Drept Executional Penal de Marcel Ioan Rusu 2015 PDF Free

MARCEL IOAN RUSU
DREPT EXECUTIONAL PENAL

D re p t e x e c u ţio n a l p e n a l
Copyright © 2015 Editura Ham angiu SRL
Editură acreditată CNCS - Cor s _ \= : s Cercetării Ştiinţifice
Toate drepturile rezervate Editurii Hamangi- S ao parte din această lucrare
nu poate fi copiată fără acord- scrs s Editurii Hamangiu
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

RUSU, MARCEL IOAN
Drept execuţional penal / Marcel loan Rusu. - Bucureşti: Editura
Hamangiu, 2015
Bibliogr.
ISBN 978-606-27-0255-7
343.152(498+4)(075.8)
343.24(498+4)(075.8)
.
Editura Hamangiu: Bucureşti, Str. Col. Popeia nr. 36, sector 5, O.P. 5, C.P. 91
Tel./Fax: 021.336.04.43; 031.805.80.21; Vânzări: 021.336.01.25; 031.425.42.24;
E-mail: redactie@hamangiu.ro; distributie@hamangiu.ro;
contact.biblioteca@hamangiu.ro
www.hamangiu.ro
www.bibliotecahamangiu.ro
Prof. univ. dr. Marcel loan Rusu
D re p t e x e c u ţio n a l p e n a l
ira m a *toccc
r 2 0 1 5
Marcel loan RUSU
Studii: a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca în

anul 1982 şi a obţinut titlul de doctor în drept la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu
în anul 2002. Cursu ^'B e r
ea re se vo"
Activitate profesională: judecător la Tribunalul Sibiu, Secţia penală, cu grad de curte unele
de apel (1 mai 1993 - 12 septembrie 1996 şi 20 martie 2002 - prezent); preşedinte al pedeesse-
Tribunalului Sibiu (2002-2013); judecător la Judecătoria Sibiu (20 ianuarie 1987 -1 Câîşa
e x e c u ta i =
mai 1993 şi 12 septembrie 1996 - 20 martie 2002); preşedinte al Judecătoriei Sibiu
în preze'ts
(1996-2002); profesor universitar doctor la Facultatea de Drept a Universităţii „Lucian relativ noi - . j
Blaga” din Sibiu (2009 - prezent); expert permanent în Comisia Ştiinţe Juridice din executări ce:
cadrul A.R.A.C.I.S. (2006 - prezent); membru în Consiliul Ştiinţific al I.N.A. (2007-2008); (legalitate
Capitole e s
avocat în Baroul Sibiu (1 septembrie 1982 - 20 ianuarie 1987); membru al Consiliului
unei imac r :e a*
Eparhial al Mitropoliei Ardealului. anumită pencacă
Fiecare <
Publicaţii: a publicat 18 monografii şi cursuri universitare şi peste 50 de articole şi studii
de privaţiune
de specialitate. Dintre volume, menţionăm: Drept penal. Partea generală-în conformitate Cartea aduce
cu noul Cod penal (Ed. Hamangiu, 2014), Corruption Phenomenon as Incriminated în evoluţia sa 2
by the Romanian Penal Code (Ed. LAP Lambert Academic Publishing, Germania, penitenciar, pe eares
modului de accroar* 2,
2012), Funcţionarul public şi legea penală (Ed. Hamangiu, 2008), Funcţionarul public şi
O atenţie
corupţia (Ed. Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, 2008), Executarea hotărârii penale aplicate infractor cr -m
(Ed. Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, 2007), Instituţii de drept penal (Ed. Hamangiu, dar în aceeaş
2007), Drept execuţional penal (Ed. Hamangiu, 2007), Drept penal. Partea generală Cunoaşterea ş. cer
(Ed. C.H. Beck, 2006). Dintre articole şi studii, menţionăm: Instituţia renunţării la contribuie la îm b urăa i
lor socială şi, prin :oa:-:
aplicarea pedepsei în noul Cod penal, Conferinţa internaţională regională, Bucureşti,
în partea finală a cu
21 martie 2014 (Asociaţia Română de Ştiinţe Penale şi Institutul de Cercetări Juridice precum şi cu privire s
al Academiei Române), Unele consideraţii privind reglementarea intoxicaţiei în noul Analiza şi comenta
Cod penal, Sistemul juridic între stabilitate şi reformă, Conferinţa internaţională bienală nr. 286/2009 şi ale Cc
precum şi prevede^ r
Craiova, 26-27 aprilie 2013, Organisational Culture in Representative Institutions of an
organizarea şi func: :■
European Capital, în Journal of WSEAS International Conferences, Heraklion, Crete executarea pedepse or
Island, July 22-25,2008, The Internet and Infantile Pornography, în Journal of WSEAS dispuse de organele -
International Conferences Hangzhou, China, April 6-8,2008, Probaţiune - referatul de executarea pedepselor
evaluare, în R.D.P. nr. 2/2009, Serviciul de protecţia victimelor şi reintegrare socială a în cursul procesului pe
infractorilor, în R.D.P. nr. 1/2008.

Cuvânt-înainte
Cursul „Drept execuţionalpenal’ se adresează deopotrivă practicienilor şi studenţilor,

care se vor familiariza cu instituţiile juridice specifice acestei ramuri de drept, alături de
unele instituţii din partea generală a dreptului penal substanţial (pedepsele principale,
pedepsele completare, pedepsele accesorii, măsurile educative aplicate minorilor etc.),
cât şi de drept procesual penal (măsura arestării preventive, procedurile de punere în
executare a hotărârilor penale definitive etc.).
în prezenta lucrare este abordată problematica actuală şi complexă a unei ştiinţe
relativ noi - „drept execuţional penal’ - , punându-se accent pe rolul şi importanţa
executării pedepselor bazate pe norme de drept ştiinţifice, pe principii moderne
(legalitate, umanism, individualizare).
Capitolele şi secţiunile se succed într-o ordine firească, urmărindu-se realizarea
unei imagini de ansamblu a unei lumi în care unii dintre semenii noştri vor fiinţa pe o
anumită perioadă de timp, unde trebuie să înveţe să trăiască, căci viaţa este un dar!
Fiecare condamnat trebuie să îşi descopere capacitatea de a se adapta noilor condiţii
de privaţiune ca urmare a condamnării.
Cartea aduce în atenţia studenţilor şi practicienilor o prezentare a instituţiei închisorii
în evoluţia sa istorică până în prezent, când se pune accent pe umanizarea regimului
penitenciar, pe respectarea drepturilor condamnaţilor, făcându-se şi o analiză a
modului de acordare a recompenselor pentru condamnaţi.
O atenţie deosebită s-a acordat reglementării executării măsurilor educative
aplicate infractorilor minori, executării pedepselor complementare şi a celor accesorii,
dar în aceeaşi măsură şi măsurilor de siguranţă.
Cunoaşterea şi perfecţionarea legislaţiei privind executarea sancţiunilor penale
contribuie la îmbunătăţirea metodelor de reeducare a condamnaţilor şi la reintegrarea
lor socială şi, prin toate acestea, la prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
în partea finală a cursului, cititorii vor găsi aprecieri cu privire la justiţia restaurativă,
precum şi cu privire la sistemul probaţiunii în România.
Analiza şi comentariile au la bază dispoziţiile Codului penal adoptat prin Legea
nr. 286/2009 şi ale Codului de procedură penală adoptat prin Legea nr. 135/2010,
precum şi prevederile noilor legi speciale în materie - Legea nr. 252/2013 privind
organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune, Legea nr. 253/2013 privind
executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate
dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal şi Legea nr. 254/2013 privind
executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare
în cursul procesului penal - , toate acestea intrate în vigoare la 1 februarie 2014.
Autorul
Abrevieri
alin. alineatul
art. articolul
B. J. Buletinul jurisprudenţei
C. pen. Codul penal (Legea nr. 286/2009)
C. pen. 1969 Codul penal din 1969
C. proc. pen. Codul de procedură penală (Legea nr. 135/2010)
C.A. Curtea de apel
C.D. Culegere de decizii
C.E.D.O. Curtea Europeană a Drepturilor Omului
C.S.J. Curtea Supremă de Justiţie
dec. decizia
Dreptul revista Dreptul
ed. ediţia
Ed. Editura
H. G. hotărârea Guvernului
I. C.C.J. înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
J. O. Jurnalul Oficial al Comunităţilor/Uniunii Europene
lit. litera
M. Of. Monitorul Oficial al României, Partea I
n.n. nota noastră
nr. numărul
op. cit. opera citată
O.G. ordonanţa Guvernului
O.U.G. ordonanţa de urgenţă a Guvernului
P- pagina
parag. paragraful
pct. punctul
R.D.P. Revista de drept penal
R.R.D. Revista română de drept
s.n. sublinierea noastră
s. pen. secţia penală
Trib. Tribunalul
Trib. Suprem Tribunalul Suprem
urm. următoarele
voi. volumul
Cuprins
Capitolul I. Noţiuni introductive________________________________________ 1

Secţiunea 1. Problematica dreptului execuţional penal____________________1
Secţiunea a 2-a. Dreptul execuţional penal - noţiune şi obiect_____________ 3
Secţiunea a 3-a. Domeniul de activitate_________________________________ 4
Secţiunea a 4-a. Interpretarea normelor de drept execuţional penal_________ 4
Secţiunea a 5-a. Caracterele dreptului execuţional penal_________________ 6
§1. Caracterul unitar______________________________________________ 6
§2. Caracterul autonom____________________________________________7
§3. Caracterul de drept public______________________________________ 8
§4. Caracterul derivat _____________________________________________8
Secţiunea a 6-a. Scopul şi funcţiile dreptului execuţional penal_____________ 9
§1. Scopul dreptului execuţional penal_______________________________ 9
§2. Funcţiile dreptului execuţional penal_____________________________ 10
Secţiunea a 7-a. Locul dreptului execuţional penal în sistemul dreptului_____ 10
Secţiunea a 8-a. Politica execuţional-penală____________________________ 12
Secţiunea a 9-a. Ştiinţa dreptului execuţional p e n a l _____________________ 13
Secţiunea a 10-a. Izvoarele dreptului execuţional penal__________________ 13
Secţiunea a 11-a. Principiile dreptului execuţional penal__________________ 15
§1. Principii generale_____________________________________________ 16
§2. Principii speciale_____________________________________________ 18
Capitolul al ll-lea. Raportul juridic execuţional penal ____________________ 19

Secţiunea 1. Consideraţii generale __________________________________ 19
Secţiunea a 2-a. Trăsăturile specifice ale raportului juridic execuţional
penal______________________________________ ’__________ 20
Secţiunea a 3-a. Elementele raportului juridic execuţional penal____________ 20
§1. Subiecţi____________________________________________________ 20
§2. Conţinut____________________________________________________ 21
§3. Obiect _______ 21
Capitolul al lll-lea. Răspunderea penală şi sancţiunile penale_____________ 22

Secţiunea 1. Răspunderea penală____________________________________ 22
Secţiunea a 2-a. Sancţiunile penale___________________________________ 24
§1. Felurile sancţiunilor de drept penal______________________________ 24
§2. Pedepsele__________________________________________________ 25
2.1. Consideraţii introductive___________________________________ 25
2.2. Istoricul pedepselor_______________________________________ 28
2.3. Felurile pedepselor_______________________________________ 30
2.4. Pedepsele aplicate persoanei fiz ic e __________________________30
2.4.1. Categoriile pedepselor_______________________________ 30
X Drept execuţional penal
2.4.2. Pedepsele principale_______________________________ 31

2.4.3. Pedeapsa accesorie____________________________ _ _ 31
2.4.4. Pedepsele complementare_____________________________ 33
2.5. Pedepsele pentru persoana juridică_________________________34
Capitolul al IV-lea. Pedepsele privative de libertate______________________ 36

Secţiunea 1. Detenţiunea pe viaţă____________________________________ 36
Secţiunea a 2-a. închisoarea ________________________________________ 38
Capitolul al V-lea. Punerea în executare a pedepselor privative

de libertate __________________________________________________ 42
Secţiunea 1. Atribuţiile instanţei de executare___________________________ 42
Secţiunea a 2-a. Judecătorul delegat cu executarea_____________________ 43
Secţiunea a 3-a. Relaţia consilierului de probaţiune cu judecătorul delegat
cu executarea__________________________________________________ 46
Secţiunea a 4-a. Grefierul delegat la compartimentul executări penale______ 47
Secţiunea a 5-a. Judecătorul de supraveghere a privării de libertate _______ 49
Secţiunea a 6-a. Punerea în executare a pedepselor
închisorii şi detenţiunii pe viaţă ____________________________________ 52
Capitolul al Vl-lea. Organizarea executării pedepselor privative

de libertate _____________________________________________________ 55
Secţiunea 1. Sistemul penitenciar____________________________________ 55
§1. Prezentare generală__________________________________________55
§2. Scurt istoric al sistemului penitenciar românesc___________________56
§3. Organizarea şi funcţionarea aşezământului penitenciar_____________ 61
§4. Penitenciarul: scop, sarcini, principii de executare a pedepselor
privative de libertate___________________________________________62
4.1. Scop şi sarcini ______________________________________ 62
4.2. Principii de executare în penitenciar a pedepselor privative
de libertate ____________________________________________ 62
§5. Organizarea şi conducerea sistemului penitenciar. S ervicii__________ 63
§6. Funcţiile penitenciarului - penală şi educativă____________________66
§7. Personalul din mediul ca rce ra l_________________________________ 67
Secţiunea a 2-a. Siguranţa şi ordinea în penitenciare____________________69
Secţiunea a 3-a. Administraţia Naţională a Penitenciarelor_______________ 70
Secţiunea a 4-a. Reforma penitenciară ________________________________ 72
Capitolul al Vll-lea. Regimul p en itenciar________________________________ 74

Secţiunea 1. Individualizarea pedepsei________________________________ 74
Secţiunea a 2-a. Felurile regimurilor de executare a pedepselor privative
de libertate_____________________________________________________ 76
Secţiunea a 3-a. Categorii de condamnaţi în sistemul penitenciar _________ 81
§1. Condamnaţi după durată _____________________________________ 81
§2. Condamnaţi primari şi condamnaţi recidivişti______________________82
§3. Condamnaţi tineri şi condamnaţi m a jo ri__________________________ 83
Cuprins XI
§4. Alte categorii de condamnaţi: femei, bătrâni, bolnavi______________ 83

§5. Deţinuţii periculoşi___________________________________________ 84
§6. Femeia în penitenciar________________________________________ 89
6.1. Consideraţii generale_____________________________________ 89
6.2. Penitenciarul T â rg şor_____________________________________ 90
6.3. Diferenţele dintre femeile şi bărbaţii deţinuţi __________________ 92
6.4. Condiţiile de existenţă în mediul carceral al fem eilor____________ 93
6.5. Regimul disciplinar al fe m e ilo r______________________________ 95
6.6. Personalul penitenciarului__________________________________ 95
6.7. Drepturile, obligaţiile şi sancţiunile femeilor în penitenciar________ 96
Capitolul al Vlll-lea. Regimuri de executare a pedepselor privative

de libertate ______________________________________________________ 98
Secţiunea 1. Prezentare generală ____________________________________ 98
Secţiunea a 2-a. Felurile regimurilor de executare a pedepselor privative
de libertate în România_________________________________________ 101
§1. Regimul
de maximă siguranţă_________________________________ 102
§2. Regimul
închis _ _ _ _ _ ______________________________________ 104
§3. Regimul
semideschis ________________________________________105
§4. Regimul
deschis ___________________________________________ 107
Secţiunea a 3-a. Schimbarea regimului de executare a pedepsei_________ 108
Secţiunea a 4-a. Calculul duratei pedepselor. Computarea duratei măsurilor
preventive privative de libertate, precum şi a pedepselor şi a măsurilor
preventive executate în afara ţării________________________________ 111
Capitolul al IX-lea. Condiţiile de detenţie în penitenciare_______________ 113

Secţiunea 1. Repartizarea condamnaţilor în penitenciare_______________ 113
Secţiunea a 2-a. Primirea deţinuţilor în penitenciare - începerea executării
pedepsei_____________________________________________________ 115
Secţiunea a 3-a. Carantina__________________________________________ 116
Secţiunea a 4-a. Dosarul individual al persoanei condamnate. Registrele
privind persoanele condamnate __________________________________ 117
Secţiunea a 5-a. Stabilirea regimului de executare a pedepsei privative
de libertate _______________________________________________ 118
Secţiunea a 6-a. Criterii de separare a condamnaţilor____________________121
Secţiunea a 7-a. Cazarea persoanelor condamnate_____________________122
Secţiunea a 8-a. Ţinuta persoanelor condamnate_______________________ 123
Secţiunea a 9-a. Alimentaţia persoanelor condamnate__________________ 124
Secţiunea a 10-a. Ascultarea persoanelor condamnate de către autorităţi
ale statului_____________________________________________________ 125
Secţiunea a 11-a. Transferarea persoanelor condamnate________________ 125
Secţiunea a 12-a. Utilizarea mijloacelor de imobilizare şi percheziţia ______ 126
Secţiunea a 13-a. Probleme ivite cu prilejul executării pedepselor privative
de libertate____________________________________________________ 127
Secţiunea a 14-a. Modurile de executare a pedepsei
închisorii - expresie a umanizării regimului penitenciar_______________ 130
XII Drept execuţional penal
Secţiunea a 15-a. Probleme psihologice p nd detenţia penitenciară ____ 131

§1. Făptuitorul din perspectiva med u u privativ de libertate___________ 131
§2. Fenomene sociopsihologice ale privării de libertate______________ 132
§3. Fenomene psihosociale ale mec u - privativ de libertate__________ 133
Secţiunea a 16-a. Activităţi desfăşurate in pentenciar,
în scopul reintegrării sociale a persoanelor condamnate_____________ 135
§1. Activităţile educative, de asistenţă ps-ologică şi asistenţă socială,
instruirea şcolară şi formarea profes o n a lă ______________________135
1.1. Activităţile educative, de asistentă psihologică şi asistenţă
socială_______________________________________________ 135
1.2. Instruirea şcolară şi formarea profesională___________________ 136
1.3. Cunoaşterea deţinuţilor___________________________________ 139
1.4. Activitatea religioasă_____________________________________ 139
1.5. Activitatea sportivă______________________________________ 140
§2. Munca prestată de persoanele condamnate la pedepse privative
de libertate________________________________________________ 140
2.1. Regimul de muncă şi calificare profesională___________________140
2.2. Durata muncii prestate___________________________________ 142
2.3. Remunerarea muncii condamnaţilor_________________________ 142
2.4. Recuperarea pagubelor__________________________________ 143
Capitolul al X-lea. Drepturile şi obligaţiile persoanelor care execută

o pedeapsă privativă de lib e rta te __________________________________ 144
Secţiunea 1. Obligaţiile condamnaţilor________________________________ 144
§1. Prezentare generală_________________________________________ 144
§2. Regimul de ordine şi disciplină_______________________________ 145
2.1. Abateri şi sancţiuni disciplinare_____________________________ 145
2.2. Procedura disciplinară____________________________________ 148
2.3. Interdicţiile persoanelor private de libertate __________________150
Secţiunea a 2-a. Drepturile condamnaţilor___________________________ _ 151
§1. Prezentare generală_________________________________________ 151
§2. Libertatea conştiinţei, a opiniilor şi a credinţelor religioase_________ 153
§3. Dreptul la inform aţie_________________________________________156
§4. Dreptul la consultarea documentelor cu caracter personal_________ 156
§5. Dreptul de petiţionare________________________________________157
§6. Dreptul la corespondenţă_____________________________________158
§7. Dreptul la convorbiri telefonice________________________________ 159
§8. Dreptul la comunicări on-line__________________________________ 160
§9. Dreptul la plimbare zilnică ___________________________________ 161
§10. Dreptul de a primi vizite şi dreptul de a fi informat cu privire la
situaţiile familiale deosebite___________________________________ 161
§11. Dreptul la vizită intimă_______________________________________162
§12. Dreptul de a primi, cumpăra şi a deţine bunuri__________________ 163
§13. Dreptul la asistenţă medicală, tratament şi îngrijiri______________ 165
§14. Dreptul la asistenţă diplom atică______________________________ 167
§15. Dreptul la încheierea căsătoriei ______________________________ 168
§16. Dreptul de a vota___________________________________________ 168
Cuprins XIII
§17. Dreptul la odihnă şi repausul săptămânal ____________________ 169

§18. Dreptul la muncă _________________________________________169
18.1. Regimul de prestare a m uncii____________________________ 170
18.2. Plata muncii condamnaţilor_______________________________ 172
18.3. Repartizarea veniturilor__________________________________ 173
§19. Dreptul la învăţăm ânt_____________________________________ 173
§20. Dreptul la hrană, ţinută, cazarmament şi condiţii minime
de cazare_______ _________________________________________ 177
20.1. Cazarea persoanelor condamnate_________________________177
20.2. Ţinuta persoanelor condamnate___________________________ 177
20.3. Alimentaţia persoanelor condamnate______________________ 178
§21. Asigurarea exercitării dreptului la asistenţă ju rid ică _____________ 178
§22. Concluzii____________________________________ 178
Secţiunea a 3-a. Recompensele acordate deţinuţilor___________________ 179
§1. Prezentare generală_______________________________ 179
§2. Ridicarea unei sancţiuni disciplinare aplicate anterior______________ 180
§3. Suplimentarea numărului convorbirilor o n-lin e __________________ 181
§4. Suplimentarea drepturilor la pachete şi/sau vizite_________________ 181
§5. Suplimentarea dreptului la vizită intimă_________________________ 181
§6. Permisiunea de ieşire din penitenciar___________________________ 182
§7. Procedura acordării recompenselor___________________________ 184
Capitolul al Xl-lea. Regimul penitenciar sem ideschis (semiliber) ________ 186

Secţiunea 1. Consideraţii introductive _______________________________ 186
§1. Condiţii de aplicare______________________________ 186
§2. Trăsături esenţiale ____ 187
§3. Categorii de deţinuţi cărora li se aplică regimul semideschis_______ 187
§4. Aspecte generale ale regimului penitenciar semideschis__________ 188
Secţiunea a 2-a. Munca în afara penitenciarului_______________________ 188
§1. Beneficiarii acestei forme de executare _________________________189
§2. Competenţa ________ _____________________________________ 189
§3. Obligaţii şi drepturi speciale ale condamnaţilor___________________ 189
Secţiunea a 3-a. Supravegherea condamnaţilor la locurile de muncă______ 190
Secţiunea a 4-a. Liberarea condiţionată_______________________________ 191
§1. Precizări preliminare_________________________________________191
§2. Scurt istoric_______ ________________________________________ 191
§3. Noţiune şi reglementare în dispoziţiile penale în vigoare__________ 192
§4. Acordarea liberării condiţionate_______________________________ 193
4.1. Propunerea de liberare condiţionată_________________________193
4.2. Condiţii de acordare a liberării condiţionate__________________ 195
§5. Măsurile de supraveghere şi obligaţiile persoanei liberate
condiţionat________________________________________________ 197
§6. Punerea în executare a măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor
stabilite de instanţă __________________________________________198
§7. Supravegherea condamnatului________________________________ 198
§8. Modificarea sau încetarea obligaţiilor___________________________200
§9. Revocarea liberării condiţionate_______________________________ 200
XIV Drept execuţional penal Cuprins
§10. Anularea liberării condiţionate_______________________________ 201 3.10. Efec:3

§11. Efectele liberării condiţionate _______________________________ 201 §4. A m â n a i î
4.1. N et-ne
C apitolul al Xll-lea. Regimul de executare d e s c h is _____________________202 4.2. Procezu
Secţiunea 1. Condiţii de aplicare ____________________________________202 4.3. Ofc
Secţiunea a 2-a. Categoriile de deţinuţi cărora li se aplică regimul §5. întreruce-eă
deschis _____________________________________________________ 203 pe viaţă___
Secţiunea a 3-a. Obligaţii şi interdicţii specifice________________________ 204 5.1. N o ţu re
Secţiunea a 4-a. Modalităţi de executare a pedepsei închisorii în regim 5.2. Ob tgatx
deschis ______________________________________________________ 204 peoeos
§1. Renunţarea la aplicarea pedepsei pentru persoana fiz ic ă _________ 206 5.3. PrOOEOL
1.1. Noţiune şi co nd iţii________________________________________206 §6. înlăturarea :
1.2. Avertismentul ___________________________________________ 207 6.1. Inte'.en
1.3. Efectele renunţării la aplicarea pedepsei ____________________ 208 6.2. Intevan
§2. Amânarea aplicării pedepsei__________________________________ 209
2.1. Noţiune şi co nd iţii________________________________________209 Capitolul al XIIMea.1
2.2. Termenul de supraveghere________________________________ 210 Secţiunea 1. Cana,
2.3. Măsurile de supraveghere şi obligaţiile______________________ 211 Secţiunea a 2-a 3
2.4. Punerea în executare a măsurilor de supraveghere şi a §1.
Preciza "
obligaţiilor stabilite de instanţă ____________________________ 216 §2.
N a ş te r i
2.5. Supravegherea__________________________________________216 §3.
A u te r:- :s a
2.5.1. Organul competent_________________________________ 216 M oar— jrx
§4.
2.5.2. Supravegherea executării obligaţiei prevăzute la corpora^ a :
art. 85 alin. (2) lit. a) C. pen. ____________________________ 219 §5. C ăsă::"£ j
2.5.3. Supravegherea executării obligaţiei prevăzute la Secţiunea a 3-a 3
art. 85 alin. (2) lit. b) C. pen. ____________________________ 219 §1. Preciza'
2.5.4. Supravegherea executării obligaţiei prevăzute la §2. Refuzu :e *
art. 85 alin. (2) lit. c) C. pen.______________________________ 220 2.1. N c:u -e
2.5.5. Supravegherea executării obligaţiei prevăzute la 2.2. D e c a 's
art. 85 alin. (2) lit. d) C. pen. ____________________________ 221 2.3. Măsurii
2.5.6. Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute la de Iran
art. 85 alin. (2) lit. e)-j) C. pen.___________________________ 221 2.4. M as." :
2.6. Modificarea sau încetarea obligaţiilor________________________ 222 2.5. Rec rreJ
2.7. îndeplinirea obligaţiilor civile_______________________________ 223 2.6. încetam
2.8. Revocarea amânării aplicării pedepsei_______________________224 §3. Combaterea
2.9. Anularea amânării aplicării pedepsei ________________________226 §4. Preîntânc n
2.10. Efectele amânării aplicăriipedepsei________________________ 226 autoagres lti
§3. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere_____________ 227 4.1. Tentat**
3.1. Noţiune şi co nd iţii________________________________________227 4.2. Agree . -
3.2. Atenţionarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare_____ 229 4.3. ViCre'-a
3.3. Termenul de supraveghere________________________________ 229 4.4. Teritora
3.4. Măsuri de supraveghere__________________________________ 230 4.5. Autc*~lb
3.5. Obligaţiile condamnatului_________________________________ 231 4.6. T u b re ü
3.6. Supravegherea condamnatului_____________________________ 233 4.7. Su
3.7. Modificarea sau încetarea obligaţiilor________________________235 §5. Vulnerai "a
3.8. Revocarea suspendării executării pedepseisub supraveghere__ 236 5 .1 . Criter
3.9. Anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere____ 237 5.2. P ro ce u
Cuprins XV
3.10. Efectele suspendării executării pedepsei sub supraveghere__240

§4. Amânarea executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe v ia ţă __242
4.1. Noţiune şi cazuri________________________________________ 242
4.2. Procedura acordării _______________________________ 243
4.3. Obligaţiile condamnatului în cazulamânăriiexecutării___________ 244
§5. întreruperea executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii
pe viaţă____________________________________________________ 245
5.1. Noţiune şi cazuri________________________________________ 245
5.2. Obligaţiile condamnatului în cazul întreruperii executării
pedepsei ______________________________________________ 246
5.3. Procedura acordării _______________________________ 247
§6. înlăturarea sau modificarea pedepsei___________________________ 248
6.1. Intervenirea unei legi penale n oi___________________________248
6.2. Intervenirea unei legi de amnistie saugraţiere________________ 249
Capitolul al Xlll-lea. Incidente la locul de deţinere______________________250

Secţiunea 1. Consideraţii introductive ________________________________ 250
Secţiunea a 2-a. Deţinutul ca factor de normalitate_____________________251
§1. Precizări prealabile__________________________________________251
§2. Naşterea unui copil__________________________________________251
§3. Autentificarea şi legalizarea unor acte ju rid ice ___________________ 253
§4. Moartea unui condamnat. Afectarea gravă a sănătăţii şi integrităţii
corporale a persoanelor condamnate __________________________ 253
§5. Căsătoria unor persoane condam nate_________________________ 255
Secţiunea a 3-a. Deţinutul ca factor de criză __________________________ 258
§1. Precizări prealabile__________________________________________258
§2. Refuzul de hrană (greva foamei)_______________________________ 259
2.1. Noţiune şi cauze_________________________________________259
2.2. Declanşarea refuzului deh ra n ă _____________________________260
2.3. Măsuri determinate de intenţia de declarare a refuzului
de hrană_______________________________________________ 260
2.4. Măsuri obligatorii pentru conducerea penitenciarului__________ 261
2.5. Regimul aplicat condamnatului în refuz de hrană_____________ 262
2.6. încetarea refuzului de hrană______________________________ 262
§3. Combaterea actelor de nesupunere şi revoltă ale deţinuţilor_______ 263
§4. Preîntâmpinarea tentativelor de sinucidere şi a actelor de
autoagresiune şi violenţă în penitenciare_________________________266
4.1. Tentativele de sinucidere şiautom utilare____________________ 266
4.2. Agresivitatea şi violenţa în comportament ___________________ 266
4.3. Violenţa colectivă_______________________________________ 268
4.4. Teritorialitatea___________________________________________270
4.5. Automutilările. Tatuajele__________________________________ 271
4.6. Tulburările psihice_______________________________________ 271
4.7. Suicidul________________________________________________ 272
§5. Vulnerabilitatea deţinuţilor____________________________________ 275
5.1. Criterii şi categorii de deţinuţi vulnerabili_____________________ 275
5.2. Procedura de evaluare a riscului de vulnerabilitate ___________ 276
XVI Drept execuţional penal
5.3. Măsuri de prevenţie şi protecţie pentru deţinuţii vulnerabili ____277

§6. Homosexualitatea___________________________________________278
§7. Imobilizarea persoanelor condam nate__________________________ 279
§8. Transferarea condamnaţilor__________________________________ 280
§9. Transportarea deţinuţilor_____________________________________ 281
Capitolul al XlV-lea. Terminarea executării pedepsei în penitenciar,

liberarea definitivă a condam naţilor şi reintegrarea lor s o c ia lă _______ 283
Secţiunea 1. împlinirea termenului executării pedepsei
raportat la modalităţile de executare a acesteia _____________________ 283
§1. împlinirea duratei executării pedepsei în penitenciar_____________ 283
§2. împlinirea termenului duratei pedepsei în cazul anulării renunţării
la aplicarea pedepsei_________________________________________284
§3. împlinirea termenului duratei pedepsei în cazul amânării aplicării
pedepsei___________________________________________________ 285
§4. împlinirea termenului duratei pedepsei în cazul suspendării
executării sub supraveghere__________________________________ 285
§5. împlinirea termenului duratei executării pedepsei în caz de amnistie,
graţiere şi prescripţie_________________________________________286
5.1. Amnistia _______________________________________________ 286
5.2. Graţierea
} ------------------------------------------------------------------------ 287
5.3. Prescripţia executării pedepsei ____________________________ 287
Secţiunea a 2-a. Drepturi ale condamnaţilor la liberarea definitivă şi
stingerea unor obligaţii_________________________________________ 288
Secţiunea a 3-a. Reintegrarea socială a condamnaţilor liberaţi definitiv ____ 290
Secţiunea a 4-a. Dreptul la pensie al condamnaţilor deveniţi incapabili
de muncă_____________________________________________________ 290
Secţiunea a 5-a. Repararea pagubelor în cazul condamnării pe nedrept___ 291
Capitolul al XV-lea. Executarea amenzii penale aplicate persoanei fiz ic e __294

Secţiunea 1. Consideraţii generale privind amenda_____________________ 294
Secţiunea a 2-a. Executarea amenzii[_________________________________ 296
§1. Executarea de bunăvoie. Posibilitatea eşalonării_________________ 296
§2. înlocuirea amenzii cu închisoarea _____________________________ 297
§3. Executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci
neremunerate în folosul comunităţii_____________________________ 297
3.1. Condiţii privind obligarea la prestarea unei munci
neremunerate în folosul comunităţii_________________________ 297
3.2. Executarea muncii neremunerate în folosul comunităţii_________ 298
3.3. înlocuirea muncii neremunerate în folosul comunităţii cu
închisoarea ____________________________________________ 299
3.4. încetarea muncii neremunerate în folosul comunităţii___________ 300
3.5. Participarea instituţiilor din comunitate la executarea obligaţiei
de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii______ 300
§4. Procedura în caz de neexecutare a amenzii ____________________302
Cuprins XVII
Capitolul al XVI-lea. Executarea pedepsei accesorii şi a pedepselor

complementare aplicate persoanelor fiz ic e _________________________ 303
Secţiunea 1. Pedeapsa accesorie ___________________________________ 303
§1. Noţiune şi conţinut___________________________________________303
§2. Executarea pedepsei accesorii________________________________ 304
Secţiunea a 2-a. Pedepsele complementare___________________________305
§1. Noţiune şi conţinut___________________________________________305
§2. Executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării
unor drepturi________________________________________________ 308
§3. Executarea pedepsei complementare a degradării m ilitare _________ 312
§4. Executarea pedepsei complementare a publicării hotărârii
definitive de condamnare_____________________________________ 313
Capitolul al XVII-lea. Executarea m ăsurilor educative___________________ 315

Secţiunea 1. Regimul sancţionator pentru minori,_______________________ 315
Secţiunea a 2-a. Măsurile educative neprivative de libertate_____________ 316
§1. Consideraţii gen e ra le _______________________________________ 316
§2. Stagiul de formare civică ____________________________________ 317
§3. Supravegherea_____________________________________________ 318
§4. Consemnarea la sfârşit de săptămână__________________________320
§5. Asistarea zilnică ____________________________________________322
§6. Punerea în executare a obligaţiilor stabilite de instanţă pe durata
executării măsurilor educative neprivative de libertate _____________ 323
Secţiunea a 3-a. Măsurile educative privative de libertate________________ 326
§1. Precizări introductive_________________________________________326
§2. Centrele educative şi centrele de d ete nţie _______________________327
§3. Internarea într-un centru educativ _____________________________ 328
§4. Internarea într-un centru de detenţie ___________________________ 329
§5. Calculul duratei măsurilor educative____________________________ 331
§6. Regimuri de executare a măsurilor educative privative
de libertate_________________________________________________ 331
6.1. Dispoziţii generale_______________________________________ 331
6.2. Tipurile regimurilor de executare a măsurii internării într-un
centru de d e te n ţie ______________________________________ 332
6.2.1. Regimul închis _____________________________________ 333
6.2.2. Regimul deschis____________________________________ 333
6.2.3. Stabilirea şi schimbarea regimului de executare a măsurii
educative a internării într-un centru de detenţie______________ 334
6.3. Regimul de executare a măsurii internării într-un centru
educativ_______________________________________________ 336
§7. Condiţiile internării___________________________________________336
7.1. Siguranţa centrelor educative şi a centrelor de detenţie_________ 337
7.2. Primirea persoanei într-un centru educativ sau într-un centru
de detenţie_____________________________________________ 337
7.3. Transportarea minorilor___________________________________ 338
7.4. Cazarea minorilor internaţi________________________________ 338
7.5. Ţinuta minorilor internaţi__________________________________ 338
XVIII Drept execuţional penal
7.6. Alimentaţia minorilor din centru____________________________ 339

7.7. Ascultarea de către autorităţi ale statului a minorilor internaţi ___339
7.8. Documente privind decesul şi afectarea gravă a sănătăţii
şi integrităţii corporale a minorului_________________________ 339
7.9. Refuzul de hrană_________________________________________340
7.10. Transferarea persoanei internate__________________________ 341
§8. Punerea în libertate a minorilor internaţi________________________ 342
§9. Drepturile persoanelor internate_______________________________ 342
§10. Munca prestată de către persoanele internate_________________ 343
§11. Activităţi şi programe de reintegrare socială____________________345
§12. Recompensele, învoirea din motive umanitare__________________ 350
§13. Obligaţiile şi interdicţiile persoanelor internate__________________ 356
13.1. Obligaţii_______________________________________________ 356
13.2. Interdicţii______________________________________________ 356
§14. Abaterile şi sancţiunile disciplinare____________________________ 358
§15. Liberarea persoanelor internate, înlocuirea măsurii internării în
centrul de detenţie sau în centrul educativ cu măsura educativă
a asistării zilnice, continuarea executării măsurii educative privative
de libertate în penitenciar_____________________________________ 359
15.1. înlocuirea măsurii internării în centrul de detenţie sau în centrul
educativ cu măsura educativă a asistării zilnice şi liberarea
minorului_______________________________________________ 359
15.2. Condiţiile şi procedura pentru continuarea executării măsurii
educative privative de libertate în penitenciar________________ 360
§16. Amânarea sau întreruperea executării măsurii educative a
internării într-un centru educativ sau într-un centru de detenţie______ 362
Capitolul al XVIII-lea. Executarea măsurilor de siguranţă_______________ 363

Secţiunea 1. Noţiuni introductive____________________________________ 363
Secţiunea a 2-a. Felurile măsurilor de siguranţă şi punerea lor în
executare_____________________________________________________ 364
§1. Obligarea la tratament medical _______________________________ 364
§2. Internarea medicală__________________________________________367
§3. Interzicerea ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii______ 369
§4. Confiscarea specială şi confiscarea extinsă______________________371
4.1. Confiscarea specială ____________________________________ 371
4.2. Confiscarea extinsă______________________________________ 373
4.3. Executarea confiscării speciale şia confiscării extinse_________ 374
Capitolul al XlX-lea. Răspunderea penală a persoanei ju rid ic e __________ 377

Secţiunea a 2-a. Executarea amenzii aplicate persoanei juridice _________ 378
§1. Valoarea unei zile-amendă___________________________________ 378
§2. Punerea în executare a am enzii_______________________________ 378
Secţiunea a 3-a. Regimul de executare a pedepselor complementare
aplicate persoanei juridice_______________________________________ 379
§1. Precizări introductive_________________________________________379
Cuprins XIX
§2. Dizolvarea persoanei ju rid ic e _________________________________ 381

§3. Suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei
ju rid ice ____________________________________________________ 383
§4. închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice____________ 384
§5. Interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii p ub lice _______ 386
§6. Plasarea sub supraveghere judiciară___________________________ 387
§7. Afişarea sau publicarea hotărârii decondamnare_________________ 388
Capitolul al XX-lea. Executarea m ăsurii arestării p re v e n tiv e ____________ 391

Secţiunea 1. Consideraţii introductive ________________________________ 391
Secţiunea a 2-a. Arestarea preventivă a inculpatului____________________ 392
§1. Condiţiile şi cazurile de aplicare a măsurii arestării preventive______ 392
§2. Soluţionarea propunerii de luare a măsurii arestării preventive_____ 395
§3. Punerea în executare a măsurii arestării preventive_______________ 395
§4. Prelungirea arestării preventive________________________________ 397
§5. Verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive în
procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii____________ 398
Secţiunea a 3-a. Executarea măsurii arestării
preventive în centrele de reţinere şi arestare preventivă _____________ 399
§1. Categorii de arestaţi preventiv_________________________________ 399
§2. Executarea arestării preventive în centrele de reţinere
şi arestare preventivă________________________________________ 399
§3. Organizarea centrelor de reţinere şi arestare preventivă__________ 400
§4. Registrele privind persoanele arestate preventiv________________ 400
§5. Primirea în centrele de reţinere şi arestare preventivă____________ 401
§6. Drepturile şi obligaţiile arestaţilor preventiv_______________________401
§7. Regimul de executare a măsurilor preventive privative
de libertate_________________________________________________ 402
§8. Măsuri disciplinare şi recom pense_____________________________ 403
§9. Transferarea persoanelor arestate preventiv în penitenciar________ 403
§10. încetarea termenului executării arestării preventive______________ 404
§11. Punerea în libertate - drepturi şi obligaţii ale arestatului
preventiv _______________________________________________ 405
§12. Regimul aplicabil minorilor arestaţi____________________________ 406
Secţiunea a 4-a. Mandatul european de arestare ______________________ 406
Capitolul al XXI-lea. Justiţia restaurativă_____________________________ 410

Secţiunea 1. Noţiune, scop, principii şi form e _________________________ 410
§1. Precizări introductive________________________________________ 410
§2. Scurt istoric________________________________________________ 410
§3. Concept __________________________________________________ 412
§4. Obiective şi scop____________________________________________413
§5. Principii___________________________________________________ 413
§6. Practicile specifice conceptului de justiţie restaurativă_____________ 414
§7. Medierea__________________________________________________ 415
Secţiunea a 2-a. Justiţia restaurativă în sistemul penitenciar ____________ 416
XX Drept execuţional penal
Capitolul al XXII-lea. Serviciul de probaţiune__________________________ 418

Secţiunea a 2-a. Scurt istoric sau raţiuni ale înfiinţării probaţiunii
în România ___________________________________________________ 421
Secţiunea a 3-a. Probaţiunea şi comunitatea___________________________ 422
Secţiunea a 4-a. Principii şi valori ale instituţiei probaţiunii______________ 425
Secţiunea a 5-a. Organizarea şi funcţionarea serviciilor de probaţiune_____ 427
§1. Sediul materiei______________________________________________ 427
§2. Direcţia Naţională de Probaţiune_______________________________ 427
§3. Persoanele aflate în evidenţa serviciului de probaţiune.
Atribuţiile consilierilor de probaţiune ____________________________ 428
§4. Referatul şi raportul de evaluare întocmite de serviciile
de probaţiune_______________________________________________ 429
Secţiunea a 6-a. Activitatea de supraveghere realizată de serviciile de
probaţiune ___________________________________________________ 441
§1. Evaluarea inculpaţilor şi a persoanelor supravegheate_____________ 441
1.1. Evaluarea inculpaţilor minori_______________________________ 441
1.2. Evaluarea inculpaţilor majori_______________________________ 442
1.3. Evaluarea minorilor aflaţi în executarea unei măsuri educative__443
1.4. Evaluarea persoanelor majore aflate în supraveghere__________ 443
§2. Sprijinirea instanţei de judecată în procesul de individualizare a
pedepselor şi măsurilor educative______________________________ 444
§3. Coordonarea procesului de supraveghere_______________________ 445
§4. Coordonarea executării amenzii prin prestarea unei munci
neremunerate în folosul comunităţii_____________________________ 446
§5. Acte ale consilierului de probaţiune_____________________________ 446
Bibliografie 449
Capitolul I. Noţiuni introductive
Secţiunea 1. Problematica dreptului execuţional penal

Desfăşurarea diferitelor activităţi în cadrul unor relaţii sociale, la care participă
persoane fizice şi juridice, trebuie să aibă loc între anumite limite şi să fie îndreptate
în anumite direcţii, conform unor exigenţe sociale şi individuale. Pentru respectarea
acestora, societatea elaborează şi edictează norme de drept, care sunt obligatorii.
Din cele mai vechi timpuri, societatea a fost preocupată în a stabili modul cum se
asigură apărarea valorilor consacrate de către colectivitatea respectivă la un moment
dat. în evoluţia sa istorică, societatea a găsit permanent modalităţi de autoapărare, care
erau de fapt reacţii la pericolele ce ameninţau existenţa acelei colectivităţi. Desigur,
unele erau pericolele ce ameninţau societatea în perioada sclavagistă, altele erau
pericolele ce ameninţau societatea în perioada feudală şi cu totul deferite sunt cele din
prezent. Ţinând cont de evoluţia istorică a societăţii, constatăm că aceste pericole nu
sunt identice, ele fiind determinate de o serie de factori interni şi externi sau naturali
şi artificiali ce prezintă particularităţi specifice unor anumite colectivităţi umane dintr-o
anumită zonă, regiune, continent etc.
Prin desfăşurarea activităţilor şi relaţiilor sociale potrivit normelor de drept se
realizează ordinea de drept.
Omenirea a fost preocupată în reglementarea modului de soluţionare a oricărui
conflict care a apărut în societate, în mod inerent, în desfăşurarea activităţilor membrilor
săi. în cadrul acestor relaţii cât se poate de naturale, puterea publică a acţionat în
sensul organizării vieţii sociale. în acest scop, s-a manifestat constant preocuparea în
sensul stigmatizării acelor fapte care se dovedesc a fi neconvenabile pentru societate,
chiar dacă nu prezintă o gravitate prea mare.
Ordinea de drept include în conţinutul său şi valorile sociale care sunt ocrotite
prin norma juridică penală. Orice atingere adusă acestor valori justifică intervenţia
puterii publice de combatere a manifestărilor dăunătoare întregii societăţi. Fenomenul
infracţionalităţii este un fenomen social, pentru că infracţiunile se produc în planul
relaţiilor sociale, adică în raporturile dintre oameni. Sancţionarea acestui fenomen are
loc în cadrul procesului penal, ca urmare a aplicării normelor juridice penale. Activitatea
de constrângere a făptuitorului ca urmare a intervenţiei autorităţilor statului nu poate fi
completă dacă nu se urmăreşte şi punerea în executare a sancţiunii aplicate.
Legea penală aduce dezaprobarea politică şi socială a faptelor periculoase, a
criminalităţii în general, prin forţa proprie de interdicţie şi sancţiune, ştiut fiind că
legea penală şi în general toate normele de drept îşi au izvorul în puterea exercitată
de stat. Faptele de o evidentă gravitate, fiind prin semnificaţia lor politică privite ca
adevărate atentate împotriva societăţii, sunt considerate, prin intervenţia normelor
penale, ca atentate împotriva ordinii juridice, acte prin care se înfrânge voinţa juridică.
Combaterea fenomenului infracţional nu se poate realiza numai într-o formă
declarativă, prin condamnarea inculpatului vinovat de săvârşirea infracţiunii. Pronunţarea
hotărârii penale de condamnare nu este suficientă pentru reparaţia civilă şi pentru
sancţionarea inculpatului, ci este nevoie de desăvârşirea activităţii de înfăptuire a
2 Drept execuţional penal
justiţiei penale, prin aducerea la îndeplinire a celor stabilite prin hotărârile penale
definitive. Legiuitorul român a adoptat norme speciale care reglementează activitatea
de executare a hotărârilor penale definitive, cu tot ceea ce implică această activitate
privind schimbările şi incidentele care pot surveni în timpul executării.
Reglementarea activităţii de executare a hotărârilor penale prin norme care
prevăd în ce condiţii o hotărâre este definitivă şi executorie, în ce moment începe
executarea, cine o dispune şi cine supraveghează activitatea de executare constituie
o solidă garanţie că această activitate se desfăşoară în limite legale şi cu respectarea
drepturilor şi intereselor legitime ale subiecţilor executării.
în cursul dezvoltării dreptului se manifestă o continuă tendinţă de diferenţiere,
specializare, dezvoltare şi apariţie de noi ramuri de drept.
La momentul apariţiei Legii nr. 23/1969 privind executarea pedepselor, s-a subliniat
şi mai mult autonomizarea problematicii într-o ramură distinctă, denumită de drept
execuţional penal (executarea sancţiunii de drept penal). Pe aceeaşi linie s-au înscris
şi dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsu
rilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, care a făcut un pas major
către armonizarea legislaţiei româneşti în materie cu cea europeană.
Noul Cod penal[1] şi noul Cod de procedură penală[2] au urmărit, printre alte dezi
derate, crearea unui cadru legislativ coerent în materie penală, transpunerea în cadrul
legislativ penal naţional a reglementărilor adoptate la nivelul Uniunii Europene, precum
şi armonizarea dreptului penal şi procesual penal român cu sistemele celorlalte state
membre ale Uniunii Europene, ca o premisă a cooperării judiciare în materie penală
bazate pe recunoaştere şi încredere reciprocă. Adoptarea şi aplicarea acestor două
acte normative au creat cadrul racordării legislaţiei penale naţionale la exigenţele
contemporane ale principiilor fundamentale ale dreptului penal şi procesual penal.
înscriindu-se pe această linie a europenizării legislaţiei, legiuitorul român a adoptat
şi Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate
dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal131, Legea nr. 253/2013 privind
executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate
dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal*141şi Legea nr. 252/2013 privind
organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune[5].
Această ramură de drept a avut diferite denumiri: drept execuţional penal, drept
executiv penal şi drept penitenciar. Dreptul penitenciara apărut la începutul secolu
lui XX, cuprinzând norme juridice privind modul de funcţionare şi organizare a peni
tenciarelor, cu privire la diferitele moduri de executare a pedepselor carcerale.
Factorii generali şi de determinare a acestei ramuri de drept sunt:
- existenţa unor relaţii sociale privind executarea sancţiunilor de drept penal;
- interesul pentru perfecţionarea şi justa orientare a activităţii de executare a
sancţiunilor de drept penal, care a determinat lărgirea legislaţiei în domeniu;
111Adoptat prin Legea nr. 286/2009 (M. Of. nr. 510 din 24 iulie 2009).
l2] Adoptat prin Legea nr. 135/2010 (M. Of. nr. 486 din 15 iulie 2010).
131 M. Of. nr. 514 din 14 august 2013.
141 M. Of. nr. 513 din 14 august 2013.
151M. Of. nr. 512 din 14 august 2013.
1611. O ancea , Unele consideraţii privind dreptul penitenciar, în A.U.B., Ştiinţe juridice, 1971,
p. 31 şi urm.
I. Noţiuni introductive 3
- creşterea interesului statului şi a rolului său de a intensifica procesul de

reeducare şi reintegrare socială a celor condamnaţi, ceea ce a condus la dezvoltarea
şi perfecţionarea normelor de drept execuţional penal;
- diversificarea sancţiunilor de drept penal şi a modalităţilor de executare a
sancţiunii sau a măsurii privative sau neprivative de libertate.
Secţiunea a 2-a. Dreptul execuţional penal noţiune şi obiect-
Profesorul I. Oancea111defineşte dreptul execuţional penal ca fiind ramura de drept

alcătuită din totalitatea normelor juridice prin care se reglementează relaţiile sociale
privind executarea sancţiunilor de drept penal, în scopul asigurării unei influenţări
educative eficiente a acelor persoane supuse executării, în scopul prevenirii săvârşirii
de noi infracţiuni şi al apărării ordinii de drept.
Obiectul dreptului execuţional penal îl formează relaţiile sociale cu privire la
activitatea de executare a sancţiunilor de drept penal. Aceste relaţii au un anumit
specific, sunt proprii acestui domeniu al dreptului şi sunt reglementate de norme de
drept execuţional penal. La aceste relaţii sociale participă anumite organe de stat (de
la penitenciare, în cazul pedepsei cu detenţiunea pe viaţă şi închisoarea, la finanţe,
în cazul pedepsei cu amenda etc.), pe de o parte, şi persoanele condamnate, pe de
altă parte. Relaţiile sociale reglementate de această ramură de drept sunt relaţii de
constrângere, proprii acestei ramuri, ce presupun drepturi şi obligaţii pentru participanţi.
Drepturile şi obligaţiile pe care le au participanţii diferă de la felul sancţiunii aplicate
(în cazul închisorii sunt relaţii de deţinere în penitenciare, iar la amendă relaţii sociale
privind plata unei sume de bani).
Tot în obiectul dreptului execuţional penal se includ şi studiile şi analizele care se fac
pentru găsirea instrumentelor celor mai eficiente pentru aplicarea normelor în scopul
pentru care au fost reglementate, de maniera asigurării prevenţiei generale şi speciale
în lupta împotriva infracţionalităţii. Din această perspectivă, dreptul execuţional penal
şi ştiinţa dreptului execuţional penal sunt într-o permanentă dinamică şi dezvoltare, în
aceeaşi măsură în care există dinamica mişcării societăţii faţă de realitatea şi parcursul
comportamentului antisocial, urmărindu-se adaptarea măsurilor sancţionatoare la
necesităţile vieţii contemporane.
Normele de drept execuţional penal devin instrumentele de îndrumare şi orientare
a relaţiilor sociale de executare a sancţiunilor de drept penal spre scopurile fixate de
politica penală a statului. Aceste norme conferă cadrul juridic al individualizării admi
nistrative a sancţiunii, generând cristalizarea unui ansamblu de idei, teorii, concepte
filozofice privitoare la sancţiuni, regimuri de executare, organizarea aplicării acestora
etc.
Ne raliem opiniei exprimate în doctrină potrivit căreia ştiinţa dreptului execuţional
penal se va dezvolta în viitor în mod deosebit în legătură strânsă cu dezvoltarea
tehnologică, cu explozia posibilităţilor de comunicare, precum şi ca urmare a dinamicii
noilor categorii de infractori'21.1
2
[1) I. O ancea , Drept execuţional penal, Ed. AII Beck, Bucureşti, 1998, p. 8-9.
[2) I. C hiş , Drept execuţional penal, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 154.
Secţiunea a 3-a. Domeniul de activitate

La o primă şi generală vedere, după natura şi caracteristicile esenţiale ale obiectului
de reglementare al dreptului execuţional penal, domeniul de activitate îl constituie
relaţiile sociale speciale privind executarea sancţiunilor de drept penal. Cu alte cuvinte,
suntem în prezenţa activităţii desfăşurate de organele de stat însărcinate cu punerea
în executare a sancţiunilor şi cu situaţia persoanelor condamnate asupra cărora se
răsfrânge această activitate.
Domeniul de activitate al dreptului execuţional penal este foarte apropiat de cel al
dreptului penal, însă nu se identifică, ci are o existenţă de sine stătătoare. El cuprinde
mai multe planuri, după felul sancţiunilor de drept penal: planul pedepselor principale,
planul pedepselor complementare, planul măsurilor de siguranţă şi planul măsurilor
educative. Toate aceste sancţiuni au anumite limite temporale, cu început şi sfârşit
(începutul executării sancţiunii, care ţine până la limita la care se termină executarea
fiecărei sancţiuni în parte).
Conceptele de bază ale dreptului execuţional penal sunt infracţiunea, răspunderea
penală şi sancţiunea penală.
Secţiunea a 4-a. Interpretarea normelor

de drept execuţional penal
Interpretarea normelor juridice desemnează procesul intelectual de stabilire a
sensului exact al normelor juridice, în vederea aplicării acestora la situaţii şi cazuri
concrete ce se impun a fi rezolvate de către organele de aplicare a dreptului.
De-a lungul istoriei, lustinian şi Napoleon au apreciat că numai ei pot interpreta
legile, deoarece ei le-au făcut. Cu timpul, au apărut comentarii ale legilor şi s-a acceptat
ideea că legiuitorul nu poate şi nici nu trebuie să prevadă totul. în sistemul de drept
anglo-saxon, în care izvoarele principale ale dreptului sunt precedentul judiciar şi
cutuma judiciară, interpretarea dreptului este mai liberă.
Interpretarea dreptului este o operaţiune, o activitate cu caracter logic, care
lămureşte şi explică înţelesul exact şi complet al dispoziţiei normelor juridice, oferind
astfel soluţii juridice pentru diferitele speţe, cazuri şi situaţii pe care organele de stat
le au de rezolvat.
Principiul legalităţii impune ca rezultatul interpretării legii să fie concordant cu voinţa
legiuitorului. în dreptul penal, de pildă, legea nu trebuie interpretată nici extensiv, nici
restrictiv. Totuşi, ori de câte ori legea nu este clară, ci este echivocă sau lacunară, ea
se interpretează restrictiv.
Subiecţii de drept, fie persoane fizice, fie juridice, nu pot crea norme juridice,
deoarece acesta este atributul legiuitorului, iar în cazuri neprevăzute şi nereglementate
se poate apela la aplicaţiunea principiilor de drept.
Interpretarea normelor juridice este de două feluri:
- interpretare oficială sau obligatorie;
- interpretare neoficială.
Interpretarea oficială este realizată de către organele de stat care au atribuţii fie
în procesul elaborării normelor juridice, fie în procesul aplicării acestora. Legiuitorul
poate elabora acte normative interpretative, realizând o interpretare autentică. De
fiecare dată, în aceste cazuri, actul normativ interpretativ se aplică retroactiv şi rea
lizează o interpretare generală sau legală. Interpretarea oficială este autentică dacă
este făcută de legiuitor şi este cauzală dacă este efectuată de organele judiciare
competente. Instanţele de judecată, precum şi organele administraţiei realizează o
interpretare juridică sau cauzală.
Interpretarea neoficială este activitatea de interpretare a normelor juridice efectuată
de analişti din domeniul dreptului, practicieni şi teoreticieni, care realizează de fapt o
interpretare doctrinară în cursuri, tratate, reviste. Interpretarea neoficială a legii este
realizată şi de avocaţi, dar ea nu are forţă juridică şi nu este obligatorie.
Doctrina a stabilit un număr de cinci metode tehnice de interpretare, aplicabile
tuturor ramurilor de drept:
- metoda gramaticală;
- metoda sistematică;
- metoda istorică;
- metoda logică;
- metoda analogică.
în funcţie de rezultatele interpretării normelor juridice, interpretarea poate fi:
- interpretare literală (gramaticală), când se constată că textul normei juridice
descrie exact sfera cazurilor la care se referă, neexistând motive de a extinde sau de a
restrânge aplicarea dispoziţiei în cauză. Metoda interpretării literare este prima metodă
care trebuie folosită de interpret, deoarece legiuitorul, înainte de toate, vrea şi trebuie
să exprime prin cuvinte voinţa sa. Dacă nu există norme interpretative care să deroge
de la sensul obişnuit al cuvintelor utilizate de legiuitor, înţelesul acestora va fi cel din
limbajul obişnuit. De exemplu, art. 21 din Constituţie, care prevede că orice persoană
se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime;
- interpretarea raţională sau logică constă în relevarea voinţei legiuitorului prin
utilizarea argumentelor sau raţionamentelor logice. Stabilirea voinţei sau scopului
legiuitorului prin folosirea procedeelor logice are loc numai dacă interpretarea literală
este nesatisfăcătoare. Această interpretare presupune cunoaşterea finalităţii legii,
adică a realităţilor sociale care au determinat adoptarea sa. Raţionamentele logice cele
mai folosite în cadrul operaţiunii de dezvăluire a voinţei legiuitorului sunt: raţionamentul
a fortiori (dacă interzice mai puţin, ea interzice implicit şi mai mult), per a contrario
(dacă sancţionează numai în anumite condiţii, înseamnă că exclude de la incidenţă
celelalte situaţii), reductio ad absurdum (numai interpretarea propusă poate fi luată în
considerare), a pari (la situaţii identice se impune aceeaşi soluţie);
- interpretarea sistematică raportează textul normei la ansamblul din care face
parte, adică la actul normativ. Dreptul nu este o sumă de norme juridice, ci un câmp
normativ articulat coerent într-o integralitate auto-organizatoare, astfel că normele se
completează reciproc, sporind eficienţa aplicativă; interpretarea sistematică presupune
studierea normei ce se interpretează în corelaţie cu alte norme ce sunt cuprinse în
aceeaşi lege sau cu alte legi ce fac parte din sistemul de drept pozitiv. Nicio lege nu
apare pe un teren gol, ci are în vedere legislaţia existentă, fie penală, fie extrapenală,
ca urmare a intercondiţionărilor existente între acestea;
- interpretarea istorică-juridică contribuie la descifrarea semnificaţiei normative a
textului legal, interesând determinarea istorică, impactul juridic al împrejurărilor sociale
ce au condus la elaborarea normei, a legii în general; interpretarea istorico-juridică
presupune analiza istoricului legii sau al normei ce se interpretează, studiindu-se in
formaţii de ordin social, economic, politic şi juridic existente la momentul adoptării legii.
Istoricul legii atrage după sine studierea lucrărilor pregătitoare în vederea elaborării
ei, proiecte şi anteproiecte, expuneri de motive, elemente de drept comparat etc.;
- interpretarea analogică constă în explicarea sensului unei legi penale cu ajutorul
altor norme care sunt asemănătoare, abordând aceeaşi materie, dar care sunt mult
mai clare. Interpretarea prin analogie trebuie să nu fie confundată cu extinderea legii
prin analogie, care presupune aplicarea legii penale la fapte care nu sunt prevăzute
în normele sale, dar sunt asemănătoare cu cele din lege111. Această metodă de inter
pretare a extinderii legii prin analogie deschide drum liber abuzurilor şi arbitrariului în
înfăptuirea actului de justiţie.
Pe lângă aceste metode, au mai fost şi sunt folosite şi metoda experimentului,
metoda statistică, metoda comparativă, precum şi alte metode care, prin rezultatele
obţinute, au contribuit la eficientizarea sistemului de sancţionare a inculpaţilor, în
scopul recuperării condamnaţilor cu costuri cât mai reduse şi cu respectarea, în acelaşi
timp, a drepturilor omului şi a principiului umanismului dreptului execuţional penal.
Secţiunea a 5-a. Caracterele dreptului execuţional penal

Caracterele dreptului execuţional penal sunt: caracterul unitar, autonom, de drept
public şi derivat.
§1. Caracterul unitar
în ceea ce priveşte primul caracter, şi anume cel unitar, normele juridice care
reglementează această ramură de drept sunt cuprinse în Legea nr. 254/2013 privind
executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judi
ciare în cursul procesului penal, Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a
măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judi
ciare în cursul procesului penal, Legea nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea
sistemului de probaţiune, în Codul penal şi în Codul de procedură penală, precum şi
în Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti121 şi Regulamentele
de ordine interioară din penitenciare*131.
Chiar dacă se găsesc reglementări în mai multe legi, această situaţie nu infirmă
caracterul unitar al dreptului execuţional penal, deoarece principiile fundamentale
generale sunt prezente în cadrul fiecărei reglementări penale.
Un alt argument pentru susţinerea caracterului unitar este şi acela că există o
unitate de principii care diriguiesc întreaga activitate de executare a sancţiunilor de
drept penal aplicate atât condamnaţilor majori, cât şi condamnaţilor minori.
Codul penal, în Partea generală, şi Codul de procedură penală cuprind norme de
ordin general privind punerea în executare a sancţiunilor de drept penal. în schimb,
Legile privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative, respectiv neprivative de
1111. O ancea , Tratat de drept penal. Partea generală, Ed. AII, Bucureşti, 1994, p. 91.
[2] Adoptat prin Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005 (M. Of. nr. 958 din 28 octombrie 2005).
131 A se vedea şi opinia potrivit căreia Regulamentele privind organizarea penitenciarelor
şi Regulamentele privind executarea pedepselor formează dreptul penitenciar (G.S. B arbu ,
A. Ş erban , Drept execuţional penal, Ed. AII Beck, Bucureşti, 2005, p. 5).
libertate cuprind majoritatea normelor de drept execuţional penal şi toate împreună

formează izvoarele dreptului execuţional penal. Desigur, referitor la această afirmaţie,
trebuie privită cu rezervă calitatea de izvor de drept a regulamentelor de organizare
privind instanţele şi penitenciarele. Astfel, de exemplu, în Legea privind executarea
pedepselor şi a măsurilor privative de libertate sunt cuprinse dispoziţii cu privire la
executarea pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă, reeducarea condamnaţilor,
munca acestora şi remunerarea ei, obligaţiile şi drepturile condamnaţilor, măsurile
disciplinare, liberarea condiţionată, paza condamnaţilor, executarea măsurilor edu
cative privative de libertate, iar în Legea privind executarea pedepselor, a măsurilor
educative şi a altor măsuri neprivative de libertate sunt incluse dispoziţii privind exe
cutarea amenzii, a pedepselor complementare şi accesorii, a măsurilor educative
neprivative de libertate etc.
§2. Caracterul autonom
O lungă perioadă de timp, normele de procedură penală nu erau distincte de cele

de drept penal şi de cele de drept execuţional penal. Până spre sfârşitul secolului XX,
dreptul execuţional penal era înglobat în dreptul procesual penal. De fapt, toate
cursurile de drept procesual penal cuprind şi capitolul privind punerea în executare a
hotărârilor judecătoreşti definitive.
După momentul istoric de la 1989, în literatura juridică s-a pus problema desprinderii
ca ramură de sine stătătoare a dreptului execuţional penal din dreptul procesual penal.
Primul curs universitar de drept execuţional penal, tipărit cu tiraj considerabil, a
fost elaborat de profesorul I. Oancea[1].
Specificul reglementării unor raporturi juridice total diferite, cum sunt cele de
drept penal, de drept civil etc., reclamă existenţa unei legislaţii adecvate121. Tot mai
mult s-a acreditat ideea că dreptul execuţional penal formează o ramură autonomă
a dreptului care reglementează raporturile sociale de sine stătătoare ce se nasc în
cadrul executării sancţiunilor de drept penal.
înţelesul propriu al cuvântului autonomie este că legea după care exişti îţi este
dată de tine însuţi şi de nimeni altcineva. Autonomia presupune independenţă,
adică conducere după norme juridice proprii, ceea ce realizează în conţinut Legea
nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate şi
Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor
măsuri neprivative de libertate.
în prezent, există o opinie dominantă a juriştilor în favoarea existenţei unei
ramuri autonome de drept execuţional penal. Autonomia presupune trei aspecte de
manifestare, şi anume:
- în plan normativ, în sensul că îşi creează norme de conduită fără a se limita la a
sancţiona încălcări ale unor norme impuse de alte ramuri de drept;1
111 I. O ancea , Drept execuţional..., 1998, p. 37; C. B ulai, Drept penal. Partea generală,
Ed. Universităţii din Bucureşti, 1987, p. 19; I. O ancea , Drept execuţional penal, o nouă ramură
de drept penal, în R.D.P. nr. 1/1995, p. 36; idem, Raportul juridic execuţional penal, în R.D.P.
nr. 1/1994, p. 25.
[2>G h . B oboş , Teoria generală a statului şi dreptului, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1983, p. 155.
- în plan conceptual, în sensul că poate conferi un conţinut propriu unor termeni

diferit de cel conferit de alte ramuri de drept;
- în plan procedural, deoarece derularea unei proceduri civile nu poate împiedica,
amâna sau opri derularea executării sancţiunii de drept penal, ca urmare a sesizării
instanţei de judecată cu o anumită acţiune.
§3. Caracterul de drept public
Reglementând relaţiile sociale de punere în executare a sancţiunilor de drept

penal, dreptul execuţional penal creează raporturi juridice, pe de o parte, între stat
(ca reprezentant al societăţii şi ca titular al funcţiei de executare), prin organele sale
specializate (instanţa de judecată, poliţie, finanţe etc.), şi, pe de altă parte, persoanele
fizice (condamnaţii penal sau sancţionaţii penal).
Acţiunea de executare a sancţiunii aplicate este o acţiune publică, ce aparţine
societăţii. Raporturile juridice în care se realizează această acţiune socială sunt
raporturi de putere sau de autoritate.
în cadrul acestui raport, statul, prin organele sale specializate, deţine o poziţie de
autoritate, de comandă, iar condamnatul ocupă o poziţie de subordonare faţă de acesta.
Statul are drept de influenţare, de dispoziţie asupra conduitei condamnatului pe
toată perioada executării sancţiunii aplicate.
§4. Caracterul derivat
Ca şi dreptul în genere, dreptul penal este un produs al evoluţiei societăţii menit

să apere valorile sociale împotriva actelor de conduită periculoase ale membrilor
ei. Evoluţia dreptului penal de-a lungul veacurilor a reflectat evoluţia sistemelor de
politică penală şi a gândirii juridice din fiecare epocă. O lungă perioadă de timp, dreptul
penal a conţinut şi norme de procedură penală, dar ulterior s-a realizat o separare, o
diferenţiere între cele două ramuri de drept.
Codul de procedură penală francez a fost elaborat în anul 1808, fiind o reglementare
modernă, sistematizată, care a răspuns epocii privind desfăşurarea procesului penal.
Legislaţia franceză a influenţat legislaţia românească, fiind o expresie a strânselor
legături între cele două popoare, mai ales în secolul al XlX-lea. în timpul domniei lui
Alexandru loan Cuza a fost elaborat Codul de procedură penală român cu influenţe
majore după cel francez. Acest prim Cod românesc de procedură penală a dăinuit
până în anul 1936.
Actualul Cod de procedură penală, în Titlul V al Părţii speciale, intitulat „Executarea
hotărârilor penale” (art. 550-601), cuprinde norme privind executarea hotărârilor penale
definitive.
Dreptul penal apare ca o sumă de norme, de reguli de conduită generală, iar
normele de drept procesual penal cuprind reguli de conduită particulară, întrucât se
adresează numai acelora care participă într-o anumită calitate la desfăşurarea pro
cesului penal[1].
i1) I. N eagu , Tratat de procedură penală, Ed. Pro, Bucureşti, 1997, p. 10; A l. B oroi,
Şt .G. U ngureanu, N. J idovu , I. M ăgureanu , Drept procesual penal, Ed. AII Beck, Bucureşti,
2001, p. 17-18.
Dreptul execuţional penal particularizează şi mai mult raportul juridic de drept pro
cesual penal, adresându-se doar statului, prin organele sale specializate în executarea
sancţiunilor de drept penal, şi condamnaţilor penal. Din relaţiile sociale reglementate
de dreptul procesual penal s-au desprins relaţiile sociale de executare a sancţiunilor,
în cadrul unui raport juridic specific de drept execuţional penal. Simpla situare a unei
părţi a normelor juridice de executare în Codul de procedură penală nu este dătătoare
de ton, menită să suprime caracterul de sine stătător al acestei ramuri de drept, care
multă vreme a coexistat cu dreptul procesual penal.
Cele două ramuri de drept (dreptul procesual penal şi dreptul execuţional penal)
nu trebuie să se mai confunde şi în viitor, deoarece fiecare ramură are o sferă de
activitate juridică concretă, diferită.
Prin normele sale, dreptul procesual penal trebuie să asigure ordinea socială
fără a afecta drepturile fundamentale ale persoanelor, iar dreptul execuţional penal
trebuie să asigure influenţarea educativă eficientă a condamnaţilor în timpul executării
sancţiunilor, pentru a se evita în viitor săvârşirea de noi infracţiuni.
Dreptul execuţional penal s-a desprins din dreptul procesual penal ca ramură de
drept de sine stătătoare, independentă, care, alături de celelalte ramuri de drept,
formează un tot unitar şi care oglindeşte politica penală a statului la un moment dat.
Secţiunea a 6-a. Scopul şi funcţiile dreptului

execuţional penal
§1. Scopul dreptului execuţional penal
Acesta este determinat de politica penală a statului şi constă în lupta hotărâtă pe

care societatea o duce cu membrii săi care încalcă ordinea de drept şi care lezează
prin acţiunile lor valorile sociale ocrotite de lege.
Pe lângă acest scop general, dreptul execuţional penal are şi un scop special, şi
anume apărarea valorilor sociale, a ordinii de drept, prin reeducarea celor condamnaţi
cu ocazia executării sancţiunilor de drept penal privative sau neprivative de libertate.
Scopul dreptului execuţional penal este stipulat în art. 3 din Legea nr. 254/2013:
„(1) Scopul executării pedepselor şi a măsurilor educative privative de libertate este
prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni. (2) Prin executarea pedepselor şi a măsurilor
educative privative de libertate se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de
ordinea de drept, faţă de regulile de convieţuire socială şi faţă de muncă, în vederea
reintegrării în societate a deţinuţilor sau persoanelor internate” şi în art. 3 din Legea
nr. 253/2013, unde se arată: „(1) Prin reglementarea executării pedepselor, a măsurilor
educative şi a altor măsuri prevăzute la art. 1 se urmăreşte asigurarea echilibrului
dintre protecţia societăţii prin menţinerea ordinii de drept, prevenirea săvârşirii de noi
infracţiuni, şi menţinerea în comunitate a persoanei care a comis una sau mai multe
fapte prevăzute de legea penală. (2) Scopul măsurilor procesuale prevăzute la art. 1
lit. g) este asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii
inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori prevenirea săvârşirii de
infracţiuni, în condiţiile promovării unor măsuri alternative la arestarea preventivă”.
Şi în acest domeniu există o prevenţie generală şi una specială. Prima urmăreşte
să îi determine pe cetăţeni să nu mai comită infracţiuni, iar cea de-a doua se referă
la reeducarea condamnaţilor prin executarea sancţiunii.
§2. Funcţiile dreptului execuţional penal
în realizarea scopului său, dreptul execuţional penal este chemat să îndeplinească

anumite sarcini sau funcţii în calitate de instrument al politicii penale.
în esenţă, aceste funcţii sunt:
a) Realizarea scopului procesului penal. Dacă nu se realizează prompt şi eficient
punerea în executare a sancţiunii de drept penal, desfăşurarea procesului penal este
inutilă şi zadarnică. Totodată, rezonanţa sancţiunii aplicate se anulează, iar prevenţia
generală şi cea specială se anihilează.
în această fază a executării sancţiunilor de drept penal îşi desfăşoară activitatea
instanţa de executare, procurorul, unele organe ale Ministerului Afacerilor Interne,
ale Ministerului Finanţelor şi alte organe abilitate (comandantul locului de deţinere, al
unităţii militare, al unităţii sanitare, consilii locale etc.).
Fiecare grupă de sancţiuni de drept penal (pedepse principale, complementare,
accesorii, măsuri educative, măsuri de siguranţă etc.) prezintă un anumit specific
privind ordinul de punere în executare, organul competent, condiţiile executării etc.
b) Conformarea la principiile fundamentale ale dreptului execuţional penal, adică
„pedepsele şi măsurile privative de libertate se execută în condiţii care să asigure
respectarea demnităţii umane” (art. 4 din Legea nr. 254/2013). Cu alte cuvinte, exe
cutarea sancţiunii trebuie să se realizeze respectând principiul legalităţii, principiul
umanismului, al individualizării executării etc.
c) Reeducarea celor condamnaţi prin forma şi modurile de executare a sancţiuni
lor. în acest sens, se impune adoptarea unor regimuri de executare diferite - regim
de maximă siguranţă, regim închis, regim deschis, semiliber şi liber, adică neprivativ
de libertate, aşa cum este suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei etc.
Executarea sancţiunilor trebuie să formeze trăsături morale pentru condamnat,
menite să îl determine să nu mai intre în câmpul infracţional în viitor, să îl determine
să respecte ordinea de drept în societate şi relaţiile de convieţuire socială.
d) Pregătirea pentru reintegrare în muncă şi societate a celor condamnaţi şi li
beraţi definitiv. Valenţele educative ale executării sancţiunii, ce rezidă din modul în
care aceasta se desfăşoară (cu respectarea principiilor fundamentale de drept, cu
respectarea persoanei condamnatului), prin efectuarea unei activităţi utile de muncă,
cu respectarea drepturilor şi cu recompensarea muncii, pot crea condiţii pentru con
damnat să se readapteze uşor la viaţa liberă, la munca cinstită şi corectă în societate.
Toate aceste elemente pot contribui cu adevărat la reinserţia socială a individului,
dar şi la prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni de către cei condamnaţi care au executat
o pedeapsă sau o altă măsură dispusă de organul judiciar în cursul procesului penal.
Secţiunea a 7-a. Locul dreptului execuţional

penal în sistemul dreptului
r
Sistemul nostru de drept cuprinde circa 13-14 ramuri de drept şi după dreptul penal
se poate înscrie dreptul execuţional penal.
în epoca romană, existau un drept public şi un drept privat (civil). între aceste două
mari ramuri de drept existau anumite legături. Apoi, ramurile de drept s-au diversificat
şi multiplicat, desprinzându-se pe rând din cele două ramuri principale de drept, penal
şi civil, alte ramuri de drept.
Dreptul execuţional penal s-a desprins din dreptul procesual penal, având legături
strânse cu acesta, dar şi cu dreptul penal.
a) Dreptul execuţional penal şi dreptul penitenciar. în unele ţări europene s-a
dezvoltat dreptul penitenciar, care se ocupă cu reglementarea executării pedepselor
privative de libertate şi care este reglementat atât de Codul penal, cât şi de legile
speciale. în Franţa şi Italia, există şi ştiinţa penitenciară. Ea cuprinde dispoziţiile de
drept care reglementează numai executarea pedepselor privative de libertate.
Dreptul execuţional penal reglementează executarea tuturor sancţiunilor de drept
penal, având un domeniu de reglementare mai larg[1), înglobând dreptul penitenciar.
între cele două ramuri de drept există mai multe deosebiri, pe care le vom prezenta
în cele ce urmează.
Dreptul execuţional penal cuprinde, în dispoziţiile nepenale ale legii organice pri
vind executarea pedepselor şi a altor măsuri dispuse de organele judiciare, premisele
esenţiale necesare, generale, relativ stabile şi repetabile realizării scopului acestora,
pe când dreptul penitenciar nu operează cu categoriile legii organice privind exe
cutarea. în cadrul dreptului execuţional deosebim o premisă esenţială şi necesară:
încarcerarea condamnaţilor în penitenciare pe baza mandatului de executare emis în
temeiul unei hotărâri judecătoreşti. Executarea pedepsei închisorii se va realiza potrivit
Legii nr. 254/2013 (premisă generală), care oglindeşte politica penală a statului nostru
(premisă relativ stabilă şi repetabilă).
Dreptul penitenciar cuprinde tipurile de strategii proprii, tratamentul penitenciar
şi regimul penitenciar. De asemenea, cuprinde norme juridice cu privire la munca
condamnaţilor în penitenciare, măsurile privind reeducarea, şcolarizarea şi instruirea
acestora, regulamentele de ordine interioară cu drepturile şi îndatoririle condamnaţilor,
precum şi recompensele ce se pot acorda. Sunt precizate, totodată, şi atribuţiile privind
activitatea fiecărui organ în cadrul executării pedepsei în penitenciar.
Dacă dreptul execuţional penal are ca izvor de drept legea privind executarea
pedepselor şi a altor măsuri dispuse de organele judiciare, dreptul penitenciar are ca izvor
principal regulamentul pentru aplicarea legii privind executarea pedepselor121. Desigur,
susţinerea comportă discuţii cu privire la faptul dacă şi în ce măsură un regulament
poate fi izvor de drept.
b) Legătura cu dreptul penal, dreptul procesual penal şi alte ramuri de drept. Scopul
celor trei ramuri de drept este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi tragerea la
răspundere a infractorilor, care se realizează în procesul penal.
Dreptul penal prevede cadrul legal al sancţiunilor, normele speciale şi generale
sancţionatoare, modalităţile aplicării sancţiunilor de drept penal în hotărârile definitive
de condamnare.
Dreptul execuţional penal, prin normele sale de executare a sancţiunilor aplicate
de instanţă, contribuie la prevenţia legii penale, la atingerea scopului acesteia. între
cele două ramuri de drept există intercondiţionări, fără a se ştirbi autonomia de
reglementare a fiecăreia.
Executarea sancţiunilor se realizează într-un anumit cadru, cu respectarea unei
anumite proceduri penale. în Codul de procedură penală, în Titlul V - „Executarea
hotărârilor penale”, sunt prevăzute dispoziţiile speciale privind executarea hotărârilor1 2
[1] în acelaşi sens, a se vedea şi G.S. B arbu , A. Ş erban , op. cit., p. 5.

[2) P. Z idaru , Drept penitenciar, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2001, p. 15 şi urm.
penale. Prin aceste norme sunt precizate procedura de punere în executare a sanc
ţiunilor şi procedura de modificare a executării sancţiunilor de drept penal.
La prima vedere s-ar putea trage concluzia că dreptul execuţional penal ar fi inclus
în dreptul procesual penal, dar, aşa cum s-a arătat, chiar dacă normele de reglemen
tare le regăsim în Codul de procedură penală, dreptul execuţional penal are un obiect
propriu de reglementare, autonom, cu reglementări proprii regăsite în legile de execu
tare. Uneori, raporturile de drept execuţional penal se realizează prin raporturi de drept
procesual penal la care subiecţi sunt organele statului specializate şi condamnaţii.
De asemenea, dreptul execuţional penal preia o serie de informaţii, idei, cunoştinţe
din criminologie (care studiază trăsăturile infractorului) şi din penologie (care studiază
pedepsele).
Criminologia studiază criminalitatea din perspectiva cauzalităţii fenomenelor, a
condiţiilor şi împrejurărilor în care se produc anumite categorii de infracţiuni, precum
şi comportamentul infracţional. Dreptul execuţional penal, fiind o ramură aplicativă,
nu face altceva decât să confirme concluziile teoretice ale criminologiei, să nuanţeze
procedeele de reeducare a condamnaţilor.
Penologia studiază conţinutul şi evoluţia pedepselor, natura acestora, eficacita
tea lor, atât din punct de vedere al constrângerii, cât şi cel al reeducării, îndreptării
comportamentului. Se constată că dreptul execuţional penal şi penologia cercetează
pedepsele din unghiuri de vedere diferite, având un scop unic: experimentarea unor
metodologii noi de resocializare, de influenţare pozitivă conştientizată.
Secţiunea a 8-a. Politica execuţional-penalâ

Legea penală prevede care fapte constituie infracţiuni, pedepsele ce se aplică
infractorilor şi măsurile ce se pot lua în cazul săvârşirii acestor fapte.
în cadrul politicii penale a statului nostru, un loc important îl ocupă şi politica exe-
cuţional-penală. Statul înţelege să apere, prin elaborarea legilor generale şi specia
le, valorile sociale, ordinea de drept şi normele de convieţuire socială între membrii
societăţii.
Politica penală a statului nostru trebuie să se adapteze la şi să ţină seama şi de
legislaţia Uniunii Europene. Legislaţia penală naţională suferă influenţe puternice din
partea dreptului Uniunii Europene, în scopul armonizării celor două legislaţii.
Sub aspect sancţionator, statul nostru s-a obligat, prin tratatele încheiate cu statele
membre, să ia toate măsurile ca faptele ce îmbracă forma infracţiunii să fie sancţionate
penal, iar sancţiunile să fie proporţionate şi educative. Justificarea colaborării între
state în domeniul penal şi execuţional penal este dată de faptul internaţionalizării
crimei, căreia trebuie să i se răspundă prin măsuri eficiente de represiune cu caracter
naţional şi internaţional.
După anul 2000, în cadrul reformei penale, statul nostru a făcut eforturi considerabile
concretizate în elaborarea unor proiecte de modificare a Codului penal şi a Codului
de procedură penală, iar în cadrul actualelor coduri se regăsesc instituţii penale din
dreptul comunitar penal.
Ideea principală care răzbate din politica statului în ceea ce priveşte executarea
sancţiunilor de drept penal este aceea a accentuării laturii de reeducare a infractorilor
şi, implicit, de realizare a unei prevenţii generale şi speciale mai eficiente în detrimentul
laturii sancţionatorii.
Secţiunea a 9-a. Ştiinţa dreptului execuţional penal

Alături de ramura de drept s-a dezvoltat şi ştiinţa dreptului execuţional penal, ce
este o ramură a ştiinţelor juridice care cuprinde totalitatea de concepţii, idei, teorii,
explicaţii privitoare la dreptul execuţional penal.
Obiectul de studiu îl reprezintă normele de drept şi raporturile juridice privitoare la
executarea sancţiunilor de drept penal.
Metoda de studiu este cea a analizei complexe şi realiste a fenomenului execuţio
nal penal, apelând la metoda istorică, logică, precum şi la alte metode. Se apelează,
totodată, şi la metode proprii ştiinţelor sociale, cum ar fi metoda statistică, metoda
comparativă etc.
Există corelaţii cu ştiinţele juridice penale, ca dreptul penal şi dreptul procesual
penal. De asemenea, există corelaţii cu ştiinţele sociale penale, cu politica penală (care
trasează orientările de bază ale legislaţiei penale, eficienţa sancţiunii), cu criminologia
(acre studiază cauzele şi condiţiile sociale ce determină criminalitatea şi trăsăturile
caracteristice ale persoanelor care săvârşesc infracţiuni), cu penologia (care se ocupă
cu studiul pedepselor, natura şi funcţiile acestora), ştiinţa penitenciară (executarea
pedepselor privative de libertate, organizarea sistemului penitenciar), cu sociologia
criminală şi pedagogia condamnatului (rolul mediului social în criminalitate, trăsături
psihice).
Secţiunea a 10-a. Izvoarele dreptului execuţional penal

Prin izvor al dreptului execuţional penal se înţelege actul normativ sau actele
normative prin care se exprimă voinţa de stat cu privire la normele juridice privind
executarea sancţiunilor de drept penal.
Izvoarele dreptului execuţional penal sunt dispoziţiile cuprinse în:
a) Constituţia României. Legea fundamentală creează cadrul de manifestare a ce
tăţenilor în plaja mare a activităţilor licite, stabilindu-se tot ceea ce statul român permite
cetăţenilor, apărându-le în acelaşi timp valorile şi drepturile fundamentale, începând cu
drepturile inviolabile ce asigură viaţa, posibilitatea de mişcare liberă, siguranţa fizică
şi psihică, siguranţa domiciliului, continuând cu dreptul la integritate fizică şi psihică,
la apărare individuală şi colectivă, la liberă circulaţie, dreptul de ocrotire a vieţii intime,
familiale şi private; legea fundamentală creează premise pentru toţi, chiar şi pentru
cei sancţionaţi penal, să îşi exercite drepturile.
în Constituţie sunt lămurite sensurile noţiunilor de cetăţean, stat, drept, concomitent
cu definirea principiilor generale ale raporturilor dintre cei care apără societatea şi cel
apărat de normele de drept împotriva pericolelor, infracţiunilor şi nedreptăţilor;
b) Codul penal, în art. 53-70 - categoriile pedepselor, art. 71-73-calculul pedep
selor, art. 80-96 - renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, sus
pendarea sub supraveghere a executării pedepsei, art. 99-106 - liberarea condiţionată.
c) Codul de procedură penală, în Titlul V privind „Executarea hotărârilor penale”,
art. 550-601;
d) Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de
libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Normele de drept
execuţional penal limitează drepturile şi libertăţile unor cetăţeni (condamnaţi), în scopul
de a evita activităţile distructive. Totuşi, aceste norme trebuie să fie periodic revizuite,
pentru a reformula posibilităţile exerciţiului deplin al acestor drepturi de îndată ce

este posibil. Condiţiile în care drepturile se exercită în cazul celor sancţionaţi penal
sunt stabilite de normele dreptului execuţional, care prevăd limitele şi modul lor de
manifestare.
e) Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a
altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului
penal;
f) Legea nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune;
g) Legea nr. 293/2004 privind statutul funcţionarilor publici din Administraţia
Naţională a Penitenciarelor111.
La acestea trebuie alăturat, chiar dacă nu au forţa juridică a legii şi nu pot fi izvoare
de drept în adevăratul sens al noţiunii, şi Regulamentul de ordine interioară al instan
ţelor judecătoreşti şi Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executa
rea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în
cursul procesului penal, respectiv a Legii nr. 253/2013 privind executarea pedepselor,
a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele
judiciare în cursul procesului penal.
Este de precizat faptul că ultimele „izvoare" indicate mai sus nu au caracterul unui
„izvor de drept’ propriu-zis, deoarece nu sunt acte emanate de la puterea legiuitoare -
Parlamentul - , însă apreciem că prin conţinutul lor pot fi menţionate la acest capitol.
Legislaţia Uniunii Europene şi cea internaţională, mai precis tratatele şi convenţiile
ratificate de România, fac parte din dreptul intern şi sunt obligatoriu a fi respectate. Astfel,
în acest sens trebuie amintite:
- Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată la 10 decembrie 1948;
- Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice din 1966;
- Principiile directoare pentru tratamentul delincvenţilor, adoptate de O.N.U. în 1990;
- Convenţia Naţiunilor Unite împotriva torturii şi a altor tratamente crude, inumane
sau degradante*121;
- Regulile europene pentru penitenciare - Recomandarea R(87)3, adoptată de
Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei la 12 februarie 1987, în cea de-a 404-a
şedinţă a miniştrilor deputaţi; versiunea europeană revizuită a Ansamblului de reguli
minime privind tratamentul deţinuţilor;
- Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul deţinuţilor, adoptat prin Rezolu
ţia nr. 663 C(XXIV) a Consiliului Economic şi Social din 31 iulie 1957, care a reluat
Rezoluţia Primului Congres al Naţiunilor Unite pentru prevenirea crimei şi tratamentul
delincvenţilor din 30 august 1955;
- î n domeniul privind recrutarea, pregătirea şi statutul personalului de penitenciar-
Rezoluţia Primului Congres al Naţiunilor Unite pentru prevenirea crimei şi tratamentul
delincvenţilor, adoptată la 1 septembrie 1955;
- în materie de aşezăminte penitenciare şi corecţionale deschise - Rezoluţia Primului
Congres al Naţiunilor Unite pentru prevenirea crimei şi tratamentul delincvenţilor,
adoptată la 29 august 1955;
111 Republicată în M. Of. nr. 264 din 10 aprilie 2014.

121 România a aderat la această convenţie prin Legea nr. 19/1990 (M. Of. nr. 112 din 12
octombrie 1990).
- Ansamblul regulilor minime ale Naţiunilor Unite cu privire la administrarea justiţiei

pentru minori - „Regulile de la Beijing” adoptat de O.N.U. prin Rezoluţia nr. 40/33
din 29 noiembrie 1985;
- Regulile Naţiunilor Unite pentru protecţia minorilor privaţi de libertate - Rezoluţia
nr. 45/113 din 14 decembrie 1990;
- Ansamblul de principii pentru protejarea tuturor persoanelor supuse unei forme
oarecare de detenţie sau de încarcerare, adoptat de O.N.U. în a 76-a Sesiune plenară
din 9 decembrie 1988;
- Recomandarea Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei R(89)12, adoptată
la data de 13 octombrie 1989 la Strasbourg;
- Recomandarea Comitetului de Miniştri REC(2006)2 din 11 ianuarie 2006 referi
toare la Regulile penitenciare europene;
- Recomandarea Consiliului de Miniştri REC(2008)11 din 5 noiembrie referitoare la
Regulile europene pentru minorii care fac obiectul unor sancţiuni sau măsuri dispuse
de organele judiciare.
Secţiunea a 11-a. Principiile dreptului execuţional penal

Principiile de drept sunt reguli de maximă generalitate, care sintetizează experienţa
socială şi asigură echilibrul dintre respectarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor.
Etimologic, noţiunea de principiu vine de la latinescul principium, care are sensul
de început, obârşie sau element fundamental. Orice principiu este un început pe
plan ideatic, o sursă de acţiune. Principiile generale ale dreptului sunt prescripţiile
generatoare care stabilesc arhitectura dreptului şi aplicarea sa. Un principiu se poate
prezenta sub diverse forme: axiome, deducţii sau o generalizare a unor fapte concrete.
Studiul originii principiilor dreptului (ca, de altfel, şi studiul originii fenomenului
juridic) a constituit o preocupare permanentă pentru filosofi şi pentru diverse şcoli de
gândire juridică.
Considerate ca prescripţii sau idei fundamentale ce călăuzesc crearea şi aplicarea
normelor juridice, principiile dreptului au fost formulate încă din Antichitate, la început
sub forma unor dictoane sau adagii. Acestea au însă un grad de cuprindere mai redus
decât principiile, deoarece vizează numai anumite secvenţe ale fenomenului juridic,
şi nu pe acesta în ansamblul său. Totuşi, maximele, adagiile, axiomele îmbogăţesc
principiile dreptului, le dau substanţă prin definiţiile sugestive ce privesc fenomenele
tipice din domeniul relaţiilor juridice.
Dreptul execuţional penal este călăuzit de o seamă de principii de drept prin care
se orientează şi se direcţionează toată activitatea de executare a sancţiunilor de drept
penal. Aceste principii sunt generale sau speciale, în funcţie de obiectul şi întinderea
sferei lor de aplicare.
Principiile de bază sunt determinate de scopul în vederea căruia se realizează
activitatea execuţională penală, ele trebuind să asigure realizarea ei în bune condiţiuni.
Principiile de bază ale activităţii execuţionale penale exprimă în mod sintetic concepţia
politico-juridică a statului în ceea ce priveşte punerea în executare a hotărârilor
judecătoreşti definitive şi organizarea activităţii de executare a acestora.
Cunoaşterea principiilor are o importanţă teoretică şi practică:
- pentru teorie, ele dezvăluie concepţia politico-juridică ce a stat la baza reglemen
tării, aceasta constituind un criteriu ştiinţific de apreciere a unui sistem de drept şi, de
asemenea, oferă fundamentul explicării doctrinare a normelor de drept execuţional

penal luate în ansamblu sau fiecare în parte;
- din punct de vedere practic, ele servesc la aplicarea corectă a normelor de drept
incidente111.
Sistemul principiilor dreptului este format din principiile fundamentale ale dreptului
şi din principiile de ramură. Principiile de ramură au la bază principiile fundamenta
le, continuându-le acţiunea, amplificând-o la nivelul fiecărei ramuri de drept. Astfel,
referitor la dreptul execuţional penal, identificăm o serie de principii generale (unele
dintre ele, de fapt, coincid cu cele fundamentale, constituţionale) şi principii speciale,
specifice ramurii de drept execuţionale penale.
Ca urmare a aplicării acestor principii, este nevoie ca, în activitatea de executare a
pedepselor, să se asigure condamnaţilor următoarele drepturi fundamentale în materie
execuţională penală: dreptul de a informa familia, recunoaşterea faptului că persoana
condamnată are dreptul de a consulta un avocat, recunoaşterea conduitei religioase,
dreptul de a se plânge de încălcarea drepturilor legale.
§1. Principii generale
a) Principiul legalităţii executării sancţiunilor de drept penal. Executarea sancţiunilor

se realizează în conformitate cu Codul penal, cu legea privind executarea pedepselor
şi cu alte legi. Este unul dintre principiile fundamentale ale tuturor ramurilor de drept,
prevăzut şi în Constituţia României.
Din principiul legalităţii cu caracter general prevăzut în art. 1 alin. (5) din Constituţie,
potrivit căruia „respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”,
se desprinde şi principiul legalităţii executării sancţiunilor de drept penal. Pentru
realizarea şi respectarea lui se impun următoarele cerinţe:
- activitatea de executare nu se poate desfăşura decât de către organele statului
prevăzute de lege şi în limitele atribuţiilor conferite de lege;
- organele judiciare trebuie să respecte drepturile celor sancţionaţi şi să asigure
condiţiile normale de încarcerare în penitenciare şi la locurile de muncă potrivit legii.
Pentru asigurarea legalităţii executării sancţiunilor intervin un sistem complex de
garanţii procesuale, cât şi numeroase sancţiuni aplicabile persoanelor care au încălcat
legea cu ocazia punerii în executare a hotărârilor penale definitive.
Consacrarea acestui principiu are o importanţă deosebită, reprezentând o garanţie
a drepturilor şi libertăţilor omului, în sensul că împiedică abuzurile în activitatea de
executare.
b) Principiul individualizării executării sancţiunilor de drept penat2’. Executarea
pedepselor şi a celorlalte sancţiuni trebuie adaptată după felul individului, după per
sonalitatea lui. în viziunea acestui principiu, executarea sancţiunilor trebuie să se
facă la locul de deţinere în concret în raport cu gravitatea faptei săvârşite şi persoana
condamnatului, astfel încât să se atingă scopul pedepsei.
Individualizarea executării sancţiunilor se organizează de organele administrative
de executare. Individualizarea administrativă poate privi regimul de executare, dar şi
durata executării efective a sancţiunii. Deci mijlocele de realizare a acesteia pot avea
111 I. N eagu , op. cit., 1997, p. 37-73.

121C. B ulai, Drept penal..., p. 323.
caracter judiciar sau mixt şi fără voinţa organelor administrative nu este practic posibilă
opera de individualizare a executării.
Individualizarea administrativă este reglementată în principiu în Legea nr. 254/2013
şi în Legea nr. 253/2013.
c) Principiul umanismului executării sancţiunilor de drept penal. Executarea pe
depsei şi a celorlalte sancţiuni şi măsuri dispuse de organele judiciare nu trebui să
aducă suferinţă condamnatului. Executarea pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe
viaţă presupune un rău şi o suferinţă la care nu trebuie să se mai adauge şi altele.
Principiul presupune că întreaga reglementare în materie execuţională penală
trebuie să pornească de la persoana condamnatului. în centrul activităţii se află OMUL,
reeducarea şi resocializarea sa. De aceea, trebuie să existe un echilibru între coerciţie
şi reeducare. Pedeapsa privativă de libertate este un „rău” şi o „suferinţă’ care nu
trebuie să dezumanizeze.
Umanizarea pedepselor a fost un principiu al şcolii clasice de la sfârşitul secolului
al XVIII-lea. Enrico Ferri s-a opus cruzimii pedepselor şi modului de executare existent
în secolul al XVIII-lea, propunând abolirea pedepsei cu moartea, a pedepselor corporale
şi infamante şi propunând, totodată, îmblânzirea pedepselor existente.
d) Principiul rolului activ al organelor de executare. Organele de executare au
o funcţie deosebită în reeducarea condamnaţilor în locurile de deţinere. Personalul
din penitenciare se preocupă de respectarea disciplinei în muncă şi în penitenciar, a
ordinii şi a regulamentelor interne.
Munca de reeducare trebuie să ţină seama de particularităţile fiecărui condamnat,
de conduita sa anterioară condamnării, de natura infracţiunii săvârşite şi de cuantumul
pedepsei aplicate.
Realizarea acestui scop nu este posibilă prin pasivitatea sau dezinteresul organelor
din locurile de executare (penitenciare, centre de detenţie, centre educative, spitale
etc.), acestea trebuind să apeleze la toate mijloacele legale pentru „însănătoşirea
morală' şi fizică a condamnatului.
e) Principiul respectării demnităţii umane presupune că persoanele condamnate nu
trebuie să fie tratate inuman în locurile de executare. Introducerea acestui principiu s-a
impus ca urmare a aderării României la Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse
ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante.
în vederea garantării lui a fost incriminată ca infracţiune distinctă tortura (care
constă în provocarea de dureri sau suferinţe puternice, fizice ori psihice, pentru
obţinerea de informaţii sau mărturisiri ori pentru a pedepsi sau intimida în legătură cu
un act pe care persoana l-a comis).
Respectarea principiului analizat presupune dreptul persoanei la demnitate (art. 4
din Legea nr. 254/2013 şi art. 5 din Legea nr. 253/2013), dar şi la integritate psihică
şi fizică (art. 5 din Legea nr. 254/2013).
Personalul din locurile de executare trebuie să preîntâmpine suferinţa cauzată de
unii condamnaţi altora şi să se preocupe de prevenirea acestora, într-o „lume” în care
nimeni nu te poate feri de nimic, pentru că în general nu are cum.
§2. Principii speciale111
a) Principiul obligativităţii. Acest principiu se referă la faptul că dispozitivul hotărârii

judecătoreşti penale trebuie adus la îndeplinire în mod obligatoriu de către instanţa
de executare.
Punerea în executare se realizează din oficiu, cu excepţia situaţiilor în care există o
împiedicare legală. în dreptul penal nu este recunoscută procedura învestirii cu formulă
executorie a hotărârilor, iar punerea în executare nu rămâne la latitudinea părţilor din
proces. Dimpotrivă, punerea în executare este atributul instanţei de executare, fără a
fi condiţionată de o cerere prealabilă de executare.
b) Principiul executabilităţii. Este un efect al pronunţării de către instanţa de
judecată a unei soluţii, având caracter absolut în cazul hotărârii definitive, ca efect al
autorităţii de lucru judecat.
în afară de condiţia pozitivă privind existenţa unei hotărâri penale definitive,
este necesar să fie îndeplinită şi o condiţie negativă, şi anume inexistenţa vreunei
suspendări a executării. Suspendarea executării hotărârii definitive poate apărea în
situaţiile prevăzute de art. 411, art. 416, art. 430, art. 441, art. 460, art. 465 C. proc. pen.
Trebuie precizat, totodată, că executabilitatea unei hotărâri nu se poate confunda
cu caracterul definitiv al acesteia. Un exemplu în acest sens este hotărârea de luare
şi prelungire a unei măsuri preventive, care, chiar dacă nu este definitivă, se va pune
în executare, deoarece contestaţia nu este suspensivă de executare [art. 204 alin. (3),
art. 205 alin. (3), art. 206 alin. (4) C. proc. pen.].
c) Principiul jurisdicţionalităţii. Activitatea de executare este pornită şi se desfăşoară
din iniţiativa şi sub supravegherea instanţei de executare, care este competentă să
soluţioneze şi incidentele la executare.
Judecătorul delegat cu executarea poate sesiza instanţa de executare [art. 554
alin. (2) C. proc. pen.], dacă cu ocazia punerii în executare a hotărârii sau în cursul
executării se iveşte vreo nelămurire sau împiedicare.
Judecătorul delegat cu executarea acţionează ca un delegat al instanţei în această
materie (art. 554 C. proc. pen., art. 14 şi urm. din Legea nr. 253/2013).
d) Principiul continuităţii. Din moment ce s-a declanşat faza punerii în executare a
hotărârii, aceasta se desfăşoară în mod continuu până la epuizare, până la completa
ducere la îndeplinire a ceea ce instanţa de judecată a hotărât. în mod excepţional, exe
cutarea poate fi amânată sau întreruptă, conform art. 519 şi art. 589-594 C. proc. pen.
111 G. A ntoniu , Executarea sancţiunilor penale, în V. D ongoroz, S. K ahane , G. A ntoniu ,

C. B ulai, N. Iliescu , R. S tănoiu , Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală român,
Ed. Academiei, Bucureşti, 1976, p. 299-300.
Capitolul al IMea. Raportul juridic execuţional penal
Secţiunea 1. Consideraţii generale

Au existat mai multe opinii cu privire la raportul juridic execuţional penal. într-o opinie,
s-a considerat că el face parte din cel penal şi că parcurge mai multe etape. într-o
altă opinie, se susţine că există un raport juridic special execuţional penal, care este
reglementat de norme juridice execuţionale penale. El ia naştere odată cu aplicarea
unei sancţiuni şi se deosebeşte de raportul juridic penal.
în opinia profesorului C. Bulai111, odată cu stabilirea sancţiunii pentru persoana
vinovată de săvârşirea infracţiunii, s-a definitivat raportul juridic de conflict. Raportul
juridic penal se stinge prin executarea sancţiunii aplicate infractorului ori prin intervenţia
unei cauze care îl stinge. Din această perspectivă, executarea sancţiunii este atât o
executare materială, dar şi un raport juridic special de executare a sancţiunii aplicate,
mai exact, un raport juridic execuţional penal, derivat şi subordonat raportului juridic
penal*121.
într-o altă opinie131, s-a subliniat că raportul juridic penal parcurge mai multe etape,
şi anume:
- cea a definitivării raportului juridic penal prin intermediul raporturilor juridice
procesuale, definitivare care se efectuează prin aplicarea sancţiunilor penale;
- cea a executării sancţiunilor, ce durează până la stingerea executării acestora
prin vreun mod prevăzut de lege (executare, graţiere etc.);
- etapa de după executarea sancţiunilor, când pentru cel condamnat mai sunt
prezente interdicţii, decăderi şi care se sting prin obţinerea reabilitării.
în această opinie, raportul se întinde de la etapa definitivării prin aplicarea sancţiu
nilor până la etapa terminării executării lor. Se constată că este folosită noţiunea „etapa
executării sancţiunilor” , fără a se evidenţia şi existenţa unui raport juridic special, care
este raportul juridic execuţional penal.
într-o altă opinie, profesorul I. Oancea141 afirmă că, întrucât dreptul execuţional
penal reglementează relaţii sociale distincte de relaţiile sociale de tragere la răspun
dere penală, şi anume relaţii sociale de executare a sancţiunilor penale, şi întrucât
aceste relaţii sunt reglementate prin norme de drept execuţional penal, există implicit
premisele naşterii şi existenţei unui raport juridic special, anume a raportului juridic
execuţional penal. Acest raport are trăsături proprii, care îl particularizează faţă de
raportul juridic penal, ce ia naştere odată cu aplicarea unei sancţiuni penale. Raportul
juridic execuţional penal are trăsături caracteristice proprii şi particularităţi ale elemen
telor sale, ceea ce îi conferă un caracter propriu, separat faţă de raportul juridic penal.
111C. B ulai, Drept penal..., p. 129.

1211. O ancea , Drept execuţional..., 1998, p. 34.
131 M. Z olyneak , Drept penal. Partea generală, Universitatea „Al.l. Cuza”, laşi, 1977,
p. 129-133.
[4] I. O ancea , Drept penal. Partea generală, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1971,
p. 494-496.
în ceea ce ne priveşte, găsim judicioasă susţinerea profesorului I. Oancea şi

achiesăm la opinia acestuia, în sensul existenţei unui raport juridic execuţional penal
de sine stătător.
Noţiunea de raport juridic execuţional penal constă în relaţiile sociale de executare
a sancţiunilor de drept penal reglementate prin norme juridice execuţionale penale,
relaţii între organele de stat şi condamnat, potrivit cărora statul are dreptul de a-l pune
pe condamnat să execute pedeapsa ori o altă măsură aplicată printr-o hotărâre penală
definitivă, iar condamnatul are obligaţia să o execută.
Secţiunea a 2-a. Trăsăturile specifice ale raportului

juridic execuţional penal
între raportul juridic execuţional penal şi raportul juridic penal există o strânsă
legătură. Mai întâi se naşte raportul juridic penal de conflict, ca urmare a transformării
lui din raportul juridic de conformare. La naşterea acestui raport juridic de conflict a
stat săvârşirea unei infracţiuni.
Raportul juridic de conflict, privit ca mijloc de realizare a ordinii de drept penal, poartă
denumirea de raport juridic de răspundere penală. O etapă în desfăşurarea acestuia
este executarea sancţiunii de drept penal aplicate. Această durată, în cadrul raportului
juridic penal, ia forma unui raport juridic special, şi anume a raportului juridic execuţional
penal. Cu alte cuvinte, raportul juridic execuţional penal derivă din cel penai2].
Din cele de mai sus rezultă că raportul juridic execuţional penal se referă la relaţii
de executare a sancţiunilor de drept penal, care se deosebesc de relaţiile de tragere
la răspundere penală care conduc la formarea raportului juridic penal.
Deşi pentru epuizarea raportului juridic execuţional penal se apelează la acte
procesuale penale proprii (punerea în executare a pedepsei închisorii sau a detenţiunii
pe viaţă, a măsurilor educative, a pedepsei complementare etc.), reglementate prin
norme juridice procesuale penale şi puse în executare de organe procesuale penale,
cele două raporturi juridice nu se confundă, ele rămânând raporturi juridice distincte,
dar aflate într-o strânsă interdependenţă.
Secţiunea a 3-a. Elementele raportului juridic execuţional penal
§1. Subiecţi
La raportul juridic execuţional penal participă, pe de o parte, statul, prin organele

speciale, în calitate de subiect activ, şi condamnatul, pe de altă parte, ca subiect pasiv.
De exemplu, în situaţia executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă,
împuternicitul statului este conducerea penitenciarului. în situaţia executării pedepsei
amenzii, statul participă în cadrul raportului prin organul financiar.
Celălalt subiect, cel pasiv, este condamnatul, care va executa pedeapsa aplicată
printr-o hotărâre definitivă. în această situaţie, condamnatul are o serie de drepturi şi
obligaţii prevăzute în legile privind executarea pedepselor şi a altor măsuri dispuse
de organele judiciare în cursul procesului penal.
<*1) I. O ancea, Drept execuţional..., 1998, p. 35.

i2] I. O ancea , Raportul juridic execuţional..., p. 23.
II. Raportul juridic execuţional penal 21
în cadrul raportului juridic execuţional penal, subiecţii dobândesc o anumită specifi

citate, calitatea lor fiind deosebită de cea întâlnită în cadrul celorlalte raporturi juridice
penale sau procesuale penale.
§2. Conţinut
Prin conţinutul raportului juridic execuţional penal se înţeleg drepturile şi obligaţiile

fiecărei părţi specifice acestui raport.
a) Cu privire la drepturi:
- organul de stat are dreptul să ceară condamnatului să execute pedeapsa aplicată.
Statul are o poziţie de autoritate, cu rol dominant în raport cu condamnatul;
- aceleaşi drepturi are statul şi în cazul executării unei măsuri educative sau de
siguranţă;
- în penitenciar, statul, prin organele sale, are mai multe drepturi derivate din cel
enunţat mai sus, şi anume dreptul de a cere să se respecte disciplina şi ordinea în
penitenciar, dreptul de a obliga condamnaţii să participe la activităţile educative etc.;
- condamnatul are şi el drepturi: de a executa doar pedeapsa la care a fost con
damnat, de a i se respecta dreptul la odihnă, la asistenţă medicală, la corespondenţă
şi vizite etc.
b) Cu privire la obligaţii:
- statul are anumite obligaţii, precum aceea de a-i asigura condamnatului res
pectarea drepturilor sale la locul de deţinere, cum ar fi dreptul la odihnă, la asistenţă
medicală etc.
- condamnatul are obligaţia de a desfăşura anumite acţiuni sau inacţiuni cuprinse
în pedeapsa aplicată;
- condamnatul are obligaţia să respecte regimul de penitenciar conform regulamen
tului de ordine interioară, normele de igienă sanitară, disciplina muncii la locurile de
muncă.
§3. Obiect
Obiectul raportului juridic de drept execuţional penal îl constituie pedeapsa, măsura

educativă, măsură de siguranţă etc. ce trebuie executate.
Naşterea, modificarea şi stingerea raportului execuţional penal are loc ca la
orice raport juridic penal. El este determinat de existenţa unor fapte juridice penale,
execuţionale penale, fiindcă drepturile şi obligaţiile se manifestă doar în prezenţa lor.
Aceste fapte juridice sunt de trei feluri: fapte constitutive, fapte modificatoare şi fapte
extinctive de raport juridic execuţional penal.
Faptele constitutive ale raportului juridic execuţional penal sunt o hotărâre jude
cătorească definitivă de condamnare la o pedeapsă sau la o altă sancţiune de drept
penal, actul de punere în executare şi mandatul de executare ce se emite de instanţa
de executare.
Faptele modificatoare de executare sunt cele care schimbă conţinutul executării
unei sancţiuni, făcând-o mai severă, mai puţin severă sau înlăturând-o. Fapte modi-
•'catoare sunt: un act de graţiere, săvârşirea unei noi infracţiuni.
Faptele extinctive de executare a unei sancţiuni sunt executarea efectivă şi comple
tă a acesteia, amnistia, graţierea personală, care duc la încetarea executării pedepsei.
Capitolul al lll-lea. Răspunderea penală
şi sancţiunile penale
Secţiunea 1. Răspunderea penală111

Societatea umană reprezentată prin stat impune un comportament adecvat structurii
sale politice şi economice pentru toţi membrii ei. Existenţa individului în complexul
vieţii de relaţie este supusă normelor de toate categoriile, fie că este vorba de norme
simple de convieţuire, de norme etice ori de norme juridice în general.
O consecinţă imediată a intervenţiei normelor de conduită în viaţa de relaţie este
aceea a limitării şi condiţionării libertăţii de acţiune a individului. Numai astfel sunt
posibile coexistenţa tuturor într-un organism social şi realizarea concordanţei între
interesele individuale cu cele colective, care se realizează printr-o limitare şi discipli
nare utilă a conduitelor individuale. în aspectele sale cele mai importante şi mai strâns
legate de interesele comune, întreaga noastră conduită este limitată în posibilităţile
sale şi supusă comandamentelor colectivităţii organizate.
Normele juridice se găsesc sub control şi verificare continuă din partea autorităţii
statale. Prin aceste norme, statul, prin organele sale, controlează şi supraveghează
permanent activitatea membrilor colectivităţii. Această supraveghere a comportamen
tului uman este mai vizibilă şi mai susceptibilă de înţeles sub toate aspectele sale mai
ales în momentul când anumite persoane sunt trase la răspundere, adică controlul şi
verificarea intervin în cazul unor fapte precise, în situaţia faptelor interzise în special
de legea penală, când infractorul, adică cel care înfrânge o dispoziţie legală, trebuie
să justifice conduita sa antisocială şi să suporte consecinţele respective.
Fenomenul infracţional în ansamblul său reprezintă una dintre forţele negative în
societate şi, dacă nu i s-ar opune anumite mijloace de limitare şi nu s-ar face efor
turi de diminuare şi lichidare a lui, această forţă negativă prezentă în viaţa socială
ar atinge un grad şi o intensitate de ordin destructiv aproape inimaginabile, ducând
spre anarhie şi spre o luptă acerbă între agresori, pe de o parte, şi slujitorii ordinii de
drept, pe de altă parte.
Nu este uşor să se găsească cele mai apte mijloace pentru a anihila un fenomen atât
de primejdios şi, în acelaşi timp, să se păstreze în societate toţi cei care declanşează
această forţă destructivă, ba mai mult, să se realizeze o reeducare a lor, o reinserţie
socială, pentru integrarea lor totală în societate. Din această perspectivă, se remarcă
faptul că de secole s-a transmis modalitatea pedepsei ca mijloc de combatere a
infracţionalităţii (a criminalităţii), un mijloc de constrângere care poate îmbracă diferite
forme, cu diverse consecinţe juridice.
Dacă este să facem aprecieri cu privire la pedeapsă, trebuie mai întâi să stabilim
rolul şi locul ei în cadrul politicii penale a statului, ceea ce impune unele precizări
prealabile privitoare la noţiunea de politică penală2]. Unii autori consideră politica1
[1] A se vedea şi M.l. Rusu, Drept penal. Partea generală, ed. a 2-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti,
2006, p. 301 şi urm.
121Expresia „politică penală” a fost folosită pentru prima dată la începutul secolului al XlX-lea,
în manualul său de drept penal, de către penalistul german Feuerbach (a se vedea R. M erle ,
III. Răspunderea penală şi sancţiunile penale 23
penală o artă'], alţii o consideră o ştiinţă*12], iar alţii o artă şi ştiinţă3]4

, totodată. Politica
penală trebuie să se caracterizeze printr-o acţiune politică penală. Această acţiune nu
poate fi realizată haotic, ci ea trebuie să aibă la bază raţiuni ştiinţifice. Ea se întemeiază
pe datele şi concluziile furnizate de disciplinele ştiinţifice care studiază criminalitatea
şi mijloacele de luptă împotriva acesteia (în special criminologia), pe cunoaşterea
legităţilor obiective atât ale fenomenului infracţional, cât şi ale acţiunii de prevenire
şi combatere a lui. Politica penală face parte din politica generală a României, astfel
că sunt elaborate şi adoptate strategii de luptă împotriva infracţionalităţii pe termen
scurt şi mediu.
Noţiunea de pedeapsă este proprie dreptului penal, deşi o găsim utilizată şi în alte
ramuri de drept sau în domeniul pedagogiei, eticii, religiei etc. Trebuie arătat însă
că paleta de mijloace de sancţionare a celor care încalcă normele juridice penale
este mai largă şi atât Codul penal, cât şi doctrina penală au îmbrăţişat noţiunea de
sancţiuni penale, care cuprind şi pedepsele. Inventatorii termenului de pedeapsă
au fost moraliştii şi teologii, care s-au remarcat prin crearea unor sancţiuni de toate
categoriile, canoanele bisericii fiind o sursă de sancţiuni multiple, cu un specific propriu.
în prezent s-a cristalizat o disciplină - penologia - care se ocupă cu cercetarea
rolului, funcţiilor, esenţei, scopului pedepsei, cu clasificarea pedepselor, cu normele de
executare a acestora şi cu căile de sporire a eficienţei lor în combaterea infracţiunilor141.
Pedepsele secolului XXI nu mai corespund cu filozofia secolelor anterioare. Pedeapsa
cu moartea, supliciile, munca forţată, deportarea, recluziunea pe viaţă, închisoarea
datornicilor au dispărut. Acestora le-au luat locul detenţiunea pe viaţă, zilele-amendă,
executarea pedepsei în sisteme necarcerale, iertarea de pedeapsă etc.
Pedepsele trebuie să răspundă la două obiective:
a) prevenţia generală faţă de ceilalţi membrii ai societăţii, care vor fi intimidaţi şi
astfel se vor abţine de la activităţi infracţionale îndreptate împotriva ordinii de drept,
a societăţii în general;
b) prevenţia specială, în sensul că prin pedeapsă societatea se va asigura împotriva
infractorului, care va fi oprit să repete actele ce constituie fapte prevăzute de legea
penală, asigurându-se protecţia ei faţă de un element ostil.
Legislaţia penală modernă recunoaşte caracterul aflictiv al pedepsei. înlăturarea
acestui caracter ar fi o utopie, o negare a realităţii, după cum susţinea profesorul
V. Dongoroz. Caracterul cel mai pronunţat aflictiv îl au pedepsele principale.
Politica penală a statelor feudale era întemeiată pe principiul imputaţiunii, care
consta în aplicarea sancţiunilor penale persoanelor şi lucrurilor, chiar când se putea
stabili o relaţie obiectivă între fapta comisă şi aceste persoane vii sau lucruri şi uneori
chiar morţi. Justiţia feudală a practicat sistemul imputaţiunii colective, când pentru
A. V itu , Traité de droit criminel, Paris, 1967, p. 7). Prima lucrare despre politica penală a fost
Manual de drept penal şi de politică penală, a juristului german H enke (Berlin, 1923) - a se
vedea T r . P op , Curs de criminologie, Tipografia „Libertatea”, Orăştie, 1923, p. 118.
[1] E. F erri, Sociologie criminelle, Ed. A. Rousseau, Paris, 1893, p. 86; R. G arraud , Traité
théorique et pratique du droit pénal français, vol. I, 3 éd., Paris, 1913, p. 34.
[2] A. K ohler , Drept penal, Leipzig, 1917, p. 51 ; V. D ongoroz, Drept penal. Partea generală,
Bucureşti, 1939, p. 581.
131M. A ncel, La défense sociale nouvelle, Ed. Cujas, Paris, 1954, p. 13.
[4) G. A ntoniu , C. B ulai, Dicţionar de drept penal şi procedură penală, Ed. Hamangiu,
fapta unei singure persoane, în afară de orice legături de ordin subiectiv sau obiectiv
ale acesteia cu alte persoane, răspunderea penală intervenea pentru grupuri întregi.
Răspunderea penală limitată la persoana infractorului şi condiţionată a constituit
dezideratul burgheziei liberare în Revoluţia franceză şi rezolvarea a fost adusă prin
cunoscuta Declaraţie a drepturilor omului şi cetăţeanului din 1789, în virtutea căreia
răspunderea penală devine personală, limitată şi condiţionată.
Legislaţiile ulterioare momentului Revoluţiei franceze au adoptat principiul răspun
derii penale în mod limitat şi condiţionat.
Acelaşi principiu a fost păstrat şi în legislaţia română, în sensul că orice persoană
care a săvârşit o faptă ce constituie infracţiune urmează a fi adusă în faţa instanţelor
de judecată pentru a răspunde din punct de vedere penal.
Răspunderea penală, alături de instituţia infracţiunii şi a sancţiunilor, este o instituţie
fundamentală a dreptului penal. Ea este o formă a răspunderii juridice şi reprezintă
consecinţa nesocotirii dispoziţiei normei juridice penale. Răspunderea penală este
însuşi raportul juridic de conflict, de constrângere, raport juridic complex, cu drepturi
şi obligaţii specifice pentru subiecţii participanţi. Singurul temei al răspunderii este
infracţiunea.
Secţiunea a 2-a. Sancţiunile penale111
§1. Felurile sancţiunilor de drept penal
Sancţiunile penale sunt acele măsuri de constrângere şi de reeducare prevăzute în

legea penală, aplicate persoanelor care au săvârşit fapte incriminate de către aceasta,
în scopul prevenirii săvârşirii de noi asemenea fapte, prin reeducarea lor.
Comiterea unei infracţiuni atrage de regulă aplicarea unei pedepse.
Codul penal român prevede trei categorii de sancţiuni de drept penal, şi anume:
a) Pedepsele, care sunt specifice dreptului penal şi care prevăd o anumită con
strângere a făptuitorului, menită să îl determine să nu mai săvârşească în viitor alte
fapte penale şi, totodată, să îl educe şi să pregătească resocializarea acestuia după
executarea pedepsei. Pedeapsa are un caracter inevitabil, deoarece odată săvârşită
fapta penală, aceasta atrage automat răspunderea penală.
Dispoziţiile privitoare la pedepse îşi au sediul materiei în Codul penal, în Titlul III
al Părţii generale, în art. 53-106.
b) Măsurile de siguranţă se aplică persoanelor ce au săvârşit fapte prevăzute de
legea penală, nejustificate, cu scopul de a înlătura o stare de pericol şi a preveni să
vârşirea de noi astfel de fapte. Ele au rol preventiv şi se deosebesc de pedepse, care
au rol represiv. Se aplică doar dacă s-a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală,
nefiind condiţionate de aplicarea unei pedepse.
Aceste sancţiuni de drept penal se regăsesc reglementate în Titlul IV din Partea
generală a Codului penal, în art. 107-1121.
c) Măsurile educative sunt sancţiunile de drept penal care se aplică în situaţia
minorilor care au săvârşit infracţiuni şi sunt specifice acestora. Ele sunt menite să1
111 A se vedea M.l. Rusu, Drept penal. Partea generală - conform noului Cod penal,
Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2014, p. 389-482.
corijeze lacunele în educaţia lor, având şi un rol coercitiv, fiindcă implică anumite
restrângeri de libertăţi.
Dispoziţiile referitoare la măsurile educative sunt cuprinse în Titlul V din Partea
generală a Codului penal, intitulat „Minoritatea” (art. 113-134).
Pe lângă sancţiunile de drept penal, este de semnalat şi împrejurarea că, deşi
nu sunt prevăzute ca sancţiuni, soluţionarea acţiunii civile în cadrul procesului penal
antrenează, în mod frecvent, aplicarea de sancţiuni civile, cum ar fi în cazul despă
gubirilor civile.
§2. Pedepsele
2.1. Consideraţii introductive
Legat de noţiunea de pedeapsă, trebuie arătat că în dreptul penal român s-a folosit
termenul „poena", având originea într-un verb din greaca veche („poinf'), în timp ce în
limba sanscrită „koena” însemna verificare, socotire; el avea două sensuri:
a) de răscumpărare, idee care aminteşte de practica antică a compoziţiunii, ce
consta într-o convenţie, tranzacţie între infractor şi victimă privind răscumpărarea
daunelor, a vătămărilor pricinuite prin actul infracţional;
b) de ispăşire, sub influenţa ideilor religioase ale epocii. în legiuirile noastre vechi -
Pravilele lui Matei Basarab şi Vasile Lupu - se utiliza un termen autohton, acela de
„certare”, mai puţin expresiv din punct de vedere juridic.
în legiuirile româneşti, cuvintele „pedeapsă” şi „pedepsire” au fost introduse relativ
târziu în Moldova, ca de altfel şi în Ţara Românească, şi anume în secolul al XVII-lea.
Pravilele lui Vasile Lupu şi a lui Matei Basarab foloseau sintagmele „certară şi „a
certei', în ambele legiuiri găsindu-se atât forma latină, cât şi cea greacă[1]. Termenul
„pedeapsă” a fost introdus abia prin legiuirile fanariote şi îşi are originea în substantivul
din greaca modernă „pedevzisid', care înseamnă instrucţiune, învăţătură de corectare,
învăţătură menită a îndrepta şi cuminţi.
Actualul Cod penal nu a mai preluat dispoziţiile art. 52 C. pen. 1969 în care se
definea pedeapsa ca o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducarea condam
natului, aplicată în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni. Aceste menţiuni sunt
prevăzute în Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative
de libertate (art. 3).
Din cele de mai sus se desprind funcţiile şi trăsăturile pedepselor, şi anume:
a) Funcţia de constrângere, de represiune pentru cel ce a nesocotit norma penală.
Prin elementul de constrângere pedeapsa se deosebeşte de celelalte sancţiuni juri
dice. Ea se concretizează într-o anumită privaţiune sau restricţie impusă persoanei
care a săvârşit infracţiunea. Duritatea ei este dată de felul, durata sau cuantumul
său, cum ar fi lipsirea de libertate, cu tot ceea ce presupune aceasta, sau privaţiunea
patrimonială în cazul amenzii. Pedeapsa este prevăzută de lege şi dă expresie carac
terului de constrângere statală, deoarece nu poate fi aplicată decât de stat în numele
societăţii. Statul, prin organele sale specializate, este abilitat să exercite acţiunea
penală în vederea tragerii la răspundere a celui care a încălcat ordinea de drept şi
normele de convieţuire socială. Funcţia de constrângere sau de represiune unanim1
111Gh. D iaconu , Pedeapsa în dreptul penal, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p. 10.
recunoscută presupune privaţiune de drepturi, restricţii, dar pedeapsa nu este menită

să provoace suferinţă. Represiunea nu este primordială, dar constituie un element de
eficienţă juridică a pedepsei. Caracterul represiv al pedepsei creşte sau se diminuează
în funcţie de gravitatea infracţiunii săvârşite.
Desigur, statul, prin organele sale specializate, trebuie să dea un avertisment
persoanei condamnatului în primul rând, dar şi celorlalţi membrii ai societăţii, în al
doilea rând.
b) Funcţia de reeducare, prin pedeapsă urmărindu-se formarea unei noi atitudini
faţă de valorile sociale. Scopul pedepsei este dat de funcţia educativă, la care se
adaugă prevenirea săvârşirii de noi infracţiunii11. Faţă de ceilalţi membrii ai societăţii, ea
reprezintă un factor preventiv, de prevenire a săvârşirii în viitor şi a altor infracţiuni. Ea
are un puternic rol şi efect educativ, de împiedicare a repetării conduitei antisociale,
de îndreptare a condamnatului.
încă din Antichitate se aprecia că „pedeapsa este mai mult un mijloc de educare, un
mijloc care duce, prin puterea psihologică exercitată, la atitudinea corectă” (Aristotel).
La început, pedeapsa a fost o expresie a răzbunării împotriva infractorului, apoi s-a
renunţat tot mai mult la această idee, consacrându-se scopul pedepsei de a da un
semnal de avertizare celorlalţi membrii ai societăţii inclinaţi spre acţiuni infracţionale. în
lucrarea sa Etica, Aristotel afirma că pedeapsa constituie o utilitate socială, deoarece
colectivitatea se abţine de la încălcarea dreptului din cauza ameninţării pe care o
exercită legea penală. Aristotel şi Platon apreciau pedeapsa ca un „medicament
al sufletului'. Platon spunea că pedeapsa nu are doar un efect dureros, iar cei ce
gândesc aşa „sunt orbi faţă de folosul ce rezultă dintr-însa şi nu ştiu că-i mai mare
nenorocirea să n-ai sufletul sănătos, ci putred, nedrept şi păcătos”. Cicero aprecia
că orice pedeapsă aplicată este în interesul Republicii, iar Quintilian spunea că orice
pedeapsă năzuieşte spre pilda, şi nu spre răsplata răului făcut. Seneca, la rândul său,
aprecia că persoanelor vinovate nu li se aplică pedepsele fiindcă au greşit, ci pentru
ca să nu mai greşească (ut ne pecetur).
Aplicarea pedepsei trebuie să conducă la influenţarea conştiinţei condamnatului şi
aceasta se realizează prin împletirea, completarea reciprocă a funcţiei de constrângere
cu cea de reeducare. Pedeapsa nu este expresia răzbunării şi a prigonirii făptuitorului
de către societate, ci, dimpotrivă, prin intermediul ei se urmăreşte îndreptarea con
damnatului, or, aceasta nu se poate realiza când omul este înjosit şi torturat.
c) Funcţia de prevenire a săvârşirii altor infracţiuni, deoarece doar infracţiunea este
temeiul răspunderii penale, adică al aplicării unei pedepse pentru o anumită infracţiune.
De fapt, pedeapsa reprezintă consecinţa încălcării preceptului normei penale, „oricine
greşeşte trebuie pedepsit nu din alt motiv, ci pentru a împiedica răul neîndreptăţit să
devină cronic şi să facă sufletul perfid şi nevindecat” (Platon).
Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească
persoana condamnatului.
Pedeapsa precede săvârşirea acţiunii/inacţiunii, prin aceea că, până la săvârşirea
infracţiunii, are menirea de a realiza o prevenţie generală. După săvârşirea infracţiunii,
pedeapsa aplicată trebuie să reflecte periculozitatea faptei penale săvârşite, pericolul
pe care îl constituie persoana inculpatului lăsat în societate, iar interdicţiile şi limitările
drepturilor condamnatului stabilite de instanţa de judecată trebuie să îndeplinească
t1) G. A ntoniu , Noul Cod penal şi Codul penal anterior. Privire comparativă, Partea generală,
în R.D.P. nr. 4/2004, p. 18.
un rol de reeducare, dar şi de prevenţie specială, astfel încât pe viitor să nu se mai

săvârşească alte fapte penale.
Prin reeducarea infractorului se urmăresc atât o prevenţie specială, cât şi o prevenţie
generală, pentru ceilalţi membrii ai societăţii, care, cunoscând pedeapsa, îşi adaptează
conduita. Prevenţia specială şi cea generală constituie scopul imediat al pedepsei,
determinat de aplicarea concretă a ei pentru săvârşirea unei infracţiuni şi care reiese
din necesitatea apărării societăţii împotriva infracţiunilor. Această funcţie decurge din
caracterul inevitabil al aplicării unei pedepse atunci când s-a săvârşit o infracţiune, dar
nu presupune neapărat maximul pedepsei, ci mai degrabă o fermitate, promptitudine,
intransigenţă în aplicarea ei, deoarece survine inevitabilitatea ei. Pedeapsa trebuie să
aibă şi un rol de intimidare a celor care ar fi ispitiţi să săvârşească alte infracţiuni. Pentru
ca ameninţarea cu aplicarea pedepsei să acţioneze asupra persoanelor nestatornice,
nu este necesară înăsprirea pedepselor, ci este necesară aplicarea efectivă a acestora.
d) Funcţia de izolare, adică eliminarea temporară din societate, izolarea de restul
societăţii a condamnatului pe perioada executării pedepsei, în condiţiile legii privind
executarea pedepselor. Izolarea sau eliminarea temporară din societate poate deveni
şi definitivă, în cazul aplicării pedepsei detenţiunii pe viaţă. Orice colectivitate are
dreptul, în cazul în care anumiţi indivizi lezează sau distrug valorile sociale, să îi
izoleze, definitiv sau temporar, în scopul restabilirii ordinii de drept. Există situaţii, mai
ales în cazul infractorilor periculoşi care au săvârşit fapte deosebit de grave, când se
mpune izolarea condamnaţilor de societate.
„Legitimitatea pedepsei vine din dreptatea ei, din legea morală a ispăşirii, ca binele
să fie răsplătit cu bine, iar răul cu rău”, spunea Kant.
Codul penal din 1864 prevedea că infracţiunile se împart în crime, delicte şi contra
c ţ i i . în acelaşi fel erau împărţite infracţiunile şi în Codul penal francez, Codul penal
sjstriac din 1852, Codul german din 1870, Codul penal ungar din 1879, Codicele
renal bavarez din 1813. Această lege prevedea munca silnică pe viaţă sau pe timp
~ ă rginit, executată în ocne, mine, deportarea într-o cetate, deportare simplă, reclu-
z -nea, închisoarea, amenda.
Codul penal din 1936 păstrează reglementarea unei plaje largi de pedepse privative
re ! bertate, ca urmare a faptului că infracţiunile erau împărţite tot în crime, delicte
r contravenţii. Astfel, pentru crime de drept comun, erau prevăzute munca silnică
re viaţă, munca silnică pe timp mărginit şi temniţa grea, pentru infracţiuni politice,
atenţiunea grea pe viaţă, detenţiunea grea şi detenţiunea riguroasă, pentru delicte
de drept comun, pedeapsa închisorii corecţionale de la o lună la 12 ani şi amenda, iar
rentru delicte politice, detenţiunea simplă de la o lună la 12 ani şi amenda.
Codul penal din 1969 a prevăzut două pedepse principale: închisoarea şi amenda.
Pedeapsa cu moartea a fost abolită prin Decretul-lege nr. 6/1990, care a introdus,
•::odată, detenţiunea pe viaţă. De asemenea, s-a renunţat la împărţirea tripartită a
'■âcţiunilor.
în concluzie, pedeapsa constituie o formă de constrângere juridică specifică drep-
Z j ui penal; ea reprezintă o consecinţă a încălcării preceptului dintr-o normă juridică
renală. Deşi este o măsură de constrângere, ea se deosebeşte substanţial şi func-
■c-nal de celelalte forme de constrângere juridică111. Ca sancţiune penală, pedeapsa
i r deosebeşte de celelalte sancţiuni de drept penal.
B arac , Răspunderea şi sancţiunea juridică, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1997, p. 213.
2.2. Istoricul pedepselor
Condamnarea este una dintre cele mai importante faze ale sistemului de justiţie
penală. Pentru infractori, în această fază se decide pedeapsa care le va fi aplicată
şi, de asemenea, cum vor petrece următoarele luni sau ani din viaţă. Pentru unii,
condamnarea decide încă dacă ei vor trăi sau vor muri.
în decursul timpului au fost pronunţate multe tipuri de condamnări, de la pedepse
corporale (multe atât de dureroase şi brutale, încât sfârşeau cu moartea) până la
probaţiune (cea mai frecventă condamnare pronunţată astăzi în SUA). Infractorii au
fost obligaţi să plătească o amendă către stat sau să restituie valoarea prejudiciului
cauzat victimei, iar alţii au fost încarceraţi în penitenciare111.
Pedeapsa corporală a fost frecvent utilizată în decursul istoriei şi, de multe ori, a
fost aplicată în public, tocmai pentru a-i sublinia efectul de intimidare, respectiv de
prevenire pentru restul societăţii. Deşi multe ţări au renunţat la acest tip de pedeapsă,
ea continuă să fie utilizată în alte state. Există chiar opinii recente ale unor oameni de
ştiinţă, care sugerează că, oricum, pedeapsa corporală este mult mai umană şi mai
puţin costisitoare decât încarcerarea. Astfel, americanul Graeme Newman, care a
studiat pedepsele, propune şocurile electrice ca un substitut al încarcerării pentru cei
mai mulţi infractori. Şocul electric - spune Newman - va produce o suferinţă numai
celui căruia îi este aplicat, respectiv infractorului, nu şi familiei sale, care suferă, de
asemenea, pe timpul încarcerării lui. în plus, societatea va scăpa de cheltuielile nece
sare întreţinerii închisorilor. în concepţia lui Newman, toţi infractorii vor primi acelaşi tip
de pedeapsă pentru acelaşi tip de infracţiune comisă. Ca şi abordările criminologice
clasice, pedepsele vor fi măsura faptei, nu a făptuitorului. Pedeapsa corporală este
mult mai corectă şi din alte motive, spune Newman. Spre deosebire de închisoare,
ea lucrează asupra corpului infractorului, nu asupra minţii sale.
De la cele mai vechi state ale Antichităţii până în zilele noastre, pedeapsa a cunos
cut o evoluţie de la formele crude şi barbare către formele temperate, apoi spre o
practică represivă mai umană. Din punct de vedere istoric, se constată o umanizare
continuă şi progresivă a pedepsei*121.
în Antichitate, pedeapsa cu moartea a avut o frecvenţă impresionantă în Egiptul
antic, în India, când pentru foarte multe fapte se recurgea la ea; se realiza prin deca
pitare, punerea în ţeapă, turnarea de untdelemn fiert în urechi şi gură, arderea sau
zdrobirea sub elefanţi etc. Legile ebraice cuprindeau pedepse mai moderne, deşi se
întâlneşte pedeapsa cu moartea sau mutilarea chirurgilor (li se tăiau mâinile în caz
de nereuşită a operaţiei).
Totuşi, cei care au excelat prin cruzimea pedepselor au fost grecii, care au aplicat
pedeapsa cu moartea pentru aproape toate abaterile. Pe aceeaşi linie s-au înscris şi
romanii. Creatori ai unor civilizaţii şi culturi mari, cele două popoare au excelat şi în
domeniul sancţionator. Explicaţia trebuie căutată în plan politic şi social, în sensul că
antagonistul de clasă al statelor sclavagiste a cunoscut o tensiune şi o duritate greu
comparabile. Clasa dominantă, minoritară, trebuia să îşi asigure dominaţia absolută şi
nesfârşită asupra sclavilor şi liberţilor - persoane cu statut social precar - , iar această
dominaţie era asigurată printr-o represiune intolerantă.
111A. B ălan , E. S tănişor , M. M incă, Penologie, Ed. Oscar Prinţ, Bucureşti, 2002, p. 22.
121M.l. Rusu, Drept penal. Partea generală, Ed. „Alma Mater”, Sibiu, 2003, p. 191.
De fapt, sistemul şi practica pedepselor în statele sclavagiste - cea mai răspândită

fiind pedeapsa cu moartea - tindeau să realizeze trei scopuri: expiaţiunea (ispăşirea -
împăcarea cu divinitatea), răzbunarea şi intimidarea.
în orânduirea feudală se remarcă, din punct de vedere politic, dominaţia absolută
a monarhului, la care se asociază instituţia bisericii. Până în secolul al XlV-lea nu se
cunosc legi scrise, ci doar cutume. Aceasta a făcut posibilă instaurarea arbitrariului
în ceea ce priveşte sancţiunile şi pedepsele, dus până la absurd. Cele mai mari
crime erau considerate atentatele şi ofensele aduse monarhului şi reprezentanţilor
bisericii, iar statele feudale au practicat cu multă cruzime o varietate de pedepse, cea
mai frecventă fiind cea cu moartea, executată cu multă ingeniozitate şi imaginaţie. în
principatele romane, cele mai răspândite pedepse erau tragerea în ţeapă, scoaterea
ochilor, tăierea nasului sau urechilor, însemnarea cu fier înroşit etc.
Legislaţiile penale burgheze limitează pedeapsa capitală la un număr cu totul redus
de infracţiuni în raport cu practicile anterioare, iar pedeapsa cea mai frecvent utilizată
este privaţiunea de libertate, care asigură satisfacerea dezideratelor represiunii, pe
de o parte, şi ale unui tratament uman, pe de altă parte. Atenţia sporită acordată
acestei pedepse a condus la apariţia unei ştiinţe penitenciare care a cunoscut evoluţii
importante.
De-a lungul istoriei au fost aduse multe argumente111pentru justificarea condamnării
şi pedepsirii:
- un argument ar fi incapacitatea de a mai comite infracţiuni sau oprirea de a
mai săvârşi fapte penale şi constă în a face orice este necesar pentru a-l împiedica
pe delicvent^ să comită o nouă faptă penală. Astăzi, incapacitatea îmbracă forma
încarcerării. în timpurile vechi, incapacitatea consta în tăierea mâinii hoţului, castrarea
infractorilor sexuali sau desfigurarea prostituatelor;
- un alt argument este acela că este nevoie să se aplice o pedeapsă meritată
(retribuirea), ceea ce însemna să se acţioneze împotriva infractorului în acelaşi fel
în care acesta a produs rău victimei, adică, cu alte cuvinte, „ochi pentru ochi şi dinte
pentru dinte”, filozofie tipică nu numai unor vremuri străvechi, dar şi unor perioade
moderne ale istoriei. Pedeapsa meritată este similară răzbunării şi este o altă justificare
populară pentru condamnare şi pedepsire, deşi astăzi este folosită mai des sintagma
de „exact ce merită”, ceea ce însemnă să dai infractorului ceea ce merită în raport cu
fapta comisă. Abordarea modernă pare a fi mai umană decât răzbunarea tradiţională,
deşi unii spun că, în afară de denumire, nimic altceva nu s-a schimbat;
- un alt argument ar fi intimidarea infractorului, care se concretizează în credinţa
că pedepsirea şi condamnarea acestuia îl vor opri să comită alte infracţiuni (prevenţia
specială) şi că, în acelaşi timp, ele vor constitui un exemplu pentru ceilalţi, care nu se
vor angaja în activităţi infracţionale (prevenţie generală);
- reabilitarea condamnatului era bazată pe încrederea că el poate fi schimbat cu
ajutorul unui tratament adecvat. Adepţii criminologiei timpurii vorbeau despre căinţă
şi subliniau importanţa asistenţei religioase. Infractorii erau ţinuţi în izolare totală,
pentru a nu fi corupţi de ceilalţi şi pentru a avea timp să se gândească la faptele
proprii. Abordări mai recente implică instituţii penale în realizarea unor programe de
tratament în penitenciare.
m A. B ălan , E. S tănişor , M. M incă, op. cit., p. 23.

2.3. Felurile pedepselor
în doctrină sunt diverse clasificări, după diferite criterii. Pe noi ne interesează

clasificarea pedepselor după rolul şi importanţa lor, clasificare care se regăseşte şi
în Codul penal, anume în:
- pedepse principale;
- pedepse complementare;
- pedepse accesorii.
a) Pedepsele principale au un rol principal în sancţionarea infractorilor. Orice faptă
incriminată are pedeapsa sa. Ele au o existenţă de sine stătătoare, putând fi aplicate
singure infractorului, fără a fi condiţionate de aplicarea altor sancţiuni de drept penal.
Un criteriu de distincţie a pedepselor este cel oferit de persoana care săvârşeşte
infracţiunea, astfel că pedepsele principale se mai împart şi în pedepse care se aplică
persoanei fizice şi pedepse care se aplică persoanei juridice.
b) Pedepsele complementare sunt acele pedepse cu rol de complinire, de comple
tare a represiunii şi care se aplică pe lângă o pedeapsă principală. Nu pot fiinţa singure
şi se numesc secundare sau alăturate'11. Pedepsele complementare se aplică de către
instanţă, ele funcţionând numai ope iudiciis, adică numai atunci când sunt pronunţate
de către instanţă.
Pedepsele complementare se pot aplica atât persoanei fizice, cât şi celei juridice.
c) Pedepsele accesorii sunt un accesoriu al pedepsei principale, neavând o
existenţă independentă de pedeapsa principală a închisorii.
în cele ce urmează o să ne referim distinct la pedepsele aplicate persoanei fizice
şi, respectiv, pedepsele care se aplică persoanei juridice.
2.4. Pedepsele aplicate persoanei fizice
2.4.1. Categoriile pedepselor
Prin sistemul pedepselor se înţelege cadrul general al acestora, adică indicarea

categoriilor de pedepse, a felurilor din fiecare categorie, a limitelor generale ale fie
căreia, precum şi a scării sau ierarhiei pedepselor. Sistemul pedepselor îl găsim pre
zentat în Partea generală a Codului penal, el cuprinzând enumerarea într-o anumită
ordine a tuturor pedepselor ce se pot aplica, precum şi indicarea limitelor generale
ale acestora. Expresie a principiului legalităţii este tocmai prevederea în legea penală
a tuturor pedepselor.
Prezentarea sistemului de pedepse în Partea generală a Codului penal a fost
determinată de trei factori:
- un prim factor îl constituie existenţa fenomenului infracţional, care necesită o
reacţie adecvată din partea societăţii, pe măsura amplorii şi gravităţii lui;
- un alt factor este faptul că sistemul de pedepse adoptat de legiuitorul român
trebuie să fie subordonat principiilor care guvernează sistemul nostru de drept;
- în al treilea rând, sistemul pedepselor elaborat de legiuitor trebuia să ţină seama
şi de necesitatea unei ocrotiri cât mai eficiente a relaţiilor de apărare socială faţă de
atacurile îndreptate împotriva lor.
'11C. B ulai, Manual de drept penal. Partea generală, Ed. AII, Bucureşti, 1997, p. 289.
Conform art. 53-55 C. pen., persoanei fizice i se pot aplica pedepse principale,
pedepse accesorii şi pedepse complementare.
2.4.2. Pedepsele principale
Pedeapsa principală este cea aplicată ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni. Ea

se aplică pentru o singură infracţiune, în funcţie de vinovăţia stabilită, de incriminarea
acesteia şi în măsura în care nu sunt condiţii care să împiedice aplicarea acestei
sancţiuni penale. Pedepsele principale, în situaţii bine determinate de către Codul
penal în Partea generală, se pot înlocui unele pe altele, astfel că detenţiunea pe
viaţă poate fi înlocuită cu închisoarea (art. 58 C. pen.), iar pedeapsa amenzii poate fi
înlocuită cu pedeapsa închisorii (art. 63 C. pen.). Punerea în executare a unei pedepse
principale se realizează doar dacă hotărârea penală a rămas definitivă.
Limitarea pedepselor principale, cu excepţia detenţiunii pe viaţă, prin indicarea
unui minim general şi a unui maxim general (art. 60 şi art. 61 C. pen.), precum şi a
limitelor speciale prevăzute de textele legale care incriminează fiecare infracţiune în
parte reprezintă o măsură obligatorie şi oportună pentru evitarea unor abuzuri judiciare,
dar şi pentru asigurarea unei anumite predictibilităţi de aplicare a pedepselor de către
judecători.
Principiul ierarhizării pedepselor principale presupune indicarea felului pedepsei
principale, indicarea limitelor acesteia, duritatea şi gravitatea ei. Pornind de la necesi
tatea acestei ierarhizări a sistemului de pedepse, se poate constata că pedeapsa cu
moartea, care prezenta trei dezavantaje: era iremisibilă (imposibil de remis prin graţiere
ulterioară), ireparabilă (imposibil de revizuit în caz de eroare judiciară), inadaptabilă
(imposibil de individualizat), a fost abolită şi în locul acesteia a fost instituită, prin
Decretul-lege nr. 6/1990, detenţiunea pe viaţă. Pedeapsa cu moartea a reprezentat
cea mai expresivă reminiscenţă a legii talionului, cu privire la care nici în secolul XXI nu
s-a ajuns la abolire în toate statele, deşi eliminarea ei ca sancţiune este fundamentată
chiar şi prin convenţii internaţionale.
Detenţiunea pe viaţă, în opinia unor autori, prezintă şi ea unele inconveniente: nu
oferă posibilitatea reformării sociale a condamnatului; oferă posibilitatea comutării
ntr-o pedeapsă cu închisoarea, mai uşoară, astfel că rolul sancţionator este diminuat,
creând instabilitate jurisdicţională şi insecuritate socială111.
Pedepsele principale sunt:
a) detenţiunea pe viaţă;
b) închisoarea;
c) amenda.
2.4.3. Pedeapsa accesorie
Pedeapsa accesorie (art. 54 C. pen.) constă în interzicerea exercitării unor drepturi,

din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea
sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate şi se aplică numai
persoanei fizice.
1111. T ănăsescu , C. T ănăsescu , G. T ănăsescu , Drept penal general, Ed. AII Beck, Bucureşti,
2002, p. 488.
Raţiunea reglementării acestor pedepse a fost dată de necesitatea lărgirii paletei

de sancţiuni care să permită judecătorului o cât mai eficientă individualizare judiciară
a pedepselor. Scopul lor este acela de a da eficienţă mai mare pedepsei principale şi
de a preveni săvârşirea de către condamnat de noi fapte antisociale.
Pedepsele accesorii au fost definite ca „pedepse secundare (alăturate) privative de
drepturi, care însoţesc în mod necesar pedeapsa principală a detenţiunii pe viaţă”'11.
Ele vin să adauge la pedeapsa principală a închisorii, când s-a dispus interzicerea
drepturilor prevăzute de art. 66 C. pen. ca pedeapsă accesorie, şi se execută de la
rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea ei sau până la
intervenirea altor cauze de stingere a executării'21.
Pedeapsa accesorie se aplică de drept în cazul detenţiunii pe viaţă şi se execută
de la rămânerea definitivă a hotărârii până la terminarea executării pedepsei principale
[art. 65 alin. (2) şi (3) C. pen.]. Totuşi, în privinţa detenţiunii pe viaţă, există o situaţie
când pedeapsa accesorie se pune în executare la data liberării condiţionate ori după
ce pedeapsa a fost considerată ca executată, şi anume în cazul celei prevăzute de
art. 66 alin. (1) lit. c) C. pen. privind interzicerea exercitării dreptului străinului de a se
afla în România [art. 65 alin. (4) C. pen.].
în reglementarea anterioară, pedeapsa accesorie se aplica de drept şi în cazul unei
pedepse cu închisoarea, dacă hotărârea era definitivă, considerându-se că altfel s-ar fi
ajuns la înfrângerea scopului şi a trăsăturilor esenţiale ale pedepsei accesorii. Decizia
înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. LXXIV/2007 nu conducea la o altă concluzie, chiar
dacă se referea la interzicerea unui singur drept fundamental al persoanei fizice. în
prezent, în cazul închisorii, nu se mai aplică de drept, ci în condiţiile prevăzute în
art. 65 alin. (1) C. pen., anume ca interzicerea exercitării drepturilor să fi fost dispusă
de instanţă şi ca pedeapsă complementară. Având în vedere că interzicerea exercitării
unor drepturi ca pedeapsă complementară poate fi atât obligatorie, cât şi facultativă,
rezultă că şi aplicarea pedepsei accesorii va fi la fel.
în doctrina şi practica judiciară au fost discuţii cu privire la aplicarea automată
a pedepsei accesorii pe lângă pedeapsa principală a închisorii, având în vedere
jurisprudenţa C.E.D.O. şi art. 71 alin. (3) C. pen. 1969'3]. în literatura de specialitate
s-a subliniat că „raţiunea pedepsei accesorii este dată de incompatibilitatea exercitării
unor drepturi prevăzute de art. 64 C. pen. (din 1969, art. 65 C. pen. în vigoare - n.n.)
pe timpul executării pedepsei privative de libertate”'41.
'11C. Bulai, Manual..., p. 307.

'2l I. Iacob , Despre pedepsele accesorii, în R.R.D. nr. 2/1971, p. 103.
'3>Prin Decizia nr. LXXIV (74)2007 (M. Of. nr. 545 din 18 iunie 2008), înalta Curte de Ca
saţie şi Justiţie, Secţiile Unite, a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general
al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la stabilirea modului
de aplicare a pedepselor accesorii prevăzute în art. 64 lit. a)-c) C. pen. (din 1969 - n.n.) şi a
stabilit: „Dispoziţiile art. 71 din Codul penal (din 1969 - n.n.) referitoare la pedepsele accesorii
se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) (teza l)-c) din
Codul penal (din 1969 - n.n.) nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune
aprecierii instanţei în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) din Codul penal (din 1969 -
n.n.). în prezent, decizia şi-a încetat valabilitatea, având în vedere că noua reglementare pena
lă a consacrat normativ dispoziţiile deciziei, în sensul că alegerea drepturilor a căror exercitare
poate fi interzisă ca pedeapsă accesorie este lăsată la latitudinea judecătorului.
'4l M.l. Rusu, Instituţii de drept penal, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007, p. 201.
Conţinutul pedepsei accesorii depinde de pedeapsa principală aplicată, în sensul

că, în cazul închisorii, este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1)
lit. a), b) şi d)-o), dar numai dacă a fost interzisă şi ca pedeapsă complementară, iar
în cazul detenţiunii pe viaţă este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66
lit. a)-o) sau a unora dintre acestea, de data aceasta fără vreo altă condiţionare.
în cazul detenţiunii pe viaţă, pedeapsa accesorie constă în interzicerea de drept
a exercitării următoarelor drepturi sau a unora dintre acestea:
a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;
b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;
c) dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României;
d) dreptul de a alege;
e) drepturile părinteşti;
f) dreptul de a fi tutore sau curator;
g) dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura
activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii;
h) dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme;
i) dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanţă;
j) dreptul de a părăsi teritoriul României;
k) dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de
drept public;
l) dreptul de a se afla în anumite localităţi stabilite de instanţă;
m) dreptul de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive,
culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanţă;
n) dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu
oersoanele cu care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţă,
ori de a se apropia de acestea;
o) dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde
.ictima desfăşoară activităţi sociale, în condiţiile stabilite de instanţa de judecată.
în cazul închisorii, conţinutul pedepsei accesorii constă în interzicerea exercitării
drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d)-o), a căror exercitare a fost
interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară.
2.4.4. Pedepsele complementare
Pedepsele complementare (art. 55 C. pen.) aplicabile persoanei fizice sunt:

a) interzicerea exercitării unor drepturi pe o perioadă de la 1 la 5 ani;
b) degradarea militară;
c) publicarea hotărârii de condamnare.
Considerând că asigurarea eficienţei juridice a pedepsei închisorii şi a amenzii
penale aplicate condamnatului pentru săvârşirea unor infracţiuni nu este suficientă
doar prin executarea ei, legiuitorul a prevăzut ca acestei pedepse principale să i se
poată alătura şi o altă categorie de pedepse secundare, denumite pedepse comple
mentare. în acest mod, în afară de privaţiunile individuale care rezultă din executarea
unei pedepse principale (închisoarea sau amenda), condamnatul va trebui să suporte
şi alte constrângeri vizând interzicerea exercitării unor drepturi.
Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi este o pedeapsă
restrictivă de drepturi, care constă în interzicerea temporară a exercitării anumitor
drepturi ale condamnatului, ca un complement, un adaos la pedeapsa principală a

închisorii sau a amenzii pe lângă care se aplică. Ea nu poate fi aplicată niciodată de
una singură. Este o pedeapsă determinată, deoarece legea penală stabileşte clar
drepturile a căror exercitare poate fi interzisă, instanţa de judecată fiind cea care
stabileşte perioada şi care dintre aceste drepturi nu vor putea fi exercitate. Pedeapsa
complementară fiind formată din mai multe elemente ale sale, dacă ne gândim la
numărul de drepturi a căror exercitare poate fi interzisă, ea poate fi lesne individualizată,
ţinându-se seama de nevoia de a fi reeducat condamnatul şi de a-l conştientiza ca pe
viitor să nu mai săvârşească alte infracţiuni.
în literatura juridică s-a subliniat că pedeapsa interzicerii unor drepturi reprezintă
o privare relativă, care priveşte numai exerciţiul, şi nu capacitatea de a dobândi astfel
de drepturi, şi temporară, fiindcă nu este niciodată definitivă, ci numai limitată în
timp. Din noua reglementare reiese expres acest lucru, având în vedere modalitatea de
exprimare („interzicerea exercitării unor drepturi’), prin care a fost corectată expresia
incorectă folosită anterior („interzicerea unor drepturi’).
Interzicerea exercitării unor drepturi se înscrie în sfera pedepselor determinate,
care stabilesc precis care este dreptul a cărui exercitare este interzisă, neputându-se
dispune interzicerea exercitării tuturor acestor drepturi, aşa cum au procedat unele
instanţe111. în acelaşi timp, are şi un conţinut variabil în aplicarea concretă, deoarece
drepturile sunt unităţi ce se pot interzice fie una, fie mai multe dintre ele.
Conţinutul pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi constă în restrângerea
exercitării drepturilor condamnatului pe o durată limitată (între 1 an şi 5 ani). Aceste
drepturi sunt cele prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a)-o) C. pen., menţionate mai sus
în cazul pedepsei accesorii. Pe bună dreptate s-a subliniat121că limitarea temporară a
exercitării drepturilor reprezintă o garanţie a ocrotirii prin lege a persoanei şi a drep
turilor sale individuale asigurate prin Constituţie, fiind exclusă interzicerea definitivă
a exercitării drepturilor.
Codul penal în vigoare prevede, spre deosebire de Codul penal anterior, o
pedeapsă complementară nouă, şi anume publicarea hotărârii de condamnare (care
a fost prezentă în Codul penal de la 1936).
2.5. Pedepsele pentru persoana juridică
în dreptul român, persona juridică este subiectul colectiv de drept care, întrunind
condiţiile cerute de lege, este titular de drepturi şi obligaţii*131.
Sfera categoriilor de persoane juridice care răspund penal este vastă şi le cuprinde
pe cele care desfăşoară activităţi de drept privat, cum ar fi: societăţile cu capital de stat,
privat sau mixt, regii autonome, asociaţii, fundaţii, sindicate, partide politice, patronate
şi altele. Nu răspund penal în nicio situaţie statul şi autorităţile publice, iar instituţiile
publice nu răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în exercitarea unei activităţi ce
nu poate face obiectul domeniului privat.
în art. 136-145, Codul penal prevede categoriile şi limitele generale ale pedepselor
care se aplică persoanei juridice şi condiţiile în care pot fi aplicate. în aceste articole
(1] Idem, p. 240.

121T. D ima , Drept penal. Partea generală, voi. II, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p. 96.
131G. B oroi, Drept civil. Persoanele, Ed. AII Beck, Bucureşti, 2001, p. 107.
sunt cuprinse două categorii de pedepse, diferenţiate după modul de aplicare, şi

anume:
- pedepse principale;
- pedepse complementare.
Pedeapsa principală este amenda.
Pedepsele complementare sunt:
a) dizolvarea persoanei juridice;
b) suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice pe o
durată de la 3 luni la 3 ani;
c) închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni
la 3 ani;
d) interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice pe o durată de la
unu la 3 ani;
e) plasarea sub supraveghere judiciară;
f) afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare.
IV. Pedepsele privative ce H
sporului de o treime o r
cu 10 ani sau mai m u l
dintre infracţiunile conc
ani sau mai mare. se c
Capitolul al IV-lea. Pedepsele
Pedeapsa d ete st,
privative de libertate nr. 254/2013. Reg ~_
anumite măsuri s r r e
damnaţilor. Totuş -j
Pedeapsa privativă de libertate se prezintă sub două forme de pedepse principale
pentru individua za e =
detenţiunea pe viaţă (art. 56 C. pen.) şi închisoarea de la 15 zile la 30 de ani (art. 60
schimba regimc de —«=
C. pen.). Conform art. 63 C. pen., pedeapsa închisorii mai poate fi aplicată în cazul
anume cel închis
condamnatului la pedeapsa amenzii care, cu rea-credinţă, se sustrage de la executarea
Legiuitorul r o r r b
amenzii, când instanţa poate înlocui această pedeapsă pecuniară cu pedeapsa
penal anterior fără a : n
închisorii corespunzătoare numărului zilelor-amendă neexecutate. Dacă amenda
Este de remarcat 'rtsă i
neexecutată a însoţit pedeapsa închisorii, numărul zilelor-amendă neexecutate se
specială la unele - ;'= r
înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare, care se adaugă la pe
prevăzută de art. -2-5 t
deapsa închisorii, pedeapsa astfel rezultată fiind considerată o singură pedeapsă.
unică pedeapsă ş ac
este şi aceea că tec
Secţiunea 1. Detenţiunea pe viaţă să se oprească dea' %
nedeterminat, regu a i
Detenţiunea pe viaţă (art. 56 C. pen.) este pedeapsa cea mai severă şi se referă determinată.
la restul vieţii condamnatului. Ea este privativă de libertate, cu caracter perpetuu, Pedeapsa nu se oc
permanent şi a fost introdusă prin Decretul-lege nr. 6/1990, înlocuind pedeapsa cu nculpatul aîmp r t . â-s
moartea. sexe, deci atât p e -tr. zs
Abolirea pedepsei cu moartea şi înlocuirea ei cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă s-au dacă este îndep r că x
datorat, pe de o parte, schimbărilor social-politice care au intervenit în ţara noastră a stabili dacă pedeacs
după evenimentele din decembrie 1989, cât şi necesităţii respectării Convenţiei pentru în cazul în care ca
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, adoptată de Consiliul Europei de 65 de ani în t i r c -
la 4 noiembrie 1950, şi a Protocolului nr. 6, adoptat la Strasbourg la 28 aprilie 1983, închisorii pe timp os 3
care prevede obligaţia statelor semnatare de a aboli pedeapsa cu moartea în sistemele durata ei maximă, za:.-
lor de drept penal. De asemenea, Protocolul nr. 13, adoptat la Vilnius la 3 mai 2002, a îndeplinit integral oc
a consacrat abolirea pedepsei cu moartea în toate circumstanţele. de cazul când doveoa
Spre deosebire de pedeapsa cu moartea, detenţiunea pe viaţă are avantajul că, în făcut progrese consta-
cazul unei erori judiciare, poate fi revocată, adică este reparabilă. De aici şi caracterul posibilitatea instanţe
umanist al pedepselor, conform cu art. 3 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului: dacă se impune aceas*
„Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei sale”. Condiţiile ce tret - te
Pedeapsa detenţiunii pe viaţă este stabilită pentru: omorul calificat (art. 189 detenţiunii pe viaţă
C. pen.); infracţiunile de genocid şi contra umanităţii (art. 438-439 C. pen.); infracţiunile - condiţia de vârstă
de război contra persoanelor (art. 440 C. pen.); trădarea prin ajutarea inamicului de locul unde se află cc
(art. 396 C. pen.); înalta trădare (art. 398 C. pen.); atentatul care pune în pericol a executării pedepse
securitatea naţională (art. 401 C. pen.); atentatul contra unei colectivităţi (art. 402 -conduita bunăîr t
C. pen.); infracţiunilor contra persoanelor care se bucură de protecţie internaţională participarea la toate a:
(art. 408 C. pen.); capitularea (art. 421 C. pen.); părăsirea câmpului de luptă (art. 422 faptelor sale;
C. pen.).
O situaţie specială de aplicare a detenţiunii pe viaţă este cea prevăzută de art. 39
alin. (2) C. pen. privind sancţionarea concursului de infracţiuni: atunci când s-au stabilit 1111. Chiş, în I. Pascu
mai multe pedepse cu închisoarea, dacă prin adăugare la pedeapsa cea mai mare a M. D obrinoiu , Noul Coa :
2012, p. 407.
IV. Pedepsele privative de libertate 37
sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite s-ar depăşi
cu 10 ani sau mai mult maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel puţin una
dintre infracţiunile concurente pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de
ani sau mai mare, se poate aplica pedeapsa detenţiunii pe viaţă.
Pedeapsa detenţiunii pe viaţă se execută în conformitate cu prevederile Legii
nr. 254/2013. Regimul de executare este cel de maximă siguranţă, care presupune
anumite măsuri stricte de pază şi supraveghere, dar şi de influenţare pozitivă a con
damnaţilor. Totuşi, în funcţie de comportamentul condamnatului în penitenciar, comisia
pentru individualizarea regimului de executare a pedepsei privative de libertate poate
schimba regimul de maximă siguranţă cu regimul mai puţin sever imediat următor, şi
anume cel închis.
Legiuitorul român din anul 2009 a înţeles să preia reglementarea existentă în Codul
penal anterior fără a preciza anumite deosebiri esenţiale între cele două reglementări.
Este de remarcat însă faptul că pedeapsa detenţiunii pe viaţă este prevăzută în Partea
specială la unele infracţiuni alternativ cu pedeapsa închisorii. Există totuşi infracţiunea
prevăzută de art. 438 alin. (2) C. pen., unde detenţiunea pe viaţă este prevăzută ca
unică pedeapsă, şi anume genocidul pe timp de război. Concluzia care se desprinde
este şi aceea că legiuitorul a înţeles ca, în cadrul individualizării pedepsei, judecătorul
să se oprească doar în condiţii excepţionale la aplicarea acestei pedepse pe timp
nedeterminat, regula fiind aceea a aplicării pedepsei cu închisoarea pe o perioadă
determinată.
Pedeapsa nu se poate aplica dacă la data pronunţării hotărârii de condamnare
nculpatul a împlinit vârsta de 65 de ani, fără a se face nicio precizare de diferenţiere pe
sexe, deci atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. Judecătorul se rezumă în a constata
dacă este îndeplinită condiţia de vârstă la data pronunţării hotărârii de condamnare şi
a stabili dacă pedeapsa ce urmează a fi aplicată este detenţiunea pe viaţă.
în cazul în care cel condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a împlinit vârsta
de 65 de ani în timpul executării pedepsei, aceasta poate fi înlocuită cu pedeapsa
nchisorii pe timp de 30 de ani şi pedeapsa interzicerii exercitării unor drepturi pe
durata ei maximă, dacă a avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei,
£ îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară
ê cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească, şi a
Jâcut progrese constante şi evidente în vederea reintegrării sociale. Legiuitorul a dat
zosibilitatea instanţei de judecată să aprecieze, în raport de conduita condamnatului,
cacă se impune această înlocuire, deci înlocuirea este facultativă, şi nu obligatorie.
Condiţiile ce trebuie îndeplinite de condamnat pentru dispunerea măsurii înlocuirii
detenţiunii pe viaţă[1]:
- condiţia de vârstă - împlinirea vârstei de 65 de ani, indiferent de sex şi indiferent
:e ocul unde se află condamnatul (penitenciar, spital sau pe perioada de întrerupere
e executării pedepsei);
- conduita bună în timpul executării pedepsei, prin lipsa sancţionării în penitenciar,
zeTiciparea la toate acţiunile de realizare a obligaţiilor sale în penitenciar, regretul
•=c:elor sale;
I. Chiş, în I. Pascu , V. D obrinoiu , T. D ima , M.A. H otca , C. Păun , I. Chiş, M. G orunescu,

' Dobrinoiu , Noul Cod penal comentat. Partea generală, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
1*112. p. 407.
38 Drept execuţional penal IV. Pedepsele privat"*« be i
- preocuparea de a îndeplini integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de - prima rezu *2 ar
condamnare; către acesta a .r ă n if
- dovedirea existenţei unor progrese în vederea reeducării şi reintegrării sociale, fundamentulu peoecs
prin conduita sa din penitenciar, participarea la pregătirea profesională, instructiv - a doua pcêê
educaţională, la acţiunile cultural-educative, existenţa unor recompense, a unei evitarea unu: .ră i/ *'iir
activităţi ştiinţifice, etc. - a treia p r e a ţM j
Competenţa de analizare şi soluţionare a unei cereri formulate în acest sens de greşi în viitor L'—âm t
către condamnat sau procuror revine instanţei de executare, cu participarea procuroru susţinută de :eo~ e m
lui. într-o astfel de situaţie, este obligatorie depunerea unui referat din partea comisiei c) are un caracsr
de individualizare a executării pedepsei privative de libertate. reversib;tâ 23câ real
în cazul comutării sau înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa închisorii, eroare judiciarâ.
perioada de detenţiune executată se consideră ca parte executată din pedeapsa a prevenirea sa *2
închisorii. Deducerea se va face conform regulii de deducere a termenului în cazul 'eparatxlâ.
măsurilor preventive privative de libertate. Deducerea se referă şi la deducerea NSdhae Тогг» ь s
perioadelor de privare de libertate în afara ţării. colaterale a<e
Desigur, în cazul condamnatului la detenţiunea pe viaţă se poate dispune şi libe - reduce ş
rarea condiţionată, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii (art. 99 C. pen.): găsească j r a x
a) cel condamnat a executat efectiv 20 de ani de detenţiune; -produce
b) cel condamnat a avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei; -contribuie а
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de - închisoarea
condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le în - pericoM ca
deplinească; Ispăşirea jr e zea
d) instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate posibilităţi кк ufcercarc
reintegra în societate. я comunitate — uti
nsoţită şi oe o sene 3
ce deter: e -cesze
Secţiunea a 2-a. închisoarea
i dreptul de a zractca
închisoarea este o pedeapsă principală privativă de libertate şi constă în lipsirea politice (de a aepe
posturi, a unor zerscer
condamnatului de libertate prin plasarea acestuia într-un mediu închis, cu regim de
comunitate a cecr
viaţă şi muncă impus. Condamnatul este astfel izolat de familie şi societate pe o
perioadă determinată, cu regim de viaţă sever şi ordonat. muncă. Toate ace:
închisoarea111, ca pedeapsă privativă de libertate (art. 60 C. pen.), prezintă trăsături scăzut. corrtL'eazâ j ~
comune cu celelalte sancţiuni, fiind un mijloc de constrângere şi de reeducare aplicat care au ispăşit o
condamnatului pentru prevenirea altor infracţiuni, dar are şi trăsături specifice, care o '"fractorii elioeâz e
deosebesc de celelalte sancţiuni. în situaţia persoane
Trăsăturile specifice pedepsei închisorii („poena detentiva”) sunt următoarele: să pronunţe o sar»:nur
aerate after
a) este o pedeapsa principală şi are rolul preponderent în lupta împotriva criminalităţii,
în Partea specială a Codului penal şi în legile speciale, majoritatea infracţiunilor se Deseori invocată r ns
sancţionează cu închisoarea. Ea poate fi aplicată singură şi este substitutivă, adică sensul că fam îia
înlocuieşte detenţiunea pe viaţă sau amenda neachitată cu rea-credinţă; Decât dacă ~ „ ar г»*=е
b) are ca specific lipsirea de libertate a condamnatului pe o durată determinată. Un ait efect ess з
Cu această ocazie, pedeapsa are o triplă funcţiune, şi anume:I. mentaJe a ceu 'nes
coodrMe une» 'pene 2
Pândesc foarte -ac
Părintii а . г о
111 P. Z idaru, Drept penitenciar..., p. 34; I. F odor , închisoarea, în V. D ongoroz, S. K ahane , aceştia. Aşadar г
I. O ancea , R. S tănoiu , I. F odor , N. Iliescu , C. B ulai, V. R oşca , Explicaţi teoretice al Codului
penal român, voi. II, Ed. Academiei, Bucureşti, 1970, p. 31. D. -
- prima rezultă din faptul că infractorul a greşit şi se urmăreşte ispăşirea de

către acesta a „răului' cauzat prin infracţiune (susţinută de teoriile absolute asupra
fundamentului pedepsei);
- a doua porneşte de la ideea ca infractorul să nu mai greşească, urmărindu-se
evitarea unui „răii' viitor (susţinută de teoriile relative);
- a treia presupune că făptuitorul este pedepsit fiindcă a greşit şi pentru a nu mai
greşi în viitor, urmărindu-se ispăşirea răului comis de infractor, cât şi îndreptarea lui
(susţinută de teoriile mixte eclectice);
c) are un caracter punitiv şi este revocabilă şi adaptabilă. Ea este divizibilă sau
reversibilă, adică poate fi graduală, se poate doza şi retrage, dacă s-a aplicat din
eroare judiciară. Este o măsură de constrângere directă, eficientă, severă şi contribuie
la prevenirea săvârşirii de infracţiuni. în situaţii de erori judiciare, ea este în mare parte
reparabilă.
Michael Tonry şi Joan Petersilia apreciau că se pot identifica mai multe efecte
colaterale ale închisorii, printre care:
- reduce şansele celui care a ispăşit o pedeapsă privativă de libertate să îşi
găsească un loc de muncă;
- produce efecte pe termen lung asupra sănătăţii fizice şi mentale a celui încarcerat;
- contribuie la izolarea şi marginalizarea familiei lui;
- închisoarea este criminogenă, o adevărată şcoală pentru infractori;
- pericolul ca stilul de viaţă şi valorile închisorii să fie „exportate” în comunitate.
Ispăşirea unei pedepse privative de libertate are efecte pe termen lung asupra
posibilităţilor ulterioare ale persoanei care a comis fapte penale de a se reintegra
în comunitate. în multe sisteme penale, încarcerarea, ca pedeapsă principală, este
însoţită şi de o serie de interdicţii şi limitări care operează după expirarea perioadei
de detenţie. Aceste restricţii se referă la o gamă variată de drepturi şi libertăţi, cum ar
fi dreptul de a practica o anumită profesie sau de a ocupa o funcţie publică, drepturi
politice (de a alege, de a fi ales). Mai mult, multe legislaţii interzic angajarea, pe anumite
posturi, a unor persoane care au comis infracţiuni. Un alt impediment de reintegrare în
comunitate a celor ce au comis fapte penale ar fi blocarea accesului pe piaţa forţei de
muncă. Toate acestea, asociate cu un nivel educaţional şi de pregătire profesională
scăzut, conturează un spectru redus al şanselor de reintegrare socială a persoanelor
care au ispăşit o pedeapsă privativă de libertate. Una dintre puţinele opţiuni pe care
nfractorii eliberaţi le au la dispoziţie este continuarea carierei infracţionale.
în situaţia persoanelor care au un loc de muncă, instanţele sunt mult mai înclinate
să pronunţe o sancţiune neprivativă de libertate. Amenzile sunt, de asemenea, consi
derate alternative viabile pentru cei care muncesc. Existenţa unui loc de muncă este
deseori invocată în instanţă ca circumstanţă de atenuare a sancţiunii pronunţate, în
sensul că familia care pierde sprijinul financiar ar fi mult mai afectată de încarcerare
decât dacă nu ar avea nimic de pierdut.
Un alt efect este cel care scoate în evidenţă înrăutăţirea stării sănătăţii fizice şi
mentale a celui încarcerat. Penitenciarele pot deveni focare de boli infecţioase. în
condiţiile unei igiene precare, boli precum tuberculoza, dizenteria, hepatita se răs
pândesc foarte repede.
Părinţii au un rol important în dezvoltarea copiilor, fiind consideraţi modele pentru
aceştia. Aşadar, în cele mai multe cazuri, aceasta conduce la concluzia că minorii1
111D. B alahur , Fundamente socio-juridice ale probaţiunii, Ed. AII, Bucureşti, 2000, p. 6.
40 Drept execuţional penal IV. Pedepsele ae
ai căror părinţi au ispăşit o pedeapsă privativă de libertate prezintă un risc sporit de p O""
nc ca a =ces
a deveni ei înşişi infractori; de asemenea, copiii abuzaţi vor abuza la rândul lor, însă putem s u s t 'e eirssen
există şi cazuri în care copiii ai căror părinţi sau fraţi mai mari au o cariară infracţională - d e sa rzâ olr ~ ±
au devenit extrem de motivaţi în direcţia depăşirii marginalizării şi neîncrederii cu care 'edusâ:
erau trataţi în diverse medii şcolare, de vecini, prieteni de joacă etc. - de ckrată mŞbt
Cum închisoarea este recunoscută pentru valenţele sale criminogene, fiind „o m ôde:
adevărată şcoală de pregătire a infractorilor”, deţinuţii mai tineri capătă o atitudine - 36 LT'pS OLT2
H .
antisocială, sporind probabilitatea ca după eliberare să comită fapte penale şi mai s a - ~ a —a re s i3 2 :

grave. m-accun cra.e
Pentru mulţi deţinuţi, contactul cu închisoarea înseamnă specializarea şi conti
nuarea, uneori pe toată durata vieţii, a carierei infracţionale. închisoarea a devenit o
experienţă extrem de familiară în unele comunităţi, încât nu mai reprezintă un stigmat
pentru cei care au fost încarceraţi, pierzându-şi astfel efectul de prevenire. Uneori se
produce şi un fenomen de contagiune şi de preluare în comunitate a „stilului şi valorilor
vieţii penitenciare”.
Pe lângă aceste motive, există şi influenţele vieţii occidentale, cu tot ceea ce implică
aceasta, care au dus la apariţia unei dorinţe a vieţii de lux, pe care nu şi-o pot asigura
în alte condiţii prin comiterea de fapte penale, de fapte aflate la limita legii, care pot
aduce foloase materiale imediate.
Legiuitorul, pornind de la aceste realităţi, a renunţat la sistemul moştenit din secolul
al XVII-lea (sistem amplificat, modernizat, dezvoltat, dar unidirecţional în rezolvarea
problemelor complexe ale criminalităţii) şi, prin noua legislaţie penală în vigoare, a
adoptat un sistem al pedepselor cu executare necarcerală, care nu se mai caracte
rizează prin lipsa de mişcare ori de a se exprima în libertatea acţiunilor sale, ci se
caracterizează prin existenţa unei rigori şi a unui control care să monitorizeze mo
dalităţile concrete de mişcare, de evoluţie spre o conduită ce respectă legea, spre o
gândire liberă de infracţiune. Condamnatul trebuie să devină responsabil în raport cu
propria persoană, cu cei din jurul său şi cu societatea democratică în care trăieşte, în
aşa fel încât să nu lezeze drepturile altora.
în condiţiile actuale, instanţa de judecată poate dispune, motivat, renunţare la
aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, suspendarea executării pedepsei
sub supraveghere ori liberarea condiţionată.
Modalitatea proprie de executare a pedepsei închisorii este aceea de la locul de
deţinere, în penitenciare. Modalitatea proprie de executare a pedepsei cu amenda este
de plată a acesteia sau de executare a zilelor-amendă înlocuite cu zile de închisoare
ori prin muncă în folosul comunităţii.
Actualul Cod penal măreşte numărul modalităţilor de executare neprivative de
libertate (în afara penitenciarului), care se adresează infractorilor primari sau celor cu
antecedente penale minore şi care au comis infracţiuni de o gravitate relativ redusă.
Pentru a recurge la aceste modalităţi de executare, este nevoie ca instanţa de
judecată să aibă convingerea că persoana condamnată se poate reeduca prin pro
pria lui voinţă. Instanţa, dând dovadă de clemenţă, îi acordă infractorului o şansă în
acest sens, sub condiţia ca, într-un anumit interval de timp stabilit de către judecător,
condamnatul să prezinte dovezi că scopul pedepsei a fost atins.
Potrivit art. 60 C. pen., pedeapsa închisorii are limitele generale cuprinse între
15 zile şi 30 de ani.
Pornind de la aceste limite generale şi luând în considerare şi limitele speciale,

putem susţine existenţa a trei categorii de închisoare (după durată):
- de scurtă durată, între 15 zile şi 2 sau 5 ani, pentru infracţiuni de o gravitate mai
redusă;
- de durată mijlocie, de la 2-5 ani la 5-10 ani, pentru infracţiuni de o gravitate
mijlocie;
- de lungă durată, care presupune detenţia pe viaţă sau închisoarea de 20 ani
sau mai mare şi cea cu o durată de peste 10 ani, în cazul în care este vorba despre
infracţiuni grave.
Capitolul al V-lea. Punerea în executare a pedepselor
privative de libertate
Secţiunea 1. Atribuţiile instanţei de executare

în unele legislaţii, cum ar fi cea japoneză, dreptul de a pune în executare hotărârile
judecătoreşti penale definitive revine Ministerului Public, în ideea unei mai bune
coordonări a forţelor de poliţie şi a altor organe de stat. în alte legislaţii, în concordanţă
şi cu conceptul de jurisdicţie, care pe lângă puterea de a soluţiona un caz de încălcare
a legii penale are şi puterea de a impune executarea a ceea ce s-a hotărât, puterea
de a dispune punerea în executare a pedepselor aparţine instanţei de judecată.
în ţara noastră, legiuitorul, după ce în perioada interbelică a apreciat că este mai bun
primul sistem, ulterior a revenit asupra acestui sistem, acordând atribuţiunea de punere
în executare a condamnărilor penale instanţei de judecată, care a devenit instanţă de
executare. La această opţiune s-a ajuns ţinând seama că instanţa judecătorească este
cea mai în măsură să aducă la îndeplinire dispoziţiile ce se execută şi să decidă asupra
eventualelor modificări care s-ar impune în timpul executării hotărârii. Desigur, în
această activitate a instanţei de judecată, ea cooperează şi cu alte organe competente,
cum ar fi poliţia, parchetul etc., dar rolul primordial revine instanţei de executare.
Pentru a se pune în executare o hotărâre penală, aceasta trebuie să rămână
definitivă şi în cele ce urmează vom prezenta situaţiile în care hotărârea penală dobân
deşte un astfel de caracter.
A. Momentul rămânerii definitive a hotărârilor primei instanţe. Hotărârea primei
instanţe dobândeşte autoritate de lucru judecat la momente diferite, în raport de
diferenţierea situaţiilor concrete care determină rămânerea sa definitivă. Hotărârile
instanţelor penale devin executorii la data când au rămas definitive, iar hotărârile
nedefinitive sunt executorii atunci când legea dispune aceasta.
Legea deosebeşte momente diferite la care hotărârea primei instanţe rămâne
definitivă, şi anume (art. 551 C. proc. pen.):
a) la data pronunţării, când hotărârea nu este supusă contestaţiei sau apelului;
b) la data expirării termenului de apel sau de introducere a contestaţiei:
- când nu s-a declarat apel sau contestaţie în termen;
- când apelul sau, după caz, contestaţia declarată a fost retrasă înăuntrul termenului;
c) la data retragerii apelului sau, după caz, a contestaţiei, dacă aceasta s-a produs
după expirarea termenului de apel sau de introducere a contestaţiei;
d) la data pronunţării hotărârii prin care s-a respins apelul sau, după caz, contestaţia.
B. Momentul la care rămân definitive hotărârile instanţei de apel şi cele pronunţate
în calea de atac a contestaţiei. Rămânerea definitivă a hotărârii instanţei de apel şi a
hotărârii pronunţate în calea de atac a contestaţiei are loc după cum urmează:
a) hotărârea instanţei de apel rămâne definitivă la data pronunţării acesteia, atunci
când apelul a fost admis şi procesul a luat sfârşit în faţa instanţei de apel;
V. Punerea în executare a pedepselor privative de libertate 43
b) hotărârea pronunţată în calea de atac a contestaţiei rămâne definitivă la data

pronunţării acesteia, atunci când contestaţia a fost admisă şi procesul a luat sfârşit în
faţa instanţei care o judecă.
Determinarea instanţei de executare se face având în vedere instanţa care a
judecat cauza în primă instanţă. Dacă în perioada cuprinsă între momentul rămânerii
definitive a hotărârii de condamnare şi momentul punerii în executare a acestei
hotărâri se modifică, potrivit legii, competenţa de judecată în primă instanţă, instanţa
de executare va fi cea care, potrivit noii legi, ar fi judecat cauza în primă instanţă111.
Instanţa de executare este întotdeauna prima instanţă, indiferent dacă măsurile
dispuse au fost pronunţate de această instanţă sau de instanţa ierarhic superioară121.
Hotărârea instanţei penale, rămasă definitivă la prima instanţă de judecată sau la
instanţa ierarhic superioară ori la instanţa de apel, se pune în executare de către prima
instanţă de judecată. Când hotărârea rămâne definitivă în faţa instanţei de apel sau în
faţa instanţei ierarhic superioare, aceasta trimite instanţei de executare un extras din
acea hotărâre, cu datele necesare punerii în executare, în ziua pronunţării hotărârii
de către instanţa de apel sau, după caz, de către instanţa ierarhic superioară.
Oricare dintre instanţele judecătoreşti poate fi instanţă de executare, deoarece
toate au competenţa funcţională de a judeca în primă instanţă. De la această regulă
există o singură excepţie, prevăzută de art. 553 alin. (2) C. proc. pen., care prevede
că hotărârile pronunţate în primă instanţă de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
se pun în executare, după caz, de Tribunalul Bucureşti sau de tribunalul militar131.
în caz de desfiinţare cu trimitere spre rejudecare la o altă instanţă decât aceea a
cărei hotărâre a fost desfiinţată, instanţa de executare va fi instanţa la care s-a trimis
cauza, în măsura în care a avut loc rejudecarea.
Regula de mai sus se aplică şi în cazul hotărârilor nedefinitive, dar executorii,
cu excepţia celor privind măsurile de siguranţă, măsurile asigurătorii şi măsurile
preventive, care se pun în executare, după caz, de judecătorul de drepturi şi libertăţi,
jdecătorul de cameră preliminară sau de instanţa care le-a dispus.
Când hotărârea instanţei de apel a fost modificată prin hotărârea înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie, pronunţată în recurs în casaţie, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
.imite instanţei de executare un extras din acea hotărâre, cu datele necesare punerii
in executare, în ziua pronunţării hotărârii.
Instanţa de executare are obligaţia generală de a iniţia executarea hotărârilor
penale a căror executare este dată în competenţa sa, adică de a dispune punerea
n executare a acestora, precum şi de a lua măsurile ce se impun pentru efectuarea
executării.
Secţiunea a 2-a. Judecătorul delegat cu executarea

Instanţa de executare deleagă pe unii dintre judecătorii săi pentru efectuarea punerii
în executare [art. 554 alin. (1) C. proc. pen.]. Această dispoziţie legală se coroborează
şi cu prevederile art. 47 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară*141, potrivit
111Trib. Suprem, s. pen., dec. nr. 1671/1977, în C.D. 1977, p. 383.

