Referat la obiectul: Dreptul Concurenţei

Tema referatului: Abuzul de poziţie dominantă

Student:
CUPRINS

CAPITOLUL I : Coordonatele juridice ale dominaţiei

I.1. Prezentarea dispoziţiilor legale
I.2. Condiţia premisă – delimitarea pieţei relevante
I.3. Dominaţia – stare de fapt

CAPITOLUL II : Formele abuzului de poziţie

dominantă

CAPITOLUL III : Definiţia şi criteriile generale ale abuzului

CAPITOLUL IV : Regimul sancţionator în domeniul abuzului de poziţie

dominantă

CAPITOLUL V : Studiu de caz. Acţiuni întreprinse de Comisia Europeană

şi Consiliul Concurenţei privind abuzul de poziţie
dominantă

2
 I. COORDONATELE JURIDICE ALE DOMINAŢIEI

I.1. Prezentarea dispoziţiilor legale

Normele de drept intern referitoare la abuzul de poziţie dominantă

sunt de dublă inspiraţie – comunitară şi franceză. Sancţionarea
comportamentelor abuzuve constituie una din cheile de reglare atât a
mecanismelor economice ale pieţei, cât şi a acţiunii universale a principiilor
echităţii şi bunei-credinţe. Aceasta, deoarece obiectivului de ordin
concurenţial, vizând protecţia pieţei libere, i se adaugă încă unul: controlul
echilibrului comercial, prin protecţia părtii mai slabe, chiar dacă, astfel, ar fi
pusă în discuţie securitatea juridică civilă bazată pe respectul datorat
contractului.
Deşi într-o manieră imperfectă, reglementarea romană vizează
sancţionarea utilizării abuzive a avantajului rezultat din inegalitatea
raportului de forţe, în ambele sale forme de manifestare: abuzul de poziţie
dominantă şi abuzul de dependenţă economică1.
Articolul 6 din L. 21/1996, interzice folosirea abuzivă a unei poziţii
dominante, deţinută de unul sau mai mulţi agenţi economici pe piaţa
romanească sau pe o parte substanţială a acesteia, prin recurgerea la fapte
anticoncurenţiale, care au ca obiect sau pot avea ca efect afectarea activităţii
economice ori prejudicierea consumatorilor.
Textul reproduce, uşor adaptat, conţinutul art. 86 al tratatului de la
Roma (devenit art. 82 prin Tratatul de la Amsterdam), prin care se declară

1
Mihai Emilia – Dreptul concurentei, Ed. All Beck, Bucuresti, 2004, pg.139
incompatibilitatea cu piaţa comună şi interzisă, în măsura în care comerţul
intracomunitar este susceptibil de a fi afectat, fapta uneia sau al mai multor
întreprinderi de a exploata în maniera abuzivă o poziţie dominantă pe piaţa
comună sau pe o parte substanţială a acesteia2.

I.2. Condiţia premisă – delimitarea pieţei relevante

.Definirea pieţei relevante este un instrument de identificare şi de

stabilire a limitelor în care se exercită concurenţa dintre întreprinderi,

fiind fundamentală pentru toate domeniile acoperite de legislaţia în
domeniul concurenţei. Scopul definirii pieţei relevante este de a
identifica produsele şi concurenţii existenţi ai întreprinderilor în cauză,
concurenţi care sunt capabili să constrângă comportamentul respectivelor
întreprinderi şi să le împiedice să acţioneze independent de presiunile
unei concurenţe efective. Îndeosebi în cazurile de posibil abuz de
poziţie dominantă, este necesar ca piaţa relevantă să fie riguros şi precis
definită, aceasta fiind o precondiţie pentru orice analiză a unui presupus
comportament anticoncurenţial, deoarece, înaintea constatării unui abuz de
poziţie dominantă este necesar să se stabilească existenţa unei poziţii
dominante pe o piaţă dată, ceea ce presupune că o asemenea piaţă a fost
deja definită. Conform instrucţiunilor privind definirea pieţei relevante,
piaţa relevantă reprezintă piaţa pe care se desfăşoară concurenţa.
Aceasta este utilizată pentru identificarea produselor şi a agenţilor
economici ce se află în concurenţă directă în afaceri.

