CUPRINS

INTRODUCERE ..............................................................................
............................. 4
CAPITOLUL I
ISTORICUL INSTITUŢIEI .......................................................................................... 7
1.1. Înalta Curte de Conturi a României (1864) ................................................... 7
1.2. Principale modificări aduse Legii Înaltei Curţi de Conturi ............................ 8
1.3. Declinul instituţiei, desfiinţarea acesteia .......................................................11
1.4. Curtea Superioară de Control Financiar – 1973 ...........................................13
1.5. Curtea de Conturi a României – 1992 ...........................................................16
CAPITOLUL II
CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI - MODUL DE ORGANIZARE
ŞI CONDUCERE ..........................................................................................................19
2.1. Organizare .......................................................................................................... 19
2.2. Conducere ......................................................................................................... 20
CAPITOLUL III
ORGANIZAREA INSTITUŢIILOR SUPREME DE CONTROL LA NIVEL
INTERNAŢIONAL .....................................................................................................24
3.1. INTOSAI – Organizaţia internaţională a instituţiilor superioare de control/audit
în sectorul public ..................................................................................................... 24
3.2. Alte organizaţii locale ..................................................................................... 26
CAPITOLUL IV
ATRIBUŢII ALE CURŢII DE CONTURI A ROMÂNIEI ................................... 41
4.1. Domenii supuse controlului ............................................................................. 41
4.2. Subiecţii supuşi controlului .............................................................................. 42
4.3. Obiectivele controlului ..................................................................................... 43
4.4. Alte atribuţii ale Curţii de Conturi a României ................................................ 44
CAPITOLUL V
EXERCITAREA CONTROLULUI ......................................................................... 46
5.1. Proceduri de control .......................................................................................... 46
5.2. Acte de control ce se întocmesc ........................................................................ 47

1
 5.3. Valorificarea constatărilor ................................................................................. 51

CAPITOLUL VI
REZULTATELE CONTROLULUI EXECUŢIEI BUGETARE ................ 65
CAPITOLUL VII
PROPUNERI ......................................................................................................... 69
BIBLIOGRAFIE.................................................................................................... 71
LEGISLAŢIE......................................................................................................... 72

2
 INTRODUCERE

Rolul statului în viaţa economică a fiecărei ţări se schimbă permanent, în funcţie de

dezvoltarea economică şi socială a acesteia, cât şi de contextul internaţional.
Viaţa economică suferă de imperfecţiuni care determină apariţia unor fenomene negative,
cum ar fi: poluarea, şomajul, inechităţile fiscale generatoare de inechităţi sociale, sărăcia şi
bogăţia extremă etc..
În economiile moderne, statul intervine sub diverse forme pentru a remedia defecţiunile
apărute în mecanismele de funcţionare a pieţei.
Astfel, se simte nevoia unor „reglementări economice şi sociale” cât mai clare, precise şi
la modul imperativ, ca o condiţie esenţială pentru ca întreaga economie naţională să funcţioneze
cât mai bine şi în cadrul unor „standarde de siguranţă”.
În acest context, în economia de piaţă o importanţă deosebită revine controlului
financiar.
Controlul are menirea de a orienta munca spre obiective majore, într-o ordine de
prioritate naţională şi de perspectivă, care să prevină şi să înlăture risipa de efort uman, de
mijloace materiale şi care să asigure creşterea eficienţei economice şi sociale pentru întreaga
naţiune. În acelaşi timp, controlul se integrează în mod organic în opţiunea economică a naţiunii,
slujeşte interesele poporului, manifestându-se ca factor activ de realizare a opţiunilor economice
ale naţiunii.
Locul deosebit pe care controlul îl ocupă în economiile statelor lumii a fost confirmat de-a
lungul timpului de realităţile economice, întrucât acesta constituie un instrument de bază al
managementului tuturor segmentelor din cadrul societăţii. Activităţile grupate sub denumirea
generică de „control financiar” se referă la examinarea modului în care se realizează din punct
de vedere financiar obiectivele şi programele asumate de diferite entităţi publice, cu scopul de a
preîntâmpina sau de a descoperi eventualele nereguli, erori, deficienţe, de a le remedia şi a le
putea evita în viitor. Acest tip de control se poate realiza atât concomitent cu programele vizate,
cât şi posterior finalizării activităţilor desfăşurate în cadrul acestora.

3
 Controlul financiar şi auditul, sub toate formele de manifestare existente, reprezintă o
serie de procese şi mecanisme proiectate să asigure faptul că planificarea, execuţia bugetară,
utilizarea resurselor etc. se conformează legilor ţării, urmăresc obiectivele definite de Parlament
şi Guvern şi sunt legate de lumea reală a operaţiunilor din programele aprobate.
Controlul financiar are ca obiectiv verificarea modului de îndeplinire a cerinţelor de
legalitate şi regularitate, în timp ce auditul, pe lângă aceste obiective, formulează şi opinii
calificate asupra stării financiare a entităţii auditate, care pot include şi recomandări pentru
îmbunătăţirea activităţii acesteia.
Fără aceste mecanisme – control şi audit – există un risc considerabil ca deciziile politice
să se bazeze pe informaţii distorsionate, ca resursele să fie prost administrate şi chiar ca deciziile
politice să fie ignorate.
Necesitatea activităţilor de control este determinată de cauze obiective şi, în primul rând,
de formele de proprietate, de producţia de mărfuri şi de acţiunea legilor specifice economiei.
Controlul financiar reprezintă doar un aspect al controlului în ansamblul său şi, orice
dezbateri pe aceste probleme, trebuie plasate în contextul unei evaluări mai generale a adecvării
şi funcţionalităţii cadrului instituţional luat ca un întreg.
Cercetarea aspectelor legate de trecutul, prezentul, dar mai ales de viitorul unităţii
controlate, capătă sens şi conţinut dacă este însoţită de o analiză a responsabilităţilor atribuite
autorităţilor legislative şi executive în vederea adecvării la standardele internaţionale, atât din
punct de vedere tehnic, metodologic, cât şi financiar.
Urmare creării Uniunii Europene şi a procesului de integrare, a fost posibilă obţinerea
unei viziuni generale din ce în ce mai clare asupra sistemelor de control şi audit utilizate de
diferite ţări.
România se caracterizează prin ample procese de reformă economică, financiară şi
socială, ale căror obiective reprezintă promovarea şi implementarea unor metodologii care trebuie
armonizate atât pe plan intern, cât şi pe plan extern.
De asemenea, controlul financiar, ca parte componentă a acestor procese, se interpune
între acestea, având un rol deosebit în creşterea performanţei economiei, limitarea risipei,
eliminarea fraudei şi corupţiei, detectarea din timp a anomaliilor şi deficienţelor.
În anul 1991, prin elaborarea Legii de organizare a controlului financiar şi a Gărzii
Financiare, s-au definit în noul context controlul financiar şi s-au statuat formele de control
financiar preventiv, controlul financiar de gestiune şi controlul financiar al Ministerului

4
Finanţelor şi al Gărzii Financiare. Activitatea de control a cunoscut importante mutaţii şi
perfecţionări, în sensul că au apărut noi forme şi noi organisme de control.
Menţionăm în acest sens apariţia la instituţiile publice a controlului intern şi a auditului
public intern, concomitent cu desfiinţarea controlului financiar de gestiune, extinderea controlului
financiar preventiv, prin înfiinţarea controlului financiar preventiv propriu şi a controlului
financiar preventiv delegat, introducerea auditului public intern la regiile, companiile şi
societăţile naţionale, extinderea şi diversificarea controlului financiar al statului etc.
Pe lângă acestea, în lumina noilor orientări aduse de negocierile privind aderarea
României la Uniunea Europeană la Capitolul 28 - Controlul financiar - în ultimii ani controlul
financiar a cunoscut o evoluţie ascendentă, cu consecinţe în modernizarea sa instituţională, atât
din punctul de vedere al abordării conceptuale, cât şi în ceea ce priveşte infrastructura, în special
aceea de tehnologie informatică.
Deşi în România s-au înregistrat progrese către modernizarea şi armonizarea cu formele
de control şi audit practicate în ţările membre ale Uniunii Europene, totuşi drumul controlului
spre performanţă este lung şi anevoios.

5
CAPITOLUL I
ISTORICUL INSTITUŢIEI

1.1. Înalta Curte de Conturi a României (1864)

Existenţa unei instituţii supreme de control financiar s-a dovedit a fi necesară în fiecare
ţară, pentru ca puterea legislativă să poată supraveghea, printr-un organism independent, modul
de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare publice de către puterea
executivă.
• Prima instituţie supremă de control asupra finanţelor publice româneşti a luat fiinţă în
anul 1864, când domnul Alexandru Ioan Cuza a înfiinţat Înalta Curte de Conturi, în cadrul
procesului general de modernizare a funcţionării statului.
• Anterior, potrivit primelor atestări documentare1, rezultă că în ţara noastră au existat
preocupări în domeniul controlului finanţelor publice încă din anul 1652, când la Curtea
Domnitorului Matei Basarab funcţionau SĂMILE VISTIERIEI”, similar cu ceea ce numim noi
astăzi controlul conturilor de execuţie bugetară.
• Prima formă organizată a controlului finanţelor publice a fost introdusă în anul 1831,
prin Regulamentul Organic care, la Capitolul III „Finanţa”, prevedea că „este necesar să se
aşeze chipul cu care casa vistieriei să îşi dea socoteală”2.
Verificarea „socotelilor vistieriei” era făcută de 6 boieri, aleşi în acest scop, în fiecare an,
de Adunarea Obştească. Observaţiile acestora erau trimise atât Adunării Obşteşti, ca putere
legiuitoare, cât şi domnitorului.
În anul 1864, motivându-şi decizia de promulgare a legii privind înfiinţarea Înaltei Curţi
de Conturi, domnitorul Alexandru Ioan Cuza argumenta că aceasta are în vedere: ”Voinţa de a
da o garanţie mai mare Ţării despre Dorinţa Noastră ca întrebuinţarea banilor publici să fie
supusă unui control, pe cât de serios pe atât e neatârnat de orice bănuială de înrâurire din
partea agenţilor însărcinaţi cu manipularea bugetului”.
Conform legii, membrii Curţii de Conturi (iniţial în număr de 8), nu puteau fi deputaţi şi,
în general, nu puteau să exercite în acelaşi timp o altă funcţie plătită de stat.

1
Istoria Curţii de Conturi a României (1864-2004) – Bucureşti 2005, pag.3
2
Ibidem, pag.14 şi 15
6
 Ca obiective ale controlului Înaltei Curţi de Conturi legea prevede „cercetarea şi
hotărârea socotelilor atingătoare de veniturile tezaurului, casieriilor generale de judeţe, regiilor
şi administraţiilor. De asemenea, trebuiau verificate veniturile şi cheltuielile, fondurile şi
încasările speciale ce izvorau din bugetele judeţene precum şi cele ale caselor comunale,
municipale şi districtuale”3.
Înalta Curte de Conturi avea şi atribuţii jurisdicţionale, justiţiabilii acesteia fiind: „toţi
casierii generali ai judeţelor şi ai plăţilor, toţi şefii birourilor care îndeplineau totodată şi
funcţiile de casier, toţi casierii de regimente precum şi ofiţerii contabili ataşaţi pe lângă
administraţiile militare şi care mâncau banii publici, bani din administrarea veniturilor
indirecte”.
La data la care România a înfiinţat instituţia sa supremă de control financiar, în Europa
existau deja astfel de instituţii. Exemplificând, Franţa a înfiinţat Curtea de Conturi în 1807,
Spania în 1828, Belgia în 1830, iar Italia în 1862. Putem aprecia că România a înţeles necesitatea
creării unui cadru instituţional de desfăşurare a controlului financiar, într-o periooadă apropiată
de cea a şărilor dezvoltate din Europa.

1.2. Principalele modificări aduse legii Înaltei Curţi de Conturi

• În anul 1874, după 10 ani de funcţionare, au fost reformulate şi precizate, în mai mare
măsură, domeniile supuse controlului, obiectivele şi răspunderile, ele fiind definite astfel:
„Curtea de Conturi este însărcinată cu cercetarea, judecarea şi hotărârea tuturor conturilor de
venituri şi cheltuieli publice care sunt prezentate în fiecare an, de toţi agenţii contabili ai
tezaurului regiilor şi administraţiilor financiare; toţi mânuitorii de bani ai diferitelor servicii
publice; ai administraţiei timbrului; ai casei de dotare a oastei, casei de lichidare a
obligaţiunilor rurale; casierii comunelor şi ai caselor judeţene; agenţii contabili ai
aşezămintelor spitaliceşti de binefacere pioase şi religioase precum şi conturile de bunuri
materiale”.
Înalta Curte de Conturi trebuia să constate dacă plăţile s-au încadrat în limita creditelor
deschise pentru fiecare articol de cheltuieli, dacă s-au făcut viramente de credite nepermise între
categoriile de cheltuieli, precum şi dacă, eventualele credite suplimentare şi extraordinare au fost
deschise în limita resurselor prevăzute în buget. Înalta Curte de Conturi trebuia, de asemenea, să
se pronunţe asupra exactităţii conturilor generale ale administraţiilor fiscale.

3
Istoria Curţii de Conturi a României (1864-2004) Bucureşti 2005, pag.38-45.
7
 Legea a definit mai clar şi răspunderile. Astfel, Guvernul era răspunzător dacă a ordonat
„impuneri de dări” contrare legilor, dacă a efectuat cheltuieli, peste sumele prevăzute în bugetul
său ori peste creditele deschise, precum şi dacă nu a respectat legile în efectuarea cheltuielilor.
Administraţiile fiscale răspundeau dacă au acordat „îngăduinţe de plată” debitorilor
statului, în afara legii, şi au provocat pagube tezaurului ţării4 .
• În anul 1895 au fost făcute alte completări ale legii, îndeosebi în ceea ce priveşte modul
de valorificare a constatărilor Înaltei Curţi de Conturi, în sensul că Adunarea Deputaţilor trebuia
să numească o comisie specială, compusă din 5 membri, „care să cerceteze lucrările Înaltei
Curţi de Conturi şi să prezinte raportul său la următoarea sesiune a adunării”.
S-a statuat, de asemenea, locul Curţii de Conturi în ierarhia instituţiilor statului, respectiv
imediat după Curtea de Casaţie, membrii ei bucurându-se de aceleaşi drepturi ca şi membrii
acesteia din urmă5.
• În anul 19296, an distinct în istoria interbelică a Înaltei Curţi de Conturi, principalele
mutaţii calitative ale acesteia au avut la bază Constituţia din 1923, care a fost un mare câştig
naţional, rămânând una din legile fundamentale de referinţă ale României moderne. Ea a rămas în
istorie, în primul rând, pentru că se adresa unei Românii reaşezate în graniţele ei fireşti şi,
totodată, pentru că era aliniată la ce era mai valoros în ţările democratice, avansate din Europa.
Între noutăţile acestei legi menţionăm:
a) Introducerea controlului financiar preventiv asupra cheltuielilor publice, Înalta Curte de
Conturi controlând preventiv (înainte de efectuarea operaţiunii) angajările din cheltuieli din
fondurile publice, prin consilierii controlori. Acest nou gen de control a reprezentat un mijloc
important de preîntâmpinare a unor acţiuni nejustificate sau în afara legii, luând totodată şi măsuri
de înlăturare a neregulilor constatate.
Prin modul de organizare şi funcţionare, controlul preventiv nu a limitat însă prerogativele
Guvernului în adoptarea măsurilor de gestionare a bugetului statului.
b) Creşterea semnificativă a numărului personalului Înaltei Curţi de Conturi, în
concordanţă cu nevoile reale, cât şi îmbunătăţirea criteriilor de selecţie a acestuia.
c) Extinderea obiectivelor controlului ulterior al execuţiei bugetare, stabilindu-se că, în
afara veniturilor şi cheltuielilor, Înalta Curte de Conturi controlează şi inventarierea

4
Istoria Curţii de Conturi a României (1864-2004) Bucureşti 2004, pag.45-77
5
Ibidem, pag.78-103
6
Ibidem, pag.129-144

8
patrimoniului public al statului, urmând ca prin verificări faptice pe teren, să stabilească
corectitudinea modului de ţinere a evidenţei acestuia.
d) Perfecţionarea modului de valorificare a constatărilor controlului Înaltei Curţi de
Conturi, prin asigurarea unei transparenţe depline a acestora. Astfel, rapoartele asupra conturilor
de execuţie bugetară trebuiau prezentate Adunării Deputaţilor şi apoi publicate în Monitorul
Oficial al României. Un exemplar al raportului se transmitea şi Ministerului Finanţelor, fiindu-i
necesar la elaborarea proiectului de lege privind execuţia definitivă a bugetului.
Propunerile pentru îmbunătăţirea gestiunii financiare, împreună cu opiniile ministerelor
vizate trebuiau, de asemenea, prezentate Adunării Deputaţilor şi publicate în Monitorul Oficial. În
Raportul anual, Înalta Curte de Conturi trebuia să prezinte şi modul de aducere la îndeplinirea a
sarcinilor transmise entităţilor publice verificate prin deciziile sale.
Au fost stabilite şi atribuţiile Procurorului general al Înaltei Curţi de Conturi, care trebuia
să ţină un registru cu toţi gestionarii, obligaţi a prezenta conturile lor de gestiune, urmărind
depunerea acestora la termenele fixate prin lege şi propunând conducerii Înaltei Curţi de Conturi
aplicarea sancţiunilor legale, în cazul în care se înregistrau întârzieri.
e) Introducerea unor noi atribuţii, în calitate de organ consultativ al puterii legislative, în
sensul că Înaltei Curţi de Conturi i s-a stabilit dreptul de a aviza toate proiectele de legi şi
regulamente privind contabilitatea publică, precum şi normele aplicabile pentru asigurarea
unităţii de procedură.

1.3. Declinul instituţiei. Desfiinţarea acesteia7

Contextul istoric interbelic nu a fost favorabil unei aplicări eficiente a noii legi, Înalta
Curte de Conturi fiind una din instituţiile statului puternic afectată de schimbările care au
modificat peisajul politico-social românesc.
Prin alte legi, apărute în această perioadă, s-a urmărit diminuarea competenţelor Înaltei
Curţi de Conturi şi a personalului acesteia. Astfel:
• Prin Decretul regal nr.1013 din 13 noiembrie 1934, Ministerul Apărării Naţionale, al
Armamentului şi al Marinei a fost scutit de a vărsa la tezaur o serie de venituri, pe care le putea
cheltui direct, fără viza prealabilă a consilierului Înaltei Curţi de Conturi, care executa controlul
financiar preventiv la acest minister.

