Pastoraţia tinerilor și copiilor

Preotul ca păstor de suflete, are misiunea sfântă de a conduce pe credincioşi

(indiferent de vârstă) pe calea mântuirii folosind metodele sfinte pe care Biserica care
este „stâlpul şi temelia adevărului” ( ITimotei 3,15), ni le pune la îndemână.

În mâinile păstorului de suflete sunt puse sufletele credincioşilor săi. La judecata

viitoare, preotul va da socoteală înaintea Dreptului Judecător atât de viaţa sa personală
cât şi de activitatea sa ca preot, ca păstor de suflete.

CAP. I Pastoraţia copiilor

Copii au fost mereu în atenţia Bisericii. Pastoraţia copiilor este direct legată de
pastoraţia familiei.

După Sfântul Ioan Gură de Aur, cel mai mare păcat, care le depăşeşte pe toate
celelalte, şi care duce spre culmea răutăţii este lipsa de educaţie a copiilor. De aici vin
morţile timpurii, bolile, pagubele, tulburarile şi miile de rele.

Un copil fără educaţie „este duşman şi vrăjmaş comun al tuturor şi al lui

Dumnezeu şi al naţiunii şi al legilor şi al vieţii de obşte a noastră a tuturor”. Vina
acestui rău social o poartă părinţii şi societatea.

Copilul are nevoie dintru început de educatori. Părinţii trebuie să procedeze la

educarea copiilor lor ca şi pictorii şi sculptorii. Părinţii sunt cei mai potriviţi pentru
educaţia copiilor lor.

Sfântul Ioan Gură de Aur compară sufletul copilului cu un oraş de curând zidit.
Şi după cum într-un oraş trebuie legi prin care conducătorii să ţină în frâu, tot astfel şi
în sufletul copilului trebuie puse legi spre a orândui gândurile care tulbură sufletul lui
spre a dezvolta şi ocroti gândurile bune”. Tot Sfântul Ioan Gură de Aur ne arată
ce mijloace pastorale trebuie să folosim în acest sens:

1. Să-i oferim copilului exemple de oameni curaţi sufleteşte;

2. Să postească cel puţin de două ori pe săptămână (miercurea şi vinerea);
3. Să fie învăţat să se roage cu multă răbdare şi zdrobire sufletească;
4. Să se ducă la biserică;
5. Să vadă pe preot cum laudă în faţa tatălui său faptele lui bune; în felul acesta
se naşte în sufletul lui dorinţa de a deveni din ce în ce mai bun;
6. Să i se vorbească mereu contra destrăbălării şi să se laude curăţenia
sufletească, spunându-i că nimic nu împodobeşte mai mult tinereţea decât
curăţenia sufletului;
 7. Să i se povestească despre cei ce au strălucit în curăţenia sufletească atât
dintre păgânii convertiţi cât şi dintre creştini;
8. să fie răsplătit cu daruri când vedem că este curat sufleteşte;
9. să nu fie lăsat de capul lui, ci totdeauna să fie ocupat;
10. să nu i se dea bani;
11. să fie ameninţat, dar mai cu seamă cu muncile iadului pregătite celor
neînfrânaţi.

Un alt mijloc pastoral pentru copii este şi creearea obişnuinţei în cele bune. Cei
care au deprins obiceiul de a face semnul sfintei cruci îl fac fără să mai fie nevoie să le-o
spună altul. Sfântul Ioan Gură de Aur cere educatorului să sădească în copil obişnuinţa
în faptele cele bune. Sădirea acestor obişnuinţe bune la copil este cu atât mai uşoară cu
cât sufletul lui este fraged, iar sfaturile şi îndemnurile noastre se imprimă în sufletul lui
„ca o pecete în ceară”.

Postul şi rugăciunea sunt alte mijloace pentru păstrarea curăţeniei sufleteşti a

copilului. Rugăciunea  să o facă cu râvnă şi cu stăruinţă, însoţindu-o de semnul sfintei
cruci. Să nu se spună că sunt nepotriviţi copiii pentru rugăciune; din contra, vârsta lor
este capabilă de această înălţare a sufletului către cer, pentru ca ei, în nevinovăţia lor,
poartă chipul lui Dumnezeu şi rugăciunea lor e potrivită.

