Sunteți pe pagina 1din 3

A elaborat:Sanduta Mihaela

Studenta GR 3 F/R
Test de sustinere la disciplina
INSTITUTII DE DREPT AL MUNCII SI PROTECTIEI
SOCIALE

Varianta 21

Speta 1
În cadrul unităţii „Faraon”, în ordinea de zi a şedinţei consiliului administrativ este
prevăztă adoptarea unui nou Regulament intern al unităţii. Conducerea unităţii a
întocmit proiectul Regulamentului, fără solicitarea opiniei salariaţilor şi a
organului sindical la care aceştia sunt membri. Mai mult, Regulamentul a fost adus
la cunoştinţa salariaţilor, fără acordarea unui termen, pentru depunerea
amendamentelor. În scurt timp, Regulamentul a intrat în vigoare prin hotărârea
consiliului administrativ al unităţii. Regulamentul, în mod evident, conţinea
modificarea condiţiilor de muncă, în sens negativ, anularea unor înlesniri şi
micşorarea drepturilor salariale, precum şi modificarea ordinii de acordare a
concediilor anuale. De asemenea, lipseau prevederi esenţiale cu referire la
securitatea muncii. Este Regulamentul intern al unităţii izvor de Dreptul muncii?
Care este procedura de adoptare a Regulamentului intern. Care pot fi acţiunile
salariaţilor? Care vor fi acţiunile sindicatului?

Raspuns:
 Regulamentul intern este izvor specific Dreptului muncii
 Conform art 198 alin(1) din Codul Muncii Regulamentul intern al unitatii se
intocmeste in fiecare unitate cu consultarea reprezentatilor salariatilor si se
aproba prin ordinul (dispozitia,decizia,hotarirea) angajatorului. Obligatia
familiarizarii salariatilor sub semnatura cu continutul regulamentului trebuie
indeplinita de angajator in termen de 5 zile lucratoare de la data aprobarii
regulamentului.
Speta 2

Sergiu Pascari a acţionat în judecată „Guguţă” S.R.L. în vederea încasării


indemnizaţiei specifice, care decurge din art. 51 alin. 2) CM RM, ce prevede că în
schimbul respectării unora dintre clauzele specifice (mobilitate), salariatul poate
beneficia de dreptul la o indemnizaţie specifică şi/sau alte drepturi conform
contractului individual de muncă. În motivaţia cererii, acesta a menţionat că, fiind
angajat în calitate de asistent la S.R.L. „Guguţă”, în cadrul căreia executarea
obligaţiilor de serviciu nu se realiza într-un singur loc, are dreptul la prestaţii
suplimentare în bani sau în natură aşa cum prevede articolul sus-indicat. Totodată,
Pascari a menţionat că în contractul individual de muncă este indicată o astfel de
clauză, iar compania a refuzat acordarea prestaţiilor suplimentare. Care clauze
specifice pot fi inserate în contractul individual de muncă? Au dreptul salariaţii la
plata indemnizaţiilor pentru respectarea clauzelor speciale? Este întemeiată cererea
salariatului?
Raspuns:
In contractual individual de munca pot fi inserate urmatoarele clauze specifice
conform art 51 din Codul Muncii:
 Clauze referitoare la compensarea cheltuielilor de transport
 Clauza de mobilitate
 Conform art 51 alin 2 salariatii care respecta clauzele specifice poate
beneficia de dreptul la indemnizatie specifica,conform contractului
individual de munca.
 Cererea salariatului Sergiu Guguta in cadrul SRL,,Guguta” este una
intemeiata.

Speta 3
Salariata Marina V. activa la S.A “STRUGURAS” în calitate de administrator,
având o vechime în muncă de 5 ani. Salariata s-a aflat în concediu de maternitate
pe o perioadă de 126 zile calendaristice. Angajatorul societăţii, unde salariata îşi
desfăşura activitatea, a dispus suspendarea contractului individual de muncă
conform art.76 lit.a) CM RM în baza certificatului medical-concediu de
maternitate. Salariata s-a adresat angajatorului societăţii solicitând să fie
reintegrată cîmpul muncii după expirarea concediului de maternitate. Angajatorul
societăţii a respins cererea salariatei pe motivul că a angajat o altă persoană cu
contract individual de muncă pe o perioadă nedeterminată. A menționat că salariata
angajată îşi desfasoară activitatea mult mai bine decît ea, avînd o practică deosebită
în acest domeniu. Marina V. s-a adresat în instanţa de judecată solicitând
restabilirea în funcţia deţinută anterior. Ce efecte invocă suspendarea CIM?
Propuneţi o soluţie argumentată juridic acestui caz.

Raspuns:
Conform articolului 124 din Codul Muncii ,,Concediu de maternitate si concediu
partial platit pentru ingrijirea copilului”acestora li se acorda un concediu de
maternitate ce include concediu prenatal de 70 zile calendaristice si concediu
postanatal de 56 zile calendaristice unde i se platesc indemnizatii.Dupa expirarea
concediului de maternitate proapetele mame li se acorda concediu partial platit
pentru ingrijirea copilului pina la varsta de 3 ani.
Intrucat copilul salariatei Mariana avea doar 5 luni concedierea acesteia era
interzisa conform articolului 251 din Codul Muncii care spune ca e interzisa
concedierea femeilor care au copii in varsta de pina la 4 ani .
Conform articolului 78 alin 4 angajatorul nu e in drept sa angajeze alti salariati
pentru a-i inlocui pe acei ale caror contracte individuale de munca au fost
suspendate in temeiul concediului pentru ingrijirea copilului in varsta de 4 ani.
Dupa cum se spune ca salariata Mariana se adresase in instanta de judecata aceasta
va emite o hotarire cu drept de atac conform Codului de procedura civila ulterior
aceasta va obtine restabilirea la locul de munca la care angajatorul conform art 356
va fi obligat conform decizie instantei de judecata sa o execute imediat conform
Codului de procedura civila .
Conform articolului 184 din Codul Muncii angajatorul e obligat să preavizeze
salariatul, prin ordin (dispoziţie, decizie, hotărîre), sub semnătură, despre intenţia
sa de a desface contractul individual de muncă încheiat pe o durată nedeterminată
sau determinată,

S-ar putea să vă placă și