele OHCA. În cadrul spitalului, disponibilitatea imediată a
personalului clinic instruit și a echipamentelor oferă o oportunitate
pentru identificarea rapidă a stopului cardiac și inițierea tratamentului.
Un IHCA poate fi definit ca orice stop cardiac care are loc în incinta
spitalului. Aceasta poate include pacienți internați cu stop cardiac,
vizitatori sau personalul spitalului, într-o varietate de medii spitalicești.
Pentru IHCA, intervențiile BLS și ALS pot începe și au loc adesea în același
timp (veziFig. 2). Aceste orientări se bazează pe ILCOR CoSTR,1 Orientările
ERC ALS din 201521 și Standardele de calitate ERC pentru practica și
formarea RCP.94
ILCOR a întreprins o revizuire sistematică a formării acreditate în SLA
pentru adulți. Revizuirea a inclus opt studii observaționale și a identificat
beneficiile ALS pentru ROSC și supraviețuirea până la externarea din spital sau
30 de zile.16 ILCOR a întreprins, de asemenea, o revizuire sistematică a
pregătirii echipei și a conducerii, inclusiv șaisprezece RCT și trei studii
observaționale care identifică un beneficiu pentru supraviețuirea pacientului,
precum și performanța abilităților.16
Primii răspunsuri
Abilitățile clinice ale unui prim răspuns pot varia de la un membru non-clinic al
personalului instruit în BLS până la un furnizor de SLA. Indiferent de nivelul de
calificare, acțiunea inițială a primului răspuns este de a recunoaște stopul
cardiac, de a începe imediat RCP, de a cere ajutor și de a facilita defibrilarea
rapidă. Întârzierile în începerea tratamentului reduc probabilitatea unui
rezultat de succes.95,96
Procesul de solicitare a ajutorului poate diferi între spitale sau locații din
cadrul unui spital. Dacă cel care răspunde este singur, poate fi necesar să
părăsească pacientul să cheme ajutor. În cazul în care se folosește un sistem
telefonic pentru a activa echipa de urgență, trebuie utilizat numărul standard
european (2222).97
După finalizarea acțiunilor inițiale și cu condiția ca personal suficient să fie
disponibil, personalul trebuie să colecteze echipamentul SLA și să se
pregătească pentru predarea echipei de resuscitare folosind fie SBAR (Situație,
Context, Evaluare, Recomandare) fie RSVP (Motiv, Povestea, Semne Vitale,
Plan). ) sisteme.24,98,99 Fiecare zonă clinică dintr-un spital ar trebui să ia în
considerare acuitatea pacientului, riscul de stop cardiac și locația geografică
(adică distanța pe care echipa de resuscitare trebuie să se deplaseze) în
determinarea nevoilor specifice de instruire ale personalului.
Echipa de resuscitare
Echipa de resuscitare poate lua forma unei echipe tradiționale de stop cardiac
care răspunde numai la evenimentele de stop cardiac sau a unei MET/RRT
(echipă medicală de urgență/echipă de răspuns rapid) care răspunde atât la
stopuri cardiace, cât și la pacienți cu stare critică. ILCOR recomandă instruire
acreditată la nivel de SLA pentru personalul medical (recomandare slabă
bazată pe dovezi cu certitudine foarte scăzută), deoarece pregătirea SLA este
asociată cu creșterea ROSC și supraviețuirea pacientului.16
ILCOR recomandă, de asemenea, formarea echipei și a conducerii
(recomandare slabă bazată pe dovezi cu certitudine foarte scăzută) deoarece
este asociată cu rezultate îmbunătățite pentru pacient și proces.16
Echipele de resuscitare se formează adesea pe o bază ad-hoc în funcție de
123
listele de muncă din spital și includ persoane dintr-o serie de specialități (de
exemplu, medicină acută, cardiologie, îngrijiri critice). Lipsa de cunoaștere a
rolurilor membrilor echipei, inclusiv a celui care acționează ca lider de echipă,
poate duce la erori în timpul RCP pentru IHCA.100.101 O întâlnire de echipă la
începutul fiecărei ture pentru introducerea și alocarea rolurilor poate sprijini
lucrul efectiv în echipă în timpul resuscitării.
Echipamente
Spitalele ar trebui să se asigure că zonele clinice ar trebui să aibă acces imediat
la echipamente de resuscitare și medicamente pentru a facilita resuscitarea
rapidă a pacientului aflat în stop cardiac. Echipamentul lipsă sau defectuos
contribuie la întârzierea tratamentului.100.102 Echipamentele ar trebui să fie
standardizate în întregul spital și echipamentele verificate în mod regulat.
Tratamentul stopului cardiac în afara spitalului
Această secțiune oferă o prezentare generală a problemelor specifice ALS
legate de CPR pentru OHCA. Informații suplimentare sunt disponibile în
secțiunile Suport vital de bază (BLS), Stop cardiac în circumstanțe speciale,
Sisteme de îngrijire, Epidemiologie, Îngrijire post-resuscitare și Etică. Scopul
ALS pentru OHCA este de a oferi aceleași intervenții ca cele disponibile în spital
cât mai devreme posibil și de a transfera rapid pacientul la spital pentru acele
intervenții care nu sunt fezabile în afara spitalului.
Au fost identificate trei revizuiri sistematice ILCOR.103.103a108 O căutare
concentrată pe 13 martie, limitată la studii clinice și recenzii începând cu 1
ianuarie 2015, a identificat 612 articole. Titlurile și rezumatele au fost analizate
și au fost incluse articolele aferente.
Tratamentul inițial al ALS al OHCA
Mai mulți pacienți și factori CPR afectează rezultatul OHCA (Tabelul 3).
Programele comunitare de utilizare a RCP și DEA a observatorilor laic
îmbunătățesc rezultatele OHCA.104 Compresiunile toracice și defibrilarea
precoce sunt pietrele de temelie ale RCP în OHCA. Singurul tratament definitiv
pentru FV rămâne defibrilarea promptă.105
Personalul și intervențiile EMS
ILCOR a efectuat o revizuire sistematică a expunerii la EMS și a experienței cu
OHCA cu privire la rezultat.103 Cel mai mare studiu din această revizuire a legat
expunerea paramedicilor la OHCA, definită ca numărul de ori în care un
paramedic a participat la o OHCA, de supraviețuirea pacientului până la
externarea din spital.106 Creșterea expunerii în cele trei anterioare
ani a fost asociat cu o supraviețuire crescută până la descărcare: 6
expuneri (grupul de control), > 6-11 expuneri (raport de cote ajustat
(aOR) 1,26, 95%CI 1,04-1,54), 11-17 expuneri (aOR 1,29, 95%CI 1,04
-1,59), >17 expuneri (aOR 1,50, IC 95% 1,22-1,86).106
Un alt studiu observațional amplu a raportat că expunerea crescută a
paramedicului care se ocupă a fost asociată cu creșterea ROSC(<15
expuneri, grupul de control față de 15 expuneri (aOR 1,22, 95% CI
1,11-1,36).107 ILCOR CoSTR a concluzionat că EMS ar trebui să
monitorizeze expunerea personalului clinic la resuscitare și să
implementeze strategii pentru a aborda expunerea scăzută sau pentru a
se asigura că echipele de tratament au membri cu expunere recentă
(recomandare slabă, certitudine foarte scăzută a dovezilor).
Încetarea regulilor CPR
Regulile de terminare a resuscitarii (TOR) sunt folosite de multe EMS. O analiză
sistematică ILCOR privind utilizarea regulilor TOR a constatat că
implementarea regulilor TOR studiate în prezent ar avea ca rezultat ratarea
unor supraviețuitori.103a ILCOR a recomandat utilizarea regulilor TOR pentru
124 RESUSCITARE 1 6 1 ( 2 0 2 1 ) 1 1 5 -1 5 1

Fig. 2 – Algoritm de resuscitare în spital. Defibrilator extern automat AED; Suport de viață avansat ALS; resuscitare cardiopulmonară CPR;
Situație SBAR, context, evaluare, recomandare.
 RESUSCITARE 1 6 1 ( 2 0 2 1 ) 1 1 5 -1 5 1
Tabelul 3 – Pacienți și factori CPR care afectează rezultatul
OHCA. Adaptare după Kandala 2017.46 Defibrilare externă
automată AED; Resuscitare cardiopulmonară CPR.
Rabdator
Vârstă
Sex
Comorbidități
Funcția cardiacă
Funcția pulmonară
Functie renala
Trauma
Circumstanțe speciale
Resuscitare cardiopulmonara
Locație (privată vs. publică) Stop cardiac
asistat vs. fără martor RCP spectator
Tipul observatorului RCP (numai compresie vs. standard)
Ritmul primului stop cardiac
Utilizarea DEA de către observatori
Timpul pentru revenirea circulației spontane
să ajute clinicienii să decidă dacă să întrerupă eforturile de resuscitare la
fața locului sau să transporte pacientul la spital cu RCP în curs
(recomandare slabă, dovezi cu certitudine foarte scăzută). Deciziile de a
întrerupe resuscitarea ar trebui să țină seama și de contextul legal,
organizațional și cultural local. Personalul EMS care lucrează în sisteme
în care TOR de către non-medici nu este legal sau acceptabil din punct de
vedere cultural ar trebui să transporte pacienții cu RCP în curs la spital.
Secțiunea Etică oferă îndrumări mai specifice cu privire la utilizarea
regulilor de încetare a resuscitarii.
Îngrijire la centrele de stop cardiac
O revizuire sistematică ILCOR a evaluat beneficiile îngrijirii la un
centru de stop cardiac (CAC) dedicat.16.108 Recomandările de
tratament ILCOR rezultate au inclus:
- Sugerăm că pacienții adulți cu stop cardiac OHCA netraumatici să fie
îngrijiți în centre de stop cardiac, mai degrabă decât în centre de stop
cardiac (recomandare slabă, certitudine foarte scăzută a dovezilor).
- Nu putem face o recomandare pentru sau împotriva triajului regional al
pacienților cu OHCA la un centru de stop cardiac prin transport primar
EMS (protocoale de bypass) sau transfer secundar între unități.
Pentru mai multe informații despre centrele de stop cardiac, consultați secțiunile
privind sistemele care salvează vieți și îngrijirea după resuscitare.
Algoritm de tratament ALS
Stopul cardiac este asociat fie cu ritmuri șocabile (fibrilație ventriculară/
tahicardie ventriculară fără puls (VF/pVT)), fie cu ritmuri neșocabile
(asistolă și activitate electrică fără puls (PEA)). Principala diferență în
tratamentul ritmurilor șocabile este necesitatea încercării de defibrilare.
Alte intervenții, inclusiv compresiile toracice de înaltă calitate cu
întrerupere minimă, gestionarea și ventilația căilor respiratorii, accesul
venos, administrarea de adrenalină și identificarea și tratamentul
cauzelor reversibile, sunt comune pentru toate arestările. Algoritmul ALS
(Fig. 3) oferă o imagine de ansamblu asupra acestor intervenții cheie.
Acestea se bazează pe consensul experților grupului de scris. Algoritmul
de stop cardiac ALS este aplicabil tuturor stopurilor cardiace. Intervenții
suplimentare pot fi indicate pentru stopul cardiac cauzat de circumstanțe
speciale.
125
Defibrilare manuală
Defibrilarea este o componentă vitală a RCP, deoarece are potențialul de a opri FV/
pVT și de a obține ROSC. Defibrilarea este indicată în aproximativ 20% din stopurile
cardiace. Pe măsură ce eficacitatea sa scade odată cu timpul și cu durata FV,
încercările de defibrilare trebuie să fie oportune, rămânând în același timp eficiente
și sigure. Cunoașterea modului de utilizare a unui defibrilator (manual sau AED) este
esențială pentru salvatorii care efectuează un suport vital avansat. Salvatorii de la un
defibrilator manual ar trebui să dureze mai puțin de 5 secunde pentru a recunoaște
un ritm de stop cardiac șocabil și să ia decizia de a administra un șoc pentru a
minimiza întreruperea compresiilor toracice.
Din 2015, orientările ERC de defibrilare s-au referit numai la formele de undă de
energie bifazică, iar în aceste orientări din 2020 ne referim doar la utilizarea
plăcuțelor de defibrilare (mai degrabă decât a paletelor).21
Dovezile pentru această secțiune se bazează pe CoSTR-urile ILCOR
2020, Ghidurile ERC 2015 ALS și consensul experților.1.21.104
Strategii pentru minimizarea pauzei peri-șocÎntârzierea dintre oprirea
compresiunilor toracice și administrarea șocului (pauza pre-șoc) trebuie să fie
menținută la minimum; chiar și o întârziere de 5-10 secunde va reduce șansele
ca șocul să aibă succes.109-114 Pauza pre-șoc poate fi redusă la mai puțin de 5
secunde prin continuarea compresiilor în timpul încărcării defibrilatorului și
prin existența unei echipe eficiente coordonate de un lider care comunică
eficient.115.116 Verificarea de siguranță pentru a evita contactul salvatorului cu
pacientul în momentul defibrilației trebuie efectuată rapid, dar eficient.
Întârzierea dintre administrarea șocului și reînceperea compresiunilor toracice
(pauza post-șoc) este minimizată prin reluarea imediată a compresiunilor
toracice după administrarea șocului.1 Dacă există semne clinice și fiziologice
ale ROSC (de exemplu, forma de undă arterială, creșterea ETCO2), compresiile
toracice pot fi întrerupte pentru scurt timp pentru analiza ritmului. Întregul
proces de defibrilare manuală ar trebui să fie realizabil cu o întrerupere a
compresiunilor toracice în mai puțin de 5 secunde.
CPR versus defibrilare ca tratament inițial
Revizuirea sistematică A2020 ILCOR a abordat dacă perioada specificată (de obicei
1,5-3 min) de compresii toracice înainte de administrarea șocului, comparativ cu o
perioadă scurtă de compresiuni toracice înainte de administrarea șocului, a afectat
rezultatele resuscitarii. Rezultatele nu au fost diferite atunci când RCP a fost furnizată
cu până la 180 s înainte de încercarea de defibrilare, în comparație cu analiza ritmului
și încercarea de defibrilare mai întâi.104
Prin urmare, livrarea de rutină a unei perioade prespecificate de RCP (de exemplu 2
- 3min) înainte de analiza ritmului și administrarea unui șoc nu este recomandată.
Salvatorii ar trebui să ofere o perioadă scurtă de RCP până când defibrilatorul este
pregătit pentru analiza ritmului în stop cardiac nemonitorizat (recomandare slabă,
dovezi cu certitudine scăzută). Apoi, defibrilarea trebuie să fie efectuată conform
indicațiilor, fără întârziere. Ar trebui încercată defibrilarea imediată a VF a oricărei
amplitudini la sfârșitul fiecărui ciclu de 2 minute.
Ghidul ERC ALS din 2015 a precizat că, dacă există îndoieli cu privire
la faptul că ritmul este asistolă sau FV extrem de fină, nu încercați
defibrilarea; in schimb, continua compresiile toracice si ventilatia.21
Dorim să clarificăm că atunci când ritmul este în mod clar considerat a fi FV, ar trebui
să se acorde un șoc.
Încărcare anticipată a defibrilatorului
Folosind această metodă, defibrilatorul este încărcat pe măsură ce se
apropie sfârșitul unui ciclu de compresie, dar înainte ca ritmul să fie
verificat. Când compresiile sunt întrerupte pentru a verifica ritmul, un șoc
poate fi eliberat imediat (dacă este indicat) de la un defibrilator care este
deja încărcat, evitând o perioadă de compresii toracice ulterioare.
126 RESUSCITARE 1 6 1 ( 2 0 2 1 ) 1 1 5 -1 5 1

Fig. 3–Algoritmul AdvancedLifeSupportalgorithm. ABCDEcai aeriene, respiratie, circulatie, dizabilitate, expunereCPR resuscitare cardiopulmonara;
electrocardiograma ECG; Sistem medical de urgență EMS; Activitate electrică fără puls PEA; PaCO2 presiunea parțială arterială a dioxidului de carbon;
ROSC revenirea circulației spontane; SpO2 saturația arterială în oxigen; FV fibrilație ventriculară; tahicardie ventriculară TV.

