GHEORGHE DUMITRIU

Managementul clasei

ROLUL COMUNICĂRII DIDACTICE

ÎN DEZVOLTAREA RELAŢIILOR ŞI INTERACŢIUNILOR PSIHOSOCIALE

Aspecte teoretice

1. Conceptul de comunicare (managerială, organizaţională, educaţională,

pedagogică, didactică)

În „Mic dicţionar de management”, comunicarea este definită ca un proces

de transmitere a informaţiilor prin care ideile şi sentimentele se transmit de la individ la
individ, făcând astfel posibilă interacţiunea socială (1, p. 40).
Din perspectivă managerială, comunicarea este una de tip interpersonal şi
reprezintă un proces (de regulă intenţionat) de transfer de informaţie şi înţelesuri între
indivizi, grupuri sau subcomponente organizaţionale şi organizaţii în ansamblul lor (2, p.
28), identificându-se cu conceptul de comunicare organizaţională. Componentele sale se
regăsesc în modelul general al comunicării umane: emiţător, receptor, mesaj, canal, cod,
factori perturbatori, conexiune directă, conexiune inversă, cu câteva accente particulare,
ceea ce conduce la următoarele acţiuni specifice integrate ei: codificarea mesajului,
transmiterea-receptarea lui, decodificarea/înţelegerea, acordul referitor la conţinutul
comunicării, acceptarea intenţiilor emiţătorului, codificarea – elaborarea de răspuns
echivalent cu producerea unei schimbări la emiţător.
În mediul educaţional, comunicarea nu are alte caracteristici decât
comunicarea general-umană sau cea organizaţională, doar că este influenţată, în forme,
mijloace şi conţinut, de obiectivele şi scopurile specifice acestui domeniu de activitate,
îmbrăcând denumirea specifică de comunicare educaţională sau comunicare pedagogică
(5, p. 349).
Comunicarea didactică este o formă particulară a comunicării pedagogice
sau educaţionale utilizată în cadrul formal al şcolii ca unitate micro-structurală. Din
perspectiva educaţiei formale, comunicarea didactică reprezintă baza procesului de
transmitere / asimilare a cunoştinţelor în cadrul instituţionalizat al şcolii şi are loc între
parteneri cu status – roluri determinate (profesori, elevi, preşcolari etc.) (5, p. 349).
Comunicarea didactică presupune o interacţiune cooperantă: acţiunea didactică, înţeleasă
ca proces de comunicare, este preocupată de ceea ce se transmite şi nu de cum se
transmite, ţinând seama de particularităţile resurselor umane şi obiectivele pedagogice.
 GHEORGHE DUMITRIU
Managementul clasei
2. Caracteristicile comunicării didactice

Comunicarea didactică se caracterizează prin trăsături specific-educaţionale

care o particularizează:
• caracterul bilateral: fiecare dintre cei doi poli (emiţător şi receptor) poate emite şi
recepta cunoştinţe;
• desfăşurarea plurimodală: frontală, pe grupuri mici şi individuală;
• coexistenţa componentei semantice (cunoştinţe) şi ectosemantice (stări afective,
atitudini, moduri de exprimare, accente axiologice);
• mesajul selectat şi structurat clar de către profesor, în conformitate cu logica
ştiinţei respective, cu prevederile programei şcolare, cu particularităţile de vârstă;
• realizarea obiectivelor instructiv-educative prin asimilarea conţinutului
informaţional şi respectarea principiilor didactice;
• deplasarea accentului de la comunicarea telegrafică la o comunicare circulară;
• reglarea şi controlul cu ajutorul tipurilor de retroacţiune (feedback-ul şi
feedforward-ul); (5, p. 349-350)
• contextul comunicării multidimensional:
 contextul fizic – asigurat de mediul concret în care se realizează procesul
comunicaţional: sala de clasă, gradul de luminozitate şi încălzire, acustica;
 contextul socio-psihologic – se referă la modul în care procesele de
comunicare sunt influenţate de roluri, norme, obiceiuri sociale;
 contextul temporal – priveşte influenţa pe care o exercită asupra
procesului de comunicare: momentul istoric, momentul săptămânii sau al
zilei în care acesta se desfăşoară.
• efectele personale şi interpersonale în plan cognitiv, afectiv şi/sau psihomotor cu
caracter manifest, explicit sau puţin aparent, ne-explicit. (3, p. 51-54)