7
Istoria Curţii de Conturi a României (1864-2004) Bucureşti 2004, pag.145-181

9
 • S-a dat competenţă Ministerului Finanţelor să exercite şi controlul financiar preventiv,
ceea ce a dus, în mod evident, la slăbirea independenţei Înaltei Curţi de Conturi, în exercitarea
atribuţiilor stabilite de lege.
• Au fost retrase atribuţiile de control ale Înaltei Curţi de Conturi asupra conturilor de
execuţie ale administraţiilor locale.
În legătură cu diminuarea competenţelor acestei instituţii, în anul 1937 au fost publicate
unele aspecte, în publicaţia „Banul Public”. Astfel, Dumitru Stănescu - referendar al Înaltei Curţi
de Conturi, arăta printre altele: „Ce rezultate putem aştepta de la activitatea Curţii de Conturi în
domeniul controlului banului public, când s-au creat atâtea fonduri publice speciale, pe bază de
legi sau pe baza unor dispoziţii administrative, iar beneficiarii lor, atotputernici, interzic orice
control al manipulării banilor respectivi...”.
• Anii 1945-1948 au fost plini de evenimente politice interne şi externe, prin care s-a
hotărât soarta României pentru următoarea jumătate de secol. Guvernanţii, sufocaţi de
problemele respective, nu au mai avut nici timp, nici motivaţie pentru a relua eforturile de
consolidare instituţională.
Înalta Curte de Conturi începuse să devină o instituţie stânjenitoare, atât pentru regimul
comunist, care îşi pregătea intrarea pe scena istoriei, cât şi pentru principalul său sprijinitor,
Înaltul Comandament Aliat (sovietic).
Aducerea la îndeplinire a obligaţiilor ce reveneau statului român, prin Tratatul de Pace cu
naţiunile aliate, era atât de înrobitoare faţă de Moscova, încât cele mai elementare reguli
financiar-contabile erau grosolan încălcate, astfel că nici o evidenţă şi nici un control nu mai erau
posibile şi nici dorite.
În acelaşi timp, actele normative se succedau rapid, schimbând ad-hoc reglementările
legale, care diminuau substanţial competenţele Înaltei Curţi de Conturi.
Astfel, în cadrul Ministerului de Finanţe, au fost constituite două servicii speciale: unul
financiar care asigura acoperirea tuturor cheltuielilor rezultând din aplicarea prevederilor
Tratatului de Pace, altul de inspecţie şi control, care urma să verifice normele după care se
execută comenzile, modul cum se întrebuinţau avansurile şi toate sumele puse la dispoziţia
Departamentelor, mersul lucrărilor, respectarea termenelor de livrare etc.
În acelaşi timp, guvernanţii au acţionat pentru a-şi plasa oameni la Înalta Curte de
Conturi, pe locuri devenite vacante prin pensionări la vârste mai reduse (Decretul lege din 20
iunie 1945).

1
 • Proclamarea Republicii Populare Române, la 30 decembrie 1947, anunţa începutul
„transformării socialiste a României”, potrivit modelului şi instrucţiunilor Moscovei. Astfel, pe
lângă înlăturarea în anul 1947 a 40 de membri ai Înaltei Curţi de Conturi, în anul 1948 au fost
comprimaţi încă alţi 12 membri, din conducerea acesteia rămânând numai un preşedinte de
secţie.
• Prin Decretul Marii Adunări Naţionale nr.352, la 30 noiembrie 1948 a fost reorganizat
controlul financiar. Acesta precede, în primul rând, înfiinţarea în cadrul Ministerului Finanţelor a
„Direcţiei Controlului Financiar”, cu atribuţii de verificare, atât sub aspect formal, cât şi în
fond, a administrării fondurilor alocate din bugetul de stat, ministerelor şi altor instituţii, ale
căror bugete erau supuse aprobării Marii Adunări Naţionale şi, ulterior, desfiinţarea Înaltei Curţi
de Conturi (după 84 ani de funcţionare).
Urmare celor menţionate, activitatea Înaltei Curţi de Conturi, influenţată de factori
politici, nu a putut duce la instalarea reală şi durabilă a rigorii şi corectitudinii, în administrarea
finanţelor publice din România, îndeosebi în perioada 1930-1948. Neregulile şi chiar fraudele
financiare au găsit mereu noi şi noi portiţe şi căi de manifestare.
Rezultatele modeste au fost determinate şi de faptul că, deşi această instituţie era iniţial în
subordinea Adunării Deputaţilor, a ajuns, în final, în zona de influenţă a Ministerului Finanţelor,
al cărui impact asupra ei a fost definitoriu.
De asemenea, cele două războaie mondiale, care au avut loc în perioada de funcţionare a
Înaltei Curţi de Conturi, au generat fenomene de dezorganizare, chiar de haos economic şi
instituţional, care, împreună cu fenomenele inflaţioniste, au pus serios sub semnul întrebării
funcţionalitatea Curţii.

1.4. Curtea Superioară de Control Financiar8 - 1973

După anul 1948, existenţa în cadrul executivului a mai multor organisme cu atribuţii de
control financiar, a dus la unele suprapuneri în această activitate.
Odată cu instalarea în fruntea statului român a lui Nicolae Ceauşescu, care dorea să
dispună de o pârghie de control asupra administraţiei şi economiei (activităţi aflate, în mare
măsură, în subordinea Consiliului de Miniştri), acesta a aprobat în anul 1973, înfiinţarea Curţii
Superioare de Control Financiar.

8
Istoria Curţii de Conturi a României (1864-2004), Bucureşti 2004, pag.191-238
1
 Obiectivele activităţii acestei instituţii au fost însă subordonate specificului economiei
supercentralizate, a cărei finanţare se realiza, în principal, din resursele financiare publice şi din
împrumuturi acordate de băncile de stat specializate şi, în mai mică măsură, resurselor utilizate de
administraţiile publice, centrale şi locale.
Astfel principalele atribuţii ale Curţii Superioare de Control Financiar, prevăzute de lege9,
au fost:
 controlul financiar asupra activităţii organelor centrale de stat;
 controlul executării prevederilor financiare din planul naţional unic de dezvoltare
economico-socială şi bugetul de stat;
 controlul utilizării pârghiilor financiare şi de credit în conducerea economică;
 controlul asigurării existenţei fondului unitar al proprietăţii de stat;
 coordonarea activităţii de control financiar-bancar în economie;
 controlul financiar asupra organizaţiilor cooperatiste şi a celorlalte organe centrale
obşteşti, în ce priveşte îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în bugetul de stat, utilizarea
fondurilor primite de la stat, precum şi respectarea disciplinei financiare;
 exercitarea atribuţiilor jurisdicţionale, stabilind răspunderea materială şi administrativă a
persoanelor care îndeplineau funcţii de conducere în organele centrale de stat, comitetele
executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, organizaţiile
centrale cooperatiste şi în alte cazuri stabilite prin lege. În exercitarea atribuţiilor
jurisdicţionale, interesele statului erau apărate de Ministerul Public, reprezentat de
procurorii financiari ai Curţii.
 urmărirea ca organele centrale de stat, prin activitatea proprie în domeniul
financiar, cât şi prin îndeplinirea atribuţiilor de conducere a unităţilor din subordine, să
asigure creşterea eficienţei economice a activităţii în toate domeniile, sporirea continuă a
fondului de dezvoltare economico-socială, restituirea fondurilor avansate de societate,
întărirea disciplinei financiare şi a răspunderii pentru folosirea banului public, înlăturarea
risipei, precum şi ridicarea pe o treaptă superioară a rolului pârghiilor financiare în
mecanismele de conducere şi de planificare la toate nivelele.
Dincolo de limbajul general al epocii, potrivit căruia în legea Curţii Superioare de Control
Financiar s-a inclus pasajul consacrat privind exercitarea sarcinilor cu scopul de a urmări
respectarea hotărârilor de partid şi de stat, în domeniul financiar, precum şi protejarea

9
Legea nr.2/1973 privind Curtea Superioară de Control Financiar
1
proprietăţii socialiste, noua instituţie a păstrat competenţele de bază ale Înaltei Curţi de Conturi,
respectiv:
 control financiar preventiv;
 controlul economico-financiar ulterior;
 atribuţii jurisdicţionale.
Au fost excluse însă atribuţiile de exercitare a controlului financiar preventiv asupra
ececuţiei bugetului Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului de Interne.
Referitor la controlul financiar ulterior, spre deosebire de Înalta Curte de Conturi, Curtea
Superioară de Control Financiar nu a mai fost împuternicită să efectueze controlul anual asupra
conturilor de execuţie bugetară şi a bilanţurilor contabile ale ordonatorilor de credite.
Personalul de specialitate al Curţii Superioare de Control Financiar a fost structurat în 6
secţiuni şi anume:
 Secţia de control a activităţii organelor şi organizaţiilor centrale;
 Secţia de control a activităţii instituţiilor centrale, financiare şi de credit;
 Secţia de control complex, financiar economic;
 Secţia de control financiar preventiv;
 Secţia de coordonare a controlului financiar bancar;
 Secţia plan sinteză, documentare.
Pe lângă Curtea Superioară de Ccontrol Financiar a funcţionat Ministerul Public, format
din jurişti, grefieri şi procurori.
Conducerea Curţii Superioare de Control Financiar, era asigurată de:
• Consiliul de Conducere, aprobat prin Decret Prezidenţial, la propunerea
preşedintelui în exerciţiu al Curţii Superioare de Control Financiar, având reprezentanţi din:
 Consiliul Suprem al Dezvoltării Economice şi Sociale;
 Consiliul Central de Control Muncitoresc al Activităţii Economice şi Sociale;
 Consiliul Legislativ;
 Tribunalul Suprem;

 Procuratura Generală;
 Direcţia de Statistică;
 Consiliul Financiar Bancar;
 Uniunea Generală a Sindicatelor din România;

1
  Ministerul Finanţelor;
 muncitori şi maeştri din principalele întreprinderi;
 reprezentanţi ai oamenilor muncii din aparatul Curţii;
 Secretarul organizaţiei de bază PCR;
 Organizatorul grupei sindicale.
Principalele atribuţii ale Consiliului de Conducere, constau în:
 stabilirea direcţiilor principale de orientare a activităţii şi a controlului financiar bancar în
economie;
 examinarea şi adoptarea proiectelor planurilor periodice de muncă, care urmau să fie înaintate
conducerii superioare de partid pentru aprobare;
 examinarea şi adoptarea proiectului raportului anual asupra activităţii de control financiar
bancar în economie, care de asemenea, era înaintat spre aprobarea Conducerii Superioare;
 aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii Superioare de Control Financiar.

• Conducerea operativă, asigurată de Biroul executiv al Consiliului (format din:

preşedinte; primul vicepreşedinte, vicepreşedinţi, secretarul de stat şi şefii de secţii), examina, la
propunerea preşedintelui, numai proiectele de raport care conţineau probleme deosebite şi care
urmau să fie trimise pentru valorificare „Conducerii de Partid şi de stat”. Celelalte constatări,
mai puţin importante, se valorificau direct de preşedinte.
Rapoartele trimise Conducerii de Partid şi de Stat erau însoţite de propuneri de măsuri
pentru înlăturarea neregulilor importante semnalate, măsuri la a căror implementare se trecea
numai după aprobarea lor de către Biroul Politic executiv al P.C.R.
Cu toate minusurile activităţii Curţii Superioare de Control Financiar, este important că
necesitatea existenţei controlului financiar nu a fost dată uitării, găsindu-se chiar sub dictatura
comunistă, personalităţi care au conservat elemente de bază ale activităţii Înaltei Curţi de Conturi
şi anume: controlul financiar preventiv, controlul financiar ulterior, precum şi activitatea
jurisdicţională.
Curtea Superioară de Control Financiar a fost desfiinţată de noua putere instalată în
decembrie 1989.

1.5. Curtea de Conturi a României -199210

10
Curtea de Conturi a României (1864-2004) – Culegere de documente, Bucureşti 2004, lucrare editată
de specialişti ai Curţii de Conturi, împreună cu cei ai Centrului de Studii Istorice, Economice şi Sociale
(pg.286-306).
1
 Măsura desfiinţării Curţii Superioare de Control Financiar, în decembrie 1989, a
determinat o reacţie promptă a economiştilor şi juriştilor, foşti membri ai acestei instituţii, care au
prezentat noii puteri instalate – Consiliul Frontului Salvării Naţionale, la 15 ianuarie 1990,
propuneri de menţinere şi de reorganizare a instituţiei, după modelul instituţiilor supreme de
control din ţările democratice.
Propunerile specialiştilor, însoţite de un proiect de decret, nu au fost aprobate de noua
structură de conducere, întrucât unii membri au invocat excesele făcute de fosta Curte de control
înainte de anul 1990 (reale sau improvizate). Ca urmare, prin Decretul Prezidenţial nr.94 din 7
decembrie 1990, a fost înfiinţat Corpul de Control Economico - Financiar al primului ministru,
care a fost constituit aproape integral din specialişti ai fostei Curţi Superioare de Control
Financiar.
Noua structură a Guvernului, cu atribuţii de control limitate în ce priveşte bugetul de stat
şi activităţile financiare ale administraţiei de stat, nu avea atribuţii jurisdicţionale, litigiile aflate
în curs fiind transferate la instanţele judecătoreşti.
Această soluţie nu răspundea decât în mică măsură solicitărilor şi demersurilor
specialiştilor fostei Curţi Superioare de Control Financiar, întrucât s-a creat un organ de control
subordonat puterii executive şi nu un organism independent, pe lângă puterea legislativă, aşa cum
funcţionează în ţările democratice.
Acest corp de control, transformat din 17 aprilie 1991 în Departamentul de Control al
Guvernului, a desfăşurat, de regulă, activităţi subordonate nevoilor curente presante ale
executivului (multe sesizări şi revendicări punctuale).
Datorită lipsei unor mijloace specifice de valorificare a constatărilor, caracteristică
specială în acea perioadă tuturor activităţilor de control din economie (cu excepţia unor cazuri ce
puteau fi transmite organelor de urmărire penală), valorificarea constatărilor s-a limitat la
informarea primului ministru şi la sesizarea altor instituţii ale statului, în măsură să dispună
înlăturarea abaterilor. Ca urmare, eficacitatea acestui organism de control a fost serios îngrădită.
În situaţia dată, Ministerul Finanţelor a elaborat în anul 1991 un proiect de lege pentru
reînfiinţarea Curţii de Conturi, însă ca o structură a sa şi nu independentă. Această iniţiativă, de a
subordona Curtea de Conturi executivului, nu a fost însuşită de Parlament, cum de altfel nu a fost
însuşită nici în perioada 1895-1948, când au mai existat şi alte încercări similare.
Preocupările privind reînfiinţarea acestei instituţii fundamentale a statului de drept au fost
materializate prin Constituţia României, adoptată în anul 1991, prin care, la art.139, au fost
enumerate principalele atribuţii ale Curţii de Conturi, respectiv „exercitarea controlului asupra
1
modului de formare, de administrarea şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi
ale sectorului public”11.
Legea fundamentală a stabilit şi competenţa Curţii de a exercita atribuţii jurisdicţionale.
Referitor la modul de valorificare a constatărilor Curţii de Conturi, în Constituţie s-a
prevăzut că instituţia prezintă anual Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiune ale
bugetului public naţional din exerciţiul bugetar expirat, cuprinzând şi neregulile constatate.
Pe lângă programul propriu de control al Curţii de Conturi, s-a prevăzut şi obligaţia
acesteia, de a controla şi raporta despre cele constatate, asupra modului de utilizare a unor resurse
publice, la cererea Camerei Deputaţilor şi Senatului.
De asemenea, s-a stabilit că membrii Curţii de Conturi, numiţi de Parlament, sunt
independenţi, inamovibili şi sunt supuşi incompatibilităţilor prevăzute de lege pentru judecători.
Înfiinţarea instituţiei supreme de control financiar, precum şi modul de organizare şi
funcţionare a Curţii de Conturi, a fost legiferată în anul 199212, instituţia începând să funcţioneze
în anul 1993, după numirea de către Parlament a membrilor acesteia (martie 1993).
Absenţa Curţii de Conturi, pentru o perioadă de 3 ani (1990-1992), când economia şi
administraţia publică s-au aflat într-o perioadă de transformări profunde, specifice economiei de
piaţă, a avut efecte negative asupra modului de administrare a resurselor publice ale statului,
financiare şi materiale, neregulile economico-financiare atingând proporţii alarmante.
În legătură cu importanţa reînfiinţării, primul preşedinte al Curţii de Conturi -
prof.univ.dr. Ioan Bogdan, arăta13: „Referirile pe care le facem la istoria Curţii de Conturi a
României, la preocupările noastre actuale, precum şi la programele şi acţiunile viitoare ale
Curţii, vin în întâmpinarea intereselor majore ale publicului larg, ale cetăţenilor români
modeşti. Aceştia, văzând amplificarea fenomenelor de speculă, de degradare şi subutilizare a
capacităţilor de producţie, de subevaluarea acestora în tranzacţiile de asociere ori de vânzare
sau, mai concret spus, asistând la spolierea sau distrugerea unor valori mari, realizate prin
muncă, sacrificiile şi privaţiunile lor, îşi pun mari speranţe în Curtea de Conturi, ca una dintre
ultimele instituţii de specialitate ale statului de drept, creat în România, speranţe pe care noi,
personalul Curţii, nu avem dreptul şi nu trebuie să le compromitem în nici un fel”.

11
Articolul 139 din Constituţia României adoptată în 1991.
12
Legea nr.94/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi
13
Curtea de Conturi a României. 130 ani de istorie, Bucureşti 1994, pg.5.
1
CAPITOLUL II
MODUL DE ORGANIZARE ŞI CONDUCERE A CURŢII DE CONTURI A ROMÂNIEI

2.1. Organizarea Curţii de Conturi a României

Potrivit Legii nr.94/08.09.1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi,

instituţia este definită ca organ suprem de control financiar şi de jurisdicţie în domeniul financiar,
funcţionând pe lângă Parlamentul României.
Prin modificările aduse Constituţiei României în anul 2003, activitatea de jurisdicţie a fost
transferată din atribuţiile Curţii de Conturi, la instanţe civile specializate14.
a) La nivel central, structura iniţială a Curţii de Conturi a fost formată din:
• Secţia de control financiar preventiv;
• Secţia de control ulterior;
• Secţia jurisdicţională;
• Colegiul jurisdicţional al Curţii;
• Secretariatul general.
Pe lângă Curtea de Conturi a funcţionat şi o structură a procurorilor financiari, cu atribuţii
în cadrul activităţii judecătoreşti.
Atât Secţia de control financiar preventiv, cât şi Secţia de control ulterior, aveau atribuţii
de verificare a ordonatorilor principali de credite bugetare (ministere, agenţii şi alte structuri
guvernamentale).
Urmare unor modificări legislative, în prezent în cadrul Curţii de Conturi funcţionează
numai Secţia de control financiar ulterior şi Secretariatul general, întrucât, începând cu
01.01.2000, Secţia de control financiar preventiv a fost desfiinţată, această activitate fiind trecută
în atribuţiile Ministerului Finanţelor Publice15.