2
Vasile Iancu, Cristian Sabin Iancu,- Dreptul Concurentei, Ed. Sitech, Craiova, 2009,.pg.
139
I.3. Dominaţia – stare de fapt

Definiţia poziţiei dominante este o creaţie a jurisprudenţei

comunitare3, preluată şi asimilată de legea romană4, având ca reper central
dominaţia ca stare de fapt. Întelegem asadar prin poziţie dominantă acea
situaţie de fortă economică detinută de o întreprindere, care îi conferă
posibilitatea unor componente independente faţă de concurenţii săi ( inclusiv
cei potentiali), fată de clienţi şi faţă de consumatori, implicit, putinţa de a
denatura concurenţa efectivă pe piaţa în cauză.
Poziţia dominantă poate aparţine unui singur operator economic sau
mai multora. Distingem asadar între o dominaţie exclusivă (individuală) şi
una colectivă.
Dominaţia exclusivă apartine unui singur operator economic, aflat de
regulă, în situaţia de monopol, această situaţie fiind cel mai des intalnită.
Poziţia dominantă colectivă presupune ca operatorii vizaţi să
constituie o entitate colectivă în raport cu competitorii lor. Aceasta poate fi
dedusă din similaritatea structurii costurilor agenţilor economici dominanţi,
transparenţa pieţei, preţuri fixe, bariere înalte la intrare, putere redusă de
negociere din partea consumatorilor.

I.4. Criterii de apreciere a dominaţiei

Studiul practicii probează ca nu există un criteriu absolut pentru

determinarea poziţiei dominante, dupa cum nu exista nici macar o lista

3
Hotararea Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene, din 14.02.1978, United Brands ,
cauza 27/76, Culegere de jurisprudenţă 1978, pg. 207
4
Art. 2 alin. (3) al Regulamentului din 16 aprilie 2004 pentru aplicarea prevederilor art. 5 si
6 din Legea concurentei nr. 21/1996
concretă cu asemenea criterii. Dominaţia este o stare de fapt, a cărei
aprecieri se face contextual.
Dintre criteriile determinării stării de dominaţie, mai simplu şi de cele
mai multe ori, este criteriul statistic, al părtilor de piaţă. Este însă posibil
însă ca acest criteriu sa nu fie decisiv. O intreprindere poate sa fie “leader”
pe piaţă fără să “zdrobească” procentual5. Se presupune asadar o analiza mai
subtilă, care să releve rolul proeminent al unei întreprinderi dincolo de
cifrele de afaceri realizate. De pildă, Consiliul Concurenţei a considerat că
un agent economic deţinea poziţie dominantă, chiar daca acesta avea o cotă
de numai 18% pe piaţa relevantă. Pentru a ajunge la această concluzie,
organul de poliţie a pieţei a întreprins o analiza structurală a pieţei de
referintă, având în vedere efectele posibile ale practicii imputate agentului
economic respectiv6.
Prin urmare, se pot lua în considerare şi combina şi alţi factori, pe care
putem să îi clasificăm după urmatoarele criterii:
 Criterii interne privind întreprinderea – capacitatea de
producţie, rentabilitatea şi avansul tehnologic, puterea
financiară sau comercială, deţinerea unor infrastructuri,
instalatii sau sisteme de distribuţie care îi conferă supremaţie
 Criterii externe privind structura pieţei – concurenta potentială,
în funcţie de gradul de deschidre a pieţei;

5
Emilia Mihai. – Dreptul Concurentei, Ed. All Beck, Bucuresti, 2004, pg 142
6
Cons. Conc., dec. nr. 20 din 7.11.1997, nepublicata, mentinuta prin dec. CSJ, s. cont.
adm., nr. 955/1998, af. S.C. Trafo S.A., in Curierul judiciar, nr. 1/2002, pg. 113-114
II. FORMELE ABUZULUI DE POZIŢIE DOMINANTĂ