[21Trib. Suprem, s. pen., dec. nr. 1331/1984, în R.R.D. nr. 8/1985, p. 70-71.
i3>D. L upaşcu, Punerea în executare a pedepselor principale, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2003,
p. 44.
141Republicată în M. Of. nr. 827 din 13 septembrie 2005.
căruia „preşedinţii instanţelor desemnează judecătorii care urmează să îndeplinească,

potrivit legii, şi alte atribuţii decât cele privind activitatea de judecată”.
în mod concret, în baza ordinului de serviciu emis de preşedintele instanţei,
există un judecător sau mai mulţi delegaţi cu executarea în cadrul fiecărei instanţe
judecătoreşti111. Pentru exercitarea acestei atribuţiuni, judecătorul delegat cu executarea
este ajutat de un grefier sau mai mulţi, după caz.
în cadrul fiecărei instanţe există un compartiment de executări penale, unde
funcţionează un grefier sau mai mulţi care efectuează lucrările de punere în executare
a hotărârilor penale definitive, sub îndrumarea şi controlul judecătorului delegat
(art. 27, art. 55 şi art. 117-125 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor
judecătoreşti).
Judecătorul delegat de preşedintele instanţei cu executarea are următoarele
atribuţii (art. 27 din regulament):
a) coordonează, îndrumă şi controlează activitatea compartimentului de executări
penale;
b) emite mandatele de executare a pedepsei închisorii şi a pedepsei detenţiunii
pe viaţă, asigură comunicarea şi supraveghează luarea măsurilor pentru ducerea la
îndeplinire a acestora, precum şi a celorlalte dispoziţii din hotărârile penale;
c) asigură punerea în executare a măsurilor educative privative de libertate;
d) urmăreşte ţinerea evidenţei amânărilor şi întreruperilor de executare a pedepsei
închisorii, a pedepsei detenţiunii pe viaţă şi a măsurii educative a internării într-un
centru educativ sau într-un centru de detenţie şi ia măsuri pentru emiterea adreselor
de revenire;
e) asigură punerea în executare, prin comunicarea către serviciul de probaţiune
şi alte instituţii prevăzute de lege implicate în executarea pedepselor, a măsurilor
educative şi a altor măsuri neprivative de libertate, a copiilor de pe hotărâre sau, după
caz, de pe dispozitivul acesteia, prin care s-au dispus aceste pedepse sau măsuri;
f) îndrumă şi controlează activitatea desfăşurată de către serviciul de probaţiune
şi de către instituţiile din comunitate implicate în punerea în executare a pedepselor
şi măsurilor neprivative de libertate;
g) sesizează instanţa de executare în cazul în care, cu prilejul punerii în executare
a hotărârii sau în cursul executării, se iveşte vreo nelămurire ori împiedicare, precum
şi în celelalte cazuri prevăzute de lege;
h) rezolvă incidentele ivite în cursul executării, date prin lege în competenţa
acestora, şi ia măsuri pentru rezolvarea tuturor cererilor ivite în cursul executării;
i) soluţionează plângerile împotriva deciziilor consilierului de probaţiune;
j) aplică amenzi judiciare pentru comiterea unor abateri judiciare, în cazurile
prevăzute de lege;
k) închide poziţiile din registrul de executări penale;
l) verifică păstrarea în bune condiţii a dosarelor şi a lucrărilor de executări;
m) rezolvă corespondenţa aferentă activităţii de punere în executare a hotărârilor
penale;
n) îndeplineşte alte atribuţii date prin lege în competenţa sa.
■1>A se vedea art. 14-17 din Legea nr. 253/2013, precum şi atribuţiunile stabilite în Capito
lul III din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea
C.S.M. nr. 387/2005.
în funcţie de volumul de activitate al judecătorului delegat cu executarea hotărârilor

penale, preşedintele instanţei, cu avizul colegiului de conducere, poate dispune degre
varea parţială sau totală a acestuia de activitatea de judecată.
în situaţia în care mai mulţi judecători sunt delegaţi cu executarea hotărârilor penale,
repartizarea lucrărilor se face pe baza unei planificări realizate de preşedintele instanţei
sau, după caz, de preşedintele secţiei, cu acordul colegiului de conducere. La realizarea
planificării se ţine cont de completele de judecată din care fac parte judecătorii delegaţi,
având prioritate asigurarea timpului necesar studierii dosarelor. în cadrul planificării se
vor avea în vedere şi situaţiile în care judecătorii delegaţi lipsesc din instanţă.
Judecătorul delegat cu executarea unei pedepse sau măsuri neprivative de libertate
rămâne, de regulă, acelaşi pe toată perioada executării.
Potrivit art. 121 din regulament, poziţiile din registrul de executări penale se vor
închide de judecătorul delegat prin completarea ultimelor două coloane, numai după
ce acesta a constatat personal că:
a) a sosit dovada de încarcerare ori s-a depus chitanţa de plată a amenzii şi a
cheltuielilor judiciare avansate de stat şi s-au întocmit celelalte lucrări de la poziţia
respectivă;
b) s-au expediat actele de punere în executare a cheltuielilor judiciare avansate de
stat şi a amenzii judiciare, primindu-se confirmarea de înregistrare a debitului;
c) s-au achitat toate ratele, în cazul în care plata amenzii a fost eşalonată, ori
s-a primit de la organele cărora li s-a trimis spre executare amenda confirmarea că
aceasta a fost integral achitată;
d) s-au efectuat lucrările de comunicare către toate instituţiile şi persoanele obligate
de lege să înregistreze sau să execute hotărârile penale;
e) s-au executat toate măsurile prevăzute în hotărârea prin care s-a dispus
renunţarea la aplicarea pedepsei;
f) a expirat termenul de apel sau de contestaţie, în cazul achitării ori al altor soluţii
care nu comportă nicio lucrare de executare sau comunicare;
g) s-a expediat dosarul la instanţa în favoarea căreia s-a declinat competenţa.
în Legea nr. 253/2013, art. 15 statuează atribuţiile judecătorului delegat cu execu
tarea. Astfel, în realizarea activităţii de îndrumare şi control al executării pedepselor
şi măsurilor educative şi a altor măsuri prevăzute de lege, neprivative de libertate,
jdecătorul delegat cu executarea exercită următoarele atribuţii:
a) asigură punerea în executare, prin comunicarea, către serviciul de probaţiune şi
alte instituţii prevăzute de lege implicate în executarea pedepselor şi măsurilor nepri-
. ative de libertate, a copiilor de pe hotărâre sau, după caz, de pe dispozitivul acesteia,
prin care s-au dispus aceste pedepse sau măsuri;
b) asigură punerea în executare a măsurilor educative neprivative de libertate, prin
exercitarea competenţelor prevăzute de lege;
c) sesizează instanţa de executare în cazul în care, cu prilejul punerii în executare
a hotărârii sau în cursul executării, se iveşte vreo nelămurire ori împiedicare;
d) rezolvă incidentele ivite în cursul executării date prin lege în competenţa sa;
e) sesizează instanţa de executare, în cazurile prevăzute de lege, pentru modificarea
conţinutului, înlocuirea, încetarea unor obligaţii sau revocarea unor pedepse ori măsuri
neprivative de libertate;
f) soluţionează plângerile împotriva deciziilor consilierului de probaţiune;
g) aplică amenzi judiciare în cazul comiterii unor abateri judiciare prevăzute de lege;
h) îndeplineşte alte atribuţii date prin lege în competenţa sa.

Actele emise de judecătorul delegat la compartimentul executări penale sunt
următoarele (art. 16 din Legea nr. 253/2013):
a) în îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la art. 15 lit. c), prin care sesizează instanţa
de executare în cazul în care, cu prilejul punerii în executare a hotărârii sau în cursul
executării, se iveşte vreo nelămurire ori împiedicare, şi lit. e), prin care sesizează
instanţa de executare, în cazurile prevăzute de lege, pentru modificarea conţinutului,
înlocuirea, încetarea unor obligaţii sau revocarea unor pedepse ori măsuri neprivative
de libertate, judecătorul delegat cu executarea întocmeşte o adresă de sesizare, în
care consemnează împrejurările constatate, pe care o înaintează instanţei;
b) în îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la art. 15 lit. d), prin care rezolvă incidentele
ivite în cursul executării date prin lege în competenţa sa, lit. f), prin care soluţionează
plângerile împotriva deciziilor consilierului de probaţiune, şi lit. g), prin care aplică
amenzi judiciare în cazul comiterii unor abateri judiciare prevăzute de lege, judecătorul
delegat cu executarea se pronunţă prin încheiere. încheierile emise în exercitarea
atribuţiilor prevăzute la art. 15 lit. d) şi f) nu sunt supuse niciunei căi de atac;
c) în îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la art. 15 lit. a), prin care asigură punerea în
executare, prin comunicarea, către serviciul de probaţiune şi alte instituţii prevăzute
de lege implicate în executarea pedepselor şi măsurilor neprivative de libertate, a
copiilor de pe hotărâre sau, după caz, de pe dispozitivul acesteia, prin care s-au
dispus aceste pedepse sau măsuri, şi lit. b), prin care asigură punerea în executare a
măsurilor educative neprivative de libertate, prin exercitarea competenţelor prevăzute
de lege, judecătorul delegat emite adrese sau dispoziţii.
Secţiunea a 3-a. Relaţia consilierului de probaţiune

cu judecătorul delegat cu executarea
Consilierul de probaţiune este obligat să încunoştinţeze de îndată judecătorul
delegat cu executarea despre orice nelămurire, împiedicare ori incident survenit în
cursul executării a cărui soluţionare revine, potrivit legii, judecătorului.
în situaţia în care, pentru sesizarea instanţei potrivit art. 15 lit. e) din Legea
nr. 253/2013 („sesizează instanţa de executare, în cazurile prevăzute de prezenta lege,
pentru modificarea conţinutului, înlocuirea, încetarea unor obligaţii sau revocarea unor
pedepse ori măsuri neprivative de libertate”), legea prevede consultarea prealabilă
de către judecător a unui raport sau referat de evaluare, la solicitarea judecătorului,
consilierul de probaţiune transmite raportul sau referatul de evaluare în termen de
14 zile de la data primirii solicitării la serviciul de probaţiune. Nedepunerea raportului
sau a referatului de evaluare în termenul stabilit nu împiedică sesizarea instanţei de
către judecătorul delegat cu executarea.
în cazurile expres prevăzute de lege, consilierul de probaţiune emite decizii care
sunt obligatorii pentru persoanele aflate în supraveghere şi instituţiile din comunitate
vizate. împotriva deciziilor consilierului de probaţiune persoana sau instituţia din
comunitate vizată poate face plângere la judecătorul delegat cu executarea. Plângerea
persoanei supravegheate nu suspendă executarea deciziei atacate. Nu se poate
formula plângere împotriva sesizării instanţei făcute de către consilierul de probaţiune în
cazurile în care sesizarea este de competenţa sa. Plângerea se soluţionează în camera
de consiliu, după ascultarea petentului şi a consilierului de probaţiune. Neprezentarea

părţilor legal citate nu împiedică soluţionarea plângerii.
Secţiunea a 4-a. Grefierul delegat la compartimentul

executări penale
La compartimentul executări penale din cadrul fiecărei instanţe de judecată îşi
desfăşoară activitatea unul sau doi grefieri, delegaţi la acest compartiment prin ordin
al preşedintelui de instanţă. Aceşti grefieri pot sau nu pot să mai intre în şedinţe de
judecată, decizia aparţinând şefului instanţei respective, care se bazează pe volumul
de activitate existent în instanţă.
în art. 55 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 387/2005 se arată că
grefierul delegat la compartimentul executări penale exercită atribuţiile prevăzute de
art. 117-125. Care sunt aceste atribuţii?
La art. 117 din regulament se arată că lucrările de punere în executare a hotărârilor
penale se îndeplinesc la fiecare instanţă de grefierul care funcţionează la acest
compartiment sub îndrumarea şi controlul judecătorului-delegat.
Potrivit art. 118, grefierul delegat va întocmi toate lucrările în legătură cu:
a) punerea în executare a pedepselor principale, complementare şi accesorii, a
măsurilor educative, a măsurilor de siguranţă, a măsurilor şi obligaţiilor impuse de
instanţă, a avertismentului, a amenzii judiciare, a cheltuielilor judiciare avansate de
stat, a măsurilor dispuse cu privire la restituirea lucrurilor şi valorificarea celor neri
dicate, precum şi a despăgubirilor civile acordate statului sau instituţiilor publice;
b) comunicarea hotărârilor penale sau a dispozitivului de pe aceste hotărâri către
autorităţile şi persoanele obligate de lege să le înregistreze ori să le execute (cazierul
judiciar, serviciul de probaţiune şi alte instituţii implicate în executarea pedepselor şi
măsurilor neprivative de libertate prevăzute de Legea nr. 253/2013 privind executarea
pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse
de organele judiciare în cursul procesului penal, centrul militar, unitatea care face
plata salariului sau a oricărui alt venit din muncă ori, după caz, instituţia care dispune
efectuarea plăţii pensiei sau instituţia financiară competentă);
c) schimbările intervenite în executarea unor hotărâri penale, amânarea şi întreru
perea executării pedepselor privative de libertate şi a măsurii educative a internă
rii într-un centru educativ sau într-un centru de detenţie, înlăturarea ori modificarea
pedepselor, înlocuirea pedepsei amenzii cu prestarea unei munci neremunerate în
folosul comunităţii sau cu pedeapsa închisorii ori înlocuirea muncii neremunerate în
folosul comunităţii cu pedeapsa închisorii;
d) modificările intervenite în executarea unor obligaţii sau încetarea obligaţiilor
dispuse în cazul amânării aplicării pedepsei, suspendării executării pedepsei sub
supraveghere, liberării condiţionate, măsurilor educative neprivative de libertate, pre
cum şi permisiunile acordate de către consilierul de probaţiune şi de către instanţă în
executarea obligaţiilor;
e) evidenţa contestaţiilor declarate în cauzele privind măsurile preventive şi
naintarea dosarelor la instanţa ierarhic superioară în termenele prevăzute de lege;
f) înregistrarea datelor în registrele speciale privind cazierul fiscal şi evidenţa
plângerilor introduse împotriva actelor şi măsurilor luate de procuror în faza de urmărire
penală;
48 Drept execuţional penal V. Punerea în executare a o
g) orice alte acte sau măsuri îndeplinite sau dispuse de judecătorul delegat cu de plată ale condar--
executarea hotărârilor penale. transmise spre exec-t
Dispoziţiile art. 120 din regulament stabilesc obligaţia grefierului să efectueze justificare, preşedinte ■
lucrările de executare în ziua în care hotărârea a devenit executorie sau, după caz, Orice modificare s.
la data când s-a primit extrasul de la instanţa de apel ori de la instanţa care a soluţionat acesteia, va fi mer: or
contestaţia. Mandatele de executare se întocmesc potrivit prevederilor Codului de dosar şi la mapa de - oti
procedură penală. Acestea se tehnoredactează şi se expediază în aceeaşi zi organului numărul şi data aceste,
de executare. După întocmirea lucrărilor de executare se vor menţiona pe hotărârea iar dacă hotărârea utt r
respectivă, aflată la dosar, numărul poziţiei şi anul din registrul de executări penale în la noua poziţie deschis
care s-au înscris lucrările efectuate. Lucrările de executare, inclusiv corespondenţa, se vor păstra de gre' s
poartă numărul de ordine al poziţiei din registrul de executări penale şi numărul la închiderea poziţ e ~
dosarului, sub formă de fracţie. Actele doveditoare ale executării se înregistrează actele de executare se
imediat după primirea lor în registrul de executări. După restituirea c :
Conform art. 122 din regulament, în registrul de evidenţă a executării hotărârilor au soluţionat conteste-
penale pronunţate în apel sau în contestaţie poziţiile se vor închide după restituirea a) se va controla ş
dosarelor la prima instanţă, iar în cazul în care hotărârea s-a comunicat în extras în gistru, pe baza extras
vederea punerii ei în executare, numai după ce prima instanţă a confirmat, în scris, şi întocmindu-se de in
în cel mult 3 zile, primirea extrasului. Extrasul se emite în ziua pronunţării hotărârii efectuate. Se va face. i
şi conţine soluţia pe scurt, inclusiv cea de declinare a competenţei, de trimitere spre b) se vor completa
rejudecare la prima instanţă sau de restituire la organul de urmărire penală. Nu se necompletate.
întocmesc extrase în cazul soluţiilor de achitare şi de încetare a procesului penal,
dacă în dosarele respective nu figurează inculpaţi condamnaţi sau pentru care s-a
Secţiu
dispus amânarea aplicării pedepsei ori renunţarea la aplicarea pedepsei şi dacă nu
s-au acordat despăgubiri civile şi cheltuieli judiciare. în extras vor fi menţionate şi
pedepsele complementare, măsurile de siguranţă, măsurile educative, pedepsele
accesorii, despăgubirile civile acordate statului, cheltuielile judiciare, precum şi orice Judecătorul de s l z '
alte dispoziţii referitoare la executare. curţii de apel în a că'
Grefierul de la compartimentul executări penale va ţine o legătură strânsă cu reţinere şi arestare p 'E
reprezentanţii inspectoratelor de poliţie, deoarece, dacă mandatele de executare a ori un centru de dete-^
pedepselor cu închisoarea nu au fost executate, prima revenire se va face la 2 luni pedepselor şi a măs^*
de la emiterea lor la organele cărora le-au fost trimise spre executare, iar următoarele în această calitate, -s
reveniri la 6 luni. în cazul în care nu se primeşte răspuns de la organul de poliţie căruia Legea nr. 254/2013 (a"
i-a fost trimis mandatul, se vor solicita informaţii privind stadiul executării acestuia atât timp cât acest _s
structurii specializate din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. Dacă pe libertate, care nu sun:
numele persoanelor condamnate care se sustrag de la executarea pedepsei închisorii Pentru a înţelege n
au fost emise mandate europene de arestare şi/sau mandate de urmărire internaţională, trebuie pornit de la me
se vor solicita anual informaţii Inspectoratului General al Poliţiei Române, Centrul de că judecătorul este ac
Cooperare Poliţienească Internaţională, cu privire la stadiul punerii în executare a cu ocazia unei contes
acestor acte. în cazul urmăriţilor cetăţeni străini, revenirea se va face astfel: dacă statului. Judecătoru tr?
aceştia au reşedinţa în România, la unitatea teritorială de poliţie pe raza căreia îşi să ţină seama de cons
are reşedinţa persoana condamnată (precizată în mandat); dacă nu are reşedinţa Convenţia europeană
în România sau nu este cunoscută o asemenea reşedinţă, la unitatea teritorială de indubitabilă la judecă::
poliţie pe raza căreia îşi are sediul instanţa de executare [art. 123 alin. (1) şi (11) din
regulament].
în celelalte situaţii, precum şi în cazul neconfirmării primirii titlurilor care servesc la 111V.M. C iobanu, Trata
executarea cheltuielilor judiciare acordate statului, revenirea se va face în termen de 1996, p. 11.
3 luni. De asemenea, se va verifica, în raport de cuantumul amenzii şi de posibilităţile [2] P. N egulescu, G
p. 8.
de plată ale condamnatului, cel puţin o dată la 6 luni, situaţia încasării amenzilor
transmise spre executare. în cazul în care se constată că executarea întârzie fără
justificare, preşedintele instanţei sesizează organele competente.
Orice modificare survenită în executarea hotărârii, după rămânerea definitivă a
acesteia, va fi menţionată atât în registrul de executări, cât şi pe hotărârea aflată la
dosar şi la mapa de hotărâri. Dacă modificarea se face printr-o hotărâre judecătorească,
numărul şi data acesteia vor fi menţionate la poziţia respectivă din registrul de executări,
iar dacă hotărârea ultimă a fost pronunţată de aceeaşi instanţă, se va face trimitere şi
la noua poziţie deschisă în registru. Dosarele în care s-au făcut lucrări de executare
se vor păstra de grefierul delegat cu efectuarea lucrărilor de executări penale până
la închiderea poziţiei de executare, după care vor fi predate grefierului arhivar. Toate
actele de executare se ataşează la dosarul de fond, în ordine cronologică.
După restituirea dosarelor de către instanţele de apel sau de către instanţele care
au soluţionat contestaţiile, se va proceda astfel:
a) se va controla şi se va confrunta conţinutul dosarelor cu datele înscrise în re
gistru, pe baza extraselor primite anterior, înlăturându-se imediat eventualele erori
şi întocmindu-se de îndată restul lucrărilor de executare care, eventual, nu au fost
efectuate. Se va face, totodată, menţiunea de executare pe hotărârea ce se execută;
b) se vor completa rubricile din registrul de evidenţă a executărilor penale rămase
necompletate.
Secţiunea a 5-a. Judecătorul de supraveghere

a privării de libertate
Judecătorul de supraveghere a privării de libertate este desemnat de preşedintele
curţii de apel în a cărei rază teritorială funcţionează un penitenciar, un centru de
reţinere şi arestare preventivă, un centru de arestare preventivă, un centru educativ
ori un centru de detenţie şi supraveghează şi controlează legalitatea în executarea
pedepselor şi a măsurilor preventive privative de libertate. Pe perioada desemnării
în această calitate, judecătorul nu îndeplineşte alte activităţi decât cele stabilite prin
Legea nr. 254/2013 (art. 9 din lege). Noţiunea utilizată de noua lege este mai completă,
atât timp cât acest judecător are în competenţă şi măsurile preventive privative de
ibertate, care nu sunt pedepse.
Pentru a înţelege noţiunea de judecător de supraveghere a privării de libertate,
:rebuie pornit de la menirea profesiei de judecător. în literatura juridică111s-a subliniat
că judecătorul este acela care exercită funcţia de a judeca, de a pronunţa dreptul
cu ocazia unei contestaţii, de a împărţi justiţia cu prerogative suverană aparţinând
statului. Judecătorul trebuie să cântărească drepturile şi interesele fiecărei părţi, fără
să ţină seama de consideraţiuni străine procesului, oricare ar fi ele1[2]. în art. 5 parag. 3,
Convenţia europeană a drepturilor omului nominalizează „judecătorul' cu trimitere
ndubitabilă la judecătorul de scaun, în sensul de funcţionar de stat care judecă un
[1] V.M. C iobanu , Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, voi. I, Ed. National, Bucureşti,
1996, p. 11.
[2] P. N egulescu , G. A lexianu, Tratat de drept public, voi. II, Casa Şcoalelor, Bucureşti, 1943,
p. 8.
50 Drept execuţional penal V. Punerea în executare = :•
proces, trasează un litigiu, adică exercită o funcţie jurisdicţională, fiind independent Atribuţiile admir st'
faţă de executiv în oricare dintre statele contractante111. prevăzute în lege şi s<
Aceşti judecători nu sunt delegaţi de penitenciare, ci ei sunt desemnaţi pentru încheiere.
îndeplinirea unor atribuţii specifice în interiorul puterii judecătoreşti, nefăcând parte în exercitarea a tr:
din autorităţile publice ale căror acte le supraveghează şi le controlează sub aspectul poate audia orice pe's
conformităţii cu legea, astfel încât, potrivit statutului lor constituţional şi legal, fac parte locului de deţinere, poa
din puterea judecătorească, îndeplinind însă atribuţii speciale, reglementate de legea al deţinuţilor, la evire
privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate. exercitarea atribuţi o r :
Judecătorul de supraveghere a privării de libertate nu face parte din personalul încheierile judecă::
penitenciarului sau al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, astfel că între el şi precum şi dispoziţi e s:
personalul de conducere din aceste instituţii nu există raporturi de subordonare ierar de hrană, potrivit leg
hică, ci, dimpotrivă, dispoziţiile emise în scris şi motivat de el sunt obligatorii, conform Administraţia per ti
legii, pentru întreg personalul din penitenciar. preventivă, centrulL de
Potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi pune la dispoziţia joc*
a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului dotarea spaţiului cu -
penal, „Judecătorul de supraveghere a privării de libertate supraveghează şi con activităţii acestuia.
trolează asigurarea legalităţii în executarea pedepselor şi a măsurilor privative de în ceea ce priveş:e :
libertate, prin exercitarea atribuţiilor stabilite prin prezenta lege”. Potrivit art. 8 din lege, a privării de libertate a
preşedintele curţii de apel în a cărei rază teritorială funcţionează un penitenciar, un delegat cu executa rea
centru de reţinere şi arestare preventivă, un centru de arestare preventivă, un centru rile minimale ale u r
educativ ori un centru de detenţie desemnează, anual, unul sau mai mulţi judecători cătorul de supraveg-e-
de supraveghere a privării de libertate, de la instanţele din raza curţii de apel. Pre nistrativ-jurisdicţiona e
şedintele curţii de apel desemnează, în aceleaşi condiţii, unul sau mai mulţi judecători făşoară o activitate a tr
supleanţi, care îşi vor exercita atribuţiile de supraveghere a executării pedepselor şi executării pedepselo' :
a măsurilor privative de libertate pe durata imposibilităţii exercitării acestora de către şi în procedura refuz-
judecătorul titular. Desemnarea judecătorilor de supraveghere a privării de libertate plângerile persoane :*
şi a supleanţilor se face în baza acordului prealabil scris al acestora, cu precădere de lege sau privind ar
dintre judecătorii care, anterior, au avut aceeaşi calitate ori au exercitat atribuţii în regimului de executa *e
cadrul compartimentului de executări penale al instanţei. în primul rând, proc
Preşedintele curţii de apel desemnează, anual, grefieri şi grefieri supleanţi pentru limitat - , nefiind p e r- s
asigurarea desfăşurării activităţii la biroul judecătorului de supraveghere a privării de cător nu se face în ccr
libertate. persoana privată de :
Judecătorul de supraveghere a privării de libertate exercită următoarele atribuţii tantului penitenciara-
administrative şi administrativ-jurisdicţionale: prevede propunerea ş
a) soluţionează plângerile deţinuţilor privind exercitarea drepturilor prevăzute de atribuţiilor sale, judecă
lege; persoană, poate sol : rfc
b) soluţionează plângerile privind stabilirea şi schimbarea regimurilor de executare poate face verificăr a
a pedepselor şi a măsurilor educative privative de libertate; evidenţe şi orice alte in
c) soluţionează plângerile deţinuţilor privind aplicarea sancţiunilor disciplinare; prevăzute de lege.
d) participă la procedura refuzului de hrană; încheierile judecă::
e) participă, în calitate de preşedinte, la şedinţele comisiei pentru liberare persoanele private re
condiţionată; alin. (10), art. 41 alin
f) exercită orice alte atribuţii prevăzute de lege.1
[1]C. B îrsan , Convenţia europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole. Voi. I. Drepturi 111 C.C. G higheci, M .
şi libertăţi, Ed. AII Beck, Bucureşti, 2005, p. 349. depselor privative de re
Atribuţiile administrativ-jurisdicţionale se exercită în cadrul procedurilor speciale

prevăzute în lege şi se finalizează printr-un act administrativ-jurisdicţional, denumit
încheiere.
în exercitarea atribuţiilor sale, judecătorul de supraveghere a privării de libertate
poate audia orice persoană, poate solicita informaţii ori înscrisuri de la administraţia
locului de deţinere, poate face verificări la faţa locului şi are acces la dosarul individual
al deţinuţilor, la evidenţe şi orice alte înscrisuri sau înregistrări necesare pentru
exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege.
încheierile judecătorului de supraveghere a privării de libertate devenite executorii,
precum şi dispoziţiile scrise date administraţiei locului de deţinere în procedura refuzului
de hrană, potrivit legii, sunt obligatorii.
Administraţia penitenciarului sau, după caz, a centrului de reţinere şi arestare
preventivă, centrului de arestare preventivă, centrului educativ şi centrului de detenţie
pune la dispoziţia judecătorului un spaţiu amenajat, iar Ministerul Justiţiei asigură
dotarea spaţiului cu mijloacele materiale necesare desfăşurării în bune condiţii a
activităţii acestuia.
în ceea ce priveşte procedura de soluţionare de către judecătorul de supraveghere
a privării de libertate a cererilor sau plângerilor, în doctrină111, referitor la judecătorul
delegat cu executarea, s-a susţinut ideea că ea este departe de a îndeplini cere
rile minimale ale unui proces echitabil. De fapt, în conţinutul legii se arată că jude
cătorul de supraveghere a privării de libertate exercită atribuţii administrative şi admi
nistrativ-jurisdicţionale [art. 9 alin. (2) din lege]. Cu alte cuvinte, acest judecător des
făşoară o activitate administrativă când exercită supravegherea şi controlul legalităţii
executării pedepselor, când prezidează comisia pentru liberarea condiţionată, precum
şi în procedura refuzului de hrană, şi o activitate jurisdicţională, când soluţionează
plângerile persoanelor private de libertate privind exercitarea drepturilor prevăzute
de lege sau privind aplicarea sancţiunilor disciplinare, plângerile privind schimbarea
regimului de executare a pedepsei.
în primul rând, procedura nu este una publică - accesul în penitenciar fiind strict
mitat - , nefiind permis accesul publicului. în al doilea rând, examinarea de către jude
cător nu se face în condiţii de contradictorialitate, deoarece legea îl obligă să audieze
persoana privată de libertate, însă fără a fi prezent şi a i se lua concluzii reprezen
tantului penitenciarului. în al treilea rând, potrivit art. 9 alin. (4) din lege, procedura nu
prevede propunerea şi administrarea de probe, cu excepţia faptului că, în exercitarea
atribuţiilor sale, judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate audia orice
persoană, poate solicita informaţii ori înscrisuri de la administraţia locului de deţinere,
poate face verificări la faţa locului şi are acces la dosarul individual al deţinuţilor, la
evidenţe şi orice alte înscrisuri sau înregistrări necesare pentru exercitarea atribuţiilor
prevăzute de lege.
încheierile judecătorului pot fi atacate cu contestaţie la judecătorie de către
persoanele private de libertate şi de către reprezentanţii penitenciarului [art. 39
alin. (10), art. 41 alin. (18), art. 56 alin. (9), art. 104 alin. (9) din Legea nr. 254/2013].1
(1] C.C. G higheci, M. V asilescu , Rolul şi locul judecătorului delegat pentru executarea pe
depselor privative de libertate, în R.D.P. nr. 4/2008, p. 149.
Secţiunea a 6-a. Punerea în executare a pedepselor

închisorii şi detenţiunii pe viaţa
Punerea în executare a pedepselor închisorii şi a detenţiunii pe viaţă se efectuează
prin emiterea de către judecătorul delegat cu executarea a mandatului de executare,
în ziua rămânerii definitive a hotărârii la instanţa de fond sau, după caz, în ziua primirii
extrasului prevăzut la art. 553 alin. (3) C. proc. pen. (al hotărârii instanţei ierarhic
superioare). Acesta se întocmeşte în 3 exemplare şi cuprinde: denumirea instanţei
de executare, data emiterii, datele privitoare la persoana condamnatului, numărul şi
data hotărârii care se execută şi denumirea instanţei care a pronunţat-o, pedeapsa
pronunţată şi textul de lege aplicat, pedeapsa accesorie aplicată, timpul reţinerii şi
arestării preventive ori al arestului la domiciliu, care s-a dedus din durata pedepsei,
menţiunea dacă cel condamnat este recidivist, precum şi, după caz, menţiunea
prevăzută la art. 404 alin. (6) C. proc. pen. (menţiunea că, în cazul condamnării la
pedeapsa închisorii, persoana vătămată a solicitat înştiinţarea cu privire la eliberarea în
orice mod a condamnatului), ordinul de arestare şi de deţinere, semnătura judecătorului
delegat, precum şi ştampila instanţei de executare.
în cazul în care cel condamnat se află în stare de libertate, odată cu emiterea
mandatului de executare a pedepsei închisorii sau detenţiunii pe viaţă, judecătorul
delegat cu executarea emite şi un ordin prin care interzice condamnatului să pără
sească ţara. Ordinul se întocmeşte în 3 exemplare şi cuprinde: denumirea instanţei
de executare, data emiterii, datele privitoare la persoana condamnatului, pedeapsa
pronunţată împotriva acestuia, numărul şi data hotărârii de condamnare, denumirea
instanţei care a pronunţat-o, numărul mandatului de executare a pedepsei emis pe
numele condamnatului, dispoziţia de interzicere a părăsirii ţării, semnătura judecătorului
delegat, precum şi ştampila instanţei de executare.
Acesta constituie însă şi un act procedural prin care se pune în executare actul
procesual.
Pentru aducerea la îndeplinire a mandatului de executare se trimit două exemplare
organului de poliţie de la domiciliul sau reşedinţa condamnatului, iar dacă acesta nu are
domiciliul sau reşedinţa în România, organului de poliţie în raza teritorială a căruia se
află instanţa de executare, când condamnatul este liber, sau, după caz, comandantului
locului de deţinere, când condamnatul este arestat.
Pentru aducerea la îndeplinire a ordinului de interzicere a părăsirii ţării se trimite de
îndată câte un exemplar organului competent să elibereze paşaportul şi Inspectoratului
General al Poliţiei de Frontieră.
Transmiterea mandatului de executare sau a ordinului de interzicere a părăsirii ţării
se poate face prin fax, poştă electronică sau prin orice mijloc în măsură să producă
un document scris în condiţii care să permită autorităţilor destinatare să îi stabilească
autenticitatea.
în cazul în care cel condamnat se află în stare de libertate, organele de executare
menţionate mai sus au obligaţia de a lua măsurile prevăzute de lege în vederea punerii
în executare a mandatului de executare a pedepsei şi a ordinului de interzicere a
părăsirii ţării, în ziua primirii acestora.
Potrivit art. 557 C. proc. pen., pe baza mandatului de executare, organul de poliţie
procedează la arestarea condamnatului. Celui arestat i se înmânează un exemplar
al mandatului şi este dus la locul de deţinere cel mai apropiat, unde organul de poliţie
predă celălalt exemplar al mandatului de executare. în vederea punerii în executare

a mandatului emis în executarea unei hotărâri definitive de condamnare, organul de
poliţie poate pătrunde în domiciliul sau reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia,
precum şi în sediul unei persoane juridice fără învoirea reprezentantului ei legal.
Dispoziţiile privind luarea măsurilor de ocrotire sunt aplicabile în mod corespunzător,
obligaţia de încunoştinţare revenind organului de poliţie.
Dacă persoana împotriva căreia s-a emis mandatul nu este găsită, organul de
poliţie constată aceasta printr-un proces-verbal şi ia măsuri pentru darea în urmărire,
precum şi pentru darea în consemn la punctele de trecere a frontierei. Un exemplar
de pe procesul-verbal împreună cu un exemplar al mandatului de executare se trimit
nstanţei care a emis mandatul. Dacă persoana condamnată refuză să se supună
mandatului sau încearcă să fugă, va fi constrânsă la aceasta.
Când condamnatul se află în stare de deţinere, un exemplar al mandatului de
executare i se înmânează de către comandantul locului de deţinere, care consemnează
ntr-un proces-verbal data de la care condamnatul a început executarea pedepsei. O
copie de pe procesul-verbal se trimite de îndată instanţei de executare.
Pe baza ordinului de interzicere a părăsirii ţării, organele în drept refuză celui
condamnat eliberarea paşaportului sau, după caz, procedează la ridicarea acestuia şi
au măsuri pentru darea condamnatului în consemn la punctele de trecere a frontierei.
Imediat după arestarea în vederea executării mandatului, condamnatul are dreptul
ie a încunoştinţa personal sau de a solicita administraţiei locului de deţinere să
icunoştinţeze un membru al familiei sale ori o altă persoană desemnată de acesta
oespre arestare şi despre locul unde este deţinut. Dacă persoana condamnată nu
este cetăţean român, are şi dreptul de a încunoştinţa sau de a solicita încunoştinţarea
- siunii diplomatice ori oficiului consular al statului al cărui cetăţean este sau, după
:az a unei organizaţii internaţionale umanitare, dacă nu doreşte să beneficieze de
asistenţa autorităţilor din ţara sa de origine, ori a reprezentanţei organizaţiei interna-
: nale competente, dacă este refugiat sau, din orice alt motiv, se află sub protecţia
-ne astfel de organizaţii.
3otrivit art. 404 C. proc. pen., când se dispune suspendarea executării pedepsei
Sijt supraveghere sau amânarea aplicării pedepsei, în dispozitivul (minuta) hotărârii
:are va fi comunicată apoi persoanei condamnate trebuie precizate măsurile de supra-
«e-znere şi obligaţiile pe care trebuie să le respecte condamnatul, se pun în vedere
azsstuia consecinţele nerespectării lor şi ale săvârşirii de noi infracţiuni şi se indică
ac _â entităţi din comunitate unde urmează a se executa obligaţia de a presta o muncă
*e*eTiunerată în folosul comunităţii, aplicată obligatoriu în cazul suspendării executării
^ ‘ âcultativ în cazul amânării aplicării pedepsei.
ar potrivit art. 407 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care instanţa a dispus amânarea
a: zării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, hotărârea
aa zomunică serviciului de probaţiune şi, după caz, organului sau autorităţii competente
aa .erifice respectarea obligaţiilor dispuse de instanţă.
h situaţia în care condamnatul se consideră nedreptăţit prin hotărârea pronunţată
za'a a rămas definitivă şi dacă împotriva sa s-au luat măsuri de punere în executare
a ■ :târârii nelegale, are posibilitatea să apeleze la un procedeu jurisdicţional de
e zo . are a acestor ilegalităţi prin contestaţia la executare. Aceasta constituie un mijloc
:"Z‘ZrSual de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării hotărârii, prin care se
asigură punerea în executare şi executarea propriu-zisă a hotărârii penale definitive

în strictă conformitate cu legea.
Potrivit art. 598 C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se
poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută
în hotărârea de condamnare;
c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo
împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere
ori de micşorare a pedepsei.
în cazurile prevăzute la lit. a), b) şi d), contestaţia se face, după caz, la instanţa
de executare sau la instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, iar în
cazul prevăzut la lit. c), la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. în cazul
în care nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată în apel sau în
recurs în casaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie.
Capitolul al Vl-lea. Organizarea executării
pedepselor privative de libertate
Secţiunea 1. Sistemul penitenciar
§1. Prezentare generală
Sistemul penitenciar românesc prezintă caracteristicile generale ale celor din ţările
centrale şi est-europene, atât din punctul de vedere al evoluţiei istorice, cât şi în ceea
ce priveşte reformele desfăşurate la nivel instituţional, legislativ şi administrativ. Cu
toate acestea, există la nivelul politicii în domeniu câteva caracteristici care diferenţiază
sistemul penitenciar românesc de cele specificate anterior, şi anume, între anii 1977
şi 1989, s-a dispus desfiinţarea sau demolarea unui număr important de închisori, fapt
care a condus în timp la un fenomen de supraaglomerare, prezent şi astăzi; cele rămase
s-au transformat în colonii de muncă, nefiind modernizate aproape deloc. Un alt aspect
caracteristic acestei perioade a fost utilizarea repetată şi sistematică a graţierilor pentru
a rezolva problema supraaglomerării. Toate aceste măsuri au fost luate în încercarea
'egimului comunist de a ascunde realitatea existenţei infracţionalităţii în societatea
'omânească. Din păcate, aplicarea acestei politici penale a avut efecte devastatoare
asupra sistemului penitenciar românesc, care, la începutul anilor '90, pus în faţa unor
schimbări radicale, a cunoscut o puternică dezorganizare.
în ceea ce priveşte penitenciarul românesc de după 1990, „s-a pornit de la o
schimbare de structură instituţională, neţinându-se cont şi de schimbarea în modelul
cultural. Nu s-a înţeles că „clientul real” al organizaţiei penitenciare nu este deţinutul,
ci însăşi societatea, a cărei nevoie de protecţie trebuie să o asigure”111. în timp, au
fost iniţiate reforme pentru reorganizarea sistemului de justiţie penală, precum şi a
sistemului penitenciar. Au fost refăcute anumite penitenciare şi a fost construit un
penitenciar modern la Rahova; cu toate acestea, pro blema supraaglomerării este
cea mai dificilă provocare a sistemului penitenciar, rata supraaglomerării fiind de
cca. 151%, infracţionalitatea crescând constant după 1990 şi odată cu ea numărul
deţinuţilor din închisori.
Administraţia Naţională a Penitenciarelor este instituţie publică cu personalitate
juridică, în subordinea Ministerului Justiţiei, având ca scop coordonarea şi controlul
activităţii unităţilor care se organizează şi funcţionează în subordinea sa. Organizarea,
funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se stabilesc prin
notărâre a Guvernului. Conducerea ei este asigurată de un director general, numit
prin ordin al ministrului justiţiei, el având calitatea de ordonator secundar de credite,
-inanţarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se asigură din subvenţii acordate
de la bugetul de stat şi din venituri proprii.
[11G h . F lorian , Dinamica penitenciară, Ed. Oscar Prinţ, Bucureşti, 1998, p. 203.
56 Drept execuţional penal VI. Organizarea execută- :
§2. Scurt istoric al sistemului penitenciar românesc ridicate în bună pa~e

ll-lea, fiul ei, care din 1
Nu există mărturii în scris despre sistemul juridic şi aplicarea pedepselor în Dacia Odată cu începem
antică. în schimb, găsim referiri la cultura şi civilizaţia din Dacia, care permite să a regimului peniţele a
tragem concluzia că atât sistemul juridic, cât şi aplicarea pedepselor au funcţionat în Române, Domnitori. *
limitele orânduirii sociale care a dominat legea geto-dacă. Timp de secole, legislaţia mai fie închise în co—.
bizantină a influenţat legislaţia din voievodatele româneşti, care până în secolul nu se poate aplica ace
al XVI-lea a funcţionat în toate cele trei provincii sub titulatura de „lus Valachicum” sau în anul 1802 se ca
„Legea Românească’. Aceasta se compunea din elemente geto-dacice, peste care problemei închisor o r
s-a suprapus dreptul romano-bizantin şi căruia i s-au adăugat elemente ale dreptului ouşcărie, câte o r£ —•:
popoarelor migratoare care au fost asimilate de băştinaşi, constituite în legea nescrisă Românească şi în Mon
a poporului sau „datina poporului”. situaţia celor încr s
în anul 1380 se fac primele menţiuni despre OcnaTrotuşului, ocnele fiind exploatări asemenea, a hetâ-â: «
ale minelor subterane de sare, unde forţa de muncă o constituiau „ocnaşii” - de regulă calităţii hranei.
cei condamnaţi pentru tâlhărie, omoruri etc. Tehnica era simplă, cel condamnat era Apariţia în 183' a
coborât în ocnă şi nu mai era scos decât când îşi termina pedeapsa. Pentru boieri şi care conţineau cre.eo
nobili, pedeapsa o constituia închiderea în mănăstire. executării pedecse me
Una dintre cele mai vechi mănăstiri ce a servit acestui scop este Mănăstirea să *e nu numa s x e
Snagovului, zidită, în apropierea Bucureştiului, de Vlad Ţepeş în secolul al XlV-lea, afectată în niciu- *e e
folosită de aprigul domnitor pentru adversarii politici. Până în secolul al XlV-lea, se vor cumpă'a ă r s j
penitenciare erau aşa-numitele „gropniţe” şi „saline”, în care întemniţaţii erau supuşi ‘ dispunea în ar.
la suferinţe ce nu pot fi imaginate. sg ure .d şicu ra :e aso
în secolul al XVI-lea se găsesc primele menţiuni cu privire la pedeapsa amenzii, acestora, îmbrăcă'- “
aplicată pentru cele mai varii vini, chiar pentru furt şi ucidere, caz în care amenda aceasta la capătu - na-
se numea „despăgubină’. începând cu secolul al XVII-lea, informaţiile cu privire la Tot în această per>z<
starea închisorilor din cele două provincii - Moldova şi Ţara Românească - se înmul separării deţinut, or cj
ţesc. închisorile din acea perioadă erau mai mult improvizaţii (case părăsite, beciurile creventivilor de conaa~
curţilor, ocne), unde infractorii erau aruncaţi fără nicio socoteală, lipsiţi de cea mai Odată cu Unirea :
elementară igienă. Deşi odată cu alcătuirea Pravilei lui Vasile Lupu şi a lui Matei Ba- Alexandru loan Cuza a
sarab s-a adus o oarecare reglementare în aplicarea pedepselor, obiceiul locului era 'ochişorilor. Astfe -ce
mai puternic decât legea, iar voinţa domnului rămânea atotstăpânitoare, căci putea £ost desfiinţată, s is te m
să omoare fără nicio judecată. ş a fost aprobat Reguli
Informaţii despre începuturile şi modul de organizare ale penitenciarelor din Ardeal de binefacere din Rom
provin din lucrarea „Privaţiuni de libertate în feudalism în Ungaria”. Conform acesteia, ani, până când d o - - c:
construirea de închisori la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XlX-lea cazată pe sisteme — »■
a cunoscut un avânt, ca urmare a intensificării stării de revoltă a populaţiei româneşti în anul 1851 se 'a :
împotriva celor care îi deposedaseră de pământ. La cererea nobililor maghiari, au d spoziţie din siste—_ -
fost construite închisori în toate capitalele judeţelor transilvănene. Ca o caracteristică, : or. De asemenea
aproape toate penitenciarele din Ardeal au fost construite în formă de M, iniţiala 'edactează regu ar-ar~_
Măriei Tereza, care a adoptat acelaşi tip de construcţie pentru toate penitenciarele moderne în matera e*-
din Imperiul Austro-Ungar. 'egimului de deterr e j
în anul 1788 în Transilvania, aflată sub cârmuire austro-ungară, se aplicau pre educaţia morală a oe: -
vederile parag. 61 al Procedurii penale promulgate de împăratul losef al ll-lea, care crin obligaţia impusă a*
menţiona ca „fiecare temniţă să fie curată, uscată, să aibă văzduh şi lumină şi aşa Anul 1874 a mama:
alcătuită ca sănătatea robului (deţinutului) să nu fie pusă în primejdie”. Aflate sub a guvernat regim l et-,
stăpânire austro-ungară, oraşele din Transilvania, spre deosebire de cele din Moldova 'egimul de izolare ce _ a
şi Ţara Românească, au beneficiat de construcţii speciale care serveau ca închisori, 'egimul de detenţie ,a_:
VI. Organizarea executării pedepselor privative de libertate 57
ridicate în bună parte în timpul domniei Măriei Tereza (1740-1780) şi a lui losef al
ll-lea, fiul ei, care din 1765 i se asociază la tron.
Odată cu începutul secolului al XVI ll-lea, se poate vorbi despre o adevărată evoluţie
a regimului penitenciar, atât în Moldova, cât şi în Muntenia. în anul 1790, în Ţările
Române, Domnitorul Nicolae Mavrogheni (1786-1790) porunceşte ca femeile să nu
mai fie închise în comun cu bărbaţii, specificând că, atunci când, din cauza localului,
nu se poate aplica această măsură, să fie închise la un om de ispravă, căsătorit.
în anul 1802 se constată o creştere a interesului acordat de împuterniciţii vremii
problemei închisorilor. Se construiesc clădiri noi şi se amenajează, pe lângă fiecare
puşcărie, câte o infirmerie. Domnitorul Mihail Şuţu, care a domnit concomitent în Ţara
Românească şi în Moldova în perioada 1783-1802, cere să i se raporteze săptămânal
situaţia celor închişi, cu arătarea cauzelor pentru care au fost condamnaţi. De
asemenea, a hotărât să folosească deţinuţii la lucrările publice, în scopul creşterii
calităţii hranei.
Apariţia în 1831 a Regulamentelor Organice în Ţara Românească şi Moldova,
care conţineau prevederi similare, a însemnat un pas înainte şi în direcţia regimului
executării pedepsei, menţionând faptul că „stăpânirea va avea priveghere ca închisorile
să fie nu numai sigure, ci şi curate, întrucât sănătatea celor închişi trebuie să nu fie
afectată în niciun fel, iar hrana acestora, îmbrăcămintea, luminarea şi lemnele de foc
se vor cumpăra din suma hotărâtă pentru acestea”. Regulamentul Organic din anul
1834 dispunea în art. 360: „Stăpânirea va avea grijă ca închisorile să fi nu numai
sigure, ci şi curate, astfel încât sănătatea celor incluşi să nu se vatăme nicicum, hrana
acestora, îmbrăcămintea şi lemnele de foc se vor cumpăra din suma hotărâtă spre
aceasta la capătul finansului”.
Tot în această perioadă, după modelul Europei, s-a pus pentru prima dată problema
separării deţinuţilor după sex, după gradul de vinovăţie, precum şi a diferenţierii
preventivilor de condamnaţi. Promotorul noului sistem a fost domnitorul Grigore Ghica.
Odată cu Unirea din 1859 dintre Ţara Românească şi Moldova, domnitorul
Alexandru loan Cuza a întreprins o serie de măsuri de reformă, inclusiv în domeniul
închisorilor. Astfel, începând cu data de 1 octombrie 1862, Administraţia Temniţelor a
fost desfiinţată, sistemul penitenciar din Moldova a început să fie aplicat şi în Muntenia
şi a fost aprobat Regulamentul pentru organizarea serviciului stabilimentelor şi cele
de binefacere din România. Regimul instituit prin acest regulament a funcţionat 12
ani, până când domnitorul Carol I a elaborat Legea închisorilor din 1 februarie 1874,
bazată pe sistemul mixt şi pe înfiinţarea de închisori pentru minori.
în anul 1851 se redactează regulamentul închisorii din laşi, care conţine prima
dispoziţie din sistemul românesc de drept prin care sunt oprite insulta şi bătaia aresta-
::lor. De asemenea, Anastase Panu, în acea perioadă director al Ministerului Justiţiei,
redactează regulamentul închisorii din Târgu Ocna. Acesta deschide epoca legislaţiei
moderne în materia executării pedepselor privative de libertate, prin implementarea
regimului de detenţie „auburnian” şi introducerea primelor reglementări cu privire la
educaţia morală a deţinuţilor, care urma să se facă pe calea educaţiei religioase şi
prin obligaţia impusă arestaţilor de a învăţa o meserie.
Anul 1874 a marcat apariţia Regulamentului asupra regimului închisorilor, care
a guvernat regimul executării pedepselor până în 1930, a instituit în penitenciare
regimul de izolare celulară noaptea şi lucru în comun ziua, preluând astfel elemente din
regimul de detenţie „auburnian". Regulamentul general pentru penitenciarele centrale
58 Drept execuţional penal VI. Organizarea execută- :
din 24 mai 1874 stipulează, „ca elemente ale acţiunii de îndreptare socială, folosirea la Sănătescu a fost De:'
muncă fără excepţie, proporţional cu etatea, puterea şi sexul fiecăruia, învăţarea unei toate infracţiunile co~
meserii, lectura cărţilor religioase şi învăţatul, cititul după abecedar”. Ideea vremii, atât nr. 442, care des? n b
la nivel european, cât şi la noi, era că asprimea pedepsei este de natură a-l determina 1944 a fost adopta: ;
pe cel pedepsit să nu mai repete fapta. Acest regulament poate fi comparat cu Legea ntemare, care îrrcâ ~ i
belgiană din 1870 şi cu Legea franceză din 1875, prezentând chiar unele avantaje să plătească su^~a oe
faţă de ele. Potrivit prevederilor Legii din 1874, închisorile se împărţeau în închisori acestea rămânânc du
de prevenţie şi închisori de osândă, care, la rândul lor, erau de mai multe categorii, şi începând cu 23 au
anume: închisori corecţionale, de muncă silnică, de recluziune şi de detenţiune. Deşi din România. Sena an
penitenciarele ar fi trebuit să se reorganizeze conform prevederilor legii, în realitate, dezastrul econo~ e ri.
închisorile au rămas la regimul primitiv al ţinerii în comun. grupului său. Mergă-c
în iulie 1929 a apărut Legea pentru organizarea penitenciarelor şi instituţiilor de 1948 articolul „Reecua
prevenţie, moment legislativ deosebit, care a fost apreciat în mod pozitiv şi pe plan publicat în augus: 19^
internaţional. Congresul Comisiei Internaţionale Penale şi Penitenciare, care a avut loc reeducarea nu se oca:
la Praga în anul 1930, şi-a însuşit principii de executare a pedepsei pe care România ai clasei muncitoare 5
le adoptase cu un an înainte, iar o parte din acestea se regăsesc şi în Ansamblul de timp cât adaptarea riz
reguli minime pentru tratamentul deţinuţilor, adoptat de O.N.U. în anul 1955. societăţi burghezo-mo
La 1 ianuarie 1930 intră în vigoare Legea penitenciarelor şi instituţiilor de prevenţie între anii 1952**9:
adoptată în 1929. Legea din 1929 păstrează în general prevederile Legii din 1874, oenitenciar şi Regu ar
îmbunătăţindu-le şi instituind sistemul progresiv englez, prin reglementarea a trei faze aprobate prin ord nu -
în pregătirea condamnatului pentru a fi redat vieţii libere, şi anume: atât conceptual, cât ş
- izolarea individuală, aplicată în raport cu condamnarea, fără a depăşi 3 ani rizică a unor cate-gc n ;
pentru recidivişti; coloniilor de muncă i
- faza de ţinere în comun pe timpul zilei şi izolare noaptea; 1950 s-au deschis ş j
- colonia de muncă, în care condamnaţii munceau în comun şi erau cazaţi, pe Dunăre - Marea Neag
timpul nopţii, în dormitoare comune. din Dobrogea. Aceste
La 21 aprilie 1938 apare Regulamentul asupra regimului de executare a pedepselor, nstituţiei penitenc a'e
una dintre cele mai evoluate reglementări europene în materie din acea perioadă. Ideea Pregătind marea a
recuperării sociale a condamnaţilor era puternic conturată şi bine reglementată într-un aplicarea regimu ~ m
n
titlu separat - „Măsuri de educaţie”. Având în vedere că acest regulament prelua nterne nr. 4045/1962
şi dezvolta prevederile Legii privind organizarea penitenciarelor din 1929, se poate privative de libertate se
afirma că, înainte cu un sfert de secol de apariţia Ansamblului de reguli minime pentru cultural-educativă. ştim
tratamentul deţinuţilor (ONU, 3 august 1955), România dispunea de o legislaţie în asigurat readaptarea fe
domeniul penitenciar care conţinea prevederi privind recuperarea socială la nivelul în anul 1969. la rve :
acestor recomandări internaţionale ulterioare. a două acte normar. e
Al Doilea Război Mondial a însemnat şi pentru sistemul penitenciar, ca de altfel de aplicare a aceste a
pentru întregul popor român, un şir de privaţiuni şi pierderi materiale. Pe fondul atât experienţa roc-ăr
dezordinilor sociale provocate de mişcarea legionară, în noaptea 27-28 noiembrie recomandările cup? na
1940, echipele morţii au împuşcat la Jilava numeroşi oameni politici, printre care şi adoptat de O.N.U. in *
generalul Gheorghe Argeşeanu, profesorul Victor lamandi şi Mihail Moruzov. Un alt aspect mpor
în 1944, victoria aliaţilor a determinat intrarea României în zona de influenţă a adoptă Legea nr. 23 *
Rusiei staliniste, fapt ce a constituit punctul de plecare al unei rupturi pe termen de punere în aplicare f
lung de concepţiile moderne referitoare la executarea pedepselor. în acea perioadă, o concepţie românea*
acest lucru s-a concretizat prin schimbarea personalului de conducere, compromiterea ia activităţi product?, e
personalului de specialitate, precum şi într-un regres vizibil în aplicarea tratamentului studiilor generale ş a f
penitenciar. După lovitura de stat din 23 august 1944 şi arestarea mareşalului Ion pe diversificarea co r:
Antonescu, primul act politic realizat de Regele Mihai şi Guvernul condus de Constantin
111A. Bălan, E. Stănşop. !
Sănătescu a fost Decretul legal de amnistie generală111, prin care au fost amnistiate
toate infracţiunile comise după data de 1 ianuarie 1918, însoţit de Decretul-lege
nr. 442, care desfiinţa toate lagărele. în şedinţa Consiliului de Miniştri din 1 noiembrie
1944 a fost adoptat Regulamentul pentru înfiinţarea şi funcţionarea centrelor de
internare, care împărţea internaţii în trei clase. Cei aflaţi în primele două erau obligaţi
să plătească suma de 10.000 de lei, pentru care asigurau patul şi lenjeria necesară,
acestea rămânând după punerea în libertate în proprietatea centrului.
începând cu 23 august 1944 şi până în 1964, putem vorbi de detenţia politică
d n România. Seria arestărilor şi inculpărilor celor vinovaţi pentru „crime de război şi
dezastrul economiei naţionale” a început cu arestarea mareşalului Ion Antonescu şi a
znjpului său. Mergând pe această linie influenţată de legislaţia sovietică, apare în anul
1948 articolul „Reeducarea deţinuţilor, una dintre sarcinile de bază ale penitenciarelor”,
u b lica t în august 1948 în revista „Probleme penitenciare”, în care se menţiona că
eeducarea nu se poate realiza atât timp „cât deţinuţii politici, cei mai odioşi duşmani
î clasei muncitoare şi ai Republicii, nu vor fi trataţi cu acea justă ură de clasă şi atât
- mp cât adaptarea morală şi pregătirea deţinuţilor de drept comun, victime ale fostei
societăţi burghezo-moşiereşti bazate pe exploatare, va fi neglijată”.
mtre anii 1952-1955 se redactează Regulamentul pentru aplicarea regimului
oenitenciar şi Regulamentul privind primirea, deţinerea, paza şi regimul deţinuţilor,
acrobate prin ordinul ministrului de interne, prin care penitenciarului i se rezervase,
a:â: conceptual, cât şi practic, numai misiunea de constrângere şi chiar înlăturare
“zică a unor categorii de persoane. Prin H.C.M. nr. 1554/1952 s-a aprobat înfiinţarea
:ok>niilor de muncă, a domiciliului obligatoriu şi a batalioanelor de muncă. în anii
' r50 s-au deschis şi lucrări de mare amploare pentru economia românească: Canalul
I ^năre - Marea Neagră, complexul hidroenergetic de la Bicaz, sistemele de irigaţii
: r Dobrogea. Aceste lucrări au fost începute şi finalizate în mare parte cu ajutorul
's ::jţie i penitenciare, care a pus la dispoziţia beneficiarilor forţa de muncă specială.
Pregătind marea amnistie a deţinuţilor politici din 1964, Regulamentul privind
Loticarea regimului în locurile de deţinere, aprobat prin Ordinul ministrului afacerilor
" e n e nr. 4045/1962, prevede că în cadrul regimului de executare a pedepselor
: ' . a: ve de libertate se subscriu: folosirea la muncă, respectarea disciplinei, acţiunea
: . ‘ -'al-educativă, stimularea şi recompensarea. Prin organizarea acestor activităţi s-a
L5 ;_'at readaptarea la pulsul social a celor care au fost amnistiaţi în 1964.
n anul 1969, la nivelul Direcţiei Generale a Penitenciarelor, se elaborează proiectele
£ ::_ ă acte normative care, ulterior, vor deveni Legea nr. 23/1969 şi Regulamentul
ar care a acesteia, aprobat prin H.C.M. nr. 2282/1969, la care s-au avut în vedere
aa- experienţa românească dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial, cât şi
ia : :~andările cuprinse în Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul deţinuţilor,
r : : :*=: de O.N.U. în 1955, cu o singură excepţie, asistenţa morală şi religioasă.
Ln alt aspect important de reţinut este faptul că, la data de 18 noiembrie 1969, se
_egea nr. 23/1969 cu privire la executarea pedepselor, dar şi Regulamentul
uurere în aplicare, finalizând cu Legea nr. 275/2006. Actele normative au dezvoltat
i ic ro rc tie românească privind resocializarea deţinuţilor, bazată pe participarea
* ac: Tâţi productive, în condiţii similare cu cele din economie, pe completarea
' ;enerale şi alfabetizarea neştiutorilor de carte, pe calificarea într-o meserie,
*5 □’.«sfsrficarea continuă a gamei de activităţi cultural-educative, vizând accesul
- E. Stănişor, M. Mincă, op. cit., p. 26.
nemijlocit la informaţia socială şi înlesnirea legăturilor cu familia, precum şi stimularea

şi recompensarea celor care sunt stăruitori în muncă şi dau dovezi temeinice de
îndreptare. Totodată, s-au fundamentat şi s-au aplicat, potrivit acelor vremuri, principiul
cunoaşterii personalităţii deţinutului şi tratamentul penitenciar corespunzător profilului
său.
Prima atestare ca loc de deţinere a Penitenciarului Aiud datează din anul 1786. între
anii 1839-1849 a funcţionat ca închisoare pe lângă Tribunalul din Aiud, iar în urma
evenimentelor din zbuciumatul an 1848, în ianuarie 1849, cu ocazia ocupării oraşului
de către trupele austriece, tribunalul şi închisoarea au fost incendiate. în 1857 se
înfiinţează o nouă închisoare, iar amenajarea acesteia se termină în anul 1860.
în perioada 1873-1880, penitenciarul funcţionează ca închisoare-tribunal, destinată
executării pedepselor grave, atât de către bărbaţi, cât şi de către femei, urmare a
condamnărilor aplicate de instanţele din judeţ. începând cu data de 1 septembrie 1880,
penitenciarul este declarat închisoare districtuală. în aceste condiţii, se va construi un
nou edificiu, iar noul corp de clădire va purta numele (cunoscut şi astăzi) de „Zarea”
(1881-1882). în perioada 1889-1892 a fost construit pavilionul „Celularul nou”, corpul
principal de clădire cuprinzând 312 celule. în intervalul 1892-1929, Penitenciarul Aiud
a fost clasificat „penitenciar regesc”, apoi judeţean şi în final penitenciar directorial
clasa I, fiind subordonat iniţial Directoratului General al Justiţiei din Transilvania, cu
sediul la Cluj, ulterior Direcţiei Generale a Penitenciarelor din Ministerul Justiţiei.
Arhitectura penitenciarului este destul de eterogenă, clădirea principală „Celularul
nou”, construită în stil victorian, fiind singura clădire destinată deţinerii care este
etajată, celelalte două corpuri de clădire „Zarea” şi secţiile V şi VI sunt construite în
stilul caracteristic al cazărmilor vremii.
Penitenciarul Aiud este un penitenciar cu regim de maximă siguranţă. Capacitatea
legală de cazare este de 1.634 de locuri, distribuite în 202 camere de deţinere. în
actualul context socio-economic, profilul iniţial al unităţii (nerecidivişti cu pedepse
peste 10 ani) nu a mai putut fi respectat, astfel că aici se execută pedepse ce merg
până la detenţia pe viaţă.
începând cu anul 2001, penitenciarul se află într-un profund proces de refacere;
astfel, în perioada 2001-2002, a fost refăcută împrejmuirea exterioară - s-a refăcut
complet zidul de protecţie, s-au înlocuit foişoarele de pază etc. Din anul 2002, clădirea
principală, aşa-numitul „celular”, se află în proces de reparaţie capitală şi modernizare,
două dintre aripile clădirii (scurtele) au fost finalizate şi date în folosinţă în cursul anului
2006, corpul principal de clădire (lungă) se află încă în lucru. în urma acestui program
de reparaţii capitale şi modernizări, vor creşte semnificativ condiţiile de detenţie pentru
deţinuţi. Noua clădire dispune de camere de deţinere cu grupuri sanitare distincte, săli
şi cluburi pentru activităţile de reintegrare socială, sala de mese situată la mansarda
clădirii şi, nu în ultimul rând, dispozitive moderne de pază şi supraveghere.
în scopul resocializării deţinuţilor, al sporirii şanselor de reintegrare socială, pentru
menţinerea tonusului fizic şi psihic, se desfăşoară o serie de activităţi semnificative în
acest sens, ce merg de la asistenţa psihosocială, moral-religioasă (din partea culte
lor: ortodox, romano-catolic, greco-catolic, neoprotestant, reformat), la alfabetizare,
şcolarizare, calificare şi recalificare profesională. în acest sens, penitenciarul dispu
ne de spaţii adecvate: şcoală, biserică, cluburi, bibliotecă, terenuri de sport. Practic,
activitatea socio-economică a unui mic oraş este reprodusă fidel într-un penitenciar,
principalii protagonişti fiind, pe de o parte, cadrele, iar, pe de altă parte, deţinuţii.
în apropierea penitenciarului se află o serie de monumente, care amintesc de

istoria zbuciumată a acestui loc: Monumentul Studenţilor, dedicat studenţilor căzuţi în
mişcările antihabsburgice din 1704; Monumentul „Calvarul Aiudului”, dedicat foştilor
deţinuţi politici; în apropierea oraşului se regăseşte Monumentul de la Mirăslau, dedicat
memoriei voievodului Mihai Viteazul şi bătăliei purtate de acesta împotriva generalului
austriac Basta în 1600.
§3. Organizarea şi funcţionarea aşezământului penitenciar
Pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi a închisorii se execută în locuri anume destinate,

denumite penitenciare. Acestea sunt instituţii publice de importanţă deosebită în
cadrul sistemului execuţional penal, de protecţie a societăţii împotriva celor care au
ezat valorile sociale apărate de lege, constituie o entitate importantă care îşi aduce
contribuţia cea mai semnificativă la educarea persoanelor condamnate la executarea
-nor pedepse privative de libertate, în vederea resocializării lor111.
Scopul organizării şi funcţionării penitenciarelor este de a asigura locul de executare
= detenţiunii pe viaţă şi a închisorii, care este „cea care recrutează armata răului”121.
Penitenciarele se înfiinţează prin hotărâre a Guvernului, au personalitate juridică
s sunt în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (art. 11 din Legea
n' 254/2013). Organizarea şi funcţionarea penitenciarelor se stabilesc prin regulament
icrobat prin ordin al ministrului justiţiei, care se publică în Monitorul Oficial al României,
partea I.
in cadrul penitenciarelor se pot înfiinţa, prin decizie a directorului general al
-^Tiinistraţiei Naţionale a Penitenciarelor, secţii interioare sau exterioare, în raport
: - regimurile de executare a pedepselor privative de libertate, categoriile de persoane
: : “ damnate şi cerinţele speciale de protecţie a anumitor categorii de deţinuţi.
Penitenciarul în care persoana condamnată execută pedeapsa privativă de libertate
22 stabileşte de Administraţia Naţională a Penitenciarelor. La stabilirea penitenciarului
=e are în vedere ca acesta să fie situat cât mai aproape de localitatea de domiciliu a
zersoanei condamnate, ţinându-se seama şi de regimul de executare, măsurile de
2 fr a n ţă ce trebuie luate, nevoile de reintegrare socială identificate, sex şi vârstă.
penitenciarele pot avea un anumit specific în raport cu populaţia penitenciară ori
“Bg mul care se aplică (art. 12 din lege). Astfel prin hotărâre de Guvern şi prin ordin
2 ~ nistrului justiţiei, pentru anumite categorii de deţinuţi, se pot înfiinţa penitenciare
sceciale, şi anume:
ai penitenciare pentru tineri;
c» penitenciare pentru femei;
c) penitenciare-spital.
in condiţiile prevăzute de art. 11 alin. (2) şi (3) din lege, se pot stabili penitenciare
’vl de coordonare a penitenciarelor dintr-o zonă geografică. Atribuţiile acestora se
s e c lese prin regulamentul de aplicare Legii nr. 254/2013.
D. C reţu, Organizarea sistemului penitenciar, Ed. Universitară Danubius, Galaţi, 2008,
T r. P op , Drept penal comparat. Penologie şi ştiinţă penitenciară, Ed. Institutul de Arte

„Ardealul”, Cluj, 1924, p. 35.
Prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se -■egr-iM sk£rzjâ n

stabilesc: HCC't'uâiC *r Crz I-r..
- secţii speciale de arestare preventivă în cadrul penitenciarelor; 3rd n i n s-'c a re £ ac
- secţii speciale pentru continuarea executării măsurilor educative privative de
libertate care pot funcţiona în cadrul penitenciarelor.
De asemenea, trebuie să fie menţionate şi centrele de reţinere şi arestare preventi - egaâCatBS £:3C
vă, care funcţionează în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, unde se realizează =e rea»zează - ocnr
reţinerea şi arestarea preventivă în cursul urmăririi penale. re 'ă -c > 5 _epi r r * i
Toate aceste aşezăminte penitenciare sau de detenţie trebuie să îndeplinească - :em & u e*.scuA
condiţiile impuse de Regulile penitenciare europene, concretizate în regulamentele sr~e-u hofcârân tir uc
aprobate de miniştrii de resort. - 'sscecce'sa Dsn
lâ asigure esoecae
§4. Penitenciarul: scop, sarcini, principii de executare a pedepselor pri - nterzxxtem s -o
-ee frafcamems:
vative de libertate - nterztcersa m a
esce nterzxsâ crea x»
4.1. Scop şi sarcini ■ eige. ger o re rra re
*ârs£L zzaz- "22 ci
Scopul organizării şi funcţionării penitenciarelor este de a asigura locul de execu
■£'—e un de a ce a ş iei
tare a detenţiunii pe viaţă şi a închisorii. Potrivit art. 3 din Legea nr. 254/2013, scopul
- respectarea crac
executării pedepselor şi a măsurilor educative privative de libertate este prevenirea
r cerwtenaare
săvârşirii de noi infracţiuni.
- indrYKXsÂtzarss
Prin executarea pedepselor şi a măsurilor educative privative de libertate se
cucerea pe'* ienaarţJ
urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept, faţă de regulile de
r Tjncbe de scocu a
convieţuire socială şi faţă de muncă, în vederea reintegrării în societate a deţinuţilor
sau persoanelor internate.
Sarcinile organizării şi funcţionării penitenciarelor pot fi prezentate pe scurt pe trei §5. Organizata
direcţii:
- deţinerea persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii sau a detenţiunii pe în prezent M m rv
viaţă ori arestate preventiv; n subortfiree -c r
- aplicarea regimului legal de deţinere. Pedepsele şi măsurile educative privative 2 penitenciare c e r -
de libertate se execută numai în temeiul hotărârilor judecătoreşti definitive; “ ărgşor, 6 pendencs
- organizarea şi desfăşurarea procesului de educare a persoanelor arestate şi ôarta Albă ş ~ârgL-
condamnate. Centrul de reecLcare
oe unităţi din aness
centre de p re g a c t =
4.2. Principii de executare în penitenciar a pedepselor privative de libertate
c r Adm inistra: = -?■
Pedeapsa privativă de libertate este o sancţiune specifică dreptului penal şi are penitenciare Târc>- O
rolul de a contribui la diminuarea criminalităţii şi la determinarea tuturor membrilor Subunitatea de
societăţii de a respecta legile. Ca entitate juridică, pedeapsa nu poate exista fără a Nouă peniţele
avea în vedere un anume grad de periculozitate socială, prevăzut şi incriminat de 'eşti-Jilava, Crai ova l
lege - principiul „nulla poena sine lege”. Pedeapsa este o măsură de constrângere categoria I, cu rec m î
şi un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul de a se preveni săvârşirea de jn penitenciar pertru
noi infracţiuni. Pedeapsa privativă de libertate realizează o prevenţie generală, adică în sistemul pe"* *e~
constituie un avertisment pentru cei tentaţi a săvârşi fapte infracţionale, şi o prevenţie pentru femei în ace cr
specială, constând din faptul material al privării de libertate, de aplicare a pedepsei arest preventiv.
faţă de infractorul condamnat. în cadrul penitent
Administraţiei Natiors
Regimul executării pedepsei privative de libertate se întemeiază pe prestarea unei

activităţi utile de către condamnaţi, pe respectarea de către aceştia a disciplinei şi a
ordinii interioare a locurilor de deţinere, precum şi pe acţiunea educativă ce trebuie
desfăşurată cu persoanele condamnate.
Principiile care stau la baza executării pedepselor sunt:
- legalitatea executării pedepselor, care presupune că executarea pedepselor
se realizează în conformitate cu dispoziţiile Codului penal, ale Codului de procedură
penală şi a Legii privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate;
- temeiul executării pedepselor presupune că pedepsele se execută numai în
temeiul hotărârilor judecătoreşti de condamnare rămase definitive;
- respectarea demnităţii umane, în sensul că pedepsele se execută în condiţii care
să asigure respectarea demnităţii umane;
- interzicerea supunerii la tortură, tratamente inumane sau degradante ori la alte
rele tratamente-,
- interzicerea oricărei forme de discriminare, adică în timpul executării pedepselor
este interzisă orice formă de discriminare pe temei de rasă, naţionalitate, etnie, limbă,
religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică, avere, origine socială,
vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infecţie HIV/SIDA sau pentru alte
temeiuri de acelaşi fel;
- respectarea drepturilor persoanelor condamnate pe timpul executării pedepselor
n penitenciare;
- individualizarea aplicării regimului de detenţie, care se realizează de către con
ducerea penitenciarului, în funcţie de celelalte principii enunţate mai sus, precum şi
în funcţie de scopul executării în penitenciar a pedepselor privative de libertate.
§5. Organizarea şi conducerea sistemului penitenciar. Servicii
în prezent, Administraţia Naţională a Penitenciarelor dispune de 47 de unităţi.

în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor sunt 33 de penitenciare,
2 penitenciare pentru minori şi tineri (Craiova şi Tichileşti), Penitenciarul de femei
~ârgşor, 6 penitenciare-spital (Bucureşti-Jilava, Bucureşti-Rahova, Colibaşi, Dej,
Poarta Albă şi Târgu-Ocna) şi 2 centre de reeducare (Centrul de reeducare Buziaş,
Centrul de reeducare Târgu Ocna), conform organigramelor principalelor categorii
de unităţi din anexe. Din sistemul administraţiei penitenciare mai fac parte două
centre de pregătire a personalului (Centrul de Formare şi Specializare a Ofiţerilor
din Administraţia Penitenciară Arad, Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de
penitenciare Târgu Ocna), Baza de Aprovizionare, Gospodărire şi Reparaţii Jilava şi
Subunitatea de Pază şi Escortare Deţinuţi Transferaţi.
Nouă penitenciare sunt clasificate a fi de maximă siguranţă: Aiud, Arad, Bucu-
reşti-Jilava, Craiova, Gherla, laşi, Mărgineni, Poarta Albă. Zece penitenciare sunt de
categoria I, cu regim închis, printre care şi un penitenciar pentru femei, la Târgşor, şi
un penitenciar pentru tineri, la Craiova.
în sistemul penitenciar funcţionează 1 penitenciar pentru femei la Târgşor şi 6 secţii
pentru femei în alte penitenciare. De asemenea, funcţionează 23 secţii, de centre de
arest preventiv.
în cadrul penitenciarului se pot înfiinţa, prin decizie a directorului general al
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, secţii interioare sau exterioare, în raport
64 Drept execuţional penal VI. Organizarea execută^ z*
cu regimurile de executare a pedepselor privative de libertate, categoriile de persoane spaţii auxiliare. în sec::
condamnate şi cerinţele speciale de protecţie a anumitor categorii de deţinuţi (art. 11 coordonează paza. re:
din Legea nr. 254/2013). activitatea socio-edu:a
La data de 31 decembrie 2012 se aflau în penitenciare 31.817 deţinuţi, iar la data financiară, activitatea
de 31 decembrie 2013, 33.434 deţinuţi. deţinere se pot înfii r:a
Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi administraţia penitenciarului au obligaţia Penitenciarelor, sec*
de a asigura, în condiţiile legii, protecţia şi asistenţa martorului aflat în stare de pericol categorii de deţinuţi. Ur
şi ale martorului protejat care execută o pedeapsă privativă de libertate sau este în scopuri productive, or i
arest preventiv. merele de deţinere, b *
în penitenciare se înfăptuiesc hotărârile organelor judiciare în domeniul executării alte birouri, capela sa_
pedepsei cu închisoarea, în scopul reeducării condamnaţilor şi redării acestora ca bare etc. în sectorul de
persoane utile societăţii. amplasate depozite e :
Pedeapsa închisorii se execută pe baza prevederilor Legii nr. 254/2013, a Re bagajele acestora cu
gulamentului de aplicare a acesteia111, a normelor internaţionale în materie: Regulile termică etc. în aceste «
minime privind tratamentul deţinuţilor, elaborate de Organizaţia Naţiunilor Unite în liere diferite, depozite :
1955, şi Regulile penitenciare europene din 1987 şi 2006. De asemenea, prin dis necesare în procese d
poziţii ale ministrului justiţiei*121şi ale directorului general al Administraţiei Naţionale a Toate penitenciare«
Penitenciarelor s-au adus corecturi importante, în limitele actelor normative existente, după criteriile regulare
asupra regimului de detenţie. şi sârmă ghimpată, c .
Referitor la conducerea centrală a penitenciarelor s-au conturat două concepţii: în şi vehiculelor. Paza es:
prima concepţie se susţine că această conducere este asigurată de către Ministerul de de observaţie, prin teri
Interne, cum, de pildă, se întâmplă în Rusia, China, Polonia, şi cea de-a doua concepţie, interiorul penitenciar^ u
în care se susţine că Ministerul Justiţiei asigură conducerea acestor penitenciare prin gheate, grilaje la uş ş :
reprezentanţii săi, cum se întâmplă în Anglia şi în Franţa. în situaţia primei opinii, sunt neîntrerupt g a r t
justificarea constă în conducerea fermă raportată la o populaţie penală cu un anumit este dirijată în aşa *e
specific de gândire şi conduită a condamnaţilor. în cea de-a doua opinie se susţine condamnaţilor.
că pedepsele fiind aplicate de către instanţă ca urmare a unei cercetări judecătoreşti, La nivelul fiecăre _
iar punerea în executare la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare se face nistraţia centrală, prec.
tot de către instanţa de executare (instanţa de judecată), este firesc ca şi conducerea tivi, tineri, bolnavi, de:
locurilor unde se execută pedepsele sau sancţiunile să aparţină organului administrativ comandanţi de secţ e
al puterii judecătoreşti, şi anume Ministerul Justiţiei. Penitenciarele as
Serviciile din penitenciare sunt similare cu cele de la alte instituţii: pază şi supra judecată sau cercetate
veghere, serviciu administrativ, evidenţa economică, tehnică, contabilitate şi buget, în secţii speciale, orz:
educativ, medical, social, psihologic. Penitenciarelor. Prin n
Personalul penitenciarului este de conducere, de pază şi supraveghere, de ordine şi instrucţiuni em
specialitate. Trebuie asigurat un număr suficient de personal şi la penitenciarele de care, în principal, se re
femei, iar majoritatea membrilor acestui personal, dacă nu chiar în totalitate, trebuie - transpunerea ir :
să fie personal feminin, cu excepţia situaţiilor în care, din motive profesionale, este de deţinere şi realizare
necesar personal masculin. - paza şi apărarea
Penitenciarele sunt organizate şi funcţionează ca unităţi subordonate Administraţiei supravegherea aces*: *
Naţionale a Penitenciarelor, cu personalitate juridică. Ele sunt conduse de un director, - aplicarea diferent
ajutat de unul sau doi directori adjuncţi. - menţinerea ord n
în cadrul penitenciarelor sunt organizate şi clar delimitate: sectorul de deţinere, - acordarea drept-*
sectorul administrativ, sectorul administrativ gospodăresc; sectorul de producţie şi alte - prezentarea de: ~
- evidenţa nom inal
111 Publicat pe site-ul Ministrului Justiţiei, pentru a fi supus dezbaterii publice. -desfăşurarea ac:w
121Documente internaţionale privind apărarea drepturilor omului - Ministerul Justiţiei, Admi
nistraţia Naţională a Penitenciarelor. 111Idem.
spaţii auxiliare. în sectorul administrativ se află comanda unităţii, compartimentele ce

coordonează paza, regimul, intervenţia, transportul, vizitele, evidenţa şi informatica,
activitatea socio-educativă, logistica, transporturi neoperative, producţia bugetară,
financiară, activitatea medicală, organizarea religioasă, secretariat. în sectorul de
deţinere se pot înfiinţa, prin decizia directorului general al Administraţiei Naţionale a
Penitenciarelor, secţii interioare, unde se aplică regimuri diferite sau se deţin diferite
categorii de deţinuţi. Unele secţii ale penitenciarului pot fi exterioare, mai ales pentru
scopuri productive, ori de regim semideschis sau deschis. în acest sector se află ca
merele de deţinere, birourile supraveghetorilor, ale şefilor de secţii, ale psihologilor,
alte birouri, capela sau biserica, bucătăria, spălătoria, frizeria, şcoala curţile de plim
bare etc. în sectorul de producţie şi sectoarele auxiliare ale penitenciarului se găsesc
amplasate depozitele de materiale, alimente, cazarmament, echipament deţinuţi şi
bagajele acestora cu care au fost depuşi, garajele şi mijloacele de transport, centrala
termică etc. în aceste sectoare se află amplasate hale de producţie sau fabrici, ate
liere diferite, depozite de materiale, centrale termice, dispozitive şi maşini industriale
necesare în procesul de producţie.
Toate penitenciarele sunt construite astfel încât să permită separarea deţinuţilor
după criteriile regulamentare. Clădirile penitenciarelor sunt împrejmuite cu gard de zid
şi sârmă ghimpată, cu o singură intrare, unde este un filtru de control al persoanelor
şi vehiculelor. Paza este asigurată permanent, este înarmată şi cu posibilităţi multiple
de observaţie, prin tehnică, foişoare, zone interzise, luminatoare pe timpul nopţii. în
interiorul penitenciarului sunt mai multe ziduri şi garduri, porţi unice de acces suprave
gheate, grilaje la uşi şi porţi. Camerele de luat vederi sunt cuplate la dispecerat, unde
sunt neîntrerupt gardieni care supraveghează aparatura. Circulaţia în penitenciar
este dirijată în aşa fel încât să fie eliminate orice posibilităţi de evadare din partea
condamnaţilor.
La nivelul fiecărei unităţi sunt servicii şi compartimente similare cu cele din admi
nistraţia centrală, precum şi secţii de deţinere, de carantină, pentru arestaţi preven
tivi, tineri, bolnavi, deţinuţi periculoşi sau deosebit de periculoşi, conduse de către
comandanţi de secţie.
Penitenciarele asigură custodia persoanelor arestate preventiv, aflate în curs de
jdecată sau cercetate în altă cauză, separat de persoanele care au fost condamnate,
in secţii speciale, organizate prin decizie a directorului Administraţiei Naţionale a
Penitenciarelor. Prin regulamentul privind executarea pedepselor, precum şi prin
crdine şi instrucţiuni emise de ministrul justiţiei sunt stabilite atribuţiile penitenciarelor,
care, în principal, se referă la:
- transpunerea în practică a prevederilor legale referitoare la profilarea locurilor
3e deţinere şi realizarea separaţiei deţinuţilor;
- paza şi apărarea locurilor de deţinere şi a punctelor de lucru, escortarea şi
sjpravegherea acestora;
- aplicarea diferenţiată a regimului de detenţie;
- menţinerea ordinii şi disciplinei în rândul deţinuţilor;
- acordarea drepturilor prevăzute de lege pentru deţinuţi;
- prezentarea deţinuţilor la instanţele de judecată şi organele de urmărire penală;
- evidenţa nominală a persoanelor condamnate;
- desfăşurarea activităţilor menite să ajute la reintegrarea socială a foştilor deţinuţi.
: Idem.
66 Drept execuţional penal VI. Organizarea execută' :•
Pentru asigurarea bunei organizări şi funcţionări a fiecărui loc de deţinere din în literatura de spe:
subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, ele sunt supuse inspecţiilor şi a) funcţia de inbrr
controalelor curente ocazionale, inopinate, tematice şi specializate. Acestea se reali inhibitor al sancţiu"' orz
zează, fie din oficiu, fie pe baza unei sesizări sau plângeri, de către membrii Corpului b) funcţia de pre. et
de inspecţie al Ministrului Justiţiei sau de către alte persoane desemnate de acesta. recidiva, din cauza c e i
în prezent, penitenciarul are o „semnificaţie politică deosebită”111, deoarece tra c) funcţia de neutral
tamentul deţinuţilor este expresia nivelului socio-cultural al unei ţări, prin ilustrarea este oprit să comită a~5
felului cum sunt respectate drepturile omului şi nivelul de democratizare a aparatului 0 anumită perioadă de
de stat. Imaginea închisorilor este relevantă pentru surprinderea caracteristicilor gene d) funcţia de retne j
rale ale unei societăţi, precum şi a nivelului de civilizaţie al societăţii. Deşi reprezintă a nedreptăţii pe care a
un suport al mediului social, având drept scop principal acela de a servi comunitatea, Enrico Ferri afirma
penitenciarul este încă o „frontieră” a civilizaţiei, neavând capacitatea de a fi contem 'ăspunsul pe care soce
poran cu societatea în care funcţionează. ovind într-un fel sa- si
Din punct de vedere metodologic, un asemenea mediu carceral este considerat
un laborator natural, reprezentând medii izolate şi închise. Spaţiul carceral prezintă §7. Personalul di-
anumite caracteristici pa rticu la ri:
- un spaţiu închis (potrivit structurii şi funcţionalităţii sale); Potrivit art. 3 din _e:
- un spaţiu dihotomic (divizează populaţia penitenciară în două grupuri: de o parte special din Admir sra
şi de cealaltă a gratiilor); administraţiei per renii:
- un spaţiu penal (din punct de vedere juridic); căror statut este rec e
- un spaţiu al experienţei-limită (din punct de vedere psihologic); oublici cu statut speoa
- un spaţiu al autorităţii şi al interacţiunii asimetrice (din punct de vedere tranzac cublici din sistemul aci
ţional); serviciu care implică ir
- un câmp de forţe în care sunt consacrate conflictele determinate de tacticile de ce serviciu, funcţionar.
dominare şi cele de rezistenţă; 1 jblice, în limitele co~'c
- un spaţiu al întâlnirilor (comunitatea penitenciară constituie o lume de oameni escortare şi supra\ ecr-
privaţi de prestigiu, dar, în acelaşi timp, un spaţiu în care acesta se poate redobândi •emeinic justificate fum
sau reconstrui, dar pe un nou temei: aureola unei „cariere infracţionale”, care face *ehnica, mijloacele ş a*
dintr-un anonim un lider informai). " nteres personal. -
Având în vedere toate aceste caracteristici, este evident că apar anumite inter “-neţii pe baza cortracr
dicţii formale, care restrâng desfăşurarea anumitor activităţi şi comportamente, de Personalul adrr n sl
a avea contact cu familia, de a personaliza spaţiul de locuit, de a avea iniţiative. : n funcţionarii pub ca :
Suprapopularea restrânge spaţiul individual, nemaifiind respectată nici minima distanţă ■velul minim al stuc o
intimă. Lipsa obiectelor personale, a unor spaţii de retragere în intimitatea individului a) categoria A - cc'
creează sentimente de anomie, frustrare şi anxietate. Pe lângă faptul că închisoarea “ atut special cu stuc
reprezintă un mediu izolat şi restrâns, se adaugă şi impunerea din exterior a internării, emisă de instituţii acre:
în aceste condiţii, este evident faptul că privarea de libertate în mediul penitenciar b) categoria B - cor
constituie o situaţie deosebită, cu amplă rezonanţă în mediul de viaţă al persoanei eatut special cu stuc
respective, atât pe durata detenţiei, dar şi după aceea, în libertate. Personalul de conct.
centrale şi a unităţilor su
§6. Funcţiile penitenciarului - penală şi educativă : 'ectori adjuncţi, şe£ c
Personalul de sup'a
Prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de rea 60%, şi este fcr~<
muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.1
' C. B ocancea, G.
- Asraham , V. N icolâescl
[1] Gh. F lorian , Fenomenologie penitenciară, Ed. Oscar Prinţ, Bucureşti, 2003, p. 31. s ere a infractorilor conz
121 Ibidem. 2001, p. 28.
în literatura de specialitate s-au atribuit diferite funcţii pedepsei111:

a) funcţia de intimidare colectivă sau de descurajare, care se referă la efectul
inhibitor al sancţiunilor penale asupra persoanelor, altele decât delincvenţii condamnaţi;
b) funcţia de prevenire socială prin intimidare colectivă, adică delincventul nu va
recidiva, din cauza dezavantajelor primei pedepse;
c) funcţia de neutralizare, care se referă la aspectul utilitar al pedepsei; delincventul
este oprit să comită alte infracţiuni, prin privarea de libertate sau de alte drepturi pentru
0 anumită perioadă de timp;
d) funcţia de retribuire: delincventul trebuie să resimtă pedeapsa ca pe o răsplată
a nedreptăţii pe care a comis-o, ca pe o restabilire a echilibrului rupt prin actul său.
Enrico Ferri afirma că „pedeapsa reprezintă un mijloc de apărare socială. Este
răspunsul pe care societatea îl dă faptelor criminale, care de fapt sunt fapte antisociale,
lovind într-un fel sau altul valorile pe care societatea le protejează”.
§7. Personalul din mediul carceral
Potrivit art. 3 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut
special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor: „(1) Personalul din sistemul
administraţiei penitenciare este constituit din funcţionari publici cu statut special, al
căror statut este reglementat de prezenta lege, denumiţi în continuare funcţionari
oublicicu statut special, şi din personal contractual. (2) Statutul special al funcţionarilor
-oblici din sistemul administraţiei penitenciare este conferit de natura atribuţiilor de
serviciu care implică îndatoriri şi riscuri deosebite. (3) în exercitarea atribuţiilor sale
ce serviciu, funcţionarul public cu statut special este învestit cu exerciţiul autorităţii
: oblice, în limitele competenţelor stabilite prin lege. în exercitarea misiunilor de pază,
escortare şi supraveghere a persoanelor private de libertate, precum şi în alte situaţii
'rmeinic justificate, funcţionarul public cu statut special poate folosi, în condiţiile legii,
'ennica, mijloacele şi armamentul din dotare. Autoritatea funcţiei nu poate fi exercitată
*r interes personal. (4) Personalul din sistemul administraţiei penitenciare încadrat în
'-neţii pe baza contractului individual de muncă se supune legislaţiei muncii”.
Personalul administraţiei penitenciare este format, potrivit art. 9 alin. (1) din lege,
: n funcţionarii publici cu statut special, care se împart în două categorii, în raport cu
* velul minim al studiilor necesare, după cum urmează:
a) categoria A - corpul ofiţerilor de penitenciare - cuprinde funcţionarii publici cu
~-a:ut special cu studii superioare, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă,
sr* să de instituţii acreditate de Ministerul Educaţiei Naţionale;
b) categoria B - corpul agenţilor de penitenciare - cuprinde funcţionarii publici cu
satut special cu studii liceale absolvite cu diplomă de bacalaureat.
Dersonalul de conducere este însărcinat cu gestiunea şi funcţionarea administraţiei
:srtrale şi a unităţilor subordonate şi reprezintă 4,7% din total, fiind format din: directori,
1 'retori adjuncţi, şefi de servicii şi de compartimente.
Personalul de supraveghere formează partea cea mai numeroasă a penitenciarului,
=2 50%, şi este format din ofiţeri de penitenciare şi agenţi de penitenciare, care
' C. Bocancea, G. N eamţu, Elemente de asistenţă socială, Ed. Polirom, laşi, 1999, p. 200-202;
r - i -AHAM, V. N icolăescu, Ş. Iaşnic , Introducere în probaţiune. Supraveghere, asistenţă şi con-
a ere a infractorilor condamnaţi la sancţiuni neprivative de libertate, Ed. National, Bucureşti,
2X p. 28.
68 Drept execuţional penal VI. Organizarea execută'
îşi desfăşoară activitatea în sectoarele de deţinere, pentru supraveghere, la baza factori de conducere a.
perimetrului, escortare, evidenţa deţinuţilor şi organizarea muncii acestora. spargerea şi jefuirea o
Personalul cultural-educativ reprezintă circa 3% din total, fiind format din profe Din cauza program j
sori, educatori, sociologi, psihologi, asistenţi sociali, preoţi. Atribuţiile lor se referă la modalităţi de recreere
şcolarizare, calificare, consiliere şi terapie, organizarea activităţilor culturale, a celor normală. De cele mai r
sportive, de hobby şi a timpului liber. acestora. în aceste cc'
Alte categorii de personal: medici şi asistenţi personali, personal financiar-contabil, chisori - melancolie, c r
ingineri, economişti, personal de resurse umane, personal secretariat şi informatică. agresivitate, îngrăşare
Procesul de formare a personalului conţine următoarele elemente: ţie - nu surprind.
- trebuie să fie diferenţiată în două tipuri mari de activitate: pază şi resocializare;
- personalul trebuie să beneficieze de o pregătire polivalentă, care să le permită
Secţiunea
mobilitatea către alte sectoare, fapt care va avea implicaţii pozitive asupra imaginii
publice a instituţiei penitenciare:
Conceptul de sect
- există o relaţie directă între nivelul cultural al personalului, de obicei ridicat, şi
custodiale a penitenta
motivarea sau demotivarea personalului de a-şi perfecţiona pregătirea; funcţionarii „de
în penitenciar contor—
rang înalt” din sistemul penitenciar trebuie să beneficieze de programe de pregătire
suportabilă şi cât ma -
specifice: Securitate peniter:
- nu trebuie să existe bariere ideologice în ceea ce priveşte formarea personalului
nate a preveni evada'
de penitenciar, pentru că obiectivele acestei instituţii sunt identice pe întregul continent.
de o parte, şi persora
în ceea ce priveşte profesionalismul personalului, acesta se caracterizează prin
agresive şi autoagres.
educaţie şi formare în domeniu, experienţă specializată, precum şi printr-un set de
Securitatea peniterx
valori fundamentale care fac parte din profesie.
- utilizarea secumă
Munca personalului privită din interior şi cunoscută în toate laturile ei este foarte
alarmă, camere de -a:
grea, din cauza următoarelor considerente: din cercetările ştiinţifice realizate pe plan
- securitatea dinam
naţional şi internaţional rezultă faptul că lucrătorul din penitenciar este supus, în munca
penitenciar şi deţinu:
sa, tuturor formelor de stres. Acest lucru se manifestă în modul cel mai negativ cu
Siguranţa deţiner =
putinţă asupra propriei sale existenţe, asupra calităţii relaţiilor cu cei din jurul său şi,
ţia penitenciarului în s
implicit, asupra relaţiilor cu propria sa familie. De regulă, persoana care îşi desfăşoară
de mişcare a deţinu: o
activitatea în penitenciar este un om căruia nu îi place să vorbească despre munca sa,
mpiedicată sustrage a
care este puţin comunicativ, care uneori este mai irascibil şi se află permanent într-o
bertate, precum şi per
stare de incertitudine. Din cauza stresului la care este supus în timpul serviciului, a
a personalului locu u d
mediului specific în care îşi desfăşoară existenţa o bună perioadă de timp, nu de puţine
Activităţile desfăşor
ori intră în conflict cu propria sa familie. Personalul din penitenciar trăieşte permanent
deţinerii constau în _a
cu o teamă nemărturisită, generată de grija aplicării în mod corect a instrucţiunilor
scopul menţinerii ord n
şi regulilor care reglementează regimul de deţinere a condamnaţilor, respectarea
Măsurile necesare :
drepturilor omului şi a legislaţiei în vigoare.
aprobat prin ordin a -
Pentru lucrătorii corecţionali, factorii stresori se împart în patru categorii:
Penitenciarele s u r‘
- stresori externi organizaţiei, cum este atitudinea publicului faţă de penitenciar;
nate, tematice şi spec z
- stresori interni organizaţiei, cum sunt condiţiile materiale de muncă, distanţa faţă
Administraţiei Naţio'-ak
de domiciliu;
Măsurile necesare
- stresorii înrădăcinaţi în activitatea corecţională: munca în ture, conflictul de roluri,
Legea nr. 254/2013 S*
disproporţia dintre numărul de agenţi şi cel de deţinuţi, inactivitatea, boli cronice;
de administraţia per :ei
- stresori particulari, individuali: responsabilităţile familiale, teama de contactul cu
bertatea de mişcare a
deţinuţii.
să fie împiedicată sustn
Există cazuri când membrii ai personalului au fost atacaţi cu violenţă, pe stradă sau
în alte locuri publice, de către foşti deţinuţi. Nu o dată, cadre din penitenciare, inclusiv
1111. C hiş, Umanism_
dar, Ed. Hamangiu, Bucu
3'ganizarea executării pedepselor privative de libertate 69
^ r o r i de conducere, au fost ameninţate cu răpirea copiilor lor, cu violarea soţiilor sau

: : srgerea şi jefuirea locuinţelor.
Din cauza programului încărcat, membrii personalului nu beneficiază de prea multe
■cdalităţi de recreere, de petrecere a timpului liber în familie, de o stare de siguranţă
■im a lă . De cele mai multe ori, educaţia copiilor constituie un apanaj al partenerilor
siestora. în aceste condiţii, simptomele stresului cronic specific personalului din în-
sori - melancolie, cinism, comunicare dificilă, izolare, nivel scăzut de performantă,
'i'esivitate, îngrăşare excesivă, hipertensiune arterială, divorţ, accidente de circula
se - nu surprind.
Secţiunea a 2-a. Siguranţa şi ordinea în penitenciare

Conceptul de securitate penitenciară este complex în conţinut, datorită funcţiei
r.stodiale a penitenciarului. Persoanele private de libertate trebuie izolate şi ţinute
" oenitenciar conform unor reguli precise, menite să întreţină o atmosferă carcerală
i-oortabilă şi cât mai umanizată.
Securitate penitenciară este formată dintr-un ansamblu de măsuri şi acţiuni desti
nate a preveni evadările şi a menţine un mediu uman între deţinuţi, între aceştia, pe
oe o parte, şi personalul penitenciar, pe de altă parte, care să prevină manifestările
sş'esive şi autoagresive ale condamnaţilor.
Securitatea penitenciară se realizează prin două modalităţi:
- utilizarea securităţii fizice (garduri exterioare şi interioare, grilaje, sisteme de
larm ă, camere de luat vederi etc.);
- securitatea dinamică (relaţiile profesionale adecvate stabilite între personalul
se-itenciar şi deţinuţi^1).
Siguranţa deţinerii se referă la totalitatea activităţilor desfăşurate de administra-
■= penitenciarului în scopul impunerii unor restricţii în ceea ce priveşte libertatea
:»e mişcare a deţinuţilor, astfel încât să prevină săvârşirea de noi infracţiuni, să fie
"piedicată sustragerea lor de la executarea pedepselor şi a măsurilor privative de
icertate, precum şi pentru protejarea vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii acestora,
i oersonalului locului de deţinere şi a oricăror altor persoane.
Activităţile desfăşurate de administraţia penitenciarului pentru realizarea siguranţei
reţinerii constau în luarea măsurilor de pază, escortare, însoţire şi supraveghere, în
scopul menţinerii ordinii şi disciplinei în rândul deţinuţilor.
Măsurile necesare pentru siguranţa penitenciarelor se stabilesc prin regulament
iprobat prin ordin al ministrului justiţiei.
Penitenciarele sunt supuse inspecţiilor şi controalelor curente, ocazionale, inopi-
_ate, tematice şi specializate. Aceste controale sunt realizate de către reprezentanţii
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, din oficiu sau ca urmare a unor sesizări.
Măsurile necesare pentru siguranţa penitenciarelor se stabilesc prin art. 15 din
_egea nr. 254/2013. Siguranţa deţinerii se referă la totalitatea activităţilor desfăşurate
:e administraţia penitenciarului în scopul impunerii unor restricţii în ceea ce priveşte
ibertatea de mişcare a deţinuţilor, astfel încât să prevină săvârşirea de noi infracţiuni,
să fie împiedicată sustragerea lor de la executarea pedepselor şi a măsurilor privative
m I. C hiş, Umanismul dreptului execuţional penal. Acordarea drepturilor în mediul peniten-

: ar, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007, p. 43.
70 Drept execuţional penal V* Ogamzares e e c x â r i a
de libertate, precum şi pentru protejarea vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii acestora, sa. O^gan czarea. ~jnca
a personalului locului de deţinere şi a oricăror altor persoane. se star: lese p m -ctân
Activităţile desfăşurate de administraţia penitenciarului pentru realizarea siguranţei Ea este condusă te
deţinerii constau în luarea măsurilor de pază, escortare, însoţire şi supraveghere, în assta: ce 3 dtrecizr pe
scopul menţinerii ordinii şi disciplinei în rândul deţinuţilor. I 'ecto-ru gerera a -
Măsurile necesare pentru siguranţa penitenciarelor se stabilesc prin regulament nator seceroar te mec
aprobat prin ordin al ministrului justiţiei. oe sta: şj a n v e n i« p
Penitenciarele dispun de amenajările, dispozitivele, personalul şi mijloacele tehnice - structura t-pen:
necesare pentru supravegherea şi controlul perimetrelor, spaţiilor interioare şi căilor cirec: serva noece
de acces, precum şi de armamentul şi muniţia necesare. orect' 'nenzonâr* D r
în cazul manifestărilor care tulbură ordinea şi liniştea publică din cadrul peni Z — tina.:'tăi ş ~erzns
tenciarelor sau pun în pericol viaţa ori integritatea corporală a persoanelor sau securi Vara: -e s .r
tatea bunurilor şi care depăşesc posibilităţile de intervenţie ale Administraţiei Naţionale această c recte are î
a Penitenciarelor, Ministerul Afacerilor Interne acordă, la solicitare, sprijinul necesar. re n te r o a r 1 Drecaa
Penitenciarele trebuie să dispună de amenajările, dispozitivele, personalul şi mij are a rândul e - za
loacele tehnice necesare pentru supravegherea şi controlul perimetrelor, al spaţiilor z rz g n z z â o e r re n c a r â
interioare şi al căilor de acces, precum şi de armamentul şi muniţia necesare. în Eaboraê Arte So—a
acest scop se regăseşte zidul compact şi foarte înalt care delimitează penitenciarul
de „lumea liberă”, cu toate accesoriile sale, dispozitive de depistare şi utilizarea pro Atească d-ecae es
cedurilor de siguranţă. ta re s-a t o r u - z a : t te a
O altă componentă a securităţii penitenciare este formată din procedurile de ~ e ~ â '0 ' “ e n e ş n sr
~ Atest servo. coct
siguranţă folosite (percheziţii, apelul etc.)[1].
Folosirea cătuşelor sau a altor mijloace de imobilizare nu este permisă decât în asoLrare a s e a rtă r
situaţii în care alte măsuri de menţinere a ordinii şi disciplinei în rândul deţinuţilor nu
au dat rezultate în una dintre următoarele situaţii: ~&cr orwate te ic e ra e
a) pentru a împiedica evadarea în timpul deplasării deţinuţilor; rarserâr a ara zerrm
b) pentru a proteja deţinuţii de autovătămare sau pentru a preveni vătămarea altor
persoane ori producerea de pagube; seau A znrisraze '*aa
c) pentru restabilirea ordinii şi disciplinei, ca urmare a opunerii sau împotrivirii Jtsme a ■ rar
deţinuţilor la o dispoziţie a organelor judiciare sau personalului locului de deţinere. e a -enrarcarecr ase
a e r n c i t r Dtca*e
Mijloacele de imobilizare ce pot fi folosite se stabilesc prin regulamentul aprobat
Atest sev'cia tocr
de ministrul justiţiei. Folosirea lor este permisă numai pe durata pentru care aceasta T j- ir e e s ssrstce a a
este strict necesară, se face gradual, fără a depăşi nevoile reale de imobilizare a
deţinuţilor, şi încetează de îndată ce scopul intervenţiei a fost realizat. Ea trebuie
autorizată în prealabil de către directorul penitenciarului, cu excepţia cazurilor în -espondertă. retcc ra -e
care urgenţa nu permite acest lucru, situaţie care este de îndată adusă la cunoştinţa a -u rcă s reaizăne ta
directorului. Organele judiciare apreciază cu privire la aplicarea, menţinerea sau c r tr'.HS as b s rs e te
îndepărtarea mijloacelor de imobilizare, pe durata prezenţei deţinuţilor în faţa acestora. r âeierpe.
~ Aceasâ itn cfe e ei
e ro a re ş sac»iese Sra
Secţiunea a 3-a. Administraţia Naţională szcc—meresa”a e s sdo
1 a Penitenciarelor - Ates îe'i'C L tom
- s ic a ş. “ c c ds Deses
Administraţia Naţională a Penitenciarelor este o instituţie publică cu personalitate
s-in e t to a r e e until
juridică, aflată în subordinea Ministerului Justiţiei, având ca scop coordonarea te ta - c a e toerten eaz
şi controlul activităţii unităţilor care se organizează şi funcţionează în subordinea servcSe De rrtoazune
-cest servo. Dar
[1>P. Z idaru, Drept execuţional penal, Ed. All Beck, Bucureşti, 2001, p. 123. eenDae a e c u tem
sa. Organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor

se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Ea este condusă de către un director general, numit prin ordin al ministrului justiţiei,
asistat de 3 directori generali adjuncţi, conform art. 7 alin. (5) din H.G. nr. 1849/2004.
Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor are calitatea de ordo
nator secundar de credite. Finanţarea se asigură din subvenţii acordate de la bugetul
de stat şi din venituri proprii.
în structura organizatorică a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se află
direcţii, servicii independente, servicii; compartimente. Dintre cele mai importante
direcţii, menţionăm: Direcţia Reintegrare Socială, Direcţia Medicală, Direcţia Prevenirea
Criminalităţii şi Terorismului, Direcţia Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţii, Direcţia
Management şi Resurse Umane, Direcţia Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar111
'această direcţie are în subordine Serviciul siguranţa deţinerii*121, Serviciul regimului
penitenciar131), Direcţia Educaţie, Studii şi Psihologie Penitenciară141 (această direcţie
are, la rândul ei, în compunere Serviciul psihologia personalului151, Serviciul studii şi
prognoză penitenciară161), Direcţia Economico-administrativă, Direcţia Contencios şi
Elaborare Acte Normative.
111Această direcţie elaborează norme referitoare la aplicarea hotărârilor judecătoreşti prin

care s-a pronunţat o pedeapsă privativă de libertate şi acţionează pentru respectarea regle
mentărilor interne şi internaţionale cu privire la executarea pedepselor.
121 Acest serviciu coordonează şi controlează modul în care se asigură paza, escortarea
şi supravegherea persoanelor private de libertate; coordonează activitatea de apărare şi de
asigurare a securităţii locurilor de deţinere şi a punctelor de lucru; controlează măsurile luate
centru executarea regulamentară a misiunilor de pază, supraveghere şi escortare a persoa
nelor private de libertate la instanţele de judecată, organele de urmărire penală şi în timpul
"ansferării la alte penitenciare; stabileşte, coordonează şi controlează aplicarea măsurilor
care vizează prevenirea evenimentelor negative; organizează serviciul de pază şi acces în
sediul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor; asigură legătura permanentă cu Ministerul
- jstiţiei, unităţile Ministerului Afacerilor Interne şi unităţile subordonate Administraţiei Naţiona-
e a Penitenciarelor; asigură manipularea, păstrarea şi folosirea materialelor, documentelor şi
a tehnicii din dotare, paza armamentului şi a muniţiei.
31Acest serviciu coordonează şi îndrumă activitatea de organizare şi de ţinere a evidenţei
"ominale şi statistice a persoanelor private de libertate; organizează, îndrumă şi coordonează
activitatea de aplicare a regimurilor de deţinere; verifică modul de respectare a criteriilor de
separaţiune; coordonează, îndrumă şi controlează acordarea drepturilor la pachet, vizită, co-
■espondenţă, petiţionare şi celelalte drepturi prevăzute de lege; urmăreşte folosirea deţinuţilor
a muncă şi realizările obţinute; analizează periodic starea şi practica disciplinară a persoane-
o r private de libertate; centralizează, verifică şi furnizează date referitoare la persoanele aflate
'n detenţie.
41 Această direcţie evaluează nevoile socio-educative şi terapeutice ale populaţiei peni-
snciare şi stabileşte strategia şi modalităţile de realizare a acestora, în vederea reabilitării
socio-profesionale şi sporirii şanselor de reintegrare în societate a foştilor deţinuţi.
51 Acest serviciu concepe şi coordonează derularea unor programe educaţionale cu te
matică şi mod de desfăşurare specific, potrivit nevoilor persoanelor private de libertate; co-
: -donează activităţile de consiliere a persoanelor private de libertate privind dificultăţile de
•=Tiilie, problemele juridice, relaţiile cu organizaţii neguvernamentale; evaluează posibilităţile
:e calificare; coordonează desfăşurarea activităţilor de educaţie fizică şi sport; colaborează cu
5-erviciile de probaţiune.
5: Acest serviciu planifică, coordonează şi participă la realizarea cercetărilor şi studiilor
'e'eritoare la mediul penitenciar; elaborează studii comparative privind diferite sisteme peni-
72 Drept execuţional penal Organizarea e xe c_ ti- ; i
Secţiunea a 4-a. Reforma penitenciară 5 centru luarea -~or r

sooală a acestor con:
Reforma penitenciară în România*111a fost declanşată la sfârşitul anului 1990, odată as-jpra cetona: cc*" :=
cu trecerea Direcţiei Naţionale a Penitenciarelor - actuala Administraţie Naţională a Cât priveşte oaza n
Penitenciarelor începând din anul 2004 - din subordinea Ministerului de Interne în scecial amenaate ş or
cea a Ministerului Justiţiei, prilej care a permis evaluarea sistemului penitenciar. în ce crivare de lib e r ie
perioada parcursă de la trecerea în subordinea Ministerului Justiţiei, reforma a vizat Desfăşurarea de accvfc
atât aspecte de ordin funcţional şi organizatoric, cât şi activităţile concrete. - nanţarea A a ~ ns
în acest sens, s-a acordat o atenţie deosebită regândirii procesului de resocializare sccndate de la c-ce-cJ
a delicvenţilor minori internaţi în centrele de reeducare, activităţilor specifice cu femeile ce^soanelor coodam a
deţinute, precum şi elaborării a două legi fundamentale pentru reforma sistemului Aceste ciâc n r e r u *
penitenciar: Statutul personalului şi Legea executării pedepselor. Principala consecinţă t ă de special cate p*e
şi cea mai importantă a implementării reformei sistemului penitenciar a reprezentat-o Sstemu penrtenca
renunţarea la statutul de militar al personalului. La sfârşitul anului 2001 şi în prima coordonatoare. A sre
parte a anului 2002, pe baza studiilor comparative existente, a propunerilor primite de -arrtenaaru : r as.
la unităţi în perioada anterioară, a contextului legislativ şi a sprijinului primit din partea Afcă_ în Munter a -e
experţilor spanioli, s-a realizat proiectul de Lege privind statutul funcţionarilor publici i era de vest. Pe'* za re
din sistemul administraţiei penitenciare. - a r tendarul Aiuc a r
în procesul de resocializare a condamnaţilor, personalul de specialitate acţionează După capacitatea «
împreună cu personalul de probaţiune, cu voluntari comunitari, precum şi cu repre 200-500 tocuri: pence
zentanţi ai societăţii civile. * CO0-2.000 de ceaşca
Desfăşurarea activităţilor lucrative în interiorul penitenciarului, în exteriorul aces s -rt cenrtenctare e dir
tuia sau în mod gratuit în folosul comunităţii, finalizarea studiilor generale sau de Cee mai înecate ce
specialitate, precum şi calificarea sau recalificarea profesională vor fi recompensate r e ~ r j o re e d u c a i ş c
prin acordarea unor reduceri de pedeapsă, iar conduita generală de excepţie va fi E. Goffman 'c a :r-
recompensată printr-o reducere excepţională de pedeapsă. ce Tăzboi. azjlur de d
Influenţa pe care comunitatea o exercită asupra fiecărei persoane - în raport aşezăminte reprezintă.
cu regimul aplicat - se concretizează în derularea de programe în penitenciare în jt k x in care 'ş aesa
comun cu serviciile de probaţiune şi cu participarea voluntarilor din comunitate, precum armar despărrt ce ra
şi în derularea de programe în afara sistemului penitenciar. Coordonarea acţiunilor mere-jnă o viată s r c t
personalului din penitenciar cu cele ale personalului serviciilor de probaţiune este atât _ ~ cete 06 ma s.
în avantajul condamnaţilor, cât şi al persoanelor liberate condiţionat, scopul fiind unul s tL a ra de a se s-c*jn
comun: reeducarea şi reintegrarea socială. 5 Si-O-S COTtrc li U UT
Separarea condamnaţilor în penitenciare, aşa cum a fost arătată mai sus, este r jr ă Refere or a =
binevenită şi indicată, pentru că într-un penitenciar se manifestă fenomene negative, cs *imd unu ce ~ tete'
unele periculoase pentru siguranţa condamnaţilor, a personalului şi chiar a instituţiei Lr-ea din a 'a â ş a zi
în sine. Această separare asigură condiţii pentru aplicarea, când este cazul, a unui cad r e ca atare -ş in c
tratament psihiatric, pentru însuşirea şi deprinderea de anumite ocupaţii şi participarea ssl. zcê miâşmcase-
la activităţi productive. Consecinţa importantă a separării este aceea că înregistrează
favorizarea eforturilor pentru reducerea contagiunii infracţionale în rândurile condam
naţilor. Această separare asigură şi condiţii pentru paza şi supravegherea condamna
ţilor deosebit de periculoşi încarceraţi în penitenciare de maximă siguranţă, precum
tenciare; elaborează studii statistice şi prognoze privind populaţia penitenciară; gestionează

punctul documentar şi difuzează în unităţile subordonate noutăţile în domeniu, studii şi sinteze,
alte materiale documentare. E. Go=uw» AzAjn
111 A. B ălan , E. S tănişor , C. P ripp, Universul carceral, Ed. Oscar Prinţ, Bucureşti, 2004; zategen oe persoane s
A. B ălan , E. S tănişor , M. M incă, op. cit., 2002. ~ tie m p. 16.
I Organizarea executării pedepselor privative de libertate 73
ş pentru luarea unor măsuri educative cu un anumit specific pentru „recuperarea”

socială a acestor condamnaţi şi, totodată, pentru a înlătura influenţele lor negative
asupra celorlalţi condamnaţi.
Cât priveşte baza materială şi structura, penitenciarul trebuie să asigure localuri
special amenajate şi organizate, care să garanteze condiţii pentru regim de detenţie,
:e privare de libertate, cazare, hrănire, igienă, asistenţă medicală, folosire la muncă,
desfăşurarea de activităţi cultural-educative, pază şi supraveghere.
Finanţarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se asigură din subvenţii
acordate de la bugetul de stat şi din venituri proprii. Veniturile obţinute din munca
zersoanelor condamnate vor fi folosite pentru îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie.
Aceste clădiri trebuie să dispună şi de personalul calificat, de conducere administra
r ă de specialitate, precum şi de specialişti, cum ar fi: medici, farmacişti, educatori etc.
Sistemul penitenciar a clasificat penitenciarele în penitenciare şi penitenciare
: -ordonatoare. Astfel, teritoriul ţării a fost împărţit în 8 zone: în zona de nord est,
-enitenciarul din laşi este unitate coordonatoare, în sud-est este Penitenciarul Poarta
A oâ, în Muntenia, Penitenciarul Mărgineni, în Oltenia, Penitenciarul Craiova, în
r e a de vest, Penitenciarul Timişoara, în nord-vest, Penitenciarul Gherla, în centru
-enitenciarul Aiud, iar în Bucureşti şi Ilfov, Penitenciarul Bucureşti-Rahova.
După capacitatea lor, penitenciarele au fost împărţite în: penitenciare mici, cu
210-500 locuri; penitenciare mijlocii, cu 500-1.000 locuri; penitenciare mari, cu
' DO0-2.000 de persoane, şi penitenciare foarte mari, cu 3.000 de persoane, cum
>-nt penitenciarele din SUA, Anglia, Canada, Brazilia.
Cele mai indicate penitenciare sunt cele mici şi mijlocii, care asigură condiţii propice
:-e°tru o reeducare şi pregătire pentru reintegrare în societate.
E. Goffman încadra penitenciarele alături de mănăstiri, unităţi militare şi nave
3e război, aziluri de bătrâni şi spitalele de psihiatrie. Potrivit opiniei sale, aceste
iîezăm inte reprezintă, fiecare în parte, o instituţie totală, care poate fi definită drept
oc în care îşi desfăşoară viaţa şi activitatea un număr mare de indivizi cu statut
5 milar, despărţiţi de restul societăţii pentru o perioadă de timp apreciabilă şi care duc
-preună o viaţă strict delimitată, reglementată oficial de către instituţie111.
Din cele de mai sus rezultă ideea că persoana instituţionalizată este pusă în
s t a ţia de a se supune unui regim de viaţă reglementat din exterior în mod strict
it supus controlului unei instanţe, asupra căreia persoana în cauză nu are nicio
" jenţă. Referitor la aceste instituţii de mai sus, Goffman apreciază caracterul lor
:-= * nd unul delimitator sau total, simbolizat de interzicerea interacţiunilor sociale cu
-'-e a din afară şi a părăsirii instituţiei, interdicţie care deseori ia forma concretă în
: âcire ca atare: uşi încuiate, ziduri înalte, sârmă ghimpată, faleze abrupte, ape, păduri
saa zone mlăştinoase121.*2 1
E. G offman , Aziluri. Eseuri despre situaţia socială a pacienţilor psihiatrici şi a altor

categorii de persoane instituţionalizate, Ed. Polirom, Bucureşti, 2004, p. 11.
21 Idem, p. 16.
VII. Regimul penitenciar
b) Individualizarea j
penal, prin aplicarea ce
Capitolul al Vll-lea. Regimul penitenciar Codul penal a consa
relativ determinate. în
anumite neajunsuri ale
Secţiunea 1. Individualizarea pedepsei
condamnatul nu putea
fi fost conduita, ceea :
Pentru a lămuri problema regimului penitenciar, precum şi a regimurilor de executare
reglementează anu^~ te
a pedepselor privative de libertate, trebuie să pornim în analiză de la scurte consideraţii
aplicare a circumstare
privind individualizarea administrativă a executării acestei pedepse principale.
supraveghere a execută
în baza studiilor efectuate pe eşantioane de deţinuţi, s-a conturat concluzia că
regimului de executare
reeducarea şi îndreptarea condamnatului reprezintă un proces anevoios şi complex,
are un rol principal îr ra
care se poate desfăşura numai dacă se respectă un principiu al dreptului execuţional
Aplicarea pedepse
penal, unanim recunoscut de practica şi teoria penitenciară, şi anume principiul
individualizării executării pedepsei, mai corect definit principiul personalizării regimului gravitatea faptei, de pe?
ori agravante în care î
de executare a pedepselor privative de libertate.
infractorului121.
Potrivit acestui principiu, în procesul de executare a pedepsei privative de libertate
trebuie să se ţină seama de personalitatea condamnatului, de conduita acestuia, Individualizarea jud»
individualizării legale
de sârguinţa în procesul de reeducare şi reinserţie socială. De fapt, în acest proces
complex şi de durată privind prevenirea şi eradicarea fenomenului infracţional, nerală, individualizarea
identificăm trei faze, care corespund celor trei forme de individualizare a răspunderii ală, prin constrângerea
infractorului.
penale:
c) Individualizarea .
a) legală;
administraţia penitencat
b) judiciară sau judecătorească;
sănătate, durata pedecs
c) administrativă.
a) Individualizarea legală o face însuşi legiuitorul, ţinând seama de gravitatea in acţiunile socio-educa*. {
fracţiunii, prin limitele de pedeapsă, prin modul de sancţionare a tentativei infracţiunii se decid stabilirea rec s
respective, precum şi prin criteriile de individualizare. Această individualizare constituie altul în timpul execută-
o expresie concretă a principiilor legalităţii şi individualizării pedepselor. Ea se materia pedepselor şi a măsL- :
lizează în prevederea cadrului general al pedepselor, a naturii şi limitelor generale ale procesului penal.
fiecărei pedepse, în prevederea pedepsei pentru fiecare infracţiune în parte, în raport Cu alte cuvinte, p r-:
şi cuantumului pedepse
de gravitatea infracţiunii, precum şi în prevederea cadrului şi a mijloacelor legale în
penitenciar sau liber :
care se vor realiza celelalte forme de individualizare judiciară şi administrativă.
în doctrină s-a apreciat că operaţiunea de individualizare nu poate fi decât o una executarea propriu-zisă
post delictum, deoarece numai după săvârşirea infracţiunii apare problema răspunderii Individualizarea adrr
penale, căci lipseşte obiectul de analizat, infracţiunea. De aceea, se consideră că veşte şi durata execuă
individualizarea poate fi doar judiciară şi administrativă111. organelor adm inistra:.
Pedepsele constituie un barometru sensibil al perioadei pe care o traversează un dualizarea administra:.
administrative de exec.
stat*121: „în timpurile de criză, când organizarea statului şi a societăţii în structura lor sunt
puse în discuţie şi în pericol, atunci pedeapsa revine la formele ei primitive, intimidante adaptarea regimului ce
şi severe. Dacă statul este puternic, prescrie pedepse blânde pentru infractori, dacă conduita condamnaţ Ic'
statul este dezorganizat, încearcă să îşi ratrapeze lipsa de ordine, să îşi amelioreze
şi să îşi tonifice slăbiciunea prin pedepse severe”.
111 Există două exces:

111 Ş t .
D aneş , V. Papadopol , Individualizarea judiciară a pedepselor, Ed. Ştiinţifică şi juridice, iar, dintr-o altă pe
Enciclopedică, Bucureşti, 1985, p. 58-59; M.A. H otca , Codul penal. Comentarii şi explicaţii, [2] în Codul penal CaroJ
Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2007, p. 683. fixate de lege, luând în c :
121G. A ntoniu , Reforma penală la primul pas (I), în R.D.P. nr. 4/1996, p. 14. nfractorului, viaţa ante-oa
. Regimul penitenciar 75
b) Individualizarea jud icia ră sau judecătorească se realizează cu ocazia procesului

oenal, prin aplicarea pedepsei de către judecător (art. 74 C. pen.).
Codul penal a consacrat, în materia individualizării pedepselor, sistem ul pedep selo r
-e'ativ determ inate, în care judecătorului îi revine un rol exclusiv111. Pentru a evita
anurnite neajunsuri ale acestui sistem, prin aceea că pedeapsa fiind determinată,
rcndamnatul nu putea să fie deţinut mai mult, nici liberat mai devreme, oricare i-ar
* fost conduita, ceea ce nu era stimulator deloc pentru condamnat, legea penală
'e-glementează anumite modalităţi de individualizare judiciară sau administrativă, de
ic care a circumstanţelor atenuante, de amânare a executării, de suspendare sub
5-oraveghere a executării pedepsei închisorii sau de liberare condiţionată şi schimbarea
*eg mului de executare. După cum se poate lesne constata, individualizarea judiciară
are un rol principal în raport cu cea administrativă.
Aplicarea pedepsei infractorului pentru infracţiunea săvârşită se face în funcţie de
yavitatea faptei, de periculozitatea infractorului, de împrejurările concrete atenuante
agravante în care s-a săvârşit infracţiunea sau care caracterizează persoana
"•’•actorului121.
ndividualizarea judiciară a pedepsei trebuie să fie compatibilă cu coordonatele
nd . dualizării legale. Totuşi, dacă individualizarea legală realizează o prevenţie ge-
•e-rală, individualizarea judiciară realizează atât prevenţia generală, cât şi una speci-
=. â prin constrângerea şi reeducarea pe care pedeapsa concretă o exercită asupra
"âctorului.
c) Individualizarea a dm inistrativă se realizează la locul de deţinere, de către
=-~ nistraţia penitenciarului, în funcţie de sex, vârstă, conduită, antecedente, starea de
sănătate, durata pedepsei, starea de recidivă, periculozitatea conduitei, receptivitatea la
act unile socio-educative. De asemenea, în cadrul acestei individualizări administrative
se decid stabilirea regimului de executare şi posibilitatea trecerii de la un regim la
anj în timpul executării. Sediul materiei este Legea nr. 254/2013 privind executarea
zecepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul
i'Dcesului penal.
Cu alte cuvinte, principiul individualizării se aplică atât în faza de stabilire a duratei
cuantumului pedepsei de către judecător, a modului de executare a pedepsei (în
reoitenciar sau liber, cu respectarea dispoziţiilor legale), cât şi în ceea ce priveşte
executarea propriu-zisă a pedepsei.
ndividualizarea administrativă nu se rezumă doar la regimul de executare, ci pri
e şte şi durata executării efective a pedepsei, care poate fi modificată la propunerea
: 'zânelor administrative, prin acordarea graţierii ori a liberării condiţionate. Indivi
d a zarea administrativă a pedepselor constituie operaţiunea efectuată de organele
administrative de executare a sancţiunilor de drept penal şi care se realizează prin
a captarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în raport cu
: : -duita condamnaţilor, cu antecedentele lor penale, cu vârsta, sexul, locul de execu-
Există două excepţii de la regulă, şi anume degradarea militară şi dizolvarea persoanei

.'zice, iar, dintr-o altă perspectivă, detenţiunea pe viaţă.
: în Codul penal Carol al ll-lea se arăta: „Pedeapsa se aplică de către judecător în limitele
ixate de lege, luând în consideraţiune motivele şi gravitatea faptei, gradul de perversitate al
""actorului, viaţa anterioară şi conduita sa după comiterea faptei”.
76 Drept execuţional penal VII. Regimul penitenciar
tare111etc., potrivit prevederilor Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a progresiv. în cadrul ace
măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în timpul procesului penal. dorinţa administraţie cx
Opera de individualizare a pedepsei continuă şi în faza executării acesteia, când, tanţa rolului angajat or
în raport de receptivitatea infractorului la acţiunea de reeducare căreia îi este supus a fost adoptat de C o r
în timpul executării pedepsei, se pot constata cu mai multă certitudine posibilităţile de cuprinde cinci părţi, ca*
adaptare a acestuia la regulile de convieţuire socială. - Partea I - „Princ
Organizarea executării pedepsei închisorii impune un anumit regim penitenciar, şi m orale care să asigi
ceea ce presupune un anumit regim de viaţă, în care se includ multiple elemente libertate, caracterizate
juridice, obligaţii şi drepturi ale condamnatului de la momentul încarcerării, pe timpul cipiilor m orale, p errr tâ
aplicării regimului de deţinere şi continuând cu regimul de muncă, de reeducare civică - Partea a U -a-J-z
şi morală, cu măsurile disciplinare în caz de abateri de la regulament şi terminând cu me: necesitatea evide'-
liberarea definitivă. cărui caracter confide'*
Prin regim penitenciar în sens larg înţelegem felul cum este organizată executa de gravitatea pedepseţ
rea pedepsei privative de libertate în penitenciar, felul cum sunt organizate viaţa şi cu exigenţele sanitare \
activitatea condamnatului în penitenciar pe durata executării pedepsei privative de de apă şi de articole ol
libertate, în scopul reeducării lui şi prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni. rea acestora în stare o
Acest regim presupune drepturi şi obligaţii ale condamnatului, aşa cum rezultă din şi cantitativ regulilor di»
Legea nr. 254/2013. Fiecare dintre dispoziţiile legii reprezintă mijloace de referinţă nterzicerea sancţiur o
pentru încadrarea condamnaţilor în programul ordonat în raport de care, cu ajutorul permiterea, pe cât pos-
normelor permisive sau restrictive, sunt promovate cerinţele funcţionale ale executării igioasă şi morală; păst
pedepsei privative de libertate. în caz de boală, deces
Operaţiunea individualizării administrative a executării pedepsei în cadrul regimului - Partea a lll-a - J
penitenciar este complementară procesului de separare a condamnaţilor, însă cele nistrarea corectă a r»s
două operaţiuni sunt legate între ele. Regimul penitenciar aplicat condamnaţilor este tratament, instruirea p
un fapt obiectiv şi real coordonat prin lege şi prin regulamentul de aplicare a aces atractive, asigurarea ji
teia, de aceea, în cadrul regimului, o poziţie specială o au drepturile condamnaţilor, trola deţinuţii violent
iar respectarea lor poate merge chiar înaintea regimului. Legat de drepturi, trebuie - Partea a IV -a-.O
să „aşezăm” lângă ele şi măsurile disciplinare necesare pentru menţinerea ordinii, detenţie şi regimul dinii
disciplinei, siguranţei în penitenciar şi ţinerea sub control a relaţiilor interpersonale ncât deţinuţii să nu şi|
din interiorul penitenciarului. oarticiparea la activ tăi
derii în sine şi interes-
Secţiunea a 2-a. Felurile regimurilor de executare care să îi pregătească
ş recreere;
a pedepselor privative de libertate - Partea a V - a - . Ri
orevederi referitoare <
Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate cuprind ansamblul de
reţinuţii condamnat; ci
reguli, drepturi, obligaţii, programe şi activităţi care urmăresc realizarea unei bune con
De asem enea. în s
vieţuiri, astfel încât să încurajeze comportamente, atitudini şi abilităţi care să influen
'eferitoare la reguLe c*:
ţeze reintegrarea socială a persoanelor private de libertate.
de 11 ianuarie 2006. r
Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate trebuie astfel regle
Elementele continu
mentate încât să respecte Regulile europene pentru penitenciare, care acoperă toate
- obligaţia condar*-
aspectele necesare unei bune organizări şi funcţionări administrative a închisorilor şi
- obligaţia de a res:
stabilesc un ansamblu de reguli-tip care să fie adoptate de guvernele statelor membre,
- obligaţia zilnică :>
pentru toate aspectele administraţiei penitenciarelor, urmărind asigurarea unor condiţii
- obligaţia de a dec
decente şi umane de detenţie şi a unui tratament pozitiv în cadrul unui sistem modern şi1
- obligaţia, după :
-văţătură şi reeducai
[1] V. P ăvăleanu , Drept penal general. Manual universitar, ed. a 3-a, Ed. Lumina Lex,
VII. Regimul penitenciar 77
progresiv. în cadrul acestor reguli, se pune accentul pe noţiunile de demnitate umană,

dorinţa administraţiei penitenciarului de a aplica un tratament uman şi eficient, impor
tanţa rolului angajaţilor şi un tip eficient şi modern de management. Acest document
a fost adoptat de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei la 12 februarie 1987 şi
cuprinde cinci părţi, care vizează:
- Partea I - „Principii fundamentale” vizează asigurarea unor condiţii materiale
ş morale care să asigure respectul demnităţii umane pentru persoanele private de
ibertate, caracterizate prin imparţialitate, respectarea credinţelor religioase şi a prin-
: oiilor morale, permiţând acestora reintegrarea în societate;
- Partea a ll-a - „Administrarea închisorilor” cuprinde numeroase aspecte, şi anu-
~e: necesitatea evidenţei fiecărui deţinut prin întocmirea unui dosar individual, de al
:ârui caracter confidenţial trebuie ţinut cont; repartizarea deţinuţilor în funcţie de sex,
ce gravitatea pedepsei, de vârstă; corespunderea condiţiilor din locurile de detenţie
cu exigenţele sanitare şi de igienă; menţinerea curăţeniei corporale, prin dispunerea
ce apă şi de articole de toaletă; asigurarea de haine şi aşternuturi curate şi păstra-
'ea acestora în stare bună; asigurarea unei alimentaţii care să corespundă calitativ
5 cantitativ regulilor dietetice şi igienice moderne; dispunerea de medici specialişti;
r:erzicerea sancţiunilor inumane, informarea deţinuţilor şi dreptul de a face plângere;
remiiterea, pe cât posibil, a contactului cu lumea exterioară; dreptul la asistenţă re-
icioasă şi morală; păstrarea proprietăţii deţinuţilor, a bunurilor personale; notificarea
r caz de boală, deces sau transfer;
- Partea a lll-a - „Personalul” se referă la importanţa personalului pentru admi-
* $:rarea corectă a instituţiilor şi pentru realizarea obiectivelor organizatorice şi de
~5:ament, instruirea permanentă a acestora, asigurarea unor condiţii de angajare
inactive, asigurarea unei pregătiri tehnice speciale, cu ajutorul căreia să poată con-
~ a deţinuţii violenţi;
- Partea a IV-a-„Obiectivele tratamentului şi regimul” reglementează condiţiile de
:5:enţie şi regimul din închisoare, impunând reducerea la minim a prejudiciilor, astfel
rcât deţinuţii să nu îşi piardă respectul de sine sau simţul responsabilităţii personale,
zi^jciparea la activităţi care pot duce la dezvoltarea simţului responsabilităţii, mere
l e - în sine şi interesului activ faţă de propriul lor tratament, participarea la programe
zare să îi pregătească pentru revenirea în societate, beneficierea de educaţie, sport
s -ecreere;
- Partea a V-a-„Reguli adiţionale aplicabile anumitor categorii de deţinuţi” conţine
z'e/e deri referitoare la deţinuţii în prevenţie, deţinuţii alienaţi mintal sau anormali,
:e: nuţii condamnaţi printr-o procedură nepenală.
De asemenea, în acelaşi sens, trebuie amintită şi Recomandarea Rec (2006)2
e*errtoare la regulile penitenciare europene, adoptată de Comitetul de Miniştri la data
3e 11 ianuarie 2006, în timpul celei de a 995-a reuniuni a miniştrilor delegaţi.
Elementele conţinutului regimului penitenciar sunt următoarele:
- obligaţia condamnatului de a se supune internării în penitenciar;
- obligaţia de a respecta şi suporta regimul de deţinere;
- obligaţia zilnică de a se supune unei discipline şi ordini interioare;
- obligaţia de a depune muncă şi a respecta regimul de muncă;
- obligaţia, după caz, de a se încadra în sistemul de calificare profesională,
* .âţătură şi reeducare;
■
- obligaţia de a suporta şi executa anumite sancţiuni disciplinare, dacă a încălcat libertăţii de mişcare a cs
regimul din penitenciar. starea sănătăţii, vârsta :
Cu alte cuvinte, în timpul executării pedepsei, condamnaţii sunt obligaţi să respecte executării pedepsei[1i.
programul zilnic, disciplina şi ordinea interioară, să execute dispoziţiile date de în art. 47 din Legea p~.
personalul penitenciarului, să se supună percheziţiei, să respecte regulile de igienă că femeile condamnate
şi prescripţiile medicului locului de deţinere. De asemenea, condamnaţii sunt obligaţi asemenea, tinerii condar
să se comporte cu grijă faţă de bunurile aflate în penitenciar sau la unităţile unde mai mare de 21 de ani s£
prestează munca (art. 81 din Legea nr. 254/2013). a Penitenciarelor d is p u i
Regimul penitenciar cuprinde o seamă de obligaţii la care trebuie să se supună toţi a persoanelor cu dizab- t
condamnaţii şi o seamă de drepturi de care trebuie să beneficieze toţi condamnaţii, O problemă deosebt
într-o măsură mai largă sau mai redusă, ceea ce constituie regimul penitenciar general. libertate este aceea a r&
Acesta este regimul-tip pe care trebuie să îl respecte toţi condamnaţii şi care este ori a gradului de izolare
cel mai extins. Astfel, toţi condamnaţii sunt obligaţi să respecte aceleaşi reguli din nr. 254/2013, regimur e
penitenciar, toţi au aceleaşi obligaţii de respectare a aceluiaşi regulament de ordine ansamblul de reguli care s
interioară, aceeaşi disciplină, toţi pot să beneficieze de aceleaşi drepturi (hrană, bazate pe sistemele prc:
adăpost, muncă, retribuţia muncii etc.) şi toţi beneficiază de liberarea condiţionată, regim în altul, în condh £
dacă întrunesc condiţiile prevăzute de lege. privative de libertate as .
Aşa cum arătam mai sus, executarea pedepselor privative de libertate se realizează persoanelor condamnate
prin respectarea Regulilor penitenciare europene, cu aplicarea noilor principii care înlă fizice şi nici să înjosească
tură balastul nefast ce se adăuga conţinutului pedepselor privative de libertate şi care Urmărind aceste dez>o
întârzia sau chiar împiedica atingerea scopului acestora de a resocializa condamnatul se face respectând anun- -
şi de a forma o conduită corectă faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi regulile de nu trebuie să pună în ce
convieţuire socială. Aplicarea pedepsei privative de libertate duce inevitabil la condiţii condamnate; regulament,
restrictive de deţinere. Sigur, practica penitenciară dezvăluie anumite dezavantaje prevenirea detenţiei artxt-
recunoscute pentru diferite categorii de condamnaţi, dar acestea nu trebuie să fie de drept şi regulile de cc
cauzate pe criterii de discriminare: rasă, sex, culoare, limbă, religie, opinie publică, de viaţa din societatea b
origine socială sau naţională etc. Interdicţia discriminărilor nu înseamnă nerecunoaş- Din cele de mai sus se
terea diferenţelor de tratament al categoriilor de condamnaţi, ca o consecinţă legală, de libertate în penitenta*
rezonabilă a pedepsei. regim cu un conţinut bo
Regimul penitenciar special sau diferenţiat este un regim mai restrâns, ca urmare obligatorii, care privesc vis
a respectării principiului individualizării executării pedepsei privative de libertate, re elemente sunt reglemer:
gim care este aplicabil anumitor categorii de condamnaţi şi ca urmare a recunoaşterii penală şi Legea nr. 25± 2
anumitor diferenţe între aceştia. Regimurile de executare a pedepselor privative de mai redusă, cum ar fi rec.
libertate se diferenţiază în raport cu gradul de limitare a libertăţii de mişcare a persoa Tratamentul penitenc s
nelor condamnate, modul de acordare a drepturilor şi de desfăşurare a activităţilor, sociologice, productive :
precum şi cu condiţiile de detenţie. Astfel sunt: regimul de deţinere aplicat bolnavilor, scopul recuperării şi rer*
care se stabileşte de către medic potrivit nevoilor de tratament medical, iar măsurile Noţiunea de tratament
de securitate şi pază nu trebuie să împiedice tratamentul medical; regimul de deţinere tratamentul medical.
aplicat bolnavilor cu tulburări psihice, în aşezăminte speciale; regimul de executare Scopul tratamentulu :
pentru deţinuţi bărbaţi, diferit de cel pentru deţinute femei; regimul pentru condamnaţii privind tratamentul deţinuţi
tineri-majori, faţă de cel pentru majori; regimul pedepselor de lungă durată, de durată la o pedeapsă sau măsură
medie sau durată mică etc. durata condamnării, de a i
Tipurile de regim se deosebesc prin activităţile specifice-cazare, echipare, folosire după liberare să trăiască r
la muncă, drepturile la pachete şi vizite, precum şi măsurile de pază şi supraveghere - trebuie să fie de natură £
şi au în vedere elemente ce ţin de situaţia juridică, durata pedepsei, conduita adoptată
pe timpul executării pedepsei. Nu este obligatoriu ca deţinuţii să treacă prin toate (1) I. C hiş , Drept execut:-
tipurile de regim. Regimurile de executare se diferenţiază prin gradul de limitare a (2] I. F odor , Regimul de
R. S tănoiu , I. F odor , N. Il =>:
libertăţii de mişcare a deţinuţilor şi activitatea zilnică, în raport de situaţia juridică,

starea sănătăţii, vârsta, categoria în care au fost clasificaţi şi comportarea în timpul
executării pedepsei111.
în art. 47 din Legea privind executarea pedepselor privative de libertate se stipulează
că femeile condamnate execută pedeapsa separat de bărbaţii condamnaţi. De
asemenea, tinerii condamnaţi execută pedeapsa separat de condamnaţii cu vârsta
mai mare de 21 de ani sau în locuri de deţinere speciale. Iar Administraţia Naţională
a Penitenciarelor dispune măsuri specifice pentru protecţia sănătăţii fizice şi psihice
a persoanelor cu dizabilităţi.
O problemă deosebit de importantă în cadrul executării pedepsei privative de
bertate este aceea a regimului de deţinere121 sau a gradului de privare de libertate
ori a gradului de izolare a condamnaţilor în penitenciar. Potrivit art. 30 din Legea
nr. 254/2013, regimurile de executare a pedepselor privative de libertate cuprind
ansamblul de reguli care stau la baza executării pedepselor privative de libertate şi sunt
Dazate pe sistemele progresiv şi regresiv, persoanele condamnate trecând dintr-un
'egim în altul, în condiţiile prevăzute de lege. Regimurile de executare a pedepselor
orivative de libertate asigură respectarea şi protejarea vieţii, sănătăţii şi demnităţii
oersoanelor condamnate, a drepturilor şi libertăţilor acestora, fără să cauzeze suferinţe
“zice şi nici să înjosească persoana condamnată.
Urmărind aceste deziderate, în penitenciare, aplicarea dispoziţiilor legale în materie
se face respectând anumite reguli, cum ar fi: executarea pedepsei privative de libertate
nu trebuie să pună în pericol viaţa, sănătatea şi integritatea corporală a persoanei
:ondamnate; regulamentul penitenciar trebuie aplicat imparţial, cu justeţe şi onestitate;
: revenirea detenţiei arbitrare; realizarea unei atitudini corecte faţă de muncă, ordinea
-e drept şi regulile de convieţuire socială; asigurarea apropierii vieţii din penitenciar
^ viaţa din societatea liberă.
Din cele de mai sus se trage concluzia că regimul de executare a pedepsei privative
de libertate în penitenciare nu constă într-o simplă izolare a condamnatului, ci într-un
'egim cu un conţinut bogat, format din diverse elemente, din acţiuni şi inacţiuni
obligatorii, care privesc viaţa şi activitatea condamnatului în penitenciar. Toate aceste
e-emente sunt reglementate prin lege, respectiv Codul penal, Codul de procedură
zenală şi Legea nr. 254/2013, la care se adaugă alte acte normative cu forţă juridică
“ ai redusă, cum ar fi regulamente şi ordine.
Tratamentul penitenciar constituie un complex de măsuri educative, psihologice,
sociologice, productive, ocupaţionale şi medicale desfăşurate de către deţinuţi, în
scopul recuperării şi reintegrării lor sociale.
Noţiunea de tratament penitenciar nu se identifică cu regimul penitenciar şi nici cu
~:am entul medical.
Scopul tratamentului penitenciar este bine definit în Ansamblul de reguli minime
3riv nd tratamentul deţinuţilor, care la art. 65 arată că „tratamentul indivizilor condamnaţi
a d pedeapsă sau măsură privativă de libertate trebuie să aibă scopul, atât cât permite
o_'ata condamnării, de a crea în ei voinţa şi aptitudinile care să le dea posibilitatea ca
oupă liberare să trăiască respectând legea şi satisfăcându-şi nevoile. Acest tratament
~^buie să fie de natură a le menaja respectul faţă de ei înşişi şi a le dezvolta simţulI.
I. C hiş , Drept execuţional penal, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 178.
; I. F odor , Regimul de deţinere a condamnaţilor, în V. D ongoroz, S. K ahane , I. O ancea ,
: S’ ănoiu , I. F odor , N. Iliescu , C. B ulai, V. R oşca , op. cit., p. 36.
de răspundere”111. Ansamblul măsurilor de influenţare psihologică ce sunt aplicate în penitenciarul. Contacte :

penitenciar asupra acestor condamnaţi nu trebuie să ignore şi să diminueze măsurile reguli privind regimul s r ^
de pază şi supraveghere dincolo de nivelul suficient. a corpului şi a bunurilor c
Se impune adaptarea la fiecare condamnatm parte a gradului de pază de maximă Condamnaţii pot fi v z J
securitate, medie sau a regimului închis. Desigur, adaptarea programului de secu restrânge, iar atunci când
ritate la atâtea categorii de deţinuţi prezintă anumite dificultăţi. Soluţia este oferită de
aplicarea unei tehnologii avansate la particularităţile constructive ale penitenciarului. Pe
această linie, se impune creşterea calităţii penitenciarelor, fără a împiedica respectarea
Secţiunea a 3-a. Ce
demnităţii umane, ci, dimpotrivă, trebuie create condiţii decente de desfăşurare a
Este de dorit să fie Cu-
activităţilor în penitenciar şi de convieţuire între condamnaţi. Pe baza regulamentului
repartizării lor şi apoi a n<
de executare a pedepselor privative de libertate, administraţia penitenciarului transmite
cunoscut fiecare condarr n
fiecărui condamnat o copie de pe programul zilnic şi afişează în locuri vizibile diferitele
pe grupe. Pentru aceasta,
tipuri de programe zilnice, mai cu seamă dacă programul suferă modificări sau
ţiunii, sexul, vârsta, şi
completări. Aceste programe trebuie să asigure o compatibilizare a mediului carceral
între condamnaţi major ş
cu viaţa modernă.
scurtă durată, primari, re:
Programul zilnic este diferenţiat în funcţie de regimul de executare de maximă
siguranţă sau închis, de vârsta, de starea de sănătate, de folosirea la activităţi pro
ductive ori de altă natură. Persoanele private de libertate care nu prestează muncă §1. Condamnaţi dup
sau nu participă la alte activităţi pot desfăşura în comun activităţi de plimbare, edu
caţie şi intervenţie psihosocială, sportive şi religioase. Toate aceste acţiuni trebuie După acest criteriu, se
desfăşurate sub o supraveghere strictă permanentă şi, dacă este cazul, însoţită de - condamnaţi la o pe:
alte măsuri de pază şi supraveghere, cum ar fi percheziţia corporală şi a bunurilor, speciale de către cei cor:,
limitarea contactelor personale adaptate fiecărei categorii de condamnaţi, cu scopul peste 13 ani;
creării normalităţii cotidiene şi a prevenirii tensionării atmosferei din penitenciar. Un - condamnaţi la o pez
climat de normalitate, de disciplină liber consimţită este realizat doar de un personal soarea de la 2 ani la 13 a
profesionist, bine instruit, disciplinat la rândul său, incoruptibil, loial serviciului. care ridică probleme la exi
Personalul penitenciar. Exercitarea funcţiei publice din sistemul administraţiei pe - condamnaţi la o pec
nitenciare se conduce după următoarele principii-. reeducativ, cei condarr
a) supunerea deplină faţă de lege; rezultă din numărul lor r a
b) respectarea drepturilor persoanelor private de libertate, în condiţiile prevăzute a) Regimul condamna
de lege; principală în penitenciar
c) egalitatea şanselor, pe baza meritelor şi capacităţii profesionale; periculozitate sporită şi 'ă
d) responsabilitate şi imparţialitate; probleme în ceea ce p r . e
e) eficacitatea în serviciul intereselor generale ale societăţii; Sunt astfel încadraţi ce
f) eficienţă în utilizarea resurselor; au multe interdicţii, obliga:
g) ierarhia organizatorică şi funcţională. sunt cazaţi în camere cu rx
Personalul din sistemul administraţiei penitenciare trebuie să promoveze urmă deţinere în regim semilibe'
toarele valori etice: integritatea, obiectivitatea, transparenţa, receptivitatea şi respon de învoiri decât în conc:
sabilitatea profesională. în cantităţi mai mici şi la r
Personalul din sistemul administraţiei penitenciare va promova şi va respecta pot fi lăsaţi să muncească
principiile şi valorile etice ale serviciului public în activitatea profesională şi în relaţiile Reeducarea lor este o
cu cetăţenii, precum şi măsurile legale referitoare la transparenţa decizională, conflictul sarcini, este nevoie de ck
de interese şi incompatibilităţi. profilul condamnaţilor ş
Securitatea penitenciarului trebuie asigurată în interior, dar şi în exterior. Pe lângă la tratament psihoterape-:
măsurile luate din punct de vedere constructiv referitor la clădirea penitenciarului, se b) Regimul condamna
impune a culege şi informaţii despre infractori de la organele cu care colaborează1 incluşi condamnaţii cu pe
închisoare. Ei pot fi inclus
[1) A se vedea Revista de ştiinţă penitenciară nr. 1/2001, p. 42.
penitenciarul. Contactul cu condamnaţii se face după ce au fost implementate unele

reguli privind regimul strict de supraveghere şi pază, inclusiv cu percheziţia integrală
a corpului şi a bunurilor, care se face inopinat, periodic, la ore diferite.
Condamnaţii pot fi vizitaţi fie de avocat, fie de prieteni, rude. Numărul vizitelor se
restrânge, iar atunci când se fac, se folosesc separatoare, mai puţin pentru avocat.
Secţiunea a 3-a. Categorii de condamnaţi în sistemul penitenciar

Este de dorit să fie cunoscute categoriile sau grupele de condamnaţi în vederea
repartizării lor şi apoi a individualizării administrative a executării pedepsei. Ar trebui
cunoscut fiecare condamnat în parte, dar este suficientă şi cunoaşterea condamnaţilor
pe grupe. Pentru aceasta, se apelează la criterii obiective, cum ar fi: gravitatea infrac-
:iunii, sexul, vârsta, şi subiective: sănătatea fizică, psihică, ajungându-se la separarea
ntre condamnaţi majori şi minori, bărbaţi şi femei, la închisoare de lungă durată, de
scurtă durată, primari, recidivişti, sănătoşi, bolnavi.
§1. Condamnaţi după durată
După acest criteriu, se împart în:

- condamnaţi la o pedeapsă de lungă durată, care se execută în penitenciare
speciale de către cei condamnaţi la detenţiune pe viaţă şi la pedepse cu închisoarea
peste 13 ani;
- condamnaţi la o pedeapsă de durată mijlocie, care execută pedepse cu închi
soarea de la 2 ani la 13 ani şi care sunt mai puţini, dar mai dificili, mai periculoşi şi
care ridică probleme la executare;
- condamnaţi la o pedeapsă de scurtă durată, cei cu regim diferenţiat simplu şi
'eeducativ, cei condamnaţi la pedepse până la 2 ani. Pericolul acestor condamnaţi
'ezultă din numărul lor mare şi din faptul că sunt vulnerabili.
a) Regimul condamnaţilor la închisoare de lungă durată reprezintă o problemă
orincipală în penitenciar, pentru că aceştia au săvârşit infracţiuni grave, prezintă
oericulozitate sporită şi rămân în penitenciar mulţi ani, timp în care se ridică multe
orobleme în ceea ce priveşte executarea.
Sunt astfel încadraţi cei cu pedepse privative de peste 13 ani sau pe viaţă. Aceştia
au multe interdicţii, obligaţii şi au drepturi limitate. Ei se află în penitenciare speciale şi
sunt cazaţi în camere cu număr mic de paturi, nu prestează muncă în afara locului de
deţinere în regim semiliber şi nu îi supraveghează pe alţii, nu beneficiază de permisii,
de învoiri decât în condiţiile legii, dar beneficiază de vizite, pachete, corespondenţă
'n cantităţi mai mici şi la intervale mai mari de timp. Cei cu pedepse între 10-20 ani
oot fi lăsaţi să muncească şi să beneficieze de liberare condiţionată.
Reeducarea lor este o muncă importantă şi complexă. Pentru realizarea acestei
sarcini, este nevoie de desfăşurarea unor acţiuni de reeducare diferenţiate după
crofilul condamnaţilor şi cu aplicarea de măsuri adecvate, mergându-se chiar până
a tratament psihoterapeutic.
b) Regimul condamnaţilor la închisoare de durată medie. în acest regim sunt
ncluşi condamnaţii cu pedepse ale căror limite sunt cuprinse între 2 ani şi 13 ani
nchisoare. Ei pot fi incluşi în regimul de executare închis, semideschis sau deschis.
Aceşti condamnaţi au interesul să desfăşoare activităţi lucrative pentru a putea profita impune, ei sunt supuş
de bonusurile privind executarea în plus a pedepsei faţă de zilele calendaristice. Ei regulamentul de ord
beneficiază de drepturile prevăzute în lege, dar au aceleaşi obligaţii ca şi ceilalţi
condamnaţi din celelalte două categorii. Au un grad de limitare a libertăţii de mişcare §3. Condamnaţi t
mai larg decât condamnaţii în regimul de lungă durată, o plajă mai largă a activităţilor
din penitenciar la care pot participa, precum şi condiţii de detenţie diferite faţă de cei Condamnaţii ma or
din prima grupă. de tineri majori sau : n
Persoanele condamnate ce intră în această grupă sunt cazate, de regulă, în condamnare) şi conda"
comun, prestează muncă şi desfăşoară activităţi educative, culturale, terapeutice, de lor în comparaţie cu ce
consiliere psihologică şi asistenţă socială, moral-religioase, instruire şcolară şi formare
profesională, în grupuri, în interiorul penitenciarului, sub pază şi supraveghere, în
condiţiile stabilite prin regulamentul de aplicare a legii. §4. Alte categorii
c) Regimul condamnaţilor la închisoare de scurtă durată. Intră în această categorie
Femeile ocupă ur
cei cu pedepse cuprinse între 3 luni până la 2 ani. în cazul lor, accentul se pune pe
nfracţiuni mai puţin gr;
muncă şi disciplină.
Trebuie arătat însă că este de dorit ca, în situaţiile unor infracţiuni de o gravitate mai cartea personalului, as
în privinţa vârstnia ot
redusă, sancţiunea închisorii pe termen scurt să fie evitată. Justificarea rezidă în faptul
principal, şi ei sunt s l c
că închisoarea pe perioade scurte de timp este ineficientă educaţional. Perioada scurtă
ceilalţi condamnaţi. Tor.
petrecută în penitenciar nu este suficientă pentru strategiile tratamentului de penitenciar
mai blând, care se aares
şi nu este posibil de multe ori să se asigure o muncă potrivită condamnaţilor. Dimpotrivă,
in timpul executării pec;
datorită unei perioade scurte de timp, aceştia îşi pot pierde locul de muncă, uneori
neretribuite şi la paza a
chiar locuinţa şi se pot înstrăina de familie şi prieteni. De multe ori, perioada scurtă
petrecută în penitenciar oferă prilejul unor contacte cu alţi condamnaţi mai înrăiţi, care în ceea ce priveşte =
atenţia deosebită p ri. -:
pot avea o influenţă negativă asupra condamnaţilor cu pedepse scurte, determinându-i
cermanent.
pe aceştia din urmă ca, după ieşirea din penitenciar, la scurte perioade de timp, să
reintre în câmpul infracţional, ceea ce îi readuce în penitenciare. Această grupă de oo
condiţionată. Durata de
Condamnaţii cu pedeapsa cu închisoarea pe durată scurtă se bucură de aceleaşi
mică decât la condarrrs
drepturi ca ale tuturor condamnaţilor din penitenciar şi au, în acelaşi timp, aceleaşi
că, în cazul condamna:
obligaţii care rezidă din regulamentul de ordine interioară al penitenciarului.
şi pentru femei), se pos
jnei jumătăţi din durata
§2. Condamnaţi primari şi condamnaţi recidivişti cel puţin două treimi d -
ndeplinesc condiţiile pr;
Condamnaţii primari sunt cei care se află la prima infracţiune şi au un regim mai pedeapsă prevăzute în ;
uşor, semiliber sau, după caz, deschis. Desigur, în funcţie de cuantumul pedepsei ce poate fi considerată
aplicate, aceştia pot fi incluşi şi în regimul de executare mai sever, închis sau de caz, liberarea condiţior;
maximă siguranţă. puţin o treime din durata
Condamnaţii recidivişti prezintă periculozitate mai mare şi pun probleme la cel puţin jumătate, când :
executare. Ei sunt cei care au mai săvârşit infracţiuni anterior, dar se face distincţie competent dispune ce*
şi între ei, în funcţie de infracţiunile săvârşite. Unii dintre ei sunt multirecidivişti. Ei *'apt ce au determinat a:
constituie o categorie aparte de condamnaţi; caracteristică le este persistenţa în sale viitoare şi a conse:
infracţionalitate. De aceea, pentru ei se impune un regim mai sever, fiind ţinuţi separat nu va respecta măsur e
de ceilalţi condamnaţi primari, în secţii speciale pentru ei, iar regimul de deţinere este durata termenului de sup
asemănător celui pentru condamnaţii periculoşi. Sunt folosiţi la munca cu pază strictă data împlinirii duratei pe:
şi la munci grele. Se bucură de toate drepturile acordate condamnaţilor cu privire la perioadă în care aces*j
hrană, odihnă, adăpost, asistenţă medicală, dar au limitate alte drepturi, cum ar fi obligaţiile prevăzute la a
cele privind vizitele prietenilor şi ale familiei, pachetele, corespondenţa etc. Dacă se Potrivit particularită:
tenciare pentru feme c-;
impune, ei sunt supuşi unui tratament psihologic şi, în situaţiile în care nu respectă
regulamentul de ordine interioară, împotriva lor se aplică sancţiuni disciplinare.
§3. Condamnaţi tineri şi condamnaţi majori
Condamnaţii majori sunt cei cu vârsta peste 18 ani şi în cadrul lor sunt grupe
de tineri majori sau tineri şi majori. Apoi sunt condamnaţi majori primari (la prima
condamnare) şi condamnaţi majori recidivişti. De la vârsta de 35-40 ani scade numărul
lor în comparaţie cu ceilalţi.
§4. Alte categorii de condamnaţi: femei, bătrâni, bolnavi
Femeile ocupă un loc important în penitenciare, iar cele mai multe au săvârşit
infracţiuni mai puţin grave. Persoanele cu slăbiciuni necesită o atenţie sporită din
partea personalului, asigurându-li-se medicamente, tratament medical.
în privinţa vârstnicilor, la aceştia se vor avea în vedere starea fizică şi cea psihică. în
principal, şi ei sunt supuşi aceluiaşi tratament, au aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi
ceilalţi condamnaţi. Totuşi, în unele privinţe, beneficiază de un tratament penitenciar
mai blând, care se adresează persoanelor de peste 60 ani. Ei pot să nu mai muncească
în timpul executării pedepsei, dar pot fi folosiţi în gospodăria penitenciarului la munci
neretribuite şi la paza celorlalţi condamnaţi.
în ceea ce priveşte supravegherea acestor condamnaţi, trebuie subliniate grija şi
atenţia deosebită privind controlul medical şi psihologic care trebuie să le se asigure
permanent.
Această grupă de condamnaţi poate beneficia şi ea, în condiţiile legii, de liberare
condiţionată. Durata de executare a pedepsei pentru liberarea condiţionată este mai
mică decât la condamnaţii adulţi în general. Astfel în art. 100 alin. (2) C. pen. se arată
:â, în cazul condamnaţilor care au împlinit vârsta de 60 de ani (atât pentru bărbaţi, cât
s pentru femei), se poate acorda liberarea condiţionată după executarea efectivă a
cnei jumătăţi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, sau a
cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă
•'deplinesc condiţiile prevăzute la art. 100 alin. (1) lit. b)-d). în calculul fracţiunilor de
cedeapsă prevăzute în art. 100 alin. (2) se ţine seama de partea din durata pedepsei
:e poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. în acest
:az, liberarea condiţionată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel
cjţin o treime din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depăşeşte 10 ani, şi a
cel puţin jumătate, când pedeapsa este mai mare de 10 ani. Ori de câte ori judecătorul
competent dispune liberarea condiţionată, sunt obligatorii prezentarea motivelor de
aot ce au determinat acordarea ei şi atenţionarea condamnatului asupra conduitei
cale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau
• j va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe
c-rata termenului de supraveghere. Intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi
caia împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat,
zeôadă în care acesta trebuie să respecte toate măsurile de supraveghere şi
: : gaţiile prevăzute la art. 101 C. pen.
ôtrivit particularităţilor de tratament şi regim penitenciar, pot fi organizate peni-
a-ciare pentru femei, penitenciare pentru tineri, penitenciare-spital.
Condamnaţii bolnavi care au boli survenite după condamnare sau care suferă de Realitatea din penitene
boli care nu au fost cunoscute la condamnare sunt duşi, după caz, în penitenciare-spital. nu sunt periculoşi. De ace«
în acest sens, trebuie amintit că au fost luate măsuri speciale privitor la persoanele mai multe posibilităţi de re1
toxicomane. Astfel, în Ordinul nr. 725/1.A./2002*121privind măsurile medicale şi educative Totuşi, s-a constatat că ui
aplicate toxicomanilor în penitenciare131, se arată la art. 1 că persoanele toxicomane cu un grad sporit de p e r;,
aflate în detenţie sunt supuse următoarelor măsuri: măsuri medicale, constând în atunci când se stabileşte :
măsuri de urgenţă, cură de dezintoxicare, precum şi postcură şi reabilitare psiho securitate111.
socială; măsuri preventiv-educative, constând în activităţi de informare şi educare în practica penitenc a'
a deţinuţilor dependenţi de droguri, atât pentru renunţarea la acest comportament a deţinuţilor periculoşi - ş
de risc, cât şi pentru adoptarea unor măsuri care să reducă consecinţele negative mai multe penitenciare. '
asociate consumului de droguri, dar şi programe destinate reducerii consumului de doar câteva penitenciare -
droguri. Orice cură de dezintoxicare se aplică pe baza expertizei medico-legale, la desigur, se vor aplica pro:
solicitarea deţinutului toxicoman. un număr sporit de perscr
în cadrul locurilor de detenţie pot fi delimitate, pentru motive temeinic justificate, pentru sistemul penitenc?a
spaţii funcţionale în scopul protejării persoanelor condamnate care aparţin unor grupuri pentru condamnaţii neper
vulnerabile - cum ar fi minorităţile sexuale, persoanele care suferă de HIV-SIDA sau Cea de-a doua metode
orice alte categorii de persoane protejate de legislaţia antidiscriminare. Cazarea în periculoşi în grupuri mic in
aceste spaţii se face la cerere, pentru durata necesară protecţiei. ei. Această procedură p'e
în sistemul nostru penitenciar nu se poate renunţa la separare, ci, dimpotrivă, la dârelor vor trebui să se re
acest stadiu, se impun menţinerea şi chiar aprofundarea separării corespunzătoare care nu ar necesita o as~-=
între categoriile penale de condamnaţi. Această separare se impune şi ca urmare a de evadare ori de tulburai
faptului că nu este posibilă cazarea individuală în camere a condamnaţilor, aşa cum Analizând cele două ~
se întâmplă în unele sisteme penitenciare din Europa. ar fi mai eficientă, dar s st
deosebire de alte ţări occ
§5. Deţinuţii periculoşi 'iecare judeţ, nu beneficia;
deţinuţii care au afaceri jix i
Tratamentul aplicat deţinuţilor periculoşi se stabileşte pornind de la ideea că, din reprezintă tradiţia unor pe^ *
momentul încarcerării, deţinuţii introduc în penitenciare şi gravitatea faptei lor, făcând cum ar fi penitenciarele de
astfel să crească gradul de insecuritate a penitenciarului, cu atât mai mult cu cât sunt Metoda dispersării ofen
mai mulţi deţinuţi periculoşi, iar măsurile de securitate şi siguranţa, de obicei, rămân n concret, cât mai eficier"
constante. coordonate din partea pe's
De fapt, deţinutul periculos este acel condamnat care prezintă o ameninţare atât - implică mai întâi o a '
pentru societate, cât şi pentru ordinea şi securitatea penitenciarului. Ameninţarea rezultă nfracţiunii comise, precu^
din natura infracţiunii săvârşite, cât şi din conduita pe care o are acest condamnat. - implică obligativitatea
Această abordare a problematicii deţinuţilor periculoşi reclamă cu necesitate evaluarea decărui condamnat per;.<
permanentă a situaţiei concrete, pentru a putea adapta măsurile la potenţialul de către acesta, precum ş a :
periculozitate de la un moment dat. condamnaţi;
- pe de altă parte, i^ c
astfel încât supravegherea =
111în raport de legea veche (Legea nr. 275/2006), a fost adoptat Ordinul ministrului justiţiei şi oferind cadrul studierii ş ^
al ministrului sănătăţii nr. 429/C/125/2012 privind asigurarea asistenţei medicale persoanelor readaptarea la mediul de p
private de libertate aflate în custodia Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (M. Of. nr. 124 - trebuie creat un d "■=
din 21 februarie 2012). trebuie să se instituie un cc
121 Mai recent, a fost adoptat şi Ordinul ministrului justiţiei, ministrului administraţiei şi inter cât posibil, apariţia unor te
nelor şi ministrului sănătăţii nr. 1216/C/2006 privind modalitatea de derulare a programelor in care pot degenera în agres
tegrate de asistenţă medicală, psihologică şi socială pentru persoanele aflate în stare privativă de înţelegeri în afara sup'a
de libertate, consumatoare de droguri (M. Of. nr. 471 din 31 mai 2006).
131M. Of. nr. 104 din 19 februarie 2003. 1111. C hiş , D re p t e x e c u ţia -^
Realitatea din penitenciare dezvăluie faptul că cea mai mare parte a condamnaţilor
nu sunt periculoşi. De aceea şi există speranţa că, oferindu-le acestor condamnaţi cât
mai multe posibilităţi de reinserţie în comunitatea liberă, scopul legii penale va fi atins.
Totuşi, s-a constatat că un procent relativ mic, de circa 5%, reprezintă condamnaţii
cu un grad sporit de periculozitate, ceea ce ar trebui să constituie un criteriu esenţial
atunci când se stabileşte că o închisoare sau alta trebuie să aibă un grad sporit de
securitate111.
în practica penitenciară s-au conturat două metode de supraveghere şi pază
a deţinuţilor periculoşi - şi anume metoda concentrării lor şi metoda dispersării în
mai multe penitenciare. Metoda concentrării presupune repartizarea în unul sau
joar câteva penitenciare a condamnaţilor cu un grad sporit de periculozitate, unde,
desigur, se vor aplica proceduri de pază maximale, cu supraveghere continuă şi cu
jn număr sporit de personal. Aceasta metodă prezintă avantajul reducerii costurilor
pentru sistemul penitenciar şi permite redirecţionarea resurselor umane mai eficient
pentru condamnaţii nepericuloşi.
Cea de-a doua metodă este metoda dispersării, constând în repartizarea deţinuţilor
oericuloşi în grupuri mici în toate penitenciarele, unde să existe secţii speciale pentru
e . Această procedură prezintă dezavantajul că paza şi întărirea securităţii peniten
ciarelor vor trebui să se realizeze la nivel maximal, chiar şi pentru cei nepericuloşi,
care nu ar necesita o astfel de supraveghere, în scopul eliminării oricărei posibilităţi
Ce evadare ori de tulburare a ordinii de către grupul deţinuţilor periculoşi.
Analizând cele două metode, se poate ajunge la concluzia că cea a concentrării
ar fi mai eficientă, dar sistemul judiciar din România nu permite adoptarea ei. Spre
ceosebire de alte ţări occidentale, instanţele de judecată din România, existente în
~ecare judeţ, nu beneficiază de existenţa unui penitenciar în care să fie încarceraţi
ceţinuţii care au afaceri judiciare la instanţele din judeţul respectiv. Un alt impediment îl
'eprezintă tradiţia unor penitenciare de a fi profilate pe anumite categorii de condamnaţi,
:jm ar fi penitenciarele de femei şi de tineri.
Metoda dispersării oferă premisele realizării unei supravegheri a condamnaţilor,
'n concret, cât mai eficiente. Această supraveghere necesită o acţiune pe anumite
roordonate din partea personalului de pază din penitenciare, şi anume:
- implică mai întâi o analiză şi o evaluare a gradului de periculozitate socială a
nfracţiunii comise, precum şi a periculozităţii persoanei condamnatului;
- implică obligativitatea supraveghetorilor de selectare a observaţiei şi controlului
~ecărui condamnat periculos, de maniera creării unui echilibru psihic suportabil de
:âtre acesta, precum şi a diminuării tensiunilor nervoase cauzate sau întreţinute de
rondamnaţi;
- pe de altă parte, implică acţiuni de decizie şi control de natură organizatorică,
astfel încât supravegherea să se realizeze pe grupuri mici şi în secţii special amenajate,
ferind cadrul studierii şi cercetării activităţii individuale a fiecărui condamnat, pentru
âdaptarea la mediul de penitenciar;
- trebuie creat un climat favorabil reeducării, iar în procesul activităţilor practice
~ebuie să se instituie un control asupra propriilor comportamente şi să se reducă, pe
posibil, apariţia unor tensiuni legate de relaţia supraveghetor - deţinut periculos,
:are pot degenera în agresiuni determinate, deteriorarea climatului intern, posibilităţi
oe înţelegeri în afara supravegherii între condamnaţii periculoşi, undele putând fi de
! I. C hiş, Drept execuţional..., p. 324.

natură infracţională. Nu trebuie neglijată deloc posibilitatea unui refuz de adaptabilitate capăt, de maniera că po:
la regimul de penitenciar a acestei categorii de condamnaţi, generat de facultăţile chiar asupra personale u
mintale diminuate, depresiile, agresivităţile, nevrozele penitenciare. De aceea, proce e) teroriştii. Sunt con
sul supravegherii şi reeducării acestor deţinuţi trebuie să se raporteze în concret la organizate, cu ierarhii, sc
tipologia grupului respectiv şi să treacă dincolo de cadrele strict funcţionale care o lor, scopurile sunt morale
definesc: continuă, repetitivă, plictisitoare, dezagreabilă şi neproductivă. denotă un fanatism sau - r
Evaluarea periculozităţii trebuie să se facă prin raportare la viaţa şi sănătatea condamnaţi, ei îi pot de-
personalului din penitenciar, a celorlalţi deţinuţi, chiar a deţinutului în cauză şi ea nu executanţi. Prin mijloace:
poate fi doar teoretică, ci trebuie raportată la condiţiile practice de muncă şi la evoluţia ordine de la şefii lor, în sc
în timp a conduitei condamnatului. penitenciarului ori a pe's:
în doctrină111, cu privire la periculozitatea unor conduite, au fost identificate urmă un potenţial de subversiv
toarele forme: f) condamnaţii cu inten
a) periculozitatea îndreptată împotriva lumii exterioare oria unor persoane, instituţii, din închisori. Aceştia
obiective din afara penitenciarului. Această periculozitate naşte intenţia de evadare, evidenţierea punctelor slar
încercarea de a se răzbuna împotriva sistemului juridic (poliţişti, procurori, judecători, care evadează sunt că: 5
funcţionari din sistem), împotriva persoanelor de la locul de muncă, a unor membrii ‘aptul că pot recidiva îr:--
de familie ori asimilaţi acestora; ‘ost condamnate, ceea za
b) periculozitatea îndreptată împotriva celorlalţi deţinuţi, a personalului ori a totodată, de nesiguranţă .
instituţiei ca element de direcţionare a agresivităţii. Această periculozitate are la bază nfracţională pentru a scă:
comportamentul individual, denotă un caracter slab, în permanent antagonism cu toţi g) mafioţii sunt condei
ceilalţi; grupa teroriştilor, la care
c) periculozitatea poate fi îndreptată împotriva condamnatului însuşi, fiind în măsură drogurilor, a arm am ent _
să întrerupă buna funcţionare a penitenciarului ori să distrugă bunuri şi instalaţii, să de corupţie se referă la :
producă autorăniri, tentative de sinucidere ori încercări de intimidare prin diverse condiţiile, întreruperea e «e
manifestări (incendiere, ingerare de obiecte ori doze mari de medicamente etc.). de la un regim de deţine'
Cu privire la condamnaţii periculoşi, în doctrină*121s-au conturat mai multe tipuri: 'ecurge la asemenea r e : :
a) deţinuţii înrăiţi cu comportament deschis. Comportamentul deschis poate fi ca urmare a valorii trar.ze:
individual sau colectiv. Acesta se caracterizează prin violenţă de limbaj şi înjurături, Cât priveşte regimul oe
violenţă de comportament prin provocare de altercaţii ori bătăi, indisciplină, generare să execute pedeapsa p r .
de revolte, agresiuni sexuale, distrugeri ori punerea în primejdie a vieţii altora; 'egimul închis.
b) deţinuţi înrăiţi cu comportament deghizat. Este cazul condamnatului care joacă Tratamentul peniten: a
rolul persoanei inofensive, cu un comportament normal, dar cu dorinţa de a produce care la un moment dat a j
dezordini ori de a manipula persoane, fie ele cadre din penitenciar sau deţinuţi; reconvertire, reorientare 5
c) inadaptaţiisunt deţinuţii care nu respectă regulile penitenciarului, intră în conflict oenală în raport cu norme
cu personalul ori cu alte persoane, fiind receptivi la activităţi de tulburare a ordinii. Fiind a devenit o instituţie for-.:
uşor influenţabili, ei revendică permanent, se plâng, reclamă, protestează, chiar dacă pozitivă a caracterelor. Peo
cererile lor sunt în afara regulamentului şi uneori chiar în afara legii; ar penitenciarul devine ;cc.
d) psihopaţii şi sociopaţii sunt condamnaţii care prezintă tulburări persistente de ajutate să înţeleagă ce. că
personalitate, cei care se manifestă violent, agresiv, cei cărora le place să îi chinuie Aceşti condamnaţi fa c :
pe ceilalţi ori să se automutileze. Aceste manifestări nu sunt boli mintale, ci mani cei care au avut conflicte :.
festări ale lipsei de maturitate, ale unei gândiri direcţionate spre rău, ei permanent ncercat să evadeze sa^ a
având de împărţit ceva cu cineva, cu societatea, cu justiţia, cu familia, chiar şi cu e: să existe penitenciare •
supraveghetorii. Aceste persoane prezintă manifestări de egocentrism, tulburări ale demonstrat o anumită г c
personalităţii, sunt insensibili şi agresivi, mergând cu manifestările violente până la pentru care lor li se ap c
mpune desfăşurarea u rc:
desfăşurată de educator sc
111 Idem, p. 326.
1211. C hiş , Drept execuţional..., p. 327.
capăt, de maniera că pot comite crime cu sadism şi cruzimi asupra altor deţinuţi şi
chiar asupra personalului din penitenciar;
e) teroriştii. Sunt condamnaţii care fac parte din organizaţii bine structurate şi
organizate, cu ierarhii, scopuri, metode şi mijloace de atingere a acestora. în opinia
or, scopurile sunt morale, corecte, chiar justiţiare adesea, iar metodele de realizare
denotă un fanatism sau un sacrificiu dezinteresat. Prin modul de manifestare a acestor
condamnaţi, ei îi pot domina pe ceilalţi deţinuţi şi chiar pot racola locotenenţi sau
executanţi. Prin mijloace clandestine, aceste mici organizaţii pot transmite şi pot primi
ordine de la şefii lor, în scopul organizării unor acţiuni îndreptate împotriva societăţii,
penitenciarului ori a personalului, folosindu-se de mijloace teroriste şi creând, astfel,
un potenţial de subversiune capabil să dăuneze instituţiei în cel mai înalt grad;
f) condamnaţii cu intenţie de evadare \şi întocmesc permanent planuri de a evada
din închisori. Aceştia urmăresc un scop bine conturat de a compromite justiţia prin
evidenţierea punctelor slabe din dispozitivele de pază şi supraveghere. Motivele pentru
care evadează sunt cât se poate de diverse. Pericolul acestor persoane constă în
"aptul că pot recidiva într-un comportament infracţional similar celui pentru care au
"ost condamnate, ceea ce va crea o stare de temere ridicată pentru opinia publică şi,
:otodată, de nesiguranţă. Un astfel de evadat se pretează la orice gest, orice activitate
nfracţională pentru a scăpa ori pentru a se ascunde cât mai mult timp;
g) mafioţii sunt condamnaţii care recurg la metode similare celor folosite de către
grupa teroriştilor, la care se adaugă însă acţiunile de introducere în penitenciare a
drogurilor, a armamentului, a stimulentelor pentru personalul penitenciar. Metodele
de corupţie se referă la liberarea condiţionată, în situaţia în care nu sunt îndeplinite
condiţiile, întreruperea executării pedepsei, obţinerea de foloase sau privilegii, trecerea
de la un regim de deţinere mai server la unul mai uşor etc. Aceşti condamnaţi pot
'ecurge la asemenea metode de corupţie datorită sumelor de bani de care beneficiază
ca urmare a valorii tranzacţiilor şi furturilor de mare anvergură pe care le-au săvârşit.
Cât priveşte regimul de deţinere a condamnaţilor periculoşi, aceştia sunt repartizaţi
să execute pedeapsa privativă de libertate în regimul de maximă siguranţă sau în
'egimul închis.
Tratamentul penitenciar are rolul de a resocializa şi reda societăţii pe acei indivizi
care la un moment dat au încălcat legea. Resocializarea reprezintă modalitatea de
'econvertire, reorientare şi remodelare a personalităţii condamnatului la o sancţiune
oenală în raport cu normele şi valorile acceptate de societate. Instituţia penitenciară
a devenit o instituţie formativă, în care accentul se pune pe formarea şi modelarea
oozitivă a caracterelor. Pedeapsa pentru încărcarea normelor este privarea de libertate,
ar penitenciarul devine locul în care persoanele care au săvârşit acte infracţionale sunt
aj jtate să înţeleagă ce, când, unde, de ce au greşit şi cum să evite greşelile viitoare.
Aceşti condamnaţi fac obiectul de studiu al ştiinţei criminologice şi penologice. Sunt
cei care au avut conflicte cu alţi condamnaţi sau cu personalul penitenciarului, care au
"cercat să evadeze sau au provocat dezordine în penitenciar. Se impune ca pentru
e să existe penitenciare speciale, cu munci speciale, cu pază severă. Practica a
Demonstrat o anumită indisciplină specifică acestei categorii de condamnaţi, motiv
oentru care lor li se aplică un regim de ordine şi disciplină mai sever. Cu ei se
mpune desfăşurarea unor activităţi mai intensive de reeducare, activitate care este
Desfăşurată de educatori specializaţi, profesionişti. Şi acestei categorii de condamnaţi i
se aplică acţiuni de reeducare prin muncă, realizându-se chiar o calificare profesională, şi pază a unui persona
deoarece cei mai mulţi nu au niciun fel de calificare şi nu au muncit în viaţa liberă. care le au aceşti deţir_:
Supravegherea condamnaţilor periculoşi se înscrie pe mai multe coordonate şi stres, motiv pentru care
ea implică, pe de o parte, o evaluare a gradului de periculozitate socială a infracţiunii perioade limitate de timp
comise, iar, pe de altă parte, atragerea obligativităţii supraveghetorilor de a-şi selecta cunoştinţelor lor, ceea a
observarea şi controlul în aplicarea regimului penitenciar şi de a crea un echilibru care, la fel ca ceilalţi
psihic suportabil, paralel cu detensionarea unor situaţii create sau întreţinute de către personalul penitenciar tr
condamnaţi. Supravegherea se impune a se realiza cu privire la grupuri mici şi în secţii psihiatric. Regulile euroc
special amenajate, care să permită cercetarea activităţii individuale şi readaptarea de 3,5-4 agenţi la un de
condamnaţilor periculoşi la mediul penitenciar. Este nevoie, de asemenea, de un să funcţioneze 24 de ore
control strict asupra comportamentului acestora cu ocazia unor activităţi practice. cu posibilităţi fizice, a r:'
Deţinuţii periculoşi pot fi antrenaţi în programe recreative şi reeducative pe termen folosire a mijloacelor eg;
lung. Ei învaţă să respecte regulile de bună purtare, să se obişnuiască cu programul când sunt puşi în situa: =
fix, să accepte munca, deprinderea de a respecta regulile de igienă, de a fi îngrijiţi,
de a se supune ordinelor şi controlului, de a nu riposta permanent fizic sau verbal la
§6. Femeia în penii
situaţii care nu le convin. Programele trebuie să includă în conţinutul lor, după caz,
pregătirea şcolară, completarea studiilor, deprinderea unei meserii. Este atins astfel
un dublu scop: pe de o parte, se ocupă timpul de detenţie al condamnatului, iar, pe
6.1. Consideraţii ger
de altă parte, acesta reuşeşte, la ieşirea din penitenciar, să se integreze în societate
închisorile sunt des: n
mai uşor datorită pregătirii profesionale obţinute. Deţinuţii periculoşi au dreptul, în
tele lor sunt definite de
aceleaşi condiţii cu ceilalţi condamnaţi, la activităţile specifice timpului liber, care
in proporţie mai mică pe*
presupune timpul din zilele de odihnă, repaus ori sărbători legale, la activităţile sportive
într-o închisoare de bâm
supravegheate, la ora de plimbare.
adresează nevoilor sau
Condamnaţii periculoşi sunt persoane asupra cărora este nevoie să se acţioneze
cu deţinuţii bărbaţi şi fi -:
cu dialogul calificat al unui psiholog şi uneori chiar al unui psihiatru, care să îi ajute să
facilităţi recreative limita::
depăşească probleme ce se nasc pe măsura trecerii timpului în regim carceral. Aceşti
în multe ţări în care
specialişti trebuie să identifice cazurile de îmbolnăviri reale, care trebuie să fie tratate
"ntr-o arie geografică foa'
cu maximă atenţie fie de către medicul penitenciarului în infirmeria penitenciarului,
ntreaga ţară şi foarte rr u•
fie sub escortă în spaţii rezervate în reţeaua de spitale publice. Desigur, în astfel de
geografică, fiind foarte dec
situaţii, se poate apela şi la instituţia întreruperii executării pedepsei, prevăzută de
Tinând cont de faptul că
art. 592-594 C. proc. pen. Este vorba de două situaţii: când se constată, pe baza unei
socială este o problemă r
expertize medico-legale, că persoana condamnată suferă de o boală ce nu poate fi
exisă atât de puţine fer-e
tratată în reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi care face
foarte rar se adresează n.
imposibilă executarea imediată a pedepsei, iar instanţa constată, pe baza probelor, că
Este clar că femeile
specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în reţeaua mai clar că în acest d o re
sanitară a Ministerului Sănătăţii şi apreciază că lăsarea în libertate nu prezintă un
'eminină din închisori cree
pericol pentru ordinea publică. în această situaţie, executarea pedepsei se întrerupe
masculină. în ţări precL^
pentru o durată determinată; când o condamnată este gravidă sau are un copil mai
dublu faţă de numărul că
mic de un an. în aceste cazuri, executarea pedepsei se întrerupe sau se amână până
numeroase studii şi, cu ::
la încetarea cauzei care a determinat amânarea.
timpului, acum este acce:
Practica penitenciară a demonstrat că problemele întâlnite în cazul deţinuţilor pe ale vieţii a avut ca rezu *=
riculoşi sunt simularea unor boli nervoase, refuzul de hrană, automutilările, ingerarea
un climat dur de pedeps r:
de corpuri străine, simularea sinuciderii, abuzul de medicamente, toate pentru a crea
sistemul justiţiei penale a.
condiţii de a evada. Simularea unor boli poate constitui o boală psihică în sine, nece
Studii ale populaţiei ă
sitând un tratament specializat. pentru droguri au un irnpa
Deţinuţii periculoşi prezintă un risc calculat şi acceptat, motiv pentru care conducerea
fiecărui penitenciar în parte trebuie să ia măsuri pentru repartizarea la supraveghere
[1) I. C hiş , Drept execut/or
şi pază a unui personal profesionist, care să poată înţelege uşor problemele pe

care le au aceşti deţinuţi. De aceea, acest personal este supus unui grad sporit de
stres, motiv pentru care trebuie să fie rotat, adică să lucreze în astfel de secţii pe
perioade limitate de timp şi trebuie să urmeze anumite cursuri în scopul îmbogăţirii
cunoştinţelor lor, ceea ce le permite să înţeleagă corect statutul deţinuţilor periculoşi
care, la fel ca ceilalţi deţinuţi, au dreptul şi ei la o a doua şansă. De asemenea,
personalul penitenciar trebuie să efectueze periodic controlul medical, mai ales cel
psihiatric. Regulile europene stabilesc pentru aceste categorii de condamnaţi o rată
de 3,5-4 agenţi la un deţinut, precum şi necesitatea unei unităţi de intervenţie care
să funcţioneze 24 de ore[1]. Cei care lucrează în aceste secţii trebuie să fie persoane
cu posibilităţi fizice, antrenate în scop de autoapărare şi călite în antrenamente de
‘olosire a mijloacelor legale de intervenţie, care să le dea încredere în forţele proprii
când sunt puşi în situaţia de a acţiona în forţă pentru restabilirea ordinii.
§6. Femeia în penitenciar
6.1. Consideraţii generale
închisorile sunt destinate în mod fundamental bărbaţilor şi regulile şi regulamen

t e lor sunt definite de către bărbaţi. Deoarece femeile sunt întotdeauna deţinute
în proporţie mai mică peste tot, ele ocupă adesea o unitate adiacentă sau separată
ntr-o închisoare de bărbaţi şi sunt subiectul aceloraşi reguli generale, care nu se
adresează nevoilor sau intereselor lor specifice. Având un spaţiu pe care îl împart
:u deţinuţii bărbaţi şi fiind un grup minoritar, există puţine programe pentru femei şi
*acilităţi recreative limitate, inclusiv puţine ore în afara celulelor lor.
în multe ţări în care sunt închisori doar pentru femei, există o singură unitate
'ntr-o arie geografică foarte largă. Câteodată există doar o închisoare pentru femei în
ntreaga ţară şi foarte multe categorii de deţinute sunt ţinute împreună. Astfel, izolarea
geografică, fiind foarte departe de casă, înseamnă mai puţine vizite şi mai mult abandon.
~nând cont de faptul că femeile au de multe ori copii care depind de ele, izolarea
socială este o problemă mult mai grea din punctul de vedere al acestora. Deoarece
exisă atât de puţine femei deţinute, programele medicale, educative şi profesionale
*:arte rar se adresează nevoilor lor, deoarece ele sunt destinate bărbaţilor deţinuţi.
Este clar că femeile în închisoare au nevoi diferite de cele ale bărbaţilor şi este şi
~ai clar că în acest domeniu paritatea genului înseamnă tratament diferit. Populaţia
eminină din închisori creşte rapid şi, în unele regiuni ale lumii, mult mai rapid decât cea
-‘ asculină. în ţări precum Statele Unite şi Anglia, numărul femeilor din închisori creşte
--blu faţă de numărul bărbaţilor. Creşterea criminalităţii feminine a fost în centrul a
-jm eroase studii şi, cu toate că explicaţiile fenomenului au fost variate în decursul
:mpului, acum este acceptat faptul că participarea largă a femeilor în diferite sfere
ale vieţii a avut ca rezultat noi oportunităţi, inclusiv de comitere a infracţiunilor, şi că
-n climat dur de pedepsire în multe ţări şi o abordare diferită a femeilor infractoare în
^sternul justiţiei penale au contribuit, de asemenea, la aceste schimbări.
Studii ale populaţiei feminine a închisorilor din diferite ţări arată că legile dure
rentru droguri au un impact profund asupra creşterii numărului de femei în închisori,
1111. C hiş, Drept executional..., p. 334.

cu toate că în afacerile cu droguri femeile deţin poziţii periferice şi adesea merg la funcţionează cele 4 secţii ale
închisoare din cauza implicării rudelor sau partenerilor bărbaţi sau deoarece ele sunt de servit masa, club pentru :
folosite de către traficanţii de droguri drept curiere care să ia drogurile dintr-o ţară şi administrative, un sector v zi
să le transporte în alta, adesea pentru foarte puţini bani. pavilioane, în care îşi des*â
în urma studiilor făcute şi a constatărilor în penitenciare, a reieşit că majoritatea regim penitenciar, logistică,
femeilor deţinute au vârsta sub 30 de ani, cele mai multe sunt sărace, needucate, făşurare a activităţilor un :â:
fără calificare, muncitoare şi neangajate la data arestării. Infracţiunile pentru care garaj auto, centrală termică :
sunt condamnate sunt infracţiuni nonviolente, contra proprietăţii sau infracţiuni legate spaţii şi clădiri aferente nece
de droguri sau cele cunoscute ca „infracţiuni ale sărăciei”. Atunci când este comisă de deţinute cazate în pen ter
o infracţiune violentă de către ele, este cel mai adesea săvârşită împotriva cuiva Secţia exterioară Movila .
apropiat lor. prevăzută cu 4 camere de ±
Spre deosebire de bărbaţi, femeile din închisori sunt adesea părinte singur, alimentar, sector vizită şi ca
majoritatea având copii care depind de ele. înainte de a fi încarcerate, cele mai multe amenajate ateliere în supraî
au fost abuzate psihic sau sexual. Atunci când femeile sunt părinte singur, copiii lor activităţile desfăşurate fiinc c
sunt mai predispuşi să sfârşească în cămine de copii, comparativ cu părinţii bărbaţi caselor de copii, pentru decc
deţinuţi. Alăturat acestor ateliere s
Crima organizată transnaţională afectează toate regiunile lumii şi contribuie mult personalul deţinut execută
la creşterea semnificativă a numărului de femei infractoare. Ele sunt în mod esenţial încheiate de conducerea faz
curiere de droguri, numite adesea „catâri”, sunt plătite foarte puţin şi sunt practic cadrul fabricii este remune'-
abandonate când sunt descoperite de către poliţie. Atunci când sunt în închisoare, iberarea condiţionată, câ: 3
ele se confruntă cu probleme particulare, nefiind familiarizate cu limbajul local şi Managerii aşezământu:-
neînţelegând regulile oficiale şi neoficiale ale închisorii şi, astfel, izolarea lingvistică drepturilor de cazare şi e:-'
şi culturală adaugă poveri în plus la dificila lor situaţie. Cel mai adesea, aceste femei realizează în cadrul celor do
deţinute sunt la sute de kilometri depărtare de casă şi vor ispăşi întreaga pedeapsă de camere dotate c o re s c ir:
fără să primească măcar o vizită. propriu. în cadrul celor dc.
nfirmerie, în scopul asigiră-
6.2. Penitenciarul Târgşor deţinut. Pentru prepararea hr
alimentar, încăperi pentru dec
Penitenciarul Târgşor, poziţionat în zona de vest a oraşului Ploieşti, la o distanţă de şi o sală de mese care c o r -
15 km, este locul unde îşi execută pedepsele privative de libertate femeile condamnate săli de mese distincte. în ac
definitiv pentru orice tip de infracţiune şi cele în curs de judecată (la Curtea de Apel funcţionează spălătoria ur tâ
Ploieşti). Este singurul penitenciar pentru femei din ţară, în celelalte penitenciare Pentru desfăşurarea act .
existând doar secţii pentru femeile care au afaceri judiciare în zonele limitrofe şi cele penitenciar beneficiază de j ?
aflate în tranzit. în penitenciar se află peste 750 de femei care execută pedeapsa menea, în cadrul secţiei 3 f-
în toate cele 4 regimuri de executare, de maximă siguranţă, închis, semideschis şi fonduri alocate în cadrul ur u i:
deschis. ntâlnirii deţinutelor cu f a r a
Pe plan internaţional, tendinţa generală este ca femeile deţinute să fie cazate sectorului vizită. Având îr ved
în locaţii cât mai aproape posibil de casă, considerându-se de maximă importanţă a fost amenajată camera des
menţinerea legăturii deţinutelor cu familia, cu locul de domiciliu. în România, acest La secţia exterioară M c. ;
lucru este dificil de realizat, având în vedere că Penitenciarul Târgşor este singurul pedepselor, au avut un c o r :
destinat femeilor condamnate definitiv din toată ţara şi numărul foarte mic de locuri executat aproximativ 18 luni.
pentru femei din secţiile de tranzit din ţară. Chiar dacă ar fi de preferat să funcţioneze sanitar propriu, club, sală de
mai multe închisori pentru femei, repartizate în fiecare dintre principalele regiuni ale Femeile delincvente ca'e -
ţării, ţinând cont de condiţiile existente în prezent, este recomandat să fie folosite cu in comparaţie cu bărbaţii c o r:
randament maxim şi locaţiile din închisorile pentru bărbaţi. relaţiile cu familia. Mai m u: :e
Suprafaţa totală a incintei penitenciarului este de 150.300 mp, dintre care spaţii de copiilor pentru îngrijire - cu t
deţinere de 30.000 mp, constând în două pavilioane de deţinere (parter şi etaj, unde constituie un alt set de circun
funcţionează cele 4 secţii ale penitenciarului), ateliere de lucru, bloc alimentar cu sală
de servit masa, club pentru diverse activităţi educative şi bibliotecă, două pavilioane
administrative, un sector vizită. Pentru personalul administrativ sunt prevăzute două
pavilioane, în care îşi desfăşoară activitatea compartimentele siguranţa deţinerii şi
regim penitenciar, logistică, reeducare, financiar, resurse umane. Pentru buna des
făşurare a activităţilor unităţii penitenciare există amenajate clădiri pentru depozite,
garaj auto, centrală termică, club cadre. Unitatea are o gospodărie agro-zootehnică, cu
spaţii şi clădiri aferente necesare creşterii animalelor folosite pentru hrana efectivelor
je deţinute cazate în penitenciar.
Secţia exterioară Movila Vulpii are o suprafaţă de 70.000 mp, cu 480 mp clădiri. Este
prevăzută cu 4 camere de deţinere cu grup sanitar propriu, club, sală de mese, bloc
alimentar, sector vizită şi cabinet medical, curţi de plimbare. în incinta unităţii sunt
amenajate ateliere în suprafaţă de 70 mp în care lucrează un număr de 30 deţinute,
activităţile desfăşurate fiind cele de creaţie, de confecţionare a unor articole destinate
caselor de copii, pentru decorarea spaţiilor destinate minorilor etc.
Alăturat acestor ateliere se află Fabrica de Confecţii, cu 5 zone de lucru, în care
personalul deţinut execută lucrări de croitorie diversificată, în baza contractelor
ncheiate de conducerea fabricii cu diferiţi agenţi economici. Activitatea acestora în
:adrul fabricii este remunerată, deţinutele obţinând atât zile-câştig ce pot devansa
berarea condiţionată, cât şi sume de bani.
Managerii aşezământului penitenciar s-au preocupat permanent de asigurarea
drepturilor de cazare şi echipare a deţinutelor, astfel încât cazarea acestora se
'ealizează în cadrul celor două pavilioane de deţinere, cuprinzând un număr de 54
oe camere dotate corespunzător cu mobilier, cazarmament adecvat şi grup sanitar
:ropriu. în cadrul celor două pavilioane funcţionează cabinetele medicale şi o
"jrm erie, în scopul asigurării în bune condiţii a asistenţei medicale a personalului
peţinut. Pentru prepararea hranei şi servitul mesei sunt amenajate, în incinta blocului
ai mentar, încăperi pentru depozitarea alimentelor, prepararea hranei, spălatul veselei
îj o sală de mese care comunică cu secţiile 3 şi 4. Pentru secţiile 1 şi 2 sunt prevăzute
să i de mese distincte. în apropierea blocului alimentar sunt situate spaţiile în care
*-ncţionează spălătoria unităţii, în vederea asigurării unui cazarmament curat.
Pentru desfăşurarea activităţilor de reintegrare socială a deţinutelor, aşezământul
zenitenciar beneficiază de un club modern, cu bibliotecă şi sală de lectură. De ase
menea, în cadrul secţiei 3 funcţionează un salon de frizerie şi coafură, amenajat cu
"oduri alocate în cadrul unui program PHARE. Pentru asigurarea unor condiţii decente
rtâlnirii deţinutelor cu familia, a fost modernizat în cursul anului 2006 spaţiul destinat
rectorului vizită. Având în vedere specificul penitenciarului, în cadrului sectorului vizită
e "ost amenajată camera destinată întâlnirii dintre mame şi copii.
La secţia exterioară Movila Vulpii sunt cazate deţinute care, pe perioada executării
:edepselor, au avut un comportament corespunzător, iar până la liberare mai au de
r.-ecutat aproximativ 18 luni. Secţia este prevăzută cu 4 camere de deţinere cu grup
sanitar propriu, club, sală de mese, bloc alimentar, sector vizită şi cabinet medical.
r emeile delincvente care execută pedeapsa închisorii sunt mult mai marginalizate
* comparaţie cu bărbaţii condamnaţi în ceea ce priveşte condiţiile de detenţie, munca,
t aţiile cu familia. Mai mult decât atât, problemele psihice şi cele legate de plasamentul
ccoiilor pentru îngrijire - cu toate consecinţele ce decurg dintr-o astfel de măsură -
constituie un alt set de circumstanţe dificile pentru femei.
Legat de numărul de penitenciare, există o tensiune inevitabilă între cele două înseamnă prevenirea e\a
opţiuni - pe de o parte, să încerci să ţii femeile într-un loc cât mai aproape de casă, şi personal, care să facă
dar prin aceasta să fie marginalizate din cauza faptului că reprezintă un grup foarte O proporţie semnifica:
mic în închisorile pentru bărbaţi, şi, pe de altă parte, să le concentrezi într-o închisoare medie şi puţină experte—
dedicată numai femeilor, dar plasându-le astfel departe de casă. scăzut de educaţie nu es
în prezent, folosirea de locaţii comune nu este în beneficiul populaţiei de femei mediului social în care se
deţinute. Analizând standardele aplicate femeilor într-o serie de ţări europene, se poate de marginalizare şi exclm
afirma că numai închisorile destinate femeilor răspund cel mai bine nevoilor lor şi orice Pentru femeia deţinui
compromis cu închisorile comune trebuie să includă măsuri de prevedere împotriva sonală: distrugerea farr ^
dezavantajelor de a ţine femei şi bărbaţi împreună. Aceste măsuri de prevedere actul infracţional comis se
trebuie să includă: separare fizică; identitate separată întărită de un management cine ar fi fost în locul lor ar
şi personal distinct; bugete separate şi un sistem contabil care să separe costurile; ele cred mai puţin în reab
facilităţi separate pentru vizite; aprovizionare separată privind alimentaţia; îngrijire Cercetând căile pnr
medicală separată; educaţie, ocupaţie şi educaţie fizică separate. probleme-cheie în produc
deţinute au suferit abuziv
6.3. Diferenţele dintre femeile şi bărbaţii deţinuţi ulterior, a unei depende-
sunt variate: sărăcie, c o ri
Abordând problema dintr-un alt punct de vedere, putem spune că cea mai de de alcool sau tulburăr p
finitorie caracteristică a femeilor aflate în penitenciar este chiar genul lor, care le şi consumul de drogur s
diferenţiază net de populaţia penitenciară masculină majoritară. Este important de droguri la îndemnul par^
evidenţiat această caracteristică, deoarece are implicaţii majore asupra modului în droguri. Deseori, feme e
care înţelegem nevoile acestei categorii de persoane şi modul cel mai eficient în care dintre ele încearcă, pnn p
ne putem adresa lor. Astfel: consumatori de drogur d
- legat de comportamentul lor infracţional, bărbaţii şi femeile se implică în mod multe femei rămân în coc:
diferit ca participare, motivare şi pericol, pentru ei înşişi şi pentru alţii; Consumul de alcool rer*:
- extinderea infracţiunilor comise de femei este, cu câteva excepţii, mai mică decât menţinerea ciclului viole-
la bărbaţi; jltim a fază, împărtăşire :
- infracţiunile comise de femei sunt în medie mai puţin grave, mai puţin violente şi ipsite de sprijin şi sperar:
mai mult legate de furt şi droguri; în urma cărora toată fam
- ponderea femeilor care comit infracţiuni este relativ mică - 4,8% din populaţia Unele femei mai în vâ
penitenciară din România; şi s-a observat că fac ac-
- relaţia dintre a fi victimă şi infractor joacă un mare rol în viaţa femeilor. La ucru compensează fap:-
începerea unei cariere infracţionale contribuie abuzul de acasă, sărăcia, traumele şi n care pe alte femei le re
uzul excesiv de droguri şi alcool; de ani, în număr relativ rr
- femeile reacţionează la supraveghere, detenţie şi tratamente diferit faţă de efectuarea unor munci gos
bărbaţi. Ele sunt mai puţin violente în cursul detenţiei decât bărbaţii, comit abateri cu acestea, în funcţie ş o
disciplinare minore; sunt puternic influenţate în a se simţi responsabile şi a avea grijă oozitiv asupra stării lor psi
de copiii lor, de familia lor; sunt mai receptive la programele socio-educative; se simt
mai responsabile pentru relaţia cu personalul închisorii şi colegele de detenţie; se 6.4. Condiţiile de exi
implică mai mult în menţinerea unui mediu înconjurător curat, sănătos şi intimizat.
Un rol major în viaţa femeilor private de libertate este crearea unui mediu de detenţie Şocul arestării se da:»
bazat pe securitate, demnitate şi respect. Femeile au nevoie de un mediu (tratament nchisoarea sau procesii
şi detenţie) care este sigur şi plin de grijă, din punct de vedere fizic şi mental. Femeile condamnate este atent
infractor apreciază atunci când au un loc sigur unde să trăiască, ţinând cont de nevoia asupra regimului de deter
lor de ajutor şi siguranţă fizică, creând premise pentru a putea face faţă abuzului de -egativ pe care contactuli
acasă şi a asigura un ajutor pentru victimele abuzurilor. „Securitatea în penitenciar
111Gh. F lorian , Dinamica :

înseamnă prevenirea evadărilor şi menţinerea unui mediu uman destins între deţinuţi
şi personal, care să facă improbabile manifestările agresive şi autoagresive”[1].
O proporţie semnificativă a femeilor din penitenciar are un nivel educaţional sub
medie şi puţină experienţă de muncă. Multe dintre deţinute sunt analfabete. Nivelul
scăzut de educaţie nu este un factor cauzal în sine, ci mai degrabă un indicator al
mediului social în care se regăsesc atât victimele, cât şi agresorii, mediu caracterizat
de marginalizare şi excluziune socială.
Pentru femeia deţinută, viaţa în penitenciar aduce consecinţe majore în viaţa per
sonală: distrugerea familiei, degradarea fizică şi morală. Deşi încearcă să îşi motiveze
actul infracţional comis, să îl prezinte ca fiind finalul unui proces fără alternative, că ori-
3ne ar fi fost în locul lor ar fi procedat la fel, acestea trebuind să le apere de remuşcări,
cred mai puţin în reabilitare şi consideră pedeapsa ca pe „o învăţătură de minte”.
Cercetând căile prin care se ajunge la infracţiune, s-au identificat o serie de
z 'obleme-cheie în producerea şi susţinerea criminalităţii feminine. Astfel, foarte multe
reţinute au suferit abuzuri fizice care par să fie rădăcina unui comportament infracţional
. 'erior, a unei dependenţe şi criminalităţi ulterioare. Cauzele violenţei intrafamiliale
s-int variate: sărăcie, conflicte intraconjugale, infidelitatea soţului sau soţiei, consumul
— alcool sau tulburări psihice ale soţului. Legătura dintre criminalitatea feminină
s consumul de droguri este foarte puternică. Femeile încep adesea să consume
r'rguri la îndemnul partenerilor lor, care continuă frecvent să le aprovizioneze cu
r'rguri. Deseori, femeile eşuează în încercările lor de a renunţa la droguri. Multe
c-:re ele încearcă, prin prostituţie, să îşi susţină financiar partenerii, care sunt şi ei
: irsumatori de droguri, dar adesea au parte de violenţă din partea acestora; totuşi,
~ -te femei rămân în continuare ataşate de partenerii lor, în ciuda abuzului şi neglijării.
Iiis u m u l de alcool reprezintă, de asemenea, un factor important în generarea şi
~e~tinerea ciclului violenţei. Cu toate acestea, femeile nu denunţă violenţa până în
-~ ~ a fază, împărtăşind credinţa că bărbatul este stăpânul casei. în aceste condiţii,
c s te de sprijin şi speranţă, femeile ajung să se apere prin atac şi să comită omoruri
r _~na cărora toată familia are de suferit, cu consecinţe negative şi pentru societate.
Jnele femei mai în vârstă acţionează ca un părinte, le ajută pe cele mai tinere
5 5-a observat că fac acest lucru cu grijă şi cu sensibilitate. în unele cazuri, acest
fc c rj compensează faptul de a fi despărţite de propria lor familie. Sunt însă şi situaţii
r tare pe alte femei le revoltă rolul de părinte impus. Deţinutele cu vârste peste 60
s =- . în număr relativ mic, nu sunt cazate separat, ci, pentru a putea fi ajutate la
“ i'ja re a unor munci gospodăreşti de deţinute mai tinere, sunt repartizate împreună
rrestea, în funcţie şi de natura relaţiilor afective dintre ele, fapt ce are un impact
a b x . asupra stării lor psihice.
5.4. Condiţiile de existenţă în mediul carceral al femeilor
Socul arestării se datorează în unele cazuri lipsei de experienţă a femeilor privind

f t r * soarea sau procesul de justiţie penală, motiv pentru care primirea femeilor
aa* remnate este atent monitorizată şi are ca scop, pe lângă furnizarea de informaţii
t ~ r ra regimului de detenţie la care vor fi supuse, şi scăderea impactului emoţional
le g s n v pe care contactul cu închisoarea îl are asupra psihicului.
3-. F lorian, Dinamica penitenciară..., p. 82.

