Sunteți pe pagina 1din 92

cronica eChe

Anul VII, nr.8 (79), august 2017 24 de pagini - 5 lei

Colaj: Smaranda Bostan Fascinația cărților poștale (Vit]EiniaBurduja, p.121)

Emil BRUMARU Doina URICARIU Laura Carmen CUȚITARU Ioan MILICĂ


Care e oare sentimentul celui ce pune ...natura umană pe care o împărtășim cu toții ne În ciuda materialului documentar aflat la
Poveștile, cînd se mai și termină, dispoziția cercetătorilor, culturii române îi
piciorul pe un pământ necunoscut, face să percepem realitatea în același fel, mai
Sînt stinse ca de-un înger o lumină după luni de călătorie pe apă, în lipsește, încă, o istorie a gustului gândită din
mult sau mai puțin. Faptul că o descriem diferit e
La care ne-am uitat pînă-n apus unghi antropologic, ca panoramă a scrierilor
căutarea Tărâmului Făgăduinței? Să altceva. Diversitatea lingvistică reflectă, mai
Și-am ascultat cuminți ce ni s-a spus calci din nou pe pământ. Pe un în care se oglindesc obișnuințele noastre
curând, cred eu, bogăția resurselor mentale de
Și am crezut în iepurii cu tașcă, culinare și civilizația statului la masă.
pământ ce va deveni al tău... care dispune omul.
Și-n zînele purtate de-o caleașcă
POEZII p.9 FARUL DE LA CAPE HENRY, p.20 POATE LIMBA SĂ MODIFICE FELUL ÎN LITERATURA DE BUCĂTĂRIE, p. 5
CARE PERCEPEM REALITATEA?, p. 6

Mircea CIUBOTARIU: „MISTERELE ONOMASTICE" ALE IAȘILOR (XXXV), p.5 • Ștefan OPREA: ÎNTÂLNIRE târzie... , p.14 • Florin FAIFER: AGERISSIMA, p.15
CRONICA LIMBII

„Misterele onomastice" ale Iașilor (I)


orbim așa cum mergem pe bicicletă,
Sughiț bun!
V compara, plastic și sugestiv, marele
teoretician al limbajului, Eugen
Coșeriu, modul învățării, exersării și utilizării
unei limbi naturale, adică prin imitație, ca orice
ctul fiziologic al sughițatului are, din variate
alt tip de învățare, prin deprinderea
mecanismelor și schemelor funcționale (a
paradigmelor sistemului limbii materne) și
prin adaptarea continuă la cerințele
A motive, o reputație proastă. Nu mai apelăm la
medicii de astăzi, care vorbesc despre „singultus”,
dar vom relua vorbe ale unora mai vechi și ale unor scriitori,
cu atenție sporită privind tradiția populară, pornind de la
informații din Dicționarul limbii române al Academiei
contextuale (la condițiile de trafic și
(X/5, 1994). Oricum, iată cum se manifestă această
accidentele de teren, am zice, în termenii
contracție bruscă și convulsivă a diafragmei: „inspirație
ciclistului de cursă lungă). În rest, adică pe
bruscă, zgomotoasă, adesea repetată sacadat etc.”. La
lângă toate acestea, multă improvizație,
profesioniști din secolul al XIX-lea, termenii definirii sunt
destulă aproximație, doze variabile de
deosebit de sugestivi. De exemplu: „Sughițul este un
(in)cultură, de creativitate și stupiditate. Nu
spasmos al stomacului” (Piscupescu, Practica doctorului
știm totdeauna ce vrem să spunem și, cu atât
mai puțin, cum să comunicăm. Într-o mare de de casă, 1846); „Sughițatul este o patimă cumplită care,
îndelungându-se, pune pe om într-o stare zbuciumătoare”
ambiguitate a gândirii și expresiei, ne
(într-un tratat de medicină practică, publicat la Iași, în 1849,
înțelegem totuși, ba chiar avem „iluminări”
de Dumitru Cornea). La scriitori, este asociat cu diferite
prin Cuvânt. Cu adevărat, e un mare mister
manife stări zgomotoase : „izbucni într-un plâns
limbajul, ceea ce explică și nașterea unei
zubuciumat, cu sughițuri” (Sadoveanu); „îzbucni într-un
filozofii, a unei hermeneutici și a unei
plâns ridicul, cu sughițuri ascuțite” (Călinescu); „sughițuri
pragmatici a acestei însușiri definitorii a umanității. primăriei poate fi cel puțin o jenă, ca să nu mai vorbesc de
sufocate” (Blaga).
Parafrazînd cu intenție umoristică un titlu de roman din „vina” examinatului (elev sau student) și răspunderea
Când și de ce sughiță omul? Poporul știe el ce știe: „Când
vremea începuturilor acestei specii (Misterele Bucureștilor), examinatorului (învățător sau prof), când ortograma se
sughiți, te pomenește cineva; când sughiți tare, te
propunem cititorilor un mic serial de „mistere” ale unor așează pe... tapet sau pe hârtie. Iată, pe scurt, „povestea”
pomenește cineva de rău” (după revista „Șezătoarea”). Iată
denumiri din perimetrul urbei noastre. Se va vedea la capătul acesteivorbe.
oponimul Iași, articulat Iașii, este, la origine, probabil și un remediu, din aceeași viziune, consemnat de Vasile
fiecărui episod și, mai abitir, la „consumarea” mai multor
Bianu, în Doctorul de casă: „Când un om sughiță, se zice
trufandale onomastice, cât automatism și câtă forță inerțială
există în gândul subiacent „se știe că transpus în
automatismul „așa se spune” sau „așa se scrie”. Faptul este
lesne observabil mai ales în sfera numelor proprii
T cel târziu de pe la mijlocul veacului al XlV-lea, un
nume comun, un etnonim, desemnând o populație
caucaziană, iassi sau alani, strămoșii oseților de astăzi.
locul aici să confirm sau să infirm această etimologie, cea mai
că-l pomenește cineva și, atunci, el gândindu-se că cine
poate fi acela, îi trece sughițul”. Răul este mare, și iată cum
Nu-i
poate fi provocat reflexul respectiv (numit și sughițătură ori
sughițeală): „Găsi-l-ar sughiț și tuse, P-ăl de face furci și
(antroponime și toponime), unde ruperea legăturii dintre credibilă, originea toponimului într-un nume de persoană
fuse”, se răzbună, prin blestem de înfricoșare, femeia
sensul inițial al cuvântului și ocultarea motivației (Iaș) nefiind imposibilă (pentru discuția tuturor ipotezelor se
leneșă, care n-ar vrea să mai toarcă (poezie populară).
denominării împinge multe nume de persoane și de locuri în poate consulta lucrarea lui Dan Bădărău și loan Caproșu, Iașii
Există, însă, sughițuri și sughițuri, totul ține de împrejurări
nebuloasa trecutului, fapt generator de frumoase legende vechilor zidiri, ed. 2007, p. 23-29). Arăt doar că până către
și de persoane: „Eu îți închin dumitale, C-un pahar galbin,
populare explicative, de bizare reconstituiri amatoristice și de sfârșitul secolului al XVIII-lea denumirea orașului nostru a
Dintr-u vârf de platin, De unde sughiță, Dalba fecioriță”
compromițătoare etimologii pentru cine le abordează cu avut exclusiv forma de plural, în varianta etimologică Iași(i)
Îarian, Nunta la români, 1890).
intenția soluționării științifice. Căci, dacă e vorba de sau populară și moldovenească Ieși(i) sau Eș(i). Curioșii ar
ar răul involuntar poate fi evitat, chiar pe alte căi decât
„mistere”, o doză de incertitudine și de hazard rămâne adesea putea observa singuri această explicabilă consecvență
ghicitul provocatorului. Consemnăm o credință și
în „rezolvarea cazului”. Să începem, așadar, cu chiar numele cercetând cele 10 volume de Documente privitoare la istoria
practică populară (sau măcar nord-moldovenească),
orașului Iași. orașului Iași editate de profesorii Ioan Caproșu și Petronel
neconsemnată în izvoare scrise; este vorba de o formulă de
Cum se scrie, lașul sau lașiul ? Zahariuc (primul volum). Apoi, odată cu trecerea timpului, s­
a pierdut conștiința originară a faptului că formele de plural salut! Prin anii '60, acasă fiind, laZvoriștea Sucevii, într-un
întrebare des auzită, uneori pusă și în controverse concediu, am avut plăcerea, eu și surorile mele, s-o
păstrează amintirea grupului social ce locuia un anume spațiu

O publicistice, se reflectă și în indecizia ortografică pe


care aproape zilnic o constatăm în presa locală.

să distingă între corect și incorect sau măcar între


(de pildă, Bucureștii erau numele colectiv al locuitorilor din
satul unui Bucur, fondator, după legendă, sau stăpân
Răspunsul așteptat vizează o prescripție normativă ce trebuie
medieval) și denumirea începe să aibă ca referent o așezare,
un obiect socio-geografic unitar, căpătând astfel o formă de
cunoaștem pe frumoasa noastră cumnată, Florica, tânăra
soție a verișorului Costel, tânăr (și el) ofițer de marină,
căsătorit la Constanța, cu fiica unor deportați din Banat,
care, har Domnului!, ajunseseră și în Dobrogea la o situație
recomandabil și nerecomandabil. În asemenea situații, un materială bună (că așa sunt bănățenii, fruncea!). La mătușa
singular, articulat: Ploiești devine Ploieștiul, Focșani se
instrument util poate fi, cu puțin noroc, Dicționarul Mandița, soacra Floricăi, într-o duminică, stăteam la un
pronunță Focșaniul, Folticeni evoluează la Fălticeniul,
ortografic, ortoepic și de punctuație (DOOM), el însuși însă pahar de... vorbă, despre unele și altele, despre unii și alții.
Plopeni la Plopeniul etc., variante apărute în secolul al XIX-
creator de incertitudini, când ne... dă voie (în ediția a doua) să Gustatul (și, eventual, datul peste cap) al fiecărui recipient
lea și aproape generalizate în prezent, în uzul oral și cotidian.
cerem în piață, folosind același cuvânt, fie pomi, fie fructe, de era precedat de cuviincioasele închinăciunî: celor de față, în
Se constată imediat că articolul hotărât singular se atașează la
vreme ce toleranța față de rostirea populară cireși în raport cu ordinea vârstei și a unui oarecare rang; celor absenți, despre
forma de plural nearticulat, cu un i final asilabic. Acesta fiind
norma literară cireșe este atât de generoasă. Așadar, de ce să sistemul de derivare a toponimelor de acest tip, este justificată care venise vorba, în funcție de situație: celor vii,
nu scriem lașul, cum zice moldoveanul, dar și Iașiul, cum transmițându-le mesaje, dar, prin asociație de idei, și celor
etimologic și derivațional recomandarea academică a scrierii
normează dicționarul (bucureștean!)? Dar care o fi noima (și pronunției) Iașiul din Iași, Hușiul din Huși, Galațiul din morți (Dumnezeu să-i odihnească în pace!).
academică și care îndreptățirea uzului local și provincial? Firește, mai ales gazda noatră, soacra Floricăi, nu putea să-
Galați, Cernăuțiul din Cernăuți. Grafiile și pronunțiile
Pentru un lingvist, dilema nu-i dramatică, dar pentru și treacă cu vederea proaspetele rude, așa că, atunci când le
învățaților lexicografi nu iau însă în considerare tradiția
gazetarul locului, gata să se dea în... stambă (de la venea rândul, după protocol, înclinând paharul către noră-sa
rostirii dialectale și cea culturală a scrierii oiconimelor, fapt
răsstrăbunica „La Stampa” italiană) și pentru cinovnicul și dorindu-i sănătate (și să-i dea Dumnezeu copii mulți,
ce nu poate fi ignorat și care constituie însăși dificultatea de a
opta pentru formele considerate „corecte”. În graiul frumoși și sănătoși), după o scurtă pauză marcând
schimbarea registrului, rostea plină de respect: „Sughiț bun
moldovenesc, consoanele ș, j, ț(și s, z, r) se pronunță dur, ca și
șî la cuscrii de la Costanța!”. Vor fi repetat urarea și alți, vor
în cuvintele comune, precum ușă sau grijă, și de aceea un
fi fost mai multe rânduri de închinăciuni. De-o dată, Florica
muntean este imediat... reperat, când îl auzim rostind muiat
a țâșnit afară din casă, izbucnind în plâns! Noi, verișorii
(cu transcriere aproximativă) ușe, grije. Este acum limpede
localnici (Costel avea să vină după câteva zile), ne-am luat
de ce DOOM, redactat la București, recomandă forma Iașiul,
după dânsa și am întrebat-o ce se întâmplase, de ce plânge?
în timp ce ieșenii înșiși au scris și pronunțat totdeauna numele
Răspunsul, printre sughițuri de plâns, a sunat astfel: „Da' ce-
așa cum apare și pe frontispiciul cunoscutelor publicații
au ăștia ai voștri cu ai mei, de-i tot pun să sughită, ce le-au
„Iașul Literar” sau „Flacăra Iașului”. Așadar, opoziția corect-
făcut?”. Am încercat să-i explicăm că-i de bine, așa cum ne­
incorect în limbă se reduce la acceptarea sau respingerea unei
am priceput: cum că părinții ei, pomeniți fiind, vor sughița,
norme ce nu poate fi gândită în afara unei tradiții lingvistice și
firește, dar, în urma precauției verbale luate de ai noștri,
grafice. Exemplele pentru această chestiune sunt
nenumărate. Nu este exclusă însă impunerea în viitor, prin sughițul va fi bun! Nu auzise de așa ceva nici dinspre Banat,
forța imitației modelelor promovate de televiziune și radio, a nici dinspre Dobrogea!
Recent, între amici, venind vorba despre un amic pe care eu
formei grafice și fonetice Iașiul (Iașiul, capitală culturală
îl cam bârfeam, destul de insistent, am aflat că respectivul
europeană, nu-i așa?), dovadă fiind generalizarea rapidă și
nu putea să facă ceva ce era, protocolar, de așteptat să facă
fără șanse de contracarare, chiar și în Moldova, a accentuării
(nu era în țară)! Atunci, am întreprins corrigenda, apelând
aberante, turco-grecești, de sorginte bucureșteană, a numelor
la experiența mea rurală din copilărie, spre ameliorarea
de familie de tipul Cojocariu, Funeriu, Grădinariu,
sughițului celui pomenit. Amicul de bârfă, botoșănean, a
Trăistariu, Vieriu etc., din seria derivatelor cu sufixul -âri(u)
recunoscut formula (mai sus citată) și m-a întrebat cum
de origine latină. Cine se simte incomodat de oferta opțiunii
devine cazul, socio- și psiholingvistic? I-am produs scurtul
pentru două grafii și rostiri cu justificări parțiale poate folosi
expozeu de antropologie culturală schițat mai sus și i-am
fără ezitare vechea și etimologica formă de plural, când se va
referi la primarul Iașilor, bulevardele Iașilor, Zilele Iașilor, promis că-l voi da și-n stampă.
Iașii vechilor zidiri și la... numele Iașilor. Ceea ce am și făcut!
Mircea CIUBOTARU K______________________________ Stelian DUMISTRĂCEL

cronica veche 7
CRONICA VECHE

PALATUL BELDIMAN-MAVROCORDAT-STURDZA
DE LA MIROSLAVA
echimea fostului palat boieresc de la Miroslava - care treime. La parter se păstrează o ușă din fier

V găzduiește astăzi Liceul Agronomic - nu este cunoscută cu


precizie, diversele etape de construcție necesitând încă

înzestrat cu biserică și o grădină de agrement, ceea ce a determinat pe


proprietarii dinainte de 1800, când moda reședințelor de vară
care pare a fi originară. În partea opusă, pe
fațada din nord, a fost amenajată o foarte
limpeziri. Conacul, asemeni mai tuturor conacelor rurale, spațioasăera loggia (2,5 m lățime), care se
întinde pe toată lungimea clădirii. Aceasta
oferea o foarte plăcută priveliște spre parcul
începuse și în Moldova, să-l transforme în palat de vară. mare al reședinței, dar mai ales oferea o
Proprietarii moșiilor s-au tot schimbat de-a lungul vremurilor, căci frumoasă panoramă asupra orașului Iași.
acestea tot trecând de la o familie boierească la alta, în funcție de Vasile Beldiman a stăpânit palatul până la
nevoile financiare de moment, sau prin transmiterea lor prin moartea sa, intervenită în 1850. Construcția
moștenitori, către fiicele acestora cu ocazia măritișurilor. Din acest acestui palat a fost începută de vornicul
motiv succesiunea proprietarilor este destul de complicată. În 1796, Vasile Beldiman, la 1849 (după Gh.
moșia și conacul de la Miroslava aparțineau familiei boierești Balș. Băileanu). Acesta a decedat în 1853, dar
În anul 1801, moșia trecea în proprietatea boierului Vasile Beldiman văduva sa a continuat construcția, până prin
care construia o reședință de vară pe domeniul de la Miroslava. 1855, acumulând datorii însemnate. Văduva
Construcțiile care s-au succedat pe acest loc sunt legate de un șir lui Vasile Beldiman, Marghiolița (Maria),
întreg de proprietari de seamă: Toader Balș pe la 1800, Vasile era născută Mavrocordat. Ea era sora Zoiței,
Beldiman, Alexandru Beldiman, Alecu Mavrocordat, Vladimir doamna lui Gheorghe Bibescu vodă din
Ghițescu, col. Constantin Langa, Constantin Langa-Râșcanu. Muntenia. Moșia Miroslava a fost împărțită
Primul proprietar despre care s-a vorbit, Toderaș Balș, este diferit de apoi, de Marghiolița, între cei doi fii pe care
baș-boierul Teodor Balș („Frederic”). Acest Teodor Balș (1743­ îi avea familia: Vasile și Alexandru. Palatul
1810) era fiul lui Lupu Balș. El a fost vornic (1790) și logofăt (1800). și parcurile au revenit fiului mai mic,
A fost căsătorit de două ori: cu Maria, fiica lui Pârvu Cantacuzino și Alexandru Beldiman.
respectiv cu Zoe, fiica lui Vasile Rosetti (călugărită Elisabeta, la Alexandru Beldiman (1832-1898) s-a
mănăstirea Văratec). căsătorit la 1854, cu Smaranda Callimachi. El a fost prefect de poliție întotdeauna într-o redingotă lungă, până la genunchi. Alexandru
O casă boierească a fost construită pe terenul curții boierești de la al Bucureștilor la 1865, până la detronarea lui Cuza (11 februarie Mavrocordat era originar din Focșani, dar s-a stabilit definitiv la Iași
Miroslava pe la anul 1800, de către vornicul Teodor Balș. După cum 1866). După acest eveniment s-a retras din viața politică. În anul prin căsătoria cu Lucia Cantacuzino-Pașcanu. Familia a avut trei
se vede de pe planul orașului Iași al lui Bayardi (1819). Palatul avea o 1872 a fondat la Iași ziarul „Adevărul”. Din 1888, ziarul s-a mutat la copii: Olga Sturdza (sculptorița), o altă fiică ce s-a căsătorit cu Paul
formă oarecum de cruce, orientat est-vest pe lungime, ceea ce nu mai București, tot sub conducerea sa. Mormântul lui Alexandru Moruzi și un fiu decedat la vârsta de 21 de ani.
corespunde cu planul clădirii păstrate astăzi, care are formă de „L”. Beldiman se află la mănăstirea Ciorogârla de lângă București Alexandru Mavrocordat reface palatul și construiește impozantul
Vornicul Toderaș Balș a dăruit reședința de la Miroslava ca zestre (1892). Fiul său mai mare Alexandru Beldiman (1855-1924), a fost turn, pe trei nivele, aplică blazonul familiei la colțurile clădirii, pe
fiicei sale, Catinca, la căsătoria acesteia cu logofătul Alexandru delegat la României la Comisia europeană a Dunării și apoi ministru glafurile de sub acoperiș, iar pe fațada dinspre sud inițialele sale
Mavrocordat. În anul 1825 palatul a fost oferit, prin foaia de zestre, la Belgrad (1888) și la Berlin (1896-1916). Fiul mai mic, Edmond- „A.M.”. Astăzi nu se mai păstrează aceste însemne.
fiicei lor Marghioala (Maria), care s-a măritat cu Vasile Beldiman. Vasile Beldiman (1861-1919), a fost prefect de Dâmbovița și de În condițiile în care fiul său, George, cerea inventarierea averii,
Vornicul Vasile Beldiman era fiul vornicului Alecu Beldiman, Ilfov. palatul de la Miroslava rămânea deschis pentru adăpostirea rudelor
autorul Tragediei Moldovei. El a fost epitrop al Instrucțiunii publice În jurul anului 1883, documentele îl arată ca proprietar al palatului de venite să participe la înmormântare. După moartea prematură a lui
și inspector al Școalelor. Acesta a înființat în palatul său de la la Miroslava pe Alecu Balș. La 1882, soția acestuia, Elena A. Balș, a George Mavrocordat, într-un accident de călărie, palatul de la
Miroslava Institutul de educație pentru fiii de nobili. Casa sa din Iași vândut mo șia Miro slava, cu tot cu palat, lui Vladimir Ghițescu. După Miroslava a rămas în proprietatea Olgăi, fiica lui Alexandru
este cea din strada Păcurari, unde acum e sediul Universității trei ani, la 1895, palatul a fost revândut fiind cumpărat de locotenent- Mavrocordat. Aceasta este cunoscuta artistă plastică Olga Sturdza,
Apollonia. Vornicul Vasile Beldiman, în iulie1844, a devenit epitrop colonelul Constantin Langa. care a fost căsătorită cu Mihail D. Sturdza (nepotul de fiu al
al Casei Apelor din Capitală (Iași). La 1 aprilie 1848, a fost numit În ultimii ani ai secolului XIX, colonelul Constantin Langa (1829­ domnitorului Mihail Sturdza).
mare postelnic și secretar de stat. La sfârșitul lunii august 1848, el a 1914), a devenit, pentru scurtă vreme, proprietarul Palatului de la lga Sturdza a fost ultima proprietară aristocrată a palatului,
fost numit epitrop al învățăturilor. Este amintit apoi cu rangul de vel
agă, ca pârcălab de Galați.
*
eședința de la Miroslava a găzduit și una din primele instituții
Miroslava. Acesta a fost ordonanță a domnitorului Alexandru Ioan
Cuza, avansând până la gradul de locotenent-colonel. Prin el s-au
transmis mai multe obiecte originale ale Domnului Unirii către
muzeele ieșene. A devenit ulterior și primar al orașului Iași (7 iunie
O probleme
care de atunci a fost recunoscut ca „Palatul Sturdza”. După
Primul Război Mondial, prințesa nu s-a ocupat doar de
sculptură-domeniu în care a excelat, ci și de rezolvarea unor
sociale. Astfel, la 1 noiembrie 1918, Olga Sturdza înființa
în palatul de la Miroslava o școală pentru orfanii ai căror părinți își

R de învățământ din epoca modernă. Trei profesori francezi,


foști ofițeri francezi în armata lui Napoleon, De Lincourt,
Chefneaux și Joseph Bayard hotărau în 1830 să deschidă în conacul
de la Miroslava o școală pentru educarea fiilor de boieri. La 24
octombrie 1831, se deschideau oficial cursurile „Institutului de
1891 - 30 mai 1892). În vremea sa a fost întocmit un proiect de
amenajare a unui Azil de bătrâni în reședința de la Miroslava. La
1899 s-au întocmit planurile și devizele de lucrări necesare pentru
adaptarea clădirii la noua destinație.Lucrările ce aveau să fie făcute
asupra Palatului erau estimate la suma de 8 416, 70 lei. În proiect
pierduseră viața pe front. Școala devenea nucleul model al
„Societății pentru Ocrotirea Orfanilor de Război”, care în final a avut
270 de instituții similar în toată România, ce adăposteau un număr de
340.000 de orfani. Olga Sturdza a dat în folosință clădirea, cu tot
Educație pentru Fiii de Nobili”. Institutul își propunea să îi învețe pe terenul din jur, acestui orfelinat care, ulterior va fi transformat în
intrau însă și atenansele, grajdurile, biserica și crâșma din apropiere,
fiii boierilor „limbile streine, cele mai căutate în acele vremi, școală agricolă.
astfel încât suma totală necesară pentru aceste lucrări a fost estimată
franceza, germana; greceasca, cum și matematicile, gramatica, La 1 septembrie 1919, în palatul Sturdza de la Miroslava se înființa o
la30.800,53lei.
geografia, istoria, etc”. Printre elevii care au frecventat această „Școală de agricultură” cu rezultate deosebite. Această instituție s-a
onstantin Langa nu păstrează prea mult proprietatea, la 1900
transformat în Școala inferioară de agricultură în 1921. În 1935, prin

C
școală amintim pe Mihail Kogălniceanu, beizadeaua Grigore vânzând palatul și dependințele (cu parcurile și terenul pe
Sturdza, Panaite Radu, Cananău, Alecu Paladi și mulți alții. Cursurile desființarea Societății „Ocrotirea orfanilor de război”, școala de
care se află biserica) lui Alexandru Mavrocordat, care
școlii erau destul de costisitoare, accesibile doar boierilor înstăriți. agricultură de la Miroslava a trecut în subordinea Eforiei Școlii de
cumpărase și moșia învecinată, Cornești, de la Dimitrie Anghel
Familia Kogălniceanu plătea pentru educația fiului lor, 2000 de agricultură, până în 1946. După 1950 aici au funcționat diverse
(poetul). Constantin Langa a fost înhumat într-un frumos monument
galbeni. La data de 16 iunie 1832, Albina românească cuprindea în instituții școlare cu profil agricol.
funerar de la cimitirul Eternitatea din Iași.
paginile sale un reportaj de la examenul de absolvire a primului an de Din 1919 până în 1954, Școala se remarca cu o fermă model cu
La 1900, Alexandru Mavrocordat, proprietarul moșiei învecinate,
studii la Miroslava. La ceremonia de premiere participa Mihail numeroase sectoare de producție, în care se aplica cea mai avansată
Cornești, cumpărate de la Dimitrie Anghel (tatăl poetului) a
Sturdza iar locul întâi era acordat elevului Mihail Kogălniceanu. tehnică agronomică a vremii. În această perioadă, instituția a avut
cumpărat de la col. Constantin Langa numai palatul cu dependințele
În acest institut își găsește originea învățământul agricol din statutul de „Școală pilot” a „Societății pentru ocrotirea Orfanilor de
și parcurile și terenul pe care se află biserica din curte (nu și restul
Moldova, întrucât printre obiectele care se predau aici, la mare Război” și o încadrare de excepție, fiind locul în care se perfecționau
moșiei). Proprietarul a decedat în 1907, la Paris, (fără legătură cu
cinste, având în vedere că elevii erau toți fii de mari moșieri, era cadrele didactice din sistem. În anul 1946, Olga Sturdza era obligată
răscoala) fiind îngropat la temelia bisericii din curtea palatului.
Istoria Naturală în care plantele erau grupate și studiate după să doneze statului atât palatul cât și terenul agricol (peste 200 de ha),
Ulterior, fiica sa, Olga, devenită prin căsătorie Sturdza, cunoscută și
sistemul agronomic filotehnic și nu după cel propus de biologie. parcurile inclusiv toate dependințele, toate acestea devenind
ca artist plastic, a sculptat în marmură un valoros monument funerar,
Școala își închidea oficial porțile în 1834, când absolvenții primei proprietatea școlii agricole.
amplasat în interiorul bisericii, pe peretele de sud.
promoții plecau împreună cu profesorii lor francezi să-și continue Prin Hotărârea de Guvern 90/1954 Școala a fost expropriată de toate
Alexandru Mavrocordat („Muțunachi”) era un om cu o cultură foarte
studiile la Paris. bunurile sale, inclusiv de cele 240 de hectare teren ale fermei
vastă, vorbind curent limbile franceză, germană, greacă (modernă și
Valeriu Slusaru presupunea că cea mai veche clădire din ansamblul didactice, care au fost puse la dispoziția GAS Bucium, ulterior IAS
antică) posedând
construcțiilor școlare de la Miroslava este construcția care a servit, Miroslava. După aceasta Școala a continuat să funcționeze în
numeroase cunoștințe in
mai târziu, drept magazie de alimente, spălătorie și bucătărie. Este o perimetrul de bază, de 6 hectare, ocupate de clădiri, curte și parc,
domeniul literaturii, dar și
construcție cu ziduri groase, vechi. Acesta era de părere că cel mai toate grupate în jurul palatului.
al științelor pozitive. Și-a
probabil că în acea clădire a funcționat Pensionul. Anul 1974 aduce cu sine și schimbarea denumirii Școlii în Liceul
făcut studiile în
* Agroindustrial Miroslava, pentru ca în 1991 Ministerul Educației să
Germania. Era un pianist
alatul de laMiroslava, datat la începutul secolului XIX, a fost aprobe denumirea de Grup Școlar Agricol „Mihail Kogălniceanu”, în
de valoare și excela în șah
semn de prețuire pentru tradiția școlii și pentru cel ce a fost întâiul

P inclus pe Lista monumentelor istorice din anul 2004, la


numărul 1447, sub numele ultimului proprietar, drept „Casa
Sturdza”, având codul IS-II-m-B-04204. Construcția noului
palatului existent astăzi a fost începută, de fapt, de către vornicul
Vasile Beldiman, la 1849. Acesta a decedat în 1853, dar văduva sa a
(partenerii preferați fiind
junimistul Alexandru Gr.
Suțu și dr. Rosenthal).
Biblioteca sa era una
dintre cele mai însemnate
elev și întâiul premiant al școlii. În anul 1996, conducerea școlii
recăpăta de la stat 107 hectare pentru refacerea parțială a fermei
didactice „Principesa Olga M. Sturdza". În anul 2000, Grupul Școlar
Agricol „Mihail Kogălniceanu” a derulat un vast program în 81 de
continuat construcția, până prin 1855, acumulând datorii însemnate. comune pentru promovarea conceptelor de „fermă”, „fermieri” și
nu doar din Iași, cu chiar
Clădirea principală veche a fost construită pe la 1849-1855. Palatul, pentru emanciparea agricultorului român.
din țară; aceasta „ocupa o
clădirea principală, având 20 de încăperi, a fost edificat în stil Palatul adăpostește astăzi un foarte valoros muzeu etnografic, al
odaie spațioasă a
neoclasic. Se disting două etape de construcție: clădirea principală, cărui tezaur este expus în 12 încăperi. Meritul organizării acestei
castelului său de la
cu latura lungă orientată est-vest, are parter și etaj, iar turnul are colecții revine profesorului Dumitru Bunea, fost director al Liceului.
Miroslava”. Era pasionat
parter și două etaje. La etajul palatului, spre fațada de sud, se află o Acesta este cel mai mare și mai prețios muzeu adăpostit de o unitate
de literatura greacă
sală mare, simplă, luminată de trei ferestre având partea superioară de învățământ. Palatul istoric de aici, împreună cu Muzeul și cu
antică. Era un bărbat înalt,
arcuită („în plin cintru”), de proporții clasice. Pe fațada exterioară parcurile reamenaj ate ar putea constitui un atractiv obiectiv de turism
spătos, purtând o barbă
această sală („salon”) este subliniată prin coloane angajate la o cultural și de agrement.
mică; era îmbrăc at Sorin IFTIMI

cronica veche 19
CRONICA LIMBII

Damenvalț! „Misterele onomastice" ale Iașilor (II)


cesta era, odinioară, pentru liceenii suceveni, semnalul

A magic de la baluri, după care încercau să-și dea seama


dacă fetele cărora le făceau curte (și la al căror semn de

E
acceptare sperau) vor face râvniții pași spre a-i invita, la un dans
care nu era obligatoriu să fie chiar un vals (prin Bucovina, și acesta
numit, bineînțeles, valț). Practica mai era în vigoare și pe la
timologia populară, adică explicația spontană, naivă și
adesea improvizată a cuvintelor comune, de regulă
neologisme, impenetrabile ca semnificație și străine ca
formă, funcționează prin analiza intuitivă a formelor create
reuniunile „tovărășești” din anii '70 de la cantina studențească prin atracție paronimică. Așadar, caloriferul trebuie să fie un
„Iustin”, când muzica de la pick-up transmisă prin stație era fel de calu-di-fer, iar funicularul neapărat un... furnicular.
oprită, se bătea într-un corp metalic (cred că o tavă!), și se striga Deformarea cuvintelor aduce un fir de lumină în obscuritatea
„Damenvals” de data aceasta. Amintirile mi-au fost stârnite de semantică a termenilor străini. Când avem a face cu nume
ivirea afișelor ce anunțau premiera, la Naționalul ieșean, a piesei proprii, de persoane și de locuri, „întunericimea” e și mai
„Damen Tango”. Pentru că este vorba de un cam același semnal, adâncă, fiindcă la misterul relației de semnificare se mai
evoluat prin diverse răstălmăciri, dar având ca punct de plecare un adaugă și enigma motivației denominării, precum și
cuvânt compus din germană, ce are sensul general de „invitație la
împrejurările ei, adică o istorie. Dacă insiști interogativ (de ce
dans din partea doamnelor”, lexem de care ne vom ocupa în
continuare. se cheamă așa și cât de vechi e numele Ceahlăului,
Un text semnat de Dana Țabrea, postat pe internet cu privire la Dorohoiului, Fălciului?), o poveste sau, mai curând, o
piesa citată, operă a moscovitei Anna Aslanova, ne conduce spre legendă îți este servită ca explicație. Mai trebuie doar ca un
interpretarea, de etapă, a titlului respectiv: „Din cultura mea anume participant la șezătoarea etimologică să o memoreze,
generală, «damen tango» e acel tip de tango când femeia invită altul să o consemneze și, pusă în stampă, legenda toponimică
bărbatul la dans”. Aici s-a ajuns, la fel ca și în cazul prezenței devine bun public, clișeu explicativ și prilej de mirare, când
primului cuvânt în titlul unei piese de teatru a lui D.R. încerci să o risipești. Păcat, și ce frumoasă era, domnule! Ca
Popescu, „Visul sauDamen Vals”, din a cărei prezentare reținem, Vrancea și Vrâncioaia, Molda și Moldova, Nămăești și Nemo
iarăși, o interpretare a semnalului: de la „Frumosul Philip”, eroina
est, Bârladul și Bârr, ladă! Și câte altele, dacă te apuci să Chestionar toponimic (1978), dar anchetele toponimice și
„aștepta o simplă invitație la vals”, amintire „ce o face să radieze,
dar doar pentru un scurt moment”. întrebi ce vor fi însemnând Piciorul Lupului sau Cornul lui dialectale, oricât au „adulmecat” pe urmele sale, nu l-au aflat
Deși prezente încă, măcar la nivelul amintirii culturale, numai Sas, Poiana Stampei sau Coarnele Caprei, Valea Lupului sau pe undeva, măcar prin Moldova. Și atunci, dacă nu l-am
„damenvals” a căpătat un parțial drept de cetate... lexicografică Dealul Mâța, La Doi Lei sau Râpa Miresei. Să stai și să te identificat pe teren, să căutăm toponimul ieșean în... hârtii. Îi
românească, motiv pentru care simt obligația, cronicărească, să minunezi de inventivitate și imaginație, de tradiție și ... dăm repede de urmă (în seria de documente ieșene publicate
intervin. Anume, în „Dicționarul explicativ ilustrat al limbii inovație. de profesorul Ioan Caproșu), odată cu prima sa atestare din 5
române” (DEXI; „Arc Gunivas”, Chișinău, 2007, coord. Eugenia Ieșenii, de azi și de odinioară, nu se puteau lăsa mai prejos. mai 1575, în legătură cu viile de pe dealul Copoul. Este cert că
Dima), substantivul este, impropriu, definit ca fiind „Drept, Noroc de gazete și de povestitori, care nu au îngăduit să piară ne aflăm în fața unui antroponim, fiindcă numeroase locuri cu
posibilitate pe care o au femeile /extindere/, fetele de a-și alege în vecinică uitare întâmplări neîntâmplate și făpturi vii și livezi din hotarul vechi al târgului, pe dealuri și văi,
singure partenerul la dans”, iar pentru etimologie se trimite la
neîntrupate. Duhul locului, al dulcelui târg, plăsmuit din amintesc de foști stăpâni din secolele al XVI-lea sau al XVII-
germ. Damenwahl, compus din „damen «feminin» și Wahl
«alegere»”. Cu regretul că semnatarul acestor rânduri, deși melancolia crepusculului voievodal (jalnică tragodie!) și lea: Brânză, Coroi, Cozmoaia, Hronțea, Irimia, Piciorogan,
figurează printre consultanții științifici ai opului, nu și-a făcut (în lenevirea ondulatorie (cândva) bahluviană, din amor mentis Șorogari, Tanga, Ursulea și mulți alții. Între aceștia, un Copău
acest caz) datoria, trebuie să vedem care este legătura dintre vaal intellectualis (fo rma populară
(cum se pronunță germ. Wahl alegere) și vals, cuvânt românesc pentru Păstorel și este ate stată în
împrumutat din franceză. hălăduirea întru 1775, 1875) sau,
Începem prin a da explicațiile germ. Damenwahl după dicționare taclale pe la hanuri prin asimilare
ale unor limbi europene de cultură; pentru engleză: „translation cu bolți reci și trei- regresivă, Copou,
Ladies' choice, a dance term to indicate it is ladies' turn to choose patru sarmale, duh poreclă cunoscută
partners”; pentru franceză: „quand c'est aux dames d'inviter les
prea frumo s astăzi în numele de
messieurs”. Mergând mai departe, observăm că, odinioară, când
limba respectivă se mai învăța prin licee, noi, românii, am grădinărit de familie cu varianta
apropiat germ. Wahl „alegere” de Walzer „vals”, sau am regretații Ion Copoi(u) „câine de
confundat, în mediu dansant, cele două nemțisme, cu atât mai ușor Mitican și vânătoare”,
prin Ardeal și Bucovina, unde se mai păstra și pronunția danț Constantin Ostap apelativ cu originea
(influențată de germ. Tanz). Drept cadru general pentru inserția și de imaginativul în magh. kopo este
valsului, va fi fost și vreo vagă sugestie dinspre titlul unui roman al domn Vasile Ilucă, la originea
lui Mihail Drumeș, „Invitație la vals” (lectură pasională, alături de nu se lasă ușor denumirii Dealul
„Elevul Dima dintr-a șaptea”, a adolescenților de pe vremuri), despuiat de C o p o u lu i. (O
căci este mai greu să ne gândim la numele (totuși) celebrului
farmecul po etic paranteză nu are ce
concert al lui Carl Maria von Weber, „Aufforderung zum Tanz”,
titrat „Invitation â la Valse” în franceză, cu referire la seraficul vals sub analiza rece și strica aici: căpauca
ce constituie miezul piesei orchestrale. incoloră a sadoveniană, din
Revenind la... oile noastre, susținem că „damenvals” era o istoricilor sau povestirile sale
indicație de regie, pe care o dădea, cu glas tare, conducătorul lingviștilor, care vânătorești, nu este
balului, anunțând că, la. valsul ce urma, le revenea damelor cred și speră să decât... consoarta
inițiativa în privința alegerii partenerului. Situații comparabile, poată reconstitui „realul”. Ca urmare, să începem dinspre copoiului amușinând în căutare de doamne rătăcite prin
externe: așa-numitul „Caller” de la „Country Dance”; interne: Crivăț, citind pe hărți și ascultând în tramvai nume de locuri păduri). Este foarte probabil ca acel Copou (Copău) pomenit
flăcăul care comanda diferitele poziții ale jucătorilor horei (de ieșene și să vedem dacă nu cumva dincolo de ceața poveștii la 1575 să fi fost un vier ungur Kopo, la viile domnești din
exemplu: „Foaie verde siminoc, hai intrați cu toți în joc!” etc.; mai
vom descoperi „misterele”... banalului. hotarul târgului Iași, înjurul anului 1500, precum acei vieri de
târziu: „Cavalerii la mijloc!”).
entru utilizarea termenului „damenvals”, am găsit pe Copoul, nume cu rezonanță particulară, insinuând distincție la Hârlău, cunoscuți documentar în a doua jumătate a
boierească și intelectuală. Ca ieșean, una-i să-ți declari adresa veacului al XV-lea (28 mai 1470). Și C. Cihodaru considera

P internet doar o atestare, dar ca nume propriu-zis de dans (!),


într-o simpatică vecinătate: „Petrecerile se întindeau până

damen vals” (Nunta de altădată pe Valea Târnavelor). „Damen


Tango” a devenit, însă, o marcă de socializare la un anumit nivel
în Copou și alta în... Dacia sau Păcureț. Vasluienii din că antroponimul Copou este un nume unguresc, ca și Țicău și
spre dimineața în ritmurile de învârtită, hațegană, sârbă, periniță șiperioada interbelică au ținut să aibă și ei un Copou, ca parc și

Universitate și Academie nu au reușit să-și facă (încă!). O prilej.


Ciurchi, care sunt astăzi nume ale unor străzi din Iași. Îi dăm
loc de promenadă, după modelul și moda ieșeană. dreptate, doar pe jumătate. Despre cealaltă jumătate, cu alt
cultural. Motivul ar putea fi cel sugerat de Dana Țabrea, în legendă locală, înregistrată de Gh. Ungureanu, în lașul. Note Mircea CIUBOTARU
comentariul citat anterior: „. tangoul de final [al piesei de teatru] istorice, [1941], p. 23, explica toponimul printr-o întâmplare
are loc și nu e, așa cum ne învață dicționarele (tare am vrea să știm
de literatură haiducească: soția lui Vasile Lupul s-ar fi ascuns
în ce dicționare a găsit D.Ț. „învățătura”), un dans în care invitația
vine din partea doamnei, ci unul între două persoane de sex de frica turcilor într-o scorbură de copac în pădurea de la
feminin” (/ziaruldeiasi.ro/). Copou și ar fi fost găsită de căutătorii ghidați de lătratul unui
Anume, doamnele pot cultiva relații spirituale la un nivel copoi care a descoperit-o. Născocirea se poate pune în cârca
inaccesibil „aux messieurs”; și iată posibilități: emisiunea unui cititor second hand de letopisețe, căci un sâmbure în
„Damen Tango” la „Nașul Tv” (moderatoarea pronunță „Damăn pelteaua istorică este aici: un refugiu al curții lui Vasile Lupul
Tango”), prezentând interviuri cu doamne; printre titluri: „Cheia (când cu expediția prădalnică a tătarilor și a cazacilor lui
relațiilor fericite”, „Secretul fericirii” etc.; dacă invitat este un Timuș Hmielnițchi, în vara anului 1650), în codrii
bărbat, tema este potrivită: „Pasiunea mea: Abba”. Sau, reluarea, Căpoteștilor (la Șcheia de astăzi, fostă în ținutul Vasluiului),
sub același titlu, a „celor mai frumoase romane de dragoste,
adunate pentru plăcerea ta de zi cu zi... uită de griji, zâmbește,
unde, până în zilele noastre, mai dăinuie o biserică de lemn
bucură-te și suferă alături de eroinele tale preferate” ctitorită cu acel prilej. Cât despre incursiunea etimologistă,
(/nemira.ro/damen-tango).
Damenwahl este folosit astăzi pe site-uri nemțești ca nume de
firmă cu oferte preferențiale pentru doamne, iar în spațiul public
titrează emisiuni ce au ca obiect discuții privind prezența femeilor
în politică! La noi, însă, pentru uzurpatorul „Damen Tango”,
M desigur, copoiul ager mirositor din legendă este „vinovat” și
de atracția (paronimică și nu olfactivă) spre explicația
m isteriosulaui nume Copou.
ii distins, un toponimist, T. Porucic, a
,transplantat” (în 1931) în Basarabia cunoștințele
asistăm la o adevărată recuperare semantico-afectivă, chiar est- ale despre Copoul ieșean și a crezut că denumirea
europeană, începând cu Aslanova (Ăăineîâ băiat) [eventual: este un presupus entopic (termen geografic) copău sau copou
Damskoe tango] și comparabilă cu atmosfera reproiectării „înălțime lată și întinsă”, un fel de... platou. De la el s-au
„Damen Vals” la D.R. Popescu și chiar la Nicolae Paul Mihail, „molipsit” alții: Petre V. Rotaru și George Oprescu, Iorgu
deși, acesta, sub același titlu, a imaginat „un roman satiric, de
Iordan, Alexandru Obreja, Const. Turcu, Anatol Eremia.
aventuri”.
______________________________ Stelian DUMISTRACEL/ Apelativul copou a ajuns, pentru verificare, și într-un

4 cronica veche
CRONICA VECHE

RESTAURAREA TREI IERARHILOR:


DE LA SCANDALUL PUBLIC
LA DILEMA CONCEPTUALĂ
„Duminică, 7 octombrie/25 septembrie 1888: Seara biliard cu trebuie să recunoaștem că lucrurile nu erau atât de clare pe cât par
Wilhelm [de Wied], Alecsandri și Lecomte.” Cine este acest astăzi. Ca circumstanță atenuantă, amintim că arhitectul francez își
Lecomte din jurnalul regelui Carol? Iată povestea care-i leagă. anunța dinainte proiectele prin intermediul unor rapoarte
omnitorul Carol I își exprimase, încă din 1867, dorința de a preliminare, reproșurile ulterioare părându-i a fi de rea credință. Cu o

D restaura mănăstirea Curtea de Argeș, ruinată în urma unui


incendiu și aunui cutremur. În 1874, ministrul Cultelor, Titu
Maiorescu, înființa o „Comisiune” pusă în subordinea lui Alexandru
Odobescu. Dar pentru a îndeplini dezideratul domnesc, Maiorescu și
Odobescu cereau sprijinul lui Eugene-Emmanuel Viollet-le-Duc
mențiune suplimentară: pe măsură ce comenzile se înmulțeau,
ambițiile lui de creator luau și ele amploare. Prin urmare,
completarea unor porțiuni deteriorate sau lipsă, la Iași de exemplu,
nu s-a mai făcut nici măcar prin analogii cu restul monumentului, ci
prin aproximări și comparații mai largi, cu biserici medievale din
(1814-1879), celebrul restaurator al catedralei Notre-Dame din restul țării. Iar legitimarea demolărilor se restrângea mereu la
capitala Franței. Iar acesta le propunea ca lucrările de restaurare de la aceeași justificare: starea deplorabilă a monumentelor, uneori în
Curtea de Argeș să fie conduse de unul din elevii săi, Andre Lecomte ruină.
(1844-1914). Se crea, în consecință, un „Serviciu de restaurare” Lecomte intenționa, din nefericire, eliminarea acelor adaosuri
autonom, sub conducerea francezului, care își începea activitatea în apărute în cursul secolelor, fără a-și pune problema că ele nu
1875, spre a finaliza lucrările din Argeș în 1880. Acesta ar fi constituiau simple reziduuri, ci dovezi ale continuității vestigiului.
contextul în care Andre Lecomte (abia din 1884 începea să semneze Metoda lui Lecomte presupunea să suspenzi evoluția unor forme și
„du Nouy”) ajungea să „restaureze“ și biserica Trei Ierarhi din Iași stiluri de dragul unor origini despre care nimeni nu avea o imagine
(1882-1904), dărâmând și reconstruind, sau demolând pur și simplu exactă. În fond, Lecomte optase pentru una din cele două mari
celebrul turn cu ceas din vremea ctitorului Vasile Lupu. direcții existente la mijlocul secolului XIX: a) combaterea ruinelor
Precizăm că Ministerul Cultelor încheiase mai întâi un contract de prin intervenții chirurgicale ori prin integrarea, fie și brutală, în viața
antrepriză cu arhitectul Felix Muntureanu. Înțelegerea era denunțată și sensibilitatea contemporană, practicată în Franța
însă în 1874, pe motiv că realizările erau minore, iar Muntureanu (intervenționismul); b) acceptarea resemnată a decrepitudinii și
incapabil să ducă la bun sfârșit sarcina primită. Abia atunci s-a apelat morții monumentelor, valorificarea poetică, melancolică sau
la Emmanuel Viollet-le-Duc, teoreticianul „unității de stil” în nostalgică a extincției în curs, foarte populară în Anglia și Germania
restaurarea monumentelor istorice. Foarte ocupat în acel moment, (anti-intervenționismul).
Viollet-le-Duc îl trimitea în România pe colegul său, Anatole de ltima tendință, câștigătoare finalmente, fusese susținută de

U
Baudot (1834-1915), care făcea o primă expertiză. Pe baza acesteia, englezii John Ruskin (1819-1900) și William Morris (1834­
Viollet-le-Duc stabilea lista de priorități și îl recomanda ca executant 1896). Cei doi credeau că munca generațiilor trecute
pe elevul său, Andre Lecomte, care semna contractul, în aprilie conferă monumentelor un caracter unic și irepetabil, semnele lăsate
1875, la Paris. Odată începute operațiunile, Lecomte își dădea seama de timp făcând parte din identitatea și însăși esența lor. Monumentele
că indicațiile primite de la magistrul său proveneau dintr-o pre- erau singurele urme prin care mai păstram legătura concretă cu
examinare totuși sumară: criteriile restaurării aveau să fie dictate, în trecutul; orice intervenție nu putea fi decât un sacrilegiu, din cauză că
fond, de surprizele pe care cercetarea amănunțită a edificiilor i le se răpea generațiilor viitoare șansa de a ști cum arăta edificiul
ofereau zi de zi. În general, nu i se pot ierta „uniformizările” fără înaintea actualizării sale. Nefiind capabili să regresăm în timpul
acoperire istorică și estetică aduse bisericilor ortodoxe. Primele creației și să ne identificăm cu artistul, reconstituirea era, în
critici, formulate de Th. Aman, Th. Ștefănescu, K. Storck și Al. concepția lor, un atentat la autenticitatea operei. Dilema venea,
Săvulescu, la adresa celor întreprinse până în februarie 1878 la așadar, din felul în care se aborda un vestigiu: ca stop-cadru dintr-un urmele cizelării, căci dalta fabricată în epoca victoriană își „divulgă”
Curtea de Argeș, nu au putut să-l oprească pe francez. Se știa că are trecut irecuperabil sau ca un personaj activ și schimbător, dintr-o performanțele, absolut imposibile în epoca lui Henric VIII (1491­
suportul moral și financiar al lui Carol, care îi interpreta activitatea istorie ea însăși în desfășurare? 1547). La începuturi, exista plăcerea instinctivă a suprafețelor curbe,
dintr-o altă perspectivă. Și o aflăm din corespondența sa personală; „Monument istoric este, va să zică, orice clădire anterioară anului neregulate: totul se făcea doar cu mâna, pietrele se așezau din ochi,
bunăoară, la 3 ianuarie 1887 îi scria fratelui său mai mare, Leopold: 1850 și în special clădirile bisericești”, spunea Nicolae Iorga, în cu totul altfel decât în epoca modernă, când ne îngrijim de
„trebuie să aveți un pic de înțelegere față de cadourile noastre pentru 1915, după ce Lecomte murise. Același savant făcea și unele referiri exactitatea fiecărui unghi drept. De aceea, restaurarea consta, după
că aici este foarte greu să găsești ceva original”. Preocupat îndeosebi la povestea monumentului ieșean: „dar aici monumentul istoric se scepticii Ruskin și Morris, într-un dublu proces de distrugere a
de selecționarea unor obiecte reprezentative, utilizabile în cadrul înțelege în chip greșit, prea simplu, prea redus. Iată ce vreau să zic cu dovezilor vechimii și de adăugare a altora recente, străine catedralei
protocolului diplomatic, șeful statului nu găsea niște artefacte sau aceasta. Într-un moment, Lecomte du Nouy, nimic rău despre originare. Privitorul era categoric indus în eroare și singura soluție
imagini încărcate de specificitatea locului. Neavându-le, a încercat, morți!, se hotărăște să repare mănăstirea de la Argeș sau Trei Ierarhi rămânea conservarea uzurii ca făcând parte din lucrarea timpului,
cu cele mai bune intenții, să le creeze. Așa s-a născut și ideea de a din Iași și Sf. Nicolae din același loc. El vine cu învățătura pe care a din biografia relicvei. Cei doi acceptau renovarea numai în caz de
cultiva o arhitectură ortodoxă cât mai monumentală, aptă să căpătat-o în Franța de la Viollet-le-Duc, care, desigur, nu mai are în forță majoră, numai dacă se marcau diferențele dintre ultimele
genereze luxoase albume cu reproduceri. Răspândite apoi prin momentul de față nici un singur aderent. Procedeul lui consta în a da înlocuiri și ruinele supraviețuitoare. Onestitatea științifică era
Europa, la cel mai înalt nivel, acestea trebuiau să ne facă monumentul jos și a face altul la loc, nou-nouț, care în unele privinți salvată, dar nu și impresia artistică. În practică s-a preferat de obicei
identificabili în ochii străinilor; și așa cum turnul Eiffel era să nu samene atât cu monumentul originar, cât cu concepția proprie a o soluție de compromis: rectificările sunt gândite să se armonizeze
sinonimul arhitectonic ale Parisului, monumentele reconstruite de restauratorului, lucru cu totul de condamnat. De o parte fotografiile cu elementele originale și să poată fi detectate numai de o inspecție
Lecomte deveneau, conform teoriei, niște substitute vizuale ale țării monumentului, de altă parte descripțiunea lui cine știe când, ori de specialitate; ele nu trebuie să deprecieze întregul, ci să se
noastre. Dar contextul politic nu era cel mai prielnic pentru prejudecăți artistice: se potrivește, se chibzuiește și iată o clădire integreze acestuia. În acest compromis a cântărit mult și gustul
asemenea inovații, anii '80 ai secolului XIX aducând noi atacuri nouă”. Citatul de mai sus comprimă polemica dintre cele două soluții marelui public, pasionat de reconstrucții spectaculoase și coerente,
antidinastice, manifestații de stradă și gesturi reprobabile. Este de reintrare în contact cu epocile revolute: pe de o parte, unii se lumea nefiind pregătită atunci să aprecieze eventuale grămezi de
epoca în care ieșeanul George Panu scria articolul Omul periculos arătau convinși că adevărul marilor construcții poate fi redescoperit pietre, care nu-i spuneau mai nimic. Traducător și susținător al lui
(1887), pentru care era condamnat la doi ani la închisoare, sub în întregime, numai dacă înlăturăm reziduurile și stricăciunile John Ruskin, Marcel Proust ataca „spurcăciunile” lui Viollet-le-
acuzația de lezmajestate. Tot în 1887 șitotlaIași, comilitonii săi din suferite de-a lungul veacurilor; astfel, acele construcții ar fi redate Duc; nu îi ierta nici pe discipolii acestuia, persiflându-le totodată și
Opoziția Unită (disidenți liberali și conservatori) îl fluierau pe rege privirii în strălucirea lor „arhetipală”; pe de altă parte, alții înțelegeau fanii. Chiar în celebrul său roman, In căutarea timpului pierdut,
și aruncau în el cu mere putrede. Or, pe acest fundal, controversata altfel autenticitatea, considerând că „rănile” unui monument se cer Proust îi ironiza pe esteții de ocazie, de obicei persoane care „și-au
activitate a lui Andre Lecomte era încă un pretext de a sublinia conservate întocmai; ele ne pun în legătură cu vicisitudinile din legănat închipuirea mai abitir cu visuri feudale decât cei ce trăiesc
inadecvarea monarhului la cultura supușilor săi. OvidiuAlexievici și biografia edificiului, dându-ne măsura longevității și valorii lui de efectiv printre principi, după cum micul negustor, care se duce să
Adrian Mihalache au arătat în ce a constat munca lui Lecomte: s-a martor al atâtor istorii. Iorga era un fervent partizan al păstrării viziteze uneori duminica clădirile «din trecut», încearcă mai degrabă
schimbat forma acoperișului, dispărând cupolele vizibile de patinei: ea salva amprenta și suflul oamenilor de altă dată, senzația Evului Mediu în acelea ale căror pietre sunt din epoca
deasupra absidelor și a pridvorului; s-au supraînălțat turlele; s-a mijlocindu-ne, prin simpla atingere a pietrei înnegrite de fum, o noastră, și ale căror bolți au fost zugrăvite cu albastru și presărate
redus înalțimea contraforților din colțul de vest și s-au înălțat cei fascinantă întoarcere în timp și retrăirea unor fapte memorabile. Lui cu stele de elevii lui Viollet-Duc”
laterali; s-a schimbat sistemul lor de acoperire inițială, înlocuindu-se Lecomte du Nouy îi reproșa distrugerea clopotniței de la Trei Ierarhi e fel de relicve învie mai bine trecutul? Unii, ca Ruskin și

C
tabla de plumb cu lespezi de piatră. Noua pictura nu respecta nici ea și, în general, viziunea exclusivistă asupra ideii de monument, Morris, erau siguri că prezervarea sechelelor vremii
originalul, inspirându-se din aceea de la Curtea de Argeș. S-au
adăugat și mozaicuri care nu făcuseră vreodata parte din construcția
primară. De asemenea, catapeteasma și toate decorațiunile
interioare au fost complet refăcute. Toate acestea atrăgeau protestul
A concentrată pe clădirea propriu-zisă și indiferentă la ambientul ori
construcțiile adiacente, care înconjoară și explică așezământul vizat.
stăzi acceptăm mai ușor că sub pretextul restaurării
remodelăm trecutul conform așteptărilor noastre,
„îmbunătățirea„ acestuia implicând, adeseori, schimbarea
simbolizează cu adevărat o continuitate vie, în timp ce alții,
ca Viollet-le-Duc sau Lecomte du Nouy, rămâneau la convingerea că
vestigiile curățite de orice balast ne transmit vigoarea noii lor
tinereți. Atât monumentul marcat de ani, a cărui decrepitudine este
pe care arhitecții români îl adresau guvernului în 1890. Trei Ierarhii direct proporțională cu gradul de autenticitate, cât și cel reînviat de
ajungând subiect de scandal, resfințirea bisericii în prezența regelui lui. O astfel de nuanță nu o remarcau restauratorii din secolul XIX, curând, într-o înfățișare esențializată, dar și atemporală, răspund
s-a amânat mult; avea loc abia pe 3 octombrie 1904, deși restaurările care înlăturau adăugirile târzii închipuindu-și că așa recuperau o unor nevoi diferite, indicându-ne modalități divergente prin care
se terminaseră în 1889. „istorie adevărată”. Acum ne este ușor să îi criticăm. Dar o oamenii încearcă să administreze scurgerea anilor. Pentru englezi,
rintre altele, pentru a obține pereți ireproșabili din punct de investigare atentă a acelor timpuri ne va convinge că respectivele rămășițele erau valoroase în sine, deoarece trimiteau la un trecut

P vedere tehnic, ceea ce contravenea regulamentelor minime


ale restaurării , Lecomte înlocuia multe din pietrele vechi cu
falsuri erau comise din pricina unui amestec paradoxal între
pasiunea pentru exactitățile științei și năzuința romantică de a retrăi
oniric viața evului de mijloc. Iar John Ruskin își conturase
altele noi, pe motiv că vestigiul ar fi suferit, în decursul istoriei sale,
multe degradări și transformări. Biserica ieșeană fusese, în realitate,
opera unui singur grup de artiști și nu cunoscuse după aceea
concepțiile estetice nu în dispută cu francezii, ci criticând abuzurile
compatrioților săi din secolul XVIII. Extirpând adaosurile
irepetabil, îndepărtat, străin nouă. Francezii preferau însă eternele
reîntoarceri și aspirau să resusciteze istoria măcar prin valorile ei
atemporale; și aceasta pentru ca noi să fim, măcar puțin,
contemporani cu ceea ce fost mai bun în Evul Mediu. Cele două
proiecte de trecut nu s-au exclus ci au coexistat, fiecare impunându-
prefaceri sensibile, păstrându-și puritatea alcătuirii. Arhitectul „dăunătoare” și restaurând goticul „pur”, reformatorii ecleziastici se în funcție de gusturi, de politici, de veleități. De fapt, ceea ce
francez tindea de fapt spre o interpretare personală: demantelarea din Anglia voiseră să recupereze atmosfera credinței creștine contează nu e tratarea unui monument ca prototip imuabil al zilelor
integrală și reconstruirea clădirii în același stil, dar fără vreo legătură timpurii și, prin aceasta, să îi reaprindă spiritul. În acest scop, mai noastre sau, dimpotrivă, ca o cronică în piatră a devenirii noastre.
cu monumentul inițial. Punea astfel în practică un celebru precept al mult de 7.000 de biserici medievale din Albion - deci jumătate din Întreaga poveste se întemeiază, în realitate, pe această alternanță
magistrului său Viollet-le-Duc: „a restaura un edificiu nu înseamnă cele care supraviețuiseră Reformei - au fost profund și iremediabil dintre anistorism și istoricizare, fiecare teorie avându-și
a-l întreține, a-l repara sau a-l reface, ci a-l restabili într-o stare transformate. Restaurarea, oricât de fidelă părea, falsifica totuși argumentele și, de ce nu, propria-i frumusețe.
completă care poate că nu a existat niciodată”. condițiile inițiale ale construirii: putem copia, deși nu exact, formele
Andi MIHALACHE
Lăsând la o parte mica invidie patriotică și orgoliile autohtone lezate, exterioare; însă nu putem face la fel cu materialul și, îndeosebi, cu
18 cronica veche
CRONICA VECHE
cronica limbii la turc. chiurci “cojoc”, un chiurci-bașa, staroste al cojocarilor din
Iași fiind atestat în secolul al XVIII-lea (Asupra denumirii vechi a
cartierelor din orașul Iași, 1977, p. 96). Ca nume de mahala a Iașilor,
Ciurchi este cunoscut numai începând din anul 1803.
„Misterele onomastice” ici cu Țicău nu a fost prea ... norocos C. Cihodaru, indus în

ale Iașilor (III)


u rămân dator cititorilor ultimului episod din serialul
N eroare probabil de asocierea cu entopicul țiclău (cu varianta
țiglău) “vârf stâncos”, acesta având etimonul în magh.
szikla “stâncă”, și de finala -ău, care nu indică obligatoriu un etimon
unguresc (ca la Bacău, Ceahlău, Hârlău, Rarău și altele). Mai întâi,
constatăm că numele Mahalalei Țâcău este mult mai nou, apărut în

N acestor „mistere”, astfel încât împart din nou dreptatea ...


etimologică, având măsurariul experienței toponomastice
și greutatea argumentului documentar, pentru a-i da regretatului
medievist C. Cihodaru partea sa de câștig și a-i lua ceea ce nici nu-i
mai trebuie, de altfel, din afirmația potrivit căreia, după armenii și
nomenclatura oficială abia la 1854, ca denumire a unei părți a
Muntenimii de Jos, azi Sărăria, în zona străzii Scăricica, fiindcă
boj deuca lui Creangă era situată în Țicău. Ca și în alte cazuri de nume
de străzi sau mahalale vechi (Albineț, Bucșănescu, Bularga,
sașii așezați în târgul Iașilor de prin veacul al XV-lea, au venit și Frecău), care sunt toponime personale, cu indivizi identificabili
grupuri mici de români transilvăneni și de maghiari, specialiști în documentar la originea denominației populare, motivația este
viticultură, de la primii rămânând numele dealului Șorogari, de la similară: aceștia erau locuitori de frunte ai uliței respective, cu casele
ceilalți toponimele Țicău, Copou și Ciurchi (Istoria orașului Iași, I, unde erau atunci grădini de zarzavat, care au rămas până astăzi în lor cunoscute de toți mahalagiii (căci înainte de 1864 nu a existat o
1980, p. 54). Trebuie să discern pasajul, alegând grâul de neghină, memoria toponimică prin numele străzii Grădinari, cf. Documente nomenclatură stradală oficială, adică artificială, onorifică sau
Copoul fiind boaba cea bună, iar celelalte sămânță de dispută privitoare la istoria orașului Iași (DIOI), ed. Ioan Caproș, III, p. comemorativă). La 1862, Mahalaua Țicăul era „mahalaua devale de
nefolositoare, căci o comunitate ungurească de catolici a existat în 260, 343, 373, 381, 390, 393. Fântâna trebuie să fi fost în perimetrul casele numite a lui Țăcău”. Putem presupune cu mare probabilitate
Iași (v. la Marco Bandini, Codex, 2006, în anii 1646-1648), dar nu actual al căminelor studențești din complexul „Tudor Vladimirescu”. că acele case erau pe strada Sărăriei, în capătul străzii Scăricica, și că
grupată pe o uliță, precum cea armenească, săsească sau rusească, și Documentele sunt originale și, ca urmare, formele Ciuc, Ciuchi și proprietarii lor notorii nu puteau fi decât acel Ștefan Țicău, copistul
nu de vieri, care locuiau prin cătunele din apropierea viilor bisericii Ciurche nu sunt niște variante grafice rezultate din copieri succesive de la 1785 al unei compilații de cronici moldovenești (așa-numitul
catolice, dintre care, la 1648, două fuseseră vândute, iar trei erau în neatente, ci reflectă o pronunție nesigură a unui nume mai vechi, din Codex Țicău, aflat la Arhivele Naționale Iași), ajuns ulterior stolnic
paragină, pe colina Iașilor (p. 272), desigur în fundătura dealului veacul anterior, care este, poate, Ciuc, la origine un cuvânt comun (cf. (dacă Maria Țicău stolniceasa, cunoscută din documente ale
Copou, mai sus de biserica Sf. Atanasie a lui Vasile Lupu. Fiindcă și ciucă “vârf de munte”, “măciulie”), forma ulterioară Ciurche fiind Vistieriei dintre 1820 și 1827, a fost soția sa, văduvă în acei ani), și
nici la Țicăul de astăzi și nici pe Ciurchi nu au fost vii și nici numele rezultatul unei contaminări cu numele Ciurcă “vacă slabă”, “curcă”, apoi vel serdarul Costachi Țicău, probabil fiu, care mai trăia încă
de persoane nu sunt ungurești, trebuie să scormonim după alte ... “pui de găină” sau cu omonimul Ciurcă, din bg. curka “greier”. Se va prin 1852 în mahalaua sa, după știința lui N.A. Bogdan (Orașul Iași,
rădăcini etimologice. Și rădăcinile nu pot fi găsite decât în adânc, în impune acest nume, pe o Safta Ciurchioaia, pe copiii ei Maria, ed. 1914, p. 83). Alți Țicău nu mai sunt în recensămintele Iașilor, în
trecut. Gheorghe și Ștefan Ciurchi și pe nepoții Lupașco găsindu-i mai târziu perioada „gloriei” lor toponimice.
Câteva ispisoace domnești de la începutul secolului al XVIII-lea la Bucium, între 1754 și 1781, ca vânzători sau cumpărători de vii De la bojdeuca celestă, coborând pe Sărărie, ne reîntâlnim în Târgul
menționează Fântâna lui Ciuc (anii 1705, 1710), Fântâna lui Ciuchi (DIOI, V, p. 511, VI, p. 373, 665, VII, p. 408, VIII, p. 38). Cu aceste Cucului. Luna viitoare.
(1712) și Fântâna lui Ciurche (1712, 1713), ca reper în hotarnica atestări, devine improbabilă etimologia propusă de Al. Obreja și
unui loc din hotarul târgului Iași, loc al Mănăstirii Sf. Ioan Zlataust, Const. Turcu pentru numele cartierului Ciurchi, anume o metateză de Mircea CIUBOTARU

rezență discretă la o lansare de carte, în Iași, Florentina Niță Îmblânzitoarea de sonete


Cum mai vorbesc
românii din străinătate
P - despre care nu știam absolut nimic - m-a uimit, mai apoi,
prin relatarea cu miez cronicăresc a acelui eveniment și prin răscolește adîncurile ființei creatoare: În lung șuvoi se rânduie în
prestația ei culturală și lirică, deopotrivă în spațiul românescminte
italian. Solicitându-i, pe net, cîteva minime date de identificare,
și /Neîmpăcate șiruri de cuvinte. De aici, o anume revoltă față
de imposibilitatea stăpînirii acestei materii incongruente și chiar un
aflu că: ”... mi-am petrecutprimii treisprezece ani din viață într-un ton polemic apropos de -ismele care abat poezia actuală de la
sat de pe malul Șiretului (...); ... de cîte ori am ocazia, trec prin vechile canoane: În versuri albe orișice încape,/ Cu stilul clasic
Iași, de care mă leagă cei mai frumoși ani de viață, din perioada rareori ne-mbie/Canoanele știrbind din libertate./De-ar fi să le
• Suntem tratați ca statistici în țară și aici. Am ajuns să spun că studenției. (...) am publicat două volume de poezii la Roman,
stranieri (străini, în italiană) suntem în Italia dar și acasă tot ca îngâne o melodie/Ar sunafals. Șcriu astăzi toți, de toate,/Puțini să
pentru că acolo am trăitpînă la vîrsta de patruzeci de ani. (...) am mai citească ce se scrie.
stranieri suntem priviți. Când mergi în vacanță în România deja bucuria să întîlnesc, în Italia, poeți români, pentru că aici locuiesc
auzi vorbind pe lângă tine: "au venit italienii^". • Când te duci la Dar autoarea însăși pare a fi bucuroasă cînd reușește a ieși din
de cîțiva ani. ” Mai exact, la Centrul Cultural Româno-Italian din canon, în Șpațiu liber (titlu de subcapitol), cînd caută Șpații afine,
collocamento (oficiul de evidență și plasare a șomerilor în Italia) Milano, ceea ce explică prezența / implicarea sa în prestigioase
și-ți spune că nu sunt vărsați banii pentru șomaj pentru că cînd se scrie / ca într-o carte deschisă / mirosind / a cerneală
evenimente spirituale, cu participare românească. Într-o astfel de proaspătă / de tipografie /și a crengi înflorite/de iasomie. Cîteva
contractul nu stipula așa ceva, rămâi un pic fregată (fregato - împrejurare l-a cunoscut, probabil, pe Adrian Munteanu, Pilule de stres, din ultima secvență a cărții, ne dovedesc că
păcălit, în italiană). •Acum lucrez cu o coop. de merda (excrement, îmblînzitorul de sonete , căruia îi dedică un... sonet, tentînd a Florentina Niță a trecut într-o altă etapă și-ntr-o altă vîrstă a poeziei,
în italiană) care ne dă 5 euro la ora cu un contract de rahat de soccio deveni ea însăși o ”îmblînzitoare de sonete”, așa cum cartea de față în care libera desfășurare a versului e tot o osîndă, la fel de greu de
(asociat, în italiană) care nu ai nici un drept. • E posibil să mă o și demonstrează. Dar referințele ei vin mai de departe, din spațiul ispășit: dar nu te am decât pe tine/înșelătoarea mea osândă/și
licențieze (concedieze, în italiană) după un an și unsprezece luni de moldav, unde sonetistul prin definiție, Mihai Codreanu, încă nu și- cum, ajunsă aici,/parcă am pierdut ceva/din hotărârea cu
muncă pentru că am făcut un intervent chirurgical (o operație, în a pierdut prestigiul. Poemele încrustate ard făclii - / Cum s-au care/venisem să te-ameninț,/te iert încă o dată/și vreau să te
italiană) și am stat 20 de zile în concediu medical? • Cine știe cum aprins, cine se mai întreabă? - se întreabă Florentina și ne întrebăm întreb:/ai poate pentru mine/vreo veste de acasă?
cavolo (varză, în italiană, aici cu sensul de cum naiba) își trăiesc și noi, citindu-i placheta Șonete și fum, recent apărută la editura Ce altă veste mai bună ar fi, decît aceea că, sonetistă sau
viața acolo. • Măcar dacă făceam un lavoro (o muncă, în italiană) Timpul. Glasul care-ți toarnă-n urechi asprele șoapte e un canon, verslibristă, Florentina Niță e poetă. Șipunctum.
mai divertente (distractivă, în italiană). • Sunt Maria; și eu lucrez ca mai mult încă, o fiară pe care trebuie a o îmblînzi, o furtună ce
Nicolae TURTUREANU
badantă (badante - îngrijitoare bătrâni, în italiană) dar în Austria.
Aici se spune flegerina (pflegerin “îngrijitoare bătrâni” în oprite, într-o cutie, cu striații fictive, decât prin poezie? Așa nici nu
Austria). Nu e ușor și de cele mai multe ori nu le spunem nimic
celor de acasa ce înghițim. • Dacă nu vorbești sau nu înțelegi bine
Visez să gândesc mai e nevoie să fie îngropată ci doar lăsată să acumuleze ceva praf,
pe capac, în aceeași odaie în care, de mâine, tu cel care-ai fost, nu
limba te cred deficient (tâmpit, în italiană), indiferent ce ai făcut în mai ești azi.
viață. • Îți regalez (ti regalo îți dăruiesc, în italiană) eu o schedă a început a fost un titlu. Unul prea scurt, am cârtit, încât să Cartea aceasta e dacă vreți o decizie. De-a nu mai visa la călătoria
(scheda - cartelă, în italiană) telefonică. • Eu am auzit că legal este
liber de sâmbătă pomeriggio (după-amiază, în italiană) până
duminică seara în cazul în care nu lucrezi duminica. •Cât se plătește
la un stipendiu (salar, în italiană) dacă locuiesc cu ei?^Aș vrea să
L înghesuie laolaltă două verbe care preferă în mod normal să se
salute de la distanță. Un deja vupe dos, dată fiind alăturarea, la
mustață, cu ceva mai consacrata formulă "Mă gândesc să visez că
vis” marcă înregistrat Gellu Naum. Un titlu, în fine, fără de care e
puțin probabil ca drumurile noastre, al meu și-al volumului semnat de
inițiatică ci de-a o (pentru Dumnezeu!) iniția. "Dar ce e visul dacă
nu/ Un strop de amintire?/ Cine spune că nupoți/S- alergiprin vis
cuemine?". Pas imposibil, nu-i așa (aviz amatorilor, care vor să-și
amintească cum au sărit într-un picior pe poteca asta, odată) fără un
prealabil inventar. Unul mai curând optimist, deși, n-am putut
aflu dacă trebuie să-mi iau appuntament (să mă programez). • tânărul Dan Horațiu Oprean, să fi avut șansa unei intersecții în fapt. cumva să-mi reprim senzația că pentru el s-au plătit nu puține
Am lucrat cu acte în regulă, apoi din cauza crizei am intrat în Dar, s-a-ntâmplat... sufletești polițe și deopotrivă încasat, aș înclina să cred cu tact,
cassa integrazione (șomaj în italiană) de la această fabrică. • Apărut sub egida Editurii 3D Arte, "Visez să gândesc" e o câteva uși trântite neprotocolar în nas.
Daca am rezidența în Italia și vreau să merg definitiv în întreprindere poetică, cu (stă menționat negru pe alb, în prefață) Cel al lui Dan Horațiu Oprean (inventarul, zic!) e ofertant. Semn că
România, trebuie să declar în comune (la primărie, în italiană) deschidere la viață. Un gând simplu, sincer, pe alocuri "ecosez", atât în ciuda interogațiilor sale numeroase( Ce sunt?, Crezi?, De ce?,
• Aș dori să aflu ce avantaje ai să fii angajatul unei Agenții de cât trebuie de incert și care, post lectură, s-a confirmat discret. Poate Care oare? ) și-a asumat veștile, tentațiile și simulările ivite în cale,
lavoro (Agenție de plasare a forței de muncă). • Stau în afit (in că nu e o carte genială. Nu în sensul în care să te lase mut de la prima mai mult decât bănuia.
affitto - cu chirie, în italiană) de un an. Menționez faptul că la frază, dar, dincolo de inerentele până la urmă stângăcii, dacă e să ai în Sunt adnotate, cu rimă perfectă, în catastif, de toate. De la fatalități
începutul contractului de chirie i-am dat proprietarului și o vedere contextul general, când poezia tânără e fie redusă la temporare : „ Să-ți vorbesc de lumi mai bune/ N-are rost.../ Căci
capară (caparra - garanție, în italiană) egală cu 3 luni de chirie. confidențe hipocondre, fie la revolte opulente, dar fără nici o legătură mâine-s doar ruine/ Rămân un prost! ", la asumate confuzii
• Lucrez cu contract de muncă în Italia, patronul meu îmi cu "afacerile" afectiv- interne, se numără printre cele care, merită metaforice, induse de iubire și potențate cu șfichiuri de chiar
spune că nu am dreptul să primesc feria (ferie - concediu, în cert, un vot de încredere. inteligentă autoironie: „ Te văd cum te-am văzut și înainte/
italiană) și tredicezima (la tredicesima - al treisprezecelea salar, Atuul său fundamental stă cred în stilistica coerentă și o serie de Întotdeauna orb și fără minte/ Îți aud vocea cu sunete firești/
licențe poetice ce, în ciuda versului fluctuant, în încărcătura sa Întotdeauna surd când îmi vorbești „. De la studiul propriilor
premiu anual), așa cum am cerut eu. • Sunt de ceva timp în Italia ideatică, au clar puterea de a te atinge și provoca. Precum te uimește, vertijuri emoționale: „Să zbor, să alerg, .să.scriu, să citesc/Să merg,
și am văzut destul de bine cum sunt, cum se comporta cu noi și ce de pildă, reflecția omiprezentă a unor emoții vii, de multe ori totale, să ascult, să plâng, să mă îndrăgostesc/ Să mint, să plec, să văd, să
vorbesc în spatele nostru. De fiecare dată că întâlnești (formulare dar, într-o măsură sau alta, întotdeauna cerebrale. Aluzia din titlu, nimeresc/ Să pot, să vreau, să știu și să iubesc" , la antiteze
în italiană: tutte le volte che incontri) pe cineva parcă au masca pe bănuită inițial a fi un moft (care dădea bine, bine de tot!) nu e, a trebuit filosofale: "Zbier la viață ca un mut/Alerg prin viață ca un orb"
față, cu un zâmbet toți zic: oooo, come stai? (ce mai faci?), tutto să admit, chiar deloc. Cartea aceasta e dacă vreți un bilet de sau panseuri erudit plămădite: "Știi ce nu înțeleg?/Nu înțeleg cum
apposto? (e în regulă?), ti vedo bene (arăți bine), etc. Abia te întorci despărțire. O descotorosire la ceasul" Când ești sătul de așteptare/Și dacă nu te privesc/ Tu mă privești/ Nu înțeleg cum dacă nu te
cu spatele, ti manda afare in c.....o (te înjură) și să nu mai vorbesc somnul vise nu mai are/Când te-ncălzești cu despărțire/Și te alinți iubesc/ Tu mă iubești". Astfel încât, în ciuda rezervelor de
la cât (per non parlare a quanto) de proști și înapoiați ne cred. • cu-o amintire.. "Dar, o descotorosire de ceva ce te-a definit, care în melancolie, există un declic în versul tânărului Horațiu care, te face
D.p.d.vd psihologic eu cred că am regresat, dar viața trebuie să fond nu te-a supărat cu nimic, ți-a fost companion pe plac și mai mult să-l recitești. Cel care întoarce franc macazul și pune dubiilor frâne,
continue și să ne-o îmbunătățim cum putem. Așa că "andiamo decât atât parte din ființa ta. Poeme ca Micul bătrân, înainte și- îndemnându-te să revitalizezi și tu nebunia de-a sări în ziua de
avanti con pazienza"... (mergem înainte cu răbdare, în italiană) • napoi, Cunosc un copil, confirmă delicatteoria asta. mâine, fără regret, ca într-un tren, din mers. Evadarea nu e meticulos
Ciao a toți voi (ciao a tutti “vă salut pe voi toți”) care ați avut Bine, acum, un divorț definitiv de vis e în fond nimic altceva decât un gândită, dar nu ai nici cea mai vagă urmă de îndoială că ar fi dorită.
această stupendă (stupenda “ minunată”, în italiană) idee! compromis inutil și agresiv. Nu însă și gândul de a pune temporar Visez să gândesc nu e în fond doar o stație, ci o destinație pândită de
punct unei etape și a o ambala frumos, înainte de a o uita, pentru cine fatalitate. O urmezi cu sau fără sete, până la compromis (vezi Naum)
De la lume adunate și iarăși la lume date de știe câtă vreme îi va fi dat, pe dulap. Și cum poți încarcera flacoanele când "te gândești să visezi că e vis". Și-abia atunci jocul s-a-nchis.
Florentina NIȚÂ cu angoase, interogațiile adolescentine și sentimentalismele hrănite
de nesiguranță, necunoscut și încercări pripite de-a gusta "fructe" Sofia RALU

6 cronica veche
CRONICA VECHE

PALATUL LUI
CONSTANTIN IPSILANTI
DE PE DEALUL GALATA-IAȘI
ealul Galata aparține Coastei Iașilor și se întinde pe drepte și afumate de flacăra focului, într-un șir de case mici,

D malul drept al râului Bahlui, la sud de terasa


inferioară pe care a apărut și s-a dezvoltat nucleul
medieval al orașului Iași. Dealul are aspectul unui platou
se înalță în pantă lină către sud-vest, atingând înălțimea de
dar frumoase și de bun gust”.
Marea majoritate a autorilor care s-au ocupat de istoria
mănăstirii
ce cu hramul „Înălțarea Domnului” de pe dealul
Galata au plasat în incinta așezământului și palatul construit
186 m la Miroslava. Panta nordică, abruptă, domină șesul de domnul Constantin Ipsilanti.
Bahluiului și vadul de la Podul Roș apărut în urma Însă analiza atentă a documentelor din epocă ne arată altă Fig. 3. Mănăstirea Galata și Ospiciul pentru bătrâni (clădirile din partea
intersectării conului de dejecție al râului Nicolina cu repartiție a construcțiilor pe dealul Galata. Pe un plan rusesc, dreaptă) la începutul secolului XX.
glacisurile coluviale de la baza terasei orașului. Existența întocmit în anul 1806, izolat de oraș, la vest de mănăstire este
vadului de la Podul Roș a fost esențială pentru evoluția redat un complex de clădiri sub numele de „casa principelui desemnate a fi ospiciu (Fig. 2). În curtea și grădina azilului,
orașului Iași, prin acest punct făcându-se tranzitul spre Ipsilanti”. Aceeași situație e întâlnită și pe planul trasat de potrivit mărturiei lui C. Chiriță, autorul Dicționarului
părțile de miazăzi ale Țării Moldovei. Giuseppe von Bayardi în 1819 (Fig. 1). La vest de ctitoria lui geografic al județului Iași (1888), mai puteau fi zărite ruine
Potrivit călătorilor străini, de la Galata se putea admira Petru Șchiopul e schițat un palat de formă dreptunghiulară, cu din vechiul palat al lui Ipsilanti.
întregul oraș, Curtea domnească, bisericile și mănăstirile din o mare curte interioară. La nord de această construcție, pe un La începutul secolului al XX-lea, ospiciul a fost renovat și
târg, precum și împrejurimile, iar pe la poalele acestui deal povârniș lin este înfățișată o grădină cu alei orientate spre vale extins, lucrările derulându-se între 15 iulie 1912 și 13
trecea marele drum împărătesc ce lega Iașii de capitala și în mijlocul căreia pare a fi o fântână. Redarea grafică se noiembrie 1913 (Fig. 3.).
Imperiului Otoman. potrivește cu descrierea lui Manolachi Draghici: „sub curtea Astăzi, în casele fostului azil pentru bătrânii săraci și infirmi,
Avantajele oferite de dealul Galata au determinat pe domnul lui Ipsilanti, acolo unde coborau drumurile în grădină, se află la vest de mănăstirea Galata, pe strada Azilului nr. 1,
Petru Șchiopul să construiască aici, în anul 1582, o mănăstire renumitul izvor al Galatei cu apa cea mai ușoară și limpede funcționează mai multe secții ale Direcției Generale de
cu case domnești. În timpul celei de a doua domnii a lui din Iași. Acolo își petrecea Ipsilanti vara, precum și mai toți Asistență Socială și Protecția Copilului - Iași. O parte dintre
Grigore Ghica (1735-1741) biserica a fost reparată și s-a boierii din oraș, fiind acest obicei al plimbărilor până în anul clădiri au fost reparate și extinse. Alte edificii, printre care și
ridicat zidul de incintă. Cu acest prilej, potrivit Cronicii 1806, după venirea din nou a rușilor”. un paraclis cu pictură frumoasă, așteaptă să intre în
Ghiculeștilor , domnul a făcut și „casele cele prea frumoase Prezența a două complexe de clădiri separate - mănăstirea lui consolidări. Probabil alte construcții vor fi ridicate în grădina
de la mănăstirea Galata pentru odihnă și petrecere”. Petru Șchiopul și palatul lui Constantin Ipsilanti - a fost complexului, acolo unde au fost semnalate ziduri și pivnițe
La începutul veacului al XlX-lea, domnul Constantin remarcată și de călătorii străini Vince Batthyany, Johann vechi. Pentru a mai salva ceva din palatul lui Ipsilanti se
Ipsilanti (1799-1801) a zidit un palat cu două nivele „în Daniel Ferdinand Neigebaur sau Gustav Adolf Ramsay. Și impune clasarea de urgență a sitului în Lista Monumentelor
vârful dealului Galata din fața Iașilor, spre miazăzi, pentru poetul Vasile Alecsandri, într-o scrisoare către Mihail Istorice, astfel încât lucrările de construcție să poată fi
care a realizat și un pod peste Bahlui ce poartă numele Kogălniceanu, intitulată Iașii în 1844, pomenește în treacăt supravegheate arheologic.
Bobi APĂVĂLOAEI
Ipsilanti și astăzi”, după cum a consemnat cronicarul mănăstirea Galata, „lângă care se află ruinele palatului
(Autorul este cercetător, arheolog Academia Română - Filiala Iași,
Manolache Drăgici. Palatul lui Ipsilanti nu a avut o existență Ipsilanti”. Centrul de Istorie și Civilizație Europeană)
îndelungată, el fiind mistuit de un incendiu puternic în anul După dispariția domniței Ruxandra, reședința a fost
1814. Abia în timpul domniei lui Mihail Sturza, în anul 1847, cumpărată, în anul 1853, de domnul Alexandru Grigore
domnița Ruxandra, sora domnului, a transformat „zidurile Ghica de la Petrache Mavrogheni. Din actul de embatic din 5
iulie 1861 se arăta că „au fost cumpărate casele răposatei
vornicese Ruxandra Mavrogheni aflate în apropierea
mănăstirii Galata, închinată Sfântului Mormânt, de la
vornicul Petru Mavrogheni, fiul răposatei”. Ajunse în
proprietatea Statului, casele domniței Ruxandra au fost
tansformate, prin hrisovul din 26 iulie 1855, într-un „ospiciu
pentru bătrâni săraci și infirmi pentru a stârpi necuviința
cerșetorilor de prin ulițe”, administrat de Casa Spitalelor Sf.
Spiridon. Clădirile nu erau chiar potrivite cu noua
întrebuințare, de aceea domnul Grigore Alexandru Ghica a
poruncit arhitectului Kugler să întocmească un plan pentru
„un ospiciu îndemânatic și chibzuit, în potrivire cu regulile
ospitalicești”.
Ospiciul ctitorit de Grigore Alexandru Ghica pe ruinele
palatului lui Constantin Ipsilanti și a caselor domniței
Ruxandra, a avut o existență destul de îndelungată. Pe planul
Fig. 1. Mănăstirea Galata și Palatul lui Constantin Ipsilanti. Fragment
moșiei Galata întocmit în jurul anului 1880, se poate vedea la Fig. 2. Mănăstirea Galata și Ospiciul pentru bătrânii săraci și infirmi.
din planul orașui Iași întocmit de Giuseppe von Bayardi în anul 1819. vest de mănăstire un grup de patru clădiri, așezate în careu, Fragment din Planul moșiei Galata din 1880.