în timp ce defibrilatorul este încărcat. Această metodă a fost revizuită de
ILCOR în 2020, deoarece tehnica este deja utilizată ca alternativă la
secvența convențională.117 Studiile cu manechin arată că încărcarea
anticipată este fezabilă, poate reduce întreruperea generală a compresiei
toracice, dar crește durata pauzei pre-post și peri-șoc. Această tehnică
poate fi o alternativă rezonabilă pentru utilizarea de către echipe bine
forate care pot minimiza durata pauzei pre-post și peri-șoc. Sunt
necesare studii clinice pentru a determina cea mai bună tehnică de
defibrilare manuală.
Utilizarea în siguranță a oxigenului în timpul defibrilației
Într-o atmosferă îmbogățită cu oxigen, scântei de la paletele defibrilatorului
aplicate prost poate provoca un incendiu și arsuri semnificative pacientului.
118-123 Deși padurile de defibrilare pot fi mai sigure decât paletele în ceea ce
privește generarea de arc și scântei, recomandările pentru utilizarea în
siguranță a oxigenului în timpul defibrilației rămân neschimbate în aceste
ghiduri. Riscul de incendiu în timpul încercării de defibrilare poate fi minimizat
luând următoarele măsuri de precauție:
- Scoateți orice mască de oxigen sau canule nazale și plasați-le la cel
puțin 1 m distanță de pieptul pacientului.
- Lăsați punga de ventilație sau circuitul de ventilație conectat la tubul
traheal sau la căile aeriene supraglotice, orice evacuare a oxigenului este
îndreptată departe de piept.
- Dacă pacientul este conectat la un ventilator, de exemplu în sala de
operație sau în unitatea de îngrijire critică, lăsați tubul ventilatorului
(circuitul de respirație) conectat la tubul traheal.
Contactul tamponului cu pieptul și poziția anatomicăNu există dovezi noi
de la ghidurile din 2015 cu privire la poziția optimă a tamponului de
defibrilare.21 Tehnicile descrise mai jos urmăresc plasarea plăcuțelor de
defibrilare externe (tampoane autoadezive) într-o poziție optimă pentru a
maximiza densitatea curentului transmiocardic și pentru a minimiza
impedanța transtoracică. Niciun studiu uman nu a evaluat poziția padului ca
factor determinant al ROSC sau supraviețuirea de la FV/pVT.104
Curentul transmiocardic în timpul defibrilării este probabil să fie maxim
atunci când plăcuțele sunt plasate astfel încât zona inimii care fibrilează
să se afle direct între ele (adică ventriculi în FV/pVT, atrii în FA). Prin
urmare, poziția optimă a tamponului poate să nu fie aceeași pentru
aritmiile ventriculare și atriale.
Plasarea tamponului pentru aritmii ventriculare și stop cardiacAșezați
tampoanele în poziția convențională antero-laterală (sternal-apicală). Padul
drept (sternal) este plasat în dreapta sternului, sub claviculă. Padul apical este
plasat pe linia media-axilară stângă, aproximativ la nivelul electrodului ECG V6.
Această poziție ar trebui să fie ferită de orice țesut mamar.124 Este important
ca acest tampon să fie plasat
 RESUSCITARE 1 6 1 ( 2 0 2 1 ) 1 1 5 -1 5 1
suficient lateral (Fig. 4) și în termeni practici, tamponul ar trebui să
fie plasat chiar sub axilă.125 Alte poziții acceptabile ale plăcuțelor
includ:
- Amplasarea fiecărui tampon pe pereții laterali ai toracelui, unul pe dreapta
și celălalt pe partea stângă (bi-axilar).
- Un tampon în poziția apicală standard și celălalt în partea dreaptă sus a
spatelui.
- Un tampon anterior, peste precordiul stâng, iar celălalt tampon
posterior de inimă, chiar sub scapula stângă.
Oricare pad poate fi plasat în orice poziție (apex sau sternal). Un
studiu observațional la pacienții supuși cardioversiei elective cu palete de
defibrilatoare externe a arătat că impedanța transtoracică a fost mai
mică atunci când paleta era orientată în direcție cranio-caudală.126 Luați
în considerare să radeți pieptul dacă este foarte păros și electrozii nu se
vor lipi ferm. Nu întârziați livrarea șocului și luați în considerare poziții
alternative ale plăcuțelor, dacă este necesar.
Plasarea tamponului pentru aritmii atriale
Fibrilația atrială este de obicei menținută prin circuite funcționale de
reintrare în atriul stâng. Deoarece atriul stâng este situat posterior în
torace, pozițiile padului care au ca rezultat o cale de curent mai
posterioară pot fi, teoretic, mai eficiente pentru aritmiile atriale. Deși
unele studii au arătat că plasarea tamponului antero-posterior este mai
eficientă decât poziția tradițională antero-apicală în cardioversia electivă
a fibrilației atriale,127.128 majoritatea nu au reușit să arate niciun avantaj
clar al vreunei poziții specifice a padului.129-132 Eficacitatea cardioversiei
poate fi mai puțin dependentă de poziția padului atunci când se
utilizează forme de undă compensate cu impedanță bifazică.131-133
Următoarele poziții ale plăcuțelor sunt sigure și eficiente pentru
cardioversia aritmiilor atriale:
Fig. 4 – Amplasarea corectă a tamponului pentru defibrilare (© Charles Deakin).
127
- Poziția sternal-apicală tradițională.
- Poziția antero-posterior (un tampon anterior, peste precordiul
stâng, iar celălalt tampon posterior de inimă chiar sub scapula
stângă).
Plasarea tamponului pentru a evita dispozitivele medicale implantabile
Mai mulți pacienți se prezintă cu dispozitive medicale implantabile (de
exemplu, stimulator cardiac permanent, defibrilator cardioverter implantabil
(ICD)). Brățările Medic Alert sunt recomandate acestor pacienți. Aceste
dispozitive pot fi deteriorate în timpul defibrilării dacă curentul este descărcat
prin plăcuțe plasate direct peste dispozitiv.134.135 Așezați tamponul departe de
dispozitiv (cel puțin 8 cm) sau utilizați o poziție alternativă a tamponului
(anterior-lateral, anterior-posterior).134.136
Defibrilare manuală
Permițând compresiile toracice continue în timpul administrării șocului
de defibrilare, defibrilarea manuală poate minimiza pauza perișoc și
permite continuarea compresiunilor toracice în timpul defibrilației.
Beneficiile acestei abordări nu sunt dovedite și sunt necesare studii
suplimentare pentru a evalua siguranța și eficacitatea acestei tehnici. O
analiză post-hoc a unui studiu multicentric nu a observat niciun beneficiu
atunci când șocurile au fost administrate fără întreruperea compresiilor
toracice manuale sau mecanice.137 Doar mănușile de protecție electrică
de Clasa 1, dar nu mănușile standard de examinare clinică (sau mâinile
goale) oferă un nivel sigur de izolare electrică pentru defibrilarea
manuală.138 Nu au existat studii noi de la orientările din 2015 și, prin
urmare, recomandarea rămâne neschimbată.21
Faza respiratorie
Presiunea pozitivă la sfârșitul expirației (PEEP) crește impedanța transtoracică
și ar trebui redusă la minimum acolo unde este posibil în timpul
128 RESUSCITARE 1 6 1 ( 2 0 2 1 ) 1 1 5 -1 5 1
defibrilare. Auto-PEEP (captarea gazelor) poate fi deosebit de mare la pacienții
cu astm și poate necesita valori energetice mai mari decât cele obișnuite
pentru defibrilare.139
Un șoc față de trei secvențe de șocuri stivuite
În 2010, s-a recomandat ca atunci când a fost necesară defibrilarea, să fie
asigurat un singur șoc cu reluarea imediată a compresiunilor toracice după
șoc.140.141 Această recomandare a fost făcută din două motive. În primul rând,
pentru a minimiza întreruperile peri-șoc la compresiile toracice și în al doilea
rând, având în vedere eficacitatea mai mare a șocurilor bifazice, dacă un șoc
bifazic nu reușește să se defibrileze, o perioadă suplimentară de compresii
toracice ar putea fi benefică. Studiile nu au arătat că vreo strategie de șoc
specifică este benefică pentru niciun punct final de supraviețuire.142.143
Nu există dovezi concludente că o strategie cu un singur șoc este benefică
pentru recurența ROSCor a FV în comparație cu trei șocuri stivuite, dar având
în vedere dovezile care sugerează că rezultatul este îmbunătățit prin
minimizarea întreruperilor compresiilor toracice, vom continua în 2020 să
recomandăm șocuri unice pentru majoritatea situațiilor (vezi mai jos).
Când defibrilarea este justificată, administrați un singur șoc și reluați
compresiile toracice imediat după șoc.104 Nu amânați RCP pentru
reanalizarea ritmului sau verificarea pulsului imediat după un șoc.
Continuați RCP timp de 2 minute până când se efectuează reanalizarea
ritmului și se administrează un alt șoc (dacă este indicat). Chiar dacă
încercarea de defibrilare este reușită, durează timp până se stabilește
circulația post șoc și este foarte rar ca un puls să fie palpabil imediat
după defibrilare.144.145 Pacienții pot rămâne fără puls timp de peste 2
minute, iar durata asistolei înainte de ROSC poate fi mai mare de 2
minute în până la 25% din șocurile reușite.146 La pacienții la care
defibrilația atinge un ritm de perfuzie, efectul compresiilor toracice
asupra reinducerii FV nu este clar.147
Dacă un pacient are un stop cardiac monitorizat și a fost martor (de exemplu, în
laboratorul de cateter, unitatea de îngrijire coronariană sau alte instituții de îngrijiri
critice monitorizate în sau în afara spitalului) și este disponibil rapid un defibrilator
manual:
- Confirmați stopul cardiac și strigați după ajutor.
- Dacă ritmul inițial este VF/pVT, dați până la trei șocuri rapide
succesive (stivuite).
- Verificați rapid dacă există o schimbare de ritm și, dacă este cazul, ROSC după
fiecare încercare de defibrilare.
- Începeți compresiile toracice și continuați RCP timp de 2 minute dacă al
treilea șoc nu reușește.
Această strategie cu trei șocuri poate fi luată în considerare și pentru
un stop cardiac inițial, martor FV/pVT, dacă pacientul este deja conectat
la un defibrilator manual. Deși nu există date care să susțină o strategie
de trei șocuri în oricare dintre aceste circumstanțe, este puțin probabil ca
compresiile toracice să îmbunătățească șansa deja foarte mare de ROSC
atunci când defibrilarea are loc la începutul fazei electrice, imediat după
debutul FV/pVT (opinia expertului) .
Analiza formei de undă de fibrilație
Este posibil să se prezică, cu o fiabilitate diferită, succesul defibrilației din
forma de undă de fibrilație.148-170 Dacă formele de undă optime de
defibrilare și momentul optim al administrării șocului pot fi determinate
în studii prospective, ar trebui să fie posibil să se prevină livrarea
șocurilor de energie mare nereușită și să se minimizeze leziunile
miocardice. Această tehnologie este în curs de dezvoltare și investigare
activă, dar sensibilitatea și specificitatea actuale sunt insuficiente pentru
a permite introducerea analizei formei de undă VF în practica clinică. Deși
un RCT mare,171 și 20 de studii observaționale172-191 publicat
de la revizuirea orientărilor din 2010 140.141 au arătat promițători și unele
îmbunătățiri ale acestei tehnologii, rămân dovezi insuficiente pentru a susține
utilizarea de rutină a analizei formei de undă VF pentru a ghida momentul
optim pentru o încercare de șoc.1.104
Forme de undă
Formele de undă bifazice sunt acum bine stabilite ca formă de undă
sigură și eficientă pentru defibrilare. Defibrilatoarele bifazice
compensează variațiile mari ale impedanței transtoracice prin ajustarea
electronică a mărimii și duratei formei de undă pentru a asigura livrarea
optimă a curentului către miocard, indiferent de dimensiunea pacientului
(compensarea impedanței). Există două tipuri principale de forme de
undă bifazice: bifazic trunchiat exponențial (BTE) și bifazic bifazic (RLB). O
formă de undă bifazică pulsată este, de asemenea, în utilizare clinică, în
care curentul oscilează rapid între linia de bază și o valoare pozitivă
înainte de a se inversa într-un model negativ.21
Niveluri de energie
Defibrilarea necesită furnizarea de energie electrică suficientă pentru a
defibrila o masă critică de miocard, pentru a elimina fronturile de undă
ale FV și pentru a permite restabilirea activității electrice sincronizate
spontane sub formă de ritm anorganizat. Energia optimă pentru
defibrilare este cea care realizează defibrilarea provocând în același timp
leziuni miocardice minime.192 Selectarea unui nivel adecvat de energie
reduce, de asemenea, numărul de șocuri repetitive, care, la rândul său,
limitează afectarea miocardică.193
Nivelurile optime de energie pentru defibrilare sunt necunoscute.
Recomandările pentru nivelurile de energie se bazează pe un consens în
urma unei revizuiri atente a literaturii actuale. Deși nivelurile de energie
furnizate sunt selectate pentru defibrilare, fluxul de curent
transmiocardic este cel care realizează defibrilarea; curentul electric se
corelează bine cu defibrilarea și cardioversia reușite.194
Nivelurile de energie de șoc de defibrilare sunt neschimbate față de recomandările
din 2015.21
Primul șoc
Au fost publicate relativ puține studii cu care să rafinați nivelurile
actuale de energie de defibrilare stabilite în ghidurile din 2010.195
Nu există dovezi că o formă de undă bifazică sau un dispozitiv este mai
eficient decât altul. Eficacitatea primului șoc a formei de undă BTE
folosind 150-200 J a fost raportată ca 86-98%.196-200 Eficacitatea primului
șoc a formei de undă RLB folosind 120 J a fost raportată ca fiind de 85%.
201 Patru studii au sugerat echivalența cu defibrilarea bifazică cu energie
de pornire mai mică și mai mare.202-205 deși cineva a sugerat că
defibrilarea inițială cu energie scăzută (150 J) este asociată cu o
supraviețuire mai bună.206 Deși studiile pe oameni nu au arătat daune
(biomarkeri măriți, modificări ECG, fracție de ejecție) din orice formă de
undă bifazică de până la 360 J,202.207 mai multe
studiile pe animale au sugerat potențialul de daune cu niveluri mai mari
de energie.208-211
Șocul bifazic inițial nu trebuie să fie mai mic de 120 J pentru formele de
undă RLB și de cel puțin 150 J pentru formele de undă BTE. Pentru formele de
undă bifazice pulsate, începeți de la 120-150 J. În mod ideal, energia inițială a
șocului bifazic ar trebui să fie de cel puțin 150 J pentru toate formele de undă
bifazice, pentru a simplifica nivelurile de energie la toate defibrilatoarele, în
special pentru că tipul de formă de undă furnizată de un defibrilator este
nemarcat. Producătorii ar trebui să afișeze intervalul de doză efectivă a formei
de undă pe fața defibrilatorului bifazic. Dacă salvatorul nu cunoaște setările de
energie recomandate ale defibrilatorului, pentru un adult utilizați cea mai
mare setare de energie pentru toate șocurile (avizul experților).
 RESUSCITARE 1 6 1 ( 2 0 2 1 ) 1 1 5 -1 5 1
Al doilea și șocuri ulterioare
Orientările din 2010 au recomandat fie o strategie de energie fixă, fie în
creștere pentru defibrilare. Mai multe studii arată că, deși o strategie de
escaladare reduce numărul de șocuri necesare pentru a restabili un ritm
organizat în comparație cu defibrilarea bifazică cu doză fixă și poate fi
necesară pentru o defibrilare de succes,212.213 ratele ROSC sau supraviețuirea
până la externarea din spital nu sunt semnificativ diferite între strategii.202-204
În schimb, un protocol bifazic care folosește un nivel de energie fix a arătat
rate de cardioversie ridicate (>90%), dar rata ROSC semnificativ mai mică
pentru FV recurentă nu a putut fi exclusă.214 Mai multe studii în spital, care
utilizează o strategie de creștere a energiei șocului, au arătat o îmbunătățire a
ratelor de cardioversie (comparativ cu protocoalele cu doze fixe) în ritmurile
fără oprire.215-220
În 2020, nu există nicio dovadă care să susțină un protocol
energetic fix sau în creștere. Ambele strategii sunt acceptabile;
totuși, dacă primul șoc nu are succes și defibrilatorul este capabil să
furnizeze șocuri cu o energie mai mare, este rezonabil să se
mărească energia pentru șocuri ulterioare.
Fibrilație ventriculară recurentă (refibrilație)Recurența fibrilației este de
obicei definită ca „recurența FV în timpul unui episod de stop cardiac
documentat, care apare după terminarea inițială a FV în timp ce
pacientul rămâne sub îngrijirea acelorași furnizori (de obicei în afara
spitalului). Refibrilația este frecventă și apare la >50% dintre pacienți
după terminarea inițială a FV la primul șoc.212 Două studii au arătat că
ratele de terminare a refibrilației ulterioare au rămas neschimbate atunci
când se utilizează protocoale fixe de șoc de 120 J sau, respectiv, 150 J.
214.221 dar un studiu mai amplu a arătat că ratele de terminare a
refibrilației au scăzut atunci când se utilizează șocuri repetate de 200 J, cu
excepția cazului în care a fost selectat un nivel de energie crescut (360 J).
212 Într-o analiză retrospectivă, conversia FV într-un ritm organizat a fost
mai mare dacă FV a apărut mai întâi după un ritm de perfuzie, decât
după PEA sau asistolă.222
Având în vedere studiul mai amplu care sugerează beneficii de la niveluri
de energie ulterioare mai mari pentru refibrilare,212 Vă recomandăm ca, dacă
un ritm șocabil reapare după defibrilarea cu succes cu ROSC, iar defibrilatorul
este capabil să furnizeze șocuri de energie mai mare, este rezonabil să creșteți
energia pentru șocuri ulterioare.
Fibrilație ventriculară refractară
FV refractară este definită ca fibrilație care persistă după trei sau mai
multe șocuri și apare la aproximativ 20% dintre pacienții care prezintă FV.
212 Durata FV se corelează negativ cu un rezultat bun. Căutați și corectați
în mod activ orice cauze reversibile (Fig. 3 algoritmul ALS). Asigurați-vă că
ieșirea de energie de defibrilare este la setarea maximă - un protocol de
escaladare poate fi mai eficient în tratarea FV refractară. Verificați dacă
padurile de defibrilare sunt așezate corect (în special pad-ul teapical,
atunci când utilizați poziția antero-laterală). Luați în considerare
utilizarea unei orientări alternative pentru pad de defibrilare (de
exemplu, antero-posterior).
Defibrilare secvenţială dublă/dublă
Pacienții cu FV refractară au rate semnificativ mai mici de
supraviețuire decât pacienții care răspund la tratamentele standard
de resuscitare. Defibrilarea dublă secvenţială este utilizarea a două
defibrilatoare pentru a furniza două şocuri suprapuse sau două
şocuri secvenţiale rapide, unul cu plasarea tamponului standard şi
celălalt cu plasarea tamponului antero-lateral suplimentar. Tehnica
a fost sugerată ca un posibil mijloc de creștere a ratelor de
terminare a VF. Cu numeroase rapoarte de caz și unele
129
studii observaționale,223-230 ILCOR a revizuit eficacitatea acestei
tehnici și, pe baza dovezilor cu certitudine foarte scăzută, a făcut o
recomandare slabă împotriva utilizării de rutină a unei strategii de
defibrilare dublă secvenţială în comparaţie cu strategia standard de
defibrilare pentru stop cardiac cu un ritm refractar șocabil.1.231
Analiza ritmului în timpul compresiei toracice
Noua tehnologie software din unele defibrilatoare permite îndepărtarea
artefactului de mișcare ECG generat în timpul compresiilor toracice
pentru a afișa în timp real forma de undă subiacentă în timpul RCP. O
analiză sistematică ILCOR nu a găsit niciun studiu la oameni care să
evalueze această tehnologie care să conducă la o recomandare slabă
bazată pe dovezi cu certitudine foarte scăzută care să sugereze împotriva
utilizării de rutină a algoritmilor de filtrare a artefactelor pentru analiza
ritmului electrocardiografic în timpul RCP.104 Făcând recomandarea,
ILCOR a acordat prioritate evitării costurilor unei noi tehnologii în care
eficiența rămâne de stabilit. Grupul de lucru ILCOR a recunoscut că unele
EMS folosesc deja algoritmi de filtrare a artefactelor pentru analiza
ritmului în timpul RCP și a încurajat ferm EMS să-și raporteze experiența
pentru a construi baza de dovezi cu privire la aceste tehnologii în
practica clinică.
Defibrilatoare cardioverter implantabile
Defibrilatoarele cardioverter implantabile (ICD) devin din ce în ce
mai comune, deoarece sunt implantate mai frecvent într-o populație
în vârstă. Sunt implantate deoarece pacientul este expus riscului sau
a avut o aritmie șocabilă care pune viața în pericol. Ele sunt de
obicei încorporate sub mușchiul pectoral de sub claviculă stângă
(într-o poziție similară cu stimulatoarele cardiace, de care nu se pot
distinge imediat). Mai recent, dispozitivele extravasculare pot fi
implantate subcutanat în peretele toracic stâng, cu o derivație
paralelă cu stânga sternului.232 Într-un studiu controlat randomizat
recent, ICD subcutanat nu a fost inferior ICD transvenos în ceea ce
privește complicațiile legate de dispozitiv și șocurile inadecvate.233
La detectarea unui ritm șocabil, un ICD va descărca aproximativ 40 J
(aproximativ 80 J pentru dispozitivele subcutanate) printr-un fir de
stimulare intern încorporat în ventriculul drept. La detectarea FV/pVT,
dispozitivele ICD se vor descărca de cel mult opt ori, dar se pot reseta
dacă detectează o nouă perioadă de FV/pVT. Pacienții cu derivații ICD
fracturate pot suferi defibrilații interne repetate, deoarece zgomotul
electric este confundat cu un ritm șocabil. În aceste circumstanțe,
pacientul este probabil să fie conștient, ECG-ul arătând o frecvență relativ
normală. Plasarea magnetului peste ICD va dezactiva funcția de
defibrilare în aceste circumstanțe.136
Descărcarea unui ICD poate provoca contracția mușchilor pectorali la pacient și
au fost documentate șocurile pentru salvator.234 Având în vedere valorile scăzute de
energie descărcate de ICD-urile convenționale, este puțin probabil ca salvatorul să
vină vreun rău, dar este prudentă reducerea la minimum a contactului cu pacientul în
timp ce dispozitivul se descarcă. Curentul de suprafață de la ICD-urile subcutanate
este semnificativ și poate provoca un șoc perceptibil pentru salvator.235.236 Funcția de
cardioverter și de stimulare ar trebui să fie întotdeauna reevaluate după defibrilarea
externă, atât pentru a verifica dispozitivul în sine, cât și pentru a verifica pragurile de
stimulare/defibrilare ale cablurilor dispozitivului.
Picurile de stimulare cardiacă generate de dispozitivele programate
pentru stimularea unipolară pot deruta software-ul AED și personalul de
urgență și pot împiedica detectarea FV.237 Algoritmii de diagnosticare ai
DEA moderne pot fi insensibili la astfel de vârfuri.
130 RESUSCITARE 1 6 1 ( 2 0 2 1 ) 1 1 5 -1 5 1
Căile respiratorii și ventilația
În 2015, ERC a recomandat o abordare treptată a managementului căilor respiratorii
în timpul RCP.21 Din 2015, au fost publicate trei RCT-uri mari de management al căilor
respiratorii pentru OHCA.238-240 Consultați cele mai recente linii directoare ERC pentru
măsurile de precauție legate de COVID-19 necesare în timpul gestionării căilor
respiratorii.
O revizuire sistematică ILCOR a abordat dacă o strategie specifică avansată
de management al căilor respiratorii a îmbunătățit rezultatul stopului cardiac
(AC) în comparație cu o strategie alternativă de management al căilor
respiratorii.241.242 Au fost incluse șaptezeci și opt de studii observaționale; nouă
dintre acestea au abordat problema momentului managementului avansat al
căilor respiratorii. Au fost incluse unsprezece studii controlate, dar numai trei
dintre acestea au fost RCT.238-240 Primul dintre aceste RCT a comparat intubația
traheală precoce (TI) cu ventilația cu pungă-mască (TI amânată până după
ROSC) într-un sistem EMS cu personal medical.239 Rezultatul acestui studiu de
non-inferioritate care a recrutat peste 2000 de pacienți a fost neconcludent
(4,3% față de 4,2% pentru supraviețuirea de 28 de zile cu rezultat funcțional
favorabil (CPC 1-2), fără diferențe semnificative). În mod remarcabil, rata de
succes a TI a fost de 98% și 146 de pacienți din grupul de ventilație cu mască
pungă au fost supuși „intubării de salvare” (adică încrucișați); 100 dintre
acestea au fost din cauza regurgitării. Într-o comparație a inserției inițiale a
tubului laringian (LT) cu TI în 3000 de OHCA de către paramedicii din Statele
Unite, supraviețuirea la 72 de ore (rezultat primar) a fost mai mare în grupul LT
(18,2% față de 15,3%; p = 0,04).240 Cu toate acestea, rata generală de succes a
TI a fost de doar 51%, făcând posibil ca rata de supraviețuire mai mică în
grupul TI să fie o reflectare a ratei slabe de succes TI. Al treilea dintre aceste
RCT a fost o comparație a inserției inițiale a unei căi aeriene supraglotice i-gel
(SGA) cu TI în OHCA tratată de paramedici în Regatul Unit (Marea Britanie).238
Printre cei peste 9000 de pacienți înrolați, nu a existat nicio diferență în ceea
ce privește rezultatul primar al supraviețuirii funcționale favorabile (mRS 3;
6,4% față de 6,8%; P = 0,33).
Un studiu de cohortă de observație mare al IHCA de la Asociația
Americană a Inimii (AHA) Get with the Guidelines-Resuscitation
(GWTG-R) registrul a comparat pacienții intubați la orice minut în
primele 15 minute de la debutul stopului cardiac, pacienții care încă
primesc RCP cu risc. de a fi intubat în același minut.243
Potrivirea s-a bazat pe un scor de tendință dependent de timp și a
corelat 43.314 pacienți intubați cu pacienți cu aceeași tendință
pentru intubare, dar care nu au fost intubați în același minut.
Comparativ cu neintubarea, TI a fost asociată cu o rată mai mică a
ROSC (raportul de risc [RR] = 0,97; 95% CI 0,96-0,99; p<0,001),
supraviețuire mai mică până la externarea (RR= 0,84; 95% CI 0,81-).
0,87; p<0,001) și un rezultat neurologic mai rău (RR= 0,78; 95% CI
0,75-0,81; p<0,001).
După ce a analizat dovezile pentru managementul căilor respiratorii
în timpul stopului cardiac, Grupul de lucru ILCOR ALS a făcut
următoarele recomandări de tratament:244
- Vă sugerăm să folosiți ventilația cu mască cu pungă sau o strategie avansată a
căilor respiratorii în timpul RCP pentru stop cardiac la adulți în orice situație
(recomandare slabă, certitudine a dovezilor scăzută până la moderată).
- Dacă se utilizează o cale respiratorie avansată, sugerăm o SGA pentru
adulții cu OHCA în situații cu o rată scăzută de succes a TI (recomandare
slabă, certitudine scăzută a dovezilor).
- Dacă se utilizează o cale respiratorie avansată, sugerăm un SGA sau TI
pentru adulții cu OHCA în situații cu o rată mare de succes a TI
(recomandare slabă, certitudine foarte scăzută a dovezilor).
- Dacă se utilizează o cale respiratorie avansată, sugerăm un SGA sau TI pentru
adulții cu IHCA (recomandare slabă, certitudine foarte scăzută a dovezilor).
Pacienții au adesea mai mult de un tip de intervenție a căilor
respiratorii, începând de obicei cu tehnici de bază și avansând la tehnici
mai complexe care sunt inevitabil aplicate mai târziu în timpul stopului
cardiac - abordarea în trepte.238.245 Cea mai bună combinație de tehnici
ale căilor respiratorii va varia în funcție de factorii pacientului, de faza
încercării de resuscitare (în timpul RCP, după ROSC) și de abilitățile
salvatorilor. Dacă tehnicile de bază ale căilor respiratorii permit o
ventilație eficientă, este posibil să nu fie nevoie să treci la tehnici
avansate până după ROSC. Un avantaj potențial al inserării unei căi
aeriene avansate este că permite compresiile toracice să fie efectuate în
mod continuu, fără pauze în timpul ventilației. Majoritatea pacienților cu
ROSC rămân comatozi și vor avea nevoie de intubație traheală (TI) și
ventilație mecanică (vezi Îngrijirea post-resuscitare).246
Obstrucția căilor respiratorii
Pacienții care necesită resuscitare au adesea o obstrucție a căilor
respiratorii, de obicei secundară pierderii cunoștinței, dar ocazional
poate fi cauza principală a stopului cardiorespirator. Evaluarea promptă,
cu controlul căilor respiratorii și ventilația plămânilor, este esențială.
Acest lucru va ajuta la prevenirea leziunilor hipoxice secundare ale
creierului și ale altor organe vitale. Fără oxigenare adecvată, poate fi
imposibil să se obțină ROSC. Este posibil ca aceste principii să nu se
aplice în cazul stopului cardiac primar observat în vecinătatea unui
defibrilator; în acest caz, prioritatea este defibrilarea imediată.
Managementul de bază al căilor respiratorii și adjuvanti
Există trei manevre care pot îmbunătăți permeabilitatea unei căi respiratorii
obstrucționate de limbă sau de alte structuri ale căilor aeriene superioare: înclinarea
capului, ridicarea bărbiei și împingerea maxilarului. În ciuda lipsei totale de date
publicate cu privire la utilizarea căilor respiratorii nazofaringiene și orofaringiene în
timpul RCP, acestea sunt adesea utile, și uneori esențiale, pentru a menține căile
respiratorii deschise, în special atunci când RCP este prelungită.
Oxigen în timpul RCP
În timpul stopului cardiac, fluxul sanguin și oxigenul care ajunge la creier sunt
scăzute chiar și cu CPR eficientă. Pe baza argumentelor fiziologice și a opiniilor
experților, ILCOR recomandă să se acorde cea mai mare concentrație posibilă
de oxigen inspirat în timpul stopului cardiac pentru a maximiza livrarea de
oxigen la creier, minimizând astfel leziunile hipoxice-ischemice.1 Imediat după
ROSC, de îndată ce saturația de oxigen din sângele arterial poate fi
monitorizată în mod fiabil (prin pulsoximetrie sau analiză a gazelor din sângele
arterial), se titează concentrația de oxigen inspirat pentru a menține saturația
de oxigen din sângele arterial între 94-98% sau presiunea parțială a oxigenului
arterial ( PaO2) de 10 -13 kPa sau 75-100mmHg. (Consultați Îngrijirea după
resuscitare).246
Sufocare
Managementul inițial al obstrucției căilor aeriene cu corpuri străine (sufocare) este
abordat în secțiunea BLS.247.248 La un pacient inconștient cu suspiciune de obstrucție
a căilor respiratorii cu corp străin, dacă măsurile de bază inițiale nu au succes,
utilizați laringoscopia și forcepsul pentru a îndepărta corpul străin sub vedere
directă. Pentru a face acest lucru eficient este nevoie de pregătire.104
Ventilare
Furnizorii de asistență vitală avansate ar trebui să ofere ventilație artificială cât mai
curând posibil oricărui pacient la care ventilația spontană este inadecvată sau
absentă. Acest lucru se realizează de obicei cu o pungă cu autoumflare atașată la o
mască de față sau la o cale respiratorie avansată. Eliberați fiecare respirație timp de
aproximativ 1 s, oferind un volum care corespunde mișcării normale a pieptului
(avizul expertului). Pieptul trebuie să se ridice vizibil; acest
 RESUSCITARE 1 6 1 ( 2 0 2 1 ) 1 1 5 -1 5 1
reprezinta un compromis intre acordarea unui volum adecvat,
minimizarea riscului de umflare gastrica si acordarea unui timp adecvat
pentru compresiile toracice. Deși se credea anterior că administrarea de
compresii toracice continue în timpul ventilației cu mască facială crește
riscul de regurgitare, un studiu de compresii toracice continue versus
întrerupte în timpul RCP (procesul CCC) care a înrolat peste 23.000 de
pacienți nu a arătat nicio diferență semnificativă statistic în
supraviețuirea față de deversare.249 Ulterior, ILCOR a recomandat ca,
atunci când folosesc mască de pungă, furnizorii de EMS să efectueze RCP
fie utilizând un raport compresie-ventilație de 30:2 (întreruperea
compresiilor toracice pentru ventilație) sau compresii toracice continue
fără pauză în timp ce furnizează ventilație cu presiune pozitivă
(recomandare puternică, dovezi de înaltă calitate). ).250 În Europa, cea mai
comună abordare în timpul RCP cu căile respiratorii neprotejate este de a
face două ventilații după fiecare secvență de 30 de compresii toracice.
Odată ce a fost introdus un tub traheal (TT) sau un SGA, ventilați plămânii
cu o viteză de 10 minute.-1 și continuă compresiile toracice fără pauze în timpul
ventilațiilor (avizul experților).251 Sigiliul laringian realizat cu SGA poate să nu
fie suficient de bun pentru a preveni cel puțin o anumită scurgere de gaz
atunci când inspirația coincide cu compresiile toracice. Scurgerile moderate de
gaz sunt acceptabile (cu excepția cazului în care există un risc semnificativ de
infecție, de exemplu, consultați Ghidurile ERC COVID-19), mai ales că
majoritatea acestui gaz va trece prin gura pacientului. Dacă o scurgere
excesivă de gaz are ca rezultat o ventilație inadecvată a plămânilor pacientului,
compresiile toracice vor trebui întrerupte pentru a permite ventilația, folosind
un raport compresie-ventilație de 30:2.
Livrare pasivă de oxigen
În prezența unei căi respiratorii permeabile, compresiile toracice singure pot
duce la o anumită ventilație a plămânilor.252 Oxigenul poate fi livrat pasiv, fie
printr-un TT adaptat (tub Boussignac),253.254 sau cu combinația dintre căile
respiratorii orofaringiene și mască de oxigen standard cu rezervor de non-
respirare.255 În teorie, un SGA poate fi folosit și pentru a furniza oxigen pasiv,
dar acest lucru nu a fost încă studiat. Un studiu a arătat o supraviețuire
favorabilă din punct de vedere neurologic mai mare cu administrarea pasivă
de oxigen (căile respiratorii orale și mască de oxigen) în comparație cu
ventilația cu mască cu pungă după OHCA FV, dar aceasta a fost o analiză
retrospectivă și este supusă a numeroase elemente de confuzie.255 Studiul CCC
a inclus un subgrup de pacienți care au fost tratați cu oxigenare pasivă, dar
până când sunt disponibile date suplimentare, administrarea pasivă de oxigen
fără ventilație nu este recomandată pentru utilizare de rutină în timpul RCP.249
Alegerea dispozitivelor pentru căile respiratorii
Dezavantajele TI față de ventilația sac-mască includ:
- Riscul unui TT nerecunoscut nerecunoscut; la pacienții cu OHCA
incidența documentată fiabil variază de la 0,5% la 17%: medicii
de urgență - 0,5%;256 paramedici - 2,4%,257
6%,258.259 9%,260 17%.261
- O perioadă prelungită fără compresii toracice în timp ce se încearcă TI.
Într-un studiu al TI prespitalicească de către paramedici în perioada de
100 CA, durata totală a întreruperilor RCP asociate cu încercări de TI a fost
de 110 s (IQR 54 - 198 s; interval 13-446 s) iar în 25% întreruperile au fost
mai mari de 3 min.262 Încercările de intubare traheală au reprezentat
aproape 25% din toate întreruperile RCP.
- O rată de eșec relativ ridicată. Ratele de succes în intubare se
corelează cu experiența TI dobândită de paramedicii individuali.
263 Rata mare de eșec de 51% documentată în studiul PART240
este similară cu cele documentate în unele sisteme
prespitalicești în urmă cu mai bine de 20 de ani.264.265
131
- Intubația traheală este o abilitate dificil de dobândit și de menținut.
Într-un studiu, rezidenții de anestezie au necesitat aproximativ 125
de intubații în sala de operație înainte de a putea atinge o rată de