14
Constituţia României adoptată în anul 2003, art.140.
15
Ordonanţa Guvernului nr.119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, aprobată prin
Legea nr.301/2002, publicată în Monitorul Oficial nr.339/2002.
1
 Măsura a avut în vedere trecerea treptată a controlului financiar preventiv, iniţial exercitat
de Curtea de Conturi şi apoi de Ministerul Finanţelor Publice, în cadrul răspunderii manageriale a
ordonatorilor principali de credite bugetare.
Referitor la Secţia jurisdicţională, Colegiul jurisdicţional al Curţii şi structura procurorilor
financiari, acestea au fost desfiinţate în 2003, prin trecerea activităţii jurisdicţionale la instanţele
civile.
Prin această măsură s-a urmărit unificarea cadrului juridic, respectiv alinierea acestuia la
procedurile instanţelor puterii judecătoreşti, egale pentru toţi cetăţenii.
b) În teritoriu, respectiv la nivelul fiecărui judeţ, Curtea de Conturi a fost reprezentată
iniţial de patru structuri independente şi anume:
 Direcţia de control financiar, cu atribuţii de verificare a execuţiei bugetare
la ordonatorii secundari şi terţiari de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de
stat şi bugetelor fondurilor speciale;
 Compartimentul de control financiar, cu atribuţii de verificare a execuţiei
bugetelor la ordonatorii de credite ai bugetelor locale (principali, secundari şi terţiari).
 Colegiul jurisdicţional, ca instanţă de fond, pentru cauzele sesizate de cele
două structuri de control;
 Structura procurorilor financiari, cu atribuţii în activitatea jurisdicţională.
În prezent, la nivel teritorial, Curtea de Conturi este reprezentată de o singură structură
de control, respectiv Direcţia de control financiar ulterior, rezultată din comasarea celor două
structuri de control existente iniţial16.

2.2. Conducerea Curţii de Conturi

Conform prevederilor legale, Curtea de Conturi este condusă de:
 Plenul Curţii de Conturi;
 Comitetul de Conducere;
 Preşedintele Curţii de Conturi;
 Vicepreşedintele Curţii de Conturi.
Iniţial (în baza Legii nr.94/1992) Plenul Curţii de Conturi a fost alcătuit din 25 de
consilieri de conturi. În prezent, urmare modificărilor legislative, acesta este alcătuit din 18
consilieri de conturi, numiţi de Parlament, la propunerea comisiilor pentru buget, finanţe, bănci
16
Legea nr.92/1994 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, modificată şi completată în
temeiul Legii nr.77/31.01.2002.
1
ale celor două camere. Dintre consilierii de conturi Parlamentul numeşte preşedintele Curţii de
Conturi, vicepreşedintele acesteia şi preşedintele secţiei.
Membrii Curţii de Conturi, respectiv consilierii de conturi, sunt independenţi şi
inamovibili pe durata mandatului lor (de 6 ani, care poate fi prelungit).

Atribuţiile Plenului Curţii de Conturi sunt:

• să aprobe Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii de Conturi, Codul etic al
profesiei şi statul de funcţii;
• să aprobe programul de control financiar anual al Curţii;
• să emită avize, la cererea Senatului sau a Camerei Deputaţilor, asupra proiectului
bugetului de stat şi proiectelor de lege în domeniul finanţelor şi al contabilităţii publice
sau prin aplicarea cărora ar rezulta o diminuare a veniturilor sau o majorarea a
cheltuielilor aprobate prin legea bugetară;
• să avizeze Raportul public anual al Curţii de Conturi;
• să hotărască asupra modificării organizării interne a Curţii de Conturi, în limitele legii,
fără a se afecta competenţele sale legale şi prevederile bugetului propriu;
• să emită instrucţiuni cu caracter obligatoriu pentru organele de control financiar ale
Curţii de Conturi, necesare pentru exercitarea în bune condiţii a competenţelor acesteia;
• să dezbată şi să promoveze proiectul bugetului Curţii de Conturi, în vederea integrării
acestuia în bugetul de stat;
• să ceară periodic şi să examineze rapoartele asupra activităţii diviziilor Curţii de
Conturi şi a structurilor sale judeţene;
• să aleagă 3 consilieri de conturi pentru Comitetul de Conducere al Curţii;
• să examineze şi să aprobe propunerea de ordine de zi a şedinţelor plenului, formulată
de preşedintele Curţii;
• să examineze şi să aprobe cercetarea, reţinerea, arestarea sau trimiterea în judecată
penală sau contravenţională a controlorilor financiari ai Curţii.
Plenul îşi exercită atribuţiile în prezenţa a cel puţin 2/3 din numărul membrilor săi iar
hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi.
Comitetul de Conducere este compus din preşedintele Curţii de Conturi, vicepreşedintele
acesteia, preşedintele secţiei şi 3 consilieri de conturi, aleşi de Plenul Curţii de Conturi.
Atribuţiile Comitetului de Conducere sunt:

1
 • să emită avize pentru înfiinţarea de către Guvern sau ministere a unor organe de
specialitate în subordine;
• să organizeze efectuarea controalelor solicitate prin hotărârile Camerei Deputaţilor
sau ale Senatului, precum şi a altor controale, care nu sunt prevăzute în programul de
control anual al Curţii de Conturi;
• să iniţieze procedurile de cercetare a cazurilor de incapacitate şi incompatibilitate în
îndeplinirea funcţiilor de către membrii Curţii;
• să aprobe lista cuprinzând posturile vacante, care urmează să fie scoase la concurs, în
vederea ocupării lor;
• să aprobe tematicile şi să organizeze concursurile şi probele de selecţie pentru
ocuparea posturilor vacante din cadrul compartimentelor Curţii de Conturi, potrivit
listei aprobate;
• să numească şefii de serviciu din cadrul diviziilor sectoriale, directorii şi directorii
adjuncţi din cadrul diviziilor sectoriale din centrală, precum şi directorii şi directorii
adjuncţi ai direcţiilor de control financiar judeţene;
• să numească secretarul general al Curţii de Conturi şi să stabilească funcţiile acestuia;
• să aprobe autorizarea pentru contractarea de lucrări, bunuri, servicii sau alte prestaţii,
necesare funcţionării Curţii de Conturi;
• să examineze şi să aprobe propunerea de ordine de zi a şedinţei comitetului de
conducere, formulată de preşedintele Curţii;
• să exercite, în ceea ce priveşte activitatea Curţii de Conturi, personalul şi regimul de
lucru, prerogativele care nu sunt atribuite în mod expres prin lege, de plen sau de
preşedintele Curţii
Comitetul de conducere poate funcţiona în prezenţa a cel puţin 2/3 din numărul membrilor
săi iar hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi.
Preşedintele Curţii de Conturi este numit de Parlament, dintre consilierii de conturi şi are
următoarele atribuţii:
• să reprezinte Curtea de Conturi, să asigure relaţiile acesteia cu instituţiile şi
autorităţile publice, precum şi cu organismele naţionale şi internaţionale de profil;
• să coordoneze activitatea Curţii de Conturi;
• să convoace şi să prezideze dezbaterile plenului şi ale comitetului de conducere şi să
asigure executarea hotărârilor acestora;

2
 • să propună ordinea de zi a şedinţelor plenului şi ale comitetului de conducere şi să le
supună aprobării acestora;
• să urmărească transmiterea către Parlament a rapoartelor Curţii de Conturi;
• să numească personalul Curţii de Conturi, cu excepţia celui numit de plen sau de
comitetul de conducere şi să dispună, dacă este cazul, revocarea din funcţie a acestuia,
în condiţiile legii;
• să aplice sancţiuni disciplinare în cazurile prevăzute de Codul etic al profesiei;
• să comunice posturile vacante de membri ai Curţii de Conturi către Parlament, pentru
luarea de măsuri în vederea ocupării acestora;
• să hotărască constituirea de grupe de control interdivizii, care vor funcţiona numai pe
durata realizării sarcinii de control atribuite.

Atribuţiile preşedintelui Curţii de Conturi se exercită, în lipsa acestuia, de către

vicepreşedinte.

2
CAPITOLUL III
ORGANIZAREA INSTITUŢIILOR SUPREME DE CONTROL
LA NIVEL INTERNAŢIONAL

3.1. INTOSAI, Organizaţia internaţională a instituţiilor supreme de control/audit financiar în

sectorul public
Până în anii `50, instituţiile supreme de audit, cunoscute sub denumirea generică „SAI”,
deşi nu erau organizate sub forma unui organism internaţional, desfăşurau periodic anumite
schimburi de experienţă bilaterale. Cadrul multilateral de dezbateri era asigurat sporadic numai
de „Congresele internaţionale ale ştiinţelor administrative”, dar această situaţie nu putea răspunde
unor cerinţe specifice controlului finanţelor publice, decât într-o măsură limitată.
După cel de-al II-lea război mondial, SAI au hotărât crearea unui cadru internaţional
propriu, pentru dezbaterea problemelor care le interesau, organizând un prim Congres în anul
1953 la Havana - Cuba. La acest Congres au participat SAI din 34 state, fiind considerat actul de
naştere al INTOSAI, drept Organizaţie Internaţională a Instituţiilor Supreme de Audit, care
organizează congrese din 3 în 3 ani.
În prezent sunt membre ale INTOSAI un număr de 175 SAI din întreaga lume, inclusiv
Curtea de Conturi a României, acest număr atingând aproape numărul tuturor ţărilor membre ale
Naţiunilor Unite. De altfel, primirea ca membru INTOSAI este deschisă numai SAI ale căror
state sunt fie membre ale Naţiunilor Unite, fie ale uneia dintre organizaţiile sale specializate.
INTOSAI a înregistrat o dezvoltare permanentă, determinată atât de creşterea numărului
de membrii, cât şi de creşterea calităţii şi actualităţii temelor abordate în cadrul Congreselor.
Exemplificăm Congresul din 1998 - Montevideo, care a dezbătut rolul SAI în prevenirea şi
descoperirea fraudei şi corupţiei sau Congresul din anul 2001 – Seul, unde s-a dezbătut tema
„Funcţia SAI în raport cu reforma administrativă”.
Congresul nu este numai organul suprem al INTOSAI, ci şi cel mai mare for al
organizaţiei. Cu aceste ocazii se adună la un loc majoritatea membrilor INTOSAI, precum şi
numeroşi invitaţi, observatori sau reprezentaţi ai altor organizaţii, cu ar fi: Naţiunile Unite, Banca
Mondială, NATO, Banca Asiatică pentru Dezvoltare, Banca Interamericană de Dezvoltare, etc..
Scopul INTOSAI, stabilit prin statutul său este „promovarea schimbului de idei şi de
experienţă”.

2
 Între documentele cele mai importante elaborate de INTOSAI, menţionăm:
• „Declaraţia de la Lima”, privind liniile directoare ale auditului extern al finanţelor
publice, elaborată în anul 1977, al cărei conţinut este unanim acceptat de către toate SAI, textul ei
iniţial păstrându-se şi în prezent fără nici o modificare. Ea reflectă înţelegerea unanimă a SAI
asupra scopului şi domeniilor pe care le acoperea auditul public extern fiind apreciată ca
„MAGNA CARTA” a acestui domeniu.
Un loc prioritar este acordat în „Declaraţia de la Lima” respectării principiului de
independenţă al SAI ca entitate, al membrilor şi funcţionarilor săi, precum şi independenţa sa
financiară faţă de executiv.
De asemenea, sunt precizate principiile referitoare la: atribuţiile de investigare,
competenţe şi metoda de audit, valorificarea constatărilor, raportarea acestora către Parlament şi
cetăţeni, relaţiile cu Parlamentul şi Guvernul etc.
• Standardele auditului public extern, elaborate şi adoptate la Congresul INTOSAI din
anul 1992 şi completate la Congresul din anul 1995, care constituie expresia unui consens al SAI
asupra „celor mai bune practici”, rămânând la latitudinea fiecărei SAI să aprecieze gradul de
compatibilitate cu îndeplinirea mandatului lor.
În prefaţa acestui document, Preşedintele Comisiei Standardelor de audit INTOSAI arată
că, deşi termenul „standarde” este folosit pe parcursul întregului document: „s-a convenit să fie
asimilat noţiunii de directive, ceea ce semnifică faptul că fiecare Instituţie Superioară de Audit
trebuie să vegheze la aplicarea lor”
Cadrul general al sistemului de standarde de audit INTOSAI a fost elaborat pornind de la
principiile „Declaraţiei de la Lima”, de la rapoartele adoptate de către INTOSAI la diferite
Congrese, precum şi de la raportul reuniunii grupului de experţi ai Naţiunilor Unite, privind
contabilitatea finanţelor publice şi auditarea în ţările în curs de dezvoltare.

3.2. Instituţiile supreme de control financiar şi audit din cadrul Uniunii Europene17
În cadrul Uniunii Europene există patru categorii principale de Instituţii Supreme de
Audit (SAI), şi anume:
• „curtea”, cu funcţie juridică;

17
Sursa: fasciculul SIGMA nr.19 – Efectele aderării la Uniunea Europeană. Partea I. Controlul
financiar şi bugetar.
2
 • organismul de tip „colegiu”, fără funcţie juridică;

• oficiul independent de audit, condus de auditorul general;

• oficiul de audit, condus de un auditor general, în cadrul structurii

guvernului.
În toate ţările membre ale Uniunii Europene, activitatea Instituţiilor Supreme de Audit
(SAI) este reglementată de Constituţie sau Statut, care îi definesc locul în cadrul sistemului
guvernamental.
Toate ţările membre, cu excepţia Regatului Unit, au Constituţii scrise, iar majoritatea au
prevederi referitoare la un SAI.
În Suedia, SAI este înfiinţată printr-o ordonanţă de stat specială.
În Regatul Unit al Marii Britanii, SAI este creat prin statut, aşa cum sunt şi alte instituţii
guvernamentale.
SAI-urile în Suedia şi, până în 2000, şi în Finlanda, cad sub jurisdicţia Ministerului de
Finanţe respectiv, cu toate că independenţa activităţii lor este garantată prin libertatea de a alege
subiectul auditului şi metodele aplicate. Până în 1975 funcţia auditului de stat din Danemarca,
cuprinzând patru departamente de audit, a fost de asemenea subordonată Ministerului de Finanţe.
În Regatul Unit, influenţa Ministerului de Finanţe asupra activităţii SAI a fost eliminată prin
Legea Auditului Naţional din 1983.
Independenţa SAI este cel mai bine ilustrată în cadrul sistemului administrativ din Franţa,
unde Curtea de Conturi este una dintre „grands corps de l'état” (instituţiile administrative de stat
superioare). Este una dintre cele mai vechi şi mai prestigioase instituţii din Franţa, având un rol
foarte important în supervizarea implementării bugetului de stat.
La nivel european, statutul Curţii Europene a Auditorilor a fost ridicat, acordându-i-se
statut instituţional deplin prin Tratatul Uniunii Europene de la Maastricht care a intrat în vigoare
în noiembrie 1993.
SAI din Irlanda, Suedia, Finlanda, Regatul Unit, Austria şi Danemarca au o singură
conducere – fie un auditor general, fie un preşedinte – care ia deciziile la cel mai înalt nivel. În
celelalte ţări, deciziile SAI se iau în mod colectiv.
În Germania, SAI cuprinde 65 de membri, inclusiv un preşedinte şi un vicepreşedinte, iar
deciziile sunt luate la nivelul unor colegii. În Olanda, SAI este condusă de un consiliu de trei
persoane, inclusiv preşedintele, iar deciziile sunt luate în mod colectiv.
Acolo unde SAI este condusă de o „Curte”, mărimea sa poate varia semnificativ.

2
 De exemplu, în Italia are 20 de membri, iar în Belgia şi Spania câte 12. Curtea Europeană
a Auditorilor are 25 de membri, câte unul din fiecare stat membru al Uniunii Europene.
Există abordări diferite privind numirea persoanelor din interior sau din afară la
conducerea SAI. În Danemarca, de exemplu, auditorul general este o persoană din interiorul
oficiului, începând din 1975. În Grecia, poziţiile cele mai înalte sunt ocupate tot de persoane din
interior. În Finlanda, Austria, Suedia şi Regatul Unit sunt numite persoane din afară. În celelalte
ţări, pot fi şi din interior, şi din afară. În Franţa, de exemplu, mai mulţi foşti miniştri au fost
numiţi ca premier president, cu toate că ei au fost, la un moment dat în cariera lor, membri ai
Curţii.
În general, candidaţii pentru funcţiile cele mai înalte din SAI au experienţă în domeniul
politic sau administrativ sau în ambele. De exemplu, în Spania, membrii SAI trebuie să aibă cel
puţin 15 ani de experienţă ca auditori, contabili, magistraţi, economişti sau profesori universitari.
Există şi alte cerinţe pentru numirea în funcţiile cele mai înalte. În Finlanda, auditorul general
trebuie să aibă un master adecvat, cunoştinţe solide privind finanţele publice şi administraţia de
stat şi abilităţi de conducere dovedite. În Portugalia, membrii „Tribunalului” sunt jurişti şi
economişti. Statutul conducerii SAI este detaliat prin diverse modalităţi. În Regatul Unit,
auditorul general este membru al Camerei Comunelor, ceea ce îi subliniază independenţa.
În Germania, membrii Bundesrechnungshof18 au statut de judecători, aşa cum este şi cazul
membrilor Tribunalului de Conturi din Portugalia. Este şi cazul membrilor Curţii Europene a
Auditorilor, care au acelaşi statut ca şi judecătorii din Curtea Europeană de Justiţie.
În Austria, preşedintele Rechnungshof are acelaşi statut cu cel al membrilor Guvernului
Federal sau al guvernului local, în funcţie de nivelul din Rechnungshof pe care îl auditează. În
plus, Constituţia îi permite preşedintelui să participe în calitate de consilier la deliberările
Nationalrat, ca şi comitetele sale atunci când acestea analizează rapoartele primite de la
Rechnungshof, situaţiile financiare federale, cererile pentru misiuni speciale de audit şi părţi din
datoria financiară federală. Preşedintele este întotdeauna împuternicit să îşi exprime opinia despre
oricare dintre aceste aspecte.
Toate SAI-urile au acelaşi scop principal, respectiv examinarea şi raportarea privind
conturile referitoare la utilizarea fondurilor publice. În plus, unele dintre ele sunt împuternicite cu
examinarea economicităţii, eficienţei şi eficacităţii, cu care au fost folosite fondurile publice. În

18
Curtea Federală de Conturi a Germaniei.

2
 unele ţări s-au acordat responsabilităţi suplimentare SAI care pornesc de la rolul acestora ca
organism responsabil de examinarea utilizării fondurilor publice.
Modelul instituţiilor supreme de audit din Uniunea Europeană este prezentat în figura
nr.1.