Utilizând aceeaşi metodă ca aceea urmată de redactorii Tratatului de

la Roma în art. 81 si 82, Legea nr. 21/1996, republicată, evocă în cea de-a
doua parte a art. 6, câteva fapte anticoncurenţiale care pot constitui tot atatea
forme de exploatare abuzivă a poziţiei dominante, lista acestora neavând
caracter limitativ, ci doar exemplificativ. Pe baza acestora se poate defini
abuzul de poziţie dominantă şi se pot determina criteriile generale de
identificare a abuzului de poziţie dominantă.
Astfel, formele pe care le poate îmbraca abuzul de poziţie dominantă
exemplificate de legiuitor sunt:
a) impunerea în mod direct sau indirect a preturilor de vânzare sau de
cumparare, a tarifelor si refuzul de a trata cu anumiti furnizori sau
beneficiari;
b) limitarea productiei, distributiei sau dezvoltarii tehnologice în
dezavantajul consumatorilor;
c) aplicarea, în privinta partenerilor comerciali, a unor conditii inegale
la prestatii echivalente, provocând în acest fel unora dintre ei un dezavantaj;
d) conditionarea încheierii unor contracte de acceptarea, de catre
parteneri, a unor clauze stipulând prestatii suplimentare care, nici prin natura
lor si nici conform uzantelor comerciale, nu au legatura cu obiectul acestor
contracte;
e) realizarea de importuri fara competitie de oferte si tratative tehnico-
comerciale uzuale, în cazul produselor sau serviciilor care determina nivelul
general al preturilor si tarifelor în economie;
f) practicarea unor preturi excesive sau practicarea unor preturi de
ruinare, sub costuri, în scopul înlaturarii concurentilor sau vânzarea la export
sub costul de productie, cu acoperirea diferentelor prin impunerea unor
preturi majorate consumatorilor interni7.

III. DEFINIŢIA ŞI CRITERIILE GENERALE

ALE ABUZULUI

III.1. Definiţia noţiunii de abuz de poziţie dominantă

Având în vedere dispoziţiile legii române, dar şi elementele de referinţă din

jurisprudenta comunitară8, putem defini abuzul de poziţie dominantă ca fiind
acea noţiune care desemnează conduita unei întreprinderi aflate în poziţie
dominantă, indiferent de atitudinea subiectivă a acesteia, de natură să
prejudicieze interesele consumatorilor şi/sau să obstrucţioneze competiţia
normală pe piaţa relevantă, în condiţiile în care concurenţa este deja slabilită
ca urmare a prezenţei inseşi a întreprinderii în cauză9.
În consecinţă, noţiunea de abuz de poziţie dominantă implică
urmatoarele elemente:
a) Caracterul “obiectiv” al abuzului – pentru a fi reţinut, abuzul de
poziţie dominantă nu necesită proba unei anumite atitudini subiective:
intenţie sau culpă, deşi evident, poate fi săvârşit cu vinovăţie
b) Denaturarea concurenţei – abuzul trebuie să falsifice concurenţa şi
prin aceasta, să afecteze activitatea economică.
c) Afectarea intereselor consumatorilor – textul art. 6 din legea
concurenţei precizează că practicile abuzive ale operatorului aflat în

7
Florescu Eugenia – Dreptul Concurentei, Ed. Alma Mater, Sibiu, 2005, pg 99
8
CJCE 13 februarie, 1979, Hoffman-Laroche, af.85-76, Rec. 461
9
Mihai Emilia – Dreptul Concurentei, Ed. All Beck, Bucuresti, 2004, pg. 152
 poziţie dominantă au ca obiect sau pot avea ca efect, totodată cu
afectarea comerţului şi prejudicierea consumatorilor.
d) Obligaţie specială de diligenţă în ceea ce priveşte structura
concurenţei – agentul economic aflat în poziţie dominantă, leader pe
piaţă, are o responsabilitate particulară, pe măsura puterii sale: aceea
de a nu aduce atingere concurenţei efective pe piaţa de referinţă. Din
moment ce structura concurenţială este deja slabită prin însuşi faptul
prezenţei sale, orice restricţionare suplimentară a acestei structuri este
susceptibilă să constituie o exploatare abuzivă a poziţiei dominante10.

