Copii au fost mereu în atenţia Bisericii. Pastoraţia copiilor este direct legată de
pastoraţia familiei.
După Sfântul Ioan Gură de Aur, cel mai mare păcat, care le depăşeşte pe toate
celelalte, şi care duce spre culmea răutăţii este lipsa de educaţie a copiilor. De aici vin
morţile timpurii, bolile, pagubele, tulburarile şi miile de rele.
Sfântul Ioan Gură de Aur compară sufletul copilului cu un oraş de curând zidit.
Şi după cum într-un oraş trebuie legi prin care conducătorii să ţină în frâu, tot astfel şi
în sufletul copilului trebuie puse legi spre a orândui gândurile care tulbură sufletul lui
spre a dezvolta şi ocroti gândurile bune”. Tot Sfântul Ioan Gură de Aur ne arată
ce mijloace pastorale trebuie să folosim în acest sens:
Un alt mijloc pastoral pentru copii este şi creearea obişnuinţei în cele bune. Cei
care au deprins obiceiul de a face semnul sfintei cruci îl fac fără să mai fie nevoie să le-o
spună altul. Sfântul Ioan Gură de Aur cere educatorului să sădească în copil obişnuinţa
în faptele cele bune. Sădirea acestor obişnuinţe bune la copil este cu atât mai uşoară cu
cât sufletul lui este fraged, iar sfaturile şi îndemnurile noastre se imprimă în sufletul lui
„ca o pecete în ceară”.
Altă metodă recomandată de Sfântul Ioan Gură de Aur este catehizarea copilului
de către părinţi. Copilul să fie îndemnat în citirea Sfintei Scripturi încă din fragedă
copilărie.
Alte metode:
- dacă există posibilitatea, preotul să-i înveţe pe copii câteva cântece
religioase şi să dea răspunsurile la Sfânta Liturghie;
- preotul să-i îndemne pe copii cântece patriotice, dragostea de neam;
- preotul să-i îndemne pe copii la muncă, să-i ajute pe părinţi la anumite
treburi;
- preotul să colaboreze cu profesorii şi învăţătorii din şcoală în educaţia
corectă a copiilor;
- copii să fie duşi la anumite case unde sunt bătrâni, văduve, să vorbească
cu ei, să-i ajute pe măsura posibilităţilor lor;
- copii chiar de la grădiniţă să fie îndemnaţi să ajute pe copiii orfani, săraci,
de mers cu ei la orfelinate;
- profesorii de religie, în perioada posturilor să-i aducă pe copii la biserică,
la spovedit;
- preotul din parohie, chiar dacă nu predă religie în şcoală e dator să intre
în clasele copiilor măcar o dată pe lună, să-i binecuvânteze, să-i miruiască
şi să vorbească cu ei;
- preotul trebuie să dezvolte în inima părinţilor simţul datoriilor ce le au în
a-şi creşte copiii bine;
- preotul va îndemna şi supraveghea ca părinţii să înrădăcineze de
timpuriu în inima copiilor lor simţământul religios, frica de Dumnezeu,
respectul faţă de oameni şi dragostea de muncă, dragostea de neam;
- ca un bun părinte preotul va trebui să poarte o deosebită grijă pentru
copiii săraci şi orfani, ajutându-i cu hrană, cărţi, haine, etc.. Pe aceştia îi
va ajuta atât din ale sale cât şi prin intervenirea pe lângă cei milostivi,
astfel ca aceştia să nu rămână lipsiţi de bunurile şi foloasele şcolii.
Preotul îi atrage pe copii nu atât prin demnitatea pe care o are ci prin firea,
atitudinile şi vorbele lui din afara serviciului divin. Pe drum, la şcoală, la magazin sau la
casele credincioşilor preotul trebuie să le acorde atenţie să-şi consume câteva minute cu
copiii. Câţiva băieţi mai cuminţi pot fi aduşi în Sfântul Altar pentru a purta lumânarea
înaintea preotului în timpul cădirii. În plus, şi aceasta mai ales la sat, din buzunarele
preotului este bine să nu lipsească niciodată bomboanele şi iconiţele. La Bobotează sau
cu ocazia vizitelor pastorale, oferirea de către preot copiilor atenţi (dulciuri, iconiţe,
cruciuliţe), îi bucură pe copii, sensibilizează familia şi întipăreşte în mintea copilului
imaginea unui preot blând şi bun. Este bine ca preotul să mijlocească accesul părinţilor
la casete şi cărţi cu povestiri creştine, la casete cu muzică religioasă dar şi la diferite
tipuri de icoane, elemente care pot completa şi înfrumuseţa cu efecte incalculabile
educaţia creştină a copilului. Dar punctul cel mai important în pastoraţia copilului o are
Sfânta Împărtăşanie, pe care preotul poate să o ofere copiilor până la vârsta de 7 ani,
fără spovedanie, pe nemâncate, o dată pe lună, convins fiind că oferindu-L pe Hristos
copiilor, le dăm cel mai mare dar posibil, iar Domnul Iisus Hristos va fi Cel ce le va
oferi cu adevărat viaţă, îi va întări, păzi şi înţelepţi, preaslăvindu-Se prin ei.
Tinereţea este cea mai frumoasă perioadă din viţa omului. Tânărul trebuie
conştientizat de preotul duhovnic despre ce înseamnă tinereţea şi cât este de frumoasă,
de sfântă. Cât timp tânărul şi-a pătrat puritatea şi curăţenia, trupului lui este ca cel al
unui înger. Noi preoţii trebuie să le vorbim ce înseamnă de fapt ei ca tineri.
Către tinerii indiferenţi preotul este dator a avea foarte multă grijă. Să se
silească să le dobândească dragostea şi prietenia mai întâi, iar apoi va căuta a le
îndepărta încet şi cu prudenţă cauzele ce i-au adus această stare. Va dezrădăcina ideile
contrare Bisericii noastre, silindu-i a-i apropia cât mai mult de ea, de slujbele Bisericii ,
arătându-le frumuseţile şi foloasele lor. Se va sili ca să întreţină contactul şi întâlnirile
cât de dese cu ei.
Aşadar cine se îngrijeşte de tinerii din parohia lui se îngrijeşte de fapt de viitorul
bisericii lui.
Să nu uităm nici faptul că după ce terminăm predica sau ceea ce avem să le spunem
tinerilor, îi lăsăm în compania altor „predicatori” (televizor, calculator, internet),
adesea mult mai iscusiţi mai insistenţi şi mai convingători decât noi în ceea ce spun sau
urmăresc.
Pastoraţia la oraş
La oraş spre deosebire de sat unde oamenii sunt la muncă, mai obosiţi, se săvârşesc mai
multe slujbe, la care tinerii au acces când vor, bisericile sunt deschise, unde tinerii pot
intra să se închine, să pună o lumânare şi să vorbească cu preotul. La oraş tinerii merg
la biserica unde se simt mai bine, unde sunt primiţi, ascultaţi şi ajutaţi.
În concluzie, pastoraţia tinerilor de azi duce la o foarte bună pregătire spirituală din
partea preotului, o viaţă duhovnicească marcată de multă rugăciune, precum şi o
cultură vastă şi solidă.
Vremurile pe care le trăim face ca preotul să se apropie mai mult de tineri. Pastoraţia
tinerilor este o pastoraţie individuală şi însemnă conducere a tinerilor cu tact pastoral şi
blândeţe spre împărăţia lui Dumnezeu.