Pe lângă rugăciunea în casă marele ierarh recomandă şi ducerea copiilor la

biserică şi nu numai la slujbele din duminici şi sărbători, ci şi la privegherile ce se fac în
ajunul sărbătorilor. Părinţii trebuie să meargă totdeauna împreună cu copii la biserică,
căci mai multă plăcere simte cineva când vede pe copil alături de tatăl său în biserică,
decât atunci când vede un vlăstar tânăr care răsare din rădăcina pomului său. Se cuvine
apoi ca părinţii să aibă o grijă deosebită chiar atunci când merg cu ei la biserică; să nu
se ducă acolo fără să aibă vreun folos din aceasta, ci să se ceară socoteală de cele ce au
auzit şi au învăţat în biserică, întocmai cum le cer socoteală şcolarilor de cele ce au
învăţat la scoală.

Altă metodă recomandată de Sfântul Ioan Gură de Aur este catehizarea copilului
de către părinţi. Copilul să fie îndemnat în citirea Sfintei Scripturi încă din fragedă
copilărie.

 Alte metode:
- dacă există posibilitatea, preotul să-i înveţe pe copii câteva cântece
religioase şi să dea răspunsurile la Sfânta Liturghie;
- preotul să-i îndemne pe copii cântece patriotice, dragostea de neam;
- preotul să-i îndemne pe copii la muncă, să-i ajute pe părinţi la anumite
treburi;
- preotul să colaboreze cu profesorii şi învăţătorii din şcoală în educaţia
corectă a copiilor;
- copii să fie duşi la anumite case unde sunt bătrâni, văduve, să vorbească
cu ei, să-i ajute pe măsura posibilităţilor lor;
 - copii chiar de la grădiniţă să fie îndemnaţi să ajute pe copiii orfani, săraci,
de mers cu ei la orfelinate;
- profesorii de religie, în perioada posturilor să-i aducă pe copii la biserică,
la spovedit;
- preotul din parohie, chiar dacă nu predă religie în şcoală e dator să intre
în clasele copiilor măcar o dată pe lună, să-i binecuvânteze, să-i miruiască
şi să vorbească cu ei;
- preotul trebuie să dezvolte în inima părinţilor simţul datoriilor ce le au în
a-şi creşte copiii bine;
- preotul va îndemna şi supraveghea ca părinţii să înrădăcineze de
timpuriu în inima copiilor lor simţământul religios, frica de Dumnezeu,
respectul faţă de oameni şi dragostea de muncă, dragostea de neam;
- ca un bun părinte preotul va trebui să poarte o deosebită grijă pentru
copiii săraci şi orfani, ajutându-i cu hrană, cărţi, haine, etc.. Pe aceştia îi
va ajuta atât din ale sale cât şi prin intervenirea pe lângă cei milostivi,
astfel ca aceştia să nu rămână lipsiţi de bunurile şi foloasele şcolii.

La oraş, în măsura posibilităţilor, să se construiască în parohie adăposturi

pentru copiii străzii, copiii fără părinţi. Copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în
străinătate să fie ajutaţi în regim after-scool la pregătirea lecţiilor, să primească o masă
caldă la amiază şi să se bucure de o supraveghere mai atentă din partea preotului. La
fel şi în situaţia copiilor care suferă în cazul divorţului, unuia din părinţi o grijă mai
mare faţă de aceştia. Pe lângă lipsurile materiale copilul simte în suflet o ruptură, un gol
imens. Preotul e obligat să discute mai mult cu aceşti copii să-i întărească, să-i
încurajeze. La sfârşitul anului şcolar preotul să le ofere copiilor fruntaşi la învăţătură,
dar şi celor cuminţi şi harnici, daruri (cărticele de rugăciuni, cruciuliţe, iconiţe, etc.).
Foarte important de subliniat este faptul că în educaţia religioasă a copilului nu trebuie
să predomine intelectul deoarece copilul deşi are aproximativ aceeaşi capacitate de a
primi informaţia ca şi adultul este totuşi incapabil să înţeleagă concepţiile religioase
profunde, deoarece posibilitatea de prelucrare a datelor este mult mai puţin dezvoltată
iar reflectarea senzorială este inferioară faţă de cea a adultului. Aşadar, gesturile,
slujbele religioase fascinează şi impresionează copilul într-o măsură mult mai mare
decât poate să o facă învăţătura dogmatică greoaie sau o înşiruire de ani şi evenimente.
Scopul principal al educaţie religioase înainte de 12 ani nu este de a fac copilul religios
în sensul adânc al cuvântului, ci de a-l pregăti pentru religiozitatea, adică de a-i cultiva
acele sentimente şi deprinderi care trebuie să fie în armonie cu impulsurile religioase
care se vor deştepta mai târziu.