III.2. Criteriile generale de identificare a abuzului de

poziţie dominantă

Pe baza exemplelor legale analizate şi a definiţei noţiunii de abuz de

poziţie dominantă, se poate determina numitorul comun al tuturor practicilor
anticoncurenţiale de acest tip. Considerăm asadar că ne aflăm în prezenţa
unui exerciţiu abuziv al poziţiei dominante, când se întalnesc urmatoarele
elemente:
a) conduita întreprinderii dominante vizează eliminarea unuia sau
unora dintre concurenţi, sau a întregii concurenţe, ori poate avea un
asemenea efect;
b) prin aceasta conduita, întreprinderea profită de poziţia sa
dominantă pentru a-şi procura, în detrimentul altor concurenţi
si/sau al consumatorilor, un avantaj nefiresc, pe care jocul normal
al concurenţei nu i-ar fi permis să-l obţină. Avantajul este anormal

Iancu Vasile, Cristian Sabin Iancu – Dreptul concurentei, Ed. Sitech, Craiova, 2009, pg
10

149

9
 dacă riscurile suportate de agentul economic sunt disproporţionat
de mici faţă de beneficiile dobândite.

IV. REGIMUL SANCŢIONATOR ÎN

DOMENIUL ABUZULUI DE POZIŢIE
DOMINANTĂ

Consiliul Concurenţei va putea, după epuizarea procedurilor

prevăzute, să decidă încetarea practicilor anticoncurenţiale constatate, să
impună parţilor condiţii speciale şi alte obligaţii, să aplice agenţilor
economici amenzi (art. 50 si 51 din Legea 21/1996 şi art. 12 din
Regulamentul din 9 iunie 1997).
Potrivit art. 47 alin 2 din Legea concurenţei, măsurile de suspendare
sau de interdicţie a practicilor anticoncurenţiale constatate, precum şi
dispoziţiile obligatorii date agenţilor economici de a reveni la situaţia
anterioară vor fi dispuse de Consiliul Concurenţei, numai la constatarea unor
fapte manifest ilicite, constitutive de practici anticoncurenţiale prohibite
expres de lege şi care trebuie eliminate fără întârziere pentru a preveni sau
opri producerea unui prejudiciu grav şi cert.
Individualizarea sancţiunii se face, potrivit art. 52 din lege, în funcţie
de gravitatea, durata faptei şi a consecinţelor sale asupra concurenţei, cu
luarea în considerare a cifrei de afaceri şi a cotei de piaţă a
contravenientului.
Atunci cînd la săvârşirea contravenţiei participă mai mulţi agenţi
economici, la sancţionarea fiecaruia se respectă principiul proporţionalităţii,
consacrat prin art. 2 alin. 2 din legea nr 21/1996.

10
 Prin decizie, Consiliul Concurenţei, poate obliga agenţii economici,
similar cu prevederile dreptului comunitar, la plata unor amenzi cominatorii
pentru fiecare zi de întarziere, pentru a-i determina să furnizeze corect şi
complet informaţiile şi documentele ce le-au fost cerute şi să respecte
dispoziţiile art. 6 din lege, altfel spus, să înceteze exercitarea practicilor
abuzive.
Corolar al regimului sancţionator în materie de abuz de poziţie
dominantă, dar şi sursa de confuzii, art. 7 din lege prevede că dacă, prin
măsurile luate şi prin sancţiunile aplicate de Consiliul Concurenţei unui
agent economic care a abuzat de poziţia sa dominantă, nu se obtine
nominalizarea raporturilor competiţionale şi prevenirea repetării abuzului,
Consiliul Concurenţei poate cere în justiţie ordonarea unor măsuri, mergând
pană la lichidarea poziţiei dominante pe piaţă a agentului economic
respectiv.
Este de remarcat că severitatea legii nu este decât aparentă deoarece
intervenţia justiţiei este conditionată de probarea de către Consiliul
Concurenţei a gravei afectări a unui interes public major, definit de alin. 4 al
art. 7 prin termeni mult prea generici ca să poată constitui un mijloc obiectiv
de lucru: securitatea publică, pluralitatea de agenţi economici independenţi,
bunăstarea consumatorilor şi regulile prudenţiale11. În absenţa unor criterii
certe de determinare a conţinutului acestor sintagme, la adapostul oricareia
dintre ele se poate adopta orice soluţie şi se poate manifesta orice arbitrariu