94 Drept execuţional penal .11. Regimul penitenciar
Pentru persoanele care se află în situaţia de a ispăşi o pedeapsă privativă de zilnice, prosoape igie'' ce
libertate, legăturile atât cu familia, cât şi cu comunitatea sunt limitate de o serie de specialitate, curăţenie în
reguli stricte. Penitenciarul, ca instituţie cu funcţie socio-educativă ce pregăteşte
individul pentru o reintegrare calitativă în societate, este dator să ofere maximum de 6.5. Regimul discipli
facilităţi pentru ca acest contact să nu se întrerupă, deoarece deţinutul este izolat,
dar nu exclus din societate. Violenţa este întâlr :ă *
Având în vedere că familia este microgrupul cel mai important şi mai plin de sem de agresivitate, care se rr
nificaţii de care aparţine un individ, este de înţeles de ce fiecare persoană păstrează manipularea informat o*
un sentiment aparte pentru aceasta, pentru unii despărţirea fiind chiar traumatizantă. oarticipe la activităţile rec
Şocul privării de libertate este pregnant mai ales pentru populaţia feminină a închi
sorilor şi cu atât mai mult pentru acea categorie de deţinute care sunt mame şi care 6.6. Personalul peni
continuă să îşi facă griji pentru copiii care sunt dependenţi de ele.
Multe femei, când ajung prima dată în închisoare, sunt într-o stare de mare confuzie Aşezămintele pentru *■
şi anxietate. Anxietatea se manifestă prin potop de lacrimi, ţipete, ameninţări cu centru motive profesiora
sinuciderea, comportamente autoagresive, de împotrivire la respectarea regulamentului ~u îşi exercite atribuţi e i
de ordine interioară al penitenciarului. Alteori, manifestările disperate încep după sâ aibă aceleaşi călită: c
câteva zile sau se rezumă doar la plâns, pe care nu îl pot explica, concomitent putând Din cauza experieme-‘i
să apară diferite stări somatice: slăbesc, au insomnie, sunt dezorientate în timp. Şocul mute preferă să fie văz_*
depunerii în penitenciar este perceput diferit de femeile deţinute, mai cu seamă în a se asigura servicii mec
situaţia în care preexistă dezordini emoţionale. în penitenciar, psihologii trebuie să - a i largi care in flu en tei
identifice motivele care au condus la dezechilibrul psihic. Alte deţinute manifestă o cenitenciarului urmează î*
totală nepăsare şi indiferenţă faţă de ceea ce se întâmplă în penitenciar. confidenţialitatea, com jm
De aceea, este important a înţelege psihicul deţinutei, fiind necesar să se cectare a standardelor cx
studieze efectele negative ale izolării fizice, psihice şi sociale, caracteristice privării 'espectarea normelor de
de libertate. în penitenciar are loc o înlocuire a simbolurilor exterioare ale persoanei de muncă şi în sectoare e
cu statutul de deţinută, care standardizează modul de viaţă şi estompează până la :rală de aprovizionare cu =
anulare diferenţele dintre deţinute. Astfel, „demnitatea, sănătatea, munca, egalitatea, Personalul medica :re
omul, protecţia, iubirea etc. sunt apreciate prin prisma stării de deţinut şi ierarhizare catagrafiei, să deruleze pi
în funcţie de presiunea trebuinţelor nesatisfăcute în mediul penitenciar”111. coli cu incidenţă mare in
Multe dintre femei stau prost cu sănătatea din cauza abuzului de stupefiante, a Jterin şi mamar, HIV/SIC
violenţei domestice etc. Spre deosebire de deţinuţii bărbaţi, care par să se adapteze îngrijirea sănătăţii gâ
la realităţile practice ale încarcerării, multe dintre femei nu-îşi părăsesc grijile de afară. de respectat în fiecare pe
Aceasta este o consecinţă logică a rolului femeii, a faptului că ele au grijă mai mult oeneficiază de întrerupea
de casă şi copii. Femeile din penitenciar sunt mai mult expuse stresului penitenciar*121: sunt transferate, începâr
ruptura de familie şi de copii, mai ales dacă sunt mici, este mai acut resimţită de ele; jnde funcţionează o seci
stigmatizarea lor chiar de propria familie, pentru infracţiunile săvârşite, este mai mare t'ansferate la naştere la I
decât în cazul bărbaţilor; soţii lor, rămaşi acasă, sunt mai puţin devotaţi decât femeile O altă situaţie care ~
în general, aşa că fac eforturi mai mici să vină la penitenciar şi să le viziteze. deţinutelor care au năsa
Tot legat de măsurile speciale de tratament ce se adresează femeilor în general şi or, deoarece condiţiile cfc
celor gravide sau mamelor sunt impuse de: nevoile fiziologice speciale ale acestora de obicei în instituţii de o
(menstruaţia, naşterea, lăuzia, alăptarea), impactul special al privării de libertate şi crescuţi fără ca marra
asupra stării psihice a deţinutei; specificitatea patologiei feminine şi vulnerabilitatea pentru femei există c e rt'
lor mai mare. Medicul de penitenciar trebuie să fie preocupat pentru respectarea pentru deţinutele feme in
cu stricteţe în penitenciar a măsurilor de igienă şi tratament pentru deţinute (duşuri
111 G h . F lorian , Psihologie penitenciară, Ed. Oscar Prinţ, Bucureşti, 2001, p. 49. 111 N. M itrofan , V. Zdrs
121A. B ălan , E. S tănişor , M. M incă, op. cit., p. 178. .Şansa”, Bucureşti, 1992. o
zilnice, prosoape igienice, lenjerie intimă spălată sau nouă, consultaţii medicale de
specialitate, curăţenie în încăperi şi la locul de muncă etc.).
6.5. Regimul disciplinar al femeilor
Violenţa este întâlnită mai rar la deţinute, în schimb, este prezentă o formă specifică
de agresivitate, care se manifestă sub forme diferite, şi anume: crearea dependenţei,
manipularea informaţiilor, distribuirea pachetelor cu alimente, împiedicarea unora să
participe la activităţile recreative, însuşirea hainelor aflate în cea mai bună stare etc.[1)
6.6. Personalul penitenciarului
Aşezămintele pentru femei au un personal feminin. Aceasta nu exclude totuşi ca,

pentru motive profesionale, cadrele de sex masculin, precum medicii, învăţătorii, să
nu îşi exercite atribuţiile în secţiile rezervate femeilor. Personalului feminin i se cere
să aibă aceleaşi calităţi care se cere personalului penitenciarelor pentru bărbaţi.
Din cauza experienţelor trecute sau din cauza precedentelor culturale, unele de
ţinute preferă să fie văzute de un medic femeie sau de o asistentă medicală. Pentru
a se asigura servicii medicale cât mai eficiente, care să ţină seama de împrejurările
mai largi care influenţează starea de sănătate a deţinutelor, personalul medical al
penitenciarului urmează în permanenţă o serie de precepte: respectul faţă de pacient,
confidenţialitatea, comunicări făcute pacientului, diagnostic, tratament etc., stricta res
pectare a standardelor profesionale şi a codurilor etice. în acest scop, se urmăreşte
respectarea normelor de igienă personală şi colectivă în secţiile de deţinere, în locurile
de muncă şi în sectoarele cu risc epidemiologie, respectiv blocul alimentar, staţia cen
trală de aprovizionare cu apă potabilă, magaziile de alimente, sectorul agro-zootehnic.
Personalul medical trebuie să realizeze vaccinarea efectivului de deţinute conform
catagrafiei, să deruleze programe de prevenire şi depistare precoce vizând o serie de
boli cu incidenţă mare în patologia femeii: boli ale aparatului genito-urinar, cancerul
uterin şi mamar, HIV/SIDA, boli cu transmitere sexuală în general, TBC.
îngrijirea sănătăţii gravidelor şi mamelor cu copii mici constituie un alt obiectiv
de respectat în fiecare penitenciar de către personalul acestuia. Deţinutele care nu
oeneficiază de întreruperea executării pedepsei datorită gravităţii infracţiunilor comise
sunt transferate, începând cu luna a 7-a de sarcină, la Penitenciarul-spital Rahova,
jnde funcţionează o secţie de obstetrică-ginecologie modern utilată, de unde pot fi
:'ansferate la naştere la Maternitatea Bucur.
O altă situaţie care merită tot interesul conducerii penitenciarelor este aceea a
deţinutelor care au născut şi după o perioadă de timp au fost despărţite de copiii
lor, deoarece condiţiile de închisoare nu permit creşterea acestor copii, care ajung
de obicei în instituţii de ocrotire sau, în cele mai fericite cazuri, sunt luaţi de familie
şi crescuţi fără ca mama să fie lângă ei. în multe state europene, în penitenciarele
centru femei există centre „Mama şi copilul”, create cu scopul de a furniza cazare
centru deţinutele femei împreună cu copiii lor cu vârste cuprinse între 0-18 luni. Prin
m N. M itrofan , V. Z drenghea, T. B utoi, Psihologie judiciară, Casa de Editură şi Presă

.Şansa”, Bucureşti, 1992, p. 137.
astfel de măsuri se creează condiţiile necesare ca mamele să ofere toată dragostea - educativ-preventi.
şi îngrijirea lor copiilor născuţi în aceste condiţii. nizată, pentru a dever o
- disciplinar şi de ar:
6.7. Drepturile, obligaţiile şi sancţiunile femeilor în penitenciar damnatului;
- economic-social. în
Persoana condamnată ajunsă în penitenciar este traumatizată din punct de ve efectuate de către stat Cj
dere psihologic. Venind în locul de detenţie deja tensionată de contactul cu auto de altă parte, aceştia dc:
rităţile judiciare, de desfăşurarea procesului, se vede dintr-o dată frustrată de am
bianţa profesională şi familiară, de limitarea libertăţii de mişcare şi petrecere a
timpului liber. Procesul de adaptare la fenomenul de încarcerare coincide cu adop
tarea unei atitudini de ostilitate faţă de lumea de afară, faţă de personalul din peni
tenciar. Totodată, deţinutele dezvoltă atitudini de solidarizare cu celelalte deţinute din
grupul lor, asigurându-şi sprijin la nevoie. De fapt, deţinutele se află în permanentă
interacţiune cu celelalte deţinute, dezvoltând anumite comportamente, relaţii care pot
fi de cooperare sau de conflict.
Deţinutele trăiesc într-un mediu închis, intrând în relaţii cu aceleaşi persoane şi,
pentru a putea supravieţui, este necesar să se integreze într-un anumit grup. Grupul
este definit ca fiind „un ansamblu de persoane interdependente, acest criteriu fiind
elementul de bază al oricărei grupe”[1). în acest mediu închis, deţinutele au anumite
obligaţii şi pot exercita anumite drepturi, care însă nu pot fi identificate cu drepturile
cetăţenilor liberi. Drepturile deţinutelorse referă la o plajă largă de domenii. Astfel, ele
privesc relaţiile cu personalul penitenciar, cum ar fi dreptul la hrană, dreptul la îngrijire
medicală, dreptul la asistenţă medicală etc., sau privesc relaţiile cu familia, dreptul
la pachete de alimente, dreptul la vizită, dreptul la corespondenţă. De asemenea, nu
trebuie ignorate drepturile ce au legătură cu respectarea demnităţii umane. Aceste
drepturi se exercită din momentul în care condamnata a păşit pe uşa penitenciarului,
se menţin pe toată durata executării pedepsei privative de libertate şi se sting odată cu
momentul eliberării efective, definitive. Drepturile condamnatelor pe timpul executării
pedepsei sunt acordate prin lege, iar, pe de altă parte, ele sunt garantate, în exercitarea
lor, prin faptul că personalul din penitenciare este obligat să le respecte şi să le
asigure exercitarea. Persoanele private de libertate pot beneficia de vizita intimă. De
asemenea, au dreptul de a primi vizite, pachete de alimente etc. Alte drepturi sunt
dreptul la petiţionare, la corespondenţă etc. Condamnatele pot purta haine civile şi
sunt obligate să menţină igiena la locul de executare. Ele au obligaţia să participe la
activităţile educative, religioase, de instrucţie şcolară etc.
în cazul în care condamnatele nu respectă obligaţiile din penitenciar, pot fi
sancţionate cu măsurile disciplinare prevăzute de lege.
Munca în penitenciar este strâns legată de pregătirea deţinutelor pentru viaţa
în cadrul comunităţii. Munca prestată de persoanele condamnate este în general
remunerată în raport de natura activităţii, calitatea produselor executate şi randamentul
obţinut. Munca este importantă, deoarece deţinutele pot obţine reducerea perioadei
de executare a pedepsei. Ea se poate presta în unităţi sau ateliere de lucru proprii ori
în anumite societăţi din afara penitenciarului. Prin desfăşurarea muncii se pot atinge
următoarele scopuri:
m J.C l. A bric , Psihologia comunicării. Teorii şi metode, Ed. Polirom, laşi, 2002, p. 93.
enal ■II. Regimul penitenciar
- educativ-preventiv, care are în vedere obişnuirea condamnaţilor cu munca orga-

- zată, pentru a deveni o necesitate organică;
- disciplinar şi de antrenament fizic şi psihic, pentru recuperarea socială a con
damnatului;
- economic-social, în sensul că penitenciarul recuperează o parte din cheltuielile
ve- efectuate de către stat cu deţinerea, întreţinerea şi reeducarea condamnaţilor, iar, pe
Jto- de altă parte, aceştia dobândesc o calificare într-o meserie.
im -
3 a
op-
îni-
din
ntă
pot
Şi.
pul
ind
lite
rile
ele
jire
Dtul
nu
ste
ilui,
icu
ării
rea
i le
De
unt
5 şi
3 la
t fi
aţa
îral
itul
dei
ori
ige
VIII. Regimuri de executare
ameninţările. Acest siste

regrete fapta, să se căia
Capitolul al Vlll-lea. Regimuri de executare meditaţie, posibile printr-
Totuşi, regimul izolâ^
a pedepselor privative de libertate cu un sistem de celule in
penitenciare mari este c r
la penitenciarele cu mi d
Secţiunea 1. Prezentare generala a deţinutului, care conci
socială, manifestată p r r
închisoarea şi detenţiunea pe viaţă se execută în locuri anume destinate deţinerii,
celulară pe termen lung
închisoarea este o pedeapsă aplicabilă aproape tuturor infracţiunilor, putând fi
persoanei. în aceste co^
revocabilă, adaptabilă, îmbinând constrângerea cu reeducarea, putând fi prevăzută
Acest sistem a fost o':
singură sau alternativ cu amenda ori cu detenţiunea pe viaţă. în Partea specială a
cu pedepse de lungă dL-
Codului penal, limita specială minimă este de o lună, putând fi coborâtă la 15 zile, iar
în Italia, S.U.A., Anglia E
limita maximă este de 25 de ani, putând fi majorată la 30 de ani.
izolaţi, noaptea şi ziua :
Regimul de executare a pedepselor privative de libertate se cercetează încă
activităţi lucrative.
din secolul al XVIII-lea. De-a lungul vremii, s-au practicat nenumărate sisteme de
c) Ţinând cont de cr :
executare, care nu întotdeauna şi-au dovedit eficienţa în ceea ce priveşte reeducarea
de deţinere în comun, a
condamnaţilor.
aplicat în închisorile d r
în general, în istoria şi teoria dreptului execuţional penal sunt cunoscute patru
sistem de deţinere, pe t
regimuri de executare, şi anume:
pe timpul nopţii se ap c
a) Regimul deţinerii în comun în penitenciare, detenţia în comun implicând aglome
la lucru în comun, însă
rări de infractori de toate categoriile, fără distincţii de vârstă, sex, antecedente penale,
care era sancţionată pr
gravitate a infracţiunii etc. Condamnaţii sunt ţinuţi împreună atât ziua, cât şi noaptea,
locuri de muncă. Se e -
însă în săli comune, dormitoare comune şi lucrează în ateliere comune.
premise pentru o deţine'
Ca părţi pozitive, acest regim de deţinere este mai uşor de organizat (clădiri,
a condamnaţilor. Aces: r
structură) şi este mai suportabil din punct de vedere psihologic, moral, social, deoarece
în regimurile de det r-
condamnaţii rămân într-un mediu social, dar prezintă şi aspecte negative: contactele
natul, ţinut atât în ce ^ â
între condamnaţii de diferite tipuri (primari, recidivişti, periculoşi şi ocazionali) pot fi o
disciplinat, executând pe
şcoală de pregătire a crimei111şi creează o piedică de reîncadrare socială, deoarece se
Aceste regimuri de exec
reîntâlnesc foştii deţinuţi cu cei primari. Statutul lor de foşti deţinuţi stigmatizaţi poate
muncă şi bună purtare E
genera promiscuitate şi relaţii homosexuale. Se pot dezvolta relaţii de dominare, de
că multe probleme, as~e
autoritate, de şantaj, forţă, ameninţare din partea celor periculoşi faţă de cei primari.
început până la sfârşi: :
în ţara noastră, acest regim de deţinere în comun, cu anumite particularităţi, este
se schimbă, unii dau d c .
foarte răspândit datorită construcţiilor cu o astfel de destinaţie, care au o anumită
dimpotrivă, nu dau sei—
vechime, şi datorită faptului că nu au fost construite alte penitenciare.
d) Ca un efect al ce
b) Regimul izolării celulare (pennsylvanian), experimentat prima dată în Italia,
care permite o difere'" e
Anglia (sub influenţa lui L. Howard, s-a înfiinţat închisoarea celulară din Bedford) şi
şi invers, în funcţie de cc
apoi adoptat de statul american Pennsylvania în 1790 (prin înfiinţarea a 2 închisori în
deoarece s-a aplicat ze
Pittsburg şi în Philadelphia), care constă în izolarea celulară absolută pe durate lungi
perioade, şi anume: sep
de timp, atât ziua, cât şi noaptea, cu interdicţia de a comunica cu vreo persoană sau
cu observarea discip r e
de a o vedea, nici chiar pe paznici.
conduită, care într-o oa'
Avantajele acestui sistem sunt că s-ar evita, într-o oarecare măsură, influenţele
să se diferenţieze şi să s
negative, infracţionale ale condamnaţilor periculoşi. în plus, s-ar asigura securitatea
severe.
penitenciarului, sunt mai puţine evadări, revolte ale deţinuţilor şi s-ar evita mult
Regimul progresiv :x
mai bine manifestările de promiscuitate şi influenţele imorale, negative, şantajul şi
îndreptării şi a c o m p o rt
semilibertate, iar la sfârşi
[11T r . Pop, D re p t p e n a l c o m parat..., p. 177.
VIII. Regimuri de executare 99
ameninţările. Acest sistem are la bază ideea că deţinutul trebuie să sufere moral, să
regrete fapta, să se căiască, ceea ce se poate realiza prin reculegere, prin tăcere şi
meditaţie, posibile printr-o astfel de organizare a penitenciarului.
Totuşi, regimul izolării celulare a fost criticat, deoarece implică penitenciare mari,
cu un sistem de celule individuale, cu costuri foarte mari şi greu de realizat tehnic (la
penitenciare mari este greu să fie compartimentate clădirile în celule), dacă ne gândim
la penitenciarele cu mii de deţinuţi. Un alt aspect criticat este acela al izolării excesive
a deţinutului, care conduce la situaţia în care acesta nu mai este apt de integrare
socială, manifestată prin tulburări psihice şi încercări de suicid. Totodată, izolarea
celulară pe termen lung duce la resentimente şi ură faţă de oameni, la înstrăinarea
persoanei. în aceste condiţii, nu se poate organiza munca în celulă a condamnatului.
Acest sistem a fost organizat şi s-a aplicat condamnaţilor recidivişti, celor periculoşi,
cu pedepse de lungă durată. A apărut după regimul în comun, ca o reacţie la acesta,
'n Italia, S.U.A., Anglia, Belgia, Germania şi constă în ţinerea condamnaţilor în celulă,
zolaţi, noaptea şi ziua, cu alte cuvinte, condamnaţii, acolo unde dorm, desfăşoară şi
activităţi lucrative.
c) Ţinând cont de criticile şi avantajele sistemului de izolare celulară, dar şi ale celui
ce deţinere în comun, a fost creat un alt sistem, şi anume sistemul mixt (auburnian),
aplicat în închisorile din statul american Auburn, New York, la 1820. Potrivit acestui
sistem de deţinere, pe timpul zilei se aplică un regim de deţinere în comun şi doar
ce timpul nopţii se aplică sistemul celular. în timpul zilei, condamnaţii sunt obligaţi
a lucru în comun, însă fără a comunica între ei. Tăcerea totală şi de neîncălcat,
:are era sancţionată prin măsuri draconice, asigura o linişte de mormânt în aceste
ocuri de muncă. Se elimină astfel, pe timp de zi, aspectele negative şi se creează
: remise pentru o deţinere uniformă, rigidă, statică şi nestimulatoare la resocializare
s condamnaţilor. Acest regim de deţinere nu ţine cont de conduita condamnatului.
în regimurile de deţinere menţionate mai sus, se aplică o regulă de bază: condam-
"atul, ţinut atât în celulă sau în comun, nu are altceva de făcut decât să fie suspus,
r sciplinat, executând pedeapsa zi de zi, până la expirarea termenului de executare.
Aceste regimuri de executare îndemnau la pasivitate şi la o lipsă de atracţie pentru
~ jncă şi bună purtare. Executarea pedepsei privative de libertate în penitenciar ridi-
:â multe probleme, astfel că regimul penitenciar nu poate fi unul rigid şi static, de la
v ceput până la sfârşit. S-a constatat că deţinuţii, pe parcursul executării pedepsei,
î*e schimbă, unii dau dovadă de bună purtare şi disciplină, de stăruinţă în muncă, alţii,
: Tipotrivă, nu dau semne de îndreptare, nu muncesc etc.
d) Ca un efect al celor arătate mai sus, a apărut regimul de deţinere progresiv,
:are permite o diferenţiere şi o desfăşurare pe faze, de la mai puţin severe la severe
ş nvers, în funcţie de comportarea deţinutului. Regimul progresiv (numit şi irlandez,
:eoarece s-a aplicat pentru prima dată în Irlanda) presupune mai multe etape,
oade, şi anume: separaţia celulară, cu învăţarea unei meserii; munca în comun,
x observarea disciplinei muncii; etapa muncii în colonii agricole pentru cei cu o bună
xnduită, care într-o oarecare măsură umanizează regimul de deţinere, care trebuie
=â se diferenţieze şi să se desfăşoare în faze, de la cele mai severe la cele mai puţin
severe.
Regimul progresiv constă în deţinerea la început în regim celular şi, în măsura
receptării şi a comportării bune, se face trecerea la deţinerea în regim comun, apoi la
:-s~iilibertate, iar la sfârşit la liberarea condiţionată. El presupune o izolare scurtă şi, în
100 Drept execuţional penal VIII. Regimuri de executare
cadrul acestui regim, ziua se munceşte în comun, astfel încât condamnatul este scos personalitatea fiecărt a
din pasivitate, ceea ce înseamnă sănătate şi refacere morală, iar pe măsura îndeplinirii stabilirea, individualizare
condiţiilor legale, se ajunge la liberare condiţionată. în opinia unor autori, acest regim de libertate, alcătuită d r
de deţinere progresiv nu ar fi indicat în cazul condamnărilor la pedepse mari. şeful serviciului sau t re*
Avantajele acestui sistem constau în faptul că, pentru condamnaţii periculoşi, educaţie ori şeful sen. o
recidivişti, izolarea celulară la început este recomandată, fiind, ca durată, de câteva La stabilirea reg m u.
luni sau un an. Apoi executarea pedepsei în comun, cu participarea la muncă, permite parte se vor avea în veoe
să se reia contactul cu ceilalţi condamnaţi, permite ieşirea din pasivitate prin muncă, conduita persoanei cor o
prin resocializarea condamnatului. Un alt avantaj ar fi că trecerea de la o etapă la alta, risc pentru penitenciar :
de la o etapă grea la una mai uşoară, se face pe baza meritului personal, pe baza anumit program de edi.:
conduitei bune a condamnatului, care îi permite să beneficieze de instituţia liberării urma un curs de califica:-
condiţionate (existând elemente certe de îndreptare şi reeducare). către comisia pentru s:ej
Regimul progresiv a fost criticat pentru faptul că, în cazul pedepselor de lungă a pedepselor privative i
durată, de peste 15 ani, deţinutul este epuizat, slăbit de fazele anterioare până ajunge schimbarea regimulu ck
la etapele mai puţin severe, care îi permit inclusiv liberarea condiţionată. Normele privind exe:
e) Regimul deschis sau pe încredere presupune că persoana condamnată este nr. 254/2013 privind exe^:
liberă, având suspendată executarea pedepsei sau executarea se face la un loc de de organele judiciare în
muncă etc.
în prezent se aplică în lume toate aceste regimuri de deţinere, ceea ce a generat
discuţii tot mai aprinse cu privire la regimul penitenciar celular, care este tot mai mult
Secţiunec
criticat, deoarece duce la evadări sau sinucideri, dar şi cu privire la durata muncii, apedep
retribuirea ei, precum şi la reeducarea condamnaţilor, chiar susţinându-se ideea
incompatibilităţii între scopul reeducării condamnatului prin executarea pedepsei Regimurile de execu
privative de libertate şi penitenciar. de reguli care stau-la ba
în România, un inconvenient al regimului de deţinere este cauzat de împrejurarea ele sunt bazate pe sis'.e
că nu sunt penitenciare în toate judeţele ţării şi că nu există locuri de deţinere destinate dintr-un regim în altul. îr :
arestaţilor preventiv, astfel încât nu se poate evita situaţia când unii dintre aceştia, iar regimul este cel de
fiind şi recidivişti, sunt depuşi în penitenciare alături de condamnaţii primari pentru după natura infracţiur
infracţiuni de o gravitate mai scăzută. comportament. Regim .'
Cunoaşterea regimului de executare ajută la o bună individualizare a pedepsei, respectarea şi protejare
la asigurarea legalităţii în aplicarea şi executarea ei. Pedeapsa se aplică fiecărui drepturilor şi libertăţilor a
condamnat în funcţie de mai multe criterii de individualizare. Legea privind executarea persoana condamnată
pedepselor privative de libertate stabileşte că regimul de executare a unei pedepse Individualizarea regm
privative de libertate se întemeiază pe sistemele progresiv şi regresiv, în sensul că, în leşte de comisia pentru =
timpul executării pedepsei, condamnatul poate trece de la un regim de executare la tare a pedepselor, în fin
altul, în raport de conduita sa, precum şi de alte condiţii legale. Elementul comun ce de risc, vârsta, starea 6e
constituie o trăsătură a pedepsei privative de libertate este constrângerea, deoarece socială a persoanei c o r:
se limitează dreptul de mişcare şi se stabilesc reguli stricte cu privire la acţiuni sau Tipurile de regim de
inacţiuni, continuând cu separarea de familie şi prieteni, anumite obligaţii ce trebuie echipare, folosire la mun
respectate şi există un număr limitat de drepturi. Regula care se aplică condamnaţilor şi supraveghere - şi aL ir
este că pedeapsa începe cu un regim mai sever, iar pe măsură ce se execută tot conduita adoptată pe t n
mai mult din cuantumul pedepsei, regimul se apropie de regimul liber din afara obligatoriu ca deţinuţ sâ
penitenciarului, astfel încât, la momentul liberării, individul să se poată reintegra în Pedepsele privative :
societate cât mai uşor. (art. 31 din Legea nr. 25-
Pentru stabilirea regimului de deţinere ce urmează a fi aplicat unui condamnat, - regimul de maximă
comisia pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare a
pedepselor privative de libertate de la nivelul penitenciarului trebuie să analizeze [1] I. O ancea , Drept exe:.
l2] M.l. Rusu, Drept exec
personalitatea fiecărui condamnat. în fiecare penitenciar se constituie o comisie pentru

stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare a pedepselor privative
de libertate, alcătuită din directorul penitenciarului, care este şi preşedintele comisiei,
şeful serviciului sau biroului pentru aplicarea regimurilor şi şeful serviciului sau biroului
educaţie ori şeful serviciului sau biroului asistenţă psihosocială.
La stabilirea regimului de executare ce urmează a fi aplicat fiecărui condamnat în
parte se vor avea în vedere anumiţi factori: vârsta, durata pedepsei privative de libertate,
conduita persoanei condamnate, inclusiv cu ocazia executării altor pedepse, gradul de
risc pentru penitenciar, pentru ceilalţi condamnaţi, abilităţi necesare includerii într-un
anumit program de educaţie sau intervenţie psihosocială, dorinţa de a munci sau de a
urma un curs de calificare, starea de sănătate. Stabilirea acestui regim se realizează de
către comisia pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare
a pedepselor privative de libertate (art. 32 şi art. 39 din Legea nr. 254/2013), la fel şi
schimbarea regimului de executare (art. 40 din Legea nr. 254/2013).
Normele privind executarea pedepselor privative de libertate sunt cuprinse în Legea
nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse
de organele judiciare în cursul procesului penal.
Secţiunea a 2-a. Felurile regimurilor de executare

a pedepselor privative de libertate în România
Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate cuprind ansamblul
de reguli care stau-la baza executării pedepselor privative de libertate. în România,
ele sunt bazate pe sistemele progresiv şi regresiv, persoanele condamnate trecând
dintr-un regim în altul, în condiţiile prevăzute de lege. Executarea se face în penitenciar,
ar regimul este cel de deţinere în comun. Condamnaţii sunt separaţi după sex,
după natura infracţiunii, după durata pedepsei, starea de recidivă, precum şi după
comportament. Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate asigură
respectarea şi protejarea vieţii, sănătăţii şi demnităţii persoanelor condamnate, a
drepturilor şi libertăţilor acestora, fără să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească
persoana condamnată.
Individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate se stabi-
eşte de comisia pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de execu
tare a pedepselor, în funcţie de durata condamnării, conduita, personalitatea, gradul
de risc, vârsta, starea de sănătate, nevoile identificate şi posibilităţile de reintegrare
socială a persoanei condamnate.
Tipurile de regim de executare se deosebesc prin activităţi specifice - cazare,
echipare, folosire la muncă, dreptul la pachete şi la vizite, precum şi măsurile de pază
s supraveghere - şi au în vedere elemente ce ţin de situaţia juridică, durata pedepsei,
:onduita adoptată pe timpul executării pedepsei. Trebuie menţionat faptul că nu este
ibligatoriu ca deţinuţii să treacă prin toate tipurile de regim[1].
Pedepsele privative de libertate se execută în unul dintre următoarele regimuri
art. 31 din Legea nr. 254/2013)[2]:
- regimul de maximă siguranţă;
[1! I. O ancea , Drept execuţional..., 1998, p. 112.

!2] M.l. Rusu, Drept execuţional penal, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007, p. 33-38.
102 Drept execuţional penal . Regimuri de executare
- regimul închis; =- nt la fel ca la celela U

- regimul semi-deschis; grilaje la uşi şi ferestre
- regimul deschis. : 'eOTnşîTn exterioru :
Această categorie o
§1. Regimul de maximă siguranţă :e punere În exebutare1
asistenţa medicală. as s
Regimul de maximă siguranţă este reglementat de art. 34 din Legea nr. 254/2013. El reTriîsiunea de a m ura
este~âplicatTrîlţîaniTsituaţiă pedepsei detenţiunii pe viaţă, precum şi a pedepsei închisorii : estTnatel Co rid’ărnriăl'
mai mari de 13 ani şFa celor ce prezintă risc pentru siguranţa penitenciaruluLAcest regim : imbare, educaţie şi
de executare a pedepsei se caracterizează p rm fflă su jlslilcte de pază, supraveghere sd ucatîveTcfe'asisTen?
şi escortare. Condamnaţii sunt cazaţi de regulă individual şi prestează munca şi des z-snitenciar şi au ca sco
făşoară activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică si asis- : 'evăzute mai sus se de
tenţă, moral-religioase, instruire şcolară şi formare profesională, în grupurijmici, jn : 'eoţi, agenţi tehnici m
spaţii anume destinate în interiorul penitenciarului, sub supraveghere continuă, în Servirea hranei se -t
condiţiile stabilite prin regulamentul de aplicare a legii privind executarea pedepselor ~entul şi îngrijirile perse
privative de libertate. :e priveşte situaţia lor u
Persoanele repartizate să execute pedeapsa în acest regim de executare nu cală, asistenta medicală
părăsesc penitenciarul decât în mod excepţional, cu destinaţii precise la instanţă, :e specialitate. Drepţi,
la spitaŢ7 la transferuri în alte penitenciare, iar în aceste situaţii se asigură efective emîîriare. Aceste m a r:
superioare de pază, fiind de obicei imobilizate cu cătuşe- In restul timpului, aceşti numite infirmerii. După
condamnaţi sunt supravegheaţi permanent pentru a stopa orice posibilitate de a se ooliclinici din afara p erj
manifesta, în concretizarea trăsăturilor de caracter periculoase ori negative. Această ureptul la petiţionân
posibilă agresivitate se manifestă mai ales în primii ani de detenţie. Sunt supravegheate sătura cu reprezentar:
orice contacte cu alte persoane, iar vizitele rudelor sau prietenilor sunt supravegheate administraţiei peniten t
video şi audio. Condamnaţii sunt supuşi unei percheziţii corporale atât la ieşirea din Paza şi supraveghe
celulă, cât ş[ la înapoiere. selectat, instruit fizicşT
Persoanele condamnate poartă ţinută civilă decentă, indiferent de regimul de dedau condamnaţii, e v i
executare a pedepselor privative de libertate. în cazul în care persoanele condamnate oŢustificare în acest se
nu dispun de ţinutâTcivilă personală şi nici de jmjjloace financiare suficiente, ţinuta : j omor, terorism, geno
civilă se asigură gratuit de către administraţia penitenciarului.Tn acest din urmă caz, Potrivit ari. 35 din
ministrul justiţiei stabileşte prin ordin normele de echipare şi durata de folosinţă a aplică regimul deTnăx n
ţinutei asigurate de administraţia penitenciarului. ây celor care au/mz]
CazareacondamnaţUorsefacejndiyţdual sau în comun (maxim patru persoane), în b) femeilor însărcina
aşa fel încât dotările interioare să nu poată fi detaşate din sau de pe pereţi, din instalaţiile c) persoanelor încă:
de fixaţie, pentru a fi foTosite împotriva personalului sau pentru autoagresiuni. în aceste iocomotorii grave.
camerede deţinere nu trebuie să se afle bunurTsau obiecte care ar putea fi folosite la După împlinirea v â ^
agresiune, autovătămare sau la sustragerea de la executarea pedepsei, de maximă siguranţă (a
Normele minime obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor condamnate _egea nr. 254/2013. cc-
se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei. Actualele spaţii de deţinere, cât şi cele care maximă siguranţă în re<
sunt reamenajate sau nou-construite trebuie să respecta prevederile şi recomandările .ârsta de 65 de ani.
internaţionale, în special ale Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi Trata Persoanele c o r: = ~
mentelor sau Pedepselor Inumane ori Degradante. Fiecărei persoane condamnate i afecţiuni locomotorii g'=
se pun la dispoziţie un pat şi cazarmamentul stabilit prin decizie a directorului general .ârstă de până la un £ '
al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. :erioada cât durează :s
Camerele de cazare şi celelaltejncăperi destinate persoanelor condamnate _a data încetării ca^ze :
dispun de iluminat naturaţsţde instalaţiile necesare as|gurăril ijuminatului artificial situaţia persoanei : : :
corespunzător. Iluminatul natural, ventilaţia sau apa potabilă şi instalaţiile sanitare stipulează că va fţana :
. III. Regimuri de executare 103
sunt la fel ca la celelalte camere, dar cu mijloacele de protecţie şi pază speciale, ca

grilaje la uşi şi ferestre, camere de luat vederi în sectoarele de acces şi pe holuri,
rrgciTrnşiln exteriorul clădirilor.
Această categorie de condamnaţi are un program zilnic stabilit prin regulamentul
De punere în executare a legii, constând în activităţi administrative, lucrative, plimbare,
asistenţă medicală^ asistenţă religioasă şi o dih n ă jn situaţiajn care condamnatul are
rerrhîsiunea de a munci, el o va face doar în interiorul penitenciarului, în ateliere anume
Destinate. Condamnaţii care nu muncesc vor desfăşura activităţi în comun cu alţii,
: mbare, educaţie şîinfervenţîe psihologică, sport şi comuniune religioasă. Activităţile
educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială" se organizează în fiecare
zenitenciar şi au ca scop reintegrarea socială a persoanelor condamnate. Activităţile
: 'evăzute mai sus se desfăşoară cu un număr corespunzător de specialişti: educatori,
oreoţi, agenţi tehnici, monitori sportivi, precum şi psihologi şi asistenţi sociali.
Servirea hranei se realizează în camerele de deţinere. Asistenţa medicală, trata
mentul şi îngrijirile persoanelor condamnate sunt garantate, fără discriminare în ceea
:e priveşte situaţia lor juridică. Dreptul la asistentă medicală include intervenţia medi
cală, asistenţa medicală primară, asistenţa medicală de urgenţă şi asistenţa medicală
4 b specialitate. Dreptul la îngrijiri include atât îngrijirile de sănătate, cât şi îngrijirile
f -minare. Aceste manopere se realizeazăjn spaţji anume amenajate în acest scop,
■ *nite infirmerii. După caz, dacă se impune, se poate face deplasarea la spitale şi
:c »clinici din afara penitenpiarului, cu pazăiotărită.
Dreptul la petiţionare este asigurat la fel ca şi în cazul celorlalţi deţinuţiLdar le-
lătura cu reprezentanţii mass-media poate fi făcută doar cu aprobarea conducerii
administraţiei penitenciarelor. ~
Paza şi supravegherea acestor deţinuţi sunt asigurate de un personal special
afectat, instruit fizic şî psihic, pentru a nu acţiona în sensul provocărilor la care-se
:e-:au condamnaţii, evitând a-i trata cu ură şi prejudecată^ chiar dacă ar putea exista
: -stiffcăre în aces^sensjdaca ne gândim la asasinate multiple, omoruri, pedofilie
puomor, terorism, genocid etc.).
Potrivit art. 35 din Legea nr. 254/2013. următoarelor categorii de persoane nu li se
Li' că regimul de maximă siguranţă:
= celor care au împlinit vârsta de 65 de ani;
o) femeilor însărcinate sau care au în îngrijire un copil în vârstă de până la un an^
c) persoanelor încadrate gradul I de invaliditate, precum şi celor cu afecţiuni
□comotorii grave.
După împlinirea vârstei de 65 de ani, condamnaţii nu execută pedeapsa în rpgim
4b maximă siguranţă (art. 35 din lege), ci în regim închis; potrivit art. 40 alin. (3) din
_i-:ea nr. 254/20Î3, comisia prevăzută la art. 32 va dispune schimbarea regimului de
max mă siguranţă în regim închis în cazul persoanelor condamnate care au împlinit
crs ta de 65 de ani.
Persoanele condamnate încadrate în gradul I de invaliditate, precum şi cele cu
r-r:: uni locomotorii grave şi femeile însărcinate sau care au în îngrijire un copil în
■ă^ţă de până la un an execută pedeapsa privativă de libertatejn regim închis, pe
paaoada cât dureaza cauza care a impus neaplicarea regimului de maximă siguranţă.
la d a ta încetării cauzei care a determinat neaplicarea regimului de maximă siguranţă,
5--=:ia persoanei condamnate este analizată în condiţiile art. 40 din lege, care
ează că va fi analizată oportunitatea schimbării regimului de executare.^
Prevederile privind neaplicarea acestui regim de executare celor trei categorii de s: pot desfăşura act
persoane indicate mai sus nu se aplică în cazul în care persoanele condamnate prezintă supraveghere con*
risc pentru siguranţa penitenciarului, stabilit ca atare, potrivit criteriilor şi procedurii De obicei, conda*” =
de evaluare a riscului prevăzute de regulamentul de aplicare a legii. Deţinuţilor care adaptare la viaţa de per -
prezintă risc pentru siguranţa penitenciarului li se aplică măsuri de pază, supraveghere adaptarea la regulile de
şi escortare sporite, fără a le fi afectate drepturile prevăzute de lege. cazaţi separat în came'e
în mod excepţional, natura şi modul de săvârşire a infracţiunii, precum şi persoana criterii obiective: durata :
condamnatului pot determina includerea persoanei condamnate în regimul de exe starea de sănătate. Hrar
cutare imediat inferior ca grad de severitate, în condiţiile stabilite prin regulamentul camerele de cazare,.
de aplicare a legii. Programul zilnic este :
Pedepsele privative de libertate se execută, în condiţiile Legii nr. 254/2013, în locuri ce tehnice sau direct, cl :
anume destinate, denumite penitenciare. Regimul de maximă siguranţă se execută deţinuţii cu o viaţă ordon
în penitenciare anume destinate sau în secţii special amenajate, interioare sau exte servitul hranei, asistertâ
rioare, în celelalte penitenciare. şoară în grupuri mai mar
Acest regim sever este aplicat în penitenciarele din Aiud, Arad şi Secţia R-104, educaţia, activităţile c~
Colibaşi şi Secţia G.A.Z., Craiova şi Secţia tranzit, Gherla şi Secţia Cluj-Napoca, în condiţiile în care cx
Miercurea Ciuc, Oradea, Focşani şi Secţia exterioară, Galaţi şi Secţia Şendreni, laşi şi drează în programi.
Secţia tranzit, Mărgineni, Poarta Albă şi Secţia Valul lui Traian, Tulcea şi Secţia Chilia amentară, oferind garan
Veche, Giurgiu, Bucureşti-Rahova şi Secţia G.A.Z., Slobozia şi Secţia tranzit, Târgşor. nferior în ceea ce priveş
bertate nu desfăşoară n
§2. Regimul închis ară sau de învăţare a
care muncesc sau învaţă
în art. 36, Legea nr. 254/2013 stipulează faptul că regimul închis se aplică iniţial olimbarea. Deţinutul sare
persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani, dar care nu depă dreptul la un program de
şeşte 13~ănT~ Acesfe persoane con
' “Regimul închis constituie regimul cel mai aplicat în executarea pedepselor privative sub pază şi supraveghea
de libertate, iar regulile se referă la acest regim de executare. în cadrul celorlalte regi cenitenciarului şi benez :
muri de executare există diferenţieri în sens progresiv, regresiv sau linear. grupuri mai mari, format
De asemenea, se aplică şi persoanelor private de libertate clasificate iniţial în regim de până la 50 de persoan
semideschis sau deschis care au comis o infracţiune sau o abatere disciplinară foarte care să permită resocia c
gravă ori mai multe abateri disciplinare grave sau care, prin conduita lor, afectează Deţinuţii aflaţi în exe:
desfăşurarea normală a activităţilor la locul de deţinere.. aoarţinători, care pc
Măsurile de siguranţă specifice regimului închis se aplică persoanelor condamnate, zacă conduita celu
altele decât cele din regimul de maximă siguranţă, transferate temporar într-un alt
penitenciar, pentru prezentarea în faţa organelor judiciare, precum şi deţinuţilor inter §3. Regimul semid«
naţi în penitenciare-spital şi în infirmeria penitenciarului.
în mod excepţional, natura şi modul de săvârşire a infracţiunii, persoana condam în art. 37, Legea nr ;
natului, precum şi comportarea acesteia până la stabilirea regimului de executare pot persoanelor condamnate
determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior depăşeşte 3 ani.
sau superior ca grad de severitate, în condiţiile stabilite prin regulamentul de aplicare Persoanele c o n c a -c
a legii. 'n comun, se pot de:: asa
Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim închis pot participa la crestează muncă şi deşi
activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, siliere p s ih o lo g ic ă jfa s j
moral-religioase, instruire şcolară şi formare profesională, în grupuri, în interiorul profesională, sub suprav*
penitenciarului, sub pază şi supraveghere, în condiţiile stabilite prin regulamentul de rămândeschise în tim pii:
aplicare a legii; condamnaţii care execută pedeapsa în regim închis pot presta munca Regimul se aplică ş
deschis, dar au comis c -
şi pot desfăşura activităţi educative şi culturale şi în afara penitenciarului, sub pază şi

supraveghere continuă, cu aprobarea directorului penitenciarului.
~ De obicei7condamnaţii incluşi în acest regim de deţinere prezintă dificultăţi de
adaptare la viaţa de penitenciar, motiv pentru care sunt incluşi şi în programe privind
adaptarea la regulile de conduită normale, la reintegrarea lor în societate. Ei sunt
cazaţi separat în camere închise şi asigurate permanent, repartizarea având la bază
criterii obiective: durata pedepsei, natura infracţiunii, sex, vârstă, starea de recidivă,
starea de sănătate. Hrana se serveşte de regulă în spaţii special amenajate sau în
camerele de cazare^.
Programul zilnice ste caracterizat prin rigurozitate, pază, supraveghere prin mijloa
ce tehnice sau direct, cuprinzând anumite activităţi desfăşurate la ore fixe, obişnuind
deţinuţii cu o viaţă ordonată (activităţi de muncă, socio-culturale, educative, sportive,
servitul hranei, asistenţă medicală, somn, pauză săptămânală). Activităţile se desfă-
şoară în grupuri mai mari, formate din condamnaţi din aceeaşi categorie, iar munca,
educaţia, activităţile culturale, terapeutice se realizează în comun.
în condiţiile în care condamnatul repartizat în acest regim de executare se înca
drează în programul impus, respectă disciplina din penitenciar şi are o conduită regu
lamentară, oferind garanţii de îndreptare, poate fi transferat în regimul semideschis,
inferior în ceea ce priveşte severitatea faţă de cel închis. Dacă persoană privată de
libertate nu desfăşoară muncă productivă şi nu desfăşoară activităţi de instruire şco
lară sau de învăţare a unei meserii, va avea un program diferit de ceilalţi condamnaţi
care muncesc sau învaţă, care include zilnic activităţi în afara camerelor de cazare şi
plimbarea. Deţinutul sancţionat cu cea mai aspră sancţiune disciplinară, izolarea, are
dreptul la un program de plimbare de cel puţin o oră pe zi în aer liber.
Aceste persoane condamnate desfăşoară munca în penitenciar sau în afara lui
sub pază şi supraveghere continuă, în baza unor contracte încheiate între conducerea
penitenciarului şi beneficiari. Activităţile de influenţare psihologică se desfăşoară cu
grupuri mai mari, formaţii, clase de pregătire, detaşamente de lucru ori de deservire,
de până la 50 de persoane, urmărindu-se dezvoltarea unor aptitudini noi şi deprinderi
care să permită resocializarea.
Deţinuţii aflaţi în executarea pedepsei în regim închis pot primi vizite de la rude şi
aparţinători, care pot avea loc fără dispozitiv de separare între vizitatori şi condamnat,
dacă conduita celui din urmă relevă dovezi de reeducare şi îndreptare.
§3. Regimul semideschis
în art. 37, Legea nr._254/2013 prevede că regimul semideschis se aplică iniţial

persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu
depăşeşte 3 ani.
Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim semideschis sunt cazate
în comun, se pot deplasa neînsoţite în zone prestabilite din interiorul penitenciarului,
prestează muncă şi desfăşoară activităţi educative, culturale, terapeutice, de con
siliere psihologică şi asistenţă socială, moral-religioase, instruire şcolară şi formare
orofesională, sub supraveghere, în grupuri, în spaţii din interiorul penitenciarului care
rămân deschise în timpul zilei, în condiţiile stabilite prin regulamentul de aplicare a legii.
Regimul se aplică şi persoanelor condamnate care execută pedeapsa în regim
deschis, dar au comis o infracţiune sau o abatere disciplinară foarte gravă ori mai multe
106 Drept execuţional penal ✓ III. Regimuri de executare
abateri disciplinare grave sau care, din cauza comportamentului necorespunzător, Penitenciarele care ac
devenind incompatibile cu acest tip de regim. Baia Mare, Bistriţa, Botoşa
Regimul poate fi aplicat deţinutului încadrat iniţial în regimul închis, dar care a avut Deva, Bucureşti Rahova ş
o comportare bună, joutând fi transferat în regimul semideschis. 3erceni şi Movila Vulpii S<
în mod excepţional, natura şi modul de săvârşire a infracţiunii, persoana condam y/ânjuleţ, Vaslui şi Secţia îs
natului, precum şi comportarea acesteia până la stabilirea regimului de executare pot
determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior §4. Regimul deschis
sau imediat superior ca grad de severitate, în condiţiile stabilite prin regulamentul de
aplicare a legii. Regimul deschis se ar
Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim semideschis pot presta de cel mult un an.
muncă şi desfăşura activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică Persoanele care exea
şi asistenţă socială, moral-religioase, instruire şcolară şi formare profesională, în sedeapsa în comun cu ăM
afara penitenciarului, sub supraveghere inclusiv electronică, în condiţiile stabilite prin dor, deoarece regim, se
regulamentul de aplicare a legii. acordată acestora d r
Acest sistem permite ca persoanele condamnate să fie cazate separat, în secţii fărjTo supraveghere~strici
interioare sau exterioare independente. Aceşti deţinuţi desfăşoară un program de să facă dovada prin :
activităţi productive şi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi 'esponsabilitate faţă de cc
asistenţă socială sub supraveghere. Camerele de deţinere sunt organizate pentru ibertăţile ce le sunt ofe' te
deţinerea în comun cu uşile deschise, iar noaptea vor fi închise şi asigurate, iar paza Regimul deschis este
perimetrului şi supravegherea pe timpul nopţii se realizează continuu în secţiile exte destinate ori în locur se,
rioare. Pe perioada participării la anumite activităţi a întregului efectiv dintr-o cameră, penitenciare, separat fa ta :
uşa este închisă şi asigurată. Pe timpul nopţii, după închiderea camerelor, se asigură rspectarea principiu[_ se
supravegherea de către personalul anume desemnat, precum şi paza perimetrelor, asemenea, la gruparea ao
atunci când cazarea se face în secţii exterioare locului de deţinere. *i compatibilitatea intelecte
Cazarea în camere se va face aplicând principiul separării femeilor de bărbaţi. Alte de resocializare şi de folos
criterii pentru separarea sau gruparea acestor persoane sunt: compatibilitatea în mod excepţional, nati
intelectuală şi de ordin cultural, interesul de participare la activităţi de resocializare şi tului, precum şi comportar
de folosire la muncă. Munca prestată se desfăşoară cu supravegherea personalului determina includerea p e r :
neînarmat, dar dotat cu mijloace de comunicare şi legătură. ca grad de severitate. în c*
Condamnaţii pot fi vizitaţi, iar vizitele se desfăşoară fără sistem de separare între Potrivit art. 38 din Legea
vizitatori şi condamnaţi, cu supravegherea vizuală din partea personalului. în regim deschis sunt caza
Cadrele de pază din penitenciar au obligaţia de a supraveghea deţinuţii, de a face din interiorul p en ite nciar«
apelul de mai multe ori pe zi, de a pretinde respectarea unor momente obligatorii din cuIturaTeTterapeutîce. de o
programul zilnic, cum ar fi deşteptarea, masa, activităţile productive, activităţile re- nstruire şcolară şi fo rm a r
educative, somnul. Activităţile de educaţie şi intervenţie psihosocială se desfăşoară în n condiţiile stabilite pnn re
grupuri, în spaţii în interiorul locului de deţinere, care rămân deschise pe timpul zilei, Camerele decazare se
pe baza unor programe care urmăresc dezvoltarea acelor aptitudini şi deprinderi, care condamnaţii având'abces
să permită persoanelor private de libertate reintegrarea în viaţa socială. penitenciarului. Faţă de a:
Regimul semideschis de executare a pedepsei este caracterizat printr-o disciplină măi multe~orrdesfăsurând
liber consimţită şi o muncă creativă ce oferă condamnatului sensul responsabilităţii, sau la diferite momente
organizând astfel, în mod gradual, revenirea sa la o viaţă normală. Aplicarea acestui 'Persoanele condamna*
regim de deţinere înseamnă acceptarea şi a unor riscuri, căci unii deţinuţi, influenţabili, lireaŢlndîvidualizarea şi s d
în ciuda sprijinului şi a încrederii ce le sunt acordate, pot profita de posibilitatea libertatenhumai dacă se im
de circulaţie în afara penitenciarului, putând evada sau săvârşi noi infracţiuni. Ca ca grad de severitate.
element de asumare a responsabilităţii, în cadrul acestui regim pot fi repartizaţi doar Persoanele ce e>
condamnaţii care consimt în scris, semnând un angajament cu privire la desfăşurarea facilităţile prevăzute de :e
tuturor activităţilor în conformitate cu legea şi regulamentul de executare a pedepsei. diţii similare cu pers:
Penitenciarele care aplică regimurile semideschis şi deschis în ţara noastră sunt:

Baia Mare, Bistriţa, Botoşani, Brăila şi Secţia G.A.Z. şi tranzit, Codlea şi Secţia tranzit,
Deva, Bucureşti Rahova şi Secţia tranzit, Pelendava şi Secţia Făcăi, Ploieşti şi Secţiile
Berceni şi Movila Vulpii, Satu Mare, Târgu-Jiu şi Secţia Pojogeni, Timişoara şi Secţia
Vânjuleţ, Vaslui şi Secţia tranzit.
§4. Regimul deschis
Regimul deschis se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii

de cel mult un an.
Persoanele care execută pedeapsa în acest regim sunt deţinuţii care execută
oedeapsa în comun cu alţi deţinuţi, fără supraveghere, atât în interior, cât şi în exte
rior, deoarece regimul se bazează pe disciplina liber consimţită şi pe încrederea
acordată acestora din partea societăţii că procesul de reeducare va avea succes şi
fără o supraveghere strictă. Deţinuţii repartizaţi în acest regim de executare trebuie
să facă dovada prin conduita lor, în interiorul penitenciarului, că au sentimentul de
responsabilitate faţă de comunitatea din care provin şi că vor folosi cu bună-credinţă
libertăţile ce le sunt oferite.
Regimul deschis este cel mai permisiv. El se execută în penitenciare anume
destinate ori în locuri sau secţii special amenajate în interiorul sau exteriorul altor
penitenciare, separat faţă de restul condamnaţilor. Cazarea condamnaţilor se face cu
respectarea principiului separării femeilor de bărbaţi şi a tinerilor de ceilalţi adulţi. De
asemenea, la gruparea acestor persoane pot fi avute în vedere şi alte criterii, cum ar
fi compatibilitatea intelectuală şi de ordin cultural, interesul de participare la activităţi
de resocializare şi de folosire la muncă.
în mod excepţional, natura şi modul de săvârşire a infracţiunii, persoana condamna
tului, precum şi comportarea acesteia până la stabilirea regimului de executare pot
determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat superior
ca grad de severitate, în condiţiile stabilite prin regulamentul de aplicare a legii.
Potrivit art. 38 din Legea 254/2013, persoanele condamnate care execută pedeapsa
în regim deschis sunt cazate in comun, se pot deplasa neînsoţite în zone prestabilite
din interiorul penitenciarului, pot presta munca si pot desfăşura activităţi educative,
culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, moral-religioase,
instruire şcolară şi formare profesională, în afara penitenciarului, fără supraveghere^
în condiţiile stabilite prin regulamentul de aplicare ă legfL
Camerele de cazare se ţin descuiate atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte,
condamnaţii având acces liber în locurile şi zonele stabilite de cătreadministraţia
penîtencîaruIuT Faţă de aceşti deţinuţi se exercită o minimă supraveghere, de cele
mal multe orf desfăşurând activităţile fără supraveghere, dar cu un control periodic
sau la diferite momente ale zilei.
Persoanele condamnate din regimul deschis sunt analizate în comisia pentru stabi-
'ea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de
certate numai dacă se impune schimbarea regimului de executare într-unul superior
ca grad de severitate.
Persoanele ce execută acest regim poartă costum civil şi se bucură de toate
facilităţile prevăzute de celelalte regimuri de executare. Ele pot presta munca în con
diţii similare cu persoanele libere, având obligaţia de a reveni la locul de cazare
după terminarea programului. Programul zilnic este organizat astfel încât condamnaţii Potrivit art. 33 din Leg
să participe la activităţi productive, la frecventarea cursurilor de şcolarizare sau regimului de executare. I
calificare, să urmeze tratamentele medicale prescrise, să participe individual sau în nei condamnate căre a
grup la activităţi cultural-educative, sportive, artistice, religioase, în afara locului de regimul de executare cor
deţinere. Cu aprobarea conducerii penitenciarului, la unele activităţi pot participa şi persoanelor iniţial arestat
membrii de familie ori reprezentanţii societăţii civile sau ai comunităţii locale111. mandatului de executau
Condamnaţii din această categorie pot primi anumite responsabilităţi care le asigură regimului provizoriu se
un statut de normalitate spre care se îndreaptă după liberarea lor (supravegherea executorie şi definitivă
deţinuţilor care execută pedeapsa în regim semideschis, care desfăşoară activităţi Schimbarea regimL i
lucrative în afara penitenciarului). Le este însă interzis să procure, să deţină, să co dispune cu respectarea
mercializeze şi să consume băuturi alcoolice sau substanţe psihotrope, să frecventeze Competenţa pentru s
localuri publice, să conducă autovehicule în alte condiţii decât cele stabilite de admi bertate revine comisiei |
nistraţie, să intre în contact cu anumite persoane, să deţină arme, muniţii, substanţe privative de libertate car
toxice ori explozive. De fapt, aceşti condamnaţi sunt instruiţi cu privire la îndatoririle, ca, după executarea a 6
obligaţiile şi interdicţiile pe care le au, semnând un angajament în acest sens. a unei cincimi din durata
Pe timpul deplasării afară din penitenciar, persoanele private de libertate sunt aplicat regimul de max m
obligate să aibă asupra lor documente de legitimare eliberate de administraţia locului eforturile pentru reintecn
de deţinere, pe care sunt obligate să le prezinte la cererea organelor competente. cersoanei condamnate i
Aceste persoane pot păstra sume de bani din contul personal sau mijloace electro Comisia va dispune s
nice de plată necesare efectuării unor cheltuieli minime legate de asigurarea igienei razul persoanelor co” ca
personale, transport, suplimentarea hranei, achiziţionarea unor articole de îmbrăcă în activitatea sa, c o n t
minte şi încălţăminte, precum şi pentru participarea la unele activităţi cultural-educa :e evaluare a activităţi o»
tive. în momentele în care se află în afara locului de deţinere, condamnaţii pot deţine reneral al Administrate
şi folosi telefoane mobile personale. Toate aceste bunuri: sumele de bani, mijloacele Schimbarea regim- ii
de platăTtelefoanele mobile, sunt păstrate într-un spaţiu special amenajat, în casete mediat inferior ca grad c
prevăzute cu încuietori sigure, amplasate la intrarea în locul de deţinere, şi sunt evi ş modul de săvârşire a I
denţiate nominal de către personalul administraţiei într-un registru, menţionând ora la a) a avut o bună ccr
care au fost predate persoanei condamnate şi ora la care au fost înapoiate. sancţiunile aplicate, şi ni
Condamnaţii din această categorie au dreptul de a fi vizitaţi, de a primi pachete portamentului;
etc. din partea rudelor sau a aparţinătorilor. b) a stăruit în muncă
dualizat de evaluare ş -
Secţiunea a 3-a. Schimbarea regimului Schimbarea regimulu
mai sever se poate dispt
de executare a pedepsei
condamnată a comis o ir
Stabilirea unuia sau a altuia dintre cele patru regimuri de deţinere o face o comisie disciplinară foarte gravă
specială, care respectă o anumită metodologie de stabilire şi, respectiv, de trecere de Dacă persoana conce
la un regim la altul sau de revenirea de la un regim mai uşor la unul mai restrictiv, prin siguranţa penitenciarul-
activitatea de personalizare a regimului de executare a pedepselor. privative de libertate în n
în fiecare penitenciar se constituie o comisie pentru stabilirea, individualizarea Hotărârea comisie p
şi schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, alcătuită de executare cuprinde ş
din directorul penitenciarului, care este şi preşedintele comisiei, şeful serviciului sau
an. în acelaşi termen c
condamnate.
biroului pentru aplicarea regimurilor şi şeful serviciului sau biroului educaţie ori şeful
serviciului sau biroului asistenţă psihosocială. Secretariatul comisiei se asigură de în cazul în care une
către şeful serviciului sau biroului evidenţă din penitenciarul respectiv. penitenciarului i s-a set rr
Comisia îşi desfăşoară activitatea, de regulă, o dată pe săptămână. ca grad de severitate se |
arătate mai sus ori, după
1111. Chiş, Drept execuţional..., p. 186.
Potrivit art. 33 din Legea nr. 254/2013, se realizează mai întâi aplicarea provizorie a
regimului de executare. După terminarea perioadei de carantină şi observare, persoa
nei condamnate căreia nu i s-a stabilit regimul de executare i se aplică provizoriu
regimul de executare corespunzător cuantumului pedepsei pe care o execută. în cazul
persoanelor iniţial arestate preventiv, regimul provizoriu se aplică de la momentul primirii
mandatului de executare a pedepsei, până la prima întrunire a comisiei. Aplicarea
regimului provizoriu se face în baza deciziei directorului penitenciarului, care este
executorie şi definitivă.
Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate se poate
dispune cu respectarea dispoziţiilor din art. 40 din lege.
Competenţa pentru schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de
bertate revine comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor
orivative de libertate care funcţionează în fiecare penitenciar. Aceasta are obligaţia
za, după executarea a 6 ani şi 6 luni, în cazul pedepselor cu detenţiunea pe viaţă, şi
a unei cincimi din durata pedepsei cu închisoarea, precum şi în situaţia când nu s-a
aplicat regimul de maximă siguranţă, să analizeze conduita persoanei condamnate şi
aporturile pentru reintegrare socială, întocmind un raport care se aduce la cunoştinţa
:ersoanei condamnate, sub semnătură.
Comisia va dispune schimbarea regimului de maximă siguranţă în regim închis în
:azul persoanelor condamnate care au împlinit vârsta de 65 de ani.
în activitatea sa, comisia ţine cont şi de rezultatele aplicării instrumentelor-standard
-*= evaluare a activităţilor desfăşurate de deţinuţi, aprobate prin decizie a directorului
:^neral al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în regimul
r~ediat inferior ca grad de severitate se poate dispune, ţinându-se seama de natura
n modul de săvârşire a infracţiunii, dacă persoana condamnată:
a) a avut o bună conduită, stabilită prin raportare la recompensele acordate şi
sancţiunile aplicate, şi nu a recurs la acţiuni care indică o constantă negativă a com
ic rtamentului;
b) a stăruit în muncă sau s-a implicat activ în activităţile stabilite în Pianul indivi
dualizat de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică.
Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate într-unul
mai sever se poate dispune, în orice moment al executării pedepsei, dacă persoana
condamnată a comis o infracţiune sau a fost sancţionată disciplinar pentru o abatere
disciplinară foarte gravă sau pentru mai multe abateri disciplinare grave.
Dacă persoana condamnată a fost inclusă în categoria celor cu grad de risc pentru
siguranţa penitenciarului, se dispune schimbarea regimului de executare a pedepselor
privative de libertate în regimul de maximă siguranţă.
Hotărârea comisiei prin care se dispune menţinerea sau schimbarea regimului
de executare cuprinde şi termenul de reanalizare, care nu poate fi mai mare de un
an. în acelaşi termen, comisia analizează obligatoriu, periodic, situaţia persoanei
condamnate.
în cazul în care unei persoane condamnate cu grad de risc pentru siguranţa
penitenciarului i s-a schimbat regimul de executare, trecerea în regimul imediat inferior
ca grad de severitate se poate face numai după executarea fracţiunilor de pedeapsă
arătate mai sus ori, după caz, la împlinirea termenului de un an.
Hotărârea de schimbare a regimului de executare a pedepselor privative de Secţiunea a 4-a. Ci

libertate se comunică persoanei condamnate împreună cu menţionarea căii de atac
măsurilor preventive
existente şi a termenului de exercitare a acesteia. împotriva hotărârii comisiei persoana
condamnată poate formula plângere la judecătorul de supraveghere a privării de măsurilt
libertate, în termen de 3 zile de la data la care i s-a comunicat hotărârea. Persoana
Prin durata executăr
condamnată poate fi ascultată, la locul de deţinere, de judecătorul de supraveghere a
condamnatul a început £
privării de libertate. Acesta din urmă soluţionează plângerea în termen de 10 zile de
împlineşte termenul stai
la data primirii ei şi pronunţă, prin încheiere motivată, una dintre următoarele soluţii:
începe executarea pedep;
a) admite plângerea, dispunând asupra modificării regimului de executare stabilit Se pune întrebarea de
de comisie; executării pedepsei priva
b) respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată, tardivă sau inadmisibilă; ambele ei forme, dete-t .
c) ia act de retragerea plângerii. corect durata executată d
Prin încheiere, judecătorul de supraveghere a privării de libertate fixează termenul cum sunt: liberarea cord.1]
de reanalizare, care nu poate fi mai mare de un an. Termenul curge de la data emiterii .udecătorească, aplicarea
hotărârii comisiei. este faptul că se respectă
încheierea judecătorului de supraveghere a privării de libertate se comunică în Declaraţia UniversaJ
persoanei condamnate şi administraţiei penitenciarului, în termen de 3 zile de la data a art. 9, că „nimeni nu tre:
pronunţării acesteia. Ea este executorie de la data comunicării către administraţia a respecta dispoziţiile ace
penitenciarului. realizeze un calcul exacti
Competenţa de soluţionare a plângerii aparţine judecătorului de supraveghere de toate instituţiile drept -
a privării de libertate de la penitenciarul a cărui comisie a dispus menţinerea sau în care condamnatul. în :
schimbarea regimului de executare. durata executării, în afarâ
împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate persoana împrejurare se constată în
condamnată şi administraţia penitenciarului pot formula contestaţie la judecătoria în eşire din penitenciar, aco~
a cărei circumscripţie se află penitenciarul, în termen de 3 zile de la comunicarea intră în durata executăr cr
încheierii. Contestaţiile se depun la judecătorul de supraveghere a privării de libertate de recompensă al perm s
timpul executării pedepse
care a pronunţat încheierea şi se înaintează judecătoriei împreună cu dosarul cauzei,
Ziua de închisoare se 5
în termen de 2 zile de la primirea acestora. Contestaţia nu suspendă executarea
care condamnatul a încep
încheierii.
indiferent de ora pune^ &
Potrivit art. 40 alin. (22) din Legea nr. 254/2013, „dispoziţiile art. 39 alin. (14)-(19)
aceeaşi regulă, iar zileê-
se aplică în mod corespunzător”, astfel că contestaţia se judecă, în şedinţă publică,
condiţiile stabilite de lege
cu citarea persoanei condamnate şi a administraţiei penitenciarului, care pot depune Un loc aparte atât la 5 •
memorii şi concluzii scrise. Persoana condamnată este adusă la judecată doar la cât şi la Biroul evidenţă d
solicitarea instanţei, în acest caz fiind audiată. Asistenţa juridică nu este obligatorie. în amânările sau întrerupe'i
cazul în care procurorul şi reprezentantul administraţiei penitenciarului participă la electronic.
judecată, aceştia pun concluzii. Instanţa se pronunţă, în şedinţă publică, prin sentinţă Perioada în care o pe
definitivă, care se comunică persoanei condamnate şi administraţiei penitenciarului. libertate se scade din du a
Orice modificări privind regimul de executare al unui condamnat se înscriu în dosa când condamnatul a fost -
rul personal, individual, precum şi în aplicaţiile informatizate şi în celelalte documente mai multe infracţiuni copci
operative. cea care a determinat d s
Perioada în care o pe
libertate se scade şi în ca
111Trib. Mun. Bucureşti. s

de practică judiciară în
Secţiunea a 4-a. Calculul duratei pedepselor. Computarea duratei

masurilor preventive privative de libertate precum şi a pedepselor şi a
,
măsurilor preventive executate în afara ţârii

Prin durata executării pedepsei se înţelege perioada cuprinsă între ziua în care
condamnatul a început executarea hotărârii definitive de condamnare şi până se
împlineşte termenul stabilit de către instanţă. Legiuitorul a stabilit că ziua în care
începe executarea pedepsei şi ziua în care încetează se socotesc în durata executării.
Se pune întrebarea de ce este important să se discute despre această durată a
executării pedepsei privative de libertate, căci doar despre aceasta este vorba, în
ambele ei forme, detenţiunea pe viaţă şi închisoarea. Este important să calculăm
corect durata executată, deoarece ea ne ajută să aplicăm corect alte instituţii de drept,
cum sunt: liberarea condiţionată, executarea totală a pedepsei, termenul de reabilitare
judecătorească, aplicarea corectă a instituţiei recidivei etc. Dar ce este mai important
este faptul că se respectă principiul internaţional acceptat al evitării deţinerii arbitrare.
în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948 este statuat,
la art. 9, că „nimeni nu trebuie să fie arestat, deţinut sau exilat în mod arbitrar”. Pentru
a respecta dispoziţiile acestui text unanim acceptat de statele lumii, este nevoie să se
realizeze un calcul exact al duratei pedepselor, desigur, ţinând, în acelaşi timp, cont
de toate instituţiile dreptului penal care influenţează acest calcul. Bunăoară, perioada
în care condamnatul, în cursul executării pedepsei, se află bolnav în spital intră în
durata executării, în afară de cazul în care şi-a provocat în mod voit boala, iar această
împrejurare se constată în cursul executării pedepsei111. De asemenea, permisiunile de
ieşire din penitenciar, acordate condamnatului conform legii de executare a pedepselor,
intră în durata executării pedepsei. Dacă nu ar fi aşa, s-ar ajunge la anihilarea efectului
de recompensă al permisiei acordate condamnatului pentru comportamentul său din
timpul executării pedepsei privative de libertate în penitenciar.
Ziua de închisoare se socoteşte ca zi executată fără a fi influenţată de momentul la
care condamnatul a început executarea şi se termină în ziua stabilită pentru eliberare,
indiferent de ora punerii efective în libertate a condamnatului. Ziua-amendă urmează
aceeaşi regulă, iar zilele-amendă sunt înlocuite cu zile de închisoare în cazurile şi
condiţiile stabilite de lege.
Un loc aparte atât la Biroul executări penale din cadrul fiecărei instanţe de judecată,
cât şi la Biroul evidenţă din cadrul penitenciarului îl ocupă ţinerea evidenţelor privind
amânările sau întreruperile de executare. în prezent, aceste evidenţe se ţin în format
electronic.
Perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de
bertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunţate. Scăderea se face şi atunci
când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în acelaşi timp ori în mod separat, pentru
mai multe infracţiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât
cea care a determinat dispunerea măsurii preventive.
bertate se scade şi în caz de condamnare la pedeapsa amenzii, prin înlăturarea în
(11Trib. Mun. Bucureşti, s. a ll-a pen., dec. nr. 25/1985, în V. P apadopol, Şt. D aneş , Repertoriu
de practică judiciară în materie penală pe anii 1981-1985, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Drept execuţionai penal
112
tot sau în parte a zilelor-amendă. în cazul amenzii care însoţeşte pedeapsa închisorii,
perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate
se scade din durata pedepsei închisorii.
Capitolul
De asemenea, Codul penal reglementează şi computarea pedepselor şi a măsu
rilor preventive executate în afara ţării. Astfel în cazul infracţiunilor săvârşite în con
diţiile art. 8, art. 9, art. 10 sau art. 11 C. pen., adică în condiţiile aplicării principiului
teritorialităţii legii penale, al personalităţii legii penale, al realităţii şi al universalităţii Viaţa în închisoare es:e
legii penale, partea din pedeapsă, precum şi durata măsurilor preventive privative de totul este la vedere p e n ti
libertate executate în afara teritoriului ţării se scad din durata pedepsei aplicate pentru sine, nu te poţi ascunde c
aceeaşi infracţiune în România. Aceeaşi regulă se aplică în mod corespunzător şi în suporta infirmităţile sufleteş
cazul în care pedeapsa executată în afara ţării este amenda. posibilităţile de refugiu, de
Penitenciarul în gener€
un conţinut, o dinamică ş
uman penitenciar este difi
statistici. Dacă marile cate
în general, repartizarea pe
pregătire şcolară, stare c vi
din colectivităţile de de: nM
nimeni. Ne referim la modu
ei autoritatea la funcţiile p
nevoile de grup, la stratr z<
comunicaţiei şi ale norme
deţinuţilor şi multe altele. -
de deţinuţi este destul de ^
succesiune de momente 'oî
in principal intereselor ma:
grupurilor de condamnat u
responsabilităţi: şef de deta
oficială corespunde cu cea i
tiile interpersonale, sunt sui
deţinuţii.
Secţiunea 1. Re
Operaţiunea de repar z
complexă. Persoanele cor
caracteristicile care reies tfi
repartizarea se va putea
comise.
Odată ajunşi la penitenc
tanţii acestuia. Din acest ~
şi se intră în sfera raportim
cuţional penal. Orice mane
privire la cel condamnat, a
rului, timpul dedus al măsm
de la penitenciar care se c
repartizarea corectă a ace
Capitolul al IX-lea. Condiţiile de detenţie
în penitenciare
Viaţa în închisoare este în mod absolut o viaţă în grup: este anulată orice intimitate,
totul este la vedere pentru ceilalţi, relaţia interpersonală este o golire, o risipire de
sine, nu te poţi ascunde de partea rea a conduitei celor din jur, capacitatea de a
suporta infirmităţile sufleteşti ale celorlalţi este depăşită de mult şi, mai rău decât toate,
posibilităţile de refugiu, de schimbare nu există.
Penitenciarul în genere creează un tip aparte de relaţii interpersonale, care au
un conţinut, o dinamică şi modalităţi aparte de structurare şi manifestare. Universul
uman penitenciar este dificil de pătruns şi nu rareori greu de exprimat în termeni
statistici. Dacă marile categorii ce reprezintă populaţia penitenciară sunt cunoscute
în general, repartizarea pe sexe, vârste, genuri de infracţiuni, medii de provenienţă,
pregătire şcolară, stare civilă etc., mai puţin abordate până acum au fost evenimentele
din colectivităţile de deţinuţi oarecum invizibile, dar de a căror forţă nu se îndoieşte
nimeni. Ne referim la modul cum apar lideri informali în penitenciar şi cum îşi exercită
ei autoritatea la funcţiile pe care le îndeplinesc anumiţi deţinuţi pentru a satisface
nevoile de grup, la stratificarea socială a grupurilor de condamnaţi, la particularităţile
comunicaţiei şi ale normelor neoficiale, la treptele integrării nou-veniţilor în masa
deţinuţilor şi multe altele. A vorbi despre echilibru, normalitate şi moralitate în grupurile
de deţinuţi este destul de greu, deoarece atmosfera de bună înţelegere este de fapt o
succesiune de momente foarte fragile, iar normalitatea şi moralitatea sunt subordonate
in principal intereselor materiale şi biologice. Privind structura formală şi informală a
grupurilor de condamnaţi, unii dintre deţinuţi primesc din partea administraţiei anumite
responsabilităţi: şef de detaşament, şef de echipă etc., însă rareori această organizare
oficială corespunde cu cea neoficială. Relaţiile informale, bazate pe antipatiile şi simpa
tiile interpersonale, sunt subordonate satisfacerii trebuinţelor fundamentale pentru toţi
deţinuţii.
Secţiunea 1. Repartizarea condamnaţilor în penitenciare

Operaţiunea de repartizare a oricărui condamnat în penitenciar este o operaţiune
complexă. Persoanele condamnate vor fi direcţionate spre penitenciare în funcţie de
caracteristicile care reies din fişa individuală a fiecăreia dintre ele. Astfel, în acest caz,
repartizarea se va putea face în funcţie de sex, de vârstă sau de gravitatea infracţiunii
comise.
Odată ajunşi la penitenciar, condamnaţii sau arestaţii vor fi predaţi către reprezen-
:anţii acestuia. Din acest moment vor lua sfârşit raporturile de drept procesual penal
şi se intră în sfera raporturilor specifice acestei faze, şi anume raporturi de drept exe-
cuţional penal. Orice mandat de executare va trebui să conţină anumite informaţii cu
privire la cel condamnat, la cel care a dispus condamnarea lui, semnătura judecăto-
'ului, timpul dedus al măsurilor preventive şi alte asemenea date care îi vor oferi celui
de la penitenciar care se ocupă cu primirea deţinuţilor informaţiile necesare pentru
'epartizarea corectă a acestuia. Primirea persoanelor condamnate se face oricând,
114 Drept execuţional penal IX. Condiţiile de detenţie în penite-c<
pe baza mandatului de executare a pedepsei privative de libertate, după stabilirea După caracteristicile penale ş i
identităţii acestora. Persoanele condamnate se depun în penitenciarul cel mai apropiat corespunzătoare, activitate ce p '
de locul în care au fost arestate sau deţinute, indiferent de profilarea penitenciarului, ă). Repartizarea se face în p e '
cu respectarea principiului separaţiei pe sexe şi pe vârste, respectiv majori sau minori. ţinându-se seama de natura r
Persoanele condamnate sunt primite de la organele de executare a mandatului de de comportarea şi receptiv tats
executare a pedepselor privative de libertate, în condiţiile şi cu documentele prevăzute de executare a pedepsei priva
în regulamentul de aplicare a legii, constituite într-un dosar. condamnate în primul p e n iţe ':
Primirea persoanelor condamnate se face în spaţii special amenajate, femeile fiind către comisia specială prevăz j
separate de bărbaţi. în Franţa, condamnaţii se re
îndată după primirea în penitenciar, persoana condamnată are dreptul de a încu- circa 6 săptămâni. în această oe
noştinţa personal sau de a solicita administraţiei să încunoştinţeze un membru al psihiatric, social, pe bază de te
familiei sau o altă persoană desemnată de aceasta despre penitenciarul în care se Condamnatul este preda: ai
află. Administraţia penitenciarului are obligaţia de a aduce la cunoştinţa persoanei ntră în detenţia penitenciaru -
condamnate că are dreptul de a solicita să fie încunoştinţat un membru al familiei sau o Denal. Conţinutul mandatL - :e
altă persoană desemnată de către deţinut despre penitenciarul în care se află, precum art. 555), care stipulează câ e
şi de a consemna într-un proces-verbal modul în care s-a realizat încunoştinţarea. exemplare şi cuprinde:
Dacă persoana condamnată nu este cetăţean român, aceasta are şi dreptul de -denum irea instanţei de e>
a încunoştinţa sau de a solicita încunoştinţarea misiunii diplomatice ori a oficiului - data emiterii;
consular al statului al cărui cetăţean este sau, după caz, a unei organizaţii internaţionale - datele privitoare la pers-ca
umanitare, dacă nu doreşte să beneficieze de asistenţa autorităţilor din ţara sa de - numărul şi data hotărâr cai
origine, ori a reprezentanţei organizaţiei internaţionale competente, dacă este refugiat - pedeapsa pronunţată ş *e
sau, din orice alt motiv, se află sub protecţia unei astfel de organizaţii. - timpul reţinerii şi arestă-
Măsurile ce se dispun la primirea în penitenciar a persoanelor condamnate sunt din durata pedepsei;
realizate în următoarea ordine: - menţiunea dacă cel cor ce
a) efectuarea percheziţiei corporale amănunţite; - menţiunea că persoana v;
b) întocmirea unui inventar al bunurilor personale; in orice mod a condamnatu ui
c) efectuarea unui examen clinic general de către personalul de specialitate al - ordinul de arestare şi oe :
penitenciarului, al cărui rezultat este consemnat în fişa medicală; - semnătura judecătorul o
d) prelevarea amprentelor, urmând ca aceste date să fie transmise şi stocate pe Detaliile mandatului de e>e:
suport hârtie în dosarul individual al persoanei condamnate şi în format electronic în sebită, iar verificarea atentă a :
baza de date naţională de comparare a amprentelor; oenitenciarului care îl primeşte
e) fotografierea, în vederea operaţionalizării documentelor de evidenţă; oectarea principiului legai tăi
f) informarea persoanei condamnate cu privire la drepturile, obligaţiile şi interdicţiile ce urmează a fi aplicat det
persoanelor condamnate, precum şi cu privire la recompensele care pot fi acordate,
abateri şi sancţiuni disciplinare care pot fi aplicate;
g) intervievarea, în vederea stabilirii nevoilor imediate ale persoanei condamnate.
Secţiunea a 2-a. Prim ir
în cazul în care persoana condamnată nu vorbeşte sau nu înţelege limba româ i
nă ori nu se poate exprima, administraţia penitenciarului dispune măsurile necesare
aducerii la cunoştinţă a drepturilor pe care le are la introducerea în penitenciar, în- Executarea pedepsei p r.a î
tocmindu-se un proces-verbal în acest sens. în cazul cetăţenilor români aparţinând tului în locul de deţinere. Per:',
minorităţilor naţionale, această informare se poate face în limba lor maternă. în cazul ciarele-spital, este necesară 'e
în care persoana condamnată prezintă dizabilităţi, administraţia penitenciarului dis dispoziţie a organului judiciar.
pune măsurile necesare executării, de către aceasta, a pedepsei în condiţii care să Condamnaţii sunt prim: cu
respecte demnitatea umană. ntocmite de către organe e ‘t*
Fiind respectate toate aceste obligaţii de către personalul penitenciarului, se poate nchisorii sau chiar de către f- 'c
conchide că repartizarea condamnaţilor nu este o simplă operaţiune administrativă un document de o deoseb tă ■
după rămânerea definitivă a hotărârii, ci una complexă, cu caracter juridic reeducativ. sau al întreruperilor execută' \
detenţiei, marcând evoluţia aces
IX. Condiţiile de detenţie în penitenciare 115
După caracteristicile penale şi morale, condamnaţii sunt îndrumaţi spre penitenciare

corespunzătoare, activitate ce presupune o cunoaştere exactă a acestora (fişa individua
lă). Repartizarea se face în penitenciare speciale pentru bărbaţi, femei şi majori-tineri,
ţinându-se seama de natura infracţiunii, de durata pedepsei şi starea de recidivă,
de comportarea şi receptivitatea condamnatului la acţiunea de reeducare. Regimul
de executare a pedepsei privative de libertate se stabileşte, la primirea persoanei
condamnate în primul penitenciar în care aceasta urmează să execute pedeapsa, de
către comisia specială prevăzută de lege.
în Franţa, condamnaţii se repartizează mai întâi în centrul de orientare, unde stau
circa 6 săptămâni. în această perioadă, ei sunt observaţi fiziologic, biologic, psihologic,
psihiatric, social, pe bază de teste etc., apoi sunt repartizaţi la un penitenciar.
Condamnatul este predat alături de mandatul de executare şi din acest moment
ntră în detenţia penitenciarului, născându-se raporturile juridice de drept execuţional
penal. Conţinutul mandatului de executare este stabilit de Codul de procedură penală
art. 555), care stipulează că este emis de judecătorul delegat cu executarea în trei
exemplare şi cuprinde:
- denumirea instanţei de executare;
- data emiterii;
- datele privitoare la persoana condamnatului;
- numărul şi data hotărârii care se execută şi denumirea instanţei care a pronunţat-o;
- pedeapsa pronunţată şi textul de lege aplicat;
- timpul reţinerii şi arestării preventive ori al arestului la domiciliu care s-a dedus
din durata pedepsei;
- menţiunea dacă cel condamnat este recidivist;
- menţiunea că persoana vătămată a solicitat înştiinţarea cu privire la eliberarea
în orice mod a condamnatului;
- ordinul de arestare şi de deţinere;
- semnătura judecătorului delegat şi ştampila instanţei de executare.
Detaliile mandatului de executare a închisorii au, în practică, o însemnătate deo
sebită, iar verificarea atentă a conţinutului său de către reprezentantul administraţiei
penitenciarului care îl primeşte pe condamnat este o condiţie necesară pentru res
pectarea principiului legalităţii deţinerii şi pentru individualizarea regimului de deţinere
ce urmează a fi aplicat deţinutului.
Secţiunea a 2-a. Primirea deţinuţilor în penitenciare - începerea

executării pedepsei
Executarea pedepsei privative de libertate începe odată cu primirea condamna
tului în locul de deţinere. Pentru primirea persoanelor private de libertate în peniten-
ciarele-spital, este necesară recomandarea de internare din partea medicului sau o
dispoziţie a organului judiciar.
Condamnaţii sunt primiţi cu dosarele de penitenciar, acestea, în prezent, sunt
'ntocmite de către organele însărcinate cu îndeplinirea mandatului de executare a
închisorii sau chiar de către funcţionarii locului de deţinere. Dosarul de penitenciar este
un document de o deosebită importanţă, care - indiferent de numărul transferurilor
sau al întreruperilor executării pedepsei - îl însoţeşte pe condamnat pe toată durata
detenţiei, marcând evoluţia acestuia sub acţiunea coercitivă şi reeducatoare a pedepsei
116 Drept execuţional penal IX. Condiţiile de detenţie în per :e
aplicate şi, în final, marcând gradul de eficienţă a regimului de deţinere la care a fost un set de produse igienico-:
supus. Acest document cuprinde, printre altele: Naţionale a Penitenciarelor
- datele biografice ale condamnatului; După primirea în peniţe"
- starea de recidivă şi antecedentele penale; de carantină şi observare p
- date referitoare la munca depusă de deţinut pe timpul detenţiei; camere, în funcţie de sex ş v;
- caracterizări ale condamnatului; sau de siguranţă.
- recompensele acordate şi măsurile disciplinare luate împotriva sa; în perioada de c ă r ă r i
- data expirării pedepsei. intervenţie iniţială, se efectue
Dosarul de penitenciar este un document confidenţial; el poate fi studiat de către şi documentare, sub pază ş
deţinut sau avocat, cu acordul comandantului penitenciarului. Directorul locului de aplicare a legii.
deţinere stabileşte, prin decizie, categoriile de personal penitenciar care au acces la Condamnaţilor aflaţi în pr
aceste informaţii. şi vaccinările necesare, în r-
După identificarea persoanei, funcţionarul care efectuează primirea aduce la măsuri igienico-sanitare ac£
cunoştinţa condamnatului bunurile care pot fi păstrate asupra sa, bunurile care sunt stabilite de Ministerul Sănâ*i
interzise şi consecinţele care decurg din nedeclararea şi păstrarea lor în ascuns, Medicul urmează să stabi
trecând apoi la executarea percheziţiei corporale, efectuată de o persoană de acelaşi 21 de zile de detenţie; totoc;
sex cu cel condamnat. Una dintre obligaţiile condamnatului este şi aceea de a se întocmai ca şi dosarul de pe*
supune percheziţiei care se face la primirea în penitenciar, precum şi în decursul pedepsei cu închisoarea. La
deţinerii, ori de câte ori este necesar. medicală a acestuia. O n ă
Obiectele interzise, ce nu pot fi păstrate de către condamnaţi, se împart în trei perioadă este aceea de a :
categorii: produse igienă. După fina:z
- obiecte care ar putea fi folosite ca mijloc de atac împotriva persoanelor sau cu semneze un proces-verbaj c
ajutorul cărora deţinuţii se pot sustrage de la aplicarea regimului de detenţie; După terminarea pericac
- obiecte care ar putea înlesni comunicarea dintre condamnat şi persoanele din medicale şi se dispun m ăs-"
afară (cărţi, scrisori, instrumente de scris, acte etc.); în condiţiile stabilite prin reg
- obiecte care pot favoriza comerţul ilicit în rândul deţinuţilor (bani, obiecte de privative de libertate. Persoan
valoare, echipament civil peste cel admis). i se aplică provizoriu reg ~_
Odată cu terminarea percheziţiei corporale, se restituie condamnatului bunurile pe care o execută, potrivit corc
care are dreptul să le poarte asupra sa, celelalte fiind inventariate şi date spre păstrare în parte. în cazul persoare :
administraţiei penitenciare sau trimise familiei, la cererea condamnatului. de la momentul primirii ma.-:
După percheziţie / se aduc la cunoştinţă condamnatului obligaţiile care îi revin pe a comisiei pentru stabilirea,
timpul executării pedepsei, măsurile disciplinare care i se aplică în cazul săvârşirii de pedepsei privative de lib e ri
abateri, cât şi recompensele pe care le poate obţine ca urmare a stăruinţei depuse Aplicarea regimului prc . i
în muncă şi a unei comportări corespunzătoare. Felul în care este purtată această care este executorie şi de; n
discuţie de către funcţionarul penitenciarului are o deosebită importanţă, mai ales în Regimul de executare sta
cazul infractorilor fără antecedente penale. în altă cauză se suspenci
Primul contact cu penitenciarul are un efect hotărâtor în conduita ulterioară a suspendare se aplică rec r .
condamnatului. Dacă în acest moment se va reuşi să i se insufle ideea că instituţia nu
urmăreşte reprimarea lui, ci reintegrarea sa ca persoană utilă societăţii, receptivitatea
Secţiunea a 4-a. Dc
lui la acţiunea educativă şi deci rezultatele obţinute vor fi dintre cele mai satisfăcătoare.
Registrele
Secţiunea a 3-a. Carantina Dosarul individual al pe"
fotografii din faţă şi din pro*
La primirea în penitenciar, condamnaţii sunt supuşi unor măsuri sanitare şi de igienă. executare a pedepsei, caz*e
După echipare, sunt conduşi şi repartizaţi - cu respectarea criteriilor de separare - îndeplinire a obligaţiilor p r .
în camere. Persoanele private de libertate poartă ţinută corespunzătoare şi primesc mente care privesc exercfte*
educative, culturale, terape-
un set de produse igienico-sanitare aprobate de directorul general al Administraţiei

Naţionale a Penitenciarelor.
După primirea în penitenciar, persoanele condamnate se repartizează în secţia
de carantină şi observare, pentru o perioadă de 21 de zile. Sunt cazate separat pe
camere, în funcţie de sex şi vârstă, precum şi de alte cerinţe legale, de ordine interioară
sau de siguranţă.
în perioada de carantină şi observare se desfăşoară activităţi de evaluare şi
intervenţie iniţială, se efectuează examene medicale şi se dispun măsuri de informare
şi documentare, sub pază şi supraveghere, în condiţiile stabilite prin regulamentul de
aplicare a legii.
Condamnaţilor aflaţi în prima zi de deţinere li se efectuează examenele medicale
şi vaccinările necesare, într-o perioadă de 72 de ore, iar, după caz, se vor lua unele
măsuri igienico-sanitare adecvate pentru intrarea în colectivitate, potrivit normelor
stabilite de Ministerul Sănătăţii.
Medicul urmează să stabilească starea sănătăţii şi a capacităţii de muncă în primele
21 de zile de detenţie; totodată, fiecărui deţinut i se va întocmi o fişă medicală care,
întocmai ca şi dosarul de penitenciar, îl va însoţi pe deţinut pe toată durata executării
pedepsei cu închisoarea. La dosarul de penitenciar al deţinutului se va alătura şi fişa
medicală a acestuia. O măsură necesară care este impusă deţinuţilor în această
perioadă este aceea de a purta o ţinută corespunzătoare şi ei vor avea un set de
produse igienă. După finalizarea perioadei de carantină, condamnatul va trebui să
semneze un proces-verbal care se va ataşa la dosarul individual.
După terminarea perioadei de carantină şi observare, se efectuează examene
medicale şi se dispun măsuri de informare şi documentare, sub pază şi supraveghere,
în condiţiile stabilite prin regulamentul de aplicare a legii de executare a pedepselor
privative de libertate. Persoanei condamnate căreia nu i s-a stabilit regimul de executare
se aplică provizoriu regimul de executare corespunzător cuantumului pedepsei pe
care o execută, potrivit condiţiilor stabilite prin lege pentru fiecare regim de executare
în parte. în cazul persoanelor iniţial arestate preventiv, regimul provizoriu se aplică
de la momentul primirii mandatului de executare a pedepsei, până la prima întrunire
a comisiei pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare a
pedepsei privative de libertate.
Aplicarea regimului provizoriu se face în baza deciziei directorului penitenciarului,
care este executorie şi definitivă.
Regimul de executare stabilit pentru persoanele condamnate şi arestate preventiv
n altă cauză se suspendă până la încetarea arestului preventiv. Pe perioada de
suspendare se aplică regimul specific arestaţilor preventiv.
Secţiunea a 4-a. Dosarul individual al persoanei condamnate.

Registrele privind persoanele condamnate
*
Dosarul individual al persoanei condamnate conţine date şi actul de identitate,

•otografii din faţă şi din profil, hotărârea judecătorească de condamnare, mandatul de
executare a pedepsei, cazierul judiciar, fişa dactiloscopică, fişa medicală, dovezi de
-ideplinire a obligaţiilor privind cunoaşterea legislaţiei în materie şi o serie de docu
mente care privesc exercitarea drepturilor condamnatului, participarea lui la activităţi
ssucative, culturale, terapeutice etc., acordarea recompenselor şi aplicarea sanctiu-
118 Drept execuţional penal iX. Condiţiile de detenţie în pe" *e"i
nilor disciplinare, precum şi orice alte documente care privesc regimul de executare Decizia de stabilire a reg
a pedepsei. se comunică persoanei conc:
Acest dosar poate fi consultat de către condamnat, iar datele cu caracter personal şi a termenului de exercitare«
ale acestuia sunt confidenţiale, potrivit legii. executare persoana condar*
Administraţia penitenciarului completează, pentru fiecare persoană condamnată, ghere a privării de libertate -
dosarul individual cu documentarul penal, dosarul de educaţie şi asistenţă psihosocială, de stabilire a regimului de exa
dosarul disciplinar, dosarul de cereri a cărui competenţă de soluţionare revine suspendă executarea hotâ'a-
penitenciarului, precum şi cu fişa medicală. Judecătorul de supravec-
Modul de gestionare şi documentele cuprinse în dosarul individual sunt stabilite comisie a stabilit regimu de
prin regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013. ocul de deţinere, soluţioneaz
Registrele privind persoanele condamnate sunt întocmite de administraţia fiecărui :eia şi pronunţă, prin înche e '
penitenciar şi sunt menţionate în conţinutul art. 106 din Legea nr. 254/2013, şi anume: a) admite plângerea ş disc
a) registrul de evidenţă a primirii persoanelor condamnate, în care se consemnează sie;
anul, luna, ziua şi ora la care persoana condamnată a fost primită în penitenciar; b) respinge plângerea, ce
b) registrul de evidenţă a punerii în libertate a persoanelor condamnate, în care c) ia act de retragerea c â
se consemnează anul, luna, ziua şi ora la care persoana condamnată a fost pusă în încheierea judecătorul ce
libertate; de la data comunicării care
c) registrul de evidenţă privind utilizarea mijloacelor de imobilizare, în care se con condamnate şi administra: e :
semnează anul, luna, ziua şi ora aplicării şi încetării aplicării mijloacelor de imobilizare, acesteia.
inclusiv privind cazarea în camera de protecţie. împotriva acestei înche er
Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi administraţia penitenciarului adoptă pot formula contestaţie ia _c
măsurile tehnice şi organizatorice necesare protejării datelor cu caracter personal ale în termen de 3 zile de la c c ^ .
persoanelor condamnate. de supraveghere a privăr ce
jdecătoriei, împreună cu c:s
Secţiunea a 5-a. Stabilirea regimului de executare tora. Contestaţia nu suspe^c;
Contestaţia se judecă. în
a pedepsei privative de libertate persoanei condamnate, dacă
tenciarului, ambele părţi avă
Aşa cum am arătat, în fiecare penitenciar se constituie o comisie pentru stabilirea,
asemenea, trebuie arătat că =
individualizarea şi schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de liber
procurorul şi reprezentanţi, a:
tate, alcătuită din directorul penitenciarului, care este şi preşedintele comisiei, şeful
pun concluzii.
serviciului sau biroului pentru aplicarea regimurilor şi şeful serviciului sau biroului
Instanţa se pronunţă. în sa
educaţie ori şeful serviciului sau biroului asistenţă psihosocială. Secretariatul acestei
persoanei condamnate ş ac~
comisii se asigură de către şeful serviciului sau biroului evidenţă din penitenciarul res
Schimbarea regimului de
pectiv. Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative
de aceeaşi comisie. Aceas'.a
de libertate îşi desfăşoară activitatea, de regulă, o dată pe săptămână.
condamnate, la împlinirea :er
La stabilirea regimului de executare se au în vedere următoarele criterii:
după executarea a 6 ani ş 5
a) durata pedepsei privative de libertate;
unei cincimi din durata pedec:
b) gradul de risc al persoanei condamnate;
cauza care a determinat nea
c) antecedentele penale;
conduita persoanei condarr-;
d) vârsta şi starea de sănătate ale persoanei condamnate;
raport care se aduce la cu" cs
e) conduita persoanei condamnate, pozitivă sau negativă, inclusiv în perioadele
Comisia va dispune sch m
de detenţie anterioare;
cazul persoanelor condarr-a-
f) nevoile identificate şi abilităţile persoanei condamnate, necesare includerii în
Schimbarea regimului c e •
programe educaţionale, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială;
mediat inferior ca grad de se-
g) disponibilitatea persoanei condamnate de a presta muncă şi de a participa la
şi modul de săvârşire a in-'ac
activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială,
moral-religioase, instruire şcolară şi formare profesională.
Decizia de stabilire a regimului de executare a pedepselor privative de libertate

se comunică persoanei condamnate împreună cu menţionarea căii de atac existente
şi a termenului de exercitare a acesteia. împotriva modului de stabilire a regimului de
executare persoana condamnată poate formula plângere la judecătorul de suprave
ghere a privării de libertate, în termen de 3 zile de la data la care i s-a comunicat decizia
de stabilire a regimului de executare a pedepselor privative de libertate. Plângerea nu
suspendă executarea hotărârii comisiei.
Judecătorul de supraveghere a privării de libertate de la de la penitenciarul a cărui
comisie a stabilit regimul de executare, după ascultarea persoanei condamnate, la
iocul de deţinere, soluţionează plângerea în termen de 10 zile de la data primirii aces
teia şi pronunţă, prin încheiere motivată, una dintre următoarele soluţii:
a) admite plângerea şi dispune modificarea regimului de executare stabilit de comi
sie;
b) respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată, tardivă sau inadmisibilă;
c) ia act de retragerea plângerii.
încheierea judecătorului de supraveghere a privării de libertate, care este executorie
Je la data comunicării către administraţia penitenciarului, se comunică persoanei
condamnate şi administraţiei penitenciarului, în termen de 3 zile de la data pronunţării
acesteia.
împotriva acestei încheieri persoana condamnată şi administraţia penitenciarului
pot formula contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul,
in termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Contestaţiile se depun la judecătorul
de supraveghere a privării de libertate care a pronunţat încheierea, care le înaintează
jdecătoriei, împreună cu dosarul cauzei, în termen de două zile de la primirea aces-
:ora. Contestaţia nu suspendă executarea încheierii.
Contestaţia se judecă, în şedinţă publică, cu citarea şi aducerea la instanţă a
persoanei condamnate, dacă se impune audierea ei, şi cu citarea administraţiei peni-
:enciarului, ambele părţi având dreptul să depună memorii şi concluzii scrise. De
asemenea, trebuie arătat că asistenţa juridică nu este obligatorie, iar în cazul în care
procurorul şi reprezentantul administraţiei penitenciarului participă la judecată, aceştia
pun concluzii.
Instanţa se pronunţă, în şedinţă publică, prin sentinţă definitivă, care se comunică
oersoanei condamnate şi administraţiei penitenciarului.
Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate se dispune
Je aceeaşi comisie. Aceasta are obligaţia de a analiza, periodic, situaţia persoanei
condamnate, la împlinirea termenului stabilit de lege. Astfel comisia are obligaţia ca,
Jupă executarea a 6 ani şi 6 luni, în cazul pedepselor cu detenţiunea pe viaţă, şi a
jnei cincimi din durata pedepsei cu închisoarea, precum şi în situaţia în care a încetat
cauza care a determinat neaplicarea regimului de maximă siguranţă, să analizeze
conduita persoanei condamnate şi eforturile pentru reintegrare socială, întocmind un
'aport care se aduce la cunoştinţa persoanei condamnate, sub semnătură.
Comisia va dispune schimbarea regimului de maximă siguranţă în regim închis în
cazul persoanelor condamnate care au împlinit vârsta de 65 de ani.
Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în regimul
mediat inferior ca grad de severitate se poate dispune, ţinându-se seama de natura
şi modul de săvârşire a infracţiunii, dacă persoana condamnată:
120 Drept execuţional penal IX. Condiţiile de detenţie în pen :e _r ;
a) a avut o bună conduită, stabilită prin raportare la recompensele acordate şi Secţiunea a 6-a.
sancţiunile aplicate şi nu a recurs la acţiuni care indică o constantă negativă a com
portamentului; La primirea în penitenoar. :
b) a stăruit în muncă sau s-a implicat activ în activităţile stabilite în Planul indivi constă în trecerea o b lig a to r
dualizat de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică. se întocmeşte dosarul de De
Schimbarea poate fi realizată şi în sens ascendent, în sensul că schimbarea comportament din penitenc ar
regimului de executare a pedepselor privative de libertate într-unul mai sever se poate special cu privire la obligaţi e
dispune, în orice moment al executării pedepsei, dacă persoana condamnată a comis deciziile conducerii şi de a *
o infracţiune sau a fost sancţionată disciplinar pentru o abatere disciplinară foarte in interior etc. De asemenea
gravă sau pentru mai multe abateri disciplinare grave. avea hrană, îngrijire medicală.
Hotărârea comisiei prin care se dispune menţinerea sau schimbarea regimului de în această perioadă cxrca
executare cuprinde şi termenul de reanalizare, care nu poate fi mai mare de un an. .şederea” lui în viitor în per :e*
Hotărârea de schimbare a regimului de executare a pedepselor privative de lui în viitor în acel loc: înteeo
libertate se comunică persoanei condamnate împreună cu menţionarea căii de atac reală a penitenciarului ca rrez
existente şi a termenului de exercitare a acesteia. împotriva hotărârii comisiei persoana ordine interioară; aplicarea nom
condamnată poate formula plângere la judecătorul de supraveghere a privării de depăşirea perioadei de crzâ : r
libertate, în termen de 3 zile de la data la care i s-a comunicat hotărârea. Persoana şi însuşirea exigenţelor o n z-a"
condamnată poate fi ascultată, la locul de deţinere, de judecătorul de supraveghere Există preocupare şi per" ' - ,
a privării de libertate. direcţionarea grupei de cor c a r
Judecătorul de supraveghere a privării de libertate de la penitenciarul a cărui şi influenţelor nocive, descuia a
comisie a dispus menţinerea sau schimbarea regimului de executare soluţionează condamnaţilor, încurajarea pan
plângerea în termen de 10 zile de la data primirii acesteia şi pronunţă, prin încheiere gospodăresc etc.[1]
motivată, una dintre următoarele soluţii: Pe scurt, internarea presuc _
a) admite plângerea, dispunând asupra modificării regimului de executare stabilit legalităţii documentelor, pe':--=
de comisie; Legea privind executarea :
b) respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată, tardivă sau inadmisibilă; alin. (2) că repartizarea corca-n
c) ia act de retragerea plângerii. de:
Prin încheiere, judecătorul de supraveghere a privării de libertate fixează termenul a) durata pedepsei priva: .e
de reanalizare, care nu poate fi mai mare de un an, care curge de la data emiterii b) gradul de risc al persoa"
hotărârii comisiei. c) antecedentele penale
încheierea judecătorului de supraveghere a privării de libertate se comunică d) vârsta şi starea de sânân
persoanei condamnate şi administraţiei penitenciarului, în termen de 3 zile de la data e) conduita persoanei co rc
pronunţării, ea fiind executorie de la data comunicării către administraţia penitenciarului. de detenţie anterioare;
împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate persoana f) nevoile identificate ş ar
condamnată şi administraţia penitenciarului pot formula contestaţie la judecătoria în a programe educaţionale, de as s
cărei circumscripţie se află penitenciarul, în termen de 3 zile de la comunicarea înche g) disponibilitatea persoane
ierii. Contestaţiile se depun la judecătorul de supraveghere a privării de libertate care activităţi educative, culturale te*
a pronunţat încheierea, care le va înainta judecătoriei, împreună cu dosarul cauzei, moral-religioase, instruire şcc a
în termen de două zile de la primirea acestora. Contestaţia nu suspendă executarea De asemenea, deţinerea *e ■
încheierii. de cei care au peste 21 de a -
Contestaţia se judecă în şedinţă publică, cu citarea persoanei condamnate şi a La repartizarea pe sec: ş
administraţiei penitenciarului. Aceştia pot depune memorii şi concluzii scrise. corespunzătoare a tinerilor, a c
Sentinţa pronunţată în şedinţă publică este definitivă şi se comunică persoanei vulnerabile, a nefumătorilor şj £
condamnate şi administraţiei penitenciarului. Repartizarea persoanelor o
sănătate, natura infracţiur a::
m P. Z idaru, Drept penitenciar z

Secţiunea a 6-a. Criterii de separare a condamnaţilor

La primirea în penitenciar, persoana condamnată este înregistrată; înregistrarea
constă în trecerea obligatorie a datelor sale într-un registru special de evidenţă şi
i se întocmeşte dosarul de penitenciar. Apoi i se aduc la cunoştinţă obligaţiile de
comportament din penitenciar. El păşeşte într-o lume nouă, într-un mod de viaţă
special cu privire la obligaţiile care îi revin: de a avea o bună comportare, de a respecta
deciziile conducerii şi de a fi disciplinat, de a munci, de a nu introduce obiecte interzise
în interior etc. De asemenea, i se aduc la cunoştinţă drepturile pe care le are: de a
avea hrană, îngrijire medicală, îmbrăcăminte.
în această perioadă condamnatului i se aduc la cunoştinţă problemele privind
-şederea” lui în viitor în penitenciar şi i se lămuresc anumite aspecte ce ţin de viaţa
lui în viitor în acel loc: înţelegerea scopului de plasare în penitenciar; perceperea
reală a penitenciarului ca mediu de constrângere şi reeducare; însuşirea regulilor de
ordine interioară; aplicarea normelor de regim; contracararea justificărilor infracţionale;
depăşirea perioadei de criză provocate de impactul cu mediul închisorii; cunoaşterea
şi însuşirea exigenţelor din penitenciar şi adaptarea la activităţile de grup.
Există preocupare şi pentru lămurirea situaţiei pentru etapa de detenţie propriu-zisă:
direcţionarea grupei de condamnaţi în sens reeducativ, prin contracararea disfuncţiilor
şi influenţelor nocive, descurajarea liderilor informali, care au influenţe negative asupra
condamnaţilor, încurajarea participării active a fiecărui condamnat, educarea spiritului
gospodăresc etc.[1]
Pe scurt, internarea presupune mai multe operaţiuni: stabilirea identităţii, verificarea
legalităţii documentelor, percheziţia şi măsuri de igienă, controlul sanitar riguros.
Legea privind executarea pedepselor privative de libertate stipulează la art. 39
alin. (2) că repartizarea condamnaţilor la locurile de deţinere se face ţinându-se seama
de:
a) durata pedepsei privative de libertate;
b) gradul de risc al persoanei condamnate;
c) antecedentele penale;
d) vârsta şi starea de sănătate ale persoanei condamnate;
e) conduita persoanei condamnate, pozitivă sau negativă, inclusiv în perioadele
de detenţie anterioare;
f) nevoile identificate şi abilităţile persoanei condamnate, necesare includerii în
programe educaţionale, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială;
g) disponibilitatea persoanei condamnate de a presta muncă şi de a participa la
activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială,
moral-religioase, instruire şcolară şi formare profesională.
De asemenea, deţinerea femeilor se face separat de bărbaţi, iar a tinerilor separat
de cei care au peste 21 de ani sau în locuri de deţinere speciale.
La repartizarea pe secţii şi camere se ţine seama de asigurarea unei protecţii
corespunzătoare a tinerilor, a celor cu afecţiuni psihice sau dizabilităţi, a persoanelor
vulnerabile, a nefumătorilor şi a celor care trebuie protejaţi de ceilalţi condamnaţi.
Repartizarea persoanelor condamnate se face în raport de sex, vârstă, stare de
sănătate, natura infracţiunii etc. De asemenea, la repartizare se va acorda atenţie
[,) P. Z daru, Drept penitenciar..., p. 120-121.

122 Drept execuţional penal IX. Condiţiile de detenţie în pe-
asigurării protecţiei unor condamnaţi în raport cu alţi condamnaţi, cum este cazul foştilor locului la televizor, la activ
poliţişti, procurori, judecători, lideri de sindicat etc., plasându-i în camere separate sau spălatul veselei, cititul prese
în secţii speciale. Pe lângă această categorie de deţinuţi mai sunt persoanele private Noua colectivitate poate s
de libertate care prezintă condiţii de risc. Astfel de persoane sunt cele care au săvârşit de acomodare şi adaptare ;
infracţiuni cu o agresivitate neobişnuită, cu o violenţă mărită sau care denotă atitudini nu mai oferă climatul de nî
antisociale, ce atentează la viaţa, sănătatea, integritatea personală, libertatea sexuală, subcultura grupurilor de -n
apartenenţa la clanuri infracţionale ori la grupuri teroriste, condamnaţi recidivişti care maşinaţiile unora împotriva =
au participat la forme de răzvrătire, revolte, agresiuni, ameninţări, violenţe ori au homosexualilor.
săvârşit unele abateri grave, cum sunt introducerea de arme, de droguri, de materiale Locurile de deţinere se :<
explozive ori a altor obiecte interzise. O altă atenţie trebuie acordată persoanelor spaţiul din cameră este ocuc
bolnave de HIV/SIDA sau celor care aparţin unor grupuri minoritare (homosexuali, din cauza fumătorilor şi a trar
lesbiene). la crearea de condens. care
Menţinerea regulilor de c
Secţiunea a 7-a. Cazarea persoanelor condamnate condamnat [art. 81 lit. d) a r
fiecare cameră, baia de dc-â
Potrivit art. 48 din Legea nr. 254/2013, Administraţia Naţională a Penitenciarelor ia săptămânal, realizarea dez r
toate măsurile necesare pentru creşterea progresivă a numărului spaţiilor de cazare necesar.
individuală. Reamenajarea spaţiilor de deţinere existente şi construirea spaţiilor de
deţinere noi se fac cu respectarea dezideratului de a creşte numărul spaţiilor de Secţiunea a &
cazare şi a recomandărilor internaţionale, în special ale Comitetului European pentru
Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane ori Degradante. Normele în conformitate cu art. -*9
minime obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor condamnate se stabilesc ■inută civilă decentă, inc*e'a
prin ordin al ministrului justiţiei. ibertate.
Persoanele condamnate sunt cazate individual sau în comun. în cazul în care persoane -
Camerele de cazare şi celelalte încăperi destinate persoanelor condamnate dispun de mijloace financiare s a : e
de iluminat natural şi de instalaţiile necesare asigurării iluminatului artificial corespun penitenciarului. Normele ae
zător. administraţia penitenciaru j
Fiecărei persoane condamnate i se pun la dispoziţie un pat şi cazarmamentul şi Din această perspectivă *:
lenjeria aferentă, stabilite prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale să poarte haine civile aduse
a Penitenciarelor. De asemenea, se asigură mobilierul necesar pentru haine, alimente, condamnatul în penitenciar. -.
mijloace de informare. Totodată, se asigură condiţii pentru aerisirea camerelor, ventila cenitenciar, ci ei pot rămâne i
ţia lor, apa pentru spălat şi băut, precum şi toalete suficiente pentru necesităţile fizio je posibilităţi, atunci conduce
logice. oot purta lenjerie intimă pe's:
Condiţiile de cazare în penitenciare-spital trebuie să respecte normele sanitare au posibilităţi să îşi aducă, a
stabilite de Ministerul Sănătăţii. Potrivit principiului uma- :
în cazul în care capacitatea legală de cazare a penitenciarului este depăşită, direc cenitenciarului, respectârc -
torul acestuia are obligaţia de a informa directorul general al Administraţiei Naţionale "ebuie să creeze o situa: e
a Penitenciarelor, în vederea transferării persoanelor condamnate în alte penitencia " penitenciar. De asemerea
re. Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor stabileşte dacă 'ecare condamnat pentru a i
transferul se impune, cu precizarea penitenciarelor în care se transferă persoanele : j zi. Prin aceste reglemer:â
condamnate. :e durata executării pedepse
în perioada de detenţie din camere, persoana condamnată vine în contact cu alţi aspect, de viaţa liberă din ca's
deţinuţi, cu obligaţia de a se adapta micului grup din acea cameră. De multe ori, grupul :e grijă pentru bunurile pe ca
este eterogen, unii au deja o experienţă în executarea pedepsei privative de libertate
şi cunosc regulile şi ierarhiile informale existente în penitenciar şi în cameră. Aceste
reguli sunt cu privire la atribuirea patului, a pernei, a păturii, la numirea la serviciile
de planton, de curăţenie la grupul sanitar, la diferite alte munci şi sarcini, la alegerea
X. Condiţiile de detenţie în penitenciare 123
locului la televizor, la activităţile religioase, sportive, culturale, la împărţirea hranei,

spălatul veselei, cititul presei, alegerea cărţii în bibliotecă.
Noua colectivitate poate să îi creeze nou-venitului o viaţă de calvar, dacă perioada
de acomodare şi adaptare la vicisitudinile vieţii de carceră este lungă. Noul mediu
nu mai oferă climatul de intimitate din viaţa liberă. Condamnatul trebuie să suporte
subcultura grupurilor de infractori, exprimările injurioase, provocările, turnătoriile,
maşinaţiile unora împotriva altora, lipsa de relaţii sexuale sau agresiunea sexuală a
nomosexualilor.
Locurile de deţinere se caracterizează printr-o supraaglomerare, astfel că întreg
spaţiul din cameră este ocupat cu paturi, ceea ce face ca aerul să devină irespirabil
din cauza fumătorilor şi a transpiraţiei. în timpul iernii, această supraaglomerare duce
a crearea de condens, care formează o peliculă de apă pe tavan sau pe pereţi.
Menţinerea regulilor de igienă colectivă şi individuală este o obligaţie a fiecărui
:ondamnat [art. 81 lit. d) din Legea nr. 254/2013], ce presupune curăţenia zilnică în
• ecare cameră, baia de două ori pe săptămână, spălarea lenjeriei de pat şi personale
săptămânal, realizarea dezinfecţiei şi dezinsecţiei periodic sau ori de câte ori este
"ecesar.
Secţiunea a 8-a. Ţinuta persoanelor condamnate

în conformitate cu art. 49 din Legea nr. 254/2013, persoanele condamnate poartă
' rută civilă decentă, indiferent de regimul de executare a pedepselor privative de
bertate.
în cazul în care persoanele condamnate nu dispun de ţinută civilă personală şi nici
za mijloace financiare suficiente, ţinuta civilă se asigură gratuit de către administraţia
senitenciarului. Normele de echipare şi durata de folosinţă a ţinutei asigurate de
administraţia penitenciarului sunt stabilite prin ordin al ministrului justiţiei.
Din această perspectivă, toţi deţinuţii, indiferent de regimul de executare, au dreptul
să poarte haine civile aduse de acasă, adaptate, desigur, la sezonul în care se află
icndamnatul în penitenciar. Altfel spus, deţinuţii nu mai sunt obligaţi să poarte costumul
zenitenciar, ci ei pot rămâne în hainele civile. Dacă unii dintre condamnaţi nu au astfel
:e posibilităţi, atunci conducerea penitenciarului le va oferi o ţinută civilă. Condamnaţii
cot purta lenjerie intimă personală, pijama, echipament sportiv etc., iar celor care nu
posibilităţi să îşi aducă, le vor fi oferite din partea penitenciarului.
Potrivit principiului umanismului sistemului penitenciar din România, conducerea
zenitenciarului, respectând normativele stabilite prin ordine ale ministrului justiţiei,
"ebuie să creeze o situaţie egală, nediscriminatorie între condamnaţi privind viaţa
r penitenciar. De asemenea, prin aceste măsuri se reuşeşte să fie responsabilizat
■ecare condamnat pentru a fi atent cu propria sa imagine, cu igiena personală de zi
: - zi. Prin aceste reglementări se contribuie la diminuarea efortului bugetar al statului
za durata executării pedepsei, se asigură condiţii de apropiere a deţinuţilor, sub acest
aspect, de viaţa liberă din care au fost excluşi pentru moment şi se trezeşte sentimentul
:e grijă pentru bunurile pe care le deţin.
124 Drept execuţional penal IX. Condiţiile de detenţie în pen :e-
Secţiunea a 9-a. Alimentaţia persoanelor condamnate Secţiunea a 1Oh

de c
Administraţia fiecărui penitenciar asigură condiţii adecvate pentru prepararea, distri
buirea şi servirea hranei potrivit normelor de igienă a alimentaţiei, în funcţie de vârstă, Potrivit art. 51 din Legea
starea de sănătate, natura muncii prestate, cu respectarea convingerilor religioase penitenciare se poate face da
asumate de către persoana condamnată printr-o declaraţie pe propria răspundere. Interne, cu aprobarea sau în b;
De asemenea, persoanele condamnate au acces la apă potabilă (art. 50 din Legea sau efectuează urmărirea ce
nr. 254/2013). Poliţiei Române, Poliţiei de
Normele minime obligatorii de hrană se stabilesc, după consultarea unor specialişti funcţie de reprezentare pâră
în nutriţie, prin ordin al ministrului justiţiei. Ascultarea persoanelor c:
Administraţia penitenciarului se îngrijeşte ca fiecare deţinut să primească 3 mese către:
pe zi (hrană caldă), la ore potrivite cu programul zilnic. La prepararea hranei se vor - procuror, în exercitarea a
respecta cu stricteţe normele de igienă, preparare şi distribuire a hranei. De aceea, nstituţiei;
hrana se prepară în blocurile alimentare ale penitenciarelor, spaţii special amenajate, - senatori sau deputar a
în recipiente care funcţionează cu aburi. comisiei din care fac parte:
Meniurile sunt aprobate decadal de către o comisie formată din medicul peniten - europarlamentari, cu
ciarului, reprezentantul deţinuţilor, responsabilul sectorului alimente. Această comisie - reprezentanţii servici or
solicită apoi aprobarea directorului penitenciarului pentru meniurile stabilite. - orice altă persoană ai>
Meniurile cuprind mâncăruri ce conţin proporţii echilibrate de legume, carne, făi din care face parte;
noase, astfel încât să se respecte proporţiile de albumine, glucide, lipide, proteine - persoane care desfăşc-a
necesare fiecărei persoane. Desigur, hrana poate fi completată de către fiecare con Ascultarea persoanelor :
damnat cu produsele primite în pachetele la care, de regulă, au dreptul cel puţin de condiţii de confidenţialitate. Z
3-4 ori pe lună, precum şi cu produsele achiziţionate individual de fiecare deţinut de este aceea de a efectua o pe
la magazinul amenajat în penitenciar, după cum sunt posibilităţile băneşti. Astfel, în a celor care au venit şi au as
acest fel, pot consuma compoturi, sucuri, dulciuri, fructe, însă, în niciun caz, băuturi
alcoolice.
Prepararea hranei se face sub control zilnic, prin luarea de probe de hrană, care Secţiunea a 11-a.
se ţin în spaţii speciale pentru a se face controale ulterioare, iar verificarea preparării
este permanentă. Controlul este realizat de directorul penitenciarului şi medicul unităţii. Transferarea persoane or
Distribuirea hranei se face nediscriminatoriu şi în condiţii cât mai decente privind toarele situaţii (art. 45 din _a:
vesela şi tacâmurile. a) ca urmare a stabiliri pro
Servitul mesei se face în săli de mese, la locurile de muncă, în camerele de deţinere, de către directorul penitenca'.
în funcţie de categoria de condamnaţi şi de locul unde se află la ora mesei. Medicul a directorului general al Adr-
penitenciarului poate stabili meniuri speciale în cazul unor bolnavi, al unor gravide b) ca urmare a stabilirii sa
sau al altor categorii de persoane, care vor fi distribuite individual. de libertate sau pentru alte rx
Aprovizionarea cu produse şi alimente se face, de regulă, de pe piaţa locală, din comisiei pentru stabilirea. *x
produsele obţinute din gospodăriile anexe (animale şi legume) şi din produsele obţinute pedepselor privative de be*
de la fermele agricole cu care penitenciarul are protocol de efectuare munci agricole comisiei, de către directori,' c
sau alte munci productive. c) dacă este necesară ac*
Aceste reguli nu fac altceva decât să respecte art. 25 din Regulile penitenciare nului judiciar, de către direct: ■
europene cu privire la hrană, care prevăd că orice deţinut trebuie să primească de la solicitate de mai multe orga'
administraţie, la orele obişnuite, o hrană de bună calitate, bine preparată şi servită, temporară se dispune de cât
având o valoare nutritivă suficientă pentru menţinerea sănătăţii şi a forţelor sale. tenciarelor, care va ţine cxrt
- cauzele penale în care :
de arestare preventivă;
- cauzele penale au prerii
- instanţele judecătoreşt ;
Secţiunea a 10-a. Ascultarea persoanelor condamnate

de către autorităţi ale statului
Potrivit art. 51 din Legea nr. 254/2013, ascultarea persoanelor condamnate în
penitenciare se poate face de către reprezentanţi ai structurilor Ministerului Afacerilor
Interne, cu aprobarea sau în baza delegaţiei semnate de procurorul care supraveghează
sau efectuează urmărirea penală, ori, după caz, de către şefii structurilor din cadrul
Poliţiei Române, Poliţiei de Frontieră Române, Direcţiei Generale Anticorupţie, cu
funcţie de reprezentare până la nivel de şef birou.
Ascultarea persoanelor condamnate în incinta penitenciarului se poate face şi de
către:
- procuror, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe baza împuternicirii conducătorului
instituţiei;
- senatori sau deputaţi ai Parlamentului României, cu împuternicire din partea
comisiei din care fac parte;
- europarlamentari, cu împuternicire din partea comisiei din care fac parte;
- reprezentanţii serviciilor de probaţiune, în exercitarea atribuţiilor de serviciu;
- orice altă persoană abilitată prin lege, împuternicită de conducătorul instituţiei
din care face parte;
- persoane care desfăşoară activităţi liberale, care reprezintă autorităţile statului.
Ascultarea persoanelor condamnate în situaţiile prevăzute mai sus se face în
condiţii de confidenţialitate. O altă obligaţie a personalului de pază a penitenciarului
este aceea de a efectua o percheziţie individuală atât a persoanei încarcerate, cât şi
a celor care au venit şi au ascultat persoana condamnată.
Secţiunea a 11-a. Transferarea persoanelor condamnate

Transferarea persoanelor condamnate în alt penitenciar se poate realiza în urmă
toarele situaţii (art. 45 din Legea nr. 254/2013):
a) ca urmare a stabilirii provizorii a regimului de executare; transferarea se dispune
de către directorul penitenciarului, conform profilării penitenciarelor stabilite prin decizie
a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor;
b) ca urmare a stabilirii sau schimbării regimului de executare a pedepselor privative
de libertate sau pentru alte motive întemeiate; transferarea se dispune, la propunerea
comisiei pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare a
oedepselor privative de libertate sau la cererea persoanei condamnate, cu avizul
comisiei, de către directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor;
c) dacă este necesară activităţii unui organ judiciar; se dispune, la solicitarea orga
nului judiciar, de către directorul penitenciarului, iar, în cazul persoanelor condamnate
solicitate de mai multe organe judiciare în aceeaşi perioadă de timp, transferarea
:emporară se dispune de către directorul general al Administraţiei Naţionale a Peni-
•enciarelor, care va ţine cont de următoarele criterii:
- cauzele penale în care, pentru persoanele condamnate, au fost emise mandate
je arestare preventivă;
- cauzele penale au prioritate faţă de cauzele civile;
- instanţele judecătoreşti au prioritate faţă de celelalte organe judiciare;
126 Drept execuţional penal > Condiţiile de detenţie în pe-
- gradul de jurisdicţie a organului judiciar care instrumentează cauza; Organele judiciare apre
- netransferarea ar afecta grav urmărirea penală sau judecata. ~ jloacelor de imobilizare.
Transferarea deţinuţilor în centrele de reţinere şi arestare preventivă ce funcţio Pentru prevenirea unor
nează în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, necesară activităţii organelor ju ndicarea obiectelor interzis
diciare, se face cu aprobarea directorului penitenciarului şi informarea judecătorului Percheziţia este acţiune
de supraveghere a privării de libertate. Perioada şi motivele de transfer fac parte din "iuţilor, echipamentului, ba
adresa scrisă şi semnată, după caz, de şefii Inspectoratului General al Poliţiei Române, ocurilor unde aceştia au
inspectoratelor judeţene de poliţie, directorul general al Direcţiei Generale de Poliţie a cu deţinuţii percheziţiona:
Municipiului Bucureşti sau al Direcţiei Generale Anticorupţie, avizată de procuror. La :cra. De asemenea, desfăs
expirarea perioadei, deţinutul este depus la penitenciarul de unde a fost transferat. 'espectarea dreptului pers
Dacă s-a dispus transferarea condamnatului, este obligatoriu ca persoana condam Percheziţiile asupra ca
nată să îşi exercite dreptul de a încunoştinţa personal sau de a solicita administraţiei către personalul medical. 3
să încunoştinţeze un membru al familiei sau o altă persoană desemnată de aceasta crezenţa persoanei în cauz
despre penitenciarul în care se află. Tipurile percheziţiei, mc
Este interzisă transferarea în penitenciare, pentru o perioadă mai mare de 10 zile, sară efectuării ei, precum ş
a persoanelor care execută măsura educativă a internării într-un centru educativ sau crin regulamentul de ap c<
într-un centru de detenţie.
Pentru a se putea realiza transferul persoanei condamnate, ea trebuie să benefi
cieze de transportarea sa de către penitenciar. Această operaţiune se realizează cu
Secţiunea a 13-a. P
respectarea cerinţelor de aerisire şi iluminare, precum şi a celor privind siguranţa
mijloacelor de transport, în condiţii care să nu producă acestora suferinţe fizice umili
toare. Cu ocazia acestui transport şi nu numai, persoanele condamnate sunt expuse Executarea pedepselor
cât mai puţin privirii publice. sunt:
Cheltuielile de transport sunt suportate de administraţia penitenciarului sau de - executarea durează î
autoritatea care organizează şi răspunde pentru transportarea persoanelor condam . egheată de educatori şi :
nate. - executarea se face înt
Transportarea persoanelor condamnate de la un penitenciar la altul se face în baza oune clădiri speciale, paza
unui grafic aprobat de către directorul general al Administraţiei Naţionale a Peniten calificat.
ciarelor. Referitor la această prc
constatat că imobilele ma'-
cu un tratament eficien: E
Secţiunea a 12-a. Utilizarea mijloacelor condamnaţi de până la 2Z \
de imobilizare şi percheziţia acestor clădiri trebuie să se
ca, pe întreaga perioadă a
Folosirea cătuşelor sau a altor mijloace de imobilizare nu este permisă decât în sentiment de exilare, care
situaţii în care alte măsuri de menţinere a ordinii şi disciplinei în rândul deţinuţilor nu Personalul angajat ai c-
au dat rezultate, în una dintre următoarele situaţii: să caute şi să valorifice a:
a) pentru a împiedica evadarea în timpul deplasării deţinuţilor; de îndreptare a compor.ar
b) pentru a proteja deţinuţii de autovătămare sau pentru a preveni vătămarea altor mbinată cu cea privind as
persoane ori producerea de pagube; să existe un mediu de lin ş:e
c) pentru restabilirea ordinii şi disciplinei, ca urmare a opunerii sau împotrivirii orice situaţie insuportafc ă :
deţinuţilor la o dispoziţie a organelor judiciare sau personalului locului de deţinere. naiul penitenciarului. De aa
Folosirea mijloacelor de imobilizare este permisă numai pe durata pentru care fâşurarea vieţii din pen teoc
aceasta este strict necesară, se face gradual, fără a depăşi nevoile reale de imobilizare presupune o implicare a c :.
a deţinuţilor, şi încetează de îndată ce scopul intervenţiei a fost realizat. vieţii comunitare faţă de s_
Utilizarea mijloacelor de imobilizare trebuie autorizată în prealabil de către directorul Zilnic trebuie asigura:e i
penitenciarului, cu excepţia cazurilor în care urgenţa nu permite acest lucru, situaţie deplasări spre diferite ac: >
care este de îndată adusă la cunoştinţa directorului.
Organele judiciare apreciază cu privire la aplicarea, menţinerea sau îndepărtarea

mijloacelor de imobilizare, pe durata prezenţei deţinuţilor în faţa acestora.
Pentru prevenirea unor evenimente deosebite, a situaţiilor de risc, precum şi pentru
ridicarea obiectelor interzise, deţinuţii sunt supuşi percheziţiei.
Percheziţia este acţiunea prin care se realizează un control amănunţit asupra deţi
nuţilor, echipamentului, bagajelor, cazarmamentului, camerelor de deţinere şi tuturor
ocurilor unde aceştia au acces. Se efectuează de către persoane de acelaşi sex
cu deţinuţii percheziţionaţi şi în condiţii în care să nu fie afectată demnitatea aces
tora. De asemenea, desfăşurarea percheziţiei corporale amănunţite se realizează cu
respectarea dreptului persoanei percheziţionate la viaţa intimă.
Percheziţiile asupra cavităţilor corporale ale deţinuţilor pot fi realizate numai de
către personalul medical. Percheziţionarea bagajelor şi a bunurilor personale se face în
prezenţa persoanei în cauză sau a altui deţinut, atunci când aceasta nu este prezentă.
Tipurile percheziţiei, modalităţile de efectuare, asigurarea tehnico-materială nece
sară efectuării ei, precum şi documentele ce se întocmesc cu acest prilej se stabilesc
prin regulamentul de aplicare a legii.
Secţiunea a 13-a. Probleme ivite cu prilejul executării pedepselor

privative de libertate
Executarea pedepselor privative de libertate presupune mai multe probleme, cum
sunt:
- executarea durează în timp şi presupune să fie observată, îndrumată şi supra-
.egheată de educatori şi de poliţişti însărcinaţi cu paza condamnaţilor;
- executarea se face într-un anumit loc de deţinere, numit penitenciar, care presu
pune clădiri speciale, paza deţinuţilor, securitatea lor, munca desfăşurată de personal
calificat.
Referitor la această problemă, trebuie spus că, în ceea ce priveşte clădirile, s-a
zonstatat că imobilele mari, cu efective numeroase de condamnaţi, sunt incompatibile
cu un tratament eficient. Este de preferat ca penitenciarele să deţină un efectiv de
zondamnaţi de până la 200 de persoane, organizat într-un sistem pavilionar. Poziţia
acestor clădiri trebuie să se afle în interiorul aglomeraţiilor umane (oraşe), evitându-se
:a, pe întreaga perioadă a executării pedepsei închisorii, condamnaţii să încerce un
sentiment de exilare, care în mod obişnuit dezvoltă relaţiile agresive.
Personalul angajat al penitenciarului trebuie să aibă o vocaţie educativă, să ştie
să caute şi să valorifice acele situaţii privilegiate sub raportul eficacităţii procesului
de îndreptare a comportamentului deviant. Această preocupare trebuie să fie zilnic
>binată cu cea privind asigurarea securităţii şi siguranţei instituţiei. Este de preferat
să existe un mediu de linişte, de cooperare între condamnaţi şi de înţelegere, deoarece
i'ice situaţie insuportabilă pentru ei va determina o situaţie deosebită şi pentru perso-
"alul penitenciarului. De aceea, supraveghetorul trebuie în primul rând să asigure des-
'âşurarea vieţii din penitenciar (viaţa carcerală) în sectorul de care răspunde. Aceasta
zresupune o implicare activă şi responsabilă pentru a garanta exigenţele crescute ale
neţii comunitare faţă de subordonările specifice mediului penitenciar.
Zilnic trebuie asigurate apelurile şi controalele de efectiv, plimbările, numeroasele
zeplasări spre diferite activităţi de grup sau individuale cu caracter socio-educativ,
128 Drept execuţional penal IX. Condiţiile de detenţie în peni:e-
cultural, sportiv, şcolar, profesional, ca şi diferitele distribuiri, cum sunt mesele, presa, - în a patra fază se accen:
medicamentele, cumpărăturile etc. prin ordinul legii la o seamă
Alături de supraveghetori, un rol important îi revine şi gardianului, care are funcţia resimţită;
de a păzi. Această funcţie este mai amplă decât cea de supraveghere, deoarece ea - în faza a cincea se resr
înglobează întotdeauna acţiunea de supraveghere cu cea de pază. Paza este necesară închisoarea determină ao
pentru a împiedica evadarea. Gardianul asigură condiţiile necesare desfăşurării şi oersonalul închisorii, faţă de
finalizării procesului penal în cazul detenţiei preventive, iar în cazul condamnării defi condamnaţi, ori de câte o^ n
nitive, asigură executarea pedepsei. conflict cu dispoziţiile auto^r
Paza exterioară a penitenciarelor, supravegherea şi escortarea condamnaţilor se marcând o izolare de fami e
fac cu personal anume instruit, luându-se măsuri pentru preîntâmpinarea sustragerii ar reintegrarea este difici â
condamnaţilor de la executarea pedepsei. suferinţă psihică şi morală de
în timpul executării pedepselor privative de libertate, locurile de deţinere prezintă de oameni.
momente vulnerabile şi devin locuri vulnerabile care necesită măsuri suplimentare în penitenciare se consta:;
de pază şi supraveghere. Aceste momente se pot constata în următoarele situaţii: a fenomene de lipsă a une ::
- la plecarea şi înapoierea condamnaţilor spre locul de muncă şi de la locul de ce, implicit, conduce şi la co'
muncă la penitenciar; de paturi etajate la trei nivek
- la servitul mesei în grupuri mari, în săli sau spaţii neamenajate corespunzător care duce la absenţa o ric â t
şi fără supraveghere; personale, la lipsa de aer cur
- la îmbarcarea şi debarcarea condamnaţilor escortaţi la punctele de lucru, la Lipsa activităţilor recrea:
instanţele de judecată şi la organele de urmărire penală, pe timpul spitalizării şi pe ibertate - reeducarea cel
timpul efectuării apelului de seară şi de dimineaţă; ui timp de 30 de minute şi. i
- posturi de control insuficient asigurate împotriva folosirii forţei; orogramului la televizor sur:
- lipsa supraînălţării corespunzătoare a gardurilor penitenciarului; meducare. S-a constatat, de
- curţi interioare, beciuri, magazii etc. nesupravegheate; aparatură şi medicamente, o
- camere de arest şi săli de judecată la instanţe, în spitale, în mijloace de transport, calificată şi competentă.
ateliere etc. nesupravegheate. O altă problemă cu care se
Pentru evitarea vulnerabilităţii locurilor de deţinere şi a momentelor, este necesară a violenţei exercitate de im :
o studiere atentă a fiecărui loc pretabil producerii unor evenimente negative, urmată este ţinută sub control de cât
de stabilirea măsurilor adecvate, precum şi de cunoaşterea tuturor condamnaţilor din condamnat la executarea pe:
subordine. orocesul fiziologic de ratare, p
Populaţia penitenciară este instabilă ca număr (comunitate), eterogenă ca vârstă, portamentelor cariate de vn:
sex şi prin infracţiunile care implică supraveghere şi îndrumare. Având în vedere diver o personalitate ratată.
sitatea şi eterogenitatea condamnaţilor, aceştia sunt separaţi după natura infracţiunii Pentru evitarea acestor si
săvârşite, după vârstă, după sex, după durata pedepsei, după numărul infracţiunilor mite să crească gradul de s-:
comise, după starea de sănătate. măsuri care să nu ducă a : :
în procesul de executare a pedepselor privative de libertate se impune cunoaşterea domiciliu, petrecerea sârbă::*
condamnatului sub toate aspectele. Cunoaşterea după dosar nu este suficientă, deşi negativă asupra condamna: :
este necesară, însă trebuie cunoscut omul. Educatorul trebuie să cunoască, totodată, de cei primari. Executarea
cât mai exact fazele procesului educaţional]ntr-un mediu total ostil muncii de reeducare condamnatului, şi nu stigms
şi de redare socială a condamnatului. Aceste faze sunt următoarele: condamnaţi.
- în prima fază a încarcerării apar fenomene de agitaţie psihică, anxietate, lipsă întregul personal care treb
de apetit faţă de alimentaţia oferită, agresivitate, atitudine certăreaţă; este insuficient, în ciuda far:,
- în a doua fază a impactului închisorii, individul se resimte în mod dramatic prin donare, de izolare etc. pe'"'--
limitarea drastică a spaţiului de mişcare şi a organizării timpului; conducere şi execuţie ştab 1
- în a treia fază este resimţită o frustrare în spaţiul temporal al condamnatului; :ransmite subordonaţilor să o
opinia avansată în literatură în
m P. Z idaru, Drept peniţe''csa

IX. Condiţiile de detenţie in penitenciare 129
- în a patra fază se accentuează sentimentul de frustrare şi prin renunţarea impusă

prin ordinul legii la o seamă de obiecte de uz personal, a căror lipsă este mereu
resimţită;
- în faza a cincea se resimte impactul cu subcultura carcerală[1].
închisoarea determină adoptarea unei atitudini ostile de către condamnat faţă de
personalul închisorii, faţă de lumea „din afară” şi o atitudine de sprijin reciproc între
condamnaţi, ori de câte ori interesele reale sau imaginare ale unora dintre ei intră în
conflict cu dispoziţiile autorităţii penitenciare. închisoarea este o pedeapsă severă,
marcând o izolare de familie, societate, o rupere de profesiune şi de locul de muncă,
iar reintegrarea este dificilă. Când durata pedepsei este mai lungă, ea determină o
suferinţă psihică şi morală de durată, care poate duce la o alienare, la o înstrăinare
de oameni.
în penitenciare se constată o supraaglomerare a condamnaţilor, ceea ce conduce
la fenomene de lipsă a unei cazări corespunzătoare a efectivelor de condamnaţi, ceea
ce, implicit, conduce şi la condiţii necorespunzătoare „de locuire”. Au apărut rânduri
de paturi etajate la trei niveluri, ceea ce poate întreţine un mediu de promiscuitate,
care duce la absenţa oricărui spaţiu privat fie şi numai pentru păstrarea obiectelor
personale, la lipsa de aer curat şi lumină naturală.
Lipsa activităţilor recreative şi ocupaţionale nu poate realiza scopul privării de
libertate - reeducarea celui condamnat. Simpla plimbare în interiorul penitenciaru
lui timp de 30 de minute şi, după caz, pentru unii, lectura unor cărţi sau urmărirea
programului la televizor sunt insuficiente şi nu întotdeauna eficiente ca activităţi de
reeducare. S-a constatat, de asemenea, o lipsă de dotare a cabinetelor medicale cu
aparatură şi medicamente, ceea ce nu asigură condamnaţilor o asistenţă medicală
calificată şi competentă.
O altă problemă cu care se confruntă personalul penitenciar şi condamnaţii este cea
a violenţei exercitate de unii condamnaţi asupra altora. De multe ori, această situaţie
este ţinută sub control de către personalul penitenciarului cu multă dificultate. Odată
condamnat la executarea pedepsei şi depus în penitenciar, orice condamnat suportă
procesul fiziologic de ratare, proces de neînlăturat. în subcultura penitenciară şi a com
portamentelor cariate de vicii şi atitudini agresive se remodelează o altă personalitate,
o personalitate ratată.
Pentru evitarea acestor situaţii, legiuitorul român a dispus o serie de măsuri me
nite să crească gradul de suportabilitate a vieţii din închisoare. în penitenciar se iau
măsuri care să nu ducă la consecinţe nedorite, cum ar fi vizite ale familiei, vizite la
domiciliu, petrecerea sărbătorilor în familie etc. Condamnaţii recidivişti au o influenţă
negativă asupra condamnaţilor primari şi, de aceea, se separă condamnaţii recidivişti
de cei primari. Executarea pedepsei închisorii trebuie să realizeze şi o reeducare a
condamnatului, şi nu stigmatizarea sa. La această activitate participă educatori şi
condamnaţi.
întregul personal care trebuie să participe la procesul de educaţie a condamnatului
este insuficient, în ciuda faptului că în penitenciar sunt relaţii de disciplină, de subor
donare, de izolare etc. pentru condamnaţi. Un penitenciar este o instituţie cu funcţii de
conducere şi execuţie stabilite ierarhic şi condusă de un director, care, la rândul lui,
transmite subordonaţilor săi obiectivele şi directivele Ministerului Justiţiei. Achiesăm la
opinia avansată în literatură în sensul că un penitenciar nu trebuie să aibă o organizare
[1) P. Z idaru , Drept penitenciar..., p. 94-95.

militară, deoarece se împiedică astfel manifestarea responsabilităţii individuale şi se

reduc acţiunile personale ale personalului încadrat111.
Secţiunea a 14-a. Modurile de executare a pedepsei

închisorii - expresie a umanizării regimului penitenciar
După trecerea Direcţiei Generale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului de Interne
în subordinea Ministerului Justiţiei, s-au luat măsuri pentru umanizarea executării
pedepsei închisorii:
- s-a procedat la o deschidere pentru viaţa din închisoare şi tratamentul aplicat
condamnaţilor spre exterior, în sensul permiterii vizitelor reprezentanţilor Crucii Roşii,
ale reprezentanţilor Consiliului Europei, care au realizat dialoguri cu condamnaţii;
-s -a u asigurat drepturile cuvenite condamnaţilor referitoare la hrană, cazarmament,
pachete cu alimente, asistenţă medicală, vizite, bani, ţigări etc.;
- li s-a permis condamnaţilor să adreseze sesizări fără nicio restricţie oricăror
organe de stat sau instituţii guvernamentale ori neguvernamentale potrivit interesului
lor;
- s-au „umanizat” măsurile disciplinare luate împotriva condamnaţilor; ca exemplu,
lanţurile nu se mai folosesc ca mijloc de imobilizare a condamnaţilor;
- s-au luat măsuri pentru crearea condiţiilor de practicare a unor activităţi sportive
individuale şi colective, în raport de opţiuni şi aptitudini, şi este asigurată condamnaţilor
asistenţa religioasă ori de câte ori aceştia o solicită.
O problemă dezbătută în ştiinţele penale penitenciare (penologie) este cea a mo
durilor de executare a pedepsei închisorii. La prima vedere, s-ar spune că se face
într-un singur mod, în regim închis, într-un loc de deţinere. Legislaţia prevede însă
că închisoarea se poate executa şi în alte moduri, cum ar fi semiînchis (semiliber)
şi deschis (liber). în fond, aceste moduri de executare exprimă gradul de izolare a
condamnatului de societate şi familie.
Apariţia unor moduri noi de executare (cel semideschis şi liber) corespunde unor
tendinţe bine conturate ale politicii penale. Principiul umanismului îşi lărgeşte sfera de
acţiune tot mai mult şi nu se urmăreşte distrugerea sau eliminarea condamnatului, ci
se doreşte îndreptarea, resocializarea lui.
Reeducarea condamnatului este un proces complex şi anevoios, strâns legat de
principiul individualizării administrative a pedepsei. în cadrul modului de executare
a pedepselor privative de libertate, apare ca formă de executare munca fără pază
în afara penitenciarului pentru cei care sunt disciplinaţi, stăruitori în muncă şi dau
dovezi de îndreptare, ceea ce constituie un regim semideschis de executare, de
semilibertate. O altă formă legată de acelaşi sistem este liberarea condiţionată.1
[1] Idem, p. 69.

