Sunteți pe pagina 1din 1

Capitolul 1 al studiului scoate în evidență scopul educației timpurii conform

Codului educației şi obiectivele de dezvoltare a subsectorului prevăzute de


Strategia națională de dezvoltare „Moldova-2020”, care coincid în mare măsură cu obiectivele de
dezvoltare ale mileniului (ODM)1. Locul educației timpurii
în structura sistemului educațional al Republicii Moldova, scopul, principiile şi
obiectivele educației la acest nivel sunt descrise în conformitate cu cercetările
recente în domeniu şi cu practicile existente, în concordanță cu documentele
relevante care reflectă situația la zi în domeniul educației timpurii.
Capitolul 2, „Asigurarea accesului educației în instituțiile de educație timpurie din Republica Moldova”,
în prima parte, se referă la baza legislativă a accesului la educație în Republica Moldova, reflectată în
Constituția Republicii Moldova, Codul educației, actele naționale şi internaționale privind drepturile
omului
şi drepturile copilului. În partea a doua este analizată starea de lucruri la nivel
local, în instituțiile de educație timpurie.
Capitolul 3 reflectă rezultatele cercetării literaturii şi ale examinării documentelor de politici, normative
şi executive referitor la relevanța educației. În urma analizei documentelor şi surselor literare, este
definită relevanța
educației, sunt prezentate documentele de politici, baza normativă şi acțiunile
care au fost realizate în vederea creşterii relevanței educației.
Capitolul 4 are ca subiect calitatea educației şi activitățile realizate pentru
asigurarea acesteia. Sunt prezentate elemente de istorie şi sensurile noțiunii
„calitatea educației”, pentru a înțelege mai bine cum ar trebui să fie educația de
calitate, sunt analizate documentele de politici, obiectivele dezvoltării educației
de calitate şi baza normativă necesară pentru îmbunătățirea calității educației.
În continuarea acestui capitol sunt prezentate activitățile care au fost efectuate
pentru a realiza obiectivele trasate.
Studiul se încheie cu concluziile formulate referitor la realizările, problemele
1.Declaraţia mileniului, adoptată în septembrie 2000 la Summit-ul Mileniului, de 191 ţări, a fixat
opt obiective de dezvoltare ale mileniului (ODM) în domeniul dezvoltării globale, de atins până
în 2015. Unul dintre ele, ODM nr. 2, este: realizarea accesului universal la educaţia primară, a
se vedea www.un.org/millenniumgoals/.
5

de soluționat în domeniul educației timpurii şi recomandările pentru dezvoltarea


subsectorului.
Cele mai importante recomandări sunt următoarele:
• intensificarea eforturilor administrației publice locale în implementarea politicilor educaționale,

valorificarea autonomiei instituțiilor de învățământ şi a parteneriatului cu părinții, a parteneriatelor


educaționale;
• perfecționarea procesului de monitorizare a implementării reformelor, pentru a avea la îndemână

informații relevante şi obiective;


• diversificarea şi dezvoltarea serviciilor educaționale în localitățile rurale, astfel ca ele să răspundă

necesităților consumatorului;

S-ar putea să vă placă și