Gealații se-nainta
BALADA LUI CONSTANTIN BRÂNCOVEANU "Doamne, fie voia Ta!"
Gealații iarăși mergeau Și spre blândul copilaș
Și din doi își alegeau Dragul tatii fecioraș
"Dragii mei coconi iubiți, "De-am fost bun, rău la domnie La pământ îl arunca
Lăsați somnul, vă treziți Pe cel gingaș, mijlociu
Dumnezeu singur o știe. Si zilele-i ridica.
Armele vi le gătiți Cu păr neted și gălbiu
De-am fost mare pe pământ Brâncoveanu greu ofta
Că pe noi ne-a-nconjurat Pe scaun îl punea
Cât-acum de vezi ce sunt!" Și cu lacrimi cuvânta:
Pașa cel neîmpăcat, Și capul îi reteza.
Brâncoveanu greu ofta "Doamne, fie voia Ta!"
Ieniceri cu tunuri mari, "Constantine Brâncovene, Apoi el se-ntuneca
Ce sparg ziduri cât de tari". Și din gura cuvânta:
Nu-mi grăi vorbe viclene, Inima-i se despica
"Doamne, fie voia Ta!"
De ți-e milă de copii Pe copii se arunca
Bine vorba nu sfârșeau Sultanul se minuna
Și de vrei ca să mai fii Îi bocea, îi săruta
Turcii-n casa nevăleau Și cu mila se-ngâna:
Lasă legea creștinească Si turbând, apoi striga:
Pe toți patru mi-i prindea Și te da-n legea turcească!"
Și-i ducea de-i închidea "Brâncovene Constantin,
Boier vechi și domn creștin "Alelei, tâlhari păgâni
La Stambul, în Turnul Mare "Facă Dumnezeu ce-o vrea, Alelei, feciori de câni,
Ce se-nălța lângă mare, Trei coconi tu ai avut
Chiar pe toți de ne-ați tăia Trei feciori eu am avut
Unde zac fete domnești Din trei, doi ai pierdut
Nu mă las de legea mea! Pe toți trei mi i-ați pierdut!
Și soli mari împărătești. Numai unul ți-a rămas
Facă Dumnezeu ce-o vrea, Dar-ar Domnul Dumnezeu
Mult acolo nu zăcea Cu zile de vrei să-l las
Chiar pe toți de ne-ați tăia Să fie pe gândul meu,
Că sultanu-i aducea Lasă legea creștinească
Nu mă las de legea mea!" Să vă ștergeți pe pământ
Lângă foișorul lui, Și te dă-n legea turcească!"
"Mare-i Domnul Dumnezeu Cum se șterg norii de vânt.
Pe malul Bosforului. Sultanul din foișor Să n-aveți loc de-ngropat
Creștin bun m-am născut eu
De-te semn la Imbrohor. Nici copii de sărutat!"
"Brâncovene Constantin, Creștin bun a muri vreu.
Doi gealați veneau curând Turcii crunt se oțeleau
Boier vechi și domn creștin Mare-i Domnul Dumnezeu
Săbiile fluturând Și pe dânsul tăbărau:
Adevăru-i c-ai chitit Creștin bun m-am născut eu
Și spre robi dacă mergeau "Câini turbați, turci, lifta rea
Pân' a nu fi mazilit Creștin bun a muri vreu.
Din coconi își alegeau De-ați mânca și carnea mea
Sa desparți a ta domnie Taci, drăguță, nu mai plânge
Pe cel mare și frumos Să știti c-a murit creștin
De a noastra-mpărăție, Că-n piept inima-mi se frânge
Și-l puneau pe scaun jos Brâncoveanu Constantin!
Că, de mult ce ești avut, Taci și mori în legea ta
Și pala-i repezea Să știți c-a murit creștin
Bani de aur ai bătut Că tu ceru-i căpăta !"
Capul iată-l reteza, Brâncoveanu Constantin!”
Făr' a ști de mine teama, Brâncoveanu greu ofta
Imbrohorul se-ncrunta (din volumul V. Alecsandri: “Poezii populare
Făr' a vrea ca să-mi dai seama Si din gura cuvânta: ale românilor ”)
18 cronica veche
CRONICA LIMBII

„Misterele onomastice” ale Iașilor (IV)


ți ajuns la întâlnirea promisă? Nu-i greu, căci multe numit Cucu” - Vechi nume românești (Memoria limbii

A tramvaie și autobuze trec prin Târgu Cuculu (cum zic române, IV), 2003, p. 172 -, idee mai veche, alui C. Cihodaru,
moldovenii sosiți aici din Vârfu Câmpulu sau din care vedea o relație între prezența la Iași a unei Ilinca
Cuculeasa (30 octombrie 1783), văduva negustorului
zarea dealulu). Locul are istoria sa destul de bine cunoscută,
dar denumirea e chiar un mister, căci altfel nu se explică faptul brașovan Vasile Cucu, și Târgul Cucului (Istoria orașului
că imaginația etimologică a fost pusă la grea încercare, dar nu Iași, p. 399). De mirare este acest gând la un istoric medievist,
degeaba, fiind totuși răsplătită cu frumoase câștiguri poetice. care trebuie să fi știut că niciun târg nu putea exista în vechile
Denumirea nu-i foarte veche, fiindcă o parte din perimetrul orașe pe o proprietate privată, cu tot cu numele stăpânului ei,
fostului Târg al Făinii din Iași a început să fie desemnat, de pe ci numai pe loc gospod, situație determinată de obligativitatea
la sfârșitul secolului al XVIII-lea, cu numele cu pricina, care plății taxelor (mortasipia) ce asigurau venituri stabile ale
apare începând abia din anul 1816 și rezistă doar până prin domniei (sau ale Mitropoliei, în București).
1847, în câteva enunțuri după calapodul „Târgul Făinii, ce-i Părăsind aceste drumuri înfundate, trebuie să ne orientăm
zic acum Târgul Cucului”. Se vede apoi că, prin concurență spre un luminiș cu busola serialității toponimice, altfel spus,
sinonimică, cucul a mâncat făina, din care nu a mai rămas nici cu argumentul existenței altor locuri cu aceeași denumire,
amintirea ei. Mai apoi, s-au întrecut în presupuneri explicative încercând să întrezărim o motivație denominativă comună.
diverși pasionați, încercând să dezlege pricina năravului Fără surprindere, găsim un Târgul Cucului și la București, în
păsăresc. Iată, mai întâi, naivul scenariu având ca protagoniști 1798 (V. A. Urechia, Istoria românilor, VII, 1894, p. 547) și
pe cucii care cântau prin copacii ce mărgineau odinioară apoi în alte surse din veacul al XIX-lea. G. I. Ionescu-Gion
orașul, poveste bună pentru repertoriul Teatrului (Istoria Bucureștilor, 1899, p. 462, 581) menționează Târgul
„Luceafărul”, nu de mult reamintită de inginera Sanda Toma Cucului, precum și alte trei târguri, unde se vindeau și mărfuri Simbolurile erotice în creațiunile poporului român)
și „servită” ziaristului IustinHeisu, care a notat-o conștiincios de brașovenie, dar nu-l localizează în hotarul orașului. informații prețioase, pare a fi în relație cu târgul cucului.
pentru „Evenimentul” (Iași), 8 aprilie 2000, p. 9. Regretatul Alexandru Predescu (Dâmboviță, apă dulce, 1970, p. 111) îl Poetul înregistra zicătoarea a trece prin vămile cucului, cu
„iașolog” Ion Mitican nu s-a lăsat depășit de situație, căci a știe pe lângă biserica Sf. Gheorghe cel Nou, pe malul unui lac, deslușirea „adică dând bir cu fugiții și pierzându-și urma prin
încercat să rezolve aporia pusă de o întrebare cu etalon format pe fostul pârâu Bucureștioara, cu „sălcii pletoase și țări străine. În Ardeal și în Bucovina se zice : a căta vama
celebru: ce căuta neamțul în Bulgaria ? Citim, așadar, în hățiș de luncă, de unde în fiecare primăvară bucureștenii cucului în înțelesul: ce te-ncerci să faci un lucru cu neputință,
lucrarea Din Târgu Cucului în Piața Unirii. Itinerar ascultau cântecul cucului. Fiind loc umbros și cu apă pentru absurd. E și o ghicitoare : Cine n-are vamă? Cucul. Și cine
sentimental [2003], p. 8: „Cândva, prin părțile acestea fusese adăpatul vitelor de povară, curând s-a născut aici un târg trece prin vamă și nu se bagă-n seamă: Vântul. Astfel, cucul e
marginea de răsărit a Ieșilor și o rariște de huci râpoasă ori căruia oamenii i-au zis Târgul Cucului”. În această tipul contrabandistului...”, și continuă în alte câteva pagini, cu
poate un rediu (pădure tânără) prin care zburau păsărelile și-și reconstrucție, fantezia este de invidiat, iar emulii ieșeni au citate din poezia populară, identificând alte ipostaze și valori
strigau arar numele cucii, până ce Alexandru Lăpușneanu a avut ceva de învățat de la maestrul bucureștean. Mult mai simbolice ale păsării.
adus pe coasta Bahluiului reședința de la Suceava (1564)...”. rezonabilă este asocierea târgului de Moși de primăvară, din Se detașează, așadar, două interpretări rezonabile ale
Și, ca să nu fie vreo îndoială, se aduce ca probă un document București, cu sărbătoarea folclorică Târgul Cucului, legată de misterioasei asocieri între un târg și un cuc : fie toponimele
din 20 ianuarie 1741 (îl găsim în Documente privitoare la ziua cucului, al primului cântat al păsării, celebrată la date Târgul Cucului desemnau, inițial, un târg de primăvară,
istoria orașului Iași, ed. Ioan Caproșu, V, p. 4), în care se diverse, fie la Buna Vestire, fie în prima vineri de după Paște, sezonier, apoi abandonat și uitat, ca acela de la Vaslui,
menționează Rădiul Cucului, cu o vie deasupra sa. Vor fi și care a fost reactivată recent, în... septembrie, la Pătârlagele necunoscut din alte surse, fie permanentizat într-un loc
având ceva „volum” chemările acelor cuci, ca să se audă în... din județul Buzău. Pe locul unui asemenea târg sezonier se va devenit o așezare, ca aceea de lângă Dumbrăveni, geneză
Ieși, tocmai de prin preajma siliștelor Costuleni și Căuești, fi format, probabil, fostul sat Târgul Cucului, înglobat acum amintind de vechile sate ardelenești Vinerea și Sâmbăta (de
unde se afla cu adevărat acel rediu buclucaș (cf. Catalogul în satul Dumbrăveni, din comuna omonimă, județul Vrancea. Sus, de Jos) formate pe locuri de târguri săptămânale, fie erau
documentelor moldovenești din Direcția Arhivelor Centrale, Și la Vaslui a fost un Târg al Cucului, atestat în 1865 târguri cu de toate, inclusiv de vechituri, precum într-un
V, doc. nr. 757, datat 11 iunie 1708). Rămași fără rediu, nu o (D.G.A.S., Colecția dr Constantin I. Istrati (14291945). talcioc, așa cum a fost Târgul Cucului din Iași până prin anul
scoatem la capăt nici cu strada Pădure, din imediata vecinătate Inventar arhivistic, 1988, nr. 2066), 1965, unde micii și numeroșii vânzători, în majoritate evrei,
a Târgului Cucului, care, se zice, „amintește după tradiție [?] Cele patru locuri cu aceeași denumire ne obligă să admitem o puteau evita plata taxelor (vama) de târg, practicând un
drumul croit printre pripoare spre vechiul codru păstrat multă circulație mai largă a sintagmei târgul cucului, înregistrată de comerț la limita legalității, după cum vama cucului desemna,
vreme... în jurul târgului”, căci numele fostei ulițe conservă Iordache Golescu în ale sale Pilde, povățuiri și cuvinte în argoul contrabandiștilor, locurile ascunse de trecere peste
un nume de persoană, atestat în Iași începând încă din secolul adevărate și povești, din Scrieri alese, 1990, p. 255, unde graniță sau pe lângă orice loc unde se plătea o vamă (fiindcă
al XVII-lea (Pădure, meștertipograf). găsim zicala „Dooă muieri șî o gâscă face Târgul Cucului”, despre cuc se crede căîși depune ouăle în cuib străin, fără vreo
Zburătăcindu-se cucii cântăreți, naturali, puteau fi folositori referitoare desigur la târgul foarte aglomerat din București, „răsplată”). Nu-i departe de acest gând IonMitican (op. cit., p.
pentru problema etimologică și acei artificiali, din bătrânele zicere pe care culegătorul a glosat-o astfel: „Arată gălăgia și 13), care, menționând vama cucului, presupune că unii evrei
ceasuri cu cuc, pe care un imaginativ-auditiv, neidentificat zgomotul ce fac muierile când vorbesc, fie cât dă puține”. viețuitori în Târgul Cucului veniseră în Moldova prin Vama
încă in personam, îi auzea, ca într-o simfonie a livezilor, Urmează să-i căutăm toponimului un sens metaforic, adecvat Cucului [?]. În privința târgului omonim bucureștean, putem
chemându-se gălăgioși de prin casele și dughenile evreiești desemnării unor târguri (locuri de schimb comercial). avea rezerva legăturii sale cu un târg al Moșilor, care, se știe,
din târg și iată altă ipoteză bună pentru acest inventar de Legendele și credințele populare despre cuc, pasăre sfântă, se ținea în altă parte, la o distanță apreciabilă, undeva pe Calea
dificultăți hazlii născocite de un biet cuc. prevestitoare a primăverii și a sorții, invocată în poezia de Moșilor de astăzi.
Originea personală a toponimului misterios nu a fost dragoste, precum și expresiile ce cuprind termenul (singur E încă „misterios” acest toponim, dar măcar am alungat din
neglijată, dar ipotezele sunt tot așa de ușor de demontat ca un cuc, lapte de cuc și a umbla deflori de cuc) nu sugerează vreo ipoteze înaripata reală, urmând a-i căuta încă zborul metaforic
ceas cu cuc. Ion Popescu-Sireteanu considera că Târgul motivare a toponimelor în discuție. Doar sintagma vama prin spațiul limbii române.
Cucului ar fi „locul de târg care a aparținut unui proprietar cucului, despre care G. Coșbuc ne dădea încă din 1897 (în Mircea CIUBOTARU

accent în plus, devenind Ma-de-i-ra. O asemenea Andelkovici, Andelkovici, Nikolov, Nikolov.


deplasare a accentului, pe o silabă de inculți Nu trebuie să fii doctor în fonetică pentru a
HALAL MODERNIZARE! inventată complet în afara spiritului limbii
respective se crede c-ar constitui probă de
izbuti pronunții corecte, dar trebuie să ai
barem șapte clase pentru a nu-ți scrânti limba
ă fie un capăt de lume că accentuăm ascult transmisii ale posturilor de radio din vorbire mai îngrijită; de fapt, rezultatul e pe (cum am auzit-o pe o fătucă de la Radio)

S numele proprii... după cum bate


vântul? Limba română nu are accentul
fix, precum maghiara de pildă, așa
hotărâtoare rămân originea respectivului
alte țări. De curând, am revăzut DVD-ul cu
finala de la Sevilla. Iată, comentatorul nostru

spune că, înaintea meciului, colegii din
străinătate au venit să-l întrebe cum se
dos, revelând precaritatea instrucției într-ale
gramaticii și ortoepiei. Tot așa a pățit și bietul
Chipciu, dar nici nu s-a ostenit să protesteze.
În fotbalul nostru există doi fotbaliști cu
pronunțând „Căprioriu” în loc de Căprioriu,
cum i-a chemat, înainte de „modernizare”, pe
toți tații, bunicii și străbunicii din familie.
Văd, pe internet, că a apărut o carte intitulată
substantiv propriu, dimpreună cu necesara pronunță numele românești. De ce, acum, n- nume construite asemănător și provenind din „Tradiție și modernitate în antroponimie”.
păstrare a tradiției validată prin uzul om face și noi la fel? Îi lăsăm în voia lor pe cei porecle: Chirciu în Liga II-a (pe la Turda, Musai o s-o caut, pentru că nu pricep cu nici
veacurilor. Am auzit spunându-se și Lenin și care pronunță, ca badea Gheorghe din Argeș, Mioveni) și Chipciu, în prima Ligă. un chip despre ce modernizare poate fi vorba
Lemn, și Napoleon și Napoleon - ce așa mare Grozești, „Tibilisi” în loc de Tbilisi, ori Chipciu a căpătat o silabă în plus și i s-a în cazul numelor de familie ale românilor.
lucru apăsarea pe o silabă sau alta? Poate-i Harkov în loc de Hârkov, tolerăm jenanta mutat accentul, în vreme ce Chirciu, încă ne Cărora le spunem „nume proprii”, dar nu-s ale
deformare profesională - la urma urmei, sunt sărăcie de vocabular a răcnitorului Ilie Dobre, luat în seamă de stricătorii de limbă, a rămas, noastre, le utilizăm în „leasing” și n-avem nici
dascăl de română - dar continui să cred că ori găselnițele inutil complicatoare de genul deocamdată, cum îl chema din moși- un drept să le schimonosim după bunul plac.
orice atribut al corectitudinii înnobilează „mingea este șutată de către Vasile” în loc „de strămoși. Va deveni Chirciu, fără îndoială, de Dac-așa s-o moderniza și România .
limba ce-o vorbim și că așa numitele Vasile”: când vâjâie vântul, te adăpostești - va ajunge săjoace în prima Ligă, cu accentul
Mircea Radu IACOBAN
„chestiuni mărunte”, tratate ca bagatele îmi protejez și eu urechile cât pot, dând schimbat și cu o silabă în plus, numele îi va
lipsite de semnificație, tulbură apele și sonorul la minim. Și ce jale este în postata suna „mai elevat” și mai puțin plebeu.
degradează comunicarea. N-am avut ani în antroponimiei! Iată, fotbalistul Viveiros a Keșeru se numește, în maghiară, o ciupercă
șir fotbal intern pe programele furnizate de devenit Viveiros, căpătând ilicit o silabă în amăruie bună la zacuscă. Îi scrie și mare, pe
UPC, acum am din belșug. și-s oripilat ce plus (de la Vi-vei-ros, s-a ajuns la Vi-ve-i-ros, tricou, numele Keșeru, cu un u pe care nu se
demonstrație de incultură combinată cu în conformitate cu mecanismul idiot ce-l face ostenește să-l pronunțe nimeni! De ce? Nu
absența instinctului limbii demonstrează pe Grădinâriu să-și renege tatăl, câtă vreme îi știu. În presă, ortografiem numele proprii de
prestația comentatorilor noștri sportivi! pocește numele adevărat în Gră-di-na-ri-u. parcă gazetele ar apare în Anglia. Pe
Când făceam aceeași meserie, în urmă cu (Ca să nu mai vorbim despre faptul că Rybarikova (de la „râba”, pește) o cheamă,
jumătate de veac, consideram obligatoriu să fotbalistului i se aiurește și prenumele: de de fapt, Râbarikova, pe Mashkina (de la
mă informez despre pronunție întrebându-i fapt, îl cheamă Nuno, cu n muiat, și nu Nuno.) „mâș”, șoarece), o cheamă Mâșkina.
pe colegii străini, să deschid dicționarele, să Și Madeira a primit cu de la noi putere o slabă Jimenez este Jimenez, Minev, Minev,
cronica veche 7
CRONICA VECHE

CASA GHICA-CALLIMACHI DIN IAȘI

asa Ghica-Callimachi, aflată astăzi în strada Cuza Vodă nr.

C 41 (fostă str. Golia nr. 18), la intersecția cu străzile George


Enescu și Armeană, figurează pe Lista Monumentelor
Istorice la poziția IS-II-m-B-03849. După anul 1990, clădirea a
găzduit, printre alte instituții, Partidul Național Țărănesc, Uniunea
Artiștilor Plastici și Centrului de Istorie și Civilizație Europeană
(fig. 1). Această clădire a stat în atenția mai multor istorici și
pasionați de istorie. Cel mai documentat studiu asupra casei este cel
publicat în 1980, de Gh. Sibechi. Cercetările mai recente au
îmbogățit foarte mult povestea acestui edificiu, definindu-i un loc
mai însemnat în rândul monumentelor ieșene.
Hotelul „St. Petersburg“. Impozanta casă boierească, în forma ei
veche, a fost închiriată de proprietar pentru a deveni cel mai
însemnat hotel din Iași, în prima jumătate a secolului XIX. Faima
acestui hotel a trecut granițele Moldovei datorită unor străini care au
poposit în odăile sale și care și-au publicat memoriile de călătorie.
Cel dintâi a fost diplomatul prusac Carl Otto von Arnim, care a trecut
prin Iași în anul 1836. Acesta arăta că proprietarul hotelului St.
Petersburg era „unicul care să fi așezat în Iași un hotel destul de
suportabil, ceea ce nu existase până atunci”. Interesantă este și
biografia proprietarului acestei firme, elvețianul Conrad
Regensburg, un personaj foarte pitoresc al epocii.
O relatare amănunțită asupra casei este cea oferită de prințul Anatole
de Demidoff, care a locuit în acest stabiliment câteva zile, în cursul
anului 1837: „Hotelul în care am fost găzduiți era clădit cu o măreție
mult mai mare decât cea trebuitoare pentru menirea sa. Afară de
mărimea și faimoasa așezare a saloanelor și, de asemenea, afară de
picturile care împodobesc din belșug apartamentele, nu se mai găsea
aici nimic din ceea ce stinge oboseala și zăpăceala produsă de o
călătorie lungă. Aceste camere frumoase nu ne dădeau alt culcuș
decât un biliard, care nu reuși să primească decât patru dintre noi.
Restul trebuiră să se mulțumească cu câteva saltele umplute cu planul dat de C.G. Bedreag, hotelul Petersburg, devenit apoi proprietarul trebuia să contribuie la acest fond cu însemnata sumă de
puține paie. De altfel, nimic altceva, orice ar fi, nu încărca luxul Regensburg (unde s-au ținut banchetele Junimii) este figurat în 1200 lei în trei ani. Se arată că, la acea dată, proprietarul clădirii era
acestei găzduiri cu totul spartane. La vederea uniformelor frumoase strada Cuza Vodă (fostă Golia). Același autor își sprijină căutările și prințul Alecu Callimachi. Acesta a locuit, însă, mai mult în
ale numerosului personal din salon, crezi că ai de-a face cu un palat pe scrierea lui V. Panopol, Pe ulițele Iașului, o prețioasă restituire străinătate.
și nu bănuiești nicidecum că oaspeții acestei frumoase clădiri memorialistică. Acest fiu natural al lui Vasile Pogor scria că „găsim rințul Alexandru (1802-1879) era fiul lui Scarlat vodă
oftează zadarnic după lucrurile pe care călătorul cel mai sărac le
găsește în cel mai prost han de țară. Cu toate acestea primirăm în
locuința noastră (...)persoane cu cele mai înalte ocupații și ranguri
din Iași, printre care și ministrul de interne Șuțu”. În suita prințului
Demidoff se afla și pictorul francez Auguste Raffet, care ne-a lăsat și
în capitala Moldovei, tot la acea epocă (prima jumătate a secolului
XIX), un Otel Petersburg din colțul uliței Vovidenia cu ulița Goliei,
unde fură găzduiți prințul Anatole de Demidoff și tovarășul său,
celebrul pictor Raffet”.
ai nou, istoricii au stabilit că în primăvara anului 1848,
P Callimachi și al domniței Smaranda, fiica lui Nicolae
Mavrogheni, care a domnit în Muntenia. Aceasta a fost
înmormântată în biserica Golia, din vecinătate. Alexandru era
urmașul a trei generații de domni ai Moldovei dați de familia
Callimachi (Ioan Teodor vodă, Alexandru vodă și Scarlat vodă), el
o cromolitografie ce ilustrează panorama orașului, văzută „de pe
balconul hotelului Petersburg” (1837). (fig. 2).
În vara anului 1840 la același hotel a poposit și doctorul Ignatie
Weinberg, venit cu treburi în capitala Moldovei. El oferă detalii mai
ales despre patronul Regensburg, reținând fantezistele povestiri ale
M firma „St. Petersburg“ se instalase în casele bancherului
Michael Daniel din apropierea Palatului Administrativ, în
însuși fiind pregătit pentru a deveni domn. Prin mama sa, acesta
descindea din spița adevăraților Ghiculești, fiind nepotul lui Grigore
baza unui contract încheiat pe trei ani. Locul este marcat și astăzi
o inscripție comemorativă. Contractul poartă însă data de 21 aprilie,
iar evenimentele au avut loc cu o lună mai devreme, pe 27 martie.
III deGhica, decapitat de turci la 1777, în legătură cu cedarea
Bucovinei către austrieci.
Pe la 1814, în domnia lui Scarlat Callimachi, beizadea Alexandru
acestuia despre războiul lui Napoleon din Rusia și pasiunea pentru Aceasta pare a fi localizarea cea mai probabilă a hotelului, pentru Callimachi a urmat cursurile publice ținute de Gheorghe Asachi la
discuțiile politice, temele favorite ale discuțiilor din salonul anul revoluției, deși inadvertența din contractul de închiriere nu a Școala Vasiliană de la Trei Ierarhi. După mazilirea și uciderea tatălui
hotelului. De aceea aici era locul preferat de diplomați și primit încă o explicație satisfăcătoare. Confuzia între cele două său, el și-a urmat familia, exilată în Asia Mică, la Brussa și apoi la
personalitățile politice, care dezbăteau în salon chestiuni de politică locații a fost favorizată atât de faptul că la ambele adrese a fost, Boli. Din anturaj făceau parte și câteva persoane foarte învățate, cu
internă și externă. Regensburg obișnuia să-și prezinte cu emfază succesiv, sediul Hotelului Petersburg, cât și de acela că ambele case care a studiat limbile vechi și moderne (între care arabă, persană,
străinilor binefacerile făcute de el ieșenilor: „tir le-am făcut, casino au fost considerate ca aparținând familiei Ghica. Casele din Ulița turcă), precum și istoria, matematicile, filosofia, economia politică.
le-am făcut, baluri le-am făcut!”. Mare, de pe locul aflat astăzi în fața Palatului Culturii, fuseseră După revenirea din surghiun și-a continuat studiile în Rusia. În anii
crierile referitoare la Hotelul Petersburg, clădire în care s-a construite de Grigore Ghica. La 1847, fiul acestuia, vornicul Vasile următori a făcut diverse călătorii prin Europa. La revenirea în

S aprins flacăra revoluției de la 1848 prin citirea Petițiunii-


proclamație a boierilor și notabililor din Moldova, fac uneori
Ghica, le-a vândut bancherului Strul Heim Daniel, care le-a
închiriat, din anul următor, Hotelului Petersburg.
referiri și la acest edificiu. Se arată că dificultatea localizării
Hotelului Petersburg în acea epocă se datorează faptului că acesta a
funcționat, cu chirie, în mai multe locații.
*
Casa Callimachi. La anul 1853 clădirea este amintită ca fiind
proprietatea familiei Callimachi. Așa apare ea în Despărțirea a IV-a a
capitala Imperiului Otoman a reușit să obțină de la sultanul Mahmud
restituirea bunurilor și titlurilor familiei sale. După înlăturarea
domniilor fanariote, la 1822, Alexandru Callimachi s-a aflat printre
candidații la tronul Moldovei. Pe la 1830, încă depunea străduințe în
acest sens, la Constantinopol, dar fără succes.
Autori precum N.A. Bogdan (1913) sau Eugen Păunel (1939) au orașului, pe Ulița Goliei, la nr. 75, într-un registru privitor la ulițele, Alexandru Callimachi a făcut apoi o distinsă carieră de diplomat în
localizat hotelul ca funcționând în această clădire: „în casele casele și dughenele capitalei, în care imobilele sunt împărțite după serviciul Imperiului Otoman. Pentru început a funcționat în calitate
Lapedat, pe strada Golia, lângă mănăstirea Golia”. Mai recent, C. starea proprietarilor, în vederea achitării taxei pentru înfrumusețarea de consilier la ambasada otomană de la Paris, condusă de Rechid-
Ostap a reluat subiectul amplasării hotelului, observând că „în capitalei Moldovei. Fiind încadrată la categoria I-a de case, Pașa. În 1836 el s-a căsătorit cu Eufrosina, fiica lui Constantin
Cantacuzino-Pașcanu. A fost apoi, succesiv, ambasador la Londra
(1848) și Paris (1849), unde a negociat primul împrumut extern
otoman. În ianuarie 1853 a fost făcut principe de Samos, dar s-a
retras, la scurtă vreme, în Franța, la Versailles. La 1855 a fost numit
ambasador al Porții la Viena, post pe care l-a părăsit peste câțiva ani,
pentru a reintra în viața privată. A continuat să locuiască în Franța,
unde era proprietarul a mai multe imobile. A.D. Xenopol nota că
Alexandru Callimachi „era proprietar pe casa cea frumoasă, cu
terasă, care se află în colțul pieții Concordiei și al străzii Boissy
d'Anglas, astăzi (la 1897, n. ns.) ocupată de Cercul Uniunii Artistice.
Primirile, după jurnalele de atunci, care se dădeau în Palatul
Callimachi, erau întruniri strălucite de tot ce era mai distins în Paris.
El mai poseda Castelul de Menncy (Seine-et-Oise) și o vilă la Nisa”.
Decedat la 1875, prințul Alexandru Callimachi a fost înmormântat în
cimitirul PereLachaise dinParis.
oția prințului Alexandru, Eufrosina, născută în 1817, a murit la

S Paris, la 15 august 1875, dar trupul său a fost înhumat în


interiorul mănăstirii Golia din Iași, unde odihnesc mai mulți
Cantacuzini, strămoși de-ai săi. Alexandru Callimachi a murit pe la
1879, la Castelul său de la Menncy de lângă Paris, unde este și
înmormântat. Cei doi nu au avut urmași, deci nici moștenitori direcți.
De aceea, este greu de urmărit cum a evoluat regimul proprietății
imobilului.
(continuare în nr. următor)
Sorin IFTIMI
fig.2

18 cronica veche
CRONICA VECHE
întâlniri de destin
"Frumoasă înălțare
de cuvinte"
Arh. NICOLAE ntr-o nobilă tradiție, botoșănenii cinstesc, prin

RĂDULESCU - Î semne de aleasă prețuire adeseori vibrante, pe


fiii aleși ai acestor pământuri, risipiți în
cuprinsul țării și lumii, cei care înnobilează, cu
înalta lor lucrare spirituală, tezaurul cultural al
umanității. Ținut originar al unora dintre figurile
SECVENȚE stelare ale culturii naționale, Eminescu, Enescu,
Luchian, Iorga, Botoșanii și-au făcut un renume
din celebrarea celor care se înscriu în această
MEMORIALE galerie de emblematice valori ale României.
Ultima dintre personalitățile cu obârșii botoșănene
omagiată, la o vârstă patriarhală, a fost
academicianul Alexandru Zub, strălucit "istoric al
ui Nae Rădulescu, distins comiliton din Plămădeală, Andrei Scrima ș.a. Am găsit în ele oamenii trebuiau să muncească zi-lumină”, istoriei", respectată voce a vieții publice

L închisorile regimului comunist, i-am


pierdut demult urma, cu un regret pe care

finele anului 1959, într-un lagăr de muncă din


Insula Mare (i se zicea Baltă) a Brăilei, unde se
confirmări utile pentru ceea ce constatasem și pe
cont propriu, în lagăre de muncă și la Penitenciarul
nu prea știu cum să-l estompez. Îl întâlnisem,Jilava,
la unde ne-a fost dat (mie și lui Nae) să
traversăm ultimul an de recluziune, când
„administrația” mai spera să obțină „adeziuni”
adesea până la epuizare. „Eu am cunoscut
reeducarea abia când am ajuns la Jilava, în
primăvara lui 1963”, precizează memorialistul,
fără detalii, însă eu știu, din aceeași sursă, că a fost
o perioadă nespus de grea pentru „arhitectul-
românești, născut la 12 octombrie 1934 în satul
Maghera, comuna Vârful Câmpului, fostul județ
Dorohoi, azi Botoșani.
Sărbătorirea lui Alexandru Zub, la această vârstă
jubiliară, pe meleagurile natale ,s-a petrecut în
mai aflau câțiva din același lot (Rugul Aprins), pentru regimul existent. Nae, am aflat mai târziu bandit”. El a fost eliberat totuși, la 12 aprilie 1964, două acte. Cel dintâi a avut loc la Botoșani, în ziua
între care Dr. Dabija, Emil Mihăilescu, George de la el, rezultă și din studiul la care mă refer aici, a cu numai câteva zile înaintea mea și a lui Mihai de 16 octombrie, orele 11, în sala de conferințe
Văsâi dețin locuri aparte în memorialistica fost supus la mari presiuni în acest sens, cu Ursachi, viitorul poet și germanist, pe baza "Eminescu" a Hotelului "Rapsodia". Aici a fost
recluziunii1. Sunt repere de neocolit în istoria amenințarea unui nou proces politic. Personal, nu decretului de grațiere nr. 176/1964. Fișa de lansat volumul omagial Frumoasă înălțare de
rezistenței spirituale, pe linie ortodoxă, din acea am avut o asemenea experiență, poate și fiindcă evidență de la Penitenciarul Jilava indică numai cuvinte, îngrijit de istoricul Gheorghe Cliveti,
perioadă, încă puțin cuno scută de marele public. „mediul” în care urma să fim livrați peste puțin muncile executate din mai 1963 până la finele lui directorul Institutului de Istorie "A.D.Xenopol",
Nicolae Rădulescu (Nae pentru apropiați) și-a timp părea să fie mai puțin preocupant pentru ianuarie 1964, ceea ce înseamnă că în perioada volum apărut prin grija autorităților din Botoșani.
asumat experiențele carcerale cu o demnitate sistemul represiv. Nae, ca fost membru al mișcării următoare, până la grațiere, a avut alt regim, Personalitatea proteică a lui Alexandru Zub a fost
exemplară, degajând peste tot un aer de distincție Rugul Aprins, era socotit pesemne mai marcat de presiuni polițienești. înfățișată în liniile ei definitorii de colegii
și de colegialitate lesne identificabil, în gesturi, ca „interesant”. Tăria credinței și calitatea lui morală imp de patru lustri, N. Rădulescu și-a academicianului, veniți de la Iași: istoricii
și în practica meseriei sale de arhitect. L-am
întâlnit, în această ipostază, de câteva ori, după
„eliberare”, căutându-l la biroul său din Calea
Victoriei, iar o dată și în apartamentul din str.
Știrbei Vodă, unde a locuit un timp, înainte de a
s-au impus, ca și în anii următori, astfel că fostul
deținut avea să conchidă, memorabil, că „atunci
când moartea nu te mai sperie (torționarii) nu mai
au nici o putere asupra ta”, enunț folosit de autor ca
motto pentru definirea unui destin. Închisoarea?
T exercitat apoi meseria de arhitect, în
condiții deloc ușoare, însă cu talent și
dăruire, calități ce i-au adus prețuire litere
recompense din partea breslei. Soția, având o
sorginte germană, a putut pleca, în octombrie
Gheorghe Cliveti, Dumitru Vitcu, Mihai Dorin,
Dumitru Turliuc, Florin Cântic, de oamenii de
și Stelian Dumistrăcel, Ion H. Ciubotaru,
Grigore Ilisei, Nicolae Dabija de la Chișinău, de
profesoara Ioana Irimia, de foști colegi ai
pleca, legal, în R.F. Germania. Discreția lui nativă Pentru Nae Rădulescu ea a fost o „experiență 1984, în Republica Federală, unde Nae și-a sărbătoritului de la Școala Normală din Șendriceni
și îndelung exersată căpătase parcă accente noi, esențială”, estimată în ansamblu ca pozitivă, continuat cu brio meseria, până la pensionarea și de reprezentanți ai autorităților locale.
impuse de nevoia unei prudențe sporite. Nu l-am sporitoare de suflet și de rectitudine morală, într-o produsă peste alți trei lustri, în 1998. Membru al Sub semnul unei emoții și mai profunde s-a
mai întâlnit de atunci, decât în amintirile unor lume în care Binele și Răul se înfruntă mereu. Camerei Arhitecților din Bavaria, fostul deținut desfășurat cel de al doilea act al omagierii, găzduit
prieteni comuni, iar de curând într-un studiu de Pasajele extrase din discuția cu „arhitectul-bandit” politic s-a impus ca un creator în domeniu, unul de Școala Gimnazială din Maghera, așezarea de
istorie recentă, realizat de un coleg de meserie, în în luna iulie 2012 denotă o deplină stăpânire a asupra căruia, s-ar putea spune, mai domnea încă baștină a sărbătoritului, unde Alexandru Zub a
cadrul proiectului relativ la arhitecții românii sub problematicii de ansamblu, ca și a celei privitoare spiritul de la Rugul Aprins, cel revelat mai ales în urmat, ca elev strălucit, clasele primare. Oaspeții
regimul comunist. Arhitecți în recluziune e chiar la rezistența spirituală pusă în operă de Rugul amintitul motto.
Alexandru ZUB de la Iași, deja amintiți, au subliniat în luările lor de
titlul unei alte restituții pe aceeași temă12. Cea Aprins. Iată, spre exemplu, un pasaj privitor la
fenomenul reeducărilor din acei ani: „În coloniile cuvânt rolul familiei și al ambianței satului în
despre arhitectul „bandit” Nae Rădulescu ne-a alcătuirea umană și cărturărească a lui Alexandru
de muncă, nu s-a prea simțit acest proces, inițiat de 1Florin Constantin Pavlovici, Tortura pe înțelesul tuturor,
stârnit, cum era și firesc, un interes special, dat Ed. Cartier, 2001, p. 133-134,161-166,191-203,315. Etc. Zub. Unii dintre consătenii istoricului, între care s­
fiind că pune în valoare date noi, extrase din arhiva Securitate cu intenția de a pregăti deținuții pentru o 2Vlad Mitric-Ciupe, Nicolae Rădulescu, arhitectul a distins fratele, profesorul Aristide Zub, au
CNSAS și din mărturiile unor contemporani eventuală punere în libertate anticipată. Ea a fost „bandit”, în vol. Politică și societate în epoca Ceaușescu, adăugat, prin mărturiile revelatorii, alte tușe
avizați: Emil(ian) Mihăilescu, Antonie organizată și controlată intens în închisori, unde coordonator Florin S. Soare, Iași, Polirom, 2013, p. 63-78.
portretului acestui semen al lor, remarcat și
apreciat în lumea românească datorită
cronica limbii celor două poduri nu sunt metaforice, ci sunt contribuțiilor de istoric, dar și ținutei sale morale.
motivate direct, chiar de culorile menționate. Un posibil portret a celui sărbătorit la izvoarele
„Misterele onomastice” Dosarul nr. 657/1832 de la Arhivele Naționale
Iași, fond Vistieria Moldovei, cuprinzând Acta
banilor cheltuiți pentru zugrăvitul
sale și-a propus și filmul "Alexandru Zub - o viață,
un destin", produs de TVR Iași, sub semnătura
noastră, proiectat în deschiderea solemnității de la

ale Iașilor (V) parmaclâcurilor de pe la poduri pe drumul


oștenesc (de la Sculeni la Focșani, parcurs de
armatele rusești, în timpul războiului ruso-turc și
Maghera.
În încheierea celor două momente omagiale, de la
Botoșani și Maghera, sărbătoritul a reliefat
ărăsind Târgul Cucului, să hoinărim puțin strada Palat de astăzi, nu era atunci pavată, iar apoi al ocupației principatelor române din anii însemnătatea mediului în care s-a format și

P cu gândul pe ulițele Ieșului, glodoase sau


prăfuite, după capriciile vremii și condițiile
sintagma citată trebuie interpretată ca „ulița care
duce la Podul Roș” de peste Bahlui, întocmai cum
deslușește fără echivoc o altă țidulă de vânzare a
vremurilor trecute, apoi (unele) podite cu loazbe
de stejar, „șoseluite”, pardosite, acoperite cu
pavele de piatră sau de lemn, asfaltate, străzi
unui loc de dugheană din mahalaua Broșteni, loc
având fața „dinspre Ulița Gospod cea Mare ce
1828-1834), ne coboară din visare cu picioarele
direct pe... pod: balustradele de lemn erau vopsite,
de regulă, în roșu și verde sau văruite alb. În
secolul al XIX-lea, a existat un sătuc numit Podul
Roșu, înglobat în Vlădenii din comuna Părincea,
modelat, deprinzând rigoarea și cultul muncii, și a
mărturisit că se întoarce mereu acasă într-un gest
anteic de perpetuă regenerare a energiilor atât de
necesare împlinirii misiunii sale științifice și
civice.
sparte sau netede, cum impuneau putirința tehnică mergi la Podul Roș” (Ibidem, p. 483, datată 1 județul Bacău, iar târgul Negrești (Vaslui) s-a Grigore ILISEI
a epocii și priceperea edililor. Dar târgul târgurilor decembrie 1778). Ca urmare, calificativul „roș” împăunat ceva mai târziu cu trei culori, însă fără
(de Sus și de Jos, al Făinii, Cucului, Boilor, al lui era al podului de peste râu și nu al presupusului pod norocul unui bard al podurilor sale, Roșu, Verde și credibilitate fantasmei etimologice: „Astfel se
Barnovschi) și târgușoarelor (Copou, Nicolina, de bârne de-a lungul uliței cu pricina. Chiar pricină Alb. năștea Ulița cea nouă, la început povârnită,
Socola), devenit oraș, „politie”, „capitalie”, de gâlceavă explicativă, punând la bătaie (figurată, A existat în Iași și un Pod Verde, care a dat, o mărginită de vii, lutării și livezi, de unde și numele
„muncipiu” (în pronunția Genial-Odiosului), e desigur) obuze de calibre diverse, după puterile vreme, numele porțiunii de pe traseul drumului Podul Verde, după îndreptare, netezire și podire cu
mare și nu avem acum răgaz decât pentru o fiecărui combatant: cică la podul acela apa mare al Botoșanilor (azi, Bulevardul Carol I, și nu lungi loazbe de stejar” (Strada Lăpușneanu de
primblare pe la niște poduri cu nume ce au prilejuit Bahluiului era roșie de sângele boierilor decapitați cel de pe traseul străzii Lascăr Catargi), începând, altădată, 2002, p. 12-13) sau „Capătul acesta [al
frumoase exerciții de imaginație etimologică. Nu de Vodă cel rău. Într-o Baladă medievală, inițial, de la acel pod și ajungând cel puțin până la Uliței Mari], căptușit cu o întreagă pădure de
ne dau bătaie de cap denumirile fostelor ulițe, trubadurul bahluvian Lucian Teodosiu punea în intersecția cu Drumul Sării (străzile Garabet copaci otânjiți, se mai numea Podul Verde, căci
dintre care două podite încă din veacul al XVII- stihuri născocirea, vecinică atât cât va ține și Ibrăileanu și Vasile Pogor din prezent), porțiune trecea printre vii, grădini și livezi străpunse, ici-
lea: Podul Vechi, existent deja în anul 1654, nemurirea cântărețului: ... la Podu Roș, din Iași, podită în anul 1801. Ulterior, drumul a fost colo, de acoperișul unui conac boieresc strămutat
devenit strada Costachi Negri de azi, Podul odată, / erau decapitați damnații. / securea paveluit în continuare până la casele vistiernicului din dricul târgului, nimicit de pojarul mai sus
Hagioaiei, 1662, redenumit acum Bulevardul gâdelui, mirată, / străfulgera din alte spații.../; Gheorghe Ghica (fostă pe locul aripei de nord a pomenit [din 1827]” (UlițaMare din demultuitate
Independenței, Podul Domnesc sau Ulița Mare, mai blândă, o altă legendă dădea vina pe măcelarii Universității), iar de acolo, spre nord, a fost vremuri, 2006, p. 9).
1755, azi Bulevardul Ștefan cel Mare, Podul de prin preajmă, metamorfozați în boiangii de... „șoseluită” până la rohatca din Copou, numită pe În toată această poveste, dificultatea explicației
Cizmăriei, 1783, fostă uliță în zona biserica ape cu sângele vitelor sacrificate. Când podul a fost la 1830 și bariera Podul Verde (aflată prin fața toponimului constă în identificarea și localizarea
Bărboi - Hala Centrală, și Podul Lung, acum înțeles ca „uliță podită”, trebuiau să intre în... Spitalului C. I.Parhon). Aceasta era situația uliței unui pod cu parmaclâc verde, care trebuie să fi
strada Sfântul Lazăr, podită probabil după 1800 și funcțiune podăresele, colegele de meserie ale la 1844, copios documentată cu surse încă existat pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea în
atestată cu acea denumire pe la 1830. Dar fetelor de pe șoselele de centură actuale. Gândul a nepublicate. După dispariția podelei de pe uliță, capătul de jos al drumului Botoșanilor, în zona
hodonimele Podul Roș și Podul Verde au iscat trecut prin mintea unui magistrat din perioada denumirea Podul Verde nu a mai dăinuit, mai ales pasajului subteran, acum în construcție întârziată,
felurite presupuneri și închipuiri poeticești, interbelică, Gheorghe Diamandi (aflăm de la pentru că acest traseu era deja considerat în 1832 din Piața Eminescu. În Harta locului Sfântului
pricinuite de două sensuri nedisociate cum trebuie Vasile Panopol, în Pe ulițele Iașului, 2000, p. 27), ca fiind un segment al Uliței Mari, care se întindea Nicolaiu și a megieșilor cu care bisărica au avut
ale termenului pod, anume „construcție pentru experimentat probabil în cercetarea fenomenului, atunci de la Curtea domnească și până la bariera pricină, datată 1807 iunie 20 (Arhivele Naționale
trecerea peste o apă sau un teren denivelat” și de vreme ce credea că, în veacul al XVIII-lea, pe Copoului. Iași, fond Documente, 793/21) este reprezentat
„pavajul de lemn al unei ulițe”, înțeles mai sus această uliță se aflau casele, cu perdele roșii de la Ca și în cazul anterior, motivarea culorii verde pârâul care a erodat Râpa Galbenă și care înainta
pomenit. Documentele ieșene citite atent (cele ferestre, ale prostituatelor din Iași, ca acelea pe care pentru numele unei ulițe a supus la grea încercare atunci până în marginea Uliței Păcurariului. În
adunate cu migală și pricepere de Ioan Caproșu în Constantin Mavrocordat le adunase spre iluzorie logica și motivarea toponimică. Ion Mitican (Din această zonă se adunau apele de pe Dealul
DIOI și multe altele de după 1800, publicate sau pocăință în temnița Mitropoliei. Tentantă prin Copou la Pantheon, 2008, p. 68) îl citează astfel Copoului și nu este exclus ca podul să fi fost distrus
inedite, din Arhivele Naționale Iași) nu îngăduie ispita de a avea și la Iași un fel de... cartier Pigalle pe basarabeanul Dimitrie Moruzi, evocator al de ploile torențiale din anul 1804, căci în „harta”
însă confuzii și alte fantazii. cu Moulin Rouge, povestea ține capul de afiș Iașilor din veacul al XlX-lea: „Pe la ceasurile cinci din 1807 el nu apare. Ulterior, albia pârâului a fost
Podul Roș este menționat mai întâi la 23 iunie electronic pe internet, cu firavul contraargument după amiază, Podul Verde, cum se numea pe umplută cu pământ, până la Râpa Galbenă,
1773 (DlOl, VII, p. 392), când era vândut un loc enunțat de un „cunoscător” care mută locul de atuncea, era fermecător. Verde prin copacii denivelarea de teren a fostei văiugi fiind vizibilă
din mahalaua Feredeielor, „de pe ulița Podului pierzanie pe... Strada Gării (din secolul fanariot!). grădinilor din fața caselor frumoase, clădite pe până în prezent. Cu același pământ, am „îngropat”
Roș”, din zona fostei Fânării Gospod (de la apus Trebuie să dezamăgesc pe închinătorii la... Crucea amândouă laturile, foia de lume și de trăsuri”, și o altă legendă ieșeană. Mare păcat, recunosc!
de Curtea Domnească, peste drum). Ulița aceea, de Piatră cu o dovadă... irefutabilă: denumirile apoi insistă cu detalii personale, menite să dea Mircea CIUBOTARU
cronica veche
CRONICA VECHE

CASA GHICA-CALLIMACHI DIN IAȘI


(urmare din nr. 9/2014)
asa Ghica. Memorialistul D.C. Moruzzi arăta că în domnia

C lui Cuza: „Generalul Gheorghe Ghica, era boier velit, tânăr


și focos. Acesta, pe când comanda regimentul de la Galați,
dăduse probe de energie intrând în biserica greacă cu cal cu tot și
tăind harcea-parcea pe o sumă de Epaminonzi, Alcibiazi și
Temistocle, toți din Chefalonia. La drept vorbind, dumnealor se cam
obrăzniciseră, voind musai să facă Epanastasis (= revoluție) ca la
1821 (...). Atunci, ca să satisfacă pe ruși, care erau aproape bată să-i
bată, și să nu umilească armata, vodă dădu regimentul de la Galați
unui alt colonel, mai blaj in, iar pe Ghica îl numi general al Iași, unde
își avea omul edecurile și gospodăria în strada Goliei (Cuza Vodă),
actualele case Juster”.
Generalul Gheorghe Ghica, născut înainte de 1815, era fiul marelui
logofăt Gheorghe Ghika-Deleni (1788-1854) și al Pulcheriei Balș
(1788-1858). Tatăl său fusese ctitorul bisericii de la amintita moșie.
Mormintele ambilor părinți, ca și al bunicului său Constantin Ghika
(1745-1818), se aflau însă la Biserica Sf. Spiridon dinlași. Părintele
generalului era frate cu logofătul Alecu Ghica „Bilboquet” (tatăl
domnitorului Grigore Al. Ghica de la 1849-1853) și cu vistiernicul
Dimitrie Ghica, întemeietorul ramurii Ghika-Comănești. În casele
logofătul lui Alecu Ghica de pe str. Cuza Vodă, (vizavi de casa
Callimachi), a fost înființat Institutul Gregorian, Maternitatea de
astăzi. Generalul era singurul dintre frați rămași în Moldova: fratele
mai mic, marele vornic Teodor Ghica (fost ministru de finanțe), s-a
căsătorit cu Fenareta, fiica lui Barbu Știrbey, iar sora sa, Aristița, se
măritase în 1835 cu Matei Cantacuzino de la Băleni, stabilindu-se în
Muntenia. Generalul a fost căsătorit de două ori; mai întâi, la 1839,
cu Ana Tudorache Gheoca (zis Ghika-Dumbrăveni), iar a doua oară
la 1854, cu Elena Donici. Cu toate acestea, generalul nu a avut
descendenți.

IÎ *
n aceeași clădire de pe str. Cuza Vodă a locuit și generalul Nicolae
Mavrocordat. Acesta era fratele mai mare al lui Alexandru
Mavrocordat, fost mareșal al Palatului sub regele Carol I. Nicolae
masa ei de lucru se aflau zilnic teancuri de ziare străine. A călătorit
mult în Europa, la Geneva poposind chiar vreme de doi ani. Îi plăcea
să petreacă iernile la moșia surorii mai mari, Cilibiul. După moartea
prezente însă și numeroase elemente decorative de inspirație barocă.
Fațada este dominată de ordonanța de coloane compozite ale
balconului, pe care se sprijină frontonul triunghiular clasic, încărcat
cu un cartuș decorativ, pseudo-heraldic. Unul din elementele de
acesteia, și-a cumpărat o casă la mănăstirea Agapia, pe care a
era căsătorit cu Didița (Esmeralda), fiica din prima căsătorie a reamenajat-o. transformând-o într-o vilă frumoasă, unde-și petrecea originalitate ale clădirii este modul în care a fost conceput vestibulul:
hatmanului lordache Boldur-Lățescu. Rudolf Suțu arată că, atâta zilele de vară, primind numeroși musafiri. Eufrosina era cunoscută o sală ovală, hipostilă. Camerele de la parter, în aripa de NE au
vreme cât soțul ei servea încă în armată, Didița „locuia în strada ca o sprijinitoare a vieții culturale, ajutând atâtAsociațiunea Literară tavanele boltite, o notă de vechime, ceea ce indică, probabil, că ele au
Cuza Vodă, fostă Golia, în casele de atunci Lepădatu. Aici au avut din București, cât și Societatea Studenților Români din Paris (1846­ făcut parte dintr-o formă mai veche a clădirii aflată acum în picioare.
loc cele mai frumoase petreceri, la care luau parte și își dădeau 1847). S-a ocupat și de alte activități filantropice, cum ar fi Sub clădire se află două pivnițe de piatră, de vechimi diferite. Pe
întâlnire tot lașul”. Această femeie superioară, cultă și cu o educație strângerea de donații pentru armată. latura de nord, spre strada Vovidenie, clădirea a fost extinsă, într-o
aleasă se dovedise a fi o gazdă excelentă. La adresa arătată, locuia
împreună cu mama sa Eufro sina Ro setti, care avea o mare slăbiciune
pentru unica sa fiică, încât nu s-a despărțit niciodată de dânsa. Se
pare că aici au cunoscut-o Alexandru Cuza pe Elena Rosetti,
IÎ *
n ultima parte a secolului XIX, casa a aparținut colonelului
Lepădatu, care a dat și actuala înfățișare exterioară a imobilului.
La 1897 sunt amintiți ca proprietari succesorii acestuia. Chiar și
perioadă târzie, printr-un corp trapezoidal, având la etaj o loggie.
Decorațiunea interioară este reprezentativă pentru stilul art-
nouveau, răspândit după 1900. Este una dintre foarte puținele clădiri
din vechea capitală a Moldovei care mai conservă decorațiuni în
viitoarea sa soție. după ce ofițerul nu a mai fost proprietar, imobilul era numit, inclusiv acest stil. Astfel, chiar feroneria ușii de la intrare (realizată de firma
Cu ocazia vizitei domnitorului Carol I la Iași, prin 1869, generalul în acte oficiale, „Casa colonel Lepădatu” (1905). Pe la 1900 A. Marek din Iași) se supune liniilor specifice art-nouveau-lui.
Mavrocordat a organizat o strălucită petrecere în onoarea distinsului proprietar al clădirii era un anumeA. Spiridonescu. Interesantă este decorațiunea holului de la etaj. Acesta este împărțit
oaspete. „Recepția a avut loc în fostele case Lepădatu din strada Berman Juster (Iuster) apare în acte ca proprietar al casei din martie în două compartimente, delimitate de trei arcade sprijinite pe doi
Cuza Vodă, astăzi ocupate de către domnul general dr. Sava Goiu 1905. În februarie 1910, proprietarul cerea acordul Primăriei pentru pilaștri. Primul compartiment, mai luminos, (cu deschiderea spre
(1928)”. Viitorul rege a deschis balul, dansând cu fiica gazdei, reamenajarea fațadei casei din strada Golia nr. 18. Cel puțin în anii loggie) este împodobit cu o bogată friză cu amorași (putti), eșarfe și
domnișoara Natalia (căsătorită ulterior Suțu). Fiica generalului 1911-1912, casa era închiriată, servind de locuință avocatului ghirlande vegetale, lucrare realizată în stucatură (fig. 1).
Mavrocordat este prezentată ca fiind o pasionată amazoană, mare Dabija. Cel de-al doilea compartiment este dominat de două oglinzi de mari
amatoare de curse de cai, pe aleea de la Copou, precum și Banca Română de Comerț și Industrie, având sediul în București dimensiuni și de foarte bună calitate, care flanchează intrarea în
inițiatoarea teatrului de societate, ea jucând piese franțuzești și (str. Academiei, nr. 6) este arătată ca fiind proprietara imobilului din salonul oval. Acestea sunt înrămate într-o stucatură exuberantă, în
românești, alături de personaje distinse din lumea ieșeană, pe scena Iași, strada Cuza Vodă, nr. 18, cu ocazia instalării unui contor pentru care sunt împletite florile cele mai diverse, păstrând culoarea aurie.
vechiului teatru de la Copou. apă, în vederea conectării la rețeaua publică de apă. Friza de stucatură are ca decor principal un șir de rândunele (fig. 2).
Eufrosina Rosetti (1806-1883), soacra generalului Mavrocordat, era Bancherul Emanoil Marcovici și soția sa Șeina erau cunoscuți ca În fiecare colț al tavanului întâlnim câte un medalion cu câte un chip
fiica mijlocie a lui Vasile Rosetti („Cilibiul”) și a Smarandei N. locuind pe strada Ștefan cel Mare, nr. 4. El apare ca nou proprietar al feminin, reprezentând personificarea celor patru anotimpuri. În
Dimachi. Casa în care a crescut este actualul Muzeu al Unirii, din clădirii din strada Cuza Vodă nr. 18, la 30 martie 1922, când cerea mijlocul tavanului, candelabrul este prins într-o scoică marină,
strada Lăpușneanu. Celelalte două surori, figuri marcante în viața acordul Primăriei pentru a putea face mai multe lucrări de susținută de două nimfe, realizate de asemenea în stucatură.
mondenă a Iașilor, erau Săftița Pallady (prima soție a viitorului reamenajare a clădirii: refacerea planșeului dintre parter și etaj; să Salonul oval, dispus în lungul fațadei, are un frumos tavan boltit, a
principe Mihail Sturdza) șiAgripina Sturdza. Rudolf Suțu considera astupe toate crăpăturile din pereți, să repare tencuielile pe unde vor fi cărui detalii de realizare tehnică sunt vizibile în podul clădirii. Este
că „aceste trei surori, fiicele boierului Rosetti, au fost o podoabă a căzute și să schimbe cărămizile putrede. Imobilul a fost închiriat conceput ca salon de dans și are o acustică specială. Decorațiunea
societății ieșene de pe vremuri...”. În tinerețe, Eufrosina a stat multă pentru a servi ca sediu pentru Banca Marmorosh-Blanc, falimentată încăperii a rămas fidelă unei epoci mai vechi, păstrând linia
vreme în Italia, alături de sora ei mai mare, Safta, cea care a avut de pe la 1939, datorită unor împrumuturi pentru exportul de cereale. neoclasică. Astfel, 12 pseudo-pilaștri ritmează peretele încăperii.
curajul să coboare în craterul vulcanului Vezuviu. A beneficiat de o La 1932 la adresa Cuza Vodă 18 își aveau cabinetele medicul A. Capitelurile lor, concepute în stil eclectic (corintic îmbinat cu ionic)
educație aleasă, fiind cunoscută drept o femeie foarte informată. Pe Dulbergher, precum și medicul I. M. Haras. sprijină o elegantă friză care păstrează însă o mare sobrietate.
Rudolf Suțu afirma că pe la 1928, când își scria
amintirile despre Iași, casa aflată astăzi în strada
Cuza vodă nr. 41 era ocupată de generalul dr.
SavaGoiu(1928). După 1945, Casa Callimachi a
IÎn luna August 1992, Comisia
*
Monumentelor, Ansamblurilor și
Siturilor Istorice a adresat Primăriei orașului Iași rugămintea de a
emite o decizie prin care imobilul din strada Cuza Vodă nr. 41 să
devenit Sediul Partidului Muncitoresc din fie transferat în administrarea Direcției Monumentelor Istorice
România, Regionala Moldova. Prin 1947 era aici București în vederea urgentării acțiunilor de restaurare și
Consiliul Sindical Regional. Pe la 1965 în întreaga conservare. La acea dată, în clădire funcționau, în calitate de chiriași,
clădire funcționa o Grădiniță pentru copii. următoarele instituții: Comisia Monumentelor, Ansamblurilor și
Clădirea a găzduit și activități ale Conservatorului Siturilor Istorice Moldova (semnatara petiției), Centrul de Istorie și
ieșean, care avea aici săli de repetiție. Tot în acest Civilizație Europeană al Academiei Române, Uniunea Artiștilor
imobil au funcționat Direcția pentru Cultură a Plastici Iași, Asociația Foștilor Deținuți Politici și Partidul Național
P.C.R. Iași și Oficiul Patrimoniu pentru Județul Țărănesc, Creștin și Democrat. Imobilul a fost revendicat ulterior de
Iași, care veghea la soarta monumentelor din fosta fiicele fostului proprietar, bancherul Emanuel Marcovici, Bianca
capitală. Mandler din Israel si Lucy Marcovici din Brazilia. Acestea au
* obținut un verdict favorabil în 2005, pe baza căruia clădirea a fost
rhitectura clădirii. Casa Callimachi se evacuată, în 2008. Clădirea a fost apoi revândută, probabil de mai

A caracterizează prin faptul că „elementul multe ori. Renovată sumar, casa așteaptă un compărător sau un
tradițional este încă prezent în tratarea chiriaș pe măsură. Deși părea a fi o afacere imobiliară foarte
profitabilă, clădirea stă goală și fără rost, de mai mulți ani, visând la
planului, dar se face puternic simțită prezența
arhitecturii eclectice în domeniul decorațiunilor”. vremurile când între zidurile ei se făcea istorie...
Fațadele clădirii sunt tratate în stil neoclasic, fiind Sorin IFTIMI

18 cronica veche
CRONICA VECHE

„Misterele onomastice”
ale Iașilor (VI)
ă părăsim acum ulițele „privilegiate” ale de patru ori), care găsiseră în romantica belle

S Capitaliei moldave, pe care glodurile nu epoque caragialiană delicate denumiri de străzi,


ajungeau, probabil, decât la tureatca precum Strada Blondelor, Strada Brunetelor,
Strada Fetelor sau Strada Plăcerilor. Adevărat,
ciubotelor târgoveților, dar, în schimb, vorba lui
Creangă, beneficiul podirii, paveluirii și nu-i chiar elegant acest nume de mahala, care, mai
șoseluirii trebuie să fi provocat numeroase hernii degrabă neglijat, nu a incitat curiozitatea
de disc lombar măcar trândavilor boieri cumplit etimologică sau, cel puțin, nu cunosc eu o
hurducați în butce, droști, cupeuri, cocii, calești și asemenea tentativă scrisă. În compensație pentru
alte minuni vieneze de loazbele podurilor, de carența bibliografică, am înregistrat cu veselă
bolovanii de râu numei ciopliți sau de chetroaiele satisfacție explicația unui iașolog consacrat (nu
de Răpidea sau de Șcheia neglijent sau deloc dau nume, persoană însemnată. Dar dacă oi uita?):
„compactate”, și să coborâm oleacă prin fără doar și poate, pe acel drum mărginaș al
mahalale, în căutarea unor... vinovați de denumiri vechiului târg circulația era intensă, frecușul mare. spre Mănăstirea Frumoasa și spre bariera Socola, demonstrativ „acesta”, greu de înhămat la funcții
ce pun pe gânduri pe istoricii serioși, pe gazetari, Tot mare e și motivația denominativă, și analiza care se numeau atunci tot Podul Lung (Arhivele toponimice). O incertitudine rămâne, totuși, și în
tot așa, și publicul cititor specializat al „Cronicii lexicală, în acest caz. Și totuși, „misterul” Iași, Secretariatul de Stat al Moldovei, dos. acest caz: etimologia antroponimului Bularga,
Vechi”, mai ales. Așadar, pornim de la fosta Vamă toponimic nu-i deloc de primă clasă de dificultate: 337/1835-1842, f 17 r., 21 r., 57 r.) și abia după nediscutată de onomasticieni, cred, nume care se
și de la Cărvăsărie, o luăm la vale, pe Podul Lung, a doua atestare a hodonimului, Ulița lui Frecău acei ani au apărut alte ulițe ce acoperă treptat șesul poate asocia cu forma Bularca, pe care Iorgu
și mintenaș ajungem în capătul străzii Smârdan, (DIOI, III, p. 120, anul 1698), trimite fără dubii la Bahluiului, constituind Târgușorul Nicolina, Iordan o pune în relație cu bulearcă „rachiu prost”.
numită în vremuri vechi Ulița Frecău, care ducea, un nume de persoană, nu singular în Iași, de-a înfiripat încă din veacul al XVIII-lea. Așadar, Dar aceasta e altă poveste, cu puțin interes pentru
ca și astăzi, până în marginea de răsărit a târgului, lungul vremii, căci la 1820, în Catagrafia orașului străveche toponimie urbană în această parte a ieșeni.
unde se întâlnea cu ulița lui lordachi Bucșănescu. Iași, editată de Ioan Caproșu și Mihai-Răzvan Iașului actual nu-i de găsit. Ne mulțumim însă și PS. Obișnuit să caut sursele primare ale unor
Pe stânga, pe coasta dealului, și pe dreapta uliței, Ungureanu, în Documente statistice privitoare la cu... vechituri mai noi, una ivită când ajungem în propuneri etimologice pentru toponimele
până în Țigănimea Domnească de pe șesul orașul Iași, vol. I, 1997, era înregistrată o micul cartier Bularga, mărginit de o stradă cu controversate, ajung cu o mică întârziere la Gh.
Bahluiului, în Broșteni (sau Broscărie), unde Frecățoaia, cu doi scutelnici (p. 395). Mai același nume. Etimologia nu-i obscură, fiindcă Dimachi (și nu Diamandi, cum l-am botezat din
locuiau și țiganii lăutari și cobzari (strălucit cunoaștem și nu mai puțin de patru sate numite arhivele ieșene, ca de obicei, oferă (doar cu ceva neatenție), consilier la Curtea de Apel din Iași (și
reprezentați de celebritatea lor, Barbu Lăutarul), Frecăței, cu o poreclă colectivă sau cu un plural pricepere a căutării și risipă de timp) informații nu magistrat, cum îl indicase Vasile Panopol),
case, cocioabe, șandramale, cu acces la ele prin direct (de la un derivat diminutival Frecățel), din prețioase pentru explicații posibile și probabile, care, într-un serial de 15 episoade din „Ecoul
trecători și fundacuri, formau o mahala mărișoară, județele Brăila, Dâmbovița, Tulcea și Vrancea. De adesea sigure, ca și în cazul de față. Astfel, ne Moldovei”, publicate în 1894-1895, explica mai
Mahalaua Frecău. Numele e vechi, îl găsim taman ce unii oameni erau porecliți Frecău și Frecățel scutește de aproximări și reconstituiri atestarea multe nume de locuri, informațiile și interpretările
la 1671, când se vindea o casă de pe Ulița Freacău recunosc senin că nu știu și nu mă preocupă să aflu Mariei Bularda (= Bularga), care avea o casă de sale fiind preluate de N. A. Bogdan și de pletora de
(DIOI, II, p. 342), și avem motive temeinice să-l ce frecau. Presupunerile sunt libere și... Tentante. clasa a patra pe Podul Lung, (Listele caselor și a imitatori ai acestuia. Dimachi este cel care
bănuim și mai vechi, măcar cu câteva decenii. Părăsind ulița cu... frecuș, nu avem decât să trecem dughenilor Capitaliei, publicată în anul 1853, p. presupunea că Podul Roș își trage numele de la
Hodonimul (nume pentru căile de comunicație) Bahluiul (pe la fostul Pod al lui Trancu, construit în 128, ediție nouă, 2000, p. 52), tocmai în zona cu perdelele roșii ale caselor prostituatelor (v.
are viață lungă, de vreo trei veacuri, căci dispare 1891 și înlocuit în prezent cu o punte de beton) și pricina, căci numărul casei este foarte mare (428). episodul V al acestor „Mistere onomastice”) și tot
după 1900, când au fost atribuite în regat multe mai căutăm nume vechi și provocatoare în Răsuflu ușurat la gândul că nu va trebui să el emitea o explicație pentru Târgul Cucului (v.
denumiri comemorative sau onorifice, de locuri și cartierele de pe dreapta râului. Așteptările nu contraargumentez la cine știe ce etimon, fie episodul IV), pe care o rezum acum, ca să nu se
localități (Plevna, Grivița, Racova, Smârdan) sau trebuie să fie prea mari, căci, pe șesul inundabil neaoșist, de calibrul bârr, ladă > Bârlad, fie piardă... contribuția: cică Târgul Făinii s-ar fi
de eroi ai Războiului de Independență. Numele cândva, numai de-a lungul Podului Lung, de la latinist, precum nemo est > Nămăești, sau chiar mutat după incendiul din 1803 la Curtea domnescă
Frecău numai este consemnat în Ghidul stradelor Podul Roș și până la bariera Nicolinei, spre Galata, cuman, dată fiind trecerea pe aici a Bahluiului, cu abandonată, iar noul Târgul Cucului s-ar fi „numit
orașului Iași, din 1911, și era deja înlocuit cu se înșirau pe la începutul veacului al XIX-lea case buclucaș nume. S-ar fi iscat din această pricină o astfel din pricina părăsirei acelei piețe, zicându-i
Smârdan în Călăuza lașului, 1916, probabil și dugheni modeste, cum prea frumos se vede și în ipoteză periculos de savantă, dacă vreun fantezist oamenii că i-a cântat cucul și a rămas părăsită”
fiindcă nu suna deloc eufonic în urechile planurile orașului desenate de Joseph von Bayardi creativ ar fi avut prilejul și curiozitatea să („Ecoul Moldovei”, 13 octombrie 1894). Darpiața
consilierilor și primarilor vremii, succesorii în 1819, de Frederic Peytavin, plan litografiat în răsfoiască paginile de gramatică din Codex nu a rămas părăsită, dimpotrivă, a fost repede
acelor botezători stradali anteriori (între care 1857, sau într-un tablou al Iașilor de la 1842 pictat Cumanicus, edit. Geza Kun, Budapesta, 1880, populată de evrei, încât cucul a rămas iarăși fără
fusese și Dimitrie Gusti, profesor la Academia de Ludovic Stawski. În 1835-1837, se lucra la unde, la p. CIII, ar fi găsit cuvântul bularga (din motiv de inspirație muzicală.
Mihăileană și primul primar al Iașului, ales apoi șoseluirea acestui traseu, dar și pe variantele sale fericire, doar dativul plural al pronumelui
Mircea CIUBOTARU

regretabil că Istrati părăsește meseria de zugrav. O


corespondență să vă ducă de râpă.” (Ibidem, p.292)
pariția Chirei Chiralina în volum (în limba

PANAITISTRATI A franceză la editura Rieder, mai 1924) a fost


întâmpinată cu bucurie de Gh. Ionescu.
Ținând cartea în brațe, o alinta spunând „Asta-i de
noi, prietene, de noi.”Ionescu și Istrati auînființat,
la subsolul magazinului din str Colisee, o „casă de
FRATE ADOPTIV AL FAMILIEI ajutor” și toată vara au împărțit pachete cu haine,
alimente etc oamenilor săraci, (Ibidem, p.311)
folosind drepturile de autor ale lui Istrati.
onsiderăm necesar a preceda publicarea Ionescu. Subsolul magazinului era locuibil și aici a comunica faptul Prin 1925 (ianuarie și martie), Istrati mai locuia și

C corespondenței dintre Panait Istrati și stat Panait Istrati din martie până în toamna lui că nuvela Chira scria, în str Colisee, la Haiducii. În februarie însă
Constantin Mănescu de o scurtă relatare 1920, când a plecat la Nisa. În decembrie 1920 îi Chiralina este era la Nisa. (Panait Istrati, Corespondență cu
în lui Gh. Ionescu să-i trimită urgent 50 de franci.
privind prietenii lui Panait Istrati menționați scria „formidabilă”. O scriitori străini, Ed. Minerva, 1988, pp.213-215,
scrisori, aceasta pentru a înlesni înțelegerea Martha, soția lui Gh. Ionescu îi răspunde că soțul nouă scrisoare îl 247) În iulie 1925, voia să-l viziteze, împreună cu
raporturilor reciproce dintre corespondenți și este bolnav, că au cheltuieli mari și le este anunța pe Istrati, la 5 ianuarie 1923, că una dintre Gh. Ionescu, pe Jean Richard Bloch, administrator
pentru a evita repetarea referințelor privind „imposibil să facem ceva pentru d-ta în clipa de nuvelele sale va apărea în revista „Europe”. Veștile delegat la Editura Rieder. Probabil în legătură cu
persoanele pomenite în scrisori. față.” (Cum am devenit scriitor ,pp.215, 216, 228) optimiste l-au făcut pe Gh. Ionescu să insiste ca plata drepturilor de autor ale lui Istrati, pentru
Gheorghe Ionescu, de profesie cizmar, era stabilit Se știe că, la 3 ianuarie 1921, Istrati a încercat să se Istrati să rămână „fratele adoptiv al familiei.” „recuperarea”, de către Ionescu, a banilor
la Paris în 1907, fiind abonat la gazeta „România sinucidă, nu a reușit, s-a pus pe picioare, susținut Istrati a apreciat că „acest lucru mă apasă. Nu se „investiți” în Istrati. (Ibidem , p.219) Înainte de a
muncitoare” din țară. Înainte de a pleca, îl moral (și material?) de prieteni și apoi de însuși poate! Are nevastă și un asociat, care nu sunt din pleca, la 15 august 1925, spre țară, Istrati indică
cunoscuse pe D. Th. Neculuță (poetul cizmar). Romain Rolland, care, intuindu-i talentul literar l-a același aluat” și a plecat la Nisa. Era însoțit de Gh. prietenilor săi adresa pentru corespondența pe care
Era în contact cu socialiștii români stabiliți la îndemnat să scrie. Ionescu care, în ochii nevestei, mergea pentru i-o vor trimite cât timp el era plecat din Franța:
Paris, cum ar fi tapițerul Alecu Constantinescu, La 5 mai 1922, Panait Istrati, însoțit de Gh. și afaceri și îngrijirea sănătății. (Ibidem, pp. 254,268, „adresa tot la: Ionescu, str Colisee, nr 24, Paris, 8”
ajuns acolo înainte de 1907, deci e posibil să se fi Martha Ionescu, sosește la Triel și urcă în cătunul 270,277) (Ibidem, p.250)
cunoscut în țară. (M. Iorgulescu, Spre alt Istrati, Hautil. Întemeindu-se pe spusele lui Romain Când, la 4 iunie 1923, Istrati primește de laRomain Având două locuințe închiriate, la Collonges și la
Ed. Minerva, 1986, p.166; Panait Istrati,Cum am Roland, Gh. Ionescu se hotărâse „să investească în Roland știrea că a aranjat apariția Chirei Chiralina Menton, datorită neînțelegerilor cu soția, și
devenit scriitor, Ed Scrisul Românesc, 1981, talentul de scriitor” al lui Istrati. Găsindu-i o gazdă în revista Europe din iulie sau august, „lui Ionescu separându-se total de Anna Munsch, Istrati e nevoit
pp.190,193) în Hautil, i-a plătit întreținerea, câte 150 franci i-au dat lacrimile. Mai mult: căldura vorbelor d- să apeleze din nou, în iunie 1926, la prietenul
Panait Istrati l-a cunoscut pe Gheorghe Ionescu în lunar, ca să aibă condiții să scrie. Istrati a scris acolo tale a topit gheața dintre el și nevastă-sa: <Barem Ionescu: „soarta a hotărât să merg să scriu, timp de
decembrie 1913, când a ajuns prima dată la Paris. prima sa carte, iar la 4 septembrie 1922 a expediat-o eforturile noastre nu vor fi zadarnice!> și-au zis.” două luni... în subsolul lui Ionescu.” (Ibidem, 251,
Îi fusese recomandat de Alecu Constantinescu, luiRomainRoland. (Ibidem,p.252) Apariția nuvelei în Europe din august a provocat 252)
înainte de plecarea din țară. E posibil să fie aceeași Revenind la Paris, Istrati a locuit în casa lui Gh. un entuziasm deosebit: „toată casa lui Ionescu La 1 septembrie 1927, îl regăsim iarăși în str.
persoană cu Gheorghe Ionescu, membru supleant Ionescu din str. Colisee, într-o bucătărie, la subsol, vuiește de <mare poet romancier>, <mare Colisee, nr 24, după ce făcuse „treabă multă cu
al Comisiei Generale a Sindicatelor din România, până la 9 februarie 1923. Aici a scris cea de a doua povestitor din Orient calificative folosite de zugrăveala: am refăcut scara și subsolul unde am
ales la Conferința Uniunii Socialiste și a carte. Întreținerea lui Istrati costa 400-500 franci Romain Rolland în prefață, desemnându-l pe scris Chira și Neranțula. Apoi am alergat mult,
Sindicatelor din 1908,AlecuConstantinescu fiind lunar. Câteva fapte importante s-au petrecut în acest Istrati. (Ibidem, p.p. 283, 288, 289) pentru a căuta (și găsi) un apartament. Alerg încă,
secretarul Comisiei. (N. Copoiu, Refacerea interval. La îndemnul lui Gh. Ionescu, care a spus După o perioadă în care a practicat meseria de pentru a-l aranja. În sfârșit lucrul meu propriu zis.”
Partidului Social-Democrat din România (1900­ că „este necesar ca răsuflarea mea și a lui Romain zugrav, Istrati îl anunță pe Romain Rolland, la 16 Apartamentul închiriat era situat la Meudon-Val-
1910), Ed. Științifică, 1966, p.244) În acest caz, se Rolland să se încrucișeze în de-aproape”, la octombrie 1923, că a abandonat zugrăveala și s-a Fleury. Pe când Istrati mai lucra la amenajarea lui,
spera că va mai reveni în țară, dar în 1913 era la sfârșitul lui octombrie 1922, Istrati l-a vizitat pe apucat din nou de scris, pentru al treilea volum. Ionescu a plecat în România pentru șase luni. Cât
Paris. Nu știm care era starea lui materială în 1913, Romain Rolland, la Villeneuve. La plecare, Romain „Azi, ca și în trecut, Ionescu m-a luat iarăși în timp a locuit la Meudon-Val-Fleury, a scris Ciulinii
dar în 1920, când Istrati ajunge pentru a doua oară Rolland i-a dăruit lui Istrati, pentru familia Ionescu, spate: alți patru sute de franci lunar pentru Bărăganului. A renunțat la acest apartament,
la Paris, Gheorghe Ionescu era coproprietarul unui între altele, o sticlă de vin, ce va fi băută în „subsolul întreținerea mea... lacrimi amare au și început să întrucât la 15 octombrie a plecat în Rusia (URSS).
magazin de încălțăminte în str. Colisee, nr 24, și a Prieteniei.” La 23 decembrie 1922, Istrati a primit curgă în casa din Colisee, nr 24. Până și un (Ibidem, pp.28-30) (Va urma)
unui atelier de cizmărie, cu asociatul său, Ștefan de la Romain Rolland o scrisoare în care i se Dalimier i-a spus lui Ionescu într-o zi:<Este Traian D. LAZĂR

cronica veche 5
CRONICA VECHE

HOTELUL PETERSBURG DIN IAȘI,


SCENA REVOLUȚIEI DE LA 1848
omentele importante ale istoriei naționale se fixează în plătească 1000 de galbeni blanci în trei ani (300 în primul an și câte