succes a TI de 95% în astfel de condiții optime.266
Personalul din domeniul sănătății care efectuează TI prespitalicească ar trebui să facă
acest lucru numai în cadrul unui program structurat, monitorizat, care ar trebui să includă o
formare cuprinzătoare bazată pe competențe și oportunități regulate de reîmprospătare a
abilităților (opinia expertului).
Recomandarea ILCOR este că numai sistemele care realizează rate mari de
succes în intubarea traheală ar trebui să utilizeze această tehnică.242 ILCOR nu
a recomandat o anumită rată de succes, dar a sugerat că ar trebui să fie
similară cu cea obținută în RCT care compară intubația traheală precoce cu
ventilația cu pungă-mască (TI întârziată până după ROSC) într-un sistem EMS
cu personal medical.239 Rata de succes TI în acest studiu a fost de 98%.
Consensul experților din acest grup de scris este că o rată mare de succes este
mai mare de 95% cu până la 2 încercări de intubare.
Salvatorii trebuie să cântărească riscurile și beneficiile intubării față de
necesitatea de a asigura compresii toracice eficiente. Pentru a evita orice întrerupere
în compresiile toracice, cu excepția cazului în care tehnicile alternative de
management al căilor respiratorii sunt ineficiente, este rezonabil să se amâne TI
până după ROSC. În mediile cu personal calificat în managementul avansat al căilor
respiratorii, laringoscopia trebuie efectuată fără oprirea compresiunilor toracice; va fi
necesară o scurtă pauză în compresiile toracice doar pe măsură ce tubul este trecut
prin corzile vocale. Încercarea de TI ar trebui să întrerupă compresiile toracice pentru
mai puțin de 5 secunde (opinia expertului); dacă intubarea nu este realizabilă în
aceste constrângeri, reîncepeți ventilația pungă-mască. După TI, plasarea tubului
trebuie să fie confirmată imediat (vezi mai jos) și tubul trebuie fixat corespunzător.
Videolaringoscopia
Videolaringoscopia este utilizată din ce în ce mai mult în practica
anestezică și de îngrijire critică.267.268 Studiile preliminare indică faptul că,
în comparație cu laringoscopia directă, videolaringoscopia în timpul RCP
îmbunătățește vederea laringelui și ratele de succes TI,269.270 reduce
riscul de intubare esofagiană271 și reduce întreruperile compresiilor
toracice.272 O revizuire sistematică a concluzionat că în contextul
prespitalicesc, videolaringoscopia a scăzut rata de succes a TI la prima
încercare (RR, 0,57; P<0,01; dovezi de înaltă calitate) și rata generală de
succes (RR, 0,58; 95% CI, 0,48-0,69; dovezi de calitate moderată) de către
operatori cu experiență.273 Sunt disponibile mai multe sisteme de
videolaringoscopie diferite și nu toate funcționează în același mod.
Consensul experților din grupul de redactare este că alegerea
salvatorului de laringoscopia directă sau videolaringoscopia ar trebui să
fie ghidată de protocoalele locale și de experiența salvatorului.
Confirmarea poziționării corecte a tubului trahealIntubația
esofagiană nerecunoscută este cea mai gravă complicație a
încercării de intubare traheală. Dovezile care susțin ghidul sunt
rezumate în recomandările ILCOR de lungă durată.1.274.275 Utilizarea
de rutină a evaluării clinice și a capnografiei imediate reduce acest
risc în mod semnificativ.275.276 Evaluarea inițială include observarea
expansiunii toracice bilaterale, auscultarea pulmonară bilaterală în
axile (zgomotele respiratorii trebuie să fie egale și adecvate) și peste
epigastru (zgomotele respiratorii ar trebui să fie absente). Semnele
clinice ale plasării corecte a TT (condens în tub, ridicarea toracelui,
zgomote respiratorii, auscultarea plămânilor și incapacitatea de a
auzi gazul care intră în stomac) nu sunt de încredere. Sensibilitatea
raportată (proporția de TI identificată corect) și specificitatea
(proporția de intubații esofagiene identificate corect) ale
132 RESUSCITARE 1 6 1 ( 2 0 2 1 ) 1 1 5 -1 5 1
evaluarea clinică variază: sensibilitate 74 - 100%; specificitate
66 - 100%.256.277-279
Grupul operativ ILCOR ALS recomandă utilizarea capnografiei cu
forme de undă pentru a confirma imediat și a monitoriza continuu
poziția unui TT în timpul RCP, în plus față de evaluarea clinică
(recomandare puternică, dovezi de calitate scăzută).275
Waveformcapnography are o recomandare puternică, deoarece are
alte utilizări potențiale în timpul RCP (vezi mai jos). Persistența CO
expirat2 după șase ventilații indică plasarea TT în trahee sau într-o
bronhie principală.256 Campania „No Trace =Wrong Place” a
Colegiului Regal al Anestezistilor din Marea Britanie subliniază că
imediat după TI (chiar și în timpul CA) absența CO expirat.2
sugerează cu tărie intubarea esofagiană.280
Capnografia cu formă de undă este modalitatea cea mai sensibilă și
specifică de a confirma și monitoriza continuu poziția unui TT la victimele
stopului cardiac și trebuie să suplimenteze evaluarea clinică (vizualizarea
TT prin cordon și auscultare). Monitoarele portabile existente fac posibilă
confirmarea inițială capnografică și monitorizarea continuă a poziției TT
în toate setările din afara și din interiorul spitalului în care se efectuează
TI.
Ecografia gâtului sau vizualizarea cu o fibră optică de către operatori
calificați pot fi, de asemenea, utilizate pentru a identifica prezența unui
tub traheal în trahee. Acest lucru necesită echipament și abilități
suplimentare. Aceste tehnici nu au fost revizuite oficial pentru acest ghid.
Presiune cricoid
Utilizarea presiunii cricoid în CA nu este recomandată (consensul experților).
Presiunea cricoidului poate afecta ventilația, laringoscopia, inserția TT și SGA și
poate provoca chiar obstrucția completă a căilor respiratorii.281
Asigurarea tubului traheal și a dispozitivului supragloticDislocarea
accidentală a unui TT poate avea loc în orice moment, dar poate fi mai
probabilă în timpul RCP și în timpul transportului. Un SGA este mai predispus
să fie dislocat decât un TT.238 Cea mai eficientă metodă de asigurare a TT sau a
SGA nu a fost încă stabilită. Folosiți fie benzi sau cravate convenționale, fie
suporturi special concepute (opinia unui expert).
Cricotiroidotomie
Ocazional, va fi imposibil să ventilați un pacient apneic cu o mască-sac,
sau să treceți un TT sau SGA. Acest lucru poate apărea la pacienții cu
traumatisme faciale extinse sau obstrucție laringiană cauzată de edem,
tumoră sau material străin. În aceste circumstanțe, livrarea de oxigen
printr-o cricotiroidotomie chirurgicală poate fi salvatoare.282 O
traheostomie este contraindicată în caz de urgență deoarece necesită
timp, este periculoasă și necesită abilități și echipamente chirurgicale
considerabile.
Cricotiroidotomia chirurgicală asigură o cale respiratorie definitivă care
poate fi utilizată pentru ventilarea plămânilor pacientului până la intubația
semi-electivă sau traheostomia. Cricotiroidotomia cu ac este o procedură mult
mai temporară, care oferă doar oxigenare pe termen scurt și CO pulmonar
minim, dacă există.2 îndepărtare.
Droguri și lichide
Acces vascular
ILCOR sugerează că calea intravenoasă, spre deosebire de calea intraosoasă,
este utilizată ca prima încercare de administrare a medicamentelor în timpul
stopului cardiac la adulți.1.283 Această recomandare slabă se bazează pe dovezi
cu o certitudine foarte scăzută extrase din trei studii observaționale
retrospective care au inclus 34.686 de adulți în afara spitalului.
stopuri cardiace care sugerează rezultate mai rele atunci când a fost
utilizată calea IO.284-286 De la revizuirea ILCOR, analizele secundare ale
PARAMEDIC2.287 și studii randomizate ALPS288 nu a sugerat nicio
modificare semnificativă a efectului pe calea de administrare a
medicamentului, deși studiile au fost insuficiente pentru a evalua
diferențele dintre căile IV și IO.
În conformitate cu ILCOR, ERC sugerează încercarea de acces IV mai întâi pentru a
permite administrarea de medicamente la adulții aflați în stop cardiac. Accesul IO poate fi
luat în considerare dacă nu se poate obține acces IV la adulții aflați în stop cardiac.
Vasopresoare
ILCOR a revizuit utilizarea vasopresoarelor în stopul cardiac în urma
publicării studiului PARAMEDIC2.242.289 Revizuirile sistematice și
meta-analizele au examinat doza standard de adrenalină (1 mg) față
de placebo, doza mare (5-10 mg) față de doza standard (1 mg) de
adrenalină, adrenalina față de vasopresină și adrenalină și
vasopresină față de adrenalină singură.290.291 Evaluările au raportat
dovezi că adrenalina (1 mg) a îmbunătățit rata de supraviețuire până
la internarea în spital și supraviețuirea pe termen lung (până la 3
luni), dar nu a îmbunătățit rezultatul neurologic favorabil. Prin
contrast, utilizarea de doze mari de adrenalină sau vasopresină (cu
sau fără adrenalină) nu a îmbunătățit supraviețuirea pe termen lung
sau rezultatul neurologic favorabil.
Aceste date au condus la ILCOR să ridice puterea recomandării la
recomandare puternică în favoarea utilizării adrenalinei în timpul RCP
(recomandare puternică, certitudine a dovezilor scăzută până la moderată).242
Justificarea și dovezile cadrului decizional evidențiază faptul că grupul operativ
are o valoare foarte mare pentru beneficiul aparent al adrenalinei pentru
menținerea vieții, chiar dacă dimensiunea efectului absolut este probabil să fie
mică și efectul asupra supraviețuirii cu un rezultat neurologic favorabil este
incert.
Studiul PARAMEDIC2 a urmat Ghidurile ERC ALS 2015, care
recomandau administrarea de adrenalină de îndată ce se obține accesul
vascular pentru ritmurile neșocabile și pentru ritmurile șocabile,
refractare la 3 încercări de defibrilare.21 Meta-analiză a celor două studii
controlate cu placebo (PACA și PARAMEDIC2) a constatat că efectele
adrenalinei asupra ROSC în comparație cu placebo au fost mai mari
pentru pacienții cu un ritm inițial neșocabil decât cei cu ritmuri șocabile.
292 Modele similare au fost observate pentru supraviețuirea pe termen
lung și rezultatele neurologice favorabile, deși diferențele dintre efecte
au fost mai puțin pronunțate.292 O analiză secundară care a examinat
timpul până la administrarea medicamentului în studiul PARAMEDIC2 a
constatat că, deși efectele relative ale tratamentului cu adrenalină nu s-
au schimbat în timp, ratele de supraviețuire și rezultatele neurologice
favorabile au scăzut în timp, sugerând că intervenția timpurie ar duce la
cele mai bune rezultate.293
Aceste constatări au determinat ILCOR să recomande administrarea
de adrenalină cât mai curând posibil pentru ritmurile neșocabile (PEA/
asistolă) (recomandare puternică, dovezi cu certitudine foarte scăzută).
Pentru ritmurile șocabile (VF/pVT), ILCOR sugerează administrarea de
adrenalină după ce încercările inițiale de defibrilare nu au succes în
timpul RCP (recomandare slabă, dovezi cu certitudine foarte scăzută).
În concordanță cu Recomandările de tratament ILCOR, ERC recomandă
administrarea de adrenalină 1 mg IV (IO) cât mai curând posibil pentru
pacienții adulți aflați în stop cardiac cu un ritm care nu poate fi șocabil. Pentru
pacienții cu un ritm șocabil care persistă după 3 șocuri inițiale, administrați
adrenalină 1 mg IV (IO). Repetați adrenalină 1 mg IV (IO) la fiecare 3-5 minute
în timp ce ALS continuă.
Dacă s-au administrat 3 șocuri stivuite pentru stop cardiac șocabil
asistat și monitorizat, aceste 3 șocuri stivuite inițiale ar trebui să fie
 RESUSCITARE 1 6 1 ( 2 0 2 1 ) 1 1 5 -1 5 1
considerat ca primul șoc în ceea ce privește momentul primei doze de
adrenalină.
În conformitate cu recomandarea de tratament ILCOR, ERC nu
sprijină utilizarea vasopresinei în timpul stopului cardiac.
Medicamente antiaritmice
ILCOR a actualizat Consensul privind știința și recomandarea de
tratament pentru medicamentele antiaritmice în 2018.294 Nu au fost
identificate alte studii relevante la căutarea literaturii până la 10
februarie 2020.
Revizuirea sistematică ILCOR a identificat dovezi din 14 studii
randomizate controlate și 17 studii observaționale care au evaluat
lidocaina, amiodarona, magneziu, bretiliu, nifekalant și procainamidă.295
Meta-analiză a studiilor randomizate la adulți, a constatat că niciunul
dintre medicamentele anti-aritmice nu a îmbunătățit supraviețuirea sau
rezultatul neurologic favorabil în comparație cu placebo. Metaanaliza a
arătat că lidocaina, comparativ cu placebo, a îmbunătățit ROSC (RR= 1,16;
95% CI, 1,03-1,29, p = 0,01).
Cel mai mare și cel mai recent studiu randomizat a comparat amiodarona,
lidocaina sau placebo la pacienți cu FV/pVT refractare după cel puțin o
încercare de defibrilare. În comparație cu placebo, amiodarona și lidocaina au
crescut supraviețuirea până la spitalizarea. Cu toate acestea, nu a existat nicio
diferență în ceea ce privește supraviețuirea până la externare sau
supraviețuirea neurologică favorabilă la externare între grupuri.296 În
subgrupul predefinit de persoane care au asistat la stopuri cardiace,
amiodarona și lidocaina au crescut supraviețuirea până la externarea din
spital, comparativ cu placebo. Supraviețuirea a fost, de asemenea, mai mare
cu amiodarona decât cu placebo, după arestarea la EMS.
Aceste date au determinat ILCOR să sugereze că amiodarona
sau lidocaina ar putea fi utilizate la adulții cu FV/TVp refractară la
șoc (recomandare slabă, dovezi de calitate scăzută).294 Analiza
valorilor și preferințelor indică faptul că Grupul de lucru a acordat
prioritate analizei de subgrup predefinite și raportate din studiul
ALPS, care a arătat o supraviețuire mai mare cu amiodarona și
lidocaină la pacienții cu un stop cardiac asistat. ILCOR nu a susținut
utilizarea de magneziu, bretiliu, nifekalant sau procainamide.
ERC și-a actualizat liniile directoare în 2018 pentru a recomanda ca
amiodarona să fie administrată după trei încercări de defibrilare, indiferent
dacă sunt șocuri consecutive, sau întrerupte de RCP sau pentru FV/pVT
recurentă în timpul stopului cardiac.297 Doza initiala recomandata este
amiodarona 300mg; o doză suplimentară de 150 mg poate fi administrată
după cinci încercări de defibrilare. Recomandarea în favoarea amiodaronei s-a
bazat pe 21 din 24 de Consilii Naționale de Resuscitare din Europa care au
raportat că amiodarona a fost principalul medicament utilizat în timpul RCP.297
Lidocaina 100 mg poate fi utilizată ca alternativă dacă amiodarona nu este
disponibilă sau s-a luat o decizie locală de a utiliza lidocaină în loc de
amiodarona. Un bolus suplimentar de lidocaină 50 mg poate fi, de asemenea,
administrat după cinci încercări de defibrilare.297
Terapia trombolitică
Consensul ILCOR 2020 privind știința cu recomandări de tratament a reunit
dovezi dintr-o analiză de subgrup a studiului TROICA298 și 4 studii
observaționale299-302 care a examinat utilizarea medicamentelor trombolitice în
stopul cardiac cauzat de embolul pulmonar (EP) suspectat sau confirmat.
Studiile nu au găsit dovezi că medicamentele trombolitice au îmbunătățit
rezultatul neurologic.298.301 În schimb, într-un studiu, supraviețuirea la 30 de
zile a fost mai mare în grupul de intervenție (16% vs 6%; P= 0,005)302 dar nu și
în alte 3 studii care au examinat supraviețuirea până la externare.299-301 ROSC
sa îmbunătățit, de asemenea, într-un studiu300 dar nu încă doi.299.301 Făcând o
recomandare slabă
133
pentru utilizarea medicamentelor trombolitice pentru EP suspectată sau confirmată
și stop cardiac, pe baza dovezilor cu certitudine foarte scăzută, Grupul de lucru ILCOR
a considerat că beneficiile potențiale depășeau potențialele daune cauzate de
sângerare.1
ERC sprijină recomandarea ILCOR, care se aliniază cu orientările ERC în
2015.21 ERC nu sprijină utilizarea de rutină a medicamentelor trombolitice în
stopul cardiac, cu excepția cazului în care cauza este suspectată sau
confirmată PE. Când au fost administrate medicamente trombolitice, luați în
considerare continuarea încercărilor de RCP timp de cel puțin 60
- 90min înainte de încetarea încercărilor de resuscitare.303-305
Terapia cu fluide
Niciun studiu randomizat controlat nu a evaluat administrarea de rutină a
lichidelor comparativ cu lipsa lichidelor ca strategie de tratament pentru
stopul cardiac. Două studii randomizate mari oferă dovezi indirecte din
strategiile de tratament concepute pentru a induce hipotermie, care a inclus
administrarea a până la 2 L de lichide intravenoase reci în timpul OHCA306
sau imediat după ROSC.307 Pe scurt, studiile nu au găsit nicio îmbunătățire
306.307 sau rezultate pe termen lung.308 Studiile au raportat dovezi ale reducerii
ROSC la pacienții internați cu FV,306 rata crescută de arestare din nou,307
și rate mai mari de edem pulmonar.306.307 Nu este posibil să se
determine din aceste studii dacă efectele nocive au fost legate de
volumul fluidului în sine sau de temperatura fluidelor perfuzate.309
Cu toate acestea, pe baza consensului experților, ERC își menține
recomandarea de a evita perfuzia de rutină a lichidelor de volum mare în
absența dovezilor de suspiciune a unei cauze hipovolemice a stopului
cardiac.
Capnografie cu forme de undă în timpul suportului vital avansat
Acest ghid se bazează pe o actualizare a dovezilor ILCOR și pe o revizuire a
domeniului de aplicare,1 o revizuire sistematică recentă,276 o recenzie narativă
310 și orientările anterioare ale ERC ALS din 2015.21 Dioxidul de carbon de
sfârșit de maree este presiunea parțială a dioxidului de carbon (PCO2)
măsurată la sfârșitul expirării. Reflectă debitul cardiac, perfuzia tisulară și
fluxul sanguin pulmonar, precum și volumul minutelor de ventilație. Dioxidul
de carbon este produs în țesuturile perfuzate prin metabolism aerob,
transportat de sistemul venos în partea dreaptă a inimii și pompat către
plămâni de ventriculul drept, de unde este îndepărtat prin ventilație alveolară.
Capnografia cu forme de undă permite o măsurare continuă,
neinvazivă a PCO2 în aerul expirat în timpul RCP. În capnograma tipică,
ETCO2 înregistrată la sfârșitul fazei de platou reflectă cel mai bine PCO
alveolară2. CO de sfârșit de maree2 este cel mai fiabil atunci când traheea
pacientului este intubată, dar poate fi folosit și cu o mască SGA sau
pungă.311
Obiectivele monitorizării capnografiei formei de undă în timpul RCP
includ:21.310
- Confirmarea tubului traheal corect plasarea (vezi secțiunea căilor
respiratorii).
- Monitorizarea calității RCP (rata ventilației și compresiile toracice).
Monitorizarea ratei de ventilație ajută la evitarea hiperventilației în timpul
RCP. Într-un model de resuscitare pediatrică, o adâncime mai mare a
compresiei toracice a fost asociată cu CO mai mare la final2 valorile.312
Dacă acest lucru poate fi folosit pentru a ghida îngrijirea și a îmbunătăți
rezultatul, necesită un studiu suplimentar.313
- Detectarea ROSC în timpul RCP. Când apare ROSC, CO la sfârșitul
mareei2 poate crește de până la trei ori peste valorile în timpul RCP.
314 Prin urmare, capnografia poate ajuta la detectarea ROSC în timpul
resuscitării și poate evita compresia toracică inutilă sau adrenalina la
un pacient cu ROSC. Cu toate acestea, nu există un prag specific
134 RESUSCITARE 1 6 1 ( 2 0 2 1 ) 1 1 5 -1 5 1
pentru creșterea emisiilor de CO la sfârșitul mareei2 a fost identificat
pentru un diagnostic fiabil al ROSC. Creșterea ETCO2 poate începe cu
câteva minute înainte ca un puls palpabil să fie detectat.315-317
- Prognostic în timpul RCP. Nerealizarea unui ETCO2
valoarea >1,33 kPa (10 mmHg) în timpul RCP este asociată cu un
rezultat slab în studiile observaționale276.318.319 Acest prag a fost,
de asemenea, sugerat ca un criteriu pentru a opri e-CPR în
stopul cardiac refractar.320 Cu toate acestea, valorile ETCO2 în
timpul RCP depind de mai mulți factori, inclusiv momentul de
măsurare (inițial vs. final,321.322 cauza stopului cardiac,
323.324 calitatea compresiei toracice,312 rata și volumul de ventilație,325
prezența închiderii căilor respiratorii în timpul RCP326 și consumul de
adrenalină.327.328 În general, ETCO2 tinde să scadă în timpul RCP la
pacienții la care resuscitarea nu reușește și tinde să crească la cei
care ajung să obțină ROSC.318.329 Din acest motiv, ETCO2 tendințele ar
putea fi mai adecvate decât valorile punctuale pentru prezicerea
ROSC în timpul RCP.276 Cu toate acestea, dovezile în acest sens sunt
încă limitate.329 Studii de evaluare a valorii prognostice a ETCO2 nu au
fost orbiți, ceea ce poate să fi cauzat o profeție care se împlinește de
sine. Din acest motiv, deși un ETCO2 > 1,33 kPa (10 mmHg) măsurat
după intubația traheală sau după 20 de minute de RCP poate fi un
predictor al ROSC sau al supraviețuirii până la descărcare, folosind
ETCO2
Nu se recomandă doar valorile de prag ca predictor de mortalitate
sau pentru decizia de a opri o încercare de resuscitare.1 La pacienții
selectați, continuați RCP pentru a facilita implementarea altor
tehnologii, cum ar fi E-CPR, care câștigă timp pentru tratamente care
abordează o cauză reversibilă a stopului cardiac (de exemplu,
reîncălzirea în urma hipotermiei accidentale, intervenția coronariană
percutanată primară intra-arrest pentru ischemie miocardică acută).
Utilizarea imaginilor cu ultrasunete în timpul suportului vital avansat
Imagistica cu ultrasunete la punctul de îngrijire (POCUS) este deja folosită în mod
obișnuit în setările de îngrijire de urgență. Utilizarea sa în timpul RCP este, de
asemenea, în creștere. Ghidurile anterioare și actuale subliniază nevoia de operatori
POCUS calificați.21
O revizuire sistematică ILCOR a evaluat rolul POCUS în timpul stopului
cardiac ca instrument de prognostic.330 Revizuirea a identificat mai multe
limitări, cum ar fi definiții inconsecvente și terminologie în jurul dovezilor
ecografice ale mișcării cardiace, fiabilitatea scăzută între evaluatori a
constatărilor, sensibilitatea și specificitatea scăzute pentru rezultate, confuzie
din profeția auto-împlinită atunci când se încheie resuscitarea în condiții
neorb, precum și momentul nespecificat al POCUS.330 Analiza a concluzionat că
nicio constatare ecografică nu a avut o sensibilitate suficient de mare sau
constant pentru a susține utilizarea sa ca unic criteriu pentru a opri RCP.
Autorii revizuirii sistematice ILCOR au sfătuit că clinicienii ar trebui să fie
precauți cu privire la introducerea de întreruperi suplimentare în compresiile
toracice cu o abordare transtoracică a POCUS în timpul cardiac.
arestare.1.331.332
POCUS poate fi utilizat pentru a diagnostica cauzele tratabile ale stopului
cardiac, cum ar fi tamponada cardiacă sau pneumotoraxul. Ghidurile ERC ALS
2015 au recomandat o poziție a sondei sub-xifoidiană plasată chiar înainte ca
compresiile toracice să fie întrerupte pentru o evaluare planificată a ritmului.21
[Soar 2015 100] Aceste aplicații nu au fost acoperite în revizuirea sistematică
ILCOR; cu toate acestea, revizuirea a subliniat problema suprainterpretării
constatării dilatației ventriculare drepte izolat ca indicator de diagnostic al
emboliei pulmonare masive. Dilatarea ventriculului drept începe la câteva
minute după debutul cardiac
oprire pe măsură ce sângele se deplasează de la circulația sistemică la
inima dreaptă de-a lungul gradientului său de presiune.333-335 Dilatarea
ventriculului drept a fost observată în mod constant într-un model porcin
de stop cardiac cauzat de hipovolemie, hiperkaliemie și aritmie primară,
336 și este o constatare frecventă indiferent de cauza OHCA în timpul
ecocardiografiei transesofagiene efectuate în secția de urgență.337 În
prezent, există cunoștințe limitate despre utilizarea POCUS în timpul RCP
pentru a evalua tromboza venoasă profundă pentru a ajuta la
diagnosticarea emboliei pulmonare, pentru a evalua revărsatul pleural și
evaluarea FAST (Evaluare focalizată cu ecografie pentru traumatisme) a
abdomenului și aortei.
Dispozitive mecanice de compresie toracică
Informat de dovezi din 8 RCT338-345 ILCOR 2015 CoSTR și ERCGuidelines nu
au recomandat utilizarea de rutină a dispozitivelor mecanice automate
de compresie toracică, dar au sugerat că acestea sunt o alternativă
rezonabilă atunci când compresiile toracice manuale susținute de înaltă
calitate nu sunt practice sau compromit siguranța furnizorului.21.275
Această actualizare a dovezilor s-a concentrat pe studii controlate randomizate și
evaluări sistematice.
Au fost identificate două noi studii randomizate.346.347 Un studiu a
examinat utilizarea Autopulse aplicată în departamentul de urgență
după OHCA (n = 133). Studiul a constatat că rata de supraviețuire până la
externarea din spital a fost mai mare în grupul Autopulse (18,8% față de
6,3%, p = 0,03), dar nicio diferență în rezultatul neurologic favorabil
(16,2% față de 13,4%). Un studiu de siguranță randomizat de non-
inferioritate, care a implicat 374 de pacienți, a raportat că dispozitivul
LUCAS nu a cauzat leziuni viscerale semnificativ mai grave sau care pun
viața în pericol decât compresiile manuale ale toracice. Pentru
dispozitivul Autopulse, nu pot fi excluse daune viscerale semnificativ mai
grave sau care pun viața în pericol decât compresiile manuale.346
Au fost publicate șase recenzii sistematice și meta-analize de la
revizuirea ILCOR, inclusiv o revizuire Cochrane.348-353 Erorile
metodologice semnificative într-o revizuire sistematică și meta-analiză au
condus la excluderea acesteia.354 Patru recenzii au tras concluzii similare
cu revizuirea ILCOR 2015, că RCP mecanică nu a îmbunătățit rezultatele
critice sau importante.348-351 O revizuire axată exclusiv pe RCP mecanică
în cadrul spitalului, a raportat dovezi cu certitudine foarte scăzută că
compresiile mecanice toracice au îmbunătățit rezultatele pacientului în
acel cadru.352 O meta-analiză Bayesiană a rețelei a raportat că RCP
manuală a fost mai eficientă decât dispozitivul mecanic de compresie
toracică Autopulse și comparabilă cu dispozitivul mecanic de compresie
toracică LUCAS.353
Grupul de redactare a considerat că noile date nu au modificat material
ghidurile anterioare ale ERC privind utilizarea dispozitivelor mecanice de
compresie toracică în stopul cardiac.21
Circumstanțele de luat în considerare dispozitivele mecanice de compresie
toracică
O analiză a identificat mai multe circumstanțe specifice în care este dificil să se
livreze RCP manuală de înaltă calitate, în care RCP mecanică poate fi
considerată o alternativă.355 Exemplele includ transportul la spital într-o
ambulanță sau elicopter, în timpul intervenției coronariene percutanate,
imagistica de diagnostic, cum ar fi o scanare CT, ca o punte pentru stabilirea
RCP extra-corporeală sau menținerea circulației înainte de extragerea
organelor atunci când resuscitarea nu are succes. Consensul experților este că
dispozitivele mecanice ar trebui luate în considerare atunci când compresiile
manuale de înaltă calitate nu sunt practice sau prezintă un risc pentru
siguranța salvatorului.
 RESUSCITARE 1 6 1 ( 2 0 2 1 ) 1 1 5 -1 5 1
Implementarea dispozitivului
Studiile observaționale arată că întreruperile compresiilor toracice, în
special imediat înainte sau în jurul momentului încercării de defibrilare,
sunt dăunătoare.111.356 Unele studii raportează pauze lungi în compresiile
toracice asociate cu desfășurarea dispozitivului mecanic de compresie
toracică.357-359 Instruirea celor responsabili cu instalarea dispozitivelor
mecanice poate reduce întreruperile la mai puțin de 15 s.358.360
Consensul experților este că dispozitivele mecanice ar trebui utilizate numai în
setările în care echipele sunt instruite în implementarea lor.
RCP extracorporală
CPR extracorporeală (eCPR) este definită de ELSO (Extracorporeal Life
Support Organization) ca aplicarea oxigenării membranare
extracorporeale veno-arteriale cu desfășurare rapidă (VA-ECMO) pentru a
oferi suport circulator la pacienții la care CPR convențională nu reușește
să obțină ROSC susținut. .361 Utilizarea eCPR a crescut atât pentru IHCA,
cât și pentru OHCA în ultimii ani.362-365
CoSTR ILCOR 2019, informat printr-o revizuire sistematică, a
făcut următoarea recomandare:242.244.366
- Sugerăm că eCPR poate fi considerată o terapie de salvare pentru
pacienții selectați cu stop cardiac atunci când RCP convențională
eșuează în situațiile în care poate fi implementată (recomandare
slabă, certitudine foarte scăzută a dovezilor).
Există un studiu mic controlat randomizat recent de eCPR pentru
stopul cardiac refractar FV OHCA,367 și alte câteva în desfășurare. Nu
există indicații universal agreate pentru eCPR cu privire la pacienții și
momentul optim în timpul SLA convențională. Există linii directoare
despre când să începeți eCPR.320.363.368-370 Criteriile de includere nu au
fost utilizate în mod consecvent sau testate prospectiv în studii.365
Criteriile utilizate în mod obișnuit includ:
- Am fost martor la stop cardiac cu CPR din spectator.
- Timpul până la stabilirea eCPR este mai puțin de 60 de minute de la începerea RCP.
- Pacienți mai tineri (de exemplu, mai puțin de 65-70 de ani) și fără comorbidități
majore care să împiedice revenirea la viața independentă.
- Cauza subiacentă a stopului cardiac, cunoscută sau suspectată, tratabilă.
Este abordat rolul eCPR pentru cauzele specifice de stop cardiac.
Stop cardiac în circumstanțe speciale. Stabilirea unui program de
eCPR necesită o abordare a întregului sistem (în și în afara
spitalului) și resurse considerabile pentru a fi implementat eficient și
nu toate sistemele de sănătate vor avea resurse suficiente.371-373
Aritmii peri-arest
Identificarea și tratamentul prompt al aritmiilor care pun viața în pericol
poate preveni stopul cardiac sau reapariția acestuia. Această secțiune
oferă îndrumări și algoritmi de tratament pentru furnizorul nespecializat
de SLA. Scopul este de a se concentra asupra aritmiilor peri-arest care
provoacă instabilitate care pune viața în pericol. Dacă pacienții sunt
stabili, există timp pentru a solicita sfatul unui specialist sau unui medic
mai experimentat. Alte organizații internaționale au elaborat linii
directoare cuprinzătoare pentru aritmii bazate pe dovezi.86,91,374-377
Cardioversia electrică este necesară la pacientul peri-arest cu o aritmie
clinic instabilă, în timp ce stimularea este utilizată în bradicardia
refractară. Intervențiile cheie sunt rezumate înFig. 5 și 6.
Aceste ghiduri urmează recomandările publicate de societățile
internaționale de cardiologie, inclusiv Societatea Europeană de
Cardiologie (ESC), Asociația Americană a Inimii (AHA),
135
Colegiul American de Cardiologie (ACC) și Societatea Ritmului Inimii
(HRS).86,91,374-377 Tabelul 4 rezumă dovezile care susțin manevrele
vagale și unele dintre cele mai frecvent utilizate medicamente
pentru tratamentul aritmiilor.
Cardioversia farmacologică restabilește ritmul sinusal la aproximativ
50% dintre pacienții cu FA de debut recent. Printre mai multe
medicamente pentru conversia farmacologică sugerate de CES,378
beta-blocantele și diltiazem/verapamilul sunt preferate față de digoxină
datorită debutului lor rapid de acțiune și eficacității la tonus simpatic ridicat.
Pentru pacienții cu FEVS <40%, luați în considerare cea mai mică doză de beta-
blocant pentru a obține o frecvență cardiacă mai mică de 110 min.-1 și adăugați
digoxină dacă este necesar. Amiodarona este medicamentul cel mai probabil
să fie familiar nespecialiștilor și poate fi luat în considerare pentru controlul
acut al frecvenței cardiace la pacienții cu fibrilație atrială (FA) cu instabilitate
hemodinamică și fracție de ejecție a ventriculului stâng (FEVS) sever redusă.
ESC a publicat ghiduri recente pentru managementul acut al
tahicardiilor obișnuite în absența unui diagnostic stabilit.91 Liniile
directoare pentru tratarea tahicardiilor obișnuite cu QRS îngust (120
ms) și QRS lat (> 120 ms) au fost încorporate în algoritmul de
tahicardie. Ghidurile ESC oferă recomandări și dovezi mai detaliate
pentru tratarea ritmurilor odată ce a fost pus un diagnostic specific
al ritmului.
Într-un studiu randomizat care a implicat pacienți stabili hemodinamic cu
tahicardie cu complex QRS larg de etiologie necunoscută, procainamida a fost
asociată cu mai puține evenimente adverse cardiace majore și cu o proporție
mai mare de terminare a tahicardiei în decurs de 40 de minute, comparativ cu
amiodarona.379 Cu toate acestea, în multe țări, procainamida este fie
indisponibilă și/sau fără licență.
Dovezile pentru tratamentul pacienților cu bradicardie au fost incluse în
ghidurile ACC/AHA/HRS publicate în 2019 (Fig. 6Algoritmul bradicardiei).377
Dacă bradicardia este însoțită de semne adverse, atropina rămâne
medicamentul de primă alegere.21 Când atropina este ineficientă,
medicamentele de linia a doua includ izoprenalina (5mgmin doza inițială) și
adrenalină (2-10mg min). Pentru bradicardia cauzată de infarct miocardic
inferior, transplant de inimă sau leziune a măduvei spinării, luați în
considerare administrarea de aminofilină (100-200 mg injecție intravenoasă
lentă). Atropina poate provoca un bloc atrioventricular (AV) de grad înalt sau
chiar stop sinusal la pacienții cu transplant de inimă.380 Luați în considerare
administrarea de glucagon intravenos dacă beta-blocantele sau blocantele
canalelor de calciu sunt o cauză potențială a bradicardiei. Luați în considerare
stimularea la pacienții care sunt instabili, cu bradicardie simptomatică
refractară la terapia medicamentoasă (vezi mai jos).
Cardioversie
Cardioversia electrică este tratamentul preferat pentru tahicardie la
pacientul instabil care prezintă semne adverse care pot pune viața în
pericol (Fig. 5. algoritmul tahicardiei).381-383 Șocul trebuie sincronizat
pentru a se produce mai degrabă cu unda R a electrocardiogramei decât
cu unda T: FV poate fi indusă dacă se eliberează un șoc în timpul porțiunii
relative refractare a ciclului cardiac.384 Sincronizarea poate fi dificilă în VT
din cauza formelor complexe și variabile de aritmie ventriculară.
Inspectați cu atenție marcatorul de sincronizare pentru recunoașterea
consecventă a undei R. Dacă este necesar, alegeți un alt cablu și/sau
reglați amplitudinea. Dacă sincronizarea eșuează, administrați șocuri
nesincronizate pacientului instabil în TV pentru a evita întârzierea
prelungită în restabilirea ritmului sinusal. Fibrilația ventriculară sau TV
fără puls necesită șocuri nesincronizate. Pacienții conștienți necesită
anestezie sau sedare, înainte de a încerca cardioversia sincronizată.
136 RESUSCITARE 1 6 1 ( 2 0 2 1 ) 1 1 5 -1 5 1

