Caracteristici generale ale reprezent\rilor

sociale
In acela[i studiu asupra psihanalizei, Moscovici (1976) distinge în particular dou\
procese, obiectivarea [i ancorarea, care caracterizeaz\ în general reprezent\rile
sociale.
Obiectivarea concretizeaz\ ceea ce este abstract, transform\ un concept într-o
imagine sau într-un nod figurativ. Astfel, în reprezentarea social\ a psihanalizei,
aparatul psihic este divizat în dou\ p\r]i suprapuse: deasupra con[tientul, dedesubt
incon[tientul. Tensiunea între cele dou\ (refularea) produce complexele. Schema
figurativ\ care apare astfel în reprezentarea psihanalizei concentreaz\ în cîteva
no]iuni
simple, u[or de concretizat, o viziune a psihismului centrat\ pe opozi]ia dintre
interior
[i exterior, dintre ceea ce apare [i ceea ce este ascuns (acestea sînt semnifica]iile
atribuite termenilor con[tient [i incon[tient) [i a existen]ei unui mecanism nociv
(refularea) care este la originea tuturor relelor (complexele).
Cu siguran]\, o asemenea schem\ nu este lipsit\ de raporturi cu teoria ini]ial\. Ea
evoc\ datele necesare pentru a explica atît geneza nevrozei, cît [i dezvoltarea
personalit\]ii sau terapia analitic\. Dar neglijeaz\, într-un fel, fenomenul
fundamental pus în
CONSTRUIREA REALIT|}II SOCIALE
2 8 PSIHOLOGIE SOCIAL|
eviden]\ de psihanaliz\, no]iunea care îi fondeaz\ unitatea teoretic\: libidoul. {i
totu[i, tocmai aceast\ no]iune este cea care a suscitat polemicile cele mai violente –
dup\ cum remarc\ Moscovici – punînd în joc valorile [i normele sociale. De aceea
ea
este neutralizat\, astfel încît, u[urat\ de aceast\ conota]ie conflictual\, teoria
[tiin]ific\ s\ fie integrat\ complet în discursul comun. ~n acest mod, psihanaliza
poate servi
ca expresie a realului [i poate contribui la reproducerea lui social\.
~n acela[i timp, libidoul reapare ca entitate în sine, ca emblem\ a vie]ii sexuale
eliberate, ca via]a sexual\ îns\[i. Sfîr[itul procesului de obiectivare este
neutralizarea; schema figurativ\, deta[at\ de teoria ini]ial\, nu mai este o elaborare
abstract\
ce l\mure[te anumite fenomene, ci devine expresia lor imediat\ [i direct\. Subiectul
crede c\ „vede” în jurul lui incon[tienturi fericite, reful\ri ce se reproduc, complexe
care au efect nedorit la nivelul comportamentului.
„~n m\sura în care con]inutul [tiin]ific presupune un anume tip de realitate,
rezult\ de aici un impuls de a crea fiin]e (prin identificarea conceptului cu realul).
De vreme ce [tiin]a vorbe[te despre organe [i de vreme ce psihanaliza este o [tiin]\,
incon[tientul [i complexele vor fi organe ale aparatului psihic. Complexele pot fi
îndep\rtate, degajate, dobîndite: viul este asimilat inertului, subiectivul
obiectivului, psihologicul fiziologicului.” (Moscovici, 1976, p. 125)
Complexele [i refularea au devenit astfel, în societatea noastr\, atribute concrete,
reale, apreciabile din punct de vedere fizic pentru numeroase persoane, care sînt
folosite pentru a explica anumite comportamente ale acestora. Reprezent\rile
naturalizate devin un fel de patrimoniu comun, în timp ce, în calitate de concepte
[tiin]ifice,
ele erau tipice unui univers cognitiv specializat [i restrîns. Roqueplo arat\, de altfel,
în ce m\sur\ obiectivarea sau materializarea sînt caracteristici inerente vulgariz\rii
[tiin]ifice.