M conștiința publică prin conservarea clădirilor legate de


acestea sau înălțarea unor monumente evocatoare.
Acestea devin „locuri ale memoriei”, suport pentru ritualurile anuale
de rememorare a unor fapte și valori din trecut, considerate a fi încă
de actualitate. Dacă vom consulta Lista monumentelor istorice
350 în anii următori). Hotelul avea și două deschideri în peretele
dinspre Hanul Turcesc (al Mănăstirii „Trei Ierarhi”); chiriașul se
obliga să le închidă cu grijă obloanele metalice ale acestora „la
întâmplare de foc”, pentru a se evita dezastrul din timpul „marelui
pojar” de la 1827). Chiriașul preciza că „în ogradă mă voi sili a pune
ramurii Ghica-Budești, și de soția acestuia Caterina Cantacuzino-
Pașcanu. Pictorul JosefAugust Schoefft a realizat portretul marelui
boier, cu giubea roșie și gugiuman din blană de samur (1836),
legate de anul 1848, vom constata că, în vechea capitală a Moldovei prund și ceva piatră pisată, spre împuținarea glodăriei”. precum și cel al soției, cu vestimentație occidentală (1835).
nu se mai păstrează nici una dintre clădirile care au constituit scena Se știe că evreul Michel Daniel a fost unul dintre bancherii care l-a Amplasarea vechii case boierești urma alte reguli decât cele ale
revoluției din acel an. Cutremurele, războaiele sau doar proiectele de „sponsorizat” pe Mihail Sturdza, la 1834, pentru dobândirea tronului urbanisticii moderne: deși se afla pe Ulița Mare, în fața Palatului
sistematizare ale orașului au făcut să dispară din peisajul urban Moldovei. Bătrânul Michel Daniel a încetat din viață în luna Domnesc, aceasta nu era orientată cu fața spre stradă și nu participa
ieșean toate cele trei clădiri în care s-au consumat momentele noiembrie 1847, deci numai trăiaîntimpulrevoluției de la 1848. Cel la înfrumusețarea peisajului urban al arterei principale, la crearea
revoluției de la 1848: Hotelul St. Petersburg, Palatul logofătului care cumpărase casa închiriată ulterior Hotelului Petersburg era fiul unei piețe civice în fața Palatului Ocârmuirii; dimpotrivă, casa era
Costache Ghica și casa postelnicului Alecu Mavrocordat. cel mai mare al acestuia, Israil Chaim Daniel (1812-1902), care era întoarsă către propria-i curte interioară, în care se aflau toate
În capătul bulevardului „Ștefan cel Mare” (în fața Palatului Culturii de o vârstă cu bonjuriștii de la 1848, dar avea o viziune acareturile necesare unei gospodării boierești (bucătăria, grajdurile,
de astăzi), pe spațiul verde, a fost pusă, la 1968, o inscripție care arăta conservatoare, mult diferită, asupra societății. El a fost asociat de șura ș.a.). Este un model de locuire specific orașului din secolele
că „Pe acest loc, unde se afla Hotelul Petersbug, s-a desfășurat în tatăl său la conducerea afacerilor familiei încă din 1840. În luna mai XVII-XVIII, care vorbește despre vechimea ansamblului
ziua de 17 martie/8 aprilie Adunarea populară a revoluționarilor 1849, când Mihail Sturdza a părăsit tronul Moldovei retrăgându-se în arhitectonic de aici, în ciuda elementelor neoclasice ale fațadelor.
din Moldova, care a dat semnalul revoluției burghezo-democrate din Occident, a încredințat administrarea vastelor sale domenii lui Israil Aspectul exterior al clădirii, așa cum s-a conservat acesta în
Țările Române”. Ar fi fost de preferat să se păstreze acest ansamblu Chaim Daniel, care a continuat să se ocupe de afacere până în 1884. fotografiile de epocă, este cel al unei clădiri neoclasice, cu boltă de
arhitectonic, iar la aniversarea amintită să se pună o placă de Acesta a dezvoltat afacerile familiei, extinzându-le și în Occident. trăsuri, scară interioară și salon central, situat la etaj (model pătruns
marmură pe peretele clădirii originale, dar aceasta fusese demolată Cea mai veche bancă în Moldova a cunoscut, în timpul său, maxima la Iași după 1775, sau mai curând la începutul secolului al XIX-lea).
între timp. prosperitate și cel mai înalt prestigiu. Casa Daniel din Iași beneficia Este greu de spus astăzi dacă această structură modernă a rezultat din
Hotelul St. Petersburg a avut, succesiv, mai multe locații în capitala de garanția vestitei Bănci Rothschild din Frankfurt. În 1858, adaptarea unei clădiri mai vechi, sau a fost reconstruită din temelii.
Moldovei, ceea ce a dus la identificări diferite, fără a avea în vedere caimacamul N. Vogoride i-a acordat lui Chaim Daniel rangul Nu s-au păstrat imagini policrome din epocă pentru a avea o imagine
doar anul 1848. Autori precum N.A. Bogdan (1913), Eugen Păunel boieresc de „spătar”. În 1879 a fost printre notabilii evrei care au mai nuanțată asupra aspectului exterior al Hotelului Petersburg.
(1939) și V. Panopol au localizat acest hotel ca funcționând „în primit cetățenie română. Șansele de a găsi un portret al lui Israil D.C. Moruzi consemna însă că hotelul era o clădire „de colorare
casele Lapedat, pe strada Cuza Vodă, lângă mănăstirea Golia” (unde Chaim Daniel sunt probabil nule, din moment ce se spune că acesta verzuie închis, așezată pe trei trepte, ca un tron împărătesc“. De-a
a fost, după 1990, sediul PNȚ). Ipoteza a fost reluată de Constantin nu s-a fotografiat niciodată și nu a permis să fie pictat. Știm însă că lungul anilor, fațadele clădirilor își mai schimbă cromatica, dar nu și
Ostap, un pasionat al istoriei vechilor clădiri ieșene. La rândul său, era un conservator, inclusiv din punct de vedere religios, și că nu în acest caz. Clădirea principală a Hotelului Petersburg trebuie să fi
memorialistul Ion Mitican, pleda pentru o altă locație a Hotelului, agrea hainele „nemțești”, adică de model occidental. avut această culoare și la 1848, ba chiar și în perioada anterioară.
aflată pe ulița Lozonschi, învecinată cu reședința domnească a lui Israil Chaim Daniel, era conștient de valoarea imobilului (peste Fațada de culoare verde-închis era neobișnuită și nu credem că a fost
Mihail Sturdza, ipoteză care nu poate fi împărtășită. 1.000.000 lei), și s-a îndurat să îl dea în chirie lui Regensburg „pentru aleasă întâmplător; era culoarea heraldică a familiei Ghica, vechii
Se știa că proprietarul hotelului St. Petersburg fusese „unicul care să a sluji pe cel întâi hotel al capitalei, pentru comoditatea celor mai proprietari ai imobilului. Nu știm dacă pe frontispiciul clădirii a
fi așezat în Iași un hotel destul de suportabil, ceea ce nu existase până însemnate persoane din pământeni și străini”. Hotelierul împodobise existat vreo stemă Ghika, având în scut verde cele șase monede de
atunci”. Acesta era Conrad Regensburg, un personaj foarte pitoresc încăperile cu mobilele proprii. Prin acest act bancherul protesta aur însoțite de 12 lacrimi de argint, dar cromatica adoptată sublinia
al epocii. El se născuse la Bamberg, în 1779 ; a fost înrolat într-o împotriva intenției autorităților locale de a face din clădire „cazarmă din plin această apartenență.
unitate de bavarezi în timpul campaniei lui Napoleon în Rusia pentru oastea soldățească”: „Acesta prefacere a unuia dintre cele mai Casa Ghica era o clădire cu etaj, de plan dreptunghiular, de
(1812); întors în localitatea natală, după încheierea păcii, își încearcă însemnate acareturi ale capitalei într-o cazarmă, nu numai că va aproximativ 45 m lungime și 20 m lățime. Aceasta avea intrarea
iarăși norocul în Rusia. Neavând parte de expune acest acaret unei de istov principală prin curtea interioară, pe sub bolta de trăsuri sprijinită pe
succes, s-a retras la Iași, pe la 1824, unde dezolații”. Proprietarul era nemulțumit trei arce de zidărie. Deasupra acestei bolți, la etaj, se afla salonul
și-a început afacerile hoteliere, care i-au și de faptul că autoritățile locale principal al casei, orientat spre vest. Cele trei ferestre ofereau o
adus o oarecare înflorire. Încă de pe la negociase noua destinație cu chiriașul priveliște spre peisajul natural din afara orașului și nu spre ceea ce se
1840 fusese remarcată pasiunea clădirii (Regensburg) și nu cu el, care era petrecea în intersecția Uliței Mari sau la Curtea Domnească; doar o
proprietarului și a oaspeților săi pentru proprietarul de drept. Petentul adăuga, în fereastră laterală a rezalitului central dădea spre Cazărmile Miliției.
discuții politice, temele favorite ale plângerea sa, faptul că „toți chirigii ce au Aceasta a fost sala în care s-au adunat revoluționarii de la 27 martie
conversațiilor din salonul hotelului. a lor magazale acolo au declarat că o casă 1848. Din păcate, dosarul de imobil de la Arhivele Iași nu conține
Indiferent de locație, Hotelul Petersburg prefăcută în cazarmie nu le dă nici o relevee sau planuri de epocă ale acestei clădiri istorice. Singurul
era locul preferat de diplomați și siguranță și de aceea ei, de la Sf. releveu al casei ilustrează modificările fațadei secundare a clădirii,
personalitățile politice, care dezbăteau Dimitrie sunt gata de a lepăda toate reamenajată după 1899, în urma unui incendiu. Capătul de nord al
chestiuni de politică internă și externă. dughenele”. Astfel se înțelege de ce doar clădirii, fiind obturat în epocă de Hanul Turcesc (proprietatea
Avem, astfel, o bună explicație pentru etajul clădirii fusese ocupat de hotel: Mănăstirii Trei Ierarhi), fusese lipsit de ferestre înainte de anul 1900.
faptul că „banchetele” care au marcat camerele de la parter, având expunere la Abia cu prilejul acestor lucrări s-au deschis cele șapte ferestre la etaj
începutul revoluției de la 1848 în Moldova au avut loc în elegantul Ulița Mare, au fo st închiriate pentru diverse dughene. și patru la parter (și altele, pe aceeași latură). Tot atunci a fost
salonul al Hotelului „St. Petersburg” și nu în altă parte. În ciuda protestului proprietarului Daniel, la 4 septembrie 1849, amenajat și balconul de 4 m, cu care ieșea în afară pe lățimea de 1 m.
S-a stabilit că în primăvara anului 1848, firma „St. Petersburg” se Ministerul de interne înainta către Vistierie o adresă prin care urma să Și acoperișul în două ape aparține anilor 1900. După dimensiunile
instalase în casele bancherului Daniel din apropierea Palatului se pună în practică acordul încheiat cu Regensburg, pentru consemnate pe acest plan putem constata un parter situat pe un soclu
Administrativ. În manifestul Moldova cătrefiii săi de la 1848 se arăta „cvartiruirea oștilor împărătești otomanicești”. La 6 septembrie s-a de 70 cm. Încăperile parterului aveau 3,80 m înălțime (nu știm dacă
în mod clar că adunările revoluționarilor se țineau „la tractirul de încheiat contractul solicitat, între Vistierie și Regensburg. Se arăta că erau boltite sau podite), în timp ce camerele de la etaj erau mai înalte
Petersburg, peste drum de cazărmi, de tunuri și de oastea lui” Mihail Ocârmuirea locală „are nevoie de otelul dumisale, pentru așezarea (până la 4,70 m). Suprafața curții interioare poate fi aproximată la
Sturdza. Hotelul St. Petersburg era amplasat între zidul de incintă al oștilor otomanicești”. Vistieria închiria imobilul de la 26 octombrie peste 2000 mp., în care puteau să încapă cei aprox. 1000 de oameni
Palatului Ocârmuirii (renovat de Sturdza în 1843) și Hanul Turcesc 1849 (Sf. Dumitru), dar hotelierul se obliga să evacueze acest care au participat la adunarea din 27 martie.
al Mănăstirii Trei Ierarhi. Clădirea se afla chiar peste drum de apartament încă de pe data de 10 septembrie. Amplasat cât se poate de incomod pentru urbaniști, obturând
Cazarma Miliției, forța care va reprima mișcarea revoluționară, în 29 Costache Sion arăta, într-o însemnare, că boierii revoluționari „s-au priveliștea spre Palatul Ocârmuirii („capul de perspectivă” al Uliței
martie. adunat mai întâi la otelul Peterburschi, ce era în casăle răposatului Mari), imobilul urma să fie supus alinierii stradale, potrivit planului
S-a păstrat contractul de închiriere a caselor Daniil către Conrad vornic Grigore Ghica, unde m-am dus și eu de am privit mișăleasca general, elaborat în 1897. A existat un proiect de expropriere a
Regensburg. Acest act este datat la 21 aprilie 1848, adică la trei adunare a noblețăi”. Într-adevăr, casa din Ulița Mare, de pe locul aflat clădirii (prin despăgubire), încă de la 1907, pusă în operă la 1926­
săptămâni după desfășurarea adunării revoluționare, fapt care nu a astăzi în fața Palatului Culturii, fuseseră construite de Grigore Ghica. 1927. La dosar se află planșele cu planurile de aliniere, în care este
primit o explicație satisfăcătoare. Potrivit acestui document Conrad La 1847, fiul acestuia, vornicul Vasile Ghica, le-a vândut bancherului trasat cu linie roșie noul aliniament; clădirea avansa în cu 6-8 metri
Regensburg lua cu chirie, pentru trei ani, casele bancherului Strul Strul Heim Daniel, care le-a închiriat, din anul următor, Hotelului spre mijlocul străzii, ceea ce explică de ce a fost demolată. Comisia
Haim Daniil „cele mari, rândul de sus, de la Ulița Mare, cu ograda Petersburg. Un document, din 2 septembrie 1849, confirmă faptul că de soliditate a clădirilor a declarat, la rândul său fragilitatea acesteia
lor, precum și o cuhne (bucătărie) cu două odăi alături, jumătate de bancherul Daniel a cumpărat casa din Ulița Mare de la boierul și necesitatea de a fi demolată, fiind fragilizată de recentul cutremur.
grajd și jumătate de șură (depozit pentru fân și lemne), toată pivnița Vasilică Ghica. Clădirea fusese stăpânită de părinții lui Vasilică Cunoscând aceste detalii privitoare la istoria clădirii, putem extrage
cea mare ce este lângă poartă”. Pentru această închiriere avea să Ghica: marele logofăt Grigore Ghica (de la Herța), întemeietorul câteva semnificații privitoare la amplasarea pe care aceasta o avea în
anul 1848. Întrunirea din 27 martie (care marchează începutul
revoluției) a avut loc în salonul Hotelului St. Petersburg deoarece
acesta oferea cel mai bun climat pentru discuții politice. Salonul era
frecventat, încă din 1840, de elita societății și de consulii străini.
Adunarea de aici echivala și cu un protest în fața Palatului
Ocârmuirii, unde își desfășura lucrările, în mod obișnuit, Adunarea
(prezidată de Mitropolit). Lucrările Adunării se desfășurau mai ales
în lunile de iarnă, iar în martie tocmai își încheiase sesiunea, ca de
obicei, pentru ca deputații să se poată întoarce la moșiile lor, în
vederea începerii anului agricol. Alegerea Hotelului situat în fața
Porții Domnești amintea de locul unde sute de ani se ținuseră
judecăți și se împărțise dreptatea, de către domnitor sau dregătorii
domnești. Mai putem remarca faptul că radicalul Vasilică Ghica a
făcut revoluție, practic, în salonul casei părintești, care îi aparținuse
până în anul 1847.
Sorin IFTIMI

18 cronica veche
CRONICA VECHE

Un artist „Misterele onomastice"


neobișnuit ale Iașilor (VII)
Părăsind Bularga, trecem peste pasajul de la Socola peste legendă urbană și cred că nici chiar informațiile foarte exacte și
Nu mai știu dacă rândurile ce urmează le-am publicat calea ferată și cotim la dreapta, pe Bulevardul Poitiers. Îndată foarte banale, ca tot ceea ce este real, pe care le pun acum în
au ba. Din păcate, textul acesta, pe care l-am descoperit ajungem mtr-un loc ce a stârnit și mca „ține in priza circulație: după 24 februarie 1859 (data testamentului; o copie
cotrobăindprin manuscrise, nu poartă vreun titlu, ca să am imaginația ahtiată de senzațional al diariștilor și cititorilor de este din 25 aprilie 1859; publicat în „Buletinul Oficial al
vreun reper, cât de cât. Dar nu cred că fac rău oferindu-l foi locale ilustrate. Moldovei”, la 24 septembrie 1859; text republicat de Liviu
unei reviste ce cultivă rememorările despre ieșeni cari au Manta Roșie era la începutul secolului trecut un frumos Papuc și Olga Iordache, în Testamente din anii 1859-1862, Iași,
fost. nume al dealului de la est de Cetățuia, oronim care a generat 2011) a murit Vasile Manta Roșie, om cu gospodărie înstărită,
Poate că, dincolo de patimile care ne înverșunează, de legende etimologice potrivite pentru scenarii cinematografice cu casă de cărămidă și vălătuci, acoperită cu șindrilă, grajd de
neliniștile ce ne bântuie, printre iluzii și deziluzii, s-ar și cu succes mediatic de top pe internetul de astăzi. Caut cu vite, o dugheană, pivniță, o vie cu toate heiurile și edicurile ei,
cuveni să întoarcem mai des privirea spre trecut. Spre motorul google și mă minunez de numărul isprăvilor dar fără alți moștenitori decât soția sa Luxandra. Martori la
trecutul mai mult sau mai puțin apropiat. O privire critică, gazetărești din ultimii ani, dintre care aleg, aleatoriu, una întocmirea testamentului au fost trei călugări de la Mănăstirea
dar mai ales una recuperatoare. Se înțelege că, din acest joc postată pe 7 iulie 2013 și rezumată într-un titlu grăitor pentru Cetățuia și șătrarul Vasile Costin (Arhivele Naționale Iași,
de timpuri, elimin (provizoriu) politica, fie și aceea cu impactul publicistic generat de argumentul „se știe că...”: Tribunalul Iași, secția I, tr. 1788, op. 2039, dosar 3894). Peste
„delicatese”. Avem destulă Conacul Moruzzi sau casa în care a locuit Gavril Buzatu, câțiva ani, în 1865, era înmormântată și Ruxanda, fosta soție a
ultimul călău al lașului, cel care a lăsat moștenire denumirea răposatului Vasile Manta Roșie din cotuna Cetățuia, comuna
Petru ARLrȘTFl vreme și pentru argumentări
cartierului Manta Roșie. După lectura textului, singura Galata (Arhivele Naționale Iași, Documente, pachet 647/34).
Afoarre si renaștere tăioase și pentru confruntări certitudine este aceea că autorul nu știe nimic din istoria reală a Nu a știut gospodarul din acea cotună cât și cum va dăinui
acerbe de opinii. Acum, însă, aș
chestiunii, dar contribuie „creator” la difuziunea legendei, căci numele său în toponimia și în imaginarul ieșean din epoca
ține să rămânem în spațiul, nu un localnic ce copilărise în zonă afla de la reporter că acel
tocmai privilegiat, al culturii. internetului! Nu mai rămâne enigmatică, așadar, după o sumară
conac părăsit de la marginea Iașilor este „cunoscut drept Casa semnalare a erorilor istorice vehiculate cu inocența ignoranței,
Cuprinși de febrele prezentului, Călăului”, abuz denominativ recent, comis de autoritățile decât... mantaua cea roșie, care are totuși o simbolistică rezidual
lăsăm prea adesea secvențe culturale ieșene care au trebuit să dea un nume unei clădiri misterioasă, favorizantă pentru etimologia populară, pentru că
întregi din ceea ce a fost în înregistrate ca monument de arhitectură. Reluând informații se insinuează iarăși o întrebare: De ce va fi fost poreclit Manta
uitare. E mai mult decât o din monografia lui N. A. Bogdan sau din alte surse de mâna a Roșie, pe la 1830, să presupunem, acel Vasile cu gospodăria sa
greșeală, e un păcat. Buluceala treia sau a patra, ele însele repetând la nesfârșit o poveste de de lângă Cetățuia? Câteva exemple sunt suficiente pentru a
intru glorie și zarva iscată de groază reluată de-a lungul deceniilor și „împlinită” recent pune în lumină semnificația culorii roșii în epoca medievală
orgolii agresive riscă să acopere printr-o făcătură mediocră a lui Eugen Șendrea (Povestea lui românească, anume ca semn al autorității domniei și slujitorilor
rumoarea în stingere a unor voci Gavril Buzatu, ultimul călău al Moldovei, 2009), ceva de genul săi, ca, de pildă, din ceara roșie sau cerneala roșie folosită
care nu au altă vină decât aceea romanelor haiducești din veacul al XlX-lea, vizitatorul locului exclusiv pentru sigilarea documentelor de cancelarie
că nu mai sunt. rezuma ceea ce culesese din zvonistica orală sau publicistică a voievodală și ale administrației de stat. Cu ciubote roșii erau
Dacă prieten e prea mult spus, am fost însă apropiat, într- istoriei Iașului: „Despre el se știe că purta o manta roșie, pentru încălțați oamenii stăpânirii trimiși să execute obligațiile fiscale
o vreme chiar foarte apropiat, de Petru Aruștei. Un artist, a nu se vedea urmele de sânge, manta pe care «nu ar fi dat-o ale datornicilor sau aducerea unor vinovați la judecata
neobișnuit, cu totul neobișnuit. Pictor și poet totodată, niciodată jos, așa cum nu s-a despărțit nici de securea sa». Și domnească, iar în 1813 un căpitan de poteră (viitorul colonel
locuit de năluci înfricoșătoare, dar întrezărind, în tensionate uite că, de la manta călăului, Iașul s-a ales cu un nume de Ioan Solomon, care își publica Amintirile în 1862) a primit de la
străluminări, tâlcuri menite să dea vieții, și morții, un rost. cartier, Manta Roșie”. Încheierea este pe măsura „științei” vodă Caragea un capod roșu (din tc. kapot „mantie militară”, de
Într-o lume ale cărei fantasme îl fascinau și îl tulburau enunțate: „Clădirea, care se află acum în ruină, a aparținut comandant), pentru nimicirea unei cete de haiduci (ed. 1910, p.
deopotrivă, acest băiat care avea și harul, dar și stigmatul, marelui boier Alexandru C. Moruzzi și a fost ridicată la 8-9). La 1820, un birnic dintr-un sat de pe Milcov era înscris în
parcă, al unei stranii osânde (și asta nu numai pentru marele, începutul secolului al XIX-lea ca o locuință de vară, având în Catagrafia ținutului Putna cu numele Grigori Haine Roșii
inconfortabilul său talent), era, plămadă rară, numai jur o panoramă spectaculoasă și este un mister cum un astfel de (Arhivele Statului Iași, Vistieria Moldovei, condica 4/1820, f.
singurătate și dăruire. Singurătate, sub hipnoza unui abis imobil a devenit la scurt timp după ridicare, locuința unui 53 v.), căci omul sau vreun înaintaș al său (dacă numele e un
personaj precum Gavril Buzatu”. Legendele, în general, nu pot patronim) va fi fost un roș(ior) din garda unui domn din veacul
întunecat pe care numai ochii lui îl întrezăreau, dăruire, într-
o deposedare de sine mergând până la ultima renunțare. fi combătute cu argumente raționale, căci ele au o esență anterior sau un slujitor al agiei (la 1820, un birnic de la Ciurea
cognitivă diferită de cea epistemică, dar o glosare a lor este era Pavăl, roș agesc, cf. Catagrafia ținutului Iași, 2013, p. 269).
Umbre și lumini, o lumină absorbită de tenebre, dar
oportună, fiindcă dezvăluie mecanismele și motivațiile Iată o ipoteză rațională pe care o avansez „la concurență” cu
sfâșiind, în explozii dureros-extatice, pânza neagră ce discursului legendar. Observ, așadar, că toate detaliile istorice povestea călăului. Acesta este „misterul” mantalei roșii, simbol
înfășoară viul ca într-un giulgiu. Gestul emblematic al care sunt invocate pentru susținerea poveștii sunt greșite sau al puterii politice sau administrative care sancționează, de unde
poetului-pictor care a fost, care este Petru Aruștei mi se pare inventate și merită a fi semnalate, recurgând chiar la sursa și zicala populară “Și-a găsit mantaua” (cu cutare). Cred că
a fi acela al făpturii care, împresurată de spectre grotești sau primară invocată (N. A. Bogdan), anume: Gavril Buzatul a acum și această legendă ieșeană și-a găsit mantaua, dar nu-i
terorizante, întinde brațele, într-o încordare de combustie primit nu o mantie roșie, ci o uniformă de călău, sigur o tunică deloc sigur că va muri de frigul criticii, de vreme ce povestea a
existențialistă, îngemănând extazul și deznădejdea, spre un roșie, al cărei guler se distinge cu claritate în portretul-desen al căpătat și un gir științific, casa fiind înregistrată ca monument
tărâm unde realul se resoarbe în metafizic, iar prin personajului din monografia menționată; execuțiile publice în de arhitectură (cod IS-II-m-M-039390) cu denumirea Casa
întunericul alegoric scânteiază noime încă nedezlegate. timpul domniei lui Mihail Sturza, când a „lucrat” personajul, călăului (Casa Moruzi) (vezi portalul „Monumente de
Și viața, mult prea scurtă, și creația lui Aruștei apar ca un nu se făceau prin decapitare cu securea, ci exclusiv prin arhitectură. Patrimoniul istoric și arhitectural Iași, România”).
preludiu, o presimțire, o pre-vestire, într-un scenariu cu spânzurătoare, căci trecuse vremea când, de pildă, atentatorul Revista „Timpul” (Iași), din noiembrie 2013, apus și ea umărul
marca apăsată a unei ciudate, revoltătoare dar și halucinante la viața mitropolitului lacob Stamate a fost tăiat în cinci bucăți, la consolidarea, prin difuziune, a enormităților istorice debitate
preursite. Dacă, într-o eseistică mai mult sau mai puțin expuse în cinci locuri din Iași, spre avertisment, dar și fără scrupul pentru minimă informare documentară, cu un text
sofisticată, ni-l mai putem închipui pe Sisif fericit, nu satisfacție plebee (1796); „misterul” locuirii țiganului călău în semnat de Adina Scutelnicu, eu neputând să-i reproșez acesteia
izbutesc deloc să mi-l imaginez pe acest geniu lipsit de presupusa reședință a „boierului” Alexandru Moruzi este o decât porecla de „reportaj” cu care își propune produsul și, mai
noroc atins de senescență, îmbătrânind . Petrică, să-i spun pură invenție, ce trebuia să justifice denumirea locului, fapt cu ales, impostura titlului de serial “Din arhivele Iașilor”, căci
așa, era în fond un copil, având, cu extazierile și răzvrătirile atât mai limpede cu cât N. A. Bogdan spune că Gavril Buzatul a arhivele reale rămân încuiate sub pecetea tainei pentru cine
lui, reactivitatea unei vârste peste care trecerea anilor nu primit o locuință, desigur, o cocioabă, lângă închisoarea cultivă doar compilația și colportajul. Pentru similitudine,
reușea, n-ar fi reușit vreodată, să aștearnă nici un rid. (Criminalul) orașului de pe Păcurari, așadar undeva pe strada observ că și sintagma Casa Dosoftei dăinuie de la Petru
Această esență incoruptibilă, însuflețind ființa lui aparte, Fătu de astăzi; în fine, așa-zisul conac Moruzi, al cărui început Comarnescu... numire (1968), deși chiar de atunci s-a dovedit
era o sfidare a vremelniciei și, dacă există cumva în cer și pe este cu totul obscur (memorialistul D. C. Moruzi nu pomenește falsul identificării acestei case negustorești (Casa cu arcade) ca
pământ un echilibru între rău și bine, poate că ea, această nimic despre o eventuală proprietate a moruzeștilor la Manta fiind reședința mitropolitului Dosoftei (afirmație din 1888) sau
esență, îi va hărăzi opera unei supraviețuiri. Unei viețuiri în Roșie), dar care exista la 1842 (se distinge în tabloul Iașilor, locul tiparniței sale. Au viață lungă legendele (prin definiție!),
perpetuitate. pictat de Ludovic Stawski), era locuit de beizadeaua lorgu deși, se zice numai, minciuna are picioare scurte.
Florin FAIFER (Gheorghe) Suțu, pe la mijlocul secolului al XlX-lea, așadar
„în vremea lui Gavril Buzatu”, și a avut, în continuare Mircea CIUBOTARU
proprietari cunoscuți (v. Rudolf Suțu, Iașii de odinioară, II, p.
439).
Cândva, am auzit o variantă explicativ-etimologică la fel
de fantezistă, dar care nu era obligată să-l facă pe călău locatar
(imposibil) al unei presupuse case domnești: de acolo, domnul
însuși, fluturând o mantie roșie, dădea semnalul execuțiilor,
care se săvârșeau după ce condamnații, chipurile, erau scoși
din incinta bisericii Frumoasa pe Poarta Spânzuraților și duși la
locul supliciului (de pe Movila Sarandei, dincolo de pârâul
Nicolina, trecând peste Podul Spânzurătorii, atestat începând
din 1759 ca pod peste apă și nu ca uliță podită, cum greșit se
consideră în Indice de nume la DIOI, VI). Cred că această
versiune explică afirmația fără suport documentar a lui C.
Cihodaru cum că spânzurătorile s-au mutat „cu vremea”, adică
după 1729, „dincolo de marginea tîrgușorului Socola, la locul
numit în prezent Manta Roșie” (Istoria orașului Iași, 1,1980, p.
353). Dar nu asemenea clarificări de detaliu pot demola această

cronica veche 7
CRONICA VECHE
Inaugurată prin Gh. Asachi, cu prima sa promoție de ingineri ai
375 de ani de la ctitorirea Trei Ierarhilor țării (1818), ca vatră a renașterii a învățământului modern în limba
română și a spiritului nostru național, Trei Ierarhi va adăposti în
perimetrul ei Ghimnazia Vasiliană (de la 1 ianuarie 1828), Școala
Trecut și prezent în permanențele preparandală de învățători (15 decembrie 1855), Școala primară
de aplicație. Vor călcapământul sfânt al Trei Ierarhilor spre școlile
amintite, Gh. Asachi, Gh. Săulescu, Anton Velini, B.P. Ha?deu, Gr.
Cobălcescu, V.A. Urechia, Th. Burada, Gavriil Musicescu, Titu

unui unicat - Biserica Trei Ierarhi Maiorescu, elevul și, concomitent, învățătorul Ion Creangă, ca și
marele poet - pe atunci în calitate de revizor școlar pentru Iași și
Vaslui - Mihai Eminescu.

IÎ nălțător mesaj al unei istorii surprinse în unul din momentele ei de


răscruce și de vârf al istoriei, implicit și al artei românești, biserica
Trei Ierarhi, ridicată între 1637-1639, se înalță acum, ca și
și bandourile, unele în raport cu altele, în ansamblul decorativ
general. Departe de a rămâne la stadiul de simple elemente
După 1990, se dispune refacerea (după un secol) a obștii
călugărești (în 1994), permanentizarea în consecință a serviciului
divin (zilnic) și aducerea sfântului locaș în circuitul vieții spirituale
ieșene. Biserica redevine, după intenția celor care au determinat
ornamentale, de podoabe, motivele sculptate includ simboluri,
altădată, în particulara, miraculoasa ei frumusețe, ca o năzuință, dar semnificații magice ce trimit, nu o dată, la zorii civilizației umane. această reașezare a ei în vechile ei tradiții și rânduieli, o ofrandă sau
și ca un triumf al spiritului. Sunt rune spirituale, trădând însăși zestrea mitică a spațiilor o rugă a evlaviei ortodoxe (I.P.S. Daniel, Mitropolitul Moldovei și
Biruit-au gândul, celebra sintagmă a lui Miron Costin, ar fi demografice orientale și sud-est europene sau universalitatea firii Bucovinei, în „Candela Moldovei”, nr. 2/1999, p. 6). De altfel, pe
putut fi spusă de cronicar și în fața acestei ctitorii pe care, firește, nu o umane. Ca și în cazul runelor vechilor civilizații, aceste simboluri ar pisania edificiului, Vasile Lupu își oferea, la fel, ctitoria sa fără de
dată a admirat-o (ne-o relatează el însuși în cronică). trebui decodificate, originea motivelor, și mai cu seamă a seamăn - divinității, dar și contemporanilor săi (am zidit această
Ridicată după ce voievodul ctitorise (sau restaurase) Curtea peregrinărilor lor, trimit la un itinerar insolit și captivant în fascinanta sfântă rugă...). Ca și altădată, în sec. XVIII și XIX, când a fost
domnească și un număr impresionant de biserici pentru cei mai civilizație a omenirii. succesiv mult frecventată de elevii Academiei domnești sau ai
puțin de cinci ani de la luarea domniei, Trei Ierarhi a fost, se pare, Biserica Trei Ierarhi, departe de a se desemna doar ca o celorlalte școli românești existente aici între 1818-1890, biserica se
biserica de suflet a voievodului. De această biserică și-a legat reprezentantă a arhitecturii noastre medievale a sec. XVII, impune de umple, la fiecare slujbă, de freamătul celor tineri - între ei, mulți
mărețele și tainicele lui planuri, ca și idealul său de frumos cu care nu la bun început regimul capodoperei și al unicatului. studenți la Teologie. Locașul devine o biserică a tineretului, ca și a
o dată și-a depășit contemporanii. Acestui edificiu religios, Plasat la temelie (faptul nu e lipsit de semnificație), motivul celor de alte vârste care-L regăsesc pe Dumnezeu, o poartă a
împodobit ca nimeni altul în capitala Moldovei, i-a hărăzit, deliberat, arborelui vieții, motiv străvechi și în arta noastră populară, pe țesături cerului, loc de purificare și înălțare sufletească.
nu numai rolul lăcașului de cult și de cultură, ci și un altul, intrinsec și ceramică, crestat în lemn sau țesut, rezumând străvechiul vis al Restaurările din ultimul deceniu au eliminat unele neajunsuri,
firii și aspirațiilor sale. tinereții fără bătrânețe și cel al vieții fără de moarte - capătă pe teren amenințând cu degradarea lentă, dar sigură, a edificiului; între altele
Trei Ierarhi a fost renumita mănăstire care a adăpostit, între conotații particulare în arta populară, dar și în ornamentica Trei s-a reevaluat prin restaurare cel mai valoros tezaur artistic -
1642 și 1886, unul din cele mai neprețuite vase ale Ortodoxiei - Sf. Ierarhilor. somptuoasa sculptură decorativă, exterioară, abisericii.
Paraschiva de la Epivat. Incinta sa a fost leagăn al duhovniciei, dar Un alt motiv decorativ, străvechi simbol mitic-religios, devenit Admirată și menționată laudativ de unii din cronicarii țării,
și sediu și patroană a învățământului ieșean; biserica dascălilor s-a acum simplu ornament, este discul solar, motiv cu origine biserica Trei Ierarhi a constituit obiectul considerațiilor estetice
constituit ca vatră a culturii române, dar și a celei elene, pe parcursul îndepărtată dacă avem în vedere caracterul urano-solar din ultima asupra artei ei destul de târziu. Primii care au depășit faza
a mai bine de două secole; a fost și biserică a patriarhilor într-o fază a religiei strămoșilor noștri - dacii. Discul solar, ca simbol mitic- consemnărilor sumare și fără profunzime au fost arabul ortodox Paul
epocă în care, asemenea bazileilor de altădată, V Lupu devine religios sau motiv decorativ, se înscrie într-un milenar areal de Alep, însoțitorul patriarhului Macarie, și musulmanul Evlia
marele protector al Ortodoxiei de la Iași la Constantinopol și de aici geografico-spiritual imens, de la poalele Caucazului până în Spania, Celebi în celebra sa Seyahatname (Cartea de călătorii); ambii au
la Ierusalim, Antiohia și Alexandria... Era prima oară când, ca pe areal în care vom găsi reprezentate cele două tipuri solare în forma lor vizitat Trei Ierarhii, uimiți și pătrunși de valoarea estetică a
vremuri la Sfânta Sofia (biserica bisericilor), la Trei Ierarhi, la 23 genuină (cu razele drepte sau cu razele dispuse în vârtej). Le găsim și monumentului, în dec. 6-7 al sec. XVII...
martie 1645, Paisie, fost stareț ieșean de Galata, primește, în cadru în bandoul al II-lea al Trei Ierarhilor - cele mai multe din cele 63 de Despre o analiză profundă a motivelor decorative se poate vorbi,
solemn, cârja de patriarh al Ierusalimului. Faptul în sine era simbolic reprezentări sunt însă prelucrate în variante florale. O muncă de într-o timidă și controversată abordare estetică, de abia la sfârșitul
și semnificativ pentru rolul Bisericii noastre în acela mai larg, al decodificare a simbolurilor, a valorilor lor, a arhetipurilor devenite, sec. XIX, prin studiul lui Sever Mureșanu1 - profesor de estetică și
ortodoxiei, dar și pentru planurile tainice ale voievodului căruia după secole și milenii, simple motive decorative, ar prilejui intrarea istoria artei la Școala de belle arte din Iași sau prin notațiile lui Andre
patriarhii de la Constantinopol-Istanbul îi aduceau osanale ca pe într-o autentică incursiune, în miraculoasa aventură a civilizației Lecomte du Nouy în calitate de principal restaurator la finele
vremuri împăraților de la Bizanț... umane - celei românești în particular. aceluiași secol.
* În fața acestei profuziuni ornamentale specifice barocului, un Lucrări ca acelea ale istoricului de artă Răzvan Theodorescu*2,
Planul bisericii este cel tradițional, triconic, statornicit cu temei baroc oriental, răsăritean, format pe baza elementelor ornamentale reluate ulterior3, au realizat o primă parțială decodare a
în arhitectura românilor din sec. XIV-XV; edificiul se încadrează în ale civilizației sud-est europene și orientale, te întrebi ce este semnificațiilor estetic-educative ale motivelor decorative din
cea de a doua fază a arhitecturii noastre, proprii sec. XVII. Aspectul românesc în această miraculoasă broderie în piatră; dincolo de bandourile Trei Ierarhilor; în rest continuarea investigațiilor
este vizibil prin apariția celei de a doua turle care echilibrează elementele ornamentale pe care le revendicăm ca fiind ale noastre, rămâne în mare măsură o sarcină de viitor.
extensia în lungime a edificiului, prin unificarea spațiului liturgic - cel mai important element autohton rezidă în superba lor sinteză. Oricum mai rămân multe de făcut pentru acest sanctuar al
marcată de eliminarea zidului despărțitor de altădată dintre naos și Este o sinteză în care își dau mâna, pe tărâm decorativ, orientul sufletului românesc.
pronaos, înlocuit acum prin cele două masive coloane octogonale -, ortodox și cel musulman, dar și câteva din valorile artistice specifice Și să nu uităm că acest sanctuar în care iradierile-i spirituale se
prin multiplicarea numărului ferestrelor, prin renunțarea la fresca ale occidentului. Reunind ornamentele, dar reevaluând și atitudini constituiau la înălțimea magistralei lui valori de artă a apărut la
exterioară în favoarea unei miraculoase broderii decorative în piatră, estetice ale atâtor popoare și veacuri de civilizație eșalonate răscruce de imperii, dar și de vremuri de cumplită restriște, prin har
conform altor soluții estetice. Între vechile soluții consfințite de geografic, dar și în timp, între văile Caucazului, șesurile Asiei Mici și divin și prin voința domnitorului, ca o imperioasă necesitate de
tradiția neîntreruptă din sec. XIV a construcțiilor în piatră - se spațiile Europei Occidentale, Trei Ierarhii relevă, mai mult ca contrapondere, dar și de salvatoare dezlegare. Biserica Trei Ierarhi
perpetuează vechile bolți piezișe moldovenești, ca și elementele oricând, maturitatea spiritualității românești afirmată în sinteza unui nu s-a constituit în bogata ei posteritate doar ca o valoare a
autohtonizate ale goticului. Masivul, solemnul portal al intrării în sui generis baroc răsăritean. trecutului, disponibilă comemorativ pentru exhumări istorice; prin
pronaos, contraforții, ancadramentele elegante ale ferestrelor, Trei Ierarhi s-a constituit pe parcursul a trei secole (din 1640, magistrala ei sinteză dintre mentalul decorativ oriental, cel autohton
rememorează goticul moldovenesc adaptat, coexistând într-o când se înființează Colegiul și până în 1890, când s-a evacuat ultima și cel occidental, ctitoria nepereche a lui Vasile Lupu devine, pentru
frumoasă, impresionantă armonie cu restul ansamblului îndatorat școală din incinta mănăstirii asaltată de lucrările de restaurare) ca o actualii mesageri ai artei, soli ai unei epoci în care nu numai
altei estetici. adevărată vatră de cultură română și greacă. Aici se înființează frontierele artistice, dar și cele socio-economice sau politice, se
* tipografia ce-și începe activitatea din 1642. Aici apare Cazania estompează sau se prăbușesc, o inepuizabilă sursă de învățăminte.
Elementul specific, torsada, de străveche sorginte orientală, mitropolitului Varlaam (1643), adresată într-o elevată aspirație spre Căci aici, în acest pământ și în cuprinsul acestui neam, veșnic
autohtonizată în solul nostru la răscrucea dintre sec. XIV și XV, sol unitatea întregului neam, către toată seminția românească, năpăstuit de istorie, s-a ridicat, năzuind spre un Dumnezeu al cerului
care-i implică și o anume simbolică - cea a Sf. Treimi - divizează marcând introducerea limbii române în biserică. Aici au apărut cărți și al artei, această minune izbăvind suferințele ancestrale ale unui
magistral suprafețele exterioare ale pereților în două mari registre, de polemică religioasă, primele legiuiri în limba țării (Pravilele prea nedrept anonimat artistic. Cu adevărat s-a împlinit vorba
dar este omniprezentă și în interior, delimitând arcele bolților, împărătești - 1646) etc. Aici este construit, nu departe de biserica marelui cronicar și cărturar tragic, Miron Costin, Biruit-au
întretăierea la colțuri a pereților, ancadramentele ușilor sau se Trei Ierarhi, la 1640, Colegiul - prima instituție de învățământ gândul...
insinuează enigmatic în structura de boltă a arcosaliilor. superior în principatele române și semnificativ, primul stareț al Trei
Faima monumentului o constituie, într-adevăr, fascinanta Ierarhilor - Sofronie Pociațchi - devine primul director al școlii, Gh. MACARIE
broderie în piatră a suprafețelor exterioare ale bisericii, păstrată, în consfințind, din partea mănăstirii pline de har, un îndelung patronaj
linii mari, după restaurarea în sec. XIX, în forma ei originală. Nici un spiritual care se va extinde și asupra vestitei Academii domnești de 'Sever Mureșanu, Trei Ierarhi din Iași, în „Analele arhitecturii și artelor cu

spațiu nu a rămas nesculptat. Contraforții înșiși, cu rolul lor tehnic de limbă greacă (1766-1821), dar începând cu școala de ingineri care se leagă”, I (1890), pp. 60-64, 88-93,101-104,118-123.
susținere, nu se sustrag acestui estetism rafinat al comanditarului. hotarnici (1813-1818) a lui Gh. Asachi și, mai ales, cu înființarea 2Răzvan Theodorescu, Civilizația românilor între medieval și modern.
Orizontul imaginii (1550-1800), vol. I, Ed. Meridiane, București, 1992.
Evoluează succesiv-măiestru dăltuite pe întreg spațiul exterior al Ghimnaziei Vasiliene (1828) - și asupra învățământului în limba Idem, Piatra Trei Ierarhilor, Ed. Meridiane, București, 1979, p. 34
zidurilor de la temelie și până sus, spre streașină - motivele țării. Trei Ierarhi revenind integral la rolul ei inițial - de patron al 3Cf. și Gh. Macarie, Trăire și reprezentare. Barocul în artele vizuale ale
ornamentale închegate în compozițiile decorative ale celor 26 de culturii naționale - pentru care marele iubitor de cultură, domnitorul Moldovei secolului al XVII-lea, Ed. Tehnopress, Iași, 2008.
bandouri înconjurând de jur împrejur biserica; ele rememorează și Vasile Lupu, înființase Mănăstirea patriarhilor, mănăstirea Trei
prelucrează, în serii succesiv-repetitive sau în ansambluri Ierarhi devine o mănăstire a dascălilor
compoziționale, vechile crestături din lemn ale jilțurilor noastre -a profesorilor...
voievodale, antrelacul manuscriselor mănăstirești medievale, Colegiul Vasile Lupu din 1640, ca și
magnifica friză persană a vaselor cu flori, înfloriturile decorative prima bibliotecă publică din cadrul
georgiene, grafismul floral al unei Renașteri târzii italiene, discul acesteia (din spatele actualei Mitropolii),
floral cu străvechi rosturi autohtone, arabescurile din moscheile precum și școlile care l-au continuat, la
Asiei Mici sau geometrismul rafinat al izvoadelor de pe mâneca bisericile Barnovschi și Sf. Sava, mai
brodată a cămășii moldovencei... ales prestigioasa Academie domnească
Dincolo de conglomeratul polivalent estetic și multietnic ca (activă între 1766-1821) au evoluat sub
origine, admirabil orchestrat compozițional la nivelul fiecărui patronajul acestei mănăstiri a dascălilor.
bandou, dar și al întregii compoziții decorative parietale, Pe aici, prin bătătura Trei Ierarhilor au
miraculoasa zestre decorativă a Trei Ierarhilor procură imaginea trecut, au predat, studiat sau luminat, prin
desăvârșită a unui baroc răsăritean, autohton, diferit total ca limbaj harul lor, mitropoliții Varlaam, Petru
de cel occidental, dar congener în esențe și caracteristici... Movilă, patriarhii Ierusalimului: Paisie,
Având în vedere preeminența motivelor decorative asociind, Dositei și Hrisant Notara (sec. XVII),
armonios-integrator, elementele gotice ale ferestrelor și ușilor, dar și profesori și cărturari ca Sofronie
duetul linear elegant al motivelor florale din dreapta și din stânga Pociațchi, Nicolae Milescu, Meletie
torsadei amintite, putem spune că asistăm la îngemănarea în acest Sirigul, Dimitrie Cantemir, mitropoliții
spațiu decorativ a două viziuni estetice aparent ireconciliabile - Dosoftei (sec. XVII), Iacov Stamati și
Orientul și Occidentul. Cele 26 de bandouri sculptate, care Veniamin Costachi (sec. XVIII și XIX),
înconjoară de jur împrejur biserica, se realizează complex, nu numai profesorii Iosif Mesiodox, Constantin
prin simpla repetare a unui motiv decorativ, ci și prin inserarea lui Vardahalos, Nicolae Cercel-Zerzulis,
într-o adevărată structură pe deplin închegată, o autentică unitate Nichifor Theotokos, Ștefan Dungas,
estetică. Se armonizează nu numai motivele decorative interioare, ci Dimitrie Gobdelas.
18 cronica veche
CRONICA VECHE

Învârtejind
cuvinte
„Misterele onomastice” ale Iașilor (VIII) și idei
Dacă tot am ajuns la Manta Roșie, să mai zăbovim prin A, II, nr. 58), și opinia proprie că nu este exclus ca, într-adevăr, Când, cu ani în urmă, citeam în revista „Arlechin”, de
zonă, în această excursie onomastică fără accidente melancolică amintire, fragmente din eseul închinat de Petru
el să fi fost stăpânul satului Bucium menționat în 1469, deși nu Comarnescu creației lui O'Neill, încă nu știam dacă e vorba de un
etimologice dureroase, constatând, alături de cititori, doar există niciun indiciu sigur în această privință. Doar satul studiu dus până la capăt sau, ca în cazul atâtor proiecte
neînsemnate înțepături sau entorse fonetico-lexicale, iscate Buciumeni de lângă Baia, existent în anul 1424 (DRH, A, I, nr. comarnesciene, sunt pur și simplu crâmpeie, gânduri răzlețe, pe
de niscai faulturi necalificate la regulile elementare ale 56), argumentează existența neamului boieresc Bucium încă care un om de bine - Mircea Filip - le va fi fost cules cu grijă, ca să
jocului pe terenul țepos/spinos al toponimiei și antroponimiei din veacul al XIV-lea și, ca urmare, este plauzibilă vechimea și nu se piardă. Mai rar un risipitor ca acest eseist dintr-o generație
istorice. Chiar dacă unele denumiri de locuri sunt relativ mai mare a așezării de la sud de târgul Iașilor, ultima de-a scânteietoare. Curiozitatea vie îi dădea un neastâmpăr care a fost
transparente (precum privala prin perdeaua turcească), lungul drumului care, urmând traseul de pe valea Bârnovei, demonia, dar, totodată, și neșansa lui. Parcă nu avea răbdare să se
prudența explicativă e ca o compresă la încheietura jenată a urca, prin pădure, spre Dobrovăț, trecând în bazinul oprească, să-și tragă suflarea. Era în debitul lui abundent,
argumentației și construcției etimologice. Să oblojim în Vasluiețului. (Varianta actuală de pe Dealul Repedea, spre nestăvilit, un fel de spaimă pricinuită de trupul care nu așteaptă. Se
continuare câteva asemenea nume notorii nu numai în Civitas grăbea... Mai bine prolix decât să nu apuce să spună tot ce avea de
satul Poieni, este șoseaua construită de Mihai Sturza, despre
Bachluviensis, dar chiar și în tota TerraMoldaviensis. Acum, spus. O abundentă, împrăștiată vervă de cuvinte lăsa să se
folosul căreia domnul vorbea în anul 1840 în fața Adunării întrevadă un spirit efervescent, pasionat, mai și căzând în capcana
numai unul. Obișnuite). Mai trebuie precizat faptul că formarea numelor de propriei însuflețiri. Mi s-a părut, atunci când l-am ascultat, nu atât
Azi, dacă ești ieșean și spui Bucium, îndată auzi cum sara sate de la numele stăpânilor lor sau ale eventualilor jubilant, cât mai curând patetic, în sensul implicării totale în
pe deal buciumul sună cu jale sau îți imaginezi cum fosta întemeietori de noi așezări prin derivare cu sufixele -eni și -ești discurs. Reacția emotivă, la el, sporea ascuțimile ideii. Și, dacă nu
șampanie a curs de pe coastele dealului viticol în rafturile este modalitatea cea mai productivă de oiconime, dar nu puține greșesc, în fervorile sale se putea simți și un grăunte de dramatism.
prăvăliilor, bombardat de branduri (comerciale, nu militare) sunt pluralele directe, atunci când antroponimele provin din S-ar spune că Petru Comarnescu lua uneori în tragic o anume
până a ajuns, sub etichetă, doar vinul spumant de Bucium cuvinte comune, care au și forme de plural (cf., de exemplu, inaptitudine a sa de a construi îndelung. Poate că nu se înșela.
(altfel, product cu mult fainoșag). Numele este tot atât de popă, pl. popi, și n. p. Popa, regăsit la originea numelor Omul, ca și D.I. Suchianu, era un spectacol, dar, nu-i așa, vorbele
vechi ca și gloria viilor domnești, mănăstirești și zboară și numai cele scrise rămân. Despre această dramă lăuntrică
Popeni, Popești, dar și Popi, desemnând mai multe sate din
a sa, Jurnalul - aflat tot în custodia prozatorului Mircea Filip, care
particularnice din hotarul târgului. O primă atestare ne duce Moldova). Așadar, din n. p. Bucium un plural toponimic l-a și publicat, în 2003, în trei volume, în colaborare cu Traian Filip
(la cine altul decât) la Ștefan cel Mare, care, după ce Buciumi este posibil și realizat probabil în cazul de față. și Adrian Munțiu - ar fi putut să ne dezvăluie mai multe. L-am
cumpărase de la un Slavoan o vie aflată între Socola și Dar acest ultim scenariu denominativ nu exclude o altă așteptat ca pe cel mai captivant text articulat de Petru Comarnescu
Bucium, o dăruia Mitropoliei, la 15 februarie 1469 (DRH, A, origine plauzibilă pentru denumirea veche Buciumi, ipoteză vreodată. Dar... Nu știam de textele așa-zicând secrete.
II, nr. 157). Uricul original, slavon, nu s-a găsit încă, dar neformulată până acum. Astfel, dacă exceptăm chiar prima Spuneam că l-am ascultat, cândva, pe exegetul lui O'Neill. Era
informația a fost păstrată într-o traducere germană din 1784. formă atestată în 1469, un singular Buczum (explicabil prin la televiziune, pe un ecran prea mic pentru agitația lui, și comenta
Această precizare nu este inutilă, fiindcă o regulă elementară reproducerea toponimelor românești în traduceri germane, în chiar piesele dramaturgului american. O preocupare mai veche
a științei etimologice ne impune recursul la formele (grafice și care se ignoră vocala asilabică i cu funcția de morfem din (vezi „Revista Fundațiilor Regale”), cristalizată și în eseul O Neill
fonetice) cele mai vechi ale toponimelor, pentru a evita și renașterea tragediei (cu un cuvânt înainte de Dan Grigorescu).
pluralul Buciumi, vocală nepercepută de vorbitorii germani, ca
capcanele periculoase, bine ascunse de felurite deformări Studiul, fructul unui devotament neslăbit, este o inițiere entuziastă
în oiconimele bucovinene din surse austriece Arini / germ. în opera celui care, în vremurile noastre, a re-creat tragedia.
ulterioare ale denumirilor. În textul german, toponimele aici Arin, Bădeuți / germ. Badaucz, Mesteceni / germ. Mesteczyn), Comarnescu nu-și îngăduie să se desprindă prea mult de text. El
selectate sunt Sokul și Buczum, așadar cu aspect de singular. constatăm că în toate documentele de până în secolul al XIX- povestește analitic subiectul, portretizează personajele, trecând
Următoarea mențiune este din 7 octombrie 1503 (DRH, A, III, lea denumirea are forma de plural Buciumi, abia din acest veac apoi prin filtru substanța filosofică, psihologică, etică (pe „ethos”
nr. 295), într-un uric slavon de întărire a unor sate din hotarul apărând alternanța cu singularul Bucium, oficializat apoi și se insistă), concentrată în simboluri, disimulată în tematica
noii mănăstiri ctitorite la Dobrovăț, un reper din descrierea intrat în uzul curent al vorbirii și scrierii în secolul de curând ascunsă, uneori proiectată într-un plan metafizic
hotarnică fiind un tei de lângă drumul ce mergea atunci de la încheiat. Vechea pronunție, reflectată consecvent în grafia („substanțialitatea transcedentală”). Obsesii, laitmotive, măști
Buciumi la mănăstire. Apoi, peste opt decenii, într-o altă documentelor cunoscute, poate argumenta posibilitatea sunt descifrate, tălmăcite într-o interpretare ce are mereu în vedere
hotarnică a moșiei Mănăstirii Socola sunt menționate pârâul destinul, absorbit de mit și săgetat de ironie, din creația „oniliană”.
explicării oiconimului Buciumi (și) ca un nume, apărut încă
Socolei, drumul Buciumilor și viile Buciumilor (12 aprilie Alternanța dintre realitate și visare sau iluzie, dintre dionisiac și
din veacul al XIV-lea, cu baza într-un apelativ plural buciumi, apolinic, alternanță care face poezia tragică a unor personaje
1583,înDIOI,I,nr.21). folosit inițial în sintagma *La Buciumi, care va fi denumit un (instrumente ale destinului, accentuează criticul) sfâșiate între
Aceste vechi referințe sunt suficiente pentru câteva loc unde se plantau buciumi (var. bucini), butașii deveniți apoi aspirația către tărâmul de „dincolo de zare” și captivitatea
argumente în discuția etimologică, nu chiar facilă, cum ar butucii de vie. În apropierea acelui loc se va fi format apoi un propriilor instincte, precum și a unui subconștient tulbure,
părea. Au fost emise până acum două păreri. Prima are cătun de vieri, crescut în secolul al XV-lea ca un sat temeinic încărcat.
profilul legendelor patriotice istorico-etimologice așezat. Marea tradiție viticolă de pe dealurile de la sud de Iași Polemistul își are orgoliul său, delimitându-se de alți critici,
improvizate de intelectuali din secolul al XIX-lea, cei mai este o condiție necesară a acestei motivații denominative, dar „moraliști mărginiți” - această sfidare se poate psihanaliza! -, ori
mulți fiind atunci preoți sau învățători, care atribuiau vremii intuiția îmi șoptește să optez totuși pentru explicația din semnalând apăsat ineditul propriilor teze. Registrul comparatist,
lui Ștefan cel Mare, de regulă anacronic și fantezist, orice act care nu îi ține în mare admirație pe existențialiști, preferă
paragraful anterior. Misterioasă este și intuiția asta, nu?
denominativ. Așadar, străji plasate pe culmile dealurilor raportarea la tragicii greci. Câteodată, mi s-a părut, Petru
P.S., fără mistere. Recomand cu căldură cititorilor de Comarnescu se oglindește pe sine în comentarii, ca de pildă atunci
alarmau cu buciume pe locuitorii ieșeni la apariția turcilor sau toate... gusturile să evite nu numai vinurile contrafăcute, când vorbește, poate cu jind, despre „disciplina lăuntrică” a
tătarilor (C. Chiriță, Dicționarul geografic al județului Iași, eventual chiar sub eticheta Bucium, ci și degustarea paginilor scriitorului american - disciplină care lui însuși nu i-a prisosit.
1888, p. 41). Naivitatea bucolică a scenariului trebuie din Cronica de la Bucium. Evocare istorico-geografică și Se poate trece peste indispoziția provocată de stereotipia sau
răsplătită cu zâmbetul totdeauna îngăduitor pentru cei săraci socială 1467-2003, apărută în anul 2003, având doi autori și neînfrânarea unor formulări („critică vehement”, „măreția”,
cu duhul, darbogați în frumoase intenții. patru lăudători, în care ambalaj ortografia și punctuația, „demască”), generate de dogmatismul corupător, din exegeza
S-a impus apoi cu lejeritatea evidenței originea sintaxa și logica, neștiința și închipuirea se combină desăvârșit publicată în 1968 - Coordonatele creației lui Eugene O'Neill. Și
antroponimică a toponimului Bucium, afirmată și de Al. într-un... cupaj cu virtuți etilice periculoase. Analizele de asta fiindcă această explorare, centrată pe „motivarea și valențele”
Obreja și Const. Turcu (Asupra denumirii vechi a cartierelor viziunii tragice a lui O'Neill, compensează într-o măsură niște
laborator evidențiază depășirea parametrilor de asimilare la
din orașul Iași, 1977), cu adaosul lui Al. Obreja din Dicționar insuficiențe ale cercetărilor mai vechi. În cheie tematistă și
toți indicatorii. Nu se recomandă publicarea lor, pentru a nu se psihanalitică, încă s-ar mai fi putut stărui în acest sens, într-un
geografic aljudețului Iași, 1979,p. 35, anume că numele unui induce starea de panică, mai ales în cartierele Bucium și... sondaj care să lămurească atât cât se poate din ce traume sau
boier Bucium din sfatul lui Ștefan cel Mare ar explica acest Socola. pulsiuni obscure, din ce fantasme și amărăciuni profunde se
nume de localitate. Pentru precizie, adaug informația întrupează creația tulburătoare, între sublim și teluric, a lui Eugene
necesară că este vorba de pan Ion Bucium, cunoscut ca Mircea CIUBOTARU O'Neill.
membru al sfatului domnesc începând din 5 iunie 1456 (DRH, Florin FAIFER

aperto libro muncește în cariere de piatră, se transformă în mercenar, vinde arme descoperirilor sale și apare ca un vulgar șarlatan care posedă o falsă
și piei de animale. Sfârșitul i-a venit repede, destinul s-a oprit. știință. În „Alchimia verbului” aflăm această „falsă știință”,
Postumitatea repară câte ceva, a fost mai generoasă pentru amândoi. tentativele sale de a deveni vizionar, de a crea o magie a poeziei,
Istoria literară le-a consemnat operele originale, aproape teoria sa despre vocale și consoane, în fond ideea născocirii unui
neverosimile în epocă. „verb poetic accesibil tuturor simțurilor”. Ar fi și explicația unei
BAUDELAIRE ȘI Colecția editurii amintite cuprinde Mici poeme în proză ale lui inițieri posibile a lui Rimbaud în teoriile ocultiste, inițiere care ar sta
Baudelaire, în traducerea lui A.T. Stamatiad și G. Georgescu, și la baza încercărilor sale de a elabora o poezie de tip magic.
RIMBAUD Scrieri alese de Rimbaud, traducere de N. Argintescu-Amza, note de Poemele în proză ale lui Baudelaire și Rimbaud, marii poeți
Irina Bădescu. Ambele volume sunt ilustrate cu reproduceri după simboliști din literatura franceză, reflectă originalitatea asociațiilor
Două mici bijuterii editoriale, doi mari poeți: Baudelaire și Manet, Coussens, Rodin, Munch, Baucher ș.a. Baudelaire s-a impus metaforice, balansul între conștiința de sine și resemnarea evidentă,
Rimbaud. Cărțile au apărut în interesanta colecție Portal de Proză prin dimensiunea de poet simbolist, a adus „un fussion nouveau”, în același timp tentația lor luciferică, voința de a se situa mai presus
Poetică (PPP) sub îngrijirea editorilor de la Vasiliana '98. Charles cum spune Victor Hugo, îi vine însă și clipa când părăsește forma de Bine și Rău. Orgoliile lor s-au îndreptat spre vânzarea a ceea ce nu
Baudelaire (1821-1867) a fost personajul complex al lumii clasică și trece la exprimarea liberă, lasă în urmă „imoralul” volum are preț, bogății nebănuite și nemăsurate, adică tocmai ceea ce există
pariziene, cel care a revoluționat lirica franceză și europeană, Arthur Les Fleurs de mal și ajunge la Petits poemes en prose, spărgând mai presus de timp și cunoaștere.
Rimbaud (1854-1891), al cărui scris „infernal” a declanșat nonșalant forma tradițională a versificației. Inspirația Editurii ieșene Vasiliana '98 de a publica cele două
uluitoarea explozie poetică, a fost acceptat admirativ de unii, Celălalt „copil teribil al simbolismului”, Rimbaud, derutează frumoase cărți, cu insemne bibliofilice, poate fi apreciată de orice
contestat de alții. Doi monștri geniali, unul se închide în sine, suferă cititorul prin eliptismul din poezia sa, îl farmecă, îl chinuie până la iubitor de texte rare și prețioase, cu grafică elegantă și nobile
în tăcere, bea mult, prea mult și devine până la urmă „strigătul unei seducție, apoi îl lasă nedecis și tulburat. A. Philippide afirmă că caractere de literă. Ex-librisul, hârtia, ilustrația, motivele decorative,
disperări solitare”, se încurcă cu o prostituată din Africa care-i va fi „sfărâmând formele existente, el și-a plăsmuit un mod de expresie autograful sau simpla semnătură - toate aceste elemente ridică
muză și pierzanie, pierde și averea pe care o mai avea, vin în lanț sincopat, aluziv, asociativ la extrem, mergând în bună parte pe valoarea volumelor semnalate, proze lirice ale căror sclipiri continuă
opiumul, alcoolul, aventurile amoroase, se neglijează total, destinul urmele lui Baudelaire și uneori chiar mai departe decât acesta”. să fulgere gândirea poetică europeană și nu numai, căutându-și locul
o ia razna. Celălalt este atras de mirajul metropolei franceze, Întâlnim în Scrieri alese pe poetul vizionar, până și pe cel care cuvenit în raftul colecționarilor bibliofili.
vagabondează, este închis în case de corecție, ajunge și la circ, reneagă, într-un exces de disperare, orgoliul și bogăția secretă a Nicolae BUSUIOC

cronica veche 5
CRONICA VECHE

LudvigDombrovski -
File de poveste Celebra ospeție-han
în viziunea unui BOLTA RECE
grafician
nspirate în marea lor majoritate de momentele narative esențiale unoscută emblemă a Iașului,

I ale Epopeii Nibelungilor sau din basmul Harap Alb al lui Ion
Creangă, lucrările lui Ludvig Dombrovski, departe de a fi niște
reproduceri după text, depășesc cu mult nivelul ilustrativ al acestora
în favoarea unor creații artistice autentice. Ele nu sunt ilustrații ci
interpretări, comentarii personale - adevărate viziuni - asupra
C BOLTA RECE, loc de veselă
trecere a timpului, a adunat de-a
lungul timpului, sub bătrânele sale
ziduri, ecouri ale unor de taină întâlniri
între scriitori și artiști, sau admiratori ai
operelor abordate. Ludvig Dombrovski este un grafician în sensul acestora, istoricul său putând fi urmărit
major al artei, al cărui duct liniar, învestit cu atributele propriei și în palierul anecdoticei literare, dar și
personalități, selectează și transfigurează aspecte particulare ale în cel al întortocheatelor cărări ale
operelor amintite, investindu-le cu o vădită putere de pătrundere - dezvoltării comerțului ieșean și nu
mesajul. numai.
Indiferent de adecvarea studiilor sau ocupațiilor sale succesive Situată în cartierul numit odată
derulate pe parcursul a cinci decenii, atașamentul constant față de Muntenimea de jos, între vechiul
grafică de-a lungul unei întregi vieți, s-a finalizat în numeroase așezământ spitalicesc „Sf. Spiridon” și
desene - compoziții sau portrete mărturisind o pasionată vocație. strada Sărăriei, pe dealul Copoului,
Prezentarea în ansamblul lor a fost oarecum tardivă, artistul, ospeția-han Bolta Rece nu întâmplător
stăpânit de o endemică discreție, a persistat întreaga-i viață ca solitar s-a ridicat pe strada Rece, unde, din
în cadrul semenilor săi, nefiind deloc bătăios în a-și afirma creațiile; vechime, se cunosc întinse și ramificate
înainte de toate, acestea se implicau zilnic într-un mod de a exista. pivnițe care se întretaie între ele și, mai
Expoziția din 1973 - prima sa personală - a fost intitulată modest mult, unele se află pe nivele mai adânci sau mai puțin adânci, ca niște Zarifopol a vândut partea sa, o treime, comerciantului din Roman,
Ilustrații la Harap Alb deși cei care au văzut-o la reluarea ei, în sala adevărate etaje subterane. Inițial, ospeția-han a intenționat să atragă Isac Hirsch. În 1909, Gheorghe P. Zarifopol, împreună cu
Victoria (1-15 decembrie 1975), au fost convinși că se aflau în fața clienți atât din însoțitorii bolnavilor aduși, de multe ori, cu trăsuri Constantin Dobrogeanu-Gherea, care îl reprezenta pe Paul (Pavel)
unor lucrări depășind caracterul ilustrativ, frecvent în asemenea sau căruțe, la Așezămintele spitalelor Sfântului Spiridon, în P Zarifopol, aflat atunci la studii la Leipzig, au vândut fraților Leon
situații. Peste opt ani, în 1983, în cadrul expoziției din Sala Pașilor apropierea cărora se afla, cât și dintre călătorii veniți pentru un și Lupu Goldenberg și restul proprietății.
Pierduți a Universității ieșene iși inaugurează public un al doilea simplu popas din partea opusă, pe unde trece vechiul drum al Bolta Rece devine cunoscută nu numai ca o casă de ospeție, ea
subiect statornic ca durată - "Ilustrații la Cântecul Nibelungilor". Sărăriei, arteră foarte frecventată atât la intrarea cât și la ieșirea din începe să trăiască, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, o
Expoziția era deschisă de criticul și istoricul de artă Claudiu Paradais oraș. perioadă fastă intrând în istoria orașului prin „legăturile” cu mulți
- un alt pasionat de epopeea populară germană - traducător al Prima mențiune documentară privind clădirea și locul care va dintre membrii Societății Junimea, care încheiau aici o parte din
acesteia. deveni vestita locantă a Iașilor - Bolta Rece - datează din 17 ianuarie agapele lor, care începeau în localuri mai elegante. De aceea localul
Remarcată pe un plan mai vast, depășind fruntariile lașului, 1786. Atunci, din porunca lui Alexandru loan Mavrocordat Voevod, capătă, pentru cunoscători, un nou nume: Universitas Vinorum,
expoziția este reluată în capitală, artistul fiind invitat al Ambasadei s-a făcut hotarnica locurilor Anastasiei Covrigeasa, soția lui unde se adunau de fapt Conventus egregiorum virorum Iassiensium
Republicii Federale Germane și a Centrului Cultural German Lupașcu Covrig, staroste de ciocli. În hotărnicie se accentuează că (Adunarea bărbaților străluciți ai Iașului). La un „sfat de vorbă”
(1984). Revista" VolkundKultur" (nr.10/1984)remarcăîn lucrările ospeția era așezată „în mahalaua Muntenimii de jos, între Sfeti multe personalități culturale, și nu numai, ale orașului s-au perindat
expuse noi spații de gândire, în care analiza Nibelungilor nu este Atanasie și Sfeti Teodor, din deal de Târgul de sus”, pe „Ulița ce duce pe sub bolțile de plăcută răcoare, partizani ai devizei junimiste
doar un pretext oarecare ci un caz exemplar. la Târgul Boilor”, cum se numea atunci strada Rece. În 1806, „mâncarea-i fudulie, băutura temelie”. Fiind curat, bine întreținut,
Era un moment de vârf din activitatea artistului, anul 2000 nepotul Anastasiei Covrigeasa a vândut locul și hanul, cu toate „Localul atrăgea, aici își dădeau întâlnire mai în fiecare seară, de
consemnând ultima sa expoziție ( Proiecte de artă germană la atenansele, inclusiv o fântână, sulgerului Zaharia Panaite. În timpul asemenea, călători din țară, cărora le plăcea un pahar cu vin sau
Epopeea "CânteculNibelungilor"). sejurului feldmareșalului Potemkin la Iași, găzduit la Hotel rachiu bun, se duceau să petreacă o seară”, cum scria Gheorghe
Portretica lui Ludvig Dombrovski se remarcă prin prezența Petersburg, cei apropiați lui au fost încartiruiți pe ulița Târgul Boilor, Panu.
țăranilor. Ea rememorează în maniera în care au fost concepute la ospeția-han Bolta Rece deci. Istoria literară a consemnat pe larg întâlnirile dintre Creangă și
efigiile rustice bucovinene din pictura lui G. Lovendal dar prin mai Ospeția a fost construită în stil specific moldovenesc, ca o casă Eminescu, preferința lor pentru acest local modest dacă îl comparăm
puțin pitoresc. Ca și acesta, pictorul ieșean îi abordează cu respect, țărănească, cu prispă. Deasupra solului, în jurul unei mari bucătării cu luxoasele restaurante care deja își făcuseră apariția la Iași.
curiozitate și vie admirație. Imaginile lor se refuză și a unui cuptor, exista un salon unde erau serviți un număr mare de Rusticitatea locului nu-i împiedica pe cei doi buni prieteni să
convenționalismului edulcorat dar și optimismului dubios al meseni; în subsol au fostmăiestritzidite, în piatră, hrube cu firide, de dezbată inteligent probleme care îi preocupau deopotrivă. Pe de altă
perioadei în care pictorul i-a creat. Țăranii săi sunt aspri, ductul liniar unde lumina opaițelor cădea asupra butoaielor de stejar în care se parte, în afara ulciorului cu parfumatul Cotnari sau a doinelor
le intensifică această duritate; le este specifică o conștiință de sine. odihneau aromate licori, vinuri de Cotnari, de Bucium, de Uricani și cântărețului Dumitru Diudiu, ei apreciau tochitura moldovenească,
Un baston ciobănesc, o altă unealtă specifică ocupației celor de la din alte podgorii, de culoarea chihlimbarului sau a rubinului, cu puiul cu mujdei și mămăligă, ospăț îndulcit uneori cu plăcinte
munte devin în mâna celor portretizați însemnele unei nobleți pe delicios buchet de tămâioasă sau busuioacă. Într-un adevărat labirint poale-n brâu, bucate specifice locului.
care le-o dă conștiința persistenței și a unei culturi cu rădăcini erau înșiruite, pe un culoar principal și altele ramificate, vase unde la Din manuscrisul „Bolta Rece” (nr. 3829), aflat la Muzeul de
milenare. fiecare început de toamnă se aducea tulburelul sau „vinul nebun” și Literatură al Moldovei, Iași, aflăm amănunte pitorești, mai puțin
Făt Frumos însuși, erou și ideal al basmelor românești, tratat în care, prin învechire, devenea un adevărat nectar. cunoscute marelui public: „...Spre sfârșitul lui septembrie, frații
ilustrațiile anterioare ale numeroaselor ediții ale poveștilor marelui Până la jumătatea secolului al XIX-lea, ospeția a beneficiat de un Amira se pregăteau să plece la Cotnari, pentru a cerceta recolta nouă,
prozator, la modul cuminte, academic, dominat de unduirile vag - întins teren care permitea ca animalele de tracțiune să se odihnească, care se pârguia încă în clima blagoslovită a acestui colț
lirice ale liniei curbe, apare la Dombrovski într-o totală altă viziune. iar rădvanele, trăsurile și carele, în caz de necesitate, să fie reparate moldovenesc.
Chipul persnajului de o vârstă și o criză întocmai ca și Ileana de meșterii cercetași, fierari sau lemnari din vecinătate. În preajma Promisese încă în primăvară prietenilor boltagii, că-i va conduce
Cosânzeana ( G. Călinescu : Estetica basmului, 1965, p. 214), prin vestitului local se găsea o veche fântână, iar în preajma ei, doi stejari să vadă renumitele podgorii. Câteva trăsuri pregătite din ajun și
isprăvile sale vitejești și inițiatice totodată configurează un caracter seculari, despre care circulau legende cu parfum haiducesc. puse sub înalta oblăduire a lui Alexe. Vestitul surugiu, țigan, a lui
și o performanță etică. El solicită artistului din plin fantezia și În 1806, noul proprietar, sulgerul Zaharia Panaite, a reconstruit Costăchel Sturza, avea ordinul să adune pe boltagii excursioniști.
abilitățile compoziționale și cromatice. peste intrarea principală a hrubelor, clădirea care va rămâne în Gata, boiarule, spunea țiganul bătând cu un ciocan de lemn în poarta
Epopeea Nibelungilor, operă care l-a pasionat intens, pe întreg analele ieșene cu numele de Bolta Rece.La rândul său, vechiul fiecăruia, pocnind și dintr-un harapnic domnesc. Această formulă
parcursul vieții, i-a determinat subiectele unui amplu ansamblu, proprietar, sulgerul Costin, a construit, peste drum, alte clădiri, ale originală îi fusese dată ca vestire de crâșmarul Amira cu aprobarea
relevându-i concomitent și notele specifice și definitorii ale unui stil. căror hrube se învecinau cu cele mai vechi. După unele informații, tuturora...
Lucrarea definitivată cu șapte secole în urmă, în spațiul culturii pivnițele cu ramificațiile lor ajungeau la aproximativ 150 de metri, Trăsurile pline de boltagii se înșirară ca la nuntă în fața crâșmei,
germane, l-a obsedat prin complexitatea narativă, individualitatea ele având și ieșiri secrete. luând pe Piziztrate și AristiaAmira, porniră spre Cotnari.
aspră a caracterelor și dramatismul situațiilor. O perioadă prosperă se înregistrează după 1840, când Bolta Rece În fruntea lor, surugiul călare pe un cal alb, frumos, jucăuș, dăruit
Sensibil și ardent la o spiritualitate pe care epopeea o devine proprietatea familiei Stamatin-Culianu. Din 1862, imobilul a lui de prințul Mavrocordat, deschidea convoiul veseliei...
exemplifică, fascinat și chemat uneori lăuntric de strămoșii săi nemți trecut, prin dotă, în proprietatea fiicei Elena, devenită Zarifopol. Din După diferite popasuri, ajunseră la destinație. Frații Amira, care
sau polonezi, în vremuri la frontiera a două culturi, stabiliți ulterior 1864, grecul Avram Amira, autentic negustor, venit la Iași din 1830 cunoșteau locurile, începură să găzduiască pe oaspeți, care în
în lașul de acum mai bine de un secol, artistul este pătruns profund și din cauza persecuțiilor turcești, preia, prin închiriere, localul Bolta unanimitate recunoscură cu elogii că satul este pitoresc.
simpatetic de spiritul lucrării căreia i-a dedicat o interpretare vizuală Rece. Cu timpul, la experiența bătrânului comerciant se adaugă Pentru prima oară unanimitatea estetică era întronată în cenaclul
desfășurată de-a lungul a peste patruzeci de acțiuni esențiale în avântul și zelul nepoților săi Panciu și Simion, care au contribuit Junimiștilor, căci de obiceiu în toate împrejurările domnea
conturarea coordonatelor operei. substanțial la celebritatea localului. Frații Amira au sprijinit divergența de părere”. A doua zi, merseră la o vie unde li se pregătise
Ductul linear al tușului configurează eroi, isprăvi de vitejie, permanent ridicarea economică a Iașului, îndeosebi mișcarea o masă țărănească.
trezește admirație dar și fiori. Scenele create solicită artistului cooperatistă. După moartea Elenei Zarifopol, localul a revenit celor Din cauza unor neînțelegeri contractuale între noii “proprietari”
probleme de compoziție, original organizate de autor, de constituire trei fii ai săi, Ștefan, Gheorghe și Pavel. În 1906, rentierul Ștefan P și familia Amira, după 1902 firma “Bolta Rece” și-a schimbat sediul
a unor caractere tăiate în materie dură sau de cromatică; toate vor fi dintr-un cartier într-altul, nereușind să reînvie caldul prestigiu avut
concepute sub semnul unei monumentalități simbolice. De o dârză altă dată. Abia în 1966, “Bolta Rece” a revenit “acasă”, în strada
fermitate și chiar monomane, personajele sunt neabătute din drumul Rece, unde se află și azi.