Fig. 5 – Algoritmul tahicardiei. ABCDE căi respiratorii, respirație, circulație, dizabilitate, expunere TA tensiune arterială; curent continuu DC;
electrocardiograma ECG; IV intravenos; SpO2 saturația arterială în oxigen; tahicardie ventriculară TV.

Cardioversia pentru fibrilația atrială Cardioversie pentru tahicardia ventriculară pulsatilă

Unele studii,127.128 dar nu tot,130.133 au sugerat că poziția padului
anteroposterior este mai eficientă decât poziția padului antero-lateral,
dar ambele sunt poziții acceptabile.131 Sunt necesare mai multe date
înainte de a putea fi făcute recomandări specifice pentru niveluri optime
de energie bifazică și diferite forme de undă bifazice. Formele de undă
bifazice rectilinie și trunchiate exponențiale (BTE) prezintă o eficacitate
similară ridicată în cardioversia electivă a fibrilației atriale.385 Un RCT
Energia necesară pentru cardioversia TV depinde de caracteristicile
morfologice și de rata aritmiei.388 Tahicardia ventriculară cu puls
răspunde bine folosind niveluri de energie de 120-150 J pentru șocul
inițial. Luați în considerare creșteri treptate dacă primul șoc nu
reușește să atingă ritmul sinusal.388
Stimularea

recent a arătat că cardioversia electrică cu energie fixă maximă (360 J
BTE în acest studiu) a fost mai eficientă în atingerea ritmului sinusal la un
minut după cardioversie decât o strategie de escaladare a energiei.386
Nu a existat o creștere a evenimentelor adverse. Un șoc inițial sincronizat la puterea
maximă a defibrilatorului, mai degrabă decât o abordare în creștere este o strategie
rezonabilă bazată pe datele curente. La pacienții stabili, urmați instrucțiunile
adecvate privind necesitatea anticoagulării înainte de cardioversie pentru a minimiza
riscul de accident vascular cerebral.378
Cardioversie pentru flutter atrial și tahicardie paroxistică
supraventriculară
Flutterul atrial și tahicardia paroxistică supraventriculară (SVT)
necesită, în general, mai puțină energie decât fibrilația atrială
pentru cardioversie.387 Dați un șoc inițial de 70-120 J. Dați șocuri
ulterioare folosind creșteri treptate de energie.194
Luați în considerare stimularea la pacienții care sunt instabili, cu bradicardie
simptomatică refractară la terapia medicamentoasă. Stimularea imediată este
indicată în special atunci când blocul este la sau sub nivelul His-Purkinje. Dacă
stimularea transtoracică (transcutanată) este ineficientă, luați în considerare
stimularea transvenoasă. Ori de câte ori se pune un diagnostic de asistolă,
verificați cu atenție ECG pentru prezența undelor P, deoarece aceasta va
răspunde probabil la stimularea cardiacă. Utilizarea firelor epicardice pentru a
stimula miocardul după o intervenție chirurgicală cardiacă este eficientă și
discutată în altă parte. Nu încercați stimularea pentru asistolă decât dacă sunt
prezente unde P; nu mărește supraviețuirea pe termen scurt sau lung în spital
sau în afara acestuia.389-397 Pentru pacienții conștienți, instabili hemodinamic,
cu bradiaritmie, se poate încerca stimularea cu percuție ca punte către
stimularea electrică, deși eficacitatea acesteia nu a fost stabilită.104,398.399 Dați
lovituri ritmice în serie cu pumnul închis peste marginea inferioară stângă a
sternului pentru a pași inima la un pas.
 RESUSCITARE 1 6 1 ( 2 0 2 1 ) 1 1 5 -1 5 1 137

Fig. 6 – Algoritmul bradicardiei. ABCDE căi respiratorii, respirație, circulație, dizabilitate, expunere TA tensiune arterială; electrocardiograma ECG; IV
intravenos; SpO2 saturația arterială în oxigen.
138 RESUSCITARE 1 6 1 ( 2 0 2 1 ) 1 1 5 -1 5 1

Tabelul 4 – Recomandări pentru managementul acut al tahicardiei QRS înguste și late (Medicamentele pot fi administrate prin IV
periferic în caz de urgență. Insuficiență cardiacă IC; ventricul stâng VS).

Medicament/procedură Indicaţie Sincronizare Doza/livrare Note

Manevra vagală Tahicardie QRS îngustă Suflați într-o seringă de 10 ml cu forță De preferință în decubit dorsal,
Tahicardie QRS larg suficientă pentru a mișca pistonul cu picioarele ridicate400-403

Adenozină Tahicardie QRS îngustă
Tahicardie QRS larg
Recomandat dacă vagal Crețional, începând de la 6 mg, Dacă nu există dovezi de preexcitare
manevrele eșuează urmat de 12 mg IV. la ECG de repaus404-406
Apoi, trebuie luată în considerare o doză Când utilizați o doză de 18 mg,
de 18 mg luați în considerare
tolerabilitatea/efectele secundare
la fiecare pacient.

Verapamil sau diltiazem Tahicardie QRS îngustă Luați în considerare dacă Verapamil (0,075 - 0,15 mg/kg IV Trebuie evitată la pacienții cu
manevrele vagale și adeno- [medie 5-10 mg] timp de 2 min) instabilitate hemodinamică,
sine fail Diltiazem [0,25 mg/kg IV (medie 20 HF cu fracție de ejecție
mg) timp de 2 min]. redusă a VS (<40%).404.406-411

Beta-blocante Tahicardie QRS îngustă Luați în considerare dacă Esmolol (0,5 mg/kg IV bolus sau Mai eficient în reducerea ritmului
(esmolol IV sau metoprolol) manevrele vagale și adeno- 0,05-0,3 mg/kg/min perfuzie) cardiac decât în terminarea
sine fail Metoprolol (2,5-15 mg administrat IV tahicardiei.410.412-414
în bolus de 2,5 mg),

379.415
Procainamidă Tahicardie QRS larg Luați în considerare dacă 10-15 mg/kg IV timp de 20 min
manevrele vagale și adeno-
sine fail

416.417
Amiodarona Îngust și lat Luați în considerare dacă 300 mg IV timp de 10-60 min în funcție
tahicardie QRS manevrele vagale și adeno- de circumstanțe - urmată de perfuzie
sine fail de 900 mg în 24 de ore

Magneziu Lată polimorfă 2 g IV peste 10 min. Poate fi repetat o Magneziul poate suprima
tahicardie QRS dată dacă este necesar. episoadele de TdP fără a scurta
(torsades de pointes -TdP) neapărat intervalul QT, chiar și
atunci când concentrația serică
de magneziu este normală361.418

ritm fiziologic de 50-70min-1. Stimularea transtoracică și de percuție poate provoca
disconfort. Luați în considerare administrarea de medicamente analgezice sau
sedative la pacienții conștienți
Donarea necontrolată de organe după moartea circulatorie
După stop cardiac, mai puțin de jumătate dintre pacienți obțin
ROSC.17,34 Când ALS standard nu reușește să atingă ROSC, există trei
strategii largi de tratament:419
- Opriți resuscitarea și declarați decesul.
- La pacienții selectați, continuați RCP pentru a facilita implementarea
altor tehnologii, cum ar fi E-CPR, care câștigă timp pentru tratamente
care abordează o cauză reversibilă a stopului cardiac (de exemplu,
reîncălzirea în urma hipotermiei accidentale, intervenția coronariană
percutanată primară intra-arest pentru miocardul acut). ischemie).
- Continuați RCP pentru a menține perfuzia organelor și
transferați la un spital cu o donație necontrolată după calea
decesului circulator (uDCD).
Acest ghid se concentrează pe uDCD (donatorii de categoria I/II de la
Maastricht).420 Ghidurile de îngrijire post-resuscitare includ îndrumări
recunoașteți problemele etice, culturale și legislative care duc la
variații în utilizarea uDCD.
În toată Europa, cererea de organe transplantate continuă să
depășească oferta. Donarea necontrolată după moartea circulatorie
(uDCD) oferă o oportunitate pentru victimele stopului cardiac la care
ROSC nu poate fi realizat, de a-și dona organele. În Europa, uDCD se
desfășoară în prezent în regiuni din Spania, Franța, Țările de Jos,
Belgia și Italia.421-430 Organele care pot fi recuperate includ rinichii,
ficatul, pancreasul și plămânii. Datele observaționale arată că
succesul grefei uDCD pe termen lung este comparabil cu alte abordări de recuperare
a organelor.428.430-432
Nu există un consens universal cu privire la criteriile de selecție
pentru uDCD, iar identificarea unui potențial donator urmează în prezent
protocoale regionale/naționale. Acestea includ în general: vârsta peste
18 ani (pentru adulți) și nu peste 55 sau 65 de ani, un timp fără flux
(intervalul dintre stopul cardiac și începerea RCP) în 15-30 de minute și
un timp total de ischemie caldă (intervalul dintre stop cardiac și
începerea conservării organelor) nu mai mult de 150 min.433 Criteriile de
excludere includ, în general, trauma, omuciderea sau sinuciderea ca
cauză de arestare și comorbidități precum cancerul, sepsisul și, conform
programului local și organul vizat de transplant, bolile de rinichi și ficat.
433