3. Funcţiile comunicării didactice

Comunicarea didactică are un conţinut purtător de instruire, are un efect de

învăţare şi urmăreşte modificarea şi stabilitatea comportamentului.
O comunicare didactică optimă îndeplineşte următoarele funcţii:
• de informare-formare;
• de evaluare şi control;
• de rezolvare a problemelor elevilor şi ale grupului în sens terapeutic;
• de stimulare şi facilitare în rezolvarea sarcinilor;
• de favorizare a coeziunii grupului;
• de protecţie şi de valorizare a grupului;
• de unitate socio-culturală;
• de facilitare a grupului pentru a deveni cadru de referinţă pentru
individ.
(5, p.350)
Realizarea unei comunicări pedagogice eficiente presupune activarea
competenţelor comunicaţionale, care sunt deopotrivă aptitudinale şi dobândite. Departe
 GHEORGHE DUMITRIU
Managementul clasei
de a fi un fenomen linear, omogen şi mecanic, comunicarea didactică este ştiinţă şi artă,
este un proces dinamic şi flexibil în cursul căruia unele strategii iau locul altora,
exercitându-se pe rând sau simultan funcţiile manageriale enunţate mai sus.

4. Tipuri de comunicare didactică

Complexitatea procesului, formelor, conţinuturilor şi nivelurilor comunicării,

diversitatea codurilor, canalelor, situaţiilor şi modalităţilor în care ea se produce,
determină necesitatea unei taxonomii cu o diversitate de criterii.
Dată fiind relevanţa pentru comunicarea didactică, amintim taxonomia
comunicării, realizată pe bază de criterii sistematizate, după:
• statutul interlocutorilor (Păun, Emil)
 verticală (ierarhică) – între parteneri cu statute inegale (elev-
profesor);
 orizontală (reciprocă) – între parteneri cu statute egale (elev-
elev, profesor-profesor).
• conţinuturile dominante (Radu, Iacob)
 referenţială – vizează un anumit adevăr (ştiinţific) care face
obiectul mesajului;
 operaţională (metodologică) – vizează înţelegerea mesajului,
felul în care trebuie descifrat adevărul;
 atitudinală – valorizează cele transmise, situaţia comunicării şi
partenerul.
• direcţia comunicării (Zlate, Păun)
 unidirecţională – fără feedback (prin film, TV, radio, bandă
magnetică);
 bi şi multi-direcţională – cu feedback determinat de prezenţa
interacţiunii emiţător-receptor.
• codul folosit (Iacob, Neacşu)
 verbală (orală şi scrisă);
 paraverbală;
 nonverbală (gestică);
 vizuală.
(5, p. 345)

Pentru analiza noastră, se va dezvolta ultima clasificare a formelor de

comunicare.
Comunicarea verbală este forma comunicării în care informaţia este
codificată şi transmisă prin cuvânt în formă orală şi scrisă. Modalităţile la care apelează
sunt: comunicarea verbală simplă, convingerea şi sugestia. În timp ce primele două forme
exploatează funcţia cognitivă şi de comunicare a limbajului, şi furnizează procedeele
schimbului reciproc de informaţie raţională, sugestia utilizează funcţiile expresive şi
persuasive ale limbajului, ce asigură procedeele schimbului reciproc de informaţie
emoţională (4, p. 111).
 GHEORGHE DUMITRIU
Managementul clasei
Comunicarea nonverbală reprezintă acea comunicare ce nu conţine cuvinte
dar le însoţeşte sau „vorbeşte” împreună cu ele sau „în locul lor”. În timp ce contactul
verbal şi paraverbal sunt predominant conştiente, controlabile, cel nonverbal este cu
precădere inconştient, greu controlabil (dar nu imposibil). Studiile arată că aproape
60-80 % din comunicarea directă se realizează prin canale nonverbale. În timp ce
comunicarea verbală este folosită pentru transmiterea informaţiilor, canalul nonverbal
este folosit pentru exprimarea atitudinii interpersonale, iar în anumite cazuri pentru a
înlocui mesajele verbale.
Este vorba de şase categorii de indicii ale limbajului nonverbal: contactul
vizual, expresiile faciale, limbajul trupului (postura, gestica), proximitatea, atingerea,
îmbrăcămintea.
Comunicarea paraverbală reprezintă ceea ce transpare dincolo de cuvinte,
este un limbaj ascuns în interiorul limbajului, mediul concret în care se realizează
comunicarea verbală. Elementele paraverbale ale comunicării reprezintă ceva în plus faţă
de conţinutul verbal propriu-zis, influenţând pozitiv sau negativ mesajul verbal.
Aceste elemente ale limbajului paraverbal – volumul vocal (intensitatea),
ritmul şi fluenţa, înălţimea (tonalitatea) vocii şi modul de articulare a cuvintelor, intonaţia
şi accentul – pot provoca diverse reacţii afective din partea receptorului sau poate
provoca slăbirea, distorsionarea sau intensificarea semnificaţiei conţinute în mesaj.
Mesajul paraverbal obţine cu uşurinţă respectul şi smulge aprobarea, intimidează şi
menţine presiunea (4, p. 114-115).
Între cele trei forme de comunicare, se stabilesc anumite relaţii temporale şi
de sens.