3olta-Jtece
lor. Kriemhilda nu-i iartă pe vinovații de moartea iubitului ei S-au scris câteva cărți despre trainica prietenie dintre Bolta Rece
Siegfried, nedrămuindu-și scrupulele în pedepsirea lor; burgunzii și junimiști, nenumărați intelectuali ai orașului sau doar în trecere
știu ce-i așteaptă la curtea lui Etzel - Atila dar nu se dau îndărăt, prin el, din generații diferite, au evocat cu un zâmbet vestitul loc de
pornind asemeni săgeților împinse de același dublu resort al ^UMORISTICA răsfăț al minții dar și pe cel culinar. Astăzi, Bolta Rece a rămas
arcurilor și voințelor nestrămutate... restaurantul de tradiție prin excelență. Construcția e dispusă pe trei
Acțiuni, personaje, planuri și evenimente alternează rapid nivele, salonul de sus având plafonul construit cu imitație de bârne
desfășurând analogic secvențe ale unui serial cinematografic. de stejar, așa cum a fost cunoscut în secolul trecut. Crama localului
Desenele artistului ar sugestiva regizoral proiectul unui film sau este, de asemenea, amenajată în stil tradițional, cu mese de stejar,
scenografia unei piese de teatru. prevăzute cu laițe moldovenești, localul prezentând, în totalitate, o
Întreaga expoziție determină în consecință o reevaluare pozitivă autentică atmosferă intimă, care evocă amintiri legate de celebrele
a operei artistului rămasă nejustificat în penumbra ambianței personaje ale culturii românești care i-au călcat pragul la sfârșit de
artistice a orașului nostru și repunerea ei pe locul pe care îl merită. secolXIX, la început de secolXX.
Gh. MACARIE Revista ..Bolta Rece umoristică’', editată de junimiști N. IRIMESCU

18 cronica veche
CRONICA LIMBII
Mircea CIUBOTARU
Stelian DUMISTRĂCEL

„Misterele onomastice” ale Iașilor (IX) Hronica vechimii


u se poate ca, poftind să ajungi la vestitul han denumit (de după mijlocul veacului al XVII-lea numai) pe

N „Trei Sarmale” din Bucium, azi doar pentru a-ți cursul mijlociu și inferior Vămășoaia, și afluentul său stâng,
mai excita imaginațiunea trecutului, deja bine Vișan, care traversează satul omonim, cu acest nume din

troica Mitican-Ostap-Ilucă, musai trebuie să treci prin


secolul
nutrită de evocările poeticești ale împătimiților vizitii de laal XVIII-lea (Vișana, 1760, în DIOI, VI, p. 262). Este
neîndoielnic faptul că hidronimul cel mai vechi, slav, a fost
Ca la orice aniversare, „Cronica”, zisă de câțiva ani și
„veche”, își face cumpeniri, adică bilanțuri, drept care mi-
am îndreptat atenția, ca de obicei, asupra unor termeni de
profil.
Socola, acum cartier al orașului Iași (începând din anul 1950), Bârnova, devenit cunoscut numai după ce MironBarnovschi a Nu mai țin minte rațiuni și raționamente (pro și contra),
odinioară sat vechi, de viticultori pricepuți, ca și buciumenii. ridicat în fundul văii, pe atunci împădurit, o mănăstire de lemn de la botez, privind numele revistei, dar Iașului îi venea bine
De altfel, cele două așezări au o istorie aproape egală ca și apoi una zidită (1628), ambele neterminate în 1633 (DIOI, I, un termen evocator de istorie. Dat fiind grupul sinonimic al
vechime și competitivă ca importanță, până aproape de p. 257, 313). Un pârâiaș ce pornea din Poiana Vămeșoaia cuvântului cronică, alegerea lui ca „marcă” a fost și o
confundare, fiind, pe rând, reședințe de comună (după 1864), (1668, DIOI, II, p. 182), aflată undeva, în partea de vest a provocare: adică un fel de letopiseț, ceva care ar duce cu
satului Păun (al cărui nume amintește de stăpânirea locului de gândul la hronic sau chronograf, la înșirare, eventual
pentru administrarea cătunelor de vieri (Bârnova, Cercul, Doi
resentimentară, de vechi date despre urbe și despre fapte ale
Peri, Păun, Pietrăria, Piscul Socolei, Repedea, Trei Sarmale și către vameșul Păun, din a doua domnie a lui Gheorghe Duca),
localnicilor? Firește, termenul putea duce cu gândul și la așa
Vișan) de pe valea pârâului Bârnova (sau Vămășoaia). Dar, în se varsă în pârâul mai mare al Bârnovei, mai jos de locul Plopii ceva, dar veacurile înaintaseră (vorba lui Alexandrescu).
competiția notorietății regionale și naționale, Socola întrece fără Soț și formează împreună cursul numit după 1800 și
Așadar, neologismul latinesc, prezent încă în „Letopisețul
Buciumul cel puțin cu trei „premii”: mănăstirea de călugărițe Vămeșoaia. Acesta străbate Buciumii și Socola și se varsă în Țării Moldovei de la Aaron Vodă încoace”, al lui Miron
cu hramul Schimbarea la Față, ctitorită de Alexandru Bahlui dincolo de satul Vlădiceni, pe un canal săpat (în 1873­ Costin („... cum spune Hronica leșască, mai mult de 7.000
Lăpușneanul (1551-1561 sau 1564-1568), Seminarul 1874) paralel cu actuala stradă Trei Fântâni, pentru a nu de călări și 3.000 de pedestri [polonezii] n-au avut...”),
teologic înființat în anul 1803 de mitropolitul de luminoasă traversa zona gării Socola. După ce Alexandru Lăpușneanul a evoluase în ceea ce privește semantica, probabil și sub
amintire Veniamin Costache și nemurit de Ion Creangă în ctitorit mănăstirea de la Socola, căreia i-a dat, după obiceiul influența termenului chronique, întrebuințat în franceză, din
(prea) scurta evocare de la sfârșitul Amintirilor din copilărie, domnilor, două sate și o bucată din hotarul târgului Iași, din secolul al XIX-lea, cu sensul „ensemble de nouvelles vraies
precum și vestitul Azil de alienați (1905), azi Spitalul Clinic jurul lăcașului, Petru Șchiopul reconfirmă dania (la 12 aprilie ou fausses, de propos souvent defavorables, qui se
de Psihiatrie. Și nici că se putea găsi un mai potrivit loc de 1583), fiindcă uricul fusese pierdut. Descrierea hotarului propagent en general oralement” (Tresor de la langue
cooperare între „consumatorii” de bun vin călugăresc de la (DIOI, I, p. 33-34) cuprinde câteva repere și informații franșaise informatise).
Bucium și doctorii de la Socola, ce știu a deosebi repede pe prețioase pentru chestiunea ce interesează aici. Hotarul Vor fi fost propagate inițial pe cale orală noutățile
bețivanul cinstit și de... bună credință de cel ce doar „face pe despărțitor de moșia rămasă în folosința târgoveților ca izlaz galante, mondene, scandaloase ori ieșite din comun
nebunul”. pornea de la movila Saranda, care era și colț al părții de moșie privitoare la diverse localități, dar, pentru evoluția
Atestat odată cu Buciumii, în același an, document și dăruită Mănăstirii Galata (din Deal), așadar de la ridicătura pe semantică și pentru funcționalitatea termenului în discursul
context, la 15 februarie 1469 (DRH, A, II, nr. 157), Socola are care a fost ridicată peste un veac și jumătate Mănăstirea public, hotărâtoare a fost presa. În Dicționarul limbii
un nume aparent ușor de explicat, dar care pune la încercare Frumoasa, trecea pe lângă gura Pârâului Socolei, care se vărsa române al Academiei (t. I/II, 1940), se consemna cursul
simțul analitic și siguranța toponimistului prudent. Astfel, într-o gârlă din șesul Bahluiului, în zona fostei bariere a utilizării cuvântului discutat în legătură cu publicațiile
dacă îl considerăm o denumire românească a satului, probabil Socolei, și urma traseul aproximativ al străzii Bucium de astăzi periodice generaliste, cu interes pentru actualitate: cronică
din veacul al XIV-lea, putem să distingem fără dificultate la până mai jos de podul Dancului de peste cursul vechi al s-a numit, mai întâi, în acest limbaj funcțional, un articol în
începutul așezării o persoană neidentificată, cu numele Socol, Bahluiului. La sud, pe cumpăna apelor, care delimita bazinul care se relatau noutățile zilei (sau ale lunii) în materie de
poate un vier al locului și nu un boier muntean, cum râului Vasluieț, hotarnicii ajungeau la obârșiile Pârâului politică, finanțe, spectacole și diverse arte, cu titluri ce se
presupunea N. Iorga. Este drept că antroponimul e mai bine Socolei. Așadar, în documentele din secolele XVI-XVIII, păstrează și astăzi („cronica politică” „-financiară”,
atestat în Țara Românească (inclusiv prin numele satelor hidronimul Pârâul Socolei desemna cursul apei de pe Valea „-teatrală”, „-plastică”). Apoi, numele a trecut asupra
Socolești, din județul Mehedinți, și Socoalele, din județul Bârnovei, precum și porțiunea ei de la Plopii fără Soț și până la paginilor /rubricilor din periodicele generaliste cuprinzând
Călărași), dar nu trebuie uitate nici Socolul de Câmpie vărsare (azi, Vămășoaia). Pârâul Socolei (nu Pârâul Socola!) articole cu profilurile enumerate, pentru ca, în sfârșit, chiar o
(județul Mureș) sau Socolovățul (azi Socol, din Caraș- era, deci, apa ce traversa de la sud la nord moșia Mănăstirii revistă să-și asume un astfel de nume, ce poate fi considerat
Severin). Nici Moldova nu e văduvită de un astfel de nume Socola de după înființarea ei. Această constatare ne conduce la ambițios, în fond.
rar, căci un Dan Socol, trăitor la 1473 (DRH, A, II, p. 295) și concluzia că numele vechi, slav, al pârâului era Bârnova , cel În Dicționarul general al literaturii române (vol. 2,
2004) sunt consemnate relativ numeroase publicații
satul Socolul, pe Nistru, în ținutul Soroca, existent în veacul al puțin în zona satului omonim din prezent, fapt ce
periodice care poartă numele „Cronica”. Unele au fost
XVI-lea, indică prezența și aici a acestui antroponim de argumentează originea românească și antroponimică (< Socol)
a numelui satului devieri Socola de la 1469. generaliste (cea publicată la Baia Mare, între 1936-1941),
origine slavă (cu sensul „șoim” al apelativului din care
ceastă analiză lingvistică și documentară, care iar altele, fără a se prezenta ca atare, au avut profil literar,
provine). Oiconimul Socola este un derivat cu sufixul

A tinde să devină fastidioasă pentru cititorul de cum a fost cea condusă de Arghezi (București, 1915-1916),
moțional toponimic -a, care derivă, prin acord cu genul sau alta, apărută tot în București (1932), al cărei profil
apelativului geografic, nume de ape, văi, moșii (și sate), ca în gazetă, totdeauna grăbit, trebuie înviorată cu o
artistic era precizat în subtitlu: „teatrală, muzicală,
Arbore > Arborea, Balș > Balșa, Dămăcuș > Dămăcușa, explicație mult mai atractivă, de tipul „internet”, care ne învață
cinematografică, sportivă”. Altele și-au anunțat profilul prin
Manole > Manolea și multe altele. Iorgu Iordan, pus în că Mănăstirea Socola și-a luat numele de la o vestită (doar în determinante, chiar din titlu: „Cronica artistică și literară”
dificultate de asemenea denumiri, nu poate recunoaște bazele închipuire!) crescătorie de șoimi (ca de găini!) de pe vremuri, (Iași, 1918), ori „Cronica literară” (Constanța, 1937), dar
antroponimice și nici funcția toponimică a formantului -a și știindu-se că domnii Moldovei erau obligați să dea anual având profil cultural. În sfârșit, localismul și-a pus amprenta
se străduiește să găsească substantive comune feminine turcilor un număr de asemenea păsări. După această logică și... prin „Cronica Argeșului” (Pitești, 1927), dar și prin
precum boură, coarbă, cucă, hulubă, iepură, taură la știință, la Socola erau crescuți șoimi cu mult înainte de 1469, „Cronica Moldovei” (Bârlad, 1915-1916). Un derivat al
originea numelor de locuri Boura, Coarba, Cuca, Huluba, când turcii încă nu apăruseră ca să ceară tribut în natură termenului de bază a fost de asemenea folosit ca nume de
Iepura, Taura și altele (Toponimia românească, 1963, p. 296­ păsărească, dar, mai ales, nu ni se spune de ce o eventuală... publicație: „Cronicar” (Cernăuți, 1943-1944), respectiv
298). Ca urmare, și pentru Socola de la Iași, lingvistul (fost șoimărie a fost denumită cu un cuvânt slavon, de cancelarie, și „Cronicarul” (București, 1918 și, apoi, 1931-1932).
ieșean, apoi bucureștean) presupune femininul (socolă ?) cum s-a putut acesta impune și păstra ca toponim popular timp În aceste circumstanțe, în ceea ce privește revista
unui neatestat, de fapt, inexistent cuvânt românesc socol (sl. de vreo 600 de ani. ieșeană, putem vorbi de o asumare ambițioasă a numelui de
sokol) (p. 398). Eroarea este gravă, dar nu surprinzătoare la În compensație pentru această veselă încheiere „Cronica”; ambițioasă, dar nu veleitară, dacă ținem seama
Iordan, căci toponimistul uită (și bine face!) de această etimologică, vă invit luna viitoare la... spânzurătoare. Pardon: de faptul că apăruta în 1966 publicație își îndreptățea
năstrușnică soluție, pentru ca să propună o etimologie slavă: La Spânzurătoare. profesional subtitlul de „Săptămânal politic [altfel nu se
Socola < sl. sokol, pentru care putea!], social, cultural”, prin secțiuni ce amintesc,
citează toponimele similare Sokol, nostalgic, devenirea activității cronicărești din totdeauna:
în sârbă și cehă, Sokol'a, în „Cronica în actualitate”, „Cronica vieții culturale”,
ucraineană, Sokola Dqbrova, în „Cronica artelor”, „Cronica literelor”, „Cronica științelor”
polonă (p. 531). Originea slavă a etc. Aexistat și o rubrică intitulată „Cronica limbii”, la care a
toponimului Socola de lângă Iași publicat articole și semnatarul acestor rânduri, începând din
este perfect plauzibilă, cu atât mai anul 1967, rubrică ce ființează și astăzi!
mult cu cât el se înscrie într-o mapă La moment aniversar, îmi face o deosebită plăcere să fac
de denumiri slave din zona Iașilor, și o altă precizare. Consemnată într-o operă capitală a
precum Miculina (Nicolina), cercetătorilor ieșeni, Dicționarul literaturii române. De la
Hlincea, Bârnova și Hliboca origini până la 1900, o revistă „Cronica” a apărut la Turnu
(Holboca), nume tot atât de Severin într-un singur număr, în 1896; iar „Cronica” ieșeană
„bătrâne”, dacă nu mai vechi decât apare, mereu, din 1966. Sub semnul acestor constatări,
Bahluiul cuman. În această pentru încheiere, să ne întrebăm ce înseamnă adjectivul
„veche” din numele „Cronicii” ieșene? Vechimea nu este
ipoteză, însă, Socola nu poate fi
doar un calificativ al stăruinței și al reușitei, ci, pe drept
numele slav al unei improbabile
cuvânt, poate fi recuperată chiar drept titlu de noblețe: să ne
așezări de prin secolul al XIII-lea, amintim, de exemplu, titlul „Hronicul vechimei a romano-
cel mai târziu, ci un hidronim, moldo-vlahilor”, al lui Dimitrie Cantemir. Și, cu voia
denumirea unei ape ce străbate o Domniilor Voastre, să descifrăm substantivul raportându-l
vale (cu șoimi). Acest scenariu și la semnificația contextuală a adjectivului vechi, pusă
denominativ creează însă o frecvent în lumină sub formă de paradox, și de Eugen
problemă de identificare: prin valea Coșeriu: „Mi-au dat niște icre, dar și acelea negre, și vin, dar
pe care se află fostele sate Buciumi și acela vechi”.
și Socola curg pârâul Bârnovei,

cronica veche 5
CRONICA VECHE

CASA ISTORICULUI A.D. XENOPOL


- „VILA RIRIA” -
asa Gatowski-Xenopol din Iași, aflată astăzi pe strada Opera sa literară a fost publicată în câteva volume de autor,

C Vasile Conta, la nr. 9, este un edificiu datând de la precum: Ultima rază din viața lui Eminescu, Iași, 1902, 73 p. ;
sfârșitul secolului XIX, inclus pe Lista Monumentelor Cânturi vechi (1878-1889), cu o prefață de A.D. Xenopol, Iași, 1902,
Istorice, cu indicativul IS-II-m-B-03810, sub denumirea de p.; Cânturi noi” (1901-1902), București, 1902,80 p.; Cânturi și
157Casa
„A.D. Xenopol”. După 1989, în clădire a fost sediul „Universității poeme (1902-1908), Iași, 1909, 204 p.; Chiajna și loan Vodă cel
Cumplit, tragedie în 5 acte, Iași, 1903,96 p.; Elvira, tragedie, 107 p. probabil, portretele părinților Ririei; o altă fotografie conține un
Ecologice”, al „Partidului Laburist al Muncii” și apoi al Parchetului
Pe lângă operele apărute în volume, Riria a mai publicat articole în portret de grup. Dușumeaua este acoperită de covoare țesute cu
Militar. Se crede că această casă a fost construită, cel puțin într-o
revistele „Arhiva” (1906-1912), „Noua Revistă Română” (1909­ motive decorative „populare”. Cele două paturi, acoperite cu semi-
primă formă, anterior anului 1819, deoarece figurează pe
1912), „Revista idealistă” (1903) „Săptămâna”, „Românul literar” baldachin, au alăturate câte o noptieră. Se observa atârnând două
binecunoscutul plan Bayardi. Dosarul aflat cândva în arhiva
(1905-1908), „Die Woche” etc. Pentru scrierile sale literare a fost sfori cu canaf ce puneau în funcțiune clopoțeii prin care stăpâna
Primăriei arată această clădire, la 1904, ca fiind situată, „în Piața Sf.
distinsă cu medaliile Benemerenti cls. I și Meritul Cultural cls. I cls. casei își apela servitorii.
Spiridon, în dosul prăvăliilor”, strada numindu-se pe atunci „Sf.
II. A dăruit biblioteca soțului ei, A.D. Xenopol, Palatului Cultural din Salonul mare (vedere de ansamblu) era încăperea cea mai
Neculai”, după biserica din vecinătate. Astăzi, priveliștea asupra sa
Arad, gest pentru care a fost declarată „cetățean de onoare” al spațioasă a casei, suspendată, în parte, deasupra bolții trăsurilor, de
este acoperită de un bloc masiv.
Aradului. la intrarea principală. Ferestrele camerei ofereau o perspectivă
Imobilul este o casă tipică pentru secolul XIX, cu boltă de trăsuri
agreabilă, spre piața Sf. Spiridon. Ușa de acces (vegheată de
și scară interioară. După structura clădirii, se vede că doar etajul era Albumul „Vilei Riria” (1908) portretul Ririei) se afla chiar în capul scării interioare a casei. Aici
conceput drept spațiu de locuit pentru proprietari. Aici se afla salonul Motivația acestui articol a fost oferită de un album de epocă ce se erau primiți musafirii și tot aici trebuie să se fi desfășurat și saloanele
mare (4,20 m înălțime), amplasat parțial deasupra bolții trăsurilor, află în colecțiile Muzeului de Istorie a Moldovei. Fotografiile din literare găzduite de Riria, la care am văzut că este semnalată și
ale cărui ferestre ofereau o perspectivă plăcută spre Epitropia Sf. album păstrează înfățișarea clădirii după renovarea din anii 1904­ prezența poetului Emil Gârleanu, înainte de a fi devenit celebru. În
Spiridon. Tot la etaj erau situate salonul mic, dormitoarele și 1905. Pe coperta de culoare verde deschis (olive) a acestuia este scris centrul imaginii, dar în planul îndepărtat, se află două coloane-
biblioteca (3,80 m înălțime). Vila Riria și anul 1908. Fotografiile au fost realizate în atelierul lui suport ce susțin două vase ce au un decor foarte încărcat. O piesă
Parterul, ceva mai scund decât etajul (între 2,77 și 3,17), oferă Siegmund Packer, aflat pe strada Lăpușneanu, locația preferată a deosebit de decorativă este veioza înaltă, al cărui corp este format
mai curând spații anexe, organizate neunitar, potrivite cu destinațiile fotografilor ieșeni. Din cele 13 fotografii, două înfățișează imaginea dintr-un cocor și diverse decorațiuni vegetale (lucrate în metal);
gospodărești. Două încăperi dinspre strada Vasile Conta au tavanele exterioară a clădirii văzută de pe strada V. Conta, iar una atenansele abajurul textil este realizat în broderie. Mai atrage atenția un album
boltite, din cărămidă, ceea ce sugerează faptul că ele au aparținut din curtea interioară. Mai rămân însă 10 imagini de interior, din care fotografic închis, depozitar al amintirilor de familie, care nu știm
unei clădiri mai vechi, ce se afla cândva pe același loc. La 1903, putem vedea cum erau decorate și mobilate încăperile casei. La fața însă să se fi păstrat undeva. Într-o altă fotografie, de detaliu, se vede
generalul Scheletti, locatar al clădirii, solicita aprobare de la locului nu se mai conservă nimic din detaliile și decorațiunile că pe peretele din stânga al camerei atârnă o oglindă masivă, cu ramă
Primărie pentru a putea amenaj a aceste camere în vederea schimbării înfățișate în album, înainte de începerea actualelor lucrări de din lemn, având pe frontispiciu doi amorași (putti). Se evidențiază
destinației lor. S-au scos gratiile de la cele două geamuri, care dădeau renovare (2004). S-a arătat recent că, după 1947, acest imobil „a două portrete feminine, înrămate; unul din cele două personaje
spre grădină, montându-se două tocuri cu cercevele; ușa grea, de fier, traversat schimbări de proprietari și destinații ce au dus la distrugeri poartă un evantai. Un alt tablou în ulei, de mari dimensiuni,
a fost înlocuită cu una de lemn, iar pavimentul de cărămidă a fost masive ale amenajărilor interioare”. Prin imaginile păstrate avem reprezintă un bătrân cu plete lungi, scriind cu pana. Un al patrulea
scos, fiind înlocuit cu dușumele izolante, din lemn. Astfel „camera- ocazia rară de a cunoaște stilul și atmosfera acestei locuințe în mod tablou conține un peisaj. Același perete mai este încărcat de opt
gherghir” (4,40 X 5,20 m), având inițial rol de depozit pentru valori, direct, fără a recurge la un efort migălos de reconstituire din diverse fotografii de familie, de dimensiuni mai mici, înrămate. Conținutul
a fost transformată în încăpere de locuit. surse, care ar fi condus la rezultate parțiale chiar și în estimările lor nu poate fi însă identificat. O altă fotografie a salonului oferă o
În primăvara anului 1905, Coralia V. Gatowski, în calitate de optimiste. imagine mai accesibilă asupra unor obiecte de artă decorativă aflate
proprietar, solicita acordul Primăriei pentru a începe lucrările de Prima fotografie din interior oferă imaginea vestibulului, în în încăperea principală. Dintre cele două tablouri, unul poate fi
reparație ale casei sale. Potrivit documentului respectiv, ea urmărea care ne întâmpină o cameristă, în vestimentație specifică. Pereții sunt identificat ca fiind un peisaj. Un al treilea tablou oferă o imagine
refacerea tencuielilor interioare și exterioare ale clădirii principale și acoperiți de un decor floral (art nouveau). Se mai observă o banchetă bidimensională a unei cunoscute sculpturi. Modelul acestei picturi
atenanselor; mai dorea construirea unui balcon (5x3 m) „în dos, pe și sfoara cu canaf de care era acționat clopoțelul stăpânei. este sculptura lui Aristide Croisy (1840-1899), Le nid („Cuibul”),
un picior de cărămidă de Ciurea”, susținut de traverse metalice de 18 Holul de la etaj, cu deschidere spre salonul mare. Pe perete, chiar expusă la Muzeul de Artă Iași, în Galeria de artă universală.
cm, cu dușumele și grilaj de 80 cm înălțime. Proiectul lucrărilor a fost în capul scărilor, se distinge o fotografie a Ririei, pusă în ramă. Ultima fotografie din album înfățișează atenansele din curtea
supervizat de arhitectul orașului, N. Cugler, care punea în vedere Pereții sunt tapetați, iar tavanul pictat. Se mai remarcă un goblen, interioară, inclusiv partea reparată pe cheltuiala lui A.D. Xenopol.
faptul că „plafoanele și pereții se vor ridica mai sus ca înălțimea precum cele de tip olandez, un șifonier cu oglindă de cristal pe ușă, Din personalul de serviciu, putem vedea doi vizitii cu chipiu, lângă
zidurilor actuale, spre a dobândi înălțimea (necesară asigurării) precum și un secretaire (sau o pianină). cele două trăsuri. Se mai observă, în centrul spațiului curții
luminii interioare, la cel puțin 3 m, iar în exterior la 4,50 m”. Această Biroul de lucru, care a aparținut, probabil, istoricului A.D. interioare, o mică grădină, proaspăt amenajată, cu puieți de castani
înălțare la partea superioară a ferestrelor a putut fi observată cu Xenopol, are toți pereții acoperiți de rafturi de bibliotecă. Tavanul (din care nu se mai păstrează, iarăși, nimic). Se zărește turla bisericii
prilejul decopertării tencuielii pereților, pentru lucrările de renovare este pictat cu decoruri florale (modă vieneză, Jungen still) cu devize Mitocul Maicilor, din apropiere. Am considerat necesară această
capitală. La acoperământ, se aproba refolosirea grinzilor vechi, care scrise în caractere gotice, probabil în germană. Se mai poate vedea o descriere a fotografiilor deoarece nici dimensiunile, nici calitatea
se aflau în stare destul de bună, dar se impunea înlocuirea olanelor de canapea de colț, cu structură compactă și biroul de lucru, frumos ilustrațiilor de tipar nu vor putea face posibile multe din observațiile
lut ars cu „tablă de fier boită cu oloi”; acoperișul avea să aibă panta de sculptat, în lemn masiv. Pe jos sunt întinse scoarțe „naționale”, care de mai sus. Ele rămân o invitație la studierea piesei originale, aflate
scurgere a apei orientată spre ograda interioară și nu spre stradă. se potrivesc, în privința gustului, cu gustul anilor 1900, când arta în colecțiile muzeului.
În 1928, clădirea principală era extinsă cu o magazie de cărămidă modernă își căuta noi resurse în arta populară locală. Este tendința *
(parter și etaj), iar în anul următor i se adaugă o nouă extindere, tot pe cultivată și de regina Elisabeta, la Curtea regală. Vedem și un Portret
două nivele (garaj la parter, locuință la etaj) și se construia balconul al lui Alexandru loan Cuza, litografie realizată de Szathmari. Încercarea de reconstituire întreprinsă mai sus, care pune la un
de pe fațada de sud. Această piesă este amprenta cea mai vizibilă lăsată în încăpere de loc elemente de arhitectură, decorațiuni interioare, biografii diverse
și frânturi de viață culturală din vechea capitală a Moldovei, se
Riria (Coralia Bibiri-Gatowski-Xenopol) personalitatea istoricului A.D. Xenopol, cel care a scris prima
bazează pe credința că aceste elemente se potențează și se
„Riria” este pseudonimul literar al soției istoricului A.D. lucrare consistentă dedicată Domnului Unirii. În anii în care lucra la
amintita monografie (publicată în 1903), se pare că istoricul nu completează reciproc, tratarea lor separată ducând inevitabil la
Xenopol. Ea s-a născut în 1869, la Bacău, numele real fiind Coralia
locuia încă la această adresă. Portretul poate fi pus însă în legătură cu pierderea unui „rest” pe care rareori îl evaluăm corespunzător.
Biberi. Debutul său literar se leagă de perioada în care l-a cunoscut pe
implicarea directă a lui Xenopol în chestiunea realizării statuii lui Locuințele unor personaje reflectă (în mult mai mare măsură decât
Eminescu, la Băile Repedea, de lângă Iași (1887), acesta fiind
Cuza Vodă de către sculptorul florentin Raffaello Romanelli, în epoca blocurile de astăzi) gusturile, aspirațiile și posibilitățile
găzduit vreme de două luni în casa părinților ei. Ea pretindea că
dezvelită la 1912, după repetate amânări. Se știe că, până la materiale ale categoriei din care acestea făceau parte. Pentru
poezia eminesciană La steaua i-a fost dedicată, fiind scrisă de poet pe
începerea lucrărilor de montare, statuile componente ale biografia diverselor personalități, locuințele devin locuri ale
un album al Ririei. Convorbirile adolescentei de atunci cu marele
ansamblului au fost depozitate în incinta acestei case. memoriei, conservând adesea peisajul, decorul, atmosfera cotidiană
poet, aflat în declin, avea să le publice mai târziu, în 1902, sub formă
Sufrageria păstra rostul inițial, de cameră destinată servirii specifică în care au trăit personajele evocate. Aceste elemente
de scrisori romanțate în revista „Arhiva”. Răsărită ca o stea în
mesei. De tavanul pictat atârnă o lustră a cărei abajururi au formă de înnobilează un monument de arhitectură, conferindu-i și valoare
preajma lui Eminescu, ea s-a dorit o Bettina von Arnim, răsfățata lui
ciorchine de struguri. Pe pereți sunt două tablouri reprezentând memorială. Este regretabil că restauratorii clădirii au renunțat la
Goethe, comparație susținută parțial de câteva asemănări biografice,
portrete de țărăncuțe. În mijloc este o masă pe care se află patru aripa cea mai înaltă a casei, ce avea o frumoasă cupolă; aceasta
dar care pică îndată ce ne raportăm la valoarea scrierilor celor două
pahare și o fructieră; în jurul ei sunt patru scaune. Mai vedem un conferea personalitate și identitate întregului edificiu. Chiar dacă s-a
personaje feminine.
bufet și rafturi pentru veselă, o oglindă de perete și vaze decorative, dovedit a fi un adaos ulterior la clădirea originală, totuși, acea cupolă
Coralia N. Biberi a fost cea de-a patra soție a junimistului Vasile
cu frunze de palmier (finic). exista în epocaîn care aici locuia A.D. Xenopol. Putem presupune că
Burlă, prietenul lui Eminescu, profesor de limbi clasice, director al
Dormitorul mic. La picioarele patului masiv se află o canapea marele istoric ar fi fost foarte dezamăgit de soluția aleasă de
Liceului Național din Iași. Căsătoria tinerei cu tomnatecul profesor a
așezată perpendicular. În colțul destinat obiectelor de toaletă aflăm o restauratori...
avut loc la 31 decembrie 1889. Diferența de vârstă dintre cei doi era
oglindă cu poliță, diverse cutiuțe metalice, un lighean de metal și o Ca istorici, ne interesează în primul rând legătura acestei case cu
de aproape 30 de ani. Printr-o a doua căsătorie, viitoarea Riria își va
cană pentru turnat apă; pentru șters, un prosop („ștergar”) cu motive biografia marelui istoric A.D. Xenopol, cum arăta biroul său de
schimba identitatea civilă, numindu-se Coralia V. Gatoschi. Familia
populare. lucru, ce operă a scris în perioada șederii sale aici. Criticii literari
Gatowski a rămas în memoria Iașilor mai ales prin originalitatea și
În Salonul Ririei întâlnim un secretaire, o canapea simplă și o apreciază ca modestă opera Ririei (care cu greu ar putea avea parte
calitatea monumentului funerar din cimitirul „Eternitatea”. Cea de-a
canapea de colț, de factură modernă, pe care se află însă pernuțe de de un medalion într-unDicționar al literaturii), dar aceasta a fost un
treia căsătorie a fost contractată cu fostul său profesor, istoricul A. D.
sprijin (pentru subsiori) de modă orientală (coltuci). Dintre obiectele interesant personaj feminin, cu pretenții de patroană literară, a cărei
Xenopol (1847-1920). Și în acest caz, diferența de vârstă era de 22 de
decorative se remarcă un ceas de birou, din porțelan, încadrat de biografie a fost țesută cu abilitate între cele două mari personalități
ani. De aceea, probabil, George Călinescu amintea de această
două vase din porțelan și metal. Într-o fotografie înrămată putem care au fost Eminescu și Xenopol.
„matrimonie” ca de una ce „a stârnit veselia contemporanilor”.
identifica pe Riria, alături de mama și fiica sa. Mai sunt două Arhitecții găsesc Vila Riria ca fiind o subiect demn de interes
Xenopol este cel care îi redă încrederea în sine Coraliei și o
fotografii, una cu pisici, iar cealaltă reprezentând o barcă pe lac. Pe pentru studiul arhitecturii neoclasice din Iași, incluzând-o pe o listă
determină să-și reia activitatea literară după o întrerupere de 12 ani
un perete se află o oglindă de tip „venețian”, de cristal. Ceilalți pereți, de monumente care nu conține mai mult de 30 de asemenea
(1889-1901). Practic, el o creează pe Riria, considerată în epocă un
deși tapetați, sunt acoperiți cu scoarțe decorate cu motive monumente. Cei mai în câștig ar putea fi însă cercetătorii preocupați
geniu literar feminin, „de o fecunditate și o îndrăzneală fără pereche
„populare”, amintind de mediul rural, dar și de gustul artistic de studiul artei decorative, cărora albumul păstrat la Muzeul de
în literatura noastră”. La acest portret, mult exagerat, a contribuit din
occidental de la 1900. Atmosfera camerei de zi mai este completată Istorie din Iași le oferă un bogat material. Interioarele aglomerate,
plin și studiile „critice” ale lui Vojen, în fapt adevărate panegirice
de prezența unei gazete de modă (având pe copertă o doamnă în slab luminate, adunând obiecte de stiluri și valori foarte diverse, ne
închinate poetei. Cu această aură, Riria a patronat și un salon literar
rochie lungă), o veioză cu abajur din broderie, un mic bust al lui dau o idee asupra atmosferei unei locuințe urbane din jurul anului
propriu; printre cei care frecventau acest cerc cultural este amintit
Napoleon și o floare de interior (yuka). 1900, în care influențele modei occidentale și elementele de artă
poetul Emil Gârleanu. În ciuda impresiei strălucitoare lăsate multora
Dormitorul mare are tavanul decorat cu un chenar iar pereții sunt populară se îmbină într-o interesantă căutare a unei noi identități.
în epocă, Riria nu era însă decât „un nume care vine să întărească
șirul poeților de duzină”, după cum arăta și Ilarie Chendi. tapetați cu motive florale. Două portrete înrămate reprezintă, Sorin IFTIMI
18 cronica veche
CRONICA VECHE
Mircea CIUBOTARU
Florin FAIFER

„Misterele onomastice” ale Iașilor (X) Într-o după-amiază,


o voce...
ocmai intrasem în stresul vadelei acestei dări de seamă părți la Cerdacul lui Frențău, în Păcurar și la Albineț. Tătărășănii

T despre unele păcate benigne ale strămoșilor, când un s-au simțit discriminați și au solicitat și ei o halcă, să li priiască.
cititor împătimit al „Cronicii vechi” (dintre cei cu Mitropolia nu se încurca atunci în chestiuni minore, privind mila
abonament, desigur) mă somează telefonic, nerăbdătorcreștinească și și drepturile omului. Toată lumea era convinsă de
panicat să nu piardă ocazia, să-i spun repede și exact unde are puterea... exemplului. Și mai crede și astăzi. A
u trecut niște ani de atunci... Într-o după-amiază ca
toate celelalte am primit pe neașteptate un telefon. O
voce de bărbat obosită, cu timbru voalat, o voce
tristă, de om deprimat, mi se adresa. Îi apăruse o carte și și-ar
loc. Ce? întreb nedumerit. Păi, spectacolul anuntat luna trecută, Pentru spânzurați, copaci și crengi la îndemână, nu duce lipsă fi dorit să i-o citesc. Am promis, bineînțeles, și nu doar din
zice, am în mână invitația la spânzurătoare. Înțeleg Moldova de locuri numite Dealul Spânzurătorii (ca la Bârlad) și politețe.
preocuparea omului și mi se pare că recunosc vocea celui care (La) Spânzurata. (E drept, unele toponime ca acesta desemnează Poate ar fi trebuit să încep cu o lămurire, cu o prezentare ce
îmi reproșase prin toamnă că l-am dezbrăcat pe Gavril Buzatul doar coaste de deal mai abrupte, spânzurate). C. Cihodaru credea dădea conversației cu acel necunoscut o vibrație specială. Îl
de mantaua sa roșie (o mică tâlhărie demitizantă, cum ar veni), că și numele satului Zlodica, de lângă Cotnar, ar grăi despre un loc chema Mircea Palaghiu, iar eu eram căsătorit cu o Palaghiu,
că nu-i bine să denigrez spiritul de dreptate al națiunii și cu spânzurătoare, de pe vremea slavilor. (Eu nu cred, dar nu Cornelia, fiica părintelui Petru și a preotesei Lidia („mama
moștenirea disprețului de moarte de la geții noștri (nu ai lor) și contează acum). Dar în capitală nu prea erau copaci buni de Lica”) din Ionășeni. Cu alte cuvinte, eram rude, fie și prin
alte asemenea. Geaba îi explic profesoral că era vorba doar de legănat în vânt trupuri de păcătoși înalt calificați. Azi e mai rău, de alianță. Asta, firește, îmi stârnea cu atât mai mult
devoalarea (ce frumos sună!) unor mistere toponimice ieșene, că când cu tăierea teilor din fața Curții domnului Nikita, e chiar o curiozitatea.
veacul înaintează, că populul suveran a hotărât prin problemă, la o adică. Dar totdeauna se găsesc soluții. În ianuarie Din păcate, nu am ajuns să îl cunosc pe acest Palaghiu. Nici
reprezentanții săi din capitală abolirea pedepsei capitale, că în 1717, când cu desantul ratat al cătanelor lui Ferenț, vodă Mihai figura nu i-o știu, din vreo fotografie. Din câte am înțeles, s-a
democrație (tocmai cu sânge dobândită) nu mai sunt permise Racoviță l-a atârnat pe spătarul Dumitrașcu Cuza de furca îmbolnăvit, apoi a trebuit să suporte o operație cu urmări
violențele și execuțiile publice (numai cele domestice și private scrânciobului aflat chiar în poarta Curții, ca să știe nepotul Ioniță chinuitoare, a îndurat greu, când a fost să fie, singurătatea.
se bucură încă de susținere, ce-i drept alcoolică și legislativă), că ce-l așteaptă. Și acela nu a știut sau nu a ținut minte. Dar cine mai Norocul nu i-a prisosit rubedeniei mele din acea vreme. A
acum este bine să fie promovate (prin diverse promoții și mai ține? Festivalul berii și cel al literaturii (FILIT) tocmai acolo se suferit și o arestare din pricina, se pare, a literaturii pe care o
puțin prin promovarea claselor și bacalaureatului) doar linșajul încing, cum s-ar zice, la vremuri noi, spectacole noi. scria și gândurile negre l-au tot împresurat până când,
mediatic, datul la gioale pe stadioane, înjunghiatul pe la spate la Cu timpul, dar și după hirea celor ce știau a porunci, circul pentru nemaiputând suporta ceea ce se întâmpla rău în viața lui,
DNA, spargerea capetelor în comisiile juridice, pentru găsirea plebs s-a mutat mai la marginea târgului, la iarmaroc, loc bun de Mircea Palaghiu s-a hotărât să treacă în ceea lume, în „lumea
portițelor la care diverșii viitori corupți să nu mai stea ca vițeii la privală, încât făptașul „să fie văzut și cunoscut și de alții spre albastră”, cumzicea „mama Lica”.
poartă nouă, și numai la nevoie să se mai admită o strangulare părăsire și altor răi, asămine făcători de răli” (anul 1800). Știrile Vă dați seama ce sarcasm amar e într-un titlu precum Eram
pasională, o bombiță de încep din veacul al XVIII- fericit în noaptea cu lună (1974)! Singuratecului i se aude,
putere mică sub mașină, o lea. La Bucure ști, parcă, oftatul. Nopțile lui nu au fost cu lună. Surâsul,
descărcare de armă din spânzurătoarea era în Târgul strecurat în colțul gurii, e acela al unui satiric.
greșală sau în legitimă de Afară, Oborul de mai De un umor special, doar aparent ingenuu, sunt prozele, cu
apărare. Vorbă lungă, slabe târziu, unde se ținea aer lunatec, ale lui Mircea Palaghiu. Scriitorul practică un
rezultate. Cred că am mai iarmaroc de două ori pe gen de comic (excesiv) elaborat, combinând cu meșteșugită
pierdut un cititor. Nu-i bai, săptămână și unde migală efectele, căutând să stârnească hazul fără a schița, el
îmi zic, deja am devenit condamnații erau duși cu însuși, măcar un zâmbet. Povestirile, cu noima lor secretă,
incorrect politic, așa că alai și îndemnați de femeile alunecând în vis sau încercate de nostalgia zadarnică a
schimb foaia (și stilul) și trec ieșite de prin crâșme să bea copilăriei, sunt depănate pe un ton imperturbabil, aproape
la corvezile și havalelele vin (drogul epocii), ca să solemn, cu o maliție ascunsă sub false candori, autorul
documentar-etimologice. îndure mai ușor supliciul, prefăcându-se că ia în serios fapte pe care, de fapt, le
Că bunii străbuni erau cam... după relatarea lui Anton ironizează fin. Dincolo de „inocența” puțin zănatecă a
silvatici, nu-i descoperirea Maria del Chiaro (1718). La narațiunii, se conturează, uneori discretă, alteori gonflată (de
mea. Și nici vina lor, ci a Iași, spectacolul era unde apelul frecvent la hiperbolă), o parodie. Exprimându-
vremurilor și năravurilor asemănător, dar mai detaliat se, de pildă, cât mai „literar”, cu imagini desfășurate, ample,
(bune scuze generale pentru în descriere. Pentru curioși, eventual mitologice, cu repetiții insistente și interogații
păcate individuale, valabile recomand documentele retorice, Mircea Palaghiu discreditează un mod livresc de a
și astăzi. Și scuzele, și păcatele.). Michel de Montaigne credea publicate de Gh. Ungureanu sub titlul Pedepsele în Moldova la scrie, el subminează ingenios, pe îndelete, clișee de gândire
că e viceversa, adică sălbaticii erau mai buni, ca tot ce e mai sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XlX-lea sau de exprimare.
naturel, ecologic. Pe vremea vremurilor moartea de rană (1931), unde găsim faptele și (re)numele câtorva spânzurați la O altă sursă de comic provine din acumulare - îngrămădirea
înjunghiată și de măciucă la partea gânditoare a trestiei, de locul faptei lor, pe margini de drumuri, sau în Iași, dar și ale de-a valma, ca într-un „bric-ă-brac”, a tot felul de
ciumă și de mumă, de ștreang și de rang (mai ales boieresc), de gealaților sau călăilor (Dediul Craiovan, la 1803, Vasile Baciu, la „elemente”, mai abstracte sau mai concrete, obișnuite sau
foame și de dușegubine / deșugubine pentru stricare de fecioare 1804, Mihalache Huluba, la 1828, și, ultimul pe listă, cu voia... sa, extravagante, din diferite sfere și domenii. Totul, într-un
(care nu ne-au făcut mai pudici, ci șugubeți, prin compensație) Gavril Masalagiu zis Buzatul, ales la 1834 și aflat în foncție la amalgam năstrușnic, contrariant, care cochetează cu
era o... prezență, pretutindeni, deci și (sau, poate, mai ales) la execuția fraților Cuciuc, în ziua iarmarocului de Sf. Teodor din absurdul, senzație provocată de o anume, studiată,
Eși. La centru, adică. Hronicile sunt pline de mărturii. Ștefan anul 1847, relatată de George Sion în Suvenire contimpurane dezarticulare logică a frazei (ori a narațiunii), câteodată
Tomșa (al doilea în cronologie și primul în barbarie), cel (1888). gratuită, mai adesea disimulând însă niște tâlcuri. Căci
reabilitat și recondiționat de Mihail Sadoveanu, în Neamul u cititorul ieșean de astăzi, să pornim în căutarea locului „jocul” hâtru, sub o mască impasibilă, al prozatorului, joc în

C
Șoimăreștilor, cu oleacă de coloare romantică și cu multă spânzurătorilor (două în cazul Cuciuc), așezate pe două care, la confluența dintre real și imaginar (fantastic, adică) se
antipatie pentru boieri și polaci, dar și cu subit amor pentru tătari movilițe, care se mai vedeau încă în ianuarie 1888, când strecoară și o undă de melancolie, nu e, desigur, fără miez.
(apoi și pentru delicații cazaci), jubila și juisa când călăul său memorialistul evoca această întâmplare de neuitat. Plecăm Dispoziția
cu reflexivă, ca și darul observației minuțioase și
țigan (o fi mai potrivit, oare, să scriu aici rrom?) îl anunța că s-au convoiul obișnuit din curtea Criminalului, aflat atunci în clădirea ușor paradoxale vădesc un moralist in petto, înțelept și, la
cam îngrășat berbecii boierești, numai buni de junghiet. De existentă și astăzi, corpul E al Universității „Alexandu Ioan prima vedere, șugubăț, amuzându-se de tot soiul de patimi și
altfel, se continua o bună tradiție. Pe Alexandru Lăpușneanul îl Cuza” din Păcurari, vizavi de Biblioteca Centrală, unde se vanități grotești scrutate prin aburul unei imagerii
știu și liceenii (aceia care mai citesc), mai înainte Ștefăniță- canonesc acum un alt soi de condamnați, la învățătură. caleidoscopice, ce-i drept, cam fantomatică. Mustăcind,
vodă, cam nebunatic, nu scăpa ocazia, ba chiar o inventa, iar de Spectacolul era de zile mari, dată fiind crima de paricid, naratorul relatează grav, cu morgă, despre pitorești nimicuri,
bunicul său nu mai zic nimic, căci acum e Sfânt. Rațiunile de stat completată cu uciderea unui țigan, precum și condiția socială a folosind cuvinte pompoase pentru întâmplări derizorii sau,
și bisericești scuză mijloacele. Vărsarea sângelui (albastru, de condamnaților, unul militar. Mai mult, execuția publică avea să dimpotrivă, un stil „elevat” în situații înadins inadecvate. Din
preferință) era nobilă, dovadă de vitejie. Ștreangul, o biată fie ultima din Moldova, dar nimeni nu știa asta atunci. În această ruptură între gest și semnificație (ca și din
frânghie plebee, era infamant. Bun pentru tâlhari, ucigași de octombrie 1834, se hotărâse modul „convoerisirii” cu astfel de schimbarea bruscă, șocantă, de registre: din cel „poetic” în
rând, chiar și pentru sătenii din Buciumi, amenințați tocmai de ocazii, totuși destul de rare în perioada Regulamentului Organic: cel banal, prozaic) rezultă un alt tip de comic, un comic de
Costandin Mavrocordat, în 1741 (Ioan Caproșu, DIOI, V, p. 67), vel armașul și al doilea armaș în frunte, toți armășeii de slujbă în contrast.
că îi va spânzura pe cei ce nu vor lucra șase zile pe an pentru acea zi, 12 redavoi din straja pământească (oștirea nou înființată) În același spirit parodic e redactat „jurnalul secret al doamnei
egumenul mănăstirii Danco. Va să zică domnul anticipa cu un unter ofițer, 12 slujitori ai Departamentului pricinelor din Lidia”, unde, cu inflexiuni parcă din Teodor Mazilu, sunt
eliberarea vecinilor (în 1749) cu tentanta promisiune de mai lăuntru (poliția de mai târziu) și un duhovnic. Acum, garda era surprinse cu ochi care nu iartă înclinația, atât de feminină,
sus, fără ca părințelul să șoptească în barbă: Piei, Satana! Ba din mai numeroasă, după cei 12 soldați care băteau tobele urmând către mistificarea sentimentală, limbuția spornică,
contra. Și aveau de ce se teme buciumenii, mai ales că o 100 de soldați străjuind pe două laturi pe frații Cuciuc, precedați voluptatea cancanieră, irepresibila pornire erotică, dospită
spânzurătoare era bună și pentru spectacol, mai ieftin și cu de un preot și urmați de Gavril Buzatul, acesta purtând două sub efuziuni romanțioase - totul cu o detașare care nu
expunere mai lungă, după voia ciorilor și corbilor, fără atâtea ștreanguri pe umăr și uniforma stabilită tot în 1834: „spențer [o trădează însă un misogin. Detașarea aceasta, ironică și
unelte, pregătiri și chiar mofturi, ca pentru o descăpâțânare. Și, tunică], pantaloni de postav roșu, o căciulă în cap cu fundul roșu și ceremonioasă, constituie timbrul dominant al prozei lui
mai ales, era aproape, colea sub nas. Când Constantin Moruzi, în pe dânsa o marcă de tiniche scriind pe ea : Călăul temniței, un bici Mircea Palaghiu.
1778, a poruncit ca spătarul loniță Cuza și vornicul Bogdan să pe umăr” (Pedepsele în Moldova..., p. 12). Dau aceste detalii
fie decapitați, s-a constatat un deficit de dotare cu gealat, drept pentru a lua iarăși de pe umerii călăului presupusa mantă roșie și,
care un căpitan întemnițat și moftangiu a trebuit dopat cu holercă odată cu ea, a mai disloca înțepenita legendă a toponimului Manta
și câteva măciuci, pentru a executa misia chiar la beci, fără Roșie (pentru care trimit la episodul VII al acestui serial
spectatori. Capetele complotiștilor au fost apoi frumos expuse în publicistic). Convoiul va fi străbătut același traseu ca și altădată,
poarta Curții, spre ținere de minte. Floare la ureche față de adică pe Ulița Mare și pe ulița Podului Roș (strada Palat, azi), a
pățania din 1796 a lui Toader Pujuntică, un calic, după ce l-a traversat podul de peste Bahlui și, pe Podul Lung, a ajuns la
înjunghiat pe mitropolitul lacob Stamati chiar în Curtea destinația legiuită, în iarmaroc. Ajunși aici, spațiul tipografic al
domnească (Însemnări de pe manuscrise și cărți vechi din Țara acestui episod fiind epuizat, păstrez suspansul toponimic pentru
Moldovei, un corpus editat de loan Caproșu și Elena Chiaburu, luna viitoare. Fapta în sine, cea relatată, s-a încheiat și ea cu o sus­
III, 2009, p. 5). A fost tranșat în cinci bucăți, expuse după pendare.
pretenția și gustul privitorilor, capul pe Ulița Mare, iar celelalte

cronica veche 7
CRONICA VECHE
Mircea CIUBOTARU intersecții Nicolae PANAITE

„Misterele onomastice” ale Iașilor (XI) Rânduri


nedormite
rmând convoiul fraților Cuciuc, din misterul no. 10 am presupus că Saranda va fi fost ridicătura de pământ pe care s-a

U trecut, ajungem la iarmaroc, bun loc de adunare


publică, unde boi, vaci, porci și alte asemenea
înălțat Mănăstirea Frumoasa, singura pe care o puteam presupune
pe șesul inundabil al Bahluiului. Acum, cu un prețios plan din anul
patrupede se tranzacționau în ocolul bine împrejmuit ab origine.
Azi, după ce am trecut prin orwelliana Ferma animalelor,
1840 (Arhivele Naționale București, Planuri și hotărnicii, nr. 73,
găsit de curând și comunicat și nouă de Laurențiu Rădvan) L
itere nedeslușite în gând, deși sunt într-o
aluvionară configurație, ne susțin în alcătuirea
vecinătăților întru uimiri și noime. Sângele „în
maluri” identifică și nuanțează proveniența fluxului și
constatăm că totul s-a metamorfozat invers, ca în imaginarul lui identificăm relativ precis poziția Movilei Saranda pe partea refluxului lingvistic. Confluențele sunt astfel premergătoare
Ovidiu, de-un par examplu Tomisul devenind Constanța lui dreaptă a pasajului spre Socola de peste calea ferată Iași-Ungheni, costrucției întregului. „Versul de gală”, în atari situații,
Măzăriche și Mircică Băsică, iarmarocul s-a făcut bâlci al la sud-est de depozitele actuale Tamaz Frigocarne. La Movila
plasează existența în prim plan. Expunerea nu-i echivocă.
deșteptăciunilor, cu succesuri aiuroparlamentare, patrupedele s­ Saranda de la iarmaroc, a fost spânzurat în anul 1811 tâlharul
au emancipat, luând înfățișare de bipede, dar păstrând trăsăturile, Ștefan Pușcașu din Orășa, cunoscut în poezia populară ca vestitul
Provocarea favorizează impactul și determinarea ce ni le-am
reținute de comparativismul popular, ale speciilor mai sus haiduc Bujor, după informația consemnată de Manolache dorit. De această dată, provocarea editorială a lui Vasile
enumerate, când negociază funcții, achiziții, investiții și rad Drăghici, în Istoria Moldovei pe timp de 500 de ani până în zilele Tudor, din cartea Escortele tăcerii, Editura Charmides 2015,
pășunile înaltelor fonduri europene. Au dispărut însă noastre, vol. II, 1857, p. 82. Pentru pomenirea aceluia ar fi fost este una premeditată, conștient fiind de impactul semnelor și
spânzurătorile, rămânând doar zațul toponimic din șesul ctitorită de către soția sa fosta biserică cu hramul Sf. Nicolae, de înfățișărilor poeziei sale în ipostaze neprevăzute. „Pacea
Bahluiului, și acela mult diluat de grija edililor de a șterge urmele pe șoseaua Socolii. Dacă data construcției este 1809-1810, iar auzului” este ca o nevăzută pânză de paianjen, care
trecutului burghezo-moșiliesc. Să vedem ce mai putem găsi pe enoriașii contribuabili erau târgoveții din mahalaua Broșteni, stimulează germinarea ecoului: „Întunecat lucesc și blând./
acolo, peregrinând pe ulițe arhivistice și printre rafturi de cărți înseamnă că Manolache Drăghici a consemnat doar o legendă, Alcooluri fără punct de sprijin/ mă reazămă în aer strâmb./ O
uitate. care va fi avut însă măcar un sâmbure de clipă-ar fi de-ajuns/ și noaptea/ se va opri în întuneric;/
Cel mai vechi loc de iarmaroace din adevăr. Biserica, reprezentată pe albastru cel mai sigur/ se tulbură himeric./Nu-i pace în auz,/
Iași, cunoscut documentar, a fost la nord- planurile din 1819 al lui Joseph Bajardi, însingurarea sună;/ o umbră îndoită de pereți/ mă flutură-
est și est de Mănăstirea Frumoasa. din 1840, menționat, și cel al lui Fr. înspre lună./ Bolnav de însumi umblu/ (O, totul e coșmar?,/
Dincolo de marginea de nord a locului de Peytavin din 1857, era în marginea dinpre ce zeu al libertății/ mă-ncătușează iar?)” (Ariel).
iarmaroc, Grigore Ghica-voievod a strada Bularga a terenului fostei Fabrici Un timp al solemnităților și al amintirilor vindecate
înființat în 1729, un târgușor, cu dughene „Țesătura”. Fiind degradată, a fost vulnerabilizează statornicia. În excursul cotidian, nostalgia
în ulița sa, nucleul cartierului actual reconstruită în același loc în 1896, apoi
își face simțită prezența, dorindu-se luată în seamă, deci nu
Nicolina, despre care profesorul demolată în 1964 și iarăși reconstruită
Laurențiu Rădvan a publicat recent trei după 1990 (sfințită în anul 2000), pe
poate fi ocolită. Este ca un val ce aruncă-n tărâmuri
studii bine documentate. Acolo, orice partea opusă a bulevardului Socola, colț lăuntricul nisip. Se distinge în poezia din acest volum a lui
ieșean iubitor de istorie a urbei cu strada Mitropolit Veniamin Costachi. Vasile Tudor un freamăt al sonurilor eminesciene.
bahluviene va găsi tot ceea ce l-ar putea Deși era departe de locul iarmarocului și Intersecțiile zilei, detașarea de ecourile vremii înscrise pe
interesa (Internetul îl va conduce la ținta despărțită de acesta de drumul (apoi chip configurează un spațiu liric plasat între modernism și
recomandată). Un document din 20 șoseaua) Socolii, biserica s-a numit totuși expresionism.
martie 1740 (ioan Caproșu, DIOI, IV, p. „din iarmaroc”, fiindcă, prin extensie „Libertatea închisă”
281-282) pomenește de acel moment toponimică, o mare parte a șesului stigmatizează lăuntrul, conturând
(„am discălecatu Târgușoru”), cu un Bahluiului avea acest nume, chiar pe la atitudinea și disj uncțiile.
termen consacrat pentru orice întemeiere de așezare sau de țară: mijlocul secolului al XIX-lea, așa cum rezultă din planul austriac Libertatea scrisului nu
descălecarea. De trei ori pe an, la Medzăpăresii (Păresimi) sau la citat, din anul 1855. Aici, biserica este situată în Jarmarok. garantează neapărat și caratele
Sf. Teodor, la Sf. Petru și Pavel și la Sf. Dimitrie, când se aduna Probabil pentru a explica această incongruență, C. Cihodaru valorii. Siclii de aur ai adâncului
„gloata strânsurii iarmaroacilor” din toată Moldova, căci se făcea considera că biserica lui Bujor, de lemn, din iarmaroc, ar fi fost se obțin prin sacrificii și eforturi
publicitate de la Focșani și până la Cernăuți, se obțineau dărâmată și reconstruită la Țesătura (Istoria orașului Iași, 1980, p. considerabile. Sângele a pus în
însemnate sume de bani din vânzarea vitelor (mortasipia), 98).
mișcare „albastre funii” - spune
venituri solicitate domnilor de mănăstirile Sf. Arhangheli (Galata Și situarea de către Manolache Drăghici a Movilei Saranda în
poetul. Odată cu ele apar, pe
de Jos, numită apoi Frumoasa), precum și de Galata de Sus, iarmaroc implică unele incertitudini. Eu presupun că pe la 1840,
Cetățuia și Sf. Ioan (Zlataust) (DIOI, VI, VII și IX, documente numele Saranda era uitat sau măcar puțin folosit, de vreme ce
urzeala memoriei, obsesiile. Ce
ușor de găsit la Indicii de nume). În partea de nord a iarmarocului Vasile Alecsandri, în Iașii în 1844, descriind traseul șoselei de la este a mai fost și de ce suferim
era ocolul de vite, care, în anul 1763, avea gardul deja vechi și Repedea și până la Podul Roș, nu o numește, dar menționează acum nu ne vom vindeca de-a
stricat, domnul fiind îndreptățit să poruncească egumenilor ce îl „Movila blăstămată” de pe șesul Bahluiului, de dinaintea binelea.
foloseau să-l facă din nou și să-l schinească, să mute poarta, ca să Frumoasei, „grămadă mică de pământ ce slujește, în vremea Starea de grație descătușează
nu mai fie în tină, iar dughenile să fie bine acoperite (DIOI, VI, p. iarmaroacelor, de teatru osândelor la moarte” prin spânzurătoare. în măsura participării noastre și a plusului de atenție generat.
439-440). Abia în 1835 s-au făcut în iarmaroc două cișmele și o Saranda era prea departe de Mănăstirea Frumoasa pentru a fi Distragerile, nu de puține ori, împiedică revenirea la forma
adăpătoare pentru vite („Analele Parlamentare ale României”, considerată efectiv în iarmaroc. De altfel, cronicarul întârziat dozajului inițial. „Rândurile nedormite” stimulează
tom 6, partea 2, p. 777). Drăghici e singurul care plasează o execuție prin spânzurare la infertilitatea „rondului de noapte” și conduc clorofila
Căutând relicve toponimice din vremurile de început ale Movila Saranda și nu este exclus ca el însuși să fi confundat umbrei spre germinare: „Noapte de noapte/ s-a agitat în
cartierului Nicolina, nu mai găsim astăzi fosta stradă movila de hotar Saranda (cunoscută însă de inginerul hotarnic din geamuri/ a fluierat metalic/ îngrămădit de străzi/ s-a repezit
Discălicătoarea (cu un fundac omonim), care avea un capăt în 1840 după documentele vechi ale Mănăstirii Socola) cu o movilă în ziduri/ și-n ezitări/ rafalale au fluturat/ a stins în ceruri
zona Liceului „Emil Racoviță”, iar celălalt în strada Mitropolit din iarmaroc, pe care se înălța spânzurătoarea. Săranda sau umbra/ iar cerurile-n ape/ reașezând în lucruri/ același praf
Varlaam, la accesul în parcarea magazinului Bricolage, după ce Saranda este un antroponim foarte rar, atestat în 1744, în ținutul obez/ a scuturat și timpul” (Alnimănui). În „zorii somnului”
traversa în linie dreaptă actuala Aleea Rozelor și Bulevardul N. Fălciului, nume calendaristic grecesc, cu sensul „sărbătoarea
se succed imagini surprinzătoare în care liniștea, neodihna și
Iorga, așa cum se vede în planul din 1896-1897 al inginerului celor 40 de mucenici”. Movila Saranda a dispărut cu prilejul
Grigore Bejan. Iarmarocul vechi era delimitat de Mahalaua
roua chipurilor „vâslesc în invizibil”, lăsând urme diafane,
extinderii spațiului de garare de la Socola.
Broscăriei, care ocupa perimetrul actual al Pieței agroalimentare Știrile despre execuțiile din vechiul iarmaroc de la Frumoasa lunecoase și rebele. Suferința, ca un corolar, trece din una în
Nicolina, printr-o uliță devenită strada Mitropolit Varlaam (nume sunt însă mai consistente. În 1834, Voicu Harabagiu trebuia alta, fixându-și amprentele. Ecourile eminesciene, cum
nou). Spre răsărit, era mărginit de strada actuală Iarmaroc, iar la spânzurat la iarmarocul de Sf. Dumitru, el fiind primul „client” al spuneam mai sus, îi sunt prietenoase lui Vasile Tudor. Poetul
capătul de sud de șoseaua Manta Roșie (până la linia CFR Iași- lui Gavril Buzatu (Gh. Ungureanu, Pedepsele în Moldova, p. 10­ întrevede primej dia unor asemenea tangențe; este
Socola). Strada actuală Bariera Veche amintește de o intrare în 11). Consulul prusac la Iași, C. A. Kuch, în Starea de lucruri din circumspect, se delimitează, izbânda fiind evidentă: „Îți caut
iarmaroc, marcată ca Barriere Jarmarok într-un plan austriac din Moldova și Valachia pe la anii 1828 pănă la 1843, text tradus și chipul în cărbune/ Cu o răbdare vegetală/ Și ușile umblă
anul 1855, reprodus de Laurențiu Rădvan în două dintre studiile publicat în „Convorbiri literare”, anul XXV, 1891-1892, nebune/ Gândind că mai aștepți pe sală.// Neliniștit sunt de-o
sale. Perimetrul fostului iarmaroc, astfel conturat, a fost ocupat de consemna 18 execuții în 1835 (p. 588), în timp ce în mesajul lui ureche/ În care bântuie nebune/ Mereu cuvintele pereche/
Atelierele CFR „Nicolina”, construite începând din 1892, și de Mihail Sturza către Obșteasca Obicinuită Adunare se raportau Înstrăinate prin cărbune.// Și ușile se-nvârt nebune/ Inelul
extinderi ale târgușorului Nicolina în Mahalaua Iarmarocului. În doar 10 osândiți la moarte din totalul de 570 de condamnați în aspru mă petrece/ O, frumusețea-i în cărbune/ În mine-i
această zonă trebuie să căutăm locurile spânzurătorilor fraților același an („Analele Parlamentare ale României”, tom VI, partea numai umbra-i rece.”(Cântec în cărbune)
Cuciuc, fiindcă în Iași au fost mai multe, de-a lungul vremurilor. 2, p. 775). Nu se precizează câți din aceștia au fost spânzurați la Combustia internă volumului este cea a temerilor și
În hotarnica unui teren, anterioară anului 1821, probabil de pe Iași. Consulul Kuch, relatând pe larg isprăvile bandei lui Ion mirărilor. Frământările autorului indică funcție de
la 1760, se menționa începutul hotarului la Movila Saranda, apoi, Pietraru (Chetraru) din anii 1835-1837, cunoscute și din intensitatea lor. Prin crusta existenței discursului poetic
spre apus, se ajungea la o piatră ce despărțea moșia Mănăstirii Amintirile lui Radu Rosetti, precizează că acesta, fiind prins, a
transpare un frig biografic, poetul pendulând între lumini și
Galata de moșia Mănăstirii Frumoasa, piatră aflată lângă fost dus la spânzurătoarea din mijlocul iarmarocului, cu stâlpul
spânzurătoare (N. Iorga, Wilhelm de Kotzebue și momentul de vopsit în roșu, fiind însoțit de călăul îmbrăcat înroșu, detalii ce par
umbre, suferințe și vindecare. Luminile, spune Vasile Tudor,
prefacere modernă a societății moldovenești, 1934, extras, p. 30). a indica prezența autorului la fața locului și garanta exactitatea paradoxal, le-am stins. Noi îl credem, însă doar parțial,
Așadar, o spânzurătoare exista pe la 1760 în capătul de astăzi al informațiilor (p. 590-591). Iertat chiar sub ștreang, tâlharul a deoarece „răcoarea înalturilor” se poate percepe mai bine
șoselei Manta Roșie, cea din șes, lângă calea ferată Iași-Socola, continuat fărădelegile și a sfârșit în același loc, în primăvara într-o ipostază statică. Existența în lăuntrul flăcării, până la
exact la colțul incintei fostelor Ateliere CFR Nicolina. Lucrările anului 1839 (p. 685). imitare, poate deveni lasou. Autorul cunoaște asemenea
din 1873-1874 la terasamentul liniei ferate au șters orice urmă a Măsurile drastice luate de Mihail Sturza împotriva tâlharilor consecințe, de aceea vigilența-i crescută, și-i pe verticală.
locului, inclusiv o eventuală denumire. și ucigașilor a dat bune rezultate, încât în anul 1847 se înregistrau Mătăsurile cosmice, în desfășurarea scrierii, se extrag și
Un alt loc de spânzurătoare a fost probabil la Saranda, o doar 166 de arestați și doar patru condamnați la moarte („Analele din nisipurile terestre și din apele nașterii. Dorurile de înalt
movilă naturală din șesul Bahluiului, cu acest nume cel puțin din Parlamentare ale României”, tom XV, partea 2, p. 1036). Dintre „lucesc întunecat și blând” printr-un zigurat ce conține
veacul al XVI-lea. De aici pornea hotarul moșiei Mănăstirii aceștia, doi au fost, desigur, frații Cuciuc. Pe cititorii „Cronicii mostre de humus și vegetal. Poemele din Escortele tăcerii
Socola, desprinsă din moșia târgului Iași în anul 1583 (vezi Vechi” îi mai țin o lună de zile în așteptare, pentru a găsi și reface nu lasă lectorul indiferent. Pe mine m-au determinat să afirm
episodul IX al serialului nostru). Movila Saranda va fi menționată drumul cel mai probabil spre ștreang al nefericiților colegi ai lui că autorul lor este un autentic poet: „Mi-i gândul în pustiu
în documente ulterioare, din 1666 mai 5, 1671 aprilie 12, 1708 Vasile Alecsandri de la pensionul doamnei Cuenim, școlari care rămas/ Și-atât de gol sunt de nimic!/ Iar dacă peste toate-am
iulie 12, 1713 iulie 4, 1713 iulie 12 și 1782 mai 4 (DIOI, II, III, au rămas în memoria poetului ca povestitori ai aventurilor lui tras/ O linie, cum s-o ridic?” (Așteptare)
VIII). Localizarea movilei a fost dificilă și inexactă, atunci când Robinson Crusoe (evocare în Vasile Porojan).

cronica veche 5
CRONICA VECHE
Mircea CIUBOTARU Nicolae BUSUIOC
aperto libro

„MISTERELE ONOMASTICE” ALE IAȘILOR |XII) „ROSTIRE LIRICĂ


RAFINATĂ”
e două luni tot așteaptă, probabil, cititorii acestui serial peste Nicolina Seacă, zis și podețul lui Șiling, din capătul uliței
Iî ntr-o altă cronică despre poemele lui Ștefan Amariței

D să-i conduc totuși la locul spânzurătorii fraților Cuciuc.


Cu multă răbdare, de Cunctator diaristic, am întârziat
prin preajmă doar pentru a logodi toponimia urbană, de regulă
farmec (fiindcă unde s-a pomenit ca niște consilieri votanți ai
schimbării numelor de străzi să fie și cetățeni lirici și nostalgici
numită Șiling (Șăling), cu un pod de piatră, boltit, ispravă din toamna
anului 1836 (Arhivele Naționale Iași, Eforia Iași, dos. 95/1836, f 1 r.
fărăMai mult, îl găsim în aceeași arhivă și pe „săcritariul” Șiling
- 21 r.).
al K.K. Aghenții austriece din Eși, care cumpărase în 1803 și 1809
(?) două locuri de casă în Broșteni, pentru care „săcrităreasa
remarcam că poetul se folosește adesea de spiritul sceptic și
aproape moralist, de forța unor formule expresioniste pentru a­
și dezvălui viziunea cu o apăsată însuflețire lăuntrică. Importanți
critici literari (între care Ioan Holban, Emanuela Ilie, Marius
Chelaru, Marian Barbu) au sesizat rostirea lirică rafinată, una care
paseiști), cu „misterul” locurilor din preajma Broștenilor bahluvieni, Catinca”, văduvă, se judeca în anul 1808 cu egumenul Mănăstirii Sf. pleacă de la cultura livrescă și completată de multă sensibilitate.
iluzie întreținută cândva de orăcăitul nocturn și colectivist al Ioan Zlataust (Arhivele Naționale Iași, Documente, 588/19). În Versurile din noul său volum Lumina navigatorului (Timpul,
batracienilor din gârlele de pe șesul leneșului râu și de mugetul 1846, casele lui Șiling erau deja cumpărate de evreul Ițic Matos 2014) continuă cu teme esențiale, obsesia timpului necruțător,
vitelor scoase la vânzare în ocolul marelui iarmaroc de la Frumoasa. (Arhivele Naționale Iași, Secretariatul de Stat al Moldovei, dos. destinul, influențele artei, sacrul, mitul, logosul, ontosul,
Ca să ajungă acolo, convoiul descris de George Sion trebuia musai să 165/1832, f 331 v.), astfel încât amintirea acestui nume s-a stins în a veșnicia, efemerul fiind doar câteva dintre ele. Dacă vorbim de
o ia pe calea cea mai scurtă spre scena dramei, unde plătitorii biletului doua jumătate a veacului. Pe acel loc se află acum blocul de locuințe timp („Surpriza timpului” se cheamă prima secțiune a cărții) ne
la spectacol sub forma taxei de intrare în iarmaroc, precum și alaiul situat în capătul bulevardelor Socola și Nicolina, având la parter ducem la poezia cu același titlu unde vom afla „răpușii”, adică
de târgoveți curioși ardeau de nerăbdare să-l vadă în actul final pe covrigăria „Petru”, cu tradiție din 1939. Cam scurte tradițiile noastre mai toate elementele care nu rezistă în fața formelor concret-
Gavril Buzatu, aflat atunci în prag de... pensionare, căci gealatul era comerciale și meșteșugărești! abstracte ale timpului: .... .Apoi tăcerea durând peste veacuri - /
dihănit de șale și „surpat” de hernie, bietul de el, zdruncinat fiind de Numai cea trecut convoiul final al spânzuranților (!) pe podețul Lumina sonoră a soarelui / Furia viscerelor vântului, / Balansul
naveta cu căruța spre târgurile din Moldova, de la Șiling, și îndată a și cotit la dreapta, tot alb al cerului, / Goana nebună a jivinelor câmpului. / Viermuiala
unde trebuia să justifice fișa postului. pe Podul Lung, care se termina tocmai la solitară în corsetul pământului / A fiilor Omului - răpuși de
Fiindcă singurul expert în acest „program” rohatca (bariera) Nicolinei, mai la vale de oboseală în Surpriza timpului”. Un timp al predestinării îți poate
(citez fără glumă termenul) era indisponibil Crucea lui Ferenț. Și numele acestei ulițe a oferi punctul de plecare spre destinul necunoscut, după cum un
pentru... deplasări, încă din 1844 se hotărâse dispărut, după ce podelele au fost scoase și peisaj sublim, de pildă, poate fi o abstractizată parabolă a unei
ca pedepsele cu bătaia să se împlinească și de drumul a fost „șoseluit”, adică pietruit, în
1835-1836, devenind Ulița Târgușorului realități imaginate, un mister care îl urmărește obsesiv. Clipa
către isprăvniciile ținutale și numai osânda
poetului răsună ca un ecou amplificat, producând fiori aspri dar
cu moartea să se săvârșească doar în capitală. (1844) și apoi Șoseaua Nicolina. Astăzi,
chemători spre starea care naște cele mai neașteptate intuiții. Aici
Unde mai pui că, tot atunci, nea Găvrilă, cu al această importantă cale de ieșire din Iași,
ni se pare că există un crez al clipei încărcate de idealuri văzute ca
său sex appeal irezistibil, își găsise „o continuată de drumul Țarigradului, prin
miracole. Până și timpul cu spiritul cel mai sceptic ascunde în
copilă” cu care voia să se însoare, cu Vaslui, a ajuns ascunsa Alee Nicolina, între
suflet „articulațiile surâsului / pe foile extenuate ale rănilor”.
cununie, urmând ca „șăderea mea va fi spatele blocurilor de pe stânga străzii
Memorabile rămân unele versuri, rămân ca niște repere
deapururea în ograda temniței, unde am și Nicolina și curtea largă a Colegiului
închipuire” (de locuință) (Gh. Ungureanu, impregnate cu tensiune spirituală, de metaforă cu sensuri și
Național „Emil Racoviță”, alee întreruptă
Pedepsele în Moldova..., p. 12-14). Altfel spus, botoșănenii sau viziuni în varii ipostaze. Dăm câteva exemple: „Pojghița
spre Bulevardul Socola de un mare bloc, intersectată de Aleea
tecucenii erau de acum în imposibilitate de a accesa programul goliciunii desfoaie micimea desăvârșită / A lumii”, „La zenit, la
Rozelor și de Bulevardul N. Iorga și terminată la vechea barieră de la
special de educare civicăprin amenințarea ștreangului. nadir, zburătorul Icar se zbate deasupra / Fericitelor orașe”,
calea ferată. Dar, ca să nu mai lungim povestea, lungă cât podul cu
Așadar, trecând peste Bahlui pe podul cândva cu balustradele de pricina, intrăm, pe urmele fraților Cuciuc, imediat la stânga, pe fosta „Liantul afectului pe cadranul solar / Al vieții” sau „Nisipul fin
lemn vopsite în roșu în urmă cu vreo șapte decenii, acum din zidărie uliță Discălicătoarea, cu un capăt în zona Colegiului menționat și cu umple unda adâncă / DinAtlantic”.
de piatră, căci fusese refăcut în întregime în urmă cu zece ani (în celălalt în iarmaroc. Planul lui Iosif Rasec, din 1844, din care am Poetul, prozatorul, dramaturgul Ștefan Amariței, dar mai ales
1833-1834), convoiul înainta pe Podul Lung încă vreo 150 de metri, decupat zona iarmarocului, lămurește traseul final și lasă imaginației poetul abandonează „concretul caduc, static, irelevant” și trece de
până a intra într-o „răspintene”, care va deveni rondul de astăzi din cititorilor opțiunea pentru identificarea locului din mijlocul partea cealaltă, a abstractului unde „vagul cosmic și lumea
piața Podului Roș. Nu fusese canalizat Bahluiul, fapta contrară, de iarmarocului, unde era o moviliță pe care au fost spânzurați Ion acvatică”, cu toate formele ei de supraviețuire, se pretează mult
toată lauda, petrecându-se abia în 1909-1910, când s-a impus și Chetraru (în 1839) și apoi, desigur, cel mai mic dintre frații Cuciuc, mai generos unui liric cu o filosofie complicată, uneori ambiguă,
construcția unui pod nou, aflat pe poziția celui din prezent, și celălalt fiind dus la o a doua spânzurătoare, înălțată tot pe o moviliță. dar prin aceasta expresia poetică nu pierde din amplitudine, nici
reconfigurarea zonei, cu deschiderea ulterioară spre dreapta, pe Vor fi fost movilițele, care se mai puteau vedea, zice G. Sion, și în din unghiul percepției versului ca atare. În „Rotundul lumii”, a
Șoseaua Națională, și apoi spre stânga, prin străpungerea unei 1888, una în spațiul triunghiular al primei cișmele din iarmaroc și doua secțiune a volumului, vom înțelege și mai bine fina
mahalale, legătură devenită capăt al Bulevardului Țuțora. Din zona cealaltă la răsărit de Frumoasa, loc spre care se deschidea Poarta arhitectură care susține ideea, fapt remarcat și de Ioan Holban în
rondului actual, o uliță ducea înainte, spre biserica Ziua Crucii (cea Spânzuraților din zidul de incintă a mănăstirii? O temă de visare postfață: explorarea labirintului dintre semnele cărții; într-un
din vecinătatea fostului bazar de sub pasajul de peste calea ferată), coșmarescă măcar pentru locuitorii superstițioși de pe strada ceremonial al Începutului, străinul - figura lirică a unui alter ego
urmând parțial traseul străzii Nicolina, pentru a devia apoi puțin la Mitropolit Varlaam și, eventual, de glume comerciale pentru romantic - scoate o carte din buzunar și deschide labirintul
dreapta, pe amplasamentul frontului de blocuri de locuințe de pe vizitatorii de la Bricolaj. aparent fără ieșire”, apare „o sarabandă de figuri și fapte care se
dreapta străzii. Din răspintene, Podul Lung cotea la stânga și, pe o Au fost, în Iași, și alte locuri pentru spânzurători, înainte și după petrec numai în sine, în sfârșit, căutarea Dublului - o făptură de
lungime de cca 100 m, intra pe traseul actual al Bulevardului Socola, înființarea iarmarocului (1729). Un nume care a dat bătaie de cap ceață, de umbră, hidoasă, atemporală, dușman și/sau călăuză în
urmând a trece un pod peste Nicolina Seacă, situat aproximativ la istoricilor Iașilor este Podul Spânzurătorii (Spânzurătorilor) , atestat lumea de dincolo de real...”. Aici poate e cazul să ne amintim de
„zebra” din capul bulevardului. între anii 1759 și 1764, în mai multe documente referitoare la ideea că în discursul liric răsună sau nu ecoul complexității vieții,
Aici, trebuie să zăbovim un moment, cât ar citi un preot grăbit un vânzarea unor case de lângă pod, aflat pe apa Miculinii (Nicolinii) funcție de care se „arată” autenticitatea eticului, care, la rându-i,
pasaj din Evanghelie, împlinind conștiincios ritul ducerii mortului la (Ioan Caproșu, DIOI, VI și X), care nu devenise încăNicolina Seacă. desăvârșește arta cuvântului, strălucind ca o arhitectură
groapă. Atunci, convoiul conducea doi morți încă vii, dar popa Regretatul C. Cihodaru a crezut că era vorba de ulița podită care impecabilă. Poetul are înțelesul sintagmei „ființă întru poezie”,
însoțitor nu avea dezlegare pentru asemenea popas. Noi însă slujim pornea de lângă spânzurătoarea din fața Curții domnești și ajungea la simte conflictele interne ale creatorului, acceptă și divergențele
acum un alt ritual, inițiatic în tainele toponimice ieșene și necesar Bahlui, așadar de strada Palat de astăzi (Istoria orașului Iași, 1980, care iau forma unei lupte între cele trei instanțe: sinele, eul,
pentru iertarea de păcatele falselor explicații topografice și p. 219), iar în Indicele de nume al DIOI, VI, podul era considerat tot o supraeul. Actul gândirii creației trebuie să fie precedat de o
etimologice. Mai întâi, întrebarea „Ce căuta pe acolo Nicolina?” nu-i uliță din orașul Iași, fără o altă precizare. Ar fi fost dificil de localizat schimbare a modului de a exista. Întâlnim aceste principii și
departe de mirarea în spiritul logicii contradictorii a lui Pampon: „Ce cu precizie acel pod, dacă nu apărea planul din 1840, găsit de curând convingeri în multe dintre poemele lui Ștefan Amariței. Un
căuta neamțul în Bulgaria?”. Pentru noi, situația urbanistică veche a de profesorul Laurențiu Rădvan, plan pe care este reprezentat Podul exemplu: „Ideile pe care nu le-aș fi înțeles / Decât așezându-le pe
devenit clară, dar numai după ce am privit cu atenție un plan rusesc Spânzurătorii de peste Nicolina Seacă, alături de o berărie (vizibilă și hârtie, / Le dezlegam în minte jucându-mă. / Taina cuvântului,
din 1790 și planurile deja citate în episodul anterior (din 1819, al lui pe planul lui Iosif Rasec din 1844), înființată pe locul băcăliei din nicicând bănuită, / Mi se înfățișa întreagă, neștirbită. / Mă
Joseph Bajardi, cel din anul 1840, din 1844, al lui losif Rasec, din 1762 a lui Petrea Sârbul, băcalul (Ioan Caproșu, DIOI, VI, p. 421). înverșunam ca un copil să pătrund / Și mai adânc în hățișul
1855, austriac, și cel al lui Fr. Peytavin, din 1857), în care sunt cartate Podul și berăria erau în marginea de nord-vest a fostului bazar de sub enigmelor / Ce mă înconjoară. încet, încet, odată / Cu știutul, iese
câteva gârle ale pârâului Nicolina, canalizat spre vărsarea în Bahlui, pasajul Nicolina, de peste calea ferată. Pluralul determinantului din din abis și amintirea. / Oricât m-aș fi frământat, tot la prima /
pe cursul actual, înanii1833-1834. Până atunci, pârâul curgea pe sub sintagma Podul Spânzurătorilor nu sugerează faptul că acolo ar fi Formă a gândului ajungeam. M-am întors / din nou, pas cu pas,
dealul Galatei și, după ce trecea binișor pe sub podul de la bariera existat (măcar) două spânzurători, ci mai curând este motivat de iarăși și iarăși, / Către mine. în clipa aceea o imagine /Nebăgată în
târgușorului Nicolina, mai jos de Crucea lui Ferenț, cotea brusc la poziția podului ca trecere spre ulițele ce duceau către iarmaroc. seamă, fantasmă mai întâi, / Umbla în trecut, mă oprea în loc, / îmi
dreapta, intra aproximativ pe traseul străzii actuale Gheorghe Doja, Dar, fiindcă nu dispăruse nici obiceiul pedepsei la locul crimelor, reteza dorința de a dezvălui /Mai departe ideea închegată.”.
iar o primă gârlă a sa (din două, cum constatăm examinând planul lui mai aflăm din mărturiile epocii și ceva despre pățania unui Stan Partea a treia dă și titlul cărții - Lumina navigatorului. Se
Bajardi) ajungea pe lângă biserica Ziua Crucii și își urma calea exact Ardelian, spânzurat la 29 mai 1803, lângă cerdacul Frenții (de la impune aici poemul „Marea eliberare a lui Faust prin lamentare în
pe mijlocul străzii Nicolina de acum, adică printre ulița ce ducea la Crucea lui Ferenț), la capul Podului Lung, fiindcă tăiase capul altui starea cunoașterii terestre intermediare”, cam lung și savant
biserică și Podul Lung, actuala Alee Nicolina, vărsându-se în Bahlui, Stan (alt pățit) (Gh. Ungureanu, Pedepsele în Moldova..., p. 17). Tot enunțul, un fel de discurs epopeic în care strania apariție a lui
mai jos de vechiul Pod Roș, în dreptul clădirii de astăzi a Facultății de la locul „unde au făcut și el ucidere” (neprecizat, dar în Iași) a fost Faust ne trimite la varii ipostaze, predominantă rămâne însă cea a
Arhitectură a Politehnicii ieșene. Încă din veacul precedent, al spânzurat, la 27 ghenar 1800, un arnăut ce tăiase cu iataganul pe o unui „Faust negativ, o matrice nevăzută”. Iar în „Subterană” nu
XVIII-lea, acest curs a devenit Nicolina Seacă, treptat s-a colmatat și femeie bănuită nedrept a fi fost rea, căci aducea în casa ei pe altele „di avem altă șansă decât să căutăm mereu sinele pentru a ne
apoi a fost acoperit, dispărând până la sfârșitul secolului al XlX-lea. le pezăvinchc” (Ibidem, p. 16-17). (Vor reține acum amatorii de identifica pe noi înșine, după cum în „Lumina navigatorului” vom
Amintirea acestei situații topografice a fost păstrată, până la „mistere” semantice ale lexicului românesc, sensul inițial al da peste: „Tot felul de indivizi și năravurile lor / Strivesc jur-
sistematizarea întregului cartier Nicolina, de după 1950, de Strada cuvântuluipezevenchi „codoș”, din tc. pezevenk). Trebuie să închei împrejur zicala despre / Capcanele întinse de orice lucru / Și chiar
Gârlei, localizată la breteaua din dreapta (pe sensul spre CUG) a lungul periplu prin lumea celor care nu mai cuvântă de multă vreme de umbra lui, sub încruntarea / Timpului - amplu răsunet la
intrării pe pasajul Nicolina, și de Strada Mlaștinii, existentă chiar și cu semnalarea unei... discriminări pozitive, fiindcă în toate timpurile confluența / înserării cu steaua piscurilor cerului”. La lectura
după 1900, pe porțiunea dintre podul pomenit, de peste Nicolina au fost nedreptăți și inegalități: nu se cunosc cazuri de femei poemelor lui Ștefan Amariței iubitorul de poezie adevărată va
Seacă, și vărsarea în Bahlui (cursul vechi, ante 1909; vezi planul lui spânzurate, cu excepția mamei vitrege a fraților Cuciuc, implicată în încerca satisfacția unei descifrări a sensurilor ascunse ale
Gr. Bejan, din 1896-1897). Numele acestei străzi înlocuia o același dosar și executată la Botoșani. Cele acuzate de pruncucidere verbului, va avea revelația unui poet al cărui talent este asemenea
denumire mai veche, Ulița Șilingului (Arhivele Naționale Iași, sau omorârea soților (de regulă, bețivi și bătăuși, cu nimic mai prejos ochiului care cuprinde vastitatea procesului liric de o acută
Secretariatul de Stat al Moldovei, dos. 337/1835-1842, f. 90 r., anul decât contemporanii noștri, aceștia mai evoluați însă în privința subtilitate, va intui unele reflexe dintre cele mai fascinante, nu
1836), care, în această formă, cu genitivul sintetic, chiar a fost un alt tehnicilor căsăpirii) erau surghiunite la mănăstiri și numai în anume numai datorate ideilor de profundă filosofie a vieții și lumii, dar și
„mister” toponimic ieșean. Să îți tot vină să crezi, măcar o clipă și situații pedeapsa era... fără rest. I s-a întâmplat Ilincăi din Focșani, dramatismului grav și crucial, primordial și esențial, structural și
doar dacă știi câte ceva, că ulița bahluviană era o replică la eleganta care a fost doar sugrumată și aruncată în Bahlui, la Podul Roșu, la 4 vital, de fapt dramatismul însoțitor al existenței omului. De la
stațiune de agrement Schilling de pe râul Warta, din perimetrul noiembrie 1799 (Ibidem, p. 14-15, și DIOI, X, p. 254-255). Astăzi, Plaja (volumul de debut, 1996), până la Faldurile nopții (2012) și
orașului prusac Posen (acum polonezul Poznan), dar vedenia se beneficiind de circumstanțe atenuante și de drepturile omului (de a Lumina navigatorului (2014) - șapte cărți de versuri -, toate se
risipește la gândul că aici, în Eși, exista pe vremuri doar batraciana ucide pe alți oameni), ea ar fi fost „colegă” la Târgșor cu înscriu într-o memorie sensibil-culturală și într-un imaginar de
mahala Broșteni. Punem, așadar, în locul unei mândre închipuiri infractoarele de școală nouă, tâlhărițe de fonduri europene și ucigașe invidiat.
etimologice informațiile despre înlocuirea vechiului pod de lemn de de speranțe electorale.