pentru căile de donare de organe după moartea cerebrală sau donarea Donarea necontrolată după moartea circulatorie este un proces critic în timp,
controlată după moartea circulatorie (donatori Maastricht categoria III) consumator de resurse, complex și provocator din punct de vedere etic.434.435
la pacienții care obțin ROSC sau sunt tratați cu eCPR.246.420 Noi După finalizarea eforturilor de resuscitare agresivă și
 RESUSCITARE 1 6 1 ( 2 0 2 1 ) 1 1 5 -1 5 1
confirmarea decesului, se observă o perioadă de „fără atingere” pentru a
exclude posibilitatea auto-resuscitarii.436 Procedurile de conservare a
organelor sunt apoi începute imediat și continuate în timp ce se solicită
acordul familiei pentru recuperarea organelor, iar organele sunt evaluate
pentru a se potrivi donației. 437-439 Pentru organele abdominale, conservarea
organelor utilizează în mod obișnuit o circulație extracorporală cu oxigenare
membranară printr-un bypass femoro-femural.434 Catetere cu baloane sunt
folosite pentru a limita circulația în cavitatea abdominală.440 După acordul și
finalizarea aranjamentelor practice, pacientul este transferat la sala de
operație pentru recuperarea organelor.
Consimțământul pentru donarea de organe se obține cât mai curând
posibil în timpul procesului de la un factor de decizie surogat (de exemplu, un
membru al familiei) sau prin preluarea consimțământului anterior înregistrat
pe un card de donator sau într-un registru public, dacă este disponibil.
Urgența și natura procesului creează mai multe provocări etice care sunt unice
pentru uDCD, subliniind importanța protocoalelor locale clare și a acceptării
legislative și societale a procesului.434 Aceste probleme sunt discutate în
secțiunea de etică a ghidurilor.441
Debriefing
ILCOR a întreprins o revizuire sistematică a debriefing-ului după stop
cardiac în 2020.16 Revizuirea a inclus patru studii observaționale și a
identificat că debriefing-ul a fost asociat cu îmbunătățiri ale supraviețuirii
spitalicești, ROSC și calității CPR.442-445 Toate aceste studii au descris
utilizarea unui debrief la rece care includea date despre calitatea RCP
descărcate de la defibrilatoare.446 Pe baza acestor date, ILCOR continuă
să facă o recomandare slabă bazată pe dovezi cu certitudine foarte
scăzută care susțin utilizarea debriefing-ului axat pe performanță bazat
pe date. Cadrul de justificare și dovezi pentru decizie a remarcat
eterogenitatea substanțială în intervenția de debriefing între studii.
ILCOR a remarcat, de asemenea, că este foarte probabil ca intervenția să
fie acceptabilă pentru părțile interesate, iar costul implementării poate fi
modest. Un potențial prejudiciu al debriefing-ului este efectul psihologic
asupra salvatorilor al discutării evenimentelor clinice provocatoare.
Rezumatul ILCOR nu a înregistrat nicio dovadă de prejudiciu din studiile
incluse, dar a subliniat necesitatea de a lua în considerare acest efect la
implementarea intervențiilor de informare.
Conflict de interese
JS își declară rolul de Co-editor Resuscitation; el declară finanțare
instituțională de cercetare pentru proiectul NAP7 de la Colegiul
Regal al Anesteziștilor.
GDP raportează finanțare de la Elsevier pentru rolul său de editor al
revistei Resuscitation. El raportează finanțarea cercetării de la Institutul
Național de Cercetare în Sănătate în legătură cu studiul PARAMEDIC2 și
cu proiectul RESPECT.
JN raportează finanțare de la Elsevier pentru rolul său de redactor șef
al revistelor Resuscitation și Resuscitation Plus. El raportează finanțarea
cercetării de la Institutul Național de Cercetare în Sănătate în legătură cu
studiul PARAMEDIC2 și cu studiul AIRWAYS2.
CD declară granturi de cercetare de la RCUK și finanțare de la
Institutul Național de Cercetare în Sănătate în legătură cu studiul
PARAMEDIC2 și cu cel AIRWAYS2.
TO declară granturi de cercetare de la Fundația Suedeză pentru
Inimă și Plămân, Fundația Laerdal și Lof - asigurări de pacienți din
Suedia și statul suedez în conformitate cu acordul dintre guvernul
suedez și consiliile județene, acordul ALF.
139
BB a declarat onorari pentru vorbitori de la Baxalta, ZOLL, FomF,
Bard, Stemple, Novartis Pharma, Philips Market DACH, Bioscience
Valuation BSV.
TP declară onorari pentru vorbitori de la BARD.
Mulțumiri
Autorii recunosc următoarele persoane care au contribuit la
versiunea din 2015 a acestui ghid:, Markus B. Skrifvars, Gary B.
Smith, Kjetil Sunde, Rudolph W. Koster, Koenraad G. Monsieurs,
Nikolaos I. Nikolaou. GDP este susținut de Institutul Național de
Cercetare în Sănătate (NIHR) Applied Research Collaboration (ARC)
West Midlands. Opiniile exprimate sunt ale autorului (autorilor) și nu
neapărat ale NIHR sau ale Departamentului de Sănătate și Asistență
Socială.
REFERINȚE
1. Soar J, Berg KM, Andersen LW, et al. Suport vital avansat pentru
adulți: Consens internațional 2020 privind resuscitarea
cardiopulmonară și știința îngrijirii cardiovasculare de urgență cu
recomandări de tratament. Resuscitare 2020;156: A80-A119.
2. Nolan JP, Monsieurs KG, Bossaert L, et al. Rezumatul executiv al
orientărilor Consiliului European de Resuscitare COVID-19. Resuscitare
2020;153:45-55.
3. Perkins GD, Morley PT, Nolan JP, et al. Comitetul internațional de
legătură pentru resuscitare: consens COVID-19 cu privire la știință,
recomandări de tratament și perspective grupului de lucru. Resuscitare
2020;151:145-7.
4. Couper K, Taylor-Phillips S, Grove A, et al. COVID-19 în stopul cardiac și
riscul de infecție pentru salvatori: o revizuire sistematică. Resuscitare
2020;151:59-66.
4a. Perkins GD, Graesner JT, Semeraro F, et al. european
linii directoare ale consiliului de resuscitare 2021- rezumat executiv.
Resuscitare 2021;161.
5. Andersen LW, Holmberg MJ, Berg KM, Donnino MW, Granfeldt A.
Arestul cardiac în spital: o revizuire. JAMA 2019;321: 1200-10.
6. Hessulf F, Karlsson T, Lundgren P, et al. Factori importanți pentru
supraviețuirea la 30 de zile după stopul cardiac în spital în Suedia - Un
studiu de registru bazat pe populație a peste 18.000 de cazuri. Jurnalul
Internațional de Cardiologie 2018;255:237-42.
7. Aune S, Herlitz J, Bang A. Caracteristicile pacienților care mor în
spital fără încercare de resuscitare. Resuscitation 2005;65: 291-9.
8. Skrifvars MB, Hilden HM, Finne P, Rosenberg PH, Castren M. Prevalența
ordinelor „nu încercarea de resuscitare” și a testamentelor de viață în rândul
pacienților care suferă de stop cardiac în patru spitale secundare.
Resuscitation 2003;58:65-71.
9. Fritz ZB, Heywood RM, Moffat SC, Bradshaw LE, Fuld JP.
Caracteristicile și rezultatul pacienților cu ordine DNACPR într-un
spital de acută; un studiu observațional. Resuscitare 2014;85:
104-8.
10. Perkins GD, Griffiths F, Slowther AM și colab. Decizii de a nu încerca
resuscitarea cardiopulmonară: o sinteză a dovezilor. Southampton
(Marea Britanie). 2016.
11. Moskowitz A, Berg KM, Cocchi MN, et al. Stop cardiac în unitatea de
terapie intensivă: o evaluare a prevenibilității. Resuscitare
2019;145:15-20.
12. Roberts D, Djarv T. Scorurile naționale anterioare de avertizare timpurie în
rândul stopurilor cardiace din spital și impactul lor asupra supraviețuirii. Am J
Emerg Med 2017;35:1601-6.
140 RESUSCITARE 1 6 1 ( 2 0 2 1 ) 1 1 5 -1 5 1
13. Smith GB. Stop cardiac în spital: este timpul pentru un „lanț de
prevenire” în spital? Resuscitare 2010;81:1209-11.
14. Medici RCo. Scorul național de avertizare timpurie (NEWS) 2:
Standardizarea evaluării severității bolii acute în NHS. Raport
actualizat al unui grup de lucru. Londra: RCP; 2017.
15. Institutul Național pentru Sănătate și Excelență Clinică. Ghidul
clinic NICE 50 Pacienți bolnavi acut în spital: recunoașterea și
răspunsul la boala acută la adulții în spital. Londra: Institutul
Național pentru Sănătate și Excelență Clinică. 2007.
16. Greif R. Educație, implementare și echipe 2020 Consens
internațional privind resuscitarea cardiopulmonară și știința
îngrijirii cardiovasculare de urgență cu recomandări de tratament.
Resuscitare 2020.
17. Nolan JP, Soar J, Smith GB și colab. Incidența și rezultatul stopului
cardiac în spital în auditul național al arestului cardiac din
Regatul Unit. Resuscitare 2014;85:987-92.
18. SmithGB, Redfern O, Maruotti A, Recio-Saucedo A, Griffiths P. The
Missed Care Study G. Asocierea dintre nivelurile de personal de asistent
medical și un eșec de a răspunde la pacienții cu fiziologie tulburată:
Un studiu observațional retrospectiv în Marea Britanie. Resuscitare
2020;149:202-8.
19. Griffiths P, Recio-Saucedo A, Dall'Ora C, et al. Asocierea dintre personalul
asistenților medicali și omisiunile în îngrijirea asistenților medicali: o revizuire
sistematică. J Adv Nurs 2018;74:1474-87.
20. ThorenA, Rawshani A, Herlitz J, et al. Monitorizarea ECG a stopului
cardiac în spital și a factorilor asociați cu supraviețuirea. Resuscitare
2020;150:130-8.
21. Soar J, Nolan JP, Bottiger BW și colab. Ghidurile Consiliului European
de Resuscitare pentru Resuscitare 2015: Secțiunea 3. Suport vital
avansat pentru adulți. Resuscitare 2015;95:100-47.
22. Douw G, Schoonhoven L, Holwerda T, et al. Îngrijorarea sau îngrijorarea asistenților
medicali și recunoașterea timpurie a pacienților în deteriorare din secțiile generale
din spitalele de îngrijire acute: o revizuire sistematică. Crit Care 2015;19:230.
23. Douw G, Huisman-de Waal G, van Zanten ARH, van der Hoeven JG,
Schoonhoven L. Capturarea semnelor timpurii de deteriorare: scorul
indicatorului de îngrijorare a asistentei medicale precoce și valoarea acestuia
în sistemul de răspuns rapid. Journal of clinical nursing 2017;26:2605-13.
24. Marshall S, Harrison J, Flanagan B. Predarea unui instrument structurat
îmbunătățește claritatea și conținutul comunicării clinice
interprofesionale. Qual Saf Health Care 2009;18:137-40.
25. Buljac-Samardzic M, Doekhie KD, van Wijngaarden JDH. Intervenții pentru
îmbunătățirea eficienței echipei în domeniul asistenței medicale: o revizuire
sistematică a ultimului deceniu. Hum Resource Health 2020;18:2.
26. Muller M, Jurgens J, Redaelli M, Klingberg K, Hautz We, Stock S. Impactul
instrumentului de comunicare și transfer al pacientului SBAR asupra
siguranței pacientului: o revizuire sistematică. BMJ Open 2018;8:e022202.
27. Brady PW, Zix J, Brilli R, et al. Dezvoltarea și evaluarea succesului unei
echipe de urgență medicală activată de familie: un raport de
îmbunătățire a calității. BMJ Qual Saf 2015;24:203-11.
28. Albutt AK, O'Hara JK, ConnerMT, Fletcher SJ, LawtonRJ. Există un rol
pentru pacienți și rudele lor în deteriorarea clinică în creștere în
spital? O revizuire sistematică. Health Expect 2017;20:818-25.
29. McKinney A, Fitzsimons D, Blackwood B, McGaughey J. escaladarea
îngrijirii inițiate de pacient și familie: un protocol de revizuire
sistematică calitativă. Syst Rev 2019;8:91.
30. Subbe CP, Bannard-Smith J, Bunch J și colab. Măsuri de calitate pentru
evaluarea sistemelor de răspuns rapid: lucrări de la a treia conferință
internațională de consens privind sistemele de răspuns rapid.
Resuscitare 2019;141:1-12.
31. Winters Bd, Weaver Sj, Pfoh Er, Yang T, Pham Jc, Dy Sm. Sistemele de răspuns
rapid ca strategie de siguranță a pacientului: o revizuire sistematică. Ann
Intern Med 2013;158:417-25.
32. Virani SS, Alonso A, Benjamin EJ, et al. Actualizare 2020 privind bolile de
inimă și accident vascular cerebral: un raport de la Asociația Americană
a Inimii. Tiraj 2020;141:e139-596.
33. Kiguchi T, Okubo M, Nishiyama C, et al. Stop cardiac în afara spitalului în
întreaga lume: primul raport de la International Liaison
Comitetul pentru Resuscitare (ILCOR). Resuscitare 2020;152:
39-49.
34. Grasner JT, Wnent J, Herlitz J, și colab. Supraviețuirea după stopul cardiac
în afara spitalului în Europa - Rezultatele studiului EuReCa TWO.
Resuscitare 2020;148:218-26.
35. Grasner JT. Epidemiologia stopului cardiac în Europa.
Resuscitare 2021.
36. Basso C, Carturan E, Pilichou K, Rizzo S, Corrado D, Thiene G.
Moarte subită cardiacă cu inimă normală: autopsie moleculară.
Cardiovasc Pathol 2010;19:321-5.
37. Goldberger JJ, Basu A, Boineau R, et al. Stratificarea riscului de
moarte subită cardiacă: un plan pentru viitor. Tiraj
2014;129:516-26.
38. Harmon KG, Drezner JA, Wilson MG, Sharma S. Incidența morții
cardiace subite la sportivi: o revizuire de ultimă generație. Heart
2014;100:1227-34.
39. Kramer MR, Drori Y, Lev B. Moarte subită la tinerii soldați.
Incidență mare a sincopei înainte de deces. Chest 1988;93:345-7.
40. Mazzanti A, O'Rourke S, Ng K, et al. Suspecții obișnuiți în moartea
subită cardiacă a tinerilor: un accent pe bolile aritmogene
moștenite. Expert Rev Cardiovasc Ther 2014;12:499-519.
41. Quigley F, GreeneM, O'Connor D, Kelly F. Un studiu al cauzelor
morții subite cardiace în grupul de vârstă sub 35 de ani. Ir Med J
2005;98:232-5.
42. Winkel BG, Risgaard B, Sadjadieh G, Bundgaard H, Haunso S, Tfelt-
Hansen J. Moarte subită cardiacă la copii (1-18 ani): simptome și
cauze de deces într-un cadru național. Eur Heart J 2014;35:868-75.
43. Wisten A, Forsberg H, Krantz P, Messner T. Moarte subită cardiacă la
15-35 de ani din Suedia în perioada 1992-99. J Intern Med
2002;252:529-36.
44. WistenA, Messner T. Simptomele care preced moartea subită cardiacă la
tineri sunt frecvente, dar adesea interpretate greșit. Scandinavian
Cardiovascular Journal 2005;39:143-9.
45. Wisten A, Messner T. Tinerii pacienti suedezi cu moarte subita cardiaca
au un stil de viata foarte asemanator cu o populatie de control.
Scandinavian Cardiovascular Journal 2005;39:137-42.
46. Kandala J, OommenC, KernKB. Moarte subită cardiacă. BrMedBull
2017;122:5-15.
47. Winkel BG, Jabbari R, Tfelt-Hansen J. Cum să preveniți SCD la tineri?
Jurnalul Internațional de Cardiologie 2017;237:6-9.
48. Wellens HJ, Schwartz PJ, Lindemans FW și colab. Stratificarea
riscului de moarte subită cardiacă: starea actuală și provocări
pentru viitor. Eur Heart J 2014;35:1642-51.
49. Buxton AE, Lee KL, DiCarlo L, et al. Testare electrofiziologică pentru
identificarea pacienților cu boală coronariană care prezintă risc de
moarte subită. Investigatorii studiului multicentric pentru tahicardie
nesusținută. N Engl J Med 2000;342:1937-45.
50. Buxton AE. Moartea subită în cardiopatia ischemică - 2017.
Jurnalul Internațional de Cardiologie 2017;237:64-6.
51. Levine YC, Rosenberg MA, Mittleman M, et al. Peptida natriuretică de tip
B este un predictor major al tahiaritmiilor ventriculare. Ritmul inimii
2014;11:1109-16.
52. Levine YC, Matos J, Rosenberg MA, Manning WJ, Josephson ME, Buxton
AE. Sfericitatea ventriculară stângă prezice în mod independent terapia
cu defibrilator cardioverter implantabil adecvat. Ritmul inimii
2016;13:490-7.
53. BrignoleM, Moya A, de Lange FJ, et al. 2018 ESC Ghiduri pentru
diagnosticul și managementul sincopei. Eur Heart J 2018;39:1883
- 948.
54. Stecker EC, Reinier K, Marijon E, et al. Povara de sănătate publică
a morții subite cardiace în Statele Unite. Circ Arrhythm
Electrophysiol 2014;7:212-7.
55. Jayaraman R, Reinier K, Nair S, et al. Factori de risc ai morții
subite cardiace la tineri: evaluare pe mai mulți ani la nivel
comunitar. Tiraj 2018;137:1561-70.
56. Bjune T, Risgaard B, Kruckow L, et al. Toxicologie post-mortem la tinerii
victime ale morții subite cardiace: un studiu de cohortă la nivel național.
Europace 2018;20:614-21.
 RESUSCITARE 1 6 1 ( 2 0 2 1 ) 1 1 5 -1 5 1
57. Behr ER, Dalageorgou C, Christiansen M, et al. Sindromul morții
subite aritmice: evaluarea familială identifică boala cardiacă
ereditară în majoritatea familiilor. Eur Heart J 2008;29:1670-80.
58. Giudicessi JR, Ackerman MJ. Rolul bolilor de inimă genetice în
supraviețuitorii stopului cardiac subit de sentinelă din spectrul de
vârstă. Jurnalul Internațional de Cardiologie 2018;270:214-20.
59. Maron BJ. Curs clinic și management al cardiomiopatiei
hipertrofice. N Engl J Med 2018;379:655-68.
60. Stecker EC, Vickers C, Waltz J, et al. Analiza populației a morții
subite cardiace cu și fără disfuncție sistolică a ventriculului stâng:
constatări de doi ani din Oregon Sudden
Studiu asupra morții neașteptate. J Am Coll Cardiol 2006;47:1161-6.
61. Marijon E, Uy-Evanado A, Dumas F, et al. Simptomele de avertizare sunt
asociate cu supraviețuirea după un stop cardiac brusc. Ann Intern Med
2016;164:23-9.
62. Muller D, Agrawal R, Arntz HR. Cât de bruscă este moartea
subită cardiacă? Tiraj 2006;114:1146-50.
63. Nishiyama C, Iwami T, Kawamura T, et al. Simptome prodromale ale
stopurilor cardiace în afara spitalului: un raport dintr-un studiu de
cohortă pe scară largă pe populație. Resuscitare 2013;84:558-63.
64. Deakin CD, Quartermain A, Ellery J. Pacienții care suferă de un stop
cardiac în afara spitalului se prezintă la serviciul de ambulanță cu
simptome în ultimele 48 de ore? Eur Heart J Qual Care Clin Outcomes
2020;6:308-14.
65. Priori SG, Blomstrom-Lundqvist C. 2015 Ghidurile Societății
Europene de Cardiologie pentru managementul pacienților cu
aritmii ventriculare și prevenirea morții subite cardiace rezumate
de copreședinți. Eur Heart J 2015;36:2757-9.
66. Autori/Task Force m, Elliott PM, Anastasakis A, et al. Ghidurile ESC
2014 privind diagnosticul și managementul cardiomiopatiei
hipertrofice: Grupul de lucru pentru diagnostic și
Managementul cardiomiopatiei hipertrofice al Societății
Europene de Cardiologie (ESC). Eur Heart J 2014;35:2733-79.
67. Brugada J, Brugada R, Brugada P. Determinanți ai morții cardiace
subite la persoanele cu modelul electrocardiografic al sindromului
Brugada și fără stop cardiac anterior. Circulaţie
2003;108:3092-6.
68. Jons C, Moss AJ, Goldenberg I, et al. Risc de evenimente aritmice fatale la
pacienții cu sindrom QT lung după sincopă. J Am Coll Cardiol
2010;55:783-8.
69. Krahn AD, Healey JS, Simpson CS și colab. Simptome santinelă la
pacienții cu stop cardiac inexplicabil: de la supraviețuitorii stopului
cardiac cu registru de fracție de ejecție conservată (CASPER). J
Cardiovasc Electrophysiol 2012;23:60-6.
70. Marcus FI, McKenna WJ, Sherrill D și colab. Diagnosticul
cardiomiopatiei/displaziei aritmogene a ventriculului drept:
modificarea propusă a criteriilor grupului de lucru. Eur Heart J
2010;31:806-14.
71. Marjamaa A, Hiippala A, Arrhenius B, et al. Test de perfuzie intravenoasă
cu epinefrină în diagnosticul tahicardiei ventriculare polimorfe
catecolaminergice. J Cardiovasc Electrophysiol 2012;23:194-9.
72. Nava A, Bauce B, Basso C și colab. Profil clinic și urmărire pe
termen lung a 37 de familii cu cardiomiopatie ventriculară
dreaptă aritmogenă. J Am Coll Cardiol 2000;36:2226-33.
73. Priori SG, Napolitano C, Gasparini M, et al. Istoria naturală a sindromului
Brugada: perspective pentru stratificarea și managementul riscului.
Tiraj 2002;105:1342-7.
74. Schinkel Af. Defibrilatoare cardioverter implantabile în displazia/
cardiomiopatia ventriculară dreaptă aritmogenă: rezultatele
pacientului, incidența intervențiilor adecvate și inadecvate și
complicații. Circ Arrhythm Electrophysiol 2013;6:562-8.
75. Schwartz PJ, Spazzolini C, Priori SG, et al. Cine sunt pacienții cu
sindrom QT lung care primesc un cardioverterdefibrilator
implantabil și ce se întâmplă cu aceștia?: date din Registrul
European de Long-QT Cardioverter-Defibrillator (LQTS ICD)
implantabil. Tiraj 2010;122:1272-82.
76. SpiritoP, AutoreC, Rapezzi C, et al. Sincopeandriskof moarte subită
în cardiomiopatia hipertrofică. Tiraj 2009;119:1703-10.
141
77. Quinn J, McDermott D, Stiell I, Kohn M, Wells G. Validarea
prospectivă a regulii sincopei din San Francisco pentru a prezice
pacienții cu rezultate grave. Ann Emerg Med 2006;47:448-54.
78. Reed MJ, Newby DE, Coull AJ, Prescott RJ, Jacques KG, Gray AJ.
Studiul ROSE (stratificarea riscului de sincopă în departamentul de
urgență). J Am Coll Cardiol 2010;55:713-21.
79. Quinn JV, Stiell IG, McDermott DA, Sellers KL, Kohn MA, Wells GA.
Derivarea regulii sincopei din San Francisco pentru a prezice pacienții
cu rezultate grave pe termen scurt. Ann Emerg Med 2004;43:224-32.
80. Del Rosso A, Ungar A, Maggi R, et al. Predictorii clinici ai sincopei
cardiace la evaluarea inițială pacienții internați trimiși de urgență la un
spital general: scorul EGSYS. Heart 2008;94:1620-6.
81. Alboni P, Brignole M, Menozzi C, et al. Valoarea diagnostică a istoricului
la pacienții cu sincopă cu sau fără boală cardiacă. J Am Coll Cardiol
2001;37:1921-8.
82. Calkins H, Shyr Y, Frumin H, Schork A, Morady F. Valoarea istoricului
clinic în diferențierea sincopei datorate tahicardiei ventriculare, blocului
atrioventricular și sincopei neurocardiogenice.
Am J Med 1995;98:365-73.
83. Costantino G, Perego F, Dipaola F și colab. Prognosticul pe termen scurt
și lung al sincopei, factorii de risc și rolul internării în spital: rezultatele
studiului STePS (Short-Term Prognosis of Syncope). J Am Coll Cardiol
2008;51:276-83.
84. Colman N, Bakker A, Linzer M, Reitsma JB, Wieling W, Wilde AA. Valoarea
anamnezei la pacienții cu sincopă: la cine să suspecteze sindromul QT
lung? Europace 2009;11:937-43.
85. Jamjoom AA, Nikkar-Esfahani A, Fitzgerald JE. Sincopa legată de teatrul
de operație la studenții la medicină: un studiu transversal. BMC Med
Educ 2009;9:14.
86. Priori SG, Blomstrom-Lundqvist C, Mazzanti A, et al. Orientări ESC
2015 pentru managementul pacienților cu aritmii ventriculare și
prevenirea morții subite cardiace: Grupul de lucru pentru
managementul pacienților cu aritmii ventriculare și prevenirea
morții subite cardiace al Societății Europene de Cardiologie (ESC).
Avizat de: Asociația Europeană pentru Cardiologie Pediatrică și
Congenitală (AEPC). Eur Heart J 2015;36:2793-867.
87. SheldonR, RoseS, ConnollyS, RitchieD, KoshmanML, Frenneaux
M. Criterii de diagnostic pentru sincopa vasovagală bazate pe istoricul
cantitativ. Eur Heart J 2006;27:344-50.
88. Mahmood S, Lim L, Akram Y, Alford-Morales S, Sherin K, Committee APP.
Screening pentru moarte subită cardiacă înainte de participarea la liceu
și sporturi universitare: declarația de poziție a Colegiului American de
Medicină Preventivă privind practica preventivă. Am J Prev Med
2013;45:130-3.
89. Hainline B, Drezner J, Baggish A, et al. Declarație de consens
interasociare privind îngrijirea cardiovasculară a studenților-sportivi. Br
J Sports Med 2017;51:74-85.
90. Malhotra A, Dhutia H, Finocchiaro G, et al. Rezultatele screening-ului
cardiac la jucătorii de fotbal adolescenți. N Engl J Med
2018;379:524-34.
91. Brugada J, KatritsisDG, ArbeloE, et al. 2019 ESC Ghiduri pentru
managementul pacienților cu tahicardie supraventriculară Grupul de
lucru pentru managementul pacienților cu tahicardie supraventriculară
al Societății Europene de Cardiologie (ESC). Eur Heart
J 2020;41:655-720.
92. Perez MV, Mahaffey KW, Hedlin H, et al. Evaluarea la scară largă a unui
ceas inteligent pentru a identifica fibrilația atrială. N Engl J Med
2019;381:1909-17.
93. Guo Y, Wang H, Zhang H și colab. Tehnologie fotopletismografică
mobilă pentru detectarea fibrilației atriale. J Am Coll Cardiol
2019;74:2365-75.
94. ERC Standarde de calitate pentru practica și antrenamentul de resuscitare
cardiopulmonară. 2019. (Accesat la 05 octombrie 2020, 2020, la https://
www.erc.edu/sites/5714e77d5e615861f00f7d18/assets/5dedf6
664c84860818e4d3c0/CPR_Inc_Free_Free_Free_CPR_CPR_20200818e4d3c0/
CPR_2015861f00f7d18).
95. Chan PS, Krumholz HM, Nichol G, Nallamothu BK. Timp întârziat
până la defibrilare după stop cardiac în spital. N Engl J Med
2008;358:9-17.
142 RESUSCITARE 1 6 1 ( 2 0 2 1 ) 1 1 5 -1 5 1
96. Larsen MP, Eisenberg MS, Cummins RO, Hallstrom AP. Prezicerea
supraviețuirii în urma stopului cardiac în afara spitalului: un model
grafic. Ann Emerg Med 1993;22:1652-8.
97. WhitakerDK, NolanJP, CastrenM, AbelaC,GoldikZ. Implementarea unui
număr de telefon intern standard 2222 pentru apelurile de stop cardiac
în toate spitalele din Europa. Resuscitare 2017;115:A14-A5.
98. Featherstone P, Chalmers T, Smith GB. RSVP: un sistem de
comunicare a deteriorării la pacienții din spital. Br J Nurs
2008;17:860-4.
99. De Meester K, Verspuy M, Monsieurs KG, Van Bogaert P. SBAR
îmbunătățește comunicarea asistentă-medic și reduce moartea
neașteptată: un studiu pre și post intervenție. Resuscitare
2013;84:1192-6.
100. Ornato JP, Peberdy MA, Reid RD, Feeser VR, Dhindsa HS. Impactul
erorilor sistemului de resuscitare asupra supraviețuirii în urma stopului
cardiac în spital. Resuscitare 2012;83:63-9.