Secţiunea a 15-a. Probleme psihologice

privind detenţia penitenciara
§1. Făptuitorul din perspectiva mediului privativ de libertate
în orice societate, abaterea comportamentelor de la normele şi valorile sociale de

bază constituie un fenomen obişnuit. Orice societate judecă comportamentul membrilor
săi nu atât din punct de vedere al motivaţiilor sale intrinseci111, cât mai ales din punct de
vedere al conformării acestui comportament la normele şi valorile recunoscute. Violarea
normelor atrage după sine măsuri punitive şi coercitive. Societatea poate fi controlată
şi prin folosirea sancţiunilor.
Pretutindeni, sancţiunile posibile şi măsurile implementate de societate ar trebui să
fie folosite înainte de privarea de libertate. Privarea de libertate generează probleme
deosebite. Ea are o rezonanţă amplă în modul de viaţă al individului, dezvăluind pentru
acesta două grupuri de probleme:
- de adaptare la normele şi valorile specifice acestui cadru de viaţă;
- de evoluţie ulterioară a personalităţii sale.
Privarea de libertate trebuie să respecte dreptul la integritate fizică şi psihică a
persoanei, garantat prin art. 22 din Constituţia României, care prevede că nimeni nu
poate fi supus niciunui fel de pedeapsă sau tratament inuman ori degradant.
Condamnarea persoanelor care au săvârşit infracţiuni trebuie decisă în urma
-nui proces penal, care trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, apărarea
oersoanei, a drepturilor şi libertăţilor acestuia, la prevenirea infracţiunilor121.
mT. B utoi, I.T. B utoi, Tratat universitar pe psihologie penitenciară, Ed. Phobos Publishing
-iouse, Bucureşti, 2003, p. 325-347.
[2>Naţiunile Unite s-au ocupat de tratamentul uman al tuturor oamenilor, inclusiv al celor
:are sunt condamnaţi la închisoare, fiind create şi adoptate o serie de instrumente interna-
‘ onale care să apere şi să garanteze drepturile şi libertăţile fundamentale. Astfel, la primul
Congres al Naţiunilor Unite (Geneva, 1955), a fost adoptat „Ansamblul de reguli minime pentru
"atamentul deţinuţilor”, care a însemnat un jalon important în procesul de reformă penală. De
asemenea, eforturi în această direcţie s-au făcut la Congresul al Vl-lea al Naţiunilor Unite
\ enezuela, 1980). în contextul orientărilor menţionate, Comitetul pentru prevenirea criminali-
a recomandat următoarele principii:
- atunci când o persoană este trimisă la închisoare, pedeapsa care i se aplică trebuie să
t considerată ca un mijloc, şi nu ca un scop;
- pe timpul cât se află în închisoare, cel în cauză nu trebuie să fie lipsit de libertatea sa şi
drepturile sale, a căror suspendare derivă în mod expres sau în mod necesar din această
arrvaţiune de libertate.
Ţinând seama de evoluţia societăţii şi de schimbările survenite în legătură cu tratamentul
:e: nuţilor, Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a adoptat un „Standard minim de reguli
re-ntru tratamentul deţinuţilor”. Obiectivele acestuia sunt:
- să stabilească un aranjament minim de norme;
- să pună accentul pe tratamentul uman;
- să stimuleze echitatea.
Principiile de bază sunt:
- privarea de libertate se va face în condiţii morale şi materiale care să asigure respectul
-ecesar faţă de demnitatea umană;
- regulile se vor aplica imparţial, fără discriminare;
§2. Fenomene sociopsihologice ale privării de libertate
Pentru a înţelege mai bine aceste fenomene, este necesar să analizăm grupul de
oameni privaţi de libertate. Viaţa în penitenciar este o viaţă grea, aici fiind anulată
orice intimitate, totul este la vedere pentru ceilalţi. Un loc important îl ocupă relaţiile
interpersonale din cadrul grupurilor de deţinuţi, care sunt grupuri eterogene.
în penitenciar apar relaţii de atracţie sau de respingere între deţinuţi, de indiferenţă
sau de subordonare între aceştia. Relaţiile interpersonale sunt o golire, o risipire de
sine, pentru că în penitenciar nu te poţi ascunde de partea rea a conduitei celor din jur,
dar, mai rău, posibilităţile de schimbare aproape că nu există. Penitenciarul creează
un tip aparte de relaţii interpersonale, care au un conţinut dinamic şi modalităţi aparte
de structurare şi manifestare, generate de cadrul specific al penitenciarului (modul de
organizare, genurile de activitate, supravegherea permanentă, specificul populaţiei
penitenciare).
Termenul de mediu închis (închisoare) a fost propus de către Goffman în 1961,
pentru a descrie locuinţa unde indivizii îşi petrec tot timpul (odihnă, muncă). Din punct
de vedere metodologic, un asemenea mediu este un laborator natural, de exemplu:
închisoarea, spitalul, azilul, internatul, cazarma militară, toate reprezintă medii totale
sau medii izolate şi restrânse.
Aplicarea pedepsei privative de libertate obligă individul să trăiască într-un mediu
de constrângere. Coerciţia instituţională are nevoie de autorizarea societăţii. Ca
urmare a privării de libertate, deţinutul este constrâns juridic şi material să locuiască
în instituţia penitenciară şi este obligat să se conformeze regulamentelor de ordine
interioară. Deţinutul percepe timpul dintr-o poziţie coercitivă, apăsătoare şi artificială;
astfel se pătrunde în psihologia deţinutului. El are conştiinţa faptului că intră în
penitenciar împotriva voinţei sale, cu un statut de subordonare pe termen lung şi
resimte pierderea libertăţii cu atât mai dureros, cu cât libertatea era mai bogată în
perspective şi alternative, iar condiţiile concrete din penitenciar sunt mai grele. Cu
cât este mai preţuit timpul în libertate - valoarea lui personală - , cu atât mai mult
pierderea lui prin aducerea în penitenciar devine mai dureroasă, mai zdrobitoare,
pedeapsa fiind resimţită ca represivă. Fiecare condamnat vine în penitenciar cu un
univers specific, plin de contradicţii, frustrări, neîmpliniri, ca urmare a unei conduite
antisociale, a săvârşirii unei infracţiuni.
- scopul tratamentului persoanelor în custodie va fi în aşa fel susţinut, încât să ocrotească

sănătatea şi propriul respect;
- protejarea drepturilor individuale ale deţinuţilor (dreptul la primire şi înregistrare; dreptul
la împărţirea şi clasificarea deţinuţilor; dreptul la cazare; dreptul la igienă personală; dreptul
la îmbrăcăminte şi aşternut; dreptul la hrană; dreptul la servicii medicale; dreptul la informare
şi plângeri; dreptul la contactul cu lumea exterioară; dreptul la asistenţă morală şi religioasă;
dreptul la deţinerea de bunuri);
- adoptarea de măsuri împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane
sau degradante. Prin „tortură” se înţelege orice act prin care se provoacă unei persoane, cu
intenţie, o durere sau suferinţe puternice, fizice ori psihice, mai ales în scopul de a obţine de la
această persoană sau de la altă persoană terţă informaţii sau mărturisiri. Astfel în Convenţia
împotriva torturii se prevăd: măsuri legislative, administrative, juridice pentru a împiedica
săvârşirea unor acte de tortură; faptul că nicio împrejurare, oricare ar fi ea, nu poate fi invocată
pentru a justifica tortura şi nu poate fi invocat ordinul unui superior pentru a o justifica; actele
de tortură constituie infracţiuni în raport cu dreptul penal.
Mulţi dintre condamnaţi sunt neadaptaţi social, refractari sau incapabili să se in
tegreze în cerinţele normelor de convieţuire socială sau de o moralitate dubioasă şi
cu un trecut încărcat, care apasă asupra conştiinţei lor. Venirea în penitenciar tulbură
echilibrul personalităţii condamnatului. Apatia, lipsa iniţiativei, pierderea interesului
pentru lucru, oameni şi evenimente, anestezia afectivă, incapacitatea de a mai face
planuri, resemnarea fatalistă, toate acestea conturează nevroza penitenciară. Frec
vent se instalează o sensibilitate progresivă la mediu, o intoleranţă emoţională, toate
acestea conturând un posibil potenţial patogen al mediului privativ.
Infractorul adult se evidenţiază printr-un profil psihologic care constă în înclinaţia
către agresivitate, bazată pe un fond de ostilitate şi negare a valorilor socialmente
acceptate, pe o instabilitate emoţională (fragilitatea eului, carenţe educaţionale, inadap-
:are socială, exacerbarea sentimentelor de insecuritate), pe duplicitatea conduitei
bogate în patimi, vicii, perversiuni şi experienţe neplăcute.
în cadrul mediului privativ de libertate, în penitenciare, putem întâlni diverse tipuri
de personalitate a infractorului:
- infractorul înveterat- acesta are un comportament repetitiv obişnuit, care face să
apese o ameninţare gravă asupra securităţii semenilor săi prin agresivitate persistentă,
ndiferenţă absolută în privinţa consecinţelor;
- infractorul primejdios - noţiunea de caracter primejdios nu se sprijină nici pe
consideraţiuni juridice, nici pe consideraţiuni clinice. Această clasificare implică mai
mult necesitatea de a recurge la măsuri severe faţă de infractor;
- infractorul d ific il- este astfel denumit de către autorităţile corecţionale din cauza
greutăţilor pe care le are în a se adapta rigorilor şi privaţiunilor detenţiei, mai cu seamă
2in cauza personalităţii sale într-un mediu fizic strict delimitat, pe o perioadă de timp
ronsiderabilă. Deţinuţii dificili sunt pur şi simplu aceia care pun probleme administrative
mai curând decât probleme de securitate;
- deţinutul pe termen lu n g - întemniţarea pe termen lung este o noţiune relativă,
mndcă depinde de existenţa sau absenţa pedepsei capitale. Totuşi, în ceea ce priveşte
această categorie de deţinuţi, este posibil să facem deosebirea între cei care pot
să prezinte o ameninţare fizică pentru societate, pentru personalul penitenciarului,
centru alţi deţinuţi şi cei care au fost condamnaţi la o pedeapsă de lungă durată,
‘ :ndcă societatea consideră crima pe care au săvârşit-o atât de oribilă, încât o lungă
:ondamnare este singurul mijloc de a stigmatiza asemenea fapte. Cu cât pedeapsa
este mai lungă, cu atât condiţiile în care ea este ispăşită sunt mai stricte şi cu atât mai
mult izolarea şi alienarea deţinutului vor fi mai durabile.
§3. Fenomene psihosociale ale mediului privativ de libertate
Cunoştinţele privind fenomenele psiho-sociale ce pot surveni în condiţiile mediului

rrivativ sunt necesare, deoarece instituţia specializată în executarea sancţiunilor pri
vative de libertate se deosebeşte, prin profilul său psihosocial, de oricare altă instituţie
sau grupare organizată de oameni.
Venirea individului în penitenciar nu este urmarea unui act propriu de voinţă sau
2 unei obligaţii cetăţeneşti (cum este cazul internării într-un spital), ci reprezintă o
mrmă de sancţionare aplicată de societate individului care s-a abătut de la normele ei
ôrale şi juridice. Odată cu intrarea în penitenciar, individul resimte, într-o măsură mai
■âre sau mai mică, în funcţie de vârstă, de structura sa psihologică, de maturizarea
134 Drept execuţional penal IX. Condiţiile de detenţie în per : e " :
socială şi de nivelul de cultură, efectul privării de libertate şi reacţionează într-un mod Secţiunea a 16-a.
personal la această nouă situaţie.
în scopul reintegr
Şocul depunerii în penitenciar determină frământări psihice şi psihosociale,
începând cu criza de detenţie, manifestată de la închiderea în carapacea tăcerii până
la comportamentele agresive şi de autoagresiune (sinucideri, autoflagelări). Contactul §1. Activităţile educativ
cu subcultura carcerală, la scurtă vreme, îl face pe deţinut să îşi formeze o nouă viziune instruirea şcolară şi format
a propriei persoane şi să îşi elaboreze o strategie de supravieţuire constând într-un
comportament de consimţire-integrare (de conformare pasivă). în penitenciare se desfâşca-
în relaţiile lor, deţinuţii strecoară o undă de fatalitate pentru faptul de a fi ajuns în a persoanelor condamnate a :
penitenciar. a acorda o atenţie deosefc :â *
Percepţia deţinutului asupra pedepsei şi a mediului privativ este una specifică. Acest obiective principale:
fenomen este determinat de cele mai multe ori de modul cum a rezolvat fiecare deţinut - menţinerea deţinuţilor :â*
problema ispăşirii, când pedeapsa este apreciată ca fiind măsura faptei sau pedeapsa - îmbunătăţirea calităţi . e:
este văzută ca fiind mai aspră decât infracţiunea comisă. Ca urmare, deţinutul va - obţinerea a ceva utii prec
rămâne neîmpăcat, revendicativ şi ostil administraţiei locului de deţinere, dominat de mente sociale.
sentimente de victimizare. Cu cât adaptarea la viaţa de penitenciar este mai bună, Activitatea socio-educat. ă
cu atât toleranţa faţă de condiţiile de mediu este mai mare, chiar dacă în această ce libertate asupra personal :â
situaţie problema incompatibilităţii între deţinuţi, ca urmare a istoriilor individuale şi ş abilităţilor care să le pensei
particularităţilor de personalitate, rămâne cronic nesoluţionată. 3 n penitenciar. Obiectivele ac*
în interiorul penitenciarului se realizează o ierarhie între deţinuţi, care le conferă un -alizată, pregătirea şcolară ş
anumit statut (o poziţie în acel grup). în cadrul mediului privativ, unii deţinuţi beneficiază :amentală şi cultivarea resperr.
de mici avantaje, datorită unor activităţi pe care le desfăşoară, iar în acest caz statutul şi a capacităţii de a comun ca c
lor creşte şi de fapt se creează o ierarhie informată. în fruntea ierarhiei informale se socio-profesionale după p^nen
află „şmecherii”. Statutul acestora se obţine odată cu creşterea experienţei de peni Pentru realizarea acestor c
tenciar, cu creşterea valorii sumelor furate sau jefuite, cu gradul de îndrăzneală şi de categorii de activităţi indii îduai
inventariere implicate în actul infracţional. Statutul de şmecher poate fi dobândit şi a) cunoaşterea persona că:
prin protecţia unui prieten sau a rudelor aflate în penitenciar, dacă aceştia au deja o acestora;
poziţie ierarhică superioară. Urmează în ierarhie indivizii care afişează şi pretind un b) instruirea şcolară;
statut ridicat, fără a fi capabili să îl menţină un timp îndelungat. în a treia linie ierarhică c) formarea profesională
sunt „nepoţii”, cei care îndeplinesc muncile de curăţenie şi ordine, aflaţi la discreţia d) însuşirea regulilor de coc
celor cu rang superior. Rolurile sociale sunt însă mult mai diversificate. Personalităţile e) acţiuni cultural-educa: .e
deosebite cu un statut foarte ridicat sunt numite „jupâni”, iar un nume generic dat celor f) încurajarea şi sprijir rea <
din zonele inferioare de ierarhie este cel de „fraier”. Există însă şi lideri informali al g) educaţia moral-creşt n& ş
căror statut ridicat se datorează pregătirii lor profesionale sau intelectuale. Statutul h) acţiuni permanente sa- *
poate evolua rapid în funcţie de avantajele de care cei din dispoziţiile superioare pot în vederea realizării acasc
beneficia. măsura posibilităţilor finanoa'e
Subcultura de penitenciar susţine instalarea unei asemenea ierarhii. Sistemul deţi adecvat.
nuţilor de culegere a informaţiilor se focalizează asupra celor veniţi ultimii, pentru a afla
infracţiunile pentru care au fost condamnaţi, statutul social exterior, probabilitatea de a 1.1. Activităţile educative
fi căutat. Deţinuţii au o ierarhie depreciativă a infracţiunilor pe care le-au săvârşit. Pe
baza acesteia, unii deţinuţi dobândesc un statut de paria, fiind izolaţi şi sancţionaţi de Activităţile educative, de ass
grup. Deţinuţii consideră inacceptabile atacarea şi terorizarea copiilor, homosexua în fiecare penitenciar şi au ca *
litatea, omorul sadic sau omorul părinţilor ori al bătrânilor. Cea mai evidentă reacţie Activităţile menţionate se des
ostilă este faţă de violatori, mai ales când victimele sunt minori. Reacţia ostilă merge educatori, preoţi, agenţi teh'-c
de la izolare până la agresarea zilnică. Condiţiile privind orgar za-c
psihologică şi asistenţă şoc a i
profesională a persoanelor ccr
Secţiunea a 16-a. Activităţi desfăşurate în penitenciar;

în scopul reintegrării sociale a persoanelor condamnate
§1. Activităţile educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială,

instruirea şcolară şi formarea profesională
în penitenciare se desfăşoară diverse activităţi, care au ca scop reintegrarea socială

a persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate. Urmând aceeaşi linie de
a acorda o atenţie deosebită activităţii educative a condamnaţilor, se urmăresc trei
obiective principale:
- menţinerea deţinuţilor cât mai mult timp ocupaţi;
- îmbunătăţirea calităţii vieţii în detenţie;
-obţinerea a ceva util, precum abilităţi, cunoştinţe, înţelegere, atitudini, comporta
mente sociale.
Activitatea socio-educativă are drept scop atenuarea influenţei negative a privării
de libertate asupra personalităţii deţinuţilor, identificarea şi dezvoltarea aptitudinilor
şi abilităţilor care să le permită integrarea într-o viaţă socială normală după ieşirea
din penitenciar. Obiectivele acestei activităţi se referă la adaptarea la viaţa instituţio-
nalizată, pregătirea şcolară şi profesională, susţinerea morală, reabilitarea compor
tamentală şi cultivarea respectului faţă de sine, dezvoltarea mijloacelor de exprimare
şi a capacităţii de a comunica cu alţii, asistenţă şi monitorizare în vederea reintegrării
socio-profesionale după punerea în libertate.
Pentru realizarea acestor obiective, în penitenciare se desfăşoară următoarele
categorii de activităţi individuale şi colective:
a) cunoaşterea personalităţii deţinuţilor şi evaluarea nevoilor socio-educative ale
acestora;
b) instruirea şcolară;
c) formarea profesională;
d) însuşirea regulilor de comportament în societate;
e) acţiuni cultural-educative, de educaţie fizică şi sport;
f) încurajarea şi sprijinirea legăturilor cu familia şi comunitatea;
g) educaţia moral-creştină şi asistenţă religioasă;
h) acţiuni permanente sau temporare pentru recreere şi ocuparea timpului liber.
în vederea realizării acestor activităţi, administraţia penitenciarului asigură, în
măsura posibilităţilor financiare, mijloacele, echipamentele şi personalul de specialitate
adecvat.
1.1. Activităţile educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială
Activităţile educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială se organizează

în fiecare penitenciar şi au ca scop reintegrarea socială a persoanelor condamnate.
Activităţile menţionate se desfăşoară cu un număr corespunzător de specialişti:
educatori, preoţi, agenţi tehnici, monitori sportivi, precum şi psihologi şi asistenţi sociali.
Condiţiile privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor educative, de asistenţă
osihologică şi asistenţă socială, instruire şcolară, învăţământ universitar şi formare
profesională a persoanelor condamnate se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei.
136 Drept execuţional penal IX. Condiţiile de detenţie în peniţe-
Persoanelor condamnate care prezintă dizabilităţi li se asigură condiţii pentru în conţinutul certificatul ce
participarea la activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi cursurilor în perioada execută'
asistenţă socială, moral-religioase adecvate nevoilor şi personalităţii lor, în funcţie de Cursurile se organizează in
opţiunile şi aptitudinile lor. ale furnizorilor de formare pro*
Pentru fiecare persoană condamnată, la depunerea în penitenciar, în perioada încheiate între administraţia c-
de carantină şi observare, se realizează o evaluare multidisciplinară, din perspectivă formarea profesională supî s-
educaţională, psihologică şi socială. Pentru persoanele condamnate, în funcţie de Muncii, Familiei, Protecţie So:
concluziile evaluării, se întocmeşte Planul individualizat de evaluare şi inten/enţie edu a Penitenciarelor sau de afte p
cativă şi terapeutică, cu respectarea nevoilor prioritare de intervenţie şi consultarea Persoanele condamnate ca
persoanei condamnate. Planul individualizat de evaluare şi intervenţie educativă şi deschis pot participa, în e x te ':
terapeutică se completează şi se modifică ori de câte ori este necesar. penitenciarului, şi la alte tipur oe
Includerea persoanelor condamnate în activităţile recomandate în Planul indivi egate de formarea profesio - a i
dualizat de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică se realizează ţinând cont sau de alte persoane fizice c p
de nevoile identificate, de regimul de executare a pedepsei privative de libertate şi de Persoanelor condamnate c
momentul traseului execuţional. participarea la activităţi edcc-ec
asistenţă socială, moral-re g o*
1.2. Instruirea şcolară şi formarea profesională opţiunile şi aptitudinile lor.
Activităţile de formare pro
Potrivit art. 79 din Legea nr. 254/2013, dreptul la învăţământ este asigurat tuturor dizabilităţi pot fi organizate de ac
condamnaţilor care, dacă nu au reuşit în viaţa liberă să îşi completeze studiile, doresc specializat din cadrul M inister
să o facă pe parcursul executării pedepsei privative de libertate. Astfel persoanele Vârstnice.
condamnate pot participa, în funcţie de posibilităţile penitenciarului, la cursuri de în fiecare loc de deţinere se
instruire şcolară sau universitare, în condiţiile protocolului de colaborare încheiat cu suficient de cărţi, ţinând sea~
Ministerul Educaţiei, ţinându-se cont de nevoile prioritare de intervenţie identificate, de libertăţii de alegere, în raport c£
starea de sănătate, de tipul regimului de executare şi de măsurile de siguranţă aplicate. este asigurat de Administra: =
în sistemul penitenciar se organizează cursuri de şcolarizare pentru formele de venituri proprii, precum şi d r s:
învăţământ general obligatoriu şi pot fi organizate cursuri şi pentru alte forme de învă literatură în alte limbi.
ţământ prevăzute de legea educaţiei. Condamnaţii îşi pot procur
Cursurile de şcolarizare a persoanelor condamnate se organizează şi se desfăşoară pot participa la editarea de rev:
în condiţiile stabilite de Ministerul Educaţiei Naţionale, împreună cu Ministerul Justiţiei, Penitenciarele pot colabo's
cu personal didactic asigurat şi salarizat de inspectoratul şcolar, în condiţiile legii, şi organizării unor acţiuni c l :_*
prin bugetele unităţilor administrativ-teritoriale în a căror rază teritorială este situat Activităţi de instruire şcolă*
penitenciarul. Cheltuielile legate de instruirea şcolară sunt suportate de către Ministerul pentru minorii şi tinerii priva: :
Educaţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor. persoanele analfabete. Pedeai
Persoanele condamnate pot urma programe de studii universitare la distanţă sau Noţiunea de educaţie este <x
în forma frecvenţei reduse. La programele de studii universitare în forma frecvenţei semnifică acţiunea de formale
reduse pot participa numai persoanele condamnate care execută pedeapsa privativă de persoană sau instituţie pen:-- •
libertate în regimul deschis. Cheltuielile aferente accesului şi participării la programele de comportare necesare inter*
de studii universitare sunt suportate de persoanele condamnate sau de alte persoane general la viaţa socială.
fizice ori juridice. Condamnaţii la pedeapsa im
în conţinutul diplomelor nu se fac menţiuni cu privire la absolvirea cursurilor de prezent în actualitate, cu come'
şcolarizare în perioada executării pedepsei privative de libertate. Educaţia făcută în penitenciar tr
Formarea profesională a persoanelor condamnate se realizează, în funcţie de muncă la momentul liberării d r :
opţiunile şi aptitudinile lor, prin programe de iniţiere, calificare, recalificare, perfecţionare a rezolvării unor probleme de *
şi specializare, stabilite de administraţia penitenciarului, în colaborare cu personalul reformarea condamnaţilor. P r- ■
specializat al agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă, precum şi cu alţi furnizori conştiinţa, se dobândeşte ur :
de formare profesională acreditaţi. poate folosi în libertate.
în conţinutul certificatului de absolvire nu se fac menţiuni cu privire la desfăşurarea

cursurilor în perioada executării pedepsei privative de libertate.
Cursurile se organizează în spaţii anume destinate din cadrul penitenciarelor sau
ale furnizorilor de formare profesională acreditaţi, în condiţiile stabilite prin acorduri
încheiate între administraţia penitenciarului şi fiecare furnizor. Cheltuielile legate de
formarea profesională sunt suportate de Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul
Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Administraţia Naţională
a Penitenciarelor sau de alte persoane fizice ori juridice.
Persoanele condamnate care execută pedeapsa privativă de libertate în regimul
deschis pot participa, în exteriorul penitenciarului, la cerere, cu aprobarea directorului
penitenciarului, şi la alte tipuri de formare profesională decât cele de mai sus. Cheltuielile
legate de formarea profesională în acest caz sunt suportate de persoana condamnată
sau de alte persoane fizice ori juridice.
Persoanelor condamnate care prezintă dizabilităţi li se asigură condiţii pentru
participarea la activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi
asistenţă socială, moral-religioase adecvate nevoilor şi personalităţii lor, în funcţie de
opţiunile şi aptitudinile lor.
Activităţile de formare profesională a persoanelor condamnate care prezintă
dizabilităţi pot fi organizate de administraţia penitenciarului, în colaborare cu personalul
specializat din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor
Vârstnice.
în fiecare loc de deţinere se organizează o bibliotecă pentru deţinuţi, cu un număr
suficient de cărţi, ţinând seama de diversitatea nivelului cultural şi de respectarea
ibertăţii de alegere, în raport de posibilităţi şi de solicitările deţinuţilor. Fondul de carte
este asigurat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor din subvenţii bugetare,
venituri proprii, precum şi din sponsorizări sau donaţii. Biblioteca poate fi dotată şi cu
teratură în alte limbi.
Condamnaţii îşi pot procura, din resurse proprii, ziare, cărţi, publicaţii, reviste şi
pot participa la editarea de reviste.
Penitenciarele pot colabora cu bibliotecile locale în vederea împrumutului de cărţi
şi organizării unor acţiuni cultural-artistice şi literare.
Activităţi de instruire şcolară şi formare profesională se organizează obligatoriu
oentru minorii şi tinerii privaţi de libertate. Este obligatorie instruirea şcolară pentru
persoanele analfabete. Pedeapsa este mijloc de constrângere, dar şi de reeducare.
Noţiunea de educaţie este des întâlnită în ştiinţa penitenciară şi în politica penală, ea
semnifică acţiunea de formare, creştere sau îngrijire a unei persoane de către altă
persoană sau instituţie pentru a-şi însuşi trăsăturile psiho-sociale, morale şi regulile
de comportare necesare integrării sau adaptării la viaţa familială, profesională şi în
general la viaţa socială.
Condamnaţii la pedeapsa închisorii trebuie organizaţi într-un proces educativ viu şi
prezent în actualitate, cu comentarii asupra faptelor şi oamenilor vieţii contemporane.
Educaţia făcută în penitenciar trebuie să creeze condiţiile pentru obţinerea unui loc de
muncă la momentul liberării din penitenciar, condiţii pentru reluarea legăturilor familiale,
a rezolvării unor probleme de familie etc. Ea trebuie să contribuie la moralizarea şi
'eformarea condamnaţilor. Prin sporirea cunoştinţelor se luminează mintea şi se curăţă
conştiinţa, se dobândeşte un capital minim de cunoştinţe pe care condamnatul le
ooate folosi în libertate.
Educaţia penitenciară constă în educaţia primară, conferinţe şi lecturi obligatorii

după criteriile stabilite de lege în orele planificate sau săptămânal cu tematica de curs
primar, elementar şi gimnazial. Penitenciarele pot avea propriile cadre didactice sau
acestea pot veni din exterior în procesul de educare al condamnaţilor.
Elementele proprii acestui proces sunt:
- este un proces asupra unei persoane;
- este exercitat sau efectuat de anumite persoane (educatori);
- educaţia presupune o anumită relaţie între educator şi educat şi este o relaţie
de durată;
- este un proces conştient, cu scop intenţionat;
- implică un anumit conţinut format din emoţii, deprinderi, convingeri;
- un om cu un minim de educaţie se poate integra mai uşor în viaţa socială, în
familie.
Particularităţile privind reeducarea se referă la faptul că se desfăşoară într-un mediu
special, mediul penitenciar, mediu impus, unde rolul precumpănitor este individualist,
mai ales pentru recidivişti. Asupra condamnatului există aprecieri negative, de genul
că este un deţinut cu educaţie negativă.
Educatorii sunt puţini şi greu de recrutat. Ei trebuie să exercite o influenţă pozitivă
asupra deţinutului. Educatorul nu se identifică cu supraveghetorul. Există confuzie şi
se creează dezordine dacă se identifică noţiunea de „bun supraveghetor” cu persoana
care munceşte ca un educator şi un „bun educator” cu un psiholog, ceea ce dovedeşte
pentru instituţie o proastă stăpânire a meseriilor necesare.
Acţiunile întreprinse în acest proces sunt convorbiri şi discuţii libere cu condamnatul,
pentru a i se arăta „binele” şi „răul”. De asemenea, comentarea unor lecturi ori recenzii,
a unor cărţi, realizarea unor conferinţe pe teme de comportament, cu exemple negative
şi pozitive, sunt binevenite în scopul realizării reeducării condamnatului. Un rol deosebit
în această activitate revine şi emisiunilor TV şi unor filme artistice special alese şi chiar
a unor filme documentare.
Unele infracţiuni se comit şi din cauza ignoranţei făptuitorilor şi, de aceea, se pune
accentul pe instrucţia şcolară, pe ridicarea nivelului acesteia, acolo unde există. Pentru
cei care nu au împlinit 45 ani, se va asigura absolvirea învăţământului primar - gra
tuitate la cărţi, caiete - , iar cei cu pedepse până la şi peste 10 ani, dar cu vârsta de
25 ani, pot urma cursuri în învăţământul superior, dacă au avut note mai mari de 8
la cel mediu.
Există preocupare în penitenciar pentru ridicarea nivelului cultural prin accesul la
biblioteci, săli de lectură, vizionare de programe la TV şi radio.
în sistemul penitenciar românesc s-au implementat mai multe programe educa
ţionale:
a) programe obligatorii:
- adaptarea instituţionalizată a persoanelor aflate în custodie penitenciară
(INSTAD);
- alfabetizarea deţinuţilor (ALFAZ);
- educaţia bunului cetăţean (CEB);
- iniţierea, încurajarea, întreţinerea, dezvoltarea legăturilor cu familia şi comunitatea
(DIFICIL);
- educaţia pentru sănătate (EDUCUSAN);
- educaţia juridică (EDUCOLEX);
- pregătirea pentru liberare (PROLIB);

- asistenţa specială, ajutor terapeutic şi recuperator pentru deţinutele vulnerabile
'STRADAV);
- diminuarea agresivităţii deţinutelor violente (VAAD);
- diminuarea depresiei la deţinuţii expuşi la risc înalt de suicid (DERIS);
b) programe opţionale:
-form area şi dezvoltarea profesională (PROFORD);
- educaţia pentru viaţa de familie (EDUCOFAM);
- menţinerea tonusului fizic şi psihic prin activităţi de educaţie fizică şi sport
EDUCUSPORT);
-com pletarea nivelului de şcolarizare (CONIS);
- educaţia în sprijinul muncii (SME);
- educaţia religioasă şi moral-creştină (EDUCOREL);
- susţinerea morală (SUM);
- combaterea ideilor iraţionale la deţinuţi (CIID);
c) programe facultative:
- activităţi de club (ACTIV CLUB);
- programul hobby.
1.3. Cunoaşterea deţinuţilor
Cunoaşterea deţinuţilor este o activitate necesară şi obligatorie, atât pentru planifi

carea individuală a executării pedepsei, cât şi pentru o intervenţie educativă adecvată,
:onformă cu cerinţele ce decurg din personalitatea şi evoluţia comportamentală a
acestora. Cunoaşterea începe din momentul depunerii în penitenciar şi se desfăşoară
:e tot parcursul executării pedepsei, fiind realizată de către un personal profesiona-
izat, anume desemnat.
Cunoaşterea fiecărui deţinut, condamnat definitiv, se concretizează întru-un plan
de individualizare.
Planificarea individuală a executării pedepsei se referă la stabilirea, împreună cu
reţinutul, pe baza cunoaşterii acestuia, a şanselor de îmbunătăţire a comportamentului,
= dezvoltării cunoştinţelor culturale, şcolare şi profesionale, a condiţiilor pe care să
•=• îndeplinească pentru a beneficia de avantajele pe care le prevede legea pentru
scurtarea timpului de privare de libertate şi mai ales pentru reuşita sa după punerea
n libertate.
1.4. Activitatea religioasă
Acordarea asistenţei religioase în penitenciare constituie o îndatorire pastoral-misio-

sră a bisericii, întemeiată pe învăţătura, tradiţia, canoanele şi legiuirile bisericeşti;
"cepând cu data de 1 iulie 1990, această activitate a fost reluată oficial în penitenciarele
dn România.
Constatând că prezenţa şi activitatea preoţilor în penitenciare răspund cerinţelor
scirituale şi de îndreptare a persoanelor care execută pedepse privative de libertate,
V nisterul Justiţiei a aprobat înfiinţarea unor posturi în care să fie încadraţi preoţii care
scordă asistenţa religioasă. în anul 1993, a fost încheiat între Ministerul Justiţiei şi
- atriarhia Română un protocol cu privire la acordarea asistenţei religioase în unităţile
subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Pe baza experienţei acumulate

privind acordarea asistenţei religioase în penitenciare, în anul 1997 s-a constatat
necesitatea actualizării dispoziţiilor respectivului protocol.
Ca urmare, avându-se în vedere rolul important pe care biserica l-a avut în istoria
poporului nostru, precum şi faptul că ea ajută la îndreptarea celui ce a încălcat legile
divine şi pe cele omeneşti, în acord cu prevederile generale ale Constituţiei României
privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, între Patriarhia Română şi
Ministerul Justiţiei s-a încheiat un nou protocol privind desfăşurarea acestei activităţi111.
în prezent, în ţara noastră, în fiecare unitate de detenţie a fost construit sau ame
najat un loc special pentru desfăşurarea activităţilor de asistenţă religioasă.
întrucât structura confesională din ţară se reflectă şi în penitenciare, aproape 90%
dintre deţinuţi aparţin cultului ortodox.
Persoanele private de libertate pot să primească, să păstreze şi să folosească
obiecte de cult şi publicaţii cu caracter religios.
1.5. Activitatea sportivă
Administraţia locului de deţinere asigură practicarea individuală sau în colectiv a

unor jocuri şi activităţi sportive, în raport de starea de sănătate a deţinuţilor, de aptitu
dini, vârstă şi preferinţe, în locuri special amenajate.
Toate activităţile sportive se organizează şi se desfăşoară sub îndrumarea şi
supravegherea unui personal special instruit şi autorizat (monitori de sport). Administraţia
Naţională a Penitenciarelor poate autoriza organizarea unor întreceri sportive între
diferite locuri de deţinere sau participarea la manifestări în cadrul unor întreceri pe
plan local ori naţional.
§2. Munca prestată de persoanele condamnate la pedepse privative de

libertate
2.1. Regimul de muncă şi calificare profesională
O obligaţie*121care revine condamnaţilor - şi care se află, de altfel, la baza regimului

executării pedepsei cu închisoarea (art. 83 şi urm. din Legea nr. 254/2013) - este
prestarea unei munci utile, sub condiţia de a fi apţi, din punct de vedere medical,
pentru aceasta.
111A se vedea Legea nr. 195/2000 privind constituirea şi organizarea clerului militar (M. Of.
nr. 561 din 13 noiembrie 2000). Desfăşurându-şi activitatea într-un sistem militar, această lege
s-a aplicat şi preoţilor din penitenciare. în această materie a fost adoptat şi Ordinul ministru
lui justiţiei nr. 1072/C/2013 pentru aprobarea Regulamentului privind asistenţa religioasă a
persoanelor private de libertate aflate în custodia Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor
(M. Of. nr. 187 din 3 aprilie 2013).
121 Noua lege o califică un drept, chiar dacă se precizează că condamnaţilor „li se poate
cere să muncească” - art. 78: „Dreptul la muncă. Persoanelor condamnate li se poate cere să
muncească, în raport cu tipul regimului de executare, ţinându-se seama de calificarea, deprin
derile şi aptitudinile acestora, de vârstă, starea de sănătate, măsurile de siguranţă, precum şi
de programele destinate sprijinirii formării profesionale a acestora”.
Munca persoanelor condamnate în penitenciare se realizează:

a) în regim de prestări de servicii pentru persoane fizice sau persoane juridice, în
interiorul ori exteriorul penitenciarului;
b) în regie proprie;
c) pentru activităţi cu caracter gospodăresc necesare penitenciarului;
d) în caz de calamitate;
e) în caz de voluntariat;
f) în alte cazuri, în condiţiile legii.
Administraţia penitenciarului poate încheia contracte de prestări de servicii cu
persoane fizice sau persoane juridice, inclusiv penitenciare, interesate în folosirea la
muncă a persoanelor condamnate.
Diplomele, certificatele sau orice alte documente care atestă însuşirea unei meserii,
calificarea sau recalificarea profesională în cursul executării pedepsei privative de
ibertate sunt recunoscute, în condiţiile legii.
Condamnaţilor care ies la muncă li se prezintă normele de securitate şi sănătatea
în muncă.
Prin muncă se menţine un tonus ridicat al celor cu pedepse lungi. Munca îi ajută pe
cei care sunt certaţi cu aceasta şi trăiesc din munca altora să se obişnuiască pentru
ca în libertate să se poată integra în muncă şi societate. Totodată, prin muncă se
realizează o reeducare a lor, dar în acelaşi timp condamnaţii îşi pot asigura mijloacele
băneşti pentru a achita datoriile de întreţinere în penitenciar, căci altfel ar deveni
nişte întreţinuţi de către stat. în acelaşi timp, se menţine deprinderea de a munci a
condamnaţilor şi de a se obişnui cu activitatea pe care o desfăşoară.
Obligaţia de a munci revine în principiu tuturor condamnaţilor. Pentru situaţia
'emeilor, art. 84 din Legea nr. 254/2013, intitulat „Munca prestată în cazuri speciale”,
arată că „femeile condamnate care sunt însărcinate, cele care au născut în perioada
executării pedepsei privative de libertate şi au în îngrijire copii în vârstă de până la
jn an nu pot presta muncă în timpul nopţii sau în locuri vătămătoare, periculoase ori
care prezintă risc pentru sănătatea sau integritatea acestora”.
Mişcarea şi munca devin o necesitate organică şi sunt o obligaţie, dar şi un drept al
Tuturor condamnaţilor. Munca desfăşurată nu trebuie să fie degradantă, nici arbitrară
ş nu trebuie să ducă la epuizarea condamnatului, motiv pentru care la muncă sunt
'dosite doar persoanele apte de muncă. Munca poate fi mai slab plătită decât în
bertate. Trebuie să se ţină seama şi de sexul condamnaţilor (femei şi bărbaţi).
La repartizarea în muncă se au în vedere necesităţile obiective de muncă, sănătatea
ş capacitatea de muncă, pregătirea profesională, iar dacă cei calificaţi nu mai sunt
cecesari, se vor folosi la munci necalificate. Intelectualii vor fi folosiţi la munci potrivit
pregătirii lor. Repartizarea la muncă se face doar cu avizul medicului penitenciarului.
Dispoziţiile referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă se aplică în mod
corespunzător, iar dacă o persoană a devenit incapabilă de muncă în urma unui
accident sau a unei boli profesionale, beneficiază de pensie de invaliditate, în condiţiile
egii.
Organizarea muncii: grupele de muncă sunt formate din circa 25 de persoane, căci
cacă ar fi grupe mai mici, de 5-10 condamnaţi, ar necesita mai mulţi supraveghetori. în
icinta penitenciarului grupele sunt formate din 2 sau 3 condamnaţi. Munca se
cesfăşoară sub paza exercitată de unităţi speciale de pază.
142 Drept execuţional penal IX. Condiţiile de detenţie în p e n iţe 'c
Munca se prestează în interiorul sau exteriorul penitenciarului pentru diferiţi agenţi 2.4. Recuperarea pagube
economici, în interesul penitenciarului, în caz de calamitate sau în regie proprie. De
asemenea, munca se prestează la o societate reglementată de Legea nr. 31/1990, în cazul în care condamna
prin desfăşurarea unei activităţi productive sau de specialitate, în temeiul mandatului muncă, va răspunde mater a
de executare emis în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare. reţine din cota de 90% repa~:
Condamnatul este obligat să îndeplinească în timpul prestării muncii toate înda alin. (1) lit. a) din Legea nr i
toririle ce revin la locul de muncă, după caz, salariaţilor, având drepturile ce revin imputare emis de directori, ce
acestora, însă cu anumite limitări. Ordinul poate fi contesta:
Evidenţa muncii este ţinută de reprezentanţii penitenciarului. circumscripţia căreia se află s~.
Munca se desfăşoară doar cu acordul persoanei condamnate. Persoanele condamnate -
al bunurilor încredinţate spre *
2.2. Durata muncii prestate muncii.
Totuşi, sunt situaţii câne î
Durata unei zile de muncă este de maxim 8 ore, iar săptămâna este de 40 de ore. penitenciarului:
Femeile care sunt însărcinate, acelea care au născut în perioada detenţiei şi au - în condiţiile prevăzute =
în îngrijire copii în vârstă de până la 1 an nu pot presta muncă în timpul nopţii sau în un prejudiciu administraţie ce
locuri vătămătoare, periculoase ori care prezintă risc pentru sănătatea sau integritatea director;
acestora. - în condiţiile art. 60 a -
dispun de mijloacele băneş- na
individual sunt suportate de că
2.3. Remunerarea muncii condamnaţilor
- în condiţiile art. 64 ai -
Veniturile realizate de persoanele condamnate pentru munca prestată nu constituie exercitarea dreptului de p e : : :
venituri salariale şi se impozitează potrivit prevederilor legale care reglementează condamnate nu dispun de - :
impunerea veniturilor realizate de persoanele fizice. Veniturile realizate nu pot fi mai dreptului de petiţionare p r^ ce
mici decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în raport cu programul sau organizaţiilor intemationa ^
de muncă. România şi cele pentru exer:
Munca prestată pentru activităţi cu caracter gospodăresc necesare penitenciarului, cu organizaţiile neguvemare^l
în caz de calamitate sau în caz de voluntariat nu este remunerată. drepturilor omului sunt su p o c =
Repartizarea veniturilor obţinute de către deţinuţi se face potrivit art. 87 din Legea - în condiţiile art. 72 a -
nr. 254/2013. Astfel, veniturile se încasează de către administraţia penitenciarului în examenul medical de către ur
care se află persoana condamnată şi se repartizează după cum urmează: penitenciarului, dacă persoac
a) 40% din venit revine persoanei condamnate, care poate folosi pe durata executării contabilă nominală sau în comă
pedepsei privative de libertate 90% din acesta, iar 10% se consemnează pe numele Sumele cheltuite în aces: s
său, la Trezoreria Statului, urmând să fie încasat în momentul punerii în libertate; pe durata executării pedepse
b) 60% din venit revine administraţiei penitenciarului, constituind venituri proprii contul personal sau în fişa cor
care se încasează, se contabilizează şi se utilizează potrivit dispoziţiilor legale privind
finanţele publice.
Administraţia penitenciarului are obligaţia de a aduce la cunoştinţa persoanei
condamnate posibilitatea încheierii unui contract de asigurare privind contribuţia la
bugetul asigurărilor sociale de stat pentru veniturile realizate din munca prestată,
pe perioada executării pedepsei privative de libertate. Plata contribuţiei la bugetul
asigurărilor sociale de stat se poate face din cota de 90% prevăzută din cota 40% de
mai sus, repartizată pe numele persoanei condamnate.
în cazul în care persoana condamnată a fost obligată la plata de despăgubiri
civile, care nu au fost achitate până la data primirii în penitenciar, o cotă de 50%
din procentul de 40% prevăzut de lege la art. 87 alin. (1) lit. a) se utilizează pentru
repararea prejudiciului cauzat părţii civile.
111Art. 88 din Legea nr. 2S î:
2.4. Recuperarea pagubelor
în cazul în care condamnatul a creat un prejudiciu în penitenciar sau la locul de

muncă, va răspunde material din sumele primite pentru munca prestată, adică se va
reţine din cota de 90% repartizată pe numele persoanei condamnate conform art. 87
alin. (1) lit. a) din Legea nr. 254/2013. Reţinerea se va face pe baza ordinului de
mputare emis de directorul penitenciarului, care constituie titlu executoriu.
Ordinul poate fi contestat în 15 de zile de la primirea acestuia, la judecătoria în
circumscripţia căreia se află situat penitenciarul111. Hotărârea judecătoriei este definitivă.
Persoanele condamnate nu răspund pentru pagubele provocate de uzul normal
al bunurilor încredinţate spre folosinţă sau pentru cele provenite din riscul normal al
muncii.
Totuşi, sunt situaţii când sumele stabilite sunt avansate iniţial de administraţia
oenitenciarului:
- în condiţiile prevăzute la art. 88 alin. (2) din lege, în cazul în acre este cauzat
jn prejudiciu administraţiei penitenciarului, când se emite ordin de imputare de către
director;
- în condiţiile art. 60 alin. (3) din lege, adică, dacă persoanele condamnate nu
cispun de mijloacele băneşti necesare, cheltuielile prevăzute pentru copierea dosarului
ndividual sunt suportate de către administraţia locului de deţinere;
- în condiţiile art. 64 alin. (5) din lege, adică, în cazul cheltuielilor ocazionate de
exercitarea dreptului de petiţionare şi a dreptului la corespondenţă, dacă persoanele
::ndamnate nu dispun de mijloacele băneşti necesare, cheltuielile pentru exercitarea
septului de petiţionare prin cereri şi sesizări adresate organelor judiciare, instanţelor
îau organizaţiilor internaţionale a căror competenţă este acceptată ori recunoscută de
România şi cele pentru exercitarea dreptului la corespondenţă cu familia, apărătorul şi
: - organizaţiile neguvernamentale care îşi desfăşoară activitatea în domeniul protecţiei
rapturilor omului sunt suportate de către administraţia penitenciarului;
- în condiţiile art. 72 alin. (5) din lege, fiind vorba de cheltuielile ocazionate de
r«amenul medical de către un medic legist, care se suportă de către administraţia
zenitenciarului, dacă persoana în cauză nu are sume de bani evidenţiate în fişa
rentabilă nominală sau în contul personal.
Sumele cheltuite în acest sens de administraţia penitenciarului vor fi recuperate,
:e durata executării pedepsei, de la persoana condamnată, în momentul în care în
: :ntul personal sau în fişa contabilă va exista disponibil.
Art. 88 din Legea nr. 254/2013.

Capitolul al X-lea. Drepturile şi obligaţiile persoanelor
care execută o pedeapsă privativă de libertate
Secţiunea 1. Obligaţiile condamnaţilor
Aşa cum am arătat deja, de la primul contact pe care condamnatul îl are cu peni
tenciarul, i se aduc la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile pe care le are pe timpul execu
tării pedepsei privative de libertate. Prevăzute de lege şi detaliate în regulamentul de
aplicare a acesteia, obligaţiile constituie reguli de conduită obligatorii, care reclamă,
pe de o parte, îndatorirea condamnaţilor de a li se supune din momentul luării la
cunoştinţă, iar, pe de altă parte, obligaţia administraţiei locului de deţinere de a pre
tinde condamnaţilor respectarea lor, asigurându-le, totodată, posibilitatea materială
a exercitării drepturilor pe care le au.
Persoanele condamnate la pedepse privative de libertate au următoarele obligaţii
(art. 81 din Legea nr. 254/2013):
a) să se supună percheziţiei cu ocazia primirii în penitenciar, precum şi pe parcursul
executării pedepsei privative de libertate, ori de câte ori este necesar;
b) să respecte regulile stabilite de administraţia penitenciarului pe perioada cât
au permisiune de ieşire din penitenciar sau în cazul desfăşurării de activităţi, fără
supraveghere, în exteriorul penitenciarului;
c) să se conformeze dispoziţiilor date de organele judiciare;
d) să respecte regulile de igienă individuală şi colectivă în camera de deţinere şi
în alte spaţii comune, precum şi indicaţiile medicului;
e) să întreţină în mod corespunzător bunurile încredinţate de administraţia peni
tenciarului şi bunurile din dotarea unităţilor unde prestează munca;
f) să respecte programul zilnic;
g) să respecte repartizarea pe camerele de deţinere;
h) să manifeste o atitudine cuviincioasă faţă de orice persoană cu care intră în
contact;
i) să aibă o ţinută decentă, curată şi îngrijită;
j) să îndeplinească în bune condiţii activităţile la care participă;
k) să declare, conform realităţii, nivelul de instruire şcolară sau pregătire profesională;
l) să respecte orice altă obligaţie care rezultă din lege, din regulamentul de aplica
re a acesteia, din ordinele şi deciziile emise în baza acestora şi din regulamentul de
ordine interioară al penitenciarului.
Se impune a se face precizarea că persoanele condamnate răspund din punct
de vedere civil, material, disciplinar sau penal, după caz, pentru faptele săvârşite în
timpul executării pedepselor privative de libertate, potrivit legii.
Aceste obligaţii sunt valabile şi pentru minorii care sunt sancţionaţi cu măsurile
educative privative de libertate.
X. Drepturile şi obligaţiile condamnaţilor 145
§2. Regimul de ordine şi disciplină
2.1. Abateri şi sancţiuni disciplinare
Legea nr. 254/2013 privind executare pedepselor privative de libertate cuprinde

dispoziţii cu privire la ordinea şi disciplina în penitenciar. Sunt considerate încălcări
ale disciplinei, abateri disciplinare următoarele (art. 100 din lege):
a) Constituie abateri disciplinare foarte grave încălcarea dispoziţiilor prevăzute la
art. 81 lit. a)-c) şi la art. 82 lit. a)-p) din lege, determinarea cu intenţie a altei persoane
condamnate să săvârşească una dintre faptele prevăzute la art. 82 lit. a)-p), precum
şi încălcarea altor obligaţii şi interdicţii prevăzute ca abateri foarte grave în alte acte
normative.
Obligaţiile şi interdicţiile a căror încălcare este calificată drept abatere disciplinară
foarte gravă sunt următoarele:
- să se supună percheziţiei cu ocazia primirii în penitenciar, precum şi pe parcursul
executării pedepsei privative de libertate, ori de câte ori este necesar [art. 81 lit. a)];
- să respecte regulile stabilite de administraţia penitenciarului pe perioada cât
au permisiune de ieşire din penitenciar sau în cazul desfăşurării de activităţi, fără
supraveghere, în exteriorul penitenciarului [art. 81 lit. b)];
- să se conformeze dispoziţiilor date de organele judiciare [art. 81 lit. c)].
- exercitarea sau încercarea de exercitare de acte de violenţă asupra personalului,
persoanelor care execută misiuni în penitenciar sau care se află în vizită, asupra
celorlalte persoane condamnate, precum şi asupra oricăror altor persoane [art. 82
1 a)];
- organizarea, sprijinirea sau participarea la revolte, răzvrătiri, acte de nesupunere
oasive sau active ori alte acţiuni violente, în grup, de natură să pericliteze ordinea,
disciplina şi siguranţa penitenciarului [art. 82 lit. b)];
- iniţierea sau participarea la acte de sustragere de la executarea pedepselor
orivative de libertate [art. 82 lit. c)];
-introducereaîn penitenciar, producerea, deţinerea, comercializarea sau consumul
de stupefiante, băuturi alcoolice ori de substanţe toxice sau ingerarea de medicamente
•âră prescripţie medicală, de natură să creeze tulburări de comportament [art. 82 lit. d)];
- sustragerea în orice mod de la executarea unei sancţiuni disciplinare [art. 82
St. e)j;
- instigarea altor persoane condamnate la săvârşirea de abateri disciplinare [art. 82
stf)];
- stabilirea de relaţii cu persoane condamnate sau persoane din interiorul ori
exteriorul penitenciarului, cu scopul de a împiedica înfăptuirea justiţiei sau aplicarea
normelor regimului de executare a pedepselor privative de libertate [art. 82 lit. g)];
- sustragerea sau distrugerea unor bunuri sau valori de la locul de muncă ori aparţi-
"ând penitenciarului, personalului, persoanelor care execută activităţi în penitenciar
sau se află în vizită, precum şi a bunurilor aparţinând altor persoane, inclusiv celor
:ondamnate [art. 82 lit. h)];
- prezenţa în zone interzise sau la ore nepermise în anumite spaţii din penitenciar,
stabilite prin regulamentul de ordine interioară, precum şi nerespectarea orei de
“ venire în penitenciar [art. 82 lit. i)];
- introducerea în penitenciar, procurarea, confecţionarea, deţinerea, schimbul,

primirea, utilizarea sau transmiterea de arme, materiale explozive, obiecte şi substanţe
care pun în pericol siguranţa penitenciarului, misiunilor sau a persoanelor, bani, me
dicamente, telefoane mobile, accesorii ale telefoanelor mobile, bunuri sau alte valori,
în alte condiţii decât cele admise [art. 82 lit. j)];
- substituirea identităţii unei alte persoane [art. 82 lit. k)];
- împiedicarea, cu intenţie, a desfăşurării programelor şi activităţilor care se deru
lează în penitenciar [art. 82 lit. I)];
- oferirea sau darea de bani ori alte foloase personalului penitenciarului [art. 82
lit. m)];
- obţinerea sau încercarea de obţinere, prin violenţă, constrângere, promisiuni,
servicii, cadouri sau alte mijloace, de avantaje morale ori materiale de la personal,
de la persoanele care execută misiuni în penitenciar sau care se află în vizită ori de
la celelalte persoane condamnate, precum şi de la orice altă persoană [art. 82 lit. n)];
- comunicarea cu exteriorul penitenciarului, în alte condiţii şi prin alte metode decât
cele stabilite prin reglementările în vigoare [art. 82 lit. o)];
- ameninţarea personalului, a persoanelor care execută misiuni în penitenciar sau
care se află în vizită, a celorlalte persoane condamnate, precum şi a oricăror altor
persoane [art. 82 lit. p)].
b) Constituie abateri disciplinare grave încălcarea dispoziţiilor prevăzute la
art. 81 lit. d)-f) şi la art. 82 lit. q)-ţ) din lege, determinarea cu intenţie a altei persoane
condamnate să săvârşească una dintre faptele prevăzute la art. 82 lit. q)-ţ), precum şi
încălcarea altor obligaţii şi interdicţii prevăzute ca abateri grave în alte acte normative.
gravă sunt următoarele:
- să respecte regulile de igienă individuală şi colectivă în camera de deţinere şi în
alte spaţii comune, precum şi indicaţiile medicului [art. 81 lit. d)];
- să întreţină în mod corespunzător bunurile încredinţate de administraţia peniten
ciarului şi bunurile din dotarea unităţilor unde prestează munca [art. 81 lit. e)];
- să respecte programul zilnic [art. 81 lit. f)];
- utilizarea în mod necorespunzător sau în alte scopuri a bunurilor puse la dispoziţie
de administraţia penitenciarului [art. 82 lit. q)];
-tulburarea orarului zilnic sau a liniştii, inclusiv după ora stingerii până la deşteptare
[art. 82 lit. r)];
- exprimarea, în public, prin gesturi sau acte obscene ori care atrag oprobriul
[art. 82 lit. s)];
- împiedicarea sau încercarea împiedicării aflării adevărului în cazul incidentelor
petrecute în penitenciar [art. 82 lit. ş)];
- desfăşurarea de acţiuni care urmăresc aducerea de prejudicii administraţiei
penitenciarului sau altor persoane [art. 82 lit. t)];
- autoagresiunea în orice mod şi prin orice mijloace [art. 82 lit. ţ)].
c) Constituie abateri disciplinare uşoare încălcarea dispoziţiilor prevăzute la
art. 81 lit. g)-l) şi la art. 82 lit. u)-x) din lege, determinarea cu intenţie a altei persoane
condamnate să săvârşească una dintre faptele prevăzute la art. 82 lit. u)-x), precum
şi a celor prevăzute ca abateri uşoare în alte acte normative.
uşoară sunt următoarele:
- să respecte repartizarea pe camerele de deţinere [art. 81 lit. g)];

- să manifeste o atitudine cuviincioasă faţă de orice persoană cu care intră în
contact [art. 81 lit. h)];
- să aibă o ţinută decentă, curată şi îngrijită [art. 81 lit. i)];
- să îndeplinească în bune condiţii activităţile la care participă [art. 81 lit. j)];
- s ă declare, conform realităţii, nivelul de instruire şcolară sau pregătire profesională
'art. 81 lit. k)];
- să respecte orice altă obligaţie care rezultă din lege, din regulamentul de aplicare
a acesteia, din ordinele şi deciziile emise în baza acestora şi din regulamentul de
ordine interioară al penitenciarului [art. 81 lit. I)];
- practicarea jocurilor de noroc cu scopul de a obţine foloase [art. 82 lit. u)];
-fu m a tu l în alte locuri decât cele permise [art. 82 lit. v)];
- orice manifestare cu caracter discriminatoriu, care aduce atingere demnităţii
..mane prin deosebirea, excluderea, restricţia sau preferinţa pe bază de rasă, naţio-
"alitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică,
avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infecţie HIV/
SIDA, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea
'^cunoaşterii, folosinţei sau exercitării în condiţii de egalitate a drepturilor fundamen
t e [art. 82 lit. x)].
în locurile de deţinere, ordinea şi disciplina sunt stabilite şi menţinute riguros, în
scopul asigurării securităţii colective şi individuale, precum şi a unei vieţi în comun
~me organizate. Nu se poate adăuga vreo altă constrângere asupra oricărei persoane
:ondamnate decât acelea care decurg din prevederile legale.
în situaţia în care se constată încălcarea uneia dintre obligaţiile pe care fiecare
reţinut are datoria de a le respecta, urmează a se constata abaterea şi a se aplica
-na dintre sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 101 din Legea nr. 254/2013, care
sunt următoarele:
a) avertismentul;
b) suspendarea dreptului de a participa la activităţi culturale, artistice şi sportive,
:e o perioadă de cel mult o lună;
c) suspendarea dreptului de a presta o muncă, pe o perioadă de cel mult o lună;
d) suspendarea dreptului de a primi şi de a cumpăra bunuri, cu excepţia celor
'ecesare pentru igiena individuală sau exercitarea drepturilor la apărare, petiţionare,
icrespondenţă şi asistenţă medicală, pe o perioadă de cel mult două luni;
e) suspendarea dreptului de a primi vizite, pe o perioadă de cel mult 3 luni;
f) izolarea pentru maximum 10 zile.
Totuşi, este de menţionat faptul că aceste sancţiuni nu sunt de natură să limiteze
f «ercitarea unor drepturi ale condamnatului aflat în penitenciar, cum sunt: dreptul la
icârare, dreptul de petiţionare, dreptul la vot, dreptul la corespondenţă, dreptul la
is.stenţă medicală, dreptul la hrană, ţinută, cazarmament şi condiţii minime de cazare,
: _eptul la plimbarea zilnică şi dreptul la odihnă.
Ultimele trei sancţiuni, prevăzute la lit. d)-f) (suspendarea dreptului de a primi şi de
= :umpăra bunuri, cu excepţia celor necesare pentru igiena individuală sau exercitarea
: epturilor la apărare, petiţionare, corespondenţă şi asistenţă medicală, pe o perioadă
:e cel mult două luni, suspendarea dreptului de a primi vizite, pe o perioadă de cel
~ jft 3 luni, izolarea pentru maximum 10 zile) nu se aplică femeilor însărcinate sau
:elor care au în îngrijire copii în vârstă de până la un an.
148 Drept execuţional penal X. Drepturile şi obligaţiile core a-
Medicul aduce la cunoştinţă şi face recomandări preşedintelui comisiei de discipli interes public şi ale H.G n
nă în situaţia existenţei oricărui motiv medical de împiedicare a aplicării şi executării aplicare a acesteia, ale C
sancţiunii izolării pentru maximum 10 zile. Personalul medical al penitenciarului vizi civilă, precum şi ale regL aj
tează, ori de câte ori este necesar, persoanele condamnate care execută această în termen de 10 zile de
sancţiune disciplinară. prezintă acesteia rezuita:e
Sancţiunile cu caracter colectiv şi sancţiunile corporale sunt interzise. Pentru fiecare ămurirea incidentului s u c :
abatere disciplinară poate fi aplicată numai una dintre sancţiunile disciplinare enunţate nate cercetate şi verificare;
mai sus. Mijloacele de imobilizare din dotare, precum şi orice mijloc degradant sau în termen de 10 zile de
umilitor nu pot fi folosite ca sancţiuni disciplinare. disciplină, după ascultarea
Bunurile interzise şi sumele de bani găsite asupra deţinuţilor, cu prilejul percheziţiilor, are cunoştinţă despre îmor
se confiscă. Bunurile confiscate se valorifică sau se distrug potrivit legii, iar sumele de scrisă una dintre sanct ^ni £
bani se fac venit la bugetul de stat. disciplinară. La stabilirea &
Răspunderea disciplinară nu exclude răspunderea penală sau civilă a persoanelor comitere a abaterii, de p e r
condamnate. în situaţia în care abaterea disciplinară îmbracă forma unei infracţiuni, disciplinare săvârşite an:e'
personalul penitenciarului va sesiza obligatoriu organele de cercetare penală şi abaterii şi în timpul procez.
provizoriu va putea aplica o sancţiune disciplinară. Hotărârea comisiei de :
sub semnătură, de către se
2.2. Procedura disciplinară existente şi a termenuiu :e
disciplinare, comisia de ais
Potrivit art. 102 din Legea nr. 254/2013, prima etapă a procedurii disciplinare este formează directorul per :e^
constatarea abaterilor disciplinare. Abaterile disciplinare se constată, din oficiu sau competent.
la sesizarea oricărei persoane, de către personalul administraţiei penitenciarului şi se Hotărârea comisiei de o
consemnează într-un raport de incident. Acesta se depune la şeful secţiei unde este tivitate şi legalitate. As~e
deţinută persoana condamnată, în termen de 24 de ore de la data constatării abaterii, hotărâre prin re g le m e n te
iar pentru abaterile disciplinare constatate în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători de care poate uza persoar<
legale, nu mai târziu de prima zi lucrătoare. de supraveghere a phvăn
Dacă s-a constatat abaterea, şeful secţiei unde este deţinută persoana condamnată rârii. Plângerea formulată
înaintează raportul de incident comisiei de disciplină, în termen de 24 de ore. Comisia disciplinare.
de disciplină este formată din directorul adjunct pentru siguranţa deţinerii şi regim Cu ocazia soluţionâr b*<
penitenciar, în calitate de preşedinte, directorul adjunct pentru educaţie şi asistenţă libertate de la penitenciar i
psihosocială şi un ofiţer desemnat de directorul penitenciarului, în calitate de membri. să asculte persoana condar
Secretariatul comisiei este asigurat de persoana numită în acest sens de directorul judecătorul de supraveghe
penitenciarului. atei persoane condamnai
Directorul penitenciarului desemnează una sau mai multe persoane din cadrul sistemul penitenciar. în ca
personalului penitenciarului, altele decât supraveghetorii, să efectueze cercetarea alt penitenciar, ju d ecă tor
prealabilă. Persoana sau persoanele desemnate aduc la cunoştinţa deţinutului motivul soana în cauză, în conc~ •
declanşării procedurii disciplinare şi faptul că acesta poate propune administrarea ascultarea acesteia de că:-
de probe. în cazul în care persoana condamnată nu vorbeşte sau nu înţelege limba noul loc de deţinere, care T*
română, nu se poate exprima ori are deficienţe de comunicare, administraţia peni Judecătorul de supra. e
tenciarului dispune măsurile necesare aducerii la cunoştinţă a informaţiilor prevăzute încheiere motivată, în te—e
la art. 61 alin. (1) din lege, prin intermediul unei persoane care poate comunica cu următoarele soluţii:
persoana condamnată. Aceste informaţii, care sunt puse la dispoziţie persoanelor a) admite plângerea ş
condamnate în perioada de carantină şi observare după primirea în penitenciar, se aplicate de comisia de disc
referă la cunoaşterea prevederilor Codului penal şi ale Codului de procedură penală b) respinge plângerea. :
referitoare la executarea pedepselor privative de libertate, ale Legii nr. 254/2013, ale sau inadmisibilă, după caz
regulamentului de aplicare a dispoziţiilor acesteia, ale ordinelor şi deciziilor emise c) ia act de retragerea p
în temeiul acestei legi, ale Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de
interes public şi ale H.G. nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a acesteia, ale O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie
civilă, precum şi ale regulamentului de ordine interioară a penitenciarului.
în termen de 10 zile de la sesizarea comisiei de disciplină, persoana desemnată
prezintă acesteia rezultatele cercetării prealabile. Cercetarea prealabilă are ca scop
lămurirea incidentului sub toate aspectele şi presupune audierea persoanei condam
nate cercetate şi verificarea apărărilor acesteia.
în termen de 10 zile de la primirea rezultatelor cercetării prealabile, comisia de
disciplină, după ascultarea persoanei condamnate şi a oricărei altei persoane care
are cunoştinţă despre împrejurările în care a fost săvârşită fapta, aplică prin hotărâre
scrisă una dintre sancţiunile disciplinare sau, după caz, clasează dosarul de cercetare
disciplinară. La stabilirea sancţiunii disciplinare se ţine seama de natura şi modul de
comitere a abaterii, de persoana şi starea de sănătate a condamnatului, de abaterile
disciplinare săvârşite anterior, de atitudinea persoanei condamnate după săvârşirea
abaterii şi în timpul procedurii disciplinare.
Hotărârea comisiei de disciplină se comunică persoanei condamnate de îndată,
sub semnătură, de către secretarul comisiei de disciplină, cu menţionarea căii de atac
existente şi a termenului de exercitare a acesteia. în cazul în care, în cursul procedurii
disciplinare, comisia de disciplină ia cunoştinţă despre săvârşirea unei infracţiuni, in
formează directorul penitenciarului, în vederea sesizării organului de urmărire penală
competent.
Hotărârea comisiei de disciplină poate fi atacată, în cazul în care nu reflectă obiec
tivitate şi legalitate. Astfel, legiuitorul a oferit instrumentul legal de a ataca această
notărâre prin reglementarea la art. 104 din Legea nr. 254/2013 a instituţiei plângerii
de care poate uza persoana condamnată. Aceasta poate face plângere la judecătorul
de supraveghere a privării de libertate, în termen de 3 zile de la comunicarea hotă-
'ârii. Plângerea formulată în condiţiile de mai sus suspendă executarea sancţiunilor
disciplinare.
Cu ocazia soluţionării plângerii formulate, judecătorul de supraveghere a privării de
bertate de la penitenciarul a cărui comisie a aplicat sancţiunea disciplinară este obligat
să asculte persoana condamnată, la locul de deţinere. în vederea soluţionării plângerii,
jdecătorul de supraveghere a privării de libertate poate proceda la ascultarea oricărei
altei persoane condamnate sau oricărei altei persoane care desfăşoară activităţi în
sistemul penitenciar. în cazul în care persoana condamnată este transferată la un
alt penitenciar, judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate asculta per
soana în cauză, în condiţiile privind audierea prin videoconferinţă, sau poate solicita
ascultarea acesteia de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate de la
"oul loc de deţinere, care înaintează declaraţia luată.
Judecătorul de supraveghere a privării de libertate soluţionează plângerea, prin
^cheiere motivată, în termen de 10 zile de la primirea acesteia, pronunţând una dintre
-'mătoarele soluţii:
a) admite plângerea şi dispune anularea sau modificarea sancţiunii disciplinare
splicate de comisia de disciplină;
b) respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată, rămasă fără obiect, tardivă
iau inadmisibilă, după caz;
150 Drept execuţional penal X. Drepturile şi obligaţiile conda—'s :
Judecătorul se pronunţă printr-o încheiere care se comunică persoanei condamnate care pun în pericol siguranţa
şi administraţiei penitenciarului, în termen de 3 zile de la data pronunţării acesteia. camente, telefoane mobile, ac:
împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate persoana alte condiţii decât cele adm se
condamnată şi administraţia penitenciarului pot introduce contestaţie la judecătoria k) substituirea identităţi un<
în a cărei circumscripţie se află penitenciarul a cărui comisie a aplicat sancţiunea l) împiedicarea, cu inter:-
disciplinară, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii. Contestaţiile suspendă derulează în penitenciar;
executarea acesteia şi se depun la judecătorul de supraveghere a privării de libertate m) oferirea sau darea de c:
care a pronunţat încheierea, care le înaintează judecătoriei împreună cu dosarul n) obţinerea sau încercare^
cauzei, în termen de două zile de la primirea acestora. Contestaţiile se soluţionează servicii, cadouri sau alte m a
de urgenţă şi cu precădere. de la persoanele care exec-'â
Contestaţia se judecă, în şedinţă publică, cu citarea şi audierea în mod obligatoriu la celelalte persoane conda:-"
a persoanei condamnate şi cu citarea administraţiei penitenciarului. Persoana con o) comunicarea cu exte- c
damnată şi administraţia penitenciarului pot depune memorii şi concluzii scrise. decât cele stabilite prin reglem
Persoana condamnată este adusă la judecată doar la solicitarea instanţei, în acest p) ameninţarea persona -
caz fiind audiată. Asistenţa juridică nu este obligatorie. în cazul în care procurorul şi sau care se află în vizită, a c
reprezentantul administraţiei penitenciarului participă la judecată, aceştia pun concluzii. altor persoane;
Instanţa se pronunţă, în şedinţă publică, prin sentinţă definitivă, care se comunică q) utilizarea în mod necc
persoanei condamnate şi administraţiei penitenciarului. dispoziţie de administraţia pe
rj tulburarea orarului zilr c s='
2.3. Interdicţiile persoanelor private de libertate s) exprimarea, în public, cn
ş) împiedicarea sau încer:a
Persoanelor condamnate le sunt interzise anumite fapte sau acte: petrecute în penitenciar;
a) exercitarea sau încercarea de exercitare de acte de violenţă asupra personalului, t) desfăşurarea de act
persoanelor care execută misiuni în penitenciar sau care se află în vizită, asupra celor penitenciarului sau altor pe-s:
lalte persoane condamnate, precum şi asupra oricăror altor persoane; ţ) autoagresiunea în once -
b) organizarea, sprijinirea sau participarea la revolte, răzvrătiri, acte de nesupunere u) practicarea jocurilor de -
pasive sau active ori alte acţiuni violente, în grup, de natură să pericliteze ordinea, v) fumatul în alte locuri dec
disciplina şi siguranţa penitenciarului; x) orice manifestare cl cai
c) iniţierea sau participarea la acte de sustragere de la executarea pedepselor umane prin deosebirea, exc jd
privative de libertate; litate, etnie, limbă, religie, ge-
d) introducerea în penitenciar, producerea, deţinerea, comercializarea sau consumul origine socială, vârstă, diza:
de stupefiante, băuturi alcoolice ori de substanţe toxice sau ingerarea de medicamente precum şi orice alt criteriu ca'a
fără prescripţie medicală, de natură să creeze tulburări de comportament; noaşterii, folosinţei sau e x e '::
e) sustragerea în orice mod de la executarea unei sancţiuni disciplinare; y) desfăşurarea oricăror a -
f) instigarea altor persoane condamnate la săvârşirea de abateri disciplinare;
g) stabilirea de relaţii cu persoane condamnate sau persoane din interiorul ori Secţiunea c
exteriorul penitenciarului, cu scopul de a împiedica înfăptuirea justiţiei sau aplicarea
normelor regimului de executare a pedepselor privative de libertate;
h) sustragerea sau distrugerea unor bunuri sau valori de la locul de muncă ori
aparţinând penitenciarului, personalului, persoanelor care execută activităţi în peni
Drepturile persoanelor con
tenciar sau se află în vizită, precum şi a bunurilor aparţinând altor persoane, inclusiv
egislaţia în vigoare. Aderarea
celor condamnate;
aceste drepturi prin docurre-:
i) prezenţa în zone interzise sau la ore nepermise în anumite spaţii din penitenciar,
obligatorii pentru statele ca'a
revenire în penitenciar;
j) introducerea în penitenciar, procurarea, confecţionarea, deţinerea, schimbul, 111A se vedea Convenţia p e -n
primirea, utilizarea sau transmiterea de arme, materiale explozive, obiecte şi substanţe 3rotocoalele sale adiţionale, raîr*»
31 mai 1994).
care pun în pericol siguranţa penitenciarului, misiunilor sau a persoanelor, bani, medi
camente, telefoane mobile, accesorii ale telefoanelor mobile, bunuri sau alte valori, în
alte condiţii decât cele admise;
k) substituirea identităţii unei alte persoane;
l) împiedicarea, cu intenţie, a desfăşurării programelor şi activităţilor care se
derulează în penitenciar;
m) oferirea sau darea de bani ori alte foloase personalului penitenciarului;
n) obţinerea sau încercarea de obţinere, prin violenţă, constrângere, promisiuni,
servicii, cadouri sau alte mijloace, de avantaje morale ori materiale de la personal,
de la persoanele care execută misiuni în penitenciar sau care se află în vizită ori de
la celelalte persoane condamnate, precum şi de la orice altă persoană;
o) comunicarea cu exteriorul penitenciarului, în alte condiţii şi prin alte metode
decât cele stabilite prin reglementările în vigoare;
p) ameninţarea personalului, a persoanelor care execută misiuni în penitenciar
sau care se află în vizită, a celorlalte persoane condamnate, precum şi a oricăror
altor persoane;
q) utilizarea în mod necorespunzător sau în alte scopuri a bunurilor puse la
dispoziţie de administraţia penitenciarului;
r) tulburarea orarului zilnic sau a liniştii, inclusiv după ora stingerii până la deşteptare;
s) exprimarea, în public, prin gesturi sau acte obscene ori care atrag oprobriul;
ş) împiedicarea sau încercarea împiedicării aflării adevărului în cazul incidentelor
petrecute în penitenciar;
t) desfăşurarea de acţiuni care urmăresc aducerea de prejudicii administraţiei
penitenciarului sau altor persoane;
ţ) autoagresiunea în orice mod şi prin orice mijloace;
u) practicarea jocurilor de noroc cu scopul de a obţine foloase;
v) fumatul în alte locuri decât cele permise;
x) orice manifestare cu caracter discriminatoriu, care aduce atingere demnităţii
„mane prin deosebirea, excluderea, restricţia sau preferinţa pe bază de rasă, naţiona-
tate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică, avere,
jrigine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infecţie HIV/SIDA,
crecum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recu
noaşterii, folosinţei sau exercitării în condiţii de egalitate a drepturilor fundamentale;
y) desfăşurarea oricăror altor acţiuni interzise prin lege.
Secţiunea a 2-a. Drepturile condamnaţilor
Drepturile persoanelor condamnate îşi au izvorul în Constituţie (art. 15-53) şi în

■egislaţia în vigoare. Aderarea României la Uniunea Europeană a consfinţit şi întărit
aceste drepturi prin documente111ce au caracter internaţional şi care sunt în general
Aligatorii pentru statele care le-au ratificat. Orice îngrădire a drepturilor se poate
111A se vedea Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi

-'Dtocoalele sale adiţionale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994 (M. Of. nr. 135 din
mai 1994).
face tot în contextul acestor acte normative. Drepturile persoanelor condamnate sunt
reglementate în Capitolul V din Titlul III al Legii nr. 254/2013.
Una dintre cele mai importante instituţii ale dreptului execuţional penal, în jurul că
reia este organizată activitatea sistemului penitenciar, este cea a drepturilor deţinuţilor.
Mai mult decât atât, acestea nu rămân doar la nivel teoretic, de concept, ci trebuie
aplicate, respectate, uneori modificate sau adaptate. Abordând problema drepturilor
deţinuţilor, trebuie precizat de la început că acestea nu trebuie identificate sau con
fundate cu drepturile cetăţenilor. Ele privesc unele aspecte ale relaţiilor condamnatului
cu conducerea penitenciarului (dreptul la hrană, la îngrijire medicală etc.) sau ale re
laţiilor cu familia (dreptul la vizite, la pachete, la corespondenţă etc.) ori au în vedere
respectul pentru demnitatea condamnatului.
Pentru deţinut, aceste drepturi se nasc în momentul încarcerării, se menţin pe
toată durata executării pedepsei privative de libertate şi se sting în momentul liberării
definitive.
Personalul din penitenciare, alături de persoanele angrenate în executarea pe
depselor privative de libertate, sunt obligate să respecte şi să asigure condamnaţilor
exercitarea drepturilor acordate de lege, încălcarea sau împiedicarea exercitării lor
fiind sancţionată penal sau disciplinar111.
Orice sistem penitenciar trebuie să asigure un minim de condiţii necesare care
trebuie respectate, pentru a li se asigura condamnaţilor baza pentru dezvoltarea
personalităţii şi pentru reinserţia socială după liberare.
Respectarea drepturilor prevăzute de lege pentru persoanele condamnate este
asigurată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate. Reprezentanţii organi
zaţiilor neguvernamentale, care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei drepturilor
omului, pot vizita penitenciarele şi pot lua contact cu persoanele condamnate, cu
acordul directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. întrevederile
dintre reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale prevăzute mai sus şi persoanele
condamnate se desfăşoară în condiţii de confidenţialitate, sub supraveghere vizuală.
împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de Legea
nr. 254/2013, luate de către administraţia penitenciarului, persoanele condamnate pot
face plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate de la penitenciarul
care a dispus măsurile cu privire la exercitarea drepturilor, în termen de 10 zile de la
data când au luat cunoştinţă de măsura luată. Persoana condamnată este ascultată,
în mod obligatoriu, la locul de deţinere, de judecătorul de supraveghere a privării de
libertate.
în cazul în care persoana condamnată este transferată la un alt penitenciar, ju
decătorul de supraveghere a privării de libertate poate asculta persoana în cauză,
în condiţiile art. 29 din lege, prin audierile prin videoconferinţă sau poate solicita
ascultarea acesteia de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate de la
noul loc de deţinere, care înaintează declaraţia luată. Judecătorul de supraveghere
a privării de libertate poate proceda la ascultarea oricărei altei persoane din sistemul
penitenciar, în vederea aflării adevărului.
Judecătorul de supraveghere a privării de libertate soluţionează plângerea, prin
încheiere motivată, în termen de 15 zile de la primirea acesteia şi pronunţă una dintre
următoarele soluţii:1
[1) I. O ancea , Drept execuţional..., 1998, p. 115-116.

a) admite plângerea, în tot sau în parte, şi dispune anularea sau modificarea măsurii
luate de către administraţia penitenciarului ori obligă administraţia penitenciarului să
ia măsurile legale care se impun;
b) respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată, rămasă fără obiect, tardivă
sau inadmisibilă, după caz;
încheierea judecătorului de supraveghere a privării de libertate se comunică
persoanei condamnate şi administraţiei penitenciarului, în termen de 3 zile de la data
pronunţării acesteia.
împotriva acestei încheieri persoana condamnată şi administraţia penitenciarului
pot formula contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul,
in termen de 5 zile de la comunicarea încheierii. Contestaţiile se depun la judecătorul
de supraveghere a privării de libertate care a pronunţat încheierea, care le înaintează
jdecătoriei, împreună cu dosarul cauzei, în termen de două zile de la primirea acestora.
Contestaţia se judecă, în şedinţă publică, cu citarea persoanei condamnate şi a
administraţiei penitenciarului, care pot depune memorii şi concluzii scrise. Persoana
condamnată este adusă la judecată doar la solicitarea instanţei, în acest caz fiind
audiată; asistenţa juridică nu este obligatorie. în cazul în care procurorul şi reprezentantul
administraţiei penitenciarului participă la judecată, aceştia pun concluzii.
Instanţa se pronunţă, în şedinţă publică, prin sentinţă definitivă, care se comunică
persoanei condamnate şi administraţiei penitenciarului.
în cele ce urmează, vom trata fiecare drept în parte.
§2. Libertatea conştiinţei, a opiniilor şi a credinţelor religioase
Condamnaţii pot participa liber la servicii şi întruniri religioase, pot consulta liber
eviste, cărţi cu caracter religios. De asemenea, în penitenciar, ei pot deţine materiale
le cult. Acest drept mai presupune înlăturarea oricărei îngrădiri sau discriminări pe
■eme de opinii, convingeri, credinţe religioase.
Acest prim drept este normat de prevederile art. 58 din Legea nr. 254/2013 şi are
rorespondent şi în art. 9 din Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 10 din Carta
drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 46-47 din Regulile europene pentru
:«nitenciare din 1987 şi art. 29 din Regulile penitenciare europene din 2006. Acest
drept nu poate fi îngrădit111.
în România, nimeni nu poate fi persecutat pentru propria credinţă sau lipsă de
redinţă religioasă. Orice individ, oricare ar fi statutul juridic, este absolut liber să
nbrăţişeze religia în care crede sau să nu recunoască nicio religie, adică să fie ateu.
m Art. 9 din Convenţia europeană a drepturilor omului: „Libertatea de gândire, de conştiinţă

şi de religie. 1. Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie;
=:est drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, precum şi libertatea de
arşi manifesta religia sau convingerea în mod individual sau colectiv, în public sau în particular,
onn cult, învăţământ, practici şi îndeplinirea ritualurilor. 2. Libertatea de a-şi manifesta religia
saj convingerile nu poate face obiectul altor restrângeri decât cele prevăzute de lege, care,
rtr-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru siguranţa publică, protecţia
:'dinii, a sănătăţii, a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor altora”.
154 Drept execuţional penal X. Drepturile şi obligaţiile conda r--a-
Este inadmisibil să se facă vreo deosebire între cetăţeni în ceea ce priveşte drepturile sau a drepturilor altora, p e r:^
în funcţie de credinţele lor religioase111. pentru a garanta autoritatea ş
Libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie este reglementată la art. 18 din Exprimarea individuală, e»:
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi este preluată şi prevăzută de art. 29 din orice altă formă de com unicai
Constituţia României. Nimeni nu poate fi constrâns sa adopte o opinie ori să adere la ta, ca şi a mea, a celorlalţi, ca ş
o credinţă religioasă contrare convingerilor sale. Libertatea conştiinţei este garantată; medităm la acest lucru şi să ne
ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc. Curtea Europeană a Drec:
Convenţia europeană a drepturilor omului prevede în art. 9: „1. Orice persoană are ibertatea de exprimare intră dr
dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie; acest drept include libertatea a informare. Posibilitatea f sc
de a-şi schimba religia sau convingerea, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia este o componentă esenţia ă =
sau convingerea în mod individual sau colectiv, în public sau în particular, prin cult, negării Holocaustului şi a atroc
învăţământ, practici şi îndeplinirea ritualurilor. 2. Libertatea de a-şi manifesta religia exprimare.
sau convingerile nu poate face obiectul altor restrângeri decât cele prevăzute de lege, Exprimarea poate fi prin c_
care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru siguranţa publică, 'apt, prin toate mijloacele ce :
protecţia ordinii, a sănătăţii, a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor altora”. De electronic.
aceea, dreptul de a intra în legătură cu reprezentantul calificat al unei religii nu se va Libertatea de opinie are a*
refuza niciodată unui deţinut. în aceeaşi măsură, dacă un deţinut se opune unei vizite persoane, cum ar fi funcţiona
a unui reprezentant al unui cult religios, trebuie respectată voinţa acestuia. şi magistraţii, cărora le este rrt
Acest drept implică libertatea de religie sau convingere, ca şi libertatea fiecăruia dedusă judecăţii.
dintre noi de a-şi manifesta religia sau convingerile, în mod individual sau în particular, Libertatea de informare -si
indiferent dacă aparţin unor agnostici, atei, catolici, evrei, musulmani, ortodocşi, pro sunt disponibile şi nu au care:*
testanţi, respectând, în egală măsură, drepturile celorlalţi. Protecţia libertăţii de gândire şi comunica informaţii imp :ă
vizează interdicţia oricărui tip de îndoctrinare, de impunere a unei ideologii, acţiune bertatea de exprimare în ger
specifică regimurilor totalitare. Recunoaşterea libertăţii conştiinţei creează obligaţia anumite limite prevăzute de e:
statului de a nu exercita niciun fel de constrângere la nivelul conştiinţei individului, a 'ăspunderea civilă sau pena â
forului interior al acestuia şi, de fapt, a libertăţii religiei. Noţiunea de informare est€
Restrângerile aduse libertăţii conştiinţei şi religiei sunt doar acelea care constituie acest context, libertatea prese
măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru siguranţa publică, protecţia cel mai larg de circulaţie a mf<
ordinii, a sănătăţii sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor materia libertăţii de informare (
altora. fea de infracţiuni sub masca :
Libertatea de exprimare (art. 30 din Constituţie), a gândurilor, a opiniilor sau a actuale. Statul poate interver
credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, jn control sau o cenzură. -ca
prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. Cenzura unor prevederi şi dispoziţi ir on
de orice fel este interzisă. în acelaşi sens, Convenţia europeană a drepturilor omului dependenţei de tutun, a abuz_
prevede în art. 10: „1. Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept Cât priveşte restrângerea a
cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau a comunica informaţii ori idei a apreciat că nu se încalcă <5s
fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol datoriri şi responsabilităţi ca'e
nu împiedică statele să supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau prevăzute de lege şi care con s:
de televiziune unui regim de autorizare. 2. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă tru securitatea naţională. n:eg
îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri prevenirea infracţionalităţ etc
sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate jrmătoarele condiţii pentru a *
democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, - să fie prevăzută de lega:
apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a moralei, a reputaţiei - să aibă un scop leg *. m :
în stat;
- să fie necesară într-o szc
111 P. Z idaru , Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse
de organele judiciare în cursul procesului penal. Comentarii, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008,
p. 180.
X. Drepturile şi obligaţiile condam naţilor 155
sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau

pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti”.
Exprimarea individuală, exprimarea opiniei, transmiterea informaţiilor, precum şi
orice altă formă de comunicare sunt acte care angajează responsabilitatea tuturor: a
ta, ca şi a mea, a celorlalţi, ca şi aceea a mijloacelor de informare în masă. Trebuie să
medităm la acest lucru şi să ne exprimăm respectând demnitatea şi libertatea celorlalţi.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că în conţinutul dreptului la
libertatea de exprimare intră dreptul de a avea şi de a-şi exprima opinia, dar şi dreptul
la informare. Posibilitatea fiecăruia de a avea şi de a exprima o opinie minoritară
este o componentă esenţială a unei societăţi democratice. în anul 2003, exprimarea
negării Holocaustului şi a atrocităţilor naziste nu s-a apreciat ca fiind un drept la libera
exprimare.
Exprimarea poate fi prin cuvânt scris şi vorbit, dar şi prin imagini sau gesturi şi, de
fapt, prin toate mijloacele de difuzare a informaţiei sau expresiei: radio, TV, sistem
electronic.
Libertatea de opinie are anumite limitări, dacă ne gândim la unele categorii de
persoane, cum ar fi funcţionarii publici, care au obligaţia de neutralitate şi rezervă,
şi magistraţii, cărora le este interzis a-şi exprima opinii cu privire la o anumită cauză
dedusă judecăţii.
Libertatea de informare înseamnă dreptul de a avea acces la orice informaţii care
sunt disponibile şi nu au caracter de secret sau confidenţialitate. Libertatea de a primi
şi comunica informaţii implică interzicerea oricărui sistem de cenzură, chiar dacă
libertatea de exprimare în general şi libertatea presei în special nu pot exista fără
anumite limite prevăzute de lege. Libertatea de exprimare fără margini poate antrena
răspunderea civilă sau penală.
Noţiunea de informare este interpretată în sens larg de Curtea Europeană şi, în
acest context, libertatea presei a dobândit o importanţă deosebită, presa fiind mediul
cel mai larg de circulaţie a informaţiilor şi ideilor. Internetul creează noi dificultăţi în
materia libertăţii de informare. Credibilitatea surselor de informare pe internet, comite
rea de infracţiuni sub masca libertăţii de informare sunt doar unele dintre problemele
actuale. Statul poate interveni impunând un regim al autorizaţiilor, care nu reprezintă
un control sau o cenzură. Apariţia comunicării transfrontalière a reclamat stabilirea
unor prevederi şi dispoziţii în privinţa protecţiei minorilor, a publicităţii, a luptei împotriva
dependenţei de tutun, a abuzului de alcool şi toxicomaniei.
Cât priveşte restrângerea acestor libertăţi, Curtea Europeană a Drepturilor Omului
a apreciat că nu se încalcă dispoziţiile art. 10 din Convenţie prin impunerea unor în
datoriri şi responsabilităţi, care pot fi supuse unor formalităţi, restrângeri sau sancţiuni
prevăzute de lege şi care constituie măsuri necesare într-o societate democratică pen-
tru securitatea naţională, integritatea teritorială, siguranţa publică, apărarea ordinii şi
prevenirea infracţionalităţii etc. Restrângerea acestor libertăţi trebuie să îndeplinească
jrmătoarele condiţii pentru a fi în limitele legii:
- să fie prevăzută de lege;
- să aibă un scop legitim: ocrotirea unor interese sau a unor valori fundamentale
in stat;
- să fie necesară într-o societate democratică.
156 Drept execuţional penal X. Drepturile şi obligaţiile conds —
§3. Dreptul la informaţie denţă se recuperează uite':

deţine în fişa contabilă n o ^ •
Conform art. 59 din Legea nr. 254/2013, Administraţia Naţională a Penitenciarelor Apărătorul sau oricare a!
şi administraţia penitenciarului au obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru a poate obţine, contra cost c
asigura liberul acces la informaţiile de interes public pentru persoanele condamnate. Acest drept poate rele.e
Accesul la informaţii publice se realizează, în condiţiile legii, prin publicaţii, emisiuni calea revizuirii, dar şi alte as
radiofonice şi televizate sau prin orice mijloace autorizate de către administraţia pe Pentru a preîntâmpina rr
nitenciarului: panouri, post de televiziune al penitenciarului (cum este cazul PAAB ponente, consultarea docL-r
TV de la Aiud). desemnate de directoru per
Dreptul persoanelor condamnate de a avea acces la informaţiile de interes public Dosarul individual poate-
nu poate fi îngrădit. de organele abilitate potrivit
Persoanelor condamnate li se va permite să comunice cu mass-media, cu respec caracter personal ale perse s
tarea măsurilor de siguranţă din penitenciar şi doar dacă nu există motive întemeiate
care să interzică acest lucru din raţiuni ce ţin de protecţia persoanei vătămate, a altor §5. Dreptul de petiţioi
persoane condamnate sau a personalului penitenciarului.
Informaţiile publice sunt cele care privesc activităţile unei instituţii sau autorităţi Prin petiţie se înţelege :
publice ori ale unei regii autonome care utilizează resurse financiare publice. Aceste instituţiilor publice, organeta
informaţii trebuie aduse la cunoştinţa deţinuţilor în limba română, precum şi în limba ternaţionale. Petiţia reprez n
pe care o cunosc, pentru a evita orice fel de discriminare în cunoaşterea şi aplicarea valorifica un drept, de a ce-s
regulilor. de interes general. Petit a ap
punere. Acestea pot fi fo r—_
§4. Dreptul la consultarea documentelor cu caracter personal prevăzut de art. 51 din Cor st
Europene şi art. 63-64 din U
Acest drept, prevăzut de art. 60 din Legea nr. 254/2013, permite ca persoana con Uneori, exercitarea acesz
damnată, apărătorul acesteia sau orice altă persoană, cu acordul persoanei condam de psihologi, dar şi de rec'e:
nate, să aibă acces la dosarul individual, la dosarul medical şi la rapoartele de incident Dreptul de petiţionare a
şi să poată obţine, la cerere, fotocopii ale acestora. venirii introducerii în pe~ :e-
Consultarea documentelor se poate face numai în prezenţa unei persoane desem substanţelor toxice, exp oz b
nate de directorul penitenciarului. nterzisă, plicurile sunt descr
Administraţia penitenciarelor este obligată să asigure, în locuri accesibile din Răspunsurile la petit ae
penitenciar, în limba română sau în limba pe care o înţeleg, liberul acces la informaţiile şi în condiţiile prevăzute ze
de interes public, la dispoziţiile legale din Codul penal şi Codul de procedură penală, dacă există indicii teme - :e
din Legea nr. 254/2013 sau din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile condamnată este înştiinţată
de interes public. Dacă cei interesaţi au deficienţe de comunicare, conducerea peniten şi predarea celor în drec: a i
ciarului va identifica modalităţile care permit înţelegerea acestora. Toate măsurile luate baza dispoziţiilor emise oe c
în sensul celor de mai sus se vor consemna într-un proces-verbal. prevederile art. 147 C. pro-:
Dreptul la consultarea documentelor cu caracter personal permite ca, în baza unei Pentru asigurarea exercit
cereri, persoana condamnată sau orice altă persoană, care are acordul acestei per obligaţia de a lua măsu- e c
soane, să aibă acces la dosar. Persoana condamnată poate obţine, la cerere, contra
cost, într-un număr de exemplare justificat, fotocopii ale documentelor din dosarul 11) Dosarul în care Dumnezej
individual. Dacă persoanele condamnate nu dispun de mijloacele băneşti necesare, a fost clasat de procurorii de ta
cheltuielile prevăzute cu copierea documentelor din dosar sunt suportate de către fost găsită adresa învinuite _
administraţia locului de deţinere. Sunt considerate persoane fără mijloace băneşti omor, l-a chemat în judecată :e I
persoanele condamnate care nu au sau nu au avut în ultimele 30 de zile sume de cu El pentru a fi apărat de re e o
a parchet în octombrie 2005 I
bani disponibile în fişa contabilă nominală sau în contul personal. Sumele cheltuite de
a fost înregistrată la parchet a
administraţia penitenciarului pentru exercitarea dreptului la petiţionare sau corespon-
aceea de neîncepere a u rm ă '-
şi nu are domiciliu.
denţă se recuperează ulterior de la persoana condamnată din sumele pe care le va

deţine în fişa contabilă nominală sau în contul personal, în timpul executării pedepsei.
Apărătorul sau oricare altă persoană, cu acordul scris al persoanei condamnate,
poate obţine, contra cost, o fotocopie a documentelor din dosarul individual.
Acest drept poate releva chiar calea probării condamnării fără temei, deschizând
calea revizuirii, dar şi alte aspecte interesante.
Pentru a preîntâmpina modificarea, deteriorarea sau sustragerea pieselor com
ponente, consultarea documentelor se poate face numai în prezenţa unei persoane
desemnate de directorul penitenciarului.
Dosarul individual poate fi consultat, cu excepţia situaţiilor în care acesta este solicitat
de organele abilitate potrivit legii, numai cu acordul persoanei condamnate. Datele cu
caracter personal ale persoanelor condamnate sunt confidenţiale, potrivit legii.
§5. Dreptul de petiţionare
Prin petiţie se înţelege orice cerere sau sesizare adresată autorităţilor publice,
nstituţiilor publice, organelor judiciare, instanţelor sau organizaţiilor naţionale ori in-
■emaţionale. Petiţia reprezintă modalitatea prin care cetăţenii au posibilitatea de a-şi
. alorifica un drept, de a cere o explicaţie cu privire la orice problemă personală sau
de interes general. Petiţia apare sub patru forme: cerere, reclamaţie, sesizare şi pro-
Dunere. Acestea pot fi formulate în scris sau prin e-mail. Dreptul de petiţionare este
: revăzut de art. 51 din Constituţie, art. 44 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii
Europene şi art. 63-64 din Legea nr. 254/2013.
Uneori, exercitarea acestui drept dă naştere la unele situaţii, ce pot fi analizate atât
oe psihologi, dar şi de reprezentanţii cultelor111.
Dreptul de petiţionare al persoanelor condamnate este garantat. în scopul pre-
•enirii introducerii în penitenciar, prin intermediul răspunsurilor la petiţii, a drogurilor,
substanţelor toxice, explozibililor sau a altor asemenea obiecte a căror deţinere este
"erzisă, plicurile sunt deschise, fără a fi citite, în prezenţa persoanei condamnate.
Răspunsurile la petiţii au caracter confidenţial şi nu pot fi reţinute decât în limitele
ş în condiţiile prevăzute de lege. Astfel, ele pot fi reţinute şi predate celor în drept
uacă există indicii temeinice cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, însă persoana
zondamnată este înştiinţată, în scris, cu privire la luarea acestor măsuri. Reţinerea
s- predarea celor în drept a răspunsurilor la petiţii în acest caz se pot face numai pe
:-aza dispoziţiilor emise de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate,
rrevederile art. 147 C. proc. pen. aplicându-se în mod corespunzător.
Pentru asigurarea exercitării dreptului de petiţionare, directorul penitenciarului are
obligaţia de a lua măsurile corespunzătoare pentru punerea la dispoziţia persoanei*2
] Dosarul în care Dumnezeu a fost dat în judecată de un deţinut din Penitenciarul Timişoara
î "ost clasat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, deoarece nu a
“ st găsită adresa învinuitului. Pavel Mircea, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru
:mor, l-a chemat în judecată pe Dumnezeu, deoarece, deşi cu ocazia botezului a făcut contract
: _ El pentru a fi apărat de rele, de diavol, nu s-a întâmplat acest lucru. Dosarul a fost înregistrat
2 parchet în octombrie 2005. După ce plângerea, în care a susţinut săvârşirea a 5 infracţiuni,
2 "ost înregistrată la parchet, la mijlocul lui octombrie 2005, soluţia dată de anchetatori a fost
rieea de neîncepere a urmăririi penale, sub motivaţia că Dumnezeu nu este o persoană reală
s nu are domiciliu.
158 Drept execuţional penal X. Drepturile şi obligaţiile corca-
condamnate a materialelor necesare, precum şi pentru instalarea de cutii poştale în publice în exercitarea aces
interiorul penitenciarului. lege şi constituie o măsură
Petiţiile sunt colectate de către personalul furnizorului de servicii poştale, căruia i securitatea naţională, sig^n
se asigură accesul în interiorul penitenciarului şi care este însoţit, în interiorul peniten şi prevenirea faptelor pe^ a t
ciarului, de o persoană anume desemnată de directorul penitenciarului. altora”.
Răspunsurile la petiţii, adresate persoanelor condamnate, se predau de îndată Când s-a apreciat că ar.
destinatarului, sub semnătură. s-a avut în vedere în p^~
Cheltuielile ocazionate de exercitarea dreptului de petiţionare sunt suportate, de deţinuţilor, care prezintă ns<
regulă, de către persoanele condamnate. în cazul în care aceste persoane nu dispun mijloacelor de telecomumc
de mijloacele băneşti necesare, cheltuielile pentru exercitarea dreptului de petiţionare doar în condiţiile legii, me-
prin cereri şi sesizări adresate organelor judiciare, instanţelor sau organizaţiilor interna apărarea statelor democre-
ţionale a căror competenţă este acceptată ori recunoscută de România sunt suportate doar în baza unei auto^za
de către administraţia penitenciarului. Sunt considerate persoane fără mijloace băneşti trebuie să fie protejată a 1
persoanele condamnate care nu au sau nu au avut în ultimele 30 de zile sume de angajat, computerul angaja
bani disponibile în fişa contabilă nominală sau în contul personal. Sumele cheltuite de Pentru asigurarea e x e :
administraţia penitenciarului pentru exercitarea dreptului la petiţionare se recuperează are obligaţia de a lua mâSL'
ulterior de la persoana condamnată din sumele pe care le va deţine în fişa contabilă condamnate a materiae or
nominală sau în contul personal, în timpul executării pedepsei. interiorul penitenciarul Go
de servicii poştale, cărt a :
§6. Dreptul la corespondenţă111 însoţit, în interiorul per ten
oenitenciarului.
Dreptul la corespondenţă al persoanelor condamnate este garantat. El este Răspunsurile la coresco
prevăzut de art. 63-64 din Legea nr. 254/2013. ndată destinatarului, sud a
Corespondenţa are un caracter de confidenţialitate, neputând fi deschisă sau Cheltuielile ocazionate y
reţinută decât în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege. Astfel, corespondenţa 'egulă, de către persoane e
poate fi deschisă în prezenţa persoanei destinatare, fără a fi citită, pentru a se evita de mijloacele băneşti neces
introducerea prin intermediul ei a drogurilor, substanţelor toxice, explozibililor sau a altor denţă cu familia, apărătorii
asemenea obiecte a căror deţinere este interzisă. De asemenea, ea poate fi deschisă activitatea în domeniul proc
fără acordul destinatarului, dar cu informarea în scris a acestuia, dacă sunt indicii traţia penitenciarului. S l -:
că s-a săvârşit o infracţiune. Reţinerea şi predarea celor în drept a corespondenţei condamnate care nu au s a j
în acest caz se pot face numai pe baza dispoziţiilor emise de către judecătorul de în fişa contabilă nominală =
supraveghere a privării de libertate, prevederile art. 147 C. proc. pen. aplicându-se oenitenciarului pentru eê*:
în mod corespunzător. Corespondenţa este reţinută şi clasată într-un dosar special, de la persoana condamnată
care se păstrează la administraţia penitenciarului. sau în contul personal, ‘n :•
Este interzisă reţinerea, predarea şi percheziţionarea corespondenţei sau a
trimiterilor poştale trimise ori primite în raporturile cu avocatul, cu excepţia situaţiilor în §7. Dreptul la convorl
care există date că acesta săvârşeşte sau pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni grave.
Potrivit art. 28 din Constituţie, secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri Persoanele condamnate
poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este •canele publice instalate in
inviolabil. Pe de altă parte, Convenţia europeană a drepturilor omului garantează, Directorul penitenciarulu a*e
în art. 8, respectul vieţii particulare şi de familie, al domiciliului şi al corespondenţei: telefoane publice în in te ro rj
„1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domi se stabilesc prin regulame^
ciliului său şi a corespondenţei sale. 2. Nu este admis amestecul unei autorităţi Convorbirile telefonice a.
•izuală, iar cheltuielile ocaz-t
condamnate (art. 65 din _e:
f i A se vedea C.E.D.O., cauza Petra c. României, nr. 27273/95, Hotărârea din 23 septem
brie 1998, şi cauza Cotlet c. României, nr. 38565/97, Hotărârea din 3 iunie 2003, în ambele
România fiind condamnată de către Curtea Europeană.
* Drepturile şi obligaţiile condamnaţilor 159
cublice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de
ege şi constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru
securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii
s prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor
altora”.
Când s-a apreciat că art. 8 din Convenţie ocroteşte toate tipurile de corespondenţă,
s-a avut în vedere în primul rând corespondenţa scrisă şi mai ales corespondenţa
Deţinuţilor, care prezintă riscul de a fi cenzurată ilegal. Corespondenţa prin intermediul
-ijloacelor de telecomunicaţie şi practicile ascultărilor telefonice trebuie realizate
doar în condiţiile legii. Interceptările telefonice se pot face atunci când se urmăreşte
aoărarea statelor democratice împotriva ameninţărilor teroriste sau a criminalităţii şi
doar în baza unei autorizaţii a magistratului judecător. Corespondenţa electronică
"ebuie să fie protejată la fiecare loc de muncă, chiar dacă se foloseşte, de către
angajat, computerul angajatorului.
Pentru asigurarea exercitării dreptului la corespondenţă, directorul penitenciarului
are obligaţia de a lua măsurile corespunzătoare pentru punerea la dispoziţia persoanei
condamnate a materialelor necesare, precum şi pentru instalarea de cutii poştale în
"tenorul penitenciarului. Corespondenţa este colectată de către personalul furnizorului
ce servicii poştale, căruia i se asigură accesul în interiorul penitenciarului şi care este
"soţit, în interiorul penitenciarului, de o persoană anume desemnată de directorul
penitenciarului.
Răspunsurile la corespondenţă, adresate persoanelor condamnate, se predau de
"dată destinatarului, sub semnătură.
Cheltuielile ocazionate de exercitarea dreptului la corespondenţă sunt suportate, de
•egulă, de către persoanele condamnate. în cazul în care aceste persoane nu dispun
ce mijloacele băneşti necesare, cheltuielile pentru exercitarea dreptului la corespon
denţă cu familia, apărătorul şi cu organizaţiile neguvernamentale care îşi desfăşoară
activitatea în domeniul protecţiei drepturilor omului sunt suportate de către adminis-
-'aţia penitenciarului. Sunt considerate persoane fără mijloace băneşti persoanele
condamnate care nu au sau nu au avut în ultimele 30 de zile sume de bani disponibile
~ fişa contabilă nominală sau în contul personal. Sumele cheltuite de administraţia
c^nitenciarului pentru exercitarea dreptului la corespondenţă se recuperează ulterior
ce la persoana condamnată din sumele pe care le va deţine în fişa contabilă nominală
sau în contul personal, în timpul executării pedepsei.
§7. Dreptul la convorbiri telefonice
Persoanele condamnate au dreptul să efectueze convorbiri telefonice de la tele-

■canele publice instalate în penitenciare. Pentru asigurarea exercitării acestui drept,
directorul penitenciarului are obligaţia de a lua măsurile necesare pentru instalarea de
:elefoane publice în interiorul penitenciarului. Numărul şi durata convorbirilor telefonice
se stabilesc prin regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013.
Convorbirile telefonice au caracter confidenţial şi se efectuează sub supraveghere
.izuală, iar cheltuielile ocazionate de efectuarea lor sunt suportate de către persoanele
condamnate (art. 65 din Legea nr. 254/2013).
160 Drept execuţional penal X. Drepturile şi obligaţiile conda ~ •
Legat de acest drept, se poate aprecia că prin exercitarea lui putem afla date §9. Dreptul ia plimbar
concrete din penitenciar cu privire la ierarhie şi la „socializarea deţinuţilor”, având în
vedere că limbajul folosit este strict autentic. Acest drept, reglem ertat'
Convorbirile telefonice pot fi interceptate, limitate sau oprite în cazul în care sunt pentru persoanele care exe:
informaţii care demonstrează legături ilegale sau intenţii de producere a unor fapte întâlnit în alte instituţii.
infracţionale111. Fiecărei persoane conda'
Utilizarea telefonului în incinta penitenciarelor este o problemă sensibilă, deoarece permit, plimbarea în aer I oe*
prin acest mijloc de comunicare nerestricţionat se pot realiza şi fapte negative: stabilirea ber, în funcţie de regimu1d»
de legături între membrii clanurilor de infractori şi coordonarea săvârşirii unor infracţiuni celor aflaţi în spatele grat or
chiar din interiorul penitenciarului, comunicarea de informaţii cu privire la siguranţa aceştia în atmosfera camere«
locului de deţinere, sistemul de pază, agresarea verbală, telefonică a unor persoane, de mici dimensiuni sau cele a
vânzarea clandestină a unor bunuri în interiorul penitenciarului, folosirea de monedă sunt deţinuţi care suferă de a
pentru diferite jocuri de noroc sau pentru obţinerea de bunuri, cum ar fi a cartelelor de activităţi lucrative sau oc
telefonice, transmiterea de date false, transmiterea de date confidenţiale. necesar pentru cei care nu k
în conformitate cu art. 24 din Recomandarea REC (2006)2 a Comitetului de Miniştri sau desfăşoară activităt în s
ai statelor membre referitoare la Regulile penitenciare europene, „deţinuţilor li se va Această plimbare este bir
permite să comunice, cât de des posibil, prin corespondenţă, telefon sau alte mijloace şi pentru menţinerea ord n <
de comunicare, cu familiile lor, terţe persoane şi reprezentanţii organismelor exterioare, în penitenciarele de ma
precum şi să primească vizite de la aceste persoane”. penitenciare sunt amenaata
cu plasă de metal, astfel res:
§8. Dreptul la comunicări on-line ceilalţi condamnaţi se a rre ";
se pot efectua aceste ac: . :
Latura coercitivă a pedepsei cu închisoarea, realizată prin izolarea condamnatului Acest drept al condamna:
de societate, lasă posibilitatea legală ca acesta să păstreze anumite legături atât cu penitenciare în art. 75 pct 2
familia, cât şi cu alte persoane particulare, prin intermediul mijloacelor moderne de şi timp suficient pentru ed~:--
comunicare. şi pregătirea lor în vederea *
Pentru anumite categorii de persoane condamnate, se poate facilita comunicarea Potrivit art. 86 din acesta
on-line cu membrii de familie sau alte persoane. Acesta este un drept nou, care nu era ■n afară sau într-o institut a c
prevăzut în legea anterioară. Exercitarea lui este o modalitate eficientă de rezolvare permit, cel puţin o oră de c
a problemei comunicării cu rudele, prietenii etc., apelând la mijloacele moderne de este posibil”.
comunicare specifice perioadei în care trăim. Folosirea acestui procedeu de comunicare De asemenea, Recorra^
trebuie realizată respectând dispoziţiile din art. 28 din Constituţia României: „Secretul ciţiile fizice şi activităţile recr
scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al
celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil”. §10. Dreptul de a prîi
Categoriile de persoane condamnate, numărul şi durata comunicărilor on-line,
situaţiile familiale deose
precum şi modalitatea de acordare a acestora se stabilesc prin regulamentul de
aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative
Persoanele condamna*a
de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
sub supravegherea vizuală ;
aflate în vizită sunt supuse :
Durata şi periodicitatea vn
persoanelor vizitatoare se s*j
Persoanele condamnata =
vizite ale apărătorului. V zn
realizate fără asistenţă a - : *
111în acest sens, a fost adoptată Legea nr. 374/2013 privind utilizarea sistemelor destinate şi bariera fizică, obligator a
blocării şi întreruperii radiocomunicaţiilor în perimetrele unităţilor din subordinea Administraţiei Persoanele condam nai
Naţionale a Penitenciarelor (M. Of. nr. 825 din 23 decembrie 2013). persoanele care le vizitează
§9. Dreptul la plimbare zilnică
Acest drept, reglementat în prezent de art. 67 din Legea nr. 254/2013, este specific
pentru persoanele care execută pedepse privative de libertate, deoarece nu mai este
întâlnit în alte instituţii.
Fiecărei persoane condamnate i se asigură zilnic, atunci când condiţiile climaterice
permit, plimbarea în aer liber timp de cel puţin 1 oră, în curţi special amenajate în aer
liber, în funcţie de regimul de executare a pedepsei privative de libertate. Plimbarea
celor aflaţi în spatele gratiilor are rolul de a îndepărta stresul şi tensiunea acumulată de
aceştia în atmosfera camerei de detenţie. Nu trebuie neglijat faptul că unele celule sunt
de mici dimensiuni sau cele de dimensiuni normale sunt suprapopulate. De asemenea,
sunt deţinuţi care suferă de anumite afecţiuni medicale care nu le permit desfăşurarea
de activităţi lucrative sau ocupaţionale. Plimbarea poate asigura un confort psihic
necesar pentru cei care nu ies din celule decât pentru astfel de activităţi ori muncesc
sau desfăşoară activităţi în spaţii închise.
Această plimbare este binevenită şi necesară pentru sănătatea condamnaţilor, dar
şi pentru menţinerea ordinii şi a bunelor relaţii din penitenciar.
în penitenciarele de maximă siguranţă sau în astfel de secţii stabilite în alte
penitenciare sunt amenajate „curţi de plimbare” separate între ele cu zid şi acoperite
cu plasă de metal, astfel respectând şi normele de securitate a penitenciarului. Pentru
ceilalţi condamnaţi se amenajează terenuri de sport sau spaţii largi de plimbare, unde
se pot efectua aceste activităţi.
Acest drept al condamnaţilor este consacrat în cuprinsul Regulilor europene pentru
penitenciare în art. 75 pct. 2: „Deţinuţii vor avea cel puţin o zi de odihnă pe săptămână
şi timp suficient pentru educaţie şi celelalte activităţi cerute care fac parte din tratarea
şi pregătirea lor în vederea reintegrării sociale”.
Potrivit art. 86 din aceste reguli, „oricărui deţinut care nu este implicat într-o muncă
în afară sau într-o instituţie deschisă i se va permite, dacă condiţiile meteorologice o
permit, cel puţin o oră de plimbare afară sau de exerciţiu în aer liber, ori de câte ori
este posibil”.
De asemenea, Recomandarea din 2006 cuprinde în art. 27 dispoziţii privind exer
ciţiile fizice şi activităţile recreative în aer liber.
§10. Dreptul de a primi vizite şi dreptul de a fi informat cu privire la

situaţiile familiale deosebite
Persoanele condamnate au dreptul de a primi vizite, în spaţii special amenajate,

sub supravegherea vizuală a personalului administraţiei penitenciarului. Persoanele
aflate în vizită sunt supuse controlului specific.
Durata şi periodicitatea vizitelor, modul de organizare a acestora, precum şi calitatea
persoanelor vizitatoare se stabilesc prin regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013.
Persoanele condamnate au dreptul de a primi oricând, în condiţii de confidenţialitate,
vizite ale apărătorului. Vizitele avocatului ori reprezentantului legal trebuie să fie
realizate fără asistenţă auditivă, ci doar cu supraveghere vizuală, ridicându-se chiar
şi bariera fizică, obligatorie, în scopul comunicării.
Persoanele condamnate pot comunica în limba maternă atât între ele, cât şi cu
persoanele care le vizitează.
162 Drept execuţional penal X. Drepturile şi obligaţiile c o rr =
Directorul locului de deţinere poate aproba vizite între persoane private de libertate, c) există o relaţie de :
indiferent de regimul de executare, în sectorul de acordare a drepturilor la vizite, în căsătorie sau, după caz. c
spaţii prevăzute cu dispozitive de separare. Despre efectuarea vizitei se fac menţiuni d) nu au beneficiat. în u
în documentele de evidenţă ale fiecărei persoane condamnate. nea de ieşire din peniţe^:
Persoanele condamnate sunt informate de către administraţia penitenciarului cu e) nu au fost sancţiona
privire la boala gravă sau decesul soţului, soţiei sau al concubinului, concubinei, vizitei intime, sau sancţ ur
precum şi al unei rude apropiate, în cel mai scurt timp de la luarea la cunoştinţă, de f) participă activ la pro
către administraţia penitenciarului, despre evenimentul produs. socială ori la muncă.
Acordarea dreptului la vizită implică efectuarea percheziţiei corporale a condamna Persoana condamnată
tului, atât înainte, cât şi după efectuarea vizitei, în scopul prevenirii unor evenimente sau soţia. Vizitele intime
deosebite sau unor situaţii de risc. Orice nerespectare a regulamentului conduce la şi condamnatului. în caz.
întreruperea vizitei, iar motivele sunt consemnate într-un registru special. vizitei intime, partener t'a
Dreptul de a primi vizite îl au toţi condamnaţii, indiferent de regimul de executare anterior datei primirii în ce
a pedepsei, iar ceea ce diferă sunt numărul şi periodicitatea acestor vizite, a căror prin declaraţie pe propre
planificare se ţine foarte precis. Condamnaţii la detenţiunea pe viaţă şi cei condamnaţi Directorul penitenciar,
la închisoare în regim închis primesc vizite în sistem de separare între ei şi familii, sub în condiţiile legii. Număr,
supraveghere vizuală. Pentru condamnaţii periculoşi, organizarea vizitelor se reali stabilesc prin regulament.
zează numai cu o barieră totală între vizitatori şi aceştia, pentru realizarea securităţii Persoanele private ce
depline a locului de deţinere şi a vizitatorilor, deşi se reduce calitatea contactului de 2 ore. în cazul unu
cu exteriorul. Condamnaţii care execută pedeapsa în regim semiliber sau liber vor Desigur, această vizită se
beneficia de vizite fără dispozitiv de separare, dar şi în cazul acestora, vizitele vor fi de către conducerea per
supravegheate vizual de personalul penitenciarului. şi integritatea corpora ă a
Toate persoanele care doresc să viziteze un condamnat vor fi identificate şi înscrise asemenea, aceste încape
într-un registru de vizite şi sunt supuse unui control riguros. corespunzătoare. Persc-a/
Numărul vizitelor pe lună este stabilit prin regulamentul de aplicare a legii şi acestea paşaport sau alt act cu *:
diferă ca număr în funcţie de mai multe criterii. Astfel, arestaţii preventiv şi persoanele registru de vizite şi sur: s.
condamnate pentru care nu s-a stabilit încă regimul de executare a pedepsei bene Vizita poate fi refuzată :
ficiază de 4 vizite/lună, femeile gravide ori care au născut, pe perioada în care îngrijesc comportamentului persoa
copilul în locul de deţinere au dreptul la 8 vizite/lună; condamnaţi cărora li se aplică introducă alcool ori obiect
regimul de maximă siguranţă au 2 vizite/lună; condamnaţii cărora li se aplică regimul Deţinuţii căsătoriţi sau
închis beneficiază de 3 vizite/lună; condamnaţii cărora li se aplică regimul deschis sancţiunea prevedenlor :
beneficiază de 5 vizite/lună, iar cei cărora li se aplică regimul semideschis beneficiază sindromului imunodeficr.a
de 4 vizite/lună111. purtători de boli veneroe :
declaraţii, conducerea pe-
§11. Dreptul la vizită intimă pună la dispoziţie mate'a
sexuală121.
Potrivit art. 69 din Legea nr. 254/2013, pot beneficia de vizită intimă persoanele
condamnate care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: §12. Dreptul de a p'
a) sunt condamnate definitiv şi sunt repartizate într-un regim de executare a
pedepselor privative de libertate; Persoanele c o n d a r- =
b) nu sunt în curs de judecată în calitate de inculpat; bani şi de a efectua cu ^c
de bani, categoriile de ou
111Aceste dispoziţii sunt incluse în art. 4 din Ordinul nr. 2714/C/2008 privind durata şi pe
riodicitatea vizitelor, greutatea şi numărul pachetelor, precum şi categoriile de bunuri ce pot fi
primite, cumpărate, păstrate şi folosite de persoanele aflate în executarea pedepselor privative [1) M.l. Rusu, D rept execu
de libertate (M. Of. nr. 727 din 28 octombrie 2008), emis de ministrul justiţiei în aplicarea dis [2) Aceste dispoziţii sun: a
poziţiilor Legii nr. 275/2006, urmând ca, pentru legislaţia actuală, numărul şi periodicitatea să până la adoptarea regula—e
fie stabilite prin regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013, aflat încă în stadiu de proiect. reguli.
c) există o relaţie de căsătorie, dovedită prin copie legalizată a certificatului de

căsătorie sau, după caz, o relaţie de parteneriat similară relaţiilor stabilite între soţi;
d) nu au beneficiat, în ultimele 3 luni anterioare solicitării vizitei intime, de permisiu
nea de ieşire din penitenciar;
e) nu au fost sancţionate disciplinar pe o perioadă de 6 luni, anterioară solicitării
vizitei intime, sau sancţiunea a fost ridicată;
f) participă activ la programe educaţionale, de asistenţă psihologică şi asistenţă
socială ori la muncă.
Persoana condamnată căsătorită poate beneficia de vizită intimă numai cu soţul
sau soţia. Vizitele intime între soţi se realizează cu acordul expres al vizitatorului
şi condamnatului. în cazul persoanelor care nu sunt căsătorite, pentru acordarea
vizitei intime, partenerii trebuie să fi avut o relaţie similară relaţiilor stabilite între soţi
anterior datei primirii în penitenciar. Dovada existenţei relaţiei de parteneriat se face
prin declaraţie pe propria răspundere, autentificată de notar.
Directorul penitenciarului poate aproba vizite intime între persoane condamnate,
în condiţiile legii. Numărul, periodicitatea şi procedura desfăşurării vizitelor intime se
stabilesc prin regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013.
Persoanele private de libertate pot beneficia trimestrial de vizită intimă, cu durata
de 2 ore. în cazul unui condamnat în primul an de căsătorie, vizita poate fi lunară.
Desigur, această vizită se face într-un cadru bine delimitat şi amenajat în acest scop
de către conducerea penitenciarului. Aceste încăperi trebuie să asigure securitatea
şi integritatea corporală a condamnatului şi a persoanei care efectuează vizita. De
asemenea, aceste încăperi trebuie să asigure confidenţialitatea, intimitatea şi igiena
corespunzătoare. Persoanele care vin în vizită vor fi identificate (carte de identitate,
paşaport sau alt act cu fotografie emis de autorităţile româneşti) şi înscrise într-un
registru de vizite şi sunt supuse unui control riguros111.
Vizita poate fi refuzată pentru persoanele care pot avea o influenţă negativă asupra
comportamentului persoanelor private de libertate sau pentru cei care încearcă să
ntroducă alcool ori obiecte interzise în locul de desfăşurare a vizitei.
Deţinuţii căsătoriţi sau condamnaţii care solicită vizite intime au obligaţia, sub
sancţiunea prevederilor 353-354 C. pen. (contaminarea venerică şi transmiterea
sindromului imunodeficitar), să depună o declaraţie pe proprie răspundere că nu sunt
purtători de boli venerice sau ai sindromului imunodeficitar dobândit. în ciuda acestei
declaraţii, conducerea penitenciarului se îngrijeşte să ia mijloacele de protecţie şi să
pună la dispoziţie materialele de informare pentru prevenirea bolilor cu transmitere
sexuală121.
§12. Dreptul de a primi, cumpăra şi a deţine bunuri
Persoanele condamnate aflate în penitenciare au dreptul la primirea de bunuri,

oani şi de a efectua cumpărături. Numărul, greutatea pachetelor şi valoarea sumelor
de bani, categoriile de bunuri care pot fi primite, cumpărate, păstrate şi folosite de*2
(1>M.l. Rusu, Drept execuţional..., 2007, p. 90.

[2) Aceste dispoziţii sunt cuprinse în Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006, aplicabil
zână la adoptarea regulamentului de aplicare a noii legi în materie, prin care se vor stabili noi
'eguli.
164 Drept execuţional penal X. Drepturile şi obligaţiile conda~-
către persoanele condamnate, precum şi procedura de primire, păstrare şi folosire se Bunurile interzise şi s u ê
stabilesc prin regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013. ziţiilor, se confiscă.
Sumele de bani se consemnează în fişa contabilă nominală a fiecărui condamnat, Condamnaţii au posib :£
ce se întocmeşte în momentul intrării în penitenciar. Astfel, fişa contabilă cuprinde din penitenciare. Este nece
cotele din sumele de bani cuvenite persoanelor condamnate pentru munca prestată, obişnuite ale condamnate -
sumele primite de la persoane fizice sau juridice în timpul executării pedepsei şi sumele şi alimentele să nu fie folosite
aflate asupra lor la primirea în penitenciar. în favoarea condamnaţilor r-<
Aceste sume pot fi folosite pentru: permanent, deoarece ele pa
a) exercitarea dreptului de petiţionare, a dreptului la corespondenţă şi a dreptului altora, de a încălca regu e
la convorbiri telefonice; pentru coruperea unor caore
b) fotocopierea documentelor de interes personal; şi alimente se pot disimuia bâ
c) efectuarea, de către medicul legist, a examenului medical prevăzut la art. 72 bani, fiind locuri unde c o n ":
alin. (4) din lege, în cazul în care constată urme de violenţă sau persoana condamnată constituie canalul de tranz: :
acuză violenţe. Certificatul medico-legal se anexează la fişa medicală, după ce Deţinuţii pot cumpăra a n
persoana condamnată a luat cunoştinţă de conţinutul său, sub semnătură; necesare exercitării drepte^ :
d) derularea contractului de asigurare în condiţiile art. 87 alin. (2) din lege. Admi nice. Medicul poate restnc: or
nistraţia penitenciarului are obligaţia de a aduce la cunoştinţa persoanei condamnate de care suferă sau a t u t ir - .
posibilitatea încheierii unui contract de asigurare privind contribuţia la bugetul asigu
rărilor sociale de stat pentru veniturile realizate din munca prestată, pe perioada exe §13. Dreptul la asisten
cutării pedepsei privative de libertate. Plata contribuţiei la bugetul asigurărilor sociale
de stat se poate face din cota de 90% repartizată pe numele persoanei condamnate; Potrivit art. 34 din Consrn.
e) repararea pagubelor cauzate bunurilor puse la dispoziţie de administraţia Statul român garantează ş î»
penitenciarului; se referă la obligaţia a e r -
f) recuperarea cheltuielilor avansate de administraţia penitenciarului, în condiţiile medicale corespunzătoare îr
art. 60 alin. (3)[1], art. 64 alin. (5)*[2) şi art. 72 alin. (5)[3] din lege; ntr-un spital din sistemu pe-
g) cumpărarea de bunuri, sprijinirea familiei sau alte asemenea scopuri; Dreptul la asistenţă
h) plata transportului până la domiciliu, la punerea în libertate. Dacă la punerea în primară, asistenţa medica ă :
libertate nu se dispune de aceste fonduri, Administraţia Naţională a Penitenciarelor a îngrijiri include atât îngr -
va asigura acestora contravaloarea transportului până la domiciliu, la nivelul tarifelor Asistenţa medicală, trata'
practicate de Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R.” - SA; câte ori este necesar sau la
i) îndeplinirea obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare. al art. 71 din Legea nr. 2~A 2
Serviciile de asistenţă "~e:
din Fondul naţional unic de as
111Art. 60 alin. (3): „Dacă persoanele condamnate nu dispun de mijloacele băneşti necesare, Drivind condiţiile acordă- ass
cheltuielile prevăzute la alin. (2) (necesare fotocopierii documentelor din dosarul individual - de sănătate şi ale Normelo' m
n.n.) sunt suportate de către administraţia locului de deţinere”.
din sistemul administra: e w
[2] Art. 64 alin. (5): „Cheltuielile ocazionate de exercitarea dreptului de petiţionare şi a dreptului
surse, potrivit legii.
la corespondenţă sunt suportate, de regulă, de către persoanele condamnate. în cazul în care
aceste persoane nu dispun de mijloacele băneşti necesare, cheltuielile pentru exercitarea Acordarea asistenţei med i
dreptului de petiţionare prin cereri şi sesizări adresate organelor judiciare, instanţelor sau nate se face în condiţiile regi,
organizaţiilor internaţionale a căror competenţă este acceptată ori recunoscută de România Persoana condamnată a
şi cele pentru exercitarea dreptului la corespondenţă cu familia, apărătorul şi cu organizaţiile cost, să fie examinată, la oc_
neguvernamentale care îşi desfăşoară activitatea în domeniul protecţiei drepturilor omului sunt Constatările acestuia se ccr=
suportate de către administraţia penitenciarului”. Gratuitatea există şi p e -",
i31 Art. 72 alin. (5): „Cheltuielile ocazionate de examenul medical prevăzut la alin. (4) se gratuit de tratament medica ;
suportă de către solicitant, cu excepţia situaţiei în care nu are sume de bani evidenţiate în fişa
măcar prezumţiile pe care e-
contabilă nominală sau în contul personal. Sumele cheltuite în acest sens de administraţia
penitenciarului vor fi recuperate, pe durata executării pedepsei, de la persoana condamnată,
în momentul în care în contul personal sau în fişa contabilă va exista disponibil”.
K. Drepturile şi obligaţiile condam naţilor 165
Bunurile interzise şi sumele de bani găsite asupra condamnaţilor, cu prilejul perche

ziţiilor, se confiscă.
Condamnaţii au posibilitatea achiziţionării de bunuri de la unităţile de desfacere
din penitenciare. Este necesar ca bunurile cumpărate să nu depăşească nevoile
obişnuite ale condamnatului, alimentele să nu fie alterabile, iar toate bunurile, ţigările
ş alimentele să nu fie folosite pentru troc (la schimb), vânzare pentru plata unor servicii
n favoarea condamnaţilor mai bogaţi. Asupra acestor bunuri trebuie realizat un control
permanent, deoarece ele pot deveni stimulente pentru unii condamnaţi de a fi servili
altora, de a încălca regulile din penitenciar pentru cei avuţi sau devin instrumente
centru coruperea unor cadre cu venituri mici sau cu probleme financiare. în conserve
şi alimente se pot disimula băuturi alcoolice, obiecte ascuţite şi tăioase, arme, droguri,
câni, fiind locuri unde controlul nu poate fi total niciodată, fapt pentru care pachetele
:onstituie canalul de tranzit spre condamnaţi al obiectelor interzise.
Deţinuţii pot cumpăra alimente, apă minerală, băuturi răcoritoare, precum şi cele
necesare exercitării drepturilor de petiţionare, la corespondenţă şi la convorbiri telefo-
"ice. Medicul poate restricţiona cumpărarea unor alimente contraindicate în afecţiunile
de care suferă sau a tutunului.
§13. Dreptul la asistenţă medicală, tratament şi îngrijiri
Potrivit art. 34 din Constituţia României, dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.
Statul român garantează şi în penitenciare dreptul la asistenţă medicală. Acest drept
se referă la obligaţia administraţiei penitenciarelor de a asigura deţinuţilor îngrijiri
medicale corespunzătoare, în infirmeria unităţii, de către medicul penitenciarului, sau
ntr-un spital din sistemul penitenciar ori o reţea externă a sistemului.
Dreptul la asistenţă medicală include intervenţia medicală, asistenţa medicală
orimară, asistenţa medicală de urgenţă şi asistenţa medicală de specialitate. Dreptul
a îngrijiri include atât îngrijirile de sănătate, cât şi îngrijirile terminale.
Asistenţa medicală, tratamentul şi îngrijirile în penitenciare sunt asigurate ori de
:âte ori este necesar sau la cerere, cu personal calificat, în mod gratuit, potrivit alin. (2)
a art. 71 din Legea nr. 254/2013.
Serviciile de asistenţă medicală, tratament, îngrijiri şi medicamentele sunt asigurate
: n Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile Contractului-cadru
: r!vind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale
De sănătate şi ale Normelor metodologice de aplicare a acestuia, din fondurile unităţilor
d n sistemul administraţiei penitenciare, aprobate cu această destinaţie, şi din alte
surse, potrivit legii.
Acordarea asistenţei medicale, a tratamentului şi a îngrijirilor persoanelor condam
n e se face în condiţiile regulamentului de aplicare a legii.
Persoana condamnată la o pedeapsă privativă de libertate poate solicita, contra
xist, să fie examinată, la locul de deţinere, de un medic din afara sistemului penitenciar.
Donstatările acestuia se consemnează în dosarul medical al persoanei condamnate.
Gratuitatea există şi pentru tratamente medicale şi pentru medicamente. Beneficiul
şratuit de tratament medical şi medicamente nu dă administraţiei penitenciarului nici
"Dăcar prezumţiile pe care le-a elaborat în aceeaşi privinţă experienţa criminologiei.
166 Drept execuţional penal X. Drepturile şi obligaţiile corra -
Aşadar, nu trebuie ignorate Recomandările europene pentru penitenciare, nici Jură de igienă şi curăţenie cote
mântul de la Atena[1]. îmbolnăvirilor.
în cazul în care constată urme de violenţă sau persoana condamnată acuză Femeile condamnate a
violenţe, medicul care efectuează examenul medical are obligaţia de a consemna în fişa ficiază de asistenţă med ^
medicală cele constatate şi declaraţiile persoanei condamnate în legătură cu acestea să aibă loc în afara pen ten
sau cu orice altă agresiune şi de a sesiza de îndată procurorul. Persoana condamnată va lua măsurile necesare
poate solicita, pe cheltuiala sa, examinarea şi de către un medic legist. Certificatul până la vârsta de 1 an. L a '
medico-legal se anexează la fişa medicală, după ce condamnatul a luat cunoştinţă de îngrijire, cu acordul mane
conţinutul său, sub semnătură. Cheltuielile ocazionate de examenul medical al unui posibilă această încred ni«
medic legist se suportă de către solicitant, cu excepţia situaţiei în care nu are sume specializate, cu înştiinţare«
de bani evidenţiate în fişa contabilă nominală sau în contul personal. Sumele cheltuite în anumite penitenciar
în acest sens de administraţia penitenciarului vor fi recuperate, pe durata executării rului general al Adm inis:r*
pedepsei, de la persoana condamnată, în momentul în care în contul personal sau în de psihiatrie destinate ce: t
fişa contabilă va exista disponibil. alcool sau alte substanţe :
Persoanele private de libertate nu pot fi supuse, nici chiar cu consimţământul lor, tratamentul necesar şi des'
experimentelor ştiinţifice. tulburări psihice grave, pe^
Persoanelor private de libertate li se asigură şi servicii de medicină dentară în acestora. Conform lec re
cadrul cabinetelor de la locurile de deţinere. este regimul închis.
La primirea în penitenciare se realizează examenul medical, care continuă în mod
periodic şi pe timpul executării pedepsei privative de libertate. Acesta este realizat în §14. Dreptul la asist<
condiţii de confidenţialitate, pe cheltuiala condamnatului, dacă este cerut de acesta.
Cu ocazia primirii în penitenciar, după identificarea persoanei condamnate, dacă Persoanele condam'-a-
aceasta prezintă afecţiuni medicale, penitenciarul adoptă măsurile necesare pentru reprezentanţelor diplomat«
asigurarea asistenţei medicale în reţeaua medicală proprie sau a Ministerului Sănătăţii. sunt şi au dreptul de a f .:
Legat de acest drept al deţinutului, trebuie să facem câteva precizări: consulare, în condiţii de o
- în penitenciar, asistenţa medicală se realizează numai cu personal calificat şi administraţiile penitenciar?
este acordată în mod gratuit. în cadrul penitenciarelor există cabinete medicale în care realizarea asistenţei d o*cn
profesează medici, stomatologi, farmacişti şi asistenţi medicali calificaţi. în cazul unor Persoanele condamnai
intervenţii de anvergură, se pot folosi spitale-penitenciar; sau apatrizi, precum ş cei
- persoanele condamnate sunt obligate să se supună controlului medical. Se nu este reprezentat d : 7
fac permanent şi periodic analize ale stării de sănătate, controale asupra nivelului1 penitenciarului să conteşti
scopul vizitării de către eţ
111 Sănătatea fizică şi mentală a deţinuţilor este cea mai vitală şi cel mai vulnerabil aspect supraveghere vizuală.
al vieţii din închisoare. Deţinuţii sunt ţinuţi în închisoare ca pedeapsă, şi nu ca să fie pedepsiţi. Persoanele condamnat
Acest punct de vedere exprimat de Consiliul Internaţional al Serviciilor Medicale Penitenciare ia intrarea în penitenciar
are următorul cuprins: „Noi, profesioniştii aflaţi în slujba sănătăţii, care lucrăm în aşezăminte
privative de libertate în sta
de detenţie, întâlnindu-ne la Atena pe data de 10 septembrie 1979, prin prezenta ne luăm an
Persoanele condamnat*
gajamentul să ne menţinem în spiritul jurământului lui Hipocrat că ne vom strădui să asigurăm
cea mai bună cu putinţă îngrijire a sănătăţii celor ce sunt încarceraţi în închisoare, indiferent
nă au dreptul de a so: cita
de motive, fără prejudecată şi în limitele respectivei etici profesionale. Recunoaştem dreptul egii. Cererile de azil detx
indivizilor încarceraţi de a primi cea mai bună cu putinţă îngrijire a sănătăţii. Garantăm: pentru imigrări de către adr
- să ne abţinem de a autoriza sau a aproba orice pedeapsă fizică; lor competente în domer u
- să ne abţinem de a participa la orice formă de tortură; Statutul de apatrid (pen
- să nu ne angajăm în nicio formă de experimentare umană în rândul indivizilor încarceraţi, şi de a avea aceleaşi drep
fără consimţământul lor în deplină cunoştinţă de cauză; publică. Această ega tata
- să respectăm confidenţialitatea oricărei informaţii obţinute în cursul relaţiilor noastre
drept rezident în naţiune
profesionale cu pacienţii încarceraţi;
cât şi apatrizii vor prim tfi
- ca judecăţile noastre medicale să fie bazate pe nevoile pacienţilor noştri şi să aibă
prioritate asupra oricăror probleme nemedicale”.
camere şi însuşirea în . eţ
de igienă şi curăţenie colectivă şi individuală, vaccinări periodice pentru prevenirea

îmbolnăvirilor.
Femeile condamnate la pedepse privative de libertate care sunt însărcinate bene
ficiază de asistenţă medicală prenatală şi postnatală, luându-se măsuri ca naşterea
să aibă loc în afara penitenciarului. După acest moment, administraţia penitenciarului
va lua măsurile necesare, la solicitarea mamei, ca aceasta să îşi poată îngriji copilul
până la vârsta de 1 an. La împlinirea vârstei de 1 an sau anterior, copilul poate fi dat în
ngrijire, cu acordul mamei, familiei sau persoanei indicate de aceasta. Dacă nu este
posibilă această încredinţare, atunci se poate recurge la încredinţarea unei instituţii
specializate, cu înştiinţarea autorităţilor competente pentru protecţia copilului.
în anumite penitenciare sau în spitalele-penitenciar, stabilite prin decizie a directo
rului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, vor funcţiona secţii speciale
de psihiatrie destinate deţinuţilor cu tulburări psihice grave, inclusiv cele provocate de
alcool sau alte substanţe psihoactive. Aici se asigură, de către personal specializat,
'.'atamentul necesar şi desfăşurarea programelor de intervenţie specifică deţinuţilor cu
Tulburări psihice grave, pentru modificarea pozitivă a personalităţii şi comportamentului
acestora. Conform legii, regimul aplicabil deţinuţilor în secţiile speciale de psihiatrie
este regimul închis.
§14. Dreptul la asistenţă diplomatică
Persoanele condamnate care nu au cetăţenia română au dreptul să se adreseze

'eprezentanţelor diplomatice sau consulare în România ale statului ai cărui cetăţeni
sunt şi au dreptul de a fi vizitaţi de funcţionarii acestor reprezentanţe diplomatice sau
:onsulare, în condiţii de confidenţialitate, sub supraveghere vizuală. în acest scop,
administraţiile penitenciarelor au obligaţia să coopereze cu aceste instituţii, pentru
•ealizarea asistenţei diplomatice (art. 74 din Legea nr. 254/2013).
Persoanele condamnate la pedepse privative de libertate, cu statut de refugiaţi
sau apatrizi, precum şi persoanele cu altă cetăţenie decât cea română, al căror stat
■j este reprezentat diplomatic sau consular în România, pot solicita administraţiei
zenitenciarului să contacteze autoritatea internă sau internaţională competentă, în
scopul vizitării de către reprezentanţii acestora, în condiţii de confidenţialitate şi sub
T^praveghere vizuală.
Persoanele condamnate, care au altă cetăţenie decât cea română, sunt informate,
î intrarea în penitenciar, cu privire la posibilitatea continuării executării pedepsei
: nvative de libertate în statul de cetăţenie.
Persoanele condamnate care nu au cetăţenie sau au altă cetăţenie decât cea româ-
• = au dreptul de a solicita acordarea unei forme de protecţie în România, în condiţiile
egii. Cererile de azil depuse de aceste persoane se transmit autorităţii desemnate
:entru imigrări de către administraţia penitenciarului, care va asigura accesul autorităţi-
cr competente în domeniul azilului, pentru efectuarea formalităţilor prevăzute de lege.
Statutul de apatrid (persoană fără cetăţenie) conferă individului şansele de a fi liber
ii de a avea aceleaşi drepturi cu cele ale semenilor săi doar în raport cu utilitatea lor
: -blică. Această egalitate de şanse nu conferă apatridului dreptul de a revendica un
:*ept rezident în naţiune. Odată condamnaţi la pedeapsa închisorii, atât refugiaţii,
:ât şi apatrizii vor primi din regimul închisorii ceea ce li se oferă prin repartizarea pe
:amere şi însuşirea în vieţuirea comună a regulamentului de ordine interioară.
168 Drept execuţional penal X. Drepturile şi obligaţiile c o n d a -n
§15. Dreptul la încheierea căsătoriei O altă măsură care se ia O

tare a dreptului de vot. în ac
Un alt drept al persoanelor condamnate aflate în penitenciar este şi cel la încheierea a persoanelor acordă scut re
căsătoriei, prevăzut de art. 75 din Legea nr. 254/2013. actelor de identitate, în situa*
Administraţia penitenciarului are obligaţia asigurării condiţiilor necesare încheierii financiare.
căsătoriei. Astfel, vizitele medicale se vor realiza de către cabinetul medical al peni
tenciarului sau se va apela după caz la o clinică exterioară. Demersurile necesare §17. Dreptul la odihnă
depunerii actelor se vor realiza cu ajutorul administraţiei penitenciare. în certificatul
de căsătorie se înscrie localitatea unde se află penitenciarul, ca fiind locul încheierii Dreptul la odihnă este s t i
căsătoriei. După oficierea căsătoriei, soţii pot beneficia de vizită intimă, timp de 48 de sunt ţinuţi de regulă în carnea
ore, cu acordul directorului penitenciarului. Aceste prevederi nu se aplică în cazul în paturi în raport cu număru
care cei doi soţi divorţează şi se recăsătoresc între ei. se asigură dreptul la hrană
Regulile de la căsătorie reglementate de Codul civil (art. 271-292) sunt respectate condiţiile legii (art. 48 ş a r 5
şi în acest caz special al încheierii căsătoriei, deoarece se prevede expres că ofiţerul Potrivit art. 77 din lege tx
de stare civilă din cadrul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor somn pe zi. Persoanele cc^c
sau, după caz, din cadrul primăriei în a cărei rază administrativ-teritorială se găseşte ootrivit legislaţiei muncii. =er :
penitenciarul va lua consimţământul viitorilor soţi. torilor legale.
Dacă pedeapsa se execută de către condamnaţii viitori soţi în regim semideschis Dreptul la odihnă este o p
sau deschis, ei pot primi, cu acordul directorului penitenciarului, permisiunea de a ieşi această perspectivă, drep*_ .
din penitenciar până la 5 zile, ceea ce face posibilă încheierea căsătoriei în localitatea osihic, ce echivalează cu dreţ
de domiciliu sau în localitatea unde se află penitenciarul. Consimţământul viitorilor de destindere a condamna:-1
soţi este luat de ofiţerul de stare civilă din cadrul serviciului public comunitar local de mişte în aer liber, timp în ca*e
evidenţă a persoanelor sau, după caz, din cadrul primăriei localităţii în care se încheie 'ecunosc nevoile speciale ak
căsătoria. Permisiunea de ieşire din penitenciar prevăzută mai sus se acordă de către voltare fizică, exprimarea neve
directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, la propunerea comi nervoase, a nevoii de epuiza'
siei prevăzute la art. 98 alin. (2) din lege; această comisie este formată din directorul in cele mai multe penitenc an
penitenciarului, care este şi preşedintele comisiei, directorul adjunct pentru siguranţa " zic şi al sportului pentru etim
deţinerii şi regim penitenciar şi directorul adjunct pentru educaţie şi asistenţă psiho terenurile de sport din perrteo
socială. Secretariatul ei este asigurat de persoana numită în acest sens de directorul pot fi aduse de familii sau ca
penitenciarului.
La încheierea căsătoriei pot participa judecătorul de supraveghere a privării de
§18. Dreptul la muncă
libertate, directorul locului de deţinere, un reprezentant al serviciului de educaţie şi
intervenţie psiho-socială, precum şi un număr de maximum 10 persoane, rude până
Conform art. 78 din Legea
la gradul al IV-lea sau alte cunoştinţe ale viitorilor soţi.
să muncească, în raport c- :
Pe durata executării pedepsei privative de libertate pot apărea împrejurări care să
carea, deprinderile şi a p t z *
îi determine pe soţi să divorţeze, ceea ce nu se poate refuza. De aceea, administraţia
siguranţă, precum şi de prz z r
penitenciarului are obligaţia să faciliteze deţinutului posibilitatea de a se adresa in
Din coroborarea cu ce e «
stanţei de judecată pentru intentarea acţiunii de divorţ sau să se adreseze unui notar
două zile din săptămână cor
sau autorităţilor administraţiei publice locale.
§16. Dreptul de a vota
Un alt drept pe care îl au deţinuţii în penitenciar este dreptul de a vota (art. 76 din m I. C hiş , Drept execuţiona
Legea nr. 254/2013). Astfel, persoanele condamnate îşi pot exercita dreptul de a vota, 121Jurisprudenţa confirmă :*•=
cizia din 27 iulie 1992 a Co~ cei
dacă exercitarea lui nu a fost interzisă prin hotărârea de condamnare.
kânyi c. Ungariei), se arată că :
La datele stabilite pentru momentele electorale, administraţia penitenciarului asigură în aer liber violează dreptu' e :
persoanelor condamnate condiţiile necesare exercitării dreptului la vot, potrivit legii. pactul internaţional cu privire a
O altă măsură care se ia de către autorităţi este aceea a creării condiţiilor de exerci
tare a dreptului de vot. în acest sens, şeful serviciului public comunitar de evidenţă
a persoanelor acordă scutire de la plata cheltuielilor de producere şi de eliberare a
actelor de identitate, în situaţia în care persoanele condamnate nu dispun de mijloace
financiare.
§17. Dreptul la odihnă şi repausul săptămânal
Dreptul la odihnă este strâns legat de condiţiile de cazare ale condamnaţilor, care
sunt ţinuţi de regulă în camere de deţinere în comun. Camerele dispun de un număr de
paturi în raport cu numărul deţinuţilor repartizaţi în cameră. Persoanelor condamnate
1se asigură dreptul la hrană, ţinută, cazarmament şi condiţii minime de cazare, în
condiţiile legii (art. 48 şi art. 50 din Legea nr. 254/2013).
Potrivit art. 77 din lege, persoanelor condamnate li se asigură minimum 7 ore de
somn pe zi. Persoanele condamnate care muncesc au dreptul la repaus săptămânal,
potrivit legislaţiei muncii. Repausul săptămânal este completat cu cel din timpul sărbă
torilor legale.
Dreptul la odihnă este o problemă de sănătate a condamnaţilor şi se alătură, din
această perspectivă, dreptului la plimbare, cu scopul de refacere a echilibrului fizic şi
psihic, ce echivalează cu dreptul la odihnă. Plimbarea nu este o expresie a posibilităţii
de destindere a condamnatului, ci este una de sănătate, deţinuţii fiind stimulaţi să se
mişte în aer liber, timp în care pot fi aerisite camerele. Regulile penitenciare europene
'ecunosc nevoile speciale ale tinerilor, care simt nevoia de mişcare, dorinţa de dez
voltare fizică, exprimarea nevoii de exerciţiu fizic pentru descărcarea fizică a tensiunilor
nervoase, a nevoii de epuizare a energiei fizice şi mintale prin exerciţii111. în ultimii ani,
in cele mai multe penitenciare româneşti s-a recunoscut efectul benefic al exerciţiului
* zic şi al sportului pentru eliminarea tensiunilor nervoase, a tensiunii carcerale. Astfel,
:erenurile de sport din penitenciare pot fi amenajate de către deţinuţi, iar echipamentele
oot fi aduse de familii sau de voluntari121.
§18. Dreptul la muncă
Conform art. 78 din Legea nr. 254/2013, persoanelor condamnate li se poate cere
să muncească, în raport cu tipul regimului de executare, ţinându-se seama de califi
carea, deprinderile şi aptitudinile acestora, de vârstă, starea de sănătate, măsurile de
siguranţă, precum şi de programele destinate sprijinirii formării profesionale a acestora.
Din coroborarea cu cele arătate mai sus, se poate trage concluzia că, cel puţin
jouă zile din săptămână, condamnaţii nu sunt folosiţi la activităţi lucrative.*3
111 I. C hiş , Drept execuţional..., p. 319.

[2! Jurisprudenţa confirmă drepturile deţinuţilor privind accesul liber la exerciţiul fizic. în de-
nzia din 27 iulie 1992 a Comitetului pentru Drepturilor Omului al Naţiunilor Unite (cauza Pâr-
<ănyi c. Ungariei), se arată că o limitare la 5 minute a timpului alocat pentru igienă şi exerciţiu
'n aer liber violează drepturile deţinutului de a fi tratat cu umanitate şi demnitate (art. 10 din
3actul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice).
170 Drept execuţional penal X. Drepturile şi obligaţiile con da ~-= j
18.1. Regimul de prestare a muncii un drept şi o obligaţie, nu num;

să fie unicul mijloc de asigiza-
Munca în penitenciar este strâns legată de pregătirea deţinuţilor pentru viaţă în După Revoluţia de la 198r
cadrul comunităţii. în penitenciar, munca şi disciplina sunt elementele esenţiale, sunt de muncă din societatea r o r
cei doi stâlpi pe care este clădit sistemul penitenciar de oriunde. Munca este un privinţa posibilităţilor de a gâs
instrument indispensabil pentru realizarea funcţiilor pedepsei. într-o instituţie penală care lucrau în acord cu per te
unde sunt oferite diverse de locuri de muncă, este normal să considerăm că tipul prin care angajatorul trebL e s
de ocupaţie afectează într-o oarecare măsură statutul individual al deţinutului. De pe ţară garantat în plată.
aceea, este necesar ca deţinuţii să dezvolte o atitudine pozitivă faţă de muncă şi faţă Totuşi, în ciuda numeroase
de caracterul ei de împlinire. De asemenea, este important pentru deţinuţi, femei sau agricultură, construcţii, a r e - -
bărbaţi, să fie pregătiţi să realizeze munca prin obişnuinţă şi, în aceeaşi măsură, să este foarte mare, ei solicrtar :
aprecieze calitatea muncii şi recompensele care vin sub formă de salariu. Există şi tocmai pentru a putea m ire
anumite influenţe socializante ale muncii rezultate prin asociere. care să asigure paza la un c ^r
Deţinuţii valorizează partea lor de muncă realizată alături de colegi, în atingerea să scoată la muncă mai m u tfl
obiectivelor muncii. Ei beneficiază şi de interpunerea personalităţilor, fapt ce rezultă din într-o echipă lucrează ‘ 5 a
munca într-o echipă şi de experienţa de a fi conduşi către scopuri sigure. în consecinţă, diferă în funcţie de cât de rmare
efectele muncii pentru deţinuţi sunt considerabile: conservă forma fizică şi psihică, o unde se vede orice mişcare n
încurajează în lupta vieţii, trezeşte conştiinţa puterii şi a valorii, este un mijloc de disci însă la un punct în oraş paza
plină, obişnuieşte la o raţională utilizare a timpului, la ordine, punctualitate, seriozitate, oarte şi deţinuţi intitulaţi ra ră c
sârguinţă, alungă plictiseala şi asigură un profit pentru îmbunătăţirea existenţei sale. pedepsei şi au executat o anu
Legea de executare a pedepselor privative de libertate prevede că, pentru calificarea 'ost închişi nu prezintă o g ra . :
sau recalificarea într-o meserie a condamnaţilor, se organizează cursuri. Dacă în Două penitenciare autor tor
penitenciar există unităţi sau ateliere de lucru proprii, deţinuţii pot practica respectiva şi, cu toate că utilajele folos te s
meserie. Prin desfăşurarea muncii se îndeplinesc următoarele scopuri: ar cei care muncesc aici s - ' t
- scopul educativ-preventiv, care are în vedere deprinderea condamnaţilor cu fiind penitenciare de maxime 5
munca organizată, pentru a deveni o necesitate organică; Munca prestată de concern
- scopul disciplinar şi de antrenament fizic şi psihic, pentru recuperarea socială a - să fie utilă şi m oralizat:£•
persoanei condamnate; - să fie productivă şi r e r - ^
- scopul economic-social, prin care, pe de o parte, penitenciarul recuperează - să conducă la învăţarea .
cheltuielile efectuate de stat cu deţinerea, întreţinerea şi reeducarea deţinuţilor, iar, - să fie proporţională ct; ar
pe de altă parte, aceştia obţin calificarea într-o meserie. Astfel, condamnaţii bene^:
Orice muncă pe care o prestează condamnaţii trebuie să fie utilă. Ea trebuie să fie securităţii şi sănătăţii în murea
şi este astfel organizată şi reglementată încât să corespundă perfect menirii pe care o deţinere (timp de lucru reo-s c
are, şi anume de a-l îndrepta pe şi de a face din condamnat un om folositor societăţii. în securitate şi sănătate în rr uncă
această ordine de idei, trebuie să reamintim că executarea pedepsei şi deci şi munca etc.). Condamnaţii tineri ş ;e-
condamnaţilor trebuie să fie astfel organizate încât să nu producă suferinţe fizice şi muncii cu privire la ocrotirea
să nu înjosească persoana acestora. Altminteri, supunerea la muncă nu şi-ar putea numai cu respectarea a cest:'
îndeplini rolul pe care îl are în îndreptarea şi reeducarea lor. Condamnaţii, cu toate că De asemenea, persoana cc
au săvârşit fapte socialmente periculoase şi trebuie din această cauză să fie izolaţi de de libertate, a devenit incarat
societate un oarecare timp, sunt totuşi priviţi şi trataţi ca oameni care pot fi reeducaţi profesionale beneficiază de ze
şi redaţi societăţii, nu ca nişte fiinţe scoase din rândurile oamenilor, ca nişte robi ai Diplomele, certificatele sa- (
muncii forţate, lipsiţi de cele mai elementare drepturi şi având numai obligaţii. calificarea sau recalificarea pi
Asigurarea unei remuneraţii pentru munca prestată de condamnaţi, stabilirea bertate sunt recunoscute n c
prin lege a normelor şi timpului de muncă constituie un serios stimulent în muncă
pentru condamnaţi şi are, totodată, un puternic efect educativ, făcând să nască şi să
întărească în conştiinţa lor sentimentul şi convingerea că munca nu este o povară, ci
[1) P. Z idaru, Drept execuţiora

un drept şi o obligaţie, nu numai pentru ei, ci pentru toţi cetăţenii, că ea este şi trebuie
să fie unicul mijloc de asigurare a existenţei.
După Revoluţia de la 1989 şi în special în anii grei de tranziţie, numărul de locuri
de muncă din societatea românească s-a redus simţitor, ceea ce s-a resimţit şi în
privinţa posibilităţilor de a găsi beneficiari pentru munca deţinuţilor. Numărul de firme
care lucrau în acord cu penitenciarele a scăzut alarmant şi datorită noilor legiferări,
prin care angajatorul trebuie să îi plătească unui deţinut salariul de bază minim brut
pe ţară garantat în plată.
Totuşi, în ciuda numeroaselor dificultăţi, foarte mulţi deţinuţi au ieşit la muncă în
agricultură, construcţii, amenajări etc. Numărul deţinuţilor care vor să iasă la muncă
este foarte mare, ei solicitând în acest sens transferul din penitenciar în penitenciar,
tocmai pentru a putea munci. Problema este una singură: nu există destul personal
care să asigure paza la un punct de lucru exterior, aşa că penitenciarul nu îşi permite
să scoată la muncă mai mult de 600-700 de deţinuţi.
într-o echipă lucrează 15 până la 40 de deţinuţi. Numărul celor care asigură paza
diferă în funcţie de cât de mare este echipa, dar şi de punctul de lucru. în câmp deschis,
jnde se vede orice mişcare, nu sunt necesari mulţi gardieni. Când deţinuţii lucrează
nsă la un punct în oraş, paza trebuie întărită. Uneori, din compunerea escortei fac
carte şi deţinuţi intitulaţi „fără pază”, care au dat dovadă de seriozitate în executarea
oedepsei şi au executat o anumita fracţiune din pedeapsă, iar fapta pentru care au
"ost închişi nu prezintă o gravitate sporită.
Două penitenciare autohtone au în interior fabrici de mobilă (Gherla şi Mărgineni)
şi, cu toate că utilajele folosite sunt antice, mobila merge în proporţie de 90% la export,
ar cei care muncesc aici sunt deţinuţi cu ani grei de executat, Mărgineni şi Gherla
*ind penitenciare de maximă siguranţă.
Munca prestată de condamnaţi trebuie să întrunească următoarele caracteristici:
- să fie utilă şi moralizatoare;
- să fie productivă şi remunerată;
- să conducă la învăţarea unei meserii;
- să fie proporţională cu aptitudinile şi puterea condamnaţilor^].
Astfel, condamnaţii beneficiază de drepturile acordate tuturor cetăţenilor în materia
securităţii şi sănătăţii în muncă, drepturi care trebuie să fie respectate şi în locurile de
:eţinere (timp de lucru redus când aceasta o reclamă, luarea măsurilor necesare de
securitate şi sănătate în muncă, acordarea echipamentului de protecţie, a antidoturilor
etc.). Condamnaţii tineri şi femeile beneficiază de dispoziţiile cuprinse în legislaţia
muncii cu privire la ocrotirea muncii tinerilor şi a femeilor, ei putând fi folosiţi la muncă
~umai cu respectarea acestor dispoziţii.
De asemenea, persoana condamnată care, în timpul executării pedepsei privative
:e libertate, a devenit incapabilă de muncă în urma unui accident sau a unei boli
srofesionale beneficiază de pensie de invaliditate, în condiţiile legii.
Diplomele, certificatele sau orice alte documente care atestă însuşirea unei meserii,
salificarea sau recalificarea profesională în cursul executării pedepsei privative de
bertate sunt recunoscute, în condiţiile legii.1
111 P. Z idaru , Drept executional penal, Ed. Press Mihaela, Bucureşti, 1997, p. 144.
172 Drept execuţional penal X. Drepturile şi obligaţiile conda —«
18.2. Plata muncii condamnaţilor Conform legii, veniturile i

de libertate pentru munca c«
Munca prestată de condamnaţi în timpul executării pedepsei trebuie să fie utilă nu potrivit prevederilor legale c
numai pentru societate, ci şi pentru condamnat. Or, utilitatea imediată a muncii pentru persoanele fizice. Persoane
cel care o prestează constă în remuneraţia pe care o primeşte. Corespunzător acestui participă la cursuri de ş c o la r
postulat, din dispoziţiile art. 86 din Legea nr. 254/2013 reiese că munca prestată de lunar, pe durata cursurilor c
condamnat este remunerată. La rândul ei, dispoziţia din art. 86 alin. (2) prevede că
veniturile realizate nu pot fi mai mici decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat
18.3. Repartizarea v e -:
în plată, în raport cu programul de muncă. Aşadar, remuneraţia pentru munca prestată,
indiferent de natura acesteia (industrială, agricolă, pe şantiere de construcţii, în ateliere Veniturile prevăzute a a
etc.), se stabileşte prin lege, deci aplicându-se dispoziţiile legislaţiei muncii şi ale legii administraţia penitenciare -
de executare a pedepselor. după cum urmează:
Munca condamnaţilor este retribuită în funcţie de cantitatea acesteia, precum şi a) 40% din venit revine cer
după natura sa. Remuneraţia cuvenită pentru munca condamnaţilor nu revine însă, în pedepsei privative de li se ra l
întregul ei, acestora, ci se atribuie parte administraţiei locului de deţinere, iar o parte său, la Trezoreria StatLiu j i
condamnatului respectiv. b) 60% din venit revine a
De la regula generală că orice muncă prestată de condamnat este remunerată care se încasează, se cor:ac
se prevăd excepţii. Este vorba despre munca prestată pentru activităţi cu caracter finanţele publice.
gospodăresc necesare locului de deţinere, în caz de calamitate sau în caz de volun Administraţia penitenciari
tariat, cazuri în care nu este remunerată. condamnate posibilitatea -c
Muncile cu caracter gospodăresc necesare locului de deţinere cer mai rar o pregătire bugetul asigurărilor sociale <
profesională a condamnaţilor. în interiorul locului de deţinere este necesară prestarea pe perioada executării pecei
unei serii întregi de munci cu caracter gospodăresc, cum sunt: întreţinerea curăţeniei, asigurărilor sociale de sta: sa
deservirea cantinei, asigurarea încălzitului, deservirea spălătoriei, întreţinerea inven repartizată pe numele pe^scai
tarului mărunt, întreţinerea instalaţiilor electrice, de încălzit, a reţelei de apă etc. Cele fost obligată la plata de descâ
mai multe nu cer o pregătire specială şi pot fi efectuate de oricine, ele fiind prestate în penitenciar, o cotă de 50*
de deţinuţi prin rotaţie. întrucât majoritatea covârşitoare a acestor munci cu caracter centru repararea prejudic - -
gospodăresc priveşte chiar deservirea condamnaţilor, este firesc ca ele să nu fie
remunerate. Folosirea condamnaţilor la munci cu caracter gospodăresc nu implică
însă excluderea lor de la muncile remunerate, cu atât mai mult cu cât deservirea se
§19. Dreptul la învăţări
poate face la anumite ore, iar condamnaţii pot fi folosiţi prin rotaţie la efectuarea lor.
Potrivit art. 79 din Legea
Excepţia cu privire la neremunerarea muncilor cu caracter gospodăresc necesare
‘uncţie de posibilităţile pe- :a
locului de deţinere, în caz de calamitate sau în caz de voluntariat este însă rela
in condiţiile protocolului de c
tivă. Este şi firesc, dacă avem în vedere că deservirea locurilor de deţinere necesită
cont de nevoile prioritare ce
şi anumite munci care nu pot fi prestate decât de persoane cu o pregătire profesională
regimului de executare şi ce
corespunzătoare. Astfel, prepararea hranei destinate condamnaţilor, repararea şi
Desigur, materialele d de r
asigurarea bunei funcţionări a diferitelor instalaţii tehnice aflate în locurile de deţinere,
din învăţământul public. Pe ă
întreţinerea şi confecţionarea unor unelte, a încălţămintei şi îmbrăcămintei, deşi sunt
disciplinelor de învăţămâ-: =
munci cu caracter gospodăresc, necesită o anumită calificare profesională şi afectarea
obţine rezultatele dorite.
pentru îndeplinirea lor în mod permanent a unor condamnaţi care au calificarea nece
S-a stabilit ca există tre z
sară. Este deci cu totul justificat ca această categorie a muncilor cu caracter gospo
a nivelul de bază:
dăresc să fie echivalată cu muncile industriale, de construcţii sau agricole pe care le
- în primul rând, să mect ■
prestează ceilalţi condamnaţi şi să fie remunerată111.
- î n al doilea rând, să îmbu
- în al treilea rând, să se
111 V. D ongoroz, S. K ahane , I. O ancea , R. S tănoiu , I. F odor , N. Iliescu , C. B ulai, V. R oşca, atitudini şi comportamente s:
Explicaţii teoretice ale Codului penal român, voi. II, ed. a 2-a, Ed. Academiei Române, Ed. AII în penitenciare funcţionea
Beck, Bucureşti, 2003, p. 39. oentru bărbaţi, cât şi pentru d
Conform legii, veniturile realizate de persoanele condamnate la pedepse privative

de libertate pentru munca prestată nu constituie venituri salariale şi se impozitează
potrivit prevederilor legale care reglementează impunerea veniturilor realizate de
persoanele fizice. Persoanele condamnate la pedepse privative de libertate care
participă la cursuri de şcolarizare sau de calificare ori recalificare profesională primesc
iunar, pe durata cursurilor, o remuneraţie egală cu salariul minim pe economie.
18.3. Repartizarea veniturilor
Veniturile prevăzute la art. 86 din Legea nr. 254/2013 se încasează de către

administraţia penitenciarului în care se află persoana condamnată şi se repartizează
după cum urmează:
a) 40% din venit revine persoanei condamnate, care poate folosi pe durata executării
oedepsei privative de libertate 90% din acesta, iar 10% se consemnează pe numele
său, la Trezoreria Statului, urmând să fie încasat în momentul punerii în libertate;
b) 60% din venit revine administraţiei penitenciarului, constituind venituri proprii
f nanţele publice.
asigurărilor sociale de stat se poate face din cota de 90% prevăzută la alin. (1) lit. a),
'epartizată pe numele persoanei condamnate. în cazul în care persoana condamnată a
{ost obligată la plata de despăgubiri civile, care nu au fost achitate până la data primirii
în penitenciar, o cotă de 50% din procentul prevăzut la alin. (1) lit. a) se utilizează
centru repararea prejudiciului cauzat părţii civile.
§19. Dreptul la învăţământ
Potrivit art. 79 din Legea nr. 254/2013, persoanele condamnate pot participa, în
'jncţie de posibilităţile penitenciarului, la cursuri de instruire şcolară sau universitare,
‘n condiţiile protocolului de colaborare încheiat cu Ministerul Educaţiei, ţinându-se
cont de nevoile prioritare de intervenţie identificate, de starea de sănătate, de tipul
'egimului de executare şi de măsurile de siguranţă aplicate.
Desigur, materialele didactice din penitenciar sunt reduse comparativ cu ale şcolilor
din învăţământul public. Pe lângă toate acestea, este necesar ca şi metodica predării
disciplinelor de învăţământ să fie adaptată specificului penitenciarului, pentru a se
obţine rezultatele dorite.
S-a stabilit ca există trei obiective principale imediate ale educaţiei în penitenciar
a nivelul de bază:
- în primul rând, să menţină deţinuţii cat mai mult timp ocupaţi;
- în al doilea rând, să îmbunătăţească din punct de vedere calitativ viaţa în detenţie;
- în al treilea rând, să se obţină ceva util, precum abilitaţi, cunoştinţe, înţelegere,
atitudini şi comportamente sociale.
în penitenciare funcţionează aceleaşi programe educaţionale care se aplică atât
centru bărbaţi, cât şi pentru deţinutele femei.
174 Drept execuţional penal X. Drepturile şi obligaţiile c o r c i
învăţământul românesc a început să promoveze o nouă viziune asupra formării genetice, dobândite prin ec
şcolare a personalităţii elevilor, în concordanţă cu evoluţia mijloacelor tehnologice şi în viaţa speciei. Platon sp<
deschiderea spre comunicare a societăţii globale. Potrivit acestei noi viziuni, principiile la cele trei niveluri ale sale
care au stat la baza planurilor-cadru de învăţământ se referă la: frumos şi bun pentru cetad
- selecţia şi ierarhizarea culturală, respectiv stabilirea disciplinelor şcolare şi gru psihologie. Aşa au apărui
parea acestora în arii curriculare pentru întreg învăţământul preuniversitar; aptitudinile şi atitudinile a1-
- funcţionalitatea învăţământului structurat pe cicluri curriculare; lizează - gândirea, imac n
- coerenţa raporturilor procentuale între ariile curriculare, atât pe orizontală, cât şi modern stau chiar cele t-e
pe verticală, iar în cadrul ariilor, între discipline educaţia intelectuală, mor*
- egalitatea şanselor sau obligativitatea învăţământului general şi existenţa trun de educaţie, rezultate c n €
chiului comun, în măsură să asigure elevilor accesul la nucleul fiecărei componente Nu se poate spune decă
a parcursului şcolar; al pedagogiei: omul ş sufi
- flexibilitatea parcursului individual - majoritatea obiectelor de studiu au prevăzută aceeaşi idee a individu - a
o plajă orară care permite orientarea către liceul teoretic, tehnologic, vocaţional. de faptul că pentru Platon«
Esenţa noii perspective are la bază o reinterpretare a unei filozofii vechi asupra meseriaşii (agricultorii) - e
educaţiei, de origine platoniciană. Filozoful grec Platon afirma: „Omul nu trebuie să astăzi societatea este m_:
înveţe nimic cu de-a sila (...), nicio învăţătură silnică nu rămâne în suflet”. Cugetarea, a educaţie este un drep: €
veche de aproximativ 2.400 de ani, conţine miezul din care au crescut viziunile următoare Gânditorul grec sut r,<
asupra educaţiei, inclusiv cele pe care le integrăm în pedagogia contemporană. Acest binele. A nu învăţa cu de -2
fapt poate fi explicat prin punerea în relaţie a trei termeni care şi-au păstrat coeziunea, 'ămâne în suflet, spre deo»
indiferent de coordonatele temporale şi spaţiale: omul-învăţarea-sufletul. Nuanţele . kalokagathief’, putem a n
înţelegerii acestora, începând cu filozoful grec şi ajungând la teoria inteligenţelor binele şi frumosul fiind con
multiple, nu constituie altceva decât istoria pedagogiei. construi propoziţia şi pr n s
Pentru a pune în lumina modernităţii acest aforism, trebuie mai întâi să îl înţe sale filozofice şi anticipeaz:
legem. Platon contaminează ideile asupra educaţiei cu ideile filozofice. Alături de Dacă ne întrebăm c ne p
Aristotel, propune un model al dezvoltării omului în polisul grecesc având la bază maestrul (învăţătorul) sau n<
principiul „ kalokagathief’ - educaţia în spiritul binelui şi pentru frumos. Armonia fizică nu trebuie să înveţe (pe
înţeleasă ca semn în afară al frumuseţii interioare, practicarea şi înţelegerea virtuţilor această idee nu este alice. -
morale ca modalităţi de cunoaştere a binelui, descoperirea de sine ca prim pas al pe cel care nu ştie spre de*
apropierii de adevărul lumii reprezintă idealul cetăţeanului atenian. Omul bun, omul Pe vremea lui Platon ac
frumos, omul adevărat (el însuşi) este omul care şi-a descoperit sufletul în ipostaza mai restrâns decât cel aci.
sa fizică, morală şi intelectuală. nu cunoscuseră încă dese
Educaţia formează sufletul, pare a spune sofistul, dar el avertizează asupra perico oresupun. Oare nu spune'-
lelor ce însoţesc această aventură. Sila este cuvântul dur ce defineşte falsa educaţie, oameni, nu să îndesăm
făcând din original o copie. A învăţa „cu de-a sila” înseamnă a învăţa fără tragere are carte are parte? Asta g
de inimă, deci lipsind frumosul, înseamnă a învăţa cu dezgust, deci murind binele, oraşul. Numai că el nu m
înseamnă a învăţa fără voia ta, deci fără adevăr. Rezultatul inevitabil al acestei imitaţii /edea totul în termeni de a:
a actului de a învăţa este nerămânerea în suflet sau crearea unui suflet gol. în con Ce trebuie să înţelegem
secinţă, dacă eliminăm din cugetare cuvintele de negaţie, enunţul se poate reduce la de activitate socială, un prc<
a spune că învăţăm pentru suflet. şi socială a omului ca bur
în contextul social, militar, filozofic al Atenei, ceea ce afirmă Platon reprezenta un educaţie se înţelege acţ
ideal adaptat realităţii, motivat şi argumentat. Secolul XXI a preluat esenţa acestui către altă persoană ori Ins:!
model, întrucât umanul şi sufletescul au rămas în substanţa lor neschimbate, constan -egulile de comportare rece
te, deşi peisajul urban, aspiraţiile, tipul de societate sunt diferite. Singura variabilă (la şi, în general, la viaţa soc a
nivel de conţinut, metode, scopuri) în această relaţie este cea care apropie umanul în cazul nostru, proces-
de sufletesc: actul învăţării. Sufletul omului platonician este desemnat astăzi prin oenitenciar. Practic, proces
termenii „personalitate”, „sine” , „eu”. Acesta devine un conglomerat de particularităţi
111V. Ţ îrcovnicu , Pedagog<.
genetice, dobândite prin educaţie sau formate sub influenţa mediului, unic şi irepetabil
n viaţa speciei. Platon spunea simplu, dar nu superficial, că sufletul trebuie educat
a cele trei niveluri ale sale: fizic, moral, intelectual, cu scopul de a crea un cetăţean
Tumos şi bun pentru cetate. Pedagogia actuală a păstrat ideea şi a nuanţat-o prin
Dsihologie. Aşa au apărut mărcile personalităţii - caracterul, temperamentul, voinţa,
aptitudinile şi atitudinile, afectivitatea-, precum şi sistemele interioare care individua-
zează - gândirea, imaginaţia, limbajul, memoria. La temelia sistemului educaţional
modern stau chiar cele trei etaje ale formării sufletului, aşa cum le-a gândit sofistul:
educaţia intelectuală, morală, fizică, lor adăugându-li-se cea estetică şi noile forme
de educaţie, rezultate din evoluţia civilizaţiei în secolul XX.
Nu se poate spune decât că există o continuitate peste milenii privind punctul nodal
al pedagogiei: omul şi sufletul său. Aceasta este relaţia constantă care se referă la
aceeaşi idee a individului armonios în raport cu sine şi cu ceilalţi. Diferenţa este dată
de faptul că pentru Platon statul ideal era împărţit în trei caste - filozofii, războinicii şi
meseriaşii (agricultorii) - , educaţia realizându-se diferenţiat în funcţie de rol, pe când
astăzi societatea este mult mai stratificată, din multiple puncte de vedere, iar accesul
a educaţie este un drept legal.
Gânditorul grec subliniază pe tărâmul educaţiei un concept specific filozofiei lui:
anele. A nu învăţa cu de-a sila înseamnă a învăţa bine, aşa cum o învăţătură bună
'âmâne în suflet, spre deosebire de una rea, care va fi uitată. Amintindu-ne de principiul
.<alokagathief’, putem continua şirul logic: învăţătura bună face un suflet să fie frumos,
: nele şi frumosul fiind condiţii pentru a ajunge la adevăr, lată cum, prin modul de a
zonstrui propoziţia şi prin sensul pe care i-l conferă, Platon sintetizează concepţiile
sale filozofice şi anticipează termenii pedagogiei actuale.
Dacă ne întrebăm cine poate fi omul, ştiinţele educaţiei ar putea răspunde simplu:
-aestrul (învăţătorul) sau novicele (elevul). Aşadar, reformulând, „maestrul (învăţătorul)
"u trebuie să înveţe (pe necunoscător, pe elev) nimic cu de-a sila”. Considerăm că
această idee nu este altceva decât tactul pedagogic, „simţul” celui care ştie a-l conduce
:e cel care nu ştie spre descoperire, didactica rezumată la esenţă.
Pe vremea lui Platon, acum două milenii şi jumătate, conţinutul educaţiei era mult
mai restrâns decât cel actual, în mod firesc, deoarece societatea şi viaţa de atunci
" j cunoscuseră încă descoperirile şi transformările pe care evoluţia civilizaţiei le
zresupun. Oare nu spunem astăzi că şcoala are rol formativ, că trebuie să şlefuim
:ameni, nu să îndesăm informaţii în creier, că şcoala te pregăteşte pentru viaţă şi cine
are carte are parte? Asta gândea şi Platon când ieşea în piaţa publică şi contempla
: raşul. Numai că el nu inventase „ competenţele”, „portofoliul’, „team building-uf', ci
•edea totul în termeni de adevăr, bine şi frumos.
Ce trebuie să înţelegem din cele de mai sus? Este faptul că educaţia este o formă
:e activitate socială, un proces social, constă în îndreptarea şi formarea psiho-morală
s socială a omului ca bun membru al societăţii în care trăieşte şi activează111. Prin
educaţie se înţelege acţiunea de formare, creştere sau îngrijire a unei persoane de
:âtre altă persoană ori instituţie, pentru a-şi însuşi trăsăturile psiho-sociale, morale şi
egulile de comportare necesare integrării sau adaptării la viaţa familială, profesională
s în general, la viaţa socială.
în cazul nostru, procesul de educaţie se desfăşoară într-un mediu special, mediul
zenitenciar. Practic, procesul de educaţie se desfăşoară în penitenciar, unde sunt
mV. Ţ îrcovnicu , Pedagogia generală, Ed. Facla, Timişoara, 1975, p. 8.

176 Drept execuţional penal X. Drepturile şi obligaţiile concs - -
izolaţi condamnaţii, care sunt individualişti şi asupra cărora sunt aprecieri negative, dar a) cea care cuprinde tra:a
mulţi dintre ei fiind încă receptivi la educare. Acţiunea de reeducare a condamnatului cutării pedepsei, când as sta
este o acţiune complexă şi dificilă, iar pentru a putea fi realizată se cere cunoaşterea psihologic, profesional, re c :
structurii psihologice şi morale a condamnatului111, pentru a şti ce trăsături negative melor, valorilor, convinger c f
şi pozitive are fiecare condamnat şi în ce direcţie trebuie să se acţioneze, aplicând lui spre scopurile dorite ş p
metode ştiinţifice şi adecvate de către un personal calificat. Una dintre aceste metode şcolare şi profesionale;
este şi completarea nivelului de instrucţie şcolară suficientă şi normală, pentru cei care b) cea care cuprinde tra n
dovedesc o lipsă de cunoştinţe pentru muncă şi viaţă. se urmăresc reinserţia post-
O altă problemă căreia i se acordă importanţă în sistemul penitenciar este aceea unui nou statut şi îndepl n n
a calificării şi recalificării profesionale, deoarece astfel condamnatul este obişnuit cu socială.
disciplina în viaţă, dezvoltându-i interesul pentru o anumită meserie, creându-i condiţii
să realizeze că este capabil să facă ceva util, redându-i încrederea şi stima faţă de
§20. Dreptul la hrană,
sine însuşi. în acest sens, se organizează cursuri sau alte forme de calificare, care
sunt influenţate de condiţiile concrete de care dispun penitenciarele pentru astfel de
activităţi, particularităţile, gradul de complexitate al diferitelor meserii. Meseriile propuse
20.1. Cazarea persoane
spre calificare sunt acelea de zidar, pantofar, tâmplar, mecanic, fierar etc. Aceste Potrivit art. 80 din Leoe=
cursuri au o durată de 1-2 ani, astfel că nu pot beneficia de ele decât condamnaţii cu dreptul la hrană, ţinută. caza-
pedepse superioare acestui cuantum. din lege. Astfel, Administra:.«
Rolul educaţiei în penitenciar. Educaţia este considerată ca fiind cea mai importantă, oentru creşterea progres . ă a
ea serveşte întotdeauna aceloraşi scopuri. Membrii personalului de pază, autorităţile spaţiilor de deţinere exisîerts
penitenciarului apreciază rolul programelor educaţionale care contribuie la buna
tarea prevederilor menţionate
ordine a instituţiei, în timp ce educatorii, asistenţii sociali, psihologii şi membrii civili
tului European pentru Pre.e
ai personalului accentuează dimensiunea etică a educaţiei, ca parte a scopului de ori Degradante.
reabilitare al detenţiei. Educaţia este văzută ca o cale de resocializare viitoare, ca o
Normele minime obl g ă ti
modalitate de schimbare a valorilor şi atitudinilor, precum şi ca o achiziţie de abilităţi
se stabilesc prin ordin al - -
care îl ajută pe deţinut să îşi construiască un viitor mai bun după eliberare. Este de
Persoanele condamnate:
semnalat că acest efort al personalului din penitenciar este perceput diferit de către
şi celelalte încăperi deşt nate
grupările de condamnaţi: unii dintre ei acceptă avantajul elementului reformativ al
nstalaţiile necesare asig^'â-
detenţiei, în timp ce alţii resping educaţia, considerând că face parte dintr-un sistem
condamnate i se pun la d soq
impus, faţă de care ei se simt alienaţi. torului general al Admir sra t
La nivel internaţional se constată o intensificare a interesului faţă de educaţia în
Condiţiile de cazare în z-
penitenciar ca modalitate de adâncire a cooperării internaţionale în prevenirea crimei
stabilite de Ministerul Sânâiă
şi în problemele justiţiei penale, ca un rezultat al creşterii fenomenului criminalită
în cazul în care capac ta*e
ţii. întregul conţinut al educaţiei în detenţie trebuie considerat şi proiectat în contextul
torul acestuia are obligat a di
fiecărei societăţi şi în raport de cultura sa. în acest context, trebuie acordată o atenţie
a Penitenciarelor, în vece'e
deosebită relaţiilor dintre educaţia de bază şi programele de pregătire în detenţie,
ciare. Directorul genera a. A
precum şi relevanţei lor pentru persoanele care au săvârşit diferite infracţiuni. Pentru
transferul se impune, c - p'al
ca scopul urmărit să fie îndeplinit, şi anume reintegrarea efectivă în societate, educaţia condamnate.
în penitenciar nu trebuie să aibă neapărat doar un sens de educaţie academică, ci
trebuie avută în vedere şi educaţia socială. De aceea, programele de pregătire sunt
elaborate pentru a ajuta deţinuţii să decidă modificarea stilului de viaţă anterior şi 20.2. Ţinuta persoanele
adaptarea la viaţa curentă.
Persoanele condamnate:
Educaţia contribuie încă din penitenciar la realizarea procesului de resocializare,
zutare a pedepselor p riv a t. e
care se desfăşoară în două etape:
în cazul în care persoare
:e mijloace financiare su*: e
111 G h. F lorian , Problema dezvoltării personalităţii deţinuţilor în mediul penitenciar, în oenitenciarului.
Buletinul Penitenciar nr. 2/1984, p. 53.
a) cea care cuprinde tratamentul penitenciar în instituţii specializate, în timpul exe

cutării pedepsei, când asistenţa deţinuţilor se va face pe plan educaţional, sociologic,
psihologic, profesional, religios, medical şi fizic. Se va urmări prioritar schimbarea nor
melor, valorilor, convingerilor individuale, prin dirijarea comportamentului condamnatu
lui spre scopurile dorite şi permise de societate, inclusiv prin continuarea pregătirii
şcolare şi profesionale;
b) cea care cuprinde tratamentul în mediu deschis, după executarea pedepsei, când
se urmăresc reinserţia post-penală, încadrarea într-o activitate socială, dobândirea
unui nou statut şi îndeplinirea de noi roluri, ca şi diminuarea stigmatului din viaţa
socială.
§20. Dreptul la hrană, ţinută, cazarmament şi condiţii minime de cazare
20.1. Cazarea persoanelor condamnate
Potrivit art. 80 din Legea nr. 254/2013, persoanelor condamnate li se asigură

dreptul la hrană, ţinută, cazarmament şi condiţii minime de cazare, conform art. 48-50
din lege. Astfel, Administraţia Naţională a Penitenciarelor ia toate măsurile necesare
pentru creşterea progresivă a numărului spaţiilor de cazare individuală. Reamenajarea
spaţiilor de deţinere existente şi construirea spaţiilor de deţinere noi se fac cu respec
tarea prevederilor menţionate şi a recomandărilor internaţionale, în special ale Comite
tului European pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane
ori Degradante.
Normele minime obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor condamnate
se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei.
Persoanele condamnate sunt cazate individual sau în comun. Camerele de cazare
şi celelalte încăperi destinate persoanelor condamnate dispun de iluminat natural şi de
nstalaţiile necesare asigurării iluminatului artificial corespunzător. Fiecărei persoane
condamnate i se pun la dispoziţie un pat şi cazarmamentul stabilit prin decizie a direc
torului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Condiţiile de cazare în penitenciare-spital trebuie să respecte normele sanitare
stabilite de Ministerul Sănătăţii.
în cazul în care capacitatea legală de cazare a penitenciarului este depăşită, direc-
:orul acestuia are obligaţia de a informa directorul general al Administraţiei Naţionale
a Penitenciarelor, în vederea transferării persoanelor condamnate în alte peniten
ciare. Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor stabileşte dacă
:ransferul se impune, cu precizarea penitenciarelor în care se transferă persoanele
condamnate.
20.2. Ţinuta persoanelor condamnate

t
Persoanele condamnate poartă ţinută civilă decentă, indiferent de regimul de exe
cutare a pedepselor privative de libertate.
în cazul în care persoanele condamnate nu dispun de ţinută civilă personală şi nici
de mijloace financiare suficiente, ţinuta civilă se asigură gratuit de către administraţia
penitenciarului.
178 Drept execuţional penal X. Drepturile şi obligaţiile cor = =-
Normele de echipare şi durata de folosinţă a ţinutei asigurate de administraţia că a fost ţinută închisă t m*
penitenciarului sunt stabilite prin ordin al ministrului justiţiei. care s-au făcut formalită: €
în alte două cauze i Sao
20.3. Alimentaţia persoanelor condamnate s-a constatat că interzicea
execută pedeapsa p riva :. =
Administraţia fiecărui penitenciar asigură condiţii adecvate pentru prepararea, cu drepturile consacrate os
distribuirea şi servirea hranei potrivit normelor de igienă a alimentaţiei, în funcţie Deşi legislaţia în ma:e*"
de vârstă, starea de sănătate, natura muncii prestate, cu respectarea convingerilor număr suficient de pem:er:
religioase asumate de către persoana condamnată printr-o declaraţie pe propria ciare şi, respectiv, centre d<
răspundere. Persoanele condamnate au acces la apă potabilă. des de Curtea Europearâ .
Normele minime obligatorii de hrană se stabilesc, după consultarea unor specialişti neglijabile, atât în sume ce
în nutriţie, prin ordin al ministrului justiţiei.
Secţiunea a i
§21. Asigurarea exercitării dreptului la asistenţă juridică
§1. Prezentare gener
Persoanele condamnate beneficiază de spaţiul şi facilităţile necesare asigurării
dreptului la asistenţă juridică şi pot consulta avocaţi aleşi de acestea, în orice problemă Recompensa sau râse =
de drept dedusă procedurilor administrative sau judiciare. Consultarea cu avocatul, entele care dirijează con du
ales sau din oficiu, se face cu respectarea confidenţialităţii vizitei, sub supraveghere de suportat cu rigorile ş cn
vizuală (art. 62 din Legea nr. 254/2013). care a respectat o anurr t â :
ce unui domeniu delimita: e
§22. Concluzii cele două lumi: lumea oerâ
Potrivit art. 98 din _e:
Problema garantării respectării drepturilor omului în penitenciare trebuie să bună conduită şi au do.ee
constituie o prioritate pentru conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor moral-religioase, culturale
şi pentru conducerea fiecărui penitenciar în parte. Drepturile condamnaţilor au primit al instruirii şcolare şi al fo—
o recunoaştere oficială la mijlocul secolului XX, deoarece până la acest moment se a) ridicarea unei sanc: _
considera că toţi deţinuţii s-au autoexclus din viaţa socială. Multă vreme a părut un b) suplimentarea n u ^ ă '
paradox ca persoanele condamnate să aibă drepturi, existând teoria autoexcluderii din c) suplimentarea drep:-
societate ca urmare a conduitei avute în vedere. Regulile europene pentru penitenciare d) suplimentarea drep:_
au adus un suflu nou în ceea ce priveşte gradul de suportabilitate şi normalitate din art. 69, cu excepţia alin *
penitenciare. e) permisiunea de ieş re :
în luna noiembrie 2012, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat f) permisiunea de ieş 'e
România la plata a 4.900 euro în cauza Pop Blaga c. României, în care un fost jude mult de 25 de zile pe ar
cător acuzat de corupţie a reclamat condiţiile de detenţie şi ascultări telefonice ilegale. g) permisiunea de ieşre
Conform hotărârii, în această situaţie au fost încălcate art. 3 din Convenţie referitor mult de 30 de zile pe ar
la interzicerea torturii şi a tratamentelor inumane sau degradante, precum şi art. 8 Având în vedere dispe:
referitor la respectarea vieţii private şi familiale. Reclamanta s-a plâns în mod special conchide că recompensele:
de condiţiile de detenţie de la secţia de poliţie din Oradea, unde avea dreptul la un
singur duş pe săptămână, cu o durată de 10-15 minute şi numai în ziua de sâmbătă. 111Hotărârea din 30 din sori
Reclamanta a mai susţinut că celula în care a stat a fost deparazitată de mai multe 121Hotărârea din 28 sep:e~
ori, avea un singur WC, deşi erau mai multe deţinute, unele dintre ele fiind infectate 131Hotărârea din 1 iulie 2CG
[4] Ulterior, pentru rectificări
cu virusul de sifilis. De asemenea, a fost transferată pentru două zile la Bucureşti din
Convenţiei, au fost aduse m
motive procedurale, iar pe timpul deplasării a fost nevoită să mănânce cu o singură zomplementare, iar noua e-ce
mână, deoarece poliţiştii au refuzat să îi scoată complet cătuşele. Apoi, a susţinut1 [5) Prin Legea nr. 30/199^ F
ş a libertăţilor fundamenta e
111Hotărârea din 10 aprilie 2012. or private de libertate aflate -
că a fost ţinută închisă timp de două ore într-o toaletă la poliţia din Bucureşti, timp în
care s-au făcut formalităţile. în acelaşi sens este şi cauza Ion Ciobanu c. României.
în alte două cauze (Sabou şi Pârcălab c. Rom âniei şi Calmanovici c. României)
s-a constatat că interzicerea globală a dreptului la vot pentru toate persoanele care
execută pedeapsa privativă de libertate sau a drepturilor părinteşti este incompatibilă
cu drepturile consacrate de Convenţie[4].
Deşi legislaţia în materie este armonizată cu legislaţia europeană, din lipsa unui
număr suficient de penitenciare, dar mai ales a condiţiilor concrete din aceste peniten
ciare şi, respectiv, centre de reţinere şi arestare, România este condamnată destul de
des de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, astfel că sunt anumite costuri, deloc
neglijabile, atât în sume de bani, dar şi în lovituri de imagine pentru statul nostru151.
Secţiunea a 3-a. Recompensele acordate deţinuţilor
Recompensa sau răsplata (gratificaţia) reprezintă de fapt compensaţia sau stimu

lentele care dirijează conduita deţinutului pentru ca viaţa în penitenciar să fie mai uşor
de suportat cu rigorile şi privaţiunile sale. Acest sistem de recompensare a persoanei
care a respectat o anumită conduită impusă sau un anumit ansamblu de reguli specifi
ce unui domeniu delimitat există şi în viaţă liberă şi constituie un element comun între
cele două lumi: lumea liberă, din afara penitenciarului şi, respectiv, lumea penitenciară.
Potrivit art. 98 din Legea nr. 254/2013, persoanelor condamnate care au o
bună conduită şi au dovedit stăruinţă în muncă sau în cadrul activităţilor educative,
moral-religioase, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială,
al instruirii şcolare şi al formării profesionale li se pot acorda următoarele recompense:
a) ridicarea unei sancţiuni disciplinare aplicate anterior;
b) suplimentarea numărului convorbirilor on-line;
c) suplimentarea drepturilor la pachete şi/sau vizite;
d) suplimentarea dreptului la vizită intimă, cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute la
art. 69, cu excepţia alin. (1) lit. d);
e) permisiunea de ieşire din penitenciar pentru o zi, dar nu mai mult de 15 zile pe an;
f) permisiunea de ieşire din penitenciar pe o durată de cel mult 5 zile, dar nu mai
mult de 25 de zile pe an;
g) permisiunea de ieşire din penitenciar pe o durată de cel mult 10 zile, dar nu mai
mult de 30 de zile pe an.
Având în vedere dispoziţiile legale ale art. 98 din Legea nr. 254/2013, putem
conchide că recompensele constituie un stimulent pentru reeducarea omului în general*2 5
4
111Hotărârea din 30 din aprilie 2013.