cronica veche 5
CRONICA VECHE

CASA DOMNEASCA
DIN INCINTA
mAnAstirii GALATA
ănăstirea Galata situată pe dealul omonim din Tot la Miron Costin, însă,

M coasta vestică a Iașilor a beneficiat de atenția


mai multor istorici, existând chiar și o
aflăm o relatare ce privește direct
casa domnească din incintă -
monografie, cea a părintelui I. Cârciuleanu (1991)episodul
adaugă mai vechii contribuții a reputatului istoric N. Grigoraș
și care seasasinării pisarului Iosif
Cotnarschi de către cazacii lui
din Cercetări istorice, II, sn, 1971. Casa domnească a fost și Timuș Hmielnițki: "Aicea în Iași,
ea tratată tangențial. Majoritatea autorilor o datează corect în până la purcesul lui Vasilie vodă
timpul ctitorului, respectiv Petru Șchiopul. Referitor la în Țara Muntenească, au pierit
izvoare trebuie făcută o observație - foarte multe referiri la Cotnarschii pisaul leșesc de
Galata în general, la casa domnească în particular, se referă fie credință a lui Vasilie vodă, omu deplin la toate trebile, de articol, am aflat-o, spre imensă dezamăgire, complet și
la câmpia Gălății, aflată de fapt la poalele dealului, fie la Timuș ginerele lui Vasilie vodă, den hirea lui aceea de tiran ce iremediabil radiată, probabil cu "ajutorul" unei perii și a unui
casele domnești aflate în afara incintei mănăstirii. era și de om sălbatecă și fără nice o frică de Dumnedzău, detergent. Pictura îl reprezenta pe Sf. Iacob și, foarte
În primul caz, ar fi de pildă relatarea lui Miron Costin scornindu pricină că ieste leah și el opriia pre Vasilie vodă să interesant, alături de o scoică - binecunoscutul simbol al
despre episodul luptei lui Constantin Șerban cu tătarii, din nu-și deafata după Timuș. Deci într-o dzi au trimis, poftindu-l pelerinului spre Santiago de Compostela. Desigur, ne putem
decembrie 1659: "Luând veste Constantin vodă de soltanul la dânsul, la Gălata mănăstirea și acolea dacă au mărsu, au întreba, ce căuta un asemenea simbol catolic pe zidul unui
că este amu așea aproape, ș-au rădicat oastea den târgu și s­ învățatpre cazaci de ai săi cu săbiile gata. După voroava ce- paraclis ortodox. Paraclis, pentru că jumătatea din stânga a
au mutat la Gălata de Sus, și acolea au pus darabanii noștri și au avut scornită cu dânsul, la ieșitul de la voroava lui, au dat casei a îndeplinit tocmai un asemenea rol.
pe săimeni și câți pedestrași au avut și elu, de au săpat un cazacii, ce era gata de aceiafaptă, cu săbiile într-însul și l-au O explicație ar exista - este cunoscut rolul majorpe care l-a
șanțu pe deasupra pârâului, carele se desparte din pârâul omorâtcu mare tiranie, fără nici o milă". Pare curios dar până jucat la curtea lui Petru vodă aventurierul Bartolomeo Brutti,
Bârnovei și vine pre supt Gălata de Sus și acolea după șanțu la urmă se va dovedi că singura mențiune a casei, și aceea precum și adevăratul val iezuit care a afectat Moldova spre
au descălecat toată pedestrimea, iară călărimea în deal și au indirectă - "voroava" nu putea avea loc, totuși, decât în casa sfârșitul anilor 1580. Or Brutti, mai ales după bătălia de la
stătut acolea cu tabăra toată’". domnească. Lepanto, a fost și un apropiat al regelui Filip al II-lea al Spaniei
Mențiunile ulterioare, cele de la Grigore Ghica, care după (de văzut aici și mai vechea contribuție a lui Virgil
Neculce: ""făcut-au casă frumoasă și în Galata"", dublată de Apostolescu din Anuarul Institului de Istorie și Arheologie,
cea din Cronica Ghiculeștilor: "a făcut și casele cele 1981, dar și demersuri istoriografice mai noi, de pildă cea a lui
preafrumoase de la mănăstirea Galata pentru odihnă și K. Settton, din Studia turcologica, Napoli, 1982). Desigur,
petrecere " e foarte posibil să nu privească casa din incintă. În toate aceste aprecieri rămân simple ipoteze, mai ales acum, în
mod sigur casele făcute de Constantin Ipsilanti și refăcute de absența principalei dovezi.
doamna Ruxandra Sturza se aflau la o distanță apreciabilă de Mai notez la finalul aceste mici contribuții și
mănăstire, fapt demonstrat recent de cercetătorul Bobi "înfrumusețarea" bisericii mănăstirii cu "splendide"
Apăvăloaei. De altfel, casele de la 1799, făcute expres pentru termopane maronii, la absolut toate ferestrele. Nu a "scăpat"
petreceri, de Ipsilanti, "domn tânăr și chefliu", nu putea fi nici mica ocniță de pe zidul de nord.
ridicate în incintă. Dan FLOAREȘ
Petrecerile, mai mult sau mai puțin bahice, nu erau bine
privite în interiorul mănăstirii - o dovedește și episodul din
1821, când o ceată de eteriști l-au supărat atât de mult pe popa
cronica^eche
Ion, încât acesta a solicitat intervenția turcilor din Iași.
Rămâne așadar ca sigură construcția casei de însuși Petru
Șchiopul, o dovadă în plus fiind și documentul de la Radu
Mihnea care releva că domnul respectiv a construit și case sprijină IAȘI
2 0 2 1
pentru egumen, trapeză și chilii pentru călugări, alături de
dăruirea unor odoare sauveșminte.
proiectul CAPITALĂ
Interesant este că, până nu de mult, a existat și o probă mult CULTURALĂ
mai directă: într-o mică firidă din stânga intrării în casă a EUROPEANĂ
existat o frescă de o minunată factură artistică, o mostră de ORAȘ CANDIDAT
pictură bizantină de sfârșit de secol XVI. Mergând de curând
la mănăstire cu scopul expres de a o fotografia pentru acest

mărturie cele cinci cicluri, oarecum de sine stătătoare, ordonate


tematic. Întâiul, „Izvod", grupează poeme de inspirație
“BUCUROS DE ÎNTRISTARE” istorică, al doilea, „Umbra norilor", este un buchet de pasteluri,
al treilea, „Ploaia tuturor", adună poezii cu un pronunțat
caracter social, al patrulea, „Pe lângă balade", este constituit
cum 80 de ani, George Lesnea primea Premiul autentic reprezentant al proletcultismului în poezie, din prelucrarea unor străvechi legende, în vreme ce al cincilea

A Academiei Române (1935). „Aveam33 deani-vârsta


lui Hristos" - își amintește poetul într-un interviu. Au
urmat Premiul Societății Scriitorilor Români
pentru poezie (1939), Premiul de Stat pentru
acceptându-i cel mult truda de traducător. Într-adevăr, poezia
lui Esenin pare a suna, tălmăcită de Lesnea, poate chiar mai
curgător și mai expresiv decât originalul
(„Râde pân-la lacrimi clopoțelul..."); oricum, de
(și cel mai consistent), „Chipul din fântână", înămunchiază
poeme de meditație pe tema „fugit irreparabile tempus". Iată și
„cheia" universului poetic al lui Lesnea: înțelegere durută a
sensului istoriei, participare directă, nedisimulată, la durerile
Literatură (1954), Premiul Special al Uniunii necomparat cu traducerea fadă semnată de celor umili, re-creare a vechilor balade cu aură romantică,
Scriitorilor (1978). Îl chema, de fapt, Gheorghe Zaharia Stancu. Poetul autodidact ieșean, mai presărate conspirativ parcă, spre a camufla o anume detașare,
Glod. Era fiul căruțașului Doroftei Glod și, după degrabă nesigur decât sigur de locul și rangul contemplarea meditativă, ușor melancolică, a scurgerii
câte știm, n-a absolvit decât școala primară. ocupate în ierarhia literelor române, s-a străduit timpului, simțită ca un încetinitor, dar nu anihilator de reacții.
Nimic nu prevestea fericita carieră literară; mai mult ca oricare dintre condeierii vremii să Istoria noastră a însemnat bucurie și durere - par a spune
întâmplarea a făcut să intre ucenic nu la o intre în voia „stăpânirii". Numai că una-i una, versurile „Poemului din Moldova": ”O fată toarce jale din
ceasornicărie, ci la tipografia „Vieții Românești". alta-i alta. Ca și Beniuc (păstrând, desigur caier și din mâini / O alta coase doruri în iile cu fluturi... ”
Acolo, în preajma cuvântului întruchipat în proporțiile), mu strat pentru producția Permanenta convertire a tristeții în bucurie („Bucuros de
plumb, a descoperit unul dintre laboratoarele versificată de după 1944, se dovedește a fi poet întristare" - spune poetul) constituie un etern leit-motiv. În aura
poeziei vremii. A început cu traduceri: Ibsen, autentic dacă-i sunt citite poemele de până la răsăritului, albinele „sug tristețe înflorită"; ciclul viață-moarte
Heine (mister: știa și alte limbi străine în afară de „eliberarea de sub jugul fascist". Ceea ce am presupune, în regnul vegetal, misterioase treceri corolă-humă-
rusa deprinsă din familia ce avea legături cu încercat să demonstrăm publicându-i ilicit, în corolă, iar în istoria omenirii, înflorirea trudei strămoșilor
„muscalii" care birjăreau în Iași?), a debutat cu 1969, culegerea de poeme „Ulciorul de piatră". nutrește împlinirea ei pe spirala secolelor: „ Ținând de coarne
poezie în 1922 și editorial, în 1931, cu volumul „Veac tânăr". Spun „ilicit" fiindcă a fost așezată pe copertă o siglă falsă: veacul și asudând la plug / Țăranii merg arându-și strămoșii
La Iași, în anii '60, Lesnea era o adevărată instituție „Editura Junimea". Care editură... nu exista decât în proiecțiile din ogoare. ” Carul cu boi ce se profilează șters, ca-n ultimele
reprezentând vechea gardă literară adaptată din mers fantezist-optimiste ale intelectualității ieșene ce se străduia să pânze ale lui Grigorescu, vine și el din vreme și de dincolo de
„vremurilor noi". După odele închinate lui Carol II („Ești convingă de utilitatea unei case de presă în orașul în care se vreme: „Din cronici înviate în capete de boi / Trec stemele
podoaba ramului / Răsăritul neamului") și lui Malaxa tipărea carte încă de la 1643. Vremurile erau ceva mai relaxate, Moldovei, trăgând înjuguri țara...” Într-o vreme în care poezie
(oarecum explicabil: industriașul i-a asigurat o bursă) a Ceaușescu încă nu fusese în China și-n Coreea, așa că, în loc să se scrie din belșug și se citește când și când (multă „făcută",
versificat, cu aceeași deplină sinceritate, „Partidul e-n toate / fie sancționat, falsul ieșean s-a înscris premonitoriu între puțină „născută"), simplitatea și sinceritatea netrucată a
E-n cele ce sunt / Și-n cele ce mâine vor râde în soare". N-aș demersurile cu final fericit. În același timp, demonstrând celor versurilor lui George Lesnea readuc semnul unui echilibru pe
crede, cum unii se grăbesc s-o facă și să scrie, că Lesnea ar fi un ce citesc cu bună credință că Lesnea este poet autentic. Depun undeva rătăcit. Cartea ar merita re-editată. M.RI.

18 cronica veche
CRONICA VECHE
Mircea CIUBOTARU
Florin FAIFER

„Misterele onomastice” ale Iașilor (XIII) Costache Negruzzi


el mai frecvent
în lectura lui Liviu Leonte
C nume rostit al unui
cartier din Iași este
de cel puțin un veac, probabil,
Nicolina. „Responsabil” de P
limbându-mi privirea, într-o doară, prin
rafturile ticsite cu cărți primite cu dedicație, m-
am oprit nu știu de ce la o carte a unui magistru
ieșean de care am fost într-o vreme foarte apropiat. Despre
această prezență denominativă Liviu Leonte e vorba, iar cartea care, în felul ei, mi-a făcut
autoritară este pârâul Nicolina, „ semn ” era o exegeză consacrată lui Costache Negruzzi,
cu ape adunate din Pădurea „ eroul” predilect alprofesorului.
Bârnovei (fapt ce explică Poate că în situația delicată în care se află i-arface bine
sinonimul Pârâul Bârnovei, domnului Leonte să-și poată arunca ochii, mi-am zis, peste
menționat în surse din secolele textul pe care, ca din întâmplare, l-am redescoperit. Zis și
al XVII-lea și al XVIII-lea) și (re)publicat...
din afluenți izvorâți din Remarcabil, în studiul monografic al profesorului Liviu
dealurile de la Piciorul Lupului Leonte, Constantin Negruzzi (Iași, Editura Minerva, 1980),
și până la Mogoșești. Pârâul o dezinvoltă și totodată stringentă argumentație, este
avea destulă apă, mai ales în spiritul de finețe. E o lectură critică echilibrată, plină de tact,
perioadele ploioase, ca să fie operând nu prin „infidelități” spectaculoase sau
iezit pentru heleșteie și mori și ingeniozități nețărmurite, ci cu o instrumentație a cărei
să se reverse pe șesul suplețe provine din minuția disociațiilor și o intuiție care nu
Bahluiului prin cel puțin trei gârle, desprinse, pe dreapta, din 1729; 2. Nicolina Seacă, nume atestat în sintagma Podul greșește. Comentariul, discret și rafinat, modelează
albia principală, care își avea cursul pe moșia târgului Iași, în Niculinii Săci, în 1808 (Ioan Caproșu, DIOI, IV, p. 84, nr. 115); imaginea unui Negruzzi care, dacă nu e neapărat „altul”
veacul al XVI-lea și al XVII-lea, pe sub Dealul Galatei. Dau 3. Ulița Târgușorului (Nicolina) (IosifRasec, 1844), devenită decât cel îndeobște cunoscut, se conturează în orice caz într-
seamă de vechea situație topografică planurile Iașilor, Strada Neculina (1866) / Nicolina (fostul Podul Lung), o sinteză ce fixează cu pătrundere fizionomia reală a omului
amintite în episoadele XI și XII ale acestui serial (planul lui numită apoi, oficial, Strada Ilie Pintilie, prin decizie din 7 și a scriitorului Costache Negruzzi, cu disimulările și
Joseph Bajardi din 1819, cel din 1840, de la Arhivele noiembrie 1947 (Arhivele Naționale Iași, Primăria Iași, dos. contradicțiile lui, care au derutat sau derutează încă.
Naționale București, Planuri și hotărnicii, nr. 73, planul 51/1947, f. 45 r.), rămasă valabilă până prin 1966; 4. Podul Structură duală, cu un parcurs biografic sinuos,
austriac din 1855 și cel al lui Fr. Peytavin din 1857), precum și Neculinei de peste pârâu, situat mai jos de Crucea lui Ferenț, sugerând o incongruență a omului cu propria operă,
numeroase documente, publicate și inedite. Prima gârlă atestat cu acest nume în 1830, dar mult mai vechi, din secolul al Negruzzi e un reflexiv și un sceptic, privindu-și cu un surâs
curgea între Dealul Cetățuii și Mănăstirea lui Balica sau XVIII-lea, și existent și astăzi; numit și Podul cel Mari de peste amuzat efuziunile romantice ale tinereții. Livresc în elegie,
Galata de Jos (ulterior, refăcută din zid, Mănăstirea Miculina, în 1832; 5. Podul Nicolina de peste Nicolina Seacă, cu melancolii preromantice care nu aparțin firii lui adânci,
Frumoasa) și se unea cu gârlele pârâului Socola (azi, de la capătul șoselei Socola (vezi mai sus); 6. Târgușorul de scriitorul se regăsește pe sine sub o zodie a echilibrului, în
Vămășoaia), scurse atunci tot în șesul Bahluiului. Acolo peste Miculina (1830) sau Târgușorul de peste apa Nicolinei care discursul narativ sau epistolar se interiorizează, sub
aveau călugărițele de la Mănăstirea Socola o moară în 1618 (1832), din zona Crucea lui Ferenț - Belvedere; 7. Bariera privegherea unei lucidități ce filtrează totul. Este o natură în
(Ioan Caproșu și Petronel Zahariuc, DIOI, I, p. 175). Pe Micolinii (Regulamentul Organic, 1832) sau Rogatca căutarea propriei identități, fixată în cele din urmă în efigia
această gârlă a Nicolinei a făcut Gheorghe Duca, înainte de 12 (Rohatca) Podului Neculeni și Bariera de la Podul Nicolinii unei seninătăți clasice nuanțată de o fină ironie și proiectată
aprilie 1671 (Ioan Caproșu, DIOI, II, p. 323), un iaz, mărit (Arhivele Naționale Iași, Eforia Iași, dos. 39/1834), lângă cu o forță neașteptată în capodopera sa, și a nuvelei
apoi de Grigore II Ghica, pe la 1726-1729, cunoscut ca loc de podul cel mare; 8. Piața Nicolina, veche, inaugurată la 22 românești, Alexandru Lăpușneanu.
agrement („de plimbare domnilor”, după spusele lui Ion noiembrie 1870 (Arhivele Naționale Iași, Primăria Iași, dos. Acest scriitor ce pare a se livra cu ușurință exegezei,
Neculce) și descris la 1762 de Ruggiero Boscovich. 142/1869), denumită, oficial, și Piața Ilie Pintilie, după 1947; dezvăluie, în realitatea intimă a scrisului său, un relief cu
„Hăleșteul de la Frumoasa”, foarte mare, ocupa tot șesul de la 9. Atelierele CFR Nicolina, înființate în 1892, cu acest nume destule meandre și, în evoluția lui, cu o doză de
sud și est de mănăstire, azi cuprins între strada Radu Vodă, din 1912, în prezent doar o amintire a fostei industrii imprevizibil, dacă nu chiar de inexplicabil. Fără a forța
Siraj și remizele fostelor Ateliere „Nicolina” de peste calea românești; 10. Gara Nicolina, construită în 1950, și, ulterior, interpretarea, polemizând cu moderație și corijând parcă în
ferată Iași - Socola, digul („ezătura lui Grigore Ghica Gara internațională Nicolina (1952-1954); 11. Băile Nicolina treacăt anumite erori sau inadvertențe, Liviu Leonte pune în
voevod”) urmând traseul străzii actuale Mitropolit Varlaam (popular, Băile Purcica), bază de tratament cu ape sulfuroase evidență tendințele mai mult sau mai puțin secrete,
(porțiunea paralelă cu strada Iarmaroc). Apa evacuată din iaz descoperite în 1953; 12. Piața Nicolina, nouă, din 1966, în înrâuririle și inovațiile, inconsecvențele sau aparentele
se scurgea pe gârla Miculina Veche, ce trecea prin iarmaroc, fosta Mahala Broscăria); 13. Pasajul Nicolina de peste calea nepotriviri. Este totuși curios că, semnalând caracterul
traversa drumul (după 1833, șoseaua) Socolei pe sub un podeț ferată, construit după 1980; 14. Cartierul Nicolina, cu două „deschis” al operei lui Negruzzi, de o „obiectivitate ”
aflat în capătul de azi al străzii Bularga, alimenta o moară de diviziuni, Nicolina 1 și Nicolina 2, rezultate din programul de provocantă, monograful nu se decide să profite de această
apă aflată chiar lângă biserica Sf. Nicolae din Iarmaroc și se construcții de locuințe din anii 1970-1989. șansă pe care nuvela i-o oferă. După cum, tot așa, afirmația
pierdea în șes, înainte de a fi canalizată spre Bahlui, mai jos de Hidronimul Nicolina a dezvoltat cel mai complex câmp că în proza lui Negruzzi modernitatea iese la iveală „sub
Podul Bulargăi, în 1877 (Arhivele Naționale Iași, Primăria toponimic din vechiul hotar al târgului Iași, cu cel puțin 14 multiple trăsături” rămâne o formulare ce ar fi meritat o
Iași, dos. 121/1877). Heleșteul a fost golit înainte de 1800, derivate, fapt ce îndreptățește propoziția de incipit a acestui analiză mai stăruitoare. Criticul preferă o tratare
poate și fiindcă devenise inutil și reținea apa Nicolinei, episod. Nu mai puțin interesantă este etimologia denumirii, circumspectă, care să păstreze mereu dreapta măsură,
necesară și locuitorilor de pe traseul de până sub Mănăstirea care are, desigur, și o variantă naivă, auzită cândva, cu decenii „amendând” (cum îi place să spună) exagerările,
Galata, care era și ea interesată de reglementarea dreptului la în urmă: o femeie Niculina avea o crâșmă prin zonă. Vor mai confruntând atent mărturiile, citind printre rânduri.
această apă. fost, poate, și alte povești cu isprăvi femeiești istorice, pe Scrupulul vădit al acestei procedări este acela al
Cotind brusc pe traseul străzii actuale Clopotari, Nicolina măsura fanteziei populare a ieșenilor (pe care nu-i privilegiez autenticității, detectată în conduita omului (chiar dacă se
ajungea repede la podul de sub movila de la Crucea lui Ferenț, în această privință). Atestările cele mai vechi ale numelui trece mai ușor peste unele aspecte dezavantajoase) și
mai înainta cca 300 m și, deviind iarăși la dreapta, aproximativ probează fără dubii originea slavă, veche ucraineană a îndeosebi a scriitorului, singura de fapt care contează.
pe traseul străzii Gheorghe Doja, se despărțea în două gârle, hidronimului, integrabil într-o mapă mai amplă, constituită și Printre ambiguități, controverse, incertitudini, monografia
una alimentând iazul domnesc din șesul Bahluiului, întins în de alte toponime din zona Iașilor, anume Bârnova, Hlincea, lui Liviu Leonte propune un Negruzzi adevărat, într-un
secolul al XVIII-lea pe locul ocupat acum de Vama Iași, gările Holboca, Mocreț (poiană la 1626), poate și Socola. Mențiunea desen fără distorsiuni și excese, un profil nuanțat, în care
Nicolina și Liceul „Dimitrie Cantemir”, iar cealaltă, trecând cea mai veche este din 17 ianuarie 1626, într-un document jocul aparențelor devine o marcă a complexității.
pe sub Podul Spânzurătorii (vezi episodul XII), se vărsa în original românesc, în care apare ca reper apa Miculinei, ce Studiul se întemeiază, cum era de așteptat, pe o
Bahlui mai jos de vechiul Pod Roș, înainte de a deveni străbătea un loc din ocolul târgului Iașilor, dăruit de Miron documentație impresionantă, dovadă și bibliografia,
Nicolina Seacă (spre sfârșitul secolului al XVIII-lea). După Barnovschi mănăstirii de la Hlincea (Ioan Caproșu și Petronel orânduită cu un impecabil spirit de sistem (trebuie adăugat
ce, în 1833-1834, pârâul a fost canalizat pe un vechi șanț de Zahariuc, DIOI, I, p. 212). Numeroase surse ulterioare neapărat că autorul este un eminent cercetător de
apărare făcut sub Mănăstirea Galata de domnul muntean consemnează acest nume în variantele Miculina, apa manuscrise, un editor distins cu lauri academici). Acest
Constantin Șerban în 1659 (pe „derivația Necolina”, se Miculinii,Micolina (1763) și apaMicolinii (1762). Formele cu efort de ani îndelungați nu se resimte ca trudă. Expunerea
spunea în 1897) aceste gârle au fost colmatate și au dispărut, M inițial se păstrează, sporadic, până după mijlocul secolului rămâne mereu agilă și elegantă, pe alocuri spirituală,
dar pe vechile albii încă se mai revărsa Nicolina, inundând al XIX-lea (apa Micolinii, 1858). Numele mai multor pâraie readucând în prim-plan un subiect despre care se părea că
gospodăriile de pe strada Crucii și Sălciilor, ca în 1897 și în din Ucraina, afluenți în bazinele Tisei, Donului și Niprului, cu ^aproape totul s-a spus._____________________________
anii anteriori (Arhivele Naționale Iași, Primăria Iași, dos. variantele Micolina, Miculina, Miculineț, Nicolina (vezi
530/1897), fiindcă nu se făcuse „joncțiunea” corectă cu Slovnyk gidronimiv Ukrajiny, Kiev, 1979, p. 362), sunt
Bahluiul, aceea care există și în prezent (cf. planul lui Gr. derivate cu sufixul adjectival -in(a) din formele scurte (cu
Bejan, din 1896-1897), și nu se adâncise și rectificase albia apocopă) Mikola și Nikola ale antroponimului calendaristic
râului, pentru a putea prelua și debitul crescut al Nicolinei în Nicolai. În românește, hidronimul ucraineanMicolina a suferit
sezonul ploios. transformări specifice pronunției moldovenești, anume
În limitele naturale ale fostelor gârle ale pârâului Nicolina, închiderea lui /o/ protonic la /u/ (Miculina, 1626) și
adică de la Mănăstirea Frumoasa și, spre nord-vest, până palatalizarea lui /m/ inițial în pronunția probabilă N’iculina,
aproximativ pe traseul străzii actuale Petre Țuțea, trebuie care explică forma grafică Niculina (atestată începând cu
identificat perimetrul cel mai vechi al șesului Nicolinei pe 1752, la Ioan Caproșu, DIOI, V, p. 451, și generalizată în
care au apărut, în ordine cronologică, mai multe obiecte socio- secolul al XIX-lea, cu variantele Nicolina, Neculina). Evoluția
geografice cu denumiri sintagmatice având ca determinant denumirii inițiale a fost favorizată și de atracția paronimică a
hidronimul polarizator Nicolina. Sunt bine documentate numelui de persoană masculin Nicolai sau Neculai și feminin,
locurile și numele lor: 1. Târgușorul Nicolina, „descălecat” în de origine bulgărească, Nicolina.
6 cronica veche
CRONICA VECHE

MONUMENTUL
DIVIZIEI A II-A CAVALERIE
DIN COPOU
așul este cunoscut ca loc al multor opere de artă. Cu toate mic paraclis. Un alt efect vizual rămas astăzi în uitare.

I acestea, încă nu există o monografie completă a


monumentelor istorice din oraș. Unul dintre acestea este și cel
închinat eroilor Diviziei a Il-a Cavalerie, despre care deținem
informații bibliografice destul de sumare. Cea mai consistentă
lucrare referitoare strictu sensu la acest monument este, după părerea
Monumentul este important pentru memoria unei arme dispărute
astăzi. Pe soclul său este încrustată dedicația către eroii Diviziei a Il-a
Cavalerie. În 1914, armata română dispunea de două divizii de
cavalerie, I-a București, cu regimentele din zona de sud a țării, și a II-
a Iași, cu cele din zona Moldovei. De altfel, vechile barăci ale
noastră, destul de modestă. Regimentului VII Cavalerie Iași au rezistat până azi, între străzile
Am putea spune că subiectul articolului nostru este mai mult Codrescu și Sărărie, deși cu alte întrebuințări. Nici celelalte unități
decât un simplu monument. Este o dovadă clară a dictonului sic învecinate nu se mai găsesc în vechile cazărmi, dar a rămas numele
transit gloria mundi. În primul rând, amplasamentul său a generat unei străzi micuțe, strada Oastei.
discuții interesante. O comisie formată din personalități locale a fost Ca aspect, monumentul este conceput în stil alegoric. El
însărcinată cu alegerea și amenajarea locului unde avea să fie ridicat înfățișează un cavalerist șarjând, vegheat fiind de o zeiță a Victoriei,
monumentul. Inițial, în februarie 1925, a fost gândită o extindere a care îi întinde o cunună de lauri. A cunoscut multe critici din partea
Grădinii Copou până în strada Codrescu - ceea ce însemna aproape unor oameni de cultură. Sculptorul Oscar Han critica monumentele
dublarea suprafeței actuale - „pentru a se da monumentului toată de război alegorice care, în viziunea sa, coborau sculptura într-o
amploarea de perspectivă necesară”. Proiectul era refuzat de „realitate imediată”. Scriitorul Alexandru O. Teodoreanu împărtășea,
Consiliul Tehnic Superior de la București, fiind considerat un la rândul lui, acest punct de vedere. El considera „îngerul” care
impediment pentru circulație: presupunea devierea liniei de tramvai călăuzea soldatul călare, după cuvintele unor oameni simpli care
de pe strada Carol I. În aceste condiții, în iunie 1925 era realizat un „căscau gura la statuie”, drept o „gagică” (sic!), care ar fi trebuit
nou proiect. Amplasamentul urma să fie făcut vizavi de Parcul înlăturată de acolo și din toate piețele publice din țară unde s-ar mai fi
Copou, în interiorul manejului Regimentului 7 Cavalerie. aflat creații de acest gen. Dar au existat și opinii favorabile. Un fost
Problema a fost studiată în două ipostaze. În cel mai fericit caz, primar al Iașului, Eugen Herovanu, considera monumentul respectiv
manejul s-ar fi transformat într-o grădină publică, iar monumentul „plin de avânt”. Același lucru îl remarca Rodica Weidner-Ciurea, o
Cavaleriei ar fi fost amplasat ca o contrapondere a obeliscului din ieșeancă emigrată în Germania în anii regimului comunist. De altfel,
Copou. Înspre strada Codrescu era prevăzută o piațetă care urma să în anul 1916, un ofițer considera „gardul de suliți” având doar un
primească mai târziu „un alt monument în legătură cu faptele de arme „efect moral”, iar altul, în 1927, privind retrospectiv, concluziona că
ale armatei”, pe același ax cu celelalte două monumente. Peste ani, „acțiunea cavaleriei era în primul rând de ordin moral, căci numai
specialiștii observau orientarea monumentului spre axul principal al apariția escadroanelor de cavalerie, cu călăreții scară la scară și
Grădinii Copou, fapt care evidenția „că inițial orientarea edililor și lăncile în cumpănire puteau să aducă o completă dezagregare în
urbaniștilor Iașului i-a conferit un loc dominant și cu largă rândurile inamicului”.
deschidere, punând în evidență calitățile de ansamblu care puteau fi Soldatul are o lance, iar în spate o carabină. În 1916, atacul cu
urmărite din orice unghi”. O altă variantă armă albă era considerat principalul tip de barbarii s-au petrecut la cimitirul „Eternitatea” din Iași, unde
era amplasarea Monumentului Cavaleriei luptă călare, iar armele de foc erau monumentele eroilor de pe frontul din Răsărit (1941-1944) au fost
într-o nișă aferentă străzii Carol I, în indicate doar în eventualitatea angajării „retușate”. Și astăzi unele morminte păstrează doar numele și gradul
scopul de a fi imediat vizibil. unei lupte pedestre. Totuși, „lancea fiind celui decedat, iar unde se amintea locul decesului se poate vedea o
Consiliul Tehnic Superior a aprobat ca mai greu de mânuit și având o eficacitate ștersătură grosolană de daltă.
monumentul să fie așezat în viitoarea redusă în condițiile actuale, rămâne[a] de Același lucru s-a întâmplat și cu Monumentul Diviziei a II-a.
piațetă vizavi de Grădina Copou, cu domeniul trecutului”. Pe la mijlocul Inițial, existau patru inscripții referitoare la bătălii purtate de
condiția ca terenul din spate - Manejul - să anului 1917, Marele Cartier General regimentele acesteia. Regimul comunist a păstrat inscripțiile
se transforme într-o grădină publică elabora noi instrucțiuni privind bătăliilor din anul 1916, „Prunaru” și „Maghyerus”, deoarece
„pentru a înfrumuseța astfel perspectiva și „întrebuințarea cavaleriei pe câmpul de aminteau de lupte împotriva armatelor Puterilor Centrale. Dar
[pentru] avantajarea acestui monument și luptă”. Se constata o „grabă prea mare” în inscripțiile „Tisa-Budapesta” și „Nistru” au fost șterse. Cetățenii noii
a deservi și publicul ieșean”. Terenul șarjarea pozițiilor inamice. Atacul călare Românii trebuiau să uite că la începutul anului 1918 trupele de
manejului Regimentului 7 Roșiori era contra infanteriei desfășurate pe poziție cavalerie ale Diviziei a II-a au trecut Prutul pentru a alunga peste
proprietatea Ministerului de Război. era „cu desăvârșire interzis”. Pentru Nistru trupele ruse bolșevizate. Trei escadroane din Regimentele 6 și
Primăria lașului s-a angaj at să ofere alt loc prima dată se pomenea de lupta 11 Roșiori ale aceleiași Divizii au fost primele trupe române care
Regimentului în schimbul respectivului combinată între cavalerie, infanterie și intrau în Budapesta în seara zilei de 3 august 1919. Acest fapt a fost
teren, subliniind aspectul estetic al acestui artilerie, insistându-se pe „manevra călare amintit și prin cifre. Deasupra ușii de intrare în interiorul
demers. Depozitele de furaje ale pe flancul și spatele inamicului”. monumentului se găsește un fronton, pe care erau trecuți inițial anii
Manejului „găsindu-se pe cea mai Dispărea rigiditatea atacurilor călare din 1916-1919. Din motive lesne de înțeles, după 1947, „1919” a devenit
frumoasă stradă a Iașului lasă urâtă trecut, care trebuiau executate „ca la „1918”. Considerăm că statuia cavaleristului a plătit grav tributul
impresie ochiului”, se afirma într-o adresă carte”, în linie, pe unul sau două rânduri. expunerii ei publice. Unele monumente aflate în curți interioare au
a acesteia. Deși Comandamentul militar În aceste condiții, imaginea cavaleristului scăpat de aceste retușuri.
ieșean a agreat propunerea, birocrația și-a șarjând cu lancea în cumpănire direct spre Totuși, au existat și omisiuni în favoarea monumentului. La baza
spus cuvântul. Ca urmare, se aproba doar liniile inamice reprezenta o realitate ce soclului au fost încastrate în zid patru basoreliefuri prezentând
începerea lucrărilor monumentului, avea să dispară. imagini ale luptelor amintite mai sus (șarja de la Prunaru, lupta de la
cedarea terenului, „urmând a se rezolva Monumentul din Copou ne amintește Măgheruș, trecerea Tisei și lupte în tranșee). Doar unul dintre
într-un timp mai îndelungat”. de o armă dispărută astăzi. Curând după al basoreliefuri a dispărut, din motive care ne scapă. Oricum,
Problemele de ordin administrativ și Doilea Război Mondial, cavaleria a căzut sculpturile puteau rămâne, atâta vreme cât eventualele explicații
financiar au dus la amânarea inaugurării în desuetudine. În anii '50, rămășițele ei au „ofensatoare” reprezentate de unele inscripții nu mai existau. Ca
monumentului. Inițial prevăzută pentru fost înglobate în unitățile motorizate ale printr-o minune, placa de marmură care amintește faptul că
toamna anului 1925, apoi pentru Ziua Eroilor din anul următor, ea a noii „armate populare”. Tânărul regim comunist, dorind îndepărtarea monumentul a fost ridicat în anii „glorioasei domnii a M. S. Regelui
avut loc abia în 1927. Problema cedării întregului teren al Manejului oricărui simbol care putea aminti de monarhie, nu a păstrat, cum a Ferdinand” nu a fost scoasă sau distrusă. Aflată pe partea dinspre sud
era amânată în condițiile în care parcela monumentului era fost cazul republicii franceze, garda călare, care la 14 iulie defilează a soclului, mulți ani a fost aproape acoperită de vegetația deasă.
împrejmuită cu un gard de scânduri geluite. În iunie 1928, în jurul pe Champs Elysees, constituind, alături de Legiunea Străină, atracția Probabil aceasta a salvat-o. Considerăm că a fost unul dintre puținele
monumentului se pietruiau alei, pentru vizitatori. Anul următor, în paradei. Au rămas câteva statui comemorative și premiile obținute la elemente publice din orașul Iași care amintea - într-un mod discret -
septembrie, Serviciul Domeniilor Militare din cadrul Corpului IV concursuri hipice. Armata americană a păstrat și ea denumirea demonarhie, în anii 1947-1989.
Armată Iași, în comun acord cu Primăria, făcea demersuri pe lângă vechilor divizii de cavalerie, chiar dacă astăzi sunt aproape sută la În schimb, stema regală, care afla pe frontispiciul monumentului
Ministerul de Război pentru împroprietărirea Cavalerilor Ordinului sută motorizate. și îi conferea atât armonie vizuală, cât și un aer de noblețe, a fost
„Mihai Viteazul” pe terenul de manej al Regimentului VII Roșiori Colonelul ieșean V Dimitriu își exprima, în anul 1926, dorința ca înlăturată. Au exi stat însă unele „scăpări” istoriografice
„Cuza Vodă”. Proiectul parcului „geamăn” al Copoului cădea în „actele cavaleriștilor să fie înscrise pe soclul monumentului compensatorii. Cartea Monumentele Unirii, apărută în 1985,
uitare. Terenul de manej al Regimentului VII Roșiori a rămas o [cavaleriei, n.n.] spre a fi etern [subl. ns.] cunoscute de urmașii conținea o ilustrație de epocă a Monumentului din Copou, în care se
vreme viran. În anul 1968, Comitetul de Cultură și Artă al noștri”. În anii 1945-1946, societatea românească s-a străduit să putea distinge clar stema regală de pe soclu și inscripția „Nistru”.
municipiului Iași considera că, în eventualitatea folosirii terenului respecte acest dicton. Statuile Iașului - care putuseră fi adăpostite în Abia după 1989, anul „1918” a redevenit „1919”. În România au
viran „în alt scop”, statuia merita să fie mutată în fața UM 01156. timpul războiului - erau așezate la locurile lor, fără nici o discriminare fost inițiate acțiuni prin care se urmărea refacerea monumentelor care
Această recomandare nu a avut urmările scontate. La scurtă vreme, vizibilă. De exemplu, conservatorii Titu Maiorescu și P.P. Carp își au avut de suferit în timpul comunismului, „inclusiv readucerea
pe locul respectiv s-a construit „Supermagazinul Copou”, care a reluau locurile de la Universitate, respectiv din Parcul Copou. Abia stemei [regale a, n.n.] României la locul cuvenit”. În Iași,
atenuat vizibil perspectiva asupra monumentului cavaleristului. În după 1947 a început să funcționeze cenzura comunistă în adevăratul monumentul Unirii a fost refăcut și instalat la loc de cinste în fața
1987, un cercetător din domeniul artei avea curajul să aprecieze că sens al cuvântului. Unele monumente au devenit non grata și au fost Universității de Medicină și Farmacie. Dar inscripțiile șterse cândva,
monumentul este „sufocat de sticla și betonul noii construcții”, demolate. Altele au fost păstrate, dar au cunoscut cosmetizări care să un basorelief și stema regală continuă să lipsească de pe soclul
recomandând o reamplasare. îndepărteze aspectele necorespunzătoare noii ordini. Regimul politic monumentului cavaleristului. Deși au existat sesizări pe plan local,
Încă din perioada interbelică, Primăria a intenționat mutarea sa în comunist a cultivat o memorie selectivă. Tensiunile româno- responsabilitatea în ceea ce privește restaurarea operelor
aleea Ghica-Vodă, mai întâi la Rondul I, apoi la Rondul II, în dreptul sovietice din anii 1918-1920, războiul cu Ungaria din 1919, comemorative de război revine Ministerului Culturii și Cultelor.
intrării principale în Parcul Expoziției. După război, în Rondul II a campania din Răsărit (1941-1944), au devenit subiecte accesibile Am cercetat Monumentul Diviziei a II-a Cavalerie de la Iași din
fost amplasat monumentul ostașului sovietic. Ideea a fost reluată doar specialiștilor, nu și publicului larg. Monumentele de război în diverse ipostaze. Poziționarea sa implică aspecte de urbanism.
după 1990, când „ostașul sovietic” a fost mutat la cimitirul concept comunist erau cele referitoare la 1877-1978, 1914-1918 și Modificările aduse de către regimul comunist trimit către probleme
„Eternitatea”. Abia după 1990, desișul crescut în jurul statuii a fost 1944-1945. de istorie politică și de istorie a artei. Posibile date inedite ar putea
înlăturat, dar chiar și așa fațada masivă a magazinului atenuează Cuvintele „Nistru”, „Tisa-Budapesta” au dispărut de pe soclul adăposti arhivele din București, mai ales cele ale Comisiunii
elanul calului și călărețului. O ieșeancă revenită în țară după zeci de monumentelor din România. Dintre toate inscripțiile amintind de Monumentelor Istorice. Ceea ce am încercat, a fost concentrarea
ani petrecuți în Occident, plimbându-se pe Bulevardul Carol I, nu luptele Primului Război Mondial, care ornau interiorul bolții Arcului tuturor acestor informații despre monumentul Cavaleristului într-un
mai remarca „statuia călărețului-erou”, considerându-l dispărut de Triumf din București, singura care a fost martelată de comuniști a singur studiu. Conștienți de precaritatea surselor cercetate,
„după cel de al doilea război mondial”. Inițial, interiorul fost cea pe care scria „Budapesta”. În același spirit, monumentul lui considerăm această lucrare doar un început pentru demersul nostru.
monumentului era luminat de o candelă electrică forjată în oțel. Take Ionescu din București a fost înlăturat, deoarece s-a aflat că
Noaptea lumina ar fi irupt prin nișele laterale, oferind imaginea unui alegoriile care flancau statuia evocau râurile Tisa și Nistru. Alte Radu FILIPESCU

18 cronica veche
CRONICA VECHE
Mircea CIUBOTARU

„Misterele onomastice” ale Iașilor (XIV)


isterioase sunt căile Domnului, precum și căile administrative, care creează și impune

M Domnilor, cu tot cu numele Lor. Atât în Cer, cât denumiri noi pentru realități noi sau
și pe pământ (în Iași, de pildă). Înainte de a ne sub stituie numele vechi cu altele.
aventura, topografic și toponimic, prin alte mahalale și ulițe ține de modul administrării
Fenomenul
ale târgului de altădată, ca să nu cădem cu toții în tuturor orașelor din epoca modernă. Acum,
întunericimea neștiinței, precum în parabola orbilor, să motivația denominației toponimice este de
punem un felinar de lumină dăscălească în stufărișul de natură edilitară și cultural-ideologică,
probleme pe care le naște diferența dintre toponimia rurală și aceasta manifestată pregnant în momentele
cea urbană, dihonie iscată din opoziția denominativă spontan de schimbare politică majoră, iar materialul
și popular vs. deliberat și oficial-administrativ. Cum, la lingvistic utilizat corespunde unor etape
obârșii, toate vechile târguri moldovenești au fost așezări din procesul de neologizare a limbii
constituite natural, din nevoi de viețuire firești, ca în oricare române, sincronic evoluției urbanistice. În această perioadă, publicată în anul 1853, cu o ediție nouă, din 2000, și o
sat, fără o administrație care să organizeze spațiul și să putem delimita patru faze clare: Catagrafie a caselor și dughenelor din Iași, efectuată în 1861
impună reguli de construcție și funcționare a comunității a. O fază de tranziție de la vechi la nou începe din timpul (Arhivele Naționale Iași, Eforia Iași, dos. 99/1831), aceasta
teritoriale, ultima grijă a stăpânilor și căpeteniilor locale era ocupației rusești (1828-1834), care, prin Regulamentul cuprinzând o comoară de informații pentru tema noastră.
aceea de a da nume de locuri. Caracterul semiurban al Organic (1832), introduce reguli și cerințe noi în administrarea Aspectul general denominativ toponimic este încă vechi, prin
târgurilor noastre, inclusiv al Bucureștilor, cu aspect de mare orașelor și Capitalei de către Eforii, și durează până la reforma apelative, structura sintagmatică și inventarul de nume
sat până în primajumătate a veacului al XlX-lea, se reflectă în administrativă a lui Alexandru Ioan Cuza (Legea comunală din proprii. Entopicele vechi sunt mahala, uliță, meidanu,
mod remarcabil și în zestrea toponimică, așa cum o 1 aprilie 1864), când se vor crea noile structuri de administrare rohatca, iar neologismele barieră și șosea (Socola),
cunoaștem din documente și cum se conservă, parțial, până comunală și urbană, Primăria și Consiliul. Inițiativele și Grădina Publică, Strada Mare (în alternanță cu Ulița Mare);
astăzi, cu o componentă populară încă viguroasă. dispozițiile Regulamentului Organic au fost aplicate mai ales structuri vechi: genitivul sintetic (Mahalaua Butucului,
La Iași, în hotarul vechi al târgului, distingem stratul în timpul domniei lui Mihail Sturza (1834-1849), care a avut pentru Mahalaua lui Butuc) și perifrazele: Ulița în dosul
toponimic cel mai vechi, anterior constituirii așezării, compus meritul realizării unor lucrări edilitare importante în Iași, Criminalului, Ulița sub Hanul lui Ivanghelie, Mergătoare
din puține nume: Bahlui, de origine cumană, cu sens incert, și precum „șoseluirea” sau „paveluirea” unor drumuri și ulițe, spre Golia, Suitoare spre Vulpe; nume vechi, majoritatea:
cele slave Hlincea (1608), Miculina (apoi Nicolina), alinieri de străzi, canalizări, construcția de poduri și podețe, Ulița Mare, Ulița Bastonu, Ulița Feredeilor, Ulița Rusască,
Arjavațul (Hărjavațul) și Mocrețul (1626), Bârnova (1628), protecția orașului prin bariere antiepidemice și vamale, Măjilor, Muntenimea de Sus, Muntenimea de Jos, Cizmăria,
Holboca (1671), puțin probabil și Socola (1469). Stratul refacerea șanțului orașului, înființarea unor servicii publice Carvasaraua, Discălicătoarea și multe altele; numele relativ
acesta s-a păstrat numai în afara spațiului urban de mai târziu. pentru iluminat, pază, curățenia ulițelor și podurilor, noi sunt puține: Ulița Coroi, Asachi, Nișmanu, Căsăpia
Mapa toponimică românească, veche de vreo șapte secole, prevenirea incendiilor, alimentarea cu apă potabilă și altele. Mare, Ulița Spitalu Milităresc; dispar referințele la poduri
acoperă treptat întreg teritoriul așezării (moșie și vatră), Toponimia urbană se „colorează” imediat cu termeni noi din (regăsim doar Podul Lung și Ulița Podul Vechiu; apare
evoluată de pe la 1350 ca târg, ajuns astăzi un mare municipiu. domeniul edilitar, dintre care unii au avut viață scurtă: politie hodonimul Copou, înloc de Podul Verde).
Identific aici două mari perioade denominative, distincția lor (grecesc, „oraș”), ceastie („parte a orașului”; erau opt în 1830 b. Odată cu transformarea fostei Eforii a orașului Iași în
fiind conferită tocmai de modalitatea populară de numire, și cinci în 1832) sau cvartir (1831) și cvartal (rusești), apelativ Primărie (1864; arhiva datează din 1866) începe a doua fază
deosebită lexical și sintactic de toponimia oficial- înlocuit apoi cu despărțire (cinci, în 1861), șanțul orașului care și durează până în 1946. Acum, în cadrul Consiliului
administrativă și cea științifică (geografică și cartografică). (1834), în loc de vechiul hindichi (turcesc), franțuzescul comunal (apoi, municipal) funcționează o comisie de
1. În prima perioadă, care se încheie odată cu adoptarea barieră și varianta barierul (în 1834), pentru ucraineanul consilieri care propun nume pentru străzi și ulițe nedenumite,
Regulamentului Organic (1832), toponimele, populare și rohatcă și varianta rusească rogatcă, derivatul românesc fac schimbări rezonabile, fără intenția de a șterge urmele
spontane, se grupează în trei categorii, în perimetrul căsăpie în loc de turcescul zalhana, francezul șosea (popular, trecutului, promovează memoria culturală, prin nume
extraurban: oiconime, numele satelor apărute treptat pe șușaua; șoselele spre Socola și Păcurari se lucrau în 1834 și comemorative și encomiastice ale unor personalități istorice,
hotarul târgului domnesc Iași (Păcurari, Muntenimea - de 1835). Apare și termenul italian stradă, sporadic (1852). În artistice și științifice, naționale și locale. Eroii războaielor din
Jos, de Mijloc și de Sus -, Albineț, Rufeni, Tătărași, Șapte vorbirea curentă, desigur continuă să fie folosite cuvintele 1877-1878 și 1916-1918 sunt mereu în atenția publică.
Oameni), unele ca așezări ale vierilor (Buciumi, Socola, vechi mahala, medean, uliță, hudiță, pod. În anumite Locuitorii devin sensibili la denumiri și le propun sau
Vlădiceni, Valea Cozmoaiei, Șorogari) și ale oamenilor împrejurări, slujbașii Eforiei, Agiei și Vistieriei se confruntă tot resping, invocând merite sau, dimpotrivă, conotații
mănăstirilor (Hlincea și Galata); oronime (Dealul Urșulea, mai des cu problemele identificării locuințelor și persoanelor, dezagreabile. Ridicarea planurilor moderne ale Iașilor,
Dealul Copou, Dealul lui Brânză, Dealul Coroiului, Dealul într-o vreme când încă se construia haotic, fără planuri de începând cu cel al inginerului Grigore Bejan, din 1896-1897,
Hronții, Dealul lui Iepure, Dealul Călugărițelor, apoi urbanism, și când numărătoarea caselor era mereu perturbată contribuie la stabilizarea nomenclatorului toponimic. Se
Căprița, Dealul Nebunei, Dealul Varniței), majoritatea de dărâmarea vechilor cocioabe și apariția unor binale noi. neologizează apelativele din sintagmele denominative, se
absolută cu origine antroponimică, motivată de extensia Instructivă pentru această situație este o suplică a lui Gh. impun definitiv termenii cartier (în loc de mahala), stradă,
viilor, care au făcut din zona Iașilor un mare centru vitivinicol Asachi (identificat după conținut și grafie), adresată stradelă, șosea, piață (pentru medean, meidean), bulevard,
din Moldova; hidronimia, sărăcăcios reprezentată de numele Departamentului Trebilor din Lăuntru la 22 mai 1845, prin care barieră, abator (în loc de zalhana sau căsăpie) și se
Vămășoaia, Cacaina și Ciric. În vatra târgului, numele semnala că în acel moment lipseau multe nume de ulițe, fapt consolidează structurile stilului oficial în sintagmele
părțilormari (Târgul de Jos, Târgul de Sus, Târgul de Afară), constatat de el când litografia planul Capitalei (este vorba, apozitive (Strada Grădinari), prin nearticularea
ale târgurilor comerciale (Boilor, Făinii, Fânului, Sărăria, desigur, de planul ridicat în 1844 de inginerul IosifRasec, plan determinatului lexical (Strada maior Eni) sau prin compuse
Târgul Cucului), apoi ale târgușoarelor Nicolina, Galata și cunoscut astăzi după o copie de pe la 1930). Într-adevăr, cu inversiunea termenilor (Socola-Gară). Evoluția lentă a
Copou, ale mahalalelor, podurilor, ulițelor și hudițelor, numele înscrise acolo sunt foarte puține, deși toate străzile sunt structurii urbane nu favorizează o schimbare traumatizantă
precum și ale reperelor sunt, de asemenea, spontane. reprezentate, iar o mulțime de hudițe, fundacuri și trecători nu nici a rețelei stradale și nici a nomenclaturii corespunzătoare.
Mahalalele (termenul turcesc apare pentru prima dată la Iași puteau avea atunci nume stabile și cunoscute de Eforie. Asachi c. În faza a treia (1947-1989), doi factori contribuie la
în 1641 - v. la loan Caproșu și Petronel Zahariuc, DIOI, I, p. arăta, cu îndreptățirea iubitorului de vestigii istorice, că unele modificarea semnificativă a denominației toponimice:
384, Mahalaua Stăpăzăniască; eroare, în loc de nume erau vechi și trebuiau păstrate, iar pentru cele lipsă cerea demolările de după război și planurile de industrializare,
Trăpezenească) poartă numele bisericilor sau mănăstirilor ca Eforia să rânduiască o comisie care să dea nume ulițelor modernizare și de sistematizare modifică radical structura
din târg (precum Bărboiul, Sf. Lazăr, Sf. Vineri, biserica (Arhivele Statului Iași, Ministerul de Interne, tr. 1772, op. urbanistică în mai multe cartiere, iar planul de radiere a
Lipovenească), delimitînd locuințele apropiate ale 2020, dos. 6998, f. 1-2). Răspunsul era un aviz pozitiv, dar nu memoriei istorice, generat de lupta de clasă, afectează grav
enoriașilor, fie se reduc la o uliță principală ce adună un grup am până acum informații despre înființarea și lucrarea unei zestrea toponimică ieșeană, prin cea mai brutală înnoire
profesional, o breaslă (Arcăria, Băibărăcăria, Brăhăria, eventuale comisii. Presupun cu temei că, de fapt, nu s-a denominativă din istoria orașului (cum s-a întâmplat, de
Cherestegia, Măji; Brașovenilor, Curelari, Meserciilor, întreprins nimic sistematic în această privință, căci planul altfel, în toată țara). Din această perspectivă, și aici se pot
Pielari, Potcovari, Schimbătorilor, Surlari, Tălpălari; Ulița ridicat în 1857 de Fr. Peytavin nu indică un spor semnificativ al distinge două etape: 1947-1965, în etapa stalinistă și
Ciobotărească, Cizmăriei, Trăpezenească, Viziteiască), o numelor de străzi cartate, iar în diverse documente ale vremii poststalinistă; 1965-1989, etapa național-comunistă a
etnie (Ulița Armenească, cu cea mai veche atestare de uliță, la transpare elocvent ca dominantă tot modalitatea populară a politicii lui N. Ceaușescu.
1610, înDIOI, I, p. 131, numită și Armenimea, Ulița Grecilor, denumirii ulițelor secundare. Ca și în sate (unde modelul d. Faza a patra (din 1990 și până în prezent), caracterizată
Ulița Rusască, Sârbească, Ungurească, Țigănimea), o stare denominativ este de tipul Hudița la GhițăBaciu, de ex.), ulițele edilitar prin extensia orașului în zonele rezidențiale dinspre
socială (Calicimea, Ulița Domnească, Ulița Mișeilor). Altele mărginașe erau desemnate prin structuri și perifraze Bârnova, Bucium, Lunca Cetățuii, Galata, Valea Lupului și
amintesc de o caracteristică topografică (Broșteni, Broscăria, pretoponimice având ca referent locuința unei persoane Breazu, a necesitat crearea unui mare număr de denumiri de
Ulița din Afară, Ulița Mare, Ulița Strâmbă), un reper urban cunoscute cel puțin în zonă, de regulă cea din capătul străzii. cartiere, străzi, stradele și fundacuri, restituirea unor nume
(Agenția austriacă, Chervăsăria, Consulatul Rusăsc, Selectez cu zgârcenie mostre din anii 1845-1846: Ulița ce mai vechi și înlăturarea denumirilor impuse de ideologia
Feredeiele, Haznalele) și chiar nume de târgoveți (Frecău, merge spre d. Vorn. Alecu Ghica, Ulița ce merge spre logof. comunistă. Despre noima și calitatea lor vom avea prilejul să
Hagioaei, Pârvuleștilor și altele). Când începe podirea ulițelor Costachi Conachi sau Ulița mergătoare spre d. Logof. N. glosăm la momentul potrivit.
principale, apare și entopicul pod în sintagmele Podul Vechi Canta, Ulița ce merge la 40 de sfinți (Arhivele Naționale Iași, Având ca ghid acest sumar set de probleme istorice și
(DIOI, I, p. 454, anul 1653; denumirea sugerează faptul că Secretariatul de Stat al Moldovei, dos. 1649, vol. II, f. 195 v.). lingvistice, vom hălădui împreună, în episoadele următoare,
mai exista atunci și un pod nou, probabil Podul Chervăsăriei), Trebuie reținut faptul că numele personalităților epocii, care prin vechi mahalale, ulițe și trecători, pe poduri și podețe, pe
Podul Domnesc, Podul Hagioaiei, Podul Lung și Podul apar în nomenclatura toponimică veche, nu sunt onorifice, medeanuri și prin piețe, căutând, prin denumiri, urme ale
Verde. Apariția și dispariția numelor, precum și extensiile sau impuse de administrație, ca mai târziu, în faza imediat trecutului în vălmășagul prezentului, pentru a nu înstrăina cu
restricțiile traseelor denumite se pot data satisfăcător, sursele următoare. totul sensul tradiției culturale ieșene, ocultat de mall-uri
documentare, publicate sau inedite, fiindbogate. Pentru sfârșitul acestei faze de tranziție în evoluția uriașe, de agitația străzii și de dispute grotești televizate. Vom
2. A doua perioadă, din 1832 (convențional) și până în toponimiei ieșene, există două documente de maximă purcede cu multă răbdare, căci drumul e lung și fundacurile
prezent, se caracterizează prin instituirea deciziei oficial- importanță, Listele caselor și a dughenilor Capitaliei, tentante. Veți vedea! (Dacă veți citi).

6 cronica veche
CRONICA VECHE

INAUGURAREA STATUII LUI ȘTEFAN CEL MARE.


RITUALURI, NOSTALGII, POLEMICI (1883)
nul 1883 poate fi considerat unul exemplar din maiestuos importanța domniei

A câteva motive. Dacă ne gândim doar la semnarea


tratatului de alianță cu Puterile Centrale, la începutul
lui Ștefan cel Mare pentru
Moldova, avea să apară în 1856.
coagulării opoziției unite, ce avea să ducă, în cele din urmă,
căderea guvernului I. C. Brătianu (în 1888), dar și la incidentul
la al Unirii și susținător
Adversar
al mișcării politice care avea
creat de dezvelirea statuii din Iași a lui Ștefan cel Mare, credem drept crez politic păstrarea
că avem argumente suficiente pentru afirmația anterioară. Ceea identității moldovenești,
ce ne propunem să analizăm în rândurile următoare este modul Theodor Balș considera
în care o putere, aflată la începutul unui lung asediu politic și eficientă invocarea memoriei
mediatic, va reuși să organizeze o inaugurare de statuie, mult lui Ștefan tocmai în acele
așteptată datorită încărcăturii simbolice a personajului căruia îi momente. Mai mult chiar,
era dedicată. Pentru a înțelege cum a fost posibil ca un eveniment liderul politic moldovean
preconizat ca un moment de solidaritate să devină prilej de noi credea că voievodul merita o
dispute pe frontul putere-opoziție, am considerat necesară și o recunoaștere publică pentru
scurtă privire asupra atmosferei politice interne din anii care au luptele duse în vederea păstrării
precedat evenimentul. In condițiile reverberațiilor pe care le are autonomiei Moldovei. Chiar
întreaga manifestare de la 5 iunie 1883 pe plan internațional, dacă pentru Balș, Ștefan își
devin la fel de utile și câteva mențiuni referitoare la relațiile ridicase un monument prin
dintre România și Austro-Ungaria, vecin care avea să se faptele și acțiunile săvârșite,
considere afectat de unele discursuri rostite de către liderii ridicarea unui monument care
politici prezenți la Iași. să le glorifice era văzută ca o
Cunoscând faptul că statul are în general tendința de a fabrica datorie de onoare pentru urmași,
sărbători și de a utiliza anumite simboluri pentru a-și justifica obligați să-i perpetueze
existența, dezvelirea statuii lui Ștefan cel Mare poate fi memoria.
considerată un exemplu pentru modul în care societatea Figura lui Ștefan cel Mare
participa la serbări publice, politizate prin chiar faptul că exista o avea să stârnească din nou
anume repetitivitate, iar autoritățile nu lipsesc niciodată. dispute în anii 1870-1871.
Mobilizarea care are loc în acest an ne duce cu gândul la faptul că Reapariția ideii unei statui a
reprezentanții guvernului în teritoriu, dar și cei de la centru, voievodului moldovean aducea
credeau că, pentru un segment tot mai important din populație, în atenție câteva probleme. Mai întâi, faptul că ridicarea unui naționale spre planul internațional, să se concentreze asupra
motivul sărbătorii devenea unul neinteresant și insipid în asemenea monument, preconizat sub forma unei urne simbolice, organizării și reorganizării interne. Stimulul principal avea să îl
condițiile acutizării conflictului dintre liberali și conservatori în care urma să fie pus pământ din toate zonele locuite de români, primească România la Congresul de la Berlin, când elita politică
(acestora aveau să se adauge la un moment dat și o grupare din reclama un efort financiar considerabil, ce nu putea fi realizat românească a înțeles că în politica externă nu contează nici
Partidul Liberal). Exista, în același timp, și o încercare din partea decât printr-o colectă publică națională. Aflați în opoziție, dar originea istorică comună cu unele din puterile aflate acolo și nici
celor de la putere, ca prin organizarea unor astfel de manifestări reflectând și stilul lor temperamental de a face politică, liberalii apartenența la aceeași familie regală a conducătorilor României
să se legitimeze în fața electoratului, să atragă asupra lor declarau prin vocea lui I.C. Brătianu, la puțin timp după ce Ion și a Germaniei. In aceste condiții, semnalele de bunăvoință
simpatia de care se bucurau personaje istorice, precum Ștefan cel Strat dădea asigurări lui Andrassy că statul român nu se va mai oferite de Germania și Austro-Ungaria, cum ar fi recunoașterea
Mare. amesteca în viața politică a Transilvaniei, că românii au fost independenței din partea dublei monarhii înaintea celorlalte
Privind cu atenție întreaga perioadă scursă de la 1866, adică sfărâmați în mai multe bucăți și că trebuie avută în vedere puteri sau recunoașterea regatului, însoțite și de avertismente,
din momentul în care încep să se manifeste tot mai vocal pe refacerea unității. De la o astfel de declarație publică până la cum ar fi disputa pe tema controlului navigației pe Dunăre pe
scena politică, putem vorbi de o constantă în comportamentul implicarea liberalilor radicali în acțiuni precum cea de la Putna care Austria și-l dorea foarte mult, nu puteau să treacă
politic al liberalilor, și anume tendința de a scoate sacrul din din 1870 sau 1871 nu mai era decât un pas. Nedorind să piardă neobservate. Decizia de semnare a tratatului de aderare a
sărbătorile organizate, de a pune un accent tot mai puternic pe momentul de a fi cât mai vizibili, membrii grupării lui Vasile României la Tripla Alianță avea să fie una greu de luat, în ciuda
rolul națiunii ca personaj colectiv în desfășurarea unor Boerescu, deși aflați în centrul scenei politice, susțin și ei cu toată observațiilor deja amintite, în primul rând datorită deținerii de
evenimente istorice importante, dar și de a stabili legături între forța impunătoarea manifestare. Unul din discursurile cele mai către dubla monarhie a câtorva teritorii locuite de români. In
înaintași celebri precum Țepeș, Ștefan sau Mihai Viteazul, și radicale susținute la Putna avea să fie al lui A.D. Xenopol care condițiile în care reprezentanți de marcă ai Partidului Liberal nu
acțiuni de tipul celor de la 1821,1848,1859 și 1866. vorbea la mormântul voievodului despre Marea Unire ca un ezitau să vorbească despre existența unei populații românești în
Intr-un moment delicat, cum era acela al abdicării lui Cuza, proces inevitabil. Incepând de acum, Putna va deveni un loc de afara granițelor statului român, o apropiere de genul celei
autoritățile încearcă să mențină trează conștiința românilor prin pelerinaj al românilor, dar mai ales al liberalilor, fapt demonstrat preconizate de Carol I și I.C. Brătianu trebuia pregătită cu multă
organizarea unor spectacole de teatru ce au ca subiect, de obicei, de organizarea în 1871 a unui congres al presei de nuanță grijă. Iar un eveniment de tipul celui de la Iași ar fi putut periclita
teme patriotice și istorice. Scenariile acestor spectacole sunt și liberală, după efectuarea unei excursii a participanților la întregul efort depus începând cu anul 1879.
ele ilustrative pentru intențiile organizatorilor. Adesea, ele
culminează cu victorii ale românilor asupra turcilor, iar eroii
mormântul lui Ștefan.
nouă fază începea cu 1875, când se punea problema II n tot acest timp, politica internă românească devine una
tot mai agitată. Aceasta, în primul rând, pentru că
principali sunt, nu întâmplător, Mihai Viteazul sau Ștefan cel
Mare. Exista în acest an o coincidență interesantă. Deopotrivă,
clasa politică românească și noul șef al statului sunt preocupați
de plasarea sa simbolică în descendența unor mari voievozi.
O organizării corespunzătoare unui asemenea
eveniment. In condițiile în care suveranul nu ezita
nici un moment când avea prilejul să facă referiri la
Ștefan în rândul „eroilor naționali“ (în 1878 vorbind chiar despre
locul
succesele de politică externă obținute de Partidul Liberal
erau tot mai mult transformate în argumente pentru bătălia
lui internă. Refuzul conservatorilor de a face parte din
politică
guvernul pe care I.C. Brătianu încerca să îl constituie cu prilejul
Dacă autorii Constituției din 1866 au folosit pentru Carol a 12-a aniversare a suirii sale pe tronul lui Ștefan), era proclamării regatului accentuează o ruptură începută prin darea
formula de voievod, pentru a face trimitere la calitatea sa de șef surprinzătoare lipsa unui sprijin financiar consistent din partea în judecată a conservatorilor, în 1876. Dincolo de disputele
al armatei, domnitorul realizează, în intervențiile sale acelorași liberali, ajunși acum la putere, precum și apelul la politice obișnuite, exista o practică întâlnită mai ales la membrii
numeroase, trimiteri la trecutul istoric al românilor. colecte publice. Amânată din cauza războiului, activitatea PNL de a-și plasa multe din acțiunile lor politice curente într-o
Un eveniment similar celui din 1883 avusese loc în 1874, comisiei, care cerea la 19 septembrie 1877 Primăriei Iași un loc serie de gesturi cu semnificație istorică. Des întâlnită,
prilejuit de dezvelirea statuii lui Mihai Viteazul, precedată și ea de amplasare a statuii, avea să fie reluată în primăvara lui 1879, revendicarea de la revoluția de la 1848 era însoțită, nu numai de
de incidentele din anul anterior. Acestea fuseseră provocate de printr-o scrisoare de mulțumire adresată Consiliului Municipal liberali, dar și de Carol I, de o invocare a numelui și a faptelor
dorința liberalilor de a inaugura o asemenea statuie în București, Iași pentru contribuția de 10.000 de lei, semnată de Iacob unor figuri importante ale panteonului național. Mircea cel
iar pe de altă parte, de temerea manifestată de conservatori care Negruzzi, Stamatopulos și Nicu Gane. Treptat, implicarea Bătrân, Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul sunt doar trei dintre cei
credeau că manifestarea cu pricina ar fi deteriorat relațiile autorităților avea să devină tot mai serioasă, iar dintre acestea al căror nume este pomenit în diverse prilejuri. In aceste condiții,
României cu Turcia și Austro-Ungaria. Odată inaugurată statuia cele mai vizibile erau Consiliul Municipal al Iașului, Ministerul ideea ridicării unei statui care să amintească românilor de cel mai
lui Mihai Viteazul, la 8 noiembrie 1874, Carol avea să reia, într- Lucrărilor Publice, dar și Academia sau Universitatea. Primul rol mare voievod al Moldovei, nu avea cum să fie contestată în sine
un discurs public, trimiterile istorice nu numai la domnia lui al comisiei nou formate, în vara lui 1882, era găsirea unui loc decât de cei care intuiau că organizatorii unui asemenea
Mihai, dar și la cea a lui Mircea și Ștefan cel Mare, considerate pentru amplasarea statuii odată ce Primăria Iași fusese anunțată eveniment intenționau de fapt obținerea unui plus de imagine.
exemplare pentru apărarea țării și păstrarea autonomiei. Din acel că monumentul era gata. In acest moment apar, în mod firesc, Cine știa oare mai bine decât un revoluționar ca I.C. Brătianu ce
moment, statuia avea să devină un adevărat reper pentru câteva întrebări, dintre care cele mai multe gravitează în jurul valoare au miturile și simbolurile într-o luptă politică?
defilările și manifestările populare cu caracter politic ce se vor motivului pentru care, terminată fiind în primăvara-vara lui Dincolo de suspiciunile legate de o apropiere a României de
organiza în București. Pentru a da o și mai mare încărcătură 1882, dezvelirea statuii fusese amânată cu încă un an. Puterile Centrale, opoziția era nemulțumită și de încercarea
simbolică, Carol ordona la 5 septembrie 1877 ca tunurile de la Pentru a găsi răspuns la aceste întrebări trebuie să ne uităm guvernului I.C. Brătianu de a încerca o modificare a Constituției
Plevna să fie așezate de ambele părți ale statuii lui Mihai atent la viața politică internă, dar și la mișcările de pe plan extern care, în condițiile alegerii unei adunări constituante puternic
Viteazul: „umbra măreață a gloriosului domn va vedea astfel că pe care le începe România în această perioadă. Cunoscând contestate, nu puteau să reflecte decât opiniile primului ministru.
oștenii români au rămas, până azi, fii ai eroilor de la Călugăreni“. susceptibilitățile existente pe plan internațional față de Incercările puterii de a dezbina opoziția, prin racolarea ca
Revenind la Ștefan cel Mare, trebuie să spunem că statuia manifestări care puteau duce la intensificarea naționalismului deputați a unor lideri junimiști, sau oferindu-le sprijin pentru
acestuia de la Iași are în spate o istorie care a făcut obiectul unor românesc, guvernul liberal evită o bună perioadă de timp să se anumite demnități publice (P.P. Carp, ministru la Viena, Titu
studii, motiv pentru care vom face doar câteva trimiteri la implice în organizarea evenimentului, considerând, probabil, că Maiorescu, Vasile Alecsandri sunt aleși membri ai Academiei)
momentul apariției unui asemenea monument la Iași și la modul înaintea unei serbări naționale era necesară o consolidare a nu avea să dea rezultate pentru prea mult timp. In scurt timp,
în care ea s-a impus pe agenda publică. Prezentată mai întâi ca o relațiilor cu puterile vecine. Aceasta cu atât mai mult cu cât lupta opoziției capătă o formă coagulată, beneficiind de existența
propunere a unui elev al lui Gh. Asachi de la Academia echipa din jurul lui I.C. Brătianu înțelesese importanța unui comitet de conducere din care făceau parte Mihail
Domnească, în cadrul examenului de absolvire, sub forma unui consolidării independenței, câștigată la 1877-1878 prin aderarea Kogălniceanu, Gh. Mîrzescu, C. Suțu, Al. Holban, Gh. Vernescu,
arc de triumf pentru sărbătorirea victoriilor lui Ștefan, ea a la un sistem de state care să garanteze securitatea granițelor și Al. Lahovary.
cunoscut o evoluție interesantă. Intenția de a marca într-un mod J (va urma)
care să permită ca, după mai mulți ani de direcționare a energiilor Liviu BRĂTESCU

cronica veche 25
CRONICA VECHE
Mircea CIUBOTARU Zulii, poate Strada Semnului de azi, mai în vale de Mitropolie) -
Costachi Botezatu; Podul Vechi (azi, str. Costache Negri) -
Faige Most; în dosul Roznovanului (azi, Primăria) - Lisa sin
Moșe, Ides Grinberg, Haia Șainhorn; Ulița Milu (str. Matei

„Misterele onomastice” ale Iașilor (XV) Milo de azi, lângă Teatrul Național) - Reisa Șimler; Hanul Zoe
(fost pe strada Vasile Stroescu) - Haia Hafler și Ghitel Herș; str.
Golia (acum, Cuza-vodă) - Nete Froimovici;În dosul Goliei, la
Para de Aur (o dugheană) - Catinca Botez; Capul Zidiului (în
umai ca să recâștig pe cititorii sastisiți de prea Moldovei, tomul I, 1855, p. 345-348). Prostituatele trebuiau Tătărași, de la capătul apeductului) - Haia Zissmann; De vale

N lungul și academicul episod anterior îi atrag în


mreaja cântecului ademenitor al sirenelor de
„revizuite” de doctorii cvartalurilor, înregistrate și selectate,
cele bolnave urmând să fie duse de comisarii Agiei la spital (Sf.
mahala, propunându-le o temă cândva pudică, acum creatoare
de vedete TV Cu eventualele cititoare, recunosc, nu știu cum
Spiridon). Femeile publice erau împărțite în patru clase:
țiitoare, cele „având mobilitatea lor”, femei de bordel, adică în
de Sf. Lazăr - Cati Ostrofsca; La Podeț (în Țigănimea
Domnească) - Hanța Ester; la Hanul Missir (în capătul Străzii
Armene, spre Hală) - fără mediatoare cunoscută; în Despărțirea
a V-a, unde nu toate ulițele aveau nume, identific adresele după
să procedez. gazde pe la vreo „stărăstoae” (în sfârșit, vedem organizare, numerele caselor: nr. 679 era Pe Iaz (zona Bulevardului D.
Discriminarea! Greu păcat al naturii omenești, de când strămoașa structurii diriguite azi de dom' doctor Astărăstoaei) și Cantemir) - Ițic sin Strul; nr. 746 (zonaPallas) - Strul sinLeiba;
lumea pe pământ (sau viceversa). De o bucată de timp, cică s-a femei de uliță. Prostituatele luau cunoștință de regulamentul nr. 869 - Georgie Sava și nr. 812 - Ruchla Alter, ambele în
mai inventat una: discriminarea pozitivă. Asta e bună, cea sanitar și polițienesc și trebuiau să aibă un act de identitate, preajma Podului Roș. Bordeluri secrete, deci neînregistrate
veche fiind, se vede, rea, negativă. Se vede chiar și acolo unde celebrul „manual de sănătate” sau „condicuța”, cu viza oficial, dar știute de poliție și de ochii vigilenți ai vecinilor
te aștepți mai puțin, de aceea e chiar un... mister, inclusiv medicală bisăptămânală. invidioși, cu prostituate care „nu se revizuesc”: pe str. Milu -
toponimic și inclusiv la Eși. Va să zică, în dulcele târg (ba chiar Odată cu marile reforme din 1864, Primăriile nou create au Iancu Croitoru; Strada Rusască - Adolf Oradavez și Tauba
și în cele amărui și amărâte), dintru respectuoasă vechime și căpătat atribuții și în gestionarea acestei străvechi probleme Șvaițer; la Gavril Moldovan (acasă) - Ion Cupfernian. Erau
nedreptate, bărbații au știut să se organizeze, și-au creat frății, sociale și sanitare. Noile reglementări ale meseriei, elaborate de înregistrate aici doar 62 de prostituate, dar numărul
bresle, fiecare cu staroste, obiceiuri, reguli și denumiri fiecare primărie urbană, prevedeau declararea caselor de evazionistelor fiscale încă necunoscute trebuie să fi fost mare
devenite... branduri profesionale. Societate civilă, un fel de prostituție, aprobarea și înregistrarea lor, reguli de amplasare și (ca și astăzi, cumva). Ieșeau la iveală mai ales în urma
sindicat pe cinste, în opoziție cu statul asupritor și statul funcționare a reclamațiilor
degeaba. Nu aveau timp să stea la taclale, stăteau în dughene, stabilimentelor și de cetățenilor cu bune
prăvălii și mici ateliere, care și ele stăteau pe ulițe anume și cu comportament al purtări și pagube
nume și chiar renume. Care au devenit toponime, tocmai ca să angajatelor, plata colaterale. De pildă,
ne dea nouă acum bătaie de cap, prin teleologie lingvistică unei taxe de către „cossutoarea” Sura
deci. Și fiindcă tot banul (uneori și Banatul, dar totdeauna patroane, fo stel e de pe Strada
bănetul) e fruncea, cum să nu fie Ulița Tărbujenească / stărăstoaie, numite Armenească o
Trăpezenească prima denumire atestată (1631) din clasa acum, la Iași, îmbolnăvise de
toponimelor ocupaționale. Se înghesuiau acolo zarafii (totuși întreprinzătoare sau sifilis pe servitoarea
nu prea mulți, ci selecționați după greutatea pungilor de mediatoare , lui Epaminonda
șpagă), tocmai pe lângă vechea vamă, la carvasara, unde își drepturile și Samurcaș,
descărcau neguțătorii mărfurile din chervane și harabale și obligațiile acestora trimițând-o pe la
unde trebuiau să fie și... case de schimb valutar, trapezele și ale... forței de hoteluri sau aducând
(tarabele) „schimbătorilor” de bani. Și mai încolo și dincolo muncă. Cel mai mușterii acasă (ANI,
puteai găsi repede un serviciu prompt, dacă te duceai pe Ulița mare câștig al Primăria Iași -
Ciubotărească, Cizmăriei, Măjilor, Vezeteiască, la Dubălari, acestui nou statut al pentru concizie,
Curelari, Lăutari, Pielari, Tălpălari sau, dacă le știai meseriile prostituției a fost, de ANI, PI -, dos.
și alișverișul, pe Ulița Armenească, Nemțească, Rusească sau departe, controlul 183/1866). Și mai
Sârbească. Evreii nu aveau nevoie de asemenea localizări, căci medical, care a mare va fi fost
erau cam peste tot, cel puțin după 1800. Chiar și calicii și mișeii limitat cât s-a putut num ărul
aveau ulița lor, de care însă era bine să te ferești. Numai bietele dezastrul sifilisului prostituatelor
femei, spălătorese și cusătorese, măturărițe și bucătărese, nu și- și al altor boli venerice. Despre alte avantaje... no comment. A „singuratice”, unele identificate și înregistrate în anii următor.
au făcut bresle și nu au lăsat nicio amintire, măcar toponimică rămas în afara sistemului fenomenul deloc marginal și Pentru o statistică elementară, numărăm la 1864, după nume,
(ultima pe listă, cu voia cititorului). Curată discriminare! Ce să incontrolabil sanitar al prostituției libere, prin racolarea ca mediatoare și mediatori, 25 de evreice / evrei (inclusiv cu
mai zicem de podărese, liber profesioniste de înaltă calificare, clienților de către femeile de uliță, „singuratice”, supuse numele Botez și Botezatu), doi armeni și doi români (G.
nu numai nedreptățite, dar și persecutate. Trebuia să aibă și sancțiunilor contravenționale și penale și altor riscuri, Bolohan și G. Sava). Se vede clar că... managementul era
lașul măcar o Cruce de Piatră, dacă nu o Place Pigalle, dar s-a totdeauna ignorate sau evitate. majoritar evreiesc, în timp ce marfa preferată era românească,
găsit un domn mai încruntat, un grecotei cu... gust subțire, un Primul dosar al femeilor prostituate din Iași s-a constituit chiar împotriva legii, care interzicea angajarea de femei
intelectual rafinat și cu simțul moral dezvoltat (unii cred că era chiar în 1864, urmând a se actualiza la început mai rar, apoi creștine în bordeluri evreiești: din cele 62 de prostituate din
mai curând un frustrat), Constantin Mavrocordat, care a avut anual. Urmărind o duzină de dosare de prostituție din Iași, doar casele secrete, 48 erau românce, 11 evreice și trei cu nume ce
milă de țărani, eliberându-i din șerbie, nu și de sărmanele ca să am argumente pentru dezlegarea „misterului” unor indică probabil niște poloneze. Dar cine, atunci, ca și acum,
podărese, pe care le-a trimis în temnița Mitropoliei (ca să fie denumiri de străzi din acea parte a veacului zisă „la belle citește litera legii? De însușirea spiritului ei nu mai vorbim.
mai aproape de cele sfinte, desigur). Credea că le-a venit de epoque”, am constatat că s-ar putea scrie o carte de câteva sute Dosare tentante (ANI, PI, dos. 15/1866, 64/1873, cu
hac, dar, noroc de Doamna, care știa ea ce știa și nu putea să-și de pagini de istorie socială și de moravuri, cu succes de librărie situații, statistici și... povestiri din anii 1868-1873, apoi dos.
lase semenele în suferință. Au fost eliberate și tot pe poduri garantat. Acum, numai pentru curioși (ceilalți cititori, mai 49/1875, 74/1878, 93/1883) ne oferă bune motive să apreciem
(cum ar veni, azi, pe șoselele de centură ale Capitaliei) au corecți, pot trece peste paragraf), selectez din „Acta caselor de dinamica pozitivă (adică de creștere, precizez, ca nu să creadă
ajuns, la muncă, la produs. prostituțiune publice și cerșetorii” (scandaloasă asociere!), altceva observatorii și cenzorii morali ai mass-media actuale) a
A trebuit să treacă mai bine de un veac (fiindcă veacul cuprinzând și un tabel al celor 29 de bordeluri înregistrate, doar fenomenului și să ne veselim de momente și scene din cele
înaintează, cum bine zicea poetul), ca să regăsim problemul numele străzilor pe care se aflau și al mediatoarelor, între care numai aluziv evocate de nenea Iancu, pe ici pe colo, maestrul
(cândva de genul neutru, pe urmă acaparat de... partea se disting (fără distincție) și doi bărbați (Arhivele Naționale nedepășind pragul respectabil al berăriilor și cafenelelor
feminină, prin discriminare gramaticală) în varianta modernă a Iași, Eforia Iași, dos. 141/1864, f. 15r-20r). În tabel, întocmit bucureștene. Căci de arfi viețuit și prin Iași, de s-arfi preumblat
sănătății publice, dacă amvonul, gura satului și grosul Agiei nu de secretarul medicului șef al orașului Iași, sunt consemnate și și prin Țigănimea Domnească, prin dosul Bărboiului, prin
i-au găsit leacul. Regulamentul Organic (1832) nu prevăzuse numele celor 111 femei „care se revizuesc de două ori pe Frecău și pe la Capul Zidiului, câte nu ar fi văzut și auzit de la
nimic în privința prostituției, dar răspândirea bolilor venerice a săptămână”. Străzile sau locurile (cât pe ce să scriu... locațiile) neamurile lui conu Leonida, cetățeni onorabili și poporeni
obligat stăpânirea la adoptarea unor măsuri de profilaxie dej a... erau: Baston (azi, Colonel Langa) - Haia Goldenberg, revoltați, ca acel consilier la Primărie, care întâlnise pe strada
implementate demult în Parisul tuturor modelelor. În 1846, se Hermann și Sprența; Peste Podul Ipsilant (de pe Bahlui) - Milu, în fața casei Lizei Bungard (scris și Bumgarten), șapte
pregătea o lege pentru chestiunile protecției sanitare, dar Georgie Bolohan; Ulița Burghele (lângă poarta bisericii fete și dezbrăcate pe jumătate, și cu țigările în gură, și proferând
Adunarea Obștească nu a apucat să o îmbunătățească, astfel Tălpălari) - Ilie Avram; lângă Calicime (Petru Rareș) - Livia vorbe imorale. Alți reclamagii informau ba că sunt bordeluri
încât s-au publicat doar niște Măsuri polițienești igienice în Șainfeld; lângă Petre Bacal (fost hotel în Piața Unirii) - Lisa chiar în fața bisericilor Vovidenia și Sf. Teodor, fapt interzis de
privința sănătății publice a orășenilor privitoare și la „femeile Vaininger; lângă Derigo (?) - Estra Auster (care era și regulament (aici, am obiecta că tocmai ispitele probează tăria
publice” (le citim în Manualul Administrativ al Principatului mediatoare, și... lucrătoare); vizavi de Hanul Zulia (de pe Ulița credinței), ba că o casă rău famată din Strada Armeană era vis-
â-vis de pensionatul de băieți al lui Christe Caracaș, intuindu-se
probabil pericolul introducerii unui obiect de studiu neagreat
de programa oficială, situație comparabilă cu aceea din
Erotismul eroic apropierea școlii de băieți de lângă Trei Ierarhi, ba că niște
soldați rusnaci, în loc să combată cu turcii la Plevna sau Grivița,
RevistaArgeș a pornit deja în întâmpinarea celor 50 de ani de existență, luând-o tocmai se luptaseră pe ulița... Frecău cu niște țigănci,
pe Argeș în jos, de la izvoare, spre zilele noastre, într-o bărcuță-supliment, în îmbolnăvindu-se de sifilis (reclamație din ianuarie 1878).
care se transportă memoria revistei, cu bune și cu faste, cu mai puțin bune, cum În această perioadă efervescentă, liberală, creatoare de
și mărturisește D.A.D., inițiatorul acestei călătorii în timp și spațiu. Același locuri de muncă, trebuia să apară un edil emancipat și sensibil
Dumitru Augustin Doman îl provoacă interogativ (este limpede că „se pune” la doleanțele electoratului masculin, gândindu-se la mai buna
de-o carte) pe Gheorghe Grigurcu, criticul-veghetor din Amarul Târg, orientare în teren a concitadinilor, dacă nu și la nemurirea
„ ischitit”, de data asta, să colocvieze în tensiunea dintre două entități, numelui celei mai vechi și bănoase meserii din lume (pentru
dihotomice, s-ar zice: scriitor-critic. Mereu eclactant, G.Gr. estimează că pești, pescari și pescărițe pe uscat). Numai așa, îmi închipui, s-a
această relație atinge uneori cote erotice (în eroismul lor, am zice): Intîlnimm autori care încearcă o excepțională atracțiefață putut îmbogăți, la 1884-1885, repertoriul toponimic ieșean cu
de critici, frizând nu mai puțin decât erotismul. (...) Astfel narcisismul (auctorial, n.n.) e depășit, devenind un erotism sadea, în poeticele și evocatoarele nume de străzi și stradele Blondelor,
multiplicarea dulcilorparteneriate, până la dimensiunea unui harem. Când criticul refuză o astfel de relație... nepotrivită, Brunetelor, Fetelor, poate și Muzelor, sigur Cărarea Fetițelor.
autorii trec la represalii: dojană, insinuări, sarcasme. Dar și criticii sunt fixați, de G. Gr., cu o simpatică voluptate, în acest Dar despre acestea, detalii arhivistice în „misterul” următor.
insectar. Criticii oportuniști In ruptul capului nu cutează a supăra „ vreun nume de marcă ori o grupare aflată „pe val”, în (Pe cititorii grăbiți și ahtiați de... lectură îi rog să nu insiste cu
virtutea unei „ armonii”, care e o grijă a lor de căpetenie... Păi nu? (N. T.) mesaje: nu precizez adresele).

cronica veche 5
CRONICA VECHE

INAUGURAREA STATUII LUI ȘTEFAN CEL MARE.