101. Weng TI, Huang CH, Ma MH și colab. Îmbunătățirea ratei de revenire a
circulației spontane pentru stopurile cardiace în afara spitalului cu o
echipă de resuscitare de urgență formală, structurată. Resuscitation
2004;60:137-42.
102. Panesar Ss, Ignatowicz Am, Donaldson Lj. Erori în gestionarea stopurilor
cardiace: un studiu observațional al incidentelor de siguranță a
pacienților în Anglia. Resuscitare 2014;85:1759-63.
103. Bray J, Nehme Z, Nguyen A, Lockey A, Finn J. Echipele de implementare a
educației Task Force al Comitetului Internațional de Legătură pentru R.
O revizuire sistematică a impactului experienței practicianului serviciilor
medicale de urgență și a expunerii la stop cardiac în afara spitalului
asupra pacientului rezultate. Resuscitare 2020;155:134-42.
103a. SmythM, Perkins G, Coppola A, et al. - în numele Internaționalului
Comitetul de legătură pentru educația, implementarea și grupul operativ
pentru resuscitare. Reguli de întrerupere a resuscitării prespitalicești (TOR)
Proiect de consens privind știința cu recomandări de tratament. Grupul
operativ pentru educație, implementare și echipe ale Comitetului de
legătură internațională pentru resuscitare (ILCOR), 2020, 6 ianuarie.
Disponibil de la:http://ilcor.org.
104. Olasveengen TM, Mancini ME, Perkins GD, et al. Suport vital de
bază pentru adulți: Consens internațional 2020 privind
resuscitarea cardiopulmonară și știința îngrijirii cardiovasculare de
urgență cu recomandări de tratament. Tiraj 2020;142:S41-91.
105. Nichol G, Sayre MR, Guerra F, Poole J. Defibrilarea pentru fibrilație
ventriculară: o actualizare șocantă. J Am Coll Cardiol 2017;70:
1496-509.
106. Dyson K, Bray Je, Smith K, Bernard S, Straney L, Finn J. Expunerea
paramedicului la resuscitarea stopului cardiac în afara spitalului este
asociată cu supraviețuirea pacientului. Circ Cardiovasc Qual Outcomes
2016;9:154-60.
107. Tuttle JE, Hubble MW. Volumul cazurilor de stop cardiac în afara
spitalului paramedicului este un predictor al revenirii circulației
spontane. West J Emerg Med 2018;19:654-9.
108. Yeung J, Matsuyama T, Bray J, Reynolds J, SkrifvarsMB. Asistența la un centru
de stop cardiac îmbunătățește rezultatele după stopul cardiac în afara
spitalului? - O revizuire sistematică. Resuscitare 2019;137:102-15.
109. Edelson DP, Abella BS, Kramer-Johansen J, și colab. Efectele
adâncimii compresiei și pauzelor pre-șoc prezic eșecul defibrilației
în timpul stopului cardiac. Resuscitation 2006;71:137-45.
110. Eftestol T, Sunde K, Steen PA. Efectele întreruperii compresiilor
precordiale asupra probabilității calculate de succes a defibrilației în
timpul stopului cardiac în afara spitalului. Tiraj 2002;105:2270-3.
111. Cheskes S, Schmicker RH, Christenson J, et al. Pauză perishock: un
predictor independent de supraviețuire în urma unui stop cardiac
șocabil în afara spitalului. Tiraj 2011;124:58-66.
112. Cheskes S, Schmicker RH, Verbeek PR, et al. Impactul pauzei perishock
asupra supraviețuirii în urma unui stop cardiac șocabil în afara
spitalului în timpul studiului PRIMED Resuscitation Outcomes
Consortium. Resuscitare 2014;85:336-42.
113. Gundersen K, Kvaloy JT, Kramer-Johansen J, Steen PA, Eftestol T.
Dezvoltarea probabilității de revenire a circulației spontane
în intervale fără compresii toracice în timpul stopului cardiac în
afara spitalului: un studiu observațional. BMC Med 2009;7:6.
114. Sell RE, Sarno R, Lawrence B și colab. Minimizarea pauzelor pre
și postdefibrilare crește probabilitatea revenirii circulației
spontane (ROSC). Resuscitare 2010;81:822-5.
115. Edelson DP, Robertson-Dick BJ, Yuen TC, et al. Siguranța și eficacitatea
încărcării defibrilatorului în timpul compresiilor toracice în curs: studiu
multicentric. Resuscitare 2010;81:1521-6.
116. Perkins GD, Davies RP, Soar J, Thickett DR. Impactul tehnicii de
defibrilare manuală asupra timpului fără curgere în timpul simularii
resuscitare cardiopulmonara. Resuscitare 2007;73:109-14.
117. Otto Q, Musiol S, Deakin CD, Morley P, Soar J. Încărcarea manuală anticipată a
defibrilatorului în timpul suportului de viață avansat: O revizuire a scopului.
Resuscitation Plus 2020 1-2:100004.
118. Miller PH. Potențial pericol de incendiu defibrilare. JAMA1972;221:192.
119. Hummel 3rd RS, Ornato JP, Weinberg SM, Clarke AM. Proprietăți generatoare
de scântei ale gelurilor cu electrozi utilizate în timpul defibrilării. Potenţial
pericol de incendiu. JAMA 1988;260:3021-4.
120. ECRI. Defibrilarea în medii îmbogățite cu oxigen [pericol]. Dispozitive
de sănătate 1987;16:113-4.
121. Lefever J, Smith A. Risc de incendiu atunci când se utilizează defibrilarea într-o
atmosferă îmbogățită cu oxigen. Medical Devices Agency Safety Notices
1995;3:1-3.
122. Ward ME. Risc de incendiu la utilizarea defibrilatoarelor într-o atmosferă
îmbogățită cu oxigen. Resuscitation 1996;31:173.
123. Theodorou AA, Gutierrez JA, Berg RA. Incendiu atribuit unei încercări
de defibrilare la un nou-născut. Pediatrie 2003;112:677-9.
124. Pagan-Carlo LA, Spencer KT, Robertson CE, Dengler A, Birkett C,
Kerber RE. Defibrilarea transtoracică: importanța evitării plasării
electrozilor direct pe sânul feminin. J AmColl Cardiol
1996;27:449-52.
125. Foster AG, CD Deakin. Acuratețea diagramelor de instrucțiuni pentru
poziționarea automată a tamponului de defibrilator extern. Resuscitare
2019;139:282-8.
126. Deakin CD, Sado DM, Petley GW, Clewlow F. Este importantă
orientarea paletei apicale de defibrilare în timpul defibrilației
externe manuale? Resuscitation 2003;56:15-8.
127. Kirchhof P, Eckardt L, Loh P, et al. Pozițiile electrodului anterior-
posterior versus anterior-lateral pentru cardioversia externă a
fibrilației atriale: un studiu randomizat. Lancet 2002;360:1275-9.
128. Botto GL, Politi A, Bonini W, Broffoni T, Bonatti R. Cardioversia
externă a fibrilației atriale: rolul poziției paletei asupra eficienței
tehnice și a cerințelor energetice. Heart 1999;82:726-30.
129. Alp NJ, Rahman S, Bell JA, Shahi M. Comparație randomizată a pozițiilor
paletelor antero-laterale versus antero-posterioare pentru cardioversia
DC a fibrilației atriale persistente. Jurnalul Internaţional de Cardiologie
2000;75:211-6.
130. Mathew TP, Moore A, McIntyre M și colab. Comparație randomizată a
pozițiilor electrozilor pentru cardioversia fibrilației atriale. Heart
1999;81:576-9.
131. Kirkland S, Stiell I, AlShawabkeh T, Campbell S, DickinsonG, Rowe BH.
Eficacitatea plasării tamponului pentru cardioversia electrică a
fibrilației/flutterului atrial: o revizuire sistematică. Acad Emerg Med
2014;21:717-26.
132. Zhang B, Li X, Shen D, Zhen Y, Tao A, Zhang G. Poziția electrodului
anterior-posterior versus anterior-lateral pentru cardioversia electrică
externă a fibrilației atriale: o meta-analiză a studiilor controlate
randomizate. Arch Cardiovasc Dis 2014;107:280-90.
133. Walsh SJ, McCarty D, McClelland AJ și colab. Forme de undă bifazice
compensate cu impedanță pentru cardioversia transtoracică a
fibrilației atriale: o comparație multicentrică a pozițiilor padului
antero-apical și antero-posterior. Eur Heart J 2005;26: 1298-302.
134. Manegold JC, Israel CW, Ehrlich JR, et al. Cardioversia externă a fibrilației
atriale la pacienții cu stimulator cardiac implantat sau
sisteme cardioverter-defibrilator: o comparație randomizată a
aplicării energiei de șoc monofazic și bifazic. Eur Heart J
2007;28:1731-8.
 RESUSCITARE 1 6 1 ( 2 0 2 1 ) 1 1 5 -1 5 1
135. Alferness CA. Deteriorarea stimulatorului cardiac din cauza contrașocului extern la
pacienții cu stimulatoare cardiace implantate. Stimularea lui Clin
Electrophysiol 1982;5:457-8.
136. Pitcher D, Soar J, HoggK și colab. Dispozitivele electronice cu implante
cardiovasculare la oameni spre sfârșitul vieții, în timpul resuscitării
cardiopulmonare și după moarte: îndrumări de la Resuscitation Council
(Marea Britanie), British Cardiovascular Society și National Council for
Palliative Care. Heart 2016;102(Suppl 7):A1-A17.
137. Olsen JA, Brunborg C, Steinberg M, et al. Efectele de pauză ale
compresiei toracice înainte de șoc asupra încetării fibrilației/tahicardiei
ventriculare și revenirii ritmului organizat în resuscitarea
cardiopulmonară mecanică și manuală. Resuscitare 2015;93:158
- 63.
138. CD Deakin, Lee-Shrewsbury V, Hogg K, Petley GW. Mănușile de
examinare clinică oferă o izolație electrică adecvată pentru o defibrilare
practică în siguranță? I: Proprietățile rezistive ale mănușilor de nitril.
Resuscitare 2013;84:895-9.
139. Deakin CD, McLaren RM, Petley GW, Clewlow F, Dalrymple-Hay MJ.
Efectele presiunii pozitive la sfârșitul expirației asupra impedanței
transtoracice – implicații pentru defibrilare. Resuscitation 1998;37:9
- 12.
140. Jacobs I, Sunde K, Deakin CD și colab. Partea 6: Defibrilarea:
Consensul internațional 2010 privind resuscitarea
cardiopulmonară și știința îngrijirii cardiovasculare de urgență
cu recomandări de tratament. Tiraj 2010;122:S325-37.
141. Sunde K, Jacobs I, Deakin CD și colab. Partea 6: Defibrilare: consens
internațional 2010 privind resuscitarea cardiopulmonară și știința
îngrijirii cardiovasculare de urgență cu tratament
recomandări. Resuscitation 2010;81(Suppl 1):e71-85.
142. Jost D, Degrange H, Verret C, et al. DEFI 2005: un studiu controlat
randomizat al efectului protocolului de resuscitare cardiopulmonară
cu defibrilator extern automat asupra rezultatului stopului cardiac în
afara spitalului. Tiraj 2010;121:1614-22.
143. Berdowski J, Schulten RJ. Tijssen JG, van Alem AP, Koster RW.
Întârzierea unui șoc după preluarea de la defibrilatorul extern
automat de către paramedici este asociată cu scăderea
supraviețuirii. Resuscitare 2010;81:287-92.
144. Sunde K, Eftestol T, Askenberg C, Steen PA. Evaluarea calității
defibrilației și a suportului vital avansat folosind datele din modulul de
control medical al defibrilatorului. Resuscitation 1999;41:237-47.
145. Rea TD, Shah S, Kudenchuk PJ, Copass MK, Cobb LA. Defibrilatoare
externe automate: în ce măsură algoritmul întârzie CPR?
Ann Emerg Med 2005;46:132-41.
146. Pierce AE, Roppolo LP, Owens PC, Pepe PE, Idris AH. Necesitatea
reluării compresiilor toracice imediat după încercările de
defibrilare: o analiză a ritmurilor post-șoc și durata lipsei de puls în
urma stopului cardiac în afara spitalului.
Resuscitare 2015;89:162-8.
147. Link MS, Berkow LC, Kudenchuk PJ și colab. Partea 7: Suport vital
cardiovascular avansat pentru adulți: Actualizare 2015 a Ghidurilor
Asociației Americane a Inimii pentru Resuscitarea Cardiopulmonară și
Îngrijirea Cardiovasculară de Urgență. Tiraj 2015;(132): S444-64.
148. Eftestol T, Wik L, Sunde K, Steen PA. Efectele resuscitării
cardiopulmonare asupra predictorilor succesului defibrilației fibrilației
ventriculare în timpul stopului cardiac în afara spitalului. Circulaţie
2004;110:10-5.
149. Eftestol T, Sunde K, Aase SO, Husoy JH, Steen PA. Predicția
rezultatului defibrilației prin caracterizarea spectrală și clasificarea
neparametrică a fibrilației ventriculare la pacienții cu stop cardiac
în afara spitalului. Tiraj 2000;102:1523-9.
150. Callaway CW, Sherman LD, Mosesso Jr. VN, Dietrich TJ, Holt E, Clarkson
MC. Exponentul de scalare prezice succesul defibrilației pentru stopul
cardiac cu fibrilație ventriculară în afara spitalului. Tiraj
2001;103:1656-61.
151. Weaver WD, Cobb LA, Dennis D, Ray R, HallstromAP, CopassMK.
Amplitudinea formei de undă a fibrilației ventriculare și rezultatul după
stop cardiac. Ann Intern Med 1985;102:53-5.
143
152. Brown CG, Dzwonczyk R. Analiza semnalului electrocardiogramei
umane în timpul fibrilației ventriculare: parametrii de frecvență și
amplitudine ca predictori ai contrașocului de succes. Ann Emerg Med
1996;27:184-8.
153. Callaham M, Braun O, Valentine W, Clark Dm, Zegans C. Stop cardiac
prespitalicesc tratat de către primii respondenți urbani: profilul
răspunsului pacientului și predicția rezultatului prin forma de undă a
fibrilației ventriculare. Ann Emerg Med 1993;22:1664-77.
154. StrohmengerHU, Lindner KH, BrownCG. Analiza parametrilor de
amplitudine și frecvență a semnalului ECG de fibrilație ventriculară ca
predictori ai succesului contrașocului la om. Cufăr
1997;111:584-9.
155. Strohmenger HU, Eftestol T, Sunde K, et al. Valoarea predictivă a
variabilelor de frecvență și amplitudine a semnalului
electrocardiogramei fibrilației ventriculare la pacienții cu stop cardiac în
afara spitalului. Anesth Analg 2001;93:1428-33.
156. Podbregar M, Kovacic M, Podbregar-Mars A, Brezocnik M.
Predicția succesului defibrilației prin programarea „genetică” la
pacienții cu stop cardiac în afara spitalului. Resuscitare
2003;57:153-9.
157. Menegazzi JJ, Callaway CW, Sherman LD și colab. Exponentul de scalare
a fibrilației ventriculare poate ghida sincronizarea defibrilației și a
altor terapii. Tiraj 2004;109:926-31.
158. Povoas HP, Weil MH, Tang W, Bisera J, Klouche K, Barbatsis A.
Predicting the success of defibrillation by electrocardiographic
analysis. Resuscitation 2002;53:77-82.
159. Noc M, Weil MH, Tang W, Sun S, Pernat A, Bisera J.
Electrocardiographic prediction of the success of cardiac
resuscitation. Crit Care Med 1999;27:708-14.
160. Strohmenger HU, Lindner KH, Keller A, Lindner IM, Pfenninger EG.
Analiza spectrală a fibrilației ventriculare și a resuscitarii
cardiopulmonare cu piept închis. Resuscitation 1996;33:155-61.
161. NocM, Weil MH, Gazmuri RJ, SunS, Biscera J, TangW. Tensiunea de
fibrilație ventriculară ca un monitor al eficacității
resuscitare cardiopulmonara. Journal of Laboratory and Clinical
Medicine 1994;124:421-6.
162. Lightfoot CB, Nremt P, Callaway CW și colab. Natura dinamică a formei
de undă electrocardiografică prezice rezultatul șocului de salvare în
fibrilația ventriculară porcină. Ann Emerg Med 2003;42:230-41.
163. Marn-Pernat A, Weil MH, Tang W, Pernat A, Bisera J. Optimizing
timing of ventricular defibrillation. Crit Care Med 2001;29:2360-5.
164. Hamprecht FA, AchleitnerU, Krismer AC, et al. Fibrillationpower, o
metodă alternativă de analiză spectrală ECG pentru predicția succesului
contrașocului într-un model porcin de fibrilație ventriculară.
Resuscitation 2001;50:287-96.
165. Amann A, Achleitner U, Antretter H, et al. Analizarea semnalelor ECG de
fibrilație ventriculară și estimarea succesului defibrilației în timpul
resuscitarii cardiopulmonare folosind histograme N(alfa). Resuscitation
2001;50:77-85.
166. Brown CG, Griffith RF, Van Ligten P, și colab. Frecvența mediană – un nou
parametru pentru prezicerea ratei de succes a defibrilației. Ann EmergMed
1991;20:787-9.
167. Amann A, Rheinberger K, Achleitner U, et al. Predicția rezultatului
defibrilației utilizând o nouă combinație de frecvență medie și
amplitudine în modelele porcine de stop cardiac. Anesth Analg
2002;95:716-22.
168. Firoozabadi R, Nakagawa M, Helfenbein ED, Babaeizadeh S. Predictarea
succesului defibrilației la pacienții cu stop cardiac brusc. J Electrocardiol
2013;46:473-9.
169. RistagnoG, Li Y, Fumagalli F, Finzi A, QuanW. Zona spectrului de
amplitudine pentru a ghida resuscitarea - o analiză retrospectivă în
timpul resuscitarii cardiopulmonare în afara spitalului la 609 pacienți cu
stop cardiac cu fibrilație ventriculară. Resuscitare 2013;84:1697
- 703.
170. Ristagno G, Mauri T, Cesana G, et al. Zona spectrului de amplitudine
pentru ghidarea defibrilației: o validare pe 1617 pacienți cu fibrilație
ventriculară. Tiraj 2015;131:478-87.
144 RESUSCITARE 1 6 1 ( 2 0 2 1 ) 1 1 5 -1 5 1
171. Freese JP, Jorgenson DB, Liu PY și colab. Tratamentul ghidat de analiza
formei de undă versus un protocol standard de șoc pentru tratamentul
stopului cardiac în afara spitalului care se prezintă în fibrilația
ventriculară: rezultatele unui studiu internațional randomizat,
controlat. Tiraj 2013;128:995-1002.
172. Coult J, Blackwood J, Sherman L, Rea TD, Kudenchuk PJ, Kwok H. Analiza
formei de undă a fibrilației ventriculare în timpul pieptului
Compresiuni pentru a prezice supraviețuirea de la stopul cardiac. Circ
Aritmie Electrophysiol 2019;12:e006924.
173. Aiello S, Perez M, Cogan C, et al. Analiza amplitudinii-zonei spectrale a fibrilației
ventriculare în timp real pentru a ghida momentul șocului
Livrarea îmbunătățește eficacitatea defibrilației în timpul resuscitarii
cardiopulmonare la porci. Jurnalul Asociației Americane a Inimii 2017;6.
174. Nakagawa Y, Amino M, Inokuchi S, Hayashi S, Wakabayashi T,
Noda T. Sistem nou CPR care prezice revenirea circulației
spontane din zona spectrală de amplitudine înainte de șoc
electric în fibrilația ventriculară. Resuscitare 2017;113:8-12.
175. He M, Lu Y, Zhang L, Zhang H, Gong Y, Li Y. Combinarea zonei spectrului de
amplitudine cu informațiile anterioare despre șocuri Utilizarea rețelelor
neuronale îmbunătățește performanța de predicție a defibrilației
Rezultatul pentru șocurile ulterioare la pacienții cu stop cardiac în afara
spitalului. PLoS One 2016;11:e0149115.
176. Shandilya S, Ward K, Kurz M, Najarian K. Caracterizarea semnalului
dinamic neliniar pentru predicția succesului defibrilației prin
învățarea automată. BMC Med Inform Decis Mak
2012;12:116.
177. Nakagawa Y, Sato Y, Kojima T, et al. Predicția rezultatului defibrilației
electrice prin analiza formei de undă a fibrilației ventriculare în stopul
cardiac din pacienții din spital. Tokai J Exp Clin Med 2012;37:1-5.
178. Lin LY, Lo MT, Ko PC și colab. Analiza fluctuațiilor de tendințe prezice o
defibrilare reușită pentru stopul cardiac cu fibrilație ventriculară în
afara spitalului. Resuscitare 2010;81:297-301.
179. Balderston JR, Gertz ZM, Ellenbogen KA, Schaaf KP, Ornato JP.
Asocierea dintre amplitudinea fibrilației ventriculare imediat
înainte de defibrilare și succesul defibrilației în stopul cardiac în
afara spitalului. Am Heart J 2018;201:72-6.
180. Agerskov M, Hansen MB, Nielsen AM, Moller TP, Wissenberg M,
Rasmussen LS. Revenirea circulației spontane și supraviețuirea pe
termen lung conform feedback-ului oferit de defibrilatoarele externe
automate. Acta Anesthesiol Scand 2017;61:1345-53.
181. Coult J, Kwok H, Sherman L, Blackwood J, Kudenchuk PJ, Rea TD. Măsurile
formei de undă ale fibrilației ventriculare combinate cu rezultatul
șocului anterior prezic succesul defibrilației în timpul
resuscitare cardiopulmonara. J Electrocardiol 2018;51:99-106.
182. Hulleman M, Salcido DD, Menegazzi JJ, et al. Valoarea predictivă a zonei
spectrului de amplitudine a formei de undă de fibrilație ventriculară la
pacienții cu infarct miocardic acut sau anterior în stop cardiac în afara
spitalului. Resuscitare 2017;120:125-31.
183. Jin D, Dai C, Gong Y și colab. Alegerea definiției pentru
defibrilație și succesul CPR influențează predictibilitatea
analizei formei de undă a fibrilației ventriculare? Resuscitare
2017;111:48-54.
184. Hidano D, Coult J, Blackwood J, et al. Măsuri ale formei de
undă a fibrilației ventriculare și etiologia stopului cardiac.
Resuscitare 2016;109:71-5.
185. Coult J, Sherman L, Kwok H, Blackwood J, Kudenchuk PJ, Rea TD.
Segmentele ECG scurte prezic rezultatul defibrilației folosind măsuri
cantitative ale formei de undă. Resuscitare 2016;109:16-20.
186. Indik JH, Conover Z, McGovern M și colab. Asocierea ariei spectrale de
amplitudine a formei de undă de fibrilație ventriculară cu supraviețuirea
stopului cardiac de fibrilație ventriculară în afara spitalului. J Am Coll
Cardiol 2014;64:1362-9.
187. Howe A, EscalonaOJ, Di MaioR, et al. O mașină vectorială de suport
pentru prezicerea rezultatelor defibrilației din metrica formei de undă.
Resuscitare 2014;85:343-9.
188. Wu X, Bisera J, Tang W. Signal integral pentru optimizarea timpului
de defibrilare. Resuscitare 2013;84:1704-7.
189. Hall M, Phelps R, Fahrenbruch C, Sherman L, Blackwood J, Rea TD.
Substratul miocardic în fibrilația ventriculară secundară: perspective
din măsurile cantitative ale formei de undă. Prehosp Emerg
Care 2011;15:388-92.
190. Foomany FH, Umapathy K, Sugavaneswaran L și colab. Markeri bazați pe
wavelete ai fibrilației ventriculare în optimizarea resuscitarii cardiace
umane. Annu Int Conf IEEE Eng Med Biol Soc
2010;2010:2001-4.
191. Endoh H, Hida S, Oohashi S, Hayashi Y, Kinoshita H, Honda T. Predicția
promptă a defibrilației cu succes de la forma de undă de fibrilație
ventriculară de 1 s la pacienții cu stop cardiac brusc în afara spitalului.
Journal of Anesthesia 2011;25:34-41.
192. Kerber RE. Defibrilarea externă: noi tehnologii. Ann Emerg Med
1984;13:794-7.
193. Joglar JA, Kessler DJ, Welch PJ și colab. Efectele defibrilațiilor electrice repetate
asupra nivelurilor de troponina I cardiacă. Am J Cardiol 199983: 270-2, A6.
194. Kerber RE, Martins JB, Kienzle MG, et al. Energia, curentul și succesul în
defibrilare și cardioversie: studii clinice care utilizează o metodă
automată de ajustare a energiei bazată pe impedanță. Circulation
1988;77:1038-46.
195. Deakin CD, Nolan JP, Soar J și colab. Ghidurile Consiliului European de
Resuscitare pentru Resuscitare 2010 Secțiunea 4. Suport vital avansat
pentru adulți. Resuscitation 2010;(81):1305-52.
196. van Alem AP, Chapman FW, Lank P, Hart AA, Koster RW. O comparație
prospectivă, randomizată și oarbă a succesului primului șoc al formelor
de undă monofazice și bifazice în stopul cardiac în afara spitalului.
Resuscitare 2003;58:17-24.
197. Martens PR, Russell JK, Wolcke B și colab. Răspunsul optim la studiul
stopului cardiac: efectele formei de undă ale defibrilației. Resuscitation
2001;49:233-43.
198. Carpenter J, Rea TD, Murray JA, Kudenchuk PJ, Eisenberg MS.
Forma de undă de defibrilare și ritmul post-șoc în stopul cardiac
cu fibrilație ventriculară în afara spitalului. Resuscitation 2003;59:
189-96.
199. Gliner BE, Jorgenson DB, Poole JE, et al. Tratamentul stopului cardiac în
afara spitalului cu un defibrilator extern automat cu formă de undă
bifazică cu compensare a impedanței de energie scăzută. Anchetatorii
LIFE. Biomed Instrum Technol 1998;32:631-44.
200. White RD, Blackwell TH, Russell JK, Snyder DE, Jorgenson DB.
impedanța transtoracică nu afectează defibrilarea,
resuscitarea sau supraviețuirea la pacienții cu stop cardiac în afara
spitalului tratați cu un defibrilator bifazic cu formă de undă neescalată.
Resuscitation 2005;64:63-9.
201. Morrison LJ, Henry RM, Ku V, Nolan JP, Morley P, Deakin CD. Succesul
defibrilației cu un singur șoc în stopul cardiac la adulți: o revizuire
sistematică. Resuscitare 2013;84:1480-6.
202. Stiell IG, Walker RG, Nesbitt LP și colab. Trial BIPHASIC: o comparație
randomizată a nivelurilor de energie fixe mai mici față de escaladare
mai ridicate pentru defibrilare în stopul cardiac în afara spitalului.
Tiraj 2007;115:1511-7.
203. Walsh SJ, McClelland AJ, Owens CG, et al. Eficacitatea protocoalelor
distincte de livrare a energiei care compară două defibrilatoare bifazice
pentru stop cardiac. Am J Cardiol 2004;94:378-80.
204. Olsen JA, Brunborg C, Steinberg M, et al. Supraviețuirea până la
externarea spitalului cu strategii de defibrilare fixă bifazică de 360 de
jouli față de 200 de escaladare la 360 de jouli în stopul cardiac în afara
spitalului de etiologie cardiacă presupusă. Resuscitare 2019;136: 112-8.
205. Anantharaman V, Tay SY, Manning PG și colab. Un studiu multicentric,
prospectiv, randomizat, care compară eficacitatea creșterii
defibrilațiilor cu energie bifazică mai mare față de cele cu energie
bifazică scăzută la pacienții care prezintă stop cardiac în mediul
spitalicesc. Open Access Emerg Med 2017;9:9-17.
206. Schneider T, Martens PR, Paschen H, et al. Studiu multicentric,
randomizat, controlat cu șocuri bifazice de 150 J comparativ cu șocuri
monofazice de 200 până la 360 J în resuscitarea victimelor stopului
cardiac în afara spitalului. Răspunsul optimizat la stopul cardiac (ORCA)
Investigatorii. Tiraj 2000;102:1780-7.
 RESUSCITARE 1 6 1 ( 2 0 2 1 ) 1 1 5 -1 5 1
207. Higgins SL, Herre JM, Epstein AE, et al. O comparație a șocurilor
bifazice și monofazice pentru defibrilarea externă. Fizio-Control
Investigatori bifazici. Prehosp Emerg Care 2000;4:305-13.
208. BergRA, Samson RA, BergMD și colab. Rezultat mai bun după doza de
defibrilare pediatrică decât doza de adulți într-un model de porc de
fibrilație ventriculară pediatrică. J Am Coll Cardiol 2005;45:786-9.
209. Killingsworth CR, Melnick SB, Chapman FW și colab. Pragul de
defibrilare și răspunsurile cardiace folosind un defibrilator bifazic
extern cu plasturi adezivi pentru copii și adulți la purceii copii.