5. Principii şi reguli ale unei comunicări didactice eficiente

Comunicarea de tip managerial în domeniul educaţiei trebuie să se

subordoneze aceloraşi exigenţe de eficienţă ca orice act de conducere ştiinţifică. Sunt
câteva reguli din perspectiva paradigmelor psihologice şi pedagogice care dau o ordine
normativă relaţiilor de comunicare interpersonală în managementul clasei de elevi.
1. Respectarea imaginii de sine a interlocutorului, cu condiţia ca ea să fie
constituită din imaginea sa despre sine şi imaginea celorlalţi despre sine. În relaţia de
comunicare trebuie să cunoşti şi să respecţi maniera în care individul se valorizează pe
sine, modul în care se percepe pe sine ca valoare şi putere în comunicare, flexibilitate
manifestată în supleţe spirituală şi în punerea în valoare a ideilor şi sentimentelor.
2. Respectarea sentimentului stimei de sine al celuilalt. Este sentimentul
stării de bine, de satisfacţie care dă măsura propriei valori. Este rezultatul comparaţiei pe
care o face subiectul comunicării cu ceilalţi indivizi semnificativi pentru el.
3. A nu desconsidera trebuinţele celorlalţi. A respecta nevoile celor cu care
relaţionăm înseamnă preocupare faţă de cerinţele interlocutorului, înseamnă politeţe şi
empatie.
4. Motivarea corectă a interlocutorului nostru – înseamnă a-l determina să
adopte o atitudine pozitivă faţă de partenerul de discuţie, să manifeste disponibilitate şi
receptivitate faţă de ideile acestuia.
5. Cunoaşterea partenerului cu care intri în relaţia de comunicare. Orice
proces de comunicare între oameni este dependent de gradul de cunoaştere
 GHEORGHE DUMITRIU
Managementul clasei
interpersonală, de ceea ce ştim sau nu ştim unul despre celălalt, reprezentat prin cele
patru zone:
• zona deschisă – cuprinde date despre subiectul care comunică, aflate
atât în posesia sa, cât şi în cea a interlocutorului.
• zona oarbă – conţine informaţii despre noi înşine, dar care nu sunt
accesibile şi interlocutorului.
• zona ascunsă – contrar zonei anterioare, reprezintă tot ce eu ştiu
despre mine dar nimeni altcineva nu ştie.
• zona necunoscută – reprezintă acele aspecte ale existenţei individului
pe care nici individul în cauză şi nici altcineva din afară nu le
cunoaşte.
6. A-l asculta pe celălalt. Cercetările au demonstrat că doar 21 % din timpul
alocat comunicării este rezervat ascultării celuilalt, înţelegerii mesajului şi acordării
răspunsurilor.
Dacă profesorul este atent în egală măsură la cele şase principii de bază, va
reuşi să stabilească relaţii eficiente de comunicare în actul pedagogic.

Aspecte aplicative (Studiu de caz)

1. Ipoteza studiului

Dacă utilizăm comunicarea didactică eficientă, optimizăm dezvoltarea

relaţiilor interpersonale în grupa de preşcolari.