11
Iancu Vasile, Cristian Sabin Iancu – Dreptul Concurentei, Ed.Sitech, Craiova, 2009, pg.155
 V. STUDIU DE CAZ. ACŢIUNI ÎNTREPRINSE DE
COMISIA EUROPEANĂ ŞI CONSILIUL
CONCURENŢEI
PRIVIND ABUZUL DE POZIŢIE DOMINANTĂ

Cazul: British Airways plc. c. Comisia Europeană, 17 decembrie 2003,

decizie a Tribunalului de Primă Instanţă)

Situaţia de fapt
British Airways (BA), cea mai mare companie aeriană din Marea
Britanie, a încheiat acorduri cu agenţiile de voiaj acreditate în Marea
Britanie de către Asociaţia Internaţională de Transport Aerian în vederea
vânzării de bilete de avion. În baza acestor acorduri, agenţii primesc un
comision de bază pentru biletele BA vândute şi beneficiază de alte facilităţi
financiare complementare cum este de exemplu prima de rezultat calculată
în funcţie de creşterea vânzărilor de bilete.
Virgin Atlantic Airways, o companie concurentă a depus o plângere
împotriva acestor acorduri la Comisia Europeană. În urma unei anchete
conduse de către Comisie, BA a adoptat un nou sistem de prime de rezultat
aplicabil din 1998. Astfel, în afara comisionului, fiecare agent putea obţine
şi alte comisioane suplimentare (unele aplicabile nu numai câştigurilor
suplimentare realizate, ci şi vânzărilor totale de bilete BA pentru perioada de
referinţă) Compania Virgin Atlantic Airways a depus o nouă plângere la
Comisie împotriva acestui nou sistem de recompense financiare.
prin decizia din 14 iulie 1999, Comisia a considerat acordurile şi sistemele
de recompensă financiară iniţiate de BA ca fiind un abuz de poziţie
dominantă pe piaţa britanică a serviciilor agenţiilor de voiaj aeriene şi a
dispus amendarea acestei companii cu 6,8 mil Euro. În opinia Comisiei
sistemul primelor de rezultat are ca efect incitarea agenţilor de a menţine sau
a creşte vânzările de bilete BA, în dauna companiilor concurente. BA a
introdus recurs împotriva acestei decizii în faţa TPI.

Dreptul aplicabil
Art. 82 TCE (privind abuzul de poziţie dominantă)

Soluţia şi principiile degajate de CJCE

BA a contestat în primul rând competenţa Comisiei de a lua decizia
din 14 iulie 1999, pe motivul demisiei colective a membrilor săi (intervenite
la 16 martie 1999, numirea noilor comisari făcându-se abia la 15 septembrie
1999) Tribunalul a constatat că cei care au demisionat au rămas în funcţie în
această perioadă şi că au conservat (până la înlocuirea lor) plenitudinea
competenţelor.
Împotriva argumentului conform căruia BA ar fi suferit o
discriminare, fiind singura companie aeriană împotriva căreia s-au declanşat
cercetări, în timp ce alţi transportatori aerieni au continuat să aplice acelaşi
sistem de recompense financiare, Tribunalul a răspuns că faptul că aceşti
transportatori nu au făcut obiectul unei anchete din partea Comisiei nu este
de natură a înlătura infracţiunile reţinute în sarcina companiei BA. Atunci
când este sesizată în privinţa unor nereguli înfăptuite de mai multe
întreprinderi mari Comisia poate să-şi concentreze eforturile asupra
uneia dintre aceste întreprinderi.
În cazul în care BA consideră că alţi transportatori aerieni practică
astfel de sisteme de recompense financiare, poate oricând să conteste
decizia Comisiei de a nu da curs plângerilor BA împotriva concurenţilor
săi.
 Tribunalul consideră că pentru a stabili dacă BA are sau nu o poziţie
dominantă, Comisia a reţinut corect piaţa britanică a serviciilor de distribuţie
a biletelor de avion, servicii prestate de agenţiile de voiaj. Agenţiile de voiaj
constituie într-adevăr un canal de distribuţie indispensabil pentru
companiile aeriene şi constituie astfel o piaţă distinctă (piaţă sectorială)
Deci BA deţine poziţia dominantă pe această piaţă în calitatea sa de
beneficiar al serviciilor de distribuţie a biletelor sale de către agenţiile
de voiaj. Criteriile în funcţie de care Tribunalul a apreciat că BA deţine o
poziţie dominantă sunt: numărul locurilor oferite, numărul zborurilor sale,
numărule de bilete vândute de agenţii britanici şi numărul pasagerilor
transportaţi.
În ceea ce priveşte abuzul de poziţie dominantă, Tribunalul
consideră că aplicarea unor condiţii inegale faţă de partenerii săi
comerciali, pentru prestarea unor servicii echivalente poate fi numită
exploatare abuzivă a unei poziţii dominante. Astfel, în cazul sistemului
primelor de rezultat, Tribunalul consideră că agenţii britanici ar putea aplica
comisioane diferite pentru aceeaşi sumă, volumul vânzărilor de bilete fiind
diferit de la o agenţie la alta (iar comisionul aplicându-se la volumul de
vânzări) Pe de altă parte tribunalul relevă faptul că acest sistem de prime de
rezultat are ca efect restrângerea libertăţii agenţiilor britanice de a furniza
servicii companiilor aeriene concurente BA. În consecinţă concluzia
Comisiei este corectă, BA abuzând de poziţia dominantă pe care o deţine pe
piaţa britanică a serviciilor prestate de agenţiile de voiaj.