[2] Hotărârea din 28 septembrie 2004.
[3! Hotărârea din 1 iulie 2008.
[4] Ulterior, pentru rectificarea acestor neconcordanţe între legislaţia naţională şi cerinţele
Convenţiei, au fost aduse modificări dispoziţiilor din Codul penal din 1969 privind pedepsele
romplementare, iar noua lege penală este şi ea în acord cu normele europene.
[5] Prin Legea nr. 30/1994, România a ratificat Convenţia pentru apărarea drepturilor omului
5 a libertăţilor fundamentale, care reclama şi îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie a persoane-
: r private de libertate aflate în penitenciare.
180 Drept execuţional penal X. Drepturile şi obligaţiile corida —-a*
şi a condamnatului în special, iar pentru a le obţine, trebuie ca acel condamnat să dea §3. Suplimentarea num
dovadă de bună comportare şi să realizeze fapte de merit. Sunt asimilate unei fapte
de bună comportare disciplina în toate zilele, respectarea programului de lucru, a Instalarea în penitenciare a
dispoziţiilor conducerii, respectarea regulilor de igienă, de bună conduită şi participarea rea acestui drept, sub suprava
la programele de calificare, cultural-educative etc. Faptele de foarte bună comportare tuielile ocazionate de aceste 3
sunt influenţe pozitive asupra celorlalţi condamnaţi. acest mod se respectă şi dre:<
Prin fapte de merit sau de curaj trebuie să înţelegem acele fapte prin care con de libertate, dar, în acelaş : t
damnaţii au salvat sau şi-au pus viaţa în pericol pentru a salva bunuri şi viaţa altora, anumite acţiuni ce intră în sêr
au elaborat lucrări ştiinţifice, au avut contribuţii la reeducarea celorlalţi sau au prevenit
acţiuni ostile, cum ar fi evadările. Persoanele condamnate trebuie să dovedească §4. Suplimentarea drepi
interes în muncă şi în cadrul activităţilor de educaţie şi de intervenţie psiho-socială,
să sprijine şi să îngrijească persoane private de libertate cu dizabilităţi, să contribuie Aceste două drepturi, de a
la revenirea sau înlăturarea unor situaţii de risc, precum şi la realizarea unor invenţii, primi mai multe vizite, sur! cinti
inovaţii şi lucrări ştiinţifice ce sunt recunoscute de autorităţile competente. libertate şi ele sunt acordate in
Aceste stimulente spre educaţie, reeducare şi schimbare a conduitei deţinutului localităţii de reşedinţă sau de ±
trebuie acordate cu maximă atenţie, după o analiză concretă a situaţiei fiecărui în capacitatea de exploatare De
deţinut, pentru că altfel ele ar putea deveni un bumerang în munca de educaţie din două drepturi se acordă nde»
penitenciar. Ele constituie de fapt nişte instrumente puse la îndemâna personalului formă de colet poştal, urmâ-c a
din penitenciar în munca de influenţare pozitivă a condamnaţilor, fiind reglementate în care persoana privată ce
în mod gradual. Aceste recompense constituie punţi de legătură cu viaţa liberă, de aceştia nu sunt în măsură să 1
apropiere de libertate, dacă ne gândim la recompensele privind permisiunea de ieşire recompensa rămâne doar să
din penitenciar. efectiv de ea. Potrivit legi ş '
valorificată timp de 2 luni de la <
Pentru ca deţinuţii să primească recompense, este necesar ca în mod constant să
a momentul discutării situat e
manifeste o atitudine corectă faţă de regulile de ordine interioară, care se concretizează
Vizita se poate primi fără d s
în respectarea disciplinei în cadrul programului zilnic stabilit, respectarea dispoziţiilor
o recompensă pentru c o n d a r"
cadrelor şi îndeplinirea sarcinilor date de către acestea, respectarea regulilor de igienă
orivată de libertate nu ma crez
şi menţinerea curăţeniei în toate locurile şi în mod permanent, îndeplinirea normelor
nu a fost sancţionată discip - a
de muncă sau a sarcinilor gospodăreşti în folosul penitenciarului, participarea activă
constitui un stimulent pentru cc
la activităţile socio-culturale, de instruire sau calificare, folosirea permanentă a unui
limbaj cuviincios şi condescendent în relaţiile cu personalul şi ceilalţi condamnaţi.
Desigur, este de apreciat şi activitatea deţinutului care prin faptele lui influenţează
§5. Suplimentarea drept
conduita şi a altor deţinuţi în sens pozitiv.
Pot beneficia de vizită r t
în cele ce urmează analizăm fiecare recompensă în parte.
-rmătoarele condiţii:
a) sunt condamnate de^ - 1
§2. Ridicarea unei sancţiuni disciplinare aplicate anterior redepselor privative de I ber.a:
b) nu sunt în curs de juceca
Această recompensă este aplicată dacă a trecut o perioadă de timp stabilită prin c) există o relaţie de căsăt:
regulamentul de aplicare a legii, deţinutul nu a mai săvârşit alte abateri şi a avut o căsătorie sau, după caz, o reiau
conduită regulamentară. d) nu au beneficiat, în u t
Trecerea timpului fără a fi săvârşită o altă abatere dezvăluie faptul că persoana s unea de ieşire din penitenca*
condamnată doreşte să se conformeze regulilor şi chiar să aibă o conduită de apreciat e) nu au fost sancţionate d
la nivelul vieţii de penitenciar, astfel că primeşte recompense, el demonstrând faptul . zitei intime, sau sancţiunea a
că bunăvoinţa conducerii penitenciarului a avut ecou în conştiinţa condamnatului. f) participă activ la progra~
Persoana condamnată câsâ
sau soţia. în cazul în care nu ■
§3. Suplimentarea numărului convorbirilor on-line
Instalarea în penitenciare a unei aparaturi de comunicare on-line asigură exercita

rea acestui drept, sub supraveghere, cu păstrarea confidenţialităţii comunicării. Chel
tuielile ocazionate de aceste comunicări sunt suportate de către condamnat. Doar în
acest mod se respectă şi dreptul la corespondenţă şi la intimitate al persoanei private
de libertate, dar, în acelaşi timp, se preîntâmpină ca acea persoană să coordoneze
anumite acţiuni ce intră în sfera ilicitului penal.
§4. Suplimentarea drepturilor la pachete şi/sau vizite
Aceste două drepturi, de a primi mai multe pachete cu alimente şi haine sau de a
primi mai multe vizite, sunt dintre cele mai importante drepturi ale persoanei private de
libertate şi ele sunt acordate indiferent dacă penitenciarul se află situat în apropierea
localităţii de reşedinţă sau de domiciliu a condamnatului, deoarece exercitarea lor intră
în capacitatea de exploatare de către rudele şi aparţinătorii persoanei condamnate. Cele
două drepturi se acordă independent unul de celălalt, pachetele putând fi trimise sub
formă de colet poştal, urmând a fi distribuit condamnatului prin sectorul vizite. în situaţia
n care persoana privată de libertate nu este vizitată de rude sau aparţinători sau
aceştia nu sunt în măsură să trimită astfel de pachete din lipsa mijloacelor băneşti,
recompensa rămâne doar să fie înregistrată în dosarul personal, fără a beneficia
efectiv de ea. Potrivit legii şi regulamentului anterior, această recompensă putea fi
valorificată timp de 2 luni de la acordarea ei. Desigur, recompensa va avea ecou doar
la momentul discutării situaţiei condamnatului pentru liberarea condiţionată.
Vizita se poate primi fără dispozitiv de separare de familie, această facilitate nefiind
o recompensă pentru condamnat, dar ea exprimă faptul că se apreciază că persoana
privată de libertate nu mai prezintă o periculozitate sporită, că are o conduită bună şi
nu a fost sancţionată disciplinar. Această modalitate de contact cu aparţinătorii poate
constitui un stimulent pentru condamnat pentru a persevera în conduita pozitivă.
§5. Suplimentarea dreptului la vizită intimă
Pot beneficia de vizită intimă persoanele condamnate care îndeplinesc, cumulativ,

următoarele condiţii:
a) sunt condamnate definitiv şi sunt repartizate într-un regim de executare a
pedepselor privative de libertate;
b) nu sunt în curs de judecată în calitate de inculpat;
c) există o relaţie de căsătorie, dovedită prin copie legalizată a certificatului de
căsătorie sau, după caz, o relaţie de parteneriat similară relaţiilor stabilite între soţi;
d) nu au beneficiat, în ultimele 3 luni anterioare solicitării vizitei intime, de permi
siunea de ieşire din penitenciar;
e) nu au fost sancţionate disciplinar pe o perioadă de 6 luni, anterioară solicitării
. zitei intime, sau sancţiunea a fost ridicată;
Persoana condamnată căsătorită poate beneficia de vizită intimă numai cu soţul
sau soţia. în cazul în care nu este vorba de persoane căsătorite, partenerii trebuie
Drept execuţional penal X. Drepturile şi obligaţiile conda- -
să fi avut o relaţie similară relaţiilor stabilite între soţi anterior datei primirii în peni Solicitarea pentru ieş 'ea
tenciar. Dovada existenţei relaţiei de parteneriat se face prin declaraţie pe propria deţinut, a locului unde u r e
mijloacelor financiare de car?
răspundere, autentificată de notar.
Pentru acordarea recompensei constând în suplimentarea dreptului la vizită intimă, Având în vedere situaţia e
nu este necesară îndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 69 alin. (1) lit. d), în sensul că prevede că este posibil a se a
nu au beneficiat, în ultimele 3 luni anterioare solicitării vizitei intime, de permisiunea indiferent de regimul de e>e-c
0 bună conduită, stăruinţă îr
de ieşire din penitenciar.
terapeutice, de consiliere pa
şcolare.
§6. Permisiunea de ieşire din penitenciar La ieşirea din penitenaa'
1se aduc la cunoştinţă: d ata «
Ca recompensă pot fi acordate următoarele: consecinţele nerespectâr ac
- permisiunea de ieşire din penitenciar pentru o zi, dar nu mai mult de 15 zile pe an;
locale sau la organele de do
- permisiunea de ieşire din penitenciar pe o durată de cel mult 5 zile, dar nu mai
Cheltuielile ocazionate ce
mult de 25 de zile pe an; privată de libertate.
- permisiunea de ieşire din penitenciar pe o durată de cel mult 10 zile, dar nu mai
Recompensa este ap ca
mult de 30 de zile pe an. privativă de libertate în rec -
Acordarea recompensei de ieşire din penitenciar de la 1 la 15 zile se face de
care execută în regim înch s
către comisia prevăzută la art. 98 alin. (2) din lege, la propunerea personalului care
care au primit-o, dar şi pe°t'_
desfăşoară activităţi directe cu persoanele condamnate, cu avizul şefului secţiei unde
se acordă deţinuţilor care sur
sunt deţinute. prezintă încredere că nu vo' o*
Acordarea celorlalte două recompense se face de către directorul general al
constituie în acelaşi timp ş ta
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, la propunerea comisiei prevăzute la art. 98
Numărul acestor re co r pe»
alin. (2) din lege. ie pot primi. Singura limitare es
Situaţiile care sunt reglementate de lege pentru a acorda permisiunea de ieşire
cursul unui an calendaristic. T
din penitenciar sunt următoarele: jnor astfel de recompense E
a) prezentarea persoanei condamnate în vederea ocupării unui loc de muncă după
administraţia penitenciarul- :
punerea în libertate; Aceste recompense se ac
b) susţinerea unui examen de către persoana condamnată; naţionale ori religioase, se cc
c) menţinerea relaţiilor de familie ale persoanei condamnate;
jnor deţinuţi spre a fi re co r :a
d) pregătirea reintegrării sociale a persoanei condamnate; ş pentru alte motive care r>u
e) participarea persoanei condamnate la înhumarea soţului sau soţiei, unui copil.
~evoi umanitare sau de re nte
părinte, frate sau soră ori bunic sau bunică. Activitatea de acordare a a
Permisiunea de ieşire din penitenciar pe durata unei zile, pentru cazurile prevăzute
a fiecărei situaţii în parte, ara
la lit. a)-d), se poate acorda persoanelor condamnate care execută pedeapsa privativă
:âtre comisia penitenciare -
de libertate în regim închis. către directorul penitenciare -
Permisiunea de ieşire din penitenciar pe o durată de cel mult 5 zile, pentru cazurile
jn rezultat caracterizat de o a
prevăzute la lit. a)-d), se poate acorda persoanelor condamnate care execută pedeapsa
-anifestare de prudenţă e«aţ
privativă de libertate în regim semideschis. Activitatea acordării p e r- s
Permisiunea de ieşire din penitenciar pe o durată de cel mult 10 zile, pentru
c muncii de reeducare şi re ns
cazurile prevăzute la lit. a)-d), se poate acorda persoanelor condamnate care execută
' ,egea de executare a pece:
pedeapsa privativă de libertate în regim deschis. e •ecutare a pedepselor pn\ a:
Permisiunea de ieşire din penitenciar, pentru cazul prevăzut la lit. e), poate f
c mijloacelor de constrângea
acordată, pe o durată de cel mult 5 zile, tuturor persoanelor condamnate, cu excepţia
-jtu l să rămână un timp c ă :!
celor care execută pedeapsa privativă de libertate în regim de maximă siguranţă, dacă
^socializare reală şi rapidă
îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 98 alin. (1) din lege. Referitor la punerea în e*
cenitenciar, condamnatulu s
Solicitarea pentru ieşirea din penitenciar va fi însoţită de precizarea, de către

deţinut, a locului unde urmează să se deplaseze, a itinerarului urmat, precum şi a
mijloacelor financiare de care dispune pe durata permisiunii de ieşire din penitenciar.
Având în vedere situaţia excepţională în cazul decesului unei rude apropiate, legea
prevede că este posibil a se acorda cel mult 5 zile permisiunea de ieşire din penitenciar,
indiferent de regimul de executare (mai puţin cel de maximă siguranţă), dacă a avut
0 bună conduită, stăruinţă în muncă sau în cadrul activităţilor educative, culturale,
terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, al instruirii profesionale şi
şcolare.
La ieşirea din penitenciar, în cazul permisiei mai mari de 24 de ore, condamnatului
se aduc la cunoştinţă: data şi ora înapoierii, regulile pe care trebuie să le respecte şi
consecinţele nerespectării acestora, obligativitatea prezentării la autorităţile publice
locale sau la organele de poliţie din localitatea în care se deplasează.
Cheltuielile ocazionate de ieşirea din penitenciar sunt suportate de către persoana
orivată de libertate.
Recompensa este aplicată de obicei condamnaţilor care execută pedeapsa
privativă de libertate în regim semideschis sau deschis, dar nu este exceptată şi celor
care execută în regim închis. Recompensa este puternic stimulativă, atât pentru cei
care au primit-o, dar şi pentru ceilalţi condamnaţi, care speră în primirea ei. Permisiile
se acordă deţinuţilor care sunt bine cunoscuţi de administraţia penitenciarului şi care
prezintă încredere că nu vor comite diferite abateri pe timpul acordat. Aceste permisiuni
constituie în acelaşi timp şi teste de comportare în procesul de resocializare.
Numărul acestor recompense nu este limitat şi, implicit, numărul condamnaţilor care
e pot primi. Singura limitare este în ceea ce priveşte zilele acordate unui condamnat în
:ursul unui an calendaristic. Totuşi, nu putem spune că există o lejeritate în acordarea
-nor astfel de recompense. Ele se acordă condamnaţilor care sunt cunoscuţi de către
administraţia penitenciarului ca fiind de încredere.
Aceste recompense se acordă şi la sărbătorile legale; cu ocazia marilor sărbători
"aţionale ori religioase, se pot înainta comisiilor competente propuneri cu nume ale
-nor deţinuţi spre a fi recompensaţi. Permisiile de ieşire din penitenciar pot fi acordate
s pentru alte motive care nu ţin de conduita exemplară a deţinutului, ci de diferite
"evoi umanitare sau de reintegrare.
Activitatea de acordare a acestor permisii trebuie să fie rodul unei analize concrete
£ 'iecărei situaţii în parte, analiză făcută cu onestitate, profesionalism şi umanism de
:ătre comisia penitenciarului, evitând ca această atribuţie să fie exercitată doar de
:atre directorul penitenciarului. Analiza colectivă a tuturor membrilor comisiei asigură
-n rezultat caracterizat de o atitudine obiectivă, neutră şi echilibrată, înlăturând orice
-anifestare de prudenţă exagerată sau conservatorism.
Activitatea acordării permisiunilor de ieşire din penitenciar asigură o nouă abordare
1 muncii de reeducare şi reinserţie socială a condamnaţilor, este o expresie novatoare
" legea de executare a pedepselor, expresie a caracterului umanitar al regimului de
T*ecutare a pedepselor privative de libertate, renunţându-se la punerea în prim-plan
5 mijloacelor de constrângere a condamnaţilor, în favoarea promovării ideii ca deţi-
* -tul să rămână un timp cât mai scurt în penitenciar, cu scopul de a i se asigura o
^socializare reală şi rapidă.
Referitor la punerea în executare a acestei recompense, înainte de ieşirea din
:enitenciar, condamnatului i se aduc la cunoştinţă următoarele:
184 Drept execuţional penal X. Drepturile şi obligaţiile conaa— =
- data şi ora de înapoiere în penitenciar; penitenciar, directorul adj u net

- regulile ce trebuie respectate pe timpul absenţei din penitenciar şi consecinţele comisiei este asigurat de pers
nerespectării acestor reguli; Recompensele prevăzute
- obligaţia de a se prezenta la autorităţile publice locale sau la organele de poliţie penitenciar pe o durată de c
din localitatea în care se deplasează, pentru confirmarea prezenţei în acea localitate, permisiunea de ieşire din pe- *
atât la sosire, cât şi la plecare, în cazul unei permisiuni de ieşire din penitenciar mai 30 de zile pe an) pot fi acorcat
mari de 24 de ore. a Penitenciarelor, la propune*
Activitatea de mai sus este consemnată într-un angajament pe care îl va semna componenţă a fost indicată ~
condamnatul că a primit acest instructaj. în situaţia în care deţinutul recompensat este Recompensele acordate :
o persoană cu capacitate de exerciţiu restrânsă ori cu dizabilităţi, care pentru deplasare ataşează la dosarul conda^-;
necesită însoţitor, administraţia locului de deţinere se va îngriji din timp să informeze Totalul zilelor acordate ar
reprezentanţii legali, soţul sau soţia ori rudele până la gradul al IV-lea inclusiv, care din penitenciar nu poate derâs
vor semna la rândul lor angajamentul alături de condamnat. a pedepselor privative de re '
La ieşirea din penitenciar, persoanei private de libertate i se va înmâna un bilet de Directorul general al A c~ -
voie, în care se stabilesc traseul de urmat, localitatea de destinaţie, data şi ora plecării, situaţii temeinic justificate a - j
precum şi data şi ora sosirii. Biletul de permisie va fi vizat la sosire şi la plecare de către directorul penitenciarul
organele de poliţie. Deşi nu este controlat, pe toată durata permisiei, condamnatul
este obligat să îşi anunţe intenţia de a pleca din locul de destinaţie.
La reîntoarcerea în penitenciar, i se va face vizita medicală, după care intră în
programul şi disciplina din penitenciar potrivit regimului de executarea a pedepsei în
care este încadrat. Timpul învoirii se socoteşte ca timp executat din pedeapsă.
în situaţia în care condamnatul nu se prezintă la data şi ora stabilită în învoire, se
întocmeşte un proces-verbal constatator, semnat de directorul penitenciarului, care
se trimite organului de poliţie pentru a se proceda la rearestarea celui absent. Timpul
cât a absentat nemotivat din penitenciar nu se socoteşte ca timp executat şi nu se
deduce din pedeapsă.
Această permisiune îndeplineşte un dublu rol: pe de o parte, este un test de
conduită în societate a condamnatului, iar, pe de altă parte, oferă posibilitatea pentru
el de a rezolva probleme înaintea eliberării, cum ar fi angajarea în muncă, reluarea
legăturilor cu familia sau comunitatea, găsirea unei locuinţe etc.
§7. Procedura acordării recompenselor
Pentru acordarea acestor recompense, este nevoie de întocmirea unui material

documentat,care să stea la baza aprecierii pozitive a activităţii deţinutului în penitenciar.
De aceea, lunar, se întocmesc rapoarte de recompensare de către personalul care
desfăşoară activităţi directe cu persoanele condamnate, cu avizul şefului secţiei unde
sunt deţinute, rapoarte care sunt înaintate spre analiză autorităţii competente pentru
acordarea fiecărei recompense în parte.
Astfel, recompensele enunţate mai sus intră în competenţa a două organe diferite.
Recompensele prevăzute la lit. a)-e) ale art. 98 (ridicarea unei sancţiuni disciplinare
aplicate anterior; suplimentarea numărului convorbirilor on-line; suplimentarea
drepturilor la pachete şi/sau vizite; suplimentarea dreptului la vizită intimă; permisiunea
de ieşire din penitenciar pentru o zi, dar nu mai mult de 15 zile pe an) pot fi acordate, la
propunerea personalului care desfăşoară activităţi directe cu persoanele condamnate,
cu avizul şefului secţiei unde sunt deţinute, de o comisie formată din director, care
este şi preşedintele comisiei, directorul adjunct pentru siguranţa deţinerii şi regim
penitenciar, directorul adjunct pentru educaţie şi asistenţă psihosocială. Secretariatul

comisiei este asigurat de persoana numită în acest sens de directorul penitenciarului.
Recompensele prevăzute la lit. f) şi g) ale art. 98 (permisiunea de ieşire din
penitenciar pe o durată de cel mult 5 zile, dar nu mai mult de 25 de zile pe an;
permisiunea de ieşire din penitenciar pe o durată de cel mult 10 zile, dar nu mai mult de
30 de zile pe an) pot fi acordate de către directorul general al Administraţiei Naţionale
a Penitenciarelor, la propunerea comisiei prevăzute la nivelul penitenciarului a cărei
componenţă a fost indicată mai sus.
Recompensele acordate se consemnează în documentele de evidenţă şi se
ataşează la dosarul condamnatului.
Totalul zilelor acordate anual persoanelor condamnate pentru permisiunea de ieşire
din penitenciar nu poate depăşi 30 de zile, în situaţia schimbării regimului de executare
a pedepselor privative de libertate.
Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor poate dispune, în
situaţii temeinic justificate, anularea recompenselor acordate de comisia condusă de
directorul penitenciarului.
XI. Regimul penitenciar semidesd- s
§2. Trăsături esenţiale
Capitolul al Xl-lea. Regimul penitenciar Persoanele condamnate c

a) sunt cazate în comur tu
semideschis (semiliber) cultural, precum şi de interesJ
la muncă, cu respectarea c fl
majori. Amenajarea şi dotarea
Secţiunea 1. Consideraţii introductive timpul zilei, camerele sunt des
înainte de apelul de seară ar
§1. Condiţii de aplicare supravegherea de către pe^sor
participă la anumite activitâ* ,1
Având în vedere critica regimului închis (regim sever care implică pază şi suprave b) se pot deplasa neînsc::e
ghere continuă), s-a ajuns la un alt mod de executare a pedepsei în regim semiliber, a desfăşura anumite activităţi fi
care constituie un regim mixt, în sensul că o parte din pedeapsă se execută obligatoriu c) prestează muncă ş ces
în regim închis în penitenciar şi o parte se execută în afara penitenciarului. Eficienţa consiliere psihologică şi as s:et
regimului închis apare, dar nu întotdeauna, în cazul pedepselor cu durată mai scurtă, profesională, sub supravecêf
al condamnaţilor mai puţin periculoşi, al condamnaţilor primari sau ocazionali. rămân deschise în timpu zrie*J
Arătam mai sus că regimurile de executare a pedepselor privative de libertate sunt, d) pot presta muncă ş ce
în ordinea descrescătoare a gradului de severitate, următoarele: consiliere psihologică şi assti
a) regimul de maximă siguranţă; mare profesională, în afara z-a
b) regimul închis; condiţiile stabilite prin reg^ a n
c) regimul semideschis; O altă formă de e x e c u te
d) regimul deschis. condamnaţi de către alţi сотое
Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate se diferenţiază în Acest sistem se doreşte :
raport cu gradul de limitare a libertăţii de mişcare a persoanelor condamnate, modul se acţiona prin sancţiuni se»e
de acordare a drepturilor şi de desfăşurare a activităţilor, precum şi cu condiţiile de promova modelul „justiţie *:o
detenţie. raport cu gravitatea faptei с о - i
în cazul în care constată îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, comisia pentru cu avantajele lui, care se resn
stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare a pedepselor privative Viorel Muha afirma: n c rs
de libertate poate stabili că pedeapsa se va executa în regim semideschis. Potrivit care reciclează deşeuri ura--.
art. 37 din Legea nr. 254/2013, regimul semideschis se aplică iniţial persoanelor con
damnate la pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 3 ani. în
mod excepţional, natura şi modul de săvârşire a infracţiunii, persoana condamnatului,
§3. Categorii de deţinut
precum şi comportarea acesteia până la stabilirea regimului de executare pot determina
Regimul semideschis se ac
includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior sau imediat
a) persoanelor condamnaţi
superior ca grad de severitate, în condiţiile stabilite prin regulamentul de aplicare a
nu depăşeşte 3 ani;
legii.
b) în mod excepţional, nat-"
Regimul semideschis oferă deţinuţilor posibilitatea de a se deplasa neînsoţiţi în zone
natului, precum şi comportarea
din interiorul penitenciarului pe traseele stabilite de către administraţia penitenciarului
determina includerea persoa**?
şi de a-şi organiza timpul liber avut la dispoziţie, sub supraveghere, cu respectarea
sau superior ca grad de se . e i
programului stabilit de administraţie.
a Legii nr. 254/2013;
Regimul semideschis este unul mai blând, cu o mai mare libertate de mişcare în
cadrul penitenciarului decât regimul de maximă siguranţă şi decât cel închis, dar mai
aspru decât regimul deschis. Se aplică de obicei unor condamnaţi care au săvârşit
infracţiuni cu periculozitate scăzută, fiind un mediu propice pentru ajutarea lor spre (11în Franţa, Legea „secunât:: ş
corijare, îndreptare, sprijinire, în vederea reinserţiei lor sociale. siv în cazul minorilor, chiar per~_
a pedepselor şi a regimului c ~
..nei legi din anul 1993, toţi corcan
! Regimul penitenciar semideschis 187
§2. Trăsături esenţiale
Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim semideschis:

a) sunt cazate în comun, ţinând seama de compatibilitatea intelectuală şi de ordin
cultural, precum şi de interesul de participare la activităţi de resocializare şi de folosire
5 muncă, cu respectarea principiului separării femeilor de bărbaţi şi a tinerilor de
âjori. Amenajarea şi dotarea spaţiilor se face conform ordinului ministrului justiţiei. Pe
j mpul zilei, camerele sunt deschise, între apelul de dimineaţă şi cu cel puţin 30 minute
~ainte de apelul de seară, iar pe timpul nopţii se închid şi se asigură, fiind asigurată
c-pravegherea de către personalul anume desemnat. Dacă toţi deţinuţii dintr-o cameră
carticipă la anumite activităţi, uşa la cameră se închide şi se asigură;
b) se pot deplasa neînsoţite în zone prestabilite din interiorul penitenciarului, pentru
= desfăşura anumite activităţi fie lucrative, fie de a participa la activităţi socio-educative.
c) prestează muncă şi desfăşoară activităţi educative, culturale, terapeutice, de
:c nsiliere psihologică şi asistenţă socială, moral-religioase, instruire şcolară şi formare
i'ofesională, sub supraveghere, în grupuri, în spaţii din interiorul penitenciarului, care
~!mân deschise în timpul zilei, în condiţiile stabilite prin regulamentul de aplicare a legii;
d) pot presta muncă şi desfăşura activităţi educative, culturale, terapeutice, de
xnsiliere psihologică şi asistenţă socială, moral-religioase, instruire şcolară şi for-
~are profesională, în afara penitenciarului, sub supraveghere inclusiv electronică, în
::odiţiile stabilite prin regulamentul de aplicare a legii.
O altă formă de executare a pedepsei este prin supravegherea la muncă a unor
zondamnaţi de către alţi condamnaţi.
Acest sistem se doreşte o replică a reformei sistemului penal din anii ’80, când
acţiona prin sancţiuni severe111. Comitetul european pentru problemele criminale
Dromova modelul „justiţiei formale”, caracterizat prin proporţionalitatea pedepsei în
~xort cu gravitatea faptei comise, abandonându-se principiul individualizării pedepsei,
avantajele lui, care se resimt în prezent.
îorel Muha afirma: „închisoarea este spitalul justiţiei, care vindecă, sau aparatul
za/e reciclează deşeuri umane”.
§3. Categorii de deţinuţi cărora ii se aplică regimul semideschis
Regimul semideschis se aplică în următoarele situaţii:

a) persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care
’ l, depăşeşte 3 ani;
b) în mod excepţional, natura şi modul de săvârşire a infracţiunii, persoana condam-
ui, precum şi comportarea acesteia până la stabilirea regimului de executare pot
te rm in a includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior
^ superior ca grad de severitate, în condiţiile stabilite prin regulamentul de aplicare
i _=gii nr. 254/2013;
' în Franţa, Legea „securităţii şi libertăţii” din anul 1980 a vizat agravarea pedepselor, inclu-
a» *n cazul minorilor, chiar pentru fapte de o gravitate mai redusă. Un alt exemplu de înăsprire
i zedepselor şi a regimului din închisori s-a întâlnit în Carolina de Nord (SUA), unde, potrivit
■ b egi din anul 1993, toţi condamnaţii la închisoare îşi ispăşesc în întregime pedeapsa.
188 Drept execuţional penal XI. Regimul penitenciar semidescr s
c) schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate într-unul §1. Beneficiarii acestei fi
mai sever se poate dispune, în orice moment al executării pedepsei, dacă persoana
condamnată a comis o infracţiune sau a fost sancţionată disciplinar pentru o abatere Condamnaţii care pot bene"
disciplinară foarte gravă sau pentru mai multe abateri disciplinare grave. în acest nească anumite condiţii \n mc*
sens, legea prevede că persoanele condamnate din regimul deschis sunt analizate obligaţii pe toată perioada e «e%
în comisia pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare a) pedepsele care au fos: a|
a pedepselor privative de libertate, numai dacă se impune schimbarea regimului de b) condamnatul să fi da: c:
executare într-unul superior ca grad de severitate; disciplină;
d) în mod excepţional, deţinuţilor condamnaţi la pedeapsa închisorii mai mică de c) persoanele private de
1 an, dacă au săvârşit abateri disciplinare repetate şi dacă constituie pericol pentru ei o abatere disciplinară, de. n -
înşişi, pentru alţi deţinuţi, pentru personal sau pentru societate, având în antecedenţă d) persoanele private de r-
acte de indisciplină, intimidare, violenţă, distrugere. comportare bună, pot bene' za
Regimul semideschis se ei
§4. Aspecte generale ale regimului penitenciar semideschis sau secţii special amena a:e
persoanelor se face pe sexe .
Persoanele care execută pedeapsa privativă de libertate în regim semideschis pentru resocializare.
au aceleaşi obligaţii şi beneficiază de aceleaşi drepturi ca şi ceilalţi condamnaţi care Regimul semideschis se *e
execută pedeapsa în alte regimuri de executare, urmând să apară diferenţe doar din anume desemnat.
punct de vedere cantitativ.
De asemenea, şi acestor condamnaţi li se aplică acelaşi regim privind interdicţiile, §2. Competenţa
acordarea recompenselor, dar şi aplicarea unor sancţiuni în cazul în care s-au săvârşit
abateri de la disciplină şi regulament. Stabilirea acestui reg im ce
în cadrul regimului semideschis, un pilon important îl reprezintă activitatea educa pedepsei, la propunerea corn s e
tivă. Persoanele private de libertate incluse în acest regim de executare nu prezintă ooate fi făcută şi de către ocne
periculozitatea sporită, nu denotă perseverenţă infracţională şi nici un comportament comisii, care va face propunere
deviant ce nu poate fi redresat, astfel că sunt şanse mari de corijare în viitor a conduitei
acestora, pentru a nu mai intra în câmpul infracţional.
§3. Obligaţii şi drepturi s
Urmărind reeducarea deţinutului, administraţia penitenciarului pune un mare
accent pe programele şi activităţile educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă
Prima obligaţie este de a
socială. Pentru a fi eficiente, acestea nu se desfăşoară oricum, ci pe baza recomandărilor
muncii, precum şi celelalte o b ic
din Planul individualizat de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică, în grupuri,
de lucru.
în spaţii din interiorul locului de deţinere, care rămân deschise pe timpul zilei, precum
Condamnatul are obliga: = *
şi în exteriorul locului de deţinere.
peste noapte şi în zilele neiâ
Desigur, toate aceste activităţi, cât şi efectuarea muncii se vor face cu supravegherea
de ordine internă din per lene £
deţinuţilor participanţi, care este asigurată fie de către personalul penitenciarului
'egulile sanitare şi de igienă ce*
neînarmat sau chiar de alţi deţinuţi din regimul deschis.
nind supus, în caz de indiscc r
Condamnatul beneficiază 5 :
Secţiunea a 2-a. Munca în afara penitenciarului ber până la locul de muncă în
de a avea contact restrâns c -
Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim semideschis pot presta oeneficiază, totodată, de o lărgi
muncă şi desfăşura activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică oachete, corespondenţă etc.
şi asistenţă socială, moral-religioase, instruire şcolară şi formare profesională, în Pentru munca în afara per ie
afara penitenciarului, sub supraveghere inclusiv electronică, în condiţiile stabilite prin din penitenciar, care const tuie î
regulamentul de aplicare a prezentei legi. Muncile sunt dintre cele ~\a
cadrul unor ateliere, dar şi pre=-
Pe toată această perioacâ
obligatoriu acest regim sem ce
XI. Regimul penitenciar semideschis 189
§1. Beneficiarii acestei forme de executare
Condamnaţii care pot beneficia de această formă de executare trebuie să îndepli

nească anumite condiţii m momentul acordării ei şi, totodată, să îşi asume anumite
obligaţii pe toată perioada executării, şi anume:
a) pedepsele care au fost aplicate să fie de până la 3 ani;
b) condamnatul să fi dat dovezi temeinice de îndreptare, stăruinţă în muncă şi
disciplină;
c) persoanele private de libertate clasificate iniţial în regim deschis, care au comis
o abatere disciplinară, devin incompatibile cu acest tip de regim;
d) persoanele private de libertate clasificate iniţial în regim închis, care au avut o
comportare bună, pot beneficia de acest regim.
Regimul semideschis se execută în penitenciare anume destinate ori în locuri
sau secţii special amenajate în interiorul ori exteriorul altor penitenciare. Cazarea
persoanelor se face pe sexe, vârste, compatibilităţi intelectuale şi culturale, interesul
pentru resocializare.
Regimul semideschis se realizează în comun, sub supravegherea personalului
anume desemnat.
§2. Competenţa
Stabilirea acestui regim de semilibertate o face judecătorul pentru executarea

pedepsei, la propunerea comisiei din penitenciar condusă de directorul acestuia. Cererea
poate fi făcută şi de către condamnat, dar ea trebuie să treacă prin filtrul aceleiaşi
comisii, care va face propunerea judecătorului.
§3. Obligaţii şi drepturi speciale ale condamnaţilor
Prima obligaţie este de a munci, de a-şi îndeplini norma şi de a respecta disciplina

muncii, precum şi celelalte obligaţii ce rezidă din regulamentul de organizare a timpului
de lucru.
Condamnatul are obligaţia să se întoarcă zilnic în penitenciar, unde va rămâne
peste noapte şi în zilele nelucrătoare, având obligaţia şi de a se supune regulilor
de ordine internă din penitenciar privind programul zilnic, orele de masă, de dormit,
'egulile sanitare şi de igienă, cele privind participarea la acţiunile educative şi culturale,
~ nd supus, în caz de indisciplină, regimului sancţionator intern.
Condamnatul beneficiază şi de drepturi, primul dintre acestea fiind cel de a se mişca
ber până la locul de muncă, în timpul muncii şi de la locul de muncă la penitenciar,
ne a avea contact restrâns cu lumea liberă, din afara penitenciarului. Condamnatul
beneficiază, totodată, de o lărgire a drepturilor existente, cum ar fi dreptul la vizite, la
rachete, corespondenţă etc.
Pentru munca în afara penitenciarului condamnatul primeşte o adeverinţă de ieşire
: n penitenciar, care constituie actul său de legitimare care îi justifică mişcarea liberă.
Muncile sunt dintre cele mai variate, ei putând lucra în echipe mici pe şantiere, în
:adrul unor ateliere, dar şi prestând servicii pentru penitenciar ca şoferi, cărăuşi etc.
Pe toată această perioadă de timp, dacă se comit alte infracţiuni, se revocă
ibligatoriu acest regim semiliber de executare.
190 Drept execuţional penal XI. Regimul penitenciar sem ides:'
Secţiunea a 3-a. Supravegherea condamnaţilor Secţiune\

la locurile de muncă
§1. Precizări prelimins
Supravegherea se poate realiza prin folosirea unor deţinuţi din regimul deschis
sau prin folosirea supravegherii electronice, limitând astfel libera mişcare a deţinuţilor Liberarea condiţionată 6
şi asigurându-se un plus de securitate pentru societate. complementară regimului exe
Folosirea sistemelor de supraveghere electronică a fost posibilă pentru a face pe care o pot dispune instarti
faţă noilor realităţi din penitenciare, deoarece a crescut numărul deţinuţilor care o formă de înlăturare conc: o
desfăşoară munci productive, activităţi educative şi de asistenţă psihologică, socială, trebuie îndeplinite atât îna nt
al persoanelor care pot fi recompensate cu permisiunea de ieşire din penitenciar, Asupra utilităţii liberă^ c
fiind utilă pentru folosirea eficientă a personalului, cunoaşterea locului unde se află convergente în doctrină, -=*
deţinutul la un moment dat, depistarea rapidă, în timp real, a situaţiilor de nerespectare anticipată, precizând: Pec-a
a traseelor de deplasare stabilite, creşterea capacităţii de reacţie la acţiunile deţinuţilor îndreptat cu preţul uşurâ^
de sustragere de la executarea pedepselor privative de libertate. infracţiuni”131, iar juristul C roG.
Premisa adoptării acestei forme de supraveghere de către legislaţia noastră au atât de mult la purtarea d r i
constituit-o numărul mare de deţinuţi din penitenciare, precum şi numărul mic al per recidivişti”. Aceeaşi concerrtj
sonalului de supraveghere, pe de o parte, iar, pe de altă parte, s-a avut în vedere şi pe Esquiros, arăta: „D irt'e ::
existenţa persoanelor condamnate pentru infracţiuni din culpă, în care se poate avea îndoială, cel liberat în a rte z-.
încredere. Aceste sisteme trebuie folosite numai dacă îndeplinesc cerinţele privind Cei mai mulţi autori găsa
securitatea de folosire, respectarea demnităţii umane şi nepunerea în pericol a sănă acest sens a fi citată păre'a
tăţii ori integrităţii fizice a deţinuţilor. Procedura operaţională de aplicare a sistemelor preciza: „Liberarea conai: om
electronice de supraveghere se stabileşte prin decizia directorului Administraţiei Na ă purtarea bună în înch scai
ţionale a Penitenciarelor.
Aceste sisteme de supraveghere la distanţă sunt folosite cu aprobarea directorului §2. Scurt istoric
penitenciarului, la propunerea comisiei de selectare la muncă, în cazul deţinuţilor
care urmează să fie folosiţi la activităţi productive în exteriorul penitenciarului. înainte în toate legiuirile şi în -—
<
de a se aplica sistemul, condamnatul este instruit cu privire la modul de folosire a pedeapsa după ce justiţia ş - a
acestor mijloace electronice şi va semna un angajament în acest sens. Nerespectarea •ost determinată de preocuc■=•
angajamentului, aducerea în stare de nefuncţionare a sistemului electronic montat, Legiuirile moderne au aci
distrugerea şi înlăturarea, în mod ilicit, de către deţinut a mijlocului electronic, precum a pedepsei. încă la în c e p u i
şi prezenţa în alte zone decât cele stabilite constituie abateri disciplinare foarte grave, ostituţii aparte, reprezertânc
urmând ca deţinutul răspunzător să fie sancţionat în acest sens. ''andez. A fost propusă ‘r"±
în cazul supravegherii de către alţi deţinuţi, trebuie îndeplinite mai multe condiţii, măsură menită să îmburâtâ
care coincid cu cele enumerate la prima formă de executare în regim semiliber: -reptat, a pătruns în mai toa:a
cuantumul din pedeapsa executată, dovezile de îndreptare şi stăruinţă în muncă,
încrederea în condamnatul pus să îi supravegheze pe alţi condamnaţi. Alegerea lor
trebuie făcută cu grijă de către conducerea penitenciarului.
111Consideraţiile de ma :os s
Condamnaţii cărora le revine sarcina supravegherii altor condamnaţi au toate ber, deschis.
obligaţiile unui condamnat la locul de deţinere, privind ordinea şi disciplina în penitenciar, >21P. Cocoş M ircea, Liberarea :
privind conduita faţă de ceilalţi condamnaţi şi faţă de conducerea penitenciarului. Pe Bjcureşti, 1980.
lângă aceste obligaţii, mai există o obligaţie specială, aceea de a-i supraveghea pe 131 F. C arrara , Programma d
alţi condamnaţi la locul de muncă. Ea constă în conducerea altor condamnaţi la locul §645 LII, p. 14.
de muncă, în incinta sau în afara penitenciarului, urmată de ţinerea evidenţei lor, care E. D ucpétiaux, Réforme cei
se împleteşte cu supravegherea efectivă la locul de muncă. T* de librairie, Bruxelles, 1865 :
Drepturile de care beneficiază aceşti condamnaţi sunt acelea de a se mişca liber 151Ne referim în special la crecÂ
redepselor în faza execută^
până şi de la locul de muncă la penitenciar. Au drepturi sporite la corespondenţa cu
161G. V idal, Cours nr. 525. "
familia, la pachete, la vizite din partea familiei etc. * Tuvelle de droit et de jurisprude
Secţiunea a 4-a. Liberarea condiţionată111
§1. Precizări preliminare
Liberarea condiţionată este o instituţie de drept penal material (substanţial)

complementară regimului executării pedepsei privative de libertate la un loc de deţinere,
pe care o pot dispune instanţele de judecată cu privire la orice condamnat. Ea este deci
o formă de înlăturare condiţionată a continuării executării pedepsei, deoarece condiţiile
trebuie îndeplinite atât înainte de a fi acordată, cât şi pentru a deveni definitivă'21.
Asupra utilităţii liberării condiţionate nu totdeauna au existat puncte de vedere
convergente în doctrină. Astfel, Carrara era ostil scurtării pedepselor prin liberarea
anticipată, precizând: „Pedeapsa nu trebuie să fie decât pedeapsă, iar un infractor
îndreptat cu preţul uşurării pedepsei meritate este o îndemnare la comitere de
infracţiuni”131, iar juristul Ciroli, ducând ideea mai departe, arăta: „Nu trebuie să ne uităm
atât de mult la purtarea din închisoare; cei mai buni încarceraţi sunt cei mai îndârjiţi
recidivişti”. Aceeaşi concepţie a fost exprimată şi de C. Lombroso, care citându-l
pe Esquiros, arăta: „Dintre toţi infractorii, acela care dă mai mult de lucru este, fără
îndoială, cel liberat înainte de termen”.
Cei mai mulţi autori găsesc folositoare instituţia liberării condiţionate. Merită în
acest sens a fi citată părerea lui Ducpétiaux, care la jumătatea secolului al XlX-lea
preciza: „Liberarea condiţionată este un mijloc de îndemnare la îndreptare şi răsplata
la purtarea bună în închisoare”141.
§2. Scurt istoric
în toate legiuirile şi în toate timpurile, s-a admis posibilitatea de a se modifica

pedeapsa după ce justiţia şi-a spus ultimul cuvânt. Nu totdeauna această modificare a
fost determinată de preocuparea de a individualiza reacţiunea represivă scopurilor ei*151.
Legiuirile moderne au acordat o deosebită atenţie individualizării administrative
a pedepsei. încă la începutul secolului trecut ea a fost reglementată în cadrul unei
nstituţii aparte, reprezentând ultima etapă a regimului de executare progresiv sau
rlandez. A fost propusă întâi în Franţa în 1847, de Bonneville de Marsangy, ca o
măsură menită să îmbunătăţească regimul pedepselor privative de libertate, dar,
treptat, a pătruns în mai toate legiuirile europene şi americane161.
[1] Consideraţiile de mai jos sunt valabile şi în cazul executării pedepsei închisorii în regim
oer, deschis.
121P. Cocoş M ircea, Liberarea condiţionată, teză de doctorat, Biblioteca Facultăţii de Drept,
Bucureşti, 1980.
131 F. C arrara , Programma de! corso di diritto criminale. Parte qenerale, Boloqna, 1993,
§645 LII, p. 14.
;41E. D ucpétiaux, Réforme des prisons. Système cellulaire, Comptoir universel d’imprimerie
t! de librairie, Bruxelles, 1865, p. 297.
151Ne referim în special la dreptul de a graţia, folosit într-o largă măsură pentru individualizarea
redepselor în faza executării.
161G. V idal, Cours nr. 525, în Cours de droit criminel et de science pénitentiaire, Librairie
-ouvelle de droit et de jurisprudence „A. Rousseau”, Paris, 1910, p. 653.
192 Drept execuţional penal XI. Regimul penitenciar semideschis
Vechile legiuiri româneşti au urmat aceeaşi evoluţie; dreptul domnitorului de a în propria conduită şi au pârtie ca
comuta sau reduce pedepsele s-a exercitat în toate epocile şi a fost mijlocul exclusiv şi de antecedentele penale, oc:
de individualizare administrativă a pedepsei. Instituţia liberării condiţionate a fost fracţiunii de pedeapsă stat :e :
reglementată pentru prima dată prin Legea de organizare a închisorilor din anul 1874, Toate aceste demersur fâa
însă numai pentru minori. Această reglementare a dobândit caracter de generalitate reeducării şi recuperării sa;e soc
prin Legea penitenciarelor din anul 1929. că legiuitorul a prevăzut, in a r 9
Instituţia o regăsim reglementată şi în Codul penal din anul 1936, ca fiind ultima care este considerată ca execut
etapă a regimului progresiv al executării pedepsei închisorii. şi formării profesionale. Astfel. d
în anul 1950 a fost înlocuită cu liberarea înainte de termen, care consta în punerea muncii prestate sau a instru - =
în libertate necondiţionată a condamnatului înainte de termen, pe baza muncii prestate liberării condiţionate, se calc- «
şi cu condiţia bunei conduite în timpul executării pedepsei. Liberarea înainte de termen a) în cazul în care se presta a:
se regăseşte amplu reglementată şi în Decretul nr. 720/1956, până la 1 ianuarie 1969, pentru 4 zile de muncă;
când a fost abrogată şi reintrodusă liberarea condiţionată. Reglementarea a suferit b) în cazul în care se c e r
o modificare prin Legea nr. 140/1996, în ceea ce priveşte fracţiunile de pedeapsă executate pentru 3 zile de
executate. c) în cazul în care munca
executate pentru două nop: oe
§3. Noţiune şi reglementare în dispoziţiile penale în vigoare d) în cazul participăm a cur
general obligatoriu, se cons cea
Liberarea condiţionată111este o instituţie complementară regimului de executare a e) în cazul participăr la cu
pedepsei şi un mijloc de individualizare administrativă a acesteia. Instituţia constă în consideră 20 de zile executate c*
liberarea condamnatului înainte de împlinirea executării duratei complete a pedepsei profesională;
închisorii ori a detenţiunii pe viaţă, dacă sunt îndeplinite anumite condiţii prevăzute f) în cazul elaborării de -<râr
de lege. se consideră 30 de zile execjz
Toţi condamnaţii la o pedeapsă privativă de libertate, inclusiv cei condamnaţi la inovaţie brevetate.
detenţiunea pe viaţă, îşi propun să se libereze înaintea expirării în totalitate a duratei Reducerea fracţiunii de cec-
condamnării, cei mai mulţi dintre ei dorind să se reintegreze în societate. muncii prestate sau a inst^_ r şa
Liberarea condiţionată121este o instituţie de drept penal complementară regimului
de executare a pedepsei închisorii ori detenţiunii pe viaţă, acordată de către instanţa §4. Acordarea liberării cc
de judecată oricărei persoane aflate în executarea unei pedepse definitive cu privare
de libertate care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege. Ea are şi un caracter 4.1. Propunerea de libera'
administrativ, prin faptul că propunerea luării ei este făcută de comisia specializată din
cadrul fiecărui penitenciar în parte, în cadrul procedurii individualizării administrative Sediul materiei întreg p rcc m
a executării pedepsei. C. pen., art. 587-588 C. proc ce
Liberarea condiţionată are caracter general, legea neprevăzând restricţii cu privire Pentru examinarea situa: e f
la natura, gravitatea infracţiunii săvârşite, durata pedepsei privative de libertate ori cerute de lege, în fiecare pe~ ten
persoana condamnatului. In consecinţă, toţi condamnaţii la pedepse privative de nată, care face propuneri în ace
libertate, inclusiv cei la detenţiunea pe viaţă, indiferent de natura infracţiunii săvârşite, condamnat, dar, în cele ma ~_
de starea de recidivă, vârstă, sex, aptitudini pentru muncă, starea de sănătate etc., Comisia este formată din
pot fi liberaţi condiţionat dacă îndeplinesc anumite condiţii. este şi preşedintele ei, direc-;~-
Persoanele private de libertate care au lucrat, au participat la cursuri de alfabetizare deţinerii şi regim penitenciar d re«
ori instruire şcolară primară, gimnazială, liceală sau universitară ori de formare şi un consilier de probaţiune c -
profesională sau la programe de resocializare, precum şi persoanele private de egii în circumscripţia căru a se
libertate care nu au muncit din motive neimputabile lor, dar au dovedit un progres real*1 2 de către şeful serviciului evident
Principala atribuţie a com s e
* ecărui condamnat şi de a ses;
111Gh. N istoreanu, A l . B oroi, Drept penal, Ed. AII Beck, Bucureşti, 2002, p. 183; C. B ulai,
nstanţa de judecată compete'"i
Manual..., p. 555.
12i M.l. Rusu, Drept execuţional penal, Ed. „Alma Mater”, Sibiu, 2003, p. 234.
în propria conduită şi au participat constant la programele de educaţie, ţinându-se cont

şi de antecedentele penale, pot beneficia de liberare condiţionată după executarea
fracţiunii de pedeapsă stabilite de lege.
Toate aceste demersuri făcute de către persoana privată de libertate în scopul
reeducării şi recuperării sale sociale au ecou în planul executării pedepsei, în sensul
că legiuitorul a prevăzut, în art. 96 din Legea nr. 254/2013, partea din durata pedepsei
care este considerată ca executată pe baza muncii prestate şi/sau a instruirii şcolare
şi formării profesionale. Astfel, pedeapsa care este considerată ca executată pe baza
muncii prestate sau a instruirii şcolare şi formării profesionale, în vederea acordării
liberării condiţionate, se calculează după cum urmează:
a) în cazul în care se prestează o muncă remunerată, se consideră 5 zile executate
pentru 4 zile de muncă;
b) în cazul în care se prestează o muncă neremunerată, se consideră 4 zile
executate pentru 3 zile de muncă;
c) în cazul în care munca este prestată pe timpul nopţii, se consideră 3 zile
executate pentru două nopţi de muncă;
d) în cazul participării la cursurile de şcolarizare pentru formele de învăţământ
general obligatoriu, se consideră 30 de zile executate pentru absolvirea unui an şcolar;
e) în cazul participării la cursurile de calificare ori recalificare profesională, se
consideră 20 de zile executate pentru absolvirea unui curs de calificare ori recalificare
profesională;
f) în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate,
se consideră 30 de zile executate, pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie şi
novaţie brevetate.
Reducerea fracţiunii de pedeapsă care este considerată ca executată pe baza
muncii prestate sau a instruirii şcolare şi formării profesionale nu poate fi revocată.
§4. Acordarea liberării condiţionate
4.1. Propunerea de liberare condiţionată
Sediul materiei întregii proceduri a liberării condiţionate este cuprins în art. 99-106
0. pen., art. 587-588 C. proc. pen. şi art. 95-97 din Legea nr. 254/2013.
Pentru examinarea situaţiei fiecărui condamnat cu privire la îndeplinirea condiţiilor
cerute de lege, în fiecare penitenciar funcţionează o comisie pentru liberarea condiţio
nată, care face propuneri în acest sens. Cererea poate fi formulată şi direct de către
condamnat, dar, în cele mai multe cazuri, este formulată de către comisie.
Comisia este formată din judecătorul de supraveghere a privării de libertate, care
este şi preşedintele ei, directorul penitenciarului, directorul adjunct pentru siguranţa
deţinerii şi regim penitenciar, directorul adjunct pentru educaţie şi asistenţă psihosocială
şi un consilier de probaţiune din cadrul serviciului de probaţiune competent potrivit
egii în circumscripţia căruia se află penitenciarul. Secretariatul comisiei se asigură
je către şeful serviciului evidenţă din penitenciarul respectiv.
Principala atribuţie a comisiei pentru liberarea condiţionată este de a analiza situaţia
'ecărui condamnat şi de a sesiza, în cazul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege,
nstanţa de judecată competentă în vederea acordării liberării condiţionate.
194 Drept execuţional penal XI. Regimul penitenciar semidesc-
Comisia formulează propuneri de liberare condiţionată a persoanei condamnate iar perioada rămasă de exe:.
ţinând seama de: un an, termenul stabilit de c:
a) fracţiunea din pedeapsă efectiv executată şi de partea din durata pedepsei care penal. în cazul în care perioa:
este considerată ca executată, conform art. 96 din lege; este mai mică de un an, t e r -
b) regimul de executare a pedepsei privative de libertate în care este repartizată; prevăzute de Codul penal ^
c) îndeplinirea obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, în afară de Totodată, comisia c o rn ii
cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; care are posibilitatea ca, în tea
d) conduita persoanei condamnate şi eforturile acesteia pentru reintegrare socială, să se adreseze, cu cerere de i
în special în cadrul muncii prestate, al activităţilor educative, moral-religioase, culturale, se află penitenciarul.
terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, al instruirii şcolare şi al în toate situaţiile, conda^
formării profesionale, precum şi responsabilităţile încredinţate, recompensele acordate Condamnatul se poate ac
şi sancţiunile disciplinare aplicate; condiţionată, dar instanţa d e..
e) antecedentele sale penale. al comisiei.
în activitatea sa, comisia ţine cont şi de rezultatele aplicării instrumentelor-standard
de evaluare a activităţilor desfăşurate de deţinuţi, aprobate prin decizie a directorului 4.2. Condiţii de acordar
general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Persoana condamnată este adusă în faţa comisiei pentru liberare condiţionată, cu Liberarea condiţionată cc
excepţia situaţiilor în care prezintă afecţiuni medicale confirmate de medic, care nu reeducarea condamnaţilor _=
permit prezentarea sa. în acest caz, persoana condamnată poate depune înscrisuri. pedepsei detenţiunii pe v a:e
Persoana condamnată poate prezenta, în faţa comisiei pentru liberare condiţionată, pentru fiecare situaţie în p a ^
dovezi că şi-a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare ori s-a prezenta mai jos aceste cor-:
aflat în imposibilitatea îndeplinirii acestor obligaţii.
A. Condiţiile liberării c o r:
Comisia va redacta un proces-verbal motivat, care constituie actul de sesizare a
Liberarea condiţionată în caz
instanţei, la care se anexează documente justificative. Acest proces verbal va cuprinde
dispusă dacă:
poziţia membrilor comisiei faţă de propunerea de liberare.
a) cel condamnat a exec_
La procesul-verbal de propunere a liberării condiţionate se anexează, prin grija
b) cel condamnat a avu: :
consilierului de probaţiune din cadrul serviciului de probaţiune competent potrivit legii
c) cel condamnat a îndec
în circumscripţia căruia se află penitenciarul, recomandările cu privire la măsurile de
condamnare, afară de caz-
supraveghere şi obligaţiile prevăzute la art. 101 C. pen. care pot fi aplicate de către
îndeplinească;
instanţa de judecată, în cazul în care restul de pedeapsă rămas neexecutat la data
d) instanţa are convinge'-
liberării persoanei condamnate este de 2 ani sau mai mare. în cazul în care este
reintegra în societate.
vorba despre o persoană condamnată de cetăţenie străină, faţă de care s-a dispus
Sunt obligatorii prezerr'-E
pedeapsa complementară prevăzută la art. 66 alin. (1) lit. c) C. pen. (interzicerea
condiţionate şi atenţionare
dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României), nu se mai pune problema de
consecinţelor la care se e»:.
a se mai anexa recomandările consilierului de probaţiune.
măsurile de supraveghere :
Procesul-verbal, împreună cu documentele care atestă menţiunile cuprinse în
termenului de supraveghere.
acesta, se înaintează judecătoriei în a cărei circumscripţie se află penitenciarul şi se
De la data liberării co n c:
comunică de îndată persoanei condamnate.
Comisia trebuie să dea dovadă de obiectivitate, echidistanţă în aprecierea meritelor
veghere de 10 ani.
condamnatului şi să reducă pe cât posibil din subiectivismul în apreciere. B. Condiţiile liberării corz
în vederea soluţionării cererii de liberare condiţionată a persoanei condamnate Liberarea condiţionată în caz
sau a propunerii formulate de comisie, instanţa poate consulta dosarul individual al a) cel condamnat a exe: .
persoanei condamnate sau poate solicita copii ale actelor şi documentelor din acesta. închisorii care nu depăşeşre '
Dacă se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile, comisia va întocmi, de asemenea, nu mai mult de 20 de ani. în c
un proces-verbal, în care se fixează un termen de reanalizare a situaţiei, care nu poate
fi mai mare de un an. în cazul în care cererea de liberare condiţionată este formulată m C. N iculeanu, Opinie re'a'i
înainte de îndeplinirea condiţiei privind împlinirea fracţiunii prevăzute de Codul penal, ţionată adresate instanţei de jc
procedurale privind liberarea cor
iar perioada rămasă de executat până la împlinirea acestei fracţiuni este mai mare de
un an, termenul stabilit de comisie va fi data împlinirii fracţiunii prevăzute de Codul
penal. în cazul în care perioada rămasă de executat până la împlinirea acestei fracţiuni
este mai mică de un an, termenul fixat de comisie poate depăşi data împlinirii fracţiunii
prevăzute de Codul penal, dar nu poate fi mai mare de un an.
Totodată, comisia comunică, de îndată, procesul-verbal persoanei condamnate,
care are posibilitatea ca, în termen de 3 zile de la aducerea la cunoştinţă, sub semnătură,
să se adreseze, cu cerere de liberare condiţionată, judecătoriei în circumscripţia căreia
se află penitenciarul.
în toate situaţiile, condamnatul este încunoştinţat de soluţia dată în dosar.
Condamnatul se poate adresa direct instanţei de judecată cu cerere de liberare
condiţionată, dar instanţa de judecată va decide numai după primirea procesului-verbal
al comisiei.
4.2. Condiţii de acordare a liberării condiţionate
Liberarea condiţionată constituie un stimulent important pentru îndreptarea şi

reeducarea condamnaţilor. Legiuitorul a apreciat că ea poate fi acordată atât în situaţia
pedepsei detenţiunii pe viaţă, cât şi în situaţia aplicării pedepsei închisorii şi a stabilit
pentru fiecare situaţie în parte condiţii distincte care trebuie îndeplinite. Aşa fiind, vom
prezenta mai jos aceste condiţii diferenţiat:
A. Condiţiile liberării condiţionate în cazul detenţiunii pe viaţă (art. 99 C. pen.).
Liberarea condiţionată în cazul detenţiunii pe viaţă are caracter facultativ şi poate fi
dispusă dacă:
a) cel condamnat a executat efectiv 20 de ani de detenţiune;
b) cel condamnat a avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de
condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le
ndeplinească;
d) instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate
'eintegra în societate.
Sunt obligatorii prezentarea motivelor de fapt ce au determinat acordarea liberării
condiţionate şi atenţionarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare şi a
consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta
măsurile de supraveghere ori dacă nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata
:ermenului de supraveghere.
De la data liberării condiţionate, condamnatul este supus unui termen de supra
veghere de 10 ani.
B. Condiţiile liberării condiţionate în cazul pedepsei închisorii (art. 100 C. pen.).
_;berarea condiţionată în cazul închisorii poate fi dispusă dacă:
a) cel condamnat a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul
nchisorii care nu depăşeşte 10 ani, sau cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei, dar
nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;1
[1) C. N iculeanu, Opinie referitoare la procedura de soluţionare a cererii de liberare condi-

onată adresate instanţei de judecată, în Dreptul nr. 12/2000, p. 140; I. N icolescu, Aspecte
rrocedurale privind liberarea condiţionată, în Dreptul nr. 1/2001, p. 129-132.
196 Drept execuţional penal XI. Regimul penitenciar s em ideîr-
b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis; consecinţelor la care se exc
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de măsurile de supraveghere or
condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le de supraveghere.
îndeplinească; Trebuie să facem preoz
d) instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate întrucât ei nu mai pot fi conos
reintegra în societate. minori, Codul penal în vigoai
Condamnatul trebuie să fie stăruitor în muncă, fapt ce trebuie să reiasă din rezul şi măsurile educative nep^vs
tatele obţinute (eforturile depuse în activitatea educativă, culturală, terapeutică, de
consiliere psihologică şi asistenţă socială, instruire şcolară şi formare profesională),
§5. Măsurile de supr«
să fie disciplinat, adică să respecte regulamentul de ordine interioară pe toată durata
de timp, cât s-a aflat în penitenciar şi până la punerea sa efectivă în libertate, să ţionat
dea dovezi temeinice de îndreptare, sub aspect moral, care să excludă posibilitatea
comiterii de către acesta a unor noi infracţiuni. Sunt considerate dovezi temeinice Indiferent dacă este bera!
de îndreptare participarea efectivă la activitatea de educaţie civică şi moral creştină, sau din executarea pedepsei
modul de executare a unor sarcini de ordin gospodăresc, buna comportare la locul o perioadă de timp, d e n u -'J
de deţinere. Pe lângă cele de mai sus se vor avea în vedere şi antecedentele penale liberării condiţionate şi data ■
ale condamnatului, în sensul că vor obţine mai uşor liberarea cei care nu au antece ghere pentru condamnat.
dente penale. Pe lângă acestea, se cere însă ca persoana condamnată să respecte Pe durata termenului ce
regulile de conduită, regulile de ordine interioară şi obligaţiile pe care le are în timpul anumite măsuri de supravecu
executării pedepsei, în caz contrar fiind pasibil de sancţiuni disciplinare. Eventualele Potrivit art. 101 C. pen. da
abateri disciplinare, de natură să caracterizeze persoana în cauză ca indisciplinată, este de 2 ani sau mai mare :
pot conduce la amânarea sau chiar la refuzul acordării liberării condiţionate111. supraveghere:
în raport de vârsta condamnatului, liberarea condiţionată poate fi acordată con a) să se prezinte la se', d
damnaţilor care au împlinit vârsta de 60 de ani după executarea efectivă a jumătate b) să primească vizite e i«€
din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depăşeşte 10 ani, sau a cel puţin două c) să anunţe, în prea ar
treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă sunt îndeplinite depăşeşte 5 zile;
condiţiile prevăzute la lit. b)-d) redate mai sus (condamnatul se află în executarea pe d) să comunice schimbare
depsei în regim semideschis sau deschis; cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile e) să comunice informa: ;
civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu sale de existenţă.
a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; instanţa are convingerea că persoana Măsurile de supraveghea s
condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate). egală cu o treime din durata îi
în calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute mai sus se ţine seama de partea din Instanţa de judecată, ducă
durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii mai multe dintre următoare e I
prestate. în acest caz, liberarea condiţionată nu poate fi dispusă înainte de executarea a) să urmeze un curs de r
efectivă a cel puţin jumătate din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depăşeşte b) să frecventeze unui sa-
10 ani, şi a cel puţin două treimi, când pedeapsa este mai mare de 10 ani. către serviciul de probaţiune s
în calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute pentru persoanele care au împlinit c) să nu părăsească t e n ii
vârsta de 60 de ani se ţine seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerată, d) să nu se afle în a n u r te
potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. în acest caz, liberarea condiţionată la alte adunări publice, ştab ti
nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puţin o treime din durata e) să nu comunice cu v i d tt
pedepsei închisorii, când aceasta nu depăşeşte 10 ani, şi a cel puţin jumătate, când la săvârşirea infracţiunii sau cu
pedeapsa este mai mare de 10 ani. de acestea;
Sunt obligatorii prezentarea motivelor de fapt ce au determinat acordarea liberării f) să nu conducă anumite .
condiţionate şi atenţionarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare şi a g) să nu deţină, să nu foios
Obligaţiile prevăzute la :
111V. P aşca , Curs de drept penal. Partea generală, ed. a 2-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, cate în conţinutul pedepse i a
2012, p. 556. Aceste condiţii erau prevăzute în legea veche, ele nu mai sunt menţionate printre asemenea, dacă s-au stabi : ol
criteriile de care instanţa trebuie să ţină seama, dar apreciem că sunt valabile şi în prezent.
consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta

măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului
de supraveghere.
Trebuie să facem precizarea că această instituţie nu se mai aplică minorilor,
întrucât ei nu mai pot fi condamnaţi la pedeapsa închisorii ori la altă pedeapsă. Pentru
minori, Codul penal în vigoare reglementează măsuri educative privative de libertate
şi măsurile educative neprivative de libertate.
§5. Măsurile de supraveghere şi obligaţiile persoanei liberate condi

ţionat
Indiferent dacă este liberat condiţionat din executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă
sau din executarea pedepsei închisorii, condamnatul este supus unei supravegheri pe
o perioadă de timp, denumită termen de supraveghere. Intervalul cuprins între data
liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de suprave
ghere pentru condamnat.
Pe durata termenului de supraveghere, condamnatul este obligat să respecte
anumite măsuri de supraveghere sau poate fi obligat să îndeplinească anumite obligaţii.
Potrivit art. 101 C. pen., dacă restul de pedeapsă rămas neexecutat la data liberării
este de 2 ani sau mai mare, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de
supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, orice schimbare a locuinţei şi orice deplasare care
depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor
sale de existenţă.
Măsurile de supraveghere se execută din momentul acordării liberării, pe o perioadă
egală cu o treime din durata termenului de supraveghere, dar nu mai mult de 2 ani.
Instanţa de judecată, după caz, poate impune condamnatului să execute una sau
mai multe dintre următoarele obligaţii:
a) să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională;
b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de
către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;
c) să nu părăsească teritoriul României;
d) să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori
ia alte adunări publice, stabilite de instanţă;
e) să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participanţii
ia săvârşirea infracţiunii sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori să nu se apropie
de acestea;
f) să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanţă;
g) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
Obligaţiile prevăzute la lit. c)-g) pot fi impuse în măsura în care nu au fost apli
cate în conţinutul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi. De
asemenea, dacă s-au stabilit obligaţiile prevăzute la lit. d)-f), instanţa este obligată să
198 Drept execuţional penal XI. Regimul penitenciar semides:-
individualizeze, în concret, conţinutul fiecărei obligaţii, ţinând seama de împrejurările un curs de pregătire şcclan
cauzei. judecătoreşti prin care s-a a
Obligaţiile prevăzute la lit. a) şi b) se execută din momentul acordării liberării, pe iniţiale a persoanei, curse ce
o perioadă egală cu o treime din durata termenului de supraveghere, dar nu mai mult să aibă loc, comunicând ace
de 2 ani, iar cele prevăzute la lit. c)-g) se vor executa pe toată durata termenului de s-a acordat liberarea, prec-~
supraveghere. Supravegherea şi contoi
şcolară ori de calificare prces
§6. Punerea în executare a măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor la instituţia stabilită, se eter:.
în cazul în care persoana
stabilite de instanţă va începe cursul în termen c-
va urma un curs de pregâ: -a
Potrivit art. 58 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor
educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în B. Supravegherea execu
cursul procesului penal, în cazul acordării liberării condiţionate, instanţa de judecată tări. 60 din Legea nr. 253 2
care a dispus liberarea condiţionată transmite serviciului de probaţiune o copie de pe probaţiune în a cărui c irct^sc
hotărârea prin care s-a acordat liberarea, cu menţiunea că toate măsurile de supra sau mai multe programe oe n
veghere prevăzute la art. 101 alin. (1) C. pen. se execută integral, potrivit legii, şi cu decide, pe baza evaluăr r t
indicarea perioadei de executare a măsurilor de supraveghere, respectiv a obligaţiilor urmate, precum şi, dacă est:
prevăzute la art. 101 alin. (2) lit. a) şi b) C. pen., atunci când este cazul, calculată care urmează să aibă loc ace:
potrivit art. 101 alin. (5) din acelaşi cod. precum şi decizia sa.
în situaţia în care instanţa a stabilit în sarcina persoanei faţă de care s-a dispus Supravegherea şi oonro
liberarea condiţionată una sau mai multe dintre obligaţiile prevăzute la art. 101 alin. (2) programe de reintegrare s o c ;
lit. c)-g) C. pen., instanţa de judecată care a dispus liberarea condiţionată comunică instituţia din comunitate s:ac
o copie de pe hotărârea prin care s-a acordat liberarea, după caz, şi persoanelor
C. Verificarea modula oe
sau instituţiilor prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. h)-j), m) şi n) din Legea nr. 253/2013,
lit. c)-g) C. pen. se face de orc
abilitate să supravegheze îndeplinirea acestor obligaţii.
Astfel, vom indica mai jos * e:
- pentru interdicţia de a
§7. Supravegherea condamnatului Inspectoratului General aJ P:
Inspectoratului General pe^:-
Pe durata supravegherii, datele prevăzute în art. 101 alin. (1) lit. c)-e) C. pen. se - pentru interdicţia de a r
comunică serviciului de probaţiune. Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în sportive, culturale ori la a:e a:
art. 101 alin. (2) lit. a) şi b) C. pen. se face de serviciul de probaţiune, iar verificarea inspectoratului judeţean de pc
modului de îndeplinire a obligaţiilor prevăzute în art. 101 alin. (2) lit. c)-g) C. pen. se dacă este cazul, celui în care t
face de organele abilitate, conform art. 29 din Legea nr. 253/2013, care vor sesiza dispus interdicţia pentru o c -'
serviciul de probaţiune cu privire la orice încălcare a acestora. Inspectoratului General al Po
Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 101 alin. (2) lit. d) şi e) - pentru interdicţia de a
C. pen. poate fi realizată şi printr-un sistem electronic de supraveghere, în condiţiile acesteia, cu participant a s
prevăzute de legea specială. instanţă, ori de a nu se aprecs
Pe durata supravegherii, serviciul de probaţiune are obligaţia să sesizeze instanţa condamnatul nu are drept- să
dacă: inspectoratului judeţean de pa
a) au intervenit motive care justifică fie modificarea obligaţiilor impuse de instanţă, dacă este cazul, celui în că'e
fie încetarea executării unora dintre acestea; victima sau persoanele sta:
b) persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută, inspectoratelor judeţene de o>
în condiţiile stabilite, obligaţiile ce îi revin. - pentru interdicţia de a -
A. Supravegherea executării obligaţiei prevăzute la art. 101 alin. (2) lit. a) C. pen. municarea se face inspect:*a
(art. 59 din Legea nr. 253/2013). Consilierul de probaţiune din cadrul serviciului domiciliul, precum şi, dacă es
de probaţiune în a cărui circumscripţie locuieşte persoana care trebuie să urmeze
un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională, primind copia hotărârii

judecătoreşti prin care s-a acordat liberarea condiţionată, decide, pe baza evaluării
iniţiale a persoanei, cursul ce trebuie urmat şi instituţia din comunitate în care urmează
să aibă loc, comunicând acestei instituţii o copie de pe dispozitivul hotărârii prin care
s-a acordat liberarea, precum şi decizia sa.
Supravegherea şi controlul respectării obligaţiei de a urma un curs de pregătire
şcolară ori de calificare profesională, atât cu privire la persoana liberată, cât şi cu privire
la instituţia stabilită, se efectuează de serviciul de probaţiune competent.
în cazul în care persoana supravegheată va urma un curs de calificare, aceasta
va începe cursul în termen de maximum 6 luni de la data primei întrevederi, iar dacă
va urma un curs de pregătire şcolară, se va înscrie în anul şcolar următor.
B. Supravegherea executării obligaţiei prevăzute la art. 101 alin. (2) Ut. b) С. pen.
(art. 60 din Legea nr. 253/2013). Consilierul de probaţiune din cadrul serviciului de
probaţiune în a cărui circumscripţie locuieşte persoana care trebuie să frecventeze unul
sau mai multe programe de reintegrare socială, primind copia hotărârii judecătoreşti,
decide, pe baza evaluării iniţiale a persoanei, programul sau programele care trebuie
urmate, precum şi, dacă este cazul, instituţia, respectiv instituţiile din comunitate în
care urmează să aibă loc acestea, comunicându-le o copie de pe dispozitivul hotărârii,
precum şi decizia sa.
Supravegherea şi controlul respectării obligaţiei de a urma unul sau mai multe
programe de reintegrare socială, atât cu privire la persoana liberată, cât şi cu privire la
instituţia din comunitate stabilită, se efectuează de serviciul de probaţiune competent.
C. Verificarea modului de îndeplinire a obligaţiilor prevăzute în art. 101 alin. (2)
lit. c)-g) C. pen. se face de organele abilitate, conform art. 29 din Legea nr. 253/2013.
Astfel, vom indica mai jos fiecare instituţie abilitată:
- pentru interdicţia de a nu părăsi teritoriul României, comunicarea se face
Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, Direcţiei Generale de Paşapoarte şi
Inspectoratului General pentru Imigrări, în situaţia cetăţenilor străini;
- pentru interdicţia de a nu se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări
sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanţă, comunicarea se face
inspectoratului judeţean de poliţie în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul, precum şi,
dacă este cazul, celui în care îşi are locuinţa condamnatul şi, pentru cazurile în care s-a
dispus interdicţia pentru locuri, manifestări sau adunări în afara acestei circumscripţii,
Inspectoratului General al Poliţiei Române;
- pentru interdicţia de a nu comunica cu victima sau cu membri de familie ai
acesteia, cu participanţii la săvârşirea infracţiunii sau cu alte persoane, stabilite de
instanţă, ori de a nu se apropia de acestea, comunicarea se face persoanelor cu care
condamnatul nu are dreptul să intre în legătură ori de care nu are dreptul să se apropie,
dacă este cazul, celui în care îşi are locuinţa condamnatul şi, pentru cazurile în care
victima sau persoanele stabilite de instanţă nu domiciliază în aceeaşi circumscripţie,
nspectoratelor judeţene de poliţie de la domiciliul acestora;
- pentru interdicţia de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanţă, co
municarea se face inspectoratului judeţean de poliţie în a cărui circumscripţie îşi are
domiciliul, precum şi, dacă este cazul, celui în care îşi are locuinţa condamnatul;
Drept execuţional penal XI. Regimul penitenciar sem zest
200
nerespectare şi întocmeşe
- pentru interdicţia de a nu deţine, a nu folosi şi a nu purta nicio categorie de arme,
rea-credinţă, sesizează ns
comunicarea se face inspectoratului judeţean de poliţie în a cărui circumscripţie îşi
Această vocaţie de a se
are domiciliul, precum şi, dacă este cazul, celui în care îşi are locuinţa condamnatul.
infracţiuni în termenul de
la cererea persoanei vâ:â
§8. Modificarea sau încetarea obligaţiilor raportului întocmit de co nsl
făcută de judecătorul detec
în situaţia în care, pe parcursul supravegherii, consilierul de probaţiune constată în mod corespunzător S:
că se impune modificarea conţinutului unora dintre obligaţii, stabilirea unor noi obligaţii pedepsei detenţiunii pe . a
sau încetarea unora dintre cele dispuse, va sesiza instanţa de judecată. Desigur,
modificarea trebuie să fie bine justificată, deoarece ea presupune fie impunerea unor
§10. Anularea liberai
noi obligaţii, fie sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a celor existente.
Sesizarea instanţei poate fi făcută şi de către judecătorul delegat cu executarea, la
Codul penal în vigoare r
cererea celui liberat sau a persoanei vătămate, după consultarea raportului întocmit
ca urmare a necunoaşte^
de consilierul de probaţiune acordarea liberării cond : it
Instanţa va analiza cererea formulată şi va dispune modificarea obligaţiilor în mod
termenului de supraveg!-«
corespunzător, cu scopul de a asigura condamnatului şanse mai mari de reintegrare
sorii chiar după expirarea te
socială. Instanţa poate da şi o soluţie prin care să dispună încetarea executării unora
instanţei, conform art. 105
dintre obligaţiile pe care le-a impus, când apreciază că menţinerea acestora nu mai
după caz, a dispoziţiilor p '
este necesară. intermediară.
Dacă procesul pena
§9. Revocarea liberării condiţionate răspunderii penale, amn s:
nu va putea anula liberarea
Revocarea liberării condiţionate intervine pentru cauze ulterioare liberării condiţi în cazul în care, în rapcf
onate. Noua reglementare, spre deosebire de cea anterioară, prevede că revocarea condiţionate (prevăzute '
liberării condiţionate intervine obligatoriu în trei situaţii care au apărut pe durata su continuare liberarea cond roc
pravegherii: se calculează de la data a:
a) condamnatul liberat condiţionat, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de Când, după anulare rs
supraveghere; durata pedepsei com plere
b) condamnatul liberat condiţionat, cu rea-credinţă, nu execută obligaţiile impuse data anulării liberării se .a
de către instanţă;
c) după acordarea liberării, cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, care a fost
§11. Efectele liberării
descoperită în termenul de supraveghere şi pentru care s-a pronunţat o condamnare
la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen. Potrivit art. 106 C. pe»-
în primele două situaţii, instanţa de judecată revocă obligatoriu liberarea condiţionată
•'acţiune descoperită până
şi dispune executarea restului de pedeapsă în regim penitenciar (art. 104 C. pen.). în
•evocarea liberării cond^.:
cea de-a treia situaţie, instanţa de judecată revocă liberarea şi dispune executarea
se consideră executată
restului de pedeapsă în regim penitenciar, iar pedeapsa pentru noua infracţiune se
Din enunţul de mai s-s
stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor de la recidiva postcondamnatorie
a'ecte în două momente c
sau pluralitatea intermediară. se produc în momentul e»:
Sesizarea instanţei de judecată privind cauzele de revocare a liberării condiţionate
Efectul imediat constă in
poate fi făcută de consilierul de probaţiune, care, la rândul său, poate fi sesizat, după
zerioadă de libertate c o p c i :
caz, de organele abilitate însărcinate cu verificarea modului de îndeplinire a obligaţiilor
de supraveghere stab i t pn
(poliţia, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Direcţia Generală de Paşapoarte.
Efectul definitiv constă îi
Inspectoratul General pentru Imigrări etc.), de către persoana vătămată sau orice altă
annenul de supraveghea
persoană interesată. în cazul în care constată nerespectarea uneia sau a unora dintre
evocarea liberării condi::
măsurile de supraveghere sau obligaţiile stabilite de instanţă pe durata termenului de
se consideră executată.
supraveghere, consilierul de probaţiune verifică motivele care au determinat această
nerespectare şi întocmeşte un raport. Dacă apreciază că nerespectarea s-a făcut cu

rea-credinţă, sesizează instanţa, în vederea revocării liberării condiţionate.
Această vocaţie de a sesiza o poate avea şi procurorul, în cazul comiterii unei noi
infracţiuni în termenul de supraveghere, dar şi judecătorul delegat cu executarea,
la cererea persoanei vătămate sau a altei persoane interesate, după consultarea
raportului întocmit de consilierul de probaţiune. Raportul de evaluare va însoţi sesizarea
făcută de judecătorul delegat.
în mod corespunzător se va proceda şi în cazul liberării condiţionate din executarea
pedepsei detenţiunii pe viaţă.
§10. Anularea liberării condiţionate
Codul penal în vigoare reglementează şi posibilitatea anulării liberării condiţionate

ca urmare a necunoaşterii faptului că cel condamnat a săvârşit o infracţiune până la
acordarea liberării condiţionate, dacă această infracţiune a fost descoperită pe durata
termenului de supraveghere şi pentru această infracţiune se aplică pedeapsa închi
sorii chiar după expirarea termenului de supraveghere. într-o astfel de situaţie, soluţia
instanţei, conform art. 105 C. pen., este anularea liberării condiţionate, cu aplicarea,
după caz, a dispoziţiilor privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate
ntermediară.
Dacă procesul penal încetează, pentru acea infracţiune, datorită prescripţiei
'ăspunderii penale, amnistiei, lipsei plângerii prealabile sau împăcării părţilor, instanţa
nu va putea anula liberarea condiţionată.
în cazul în care, în raport de pedeapsa rezultată, sunt îndeplinite condiţiile liberării
condiţionate (prevăzute în art. 99 sau art. 100 C. pen.), instanţa poate acorda în
continuare liberarea condiţionată. Dacă s-a dispus liberarea, termenul de supraveghere
se calculează de la data acordării primei liberări.
Când, după anulare, instanţa dispune executarea pedepsei rezultante, partea din
durata pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi neexecutată la
data anulării liberării se va executa după executarea pedepsei închisorii.
§11. Efectele liberării condiţionate
Potrivit art. 106 C. pen., în cazul în care condamnatul nu a săvârşit o nouă in
a c ţiu n e descoperită până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus
'evocarea liberării condiţionate şi nu s-a descoperit o cauză de anulare, pedeapsa
Din enunţul de mai sus trebuie să conchidem că liberarea condiţionată produce
efecte în două momente diferite: unele imediate şi provizorii şi altele definitive, care
se produc în momentul expirării duratei pedepsei.
Efectul imediat constă în punerea de îndată în libertate a condamnatului. în această
oerioadă de libertate condiţionată, pedepsele accesorii se execută şi începe programul
de supraveghere stabilit prin hotărârea de liberare condiţionată.
Efectul definitiv constă în aceea că, după ce expiră intervalul de timp ce reprezintă
:ermenul de supraveghere şi dacă nu s-a săvârşit o nouă infracţiune, nu s-a dispus
'evocarea liberării condiţionate şi nu s-a descoperit o cauză de anulare, pedeapsa
XII. Regimul de executare dese*
Secţiunec
Capitolul al Xll-lea. Regimul de executare deschis
Regimul deschis se a\
Secţiunea 1. Condiţii de aplicare pedeapsa închisorii de ce
din Legea nr. 254/2013
O altă formă a individualizării sancţiunii penale constă în adaptarea modului de Regimul deschis se ar
executare a acesteia în raport de conduita celui condamnat la locurile de executare a) deţinuţilor clasi ■cat
a pedepselor (individualizarea administrativă a executării pedepsei). Individualizarea şi au făcut eforturi sencas
administrativă poate privi nu numai regimul de executare, dar şi durata executării b) în mod excepţio'-a
efective a pedepsei, prin substituirea, de exemplu, a pedepsei închisorii cu libertatea un an, dar care nu depăse
condiţionată. Practica judiciară a dovedit că nu face altceva decât să personalizeze infracţiunii şi a persoanei z
pedepsele aplicate, iar dacă aceasta se face cu promptitudine, atunci se creează toate cutare deschis se va faze
premisele realizării prevenţiei speciale. şi anume având în vede'e
în acest cadru se poate analiza şi cel mai permisiv regim de executare în penitenciar dentelor penale, compcra
a pedepsei aplicate, care este regimul deschis. Potrivit art. 38 din Legea nr. 254/2013, până la momentul ştab n
acesta se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de cel mult executării măsurii arestâ”
un an. Cazarea deţinuţilor că
Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim deschis sunt cazate în iar camerele de cazare sa
comun, se pot deplasa neînsoţite în zone prestabilite din interiorul penitenciarului, deţinuţii având acces ! cer
pot presta munca şi pot desfăşura activităţi educative, culturale, terapeutice, de con cazare se încuie pe diratr
siliere psihologică şi asistenţă socială, moral-religioase, instruire şcolară şi formare Deţinuţii din acest re ; n
profesională, în afara penitenciarului, fără supraveghere, în condiţiile stabilite prin fără supraveghere, avâr*d
regulamentul de aplicare a legii. Specific acestui regim este faptul că pot presta muncă programului. Totuşi, în sti
în afara penitenciarului fără supraveghere, în condiţiile stabilite de lege şi regulament. nitenciarului, dacă prez
Deţinuţii prezintă încredere, au avut o bună conduită în timpul cât execută pedeap ghere, inclusiv electrcr :
sa, au fost disciplinaţi şi nu au avut abateri, astfel că ei sunt supravegheaţi minim Activităţile educative tk
posibil şi sunt controlaţi periodic sau la diferite momente ale zilei. Aceşti condamnaţi regim de executare se pot
sunt îmbrăcaţi în haine civile, beneficiind de toate facilităţile prevăzute de celelalte de evaluare şi interver: e e
regimuri de executare. Secţiile în care sunt cazaţi sunt separate de ceilalţi condam asistenţă psihologică ş as
naţi. Aceşti deţinuţi au stabilit un program zilnic potrivit căruia trebuie să participe la fără supraveghere. Dispcz
diverse activităţi, la frecventarea cursurilor de şcolarizare sau calificare, să urmeze deţinuţi se aplică, în se^s
tratamentele medicale prescrise, să participe individual sau în grup la activităţi cul- aprobarea directorulu
tural-educative, sportive, artistice, religioase în afara locului de deţinere. Ei pot avea de calificare sau în v ă ţa tă
acţiuni comune şi cu membrii de familie ori cu reprezentanţi ai societăţii civile sau de medicină dentară, la 'e
organizaţii neguvernamentale. în grup la programe c lt j ^
Condamnaţii pot primi unele responsabilităţi, care le asigură statutul de normalitate locului de deţinere. în a r - -
spre care se îndreaptă după liberarea lor. lua parte la activităţile cl U
în mod excepţional, natura şi modul de săvârşire a infracţiunii, persoana condam de familie ai acestora sa-
natului, precum şi comportarea acesteia până la stabilirea regimului de executare pot O facilitate oferită de ai
determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat superior nizează singuri timpul avu
ca grad de severitate, în condiţiile stabilite prin regulamentul de aplicare a legii. respectarea programL _ s
Persoanele condamnate din regimul deschis sunt analizate în comisia pentru Regimul deschis se ta;
stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare a pedepselor privative ponsabilitate faţă de c o r j
de libertate numai dacă se impune schimbarea regimului de executare într-unul că cu bună-credinţă ibeirta
superior ca grad de severitate.
XII. Regimul de executare deschis 203
Secţiunea a 2-a. Categoriile de deţinuţi cărora

li se aplica regimul deschis
Regimul deschis se aplică, aşa cum arătam mai sus, deţinuţilor condamnaţi la
pedeapsa închisorii de cel mult un an, în conformitate cu prevederile art. 38 alin. (1)
din Legea nr. 254/2013.
Regimul deschis se aplică şi:
a) deţinuţilor clasificaţi iniţial în regimul semideschis care au avut o bună conduită
şi au făcut eforturi serioase pentru reintegrare socială;
b) în mod excepţional, deţinuţilor condamnaţi la pedeapsa închisorii mai mare de
jn an, dar care nu depăşeşte 3 ani, în considerarea naturii, a modului de săvârşire a
nfracţiunii şi a persoanei acestora; aprecierea oportunităţii aplicării regimului de exe
cutare deschis se va face în baza instrumentelor-standard de evaluare a deţinuţilor,
şi anume având în vedere aspecte privind vârsta şi starea de sănătate, lipsa antece
dentelor penale, comportamentul pe parcursul procesului penal, perioada executată
oână la momentul stabilirii regimului de executare, participarea la activităţi pe durata
executării măsurii arestării preventive şi comportamentul în această perioadă.
Cazarea deţinuţilor cărora li se aplică regimul deschis se realizează în comun,
ar camerele de cazare se ţin descuiate atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte,
deţinuţii având acces liber în locurile şi zonele stabilite de administraţie. Camerele de
cazare se încuie pe durata apelului şi cu ocazia luării mesei.
Deţinuţii din acest regim pot presta muncă în interiorul şi exteriorul penitenciarului,
(ără supraveghere, având obligaţia de a reveni la locul de cazare după terminarea
programului. Totuşi, în situaţia deţinuţilor care desfăşoară activităţi în exteriorul pe
nitenciarului, dacă prezintă vulnerabilităţi, se pot institui anumite măsuri de suprave
ghere, inclusiv electronic.
Activităţile educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială specifice acestui
'egim de executare se pot desfăşura, pe baza recomandărilor din Planul individualizat
de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică, programe şi activităţi educative, de
asistenţă psihologică şi asistenţă socială, în interiorul sau în exteriorul penitenciarului,
fără supraveghere. Dispoziţiile privind existenţa unor vulnerabilităţi identificate la unii
deţinuţi se aplică, în sensul că aceştia pot fi supravegheaţi, inclusiv electronic. Cu
aprobarea directorului penitenciarului, deţinuţii pot frecventa cursuri de şcolarizare,
de calificare sau învăţământ universitar, pot beneficia de asistenţă medicală, inclusiv
de medicină dentară, la recomandarea medicului unităţii, pot participa individual sau
în grup la programe culturale, educative, sportive, artistice şi religioase, în exteriorul
locului de deţinere. în anumite situaţii, cu aprobarea directorului locului de deţinere, pot
lua parte la activităţile culturale, educative, sportive, artistice şi religioase şi membrii
de familie ai acestora sau reprezentanţi ai societăţii civile.
O facilitate oferită de acest regim de executare este şi faptul că deţinuţii îşi orga
nizează singuri timpul avut la dispoziţie şi activităţile administrativ-gospodăreşti, cu
respectarea programului stabilit de administraţie.
Regimul deschis se bazează pe disciplina liber consimţită, pe sentimentul de res
ponsabilitate faţă de comunitatea din care provin deţinuţii şi îi încurajează să foloseas
că cu bună-credinţă libertăţile ce le sunt oferite.
204 Drept execuţional penal XII. Regimul de executare dese- i
Secţiunea a 3-a. Obligaţii şi interdicţii specifice drept, pentru constrângea

sunt, aşadar, măsuri de co
Deţinuţii se deplasează, la diversele activităţi la care participă, fără supraveghere, care au săvârşit fapte prev
în zonele şi pe traseele stabilite de administraţia penitenciarului. Nerespectarea acestei a realiza şi a restabili ora m
prevederi atrage răspunderea disciplinară sau penală, potrivit legii. Norma penală nu cupr~<
Deţinuţilor le este interzis să procure, să deţină, să comercializeze şi să consume narea, ci şi precizarea co rs
băuturi alcoolice sau substanţe psihotrope, să frecventeze localuri publice, să conducă care a încălcat norma pera
autovehicule în alte condiţii decât cele stabilite de administraţie, să intre în legătură fapta.
cu anumite persoane ori să se deplaseze în anumite locuri, să poarte, să procure sau Sancţiunile au rolul ce =
să deţină arme, muniţii, substanţe toxice ori explozive de orice fel. De asemenea, le menite să conducă la o cc
este interzis, pe timpul desfăşurării de activităţi în afara penitenciarului, să părăseas atitudinii sale faţă de valorii
că locurile unde sunt planificaţi, înainte de terminarea programului, fără aprobarea relaţiile sociale care sur: ze
persoanei desemnate de conducerea locului de deţinere să coordoneze activitatea. un rol educativ. Acestea au
Cu ocazia clasificării deţinuţilor şi ori de câte ori este necesar, aceştia sunt instruiţi a posibilităţii de comitere a
cu privire la îndatoririle, obligaţiile şi interdicţiile pe care le au, semnând un angajament atenţionează, în acelaş : ~
în acest sens. Pe timpul cât se află în afara locului de deţinere, deţinuţii sunt obligaţi să Funcţiile de constrânge-'
aibă asupra lor documente de legitimare eliberate de administraţia locului de deţinere, pot fi realizate numai p r " '
pe care sunt obligaţi să le prezinte, la cerere, organelor competente. să îşi poată îndeplini f u r r i
Deţinuţii pot păstra şi administra sume de bani din contul personal sau mijloace prevenţie generală şi speci
electronice de plată necesare efectuării unor cheltuieli minime legate de asigurarea de lege să fie în concorza-
igienei personale, transport, suplimentarea hranei, achiziţionarea unor articole de îm îndreptare a infractorul^ -ar
brăcăminte şi încălţăminte, pe timpul cât se află în afara penitenciarului, la activităţile pericolului social concre: 3
din programul zilnic. La întoarcerea în penitenciar sunt obligaţi să justifice sumele de între pedepse şi fapte atraţg
bani cheltuite. Ei pot achiziţiona bunuri vestimentare, în numărul stabilit prin regu cienţa acesteia, iar, pe ce a
lamentul de aplicare a legii, doar cu aprobarea prealabilă a directorului penitenciarului. Adaptarea nevoilor de a:
După achiziţionare, bunurile vor fi evidenţiate în bonurile de primire în păstrare. concretă, şi la periculozitate*
Sumele de bani cheltuite în condiţiile de asigurare a igienei personale, transport, este cuprinsă în noţiunea >
suplimentarea hranei, achiziţionarea unor articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte se face distincţia între pre .r
nu pot depăşi cuantumul stabilit în limita a 3/4 din valoarea salariului minim brut pe specială este în mod ne'nd
economie. pedeapsa trebuie să îl îrroie
Pe timpul cât se află în afara locului de deţinere, deţinuţii pot deţine şi folosi La realizarea acestui scoc.
telefoane mobile, pe bază de abonament personal. Deţinutul poate apela administraţia reeducarea şi intimidarea :
penitenciarului şi un număr limitat de persoane, numai după ce numele şi numărul de funcţiei de intimidare a pe:>
telefon al acestora au fost aprobate de directorul penitenciarului. Folosirea telefonului în general, operaţiunea d
mobil în alte condiţii decât cele de mai sus constituie abatere disciplinară foarte gravă. diferite şi tinde spre scop_'
Telefoanele mobile, sumele de bani rămase la întoarcerea în penitenciar, precum individualizare ori propc". za
şi mijloacele electronice de plată sunt păstrate într-un spaţiu special amenajat, în Pentru a-şi îndeplin f i r e
casete prevăzute cu încuietori sigure, amplasate la intrarea în locul de deţinere, şi sunt şi convingătoare.
evidenţiate nominal într-un registru de către personalul administraţiei, cu menţionarea Modul prin care instare-*
orei la care acestea au fost predate şi a orei la care au fost returnate deţinutului. executare a sancţiunii es:e rţ
Secţiunea a 4-a. Modalităţi de executare [1] C. B ulai, A. F ilipaş, C. M i

de licenţă 2006-2007, ed. a 2-;
a pedepsei închisorii în regim deschis 121 T. V asiliu , G. A nton _ Ş
D. P opescu , V. R ămurean . Co
Săvârşirea infracţiunii şi stabilirea răspunderii penale pentru aceasta au ca urmare Bucureşti, 1972.
aplicarea sancţiunilor de drept penal prevăzute de lege, pentru stabilirea ordinii de [3) A. U ngureanu , Drep: oe*
p. 307.
drept, pentru constrângerea şi reeducarea infractorului111. Sancţiunile de drept penal

sunt, aşadar, măsuri de constrângere, de reeducare şi de prevenire, aplicabile celor
care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, încălcând preceptele sale, pentru
a realiza şi a restabili ordinea de drept care a fost încălcată.
Norma penală nu cuprinde numai descrierea conduitei care este interzisă, incrimi
narea, ci şi precizarea consecinţelor coercitive pe care trebuie să le suporte infractorul
care a încălcat norma penală, anume privaţiuni care să îl determine să nu mai repete
fapta.
Sancţiunile au rolul de a modifica structura comportamentală a infractorului, fiind
menite să conducă la o corijare a conduitei în societate, mai ales prin schimbarea
atitudinii sale faţă de valorile sociale fundamentale ocrotite de legea penală şi faţă de
relaţiile sociale care sunt generate şi întreţinute în jurul acestor valori, îndeplinind astfel
un rol educativ. Acestea au şi un al treilea rol, anume de prevenire, de preîntâmpinare
a posibilităţii de comitere de noi infracţiuni. Ele exprimă gravitatea faptei comise şi
atenţionează, în acelaşi timp, atât pe făptuitorii actuali, cât şi pe cei potenţiali.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei
pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a acesteia*121. Pentru ca pedeapsa
să îşi poată îndeplini funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul de
prevenţie generală şi specială, este necesar ca, pe de o parte, pedeapsa prevăzută
de lege să fie în concordanţă cu pericolul social generic al infracţiunii şi nevoia de
îndreptare a infractorului, iar, pe de altă parte, pedeapsa concret aplicată să corespundă
pericolului social concret al infracţiunii săvârşite şi infractorului. O disproporţie vădită
între pedepse şi fapte atrage, pe de o parte, discreditarea autorităţii legii penale, inefi-
cienţa acesteia, iar, pe de altă parte, atrage nerealizarea scopului pedepsei aplicate131.
Adaptarea nevoilor de apărare socială, raportată la gravitatea faptei, abstractă sau
concretă, şi la periculozitatea infractorului, pentru îndeplinirea scopului şi funcţiilor sale,
este cuprinsă în noţiunea de „individualizare a pedepsei”. în literatura de specialitate
se face distincţia între prevenţia specială şi prevenţia generală a pedepsei. Prevenţia
specială este în mod neîndoielnic primul scop al oricărei pedepse. înainte de orice,
pedeapsa trebuie să îl împiedice pe cel condamnat de a săvârşit din nou o infracţiune.
La realizarea acestui scop, pedeapsa contribuie prin mijlocirea ambelor sale funcţii:
reeducarea şi intimidarea. Prevenţia generală se înfăptuieşte numai prin intermediul
funcţiei de intimidare a pedepsei.
în general, operaţiunea de stabilire a pedepselor, întrucât se orientează după criterii
diferite şi tinde spre scopuri predeterminate, se mai numeşte adaptare a pedepselor,
individualizare ori proporţionalizare a pedepselor.
Pentru a-şi îndeplini funcţia socială, sancţiunile trebuie să fie efective, proporţionale
şi convingătoare.
Modul prin care instanţele de judecată stabilesc natura, cuantumul şi modalitatea de
executare a sancţiunii este reprezentat de individualizarea pedepsei. Parte a procesului
m C. B ulai, A. F ilipaş, C. M itrache, Instituţii de drept penal. Curs selectiv pentru examenul
de licenţă 2006-2007, ed. a 3-a revăzută şi adăugită, Ed. Trei, Bucureşti, 2006.
121 T. V asiliu , G. A ntoniu , Ş t . D aneş , G h. D ărângă , D. L ucinescu, V. P apadopol, D. P avel ,
D. P opescu , V. R ămureanu , Codul penal comentat şi adnotat. Partea generală, Ed. Ştiinţifică,
Bucureşti, 1972.
[3>A. U ngureanu , Drept penal român. Partea generală, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1995,
p. 307.
206 Drept execuţional penal XII. Regimul de executare desch s
de deliberare asupra faptei deduse judecăţii, individualizarea presupune evaluarea Condiţiile pentru a se d spi
gravităţii infracţiunii comise, a periculozităţii infractorului, determinarea gradului a) infracţiunea săvârşită o
de răspundere penală a inculpatului, în raport de care urmează să se stabilească întinderea urmărilor produse
pedeapsa şi modul de executare a acesteia. în consecinţă, individualizarea justă a comisă, motivul şi scopul urm
sancţiunilor penale are un caracter deosebit de complex, care presupune existenţa b) în raport de persoana "I
unei legături dialectice între caracterul abstract al normei juridice şi opera judecătorului unii, de eforturile depuse de a
de concretizare a acesteia în raport cu situaţia de fapt şi particularităţile persoanei infracţiunii, precum şi de poso
infractorului, prin operaţiunea de individualizare judiciară. rea unei pedepse ar fi inopon
Justificarea aplicării pedepselor neprivative de libertate este aceea că, în situaţia persoanei acestuia.
unor infracţiuni de o gravitate redusă, trebuie evitat contactul subiecţilor cu penitenciarul, Nu se poate dispune renul
unde ar putea fi influenţaţi de alţi infractori mai periculoşi. a) infractorul a mai sufert a
Codul penal reglementează la art. 80 şi urm. anumite forme de aplicare şi executare vorba despre fapte care nu ma
a sancţiunilor penale. tiate ori pentru care a inter, en
b) faţă de acelaşi infractc' s
§1. Renunţarea la aplicarea pedepsei pentru persoana fizică 2 ani anteriori datei comiteri i
c) infractorul s-a sustras
1.1. Noţiune şi condiţii zădărnicirea aflării adevărul ti
autorului sau a participant o '
Renunţarea la aplicarea pedepsei este o scutire de executare a pedepsei prevăzută d) pedeapsa prevăzută del
de lege. Ea constituie o noutate în operaţiunea de individualizare a pedepselor, fiind o mare de 5 ani.
expresie a politicii penale iniţiate de statul nostru. Reglementarea nu are corespondent Renunţarea la pedeapsă e
în Codul penal anterior. concurs de infracţiuni, dar nu
Această instituţie, reglementată de dispoziţiile art. 80-82 C. pen., constă în nea- ndeplinite condiţiile cerute >
plicarea pedepsei în cazul unor infracţiuni care prezintă o gravitate redusă, săvârşite făptuitorul.
de infractori mai puţin periculoşi. Ea reprezintă o alternativă la pedepsele privative de Din altă perspectivă. tre:*l
libertate, a căror eficienţă este discutabilă. Pedepsele privative de libertate se caracte există temei pentru obligarea <
rizează prin elemente de constrângere a condamnatului: izolarea de societate, izolarea altă parte, renunţarea la ac-c
de restul familiei, limitarea libertăţii de mişcare, limitarea unor drepturi de confort şi duce la încetarea raportu - j
mediu ambiental, precum şi influenţa negativă exercitată de mediul penitenciar, care suspendată. Respectarea z t
de multe ori au influenţat negativ conduita condamnatului după executarea pedepsei acesteia trebuie să se facă ce
şi reintegrarea în societate.
în situaţii concrete, anume prevăzute de lege, condamnatului i se mai acordă o 1.2. Avertismentul
şansă, stabilită de către legiuitor şi aplicată de către judecător, de a nu fi în situaţia
executării unei pedepse. încrederea care se acordă condamnatului se bazează pe Când dispune renunţarea I
elemente ce ţin de persoana lui, privind abilităţile intelectuale, volitive, materiale, care avertisment. Reglementarea sa
conving instanţa de judecată, care, chiar dacă a stabilit o pedeapsă111, renunţă la n prezentarea motivelor de "aş
aplicarea acesteia, reeducarea infractorului realizându-se fără privarea de libertate. şi atenţionarea infractorul as
Prin conţinutul acestor reglementări, legiuitorul a învestit instanţa de judecată cu se expune dacă va mai c o r te
dreptul de a renunţa definitiv la aplicarea pedepsei, chiar dacă se constată săvârşirea Avertismentul este o "-ăa
unei fapte penale şi vinovăţia acelui inculpat: conform art. 80 C. pen., „instanţa poate ndreptarea conduitei acest- e
dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă sunt întrunite următoarele condiţii s-a renunţat la aplicarea peoe|
(...)” (s.n.). Există state în care sanr.u
confiscarea - reprezintă peste
peste 50% dintre condam ră' î
111într-o opinie din doctrină (V.R. G herghe, Instituţia renunţării la aplicarea pedepsei în noul state în care, cel puţin în te—*
Cod penal român, în Dreptul nr. 12/2011, p. 119), se consideră că renunţarea la aplicarea Potrivit dispoziţiilor art. 8‘ |
pedepsei include şi renunţarea la stabilirea pedepsei, în acest caz distincţia dintre cei doi
constând în arătarea motivekJ
termeni fiind irelevantă, deci instanţa nu stabileşte nicio sancţiune.
Condiţiile pentru a se dispune o asemenea măsură sunt următoarele:

a) infracţiunea săvârşită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura şi
întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul şi împrejurările în care a fost
comisă, motivul şi scopul urmărit;
b) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţi
unii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor
infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplica
rea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra
persoanei acestuia.
Nu se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă:
a) infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepţia cazurilor în care este
vorba despre fapte care nu mai sunt prevăzute de legea penală sau infracţiuni amnis
tiate ori pentru care a intervenit reabilitarea sau s-a împlinit termenul de reabilitare;
b) faţă de acelaşi infractor s-a mai dispus renunţarea la aplicarea pedepsei în ultimii
2 ani anteriori datei comiterii infracţiunii pentru care este judecat;
c) infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat
zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a
autorului sau a participanţilor;
d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai
mare de 5 ani.
Renunţarea la pedeapsă este posibilă şi în cazul în care făptuitorul a săvârşit un
concurs de infracţiuni, dar numai dacă pentru fiecare infracţiune concurentă sunt
îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru aceasta, atât cât priveşte fapta, cât şi
făptuitorul.
Din altă perspectivă, trebuie subliniat că făptuitorul a săvârşit infracţiunea, deci
există temei pentru obligarea sa la despăgubiri civile către victima infracţiunii. Pe de
altă parte, renunţarea la aplicarea pedepsei nu echivalează cu o achitare, care ar
duce la încetarea raportului juridic penal, astfel că acţiunea civilă nu poate rămâne
suspendată. Respectarea drepturilor civile ale victimei, recuperarea prejudiciului
acesteia trebuie să se facă de către făptuitor.
1.2. Avertismentul
Când dispune renunţarea la aplicarea pedepsei, instanţa aplică infractorului un

avertisment. Reglementarea avertismentului este realizată de art. 81 C. pen. el constă
in prezentarea motivelor de fapt care au determinat renunţarea la aplicarea pedepsei
şi atenţionarea infractorului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care
se expune dacă va mai comite infracţiuni.
Avertismentul este o măsură de sancţionare a infractorului având drept scop
îndreptarea conduitei acestuia în viitor. Aplicarea lui este obligatorie ori de câte ori
s-a renunţat la aplicarea pedepsei.
Există state în care sancţiunile neprivative de libertate - avertismentul, amenda,
confiscarea - reprezintă peste 70% din totalul condamnărilor pronunţate, în alte ţări
peste 50% dintre condamnări sunt privative de libertate, însă există şi o categorie de
state în care, cel puţin în termeni cantitativi, nu se evidenţiază un trend clar.
Potrivit dispoziţiilor art. 81 C. pen., avertismentul conţine 2 componente - prima
constând în arătarea motivelor de fapt care au determinat renunţarea la aplicarea
208 Drept execuţional penal XII. Regimul de executare desch
pedepsei, iar cea de-a doua se referă la atenţionarea infractorului asupra felului Renunţarea la aplicare
greşit de a se fi comportat şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite de siguranţă şi a obliga: I
infracţiuni. Apreciem că instanţa de judecată nu are obligaţia de a justifica în hotărâre dacă instanţa se va opr a
care au fost motivele pentru care nu a aplicat renunţarea la aplicarea pedepsei, în soluţiona, prin hotărârea .!
schimb, are obligaţia de a justifica şi a prezenta motivele care au stat la baza aplicării art. 107 alin. (3) C. pen n
avertismentului. Această motivare în hotărâre permite instanţei de control judiciar să torului nu i se aplică o pezi
evalueze temeiurile de fapt şi de drept, probele din dosar, să verifice legalitatea şi nu este influenţată cu n m|
temeinicia hotărârii primei instanţe. Renunţarea la ap cai
Desigur, acest avertisment prezintă o anumită specificitate, deoarece el trebuie să persoana are toate pos oii
fie adaptat la conţinutul şi gravitatea faptei, la persoana făptuitorului, cu alte cuvinte,
se realizează o personalizare a acestuia. §2. Amânarea aplici
în caz de concurs de infracţiuni se aplică un singur avertisment. Este firesc să fie
aşa, deoarece şi în cazul concursului de infracţiuni se aplică o singură pedeapsă. în
2.1. Noţiune şi condii
situaţia concursului de infracţiuni instanţa verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile
prevăzute de lege pentru a se aplica un avertisment pentru fiecare infracţiune, dar Amânarea aplicări pezi
în final va aplica un singur avertisment. Aplicarea unui avertisment pentru fiecare stabileşte pedeapsa, d a r«
infracţiune în parte poate avea loc în practică dacă infracţiunile au fost judecate la care o va da inculpate
instanţe diferite şi ele nu au cunoscut existenţa acestor dosare diferite. Soluţia într-o ghere. Este o măsură de d
astfel de situaţie este ca instanţa de judecată să desfiinţeze hotărârile pronunţate cazul infracţiunilor de o z i
anterior şi să aplice un singur avertisment pentru toate infracţiunile concurente. Această instituţie este
deşi pe plan internaţiors
1.3. Efectele renunţării la aplicarea pedepsei la sancţiunile penale, mai
stabilirea pedepsei, are pes
Persoana faţă de care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei nu este supusă
ca pedeapsa să nu se ex
niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea
stabilite de către instartâ.
săvârşită. Renunţarea la aplicarea pedepsei nu produce însă efecte asupra executării
mpuse, executarea poate
măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile prevăzute în hotărâre.
Amânarea aplicării p-eo
Efectul principal este dat de faptul că inculpatul nu are antecedente penale,
amânarea presupune e» .s
deoarece nu i s-a aplicat o pedeapsă. Ca urmare a acestui fapt, cazierul judiciar al
o astfel de pedeapsă ar
inculpatului nu are nicio menţiune cu privire la acea infracţiune.
suspendarea executăn :e
Instituţia, deşi are efectele cauzelor care înlătură răspunderea penală şi ale celor
pedeapsa este stabi tâ i
privind înlăturarea executării pedepsei, nu poate fi încadrată în niciuna dintre aceste
prevăzută de lege. La - t i
situaţii. Ea este un gest de clemenţă al statului, care se realizează prin instanţele
dacă persoana condamnai
de judecată. Este, totodată, o măsură de individualizare a constrângerii juridice faţă
anularea sau revocarea su
de săvârşirea unor fapte penale care, deşi prezintă gravitatea unor infracţiuni şi
condamnatul îndeplineş:e<
deci ar constitui temei pentru răspunderea penală şi pentru aplicarea unei pedepse
acesteia ca executată.
inculpatului, această sancţiune nu apare necesară în cazul dat, ţinând seama de
De asemenea, această
gravitatea faptei şi de persoana inculpatului.
art. 589 C. proc. pen.). cst
Renunţarea la aplicarea pedepsei nu se confundă cu instituţia anterioară a faptei
prevăzute de legea penală care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni, deoarece,
în acest caz, fapta nu constituia infracţiune, pe când la renunţarea la pedeapsă ea are
111în Regulile şi standa'c-
caracter penal şi face să existe răspundere penală.
je libertate - „Regulile de =
Efectele renunţării la aplicarea pedepsei creează condiţiile pentru reluarea vieţii Rezoluţia nr. 54/110, la ce= i
cetăţeneşti obişnuite prin executarea hotărârii instanţei de judecată. Condamnatul jnele măsuri neprivative oe I
nu este supus niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din mustrarea, avertismentu r i
infracţiunea săvârşită. De exemplu, aceasta însemnă că nu i se poate interzice exer tonfiscarea sau decizia de e
citarea unor drepturi. -»otărârii; probaţiunea şi suoi
domiciliu; orice alt tratam e-- r
Renunţarea la aplicarea pedepsei nu are efecte însă asupra executării măsurilor

de siguranţă şi a obligaţiilor civile prevăzute în hotărâre. După cum spuneam, chiar
dacă instanţa se va opri la soluţia renunţării la aplicarea pedepsei, are obligaţia de a
soluţiona, prin hotărârea judecătorească pronunţată, acţiunea civilă a cauzei. Potrivit
art. 107 alin. (3) C. pen., măsurile de siguranţă se pot lua şi în situaţia în care făptui
torului nu i se aplică o pedeapsă, ceea ce înseamnă că luarea măsurilor de siguranţă
nu este influenţată cu nimic de faptul că s-a aplicat sau nu o pedeapsă.
Renunţarea la aplicarea pedepsei are efecte definitive, considerându-se că
persoana are toate posibilităţile să se îndrepte şi să nu mai săvârşească infracţiuni.
§2. Amânarea aplicării pedepsei
2.1. Noţiune şi condiţii
Amânarea aplicării pedepsei pentru persoana fizică este acea situaţie când instanţa
stabileşte pedeapsa, dar amână aplicarea ei, sub rezerva dovezii de îndreptare pe
care o va da inculpatul într-o anumită perioadă de timp, numită termen de suprave
ghere. Este o măsură de personalizare judiciară a pedepsei, care poate fi eficientă în
cazul infracţiunilor de o gravitate redusă.
Această instituţie este reglementată pentru prima dată în Codul penal român,
deşi pe plan internaţional ea funcţionează de mai mult timp în cadrul alternativelor
ia sancţiunile penale, mai ales a pedepselor privative de libertate111. Instanţa, după
stabilirea pedepsei, are posibilitatea de a amâna aplicarea acesteia, ceea ce presupune
ca pedeapsa să nu se execute în mod provizoriu, iar după trecerea unei perioade
stabilite de către instanţă, dacă cel condamnat a respectat obligaţiile ce i-au fost
impuse, executarea poate dobândi caracter definitiv.
Amânarea aplicării pedepsei se deosebeşte de renunţarea la aplicarea pedepsei;
amânarea presupune existenţa unei pedepse, în timp ce renunţarea nu presupune
o astfel de pedeapsă aplicată. Amânarea aplicării pedepsei se deosebeşte şi de
suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, deoarece, în cel din urmă caz,
pedeapsa este stabilită, dar este dispusă şi suspendarea executării ei pe o durată
prevăzută de lege. La împlinirea acestei perioade, pedeapsa se consideră executată
dacă persoana condamnată nu a mai săvârşit o altă infracţiune şi dacă nu s-a dispus
anularea sau revocarea suspendării. Amânarea aplicării pedepsei are ca efect, dacă
condamnatul îndeplineşte condiţiile legale, neaplicarea pedepsei, şi nu considerarea
acesteia ca executată.
De asemenea, această instituţie nu se identifică cu amânarea executării pedepsei
art. 589 C. proc. pen.), care este o instituţie de drept procesual penal în temeiul căreia,
111în Regulile şi standardele minime ale Naţiunilor Unite cu privire la măsurile neprivative
de libertate - „Regulile de la Tokyo”, adoptate de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite prin
Rezoluţia nr. 54/110, la cea de-a 68-a Sesiune plenară din 16 decembrie 1990 - , sunt inserate
jnele măsuri neprivative de libertate, astfel: sancţionarea verbală, cum ar fi admonestarea,
mustrarea, avertismentul; renunţarea condiţionată la învinuire; sancţiuni economice şi amenzi;
confiscarea sau decizia de expropriere; restituirea; suspendarea sau amânarea pronunţării
hotărârii; probaţiunea şi supravegherea judiciară; munca în serviciul comunităţii; arestul la
domiciliu; orice alt tratament non-institutional; combinarea măsurilor de mai sus.
210 Drept execuţional penal XII. Regimul de executare deschis
dacă sunt îndeplinite condiţiile legii, instanţa poate amâna, pentru intervale scurte de Legea face distincţie înre
timp, executarea pedepsei. impuse de instanţă, existară :
Amânarea aplicării pedepsei este o măsură de individualizare care constă în şi pe celelalte, toate contre- r
facultatea instanţei de judecată de a stabili o pedeapsă cu amenda sau cu închisoarea reinserţia sa socială. D e s i ş :
de cel mult 2 ani pentru persoana găsită vinovată de săvârşirea unei infracţiuni şi care atitudinea făptuitorului, dor na
îndeplineşte cumulativ condiţiile pozitive stabilite de lege şi de a amâna aplicarea moral-volitiv.
acestei pedepse printr-o hotărâre definitivă, care va determina îndreptarea conduitei Intervalul de supraveghere •
condamnatului prin îndeplinirea în cadrul unui termen de supraveghere a unor măsuri suspendării sub supraveghea
şi obligaţii stabilite de instanţă111. perioada termenului de supe
Potrivit art. 83 C. pen., condiţiile care trebuie îndeplinite pentru ca instanţa să poată Prescripţia executării pedecse
dispune amânarea aplicării pedepsei sunt:
a) pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracţiuni, este amenda sau 2.3. Măsurile de suprave
închisoarea de cel mult 2 ani;
b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepţia A. Reglementare şi, j s : * ca
cazurilor în care este vorba despre fapte care nu mai sunt prevăzute de legea penală este dată prin reglementarea
sau infracţiuni amnistiate ori pentru care a intervenit reabilitarea sau s-a împlinit Dacă analizăm aceste c sec:
termenul de reabilitare; de cele prevăzute la a r 93 C
c) infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul supraveghere, dar într-o oae-:
comunităţii; condiţionată. Această s - ana
d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infrac conferă o unitate de aboroae
ţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţe cărora, sub o formă sau a :a ir
lor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că blând de ispăşire a unei peoe:
aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea Caracterul comun de 'e-ş £
conduitei sale pentru o perioadă determinată. instituţii se urmăresc reeducai
Nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de sale sociale după executata
lege pentru infracţiunea săvârşită este de 7 ani sau mai mare sau dacă infractorul s-a acestuia ca pe viitor să ~,
sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului similarităţii dintre institui: es:s
ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor. obligaţii impuse de lege sa- oe
care informează uşor i n s t a -
2.2. Termenul de supraveghere a îndatoririlor şi obligaţi or. -o
precum şi neîndeplinirea 'ta ş
Termenul de supraveghere este legat de instituţia amânării aplicării pedepsei, astfel poate conduce la revocarea sa
că nu are corespondent în Codul penal anterior, fiind o instituţie nouă în legislaţia pedepsei în regim privativ oe i
penală românească. Acest termen, care s-a numit termen de probă, a fost reglementat Măsurile de supraveghea s
de art. 109 alin. (2) din Codul penal adoptat prin Legea nr. 301/2004, care nu a intrat de realizat de către condamna*
însă niciodată în vigoare. legiuitor, ca urmare a benesf : .
Termenul de supraveghere este de 2 ani şi se calculează de la data rămânerii a aplicării pedepsei, având ca
definitive a hotărârii prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei. Pe durata neaplicarea unei pedepse ca*-
termenului de supraveghere, persoana faţă de care s-a dispus amânarea aplicării Pe durata termenului de s-e
pedepsei trebuie să respecte măsurile de supraveghere şi să execute obligaţiile ce îi aplicării pedepsei trebuie să r
revin, în condiţiile stabilite de instanţă. toate obligaţiile sau doar une<
în perioada termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să se supună măsurilor de 2 ani are un caracter h-pe.-
de supraveghere cuprinse în art. 85 alin. (1) C. pen. şi să respecte una sau mai multe cărei amânare s-a dispus aê _
dintre obligaţiile pe care instanţa i le poate impune şi care sunt prevăzute de art. 85 Justificarea acestor m ăs--
alin. (2) C. pen. considerente:
111 I. C hiş, în I. Pascu, V. D obrinoiu, T. D ima, M.A. Hotca, C. Păun, I. C hiş, M. G orunescu, 111Al. B oroi, Gh. N istoreav . D
M. D obrinoiu, op. cit., voi. I, p. 516. p. 336.
Legea face distincţie între măsuri de supraveghere stabilite prin lege şi obligaţiile
impuse de instanţă, existând obligaţia inculpatului de a le respecta atât pe unele, cât
şi pe celelalte, toate contribuind la reeducarea lui fără executarea unei pedepse şi la
reinserţia sa socială. Desigur, pe perioada termenului de supraveghere, se vor analiza
atitudinea făptuitorului, dorinţa acestuia de a se îndrepta, de a se corecta profilul său
moral-volitiv.
Intervalul de supraveghere este asemănător cu termenul de supraveghere din cazul
suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, dar produce efecte diferite. Pe
perioada termenului de supraveghere, prescripţia răspunderii penale se întrerupe111.
Prescripţia executării pedepsei nu este incidenţă, deoarece nu s-a aplicat o pedeapsă.
2.3. Măsurile de supraveghere şi obligaţiile
A. Reglementare şi justificare. Noutatea acestor măsuri de supraveghere şi obligaţii

este dată prin reglementarea în sine, care nu se regăsea în Codul penal anterior.
Dacă analizăm aceste dispoziţii legale, constatăm că ele se apropie în conţinut
de cele prevăzute la art. 93 C. pen. privind suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere, dar într-o oarecare măsură şi cu cele de la art. 101 privind liberarea
condiţionată. Această similaritate de reglementare între cele trei instituţii de drept penal
conferă o unitate de abordare a obligaţiilor şi îndatoririlor pe care le au condamnaţii
cărora, sub o formă sau alta, în funcţie de instituţia aplicată, li s-a creat un regim mai
blând de ispăşire a unei pedepse aplicate ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni.
Caracterul comun de reglementare este dat şi de faptul că prin toate cele trei
nstituţii se urmăresc reeducarea condamnatului, crearea cadrului favorabil reinserţiei
sale sociale după executarea sancţiunii penale şi, nu în ultimul rând, atenţionarea
acestuia ca pe viitor să nu mai săvârşească alte fapte penale. O altă justificare a
similarităţii dintre instituţii este dată de faptul că monitorizarea respectării acestor
obligaţii impuse de lege sau de instanţă este realizată de către serviciul de probaţiune,
care informează uşor instanţa de judecată cu privire la respectarea îndeplinirii integrale
a îndatoririlor şi obligaţiilor, îndeplinirea parţială sau cu întârziere ori cu rea-credinţă,
precum şi neîndeplinirea integrală a sarcinilor primite de către condamnat, ceea ce
poate conduce la revocarea sau anularea efectelor instituţiei şi dispunerea executării
pedepsei în regim privativ de libertate.
Măsurile de supraveghere şi obligaţiile constituie un ansamblu de activităţi obligatorii
de realizat de către condamnat pe toată perioada de supraveghere de 2 ani stabilită de
egiuitor, ca urmare a beneficiului acordat de către instanţa de judecată de amânare
a aplicării pedepsei, având ca efect, ca urmare a îndeplinirii condiţiilor de reeducare,
neaplicarea unei pedepse, care este considerată ca executată.
Pe durata termenului de supraveghere, persoana faţă de care s-a dispus amânarea
aplicării pedepsei trebuie să respecte toate măsurile de supraveghere, precum şi
toate obligaţiile sau doar unele dintre ele, după caz, impuse de instanţă. Termenul
de 2 ani are un caracter imperativ, adică nu poate fi scurtat, chiar dacă pedeapsa a
cărei amânare s-a dispus are un cuantum sub 2 ani, dar nicidecum mai mare de 2 ani.
Justificarea acestor măsuri de supraveghere şi obligaţii este dată de mai multe
considerente:
(1) A l . B oroi, G h . N istoreanu, Drept penal. Partea generală, Ed. AII Beck, Bucureşti, 2004,
p. 336.
212 Drept execuţional penal XII. Regimul de executare descr s
- asigurarea cadrului instituţional pentru exercitarea unui control calificat pentru locuinţa, care nu se mai aft
prevenirea săvârşirii de noi fapte penale şi pentru resocializarea efectivă a condam i-a fost încredinţat, se va 's
natului; serviciu este competent sâ \
- executarea pedepsei într-o modalitate liberă, lipsită de frustrări şi de consecinţele d) să comunice schimear
inerente ale unui regim privativ de libertate; informa cu privire la acest a:
- crearea cadrului propice pentru despăgubirea părţii civile, stabilită prin hotărârea activităţii de supraveghere
judecătorească. noului loc de muncă, ce es
desfăşoare activităţi legale :
B. Măsurile de supraveghere obligatorii. Legiuitorul a stabilit un număr de 5 măsuri
e) să comunice în fo ^ a -
cu aplicabilitate obligatorie, fără a putea să dispună asupra lor instanţa de judecată.
sale de existenţă. în acest
Sarcina pentru verificarea respectării lor revine serviciului de probaţiune competent
măsurilor de supraveghea
teritorial. Aceste măsuri de supraveghere au menirea de a stabili un contact direct, pe
integrală a acestora, îng'e_
toată durata termenului de supraveghere, între persoana condamnată şi consilierul de
probaţiune, care să permită verificarea comportamentului condamnatului, respectarea C. Obligaţiile pe care le p
obligaţiilor şi a interdicţiilor impuse. Aceste măsuri sunt: persoanei faţă de care s-a
a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta. în cazul mai multe dintre următoare
fiecărui condamnat, consilierul de probaţiune este obligat să întocmească un plan a) să urmeze un curs de
de supraveghere privind evaluarea condamnatului. Evaluarea, ca proces dinamic dispunerii de către instanţa
de colectare, analiză şi interpretare a datelor, este o parte esenţială a procesului de consilierul de probaţiune cai
ajutor, ce acţionează ca o etapă pregătitoare, stabilind o bază fermă pe care se vor identifica cursurile de calif za
clădi celelalte etape ale procesului de ajutor. Ea precede orice demers de intervenţie a forţei de muncă, iar pe'a
psihosocială şi este un proces ciclic, desfăşurându-se pe toată perioada lucrului cu nea curs de care este -:e'e
clientul, indiferent de forma pe care o va lua intervenţia, pentru că este necesară continuarea studiilor sau 'er
o permanentă reevaluare a clienţilor, în funcţie de schimbarea circumstanţelor. în unitatea de învăţământ ccr*
literatura de specialitate întâlnim trei tipuri de evaluare utilizate în activitatea de na condamnată este cea ca
probaţiune: iniţială, continuă şi finală; de probaţiune nerezol vâ~:
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea doar sprijină clientul în .ece
sa. în procesul de evaluare, evaluarea iniţială a persoanei pentru care s-a solicitat primordiale;
referatul de evaluare cuprinde evaluarea mediului social, a comportamentului şi a b) să presteze o muncă n
consecinţelor comportamentului. Pentru a putea întocmi referatul de evaluare, este între 30 şi 60 de zile. îr cc
nevoie să se cunoască mediul în care trăieşte condamnatul, conduita pe care o are cauza stării de sănătate :a
acesta la domiciliu în raport cu membrii familiei sale, cu vecinii, cu prietenii etc. de ore se stabileşte pn- eca
La modul general, din punctul de vedere al spaţiului de desfăşurare a relaţiei dintre nevoie să se verifice ş sta'2
consilierul de probaţiune desemnat să întocmească referatul de evaluare şi persoana să desfăşoare activitatea *a
pentru care s-a solicitat referatul, există câteva locaţii în care se pot desfăşura întâlnirile important a monitoriza ş s .
între aceştia, în scopul culegerii informaţiilor necesare întocmirii referatului: Respectând această : :
- la sediul serviciului de probaţiune; condamnată are ocaz a ce
- la domiciliul persoanei pentru care s-a solicitat referatul de evaluare; capacităţile şi abilităţile, de a i
-în tr-u n spaţiu pus la dispoziţie de către inspectoratul judeţean de poliţie, în cazul la o activitate percepută de :»
în care persoana pentru care s-a solicitat referatul de evaluare se află în arestul I.J.P.; pentru ceilalţi va spori se-:
- într-un spaţiu pus la dispoziţie în penitenciar, în cazul în care persoana pentru pozitive.
care s-a solicitat referatul de evaluare se află în arest preventiv sau este condamnată Activitatea desfăşurată :
pentru o infracţiune anterioară şi se află în penitenciar; oferi persoanelor c o n d a ---
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte practice, legate de ocupa'e
5 zile, precum şi întoarcerea. Tocmai pentru respectarea planului de supraveghere, accepta instrucţiuni, de a co
este nevoie ca serviciul de probaţiune să cunoască în orice moment schimbările de până la capăt şi de a ide'’ :
locuinţă sau absenţele de la domiciliu ale condamnatului, pentru că, în caz contrar, interpersonale. Aceste asce
supravegherea nu mai poate fi realizată. în situaţia în care condamnatul şi-a schimbat
locuinţa, care nu se mai află în raza de activitate a serviciului de probaţiune căruia

i-a fost încredinţat, se va realiza transferul dosarului în altă localitate, în care un alt
serviciu este competent să realizeze supravegherea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă. Schimbarea locului de muncă fără a
informa cu privire la acest aspect consilierul de probaţiune aduce anumite neajunsuri
activităţii de supraveghere, ridică semne de întrebare cu privire la caracterul licit al
noului loc de muncă, ce este ţinut ascuns de către condamnat. Acesta trebuie să
desfăşoare activităţi legale de obţinere a celor necesare traiului de zi cu zi;
sale de existenţă. în acest mod se verifică buna-credinţă cu privire la acceptarea
măsurilor de supraveghere ori dacă se încearcă sustragerea de la îndeplinirea
integrală a acestora, îngreunând controlul sau încercând să îl eludeze.
C. Obligaţiile pe care le poate dispune instanţa de judecată. Instanţa poate impune
persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute una sau
a) să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională. în situaţia
dispunerii de către instanţa de judecată a acestei obligaţii, condamnatul va apela la
consilierul de probaţiune care are repartizat cazul său, care, la rândul său, va putea
identifica cursurile de calificare care pot fi organizate de agenţia judeţeană de ocupare
a forţei de muncă, iar persoana condamnată poate fi îndrumată către un aseme
nea curs de care este interesată. Dacă, de exemplu, persoana condamnată doreşte
continuarea studiilor sau reinserţia educaţională, serviciul de probaţiune contactează
unitatea de învăţământ conformă cu nevoile clientului. Esenţial este faptul că persoa
na condamnată este cea care trebuie să acţioneze în baza motivaţiei sale, serviciul
de probaţiune nerezolvându-i în mod direct problemele. Consilierul de probaţiune
doar sprijină clientul în vederea realizării demersurilor sale, voinţa şi acţiunea sa fiind
primordiale;
b) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă cuprinsă
între 30 şi 60 de zile, în condiţiile stabilite de instanţă, afară de cazul în care, din
cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă. Numărul zilnic
de ore se stabileşte prin legea de executare a pedepselor. Desigur, în acest caz, este
nevoie să se verifice şi starea sănătăţii condamnatului şi dacă acesta este în măsură
să desfăşoare activitatea respectivă. Tot în cadrul activităţii de supraveghere, este
important a monitoriza şi supraveghea muncă neremunerată în folosul comunităţii.
Respectând această obligaţie şi desfăşurând munca neremunerată, persoana
condamnată are ocazia de a menţine contactul cu comunitatea, de a-şi dezvolta
capacităţile şi abilităţile, de a asimila noi aptitudini, de a se modela prosocial. Participarea
la o activitate percepută de persoana care a săvârşit infracţiuni ca fiind utilă şi valoroasă
pentru ceilalţi va spori sentimentul propriei valori prosociale şi propriei stime se sine
pozitive.
Activitatea desfăşurată cu ocazia prestării orelor de muncă neremunerată poate
oferi persoanelor condamnate ocazia de a învăţa sau de a-şi îmbunătăţi aptitudinile
practice, legate de ocuparea unui loc de muncă. Se are în vedere capacitatea de a
accepta instrucţiuni, de a comunica şi de a conlucra cu ceilalţi, de a gândi problemele
până la capăt şi de a identifica soluţii, precum şi de a acumula atitudini profesionale şi
interpersonale. Aceste aspecte vin în sprijinul persoanei condamnate în perspectiva
214 Drept execuţional penal XII. Regimul de executare desch =
identificării unui loc de muncă mai bun sau păstrării celui actual, precum şi în perspec g) să nu conducă anu rr
tiva reducerii recidivei111; infracţiuni la regimul circu a :«
c) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de conducerea unui a num it: o o
către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. al prevenţiei generale şi spec:
Această obligaţie, ca şi cele de la lit. a) şi b), are caracter formativ, de natură să conducă acestei interdicţii cu cea -atâ
la îndreptarea persoanei condamnate, la reintegrarea sa socială şi profesională şi la conducere şi, implicit, a drez*.
crearea premiselor de a preveni ca pe viitor să mai săvârşească infracţiuni; judecătorul o consideră că nt
d) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală. Această acţiunii antisociale săvârş te o
obligaţie îşi dovedeşte utilitatea şi în ceea ce priveşte persoanele consumatoare de h) să nu deţină, să nu folos
droguri, condamnate la o pedeapsă neprivativă de libertate. Prin colaborarea serviciului măsură face parte din ansamc
de probaţiune cu centrul judeţean de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, se poate acestei alternative la pedeaz-sa
realiza o asistare corespunzătoare a persoanei, cu atât mai mult cu cât aceasta şi-a liberării condiţionate;
exprimat acordul de a participa la programele specializate derulate de centrul antidrog. i) să nu părăsească temom
Astfel, alături de intervenţia consilierului de probaţiune, pe durata supravegherii se României în situaţia în care s
poate evidenţia şi intervenţia personalului specializat din cadrul centrului antidrog, în certitudine că în viitor conaz za
vederea evaluării optime a persoanei, a monitorizării comportamentului dependent ziţiile legale, pentru simpL 'e i
(adictiv) şi a modelării viitoare corespunzătoare. de serviciul de probaţiune *
Această obligaţie trebuie privită prin prisma art. 108 şi urm. C. pen., în sensul că, şi a celorlalte obligaţii impuse :
dacă făptuitorul, din cauza unei boli, inclusiv cea provocată de consumul cronic de starea materială, poziţia şoca..:
alcool sau de alte substanţe psihoactive, prezintă pericol pentru societate, poate fi judecătoreşti rămase de' - : . e
obligat să urmeze un tratament medical până la însănătoşire sau până la obţinerea constituţional.
unei ameliorări care să înlăture starea de pericol sau poate fi internat medical. Dacă Este posibil ca instanţa ze .
nu s-a luat această măsură de siguranţă faţă de el, este nevoie ca, printr-o astfel de burse universitare, cursiv ze s
soluţie a instanţei de judecată, să se contribuie la însănătoşirea condamnatului; României pentru o perioacă z>
e) să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele informat, trebuie să primească
cu care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori să nu se număr de telefon, e-mail. in s tt
apropie de acestea. Această obligaţie face parte din grupul obligaţiilor prohibitive j) să nu ocupe sau să ru a *
pentru inculpat şi este instituită cu rolul de a elimina condiţiile favorizatoare săvârşirii de s-a folosit pentru săvârşinea r*
infracţiuni în viitor. Limitarea apropierii de victimă sau de membrii de familie ai acesteia, pedeapsa complementară z a
de persoanele cu care a comis infracţiunea sau de alte persoane creează o protecţie pe perioada de 2 ani c o rc a --
specială atât a condamnatului, cât şi a membrilor societăţii, prin evitarea unor altercaţii funcţia, profesia, meseriac^ a r
sau agresiuni între condamnat şi celelalte persoane din anturajul infracţional. Totodată, pentru că ar însemna să cor*
această obligaţie înlătură posibilitatea condamnatului de a exercita presiuni, ameninţări a săvârşi şi alte infracţiu- z-^
în cadrul unei activităţi de răzbunare faţă de victima infracţiunii pentru care a fost reflecţie, de autoanaliză c - i ' .
sancţionat de legea penală. Când stabileşte obligaţia, instanţa individualizează, în pentru societate. De exe^-p _
concret, conţinutul ei, ţinând seama de împrejurările cauzei; de preanestezic în vederea jn
f) să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori pacientei, se face vinovat ze .
la alte adunări publice, stabilite de instanţă. Este tot o obligaţie prohibitivă, care se dreptului de a exercita o pro-es»
referă la limitarea stării de pericol pentru societate când făptuitorul se află în mediul ilegală interzicerea specia ză-
propice manifestării sale antisociale. Dacă infracţiunea pentru care a fost judecat medic de care s-a folosit ne- z
s-a săvârşit cu ocazia participării la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte Amânarea aplicării pedecse
adunări publice, este de dorit să i se interzică pe viitor această participare cu titlu de complementare), nu numai a :
sancţiune (de exemplu, cazul unui suporter al unei echipe de fotbal), dar şi cu titlu temeiul legal pentru j u d e c ă ! :
de ocrotire a acestuia cel puţin pe perioada de 2 ani cât s-a dispus supravegherea; de sancţiune şi un rol de preve
aceleiaşi infracţiuni în viitor.
111 Munca în folosul comunităţii în Marea Britanie. Scurt ghid de bune practici, Ed. Penal
Reform International, Bucureşti, 2002, p. 16. mTrib. Suprem, s. pen., de:. -
g) să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanţă. în cazul săvârşirii unei

infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, este oportun să se interzică condamnatului
conducerea unui anumit tip de vehicule. Scopul unei astfel de interdicţii este acela
al prevenţiei generale şi speciale faţă de făptuitor. Am putea fi în prezenţa asocierii
acestei interdicţii cu cea luată potrivit Codului rutier, de suspendare a permisului de
conducere şi, implicit, a dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, pe care
judecătorul o consideră că nu este suficientă pentru reeducarea şi conştientizarea
acţiunii antisociale săvârşite de către condamnat;
h) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. Această
măsură face parte din ansamblul celor care se iau ori de câte ori ne aflăm în prezenţa
acestei alternative la pedeapsa închisorii (amânarea aplicării pedepsei), dar şi în cazul
liberării condiţionate;
i) să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei. Părăsirea teritoriului
României în situaţia în care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu oferă nicio
certitudine că în viitor conduita condamnatului va fi corectată şi va fi conformă cu dispo
ziţiile legale, pentru simplul fapt că acesta nu va putea fi supravegheat şi monitorizat
de serviciul de probaţiune în respectarea măsurilor de supraveghere obligatorii, dar
şi a celorlalte obligaţii impuse de către instanţă. Toţi cetăţenii României, indiferent de
starea materială, poziţia socială etc. sunt obligaţi să respecte dispoziţiile unei hotărâri
judecătoreşti rămase definitivă. „Nimeni nu este mai presus de lege” este un principiu
constituţional.
Este posibil ca instanţa de judecată, pentru motive bine determinate (caz de boală,
burse universitare, cursuri de specializare etc.), să încuviinţeze părăsirea teritoriului
României pentru o perioadă de timp. Desigur, serviciul de probaţiune trebuie să fie
informat, trebuie să primească toate datele de localizare a condamnatului (reşedinţă,
număr de telefon, e-mail, instituţie etc.);
j) să nu ocupe sau să nu exercite funcţia, profesia, meseria ori activitatea de care
s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii. Această obligaţie este similară în conţinut cu
pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. Este firesc ca
pe perioada de 2 ani condamnatul să nu mai aibă dreptul de a ocupa sau exercita
funcţia, profesia, meseria ori activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii,
pentru că ar însemna să consfinţim prin hotărâre judecătorească posibilitatea de
a săvârşi şi alte infracţiuni pe viitor. Condamnatul are nevoie de o perioadă de
reflecţie, de autoanaliză cu privire la activitatea sa ilicită, care a creat un real pericol
pentru societate. De exemplu, inculpatul medic care a prescris o doză prea mare
de preanestezic în vederea unei intervenţii chirurgicale, care a determinat moartea
pacientei, se face vinovat de ucidere din culpă. întrucât legea prevede interzicerea
dreptului de a exercita o profesie, şi nu o anumită specializare în cadrul profesiei, este
egală interzicerea specializării de medic chirurg, în loc să se interzică profesia de
medic de care s-a folosit inculpatul în săvârşirea infracţiunii111.
Amânarea aplicării pedepsei face imposibilă aplicarea oricărei pedepse (accesorii,
complementare), nu numai a celei principale. în aceste condiţii, legiuitorul a oferit
temeiul legal pentru judecător de a pronunţa obligaţii care să aibă un dublu rol: un rol
de sancţiune şi un rol de prevenţie, de înlăturare a unor condiţii favorabile săvârşirii
aceleiaşi infracţiuni în viitor.
111Trib. Suprem, s. pen., dec. nr. 164/1974, în C.D. 1974, p. 337.

Pentru stabilirea conţinutului obligaţiei de a presta o muncă neremunerată în folosul

comunităţii, pe o perioadă cuprinsă între 30 şi 60 de zile, în condiţiile stabilite de
instanţă, instanţa va consulta informaţiile puse la dispoziţie periodic de către serviciul
de probaţiune cu privire la posibilităţile concrete de executare existente la nivelul
serviciului de probaţiune şi la nivelul instituţiilor din comunitate.
Persoana supravegheată trebuie să îndeplinească integral obligaţiile civile stabilite
prin hotărâre, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.
Prevederea asigură condiţia necesară pentru ca inculpatul să nu se sustragă de la
onorarea acestei obligaţii din hotărârea judecătorească definitivă, dar dezvăluie şi o
atitudine a acestuia de regret faţă de victimă şi consecinţele faptei sale, garanţie a
faptului că a conştientizat greşeala pe care a făcut-o prin activitatea ilicită, astfel că
există garanţii de corectare a comportamentului în viitor, manifestând respect faţă de
lege şi semenii săi. în acelaşi timp, achitarea despăgubirilor civile faţă de partea civilă
permite serviciului de probaţiune să aibă elemente în plus pentru redactarea evaluării
finale pe care o înaintează instanţei de judecată.
Apreciem că această prevedere („cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea
termenului de supraveghere”) trebuie aplicată şi la celelalte activităţi cu caracter
de durată (urmarea unui curs, prestarea unei activităţi neremunerate, frecventarea
unui program sau urmarea unui tratament), deoarece numai în aceste condiţii
serviciul probaţiune poate oferi instanţei de judecată evaluarea finală a programului
de supraveghere, pentru a permite a se considera pedeapsa executată (persoana
supravegheată a respectat toate obligaţiile şi s-a reeducat). Potrivit art. 86 C. pen.,
serviciul de probaţiune va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor
prevăzute în art. 85 alin. (2) lit. a)-d), într-un termen cât mai scurt de la data rămânerii
definitive a hotărârii de condamnare, deci chiar mai devreme de „3 luni înainte de
expirarea termenului de supraveghere”.
2.4. Punerea în executare a măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor

stabilite de instanţă
Potrivit art. 47 din Legea nr. 253/2013, în cazul dispunerii amânării aplicări
pedepsei, judecătorul delegat cu executarea transmite o copie de pe hotărârea
instanţei serviciului de probaţiune, cu menţiunea că toate măsurile de supraveghere
prevăzute la art. 85 alin. (1) C. pen. se execută integral, potrivit legii.
în situaţia în care instanţa a stabilit în sarcina persoanei faţă de care s-a dispus
amânarea aplicării pedepsei una sau mai multe dintre obligaţiile prevăzute la art. 85
alin. (2) C. pen., judecătorul delegat cu executarea comunică o copie de pe dispozitivul
hotărârii şi persoanelor sau instituţiilor prevăzute la art. 29 din Legea nr. 253/2015,
după caz.
2.5. Supravegherea
2.5.1. Organul competent
Această activitate nu o întâlnim reglementată în Codul penal anterior. Ea reprezintă

o noutate, fiind reglementată pentru prima dată de legea penală română. Din conţinutul
art. 86 C. pen., care stabileşte atribuţiile serviciului de probaţiune, reiese că activitatea
principală a acestei instituţii este de a ţine o legătură permanentă cu instanţa de

judecată, informând-o cu privire la modul în care condamnatul înţelege să respecte
măsurile de supraveghere şi obligaţiile impuse de instanţa de judecată.
Concretizarea legăturii dintre serviciul de probaţiune şi instanţa de judecată este
realizată prin sesizarea instanţei cu privire la situaţiile care intervin pe perioada
executării măsurilor şi obligaţiilor şi care justifică formularea de propuneri pentru
modificarea, încetarea sau înlocuirea unor obligaţii.
Potrivit art. 86 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în
art. 85 alin. (1) lit. c)-e) (să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare
care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; să comunice schimbarea locului de
muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor
sale de existenţă) se comunică serviciului de probaţiune.
Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 85 alin. (2) lit. a)-c) (să ur
meze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională; să presteze o muncă
neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă cuprinsă între 30 şi 60 de zile, în
condiţiile stabilite de instanţă, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate,
persoana nu poate presta această muncă; să frecventeze unul sau mai multe progra
me de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în
colaborare cu instituţii din comunitate) şi alin. (5) (să îndeplinească integral obligaţiile
civile stabilite prin hotărâre, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de
supraveghere) se face de serviciul de probaţiune.
Verificarea modului de îndeplinire a obligaţiilor prevăzute în art. 85 alin. (2) lit. d)-j)
(să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală; să nu comunice
cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis
infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori să nu se apropie de acestea;
să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la
alte adunări publice, stabilite de instanţă; să nu conducă anumite vehicule stabilite
de instanţă; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;
să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei; să nu ocupe sau să nu
exercite funcţia, profesia, meseria ori activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea
infracţiunii) se face de organele abilitate, care vor sesiza serviciul de probaţiune cu
privire la orice încălcare a acestora.
Serviciul de probaţiune va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea
obligaţiilor prevăzute în art. 85 alin. (2) lit. a)-d) (să urmeze un curs de pregătire şcolară
ori de calificare profesională; să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii,
pe o perioadă cuprinsă între 30 şi 60 de zile, în condiţiile stabilite de instanţă, afară de
cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă;
să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către
serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; să se
supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală) într-un termen cât mai
scurt de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
Supravegherea persoanelor care au primit pedepse neprivative de libertate este o
componentă a activităţii serviciilor de probaţiune. Termenul de supraveghere nu trebuie
nterpretat în sens strict, supravegherea reprezentând un complex de activităţi care se
află într-o strânsă interdependenţă. Menţinându-i în comunitate, le oferim şansa de
a-şi conştientiza faptele şi de a-şi asuma responsabilitatea asupra actelor antisociale.
218 Drept execuţional penal XII. Regimul de executare dese- <
Supravegherea are un triplu înţeles: modalitate de executare a pedepsei cu închi - verificarea modulL
soarea prevăzută de Codul penal; activitate specifică serviciilor de probaţiune, care către instanţă;
constă, în principal, în supravegherea modului în care persoana condamnată respectă -înştiinţareaşefului ser.
măsurile şi obligaţiile ce i-au fost impuse de către instanţa de judecată; metodă de nu a respectat măsurile : :
lucru cu persoanele care au comis infracţiuni, menţinute în stare de libertate. - întocmirea referate or
Scopurile supravegherii sunt: - întocmirea rapoare :•
a) reintegrarea socială a persoanelor care au comis infracţiuni; - transferul dosare _ ir
b) scăderea riscului de recidivă şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni; clientului în altă localitate in
c) creşterea gradului de siguranţă socială. gherea.
Pentru a atinge aceste scopuri, trebuie acoperite însă o serie de obiective, care se Pe durata termenu - z-
traduc prin ceea ce trebuie realizat în plan concret pentru a atinge scopurile stabilite. în sesizeze instanţa dacă
acest sens, obiectivele supravegherii sunt următoarele: a) au intervenit motive c
a) asigurarea unui control asupra persoanei condamnate, prin supravegherea mo fie încetarea executăr j r :
dului în care aceasta respectă măsurile/obligaţiile ce i-au fost impuse de către instanţa b) persoana supravegê
de judecată; în condiţiile stabilite, ob ge
b) monitorizarea şi evaluarea permanentă a riscului de a comite noi infracţiuni pe c) persoana supraveg%e
care îl prezintă persoanele supravegheate; cel mai târziu cu 3 lur 'nar
c) încurajarea şi sprijinirea permanentă a persoanelor supravegheate, în vederea
satisfacerii nevoilor criminogene ale acestora. 2.5.2. Supravegherea e
Practica supravegherii presupune o succesiune de etape a căror desfăşurare
C. pen.
conduce la reintegrarea socială a persoanei condamnate:
a) încredinţarea supravegherii; Consilierul de probaţiune
b) înştiinţarea şi convocarea beneficiarului; locuieşte persoana care : e :
c) pregătirea primei întrevederi; profesională, primind cor a
d) prima întrevedere; a persoanei, cursul ce treo
e) întocmirea planului de supraveghere şi realizarea demersurilor necesare supra aibă loc, comunicând acest
vegherii; decizia sa (art. 50 din Leges
f) monitorizarea şi evaluarea permanentă a cazului; Supravegherea şi c o "":
g) încheierea supravegherii. şcolară ori de calificare p 't
încredinţarea supravegherii presupune unele etape ce trebuie îndeplinite, şi şi cu privire la instituţia s*a:
anume: primirea adresei de încredinţare a supravegherii şi a copiei de pe hotărârea în cazul în care perscan
judecătorească rămasă definitivă; înregistrarea adresei în registrul de intrări/ieşiri al va începe cursul în terme"
serviciului şi includerea persoanei supravegheate în bazele de date privind evidenţa va urma un curs de pregi: -
clienţilor (registrul general de evidenţă al beneficiarilor, formulare individualizate, baze
de date informatizate etc.); desemnarea de către şeful serviciului, în scurt timp, a unui
2.5.3. Supravegherec e
un consilier, care va trebui să întreprindă toate demersurile necesare pentru începerea
supravegherii şi care va fi responsabil de supravegherea măsurilor/obligaţiilor ce au C. pen.
fost impuse de instanţă în sarcina condamnatului; deschiderea unui dosar de supra
Potrivit art. 51 din _eg
veghere pentru beneficiar (responsabilitatea consilierului).
serviciului de probaţiune ;
Monitorizarea şi evaluarea permanentă a cazului presupun:
presta muncă neremunera:â
a) urmărirea permanentă a modului în care beneficiarul respectă măsurile/obligaţiile
decide, pe baza evaluă" r
ce îi revin, a modificărilor apărute în situaţia sa şi aprecierea măsurii în care aceste
comunitate menţionate în -
schimbări influenţează riscul de a comite noi infracţiuni şi perspectivele sale de reinte
şi tipul de activitate, c o r i r
grare socială, astfel încât să se poată adopta măsurile corespunzătoare;
precum şi decizia sa. n a
b) realizarea unei serii de activităţi caracteristice:
niciuna dintre cele două ns
- desfăşurarea întrevederilor de supraveghere;
de probaţiune sesizează jc
- revizuirea planului de supraveghere;
nstituţie din comunitate pen
- verificarea modului în care beneficiarul respectă măsurile/obligaţiile impuse de

către instanţă;
-înştiinţarea şefului serviciului în cazul în care se constată că persoana condamnată
nu a respectat măsurile/obligaţiile impuse de instanţă;
- întocmirea referatelor de evaluare pentru persoanele supravegheate;
- întocmirea rapoartelor de evaluare;
- transferul dosarului în situaţia schimbării domiciliului, reşedinţei sau locuinţei
clientului în altă localitate în care un alt serviciu este competent să realizeze suprave
gherea.
Pe durata termenului de supraveghere, serviciul de probaţiune are obligaţia să
sesizeze instanţa dacă:
a) au intervenit motive care justifică fie modificarea obligaţiilor impuse de instanţă,
fie încetarea executării unora dintre acestea;
b) persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută,
în condiţiile stabilite, obligaţiile ce îi revin;
c) persoana supravegheată nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărâre,
cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.
2.5.2. Supravegherea executării obligaţiei prevăzute la art. 85 alin. (2) Ut. a)

C. pen.
Consilierul de probaţiune din cadrul serviciului de probaţiune în a cărui circumscripţie

locuieşte persoana care trebuie să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare
profesională, primind copia hotărârii judecătoreşti, decide, pe baza evaluării iniţiale
a persoanei, cursul ce trebuie urmat şi instituţia din comunitate în care urmează să
aibă loc, comunicând acestei instituţii o copie de pe dispozitivul hotărârii, precum şi
decizia sa (art. 50 din Legea nr. 253/2013).
Supravegherea şi controlul respectării obligaţiei de a urma un curs de pregătire
şcolară ori de calificare profesională, atât cu privire la persoana supravegheată, cât
şi cu privire la instituţia stabilită, se efectuează de serviciul de probaţiune competent.
în cazul în care persoana supravegheată va urma un curs de calificare, aceasta
va începe cursul în termen de maximum 6 luni de la data primei întrevederi, iar dacă
va urma un curs de pregătire şcolară, aceasta se va înscrie în anul şcolar următor.
2.5.3. Supravegherea executării obligaţiei prevăzute la art. 85 alin. (2) lit. b)

C. pen.
Potrivit art. 51 din Legea nr. 253/2013, consilierul de probaţiune din cadrul
serviciului de probaţiune în a cărui circumscripţie locuieşte persoana care urmează a
presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, primind copia hotărârii judecătoreşti,
decide, pe baza evaluării iniţiale a persoanei, în care dintre cele două instituţii din
comunitate menţionate în hotărârea judecătorească urmează a se executa obligaţia
şi tipul de activitate, comunicând acestei instituţii o copie de pe dispozitivul hotărârii,
precum şi decizia sa. în cazul în care executarea muncii nu mai este posibilă în
niciuna dintre cele două instituţii din comunitate menţionate în hotărâre, consilierul
de probaţiune sesizează judecătorul delegat cu executarea, care va desemna o altă
instituţie din comunitate pentru executarea muncii.
220 Drept execuţional penal XII. Regimul de executare dese*- i
După evaluarea iniţială, pentru emiterea deciziei prevăzute mai sus, persoana su 2.5.5. Supravegherea exi
pravegheată prezintă un certificat medical eliberat, după caz, de medicul său de familie C. pen.
sau de un medic de medicină generală, care confirmă faptul că persoana este aptă
pentru prestarea unor activităţi dintre cele propuse de consilierul de probaţiune şi nu în situaţia în care în care
prezintă risc pentru sănătatea altor persoane. Pentru persoanele care nu pot suporta aceasta va fi obligată la trata
costurile evaluării medicale, acestea sunt suportate de la bugetul de stat. Persoana din cadrul serviciului de prob.
care urmează a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii este obligată să trebuie să se supună m â s^'l
prezinte medicului ce efectuează examinarea, în vederea eliberării certificatului me copia hotărârii judecătores*
dical, toate datele privind starea sa de sănătate relevante pentru această examinare. în care urmează să aibă loc c:
Pe parcursul executării, persoana are obligaţia de a informa consilierul de probaţiune în hotărâre. în cazul în caê
cu privire la apariţia unor modificări referitoare la starea sa de sănătate. în cazul în care probaţiune decide institut a i
persoana supravegheată a devenit inaptă pentru prestarea unor activităţi dintre cele îngrijirea medicală şi c o r j-ic
stabilite de consilierul de probaţiune ori prezintă risc pentru sănătatea altor persoane, decizia sa.
aceasta prezintă un certificat medical eliberat potrivit dispoziţiilor legale, care confirmă Supravegherea şi coc " i i
faptul că persoana nu mai este aptă. control, tratament sau îngnnn
în cazul constatării incapacităţii de a presta muncă neremunerată în folosul cât şi cu privire la institute :
comunităţii, zilele de muncă neremunerată în folosul comunităţii rămase neexecutate probaţiune competent.
nu se mai execută, cu excepţia situaţiei în care, pe durata termenului de supraveghere, Instituţia căreia i s-a rec ari
starea de incapacitate temporară de muncă încetează. Persoana supravegheată care, serviciul de probaţiune atu'xt c
în timpul prestării muncii neremunerate în folosul comunităţii, a devenit incapabilă de îndatoririle stabilite în cadnj1a
muncă în urma unui accident sau a unei boli profesionale beneficiază de pensie de serviciului de probaţiune ocal
invaliditate, în condiţiile legii. altă persoană interesată
îndrumarea şi verificarea modalităţii efective în care persoana supravegheată Costurile controlulu rata
desfăşoară muncă neremunerată în folosul comunităţii se realizează de către un bugetul de stat.
reprezentant al instituţiei din comunitate stabilite prin decizia consilierului de probaţiune.
Supravegherea şi controlul respectării obligaţiei de executare a muncii neremunerate
2.5.6. Supravegherea e *«
în folosul comunităţii, atât cu privire la persoana supravegheată, cât şi cu privire la
C. pen.
instituţia din comunitate stabilită, se efectuează de serviciul de probaţiune competent.
în cazul impunerii faţă ce a
2.5.4. Supravegherea executării obligaţiei prevăzute la art. 85 alin. (2) lit. c) alin. (2) lit. e)-j) C. pen. iud»
C. pen. dispozitivul hotărârii, după ca;
art. 29 alin. (1) lit. g)-j), m) şâ i
O altă obligaţie a persoanei este şi aceea de a frecventa unul sau mai multe căreia persoana exercită re-sce
programe de reintegrare socială. în această situaţie, consilierul de probaţiune din dacă este cazul, persoane juri
cadrul serviciului de probaţiune în a cărui circumscripţie locuieşte persoana care profesiei sau activităţii reşce-:
trebuie să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială, primind serviciu de interes public:
copia hotărârii judecătoreşti, decide, pe baza evaluării iniţiale a persoanei, programul şi are domiciliul, Inspector* J
sau programele care trebuie urmate, precum şi, dacă este cazul, instituţia, respectiv 3aşapoarte şi Inspectorat- _
instituţiile din comunitate în care urmează să aibă loc acestea, comunicând aceste în situaţia în care constată!
instituţii copia de pe dispozitivul hotărârii, precum şi decizia sa. nstituţiile indicate mai sus ati
Supravegherea şi controlul respectării obligaţiei de a urma unul sau mai multe obligaţii, sesizează servic - dl
programe de reintegrare socială, atât cu privire la persoana supravegheată, cât şi cu Sesizarea serviciului de :fi
privire la instituţia din comunitate stabilită, se efectuează de serviciul de probaţiune poate fi făcută, după caz. ş ch
competent.
2.5.5. Supravegherea executării obligaţiei prevăzute la art. 85 alin. (2) !it. d)

C. pen.
în situaţia în care în care persoana supravegheată are probleme de sănătate,

aceasta va fi obligată la tratament sau îngrijire medicală. Consilierul de probaţiune
din cadrul serviciului de probaţiune în a cărui circumscripţie locuieşte persoana care
trebuie să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală, primind
copia hotărârii judecătoreşti, comunică o copie de pe dispozitivul hotărârii instituţiei
în care urmează să aibă loc controlul, tratamentul sau îngrijirea medicală, menţionate
în hotărâre. în cazul în care instituţia nu este menţionată în hotărâre, consilierul de
probaţiune decide instituţia în care urmează să aibă loc controlul, tratamentul sau
îngrijirea medicală şi comunică acesteia copia de pe dispozitivul hotărârii, precum şi
decizia sa.
Supravegherea şi controlul respectării obligaţiei de a se supune măsurilor de
control, tratament sau îngrijire medicală, atât cu privire la persoana supravegheată,
cât şi cu privire la instituţia din comunitate stabilită, se efectuează de serviciul de
probaţiune competent.
Instituţia căreia i s-a repartizat persoana supravegheată are obligaţia de a sesiza
serviciul de probaţiune atunci când constată că persoana supravegheată nu îşi respectă
îndatoririle stabilite în cadrul controlului, tratamentului sau îngrijirii medicale. Sesizarea
serviciului de probaţiune poate fi făcută, după caz, şi de persoana vătămată sau de
altă persoană interesată.
Costurile controlului, tratamentului sau îngrijirii medicale sunt acoperite de la
bugetul de stat.
2.5.6. Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute la art. 85 alin. (2) lit. e)-j)
C. pen.
în cazul impunerii faţă de persoana supravegheată a obligaţiilor prevăzute la art. 85

alin. (2) lit. e)-j) C. pen., judecătorul delegat cu executarea trimite o copie de pe
dispozitivul hotărârii, după caz, autorităţilor, instituţiilor sau persoanelor prevăzute la
art. 29 alin. (1) lit. g)-j), m) şi n) din Legea nr. 253/2013 (persoanei juridice în cadrul
căreia persoana exercită respectiva funcţie, profesie, meserie sau activitate, precum şi,
dacă este cazul, persoanei juridice care asigură organizarea şi coordonarea exercitării
profesiei sau activităţii respective ori autorităţii care a învestit-o cu exercitarea unui
serviciu de interes public; inspectoratului judeţean de poliţie în a cărui circumscripţie
‘şi are domiciliul, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, Direcţiei Generale de
Paşapoarte şi Inspectoratului General pentru Imigrări, în situaţia cetăţenilor străini).
în situaţia în care constată încălcarea uneia dintre obligaţiile impuse, autorităţile sau
nstituţiile indicate mai sus, abilitate să supravegheze modul de îndeplinire a acestor
obligaţii, sesizează serviciul de probaţiune.
Sesizarea serviciului de probaţiune cu privire la nerespectarea obligaţiilor impuse
poate fi făcută, după caz, şi de persoana vătămată sau de altă persoană interesată.
2.6. Modificarea sau încetarea obligaţiilor referatelor de evaluare pentru

supraveghere; transferul dos-;
Reglementarea amânării aplicării pedepsei fiind o instituţie nouă, care nu are locuinţei clientului în altă loca
corespondent în Codul penal anterior, modificarea sau încetarea obligaţiilor nu se supravegherea.
regăsea în vechea reglementare. Instanţa dispune încetare-
Dacă pe parcursul termenului de supraveghere au intervenit motive care justifică atunci când apreciază că mer
fie impunerea unor noi obligaţii, fie sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a Din cele de mai sus rez~ u
celor existente, instanţa dispune modificarea obligaţiilor în mod corespunzător, pentru în adaptarea obligaţiilor p e : ~
a asigura persoanei supravegheate şanse sporite de îndreptare. posibilitatea de a interver r □»
Din conţinutul art. 87 alin. (1) C. pen. se constată că legiuitorul face referire doar la pornind de la situaţia conc'ets
obligaţiile impuse de instanţă, nu şi la măsurile de supraveghere, care au un caracter în situaţia în care, pe parcu
obligatoriu de aplicare, dar şi de respectare. Acestea din urmă se aplică tuturor une constată că se impune mc
făptuitorilor, în schimb, obligaţiile sunt aplicate cu privire la persoana condamnatului sarcina persoanei supraveţ~e:
şi, de aceea, ele diferă de la condamnat la condamnat, ca număr şi ca durată. unora dintre cele dispuse se
Serviciul de probaţiune, observând conduita persoanei, constată dacă au intervenit Sesizarea instanţei poate * -e
motive care justifică modificarea obligaţiilor existente sau încetarea unora dintre cererea persoanei supraveş-
acestea. portului întocmit de cons i er.
Primind sesizarea serviciului probaţiune competent material şi teritorial, instanţa de
judecată va examina propunerea şi va aprecia dacă scopul măsurii amânării aplicării 2.7. îndeplinirea oblige:?
pedepsei poate fi atins prin sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a obligaţiilor
existente. Legiuitorul nu a făcut niciun fel de menţiune specială cu privire la modificarea Persoana faţă de care s-s l
obligaţiilor, ceea ce ne permite să apreciem că numărul şi condiţiile concrete de de a achita obligaţiile civile sa
respectare a obligaţiilor pot fi sporite sau diminuate, de la caz la caz. Scopul urmărit Astfel, în acest sens, persoana
este acela de a genera o modificare a comportamentului condamnatului pentru o lungă dovada îndeplinirii obliga: : - :
perioadă de timp, de maniera că nu este util a mai fi aplicată pedeapsa. înainte de expirarea termen.. _
Modificarea sau încetarea obligaţiilor nu este specifică doar în cadrul amânării în cazul nedepuner dc.e;
aplicării pedepsei, ci este întâlnită şi în cazul suspendării executării pedepsei sub luni, consilierul de proba:
supraveghere (art. 95 C. pen.) şi al liberării condiţionate (art. 103 C. pen.), dar şi în persoanei supravegheate - ; : -
cazul art. 122 C. pen. cu privire la regimul măsurilor educative neprivative de libertate situaţia în care constată că ce
pentru minori. in tot sau în parte, consi en.
Din cele de mai sus constatăm aceeaşi redactare a textelor legale, deşi privesc dispoziţiilor art. 88 C. per ,
instituţii de drept penal diferite, dar, de fapt, în fiecare dintre aceste cazuri, sesizarea cu nstanţei de executare se c-:a
propunerea de modificare a obligaţiilor este făcută de serviciul probaţiune competent. delegat cu executarea, a c e i
Totodată, mai constatăm şi faptul că, pe parcursul perioadei de 2 ani de supraveghere, de consilierul de probaţiune
este posibil să fie date hotărâri judecătoreşti care modifică practic hotărârea judecă Pentru stabilirea motive o - :
torească iniţială rămasă definitivă. solicita date privind situa: a ~ s
Pentru a fi în măsură să ofere aceste informaţii pornind de la situaţia concretă a publice locale de la dom c - ;
fiecărui condamnat, serviciul de probaţiune este obligat să monitorizeze şi să evalueze organelor fiscale din cadru - : s
permanent cazul, adică să urmărească permanent modul în care beneficiarul respectă autorităţi sau instituţii pubi-ce c
măsurile/obligaţiile ce îi revin, modificările apărute în situaţia sa şi să aprecieze măsurile condamnatului.
în care aceste schimbări influenţează riscul de a comite noi infracţiuni şi perspectivele îndeplinirea obligaţiilor c v I
sale de reintegrare socială, astfel încât să se poată adopta măsurile corespunzătoare. nstanţei, în condiţiile de ma =
De asemenea, serviciul de probaţiune va realiza o serie de activităţi caracteristice: dacă s-a făcut înainte de îmoir
desfăşurarea întrevederilor de supraveghere; revizuirea planului de supraveghere:
verificarea modului în care beneficiarul respectă măsurile/obligaţiile impuse de către
instanţă; înştiinţarea şefului serviciului în cazul în care se constată că persoana
condamnată nu a respectat măsurile/obligaţiile impuse de instanţă; întocmirea
referatelor de evaluare pentru persoanele supravegheate; întocmirea rapoartelor de

supraveghere; transferul dosarului în situaţia schimbării domiciliului, reşedinţei sau
locuinţei clientului în altă localitate în care un alt serviciu este competent să realizeze
supravegherea.
Instanţa dispune încetarea executării unora dintre obligaţiile pe care le-a impus,
atunci când apreciază că menţinerea acestora nu mai este necesară.
Din cele de mai sus rezultă că legiuitorul a înţeles să reglementeze o flexibilitate
în adaptarea obligaţiilor pe timpul derulării îndeplinirii acestora, deoarece instanţa are
posibilitatea de a interveni în perioada supravegherii, sporind sau diminuând obligaţiile
pornind de la situaţia concretă.
în situaţia în care, pe parcursul termenului de supraveghere, consilierul de probaţi-
une constată că se impune modificarea conţinutului unora dintre obligaţiile stabilite în
sarcina persoanei supravegheate, impunerea unor noi obligaţii sau încetarea executării
unora dintre cele dispuse, sesizează instanţa de executare, potrivit art. 87 C. pen.
Sesizarea instanţei poate fi făcută şi de către judecătorul delegat cu executarea, la
cererea persoanei supravegheate sau a persoanei vătămate, după consultarea ra
portului întocmit de consilierul de probaţiune.
2.7. îndeplinirea obligaţiilor civile
Persoana faţă de care s-a luat măsura amânării aplicării pedepsei are însă obligaţia
de a achita obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de soluţionare a procesului penal.
Astfel, în acest sens, persoana supravegheată va depune la consilierul de probaţiune
dovada îndeplinirii obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea instanţei, cu cel puţin 3 luni
nainte de expirarea termenului de supraveghere.
în cazul nedepunerii dovezii de îndeplinire a obligaţiilor civile în termenul de 3
uni, consilierul de probaţiune, din oficiu sau la cererea judecătorului delegat, solicită
persoanei supravegheate informaţii cu privire la motivele care au condus la aceasta. în
situaţia în care constată că persoana supravegheată nu a îndeplinit obligaţiile civile,
in tot sau în parte, consilierul de probaţiune sesizează instanţa, în vederea aplicării
dispoziţiilor art. 88 C. pen. privind revocarea amânării aplicării pedepsei. Sesizarea
nstanţei de executare se poate face şi de către procuror sau de către judecătorul
delegat cu executarea, la cererea părţii civile, după consultarea raportului întocmit
de consilierul de probaţiune.
Pentru stabilirea motivelor ce au dus la neexecutarea obligaţiilor civile, instanţa va
solicita date privind situaţia materială a condamnatului de la autoritatea administraţiei
publice locale de la domiciliul acestuia şi, dacă apreciază necesar, angajatorului sau
organelor fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi altor
autorităţi sau instituţii publice care deţin informaţii cu privire la situaţia patrimonială a
condamnatului.
îndeplinirea obligaţiilor civile de către persoana supravegheată după sesizarea
nstanţei, în condiţiile de mai sus, nu atrage revocarea amânării aplicării pedepsei,
dacă s-a făcut înainte de împlinirea termenului de supraveghere.
2.8. Revocarea amânării aplicării pedepsei
Amânarea aplicării pedepsei, în anumite situaţii speciale, poate fi şi revocată sau

anulată. Competenţa de a dispune măsura revocării revine instanţei de judecată.
Sesizarea cu propunere în acest sens poate fi făcută de serviciul de probaţiune, de
procuror sau de persoana interesată. Această decizie este luată de către instanţa de
judecată ca urmare a analizei făcute asupra modului cum sunt respectate măsurile de
supraveghere de către persoana faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei.
Când revocă amânarea, instanţa va dispune, în acelaşi timp, executarea pedepsei.
Din conţinutul art. 88 C. pen. rezultă trei situaţii când instanţa de judecată revocă
amânarea aplicării pedepsei şi dispune executarea pedepsei:
a) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu
rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse
de instanţă. Atitudinea de rea-credinţă faţă de clemenţa legii şi a instanţei de judecată
nu poate fi ignorată de către legiuitor şi de către cel care aplică legea. Această atitudine
relevă faptul că măsura luată iniţial, de amânare a aplicării pedepsei, nu a fost o
alegere fericită în demersul reeducării făptuitorului, astfel că se impune aplicarea
pedepsei, pentru ca făptuitorul să perceapă forţa de constrângere a statului. Această
atitudine de rea-credinţă este sancţionată şi în cazul suspendării sub supraveghere
(art. 96 C. pen.), dar şi al liberării condiţionate (art. 104 C. pen.).
în concret, serviciul de probaţiune constată că cel supravegheat nu respectă
cu rea-credinţă măsurile de supraveghere, adică nu se prezintă, la datele fixate, la
judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la serviciul de probaţiune, refuză
să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice
deplasare care depăşeşte 5 zile şi face aceste schimbări fără încuviinţare, refuză să
comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, refuză să comunice informaţii
de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă, creând suspiciuni că trăieşte
din surse ilegale.
în legătură cu obligaţiile impuse, cel supravegheat refuză să desfăşoare o activitate
sau să urmeze un curs de învăţământ ori de calificare, a schimbat domiciliul sau
reşedinţa avută ori a părăsit limitele teritoriale stabilite, fără a respecta dispoziţiile
instanţei, a încălcat interdicţia de a nu frecventa anumite locuri stabilite, de a nu intra
în legătură cu anumite persoane, a condus un vehicul sau anumite vehicule care îi
erau interzise, a refuzat să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire, în
special în scopul dezintoxicării.
Este de menţionat că, pentru a fi în această situaţie, nu este nevoie ca cel
supravegheat să încalce toate obligaţiile, ci este suficient să fie încălcate doar unele
dintre acestea, dar cele încălcate să fie de natură a crea convingerea consilierului
de probaţiune că cel supravegheat este de rea-credinţă în demersurile sale. Este de
amintit din nou că cel supravegheat trebuie să conştientizeze că măsurile şi obligaţiile
trebuie respectate, iar amânarea aplicării pedepsei nu este un drept, ci este o facultate
a instanţei de judecată.
b) în cazul când, până la expirarea termenului de supraveghere, persoana supra
vegheată nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre; în acest caz,
instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei, afară de cazul
când persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească.
îndeplinirea obligaţiilor civile este un alt criteriu de apreciere a poziţiei subiective a

persoanei faţă de fapta săvârşită, faţă de situaţia victimei şi denotă regretul şi dorinţa
de a contribui la înlăturarea consecinţelor faptei sale.
Potrivit art. 85 alin. (5) C. pen., „persoana supravegheată trebuie să îndeplinească
integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, cel mai târziu cu 3 luni înainte de
expirarea termenului de supraveghere”. Achitarea despăgubirilor civile trebuie să se
facă integral, ca o măsură de protecţie a drepturilor victimei infracţiunii, pentru că,
dacă această despăgubire nu intervine până la momentul expirării termenului de
supraveghere, ulterior acestui moment sunt şanse mai mici de a se mai achita de
obligaţie. Textul legii este imperativ, astfel că nu se admit niciun fel de înţelegeri între
victimă şi cel supravegheat şi nu se admite plata parţială a acestui prejudiciu creat.
Există totuşi o excepţie de la aceste prevederi, atunci când condamnatul face
dovada obiectivă a imposibilităţii plăţii integrale a obligaţiilor civile. Cel condamnat
trebuie să producă probe prin care să dovedească faptul că nu are bunuri în proprietate
care ar putea fi valorificate pentru achitarea obligaţiilor civile, nu are sume de bani
ori titluri de valoare, că nu a reuşit să obţină din muncă sumele necesare achitării
obligaţiilor, deşi a făcut eforturi şi a achitat unele sume de bani. Desigur, se vor avea
în vedere şi elemente ce ţin de situaţia economico-socială din ţară, procentul de şomaj,
existenţa locurilor de muncă vacante etc.
Instanţa de judecată trebuie să facă o analiză în concret a situaţiei condamnatului,
pentru a decide asupra revocării măsurii.
c) Dacă după amânarea aplicării pedepsei persoana supravegheată a săvârşit
o nouă infracţiune, cu intenţie sau intenţie depăşită, descoperită în termenul de su
praveghere, pentru care s-a pronunţat o condamnare chiar după expirarea acestui
termen; instanţa va revoca amânarea şi va dispune aplicarea şi executarea pedepsei.
Această împrejurare este întâlnită şi în cazul suspendării sub supraveghere şi al
liberării condiţionate.
Pedeapsa aplicată ca urmare a revocării amânării şi pedeapsa pentru noua
infracţiune se calculează conform dispoziţiilor privitoare la concursul de infracţiuni.
Textul de lege prevede o obligaţie imperativă pentru instanţa de judecată, adică nu
este loc de nicio apreciere sau nuanţare în interpretare dacă se constată săvârşirea
unei noi infracţiuni.
Revocarea în această situaţie implică trei condiţii:
- noua infracţiune să fie comisă cu intenţie sau intenţie depăşită;
- fapta să fie descoperită în termenul de supraveghere (2 ani);
- s-a pronunţat o condamnare chiar şi după expirarea termenului de supraveghere.
Dacă infracţiunea ulterioară este săvârşită din culpă, instanţa poate menţine sau
revoca amânarea aplicării pedepsei. în această situaţie, revocarea este facultativă
pentru instanţa de judecată, este unicul caz în care se poate opta fie pentru menţinerea
măsurii în continuare, fie se dispune revocarea amânării aplicării pedepsei.
în cazul în care constată nerespectarea unora dintre măsurile de supraveghere sau
obligaţiile stabilite de instanţă pe durata termenului de supraveghere, consilierul de
probaţiune verifică motivele care au determinat această nerespectare. Dacă apreciază
că nerespectarea s-a făcut cu rea-credinţă, sesizează instanţa, în vederea revocării
amânării aplicării pedepsei.
Sesizarea instanţei poate fi făcută de către procuror, în cazul comiterii unei noi
infracţiuni în termenul de supraveghere, şi de către judecătorul delegat cu executarea,
226 Drept execuţional penal XII. Regimul de executare dese- i
la cererea persoanei vătămate sau a altei persoane interesate, după consultarea Efectele renunţării a ar-
raportului întocmit de consilierul de probaţiune. Raportul de evaluare însoţeşte sesi aplicării pedepsei efecte le r
zarea făcută de judecătorul delegat. termenului de supraveghere
2.9. Anularea amânării aplicării pedepsei § 3 .Suspendarea exec
Este tot o instituţie nouă, nefiind reglementată de Codul penal anterior. Instituţia 3.1. Noţiune şi condit
anulării este reglementată şi cu privire la suspendarea sub supraveghere (art. 97
C. pen.), dar şi în cazul liberării condiţionate [art. 105 alin. (1) C. pen.]. A fost introdusă în leg s a-
Anularea amânării aplicării pedepsei intervine dacă pe parcursul termenului de şi belgian. Pornind de ia 'T
supraveghere se descoperă că persoana supravegheată mai săvârşise o infracţiune executare a pedepsei prest
până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus amânarea, pentru care îndeplinească şi care nu s~-
i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, aplicându-se, unor obligaţii care sunt star* *
după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate pe durata acestuia. Suspen i
intermediară. atât de anterioara măsurâ a
Anularea se deosebeşte de revocare prin aceea că, în cazul anulării, motivul celelalte forme actuale de sa
preexistă hotărârii de amânare dispuse de instanţă, care, dacă ar fi fost cunoscut, şi amânarea aplicării pedeos
ar fi făcut imposibilă luarea măsurii amânării aplicării pedepsei, în timp ce revocarea instanţa stabileşte şi ap : a
intervine întotdeauna când sunt motive apărute ulterior hotărârii instanţei. pedepsei stabilite şi ap :<a*a
Dacă în cazul revocării amânării aplicării pedepsei se face o disociere a situaţiilor Această instituţie se găse:
când este vorba de o nouă infracţiune intenţionată sau din culpă, cu tratament dife executării pedepsei sub s-_
renţiat, de această dată, legiuitorul nu a mai făcut nicio precizare cu privire la vinovăţie, pedepsei, constituind o aha-'
ceea ce ne conduce la concluzia că trebuie să fie o infracţiune indiferent de forma de Această modalitate de e =a
vinovăţie, descoperită ca fiind săvârşită înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de pedepse cu închisoarea
amânare a aplicării pedepsei. anumită perioadă de timp sa
de legiuitor, iar pe durata a:>
2.10. Efectele amânării aplicării pedepsei anumite măsuri de supra.a:
La expirarea termer _ „ :
Dacă inculpatul a avut o conduită corespunzătoare pe parcursul termenului de de supraveghere şi ob şa*
supraveghere, instanţa poate să nu mai aplice nicio pedeapsă, iar dacă inculpatul nu infracţiune, pedeapsa se ca
a avut o conduită corespunzătoare, instanţa poate fie să amâne încă o dată, pentru Condiţiile de aplicare a «
acelaşi termen, aplicarea pedepsei, fie să aplice pedeapsa în limitele prevăzute de cuprinse în art. 91 C. pe'- ş
lege. cumulativ - cu privire a De
Persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i se mai aplică săvârşite. Instanţa, consta:
pedeapsa şi nu este supusă niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea să îşi formeze convingerea
decurge din infracţiunea săvârşită, dacă nu a săvârşit din nou o infracţiune până la avertisment pentru conda-"
expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării şi nu s-a a pedepsei. Aceste conc t ;
descoperit o cauză de anulare. a) pedeapsa aplicată -*
Amânarea aplicării pedepsei nu produce efecte asupra executării măsurilor de de cel mult 3 ani;
siguranţă şi a obligaţiilor civile prevăzute în hotărâre. b) infractorul nu a ma -:s
Efectul cel mai important este că persoanei faţă de care s-a dispus amânarea un an, cu excepţia cazu^ < r '
aplicării pedepsei nu i se mai aplică pedeapsa. Acest efect provizoriu se naşte la de legea penală sau in ■ra :-j
rămânerea definitivă a hotărârii, iar dacă în termenul de supraveghere de 2 ani nu s-a s-a împlinit termenul de -ea:
dispus revocarea sau anularea amânării aplicării pedepsei şi s-a împlinit termenul,
efectul se definitivează.
111J. P radel, Droit pena. cor
dacă probaţiunea anglo-a~a-o
rea franco-belgiană c o n s : a :
Efectele renunţării la aplicarea pedepsei sunt definitive, în timp ce la amânarea

aplicării pedepsei efectele mai întâi sunt provizorii, devenind definitive la împlinirea
termenului de supraveghere.
§3. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere
3.1. Noţiune şi condiţii

A fost introdusă în legislaţia română prin Legea nr. 104/1992, după modelul francez
şi belgian. Pornind de la noţiune, trebuie trasă concluzia că această modalitate de
executare a pedepsei presupune anumite obligaţii pe care condamnatul trebuie să le
îndeplinească şi care nu sunt altceva decât măsuri de supraveghere şi de respectare a
unor obligaţii care sunt stabilite de către instanţă în cadrul termenului de supraveghere şi
pe durata acestuia. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere se deosebeşte
atât de anterioara măsură a suspendării condiţionate a executării pedepsei, cât şi de
celelalte forme actuale de sancţionare alternativă - renunţarea la aplicarea pedepsei
şi amânarea aplicării pedepsei - , faţă de cele din urmă prin aceea că, de această dată,
instanţa stabileşte şi aplică pedeapsa, ceea ce se suspendă fiind numai executarea
pedepsei stabilite şi aplicate de instanţă111.
Această instituţie se găseşte reglementată în Codul penal în art. 91 -98. Suspendarea
executării pedepsei sub supraveghere este o formă de individualizare judiciară a
pedepsei, constituind o alternativă la pedeapsa cu închisoarea privativă de libertate.
Această modalitate de executare a pedepsei închisorii constă în aplicarea unei
pedepse cu închisoarea, pentru care se va dispune suspendarea executării pe o
anumită perioadă de timp stabilită de către judecător în cadrul limitelor legale prevăzute
de legiuitor, iar pe durata acestei suspendări condamnatul are obligaţia de a respecta
anumite măsuri de supraveghere şi anumite obligaţii.
La expirarea termenului de supraveghere, dacă condamnatul a respectat măsurile
de supraveghere şi obligaţiile impuse de instanţă, fără să mai săvârşească o altă
infracţiune, pedeapsa se consideră executată.
Condiţiile de aplicare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere sunt
cuprinse în art. 91 C. pen. şi, pentru ca ele să fie eficiente, este nevoie să fie îndeplinite
cumulativ - cu privire la persoana condamnatului, la pedeapsa şi natura infracţiunii
săvârşite. Instanţa, constatând îndeplinirea cumulativă a acestor condiţii, trebuie
să îşi formeze convingerea că pronunţarea unor astfel de condamnări constituie un
avertisment pentru condamnat, care se va putea îndrepta şi fără executarea efectivă
a pedepsei. Aceste condiţii sunt următoarele:
a) pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea
de cel mult 3 ani;
b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de
un an, cu excepţia cazurilor în care este vorba despre fapte care nu mai sunt prevăzute
de legea penală sau infracţiuni amnistiate ori pentru care a intervenit reabilitarea sau
s-a împlinit termenul de reabilitare;
111J. P radel, Droit pénal comparé, 2eéd., Ed. Dalloz, Paris, 2002, p. 665; autorul arată că,
dacă probaţiunea anglo-americană constituie o suspendare a pronunţării pedepsei, suspenda
t a franco-belgiană constituie o suspendare a executării pedepsei.
c) infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul

comunităţii;
d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infrac
ţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor
infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că apli
carea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va
mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru
o perioadă determinată.
Competenţa de a dispune o astfel de modalitate de executare a pedepsei închisorii
revine instanţei de judecată, fie celei de la fond, fie celei care exercită controlul
judiciar al hotărârii. Hotărârea judecătorească de aplicare a acestei sancţiuni intră
sub cupola de incidenţă a art. 2 pct. 1 lit. b) şi pct. 2 din Decizia-cadru 2008/947/
JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii
reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti şi al deciziilor de probaţiune în vederea
supravegherii măsurilor de probaţiune şi a sancţiunilor alternative111. în conformitate cu
art. 2 pct. 1 lit. b) din Decizia-cadru 2008/947/JAI, „hotărârejudecătorească’ înseamnă
orice hotărâre judecătorească definitivă sau ordin pronunţat de o instanţă de judecată
din statul de condamnare prin care se stabileşte că o persoană fizică a comis o
infracţiune şi i se aplică o condamnare cu suspendare, iar potrivit art. 2 pct. 2 teza I
din aceeaşi decizie-cadru, prin „condamnare cu suspendare" se înţelege „o pedeapsă
cu închisoarea sau o măsură privativă de libertate a cărei executare este suspendată
condiţionat, integral sau parţial, în momentul pronunţării hotărârii, prin impunerea uneia
sau mai multor măsuri de probaţiune”.
în esenţă, decizia amintită se referă la faptul ca, în cazul suspendării executării
pedepsei, supravegherea „măsurilor de probaţiune" impuse condamnatului (măsurile
de supraveghere şi obligaţiile condamnatului) într-un stat membru al Uniunii Europene
(statul de condamnare) să fie realizată într-un alt stat membru al Uniunii Europene
(statul de executare)*121.
Avantajul aplicării acestei forme de sancţionare a inculpatului este evident atât
pentru făptuitor, cât şi pentru societate. Astfel, condamnatul nu este privat de libertate,
cu toate consecinţele acesteia, este ferit de nevroza carcerală, iar societatea nu
suportă cheltuielile pe care le presupune executarea pedepsei închisorii în penitenciar
(cca. 3.000 lei/condamnat pe lună).
Ca dispoziţii tranzitorii, măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei
aplicată în baza Codului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a
Codului penal. Regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei, inclusiv sub
aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969
(art. 15 din Legea nr. 187/2012). Dacă judecătorul a dispus măsura suspendării sub
supraveghere a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969, aceasta
se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal, până la împlinirea termenului de
încercare stabilit prin hotărârea de condamnare. Pentru determinarea legii penale mai
111 J.O. L 337 din 16 decembrie 2008. în temeiul art. 25 alin. (1) din Decizia-cadru
nr. 2008/947/JAI a Consiliului, statele membre aveau obligaţia de a lua măsurile necesare
pentru a se conforma dispoziţiilor deciziei-cadru până la 6 decembrie 2011.
121 A. V lăşceanu , Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în G. A ntoniu
(coord.), Explicaţii preliminare ale noului Cod penal. Voi. II (Articolele 53-187), Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2011, p. 183.
favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform

art. 5 C. pen., instanţa va avea în vedere sfera obligaţiilor impuse condamnatului şi
efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate faţă de durata termenului
de încercare sau supraveghere (art. 16 din Legea nr. 187/2012).
3.2. Atenţionarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare
Atenţionarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care

se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere
ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere este
prevăzută de art. 91 alin. (4) teza a ll-a C. pen. şi, de fapt, ea exista şi în Codul penal
anterior.
în conţinutul minutei şi al hotărârii judecătoreşti, judecătorul este obligat să
menţioneze această atenţionare asupra conduitei viitoare, precum şi a consecinţelor la
care se expune în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni sau dacă nu respectă măsurile de
supraveghere şi obligaţiile stabilite. Este un fel de punere în întârziere a condamnatului,
în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni, care îi atrage o nouă condamnare mai aspră şi
cu executare.
3.3. Termenul de supraveghere
Termenul de supraveghere se socoteşte de la data rămânerii definitive a hotărârii

prin care s-a dispus aplicarea suspendării sub supraveghere [art. 92 alin. (2) C. pen.]. în
cazul în care condamnatul s-a aflat în arest preventiv pentru o perioadă de timp,
această perioadă nu se ia în considerare la calcularea termenului de supraveghere.
Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere se poate dispune pe un
:ermen cuprins între 2 ani şi 4 ani, care este termen de supraveghere. Acesta nu va
outea să fie mai mic decât durata pedepsei aplicate.
Pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte măsurile
de supraveghere şi să execute obligaţiile ce îi revin, în condiţiile stabilite de instanţă.
Condamnatul trebuie să se conformeze, pe durata termenului de supraveghere,
atât cerinţei generale de a nu mai săvârşi alte infracţiuni, cât şi cerinţei de a respecta
măsurile de supraveghere şi obligaţiile impuse, ceea ce constituie o particularitate a
nstituţiei. în toată perioada termenului de supraveghere, făptuitorul poate beneficia de
sprijin şi consiliere din partea serviciului de probaţiune, de maniera să îndeplinească
mate obligaţiile impuse, inclusiv cele civile.
Pe toată perioada de supraveghere, condamnatul va fi într-o stare de veghe
iermanentă, deoarece orice încălcare a dispoziţiilor instanţei sau săvârşirea unei
noi infracţiuni îl va conduce din nou în faţa autorităţilor specializate ale statului în
domeniul penal.
Am văzut că pedeapsa aplicată, pentru a fi îndeplinită condiţia cuantumului pedepsei,
sste de 3 ani, pentru o infracţiune unică sau pentru un concurs de infracţiuni. Termenul
de supraveghere fiind cuprins între 2 ani şi 4 ani, înseamnă că pedeapsa aplicată
sce parte din termen. Totuşi, acest termen nu poate fi mai mic decât durata pedepsei
aplicate.
Instituţia poate fi aplicată şi dacă făptuitorul a mai fost condamnat anterior la o
:edeapsă de până la 1 an închisoare, dar indulgenţa faţă de condamnat scade,
impunându-i-se anumite obligaţii, în număr mai mare, cu scopul de a fi monitorizată

mai atent conduita sa de-a lungul termenului de supraveghere.
Termenul de supraveghere este un termen substanţial, motiv pentru care se
calculează pe zile pline, ziua în care începe să curgă şi ziua în care se împlineşte
se socotesc. Calculul termenului de supraveghere are o importanţa bine conturată,
deoarece raportat la el se iau decizii cum ar fi cele cu privire la revocarea şi anularea
suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
3.4. Măsuri de supraveghere
Măsurile care se iau pe durata termenului de supraveghere sunt menite să asigure

un control asupra conduitei condamnatului, pentru a-l determina pe acesta la o conduită
licită, pentru a asigura realizarea scopului măsurii de individualizare a suspendării
pedepsei sub supraveghere111.
Conform art. 863 alin. (1) C. pen. 1969, pe durata termenului de încercare, con
damnatul trebuia să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui
sau la serviciul de probaţiune. Prima instanţă era obligată să particularizeze această
măsură, conferindu-i un conţinut concret. Astfel, instanţa trebuia să fixeze datele de
prezentare a condamnatului, să desemneze judecătorul sau organul la care urma să
se prezinte acesta, deoarece altfel măsura nu îşi putea atinge scopul, iar în caz de
neexecutare revocarea suspendării nu s-ar fi putut dispune niciodată*121;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi
orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
în caz de neîndeplinire a acestor măsuri, judecătorul sau serviciul desemnat cu
supravegherea condamnatului trebuia să sesizeze instanţa pentru revocarea suspen
dării şi dispunerea executării în întregime a pedepsei.
Dacă privim comparativ dispoziţiile din Codul penal anterior şi cele din actualul Cod
penal, constatăm că există unele diferenţe, începând de la termenul de supraveghere
sau de încercare (în vechiul Cod penal), până la măsurile şi obligaţiile concrete pe
care condamnatul le are de respectat.
La fel cum susţineam în cazul amânării aplicării pedepsei, şi în această situaţie,
măsurile şi obligaţiile stabilite au menirea de a institui un control şi un sprijin instituţional
în vederea resocializării efective a condamnatului.
Măsurile de supraveghere care se iau faţă de condamnat pe durata termenului de
supraveghere sunt cele prevăzute de art. 93 alin. (1) C. pen., şi anume:
a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte
5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
111C. M itrache , D re p t penal. P artea generală, Casa de Editură şi Presă „Şansa”, Bucureşti,
2000, p. 309.
121 C.A. Bucureşti, s. a ll-a pen., dec. nr. 170/A/1998, în R.D.P. nr. 4/1999, p. 157.