Figura nr.1
Instituţiile supreme de control financiar şi de audit din cadrul Uniunii Europene

Uniunea Europeană

Instituţii supreme de
audit organizate sub
formă de oficii
independente de
Instituţii audit conduse de Instituţii Supreme
Supreme de Instituţii supreme către un Preşedinte de Audit (SAI)
Audit (SAI) de audit (SAI) sau un auditor organizate sub
organizate sub organizate ca general care formă de oficii de Instituţia supremă de
formă de „Curţi structuri colegiale funcţionează pe audit conduse de audit condusă de un
de Conturi” cu (tip colegii fără lângă Parlament: către un auditor preşedinte care
atribuţii atribuţii Irlanda; general care auditează instituţiile
jurisdicţionale: jurisdicţionale): Marea Britanie; funcţionează în publice la nivel
Belgia; Germania; Cehia*; cadrul structurii central, regional şi
Franţa; Luxemburg; Cipru*; guvernamentale – local:
Grecia; Olanda; Polonia*; Ministerul - Austria
Italia; Curtea de Conturi Slovacia*; Finanţelor:
Spania; Europeană (ECA) Estonia*; Suedia;
Portugalia Letonia*; Finlanda
Lituania*;
Ungaria*;
Malta*;
Slovenia*.

*) ţări intrate în Uniunea Europeană la 1 mai 2004.

2
 Pentru toate SAI din Europa, există Organizaţia Europeană a Instituţiilor Supreme de
Audit „EUROSAI” care, în cadrul unor seminarii, dezbate periodic probleme specifice SAI din
acest continent, unul dintre seminarii având loc şi în România (Constanţa-1995).
În cadrul Uniunii Europene există patru categorii principale de Instituţii Supreme de
Control/Audit (SAI), diferenţiate între ele după funcţiile pe care le îndeplinesc, după întinderea
mandatului şi conducerea instituţională. Acestea sunt:
A. Instituţiile supreme de control organizate sub formă de „Curţi de Conturi”, cu
atribuţii jurisdicţionale: Belgia, Franţa, Grecia, Italia, Spania şi Portugalia. În Grecia şi
Portugalia, Curţile de Conturi sunt parte a sistemului judecătoresc, iar din punct de vedere
constituţional, sunt similare cu alte Curţi.

1. Curtea de Conturi a Franţei face parte din organismele superioare de stat având un rol
important în supravegherea implementării bugetului de stat. Circa 2/3 din resursele Curţii sunt
alocate managementului financiar şi auditului performanţei. Această muncă este descrisă ca
„auditul bunei utilizări a fondurilor” şi interpretată ca un control al atingerii obiectivelor dorite
prin intermediul cheltuielilor publice.
În cadrul Curţii auditul performanţei este realizat prin fiecare Cameră regională, cu
excepţia Camerei centrale, care se concentrează pe contul statului.
Problematicile pentru auditul performanţei sunt selectate de către fiecare Cameră în
funcţie de risc, ciclul auditului, experienţa din domeniul analizat şi nivelul interesului public sau
politic, iar rezultatele sunt aprobate de Colegiul Camerei. Autorităţile regionale pot cere
Camerelor Regionale să realizeze audituri specifice, din domenii unde mecanismul de control
intern a scos în evidenţă puncte slabe.
Auditul intern funcţionează în toate sectoarele de activitate şi asigură pe conducători că
strategia firmei este pusă în practică în mod corect şi că aceasta se dovedeşte a fi eficientă, iar în
cazuri de eşecuri, acestea sunt semnalate cu mult timp înainte19.
Auditul intern se aplică tuturor entităţilor, indiferent de mărimea şi natura acestora, cât şi
tuturor activităţilor întreprinderii, şi anume: financiară şi contabilă, comercială şi logistică, de
informatică, de producţie etc.

19
Neculai Tabără, Evoluţia auditului contabil financiar în Franţa şi pe plan mondial şi perspectiva
acestuia în România, Revista Finanţe, Credit, Contabilitate nr.2-3/1996.
2
 Auditul intern fiind o funcţie, trebuie şi el auditat. Acest audit al auditului intern este
efectuat astfel:
• Serviciile centrale ale auditului intern auditează serviciile descentralizate de audit intern.
• Activitatea de audit intern este verificată/auditată atât de către Curtea de Conturi, cât şi
de Camerele de conturi regionale, cu ocazia verificării entităţilor luate în control.
În ceea ce priveşte auditul extern, în Franţa orice societate anonimă sau în comandită pe
acţiuni trebuie să aibă unul sau mai mulţi auditori, în timp ce societăţile în nume colectiv, în
comandită simplă şi cele cu răspundere limitată numesc un auditor atunci când, la încheierea
exerciţiului, sunt îndeplinite cel puţin două din cele trei criterii: totalul bilanţier de 10 mil. de
EURO, cifră de afaceri brută de 20 mil. de EURO, efectiv mediu 50 de salariaţi.
Auditorii sau comisarii de conturi sunt înscrişi de către Comisia Regională a Curţii de
Apel de pe teritoriul locului de domiciliu, putând fi atât persoane fizice cât şi persoane juridice
(cabinete).
Secretul profesional este impus comisarilor de conturi prin lege, ei trebuind să vegheze la
protecţia informaţiilor confidenţiale de care iau cunoştinţă în misiunile lor.20
Auditorul sau comisarul de conturi poate opera în orice moment verificări sau controale
pe care le apreciază oportune. Misiunile comisarului de conturi sunt stabilite prin lege. Se pot
realiza misiuni generale şi misiuni speciale. Primele pot fi grupate în patru categorii principale:
• misiuni de audit sau de certificare legală a conturilor anuale;
• misiuni de control al legalităţii şi sincerităţii anumitor informaţii;
• misiuni de prevenire a dificultăţilor entităţilor economice;
• misiuni de informare pe lângă organismele şi persoanele desemnate de lege.
Misiunile speciale sunt numeroase şi constau în certificarea regularităţii sau realităţii
anumitor operaţiuni realizate de societăţi, cum sunt modificările capitalului social sau operaţiile
de fuziune.
Comisarii de conturi trebuie să verifice sinceritatea şi concordanţa informaţiilor
prezentate în raportul de gestiune a grupului cu situaţia conturilor consolidate.
Principala misiune de audit legal conduce la certificarea că situaţiile financiare corespund
exigenţelor de regularitate, sinceritate şi imagine fidelă. Certificarea conturilor face obiectul

20
Neculai Tabără, Evoluţia auditului contabil financiar în Franţa şi pe plan mondial şi perspectiva
acestuia în România, Revista Finanţe, Credit, Contabilitate nr.2-3/1996.

2
raportului general al comisarului de conturi, ce reprezintă o dare de seamă asupra misiunii
auditorului.
Auditorilor le revine responsabilitatea realizării sarcinilor alocate şi prezentarea
rezultatelor magistraţilor seniori.
Curtea pune un mare accent pe activitatea persoanelor din organismul auditat, care, ca şi
cea a altor experţi externi, este integrată sau anexată la raportul magistraţilor. Recomandările
auditului sunt trimise entităţii verificate sau părţii interesate care trebuie să răspundă.
Cele mai semnificative cazuri, ca şi acelea unde răspunsul este nesatisfăcător, sunt avute
în vedere pentru includerea în Raportul Public Anual. De asemenea, Curtea decide în sesiune
oficială care dintre probleme vor fi cuprinse în Raportul Public Anual.

2. Curtea de Conturi a Italiei, potrivit Constituţiei, exercită un control preventiv de

legitimitate asupra actelor Guvernului, ca şi un control ulterior asupra gestiunii entităţilor stabilite
de lege, asupra organizaţiilor cărora statul le acordă sprijin financiar sub diverse forme (subvenţii,
alocaţii, facilităţi fiscale).
Prin legea de organizare şi funcţionare i s-a extins responsabilitatea de a examina aspecte
ale performanţei. Curtea defineşte această sarcină ca fiind o evaluare a rezultatelor obţinute de
organismele auditate în concordanţă cu obiectivele stabilite prin lege şi suplimentar o evaluare a
costurilor, procedurilor şi oportunităţii acţiunii administrative.
Pentru a realiza această muncă, Curtea şi-a perfecţionat abilităţile de acces la organismele
auditate şi privind auditorii interni. Aceasta reprezintă o modificare importantă în obiectivele
Curţii, care determină în fapt abordarea sa în domeniul muncii auditului şi atestă dacă nivelul ei
de abilităţi este corespunzător.
Sunt, de asemenea, supuse controlului Curţii toate contractele care aprobă conturi sau
autorizează alte cheltuieli de la bugetul statului mai mari de 2,4 milioane de lire, precum şi toate
acţiunile de numire, promovare sau încetare a serviciului de către agenţi şi de către funcţionari
care primesc salarii sau alocaţii pe termen lung. Curtea verifică legalitatea decretelor referitoare
la stabilirea finală a pensiilor şi alocaţiilor, asigurându-se dacă sunt respectate condiţiile stabilite
de lege.
După verificarea de către administraţie, miniştrii înaintează Curţii de Conturi programul
strângerii taxelor şi al plăţilor efectuate de către agenţii guvernamentali în timpul anului fiscal,
precum şi conturile în numerar ale statului, cu indicarea valorilor şi a modului în care sunt
reprezentate.
2
 Bilanţul general al statului, pe care ministrul de finanţe trebuie să-l întocmească la finele
fiecărui an fiscal, este înaintat de către ministru, înainte de a fi prezentat Parlamentului, la Curtea
de Conturi.
Curtea verifică bilanţul general al statului şi compară rezultatele cu legea bugetară, atât
pentru venituri cât şi pentru cheltuieli, după care îl predă cu opiniile şi concluziile sale
Parlamentului.
Curtea de Conturi exercită jurisdicţia în probleme de contabilitate publică şi a altor
chestiuni de natură juridică fixate prin lege.
Activitatea judiciară a Curţii de Conturi a Italiei nu se află în legătură directă cu
răspunderea personală a contabililor publici. Secţiunea juridică a Curţii investighează mai ales
cazurile prezentate de către procuror, entitatea afectată sau printr-o acţiune publică. Curtea, după
ce a evaluat responsabilităţile individuale, poate condamna persoanele răspunzătoare să suporte
total sau parţial, pagubele constatate sau contravaloarea lor.

3. Curtea de Conturi a Belgiei este însărcinată cu examinarea şi lichidarea conturilor

administraţiei generale şi a tuturor celorlalte conturi care privesc avuţia publică. Curtea de
Conturi veghează ca nici un articol al cheltuielilor din buget să nu fie depăşit şi nici un transfer
între capitolele bugetare să nu aibă loc, astfel că, în acest scop, ea are dreptul să ceară orice
informaţie şi orice document contabil necesar. Contul general al statului este supus dezbaterii şi
aprobării Camerelor Parlamentului, cu observaţiile Curţii de Conturi.
Camera Reprezentanţilor a încurajat o nouă abordare pentru auditul guvernamental,
motivat de credinţa că verificările Curţii privind cheltuielile publice nu trebuie să fie limitate la
probleme de legalitate, ci trebuie să acopere şi managementul entităţilor publice. Camera se
bazează pe activitatea Curţii pentru a o ajuta în această abordare, iar Curtea dezvoltă auditul
eficienţei şi eficacităţii, mai ales după introducerea din anul 1989 a bugetării guvernamentale pe
bază de programe. Curtea de Conturi a Belgiei are şi puteri juridice, ofiţerilor contabili le este
încredinţată colectarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor. Aceştia trimit evidenţa contabilă
anuală, însoţită de documentaţia aferentă, către Curtea de Conturi care auditează aceste evidenţe
şi judecă dacă contabilul şi-a făcut corect datoria.

4. Curtea de Conturi a Portugaliei (Tribunalul de Conturi) este organul suprem de

verificare a legalităţii cheltuielilor publice şi de adjudecare a situaţiei conturilor pe care legea
dispune să-i fie supuse verificării.
3
 Iată care sunt competenţele principale ale tribunalului de Conturi:
• emite păreri cu privire la conturile generale ale statului, inclusiv ale asigurărilor sociale şi ale
regiunilor autonome;
• exercită şi alte competenţe atribuite prin lege;
• stabileşte răspunderea pentru infracţiunile financiare conform legii.
Deosebit de acestea, prin legea de organizare şi funcţionare s-au mai stabilit şi alte
competenţe:
• raportarea asupra bilanţului de stat general, inclusiv a celui de asigurări sociale;
• raportarea cu privire la bilanţurile regiunilor autonome;
• exercitarea controlului preventiv asupra legalităţii şi acoperirii bugetare ale documentelor
care atestă răspunderea financiară directă sau indirectă a organismelor controlate;
• controlul conturilor agenţiilor, serviciilor şi organismelor supuse jurisdicţiei Curţii de
Conturi;
• controlul la nivel naţional a folosirii resurselor financiare ce provin de la Comunitatea
Europeană.
Curtea de Conturi (Tribunalul de Conturi) mai are competenţe în ceea ce priveşte verificarea
conturilor anumitor organisme:
• comitete de directori sau de administraţie, cu activitate permanentă sau
temporară, care mânuiesc bani sau utilizează active ale statului sau ale instituţiilor care
aparţin statului;
• adunări districtuale, federaţii şi asociaţii ale consiliilor orăşeneşti şi districte
administrative;
• circumscripţii civile;
• alte organe şi servicii stabilite prin lege.
Tribunalul de Conturi este un organ de control financiar şi de jurisdicţie. În acest sens
supune controlului şi jurisdicţiei sale:
• statul şi serviciile sale, fie că sunt sau nu autonome din punct de vedere
financiar;
• regiunile autonome;
• instituţiile publice;
• asociaţiile publice;

3
 • instituţiile de asigurări sociale;
• administraţia locală, asociaţiile şi federaţiile consiliului orăşenesc;
• alte organe prevăzute de lege.
Judecătorii Tribunalului de Conturi iau decizii potrivit Constituţiei şi legii şi nu sunt
supuşi ordinelor sau instrucţiunilor altor organisme suverane.
Hotărârile instanţelor Curţii de Conturi referitoare la probleme care cad în jurisdicţia
acestora sunt obligatorii pentru toate organele publice şi particulare şi prevalează asupra celor
date de oricare altă autoritate. Atunci când apar neînţelegeri cu privire la competenţa între Curtea
de Conturi şi Curtea Administrativ Supremă, rezolvarea neînţelegerii se face de către Curtea de
Reconciliere Supremă care este prezidată de câte un judecător al Curţii Supreme de Justiţie şi
include câte doi judecători din partea Curţii de Conturi şi ai Curţii Administrative Supreme,
numiţi de către preşedinţii respectivelor Curţi.

B. Instituţii Supreme de Audit organizate ca structuri colegiale sau de tip „colegiu”, fără
atribuţii jurisdicţionale: Germania, Luxemburg, Olanda şi Uniunea Europeană.
Deşi poartă denumirea de Curţi – Curtea Federală de Audit a Germaniei, Curtea de
Conturi a Marelui Ducat al Luxemburgului şi Curtea Europeană a Auditorilor – acestea sunt
organisme de tip „colegiu”, fără atribuţii jurisdicţionale.
Cuprinderea în denumirea lor a termenului de „Curte” reflectă natura colegială a
proceselor decizionale la toate nivelurile, mai mult decât semnificaţia intrinsecă a competenţelor
jurisdicţionale pe care le au alte Curţi.

1. Curtea Federală de Conturi a Germaniei este un organism guvernamental

independent, responsabil de examinarea operaţiunilor şi tranzacţiilor guvernului, de raportare a
constatărilor sale şi de îndrumare a executivului pe baza experienţei acumulate din expertize21.
Bugetul este discutat şi aprobat de Parlament în fiecare an. Acesta permite Parlamentului
să exercite un control asupra Guvernului, de vreme ce Parlamentul alocă fondurile care permit
Guvernului să realizeze diverse proiecte. Acest control este exercitat, în principal, prin Comisia
bugetară.
Curtea Federală de Conturi participă la şedinţele acesteia, făcând recomandări pe baza
experienţei sale.
21
Bogdan Ioan, Curtea de Conturi a României: Instituţie fundamentală a statului de drept,
Elemente de drept comparat, Editura Monitorul Oficial, Bucureşti, 1997.
3
 O altă formă de control este exercitat ulterior de către Comisia Conturilor Publice.
Această Comisie, în cadrul căreia Curtea Federală de Conturi are drept de exprimare, se ocupă cu
raportările Curţii.
Curtea Federală de Conturi are o autoritate legală cuprinzătoare pentru a verifica
gestiunea financiară federală astfel încât să nu existe domenii neverificate. Totuşi, o verificare
completă nu este practic posibilă, datorită mărimii bugetului anual al Germaniei şi a numărului
total de funcţionari, pe de o parte, şi a numărului de cenzori angajaţi de Curtea Federală de
Conturi, pe de altă parte. Chiar dacă sunt luaţi în considerare şi cenzorii interni, care sprijină
Curtea Federală de Conturi, şi chiar dacă s-ar folosi tehnica eşantioanelor, Curtea Federală de
Conturi nu are posibilitatea de a acoperi întreaga arie a diferitelor subiecte de verificat, astfel că,
potrivit Codului Bugetului Federal, ea poate limita amploarea verificării şi poate să nu verifice
anumite conturi22. Pentru a stabili corect ce reduceri de verificări pot fi eficiente, ce domenii pot
fi excluse din verificare, fără a produce probleme, se apelează la controlul de gestiune.
Curtea Federală a Germaniei poate să-şi diminueze verificările acolo unde s-a asigurat că
sistemul pentru controlul gestiunii funcţionează şi are capacitatea de a arăta posibilele erori şi
deficienţe ale acţiunilor administrative. Aceasta este o dovadă a importanţei unui control de
gestiune eficient pentru verificări externe realizate de Curtea Federală de Conturi. Aceasta se
ocupă de controlul de gestiune în două moduri.
Mai întâi îşi foloseşte influenţa pentru a se asigura că toate reglementările cu privire la
activitatea în cadrul administraţiei publice conţin prevederi pentru controlul gestiunii. Aceasta
este posibilă deoarece în sistemul german Curtea Federală de Conturi trebuie să fie consultată
înainte ca regulamentul cu privire la implementarea Codului Bugetului Federal să fie adoptat de
Parlament.
În al doilea rând, prin verificările sale obişnuite, Curtea Federală de Conturi verifică dacă
regulile privind controlul gestiunii sunt aplicate cu stricteţe. Ea examinează, de asemenea,
necesitatea îmbunătăţirii sau simplificării sistemelor de control.
În Germania sunt trei niveluri de administraţie, şi anume:
• nivelul federal;
• nivelul landurilor;
• nivelul local.