Evaluare
Speţa aduce precizări în primul rând asupra metodelor de
investigaţie ale Comisiei Europene. Astfel, Comisia are posibilitatea să-şi
concentreze analiza asupra unei anumite întreprinderi, chiar dacă a primit
sesizări în legătură cu nereguli înfăptuite de mai multe societăţi. O
întreprindere împotriva căreia Comisia a dat o decizie, are dreptul de a
contesta hotărârea Comisiei de a nu da curs celorlalte plângeri, dar nu poate
invoca acest fapt pentru a împiedica executarea deciziei dată în cazul ei.
Legea privind concurenţa 21/1996 a fost modificată prin OUG
121/2003 astfel încât să corespundă cerinţelor dreptului comunitar. Art. 6
privind abuzul de poziţie dominantă reproduce dispoziţiile art. 82 TCE
privind abuzul de poziţie dominantă.
DECIZIAnr.55/22.12.2010 privindposibilulabuzdepoziţie
dominantă al SC COST SA TÂRGOVIŞTE, prin încălcarea art. 6 din
legeaconcurenţeinr.21/1996,republicatacumodificărileşi completările
ulterioare

Faptele susţinute în plângere

La data de 12 februarie 2004, SC PCC STEROM SA Câmpina (în

continuare STEROM) a depus o plângere - înregistrată la Consiliul
Concurenţei cu nr.RS-28/12.02.2004 - împotriva SC COST SA
Târgovişte (în continuare COST), privind un posibil abuz de poziţie
dominantă prin încălcarea art. 6 lit. a), d) şi f) din Legea concurenţei
nr.21/1996, cu modificările şi completările ulterioare.
În fapt, STEROM cumpără de la COST produse din oţel de tipul
bare laminate şi bare laminate trase, pe care le foloseşte la fabricarea de
prăjini de pompare utilizate la sondele de extracţie a petrolului.
În plângerea înaintată Consiliului Concurenţei, STEROM
semnalează următoarele fapte:
- COST impune preţurile de vânzare, refuzând
negocierea (art. 6 lit. a);
- în contractul propus de COST, clauzele privind penalităţile de
întârziere şi daunele- interese în îndeplinirea obligaţiilor
contractuale sunt impuse numai în sarcina cumpărătorului,
respectiv STEROM (art. 6 lit. a);
- COST impune o clauză prin care STEROM este obligată să
livreze vânzătorului „toate deşeurile feroase rezultate în procesul
tehnologic, în proporţie de minim (...) din produsele cumpărate”
(art. 6 lit. d);
- COST exploatează starea de dependenţă a STEROM, fiind
singurul furnizor de bare din oţel aliat obţinute prin tragere la
 rece, folosite la fabricarea prăjinilor de pompare (art. 6 lit. f).