Ancorarea. Acest proces permite s\ se încorporeze ‘n re]eaua categoriilor pe care
le st\p‘nim ceva ce nu este familiar [i care ne creeaz\ probleme, permi]îndu-ne s\
confrunt\m necunoscutul cu ceea ce consider\m a fi o component\ sau un membru
tipic al unei categorii familiare. Cuvîntul „ancorare” are o origine gestaltist\: într-
un
asemenea sens, el ar putea fi echivalent cu „a pune un obiect nou într-un cadru de
referin]\ bine cunoscut pentru a-l putea interpreta.”
Astfel, ‘n reprezent\rile sociale, psihanaliza poate fi asimilat\ confesiunii (ca act
terapeutic bazat pe vorbire), ca [i leg\turii sexuale (avînd în vedere haloul erotic pe
care îl cap\t\ raportul straniu între analist [i analizat). Din punct de vedere social,
psihanaliza va fi asociat\ anumitor categorii: boga]ii, arti[tii, femeile sau cei slabi.
Procesul de ancorare echivaleaz\, din perspectiva cea mai instrumental\, cu o
atribuire de func]ionalitate, în sensul c\ psihanaliza î[i vede atribuite domenii de
interven]ie, anumite uzaje, o eficacitate. Ea devine, la limit\, un sistem de
interpretare
extins la alte sisteme conceptuale; ea furnizeaz\ sisteme de clasificare [i tipologii
ale
personalit\]ilor [i evenimentelor. Con]inutul schemei figurative citate mai sus va
servi
drept baz\ pentru toate acestea. Astfel, ancorarea apare ca o extensie a obiectiv\rii.
Dar ea se situeaz\, de asemenea, [i pe un alt plan: psihanaliza îns\[i, recunoscut\ ca
teorie distinct\, suscit\ noi nevoi, a[tept\ri [i refuzuri; ea devine, pentru unii, un
r\spuns posibil la diferite situa]ii, iar pentru al]ii, un obiect de respins. ~n acest
mod,
psihanaliza, devenit\ mediator între individ [i mediul s\u, genereaz\ în jurul ei o
re]ea de semnifica]ii. Caracterul mobil al acestei re]ele exprim\ – dup\ Moscovici –
diversele circumstan]e de p\trundere a psihanalizei în societatea noastr\. ~n acest
fel
psihanaliza, ca teorie [tiin]ific\, este plasat\ [i estimat\ social. De aceea ea devine,
pentru unii, în principal o problem\ feminin\, a nevroza]ilor sau chiar a
dezr\d\cin]ilor.
29
Procesul de ancorare implic\ în mod necesar ca aspectul social luat în considerare
(o nou\ teorie [tiin]ific\, o nou\ activitate profesional\) s\ fie clasat [i denumit (sau
etichetat) pe baza categoriilor pozitive sau negative, proprii grupurilor ce se
presupune c\ intr\ în contact cu practica psihanalitic\.
Aceste procese de obiectivare [i de ancorare vor fi actualizate mai ales în timpul
unei confrunt\ri cu nea[teptatul sau cu inexplicabilul. Moscovici (1984) ap\r\ teza
c\
o func]ie important\ a reprezent\rilor sociale este tocmai domesticirea a ceea ce e
str\in. Mugny [i Carugati (1985) se vor baza pe aceast\ ipotez\ pentru a ar\ta în ce
mod apare reprezentarea inteligen]ei – considerat\ un dat – atunci cînd p\rin]ii sînt
confrunta]i cu diferen]e evidente ale gradului de inteligen]\ la proprii lor copii.
{i alte func]ii sociale sînt caracteristice reprezent\rilor sociale, mai ales aceea de
a anticipa derularea raporturilor sociale. ~n acest sens, ele constituie o leg\tur\ între
trecut [i viitor. Ele cap\t\ adesea [i o func]ie justificativ\, ca atunci cînd, în
raporturile de discriminare, reprezentarea avut\ despre cel\lalt serve[te la
justificarea ac]iunii întreprinse în privin]a lui. {i tocmai în acest context s-a vorbit
despre reprezent\ri
ca despre ni[te profe]ii ce ar avea particularitatea de a crea, chiar prin interven]ia
lor,
condi]iile necesare înscrierii lor durabile în realitatea social\. Sec]iunea urm\toare
se
va referi tocmai la o form\ particular\ de înscriere a reprezent\rilor sociale în
realitatea raporturilor sociale.