RITUALURI, NOSTALGII, POLEMICI (1883)
intagme precum „vizirul“, „viceregele“ sau Iași, care se implica serios în mobilizarea localnicilor. economică a țării în timpul lui Ștefan și numeroasele dificultăți

S „dictatorul“ apar în această perioadă, printre altele


și datorită alegerilor pe parcursul cărora, opoziția
se plânge de numeroase abuzuri din partea autorităților.Zvonuri
de epitetele folosite de adversari, guvernul avea motive să fie
Participarea la manifestările din iunie căpăta alte valențe contemporane, cărora România trebuia să le facă față.
pentru cei care doreau să obțină niște câștiguri materiale. Cunoscând perpetuarea, la nivel discursiv, multă vreme
Dincolo conform cărora mai mulți indivizi veniți din București după 1866, a distincției Moldova-Muntenia, precum și a
ar fi cumpărat astfel de bilete pentru ca apoi să facă speculă cu sintagmei „voievod al Moldovei“ ne duce cu gândul la faptul că
îngrijorat, în condițiile înfrângerii suferite de Dimitrie Ghica, ele, încep să circule cu asiduitate. Acuzații de același tip aveau existau oameni politici moldoveni preocupați de o victorie
președintele Senatului până atunci, la Colegiul I, chiar în să fie formulate de către opoziția locală la adresa autorităților simbolică pe seama muntenilor. Era un bun prilej de a se relua o
București (considerat un fief al liberalilor), precum și victoria din Iași, scandalul făcând chiar obiectul unei intervenții în temă mai veche: sacrificarea Moldovei de către Muntenia.
candidaților opoziției în aproape toate colegiile electorale ale Parlament a senatorului D.C. Lupașcu. Vânzarea biletelor la Subiectul face, în mod surprinzător, la 24 de ani de la Unire,
Iașului. Ca o ultimă dovadă pentru radicalizarea conflictului tribunele ce urmau a fi construite în jurul statuii era expresia obiectul unei interpelări în Parlament din partea senatorului
dintre liberalii brătieniști și opoziția unită, putem aminti dorinței de a mai rezolva din problemele financiare pe care le D.C. Lupașcu. Acesta considera nimerit momentul pentru a
retragerea puținilor reprezentanți ai celor din urmă din ridica organizarea manifestărilor și nicidecum de a micșora relua mai vechea temă a nedreptăților suferite de Moldova
Parlament în semn de protest față de maniera de organizare și numărul participanților. Dincolo de exagerările posibile ale datorită acțiunilor inițiate și desfășurate de munteni de-a lungul
desfășurare a alegerilor. Date fiind elementele prezentate până presei apropiate de guvern, în privința publicului ce asistă la timpului, identificați in corpore cu Partidul Liberal. Șansa care
acum, credem că putem înțelege atmosfera existentă în întreaga desfășurare de forțe, corespondența purtată între mai era acordată acestuia, pentru a-și dovedi bunele intenții,
România anului 1883, în preajma inaugurării statuii lui Ștefan, autoritățile locale în perioada 4-6 iunie, ne îndreptățește să trebuia să se materializeze prin venirea lui I.C. Brătianu la Iași,
și, mai ales, modul în care a fost posibil ca, tocmai într-un credem că mobilizarea a avut drept rezultat sosirea la Iași a unui dar și prin alocarea unei sume consistente de la bugetul statului
asemenea moment, să asistăm la un registru de acuzații număr mare de cetățeni, realmente interesați să își exprime pentru manifestarea din 5 iunie. Se considera că, în felul acesta,
reciproce deosebit de bogat. admirația pentru Ștefan. Așa cum era firesc, indiferent dacă era Guvernul liberal putea să își manifeste recunoștința pentru
Un efort organizatoric de tipul celui pe care îl depune vorba de episcopul de Argeș, de reprezentanți ai Universității sacrificiul făcut de Moldova pe altarul Unirii. Pentru ca
acum guvernul liberal avea ca obiectiv declarat redeșteptarea din București sau de simpli delegați ai diferitelor județe, la discursul să aibă și mai mult ecou la un auditoriu atent și sensibil
memoriei lui Ștefan cel Mare. În ce măsură mobilizarea care sosirea în gara orașului Iași ei sunt întâmpinați de garda civică, la teme precum cele ale rolului pe care îl au străinii în societatea
avea să aibă loc urmărea o creștere a popularității guvernului ce intonează diferite marșuri, însoțite de urale de entuziasm din românească, opoziția conservatoare arată în intervențiile sale și
liberal dar, mai ales, inducerea ideii că, deși contestați, liberalii partea asistenței. Cu interes aveau să fie primiți și reprezentanții atitudinea amicală a lui Carol față de unguri, evrei, nemți,
se bucurau de simpatia populației, avea să reiasă clar din corpului profesoral din Oltenia, ce îl au în fruntea lor pe B.P. italieni etc. Toate acestea erau considerate suficiente motive
desfășurarea acțiunilor preconizate pentru zilele de 4, 5,6 iunie Hașdeu (anunțat că va ține un discurs public chiar de ministrul pentru ca opoziția să nu îl întâmpine pe rege la sosirea în capitala
1883. de interne!), și cei șase delegați ai „Societății lucrătorilor Moldovei.
Timp de două săptămâni, lașul devine, simbolic, capitala tipografi din București“. Presa guvernamentală ne lasă a Dincolo de tehnicile folosite de adversarii politici pentru
României, cel puțin prin numele și numărul personalităților care înțelege că dezvelirea statuii era așteptată chiar cu entuziasm de a câștiga simpatia electoratului, opoziția avea dreptate măcar în
vin să participe la eveniment. Prezența autorităților locale la anumite segmente ale populației, fie din dorința sinceră de a lua câteva puncte, iar unul dintre acestea era amestecul autorităților
inaugurarea statuii se va face pe diferite paliere. Mai întâi, parte la celebrarea domnitorului Moldovei, fie pentru că unii centrale în organizarea și desfășurarea unui eveniment care
continuând o practică a anilor precedenți, în care profesorii nutreau speranța unei „cosmetizări“ a orașului. putea fi lăsat foarte bine pe seama administrației locale. Dar, în
universității (considerați probabil ceva ce azi am numi vectori Inaugurarea statuii declanșa manifestări similare, dar de condițiile în care problema fondurilor avea să fie una destul de
de imagine) erau chemați la diferite slujbe religioase organizate mai mică amploare și în alte orașe. Ceea ce nu putea scăpa presei delicată, mai ales din cauza unui sprijin financiar redus din
pentru aniversarea suveranilor, reprezentanții în teritoriu ai de opoziție era nu numai numărul mic al spectatorilor, dar și partea guvernului, implicarea Bucureștilor producea, pe bună
guvernului trimit, cu prilejul zilei de 5 iunie, invitații personale absența autorităților (la Fălticeni și Baia). Astfel de observații dreptate, nemulțumiri. Modalitatea prin care această problemă
cadrelor didactice de la toate facultățile pentru a participa la erau făcute din dorința de a arăta slabul ecou pe care îl mai avea avea să fie rezolvată a fost aceea a colectei publice, susținute
dezvelirea statuii lui Ștefan. Chiar dacă invitațiile sosesc în mod guvernul liberal în țară și faptul că susținerea sa se mai găsea într-adevăr și de fonduri aprobate de Guvern și Camera
repetat nu numai din partea prefecturii, dar și a primarului, doar în rândul etnicilor evrei. De o mai mare atenție beneficiază Deputaților, dar și de autoritățile locale. Ziarele apropiate
rectorul fiind de multe ori un intermediar al mesajelor oficiale, ceremonia ce are loc la Târgu Neamț. Aici, locuitori ai județului executivului aveau să vorbească mai puțin despre astfel de
profesorii se arată reticenți dacă nu chiar indiferenți. Fără să Neamț și ai comunei Vânători se adună la marginea cetății probleme. Se ocupau mai mult de evenimentul în sine, căruia îi
justifice în vreun fel, unii dintre ei refuză să ia parte la întrunirile pentru a rememora luptele lui Ștefan. Încercând să făceau o puternică propagandă prin publicarea unor articole
care aveau ca obiectiv pregătirea evenimentului. Alții răspund contrabalanseze afirmațiile formulate de opoziție, ziarul despre Ștefan și despre programul după care urma să se
la invitațiile dese ale rectorului, dar atunci când constată „Românul“ scoate în evidență participarea comunității în desfășoare ceremonialul de la Iași. Aprobat mai întâi de Guvern,
motivul pentru care sunt chemați, părăsesc rapid sala de ședințe, ansamblul ei. Nelipsitul serviciu divin avea să fie urmat de apoi în forma finală de către Carol, acesta era o descriere pe larg
fără a semna măcar procesele verbale. De multe ori, cvorumul discursuri ale primarului comunei Vânători și ale profesorilor de a tot ce urma să se întâmple la Iași în perioada 4-6 iunie.
necesar luării unei decizii în privința reprezentării la eveniment istorie. Banchetul, desfășurat pe parcursul întregii nopți, avea să Multiplicat în sute de exemplare pentru a fi trimis în toată țara,
nu era întrunit. Primarul cere și el o listă a profesorilor ce urmau prilejuiască noi discursuri omagiale, dar la adresa celor care scenariul era răspândit pe străzile Iașului și publicat în ziarele
să participe la comemorare, pentru a li se dabilete. avuseseră inițiativa ridicării statuii de la Iași. Surprinzător sau apropiate liberalilor, unde apărea, sub forma unei publicități
Cu toate reticențele semnalate, mediul universitar ieșean nu, invocarea lui Cuza în acest cadru, în șir cu toți cei cărora plătite de autorități, în urma intervenției discrete a prefectului.
își desemnează câțiva reprezentanți pentru a ține discursuri, în națiunea trebuia să le mulțumească, ne arată că, și după 17 ani de osit în Iași, conform programului, cu două zile
care accentul urma să cadă pe locul și rolul lui Ștefan în istoria
românilor. Dacă în raport cu mediul universitar autoritățile au o
atitudine mai „lejeră“, în privința participării funcționarilor
publici se poate vedea, din corespondența reciprocă purtată în
la abdicare, fostul domnitor beneficia de o bună imagine.
Odată cu apropierea zilei de 5 iunie, vocile contestatare
ale guvernului se aud tot mai clar. Ca și cum nemulțumirile S înainte de eveniment, Carol aduce cu el un număr
important de oameni politici și ofițeri. În trenul
regal condus de generalul Fălcoianu, se aflau D.A. Sturdza,
liderilor conservatori-liberali la adresa lui I.C. Brătianu nu erau Stătescu, Chițu și Lecca, generalul Crețeanu, șeful casei militare
acest an, că se făceau puternice presiuni asupra celor care lucrau suficiente, un incident neplăcut se petrece în primăvara lui 1883. regale plus generalul Theodori (medicul palatului), cei patru
în administrație și justiție: mai întâi, pentru a confirma Încercarea eșuată de a obține o audiență la regele Carol fusese comandanți de corpuri de armată, plus diferite delegații din
participarea la inaugurarea statuii și mai apoi p entru considerată drept o nouă dovadă de sprijin față de I.C. Brătianu, partea lor, care au posibilitatea, după depunerea unei coroane la
achiziționarea unor bilete de spectator la „piesa“ ce urma să aibă chiar dacă se prezentase sub forma necesității de a respecta statuia fostului domnitor, să intre în contact cu notabilitățile
loc pe 5 iunie. Mai mult, funcționarilor li se cerea să precizeze protocolul casei regale. Cu ajutorul ziarelor de care dispun, locale. Acestea, în frunte cu primarul orașului, îl primesc
dacă sunt sau nu căsătoriți, iar în cazul unui răspuns pozitiv se contestatarii lui Brătianu remarcau intenția cercurilor de la potrivit protocolului la peronul gării din Iași. Întâmpinat, mai
sugera achiziționarea unor bilete și pentru soțiile acestora. putere de a pune în scenă evenimentele în așa fel încât ele să întâi la Târgu Frumos, de prefectul județului, împreună cu
Printre cei care insistă pentru achiziționarea de bilete se afla nu semnifice un nou entuziasm față de liberali. Întrebarea este dacă președintele Consiliului Județean și adjunctul său, Carol era
numai primarul sau prefectul, dar și președintele Tribunalului nu cumva partidele în general încearcă să profite, în folosul primit cu flori chiar și la Podul Iloaiei. Ceea ce s-a reușit, încă
imaginii lor, de asemenea manifestări. din primele momente ale sosirii suveranului la Iași, era formarea
nele editoriale atrăgeau atenți a asupra sentimentului că mai multe categorii sociale așteptau cu interes

U contrastului dintre organizarea fastuoasă a întreaga sărbătoare. Incriminată de opoziție, chemarea elevilor
inaugurării statuii lui Ștefan și situația din școlile primare, secundare, comerciale, tehnice și de
economică dificilă a țării. Ziare precum „Pactul Social
meserii, “ o componentă importantă în regia momentului.
era
atrăgeau atenția asupra posibilității ca obiectivul deja amintit al Fiind prima vizită a lui Carol I ca rege, elita orașului, corpul
liberalilor să fie subminat de comparația făcută, în mod magistraților, cel profesoral și comercial, însoțiți de avocați și
involuntar, între situația țării din acel moment și trecutul autorități civile și militare, prezintă salutul lor șefului statului în
memorabil datorat „celui mai mare român al istoriei noastre Palatul Regal.
moldovene“. Devine evident acum faptul că „eroul pe care A doua zi, 4 iunie, avea loc nu numai primirea triumfală a
Europa îl aclamase de scut al creștinătății“ era invocat pentru a delegaților din țară, la care am mai făcut referire deja, ci și o
realiza noi delimitări politice. Cu multă ușurință, ziariștii conferință istorică ținută în sala universității de către Al. Vizanti,
apropiați de conservatori trec de la eroica Moldovă a lui Ștefan, în timp ce Nicolae Ionescu fusese desemnat să vorbească în fața
la guvernul liberal făcut vinovat pentru pierderea sudului statuii, încă din 22 septembrie 1882. Pentru un moment festiv,
Basarabiei, pentru acceptarea modificării articolului 7 din așa cum se dorea a fi invocarea memoriei lui Ștefan, surprindea,
Constituție, pentru răscumpărarea drumului de fier și pentru cu siguranță, prezența unor angajați ai poliției locale,
problemele legate de ascensiunea Austriei în zona Dunării. justificabilă doar prin numărul mare de demnitari ce urmau să
Toată acestea erau prezentate ca dovezi ale incapacității asiste, dar și prin diversitatea audienței, formată din studenți și
liberalilor de a conduce țara, ale lipsei de patriotism. În strategia delegați ai mai multor județe. Dorindu-se a se da și un caracter
presei de opoziție intra acum și includerea unor discursuri de serbare populară, seara sunt organizate în grădina publică, în
susținute de foști colaboratori ai lui I.C. Brătianu. Noul adversar cea a Primăriei, dar și în alte locuri, mai multe concerte ale
al guvernului, Dimitrie Brătianu, era citat în „Pactul Social“ din fanfarei militare.
(va urma)
4 iunie 1883, pentru comparația realizată între situația politică și Liviu BRĂTESCU

18 cronica veche
CRONICA VECHE
Mircea CIUBOTARU la o mănăstire sau la un alt loc cuviincios” (ManualulAdministrativ
al Principatului Moldovei, tomI,Iași, 1855, p. 347). Termenul mai
este utilizat de încă două ori în acest context. Mai târziu, în 1882, pe
marginea unui proiect de nou Regulament pentru prostituatele din

„Misterele onomastice” ale Iașilor (XVI) Iași, cineva face observația: „În locul cuvântului fete” se va pune
„prostituate” (ANI, PI, dos. 93/1883, f. 8 r.). Modificarea s-a
efectuat în art. 18 din Regulament (f. 11 r.), unde cuvântulfete este
tăiat și înlocuit.
ai aveți puțintică răbdare. Până să vă conduc la strada chezășia pusă de antreprenorii evrei la licitația pentru facerea Așadar, nu putem intui o altă explicație pentru numele

M plăcerilor (mai bine să scriuStradaPlăcerilor, ca să tăblițelor (f 4 r.-15 r.), căci toată lucrarea se suspendase. Sfatul Trecătoarea sau Stradela Fetelor, o ulicioară aflată în Despărțirea a
nu fie vreo confuzie), vă supun iarăși la un exercițiu Cârmuitor (Guvernul) nu mai considera că o chestiune de V-a, probabil în zona Moara de Vânt-Tătărași (N. A. Bogdan,
de memorie istorică în problema denominației oficiale, atât de și cheltuială locală și guvernamentală era treaba
administrație Orașul Iași, 1913, p. 91), cu numele propus spre schimbare în
specifică toponimiei urbane. Reamintesc, trimițându-vă și la comandamentului austriac (f. 16 r.). stradela Vioreanu (ANI, PI, dos. 259/1910, f. 10 v., proces-verbal
episodul XIV, suplica lui Gh. Asachi, de la 1845, care cerea ca Un alt moment se consumă în 1865-1866, de data aceasta la din 22 ianuarie 1901) și modificat efectiv abia în 1912, în Stradela
Eforia capitalei să rânduiască o comisie pentru denumirea ulițelor, solicitarea Ministerului de Finanțe, care organiza în 1866 un Povârnișului (ANI, PI, dos. 259/1910, f 152 v.; N. A. Bogdan, op.
și că, deși răspunsul a fost pozitiv, urmele unei activități recensământ fiscal al contribuabililor. Ca urmare, Primăria trebuia cit., p. 94). Cărarea Fetițelor era o altă trecătoare (între fosta str.
consecvente și eficiente în această privință sunt firave. E drept că să refacă numărătoarea caselor și să pună tăblițe cu numele străzilor Cuza-vodă și str. Rojniță, cf. ANI, PI, dos. 119/1884, f. 320),
nici operațiunea nu era ușoară și nici tradiția administrativă acolo unde acestea lipseau (ANI, Primăria Iași (PI), dos. 59/1866, f. existentă și în prezent, dar fără nume oficial, pornind din str. Vasile
serioasă, ca multe altele, până azi. Câteva momente mai presante, 1 r., 2 r., 4 r.). În următoarele două decenii nu se mai constată Lupu, din fața Spitalului pentru Copii „Sf. Maria”, spre Spitalul
repede potolite de urgența altor treburi, se întrezăresc totuși prin documentar încă un episod semnificativ al denominației stradale în Clinic de Neurochirurgie, până în str. Ateneului.
colbul arhivelor. Astfel, în acel an pare a se fi întreprins ceva, dar nu Iași. Atribuirea sau schimbările de nume au fost decizii solicitate de Mahalaua Mlaștinei, care nu se formase la 1844, când șesul
putem ști ce și cât, fiindcă dosarul nr. 34/1845 de la Arhivele inițiative personale, unele identificabile, altele nu. De pildă, Bahluiului era încă un izlaz inundabil până în șoseaua Socola (cf.
Naționale Iași, fondul Eforia Iași (în continuare ANI, EI), Dimitrie Gusti (nu sociologul, ci profesorul de geografie de la Planul lui I. Rasec / J. Raschek), se umpluse deja de case la 1857
cuprinzând (după inventar) niște Lucrări urmate pentru darea de Academia Mihăileană și cel dintâi primar al Iașului, la 1864) este cel (Planul lui Fr. Peytavin), fiind străbătută de o gârlă a pârâului
numiri a ulițelor orașului, nu se mai găsește la cota indicată. Mai care l-a înlocuit pe Sf. Ilie cu Vasile Alecsandri și l-a făcut pe Petru Nicolina, de unde și denumirea ei. Mahalaua a fost în spațiul
norocos, harnicul Dan Dumitru lacob a găsit la Arhivele Naționale Rareș stăpân onomastic peste ulița veche a calicilor și mișeilor. delimitat după 1960 de bulevardele Socola și Țuțora, de la curtea
din București, în fondul (de curând transferat la ANI) Ministerul Anul 1884 este de răscruce în istoria toponimiei ieșene. Școlii gimnaziale „Otilia Cazimir” spre Bulevardul Primăverii.
Lucrărilor Publice, Moldova, niște instrucțiuni („condiții”) din Importantă a fost atunci elaborarea unui Regulament pentru Ulițele din această mahala evreiască insalubră nu au avut nume
anul 1849, pentru antrepriza executării tăblițelor cu numele ulițelor numerotarea caselor din orașul Iași și pentru denumirea stradelor, până în 1884 (ANI, PI, dos. 119/1884, f 198 v.), când au fost
și numărul caselor din Iași, cuprinzând și indicații referitoare la votat de Consiliul Comunal la 6 martie 1884 (f. 16 r.) și păstrat în impuse oficial, cu o motivare obscură, dacă nu ținem seama acum
modul de numerotare a locuințelor (cu numere pare pe partea ANI, PI, dos. 119/1884, cuprinzând decizii și liste de străzi dintre de practica prostituției în Iașii din secolul al XIX-lea. Str.
dreaptă și impare pe partea stângă), la stabilirea a ceea ce va fi anii 1884-1896 (660 file). Primarul orașului era în acel an Leon C. Blondelor, cu un capăt în șoseaua Socola și celălalt în fosta str.
dreapta și stânga unei străzi, la dimensiunile tablelor „de fer boite în Negruzzi. Fiindcă în 1885 urma să se efectueze o altă statistică a Țuțora (devenită, după demolarea mahalalei și efectuarea
oloiu cu color albastru și cu literele albe”, ca acelea mai vechi, pe populației, o comisie formată din cinci consilieri, desemnată la 19 străpungerii pentru linia de tramvai, partea de sud-est a
care le mai putem vedea și în prezent pe unele case, precum și decembrie 1884 și condusă de Alexandru D. Xenopol, trebuia să Bulevardului Primăverii), urma aproximativ traseul aleii principale
sarcina de a se încheia operațiunea în trei luni în vatra orașului și în lucreze la o nouă listă de denumiri ale străzilor, cu numerotarea de azi dintre blocurile 7 A și 7 B, alee pentru care edilii nu s-au
alte șase luni în mahalale. Numele ulițelor urmau a fi comunicate tuturor caselor, operațiune foarte laborioasă, presupunând atribuirea ostenit să găsească un nume, preferând denumirea cu totul
treptat celor doi tinichigii evrei contractanți, pe măsura înaintării de nume pentru prima dată, schimbări de nume, ținându-se cont și de improprie Bulevardul Primăverii. Str. Brunetelor începea de la
lucrării (Denumirea străzilor și numerotarea caselor din orașele și contestațiile, preferințele și propunerile locuitorilor, și costisitoare, mijlocul str. Blondelor, traversa actualul Bulevard Țuțora și
târgurile Moldovei la mijlocul secolului alXIX-lea. Documente, în fiindcă erau necesare tăblițe noi. Toate schimbările se aprobau în ajungea în fosta str. Arapu. Astăzi este aleea din fața blocului de pe
„Historia Urbana”, tom IX, 2001, nr. 1-2, p. 102-103). Din păcate, ședințe ale Consiliului Comunal, iar lucrările s-au încheiat abia la Bulevardul Țuțora nr. 6. Numele, considerate „efemere”, au fost
nu găsim în acel dosar o listă a numelor străzilor din Iași, ca acelea începutul anului 1886. propuse pentru a fi schimbate în anul 1912, cu Poni Artistul, și,
trimise în 1850 la Minister de Eforiile celorlalte orașe din Moldova În serialul nostru de „Mistere” viitoare, multe începuturi și respectiv, cu Aprodul Purice (ANI, PI, dos. 259/1910, f. 151 v.;N.
(p. 104-126). Ca urmare, caut alte dovezi ale preocupării și le rețin dezlegări se vor afla în acest dosar. Între altele și numele unor străzi A. Bogdan, op. cit., p. 94), dar au fost încă folosite și după primul
pe cele mai vizibile, ivite dintre numeroasele litigii privitoare la susceptibile a fi motivate de meseria „fetelor”, reabilitată (doar război mondial (ANI, PI, dos. 346/1926, f. 3 r., 4 r., planuri, anul
„feliuritele uliți și hudiți” și consemnate în „delle” și „dossiere” ale pentru istorie) în episodul anterior (XV). Cercetarea noastră 1928; dos. 253/1930, f. 8 r., 9 r.). Str. Plăcerilor (numită acum str.
Eforiei și Primăriei Iași. Două surse de primă mână au mai fost arhivistică a avut rostul de a confirma eventuala legătură între acele Petre Ispirescu), stradă de legătură dintre Piața Chirilă din Tătărași
citate în serialul nostru: Listele caselor și a dughenilor Capitaliei, nume și adresele caselor de prostituție identificate între anii 1864 și și str Fulger, a primit acest nume în aceleași împrejurări și, desigur,
publicate în anul 1853, ediție nouă, 2000, liste întocmite pentru 1883. Rezultatul: niciun bordel nu este atestat pe trecătorile și cu aceeași motivație (ANI, PI, dos. 119/1884, f. 321; N. A. Bogdan,
evidența taxelor pe clădiri, în vederea pavării străzilor (vedeți stradelele Fetelor, Fetițelor, Blondelor, Brunetelor, Plăcerilor sau op. cit., p. 92; ANI, PI, dos. 318/1928, f. 6). Străzile și numele
episodul VI), și, îndeosebi, Catagrafie a caselor și dughenelor din pe strada Muzelor și nici măcar pe la Podul Roș, spre marea acestora (mai puțin Cărarea Fetițelor) apar cu precizie cartografiate
Iași, efectuată în 1861 (ANI, EI, dos. 99/1861) (episodul XIV), dezamăgire a celor care stăruie a crede în ficțiunea lui Gh. Dimachi în Planul orașului Iași (1896-1897) ridicat de inginerul Gr. Bejan.
dosar voluminos și de mare preț istoric. Acum, mai folosesc, din despre presupusele perdele roșii de la casele de pe str. Palat (mai Nu am aceeași convingere pentru a considera că și fosta Ulița lui
dos. 63/1854, câteva informații inedite și de tot interesul (pentru revedeți episodul V). Dar aceste nume, aparent „poetice”, nu sunt Stratulat (I. Rasec, 1844, Fr. Peytavin, 1857), pe care se va fi aflat
unii cititori numai). Era în timpul Războiului Crimeii și Moldova „nevinovate” semantic, ci au fost motivate, foarte probabil, de locuința logofătului Neculai Stratulat de la începutul veacului al
fusese ocupată de către austrieci. Atunci, în noiembrie 1854, prostituția stradală ilegală, de notorietate publică prin mahalale, dar XIX-lea, a fost numită, tot în 1884, str. Muzelor, din același
generalul maior Blumenkron ceruse Departamentului Lucrărilor tolerată sau imposibil de eradicat de către administrație. O considerent. Mai curând, numele se înscrie în seria denumirilor
Publice să solicite Eforiei Iași grăbirea execuției și așezării îndreptățire pentru această interpretare este sensul secundar de „frumoase”, precum str. Florilor, Brândușa, Ileana Cosânzeana,
tăblițelor cu numele ulițelor și numerele caselor, operațiune „prostituată” pe care care l-a avut și încă îl mai păstrează apelativul Aurora sau Aleea Rozelor. A cunoscut câteva schimbări, anume str.
necesară pentru aflarea cvartalurilor și caselor unde trebuiau fată, sens explicabil prin condiția civilă și vârsta foarte tânără a CarolLuegher, în 1912 (ANI, PI, dos. 259/1910, f. 188 v.; N. A.
încartiruite trupele și pentru alte „trebuințe melitare”. O listă cu majorității femeilor de stradă (între 18 și 22 de ani, după Bogdan, op. cit., p. 94), str. Neculai Culianu, prin Decizia
„numerația caselor” fusese întocmită de către o comisie înadins înregistrările celor din casele de prostituție). Iată și două argumente Consiliului Municipal din 21 ianuarie 1916 (ANI, PI, dos.
rânduită. Numele ulițelor trebuiau scrise cu litere latine și chirilice, documentare. În reglementarea din 1846, citată în episodul XV, 259/1910, f 258 r.), a devenit din nou Muzelor și, în sfârșit, str. N.
„pentru înțălegirea tuturor” (f 1 r.-v.). În decembrie, se constata că privitoare la măsurile polițienești de supraveghere a femeilor Bălcescu, de la 1 ianuarie 1947.
în cvartalul al 6-lea comisia scăpase din vedere ștergerea numerelor publice, se prevedea ca, în cazul prostituatei cu vârsta de peste 15 Părăsind acum tema podăreselor din Iași, vă propun să trecem,
vechi (f. 3 r.), dovadă că în 1849-1850 acestea se puseseră pe case, ani, „fata se va supune unii nouă și mai de aproape privigheri”, după în episodul următor, peste niște poduri. Pe celălalt mal, rămânând
dar în ianuarie 1855 nu se făcuse încă nimic, iar în mai se restituia ce anterior minora vicioasă fusese dată „în vremelnicească petrecere totuși în această viață.

Traian D. LAZĂR fantasme combinate cu ură de toate felurile. Pentru a-și goli sacul
Istoria ca ficțiune/ficțiunea ca istorie
tuturor dezamăgirilor, Simona Șora își îndreaptă săgețile și asupra
altor autori și opere, (tot trilogii!!!): trilogia Millenium, a lui Stieg
Larson și trilogia 1Q84, a lui Murakami, categorisită drept un gunoi
similiterar bine ticluit.
Până aici, nimic deosebit. Nu e Simona Șora primul și nici
Supunerea ca... Nesupunere ultimul cititor sau critic literar dezamăgit de un autor și opera lui. Nu
e neașteptată nici măcar vehemența exprimării dezamăgirii, ci
concluzia la care ajunge comentatoarea. Revoltată, autoarea
n complexa relație dintre autorii și cititorii de literatură se gândim la fel, Simona Șora a citit romanul Supunerea. Dar ca un îndeamnă cititorii la resurecție, la nesupunere, să nu se mai lase
înregistrează sinusoidale situații, care merg de la declarații intelectual rasat, nu ca alți cititori provocați de iresponsabilitatea amăgiți de scriitorii care, folosindu-se de subterfugiile autonomiei
de perpetuă fidelitate la divorțuri instantanee. Comentariile autorului sau pentru scenele hardcore de sex , ci pentru elogiul artei, difuzează ficțiuni și realități nonconformiste. Recurge, în acest
revistelor literare ne oferă cazul recent al romanului Supunerea, al literaturii de la pagina 11.L-a citit și nu a găsit nimic să-i reproșeze, scop, la oformulă de înalt intelectualism, îmbrăcată în haine străine,
lui Houellebeck, o ficțiune relativ la efectele alegerii, în 2022, în momentan. să nu priceapă vulgul: Fuck the autonomy! Dă-o-n p. măsii de
Franța, a unui președinte islamist... Peste puțin timp, a urmat dezamăgirea! Turneul de promovare a autonomie literară! Îndârjirea comentatoarei ne duce la
Pe această linie se situează comentariul Simonei Șora la romanului Supunerea nu a fost oprit, ceea ce atesta faptul că presupunerea că pasul următor ar putea fi: cartea pe foc și autorul în
ultimele trei cărți ale luiHouellebeck...pe care publicul le devoră și scriitorul punea pe prim plan banii, își folosea libertatea cuvântului ștreang!
în care antisemitismul, antieuropenismul, pedofilia și turismul și a scrisului, pentru a vinde bine. Mai mult, scriitorul oferise, la Este o direcție în care nu e bine să pășim. Reacțiile pripite și
sexual sunt subiecte nu doar normale, ci tratate cu acea libertate propriu sau la figurat, cartea drept cadou (material de propagandă?) excesive nu folosesc nimănui. Procesele istorice nu se produc cât ai
pe care ne-am obișnuit să le-o acordăm scriitorilor în virtutea artei președintei partidului naționalist, Marine le Pen. Apoi, Houellebeck bate din palme și nu sunt ireversibile. Pericolul ca doamna Simona
lor. (Românialiterară,nr. 34/21 august 2015,p.23) a refuzat să acorde un interviu ziarului de stânga, Le Monde, dar a Șora să fie silită să poarte iașmac și să se închine lui Allah e
Inițial, comentatoarea, ca și alți cititori, a luat acest roman drept colaborat la FigaroMagazin (de dreapta) și a proferat idei rasiste la îndepărtat.
o ficțiune inofensivă, o distopie, o political fiction. La buna France Inter. Au trecut peste 300 de ani de la aducerea primilor negri, ca
impresie a comentatoarei și a cititorilor despre carte și autor a Toate acestea au determinat-o pe Simona Șora să conchidă că sclavi, în America. Iar la aproape 150 de la eliberarea lor din
contribuit o nesperată și macabră formă de publicitate, cea a idei precum supunerea reciprocă și succesivă a civilizațiilor, sclavie, în 1862, de către Abraham Lincoln, un negru, Barack
atentatului de la Charlie Hebdo precum și reacția lui Houellebeck supunerea religioasă, supunerea sexuală nu erau, pentru Obama, a ajuns președinte al S.U.A. Totuși, albii n-au devenit
de după Charlie Hebdo, criza de plâns în direct, oprirea turneului Houellebeck, o ficțiune, ci adera la ele. Deci, Supunerea nu era o sclavii negrilor, cum s-ar fi putut scrie în vreo politicaly fiction! Pe
de promovare a cărții, părăsirea Parisului, exact ca personajul lui carte de political fiction, cum crezuse până atunci, ci o reală de altă parte, islamicii au mai ajuns o dată în Franța. Veneau în
principal, Francois Rediger, profesor de literatură la Sorbona, adeziune a scriitorului la ideile naționaliste și rasiste. Dezamăgită, postura de stăpâni-cuceritori, nu de refugiați! I-a respins Carol
după instalarea regimului islamic. Simona Șora a pus semnul egal comentatoarea dă glas unei vehemente și pasionale reacții, tipic Martel, la Poitiers, în 732. Nu e cazul să facem crize verbale, pentru
între acțiunile omului Houellebeck și ideile romanului său. feminine: cartea lui Houellebeck nu e nici roman, nici literatură, e o ficțiune literară și un autor dornic de parale. Construim, totuși, o
În această stare sufletească, condusă instinctiv de aserțiunea lui incoerentă narativ și lipsită de logica internă a subiectului. Autorul e societate tolerantă, nu-i așa? Dacă autorului i se cere să fie
Rudyard Kipling, după care suntem de același sânge, tu și eu, un rasist provocator, iar cartea-i plină de poncife răsuflate, de conformist, e bine ca și criticul să procedeze în consecință.

cronica veche 5
CRONICA VECHE

INAUGURAREA STATUII LUI ȘTEFAN CEL MARE.


RITUALURI, NOSTALGII, POLEMICI (1883)
perpetuarea modelului administrativ impus de Cuza, regele reprezenta o nouă modalitate de manifestare a solidarității
(continuare din nr. 56) încearcă, prin tot ce întreprinde și spune în intervențiile sale, să-i naționale. Făcând abstracție de neparticiparea opoziției, prezența
„Ziua cea mare“ începea în mod normal pentru o societate în convingă pe ieșeni că orașul lor are pentru el o valoare simbolică diverselor categorii sociale, din toate colțurile țării, constituia un
care liturghia juca un rol important, printr-o slujbă organizată la egală cu aceea a Bucureștiului. Impunerea sintagmei „Iașul, a doua succes pentru Carol. Iar menționarea repetată a sintagmei „a doua
Mitropolie. La fel de firească devenise participarea tuturor capitală a țării“ în discursul public românesc se datorează, în egală mea capitală“ avea să fie evident bine primită de o audiență formată,
autorităților civile la manifestări de factură religioasă. Prefectul măsură, și lui Carol, iar invocarea contribuției ieșenilor la Unire după unele aprecieri, din 400 persoane.
încercase și în perioada anterioară să organizeze diferite acțiuni avea drept scop să favorizeze apropierea lui de cei care îi erau acum n lipsa inexplicabilă și nejustificată de nimeni a lui I.C.
prin care dascălii ieșeni, alături de ceilalți cetățeni, să își manifeste gazdă. Brătianu, cel care avea să reprezinte Guvernul, era Gh.
simpatia față de dinastie. Aproape nici un eveniment important Vorbind în numele comitetului care avusese drept sarcină Chițu, ministrul de interne. Ceea ce ieșea în evidență în
pentru casa regală nu este ignorat „14 martie, 8 aprilie (ziua lui ridicarea statuii, Nicolae Gane considera nimerit să amintească, alocuțiunea sa, dar și în aceea a lui Nicolae Voinov, vicepreședintele
Carol), 24 aprilie (ziua reginei), 10 mai sunt ocazii în care deopotrivă, numărul mare de victorii obținute de Ștefan, dar și Camerei Deputaților, era faptul că, pe lângă transformarea lui
profesorii de la Universitate asistă la Mitropolie la oficierea unor bisericile ridicate de acesta. La fel ca și alți vorbitori, apărea la Gane Ștefan într-un sfânt „părinte al independenței și al măririi
slujbe religioase speciale“. Necunoscând câți profesori participă la o paralelă între voievodul moldovean, care contribuise, în opinia sa, românești“, cel glorificat devenea tot mai mult Carol I și mai puțin
aceste acțiuni nu putem trage concluzii. Știm doar că rectorul la punerea temeliei statului român, și regele Carol, cel care, prin Ștefan cel Mare. Găsim, fără un prea mare efort, destule elemente
Universității trimitea în numele acestora telegrame de felicitare cu contribuția adusă la câștigarea independenței, pusese cheia de boltă care să ne îndreptățească a spune că ei contribuie, cu sau fără voia
astfel de ocazii. Acțiunea din 10 mai o anticipa într-un fel pe cea din a aceluiași stat român. Se relua acum o practică întâlnită și până lor, la începutul unui cult al personalității regelui Carol:
5 iunie. O atitudine similară se constată și din partea unor atunci, anume corespondența între Ștefan și Carol, sau poate chiar „...România întreagă a înțeles Înalta Voastră cugetare și prin elita și
funcționari publici chemați și ei în mod frecvent la acțiuni prin care mai mult a unei misiuni începute de Ștefan și dusă mai departe de fruntașii ei a răspuns cu entuziasm la Suveranul Vostru apel.
orașul urma să își manifeste simpatia în primul rând față de suveran proaspătul rege. La fel ca foarte mulți politicieni ieșeni, care Mândră și fericită de a se vedea împrejurul iubitului său rege,
și soția sa. Dezvoltarea sentimentului dinastic părea să fie motivul aminteau de fiecare dată, când aveau prilejul să o facă, contribuția aducând ofranda recunoștinței și admirației sale, către cel mai mare
pentru care elevii diferitelor școli din Iași erau nu numai prezenți la lor la Unire, Leon Negruzzi, vorbind în numele orașului, nu pierdea erou, către cel mai bun domn al timpurilor de glorie și de
manifestări, dar ocupau și un loc central în cadrul acestora. Odată momentul să facă trimitere la această temă. Arătându-și subtil independența națională“. Dar cel care avea să fie amplu
slujba de la Mitropolie încheiată, o mare mulțime de oameni plină nemulțumirea pentru faptul că Iașul nu era capitala Regatului, el își „mediatizat“ s-a dovedit a fi discursul lui Petre Grădișteanu, asupra
de entuziasm se îndrepta pe străzile orașului spre palat. Casele sunt exprima speranța ca acesta să devină măcar simbolic „leagănul căruia vom insista, la timpul potrivit, atât în ceea ce privește
și ele împodobite cu covoare și ghirlande, iar ca haină, costumul unirii intre români, m simțire, inimă și fapt . conținutul cât și consecințele sale, atâtea câte au fost.
național era prezent la multă lume. Puțin timp după sosirea regelui n personaj important al momentului, C.A. Rosetti, Din tabloul serbării nu puteau lipsi poeziile rostite cu diverse
în piața Palatului, începea serviciul divin, oficiat de mitropolitul întâmpinat la gară cu mult entuziasm, vine la Iași, în prilejuri și publicate pe larg în ziarele apropiate de putere: „La
losif și urmat de intonarea, de către fanfara militară, a unor cântece calitatea sa de președinte al Camerei Deputaților. Statuia lui Ștefan“, „Hora lui Ștefan“, „Cântare la statuia lui Ștefan“
eroice. Punctul culminant al momentului îl reprezenta interpretarea Datorită acestei demnități, discursul său, în care face trimitere la (imn scris de Vasile Alecsandri) sunt doar câteva din ele.
imnului „Trăiască Regele“ (compus de V Alecsandri) de către rezonanța pe care numele lui Ștefan și a lui Carol o avea pentru Surprinzător ni se pare nu caracterul patetic-emoționant al acestor
corurile prezente la manifestare. români, indiferent de teritoriul în care aceștia se aflau, ar fi putut poezii, ci faptul că, în ciuda existenței unui moment festiv, autorii
Minuțios pregătită, scena din jurul statuii avea să fie și ea un declanșa controverse și proteste mai ales din partea Austriei. unora din ele încearcă, prin modul de descriere al adversarilor lui
nou motiv de dispută prin faptul că dispunerea reprezentanților Momentul euforic a făcut ca aluziile referitoare la existența unor Ștefan, să obțină parcă o nouă victorie asupra lor „Când hoardele
Parlamentului, ai Curții de Casație și de Conturi, ai consiliilor teritorii românești în afara granițelor din acel moment, ale semilunii, maghiarimea îngâmfată, / leși, tătari și alte ginte, peste
județene și comunale, la fel și cei ai armatei, Academiei sau Regatului, să nu li se acorde prea multă atenție. Vulcanicul pașoptist țară năvălea /, se repezea din Suceava și în mania-i neînfrânată, /
Universității din București și Iași, era considerată un semn al nu avea cum să uite, tocmai într-un moment de glorificare a năvălea peste a lor gloate, le bătea, le risipea“. Unele dintre ele
prețuirii suveranului față de unii sau alții. Fără a intra în prea multe trecutului, originea latină a românilor și misiunea pe care aceștia o reprezintă de fapt nemulțumirea față de politici contemporane,
detalii, o scurtă descriere credem că e binevenită. În fața statuii era primiseră din partea Europei la nordul Dunării. considerate a fi niște simple ecouri ale intereselor unor puteri
un cort regal, cu baldachin de catifea roșie și cu perdele de atlas Trecut în programul oficial al manifestărilor, B.P Hașdeu, străine. Bunăoară, se subliniază, de o manieră categorică, faptul că
albastru. Sub cortul regal, tronul lui Ștefan, găsit la Vânători, dădea reprezentantul profesorilor din Oltenia, regiune care nu contribuise în perioada în care „domnea Ștefan cel Mare nu-și pleca Românii
posibilitatea lui Carol să aibă o vedere de ansamblu asupra tot ce se cu bani, aduce și el omagiul său voievodului, surprinzând în același capul la străini, la venetici“. Unele teme sunt reflexe ale
întâmpla în jurul său. La dreapta cortului, în fața statuii, era tribuna timp auditoriul cu prezentarea originii oltenești a lui Ștefan. Fără a discursurilor politice, iar dintre acestea, cele în care se menționează
oratorilor. De jur împrejurul monumentului se aflau estrade puțin încerca să tragem o concluzie asupra acestor discursuri, este lesne binecunoscuta și invocata contribuție a lui Ștefan la apărarea
ridicate de la pământ: mai întâi a doamnelor, apoi a curților și de observat că nota comună era filiația simbolică dintre Ștefan și creștinătății și a Occidentului nu puteau fi uitate. Exemplară în acest
tribunalelor, a corpului didactic, a studenților Universității, a Carol, dar și faptul că, în cazul multora dintre ele, atenția este sens este poezia „La statuia lui Ștefan“, semnată de Ar. Densușianu.
delegațiilor comunale și județene, plus estrada Consiliului Județean concentrată mai mult asupra suveranului. „Corpul profesoral din Ridicarea la superlativ a întâmplărilor cotidiene și transformarea
Iași. În spatele cortului regal fusese amplasată estrada Oltenia m-a trimis aici pentru a arăta legătura intimă a Olteniei cu lor în epopei naționale se face nu doar de dragul jocului politic, ci
Parlamentului, iar în față, la spatele statuii, cea a Înaltei Curți de Ștefan... la 1457, după moartea lui Bogdan, Ștefan a fugit în mai cu seamă pentru a oferi poporului senzația că se întâmplă ceva
Casație. Notabilitățile orașului aveau locuri rezervate , între aceste Muntenia, el era moldovean prin tată și oltean prin mumă, opera important și că acel „ceva“ este un succes al puterii actuale.
estrade, iar în dreapta și stânga statuii, în fața palatului, se ridicau regelui Carol a început a completa opera marelui Ștefan“. Multiplicarea sărbătorilor naționale este folosită așadar de liderii
două tribune mari pentru public. Menită a glorifica faptele marelui Chiar dacă sprijinul financiar aprobat fusese redus, în politici pentru a-și oferi cât mai multe prilejuri de a ieși pe scenă și
domn, sculptura se ridica în fața Palatului administrativ, fosta Curte comparație cu cheltuielile ce le presupunea întreaga acțiune de la de a interpreta cât mai multe roluri populare.
domnească a Moldovei, în apropierea bisericii Sf. Neculai Iași, Adunarea deputaților nu pierdea ocazia să își manifeste Satisfacția participării la o asemenea sărbătoare nu era
domnesc, zidită de Ștefan cel Mare. simpatia față de memoria și numele lui Ștefan, prin depunerea unei sentimentul care îi domina pe toți ieșenii. Cei nemulțumiți de ceea
incolo de patima descrisă deja în mai multe rânduri, coroane de bronz ce reprezenta toate cele 32 de județe ale țării. ce se întâmplase în orașul lor proveneau evident din rândul

D exista și o parte a presei care creează impresia că,


fără a fi de o parte sau alta a baricadei, se bucura în

memoriei, de recunoștință națională. Nici un alt motiv, însă, nu


putea fi mai nimerit de a aminti celor prezenți în Iași că orașul
După terminarea discursurilor, începea defilarea școlilor și
depunerea coroanelor în sunetul muzicilor militare. Apoi urmau
mod real pentru eveniment, văzut ca o modalitate de perpetuare a
delegații județelor și comunelor cu drapelele lor, garda civică și
diferite regimente militare.
opoziției. Motivele erau multiple și ele treceau de la neîncrederea în
cei care se aflau atunci la putere, capacitatea guvernanților de a
păstra moștenirea lăsată de domnitor până la implicarea excesivă a
autorităților centrale într-o acțiune considerată a fi locală. Prezența
Se poate spune că din acest moment asistăm la existența a unui număr mare de forțe de ordine la inaugurarea statuii, dar și
acesta era a doua capitală a țării. Tot ca o dovadă a considerației două spectacole. Unul organizat pentru cetățenii orașului, iar zvonurile potrivit cărora se încerca discreditarea opozanților
acordate lui Ștefan și evenimentului era sosirea la Iași a lui Radu celălalt pentru înalții invitați. Primii aveau să constate că urbea lor creaseră impresia că solemnitatea nu servea decât la perpetuarea
Mihai, prefectul Bucureștiului, a aghiotanților regali colonelul era bine iluminată, muzica cânta în grădinile publice și în Copou, puterii lui I. C. Brătianu. Încercând o replică la aceste acuzații,
Greceanu și maiorul Negel, dar și a ambasadorilor străini în unde se instalase un soare electric, focurile de artificii putând fi ziarul „Liberalul“ din localitate arăta la 10 iunie că toți care nu au
România Dering (Franța), Saurma (Germania), de White (Anglia). văzute pe platoul de dincolo de rondul din Copou. Dornic să fie din dorit să participe și-au arătat supărarea față de simbolul Ștefan cel
Lor li se alăturau reprezentanții Universității din București, însoțiți nou în mijlocul populației, Carol mergea a doua zi după marea Mare, preconizând chiar o reacție negativă a opiniei publice față de
de un delegat dinpartea fiecărei facultăți. manifestare pe platoul mai sus menționat, unde împărțea premiile
Aceeași presă generoasă în descrieri ne prezintă Iașul ca un pentru trageri la țintă și primea defilarea armatei. Pentru același eL (va urma)
Liviu BRĂTESCU
oraș cuprins de un entuziasm desăvârșit la întâlnirea cu suveranul: public, în seara zilei de 7 iunie,
„În Iași o adevărată ploaie de buchete de ghirlande, de cununi și de Societatea Dramatică din Iași
flori curgeau de pe la ferestre și din balcoane în trăsura regală. participă și ea la serbările ce au
Seara, orașul era iluminat“; „salutăm întâia vizită a lui Carol ca rege loc, prin organizarea unui mare
al României, în bătrâna capitală a Moldovei“, iar pentru a nu uita spectacol în timpul căruia urmau
cumva contribuția moldovenilor la Unire, lui Carol i se aducea să fie recitate mai multe poezii
aminte, în mod direct, faptul că Iașul fusese „leagănul Unirii și al dedicate lui Ștefan cel Mare.
marilor idei naționale“. Prevăzute în programul oficial, Serbarea avea să continue
intervențiile erau rostite, în ordine, de către rege, Nicu Gane în seara zilei de 5 iunie, într-un
(delegatul comisiei statuii), Leon Negruzzi (primarul orașului), cadru restrâns, am putea spune,
C.A. Rosetti (Parlamentul), D.A. Sturdza (Academia), Nicolae dacă ținem cont de faptul că
Ionescu (Universitatea Iași) și B.P. Hașdeu (delegatul profesorilor participau mai mult oficialitățile
din Oltenia). Punctele lor comune erau glorificarea deopotrivă a lui și delegații județelor. Întrunirea
Ștefan și Carol, și sublinierea realizărilor istorice din timpul desfășurată în sala Teatrului
amândurora. Național avea să dea ocazia
După parada militară, discursurile ce se rostesc marchează și diferiților lideri politici să
ele solemnitatea acțiunii. Cel care urma să se adreseze primul rostească din nou discursuri, la
mulțimii, avea să fie, în mod firesc, suveranul. Se putea observa și fel de înflăcărate.
cu acest prilej, la monarhul român, raportarea plină de admirație Cel care avea să deschidă
față de Ștefan, neuitând însă să-l amintească și pe Mihai Viteazul. O întrunirea era tot regele. Toastul
altă constantă a intervențiilor lui Carol este menționarea, de fiecare său, mai scurt decât se așteptau
dată, a contribuției pe care o avusese armata la realizările amintite poate cei din asistență, încerca să
de oficiali (și nu numai) români în momente festive. Cunoscând stabilească mai întâi importanța
încă de la preluarea tronului susceptibilitățile moldovenilor față de întregii manifestări prin faptul că

18 cronica veche
CRONICA VECHE
Alexandru ZUB întâlniri de destin arhiepiscop în 2009. A depus, de-a lungul anilor, cum se arată în
Enciclopedia de resort, o „vastă activitate pastorală, edilitară,
culturală, educațională și duhovnicească1”. A stimulat, generos și
UN ARHIEREU ÎN SLUJBA CULTURII: competent, la diverse ocazii, studiile privitoare la istoria noastră mai
veche sau mai nouă, integrând mereu faptele din lumea laică în
orizontul spiritualității creștine. Se poate aminti cazul lui Ștefan cel

DR. CASIAN CRĂCIUN Mare și Sfânt, dar și aniversarea lui Cantemir sau comemorarea lui
Brâncoveanu la trei secole de la martiriul său. Să menționăm, pentru
cel dintâi, prefața luminoasă și erudită la
niversarea unui înalt prelat e mai totdeauna o bună arhiereu cu înalte răspunderi, în fapta zilnică, volumul editat de regretatul Paul Păltănea,

A ocazie de a face unele reflecții pe seama evenimentului,

ansamblul națiunii noastre. Înaltpreasfințitul Casian, doctor


cotidiană, ca și în scrisul său istorico-teologic,
mai ales când e vorba de un cult ca ortodoxia în menit să dureze dincolo de clipă.
Esteîno conduită ce se recunoaște la mai toți
teologie și arhiepiscop al Dunării de Jos, se află acum la o vârstă a arhiereii locului, de la Melchisedec Ștefănescu la
plenitudinii creatoare, mereu deschis și capabil să răspundă optim la Antim Nica, o întreagă pleiadă de slujitori ai
Peceți ștefaniene, la Dunărea de Jos (Galați,
2004), tom în care înaltul prelat a pus în lumină
texte rarisime din posteritatea ștefaniană.
Sexagenatul de la 18 martie a.c. este
marcat și de un gest semnificativ pentru istoria
provocările timpului, nu puține și nu lesne de soluționat într-un Bisericii, borne de neocolit pe tărâmul credinței ecleziastică, prin tipărirea unui volum de studii
moment ca acesta. Exigențele integrării euro-atlantice și presiunile strămoșești, ca și pe linia culturii naționale, și documente, îngrijit de istoricul Ionel Cândea,
unei globalizări aparent haotice amenință vechile structuri statale și ambele domenii îngemănându-se de regulă la Editura Istros, sub titlul Mitropolia Brăilei
mai ales culturile întemeiate pe tradiții ale lungii durate. Marile armonios. Lista lucrărilor de ordin teologic sau (Proilaviei), cu o dedicație expresă, menită a
religii, ca și cultele de dată mai recentă, se văd silite a căuta răspunsuri istorico-cultural e prea vastă pentru a fi semnala continuitatea benefică dintre Proilavia
sub presiunea unui timp în continuă accelerare, după cum au sesizat menționată aici. Specialiștii (Eugen Drăgoi sau medievală și Arhiepiscopia Dunării de Jos, al
deja unii analiști ai modernității. Religia creștină, cu multele ei Mircea Păcurariu e.g.) au definit-o deja, în esență, cărei întâistătător e sărbătoritul de acum.
nuanțe confesionale, se află neîndoielnic în situația de a-și apăra, subliniindu-i totodată valențele de ordin literar și Volumul amintit deschide o serie care contează
odată cu ideile de bază, acele valori etnoculturale în afara cărora umanist. Să amintim, totuși, ca fiind mai pe același suport generos al arhiereului, al cărui
ideile înseși rămân fără suport. Evoluțiile din zona carpato-danubiană semnificative: Poarta cerului, 1999; Duh din sexagenat coincide tocmai cu împlinirea unui
dezvăluie asemenea realități aporetice, de natură a stimula totuși Cuvânt, 1999; Ancora veșniciei, 2000; Mreaja sfert de secol de arhipăstorie.
creativitatea locală. Cuvântului, 2004; Candelele credinței, 2005; Chemările la diverse trepte ale slujirii și
În cazul nostru, Dr. Casian Crăciun, arhiereu de aleasă vocație, Intru lumina Ta, 2007.Activitatea de editor, cea de recunoașterile cuvenite definesc un parcurs
cu studii de specialitate la București și Strasbourg, acolo unde s-au dascăl întru Teologie, ca și cea de caracter excepțional, din anii petrecuți la Seminarul
format destui teologi cu renume în domeniu, inclusiv actualul omiletic se cuvin citate, ca dimensiuni complementare ale unei teologic „Chesarie Episcopul” din Buzău până la înalta poziție în
patriarh al României, se poate vorbi de o fericită sinteză de valori personalități nespus de complexe. ierarhie de azi. Pe acest traseu, se poate constata lesne o bună
locale și universale, lesne de recunoscut în orizontul cultural, ca și în Născut la 18 martie 1955 în Lopăteni, viitorul arhiereu a absolvit întâlnire creativă între cult și cultură, între cultura teologică și cea
opțiunile spirituale ale teologului arhiereu. Culmile montane din Seminarul Teologic „Chesarie Episcopul” din Buzău (1975), apoi produsă de laicatul istoriografic. Este un model ce s-ar cuveni extins
zona Buzăului, regiune încă plină de vestigii misterioase, Institutul Teologic Universitar din București (1980) și Universitatea cât mai mult, cu profit cognitiv și spiritual totodată, ca în atâtea
tulburătoare, se recunosc parcă în elanurile lui celeste, nutrite de de Științe Umane Strasbourg, cu doctorat în Teologie (1984), după inițiative consonante la care ne-am referit, cu adâncă reverență, în
calități care l-au impus din capul locului, motivând recunoașteri care a activat în sfera didactică, la Buzău, Sibiu, București și Galați, aceste rânduri.
curriculare și academice pe măsură. Cultul și cultura s-au îngemănat fiind tuns în monahism (1980) și slujind pe diverse trepte până în
mereu în biografia sa, de la condiția monahului smerit la aceea de 1994, când a devenit episcop al eparhiei „Dunărea de Jos” și ‘Enciclopedia Ortodoxiei Românești, București, EIBMO, 2010, p. 225-226.

adevărat. Mai întâi, este cert că acest fanariot a construit chiar în


Mircea CIUBOTARU
primul an al domniei sale o curte în incinta Mănăstirii Galata, fiindcă
reședința domnească veche era arsă. Pentru accesul mai ușor peste
șesul Bahluiului, el a deschis ulița care îi va păstra aproape două

„Misterele onomastice” ale Iașilor (XVII) veacuri amintirea, în denumirile Mahalaua de peste Podul Ipsilant
(1832, în „IoanNeculce”, IV, p. 200), devenită Mahalaua Trei Calici,
Mahalaua Podul Ipsilant (folosesc siglele decriptate în episodul XV:
ANI, EI, dos. 67/1852, f 2 r.), mai târziu Strada Podul Ipsilant (ANI,
PI, dos. 88/1868, f. 41 v.), apoi Strada Ipsilanti, modificată recent în
odul! Minunată născocire a minții umane, în care utilul și amintim și de orașul Dubăsari de pe Nistru, la începuturile sale doar mod nefericit, adică nemotivat istoric, în Strada Alexandru Ipsilanti,

P ingeniozitatea se arcuiesc între malurile prăpăstioase ale un loc de trecere pe un pod de dubase, strămoșul tehnic al bacului
naturii și istoriei. Podul unirii și podul dezbinării, podul modern de la Dunăre. Am numărat repede nu mai puțin de 60 de
capul unele dispărute, care au (avut) nume cu apelativul pod sau
metaforic al înfrățirii Podul de Flori de pe Prut (1990-1991) șilocalități,
de pod al confruntării războinice, podul de pe Drina (1914), cine nu poduri în sintagma denominativă, dar numărul altor locuri astfel
le știe? Podul lui Apolodor din Damasc, capăt istoric al romanității denumite este greu de estimat. Uneori, nu-i ușor de descifrat
care evocă pe fiul domnului amintit, mult mai cunoscutul conducător
al Eteriei de la 1821, acesta fără vreo legătură de merit cu ulița veche.
Constantin Ipsilant a construit, fără îndoială, în 1799, în capătul din
vale a uliței un pod de lemn peste Bahlui și un drum direct de la pod
spre Galata, după cum se vede pe planul întocmit cu mare exactitate
unui nou neam, și Podul Minciunilor de la Sibiu, început al iluziilor cimilitura denumirii, ca în cazul Podului Roș și Podului Verde a căror de Josef Raschek (Iosif Rasec) din 1844 (plan adesea citat în serialul
eternei povești în doi. Podul-dantelă de la Cernavodă, mândrie poveste a vorbei am livrat-o cetitorului, fără comision de aducere la nostru). Podul lui Ipsilant de peste Bahlui este menționat cu acest
națională fără găunoșenie, și podurile Senei, martore ale poeților cunoștință, în episodul V al acestui serial de mistere ce nu vrea să se nume în 1834,cândtrebuiareparat(ANI,EI,dos. 86/1833,f. 96r.),în
sinucigași, șansonetiștilor flaneuri și cineaștilor de geniu. Podul de încheie (încă!). Nu mai puțină bătaie de cap a pricinuit localizarea 1852 fiind deja învechit și putred, urmând „a se preface” (ANI, EI,
aur din basmul popular și din fantezia lui Eminescu, visându-l arcuit Podului Spânzurătorii din șesul Nicolinei (revedeți episodul XII) și dos. 67/1852, f. 12 r., 13 r., 68 r.) După canalizarea pârâului Nicolina
peste șesul Bahluiului, de la Cișmeaua Păcurarilor și până la Galata. nu mai puțină derută vor încerca acei care vor pofti să afle ușor și (1834), pentru vărsarea în Bahlui pe traseul actual (cu excepția
Puține sunt locurile care pot să concureze cu podul și cu necăjita sa repede unde va fi fost vestitul Podul Înalt de la Vaslui, care și unde curburii terminale, realizată după 1897), a trebuit făcut încă un pod de
copilă, puntea, în crearea de legende și închipuiri tulburătoare. Una (din două) a fost Podul Hatmanului, cine au fost Doamna zidită lemn pentru traversarea canalului, unde s-a instalat și o rohatcă,
dintre acestea e chiar povestea vorbei latinești pons,-tis, care, (nominal) în sintagma Podul Doamnei și „eroii” eponimi din Podul numităBarierulde laPodulluiIpsilant(ANI, EI, dos. 39/1834, f. 33
flexionată gramatical la acuzativ (pontem) și contorsionată istoric în Hagiului și Podul Turcului, ce antroponim real se ascunde în Podul r.) și Rohatca Ipsilante (plan, 1844). Podul acesta era deja stricat și
vremuri barbare, a trebuit să se facă punte, când era nevoie și de Iloaiei (fost Podul Leloaiei), cât adevăr se poate decela în legenda trebuia reparat în 1866 (Ani, PI, dos. 157/1866, f. 7 r.). Lângă pod, pe
luntre. S-a micșorat podul de teama dușmanilor, s-a ascuns prin construirii podului de la Cârjoaia de către Ștefan cel Mare. Până și malul stâng al canalului, trei gospodării nevoiașe de cărămidari au dat
păduri și stufărișuri, ca punte sărmană, și s-a înțeles cu bătrânul și Podul de Lut ne apare ca o ciudățenie, dacă nu știm că o simplă numele locului: La Trei Calici și Bariera Trei Calici, nume atestat în
încetul drum de care (via carraria) să se adapteze și el la noile umplutură de pământ la capătul unei râpe sau a unei ravene putea fi 1866 (ANI, PI, dos. 127/1866, f. 13 r.) și pe care îl regăsim în surse
împrejurări, sub înfățișarea mlădioasă și sprintenă a cărării. Clasic considerată un pod pe un drum stricat de ape și că Podul luiDumnezeu ulterioare (Bariera Trei Calici sau Ipsilante și Șoseaua Trei Calici, în
exemplu pe care l-au dibuit lingviștii, pentru a argumenta și ei este o metaforă populară (ca și Iazul luiDumnezeu), desemnând, cu o planul orașului ridicat de Grigore Bejan în 1896-1897 și în alte
ruralizarea vieții în Dacia abandonată de iscusiții constructori motivație legendară, un pod natural din com. Ponoarele, jud. documente). Astăzi, din acest drum s-a mai păstrat doar o parte, de la
romani de poduri și drumuri. Când lumea s-a așezat în hotare mai Mehedinți. calea ferată și până la fosta barieră, cu denumirea de Calea Galata
sigure, iarăși s-a arătat fălos podul, botezat acum cu vocabulă slavă, Nu-i chiar fără rost această lungă introducere în specificul (hodonim desemnând, în continuare, și șoseaua de la barieră spre
căci tragerea de la Râm devenise doar o vagă amintire. Apoi, s-au categoriei toponimice a hodonimelor, care se constituie ca repere Cimitirul Sf. Vasile, construită pe la 1869-1870, drumul vechi de
adunat la pod și, mai ales, sub pod ființe vesperale și nocturne, ce denominative de mare importanță atât în spațiul geografic larg, cât și pământ spre mănăstire fiind astăzi Str. Urcușului), și o porțiune din
trebuiau să-și ia vama trecerii spre celălalt mal sau tărâm. Căci musai în textura urbanistică dintotdeauna. Să deslușim noima lor în fosta Str. Decebal, care limitează la sud-est piața Complexului Podul de
trebuia să te faci frate cu dracul până treceai puntea sau măcar să-ți capitală a Moldovei, căutându-le pe nobilul (prin lene oblomoviană) Piatră. Cele două poduri sunt adesea menționate în documentele din
faci cruce cu limba când ți se împleticea între picioare vreun ied Bahlui, pe feminina și năbădăioasa Nicolină, pudicul pârâu ascuns arhiva Eforiei și Primăriei Iași în legătură cu starea lor proastă și
zglobiu sau o mâță neagră ieșită de sub pod pe la ceasurile târzii ale acum privirilor de rușinea numelui Cacaina și estivalul Ciric, poduri reparațiile necesare din cauza intensei circulații și a revărsărilor în
nopții cu lună. Asta când nu se ivea o dihanie mai rea, cu chip de om, care au pus la grea încercare priceperea inginerilor și podarilor, primăvară ale Bahluiului și Nicolinei. În 1869, podului de pe Bahlui i
cerând punga în schimbul vieții, împrejurare în care repede trebuia să bugetele eforiei și primăriei Eșilor, iscusința căruțașilor și urmașilor s-a făcut doar o reparație provizorie, fiindcă se prevedea
rezolvi o dilemă (nu două!) logică și... existențială. Problema se lor automobiliști, precum și nervii purtătoarelor de pantofi cu toc-cui reamplasarea lui (ANI, Pi, dos. 149/1868, f 1r.,6r.;dos. 188/1869, f
complica și mai tare atunci când neamurile trebuiau să suporte grele peste podelele stricate ale... „păsărelei” (1937-1938) metalice de la 1-6 r). Construcția în anul 1870 a Șoselei Naționale (astfel numită,
cheltuieli ale transferului în altă lume, desigur cu loc de verdeață, gara numitei urbe. De podețe, mici de stat, dar multe și tare păguboase până astăzi, fiindcă a fost o investiție guvernamentală și nu comunală)
pentru care era nevoie de plata a nu mai puțin de 24 de vămi la tot pentru haznaua publică, ne vom aminti doar în răpide ochire și a terasamentului primei porțiuni de cale ferată spre Ungheni și spre
atâtea poduri simbolice, așezate sub carul mortului, obicei tot mai retrospectivă și pasageră. A trebuit să li se întocmească podurilor și Vaslui a impus regularizarea și îndiguirea în zonă a cursului
firav în ultima vreme, de când cu eliminarea barierelor vamale în podețelor din Eși dosare personale, unele cu iz penal, pentru cheltuieli Bahluiului, care a inundat șesul râului și în toamna acelui an, și în
calea spre fericirea pur terestră a vacanțelor turistice. Și, așa, podul a nereale, hârtii din care edilii șefi își extrăgeau merite necontestate primăvara lui 1871 (ANI, PI, dos. 64/1868, f 49 r, 51 r, 56 r., 77 r.).
redevenit azi un personaj important în povestea nesfârșită a pentru viitoare alegeri totdeauna contestate. Căutăm și noi tot acolo Construirea unui pod nou, de piatră, la 400 m în amonte, a început în
autostrăzilor noastre cu suprapreț mondial și subiect secundar de temeiuri pentru alt fel de alegeri, anume între fantezii etimologice și vara lui 1870 (aNi, PI, dos. 109/1869, f. 138 r.) și a fost finalizată
serial onomastic ieșean, în mai multe episoade, căci pe drumul cel soluții istorico-lingvistice corecte ale denumirilor. probabil în 1871. În 1869 se făcuse deja un pod nou de piatră și la
lung de prin arhive se ivesc și multe poduri, unele cu legende atașate, Dacă, pe Bahlui, Podul Roș e, desigur, „vedeta” chestiunii, iar bariera Ipsilante, peste Nicolina (ANI, PI, dos. 155/1869). Podul de
altele cu datări fanteziste și nume schimbătoare cărora toponimiștii Podul Verde a devenit o fosilă a memoriei colective, adânc îngropată lemn, al lui Ipsilant, vechi de șapte decenii, a fost desființat în toamna
le zic hodonime, adunând în aceeași oală semantică ulițe și drumuri, în istoria traseului stradal de la noul Pasaj „Mihai Eminescu”, așez pe anului 1873 (ANI, PI, dos. 142/1871, f 32 r.). Pe locul său a fost
poduri și podețe, bacuri și dubase, pasaje și pasarele. locul secund al interesului public și toponimic Podul de Piatră zis construit după primul război mondial un alt pod de lemn, care a
Podurile ne învață multe și nu totdeauna mărunte, chiar când ele (rău!) și Podul lui Ipsilant. Într-un document oficial, Lista dăinuit câteva decenii. Podul de Piatră, niciodată numit Podul lui
însele au dispărut, având grijă să-și lase numele ca moștenire unor monumentelor istorice din anul 2004 din județul Iași, care poate fi Ipsilant, azi monument istoric, pod scos din circulația rutieră de
așezări înfiripate chiar la capătul igliței, pentru un oarecare alijveriș consultată și pe internet, podul de piatră este datat când de la începutul jumătate de secol, fiind protejat de un nou pod alăturat, de beton,
sau gheșeft iscat din oboseala, setea sau foamea călătorului sau din (!) secolului al XIX-lea, când între 1830 și 1840 (!), fără indicarea trebuie urgent reparat, căci semnele erodării la temelia sa sunt
priceperea podarilor. Nu mai vorbesc (decât enunțiativ) de veniturile surselor documentare, aproximarea fiind bazată, desigur, pe evidente.
importante pentru domnie și pentru eforiile târgurilor din taxele de sinonimia toponimică menționată, care pune podul în seama În episodul următor, coborâm împreună pe Bahlui, cu barca de
trecere peste poduri (e. g., trimit pe curioși doar la un singur domnului Constantin Alexandru Ipsilant(i) (martie 1799-iunie 1801). salvare (de erori)împrumutată de laArhivele deținătoare de enigme...
document, din 1 iulie 1797, pentru ponturile podurilor din Iași, Nu voi identifica acum pe „vinovații” de o triplă eroare, încercând să Dezlegate.
publicat de loan Caproșu în DIOI, X, p. 115-117). Numaidecât ne mulțumesc pe cititori doar cu informații ce restituie adevărul...

8 cronica veche
CRONICA VECHE

INAUGURAREA STATUII LUI ȘTEFAN CEL MARE.


RITUALURI, NOSTALGII, POLEMICI (1883)
o scrisoare adresată „României libere“, să rectifice textul apărut în
(continuare din nr. 57) majoritatea ziarelor, guvernul insista asupra prezenței sale în calitate
tent la detalii, guvernul I.C. Brătianu nu consideră că de neoficial al statului român la acel banchet, fapt dovedit prin

A după dezvelirea statuii acțiunea era terminată.