Procedura

În urma analizei plângerii formulate de STEROM, prin Ordinul

Preşedintelui Consiliului Concurentei nr. 52/15.03.2004, s-a dispus
declanşarea investigaţiei cu privire la:
a) o posibilă încălcare a art. 6 lit. a) din lege, de către SC COST SA
Târgovişte, prin impunerea preţurilor de vânzare şi a unor clauze
contractuale inechitabile, societăţii PCC Sterom SA Câmpina;
b) o posibilă încălcare a art. 6 lit. d) din lege, de către SC COST SA
Târgovişte, prin condiţionarea încheierii contractului de vânzare-
cumpărare cu PCC Sterom SA Câmpina, de impunerea unor clauze
stipulând prestaţii suplimentare care nu au legătură cu obiectul
contractului;
c) o posibilă încălcare a art. 6 lit. g) din lege, de către SC COST SA
Târgovişte, prin exploatarea stării de dependenţă în care se află PCC
STEROM SA Câmpina.
Având în vedere intensificarea efectelor creşterii preţurilor,
precum şi semnalele alarmante din piaţă, dar în absenţa unei plângeri,
Consiliul Concurenţei s-a autosesizat şi a extins investigaţia la întreaga
piaţă siderurgică. Investigaţia a fost extinsă prin Ordinul nr.
487/29.10.2004, al Preşedintelui Consiliului Concurenţei şi a avut ca
obiect analiza posibilelor încălcari ale art. 6 din lege, de către societăţile
active pe această piaţă.
Ulterior, prin Ordinul nr. 37/03.03.2006 al Preşedintelui
Consiliului Concurenţei, s-a dispus lărgirea obiectului investigaţiei
declanşate pe piaţa siderurgică, cu identificarea unor posibile încălcări, de
către societăţile active pe această piaţă, ale prevederilor art.5 din lege.
În ceea ce priveşte aspectele de procedură, potrivit legii, în cazul
declanşării unei investigaţii din oficiu, în situaţia în care nu se
descoperă o încălcare a legii, această investigaţie poate fi închisă printr-
un ordin al Preşedintelui Consiliului Concurenţei, fără a mai fi necesară
procedura de audiere a părţilor, care este însă obligatorie atunci când
investigaţia a fost declanşată ca urmare a unei plângeri. Din aceste
considerente de ordin procedural, analiza posibilului abuz de poziţie
dominantă din partea SC COST SA Tărgovişte asupra SC PCC STEROM
SA Câmpina a fost delimitată de analiza posibilei existenţe a unor
practici anticoncurenţiale pe piaţa siderurgică în general.

Concluzii privind definirea pieţei relevante

Pentru cazul de faţă, se poate defini piaţa relevantă ca fiind piaţa

barelor din oţel aliat obţinute prin tragere la rece, pe teritoriul României.

Dominanţa

Din informaţiile obţinute în cursul investigaţiei, rezultă că în

regiune există câţiva producători metalurgici de renume, care au
capacitatea de a realiza produse similare sau chiar mai performante celor
ale COST. Importurile sunt libere (UE, CEFTA, AELS, toate ţările cu
care România are încheiate acorduri bilaterale). COST este dominant pe
piaţa otelurilor speciale prin simplul fapt că este singurul producător din
România pentru acest tip de produse.
Trebuie luată în calcul şi posibilitatea intrării pe piaţă de noi
concurenţi. În România, potenţialii concurenţi ai COST nu dispun de
utilajele necesare fabricării barelor din oţel obţinute prin tragere la rece.
Referitor la afirmaţia COST potrivit căreia în România există
capacităţi mari de producţie a barelor din oţel aliat obţinute prin tragere
la rece, în cadrul investigaţiei au fost transmise solicitări de informaţii
către întreprinderile prezente pe piaţa siderurgică, pentru a se stabili dacă
acestea au capacitatea de a produce bare din oţel aliat obţinute prin tragere
la rece. Răspunsul acestor societăţi a fost că nu produc şi nici nu
dispun de utilaje necesare fabricării barelor din oţel aliat obţinute prin
tragere la rece.
Prin urmare, COST este unic producător de bare din oţel aliat
obţinute prin tragere la rece, de pe teritoriul României.
În plus, trebuie menţionat că, deşi COST este singurul producător de
bare din oţel aliat obţinute prin tragere la rece, STEROM este singurul
client al lui COST pentru acest produs. Este aşadar un monopol
contracarat de monopson (un singur producător, un singur beneficiar),
ceea ce înseamnă că ambele întreprinderi au posibilitatea de a negocia de
pe poziţii egale.