2. Obiectivele studiului

2.1. Clarificarea teoretică a problemelor abordate

2.2.Cunoaşterea fenomenelor semnificative din practică, privind relaţiile
interpersonale din grupul supus experimentului în etapa iniţială
2.3. Introducerea variabilei independente şi înregistrarea datelor
2.4. Analiza, prelucrarea şi interpretarea datelor
2.5. Concluzii şi sugestii de îmbunătăţire a metodologiei studiului

3. Metodologia studiului

3.1. Metodele studiului: observaţia, jocul de rol, comunicarea verbală prin sugestie,
comunicarea vizuală, comunicarea prin coprezenţă, comunicarea cooperantă şi egală între
inegali, comunicarea cooperantă între asemănători, comunicarea normativă.
3.2. Metode de analiză şi interpretare: metoda statistico-matematică.
3.3. Tehnica de lucru corelaţională, concretizată în evaluarea iniţială a factorilor
dependenţi (relaţiile de grup) înaintea introducerii factorului independent (comunicarea
sub formele enunţate mai sus), corelată cu evaluarea secvenţială şi finală (după
introducerea factorului independent), diferenţele constatate fiind atribuite factorului
determinant – comunicarea verbală cu formele ei.
 GHEORGHE DUMITRIU
Managementul clasei

4. Etapele studiului:

4.1. Etapa iniţială:

- organizarea jocurilor de rol cu subiecte din viaţa socială („De-a gospodina”,
„De-a doctorul”, „De-a constructorii”, „De-a magazinul de jucării”, etc) şi observarea
comportamentului liber al copiilor în joc.

4.2. Etapa formativ-ameliorativă:

- perioada de învăţare / relaţionare în care se utilizează: comunicarea
normativă, comunicarea verbală prin sugestie, comunicarea vizuală, comunicarea
prin coprezenţă, comunicarea cooperantă şi egală între inegali, comunicarea
cooperantă între asemănători.

4.3. Eşantionul ales:

- eşantion fix (panels) stabilit aleatoriu, format din 10 copii cu vârsta de 5 ani,
cu dezvoltare psihică eterogenă.

4.4. Conţinutul jocurilor alese:

- „De-a gospodina”, „De-a doctorul”, „De-a constructorii”, „De-a
magazinul de jucării”
Conţinutul şi structura jocurilor de rol alese pentru derularea studiului s-a
concretizat în:
• alegerea temei de către copii;
• alegerea partenerilor de joc;
• constituirea grupurilor de joc;
• stabilirea rolurilor şi repartizarea lor;
• elaborarea regulilor de joc;
• selectarea materialului necesar;
• amenajarea spaţiului de joc.

4.5. Conţinutul fişelor de observaţie utilizate în cele două etape ale

studiului.
Fişa de observaţie nr. 1
Obiectiv: Cunoaşterea comportamentelor de tip comunicativ (3, p. 24)

Indicatori ai comunicativităţii Grad de exprimare

Scăzut Mediu Superior
1. Comunicare verbală
- fluenţă (uşurinţa vorbirii)
- claritate
- coerenţă / inteligibilitate
2. Capacitate de relaţionare
- iniţiativa relaţionării
- calitatea de ascultător
 GHEORGHE DUMITRIU
Managementul clasei
- atitudinea interogativă (frecvenţa
întrebărilor pe care le adresează)
3. Atitudinea faţă de interlocutor
- comunicare, cooperare
- toleranţă / îngăduinţă
- dominare
- supuşenie
4. Atitudine faţă de relaţia de
comunicare
- disponibilitatea de a comunica
- plăcerea de a comunica cu ceilalţi
- blocaje, dificultăţi în comunicare

Fişa de observaţie nr. 2

Obiectiv: Cunoaşterea comportamentelor socio-relaţionale în joc şi activităţi de grup

Comportamente vizate Grad de exprimare

Scăzut Mediu Superior
1. Relaţia copilului cu activitatea
- cum îşi alege activităţile, cât de
greu / uşor decide;
- cum îşi planifică ceea ce face;
- cum începe / cum îşi finalizează
activitatea;
- interesul faţă de rezultatele parţiale
şi finale;
- interesul faţă de produsele activităţii
şi aprecierea lor de către ceilalţi;
- responsabilitate şi creativitate în
activitate.
2. Relaţia copilului cu ceilalţi
- cum comunică verbal cu ceilalţi
copii;
- cum comunică nonverbal, prin
gesturi şi mimică;
- cum îşi exprimă atitudinea faţă de
ceilalţi: cooperare, retragerea în sine,
izolarea, întrajutorarea, acordare de
sprijin, agresivitatea.