Declarând că scopul evenimentului organizat fusese

executivul de la București a dispus realizarea unui număr


impresionant de tablouri cu imaginea statuii lui Ștefan și a întregii
nepublicarea alocuțiunii în „Monitorul Oficial“. Tăvălugul pornise
însă în urma reproducerii ei în „L Independence Roumaine“, unde un
dezvoltarea sentimentului național și a memoriei luicorespondentȘtefan, adăugase, după relatări ale altor martori, numele
primelor trei provincii menționate deja, el adăugând de la sine pe cel
al Basarabiei. Un prim efect al acestei situații neplăcute a fost
ceremonii de inaugurare, care urmau să fie trimise prin intermediul expulzarea lui Emile Gali, patronul ziarului.
prefecturilor și la școlile generale din toate județele țării. În anumite Prin discursul lui Grădișteanu, serbarea de la Iași capătă o
cazuri, chiar prefecturile solicită de la guvern sau de la prefectura anumită vizibilitate și în presa externă. Atente la evenimentele
județului Iași tablouri de tipul celui descris. Numărul tablourilor importante ce au loc în România, ziarele occidentale descriu cu
trimise de ministrul de interne Chițu pentru a fi distribuite la școlile destule amănunte atmosfera politică din țară, discursurile ce se
de gradul I ajunge la 483, cu indicația de a fi utilizate și la alte serbări rostesc cu prilejul inaugurării statuii lui Ștefan și, nu în ultimul rând,
naționale. Chiar dacă multe dintre acuzațiile conservatorilor se relațiile dintre Carol și clasa politică românească. Frecventa
înscriau în registrul obișnuit al reproșurilor opoziției, o dovadă a rememorare de către vorbitori a luptelor duse de Ștefan împotriva
greutăților prin care trecea orașul Iași în această perioadă o avem Ungariei, Poloniei și turcilor nu putea trece neobservată, indiferent
chiar de la I.C. Brătianu. La sfârșitul acțiunilor organizate la Iași, cui aparțineau acele intervenții. Tonul presei germane, austriece și
acesta îi mulțumește pentru implicarea sa prefectului de Iași, ungare față de aspectele amintite diferă și în funcție de apropierea
Dimitrie Pruncu, căruia îi transmite și suma de 5.000 de lei, destinați, care exista între acestea și diferiți lideri politici din Austro-Ungaria,
conform dispoziției regelui Carol I, să fie împărțiți la săraci. dar mai ales de mesajul care se dorea a fi transmis guvernului român.
Discuțiile între primăria și prefectura județului Iași, privind Când spunem asta ne gândim la faptul că, dincolo de amenințările lui Ștefan, pentru a obține o conjunctură, ceilalți invocă același erou
repartizarea diferitelor cheltuieli generate de organizarea mai mult sau mai puțin subtile, care vin prin intermediul unor organe de dragul antitezei cu decidenții politici contemporani. Devenită
evenimentului, sunt și ele dovezi ale dificultăților economice de presă, supărarea habsburgică provocată de discursul lui parte componentă a strategiei politice, raportarea la un trecut de aur
existente în acel moment. Dar supărarea celor care se obișnuiseră să Grădișteanu era mult exagerată de ziarele conservatoare din este frecvent utilizată și ea în mod diferit. Dacă naționali-liberalii
vorbească în numele Moldovei era provocată mai degrabă de orgolii România. Citind articolele apărute la Viena sau la Budapesta și (cum se denumeau adepții lui I.C. Brătianu) amintesc timpurile
personale. Interpretând lipsa lui C.A. Rosetti de la banchetul dat la punându-le în corelație cu demersurile diplomatice dintre România și glorioase ale lui Ștefan pentru a arăta care este reperul lor în acțiunea
Teatrul Național ca un semn nou de indiferență față de Moldova, Austro-Ungaria, în vederea aderării statului român la Tripla Alianță, politică pe care o desfășoară, adversarii sunt preocupați ca, prin
liderii opoziției insistau pe lipsa de entuziasm a populației față de avem senzația că ele făceau parte mai degrabă din cadrul unui joc de invocarea aceleiași perio ade, să arate decadența epo cii
manifestările acuzate că ar fi avut un puternic caracter „îmblânzire“ a României. Când spunem asta ne gândim la contemporane, de care vinovați erau doar adversarii lor politici. Anul
guvernamental. Absența mitropolitului și în general a clerului de la intransigența României într-o serie de probleme cum ar fi sprijinirea 1883 venea deja după două acțiuni importante, la care liberalii
petrecerea organizată în seara inaugurării constituiau și ele niște mișcării românești din Transilvania sau intenția Vienei de a căpăta o participaseră din poziția de grupare politică guvernamentală
semne ale lipsei de respect față de Iași. poziție dominantă în Comisia europeană a Dunării. Pentru austrieci, (câștigarea independenței și proclamarea regatului) și pe care și le
Sfârșitul manifestărilor avea să aducă o nouă „problemă“. discursul lui Grădișteanu apare, în aceste condiții, ca un excelent atribuiau mai ales în condițiile luptelor politice. Nemulțumirea
Venit la Iași cu două zile mai devreme, suveranul vizitează primăria, pretext de a face presiuni asupra României. Fără a renunța la apărarea neexprimată a conservatorilor era determinată de faptul că
unde examinează și tronul lui Ștefan, adus pentru acțiunea de pe 5 intereselor sale, guvernul român caută modalități de lămurire a neparticipând la luarea deciziilor privitor la organizarea
iunie de la biserica comunei Vânători, județul Neamț. Aflând de la un viitorilor săi aliați asupra lipsei oricărei legături între intențiile sale ceremoniilor legate de inaugurarea statuii lui Ștefan, nu ei erau cei
consilier local (Verussi) că la biserica amintită existau și alte obiecte politice externe și unele acțiuni politice individuale de tipul celei care aveau să beneficieze de pe urma evenimentului. Opoziția știa
din epoca lui Ștefan, luate din cetatea Neamțului, Carol dispune aparținând senatorului liberal deja menționat. Aceasta avea să se foarte bine că, în condițiile unei puternice contestații, grupul aflat în
transportarea tuturor acestor obiecte la pinacoteca din Iași, pentru producă mai întâi prin nepublicarea intervenției sale în „Monitorul posesia puterii va stabili regulile jocului în așa fel încât toate
formarea unui muzeu special. Cu puțin timp înainte de această vizită, Oficial“, iar apoi, după presiuni ale guvernului austriac, chiar printr-o profiturile materiale și de imagine să îi aparțină, realizând astfel și o
ministrul instrucțiunii publice hotărâse realizarea unui inventar al desolidarizare oficială, publicată pe 19 iunie în „Monitor“. nouă legitimare. Puternic atacați, începând cu 1883, chiar de către
acelor relicve, așa încât cererea formulată de Carol ca Verussi să Patru zile mai târziu, avea să fie înaintată oficial foști colaboratori precum D. Brătianu, liberalii din jurul lui I.C.
fotografieze toate acele lucruri și să realizeze o lucrare despre istoria reprezentantului austro-ungar de la București, de către ministrul Brătianu intuiau că menținerea la putere nu se putea face doar
lor, venea ca o completare a amintitului ordin. Dacă în momentul român de externe, D.A. Sturdza, și dată publicității peste câteva zile, organizând și câștigând alegeri. Pentru a obține credibilitate era
mutării stranei lui Ștefan cel Mare exista un acord al autorităților în cotidianul austriac Wiener Abendpost. O dovadă a faptului că și nevoie de o diversificare a formelor și mecanismelor de legitimare.
județului Neamț, după terminarea manifestării de la Iași acestea Austro-Ungaria dorea stingerea rapidă a acestui incident o Pe lângă discursuri se cereau deci realizări notabile, fapte
considerau firească restituirea prețiosului obiect. Corespondența reprezintă, în opinia noastră, destituirea funcționarilor de la punctul memorabile de tipul celor de la 1866, 1877 sau 1881. Inaugurarea
între cele două prefecturi ne prezintă într-o altă imagine pe edilii de graniță Ițcani, unde grănicerii austrieci comiseseră abuzuri statuii, așteptată în mod real de ieșeni și nu numai, era ocazia de
Iașului. Obișnuiți a se prezenta ca niște victime ale politicii nedrepte împotriva celor români. Iar solicitarea guvernului român de a se lua utilizare, în folosul propriu, a unui simbol vechi, într-un cadru
a Bucureștiului, prefectul și primarul „capitalei Moldovei“ nu ezită măsuri pentru reparația necesară a fost luată repede, chiar dacă ceremonial nou. Pentru liberali, dar și pentru Carol deopotrivă,
să își manifeste indiferența față de cererea de restituire a tronului, incidentul nu avea loc la mult timp după 5 iunie 1883. În aceste ceremonia inaugurării statuii era mijlocul cel mai nimerit pentru
venită din partea celor care se considerau proprietari de drept. După condiții, articole de genul celor publicate de Mihai Eminescu în exprimarea statutului lor de conducători. Aceasta avea să se facă
mai multe scrisori, apare o primă justificare a păstrării obiectului „Timpul“, în perioada ulterioară inaugurării statuii lui Ștefan, în care evocând un erou comun unui grup (moldovenii) sau chiar unei
disputat: existența unui ordin al ministrului cultelor și instrucțiunii, se vorbea despre gesturile necugetate ale liberalilor și pericolul întregi societăți, însuflețind sentimentele de coeziune și sprijin
care ar fi dispus rămânerea și depozitarea sa în pinacoteca de la Iași. extern la care aceștia supuseseră țara prin întreaga lor politică, sunt popular pentru cei care organizau evenimentul. Măsura în care
Dacă evenimentul asupra căruia ne-am oprit a beneficiat de o complet nefondate. Poetul se descătușa din nou împotriva liberalilor, strategia aceasta dădea rezultatele scontate de către liberali avea să se
anumită atenție istoriografică, aceasta s-a datorat nu numai faptului comentând întreaga manifestare de la Iași fără a se fi deplasat în vadă în anii următori. Dacă luăm în considerare evidenta sporire a
că era vorba de inaugurarea statuii celui mai mare voievod al localitate, deși fusese trimis la Iași, de ziarul la care lucra. Acesta este contestărilor am înclina să credem că „planul“ nu a reușit.
Moldovei, ci și intervenției din seara zilei de 5 iunie, a senatorului motivul pentru care privim cu circumspecție șirul de articole u am putea încheia însă fără a face câteva considerații
Petre Grădișteanu. Asupra discursului susținut de acesta în sala publicate în „Timpul“. În plus, dacă liberalii încercau, prin invocarea asupra celuilalt factor politic implicat în acțiunea
Teatrului Național din Iași ne vom referi în rândurile următoare. În lui Ștefan, să realizeze o solidarizare a românilor în jurul lor, desfășurată la Iași, în 5 iunie 1883, Carol I. La fel ca și
atmosfera deja cunoscută, cuvântul senatorului liberal avea să Eminescu, apropiat conservatorilor, tot în scopuri politice, îl invoca echipa guvernamentală, el știa că într-o societate în care circulația
devină, în scurt timp, un nou subiect al disputelor putere-opoziție. În pe voievodul Moldovei pentru a arăta cititorilor diferența între cei ce informațiilor nu era tocmai bună făcându-se doar prin intermediul
vreme ce apropiații PNL încercau să diminueze trimiterea făcută de se aflau la guvernare și personalitățile de altădată. Încercând să presei, sentimentul de siguranță al populației putea fi mărit în
acesta la teritoriile românești aflate în componența altor state, răspundă într-un fel acuzațiilor aduse de Eminescu (liberalii ar fi fost condițiile punerii în scenă a unor simboluri istorice și politice de
adversarii guvernului insistau pe complicațiile internaționale care dispuși, din dorința de a rămâne la putere, să sacrifice interesele mare anvergură așa cum era Ștefan cel Mare.
aveau să apară în urma celor rostite de Grădișteanu. Membru al PNL statului român), „Românul“ din 8 iulie 1883 afirma că nu este pe Suveranul a știut de la începutul „mandatului“ său că, pentru a
încă din perioada constituirii coaliției de la Mazar Pașa, el s-a punctul de a uita dificultățile create de Austria de-a lungul timpului, putea fi urmat de români, trebuia să aibă o comunicare directă cu ei,
dovedit, pe parcursul întregii sale activități politice, un lider exprimându-și dorința de a se pune capăt „lungului șir de umilințe să le creeze măcar impresia că poate obține ceea ce ei își doresc. În
temperamental care, asemeni altor lideri politici, avea să treacă prin provocate de guvernul austriac celui român“. Dincolo de replicile plus, plasându-se în continuitatea lui Ștefan, dar nu numai a lui, el
mai multe grupări. El avea să rostească la un banchet dat de indirecte între porta-vocea liberalilor români și ziare precum avea posibilitatea să producă reacții emoționale puternice în rândul
municipalitatea Iași, în sala Teatrului Național, în fața a 420 de „Fremdenblatt“, „New Freye Presse“, și chiar „Deutsche Zeitung“, populației, ceea ce presa epocii (la care am făcut trimitere în text) ne
invitați din țară, un discurs care a provocat destule controverse. pe tema gesturilor inamicale ale unui stat la adresa celuilalt, și de face să înțelegem că s-a și întâmplat. Carol I trebuia să facă față acum
Cuvintele senatorului liberal, pronunțate într-o adunare aflată în proteste de tipul celui exprimat de cunoscutul diplomat Kalnoky, cele și contestatarilor celor care nu mai credeau în capacitatea liberalilor
afara programului, avea să capete greutate și datorită poziției două state vor reuși, cu ajutorul lui P.P. Carp, să treacă peste incident. de a conduce eficient țara, dar cu a căror lideri el se înțelesese asupra
importante pe care o ocupase în Senatul României, cu puțin timp Concilierea era grăbită și de interesele politice comune, atât Viena cât orientării politicii externe a României. Pentru a bloca tirul acuzațiilor
înainte. și Bucureștii preocupându-se îndeaproape de proiectele pe care aduse lui I.C. Brătianu, monarhul nu putea pierde prilejul de a se
În nota specifică și celorlalte intervenții, Grădișteanu schița, Rusia le avea în Balcani. În aceste condiții, incidentul Grădișteanu prezenta ca un lider apt să facă față dificultăților politice, grație unei
la începutul discursului său, un adevărat laudatio la adresa avea să se stingă în curând, îndeosebi din cauza aderării statului strategii bine puse la punct. În condițiile temerilor legate de controlul
suveranului. Parlamentarului liberal i se părea meritoriu faptul că în român la TriplaAlianță în toamna aceluiași an, 1883. Austriei asupra Dunării, discursul lui Carol din sala Teatrului
„glorioasa cetate a lui Ștefan“ au venit cetățeni din toate colțurile evenit subiect al unor dispute politice interne și Național, în care evoca personalitatea lui Ștefan și luptele acestuia,
țării, iar explicația dată era existența unei legături puternice între
români și monarhul lor. Spre deosebire de antevorbitorii săi, Petre
Grădișteanu îi amintește în alocuțiunea sa pe marii absenți de la Iași,
regina și primul ministru, cărora le închina simbolic paharul său de
vin. Ceea ce avea să producă nemulțumirea diplomaților austrieci și
D generând tensiuni internaționale, Ștefan cel Mare
avea să fie utilizat și cu alte ocazii de către oficialii
statului român. Astfel, cu prilejul jubileului din
comemorativ înscris pe pergament avea alături de portretele lui
Mircea, Mihai și pe cel al lui Ștefan.
contribuia la o identificare cu el, dar și la asumarea unui angajament
în privința viitorului.
1906, Dincolo
actul de obiectivele fiecărui actor implicat, inaugurarea de
la 5 iunie 1883 ne duce cu gândul la o situație-tip, în care puterea
politică utilizează un monument pentru a construi ceea ce se
avea să dea apă la moară adversarilor politici era trimiterea sugestivă Fără a încerca să stabilim concluzii, putem spune că ceea ce s­ numește, de regulă, memorie comună.
la Banat, Bucovina, Transilvania, unele ziare adăugând din oficiu și a întâmplat în 1883 la Iași nu reprezintă un caz singular, ci se înscrie Prin statuia lui Ștefan, apărută într-un moment delicat, tradiția
Basarabia. Alocuțiunea sa a căpătat o anumită greutate prin mai degrabă într-un anumit tipar. Evenimentele din anul la care am își putea demonstra forța constructivă, iar trecutul reînviat apărea ca
adresarea finală către rege și prin gesturile suveranului de la sfârșit, făcut referire în rândurile de mai sus pot fi înțelese dacă avem în o mixtură în care se amestecau, deopotrivă, nostalgia, frustrarea,
de a-i strânge mâna și a ciocni cu el, în prezența unei audiențe vedere câteva aspecte. Mai întâi faptul că societatea românească satisfacția.
numeroase. Din momentul acesta avea să curgă un șir întreg de aflată în plină modernizare are în permanență tendința de a se uita în Liviu BRĂTESCU
dezmințiri și interpretări. În timp ce senatorul liberal încerca, printr- trecut. Dacă cei care se află la putere invocă personaje mitice de tipul

cronica veche 25
CRONICA VECHE

Biserica ”Sf. Nicolae Domnesc”


IÎn peisajul urbanistic al lașului contemporan, centrul
istoric păstrează cu pioșenie o serie de vechi zidiri a
căror bogăție și valoare inestimabile se bucură de o
nefiind de față), îngenunchiară pe covor, primind cunoscuta și valoroasa lucrare ”Iașii vechilor zidiri” (autori:
binecuvântarea preoțească, dănțuiră împrejurul mesei, D.Bădărău și Ioan Caproșu). Astfel, menționând faptul că
sărutară icoanele, călcară galbenii, și apoi, bărbat și nevastă; biserica Sfântul Nicolae Domnesc înscriindu-se în șirul de
recunoaștere unanimă, dintre care edificiile religioase ocupă se întoarseră la palat unde Timuș, conform obiceiului, își biserici orășenești construite de domnitorul Ștefan cel Mare
un loc de prim rang datorită aspectului impunător cât și a sărută pentru întâia dată soția, în fața tuturor”. între 1490 și 1496 și a căror trăsătură particulară o constituie
geometriei și detaliilor arhitecturale, amintind peste veac În decursul timpului, biserica suportă o serie de reparații, mărirea pronaosului spre a obține un spațiu mai mare destinat
despre ceea ce a fost vechea capitală a Moldovei. ”Iașul este adăugiri, în forma sa actuală putând fi văzută după ce, între credincioșilor, autorii păstrează caracterizarea de biserică de
orașul bisericilor, în piatra cărora Domnitorii și părinții noștri anii 1884 și 1904, a fost dărâmată și reclădită din temelii, plan trilobat cu turlă pe naos și acoperiș fragmentat (Gr.
au însemnat de-a pururea nestrămutata lor smerenie”, după vechea formă, de arhitectul Lecomte de Nouy, care îonescu, Istoria arhitecturii în România, 1963).
observa cu ani în urmă N.Gane. restaurează în aceeași vreme și biserica Trei Ierarhi. Astfel, Fără a intenționa o prezentare de specialitate mai
”Cel mai vechi monument păstrat sub forma unei copii datorită stării precare în care se afla este reparată de Antonie detaliată, trebuie citat din lucrarea de mai sus un lucru care
aproximativ exacte este biserica Sf. Nicolae Domnesc, Ruset în 1678, domnitorul însuși mărturisind într -un hrisov trebuie reținut: ”Înfățișarea actuală a bisericii pare a fi
clădită în forma sa originală din voia domnitorului Ștefan cel că biserica ”era stricată de foc și de ploi, de gios, din urzirea asemănătoare, cu unele excepții, celei originale, deși
Mare între 1 iunie 1491 și 10 august 1492”. Însemnarea ei, păr sus, în vârvu” (”Iașii vechilor zidiri”). Și tot atunci, Lecomte de Nouy, în pofida opiniei exprimate și de M.
aparține lui Gh. Curinschi și nu pare a fi infirmată de probabil, a fost suprimat zidul dintre pronaos și naos și Kogălniceanu, că este indicată o restaurare istorică, care să
cercetările efectuate privind trecutul acestui lăcaș. Istoricii înlocuit cu cele trei arcade păstrate de arhitectul Lecomte de păstreze adaosurile valoroase din decursul vremurilor, a
afirmă, potrivit cronicii, că atunci când marele domnitor a Nouy. În 1678 Antonie Ruset repară clopotnița, face zid dărâmat în întregime biserica, reconstruind-o potrivit
ridicat biserica Sf. Nicolae Domnesc, el a zidit de fapt o nouă împrejur și o zugrăvește. Dar, fiind mazilit, domnul caracteristicilor pe care a socotit că le-a avut ctitoria lui
biserică, mai măreață, în locul uneia sau lângă alta mai veche, moldovean n-a terminat de zugrăvit biserica, fiind pictată în Ștefan cel Mare”. Mai departe, autorii subliniază că planul
dar cu certitudine în preajma curții domnești (D. Bădărău, I. primăvara anului 1679, la începutul domniei lui Gheorghe bisericii repetă, probabil, pe cel al vechii construcții, cu
Caproșu, Iașii vechilor zidiri, 1974). Edificiul a fost Duca, urmașul în scaun a lui Antonie Vodă, menționează excepția arcadelor dintre pronaos și naos care urmează,
înconjurat de ziduri, o porțiune a zidului din timpul lui sursa citată. probabil, transformările suferite de monument în vremea lui
Alexandru Ruset putând fi văzută și astăzi spre Palatul Biserica are de suferit de pe urma incendiilor în 1725, Antonie Ruset, transformări amintite în prima parte a acestei
Culturii. Biserica a fost folosită multă vreme ca mitropolie și 1753, 1784, 1821, a cutremurelor, fiind mereu reparată. prezentări. Cu privire la restaurarea bisericii de către
servea deseori pentru oficierea ceremonialului de curte, aici Construcția defectuoasă a adaosurilor amenințau cu Lecomte de Nouy, arhitectul înlătură contraforturi, adaugă
fiind unși, cu unele excepții, voievozii Moldovei începând cu prăbușirea, fiind necesară o urgentă restaurare temeinică. un al treilea rând de ocnițe, ceea ce atrage după sine
Alexandru Lăpușneanu, apoi Ioan Heraclide Despot, După dărâmarea adaosurilor în 1888, a fost acceptată aprecierea că acest fapt imprimă monumentului mai multă
Gheorghe Ștefan, Dimitrie Cantemir, ultimul fiind Grigore propunerea arhitectului restaurator de a se demola și restaura sveltețe. Cu toate acestea, deși restaurarea se distinge ”printr-
Al. Ghica la 2 octombrie 1849. Singurul domn înmormântat din temelii și biserica lui Ștefan cel Mare, cu toată opoziția o deosebită acuratețe a construcției și a finisajului” (Gh.
aici a fost Constantin Cantemir, strămutat mai târziu de unor intelectuali ai vremii. Curinschi), ”nu poate compensa pe deplin valoarea istorică și
nepotul său Antioh la Mănăstirea de pe Milcov. Într-o chilie a ”Biserica Sfântul Nicolae Domnesc este apreciată ca artistică a monumentului de dinainte de restaurare” (D.
acestei biserici a locuit o vreme mitropolitul Dosoftei, în unul dintre cele mai frumoase și mărețe edificii bisericești din Bădărău, I.Caproșu). Așa cum se prezintă astăzi biserica
acest lăcaș se semnalează existența unei tipografii și a unei câte s-au înălțat în acea epocă de mare strălucire a stilului place, degajând o personalitate distinctă, dar, subliniez,
școli care, reorganizată de mitropolitul Iacov Pruteanul, moldovenesc în timpul domniei lui Ștefan cel Mare” (”Iașii trebuie luate în considerație și aprecierile specialiștilor,
ajunge una din cele mai renumite din Moldova. Toate aceste vechilor zidiri”). menționate mai sus. Și dacă îmi este permis să-mi exprim
date cât și altele pe care nu le-am mai reprodus aici sunt foarte espre biserica Sf. Nicolae Domnesc s-a scris personal punctul de vedere, mă alătur celor menționate de
frumos redate în lucrarea ”Prin Iașii de odinioară”, 1995,
autori Liviu Rusu și col.
De acest sfânt lăcaș sunt legate și alte evenimente
petrecute în istoria Moldovei. ”Pe lespedea bisericii Sfântul
D mult în decursul vremurilor, înfățișarea de autorii lucrării ”Iașii vechilor zidiri”: ”Ceea ce izbește mai
odinioară a acestui sfânt lăcaș, adăugirile și mult la această zidire este simplitatea și franchețea
reparațiile fiind amintite sau îndeaproape cercetate
personalități de renume, istorici, arhitecți.
de căreia totuși nu -i lipsește măreția”. De aceea nu
construcției,
trebuie să existe ieșean sau turist care să nu o viziteze.
Nicolae Domnesc, a lui Ștefan cel Mare, pășea în 1652 un IonNeculce, în Letopisețul Țarii Moldovei, amintește de Cât privește planul construcției, acesta are doar două
cortegiu nupțial princiar. Era nunta domniței Ruxanda, fiica lucrările executate în timpul domniei lui Antonie Ruset, compartimente: naosul cu cele trei abside ale planului treflat
Lupului care devenea soția lui Timuș, fiu al hatmanului Mihail Kogălniceanu în Cronicile României prezintă printre și pronaosul de formă dreptunghiulară. Pronaosul este
Ucrainei” (C. Ciopraga). Întâmplarea mai păstrează peste altele o descriere a picturilor executate în primăvara anului despărțit în prezent de naos prin trei arcade sprijinite pe două
veac nostalgia ei. Fiica mai mică a domnitorului Vasile Lupu 1679 la începutul domniei lui Gheorghe Duca. Nu pot fi coloane, în locul peretelui de odinioară. Turla ce se înalța
și a doamnei Tudosea este una din cele mai cunoscute figuri trecute cu vederea cercetările întreprinse de Nicolae Iorga și deasupra naosului este sprijinită pe patru mari arce, în timp ce
ale istoriei noastre, soarta ei depinzând de întâmplările redate în Studii și documente, apoi preocupările lui C. pronaosul este acoperit de o cupolă pe pandantivi, sistemul
vremii. C. Gane descrie în ”Trecute vieți de doamne și Erbiceanu, Gh. Ghibănescu și mai aproape de noi ale lui, constructiv putând fi admirat din interior fără a intra în detalii
domnițe”, 1971, acest moment: ”... duminică 1 septembrie Grigore Ionescu, Gh. Curinschi ș.a. de specialitate.
(1652, n.n.) avu loc nunta... mirele și mireasa merseră la O descriere a actualei biserici împreună cu detalii ce pot Trebuie menționat însă faptul că atât pereții bisericii,
biserica Sfântul Nicolae Domnesc (domnul și doamna interesa cititorul, nu numai specialistul, poate fi găsită în bolțile, cupolele, arcele, întreg sistemul construcției este
pictat cu scene liturgice pe un fond albastru, de o colorație
apreciată ca severă. Tonurile respective conferă interiorului
un caracter mai întunecat, spun specialiștii. Pictura a fost
executată de Boris Bernard, Emilie Memplot și P. Mauretal și
în felul în care a fost concepută îngreuiază perceperea
formelor arhitecturale. Mai mult, aceasta nu are nimic comun
cu vechea pictură murală a bisericii executată în vremea
domnitorilor Antonie Ruset, Gheorghe Duca și Ioan
Mavrocordat. Din această veche pictură se mai păstrează în
sala gotică de la biserica Trei Ierarhi unele fresce destul de
bine conservate.
Mobilierul bisericii este lucrat în stejar auriu,
policandrele datează din epoca restaurării bisericii și
concepute într-un stil inspirat din arta bizantină.
La exterior ”ansamblul dă un aspect de mare zveltețe și
de nobilă simplitate și conjugă în modul cel mai armonios
piatra, cărămida aparentă, teracota și figurile colorate”
(”Iașii vechilor zidiri”). Ferestrele strâmte trimit în interior
doar o lumină slabă, compensată de cea dată de policandre. În
arcaturile firidelor exterioare se află un număr de 282 de
figuri pictate în frescă; se observă și o mare varietate de
discuri smălțuite policrome. De altfel ”strălucirea aceasta a
policromiei ce domină în exteriorpeste zidul simplu de piatră
albă contrastează cu interiorul de colorație albastră severă”,
conchide, prezentarea bisericii Sfântul Nicolae Domnesc,
repet, din valoroasa lucrare ”Iașii marilor zidiri”, din care am
îndrăznit să reproduc o serie de elemente studiate cu mult
profesionalism de către autori, pentru a prezenta succint
sfânta biserică ce rămâne pentru Iași una din pietrele sale
scumpe care a străbătut veacurile.
Ștefan CUMPĂNESCU

26 cronica veche
CRONICA ACTUALITĂȚI

Mircea CIUBOTARU Florin FAIFER

„Misterele onomastice” ale Iașilor (xviii) Mircea Filip,


edând Podului de Piatră, în episodul trecut, vârsta când (ANI, MLPM, dos. 404/1850, f. 91 r.-v., 108 r.-v.; dos. chisnovat
R reală și povestea sa, nu-l pot lăsa în singurătatea-i
bătrânească și, spre consolare, îl așez la loc onorabil,
în capătul de nord al șirului de poduri bahluviene.
desigur, de vecinul și colegul de generație pod de cale ferată,
445/1853), până când a trebuit să fie demolat în 1873, după ce a
fost construit Podul de Piatră (1870-1871). Afectat de viiturile
Nu uit,
Bahluiului, nici Podul lui Iancu Bacalu nu a rezistat prea mult, per, iubite cetitoriu, să mi se ierte gafa săvârșită
construit deja în 1870 (ANI, PI, dos. 64/1868, f. 51), când s-a
făcut în zonă terasamentul pentru linia ferată Iași - Ungheni
(inaugurată în 1874), dar ce personalitate poate avea o
asemenea construcție de serie, e drept, serioasă, mai ales că,
fiind reparat de câteva ori de primărie, cu material lemnos
vechi, rezultat din diverse demolări (ANI, PI, dos. 157/1866, f.
5 r, 9 r.; dos. 67/1867, f. 3 r.; dos. 149/1868, f. 23 r.-40 v.). În
martie 1871, Bahluiul a rupt cu totul podurile Ipsilanti și Iancu
S într-un comentariu la o scrisoare pe care mi-a
trimis-o Mușata Mucenic. Fire robustă, energică,
optimistă chiar când n-ar avea motive, cumnata lui Mircea
Filip, promițător pornită în carieră, părea, dintr-odată,
Bacalu (ANI, PI, dos. 142/1871, f. 1 r.-3 r.), iar în anul 1878 împăienjenită de o oarecare oboseală. Nu erau numai vești
peste tot, în țară, majoritatea exemplarelor poartă numele banal
podul rămas și reparat, al lui Iancu Bacalu, era din nou bune în răvașul cu pricina. Când vorbim de boli, de spitale,
Podul de Fier. Ce să mai spun de proletarul și anonimul pod de
impracticabil (Ibidem, f. 41 r.). În planul lui Gr. Bejan, cele asta n-are cum să-ți dea o mină bună.
beton dintre cartierele Alexandru cel Bun și Mircea cel Bătrân, două poduri învecinate aproape un sfert de veac (1850-1873)
din capătul străzii Cerna, apărut la sfârșitul anilor ‘60, odată cu Aflam, așadar, din acele rânduri că Meme fusese
aceste cartiere-dormitor ale Epocii de Aur, sau de cele patru nu mai sunt reprezentate. internat, cu tot felul de probleme (inima, ochii, auzul...) și că
punți de mai la nord, doar prima beneficiind de un certificat de Până la Podul Roș, mai putem traversa astăzi Bahluiul pe o l-ar ajuta dacă ar putea să se pensioneze. Meme (rostit
botez toponimic (Podul pietonal Ștrand, construit în 2012), punte nouă de beton (2009), numită de edili Podul Sf. Andrei, familiar...). Cine-o fi, cine să fie?... Poate că îl cunoaștem
celelalte trei, vechi de patru decenii, fiind folosite în mod și pe podul de beton din capătul bulevardului Dimitrie sub un alt nume, sub numele lui adevărat. Nu știu ce-o fi fost
egalitar de trecătorii din noul cartier improvizat după 1989 la Cantemir. Prima trecere se găsește în apropierea unei vechi în capul meu, dar la relectura scrisorii, destul de tulburat
capătul străzii Cicoare, însoțiți adesea de un al Doamnei vaci fiu punți și are, deci, o istorie a sa. La sfârșitul secolului al XVIII- (tocmai aflasem că M.F. ne-a părăsit), am crezut că acest
sau chiar de fericita lui mumă spre locurile de pășunat iarba lea, Mahalaua de sub Trei Ierarhi se extinsese până pe malul Meme nu-i altul decât... Mircea Filip. Mai ales că unele
rurală dintre blocurile cartierului Dacia. De aici, revenim la Bahluiului și cuprinsese, spre sud, și locul fost al fânăriei, al beteșuguri se potriveau. Și, uite, am greșit! Puteam să fiu
Podul de Piatră, pentru a pluti în aval (doar ca să spunem așa), cu varniței și gunoiului Curții gospod, până la Podul Roș. În 1794, mai atent.
aripile imaginației, căci, la propriu, nu se poate pluti pe nimic, târgoveții și-au ridicat o bisericuță nouă, de zid, cu hramul Sf. De astă dată, amicul îmi scrie, boierește, de la Roma.
spre locuri de trecere îngăduite de stăpânul de altădată al largului Andrei, care devenit apoi numele mahalalei omonime și al unei Trudea acolo pentru un boss, și o făcea cu meticulozitatea
șes inundabil, Bahluiul. Să nu uităm însă nici de cursul vechi al străzi. O uliță care cobora din ulița Podul Roș (apoi str. Palat) care îl caracteriza. Chiar, când nu era serios Mircea Filip,
râului, care, până la Podul Roș, era puțin mai la est, biserica până la Bahlui, intersectând str. Sf. Andrei (este cartată pe moldoveanul? Păi, când simțea nevoia să se destindă. Scotea
lipovenească fiind situată înainte de rectificarea traseului, din planul din 1844 al lui Josef Raschek), s-a numit, din a doua atunci câte o glumă din tolba nu chiar dodoloață. Când înșira
1911-1913, pe malul său drept. Să vedem ce întâlnim azi pe jumătate a secolului al XIX-lea, str. Tacu (1884), fiindcă în
mai multe era, ce mai încoace-ncolo, carnaval!
această porțiune de traseu și ce se găsea aici în secolul al XIX- capătul de jos al ei, atunci la nivelul străzii actuale Buznea, era Vă fac cunoștință - prileju-i rar! - cu Mircea ludicul, cu
lea, cu informații precise, care ne oferă o imagine foarte exactă a locuința „d-lui Tacu”, aceasta amenințată de inundație în unMirceaFilip chisnovat. Iată-l amuzându-se și vrând să mă
stării podurilor și podețelor de lemn, fragile și sărmane, februarie 1868, căci apa Bahluiului trecuse peste podul lui
facă să surâd cu un mic repertoriu de glume la purtător. Sunt
rezistând doar câțiva ani puhoaielor cu sloiuri de la sfârșitul lunii Lazăr Marin, făcut în spatele casei lui Tacu (ANI, PI, dos. șotii filologice, de-ale lui Puiu Vasiliu, actor nu chiar de
februarie și din martie, poduri mereu reparate sau demolate și 64/1868, f. 1 r.-2 r.). Acest personaj era, cu certitudine, fostul prima linie al Naționalului ieșean (cu un destin zdruncinat,
mutate, de care dau seama zeci de dosare cu cereri disperate ale casier al Eforiei Iași, Nicolae Tacu, fapt ce explică ca atâția alții), dar și, când era în toane bune, mânuitor dexter
locuitorilor, devize de lucrări și liste de cheltuieli, rapoarte și promptitudinea cu care primăria trimitea podari pentru a sparge de condei pontos.
corespondență păstrate în fondurile Ministerului Lucrărilor gheața în mahalaua lipovenească. Denumirea străzii Tacu a Aflu, din vestirile relaxate ale vremelnicului cetățean al
Publice din Moldova (MLPM), Eforiei Iași (EI) și apoi Primăriei dăinuit până la 10 noiembrie 1947, când a fost înlocuită cu Romei, că în sfârșit, și-a plasat, „cu bune șanse”,
Iași (PI), de la Arhivele Naționale Iași (ANI). Le vedem și pe numele medicului evreu Leon Ghelerter, iar după 1966 cu acela manuscrisul cărții Dactilografa și diavolul, la o editură,
planurile și hărțile din secolele al XIX-lea și al XX-lea, pe cursul al cunoscutului profesor și editor de documente Gh. Crater. Care editură, cu toată rezonanța... vulcanică, nu i-a
vechi al Bahluiului și pe cel nou, acesta schițat deja pe planul lui Ghibănescu. Podul (mai curând o punte) lui Lazăr Marin, un purtat noroc, astfel că autorul nostru a mai avut de așteptat
Grigore Bejan (1896-1897), dar realizat, prin rectificare, evreu din imediata apropiere, a fost atunci distrus și nu a mai
adâncire și taluzare, în anii 1911-1913, când a fost reamplasat pe până să apară patronul care să miște lucrurile din loc:
fost refăcut până la rectificarea cursului Bahluiului terminată în spornicul, eficientul, dinamicul Costică Dram. Ca să fim
locul său actual și venerabilul Podul Roș. 1913. Fiindcă Podul Roș, reamplasat în anul 1911 pe albia nouă
La cca 100 m mai jos de fostul Podul Ipsilant din capătul sobri: Constantin Dram. Editura păstorită de el se numește
a Bahluiului, a fost făcut din lemn și deja în 1920 se putea Universitas XXI. Mai are una, dar nu aceea ne interesează
străzii Alexandru Ipsilanti (vezi episodul XVII), reconstruit ca prăbuși, a fost construit un pod provizoriu, de rezervă, la
punte în anul 1929 (ANI, PI, dos. 58/1929, f. 10 r.; apare și în aici. Cât despre ambițiosul ghid Inițiere în teoria și tehnica
capătul de jos al străzii Tacu. Lucrarea a fost executată în vara
Planul Municipiului Iași, nedatat, desenat de C. Condurache, anului 1920 (ANI, PI, dos. 58/1920, f. 29 r.), iar podul, mai înalt dramaturgiei, predat la Unitext, era un proiect mai vechi, la
probabil în jurul anului 1935) și iarăși dispărut, trei conducte care Mircea Filip (cu o experiență adunată în deceniile cât a
decât toate podurile vechi, a rezistat, doar cu unele reparații ale
suspendate, de gaz metan și de termoficare, se află exact pe fost secretar literar) ținea mult. Ar trebui ca familia să facă
podelei, nouă decenii, fiind demolat în anul 2013. A fost
amplasamentul podului lui lancu Bacalu, din dreptul străzii un efort să scoată la lumină acest text care, de ce nu, ar putea
cunoscut ca Podul Tacu, apoi Podul Ghibănescu. Considerând,
Iancu Bacalu, despre al cărei „erou eponim” puțini ieșeni mai fi o revelație în spațiul teoriei teatrale... Să nu rămână iluzia
probabil, că numele ilustrului ieșean Gh. Ghibănescu nu este
știu astăzi ceva. Reînviem acum, episodic, fiindcă merită, un unui autor fără șansă. Despre piesa Amintirea unui fiord
reprezentativ, edilii actuali ai orașului au dat numele Sf. Lazăr
personaj apărut în contextul unui lung proces urbanistic de îndepărtat nu am de spus decât că titlul, cu fiorul lui
podului nou pietonal (2013), deși nici strada și nici trecătoarea
modernizare a Capitalei Moldovei. În anul 1850, s-a decis nostalgic, păstrează vibrația scrisului lui M.F. E păcat că
Sf. Andrei nu au o conexiune cu această punte. Obiceiul de a se
înființarea la marginile orașului a patru piețe publice de regizorul Cristian Hadji Culea, de l-o fi avut în mână, nu a
schimba mereu denumirile urbane, parcă pentru a nu se
cherestea, dogărie, lemne de foc, cărbuni, fân etc., în zona izbutit să îl impună în vreun repertoriu. Nu o fi găsit destule
consolida o tradiție și a pune totul sub semnul efemerului, nu
centrală rămânând numai piețele „de paradă” și cele de argumente?
are leac. Și acest fapt este ciudat, fiindcă totdeauna comisiile de
„legumuri”, fructe și alte mărunțișuri. Bacalul Iancu Costandin, Mircea, în lettera lui, ca și îndeobște, se arată încrezător
atribuire a numelor din cadrul Primăriei au avut ca membri și
care avea un loc cumpărat aproape de Podul lui Ipsilant, a în viitorul cărților sale migălite cu o sensibilitate din alt veac.
reputați istorici, cu A. D. Xenopol cap de serie, urmat de Gh.
solicitat Departamentului Lucrărilor Publice aprobarea de a Și surâde... La nave va. Așa că, în dispoziție șugubeață, de ce
amenaja acolo o astfel de piață mărginașă. Nu intru acum în Ghibănescu, harnic consilier municipal. Dar votul democratic
din Consiliul municipal nu are vreo legătură și cu știința să nu-mi tuflească el o mostră de italienească fistichie: „Ti
detaliile istoriei acestor locuri de târguială, bine documentate, ambaraccio”... Nu„abbraccio”? Mde!
cărora le rezerv episoade speciale din acest serial toponimic, și istoriei.
ofer cititorilor doar informații minime pentru tema prezentă. Podul actual ce leagă b-dul Dimitrie Cantemir cu splaiul
stâng al Bahluiului este o construcție nouă și nu solicită vreo DragăFlorin,
Fiindcă atunci Podul lui Ipsilant era stricat (ANI, MLPM, dos. Se apropie ziua ta și totodată amintirea emoțiilor de
404/1850, f. 84 r., 91 r.-v.), negustorul a construit un nou pod de cercetare pentru serialul nostru, în schimb, nu putem lăsa în
uitare o veche punte care lega curtea bisericii lipovenești, de pe altădată cândpetreceam (grupa de la Nicolina), cu vin bun,
lemn peste Bahlui, pe care puteau ajunge în piața sa căruțașii ce și bună dispoziție cât ne țineau puterile. Acum... vid ucigător
veneau la târg din satele din partea de vest a orașului, plătind malul drept al Bahluiului înainte de anul 1910, cu Ulița
Palatului Gospod, după cum se vede în planul citat din anul și mare sărăcie, iar la o petrecere, cum inspirat scria bunul
brudina (taxa de trecere pe pod). În această împrejurare, Eforia Puiu Vasiliu, nu mai afli decât: vidul casei, muc de fructe,
nu a avut în următoarele două decenii interesul să repare 1844. „Puntea Lipovenească” fusese făcută de lipoveni și a
fost distrusă de aceeași viitură a râului care spulberase și podul pișinată, muică bătrână. La supe și ciorne: lupă cu fidea,
temeinic Podul lui Ipsilant, acesta fiind doar „dres” din când în supă cu băieței, ciorbă de verișoare. Țelul doi: cață cu
lui Lazăr Marin, în februarie 1868.
Nu a mai fost refăcută de măsline, șnițel matur, chifteluțe măritate, văduvioare la
mahalagii, care cereau, în martie, grătar, cioran cu fasole, crap prășit, crac umplut. La
reconstrucția ei din bugetul „Mutături”: ardei muți, gogoșari în oțel, gogonele mirate.
primăriei (ANI, PI, dos. 77/1868, Deșerturi: orez cu lapte, chec cu rabat, șerbet de mahăr ars,
f. 6 v.-8 v.). Fiindcă Podul Roș era plăcinte țoale-n brâu, tort cu trișcă. Pâine: 50 de banifetia.
foarte aproape, edilii nu au Din repertoriul orchestrei: se vor executa pântecele - Ia
considerat necesară această punte, mai toarnă-un păsărel, Drag mi-e pântecul și șocul, Az’
devenită doar o amintire noapte te-am virat, Și vampa singură s-a stins. Carie din
documentară după rectificarea Măduva veselă, Lupa la Mamaia, Uvertură la Nunta lui
cursului Bahluiului, care urma, Figură, Ești vasul meu.
până la 1910, traseul străzii Stimate amice, mi-am predat Dactilografa și diavolul la
actuale Traian și străbătea micul Editura CRATER, cu bune șanse, iar Inițiere în teoria și
parc până la vechiul Podul Roș de tehnica dramaturgiei la Unitext. Piesa Amintirea unui
la întâlnirea străzilor Palat și Sf. fiord îndepărtat o voi da pe mâna amicului Cristian Hadji
Lazăr. Culea. Apoi, la orizont, nimic nou. Ti ambaraccio,
Mircea

6 cronica veche
0
5 cronica
cronica
19 66-2 011-2 016
veche
CRONICA VECHE
Mircea CIUBOTARU Stelian DUMISTRĂCEL
cronica limbii

Atenție:
„Misterele onomastice” ale Iașilor (xix) se vorbește!
ricum aș vâsli pe Bahlui la galera documentării demonstrația toponimică, pentru că numitul fără identitate Adolf a rezistenta (și Dumnezeu s-o țină!) rubrică „Cronica

O pentru povestea toanelor sale hidrometrice, tot la


Podul Roș ajung, acolo unde am mai acostat o dată, în
episodul V al acestor Mistere onomastice fără mister.
curentul „Cronicii Vechi” mă trage acum la vale, trebuie să mai
propune o imposibilitate lingvistică: a aduna într-o sintagmă
două cuvinte din limbi diferite, rom. pod + idiș rosh, e ca și cum
Deșide peste Sena s-ar numi Le Pont Krasnyj, dacă ar locui
un pod
acolo o comunitate rusească pariziană. Ca să nu mai spun (dar de
L limbii” din primii ani ai revistei pe care o sărbătorim
acum, mi-am intitulat un articol „Medalii dă aur”
(continuând cu precizarea „dacă nu chiar d-aur... au obținut
sportivii români la.”): un comentariu la vorbirea apăsat
zăbovesc la o tacla etimologică nu mai mult decât urzicătoare, ce să nu spun?) că evreii ieșeni vor fi avut denumirile lor, în idiș, muntenească (șic?) a unui jurnalist tv din sporturi (Cristian Ț.).
fiindcă o polemică istorică adevărată nu poate duce nici la pentru diferite locuri, dar niciuna nu apare în documente și nici nu După cum, aceluiași, apoi, nu i-am putut trece cu vederea faptul
succesul râvnit de publicist și nici la decesul prostiei omenești, putea să apară, fiindcă o comunitate majoritară nu preia denumiri că, prin transmisiile lui din fotbal, de prin anii 70, a contribuit la
minunat pusă în valoare de corabia nebunilor, care este din limba unor minoritari. Nu există niciun toponim evreiesc în instituirea, în discursul public, a monstruoasei accentuări pe i
internetul. Aici, fiecare pre limba sa piere, fie o limbă ca un orașele din Moldova. Acest ultim argument este echivalent cu din finala -iu, la numele de familie românești ce au la bază
fagure de miere, fie o limbă de pământ sau o limbă de moarte. funia care lipsește pentru a trage clopotul. Nu-i așa, Mitică (sau desemnarea unor ocupații (ca MorAriu), după regula numelor
Alte limbi, aceeași piesă /presă... Adolf, după caz)? de profil fonetic turcesc: Tutungiu, Bragagiu, Fanaragiu și
Argumentam odinioară cum că nu e niciun mister la Podul Nici nu cred că un domn Cristian, incitat de ingeniozitatea altele. Astfel că, mai târziu, nu am putut suporta sonorul
Roș, ca de altfel în nicio denumire fie de loc, fie de om (precum scenariului adolfian, a dormit bine în noaptea iguanelor transmisiilor meciurilor de fotbal în care juca un talentat (dar
Copăul cel vestit), fie de fiară cu chipul de călău și manta roșie ale etimologice, punând și el la cale o altă explicație, asta chiar imposibil pentru mine) Cojocarlu!
lui Gavril Buzatu. Când toponimele încep să fie explicate de memorabilă, fără egal între toate celelalte fantasmagorii: este Eram sub influența tezelor privind „impunerea și
răspândaci, discuțiile emană doar aburul închipuirii, născocesc convins și acest băsnuitor că acea stradă a fost podită, dar nu cu consolidarea normelor supradialectale” din cursul de istoria
himere plăsmuite din asocieri libertine de cuvinte și etalează scânduri sau dulapi, ci cu bușteni de pin roșu, aduși din Rusia și limbii române literare din facultate; așadar abaterile din
neștiința în starea ei naturelă. De altfel, știința nici nu mai este la așezați perpendicular. La umezeala ploilor, buștenii se colorau limbajul publicistic luau, pentru mine, caracterul unor sfidări
modă, de când... locația ei s-a mutat în doctoratele de la intens înroșu și denumirea a fost gata: PodulRoș. Se vede că noul impardonabile, dar și corigibile! Mersul lucrurilor îmi justifică
Academia de Poliție, militantă sub deviza Pro lex (Pro lege ar fi istoric al Iașilor este un silvicultor pasionat și un harnic lucrător la prima atitudine, dar mi-a anulat speranțele. Căci, de sigur, nu
într-o latinească depășită, gata de a fi izgonită până și din școala o firmă de import-export de lemn și cherestea. Recunosc, eu nu intervenții ale lingviștilor au făcut ca publiciștii din audio să
gimnazială), în bibliotecile pușcăriilor și laboratoarele secrete ale știam de trenurile sau de camioanele grele care aduceau din Rusia păstreze, totuși, accentuarea corectă pentru numele
Beciului Domnesc. Nu mai e în această mutație genetică nici la Iași, înainte de 1777, buștenii exotici, numai buni de tăvălit cosmonautului nostru, Dumitru PrunAriu (și în alte câteva
lucrarea diavolului, alungată de rugile athonite ale lui nea Gigi prin catranul protector și prin glodurile bahluviene. Dar dacă în cazuri, de oficiali; nu am aflat mecanismul!). Iar pronunția
Becaliotu, ci doar lucrătura ADN-ului infracțional, vaccinat basmele naționale podurile de aur erau un bun lesne consumabil muntenească, otova, pentru antroponime creații pe teren
ineficient de DNA-ul instituțional. Se vede că nu a mulțumit de imaginarul colectiv, de ce nu ar fi existat în realitate și niște românesc, de tipul Cofarlu (de la CofAriu), după preluări
explicația noastră, simplă și banală ca o scândură uscată la soare, bușteni fie și de pin rusesc roșu. Mare scofală! Și atunci, ce originare din greacă (GheorghIu, Procopiu) sau de inspirație
că podul cu gâlceavă era roș din pricina umilei „văpsele de oloi” valoare de întrebuințare mai pot avea banalele documente din turcească (cum sunt cele date anterior) a început să se
cu care fuseseră zugrăvite parmaclâcurile sale (poruncă rusească arhivele ieșene de unde aflăm că, de pildă, la 1820 și mai înainte, generalizeze în ultimul timp. De exemplu, pe diferite canale tv,
aproape sigură, executată cu muncă și bani moldovenești în în 17 sate din ținutul Vaslui se făceau podele pentru podurile din este în prim plan, acum, cazul unui român din Norvegia, numit
timpul războiului muscalilor cu turcii din anii 1768-1774). capitală și pentru poditul străzilor, îndeletnicire importantă a aproape curent BodnarIu, căruia, am aflat că, la Iaslovăț -
Hodonimul apare într-un document din 1777. După ce am șters locuitorilor birnici până în anul 1833, când a început „șoseluirea” Suceava, de unde este de loc, i se zice[a] BodnAriu!
de la fața locului sângele scurs de pe securea călăului imaginar, străzilor cu piatră spartă. Tot atunci, 20 de locuitori din Coropceni Iar dintre alte poziții ale rostirii din limba română
descăpățânător de boieri și / sau tâlhari, am alungat pe boiangiii și erau podarii în slujbă la Eși (Arhivele Naționale Iași (ANI), fond „exemplară” (Coșeriu) amenințate prin moda dâmbovițeană s­
pe măcelarii poluatori de pe malul Bahluiului, de lângă pod, și am Vistieria Moldovei, condica 5/1820, catagrafie a ținutului Vaslui, ar putea afla și rostirea dură a unor consoane, după care e devine
scos din funcția lor simbolică perdelele roșii ale presupuselor în curs de tipărire), cei care veneau în oraș pentru a repara ă, de tipul dă, pă, chiar cu sincoparea vocalei prin aglutinarea
case de perdiție visate de pigallianul Gheorghe Dimachi pe ulița stricăciunile podurilor, podețelor și ulițelor podite. Dacă pentru prepozițiilor la cuvântul următor. Astfel de pronunții dialectale
Podul Roș, trimițând pe clienții interesați pe străzile Fetițelor, internauți cioara vopsită e mai reală decât zugrăveala podurilor, lenevoase, de bucureștean jemanfișist, individualizează, de
Blondelor, Brunetelor și Plăcerilor, cauza nu e închisă, cum poate tot numai pentru cititorii acestui serial mai dau câteva informații exemplu, profilul sonor al vorbirii lui Andrei Pleșu. Chiar dintr-
cred naivii iubitori de informații exacte. Internetul pune în o emisiune din ciclul „50 de minute de cultură”, intitulată,
vindecătoare de orice metodologică neîndoială carte-ziară, după
culmea, „Cum vorbim” (!), am extras exemple cum sunt „dă
lumină inestimabila creativitate a conlocuitorilor de pe noua formula: citesc, deci știu vs. fabulez, deci exist. Mărturisesc vina
obicei” „pă stradă”, „instituțiile pă care le-a adus cu sine”, „cât
planetă a maimuțelor evoluate, gata de a pune stăpânire pe glob, de a fi fost cam eliptic atunci când doar am pomenit de acel dosar
dă mult”; vezi și „dăspre patrie”, sau un adverb: „mai agresivă
fără să plătească gloabă pentru uzurparea rațiunii. Ce mai, ce cuprinde Acta banilor cheltuiți pentru zugrăvitul
dăcâf” etc. Care, la interlocutorul său, Gabriel Liiceanu, se
românii e deștepți și are talent! La spectacolul TV cu ei! parmaclâcurilor de pe la poduri pe drumul oștenesc (de la asortează cu „bucățica asta dă poveste”, „o pățanie pă care tu
Așadar, în comentariul său doct la ediția online a unei gazete Sculeni la Focșani, străbătut de armatele rusești în timpul mi-ai povestit-o”, „m-a făcut să mă tăvălesc pă jos dă râs” etc.,
ieșene (Zdl, sâmbătă, 9 ianuarie 2016), un internaut cu războiului ruso-turc și apoi al ocupației principatelor române din respectiv „și eu am trecut printr-o experiență d-asta”, „ca p-un
prenumele Adolf denunța infamia documentară, bună doar anii 1828-1834), dosar de la ANI, fond Vistieria Moldovei, dos. Buda trist”. Putem auzi și un ș „muiat” („stătea în ușe”, „am eu
pentru pionierii din școala primară, scrie Domnia (numai a) sa, 657/1832. Detaliile afacerii sunt mai convingătoare decât orice grije”), culmea reprezentând-o însă transpunerea cuvintelor cu
dezlegând el cu adevărat misterul toponimului. Imaginativul enunț. Aflăm, așadar, că atunci au fost zugrăvite parmaclâcurile sunetele incriminate în lectura unui text propriu: „străbătute dă
tastator știe că ulițele principale ale Iașului erau podite și, ca podului de peste Bahlui și două poduri de peste apa Micolinii, mii dă ace”, „aluneca între meseni pă genunchi”, „șezutul pă
urmare, Podul Roș (nu Roșu, care nu există) înseamnă „strada din după indicațiile porucicului Singurov (viitorul polcovnic / călcâie”, „ca fecioara pă pajiște” etc.
capul orașului”, fiindcă acolo erau adunați negustorii evrei în colonel Nikolai Singurov, rămas în Moldova după retragerea La ceas de bilanț, ne putem întreba ce am câștigat. Dacă este
secolul al XVIII-lea, iar în limba lor Rosh înseamnă „cap”, rușilor în 1836 și cunoscut ca inginer și arhitect al Iașilor, cu vorba de cultivarea limbii, credem în limbi „funcționale”, atunci
„început”. Nu se poate umple cu ceva consistent hăul de numele său legat de Obeliscul cu Lei din grădina Copou). Se când arbitri contemporani de tip „Probus Tonans” combat, fără
ignoranță a simpaticului comentator și nici clinti din consemnează acolo și prețurile: 6 lei zugrăvitul pentru lungimea viziune exegetică și har, anglicismele din tehnolecte. Dar, în
încremenirea în... proiectul său evreiesc, deci numai pentru de un stânjen și 15 lei oca de boia (f 1 r., 23 r., 28 r.-29 r.). Era o materie de abateri de fonetică și chiar de gramatică, știm că, în
cititorii inteligenți ai acestei reviste are rost să precizez că: forma practică foarte veche și impregnarea cu catran a pilonilor și ceea ce-i privește pe privilegiați (căci semidocții nu contează),
Roșu a adjectivului Roș este concurentă, cu zeci de atestări, care lemnăriei de brad a podurilor, pentru sporirea rezistenței la apă. ne confruntăm și cu registre de opțiune, întru carismă! Așa că,
nu pot fi reproduse aici; înainte de 1777, când apare numele, De exemplu, în anul 1873, primăria Iași dispunea gudronarea nu ni-l mai imaginăm pe lingvist ca pe un vânător de greșeli, cu
desemnând un pod de peste Bahlui, nu exista o uliță podită podurilor și vopsirea în trei rânduri a parapetelor și tuturor pușca la îndemână, care ochește și, apoi, ținta, ciuruită de alice
numită Podul Roș; ea se numea Ulița Gospod cea mare care pieselor dependente cu o culoare de oloi (ANI, fond Primăria și îndesată în tolba victoriilor, dispare din uz. Lingvistului nu-i
merge la Podul Roș, în 1778; în 1834, viitoarea Strada Palatului Iași, dos. 101/1872, f 215 r., și 31/1876, f 34 r.). Același rămâne decât să depună o mărturie și să conteze pe
(1877) se numea Podul Lung, ca și ulița care cobora de la biserica tratament era impus la Podul din Ipsilante (cel refăcut peste receptivitatea vorbitorului dotat, care, în funcție de situația și
Sf. Lazăr (cf. planul din 1843 al lui Carol Mihalic de Hodocin), cu Bahlui), în 1927 (Ibidem, dos. 58/1929, f. 8 r.). Cu cinci fantezii contractul de comunicare, poate alege și performa.
care se unea la Podul Roș, continuând peste Bahlui, spre bariera etimologice, gata să devină „legende” ieșene bune de prostit Probabil că nu ne pândește, în scris, un pericol al
de la Nicolina. Apoi, nu existau înainte de și nici mulți ani după norodul turistic în viitoarea Capitală europeană culturală, după „muntenizării”, ca să ajungem la turnuri după tiparul
1777 evrei pe ulița cu numele inventat Podul Rosh. Cunoscutul cum propunea, înainte de eșecul glorios al proiectului (desigur, Alexandrescu („Culcat p-aste ruine...”) sau chiar Odobescu
recensământ rusesc, publicat sub titlul Moldova în epoca pentru finanțarea „cercetării” lor), un consilier municipal din („Un scriitor trebuie să fie discret și totdauna cititorul îi ține
feudalizmului, Chișinău, 1975, cuprinde și populația Iașilor, partidul domnului DD, Podul Roș este campion absolut, seamă...”). Dar, oricum, nu putem rămâne nepăsători când
recenzată nominal, în iunie 1774. Ii găsim aici pe toți jidovii, cu învingând cu multe puncte grele basmele (in)culte despre Târgul prestația privilegiaților s-ar pune la adăpostul scuzei potrivit
locuințele lor de pe străzile de atunci ale capitalei: 12 pe Ulița Cucului și Casa călăului de la Manta Roșie. căreia „Quod licet Jovi non licet bovi”. Dictonul cunoaște și
Mare (azi, b-dul Ștefan cel Mare), 10 în Mahalaua Bărboiul, 44 în Luna viitoare, scot din desagă noutăți despre Podul Verde de varianta, de viziune educativă, „Quod licet bovi non licet Jovi”.
Mahalaua Rusească (str. Ghica-Vodă), 16 în Mahalaua Podul la Copou. Nu ratați Misterul, nici nu știți ce pierdeți.
Vechi (str. Costachi Negri), opt în Târgul Făinii (capătul de jos al
str. Sărăria - Târgul Cucului), patru în Mahalaua Cărvăsăriei
(localizată nesigur), 43 în Mahalaua Hagioaei (b-dul
Independenței), unul în Mahalaua Măjile (str. Ion C. Brătianu),
șase în Mahalaua Strâmbă (str. Sf. Sava) și Sârbească (str.
Lăpușneanu), șapte în Mahalaua Feredeile (str. Petru Movilă),
șapte în Mahalaua Broșteni (zona din spatele Universității
Politehnice „Gh. Asachi”), unul în Mahalaua Frecău (str.
Smârdan) și Trepizănească (zona bisericii Barnovschi), doi în
Rufeni, doi în Mahalaua Căcaina (b-dul Tudor Vladimirescu),
opt în cele trei Muntenimi, de Gios, de Mijloc și de Sus (zona
Copoului, dincolo de b-dul Independenței) și... atât. Nici picior
sau dugheană de evreu în... capul târgului de la Podul Rosh, din
cei doar 171 câți trăiau atunci în Iași. Imigrația lor masivă s-a
produs după 1800, căci în anul 1821 erau deja înregistrați 1050 de
jidovi hrisovoliți. Dar aceste date precise sunt aproape inutile în
12 cronica veche
CRONICA LITERELOR
Mircea CIUBOTARU Nicolae PANAITE intersecții

„Misterele onomastice” ale Iașilor(xx) A U Potriveli șoptite (vii)


ncă nu plutim de la Podul Roș la vale, pe Bahlui, căci mai 1866, când a fost redenumită oficial Carol, și reactivată de rin anii ’60, pe aceeași vale, a Stavnicului, oamenii, sătui de
avem o răfuială fără cusur (adică o socoteală fără rest,
după cum ne învață a zice „limba veche și-nțeleaptă”),
preț de un pol de „Mister”, cu Podul Verde, frate de suferință
etimologistă cu podul cuparmaclâcurile roșii de dinainte de anul
nostalgicii memorialiști și „trecutologi” ieșeni, ultimul pe listă
fiind regretatul Ion Mitican.
Încheind definitiv și „cearta” toponomastică a Podului Verde
din Copou, revin la Podul Roș, ca să ne lăsăm duși la vale (în
P timp, cu puține excepții, erau atenți, puși pe treburi temeinice
și foarte îngăduitori. Doar cîte unul mai încerca să iasă din
decor, debitînd nu știu ce șotii de clovn obosit, cu genuflexiuni ce,
uneori, nici lui nu-i erau pe plac; de nevoie juca acest rol pînă cînd îi
pocneau oasele de reumatism, politică și lehamite.
1777. Am explicat în episodul V al acestui serial, rezumând un gând și nu în fapt, Doamne ferește) de puhoiul cu sloiuri de pe la În săptămîna mare a lui ’62, mă duceam la cooperativa lui Frunză
studiu anterior, că vechiul drum al Botoșanilor (acum, sfârșitul iernilor sau de potopul din câte o lună ploioasă, vara, - așa îi spuneau localnicii, deși era a statului - trimis de bunica mea,
bulevardul Carol) a devenit uliță podită în 1801, pe o porțiune de urmând cursul îngăduit de panta lenevoasă a albiei Bahluiului, Margareta, cu niște ouă să-mi cumpăr biscuiți și zahăr carmel.
la capătul de jos, spre Păcurari, și până în dreptul străzilor G. de doar jumătate de metru la un kilometru de traseu, pentru a Trebuia să fiu atent la mîna gestionarului - conform uzanțelor și
Ibrăileanu și Vasile Pogor, apoi a fost pardosit cu piatră în ajunge la locul de întâlnire cu o altă apă vicleană, Jijia, și pentru a instructajului făcut de bunica - atunci cînd verifica ouăle care treceau
continuare, până la casele vistiernicului Gheorghe Ghica (de pe năvăli împreună în bătrânul și sarmaticul Prut. Înainte de sau nu prin inelar; pe cele mici primeam 60 de bani, iar cele mai mari
locul aripei de nord a Universității), iar de acolo, spre nord, a fost rectificarea cursului Bahluiului, de la Podul Roș (mutat pe erau 75 de bani.
„șoseluit” după 1833, până la rohatca din Copou. Cu acest prilej, amplasamentul actual) în jos, lucrare în toi în vara anului 1910, În drum, trecînd podul de piatră, arcuit de aproape două secole
vechea podea de lemn a uliței a fost scoasă și s-a făcut șosea pe râul făcea un mare cot la stânga, pe sub strada Frecău (azi peste apa Stavnicului, am auzit pe cineva vorbind singur, era mai
toată lungimea drumului, de la rohatcă și „până în marginea Smârdan), și nu este nevoie decât să privim Planul lui Gr. Bejan mult un mormăit: „las’ că s-or întoarce ai mei, dar nu singuri, ci cu
târgului, undi au fost Podul Verdi” (Arhivele Naționale Iași - din 1896-1897 ca să reconstituim o situație topografică veche de americanii, chiar dacăacum s-au bătut...”.
ANI -,Isprăvnicia ținutului Vaslui, tr. 726, op. 813, f. 5 v. - anul sute de ani: tot terenul ocupat azi de clădirile Universității Continuîndu-mi mersul spre cooperativă, aveam să aflu de la
1833). Fiindcă în anii 1829-1830 a fost o mare epidemie de Politehnice „Gh. Asachi” și de locuințele de pe străzile din Gheorghe al lui Mitrițoi, un alt trăitor al văii Stavnicului, isteț foc la
ciumă („lipicioasa boală”), la cele cinci rohatce din Iași s-au spatele ei se aflau pe malul drept al râului, traseul actual al Străzii matematică și trăncăneli, că acela care mormăia la capul podului era
neamțul Carol, meșterul sobar, de astă dată băut și întins de-a
instituit carantine, una fiind la Podul Verde (ANI, Isprăvnicia Moldovei nefiind altul decât cursul vechi, acoperit cu pământ
curmezișul podului. Capul și-l rezemase de margine, construită și ea
ținutului Iași, dos. 128/1829, f 9 r.-16 r. și 121 v. - 18 ghenar după mulți ani de la rectificarea din 1910. Pe o gârlă din stânga tot din piatră, iar picioarele-i ajungeau pînă aproape de mijlocul
1830, prima mențiune a hodonimului). Dacă nu poate fi nicio Bahluiului a fost făcut de mult un iaz pentru o moară domnească drumului.
îndoială că denumirea Podul Verde se datorează culorii ale căror vestigii au fost găsite cu prilejul amenajării Grădinii Cînd, după vreo 27 de ani, mă aflam în Sibiu, ajungînd la podul
parmaclâcurilor de lemn vopsite, ca și în cazul Podului Roș, Publice Palas. Minciunilor, brusc mi-a atras atenția izbitoarea și nici pînă azi
incertitudinea în scenariul denominativ al uliței / șoselei Podul Când începeau să se topească zăpezile și gheața de pe explicabila asemănare cu podul din satul meu. (Ca un făcut, astăzi s­
Verde a constat în identificarea și localizarea unui pod de trecere afluenții Prutului, sloiurile se îngrămădeau tocmai la Măcărăști au adeverit spusele meșterului Carol: într-adevăr au revenit nemții,
peste un pârâu aflat pe traseul fostului drum al Botoșanilor. și atunci era vai și amar de târgoveții ieșeni din Țigănimea dar nu singuri, ci împreună cu americanii, deși s-au bătut.)
Formularea echivocă de mai sus (... de la rohatcă și „până în Domnească (zisă, mai... corect politic încă din 1908, și Neamțul Carol avea mai tot timpul asupra lui un fel de geantă
marginea târgului, undi au fost Podul Verdi” - pod peste o apă Mahalaua Lăutarilor, unde au viețuit vestitul staroste Barbu și mare cît un fund de sac, în care își ținea sculele de sobar. O sobă
sau uliță podită?), ca și împrejurarea că nu putea fi un curs de apă urmașii săi), de necăjiții din mahalalele Broșteni, Adunaților făcută de el aducea în viața omului, la vreme de iarnă geroasă și
care să intersecteze drumul Botoșanilor pe coama dealului (1887) și Malul (1891), din Mahalaua Mlaștinilor (1897) sau lungă, o așteptată și primitoare căldură, bună dispoziție și chiar
Copou, ne-a condus spre formularea ipotezei, perfect plauzibile, Inundațiilor (1900), aflată în zona Școlii gimnaziale „Otilia vindecare.
a existenței, anterior anului 1801, a unui pod de lemn peste un Cazimir”, și din Broscărie (asta lăsată mai ales în seama Și astăzi, în valea Stavnicului - în satele Poiana Șcheii, Cioca-
pârâiaș din zona pasajului subteran din Piața Eminescu, care năbădăioasei Nicolina). Nu scăpau nici bărbo șii din Boca, Satul Nou, Bîcu și Ipatele -, cine dorește se mai poate încălzi la
una din sobele făcute de neamț.
curgea spre Râpa Galbenă, după cum se vede pe un plan al Lipovenime, cu toate rugile pravoslavnice în biserica lor veche
Orice împăcare pentru o așa lucrare însemna o primă întîlnire a
locului din anul 1807. Informații precise, ivite din investigația (1780) sau nouă (1872-1882), de mânia răzbunătoare a râului cu doritorului cu meșterul. În ziua stabilită, după ce primelor semne și
arhivistică minuțioasă, localizează însă Podul Verde nu la nume cuman, Bahluiul, manifestată vehement în anii (cu înfățișări ale dimineții li se vedeau călcîiele, sobarul își făcea apariția,
capătul din vale al drumului, ci la rohatca din Copou, peste documente) 1852, 1877, 1883, 1890, 1891, 1893, 1897, 1909 și căzînd parcă din cer în ograda omului. Lucrarea ținea între patru și
vechiul șanț al moșiei târgului, șanț de hotar, care separa încă din până la marea ispravă din iunie 1932, chiar după ce albia fusese șapte zile, funcție de mărimea sobei și de numărul de fumuri ce se
veacul al XVII-lea partea de nord a moșiei Iașilor, dăruită rectificată, adâncită și taluzată. Cum ar veni, ca într-o șaradă stabileau la cinstirea adălmașului.
Mănăstirii Trei Ierarhi, de partea rămasă în stăpânirea domniei și istorică, iar se războiau, precum în Cântec despre oastea lui Igor, Odată începută treaba, neamțul Carol nu se grăbea cu vorba
dăruită apoi, bucată cu bucată, unor boieri și biserici. Șanțul polovții (cumanii) cu rusnacii kieveni, sub privirea indiferentă a deloc, parcă-i îngheța limba-n gură. Dacă era omenit cu rachiu sau
pornea, pe această latură a moșiei, de la rohatca din ulița iașilor (alani) instalați sus, pe dealul salvator al Copăului cu vin, după primele două, trei pahare, îndată i se descleșta limba,
Sărăriei, în linie dreaptă spre sud-vest, separa terenurile pe care nume unguresc. Ce lume, domle! Să tot cauți puritatea sângelui depănînd cuvinte ce aveau o semnificație aparte. Înainte de a începe
se află în prezent Spitalul C. I. Parhon și, respectiv, fostul daco-getic pe aici, după noua modă patronată de un Napoleon de-adevăratelea ridicarea sobei de teracotă sau de cărămizi din lut
cinematograf Copou și traversa drumul Botoșanilor până în (Săvescu) al timpului nostru. galben și uleios, meșterul uda locul, apoi îl mătura, cu geamurile
gardul Grădinii Publice, înființată în anul 1832. Puțin mai sus, Nu strică acum un mic excurs topografic și toponimic, cu camerei larg deschise, vreme de o jumătate de oră, indiferent dacă era
șanțul reîncepea din colțul grădinii și cobora pe traseul străzii clarificări folositoare pentru serialul nostru. Țigănimea vară sau iarnă. După ce închidea ferestrele toate și ușile, trebuia să fie
Aurora, ajungând la rohatca Păcurarilor și de acolo până în apa Domnească, de unde urcau spre Curte fierarii și potcovarii, lăsat singur 10-15 minute, pentru a bătători în acest timp, cu toată
talpa picioarelor, locul în care trebuia ridicată soba. Așa continua
Bahluiului. Podul de peste șanț trebuie să fi fost vechi, cel târziu spălătoresele și măturărițele, cobzarii și scripcarii, se oploșise
pînă cînd auzea un fel de șoapte ce veneau din pămînt, șoapte care
din secolul al XVIII-lea, dar a devenit verde și cunoscut cu acest între malul stâng al Bahluiului și Ulița Frecău, iar pe malul drept înconjurau camera pînă lăsau pe geamuri niște semne, grăbindu-se
nume foarte probabil doar prin 1828-1829, căci se afla pe traseul s-a întins treptat, încă din veacul al XVII-lea, Mahalaua apoi să iasă prin acoperiș. Dacă la trecerea șoaptelor prin tavan nu se
deplasărilor trupelor rusești de la Sculeni spre Focșani, cu Broșteni. Denumirea acesteia este descriptivă, formată cu auzeau trosnind grinzile casei, acest ritual se repeta în fiecare zi, pînă
traversarea Iașilor, iar vopsirea parmaclâcurilor era necesară sufixul -eni, având sensul „locuitori pe un teren mlăștinos, cu cînd avea „încuviințarea locului” că lucrarea poate să înceapă.
pentru identificarea unor repere de interes militar. broaște”, și diferită de oiconimul similar, de obicei nume al unor Prin ’67, în perioada așa-zisului dezgheț ideologic, meșterul s-a
Atestările acestui Pod Verde (și ale uliței care ducea spre sate, care derivă însă de la antroponimul Broască, precum cel al împăcat cu Petru lui Doloi pentru o sobă din pămînt galben și uleios,
pod) sunt numeroase după 1830, în legătură cu cheltuielile Broștenilor vestiți prin sărăcia lor și caprele râioase ale Irinucăi, adus din groapa Mutului. O groapă în care acum, vara, cresc
pentru reparații și refaceri de către Eforia Iași (EI) / Primăria Iași binevoitoarea gazdă a unui humuleștean. (Aici induc un mister buruienile mari cît omul. Unele din fetele și flăcăii văii Stavnicului
(PI). În anul 1834, se menționau păzitorii barierei Podului Verde textualist pentru pasionații cititori de astăzi, dotați doar cu și-au rostogolit dogorile dragostei lor în acest loc, la vreme de noapte
(ANI, EI, dos. 34/1834, f. 1 r.), iar în luna mai 1834 se calculau tablete și pisiuri). Mahalaua, atestată în 1680 (Ioan Caproșu, și stingeri de lămpi. Gheorghe al lui Mitrițoi arunca în groapa
sumele pentru podul ce urma a se face la (ulița) Podul Verde, spre DIOI, II, p. 476), a apărut mai întâi în perimetrul actual al Mutului, în fiecare primăvară, cîte un pumn, doi de floarea soarelui,
poștă (AnI, EI, dos. 86/1833, f. 80 r.). Era vorba de un podeț de Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare și a ajuns, în așa ca să fie locul colindat și polenizat și de albine.
peste șanțul șoselei, podeț aflat în colțul de sud-est al grădinei, secolul următor, până între gârlele Nicolinei, dincolo de drumul / Trecuse o săptămînă de la împăcarea cu Petru lui Doloi, dar
adică în capătul Aleii Copou de azi, pe drumul lateral care ducea șoseaua Socolei, unde s-a delimitat Mahalaua Broscăria (zona zidirea sobei încă nu se putea începe: foșnetul așteptat și știut numai
de neamț nu atingea grinzile casei. A doua săptămînă, chiar de luni
la Poșta Veche, situată la celălalt capăt al aleii, la răspântia Pieței Nicolina), cu nume diferențiat de mai vechiul Broșteni,
dimineața, l-a chemat pe Petru împreună cu femeia lui, spunîndu-le
străzilor actuale Văscăuțeanu și Titu Maiorescu. În planul lui fiind derivat din broască prin sufixul colectiv -ărie și atestat
că el nu începe treaba, indiferent cît i se va oferi, dacă nu-i dă
Josef Raschek din 1844, se văd atât podul de la rohatcă, peste numai începând de prin anul 1849. binecuvîntare locul. I-a mai întrebat despre viața lor de zi și de
șanțul orașului, puțin mai sus de poarta Grădinii Publice, cât și Aici, îmi abandonez cititorii în orăcăitul batracian din șesul noapte, trecută și prezentă. Aflase din sat că de 20 de ani de cînd s-au
poșta și grajdul poștei (situat în fața intrării la Institutul Teologic Bahluiului, rezervând episodul viitor altor poduri cu nume luat, nimeni nu i-a văzut mergînd, mîncînd sau muncind în doi. A mai
Romano-Catolic din str. Văscăuțeanu). Într-un tabel cu 37 de vestite în Capitalia Moldovei, care nu s-a învrednicit de curând auzit că femeia lui Petru lui Doloi făcea odată pe lună un descîntec,
poduri și podețe ce trebuiau reparate în anul 1844, apare, în capul să fie europeană (fie și numai culturală). între ivitul zorilor și căderea de rouri. Descîntec pe la mușuroaie
listei, Podul Verde, de la rohatca Copoului (ANI, Ministerul proaspete, în care îngropa niște cești umplute cu cenușă și lapte
Lucrărilor Publice alMoldovei -MLPM-dos. 242/1841, f 6r., nefiert.
14 r., 36 r.). Într-un tîrziu, după ce femeia a recunoscut cele relatate de sobar,
Podul Verde a fost făcut la început din lemn și apoi refăcut i-a mai spus bărbatului ei că are, de fată mare, fiind pe atunci război și
din piatră (ANI, MLPM, dos. 354/1851), cum îl știa și vremuri grele, un copil despre care nimeni nu știe, în afară de ea și
memorialistul D. C. Moruzi, după 1854, când podul nu mai avea tatăl lui, un maior neamț, pe care îl chema tot Carol, ca pe făuritorul
parmaclâcurile de lemn vopsite verde și, ca urmare, nu a știut să de sobe. De maior, din '43, nu a mai auzit nimeni nimic. Feciorul ei
explice numele („Pe la ceasurile cinci după amiază, Podul Verde, astăzi este muzeografla Dresda.
La auzirea acestora, inima fremătătoare dar și sufletul frumos ale
cum se numea pe atuncea, era fermecător. Verde prin copacii
bărbatului au iertat-o, acesta îmbrățișînd-o în fața sobarului, îi udă
grădinilor din fața caselor frumoase, clădite pe amândouă apoi părul lung, pînă aproape de mijloc, cu apa adusă de meșter
laturile, foia de lume și de trăsuri”). În 1869, erau două poduri la pentru a stropi locul unde urma a zidi soba.
bariera Copou: cel de piatră, destupat atunci, și celălalt, de lemn În trei zile, lucrarea a fost terminată. Meșterul Carol nu a luat nici un
(ANI, PI, dos. 109/1869, f 19 r., 23 r.). Podul de piatră a mai fost ban pentru munca ce a făcut-o, și bine a mai făcut-o! Așa a fost
reparat în 1873 (ANI, PI, dos. 101/1873, f 125 r., 136 r.) și apoi dorința lui.
demolat în 1877, când s-a mutat grilajul Grădinii Publice pe Dea doua zi, nimeni nu l-a mai văzut: a plecat departe, departe de
aliniamentul actual. În 1880, s-au desființat și cele patru felinare valea Stavnicului, așa ca un abur, ca o șoaptă ce vine din pamânt și, în
de spijă care rămăseseră de la fostul Pod Verde de la rohatcă, a drumul ei spre cer, locuiește pentru o vreme casa și inima...
cărui amintire a fost păstrată ca nume de uliță / stradă și după <____________________ _______________ ”______________ )

cronica veche 5
CRONICA LITERELOR
Mircea CIUBOTARU Mircea RADU IACOBAN accent

„Misterele onomastice” ale Iașilor(xxi)


CARTEA -
ropun acum cititorilor acestui poemation toponimo- administrației, podarii, dotați cu topoare de spart gheața, cu
O TÂMPENIE!
P urbanistic un Cânt XXI, intitulat correct politic
Rromiada sau Batratauromachia, glorificând
biruința unui zimbru socialist asupra broscăriei
căngi de tras sloiurile dintre pilonii podurilor de lemn, cu
otgoane, plute sau șăici, pentru salvarea sinistraților. Bântuiau
feudalo-
șapte asemenea ambarcațiuni pe la Podul de Piatră și Podul
u prea dau crezare interviurilor tv luate câte unei
capitaliste, în larma mahalagiilor din strada Adunați și măiastra
lucrare a renumitului cobzar Barbu, din Domneasca Țigănime.
Opera presupune ceva imaginație și multă documentație, căci
prea puțin din vechiul câmp de bătălie, odinioară aproape o
Roșu, în aprilie-iunie 1897. Detaliile acestei lupte mereu
pierdute cu Bahluiul și aliata sa de nădejde Nicolina nu pot
încăpea în paginile acestei cronici toponimiste. Dar trebuie să
fac loc aici povestirilor cu alte poduri și punți, construcții de
N babe spăriete ce n-are habar care-i capitala
României („nu știu, maică, nu prea le am pe astea
cu geografia!”). Pentru întâia oară îndreptat către ele, ochiul
straniu și inhibant al aparatului de filmat le năucește, le
bahnă incertă, se mai poate astăzi recunoaște, fără planuri de terifiază. Pe de altă parte, oriunde poți afla monumente ale
mare necesitate în vremuri normale și salvatoare în ceasuri de inculturii și prostiei dezarmante. O astfel de recentă filmare,
resbel și amănunțită hronică, acestea păstrate cu maximă cumpănă hidrometrică. Cei din Broșteni puteau fugi spre într-un mediu universitar canadian, pur și simplu te lasă
atențiune în umbroase cotloane de depozite arhivistice. Să locurile mai înalte, când nu era prea târziu, doar pe două poduri perplex: Doamne, nu se poate! Ba se poate, și încă cum! Iată că
privim, ca la Waterloo, panorama și să scormonim (numai în și o punte. La Podul Roș am zăbovit destul, deși multe s-ar mai am admirat, pe ecranul televizorului, fețele rubiconde și
gând) terenul, căutând nume seminemuritoare și repere putea adăugi (cu alte prilejuri), iar acum a venit rândul Podului împăcate ale unor orășeni de-ai noștri, dichisiți, „băieți de
ajutătoare în marele cot de altădată al Bahluiului, dintre Podul Trancu, despre care s-ar putea trăncăni în voie, dacă un noian băieți”, întrebați, la început de veac XXI, cum și cât citesc. Nu-s
Roș și Podul Bularga, aceste construcții temeinice sfidând de informații inedite nu ar lămuri deplin și precis „biografia” sa viețuitori dintr-un fund de cătun uitat de lume, ci ditamai
învingătoare pe dușmanul secular, acum îmblânzit, aliniat și fără de viață. masculi eleganți, parcă abia descinși dintr-un „bengos” jep
strâns în betoane, ca o biată căpetenie cumană ajunsă prizonier Orice navigator pe internet (nu pe Bahlui!) poate afla repede Cerokeee. Am transcris câteva dintre răspunsurile lor,
în temnița stăpânului, Homo iassiensis. Examinez mai întâi că podul de lemn numit Trancu a fost construit în anul 1932, că a amintindu-mi promisiunea lui Johannis din noiembrie 2014:
planuri de luptă din urbea bahluviană, care au fost deja fost reparat și consolidat de mai multe ori, ultima dată în 2003, și „În mine veți avea un președinte care încearcă să reconecteze
divulgate în episoadele precedente: Josef Raschek, 1844, demolat în 2006, după ce în noiembrie 2005 a fost dată în cartea la om și omul la carte, în special tinerii.” Iată rezultatele,
Peytavin, 1857, Bejan, 1896-1897, C. Condurache, databil folosință o pasarelă (punte pietonală) de beton, construită expuse nud, pe net: „Eu nu citesc cărți. Te duci la un film, mai
între 1942 și 1947, și vom scoate, la nevoie, și alte dovezi alături de podul cel vechi. Și cum moda se globalizează acum vorbește cineva, când citești este efectiv liniște.” Firește,
incriminatorii ale vicleniei și generația crescută sub deviza „dați muzica mai tare!!” nu
abuzurilor inamicului public nr. 1 al agrează liniștea și tihna lecturii - adoarme. „Cum să citesc, să
Iașilor, chiar atunci când ciuma sau distrug planeta? Păi, ca să citesc înseamnă să taie toți copacii:
holera pretindea întâietatea. Cercetez fac din ei celulită și tipăresc cărți. Tăiem pădurile pentru tot
cu atenție și vreo sută de dosare, cu felul de bibliotecuri? Nu citesc. Nu citesc!” De apreciat
peste 10000 de file șnuruite, și aflu... pledoaria sinceră, de sorginte ecologistă: ocrotiți pădurile! În
Ce? Cârtitorii grăbiți vor zice: lume se tipărește câte o carte la fiecare 15 secunde, iar noi nu
Parturiunt montes, nascetur ridiculus luăm seama câtă „celulită” se risipește aiurea! „Nu citesc pentru
mus. Dreptate au, dar cine știe ce e că am prieteni mulți și povestesc ei, ce să mai citesc eu?” Ce
Dreptatea? bine-i când ai prieteni! „O carte costă 30-40 de lei, da? Exact
Așadar, ajungând la Podul Roș, atâta costă un bilet la film, da? Mă duc la un film și în două ore
tocmai sub Curtea vitejilor (în am văzut tot, în imagini. Văd imagini. Să citești o carte durează
împrejurări norocoase), și cotind la câteva luni, poate un an... Citești cuvinte care zic ceva. Eu nu
stânga, adică, etimologic, sinister, râul știu cum arată acel ceva, dacă nu-i film, să văd.” Păi, nu? Muieți
învăluia strategic tocmai partea de îs posmagii? Altul: „Eu nu citesc, aștept să apară filmul. Nu, nu
strânsură și adunătură a oastei citesc, pentru că mie îmi place, dacă aș citi, să mănânc ceva. Nu
iașioților, cei nevoiți să coboare în șes, între gârle, șerpi și mai abitir decât orice alt nărav de gândire, tinerii amorezi, pot să citesc și să mănânc pop-corn.” Dacă asta-i problema,
broaște, de pe la mijlocul veacului al XVII-lea, fiindcă sus, pe păsărele și păsăroi de prin vecini (Facultatea de Textile-Pielărie există rezolvări simple: la intrarea în „bibliotecuri” să
deal, nu mai încăpeau de domni și boieri, de neguțători și e tocmai peste drum), creativi prin imitație și dezamăgiți apoi în funcționeze un stand cu pop-corn, de ce nu și-o bere? Încă
meșteșugari, de oșteni periculoși și popi blajini, de mahalagii practica de toate zilele, au făcut din puntea ieșeană un pod al unul: „Dom'le, nu citesc din lipsă de timp. Eu abia am timp
fudui și precupețe gălăgioase. Nu-i greu de ghicit cine erau îndrăgostiților, ca la Paris - cum altfel? -, asigurând trăinicia pentru părerile mele. Mă interesează să citesc părerile altora?”
lăcuitorii de din vale de rovinele Frecăului (uliță cu pașnici legămintelor de moment cu lacăte atârnate în balustradele Cireașa de pe tort: „E-o tâmpenie cartea, te limitează din toate
beneficiari, începând din 1903, ai numelui eroic Smârdan), punții. Gurile rele spun că podul chiar s-ar putea prăbuși sub punctele de vedere, te închide în tine.” Aș fi tentat să așez aici
anume robii din vechime știuți în Țigănimea Domnească greutatea atâtor tone de jurăminte-beton, dar eu cred că timpul și opinia dură a lui WystonAuden, „Cartea este o oglindă, dacă
(secolul al XVI-lea) și cei de pe dreapta albiei Bahluiului, rugina își vor face conștiincios datoria, spre salvarea acestui se privește în ea un măgar, n-are cum se vedea imaginea unui
adunați în Adunați și în mahalalele, uneori poreclite și străzi, simbol al biruinței tehnicii asupra fostului dușman sortit de apostol”, dar vreau cu încăpățânare să cred că indivizii
natură Eșului. intervievați nu-s întrutotul exponențiali pentru generația ce are
precum Malul și Broștenii (atestare în 1669). Și, ca să nu
Rezumată astfel, istoria soft a acestui pod pare subiect de întreg temeiul să se considere a reprezenta România de mâine.
bănuiască unii și, mai ales, alții că sunt invențiuni poveștile
telenovelă cu un singur episod, dar bogatele mărturii Tristă Românie: statisticile arată că, doar în 6-7 ani, la noi au
despre etimologia ultimului nume, citez științific un pasaj
dispărut trei sferturi din edituri! De unde se vede că
dintr-o jalbă a unor reclamagii către Onor Primarul Iașilor, documentare ale avatarurilor sale îi dau un suflu de epopee eroi-
funcționează, totuși, o oarecare protecție a „celulitei”, deși
cetățeni din str Zefir, aflată tocmai în marginea de sud a dramatico-satirico-postmodernistă, nutrită de neputință și lene
cartea continuă să apară în cantitați industriale (ca număr de
Broștenilor, loc pe care s-a construit prin anii '60 Facultatea de cronică, de resemnare fatalistă (Dă, Doamne, să nu se
titluri) dar în tiraje proteguitor (al primejduitei celulite)
Inginerie Electrică a Universității Politehnice, având desigur întâmple!) și de situare a la porte de l’Orient, unde totul se
confidențiale. Tiparul inventat de Gutenberg în veacul XV și-a
scopul subversiv de a se anihila adierile zefiree ale Bahluiului întâmplă, inclusiv asigurarea unui capăt de pod cu... gunoi. Cu
luat viteză supersonică: e bine, e rău? N-o fi orice carte „o
interbelic. Cetățenii alegători pretindeau că trotuarul străzii lor îngăduința spațiului tipografic rămas, rezum și eu o variantă tâmpenie”, dar apar și destule opuri inutile, dacă nu chiar
intrase în pământ, că apele fără scurgere se adunau în gropi, că hard a poveștii lui Trancu (podul!). Așadar, prin anii trecuți '60, idioate, vălmășagul coperților țipătoare izbutind să pitească
țânțarii erau o pacoste și că nu mai puteau suporta „cântecul se șoptea că podul acesta amintea de Grigore Trancu-Iași, fost bobul de aur în tone de nisip. S-a dus vremea când Călinescu
broaștelor” (Arhivele Naționale Iași - ANI -, Primăria Iași - PI ministru al Muncii și odios dușman al clasei muncitoare, căreia credea că la apariția unei cărți s-ar cuveni arborat drapelul
-, dos. 23/1943, f. 152r.-v., cu semnături compromițătoare). Le îi îngrădise dreptul la grevă prin eficienta Lege Trancu (1920). național: de multe ori l-aș vedea coborât în bernă. Consecință:
dăm parțială crezare, căci ei ar fi trebuit să fie, dimpotrivă, Legiferarea era vehement înfierată de propaganda comunistă, mai întemeiată a devenit sintagma „liniște de librărie” decât
mulțumiți că, deși orășeni, trăiau în satul Broșteni, cum din dar perfect aplicată de același regim, chiar cu îmbunătățiri „liniște de biserică”... Mai în fiece dimineață trec pe lângă
neintenționată (deci sinceră) eroare scria un edil pe un plan radicale, mergând până la desființarea zisului drept. Jumătățile biroul ce emite caziere judiciare. Coadă mereu, și numai tineri
ozalid al Iașului (ANI, PI, dos. 356/1906, vol. 1, f. 230). Mai de măsură, burgheze, nu puteau fi admise. Omul nu a pățit făloși unul și unul, bine îmbrăcați, bine hrăniți, mereu cu OK-ul
constat că nu e o întâmplare, ci chiar o predestinare faptul că nimic, fiindcă a avut grijă să moară la timp (în 1940), dar pe buze. Cazierul le este necesar pentru emiterea pașaportului -
Strada Melodiei, care separă, prin spate, clădirile Universității numele Trancu a trebuit să fie radiat din memoria istorică. De se vor risipi în cele patru zări, în țară rămânând cei care (încă)
Politehnice de vechile străzi ale Broștenilor, va fi primit acest aceea, prima porțiune a fostei străzi Trancu (pornea din str. Sf. mai citesc, adică vârstnicii, din ce în ce mai puțini. Oare puștanii
frumos nume, după o propunere a unui consilier municipal, în Lazăr, străbătea oblic Broștenii până la Podul Trancu și care se tot duc își vor lua cu ei și o carte în trolerul ce zurui-va pe
amintirea nemuritorului cântec al milenarului batracian, continua, peste Bahlui, înainte de 1960, până în șoseaua Țuțora) caldarâmul aeroportului? Mă îndoiesc. De unde și întrebarea ce
muzician expert în valorificarea sonorității timpanelor. a fost redenumită după 1948 str. Zimbrului, hodonim justificat trebuie pusă și nu îndrăznim să ne-o punem: pentru cine scriem?
Gluma e... glumă, dar pe la sfârșitul lui februarie, când se doar de închipuirea biruinței finale a nobilului animal asupra v______ ;___________ ______________ )
topeau zăpezile și începeau să curgă sloiurile pe Bahlui, coriștilor batracieni de tristă amintire. Podul însă și-a putut
oamenii se gândeau la ce e mai rău, fiecare ca Stan Pățitul, căci păstra numele în uzul oral și neoficial, mereu neascultător și
o pățeau rău de tot, cam o dată la trei-patru ani, până prin 1913 subversiv față de poruncile ocârmuirii. Dar fiindcă soarta este
și chiar după rectificarea albiei. (Amintirea din iunie 1932 nu a ironică, cum se spune, ea s-a amestecat și în lupta ideologică și a
dispărut cu totul din memoria colectivă). Imediat, Primăria încețoșat opiniile, căci podul și str. Trancu nu au nicio legătură
intra în... situație de urgență, din care ieșea onorabil doar dacă cu ministrul Grigore Trancu-Iași. Pentru clarificări, istoria reală
nu se înecau prea mulți oameni și vite și nu se prăbușeau chiar a podului trebuie așezată corect în topografia zonei, fiindcă sub
toate casele inundate, cu 1,5 m nivel de apă în încăperi, cum s-a același nume se ascund două povești: prima a unui pod de peste
întâmplat în Lipovenime, pe străzile de pe dreapta Nicolinei, de albia veche a Bahluiului, construcție cu început incert databil (o
la Mănăstirea Frumoasa și până la vărsarea în Bahlui, și pe tot vom indexa ca Podul Trancu 1), cealaltă a altui pod (Trancu
șesul frecventat atunci, în devălmășie, doar de cabaline, bovine 2), așezat pe cursul rectificat (după 1910) abia în 1935 (nu în
și ovine și ocupat acum de cartierele Alexandru cel Bun și 1932) și destinat în prezent ritualurilor religiei lui Eros.
Dacia (ANI, PI, dos. 130/1893, f. 59, plan ozalid cu situația din Deslușirea lor în documente o amân pentru Cântul următor, cu
23 mai 1897, și dos. 373/1897, f. 5, plan ozalid, cu terenurile speranța că până atunci va spori cu câteva lacăte prestigiul de
inundate la 1 aprilie 1897). Se agitau și angajații de rând ai garant al fericirii juvenile atribuit Podului Trancu.
cronica veche 5
CRONICA LITERELOR
Mircea CIUBOTARU Horia ZILIERU