22
Publicaţia SIGMA, Op.cit., nr.4/2002.
3
 Sistemul prin care landul acţionează în numele Germaniei are consecinţe relevante
(importante) pentru verificarea Curţii Federale de Conturi. Verificarea cheltuielilor landurilor
cade în responsabilitatea Curţilor de Conturi ale Landurilor.
Principalul obiectiv al acestor verificări este menţinerea cheltuielile Landurilor cât mai
mici cu putinţă. Bineînţeles este tentant pentru Landuri să folosească cât mai mult din banii
federali, decât să folosească fondurile proprii, astfel că atunci când Curtea Federală de Conturi
verifică modul de efectuare a controlului de gestiune, în anumite sectoare de activitate, ea
întâmpină numeroase dificultăţi.

2. Camera Generală a Conturilor Olandeză (NCA) este responsabilă pentru auditul

veniturilor şi cheltuielilor statului.
Constituţia, ca şi Legea care guvernează activitatea Camerei, revizuită în anul 1992,
stabileşte detalii, atât pentru auditul de regularitate, cât şi pentru auditul performanţei.23
Camera Generală a Conturilor are ca misiune îmbunătăţirea funcţionării Guvernului şi îşi
îndeplineşte această misiune prin prezentarea în faţa Guvernului şi a Parlamentului a rezultatelor
expertizei sale.
Ea identifică neajunsurile şi arată căile de îmbunătăţire, pentru a asigura o folosire optimă
a banilor contribuabililor.
Camera de Conturi Olandeză este liberă în ceea ce priveşte deciziile sale de investigaţii.
Această independenţă este asigurată în parte de faptul că membrii Camerei Generale a Conturilor
sunt numiţi pe viaţă prin decret regal, pe baza unei liste cu trei variante de persoane, întocmită de
Camera Secundară a Parlamentului.24
Cea mai veche şi mai importantă activitate a Camerei Generale de Conturi este expertiza
(auditarea) financiară. Scopul principal al acestei auditări este aprobarea Conturilor Naţionale.25
În ultimii ani, astfel de expertize (auditări) au acoperit şi conducerea financiară şi
administrarea departamentelor. În practică, expertizele Curţii se bazează în principal pe
constatările serviciului de audit intern al departamentului expertizat. Curtea foloseşte o procedură
de verificare pentru a stabili dacă opiniile serviciului de audit intern şi rapoartele sale sunt demne
de încredere.

23
Bogdan Ioan, Curtea de Conturi a României: Instituţie fundamentală a statului de drept,
Elemente de drept comparat, Editura Monitorul Oficial, Bucureşti, 1997.
24
Constituţia Olandei, revizuită în anul 1992, art.76-78.
25
Publicaţia SIGMA, Op.cit nr.4/2002.
3
 Constatările Camerei Generale de Conturi se găsesc în rapoartele sale. Ministerul de
Finanţe pregăteşte conturile consolidate, pentru toate ministerele care contribuie la formarea
Conturilor Naţionale, care se supun spre aprobare Camerei Generale de Conturi. Obiecţiile
ridicate de expertizele financiare ale Curţii (NCA) trebuie soluţionate înainte ca aceste Conturi
Naţionale să poată fi aprobate de Parlament. Camera Generală de Conturi realizează, de
asemenea, verificări ale performanţelor.
Aceste expertize privesc cheltuiala adecvată a banilor, în sensul unei maxime economii şi
eficienţe ale utilizării lor. Curtea de Conturi caută să asigure un echilibru între auditările
financiare şi cele de performanţă.
Recomandările sale, ca urmare a auditului de performanţă, sunt acceptate. Se acordă
importanţă obiectivelor sociale, problemelor Uniunii Europene, infrastructurii politice şi
concordanţei cu legea. NCA este un promotor al schimbării cu impact financiar, managerial,
politic şi social.26
În cazul verificărilor de performanţă nu există stabilite sancţiuni legale. Totuşi Camera de
Conturi poate publica constatările sale şi poate continua să urmărească un minister prin expertize
ulterioare.

3. Curtea de Conturi din Luxemburg a fost creată prin ordonanţa regală a Marelui Ducat
la 4 ianuarie 1840, privind organizarea autorităţilor, determinându-i-se, totodată, componenţa,
competenţele şi atribuţiile. Potrivit Constituţiei din anul 1868, revizuită în anul 1999, Curtea de
Conturi din Luxemburg este însărcinată cu:
• examinarea şi închiderea conturilor administraţiei generale a tuturor
administratorilor de bani publici;
• supravegherea încadrării cheltuielilor pe articole conform aprobării;
• blocarea conturilor diferitelor administraţii de stat.
Pentru aceasta Curtea este însărcinată cu culegerea tuturor datelor şi documentelor
contabile necesare. Contul general al statului este supus dezbaterii şi aprobării Camerei
Deputaţilor numai cu observaţiile Curţii de Conturi.
În ceea ce priveşte veniturile statului, Curtea efectuează controlul asupra evidenţierii
veniturilor lunare, a vărsămintelor efectuate de contabilul general la Casieria generală a statului
pe baza conturilor anuale, lunare sau ocazionale ţinute de contabilii publici.
26
Mitroi Florin, Auditul de performanţă. Controlul rezultatelor, concept şi perspective, Editura
Societatea Adevărul SA Bucureşti, 1999.
3
 Referitor la cheltuielile statului, Curtea examinează dacă acestea sunt prevăzute în buget,
dacă impozitarea este făcută corect şi dacă documentele justificative aduse în sprijinul creanţelor
sunt exacte.
Controlul Curţii se exercită prin avizare preventivă, anterior plăţii şi prin control posterior
efectuării plăţilor.
Recent, Instituţiei Supreme de Audit a Luxemburgului i s-au stabilit şi responsabilităţi
pentru realizarea auditului performanţei.

4. Curtea Europeană de Conturi (E.C.A)27, cu sediul la Bruxelles, s-a înfiinţat în baza

Tratatului de la Maastricht, în luna noiembrie 1993, acordându-i-se statutul de instituţie a Uniunii
Europene.
Curtea Europeană de Conturi reprezintă auditorul extern al Comisiei Europene şi al
tuturor celorlalte instituţii ale Comunităţii Europene. Curtea Europeană de Conturi examinează
toate veniturile şi cheltuielile, pentru a determina dacă acestea au fost efectuate într-o manieră
legală şi regulamentară şi dacă managementul financiar a fost corect.
Auditul efectuat de Curtea Europeană de Conturi acoperă nu numai resursele destinate
administraţiei Comisiei şi Direcţiilor acesteia, dar şi orice utilizare a fondurilor Comisiei
Europene, la nivel naţional şi local al administraţiei din statele membre sau orice alt beneficiar de
fonduri comunitare, din sectorul privat sau public. Curtea are acces la nivelul tuturor
organismelor ce au beneficiat de fonduri din partea Comunităţii, indiferent de statutul lor legal.
Curtea Europeană de Conturi (ECA) are puteri extinse de accesare a oricăror documente
sau informaţii referitoare la administrarea departamentelor şi organismelor care fac obiectul
examinărilor sale. Aceasta poate interoga orice oficial responsabil de venituri sau cheltuieli.
Curtea are, de asemenea, acces atât la organismele din sectorul privat, cât şi la cele din sectorul
public care primesc fonduri ale Comunităţii, până la beneficiarii finali.
La fel ca şi la examinarea legalităţii şi regularităţii tranzacţiilor, Curţii Europene de
Conturi i se cere să examineze dacă managementul financiar a fost solid, adică, dacă fondurile
U.E. şi ale ţărilor membre au fost folosite în condiţii de economicitate, eficacitate şi eficienţă.

27
Richard Allen şi Daniel Tommasi, Administrarea cheltuielilor publice, OECD, Publication
Service, p.102.
3
 Curtea evaluează dacă sistemele interne sunt adecvate prin luarea în considerare a unei
game largi de date interne şi externe, pentru a prezenta punctele sale de vedere privind
administrarea organizaţiei şi dacă modalităţile în care personalul se achită de responsabilităţile
sale de management sunt cele mai adecvate. Aceasta nu înseamnă însă că ECA judecă obiectivele
politicilor Uniunii Europene şi ale statelor membre, ci evaluează rezultatele în lumina
obiectivelor iniţiale stabilite de către acestea.
Înaintea luării deciziilor de către Consiliul Europei cu privire la reglementările financiare
ale bugetului general, ECA trebuie să fie consultată şi să formuleze o opinie. De asemenea, ECA
adoptă documente referitoare la sursele proprii şi ia măsuri de luptă împotriva fraudei.
Principalele rezultate ale operaţiunilor de audit efectuate de Curtea Europeană de Conturi
se regăsesc în Declaraţia de Conformitate şi în rapoartele speciale de audit, precum şi în aşa-
numitele „fişe de sector” asupra programelor de venituri şi cheltuieli ale Comisiei. La începutul
lunii mai a fiecărui an, Comisia are responsabilitatea de a prezenta Parlamentului, Consiliului şi
Curţii Europene de Conturi conturile de venituri şi cheltuieli, active şi pasive şi de a prezenta
modul în care bugetul pe anul trecut a fost implementat.
Aceste conturi formează baza activităţii de audit a Curţii Europene de Conturi pentru
realizarea Declaraţiei de Conformitate. Aceasta, împreună cu alte activităţi speciale de audit
asupra programelor de venituri şi cheltuieli ale Comisiei, este introdusă în Raportul Anual al
Curţii, publicat în luna noiembrie a fiecărui an.
De asemenea, în Raportul Anual sunt incluse şi aspectele rezultate din examinarea
performanţei. Rapoartele speciale se concentrează de regulă pe consideraţiile auditului
performanţei în anumite domenii de activitate, cum ar fi spre exemplu, aspectele managementului
fondurilor structurale.
SAI din ţările Centrale şi Est-Europene au constituit, în anul 1998, grupuri de lucru zonale
pe domenii, în contextul pregătirii pentru aderare la Uniunea Europeană.
În acest scop, în anul 1999 au fost elaborate, sub coordonarea Curţii de Conturi a Uniunii
Europene, un număr de 11 Recomandări, ce trebuie aplicate de fiecare SAI din această zonă,
pentru perfecţionarea activităţii în vederea alinierii la standardele şi bunele practici existente în
ţările acestei uniuni.

3
CAPITOLUL IV
ATRIBUŢII ALE CURŢII DE CONTURI A ROMÂNIEI

4.1. Domenii supuse controlului

Curtea de Conturi îşi exercită funcţia de control financiar ulterior extern asupra modului
de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului
public, precum şi asupra modului de gestionare a patrimoniului public şi privat al statului şi al
unităţilor administrativ-teritoriale.
Prin controlul său, Curtea de Conturi urmăreşte respectarea legii în gestionarea
mijloacelor materiale şi băneşti, precum şi exactitatea raportărilor financiare referitoare la
execuţia bugetelor publice.
De asemenea, Curtea de Conturi analizează calitatea gestiunii financiare, din punct de
vedere al economicităţii, eficienţei şi eficacităţii, exercitând în acest scop un audit al
performanţei.
În exercitarea funcţiei sale Curtea de Conturi controlează:
• formarea şi utilizarea resurselor bugetului de stat, ale bugetului asigurărilor sociale de
stat şi ale bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi mişcarea fondurilor
între aceste bugete;
• constituirea, utilizarea şi gestionarea fondurilor speciale şi a fondurilor de tezaur;
• formarea şi gestionarea datoriei publice şi situaţia garanţiilor guvernamentale pentru
credite interne şi externe;
• utilizarea alocaţiilor bugetare pentru investiţii, a subvenţiilor şi transferurilor şi a altor
forme de sprijin financiar din partea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale;
• constituirea, administrarea şi utilizarea fondurilor publice de către autorităţile
administrative autonome şi de către instituţiile publice înfiinţate prin lege, precum şi de
organismele autonome de asigurări sociale ale statului;
• situaţia, evoluţia şi modul de administrare a patrimoniului public şi privat al statului şi al
unităţilor administrativ-teritoriale de către instituţiile publice, regiile autonome,
companiile şi societăţile naţionale, precum şi concesionarea sau închirierea de bunuri
care fac parte din proprietatea publică;
• constituirea, utilizarea şi gestionarea resurselor financiare privind protecţia mediului,
îmbunătăţirea calităţii condiţiilor de viata şi de muncă;

3
 • utilizarea fondurilor puse la dispoziţie României de către Uniunea Europeană prin
Programul SAPARD şi a cofinanţării aferente;
• utilizarea fondurilor provenite din asistenta financiară acordată României de Uniunea
Europeană şi din alte surse de finanţare internaţionala;
• alte domenii în care, prin lege, s-a stabilit competenta Curţii.
4.2. Subiecţi supuşi controlului
Sunt supuse controlului următoarele persoane juridice:
• statul şi unităţile administrativ-teritoriale, în calitate de persoane juridice de drept
public, cu serviciile şi instituţiile lor publice, autonome sau neautonome;
• Banca Naţională a României;
• regiile autonome;
• societăţile comerciale la care statul, unităţile administrativ-teritoriale, instituţiile publice
sau regiile autonome deţin, singure sau împreună, integral sau mai mult de jumătate din
capitalul social;
• organismele autonome de asigurări sociale sau de altă natură, care gestionează bunuri,
valori sau fonduri, într-un regim legal obligatoriu, în condiţiile în care prin lege sau
prin statutele lor se prevede acest lucru.
Curtea de Conturi poate hotărî efectuarea de controale şi la alte persoane juridice decât
cele menţionate care:
• beneficiază de garanţii guvernamentale pentru credite, de subvenţii sau de alte forme de
sprijin financiar din partea statului, a unităţilor administrativ-teritoriale sau a
instituţiilor publice;
• administrează, în baza unui contract de concesiune sau închiriere, bunuri aparţinând
domeniului public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale;
• nu-şi îndeplinesc obligaţiile financiare către stat, unităţile administrativ-teritoriale sau
instituţiile publice, verificările efectuându-se împreună cu reprezentanţii instituţiilor
competente în domeniul supus controlului;
• sunt societăţi de investiţii financiare, asociaţii şi fundaţii care utilizează fonduri
publice, verificările urmând a se efectua în legătură cu legalitatea utilizării acestor
fonduri.

3
 Controlul execuţiei bugetelor Camerei Deputaţilor, Senatului, Administraţiei
prezidenţiale, Guvernului, Curţii Supreme de Justiţie, Curţii Constituţionale, Consiliului
Legislativ, Avocatului Poporului se exercită exclusiv de Curtea de Conturi.
Controlul execuţiei bugetului Curţii de Conturi, ca instituţie publică, se exercită de către o
comisie instituită în acest sens de cele două Camere ale Parlamentului. Curtea de Conturi supune
Parlamentului spre aprobare execuţia bugetului în prima sesiune a fiecărui an, cu avizul comisiei
menţionate.
Este de competenţa Curţii de Conturi să stabilească limitele valorice minime de la care
conturile de execuţie bugetară sunt supuse controlului său în fiecare exerciţiu bugetar.
4.3. Obiectivele controlului
a) Prin verificarea conturilor de execuţie bugetară Curtea de Conturi urmăreşte dacă:
• conturile supuse controlului său sunt exacte şi conforme cu realitatea şi dacă
inventarierea patrimoniului public a fost făcută la termenele şi în condiţiile stabilite de lege;
• veniturile statului, unităţilor administrativ-teritoriale, asigurărilor sociale de stat şi ale
instituţiilor publice, finanţate integral sau parţial din mijloacele extrabugetare, au fost legal
stabilite şi încasate la termenele prevăzute de lege;
• cheltuielile au fost angajate, lichidate, ordonanţate, plătite şi înregistrate conform
reglementărilor legale vigoare;
• modificările aduse prevederilor iniţiale ale bugetelor sunt autorizate şi dacă s-au făcut
în condiţiile legii;
• subvenţiile şi alocaţiile pentru investiţii s-au acordat de la buget sau din fonduri
speciale, în condiţiile legii, şi s-au utilizat conform destinaţiilor stabilite;
• contractarea şi utilizarea împrumuturilor de stat, rambursarea ratelor scadente ale
acestora şi plata dobânzilor aferente s-au făcut în condiţiile legii;
• creanţele şi obligaţiile statului şi ale unităţilor administrativ-teritoriale sunt îndreptăţite
sau garantate, iar activele sunt protejate potrivit legii.
b) La societăţile comerciale, companiile naţionale, regiile autonome şi Banca Naţională,
Curtea de Conturi urmăreşte în principal:
• exactitatea şi realitatea bilanţurilor contabile şi a conturilor de profit şi pierderi;
• îndeplinirea obligaţiilor financiare către buget sau către alte fonduri stabilite prin lege;
• utilizarea fondurilor alocate de la buget sau din alte fonduri speciale, conform
destinaţiei stabilite;

4
 • calitatea gestiunii economico-financiare, dacă prin aceasta se afectează drepturile
statului, unităţilor administrativ-teritoriale sau instituţiilor publice ori se creează obligaţii în
sarcina acestora;
• economicitatea, eficacitatea şi eficienta achiziţiilor publice.
c) Curtea de Conturi exercită controlul şi cu privire la respectarea de către autorităţile
cu atribuţii în domeniul privatizării a metodelor şi procedurilor de privatizare prevăzute de lege,
precum şi asupra modului în care acestea au asigurat respectarea clauzelor contractuale stabilite
prin contractele de privatizare. Beneficiază de asemenea respectarea dispoziţiilor legale privind
modul de administrare şi întrebuinţare a resurselor financiare rezultate din acţiunile de privatizare.
Controalele în acest domeniu se pot exercita indiferent de momentul în care s-a desfăşurat
procesul de privatizare, prin vânzarea acţiunilor deţinute de stat la societăţile comerciale, până la
clarificarea tuturor aspectelor.
4.4. Alte atribuţii ale Curţii de Conturi a României
• la cererea Senatului sau a Camerei Deputaţilor Curtea de Conturi avizează proiectul
bugetului de stat şi proiectele de lege în domeniul finanţelor şi al contabilităţii publice sau prin
aplicarea cărora ar rezulta o diminuare a veniturilor sau o majorare a cheltuielilor aprobate prin
legea bugetară.
• avizează înfiinţarea de către Guvern sau ministere a unor organe de specialitate în
subordinea lor.
În îndeplinirea obligaţiilor prin care i le conferă legea, Curtea de Conturi mai are
competenţa:
• să evalueze activitatea de control financiar propriu a persoanelor juridice controlate;
• să solicite organelor de control financiar şi ale Băncii Naţionale a României verificarea
cu prioritate a unor obiecţii în cadrul atribuţiilor lor legale;
• să ceară şi să utilizeze pentru exercitarea funcţiilor sale de control rapoartele celorlalte
organisme cu atribuţii de control financiar.
• Curtea de Conturi este singura competentă ca în urma verificării conturilor de execuţie
bugetară să hotărască asupra descărcării de gestiune a ordonatorilor de credite bugetare.