sale de existenţă.
Constatăm că prin prevederile legale, de fapt, creşte importanţa serviciului de
probaţiune, se întăresc autoritatea şi competenţa acestui serviciu, se consolidează mai
puternic relaţia între consilierul de probaţiune şi condamnat. Este evident că aceste
măsuri de supraveghere sunt similare cu cele prevăzute în cazul amânării aplicării
pedepsei, fiind de esenţa acestor instituţii.
Nerespectarea, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere se sancţionează,
conform art. 96 alin. (1) C. pen., cu revocarea suspendării executării pedepsei sub
supraveghere.
3.5. Obligaţiile condamnatului
Conform reglementării anterioare, pe lângă măsurile prevăzute în art. 863

alin. (1) C. pen. 1969, pe durata termenului de încercare, instanţa putea să impună
condamnatului respectarea uneia sau a mai multora dintre următoarele obligaţii:
a) să desfăşoare o activitate sau să urmeze un curs de învăţământ ori de calificare;
b) să nu schimbe domiciliul sau reşedinţa avută ori să nu depăşească limita
teritorială stabilită, decât în condiţiile fixate de instanţă;
c) să nu frecventeze anumite locuri stabilite;
d) să nu intre în legătură cu anumite persoane;
e) să nu conducă niciun vehicul sau anumite vehicule;
f) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire, în special în scopul
dezintoxicării.
Supravegherea obligaţiilor mai sus menţionate se făcea de către un judecător
desemnat cu supravegherea sau de serviciul de probaţiune, iar în cazul în care
condamnatul nu îşi îndeplinea obligaţiile impuse de instanţă, judecătorul sau serviciul
de probaţiune desemnat cu supravegherea sesiza instanţa în vederea revocării
suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
în practica judiciară, s-a apreciat că obligaţiile prevăzute în art. 863 alin. (3)
C. pen. 1969 aveau caracter facultativ, astfel că instanţa de prim grad, de apel sau de
'ecurs putea dispune ca persoana condamnată să respecte numai una sau mai multe
dintre aceste obligaţii sau putea să nu impună aplicarea nici uneia. De asemenea, s-a
apreciat că, în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, măsurile şi
obligaţiile prevăzute de art. 863 C. pen. 1969 trebuiau indicate în hotărâre şi descrise
* ecare, nefiind suficient dacă doar se atrăgea atenţia condamnatului cu privire la
acestea111.
Actualul Cod penal a menţinut reglementarea, stabilind, suplimentar măsurilor de
supraveghere prezentate mai sus, că instanţa de judecată poate impune*121condam
natului să respecte una sau mai multe dintre următoarele obligaţii:
111 C.A. Piteşti, dec. pen. nr. 178/R/1995, în R.D.P. nr. 2/1996, p. 131.
121 Sunt şi opinii în doctrină care susţin că, în acest caz, din modalitatea de exprimare a
egiuitorului (instanţa impune) reiese că şi impunerea uneia sau unora dintre obligaţii de către
nstanţă este o obligaţie a acesteia, nu o facultate, ca în cazul amânării aplicării pedepsei sau
za în reglementarea corespondentă anterioară [A. V lăşceanu , în G. A ntoniu (coord.), op. cit.,
voi. II, p. 198].
232 Drept execuţional penal XII. Regimul de executare dese- s
a) să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională. Condamnatul instanţă; să nu conducă ar
va continua studiile pe care le frecventa anterior condamnării, iar serviciul probaţiune folosească şi să nu poarte r <
este obligat să ofere celor susţinuţi prin cursuri variante de şcolarizare sau calificare funcţia, profesia, meseria or a:
profesională ori programe de reintegrare socială; Stipularea în hotărâre a ac
b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de o eventuală activitate im rac:;
către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate conduite negative ale conda~
(şcoli, universităţi, organizaţii de voluntari, organizaţii antidrog sau dezalcoolizare, Condamnatul trebuie să in
organizaţii religioase sau ştiinţifice etc.); rărea de condamnare ce rr<
c) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală. Se vor supraveghere. Justificarea ace
face verificări periodic şi intempestiv în vederea stabilirii dacă persoana controlată a condamnatul respectă o c soc
renunţat la consumul de alcool, droguri, substanţe halucinogene, dacă cel condamnat de lucru judecat, or, conda~-a
urmează tratamentul necesar vindecării unor boli transmisibile (lues, hepatită, TBC, pe de altă parte, are rolu de a
SIDA) ori dacă îngrijirile stabilite îşi au efectul sau este necesar modificarea lor; UE a Parlamentului Europea-
d) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei. Condamnatul are norme minime privind drec:--
obligaţia să respecte întru totul măsurile de supraveghere şi obligaţiile impuse, ceea ce prevede în art. 16 alin. (2) că .
nu este posibil dacă el a părăsit ţara, stabilindu-şi reşedinţa într-un alt stat. în aceste a-i încuraja pe autorii infract _-
condiţii, nu este posibil să fie controlat, verificat de către consilierii de probaţiune. Nerespectarea aceste : :
Plecarea sa fără acordul instanţei echivalează cu sustragerea cu rea-credinţă de 3 luni înainte de împlir rea ten
la respectarea obligaţiilor, motiv care îndrituieşte instanţa de judecată să revoce alin. (2) C. pen., care se pre>
beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. veghere persoana supravegri
Pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremu prin hotărâre, instanţa revocă
nerată în folosul comunităţii pe o perioadă cuprinsă între 60 şi 120 de zile, în condiţiile cazul în care persoana dc .eo
stabilite de instanţă, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate Constatând cu trei lur -<
presta această muncă. Numărul zilnic de ore se stabileşte prin legea de executare a s-a despăgubit integral p a ra
pedepselor. Pentru a presta această muncă, este nevoie de acordul condamnatului, judecată că nu a fost respect
care este un act procedural obligatoriu, fiind una dintre condiţiile pozitive pentru care aceste condiţii, c o n d a m ra , ;
condamnatului poate să i se aplice suspendarea executării pedepsei sub suprave de supraveghere, să acte -*•
ghere, prevăzută în art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen. instanţa revocă suspendarea s
Pentru stabilirea conţinutului obligaţiei prevăzute mai sus, instanţa va consulta va executa pedeapsa în per
informaţiile puse la dispoziţie periodic de către serviciul de probaţiune cu privire la invocate de condamnat de
posibilităţile concrete de executare existente la nivelul serviciului de probaţiune şi la se va face în concret, avar c
nivelul instituţiilor din comunitate. Supravegherea condamnatului în acest caz se face seama instanţa sesizată c- ce
de către de un consilier de probaţiune din cadrul serviciului de probaţiune în raza
căruia îşi are domiciliul persoana condamnată. 3.6. Supravegherea cord
Toate aceste obligaţii sunt supravegheate de către organele desemnate cu supra
vegherea condamnatului şi care, în caz de neîndeplinire a obligaţiilor, sunt obligate Dacă în Codul penal ar e
să sesizeze instanţa pentru a se reveni asupra suspendării. judecătorul delegat la c o r ca -
Dintre obligaţiile arătate mai sus instanţa de judecată se poate opri asupra uneia, cât şi serviciul de probat uoe I
asupra câtorva sau, după caz, realizând o individualizare legală a pedepsei, să le tenţă doar în sarcina ser. : _
dispună pe toate cumulativ. specializat are atribuţii de ses:
Pe durata suspendării, condamnatul poate cere consiliere şi asistenţă, acordate cu supravegherea pe care ‘ c
de consilierii de probaţiune. damnat, ca urmare a ve-* că- -
Apreciem că instanţa de judecată ar mai putea stabili pe durata termenului de veghează în mod direct ş rx
supraveghere şi alte obligaţii, cum ar fi: să nu comunice cu victima sau cu membri de
familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, (1) Publicată în J.O. L 3*5 c
stabilite de instanţă, ori să nu se apropie de acestea; să nu se afle în anumite locuri 2001/220/JAI a Consiliului 0 - * 5
sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de penale. A se vedea şi Legea r-
victimelor infracţiunilor (M. C f -•
instanţă; să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanţă; să nu deţină, să nu

folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme; să nu ocupe sau să nu exercite
funcţia, profesia, meseria ori activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.
Stipularea în hotărâre a acestor obligaţii are menirea de a proteja comunitatea de
o eventuală activitate infracţională care i-ar leza interesele, de a limita eventualele
conduite negative ale condamnatului.
Condamnatul trebuie să îndeplinească integral obligaţiile civile stabilite prin hotă
rârea de condamnare cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de
supraveghere. Justificarea acestei obligaţii este dată, pe de o parte, de faptul că, astfel,
condamnatul respectă o dispoziţie a hotărârii judecătoreşti care a dobândit autoritate
de lucru judecat, or, condamnatul este obligat să îşi modifice conduita în acest sens, iar,
pe de altă parte, are rolul de a asigura protecţia victimei, în spiritul Directivei 2012/29/
UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2012 de stabilire a unor
norme minime privind drepturile, sprijinirea şi protecţia victimelor criminalităţii111, care
prevede în art. 16 alin. (2) că „statele membre promovează măsurile necesare pentru
a-i încuraja pe autorii infracţiunilor să despăgubească în mod corespunzător victimele”.
Nerespectarea acestei obligaţii şi a termenului stabilit de legiuitor (cel mai târziu cu
3 luni înainte de împlinirea termenului de supraveghere) conduce la incidenţa art. 96
alin. (2) C. pen., care se prevede că, dacă până la expirarea termenului de supra
veghere persoana supravegheată nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite
prin hotărâre, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, afară de
cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească.
Constatând cu trei luni înainte de expirarea termenului de supraveghere că nu
s-a despăgubit integral partea civilă, serviciul de probaţiune va sesiza instanţa de
judecată că nu a fost respectată hotărârea judecătorească pronunţată în cauză. în
aceste condiţii, condamnatul ar mai avea posibilitatea, până la expirarea termenului
de supraveghere, să achite integral obligaţia materială. Altfel, la împlinirea termenului,
instanţa revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei şi condamnatul
va executa pedeapsa în penitenciar. Desigur, ar mai fi în discuţie analiza situaţiei
nvocate de condamnat de imposibilitate de îndeplinire a obligaţiei pecuniare. Analiza
se va face în concret, având la bază mai multe criterii de apreciere de care să ţină
seama instanţa sesizată cu cererea de revocare.
3.6. Supravegherea condamnatului
Dacă în Codul penal anterior de supravegherea condamnatului se ocupau atât

jdecătorul delegat la compartimentul executări penale din cadrul instanţei respective,
cât şi serviciul de probaţiune, Codul penal în vigoare reglementează această compe-
:enţă doar în sarcina serviciului de probaţiune. Din această perspectivă, serviciul
specializat are atribuţii de sesizare a instanţei de judecată cu orice incident în legătură
cu supravegherea pe care îl constată în timpul relaţiei consilier de probaţiune - con
damnat, ca urmare a verificărilor efectuate. Practic, serviciile de probaţiune nu supra
veghează în mod direct şi nemijlocit persoana condamnată pe durata termenului*•
m Publicată în J.O. L 315 din 14 noiembrie 2012. Directiva a înlocuit Decizia-cadru

Z001/220/JAI a Consiliului din 15 martie 2001 privind statutul victimelor în cadrul procedurilor
:«nale. A se vedea şi Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei
•ictimelor infracţiunilor (M. Of. nr. 505 din 4 iunie 2004).
234 Drept execuţional penal XII. Regimul de executare desc~ î
de supraveghere, ci supraveghează respectarea de către aceasta a măsurilor sau 3.7. Modificarea sau inc
obligaţiilor impuse de instanţa de judecată în sarcina ei.
Predominanţa măsurilor sau obligaţiilor impuse de instanţa de judecată depinde de Dispoziţiile privind mod nc
particularităţile fiecărui caz în parte, dar şi de practica judiciară a fiecărei instituţii. Prin C. pen., care nu au corespono
această supraveghere a respectării măsurilor şi obligaţiilor se realizează executarea celei din cuprinsul art. 87 C i
pedepsei, persoana condamnată rămânând în libertate, desfăşurându-şi activitatea celei din cuprinsul art. 103 C.
în comunitate şi având posibilitatea de a-şi duce la bun sfârşit planurile. Această reglementare c'e
Monitorizarea fiecărui caz în parte se realizează într-un cadru organizat, întocmindu-se ocazia supravegherii, cors:a1
câte un dosar de supraveghere pentru fiecare persoană condamnată. cu tot ceea ce presupune ac
Activitatea de supraveghere este reglementată de art. 94 C. pen. şi cuprinde: îşi îndeplineşte obligat le ~
a) actul ce urmează a fi comunicat serviciului de probaţiune de către instanţa de judecată încetarea obl ga:
judecată, respectiv datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c)-e) (să anunţe, în prealabil, beneficiului acestei moda
schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea Dacă pe parcursul termeni
locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul fie impunerea unor noi ob zai
mijloacelor sale de existenţă), este copia după hotărârea de condamnare; celor existente, instanţa d 5Z4|
b) supravegherea îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. a) şi b), a asigura condam natul ş a i
alin. (3) şi (5) (să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională; executării unora dintre o t gal
să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către acestora nu mai este necesar
serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate, să Trebuie precizat că măs--'
presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii şi să îşi îndeplinească integral acestea având un caracte- ofa
obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, cel mai târziu cu 3 luni înainte pot fi reduse ca număr sa- z*z
de expirarea termenului de supraveghere) revine serviciului de probaţiune. în acest Competenţa revine nsta**:
sens, serviciul de probaţiune va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea să susţinem că ne aflăm într
obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. a) şi b), precum şi alin. (3) într-un termen deoarece este vorba doar ze
cât mai scurt de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare; instanţă. Aceasta va procezs
c) verificarea modului de îndeplinire a obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. c) conform art. 94 alin. (4) C d&
şi lit. d) se face de organele abilitate, care vor sesiza serviciul de probaţiune cu privire Serviciul de probaţiune ş»
la orice încălcare a acestora; nevoie pe parcursul te rm e n j
d) pe durata termenului de supraveghere, serviciul de probaţiune are obligaţia să pe timpul îndeplinirii a c e s ta
sesizeze instanţa dacă [art. 94 alin. (4) C. pen.]: ca număr înseamnă că se . a e
- au intervenit motive care justifică fie modificarea obligaţiilor impuse de instanţă, ori de calificare p ro fe sio ra â .«
fie încetarea executării unora dintre acestea; fost obligat să se supună r âsi
- persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută, constatat că starea sa ci - •: â
în condiţiile stabilite, obligaţiile care îi revin; Modificarea prin impunerea jn
- persoana supravegheată nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, în planul de supraveghere zun
cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere. instanţei, să frecventeze ur - s
Munca neremunerată în folosul comunităţii dispusă în cazul persoanei condamnate de către serviciul de proba: -ne
la o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a executării se execută într-un Toate aceste modifică- a J
interval de cel mult un an de la data începerii prestării muncii, cu excepţia situaţiilor în reintegrări sociale a p e rs o a -i
care persoana nu mai este aptă pentru prestarea uneia sau a unor activităţi dintre cele încetarea obligaţiilor poataf
stabilite de consilierul de probaţiune ori starea de incapacitate temporară de muncă instanţa de executare. De pi di
a încetat, situaţii în care munca neremunerată în folosul comunităţii poate fi prestată in folosul comunităţii şi dacă a
până la expirarea termenului de supraveghere. Dispoziţiile art. 24 alin. (2), respectiv nu îi mai permită să efectueze
art. 47-54 şi art. 56 din Legea nr. 253/2013 se aplică în mod corespunzător. acestei obligaţii.
3.7. Modificarea sau încetarea obligaţiilor
Dispoziţiile privind modificarea sau încetarea obligaţiilor sunt cuprinse în art. 95

C. pen., care nu au corespondent în Codul penal anterior. Reglementarea este similară
celei din cuprinsul art. 87 C. pen., când s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, sau
celei din cuprinsul art. 103 C. pen., când s-a dispus liberarea condiţionată.
Această reglementare oferă soluţia în cazul în care consilierul de probaţiune, cu
ocazia supravegherii, constată că acel condamnat respectă planul de supraveghere
cu tot ceea ce presupune acesta sau, dimpotrivă, dă dovadă de rea-credinţă şi nu
îşi îndeplineşte obligaţiile. în prima situaţie, se poate dispune de către instanţa de
judecată încetarea obligaţiilor, iar în cel de-al doilea caz, se poate dispune revocarea
beneficiului acestei modalităţi de executare.
Dacă pe parcursul termenului de supraveghere au intervenit motive care justifică
fie impunerea unor noi obligaţii, fie sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a
celor existente, instanţa dispune modificarea obligaţiilor în mod corespunzător, pentru
a asigura condamnatului şanse mai mari de îndreptare. Instanţa dispune încetarea
executării unora dintre obligaţiile pe care le-a impus, când apreciază că menţinerea
acestora nu mai este necesară.
Trebuie precizat că măsurile de supraveghere nu pot fi modificate sau eliminate,
acestea având un caracter obligatoriu de aplicare şi respectare, în timp ce obligaţiile
pot fi reduse ca număr sau pot fi sporite.
Competenţa revine instanţei de judecată şi, din această perspectivă, nu putem
să susţinem că ne aflăm într-o situaţie de încălcare a autorităţii de lucru judecat,
deoarece este vorba doar de modificarea obligaţiilor iniţial stabilite de către aceeaşi
nstanţă. Aceasta va proceda la o astfel de modificare numai dacă a fost sesizată,
conform art. 94 alin. (4) C. pen., de către serviciul de probaţiune.
Serviciul de probaţiune şi instanţa de judecată pot interveni ori de câte ori este
nevoie pe parcursul termenului de supraveghere în adaptarea în concret a obligaţiilor
oe timpul îndeplinirii acestora. De exemplu, modificarea obligaţiilor prin reducerea lor
za număr înseamnă că se va elimina obligaţia să urmeze un curs de pregătire şcolară
cri de calificare profesională, atâta timp cât a finalizat un astfel de curs; sau, dacă a
'est obligat să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală şi s-a
:onstatat că starea sa clinică s-a ameliorat, se poate renunţa la această obligaţie.
Vodificarea prin impunerea unor noi obligaţii constă în introducerea unor noi obligaţii
n planul de supraveghere, cum ar fi să nu părăsească teritoriul României, fără acordul
"stanţei, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate
ze către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
Toate aceste modificări au menirea să realizeze cadrul propice unei cât mai bune
•eintegrări sociale a persoanei în cauză.
încetarea obligaţiilor poate fi cerută de serviciul de probaţiune şi aprobată de către
rstanţa de executare. De pildă, în cazul efectuării unor ore de muncă neremunerată
r folosul comunităţii şi dacă a intervenit o cauză care face ca starea de sănătate să
* _ îi mai permită să efectueze munca în continuare, atunci se va dispune încetarea
crestei obligaţii.
236 Drept execuţional penal XII. Regimul de executare de>:_
3.8. Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere dispune executarea peoq
amenda;
Dispoziţiile cuprinse în art. 83 şi art. 84 C. pen. 1969 privitoare la revocarea sus - dacă până la e x p 'a a
pendării în cazul săvârşirii unei infracţiuni, respectiv în cazul neîndeplinirii obligaţiilor îndeplineşte integral ob za
civile impuse prin hotărârea de condamnare erau aplicabile şi în situaţia suspendării şi dispune executarea pec
executării pedepsei sub supraveghere. Totuşi, pe lângă acele cazuri de revocare, le avut nicio posibilitate să e
gea mai reglementa o situaţie în care instanţa putea dispune revocarea suspendării, şi de a achita despăgubrie c
anume dacă cel condamnat nu îndeplinea, cu rea-credinţă, măsurile de supraveghere în care se poate afla conc
prevăzute de lege ori obligaţiile stabilite de instanţă [art. 86 alin. (2) C. pen. 1969]. în are bunuri în proprietate <
aceste situaţii, instanţa revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, prin plata unor sume de c 3
dispunând executarea în întregime a pedepsei. Din prevederile legale ale Codului pe siguranţă, în aceste r o i
nal anterior rezulta caracterul obligatoriu al revocării. Acest caracter exista şi în cazul un serviciu, dat fiind prost
în care condamnatul săvârşea din culpă o infracţiune înăuntrul termenului de încercare geografice. O altă situa: e
sau nu îşi îndeplinea obligaţiile civile faţă de partea civilă, cu excepţia situaţiei când pretenţiile civile, astfe ca
făcea dovada imposibilităţii de a-şi achita aceste obligaţi111. existe debite faţă de acea:
în Codul penal în vigoare, cauzele şi condiţiile de revocare a suspendării sub în cazul săvârşirii j r e l
supraveghere conduc la ideea caracterului obligatoriu sau a caracterului facultativ se stabileşte şi se execu:ă
al revocării, asemenea reglementării întâlnite la amânarea aplicării pedepsei. Un rol pluralitatea interm ediat fi
important în luarea măsurii revocării revine serviciului de probaţiune, care, în urma su starea de recidivă, pedeaţ
pravegherii condamnatului, va sesiza instanţa de judecată cu privire la cele constatate. execută cumulat cu pectea
Legiuitorul a înţeles să prevadă care sunt situaţiile în care există obligativitatea Potrivit art. 44 C. pe^
revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, precum şi situaţiile în rămânerea definitivă a une
care judecătorul poate revoca acest beneficiu (caracter facultativ). este executată sau con si
Dacă ne raportăm la relaţia condamnat - serviciu de probaţiune - instanţa de exe infracţiune şi nu sunt r : x n
cutare - revocare, trebuie să precizăm că nerespectarea măsurilor de supraveghere caz de pluralitate inter-ed
şi a obligaţiilor impuse de către instanţă, incapacitatea condamnatului de a înţelege rioară se contopesc pot~. it
sensul clemenţei legii justifică revenirea instanţei asupra măsurii mai blânde aplicate de infracţiuni, se stabiieşa
făptuitorului, deoarece suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii stabilit numai pedepse cx
nu este un drept al făptuitorului, ci este în primul rând o facilitate din partea instanţei adaugă un spor de o tremi
de judecată. în situaţia îndeplinirii condiţiilor privind această instituţie, nu există obliga ntermediare, se stabi eş:e
tivitatea pentru instanţa de judecată de a aplica suspendarea sub supraveghere, în se aplică pedeapsa cea n
schimb, dacă condamnatul nu respectă măsurile de supraveghere şi unele (nu este pedeapsa care s-a revoca4
nevoie ca toate) obligaţiile impuse de instanţă, atunci este obligatoriu să se revoce b) Situaţia de aplica'e
această facilitate de executare. săvârşită din culpă, in starţ
a) Situaţiile care atrag obligativitatea revocării: sei sub supraveghere, n c
- dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu art. 96 se aplică în mod so
rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse Constatăm caracteru â
ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei; de supraveghere este c c '-
- dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârşit o nouă 'evocarea, atunci pedeaos
infracţiune intenţionată, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a dispoziţiilor referitoare la re
pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen,
instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei;
3.9. Anularea suspen
- dacă pedeapsa amenzii care a însoţit pedeapsa închisorii în condiţiile art. 62
C. pen. nu a fost executată şi a fost înlocuită cu pedeapsa închisorii potrivit art. 63 în Codul penal anteno'
alin. (2) sau art. 64 alin. (5) şi (6) din acelaşi cod, instanţa revocă suspendarea şi ante aplicării suspendăr s
nstanţă, ar fi împiedicat ac|
111 M.l. Rusu, Instituţii..., p. 179.
dispune executarea pedepsei, la care se adaugă pedeapsa închisorii care a înlocuit

amenda;
- dacă până la expirarea termenului de supraveghere persoana supravegheată nu
îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă suspendarea
şi dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a
avut nicio posibilitate să le îndeplinească. Desigur, această apreciere a imposibilităţii
de a achita despăgubirile civile trebuie să se facă pornind de la fiecare situaţie concretă
în care se poate afla condamnatul. în practică trebuie să se constate că făptuitorul nu
are bunuri în proprietate, dar a făcut eforturi pentru a despăgubi lunar parţial victima
prin plata unor sume de bani ca urmare a veniturilor obţinute din munca de zi cu zi. Cu
siguranţă, în aceste momente şi realităţi economico-sociale, este mai dificil să obţii
un serviciu, dat fiind procentul de şomaj la nivelul ţării, dar şi la nivelul fiecărei zone
geografice. O altă situaţie care ar avantaja făptuitorul este ca victima să renunţe la
pretenţiile civile, astfel ca, până la terminarea perioadei de supraveghere, să nu mai
existe debite faţă de aceasta.
în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni, pedeapsa principală pentru noua infracţiune
se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la
pluralitatea intermediară. Aceasta înseamnă că, dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru
starea de recidivă, pedeapsa cu privire la care s-a dispus revocarea suspendării se
execută cumulat cu pedeapsa stabilită pentru noua infracţiune.
Potrivit art. 44 C. pen., există pluralitate intermediară de infracţiuni când, după
rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare şi până la data la care pedeapsa
este executată sau considerată ca executată, condamnatul săvârşeşte din nou o
infracţiune şi nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă. în
caz de pluralitate intermediară, pedeapsa pentru noua infracţiune şi pedeapsa ante
rioară se contopesc potrivit dispoziţiilor de la concursul de infracţiuni. în caz de concurs
de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte, iar dacă s-au
stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se
adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite. în cazul pluralităţii
intermediare, se stabileşte pedeapsa şi pentru infracţiunea nou-săvârşită, după care
se aplică pedeapsa cea mai grea (pedeapsă aplicată pentru noua infracţiune sau
pedeapsa care s-a revocat), la care se adaugă un spor de 1/3 din durata celeilalte.
b) Situaţia de aplicare facultativă a revocării. Dacă infracţiunea ulterioară este
săvârşită din culpă, instanţa poate menţine sau revoca suspendarea executării pedep
sei sub supraveghere. în cazul revocării, dispoziţiile alin. (1), alin. (4) şi alin. (5) ale
art. 96 se aplică în mod corespunzător.
Constatăm caracterul facultativ în situaţia în care infracţiunea săvârşită în termenul
de supraveghere este comisă din culpă. Dacă instanţa a apreciat că poate să dispună
revocarea, atunci pedeapsa stabilită pentru infracţiunea din culpă se stabileşte potrivit
dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară.
3.9. Anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere
în Codul penal anterior, anularea suspendării se dispunea pentru cauze preexis

tente aplicării suspendării sub supraveghere, care, dacă ar fi fost cunoscute de către
nstanţă, ar fi împiedicat aplicarea acesteia. Potrivit art. 865 alin. (1) raportat la art. 85
238 Drept execuţional penal XII. Regimul de executare dese* s
alin. (1) C. pen. 1969, anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere Condiţiile anulării suspe*
se putea dispune dacă: a) existenţa unei infractiwi
- cel condamnat mai săvârşise o infracţiune fie înainte de suspendare, fie pe definitivă a hotărârii pr n car
parcursul procesului, dar până la rămânerea definitivă a hotărârii; cea pentru care s-a dispus s
- infracţiunea să fi fost descoperită mai înainte de împlinirea termenului de încer ulterior momentului rămăsei
care; sub supraveghere, aceasta
- pentru infracţiunea săvârşită să se fi aplicat pedeapsa închisorii, chiar după nefiind incidente dispoz: e
expirarea termenului de încercare. Din cele de mai sus se
Anularea suspendării sub supraveghere nu opera dacă infracţiunea săvârşită a săvârşirii unei alte infrac: un
fost descoperită după împlinirea termenului de încercare [art. 865 alin. (1) raportat la sau instituţia anulării suspe*'
art. 85 alin. (2) C. pen. 1969]. este, de asemenea, ca ''sta
în cazul în care intervenea anularea, dacă pedeapsa rezultată nu depăşea 3 ani, fapt mai există o infracti-'-e
instanţa putea dispune suspendarea sub supraveghere, termenul de încercare cal- b) pedeapsa stabi :ă :e -
culându-se, de această dată, de la momentul rămânerii definitive a hotărârii prin care c) pedeapsa este ap :a*j
s-a pronunţat anterior suspendarea executării pedepsei [art. 865 alin. (2) C. pen. 1969]. într-o astfel de situa: e. ■=
Anulând suspendarea, instanţa aplica, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de morale că este posibil ca *es
infracţiuni ori la starea de recidivă. a pedepsei.
Codul penal în vigoare menţine ideea că anularea suspendării executării pedepsei După anularea suspeoc
sub supraveghere se va dispune pentru cauze preexistente, care dacă ar fi fost dispoziţiile privitoare la conc
cunoscute de către instanţă, nu s-ar fi acordat suspendarea. Potrivit art. 583 alir ' i
Potrivit art. 97 alin. (1) C. pen., dacă pe parcursul termenului de supraveghere se executării pedepsei sub s -z
descoperă că persoana condamnată mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea nunţă, din oficiu, la s e s iz a i
definitivă a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea, pentru care i s-a aplicat care judecă ori a judeca* " :
pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, suspendarea se anulează, sau anularea.
aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau Ca urmare a judecări ;.a.
pluralitate intermediară. de lege, să se dispună d - ne
Cauza anulării suspendării sub supraveghere o constituie o infracţiune săvârşită desigur, cu aplicarea unor
de făptuitor, de care instanţa nu a avut cunoştinţă, până la momentul rămânerii unele obligaţii din hotărârea a
definitive a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea. Din aceasta rezultă faptul că Termenul de s u p ra .e t'a
infracţiunea săvârşită preexista momentului în care instanţa s-a pronunţat cu aplicarea a hotărârii de condarr°a'e :
unei pedepse cu suspendarea sub supraveghere pentru o infracţiune cunoscută111. în pedepsei sub supravegê-e
cazul revocării suspendării sub supraveghere, infracţiunea este săvârşită ulterior celei să păstreze durata din -otăâ
pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere, în perioada termenului de fiind ca limitele acestL a să
supraveghere, adică după rămânerea definitivă a hotărârii. pedepsei aplicate.
Anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere operează chiar dacă Dacă până la expirarea :
infracţiunea care ar fi putut atrage anularea a fost descoperită după împlinirea termenului târziu cu 3 luni înainte de e>:
de supraveghere, dispoziţie care face diferenţa între cele două coduri. Diferenţa respectat obligaţiile civ e ss
constă în faptul că anterior se prevedea că „infracţiunea” a fost descoperită după baţiune competent sesizează
expirarea termenului (deci fapta în sine), pe când în prezent se spune că se descoperă în vederea revocării aceste a
că „persoana condamnată mai săvârşise o infracţiune” (deci se descoperă inclusiv probaţiune sau de partea nu
făptuitorul, care este acelaşi cu cel în privinţa căruia s-a dispus suspendarea), aşa Cu alte cuvinte, neîndep nii
încât nu este de ajuns ca infracţiunea să fi fost descoperită, dacă nu s-a descoperit beneficiului suspendăr ş. n
că şi cel vizat a comis-o. Anularea suspendăr r'es
doar la modalitatea de exect
111 C .S .J., s. pen., dec. nr. 1812 din 30 iulie 1997, în T. T oader , A. S toica , N. C ristuş , Codul
penal şi legile speciale - doctrină, jurisprudenţă, decizii ale Curţii Constituţionale, hotărâri
C.E.D.O., Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007, p. 151.
Condiţiile anulării suspendării sub supraveghere:

a) existenţa unei infracţiuni săvârşite de persoana supravegheată până la rămânerea
definitivă a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sub supraveghere, alta decât
cea pentru care s-a dispus supravegherea. Dacă ar fi vorba de o infracţiune săvârşită
ulterior momentului rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea
sub supraveghere, aceasta ar atrage automat şi obligatoriu revocarea suspendării,
nefiind incidente dispoziţiile referitoare la anulare.
Din cele de mai sus se desprinde ideea că stabilirea momentului descoperirii
săvârşirii unei alte infracţiuni are importanţă, deoarece se va aplica instituţia revocării
sau instituţia anulării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. Important
este, de asemenea, ca instanţa să nu fi cunoscut la momentul adoptării soluţiei că de
fapt mai există o infracţiune săvârşită, care nu a fost luată în calcul;
b) pedeapsa stabilită pentru infracţiunea comisă anterior este închisoarea;
c) pedeapsa este aplicată chiar după expirarea termenului de supraveghere.
într-o astfel de situaţie, legea consideră că cel supravegheat nu prezintă garanţii
morale că este posibil ca resocializarea sa să aibă loc fără executarea în penitenciar
a pedepsei.
După anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere se aplică
dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă ori pluralitate intermediară.
Potrivit art. 583 alin. (1) C. proc. pen., asupra revocării sau anulării suspendării
executării pedepsei sub supraveghere prevăzute la art. 96 ori art. 97 C. pen. se pro
nunţă, din oficiu, la sesizarea procurorului sau a consilierului de probaţiune, instanţa
care judecă ori a judecat în primă instanţă infracţiunea ce ar putea atrage revocarea
sau anularea.
Ca urmare a judecării cauzei, este posibil, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute
de lege, să se dispună din nou suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei,
desigur, cu aplicarea unor noi obligaţii faţă de condamnat şi, eventual, renunţarea la
unele obligaţii din hotărârea anterioară, dacă nu îşi mai găsesc utilitatea şi oportunitatea.
Termenul de supraveghere se calculează începând de la data rămânerii definitive
a hotărârii de condamnare prin care s-a pronunţat anterior suspendarea executării
pedepsei sub supraveghere. Instanţa, stabilind acest termen de supraveghere, poate
să păstreze durata din hotărârea anterioară sau să stabilească un alt termen, important
fiind ca limitele acestuia să fie cuprinse între 2-4 ani, dar nu mai mic decât durata
pedepsei aplicate.
Dacă până la expirarea termenului prevăzut la art. 93 alin. (5) C. pen. (cel mai
târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere) condamnatul nu a
respectat obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, serviciul de pro
baţiune competent sesizează instanţa care a pronunţat în primă instanţă suspendarea,
în vederea revocării acesteia. Sesizarea poate fi făcută şi de procuror, de consilierul de
probaţiune sau de partea interesată, până la expirarea termenului de supraveghere.
Cu alte cuvinte, neîndeplinirea obligaţiilor civile conduce întotdeauna la revocarea
beneficiului suspendării, şi nu la anularea hotărârii de acordare a lui.
Anularea suspendării presupune anularea parţială a hotărârii pronunţate cu privire
doar la modalitatea de executare şi cuantumul pedepsei.
3.10. Efectele suspendării executării pedepsei sub supraveghere
Potrivit Codului penal anterior, se susţinea ideea că, la fel ca şi în cazul suspendării
condiţionate, suspendarea sub supraveghere producea două feluri de efecte: unele
imediate, care erau provizorii, şi altele finale, care erau definitive. Efectul imediat
sau provizoriu îl constituia suspendarea executării pedepsei închisorii pe termenul
de încercare. Totuşi, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu atră
gea şi suspendarea măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile prevăzute în hotă
rârea de condamnare. Efectul definitiv sau final consta în reabilitarea de drept a
celui condamnat, dacă erau îndeplinite următoarele condiţii: împlinirea termenului
de încercare, condamnatul nu a săvârşit o altă infracţiune pe durata termenului de
încercare, nu a intervenit revocarea sau anularea suspendării.
Codul penal în vigoare abordează instituţia într-o nouă concepţie, astfel că nu se
mai prevede că, dacă cel condamnat nu a mai săvârşit o altă infracţiune înăuntrul
termenului de supraveghere şi nici nu a intervenit revocarea sau anularea suspendării
sub supraveghere, reabilitarea intervine de drept. Potrivit Codului penal în vigoare,
reabilitarea se va produce şi în această situaţie potrivit normelor de drept comun,
termenul de reabilitare începând să curgă de la împlinirea termenului de supraveghere.
Articolul 98 alin. (2) C. pen. precizează că suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere nu produce efecte asupra măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile
prevăzute în hotărârea de condamnare. Această soluţie a fost consacrată şi în Codul
penal anterior, la art. 861alin. (4) raportat la art. 81 alin. (5), fiind practic preluată de
Codul penal în vigoare.
Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere produce efecte imediate, care
sunt provizorii, şi efecte definitive şi finale. Efectul imediat (provizoriu) constă în aceea
că hotărârea de condamnare, deşi rămasă definitivă, nu este pusă în executare. El
durează până la expirarea termenului de supraveghere. Cu alte cuvinte, condamnatul
se poate mişca liber în continuare, se poate afla oricând şi oriunde în anturajul rudelor,
prietenilor săi, respectând măsurile de supraveghere şi obligaţiile impuse de instanţa
de judecată. Totuşi, un element îl apropie de condamnatul care execută pedeapsa în
penitenciar prin lipsire de libertate, şi anume şi unul şi celălalt vor avea menţionată
pedeapsa în cazierul judiciar.
Efectul definitiv se produce la expirarea termenului de supraveghere. Articolul 98
alin. (1) C. pen. prevede că, în cazul în care condamnatul nu a săvârşit o nouă
infracţiune descoperită până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus
revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi nu s-a descoperit o
cauză de anulare, pedeapsa se consideră executată.
a) Efectele provizorii. Durata efectelor imediate, provizorii este cuprinsă între mo
mentul aplicării suspendării executării pedepsei rămase definitivă, până la împlinirea
termenului stabilit pentru supraveghere. în toată această perioadă de timp, condam
natul are obligaţia să respecte măsurile de supraveghere şi toate obligaţiile impuse
de instanţa de judecată. Efectele imediate se concretizează, de fapt, în următoarele:
- primul efect este cel al punerii de îndată în libertate dacă a fost arestat preventiv,
pentru că pedeapsa închisorii cu privare de libertate nu se va mai executa, fiind
executate, în schimb, măsurile de supraveghere şi obligaţiile stabilite de instanţă de
judecată;
- sub controlul serviciului de probaţiune, începe executarea muncii neremunerate

în folosul comunităţii, de la 60 de zile la 120 de zile. Prin Codul penal în vigoare
s-au abrogat dispoziţiile cu privire la executarea pedepsei la locul de muncă. Această
renunţare la o astfel de modalitate de executare a pedepsei a fost justificată prin motive
de ordin social şi economic, generate de noile condiţii politico-economico-sociale din
România. Economia de piaţă, concurenţa acerbă a societăţilor din toate domeniile de
activitate au determinat practic ca această instituţie să rămână fără obiect. Legiuitorul
a reglementat în locul acestei instituţii - executarea pedepsei la locul de muncă - alte
instituţii menite să contribuie la procesul de individualizare a pedepsei şi la reeducarea
celor condamnaţi. în aceste condiţii, au fost consacrate munca în folosul comunităţii,
renunţarea la aplicarea pedepsei şi amânarea aplicării pedepsei pentru persoana
fizică.
Dacă cel condamnat nu efectuează munca în folosul comunităţii ori are o conduită
necorespunzătoare în timpul efectuării acesteia, prin neîndeplinirea obligaţiilor care
îi revin sau prin îndeplinirea lor nesatisfăcătoare, instanţa poate revoca suspendarea
executării pedepsei sub supraveghere, dispunând executarea în întregime a pedepsei.
Pe durata executării muncii în folosul comunităţii, dispoziţiile relative la măsurile de
supraveghere şi obligaţiile condamnatului prevăzute de art. 93 C. pen., precum şi cele
referitoare la revocarea, anularea suspendării sub supraveghere se menţin şi se aplică;
- pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi se execută din momentul
rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală
privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată;
- atunci când aplicarea pedepsei complementare este obligatorie, executarea
pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi începe de la rămânerea
definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării
pedepsei sub supraveghere;
- condamnatul are obligaţia îndeplinirii integrale a obligaţiilor civile. în cadrul
supravegherii, plata integrală a despăgubirilor civile este interpretată ca o expresie a
atitudinii condamnatului de regret pentru fapta săvârşită şi a voinţei acestuia de a se
reintegra în societate.
Efectele imediate încetează la terminarea duratei supravegherii, prin epuizarea
termenului de supraveghere şi îndeplinirea condiţiilor stabilite de art. 98 alin. (1) C. pen.
Efectele imediate încetează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care instanţa
a dispus revocarea sau anularea, dacă această dată este anterioară expirării terme
nului de supraveghere.
b) Efectele definitive. în cazul în care condamnatul nu a săvârşit o nouă infracţiune
descoperită până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea
suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi nu s-a descoperit o cauză de
anulare, pedeapsa se consideră executată [art. 98 alin. (1) C. pen.]. Efectul principal
s cel mai important este că se consideră pedeapsa executată, astfel că acel con
damnat nu mai este pasibil să execute o altă pedeapsă potrivit aceleiaşi hotărâri de
londamnare. Aşteptarea acestui moment este cuprinsă între o perioadă între 2 şi 4
=ni, dar nu mai mică decât pedeapsa aplicată, dar care poate fi egală cu acest termen.
Acest efect definitiv nu poate fi produs dacă s-a săvârşit o nouă infracţiune
atenţionată descoperită până la expirarea termenului de supraveghere sau dacă con
damnatul a ascuns faptul că a mai săvârşit o infracţiune de care instanţa de judecată
~u avea cunoştinţă. Totuşi, săvârşirea unei noi infracţiuni care a fost sancţionată
cu amendă sau săvârşirea unei infracţiuni din culpă nu poate împiedica producerea
acestui efect definitiv. Revocarea suspendării poate interveni şi pentru nerespectarea
unor măsuri de supraveghere sau a unor obligaţii, precum şi pentru neachitarea des
păgubirilor civile.
Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu produce efecte asupra
măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile prevăzute în hotărârea de condamnare. Cu
alte cuvinte, măsurile de siguranţă se vor executa, iar despăgubirea părţii civile trebuie
realizată cu cel puţin 3 luni înainte de epuizarea termenului de supraveghere.
Reabilitarea are loc de drept în cazul condamnării la pedeapsa închisorii a cărei
executare a fost suspendată sub supraveghere, dacă în decurs de 3 ani condamnatul
nu a săvârşit o altă infracţiune.
§4. Amânarea executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă111
4.1. Noţiune şi cazuri
Amânarea executării (art. 589-591 C. proc. pen.) pedepsei reprezintă o excepţie de

la punerea în executare neîntârziată a hotărârilor definitive şi poate fi dispusă numai
înainte de începerea executării acesteia, spre deosebire de întreruperea executării
pedepsei, care intervine numai după începerea executării.
Aceste măsuri constituie expresia umanismului dreptului penal, deoarece majo
ritatea cazurilor de amânare sau de întrerupere au în vedere anumite împrejurări
privitoare la persoana condamnatului care impun luarea lor. Cu alte cuvinte, în situaţii
care pun în pericol viaţa, sănătatea sau interese majore ale condamnatului dacă ar fi
privat de libertate, legiuitorul a înţeles să permită judecătorului ca, după analiza făcută,
să aprecieze că este mai înţelept a se amâna punerea în executare a hotărârii penale
până la momentul la care pericolul constatat a fost înlăturat sau diminuat.
Potrivit art. 589 C. proc. pen., amânarea executării pedepsei închisorii sau a deten
ţiunii pe viaţă se poate dispune în două cazuri, şi anume:
a) când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana condamnată
suferă de o boală ce nu poate fi tratată în reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a
Penitenciarelor şi care face imposibilă executarea imediată a pedepsei, dacă specificul
bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în reţeaua sanitară
a Ministerului Sănătăţii şi dacă instanţa apreciază că amânarea executării şi lăsarea în
libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică. în această situaţie, executarea
pedepsei se amână pentru o durată determinată.
Legat de această situaţie, trebuie arătat că nu este suficientă o prescripţie medicală
sau un singur certificat medical, ci este nevoie de o expertiză medico-legală, iar din
comisie obligatoriu să facă parte un specialist în domeniul bolii de care suferă condam
natul*121. De asemenea, nu se poate folosi o expertiză medico-legală efectuată anterior
în alt proces, ci este nevoie ca expertiza să fie dispusă de instanţa care soluţionează
cauza cu obiectivele stabilite de către aceasta131.
111 D. L upaşcu , Punerea în executare..., p. 62; A.Ş t. T ulbure, Amânarea şi întreruperea

executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă, în Dreptul nr. 8/2000, p. 191.
121A se vedea I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 5519/2005, în J.S.P. 2005, p. 174; C.S.J., s. pen.,
dec. nr. 2028/2000, în R.D.P. nr. 1/2002, p. 126.
w C.S.J., s. pen., dec. nr. 3159/2000, în R.D.P. nr. 4/2002, p. 126.
Cererea de amânare a executării nu poate fi admisă în situaţia în care cel condamnat

şi-a provocat singur starea de boală, prin refuzul tratamentului medical, al intervenţiei
chirurgicale, prin acţiuni de autoagresiune sau prin alte acţiuni vătămătoare, ori în
situaţia în care se sustrage efectuării expertizei medico-legale.
Se constată din cele de mai sus că, pentru a fi admisă cererea în această situaţie,
este nevoie ca instanţa să constate îndeplinirea a două condiţii: cel condamnat suferă
de o boală care face imposibilă executarea pedepsei şi cea de-a doua condiţii este
aceea ca lăsarea în libertate a condamnatului să nu constituie un pericol pentru ordinea
publică. Aprecierea se va face analizând datele privind fapta săvârşită şi persoana
condamnatului;
b) când o condamnată este gravidă sau are un copil mai mic de un an. în aceste
cazuri, executarea pedepsei se amână până la încetarea cauzei care a determinat
amânarea. Starea de graviditate poate fi stabilită printr-un certificat medico-legal, iar
vârsta copilului prin certificatul de naştere. Starea de graviditate nu este suficient a
fi constatată vizual şi dovedită eventual prin martori, ci este nevoie de constatarea
unui specialist(1]. Durata amânării poate fi mai mică sau mai mare de 1 an de zile,
în funcţie de situaţia de a se naşte un copil care trăieşte şi care rămâne în îngrijirea
mamei. în cazul condamnatei gravide, durata se întinde până la naştere, după care
se poate amâna în continuare pentru un copil mai mic de un an, dacă acesta trăieşte,
sau poate fi o durată sub un an de zile, când copilul nu trăieşte (nu supravieţuieşte)
sau este abandonat de mama condamnată*121.
4.2. Procedura acordării
Instanţa competentă să se pronunţe asupra acordării amânării executării pedepsei

este instanţa de executară. Această dispoziţie este importantă, întrucât, potrivit
legii, orice hotărâre definitivă de condamnare devine executorie în mod obligatoriu
şi ea trebuie pusă în executare de îndată. O atare hotărâre fiind pronunţată de o
instanţa de judecată, amânarea executării ei o poate decide tot numai o instanţă de
judecată. Acordându-se amânarea executării pedepsei, hotărârea de condamnare
definitivă nu se mai pune în executare şi nu se mai începe procedura de punere în
executare, iar dacă aceasta a început, ea încetează.
Cererea de amânare a executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă
poate fi făcută de procuror şi de condamnat. Ea poate fi retrasă de persoana care a
formulat-o.
în cazul prevăzut la art. 589 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cererea de amânare
a executării pedepsei se depune la judecătorul delegat cu executarea, însoţită de
înscrisuri medicale. Judecătorul delegat cu executarea verifică competenţa instanţei
şi dispune, după caz, prin încheiere, declinarea competenţei de soluţionare a cauzei
sau efectuarea expertizei medico-legale. După primirea raportului de expertiză
medico-legală, cauza se soluţionează de instanţa de executare, cu citarea petentului
şi cu participarea procurorului, în şedinţă publică.
111C.S.J., s. pen., dec. nr. 351/1991, în C.D. 1990-1992, p. 464.

121 Trib. Suprem, s. pen., dec. nr. 223/1982, în V. P apadopol, Ş t . D aneş , Repertoriu
1980-1985, p. 176.
131C.S.J., s. pen., dec. nr. 1847/1996, în B.J. 1996, p. 217.
244 Drept execuţional penal XII. Regimul de executare desd- =
Hotărârile prin care se dispune amânarea executării pedepsei sunt executorii de la Pe durata amânării exec.
data pronunţării. Hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra cererii de amânare respecte una sau mai rr u : f
a executării pedepsei poate fi atacată cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, a) să nu se afle în anun -
în termen de 3 zile de la comunicare. la alte adunări publice, star
Instanţa de executare comunică hotărârea prin care s-a dispus amânarea executării b) să nu comunice cu ce~
pedepsei, în ziua pronunţării, organului de poliţie desemnat în cuprinsul hotărârii de persoanele cu care a cor'_ s
amânare a executării pedepsei închisorii pentru a lua în evidenţă persoana, jandar ori să nu se apropie de aces
meriei, unităţii de poliţie în a cărei circumscripţie locuieşte condamnatul, organelor c) să nu conducă nidun .
competente să elibereze paşaportul, organelor de frontieră, precum şi altor instituţii, în
vederea asigurării respectării obligaţiilor impuse. Organele în drept refuză eliberarea §5. întreruperea exec
paşaportului sau, după caz, ridică provizoriu paşaportul pe durata amânării.
viaţă111
în cazul în care în timpul amânării executării pedepsei pe numele condamnatului
este emis un alt mandat de executare a pedepsei închisorii, acesta nu poate fi executat
până la expirarea termenului de amânare stabilit de instanţă sau, după caz, până la 5.1. Noţiune şi cazuri
încetarea cauzei care a determinat amânarea.
întreruperea execută^
Instanţa de executare ţine evidenţa amânărilor acordate şi, la expirarea termenului,
rarea temporară a deţir„:_ y
ia măsuri pentru emiterea mandatului de executare, iar dacă mandatul a fost emis, ia
art. 592-594 C. proc. per
măsuri pentru aducerea lui la îndeplinire. Dacă nu s-a stabilit un termen de amânare,
Diferenţa faţă de amarai
judecătorul delegat cu executarea al instanţei de executare este obligat să sesizeze
înainte de începerea ex a-: _r
instanţa de executare în vederea verificării subzistenţei temeiurilor amânării, iar
curs.
când se constată că acestea au încetat, să ia măsuri pentru emiterea mandatului de
întreruperea execută^ a
executare ori pentru aducerea lui la îndeplinire.
confundată cu suspendarea
în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor stabilite potrivit art. 590 C. proc. pen.,
dispusă în cadrul căilor e »"a
instanţa de executare revocă amânarea şi dispune punerea în executare a pedepsei
executării pedepsei presuou
privative de libertate. Organul de poliţie desemnat de instanţă în cuprinsul hotărârii
început. Suspendarea sur Sv
cu supravegherea celui faţă de care s-a dispus amânarea executării pedepsei verifică
este întemeiată pe presLZ-s
periodic respectarea obligaţiilor de către condamnat şi întocmeşte lunar un raport în
întreruperea executări p
acest sens către instanţa de executare. în cazul în care constată încălcări ale obli
fi confundată cu liberarea a
gaţiilor stabilite potrivit art. 590 C. proc. pen., organul de poliţie sesizează, de îndată,
executării după expirarea za
instanţa de executare.
liberării condiţionate, pedeapî
a săvârşit o nouă infractiu^-e d
4.3. Obligaţiile condamnatului în cazul amânării executării nu s-a dispus revocarea r e r
întreruperea executării p<
Pe durata amânării executării pedepsei, potrivit art. 590 C. proc. pen., condamnatul
confundată nici cu învc 'ea :
va respecta următoarele obligaţii:
privind executarea pedez-e
a) să nu depăşească limita teritorială fixată decât în condiţiile stabilite de instanţă;
Cazurile de întrerupere
b) să ia legătura, în termenul stabilit de instanţă, cu organul de poliţie desemnat de
C. proc. pen. le prevede ce~
aceasta în cuprinsul hotărârii de amânare a executării pedepsei închisorii pentru a fi
Astfel, executarea pedepse
luat în evidenţă şi a stabili mijlocul de comunicare permanentă cu organul de supra
în cazurile şi în cona: e :
veghere, precum şi să se prezinte la instanţă ori de câte ori este chemat;
procurorului, şi anume:
c) să nu îşi schimbe locuinţa fără informarea prealabilă a instanţei care a dispus
amânarea;
d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;
e) pentru cazul prevăzut la art. 589 alin. (1) lit. a), să se prezinte de îndată la unitatea 111D. L upaşcu , întrerupe'f i e
sanitară la care urmează să facă tratamentul, iar pentru cazul când o condamnată şi a măsurii educative a interrăr
este gravidă sau are un copil mai mic de un an [prevăzut la art. 589 alin. (1) lit. b) p. 185-187.
1211. N eagu , Tratat de procea
C. proc. pen.], să îngrijească copilul mai mic de un an.
[3) Art. 99 şi urm. C. per.
Pe durata amânării executării pedepsei, instanţa poate impune condamnatului să

respecte una sau mai multe dintre următoarele obligaţii-.
a) să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori
la alte adunări publice, stabilite de instanţă;
b) să nu comunice cu persoana vătămată sau cu membri de familie ai acesteia, cu
persoanele cu care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţă,
ori să nu se apropie de acestea;
c) să nu conducă niciun vehicul sau anumite vehicule stabilite.
§5. întreruperea executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe

viaţă111
5.1. Noţiune şi cazuri
întreruperea executării pedepsei necesită un temei serios, care să justifice elibe

rarea temporară a deţinutului din penitenciar. Sediul materiei îl constituie dispoziţiile
art. 592-594 C. proc. pen.
Diferenţa faţă de amânarea executării rezidă în aceea că amânarea se acordă
înainte de începerea executării, în vreme ce întreruperea presupune o executare în
curs.
întreruperea executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă nu poate fi
confundată cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, ce poate fi
dispusă în cadrul căilor extraordinare de atac, când, în anumite situaţii, suspendarea
executării pedepsei presupune întreruperea executării ei în cazul în care aceasta a
început. Suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, în asemenea cazuri,
este întemeiată pe presupusa nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii atacate121.
întreruperea executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă nu poate
fi confundată cu liberarea condiţionată, deoarece întreruperea presupune reluarea
executării după expirarea perioadei stabilite de către instanţă, în vreme ce, în cazul
liberării condiţionate, pedeapsa se consideră executată dacă persoana condamnată nu
a săvârşit o nouă infracţiune descoperită până la expirarea termenului de supraveghere,
nu s-a dispus revocarea liberării condiţionate şi nu s-a descoperit o cauză de anulare*131.
întreruperea executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă nu poate fi
confundată nici cu învoirea din penitenciar, care poate fi acordată în condiţiile Legii
privind executarea pedepselor privative de libertate.
Cazurile de întrerupere a executării pedepsei sunt aceleaşi pe care art. 589
C. proc. pen. le prevede pentru amânarea executării pedepsei privative de libertate.
Astfel, executarea pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă poate fi întreruptă
în cazurile şi în condiţiile prevăzute la art. 589, la cererea condamnatului sau a
procurorului, şi anume:
111D. L upaşcu , întreruperea executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă, precum
şi a măsurii educative a internării minorului într-un centru de reeducare, în Juridica nr. 5/2000,
p. 185-187.
1211. N eagu , Tratat de procedură penală, Ed. Global Lex, Bucureşti, 2002, p. 657.
131Art. 99 şi urm. C. pen.
a) când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana condamnată

suferă de o boală ce nu poate fi tratată în reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a
Penitenciarelor şi care face imposibilă executarea imediată a pedepsei, dacă specificul
bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în reţeaua sanitară a
Ministerului Sănătăţii şi dacă instanţa apreciază că întreruperea executării şi lăsarea în
libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică. în această situaţie, executarea
pedepsei se întrerupe pentru o durată determinată.
în această situaţie, trebuie făcută precizarea, cum am făcut şi la amânarea execu
tării pedepsei, că este nevoie să fie îndeplinite două condiţii cumulativ: existenţa unei
boli care nu poate fi tratată în reţeaua penitenciară şi faptul că lăsarea în libertate a
condamnatului nu prezintă un pericol pentru ordinea publică111;
b) când o condamnată este gravidă sau are un copil mai mic de un an. în aceste
cazuri, executarea pedepsei se întrerupe până la încetarea cauzei care a determinat
întreruperea.
în cazul prevăzut la lit. a), întreruperea executării pedepsei nu poate fi dispusă
dacă cel condamnat şi-a provocat singur starea de boală, prin refuzul tratamentului
medical, al intervenţiei chirurgicale, prin acţiuni de autoagresiune sau prin alte acţiuni
vătămătoare, ori în situaţia în care se sustrage efectuării expertizei medico-legale. De
asemenea, pentru această situaţie, când persoana condamnată suferă de o boală
ce nu poate fi tratată în reţeaua penitenciară, cererea poate fi formulată şi de către
administraţia penitenciarului.
5.2. Obligaţiile condamnatului în cazul întreruperii executării pedepsei
Pe durata întreruperii executării pedepsei, condamnatul trebuie, cu titlu de

obligativitate, să respecte următoarele obligaţii:
a) să nu depăşească limita teritorială fixată decât în condiţiile stabilite de instanţă;
b) să ia legătura, în termenul stabilit de instanţă, cu organul de poliţie desemnat
de aceasta în cuprinsul hotărârii de întrerupere a executării pedepsei închisorii pentru
a fi luat în evidenţă şi a stabili mijlocul de comunicare permanentă cu organul de
supraveghere, precum şi să se prezinte la instanţă ori de câte ori este chemat;
c) să nu îşi schimbe locuinţa fără informarea prealabilă a instanţei care a dispus
întreruperea;
d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;
e) pentru cazul prevăzut la art. 592 raportat la art. 589 alin. (1) lit. a), să se prezinte
de îndată la unitatea sanitară la care urmează să facă tratamentul, iar pentru cazul
prevăzut la art. 592 raportat la art. 589 alin. (1) lit. b), să îngrijească copilul mai mic
de un an.
Pe durata întreruperii executării pedepsei, instanţa, facultativ, poate impune
condamnatului să respecte una sau mai multe dintre următoarele obligaţii:
a) să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori
b) să nu comunice cu persoana vătămată sau cu membri de familie ai acesteia, cu
persoanele cu care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţă,
ori să nu se apropie de acestea;1
[1] C.S.J., s. pen., dec. nr. 3200/2001, în Dreptul nr. 6/2002, p. 222.
c) să nu conducă niciun vehicul sau anumite vehicule stabilite.

în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor stabilite mai sus, instanţa de
executare revocă întreruperea şi dispune continuarea executării pedepsei privative
de libertate. Organul de poliţie desemnat de instanţă în cuprinsul hotărârii cu suprave
gherea celui faţă de care s-a dispus întreruperea executării pedepsei verifică periodic
respectarea obligaţiilor de către condamnat şi întocmeşte lunar un raport în acest sens
către instanţa de executare. în cazul în care constată încălcări ale obligaţiilor stabilite,
organul de poliţie sesizează, de îndată, instanţa de executare.
întreruperea este temporară, cât durează cauza care a determinat-o, nefiind permis,
pe motiv de boală, să fie înlăturată complet executarea pedepsei.
5.3. Procedura acordării
Instanţa competentă să dispună asupra întreruperii executării pedepsei este

instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, corespunzătoare în grad
instanţei de executare.
La judecarea cazurilor de întrerupere a executării pedepsei închisorii sau a
detenţiunii pe viaţă se citează condamnatul şi administraţia penitenciarului în care
execută pedeapsa condamnatul. Judecarea se face cu participarea procurorului.
Efectul juridic al acordării întreruperii executării pedepsei închisorii constă în aceea
că persoana condamnată este liberată din penitenciar pe durata întreruperii. în acelaşi
timp, administraţia locului de deţinere este obligată să ţină evidenţa întreruperilor
acordate.
Instanţa care a dispus întreruperea executării pedepsei comunică de îndată această
măsură instanţei de executare, locului de deţinere şi organului de poliţie.
în cazul prevăzut la art. 592 raportat la art. 589 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cererea
de întrerupere a executării pedepsei se depune la judecătorul delegat cu executarea,
nsoţită de înscrisuri medicale. Judecătorul delegat cu executarea verifică competenţa
nstanţei şi dispune, după caz, prin încheiere, declinarea competenţei de soluţionare a
cauzei sau efectuarea expertizei medico-legale. După primirea raportului de expertiză
medico-legală, cauza se soluţionează de instanţa de executare.
Instanţa de executare comunică hotărârea prin care s-a dispus întreruperea
executării pedepsei, în ziua pronunţării, organului de poliţie desemnat în cuprinsul
hotărârii de întrerupere a executării pedepsei închisorii pentru a lua în evidenţă
persoana, jandarmeriei, unităţii de poliţie în a cărei circumscripţie locuieşte condam
natul, organelor competente să elibereze paşaportul, organelor de frontieră, precum
şi altor instituţii, în vederea asigurării respectării obligaţiilor impuse. Organele în drept
refuză eliberarea paşaportului sau, după caz, ridică provizoriu paşaportul pe durata
întreruperii.
Instanţa de executare şi administraţia locului de deţinere ţin evidenţa întreruperilor
acordate. Dacă la expirarea termenului de întrerupere persoana condamnată la
pedeapsa închisorii nu se prezintă la locul de deţinere, administraţia trimite de îndată
o copie de pe mandatul de executare organului de poliţie, în vederea executării. Pe
copia mandatului de executare se menţionează şi cât a mai rămas de executat din
durata pedepsei.
Cererea de prelungire a întreruperii anterior acordate se soluţionează de instanţa
care a dispus întreruperea executării pedepsei.
Hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra cererii de întrerupere a executării pedeapsa detenţiunii pe v ată
pedepsei poate fi atacată cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în termen acea infracţiune. (3) Dacă e
de 3 zile de la comunicare. Contestaţia formulată de procuror este suspensivă de amenda, pedeapsa aplicată se
executare. Judecarea contestaţiei la hotărârea primei instanţe se face în şedinţă special prevăzut în legea no -â
publică, cu citarea persoanei condamnate. Condamnatul aflat în stare de detenţie închisorii, se poate înlătura '•
sau internat într-un centru educativ este adus la judecată. Participarea procurorului educative neexecutate ş êc
este obligatorie. Decizia instanţei prin care se soluţionează contestaţia este definitivă. care au corespondent în e:e
Administraţia locului de deţinere comunică instanţei de executare data la care a de aceasta, dacă este ma fa
reînceput executarea pedepsei. condiţiile alin. (1)-(4), pedepse
Timpul cât executarea a fost întreruptă nu se socoteşte în executarea pedepsei. şi neprevăzute în legea nouă n.
Pedeapsa accesorie se execută şi pe durata întreruperii executării pedepsei nouă se execută în cont
închisorii sau a detenţiunii pe viaţă. este mai favorabilă numa sud
siguranţă, acestea se execută
§6. înlăturarea sau modificarea pedepsei Când o dispoziţie din legea n: .
în cazul pedepselor executate
redusă sau înlocuită pot^vn 2;
6.1. Intervenirea unei legi penale noi
Aplicarea dispoziţiilor de -
în cursul executării pedepsei închisorii apar situaţii, împrejurări care produc efecte ori a persoanei condamnate j
directe asupra pedepsei aplicate de instanţa de judecată şi efecte indirecte asupra damnată se află în executarea ;
pedepsei aflate în curs de executare. în aceste situaţii, aplicarea corectă a legii penale corespunzătoare în grac în a c
necesită o procedură jurisdicţională care să dea expresie modificărilor intervenite. caz, centrul educativ ori ce --_
La operarea acestor modificări, este necesar să se pornească de la ideea potrivit
căreia ceea ce a hotărât o instanţă de judecată nu poate fi schimbat sau modificat 6.2. Intervenirea unei eş
decât tot printr-o hotărâre judecătorească, iar soluţia este oferită de dispoziţiile art. 595
şi art. 596 C. proc. pen. Judecătorul delegat cu executarea nu se poate substitui înlăturarea sau mod fica-ea
instanţei de executare sau instanţei corespunzătoare în grad cu aceasta în a cărei de graţiere.
circumscripţie se află penitenciarul, pentru a rezolva incidentele ivite. A plicarea am nistiei şi a ţ a
Astfel, una din aceste situaţii, reglementată de art. 595 C. proc. pen., este interve hotărârii, se face de către
nirea unei legi penale noi. Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare cutare, iar dacă cel condam na
sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai delegat cu executarea de la ns
prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea ori o lege care locul de deţinere.
prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută Judecătorul se p ro n u rtâ
ori urmează a se executa, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz. participarea procurorului.
a dispoziţiilor art. 4 C. pen. privind aplicarea legii penale de dezincriminare şi art. 6 îm potriva încheierii pronunţ
din acelaşi cod privind aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă către procuror, în term en de 2
a cauzei. executare.
Potrivit art. 4 C. pen., „legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche,
dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. în acest caz, executarea pedepselor, a
măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum
şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte
încetează prin intrarea în vigoare a legii noi”, iar conform art. 6 C. pen., „(1) Când
după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă
a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai
uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă
pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim. (2) Dacă după rămânerea
definitivă a hotărârii de condamnare la detenţiune pe viaţă şi până la executarea ei
a intervenit o lege care prevede pentru aceeaşi faptă numai pedeapsa închisorii.
pedeapsa detenţiunii pe viaţă se înlocuieşte cu maximul închisorii prevăzut pentru

acea infracţiune. (3) Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai
amenda, pedeapsa aplicată se înlocuieşte cu amenda, fără a se putea depăşi maximul
special prevăzut în legea nouă. Ţinându-se seama de partea executată din pedeapsa
închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii. (4) Măsurile
educative neexecutate şi neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele
care au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute
de aceasta, dacă este mai favorabilă. (5) Când legea nouă este mai favorabilă în
condiţiile alin. (1)-(4), pedepsele complementare şi măsurile de siguranţă neexecutate
şi neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea
nouă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta. (6) Dacă legea nouă
este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de
siguranţă, acestea se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de legea nouă. (7)
Când o dispoziţie din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se ţine seama,
în cazul pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa
redusă sau înlocuită potrivit dispoziţiilor alin. (1)-(6)”.
Aplicarea dispoziţiilor de mai sus se face din oficiu sau la cererea procurorului
ori a persoanei condamnate de către instanţa de executare, iar dacă persoana con
damnată se află în executarea pedepsei sau a unei măsuri educative, de către instanţa
corespunzătoare în grad în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere sau, după
caz, centrul educativ ori centrul de detenţie.
6.2. Intervenirea unei legi de amnistie sau graţiere
înlăturarea sau modificarea pedepsei poate fi atrasă şi de un act de amnistie sau

de graţiere.
Aplicarea amnistiei şi a graţierii, atunci când intervin după rămânerea definitivă a
hotărârii, se face de către judecătorul delegat cu executarea de la instanţa de exe
cutare, iar dacă cel condamnat se află în executarea pedepsei, de către judecătorul
delegat cu executarea de la instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie se află
locul de deţinere.
Judecătorul se pronunţă prin încheiere executorie, dată în camera de consiliu, cu
participarea procurorului.
împotriva încheierii pronunţate de către judecător se poate declara contestaţie de
către procuror, în termen de 3 zile de la pronunţare. Contestaţia este suspensivă de
executare.
Capitolul al Xlll-lea. Incidente
la locul de deţinere
Secţiunea 1. Consideraţii introductive

Penitenciarul are o „semnificaţie politică deosebită,[11, deoarece tratamentul deţi
nuţilor este expresia nivelului socio-cultural al unei ţări, prin ilustrarea felului cum sunt
respectate drepturile omului şi nivelul de democratizare a aparatului de stat. Peni
tenciarele servesc comunitatea, dar ele încă rămân o frontieră a civilizaţiei, neavând
capacitatea de a fi contemporane cu societatea în care funcţionează. în literatura de
specialitate, penitenciarul a fost asociat termenului de „mediu total', folosit pentru prima
dată de criminologul Goffman121pentru a desemna locurile în care indivizii îşi petrec tot
timpul (munca şi odihna). Acest mediu total reprezintă medii izolate şi închise, care în
penitenciar dobândesc anumite particularităţi.
Spaţiul carceral prezintă anumite caracteristici*131: un spaţiu închis (potrivit structurii
şi funcţionalităţii sale); un spaţiu dihotomic (divizează populaţia penitenciară în două
grupuri: de o parte şi alta a gratiilor); un spaţiu penal (din punct de vedere juridic); un
spaţiu al experienţei-limită (din punct de vedere psihologic); un spaţiu al autorităţii şi
interacţiunii asimetrice (din punct de vedere tranzacţional); un câmp de forţe în care
sunt consacrate conflictele determinate de tacticile de dominare şi cele de rezistenţă;
un spaţiu al întâlnirilor (comunitatea penitenciară constituie o lume de oameni privaţi
de prestigiu, dar, în acelaşi timp, un spaţiu în care acesta se poate redobândi sau
reconstrui, dar pe un nou temei: aureola unei cariere infracţionale, care face dintr-un
anonim un lider informai).
Având în vedere cele de mai sus, este evident că activitatea în penitenciar se
remarcă prin interdicţii formale care restrâng desfăşurarea anumitor acţiuni şi com
portamente, de a avea contact cu familia, de a personaliza spaţiul de locuit, de a avea
iniţiative, de restrângere a spaţiului individual, de prezenţa minimei intimităţi etc. în
aceste condiţii, privarea de libertate în mediul penitenciar constituie o situaţie deose
bită, cu amplă rezonanţă în mediul de viaţă al persoanei respective, atât pe durata
detenţiei, dar şi după aceea, în libertate. Activitatea cotidiană în penitenciar presupune
uneori desfăşurarea monotonă a unui şir de activităţi care se derulează pe ore, mi
nute şi care sunt conduse permanent, îngrădind libera mişcare a condamnaţilor. Din
considerente de securitate şi pază, aproape în totalitate, acţiunile condamnaţilor sunt
supravegheate sau păzite. Lipsa unor atribute ale libertăţii, traiul în colectivităţi de
infractori, restricţiile permanente, lipsa celor dragi şi apropiaţi, îndelungata claustrare
în camere suprapopulate creează pentru cei mai mulţi dorinţa, mai mult ori mai puţin
•1>Gh. F lorian, F e n o m e n o lo g ia penite n cia ră ..., p. 31.

[2) Erving Goffman (n. 11 iunie 1922 - d. 19 noiembrie 1982) a fost un sociolog şi autor
american originar din Canada. în anul 2007, Goffman a fost listat ca al 6-lea cel mai citat
intelectual în ştiinţele umane şi sociale de „T h e Tim es H ig h e r E d u ca tio n G uide” , în urma lui
Anthony Giddens şi înaintea lui Jürgen Habermas.
131Gh. F lorian, P sih o lo g ie penite n cia ră ..., p. 48-49.
XIII. Incidente la locul de deţinere 251
manifestă, de a scăpa de acest fel de viaţă, de a face tot ce este posibil pentru reîn
toarcerea în societate111.
Căile care sunt alese de fiecare deţinut în parte sunt variate, putând fi grupate în
două categorii: sunt deţinuţii care aleg calea regulamentară, legală şi se conformează
regimului impus, încercând să obţină maximum de facilităţi prevăzute de lege şi
regulamentul penitenciar, creând cel puţin aparenţa, dacă nu este ceva real, că sunt
pe drumul reeducării, al reintegrării în societate, participând la întreaga activitate
socio-educativă şi de muncă, pentru a executa mai repede pedeapsa şi a părăsi
penitenciarul, şi sunt deţinuţii care încearcă prin orice mijloace eludarea prevederilor
legale (înşelarea vigilenţei organelor de pază, coruperea acestora, desfăşurarea unor
activităţi negative în care atrag şi alţi deţinuţi etc.), cu acelaşi scop de a scăpa de
închisoare.
Secţiunea a 2-a. Deţinutul ca factor de normalitate
§1. Precizări prealabile
Pe parcursul încarcerării în penitenciar, în viaţa personală a condamnatului pot

apărea fapte juridice care, la rândul lor, produc efecte juridice sau necesită întocmirea
unor acte juridice de către condamnaţi. Astfel de fapte juridice sunt, de exemplu:
naşterea unui copil într-un loc de deţinere, căsătoria unui condamnat ori moartea unui
condamnat într-un loc de deţinere.
Desigur, apariţia unor astfel de evenimente atrage după sine întocmirea sau
încheierea unor acte juridice care au un caracter mixt, de drept civil, de dreptul familiei
etc., pe de o parte, dar şi de drept execuţional penal, pe de altă parte, ca urmare a locului
unde se încheie aceste acte şi a persoanelor care le încheie (organele administraţiei
de stat, penitenciare şi condamnatul care execută pedeapsa). Condamnatul personal
va încheia actul juridic al căsătoriei sau, după caz, se va întocmi certificatul de naştere
al unui copil născut în penitenciar ori se va întocmi certificatul de deces ca urmare
a decesului unei persoane condamnate aflate în penitenciar, după care va avea loc
predarea cadavrului familiei condamnatului, etc.
Toate aceste situaţii sunt reglementate prin Legea nr. 254/2013, precum şi prin
regulamentul de aplicare.
O altă situaţie constă în activitatea de audiere de către organele de cercetare
penală a deţinutului aflat în penitenciar, în legătură cu alte infracţiuni comise de către
acesta decât cea pentru care execută pedeapsa ori în legătură cu infracţiuni comise
de alte persoane.
în continuare, încercăm să prezentăm fiecare dintre situaţiile amintite mai sus.
§2. Naşterea unui copil
Supravegherea deţinutelor femei se asigură de personal de acelaşi sex. Personalul

de sex masculin are acces în secţiile pentru femei în condiţiile stabilite de directorul
locului de deţinere. Este posibil şi în practică s-au întâlnit situaţii când, în timpul exe
cutării pedepsei, condamnata a dat naştere copilului conceput înainte de condamnare.
1111. Chiş, Drept execuţional..., p. 276.

252 Drept execuţional penal XIII. Incidente la locul de det nen
Pentru ca această situaţie să fie posibilă, personalul medical are obligaţia de a persoană fizică, cum ar * i
lua în evidenţă femeia condamnată care este însărcinată, încă de la primirea în se presupune că are ataşa
penitenciar. Urmărirea sarcinii se face potrivit recomandărilor medicului specialist de mamă, sau o rudă mai în d€
obstetrică-ginecologie, cu respectarea ghidurilor de obstetrică-ginecologie. ocrotire a copilului.
Femeile condamnate care sunt însărcinate beneficiază de asistenţă medicală Este de subliniat fapte cs
prenatală şipostnatală, luându-se măsuri ca naşterea să aibă loc în afara penitenciarului, decât tatălui, administra: =
într-o instituţie medicală specializată. Administraţia penitenciarului ia măsuri ca, în mod direcţiei pentru protecţia d
excepţional, persoana condamnată, la solicitarea acesteia şi dacă nu este decăzută cuprinsul căreia dornici azi
din exerciţiul drepturilor părinteşti, să îşi poată îngriji copilul până la vârsta de un an. îi revine obligaţia de a e«e
Femeia condamnată cu evoluţie normală a sarcinii este internată cu 30 de zile dezvoltare a minorulu a z-î
anterior datei probabile a naşterii, într-o secţie/compartiment de specialitate a unui aceeaşi direcţie este cea or
penitenciar-spital. în cazul unei sarcini cu risc, aceasta este internată de îndată în cea o măsură de ocrotire prez*
mai apropiată unitate spitalicească din reţeaua sanitară publică ce are un compartiment încredinţarea acestuia.
de specialitate. Consimţământul marre-
Penitenciarul-spital în care se află femeia condamnată însărcinată ia măsuri pentru un exemplar al înscrisu - .1
ca naşterea copilului să se realizeze într-un spital din reţeaua sanitară publică. persoana căreia i-a f o s : z
După naştere, femeia condamnată îşi poate îngriji copilul, până la împlinirea vârstei Este posibil ca în v a:a r
de un an, într-un penitenciar care asigură condiţiile necesare în acest scop. Pornind cărora li s-ar putea încrec n
de la raţiuni de ordin biologic şi anatomic, copilul este lăsat cu mama lui în penitenciar poată îndeplini conditi e oe
până la vârsta de 1 an, pentru a fi asigurată alăptarea lui şi pentru a-i asigura primele copiilor aflaţi într-o unitara zi
îngrijiri pentru o dezvoltare normală. efectuarea vaccinărilor coi
Femeile însărcinate sau cele care au născut în perioada detenţiei şi au în îngrijire asigură prin structur a :a
copii mai mici de un an nu pot presta muncă în timpul nopţii sau în locuri vătămătoare, Asistenţa medicală şi l ■ — â-
periculoase ori care prezintă risc pentru sănătatea sau integritatea acestora şi li se penitenciar în îngrijirea fe~*<
asigură un regim de corespunzător de hrană pentru ele şi pentru copii. medic de familie/medc zac
Prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor sunt
desemnate penitenciarele care asigură condiţiile necesare pentru ca mama privată de
§3. Autentificarea s i i
libertate, la solicitarea acesteia, să îşi poată îngriji copilul până la împlinirea vârstei
de un an (art. 73 din Legea nr. 254/2013).
în timpul executări peoec
în regulamentul privind executarea pedepselor s-a înscris dispoziţia expresă privind sau legalizarea unor acte rjh
declararea copilului de către administraţia penitenciarului, care va asigura condiţiile
recunoaşterea unui cop ce
pentru întocmirea actului de naştere în termenul prevăzut de lege (art. 17-26 din Legea
Astfel, la solicitarea pe<*
nr. 119/1996), fără a se face precizarea naşterii copilului în penitenciar. Administraţia
interesate din exterior cu cc
penitenciarului informează autorităţile competente în domeniul protecţiei copilului cu
creează condiţiile necesa'a;
privire la naşterea copilului de către o femeie condamnată, pentru a fi luate măsurile
către instituţii sau persoane
care se impun.
Cheltuielile efectuate c u «
La împlinirea vârstei de un an sau anterior, copilul poate fi dat în îngrijire, cu acordul solicitat.
mamei, familiei sau persoanei indicate de aceasta. în cazul în care copilul nu poate fi dat
în îngrijire, el este încredinţat, potrivit legii, unei instituţii specializate, înştiinţându-se,
în acest sens, autorităţile competente pentru protecţia copilului. Cu acordul mamei, §4. Moartea unui con
copilul poate fi încredinţat şi înainte de împlinirea vârstei de un an. încredinţarea se corporale a persoanelor
realizează şi atunci când mama nu este aptă să aibă grijă de el sau îl supune la rele
tratamente, încredinţare dispusă de instanţa de judecată. în timpul executăm pedef
în situaţia în care starea sănătăţii mamei, condiţiile din penitenciar sau starea cum ar fi decesul unor conca
precară a sănătăţii copilului nu sunt optime şi oportune pentru dezvoltarea minorului, de muncă, de o boală ncuc
se poate lua măsura încredinţării, pe o durată mai scurtă de un an, tatălui sau unei executarea pedepsei, d a r '
alte persoane, cu încuviinţarea mamei. Prin altă persoană trebuie înţeleasă atât o
persoană fizică, cum ar fi un membru de familie (soră, unchi, mătuşă, bunică), care
se presupune că are ataşamentul cerut faţă de copil şi că poate să îl ajute pe el şi pe
mamă, sau o rudă mai îndepărtată, cât şi o persoană juridică, cum ar fi o instituţie de
ocrotire a copilului.
Este de subliniat faptul că, în ipoteza în care copilul este încredinţat unei alte persoane
decât tatălui, administraţia penitenciarului are obligaţia înştiinţării despre aceasta a
direcţiei pentru protecţia drepturilor copilului din unitatea administrativ-teritorială în
cuprinsul căreia domiciliază persoana ori îşi are sediul instituţia de ocrotire. Acesteia
îi revine obligaţia de a exercita un control permanent asupra modului de creştere şi
dezvoltare a minorului la persoanele în grija cărora a fost încredinţat. De asemenea,
aceeaşi direcţie este cea chemată de către administraţia penitenciarului pentru a lua
o măsură de ocrotire propice dezvoltării normale a minorului, dacă nu a fost posibilă
încredinţarea acestuia.
Consimţământul mamei privind încredinţarea trebuie să îmbrace forma scrisă, iar
un exemplar al înscrisului va rămâne la locul de deţinere şi celălalt va însoţi copilul la
persoana căreia i-a fost încredinţat.
Este posibil ca în viaţa reală să nu se identifice tatăl minorului sau alte persoane
cărora li s-ar putea încredinţa sau, chiar dacă se găsesc aceste persoane, ele să nu
poată îndeplini condiţiile pentru a se îngriji de copil. Pentru a evita astfel de situaţii,
copiilor aflaţi într-o unitate penitenciară în îngrijirea mamelor condamnate li se asigură
efectuarea vaccinărilor, conform Programului naţional de imunizări. Vaccinurile se
asigură prin structurile de specialitate teritoriale/de la nivel judeţean sau regional.
Asistenţa medicală şi urmărirea dezvoltării fizice şi psihomotorii a copilului aflat într-un
penitenciar în îngrijirea femeii condamnate se fac prin examene de bilanţ, de către un
medic de familie/medic pediatru.
§3. Autentificarea şi legalizarea unor acte juridice
în timpul executării pedepsei pot apărea situaţii în care este nevoie de autentificarea
sau legalizarea unor acte juridice care emană de la condamnat, cum ar fi un testament,
recunoaşterea unui copil, cesionarea unor bunuri etc.
Astfel, la solicitarea persoanei private de libertate ori la cererea altor persoane
interesate din exterior, cu consimţământul acesteia, administraţia locului de deţinere
creează condiţiile necesare pentru autentificarea sau legalizarea unor acte juridice de
către instituţii sau persoane competente potrivit legii, în locul de deţinere.
Cheltuielile efectuate cu aceste operaţiuni se suportă de către persoana care le-a
solicitat.
§4. Moartea unui condamnat. Afectarea gravă a sănătăţii şi integrităţii

corporale a persoanelor condamnate
în timpul executării pedepsei în penitenciar pot avea loc şi evenimente nefericite,

cum ar fi decesul unor condamnaţi. Moartea acestora poate fi generată de un accident
de muncă, de o boală incurabilă sau de alte cauze. Un astfel de eveniment stinge
executarea pedepsei, dar produce, în acelaşi timp, şi alte efecte juridice, care privesc
254 Drept execuţional penal XIII. Incidente la locul de det - e e
anumite drepturi civile, anumite răspunderi civile şi care duc la naşterea unor drepturi în cazul în care persoa'
pentru urmaşii decedatului (dreptul la pensie, la moştenire etc.). ori integritatea corpora ă. o
în cazul decesului unei persoane condamnate, administraţia penitenciarului medical, de a consemna -
înştiinţează de îndată familia persoanei decedate, reprezentantul legal sau o persoană soanei condamnate în legaţi
apropiată de aceasta, judecătorul de supraveghere a privării de libertate, procurorul conducerea unităţii.
de la parchetul competent şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor. în cazul în care consta-
Prin persoană apropiată se înţelege una dintre persoanele cu care, anterior, violenţe, m edicul care eied
decedatul a menţinut legătura prin vizite, corespondenţă sau telefon. De asemenea, în fişa m edicală cele c o r 5:2
aceste persoane, familia persoanei decedate, reprezentantul legal sunt informaţi cu acestea sau cu orice altă a ;
indicarea locului unde trebuie să se prezinte pentru ridicarea decedatului, a actelor şi în cazurile prevăzute m 2
a obiectelor ce au aparţinut acestuia. examinată, în penitenciar 3
Când decesul s-a produs ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli la fişa medicală, după ce ce
profesionale survenite în timpul executării pedepsei privative de libertate, urmaşii sub semnătură.
persoanei condamnate beneficiază de pensie de urmaş, potrivit legii. Cheltuielile ocazionale d
Efectuarea autopsiei medico-legale şi eliberarea certificatului medical constatator excepţia situaţiei în care r'_ a
al decesului sunt obligatorii în asemenea cazuri. în contul personal. Sume e c
înhumarea persoanei decedate este efectuată de către familie, rude sau alte fi recuperate, pe durata e «ee
persoane apropiate acesteia. în absenţa lor sau în caz de refuz, înhumarea persoanei în care în contul personal sa
decedate se face de către primăria din localitatea în a cărei rază teritorială se află Şi în aceste situaţii, e« 5:
penitenciarul. La cererea expresă a familiei decedatului, este posibilă incinerarea de îndată, judecătorul de s-c
acestuia în condiţiile legii; dacă cererea s-a făcut în interval de 1 an de zile de la Naţională a Penitenciare*
deces, administraţia penitenciarului este obligată să indice locul unde a fost îngropat acesteia sau, după caz. req ~
cadavrul şi vor fi posibile deshumarea acestuia în condiţiile legii şi transferarea lui la de a înştiinţa, de îndată lai
locul dorit de familie. acesteia, atunci când pe^sct
în vederea înhumării, se înmânează certificatul medical constatator al decesului ori integritatea corporală sau
şi certificatul de deces în original. unei boli psihice. înştiima-ea
în toate situaţiile în care se înregistrează decesul unui deţinut, personalul locului de poate fi exprimat.
deţinere este obligat să ia măsuri în vederea conservării locului producerii decesului
şi a eventualelor mijloace de probă. în cazul producerii unui deces, administraţia pe §5. Căsătoria unor pe1
nitenciarului are obligaţia de a cerceta împrejurările producerii acestuia, cu informarea
prealabilă a procurorului care efectuează urmărirea penală. Legiuitorul a apreciat - ş
în cazul în care moartea este violentă sau are o cauză suspectă, constatarea se fi încheiată şi în penitenc ='
face de către un medic legist, care va întocmi şi un certificat medico-legal pe baza de instituţii. Căsătoria de: - -
căruia se pot face constatări suplimentare, după care se va înştiinţa organul de pro Persoanele c o n d a m n e
curatură, iar dacă moartea este cauzată de un accident de muncă, pe lângă organul condiţiile legii. Consimtă"" ă'
de procuratură, va fi înştiinţat şi organul competent pentru protecţia muncii. din cadrul serviciului pub : 3
în cazul morţii unui copil născut în penitenciar, declaraţia în acest sens se face de din cadrul primăriei în a cân
către administraţia locului de deţinere, potrivit normelor legale. Organul competent să înch<
în cazul în care decedatul are cetăţenie străină sau este apatrid, administraţia localităţii pe raza căre se g
penitenciarului va informa de îndată reprezentanţa diplomatică sau consulară a statului înregistrarea căsătorie v
respectiv ori autoritatea internă competentă. căsătoriei penitenciarul
Bunurile şi sumele de bani aparţinând persoanei decedate, deţinute conform dis căsătorie, la locul înche e r t
poziţiilor legale şi aflate la locul de deţinere, se înmânează familiei, rudelor, repre este situat penitenciara
zentantului legal sau persoanei apropiate, iar în cazul în care aceştia nu se prezintă Administraţia penitenc a-.
în termen de un an de la data înregistrării decesului, se trec în proprietatea locului căsătoriei.
de deţinere. Dacă bunurile prezintă un grad avansat de uzură sau sunt inutilizabile, Analizele medicale nece
acestea se distrug de către o comisie numită prin decizia directorului penitenciarului. realizează prin grija a d - n
în cazul în care persoanei condamnate i-a fost afectată în mod grav sănătatea
ori integritatea corporală, personalul medical are obligaţia de a întocmi un referat
medical, de a consemna în fişa medicală cele constatate, precum şi declaraţiile per
soanei condamnate în legătură cu acestea sau cu orice altă agresiune şi de a anunţa
conducerea unităţii.
în cazul în care constată urme de violenţă sau persoana condamnată acuză
violenţe, medicul care efectuează examenul medical are obligaţia de a consemna
în fişa medicală cele constatate şi declaraţiile persoanei condamnate în legătură cu
acestea sau cu orice altă agresiune şi de a sesiza de îndată procurorul.
în cazurile prevăzute mai sus, persoana condamnată are dreptul de a solicita să fie
examinată, în penitenciar, de un medic legist. Certificatul medico-legal se anexează
la fişa medicală, după ce persoana condamnată a luat cunoştinţă de conţinutul său,
sub semnătură.
Cheltuielile ocazionate de examenul medical se suportă de către solicitant, cu
excepţia situaţiei în care nu are sume de bani evidenţiate în fişa contabilă nominală sau
în contul personal. Sumele cheltuite în acest sens de administraţia penitenciarului vor
fi recuperate, pe durata executării pedepsei, de la persoana condamnată, în momentul
în care în contul personal sau în fişa contabilă va exista disponibil.
Şi în aceste situaţii, există obligaţia ca administraţia penitenciarului să înştiinţeze,
de îndată, judecătorul de supraveghere a privării de libertate, parchetul şi Administraţia
Naţională a Penitenciarelor, familia persoanei condamnate, o persoană apropiată
acesteia sau, după caz, reprezentantul legal. Administraţia penitenciarului are obligaţia
de a înştiinţa, de îndată, familia persoanei condamnate sau o persoană apropiată
acesteia, atunci când persoanei condamnate i-a fost afectată în mod grav sănătatea
ori integritatea corporală sau este transferată într-o instituţie medicală pentru tratarea
unei boli psihice. înştiinţarea se face cu acordul persoanei condamnate, dacă acesta
poate fi exprimat.
§5. Căsătoria unor persoane condamnate
Legiuitorul a apreciat - şi a dispus în acest sens - că, potrivit legii, căsătoria poate
fi încheiată şi în penitenciar, în anumite condiţii impuse de regulamentul unei astfel
de instituţii. Căsătoria deţinutului realizată în condiţiile art. 75 din Legea nr. 254/2013.
Persoanele condamnate au dreptul la încheierea căsătoriei în penitenciar, în
condiţiile legii. Consimţământul viitorilor soţi este luat de către ofiţerul de stare civilă
: n cadrul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz,
: n cadrul primăriei în a cărei rază administrativ-teritorială se găseşte penitenciarul.
Organul competent să încheie căsătoria este ofiţerul de stare civilă de la primăria
ccalităţii pe raza cărei se găseşte locul de deţinere. Aceeaşi persoană va efectua
-registrarea căsătoriei în registrul de stare civilă, fără a menţiona la rubrica locul
:âsătoriei penitenciarul, după care va elibera certificatul de căsătorie. în actul de
răsătorie, la locul încheierii căsătoriei, se înscrie localitatea în a cărei rază teritorială
rste situat penitenciarul.
Administraţia penitenciarului are obligaţia de a asigura condiţiile necesare încheierii
căsătoriei.
Analizele medicale necesare încheierii căsătoriei între deţinuţi de sex diferit se
Talizează prin grija administraţiei penitenciarului, cheltuielile fiind suportate de
256 Drept execuţional penal XIII. Incidente la locul de de: -•
solicitanţi. Este obligatoriu să fie îndeplinite şi în această situaţie condiţiile de fond şi în cazul în care între m
de formă prevăzute de art. 271 şi urm. C. civ., declaraţia de căsătorie fiind însoţită de nu mai îndeplineşte corxi
toate înscrisurile necesare, precum şi de analizele medicale în acest scop. Desigur, Participarea deţinutei
va fi respectat principiul publicităţii şi se va asigura solemnitatea încheierii căsătoriei, văzută la art. 69 alin. * li
prin prezenţa celor doi martori, prevăzuţi de art. 287 C. civ. testator, persoană v â tâ n
în cazul în care viitorii soţi sunt ambii condamnaţi şi nu se găsesc în acelaşi nu împiedică acordarea .î
penitenciar, la solicitarea scrisă a acestora (raportul scris al condamnatului) şi cu avizul lit. e) din lege se calce ea:
comisiei pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare a sancţiuni disciplinare.
pedepselor privative de libertate, Administraţia Naţională a Penitenciarelor ia măsuri de Evaluarea participâr a
transferare, astfel încât aceştia să se afle în acelaşi loc de deţinere pe timpul necesar şi asistenţă socială on a "
încheierii căsătoriei, pentru a-şi exprima liber consimţământul. a următoarelor condit
La încheierea căsătoriei pot participa: judecătorul de supraveghere a privării de a) includerea deţin lt- .
libertate, directorul locului de deţinere, un reprezentant al serviciului de educaţie şi productive;
intervenţie psihosocială, precum şi un număr de maxim 10 persoane, rude sau alte b) realizarea obiectr.ek
persoane apropiate viitorilor soţi. în cazul în care de: tui
Dacă condamnaţii execută pedeapsa în regim semideschis sau deschis, pot încheia programele educaţiona.e
căsătoria în localitatea în care domiciliază sau în localitatea în a cărei rază teritorială verificarea îndepliniri or.et
este situat penitenciarul, cu acordul directorului penitenciarului, şi pot primi, în acest prin analiza p e rio a d e i de
scop, o permisiune de ieşire din penitenciar de până la 5 zile. Permisiunea de ieşire de dinaintea formulăr ce'*
din penitenciar se acordă de către directorul general al Administraţiei Naţionale a Deţinuţii beneficiază :e
Penitenciarelor, la propunerea comisiei formate din director, care este şi preşedintele respectarea condiţiilor pr-e*
ei, directorul adjunct pentru siguranţa deţinerii şi regim penitenciar şi directorul adjunct intimă este determinată :e
pentru educaţie şi asistenţă psihosocială. este de 48 de ore. Vizita se
După încheierea căsătoriei, dacă nu există posibilitatea acordării permisiunii ieşirii va stabili, totodată, şi mocê
din locul de deţinere, soţii pot beneficia de vizită intimă, timp de 48 de ore, cu acordul în mod excepţiona . zx
directorului penitenciarului. în cazul în care cei doi soţi divorţează şi se recăsătoresc motive ce ţin de admir s"aţ
între ei, prevederile privind acordarea vizitei intime de 48 de ore nu se aplică. de ore, fără ca perioada oe
Persoana condamnată căsătorită poate beneficia de vizită intimă numai cu soţul a durata totală a vizite aos
sau soţia. Pentru acordarea vizitei intime, partenerii trebuie să fi avut o relaţie similară oeneficia, cu titlu de recor-;
relaţiilor stabilite între soţi anterior datei primirii în penitenciar. Dovada existenţei relaţiei Deţinutul, soţul sau soţ
de parteneriat se face prin declaraţie pe propria răspundere, autentificată de notar. sub sancţiunea prevede^ ~ji
Numărul, periodicitatea şi procedura desfăşurării vizitelor intime se stabilesc prin privire la existenţa une d o
regulamentul de aplicare a legii. SIDA, întocmind fiecare o ce
Pot beneficia de vizită intimă persoanele condamnate care îndeplinesc, cumulativ, Declaraţiile se depun la des
următoarele condiţii: i Menţiuni despre a c o rd a je
a) sunt condamnate definitiv şi sunt repartizate într-un regim de executare a pedep sectorul vizită şi în modu J
selor privative de libertate; catelor despre persoane e p
b) nu sunt în curs de judecată în calitate de inculpat; Dispoziţiile referitoare la
c) există o relaţie de căsătorie, dovedită prin copie legalizată a certificatului de antiterorist se aplică în mo
căsătorie sau, după caz, o relaţie de parteneriat similară relaţiilor stabilite între soţi; a spoziţie mijloace de prote
d) nu au beneficiat, în ultimele 3 luni anterioare solicitării vizitei intime, de permi cu transmitere sexuală. Mod
siunea de ieşire din penitenciar; amenajarea şi dotarea spat
e) nu au fost sancţionate disciplinar pe o perioadă de 6 luni, anterioară solicităr prin regulamentul de orc |
vizitei intime, sau sancţiunea a fost ridicată;
în cazul în care între momentul aprobării cererii şi cel al acordării dreptului deţinutul
nu mai îndeplineşte condiţiile de mai sus, vizita intimă nu se acordă.
Participarea deţinutului în orice altă cauză penală în altă calitate decât cea pre
văzută la art. 69 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 254/2013 (de exemplu, ca petent, con-
testator, persoană vătămată, parte civilă, parte responsabilă civilmente ori martor)
nu împiedică acordarea vizitei intime. Termenul de 6 luni prevăzut de art. 69 alin. (1)
lit. e) din lege se calculează de la data depunerii în penitenciar sau a aplicării ultimei
sancţiuni disciplinare.
Evaluarea participării active la programele educaţionale, de asistenţă psihologică
şi asistenţă socială ori la muncă se face ţinându-se seama de îndeplinirea cumulativă
a următoarelor condiţii:
a) includerea deţinutului într-un program de reintegrare socială sau la activităţi
productive;
b) realizarea obiectivelor stabilite prin programe sau a sarcinilor de lucru.
în cazul în care deţinutul, din motive neimputabile acestuia, nu mai participă la
programele educaţionale, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială ori la muncă,
verificarea îndeplinirii criteriului prevăzut la art. 69 alin. (1) lit. f) din Lege se realizează
prin analiza perioadelor de activitate cu cele de inactivitate, în cuprinsul celor 3 luni
de dinaintea formulării cererii.
Deţinuţii beneficiază de o vizită intimă o dată la 3 luni, cu durata de două ore, cu
respectarea condiţiilor prevăzute la art. 69 din Legea nr. 254/2013. Atunci când vizita
intimă este determinată de încheierea căsătoriei în timpul detenţiei, durata acesteia
este de 48 de ore. Vizita se va desfăşura cu acordul directorului penitenciarului, care
va stabili, totodată, şi momentul în care se desfăşoară vizita, informând în timp util soţii.
în mod excepţional, vizita prevăzută mai sus poate fi întreruptă o singură dată, din
motive ce ţin de administraţia locului de deţinere, pentru o perioadă de maximum 24
de ore, fără ca perioada de timp pentru care a avut loc întreruperea să se calculeze
ia durata totală a vizitei, aceasta continuând de la momentul întreruperii. Deţinuţii pot
beneficia, cu titlu de recompensă, de vizită intimă, în condiţiile legii.
Deţinutul, soţul sau soţia ori, după caz, partenerul sau partenera au obligaţia,
sub sancţiunea prevederilor art. 353 şi art. 354 C. pen., să se informeze reciproc’cu
privire la existenţa unei boli venerice sau a sindromului imunodeficitar dobândit -
SIDA, întocmind fiecare o declaraţie pe propria răspundere despre această informare.
Declaraţiile se depun la dosarul individual al deţinutului sau, după caz, al deţinuţilor.
Menţiuni despre acordarea vizitei intime se fac în documentele de evidenţă de la
sectorul vizită şi în modulul corespunzător al aplicaţiei informatizate de gestiune a
datelor despre persoanele private de libertate.
Dispoziţiile referitoare la refuzul acordării vizitei şi la controlul de specialitate şi
antiterorist se aplică în mod corespunzător. Administraţia penitenciarului pune la
dispoziţie mijloace de protecţie şi materiale de informare pentru prevenirea bolilor
cu transmitere sexuală. Modul de desfăşurare, măsurile de siguranţă, supraveghere,
amenajarea şi dotarea spaţiilor destinate acordării acestui tip de vizită se stabilesc
orin regulamentul de ordine interioară a penitenciarului.
258 Drept execuţional penal XIII. Incidente la locul de deţ
Secţiunea a 3-a. Deţinutul ca factor de criză încep după câteva zile sau se
putând să apără diferite sti
§1. Precizări prealabile timp. Şocul depunerii este '9
emoţionale preexistente. Trţ
Venirea în penitenciar tulbură echilibrul personalităţii individului, marcându-i Este necesar să se cunoasc
existenţa sub trei aspecte: spaţiul de viaţă, timpul personal (suspendarea viitorului psihic, astfel ca membn pen
şi relativizarea trecutului) şi comportamentul social (prin dezvoltarea sentimentului se poate remedia.
de abandon şi izolare psihică şi socială). Intrarea în penitenciar ridică două tipuri de O altă categorie de de: -u
probleme pe care le are orice condamnat: adaptarea la normele şi valorile mediului şi indiferenţă; această a :* ji
penitenciar şi soarta evoluţiei ulterioare a personalităţii sale. femeia constată cât de C'eşi
în penitenciar, normele şi valorile prezintă anumite elemente specifice, determinate a riscat nu îi arată cons ie r=
de caracteristicile modului de viaţă penitenciar. Astfel, demnitatea, sănătatea, munca, disperată de apărare a .z n
egalitatea, omul, protecţia, iubirea etc. sunt apreciate prin prisma stării de deţinut şi După o perioadă de _cerş- s
ierarhizate în funcţie de presiunea trebuinţelor nesatisfăcute în mediul penitenciar111. de greutăţile familiale. Jna
în penitenciar acţionează, ca şi în societate, trei tipuri de norme*121: lăudabile. Obişnuite să c s n
- organizaţionale, care privesc mecanismul de funcţionare a instituţiei; orienta, încearcă să câş: ze
- acţionale, care indică regulile de evaluare corectă a situaţiilor cotidiene şi a adapteze la mediul carcere
evenimentelor care interesează colectivitatea deţinuţilor;
- relaţionale, care se referă la modalităţile considerate eficiente în raporturile §2. Refuzul de hrană
deţinut - deţinut, grup de deţinuţi - deţinut, deţinuţi - personalul din penitenciar.
în penitenciar acţionează normele oficiate]n paralel cu normele neoficiale. Normele 2.1. Noţiune şi cauze
oficiale sunt cele prevăzute de Legea de executare a pedepselor privative de libertate
şi de regulamentul de punere în aplicare, iar normele neoficiale au scopul de a uşura în timpul detenţiur uni
şi a favoriza procesul de comunicare între deţinuţi, de adaptare la viaţa în închisoare, administraţia penitenciar -
precum şi de creare a unui sistem de relaţii informale între deţinuţi, necesare pentru de hrană, reglementa de a "
ca executarea pedepsei să fie suportabilă, mai uşor de îndeplinit. poate pune în pericol sâr ă'.al
Impactul detenţiei asupra deţinutului se resimte în mod dramatic, prin limitarea pentru anumite n e m u fr^ -
spaţiului de mişcare şi a organizării vieţii, prin „restrângerea relaţiilor personale, lipsa reală, dar poate fi şi e x p r â
de informaţii, regimul autoritar şi strict, mediul închis şi activităţile monotone”. Toate neînţelegeri sau necunoas:e
aceste caracteristici ale mediului carceral sunt percepute de către deţinut ca o atingere De cele mai multe o^ 'e^j
a integrităţii sale ca fiinţa umană. Odată cu intrarea în penitenciar, condamnatul va condamnatul. Acesta, cocsd
resimţi, într-o măsură mai mare sau mai mică (în funcţie de vârsta, structura sa administraţia penitenciarii ..
psihologică, gradul de maturizare socială şi de nivelul de cultură), efectele privării de toate căile obişnuite de -ezi
libertate şi va reacţiona într-un mod specific la această nouă situaţie. Astfel, primele birocratice prevăzute de eg
date în legătură cu un deţinut sunt furnizate de conduita acestuia în momentul depunerii este fie foarte îndepărtată c ■=
în penitenciar, care va fi în funcţie de normele şi valorile pe care acesta le va aprecia atragă atenţia asupra sa zei
ca fiind în concordanţă cu împrejurările în care se află. penitenciară a constata! că a
Comportamentul deţinutului este influenţat de două aspecte principale: durata rezulte că sunt luptător acei
condamnării, pe de o parte, care constituie principalul factor de stres, şi fenomenul care îi preocupă. Desigur :n
psihosocial, pe de altă parte, manifestându-se „criza de detenţid'. De pildă. în cazul femei să intervină prompt şi cu ~ e i
deţinute, manifestarea cea mai frecvent întâlnită este anxietatea: potop de lacrimi, ţipete a această formă de protes:
ameninţări cu sinuciderea, comportamente autoagresive, de împotrivire la respectarea Refuzul de hrană poare *
regulamentului de ordine interioară al penitenciarului. Alteori, manifestările disperate condamnat), dar şi colec* . {
incident trebuie să fie tratat ci
şi la încetarea grevei. ReL.zj
111G h. Florian, P sihologie p e n ite n cia ră ..., p. 49.
121 I. Tudosescu, A cţiu n e a u m ană ş i dialectica vieţii sociale, Ed. Politică, Bucureşti, 1980 şi anume subiectul vrea să a
p. 120. satisfăcute anumite cerer :
încep după câteva zile sau se rezumă doar la plâns, pe care nu îl pot explica, concomitent
putând să apără diferite stări somatice: slăbesc, au insomnie, sunt dezorientate în
timp. Şocul depunerii este resimţit de femeile deţinute direct proporţional cu dezordinile
emoţionale preexistente. Trebuie să se evite transformarea lor î atitudini caracteriale.
Este necesar să se cunoască motivele care au condus la un asemenea dezechilibru
psihic, astfel ca membrii personalului penitenciarului să încerce să le convingă că totul
se poate remedia.
O altă categorie de deţinute manifestă la depunerea în penitenciar o totală nepăsare
şi indiferenţă; această atitudine este rezultatul faptului că, ajungând în penitenciar,
femeia constată cât de greşită a fost soluţia aleasă şi, mai rău, că cei pentru care ea
a riscat nu îi arată consideraţie, ci o neglijează şi chiar o părăsesc. Gelozia, ca luptă
disperată de apărare a „proprietăţii” afective, este întâlnită deseori printre deţinute.
După o perioadă de „cerşit afectiv” nesatisfăcut, se instalează o răcire şi o distanţare
de greutăţile familiale. Uneori, sub această blazare se pot ascunde intenţii deloc
lăudabile. Obişnuite să disimuleze sub masca impasibilităţii, câştigă timp pentru a se
orienta, încearcă să câştige bunăvoinţa personalului, să participe la activităţi, să se
adapteze la mediul carceral, frustrant.
§2. Refuzul de hrană (greva foamei)
2.1. Noţiune şi cauze
în timpul detenţiunii, unii condamnaţi pot recurge la forme de protest faţă de

administraţia penitenciarului, ajungându-se chiar la declararea grevei foamei (refuzul
de hrană, reglementa de art. 54-55 din Legea nr. 254/2013) de către un deţinut, care
poate pune în pericol sănătatea acestuia. De fapt, condamnatul îşi manifestă protestul
pentru anumite nemulţumiri privind regimul penitenciar. Nemulţumirea sa poate fi
reală, dar poate fi şi expresia unei ambiţii exagerate, a unei încăpăţânări sau a unei
neînţelegeri sau necunoaşteri a unor stări de lucruri.
De cele mai multe ori, refuzul de hrană este generat de o criză morală în care intră
condamnatul. Acesta, considerându-se nedreptăţit prin anumite decizii luate de către
administraţia penitenciarului sau de grupul din care face parte, apreciază că a epuizat
toate căile obişnuite de rezolvare. El nu mai are încredere în procedurile greoaie,
birocratice prevăzute de legi şi regulamente, potrivit cărora soluţionarea favorabilă
este fie foarte îndepărtată, fie incertă, astfel că sunt necesare soluţii extreme, care să
atragă atenţia asupra sa, deşi nu urmăreşte ca sănătatea să îi fie afectată. Practica
penitenciară a constatat că aceşti deţinuţi nu urmăresc să ajungă la suicid, ci doar să
rezulte că sunt luptători, apelând la orice mijloc pentru a rezolva favorabil problemele
care îi preocupă. Desigur, în astfel de situaţii, administraţia penitenciarului urmează
să intervină prompt şi cu metode specifice pentru determinarea deţinutului să renunţe
!a această formă de protest.
Refuzul de hrană poate avea un impact nedorit atât individual (personal pentru
condamnat), dar şi colectiv (asupra celorlalţi condamnaţi), motiv pentru care acest
ncident trebuie să fie tratat cu grijă, astfel încât să conducă la soluţionarea conflictului
şi la încetarea grevei. Refuzul de hrană în mediul penitenciar are o valoare simbolică,
şi anume subiectul vrea să arate că este gata pentru orice sacrificiu dacă nu îi sunt
satisfăcute anumite cereri; desigur, aceste cereri lui i se par justificate (revizuirea
260 Drept execuţional penal XIII. Incidente la locul de d e ţin e ';
pedepsei, suplimentarea unor drepturi), deşi regimul la care este supus corespunde menţionează acest fapt în fom
normelor în vigoare. Acest tip de comportament are în el ceva spectaculos şi prin el imediat după consultaţie.
se doreşte să se atragă atenţia şi admiraţia celor din jur. în cazul în care persoara
Documentele întocmite în procedura refuzului de hrană se introduc în dosarul şeful secţiei îl sesizează pe j
individual al deţinutului. Modelul formularului prevăzut de procedura refuzului de hrană prevăzut de procedura p r . nd
se aprobă de directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, după condamnată, cazată în co ro c^
consultarea judecătorilor de supraveghere a privării de libertate. sau deschis, va fi transferată
Refuzul de hrană nu constituie abatere disciplinară, fiind un drept al condamnatului, supravegherii atente şi a r~-:ni
recunoscut chiar şi în plan internaţional. tutun, şi refuză să primească î
O problemă deosebită este aceea când mai mulţi condamnaţi refuză în grup ori în
totalitatea colectivităţii penitenciarului să mai servească masa. într-o astfel de situaţie,
2.4. Măsuri obligatori m
administraţia penitenciarului discută individual cu fiecare condamnat, se va apela
la specialişti în psihologie sau negociatori, astfel că toate eforturile trebuie făcute în cazul refuzului de hrară.
pentru a dezamorsa protestul colectiv. Situaţia trebuie tratată cu multă seriozitate şi consemna în formular aspectel
profesionalism, pentru a se evita a degenera în răzvrătire generală sau revoltă, cu protestul, măsurile dispuse c
tulburarea gravă a ordinii. Se va apela, de asemenea, la forurile competente pentru a sau de a înceta forma de prcci
se pregăti forţele de intervenţie pentru a apăra instituţia în caz de pericol. motivelor refuzului de hrarâ
Cauzele care conduc la astfel de gesturi sunt dintre cele mai variate: epuizarea supraveghere a privării de i dq
căilor de atac în justiţie, neîndeplinirea unor cereri din partea administraţiei penitenciare completând formularul de re*-Q
(scoaterea la muncă, internarea în spital, lipsa de receptivitate la unele cereri, protestului. Dacă persoana c J
memorii, sesizări, probleme ce ţin de regimul de executare, transferul la un penitenciar încheia un proces-verbal în s a
neconvenabil etc.), violenţele ori alte conduite agresive din partea unor condamnaţi, Din momentul înştiirtă' -C
o boală psihică gravă, sentimentul de inutilitate sau de alienare, depresia ca urmare consideră că persoana coroarT
a condamnării de lungă durată etc. în situaţia în care judecâ:o
măsuri legale şi va face proc M
2.2. Declanşarea refuzului de hrană nemulţumiri pot fi grupate îr da
a) dacă cele sesizate de ce
în situaţia în care o persoană condamnată intenţionează să refuze hrana, anunţă dispoziţiile art. 39 (stabil "ea "eg
verbal sau în scris agentul supraveghetor şi înaintează acestuia eventuale cereri scrise executare), art. 56 (exercitarea di
cu privire la motivele refuzului de hrană. mpotriva hotărârii comisie
Există şi situaţia când deţinutul nu anunţă verbal sau scris agentul supraveghetor supraveghere a privării de cad
dar se constată indicii că persoana condamnată nu se alimentează, caz în care agentu urmând a soluţiona, prin înche«
supraveghetor va constata din oficiu această situaţie. b) dacă cele sesizate de ce«
dispoziţiile art. 39, art. 40. a " 3
2.3. Măsuri determinate de intenţia de declarare a refuzului de hrană privării de libertate poate ase - T!
Printre măsurile pe care a \
Despre situaţiile prevăzute mai sus, agentul supraveghetor completează formulam este necesar, medicul pen te ,x â
specific procedurii refuzului de hrană şi înştiinţează de îndată şeful secţiei de deţinere examinează clinic, făcând m e r|
cu privire la intenţia deţinutului de a refuza hrana sau că există indicii că acesta nu se caz, în fişa medicală. Acesta a
alimentează. Şeful secţiei ascultă persoana condamnată şi ia măsurile care se impun a infirmeria penitenciarul und
dacă aspectele invocate intră în aria sa de competenţă, în sensul că poate solicita cin partea personalului mea ca
ascultarea deţinutului de către educator sau psiholog, desemnaţi de coordonatoru asistenţa medicală corespunză*
sectorului reintegrare socială. Apoi, deţinutul este ascultat de către medic, care îi va aceste situaţii (din momentL di
prezenta posibilele urmări dăunătoare la care se expune. în cazul în care deţinutul îş condamnatul va fi alimentat a r i
menţine hotărârea de a refuza hrana, este consultat de către medic, data şi rezultata z de către medicul penitenc a-U
consultaţiei consemnându-se în formularul specific refuzului de hrană şi în fişa Atunci când starea de sănă*H
medicală a acestuia. Dacă deţinutul renunţă la hotărârea de a refuza hrana, medice asistenţa medicală corespunzâ:;
menţionează acest fapt în formular. Formularul completat se restituie şefului de secţie

imediat după consultaţie.
în cazul în care persoana condamnată îşi menţine hotărârea de a refuza hrana,
şeful secţiei îl sesizează pe directorul penitenciarului, căruia îi înaintează formularul
prevăzut de procedura privind refuzul de hrană. Aceeaşi soluţie se ia şi dacă persoana
condamnată, cazată în condiţiile regimului închis sau de maximă siguranţă, semideschis
sau deschis, va fi transferată la infirmerie ori în altă cameră de deţinere în vederea
supravegherii atente şi a monitorizării medicale, fără a avea asupra lor alimente sau
tutun, şi refuză să primească 3 mese consecutive.
2.4. Măsuri obligatorii pentru conducerea penitenciarului

în cazul refuzului de hrană, directorul penitenciarului va discuta cu deţinutul şi va
consemna în formular aspectele arătate de către acesta, motivele care au determinat
protestul, măsurile dispuse, opţiunea deţinutului de a refuza în continuare hrana
sau de a înceta forma de protest. Dacă acesta îşi menţine hotărârea, cu precizarea
motivelor refuzului de hrană, are obligaţia de a anunţa de îndată judecătorul de
supraveghere a privării de libertate, care va audia de îndată persoana condamnată,
completând formularul de refuz de hrană, potrivit motivelor de susţinere şi în scris a
protestului. Dacă persoana condamnată refuză să dea o astfel de declaraţie, se va
încheia un proces-verbal în acest sens de către judecător.
Din momentul înştiinţării judecătorului de supraveghere a privării de libertate, se
consideră că persoana condamnată se află în refuz de hrană.
în situaţia în care judecătorul a aflat nemulţumirile condamnatului, va dispune
măsuri legale şi va face propuneri în acest sens directorului penitenciarului. Aceste
nemulţumiri pot fi grupate în două categorii:
a) dacă cele sesizate de persoana condamnată vizează aspecte în legătură cu
dispoziţiile art. 39 (stabilirea regimului de executare), art. 40 (schimbarea regimului de
executare), art. 56 (exercitarea drepturilor persoanei condamnate) şi art. 104 (plângerea
împotriva hotărârii comisiei de disciplină) din Legea nr. 254/2013, judecătorul de
supraveghere a privării de libertate are obligaţia de a asculta persoana condamnată,
urmând a soluţiona, prin încheiere, aspectele sesizate;
b) dacă cele sesizate de persoana condamnată nu vizează aspecte în legătură cu
dispoziţiile art. 39, art. 40, art. 56 şi art. 104 din lege, judecătorul de supraveghere a
privării de libertate poate asculta persoana condamnată.
Printre măsurile pe care le poate lua pot fi următoarele: zilnic şi ori de câte ori
este necesar, medicul penitenciarului vizitează persoana aflată în refuz de hrană şi o
examinează clinic, făcând menţiuni despre aceasta în registrul de consultaţii şi, după
caz, în fişa medicală. Acesta, la rândul său, va lua măsuri ca protestatarul să fie dus
la infirmeria penitenciarului, unde să fie ţinut sub observaţie şi supraveghere atentă
din partea personalului medical. Acest personal va asigura persoanei condamnate
asistenţa medicală corespunzătoare, astfel încât viaţa ei să nu fie pusă în pericol. în
aceste situaţii (din momentul declaraţiei scrise sau a încheierii procesului-verbal),
condamnatul va fi alimentat artificial, sub formă de emulsii sau de perfuzii, de 3 ori pe
zi, de către medicul penitenciarului.
Atunci când starea de sănătate se agravează, iar în infirmerie nu poate fi asigurată
asistenţa medicală corespunzătoare, persoana aflată în refuz de hrană se transferă
262 Drept execuţional penal XIII. Incidente la locul de deţ ne-e
într-o unitate spitalicească, potrivit art. 54 alin. (12) din Legea nr. 254/2013. Administraţia §3. Combaterea actelt
penitenciarului are obligaţia de a transfera temporar persoana aflată în refuz de hrană
într-o instituţie medicală din reţeaua medicală a Ministerului Sănătăţii şi de a înştiinţa Pentru prevenirea uno' a
familia persoanei condamnate sau o persoană apropiată acesteia, în cazul în care îi reinstaurarea ordinii, este nec
este afectată în mod grav sănătatea ori integritatea corporală din cauza refuzului de cu fermitate şi tact, astfe ''c
a se alimenta. să se realizeze cu minim u n a
Personalul din serviciile de educaţie şi intervenţie psihosocială acţionează prin baza pe discuţii cu deţini.: ir
consiliere individuală pe toată perioada refuzului de hrană, informând deţinutul despre de acţiune nonviolentă a- a
riscurile continuării acestei forme de protest. Anii 1989 şi 1990 s-au ca'
Deţinutului aflat în refuz de hrană îi este alocată zilnic norma de hrană potrivit revoltelor au fost multiple
categoriei din care face parte. Administraţia locului de deţinere, prin personalul său, frigul permanent, condar"'-.âJi
are obligaţia ca, la ora servirii mesei, să ofere hrana respectivă, deţinutul având protest împotriva conduce' ;
posibilitatea să îşi exprime opţiunea. din sistemul penitenciar ca'
în dosarul personal al condamnatului se va face menţiune despre data şi motivele uman, de reprezentam a r i
declarării grevei. a stat lipsa comunicâr c e '
aşteptau de la personaL ce
2.5. Regimul aplicat condamnatului în refuz de hrană cu privire la unele gestur aci
a desconsiderării lor ca oa~>
Pe perioada refuzului de hrană, condamnatul este cazat separat, individual, într-o Şocul încarcerării, certa
încăpere anume destinată. Cu ocazia introducerii în acea cameră, i se face perche asupra vieţii şi co m p o ra ~ e
ziţie corporală completă şi se ridică de la condamnat şi se depun la magazie toate acestuia. Subcultura carcee
alimentele şi ţigările pe care le deţine. şi aplicat de către deţinut? pl
Pe durata refuzului de hrană îi este alocată norma de hrană potrivit categoriei din din punctul lor de vedere C*
care face parte, cu respectarea orelor de masă, pentru a-i permite să opteze pentru înainte de a intra în per te ' re
a consuma mâncare sau nu. Se suspendă însă dreptul de a cumpăra alimente şi instalează o sensibilizare cm
ţigări. Condamnatul poate primi totuşi reviste, ziare, cărţi, bani, bunuri de uz personal, lipsa de soluţii. Toate acestea
altele decât cele alimentare. şi frustrări care conduc a cec
Se poate aproba primirea de vizite din partea familiei condamnatului sau a altor traumatic perioada de de*em
persoane, care pot determina schimbarea hotărârii acestuia. (libertate, asociere, mutam :
diverse efecte psihosociae
2.6. încetarea refuzului de hrană Revolta este expresia a:
cultura penitenciară, care se
Dacă persoana condamnată declară în faţa judecătorului de supraveghere a privării de decizie că se impune să s
de libertate că renunţă la refuzul de hrană, este încunoştinţat directorul penitenciarului - revolta are un caracte* c
şi se consemnează, în mod corespunzător, în formularul prevăzut de procedura în naiul din penitenciar, se " c u
cazul refuzului de hrană. - revoltele dezvăluie exs*e
încetarea refuzului de hrană a persoanei condamnate are loc în următoarele situaţii-, în raport cu influenţele exteê
a) declaraţie scrisă sau verbală; acţiuni extremiste;
b) acceptarea hranei, care este oferită zilnic, la orele fixate, de administraţia pe - revolta apare ca efect a
nitenciarului; lipsei de imparţialitate cu pn«i
c) constatarea faptului că s-a alimentat, în mod direct ori pe baza investigaţiilor penitenciar;
sau determinărilor clinice de specialitate. - conştientizarea de câtm
Ieşirea din refuzul de hrană se consemnează într-o declaraţie scrisă şi semnată - sistemul penitenciar c*
de persoana condamnată, în prezenţa judecătorului de supraveghere a privării de personalului s-ar ocupa de sal
libertate. din cauza instabilităţii compcn
După constatarea încetării refuzului de hrană, deţinutul este transferat într-o ţâre din exterior. în orice nori
cameră de deţinere corespunzătoare regimului de executare în care a fost repartizat.
§3. Combaterea actelor de nesupunere şi revoltă ale deţinuţilor
Pentru prevenirea unor asemenea evenimente, limitarea ariei lor de extindere şi

reinstaurarea ordinii, este necesar să se acţioneze potrivit cadrului legal şi regulamentar,
cu fermitate şi tact, astfel încât încetarea manifestărilor de nesupunere şi a revoltelor
să se realizeze cu minimum de urmări negative. în acest scop, restabilirea ordinii se va
baza pe discuţii cu deţinuţii, intervenţia în forţă având loc numai când toate posibilităţile
de acţiune nonviolentă au fost epuizate.
Anii 1989 şi 1990 s-au caracterizat prin declanşarea unor revolte generale. Cauzele
revoltelor au fost multiple, începând de la lipsa de spaţiu de cazare, hrana proastă şi
frigul permanent, condamnările pentru fapte minore, precum şi atmosfera generală de
protest împotriva conducerii politice. Aceste revolte au loc şi datorită vulnerabilităţilor
din sistemul penitenciar, care ţin de infrastructură şi logistică, precum şi de factorul
uman, de reprezentanţii administraţiei. De multe ori, la baza declanşării ostilităţilor
a stat lipsa comunicării pertinente, a unor explicaţii credibile pe care deţinuţii le
aşteptau de la personalul penitenciar. Condamnaţii devin foarte sensibili, suspicioşi
cu privire la unele gesturi, acţiuni ale personalului, care pot fi interpretate ca o dovadă
a desconsiderării lor ca oameni.
Şocul încarcerării, contactul cu subcultura carcerală au o influenţă deosebită
asupra vieţii şi comportamentului deţinutului, afectând sentimentul de siguranţă al
acestuia. Subcultura carcerală este formată dintr-un sistem de reguli şi norme creat
şi aplicat de către deţinuţi pentru a-şi asigura condiţii de viaţă cât mai acceptabile
din punctul lor de vedere. Chiar dacă mulţi deţinuţi au avut o personalitate robustă
înainte de a intra în penitenciar, în timpul executării pedepsei privative de libertate se
instalează o sensibilizare progresivă la mediu, o intoleranţă emoţională, agravată de
lipsa de soluţii. Toate acestea fac ca persoana condamnată să acumuleze nemulţumiri
şi frustrări care conduc la declanşarea incidentului, a revoltei. Fiecare deţinut trăieşte
traumatic perioada de detenţie ca urmare a restrângerii unor drepturi fundamentale
(libertate, asociere, mutare, participare la viaţa civică, politică, socială etc.), generând
diverse efecte psihosociale.
Revolta este expresia acumulării de frustrări, pe fondul influenţei exercitate de
cultura penitenciară, care se descătuşează şi este menită să atragă atenţia factorilor
de decizie că se impune să se schimbe ceva:
- revolta are un caracter de protest. Pentru eficientizarea relaţiilor deţinuţi - perso
nalul din penitenciar, se impun schimbări majore de climat organizaţional;
- revoltele dezvăluie existenţa unor vulnerabilităţi crescute ale sistemului penitenciar
în raport cu influenţele externe, la care se adaugă viitorii deţinuţi care „afară” au condus
acţiuni extremiste;
- revolta apare ca efect al subiectivismul şi atitudinii personalului penitenciar, al
ipsei de imparţialitate cu privire la aplicarea şi respectarea reglementărilor legale în
penitenciar;
- conştientizarea de către deţinuţi a faptului că în revolte pot muri oricând;
- sistemul penitenciar, oricâte amenajări tehnice ar avea şi oricâţi membri ai
personalului s-ar ocupa de securitatea locului de deţinere, este vulnerabil permanent
din cauza instabilităţii comportamentale a deţinuţilor, precum şi a posibilităţii de influen
ţare din exterior. în orice moment pot exista condamnaţi care să recurgă la acte de
264 Drept execuţional penal XIII. Incidente la locul de deţ ne-e
violenţă asupra propriei persoane, asupra personalului de pază, asupra bunurilor transferaţi la alte penitenc ari
penitenciarului. necesare pentru readucerea
în literatura de specialitate au fost stabilite acţiunile negative parcurse progresiv h) în etapa a opta se derulai
în timp cu privire la revoltă111: caz, a celor care se fac vino.
a) instigarea unor lideri negativi, profitând de un incident ori de un fapt care poate unor infracţiuni. Analiza esecz
fi imputat cadrelor din penitenciare, poliţiei, justiţiei etc. Deţinuţii cei mai periculoşi ori răspunderile care revin acea:)
cei instigaţi vociferează, strigă, bat în vizeta uşii de la celulă, lovesc uşa cu piciorul Legat de aceste incidental
etc. Acestora li se solidarizează şi ceilalţi condamnaţi, care fac acelaşi lucru; arătat că reprezentanţii autorii
b) în faza următoare, deţinuţii, prin utilizarea forţei, ies în curţile interioare, dărâmă venţia se face cu grupe de "
uşile celulelor, sparg geamuri, distrug tot ce le cade în cale, chiar luând ostatici dintre scuturi, căşti, echipament oe p
supraveghetori. în aceste condiţii, administraţia penitenciarului ia măsuri de pază pentru a putea face dovada a
deosebită şi negociază cu deţinuţii; nu în ultimul rând, pentru a d
c) în etapa a treia, condamnaţii aşteaptă să ia cunoştinţă din presă, de la radio, a lua măsurile ce se imp-n c
de la TV despre poziţia oficială în legătură cu faptele lor, desemnează reprezentanţii de situaţii, se intervine pr^ *6
în delegaţia de negociere cu administraţia, pentru a rezolva cererile şi a-şi primi a armamentului şi muniţie d n
drepturile. în această etapă se constată că liderii acţiunii protestatare şi locotenenţii distrugere a unor bunuri clădi
acestora, pentru a deţine controlul şi un număr cât mai mare de deţinuţi în acţiunea de ale ordinii şi disciplinei c n z-er
protest, recurg la ameninţări prin folosirea unor arme albe procurate sau confecţionate în legătură cu utilizarea :ri
în acest scop. Ei iau în acelaşi timp măsuri de pază pentru a nu fi surprinşi de o penitenciare europene pre. ă tii
eventuală intervenţie. Tot în această etapă, mulţi dintre deţinuţi se desolidarizează de forţa în raporturile lor cu de: n
cei care s-au revoltat, încercând să se pună sub protecţia cadrelor, dar în acelaşi timp evadare sau de rezistertă z ii
disimulează că sunt alături de protestatari, pentru a evita unele sancţiuni din partea lamente. Cadrele care recurgi
acestora pentru lipsa de solidaritate; necesar şi să raporteze oc oe»
d) în etapa a patra, cadrele stabilesc modalităţi de informare exactă a ceea ce se naiului de penitenciar treb- e s
întâmplă în interior. Delegaţiile condamnaţilor sunt primite de conducerea penitenciaru să stăpânească deţinuţi vioterţ
lui, se negociază, se rezolvă unele dintre cererile formulate conform regulamentului şi un serviciu ce îi pune în corrtac
legislaţiei. Unii dintre deţinuţi care se delimitează de revoltă sunt preluaţi şi transferaţi nu se va încredinţa niciodată :
la alte unităţi pentru a fi în siguranţă. în etapa a treia, dar mai ales în etapa a patra, fi fost instruit în mânuirea e*
dezordinea şi agresiunile dintre condamnaţi se menţin, au loc bătăi între grupări de Principiile de bază în ur za
condamnaţi, sunt săvârşite violuri asupra deţinutelor, a tinerilor, deoarece nu mai trebuie aplicate permanert zan
există separaţiune. Liderii se stratifică pe roluri şi creşte importanţa acestora, deoarece analizeze posibilitatea recuze
decizia privind împărţirea hranei, a unor bunuri le aparţine. Se renunţă la condamnaţii şi, doar în lipsa acestora, se v -
bolnavi, care sunt predaţi cadrelor din penitenciar, în timp ce alţii încearcă să evadeze, Un rol deosebit în cu o c a r;
prin forţarea dispozitivelor de pază; prin expertiza sa poate ~ ta
e) în a cincea etapă, condamnaţii încearcă să atragă atenţia autorităţilor (parchet, profesionalism, atât în reiat a
poliţie, justiţie, Guvern, Preşedinţie) cu privire la cererile lor. Desigur, au loc în con Alături de director se înscre :•
tinuare negocieri la care nu participă iniţiatorii revoltei, ceea ce conduce la lărgirea conduită decentă, amab ă za*
grupului de dezamăgiţi în rândul protestatarilor, mai cu seamă că rezultatele întârzie De fapt, efectul negativ a) rei
să apară, administraţia fiind fermă pe poziţie; dintre cadre şi deţinuţi, deoare
f) următoarea etapă se caracterizează prin o perioadă de acalmie a acţiunilor şi ostilitate din partea cor zan
condamnaţilor, ambele tabere fiind epuizate fizic şi psihic şi având nevoie de somn personalului, astfel că progra~i
şi odihnă; Conducerea penitenciarul;-
g) etapa a şaptea este momentul când forţele de intervenţie pătrund în zona de de pază şi supraveghere. cara
deţinere cu mijloacele specifice pentru imobilizare şi destrămarea grupurilor care a deţinuţilor. Aceste dispozr . a
s-au baricadat, deţinuţii sunt percheziţionaţi şi separaţi, sunt introduşi în celule sau se poate face uz de armă
i’i Conform art. 46-52 din Leza:

1111. Chiş, D re p t execuţional..., p. 284-285. (M. Of. nr. 74 din 11 aprilie 1996i
transferaţi la alte penitenciare, trecându-se la efectuarea curăţeniei şi a reparaţiilor

necesare pentru readucerea spaţiilor la destinaţia de dinainte de revoltă;
h) în etapa a opta se derulează ancheta administrativă, disciplinară sau penală, după
caz, a celor care se fac vinovaţi de producerea revoltei, de abateri ori de săvârşirea
unor infracţiuni. Analiza efectuată desigur scoate în evidenţă lipsurile administraţiei,
răspunderile care revin acestora.
Legat de aceste incidente deosebit de grave şi periculoase în acelaşi timp, trebuie
arătat că reprezentanţii autorităţii sunt organizaţi pentru situaţii deosebite, când inter
venţia se face cu grupe de intervenţie care sunt dotate cu mijloace speciale cum ar fi
scuturi, căşti, echipament de protecţie, gaze lacrimogene, precum şi camere de filmat,
pentru a putea face dovada acţiunilor întreprinse, a agresiunilor condamnaţilor, dar,
nu în ultimul rând, pentru ai identifica pe condamnaţii participanţi la revoltă şi pentru
a lua măsurile ce se impun cu ocazia cercetării administrative. în cazul unor astfel
de situaţii, se intervine prin folosirea forţei, a mijloacelor de imobilizare şi, după caz,
a armamentului şi muniţiei din dotare. Aceleaşi mijloace se folosesc şi în situaţia de
distrugere a unor bunuri, clădiri etc. ale penitenciarului, în caz de evadări, de tulburări
ale ordinii şi disciplinei din penitenciar, când sunt antrenate grupuri de deţinuţi.
în legătură cu utilizarea forţei în penitenciare ori în alte locuri de deţinere, Regulile
penitenciare europene prevăd că personalul locurilor de deţinere nu trebuie să utilizeze
forţa în raporturile lor cu deţinuţii, decât în caz de legitimă apărare, de tentativă de
evadare sau de rezistenţă prin forţă sau pasivitate la un ordin bazat pe legi şi regu
lamente. Cadrele care recurg la forţă trebuie să limiteze folosirea acesteia la strictul
necesar şi să raporteze incidentul imediat directorului aşezământului. Membrii perso
nalului de penitenciar trebuie să facă un antrenament fizic special, care să le permită
să stăpânească deţinuţii violenţi. Exceptând împrejurările speciale, agenţii care asigură
un serviciu ce îi pune în contact direct cu deţinuţii nu trebuie să fie înarmaţi. De altfel,
nu se va încredinţa niciodată o armă unui membru al personalului, fără ca acesta să
fi fost instruit în mânuirea ei.
Principiile de bază în utilizarea forţei sunt subsidiaritatea şiproporţionalitatea, care
trebuie aplicate permanent când se recurge la forţă. Personalul va trebui mai întâi să
analizeze posibilitatea recurgerii la alte mijloace sau soluţii de stingere a conflictului
şi, doar în lipsa acestora, se va recurge la forţă, având în vedere condiţiile concrete.
Un rol deosebit în cu ocazia fiecărei revolte îl are directorul penitenciarului, care
prin expertiza sa poate limita durata unei revolte şi chiar să o rezolve cu curaj şi
profesionalism, atât în relaţiile cu deţinuţii, dar şi în relaţia cu forurile superioare lui.
Alături de director se înscrie personalul penitenciar, care trebuie să aibă o ţinută şi
conduită decentă, amabilă, dar cu respectarea prevederilor legale.
De fapt, efectul negativ al revoltelor în penitenciar îl constituie deteriorarea relaţiilor
dintre cadre şi deţinuţi, deoarece revoltele sunt generatoare de neîncredere, teamă
şi ostilitate din partea condamnaţilor, neîncredere şi o atitudine dură din partea
personalului, astfel că programul şi viaţa închisorii sunt perturbate grav.
Conducerea penitenciarului va stabili planuri proprii de pază şi apărare, dispozitive
de pază şi supraveghere, care să izoleze sectorul de deţinere sau secţiile de cazare
a deţinuţilor. Aceste dispozitive vor fi marcate cu indicatoare „Zonă interzisă”, unde
se poate face uz de armă111.
111Conform art. 46-52 din Legea nr. 17/1996 privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor
M. Of. nr. 74 din 11 aprilie 1996).
Pentru a evita folosirea violenţei, se vor desfăşura un număr impresionant de

forţe de intervenţie şi tehnică de luptă şi se va apela la ofiţeri negociatori, pentru a fi
descurajată atitudinea ostilă a condamnaţilor. Totodată, în scopul dizolvării grupurilor,
se vor soluţiona probleme minore în condiţiile legii şi a regulamentului penitenciar.
§4. Preîntâmpinarea tentativelor de sinucidere şi a actelor de autoagre-

siune şi violenţă în penitenciare111
Pe fondul unor tulburări de personalitate, deţinuţii recurg la astfel de manifestări

din următoarele motive: modul de efectuare a urmăririi penale, probleme în legătură
cu condamnarea primită sau unele probleme în legătură cu modul de distribuire a
medicamentelor la deţinuţii bolnavi. Totodată, administrarea medicamentelor pentru
deţinuţi cu afecţiuni de tip comportamental nu se realizează întotdeauna conform
practicii stabilite (sub supraveghere), creându-se astfel premisele ca unii dintre ei să
stocheze cantităţi mari, pe care apoi le consumă fără niciun control de specialitate.
4.1. Tentativele de sinucidere şi automutilare

Riscul ca un deţinut să se automutileze sau să se sinucidă este o grijă particulară a
procesului de primire în penitenciar. Deţinuţii aflaţi în arest demonstrează o incidenţă
mai ridicată de sinucidere (mai ales la deţinute) decât majoritatea populaţiei de deţinuţi
şi majoritatea tentativelor de suicid are loc în primele patru săptămâni de custodie. De
aceea, psihologul şi asistentul social întocmesc pentru fiecare nou-sosit o fişă de
evaluare în acest sens, pentru a preveni apariţia unor incidente nedorite.
Pierderile suferite (familia, copiii părăsiţi), sentimentul de izolare, de părăsire produc
în prima parte a pedepsei o interiorizare, o non-implicare, trăirea solitară a propriilor
stări sufleteşti. în discuţiile cu ceilalţi condamnaţi, condamnatul trece de la remuşcări,
păreri de rău din timpul procesului penal la justificări ale faptelor comise fabricate
în penitenciar, la care persoana aderă, deoarece o ajută să elimine din tensiunea
culpabilizării. Diminuarea gradului de vinovăţie uşurează conştiinţa individului şi, de
multe ori, asistăm la modificarea poziţiei faţă de pedeapsă şi perceperea ei ca fiind
prea aspră.
Personalul de supraveghere realizează o activitate de prevenire a unor astfel de
acte de sinucidere sau automutilare, care se bazează pe o vigilenţă sporită, mai cu
seamă noaptea sau în situaţiile în care condamnatul a primit o veste rea, dureroasă
de la aparţinători, şi pe consemnarea în caietele sau fişele de observaţie a informaţiilor
adunate în timpul serviciului cu privire la comportamentul condamnatului, transmiterea
acestor informaţii către diferiţi factori de intervenţie, specialişti în domeniul medical
şi socio-educativ.
4.2. Agresivitatea şi violenţa în comportament

Prin agresivitate se înţelege un comportament verbal sau acţionai ofensiv, orientat
spre umilirea şi chiar suprimarea fizică a celorlalţi.
Comportamentul agresiv poate fi orientat:
- contra propriei persoane (autoagresiune);

- spre distrugerea obiectelor învestite cu semnificaţie socială;
- împotriva celorlalţi şi a conducătorilor (heteroagresivitate).
în cazul în care medicul penitenciarului constată că deţinutul a recurs la acţiuni de
autoagresiune, care pentru vindecare necesită internarea în infirmerie, spital-penitenciar
sau spital din reţeaua publică, întocmeşte un proces-verbal care, după ce este avizat
de către directorul penitenciarului, se aduce la cunoştinţa persoanei în cauză, sub
semnătură, şi se ataşează la dosarul individual.
Durata internării în infirmerie, în spital-penitenciar sau în spital din reţeaua publică se
menţionează în procesul-verbal care se comunică de către administraţia penitenciarului
instanţei de executare, pentru a proceda conform dispoziţiilor legale. Cheltuielile
ocazionate de îngrijirile medicale şi tratamentul aplicat în situaţiile de autoagresiune
sunt imputabile celor în cauză.
în urma studiilor făcute, s-a tras concluzia că agresivitatea se formează în copilărie,
se continuă şi se amplifică în adolescenţă, pentru ca la adult să devină un adevărat
patern comportamental, fiind o continuitate a comportamentului agresiv pe tot parcursul
vieţii.
O altă formă de agresivitate este cea instrumentală, care se manifestă sub forma
conflictelor individuale sau de grup, miza fiind dată de dorinţa de a se impune în
„teritoriu” sau din dorinţa de a avea dreptul de a lua primul masa etc. Expresia tipică
de agresivitate verbală şi fizică se manifestă faţă de cei care sunt condamnaţi pentru
delicte repudiate de mediul carceral, cum ar fi violul cu incest, violul copiilor, uciderea
copiilor sau a părinţilor, a soţiei.
Agresivitatea se manifestă şi prin sclavie, costând în folosirea de către deţinuţi a
altor deţinuţi pentru menaj şi alte activităţi înjositoare.
în situaţiile în care există informaţii certe cu privire la astfel de tentative, se pro
cedează la o măsură de cazare temporară în camera de protecţie. Decizia aparţine
directorului locului de deţinere, care, în baza informării personalului direct implicat în
activităţi cu deţinutul, va dispune cazarea acestuia în camera de protecţie, dacă există
un pericol iminent de producere a unuia dintre următoarele evenimente:
a) autoagresiune sau suicid;
b) rănirea altei persoane, dacă nu există posibilitatea separării acestora;
c) distrugerea de bunuri ori tulburarea în mod grav a ordinii.
Această măsură poate fi luată până la încetarea stării care a generat-o, dar nu mai
mult de 24 de ore. Pe perioada cazării în camera de protecţie, deţinutul este consiliat
psihologic. înainte de expirarea celor 24 de ore, medicul şi psihologul întocmesc un
raport referitor la starea medicală, conduita şi prognoza psihocomportamentală a
respectivei persoane, pe care îl înaintează directorului penitenciarului.
Pot exista situaţii excepţionale care să conducă la o decizie de prelungire a măsurii
de cazare temporară în camera de protecţie de 24 de ore în condiţiile legii. Este
obligatoriu ca în prealabil să se facă o reevaluare medicală şi psihologică. Pot fi astfel
de situaţii excepţionale:
a) deţinutul are un comportament agresiv sau ameninţă că va recurge la aceleaşi
acte care au determinat cazarea sa în camera de protecţie;
b) deţinutul are un comportament oscilant, care menţine ridicat riscul producerii
unuia dintre incidentele care au determinat cazarea sa în camera de protecţie.
în perioada cazării în camera de protecţie, deţinutul este monitorizat de personalul

medical, care are obligaţia de a evalua starea acestuia ori de cate ori este necesar,
dar nu mai puţin de o dată la 4 ore.
4.3. Violenţa colectivă

Prin violenţă se înţelege utilizarea forţei şi a constrângerii de către un individ, în
scopul impunerii voinţei sale asupra altora. Privarea de libertate favorizează apariţia
şi dezvoltarea unor comportamente agresive111. Se poate ca unii deţinuţi să fie victime
sau agresorii altora.
Factorii de risc care, în general, dezvoltă comportamente violente sunt următorii:
a) factorii situaţionali- prezenţa ingestiei de alcool sau folosirea de arme, prezenţa
unor persoane violente;
b) factorii personali - presupun caracteristicile biologice şi cele fiziologice şi
comportamentale, cum ar fi hiperactivitate, impulsivitate, autocontrol scăzut, probleme
de atenţie şi de concentrare, nivel scăzut de inteligenţă;
c) factorii relaţionali - ţ in de influenţele de familie, de modelele oferite de părinţi în
familie, peste care se suprapun o slabă supraveghere parentală, precum şi metode de
educaţie neadecvate, influenţele de mediu generate de prieteniile de grup, în special
cu amici delicvenţi sau consumul de droguri;
d) factorii comunitari- persoanele din mediul urban sau suburban evoluează mai
rapid spre comportamente violente decât cei proveniţi din medii rurale, expresia acestei
evoluţii comportamentale concretizându-se în asocierea tinerilor în găşti şi folosirea
armelor albe, a armelor de foc, a drogurilor;
e) factorii sociali - presupun modificări demografice rapide, în cadrul populaţiei
tinere exprimate în modernizare, emigraţie, urbanizare, şi schimbări de politică
socială. Au o influenţă semnificativă şi cultura şi schimbările politice.
Nu poate fi ignorată influenţa puternică pe care o exercită mass-media, creşterea
numărului de oportunităţi de promovare a violenţei şi a unor metode mai rafinate de
agresivitate.
Analiza incidentelor la locul de detenţie trebuie să pornească de la ideea că
în majoritatea situaţiilor acestea au la bază nemulţumiri şi frustrări acumulate
dinainte şi până în momentul incidentului. Altfel spus, cauza conflictelor din lumea
penitenciară este generată de două fonduri secundare: frustrări acumulate de prea
multă suprapopulare şi frustrări acumulate de la prea multă tensiune psihologică,
sexuală, spirituală nesatisfăcută calitativ, coerent, într-o frustrare a „voinţei de
sens”[2]. Conflictele se alimentează şi sunt alimentate inconştient de către deţinuţi din
conştientizarea realităţilor din penitenciar şi în primul rând a suprapopulării unei celule
sau a unei suprafeţe din penitenciar.
Violenţa carcerală este una dintre manifestările violenţei cotidiene, care are cau
ze de ordin psihologic, social, cultural şi economic. într-o încercare de identificare a
cauzelor care duc la manifestarea violentă, putem enumera: caracteristici individuale
(lipsa stimei de sine, hiperactivitate, atitudini antisociale, tutun, alcool, droguri, caren
ţe educaţionale, nivel redus al IQ şi EQ, lipsa autocontrolului), factori socio-familiali
şi de mediu şcolar (violenţa în familie şi mediul familial instabil, condiţii economice
111Idem , p. 355-360.
[2>V. Frankl, O m u l în căutarea se n su lu i vieţii, Ed. Meteor Press, Bucureşti, 2009, p. 8.
precare), mass-media, sistemul legal permisiv în unele ţări, alienarea (îndepărtarea

faţă de societate), discriminări socio-etnico-religioase.
Sinonime pentru incident sunt: „revoltă”, „răscoală”, „răzvrătire”, „răzmeriţă”, „stare
conflictuală” etc.
Globalizarea interesului faţă de violenţa socială şi implicit cea penitenciară este
consecinţa unei conştientizări generale privind implicaţiile violenţei în societatea
actuală şi necesitatea găsirii de soluţii pentru diminuarea acestui fenomen. Violenta
penitenciară nu este deloc un fenomen nou, ea manifestându-se în trecut în spaţiul
penitenciar sub forme poate chiar mai violente decât acum.
în prezent, penitenciarul a devenit un spaţiu mult mai transparent şi permisiv,
asimilând tensiunile şi dificultăţile cu care se confruntă societatea contemporană. Se
doreşte ca penitenciarul să fie un spaţiu privilegiat, care să ofere securitate şi sigu
ranţă. Tot mai multe instituţii la nivel naţional şi internaţional, conştientizând faptul
că fenomenul violenţei penitenciare a căpătat amploare, manifestă preocupare faţă
de violenţa carcerală şi soluţionarea acesteia (conştientizarea opiniei publice şi a
instituţiilor abilitate şi creşterea interesului public faţă de acest gen de violenţă, impli
carea instituţiilor abilitate, a societăţii şi a familiei în luarea de măsuri de combatere a
manifestărilor violente ale tinerilor etc.).
Violenţa are diverse forme de manifestare: fizică (bruscare, împingere, lovire,
rănire) sau verbală (exprimare inadecvată sau jigniri, ironizare), constrângere, restricţii
sau refuzul de a avea contact cu membri familiei ori cu prietenii.
Din punct de vedere psihologic, conflictele din mediul penitenciar reprezintă suma
mai multor procese, stări, fenomene: frustrare, raportul frustrare - agresiune, stresul şi
violenţa colectivă111. Dacă ne referim la fiecare în parte, trebuie să arătăm următoarele:
a) frustrarea, reprezintă o stare în care se află individul care nu a reuşit să îşi
satisfacă o dorinţă, motiv pentru care îşi modifică conduita, comportamentul. în mediul
penitenciar, frustrarea se manifestă cu privire la monotonie şi timpul penitenciar impus
de normele interne;
b) raportul frustrare - agresiune dezvăluie faptul că persoanele încarcerate care sunt
mai puţin tolerante la frustrare acumulează tensiuni interioare care pot genera: crize ce
se manifestă prin comportamente agresive îndreptate spre alţi deţinuţi sau chiar cadre
şi reacţii autoagresive - mutilări şi tentative de sinucidere; atitudini defensive (izolarea
într-o lume imaginară), de consimţire, de acceptare a normelor din penitenciar, de
integrare, întâlnită mai ales la deţinuţii cu pedepse cu termene lungi[2];
c) stresul, care în mediul de izolare de societate poate atinge limite extreme*131. Cauzele
stresului sunt atitudinea celorlalţi deţinuţi faţă de condamnat, atitudinea administraţiei
penitenciarului faţă de acesta, intoleranţa faţă de individualitate, empatia cu ceilalţi
deţinuţi care provin din medii foarte variate, monotonia activităţilor şi a programului
zilnic. O altă sursă a stresului o formează relaţiile dintre deţinuţi sau dintre aceştia şi
personalul din penitenciar;
111T.B. B utoi, P sih o lo g ie ju d icia ră , Ed. Solaris Prinţ, Bucureşti, 2009, p. 398-405.
121Idem, p. 400.
131în literatura de specialitate criminologică s-au ocupat de delicvenţa grupului îmbinat cu
stresul Albert Cohen (teoria subculturii delicvente, 1955) şi Richard Cloward şi Lloyd Ohlin
(teoria oportunităţii diferenţiale, 1960). Teoriile stresului au fost evaluate de Gwynne Nettler,
John Kitsuse şi David Dietrich, Travis Hirschi, Ruth Rosner Kornhauser şi Elliot Liebow; a se
vedea T. A mza , C rim inologie, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998, p. 230-233.
270 Drept execuţional penal XIII. Incidente la locul de de: -e-î
d) violenţa colectivă, care parcurge mai multe etape până la finalizare, pornind de b) secundare - care su
la o simplă nemulţumire, agitaţie, amplificarea agitaţiei prin includerea unui număr mai exercită decât în momer '.
mare de deţinuţi, concretizarea nemulţumirii în manifestări de genul fluierături, injurii Aceste teritorii se car=
etc., recurgerea la acţiuni violente111. Acumularea unor tensiuni în interiorul unui grup specifice (în situaţii de'ens
de deţinuţi este un fenomen psihosocial, având diferite cauze: prin haine, afişe, fotograf*
- atitudini nonconformiste; anumite reguli.
- prezenţa unora cu inadaptări marcante la mediul penitenciar; Teritorialitatea este ş ua
- revolta penitenciară. - zona intimă (până la ^
Luând în considerare specificul vieţii de detenţie, deseori actele de violenţă au rolul - zona personală 45-* ţ
„de descărcare afectivă, de uşurare”. -z o n a socială (1.2-3 5 i
Mediul penitenciar este un mediu considerat ostil, în care individul se simte vul Expresia acestui fer'i~ ‘<
nerabil, ameninţat, incapabil de a face faţă unor dificultăţi, astfel că la deţinuţi ieşi funcţie de ierarhie. în suoq
rile agresive sunt mult mai frecvente. Unele mici acte agresive trebuie să constituie paturi suprapuse) este „
semnale de alarmă pentru ceea ce este apreciat de deţinuţi: forţa, prestigiul, vârsta, patul unu. Când nu există s.
loialitatea, sentimentul de siguranţă. preferă să stea câte tre o:
Violenţa colectivă121în mediul penitenciar are o desfăşurare fazică: motivate de fenomeni. ce *
- în urma unui incident apreciat de deţinuţi ca jignitor sau nedrept, se stârneşte în
rândul acestora o oarecare agitaţie. Faptul se propagă din gură în gură, este deformat, 4.5. A u to m u tilă rile
ornat cu detalii ireale sau exagerate. La nucleul agitaţiei se adaugă noi indivizi şi starea
de spirit a grupului intră într-o nouă fază; în mediul penitencia' ur
- grupul creşte, deţinuţii devin din ce în ce mai agitaţi şi mai furioşi, fără a şti Aceasta se întâmplă adese.:
precis ce vor. în acest moment, poziţia mulţumii este oscilantă şi poate fi uşor dirijată Pierderea încrederii în v A o ţ
de agitatori. Influenţa acestor agitatori depinde de autoritatea de care se bucură, faţă de familie şi priete-
de măsura în care exprimă trebuinţele de bază ale grupului şi mai ales reuşesc să Automutilările pot * '-tă *
formuleze clar nemulţumirea de moment şi cea latentă. Deşi furia grupului creşte, ea la unii subiecţi chinuiţi de >:
se menţine în această fază în interiorul grupului; din urmă, apar pe fond- _
- în următoarea fază agitaţia mulţimii este în continuă creştere. Cei mai tineri din relaţii penibile cu alţi de: - j i
grup încep să îşi manifeste violenţa încercând să îi încurajeze şi să îi distreze pe ceilalţi Tatuajul a fost şi es:e :
prin fluierături, injurii, provocări verbale. Deţinuţii adulţi, care reprezintă centrul de Minovici, care au emis d . e-
greutate al mulţimii, nu se manifestă şi de aceea trebuie să li acorde maxim de atenţie; recurg la tatuaj datoria - .e
- în ultima fază, când grupul este în situaţia de a comite acte de violenţă, orice Motivele tatuării s l -* —
intervenţie verbală sau de control este inutilă. vanitatea (rezistenţa !ac
4.4. Teritorialitatea 4.6. Tulburările p s r ce
Teritorialitatea constă în stabilirea de către anumiţi deţinuţi sau grupuri de deţinuţi în mediul penitencia' ic :
a unor zone din penitenciar în care au anumite comportamente particulare, între ei şi carceral. Acestea se ‘n:ă. -«a
în raport cu ceilalţi deţinuţi. Aceasta nu duce obligatoriu la fenomene de agresivitate, nerea în penitenciar, ş sur
rezumându-se la anumite reguli impuse şi respectate de către deţinuţi. se caracterizează prir l. — ;
Fenomenul de teritorialitate „reprezintă caracteristica grupurilor şi a indivizilor disperare, agitaţie anxioasă
din interiorul acestora de a-şi delimita teritorii şi de a avea anumite comportamente delirante de persecuţie. V =-
specifice în raport cu acestea”. în literatura de specialitate se disting două tipuri de ruşine, remuşcări, despă'i n
teritorii: Alt grup de tulburăr es:e
a) primare - \ n care individul/grupul poate exercita un control total, iar utilizarea săptămâni sau luni de a o-e:
teritoriului este de lungă durată (dormitor, pat); Unele tulburări p s r ie *
alcoolicii. Ei se manifestă p
111T.B. B utoi, op. cit., p. 403; G h. F lorian, Psihologie penitenciară..., p. 152.
psiho-motorie, halucina: -
l2>T. Butoi, I.T. Butoi, op. cit., p. 360.
b) secundare - care sunt utilizate în mod regulat, dar controlul asupra lor nu se
exercită decât în momentul utilizării (locul la masă, în bancă).
Aceste teritorii se caracterizează prin anumite reguli, anumite comportamente
specifice (în situaţii defensive, vorbitul în şoaptă), zonele de influenţă se marchează
prin haine, afişe, fotografii, desene etc. In teritoriu se poate pătrunde respectând
anumite reguli.
Teritorialitatea este şi un spaţiu interpersonal, care poate fi delimitat în zone:
- zona intimă (până la 45 cm);
- zona personală (45-120 cm);
- zona socială (1,2-3,6 m).
Expresia acestui fenomen de teritorialitate este modul de utilizare a paturilor în
funcţie de ierarhie. în subcultura de penitenciar, cel care doarme la patul doi (două
paturi suprapuse) este un „nepot”, un „fraier” şi este tratat ca atare; „şmecherii” aleg
patul unu. Când nu există suficiente paturi pentru toţi deţinuţii de rang superior, aceştia
preferă să stea câte trei în două paturi alăturate. în general în mediul privativ, conflictele
motivate de fenomenul de teritorialitate sunt mai puţin frecvente.
4.5. Automutilările. Tatuajele
în mediul penitenciar, unul dintre fenomenele des întâlnite este şi automutilarea.