„Misterele onomastice” ale Iașilor(xxii) mnemosyne


oar la gura sobei se pot spune mai multe povești decât la iarăși numeroase reparații și reconstrucții (Ibidem, dos. 58/1887, f. AMANDORA

D capătul podului, despre iglițe și capre, babe și urși, 98, 100, 104-121; dos. 58/1891, f 4 r.; dos. 58/1893, f 3 r.; dos.
podele și parmaclâcuri, bulboane și făpturi necurate. Nu 58/1900, f 70 r. ; dos . 58/1901, f 1 r. , 3 r. , 6 r. , 7r. , 11 r. ,78 r. -79 v. ; dos .
o fi destinul Podului Trancu la fel de... metafizic precum58/1903,

confuzii documentare birocratic-administrative este de neegalat în


cel din f. 67r.; dos. 58/1906, f 2 r, 16 r, 35 r.; dos. 58/1909, f 3 r,
Puntea Sfântul Ludovic de Thornton Wilder, dar „misterios” prin 11r.,20r.,97r.).
Fiindcă după rectificarea Bahluiului în anii 1909-1910 albia
E suferința soră c-o Iubire
pe valea plângerii sfințind prosfora
(prescura albă). Până-n amandora
o a târât-o muta asfințire.
Iași. veche nu a fost acoperită imediat, Podul Bercu zis și Trancu (Ibidem, Trudite mâni amirosind ca flora
Până pe la mij locul veacului al XlX-lea, mahalagiii din Broștenii dos. 58/1919, f. 54 r. și urm.) a rămas pe vechiul amplasament, fiind de lumânări în sfeșnic și psaltire
cei mai vechi nu puteau ieși din îmbrățișarea băhnoasă a cotului reparat parțial în anii următori (Ibidem, f 75r.;dos. 58/1920, f 33 r.; frâng pânea milei. Varsă dinpotire
Bahluiului decât pe la Podul Roș, fiind nevoiți să traverseze mai întâi dos. 58/1922, f 95 r.; dos. 58/1923, f 224 r.; dos. 58/1925, f 1 r.; dos. sangvinul vin. Doar dascălul Gongora
cursul vechi al Nicolinei peste un alt pod (necartografiat) din 58/1926, f 5 r.; dos. 58/1928,f 77r.,78r„80r; dos. 58/1931,f. 40 v.,
apropiere, situație reprezentată pe o „închipuitoare hartă” a locului, 49 r.). Unele detalii ale avatarurilor acestui pod sunt instructive pentru descălecând cavoul (dogmă veche)
desenată la 12 mai 1815 de vornicul de poartă Vasili Bucur (Arhivele anume străvechi mentalități (ne)civice și nu ne surprinde informația dezamorsa eonul nopții mele
Naționale Iași - ANI -, Documente, 422/107, plan publicat și că un evreu din vecinătate a furat 12 traverse de la capătul de apus al tăindu-i clasicul tunel spre strane:
comentat deja de dr. Sorin Iftimi și de prof. dr. Laurențiu Rădvan). Podului Trancu de pe albia veche și a pus gunoi în loc (Ibidem, dos.
Mai era atunci și o punte care fusese făcută de târgoveți (din 58/1924, f. 21 r., reclamație). Treptat, cursul vechi al Bahluiului s-a metafora si giulgiul, suverane.
tumurugii unui fost pod provizoriu de peste Bahlui, construit între colmatat, astfel că pe locul podului din capătul str. Trancu nu mai era Ferecătura rimelor pereche
anii 1806 și 1812), pentru a ajunge mai lesne din Broșteni în Ulița de necesară decât o punte pentru care se solicitau uneori doar materiale desleagă-n ceruri nimbul oarbei stele.
pe Iaz (viitoarea str. Sf. Lazăr, 1884). Aceștia se strecurau printr-o de reconstrucție (Ibidem, dos. 58/1933, f. 15 r.). Fosta albie a râului a
hudiță dintre două dughene negustorești, aflate în dreptul trecerii de fost complet umplută cu pământ, devenind traseul Străzii Moldovei
pietoni de astăzi (spre sediul BCR) de pe str. Sf. Lazăr, prilej de (1931), cum se vede în planul desenat de C. Condurache (cca 1942­ SLOVE
gâlceavă atunci, drept pentru care a și fost închisă în 1816 (Ibidem, 1947). Astăzi, capătul dinspre Podul Roș al acestei străzi nu mai poate
422/105 și 422/106). Pe această punte s-a putut merge câțiva ani, în fi observat, locul fiind ocupat de clădirile Facultății de Arhitectură și (profesorul Constantin CIOPRAGA,
direcție contrară, la o căsăpie de pe malul drept al Bahluiului, situată Facultății de Construcții și Instalații ale Universității Politehnice
pe locul actual al micului scuar din spatele Facultății de Arhitectură „Gh. Asachi”, dar în continuare, până la intersecția cu str. Zimbrului, vocația modelului clasic)
„G. M. Cantacuzino”. str. Profesor Anton Șesan mai amintește de cursul de odinioară al 1. M-am interogat: sub ce semn să stea „cuvântul meu”? O rostire
Nicio altă trecere peste Bahlui nu a mai existat, între Podul Roș și Bahluiului. La celălalt capăt, fosta Str. Moldovei nu mai ajunge până cât o telegramă (dezvoltată) în respirări de fraze iorganiene. Mă va
Podul Bularga, până pe la mijlocul secolului, căci abia în planul lui la Bahlui, stându-i în cale clădirea Rectoratului aceleiași Universități. salva poesia, mi-am răspuns.
Fr. Peytavin (1857) este reprezentat un pod fără nume, legând Acum, mai rămâne doar să căutăm motivația numelui acestei străzi,
Broștenii de Ulița de pe Iaz. Acesta era „Podul numit Trancu” mai observând imediat sintagma cu determinantul în genitiv (Moldovei) și 2. În atelierele mele de învățătură există trepte mergând la palipsest
târziu, în 1872 sau „Podul numit a lui Isaiea Trancu” (ANI, nu în nominativ (Moldova). Explicația devine limpede când / textul originar al unor mari poeți, însușindu-mi: „poesia este
Primăria Iași - PI -, dos. 101/1872, f 90 r., 198 r.), când se punea constatăm că pe locul vechii căsăpii de pe malul drept al Bahluiului, drumul de la sentiment la expresivitate”. Drumul poate fi străbătut
problema reparării sale (Ibidem, f 86 r. și urm.). După inundații reprezentată pe „harta” din 1815, a apărut probabil după 1832, când într-o viață.
anterioare ale Bahluiului, podul fusese „înființat” (de fapt, refăcut) în căsăpiile au fost mutate la marginea orașului, o moară de apă a cărei 3. Cum te încumeți a te înfățișa în fața verbului cu un rod de
1868 de mahalagii de acolo, între care se afla și evreul Bercu veche iezătură, făcută de-a curmezișul Bahluiului, trebuia desființată substantive? Vorbitorul piere pre limba sa proprie: o limbă care nu
Morariu. Aceștia refuzau acum să-l repare, iar Primăria considera că în februarie 1880, pentru a permite curgerea sloiurilor (Ibidem, dos. este niciodată singură, care dialoghează invers (de la Ion Barbu,
ei trebuiau obligați la această cheltuială, fiind spre folosul lor. Podul 78/1880, f. 13 v.-14r.). La acea dată, moara era desigur modernizată,
cetire) „cu cele ce-i sunt mitoyennes în spațiu și timp”.
era situat „de vale de casa Isaiea Trancu”, localizabilă pe terenul iar acel Bercu Morariu de lângă Podul Trancului va fi având legătură
bisericii actuale Sf. Paraschiva pe stil vechi, de pe str. Sf. Lazăr. cu această moară, după cum fosta str. Măcelari (1932) trebuia să 4. Atunci / acum, în compoziția de frescă morală, mă întorc și eu în
Personajul eponim este, desigur, acel Isaia de pe Ulița pe lazu, care amintească de căsăpia de la începutul veacului al XIX-lea. Dacă acel timp. Cu o jumătate de secol în urmă, așteptam în biroul
apare într-o catagrafie a caselor și dughenilor din anul 1861 (ANI, moara va fi intrat în proprietatea Băncii „Moldova” din Iași (e doar o secretarului / colonel / poliglot al cărui nume se încheia cu y, la
Eforialași-EI-,dos. 99/1861, f 306 v.) și îl găsim menționat încă o presupunere), am avea și explicația denumirii sale (Moara revistă, pe cineva: să arunce o privire peste filele mele cu stihuiri
dată, mai târziu, când se oferea un loc de pe str. Sf. Lazăr, fost al lui Moldova). A fost demolată în anul 1932 (Ibidem, dos. 58/1932, f. 37 „originale”. Caligrafia literelor imita pagode, subt influența
I(saiia) Trancu, pentru cumpărare, în vederea înființării unei piețe r.). „volutelor” bunului meu dascăl muntean: eminoscologul Augustin
(AnI, PI, dos. 132/1893 - lipsă; mențiune în inventar). Este foarte Ulița Broștenii, locuită majoritar de evrei în 1861 (ANI, EI, dos. Z. N. Pop. Auzisem despre omul pe care-l așteptam că se întorsese
probabilă înrudirea acestuia cu un Ioniță Trancu, știut documentar 91/1861, f. 318 v., 322 v., 327 v., 328 v.), va fi numită str. Trancu la din prisonierat, că trăise experiențe la limita umanului. Îmi
dintr-o învoială din 21 martie 1857, cu Mănăstirea Socola, pentru capătul său de nord-est (ANI, PI, dos. 119/1884, f. 197 v.). După amintesc: purta un costum alb, chipul avea sigiliul unei gravități
embaticul unei vii (ANI,Mănăstirea Socola, ms. 577, f 143). Acești schimbarea cursului Bahluiului și sistematizările planificate blânde. Cumpătat, echilibrat în dialog. Echidistanța se muzicaliza
Trancu erau membrii unei familii de armeni din Iași, poate din același începând din anul 1923, str. Trancu a fost trasată de la podul vechi încet, în manieratul vers liber. Nu a pronunțat nici / da - nici / nu.
neam cu aceea din Târgul Frumos, care a dat pe cunoscutul Grigore direct până la malul râului și, mai departe, după 1926 (Ibidem, dos. Dar, semnele făcute pe margine cu creionul îmi mărturiseau
Trancu-Iași. Iorgu Iordan găsește, după preferințele sale, o 253/1929,f. 13r.-v.),pânăînșoseauaȚuțora(aziCalea Chișinăului), existența acelui „idiom” subt straturile naive, sentimentale,
etimologie bulgărească acestui nume (bg. Tranko), dar, din motive aproape de rondul tramvaiului numit acum Baza 3. Nimic nu se mai inflamate de cohorta metaforelor.
evidente, armen. trang “sfetnic regal” este soluția corectă. poate recunoaște astăzi din acea jumătate nouă a str. Trancu, după Îmi mai amintesc: am susținut la seminar o lucrare despre opera
Numele podului Trancu este în relație cu acea refacere a sa din apariția în anii 1961-1970a cvartalurilor de blocuri de pe splaiul drept
capitală a lui Dante. Aspiram să explorez înălțimile hermetice ale
anul 1868 și se explică, desigur, atât prin contribuția armeanului la al Bahluiului și a CET 1 Iași. Noua comunicație impunea necesitatea
textului poetic numai că, mă împotmolisem în huzurul
cheltuiala comună, cât și, cert, prin vecinătatea imediată a casei sale măcar a unei punți sau a unei pasarele de legătură între cele două
cu podul, ca și în cazul podurilor Iancu Bacalu, Tacu, Bularga sau segmente ale străzii, separate de râu. Inițial, după marea inundație din
decorativului. Intervențiile sale mi-au fost benefice: propoziția
Bucșănescul. Ca de obicei, în acei ani și mereu după aceea, nu erau iunie 1932, a fost construită o punte provizorie pe locul fostului pod
simplă, articulația diacronică, utilizarea oportună a citatului,
bani pentru toate podurile și podețele din oraș, încât devizul și Arapu, din dreptul Morii Moldova, cu material lemnos din demolarea „cartografiere” a exigenței.
proiectul pentru reconstruire au fost făcute abia în mai și iulie 1873 Podului Ipsilanti și a acelei mori (Ibidem, dos. 58/1932, f. 24 r.-25 v., Îmi mai amintesc: la un început de martie a intrat la oră având un
(Ibidem, dos. 101/1872, f. 144 r.-145 r., 179), antrepriza de 28 r., 37 r., 39 r., 43 r., 49 r.). Abia în anul 1934 au început demersurile buchețel de ghiocei: „sunt pentru fetița mea”. După, am descins în
construcție datează din iulie 1874 (f 225 r., 227 r., 229 r., 246 r.-247 și s-a făcut documentația pentru un pod solid, de lemn de stejar, peste tainele lecției / prelegerii însușindu-ne retorica discursului,
r.), dar reparațiile au fost făcute abia în februarie 1875 (f 297 r.). Bahlui, în capătul str. Trancu, lucrare în valoare de 270.000 lei, modernitatea în raport cu învățătura unui clasic pe care-l admira și
Inundațiile din anul următor au avariat iarăși toate podurile de pe executată în anul următor și cu o recepție provizorie din august 1935 urma. Surâsul îi lumina chipul cu ceva din fraza „ghiocei / fetiță”
Bahlui, încât în octombrie 1876 Podul Trancu era într-o stare (Ibidem, dos. 58/1934, f 115 r., 117r.; dos. 58/1935, f. 3 r.-v., 4r., 35­ sunându-mi, eminescian, iubirea lăsată „de părinții din părinți”.
deplorabilă(Ibidem, dos. 31/1876,f 109r.,282r.). PodulTrancu, ca 40 r.) și una definitivă în august 1936 (Ibidem, dos. 58/1936, f 19r.). Încă îmi mai amintesc: câțiva colegi am fost chemați, în prag de
și Podul Roș, era din nou rupt de sloiuri în februarie 1880 (Ibidem, Au urmat reparațiile obișnuite la podurile de lemn (Ibidem, dos. absolvire, în amfiteatrul de la care aveam să ne luăm „rămas bun”.
dos. 78/1880, f. 1 r.), era stricat în august 1882 (Ibidem, dos. 78/1882, 58/1940, f. 16 r.; dos. 58/1941, f. 4 r.) și o reconstrucție de 2.400.000 Aducându-ne spre matca vocației prin cordial sfat de taină, încât și
f. 50 r.), în primăvara lui 1883 se prăbușise pe o porțiune și în martie a lei în exercițiul finaciar al anului 1948 (Ibidem, dos. 21/1948, f 19 r.). astăzi mă imaginez într-o fotografie „de grup” cum descoperisem
trebuit făcută o punte de trecere cu piciorul pe acea parte (f 1 r., 8 r., Aceasta este aventura podului pe care l-am indexat în episodul într-o istorie a literaturii pe Robert Frost ținând seminarul de poesie
78r.). Afostreconstruit în întregimeîn iarna lui 1883-1884 și era gata anterior ca Trancu 2, pod demolat în anul 2006. înconjurat de studenți. Ne-a vorbit în acea oară de metaorfica
în februarie (f 87 r.), dar în următorul sfert de veac au fost necesare Pe parcursul acestei bogate documentări, sinonimiile toponimice imagine a dascălilor care vom fi, despre realitatea și seismele
Podul numit al lui Bercu (Ibidem, chemării într-o vreme nevoiașă, despre un anume tip / atipic de
dos. 58/1889, f 23 r.), Podul comportament. În clipa aceasta aș zice: metadiscurs de ființare a
Treancu și Podul lui Bercu, Podul personalității.
Isaia Trancu (Bercu) (Ibidem, dos. În timp, aveam să-i citesc cărțile, (critică, poesie, proză) descifrând
58/1890, f 6 r., 8 r., 27), Podul liniile de portret ale clasicului continuator.
Bercu (Ibidem, dos. 373/1897, plan Și încă: am fost în casa / acasa sa. Ceea ce am gustat, în prezența
ozalid), Podul Trancului Doamnei sale, însemna tradiția moldavă creștină: prescură și
supranumit Bercu, zis și Isaia împărtășanie. Mitologia casei.
(Ibidem, dos. 58/1901, f. 1 r., 6 r., 7
r., 11 r.)., perfect explicabile, dată 5. Mărturisesc, ca într-un poem de Frost, repetând povestea celor
fiind participarea acelui evreu la „două drumuri”, că eu am mers pe acela ce mi-a scos în față Iașii.
reconstrucția din 1868, au fost de Deși, nu de puține ori am strigat înnăbușit versuri din Blaga: „De ce
real folos pentru clarificări m-ai trimis în lumină, mamă / de ce m-ai trimis?”.
documentare, dar alte referințe ne- Tot profesorul ne-a învățat cum se poate trece frumos, mândru
au apărut ca derutante și ne-au pus senior, inspirat creator, în orice vreme din vârstă în vârstă.
serioase probleme de interpretare și Iașii noștri (și eu locuiesc aici) au subt tabloul votiv nume rotunde.
analiză, generate de unele confuzii Între majuscula inițială și redistribuirea sensibilității analoge,
între Podul Trancu și Podul pândit de uzura substantivului (învățând de la Arghezi), rostesc
Arapului, apărute în câteva acte din tradiționalul „La Mulți Ani!”, să înfloriți pe file azurul sufletului,
do sarele Primăriei. Episodul cugetului, în mirificul incunabul al Moldovei existențiale.
următor va risipi și acest „mister” (*Cuvânt rostit la aniversarea a 85 de ani de la nașterea
denominativ. profesorului meu)

cronica veche 5
CRONICA VECHE
Mircea CIUBOTARU Horia ZILIERU

„Misterele onomastice” ale Iașilor(xxiii) mnemosyne


um pot funcționarii unei primării, fie și cei de la orașului Iași din 1820 un Ilie Arap, rachier din mahalaua Rufeni,

C Serviciul tehnic, să creeze niște mistere onomastice? era român. O importantă familie boierească Arapu din Botoșani
Nimic mai simplu: ceva lene de a verifica o situație din este cunoscută încă din secolul al XVIII-lea, dar nicio relație
teren, neapărat cu un adaos de iuțeală în foiala hârtiilor (mai ales
dintre podul din Iași cu toți aceștia nu poate fi dovedită. Cu atât
dacă au forma și colorul bancnotelor) și nebăgarea de seamă a mai puțin cu... Harap-Alb.
ENDOSMOZĂ

Misterul teofanic în cetate.


noastră (a cetățenilor, vreau să zic). Curată scamatorie! Mai abitir Dar fiindcă apele, morile și boierii (după viziunea heracliteană
La masa ta de scris stau trei vestale;
ca un procuror DNA din ziua electorală a trebuit să cercetez cu a lui M. Sadoveanu) și chiar podurile o iau la vale, precum Podul
atenție dosarele de corupere a relației disjuncte dintre numele lui Ipsilant, luat pe dedesupt de Bahlui și proptit în Podul Tacu, în
Hathor translează măști orientale
podurilor Trancu și Arapu, ca să pricep că eventuala acuzație de anul 1933 (ANI, PI, dos. 58/1934, f. 22 r.), și serialul acestor subt semiton, vetusta castitate.
fraudă se putea baza doar pe o înscenare politică a Partidului „Mistere” curge din punte în pod și din pod în puntea următoare,
Obosiților din Primăria burghezo-moșierească a Eșilor. Așadar, unde trebuie să te faci frate cu Draculea, ca să poți trece printre IliraLyrîncupe senzuale
comunic tuturor contribuabililor la cetirea „Cronicii Vechi” că țepușele capcanelor etimologice. Și așa, alunecând, alunecând, ca scufundă sânii / lotuși skalzi / și scoate
propozițiile următoare sunt în falș parțial: Podul „pronumit Arapu în legănarea versului știut (doar de poetul acela), plutim de la suava smirnă. Coapsele agate
sau Trancu” era dat în antrepriză de construcție în iulie 1874 podul Trancu (1) la Puntea Ismirliului.Au simțit nevoia unei ritmându-l menuetul pe spirale
(Arhivele Naționale Iași - ANI -, Primăria Iași - PI -, dos. punți mahalagiii de pe malul drept al Bahluiului, mai ales
101/1872, f. 225 r.); fiindcă Podul Trancu și Podul Roș erau rupte zarzavagiii sârbi de pe ulițele Malul și Adunați, ca să ajungă fără ating toiagul crypto. Solitară,
de sloiuri în februarie 1880 (Ibidem, dos. 78/1880, f. 1 r.), la Podul ocol în piața de la Sf. Vineri, urcând pieptiș pe străvechea uliță monada Rymma fruct oprit închide:
Arapului urma să se taie gheața și să se desfacă iezătura de la o Fierbinte (Herbinte, 1663), rămasă până astăzi, în buricul târgului, distanța și poziția și punctul
moară făcută de-a curmezișul Bahluiului (f 13 v.-14 r.); „Podul de un martor sărman, dar cu atât mai concret-vizual al Eșului de
peste Bahlui, numit din vechime a Arapului, iar mai încoace a odinioară, loc evocator de vechime, cum nu mai există altul în șiuleiatul: nașterea- mormântul.
Trancului” era stricat (Ibidem, dos. 78/1883, f. 78 r.). Amendez vatra orașului. În egală măsură, vitele din Țigănimea Domnească Iar tu, sonarul bolților floride,
istoricește, nu și contravențional, aceste confuzii, asigurând pe ieșeau spre izlazul din șesul Bahluiului pe aceeași cale. Puntea nu
Respir prin lazaretul de Sahară.
doritorii de exactitate (totdeauna minoritari și timorați în mijlocul exista în 1857, căci nu apare în planul foarte bun al lui Fr.
poporului vrăjit de fumusețea basnelor) că nu a existat un Pod al Peytavin, în care este reprezentat până și un podeț de pe ulița
Arapului pe Bahlui și că știrile de mai sus sunt valabile exclusiv în Frecău, peste o scursură care venea spre Bahlui de sub biserica Sf.
povestea sfârșită deja a Podului Trancu (1), de pe cursul vechi al Lazăr. O localizăm cu precizie în planul lui Gr. Bejan (1896­
Bahluiului. 1897), între str. Malului și str. Frecău, și o descoperim în felurite
SLOVE
Să căutăm acum fantoma Podului Arapul din șesul râului. Cea stări și situații: stricată în august 1882 (ANI, PI, dos. 78/1882, f. 43
mai veche urmă o găsesc în 1861, în marele dosar al r.) și, apoi, în următoarele trei decenii, când reparată (Ibidem, dos. (Dumitru Micu -
recensământului ulițelor, caselor și locuitorilor urbei Iași. Atunci, 58/1888, f. 1 r., 3 r.), când iarăși afectată de viiturile Bahluiului examenul rigorii actului critic)
apare UlițaPodul Arapului, recenzată între Broșteni și Broscăria (dos. 58/1891, f 1., dos. 28/1895, f 7 r., 15 v.); a fost chiar
și locuită de români și jidovi (ANI, Eforia Iași -EI -, dos. 99/1861, proiectată ca pod de fier (dos. 58/1901, 44 r., 47 r.-53 v.), dar a 1. În L'Explication de metaphores, Queneau lasă să se
f 330 v. și 332 v.). Cercetând acea „închipuitoare hartă” desenată rămas punte de lemn și era putredă câțiva ani mai târziu (dos. înțeleagă, deși nu-și ascunde o iritantă superbie, că din
la 12 mai 1815 de vornicul de poartă Vasili Bucur (ANI, 58/1907, f 6 r.), când a trebuit să fie iarăși reparată (f 17 r.). Nimic moment ce cuvântul e absența lucrului, poetul trăiește
Documente, 422/107) și pomenită în episodul anterior (nr. 22), am nu s-a schimbat nici după rectificarea râului, fiindcă albia
neputința limbajului. Ce mai are de „făcut”? Să revele
presupus că Podul Arapului trebuie să fi fost acela de peste gârla Bahluiului Vechi primea scurgeri și izvoare din coasta dealului
sfidarea lucrurilor limbajului.
Nicolina (veche), care se vărsa în Bahlui, în imediata apropiere a Copoului și se umplea în sezonul ploios (dos. 58/1911, f. 23 r., 82
Podului Roș (primul amplasament), situație topografică r.,dos. 58/1912, f 37 r.), încât puntea a fost închisă (dos. 58/1912,
Vom merge tot cu metafora. Nu am întâlnit în viața literară,
reprezentată și în planul din 1857 al lui Fr. Peytavin. Numai că f. 9). Mahalagii reclamă că li s-au înecat vitele care treceau prin chiar peste tot, un om atât de strein de snobism și frondă,
documentele menționează acel pod ca Podul Nicolinei (ANI, EI, Bahlui, solicită un pod, dar rămân cu puntea doar cârpăcită (dos. asemenea lui Dumitru Micu. Viața sa e unitatea veritabilă a
dos. 86/1833, f 15 r., 21 r.), iar un podeț de piatră vechi, stricat, de 58/1913, f 1 r.,70r.,88r., 101), iarăși ruptă în decembrie 1915 și profesorului erudit cu a criticului, în spațiul nostalgic al
pe ulița numită Harabul(ANI, PI, dos. 31/1876, f. 20 r.), și un pod reparată în ianuarie 1916 (dos. 58/1917, 4 r., 5 r.), și tot așa, încă umanității cărții. Are ceea ce am putea numi: altitudine. Alții
de lemn degradat, numit din vechime Arapu, se aflau lângă două decenii (dos. 58/1919, f. 47 r., dos. 58/1920, f. 52 r., dos. au absență de cer: de iubire.
șoseaua județeană Țuțora (Ibidem, f. 261 r., sept. 1877). Podurile 58/1923, f 208 r., 209 r.,dos. 58/1930, f 20 v., dos. 58/1939, f 7
acestea, alăturate, erau peste una din numeroasele gârle ce r.), până s-a acoperit albia veche și s-a umplut paharul răbdării 2. Criticul așează mai presus de amiciție - adevărul.
străbăteau șesul Bahluiului înainte de regularizarea râului și cititorului acestor aventuri bahluviene fără haz, dar cu mult necaz. Avertizând că acționează în libertatea unei angajări morale,
extinderea orașului în această zonă. Gârla a fost canalizată, înainte Numai lectorul cu apartamentul inundat de vecinul de la etajul luând distanța necesară față de simpatii / antipatii. Am zice
de 1850, pe un șanț care pornea din șoseaua Socola și urma traseul superior poate... empatiza cu mahalagiul căruia i-a pierit vaca la că este (împrumutând o sintagmă cu totul revelatoare) un
de astăzi al Bulevardului Primăverii, până în Bahlui, mărginind pe puntea cu pricina. Și totuși, chiar banalitatea dramatică în realul ei fizician al literaturii.
stânga șoseaua Țuțorii, până la cotul acesteia spre est (pe actuala poate avea o câtime de mister, cum are și această punte: numele Pe urmele lui Pompiliu Constantinescu își desvăluie discret
Calea Chișinăului). În acest cot, în planul lui Fr. Peytavin, este Puntea Izmirliu/ Ismirliu (dos. 58/1887, f 10r.,dos. 58/1888, f 1 și „acel val de lirism subtextual infuzat din tristețea
cartat, peste șanț, un pod, care lega șoseaua de un drum, acela r.). Iarăși un nume de persoană, al unui locuitor din preajmă,
criticului”. E o „polemică” deschisă către sine, între
numit apoi Ulița Podul Arapului. Mai târziu, se prevedeau cunoscut de toți vecinii, se atârnă de parmaclâcul punții, spre
adeziune și refuz: exercițiul moral între starea poetului
cheltuieli pentru reconstrucția podului din Strada Arapului nemurirea (doar de un an!) a amintirii sale. Tacu, Trancu și
(Ibidem, dos. 58/1888, f. 11 r.), dar abia în august 1890 era Bucșănescu au fost mai norocoși, mai longevivi în posteritatea
virtual lansat în spațiul terifiant al textului și interpretul
terminat podul de lemn din str. Arapu (Harapu), în locul celui de onomastică, dar Izmirliu e mai interesant, prin excelența rarității textului redându-i-se sensul potențial. Elaborarea
piatră, ruinat (Ibidem, dos. 58/1890, f. 23 r.). Îl găsim apoi numit și numelui, exotismul sonorității și ghimpele etimologiei. Văd în judecăților, în teritoriul disciplinei de o maximă rigoare, e
PodulFloroaedinstr.Arapu(Harapu)(Ibidem,dos. 58/1891,f 42 acest antroponim denumirea orașului turcesc Izmir, cu sufixul tensionată de fantezia stimulativă.
r., 45 r.). Planul lui Gr. Bejan (1896-1897) reprezintă str. Arapu adjectival -li, identificând așadar un venetic „din Izmir”. Izmirliu
începând de lângă Podul Roș și ajungând la cotul vechi al șoselei e pe românește, cu -u final în funcție de articol hotărât. În 3. Versurile sale (a scris și poezie) transcriu melancolia
Țuțora, iar de aici continuând, prin spatele fostei fabrici amestecul etnic din Iașii veacurilor al XVIII-lea și al XIX-lea, un secundă a unui paradis pierdut. Era nevoie de gingașa
„Țesătura”, pe traseul actual al str Arapu, până în șoseaua Socola. imigrant din levantul otoman (care nu trebuia să fie musai un turc) consonanță în desfolierea palimpsestului până la ivirea
După reamplasarea Podului Roș (1911), capătul de nord-vest al nu e deloc o surpriză. La doar o cotitură de Bahlui, mai în sus, zodiacului originar. Acolo, întreabă, acuză, justifică
străzii a fost schimbat pe malul drept al cursului nou al Bahluiului, locuia armeanul Trancu. Puntea nu mai există de mult și nu cred că lamentațiiile unei îndrăgostiri mitologizate. Prozodia și
pe traseul actual Splaiul Bahlui, cca 200 m, de unde cotea la vreun automobilist care trebuie să ocolească micul rond de la retorica par tradiționale: „O, gheață candidă, o, puritatea
dreapta, spre șoseaua Țuțora. Construcția cvartalului de blocuri, intersecția străzilor Moldovei (de pe traseul Bahluiului Vechi) și zăpezii, / împresurați-mi inima! Nu sunteți voi Poezia? /
după 1961, a întrerupt vechea str. Arapu, care a fost desființată pe George Emil Palade (fostă Malul), pentru a vira spre str. Smârdan Albă zăpadă, geometrice perfecțiuni glaciare / nu voi nașteți
porțiunea dintre splai și până la intersecția menționată. (fostă Frecău), știe că se rotește pe locul fostei punți a Ismirliului. Floarea reginei?”.
Podul (podețul) Arapu, inițial probabil de lemn, apoi de piatră, Va fi în avantaj (neînsemnat) doar acela care va citi acest „Mister”
Ieșirea din solitudine ni-l adeverește pe je reconciliat cu
după 1840, când s-a șoseluit drumul Țuțorii, are numele unui și va privi poza de mai jos.
elocința. În momente de apărare, je devine trama poemului:
mahalagiu din apropiere, care nu a
apărut încă în documentele ieșene adică nous.
publicate sau inedite, insistent
cercetate. Antroponimul Arapu 4. Nu ne sunt la înălțimea inimii angoasații, tenebroșii, mai
este, evident, o poreclă, obișnuită ales în exercițiul „acțiunii” negative. Sumbra lor sforțare o
pentru țigani. Unul, rob al egalăm cu un soi de diletantism programat. Nevoia de
Mitropoliei Romanului, este „nemăsurat” la unii, ospitalitatea plictisului la alții.
menționat în 1587 (Documente Cărturarul a rămas suflet tânăr. În timiditatea sa e o
privind istoria României, A, transfuzie de candoare relativizând vârsta, prelungindu-i
Moldova, XVI, 3, p. 362), iar o starea de visare. Delicatețea își asumă de rezonanțe afective.
țigancă Arapa apare în 1599 Verva alternează cu umorul, simpatia mediază dialogul și
(Ibidem, XVI, 4, p. 253). La Iași, atmosfera colocvială expugnă orice artificiu și căderea în
țiganul Gheorghe Arapu cu familia complexitate.
sa era înregistrat într-o condică a
sufletelor „stării de gios” din anul 5. Ceea ce a dat la lumină până acum, rod al unei puteri de
1808 (Documente statistice
muncă și consecvență cu sine admirabile, se constituie în
privitoare la orașul Iași, ed. Ioan
C apro șu și Mihai-Răzvan peisajul literar ca un relief fecund, original și armonios. Fără
Ungureanu, I, 1997, p. 277). seisme de recul. Un blazon căruia i-a rămas fidel. Pe o atare
Numele nu este însă exclusiv „scenă” romantică.
țigănesc, căci în Catagrafia k_________ _______________________ /
cronica veche 5
CRONICA VECHE
Mircea CIUBOTARU Horia ZILIERU

„Misterele onomastice” ale Iașilor(xxiv) mnemosyne


recum Raskolnikov întors la locul crimei, revin și dinspre satele din sudul orașului (ANI, EI, dos. 23/1838, f.

P eu la numele Bularga, pe care l-am „executat” 5v.-6r.). După sfârșitul epidemiei, în 1830, podul a fost
sumar în episodul VI al serialului nostru, pentru a refăcut, dar viiturile Bahluiului l-au avariat și chiar distrus cu
ajunge repede la mai spectaculosul toponim Manta Roșie totul, ce
în repetate rânduri. Astfel, cele trei poduri au fost stricate
îngrozește pe ieșenii internauți cu presupusele grozăvii în primăvara anului 1838 și Eforia era preocupată de
SARCOFAG
Ibn 'Araba, dă-mi oaza andaluză,
nezăvorâta stare almahadă.
sângeroase ale lui Gavril Buzatul. Am pus atunci denumirea repararea lor în lunile următoare. Se punea atunci problema Încerc cuvântul tunetîn tornadă
micului cartier (de fapt, doar o stradă prăfoasă) în legătură cu facerii unui singur pod, într-un loc pe care să treacă drumul
Maria Bularda, apărută într-un recensământ al caselor din spre șoseaua Socolei. Pe pârâul Șărpoaica se afla atunci legat la ochi răbdat într-o ecluză.
Iași, la 1853, undeva pe Podul Lung, și am emis doar câteva căsăpia, iar pe o gârlă a aceluiași pârâu se aflau velnițele
considerații privitoare la etimologia antroponimului Bularda (Ibidem, 23/1838, f. 14 r., 16 r., 19 r.-v.). Planul din anul 1840 PoateHizhâm,fantasma ta nomadă,
/ Bularga. Acum, coborând pe Bahlui cu pluta greoaie a (Arhivele Naționale București, Planuri și hotărnicii, nr. 73), îndură-ni-se (misticăși muză)
documentării arhivistice, ajung la Podul Bularga / Bulargăi, citat în episoadele anterioare, clarifică rezultatul triunghiului afi ipotenuză,
adevăratul „vinovat” de impunerea acestui nume în controverselor de la Eforie: se văd căsăpia de la gura Căcăinii, nălucă, balerină și monadă.
toponimia ieșeană. În anul 1825, iconomul Ștefan de la Podul Bularghi(i) peste o gârlă a Bahluiului, care este
biserica Sf. Neculai din Ciurchi, desigur împreună cu Șărpoaica, un alt pod, fără nume, peste Bahluiul vechi, și Visez retras arhiva atlantidă
enoriașii săi, a cheltuit 800 lei (sumă importantă atunci) drumul pe șes, până în șoseaua Socolei, pe traseul urmând neîntrerupta scufundare
pentru construcția a trei poduri de lemn, anume Podul aproximativ al Bulevardului Tudor Vladimirescu din prezent
Bulargăi, peste Bahlui, Podul Șărpoaicei, peste pârâul și cu capătul (întrerupt de clădirea S.C. Tomiris S.A.) în strada spre cerul răstignit în piramidă.
Șărpoaica, și podul de peste Gârla Șărpoaicei (ANI - Arhivele actuală Bularga. În planul din 1844 al lui Josef Raschek
Naționale Iași, EI - Eforia Iași, dos. 23/1838, f. 5 v.-6 r.). constatăm diferențe topografice: pârâul Șerpoaica este Acolo, verbul știe cum să zboare
Acestea sunt primele informații scrise despre Bularga, dar reprezentat mai jos, în dreptul fostului cimitir evreiesc, pe coarda râsului din crisalidă
locurile de trecere a tătărășenilor și ciurchenilor cu vitele lor drumul de la gura Cacainii a fost schimbat, trecând peste acest redând Femeii loc la înălțare.
spre izlazul din șesul Bahluiului erau mult mai vechi. pârâu, podul de peste gârla Șărpoaica a fost desființat,
Neamul Bularga era și el vechi în mahalaua Ciurchi, cel rămânând doar Podul Bulargăi de peste Bahluiul vechi, mutat
târziu din veacul al XVIII-
SLOVE
lea. Acel preot Ștefan era, (Grigore Vieru, - lacrima „mutând în aur plumbul")
foarte probabil, răposatul de
peste câțiva ani Ștefan 1. Mi-a fost dat să-l cunosc pe Grigore Vieru în toamna
Bularga, al cărui loc sterp din anului 1956. În echivocul experienței sentimentale, îmi
Mahalaua Sf. Andrei se suna mallarme-an diflama: „îa chair est triste, helas!”.
vindea în anul 1835 Acut, arghezian: „Niciodată toamna nu fu mai frumoasă/
(„Buletin. Foae oficială”, Sufletului nostru bucuros de moarte”.
Iași, 1840, p. 251). Mai mulți 2. În sfâșiata ceață, „dumicata limbă” selenară nu obtura
locuitori din acest neam sunt
conturul vetrei, al casei, al neamului. Frigul interior îi
atestați în acei ani: Savva
punea întrebări la care răspundea rana inimii. Mâinile, într-
Bularga și Toader Bularga
un fel de echivalență, transcriau ecoul clopotelor de dincolo
erau, la 1833, printre
și dincoace. Ritmul sincopat da stihurilor murmur de teamă
lucrătorii podurilor din Iași
însevând rădăcina de foc.
(ANI, EI, dos. 17/1833, f. 48
r.). O catagrafie a locuitorilor 3. Era ca floarea câmpului: plăpând, sfios, tânguitor,
din cvartalul 4, adică din retrăind bejenia părinților din părinți, pâlpâind în
Ciurchi și Tătărași, îi ceremonialul luminii. Pleoapele, ca o frumoasă și tristă
înregistra pe Matei Bularga duminică, se umbreau în-de-ele, acuzând vinovate foneme.
și Toader Bularga (Ibidem, Tremurau la tunetul furtunii. Crivățul le tatua cu pleasnă
dos. 74/1836, f 23 r. și 24 v.), răbufnită de nagaică. Glasul căuta matca râului înspumând
iar preotul C. Bobulescu citea blestemul.
(pe la 1900) pe o cruce de Planul lui JosefRaschek (1844) Cine știe sensul păcatului? Ca floarea câmpului se încărca,
piatră din cimitirul bisericii duios, de roua credinței. Chema piatra nevoiașă, aceasta se
Sf. Nicolae numele lui Vasile Bularga, care îi amintea de mai în șes. După marile schimbări survenite în urma făcea bolovan de hotar. Raza îi era laser de spini cu greul de
Podul Bulargăi de peste Bahlui (Tatarașii sau traiul sistematizării edilitare din șesul Bahluiului după 1930 și, mai plumb. Orbecăitul veac petecea patrafirul nesomnului.
negustorului loan Movileanu din veacul alXIX-lea..., Casa ales, după 1960, cine ar mai putea vedea astăzi, fără o Buciumul marelui Înaintaș nu se întrerupea din jale.
Editorială Demiurg Plus, 2013, p. 17). Ulița lor era viitoarea documentare istorică insistentă, legătura de nume între Plânsul în cercul lacrimii nevăzute izvora același ochi al
str. Bularga, cartată în planul lui Gr. Bejan din 1896-1897, capetele fostului drum al Bulargăi, dintre podul de la 1825 și fântânii. Fir de ofir se urzea și se înălța obsedant tâmplei
numită după primul război str. Romană, din care a mai rămas strada conexă cu Bulevardul Socola? Ofer aici încă un sale: „Mă voi lipi strâns de/ Crucea/ plânsă încă o dată/ de
astăzi o porțiune a Aleii prof. Gheorghe Alexa, ce străbate „mister” dezlegat. nemărginire”.
Complexul studențesc Tudor Vladimirescu. Ca toate celelalte poduri de peste Bahlui, și Podul
La Podul Bulargăi a fost stabilită, la 7 ghenar 1829, una Bulargăi a dat mari bătăi de cap Eforiei și Primăriei Iași, în 4. Viețuind în limba română se descoperea pre sine: a doua
dintre cele șase carantine, unde se impunea și „afumarea momentele deja menționate în episoadele anterioare: 1853, mult dureroasă naștere ca parte de sfeșnic edenic. Zice un
1874,1876,1877,1879,1881,1885,1895,1896,1909,1911, poet de pe alt meridian: „Inima iute aleargă cu o grafie mai
hârtiilor”, odată cu izbucnirea ciumei (ANI, Isprăvnicia
ținutului Iași, dos. 104/1829, f. 14 v.). Apoi, podul a fost 1913, când a fost avariat, distrus și mereu reparat. Rectificarea repede”. Inima sa ilumina spovedania imaginând zăpada în
ridicat de Casa podurilor, pentru a se interzice intrările în Iași cursului Bahluiului din anii 1911-1913 s-a oprit în zona gurii zugrăveală sfântă de iconostas. Să nu-l întârzie Golgotha
Căcainei, vechiul pod rămânând stihului, își striga urna cenușii. Memoria ardentă se exila în
expus capriciilor râului și în anii cartea Steaua de vineri: zăbavă de pământ, pudoare de cer.
următori (îndeosebi în 1932 și O, clipă!, cine plonja în moarte întâiul întrevăzându-și „fața
1934). Odată cu trasarea inutilă?”
Bulevardului Tudor Vladimirescu Ne revedeam în odaia mea, meditând la „Afrodita” lui
pe șes, în 1 962- 1 964, cu Pierre Louis. Înaintau spre pupilele oglinzilor frunze
canalizarea B ahluiului în căzute dintr-un copac „avant de mourir”. Culegeam
continuare, pe traseul actual al manuscrisele și le orânduiam într-un sumar nocturn. Se
Bulevardului Chimiei, și mutau strofe, se abandonau stihuri, altele noi intrau în cheia
construcția în anul 1964 a podului solitudinii. Se acorda puritatea cu răbdarea enigmaticei
actual, de beton, aproximativ pe galere: „Iar când nu poți/ Nici plânge și nici râde/ Cu-al tău
locul primului pod cunoscut, pământ,/ Cu cerul tău în față,/ Tu taci atunce/ Tot în limba
Podul Bulargăi a ieșit din istoria ta.”
edilitară a orașului și din memoria Unitatea profundă a literelor îl scotea din insuportabila
ieșenilor. Episodul acesta nu este suferință. La capătul căreia, o isterică mașină (într-o altfel
decât un serviciu (o slujbă!) de de „călătorie camusiană”) îi sugruma vieața. Îngerul îi
pomenire. depunea masca în lucarna ochilor acelora care n-au tăcut,
Mai rămâne acum să precizez iubindu-l . Unde-s?: vina, păcatul, pedeapsa, funia,
că Bularga și Bularda, ca scripetele, dricul? În aura textului.
antroponime, sunt variante ale
aceluiași nume, Bul(e)arcă, acesta 5. Anxietatea ultimelor poeme ne va reda, cetindu-le,
cu baza lexicală în subst. bulearcă măsura înaltei sale respirații. Convergența clopotelor,
„rachiu sau vin prost”. În prezent, coroană smulsă din inerția avară, îl urcă peste gravitație,
cele trei forme sunt nume de stea necăzătoare.
k________ ________________________ )
familie răspândite în toată țara.
cronica veche 9
CRONICA VECHE
Mircea CIUBOTARU și pălmașii Eforiei (ANI, EI, dos. 82/1836, f. 2 r.-10 r.). Peste trei
decenii, chestiunea canalizării s-a reluat cu noi eforturi
financiare. În 1869 s-a lucrat la măsurători pentru ridicarea în
plan a râului (Ibidem, PI, dos. 162/1869, f. 1 r., 2 r.), iar în anul
1883, cu prilejul construirii Podului de Fier, s-a mai canalizat
„Misterele onomastice” ale Iașilor (xxv) acolo o porțiune din cursul Cacainei. Un plan ozalid păstrat
arată o secțiune transversală a canalului, cu boltă (Ibidem, dos.
214/1882). Apoi s-a realizat nivelmentul pârâului pe tot cursul
n amic adevărat, nu un ragăm din stirpea nemurită Argeș, Buzău, Dâmbovița, Călărași, Olt, Prahova și Teleorman. său de până la Podul Albinețului (Ibidem, dos. 122/1896, vol. I-

U
de lancu Nenea, îmi reproșa tocmai în zi de căldură La București, denumirea veche a fostei gârle Bucureștioara din IV, toate lipsă din arhivă; citate după inventarul fondului) și s-au
mare că prea zăbovesc la capul podurilor ca mahalaua Scaune a fost Căcaina. Cunoscute sunt și în Oltenia făcut numeroase exproprieri de terenuri de pe ambele maluri,
țiganul, cerșind brudină de simpatie pentru dezlegarea hidronimele Căcata (6) și Căcăcioasa (2) desemnând tot începând din Țicăul de sus și până la vărsarea în Bahlui (Ibidem,
misterelor onomastice, că serialul băltește ca apa Bahluiului, elbălți (Dicționarul toponimic al României. Oltenia, vol.
pâraie și dos. 560-649/1897, toate lipsă din arhivă). Planul orașului Iași
voind să afle mai repede știri despre berării, cârciumi, cafenele, 2, 1995). Surprinzător, un toponim Căcaina este înregistrat și în al lui Gr. Bejan (1896-1897) reprezintă cu anticipație
hanuri și oteluri, după modelul dezvăluirilor despre Blonde, județul Sălaj, desemnând însă un deal, cu loc de pășune, iar canalizarea Căcainei ca realizată, cu bulevardele (C. A.) Rosetti
Brunete & alte Plăceri toponimice. Nu puteam să-i zic: Amice, etimonul este considerat o poreclă (!) (Tezaurul toponimic al și (I. C.) Brătianu (din 1947, Tudor Vladimirescu) deja
ești idiot!, preferând varianta soft a mirării / exclamării: C' ești României. Transilvania. Județul Sălaj, 2006). Denumirea deschise, dar fără simbolul Podului de Fier, care a rămas totuși
copil? Stai să vezi ce de poduri, podețe, punți și apăducuri te românească Căcaina are echivalentele slave Dresleuca de la funcțional. Câți dintre locuitorii Iașului din prezent, circulând
așteaptă pe Căcaina și Ciric! Replica îl lasă mofluz, iar eu Botoșani (atestat ca Drislive în 1430-1431, în formă coruptă, ca pe cele două bulevarde sau traversându-le mai știu de existența
continuu imperturbabil periplul pe Bahlui la vale, din Bularga- nume de sat cu bază hidronimică), și de la Manoleasa-Prut, și chiar de numele Căcainei subterane.
n în gios, cu un gând frumos, preț de încă două scurte episoade precum și Drăslivița (1414-1419), apoi Drislavețu (1495), Multe și vechi denumiri populare, toponime sau
cu poduri istorice. pârâu din târgul Hușilor. antroponime, dovedesc o firavă reticență față de ceea ce
Podul Metalurgiei, construit din beton în anul 1964 peste Căcaina ieșeană este un pârâu de cca 16 km, cu obârșia în vorbitorii instruiți din modernitate consideră a fi cuvinte
Bahluiul canalizat în zonă tot în acei ani, trebuia să facă dealul de la est de satul Moimești, com. Popricani. Pe cursul său licențioase, obscene sau măcar „urâte”, cacofonice. Arhivele
legătura între str. Vasile Lupu (prelungită pe traseele fostelor inferior, a fost din vechime hotarul natural dintre târgul Iași și oferă cercetătorului un material generos în această problemă,
str. Ignat și Hațașul Vitelor, de lângă Cimitirul evreiesc, până în satele Ciurchi, Tătărași și Rufeni, apărute pe moșia târgului și poreclele oamenilor fiind domeniul fruntaș în clasamentul
str. Grădinari) și noua zonă industrială din șesul Bahluiului, devenite mahalale ale orașului. Cu certitudine, denumirea sa a onomasiologic „vulgar”. Numele Căcainei și ale sinonimelor
străbătută de Bulevardul Metalurgiei. Acest pod se află în apărut aici și s-a extins treptat spre nord, spre satul Cârligul și sale sunt bune exemple pentru ilustrarea comportamentului
perimetrul unui vechi pod, reprezentat în Plan mai departe. Din gospodăriile încă țărănești din Țicău și din lingvistic popular vs. cult / oficial. Miron Costin este primul
ichonographique de la viile de Jassy, ridicat de inginerul Rufeni, în veacurile XVII-XIX, se aruncau în pârâu tot felul de „pudic” dovedit, atunci când, povestind o hărțuială dintre oștile
Joseph de Bajardi în anul 1819. Era și aceasta o trecere spre gunoaie, iar din Târgul Boilor, din prăvălii, cârciumi, măcelării, lui Vasile Lupu și Matei Basarab lângă Focșani, „la o vale care-i
izlazul târgului pentru vitele mahalagiilor din Ciurchi și căsăpii, velnițe și dubălării din coasta de est a Iașilor veneau în dzicu Milcovul cel Mare, cu altu nume Cucata” (Miron Costin,
Grădinari. Ceva mai târziu, se vede (în Planul moșiilor din apa și așa puțină în lunile secetoase tot soiul de scursuri și Opere, ed. P.P. Panaitescu, 1958, p. 150), evită să scrie Căcata,
hotarul Iașilor la 1840 al inginerului Vasile Pop, citat într-un dejecții. Câteva informații sunt suficiente aici pentru ilustrarea denumire reală a pârâului, care apare într-una din copiile
episod anterior) în acel loc o moară de apă, care va dispărea acestei situații. De pildă, în 1833, Eforia hotăra mutarea Letopisețului său (Opere complete, I, ed. V. A. Urechia, 1886, p.
înainte de 1868 (când nu mai este menționată - 605). Apare acum dovada că și Căcaina ieșeană
vezi mai jos împrejurarea). avea în secolul al XVII-lea aceeași variantă
Mai coborâm pe Bahlui până la Podul Sf. licențioasă a denumirii, pe care o găsim în
Ioan, care dăinuie pe amplasamentul unui pod cronică, unde se pomenește „valea ce să dzice la
mai bătrân de două secole. Prima reprezentare noi Cucata” (ed. 1958, p. 188). Un alt copist
cartografică o găsim în planul citat al lui Bajardi, glosa marginal aici cu numele Căcaina (ed.
lângă o moară aflată pe moșia Mănăstirii Sf. Ioan 1886, p. 660). Trebuie să precizez că în toate
(Zlataust) din Iași, moară atestată la 29 iulie 1791 actele de până la 1800, dintre cele editate în
(Ioan Caproșu, Documente privitoare la istoria DIOI, II-X, forma numelui este exclusiv
orașului Iași - DIOI, IX, p. 29). Acea moară era Căcaina / Cacaina, fiindcă niciun diac nu putea /
atunci mai sus (în amonte) de moara pe care trebuia să modifice un nume propriu dintr-un
Mănăstirea Dancu voia să o facă pe Valea lui document. În schimb, după 1830, cinovnicii
Pătrașcu, numită ulterior moșia Moara Dancului, Eforiei Iași, funcționarii Primăriei și apoi
pe care s-a format satul Moara Dancului (existent publiciști și scriitori, militari și juriști, profesori
în 1803), cu numele redus Dancu din anul 1887. și tehnicieni, geografi și cartografi au evitat să
Moara Sf. Ioan apare, alături de pod, și în Planul scrie și să pronunțe acest nume vulgar. Soluția a
din 1840 mai sus menționat. A fost desființată în fost recursul la un truc lingvistic știut și
anul 1868, când s-a decis tăierea zăgazului morii productiv, anume crearea unui eufemism prin
în urma repetatelor inundații ale Bahluiului, alterarea cuvântului jenant, fie și doar printr-un
fiindcă iazurile împiedicau evacuarea apei râului singur sunet. Celebrul nostru Bulă ar ști să
(ANI, Primăria Iași - PI, dos. 64/1868, f. 3 r., 27 explice mai bine fenomenul (și numele său), dar
r.), dar podul a rămas până astăzi, refăcut de nu mai iscusit decât profesorul Vasile Arvinte,
câteva ori și reconstruit prin 1965, din beton care ne-a învățat cum e cu adv. hăt, cu hătălău și
armat. Lângă pod se găsea și o crâșmă, numită hătui! Așadar, un inventiv rușinos și anonim va
conjunctural necanonic Sf. Ioan (Ibidem, dos. fi zis cel dintâi Calcaina, formă cu succes
127/1877, f. 2 r.). Peste pod trece astăzi strada Sf. asigurat până astăzi, de aproape două secole,
Ioan, cu ieșirea în Calea Chișinăului. căci o găsesc folosită în „Foaia Sătească” din
Ca și în alte numeroase locuri, în vecinătatea morii s-a căsăpiilor de pe apa Căcainei la Bahlui și curățirea albiei 1846, p. 264, 303, și apoi de zeci de ori în dosarele Primăriei și în
format un cătun, atestat în 1803 ca Moara Sf. Ioan, extins ca sat pârâului (ANI, Eforia Iași - EI, dos. 49/1833), iar peste un an se numeroase alte surse consultate.
(în 1855) cu numele mult mai vechi al unei odăi de vite, Șapte decidea strămutarea căsăpiilor peste Bahlui (Ibidem, dos. Pe cât de transparent este sensul lexical al hidronimului
Oameni (1662), apoi împărțit, partea de vest fiind azi cartier al 23/1834). În Planul lui Joseph Raschek din 1844 vedem totuși Căcaina, pe atât de „misterioasă” se dovedește a fi pentru
orașului Iași, iar partea de est constituie intrarea în satul Dancu. Căsăpia Mare pe malul stâng al Bahluiului, la vărsarea Căcainei
cercetător etimologia acestui nume. Răspândirea sa din nordul
Încheind, în sfârșit, tema podurilor bahluiene, încerc să în râu. Mai târziu, Primăria obliga pe hahamii jidovilor să taie Moldovei și până la București și chiar în jud. Sălaj nu a fost
deslușesc tainele ascunse în istoria denominației celor trei păsări doar pe șesul Bahluiului și al Calcainei (ANI, PI, dos.
exemplificată aici din vreo tentație lingvistică scatologică, ci
afluenți de pe stânga râului, Cacaina, Ciricul și Pârâul Chiriței, 188/1871).
pentru a dovedi că nu ne aflăm în fața unui toponim de origine
precum și a podurilor aferente. Cea mai veche atestare datează din 8 septembrie 1673
străină, eventual slav, cf. Cacova și numeroasele hidronime cu
Căcaina, nume popular, cu variantele fonetice (DIOI, II, p. 373). Cam tot atunci, Miron Costin scria în finala -na (Coșna, Crasna, Sitna etc.). Aria și frecvența
moldovenești Cacaina sau Câcaina, este un hidronim Letopisețul Țării Moldovei (Opere, ed. 1958, p. 197) despre denumirii dovedesc existența unui vechi termen comun,
surprinzător de răspândit în Moldova și în Țara Românească, confruntările oștilor implicate în disputa pentru domnie dintre căcaină, neînregistrat de vreun dicționar al limbii române,
desemnând, fără excepție, pâraie cu lungimi și debite relativ Gheorghe Ghica și Constantin Basarab, din anul 1658, pe păstrat însă doar ca hidronim. Pentru etimolog, dificultatea
mici, toate străbătând teritoriile (moșia și vatra) unor târguri pârâul Căcainii, mai jos de podul lui Ștefan-vodă. Mențiunile constă în inexistența în română a unui model derivațional în -
vechi, dar și ale unor sate, cu funcția de canal colector al apelor pârâului sunt apoi numeroase, în legătură cu ulițele și casele de aină, pentru a valorifica baza lexicală cac- (de origine latină).
uzate și dejecțiilor deversate apoi în râuri mai mari. Sunt pe malurile sale, de pe Ulița Căcainii, cu poduri și punți, cu Nici o aparentă derivare în -ină nu este posibilă, fiindcă acest
atestate documentar, din vechime, pâraiele Căcaina în târgurile inundațiile și stricăciunile din primăverile ploioase, când sufix se atașează la baze consonantice și își păstrează accentul,
Bârlad, Suceava, Siret și Galați. La Botoșani, Căcaina se unea Bahluiul nu-i mai primea apa adunată de pe versanți și întreaga ca în Băltina și Oltina. Ca urmare, atunci când explicația
cu pârâul Dresleuca, iar un afluent al Milcovului, canalizat prin albie a Căcainii, de la vărsare și până pe la str. Pădure, devenea o științifică se dovedește neputincioasă sau neștiutoare, obișnuim
Focșani, în 1844-1845, era numit tot Căcaina sau Căcata în baltă stagnantă. Mai ales atunci se stricau podurile de lemn și să invocăm... minuni și mistere. Mă supun și eu acestei probe de
documente anterioare. Între satele Slobozia și Broscăuți din punțile, pe care Eforia (și Primăria) trebuia să le repare mereu credință, admițând în cazul de față o creație spontană, un
jud. Botoșani, satele Albești și Brăiești din jud. Iași, pe hotarul (zeci de documente din secolul al XIX-lea probează această „accident” ce sfidează constrângerile gramaticale și realizează
satelor Novaci, com. Duda-Epureni, și Roșiești, jud. Vaslui, situație). Planurile și hărțile vechi reprezintă cursul sinuos al cu succes comunicarea și expresivitatea. Chiar și (sau mai ales)
precum și Grumăzești, jud. Neamț, sunt pâraie cu același nume Cacainei în valea destul de largă de la str. Pădure în aval. Se cea indecentă. Cred că amicul pomenit în incipit-ul acestui
(uitat în câteva cazuri), purtat și de un afluent al Tecucelului, impunea, așadar, canalizarea pârâului, pentru limitarea episod este acum relativ mulțumit. Eu sunt și mai... relativ. Pot fi
prin com. Nicorești, și un afluent stâng al pârâului Sârca, la pagubelor și cheltuielilor recurente. Urgența se impunea în satisfăcuți și ieșenii cărora Eforia contemporană a avut grijă să
nord de Târgul Frumos. În ținutul Neamțului, la sfârșitul 1836 la podul de piatră din capătul uliței Bocșănescului, unde le lase o probă-martor a ceea ce a fost pe la 1900 glorioasa uliță
secolului al XVIII-lea, un pârâu din zona com. Dobreni apare Căcaina avea și o matcă veche. Cunoscutul arhitect Fraivalt cu nume scandalos, rebotezată pe un tronson Apeducul.
în grafie germană cu numele Kikische (Câcâcea). Dicționarul (Johan Freiwald) a astupat atunci cu pământ o parte din albia Privească oricine din stația de tramvai Pădure spre sud și să
toponimic al României. Muntenia, vol. 2, 2007, înregistrează veche, a adâncit cu două palme albia nouă și a făcut lagum admire peisajul dintre străzile cu nume de oștean (Maior
două hidronime Căcaina în jud. Brăila, dar mult mai (termen turcesc pentru tunel sau canal subteran) cu scânduri de Ieremia Popescu) și de cărturar (Profesor Paul Ion). Atunci, mai
numeroase sunt denumirile de bălți și pâraie Căcata (8 stejar, acoperit cu lut galben. A construit și două poduri de lemn, că te apucă dorul de recitit Iașii de odinioară.
ocurențe), Căcăcioasa (2), Căcăcioiu, Căcacea (4) din jud. desființând unul mai vechi. Pentru munca brută a folosit carele

cronica veche 5
CRONICA VECHE
Mircea CIUBOTARU vreme, cult și patriot, implicat în mișcarea cărvunarilor de
după 1821, „cel mai de treabă și mai cinstit din cei de starea al
doilea” (Cristian Ploscaru, Originile „partidei naționale” din
Principatele Române, I, Ed. UAIC, 2013, p. 646), era de
notorietate pozitivă, încât chiar și marele cârcotaș pamfletar

„Misterele onomastice” ale Iașilor (xxvi) Costandin Sion, paharnicul, îl înfățișa ca „faimosul scriitor pe
vremea sa, iubit de Domn și de toți boierii”. Un asemenea om,
de luminoasă amintire, a rămas în memoria locului, numele
ai mici decât podurile de peste Bahlui, cele de stăpânire a domnilor asupra hotarului târgului, și a rămas cu său reușind să substituie, la început neoficial, denumirile mai

M
peste Căcaina înving prin vechime, număr și acest statut juridic timp de trei sau patru decenii; apoi, vechi ale uliței ce pornea din apropierea turnului bisericii
circulație în competiția imaginată în acest deducem că podul va fi fost stricat în 1657, de vreme ce Ștefan Barnovschi și se termina la Podul lui Ștefan-vodă: Ulița
episod al serialului toponimic ieșean. Dacă Podul Roș urma să-și facă acolo un pod, care devenea proprietate
Boul(numit Herbinte sau Fierbinte (1663), care s-a păstrat azi doar ca
privată,
astfel cu puțin timp înainte de 1777), cu amplasament având astfel dreptul, nemenționat, de a încasa brudina
relativ nume al unei ulițe povârnite, str. Fierbinte, ce coboară din fața
variabil, este singurul foarte vechi, asigurând intrarea în Iași (taxa de trecere pentru carele cu orice încărcătură).Este de Poliției Municipale și până în str. Smârdan; Ulița Cavacului
dinspre Vaslui și Scânteia, dar și dinspre vadul Țuțorei, pe un presupus că noul stăpân doar a reparat podul de piatră, care va (Mihalik de Hodocin, Planul drumului apelor Capitaliei,
străvechi drum ce trecea prin Tomești, Socola și pe la fi cunoscut timp de încă două secole ca Podul lui Ștefan-vodă 1843), denumire mai veche, poate din veacul precedent,
Mănăstirea Frumoasa, celelalte treceri bahluiene au fost (Ioan Caproșu, DIOI, III, p. 567, a. 1688 mai 15; ibidem, VI, p. implicând numele unei persoane încă neidentificate, și care
făcute abia prin veacul al XVIII-lea și chiar al XlX-lea, pentru 563, a. 1765 martie 8) sau ca Podul de Piatră de la Gura mai apare incidental, în 1868, când strada era pavată cu
scoaterea vitelor pe șesul inundabil al Bahluiului. În schimb, Căcăinii (Ibidem,VI, p. 567, a. 1765 mai 15; p. 756, a. 1769 bolovani (ANI, Primăria Iași, dos. 148/1868, f. 44 v.); Ulița
legătura cotidiană și de cel puțin jumătate de mileniu dintre decembrie 22; BFO, 1835, p. 205; Arhivele Naționale Iași - din dosul Beilicului (1844); Ulița Bocșănescului(ANI, EI, dos.
fostele așezări de pe moșia târgului, devenite mahalalele ANI -, Eforia Iași - EI -, dos. 74/1836, f. 57 r.; FoS,1843, p. 82/1836, f. 2 r.); Ulița din Dosul Beilicului sau a
Grădinari, Ciurchi, Tătărași și Rufeni, a impus cel mai târziu 231; ibidem. 1847, p. 2, 178, 243;ibidem, 1848, p. 214). Bucșenescului (Fr. Peytavin, 1857). Numele Str Bucșinescu a
din veacul al XVI-lea construcția de poduri și punți peste După anul 1832, în documentele Eforiei, aproape toate în devenit oficial în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și a
mizerul pârâu Căcaina, traversabil vara și cu piciorul, dar tare legătură cu starea rea a podului, acesta începe să fie pomenit în dăinuit până în anul 1994, când a fost înlocuit cu Str. Otilia
nesuferit și păgubitor în perioadele ploioase și de dezgheț. vecinătatea caselor unui cunoscut neam de boieri a căror Cazimir, decizie motivată de casa memorială a poetei (1894­
Numeroase documente de până în anul 1800 (publicate în amintire va fi păstrată până în prezent de numele străzii 1967), de la nr. 4. Totuși, Iordachi Bucșinescu nu a fost izgonit
seria Documente privitoare la istoria orașului Iași - DIOI -, I­ Bucșinescu și al pieței de la carrefour-ul străzilor Smârdan, cu totul din memoria toponimică a Iașilor, o ulicioară care
X) menționează podurile de peste Căcaina ca repere pentru Elena Doamna, Vasile Lupu și bulevardului Tudor coboară din capătul de vest al acestei străzi spre str. Smârdan
case, locuri de case, dughene și crâșme vândute, aproape toate Vladimirescu, cu stații de tramvai și autobuze numite primind denumirea Stradela Bucșinescu încă din anii 1930, cu
de pe dreapta pârâului, pe costișa târgului, de la Podul Bucșinescu. Prima atestare o găsesc în sintagmele podul sub adaosul recent al prenumelui Iordachi. Forma etimologică a
Albinețului și până la podul din Gura Căcăinii (denumire a Costinică Bucșănescu (ANI, EI, dos. 86/1833, f. 58 r.) și podul antroponimului Bucșănescu (<Bucșan) a evoluat spre
cursului de la capătul străzilor actuale Vasile Lupu și Elena di la vale di casăle post(elnicului) Bucșănescu (Ibidem, f. 58 variantele muntenești Bucșenescu și Bucșenești (sat), a
Doamna și până la vărsarea în Bahlui). În secolul al XIX-lea, v.). Merită un bob zăbavă etimologică la poarta cunoscut pronunția populară moldovenească Bucșănescu,
aceleași poduri apar în documentele Eforiei și Primăriei antroponimului Bucșănescu (scris adesea și Bucșinescu, prin velarizarea lui e după ° dur, a ajuns iarăși Bucșenescu,
Iașilor îndeosebi în legătură cu facerea, refacerea și Bucșenescu, Bocșănescu). Se vede că avea și un prenume de prin hipercorectitudine grafică, și Bucșinescu, prin închidere
meremetisirea (repararea) lor, după inundațiile deja știute de alint Costachi Bucșănescul, care a urcat rapid treptele de vel vocalică specifică graiului de la Ieși, și s-a fixat în această
cititorii episoadelor anterioare despre podurile Bahluiului. căminar, vel ban și vel agă (Boierii Moldovei în izvoade de variantă oficială actuală.
Au existat de-a lungul secolelor cel puțin nouă poduri și scutelnici 1821-1827, Iași, Casa Editorială Demiurg, 2014 - v. Când ulița a început să fie numită a Bucșănescului, chiar
patru sau cinci punți pe traseul Căcainii ieșene, de la Podul Indicele de nume). Mai știm că se născuse la București, în înainte (1836), dar tot mai frecvent după moartea sa (1837),
Sculenilor și până la vărsare. Informația documentară bogată 1777 (avea 52 de ani în 1829, când locuia la Roman), ca fiu al podul de piatră din capătul ei a preluat numele postelnicului.
și interesantă (sigur pentru iubitorii de istorie ieșeană), clucerului muntean Statie Bucșănescu, acesta stăpân în satul Aș spune că memoria unui boier cu bună reputație a șters
precum și câteva hărți vechi ce ne ajută pentru localizarea lor Bucșenești, com. Corbeni, jud. Argeș (Mihai Dim. Sturdza, amintirea lui Ștefan-vodă (Tomșa) legată de acest pod, chiar
exactă pretind sotto voce valorificarea lor în noi episoade cu text în Familiile boierești din Moldova și Țara Românească. dacă unii ieșeni mai cred că podul a fost făcut de... Ștefan cel
„mistere” etimologice. Așadar, răbdare și tiutiun, cum ziceau Enciclopedie istorică, genealogică și biografică, II, Mare, ca toate construcțiile vechi de acest fel (de pildă, Podul
cei bătrâni. Azi, invit la șezătoarea cu basme și legende despre București, Ed. Simetria, 2011, p. 516, și Alexandru V. de la Cârjoaia, din com. Cotnari, sau cel de la Cănțălărești,
primul dintre cele două poduri importante, menționate adesea Periețeanu-Buzău, Vdomostie de boierii Moldovei aflați în județul Vaslui, acesta datat cu precizie: 7144). Câteva atestări,
sub aceeași denumire (Podul de Piatra), dar identificabile țară la 1829 (I), în „Arhiva Genealogică” - ArhGen -,I (VI), din multele disponibile, sunt lămuritoare acum: Podul de
prin suficiente repere (din vecinătatea lor), astfel încât să nu le 1994, nr. 1-2, p. 282). Costinică a murit după anul 1829 și piatră despre Bocșănescu (ANI, EI, dos. 74/1836, f. 87 r., dos.
confundăm în documentele grăitoare despre fiecare în înainte de 1834, fiindcă numele său nu apare în listele de 35/1837, f. 66 r.), Podul de Piatră sau Bucșinescu (FOS, 1842,
parte.Trebuie precizat, mai întâi, că pe malul drept al pârâului, decese din acel an ale boierilor (Mihai-Răzvan Ungureanu, p. 120), „Acta. Podul numit a lui Bucșănescu a se meremetisi”
între acestea, pe Costișa Căcăinii (Ioan Caproșu, DIOI, V, p. Izvoare genealogice inedite: vidomostiile deceselor boierești (ANI, Ministerul Lucrărilor Publice din Moldova, dos.
112, a. 1742 martie 5; ibidem, VI, p. 230, a. 1760 februarie (1834-1856), în ArhGen, I (VI), 1994, nr. 1-2, p. 303). Casele 455/1850), Podul Bucșenescului (BFO, 1856, p. 137). Ca și în
25), s-au deschis mai multe ulițe și hudiți, aproape toate din Iași, două corpuri, aparțineau în 1833 postelnicului cazurile tuturor celorlalte poduri de pe Bahlui și de pe
existând și astăzi, ca străzi și stradele cu denumiri de regulă (Iordachi) Bucșănescu, frate mai mare, venit și el în Moldova Căcaina, mențiunile ulterioare privesc reparațiile necesare
schimbate. Ne vom ocupa de ele la sorocul lor. pe la 1810, ajuns vel spătar și postelnic între 1821 și 1827 acestui pod. Problema s-a închis definitiv când cursul
Acum, iubite cetitoriu, află că a existat o Ulița Căcăinii la (Boierii Moldovei..., v. Indice), mort în 1837 (Izvoare Căcainei a fost canalizat și pârâul nărăvaș și insalubru s-a
deal de Podul Meserciilor, probabil str. Roșcani de astăzi genealogice..., p. 304) și înmormântat la biserica Sf. Ioan ascuns sub pavajul Bulevardului I. C. Brătianu (acum Tudor
(Ioan Caproșu, DIOI, III, p. 351, a. 1710 octombrie 14; p. 440, Zlataust din apropierea locuinței sale (Familiile boierești..., Vladimirescu), în ultimii ani ai secolului al XIX-lea (a se
a. 1715 septembrie 9), regăsită peste mulți ani (Ibidem, IX, p. arbore genealogic, p. 513). Casele sunt reprezentate în Planul revedea episodul XXV, dacă această explicație mai păstrează
323, a. 1795 aprilie 27) și iarăși sub numele Mahalaua lui Joseph Raschek (1844) și Harta lui Fr. Peytavin (1857), în o umbră de mister. Dar eu cred că un clarobscur e bine să
Cacainei, ce desemna grupul de gospodării de pe malul drept al doilea perimetru marcat, spre vest de la capătul Uliței din rămână în orice reconstituire istorică. Și rămâne, chiar dacă nu
al pârâului, de la vale de casele hatmanului Anastasie Bașotă dosul Beilicului. Personajul, fost logofăt de Vistierie multă vrem).
(„Buletin. Foaie Oficială” - BFO -,1846,p. 404, și 1855, p.
19).Tot atunci, o altă Ulița Căcăinii Vechi era arătată la Podul
de Piatră (BFO, 1842, p. 130), iar o vânzare de casă tot din
acea uliță, considerată în mahalaua numită, prin extensie,
Broșteni („Foaia Sătească” - FOS -, 1847, p. 6) și localizabilă
în capătul de est al mahalalei Țigănia Domnească, identifică
această uliță cu actuala str. Țepeș-Vodă, care ducea din
capătul uliței Frecău (str. Smârdan) spre Căsăpia (Tăietoarea)
de pe malul Bahluiului (cf. și Planul lui Joseph Raschek,
1844).
Cel mai vechi și mai circulat pod de peste Căcaina asigura
legătura dintre zona centrală a târgului Iași, inclusiv Curtea
gospod, pe traseele străzilor actuale Otilia Cazimir, Grigore
Ghica-vodă și Elena Doamna, continuate cu vechile drumuri
din Ciurchi și Tătărași spre satele de pe malul Prutului.
Beneficiau de această facilitate și ceambururile tătărăști, care
puteau ajunge în câteva minute de iureș din dealul Tătărașilor
la Curte. Cronicile dau seama de această... oportunitate. Cu
certitudine, un pod de lemn a existat, încă din veacul al XVI-
lea, acolo unde Ștefan-vodă Tomșa (1611-1615 și 1621-1623)
a cumpărat un loc și a făcut un alt pod, de piatră, peste
Căcaina. Podul lui Ștefan-vodă este menționat mai întâi cu
prilejul cumpărării, după 18 martie 1654, de către marele
vornic Ștefan Boul a unui loc de casă în apropierea podului
(Ioan Caproșu și Petronel Zahariuc, DIOI, I, p. 456). Peste trei
ani, Gheorghe Ștefan-voievod dă aceluiași mare vornic Podul
lui Ștefan-vodă Tomșa și locul ce fusese cumpărat de acest
domn. Ștefan Boul urma să-și facă acolo pod și dughene,
„cum au fost și mainte” Ubidem, I, p. 485-486; 12 martie
1657). Știrile sunt prețioase pentru câteva aspecte de istorie
medievală. Mai întâi, aflăm că locul era proprietate
domnească prin cumpărătură, și nu prin dreptul vechi de
cronica veche
CRONICA VECHE
Mircea CIUBOTARU capăt al podului, locuia unmărginean, Neculai Roșea (Ibidem,
VI,p. 41,28 iulie 1756). Hodonimul se păstreazăpânăînprima
jumătate a veacului următor, când apare sinonimia Podul de
Lemn ce-i zice și Podul Mesărciilor (BFO, 1838, p. 52), care
permite identificarea și localizarea acestui vechi pod,

„Misterele onomastice” ale lașilor(xxvii) reprezentat cu numele Podul de Lemn în Planul topografic al
orașului Iași (1844) al lui Josef Raschek, la capetele străzilor
actuale Omescu și Tătărași. Cuvântul de origine sârbească
upă Podul lui Ștefan-vodă, al doilea pod de peste ing. A. Boguș, iaring. OctavAlbinețaridicatînoctombrie 1882 meserciu (sinonim cu măcelar și casap) va fi fost adus la Iași de

D
Căcaina, ca vechime a atestării și ca importanță - mai 1883 culele de piatră. Podul, cu o deschidere de 10 m, a măcelarii stabiliți aici încă din secolul alXVI-lea. Tot pe valea
pentru circulație, trebuie considerat acela din fost construit de firma franceză „A. F. Fragneau” din Paris. Căcainei, ceva mai sus, în mahalaua bisericii Sf. Panteîimon,
capătul străzii actuale Cucu, continuate de str. Eternitatea. Va fi
Componentele au sosit la Iași în aprilie 1883,au fost asamblate așadar în Târgul Cucului, a existat o căsăpie veche, care va fi
fost și acesta, la începutul său nedatabil, un pod de lemn, de vară sub supravegherea constructorului francez și a
în lunile contribuit și ea la neplăcutul renume al pârâului, până când
refăcut dinpiatră cel mai târziu în primajumătate a veacului al unui maistru adus de acesta, iar în octombrie 1883 s-a făcut aceste locuri de tăiere a vitelor au fost scoase pe malul
XVII-lea. II cunoaștem începând din 24 martie 1665, când recepția lucrării. Conducta de apă a fost fixată sub tablier. S-au Bahluiului, chiar lavărsarea Căcainei (ANI, EI, dos. 49/1833 și
Istratie Dabija-Vodă întărea Mănăstirii Aron-Vodă un loc de păstrat planurile podului (tablierul, masoneria, planul general). 23/1834).
casă în capul Podului celui de Piatră (loan Caproșu, Bugetul a fost de 10 milioane de lei. Oalele (țevile) de spijă După 1838, Podul de Lemn este adesea menționat pentru
Documenteprivitoare la istoria orașuluilași - DIOI, II, p. 76). (fontă) au fost turnate în atelierul unui e