3. Relaţia copilului cu sine

- receptivitate / reactivitate faţă de cerinţe,
de recompense, de constrângeri;
- structura şi intensitatea motivaţiei;
- manifestări voliţionale;
- expresia şi controlul afectivităţii;
 GHEORGHE DUMITRIU
Managementul clasei
- integrarea socială: acceptarea rolurilor,
independenţă / dependenţă, flexibilitate,
sociabilitate.

5. Analiza, prelucrarea şi interpretarea datelor:

5.1. Rezultate obţinute în etapa iniţială

Fişa de observaţie nr. 1 Fişa de observaţie nr. 2

3 copii – superior exprimat 2 copii – superior exprimat

4 copii – mediu exprimat 5 copii – mediu exprimat
3 copii – slab exprimat 3 copii – slab exprimat

5.1.1. Reprezentarea procentuală

Fişa nr. 1 Fişa nr. 2

30 % - superior exprimat 20 % - superior exprimat

40 % - mediu exprimat 50 % - mediu exprimat
30 % - slab exprimat 30 % - slab exprimat

5.1.2. Reprezentare grafică

Fişa nr. 1 Fişa nr. 2

20%
30% 30% 30%

superior exprimat superior exprimat

mediu exprimat mediu exprimat
slab exprimat slab exprimat

40% 50%

5.2. Rezultate obţinute în urma introducerii factorului independent (comunicarea

sub formele menţionate pentru etapa formativ-ameliorativă)

Fişa nr. 1 Fişa nr. 2

5 copii – superior exprimat 7 copii – superior exprimat

 GHEORGHE DUMITRIU
Managementul clasei
3 copii – mediu exprimat 2 copii – mediu exprimat
2 copii – slab exprimat 1 copil – slab exprimat

5.2.1. Reprezentarea procentuală

Fişa nr. 1 Fişa nr. 2

50 % - superior exprimat 70 % - superior exprimat

30 % - mediu exprimat 20 % - mediu exprimat
20 % - slab exprimat 10 % - slab exprimat

5.2.2. Reprezentarea grafică

Fişa nr. 1 Fişa nr. 2

10%
20%

20%
superior exprimat superior exprimat
50% mediu exprimat mediu exprimat
slab exprimat slab exprimat

30% 70%

Notă: Din interes practic şi pentru realizarea unei intervenţii educative pertinente, s-a
preferat considerarea cumulativă a punctajelor înregistrate în spectrul superior al
fiecărui indicator exprimat în cât mai multe manifestări comportamentale.

CONCLUZII

1. Rezultatele obţinute prin cumularea corelativă a informaţiilor dobândite

prin observaţia sistematică şi organizată a preşcolarilor în joc confirmă ipoteza şi
reconfirmă concluziile ştiinţifice ale psihopedagogiei experimentale.
2. Comunicarea didactică prin formele şi funcţiile ei are rol determinant în
dezvoltarea şi reglarea relaţiilor interpersonale a preşcolarilor organizaţi în grup social.
3. Fragilitatea afectivă a copilului la vârsta preşcolară creează dificultăţi de
adaptare şi integrare în colectivitate şi solicită afectivitate şi flexibilitate în comunicare.
4. Personalizarea comunicării didactice face ca acelaşi cadru instituţional,
acelaşi conţinut pedagogic, acelaşi potenţial uman, să fie explorat şi exploatat diferit, cu
rezultate diferite de educatori diferiţi.
 GHEORGHE DUMITRIU
Managementul clasei
5. Pentru stabilirea unei relaţii de comunicare eficientă, este necesar ca
interacţiunea să funcţioneze după principiul circularităţii, ceea ce presupune crearea unei
permanente oportunităţi de feedback.

BIBLIOGRAFIE
Dumitriu, Gh., (1998), Comunicare şi învăţare, EDP, Bucureşti
Dragomir, M., Breaz, M., Breaz, D., Pleşa, A., (2001), Mic dicţionar de management
educaţional, Editura Hiperborea, Turda
Dragomir, M., Breaz, M., Pleşa, A., Chicinaş, I., (2000), Manual de management
educaţional pentru directorii unităţilor de învăţământ, Ed. Hiperborea, Turda
Ezechil, L. (2002), Comunicarea educaţională în context şcolar, EDP, Bucureşti
Iucu, B. Romiţă (2000), Managementul şi gestiunea clasei de elevi, Ed. Polirom, Iaşi