Orice decizie a autorităţii executive privind descărcarea de gestiune nu este decât

provizorie.

4
CAPITOLUL 5
EXERCITAREA CONTROLULUI

5.1. Proceduri de control

Curtea de Conturi exercită controlul conturilor de execuţie bugetară la sediul său sau la
faţa locului.
Controlorii financiari desemnaţi sa verifice conturile întocmesc rapoarte în care prezintă
constatările şi concluziile lor şi formulează propuneri cu privire la măsurile ce urmează a fi luate
în legătură cu situaţia conturilor.
În cazul în care conturile prezentate nu întrunesc condiţiile care sa facă posibila
verificarea lor, controlorii le restituie titularilor acestora, fixând termen pentru completarea sau
refacerea lor, după caz.
Dacă titularii conturilor nu se conformează acestei măsuri, completarea sau refacerea
conturilor se face, pe cheltuiala acestora, de către un expert contabil numit de Curtea de Conturi.
Prin programul de control anual al Curţii se urmăreşte ca planificarea acţiunilor să se facă
astfel încât să se asigure respectarea termenului de 6 luni, pentru elaborarea Raportului public
anual, de la data primirii conturilor de execuţie bugetară.28
În programul de control anual se includ29:
• Ordonatori principali de credite, indiferent de volumul cheltuielilor bugetare
înregistrate;
• Ordonatori de credite secundari şi terţiari, selectaţi în raport de abaterile de la disciplina
bugetară şi financiar-contabilă, constatate în anii anteriori ori la care există sesizări sau indicii
privind existenţa unor abateri financiare;
La elaborarea proiectului de program de control se vor avea în vedere şi următoarele
cerinţe minime:
• Controalele la ordonatorii de credite bugetare secundari şi terţiari trebuie să se
desfăşoare, de regulă, în aceeaşi perioadă cu controlul efectuat la ordonatorul principal.

28
Legea nr.94/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, actualizată, art.89
29
Normele de control financiar ulterior extern şi de valorificare a constatărilor aprobate de Plenul Curţii de
Conturi prin Hotărârea nr.33/27.02.2003.
4
 Controlul la ordonatorul principal se va programa, de regulă, după finalizarea controalelor
la ordonatorii secundari şi terţiari din subordine.
Nominalizarea persoanelor juridice, ce urmează a fi verificate, se face de către diviziile
sectoriale de control ulterior sau de către direcţiile de control financiar teritoriale, în funcţie de
acţiunile aprobate de plenul Curţii de Conturi şi de capacitatea de control a acestora.
Scoaterea din programul de control a unei persoane juridice sau înlocuirea acesteia se face
de plenul Curţii de Conturi, la propunerea directorului direcţiei de control din cadrul diviziilor
sectoriale sau a directorului direcţiei de control financiar ulterior teritoriale, cu avizul consilierului
de conturi care coordonează acţiunea de control sau al preşedintelui secţiei de control financiar
ulterior, după caz.
Prelungirea duratelor de control, care afectează alte acţiuni cuprinse în programul anual de
control, se face numai cu aprobarea Plenului Curţii de Conturi, la propunerea preşedintelui Secţiei
de control financiar ulterior.
Conducerile structurilor de control financiar ale Curţii de Conturi au obligaţia să
urmărească realizarea programului de control anual la termenele şi în condiţiile stabilite prin
programul aprobat.
Semestrial, până la data de 10 a lunii următoare sau ori de câte ori este nevoie, diviziile
sectoriale şi direcţiile de control financiar ulterior teritoriale raportează diviziei de coordonare
modul de realizare a programului de control pe perioada expirată, cumulat de la începerea anului.
Activitatea de audit al performanţei se desfăşoară, de asemenea, potrivit programului
aprobat de Plenul Curţii de Conturi, precum şi a standardelor de audit specifice, a manualului de
audit, elaborat de divizia de coordonare şi metodologie.

5.2. Actele de control ce se întocmesc

a) În cazul verificării conturilor anuale de execuţie bugetară controlorii financiari
întocmesc:
 raport de control;
 raport de control intermediar.
În raportul de control se înscriu toate obiectivele verificate, constatările şi concluziile şi se
formulează propuneri cu privire la măsurile ce urmează a fi luate în legătură cu situaţia conturilor
în cauză.
În funcţie de natura constatărilor, controlorii financiari pot propune în rapoartele lor:

4
 - descărcarea de gestiune, în cazul în care nu au fost constatate prejudicii sau abateri cu
caracter financiar-contabil;
- sesizarea instanţelor competente pentru stabilirea răspunderii juridice, în cazul
constatării de fapte prin care au fost cauzate prejudicii ori pentru dispunerea măsurilor de
recuperare a sumelor datorate bugetului de stat, unităţilor administrativ-teritoriale sau instituţiilor
publice, reprezentând obligaţii financiare ale persoanelor juridice verificate;
- aplicarea unor amenzi pentru abateri cu caracter financiar, în condiţiile prevăzute de
lege30;
- stabilirea de măsuri pentru înlăturarea neregulilor cu caracter financiar-contabil
constatate prin decizii ale conducătorului structurilor de control ale Curţii31.
Când urmare controlului se constată prejudicii precum şi abateri şi/sau nereguli cu caracter
financiar-contabil, care impun luarea unor măsuri, conform legii, aceste fapte se consemnează
într-un raport de control intermediar, care se semnează atât de controlorul financiar, cât şi de
reprezentanţii legali ai persoanei juridice controlate, a cărui sinteză se include în raportul global
de control, care se semnează numai de controlorul financiar.
b) În cazul controalelor efectuate pe parcursul anului bugetar, la instituţiile publice, cât şi
la alte categorii de persoane juridice stabilite de lege.
În aceste situaţii se întocmesc:
 procese – verbale de constatare;
 Note unilaterale.
Procesul – verbal de constatare – se întocmeşte ori de câte ori controlorii financiari
constată prejudicii, abateri şi/sau nereguli financiar contabile şi se semnează atât de controlorii
financiari, cât şi de reprezentanţii legali ai persoanei juridice controlate.
Dacă se constată fapte care potrivit legii penale constituie infracţiuni, acesta se
consemnează într-un proces verbal de constatare distinct, în care nu se mai cuprind şi alte fapte. În
funcţie de gravitatea faptelor şi a efectelor produse, procesul verbal de constatare distinct poate fi
încheiat şi înainte de terminarea controlului, pentru valorificare în regim de urgenţă.
Decizia în acest sens se ia de conducerea structurii de control (divizie/direcţia de control
financiar teritorială), la propunerea controlorului financiar.

30
Legea nr.94/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, articolul 40, al.(1).
31
Ibidem, art.94.
4
 Nota unilaterală, se întocmeşte atunci când în cadrul controalelor menţionate nu se
constată prejudicii, fapte care potrivit legii penale constituie infracţiuni, abateri şi/sau nereguli cu
caracter financiar contabil. Se întocmeşte de asemenea dacă în urma verificării se constată că
măsurile dispuse anterior persoanelor juridice controlate, prin decizii ale Curţii, au fost aduse la
îndeplinire.
c) Actele de control comune ambelor naturi de verificare sunt:
 Nota de constatare;

 proces-verbal de constatare a contravenţiilor32.

Nota de constatare se întocmeşte atunci când:
- se constată fapte pentru care răspunderea juridică nu se poate reţine la persoana juridică
controlată, existând indicii că această răspundere s-ar localiza la o altă persoană juridică. Nota de
constatare se anexează la raportul de control/procesul-verbal de constatare, după caz şi, în baza ei,
controlul se extinde în raport de competenţele Curţii.
- se impune efectuarea unor controale încrucişate, cu participarea mai multor direcţii de
control financiar ulterior teritoriale, controale ce se efectuează cu avizul diviziei sectoriale în a
cărei competenţă intră domeniul controlat.
Nota de constatare se semnează de controlorul financiar, de reprezentanţii legali ai
persoanei juridice controlate şi eventual de către alte persoane în prezenţa cărora s-a făcut
constatarea.
Procesul-verbal de constatare a contravenţiilor se întocmeşte de controlorul financiar, în
situaţia în care se constată fapte definite de lege ca fiind contravenţii şi a căror constatare intră în
competenţa Curţii de Conturi33 şi anume:
- nerespectarea obligaţiei de a prezenta Curţii de Conturi, în termenele stabilite, conturile
ce urmează a fi verificate;
- neaducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse prin decizii ale Curţii de Conturi;
- nerespectarea de către persoanele juridice şi fizice supuse controlului a obligaţiilor de a
transmite Curţii actele, documentele şi informaţiile solicitate la termenele stabilite de aceasta ori
de a asigura accesul controlorilor financiari în sediilor lor.
d) Reguli generale de întocmire a actelor de control
• În cazul în care actele de control (raportul de control intermediar, procesul-verbal de
constatarea sau procesul verbal de constatare a contravenţiilor) se semnează de persoana juridică
32
Legea nr.94/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, art.127 şi art.128
33
Ibidem
4
verificată cu obiecţiuni, acestea trebuie depuse structurii de conturi care a efectuat controlul, în
termen de 5 zile lucrătoare de la înregistrarea actului de control la entitatea verificată.
• Dacă reprezentanţii legali ai persoanei juridice controlate refuză să semneze actul de
control, acest fapt se menţionează de controlorul financiar şi nu constituie motiv pentru
nevalorificarea constatărilor, potrivit legii;
• În finalul actelor de control trebuie făcută menţiunea că prin semnarea acestora de către
conducerea entităţii verificate, se certifică şi restituirea documentelor care au fost puse la
dispoziţia organelor de control;
• În cazul în care se constată fapte de natură penală, documentele susţinătoare trebuie
reţinută, în original, de controlul financiar ca anexă la actul de control. Entităţii controlate îi sunt
lăsate în copie actele şi documentele respective, certificate prin semnătura controlorului financiar;
• La redactarea rapoartelor de control intermediare/proceselor-verbale de constatare
trebuie să fie avute în vedere şi explicaţiile date la persoanele cărora s-au solicitat, de controlorul
financiar, în scopul clarificării împrejurărilor şi a cauzelor care au condus la crearea de prejudicii,
precum şi abateri şi/sau nereguli cu caracter financiar-contabil;
• Explicaţii scrise pot fi solicitate oricăror persoane care au constituit la producerea
pagubelor, a abaterilor şi/sau neregulilor cu caracter financiar contabile, chiar dacă la data
controlului nu mai este angajată a persoanei juridice controlate;
• Pagubele produse se evaluează de controlorul financiar pe baza datelor şi documentelor
contabile şi tehnico-operative deţinute de persoana juridică controlată, precum şi a altor date şi
documente relevante.
Pentru pagubele create, controlorul financiar stabileşte răspunderea civilă delictuală, care
presupune acoperirea atât a pagubei, cât şi a foloaselor nerealizate.

5.3. Valorificarea constatărilor

a) Constatări rezultate din verificarea conturilor anuale de execuţie bugetară.
Actele de control privind conturile anuale de execuţie ale entităţilor publice (raportul de
control şi eventual raportul de control intermediar) se depun şi se înregistrează la Secţia de
control financiar ulterior a Curţii de Conturi sau la Direcţia de control financiar ulterior
teritorială, după caz.
Dacă asupra raportului de control intermediar reprezentaţii persoanei juridice controlate
formulează obiecţiuni, controlorii financiari care au efectuat verificarea contului respectiv trebuie

4
să întocmească o notă, conţinând poziţia lor motivată legal, referitoare la obiecţiunile în cauză.
Această notă se avizează, de asemenea motivat, de către directorul direcţiei de control, din cadrul
diviziei sectoriale/directorul adjunct al direcţiei de control financiar ulterior teritorial, după caz.
În termen de 5 zile lucrătoare, din ziua următoare înregistrării actelor de control la Curtea
de Conturi, directorul direcţiei de specialitate, din cadrul diviziei sectoriale sau directorul adjunct
al direcţiei de control teritorial, procedează astfel:
 analizează temeinicia şi legalitatea propunerilor de valorificare a
constatărilor formulate de controlorii financiari în raportul de control;
 consemnează într-o notă separată punctul său de vedere cu privire la
legalitatea constatărilor şi asupra măsurilor de valorificare propuse de controlorii financiari;
 întocmesc proiectul de încheiere;
 întocmesc proiectul de decizie pentru neregulile financiar contabile
ce impun măsuri de remediere prin decizie a Curţii;
 prezintă consilierului de conturi/directorului direcţiei de control
financiar teritorial raportul de control (inclusiv eventualele obiecţii ale reprezentanţilor persoanei
juridice controlate şi poziţia controlorului financiar faţă de acestea), însoţit de proiectul de
încheiere, proiectul de decizie şi nota cuprinzând aprecieri cu privire la calitatea actului de
control.
Consilierul de conturi transmite la rândul său raportul de control/raportul de control
intermediar, preşedintelui Secţiei de control financiar ulterior, cu propuneri privind examinarea
acestuia în complet.
În termen de 3 zile de la primirea actelor de control, preşedintele Secţiei de control
financiar ulterior numeşte completul care urmează să le examineze şi programează data şedinţei.
Completul se formează din trei consilieri de conturi din cadrul Secţiei de control financiar
ulterior, din care unul trebuie să fie conducătorul diviziei în care s-au întocmit raportul de control.
La Completul în structura arătată se examinează rapoartele de control, încheiate la
ordonatorii principali de credite, ale căror bugete se aprobă prin lege.
În mod similar, directorul direcţiei de control teritorial stabileşte, în termen de 5 zile de la
primirea actelor de control, data şedinţei şi componenţa completului. La acest nivel completul se
constituie din directorul direcţiei de control financiar, directorul adjunct sau unul din şefii de
serviciu, precum şi un controlor financiar, altul decât cel care a efectuat controlul.

4
 În cazul Direcţiei de control financiar ulterior a Municipiului Bucureşti, completul se
constituie din director, directorul adjunct şi unul din şefii de serviciu.
În situaţia în care unul din membrii numiţi ai completului se află în imposibilitatea de a
participa la şedinţa completului, directorul structurii de control teritorial poate desemna un
înlocuitor.
În competenţa completelor constituite la nivel teritorial intră examinarea rapoartelor de
control întocmite la ordonatorii de credite ai bugetelor locale, ordonatorii secundari şi terţiari ai
bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi ai unităţilor militare aparţinând
Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului de Interne şi de Administrare a Teritoriului.
În cursul examinării rapoartelor de control, completele pot cere lămuriri titularului de cont
sau altor persoane, inclusiv din cele nominalizate în cuprinsul raportului, care pot da relaţii, în
vederea clarificării unor situaţii şi formării de către complet a unei opinii cu privire la măsurile de
soluţionare.
Asupra raportului de control completele pronunţă o încheiere prin care se pot dispune,
după caz:
• Descărcarea de gestiune. Potrivit normelor aprobate de Plenul Curţii de Conturi34
descărcarea de gestiune reprezintă o atestare de legalitate asupra formării, administrării şi
întrebuinţării resurselor financiare ale statului şi ale unităţilor administrativ teritoriale, precum şi
asupra gestionării patrimoniului acestora, care se acordă ordonatorilor de credite, de către Curtea
de Conturi, pentru exerciţii bugetare încheiate, în condiţiile în care, în urma verificării
bilanţurilor şi a conturilor de execuţie bugetară nu se constată fapte cauzatoare de prejudicii sau
alte abateri cu caracter financiar contabil.
De asemenea, poate fi acordată descărcarea de gestiune şi dacă, până la data examinării
rapoartelor de către complete, abaterile sau neregulile financiar contabile au fost înlăturate, iar
prejudiciul şi despăgubirile civile actualizate au fost recuperate;
• Sesizarea instanţelor civile competente, pentru stabilirea răspunderii juridice, în cazul
constatării de prejudicii nerecuperate. Potrivit Normelor aprobate de Plenul Curţii de Conturi
elementele constitutive ale răspunderii civile delictuale în cazul prejudiciilor sunt:
 existenţa faptei ilicite. Fapta ilicită constă într-o acţiune sau
inacţiune, contrară legii, prin care autorul a produs o pagubă – răspunderea civilă delictuală este
declanşată de fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, iar conţinutul acestei răspunderi îl constituie
34
Norme de control financiar ulterior extern şi de valorificare a constatărilor aprobate de Plenul Curţii de
Conturi prin Hotărârea nr.33 din 27.02.2003.
4
obligaţia civilă de reparare a prejudiciului cauzat. În cazul în care obligaţia civilă de reparare a
prejudiciului cade în sarcina mai multo făptuitori (care au săvârşit fapta ilicită), ea este solidară;
 existenţa prejudiciului. Prejudiciul constituie condiţia răspunderii
civile delictuale. Pentru ca el să fie supus reparării, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
să fie patrimonial, respectiv să fie localizat în patrimoniul persoanei juridice verificate şi să fie
cert şi actual: un prejudiciul viitor poate fi cert numai dacă se poate determina cu certitudine că se
va produce şi care va fi întinderea lui;
 legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu. În acest sens
trebuie arătat concret şi documentat, în ce mod a contribuit fapta ilicită a persoanei respective la
producerea prejudiciului;
 existenţa culpei. Săvârşirea faptei din culpă trebuie dovedită.

• Restituirea raportului de control pentru completare sau refacere, cu precizarea

obiectivelor ce urmează a fi controlate, urmând ca procedura de examinare raportului să fie
reluată după completarea sau refacerea lui.
• Sesizarea organelor de urmărire penală competente, în cazul în care, în urma examinării
raportului, a actelor şi documentelor prezentate, se constată săvârşirea unor fapte care, potrivit
legii penale, constituie infracţiuni, situaţie în care se suspendă examinarea cazului, până la
soluţionarea sesizării. Când organele de urmărire penală au dispus neînceperea urmăririi penale
sau, după caz, scoaterea de sub urmărire penală, ori încetarea urmăririi penale pentru persoana
respectivă, procedura de valorificare prin complet va fi reluată;
• Suspendarea examinării raportului, până la soluţionarea cauzei de către organele
competente, în situaţiile în care reprezentanţii legali ai entităţii controlate se află în cercetare
penală sau sunt făcuţi răspunzători în alte cauze în curs de soluţionare;
• Dacă există pericolul înstrăinării bunurilor ce aparţin persoanei răspunzătoare,
completul poate solicita instanţei, ce urmează a fi investită cu judecarea cauzei, încuviinţarea
pentru luarea măsurilor asiguratorii, în limita valorii prejudiciului constatat.
Hotărârile completelor se iau cu majoritatea voturilor membrilor acestora. Dacă există
opinii separate asupra concluziilor încheierii, ele vor fi motivate într-o notă, ce se va anexa
încheierii.
Pentru motive întemeiate, în termen de un an de la pronunţarea încheierii, prin care s-a
dispus descărcarea de gestiune, procedura examinării contului poate fi redeschisă.