Resuscitation 2002;55:177-85.
210. Tang W, Weil MH, Sun S, și colab. Efectele designului formei de undă
bifazice asupra funcției miocardice post-resuscitare. J Am Coll Cardiol
2004;43:1228-35.
211. Xie J, Weil MH, Sun S, și colab. Defibrilarea de mare energie crește
severitatea disfuncției miocardice postresuscitare. Circulation
1997;96:683-8.
212. Koster RW, Walker RG, Chapman FW. Fibrilația ventriculară recurentă în
timpul îngrijirii de susținere a vieții avansate a pacienților cu stop
cardiac prespitalicesc. Resuscitare 2008;78:252-7.
213. Walker RG, Koster RW, Sun C și colab. Probabilitatea de defibrilare și
modificarea impedanței între șocuri în timpul resuscitării de la stop
cardiac în afara spitalului. Resuscitare 2009;80:773-7.
214. Hess EP, Russell JK, Liu PY, White RD. Un protocol de defibrilare cu energie fixă
de 150 J cu curent de vârf ridicat tratează fibrilația ventriculară recurentă (FV)
la fel de eficient ca și FV inițială. Resuscitare 2008;79: 28-33.
215. CD Deakin, Ambler JJ. Asomare miocardică post-șoc: o comparație
prospectivă randomizată dublu-orb a formelor de undă
monofazice și bifazice. Resuscitare 2006;68:329-33.
216. Khaykin Y, Newman D, Kowalewski M, Korley V, Dorian P. Bifazic
versus monofazic cardioversie în fibrilația atrială rezistentă la șoc.
J Cardiovasc Electrophysiol 2003;14:868-72.
217. Koster RW, Dorian P, Chapman FW, Schmitt PW, O'Grady SG, Walker RG.
Un studiu randomizat care compară șocurile cu forme de undă
monofazice și bifazice pentru cardioversia externă a fibrilației atriale.
Am Heart J 2004;147:e20.
218. Mittal S, Ayati S, Stein KM, et al. Cardioversia transtoracică a fibrilației atriale:
comparația șocurilor bifazice rectilinii versus șocurile monofazice cu undă
sinusoidală amortizată. Circulation 2000;101:1282-7.
219. Kmec J. Compararea eficacității șocurilor monofazice și
bifazice rectilinii cu unde sinusoidale amortizate la pacienții
cu fibrilație atrială persistentă. Kardiologia 2006;15:265-78.
220. Kosior DA, Szulec M, Torbicki A, Opolski G, Rabczenko D. O
scădere a atriului stâng mărit după cardioversia fibrilației atriale
prezice menținerea pe termen lung a ritmului sinusal.
Kardiologia Polska 2005;62:428-37.
221. Hess EP, Agarwal D, Myers LA, Atkinson EJ, White RD. Performanța
unei forme de undă bifazice rectilinie în defibrilarea fibrilației
ventriculare prezente și recurente: un studiu prospectiv
multicentric. Resuscitare 2011;82:685-9.
222. Eilevstjonn J, Kramer-Johansen J, Sunde K. Rezultatul șocului este
legat de ritmul anterior și durata fibrilației ventriculare.
Resuscitare 2007;75:60-7.
223. Mapp JG, Hans AJ, Darrington AM și colab. Defibrilarea dublă
secvenţială prespitalicească: un studiu de caz-control comparat.
Acad Emerg Med 2019;26:994-1001.
224. Ross EM, Redman TT, Harper SA, Mapp JG, Wampler DA, Miramontes DA.
Defibrilarea dublă în stopul cardiac în afara spitalului: o analiză
retrospectivă de cohortă. Resuscitare 2016;106:14-7.
225. Cortez E, Krebs W, Davis J, Keseg DP, Panchal AR. Utilizarea defibrilației externe
secvențiale duble pentru fibrilația ventriculară refractară în timpul stopului
cardiac în afara spitalului. Resuscitare 2016;108:82-6.
226. Beck LR, Ostermayer DG, Ponce JN, Srinivasan S, Wang HE.
Eficacitatea defibrilației duble secvențiale prespitalicești pentru
fibrilația ventriculară refractară și stopul cardiac pentru
tahicardie ventriculară. Prehosp Emerg Care 2019;23:597-602.
227. Emmerson AC, Whitbread M, Fothergill RT. Terapia cu defibrilare
secvențială dublă pentru stopele cardiace în afara spitalului: experiența
londoneze. Resuscitare 2017;117:97-101.
145
228. Cabanas JG, Myers JB, Williams JG, De Maio VJ, Bachman MW.
Defibrilare externă secvenţială dublă în afara spitalului
Fibrilație ventriculară refractară: un raport de zece cazuri. Prehosp
Emerg Care 2015;19:126-30.
229. Cheskes S, Wudwud A, Turner L, et al. Impactul defibrilației
externe secvențiale duble asupra încetării fibrilației
ventriculare refractare în timpul stopului cardiac în afara
spitalului. Resuscitare 2019;139:275-81.
230. Cheskes S, Dorian P, Feldman M, et al. Defibrilare externă
secvenţială dublă pentru fibrilaţia ventriculară refractară: Studiul
pilot controlat randomizat DOSE VF. Resuscitare 2020;150:178-84.
231. Deakin CD, Morley P, Soar J, Drennan IR. Defibrilarea secvențială dublă
(dublă) pentru stopul cardiac cu fibrilație ventriculară refractară: o
revizuire sistematică. Resuscitare 2020;155:24-31.
232. Friedman DJ, Parzynski CS, Varosy PD și colab. Tendințe și rezultate
în spital asociate cu adoptarea defibrilatorului cardioverter
implantabil subcutanat în Statele Unite. JAMA Cardiol
2016;1:900-11.
233. Knops RE, Olde Nordkamp LRA, Delnoy PHM, et al. Terapia cu
defibrilator subcutanat sau transvenos. N Engl J Med 2020;383:
526-36.
234. Stockwell B, Bellis G, Morton G, et al. Leziuni electrice în timpul defibrilației
„până la mână” - Un risc potențial de cardioverter intern
defibrilatoare? Resuscitare 2009;80:832-4.
235. Peran D, Cmorej PC, Pekara J. Spectator lovit de curentul de scurgere de
la S-ICD. Resuscitare 2019;138:297-8.
236. Petley GW, Albon B, Banks P, Roberts PR, CD Deakin. Curent de scurgere
de la defibrilatoarele cardioverter implantabile transvenoase și
subcutanate (ICD): Un risc pentru salvator?
Resuscitare 2019;137:148-53.
237. Monsieurs KG, Conraads VM, Goethals MP, Snoeck JP, Bossaert LL.
Defibrilarea externă semi-automată și stimulatoare cardiace
implantate: înțelegerea interacțiunilor în timpul resuscitării.
Resuscitation 1995;30:127-31.
238. Benger JR, Kirby K, Black S și colab. Efectul unei strategii a unui dispozitiv
supraglotic al căilor aeriene vs intubarea traheală în timpul stopului
cardiac în afara spitalului asupra rezultatului funcțional: studiul clinic
randomizat AIRWAYS-2. JAMA 2018;320:779-91.
239. Jabre P, Penaloza A, Pinero D, et al. Efectul ventilației cu masca cu pungă
vs intubarea endotraheală în timpul resuscitarii cardiopulmonare
asupra rezultatului neurologic după stop cardiorespirator în afara
spitalului: un studiu clinic randomizat. JAMA 2018;319:779-87.
240. Wang HE, Schmicker RH, Daya MR, și colab. Efectul unei strategii de
inserție inițială a tubului laringian vs intubarea endotraheală asupra
supraviețuirii la 72 de ore la adulții cu stop cardiac în afara spitalului: un
studiu clinic randomizat. JAMA 2018;320:769-78.
241. Granfeldt A, Avis SR, Nicholson TC, et al. Managementul avansat al căilor
respiratorii în timpul stopului cardiac la adulți: o revizuire sistematică.
Resuscitare 2019;139:133-43.
242. Soar J, Maconochie I, Wyckoff MH, et al. 2019 Consens
internațional privind resuscitarea cardiopulmonară și știința
îngrijirii cardiovasculare de urgență cu recomandări de tratament.
Resuscitare 2019;145:95-150.
243. Andersen LW, Granfeldt A, Callaway CW, et al. Asocierea între
intubația traheală în timpul stopului cardiac și supraviețuirea în
spital pentru adulți. JAMA 2017;317:494-506.
244. Soar J, Maconochie I, Wyckoff MH, et al. 2019 Consens
internațional privind resuscitarea cardiopulmonară și știința
îngrijirii cardiovasculare de urgență cu recomandări de tratament:
rezumat din suportul vital de bază; Suport vital avansat; Suport de
viață pediatric; Suport de viață neonatal; Educație, implementare
și echipe; și Grupurile Operative de Prim Ajutor. Tiraj
2019;140:e826-e80.
245. Voss S, Rhys M, Coates D, et al. Cum gestionează paramedicii căile
respiratorii în timpul stopului cardiac în afara spitalului? Resuscitare
2014;85:1662-6.
246. NolanJP. EuropeanResuscitation Council și European Societyof
Intensive Care Medicine Guidelines for Post-resuscitation Care
2020. Resuscitation 2021.
146 RESUSCITARE 1 6 1 ( 2 0 2 1 ) 1 1 5 -1 5 1
247. Olasveengen TM, Semeraro F, Ristagno G, et al. Ghidurile
Consiliului European de Resuscitare pentru suportul vital de
bază. Resuscitare 2021.
248. Couper K, Abu Hassan A, Ohri V, et al. Îndepărtarea obstrucției căilor
respiratorii cu corpuri străine: o revizuire sistematică a intervențiilor.
Resuscitare 2020;156:174-81.
249. Nichol G, Leroux B, Wang H și colab. Proba de compresii toracice
continue sau întrerupte în timpul RCP. N Engl J Med 2015;373:2203
- 14.
250. Olasveengen TM, de Caen AR, Mancini ME, et al. Consensul
internațional 2017 privind resuscitarea cardiopulmonară și
știința îngrijirii cardiovasculare de urgență cu rezumatul
recomandărilor de tratament. Resuscitare 2017;121:201-14.
251. Vissers G, Soar J, Monsieurs KG. Rata de ventilație la adulții cu tub
traheal în timpul resuscitarii cardiopulmonare: o revizuire
sistematică. Resuscitare 2017;119:5-12.
252. Deakin CD, O'Neill JF, Tabor T. Resuscitarea cardiopulmonară
numai prin compresie generează ventilație pasivă adecvată în
timpul stopului cardiac? Resuscitare 2007;75:53-9.
253. Saissy JM, Boussignac G, Cheptel E, et al. Eficacitatea insuflației
continue de oxigen combinată cu compresie cardiacă activă
decompresie în timpul stopului cardiorespirator în afara spitalului.
Anesthesiology 2000;92:1523-30.
254. Bertrand C, Hemery F, Carli P, et al. Insuflarea cu flux constant de oxigen
este singurul mod de ventilație în timpul stopului cardiac în afara
spitalului. Intensive Care Med 2006;32:843-51.
255. Bobrow BJ, Ewy GA, Clark L și colab. Insuflația pasivă de oxigen este
superioară ventilației pungă-valvă-mască pentru fibrilația ventriculară
observată în stop cardiac în afara spitalului. Ann Emerg Med 200954:
656-62 e1.
256. Grmec S. Comparație a trei metode diferite pentru a confirma plasarea
tubului traheal în intubația de urgență. Terapie Intensivă Med
2002;28:701-4.
257. Lyon RM, Ferris JD, Young DM, McKeown DW, Oglesby AJ,
Robertson C. Field intubation of cardiac stop patients: a dying art?
Medicină de Urgență 2010;27:321-3.
258. Jones JH, Murphy MP, Dickson RL, Somerville GG, Brizendine EJ. Intubație
în afara spitalului verificată de un medic de urgență: rate de ratare de
către paramedici. Acad Emerg Med 2004;11:707-9.
259. Pelucio M, Halligan L, Dhindsa H. Experiență în afara spitalului cu
dispozitivul detector esofagian cu seringă. Acad Emerg Med
1997;4:563-8.
260. Jemmett ME, Kendal KM, Fourre MW, Burton JH. Deplasarea
nerecunoscută a tuburilor endotraheale într-un cadru mixt de servicii
medicale de urgență urbane cu rurale. Acad Emerg Med 2003;10: 961-5.
261. Katz SH, Falk JL. Tuburi endotraheale deplasate de către paramedici într-
un sistem urban de servicii medicale de urgență. Ann Emerg Med
2001;37:32-7.
262. Wang HE, Simeone SJ, Weaver MD, Callaway CW. Întreruperi în
resuscitarea cardiopulmonară din intubația endotraheală
paramedic. Ann Emerg Med 200954: 645-52 e1.
263. Garza AG, Gratton MC, Coontz D, Noble E, Ma OJ. Efectul experienței
paramedicului asupra ratelor de succes a intubării orotraheale. J
Emerg Med 2003;25:251-6.
264. Bradley JS, Billows GL, Olinger ML, Boha SP, Cordell WH, Nelson DR.
Intubație endotraheală orală prespitalicească de către tehnicienii
medicali de urgență de bază din mediul rural. Ann Emerg Med 1998;32:
26-32.
265. Sayre MR, Sakles JC, Mistler AF, Evans JL, Kramer AT, Pancioli AM. Test de
teren al intubării endotraheale prin EMT de bază. AnnEmerg Med
1998;31:228-33.
266. BernhardM, Mohr S, Weigand MA, Martin E, Walther A. Dezvoltarea
abilităților de intubare endotraheală: implicații pentru medicina de
urgență. Acta Anesthesiol Scand 2012;56:164-71.
267. Cook TM, BonifaceNJ, Seller C și colab. Videolaringoscopia universală: o
abordare structurată a conversiei la videolaringoscopie pentru toate
intubațiile într-un departament de anestezie și terapie intensivă. Br J
Anaesth 2018;120:173-80.
268. Goto Y, Goto T, Hagiwara Y, et al. Tehnici și rezultate ale
managementului căilor respiratorii de urgență în Japonia: o analiză a
două studii observaționale prospective multicentre, 2010-2016.
Resuscitare 2017;114:14-20.
269. Lee DH, Han M, An JY și colab. Laringoscopia video versus
laringoscopia directă pentru intubația traheală în timpul spitalizării
resuscitare cardiopulmonara. Resuscitare 2015;89:195-9.
270. Park SO, Kim JW, Na JH și colab. Videolaringoscopia îmbunătățește
prima încercare de succes în intubarea endotraheală în
timpul resuscitarii cardiopulmonare în rândul medicilor
începători. Resuscitare 2015;89:188-94.
271. Jiang J, Kang N, Li B, Wu AS, Xue FS. Comparația evenimentelor
adverse între laringoscopul video și direct pentru intubațiile traheale
în departamentul de urgență și pacienții de UTI - o revizuire
sistematică și meta-analiză. Scand J Trauma Resusc Emerg Med
2020;28:10.
272. Kim JW, Park SO, Lee KR și colab. Videolaringoscopia vs. laringoscopia
directă: care ar trebui să fie aleasă pentru intubația endotraheală în
timpul resuscitarii cardiopulmonare? Un studiu prospectiv randomizat
controlat al intubatorilor experimentați. Resuscitare 2016;105:196-202.
273. Jiang J, Ma D, Li B, Yue Y, Xue F. Video laringoscopia nu îmbunătățește
rezultatele intubației în situații de urgență și pacienți critici - o revizuire
sistematică și meta-analiză a studiilor controlate randomizate. Crit Care
2017;21:288.
274. Deakin CD, Morrison LJ, Morley PT și colab. Partea 8: Suport vital
avansat: 2010 Consens internațional privind resuscitarea
cardiopulmonară și știința îngrijirii cardiovasculare de urgență cu
recomandări de tratament. Resuscitare 201081(Suppl 1) e93-e174.
275. Soar J, Callaway CW, Aibiki M și colab. Partea 4: Suport vital
avansat: 2015 Consens internațional privind resuscitarea
cardiopulmonară și știința îngrijirii cardiovasculare de urgență cu
recomandări de tratament. Resuscitare 2015;95:e71-120.
276. Paiva EF, Paxton JH, O'Neil BJ. Utilizarea măsurării dioxidului de
carbon (ETCO2) pentru a ghida managementul stopului cardiac: o
revizuire sistematică. Resuscitare 2018;123:1-7.
277. Grmec S, Mally S. Determinarea prespitalicească a plasării tubului
traheal în leziuni grave ale capului. Emergency Medicine 2004;21:
518-20.
278. Knapp S, Kofler J, Stoiser B, et al. Evaluarea a patru metode diferite
pentru a verifica plasarea tubului traheal în cadrul de îngrijiri critice.
Anesth Analg 1999;88:766-70.
279. Takeda T, Tanigawa K, Tanaka H, Hayashi Y, Goto E, Tanaka K.
Evaluarea a trei metode de verificare a plasării tubului traheal în
situația de urgență. Resuscitare 2003;56:153-7.
280. Cook TM, Harrop-Griffiths AW, Whitaker DK, McNarry AF, Patel A,
McGuire B. Campania „No Trace=Wrong Place”. Br J Anaesth
2019;122:e68-e9.
281. Salem MR, Khorasani A, Zeidan A. Crystal GJ. Controverse despre
presiunea cricoidului: recenzie narativă. Anesteziologie 2017;126:
738-52.
282. Higgs A, McGrath BA, Goddard C, et al. Ghid pentru
managementul intubării traheale la adulții în stare critică. Br
J Anaesth 2018;120:323-52.
283. Granfeldt A, Avis SR, Lind PC și colab. Administrarea intravenoasă vs.
intraosoasă a medicamentelor în timpul stopului cardiac: o revizuire
sistematică. Resuscitare 2020;149:150-7.
284. Feinstein BA, Stubbs BA, Rea T, Kudenchuk PJ. Resuscitarea intraosoasă în
comparație cu resuscitarea intravenoasă cu medicamente în stopul
cardiac în afara spitalului. Resuscitare 2017;117:91-6.
285. Kawano T, Grunau B, Scheuermeyer FX, et al. Accesul vascular intraos
este asociat cu o supraviețuire scăzută și o recuperare neurologică în
rândul pacienților cu stop cardiac în afara spitalului. Ann Emerg Med
2018;71:588-96.
286. Mody P, Brown SP, Kudenchuk PJ și colab. Accesul intraos versus
intravenos la pacienții cu stop cardiac în afara spitalului: Perspective
din studiul consorțiului privind rezultatele reanimației privind
compresia toracică continuă. Resuscitare 2019;134:69-75.
 RESUSCITARE 1 6 1 ( 2 0 2 1 ) 1 1 5 -1 5 1
287. Nolan JP, Deakin CD, Ji C și colab. Administrarea intraosoasă versus
intravenoasă de adrenalină la pacienții cu stop cardiac în afara
spitalului: o analiză secundară a studiului controlat placebo
PARAMEDIC2. Terapie Intensivă Med 2020;46:954-62.
288. Daya MR, Leroux BG, Dorian P, et al. Supraviețuirea după administrare
intravenoasă versus intraosoasă amiodarona, lidocaină sau placebo în stopul
cardiac refractar la șoc în afara spitalului. Circulaţie
2020;141:188-98.
289. Perkins GD, Ji C, Deakin CD și colab. Un studiu randomizat cu
epinefrină în stopul cardiac în afara spitalului. N Engl J Med
2018;379:711-21.
290. Finn J, Jacobs I, Williams TA, Gates S, Perkins GD. Adrenalina si
vasopresina pentru stop cardiac. Cochrane Database Syst Rev
2019;1:CD003179.
291. Holmberg MJ, Issa MS, Moskowitz A, și colab. Vasopresori în timpul
stopului cardiac la adulți: o revizuire sistematică și meta-analiză.
Resuscitare 2019;139:106-21.
292. Perkins GD, Kenna C, Ji C și colab. Efectele adrenalinei în stopul
cardiac în afara spitalului cu ritmuri șocabile și neșocabile:
constatări din studiile controlate randomizate PACA și
PARAMEDIC-2. Resuscitare 2019;140:55-63.
293. Perkins GD, Kenna C, Ji C și colab. Influența timpului până la
administrarea adrenalinei în studiul controlat randomizat Paramedic 2.
Terapie Intensivă Med 2020;46:426-36.
294. Soar J, Donnino MW, Maconochie I, et al. Consensul internațional
2018 privind resuscitarea cardiopulmonară și știința îngrijirii
cardiovasculare de urgență cu rezumatul recomandărilor de
tratament. Resuscitare 2018;133:194-206.
295. Ali MU, Fitzpatrick-Lewis D, Kenny M, et al. Eficacitatea
medicamentelor antiaritmice pentru stopul cardiac șocabil: o
revizuire sistematică. Resuscitare 2018;132:63-72.
296. Kudenchuk PJ, Brown SP, DayaM și colab. Amiodarona, lidocaina sau
placebo în stopul cardiac în afara spitalului. N Engl J Med
2016;374:1711-22.
297. Soar J, Perkins GD, Maconochie I, et al. Ghidurile Consiliului European de
Resuscitare pentru Resuscitare: Actualizare 2018 - Medicamente
antiaritmice pentru stop cardiac. Resuscitare 2019;134:99-103.
298. Bottiger BW, Arntz HR, Chamberlain DA și colab. Tromboliza în timpul
resuscitării pentru stop cardiac în afara spitalului. N Engl J Med
2008;359:2651-62.
299. Yousuf T, Brinton T, Ahmed K, et al. Utilizarea activatorului de
plasminogen tisular în stopul cardiac secundar pulmonar fulminant
Embolie. J Clin Med Res 2016;8:190-5.
300. Kurkciyan I, Meron G, Sterz F și colab. Embolia pulmonară ca cauză
a stopului cardiac: prezentare și rezultat. Arch Intern Med
2000;160:1529-35.
301. Janata K, Holzer M, Kurkciyan I, și colab. Complicații hemoragice majore
în resuscitarea cardiopulmonară: locul terapiei trombolitice în stopul
cardiac datorat emboliei pulmonare masive.
Resuscitation 2003;57:49-55.
302. Javaudin F, Lascarrou JB, Le Bastard Q, et al. Tromboliza în timpul
resuscitării pentru stopul cardiac în afara spitalului cauzat de embolie
pulmonară crește supraviețuirea la 30 de zile: constatări din Registrul
național francez al stopului cardiac. Cufăr 2019;156: 1167-75.
303. Böttiger BW, Böhrer H, Bach A, Motsch J, Martin E. Injectarea în bolus de
agenți trombolitici în timpul resuscitarii cardiopulmonare pentru
embolia pulmonară masivă. Resuscitation 1994;28:45-54.
304. Wu JP, Gu DY, Wang S, Zhang ZJ, Zhou JC, Zhang RF. Recuperare
neurologică bună după tromboliza de salvare a presupusei embolii
pulmonare, în ciuda unei RCP anterioare de 100 de minute. J Thorac Dis
2014;6:E289-93.
305. Summers K, Schultheis J, Raiff D, Dahhan T. Evaluarea trombolizei
de salvare în stopul cardiac secundar la embolia pulmonară
suspectată sau confirmată. Ann Pharmacother 2019;53: 711-5.
306. Bernard SA, Smith K, Finn J și colab. Inducerea hipotermiei terapeutice în
timpul stopului cardiac în afara spitalului folosind un rapid
147
Infuzie cu soluție salină rece: procesul RINSE (infuzie rapidă cu soluție
salină normală rece). Tiraj 2016;134:797-805.
307. Kim F, Nichol G, Maynard C și colab. Efectul inducerii prespitalicești a
hipotermiei ușoare asupra supraviețuirii și stării neurologice în rândul
adulților cu stop cardiac: un studiu clinic randomizat. JAMA 2014;311:
45-52.
308. Maynard C, Longstreth Jr. WT, Nichol G, et al. Efectul inducerii
prespitalicești a hipotermiei ușoare asupra stării neurologice de 3 luni
și a supraviețuirii la 1 an în rândul adulților cu stop cardiac: urmărirea
pe termen lung a unui studiu clinic randomizat. Jurnalul Asociației
Americane a Inimii 2015;4:e001693.
309. Soar J, Foster J, Breitkreutz R. Infuzia fluidă în timpul RCP și după
ROSC – este sigur? Resuscitare 2009;80:1221-2.
310. Sandroni C, De Santis P, D'Arrigo S. Capnografie în timpul stopului
cardiac. Resuscitare 2018;132:73-7.
311. Gutierrez JJ, Ruiz JM, Ruiz de Gauna S, et al. Modelarea impactului
ventilațiilor asupra capnogramei în stopul cardiac în afara spitalului.
PLoS One 2020;15:e0228395.
312. Hamrick JL, Hamrick JLT, Lee JK, Lee BH, Koehler RC, Shaffner DH.
Eficacitatea compresiilor toracice dirijate de feedback-ul de CO2 la
sfârşitul curentului într-un model de resuscitare pediatrică de suport
vital de bază. Jurnalul Asociației Americane a Inimii 2014;3:e000450.
313. Sheak KR, Wiebe DJ, Leary M și colab. Relația cantitativă dintre dioxidul
de carbon de la sfârșitul ei și calitatea RCP atât în timpul stopului
cardiac în spital cât și în afara spitalului. Resuscitare 2015;89:149-54.
314. Garnett AR, Ornato JP, Gonzalez ER, Johnson EB. Monitorizarea dioxidului de
carbon la sfârşitul mareei în timpul resuscitării cardiopulmonare. JAMA
1987;257:512-5.
315. Pokorna M, Necas E, Kratochvil J, Skripsky R, Andrlik M, Franek O. O
creștere bruscă a presiunii parțiale de dioxid de carbon de sfârșit de
maree (P(ET)CO(2)) la momentul revenirii circulației spontane. J Emerg
Med 2010;38:614-21.
316. Lui Ct, PoonKm, Tsui Kl. Creșterea bruscă a nivelului de dioxid de carbon la
sfârșitul mareei a fost un marker specific, dar nesensibil, al revenirii circulației
spontane la pacientul cu stop cardiac în afara spitalului.
Resuscitare 2016;104:53-8.
317. Sandroni C, Ristagno G. End-tidal CO2 pentru a detecta recuperarea
circulației spontane în timpul resuscitarii cardiopulmonare: Nu suntem
încă pregătiți. Resuscitare 2016;104:A5-6.
318. Levine RL, Wayne MA, Miller CC. Dioxidul de carbon de sfârșit de maree și
rezultatul stopului cardiac în afara spitalului. N Engl J Med 1997;337:301-6.
319. Sutton RM, French B, Meaney PA, et al. Monitorizarea fiziologică a
calității RCP în timpul stopului cardiac la adulți: un studiu de cohortă cu
potrivire a tendinței. Resuscitare 2016;106:76-82.
320. Conseil francais de reanimation c, Societe francaise d'anesthesie et de r,
Societe francaise de c, et al. Linii directoare pentru indicațiile de
utilizare a suportului vital extracorporal în stopul cardiac refractar.
Ministerul francez al Sănătății. Ann Fr Anesth Reanim 2009;28: 182-90.
321. Kolar M, Krizmaric M, Klemen P, Grmec S. Presiunea parțială a dioxidului
de carbon endtidal prezice succesul cardiopulmonar
resuscitare în teren: un studiu observațional prospectiv. Crit
Care 2008;12:R115.
322. Poppe M, Stratil P, Clodi C, et al. Dioxidul de carbon inițial la sfârșitul mareei ca
factor predictiv pentru revenirea circulației spontane în
Pacienți cu stop cardiac neșocabil în afara spitalului: Un
studiu observațional retrospectiv. Jurnalul European de
Anestezie 2019;36:524-30.
323. Grmec S, Lah K, Tusek-Bunc K. Diferența de CO2 la final de maree între
stopul cardiac de asfixie și fibrilația ventriculară/ stopul cardiac cu
tahicardie ventriculară fără puls în setarea prespitalicească. Crit Care
2003;7:R139-R44.
324. Heradstveit BE, Sunde K, Sunde GA, Wentzel-Larsen T, Heltne JK. Factori
care complică interpretarea capnografiei în timpul suportului vital
avansat în stopul cardiac - Un studiu clinic retrospectiv pe 575 de
pacienți. Resuscitare 2012;83:813-8.
148 RESUSCITARE 1 6 1 ( 2 0 2 1 ) 1 1 5 -1 5 1
325. Gazmuri RJ, Ayoub IM, Radhakrishnan J, Motl J, Upadhyaya MP.
Hiperventilația plauzibilă clinic nu exercită efecte hemodinamice
adverse în timpul RCP, dar reduce semnificativ PCO final-tidal(2).
Resuscitare 2012;83:259-64.
326. Grieco DL, L JB, Drouet A, et al. Închiderea căilor respiratorii intratoracice
impactează semnalul de CO2 și ventilația furnizată în timpul
Resuscitare cardiopulmonara. Am J Respir Crit Care Med
2019;199:728-37.
327. Callaham M, Barton C, Matthay M. Efectul epinefrinei asupra capacității
citirilor de dioxid de carbon la sfârșitul mareei de a prezice resuscitarea
inițială de la stop cardiac. Crit Care Med 1992;20:337-43.
328. Hardig BM, Gotberg M, Rundgren M, et al. Efectul fiziologic al dozelor