Aceasta se întâmplă adesea din cauza unor probleme psihice, sociale sau culturale.
Pierderea încrederii în viitor, situaţia socială din închisoare, hărţuirea sexuală, izolarea
faţă de familie şi prieteni, multe motive personale pot explica astfel de comportamente.
Automutilările pot fi întâlnite la obsedaţii sexuali ca semnificaţie de autopedepsire,
la unii subiecţi chinuiţi de scrupule religioase sau la deţinuţii hiperemotivi. La aceştia
din urmă, apar pe fondul unei slăbiciuni psihice, după o perioadă de activităţi sau
relaţii penibile cu alţi deţinuţi.
Tatuajul a fost şi este o problemă studiată de mulţi criminologi, ca Lombroso,
Minovici, care au emis diverse teorii cu privire la originea şi semnificaţia lui. Deţinuţii
recurg la tatuaj datorită nivelului scăzut intelectual şi de cultură.
Motivele tatuării sunt imitaţia, forma de manifestare a dragostei şi prieteniei şi
vanitatea (rezistenţa la o durere).
4.6. Tulburările psihice
în mediul penitenciar pot apărea o serie de tulburări psihice ca reacţie la mediul

carceral. Acestea se întâlnesc mai ales la deţinuţii primari, la puţin timp după depu
nerea în penitenciar, şi sunt tranzitorii. Cele mai frecvente sunt stările depresive, care
se caracterizează prin următoarele forme de manifestare: o puternică melancolie,
disperare, agitaţie anxioasă, tentative de suicid, halucinaţii auditive şi vizuale, temeri
delirante de persecuţie. Manifestările sunt influenţate de o serie de factori psihologici:
ruşine, remuşcări, despărţirea bruscă de familie.
Alt grup de tulburări este constituit de stările confuzionale care apar după câteva
săptămâni sau luni de la depunerea în penitenciar.
Unele tulburări psihice mai pot fi determinate de sevrajul la care sunt supuşi
alcoolicii. Ei se manifestă prin crize anxioase, violente, febră, tremurături, agitaţie
psiho-motorie, halucinaţii, insomnii, puls accelerat.
272 Drept execuţional penal XIII. Incidente la locul de de:
Toate aceste tulburări psihice reclamă examinarea de specialitate şi un tratament oprimării existenţei, des*e^
precoce. a conştiinţei”.
Cât priveşte măsurile de siguranţă în asemenea cazuri, deţinuţii cu tulburări psihice Suicidului i se acordă 54
grave, de natură a pune în pericol siguranţa proprie sau a altor deţinuţi, sunt internaţi sau unică soluţie a une sit»
în secţiile de profil din unităţile spitaliceşti, pentru tratament medical şi asistenţă psiho aste aceea a menţiner on
socială specifice. Prezenţa în penitenc a
în momentele de criză pot fi utilizate, în condiţiile prevăzute la art. 15 şi art. 16 spaţiului de viaţă, a t^ r x i
din Legea nr. 254/2013 şi cu avizul medicului, mijloacele de imobilizare sau cazarea individul suferă un dezeci
temporară în camera de protecţie, pentru a evita autorănirea, rănirea altor persoane individuale. Aproape fiecaj
sau distrugerea de bunuri. Deţinutul care face obiectul imobilizării este pus sub obser la prima condamnare: con:
vaţie continuă. Mijloacele de imobilizare sunt îndepărtate la încetarea stării care a şi în ceea ce priveşte
impus această măsură. al nefericirii sale.
Riscul de suicid al deţinuţilor cu afecţiuni psihice se evaluează în mod constant de Fiind o tulburare a rtsî
personalul medical şi de psiholog. exprimând neputinţa de a î
Punerea în libertate a deţinuţilor cu afecţiuni psihice se comunică direcţiei de complexă, a cărei feno~*-en
sănătate publică din judeţul în raza căruia se stabilesc aceste persoane, în vederea penitenciar sunt:
continuării tratamentului medical. a) suicidul emotiv - ca
mijloc de rezolvare a L r e
4.7. Suicidul b) suicidul pasiona - c
încearcă să se elibereze o
Din punct de vedere etimologic, termenul provine de la latinescul sui caedere- a c) echivalenţe suiaaa 'a
se ucide pe sine. Sinuciderea este condamnată atât de către biserică (deoarece neagă secundare de îngrijir meci
pe Dumnezeu şi este cel mai mare păcat), cât şi de către societate; ea constituie o în general, aceste c c " :
faptă de devianţă care stârneşte mai întotdeauna reacţii de şoc şi mirare din partea faptului că individul folcse:
membrilor societăţii, care nu concep faptul că cineva poate fi capabil să săvârşească de uşor peste toate cor a i
acest act. trebuie făcută distinc: a - t
Emile Durkheim111considera că sinuciderile sunt săvârşite de către persoane care individul scontează că . a c
nu reuşesc să se integreze în societate sau de către persoane integrate în societate caz, după ce va muri.
care se sinucid pentru binele grupului (actele de eroism din timpul războiului), o a treia Sinuciderea în per te " :•
categorie fiind formată din persoanele aflate într-un mediu care nu le oferă valori sau veghere a condam nai -i ş
legi clare. De multe ori, făptuitorul nu intenţionează să îşi ia viaţa, ci doar să şantajeze a penitenciarului şi ma a as
pe cineva sau să atragă atenţia asupra sa. în urma studiilor sociologice, s-a constatat pectarea regulamente ce
că în rândul femeilor se constată un număr aproape dublu de tentative de sinucidere în Locurile în care se găsa
comparaţie cu bărbaţii, însă bărbaţii sunt de 4 ori mai eficienţi în comiterea sinuciderii infirmerie, la locul de
decât femeile. Mijloacele folosite pentru sinucidere sunt dintre cele mai diferite: arme etc. Mai mult decât atâ: s-a
de foc, arme albe, funii, droguri, somnifere etc. care acuză administrata cu
E.S. Shneidman121 (1980) definea suicidul ca „un act de încetare din viaţă, auto- în urma unor studi; a- *ds
propus şi cu intenţie proprie”. Se poate detalia această definiţie ca fiind „actul auto- deţinuţilor.
- o primă cauză ar * eoni
111Emile Durkheim (n. 15 aprilie 1858, Epinal, Franţa - d. 15 noiembrie 1917, Paris) a fost o neputinţă de adaptare a s
un filozof şi sociolog francez de origine evreiască, considerat fondatorul şcolii franceze de - odată intrat în per t e " :
sociologie, având cea mai importantă contribuţie în stabilirea academică a sociologiei ca ştiinţă sului pentru lucru, re s e r-a
şi acceptarea acesteia în cadrul ştiinţelor umaniste.
i2) Edwin S. Shneidman (n. 13 mai 1918, York, Pennsylvania - d. 15 mai 2009, Los Angeles,
California) a fost un suicidologist şi tanatologist american. împreună cu Norman Farberow şi Association of Suicidology > v»
Robert Litman, a înfiinţat în 1958, în Los Angeles, Centrul de prevenirea sinuciderii, unde băr Life Threatening Behavior - U
baţii erau examinaţi medical şi erau cercetate tentativele de sinucidere, dezvoltând un centru lifornia, unde a predat ma ~_"
de criză şi tratament pentru prevenirea morţii. în anul 1968, Shneidman a fondat American A se vedea T. B utoi, I.T. Bjto
oprimării existenţei, desfăşurat într-un moment de tensiune afectivă sau de perturbare

a conştiinţei”.
Suicidului i se acordă semnificaţii multiple: curmarea singurătăţii, răzbunare, ultimă
sau unică soluţie a unei situaţii intolerabile, a înlăturării dependenţei; o altă semnificaţie
aste aceea a menţinerii onoarei; se consideră că suicidul poate fi o sursă de uşurare.
Prezenţa în penitenciar tulbură echilibrul personalităţii printr-o triplă reducere a
spaţiului de viaţă, a timpului personal, a comportamentului social. Cu alte cuvinte,
ndividul suferă un dezechilibru al personalităţii şi se remarcă o disfuncţie a conduitei
ndividuale. Aproape fiecare deţinut trăieşte traumatic perioada de detenţie, mai ales
la prima condamnare; condamnatul se confruntă cu frustrările în plan social, instinctual
şi în ceea ce priveşte imaginea de sine, care îl determină să caute un remediu definitiv
al nefericirii sale.
Fiind o tulburare a instinctului de conservare, o reacţie catastrofală a individului
exprimând neputinţa de a se adapta la situaţia dată, suicidul se prezintă ca o realitate
complexă, a cărei fenomenologie poate lua forme diverse. Formele suicidului în mediul
penitenciar sunt:
a) suicidul emotiv - care rezultă dintr-o mare anxietate, fiind pentru subiect un
mijloc de rezolvare a unei emoţii puternice (teama);
b) suicidul pasional- care este mai curând o conduită de disperare, prin care se
încearcă să se elibereze de o durere morală insuportabilă;
c) echivalenţe suicidare- sunt frecvente în mediul penitenciar, datorită beneficiilor
secundare de îngrijiri medicale.
în general, aceste conduite sunt ca un şantaj, fără a se da o semnificaţie deosebită
faptului că individul foloseşte moartea ca o monedă de schimb, trecându-se destul
de uşor peste toate conduitele de revendicare ale deţinuţilor. Legat de acest şantaj,
trebuie făcută distincţia între şantaj cu sinucidere şi sinuciderea-şantaj. în primul caz,
individul scontează că va obţine beneficiul înainte de trecerea la act, iar în al doilea
caz, după ce va muri.
Sinuciderea în penitenciar ridică probleme cu privire la modul ineficient de supra
veghere a condamnatului şi, desigur, în plan instituţional atrage o imagine negativă
a penitenciarului şi mai ales a personalului din penitenciar, legat de aplicarea şi res
pectarea regulamentului penitenciarului şi a dispoziţiilor legale.
Locurile în care se găsesc condamnaţii care au reuşit sinuciderea sunt diferite, la
infirmerie, la locul de muncă, în camera de izolare, în pavilionul în care sunt deţinuţi
etc. Mai mult decât atât, s-au constatat situaţii când condamnatul a lăsat scrisori prin
care acuză administraţia cu privire la determinarea sa în vreun anume fel.
în urma unor studii au fost stabilite câteva dintre cauzele actelor suicidale în rândul
deţinuţilor.
- o primă cauză ar fi contactul dur cu un mediu auster, rece, neprimitor, care anunţă
o neputinţă de adaptare la situaţia nouă;
- odată intrat în penitenciar, se instalează apatia, lipsa iniţiativei, pierderea intere
sului pentru lucru, resemnarea fatalistă, adică nevroza penitenciară. Din punct de
Association of Suicidology şi principalul ziar din SUA cu studii despre sinucideri, Suicide and
Life Threatening Behavior. în 1970, a devenit profesor de tanatologie la Universitatea din Ca
lifornia, unde a predat mai multe decenii. A publicat 20 cărţi despre sinucideri şi prevenţia lor.
A se vedea T. B utoi, I.T. B utoi, op. cit., p. 364.
274 Drept execuţional penal XIII. Incidente la locul de deţ -e'-r
vedere psihologic şi psihiatric, aceasta poate genera stări confuze de reacţie din Desigur, situaţia ivită rec ai
partea condamnatului; responsabilităţilor persona _
- alte cauze ţin de supărare, mâhnire, nefericire, care produc tulburări extrem de cei care se fac vinovaţi de ~:
puternice (frică, furie), care duc la o durere morală a individului, la accese de disperare condiţiilor pentru suicid.
sau, dimpotrivă, de abandon social, de neputinţă psihică de a se împăca cu situaţia Bunurile, banii, acteie ce .
dată (izolare de familie, cei dragi, prieteni, societate); se prezintă pentru a le nc ca
- lipsa unui confesor real cu care să discute şi să se facă înţeles cu privire la drama
socială pe care o trăieşte şi, astfel, să complinească lipsa de rezistenţă psihică faţă §5. Vulnerabilitatea de
de un mediu frustrant şi înjositor pentru el;
- tensiunea morală şi psihică, în general, care se acumulează cu trecerea anilor, în penitenciar, conda^â-
cauzată de frica pe care o pot inspira ameninţările celorlalţi condamnaţi, din partea primeşte când intră în cara ''t
personalului, lipsa de perspectivă şi de sens în viitor; ciar. Desigur, acest nurrâ' a:
- existenţa unor constrângeri inerente regimului de penitenciar; nu trebuie să uităm administraţia penitenciari, j
că totuşi este vorba de executarea unei pedepse penale, care implică lipsa de libertate, demnităţii umane, accen:-e =2
lipsa de libertate de mişcare, de acţiune sau inacţiune a condamnaţilor, apartenenţa la de apartenenţa confesioâ ă
un grup, constituit din întreaga populaţie carcerală, o colectivitate nouă, care cuprinde ce? Pentru că formula de p e:
în rândurile sale persoane ostile sau duşmănoase, cu interese divergente permanente. m am a.... condamnat la 22 d
Aceste evenimente nefericite pentru deţinut şi în acelaşi timp pentru administraţia dumneavoastră”. Consta:â~
penitenciarului se petrec în primele zile de la încarcerare, cu ocazia unor sărbători care a fost condamnat. cxa~c
legale, aniversare, zile cu semnificaţii în viaţa lor sau la aflarea unor veşti neplăcute, Dispoziţiile din noua sce *
cum ar fi divorţul intentat de partenerul de viaţă, decesul unei persoane dragi, la aflarea gure fiecărui condamna: o ca*
unei hotărâri cu o pedeapsă de lungă durată, cu ocazia unei umilinţe deosebite etc. S-a să fie vizitat de mai mu :e :
constatat, totodată, că riscul sinuciderii este mai mare noaptea decât ziua şi atunci tizarea în celulă se face tinârx
când deţinutul rămâne singur într-un spaţiu, cum ar fi un salon de spital sau infirmerie. de deţinere. Aceste tim de \~c
Ce se întâmplă dacă nefericitul eveniment a avut loc? Moartea unui deţinut prin verbală, uneori chiar ş i; zică i
sinucidere se consideră o moarte violentă, care presupune o anumită procedură. în disciplina, programul zi - : ck
primul rând, când este descoperit deţinutul sinucigaş, se încearcă a i se acorda primul torie a unor dispoziţii, o ar
ajutor, dacă mai este necesar. Supraveghetorul în a cărui secţie a avut loc evenimentul suportarea percheziţie c o ~ :-
are obligaţia de a lua măsuri de conservare a urmelor, a locului unde s-a produs de acelaşi sex. Pe lângă ace-s
fapta. Aceeaşi obligaţie o are şi persoana care a descoperit primul deţinutul. deţinutului, şi anume lipsa ce
Persoana care a descoperit cadavrul va informa de urgenţă conducerea penitenci intimitate, adică de pos c :=:■=
arului, care la rândul său va anunţa judecătorul de supraveghere a privării de libertate, naţii se află unii cu alţi în ca
parchetul şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, familia persoanei decedate, o la baie, grup sanitar, s o ^ " -
persoană apropiată acesteia sau, după caz, reprezentantul legal. el, atunci sunt supraveghea:
Efectuarea autopsiei medico-legale şi eliberarea certificatului medical constatator Persoanele private de ce
al decesului sunt obligatorii. Acestea vor fi eliberate după ce au fost ridicate toate multe ori la o astfel de ap-eo
probele, iar cele două certificate vor fi eliberate de către medicul legist. faţă de problemele din p e tre
înhumarea persoanei decedate este efectuată de către familie, rude sau alte per nebunie temporară, cor fuz a
soane apropiate acesteia. în absenţa lor sau în caz de refuz, înhumarea persoanei
decedate se face de către primăria din localitatea în a cărei rază teritorială se află
5.1. Criterii şi categori d
penitenciarul. Pentru înhumarea decedatului este nevoie să fie înmânate certificatul
medical constatator al decesului şi certificatul de deces în original. în penitenciare se im p r e
Soţul/soţia sau o rudă până la gradul al IV-lea inclusiv ori o altă persoană desemnată momente nefericite. în acea: s
de acestea are acces la dosarul individual, certificatul medical constatator al decesului identificat anumite criter c -
şi orice alt act privitor la decesul persoanei condamnate şi poate obţine, la cerere,
vulnerabile de condamna* *;
contra cost, fotocopii ale acestora. specializată.
Desigur, situaţia ivită reclamă cu obligativitate efectuarea unor verificări şi stabilirea

responsabilităţilor personalului şi, după caz, se pot lua măsuri administrative faţă de
cei care se fac vinovaţi de încălcarea unor dispoziţii legale ce au contribuit la crearea
condiţiilor pentru suicid.
Bunurile, banii, actele celui decedat se înmânează familiei sau, dacă aceasta nu
se prezintă pentru a le ridica, se fac venit la stat.
§5. Vulnerabilitatea deţinuţilor
în penitenciar, condamnatul este identificat mai degrabă prin numărul pe care îl

primeşte când intră în carantină şi pe care îl va avea tot timpul cât se află în peniten
ciar. Desigur, acest număr este asociat numelui său în evidenţele pe care le deţine
administraţia penitenciarului. Modul de prezentare în faţa autorităţilor aduce atingere
demnităţii umane, accentuează şi mai puternic înstrăinarea de familia sa, de limba sa,
de apartenenţa confesională, de naţionalitatea ori grupul etnic din care face parte. De
ce? Pentru că formula de prezentare este: „Domnule..., sunt condamnatul X, ta tă l.....
mama ..... condamnat la 22 de ani pentru omor, recidivist, m-am prezentat la ordinul
dumneavoastră”. Constatăm că fiecare deţinut trebuie să indice infracţiunea pentru
care a fost condamnat, cuantumul pedepsei şi antecedenţa penală, dacă este cazul.
Dispoziţiile din noua lege încearcă creează un cadru legal potrivit căruia să i se asi
gure fiecărui condamnat o oarecare similitudine cu viaţa liberă, deoarece i se permite
să fie vizitat de mai multe ori pe lună de membrii de familie sau alte persoane, repar
tizarea în celulă se face ţinând seama de unele compatibilităţi între ocupanţii camerei
de deţinere. Aceste timide încercări legislative nu pot înlătura permanenta agresiune
verbală, uneori chiar şi fizică a condamnatului, suportarea dificilă a restricţiilor privind
disciplina, programul zilnic, deplasarea în anumite locuri impuse, executarea obliga
torie a unor dispoziţii, o anumită ţinută, o anumită formulă de adresare obligatorie,
suportarea percheziţiei corporale (chiar completă) la ore diferite din zi, de o persoană
de acelaşi sex. Pe lângă aceste restricţii, mai este una care modifică decisiv conduita
deţinutului, şi anume lipsa de intimitate din penitenciar. Astfel, deţinutul este lipsit de
intimitate, adică de posibilitatea de a fi singur cu gândurile sale. Permanent condam
naţii se află unii cu alţii, în camera de deţinere, la muncă, în club, la sport, în capelă,
la baie, grup sanitar, somn, în camera de vizită etc., căci, dacă nu sunt alţi deţinuţi cu
el, atunci sunt supravegheaţi de personalul penitenciar.
Persoanele private de libertate au un comportament care conduce de cele mai
multe ori la o astfel de apreciere. Ei sunt epuizaţi fizic, lipsiţi de energie, dezinteres
faţă de problemele din penitenciar, sunt apatici, plictisiţi, prezintă uneori o stare de
nebunie temporară, confuzii, rezultate slabe la învăţătură etc. şi anumite vulnerabilităţi.
5.1. Criterii şi categorii de deţinuţi vulnerabili
în penitenciare se impune luarea celor mai potrivite măsuri pentru a evita astfel de
momente nefericite. în acest sens, s-au efectuat mai multe studii în urma cărora s-au
identificat anumite criterii privind vulnerabilitatea deţinuţilor şi s-au stabilit categoriile
vulnerabile de condamnaţi, faţă de care se impune o supraveghere mai atentă şi
specializată.
276 Drept execuţional penal XIII. Incidente la locul de d e ţ 'e 'e
Astfel, criteriile privind vulnerabilitatea deţinuţilor sunt: d) neprezentarea nejus: * za

a) orientarea sexuală; de ieşire din penitenciar;
b) dizabilităţile; e) introducerea, deţinerea
c) tulburările psihice; substanţe toxice ori alte obiecte
d) etnia; a misiunilor sau a persoare
e) infectarea cu HIV/SIDA; f) instigarea, influenţare s
f) săvârşirea de infracţiuni asupra minorilor sau persoanelor vârstnice; sau luări de ostatici;
g) situaţia socio-familială deosebită/lipsa sprijinului din partea mediului de suport, g) apartenenţa la grupă- re
statut socio-economic diminuat, deţinuţi cu situaţie socio-economico mult peste medie; ori de tip terorist;
h) profesia sau funcţia deţinută anterior arestării; h) acte de violenţă so ce*e
i) oferirea de informaţii instituţiilor cu atribuţii de ordine publică şi siguranţă naţională sau a altor persoane;
cu privire la săvârşirea unei infracţiuni sau abateri disciplinare; i) informaţiile privind prcr n
j) orice alte asemenea situaţii, stări sau împrejurări care pot vulnerabiliza deţinutul. reglementările în vigoare
Totuşi, este de precizat că aceste criterii nu determină prin ele însele clasificarea
deţinutului ca fiind vulnerabil, ci numai dacă există un pericol pentru sine, faţă de 5.3. Măsuri de p re v e -: e
ceilalţi sau pentru siguranţa locului de deţinere.
Din aceleaşi studii a reieşit o clasificare pe grupe, categorii vulnerabile a deţinuţilor. Măsurile de prevenţie c a r
- o primă categorie o formează cei care au avut o sinucidere în familie sau în a) cazarea în tr-o c a rre r :e
rândul celor apropiaţi; praveghere permanentă Cece
- o altă categorie o formează persoanele condamnate care în copilărie au fost penitenciarului, pe motive re r
martorii unor evenimente nefericite în familie: divorţul părinţilor, părăsirea de către pe durata pentru care este ~e:
mamă a minorului, moartea ambilor părinţi într-un accident, incendii catastrofale etc.; deţinut intenţionează să recun
- o a treia categorie este formată din persoanele care în copilărie au fost supuse că o altă persoană, să d s : r r
unor rele tratamente, au fost agresate fizic ori sexual, au suferit de foame, de lipsuri; penitenciarului poate d spvme
- o ultimă categorie o formează persoanele care suferă de boli incurabile, cu dureri destinată şi amenajată Fe ^
fizice deosebite. observat permanent p rr
până la încetarea stăr ca*e -
5.2. Procedura de evaluare a riscului de vulnerabilitate cazării în camera de proterr e
naiul medical are obliga: e r e :
Evaluarea iniţială a riscului de vulnerabilitate se realizează de către comisia pentru este necesar, dar nu rna z-jzr
stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare a pedepselor privative protecţie, deţinutul este consft
de libertate, cu ocazia individualizării şi stabilirii regimului de executare. masa şi îşi satisfac neces râr t
După stabilirea riscului de vulnerabilitate, comisia reevaluează, din oficiu sau la b) stabilirea locurilor ş e ins
cererea motivată a deţinutului, situaţia acestuia, în vederea menţinerii ori declasificării de deplasare, a persoane cr r
din această categorie. Comisia se poate întruni ori de câte ori, pe parcursul executării c) desemnarea de p erena
pedepselor, intervine o situaţie nouă şi se analizează situaţia deţinutului în vederea monitorizare şi interver: e rre
evaluării şi stabilirii riscului de vulnerabilitate. La analiză vor fi avute în vedere şi d) crearea unui sistem r-e'e
recomandările membrilor comisiei cu ocazia clasificării şi raportul personalului special în vederea înlăturării potem a
desemnat pentru monitorizare. Sesizarea comisiei se poate face de către orice per e) verificarea operativă s *.
soană care constată vulnerabilitatea, prin raport scris. acestora, precum şi ale un: * *j
Criteriile care sunt luate în considerare la stabilirea riscului pe care îl prezintă citate de alte persoane a s -i'a
deţinutul pentru siguranţa penitenciarului sunt următoarele: f) derularea de programe 5
a) săvârşirea infracţiunii prin folosirea armelor de foc ori cu cruzime; deţinuţilor vulnerabili.
b) evadarea ori părăsirea locului de muncă în prezenta pedeapsă sau în pedepsele în cazul în care măsim e
anterioare; dispune transferarea in ar. ce
c) tentativa de evadare, forţarea dispozitivelor de siguranţă, distrugerea sistemelor la distanţă. Categoriile de ce: r
de siguranţă; distanţă se stabilesc prin regu
d) neprezentarea nejustificată a deţinutului la data şi ora stabilite pentru permisiunea

de ieşire din penitenciar;
e) introducerea, deţinerea sau traficul de arme, materiale explozive, droguri,
substanţe toxice ori alte obiecte şi substanţe care pun în pericol siguranţa penitenciarului,
a misiunilor sau a persoanelor;
f) instigarea, influenţarea sau participarea în orice mod la producerea de revolte
sau luări de ostatici;
g) apartenenţa la grupări de crimă organizată, coordonarea activităţilor infracţionale
ori de tip terorist;
h) acte de violenţă soldate cu vătămări corporale ori deces împotriva personalului
sau a altor persoane;
i) informaţiile privind profilul psihosocial rezultate în urma evaluărilor stabilite de
reglementările în vigoare.
5.3. Măsuri de prevenţie şi protecţie pentru deţinuţii vulnerabili
Măsurile de prevenţie care se pot lua sunt următoarele:

a) cazarea într-o cameră de deţinere, pentru eliminarea factorilor de risc, dar cu su
praveghere permanentă. Cazarea în aceste spaţii se poate dispune de către directorul
penitenciarului, pe motive de siguranţă, sau la cererea deţinuţilor în cauză (ameninţaţi),
pe durata pentru care este necesară luarea acestei măsuri. Dacă există indicii că un
deţinut intenţionează să recurgă la acte de autoagresiune sau de suicid, să răneas
că o altă persoană, să distrugă bunuri ori să tulbure în mod grav ordinea, directorul
penitenciarului poate dispune ca acesta să fie cazat individual într-o încăpere anume
destinată şi amenajată. Pe perioada cazării în camera de protecţie, deţinutul este
observat permanent prin intermediul camerelor de luat vederi. Măsura poate fi luată
până la încetarea stării care a generat-o, dar nu mai mult de 24 de ore. în ipoteza
cazării în camera de protecţie pentru prevenirea autoagresiunii ori suicidului, perso
nalul medical are obligaţia de a monitoriza şi evalua starea deţinutului, ori de câte ori
este necesar, dar nu mai puţin de o dată la 4 ore. Pe perioada cazării în camera de
protecţie, deţinutul este consiliat psihologic. Deţinuţii cazaţi în camera de protecţie iau
masa şi îşi satisfac necesităţile fiziologice în alt spaţiu decât cel în care sunt cazaţi;
b) stabilirea locurilor şi a intervalului orar de desfăşurarea a activităţilor, a itinerariilor
de deplasare, a persoanelor cu care intră în contact;
c) desemnarea de personal cu experienţă pentru pază, supraveghere, escortare,
monitorizare şi intervenţie operaţională;
d) crearea unui sistem care să asigure informarea în timp util a factorilor decizionali,
în vederea înlăturării potenţialului pericol;
e) verificarea operativă a tuturor sesizărilor deţinuţilor sau ale membrilor familiilor
acestora, precum şi ale unor terţe persoane cu privire la unele acte de violenţă exer
citate de alte persoane asupra lor şi luarea măsurilor legale;
f) derularea de programe şi activităţi de educaţie şi asistenţă psihosocială specifice
deţinuţilor vulnerabili.
în cazul în care măsurile prevăzute mai sus nu sunt îndestulătoare, se poate
dispune transferarea în alt penitenciar. De pildă, deţinuţii pot fi supravegheaţi electronic
la distanţă. Categoriile de deţinuţi şi cazurile în care pot fi supravegheaţi electronic la
distanţă se stabilesc prin regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013.
278 Drept execuţional penal XIII. Incidente la locul de deţ ne'=
§6. Homosexualitatea Cauzele homosexua :âţ

- existenţa unui fond ce
Homosexualitatea nu a fost considerată întotdeauna un comportament reprobabil, - traumatismele ps'ho-s*
dacă avem în vedere aprecierile cu privire la aceasta din Grecia antică, Sparta antică, către un adult;
Roma antică. Spre sfârşitul Evului Mediu şi la începutul perioadei moderne, moralitatea - influenţa stimulatoa'e i
a devenit mai strictă şi homosexualitatea începe să fie sancţionată mai sever111. A iscat Tipuri de homosexua f.
controverse înflăcărate în secolul nostru şi dezincriminarea ei s-a făcut în numele - homosexuali aute'*::
libertăţii indivizilor adulţi de a face ce doresc cu corpurile lor, atât timp cât nu lezează - homosexuali ambic-
drepturile altor semeni. - homosexuali ocazio^ă
în funcţie de perspectiva din care este abordată, homosexualitatea poate fi consi Mediul privativ geneeaz;
derată un păcat, o boală, un comportament imoral, un stil de viaţă, o opţiune sexuală prezenţa lor în cadrul g ru c -'
sau un comportament normal. în secolul al XlX-lea, părerea predominantă era că în mediul penitenciar, ce oc
homosexualitatea era o boală psihică ce trebuie vindecată. De aceea, se aplicau supravegheaţi permanem :
electroşocuri, medicaţie şi chiar castrarea celor care considerau că suferă de un exces şi de către deţinuţii care r j
de hormoni sexuali. Unii autori consideră că homosexualitatea este dată de o anomalie încarcerării.
genetică. Din perspectiva unor autori liberali şi a unor reprezentanţi ai culturii „gay”, Periculozitatea sociaiă a
homosexualitatea reprezintă doar o variantă normală a comportamentului sexual, o poate constitui un eleme-:
opţiune, o alternativă faţă de heterosexualitate121. deţinuţi. Acţiunea de demasc
Se consideră că există patru tipuri de comportament sexual: asexual- a l indivizilor ea poate declanşa o re a r e
care nu sunt interesaţi de comportament sexual; heterosexual- a l indivizilor interesaţi
de relaţiile doar cu sexul opus; homosexual - al persoanelor care sunt interesate de §7. Imobilizarea perse
relaţiile cu persoane de acelaşi sex; bisexual - al persoanelor interesate de relaţii
sexuale atât cu persoane de sex opus, dar şi cu persoane de acelaşi sex*131. Penitenciarele dispui oei
Prin homosexualitate se înţelege preferinţa sexuală a unei persoane pentru un necesare pentru suprave-c--:
partener de acelaşi sex. Adulţii homosexuali nu se deosebesc de adulţii heterosexuali în de acces, precum şi de a m
ceea ce priveşte starea de sănătate, sentimentul de fericire sau de nefericire. Efectele în cazul manifestărilor ca
negative se manifestă la persoanele care au un sentiment de culpabilitate în raport dârelor sau pun în pericc . a
cu opţiunea sexuală. bunurilor şi care depăşesc :
Homosexualitatea constituie o realitate în penitenciarele din România şi problema Penitenciarelor, Ministeml Al
trebuie tratată cu toată seriozitatea, prin măsurile care trebuie dispuse de către Persoanele c o n d a m n e
administraţia penitenciarelor. pentru a preveni un penccrf n
Homosexualitatea reprezintă o tulburare a comportamentului sexual. Această imobilizare nu este permisă c
tulburare constă în atracţia exclusivă sau predominantă pentru persoanele de acelaşi şi disciplinei în rândul de: -\A
sex. Ea este, totodată, o deviere sexuală care nu presupune factori patogenici în cazul avea loc în următoarele caz.
unei boli propriu-zise. a) pentru a împiedica e%3
Homosexualitatea a primit explicaţii diferite, fiind pentru unii specialişti o perversiune, b) pentru a proteja de: "i A
în adevăratul înţeles al cuvântului, doar atunci când persoana îşi caută în mod conştient persoane ori producerea ce |
şi deliberat satisfacţii în relaţia sexuală de acest tip, în timp ce pentru alţii homosexuali c) pentru restabilirea z d
sunt asimilaţi unor psihopaţi, perverşi sexuali, deoarece, în general, conduita lor relevă deţinuţilor la o dispoziţie a oc
o serie de deviaţii caracteriale adânci, pe care nu le putem reduce doar la o simplă Mijloacele de imob izaêi
anomalie de satisfacere a instinctului sexual. nterioară, iar folosirea m c ai
care aceasta este strict nece
Folosirea mijloacelor de i i
[1) A. M ihăilă, Sociologia dreptului, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2010, p. 132-136. mobilizare a deţinuţilor ş A
[2>B.M. L aiser , Homosexuality and the „Unnaturalness Argument’’, în L. G ruen, G.E. P anichas
Imobilizarea cu lanţur este
(eds.), Sex, Morality and Law, Routledge, Londra, New York, 1997, p. 44-51.
131 M.D. S torms , Theories of Sexual Orientations, în Journal of Personality and Socia de forţă sau alte mijloace a c
Psychology nr. 38/1980, p. 15.
Cauzele homosexualităţii sunt:

- existenţa unui fond genetic generator de tendinţe homosexuale;
-traumatismele psiho-sexuale din copilărie şi în special iniţierea homosexuală de
către un adult;
- influenţa stimulatoare din mediile închise.
Tipuri de homosexuali:
- homosexuali autentici;
- homosexuali ambigui;
- homosexuali ocazionali.
Mediul privativ generează manifestări ale homosexualităţii şi, totodată, se constată
prezenţa lor în cadrul grupurilor de deţinuţi. Dintre tipurile de homosexualitate întâlnite
în mediul penitenciar, cel ocazional este cel mai des. De aceea, ei ar trebui grupaţi şi
supravegheaţi permanent, pentru a se împiedica răspândirea unor astfel de practici
şi de către deţinuţii care nu au avut asemenea manifestări până la acest moment al
încarcerării.
Periculozitatea socială a fenomenului este dată de faptul că homosexualitatea
poate constitui un element de recunoaştere, racolare şi coeziune a grupurilor de
deţinuţi. Acţiunea de demascare a acestui fenomen trebuie făcută cu atenţie, deoarece
ea poate declanşa o reacţie puternică şi cu urmări neprevizibile.
§7. Imobilizarea persoanelor condamnate
Penitenciarele dispun de amenajările, dispozitivele, personalul şi mijloacele tehnice

necesare pentru supravegherea şi controlul perimetrelor, spaţiilor interioare şi căilor
de acces, precum şi de armamentul şi muniţia necesare.
în cazul manifestărilor care tulbură ordinea şi liniştea publică din cadrul peniten
ciarelor sau pun în pericol viaţa ori integritatea corporală a persoanelor sau securitatea
bunurilor şi care depăşesc posibilităţile de intervenţie ale Administraţiei Naţionale a
Penitenciarelor, Ministerul Afacerilor Interne acordă, la solicitare, sprijinul necesar.
Persoanele condamnate pot fi temporar imobilizate, cu mijloacele din dotare,
pentru a preveni un pericol real şi concret. Folosirea cătuşelor sau a altor mijloace de
imobilizare nu este permisă decât în situaţii în care alte măsuri de menţinere a ordinii
şi disciplinei în rândul deţinuţilor nu au dat rezultate. Astfel, această imobilizare poate
avea loc în următoarele cazuri:
a) pentru a împiedica evadarea sau actele violente ale deţinuţilor;
b) pentru a proteja deţinuţii de autovătămare sau pentru a preveni vătămarea altor
persoane ori producerea de pagube;
c) pentru restabilirea ordinii şi disciplinei, ca urmare a opunerii sau împotrivirii
deţinuţilor la o dispoziţie a organelor judiciare sau personalului locului de deţinere.
Mijloacele de imobilizare ce pot fi folosite se stabilesc prin regulamentul de ordine
interioară, iar folosirea mijloacelor de imobilizare este permisă numai pe durata pentru
care aceasta este strict necesară.
Folosirea mijloacelor de imobilizare se face gradual, fără a depăşi nevoile reale de
imobilizare a deţinuţilor, şi încetează de îndată ce scopul intervenţiei a fost realizat.
Imobilizarea cu lanţuri este interzisă. Ea trebuie să se realizeze prin cătuşe, cămăşi
de forţă sau alte mijloace la care se poate apela în situaţii excepţionale.
Folosirea oricărui mijloc enunţat mai sus se face numai după ce s-a obţinut au
torizarea prealabilă din partea directorului penitenciarului, cu excepţia cazurilor în
care urgenţa nu permite acest lucru, situaţie care este de îndată adusă la cunoştinţa
directorului.
Regula de bază care trebuie să primeze în astfel de situaţii este cea dată de faptul
că trebuie să existe o proporţionalitate între mijloacele de constrângere folosite şi
starea de pericol creată.
în cazul deţinuţilor imobilizaţi la pat, internaţi într-o unitate sanitară, nu se pot utiliza
cătuşe metalice. Modelul mijloacelor de imobilizare şi modul de utilizare a acestor
mijloace de imobilizare folosite în unităţi sanitare se stabilesc prin regulament.
Forţa fizică poate fi folosită, potrivit prevederilor legale, în cazurile de autoapărare,
de evadare sau rezistenţă fizică activă ori pasivă la o dispoziţie bazată pe lege,
regulament şi actele normative subsecvente acestora.
Imobilizarea persoanelor condamnate nu constituie o sancţiune pentru ele şi nu
se aplică în acest scop. Ea este o măsură necesară pentru a preîntâmpina o stare
de pericol şi durează atât timp cât persistă pericolul, dacă nu se poate apela la o altă
modalitate de înlăturare a acestuia.
Utilizarea şi încetarea utilizării oricărui mijloc de constrângere se comunică de
îndată în scris judecătorului de supraveghere a privării de libertate, cu arătarea
detaliată a faptelor care le-au determinat.
Organele judiciare apreciază cu privire la aplicarea, menţinerea sau îndepărtarea
mijloacelor de imobilizare, pe durata prezenţei deţinuţilor în faţa acestora.
§8. Transferarea condamnaţilor
După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, condamnatul este repartizat

la un penitenciar de profil, corespunzător, pentru executarea pedepsei. Dacă pentru
anumite considerente, cum ar fi afaceri judiciare la alte instanţe, mutarea în alte
penitenciare ca urmare a conduitei condamnatului sau a unei boli suferite de acesta
în penitenciar etc., se impune transferarea, mutarea sau ducerea condamnatului
dintr-un loc în altul, aceasta se va realiza cu respectarea unor anumite reguli de pază
şi securitate.
Comisia pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare
a pedepselor privative de libertate face propuneri de transfer Administraţiei Naţionale
a Penitenciarelor în următoarele situaţii:
a) pentru executarea pedepsei într-un anumit regim sau ca urmare a schimbării
regimului de executare a pedepsei, atunci când unitatea nu este profilată pe deţinerea
unor astfel de categorii de deţinuţi;
b) depăşirea capacităţii de cazare a penitenciarului;
c) înscrierea deţinuţilor la cursuri de formare profesională ori de instruire şcolară;
d) folosirea deţinuţilor la activităţi lucrative, de educaţie şi de asistenţă psihologică
şi asistenţă socială;
e) în cazul deţinuţilor pentru care măsurile de siguranţă, de asigurare a ordinii şi
disciplinei la nivelul penitenciarului sunt neîndestulătoare;
f) pentru încheierea căsătoriei;
g) alte motive temeinic justificate.
Deţinuţii pot formula cereri de transfer în alt penitenciar. în cazul în care cererile
de transfer sunt transmise Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, acestea se remit
administraţiei penitenciarului, în vederea avizării de către comisia pentru stabilirea,
individualizarea şi schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de
libertate. Cererilor formulate de alte persoane sau organizaţii nonguvernamentale li
se vor da curs doar în măsura în care acestea sunt însuşite de către deţinuţi.
Transferarea deţinuţilor la un alt penitenciar se face potrivit profilării penitenciarelor,
stabilită prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor,
şi va ţine cont, de regulă, ca penitenciarul să fie situat cât mai aproape de localitatea
de domiciliu al acestora.
Transferarea condamnatului se face numai pe baza unei dispoziţii de transferare
emise de un organ competent. Dacă motivul transferării nu mai subzistă, condamnatul
transferat va fi readus la locul de deţinere iniţial, în aceleaşi condiţii de pază şi securitate.
Transferarea se realizează atunci când condamnatul este chemat de către organul
judiciar din altă localitate, când acesta este trimis pentru executarea pedepsei într-un
anumit regim, când condamnatul este trimis în vederea unui consult, tratament, inter
nare sau expertiză medicală sau când condamnatul o solicită şi are avizul comisiei
speciale.
Dispoziţia privind transferarea se dă de către organul judiciar competent ţinând
cont de următoarele criterii:
- instanţele judecătoreşti au întotdeauna prioritate faţă de celelalte organe judiciare;
- cauzele penale în care, pentru persoanele private de libertate, au fost emise
mandate de arestare preventivă;
- gradul de jurisdicţie al organului judiciar care instrumentează cauza;
- netransferarea ar afecta grav urmărirea penală sau judecata.
Măsuri luate în cazul deţinuţilor transferaţi pentru o perioadă scurtă de timp într-un
alt penitenciar. Cazarea deţinuţilor care nu se încadrează în profilul penitenciarului
se face în secţii sau camere de deţinere special amenajate. Bunurile şi documentele
care însoţesc deţinuţii prevăzuţi mai sus, precum şi modul de acordare a drepturilor se
stabilesc prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
§ 9 . T r a n s p o r ta r e a d e ţ i n u ţ i l o r
Pentru transportul deţinuţilor şi al materialelor, locurile de deţinere dispun de mij

loace operative proprii. în situaţii speciale, transportul deţinuţilor se poate realiza şi cu
mijloace de transport auto, fluviale şi aeriene, aflate în dotarea serviciilor de urgenţă
medicală, în condiţii stabilite prin protocoale de colaborare interinstituţională. Mijloa
cele operative de transport sunt autoturismele, autodubele, microdubele, autobuzele,
autosanitarele, mijloace de transport fluviale şi aeriene, mijloace auto blindate (pentru
transportul deţinuţilor care prezintă risc pentru siguranţa penitenciarului), precum şi
alte mijloace de transport, aflate în dotarea locului de deţinere. Mijloacele operative
de transport se dotează cu echipamente speciale de tip GPS, de radio-comunicaţie,
de semnalizare, de avertizare luminoasă şi acustică şi de legătură între conducătorii
acestora şi membrii escortei.
Mijloacele de transport vor fi amenajate astfel încât să fie asigurate aerisirea şi
iluminarea naturală, iar persoanele transportate să fie expuse cât mai puţin privirii
publice. Mijloacele operative de transport pentru deţinuţi sunt dotate, de regulă, cu
Drept execuţional penal
282
camere video şi monitoare pentru supravegherea activităţii deţinuţilor pe timpul de

plasării şi sunt compartimentate în conformitate cu regulamentul. Capitolul al
Graficul efectuării transportului deţinuţilor între unităţile de penitenciare este apro
bat prin decizia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. pedepsei în |
în cazul participării deţinuţilor la activităţile lucrative şi de reintegrare socială,
a condamna
transportul acestora poate fi asigurat cu mijloace de transport aparţinând agenţilor
economici sau, după caz, altor instituţii publice şi organizaţii neguvernamentale, cu
respectarea dispoziţiilor legale. Strâns legată de inc . r - a
a determinării duratei aces*:'
care dau răspuns problema
de timp (ani, luni, zile), cak:_ ij
reţinerii şi arestării preve^* .a
de libertate executate în a^na
Potrivit art. 71 C. pen.. c-'aî
din ziua în care condamnat-
Ziua în care începe exec-*a':
durata executării.
Executarea pedepse: p r . a
cuţional penal, care ia naş*e-=
Subiecţii acestui raport _urc c a
Organul de stat de speca
oblige pe condamnat să e *e : -H
definitivă, iar condamnata a rs :
La terminarea execută' pecie
pune în libertate pe c o n d a -'a
în libertate.
în general, terminarea aâ
duratei executării, momer : ia*:
penal.
în practică se întâlnesc mod
tarea în penitenciar, renuna'eg
suspendarea sub supra. egâa
ope legis executarea pedecsa
le corespund moduri şi m o ^ e ":
pedepsei închisorii.
Secţiunea 1. împlii
raportat la moi
§ 1 . îm p l i n i r e a d u r a te e«:
Executarea efectivă a peoeţ

executarea efectivă integra â a
berarea condiţionată.
a) în ceea ce priveşte prma
efective şi integrale -, trebuie a d
Capitolul al XlV-lea. Terminarea executării
pedepsei în penitenciar, liberarea definitivă
a condamnaţilor şi reintegrarea lor socială
Strâns legată de individualizarea pedepselor este instituţia calculului pedepselor,

a determinării duratei acestora. în Codul penal (art. 71-73) au fost înscrise dispoziţii
care dau răspuns problemelor ce se pun în legătură cu calcularea pedepsei pe unităţi
de timp (ani, luni, zile), calculul pedepsei în caz de comutare sau înlocuire, deducerea
reţinerii şi arestării preventive din durata pedepsei pronunţate, deducerea privaţiunii
de libertate executate în afara ţării.
Potrivit art. 71 C. pen., durata executării pedepsei privative de libertate se socoteşte
din ziua în care condamnatul începe să execute hotărârea definitivă de condamnare.
Ziua în care începe executarea pedepsei şi ziua în care încetează se socotesc în
durata executării.
Executarea pedepsei privative de libertate îmbracă forma raportului juridic exe-
cuţional penal, care ia naştere la un anumit moment şi se stinge la un alt moment.
Subiecţii acestui raport juridic au drepturi şi obligaţii corelative pe durata existenţei sale.
Organul de stat de specialitate - conducerea penitenciarului - are dreptul să îl
oblige pe condamnat să execute doar pedeapsa stabilită prin hotărârea de condamnare
definitivă, iar condamnatul are obligaţia să execute pedeapsa pe durata legală aplicată.
La terminarea executării pedepsei, conducerea penitenciarului are obligaţia de a-l
pune în libertate pe condamnat, iar acesta are dreptul ca la acel moment să fie pus
în libertate.
în general, terminarea executării pedepsei este momentul împlinirii efective a
duratei executării, moment care coincide şi cu stingerea raportului juridic execuţional
penal.
în practică se întâlnesc moduri diferite de executare a pedepsei închisorii: execu
tarea în penitenciar, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei,
suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, dar şi situaţii în care încetează
ope legis executarea pedepsei: amnistie ori graţiere. Fiecărei situaţii enunţate anterior
le corespund moduri şi momente diferite de terminare şi stingere definitivă a executării
Secţiunea 1. împlinirea termenului executării pedepsei

raportat la modalităţile de executare a acesteia
§ 1 . îm p l i n i r e a d u r a t e i e x e c u tă r ii p e d e p s e i în p e n it e n c ia r
Executarea efectivă a pedepsei în penitenciar comportă două forme, şi anume:

executarea efectivă integrală a pedepsei şi executarea efectivă parţială, urmată de
liberarea condiţionată.
a) în ceea ce priveşte prima formă - împlinirea duratei ca urmare a executării
efective şi integrale-, trebuie arătat că îi vizează pe condamnaţii recidivişti, periculoşi,
inclusiv pe condamnaţii la detenţiunea pe viaţă, ale căror pedepse sunt de lungă

durată. Pe lângă aceşti condamnaţi, executarea pedepsei va fi integrală şi pentru
aceia care nu îndeplinesc toate condiţiile legale pentru acordarea beneficiului liberării
condiţionate, cum ar fi buna purtare, condiţia de îndreptare sau stăruinţa în muncă,
refuzul de a munci etc. De obicei, la aceste categorii de condamnaţi, momentul stingerii
executării pedepsei coincide cu momentul liberării definitive.
Trebuie menţionat că persoanele liberate definitiv se vor resocializa mai greu,
reintegrarea lor în societate fiind mai dificilă, întrucât viaţa liberă, societatea în general,
nu conferă tot atâtea pârghii de îndreptare pentru ei cum a fost regimul de detenţie.
Punerea în libertate a persoanelor private de libertate se face de către directorul
locului de deţinere, la expirarea duratei pedepsei, la termenul hotărât de instanţa
de judecată. Cu ocazia liberării, condamnatului i se înmânează biletul de liberare,
documentele personale, bunurile şi valorile care îi aparţin.
b) împlinirea termenului executării pedepsei în caz de liberare condiţionată. Acordarea
liberării condiţionate are ca efect imediat liberarea condamnatului din penitenciar,
hotărârea judecătorească punându-l pe acesta în situaţia de liberat condiţionat.
Liberarea condiţionată atrage după sine anumite obligaţii pentru condamnat, în
sensul că, până la expirarea duratei pedepsei, el se află virtual în executarea acesteia,
având obligaţia de a avea o bună conduită, exprimată în principal în abţinerea de a
comite din nou o infracţiune. Aflându-se virtual în executarea pedepsei, el rămâne
decăzut din exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 65 C. pen. până la împlinirea duratei
acesteia, ca efect al pedepsei accesorii aplicate.
Dacă liberatul condiţionat respectă condiţia de a nu comite din nou o infracţiune,
dacă nu sunt motive de revocare a liberării sau cauze de anulare a acesteia, la
împlinirea duratei pedepsei, liberarea devine definitivă. Aşa cum prevede dispoziţia din
art. 106 C. pen., pedeapsa se consideră executată în cazul în care condamnatul nu a
săvârşit o nouă infracţiune descoperită până la expirarea termenului de supraveghere,
nu s-a dispus revocarea liberării condiţionate şi nu s-a descoperit o cauză de anulare.
De această dată, momentul terminării executării sau data stingerii executării
pedepsei nu coincide cu momentul obţinerii liberării condiţionate, ci cu momentul sau
data la care expiră pedeapsa rămasă definitivă.
Reintegrarea în societate a condamnatului va începe odată cu momentul liberării
provizorii şi va continua şi după data stingerii executării pedepsei.
§ 2 . îm p l i n i r e a t e r m e n u lu i d u r a t e i p e d e p s e i în c a z u l a n u lă r ii r e n u n ţ ă r ii
la a p lic a r e a p e d e p s e i
Dacă în termen de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus
renunţarea la aplicarea pedepsei se descoperă că persoana faţă de care s-a luat
această măsură săvârşise anterior rămânerii definitive a hotărârii o altă infracţiune,
pentru care i s-a stabilit o pedeapsă chiar după expirarea acestui termen, renunţarea
la aplicarea pedepsei se anulează şi se stabileşte pedeapsa pentru infracţiunea care a
atras iniţial renunţarea la aplicarea pedepsei, aplicându-se apoi, după caz, dispoziţiile
privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.
XIV. Terminarea executării pedepsei în penitenciar 285
§ 3 . î m p lin ir e a t e r m e n u l u i d u r a t e i p e d e p s e i în c a z u l a m â n ă r ii a p lic ă r ii
pedepsei
Dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu

rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse,
instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei.
în cazul când, până la expirarea termenului de supraveghere, persoana suprave
gheată nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă
amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei, afară de cazul când persoana
dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească.
Dacă după amânarea aplicării pedepsei persoana supravegheată a săvârşit o nouă
infracţiune, cu intenţie sau intenţie depăşită, descoperită în termenul de supraveghere,
pentru care s-a pronunţat o condamnare chiar după expirarea acestui termen, instanţa
revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei. Pedeapsa aplicată ca
urmare a revocării amânării şi pedeapsa pentru noua infracţiune se calculează conform
dispoziţiilor privitoare la concursul de infracţiuni.
Dacă infracţiunea ulterioară este săvârşită din culpă, instanţa poate menţine sau
revoca amânarea aplicării pedepsei. în cazul revocării, dispoziţiile arătate anterior se
aplică în mod corespunzător.
Persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i se mai aplică
pedeapsa şi nu este supusă nici unei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea
decurge din infracţiunea săvârşită dacă nu a săvârşit din nou o infracţiune până la
expirarea termenului de supraveghere, şi nu s-a dispus revocarea amânării şi nu s-a
descoperit o cauză de anulare.
Analiza în fiecare dintre cazurile de mai sus se raportează în cadrul termenului
de supraveghere.
§ 4 . îm p l i n i r e a t e r m e n u l u i d u r a t e i p e d e p s e i în c a z u l s u s p e n d ă r ii e x e c u
t ă r ii s u b s u p r a v e g h e r e
Caracterul condiţionat şi deci provizoriu al suspendării sub supraveghere a

executării pedepsei durează cât durează termenul de supraveghere. La expirarea
acestuia situaţia se definitivează, în sensul că obligaţia de a executa pedeapsa înce
tează. Potrivit dispoziţiilor din art. 98 C. pen., dacă cel condamnat nu a comis o nouă
infracţiune înăuntrul termenului de supraveghere şi nici nu s-a pronunţat revocarea
suspendării a executării pedepsei sau nu s-a descoperit o cauză de anulare, pedeapsa
Cu alte cuvinte, adoptarea unei conduite corecte potrivit normelor de convieţuire
socială şi respectarea reglementărilor legale de către condamnat au ca efect neexecu-
tarea efectivă a pedepsei suspendate, care va fi considerată ca executată.
Revocarea suspendării executării pedepsei reprezintă consecinţa firească a neres-
pectării de către condamnat a măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor ce îi revin
potrivit legii şi care trebuie respectate în cursul termenului de supraveghere, în ceea ce
priveşte abţinerea de la comiterea unei noi infracţiuni şi îndeplinirea obligaţiilor civile.
Potrivit dispoziţiilor art. 96 C. pen., dacă pe parcursul termenului de supraveghere
persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere
sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea
şi dispune executarea pedepsei. Dacă până la expirarea termenului de supraveghere
persoana supravegheată nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre,
instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care
persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească.
Dacă pedeapsa amenzii care a însoţit pedeapsa închisorii în condiţiile nu a fost
executată şi a fost înlocuită cu pedeapsa închisorii potrivit art. 63 alin. (2) sau art. 64
alin. (5) şi (6) C pen., instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei,
la care se adaugă pedeapsa închisorii care a înlocuit amenda.
Dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârşit o nouă
infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o
condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa
revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei.
Termenul de supraveghere se calculează de la data când hotărârea prin care s-a
pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă.
în cazul în care se dispune anularea suspendării sub supraveghere a executării
pedepsei, termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a
hotărârii prin care s-a pronunţat anterior suspendarea executării pedepsei.
în caz de respectare a obligaţiilor şi a măsurilor de supraveghere, terminarea
executării pedepsei este mai rapidă, iar în caz de nerespectare, terminarea este mai
lungă, mai cu seamă dacă după revocare a urmat executarea restului de pedeapsă
în penitenciar.
§ 5 . îm p l i n i r e a t e r m e n u l u i d u r a t e i e x e c u t ă r ii p e d e p s e i în c a z d e a m n is
t i e , g r a ţ ie r e şi p r e s c r ip ţie
5 .1 . A m n is tia
Amnistia este un act al Parlamentului cu putere de lege [art. 73 alin. (3) lit. i)],
emis în anumite condiţii social-politice şi de politică penală, care înlătură răspunderea
penală pentru fapta comisă (art. 152 C. pen.). Beneficiul amnistiei nu poate fi refuzat,
întrucât oglindeşte politica penală a statului, astfel că are în principiu un caracter
obligatoriu şi se aplică din oficiu. Dacă procesul nu s-a pornit până la apariţia actului
de clemenţă, atunci nici nu se va mai porni. Dacă s-a ajuns în faza de urmărire
sau judecată, infractorul, deşi a apărut actul de clemenţă, poate cere continuarea
procesului şi, dacă se constată nevinovăţia lui, soluţia va fi clasarea dosarului, iar dacă
va fi găsit vinovat, se va aplica amnistia, iar soluţia instanţei ar trebui să fie încetarea
procesului penal.
Dacă amnistia intervine după condamnare, ea înlătură şi executarea pedepsei
pronunţate, precum şi celelalte consecinţe ale condamnării. Amenda încasată anterior
amnistiei nu se restituie.
Privit din perspectiva raportului juridic execuţional penal, au importanţă data
publicării legii, care constituie data aplicării legii de amnistie, şi momentul terminării
executării pedepsei şi cel al punerii condamnatului în libertate.
Condamnatul se liberează de îndată şi definitiv. Această operaţiune este atributul
instanţelor de executare, al judecătorilor delegaţi cu executarea penală, precum şi al
conducerii penitenciarelor. în momentul apariţiei actului de clemenţă, este nevoie de
onal penal XIV. Terminarea executării pedepsei în penitenciar 287
endarea o activitate susţinută din partea celor răspunzători pentru cercetarea şi delimitarea
iveghere exactă a faptelor amnistiate şi a identificării condamnaţilor care beneficiază de lege.
hotărâre,
j| în care 5 .2 . G r a ţie r e a
nu a fost Este o măsură de clemenţă acordată de Preşedintele României [art. 94 lit. d)

iu art. 64 din Constituţie] şi de Parlament [art. 73 alin. (3) lit. i) din Constituţie], care constă în
ledepsei, înlăturarea totală ori parţială a executării pedepsei sau comutarea ei în alta mai uşoară,
pentru aceleaşi considerente ca şi amnistia (art. 160 C. pen.).
it o nouă Efectul graţierii asupra pedepsei constă în înlăturarea executării acesteia în între
jnunţat o gime sau parţial ori în comutare. Graţierea înlătură executarea pedepsei principale,
instanţa iar o pedeapsă graţiată produce acelaşi efecte ca şi o pedeapsă executată (este ante
cedent penal, produce interdicţii, incapacităţi, decăderi, poate forma primul termen
i care s-a al recidivei).
initivă. Pedeapsa se consideră executată de la data actului normativ privind graţierea,
executării când este totală ori, deşi parţială, priveşte restul de executat al pedepsei, şi de la acest
efinitive a moment începe să fie executată pedeapsa complementară a interzicerii exercitării
unor drepturi. De asemenea, dacă la acea dată hotărârea era definitivă, de la acest
srminarea moment începe curgerea termenului de reabilitare. Dacă actul de graţiere se referă
i este mai la infracţiuni în curs de judecată, termenul curge de la data rămânerii definitive a
jedeapsă hotărârii de condamnare.
Graţierea are ca obiect pedeapsa aplicată pentru o infracţiune, şi nu pedeapsa
rezultantă a unui concurs111, a unei pluralităţi intermediare ori pentru recidiva postcon-
e am m s- damnatorie.
în cazul graţierii totale, condamnatul se liberează de îndată, întrucât executarea
pedepsei se termină în momentul apariţiei legii; de asemenea, în cazul graţierii ne
condiţionate, executarea se termină de îndată. în cazul graţierii condiţionate, pedeapsa
se consideră stinsă de la data actului de graţiere, dacă în termenul de definitivare
beneficiarul nu comite o nouă infracţiune intenţionată, care conduce la revocarea
(3) lit. i)], graţierii condiţionate.
punderea
In cazul graţierii parţiale, executarea se va împlini în momentul împlinirii restului
fi refuzat,
de pedeapsă sau în momentul împlinirii termenului de supraveghere în cazul liberării
i caracter
condiţionate.
iţia actului
Graţierea nu are efecte asupra pedepselor a căror executare este suspendată
î urmărire
sub supraveghere, în afară de cazul în care se dispune altfel prin actul de graţiere.
>ntinuarea
ji, iar dacă
încetarea 5 .3 . P re s c rip ţia e x e c u tă rii p e d e p s e i
Prescripţia constă în înlăturarea executării pedepsei dacă a trecut un anumit timp

pedepsei
prevăzut de lege de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la
ită anterior
punerea sa în executare. Justificarea este dată de faptul că, într-o astfel de situaţie, nu
s-armai realiza prevenţia specială şi generală prin executarea ei (art. 161 C. pen). Este
tantă
’
data
I terminam
111 Este cazul graţierii colective. în situaţia graţierii individuale, înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, Secţiile Unite, printr-o decizie pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii
te atributul (care îşi menţine valabilitatea), a decis că „graţierea individuală, în cazul concursului de infrac
recum şi al ţiuni, vizează numai pedeapsa rezultantă” - Decizia nr. X/2005 (M. Of. nr. 123 din 9 februarie
nevoie de 2006).
288 Drept execuţional penal XIV. Terminarea executării ped
o cauză extinctivă a executării pedepsei principale şi a celei accesorii. Prescripţia nu asigurărilor sociale de sta
înlătură însă executarea pedepselor principale în cazul: repartizată pe numele pe
a) infracţiunilor de genocid, contra umanităţii şi de război, indiferent de data la în cazul în care persoe
care au fost comise; care nu au fost achitate pâ
b) infracţiunilor prevăzute la art. 188 şi art. 189 C. pen. şi al infracţiunilor intenţionate prevăzut la lit. a) se ut z<
urmate de moartea victimei. La liberarea din pen te
Prescripţia nu înlătură executarea pedepselor principale nici în cazul infracţiunilor Statului vor fi înmânate cc
prevăzute la art. 188 şi art. 189 C. pen. pentru care, la data intrării în vigoare a acestei şi faptul că, dacă la m o r:
dispoziţii, nu s-a împlinit termenul de prescripţie a executării. anumite sume de bar
Termenele de prescripţie a executării pedepsei sunt determinate prin lege (art. 162 în aceeaşi perioadă t
C. pen.) şi se socotesc de la datele prevăzute în art. 162 alin. (2)-(5) C. pen. condamnatul a cauza: : =
Cursul prescripţiei executării pedepsei se poate întrerupe şi poate fi suspendat care se realizează prin -a
în condiţiile legii. La împlinirea termenelor de prescripţie, pedeapsa neexecutată se s-a arătat mai sus.
prescrie, se stinge şi ea nu mai poate fi pusă în executare, iar condamnatul nu mai în situaţia în care cuaj
are obligaţia de a executa pedeapsa. de bani ce îi revin con da.'
prin organele financiare :
Secţiunea a 2-a. Drepturi ale condamnaţilor la liberarea baza ordinului de imputa
executoriu. împotriva o ^ -
definitivă şi stingerea unor obligaţii în termen de 15 zile de a
este situat penitenciar^ •
în cadrul raportului juridic execuţional penal, momentul împlinirii termenului exe
Persoanele condar"-E
cutării pedepsei constituie momentul în care se stinge acest raport juridic şi constituie,
al bunurilor încredinţate =
totodată, momentul în care încetează dreptul statului, prin organele sale specializate,
muncii.
de a pretinde celui condamnat să execute pedeapsa, precum şi obligaţia corelativă
Sumele stabilite şi a.a
pentru condamnat de a se supune regimului de executare.
unei pagube în pen te
Cu ocazia liberării, deţinutului i se înmânează biletul de liberare, documentele
persoana condamnată a e
personale şi, la cerere, fotocopii de pe actele din dosarul individual, inclusiv de pe actele
individual [art. 60 alin. (3
medicale, precum şi o scrisoare medicală către medicul de familie. De asemenea, după
şi a dreptului la corespc'’ a
restituirea către administraţia locului de deţinere a bunurilor încredinţate, deţinutului i
[art. 72 alin. (5) din Legea «
se înmânează bunurile şi sumele de bani deţinute conform dispoziţiilor legale şi aflate
persoanei condamnate : :
la locul de deţinere, inclusiv documentele referitoare la contul său.
în cazul în care deţ n
Aşa cum s-a arătat în prima parte a acestui curs, pe parcursul perioadei de deten
se asigură de admir st'a:
ţiune, condamnatul efectuează diferite munci, pe şantiere, la puncte de lucru, în peni
Compania Naţională de C
tenciar etc., pentru care obţine anumite venituri, care sunt depuse în contul acestuia la
de deţinere asigură ţin^*â
trezorerie. Reamintim dispoziţiile art. 87 din Legea nr. 254/2013, care reglementează
potrivit normelor în vigcet
soarta veniturilor obţinute de către condamnat pe timpul executării pedepsei închisorii:
domiciliul persoanei ca'e i
astfel, veniturile pentru munca prestată se încasează de către administraţia peniten
Pentru cetăţenii stră -
ciarului în care se află persoana condamnată şi se repartizează după cum urmează:
tanţelor diplomatice d i R
a) 40% din venit revine persoanei condamnate, care poate folosi pe durata executării
în localitatea din ţară und
pedepsei privative de libertate 90% din acesta, iar 10% se consemnează pe numele
străini se acordă în moc o
său, la Trezoreria Statului, urmând să fie încasat în momentul punerii în libertate;
Când persoana care _~i
b) 60% din venit revine administraţiei penitenciarului, constituind venituri proprii
de a se deplasa, cu cors ■
deţinere la un spital d n re*<
finanţele publice.
sau, după caz, institut e
socială.
asigurărilor sociale de stat se poate face din cota de 90% prevăzută mai sus la lit. a),
repartizată pe numele persoanei condamnate.
în cazul în care persoana condamnată a fost obligată la plata de despăgubiri civile,
care nu au fost achitate până la data primirii în penitenciar, o cotă de 50% din procentul
prevăzut la lit. a) se utilizează pentru repararea prejudiciului cauzat părţii civile.
La liberarea din penitenciar, 10% din aceste sume de bani depuse la Trezoreria
Statului vor fi înmânate condamnatului pentru a le folosi în viaţa liberă. Este de reţinut
şi faptul că, dacă la momentul încarcerării acesta a avut asupra sa anumite bunuri ori
anumite sume de bani, cu ocazia liberării îi vor fi restituite şi acestea.
în aceeaşi perioadă a detenţiunii, la locurile de deţinere sau de muncă, dacă
condamnatul a cauzat pagube, este legitim ca acesta să fie obligat la despăgubiri,
care se realizează prin reţinere din cota de bani ce urmează a-i fi predată, aşa cum
s-a arătat mai sus.
în situaţia în care cuantumul despăgubirilor civile depăşeşte cuantumul sumelor
de bani ce îi revin condamnatului pentru munca prestată, atunci acesta va fi urmărit
prin organele financiare ale organelor locale, după liberarea sa din penitenciar, pe
baza ordinului de imputare emis de directorul penitenciarului, care constituie titlu
executoriu. împotriva ordinului de imputare persoana condamnată poate face contestaţie
în termen de 15 zile de la data primirii acestuia, la judecătoria în circumscripţia căreia
este situat penitenciarul. Hotărârea judecătoriei este definitivă.
Persoanele condamnate nu răspund pentru pagubele provocate de uzul normal
al bunurilor încredinţate spre folosinţă sau pentru cele provenite din riscul normal al
muncii.
Sumele stabilite şi avansate de administraţia penitenciarului în condiţiile cauzării
unei pagube în penitenciar cu ocazia desfăşurării unor activităţi, precum şi dacă
persoana condamnată a solicitat, contra cost, fotocopii ale documentelor din dosarul
individual [art. 60 alin. (3)], cheltuielile ocazionate de exercitarea dreptului de petiţionare
şi a dreptului la corespondenţă [art. 64 alin. (5)], cele ocazionate de examenul medical
[art. 72 alin. (5) din Legea nr. 254/2013] se reţin din cota de 90% repartizată pe numele
persoanei condamnate conform art. 87 alin. (1) lit. a) din lege.
în cazul în care deţinutul nu are bani, contravaloarea transportului până la domiciliu
se asigură de administraţia locului de deţinere la nivelul tarifului minim practicat de
Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. - S.A. De asemenea, administraţia locului
de deţinere asigură ţinută civilă de sezon celor care nu posedă, precum şi hrană rece,
potrivit normelor în vigoare, pentru numărul de zile necesare transportului până la
domiciliul persoanei care se liberează.
Pentru cetăţenii străini, drepturile de mai sus se asigură până la sediul reprezen
tanţelor diplomatice din România ale statelor care le reprezintă interesele sau până
în localitatea din ţară unde aceştia îşi au reşedinţa. Drepturile acordate cetăţenilor
străini se acordă în mod corespunzător şi apatrizilor.
Când persoana care urmează a fi pusă în libertate este bolnavă, fiind în imposibilitatea
de a se deplasa, cu consimţământul său, este prezentată de administraţia locului de
deţinere la un spital din reţeaua sanitară publică, anunţându-se despre aceasta rudele
sau, după caz, instituţiile publice sau organizaţiile neguvernamentale de asistenţă
socială.
290 Drept execuţional penal XIV. Terminarea executări cer e
Secţiunea a 3-a. Reintegrarea sociala în privinţa acestor ocne

a condamnaţilor liberaţi definitiv bilit că urmează să li se ac
potrivit legii. Desigur, la a
După liberarea definitivă a foştilor condamnaţi, în viaţa acestora intervine necesitatea ducerile penitenciarelor cs
reintegrării lor sociale, a resocializării lor în colectivele din care au provenit, în familie să rezulte împrejurănle p*€
etc. Este de dorit a li se asigura asistenţă pentru reîncadrarea în muncă, deoarece decesului acestora.
asigurarea muncii, a mijloacelor de existenţă pentru cei liberaţi definitiv constituie o Competenţa privind se
primă şi importantă condiţie pentru evitarea reîntoarcerii lor în câmpul infracţional. pensiei etc.) revine organe
Atribuţiuni în repartizarea în muncă a liberaţilor din locurile de deţinere revin în condamnatul sau urmaş i «
primul rând organelor Ministerului Muncii şi ale direcţiilor judeţene pentru probleme
de muncă şi protecţie socială de pe lângă organele locale (judeţene, municipale, Secţiunea
orăşeneşti şi comunale). Aceleaşi obligaţii revin şi conducerilor din locurile de deţinere.
Acestea sunt obligate să comunice organelor subordonate Ministerului Muncii de la
domiciliul deţinutului sau de la locul unde deţinutul intenţionează să se stabilească Codul de procedură pe^
după punerea sa în libertate datele necesare luării în evidenţă în vederea repartizării în aşa fel încât scopu aces
în muncă. Repartizarea este influenţată de situaţia fizică, de pregătirea profesională înseamnă în egală mâsu'â
ori de calificarea profesională obţinută la locul de deţinere. Condamnatul liberat are, vreunei infracţiuni, cât ş a
de asemenea, obligaţia de a se încadra în muncă, iar în cazul în care nu reuşeşte Codul de procedură penată
prin forţe proprii, va apela neîntârziat la organele specializate ale Ministerului Muncii. menite să prevină luarea -
Procesul de resocializare se desfăşoară pe două direcţii: o direcţie de acţiune este caracter represiv împet'-va
cea prin intermediul instituţiilor specializate, iar cealaltă direcţie de acţiune are loc în
Opera de justiţie se ;
mediul deschis, astfel: activitate umană, tocma pi
a) dacă este să analizăm activităţile ce se includ în prima direcţie, trebuie arătat că ilicite sau fortuite. De.
aceasta începe din penitenciar, în timpul executării pedepsei, când se va acorda asis desfăşurare conduce la oe
tenţă condamnaţilor pe plan educaţional, sociologic, psihologic, profesional, religios, riscul producerii unor e n ^
medical şi fizic. Se va urmări în special schimbarea normelor, valorilor, convingerilor
Legiuitorul a prevăzut Ir
personale, sugerând continuarea pregătirii şcolare şi profesionale, cultivarea obiceiului materiale sau a daune mor
de a munci, modificarea conduitei personale, prin promovarea unor principii altruiste, restrângerea de libertate
de corectitudine, de etică, de apreciere a muncii, a câştigului pe căi cinstite. De ase cerea unei pagube caLza:
menea, este nevoie de corectarea comportamentelor negative şi formarea respectului adresa unei persoane ne1»
faţă de propria persoană şi faţă de comunitate; înfăptuirea actului de justdi
b) după executarea pedepsei, se urmăresc reinserţia socială, încadrarea într-o
Această instituţie a re ia
activitate socială utilă, dobândirea unui nou statut şi îndeplinirea de noi roluri, ca şi rarea activităţii prin care se
diminuarea stigmatului din viaţa socială. De asemenea, se urmăreşte aplicarea regulilor condamnat pe nedrept - c i
însuşite în penitenciar privind comportamentul în societate, în familie, atitudinea faţă
de procedură penală la a -
de stat şi organele statului, obişnuinţa de a se adresa civilizat şi de a respecta regulile diciară - şi art. 539 - drecu
conduitei civilizate în orice împrejurare.
Activitatea procesuaiâ es
acţiunii pentru repararea p
Secţiunea a 4-a. Dreptul la pensie al condamnaţilor pagubei în caz de eroare .
deveniţi incapabili de muncă indiferent dacă pedeapsa a
sau nu pusă în e x e c u ta i •
în Legea privind executarea pedepselor privative de libertate există reglementări a pagubei suferite în cazi.
şi cu privire la situaţia condamnaţilor care, pe timpul executării pedepsei, au devenit desfiinţarea hotărârii de :or
incapabili de muncă şi care au fost liberaţi definitiv din penitenciare, ca urmare a dovedeşte că s-a produs z
executării pedepselor stabilite în sarcina lor. achitare. Aceeaşi situaţie e
condamnatul judecat în psa
de achitare.
în privinţa acestor condamnaţi sau a moştenitorilor lor, după caz, legiuitorul a sta
bilit că urmează să li se achite o pensie pentru incapacitate de muncă sau de urmaş,
potrivit legii. Desigur, la acordarea acestor indemnizaţii, un rol important îl au con
ducerile penitenciarelor, care eliberează condamnaţilor în cauză adeverinţe din care
să rezulte împrejurările pierderii capacităţii lor de muncă sau, după caz, împrejurările
decesului acestora.
Competenţa privind acordarea pensiei (primirea actelor, calcularea cuantumului
pensiei etc.) revine organelor de asigurări sociale în circumscripţia cărora domiciliază
condamnatul sau urmaşii acestuia.
Secţiunea a S-a. Repararea pagubelor în cazul

condamnării pe nedrept
Codul de procedură penală reglementează întreaga desfăşurare a procesului penal
în aşa fel încât scopul acestuia să poată fi pe deplin realizat. înfăptuirea justiţiei penale
înseamnă în egală măsură atât pedepsirea tuturor persoanelor vinovate de comiterea
vreunei infracţiuni, cât şi apărarea de răspundere penală a persoanelor nevinovate.
Codul de procedură penală prevede, astfel, un număr suficient de garanţii procesuale
menite să prevină luarea unor măsuri de constrângere şi aplicarea unor sancţiuni cu
caracter represiv împotriva unor persoane nevinovate.
Opera de justiţie se înfăptuieşte printr-un complex de activităţi umane, dar orice
activitate umană, tocmai pentru că este umană, este supusă riscului unor deviaţiuni
ilicite sau fortuite. Devierea ilicită sau fortuită a acestei activităţi de la corecta ei
desfăşurare conduce la ideea că uneori actul de justiţie nu poate fi pus la adăpost de
riscul producerii unor erori judiciare.
Legiuitorul a prevăzut, în art. 538-542 C. proc. pen., dreptul la repararea pagubelor
materiale sau a daunei morale produse prin condamnări nedrepte sau prin privarea ori
restrângerea de libertate în mod ilegal. Această procedură este generată de produ
cerea unei pagube cauzate printr-o hotărâre de condamnare penală nedreaptă la
adresa unei persoane nevinovate şi are menirea de a restabili ordinea de drept prin
înfăptuirea actului de justiţie.
Această instituţie a reparaţiunii, prin funcţia sa proprie, asigură procesual desfăşu
rarea activităţii prin care se ajunge la obţinerea reparării pagubei suferite de către cel
condamnat pe nedrept. Acţiunea prezintă două temeiuri reglementate distinct în Codul
de procedură penală la art. 538 - dreptul la repararea pagubei în caz de eroare ju
diciară - şi art. 539 - dreptul la repararea pagubei în cazul privării nelegale de libertate.
Activitatea procesuală este declanşată în faţa instanţei competente prin introducerea
acţiunii pentru repararea pagubei. Titular al acţiunii în cazul dreptului la repararea
pagubei în caz de eroare judiciară este persoana care a fost condamnată definitiv,
indiferent dacă pedeapsa aplicată sau măsura educativă privativă de libertate a fost
sau nu pusă în executare. Astfel, condamnatul are dreptul la repararea de către stat
a pagubei suferite în cazul în care, în urma rejudecării cauzei, după anularea sau
desfiinţarea hotărârii de condamnare pentru un fapt nou sau recent descoperit care
dovedeşte că s-a produs o eroare judiciară, s-a pronunţat o hotărâre definitivă de
achitare. Aceeaşi situaţie este şi în cazul redeschiderii procesului penal cu privire la
condamnatul judecat în lipsă, dacă după rejudecare s-a pronunţat o hotărâre definitivă
de achitare.
292 Drept execuţional penal XIV. Terminarea executării p e e r:
Totuşi, legiuitorul a statuat că aceste persoane nu vor fi îndreptăţite să ceară dintre cazurile prevăzute a
repararea de către stat a pagubei suferite dacă, prin declaraţii mincinoase ori în orice sumei achitate poate fi îrw
alt fel, au determinat condamnarea, în afara cazurilor în care au fost obligate să proce culpă gravă, a provocat sir_
deze astfel. Nu este îndreptăţită la repararea pagubei nici persoana condamnată căreia aceasta este asigurată pe'-
îi este imputabilă în tot sau în parte nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut profesiunii.
sau recent descoperit. Pentru folosirea acţiLr
Titular al acţiunii în cazul dreptului la repararea pagubei pentru privarea nelegală împotriva celui care s-a fă:
de libertate este persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată nelegal de fiind suficient să se facă o : .
libertate. Privarea nelegală de libertate trebuie să fie stabilită, după caz, prin ordonanţă sau dintr-o culpă gravă a : n
a procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi şi libertăţi sau a ce se pot ivi în cursul des*ăş
judecătorului de cameră preliminară, precum şi prin încheierea definitivă sau hotărârea răspunderea civilă. Reaua
definitivă a instanţei de judecată învestite cu judecarea cauzei. de condamnare împotriva .
Acţiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită de persoana îndreptăţită, potrivit erori judiciare.
art. 538 şi art. 539, iar după moartea acesteia poate fi continuată sau pornită de către Statul trebuie să dovebe;
persoanele care se aflau în întreţinerea sa la data decesului. sau hotărâre penală de* - *
Termenul \n care poate fi introdusă acţiunea pentru repararea pagubei este de 6 rea-credinţă sau din culpă:
luni şi acesta curge de la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei de judecată, de libertate cauzatoare ce :
precum şi a ordonanţei sau încheierilor organelor judiciare, prin care s-a constatat Deşi în literatura de soe
eroarea judiciară, respectiv privarea nelegală de libertate. pagubelor morale (a daune
Instanţa competentă pentru obţinerea reparaţiei este tribunalul în a cărui cir spirituale, afective ale se
cumscripţie domiciliază persoana îndreptăţită la dezdăunare. Aceasta cheamă în ca instanţele de judecată :
judecată civilă statul român, citat prin Ministerul Finanţelor Publice. reparaţie morală, pentru : -e
Acţiunea civilă este scutită de plata taxei de timbru. apreciere a instanţei de _
Procedura de soluţionare a cererii se desfăşoară potrivit regulilor prevăzute de legate de condamnarea ce
Codul de procedură civilă. Pentru instanţa civilă, hotărârea penală dată asupra erorii o reparaţie trunchiată (partî
judiciare are autoritate de lucru judecat. Dovedirea şi evaluarea pagubei suferite de Procedura dezvoltată £-
către condamnatul pe nedrept se fac potrivit procedurii civile. Instanţa civilă, după finalitate preventivă in proci,
verificarea regularităţii şi temeiniciei acţiunii sub aspectul calităţii procesuale, a este de natură a spori . c e
termenului de introducere a acţiunii şi al condiţiilor cerute pentru acordarea reparaţiei, înaltă calitate şi cu evitarea
va pronunţa o hotărâre care va fi supusă căilor de atac după regulile procedurii civile.
La stabilirea întinderii reparaţiei se ţine seama de durata privării nelegale de
libertate, precum şi de consecinţele produse asupra persoanei, asupra familiei celui
privat de libertate ori asupra celui aflat în situaţia de eroare judiciară (prevăzută la
art. 538 C. proc. pen.).
Reparaţia constă în plata unei sume de bani sau în constituirea unei rente
viagere ori în obligaţia ca, pe cheltuiala statului, cel reţinut sau arestat nelegal să fie
încredinţat unui institut de asistenţă socială şi medicală. La alegerea felului reparaţiei
şi la întinderea acesteia se va ţine seama de situaţia celui îndreptăţit la repararea
pagubei şi de natura daunei produse. Persoanelor îndreptăţite la repararea pagubei,
care înainte de privarea de libertate ori de încarcerare ca urmare a punerii în executare
a unei pedepse ori măsuri educative privative de libertate erau încadrate în muncă, li
se calculează, la vechimea în muncă stabilită potrivit legii, şi timpul cât au fost private
de libertate.
Reparaţia este în toate cazurile suportată de stat, prin Ministerul Finanţelor Publice.
Potrivit art. 542 C. proc. pen., statul are o acţiune în regres. în cazul în care repa
rarea pagubei a fost acordată potrivit art. 541 C. proc. pen., precum şi în situaţia în
care statul român a fost condamnat de către o instanţă internaţională pentru vreunul
(1) I. O ancea , D re p t e x e ix t o
dintre cazurile prevăzute la art. 538 şi art. 539, acţiunea în regres pentru recuperarea
sumei achitate poate fi îndreptată împotriva persoanei care, cu rea-credinţă sau din
culpă gravă, a provocat situaţia generatoare de daune sau împotriva instituţiei la care
aceasta este asigurată pentru despăgubiri în caz de prejudicii provocate în exerciţiul
profesiunii.
Pentru folosirea acţiunii în regres nu este nevoie să existe o hotărâre de condamnare
împotriva celui care s-a făcut vinovat de provocarea situaţiei generatoare de daune,
fiind suficient să se facă dovada că cel chemat să răspundă a contribuit cu rea-credinţă
sau dintr-o culpă gravă la producerea situaţiei generatoare de pagubă. Greşelile simple
ce se pot ivi în cursul desfăşurării activităţii procesuale nu sunt deci de natură să atragă
răspunderea civilă. Reaua-credinţă este însă implicit dovedită când există hotărâri
de condamnare împotriva unor persoane ce s-au făcut vinovate de producerea unor
erori judiciare.
Statul trebuie să dovedească în cadrul acţiunii în regres, prin ordonanţa procurorului
sau hotărâre penală definitivă, că cel asigurat în condiţiile de mai sus a produs cu
rea-credinţă sau din culpă gravă profesională eroarea judiciară sau privarea nelegală
de libertate cauzatoare de prejudicii.
Deşi în literatura de specialitate au existat controverse cu privire şi la repararea
pagubelor morale (a daunelor morale), ca urmare a atingerii aduse unor valori morale,
spirituale, afective ale persoanei condamnate pe nedrept, apreciem că se impune
ca instanţele de judecată, pe lângă repararea materială, să realizeze, totodată, şi o
reparaţie morală, pentru prejudicii de ordin moral, iar cuantumul acestora să fie la libera
apreciere a instanţei de judecată. Procedând la o reparare doar a daunelor materiale,
legate de condamnarea pe nedrept, apreciem asemeni altor autori, că se realizează
o reparaţie trunchiată (parţială) a prejudiciului suferit111.
Procedura dezvoltată anterior are o funcţie reparatorie, dar, în acelaşi timp, şi o
finalitate preventivă în producerea erorilor judiciare. Existenţa unei asemenea instituţii
este de natură a spori vigilenţa organelor judiciare în realizarea unui proces penal de
înaltă calitate şi cu evitarea luării oricăror măsuri nedrepte (V. Dongoroz).
1111. Oancea, Drept execuţional..., 1998, p. 252 şi urm.

Capitolul al XV-lea. Executarea amenzii
penale aplicate persoanei fizice
Secţiunea 1. Consideraţii generale privind amenda

Articolul 61 C. pen. reglementează modul în care se stabileşte amenda penală.
Aceasta constă în suma de bani pe care condamnatul este obligat să o plătească
statului, fiind cea de-a treia pedeapsă principală reglementată de Codul penal care
poate fi aplicată unui inculpat.
Cuantumul amenzii se stabileşte prin sistemul zilelor-amendă. Suma corespun
zătoare unei zile-amendă, cuprinsă între 10 lei şi 500 lei, se înmulţeşte cu numărul
zilelor-amendă, care este cuprins între 30 de zile şi 400 de zile. Instanţa stabileş
te numărul zilelor-amendă potrivit criteriilor generale de individualizare a pedepsei.
Cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă se stabileşte ţinând seama de
situaţia materială şi de obligaţiile legale ale condamnatului faţă de persoanele aflate
în întreţinerea sa.
Articolul 61 alin. (4) C. pen. statuează limitele speciale ale zilelor-amendă, care
sunt cuprinse între:
a) 60 şi 180 de zile-amendă, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită
numai pedeapsa amenzii;
b) 120 şi 240 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu
pedeapsa închisorii de cel mult doi ani;
c) 180 şi 300 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu
pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani.
Dacă prin infracţiunea săvârşită s-a urmărit obţinerea unui folos patrimonial, iar
pedeapsa prevăzută de lege este numai amenda ori instanţa optează pentru aplicarea
acestei pedepse, limitele speciale ale zilelor-amendă se pot majora cu o treime, iar
fracţiile stabilite de lege pentru cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei se aplică
limitelor speciale ale zilelor-amendă.
Potrivit art. 62 C. pen., amenda poate însoţi pedeapsa închisorii, dacă prin in
fracţiunea săvârşită s-a urmărit obţinerea unui folos patrimonial, pe lângă pedeapsa
închisorii putându-se aplica, astfel, şi pedeapsa amenzii. Limitele speciale ale zile
lor-amendă prevăzute în art. 61 alin. (4) lit. b) şi c) se determină în raport de durata
pedepsei închisorii stabilite de instanţă şi nu pot fi reduse sau majorate ca efect al
cauzelor de atenuare ori de agravare a pedepsei. La stabilirea cuantumului sumei
corespunzătoare unei zile-amendă se va ţine seama de valoarea folosului patrimonial
obţinut sau urmărit.
La art. 63 C. pen. legiuitorul a reglementat posibilitatea înlocuirii pedepsei amenzii
cu pedeapsa închisorii, iar executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci
neremunerate în folosul comunităţii se realizează conform art. 64 din acelaşi cod.
Amenda penală este principala pedeapsă pecuniară şi se deosebeşte de amenda
administrativă, disciplinară, civilă, fiscală, procesuală, prin caracterul său coercitiv. Ea
este aplicată numai de către instanţă şi se trece în cazierul judiciar. Se aplică la
infracţiuni de gravitate redusă şi duce la micşorarea patrimoniului inculpatului.
XV. Executarea amenzii penale 295
Amenda penală îşi păstrează caracterul personal, în sensul că, ţinând seama de
criteriile de individualizare, nu se răsfrânge asupra familiei condamnatului. Pedeapsa
amenzii îşi păstrează caracterul de constrângere, deoarece afectează patrimoniul
condamnatului, în sensul că îl lipseşte pe acesta de unele mijloace financiare; dacă
este aplicată alături de închisoare, întăreşte caracterul coercitiv al pedepsei închisorii.
Ca pedeapsă principală, amenda penală prezintă anumite „ avantaje” certe pentru
societate, dar şi pentru persoana condamnată. Pentru societate este avantajos, deoa
rece că nu se mai fac cheltuieli cu condamnatul suportate de la bugetul statului. Pe
de altă parte, achitarea amenzii de către condamnat se face venit la bugetul statu
lui. Condamnatul nu mai este izolat de mediul familial şi nu îşi pierde locul de muncă,
ceea ce permite o recuperare socială mai rapidă. Totodată, el este ferit de contactul
cu infractorii recidivişti din penitenciare, a căror influenţă nefastă asupra infractorilor
primari a fost de multe ori dovedită. Amenda este o sancţiune adaptabilă la situaţia
concretă a inculpatului şi remisibilă în cazul unei erori judiciare.
Există şi dezavantaje ale acestei pedepse, constând în faptul că ea nu este supor
tată egal de către toţi condamnaţii, în sensul că, în raport de situaţia materială, fami
lială, consecinţele se resimt diferit. De asemenea, dacă este să ne referim la bugetul
comun al familiei, ea se poate răsfrânge şi asupra membrilor de familie, deoarece
sunt afectate drepturile patrimoniale ale întregii familii. în sfârşit, nu de puţine ori se
remarcă dificultăţi în ceea ce priveşte executarea amenzii, fie din cauza relei-credinţe,
fie din cauza situaţiei materiale precare a condamnatului, iar recurgerea la înlocuirea111
amenzii cu închisoarea necesită demersuri şi formalităţi suplimentare121. Reaua-credin-
ţă a condamnatului trebuie să fie dovedită şi ea nu poate fi presupusă doar de faptul
neachitării amenzii în termenul prevăzut de lege[3].
Instanţa stabileşte mai întâi numărul de zile amendă în raport de gravitatea faptei
şi de pericolul persoanei inculpatului, apoi se evaluează în lei ziua-amendă, în raport
cu situaţia financiară a condamnatului.
în aceste condiţii, pot apărea soluţii de maniera că, deşi două persoane au săvârşit
fapte identice ca gravitate, ar putea fi obligate la un cuantum diferit de amendă dacă
au situaţii financiare diferite.
Sistemul zilelor-amendă oferă judecătorului posibilitatea de individualizare a pedep
sei amenzii. Acest sistem permite judecătorului o dublă nuanţare a pedepsei amenzii
după numărul de zile şi după cuantumul sumei de bani.
în privinţa perioadei de tranziţie de la vechiul la noul Cod penal, potrivit art. 11 din
Legea 187/2012, dispoziţiile art. 62 C. pen. privind amenda care însoţeşte pedeapsa
închisorii nu se aplică în cazul infracţiunilor săvârşite anterior intrării în vigoare a
acestuia şi nu vor fi avute în vedere pentru determinarea legii penale mai favorabi
le. Conform art. 13 din aceeaşi lege, în cazul amenzilor stabilite definitiv sub imperiul
Codului penal din 1969, aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile se face prin
compararea amenzii aplicate cu suma ce rezultă din prevederile art. 61 alin. (2) şi (4)
C. pen., prin utilizarea unui cuantum de referinţă pentru o zi-amendă în sumă de 150*2 3
111în prezent, amenda nu se mai execută silit ca o creanţă bugetară, ci, în caz de neexecutare,
se aplică alte proceduri (înlocuirea cu închisoarea sau cu munca în folosul comunităţii, după
caz).
[2) C. Sima, Drept execuţional penal, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2010, p. 79-80.
[3] M. Udroiu, Fişe de drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012,
p. 136.
296 Drept execuţional penal XV. Executarea amenzii penale
lei. Dispoziţiile de mai sus se aplică în mod corespunzător şi amenzilor definitive stabi § 2 . în lo c u ir e a a m e n z ii c
lite pentru persoane juridice, în acest caz cuantumul de referinţă pentru o zi-amendă,
utilizat pentru aplicarea prevederilor art. 137 alin. (2) şi (4) C. pen., fiind de 2.000 lei. Dacă persoana conda^-e
înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii se face după cum urmează tot sau în parte, număru z e
(art. 14 din Legea nr. 187/2012): corespunzător de zile cu 'ncr «
- dacă amenda a fost definitiv aplicată anterior intrării în vigoare a Codului penal, Dacă amenda neexecu:a*â
înlocuirea se face în baza art. 631 C. pen. 1969, fără ca durata pedepsei închisorii să neexecutate se înlocuieşte : _
poată depăşi maximul zilelor-amendă determinat potrivit art. 61 alin. (4) C. pen. pentru adaugă la pedeapsa înch se-
fapta care a atras condamnarea; pedeapsă.
- dacă amenda a fost aplicată după data intrării în vigoare a Codului penal pentru în cazul înlocuirii pedepse
infracţiuni comise anterior acestei date, înlocuirea se va face potrivit dispoziţiilor din alin. (1) şi (2) C. pen., uneizie
legea în baza căreia s-a aplicat amenda.
Pe de altă parte, dispoziţiile art. 64 C. pen. nu se aplică în cazul infracţiunilor
§ 3 . E x e c u ta re a p e d e p s e
săvârşite anterior intrării sale în vigoare, chiar dacă amenda a fost aplicată în baza
art. 61 C. pen. r a te în fo lo s u l c o m u n it ă :
Secţiunea a 2-a. Executarea amenzii 3 .1 . C o n d iţii p riv in d oz

fo lo s u l c o m u n ită ţii
§ 1 . E x e c u ta r e a d e b u n ă v o ie . P o s ib ilit a t e a e ş a lo n ă r ii
în practică există situa: zai
în parte din motive care nu zkx
Persoana condamnată la pedeapsa amenzii este obligată să depună recipisa de o soluţie, în sensul că instana
plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea în termen de 3 luni de la
cu obligaţia condamnate _ :e ;
rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi să îi comunice acestuia dovada plăţii cu condiţia ca el să îşi dea n
în termen de 15 zile de la efectuarea acesteia. Pedeapsa amenzii poate fi eşalonată poate presta o astfel de
pe timp de 2 ani, în rate lunare, dacă se formulează cerere în acest sens, conform folosul comunităţii.
prevederilor art. 559 alin. (2) C. proc. pen., dacă cel condamnat se află în imposibilitate
Dacă s-a aplicat atât o cea
de a achita integral amenda în termenul de 3 luni.
neremunerată în folosul co~ _- *
Potrivit art. 22 alin. (3) din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a
Coordonarea şi supraveghea
măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judi probaţiune.
ciare în cursul procesului penal, judecătorul delegat cu executarea, analizând cererea
Munca în folosul co rr^- :â:
persoanei condamnate şi documentele justificative privind imposibilitatea de achitare
pedepse de către o persca- ă
integrală a amenzii, se pronunţă prin încheiere. în cazul în care dispune eşalonarea,
o noutate a Codului pera . i
încheierea va cuprinde cuantumul amenzii, numărul de rate lunare în cuantum egal
ale Uniunii Europene este '=g
pentru care se eşalonează amenda, precum şi termenul de plată. Prevederile art. 16 comunităţii”. în România
alin. (2) din lege referitoare la incidentele ivite în cursul executării se aplică în mod co
cu realitatea şi diversitatea
respunzător. Potrivit acestor dispoziţii, printre alte atribuţii stabilite de lege, judecătorul penale şi mai ales faţă de '= •:«
delegat cu executarea rezolvă incidentele ivite în cursul executării date prin lege în
cu consecinţa creării une a*e*
competenţa sa, soluţionează plângerile împotriva deciziilor consilierului de probaţiune
necesar ca legiuitorul să pre . e c
şi aplică amenzi judiciare în cazul comiterii unor abateri judiciare prevăzute de lege. în
că dispoziţiile art. 42 din Corsa
soluţionarea acestor incidente, judecătorul delegat se pronunţă prin încheiere, iar în alin. (2) al aceluiaşi articoi n j in
cheierile emise în exercitarea atribuţiilor privind rezolvarea incidentelor ivite în cursul
ar fi putut să o reglementeze :a
executării şi soluţionarea plângerilor împotriva deciziilor consilierului de probaţiune
de consimţământul inculpat- -
nu sunt supuse niciunei căi de atac.
deja consacrată ca sancţ „-e ::
în materie contravenţiona ă ac
111 Ea a fost reglementată a -e -

fost eliminată închisoarea c o r r s . e
§ 2 . în lo c u ir e a a m e n z ii cu în c h is o a r e a
Dacă persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în

tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr
corespunzător de zile cu închisoare (art. 63 C. pen.).
Dacă amenda neexecutată a însoţit pedeapsa închisorii, numărul zilelor amendă
neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare, care se
adaugă la pedeapsa închisorii, pedeapsa astfel rezultată fiind considerată o singură
pedeapsă.
în cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, în condiţiile art. 63
alin. (1) şi (2) C. pen., unei zile-amendă îi corespunde o zi de închisoare.
§ 3 . E x e c u ta r e a p e d e p s e i a m e n z ii p r in p r e s t a r e a u n e i m u n c i n e r e m u n e
r a te în fo lo s u l c o m u n it ă ţ ii
3 .1 . C o n d iţii p riv in d o b lig a re a la p re s ta re a u n e i m u n c i n e r e m u n e r a te în

fo lo s u l c o m u n ită ţii
în practică există situaţii când pedeapsa amenzii nu poate fi executată în tot sau
în parte din motive care nu pot fi imputate persoanei condamnate. Legiuitorul a oferit
o soluţie, în sensul că instanţa poate înlocui obligaţia de plată a amenzii neexecutate
cu obligaţia condamnatului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii,
cu condiţia ca el să îşi dea în acest sens consimţământul şi numai dacă persoana
poate presta o astfel de muncă. Unei zile-muncă îi corespunde o zi de muncă în
folosul comunităţii.
Dacă s-a aplicat atât o pedeapsă cu amendă, cât şi una cu închisoarea, munca
neremunerată în folosul comunităţii se va executa după executarea pedepsei închisorii.
Coordonarea şi supravegherea acestei activităţi intră în competenţa serviciului de
probaţiune.
Munca în folosul comunităţii reprezintă cea mai uşoară formă de executare a unei
pedepse de către o persoană fizică în cazul săvârşirii unei infracţiuni şi reprezintă
o noutate a Codului penal111. în majoritatea legislaţiilor penale ale ţărilor membre
ale Uniunii Europene este reglementată ca pedeapsă principală „munca în folosul
comunităţii”. în România, jurisprudenţa a arătat şi doctrina a confirmat că, în raport
cu realitatea şi diversitatea fenomenului infracţional contemporan, cu scopul legii
penale şi mai ales faţă de necesitatea unei juste individualizări judiciare a pedepselor,
cu consecinţa creării unei alternative viabile la pedepsele privative de libertate, era
necesar ca legiuitorul să prevadă şi alte categorii de pedepse principale. Este adevărat
că dispoziţiile art. 42 din Constituţie interzic munca forţată, iar excepţiile prevăzute în
alin. (2) al aceluiaşi articol nu includ şi munca în folosul comunităţii. Totuşi, legiuitorul
ar fi putut să o reglementeze ca sancţiune penală, aplicarea ei putând fi condiţionată
de consimţământul inculpatului. în legislaţia noastră, munca în folosul comunităţii este
deja consacrată ca sancţiune contravenţională. Folosindu-se ca model reglementările
în materie contravenţională, această sancţiune ar fi putut fi prevăzută ca pedeapsă
111 Ea a fost reglementată anterior prin O.G. nr. 55/2002, dar era inaplicabilă, deoarece a
fost eliminată închisoarea contravenţională.
298 Drept execuţional penal XV. Executarea amenzii pena e
principală, reprezentând în acest fel o alternativă importantă la îndemâna judecătorului Serviciul de probaţiune c
pentru pedepsele privative de libertate. munca în folosul comunrtă:
Munca neremunerată în folosul comunităţii se aplică în situaţia înlocuirii pedepsei împotriva măsurilor de e»
amenzii sub forma zilelor amendă pentru neplata acesteia din motive neimputabile se poate face plângere ae c;
condamnatului şi în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere în con nează plângerea printr-o iinc
diţiile art. 91 şi urm. C. pen., precum şi în situaţia în care instanţa dispune amânarea circumscripţie se află locu ce i
aplicării pedepsei în condiţiile art. 83 şi urm. C. pen., caz în care va fi facultativă, în superioară. Ciclul procesual 1
sensul că este inclusă printre obligaţiile pe care le poate dispune instanţa. poziţiei acestuia, de fiecare ca
Astfel, în cazul în care dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, judecătorul delegat, în srtue:
în condiţiile art. 93 alin. (3) C. pen., instanţa stabileşte obligaţia condamnatului de a are o atitudine necorespirzâ
efectua în termenul de supraveghere o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe pe care le are, în vederea ic
o perioadă cuprinsă între 60 de zile şi 120 de zile, în condiţiile stabilite de instanţă, afară comunităţii11'.
de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Numărul Munca neremunerată -
zilnic de ore se stabileşte prin Legea de executare a pedepselor neprivative de libertate. 6 luni de la data începer : as
Munca neremunerată în folosul comunităţii poate fi dispusă numai cu consimţământul mai este aptă pentru presta*ea
inculpatului. de probaţiune ori starea ce
Instanţa competentă să dispună înlocuirea obligaţiei de plată a amenzii neexecutate care munca neremunera'â '
cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, potrivit art. 64 termenului de supraveghea
alin. (1) C. pen., este instanţa de executare (art. 560 C. proc. pen.). Sesizarea instanţei o zi de muncă.
se face din oficiu sau de către organul care, potrivit legii, execută amenda ori de către în cazul persoanelor s-câ
persoana condamnată. urmează cursuri de învăţă- ă
în aceeaşi zi calendans: :â :c
3 .2 . E x e c u ta re a m u n c ii n e r e m u n e r a te în fo lo s u l c o m u n ită ţii supravegheate, durata r- _- c
baţiune cu până la două o-ne ce
Obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii se pune în care nu desfăşoară o a c * . ce
executare prin trimiterea unei copii de pe hotărâre serviciului de probaţiune, iar exe sau de calificare profes o ra ă
cutarea ei se realizează potrivit dispoziţiilor din Legea nr. 253/2013 privind executarea depăşi 8 ore.
pedepselor neprivative de libertate. Munca neremunerată ** *:
Când dispune înlocuirea pedepsei amenzii cu prestarea unei munci neremunerate zilele de duminică şi în z e e 3
în folosul comunităţii, instanţa va menţiona în dispozitiv două entităţi din comunitate rea persoanei şi în măsuţe n i
unde urmează a se executa munca neremunerată în folosul comunităţii. Consilierul în mod corespunzător ş
de probaţiune din cadrul serviciului de probaţiune în a cărui circumscripţie locuieşte fac parte, au altă zi de reca js
persoana care urmează a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, primind Munca neremuneratâ in fcâ
copia hotărârii judecătoreşti, decide, pe baza evaluării iniţiale a persoanei, în care legale privind cerinţele rr------ -e
instituţie din comunitate menţionate în hotărârea judecătorească urmează a se executa fi executată în locuri vătăma* cs
obligaţia şi tipul de activitate, comunicând acestei instituţii o copie de pe dispozitivul sănătatea sau integritatea cec
hotărârii, precum şi decizia sa. în cazul în care executarea muncii nu mai este posibilă După executarea ob ica* a
în niciuna dintre cele două instituţii din comunitate menţionate în hotărâre, consilierul comunitate unde persoana s j :
de probaţiune sesizează judecătorul delegat cu executarea, care va desemna o altă şi de a comunica servic - - ca
instituţie din comunitate pentru executarea muncii. care atestă că munca n e a - j
Activităţile în folosul comunităţii care pot fi executate, pe baza propunerilor organelor
administraţiei publice locale, pot fi în sfera serviciilor publice din cadrul administraţiei 3 .3 . în lo c u ir e a m u n c ii '•e
publice locale, a instituţiilor publice, a fundaţiilor sau asociaţiilor, abilitate în acest
sens de către instanţa de judecată. Stabilirea acestor locuri se face în circumscripţia Dacă persoana condah"*a*-
judecătoriei unde persoana condamnată îşi are domiciliul sau a alte judecătorii din ei nu îndeplineşte obligat a ca
raza aceluiaşi tribunal şi cu acordul judecătorului delegat cu executarea de la această
ultimă instanţă. 111A se vedea şi Şt. Dakeî n
D. Niţu, Noul Cod penal. Partea p
Serviciul de probaţiune competent va supraveghea modul în care se execută

munca în folosul comunităţii.
împotriva măsurilor de executare a muncii, a condiţiilor la locul de muncă etc.
se poate face plângere de către condamnat la judecătorul delegat. Acesta soluţio
nează plângerea printr-o încheiere, care poate fi atacată la judecătoria în a cărei
circumscripţie se află locul de executare. Hotărârea instanţei poate fi atacată la instanţa
superioară. Ciclul procesual trebuie realizat cu prezenţa condamnatului şi cu luarea
poziţiei acestuia, de fiecare dată. Instanţa de judecată mai poate fi sesizată şi de către
judecătorul delegat, în situaţia în care condamnatul nu respectă conduita necesară,
are o atitudine necorespunzătoare la locul de muncă sau nu se achită de obligaţiile
pe care le are, în vederea luării măsurii de revocare a beneficiului muncii în folosul
comunităţii111.
Munca neremunerată în folosul comunităţii se execută într-un interval de cel mult
6 luni de la data începerii prestării muncii, cu excepţia situaţiilor în care persoana nu
mai este aptă pentru prestarea unei sau unor activităţi dintre cele stabilite de consilierul
de probaţiune ori starea de incapacitate temporară de muncă a încetat, situaţii în
care munca neremunerată în folosul comunităţii poate fi prestată până la expirarea
termenului de supraveghere. Două ore de activitate prestată efectiv echivalează cu
o zi de muncă.
în cazul persoanelor supravegheate care desfăşoară o activitate remunerată sau
urmează cursuri de învăţământ ori de calificare profesională, durata muncii prestate
în aceeaşi zi calendaristică poate fi de maximum două ore. La solicitarea persoanei
supravegheate, durata muncii prestate poate fi prelungită de către consilierul de pro
baţiune cu până la două ore de muncă. în zilele nelucrătoare sau în cazul persoanelor
care nu desfăşoară o activitate remunerată ori nu urmează cursuri de învăţământ
sau de calificare profesională, durata muncii prestate într-o zi calendaristică nu poate
depăşi 8 ore.
Munca neremunerată în folosul comunităţii nu se execută în timpul nopţii sau în
zilele de duminică şi în zilele declarate, potrivit legii, sărbători legale, decât la solicita
rea persoanei şi în măsura în care acest lucru este posibil. Aceste dispoziţii se aplică
în mod corespunzător şi persoanelor care, datorită cultelor religioase legale din care
fac parte, au altă zi de repaus decât duminica.
Munca neremunerată în folosul comunităţii se execută cu respectarea prevederilor
legale privind cerinţele minime de securitate şi sănătate la locul de muncă şi nu poate
fi executată în locuri vătămătoare, periculoase ori care prezintă un grad de risc pentru
sănătatea sau integritatea persoanelor.
După executarea obligaţiei muncii neremunerate în folosul comunităţii, instituţia din
comunitate unde persoana supravegheată a executat munca are obligaţia de a emite
şi de a comunica serviciului de probaţiune şi persoanei supravegheate un document
care atestă că munca neremunerată în folosul comunităţii a fost executată.
3.3. înlocuirea muncii neremunerate în folosul comunităţii cu închisoarea
Dacă persoana condamnată nu execută această obligaţie sau în timpul executării

ei nu îndeplineşte obligaţiile care îi revin ori le îndeplineşte în mod defectuos, instanţa1
[1] A s e v e d e a ş i Şt. D aneş , în G . A ntoniu ( c o o r d .) , op. cit., v o i. II, p . 1 8 - 2 0 ; Fl. S treteanu ,

D . N iţu, Noul Cod penal. Partea generală, E d . U n i v e r s u l J u r id ic , B u c u r e ş t i , 2 0 1 4 , p . 5 7 - 5 8 .
poate dispune, dacă legea nu prevede alt mod de sancţionare, revocarea muncii în
folosul comunităţii, înlocuind-o, integral sau parţial, după caz, cu închisoarea.
Astfel, instanţa înlocuieşte zilele-amendă neexecutate prin muncă în folosul
comunităţii cu un număr corespunzător de zile cu închisoare dacă:
a) persoana condamnată nu execută obligaţia de muncă în folosul comunităţii în
condiţiile stabilite de instanţă;
b) persoana condamnată săvârşeşte o nouă infracţiune descoperită înainte de
executarea integrală a obligaţiei de muncă în folosul comunităţii. Zilele-amendă neexe
cutate prin muncă în folosul comunităţii la data condamnării definitive pentru noua
infracţiune, înlocuite cu închisoarea, se adaugă la pedeapsa pentru noua infracţiune.
Dacă persoana condamnată, aflată în situaţia de imposibilitate a plăţii amenzii
neimputabile ei, nu îşi dă consimţământul la prestarea unei munci neremunerate în
folosul comunităţii, amenda neexecutată se înlocuieşte cu pedeapsa închisorii conform
art. 63 C. pen.
Instanţa competentă să dispună, potrivit art. 64 alin. (5) lit. a) C. pen., înlocuirea
muncii în folosul comunităţii cu închisoarea este instanţa de executare, iar în cazul
prevăzut la art. 64 alin. (5) lit. b) C. pen., instanţa care judecă în primă instanţă infracţiu
nea săvârşită înainte de executarea integrală a muncii în folosul comunităţii.
Sesizarea instanţei se face din oficiu sau de către organul care, potrivit legii,
execută amenda ori la sesizarea serviciului de probaţiune.
Punerea în executare a hotărârii se face potrivit art. 555-557 C. proc. pen. privind
punerea în executare a pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă.
3.4. încetarea muncii neremunerate în folosul comunităţii
Munca în folosul comunităţii încetează dacă persoana a dobândit mijloacele finan

ciare şi achită amenda care i s-a aplicat, respectiv contravaloarea zilelor-amendă care
au rămas neexecutate.
De asemenea, aşa cum am arătat mai sus, instanţa înlocuieşte zilele-amendă
neexecutate prin muncă în folosul comunităţii cu un număr corespunzător de zile
cu închisoare, dacă persoana condamnată nu execută obligaţia de muncă în folosul
comunităţii în condiţiile stabilite de instanţă sau dacă persoana condamnată săvârşeşte
o nouă infracţiune descoperită înainte de executarea integrală a obligaţiei de muncă
în folosul comunităţii.
3.5. Participarea instituţiilor din comunitate la executarea obligaţiei de a

presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii
Organizarea şi desfăşurarea executării pedepselor şi a măsurilor neprivative de

libertate se fac, în cazurile prevăzute de lege, de către instituţii din comunitate, sub
coordonarea serviciului de probaţiune. în aceste activităţi pot fi implicate persoanele
juridice de drept public potrivit deciziei consilierului de probaţiune sau, după caz,
dispoziţiei judecătorului delegat cu executarea.
Persoana juridică de drept public nu poate refuza desfăşurarea muncii în folosul
comunităţii, a unei activităţi ce nu implică suportarea unor cheltuieli suplimentare, altele
decât cele inerente activităţii respective. Refuzul nejustificat constituie abatere judiciară
şi se sancţionează potrivit art. 19 din Legea nr. 253/2013. Astfel, constituie abatere
judiciară neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor stabilite în

sarcina instituţiilor din comunitate care participă la executarea pedepselor şi a măsu
rilor neprivative de libertate şi se sancţionează cu amendă judiciară de la 500 lei la
5.000 lei. Aprecierea cu privire la neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare
a atribuţiilor se face pe baza criteriilor stabilite prin regulamentul de aplicare a Legii
nr. 253/2013. Amenda judiciară este stabilită de către judecătorul delegat cu executarea
potrivit procedurii privitoare la amenda judiciară de la art. 284 C. proc. pen., care se
aplică în mod corespunzător. Sesizarea judecătorului delegat cu executarea se face
de către serviciul de probaţiune sau din oficiu.
în cazul în care activitatea stabilită de către consilierul de probaţiune sau, după caz,
de judecătorul delegat cu executarea implică alocarea unor resurse bugetare supli
mentare, altele decât cele inerente activităţii respective, de către persoana juridică de
drept public, desfăşurarea respectivei activităţi nu poate fi dispusă fără consimţământul
persoanei juridice în cauză.
Persoanele juridice de drept privat pot fi implicate în activităţile privind organizarea
şi desfăşurarea executării pedepselor şi a măsurilor neprivative de libertate dacă sunt
abilitate potrivit art. 20 din Legea nr. 253/2013 şi trebuie să respecte în activitatea lor
standardele minime de lucru în probaţiune pentru instituţiile din comunitate aprobate
prin hotărâre a Guvernului.
Pot solicita abilitarea pentru organizarea executării muncii neremunerate în folosul
comunităţii doar societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990 care au concesionat un
serviciu public. Contravaloarea prestaţiilor persoanelor care efectuează munca nere
munerată în folosul comunităţii în cadrul societăţilor de mai sus se virează la bugetul
de stat, cu excepţia situaţiei în care este utilizată pentru finanţarea unor cursuri de cali
ficare profesională pentru persoane aflate în supravegherea serviciilor de probaţiune.
Abilitarea asociaţiilor, fundaţiilor şi societăţilor care au concesionat un serviciu
public se acordă la cerere de către judecătorul delegat cu executarea din cadrul tribu
nalului în circumscripţia căruia acestea îşi au sediul. în acest sens, se va depune o
cerere de abilitare, care va fi însoţită de următoarele documente:
a) o copie de pe încheierea privind înregistrarea societăţii la registrul comerţului,
respectiv înscrierea asociaţiei sau a fundaţiei în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor;
b) o copie de pe actul constitutiv şi statutul persoanei juridice;
c) bilanţul şi bugetul de venituri şi cheltuieli pe ultimii 3 ani;
d) o prezentare a activităţilor care urmează să fie organizate în cadrul persoanei
juridice, a compatibilităţii acestora cu standardele prevăzute de lege, precum şi a
condiţiilor în care aceste activităţi pot fi executate;
e) alte acreditări sau abilitări relevante pentru activitatea pentru care se solicită
abilitarea.
Judecătorul delegat cu executarea, primind cererea, solicită Direcţiei de probaţiune
întocmirea în termen de două luni a unui raport, care va avea la bază informaţii şi
documente de la serviciul ori serviciile de probaţiune în a căror circumscripţie teritorială
urmează să îşi desfăşoare activitatea asociaţia, fundaţia ori societatea. Judecătorul
se pronunţă în camera de consiliu, cu citarea persoanei care solicită abilitarea şi a
Direcţiei de probaţiune.
Abilitarea se acordă prin încheiere definitivă, pe o perioadă de 5 ani. O copie a
încheierii prin care s-a admis cererea de abilitare se comunică Direcţiei de probaţiune,
în vederea înscrierii persoanei într-o bază de date constituită la nivel naţional.
Abilitarea poate fi retrasă de judecătorul delegat cu executarea din cadrul tribunalului

care a acordat-o, prin încheiere definitivă, din oficiu sau la sesizarea Direcţiei de pro-
baţiune. Motivele şi condiţiile în care va putea fi retrasă abilitarea se stabilesc prin Capitolul al
regulamentul de aplicare a Legii nr. 253/2013.
accesorii şi a pt
§4. Procedura în caz de neexecutare a amenzii
Potrivit art. 23 din Legea nr. 253/2013, judecătorul delegat cu executarea, consta
tând că persoana condamnată nu a achitat amenda, în tot sau în parte, în termenul S ecţii
prevăzut de lege (3 luni, respectiv, în caz de eşalonare, 2 ani), sesizează instanţa de
executare, care procedează după cum urmează: § 1 . N o ţ iu n e şi c o n ţ in u t
a) când constată că neexecutarea nu este imputabilă condamnatului, dispune
executarea amenzii prin muncă neremunerată în folosul comunităţii, în afară de cazul Pedepsele accesorii su": a
în care persoana nu poate presta această muncă din cauza stării de sănătate, în soarea şi detenţiunea pe . a*J
condiţiile prevăzute la art. 64 C. pen.; durata executării pedepse : a
b) când constată că neexecutarea nu este imputabilă condamnatului şi acesta nu când se consideră executata ;
îşi dă consimţământul la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, din momentul rămâner o e ' "
înlocuieşte amenda cu închisoarea, în condiţiile art. 64 C. pen.; sau considerarea ca executa*
c) când constată neexecutarea cu rea-credinţă a amenzii, înlocuieşte amenda cu Raţiunea pedepsei acces:'
închisoarea, în condiţiile art. 63 C. pen. pe timpul executării pedepse |
Sesizarea instanţei de executare de către judecătorul delegat cu executarea se Pedeapsa accesorie îşi >:
poate face, în cazul prevăzut la lit. a), şi la cererea condamnatului, chiar înainte de anterioară, cu precizarea să
expirarea termenului de plată a amenzii. sfera pedepsei accesor: ;a :_ "
Procedura în faţa instanţei de executare este cea prevăzută la art. 586 (înlocuirea C. proc. pen. s-a prevăzut cc ş
pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii) şi art. 597 C. proc. pen. (procedura la instanţa că, în baza art. 65 C. per se i
de executare), adică judecata se face în prezenţa condamnatului şi a procurorului, de art. 66 C. pen.
cu ascultarea concluziilor acestora, iar hotărârea poate fi atacată cu contestaţie în 3 în cazul pedepsei deter" jr\
zile de la comunicare. de drept a exercitării urmă:: a'e
C. pen.]:
Pentru stabilirea motivelor ce au dus la neexecutarea pedepsei amenzii, instanţa va
solicita date privind situaţia materială a condamnatului de la autoritatea administraţiei a) dreptul de a fi ales r aJ t
publice locale de la domiciliul acestuia şi, dacă apreciază necesar, angajatorului sau b) dreptul de a ocupa o
organelor fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi altor c) dreptul străinului de a se st
autorităţi sau instituţii publice care deţin informaţii cu privire la situaţia patrimonială a se pune în executare la data
condamnatului. considerată ca executată
în cazul în care instanţa de executare dispune executarea amenzii prin muncă d) dreptul de a alege:
neremunerată în folosul comunităţii, o copie a hotărârii se trimite serviciului de proba- e) drepturile părinteşti
ţiune competent. f) dreptul de a fi tutore sau o
Executarea muncii în folosul comunităţii se face într-un termen de maximum 2 ani g) dreptul de a ocupa fure: a
de la rămânerea definitivă a hotărârii de executare a pedepsei amenzii, prin prestarea activitatea de care s-a folos • :e
unei munci neremunerate în folosul comunităţii, şi poate înceta şi prin plata amenzii h) dreptul de a deţine. pL-a
corespunzătoare zilelor-amendă neexecutate. i) dreptul de a conduce an^~
Regulile expuse mai sus se aplică şi în situaţia în care persoana a fost condamnată j) dreptul de a părăsi terno^j
la pedeapsa amenzii care însoţeşte pedeapsa închisorii. Munca neremunerată în k) dreptul de a ocupa o *-"71
drept public;
folosul comunităţii, dispusă pentru executarea pedepsei amenzii, se execută după
executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. l) dreptul de a se afla în ar_-
m) dreptul de a se afla în a r .
rale ori la alte adunări publice >
Capitolul al XVI-lea. Executarea pedepsei
accesorii şi a pedepselor complementare aplicate
persoanelor fizice
Secţiunea 1. Pedeapsa accesorie
§1. Noţiune şi conţinut
Pedepsele accesorii sunt acele pedepse alăturate pedepselor principale cu închi

soarea şi detenţiunea pe viaţă şi constau în interzicerea exercitării unor drepturi pe
durata executării pedepsei principale, până la executarea totală a acesteia sau până
când se consideră executată pedeapsa principală. Pedeapsa accesorie se execută
din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea
sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate.
Raţiunea pedepsei accesorii este dată de incompatibilitatea exercitării unor drepturi
pe timpul executării pedepsei privative de libertate.
Pedeapsa accesorie îşi păstrează caracteristicile esenţiale din reglementarea
anterioară, cu precizarea că aplicarea ei obligatorie a fost restrânsă, în timp ce
sfera pedepsei accesorii facultative a fost semnificativ extinsă. Prin art. 404 alin. (5)
C. proc. pen. s-a prevăzut obligaţia menţionării în dispozitivul hotărârii de condamnare
că, în baza art. 65 C. pen., se interzic drepturile sau unele dintre drepturile prevăzute
de art. 66 C. pen.
în cazul pedepsei detenţiunii pe viaţă, pedeapsa accesorie constă în interzicerea
de drept a exercitării următoarelor drepturi sau a unora dintre acestea [art. 65 alin. (2)
C. pen.]:
a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;
b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;
c) dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României. în această situaţie, pedeapsa
se pune în executare la data liberării condiţionate sau după ce pedeapsa a fost
considerată ca executată;
d) dreptul de a alege;
e) drepturile părinteşti;
f) dreptul de a fi tutore sau curator;
g) dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura
activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii;
h) dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme;
i) dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanţă;
j) dreptul de a părăsi teritoriul României;
k) dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de
drept public;
l) dreptul de a se afla în anumite localităţi stabilite de instanţă;
m) dreptul de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, cultu
rale ori la alte adunări publice, stabilite de instanţă;
304 Drept execuţional penal XVI. Executarea pedepselor э с с е ;:'
n) dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu per suspendarea pedepse acresc
soanele cu care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori mentată, opinăm şi nc aăOB
de a se apropia de acestea; abordare ar soluţiona ş z 'ro
o) dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde de pedepse, accesorie ş 'esc
victima desfăşoară activităţi sociale, în condiţiile stabilite de instanţa de judecată. posibilă executarea lor concon
în cazul închisorii, pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor în mod normal, când nsta~2
prevăzute la lit. a), b) şi d)-o) enumerate mai sus, a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă compleme^ta-ă
de instanţă ca pedeapsă complementară [art. 65 alin. (1) C. pen.]. situaţie face să existe o < xr: nul
Sub aspectul duratei, pedeapsa accesorie nu are limite proprii, ci le împrumută de că ambele pedepse, atât cea a:
la pedeapsa din care decurge. Punerea în executare a rern
Termenul de executare a pedepsei accesorii nu coincide întotdeauna cu cel al prin trimiterea de către jd e cân
pedepsei principale, deoarece pedeapsa accesorie se aplică de la rămânerea definitivă hotărârii persoanelor ş nsrrJI
a hotărârii, iar uneori condamnatul poate fi reţinut sau arestat preventiv şi atunci este Legea nr. 253/2013. a re s r_ '
mai lungă pedeapsa principală decât cea accesorie. Cel mai adesea însă, pedeapsa executare a pedepsei acces-:'"
accesorie are o durată în timp de aplicare mai lungă decât pedeapsa principală, trimiterea de către judecă*: *o
deoarece executarea pedepsei accesorii începe la momentul rămânerii definitive a hotărârii persoanelor ş " =* * n
hotărârii de condamnare, dar executarea pedepsei principale poate începe mult mai Comunicarea hotărâ' Sc *
târziu, dacă condamnatul se sustrage de la executare sau încarcerarea este amânată Dispoziţiile art. 31 privno accrs
potrivit legii. mod corespunzător, în caz_ o
Pedeapsa accesorie este în fiinţă şi pe perioada întreruperilor de executare a condamnată să fie privată d e l
pedepsei închisorii, pe timpul liberării condiţionate, al evadării. în cazul prescripţiei
executării pedepsei închisorii, pedeapsa accesorie are durata termenului de prescripţie.
în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii Secţiunea a
de condamnare, pedepsele accesorii se aplică potrivit legii care a fost identificată ca
lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă (art. 12 din Legea nr. 187/2012). §1. Noţiune şi conţi ni/t
Pedepsele complem ec^'e i

§2. Executarea pedepsei accesorii cipale şi sunt prevăzute de ege
Ele operează doar dacă a- rx
Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi se execută din momentul
facultative, dar, odată ap :a*e ;
rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală
Pedepsele complezenta "= i
privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. în cazul detenţiunii
exercitării unor drepturi, degnd
pe viaţă, pedeapsa accesorie privind interzicerea dreptului străinului de a se afla pe
Prin diversificarea o r : nut- j :
teritoriul României se pune în executare la data liberării condiţionate sau după ce
adecvare a sancţiuni o r - -ar«
pedeapsa a fost considerată ca executată.
pedeapsa să devină eficientă.
Pedeapsa accesorie, dacă analizăm conţinutul art. 65 şi art. 66 C. pen., pare să se
Interzicerea exercită'- j* o r
identifice cu pedeapsa complementară, deşi există elemente definitorii de departajare
perioadă de timp exercţiu sa_
a lor. Astfel, în primul rând, pedeapsa accesorie se execută pe timpul cât se execută
perioadă este cuprinsă Ic re ' a
pedeapsa principală, deoarece punerea în executare se face de la momentul rămânerii
alin. (1) C. pen.].
definitive a hotărârii. Pedeapsa complementară, în schimb, se pune în executare
Extinderea domeniu - ca ac
de la momentul în care a fost executată sau considerată ca executată pedeapsa
derea sferei pedepselor p "*c a
principală. Această suprapunere sau identificare pare să existe şi prin faptul că, dacă
închisorii şi pedeapsa arre^z
judecătorul aplică o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a executării ei, cele
Au apărut modificări ş - :e
două pedepse s-ar suprapune în executare. Pedeapsa accesorie se pune în executare,
anume după executarea ‘n
deoarece este definitivă hotărârea, iar pentru că pedeapsa principală nu se execută,
deoarece este suspendată, se pune în executare şi pedeapsa complementară.
în Codul penal anterior, această problemă nu s-a ivit, deoarece legiuitorul prevedea [1) C. M itrache, în G. A f~ C \ _ cc
în art. 71 alin. (5) că suspendarea executării pedepsei principale este însoţită şi de 121C. M itrache, Cr. M itra:
XVI. Executarea pedepselor accesorii şi complementare 305
suspendarea pedepsei accesorii aplicate. Chiar dacă această soluţie nu este regle
mentată, opinăm şi noi, alături de alţi autori, că se impune a fi însuşită'11. Această
abordare ar soluţiona şi problema executării concomitente a celor două categorii
de pedepse, accesorie şi, respectiv, complementară, care de fapt se exclud, nefiind
posibilă executarea lor concomitentă.
în mod normal, când instanţa de judecată dispune interzicerea exercitării unor drepturi
ca pedeapsă complementară, este firesc să aplice şi pedeapsa accesorie. Această
situaţie face să existe o continuitate a interzicerii exercitării unor drepturi, mai cu seamă
că ambele pedepse, atât cea accesorie, cât şi cea complementară, au acelaşi conţinut.
Punerea în executare a pedepsei accesorii ce însoţeşte pedeapsa închisorii se face
prin trimiterea de către judecătorul delegat cu executarea a unei copii de pe dispozitivul
hotărârii persoanelor şi instituţiilor prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi d)-n) din
Legea nr. 253/2013, corespunzătoare conţinutului pedepsei accesorii. Punerea în
executare a pedepsei accesorii ce însoţeşte pedeapsa detenţiunii pe viaţă se face prin
trimiterea de către judecătorul delegat cu executarea a unei copii de pe dispozitivul
hotărârii persoanelor şi instituţiilor prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. a)-f) din lege.
Comunicarea hotărârii se face de îndată după rămânerea definitivă a hotărârii.
Dispoziţiile art. 31 privind acordarea de permisiuni în executarea pedepsei se aplică în
mod corespunzător, în cazul în care pedeapsa accesorie se execută fără ca persoana
condamnată să fie privată de libertate.
Secţiunea a 2-a. Pedepsele complementare
§1. Noţiune şi conţinut
Pedepsele complementare sunt menite să completeze represiunea pedepsei prin

cipale şi sunt prevăzute de lege şi aplicate de instanţă pe lângă o pedeapsă principală.
Ele operează doar dacă au fost aplicate de către instanţă. Ele sunt obligatorii sau
facultative, dar, odată aplicate, se execută alături de pedeapsa principală pronunţată.
Pedepsele complementare reglementate în prezent de Codul penal sunt interzicerea
exercitării unor drepturi, degradarea militară'21şi publicarea hotărârii de condamnare.
Prin diversificarea conţinutului pedepselor complementare se realizează o mai bună
adecvare a sancţiunilor în raport cu împrejurările concrete ale faptei, astfel încât
pedeapsa să devină eficientă.
Interzicerea exercitării unor drepturi este o pedeapsă prin care este interzis pe o
perioadă de timp exerciţiul (sau exercitarea) unor drepturi ale condamnatului. Această
perioadă este cuprinsă între 1 şi 5 ani şi poate viza unul sau mai multe drepturi [art. 66
alin. (1) C. pen.].
Extinderea domeniului de aplicare a pedepselor complementare rezultă din extin
derea sferei pedepselor principale pe lângă care se aplică, adică pe lângă pedeapsa
închisorii şi pedeapsa amenzii.
Au apărut modificări şi în ceea ce priveşte momentul de punere în executare, şi
anume după executarea în întregime a pedepsei principale, de la care sunt două
'1) C. M itrache, în G. A ntoniu (coord.), op. cit., voi. II, p. 51.

121C. M itrache, C r . M itrache, Drept penal român. Partea generală, Ed. Universul Juridic,
306 Drept execuţional penal XVI. Executarea pedepselor accese»
excepţii în ceea ce priveşte pedeapsa amenzii şi suspendarea sub supraveghere, Analizând comparativ d sţ
situaţii când se aplică din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. este vorba de aceleaşi dreci
Actuala reglementare, mai precis dispoziţiile Codului penal, sunt conforme cu este aceea că dreptul de a a
Convenţia O.N.U. cu privire la drepturile copiilor din 20 noiembrie 1989, precum şi cu afla pe teritoriul Românie - *
Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2012 enumeră conţinutul pedecsai
de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea şi protecţia victimelor Vom face în continuare *-
criminalităţii. drepturilor prevăzute de a " (
Conţinutul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi prevăzut Interzicerea exercitări r*
de art. 66 C. pen. este format din interzicerea exercitării unuia sau mai multor drepturi, constituia în Codul pena! ani
pe o perioadă de la unu la 5 ani. Desigur, judecătorul are posibilitatea, în cadrul expulzare. Aceasta era prew
individualizării pedepsei, să dispună interzicerea exercitării unuia sau a mai multora în afara teritoriului ţăr noasl
dintre următoarele drepturi: domiciliul în România, dacă
a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; prezenţa lui în Român a pêz-
b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; a doi factori, şi anume fac:a s
c) dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României; Condiţiile pentru luarea rr
d) dreptul de a alege; să fie cetăţean străin sau ara
e) drepturile părinteşti; hotărârii; din datele cauze să
f) dreptul de a fi tutore sau curator; stare de pericol. Expulzarea 2
g) dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura ori unde îşi avea dome -
activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii; fi revocată dacă infractcc. a
h) dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme; pericol. încetarea expulza- s
i) dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanţă; pedeapsa închisorii, se az^z
j) dreptul de a părăsi teritoriul României; interzicerii de a se reîntoarce
k) dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de care putea fi pedepsit ş e o j
drept public; Legiuitorul a aprecia: c-ă sa
l) dreptul de a se afla în anumite localităţi stabilite de instanţă; de siguranţă pentru a î~ ât-n
m) dreptul de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, cultu găseşte pe teritoriul Romă" a
rale ori la alte adunări publice, stabilite de instanţă; pedepse complementare a â?.
n) dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu per acestei sancţiuni este sch —ca
soanele cu care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori Noţiunea de cetăţean strâr
de a se apropia de acestea; cod. Acestuia însă i se poate«
o) dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde dat de dispoziţiile art. 2 t a)
victima desfăşoară activităţi sociale, în condiţiile stabilite de instanţa de judecată. în România111(străin este ze's
Când legea prevede interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică, stat membru al Uniuni Euroa
instanţa dispune interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau Confederaţiei Elveţiene, a* ac
în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul art. 2 lit. c) din Legea nr * 2 2 î
autorităţii de stat. De asemenea, interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în auto străin sau apatridul).
rităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care Această pedeapsă co~ ote
implică exerciţiul autorităţii de stat se dispune cumulativ. întemeiate de a crede că . a*a \
Când dispune interzicerea unuia dintre drepturile prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. n) va fi supusă la tortură sa- am
(dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele urmează a fi expulzată. De ase
cu care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori de a se darea executării pedepse
apropia de acestea) şi lit. o) (dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, La aplicarea acestei pedeps
şcoala sau alte locuri unde victima desfăşoară activităţi sociale, în condiţiile stabilite de art. 3 din Protocolul nr. 4 acfiţor
instanţa de judecată), instanţa individualizează în concret conţinutul acestei pedepse,
ţinând seama de împrejurările cauzei.
111Republicată în M. Of. ’■* -1
i2) M. Of. nr. 428 din 18 --a 20
Analizând comparativ dispoziţiile art. 65 şi cele ale art. 66 C. pen., constatăm că

este vorba de aceleaşi drepturi a căror exercitare este interzisă. Singura diferenţă
este aceea că dreptul de la art. 66 alin. (1) lit. c) C. pen. - „dreptul străinului de a se
afla pe teritoriul României” - nu se regăseşte în conţinutul art. 65 alin. (1) C. pen. care
enumeră conţinutul pedepsei accesorii în cazul aplicării pedepsei închisorii.
Vom face în continuare face unele precizări referitoare la interzicerea exercitării
drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. c) şi o) C. pen.
Interzicerea exercitării dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României
constituia în Codul penal anterior o măsură de siguranţă care purta denumirea de
expulzare. Aceasta era prevăzută de art. 117 C. pen. 1969 şi consta în scoaterea
în afara teritoriului ţării noastre a cetăţeanului străin sau a apatridului care nu avea
domiciliul în România, dacă săvârşise o faptă prevăzută de legea penală şi dacă
prezenţa lui în România prezenta pericol social. Starea de pericol rezulta din analiza
a doi factori, şi anume fapta săvârşită şi persoana făptuitorului.
Condiţiile pentru luarea măsurii erau: fapta să constituie infracţiune; infractorul
să fie cetăţean străin sau apatrid cu domiciliul în străinătate la momentul pronunţării
hotărârii; din datele cauzei să rezulte că rămânerea infractorului în ţară constituie o
stare de pericol. Expulzarea avea ca destinaţie statul al cărui cetăţean era inculpatul
ori unde îşi avea domiciliul. Măsura era luată pe perioadă nedeterminată, putând
fi revocată dacă infractorul ar fi devenit cetăţean român sau ar fi încetat starea de
pericol. încetarea expulzării se pronunţa de către instanţă, dacă expulzarea însoţea
pedeapsa închisorii, se aducea la îndeplinire după executarea ei. Nerespectarea
interzicerii de a se reîntoarce în ţară de către expulzat constituia infracţiune pentru
care putea fi pedepsit şi expulzat din nou după executarea pedepsei.
Legiuitorul a apreciat că se impune a se renunţa la necesitatea luării unei măsuri
de siguranţă pentru a înlătura o stare de pericol şi că împotriva străinului care se
găseşte pe teritoriul României şi care a săvârşit fapte penale se impune a se aplica
pedepse complementare alături de cele principale aplicate. Practic, natura juridică a
acestei sancţiuni este schimbată, ceea ce implică şi modificarea condiţiilor de aplicare.
Noţiunea de cetăţean străin este înlocuită cu cea de străin, care nu are o definiţie în
cod. Acestuia însă i se poate interzice rămânerea în România. Sensul cuvântului este
dat de dispoziţiile art. 2 lit. a) şi b) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor
în România111 (străin este persoana care nu are cetăţenia română, cetăţenia unui alt
stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European ori cetăţenia
Confederaţiei Elveţiene, iar apatrid este străinul care nu are cetăţenia niciunui stat) şi
art. 2 lit. c) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România121(străin este cetăţeanul
străin sau apatridul).
Această pedeapsă complementară nu se va dispune atunci când există motive
întemeiate de a crede că viaţa persoanei expulzate este pusă în pericol ori că persoana
va fi supusă la tortură sau alte tratamente inumane ori degradante în statul în care
urmează a fi expulzată. De asemenea, nu se aplică în cazul în care s-a dispus suspen
darea executării pedepsei sub supraveghere [art. 67 alin. (3) C. pen.].
La aplicarea acestei pedepse complementare trebuie să avem în vedere prevederile
art. 3 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia (europeană) pentru apărarea drepturilor*•
[1] Republicată în M. Of. nr. 421 din 5 iunie 2008.

•2l M. Of. nr. 428 din 18 mai 2006.
308 Drept execuţional penal XVI. Executarea pedepselor accese
omului şi a libertăţilor fundamentale111. în dreptul internaţional, expulzarea naţionalilor b) de la rămânerea de'

a reprezentat o excepţie rarisimă, cum este cazul membrilor familiei Bonaparte în pendarea executării pedecse
timpul celei de-a treia Republici Franceze. c) după executarea peoe
Când a fost aplicată această pedeapsă complementară, se face menţiune în pedeapsă, după împlin 'ea te
mandatul de executare a pedepsei închisorii ca, la data liberării, condamnatul să fie expirarea termenului de sur":
predat organului de poliţie, care va proceda la îndepărtarea sa de pe teritoriul României Am arătat mai sus că ze
[art. 563 alin. (1) C. proc. pen.]. pedepsei principale, ceea cei
Interzicerea exercitării unor drepturi ca pedeapsă complementară se aplică şi se execută concomitent c - ea
cetăţenilor străini în aceeaşi măsură ca şi cetăţenilor români, interpretare dată de Pornind de la o varietate di
înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. XXIV din 16 aprilie 2007, în care a stabilit în conţinutul CodL ^ z-a
arătat că pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi se aplică şi inculpaţilor pedepsei complementare a nlj
cetăţeni străini. Apreciem că dispoziţiile din Codul penal în vigoare întăresc această se face şi în funcţie dacă es*a
soluţie şi cu atât mai mult se pot aplica aceste interdicţii cu privire la exercitarea drep libertate, cum este cazL oed
turilor [art. 66 alin. (1) lit. c)]. pedepsei sub supraveghea,
în cazul interzicerii exercitării dreptului de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, starea de libertate efectiv ă a c
şcoala sau alte locuri unde victima desfăşoară activităţi sociale, este necesar ca in Aşa fiind, distingem r a i
stanţa să individualizeze în concret conţinutul acestei pedepse, ţinând seama de îm pedepsei (amendă sau in ch s i
prejurările cauzei. Prin hotărâre, judecătorul nominalizează neechivoc locurile de care cu lipsire de libertate executai
inculpatul nu are voie să se apropie (locuinţă, loc de muncă, săli de spectacol etc.). şi de momentul când peoeac*
Justificarea acestei sancţiuni este dată de faptul că temporar sunt înlăturate cu amenda penală, exec-za'-:
condiţiile prin care condamnatul s-ar putea afla în preajma victimei, a unui martor rămânerii definitive a r o*ă'ă'
sau a oricărei persoane pentru care ar putea constitui un pericol prin reacţiile pe care Persoanei faţă de care s-a
le-ar putea avea, prin atitudinea sa agresivă. pedeapsa şi nu este sup-sâ n
Interdicţia de a reveni la locuinţa familiei pe o durată determinată a fost introdusă în decurge din infracţiunea să .k
anul 2000 la art. 1181C. pen. 1969 şi se referea la persoana condamnată la pedeapsa expirarea termenului de s - z a
închisorii de cel puţin 1 an pentru loviri săvârşite asupra membrilor de familie sau dacă descoperit o cauză de ar - a~e
s-au cauzat alte violenţe asupra acestora. Măsura se putea lua de către instanţa de în cazul în care s-a disz _s
judecată la cererea persoanei vătămate, dacă se aprecia că exista o stare de pericol exercitării unordreptu^ '"zece
pentru membrii familiei prin prezenţa făptuitorului alături de aceştia. Pentru aplicarea cu excepţia interzicen drec?j*.
acestei pedepse, se cereau întrunite următoarele condiţii: execută la data liberăr
- să existe o cerere în acest sens din partea părţii vătămate; Dacă se dispune revoca-ea
- pedeapsa aplicată făptuitorului să fie de cel puţin 1 an închisoare; înlocuirea pedepsei am erz : .
- condamnarea să fie pentru loviri sau suferinţe fizice ori psihice, vătămare noi infracţiuni, partea a r c_'a :3
corporală, act sexual cu un minor ori pentru corupţie sexuală; drepturi neexecutată a ca-a •=
- săvârşirea faptelor penale să se refere la membrii familiei; pedepsei închisorii.
- să se aprecieze de către instanţă că prezenţa în familie a condamnatului este în situaţia în care s-a dtscus
un pericol grav pentru membrii familiei. complementară, dacă nu a 'os
după graţiere. De asemenea :
§2. Executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor termenului de prescript e a = ) a
drepturi depsele complementare az ca:
Punerea în executare a peoe
Executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi începe: turi este reglementată în a"- 22
a) de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa amenzii; pedepsei complementare a ir*
cu executarea trimite o coz e :
căror exercitare a fost inte'z s ă
[1] Adoptată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi intrată în vigoare la 3 septembrie 1953. România autorizate să supravegheze e*:
a ratificat Convenţia prin Legea nr. 30/1994, dată de la care instrumentul juridic a devenit parte
din dreptul intern, conform art. 11 alin. (2) din Constituţie.
b) de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus sus

pendarea executării pedepsei sub supraveghere;
c) după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de
pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după
expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.
Am arătat mai sus că pedeapsa complementară se execută după executarea
pedepsei principale, ceea ce o deosebeşte de pedeapsa accesorie, care, în principiu,
se execută concomitent cu executarea pedepsei principale.
Pornind de la o varietate de situaţii în care se poate afla condamnatul, legiuitorul a
stabilit în conţinutul Codului penal în vigoare momente distincte de punere în executare a
pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi. De asemenea, distincţia
se face şi în funcţie dacă este vorba despre o pedeapsă privativă sau neprivativă de
libertate, cum este cazul pedepsei amenzii penale, sau de suspendarea executării
pedepsei sub supraveghere. De aceea, punerea în executare este influenţată de
starea de libertate efectivă a condamnatului.
Aşa fiind, distingem mai multe situaţii specifice executării, care depind de natura
pedepsei (amendă sau închisoare), precum şi de felul executării, respectiv pedeapsa
cu lipsire de libertate executată în penitenciar sau în sistem de supraveghere, precum
şi de momentul când pedeapsa cu lipsire de libertate se încheie. în cazul pedepsei
cu amenda penală, executarea pedepsei complementare se face de la momentul
rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
Persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i se mai aplică
pedeapsa şi nu este supusă niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea
decurge din infracţiunea săvârşită, dacă nu a săvârşit din nou o infracţiune până la
expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării şi nu s-a
descoperit o cauză de anulare.
în cazul în care s-a dispus liberarea condiţionată, executarea pedepsei interzicerii
exercitării unor drepturi începe după expirarea termenului de supraveghere a liberării,
cu excepţia interzicerii dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României, care se
execută la data liberării.
Dacă se dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau
înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea, pentru alte motive decât săvârşirea unei
noi infracţiuni, partea din durata pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor
drepturi neexecutată la data revocării sau înlocuirii se va executa după executarea
în situaţia în care s-a dispus graţierea totală sau a restului de pedeapsă, pedeapsa
complementară, dacă nu a fost graţiată şi ea prin legea de graţiere, se va executa
după graţiere. De asemenea, pedeapsa complementară se execută după împlinirea
termenului de prescripţie a executării pedepsei [potrivit art. 162 alin. (6) C. pen., pe
depsele complementare aplicate persoanei fizice nu se prescriu].
Punerea în executare a pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drep
turi este reglementată în art. 29-30 din Legea nr. 253/2013. Astfel, în cazul dispunerii
pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi, judecătorul delegat
cu executarea trimite o copie de pe dispozitivul hotărârii, în funcţie de drepturile a
căror exercitare a fost interzisă, persoanei juridice de drept public sau de drept privat
autorizate să supravegheze exercitarea dreptului respectiv, după cum urmează:
a) pentru interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte

funcţii publice, comunicarea se face primăriei de la domiciliul, precum şi, dacă este
cazul, celei de la locuinţa persoanei condamnate şi Direcţiei pentru Evidenţa Persoa
nelor şi Administrarea Bazelor de Date;
b) pentru interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii
de stat, comunicarea se face Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, precum şi,
dacă este cazul, instituţiei în cadrul căreia cel condamnat exercită o astfel de funcţie;
c) pentru interzicerea dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României,
comunicarea se face Inspectoratului General pentru Imigrări şi Inspectoratului General
al Poliţiei de Frontieră;
d) pentru interzicerea dreptului de a alege, comunicarea se face primăriei de la
domiciliul, precum şi, dacă este cazul, celei de la locuinţa persoanei condamnate,
Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, iar, în cazul
în care persoana locuieşte în străinătate, comunicarea se face Departamentului con
sular al Ministerului Afacerilor Externe. în cazul cetăţenilor statelor membre ale Uniunii
Europene, comunicarea se face Inspectoratului General pentru Imigrări;
e) pentru interzicerea drepturilor părinteşti, comunicarea se face consiliului local şi
direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului în a căror circumscripţie îşi
are domiciliul condamnatul, precum şi, dacă este cazul, celor în care îşi are locuinţa
condamnatul;
f) pentru interzicerea dreptului de a fi tutore sau curator, comunicarea se face
consiliului local în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul condamnatul, precum şi,
dacă este cazul, celui în care îşi are locuinţa condamnatul;
g) pentru interzicerea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau
meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii,
comunicarea se face persoanei juridice în cadrul căreia persoana exercită respectiva
funcţie, profesie, meserie sau activitate, precum şi, dacă este cazul, persoanei juridice
care asigură organizarea şi coordonarea exercitării profesiei sau activităţii respective
ori autorităţii care a învestit-o cu exercitarea unui serviciu de interes public;
h) pentru interzicerea dreptului de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme,
comunicarea se face inspectoratului judeţean de poliţie în a cărui circumscripţie îşi
are domiciliul, precum şi, dacă este cazul, celui în care îşi are locuinţa condamnatul;
i) pentru interzicerea dreptului de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite
de instanţă, comunicarea se face inspectoratului judeţean de poliţie în a cărui cir
cumscripţie îşi are domiciliul, precum şi, dacă este cazul, celui în care îşi are locuinţa
condamnatul;
j) pentru interzicerea dreptului de a părăsi teritoriul României, comunicarea se face
Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, Direcţiei Generale de Paşapoarte şi
Inspectoratului General pentru Imigrări, în situaţia cetăţenilor străini;
k) pentru interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei
persoane juridice de drept public, comunicarea se face Inspectoratului General al
Poliţiei Române;
l) pentru interzicerea dreptului de a se afla în anumite localităţi stabilite de instanţă,
comunicarea se face inspectoratelor judeţene de poliţie în a căror circumscripţie se află
localităţile vizate de interdicţie şi Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea
Bazelor de Date;
m) pentru interzicerea dreptului de a se afla în anumite locuri sau la anumite mani

festări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanţă, comunicarea
se face inspectoratului judeţean de poliţie în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul,
precum şi, dacă este cazul, celui în care îşi are locuinţa condamnatul şi, pentru cazurile
în care s-a dispus interdicţia pentru locuri, manifestări sau adunări în afara acestei
circumscripţii, Inspectoratului General al Poliţiei Române;
n) pentru interzicerea dreptului de a comunica cu victima ori cu membri de familie
ai acesteia, cu persoanele care au comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite
de instanţă, ori de a se apropia de acestea, comunicarea se face persoanelor cu care
condamnatul nu are dreptul să intre în legătură ori de care nu are dreptul să se apropie,
dacă este cazul, celui în care îşi are locuinţa condamnatul şi, pentru cazurile în care
victima sau persoanele stabilite de instanţă nu domiciliază în aceeaşi circumscripţie,
inspectoratelor judeţene de poliţie de la domiciliul acestora;
o) pentru interzicerea dreptului de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala
sau alte locuri unde victima desfăşoară activităţi sociale, în condiţiile stabilite de in
stanţa de judecată, comunicarea se face victimei, inspectoratului judeţean de poliţie
în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul, precum şi, dacă este cazul, celui în care îşi
are locuinţa condamnatul şi inspectoratelor judeţene de poliţie în a căror circumscripţie
se află locurile vizate de interdicţie.
Comunicarea prevăzută în situaţiile de mai sus se va face când pedeapsa com
plementară a interzicerii unor drepturi devine executabilă, potrivit art. 68 C. pen., şi
va menţiona data de la care începe şi data la care ar trebui să înceteze executarea
pedepsei complementare.
în cazul dispunerii suspendării sub supraveghere a executării pedepsei sau a
liberării condiţionate, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 29 din Legea
nr. 253/2013 expuse mai sus cu privire la interdicţiile dispuse de instanţa de judecată
în cadrul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi şi dispoziţiile
art. 47-54, art. 56 şi art. 57 din aceeaşi lege cu privire la executarea măsurilor de
supraveghere şi a obligaţiilor dispuse de instanţă în cadrul suspendării executării
sub supraveghere, respectiv dispoziţiile art. 58-62 cu privire la executarea măsurilor
de supraveghere şi a obligaţiilor dispuse de instanţă în cadrul liberării condiţionate.
Judecătorul delegat cu executarea poate acorda persoanei condamnate, la cererea
motivată a acesteia, o permisiune în executarea pedepsei complementare prevăzute
la art. 66 alin. (1) Ut. l)-o) C. pen., în următoarele cazuri:
a) participarea persoanei supravegheate la căsătoria, botezul sau înhumarea unui
membru de familie, dintre cei prevăzuţi la art. 177 C. pen.;
b) participarea la un concurs, în vederea ocupării unui loc de muncă;
c) susţinerea unui examen;
d) urmarea unui tratament sau a unei intervenţii medicale.
Cererea persoanei condamnate se soluţionează în camera de consiliu, după
ascultarea acesteia, a reprezentantului instituţiilor prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. l)-o)
din lege, respectiv a consilierului de probaţiune, atunci când s-a dispus suspendarea
executării pedepsei sub supraveghere. Judecătorul delegat cu executarea se pronunţă
prin încheiere definitivă. O copie a încheierii definitive se comunică instituţiilor şi
persoanelor prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. l)-o) şi serviciului de probaţiune competent,
atunci când este cazul.
312 Drept execuţional penal XVI. Executarea pedepselor accesa
Permisiunea poate fi acordată pe o perioadă de maximum 5 zile, cu excepţia Din cele de mai sus pice-
situaţiei prevăzute la lit. d), când, în mod excepţional, permisiunea poate fi acordată complementare:
pentru durata de timp necesară pentru urmarea tratamentului sau a intervenţiei a) prima condiţie este act
medicale. Durata permisiunii se include în durata pedepsei complementare. încadreze în cele trei categ:|
în rezervă sau în retragere
§3. Executarea pedepsei complementare a degradării militare b) cea de-a doua cond:e
să fie mai mare de 5 ani.
O altă pedeapsă complementară este degradarea militară, care este prevăzută de în cazul detenţiunii pe v a*j
art. 69 C. pen. Ea constă în pierderea gradului şi a dreptului de a purta uniforma. Această formei de vinovăţie cu care a 1
pedeapsă este tot o restrângere a unor drepturi dobândite, şi anume obţinerea unui de cel puţin 5 ani şi de ce* n
anumit grad militar şi a dreptului de a purta uniforma. Se aplică doar acelor inculpaţi intenţie.
care au calitatea de militari în activitate, în rezervă sau în retragere. Este o măsură Pedeapsa degradării m irtaj
definitivă, şi nu doar temporară. întotdeauna se aplică împreună atât pierderea gradului delegat cu executarea a - r e
militar, cât şi a dreptului de a purta uniforma, instanţa neavând posibilitatea legală de militare în a cărei evidenţă esl
a aprecia că se impune doar una dintre ele. Pierderea gradului militar are consecinţe judeţean sau zonal de la d o n
în plan moral, dar şi material. în plan moral, pentru că făptuitorul suportă consecinţele Legea nr. 253/2013).
dezavuării de către colegii de arme, iar în plan material, dacă erau în plată anumite
drepturi băneşti, ele nu se vor mai plăti. § 4 . E x e c u ta r e a p e d e p s e
Această măsură se aplică obligatoriu condamnaţilor militari în activitate, rezervişti de c o n d a m n a re
sau în retragere, dacă pedeapsa principală aplicată este detenţiunea pe viaţă sau
închisoarea mai mare de 10 ani. Dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel Cea de-a treia pedeapsă
puţin 5 ani şi de cel mult 10 ani, degradarea militară este facultativă şi numai dacă
condamnare. Ea are ca scoc
s-au săvârşit infracţiuni cu intenţie.
are menirea de a creşte e~ c
Degradarea militară poate fi aplicată condamnaţilor militari în activitate, în rezervă
complementară nu îşi găseşl
sau în retragere, altfel spus, tuturor persoanelor care au efectuat un stagiu de pregătire
persoanei fizice, iar regi
militară, dobândind o anumită calificare în domeniul militar.
juridică]. O prevedere s - c i
Executarea acestei pedepse se face de la rămânerea definitivă a hotărârii de
care prevedea în art. 25 a l'
condamnare.
parchet în extras în Mor t o n
Potrivit art. 4 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare111:
uşa domiciliului condamna*-.
- un cadru militar se află în activitate când ocupă o funcţie militară;
infracţiunea (omor) şi urce : :
- un cadrul militar se află în rezervă când nu ocupă o funcţie militară, dar întruneşte
Fiind o pedeapsă cl
condiţiile prevăzute de lege pentru a fi chemat să îndeplinească serviciul militar ca
publice. Publicarea urmăreşes
rezervist concentrat sau mobilizat, iar la nevoie, în calitate de cadru militar în activitate;
deloc comodă a condamna*,
- un militar se află în retragere, când, potrivit legii, nu mai poate fi chemat pentru
parte, informarea membr or cc
îndeplinirea serviciului militar.
săvârşită, la persoana făpc-c
Din punctul de vedere al duratei sale, degradarea militară este o pedeapsă continuă
Condamnatul, ca urmare a c-jc
şi perpetuă. Potrivit art. 169 alin. (2) C. pen., reabilitarea nu are ca urmare obligaţia
cum ar fi cele patrimoniale ca .
de redare a gradului militar pierdut.
la ocuparea unei funcţ . s e c e
La reglementarea interzicerii exercitării unor drepturi legiuitorul a stabilit o limită alţi parteneri.
minimă şi una maximă de aplicare a acestora. De această dată însă, nu este stabilit
Publicarea hotărârii dei _ *
niciun termen, astfel că ea este perpetuă. Totuşi, în cazul apariţiei unei legi de amnistie
condamnate, fără a se dezvâ. -
după condamnare, ceea ce face să nu mai existe fapta, implicit dispare ideea săvârşirii
se publică în extras, în fo r -a i
unei infracţiuni şi, desigur, degradarea militară nu mai are justificare. Graţierea are o singură dată.
efecte în acest plan doar dacă este prevăzută expres în legea de graţiere. în lipsa
Instanţa, pentru a disc-oe
unei asemenea precizări, degradarea militară rămâne în fiinţă.
te condiţii privind natura ş ci
condamnatului, urmărindL-se i
111M. Of. nr. 155 din 20 iulie 1995. prevenirea săvârşirii altor asen
Din cele de mai sus putem identifica condiţiile pentru aplicarea acestei pedepse
complementare:
a) prima condiţie este aceea a calităţii subiectului, adică făptuitorul trebuie să se
încadreze în cele trei categorii de persoane: condamnatul să fie militar în activitate,
în rezervă sau în retragere;
b) cea de-a doua condiţie se referă la cuantumul pedepsei aplicate, care trebuie
să fie mai mare de 5 ani.
în cazul detenţiunii pe viaţă şi al închisorii mai mari de 10 ani, nu se pune problema
formei de vinovăţie cu care a fost săvârşită infracţiunea, în timp ce, în cazul pedepselor
de cel puţin 5 ani şi de cel mult 10 ani închisoare, fapta trebuie să fie săvârşite cu
intenţie.
Pedeapsa degradării militare se pune în executare prin trimiterea de către judecătorul
delegat cu executarea a unei copii de pe dispozitivul hotărârii comandantului unităţii
militare în a cărei evidenţă este luată persoana condamnată, respectiv centrului militar
judeţean sau zonal de la domiciliul condamnatului (art. 564 C. proc. pen. şi art. 32 din
Legea nr. 253/2013).
§4. Executarea pedepsei complementare a publicării hotărârii definitive

de condamnare
Cea de-a treia pedeapsă complementară este publicarea hotărârii definitive de

condamnare. Ea are ca scop să asigure o reparaţie morală persoanei vătămate şi
are menirea de a creşte eficienţa mesajului actului de justiţie. Această pedeapsă
complementară nu îşi găseşte corespondent în Codul penal anterior [ea se aplică
persoanei fizice, iar reglementarea din art. 531lit. e) C. pen. 1969 se referea la persoana
juridică]. O prevedere similară o găsim în Codul penal Carol al ll-lea din anul 1936,
care prevedea în art. 25 alin. (4) şi art. 61 că hotărârea definitivă se publica de către
parchet în extras în Monitorul Oficial şi publicaţia se afişa timp de cel puţin o lună la
uşa domiciliului condamnatului, la primăria comunei sau oraşului unde s-a săvârşit
infracţiunea (omor) şi unde domiciliază victima.
Fiind o pedeapsă cu impact moral, desigur, sancţiunea vine din partea opiniei
publice. Publicarea urmăreşte un dublu scop, pe de o parte, situarea într-o poziţie
deloc comodă a condamnatului faţă de colectivitatea în care trăieşte, iar, pe de altă
parte, informarea membrilor colectivităţii (comună, oraş, municipiu) cu privire la fapta
săvârşită, la persoana făptuitorului, care a şi fost condamnat pentru săvârşirea ei.
Condamnatul, ca urmare a publicării, poate avea şi alte consecinţe decât cele morale,
cum ar fi cele patrimoniale ca urmare a pierderii credibilităţii în societate, fie cu privire
la ocuparea unei funcţii, serviciu etc., fie cu privire la încheierea unui contract civil cu
alţi parteneri.
Publicarea hotărârii definitive de condamnare se face pe cheltuiala persoanei
condamnate, fără a se dezvălui identitatea altor persoane. Hotărârea de condamnare
se publică în extras, în forma stabilită de instanţă, într-un cotidian local sau naţional,
o singură dată.
Instanţa, pentru a dispune această pedeapsă, trebuie să aibă în vedere anumi
te condiţii privind natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana
condamnatului, urmărindu-se de fapt să se nuanţeze mai puternic activitatea privind
prevenirea săvârşirii altor asemenea infracţiuni.
Instanţa va stabili prin hotărâre condiţiile publicării, având în vedere şi necesitatea

protejării imaginii victimei, a personalităţii acesteia, apelându-se la anonimat. Desigur,
practica judiciară va nuanţa cât se poate de mult modul de aplicare a acestei pedepse, Capitolul al
astfel că, în timp, se vor vedea efectele pozitive sau, dimpotrivă, negative ale publicării.
Legiuitorul nu a înţeles să facă o precizare cu privire la care dintre pedepsele princi
pale se poate alătura această pedeapsă complementară. în lipsa oricărei reglementări
în acest sens, firesc este să susţinem că publicarea hotărârii definitive de condamnare Prevenirea şi combaterea
se poate aplica atât în cazul detenţiunii pe viaţă, al închisorii, cât şi în cazul amenzii nentă de politică penală a sta
penale. Aplicarea ei se poate face chiar şi în situaţia când s-a dispus suspendarea infracţionale la minori, având
executării sub supraveghere, deoarece nu există nicio interdicţie în acest sens. de populaţie ca: lipsa de e«:oe
Dacă uneori celelalte pedepse complementare - interzicerea exercitării unor drep influenţa negativă a major cur
turi şi degradarea militară - le găsim menţionate în textul de incriminare, astfel că în cursul dezvoltării oricare j
aplicarea lor devine obligatorie, dar pot fi şi facultative, de această dată, în cazul spre exemplu, comportarre'".
publicării hotărârii definitive de condamnare, aplicarea este numai facultativă.
Punerea în executare a pedepsei complementare se face din momentul rămânerii
definitive a hotărârii de condamnare, fără a fi influenţată într-un fel sau altul dacă
Secţiunea 1. R
pedeapsa este cu privare de libertate sau fără privare de libertate.
Sistemul unic de s a n c t:-
Potrivit art. 33 din Legea nr. 253/2013, în vederea punerii în executare a pedepsei
renunţarea completă la peoec
publicării hotărârii de condamnare, judecătorul delegat cu executarea trimite extrasul,
rilor educative (neprivative : ~
în forma stabilită de instanţă, cotidianului local sau naţional desemnat de aceasta,
infracţional în rândul minc^ or
solicitând comunicarea tarifului pentru publicare. în termen de 10 zile de la primirea
neprivative de libertate şi a dus
răspunsului din partea conducerii cotidianului desemnat, judecătorul delegat cu
Sistemul unic de sanctionar
executarea comunică persoanei condamnate costul publicării şi obligaţia acesteia de
mai multe aspecte: al cor:
a face plata în termen de 30 de zile. duratei acestora, al intensnă: î
Cotidianul desemnat va proceda la publicarea extrasului hotărârii de condamnare în şi al costurilor.
termen de 5 zile de la data plăţii şi îl va înştiinţa pe judecătorul delegat cu executarea
Oricum, legiuitorul a ăsa:
despre publicare, comunicându-i o copie a textului publicat. educative, aceasta având > .
Dacă în termen de 45 de zile de la comunicarea făcută persoanei condamnate prevăzute în art. 74 C. pen =;
judecătorul delegat cu executarea nu primeşte înştiinţarea privind efectuarea publicării,
-îm prejurările şi moc^. oe
va proceda la verificarea motivelor care au condus la neefectuarea acesteia. în situaţia
- starea de pericol creată c
în care conducerea cotidianului desemnat nu furnizează informaţia prevăzută la art. 33
- natura şi gravitatea rez_*
alin. (2) din lege sau când nu ia măsurile necesare în vederea asigurării publicării,
- motivul săvârşirii inf'ac* -
judecătorul delegat cu executarea poate acorda un nou termen pentru îndeplinirea
- natura şi frecvenţa
acestor obligaţii, ce nu poate depăşi 15 zile, sau desemnează un alt cotidian din torului;
aceeaşi categorie pentru publicare. - conduita după săvârş 'ea
Dacă se constată că neefectuarea publicării s-a datorat culpei persoanei condam
- nivelul de educaţie. vâ'SL
nate, judecătorul delegat cu executarea poate acorda un nou termen pentru publicare,
Considerăm, aşadar, că an
care nu poate depăşi 15 zile. infractorul minor a mai săvârşi
Dacă persoana condamnată nu a efectuat plata pentru publicare în termen,
ce a fost executată ori a c ă e
judecătorul delegat cu executarea va sesiza organul de urmărire penală competent,
pentru care este judecat. ^s*='
cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute la art. 288 alin. (1) C. pen. (neexecutarea
numai în ultimă instanţă ş duţ
sancţiunilor penale). educative neprivative de be*tc
Capitolul al XVII-lea. Executarea măsurilor
educative
Prevenirea şi combaterea infracţionalităţii minorilor constituie o preocupare perma

nentă de politică penală a statelor europene. Este de reţinut specificul fenomenelor
infracţionale la minori, având în vedere o serie de factori specifici acestui segment
de populaţie ca: lipsa de experienţă de viaţă socială, deficienţe în procesul educativ,
influenţa negativă a majorilor etc.
în cursul dezvoltării oricărei personalităţi există anumite pattern-uri comportamentale,
spre exemplu, comportamentul de tip violent, care se pot modifica evolutiv.
Secţiunea 1. Regimul sancţionator pentru minori

Sistemul unic de sancţionare a minorului cuprins în Codul penal face posibilă
renunţarea completă la pedepsele aplicabile minorilor, menţinând dihotomia măsu
rilor educative (neprivative/privative). Această abordare a problematicii fenomenului
infracţional în rândul minorilor a permis diversificarea categoriei măsurilor educative
neprivative de libertate şi a dus la regândirea măsurilor educative privative de libertate.
Sistemul unic de sancţionare a minorului aplică principiul gradualităţii severităţii sub
mai multe aspecte: al conţinutului măsurii (al activităţilor şi interdicţiilor presupuse), al
duratei acestora, al intensităţii supravegherii şi controlului instituţiilor implicate, precum
şi al costurilor.
Oricum, legiuitorul a lăsat la aprecierea instanţei posibilitatea aplicării măsurii
educative, aceasta având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei
prevăzute în art. 74 C. pen., şi anume:
-îm prejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite;
- starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;
- natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii;
- motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit;
- natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infrac
torului;
- conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal;
- nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
Considerăm, aşadar, că, având în vedere toate aceste criterii, în situaţia în care
infractorul minor a mai săvârşit o infracţiune după ce i s-a aplicat o măsură educativă
ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracţiunii
pentru care este judecat, instanţa va aplica o măsură educativă privativă de libertate
numai în ultimă instanţă şi după ce a fost aplicată cea mai severă dintre măsurile
educative neprivative de libertate.
316 Drept execuţional penal XVII. Executarea măsurilor educare
Secţiunea a 2-a. Măsurile educative §2. Stagiul de formare

neprivative de libertate
Potrivit art. 117 C. pen. st
a participa la un program cl :
§1. Consideraţii generale
consecinţele legale şi soc a>€
pentru a-l responsabiliza cu d
Măsurile educative neprivative de libertate sunt sancţiuni de drept penal care se
aplică minorilor care au comis o infracţiune a cărei gravitate nu necesită privarea de Această măsură educat . i
prezintă următoarele caracter
libertate. Acestea sunt: stagiul de formare civică, supravegherea, consemnarea la
- este o măsură e duca:. ă
sfârşit de săptămână şi asistarea zilnică.
- a fost preluată din e ; s.
Articolul 511 C. proc. pen. prevede că, în cazul în care s-a luat faţă de minor
nr. 45-174 din 2 februarie 19^
vreuna dintre măsurile educative neprivative de libertate, după rămânerea definitivă
- serviciului de proba: „n
a hotărârii se fixează un termen pentru când se dispun aducerea minorului, chemarea
participării şi supraveghea ~
reprezentantului legal al acestuia, a reprezentantului serviciului de probaţiune pentru
punerea în executare a măsurii luate şi a persoanelor desemnate cu supravegherea - obiectivul măsurii educa
minorului în conştientizarea cc
acesteia.
La punerea în executare a măsurilor educative pentru minori identificăm existenţa săvârşirii de infracţiuni şi respc
unor atribuţii pentru instanţă, atribuţii ale consilierului de probaţiune, obligaţii ale mi -conţinutul măsurii îl fom e
continue sau periodice cu c cu
norului şi ale persoanei desemnate cu supravegherea.
Măsurile educative neprivative de libertate se execută în comunitate, pe durata module cu caracter teo re :: s
executării lor asigurându-se menţinerea şi întărirea legăturilor minorului cu familia incluşi în respectivul stac _ ş
şi comunitatea, dezvoltarea liberă a personalităţii minorului, precum şi implicarea comise. în desfăşurarea sta;
acestuia în programele derulate, în scopul formării sale în spirit de responsabilitate şi lunar de 8 ore de formare c v :
respect pentru drepturile şi libertăţile celorlalţi. - instanţa de judecată poac
Aceste măsuri educative urmăresc, întotdeauna, respectarea principiului interesului C. pen.): participarea \a ^
superior al copilului, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale prevăzute de Constituţie, interdicţia de a depăşi, fără a:
de convenţiile internaţionale la care România este parte şi de legislaţia specială, în de instanţă; interdicţia de a se a
culturale ori la alte adună'
măsura în care exercitarea lor nu este incompatibilă cu natura şi conţinutul măsurii. De
aceea, conţinutul modalităţilor concrete de executare a măsurilor educative neprivative şi de a comunica cu v ic t^ a <
de libertate se stabileşte ţinând seama de vârsta, personalitatea, starea de sănătate, la săvârşirea infracţiun on cu
situaţia familială şi socială a minorului. prezenta la serviciul de probas
După rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a luat faţă de minor o măsură măsurilor de control, tratarre-'
educativă neprivativă de libertate, judecătorul delegat cu executarea, în aplicarea - cursurile de formare c v e t
procedurii prevăzute la art. 511 C. proc. pen., fixează un termen, dispunând aducerea ordin comun al ministru u -jsa
minorului şi citarea reprezentantului legal al acestuia, a reprezentantului serviciului de în Monitorul Oficial al R o r â - -
probaţiune pentru punerea în executare a măsurii luate şi a persoanelor desemnate cu lucru în probaţiune pentru vs:
supravegherea acesteia. împreună cu citaţia, serviciului de probaţiune i se comunică Legea nr. 253/2013 şi aproza:
- consilierul de proba:
şi o copie de pe hotărârea instanţei.
în cadrul întâlnirii, judecătorul delegat îi prezintă minorului şi persoanei desemnate baza evaluării iniţiale a n - - on
cu supravegherea acestuia scopul şi conţinutul sancţiunii aplicate, precum şi conse particularităţilor minoruL
cinţele nerespectării ei. - stagiul trebuie să încea:
Organizarea, supravegherea şi controlul executării măsurilor educative neprivative executare a hotărârii pnr ca ş
de libertate se desfăşoară sub coordonarea serviciului de probaţiune. Acesta poate de caz (consilierul de proza:.
încredinţa supravegherea executării măsurilor educative neprivative de libertate pre să aibă loc cursul şi tot e az-
văzute în Codul penal unor instituţii din comunitate dintre cele incluse în baza de date comunitate. Acelaşi consi er co
constituită la nivel naţional potrivit art. 20 alin. (6) din Legea nr. 253/2013 (asociaţiilor, şi modalitatea de derulare a cu
fundaţiilor şi societăţilor abilitate pe o perioadă de 5 ani).
XVII. Executarea măsurilor educative 317
§2. Stagiul de formare civică
Potrivit art. 117 C. pen., stagiul de formare civică constă în obligaţia minorului de
a participa la un program cu o durată de cel mult 4 luni, pentru a-l ajuta să înţeleagă
consecinţele legale şi sociale la care se expune în cazul săvârşirii de infracţiuni şi
pentru a-l responsabiliza cu privire la comportamentul său viitor.
Această măsură educativă neprivativă de libertate şi modalitatea ei de aplicare
prezintă următoarele caracteristici:
- este o măsură educativă care nu are echivalent în Codul penal anterior;
- a fost preluată din legislaţia franceză, respectiv art. 15-1 pct. 6 din Ordonanţa
nr. 45-174 din 2 februarie 1945 privind delincvenţa juvenilă;
- serviciului de probaţiune îi revine sarcina coordonării, organizării, asigurării
participării şi supravegherii minorului pe durata derulării cursurilor;
- obiectivul măsurii educative a stagiului de formare civică constă în sprijinirea
minorului în conştientizarea consecinţelor legale şi sociale la care se expune în cazul
săvârşirii de infracţiuni şi responsabilizarea acestuia cu privire la comportamentul său;
- conţinutul măsurii îl formează urmarea unui program de formare civică, cu sesiuni
continue sau periodice cu o durată de cel mult patru luni şi include unul sau mai multe
module cu caracter teoretic sau aplicativ, adaptate vârstei şi personalităţii minorilor
incluşi în respectivul stagiu şi ţinând seama, pe cât posibil, de natura infracţiunii
comise. în desfăşurarea stagiului stabilit de instanţă se va avea în vedere un număr
lunar de 8 ore de formare civică;
- instanţa de judecată poate însoţi măsura educativă cu obligaţii adiţionale (art. 121
C. pen.): participarea la un curs de pregătire şcolară sau de formare profesională;
interdicţia de a depăşi, fără acordul serviciului de probaţiune, limita teritorială stabilită
de instanţă; interdicţia de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive,
culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanţă; interdicţia de a se apropia
şi de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participanţii
la săvârşirea infracţiunii ori cu alte persoane stabilite de instanţă; obligaţia de a se
prezenta la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta; obligaţia de a se supune
măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală.
- cursurile de formare civică se elaborează în baza programei-cadru aprobate prin
ordin comun al ministrului justiţiei şi al ministrului educaţiei naţionale, care se publică
în Monitorul Oficial al României, Partea I, în conformitate cu standardele minime de
lucru în probaţiune pentru instituţiile din comunitate prevăzute la art. 18 alin. (6) din
Legea nr. 253/2013 şi aprobate prin hotărâre a Guvernului;
- consilierul de probaţiune devine managerul de caz, care are în competenţă, pe
baza evaluării iniţiale a minorului, stabilirea tipului cursului de formare civică potrivit
particularităţilor minorului;
- stagiul trebuie să înceapă în cel mult 60 de zile de la momentul punerii în
executare a hotărârii prin care s-a aplicat măsura. în această perioadă, managerul
de caz (consilierul de probaţiune) decide instituţia din comunitate în care urmează
să aibă loc cursul şi tot el aprobă planul de formare civică propus de instituţia din
comunitate. Acelaşi consilier controlează respectarea măsurii educative de către minor
şi modalitatea de derulare a cursului de formare civică în cadrul instituţiei respective;
318 Drept execuţional penal XVII. Executarea măsurilor educat
- desfăşurarea cursului de formare civică se realizează de către un reprezentant Minorului i se pot stat
al instituţiei din comunitate stabilite prin decizia consilierului de probaţiune (art. 66 din - participarea la un cu-s
Legea nr. 253/2013). - interdicţia de a depăş
stabilită de instanţă;
§3. Supravegherea - interdicţia de a se a~:-
culturale ori la alte adună'' i
Codul penal anterior reglementa libertatea sub supraveghere (art. 103 C. pen. 1969), - interdicţia de a se aproi
care consta în lăsarea în libertate şi punerea sub supraveghere deosebită a minorului ai acesteia, cu participai"
care a săvârşit infracţiunea, pe o perioadă de 1 an de zile. El era încredinţat, după instanţă;
caz, părinţilor, celui care l-a adoptat sau tutorelui. Dacă aceştia nu puteau asigura - obligaţia de a se p-eze
supravegherea în condiţii satisfăcătoare, instanţa dispunea încredinţarea minorului, pe - obligaţia de a se s^c*-'
acelaşi interval de timp, unei persoane de încredere, de preferinţă unei rude apropiate, Aplicarea supraveghen
la cererea acesteia, sau unei instituţii legal însărcinate cu supravegherea minorilor. Pe încredinţată părinţilor, adooc
toată această perioadă, aveau obligaţia să vegheze asupra comportamentului minorului prin hotărâre judecătoreasca
şi să informeze instanţa dacă acesta se sustrage supravegherii, are o conduită rea satisfăcătoare, instanţa c sî
sau a mai săvârşit vreo faptă prevăzută de legea penală. Instanţa atrăgea atenţia interval de timp, unei pe-scs
minorului asupra consecinţelor comportamentului său şi îi putea impune obligaţia de minorului, la cererea ace$:e
a nu frecventa anumite locuri stabilite, de a nu avea contact cu anumite persoane şi în cazul în care persoana
de a presta o activitate neremunerată într-o instituţie de interes public pe o anumită sau persoana desemna:ă De
durată. Şcoala coopera cu persoana care răspundea de minor. Dacă nu se vedeau rar, supravegherea, judecâ-
rezultate de îndreptare în comportamentul minorului sau dacă acesta se sustrăgea desemnează persoana ce u
de la supraveghere ori săvârşea o altă faptă prevăzută de legea penală, se putea poziţiilor art. 65 din lege. a:
revoca măsura, dispunându-se fie internarea într-un centru de reeducare, fie se putea minorului, a reprezentar: or
aplica o pedeapsă. în practica judiciară s-a decis că măsura educativă a libertăţii sub Controlul executări râ s
supraveghere nu putea fi luată faţă de infractorul minor care a depăşit vârsta de 17 atribuţiilor de către perse-"
ani, deoarece, în acest caz, nu se putea finaliza măsura educativă menţionată, care consilierul de probaţiune. S^.:
presupunea că libertatea supravegheată se lua pe timp de un an. Termenul de un an său zilnic presupun ver*caj
curgea de la data punerii în executare a libertăţii sub supraveghere. decurg din statutul său farm
Codul penal în vigoare statuează că măsura educativă a supravegherii (art. 118 în situaţia în care in sta la
C. pen.) constă în controlarea şi îndrumarea minorului în cadrul programului său zilnic, participarea minorului la ur a
pe o durată cuprinsă între două şi 6 luni, sub coordonarea serviciului de probaţiune, înscris într-o astfel de fo r - ă
pentru a asigura participarea la cursuri şcolare sau de formare profesională şi preve nr. 253/2013 se aplică — o
nirea desfăşurării unor activităţi sau intrarea în legătură cu anumite persoane care ar cadrul serviciului de proba:
putea afecta procesul de îndreptare a acestuia. hotărârii judecătoreşti, decd
Măsura se apropie de conţinutul măsurii educative a libertăţii supravegheate, urmat şi instituţia din c o --n
prevăzută anterior de art. 103 C. pen. 1969, având însă o durată mai redusă, dar instituţii o copie de pe d so:
valenţe educative mai pronunţate prin implicarea serviciului de probaţiune. Din conţi controlul respectării obl za: e
nutul Expunerii de motive la proiectul noului Cod penal reiese că supravegherea şi profesională, atât cu pn\ 's
consemnarea la sfârşit de săptămână au fost preluate din legislaţia spaniolă111. stabilită, se efectuează ce s<
Potrivit art. 118 C. pen., în conţinutul măsurii intră urmărirea programului zilnic al Exercitarea supraveg-e-
minorului, care implică: minorului şi a persoane ces
- participarea la cursuri şcolare sau de formare profesională; cu executarea, în condi: e a
- prevenirea desfăşurării unor activităţi; Punerea în executare a -
- prevenirea intrării în legătură cu anumite persoane. a fost modificat prin Legea i
vreuna dintre măsurile edLca
hotărârii se fixează un terr%e'
111 Reglementarea este inspirată din prevederile art. 7 lit. g) şi h) din Legea spaniolă
reprezentantului legal a ac«
nr. 5/2000 privind responsabilitatea penală a minorilor.
Minorului i se pot stabili de către instanţă şi obligaţii adiţionale (art. 121 C. pen.):
- participarea la un curs de pregătire şcolară sau de formare profesională;
- interdicţia de a depăşi, fără acordul serviciului de probaţiune, limita teritorială
stabilită de instanţă;
- interdicţia de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive,
- interdicţia de a se apropia şi de a comunica cu victima sau cu membri de familie
ai acesteia, cu participanţii la săvârşirea infracţiunii ori cu alte persoane stabilite de
instanţă;
- obligaţia de a se prezenta la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta;
- obligaţia de a se supune măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală.
Aplicarea supravegherii (art. 67 din Legea nr. 253/2013). Supravegherea este
încredinţată părinţilor, adoptatorului sau tutorelui (la fel ca şi în Codul penal anterior),
prin hotărâre judecătorească. Dacă aceştia nu pot asigura supravegherea în condiţii
satisfăcătoare, instanţa dispune încredinţarea supravegherii minorului, pe acelaşi
interval de timp, unei persoane de încredere, de preferinţă unei rude mai apropiate a
minorului, la cererea acesteia.
în cazul în care persoana de încredere nu este desemnată prin hotărârea instanţei
sau persoana desemnată de instanţă nu mai poate exercita, permanent sau tempo
rar, supravegherea, judecătorul delegat, cu consultarea consilierului de probaţiune,
desemnează persoana ce urmează să exercite supravegherea, cu respectarea dis
poziţiilor art. 65 din lege, adică în urma unei întâlniri în faţa judecătorului delegat a
minorului, a reprezentanţilor legali şi a consilierului de probaţiune.
Controlul executării măsurii educative a supravegherii şi controlul îndeplinirii
atribuţiilor de către persoana care exercită supravegherea se realizează de către
consilierul de probaţiune. Supravegherea şi îndrumarea minorului în cadrul programului
său zilnic presupun verificarea modului în care acesta îşi respectă obligaţiile care
decurg din statutul său familial, şcolar sau profesional.
în situaţia în care instanţa a dispus în conţinutul măsurii educative a supravegherii
participarea minorului la un curs şcolar sau de formare profesională, iar minorul nu este
înscris într-o astfel de formă de învăţământ, dispoziţiile art. 50 alin. (1) şi (2) din Legea
nr. 253/2013 se aplică în mod corespunzător, aşa încât consilierul de probaţiune din
cadrul serviciului de probaţiune în a cărui circumscripţie locuieşte minorul, primind copia
hotărârii judecătoreşti, decide, pe baza evaluării iniţiale a acestuia, cursul ce trebuie
urmat şi instituţia din comunitate în care urmează să aibă loc, comunicând acestei
instituţii o copie de pe dispozitivul hotărârii, precum şi decizia sa. Supravegherea şi
controlul respectării obligaţiei de a urma un curs de pregătire şcolară ori de calificare
profesională, atât cu privire la persoana supravegheată, cât şi cu privire la instituţia
stabilită, se efectuează de serviciul de probaţiune competent.
Exercitarea supravegherii începe în cel mult 30 de zile de la momentul prezentării
minorului şi a persoanei desemnate cu supravegherea în faţa judecătorului delegat
cu executarea, în condiţiile art. 511 C. proc. pen.
Punerea în executare a măsurii se face conform art. 511 C. proc. pen., astfel cum
a fost modificat prin Legea nr. 255/2013 - „în cazul în care s-a luat faţă de minor
vreuna dintre măsurile educative neprivative de libertate, după rămânerea definitivă a
hotărârii se fixează un termen pentru când se dispune aducerea minorului, chemarea
reprezentantului legal al acestuia, a reprezentantului serviciului de probaţiune pentru
320 Drept execuţional penal XVII. Executarea măsurilor ec_c=r
punerea în executare a măsurii luate şi a persoanelor desemnate cu supravegherea - interdicţia de a se aprcc

acesteia” de unde rezultă că şi reprezentanţii se citează, în vederea prezentării lor. ai acesteia, cu participar* b
De asemenea, conform celor cuprinse în art. 67 din Legea nr. 253/2013, în principal instanţă;
supravegherea revine părinţilor, adoptatorilor, tutorelui. - obligaţia de a se p'ezer
Şi în acest caz, consilierul de probaţiune are o plajă foarte largă de atribuţii. Astfel, - obligaţia de a se supL-«
el formulează propuneri privind încredinţarea supravegherii minorului, în situaţia în care întrebarea firească ce se f
nu a fost prevăzută prin hotărârea judecătorească, şi aprobă planul programului zilnic al realizează efectiv această i t
minorului. în acest scop, el colaborează cu persoanele desemnate cu supravegherea, duminica să nu părăsească
cu instituţiile din comunitate, dacă instanţa a impus participarea la un curs şcolar sau minorul locuieşte. Din aceasl
de formare profesională sau la alte activităţi. Pe lângă aceste atribuţiuni, consilierul de familiei, dar şi asupra consi a
probaţiune emite decizii şi referă cazul instituţiilor, dar nu în ultimul rând controlează în zile nelucrătoare, de oc -ns
procesul de supraveghere atât cu privire la executarea măsurii de către minor, cât şi dispoziţiilor Codului munc ir
cu privire la îndeplinirea atribuţiilor de către persoana care exercită supravegherea. care îndeplineşte conc t e ca
ultimul rând, care stă rra mu
§4. Consemnarea la sfârşit de săptămână în cazul în care persoana *n
nu este desemnată prin hotar
Măsura educativă a consemnării la sfârşit de săptămână (art. 119 C. pen.) constă mai poate exercita, persana
în obligaţia minorului de a nu părăsi locuinţa în zilele de sâmbătă şi duminică, pe o cu consultarea consilieri. J :
durată cuprinsă între 4 şi 12 săptămâni, afară de cazul în care, în această perioadă, are exercite supravegherea - c-n
obligaţia de a participa la anumite programe ori de a desfăşura anumite activităţi impuse a reprezentanţilor lega ş a cx
de instanţă. Ea are ca obiectiv evitarea contactului minorului cu anumite persoane Consilierul de p r o b a ţ i a . *
sau a prezenţei acestuia în anumite locuri care să îl predispună la manifestarea unui ţarea supravegherii minor. J J
comportament infracţional (art. 68 din Legea nr. 253/2013). pe baza evaluării minoru - c
Interdicţia impusă minorului de a părăsi locuinţa operează începând cu ora şi consultarea minorulu co ac
0,00 a zilei de sâmbătă şi până la ora 24,00 a zilei de duminică şi se aplică în mod instituţiile din comunitate r
corespunzător şi persoanelor care, datorită cultelor religioase legale din care fac parte, Consemnarea se pune ' e*
au alte zile de repaus decât sâmbăta şi duminica. a persoanei desemnate c „ s_:
Măsura educativă se execută pe durata unor sfârşituri de săptămână consecutive, în condiţiile art. 511 C. proc c«
în afară de cazul în care instanţa sau judecătorul delegat cu executarea, la propunerea Dacă s-a impus participarea
consilierului de probaţiune, a dispus altfel, de regulă, sub supravegherea persoanei ori la alte activităţi, cons &~j
majore cu care locuieşte minorul ori a altei persoane majore desemnate de instanţa acestora şi se asigură de resp
de judecată. prin decizie, ca verificarea să s
Măsura durează între 4 şi 12 săptămâni şi nu are un echivalent în Codul penal de probaţiune controlează p c o
anterior. măsurii de către minor, că: ş :
Controlul executării măsurii educative a consemnării la sfârşit de săptămână şi care exercită supraveghe'ea p
controlul îndeplinirii atribuţiilor de către persoana care exercită supravegherea se în vederea exercităn c o r":'
realizează de către consilierul de probaţiune sau, după caz, de persoana desemnată soana desemnată de câtre
de acesta din cadrul unei instituţii din comunitate. cu controlul executării ş slc ' c .
în toată această perioadă, minorului i se poate impune respectarea şi a obligaţiilor mate sau inopinate la locu nta r
adiţionale prevăzute de art. 121 C. pen., şi anume: acel spaţiu potrivit hotărâr c s
- participarea la un curs de pregătire şcolară sau de formare profesională; atrage aplicarea dispoz ţ cr ari
- interdicţia de a depăşi, fără acordul serviciului de probaţiune, limita teritorială surilor educative neprivat .e ce
stabilită de instanţă; desemnată cu supraveghs-ea;
- interdicţia de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, art. 19 din Legea nr. 253 2015 :
t’i Neîndeplinirea sau îndeoSnii

stituţiilor din comunitate care Dace
- interdicţia de a se apropia şi de a comunica cu victima sau cu membri de familie

ai acesteia, cu participanţii la săvârşirea infracţiunii ori cu alte persoane stabilite de
instanţă;
- obligaţia de a se prezenta la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta;
- obligaţia de a se supune măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală,
întrebarea firească ce se pune este aceea cu privire la persoana sau instituţia care
realizează efectiv această măsură. Dată fiind particularitatea măsurii (ca sâmbăta şi
duminica să nu părăsească locuinţa), răspunsul ar fi părinţii sau persoana cu care
minorul locuieşte. Din această perspectivă, măsura educativă se reflectă şi asupra
familiei, dar şi asupra consilierului de probaţiune, care trebuie să desfăşoare activităţi
în zile nelucrătoare, de odihnă, care presupun şi alte probleme legate de respectarea
dispoziţiilor Codului muncii. Instanţa de judecată poate stabili însă şi o altă persoană
care îndeplineşte condiţiile de garanţii morale, de autoritate asupra minorului şi, nu în
ultimul rând, care stă mai mult timp cu minorul în aceeaşi locuinţă.
în cazul în care persoana majoră în supravegherea căreia se află executarea măsurii
nu este desemnată prin hotărârea instanţei sau persoana desemnată de instanţă nu
mai poate exercita, permanent sau temporar, supravegherea, judecătorul delegat,
cu consultarea consilierului de probaţiune, desemnează persoana ce urmează să
exercite supravegherea, în urma unei întâlniri în faţa judecătorului delegat a minorului,
a reprezentanţilor legali şi a consilierului de probaţiune.
Consilierul de probaţiune are ca atribuţiuni formularea de propuneri privind încredin
ţarea supravegherii minorului, întocmirea planului consemnării la sfârşit de săptămână
pe baza evaluării minorului, cu implicarea persoanei desemnate cu supravegherea
şi consultarea minorului, colaborarea cu persoane desemnate cu supravegherea, cu
instituţiile din comunitate în verificarea respectării măsurii.
Consemnarea se pune în executare în 15 zile de la momentul prezentării minorului şi
a persoanei desemnate cu supravegherea în faţa judecătorului delegat cu executarea,
în condiţiile art. 511 C. proc. pen.
Dacă s-a impus participarea minorului la un curs şcolar sau de formare profesională
ori la alte activităţi, consilierul colaborează cu instituţiile în care are loc derularea
acestora şi se asigură de respectarea programului de consemnare. El poate stabili,
prin decizie, ca verificarea să se facă de către o instituţie din comunitate. Consilierul
de probaţiune controlează procesul de supraveghere atât cu privire la executarea
măsurii de către minor, cât şi cu privire la îndeplinirea atribuţiilor de către persoana
care exercită supravegherea, prin vizite inopinate sau regulate la domiciliul minorului.
în vederea exercitării controlului, minorul care locuieşte singur sau, după caz, per
soana desemnată de către instanţă are obligaţia de a permite persoanei desemnate
cu controlul executării şi supravegherii executării măsurii efectuarea vizitelor progra
mate sau inopinate la locuinţa minorului, în zilele în care minorul trebuie să se afle în
acel spaţiu potrivit hotărârii instanţei. Nerespectarea acestei obligaţii de către minor
atrage aplicarea dispoziţiilor art. 123 C. pen. privind prelungirea sau înlocuirea mă
surilor educative neprivative de libertate. Nerespectarea obligaţiei de către persoana
desemnată cu supravegherea atrage aplicarea în mod corespunzător a dispoziţiilor
art. 19 din Legea nr. 253/2013 privind abaterile judiciare111.
[1>Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor stabilite în sarcina in

stituţiilor din comunitate care participă la executarea pedepselor şi a măsurilor neprivative de
322 Drept execuţional penal XVII. Executarea măsurilor edi_:3T.
Ca dispoziţii tranzitoriii intrarea în vigoare a noului Cod penal, în art. 20 din Legea Programul zilnic astfe sta
nr. 187/2012 se prevede că pedeapsa amenzii executabilă, aplicată pentru infracţiuni situaţia sa socială şi, după zai
comise în timpul minorităţii în baza Codului penal din 1969 şi neexecutată în tot sau în tuia pe perioada executăr ~â
parte până la intrarea în vigoare a Codului penal, se înlocuieşte cu măsura educativă a personalităţii minorului, p ^ -
consemnării la sfârşit de săptămână, ţinând seama şi de partea care a fost executată organizarea modului de petre
din amendă. Potrivit art. 22 din aceeaşi lege, „(1) Măsura suspendării executării în situaţia în care instame
pedepselor aplicate în baza Codului penal din 1969 pentru infracţiuni comise în timpul consilierul de probaţiune a s:a
minorităţii se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal. (2) în cazul în care participarea la un curs şcca i a
suspendarea executării unei pedepse cu închisoarea prevăzute la alin. (1) se revocă de reintegrare, dispozit; e r
din alte cauze decât comiterea unei noi infracţiuni, pedeapsa închisorii se înlocuieşte privind supravegherea exe:_-
cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă egală cu durata Stabilirea programu ui zării
pedepsei suspendate, dar nu mai mult de 3 ani. (3) în situaţia prevăzută la alin. (2), prezentării minorului în fata _
pedeapsa amenzii a cărei executare a fost suspendată se înlocuieşte cu măsura C. proc. pen., iar asistarea z r
educativă a consemnării la sfârşit de săptămână pe o durată de 6 săptămâni. (4) Dacă mului.
în termenul de încercare al suspendării executării unei pedepse pentru infracţiuni în cazul în care mâsu'a =
comise în timpul minorităţii condamnatul a săvârşit din nou o infracţiune, instanţa de libertate, stabilirea priceau
revocă suspendarea şi înlocuieşte pedeapsa potrivit alin. (2) sau (3), după care: punerea în libertate a rr ootji
a) dacă noua infracţiune a fost comisă în timpul minorităţii, se stabileşte şi pentru Trebuie menţionat că occt
aceasta o măsură educativă, iar apoi se aplică măsura educativă cea mai grea; b) dacă educative neprivative de i e i
noua infracţiune a fost comisă după majorat, se aplică o sancţiune rezultantă stabilită dintre următoarele ob ga: -
potrivit art. 129 alin. (2) din Codul penal”. - să urmeze un curs oe i r
- să nu depăşească "a s a
§5. Asistarea zilnică de instanţă;
- să nu se afle în a n „ — :e
Măsura educativă a asistării zilnice, dispusă pe o durată cuprinsă între 3 şi 6 la alte adunări publice, star a
luni, constă în obligaţia minorului de a respecta un program stabilit de serviciul de - să nu se apropie ş să
probaţiune, care conţine orarul şi condiţiile de desfăşurare a activităţilor, precum şi acesteia, cu participam a s
interdicţiile impuse minorului (art. 120 C. pen.). instanţă;
Ea se deosebeşte de supraveghere, deoarece presupune o implicare activă în - să se prezinte la ser. o u
programul zilnic al minorului, în vreme ce supravegherea nu presupune decât o moni - să se supună măsu- or :
torizare din exterior a conduitei acestuia. Această măsură educativă, care nu are un
echivalent în Codul penal anterior, este cea mai severă măsură educativă neprivativă §6. Punerea în executa
de libertate şi este de inspiraţie spaniolă - art. 7 lit. f) din Legea nr. 5/2000, unde este executării măsurilor educ*
reglementată ca asistare într-un centru de zi.
Supravegherea executării măsurii educative a asistării zilnice se realizează de Aşa cu arătam mai sus
consilierul de probaţiune sau, după caz, de persoana desemnată prin decizia acestuia măsurile educative neprivat .■=
din cadrul unei instituţii din comunitate (art. 69 din Legea nr. 253/2013). mai multe dintre următoare e
Programul zilnic pe care trebuie să îl respecte minorul şi activităţile pe care trebuie a) să urmeze un curs de :
să le îndeplinească acesta sunt stabilite de comun acord de către consilierul de proba b) să nu depăşească *â'â 2
ţiune şi părinţi, tutore sau altă persoană în grija căreia se află minorul, cu consultarea de instanţă;
acestuia. în caz de dezacord, programul se stabileşte de către judecătorul delegat c) să nu se afle în anu—*e
cu executarea, prin încheiere motivată, după audierea celor interesaţi. încheierea nu la alte adunări publice, s ta b il
este supusă niciunei căi de atac. d) să nu se apropie şi să
acesteia, cu participam 2 5.
instanţă;
libertate constituie abatere judiciară şi se sancţionează cu amendă judiciară de la 500 lei la e) să se prezinte la ser. : .
5.000 lei. f) să se supună măsuritari
Programul zilnic astfel stabilit va ţine cont de nevoile identificate ale minorului, de
situaţia sa socială şi, după caz, profesională şi de obligaţiile şi interdicţiile impuse aces
tuia pe perioada executării măsurii. Programul are în vedere dezvoltarea armonioasă a
personalităţii minorului, prin implicarea lui în activităţi ce presupun relaţionare socială,
organizarea modului de petrecere a timpului liber şi valorificarea aptitudinilor sale.
în situaţia în care instanţa de judecată a stabilit în conţinutul măsurii educative sau
consilierul de probaţiune a stabilit în sarcina minorului, în conţinutul programului zilnic,
participarea la un curs şcolar ori de formare profesională sau participarea la un program
de reintegrare, dispoziţiile art. 50 alin. (1) şi (2) şi ale art. 53 din Legea nr. 253/2013
privind supravegherea executării obligaţiei se aplică în mod corespunzător.
Stabilirea programului zilnic se face în termen de cel mult 30 de zile de la momentul
prezentării minorului în faţa judecătorului delegat cu executarea în condiţiile art. 511
C. proc. pen., iar asistarea zilnică începe cel mai târziu în 5 zile de la stabilirea progra
mului.
în cazul în care măsura asistării zilnice a înlocuit o măsură educativă privativă
de libertate, stabilirea programului zilnic se face în termen de cel mult 15 zile de la
punerea în libertate a minorului.
Trebuie menţionat că, potrivit art. 121 C. pen., şi pe durata executării acestei măsuri
educative neprivative de libertate, instanţa poate impune minorului una sau mai multe
dintre următoarele obligaţii:
- să urmeze un curs de pregătire şcolară sau formare profesională;
- să nu depăşească, fără acordul serviciului de probaţiune, limita teritorială stabilită
de instanţă;
- să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori
- să nu se apropie şi să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai
acesteia, cu participanţii la săvârşirea infracţiunii ori cu alte persoane stabilite de
instanţă;
- să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta;
- să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală.
§6. Punerea în executare a obligaţiilor stabilite de instanţă pe durata

executării măsurilor educative neprivative de libertate
Aşa cu arătam mai sus, potrivit art. 121 C. pen., pe durata executării oricăreia dintre
măsurile educative neprivative de libertate, instanţa poate impune minorului una sau
a) să urmeze un curs de pregătire şcolară sau formare profesională;
b) să nu depăşească, fără acordul serviciului de probaţiune, limita teritorială stabilită
de instanţă;
c) să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori
d) să nu se apropie şi să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai
acesteia, cu participanţii la săvârşirea infracţiunii ori cu alte persoane stabilite de
instanţă;
e) să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta;
f) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală.
324 Drept execuţional penal XVII. Executarea măsurilor e c ^ c s t'
Aceste măsuri sunt puse în executare în conformitate cu art. 70 din Legea minorului. Ele se alătură mi
nr. 253/2013, astfel: atingerea scopului sanc: - r
- dacă instanţa de judecată a stabilit în sarcina minorului obligaţia prevăzută la un rol sancţionator, dar mai
art. 121 alin. (1) lit. a) C. pen. (să urmeze un curs de pregătire şcolară sau formare de responsabilizare a ^
profesională), dispoziţiile art. 50 alin. (1) şi (2) din lege se aplică în mod corespunzător. în acestuia şi reinserţia sa s o :«
acest sens, consilierul de probaţiune din cadrul serviciului de probaţiune în a cărui Executarea obligaţi or p?
circumscripţie locuieşte minorul, primind copia hotărârii judecătoreşti, decide, pe baza urmează:
evaluării iniţiale a acestuia, cursul ce trebuie urmat şi instituţia din comunitate în care a) la data rămânerii de"- *
urmează să aibă loc, comunicând acestei instituţii o copie de pe dispozitivul hotărârii, prevăzute la lit. b)-d);
precum şi decizia sa. Supravegherea şi controlul respectării obligaţiei de a urma un b) la data aducerii la c l " :
curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională, atât cu privire la persoana de către consilierul de prcca:
supravegheată, cât şi cu privire la instituţia stabilită, se efectuează de serviciul de Executarea acestor oc c:
probaţiune competent; ca executată a măsur: e-c_:.;
- în cazul în care s-a stabilit obligaţia prevăzută la art. 121 alin. (1) lit. b) C. pen. (să în cazul în care m
nu depăşească, fără acordul serviciului de probaţiune, limita teritorială stabilită de măsurii educative sau a obl :
instanţă), comunicarea se face inspectoratului judeţean de poliţie în a cărui circum este judecat pentru o mâct
scripţie locuieşte minorul; prelungirea duratei măsunî.
- dacă instanţa de judecată a stabilit în sarcina minorului obligaţiile prevăzute la măsurii cu o altă măsură "a:
art. 121 alin. (1) lit. c) sau d) C. pen. (să nu se afle în anumite locuri sau la anumite final la o măsură privat . ă :e
manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanţă, respectiv Sesizarea instanţe .a~ «
să nu se apropie şi să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, de către procuror în caz^ ::
cu participanţii la săvârşirea infracţiunii ori cu alte persoane stabilite de instanţă), şi de către judecătoru ce e:
judecătorul delegat cu executarea comunică o copie de pe dispozitivul hotărârii, după altei persoane în grija zarafi
caz, şi persoanelor sau instituţiilor prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. m) sau n) din persoane interesate, ducă cor
lege abilitate să supravegheze îndeplinirea acestor obligaţii (şi anume inspectoratului probaţiune. Referatul de e. a .
judeţean de poliţie în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul, precum şi, dacă este cazul, înlocuirea măsurilor ec-ca* >
celui în care îşi are locuinţa minorul şi, pentru cazurile în care s-a dispus interdicţia severitatea acestor măs-- -
pentru locuri, manifestări sau adunări în afara acestei circumscripţii, Inspectoratului Potrivit art. 72 din _e:e=
General al Poliţiei Române, respectiv persoanelor cu care minorul nu are dreptul să temeinic justificate, cons enj
intre în legătură ori de care nu are dreptul să se apropie, inspectoratului judeţean de în executarea obligaţi lor p e .
poliţie în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul, precum şi, dacă este cazul, celui în de maximum 5 zile. Du'=:e p
care îşi are locuinţa minorul şi, pentru cazurile în care victima sau persoanele stabilite asemenea, în situaţia in ca
de instanţă nu domiciliază în aceeaşi circumscripţie, inspectoratelor judeţene de poliţie executarea obligaţie p'e.âz
de la domiciliul acestora); minorului, pentru motive ot»e:
- în cazul dispunerii obligaţiei prevăzute la art. 121 alin. (1) lit. f) C. pen. (să se prin decizie, permisiunea za
supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală), o copie de pe dispozitivul în care solicitarea minorul J :
hotărârii se comunică de către consilierul de probaţiune instituţiei în care urmează să poate depăşi 30 de zile r r - u '
aibă loc controlul, tratamentul sau îngrijirea medicală menţionate în hotărâre. în cazul probaţiune încunoştinteazâ :
în care instituţia nu este menţionată în hotărâre, consilierul de probaţiune stabileşte, lit. m) şi n) din lege. precu~ =
prin decizie, instituţia în care urmează să aibă loc controlul, tratamentul sau îngrijirea
medicală şi comunică acesteia copia de pe dispozitivul hotărârii, precum şi decizia sa.
Costurile controlului, tratamentului sau îngrijirii medicale sunt acoperite de la bugetul
de stat.
Supravegherea îndeplinirii obligaţiilor de către minorul infractor se realizează tot
prin intermediul serviciului de probaţiune. Impunerea de către instanţă a uneia sau 111 A. C ercel, S. C erc£_ _ r
mai multor dintre aceste obligaţii este necesară pentru a avea siguranţa că măsura par des mesures et des sanzco
educativă neprivativă de libertate va conduce la responsabilizarea şi reeducarea XIe colloque de l’AICLF .Derna
pratiques d’intervention. Diaiogu
minorului. Ele se alătură măsurii educative neprivative de libertate şi contribuie la

atingerea scopului sancţiunii aplicate minorului. Asemenea măsuri au în acelaşi timp
un rol sancţionator, dar mai ales un rol de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni şi
de responsabilizare a minorului cu privire la faptele sale, urmărindu-se reeducarea
acestuia şi reinserţia sa socială111.
Executarea obligaţiilor prevăzute la art. 121 alin. (1) C. pen. începe după cum
urmează:
a) la data rămânerii definitive a hotărârii prin care au fost stabilite, în cazul obligaţiilor
prevăzute la lit. b)-d);
b) la data aducerii la cunoştinţa minorului a conţinutului concret al obligaţiei, stabilit
de către consilierul de probaţiune, în cazul obligaţiilor prevăzute la lit. a), e) şi f).
Executarea acestor obligaţii încetează de drept la data executării sau considerării
ca executată a măsurii educative pe care o însoţesc.
în cazul în care minorul nu execută cu rea-credinţă condiţiile de executare a
măsurii educative sau a obligaţiilor impuse, dacă săvârşeşte o nouă infracţiune sau
este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior, instanţa dispune fie
prelungirea duratei măsurii, fără a depăşi maximul prevăzut de lege, fie înlocuirea
măsurii cu o altă măsură neprivativă de libertate mai severă, putându-se ajunge în
final la o măsură privativă de libertate (art. 123 C. pen.).
Sesizarea instanţei va fi făcută de consilierul de probaţiune, dar poate fi făcută şi
de către procuror în cazul comiterii unei noi infracţiuni pe durata măsurii educative
şi de către judecătorul delegat cu executarea, la cererea părinţilor, tutorelui sau a
altei persoane în grija căreia se află minorul ori a persoanei vătămate sau a altei
persoane interesate, după consultarea referatului de evaluare întocmit de consilierul de
probaţiune. Referatul de evaluare însoţeşte sesizarea făcută de judecătorul delegat. în
înlocuirea măsurilor educative neprivative de libertate instanţa va avea în vedere
severitatea acestor măsuri în ordinea prevăzută la art. 115 alin. (1) pct. 1 C. pen.
Potrivit art. 72 din Legea nr. 253/2013, la solicitarea minorului, pentru motive
temeinic justificate, consilierul de probaţiune, prin decizie, poate acorda o permisiune
în executarea obligaţiilor prevăzute la art. 121 alin. (1) lit. c) şi d) C. pen., pe o perioadă
de maximum 5 zile. Durate permisiunii se include în termenul de supraveghere. De
asemenea, în situaţia în care instanţa de judecată a impus în sarcina minorului
executarea obligaţiei prevăzute la art. 121 alin. (1) lit. b) C. pen., la solicitarea
minorului, pentru motive obiective, consilierul de probaţiune poate să acorde minorului,
prin decizie, permisiunea de a depăşi limita teritorială stabilită de instanţă. în cazul
în care solicitarea minorului priveşte părăsirea teritoriului ţării, durata permisiunii nu
poate depăşi 30 de zile într-un an. Despre acordarea acestor permisiuni consilierul de
probaţiune încunoştinţează, după caz, persoanele sau instituţiile prevăzute la art. 29
lit. m) şi n) din lege, precum şi judecătorul delegat cu executarea.1
[1) A. C ercel, S. C ercel, L’optimisation de la justice pénale des mineurs en Roumanie

par des mesures et des sanctions sans privation de liberté, în M. G uedah (coord.), Actes du
XIe colloque de l’AICLF „Délinquances et changements sociaux, des modes de vie et des
pratiques d’intervention. Dialogue sud-nord", Rabat, 11-13 mai 2008, p. 259-269.
326 Drept execuţional penal XVII. Executarea măsurilor e c _ := -
Secţiunea a 3-a. Masurile educative privative §2. Centrele educative

de libertate
Potrivit art. 139 din Legea
sunt instituţii specializai *n
§1. Precizări introductive
înfiinţează prin hotărâre a G.
Codul penal reglementează două măsuri educative privative de libertate: internarea Administraţiei Naţionale a F
regulament aprobat prir c r i ir
într-un centru educativ şi internarea într-un centru de detenţie.
al României, Partea I.
în aplicarea dispoziţiilor referitoare la legea penală mai favorabilă intervenită în
cursul procesului, o pedeapsă cu suspendarea executării, aplicabilă potrivit Codului Potrivit legii, în aces:e :e
penal din 1969, este considerată mai favorabilă decât o măsură educativă privativă Administraţiei Naţionale a Pi
cu regimurile de e x e c u ta i a
de libertate prevăzută de Codul penal (art. 17 din Legea nr. 187/2012).
De asemenea, ca dispoziţii tranzitorii, Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare persoanelor internate ş ~ e . :
a noului Cod penal prevede în art. 18 că măsura educativă a libertăţii supravegheate tenţă socială ale a c e s to i i
pronunţată în baza Codului penal din 1969 se execută potrivit dispoziţiilor acestuia, iar în curs de judecată.
dacă aceasta se revocă după intrarea în vigoare a Codului penal din altă cauză decât Repartizarea minor y se
comiterea unei infracţiuni, libertatea supravegheată se înlocuieşte cu internarea într-un de domiciliu, potrivit aronda
centru educativ pe o perioadă de un an. în cazul revocării libertăţii supravegheate Naţionale a Penitenciare :*
datorită săvârşirii unei noi infracţiuni, instanţa va dispune, ţinând seama de gravitatea Centrele dispun de spar
infracţiunii comise, o măsură educativă privativă de libertate prevăzută de Codul activităţi de instruire şco a i s
penal. Pe de altă parte, potrivit art. 19 din aceeaşi lege, măsura educativă a internării activităţi educative, moral-re
într-un centru de reeducare dispusă în baza Codului penal din 1969 se înlocuieşte asistenţei şi a tratamene -
cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o durată egală cu timpul în art. 141 din Legea nr 2
rămas din momentul rămânerii definitivă a hotărârii prin care s-a luat măsura internării - centrul educativ este ns
în centrul de reeducare şi până la majoratul celui în cauză, dar nu mai mult de 3 ani. internate, în care acestea _—
Perioada executată din măsura educativă a internării în centrul de reeducare, precum nală, potrivit aptitudinilor :
sociale;
şi durata reţinerii şi arestării preventive se consideră ca parte executată din durata
măsurii educative a internării în centrul educativ. în cazul în care, potrivit Codului penal - centrul de detenţie es:a -
din 1969, s-a dispus prelungirea duratei măsurii educative a internării într-un centru internate, cu regim de cază
de reeducare, măsura se va executa într-un centru educativ. programele şi activităt e :-e.
Prin executarea măsurilor educative privative de libertate se urmăresc reintegrarea Centrul educativ şi ce~:-_
în societate a persoanelor internate şi responsabilizarea acestora, în vederea asumării vităţile educative, mora -rel g :
propriilor acţiuni şi a prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni, în condiţii care să nu îngră logică şi asistenţă socială sch
dească exercitarea dreptului la viaţă privată mai mult decât este inerent executării însoţire, precum şi de perscx*
acestora. Ministerul Educaţie '.a::
Măsurile educative privative de libertate pot fi executate: personal specializat perrr. a r
a) într-un centru educativ; şi de detenţie. Activitatea ce la
b) într-un centru de detenţie. centrului educativ sau al ce~:
Ambele măsuri educative privative de libertate se execută având la bază un pentru ocuparea forţe de
scop bine definit: asigurarea menţinerii şi dezvoltării legăturilor persoanei internate acreditaţi.
cu familia şi comunitatea, precum şi implicarea în demersuri recuperative adaptate în fiecare centru e duca:. ş
particularităţilor psihosomatice şi nevoilor de dezvoltare personală ale acesteia. De persoanelor internate es:e : -z
aceea, persoanele internate beneficiază de protecţie şi asistenţă în plan educaţional, elaborat în condiţiile regu ar e
profesional, psihologic, social, medical şi fizic, în funcţie de vârstă, sex, personalitate ţional al centrului structireazâ
şi în interesul dezvoltării personale, asigurate de personal specializat (art. 135-138 din de asistenţă psihologică ş as
Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate de nevoile individuale ş urnă
dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal). a) asigurarea unui cl r a : L
b) conferirea de utilitate :-=
§2. Centrele educative şi centrele de detenţie
Potrivit art. 139 din Legea nr. 254/2013, centrele educative şi centrele de detenţie
sunt instituţii specializate în recuperarea socială a persoanelor internate, care se
înfiinţează prin hotărâre a Guvernului, au personalitate juridică şi sunt în subordinea
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Ele se organizează şi funcţionează prin
regulament aprobat prin ordin al ministrului justiţiei, care se publică în Monitorul Oficial
al României, Partea I.
Potrivit legii, în aceste centre se pot înfiinţa, prin decizie a directorului general al
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, secţii interioare sau exterioare, în raport
cu regimurile de executare a măsurilor educative privative de libertate, sexul, vârsta
persoanelor internate şi nevoile de protecţie, educaţie, asistenţă psihologică şi asis
tenţă socială ale acestora, dar şi secţii de arestare preventivă pentru minorii arestaţi
în curs de judecată.
Repartizarea minorilor se face, de regulă, în cel mai apropiat centru de localitatea
de domiciliu, potrivit arondării stabilite de către directorul general al Administraţiei
Naţionale a Penitenciarelor.
Centrele dispun de spaţii adecvate pentru cazare, prepararea şi servirea hranei,
activităţi de instruire şcolară şi formare profesională, asistenţă socială şi psihologică,
activităţi educative, moral-religioase, culturale, sportive, recreative, pentru asigurarea
asistenţei şi a tratamentelor medicale, precum şi pentru primirea vizitelor.
în art. 141 din Legea nr. 254/2013 sunt definite instituţional aceste centre:
- centrul educativ este instituţia specializată în recuperarea socială a persoanelor
internate, în care acestea urmează programe de instruire şcolară şi formare profesio
nală, potrivit aptitudinilor lor, precum şi alte activităţi şi programe destinate reintegrării
sociale;
- centrul de detenţie este instituţia specializată în recuperarea socială a persoanelor
internate, cu regim de pază şi supraveghere, în care acestea urmează intensiv
programele şi activităţile prevăzute mai sus.
Centrul educativ şi centrul de detenţie dispun de personal specializat pentru acti
vităţile educative, moral-religioase, culturale, sportive, recreative, de asistenţă psiho
logică şi asistenţă socială specifică, de personal medical, de pază, supraveghere şi
însoţire, precum şi de personal tehnico-administrativ.
Ministerul Educaţiei Naţionale, prin inspectoratele şcolare judeţene, asigură
personal specializat pentru activităţile de instruire şcolară, în cadrul centrelor educative
şi de detenţie. Activitatea de formare profesională este desfăşurată de către personalul
centrului educativ sau al centrului de detenţie, de personalul specializat al agenţiilor
pentru ocuparea forţei de muncă, precum şi de alţi furnizori de formare profesională
acreditaţi.
în fiecare centru educativ şi centru de detenţie, activitatea de recuperare socială a
persoanelor internate este organizată şi desfăşurată în baza unui proiect educaţional,
elaborat în condiţiile regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013. Proiectul educa
ţional al centrului structurează organizarea şi desfăşurarea demersurilor educaţionale,
de asistenţă psihologică şi asistenţă socială acordate persoanelor internate în funcţie
de nevoile individuale şi urmăreşte, cu prioritate, următoarele obiective:
a) asigurarea unui climat favorabil dezvoltării personale;
b) conferirea de utilitate perioadei internării;
328 Drept execuţional penal XVII. Executarea măsurilor educar.
c) reducerea vulnerabilităţii psihologice şi sociale; Dacă în cursul execută^

d) asimilarea de cunoştinţe şi formarea de deprinderi necesare reintegrării sociale. vârsta de 18 ani, are un co~
Mijloacele financiare necesare funcţionării, dotării şi investiţiilor din centrele educa procesul de recuperare şi -e
tive şi din centrele de detenţie sunt asigurate de la bugetul de stat, prin Administraţia dispune continuarea execirâ.
Naţională a Penitenciarelor, din venituri proprii, precum şi din donaţii şi sponsorizări. Măsura educativă a intern
penal din 1969 se înlocu eş:e
§3. Internarea într-un centru educativ pe o durată egală cu timp.. -
care s-a luat măsura inter-=j
Măsura educativă a internării într-un centru educativ constă în internarea minorului, cauză, dar nu mai mult de 3 a
pe o perioadă cuprinsă între 1 şi 3 ani, într-o instituţie specializată în recuperarea în centrul de reeducare. pr& r
minorilor, unde va urma un program de pregătire şcolară şi formare profesională ca parte executată din durat
potrivit aptitudinilor sale, precum şi programe de reintegrare socială (art. 124 C. pen.). cazul în care, potrivit CoduL
Măsura corespunde internării într-un centru de reeducare, prevăzută de art. 104 educative a internării într-^- :
C. pen. 1969, nefiind însă dispusă pe o perioadă nedeterminată, ci pe o perioadă educativ (art. 19 din Legea nr
stabilită de instanţă.
Potrivit actualului Cod penal, în cazul în care pe durata internării minorul a dovedit §4. Internarea într-un :
interes constant pentru însuşirea cunoştinţelor şcolare şi profesionale şi a făcut
progrese evidente în vederea reintegrării sociale, după executarea a cel puţin jumătate Măsura educativă a re -—*
din durata internării, instanţa poate dispune: rului într-o instituţie specia za:
a) înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă egală ghere, unde va urma proc'=~i
cu durata internării neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni, dacă persoana internată de pregătire şcolară şi fo n -a
nu a împlinit vârsta de 18 ani; dispune pe o perioadă cup^-rs
b) liberarea din centrul educativ, dacă persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani. văzută de lege pentru nf’-act
Odată cu înlocuirea sau liberarea, instanţa impune respectarea uneia sau mai mare ori detenţiunea pe . =:=
multora dintre obligaţiile prevăzute în art. 121 C. pen., până la împlinirea duratei 15 ani (art. 125 C. pen.).
măsurii internării, şi anume: Această măsură nu are : :
- să urmeze un curs de pregătire şcolară sau formare profesională; Codul penal din 1969, e a ;
- să nu depăşească, fără acordul serviciului de probaţiune, limita teritorială stabilită s-ar fi aplicat pedepse p - . ar.
de instanţă; Regimul acestei măsu'- es
- să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori eu cel prevăzut pentru r e —e
la alte adunări publice, stabilite de instanţă; dispune continuarea e x e r r â '
- să nu se apropie şi să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai 18 ani, atunci când în c l ~s _
acesteia, cu participanţii la săvârşirea infracţiunii ori cu alte persoane stabilite de influenţează negativ sau s
instanţă; persoane internate.
- să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta; Dacă în perioada in te - ăr
- să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală. pentru o infracţiune concurs
în măsura în care minorul nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a internării, fără a depăşi max —1
măsurii asistării zilnice sau obligaţiile impuse, instanţa revine asupra înlocuirii sau cea mai grea dintre cele p r&.i
liberării şi dispune executarea restului rămas neexecutat din durata măsurii internării măsurii educative se scace ie
într-un centru educativ. în cazul în care pe dre:=
Instanţa poate dispune prelungirea duratei măsurii, fără a depăşi maximul prevăzut însuşirea cunoştinţelor şcc a*a
de lege, sau o poate înlocui cu măsura internării într-un centru de detenţie atunci când: reintegrării sociale, după e ■a : .
- în perioada internării minorul săvârşeşte o nouă infracţiune sau este judecat poate dispune:
pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior; a) înlocuirea internări cl -
- după înlocuirea cu asistarea zilnică, persoana comite o nouă infracţiune înainte cu durata internării neexecutaJ
de împlinirea vârstei de 18 ani. nu a împlinit vârsta de 18 ar»-
Dacă în cursul executării măsurii educative persoana internată, care a împlinit

vârsta de 18 ani, are un comportament prin care influenţează negativ sau împiedică
procesul de recuperare şi reintegrare a celorlalte persoane internate, instanţa poate
dispune continuarea executării măsurii educative într-un penitenciar.
Măsura educativă a internării într-un centru de reeducare dispusă în baza Codului
penal din 1969 se înlocuieşte cu măsura educativă a internării într-un centru educativ
pe o durată egală cu timpul rămas din momentul rămânerii definitivă a hotărârii prin
care s-a luat măsura internării în centrul de reeducare şi până la majoratul celui în
cauză, dar nu mai mult de 3 ani. Perioada executată din măsura educativă a internării
în centrul de reeducare, precum şi durata reţinerii şi arestării preventive se consideră
ca parte executată din durata măsurii educative a internării în centrul educativ. în
cazul în care, potrivit Codului penal din 1969, s-a dispus prelungirea duratei măsurii
educative a internării într-un centru de reeducare, măsura se va executa într-un centru
educativ (art. 19 din Legea nr. 187/2012).
§4. Internarea într-un centru de detenţie
Măsura educativă a internării într-un centru de detenţie constă în internarea mino

rului într-o instituţie specializată în recuperarea minorilor, cu regim de pază şi suprave
ghere, unde va urma programe intensive de reintegrare socială, precum şi programe
de pregătire şcolară şi formare profesională potrivit aptitudinilor sale. Internarea se
dispune pe o perioadă cuprinsă între 2 şi 5 ani, afară de cazul în care pedeapsa pre
văzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 20 de ani sau mai
mare ori detenţiunea pe viaţă, când internarea se ia pe o perioadă cuprinsă între 5 şi
15 ani (art. 125 C. pen.).
Această măsură nu are corespondent printre măsurile educative reglementate de
Codul penal din 1969, ea fiind aplicabilă în ipotezele în care, potrivit vechii reglementări,
s-ar fi aplicat pedepse privative de libertate.
Regimul acestei măsuri este similar, sub aspectul înlocuirii, liberării sau prelungirii,
cu cel prevăzut pentru internarea în centrul educativ. Şi în acest caz, instanţa poate
dispune continuarea executării măsurii într-un penitenciar după împlinirea vârstei de
18 ani, atunci când în cursul executării persoana are un comportament prin care
influenţează negativ sau împiedică procesul de recuperare şi reintegrare a celorlalte
persoane internate.
Dacă în perioada internării minorul săvârşeşte o nouă infracţiune sau este judecat
pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior, instanţa prelungeşte măsura
internării, fără a depăşi maximul prevăzut de lege, determinat în raport cu pedeapsa
cea mai grea dintre cele prevăzute de lege pentru infracţiunile săvârşite. Din durata
măsurii educative se scade perioada executată până la data hotărârii.
în cazul în care pe durata internării minorul a dovedit interes constant pentru
însuşirea cunoştinţelor şcolare şi profesionale şi a făcut progrese evidente în vederea
reintegrării sociale, după executarea a cel puţin jumătate din durata internării, instanţa
poate dispune:
a) înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice pe o perioada egală
cu durata internării neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni, daca persoana internată
nu a împlinit vârsta de 18 ani;
330 Drept execuţional penal XVII. Executarea măsurilor ed_c3~.
b) liberarea din centrul de detenţie, dacă persoana internată a împlinit vârsta de reţinerii şi arestării preve^:%
18 ani. educative a internării în c e -r
Odată cu înlocuirea sau liberarea, instanţa impune respectarea uneia sau mai
multora dintre obligaţiile prevăzute în art. 121 C. pen., până la împlinirea duratei §5. Calculul duratei mâ
măsurii internării, şi anume:
- să urmeze un curs de pregătire şcolară sau formare profesională: în cazul măsurilor educai
- să nu depăşească, fără acordul serviciului de probaţiune, limita teritorială stabilită privind calculul pedepse oc
de instanţă: măsurii educative privative de
- să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori executarea hotărârii defm : . e
la alte adunări publice, stabilite de instanţă: şi ziua în care încetează se s
- să nu se apropie şi să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai Perioada în care minorJ.
acesteia, cu participanţii la săvârşirea infracţiunii ori cu alte persoane stabilite de în spital intră în durata exer j
instanţă: boala, iar această împre
- să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta; din centru în cazul măsuri edL
- să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală. Legii de executare a pedec se
Dacă minorul nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a măsurii asistării durata executării măsu^ edul
zilnice sau obligaţiile impuse, instanţa revine asupra înlocuirii sau liberării şi dispune în baza art. 243 C. proc d<
executarea restului rămas neexecutat din durata măsurii internării într-un centru de măsuri preventive potriv: esc
detenţie. măsurile preventive, cu deme;
în cazul săvârşirii, până la împlinirea duratei internării, a unei noi infracţiuni de către şi arestarea preventivă p c " d
o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi faţă de care s-a dispus înlocuirea numai dacă efectele pe ca'e
măsurii internării într-un centru de detenţie cu măsura asistării zilnice, instanţa revine şi dezvoltării acestuia nu sur
asupra înlocuirii şi dispune: măsurii. La stabilirea dura:e :
a) executarea restului rămas din durata măsurii internării intr-un centru de detenţie; vedere vârsta inculpate ^ ce
bj prelungirea duratei internării. menţinerii acestei măsur
Centrul de detenţie este o instituţie specializată în recuperarea minorilor, cu regim Perioada în care o p e's: a
de pază şi supraveghere. Astfel de centre nu sunt înfiinţate la acest moment, pentru libertate se scade din du'aia ;
că ele nu pot fi identificate cu penitenciarele pentru minori. Legiuitorul, reglementând minorul a fost urmărit sau jude
această măsură educativă, nu a avut în vedere doar o schimbare de denumire a infracţiuni concurente, eh ar c=
actualelor penitenciare, ci o schimbare de esenţă a acestor instituţii, unde îşi desfăşoară a determinat dispunerea mas*.
activitatea profesionişti. Minorii vor urma în aceste centre anumite programe intensive Dacă minorul a executa* >
de reintegrare socială, paralel cu programe de instrucţie şcolară şi profesională. arestat preventiv, partea di n sa
într-adevăr, această măsură educativă este cea mai severă, însă este de precizat de libertate executate n afa*s
că ea este o măsură educativă, şi nu o pedeapsă penală. La reglementarea acestor
aplicate pentru aceeaşi rr-aci
măsuri, legiuitorul a avut în vedere care este soluţia în cazul unui minor recalcitrant,
rebel şi care ar putea fi soluţia în cazul unui minor sancţionat, dar care s-a conformat
tuturor regulamentelor în vigoare. Legiuitorul a adoptat o reglementare flexibilă, §6. Regimuri de executa
existând posibilitatea adaptării măsurii mai grave pe parcursul executării acesteia, în
funcţie de conduita fiecărui minor pe durata executării. 6.1. Dispoziţii generale
Pedeapsa închisorii executabilă, aplicată în baza Codului penal din 1969 pentru
infracţiuni comise în timpul minorităţii, se înlocuieşte cu măsura educativă a internării Prin noţiunea de regim de
într-un centru de detenţie pe o perioadă egală cu durata pedepsei închisorii. Pedeapsa trebuie să înţelegem un ansa^c
închisorii care depăşeşte 20 de ani, aplicată pentru infracţiuni comise în timpul mino Regimul de executare a
rităţii, se va înlocui cu internarea într-un centru de detenţie pe o perioadă de 15 ani. comun tuturor persoanelor
în cazul pluralităţii de infracţiuni, înlocuirea prevăzută mai sus se face cu privire la recuperative destinate aces::*
pedeapsa rezultantă. Partea executată din pedeapsa închisorii, precum şi durata psihică.
reţinerii şi arestării preventive se consideră ca parte executată din durata măsurii

educative a internării în centrul de detenţie (art. 21 din Legea nr. 187/2012).
§5. Calculul duratei măsurilor educative
în cazul măsurilor educative privative de libertate, dispoziţiile art. 71-73 C. pen.