4
 Descărcarea de gestiune nu constituie temei pentru exonerarea de răspundere juridică.
b) Valorificarea constatărilor din procesele-verbale încheiate, ca urmare a controalelor
efectuate, pe parcursul execuţiei bugetare
Până în anul 2003, când Curtea de Conturi avea şi atribuţii jurisdicţionale, rolul principal
de valorificare a constatărilor înscrise în procesele-verbale de constatare, încheiate în situaţiile
prevăzute de lege35, revenea procurorilor financiari, astfel:
• Procesele-verbale de constatare se trimiteau, în termen de 5 zile de la înregistrare,
procurorului financiar, de către consilierii de conturi din cadrul Secţiei de control financiar
ulterior sau, după caz, de directorii direcţiilor de control financiar judeţene însoţite de
propunerile lor de valorificare.
• În toate cazurile, procurorul financiar avea obligaţia să se pronunţe, în termen de 10
zile de la primire, asupra procesului-verbal de constatare, întocmind, după caz: actul de sesizare
a colegiului jurisdicţional competent din cadrul Curţii de Conturi; actul de sesizare a organelor
de urmărire penală ori actul de clasare.
• Procurorul financiar putea de asemenea, să dispună motivat, restituirea procesului-
verbal de constatare controlului financiar, pentru completarea ori refacerea controlului.
• Atunci când există pericolul înstrăinării bunurilor ce aparţin persoanei răspunzătoare,
procurorul financiar putea solicita colegiului jurisdicţional al Curţii, ce urma a fi investit cu
judecarea cauzei, încuviinţarea pentru luarea măsurilor asiguratorii, în limita valorii prejudiciului
constatat.
• Împotriva actului de clasare al procurorului financiar, controlorul financiar care a
încheiat procesul-verbal de control şi cei interesaţi, puteau face plângere în termen de 30 de zile
de la primirea clasării, la procurorul general financiar al Curţii.
• În cazul admiterii plângerii, procurorul general financiar putea dispune, după caz:
sesizarea colegiului jurisdicţional, sesizarea organelor de urmărire penală ori restituirea
documentului pentru completarea sau refacerea controlului.
• Împotriva soluţiei procurorului general financiar, organul de control sau alte părţi
interesate puteau face cerere de reexaminare, în termen de 30 de zile de la primirea soluţiei, la

35
Legea nr.94/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată în anul 2002,
art.36-39.
5
Secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, unde cauza putea fi judecată de către un complet
format din trei consilieri de conturi jurişti.
• În cazul în care completul menţionat admitea cererea de reexaminare, dispunerea
sesizarea colegiului jurisdicţional competent să judece cauza sau organului de urmărire penală
competent.
Procedura de valorificare menţionată, prevăzută de lege, nu a mai putut fi aplicată după
anul 2003 întrucât, prin trecerea instanţelor de jurisdicţie ale Curţii de Conturi la instanţele
civile, conform prevederilor Constituţiei adoptate în 2003, a fost desfiinţată şi structura
procurorului financiar din cadrul Curţii36.
Legea nr.94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi republicată,
modificată şi completată prin Legea nr.77/2002 nu a fost încă aliniată la modificările aduse
Constituţiei în 2003, astfel că valorificarea proceselor-verbale de constatare este făcută după
unele instrucţiuni provizorii, aprobate de Plenul Curţii de Conturi.
Procedurile de valorificare a constatărilor, potrivit instrucţiunilor menţionate37, sunt
următoarele:
• Dacă la controlul efectuat pe parcursul execuţiei bugetare, atât la instituţii publice, cât
şi la alte persoane juridice, se constată: nereguli financiar-contabile, care impun luarea unor
măsuri de corectare, de către Curtea de Conturi, potrivit legii sale de organizare şi funcţionare;
abateri cu caracter financiar-contabil care au condus la crearea de prejudicii sau fapte care,
potrivit legii penale, constituie infracţiuni se întocmesc procese-verbale de constatare. Acestea
se semnează de controlorul financiar, de conducerea entităţii verificate, precum şi de persoanele
nominalizate ca fiind răspunzătoare de abaterile financiar contabile constatate.
• În situaţia în care, în timpul controlului, apar indicii că s-a efectuat o operaţiune sau un
act ilicit, ce poate atrage răspunderea penală, potrivit art.23 (1) din Legea nr.78/2000 pentru
prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, controlorii financiari sunt obligaţi
să înştiinţeze organul de urmărire penală sau, după caz, organul de constatare a săvârşirii
infracţiunilor, abilitat de lege.
• Procesul-verbal de constatare, însoţit de Nota de analiză şi combatere a eventualelor
obiecţiuni formulate la actul de control, precum şi Nota cu propuneri de valorificare a
constatărilor, întocmite de controlorul financiar, se înregistrează la structura de control a Curţii
36
Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr.241/24.11.2005
37
Instrucţiunile privind valorificarea constatărilor din cuprinsul proceselor-verbale de constatare încheiat în
urma controalelor efectuate pe parcursul execuţiei bugetare la instituţiile publice şi la celelalte persoane
juridice aprobate prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr.241/24.11.2005
5
de Conturi, după 5 zile lucrătoare de la expirarea termenului pentru depunerea la Curtea de
Conturi a obiecţiunilor, de către entitatea verificată.
• Pentru valorificarea constatărilor din procesul-verbal de constatare, controlorii
financiari pot propune:
- emiterea de către preşedintele Secţiei de control financiar ulterior/directorul direcţiei de
control financiar ulterior teritorial a unei decizii, pentru înlăturarea neregulilor financiar-
contabile, măsuri care potrivit Legii nr.94/1992 pot fi:
♦ Suspendarea aplicării măsurilor care contravin reglementărilor legale din
domeniul financiar, contabil şi fiscal;
♦ Blocarea fondurilor bugetare sau speciale, atunci când se constată utilizarea
nelegală sau ineficientă a acestora;
♦ Înlăturarea neregulilor constatate în activitatea financiar-contabilă
controlată, corectarea bilanţurilor contabile, a conturilor de profit şi pierdere şi a conturilor de
execuţie.
De menţionat că această competenţă o au conducătorii structurilor de control ale Curţii şi
în cazul controlului execuţiei bugetare anuale.
- emiterea de către consilierul de conturi al diviziei care a efectuat controlul/directorul
direcţiei de control financiar ulterior teritorial a unei „Adrese” către managerul entităţii verificate,
în cazul constatării unor fapte cauzatoare de prejudicii sau a unor obligaţii financiare datorate şi
neachitate către bugetele publice, în vederea recuperării prejudiciilor sau evidenţierii şi virării
obligaţiilor bugetare datorate, în cuantumul şi termenele legale. Prin adresa respectivă se
precizează şi faptul că, în situaţia în care cu ocazia ducerii la îndeplinire a măsurilor reies şi alte
fapte cauzatoare de prejudicii, care întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni,
managerul va sesiza, potrivit legii, organele de cercetare penală.
Tot prin aceeaşi adresă managerul entităţii este atenţionat asupra răspunderii ce-i revine,
în cazul neluării măsurilor legale de recuperare a prejudiciilor, de la persoanele care se fac
vinovate de producerea acestora, în cazul în care termenul de prescripţie nu este expirat sau de la
persoanele care se fac răspunzătoare de nedepistarea şi nerecuperarea acestora, în termenul legal
de prescripţie.
• Directorul din cadrul diviziei/directorul adjunct al direcţiei teritoriale de control, în
cadrul cărora s-a făcut verificarea, analizează propunerile controlorului financiar de valorificare
a constatărilor, în 5-10 zile de la înregistrarea procesului verbal şi întocmeşte proiectul de adresă

5
către managerul entităţii verificate, pe care îl supune aprobării consilierului de conturi ori
directorului structurii teritoriale de control. După aprobarea proiectului, adresa se remite entităţii
verificate.
• La expirare termenului stabilit pentru realizarea măsurilor, structura de control trebuie
să programeze reverificarea modului de realizare a măsurilor dispuse şi, respectiv, inclusiv a
celor de recuperare a prejudiciilor constatate.
Instrucţiunile nu stabilesc însă procedurile de urmat, dacă se constată măsuri nerealizate.
• Punctul nostru de vedere este că procedurile de valorificare a constatărilor,
reglementate prin instrucţiunile Curţii de Conturi, nu sunt în măsură să asigure aplicarea
prevederilor Constituţiei adoptate în 2003, potrivit cărora procedurile de recuperare a
prejudiciilor constatate trebuie reglementate prin legea Curţii de Conturi.
În acest sens, art.140, al.(1) din Constituţie prevede: „În condiţiile legii organice, litigiile
rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţionează de instanţele judecătoreşti specializate”.
Cu toate că, pentru nerecuperarea prejudiciilor, în „adresa” către manager se arată că
acesta este răspunzător administrativ, civil sau penal, după caz, pentru aplicarea acestor sancţiuni
nu este creată baza legală.
• Modul de recuperare a prejudiciilor, potrivit Constituţiei, nu a fost avut în vedere nici
prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.43/2006, publicată în Monitorul Oficial al României
nr.525/19.06.2006 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, unde, în legătură cu
această problemă se arată următoarele:
„În situaţia în care, cu prilejul efectuării acţiunilor de audit, se constată existenţa unor
abateri de la legalitate sau regularitate, care au determinat producerea unor pagube, pe seama
fondurilor publice, a patrimoniului public şi/sau privat al statului şi al unităţilor administrativ
teritoriale, conducerea entităţii auditate are obligaţia de a lua măsuri pentru stabilirea
întinderii pagubelor şi recuperarea acestora. Răspunderea pentru neluarea măsurilor
menţionate revine conducerii entităţii auditate, în condiţiile legii. În situaţia în care Curtea de
Conturi constată că măsurile luate de conducerea entităţii auditate nu asigură recuperarea
pagubelor, aceasta sesizează organele competente. Organele sesizate sunt obligate să ia
măsurile ce se impun pentru recuperarea pagubelor şi să informeze Curtea de Conturi”
- O primă remarcă în legătură cu aceste prevederi este că în viitor pentru recuperarea
niciunei pagube constatate, Curtea de Conturi nu mai sesizează instanţele judecătoreşti, în
vederea obligării la plată a persoanelor răspunzătoare.

5
 - A doua remarcă este că nici în cazul neaducerii la îndeplinire a măsurilor stabilite de
Curte a de Conturi, pentru recuperarea prejudiciilor, aceasta nu se adresează instanţelor
judecătoreşti, ci unor „organe competente”, nedefinite, care, în nici un caz, nu fac parte din
puterea judecătorească, întrucât au obligaţia să informeze Curtea de Conturi despre măsurile
luate.
- A treia remarcă este calificarea prin ordonanţa Guvernului ca infracţiune şi aplicarea de
pedepse, cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, a conducătorilor entităţii verificate care nu aduc la
îndeplinire măsurile de recuperare a prejudiciilor constatate de aceasta.
Potrivit Codului Penal al României, actualizat, cu toate modificările şi completările ce i s-
au adus până la data de 10 septembrie 2003, infracţiunea este definită ca fiind „fapta care
prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală”38.
Potrivit aceluiaşi Cod, prin lege penală se înţelege „orice dispoziţie cu caracter penal,
cuprinsă în legi sau decrete” şi nu în ordonanţe de urgenţă ale Guvernului sau alte acte
normative39.
c) În legătură cu auditul performanţei, respectiv analiza calităţii gestiunii financiare, din
punct de vedere al economicităţii, eficienţei şi eficacităţii.
Legea de organizare şi funcţionare a Curţii de Conturi nu reglementează obiectivele
auditului, procedurile de exercitare a acestuia şi nici modul de valorificare a constatărilor, aşa
cum reglementează aceste componente, pentru controlul financiar ulterior.
Abia în anul 2005 Curtea de Conturi a elaborat manualul auditului performanţei, proiect
finanţat de Uniunea Europeană, care detaliază procedurile acestui gen de audit, precum şi modul
de valorificare a constatărilor.
Referitor la modul de valorificare a constatărilor, principalele prevederi ale manualului se
referă la următoarele:
• După finalizarea raportului de audit şi aprobarea lui de către conducerea Curţii de
Conturi, acesta trebuie prezentat, pentru publicare, într-un format adecvat, urmând a fi distribuit
destinatarilor şi mijloacelor de informare.
Instituţiile Supreme de Audit, cu experienţă în auditul performanţei transmit rapoartele de
audit următorilor destinatari:
 Monitorul Oficial;
 Comisiei specializate a Parlamentului;

38
Codul Penal al României, art.19, al.(2).
39
Decizia Curţii Constituţionale nr.544/28.06.2006.
5
  Executivului;
 Ministerului Finanţelor Publice;
 Entităţii auditate;
 Terţilor interesaţi.
Curtea de Conturi transmite, în toate cazurile, raportul de audit entităţii auditate şi în mod
sporadic Executivului şi publicării prin „Internet”.
În ce priveşte Comisia specializată a Parlamentului. aceasta nu este încă organizată.
În ţările Uniunii Europene, aceste comisii analizează rapoartele şi selectează pe cele care
urmează a fi spuse dezbaterilor Parlamentare. Înaintea fiecărei dezbateri parlamentare, Instituţiile
Supreme de Audit din ţările respective prezintă un punctaj de probleme referitoare la rapoartele
în cauză.
După analizarea rapoartelor şi dezbaterea lor în Parlament, Comisia elaborează un raport
al său care conţine concluziile recomandările definitive, raport care se înaintează Executivului
pentru implementarea măsurilor.
Ministerul Finanţelor Publice, împreună cu entităţile auditate, formulează răspunsul din
partea executivului către Comisie, care trebuie să se refere la măsurile întreprinse pentru
implementarea recomandărilor, iar dacă implementarea durează o perioadă mai mare de timp,
stadiul implementării la data răspunsului.
În situaţia neînsuşirii unor recomandări ale Comisie se prezintă motivul şi explicaţiile
necesare.
Instituţiile Supreme de Audit din cadrul ţărilor Uniunii europene, inclusiv Curtea
Europeană de Audit, urmăresc modul de implementare a recomandărilor făcute.
Evaluarea şi măsurarea impactului rapoartelor de audit al performanţei, întocmite de
Curtea de Conturi, este element necesar în ciclul responsabilităţii. Recomandările cuprinse în
rapoartele speciale, precum şi cele ale autorităţii competente, trebuie să fie urmărite, pentru a se
identifica şi evalua măsurile luate. Însăşi experienţa procesului de urmărire poate încuraja
implementarea efectivă a recomandărilor din raport de către entităţile auditate.
Urmărirea recomandărilor din raport are patru scopuri principale:
- creşterea eficacităţii rapoartelor de audit – principalul motiv pentru care sunt urmărire
rapoartele de audit este creşterea probabilităţii de implementare a recomandărilor;
- acordarea de asistenţă autorităţilor legislative şi bugetare (inclusiv autorităţii
competente) – urmărirea recomandărilor poate fi utilă în îndrumarea acţiunilor acestora;

5
 - evaluarea performanţei Curţii de Conturi– urmărirea oferă o bază de apreciere şi
evaluare a performanţei acestei instituţii;
- crearea de stimulente pentru învăţare şi dezvoltare – activităţile de urmărire pot contribui
la o mai bună cunoaştere şi la îmbunătăţirea practicilor.
Urmărirea se desfăşoară, de regulă, la doi sau trei ani de la publicarea raportului special.
Punctul de plecare îl pot constitui rapoartele regulate de urmărire, întocmite de Comisie şi alte
instituţii, pentru Parlament, dacă există. Activitatea de urmărire nu este un audit complet, ci
trebuie să stabilească măsurile luate de către entitatea auditată, pentru a-şi îmbunătăţi performanţa
şi recomandările care au fost implementate, precum şi să evalueze în ce măsură acestea sunt
eficiente şi adecvate, pentru a rezolva neajunsuri identificate.
Rezultatele urmăririi recomandărilor auditului trebuie să fie înregistrate, instrumentul
electronic disponibil fiind folosit ca unic depozitar pentru recomandări şi urmărirea lor.
Rapoartele privind activităţile de urmărire sunt incluse în Raportul anual al Curţii de Conturi.
Instituţiile Supreme de Audit urmăresc, de asemenea, modul în care a fost perceput
raportul de audit.
După încheierea unui audit al performanţei, există diferite posibilităţi de obţinere de
informaţii privind modul în care acesta a fost perceput, de exemplu, prin observarea reacţiilor
entităţilor auditate şi Parlamentului, precum şi pe cele din presă. În plus, pot fi solicitaţi experţi
externi, care să examineze rapoartele de audit al performanţei sau care să îşi exprime opinia
privind calitatea activităţii desfăşurate.
Având în vedere că majoritatea auditurilor performanţei generează autentice surse de
învăţare, atât pentru echipele implicate, cât şi pentru Curtea de Conturi, în ansamblul său, poate fi
un exerciţiu util pentru ca echipa de audit să efectueze o analiză după publicarea raportului,
pentru a identifica:
ce a mers bine şi de ce
ce a avut mai puţin succes şi din ce motive
 învăţămintele pentru viitor şi posibila aplicabilitate mai largă pentru toate auditurile
performanţei.
Recomandările pot avea un impact mai mare dacă au un ton şi un conţinut pozitiv, se
axează pe rezultate (dând unele sugestii cu privire la rezultatul urmărit), ţin seama de
considerentele de cost şi au fost discutate şi convenite cu entitatea auditată.

5
 Aceste proceduri importante în domeniul valorificării auditului performanţei, prin
intermediul Parlamentului şi executivului, practicate în ţările membre Uniunii Europene, nu se
aplică şi în ţara noastră, îndeosebi ca urmare a inexistenţei unei Comisii/Comitet specializate în
cadrul Parlamentului.
Recomandările se adresează, în toate cazurile, de Curtea de Conturi direct entităţilor
publice auditate. În Rapoartele anuale ale Curţii de Conturi a României nu se face nici o referire
la modul în care au fost implementate recomandările sale din anii anteriori, ca urmare auditării
performanţei unor cheltuieli publice.
δ) Valorificarea constatărilor Curţii de Conturi poate fi făcută şi la nivelul
Parlamentului, precum şi al autorităţilor publice deliberative ale unităţilor administrativ
teritoriale
Astfel, potrivit Legii nr.94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi,
aceasta are obligaţia ca, în termen de 6 luni de la primirea conturilor de execuţie ale bugetelor
publice, să întocmească şi să transmită Parlamentului, Raportul public anual care trebuie să
cuprindă:
 observaţiile Curţii asupra conturilor de execuţie a bugetelor supuse controlului său;
 concluziile degajate din controalele dispuse de Camera Deputaţilor sau de Senat ori cele
efectuate la regiile autonome, societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de
stat şi la celelalte persoane juridice, supuse controlului Curţii;
 încălcările de lege constatate şi măsurile de tragere la răspundere luate;
 alte aspecte pe care Curtea de Conturi le consideră necesare.