Evaluarea posibilului abuz de pozitie dominanta

În ceea ce priveşte impunerea, în mod direct sau indirect, a unor

preţuri de vânzare ori de cumpărare, investigaţia a demonstrat că
majorările de preţ propuse de COST către STEROM sunt justificate de
majorarea costului de producţie. Această majorare a fost determinată în
principal de creşterea preţurilor materiilor prime (fier vechi, energie
electrică, gaze naturale). De asemenea, majorările de preţ propuse
de COST se încadrează în tendinţa mondială în anul 2004, de
creştere a preţurilor produselor siderurgice cu minim 50% faţă de anul
anterior.
Contractul propus de COST este un contract cadru valabil pentru
toţi clienţii săi şi se semnează în baza negocierii cu fiecare în parte. Acesta
nu a inclus alte condiţii inechitabile de tranzacţionare şi nici nu se poate
reţine refuzul de a trata cu anumiţi furnizori sau beneficiari prevăzut de
art. 6 lit. a) teza a II-a din lege.
Cu privire la condiţionarea încheierii contractelor de acceptarea de
către parteneri a unor prestaţii suplimentare care, prin natura lor sau în
conformitate cu uzanţele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor
contracte, în contractul cadru pe care COST îl negociază cu
beneficiarii săi există o clauză care prevede livrarea deşeurilor feroase
rezultate în urma procesului tehnologic. Procentul prevăzut în contract se
negociază cu fiecare beneficiar în parte.
Referitor la exploatarea stării de dependenţă semnalată în
plângerea STEROM, situaţia reală este de fapt o interdependenţă în care se
află cele două societăţi, poziţionate pe piaţa oţelului aliat obţinut prin
tragere la rece ca unic producător (monopol), respectiv unic cumpărător
(monopson). În plus, aşa cum s-a observat din analiza celor două
contracte încheiate de STEROM cu COST, acestea au fost negociate de
părţi şi nu conţin clauze inechitabile care să defavorizeze vreuna din părţi.
În cadrul investigaţiei nu s-au identificat elemente care să conducă la
concluzia că S.C. COST TÂRGOVIŞTE S.A. ar fi abuzat de poziţia sa
dominantă pe piaţa barelor trase din oţel aliat prin impunerea preţurilor
de vânzare, a unor prestaţii suplimentare care nu au legătură cu obiectul
contractului sau prin exploatarea stării de dependenţă economică, care să
justifice impunerea de măsuri sau sancţiuni de către Consiliul Concurenţei

Decizia Consiliului Concurenţei

Respinge plângerea S.C. CAMERON ROMÂNIA S.A. (denumită la

data introducerii plângerii S.C. PCC Sterom Câmpina S.A.), cu sediul
social in Campina, Str. B. P. Haşdeu nr. 1, jud Prahova, având numărul de
înregistrare la Registrul Comerţului J40/385/1994 şi codul unic de
înregistrare (CUI) 1323964 se dispune închiderea investigaţiei declanşate
prin Ordinul nr. 52/15.03.2004, întrucât aceasta nu a condus la
descoperirea unor dovezi suficiente privind încălcarea de către S.C.
MECHEL TÂRGOVIŞTE S.A. (denumită la data introducerii plângerii
S.C. COST TÂRGOVIŞTE S.A.), cu sediul social in Târgovişte, Şos.
Găeşti nr. 11, jud. Dâmboviţa, având numărul de înregistrare la
Registrul Comerţului J15/284/1991 şi codul unic de înregistrare (CUI)
913720, a Legii concurenţei nr.21/1996, cu modificările şi completările
ulterioare, care să justifice impunerea de măsuri sau sancţiuni de către
Consiliul Concurenţei.
Bibliografie
 Florescu Eugenia – Dreptul concurentei, Ed. Alma Mater, Sibiu, 2005
 Mihai Emilia – Dreptul concurentei, Ed. All Beck, Bucuresti, 2004
 Vasile Iancu, Cristian Sabin Iancu – Dreptul concurentei comerciale,
Ed. Sitech, Craiova, 2009
 www.consiliulconcurentei.ro
 www.europa.eu