Preotul îi atrage pe copii nu atât prin demnitatea pe care o are ci prin firea,
atitudinile şi vorbele lui din afara serviciului divin. Pe drum, la şcoală, la magazin sau la
casele credincioşilor preotul trebuie să le acorde atenţie să-şi consume câteva minute cu
copiii. Câţiva băieţi mai cuminţi pot fi aduşi în Sfântul Altar pentru a purta lumânarea
înaintea preotului în timpul cădirii. În plus, şi aceasta mai ales la sat, din buzunarele
preotului este bine să nu lipsească niciodată bomboanele şi iconiţele. La Bobotează sau
cu ocazia vizitelor pastorale, oferirea de către preot copiilor atenţi (dulciuri, iconiţe,
cruciuliţe), îi bucură pe copii, sensibilizează familia şi întipăreşte în mintea copilului
imaginea unui preot blând şi bun. Este bine ca preotul să mijlocească accesul părinţilor
la casete şi cărţi cu povestiri creştine, la casete cu muzică religioasă dar şi la diferite
tipuri de icoane, elemente care pot completa şi înfrumuseţa cu efecte incalculabile
educaţia creştină a copilului. Dar punctul cel mai important în pastoraţia copilului o are
Sfânta Împărtăşanie, pe care preotul poate să o ofere copiilor până la vârsta de 7 ani,
fără spovedanie, pe nemâncate, o dată pe lună, convins fiind că oferindu-L pe Hristos
copiilor, le dăm cel mai mare dar posibil, iar Domnul Iisus Hristos va fi Cel ce le va
oferi cu adevărat viaţă, îi va întări, păzi şi înţelepţi, preaslăvindu-Se prin ei.

CAP.II Pastoraţia tinerilor

Cu tinerii preotul trebuie să vorbească şi să-i privească cu multă evlavie. În

vremurile noastre, societatea nu priveşte tineretul în adevărata lui lumină. Îi vede
numai aspectele negative. Dar nu părţile negative reprezintă tineretul. Tânărul nu este
ceea ce pare: zburdalnic, păcătos, neascultător, răzvrătit. În spatele acestor manifestări
tinereşti există omul de mâine, marele om, personalitatea de mâine. Aceste manifestări
tinereşti trec odată cu vârsta şi rămâne aurul curat din tânăr.

Tinereţea este cea mai frumoasă perioadă din viţa omului. Tânărul trebuie
conştientizat de preotul duhovnic despre ce înseamnă tinereţea şi cât este de frumoasă,
de sfântă. Cât timp tânărul şi-a pătrat puritatea şi curăţenia, trupului lui este ca cel al
unui înger. Noi preoţii trebuie să le vorbim ce înseamnă de fapt ei ca tineri.

Tineretul are nevoie de iubire nu să fie judecât nu să fie ocărât nu să fie

condamnat. Greşeli am avut cu toţii, căci toţi am fost tineri. Tineretul are nevoie de
respectul întregii societăţi. Ceea ce a făcut tatăl fiului cel rătăcit, face şi Dumnezeu
atunci când un tânăr se întoarce, se căieşte şi îşi plânge păcatele.

Tineretul are nevoie de prietenie. Nimic nu ne este aşa de plăcut ca prietenia

adevărată. Prietenia este împlinirea. Apoi fiecare tânăr are nevoie să fie ocrotit de
cineva. Societatea trebuie să ocrotească pe tânăr. Să nu uităm că tânărul de azi este
bărbatul de mâine. El se va căsători,va deveni stăpân al unei familii, va avea datoria de
tată, de soţ. În acest sens Împăratul Napoleon spunea: Un tânăr trebuie educat cu 30 de
ani înainte.

Tinerilor trebuie să le acordăm atenţie şi timp. Ei trebuie căutaţi şi provocaţi la

dialog. Această comunoicare dintre preot şi adolescent divine eficientă doar când este
recunoscută existentă acestuia, deoarece numai atunci pastoraţia noastră devine un
dialog.

Cred că adolescenţii nu ne mai simpt lângă ei şi încet încet părăsesc biserica

copilăriei, biserica ce nu mai este atentă la ei. Ne mulţumim adesea cu cei ce vin în
biserică. Preotul de prea puţine ori reuşeşte să le arate că nu sunt singuri în faţa marilor
probleme ale vieţii.