Rapoartele anuale, referitoare la finanţele publice locale, se înaintează de structurile de

control judeţene, autorităţilor publice deliberative ale unităţilor administrativ teritoriale. Curtea
de Conturi mai poate înainta Parlamentului sau autorităţilor publice deliberative ale unităţilor
administrativ teritoriale, rapoarte pe domenii în care este competentă, ori de câte ori consideră
necesar.
Deosebită importanţă prezintă în rapoartele Curţii, propunerile sale de modificare,
corectare sau anulale a unor prevederi legale, pentru a se putea preveni unele nereguli frecvente
cu caracter financiar contabil, cauzatoare de prejudicii.

5
 Nu în ultimul rând, o cale deosebit de importantă în procesul valorificării constatărilor
Curţii de Conturi, este publicarea rapoartelor sale, pentru a da posibilitatea cetăţenilor şi, în
general, celor care contribuie la formarea veniturilor statului, să cunoască modul în care acestea
au fost cheltuite şi să poată acţiona, pe căile legale, la autorităţile competente, în vederea
prevenirii risipei, fraudei şi corupţiei.
ε) O situaţie specială o reprezintă auditul utilizării fondurilor aferente asistenţei financiare
acordate României de Uniunea Europeană.
Pentru acest domeniu, în anul 2005 a fost înfiinţată Autoritatea de audit, organism fără
personalitate juridică, care funcţionează pe lângă Curtea de Conturi, însă independentă de aceasta
din punct de vedere operaţional40.
Autoritatea de audit îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile legislaţiei
comunitare şi naţionale, aplicabile fondurilor aferente asistenţei financiare acordate României de
Uniunea Europeană şi are în principal următoarele atribuţii:
- efectuarea unor verificări colective şi adecvate asupra măsurilor programelor
operaţionale, în scopul de a evalua eficienţa sistemelor de management şi de control existente şi
de a verifica, pe baza unei analize de risc, declaraţiile de cheltuieli;
- efectuarea unor verificări adecvate, în vederea emiterii declaraţiilor, la finalizarea
măsurilor;
- certificarea conturilor anuale ale agenţiilor de implementare, precum şi a contului în
EURO în ceea ce priveşte integritatea, acurateţea şi veridicitatea acestora;
- verificarea compatibilităţii sistemelor de management şi de control ale agenţiilor de
implementare, în ceea ce priveşte capacitatea lor de a asigura conformitatea cu prevederile
Acordului multianual de finanţare;
- verificarea existenţei şi corectitudinii elementului de cofinanţare naţional;
- efectuarea auditului final al programelor/memorandurilor de finanţare/acordurilor de
finanţare PHARE, prin selecţia proiectelor din cadrul programelor acesteia;
Pentru realizarea atribuţiilor menţionate, Autoritatea de audit are în vedere:

40
Legea nr. 200 din 23 iunie 2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr.22/2005
pentru completarea Legii nr.94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi

5
 - realizarea verificărilor în conformitate cu prevederile memorandurilor şi acordurilor de
finanţare, încheiate de Guvernul României cu Comisia Europeană;
- păstrarea rapoartelor de audit, întocmite la dispoziţia Comisiei Europene şi a structurilor
responsabile pentru coordonarea fondurilor aferente programelor PHARE, ISPA şi SAPARD,
precum şi a structurilor responsabile pentru coordonarea fondurilor aferente asistenţei financiare
acordate României de Uniunea Europeană în perioada de preaderare;
- colaborarea cu reprezentanţii Comisiei Europene şi ai Curţii de Conturi Europene a
Auditorilor, cu prilejul verificărilor independente efectuate de aceste organisme, asupra modului
de utilizare a asistenţei financiare comunitare în România;
- respectarea de către întregul personal al autorităţii a prevederilor Codului de conduită
etică şi profesională al personalului Curţii de Conturi.
Autoritatea de audit este singura autoritate naţională competentă să efectueze audit extern,
în conformitate cu legislaţia Uniunii Europene şi cu legislaţia naţională asupra fondurilor aferente
asistenţei financiare, nerambursabile, acordate României de către Uniunea Europeană.
Autoritatea de audit este condusă de un preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte, numiţi prin
hotărâre a Parlamentului, la propunerea Comisie pentru buget, finanţe, activităţi bancare şi piaţă
de capital a Senatului şi Camerei Deputaţilor, pentru un mandat de 3 ani, care poate fi reînnoit o
singură dată. Funcţiile celor doi conducători sunt asimilate cu funcţiile de secretar de stat,
respectiv subsecretar de stat.
În exercitarea atribuţiilor sale, preşedintele Autorităţii de audit emite decizii şi instrucţiuni.
În scopul desfăşurării activităţii, Autoritatea de audit elaborează norme şi proceduri de
lucru proprii, care se aprobă de preşedintele acesteia.
Pentru realizarea atribuţiilor sale, Autoritatea de audit poate încheia acorduri cu structurile
responsabile pentru coordonarea fondurilor aferente programelor PHARE, ISPA şi SAPARD,
precum şi a fondurilor aferente asistenţei financiare acordate României, de către Uniunea
Europeană, în perioada preaderare.
Autoritatea de audit prezintă anual sau ori de câte ori este nevoie, rapoarte de activitate
Plenului Curţii de Conturi.
Valorificarea constatărilor autorităţii de audit, în legătură cu fondurile aferente asistenţei
financiare acordate României de Uniunea europeană, nu se face deci, la nivelul Curţii de Conturi.

5
CAPITOLUL VI
REZULTATELE CONTROLULUI EXECUŢIEI BUGETARE

În exercitarea controlului, pot fi constatate o serie de abateri/nereguli, care sunt

consemnate în rapoarte intermediare de control sau procese verebale de constatare, funcţie de
entitatea verificată sau perioada supusă verificării.
Principalele nereguli ce pot fi constatate, în legătură cu cheltuirea nelegală a unor resurse
financiare publice, funcţie de capitolele de cheltuieli, pot fi sintetizate astfel:
1. Referitor la cheltuielile pentru bunuri şi servicii
• achiziţionarea unor bunuri cu alte caracteristici decât cele contractate, dar
neconsemnarea în procesele-verbale de recepţie a acestor situaţii;
• plata nelegală a unor sume, pentru lucrări neexecutate;
• decontarea unor consumuri de materii prime şi materiale, mai mari decât consumurile
specifice aprobate;
• plăţi de convorbiri telefonice, interne şi internaţionale, neefectuate în interesul
serviciului;
• decontarea unor consumuri de carburanţi, în cazul deplasărilor cu autoturismele
proprietate personală în interesul serviciului, pentru distanţe mai mari decât numărul real de
kilometri dintre localităţile respective;
• acordarea unor avansuri pentru deplasări interne sau externe nejustificate, decontarea
unor cheltuieli de deplasare şi de protocol, fără documente justificative sau în limite mai mari
decât cele legale, neperceperea de penalizări pentru restituirea cu întârziere a avansurilor;
• decontarea de servicii de cazare unor agenţi de turism, la preţuri mai mari decât cele
practicate efectiv de unităţile hoteliere;
• decontarea nelegală a unor prestaţii medicale, pentru persoane care nu aveau calitatea
de asigurat;
• decontarea nelegală a unor medicamente, prin depăşirea preţului de referinţă al
acestora, din contractele încheiate cu furnizorii, etc..
2. Referitor la cheltuielile de capital:
• plata necuvenită de lucrări de reparaţii şi modernizări, neefectuate în fapt;

6
 • acordarea de avansuri nejustificate sua peste limitele legale;
• acceptarea la plată a unor situaţii de lucrări, fără acoperire în contraprestaţii sau la un
preţ superior celui licitat, etc..
3. Exemple de nereguli din domeniul achiziţiilor publice
• achiziţionarea de bunuri care nu erau cuprinse în programul anual de achiziţii, contrar
legii;
• încheierea şi derularea de contracte pentru achiziţii de bunuri, prin utilizarea nelegală a
procedurii de cumpărare directă, în locul procedurii legale de „cerere de ofertă”;
• achiziţionarea unor mijloace fixe (ex. calculatoare) necuprinse în „lista de dotări”
aprobată, urmată de înregistrarea nelegală în gestiune, pe parţi componente, la categoria
„Obiecte de inventar”;
• efectuarea de plăţi pentru lucrări de construire, întreţinere şi modernizare, în baza unor
contrate în care nu au fost prevăzute penalizări pentru întârzierea efectuării lucrărilor şi nici nu au
fost pretinse garanţii de bună execuţie;
• atribuirea directă a unor contracte de achiziţii sau prestaţii, fără a se preciza valoarea
acestora sau motivele pentru care nu s-a aplicat procedura de achiziţie prin „licitaţie deschisă”;
• neorganizarea licitaţiei, în cazul unor lucrări care depăşesc de 5 ori pragul valoric
stabilit de lege pentru procedura care a fost utilizată, respectiv „cereri de oferte”.
4. Nereguli ce pot fi constatate în legătură cu funcţionarea controlului financiar
preventiv:
• Neemiterea sau neactualizarea deciziilor privind organizarea şi exercitarea controlului
financiar preventiv propriu în funcţie de schimbarea personalului angajat care exercită viza de
control financiar preventiv propriu şi a noilor proiecte de operaţiuni supuse controlului financiar
preventiv, contrar prevederilor art.13 din Ordonanţa Guvernului nr.119/1999 privind controlul
intern şi controlul financiar preventiv, cu modificările şi completările ulterioare şi pct.4 din
Normele metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv aprobate
prin Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr.522/2003.
• Nesupunerea controlului financiar preventiv a unor proiecte de operaţiuni care potrivit
legii şi normelor de aplicare trebuiau examinate (statele de plată a salariilor, situaţiile financiare
întocmite la finele anului etc.);

6
 • Neintroducerea şi/sau necompletarea Registrului privind operaţiunile prezentate la viza
de control financiar preventiv, prevăzute de Normele metodologice;
• Exercitarea vizei de control financiar preventiv de persoane care nu îndeplinesc
condiţiile legii (art.15 din O.G. nr.119/1999);
• Aprobarea de către ordonatorii de credite bugetare a unor operaţiuni de angajare a
cheltuielilor şi de efectuare a plăţilor, fără viza de control financiar preventiv, situaţie care este
interzisă de lege;
• Acordarea vizei de control financiar preventiv pentru proiecte de operaţiuni care nu se
încadrau în cerinţele de legalitate, regularitate şi de încadrare în limitele angajamentelor bugetare,
contrar prevederilor pct.1 din Normele metodologice;
• Înregistrarea în contabilitate a unor operaţiuni de plată, efectuate fără a avea viza de
control financiar preventiv, situaţie interzisă de lege.

5. Nereguli ce pot fi constatate în legătură cu organizarea şi funcţionarea auditului

intern:
• Neorganizarea şi nefuncţionarea auditului intern, deşi de la reglementarea legală (O.G.
nr.119/1999) au trecut 8 ani, iar organizarea lui este obligatorie.
• Subdimensionarea cu personal a unor compartimente de audit, faţă de complexitatea şi
volumul activităţilor ce trebuie auditate;
• Neîncadrarea cu personal a posturilor de auditori ori ocuparea acestor posturi cu
personal care nu are pregătirea corespunzătoare;
• Numirea şi revocarea şefului compartimentului de audit fără respectarea cerinţelor
legii:
• Folosirea auditorilor în activităţi situate în afara sarcinilor acestora ,care sunt delimitate
clar prin lege, de exemplu pentru activităţi de control financiar de gestiune, pentru unele
controale tematice etc.;
• Elaborarea planurilor de audit intern, prin nerespectarea legii, respectiv fără o
examinare prealabilă a riscurilor existente în cadrul entităţii şi fără referat de justificare a
misiunilor de audit programate;
• Nerealizarea integrală a misiunilor de audit planificate.
• Nerespectarea procedurilor de valorificare a rapoartelor de audit prevăzute de lege şi de
normele de aplicare.
6
 6. Nereguli în administrarea şi gestionarea patrimoniului public şi privat al statului
unităţilor administrativ-teritoriale
• Subevaluarea aportului de capital al statului;
• Nerespectarea reglementărilor în vigoare privind inventarierea patrimonială şi
reevaluarea activelor fixe;
• Nerespectarea reglementărilor în vigoare în legătură cu vânzarea unor bunuri aparţinând
domeniului public;
• Active şi mijloace fixe concesionate fără a respecta prevederile legii şi a contractelor de
închiriere;
• Nerespectarea clauzelor stabilite în contractele de închiriere a activelor şi mijloacelor
fixe.
• Neurmărirea încasării veniturilor din contractele de asociere;

• Utilizarea alocaţiilor bugetare în alte scopuri decât cele pentru care au fost aprobate,
prin înregistrarea unor prejudicii, pentru care se calculează despăgubiri civile.

6
CAPITOLUL VII
PROPUNERI
Având în vedere modul de exercitare a controlului financiar ulterior al Curţii de Conturi a
României, precum şi Standardele de Audit ale INTOSAI, adoptate în cadrul ţărilor membre ale
Uniunii Europene, facem în continuare unele propuneri, care au avut în vedere, în principal,
alinierea procedurilor ţării noastre la standardele şi bunele practici adoptate la nivel internaţional,
în domeniu.
Propunerile au în vedere:
1. O mai bună selecţie a ordonatorilor de credite, ale căror conturi de execuţie se verifică
anual, funcţie de volumul creditelor aprobate, dar şi utilizate, pe capitole de cheltuieli, precum şi
funcţie de neregulile constatate cu ocazia controlalelor anterioare, coroborat cu modalitatea
efectivă de înlăturare a acestor abateri.
2. Apreciem necesară unificarea tipurilor de acte de control care se întocmesc, urmare
tuturor misiunilor de control.
3. Alinierea legii de organizare şi funcţionare a Curţii de Conturi la modificările aduse
Constituţiei României în anul 2003.
4. Focalizarea auditului performanţei, asupra măsurării performanţei şi evaluării
programelor guvernamentale, care au stat la baza alocării fondurilor bugetului de stat.
5. Adoptarea Standardelor de audit proprii, în exercitarea atribuţiilor de control ale Curţii
de Conturi.
6. Adoptarea unor proceduri legale, care să asigure elaborarea raportului public anual al
Curţii de Conturi şi prezentarea acestuia Parlamentului, înaintea dezbaterii proiectului legii
bugetului pentru anul următor.
7. Asigurarea unei mai mare transparenţe a rapoartelor Curţii de Conturi, inclusiv prin
dezvoltarea activităţii compartimentului de presă, cu obligaţia informării periodice a cetăţenilor,
asupra principalelor controale, cu impact asupra vieţii sociale şi a cheltuirii banului public.
8. Valorificarea unor constatări importante ale Curţii de Conturi la nivelul Parlamentului,
în vederea luării de măsuri urgente asupra persoanelor care ocupă funcţii publice şi care au
contribuit direct sau indirect la cheltuierea nelegală şi/sau neeficientă a banului public.

6
 BIBLIOGRAFIE

1. Istoria Curţii de Conturi a României (1864-2004) – Bucureşti

2. Culegere de documente, Bucureşti 2004, lucrare editată de specialişti ai Curţii de Conturi,

împreună cu cei ai Centrului de Studii Istorice, Economice şi Sociale;

3. Neculai Tabără, Evoluţia auditului contabil financiar în Franţa şi pe plan mondial şi

perspectiva acestuia în România, Revista Finanţe, Credit, Contabilitate nr.2-3/1996;

4. Bogdan Ioan, Curtea de Conturi a României: Instituţie fundamentală a statului de drept,

Elemente de drept comparat, Editura Monitorul Oficial, Bucureşti, 1997;

5. Publicaţia SIGMA, Op.cit., nr.4/2002.

6. Mitroi Florin, Auditul de performanţă. Controlul rezultatelor, concept şi perspective,

Editura Societatea Adevărul SA Bucureşti, 1999.

7. Richard Allen şi Daniel Tommasi, Administrarea cheltuielilor publice, OECD, Publication

Service

8. Normele de control financiar ulterior extern şi de valorificare a constatărilor aprobate de

Plenul Curţii de Conturi prin Hotărârea nr.33/27.02.2003

9. Instrucţiunile privind valorificarea constatărilor din cuprinsul proceselor-verbale de

constatare încheiat în urma controalelor efectuate pe parcursul execuţiei bugetare la
instituţiile publice şi la celelalte persoane juridice aprobate prin Hotărârea Plenului Curţii
de Conturi nr.241/24.11.2005

LEGISLAŢIE

Constituţia României /1991 Monitorul Oficial nr.233/21.11.1991

6
Constituţia României/2003
Constituţia Olandei/1992
Lege pentru Curtea de Compturi
Legea nr.2/1973
Legea nr.5/10.07.1970
Legea nr.2/1973
Legea nr9/1974
Legea nr.15/07.08.1990
Legea nr.31/16.11.1990
Legea nr.30/22.03.1991
Legea nr.82/24.12.1991
Legea nr.94/08.09.1992
Legea nr.77/31.01.2002
Legea nr.301/31.01.2002
Legea nr. 200 din 23 iunie 2005
Ordonanţa Guvernului nr.119/1999
Codul Penal al României
Monitorul Oficial, partea I, nr.767/31.10.2003
Revizuită în anul 1992
24 ianuarie 1864, Emitent Ministerul Justiţiei
Privind Curtea Superioară de Control Financiar
Privind gospodărirea mijloacelor materiale şi băneşti,
organizarea şi funcţionarea controlului financiar, publicată
în Buletinul Oficial nr.80/10.07.1970
Privind Curtea Superioară de Control Financiar, publicată în
Buletinul Oficial
nr.44/30.03.1973
Privind controlul financiar preventiv, publicată în Buletinul
Oficial nr.53/05.04.1974
Privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii
autonome şi societăţi comerciale
Monitorul Oficial nr.98/08.08.1990
Privind societăţile comerciale
Monitorul Oficial nr.1066/17.11.2004
Privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi a
Gărzii Financiare
Monitorul Oficial nr.64/27.03.1991
Contabilităţii cu modificările şi completările ulterioare
Monitorul Oficial nr.629/27.08.2002
Privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a
României cu modificările şi completările ulterioare
Monitorul Oficial nr.116/16.03.2000
Pentru modificarea şi completarea Legii nr.94/1992 privind
organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a României
Monitorul Oficial nr.104/07.02.2002
Privind controlul intern şi controlul financiar preventiv
Monitorul Oficial nr.339/2002
Privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului
nr.22/2005 pentru completarea Legii nr.94/1992 privind
organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi
Privind controlul intern şi controlul financiar preventiv
6
Decizia nr.544/28.06.2006 a Curţii Constituţionale.