repetate de adrenalină (epinefrină) în timpul resuscitarii
cardiopulmonare în cadrul laboratorului de catering: un studiu
randomizat porcin. Resuscitare 2016;101:77-83.
329. Brinkrolf P, Borowski M, MetelmannC, Lukas RP, Pidde-Kullenberg
L, Bohn A. Predicția ROSC în stopul cardiac în afara spitalului utilizând
concentrația expirativă de dioxid de carbon: este cheia detectării
tendinței în loc de valorile de prag absolute? Resuscitare 2018;122:
19-24.
330. Reynolds JC, Issa MS, T CN și colab. Prognosticul cu ecocardiografie la
punctul de îngrijire în timpul stopului cardiac: o revizuire sistematică.
Resuscitare 2020;152:56-68.
331. Huis In't Veld MA, Allison MG, Bostick DS și colab. Utilizarea
ultrasunetelor în timpul resuscitarii cardiopulmonare este asociată cu
întârzieri în compresiile toracice. Resuscitare 2017;119:95-98.
332. Clattenburg EJ, Wroe P, Brown S și colab. Utilizarea ultrasunetelor la punctul de
îngrijire la pacienții cu stop cardiac este asociată cu pauze prelungite de
resuscitare cardiopulmonară: un studiu de cohortă prospectiv. Resuscitare
2018;122:65-8.
333. Berg RA, Sorrell VL, Kern KB și colab. Imagistica prin rezonanță magnetică în
timpul fibrilației ventriculare netratate dezvăluie supradistensia ventriculară
dreaptă promptă, fără pierderea volumului ventricularului stâng. Tiraj
2005;111:1136-40.
334. Querellou E, Leyral J, Brun C, et al. [Stop cardiac și ecografie în și în
afara spitalului: o revizuire]. Ann Fr Anesth Reanim
2009;28:769-78.
335. Blanco P, Volpicelli G. Capcane comune în ultrasunetele la punctul de îngrijire:
un ghid practic pentru medicii de urgență și de îngrijire critică. Crit
Ultrasound J 2016;8:15.
336. Aagaard R, Granfeldt A, Botker MT, Mygind-Klausen T, Kirkegaard
H, Lofgren B. Ventriculul drept este dilatat în timpul resuscitării
din stop cardiac cauzat de hipovolemie: un studiu cu ultrasunete
porcine. Crit Care Med 2017;45:e963-e70.
337. Teran F. Ecografia Cardiopulmonară Resuscitativă și
Ecocardiografie Transesofagiană în Secția Urgențe. Emerg
Med Clin North Am 2019;37:409-30.
338. Perkins GD, Lall R, Quinn T, et al. Compresia toracică mecanică versus
manuală pentru stopul cardiac în afara spitalului (PARAMEDIC): un
studiu pragmatic, controlat, randomizat. Lancet
2015;385:947-55.
339. Rubertsson S, Lindgren E, Smekal D și colab. Compresiunile toracice
mecanice și defibrilarea simultană față de resuscitarea
cardiopulmonară convențională în stopul cardiac în afara spitalului:
studiul randomizat LINC. JAMA 2014;311:53-61.
340. HallstromA, Rea TD, SayreMR, et al. Compresia toracică manuală vs
utilizarea unui dispozitiv automat de compresie toracică în timpul
resuscitării după stop cardiac în afara spitalului: un studiu randomizat.
JAMA 2006;295:2620-8.
341. Wik L, Olsen JA, Persse D, et al. RCP manuală versus automată integrată
de distribuție a sarcinii cu bandă de supraviețuire egală după stop
cardiac în afara spitalului. Studiul randomizat CIRC. Resuscitare
2014;85:741-8.
342. Lu XG, Kang X, Gong DB. [Eficacitatea clinică a resuscitarii
cardiopulmonare Thumper modal 1007: un studiu prospectiv de control
randomizat].ZhongguoWeiZhongBingJiJiuYiXue2010;22:496-7.
343. Smekal D, Johansson J, Huzevka T, Rubertsson S. Un studiu pilot al
compresiilor toracice mecanice cu dispozitivul LUCAS în
resuscitarea cardiopulmonară. Resuscitare 2011;82:702-6.
344. Dickinson ET, Verdile VP, Schneider RM, Salluzzo RF. Eficacitatea
compresiilor toracice mecanice versus manuale în resuscitarea
stopului cardiac în afara spitalului: un studiu pilot. Am J Emerg
Med 1998;16:289-92.
345. Halperin HR, Tsitlik JE, Gelfand M, și colab. Un studiu preliminar de
resuscitare cardiopulmonară prin compresia circumferențială a
toracelui cu utilizarea unei veste pneumatice. N Engl J Med 1993;329:
762-8.
346. Koster RW, Beenen LF, van der Boom EB, et al. Siguranța dispozitivelor
mecanice de compresie toracică AutoPulse și LUCAS în stopul cardiac:
un studiu clinic randomizat pentru non-inferioritate. Eur Heart J
2017;38:3006-13.
347. Gao C, Chen Y, Peng H, Chen Y, Zhuang Y, Zhou S. Evaluarea clinică a
dispozitivului automat de compresie toracică AutoPulse pentru stop
cardiac în afara spitalului din districtul nordic din Shanghai. China. Arch
Med Sci 2016;12:563-70.
348. Liu M, Shuai Z, Ai J, et al. Compresia toracică mecanică cu dispozitiv
LUCAS nu îmbunătățește rezultatul clinic la pacienții cu stop cardiac în
afara spitalului: o revizuire sistematică și meta-analiză. Medicină
(Baltimore) 2019;98:e17550.
349. Zhu N, Chen Q, Jiang Z și colab. O meta-analiză a efectelor resuscitative
ale compresiei toracice mecanice și manuale la pacienții cu stop cardiac
în afara spitalului. Crit Care 2019;23:100.
350. Wang PL, Brooks SC. Compresiunile toracice mecanice versus
manuale pentru stop cardiac. Cochrane Database Syst Rev
2018;8:CD007260.
351. Gates S, Quinn T, Deakin CD, Blair L, Couper K, Perkins GD.
Compresie mecanică toracică pentru stop cardiac în afara
spitalului: revizuire sistematică și meta-analiză. Resuscitare
2015;94: 91-7.
352. Couper K, Yeung J, Nicholson T, Quinn T, Lall R, Perkins GD. Dispozitive
mecanice de compresie toracică la stopul cardiac în spital: o revizuire
sistematică și meta-analiză. Resuscitare 2016;103:24
- 31.
353. Khan SU, Lone AN, Talluri S, Khan MZ, Khan MZU, Kaluski E.
Eficacitatea și siguranța compresiei mecanice versus manuale în
stopul cardiac - O meta-analiză de rețea bayesiană. Resuscitare
2018;130:182-8.
354. Li H, Wang D, Yu Y, Zhao X, Jing X. Compresiunile toracice mecanice
versus manuale pentru stop cardiac: o revizuire sistematică și meta-
analiză. Scand J Trauma Resusc Emerg Med 2016;24:10.
355. Poole K, Couper K, Smyth MA, Yeung J, Perkins GD. RCP mecanică:
cine? Cand? Cum?. Crit Care 2018;22:140.
356. Brouwer TF, Walker RG, Chapman FW, Koster RW. Asocierea între
întreruperile compresiei toracice și rezultatele clinice ale fibrilației
ventriculare oprirea cardiacă în afara spitalului. Tiraj
2015;132:1030-7.
357. Yost D, Phillips RH, Gonzales L, et al. Evaluarea întreruperilor
CPR de la impedanța transtoracică în timpul utilizării
sistemului mecanic de compresie toracică LUCAS. Resuscitare
2012;83:961-5.
358. Levy M, Yost D, Walker RG, Scheunemann E, Mendive SR. O inițiativă de
îmbunătățire a calității pentru optimizarea utilizării unui dispozitiv mecanic
de compresie toracică în cadrul unei abordări CPR de înaltă performanță
pentru resuscitarea stopului cardiac în afara spitalului. Resuscitare
2015;92:32-7.
359. Esibov A, Banville I, Chapman FW, Boomars R, Box M, Rubertsson
S. Compresiunile mecanice toracice au îmbunătățit aspecte ale RCP în
studiul LINC. Resuscitare 2015;91:116-21.
360. Couper K, Velho RM, Quinn T, et al. Abordări de instruire pentru
desfășurarea unui dispozitiv mecanic de compresie toracică: un studiu
randomizat controlat cu manechin. BMJ Open 2018;8:e019009.
361. Richardson ASC, Tonna JE, Nanjayya V, et al. Resuscitarea
cardiopulmonară extracorporală la adulți. Declarație interimară de
consens al ghidului de la organizația extracorporeală de sprijinire a
vieții. ASAIO J 2021;67(3):221-8, doi:http://dx.doi.org/ 10.1097/
MAT.0000000000001344.
362. Richardson AS, Schmidt M, Bailey M, Pellegrino VA, Rycus PT,
Pilcher DV. ECMO Resuscitare Cardio-Pulmonară (ECPR),
 RESUSCITARE 1 6 1 ( 2 0 2 1 ) 1 1 5 -1 5 1
tendințele de supraviețuire dintr-un studiu internațional de cohortă multicentric pe
o perioadă de 12 ani. Resuscitare 2017;112:34-40.
363. HutinA, Abu-HabsaM, BurnsB, et al. EarlyECPR pentru stop cardiac în afara
spitalului: Cea mai bună practică în 2018. Resuscitation2018;130:44-8.
364. Swol J, Belohlavek J, Brodie D, și colab. Suport extracorporeal de viață în
departamentul de urgență: o revizuire narativă pentru medicul de
urgență. Resuscitare 2018;133:108-17.
365. Dennis M, Lal S, Forrest P, et al. Resuscitarea cardiopulmonară
extracorporală aprofundată în stopul cardiac în afara spitalului pentru
adulți. Jurnalul Asociației Americane a Inimii 2020;9:e016521.
366. Holmberg MJ, Geri G, Wiberg S, și colab. Resuscitarea
cardiopulmonară extracorporală pentru stop cardiac: o revizuire
sistematică. Resuscitare 2018;131:91-100.
367. Yannopoulos D, Bartos J, Raveendran G, et al. Strategii avansate de
reperfuzie pentru pacienții cu stop cardiac în afara spitalului și fibrilație
ventriculară refractară (ARREST): o fază 2, un singur centru, deschis,
studiu controlat randomizat. Lancet 2020;396:1807-16.
368. Guglin M, Zucker MJ, Bazan VM, et al. ECMO venoarterial pentru
adulți: Grupul de experți științifici JACC. J Am Coll Cardiol
2019;73:698-716.
369. Debat G, Babaz V, Durand M, et al. Factori de prognostic pentru
beneficiarii de resuscitare cardiopulmonară extracorporală după stop
cardiac refractar în afara spitalului. O revizuire sistematică și meta-
analiză. Resuscitare 2017;112:1-10.
370. Yu HY, Wang CH, Chi NH, și colab. Efectul interacțiunii dintre vârstă și
durata fluxului scăzut asupra rezultatelor neurologice ale resuscitarii
cardiopulmonare extracorporale. Terapie Intensivă Med 2019;45: 44-54.
371. Dennis M, Zmudzki F, Burns B și colab. Analiza cost-eficacității și a
calității vieții a resuscitarii cardiopulmonare extracorporale (ECPR)
pentru stopul cardiac refractar. Resuscitare 2019;139: 49-56.
372. Kawashima T, Uehara H, Miyagi N, et al. Impactul primului ritm
documentat asupra rentabilității resuscitării cardiopulmonare
extracorporale. Resuscitare 2019;140:74-80.
373. Bharmal MI, Venturini JM, Chua RFM, et al. Cost-utilitatea
resuscitarii cardiopulmonare extracorporale la pacientii cu
stop cardiac. Resuscitare 2019;136:126-30.
374. Page RL, Joglar JA, Caldwell MA, et al. Ghidul ACC/AHA/HRS
2015 pentru managementul pacienților adulți cu
Tahicardia supraventriculară: un raport al Colegiului American de
Cardiologie/Asociația Americană a Inimii Task Force privind ghidurile
de practică clinică și Societatea de ritm cardiac. J Am Coll Cardiol
2016;67:e27-e115.
375. Kirchhof P, Benussi S, KotechaD, et al. 2016 ESC Ghiduri pentru
managementul fibrilației atriale dezvoltate în colaborare cu EACTS.
Eur Heart J 2016;37:2893-962.
376. January CT, Wann LS, Calkins H, et al. Actualizare concentrată 2019
AHA/ACC/HRS a Ghidului 2014 AHA/ACC/HRS pentru
managementul pacienților cu fibrilație atrială: un raport al
Colegiului American de Cardiologie/Asociația Americană a Inimii
Task Force privind ghidurile de practică clinică și Societatea de
ritm cardiac. J Am Coll Cardiol 2019;74:104-32.
377. Kusumoto FM, Schoenfeld MH, Barrett C și colab. Ghidul ACC/AHA/
HRS 2018 privind evaluarea și managementul pacienților cu
bradicardie și întârziere a conducerii cardiace: un raport al
Colegiului American de Cardiologie/Asociația Americană a Inimii
Task Force privind ghidurile de practică clinică și ritmul cardiac
Societate. J Am Coll Cardiol 2019;74:e51-e156.
378. HindricksG, PotparaT, DagresN, et al. 2020 ESC Ghiduri pentru
diagnosticul și managementul fibrilației atriale dezvoltate în
colaborare cu Asociația Europeană de Chirurgie Cardio-Toracică
(EACTS). Eur Heart J 2020.
379. Ortiz M, Martin A, Arribas F, et al. Comparație randomizată a
procainamidei intravenoase față de amiodarona intravenoasă pentru
tratamentul acut al tahicardiei QRS larg tolerate: studiul PROCAMIO.
Eur Heart J 2017;38:1329-35.
149
380. Bernheim A, Fatio R, Kiowski W, Weilenmann D, Rickli H, Rocca HP.
Atropina duce adesea la blocul atrioventricular complet sau la
stoparea sinusurilor după transplantul cardiac: un fenomen
imprevizibil și independent de doză. Transplant 2004;77: 1181-5.
381. Roth A, Elkayam I, Shapira I, et al. Eficacitatea cardioversiei sincrone
cu curent continuu prespitalicesc pentru tahiaritmiile
supraventriculare care provoacă stări hemodinamice instabile. Am J
Cardiol 2003;91:489-91.
382. Wittwer MR, Rajendran S, Kealley J, Arstall MA. Un registru din Australia
de Sud al cardioversiunilor bifazice ale aritmiilor atriale: eficacitate și
predictori ai succesului. Heart Lung Circ 2015;24:342-7.
383. Reisinger J, Gstrein C, Winter T și colab. Optimizarea energiei
inițiale pentru cardioversia tahiaritmiilor atriale cu șocuri bifazice.
Am J Emerg Med 2010;28:159-65.
384. Lown B. Reversia electrică a aritmiilor cardiace. Br Heart J
1967;29:469-89.
385. CD Deakin, Connelly S, Wharton R, Yuen HM. O comparație a
formelor de undă bifazice rectilinie și truncate-exponențiale în
cardioversia electivă a fibrilației atriale: un studiu prospectiv
controlat randomizat. Resuscitare 2013;84:286-91.
386. Schmidt AS, Lauridsen KG, Torp P, Bach LF, Rickers H, Lofgren B.
Maximum-fixed energy shocks for cardioversing atrial fibrillation.
Eur Heart J 2020;41:626-31.
387. Pinski SL, Sgarbossa EB, Ching E, Trohman RG. O comparație a șocurilor
de 50-J față de 100-J pentru cardioversia cu curent continuu a flutterului
atrial. Am Heart J 1999;137:439-42.
388. Kerber RE, Kienzle MG, Olshansky B, et al. Frecvența și morfologia
tahicardiei ventriculare determină necesarul de energie și curent
pentru cardioversia transtoracică. Circulation 1992;85:158-63.
389. Hedges JR, Syverud SA, Dalsey WC, Feero S, Easter R, Shultz B. Trial
prespital de stimulare cardiacă transcutanată de urgență.
Circulation 1987;76:1337-43.
390. Barthell E, Troiano P, Olson D, Stueven HA, Hendley G. Stimularea
cardiacă externă prespitalicească: un studiu clinic prospectiv, controlat.
Ann Emerg Med 1988;17:1221-6.
391. Cummins RO, Graves JR, Larsen MP, et al. Stimularea transcutanată
în afara spitalului de către tehnicienii medicali de urgență la
pacienții cu stop cardiac asistolic. N Engl J Med 1993;328: 1377-82.
392. Ornato JP, Peberdy MA. Misterul bradiasistolei în timpul
stopului cardiac. Ann Emerg Med 1996;27:576-87.
393. Niemann JT, Adomian GE, Garner D, Rosborough JP. Stimularea
cardiacă endocardică și transcutanată, clorură de calciu și
epinefrină în asistolia și bradicardie postcontrașoc. Crit Care Med
1985;13:699-704.
394. Quan L, Graves JR, Kinder DR, Horan S, Cummins RO. Stimularea
cardiacă transcutanată în tratamentul stopurilor cardiace pediatrice în
afara spitalului. Ann Emerg Med 1992;21:905-9.
395. Dalsey WC, Syverud SA, Hedges JR. Utilizarea în departamentul de urgență a
stimularii transcutanate pentru stopuri cardiace. Crit Care Med
1985;13:399-401.
396. Knowlton AA, Falk RH. Stimularea cardiacă externă în timpul stopului
cardiac în spital. Am J Cardiol 1986;57:1295-8.
397. Ornato JP, Carveth WL, Windle JR. Inserarea stimulatorului cardiac
pentru stop cardiac bradiasistolic prespitalic. Ann Emerg Med
1984;13:101-3.
398. Chan L, Reid C, Taylor B. Efectul a trei modalități de stimulare de
urgență asupra debitului cardiac în stopul cardiac din cauza asistolei
ventriculare. Resuscitation 2002;52:117-9.
399. Eich C, Bleckmann A, Schwarz SK. Stimularea prin percuție – o procedură
aproape uitată pentru bradicardiile instabile hemodinamic?
Un raport de trei studii de caz și o revizuire a literaturii. Br J
Anaesth 2007;98:429-33.
400. AppelboamA, Reuben A, Mann C, et al. Modificare posturală la manevra
Valsalva standard pentru tratamentul de urgență al tahicardiilor
supraventriculare (REVERT): un studiu controlat randomizat. Lancet
2015;386:1747-53.
150 RESUSCITARE 1 6 1 ( 2 0 2 1 ) 1 1 5 -1 5 1
401. Smith GD, Fry MM, Taylor D, Morgans A, Cantwell K. Eficacitatea
manevrei Valsalva pentru reversia tahicardiei supraventriculare.
Cochrane Database Syst Rev 2015;CD009502.
402. SmithG, Morgans A, BoyleM. Utilizarea manevrei Valsalva în cadrul
prespitalicesc: o revizuire a literaturii. Medicină de Urgență
2009;26:8-10.
403. LimSH, AnantharamanV, TeoWS,GohPP, TanAT. Comparația
tratamentului tahicardiei supraventriculare prin manevra Valsalva
și masajul sinusului carotidian. Ann Emerg Med 1998;31:30-5.
404. BradyJr.WJ, DeBehnkeDJ, WickmanLL, LindbeckG. Tratamentul
tahicardiei supraventriculare în afara spitalului: adenozină vs
verapamil. Acad Emerg Med 1996;3:574-85.
405. Glatter K, Cheng JPD și colab. Efectele electrofiziologice ale adenozinei la
pacienții cu tahicardie supraventriculară. Circulaţie
1999;99:1034-40.
406. Delaney B, Loy J, Kelly AM. Eficacitatea relativă a adenozinei
versus verapamil pentru tratamentul tahicardiei
supraventriculare paroxistice stabile la adulți: o meta-analiză.
Eur J Emerg Med 2011;18:148-52.
407. Van Gelder IC, Rienstra M, Crijns HJ, Olshansky B. Controlul ratei în
fibrilația atrială. Lancet 2016;388:818-28.
408. Dougherty AH, Jackman WM, Naccarelli GV, Friday KJ, Dias VC.
Conversia acută a tahicardiei supraventriculare paroxistice cu
diltiazem intravenos: Grupul de studiu IV Diltiazem. Am J Cardiol
1992;70:587-92.
409. Hood MA, Smith WM. Adenozină versus verapamil în tratamentul
tahicardiei supraventriculare: un studiu randomizat cu dublu
încrucișare. Am Heart J 1992;123:1543-9.
410. Gupta A, Naik A, Vora A, Lokhandwala Y. Comparația eficacității
diltiazemului și esmololului intravenos în terminarea tahicardiei
supraventriculare. J Assoc Physicians India 1999;47:969-72.
411. Lim SH, Anantharaman V, Teo WS, Chan YH. Infuzia lentă de blocante ale
canalelor de calciu în comparație cu adenozina intravenoasă în
tratamentul de urgență al tahicardiei supraventriculare. Resuscitare
2009;80:523-8.
412. Das G, Tschida V, Gray R, et al. Eficacitatea esmololului în
tratamentul și transferul pacienților cu tahiaritmii
supraventriculare la agenți antiaritmici orali alternativi. J Clin
Pharmacol 1988;28: 746-50.
413. Amsterdam EA, Kulcyski J, Ridgeway MG. Eficacitatea blocadei
beta-adrenergice cardioselective cu metoprolol administrat
intravenos în tratamentul tahiaritmiilor supraventriculare. J
Clin Pharmacol 1991;31:714-8.
414. Brubaker S, Long B, Koyfman A. Opțiuni alternative de tratament pentru
tahicardia cu reintrare nodal-atrioventriculară: o urgență
Revista de Medicină. J Emerg Med 2018;54:198-206.
415. Gorgels AP, van den Dool A, Hofs A, et al. Comparația
procainamidei și lidocainei în terminarea tahicardiei ventriculare
monomorfe susținute. Am J Cardiol 1996;78:43-6.
416. Scheinman MM, Levine JH, Cannom DS și colab. Studiu privind dozele de
amiodarona intravenoasă la pacienții cu tahiaritmii ventriculare care
pun viața în pericol. Grupul de investigatori multicentri pentru
amiodarona intravenoasă. Circulation 1995;92: 3264-72.
417. Levine JH, Massumi A, Scheinman MM, et al. Amiodarona
intravenoasă pentru tahiaritmii ventriculare hipotensive
susținute recurente. Grup de studiu multicentric cu amiodarona
intravenoasă. J Am Coll Cardiol 1996;27:67-75.
418. Tzivoni D, Banai S, Schuger C, et al. Tratamentul torsadei
vârfurilor cu sulfat de magneziu. Circulation 1988;77:392-7.
419. Manara AR, Dominguez-Gil B, Perez-Villares JM, Soar J. Ce urmează
după stop cardiac refractar: Death, extra-corporeal
cardiopulmonary resuscitation (E-CPR), or uncontrolled donation
after circulatory death? Resuscitare 2016;108:A3-5.
420. Thuong M, Ruiz A, Evrard P, et al. Noua clasificare a donației după
decesul circulator: definițiile și terminologia donatorilor. Transpl
Int 2016;29:749-59.
421. Champigneulle B, Fieux F, Cheisson G, et al. Sondaj francez privind primii
trei ani de activitate de transplant hepatic de la donatori necontrolați
decedați după moartea cardiacă. Anaesth Crit Care Pain Med
2015;34:35-9.
422. Dupriez F, De Pauw L, Darius T, et al. Paisprezece ani de experiență în
donarea necontrolată de organe după deces cardio-circulator.
Transplant Proceedings 2014;46:3134-7.
423. FieuxF, LosserMR, BourgeoisE și colab. Recuperarea rinichilor după un stop
cardiac refractar ieșit brusc din spital: o cohortă de donatori necontrolați care
nu bate inima. Crit Care 2009;13:R141.
424. Fondevila C, Hessheimer AJ, Flores E, et al. Aplicabilitatea și
rezultatele donării Maastricht tip 2 după transplantul hepatic cu
moarte cardiacă. Am J Transplant 2012;12:162-70.
425. Gamez P, Cordoba M, Ussetti P, et al. Transplantul de plămâni de la donatori
de plămâni din afara spitalului care nu bată inima. un an de experiență și
rezultate. J Heart Lung Transplant 2005;24:1098-102.
426. Mateos-RodriguezAA, Navalpotro-Pascual JM, Del RioGallegos F, Andres-
Belmonte A. Donatori în afara spitalului după moarte cardiacă în Madrid,
Spania: o revizuire de 5 ani. Jurnal de asistență medicală de urgență din
Australia : AENJ 2012;15:164-9.
427. Ortega-Deballon I, Hornby L, ShemieSD. Protocoale pentru donarea
necontrolată după moartea circulatorie: o revizuire sistematică a ghidurilor
internaționale, practicilor și rezultatelor transplantului. Crit Care
2015;19:268.
428. Peters-SengersH, Homanvan der HeideJJ, HeemskerkMBA, et al.
Rată similară de filtrare glomerulară estimată pe 5 ani între
Transplanturi de rinichi de la donatori necontrolați și controlați după
moartea circulatorie - Un studiu de cohortă olandez. Transplant
2017;101:1144-51.
429. Mateos-Rodríguez A, Pardillos-Ferrer L, Navalpotro-Pascual JM,
Barba-Alonso C, Martin-Maldonado ME, Andrés-Belmonte A.
Funcția de transplant de rinichi folosind organe de la donatori care
nu bată inima, menținute prin compresii mecanice toracice.
Resuscitare 2010;81:904-7.
430. Sanchez-Fructuoso AI, MarquesM, PratsD, et al. Victimele stopului
cardiac care au loc în afara spitalului: o sursă de rinichi
transplantabili. Ann Intern Med 2006;145:157-64.
431. Minambres E, Rubio JJ, Coll E, Dominguez-Gil B. Donarea după moartea
circulatorie și extinderea acesteia în Spania. Curr Opin Transplant de
organe 2018;23:120-9.
432. West S, Soar J, Callaway CW. Viabilitatea transplantului de organe
de la donatori care au suferit resuscitare cardiopulmonară: o
revizuire sistematică. Resuscitare 2016;108:27-33.
433. Dominguez-Gil B, Duranteau J, Mateos A, et al. Donarea
necontrolată după moartea circulatorie: practici și
recomandări europene pentru dezvoltarea și optimizarea unui
program eficient. Transpl Int 2016;29:842-59.
434. Dalle Ave AL, Bernat JL. Donarea necontrolată după determinarea
circulatorie a morții: o analiză etică sistematică. J Intensive Care
Med 2018;33:624-34.
435. Molina M, Dominguez-Gil B, Perez-Villares JM, Andres A. Donarea
necontrolată după moartea circulatorie: etica implementării. Curr
Opin Transplant de organe 2019;24:358-63.
436. Gordon L, Pasquier M, Brugger H, Paal P. Autoresuscitare
(fenomenul Lazăr) după terminarea resuscitarii cardiopulmonare -
o revizuire a scopului. Scand J Trauma Resusc Emerg Med
2020;28:14.
437. Bruce CM, Reed MJ, MacDougall M. Este publicul pregătit pentru
donarea de organe după stop cardiac în afara spitalului? Medicină de
Urgență 2013;30:226-31.
438. Joffe AR, Carcillo J, Anton N, et al. Donație după moartea cardiocirculatorie: un apel
pentru un moratoriu în așteptarea dezvăluirii publice complete și a
consimțământului pe deplin informat. Philos Ethics Humanit Med 2011;6:17.
439. Rodriguez-Arias D, JC Tortosa, CJ Burant, Aubert P, Aulisio MP, Youngner
SJ. Unul sau două tipuri de moarte? Atitudinile profesioniștilor din
domeniul sănătății față de moartea cerebrală și donarea după moartea
circulatorie în trei țări. Med Health Care Philos 2013;16:457-67.
 RESUSCITARE 1 6 1 ( 2 0 2 1 ) 1 1 5 -1 5 1
440. Manara A, Shemie SD, Large S, et al. Menținerea principiului permanenței
pentru deces în timpul perfuziei regionale normotermice in situ pentru
donarea după recuperarea organelor morții circulatorii: o propunere din
Regatul Unit și Canada. Am J Transplant 2020;20:2017-25.
441. Mentzelopoulos SD, Couper K, Van de Voorde P, et al. Etica
resuscitării și deciziile de sfârșit de viață. Resuscitare 2021.
442. Bleijenberg E, Koster RW, de Vries H, Beesems SG. Impactul
feedback-ului post-resuscitare pentru paramedici asupra calității
resuscitarii cardiopulmonare. Resuscitare 2017;110:1-5.
443. Couper K, Kimani PK, Davies RP, et al. O evaluare a trei metode de
debriefing educațional pentru stop cardiac în spital: The
151
studiu de debriefing de resuscitare cardiopulmonară. Resuscitare
2016;105:130-7.
444. EdelsonDP, Litzinger B, AroraV, et al. Îmbunătățirea procesului de stop
cardiac în spital și a rezultatelor cu debriefing de performanță. Arch
Intern Med 2008;168:1063-9.
445. Wolfe H, Zebuhr C, Topjian AA și colab. Debriefing-ul interdisciplinar al stopului
cardiac în UTI îmbunătățește rezultatele de supraviețuire*. Crit Care Med
2014;42:1688-95.
446. Couper K, Perkins GD. Debriefing după resuscitare. Curr Opin Crit
Care 2013;19:188-94.