Pastoraţia tinerilor presupune din partea preotului mult tact pastoral şi

sinceritate. Tânărul simpte bunătatea preotului, sfaturile preotului. Să fie cele ale
Bisericii lui Hristos, date cu blândeţe (ex. dacă-i spui tânărului care a venit să se
spovedească că preotul făcut e atât de mare încât te duce în iad, l-ai aruncat pe acel
tânăr în deznădejde, l-ai pierdut).

Purtarea preotului cu tinerii necredincioşi şi cei indiferenţi

Faţă de aceştia, preotul va păstra întotdeauna o atitudine rezervată dar plină de

delicateţe şi bună cuviinţă. Va trebui să aibă multă răbdare faţă de ei şi dragostea
creştinească să nu-i lipsească. Iar când ei încep vorba, preotul trebuie să-i asculte fără a
le răspunde imediat sau a se nelinişti. Dar pentru ca să dea un răspuns potrivit, mai
întâi va căuta să pătrundă cauza necredinţei lor.

Către tinerii indiferenţi preotul este dator a avea foarte multă grijă. Să se
silească să le dobândească dragostea şi prietenia mai întâi, iar apoi va căuta a le
îndepărta încet şi cu prudenţă cauzele ce i-au adus această stare. Va dezrădăcina ideile
contrare Bisericii noastre, silindu-i a-i apropia cât mai mult de ea, de slujbele Bisericii ,
arătându-le frumuseţile şi foloasele lor. Se va sili ca să întreţină contactul şi întâlnirile
cât de dese cu ei.

Aşadar cine se îngrijeşte de tinerii din parohia lui se îngrijeşte de fapt de viitorul
bisericii lui.

Să nu uităm nici faptul că după ce terminăm predica sau ceea ce avem să le spunem
tinerilor, îi lăsăm în compania altor „predicatori” (televizor, calculator, internet),
adesea mult mai iscusiţi mai insistenţi şi mai convingători decât noi în ceea ce spun sau
urmăresc.

Pastoraţia tinerilor la sat

La sat preotul se bucură de o apreciere aparte, dublată de o trăire mult mai autentică a

tradiţiilor acceptate de Biserică. Tot ce se cere din partea preotului pentru o pastoraţie
eficientă a tinerilor şi nu numai, este tact pastoral, virtute, echilibru şi răbdare, pentru
a înţelege şi judeca aşa cum trebuie problemele tinerilor de la sat. Poate că nicăieri în
literatura română nu este atât de evidentă misiunea preotului la sat ca în nuvela Popa
Tanda de I. Slavici. Un sat întreg, sărac, prăpădit şi indiferent este trezit la viaţă prin
pilda preotului. După ce a încercat toate metodele pastorale posibile şi imposibile
cunoscute, preotul s-a aplecat asupra gospodăriei lui şi asupra oamenilor, oferindu-le
parohienilor pilda vieţii lui.

Pastoraţia la oraş
La oraş spre deosebire de sat unde oamenii sunt la muncă, mai obosiţi, se săvârşesc mai
multe slujbe, la care tinerii au acces când vor, bisericile sunt deschise, unde tinerii pot
intra să se închine, să pună o lumânare şi să vorbească cu preotul. La oraş tinerii merg
la biserica unde se simt mai bine, unde sunt primiţi, ascultaţi şi ajutaţi.

În concluzie, pastoraţia tinerilor de azi duce la o foarte bună pregătire spirituală din
partea preotului, o viaţă duhovnicească marcată de multă rugăciune, precum şi o
cultură vastă şi solidă.

Vremurile pe care le trăim face ca preotul să se apropie mai mult de tineri. Pastoraţia
tinerilor este o pastoraţie individuală şi însemnă conducere a tinerilor cu tact pastoral şi
blândeţe spre împărăţia lui Dumnezeu.

Închei nu cu cuvintele mele, ci cu o rugăciune adresată de Sfântul Ioan Gură de Aur

pentru tineri: „ Rugaţi-vă cu toţii împreună cu mine, ca să poată tinerii care fac parte
din Biserică să trăiască o viaţă cuviincioasă şi să ajungă bătrâneţi bune. Şi mă rog ca
aceştia, chiar atunci când sunt tineri, să se poarte ca nişte bătrâni, să ajungă la adânci
bătrâneţi să fie părinţii unor buni copii care să bucure pe cei ce i-au născut, dar înainte
de toate pe Cel Care i-a făcut pe ei, pe Dumnezeu…”