privind calculul pedepsei închisorii se aplică în mod corespunzător. Astfel, durata
măsurii educative privative de libertate se socoteşte din ziua în care minorul a început
executarea hotărârii definitive de condamnare. Ziua în care începe executarea măsurii
şi ziua în care încetează se socotesc în durata executării.
Perioada în care minorul, în cursul executării măsurii educative, se află bolnav
în spital intră în durata executării, în afară de cazul în care şi-a provocat în mod voit
boala, iar această împrejurare se constată în cursul executării. Permisiunile de ieşire
din centru în cazul măsurii educative privative de libertate, acordate minorului conform
Legii de executare a pedepselor şi măsurilor educative privative de libertate, intră în
durata executării măsurii educative.
în baza art. 243 C. proc. pen., faţă de suspectul şi inculpatul minor se pot dispune
măsuri preventive potrivit dispoziţiilor prevăzute în secţiunile 1-7 din capitolul privind
măsurile preventive, cu derogările şi completările prevăzute în acest articol. Reţinerea
şi arestarea preventivă pot fi dispuse şi faţă de un inculpat minor, în mod excepţional,
numai dacă efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalităţii
şi dezvoltării acestuia nu sunt disproporţionate faţă de scopul urmărit prin luarea
măsurii. La stabilirea duratei pentru care se ia măsura arestării preventive se are în
vedere vârsta inculpatului de la data când se dispune asupra luării, prelungirii sau
menţinerii acestei măsuri.
libertate se scade din durata sancţiunii pronunţate. Scăderea se face şi atunci când
minorul a fost urmărit sau judecat, în acelaşi timp ori în mod separat, pentru mai multe
infracţiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care
a determinat dispunerea măsurii preventive.
Dacă minorul a executat în afara ţării o sancţiune privativă de libertate sau a fost
arestat preventiv, partea din sancţiune, precum şi durata măsurilor preventive privative
de libertate executate în afara teritoriului ţării se scad din durata măsurii educative
aplicate pentru aceeaşi infracţiune în România.
§6. Regimuri de executare a măsurilor educative privative de libertate
6.1. Dispoziţii generale
Prin noţiunea de regim de executare a măsurilor educative privative de libertate

trebuie să înţelegem un ansamblu de reguli care stau la baza executării acestor măsuri.
Regimul de executare a măsurii educative a internării într-un centru educativ este
comun tuturor persoanelor internate, individualizându-se din perspectiva demersurilor
recuperative destinate acestora, pentru a răspunde nevoilor de dezvoltare fizică şi
psihică.
332 Drept execuţional penal XVII. Executarea măsurilor e d ucsr
Regimurile de executare a măsurilor educative ale internării într-un centru de După terminarea perioac
detenţie sunt bazate pe sistemele progresiv şi regresiv, persoanele internate trecând căreia nu i s-a stabilit regi0-u
dintr-un regim în altul, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 254/2013. corespunzător cuantumu - i
Responsabile cu executarea efectivă a măsurii privative de libertate în cele două din Legea nr. 254/2013 priv n
centre sunt consiliul educativ în centrul educativ, respectiv comisia pentru stabilirea, în mod corespunzător.
individualizarea şi schimbarea regimului de executare a măsurii educative a internării
în centrul de detenţie. 6.2.1. Regimul închis
în cele ce urmează vom prezenta dispoziţiile legale cu privire la fiecare din ele:
a) Consiliul educativ (art. 145 din Legea nr. 254/2013) funcţionează în fiecare Regimul închis se ap c ă :
centru educativ, principala sa competenţă fiind individualizarea regimului de executare iar în mod excepţional, na:_
a măsurii educative a internării într-un centru educativ, prin stabilirea asistenţei natului, precum şi comportai
educaţionale, psihologice şi sociale acordate fiecărei persoane internate. determina includerea în rec *
Consiliul educativ este format din directorul centrului, care este şi preşedintele Minorii care execută rrăs.
consiliului, directorul adjunct pentru educaţie şi asistenţă psihosocială, educatorul regulă, în comun, desfăşoar
responsabil de caz, învăţătorul sau dirigintele, un psiholog, un asistent social şi şeful educative, culturale, moral-'
serviciului supraveghere, evidenţă şi acordare drepturi persoane internate. Secretariatul specifică şi prestează muncă
este asigurat de către o persoană din cadrul serviciului educativ, alta decât educatorul Aceste persoane pot aes*â
responsabil de caz. educative, culturale, moral—
La lucrările consiliului educativ pot participa, în calitate de invitaţi, în cazul minorilor, specifică sau pot presta n u
un consilier de probaţiune din cadrul serviciului de probaţiune competent potrivit legii continuă, cu aprobarea dired
în circumscripţia căruia se află centrul educativ şi un reprezentant al direcţiei generale
de asistenţă socială şi protecţia copilului din subordinea consiliului judeţean, respectiv 6.2.2. Regimul deschis
a consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti pe teritoriul căruia se află centrul
educativ. Regimul deschis se aj>
b) Comisia pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare 3 ani, iar în mod exceptară
a măsurii educative a internării în centrul de detenţie (art. 146 din Legea nr. 254/2013) internatului, precum şi c o m ic
funcţionează în fiecare centru de detenţie şi este alcătuită din directorul centrului, care pot determina includerea ir
este şi preşedintele comisiei, directorul adjunct pentru educaţie şi asistenţă psihosocia Persoanele internate ca'e
lă, directorul adjunct pentru siguranţa deţinerii, medicul-şef, educatorul responsabil de zate în comun, se pot dep as;
caz, un psiholog şi un asistent social. Secretariatul este asigurat de către o persoană regulamentul de ordine inte~o
din cadrul serviciului educativ, alta decât educatorul responsabil de caz. profesională, educative, cl u
Şedinţele comisiei sunt deschise, putând participa, în cazul minorilor, în calitate tenţă socială specifică şi p'es:
de invitaţi, un consilier de probaţiune din cadrul serviciului de probaţiune competent deschise în timpul zilei.
potrivit legii în circumscripţia căruia se află centrul de detenţie şi un reprezentant al Aceste persoane pot des*ă
direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din subordinea consiliului lă, educative, culturale. mo'= -
judeţean, respectiv a consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti pe teritoriul specifică sau pot presta r r c - x
căruia se află centrul de detenţie. cu aprobarea directorulu ce~:
lamentului, pot fi desfăşurare "n
6.2. Tipurile regimurilor de executare a măsurii internării într-un centru Persoanele internate care t
de detenţie înainte de împlinirea durate z-.
fi cazate în spaţii special ame
Regimurile de executare a măsurii educative a internării într-un centru de detenţie personalului centrului deser” .£
sunt: dezvoltării deprinderilor de cor
a) regimul închis; Persoanele aflate în acest-:
b) regimul deschis. individualizarea şi schim bare
Acestea se diferenţiază în raport cu gradul de limitare a libertăţii de mişcare a per în centrul de detenţie nu"-a
soanei internate, precum şi cu modul şi locul de organizare şi desfăşurare a activităţilor. într-unul superior ca grad de s-
După terminarea perioadei de carantină şi observare, fiecărei persoane internate

căreia nu i s-a stabilit regimul de executare i se aplică provizoriu regimul de executare
corespunzător cuantumului măsurii educative pe care o execută. Dispoziţiile art. 33
din Legea nr. 254/2013 privind aplicarea provizorie a regimului de executare se aplică
în mod corespunzător.
6.2.1. Regimul închis
Regimul închis se aplică persoanei internate pentru o perioadă mai mare de 3 ani,
iar în mod excepţional, natura şi modul de săvârşire a infracţiunii, persoana inter
natului, precum şi comportarea acestuia până la stabilirea regimului de executare pot
determina includerea în regimul deschis.
Minorii care execută măsura educativă potrivit acestui regim închis sunt cazaţi, de
regulă, în comun, desfăşoară activităţi de instruire şcolară şi formare profesională,
educative, culturale, moral-religioase, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială
specifică şi prestează muncă în grupuri, în interiorul centrului, sub supraveghere.
Aceste persoane pot desfăşura activităţi de instruire şcolară şi formare profesională,
educative, culturale, moral-religioase, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială
specifică sau pot presta muncă în exteriorul centrului, sub pază şi supraveghere
continuă, cu aprobarea directorului centrului.
6.2.2. Regimul deschis
Regimul deschis se aplică persoanei internate pentru o perioadă mai mică de

3 ani, iar în mod excepţional, natura şi modul de săvârşire a infracţiunii, persoana
internatului, precum şi comportarea acestuia până la stabilirea regimului de executare
pot determina includerea în regimul închis.
Persoanele internate care execută măsura educativă în regim deschis sunt ca
zate în comun, se pot deplasa neînsoţite în zone din interiorul centrului stabilite prin
regulamentul de ordine interioară, desfăşoară activităţi de instruire şcolară şi formare
profesională, educative, culturale, moral-religioase, de asistenţă psihologică şi asis
tenţă socială specifică şi prestează muncă în spaţii din interiorul centrului, care rămân
deschise în timpul zilei.
Aceste persoane pot desfăşura activităţi de instruire şcolară şi formare profesiona
lă, educative, culturale, moral-religioase, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială
specifică sau pot presta muncă în afara centrului, însoţite de personal al centrului,
cu aprobarea directorului centrului. Totuşi, sunt anumite activităţi care, potrivit regu
lamentului, pot fi desfăşurate în exteriorul centrului fără însoţirea persoanelor internate.
Persoanele internate care execută măsura educativă în regimul deschis, cu 3 luni
înainte de împlinirea duratei de 1/2 din durata internării [art. 125 alin. (4) C. pen.], pot
fi cazate în spaţii special amenajate, în care desfăşoară, sub coordonarea directă a
personalului centrului desemnat în acest sens, activităţi de autogospodărire, în scopul
dezvoltării deprinderilor de convieţuire socială.
Persoanele aflate în aceste situaţii pot intra în atenţia comisiei pentru stabilirea,
individualizarea şi schimbarea regimului de executare a măsurii educative a internării
în centrul de detenţie numai dacă se impune schimbarea regimului de executare
într-unul superior ca grad de severitate.
334 Drept execuţional penal XVII. Executarea măsurilor ec_ ia r
6.2.3. Stabilirea şi schimbarea regimului de executare a măsurii educative a împlinirea acestui termen e;
internării intr-un centru de detenţie condamnate.
împotriva deciziei corr 5i
Stabilirea şi schimbarea regimului de executare a măsurii educative a internării internată poate form Ja r âr
într-un centru de detenţie sunt de competenţa comisiei pentru stabilirea, individualizarea alin. (11 )-(22) din Legea -
şi schimbarea regimului de executare a măsurii educative a internării în centrul de hotărârea de schimbare a 'e
detenţie (art. 146 din Legea nr. 254/2013), care, în desfăşurarea acestor activităţi, va libertate se comunică m n c rj
ţine seama de criteriile prevăzute la art. 39 din lege: de exercitare a acesteia. ~ o
a) durata măsurii educative privative de libertate; la judecătorul de supra. e-z_e
b) gradul de risc al persoanei internate; care i s-a comunicat hotărăne
c) antecedentele penale; de supraveghere a privări ce
d) vârsta şi starea de sănătate ale persoanei internate; Judecătorul de supra.egr
e) conduita persoanei internate, pozitivă sau negativă, inclusiv în perioadele de termen de 10 zile de 'a daca :
detenţie anterioare; dintre următoarele soL:
f) nevoile identificate şi abilităţile persoanei internate, necesare includerii în pro a) admite plângerea c so.
grame educaţionale, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială; de comisie;
g) disponibilitatea persoanei internate de a presta muncă şi de a participa la b) respinge plângerea ca;
activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, c) ia act de retragerea : âr
moral-religioase, instruire şcolară şi formare profesională. Prin încheiere, judecătorii i
La stabilirea regimului de executare se ţine seama dacă măsura educativă se de reanalizare, care r_ p ;a a 1
execută ca urmare a revenirii de către instanţă asupra înlocuirii sau liberării din centrul comisiei.
educativ, pentru că minorul nu a respectat, cu rea-credinţă, condiţiile de executare încheierea judecător j g
a măsurii asistării zilnice sau obligaţiile impuse, caz în care instanţa revine asupra minorului şi administra: e :an
înlocuirii sau liberării şi dispune executarea restului rămas neexecutat din durata executorie de la data cc'~_- c
măsurii internării într-un centru de detenţie [art. 125 alin. (6) C. pen.]. Competenţa de soL: :~a e
Schimbarea regimului de executare a măsurii educative a internării într-un centru de privării de libertate de a cerc-,
detenţie se realizează de aceeaşi comisie, care de fapt are obligaţia să analizeze, după schimbarea regimulu dee.-e:;
executarea unei pătrimi din durata măsurii educative, conduita persoanei internate şi împotriva încheier juoecâa
eforturile depuse în vederea reintegrării sociale. în cazul în care comisia apreciază că condamnată şi administrata 00
se impune schimbarea regimului de executare, dispune, în acest sens, prin hotărâre. în a cărei circumscripţie se a" â :
Schimbarea regimului de executare din regimul închis în regimul deschis se încheierii. Contestaţiile se defa
poate dispune dacă persoana internată a avut o bună conduită, a dovedit interes care a pronunţat încheierea şi 9
constant în cadrul activităţilor de instruire şcolară şi formare profesională, precum în termen de două zile de .a : - -
şi în cadrul altor programe desfăşurate în centru şi a făcut progrese evidente în încheierii.
vederea reintegrării sociale. în activitatea sa, comisia ţine cont şi de rezultatele Contestaţia se judecă - 5^
aplicării instrumentelor-standard de evaluare a activităţilor desfăşurate de persoanele centrului, care pot depune
internate, aprobate prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a doar la solicitarea instar:e - e
Penitenciarelor. Aceste situaţii sunt constatate printr-un raport, care este adus la torie, iar în cazul în care
cunoştinţa persoanei internate sub semnătură. la judecată, aceştia pun cc- ;: _
Schimbarea regimului de executare din regimul deschis în regimul închis se poate Instanţa se pronunţă Ir şec
dispune în orice moment al executării măsurii internării în centrul de detenţie, dacă minorului şi administra: e c e ^ r
persoana internată a fost sancţionată disciplinar pentru o abatere disciplinară foarte
gravă sau pentru abateri disciplinare grave repetate.
Comisia pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare
a măsurii educative a internării în centrul de detenţie, în urma analizei făcute, dă o
hotărâre prin care se dispune menţinerea sau schimbarea regimului de executare şi
care cuprinde şi termenul de reanalizare, care nu poate fi mai mare de 6 luni, iar la ^ [1) Art. 39 şi art. 40 din Legea - r.
plângerilor formulate de mine- ~:a
împlinirea acestui termen, ea are obligaţia de a analiza, periodic, situaţia persoanei

condamnate.
împotriva deciziei comisiei privind schimbarea regimului de executare persoana
internată poate formula plângere, care este soluţionată potrivit dispoziţiilor art. 40
alin. (11)-(22) din Legea nr. 254/2013, care se aplică în mod corespunzător. Astfel,
hotărârea de schimbare a regimului de executare a măsurilor educative privative de
libertate se comunică minorului cu menţionarea căii de atac existente şi a termenului
de exercitare a acesteia. împotriva hotărârii comisiei minorul poate formula plângere
la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 3 zile de la data la
care i s-a comunicat hotărârea, putând fi ascultat, la locul de deţinere, de judecătorul
de supraveghere a privării de libertate.
Judecătorul de supraveghere a privării de libertate soluţionează plângerea în
termen de 10 zile de la data primirii acesteia şi pronunţă, prin încheiere motivată, una
dintre următoarele soluţii:
a) admite plângerea, dispunând asupra modificării regimului de executare stabilit
de comisie;
b) respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată, tardivă sau inadmisibilă;
Prin încheiere, judecătorul de supraveghere a privării de libertate fixează termenul
de reanalizare, care nu poate fi mai mare de un an şi curge de la data emiterii hotărârii
comisiei.
încheierea judecătorului de supraveghere a privării de libertate se comunică
minorului şi administraţiei centrului în termen de 3 zile de la data pronunţării şi este
executorie de la data comunicării către administraţia centrului.
Competenţa de soluţionare a plângerii aparţine judecătorului de supraveghere a
privării de libertate de la centrul de deţinere a cărui comisie a dispus menţinerea sau
schimbarea regimului de executare.
împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate persoana
condamnată şi administraţia centrului de deţinere pot formula contestaţie la judecătoria
în a cărei circumscripţie se află centrul de detenţie, în termen de 3 zile de la comunicarea
încheierii. Contestaţiile se depun la judecătorul de supraveghere a privării de libertate
care a pronunţat încheierea şi se înaintează judecătoriei, împreună cu dosarul cauzei,
în termen de două zile de la primirea acestora, iar contestaţia nu suspendă executarea
încheierii.
Contestaţia se judecă, în şedinţă publică, cu citarea minorului şi a administraţiei
centrului, care pot depune memorii şi concluzii scrise. Minorul este adus la judecată
doar la solicitarea instanţei, în acest caz fiind audiat. Asistenţa juridică nu este obliga
torie, iar în cazul în care procurorul şi reprezentantul administraţiei centrului participă
la judecată, aceştia pun concluzii.
Instanţa se pronunţă în şedinţă publică, prin sentinţă definitivă care se comunică
minorului şi administraţiei centrului de detenţie111.
111Art. 39 şi art. 40 din Legea nr. 254/2013, care se aplică în mod corespunzător şi în cazul
plângerilor formulate de minorii internaţi într-un centru de detenţie.
336 Drept execuţional penal XVII. Executarea măsurilor educări
6.3. Regimul de executare a măsurii internării într-un centru educativ evoluează, în contextu exec
reglementări juridice s p e c ":
Regimul de executare în centrul educativ îmbracă forma unui regim deschis, cu
anumite similitudini ale regimului deschis din cadrul centrului de deţinere. Astfel, 7.1. Siguranţa centrelor
persoanele internate într-un centru educativ sunt cazate în comun, se pot deplasa
neînsoţite în interiorul centrului, în spaţii stabilite prin regulamentul de ordine interioară, Centrele educative c s: ur
şi pot desfăşura activităţi de instruire şcolară şi formare profesională, educative, tehnice necesare pentru s-c ■=
culturale, moral-religioase, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială specifică sau al căilor de acces. în fiecare :
pot presta muncă atât în interiorul, cât şi în exteriorul centrului, fără supraveghere, în şi însoţire subordonat d rect:*
condiţiile regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013. Totuşi, toate aceste activităţi de sustragere de la executa-
dobândesc un anumit specific în funcţie de fiecare persoană în parte. oricăror acţiuni ilicite care
Consiliul educativ individualizează executarea măsurii educative a internării ţinând bunurilor şi valorilor aces:_ =
seama de asistenţa educaţională, psihologică şi socială specifică, ce urmează a fi centrelor educative au ofc za
acordată persoanei internate. centrelor, precum şi min ~e
Măsurile necesare p e""_
§7. Condiţiile internării lamentul aprobat prin ord n ;
şi reglementările privinc 2
în continuare vom prezenta elementele ce formează regimul de executare a mă de evadare, controlu a -te * :
surilor educative într-un centru de deţinere sau educativ. Desigur aceste componente a armelor etc. (prevăzute - t
ale regimului de executare trebuie să fie adecvate condiţiilor fizice, psihice şi umane aplică în mod corespunzâ" '
care deosebesc infractorii minori de cei adulţi. Evident, aceste măsuri ce ţin de regi Este interzis persona - u
mul de executare sunt mai blânde la minori faţă de adulţi. Conceperea şi adoptarea folosească mijloace de "-•00
măsurilor incluse în regimul de executare trebuie pornite de la factorii ce stau la baza situaţiilor prevăzute la a t *5
infracţionalităţii în rândul minorilor, care sunt legaţi de transformările profunde ce au imobilizate cu mijloacele o r :
generat alterarea funcţiilor familiei, şcolii, comunităţii, care au redus rolurile parentale
de formare şi autoritate. 7.2. Primirea persoane-
Instituţia măsurilor educative s-a impus în legislaţiile moderne ca urmare a rezultatelor detenţie
studiilor efectuate din punct de vedere criminologie, psihologic şi pedagogic. Astfel,
s-a ajuns la concluzia oportunităţii şi eficacităţii acestor măsuri educative, care au un Am constatat mai sus ca r
rol preponderent educativ ce trebuie să se regăsească şi în centrele de deţinere şi primirea în penitenciar . = - -
centrele educative. pedepsei privative de b e re e
Regimul de executare trebuie să găsească soluţii privind deficienţele în procesul depun în penitenciare 1ce —a
educativ desfăşurat de familie sau la şcoală, lipsa de experienţă socială a minorului, indiferent de profilarea u cj ■
care se traduce în neînţelegerea deplină a semnificaţiei sociale a conduitei lui peri La fel şi în situaţia r nenkx
culoase, influenţa negativă a unor majori asupra minorilor sau procesul continuu de sau într-un centru de d e te ^ s 5
dezvoltare şi cunoaştere în care se află minorii. după stabilirea identitât
Internarea minorilor prezintă avantajul că reeducarea lor are loc într-o instituţie regulamentul de aplicare a U
specializată, în care funcţionează personal calificat, pe timpul internării ei având lege se aplică în mod coresou
posibilitatea să dobândească învăţătura sau să continue să înveţe ori să obţină o După primirea în c e r-^ ;
calificare profesională. carantină şi observare. pe-t-_
Procesul de reeducare trebuie înţeles ca un mijloc prin care măsura educativă în mod corespunzător. Peeoa
acţionează asupra minorului în realizarea scopului său de prevenire a săvârşirii de noi şi vârstă, precum şi de afte ce
infracţiuni. Conceptul de reeducare are o dublă accepţie, şi anume, pe de o parte, ca perioada de carantină ş or se'
instituţie de drept penal şi, pe de altă parte, un sens psiho-social, ca proces sistematic iniţială, se efectuează exarr
de transformare morală şi socială a infractorului minor prin mijloace pedagogice,
psihoterapeutice etc. şi metode educative adecvate, deşi şi aceste aspecte apar şi
111 P. P opescu-N evean- -f~;
evoluează, în contextul executării unei sancţiuni de drept penal, tot pe fondul unor
reglementări juridice specifice111.
7.1. Siguranţa centrelor educative şi a centrelor de detenţie
Centrele educative dispun de amenajările, dispozitivele, personalul şi mijloacele

tehnice necesare pentru supravegherea şi controlul perimetrelor, al spaţiilor interioare şi
al căilor de acces. în fiecare centru educativ funcţionează un serviciu de supraveghere
şi însoţire subordonat directorului centrului, care are drept scop zădărnicirea acţiunilor
de sustragere de la executarea măsurii educative a internării în centru, precum şi a
oricăror acţiuni ilicite care lezează dreptul de proprietate şi integritatea materială a
bunurilor şi valorilor acestuia. Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi administraţia
centrelor educative au obligaţia de a lua minime măsuri necesare pentru siguranţa
centrelor, precum şi minime măsuri de supraveghere şi însoţire a persoanelor internate.
Măsurile necesare pentru siguranţa centrului de detenţie se stabilesc prin regu
lamentul aprobat prin ordin al ministrului justiţiei. Sunt aplicabile în aceste centre
şi reglementările privind utilizarea mijloacelor de imobilizare, măsurile legale în caz
de evadare, controlul antiterorist, percheziţionarea minorilor, confiscarea banilor şi
a armelor etc. (prevăzute în art. 15-23 şi art. 25-29 din Legea nr. 254/2013, care se
aplică în mod corespunzător).
Este interzis personalului din centrul educativ sau din centrul de detenţie să
folosească mijloace de imobilizare în raporturile cu persoana internată, cu excepţia
situaţiilor prevăzute la art. 16 din lege, în care persoanele internate pot fi, temporar,
imobilizate cu mijloacele din dotare.
7.2. Primirea persoanei într-un centru educativ sau într-un centru de

detenţie
Am constatat mai sus că, în cazul persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii,

primirea în penitenciar va fi realizată oricând, pe baza mandatului de executare a
pedepsei privative de libertate, după stabilirea identităţii acestora. Aceste persoane se
depun în penitenciarul cel mai apropiat de locul în care au fost arestate sau deţinute,
indiferent de profilarea lui, cu respectarea principiului separaţiei pe sexe şi pe vârste.
La fel şi în situaţia minorilor, primirea persoanelor internate într-un centru educativ
sau într-un centru de detenţie se face în baza hotărârii judecătoreşti rămase definitivă,
după stabilirea identităţii acestora, în condiţiile şi cu documentele prevăzute în
regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013, constituite într-un dosar (art. 43 din
lege se aplică în mod corespunzător).
După primirea în centru, persoanele internate se repartizează în secţia pentru
carantină şi observare, pentru o perioadă de 21 de zile, art. 44 din lege aplicându-se
în mod corespunzător. Persoanele sunt cazate separat pe camere, în funcţie de sex
şi vârstă, precum şi de alte cerinţe legale, de ordine interioară sau de siguranţă. în
perioada de carantină şi observare se desfăşoară activităţi de evaluare şi intervenţie
iniţială, se efectuează examene medicale şi se dispun măsuri de informare şi
[1] P. P opescu-N eveanu , Personalitatea şi cunoaşterea ei, Ed. Militară, Bucureşti, 1969,
p. 605.
338 Drept execuţional penal XVII. Executarea măsurilor e c . ^
documentare, sub pază şi supraveghere, în condiţiile stabilite prin regulamentul de 7.6. Alimentaţia mine
aplicare a legii.
în termen de 3 zile de la primirea persoanei internate în centru, directorul centrului Administraţia fiecărui :
ia măsuri pentru informarea în scris a familiei sau a reprezentantului legal, cu privire adecvate pentru p re p a re
la posibilităţile vizitării şi la modalităţile de sprijinire a procesului de reintegrare socială a alimentaţiei, în func* e a
desfăşurat în centru. respectarea convinge^ c-r
propria răspundere. M ron
7.3. Transportarea minorilor Normele minime ob 322
în nutriţie, prin ordin ai ~ -
Transportarea minorilor se realizează cu respectarea cerinţelor de aerisire şi
iluminare, precum şi a celor privind siguranţa mijloacelor de transport, în condiţii care 7.7. Ascultarea de cât
să nu producă acestora suferinţe fizice umilitoare. Atunci când sunt transferaţi într-un
centru de deţinere sau centru educativ sau în alte locuri, sunt expuşi cât mai puţin Ascultarea minor or ~ :
privirii publice. Cheltuielile de transport sunt suportate de administraţia centrului sau reprezentanţi ai s tru c tu rii
de autoritatea care organizează şi răspunde pentru transportarea lor. delegaţiei semnate de cn
Transportarea minorilor de la un centru la altul se face în baza unui grafic aprobat penală, ori, după caz. oe a
de către directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Frontieră Române. D 'ecre
Administraţia Naţională a Penitenciarelor dispune măsuri specifice pentru protecţia la nivel de şef birou.
sănătăţii fizice şi psihice a persoanelor cu dizabilităţi. Ascultarea minorilorîn m
şi de către:
7.4. Cazarea minorilor internaţi a) procuror, în e x e c u
torului instituţiei;
Administraţia Naţională a Penitenciarelor ia toate măsurile necesare pentru creş b) senatori sau deputat
terea progresivă a numărului spaţiilor de cazare individuală. Reamenajarea spaţiilor comisiei din care fac paê
de deţinere existente şi construirea spaţiilor de deţinere noi se fac cu respectarea c) europarlamenta' c u '
recomandărilor internaţionale, în special ale Comitetului European pentru Prevenirea d) reprezentanţii ser. :
Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane ori Degradante. e) orice altă persoană al
Minorii internaţi sunt cazaţi individual sau în comun. Camerele de cazare şi celelalte din care face parte;
încăperi dispun de iluminat natural şi de instalaţiile necesare asigurării iluminatului f) persoane care des'âs:
artificial corespunzător. Normele minime obligatorii privind condiţiile de cazare se Toate persoanele e r ^ n
stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei. calitatea, făcând dovada ru
Fiecărei persoane internate i se pune la dispoziţie un pat şi cazarmamentul stabilit Aceste persoane au oc
prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. acest sens, se vor efect- = -
în cazul în care capacitatea legală de cazare a centrului este depăşită, directorul de specialitate cuprinde :c<
acestuia are obligaţia de a informa directorul general al Administraţiei Naţionale a calităţii persoanelor ca'e a
Penitenciarelor, în vederea transferării minorilor internaţi în alte centre. Directorul ridicarea obiectelor infect 55
general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor stabileşte dacă transferul se internate. Controlul ar: :e c
impune, cu precizarea centrelor în care se transferă minorii. folosind mijloacele ter^ :e
substanţe explozive. a:e ~ :.
7.5. Ţinuta minorilor internaţi de arme sau bombe a r zans
Minorii internaţi poartă ţinută civilă decentă, iar dacă nu dispun de ţinută civilă 7.8. Documente privim
personală şi nici de mijloace financiare suficiente, ţinuta civilă se asigură gratuit de corporale a minorului
către administraţia centrului.
Normele de echipare şi durata de folosinţă a ţinutei asigurate de administraţia în cazul decesului unui r
centrului sunt stabilite prin ordin al ministrului justiţiei. cătorul de supraveghere 5 z
Penitenciarelor, familia perse
7.6. Alimentaţia minorilor din centru
Administraţia fiecărui centru de deţinere sau centru educativ asigură condiţii

adecvate pentru prepararea, distribuirea şi servirea hranei potrivit normelor de igienă
a alimentaţiei, în funcţie de vârstă, starea de sănătate, natura muncii prestate, cu
respectarea convingerilor religioase asumate de către minor printr-o declaraţie pe
propria răspundere. Minorii au acces la apă potabilă.
Normele minime obligatorii de hrană se stabilesc, după consultarea unor specialişti
în nutriţie, prin ordin al ministrului justiţiei.
7.7. Ascultarea de către autorităţi ale statului a minorilor internaţi
Ascultarea minorilor în centrele educative sau de detenţie se poate face de către

reprezentanţi ai structurilor Ministerului Afacerilor Interne, cu aprobarea sau în baza
delegaţiei semnate de procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea
penală, ori, după caz, de către şefii structurilor din cadrul Poliţiei Române, Poliţiei de
Frontieră Române, Direcţiei Generale Anticorupţie, cu funcţie de reprezentare până
la nivel de şef birou.
Ascultarea minorilor în incinta centrului se poate se face în condiţii de confidenţialitate
şi de către:
a) procuror, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe baza împuternicirii conducă
torului instituţiei;
b) senatori sau deputaţi ai Parlamentului României, cu împuternicire din partea
comisiei din care fac parte;
c) europarlamentari, cu împuternicire din partea comisiei din care fac parte;
d) reprezentanţii serviciilor de probaţiune, în exercitarea atribuţiilor de serviciu;
e) orice altă persoană abilitată prin lege, împuternicită de conducătorul instituţiei
din care face parte;
f) persoane care desfăşoară activităţi liberale, care reprezintă autorităţile statului.
Toate persoanele enumerate mai sus sunt obligate să îşi declare identitatea şi
calitatea, făcând dovada cu actul de identitate şi legitimaţia de serviciu.
Aceste persoane au obligaţia de a se supune controlului la intrarea în centru. în
acest sens, se vor efectua un control de specialitate şi un control antiterorist. Controlul
de specialitate cuprinde toate activităţile desfăşurate de personal pentru stabilirea
calităţii persoanelor care au acces în centrul respectiv şi pentru descoperirea şi
ridicarea obiectelor interzise a se afla în posesia, folosinţa sau păstrarea persoanelor
internate. Controlul antiterorist cuprinde toate activităţile desfăşurate de personal,
folosind mijloacele tehnice din dotare, pentru descoperirea de armament, muniţie,
substanţe explozive, alte materiale sau subansamble care pot contribui la fabricarea
de arme sau bombe artizanale.
7.8. Documente privind decesul şi afectarea gravă a sănătăţii şi integrităţii

corporale a minorului
în cazul decesului unui minor, administraţia centrului înştiinţează de îndată jude

cătorul de supraveghere a privării de libertate, parchetul şi Administraţia Naţională a
Penitenciarelor, familia persoanei decedate, o persoană apropiată acesteia sau, după
340 Drept execuţional penal XVII. Executarea măsurilor ec
caz, reprezentantul legal. Efectuarea autopsiei medico-legale şi eliberarea certificatului centrului, care, după caz.' a
medical constatator al decesului sunt obligatorii. re a privării de libertate ce:
Părinţii sau o rudă până la gradul al IV-lea inclusiv ori o altă persoană desemnată refuzului de hrană. D - r^cn
de acestea au acces la dosarul individual, certificatul medical constatator al decesului de libertate, se considere că
şi orice alt act privitor la decesul minorului şi pot obţine, la cerere, contra cost, fotocopii Dacă aspectele ses za:e :
ale acestora. înhumarea persoanei decedate este efectuată de către familie, rude sau art. 40, art. 56 şi art. 104 t
alte persoane apropiate acesteia. în absenţa lor sau în caz de refuz, înhumarea se face rea regimului de e x e c u te
de către primăria din localitatea în a cărei rază teritorială se află centrul de deţinere drepturilor persoanelor
sau educativ. în vederea înhumării, se înmânează certificatul medical constatator al sancţiuni disciplinare ude*
decesului şi certificatul de deces în original. gaţia de a asculta persoana
în cazul în care minorului i-a fost afectată în mod grav sănătatea ori integritatea sesizate. Dacă aspecte e : e
corporală, personalul medical are obligaţia de a întocmi un referat medical, de a con legătură cu dispoziţii e
semna în fişa medicală cele constatate, precum şi declaraţiile în legătură cu acestea sau îl poate asculta pem nc-
cu orice altă agresiune şi de a anunţa conducerea unităţii. în acest caz, administraţia judecătorul de suprave:~-e--=
centrului înştiinţează, de îndată, judecătorul de supraveghere a privării de libertate, centrului de deţinere sa_ e :.
parchetul şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, familia minorului, o persoană în cazurile de ma s-s c
apropiată acestuia sau, după caz, reprezentantul legal. Administraţia centrului are acest lucru într-un proces-.e
obligaţia de a înştiinţa, de îndată, familia minorului sau o persoană apropiată acestuia, Administraţia centru _ an
atunci când i-a fost afectată în mod grav sănătatea ori integritatea corporală sau este de hrană într-o institut e r e :
transferat într-o instituţie medicală pentru tratarea unei boli psihice. înştiinţarea se înştiinţa familia lui sau o c e e
face cu acordul minorului, dacă acesta poate fi exprimat. în mod grav sănătatea cn r e
în cazul în care se constată urme de violenţă sau minorul acuză violenţe, medicul Dacă minorul declară in f
care efectuează examenul medical are obligaţia de a consemna în fişa medicală cele că renunţă la refuzul de - a c
constatate şi declaraţiile minorului în legătură cu acestea sau cu orice altă agresiune educativ.
şi de a sesiza de îndată procurorul, iar minorul are dreptul de a solicita să fie examinat, încetarea refuzull ds " a
în centrul de detenţie sau educativ, de un medic legist. Certificatul medico-legal se a) declaraţie scrisă sa- a
anexează la fişa medicală, după ce minorul a luat cunoştinţă de conţinutul său, sub b) acceptarea hrane :a
semnătură. Cheltuielile ocazionate de examenul medical indicat mai sus se suportă centrului de detenţie sa_ sau
de către solicitant, cu excepţia situaţiei în care nu are sume de bani evidenţiate în c) constatarea fapt- _ :e
fişa contabilă nominală sau în contul personal. Sumele cheltuite în acest sens de sau determinărilor clin ce o e ;
administraţia centrului vor fi recuperate, pe durata executării măsurii educative, de la
minor, în momentul în care în contul personal sau în fişa contabilă va exista disponibil.
7.10. Transferarea pe-s:
7.9. Refuzul de hrană Transferarea persoane- na

la propunerea consiliu _ e :-
în situaţia în care un minor internat intenţionează să refuze hrana, anunţă verbal şi schimbarea regimu - :e e
sau în scris agentul supraveghetor şi înaintează acestuia eventuale cereri scrise cu detenţie ori la cererea pe-scs
privire la motivele refuzului de hrană. în cazul în care există indicii că minorul nu acesteia, cu avizul cons - _ «
se alimentează, însă acesta nu anunţă verbal sau în scris că refuză hrana, agentul şi schimbarea regimu - se e
supraveghetor va constata din oficiu această situaţie. Despre aceste aspecte agentul detenţie, de către direct:-- :•
supraveghetor înştiinţează de îndată şeful secţiei, care îl ascultă pe minor şi ia măsurile în cazul în care se d ec:
care se impun, dacă aspectele invocate intră în aria sa de competenţă. în cazul în care sau într-un centru de re t'e *
minorul îşi menţine hotărârea de a refuza hrana, şeful secţiei informează directorul şi soluţionarea contestat tor *: ~
medicul centrului de deţinere sau centrului educativ. data dispoziţiei de transfer se
Şeful secţiei dispune cazarea acestuia la infirmerie, în vederea supravegherii atente a privării de libertate de ia cent
şi monitorizării medicale, fără a avea asupra sa produse alimentare. Dacă minorul efectivă a transferului.
cazat în infirmerie refuză să primească 3 mese consecutive, va fi sesizat directorul
centrului, care, după caz, îl ascultă pe minor şi înştiinţează judecătorul de supraveghe

re a privării de libertate, dacă acesta îşi menţine hotărârea, cu precizarea motivelor
refuzului de hrană. Din momentul înştiinţării judecătorului de supraveghere a privării
de libertate, se consideră că minorul se află în refuz de hrană.
Dacă aspectele sesizate de minor vizează aspecte în legătură cu dispoziţiile art. 39,
art. 40, art. 56 şi art. 104 din Legea nr. 254/2013 (privind stabilirea sau schimba
rea regimului de executare a măsurilor educative privative de libertate, exercitarea
drepturilor persoanelor internate sau plângerea împotriva hotărârii de aplicare a unei
sancţiuni disciplinare), judecătorul de supraveghere a privării de libertate are obli
gaţia de a asculta persoana internată, urmând a soluţiona, prin încheiere, aspectele
sesizate. Dacă aspectele sesizate de persoana condamnată nu vizează aspecte în
legătură cu dispoziţiile menţionate, judecătorul de supraveghere a privării de libertate
îl poate asculta pe minor. în urma ascultării, dacă minorul îşi menţine refuzul de hrană,
judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate face propuneri directorului
centrului de deţinere sau educativ.
în cazurile de mai sus, dacă minorul refuză să dea declaraţie, se consemnează
acest lucru într-un proces-verbal.
Administraţia centrului are obligaţia de a transfera temporar minorul aflat în refuz
de hrană într-o instituţie medicală din reţeaua medicală a Ministerului Sănătăţii şi de a
înştiinţa familia lui sau o persoană apropiată, în cazul în care minorului îi este afectată
în mod grav sănătatea ori integritatea corporală din cauza refuzului de a se alimenta.
Dacă minorul declară în faţa judecătorului de supraveghere a privării de libertate
că renunţă la refuzul de hrană, este încunoştinţat directorul centrului de detenţie sau
educativ.
încetarea refuzului de hrană al minorului are loc în următoarele situaţii:
a) declaraţie scrisă sau verbală;
b) acceptarea hranei, care este oferită zilnic, la orele fixate, de administraţia
centrului de detenţie sau educativ;
c) constatarea faptului că s-a alimentat, în mod direct ori pe baza investigaţiilor
sau determinărilor clinice de specialitate.
7.10. Transferarea persoanei internate
Transferarea persoanei internate în alt centru, pentru motive întemeiate, se dispune

la propunerea consiliului educativ sau a comisiei pentru stabilirea, individualizarea
şi schimbarea regimului de executare a măsurii educative a internării în centrul de
detenţie ori la cererea persoanei internate, a familiei sau a reprezentantului legal al
acesteia, cu avizul consiliului educativ ori al comisiei pentru stabilirea, individualizarea
şi schimbarea regimului de executare a măsurii educative a internării în centrul de
detenţie, de către directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
în cazul în care se decide transferarea persoanei internate într-un alt centru
sau într-un centru de reţinere şi arestare preventivă sau de arestare preventivă,
soluţionarea contestaţiilor formulate de persoana ce urmează a fi transferată până la
data dispoziţiei de transfer se face, de urgenţă, de către judecătorul de supraveghere
a privării de libertate de la centrul de la care s-a dispus transferul, înainte de realizarea
efectivă a transferului.
342 Drept execuţional penal XVII. Executarea măsurilor edLcao
§8. Punerea în libertate a minorilor internaţi Conducerea centrelor ar

disciplinare aplicabile, în c e j
Punerea în libertate se dispune, de îndată, la expirarea duratei măsurii educative Arătam mai sus că acest
privative de libertate, la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus liberarea caractere. Administraţia cent
minorului, precum şi la orice altă dată hotărâtă de organele judiciare competente, în rolului pe care l-au avut p ă i
situaţiile anume prevăzute de lege, cu precizarea în registrul de evidenţă a executării nioasă a minorului din punct i
punerii în libertate, prin indicarea datei şi orei de ieşire din centru. Punerea în libertate trebuie înţelese prin luarea 1
a minorului din centrul educativ sau centrul de detenţie se comunică familiei sau culturali şi sociali. Oare nu s
reprezentantului legal al acestuia. şlefuim oameni, nu să î^ces
Administraţia centrului comunică punerea în libertate organului judiciar care a viaţă şi cine are carte are pari
dispus măsura şi, dacă este cazul, celui care controlează executarea măsurilor de la educaţie şi, în ace laş : tu
supraveghere şi obligaţiilor dispuse potrivit Codului penal. obligatoriu. Fiecare persoa.™
Administraţia centrului are obligaţia de a comunica persoanei vătămate punerea în capacităţilor sale, precu— ş.
libertate a minorului la data executării în întregime a măsurii educative, în conformitate formarea profesională s e : i
cu dispoziţiile art. 404 alin. (6) C. proc. pen., la datele de contact furnizate de persoana şcolilor publice sau în e a c ă ş
vătămată în cursul procesului penal şi transmise distinct de instanţa de executare ză cursurile învăţământu „ 3
odată cu transmiterea hotărârii de condamnare definitive. în cazul în care punerea Potrivit art. 162 alin. (1 )d l
în libertate a făptuitorului are loc înainte de împlinirea termenului de executare a V din Titlul III, intitulat .Dreca
măsurii educative, informarea persoanei vătămate o realizează organul judiciar care punzător şi persoanelor care
a dispus liberarea sau, după caz, instanţa de executare. în cazul permisiunii de ieşire arătate la capitolul privi-d cn
din centru, al desfăşurării activităţilor de către minor, care se deplasează neînsoţit în minorii aflaţi în executarea mi
exteriorul centrului, precum şi în situaţia unei evadări, informarea persoanei vătămate Aceste drepturi sunt: c rept
o realizează organul de poliţie sesizat de către administraţia centrului. dreptul la informaţie, drept- a
La punerea în libertate, minorului i se efectuează un examen clinic general, la asistenţă juridică, drec*-
rezultatul înscriindu-se în fişa medicală a acestuia, i se restituie bunurile şi actele convorbiri telefonice, drept J l
personale şi îi sunt prelevate probe biologice, în condiţiile legii, în vederea introducerii de a primi vizite şi drepte 3e
profilurilor genetice în sistemul naţional de date genetice judiciare. dreptul la vizită intimă, era::
în situaţia în care minorul nu dispune de mijloace băneşti la punerea în libertate asistenţă medicală, tratarrenl
şi are domiciliul sau reşedinţa în România, Administraţia Naţională a Penitenciarelor odihnă şi repaosul s ă p tă râ -^l
îi va asigura contravaloarea transportului până la domiciliu sau reşedinţă, la nivelul şi condiţii minime de cazare
tarifelor practicate de Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R.” - SA. De asemenea, un alt c'ec
ani este acela de a putea m
§9. Drepturile persoanelor internate Codul civil.
Reprezentanţii organiza: Ic
Minorii sunt cetăţeni cu drepturi depline prevăzute în Constituţia României, pe care de activitate se circumscre cmi
le pot exercita, deoarece centrele de deţinere şi centrele educative sunt organizate educative şi de detenţie ş oi
şi fiinţează în condiţiile legii. Drepturile pe care minorii le au pe timpul executării directorului centrului.
măsurilor educative privative de libertate sunt limitate de prevederile legale, de regimul Minorilor li se asigură 8 orc
de executare a măsurii educative, de natura măsurii ce i s-a aplicat de instanţa de Vizita intimă se acordă cer
judecată. de a se căsători la data acc na
Cu prilejul intrării în centrul de deţinere sau centrul educativ, minorului i se dau la art. 69 din Legea nr. 25^ 29
informaţii referitoare la conţinutul regimului de executare, la numărul şi natura drep
turilor şi obligaţiilor pe care le are pe timpul executării sancţiunii, modul de exercitare, §10. Munca prestată de
procedura de realizare a plângerilor în caz de limitare a exercitării acestora, astfel
încât minorul să se adapteze cât mai uşor condiţiilor vieţii din centru. Pe linia educării şi preveni
Drepturile sunt exercitate fără niciun fel de limitare, dacă nu este prevăzută în şi măsurile privind prestarea u
Constituţia României, în Legea nr. 254/2013 şi în regulamentul de ordine interioară.
Conducerea centrelor are obligaţia de a aduce la cunoştinţă minorilor regulile

disciplinare aplicabile, începând cu prima zi de deţinere.
Arătam mai sus că aceste măsuri educative au şi un rol preventiv şi formator de
caractere. Administraţia centrelor de deţinere sau a centrelor educative se substituie
rolului pe care l-au avut până la acest moment familia, şcoala în dezvoltarea armo
nioasă a minorului din punct de vedere fizic şi psihic. Manifestările antisociale juvenile
trebuie înţelese prin luarea în considerare atât a factorilor psihologici, cât şi a celor
culturali şi sociali. Oare nu spunem astăzi că şcoala are rol formativ, că trebuie să
şlefuim oameni, nu să îndesăm informaţii în creier, că şcoala te pregăteşte pentru
viaţă şi cine are carte are parte? De aceea, primul drept menţionat în lege este dreptul
la educaţie şi, în acelaşi timp, obligaţia de a urma cursurile învăţământului general
obligatoriu. Fiecare persoană internată are dreptul la educaţie, conform nevoilor şi
capacităţilor sale, precum şi la o pregătire profesională adecvată. învăţământul şi
formarea profesională sunt asigurate de personal didactic calificat, în clase afiliate
şcolilor publice sau în cadrul şcolilor din incinta centrului. Persoanele internate urmea
ză cursurile învăţământului general obligatoriu.
Potrivit art. 162 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, dispoziţiile prevăzute la Capitolul
V din Titlul III, intitulat „Drepturile persoanelor condamnate”, se aplică în mod cores
punzător şi persoanelor care execută măsuri educative privative de libertate. Cele
arătate la capitolul privind drepturile persoanelor încarcerate sunt valabile şi pentru
minorii aflaţi în executarea măsurilor educative privative de libertate.
Aceste drepturi sunt: dreptul la libertatea de conştiinţă, opinii şi credinţe religioase,
dreptul la informaţie, dreptul la consultarea documentelor cu caracter personal, dreptul
la asistenţă juridică, dreptul de petiţionare şi dreptul la corespondenţă, dreptul la
convorbiri telefonice, dreptul la comunicări on-line, dreptul la plimbare zilnică, dreptul
de a primi vizite şi dreptul de a fi informat cu privire la situaţiile familiale deosebite,
dreptul la vizită intimă, dreptul de a primi, cumpăra şi a deţine bunuri, dreptul la
asistenţă medicală, tratament şi îngrijiri, dreptul la asistenţă diplomatică, dreptul la
odihnă şi repaosul săptămânal, dreptul la muncă, dreptul la hrană, ţinută, cazarmament
şi condiţii minime de cazare.
De asemenea, un alt drept pe care îl au tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 şi 18
ani este acela de a putea încheia căsătorii cu respectarea dispoziţiilor cuprinse în
Codul civil.
Reprezentanţii organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale al căror obiect
de activitate se circumscrie problematicii asistenţei acordate minorilor pot vizita centrele
educative şi de detenţie şi pot lua contact cu persoanele internate, cu aprobarea
directorului centrului.
Minorilor li se asigură 8 ore de somn pe zi.
Vizita intimă se acordă persoanelor internate căsătorite şi care au vocaţia legală
de a se căsători la data acordării acestui drept, cu respectarea condiţiilor prevăzute
la art. 69 din Legea nr. 254/2013.
§10. Munca prestată de către persoanele internate
Pe linia educării şi prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni de către minori se înscriu

şi măsurile privind prestarea unor munci în cadrul centrului de deţinere, în condiţiile
344 Drept execuţional penal XVII. Executarea măsurilor e c - c - r
legislaţiei muncii, potrivită cu dezvoltarea fizică, aptitudinile şi cunoştinţele lor, dacă Persoanele internate 'âsţ
nu le sunt periclitate sănătatea, dezvoltarea şi pregătirea şcolară şi profesională. detenţie sau educativ or a a
în general, prin aplicarea sancţiunilor de drept penal se urmăreşte intimidarea, repară pe baza ordinului de im
cu consecinţa producerii unui sentiment de teroare în inimile celor care gândesc să titlu executoriu, iar împo:^ .a
săvârşească un act antisocial. Este nedrept să fie pedepsit şi minorul fără a ţine seama termen de 15 zile de la oaia
de vârsta acestuia, de dezvoltarea sa psihică, de motivaţia, de comportamentul şi este situat centrul. Ho!âră*a
circumstanţele personale ale acestuia. Ştiinţific s-a dovedit că intimidarea influenţează răspund pentru pagube a oi
comportamentul infracţional al celor predispuşi să încalce legea. Este necesar un folosinţă sau pentru ceie c-i
echilibru între sancţiune şi tratament, control şi îngrijire, ruşine şi reabilitare. avansate de administra: a
în sistemul legislativ penal al ţărilor cu o democraţie veche se pune accent pe persoanei internate.
„umanizarea” justiţiei penale în general, a celei juvenile în special, iar dispoziţiile Veniturile realizate de za
Legilor nr. 252/2013, 253/2013 şi 254/2013 au la bază mai degrabă „ socializarea” pentru munca prestată
condamnaţilor, inclusiv a celor minori, decât „moralizarea”, cu o sumă de instrumente prevederilor legale care neg©
legale prin care poate fi atins succesul sau eşecul scopului legii penale. fizice, iar aceste venitu' ne :
Potrivit art. 163 din Legea nr. 254/2013, persoanele internate într-un centru de garantat în plată, în rapor : _:
reeducare pot presta o muncă numai cu avizul medicului centrului educativ sau al caracter gospodăresc nezeza
centrului de detenţie şi numai pe timpul zilei. Minorii internaţi nu prestează muncă nu este remunerată.
pe timpul nopţii. Organizarea muncii prestate de către persoanele internate se face Veniturile obţinute d '' ~i_n
avându-se în vedere exclusiv interesul reintegrării lor sociale. în care se află persoana ne»
Potrivit art. 163 alin. (5) din lege, dispoziţiile art. 83-86 şi art. 88 privind munca a) 50% din venit revine oe
persoanelor condamnate în penitenciare se aplică în mod corespunzător şi în cazul măsurii educative p riv a :. a :
minorilor internaţi într-un centru de detenţie sau educativ. pe numele său, la T re z e a 'a
Astfel, munca persoanelor internate într-un centru de detenţie sau educativ se libertate;
realizează: b) 50% din venit re. _a a
a) în regim de prestări de servicii pentru persoane fizice sau persoane juridice, în se încasează, se cor:az za
interiorul ori exteriorul centrului; finanţele publice.
b) în regie proprie; Administraţia are ob za: a
c) pentru activităţi cu caracter gospodăresc necesare centrului; unui contract de a s ig u re :*
d) în caz de calamitate; pentru veniturile rea za:a : - -
e) în caz de voluntariat; privative de libertate. Pla:a : :
f) în alte cazuri, în condiţiile legii. face din cota de 90c o rec an z
Administraţia centrului poate încheia contracte de prestări de servicii cu persoane în cazul în care perscaza
fizice sau persoane juridice interesate în folosirea la muncă a persoanelor internate. în care nu au fost achitate cartă
condiţiile stabilite de regulamentul de aplicare a legii, se prestează de către persoanele prevăzut mai sus se ut za azi
internate tipul de regim de muncă prevăzut mai sus la lit. a)-e). Persoana internată pca-a
Persoana internată care, în timpul executării măsurii educative privative de libertate, cadrul atelierelor ocupa:: " a a
a devenit incapabilă de muncă în urma unui accident sau a unei boli profesionale, Venitul obţinut în cor z~ a
beneficiază de pensie de invaliditate, în condiţiile legii. Dispoziţiile legale referitoare deducerea cheltuiet or recea
la securitatea şi sănătatea muncii se aplică în mod corespunzător şi minorilor care executării măsurii in te ^ â " 9C
muncesc. Diplomele, certificatele sau orice alte documente care atestă însuşirea unei să fie încasat în momer:.. z z
meserii, calificarea sau recalificarea profesională în cursul executării măsurii educative
privative de libertate sunt recunoscute, în condiţiile legii.
§11. Activităţi şi progra
Tinerele internate care sunt însărcinate, cele care au născut în perioada executării
măsurii educative privative de libertate şi au în îngrijire copii în vârstă de până la un Cum poate societatea pnr
an nu pot presta muncă în timpul nopţii sau în locuri vătămătoare, periculoase ori care modifice profilul antisociaj a ~i
prezintă risc pentru sănătatea sau integritatea acestora. Răspunsul este dat de diszcz
Planul de intervenţie recuze r=
Persoanele internate răspund pentru prejudiciile cauzate din vina lor in centrul de
detenţie sau educativ ori la locul de muncă. Prejudiciul cauzat administraţiei centrului se
repară pe baza ordinului de imputare emis de către directorul centrului. Ordinul constituie
titlu executoriu, iar împotriva ordinului de imputare minorul poate face contestaţie în
termen de 15 zile de la data primirii acestuia, la judecătoria în circumscripţia căreia
este situat centrul. Hotărârea judecătoriei este definitivă. Persoanele internate nu
răspund pentru pagubele provocate de uzul normal al bunurilor încredinţate spre
folosinţă sau pentru cele provenite din riscul normal al muncii. Sumele stabilite şi
avansate de administraţia centrului se reţin din cota de 90% repartizată pe numele
persoanei internate.
Veniturile realizate de persoanele internate în centrul de detenţie sau educativ
pentru munca prestată nu constituie venituri salariale şi se impozitează potrivit
prevederilor legale care reglementează impunerea veniturilor realizate de persoanele
fizice, iar aceste venituri nu pot fi mai mici decât salariul de bază minim brut pe ţară
garantat în plată, în raport cu programul de muncă. Munca prestată pentru activităţi cu
caracter gospodăresc necesare centrului, în caz de calamitate sau în caz de voluntariat
nu este remunerată.
Veniturile obţinute din muncă prestată se încasează de către administraţia centrului
în care se află persoana internată şi se repartizează după cum urmează:
a) 50% din venit revine persoanei internate, care poate folosi pe durata executării
măsurii educative privative de libertate 90% din acesta, iar 10% se consemnează
pe numele său, la Trezoreria Statului, urmând să fie încasat în momentul punerii în
libertate;
b) 50% din venit revine administraţiei centrului, constituind venituri proprii care
se încasează, se contabilizează şi se utilizează potrivit dispoziţiilor legale privind
finanţele publice.
Administraţia are obligaţia de a aduce la cunoştinţa persoanei internate încheierea
unui contract de asigurare privind contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat
pentru veniturile realizate din munca prestată, pe perioada executării măsurii educative
privative de libertate. Plata contribuţiei la bugetul asigurărilor sociale de stat se poate
face din cota de 90% repartizată pe numele persoanei internate.
în cazul în care persoana internată a fost obligată la plata de despăgubiri civile,
care nu au fost achitate până la data primirii în centru, o cotă de 50% din procentul
prevăzut mai sus se utilizează pentru repararea prejudiciului cauzat părţii civile.
Persoana internată poate obţine venituri şi prin valorificarea lucrărilor realizate în
cadrul atelierelor ocupaţionale.
Venitul obţinut în condiţiile de mai sus revine în totalitate persoanei internate, după
deducerea cheltuielilor necesare efectuării lucrărilor, din care poate folosi pe durata
executării măsurii internării 90%, iar 10% se consemnează pe numele său, urmând
să fie încasat în momentul punerii în libertate.
§11. Activităţi şi programe de reintegrare socială
Cum poate societatea, prin autorităţile specializate din centre, să intervină şi să

modifice profilul antisocial al minorului aflat în centrul educativ sau centrul de detenţie?
Răspunsul este dat de dispoziţiile art. 169 din Legea nr. 254/2013, care se referă la
Planul de intervenţie recuperativă.
346 Drept execuţional penal XVII. Executarea măsurilor e c - c ;~ .
Astfel, pentru fiecare persoană internată, consiliul educativ sau, după caz, comisia şi de interdependenţă atât
pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare a măsurii comis o infracţiune, cât ş ‘-t**
educative a internării în centrul de detenţie stabileşte, odată cu regimul de executare, şi culturală evolutivă, ur zâ ş
şi Planul de intervenţie recuperativă. Acesta este întocmit în baza evaluării multidis- şi trăieşte111.
ciplinare, din perspectivă educaţională, psihologică şi socială, şi este actualizat ori Dispoziţiile art. 165 d ir _e
de câte ori este necesar. psihologică şi socială spec icz
Prin Planul de intervenţie recuperativă sunt stabilite, în funcţie de nevoile de dez scopul principal este reintegra
voltare ale persoanei internate, durata şi regimul de executare a măsurii educative Activităţile de mai sus se ce:'
privative de libertate, activităţile şi programele de instruire şcolară şi formare profe agenţi tehnici, monitor soc*
sională, educative, culturale, moral-religioase, de asistenţă psihologică şi asistenţă precum şi psihologi şi as s te "
socială în care este inclusă persoana internată, cu consultarea acesteia. şi activităţi, care oferă pe^so;
în cazul minorilor din centrele educative şi de detenţie, activităţile de instruire să determine adoptarea unu
şcolară şi de formare profesională sunt prioritare. Oare nu spunem astăzi că şcoala cadrul comunităţii.
are rol formativ, că trebuie să şlefuim oameni, nu să îndesăm informaţii în creier, Asistenţa educaţiona â
că şcoala te pregăteşte pentru viaţă şi că cine are carte, are parte? Asta gândea şi instruire şcolară, orientale şi i
Platon când ieşea în piaţa publică şi contempla oraşul. Numai că el nu inventase psihologică şi asistentă s a : ;
„competenţele”, „portofoliul”, „team building-ul”, ci vedea totul în termeni de adevăr, activităţi de menţinere a -" a
bine şi frumos. Documentele O.N.U. şi ale Consiliului Europei privitoare la delicvenţa acestor activităţi se ştab e>:
juvenilă în general şi la justiţia pentru minori în special atrag atenţia asupra necesităţii Cât priveşte instruirea sz
ca statele membre să îşi îndeplinească obligaţiile pe care şi le-au asumat de a introduce profesională, în centre e a :,
în legislaţiile proprii standardele internaţionale111. de şcolarizare pentru for~e-;
Eficienţa activităţii de reeducare şi reintegrare socială a minorului depind şi cursuri şi pentru alte for~e oe
de necesitatea cunoaşterii personalităţii subiectului asupra căruia se acţionează şcolarizare a persoanelor
reeducativ. Savantul român C.l. Parhon, încă din anul 1932, pleda pentru un studiu de Ministerul Educaţie Na:cn
amănunţit biologic, psihologic şi social al fiecărui delincvent, vizând un dublu scop: asigurat şi salarizat de oscei
acela al cercetării ştiinţifice pure şi acela al terapeuticii şi profilaxiei criminale121. Cele administrativ-teritoriale in a s
două procese de reeducare şi reintegrare socială fac parte tocmai din procesul de de către Ministerul Educa* a
cunoaştere a minorului, cu scopul de realizare a recuperării sociale a acestuia. Uneori, în conţinutul diplome or n
eşecul minorului eliberat din locul de executare, în impactul său cu viaţa reală, poate şcolarizare în perioada e«e:_
fi privit şi ca efect al unei rupturi în procesul de mai sus; pregătirea minorului spre a în cadrul instruirii şcoa*a
fi util societăţii, prin procesul de reeducare, intră în contradicţie cu unele măsuri şi distanţă sau în forma frec. a "
acţiuni inadecvate din mediul de reintegrare131. Desigur, la reuşita acestui proces de pot participa numai m nc^ o
reintegrare socială concură şi mediul social, presupunând şcoala, familia, societatea regimul deschis. Cheltu ai a î
în general, dar şi normele şi modelul de personalitate promovate de societate, cât şi universitare sunt suportate a
posibilităţile reale ale acestuia de a se realiza ca personalitate. juridice.
în doctrină s-a susţinut că „procesul de reeducare este cel mai dramatic proces al în procesul de instn. *e :
personalităţii umane”141. în acelaşi timp, s-a arătat că personalitatea delincventului minor psihopedagogie sunt as g-*a
constituie rezultanta unor permanente şi multiple raporturi de condiţionare reciprocă internate pot primi burse soc~ax
a instituţiilor de învăţământ sa
1110 . B rezeanu , Minorul delincvent în documentele ONU şi ale Consiliului Europei, în R.D.P.
educativ sau al comisie oe^T
nr. 3/1996, p. 39-47. executare a măsurii educa:.*
121A se vedea O. B rezeanu, Minorul şi legea penală, Ed. AII Beck, Bucureşti, 1998, care îl Activitatea socio-educa:. â
citează pe C .l. P arhon , Necesitatea unui studiu amănunţit al tuturor deţinuţilor, în Revista de a procesului de reeducare ce a
drept penal şi ştiinţă penitenciară, 1932, p. 123-127. respectului faţă de propna zx
131A se vedea O. B rezeanu , Minorul şi legea penală..., p. 113. profesională a acestora prec
[4] C. P ăunescu , Deficienţa mintală şi organizarea personalităţii, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1977, p. 81 şi V. P avelcu , Invitaţie la cunoaşterea de sine, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti,
1970, p. 115. 111 O. B rezeanu , Minorul ş ap
şi de interdependenţă atât între trăsăturile definitorii ale personalităţii minorului care a

comis o infracţiune, cât şi între personalitatea lui ca sistem (structură bio-psiho-socială
şi culturală evolutivă, unică) şi condiţiile concrete de mediu în care minorul se formează
şi trăieşte111.
Dispoziţiile art. 165 din Legea nr. 254/2013 reglementează asistenţa educaţională,
psihologică şi socială specifică centrelor educative şi centrelor de detenţie, precizând că
scopul principal este reintegrarea şi responsabilizarea socială a persoanelor internate.
Activităţile de mai sus se desfăşoară cu un număr corespunzător de educatori, preoţi,
agenţi tehnici, monitori sportivi, personal specializat pentru ateliere ocupaţionale,
precum şi psihologi şi asistenţi sociali şi reprezintă un ansamblu structurat de programe
şi activităţi, care oferă persoanei internate posibilitatea de a dobândi aptitudini care
să determine adoptarea unui comportament constructiv, autonom şi responsabil în
cadrul comunităţii.
Asistenţa educaţională, psihologică şi socială are următoarele componente:
instruire şcolară, orientare şi formare profesională, activităţi educaţionale, de asistenţă
psihologică şi asistenţă socială, moral-religioase, individuale şi de grup, precum şi
activităţi de menţinere a unei vieţi active. Condiţiile de organizare şi desfăşurare a
acestor activităţi se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei.
Cât priveşte instruirea şcolară, accesul la învăţământul universitar şi formarea
profesională, în centrele educative şi centrele de detenţie se organizează cursuri
de şcolarizare pentru formele de învăţământ general obligatoriu şi pot fi organizate
cursuri şi pentru alte forme de învăţământ prevăzute de legea educaţiei. Cursurile de
şcolarizare a persoanelor internate se organizează şi se desfăşoară în condiţiile stabilite
de Ministerul Educaţiei Naţionale, împreună cu Ministerul Justiţiei, cu personal didactic
asigurat şi salarizat de inspectoratul şcolar, în condiţiile legii, prin bugetele unităţilor
administrativ-teritoriale în a căror rază teritorială este situat centrul şi sunt suportate
de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
în conţinutul diplomelor nu se fac menţiuni cu privire la absolvirea cursurilor de
şcolarizare în perioada executării măsurii educative privative de libertate.
în cadrul instruirii şcolare, minorii pot urma programe de studii universitare la
distanţă sau în forma frecvenţei reduse. în cazul celei din urmă forme de învăţământ,
pot participa numai minorii care execută măsura educativă privativă de libertate în
regimul deschis. Cheltuielile aferente accesului şi participării la programele de studii
universitare sunt suportate de persoanele internate sau de alte persoane fizice ori
juridice.
în procesul de instruire şcolară, activităţile extracurriculare şi cele de suport
psihopedagogie sunt asigurate de către personalul angajat al centrelor. Persoanele
internate pot primi burse sociale sau de studii din partea organizaţiilor neguvernamentale,
a instituţiilor de învăţământ sau a altor persoane fizice şi juridice, cu acordul consiliului
educativ sau al comisiei pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de
executare a măsurii educative a internării în centrul de detenţie.
Activitatea socio-educativă desfăşurată cu minorii reprezintă componenta esenţială
a procesului de reeducare ce are ca scop corectarea componentelor negative, formarea
respectului faţă de propria persoană şi de comunitate, instruirea şcolară, formarea
profesională a acestora, precum şi integrarea lor socială.
111O. Brezeanu, Minorul şi legea penală..., p. 118.

348 Drept execuţional penal XVII. Executarea măsurilor ec _esc»
Reeducarea minorilor, dar chiar şi a adulţilor, este o activitate socială complexă, adoptarea unor atitudir c e ::
care presupune: se confruntă, excluzând cu d
- o acţiune de formare, prin care minorul (indiferent de vârstă, experienţă de viaţă, Minorilor din centrele
sex, mediu de provenienţă, mediu cultural, nivel de pregătire şi instruire, cu condamnări să li se întărească încre-ree*
de durate diferite) este ajutat pentru a-şi însuşi trăsături psiho-morale şi reguli de specializate de asisten:â cai
conduită necesare convieţuirii în societate, în familie; lizării sociale a minonlo^ sa-;
- o implicare a educatorilor (ca „subiecţi activi” la acţiunile şi programele educative personale şi sociale a aces::
în care minorii au rolul de „subiect pasiv”), care sunt persoane specializate în acest voltarea responsabilită: ocol
proces, învăţători, profesori, maiştri, diriginţi, educatori, psihologi, lucrători sociali, individuale, combinat cu ■c —\
lucrători socio-educativi, ofiţeri cu atribuţii de organizare şi aplicare a regulilor de viaţă se acorde menţinerii ş înroura
persoanelor internate; să fie încurajat să m er: -ă sa
- stabilirea unei relaţii relativ stabile şi de mare încredere între reeducat şi educator, exterior, care să poată fa .erzs
care exclude constrângerea; Procesul de resocializare a ~n
- o durată şi continuitate, în ideea obţinerii progresive, pe baza teoriei „paşilor mici”, trebuie să existe între
a relaţiei educator-educat, ce trebuie să se construiască pas cu pas, zi de zi, lună de în timpul executării m ăs-" ec
lună, uneori ani la rând, pentru a dezrădăcina unele trăsături şi comportamente care reinserţia postpenală a fc s rjli
s-au sedimentat în conştiinţa minorului; Formarea profesională a n i
- un proces conştient, în care se urmăreşte acelaşi scop de către autorităţi şi minor, lor, prin programe de nre-e
care desfăşoară activităţi cu intenţia de a se produce anumite efecte. Dacă scopul este stabilite de administra: a careu
urmărit doar de către educator, atunci efortul reprezintă o muncă fără nicio finalitate; pentru ocuparea forţe ce - jr
- un proces de formare socio-morală, care încearcă să implementeze în conştiinţa acreditaţi. în conţinute :e"*<
minorului emoţii, convingeri, deprinderi, sentimente, idei, reguli de conduită ce se desfăşurareacursur or '" cen
însuşesc de către acesta ca fiind personale. Cursurile se orgar zează
Procesul reeducării presupune derularea unor programe prin care se urmăresc furnizorilor de formare s
de cele mai multe ori cunoaşterea personalităţii minorilor şi evaluarea nevoilor încheiate între adrr n s“ e'e
socio-educative, însuşirea regulilor de comportare în societate, în familie, a atitudinii formarea profesională s__: a.
cerute în relaţiile cu organele de stat, cu alte instituţii oficiale, realizarea culturalizării Muncii, Familiei, Protecce 5 :*:
acestuia, stabilirea şi diversificarea legăturilor cu comunitatea, dezrădăcinarea antu- a Penitenciarelor sa^ de a*e c
rajelor negative şi cultivarea unor legături sociale în cadrul respectării regulilor moralei Minorii care execută " - a i. "
şi a legilor. participa, în exteriorul cenferuMj
Procesul de reinserţie socială a minorului are la bază tratamentul postpenal tipuri de formare profes coa â
(postexecutoriu) aplicat acestuia, care reprezintă o perioadă de post-cură de natură deformarea profesionaă " a
să ajute infractorul să evite situaţiile criminogene de felul celor care l-au condus la persoane fizice sau juncoa
comiterea infracţiunii, să atenueze pe cât posibil procesul de stigmatizare a acestuia. Administraţia Naţionala a -
Locul minorului eliberat din centru se află în cadrul societăţii, alături de membrii demersuri pentru înche e*ea d
familiei şi interacţionând cu diferite grupuri sociale. Agenţii de socializare, printre Ocuparea Forţei de M „ " :â
care pot fi menţionaţi familia, grupurile pereche, şcoala, mijloacele de comunicare în desfăşurare a activitâi or ce *:
masă, precum şi comunitatea în general, trebuie să îi ofere fostului sancţionat suportul întreprind, la nivel loca K n
necesar pentru a renunţa la comportamentul infracţional şi pentru a-şi însuşi atitudini cu agenţiile pentru ocupa-a a
şi comportamente conforme cu valorile, normele şi aşteptările sociale dezirabile şi vederea stabilirii cond: :* r e
promovate de către societate în general. Practic, activitatea de reeducare desfăşurată formare profesională a persoar
cu persoanele private de libertate trebuie continuată şi după liberarea acestora din în cazul minorilor din cere
centru, prin prevenirea marginalizării sociale a acestora. Cea din urmă presupune şcolare care asigură r s:"- ea
din partea comunităţii un proces de resocializare care constă într-un fenomen de necesare pentru obţinerea co
abandonare a unor convingeri şi atitudini anterioare de stigmatizare şi excluziune anterior obţinut.
socială a fostului sancţionat, cu eforturi de integrare a acestuia în colectivitate. Necesar Alături de asigurarea cac'_
şi oportun ar fi ca reintegrarea socială a minorilor sancţionaţi să se realizeze prin formarea profesională a n nor.
adoptarea unor atitudini de toleranţă şi conciliere faţă de problemele cu care aceştia

se confruntă, excluzând cu desăvârşire marginalizarea socială a lor.
Minorilor din centrele de detenţie sau educative este nevoie să li se formeze şi
să li se întărească încrederea faţă de instituţiile şi organizaţiile care le oferă servicii
specializate de asistenţă, dar şi faţă de comunitate în general. Prevenirea margina-
lizării sociale a minorilor sancţionaţi presupune un proces de normalizare a situaţiei
personale şi sociale a acestora, proces desfăşurat pe diferite arii de intervenţie: dez
voltarea responsabilităţii, dobândirea unor norme de coabitare şi a unor valori sociale
individuale, combinat cu formarea unor abilităţi sociale. O atenţie deosebită trebuie să
se acorde menţinerii şi îmbunătăţirii relaţiilor dintre minor şi familia sa. Minorul trebuie
să fie încurajat să menţină sau să stabilească relaţii cu persoane sau organizaţii din
exterior, care să poată favoriza interesele familiei sale şi propria sa readaptare socială.
Procesul de resocializare a minorului trebuie să aibă în vedere permanent relaţia care
trebuie să existe între intervenţia de tip juridic-administrativ şi cea de tip consiliere, atât
în timpul executării măsurii educative, cât şi după executarea ei, când se urmăreşte
reinserţia postpenală a fostului deţinut.
Formarea profesională a minorilor se realizează, în funcţie de opţiunile şi aptitudinile
lor, prin programe de iniţiere, calificare, recalificare, perfecţionare şi specializare,
stabilite de administraţia centrului, în colaborare cu personalul specializat al agenţiilor
pentru ocuparea forţei de muncă, precum şi cu alţi furnizori de formare profesională
acreditaţi. în conţinutul certificatului de absolvire nu se fac menţiuni cu privire la
desfăşurarea cursurilor în perioada executării măsurii educative privative de libertate.
Cursurile se organizează în spaţii anume destinate din cadrul centrelor sau ale
furnizorilor de formare profesională acreditaţi, în condiţiile stabilite prin acorduri
încheiate între administraţia centrului şi fiecare furnizor, iar cheltuielile legate de
formarea profesională sunt suportate de Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul
Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Administraţia Naţională
a Penitenciarelor sau de alte persoane fizice ori juridice.
Minorii care execută măsura educativă privativă de libertate în regimul deschis pot
participa, în exteriorul centrului, la cerere, cu aprobarea directorului centrului, şi la alte
tipuri de formare profesională decât cele menţionate mai sus, iar cheltuielile legate
de formarea profesională în exteriorul centrului sunt suportate de minor sau de alte
persoane fizice sau juridice.
Administraţia Naţională a Penitenciarelor, prin direcţia de specialitate, întreprinde
demersuri pentru încheierea protocolului de colaborare cu Agenţia Naţională pentru
Ocuparea Forţei de Muncă, în vederea stabilirii cadrului general de organizare şi
desfăşurare a activităţilor de formare profesională a persoanelor internate. Centrele
întreprind, la nivel local, demersuri pentru încheierea protocoalelor de colaborare
cu agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, precum şi cu alţi furnizori acreditaţi în
vederea stabilirii condiţiilor concrete de organizare şi desfăşurare a activităţilor de
formare profesională a persoanelor internate.
în cazul minorilor din centrele educative sau de detenţie, administraţia unităţii
şcolare care asigură instruirea şcolară la nivelul centrului întreprinde demersurile
necesare pentru obţinerea documentelor care atestă nivelul de pregătire şcolară
anterior obţinut.
Alături de asigurarea cadrului instituţional pentru instruirea şcolară adecvată şi
formarea profesională a minorului, autorităţile din centrele de detenţie sau educative
350 Drept execuţional penal XVII. Executarea măsurilor ec-ca- .-
desfăşoară şi alte activităţi menite să reeduce minorul. Pentru asigurarea succesului în situaţiile susţiner ur_
acţiunii de reintegrare socială şi recuperare socială, în acelaşi timp, se înscriu şi persoanei condamnate a
desfăşurarea unor activităţi de asistenţă psihologică şi de asistenţă socială în centre. soră ori bunic sau bunică. ~
Asistenţa psihologică şi asistenţa socială se desfăşoară cu respectarea proiectului luni calendaristice.
educaţional al centrului, elaborat în condiţiile stabilite prin regulamentul de aplicare a Directorul centrului educai
Legii nr. 254/2013, iar activităţile ce ţin de asistenţă psihologică şi asistenţă socială în începutul fiecărui an. secreta'
centre sunt realizate de personalul din compartimentele de specialitate ale acestora, cu de recompensare, aviza:e '-a:
participarea familiei, a instituţiilor publice, a asociaţiilor şi fundaţiilor, precum şi a altor acordarea recompensele' ts
reprezentanţi ai societăţii civile. Ele se desfăşoară în funcţie de nevoile de dezvoltare sare se realizează, lunar > :
ale persoanei internate şi de posibilităţile de reintegrare socială a acesteia, atât în rârea fiind luată cu ma c 'ta 'a
interiorul centrului, cât şi în comunitate. prevăzute la art. 170 aJ - ' d
Autorităţile nu neglijează nici efortul de a îmbogăţi bagajul de cunoştinţe şi informaţii să se asigure o creştere recea
al minorilor, prin asigurarea accesului liber la mass-media, la reviste, cărţi etc. în a acestora, în context s t —^2
fiecare centru de detenţie sau educativ funcţionează o bibliotecă. Fondul de carte este tipurilor de recompense
asigurat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, din subvenţii bugetare, venituri Deţinuţii împotriva c ă ra cu
proprii, precum şi din sponsorizări sau donaţii. Pentru minori, administraţia centrului finalizată, precum ş c© :.a*e
se îngrijeşte ca programele TV difuzate să nu prejudicieze dezvoltarea armonioasă recompensaţi.
a personalităţii acestora. Legiuitorul a înţeles să 5
recompensele diferit de Q0 2
§ 1 2 . R e c o m p e n s e le , în v o ir e a d in m o t iv e u m a n it a r e Aceste motive sunt delennM l
considerate astfel de facte
Prin recompensă se înţelege o răsplată, o gratificaţie, un bun material sau spiritual respectarea program., „ z in c
acordat pentru a compensa un serviciu sau o acţiune realizată ori, altfel spus, o de igienă din centru c-srccs
apreciere a rezultatelor muncii, a unor merite sau realizări. recalificare profesiona = a val
Practica şi teoria penitenciară, dar mai ales legile privind executarea pedepselor munca prestată în c e n r- a r
privative de libertate şi regulamentele de aplicare a acestora au făcut din instrumentul interacţioneazăîn cen:'_ â t -
recompenselor un element important al executării pedepselor şi măsurilor educative în procesul educativ ş te - " " ,
privative de libertate. De fapt, recompensa este un stimulent puternic al educării omului precum şi pentru un com o:".
în general. Aşa fiind, ea are valoare şi în materia reeducării minorilor. Recompensa faţă de personalul c e r:'___D
trebuie acordată doar în măsura în care minorul a recepţionat conduitele pozitive şi când minorul şi-a pus în pena
conforme cu legea, conştientizând în acelaşi timp că are obligaţia să îşi inhibe pornirile elaborat lucrări ştiinţ f ce r c u n
din reflex care au reprezentat deprinderile sale comportamentale până la acel moment, minori, a prevenit sau z i : : -
puternic influenţate de mediul în care a trăit. asupra personalului etc.
Sistemul de recompense stabilit pentru minorii aflaţi în centre este menit să încu în centrele educat.e s
rajeze o conduită bună a acestora, corelativ cu o dezvoltare a simţului responsabili recompense:
tăţii şi pentru stimularea interesului şi cooperării la tratamentul aplicat (receptivitate a) ridicarea unei m â s -' d s
şi implicare în funcţie şi de dotările intelectuale şi capacitatea de efort ale fiecăruia). b) suplimentarea numâ.^ j
Recompensele constituie un mijloc de individualizare a regimului de executare a c) suplimentarea d r e c . ' :
măsurii educative privative de libertate ce se acordă minorilor care au o bună conduită d) trimiterea în tabele s e
(disciplinată) şi au dovedit stăruinţă în muncă (rezultate bune la învăţătură) sau în instituţii ori organizaţii:
cadrul activităţilor educative, culturale ori terapeutice, de consiliere psihologică şi e) învoirea, cu o durată :e
asistenţă socială sau cele de instruire şcolară şi formare profesională, precum şi centrul;
celor care au prevenit producerea unor situaţii de risc pentru siguranţa centrului, f) învoirea, la sfârşit de sârtt
pentru alţi minori, personal sau alte persoane. O recompensă poate fi acordată unui de domiciliu a persoane -*e -
minor o singură dată în cursul unei luni calendaristice, la sesizarea personalului care g) învoiri în familie. în t~ c x
desfăşoară activităţi directe cu acesta. dar nu mai mult de 45 de z e t
h) învoirea pentru motr.e j
în situaţiile susţinerii unui examen de către persoana condamnată şi participării

persoanei condamnate la înhumarea soţului sau soţiei, unui copil, părinte, frate sau
soră ori bunic sau bunică, minorii pot fi recompensaţi de mai multe ori în cursul unei
luni calendaristice.
Directorul centrului educativ şi al centrului de deţinere desemnează prin decizie, la
începutul fiecărui an, secretarul comisiei pentru acordarea recompenselor. Rapoartele
de recompensare, avizate negativ de către şeful secţiei, se înaintează comisiei pentru
acordarea recompenselor, însoţite de motivare. Analizarea rapoartelor de recompen
sare se realizează, lunar, în cadrul comisiei pentru acordarea recompenselor, hotă
rârea fiind luată cu majoritatea simplă a voturilor membrilor acesteia. Recompensele
prevăzute la art. 170 alin. (1) din lege se acordă, de regulă, în mod gradual, astfel încât
să se asigure o creştere treptată a gradului de responsabilizare şi libertate de mişcare
a acestora, în context stimulativ, precum şi punerea în valoare, în egală măsură, a
tipurilor de recompense.
Deţinuţii împotriva cărora a fost declanşată procedura disciplinară şi care nu a fost
finalizată, precum şi cei care se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare nu pot fi
recompensaţi.
Legiuitorul a înţeles să statueze în lege motivele pentru care se pot acorda
recompensele diferit de cele care stau la baza acordării lor pentru condamnaţii adulţi.
Aceste motive sunt determinate de fapte de bună comportare şi fapte de merit. Pot fi
considerate astfel de fapte, următoarele: respectarea disciplinei şi a ordinii din centru,
respectarea programului zilnic, respectarea dispoziţiilor conducerii centrului, a regulilor
de igienă din centru, participarea la activităţile de instruire şcolară, de calificare şi
recalificare profesională, la viaţa culturală, sportivă, de consiliere juridică şi socială etc.,
munca prestată în centru, alte acte pozitive de conduită faţă de persoanele cu care
interacţionează în centru (alţi minori, personalul din centru), pentru interesul manifestat
în procesul educativ şi pentru participarea activă la activităţile organizate în centru,
precum şi pentru un comportament adecvat faţă de celelalte persoane internate şi
faţă de personalul centrului. De asemenea, putem să mai avem în vedere şi situaţiile
când minorul şi-a pus în pericol viaţa pentru a salva alte vieţi sau bunuri din centru, a
elaborat lucrări ştiinţifice recunoscute ca valoroase, a contribuit la reeducarea celorlalţi
minori, a prevenit sau zădărnicit acţiuni ostile din partea unor minori (evadări, atacuri
asupra personalului etc.).
în centrele educative şi în centrele de deţinere se pot acorda următoarele
recompense:
a) ridicarea unei măsuri disciplinare aplicate anterior;
b) suplimentarea numărului convorbirilor on-line;
c) suplimentarea drepturilor la pachete şi/sau vizite;
d) trimiterea în tabere şi excursii organizate de centru sau în colaborare cu alte
instituţii ori organizaţii;
e) învoirea, cu o durată de maximum 24 de ore, în localitatea în care este situat
centrul;
f) învoirea, la sfârşit de săptămână, cu o durată de maximum 48 de ore, în localitatea
de domiciliu a persoanei internate;
g) învoiri în familie, în timpul vacanţelor şcolare, pe o perioadă de cel mult 15 zile,
dar nu mai mult de 45 de zile pe an;
h) învoirea pentru motive umanitare, pe o durată de cel mult 10 zile.
352 Drept execuţional penal XVII. Executarea măsurilor ec_c3^
în ceea ce priveşte competenţa de acordare, recompensele indicate mai sus se în situaţii de catast'i-e.
acordă de către consiliul educativ sau de comisia pentru stabilirea, individualizarea survenită neaşteptat sa_ r
şi schimbarea regimului de executare a măsurii educative a internării în centrul de beneficiari pot efectua :
detenţie, la propunerea personalului care desfăşoară activităţi directe cu persoanele de membrii de familie sa_ az<
internate, cu excepţia învoirilor care depăşesc 48 de ore, care se acordă de către sau a altor motive just * : 5:5
directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, la propunerea consiliului on-line de 4 ori pe lună EXn
educativ sau a comisiei. minorii aflaţi în una d irre 5
a) Ridicarea unei măsuri disciplinare aplicate anterior. Prin acordarea acestei a unuia dintre membr *=~ -=
recompense se stimulează şi se încurajează minorul care a suferit un „rău” necesar pe întinderea evenimer:e : *
ca urmare a aplicării unei măsuri disciplinare aplicate ca urmare a comiterii unei Minorii pot benefic a za jt
abateri disciplinare. Este de apreciat că minorul sancţionat a dat dovezi temeinice că c) Suplimentarea drez
s-a îndreptat, că se încadrează în disciplina şcolară, respectă regulamentul de ordine de bunuri şi bani. NumânJ şi
interioară al centrului educativ sau, după caz, de detenţie, programul zilnic de activităţi lui justiţiei. Minorii pc: z - ~ 5
şi tot ceea ce presupune Planul de intervenţie recuperativă personalizat. Dobândirea nominală. Aceste s l - ~ za :
unei conduite pozitive permanente, a unor deprinderi cerute de normele sociale, utile măsurii educative privarve 3
pentru orice membru al societăţii, îndrituieşte şi argumentează soluţia de reducere a pentru exercitarea d*-ez~_ j s
duratei de executare a unei măsuri disciplinare prin revocarea ei şi revenirea la situaţia cale, pentru expertize m ezia
anterioară sancţionării. Minorul trebuie să confirme că şi-a modificat ierarhia valorilor igienă (prosoape, ch c: ~ a o .
sociale, punând în prim-plan credinţa în Adevăr, Frumos, Bine, respectul pentru lege, pagubelor cauzate Ir oerzrj. s
demnitatea umană, respectul interuman şi mai ales al legii morale, cultivarea virtuţii minorii pot achiziţior a re
şi îndeplinirea datoriei. Minorii pot prim ş 2 za:r-a
Desigur, o astfel de recompensă poate fi aplicată limitativ, doar minorilor care sunt religioase importante a±e d j u
în executarea unei sancţiuni disciplinare, deoarece doar pentru aceştia este eficientă drept este o expres e a dosim
şi constituie o gratificaţie sau o răsplată a conduitei corijate şi corespunzătoare regu timp posibilitatea de a a.ea
lamentelor. Acordarea acestei recompense trebuie făcută cu multă atenţie, deoarece viaţa liberă, la m om e"e ~ zo
„subiectul pasiv” - minorul - este o persoană care a continuat să aibă şi în centrul în condiţiile în care — c r
educativ sau, după caz, de detenţie un comportament necorespunzător, de încălcare alimente ce pot fi primite d e c
a obligaţiilor impuse, a ordinii şi a disciplinei din centru. lunare. Aceste pachete o:* - a
Recompensa se va acorda de către consiliul educativ sau de către comisia pentru trimiterea lor prin ser. c «ezcşs
stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare a măsurii educative vizitelor membrilor de ;a - e 5
a internării într-un centru de detenţie, la propunerea personalului care desfăşoară persoane prin sectoru ze . r -
activităţi directe cu persoanele internate. sectorul de vizite al cec—^ j -
b) Suplimentarea numărului convorbirilor on-line. Acest drept este o expresie a să poată fi controlate De aza
noilor tehnologii şi realizări ale inteligenţei omeneşti care au pătruns şi în mediul încălzire, coacere, fie-oe'e or
execuţional penal. Convorbirile on-line permit menţinerea unor legături mai strânse excepţia cafelei, cea,. _ 5 a:
între minorii depuşi în centre şi familie, cu scopul dezvoltării şi menţinerii unei legături se va efectua obligator u m a
de încredere reciprocă, în vederea atingerii scopului comun de însuşire a trăsăturilor produse interzise, c u - a* c c
psiho-morale şi regulilor de conduită necesare convieţuirii în societate, familie. droguri, bani, scrisori şi afte as
Sporirea numărului legăturilor minorului cu membrii familiei sale prin intermediul are o eficienţă de 100c: E i e
convorbirilor on-line îi asigură acestuia obţinerea de informaţii de la ei, creează posibi se evita ca unele bunu- să * e
litatea obţinerii suportului moral din partea lor, necesar pentru minor pentru a suporta în centru, care au o anu—zâ =jt
mai uşor rigorile regulamentului din centru. Desigur, este necesar să fie asigurată în camera specială de dezczra
confidenţialitatea acestor convorbiri, iar cheltuielile ocazionate de un număr supli află minorii. Bunurile de f i : 5 -
mentar de convorbiri se suportă de către apelant. Categoriile de persoane internate, fi păstrate în bagajul de ca~e'ă
numărul şi durata comunicărilor on-line, precum şi modalitatea de acordare a acestora unde minorul, la nevoie p ie z
se stabilesc prin regulamentul de aplicare a legii. Pentru menţinerea ecâ-_-
persoane şi organizaţii, a a - - r
în situaţii de catastrofe, calamităţi, boală gravă a unuia dintre membrii familiei

survenită neaşteptat sau în alte situaţii temeinic justificate, minorii identificaţi ca
beneficiari pot efectua convorbiri on-line. De asemenea, minorii, dacă nu sunt vizitaţi
de membrii de familie sau aparţinători, din cauza distanţei mari de la domiciliu la centru
sau a altor motive justificate, pot primi o astfel de recompensă. Minorii pot comunica
on-line de 4 ori pe lună. Durata comunicării on-line este de 30 de minute, iar pentru
minorii aflaţi în una dintre situaţiile arătate mai sus (catastrofe, calamităţi, boală gravă
a unuia dintre membrii familiei survenită neaşteptat sau alte situaţii temeinic justificate
pe întinderea evenimentelor), durata este de 1 oră zilnic.
Minorii pot beneficia de un număr mai mare de 4 ori pe lună cu titlu de recompensă.
c) Suplimentarea drepturilor la pachete şi/sau vizite. Minorii au dreptul la primirea
de bunuri şi bani. Numărul şi greutatea pachetelor se stabilesc prin ordin al ministru
lui justiţiei. Minorii pot primi şi sume de bani, care se vor consemna în fişa contabilă
nominală. Aceste sume de bani pot fi folosite de către minori în timpul executării
măsurii educative privative de libertate şi pot fi folosite pentru convorbiri telefonice,
pentru exercitarea dreptului la corespondenţă, pentru efectuarea unor analize medi
cale, pentru expertize medicale, pentru achiziţionarea de bunuri de uz personal, de
igienă (prosoape, chilot, maiou, săpun, pastă de dinţi, detergenţi etc.), pentru repararea
pagubelor cauzate în centru sau pentru plata transportului la domiciliu. De asemenea,
minorii pot achiziţiona fructe, legume, sucuri, alimente, ceai, lapte, apă minerală.
Minorii pot primi şi 3 pachete cu alimente în aceleaşi condiţii cu ocazia sărbătorilor
religioase importante ale cultului sau religiei proprii şi cu ocazia zilei de naştere. Acest
drept este o expresie a posibilităţii de a asigura legătura cu familia, creând în acelaşi
timp posibilitatea de a avea un regim alimentar îmbunătăţit asemănător cu cel din
viaţa liberă, la momente importante din viaţă.
în condiţiile în care minorul a fost recompensat, creşte numărul pachetelor cu
alimente ce pot fi primite de către acesta peste prevederile legale privind drepturile
lunare. Aceste pachete pot fi primite cu ocazia vizitelor membrilor de familie, deoarece
trimiterea lor prin serviciile poştale sub forma unor pachete este interzisă. Dacă numărul
vizitelor membrilor de familie a fost epuizat, se vor putea trimite prin intermediul altor
persoane prin sectorul de vizite al centrului. Produsele alimentare ce se primesc prin
sectorul de vizite al centrului trebuie să îndeplinească condiţiile de igienă, siguranţă,
să poată fi controlate. De aceea, nu pot fi primite produse alimentare care necesită
încălzire, coacere, fierbere ori alte tratamente termice înainte de a fi consumate, cu
excepţia cafelei, ceaiului şi laptelui. La primirea pachetului cu produse sau alimente
se va efectua obligatoriu un control, pentru a se evita introducerea în centru a unor
produse interzise, cum ar fi băuturi alcoolice, obiecte ascuţite sau tăioase, arme,
droguri, bani, scrisori şi alte asemenea bunuri. Desigur, nu întotdeauna acest control
are o eficienţă de 100%. El permite însă realizarea unei evidenţe a bunurilor, pentru a
se evita ca unele bunuri să fie luate prin forţă sau ameninţări de către alţi minori aflaţi
în centru, care au o anumită autoritate asupra celorlalţi. Bunurile primite se vor depune
în camera specială de depozitare a alimentelor de pe lângă fiecare cameră în care se
află minorii. Bunurile de folosinţă personală sunt evidenţiate în fişa de magazie şi pot
fi păstrate în bagajul de cameră al minorului sau în magazia de bagaje a centrului, de
unde minorul, la nevoie, poate să le ridice pentru folosire.
Pentru menţinerea legăturii cu familia şi pentru realizarea contactului cu diverse
persoane şi organizaţii, administraţia centrului asigură posibilitatea vizitării persoanelor
354 Drept execuţional penal XVII. Executarea măsurilor ec_:=—
internate. Vizitele se ţin în spaţii special amenajate, cu dispozitive de separare sau - minorul să fi urmat curs
încăperi fără separator, sub supravegherea vizuală a personalului centrului, directă şi a beneficiat anterior de ce
sau prin intermediul unor sisteme electronice. Minorii pot fi vizitaţi de părinţi, rudele care se află centru sau oe re
până la gradul al IV-lea inclusiv, de alte persoane, cu aprobarea scrisă a directorului - să aibă o legătura penT
centrului, pe parcursul unui program zilnic de 12 ore, cu o durată de 30 de minute soanele care îl au sub sucra
până la două ore, în funcţie de numărul solicitărilor de acordare a vizitelor şi de spaţiile - familia să aibă cor r~ :
existente în cursul unei zile de o singură vizită. să îi asigure pe perioaoa
Minorii pot comunica în limba maternă atât între ei, cât şi cu persoanele care le - să aibă media gene'e
vizitează. purtare cel puţin 9 (nouă
în condiţii normale, numărul şi periodicitatea vizitelor este de 7 vizite/lună, iar - să nu aibă o compc**aa
minorii pentru care nu s-a stabilit încă regimul de executare beneficiază de 5 vizite/ Condiţia privind punerea i
lună. Tinerele minore gravide ori care au născut, pentru perioada în care îngrijesc este îndeplinită prin star ea
copilul în locul de deţinere, beneficiază de 8 vizite/lună. în situaţia în care minorul a mai întâi minorul cu p ' . e a
fost recompensat, se va depăşi numărul de 7 vizite, respectiv 5 vizite/lună. pectat cât timp este p eoa: s.
Persoanele aflate în vizită se vor supune unui control specific. data şi ora la care trer - a e
d) Trimiterea în tabere şi excursii organizate de centru sau în colaborare cu alte consecinţele nerespectă' a:
instituţii ori organizaţii. O altă recompensă care se poate acorda minorilor aflaţi în locale sau la organele re zoi
centre este şi aceea de trimitere în tabere şi excursii. Centrul educativ sau de detenţie, marea prezenţei în acea o ra
în colaborare cu parteneri din comunitate, fie organizaţii sau instituţii, organizează mai mari de 24 de ore.
pe perioada vacanţei de vară excursii şi tabere, recompensând în acest mod minorii în cazul minorilor cu t ara
care au obţinut rezultate deosebite la învăţătură şi au avut un comportament pozitiv care pentru deplasare recess
în anul şcolar. Această recompensă urmăreşte stimularea comportamentului pozitiv reprezentanţii legai on. r_ ră
al minorilor, încurajându-i să participe la activităţi valorizatoare, precum şi menţinerea angajamentul de ma s-e a.
unei legături permanente cu societatea civilă, pentru formarea şi dezvoltarea unor înmânează actul de învoire. a
deprinderi şi atitudini necesare reintegrării acestora în comunitate. care este acordată învo 'ea «
e) învoirea din centru, cu o durată de maximum 24 de ore, în localitatea în care este de către minor. Despre - . : -
situat centrul, învoirea, la sfârşit de săptămână, cu o durată de maximum 48 de ore, în organele de poliţie a* a*e - ~
localitatea de domiciliu a persoanei internate, învoirea în familie, în timpul vacanţelor şi Inspectoratul G ere'a a Pt
şcolare, pe o perioadă de cel mult 15 zile, dar nu mai mult de 45 de zile pe an, precum supuşi în mod obligatoriu u n a
şi învoirea pentru motive umanitare, pe o durată de cel mult 10 zile. învoirea din motive bagajelor. Cu eventuaee s j *i
umanitare se poate acorda pentru participarea persoanei internate la înhumarea unui în centru se procedează a *e
membru de familie, a oricărei persoane cu care are puternice legături afective, pentru sunt admise pachete c- a —e
soluţionarea unor probleme sociale, medicale sau pentru sprijinirea familiei, precum în cazul în care minocw
şi în caz de calamitate. de măsuri. Astfel, în s :_a: a n
învoirea pentru maximum 24 de ore şi învoirea pentru maximum 48 de ore se acordă sunt sesizate organele ce 1
de către consiliul educativ sau de către comisia pentru stabilirea, individualizarea darea în urmărire a r noru _
şi schimbarea regimului de executare a măsurii educative a internării în centrul de în situaţia în care. ir irsa
detenţie. învoirile care depăşesc 48 de ore sunt acordate de către directorul general învoirea şi până la pure'ea -
al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, la propunerea consiliului educativ sau au apărut elemente no ca e -.
a comisiei pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare a sau comisia pentru stac- -ea
măsurii educative a internării în centrul de detenţie. a măsurii educative a n îe ^ ă r
Minorilor cărora li s-a acordat învoirea la sfârşit de săptămână sau în perioada al Administraţiei Naţionale a F
vacanţelor pot beneficia de aceste recompense numai dacă sunt preluaţi de la centru acorde, făcându-se mer:
de către un părinte/membru de familie sau de către reprezentantul legal. Pot beneficia
de recompensa cu învoire în familie pe perioada vacanţelor şcolare persoanele
internate care îndeplinesc următoarele condiţii:
- se execută în maximum două luni de la data acordării acesteia:
- minorul să fi urmat cursuri de şcolarizare, să fi avut o conduită constant pozitivă

şi a beneficiat anterior de cel puţin o dată de recompensa cu învoirea în localitatea în
care se află centru sau de recompensa cu învoirea la sfârşit de săptămână;
- să aibă o legătura permanentă cu familia şi să existe indicii că părinţii sau per
soanele care îl au sub supraveghere au autoritate asupra lui;
- familia să aibă condiţii decente de trai şi mijloace suficiente de întreţinere care
să îi asigure pe perioada învoirii un comportament corespunzător;
- să aibă media generală, semestrială sau anuală de cel puţin 6 (şase), iar la
purtare cel puţin 9 (nouă);
- să nu aibă o comportare de natură a afecta siguranţa centrului.
Condiţia privind punerea în executare în două luni de la acordarea recompensei
este îndeplinită prin stabilirea datei de către directorul centrului. Tot acesta instruieşte
mai întâi minorul cu privire la anumite obligaţii pe care acesta din urmă le are de res
pectat cât timp este plecat şi minorul semnează un angajament. Astfel, sunt stabilite
data şi ora la care trebuie să se înapoieze, regulile pe care trebuie să le respecte şi
consecinţele nerespectării acestora, obligativitatea prezentării la autorităţile publice
locale sau la organele de poliţie din localitatea în care se deplasează, pentru confir
marea prezenţei în acea localitate, atât la sosire, cât şi la plecare, în cazul unei învoiri
mai mari de 24 de ore.
în cazul minorilor cu capacitate de exerciţiu restrânsă ori al celor cu dizabilităţi,
care pentru deplasare necesită însoţitor, administraţia centrului înştiinţează în timp util
reprezentanţii legali ori, după caz, rudele până la gradul IV inclusiv, care semnează
angajamentul de mai sus alături de minor. La ieşirea din centru, minorului i se
înmânează actul de învoire, care face dovada identităţii şi a intervalului de timp pentru
care este acordată învoirea, iar cheltuielile efectuate pe timpul învoirii sunt suportate
de către minor. Despre învoire serviciul de evidenţă informează, înainte de plecare,
organele de poliţie aflate în raza localităţii unde se deplasează persoana respectivă
şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră. La revenirea în centru, minorii sunt
supuşi în mod obligatoriu unui examen medical şi unui control amănunţit, corporal şi al
bagajelor. Cu eventualele sume de bani sau bunuri cu care se prezintă la întoarcerea
în centru se procedează la fel ca în situaţia depunerii în centru, cu precizarea că nu
sunt admise pachete cu alimente decât în limita drepturilor.
în cazul în care minorul nu înţelege să respecte angajamentul luat, se impun luarea
de măsuri. Astfel, în situaţia neprezentării la timp după ce termenul învoirii a expirat,
sunt sesizate organele de poliţie, în vederea declanşării procedurilor specifice pentru
darea în urmărire a minorului.
în situaţia în care, în intervalul de timp scurs de la aprobarea recompensei cu
învoirea şi până la punerea în aplicare, minorul săvârşeşte o abatere disciplinară sau
au apărut elemente noi care nu mai justifică acordarea recompensei, consiliul educativ
sau comisia pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare
a măsurii educative a internării în centrul de detenţie ori, după caz, directorul general
al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor poate dispune ca recompensa să nu se
acorde, făcându-se menţiuni în acest sens pe raportul de recompensare.
356 Drept execuţional penal XVII. Executarea măsurilor ec-c=—<
§13. Obligaţiile şi interdicţiile persoanelor internate b) organizarea, sprij^ 'as

pasive sau active ori arte a a
13.1. Obligaţii disciplina şi siguranţa ce^*'_
c) iniţierea sau pane za-
Persoanele internate au în primul rând următoarele obligaţii: educative privative de oe'-.a
a) să frecventeze cursurile de instruire şcolară până la nivelul învăţământului d) introducerea în c e n n :
general obligatoriu; stupefiante, băuturi alcoc :e
b) să participe la cursurile de formare profesională, precum şi la alte activităţi fără prescripţie medica ă :e
organizate în centru, în beneficiul reintegrării sociale. e) sustragerea în once - :
Cu alte cuvinte, trebuie arătat că internarea într-un centru educativ sau de detenţie f) instigarea altor pers c a i
implică în mod automat disciplină şi ordine, respectarea unor obligaţii pe care le au g) stabilirea de reia: : _ oe
minorii şi toleranţă zero faţă de orice încălcare a acestora. Măsurile educative, în centrului, cu scopul de a ~z -e
general, dar cele privative de libertate în special, sunt menite, prin aplicarea lor, să de executare a măsur z* sau
conducă la remodelarea şi resocializarea minorului sancţionat penal. h) sustragerea sa^ : s r j
Potrivit art. 172 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, minorii aflaţi în aceste centre au aparţinând centrului, peisanari
şi obligaţiile generale pe care la au condamnaţii în penitenciare, prevăzute de art. 81 află în vizită, precum ş a : /
din lege, şi anume: i) prezenţa în zone ~:arz
a) să se supună percheziţiei cu ocazia primirii în centru, precum şi pe parcursul stabilite prin regulam e". :
executării măsurii educative privative de libertate, ori de câte ori este necesar; revenire în centru;
b) să respecte regulile stabilite de administraţia centrului pe perioada cât au învoire j) introducerea în cer:-_ : t
sau în cazul desfăşurării de activităţi, fără supraveghere, în exteriorul centrului; utilizarea sau transrr :en= :
c) să se conformeze dispoziţiilor date de organele judiciare; pun în pericol sigurar:a zero
d) să respecte regulile de igienă individuală şi colectivă în camera de deţinere şi telefoane mobile, acces:n ae
în alte spaţii comune, precum şi indicaţiile medicului; decât cele admise:
e) să întreţină în mod corespunzător bunurile încredinţate de administraţia centrului k) substituirea ider:*ă: j
şi bunurile din dotarea unităţilor unde prestează munca; l) împiedicarea, cu nzeni
f) să respecte programul zilnic; derulează în centru:
g) să respecte repartizarea pe camerele de deţinere; m) oferirea sau dă'ea za :
h) să manifeste o atitudine cuviincioasă faţă de orice persoană cu care intră în n) obţinerea sau ncena*:
contact; servicii, cadouri sau a :e ~ a
i) să aibă o ţinută decentă, curată şi îngrijită; la persoanele care execută
j) să îndeplinească în bune condiţii activităţile la care participă; persoane internate, o r e : - - s
k) să declare, conform realităţii, nivelul de instruire şcolară sau pregătire profesională; o) comunicarea cu e «~a- : -
l) să respecte orice altă obligaţie care rezultă din lege, din regulamentul de aplicare stabilite prin reglem er:â' a *n
a acesteia, din ordinele şi deciziile emise în baza acestora şi din regulamentul de p) ameninţarea persone. j .
ordine interioară al centrului. se află în vizită, a celor a :a p<
Enunţând aceste obligaţii, constatăm că ele se referă la condiţiile generale de q) utilizarea în mod necone
internare şi de organizare a centrelor, la ordinea interioara, la cooperarea în activităţile ziţie de administraţia cem niu
în care este implicat minorul şi la actul educaţional de reformare. r) tulburarea oraru - z - c =
s) exprimarea, în p^b : :
13.2. Interdicţii ş) împiedicarea sau -;a-z
petrecute în centru;
Minorilor le sunt interzise următoarele [art. 172 alin. (1) raportat la art. 82 din Legea t) desfăşurarea de a r
nr. 254/2013]: centrului sau altor persoara
a) exercitarea sau încercarea de exercitare de acte de violenţă asupra personalului, ţ) autoagresiunea în c r za
persoanelor care execută misiuni în centru sau care se află în vizită, asupra celorlalte u) practicarea jocur or za
persoane internate, precum şi asupra oricăror altor persoane; v) fumatul în alte locu^ za-:
b) organizarea, sprijinirea sau participarea la revolte, răzvrătiri, acte de nesupunere

pasive sau active ori alte acţiuni violente, în grup, de natură să pericliteze ordinea,
disciplina şi siguranţa centrului;
c) iniţierea sau participarea la acte de sustragere de la executarea măsurilor
educative privative de libertate;
d) introducerea în centru, producerea, deţinerea, comercializarea sau consumul de
stupefiante, băuturi alcoolice ori de substanţe toxice sau ingerarea de medicamente
fără prescripţie medicală, de natură să creeze tulburări de comportament;
e) sustragerea în orice mod de la executarea unei sancţiuni disciplinare;
f) instigarea altor persoane internate la săvârşirea de abateri disciplinare;
g) stabilirea de relaţii cu persoane internate sau persoane din interiorul ori exteriorul
centrului, cu scopul de a împiedica înfăptuirea justiţiei sau aplicarea normelor regimului
de executare a măsurilor educative privative de libertate;
h) sustragerea sau distrugerea unor bunuri sau valori de la locul de muncă ori
aparţinând centrului, personalului, persoanelor care execută activităţi în centru sau se
află în vizită, precum şi a bunurilor aparţinând altor persoane, inclusiv celor internate;
i) prezenţa în zone interzise sau la ore nepermise în anumite spaţii din centru,
revenire în centru;
j) introducerea în centru, procurarea, confecţionarea, deţinerea, schimbul, primirea,
utilizarea sau transmiterea de arme, materiale explozive, obiecte şi substanţe care
pun în pericol siguranţa centrului, misiunilor sau a persoanelor, bani, medicamente,
telefoane mobile, accesorii ale telefoanelor mobile, bunuri sau alte valori, în alte condiţii
decât cele admise;
k) substituirea identităţii unei alte persoane;
l) împiedicarea, cu intenţie, a desfăşurării programelor şi activităţilor care se
derulează în centru;
m) oferirea sau darea de bani ori alte foloase personalului centrului;
n) obţinerea sau încercarea de obţinere, prin violenţă, constrângere, promisiuni,
servicii, cadouri sau alte mijloace, de avantaje morale ori materiale de la personal, de
la persoanele care execută misiuni în centru sau care se află în vizită ori de la celelalte
persoane internate, precum şi de la orice altă persoană;
o) comunicarea cu exteriorul centrului, în alte condiţii şi prin alte metode decât cele
stabilite prin reglementările în vigoare;
p) ameninţarea personalului, a persoanelor care execută misiuni în centru sau care
se află în vizită, a celorlalte persoane internate, precum şi a oricăror altor persoane;
q) utilizarea în mod necorespunzător sau în alte scopuri a bunurilor puse la dispo
ziţie de administraţia centrului;
r) tulburarea orarului zilnic sau a liniştii, inclusiv după ora stingerii până la deşteptare;
s) exprimarea, în public, prin gesturi sau acte obscene ori care atrag oprobriul;
ş) împiedicarea sau încercarea împiedicării aflării adevărului în cazul incidentelor
petrecute în centru;
t) desfăşurarea de acţiuni care urmăresc aducerea de prejudicii administraţiei
centrului sau altor persoane;
ţ) autoagresiunea în orice mod şi prin orice mijloace;
u) practicarea jocurilor de noroc cu scopul de a obţine foloase;
v) fumatul în alte locuri decât cele permise;
358 Drept execuţional penal XVII. Executarea măsurilor eaucac*»
x) orice manifestare cu caracter discriminatoriu, care aduce atingere demnităţii nr. 254/2013, intitulat .R ecor
umane prin deosebirea, excluderea, restricţia sau preferinţa pe bază de rasă, naţiona nelor condamnate. Ele s l ": j
litate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică, avere, internate faţă de care se
origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infecţie HIV/SIDA, Sancţiunile discipl nare ş»
precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recu într-un centru educativ sa_ o
noaşterii, folosinţei sau exercitării în condiţii de egalitate a drepturilor fundamentale; să conducă la implicarea lor
y) desfăşurarea oricăror altor acţiuni interzise prin lege. ele reuşind să asigure s a :s r
apropiere de cei din juru
§14. Abaterile şi sancţiunile disciplinare
§15. Liberarea perscs*
Legiuitorul a înţeles să precizeze în lege care fapte pot constitui abateri disciplinare
centrul de detenţie sau -
grave sau foarte grave, care atrag aplicarea unor sancţiuni disciplinare.
Constituie abateri disciplinare foarte grave încălcarea dispoziţiilor prevăzute la zilnice, continuarea execi
art. 172 alin. (2) din Legea nr. 254/2013, adică obligaţia de a frecventa cursurile de penitenciar
instruire şcolară până la nivelul învăţământului general obligatoriu şi de a participa la
cursurile de formare profesională, precum şi la alte activităţi organizate în centru, în 15.1. înlocuirea măsur
beneficiul reintegrării sociale. educativ cu măsura e d -:a t
Potrivit art. 173 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, dispoziţiile art. 100 din lege privind
abaterile disciplinare ale persoanelor care execută pedepse privative de libertate în înainte de împlinirea . r ~
penitenciar se aplică în mod corespunzător şi în privinţa minorilor internaţi în centre măsura internării în cenrz oe
de detenţie sau educative. asistării zilnice, dacă incez
Sancţiunile care pot fi aplicate minorilor în cazul săvârşirii abaterilor disciplinare art. 125 alin. (4) C. pen. Dea
sunt: liberate din centrul resperr.
a) avertismentul; Astfel, în cazul în care pe dl
b) suspendarea dreptului de a participa la activităţi culturale, artistice şi sportive, însuşirea cunoştinţelor ş:c a =
pe o perioadă de cel mult o lună; reintegrării sociale, după e>ec.
c) suspendarea dreptului de a presta o muncă, pe o perioadă de cel mult o lună; poate dispune:
d) suspendarea dreptului de a primi şi de a cumpăra bunuri, cu excepţia celor a) înlocuirea intemăr o. ~
necesare pentru igiena individuală şi exercitarea drepturilor la apărare, petiţionare, cu durata internării nee«e:za
corespondenţă şi asistenţă medicală, pe o perioadă de cel mult două luni; nu a împlinit vârsta de ‘ 8 ant
e) separarea de colectiv, pentru o durată de cel mult 4 ore pe zi, dar nu mai mult b) liberarea din cert^L eocc
de 5 zile consecutive. Consiliul educativ s a j ccm
Sancţiunile disciplinare prevăzute la lit. b) şi c) se aplică doar pentru fapte comise regimului de executare a r~âsj
în timpul sau în legătură cu exercitarea activităţilor respective şi sunt însoţite, în mod ciparea judecătorulu ce s -:-=
obligatoriu, de şedinţe de consiliere psihologică sau de psihoterapie. Sancţiunile dis şi a unui consilier de proba:
ciplinare prevăzute la lit. d) nu se aplică tinerelor femei însărcinate sau celor care au legii în circumscripţia căz.a sa
în îngrijire copii în vârstă de 1 an. constant pentru însuş 'ea : _-:
Persoanelor majore internate li se pot aplica sancţiunile disciplinare prevăzute mai vederea reintegrării soc a e -
sus, precum şi: cuire a internării cu măsiza ec.
a) suspendarea dreptului de a primi vizite, pe o perioadă de cel mult două luni; propunerii se ţine seama s :e
b) izolarea, pentru maximum 10 zile. Această măsură cons: *_ e :
Aceste sancţiuni sunt, de asemenea, însoţite, în mod obligatoriu, de şedinţe de tru condamnaţii majori ş ea ara
consiliere psihologică sau de psihoterapie. timpul executării măsur ş es*£
Dispoziţiile art. 101 alin. (2) şi (4)-(6) şi ale art. 102-104 se aplică în mod corespun Competenţa de a dea ce a:.-:
zător, cu privire la limitele în care se aplică, constatarea abaterilor disciplinare, sesi minorului va reveni instar:e re
zarea oricărei persoane sau din oficiu, procedura disciplinară şi plângerea împotriva consiliu sau comisie, după raz
comisiei de disciplină. Aceste reglementări sunt prevăzute în Capitolul IX din Legea documentele care atestă —
nr. 254/2013, intitulat „Recompense, abateri şi sancţiuni disciplinare” aplicate persoa

nelor condamnate. Ele sunt aplicabile în mod corespunzător şi în cazul persoanelor
internate faţă de care se impune sancţionarea disciplinară.
Sancţiunile disciplinare şi acordarea de recompense pentru persoanele internate
într-un centru educativ sau de detenţie sunt menite să stimuleze interesul minorilor,
să conducă la implicarea lor totală în toate activităţile ce se desfăşoară în centru,
ele reuşind să asigure satisfacţia personală a reuşitei, sentimentul de utilitate şi de
apropiere de cei din jurul lor.
§15. Liberarea persoanelor internate, înlocuirea măsurii internării în

centrul de detenţie sau în centrul educativ cu măsura educativă a asistării
zilnice, continuarea executării măsurii educative privative de libertate în
penitenciar
15.1. înlocuirea măsurii internării în centrul de detenţie sau în centrul

educativ cu măsura educativă a asistării zilnice şi liberarea minorului
înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, persoanelor internate li se poate înlocui

măsura internării în centrul de detenţie sau în centrul educativ cu măsura educativă a
asistării zilnice, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 124 alin. (4) şi, respectiv,
art. 125 alin. (4) C. pen. De asemenea, în aceleaşi condiţii, aceste persoane pot fi
liberate din centrul respectiv.
Astfel, în cazul în care pe durata internării minorul a dovedit interes constant pentru
însuşirea cunoştinţelor şcolare şi profesionale şi a făcut progrese evidente în vederea
reintegrării sociale, după executarea a cel puţin jumătate din durata internării, instanţa
poate dispune:
a) înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă egală
cu durata internării neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni, dacă persoana internată
nu a împlinit vârsta de 18 ani;
b) liberarea din centrul educativ, dacă persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani.
Consiliul educativ sau comisia pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea
regimului de executare a măsurii educative a internării în centrul de detenţie, cu parti
ciparea judecătorului de supraveghere a privării de libertate, în calitate de preşedinte,
şi a unui consilier de probaţiune din cadrul serviciului de probaţiune competent potrivit
legii în circumscripţia căruia se află centrul, stabileşte dacă minorul a dovedit interes
constant pentru însuşirea cunoştinţelor şcolare şi profesionale şi a făcut progrese în
vederea reintegrării sociale, în prezenţa acestuia, şi formulează propunerea de înlo
cuire a internării cu măsura educativă a asistării zilnice sau de liberare. La formularea
propunerii se ţine seama şi de perioadele de internare anterioare.
Această măsură constituie o instituţie penală similară cu liberarea condiţionată pen
tru condamnaţii majori şi ea aparţine dreptului execuţional penal, întrucât se produce în
timpul executării măsurii şi este propusă de comisia specială de la locul de internare.
Competenţa de a decide acceptarea propunerii şi, pe cale de consecinţă, a liberării
minorului va reveni instanţei de judecată competente. Propunerea formulată de către
consiliu sau comisie, după caz, cuprinsă într-un proces-verbal motivat, împreună cu
documentele care atestă menţiunile consemnate în acesta, se înaintează instanţei
360 Drept execuţional penal XVII. Executarea măsurilor ed_c=~.
competente potrivit art. 516 alin. (2) şi art. 517 alin. (2) C. proc. pen., adică instanţa în a Prin comportamentca's n
cărei circumscripţie teritorială se află centrul educativ sau de detenţie, corespunzătoare şi reintegrare a celorlalte z * '
în grad instanţei de executare. a) iniţierea de acţiur ca*
Revenirea asupra înlocuirii sau liberării, în cazul în care minorul nu respectă cu precum şi al altor persoare
rea-credinţă condiţiile de executare a măsurii educative ori obligaţiile impuse, se şi formare profesională, a :*
dispune, din oficiu sau la sesizarea serviciului de probaţiune, de instanţa care a judecat socială;
cauza în primă instanţă. b) introducerea, de: T\er&
Pentru a se ajunge la această soluţie, este nevoie de îndeplinirea unor condiţii, substanţe toxice sau a : e : : :
şi anume: a misiunilor sau a persoa-eo
a) executarea a cel puţin jumătate din durata măsurii educative; c) nerespectarea intere re
b) pe durata internării minorul a dovedit interes constant pentru însuşirea cunoştin încercarea de e x e rc ita i ce •
ţelor şcolare şi profesionale şi a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale. execută misiuni în cente, s a - :
în cazul în care constată că persoana internată nu îndeplineşte condiţiile pentru precum şi asupra orică'Of ac;
înlocuirea măsurii internării în centrul de detenţie sau în centrul educativ cu măsura revolte, răzvrătiri, acte ce
educativă a asistării zilnice sau pentru liberarea din centru, i se pune în vedere grup, de natură să p e r: zeze
acesteia, sub semnătură, că se poate adresa direct cu cerere instanţei de judecată, participarea la acte de susra
iar termenul în care se va lua din nou în analiză situaţia respectivă nu poate fi mai libertate);
mare de 4 luni, în cazul înlocuirii internării, respectiv nu mai mare de 6 luni, în cazul d) nerespectarea ir
liberării din centru. din lege (instigarea afte' ce*
Hotărârea instanţei prin care s-a dispus înlocuirea sau liberarea poate fi atacată sustragerea sau distrugere j
cu contestaţie la instanţa în circumscripţia căreia se află centrul, corespunzătoare în centrului, personalului, persoa
grad instanţei care a avut competenţa să judece apelul hotărârii prin care s-a aplicat precum şi a bunurilor ac-a.-~.-i
măsura educativă, în termen de 3 zile de la comunicare. Contestaţia formulată de Consiliul educativ sa_ coi
procuror este suspensivă de executare. O copie de pe hotărârea rămasă definitivă prin regimului de executare a " ă s
care s-a dispus înlocuirea măsurii sau liberarea din centrul educativ sau de detenţie cipareajudecătorulu d e s . : * -
se comunică serviciului de probaţiune şi organelor de poliţie competente. şi a asistentului socia 6 r z~
înlocuirea internării constituie o expresie a principiului umanismului ce străbate situaţia persoanei r t e ^ e r c
dreptul execuţional penal şi întreaga legislaţie penală a ţării noastre în general, dar prezenţa acesteia, şi p c a r zr,
ea se acordă condiţionat de o atitudine corectă faţă de muncă şi societate şi de de libertate în p e n iţe lo r
nerevenire în câmpul infracţional, astfel că pe timpul acestei încetări condiţionate a Propunerea motivată ce ca
executării măsurii educative minorul trebuie să aibă o anumită conduită. Dacă până tate în penitenciar este cuc'*ns
la împlinirea duratei măsurii educative minorul revine în câmpul infracţional, comiţând care atestă menţiunile consa
o altă infracţiune, adică are o conduită rea, instanţa revine asupra înlocuirii, minorul art. 518 C. proc. pen. nsrarca
urmând să se execute restul măsurii educative. Conduita rea constituie o dovadă că în grad instanţei de e x e c r a r
el nu s-a reeducat. Revenirea asupra înlocuirii o va dispune instanţa căreia îi revine Dispoziţiile art. 97 d - ace
competenţa să judece noua infracţiune săvârşită de minor, iar sesizarea acesteia se respectarea metodolog a ce
va face din oficiu, de către serviciul de probaţiune sau de către procuror. legii se aplică în mod coresou
într-un termen rezonac ce
15.2. Condiţiile şi procedura pentru continuarea executării măsurii educa continuareaexecutăr ~"ă5_"
tive privative de libertate în penitenciar internată este transferată ce
Naţionale a Penitencs'e c*
Dacă în cursul executării unei măsuri educative privative de libertate persoana privative de libertate în pec ne
internată, care a împlinit vârsta de 18 ani, are un comportament prin care influenţează deţinuţilor.
negativ sau împiedică procesul de recuperare şi reintegrare a celorlalte persoane
internate, administraţia centrului poate cere instanţei din circumscripţia teritorială în
care se află centrul, corespunzătoare în grad instanţei de executare, continuarea
executării măsurii educative într-un penitenciar.
Prin comportament care influenţează negativ sau împiedică procesul de recuperare

şi reintegrare a celorlalte persoane internate se înţelege:
a) iniţierea de acţiuni care conduc la nefrecventarea sau refuzul său constant,
precum şi al altor persoane internate de a participa la cursuri de instruire şcolară
şi formare profesională, la programe de educaţie, asistenţă psihologică şi asistenţă
socială;
b) introducerea, deţinerea sau traficul de arme, materiale explozive, droguri,
substanţe toxice sau alte obiecte şi substanţe care pun în pericol siguranţa centrului,
a misiunilor sau a persoanelor;
c) nerespectarea interdicţiilor prevăzute la art. 82 lit. a)-c) din lege (exercitarea sau
încercarea de exercitare de acte de violenţă asupra personalului, persoanelor care
execută misiuni în centru sau care se află în vizită, asupra celorlalte persoane internate,
precum şi asupra oricăror altor persoane; organizarea, sprijinirea sau participarea la
revolte, răzvrătiri, acte de nesupunere pasive sau active ori alte acţiuni violente, în
grup, de natură să pericliteze ordinea, disciplina şi siguranţa centrului; iniţierea sau
participarea la acte de sustragere de la executarea măsurilor educative privative de
libertate);
d) nerespectarea, în mod repetat, a interdicţiilor prevăzute la art. 82 lit. f) şi h)
din lege (instigarea altor persoane internate la săvârşirea de abateri disciplinare;
sustragerea sau distrugerea unor bunuri sau valori de la locul de muncă ori aparţinând
centrului, personalului, persoanelor care execută activităţi în centru sau se află în vizită,
precum şi a bunurilor aparţinând altor persoane, inclusiv celor internate);
Consiliul educativ sau comisia pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea
regimului de executare a măsurii educative a internării în centrul de detenţie, cu parti
ciparea judecătorului de supraveghere a privării de libertate, în calitate de preşedinte,
şi a asistentului social, din oficiu sau la sesizarea comisiei de disciplină, analizează
situaţia persoanei internate care a săvârşit una dintre faptele prevăzute mai sus, în
prezenţa acesteia, şi poate propune continuarea executării măsurii educative privative
de libertate în penitenciar.
Propunerea motivată de continuare a executării măsurii educative privative de liber
tate în penitenciar este cuprinsă într-un proces-verbal care, împreună cu documentele
care atestă menţiunile consemnate în el, se înaintează instanţei competente potrivit
art. 518 C. proc. pen. (instanţa în circumscripţia căreia se află centrul, corespunzătoare
în grad instanţei de executare), după ce acesta a fost comunicat persoanei internate.
Dispoziţiile art. 97 din lege privind consultarea dosarului individual al minorului şi
respectarea metodologiei de lucru a comisiei conform regulamentului de aplicare a
legii se aplică în mod corespunzător. Hotărârea instanţei este definitivă.
într-un termen rezonabil de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus
continuarea executării măsurii educative privative de libertate în penitenciar, persoana
internată este transferată în penitenciarul stabilit de directorul general al Administraţiei
Naţionale a Penitenciarelor. Pe perioada continuării executării măsurii educative
privative de libertate în penitenciar, persoanei internate i se aplică regimul închis al
deţinuţilor.
Drept execuţional penal
362
§16. Amânarea sau întreruperea executării măsurii educative a internă

rii într-un centru educativ sau într-un centru de detenţie
Capitolul al
Executarea măsurii educative a internării într-un centru educativ sau într-un centru
de detenţie poate fi amânată în următoarele cazuri:
a) când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana internată
suferă de o boală ce nu poate fi tratată în reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale SecpL
a Penitenciarelor şi care face imposibilă executarea imediată a măsurii educative a
internării într-un centru educativ sau într-un centru de detenţie, dacă specificul bolii Cea de-a treia categcê
nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în reţeaua sanitară a siguranţă. Sediul mater e se
Ministerului Sănătăţii şi dacă instanţa apreciază că amânarea executării şi lăsarea în şi ele sunt menite să iă'tţeas
libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică. în această situaţie, executarea infracţional111.
măsurii educative se amână pentru o durată determinată; La reglementarea aces*: -
b) când o persoană internată este gravidă sau are un copil mai mic de un an. în faptul că un factor genera:: -
aceste cazuri, executarea măsurii educative se amână până la încetarea cauzei care din cauza cărora se săi arşes
a determinat amânarea. necesitate prevenirea lor P .
De asemenea, executarea măsurii educative a internării într-un centru educativ face prin sancţiuni, net nc , :
sau într-un centru de detenţie care este în executare poate fi întreruptă în cazurile eficiente în anumite căzu'
prevăzute mai sus. anume prevăzute de legea zen
faptelor prevăzute de egea p
fi evitată prin aplicarea acest
constrângere cu caracte*
drept penal.
Măsurile de siguranţă po: 3
le imprimă un caracter de sânt
în care nu mai persistă sta'ea
de legea penală.
în caz de pluralitate de -~e:
sau chiar de aceeaşi nat-*ă a
luat mai multe măsuri de s gur
durate diferite, se ap că ~âs_
siguranţă luate conform a rt 1 t
Sunt reglementate a a " '
de mijloace de constrânge *e
stări de pericol care au cormfc
prevăzute de legea pena ă
infractorului. în subsidiar ee a
de major, de îndată ce s-a zor
dacă fapta este sau nu
Măsurile de siguranţă se a .
legea penală, nejustificată se :
o pedeapsă.
Măsurile de siguranţă n„ se
iar cauzele care înlătură răsc j r
111G. Antoniu, Noul Cod peâ ş

Capitolul al XVIII-lea. Executarea măsurilor
de siguranţă
Secţiunea 1. Noţiuni introductive

Cea de-a treia categorie de sancţiuni de drept penal o constituie măsurile de
siguranţă. Sediul materiei se află în Titlul IV din Partea generală a Codului penal
şi ele sunt menite să lărgească sfera de sancţiuni necesare prevenirii fenomenului
infracţional111.
La reglementarea acestor măsuri de siguranţă s-a pornit, printre altele, şi de la
faptul că un factor generator de un potenţial infracţional sunt şi anumite stări de pericol
din cauza cărora se săvârşesc fapte prevăzute de legea penală, ceea ce impune cu
necesitate prevenirea lor. Prevenirea manifestării acestor stări de pericol nu se poate
face prin sancţiuni, nefiind vorba întotdeauna de infracţiuni, iar sancţiunile nu ar fi
eficiente în anumite cazuri. Aceste stări de pericol distincte de gravitatea faptei sunt
anume prevăzute de legea penală şi privesc în genere persoana făptuitorului. Comiterea
faptelor prevăzute de legea penală din cauza existenţei unei stări de pericol poate
fi evitată prin aplicarea acestor măsuri de siguranţă, care reprezintă mijloace de
constrângere cu caracter pur preventiv şi sunt incluse în categoria sancţiunilor de
drept penal.
Măsurile de siguranţă pot dura atâta vreme cât durează starea de pericol, ceea ce
le imprimă un caracter de sancţiuni nedeterminate ca durată şi revocabile în situaţia
în care nu mai persistă starea de pericol generatoare de comitere de fapte prevăzute
de legea penală.
în caz de pluralitate de infracţiuni, dacă măsurile de siguranţă sunt de natură diferită
sau chiar de aceeaşi natură, dar cu un conţinut diferit, ele se cumulează. Dacă s-au
luat mai multe măsuri de siguranţă de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut, dar pe
durate diferite, se aplică măsura de siguranţă cu durata cea mai mare. Măsurile de
siguranţă luate conform art. 112 C. pen. se cumulează.
Sunt reglementate la art. 107-1121 C. pen. şi reprezintă un cadru complementar
de mijloace de constrângere, cu caracter pur preventiv, destinate combaterii anumitor
stări de pericol care au contribuit şi ar mai putea contribui la săvârşirea unor fapte
prevăzute de legea penală. Aceste stări de pericol se referă în general la persoana
infractorului. în subsidiar, ele au rol coercitiv. Ele se iau atât faţă de minor, cât şi faţă
de major, de îndată ce s-a constatat starea de pericol prevăzută de lege, indiferent
dacă fapta este sau nu infracţiune.
Măsurile de siguranţă se iau faţă de persoana care a comis o faptă prevăzută de
legea penală, nejustificată; se pot lua şi în situaţia în care făptuitorului nu i se aplică
o pedeapsă.
Măsurile de siguranţă nu se suspendă în cazul suspendării executării pedepsei,
iar cauzele care înlătură răspunderea penală nu au efect asupra acestora.
[1) G. Antoniu, N o u l C o d p e n a l ş i C o d u l p e n a l anterior..., p. 27-29.

364 Drept execuţional penal XVIII. Executarea măsurilor de =
Justificarea acestor sancţiuni de drept penal este dată de concluzia unanim accep Ea se poate lua alătu- de d
tată că, pentru a asigura succesul luptei împotriva criminalităţii, trebuie să se recurgă şi se poate executa în ur ză:
şi la mijloace sau măsuri care să întregească opera de îndreptare şi reeducare a executarea unei pedecse cu
persoanelor care au săvârşit o faptă prevăzută de legea penală. Aceste măsuri de medical a fost efectua:
siguranţă se alătură mijloacelor cu caracter represiv care sunt pedepsele, de maniera terminarea executării pedeps
creării unor instrumente cu caracter preponderent preventiv, şi nu represiv, care să Măsura de siguranţă a oti
întregească modul de sancţionare a făptuitorului. Ele sunt menite deci să înlăture sensul că instanţa de udeca*j
stările de pericol care ar putea să creeze condiţiile ca pe viitor să se săvârşească noi la face cu privire la înlăturam
fapte prevăzute de legea penală. De fapt, ele se înscriu în contextul general de luptă când dobândeşte un caracxar
împotriva criminalităţii şi, asemenea pedepselor, care au un caracter în principal de contaminare venerică a r S:
prevenţie şi apoi de constrângere, la fel acţionează şi ele cu dublu rol. măsura de siguranţă a cc ză
Măsurile de siguranţă se iau faţă de persoana care a comis o faptă prevăzută de Procedura de aplicare >
legea penală, nejustificată. Fapta prevăzută de legea penală poate fi nejustificată, urmăririi penale sau ai z'zc:
dar ea poate fi şi neimputabilă persoanei, astfel că incidenţa măsurilor de siguranţă întrunite condiţiile prevâz--e
nu implică întotdeauna şi incidenţa răspunderii penale, ci această incidenţă este şi libertăţi sau judecător j :
determinată de existenţa stării de pericol relevate prin comiterea unei fapte prevăzute competenţa să judece
de legea penală. de inculpat a măsur oz ză-
medico-legală din care s i -s
Secţiunea a 2-a. Felurile măsurilor de siguranţă medical.
Judecătorul soluţionează
şi punerea lor în executare
acesteia şi dispune citarea s-:
audiat, asistat de un a . z c a a
Potrivit art. 108 C. pen., măsurile de siguranţă sunt:
şi în lipsa suspectul sa- r c
a) obligarea la tratament medical;
legal citat, dar numai în z ez e
b) internarea medicală;
cuvântul pentru a pune c c r c .
c) interzicerea ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
d) confiscarea specială; Judecătorul se pror„'-_ă :
pronunţare. în cauză se va efc
e) confiscarea extinsă.
în cazul când după Q s a n
inculpatului ori a i n t e r j * : a
§1. Obligarea la tratament medical de pericol pentru sigu-a-'a z _
de cameră preliminară za a =
Codul penal nu a preluat din Codul penal anterior dispoziţia privind dispunerea medicului de specia itate sa_ a
provizorie a măsurii în cursul procesului penal, deoarece aceasta din urmă este o de familie al acestuia. -z :a-a
măsură procesuală şi îşi va găsi reglementarea în Codul de procedură penală. Cererea privind ob za'aa z
Măsura este prevăzută la art. 109 C. pen. şi priveşte starea psihofizică anormală judecăţii, instanţa luând z ~âs
a făptuitorului generată de o boală, inclusiv cea provocată de consumul cronic de Dacă suspectul sau ncj^pa
alcool sau alte substanţe psihoactive, care prezintă pericol pentru societate. Se cere tratament medical, judecătonri
ca făptuitorul să prezinte o stare de pericol faţă de societate, provocând temerea că nară sau instanţa care a lua: -
va mai săvârşi fapte antisociale. zarea procurorului sau a ~ez
Măsura se ia pe o perioadă nedeterminată, însă se poate revoca dacă făptuitorul provizorie a suspectul sa- r c
se însănătoşeşte. Se poate lua provizoriu şi în faza de urmărire penală, în procedura Punerea în executare a ~ as
camerei preliminare sau în cursul judecăţii. instanţa de executare, ca'e : : -
Nerespectarea obligaţiei de a se prezenta în mod regulat la tratament medical poate expertiză medico-lega ă a-zz/1
atrage înlocuirea ei cu măsura internării. înlocuirea nu este obligatorie, ci ea intervine locuieşte persoana fată de ca
doar dacă se constată de către medicii specialişti o înrăutăţire a stării de sănătate a publică va comunica de incaş
pacientului, concomitent cu creşterea pericolului pentru societate. tratament medical unitatea sa-
XVIII. Executarea măsurilor de siguranţă 365
Ea se poate lua alături de pedeapsă principală, dacă nu a intervenit iresponsabilitatea,

şi se poate executa în unităţi speciale în penitenciar, dacă cel condamnat se află în
executarea unei pedepse cu închisoarea sau detenţiunea pe viaţă. Când tratamentul
medical a fost efectuat în timpul detenţiei şi nu a intervenit însănătoşirea până la
terminarea executării pedepsei, tratamentul medical va continua în libertate.
Măsura de siguranţă a obligării la tratament medical are un caracter facultativ, în
sensul că instanţa de judecată o poate dispune sau nu, în funcţie de aprecierile pe care
la face cu privire la înlăturarea stării de pericol pentru societate. Totuşi, există o situaţie
când dobândeşte un caracter obligatoriu, şi anume când este săvârşită infracţiunea de
contaminare venerică (art. 353 C. pen.), caz în care instanţa de judecată va dispune
măsura de siguranţă a obligării la tratament medical.
Procedura de aplicare şi de ridicare a măsurii (art. 246 C. proc. pen.). în cursul
urmăririi penale sau al procedurii de cameră preliminară, dacă apreciază că sunt
întrunite condiţiile prevăzute de lege, procurorul înaintează judecătorului de drepturi
şi libertăţi sau judecătorului de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni
competenţa să judece cauza în primă instanţă o propunere motivată de luare faţă
de inculpat a măsurii obligării provizorii la tratament medical, însoţită de expertiza
medico-legală din care să rezulte necesitatea aplicării măsurii obligării la tratament
medical.
Judecătorul soluţionează propunerea în cel mult 5 zile de la data înregistrării
acesteia şi dispune citarea suspectului sau inculpatului, care, dacă este prezent, va fi
audiat, asistat de un avocat, cu participarea procurorului. Propunerea se soluţionează
şi în lipsa suspectului sau inculpatului, atunci când acesta nu se prezintă, deşi a fost
legal citat, dar numai în prezenţa avocatului, ales sau numit din oficiu, căruia i se dă
cuvântul pentru a pune concluzii.
Judecătorul se pronunţă prin încheiere, care poate fi contestată în 5 zile de la
pronunţare. în cauză se va efectua şi o expertiză medico-legală.
în cazul când după dispunerea măsurii s-a produs însănătoşirea suspectului sau
inculpatului ori a intervenit o ameliorare a stării sale de sănătate care înlătură starea
de pericol pentru siguranţa publică, judecătorul de drepturi şi libertăţi sau judecătorul
de cameră preliminară care a luat măsura dispune, la sesizarea procurorului ori a
medicului de specialitate sau la cererea suspectului ori inculpatului sau a unui membru
de familie al acestuia, ridicarea măsurii luate.
Cererea privind obligarea provizorie la tratament medical se poate face şi în timpul
judecăţii, instanţa luând o măsură provizorie în aceleaşi condiţii enunţate mai sus.
Dacă suspectul sau inculpatul încalcă cu rea-credinţă măsura obligării provizorii la
tratament medical, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră prelimi
nară sau instanţa care a luat măsura ori în faţa căreia se află cauza dispune, la sesi
zarea procurorului sau a medicului de specialitate ori din oficiu, internarea medicală
provizorie a suspectului sau inculpatului, în condiţiile prevăzute la art. 247 C. proc. pen.
Punerea în executare a măsurii de siguranţă (art. 566 C. proc. pen.) se face de către
instanţa de executare, care comunică copia de pe dispozitiv şi copia de pe raportul de
expertiză medico-legală autorităţii de sănătate publică din judeţul pe teritoriul căruia
locuieşte persoana faţă de care s-a luat această măsură. Autoritatea de sănătate
publică va comunica de îndată persoanei faţă de care s-a luat măsura obligării la
tratament medical unitatea sanitară la care urmează să efectueze tratamentul.
366 Drept execuţional penal XVIII. Executarea măsurilor de :
Instanţa de executare comunică persoanei faţă de care s-a luat măsura obligării După primirea raport. _ :
la tratament medical că este obligată să se prezinte de îndată la unitatea sanitară specialitate, instanţa. în şecn
la care urmează să i se efectueze tratamentul, atrăgându-i-se atenţia că, în caz de faţă de care este luată ~*ăs
nerespectare a măsurii luate, se va dispune internarea medicală. ale expertului şi medicu . ze
în cazul în care obligarea la tratament medical însoţeşte pedeapsa închisorii ori a dispune fie încetarea măsu-
detenţiunii pe viaţă sau priveşte o persoană aflată în stare de deţinere, comunicarea Dacă persoana faţă de car
se face administraţiei locului de deţinere. un avocat din oficiu.
Executarea măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical se face potrivit O copie de pe hotărârea :
dispoziţiilor art. 566-568 C. proc. pen. Costurile tratamentului medical sunt acoperite unitatea sanitară se c o r . ' c
de la bugetul de stat.
Unitatea sanitară la care făptuitorul a fost repartizat pentru efectuarea tratamentului §2. Internarea med cs
medical este obligată să comunice instanţei:
a) dacă persoana obligată la tratament s-a prezentat pentru a urma tratamentul; Este prevăzută la a rt 110!
b) dacă persoana obligată la tratament se sustrage de la efectuarea tratamentului psihofizică anormală. * ~z r<
după prezentare; psihoactive sau suferă ze :
c) dacă, din cauza înrăutăţirii stării de sănătate a persoanei faţă de care s-a luat societate. Măsura se a ~ s i
măsura obligării la tratament medical, este necesară internarea medicală; psihoactive au căpăta* *z—e
d) dacă, datorită ameliorării stării de sănătate a persoanei faţă de care s-a luat sunt profund alterate.
măsura de siguranţă a obligării la tratament medical, efectuarea tratamentului medical Existenţa bolii ps h ce rs b
nu se mai impune. şi medici specialişti iar raza.*"
în cazul când unitatea sanitară nu se află în circumscripţia instanţei care a medicală111. Luarea măscni l —
dispus executarea, comunicarea prevăzută la lit. b)-d) se face judecătoriei în a cărei dar, în acelaşi timp. se u m A i
circumscripţie se află unitatea sanitară. Aceste dispoziţii privind obligaţiile unităţii făptuitorului.
sanitare se aplică şi în cazul când obligarea la tratament medical însoţeşte pedeapsa Privarea de liberta:e se e
închisorii ori a detenţiunii pe viaţă sau priveşte o persoană aflată în stare de deţinere, ternare. Orice opozit e d r ca
iar comunicarea se face administraţiei locului de deţinere. strângere necesare. csr_
în legătură cu această măsură de siguranţă, după caz, instanţa de judecată poate medicale refuză să se
dispune înlocuirea sau încetarea ei. Astfel, primind comunicarea, instanţa de executare sprijinul organelor de or * e
sau judecătoria în a cărei circumscripţie se află unitatea sanitară dispune internarea nul de poliţie poate p a t'.'c e
medicală, în situaţiile prevăzute la art. 567 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. pen. (adică acesteia, precum ş în se-z j
dacă persoana obligată la tratament s-a prezentat pentru a urma tratamentul şi dacă legal (art. 570 C. proc ze-
persoana obligată la tratament se sustrage de la efectuarea tratamentului după Durata măsurii este neas
prezentare), iar în situaţiile prevăzute la art. 567 alin. (1) lit. c) şi d) (dacă, din cauza ameliorarea stării de sâcâza*e
înrăutăţirii stării de sănătate a persoanei faţă de care s-a luat măsura obligării la penală, cât şi în procedL -a ze
tratament medical, este necesară internarea medicală şi dacă, datorită ameliorării raţiuni ca şi la obligarea a n
stării de sănătate a persoanei faţă de care s-a luat măsura de siguranţă a obligării observă o ameliorare, se z :a:
la tratament medical, efectuarea tratamentului medical nu se mai impune), dispune la tratament medical. Pnxedi
efectuarea unei expertize medico-legale cu privire la starea de sănătate a persoanei prevăzută în art. 248 C z*:c
faţă de care este luată măsura de siguranţă. Dacă în cursul proces. _
în aceste din urmă două situaţii, persoana obligată la tratament medical are dreptul sarcina sa, aplicarea . r e as-
de a cere să fie examinată şi de un medic de specialitate desemnat de aceasta, ale starea de pericol a ie şi ze
cărui concluzii sunt înaintate instanţei. condiţiile art. 571 C. proz ze
Dacă persoana obligată la tratament medical refuză să se prezinte la examinare în care nu a săvârşit o fapta : s
vederea efectuării expertizei, se vor aplica dispoziţiile art. 184 alin. (4) C. proc. pen.,
şi anume se va sesiza procurorul sau judecătorul de drepturi şi libertăţi în vederea
emiterii unui mandat de aducere, în scopul prezentării la comisia medico-legală.
m A se vedea C.S.J.. s. c e '
[21A se vedea C.S.J. $ r e '
După primirea raportului de expertiză medico-legală şi a concluziilor medicului de

specialitate, instanţa, în şedinţă publică, ascultă concluziile procurorului, ale persoanei
faţă de care este luată măsura de siguranţă şi ale avocatului acesteia, precum şi
ale expertului şi medicului desemnat de aceasta, atunci când consideră necesar, şi
dispune fie încetarea măsurii obligării la tratament medical, fie internarea medicală.
Dacă persoana faţă de care s-a luat măsura de siguranţă nu are avocat, i se asigură
un avocat din oficiu.
O copie de pe hotărârea definitivă a judecătoriei în a căreia circumscripţie se află
unitatea sanitară se comunică instanţei de executare.
§2. Internarea medicală
Este prevăzută la art. 110 C. pen. şi se dispune dacă făptuitorul se află într-o stare
psihofizică anormală, fiind bolnav psihic (mintal), consumator cronic de substanţe
psihoactive sau suferă de o boală infectocontagioasă şi prezintă pericol pentru
societate. Măsura se ia în situaţia în care boala sau consumul cronic de substanţe
psihoactive au căpătat forme grave, în care capacitatea de a înţelege şi a dirija voinţa
sunt profund alterate.
Existenţa bolii psihice trebuie să fie constatată o comisie formată din medic legist
şi medici specialişti, iar tratamentul va fi stabilit de către aceştia pe bază de expertiză
medicală111. Luarea măsurii urmăreşte prevenirea pericolului săvârşirii de noi infracţiuni,
dar, în acelaşi timp, se urmăreşte şi vindecarea sau ameliorarea stării de sănătate a
făptuitorului.
Privarea de libertate se execută într-un unitate sanitară de specialitate, prin in
ternare. Orice opoziţie din partea făptuitorului justifică folosirea mijloacelor de con
strângere necesare. în cazul în care persoana faţă de care s-a luat măsura internării
medicale refuză să se supună internării, executarea acestei măsuri se va face cu
sprijinul organelor de poliţie. în vederea executării măsurii internării medicale, orga
nul de poliţie poate pătrunde în domiciliul sau reşedinţa unei persoane fără învoirea
acesteia, precum şi în sediul unei persoane juridice fără învoirea reprezentantului ei
legal (art. 570 C. proc. pen.).
Durata măsurii este nedeterminată şi ea va fi revocată la însănătoşire sau la
ameliorarea stării de sănătate. Măsura se poate lua provizoriu, atât în faza de urmărire
penală, cât şi în procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii, pentru aceleaşi
raţiuni ca şi la obligarea la tratament medical. Dacă în timpul internării medicale se
observă o ameliorare, se poate înlocui măsura internării medicale cu cea a obligării
la tratament medical. Procedura de aplicare şi de ridicare a măsurii provizorii este
prevăzută în art. 248 C. proc. pen.
Dacă în cursul procesului penal se constată nevinovăţia pentru fapta pusă în
sarcina sa, aplicarea unei asemenea măsuri de siguranţă devine ilegală, deoarece
starea de pericol a ieşit de sub incidenţa legii penale*121. Măsura poate fi revocată în
condiţiile art. 571 C. proc. pen. Faţă de o persoană bolnavă mintal ori toxicomană
care nu a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală se pot lua măsuri de ocrotire
111A se vedea C.S.J., s. pen., dec. nr. 2742 din 6 iunie 2003, www.scj.ro.
121A se vedea C.S.J., s. pen., dec. nr. 2583 din 21 iunie 1999, în R.D.P. nr. 1/2002, p. 127.
368 Drept execuţional penal XVIII. Executarea măsurilor de s
prevăzute în Legea nr. 487/2002 a sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu încetarea sau înlocu rea n
tulburări psihice11*. sau de procuror. în acest caz. j
Persoana internată care părăseşte fără învoire unitatea sanitară va fi obligată, cu După primirea ra p ortu l ce
sprijinul organelor de poliţie, să revină, dacă legea nu prevede altfel. specialitate, instanţa, în şec nl
Sustragerea de la executarea măsurii constituie infracţiune de sine stătătoare - faţă de care este luată ,~ăsje
neexecutarea sancţiunilor penale (art. 288 C. pen.). expertului şi medicului desen
Punerea în executare a măsurii de siguranţă (art. 569 C. proc. pen.). Măsura de Dacă persoana inter-a* ă -
siguranţă a internării medicale luată printr-o hotărâre definitivă se pune în executare O copie de pe hotăra rea ch
prin comunicarea copiei de pe dispozitiv şi a unei copii de pe raportul de expertiză încetarea internării med cae ;
medico-legală autorităţii de sănătate publică din judeţul pe teritoriul căruia locuieşte
persoana faţă de care s-a luat această măsură.
§3. Interzicerea ocupâ^
Judecătorul delegat cu executarea care funcţionează la instanţa de executare
comunică judecătoriei în a cărei circumscripţie se află unitatea sanitară la care s-a
Reglementarea din r o -
făcut internarea data la care aceasta s-a efectuat, în vederea luării în supraveghere.
vizând interdicţia exercdân oe
După primirea comunicării, judecătorul delegat cu executarea de la judecătoria
activităţi şi se dispune d - cam
în a cărei circumscripţie se află unitatea sanitară verifică periodic, dar nu mai târziu
inapt pentru acestea.
de 12 luni, dacă internarea medicală mai este necesară. în acest scop, judecătorul
Prin exercitarea u re *_
delegat cu executarea dispune efectuarea unei expertize medico-legale cu privire la
stat sau public prin numire sai
starea de sănătate a persoanei faţă de care s-a luat măsura internării medicale şi,
îndeletnicire socială utilă ca e i
după primirea acesteia, sesizează judecătoria în a cărei circumscripţie se află unitatea
desfăşurarea ei este reg e ~ a '
sanitară pentru a dispune asupra menţinerii, înlocuirii sau încetării măsurii.
manuală pe fondul une c'ecăi
Executarea măsurii de siguranţă a internării medicale se face potrivit dispoziţiilor
agricultor etc.).
art. 569-571 C. proc. pen. Costurile sunt acoperite de la bugetul de stat.
Spre deosebire de pedeaca«
Autoritatea de sănătate publică este obligată să asigure internarea, încunoştinţând
de o exercitare abuzivă а ч т
despre aceasta instanţa de executare. Dacă persoana faţă de care s-a luat măsura
bună-credinţă, dar este nare sa
internării medicale nu este găsită, autoritatea de sănătate publică sesizează organele
a comis o faptă prevăzută ce
de poliţie pentru darea în urmărire, precum şi pentru darea în consemn la punctele de
grave deficienţe de vedere s a
trecere a frontierei. Un exemplar al sesizării adresate organelor de poliţie se trimite
persoane).
instanţei de executare.
Măsura se ia atunci când t
în cazul în care persoana faţă de care s-a luat măsura internării medicale refuză
nepregătirii sau altor г : : ,e a
să se supună internării, executarea acestei măsuri se va face cu sprijinul organelor
pentru exercitarea une prc*es
de poliţie. în vederea executării măsurii internării medicale, organul de poliţie poate
(art. 111 С. реп.). Репсе - ca
pătrunde în domiciliul sau reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia, precum şi
prevăzută de legea per a ă ca
în sediul unei persoane juridice fără învoirea reprezentantului legal al acesteia.
nepregătire (lipsă de exp«e~a-*
Menţinerea, înlocuirea sau încetarea măsurii internării medicale. Unitatea sanitară
incapacitate psihofizicâ bea a
la care s-a făcut internarea are obligaţia, în cazul în care consideră că internarea nu
Ea nu trebuie confundată r - :
mai este necesară, să încunoştinţeze judecătoria în a cărei circumscripţie se găseşte
lit. g) C. pen., întrucât te r e j c
unitatea sanitară.
aplicarea lor cumulativă f nd d o s
Judecătoria, după primirea sesizării din partea unităţii sanitare la care s-a făcut
vinovăţia sporită a făptu to^_ j s
internarea, dispune efectuarea unei expertize medico-legale.
creat de inaptitudinea f a p t - c: ojI
Instanţa se pronunţă după ascultarea concluziilor procurorului, ale persoanei faţă
Măsura se dispune pe o pe'
de care este luată măsura internării, atunci când aducerea acesteia în faţa instanţei
puţin un an de la dispunere ca
este posibilă, ale avocatului său, precum şi ale expertului care a întocmit expertiza
ei. Aceasta nu înseamnă că are i
medico-legală, atunci când consideră necesar, şi dispune, după caz, menţinerea
completarea de studii, a t itări ecc
internării medicale, încetarea acesteia sau înlocuirea cu măsura obligării la tratament
cu exactitate la luarea e care
medical.1
Măsura interzicerii une ч - :
[1] Republicată în M. Of. nr. 652 din 13 septembrie 2012. cursul urmăririi penale sac al ; jc
încetarea sau înlocuirea măsurii internării poate fi cerută şi de persoana internată

sau de procuror. în acest caz, judecătoria dispune efectuarea expertizei medico-legale.
După primirea raportului de expertiză medico-legală şi a concluziilor medicului de
specialitate, instanţa, în şedinţă publică, ascultă concluziile procurorului, ale persoanei
faţă de care este luată măsura de siguranţă şi ale avocatului acesteia, precum şi ale
expertului şi medicului desemnat de aceasta, atunci când consideră necesar.
Dacă persoana internată nu are avocat, i se asigură un avocat din oficiu.
O copie de pe hotărârea definitivă prin care s-a dispus menţinerea, înlocuirea sau
încetarea internării medicale se comunică instanţei de executare.
§3. Interzicerea ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii
Reglementarea din noul Cod penal nu diferă de reglementarea anterioară, măsura

vizând interdicţia exercitării de către făptuitor a unei funcţii, profesii, meserii sau a altei
activităţi şi se dispune din cauza incapacităţii, nepregătirii sau altor cauze care îl fac
inapt pentru acestea.
Prin exercitarea unei funcţii se înţelege orice însărcinare în cadrul aparatului de
stat sau public prin numire sau angajare. Exercitarea unei profesii se referă la orice
îndeletnicire socială utilă care necesită o pregătire teoretică şi practică superioară, iar
desfăşurarea ei este reglementată de acte normative. Meseria presupune o muncă
manuală pe fondul unei pregătiri preponderent practice (tâmplar, zidar, forjor, croitor,
agricultor etc.).
Spre deosebire de pedeapsa complementară cu conţinut similar, aici nu este vorba
de o exercitare abuzivă a funcţiei sau a profesiei. în acest caz, autorul o exercită cu
bună-credinţă, dar este inapt sau nepregătit pentru exercitarea ei şi din această cauză
a comis o faptă prevăzută de legea penală (spre exemplu, un conducător auto are
grave deficienţe de vedere şi astfel comite un accident rutier soldat cu moartea unei
persoane).
Măsura se ia atunci când făptuitorul a săvârşit o faptă din cauza incapacităţii,
nepregătirii sau altor motive, care îl fac inapt pentru ocuparea unei anumite funcţii,
pentru exercitarea unei profesii sau meserii ori pentru desfăşurarea unei alte activităţi
(art. 111 C. pen.). Pericolul constă în inaptitudinea persoanei care a săvârşit fapta
prevăzută de legea penală, care poate fi datorată unor cauze diverse, cum ar fi:
nepregătire (lipsă de experienţă, ignoranţă), lipsa de pricepere (erori, nesiguranţă),
incapacitate psihofizică (boală, infirmitate, intoxicaţie).
Ea nu trebuie confundată cu pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1)
lit. g) C. pen., întrucât temeiul de aplicare al celor două sancţiuni penale este diferit,
aplicarea lor cumulativă fiind posibilă. La pedeapsa complementară temeiul îl constituie
vinovăţia sporită a făptuitorului, iar la măsura de siguranţă temeiul îl constituie pericolul
creat de inaptitudinea făptuitorului în exercitarea profesiei, a meseriei etc.
Măsura se dispune pe o perioadă nedeterminată, dar se poate revoca după cel
puţin un an de la dispunere, dacă au dispărut cauzele care au determinat aplicarea
ei. Aceasta nu înseamnă că are în acelaşi timp un caracter permanent şi irevocabil. Prin
completarea de studii, abilitări etc., poate avea un caracter temporar, fără a se cunoaşte
cu exactitate la luarea ei care îi va fi durata.
Măsura interzicerii unei funcţii sau profesii se poate lua în mod provizoriu şi în
cursul urmăririi penale sau al judecăţii. Deşi nu se face nicio precizare în acest sens,
370 Drept execuţional penal XVIII. Executarea măsurilor de s
apreciem că această măsură nu poate fi luată în cazul persoanelor care exercită un §4. Confiscarea specia’
mandat electiv, au responsabilităţi sindicale ori desfăşoară o activitate în domeniul
presei. Justificarea este lesne de înţeles: persoanele în cauză pot pierde aceste calităţi 4.1. Confiscarea specia
în temeiul reglementărilor legale privind alegerea în funcţia respectivă.
Nerespectarea interdicţiei constituie infracţiune de sine stătătoare - neexecutarea Este o măsură de sigila*“
sancţiunilor penale (art. 288 C. pen.), dar pot fi săvârşite şi alte infracţiuni, cum ar fi bunuri determinate, a fla te « s
uzurparea de calităţi oficiale (art. 258 C. pen.), exercitarea fără drept a unei profesii sau constă în trecerea silită - co<
activităţi (art. 348 C. pen.), fals în declaraţii sau privind identitatea (art. 326, art. 327 Aflarea acestor bunur îr :
C. pen.). sociale ce derivă din împreşir
Punerea în executare a măsurii. După rămânerea definitivă a hotărârii, făptuito infracţiuni. Ca urmare a ac*:.;
rul trebuie să înceteze orice activitate ce ţine de profesia sau funcţia respectivă pe o trecere gratuită şi s ită d
durata stabilită prin hotărâre. Potrivit art. 573 C. proc. pen., măsura de siguranţă a datorită naturii lor ori legât-p
interzicerii unei funcţii, profesii sau activităţi se pune în executare prin comunicarea infracţiuni.
unei copii de pe dispozitiv organului în drept să aducă la îndeplinire aceste măsuri şi Confiscarea specială sa m
să supravegheze respectarea lor. fi aplicată solidaritatea care
Judecătorul delegat cu executarea comunică o copie de pe dispozitivul hotărârii valorificării unor bunuri. fiecaM
persoanei juridice în cadrul căreia persoana exercită respectiva funcţie, profesie, în urma vânzării bunur <y s-s
meserie sau activitate, precum şi, dacă este cazul, persoanei juridice care asigură produsă persoanei vătăr-.ate
organizarea şi coordonarea exercitării profesiei sau activităţii respective (art. 78 din nu a intrat în patrimor u *âr~j-
Legea nr. 253/2013). în cazul în care interdicţia vizează o meserie sau altă activitate, bun al persoanei vătămate. n
comunicarea se face inspectoratului judeţean de poliţie în a cărui circumscripţie îşi făptuitorului la plata edr .a e r
are domiciliul condamnatul. Această măsură de s>girar
După primirea dispozitivului, acest organ, instituţie publică, autoritate etc. are înda Confiscarea specială se de
torirea să asigure executarea măsurii luate şi să sesizeze organul de urmărire penală reglementată prin art. 5 t?^ C
în caz de sustragere de la executarea ei. De pildă, dacă este vorba de un profesor, justificată de existenta u'-e- r i
atunci Ministerul Educaţiei va efectua toate actele necesare pentru punerea în execu sunt legate de o anu^ :â *arc
tare a restricţiei de a mai fi la catedră pe o perioadă de timp nedeterminată. Desigur, specială bunul are legăt-'ă g j
persoana în cauză îşi va putea schimba locul de muncă cu unul unde se încadrează contravenţionale fapta t 'e o js
potrivit pregătirii şi aptitudinilor sale. La fel în cazul unui medic, Ministerul Sănătăţii va în conţinutul art. 112 C. p a
lua măsurile care se impun ca acea persoană să nu mai profeseze ca medic, el putând care intră sub inciderta acest-
desfăşura o altă muncă în domeniul medical, potrivit pregătirii şi experienţei sale. acest tex de lege trebu e să d
Persoana cu privire la care s-a luat măsura poate cere instanţei de executare Din enumerarea făcută -
revocarea măsurii, după trecerea unui termen de cel puţin un an, dacă se constată caracter generic, dar limitata,
că temeiurile care au impus luarea ei au încetat. O nouă cerere nu se poate face este că această măsură ce «
decât după trecerea unui termen de cel puţin un an de la data respingerii cererii bani, obiecte tăioase. asc_:*e
anterioare. Soluţionarea cererii se face de instanţa de judecată cu citarea persoanei dispună confiscarea ş a
faţă de care este luată măsura, după ascultarea concluziilor avocatului acesteia şi acestea au fost date pentru s
ale procurorului. Măsura de siguranţă ooss
Măsura de siguranţă a interzicerii exercitării unei funcţii, profesii sau activităţi poate speciale sau în textul de -•m
fi luată alături de o pedeapsă principală, alături de o altă măsură de siguranţă, cum ar art. 289 alin. (3), art. 290 a n
fi obligarea la tratament medical sau, după caz, internarea medicală. într-o astfel de infracţiunile de corupţie1
situaţie, dat fiind specificul situaţiei, mai întâi va trebui să înceteze măsura de siguranţă Din întreg conţinute a " * '
a obligării la tratament medical sau internarea medicală şi abia apoi să se formuleze o confiscare specială duc ă. ~
cerere pentru încetarea şi a măsurii privind exercitarea unei funcţii sau profesii. De unei persoane este ap ca' s
asemenea, această măsură de siguranţă poate fi aplicată şi singură.
[1] A se vedea I.C.C.J.. s per_
[2] A se vedea C.S.J., s. per
[3] I.C.C.J., s. pen., dec. nr
§4. Confiscarea specială şi confiscarea extinsă
4.1. Confiscarea specială
Este o măsură de siguranţă cu caracter patrimonial, constând în confiscarea unor

bunuri determinate, aflate în legătură cu fapta comisă. Altfel spus, măsura de siguranţă
constă în trecerea silită în proprietatea statului a unor bunuri proprietatea făptuitorului.
Aflarea acestor bunuri în posesia făptuitorului creează o stare de pericol pentru valorile
sociale ce derivă din împrejurarea că ele ar putea fi folosite pentru săvârşirea de noi
infracţiuni. Ca urmare a aplicării acestei măsuri de siguranţă, are loc o transmisiune,
o trecere gratuită şi silită în proprietatea statului a anumitor bunuri, a căror deţinere,
datorită naturii lor ori legăturii cu săvârşirea faptei, prezintă pericolul săvârşirii de noi
infracţiuni.
Confiscarea specială se întemeiază pe răspunderea personală, astfel că nu poate
fi aplicată solidaritatea, care este proprie răspunderii civile delictuale111. în situaţia
valorificării unor bunuri, fiecare inculpat va fi obligat la plata sumei de care a beneficiat
în urma vânzării bunurilor sustrase, iar nu la plata întregii sume în solidar. Paguba
produsă persoanei vătămate, neconstituită parte civilă, al cărei corespondent valoric
nu a intrat în patrimoniul făptuitorului, cum este prejudiciul cauzat prin degradarea unui
bun al persoanei vătămate, nu poate face obiectul confiscării speciale prin obligarea
făptuitorului la plata echivalentului bănesc al pagubei121.
Această măsură de siguranţă are caracter patrimonial, este definitivă şi irevocabilă.
Confiscarea specială se deosebeşte de confiscarea din domeniul contravenţional
reglementată prin art. 5 din O.G. nr. 2/2001. în ambele ipostaze, confiscarea este
justificată de existenţa unei stări de pericol social ce decurge din natura bunurilor care
sunt legate de o anumită faptă. Ceea ce le diferenţiază este faptul că la confiscarea
specială bunul are legătură cu o faptă prevăzută de legea penală, iar în cazul confiscării
contravenţionale fapta trebuie să constituie contravenţie.
în conţinutul art. 112 C. pen., legiuitorul a înţeles să enumere categoriile de bunuri
care intră sub incidenţa acestei măsuri de siguranţă. Noţiunea de bun care apare în
acest tex de lege trebuie să primească accepţiunea dată de Codul civil.
Din enumerarea făcută în Codul penal anterior la art. 118, precum şi din cea cu
caracter generic, dar limitativ, din actualul Cod penal, concluzia care se desprinde
este că această măsură de siguranţă priveşte bunurile mobile, de pildă, sume de
bani, obiecte tăioase, ascuţite, arme etc. Totuşi, nimic nu îl împiedică pe judecător să
dispună confiscarea şi a unui bun imobil, cum ar fi o construcţie sau un teren, dacă
acestea au fost date pentru a determina făptuitorul să săvârşească infracţiunea.
Măsura de siguranţă poate fi stipulată şi într-un text legal din conţinutul unei legi
speciale sau în textul de incriminare din Partea specială a Codului penal, cum ar fi
art. 289 alin. (3), art. 290 alin. (5), art. 291 alin. (2), art. 292 alin. (4) C. pen., care sunt
infracţiunile de corupţie*131.
Din întreg conţinutul art. 112 C. pen. se mai desprinde şi ideea că nu este posibilă
o confiscare specială dublă. Principiul latin non bis in idem cu privire la sancţionarea
unei persoane este aplicat şi la confiscarea specială şi constă în faptul că nu se pot
111A se vedea I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 391/2005, www.scj.ro.

[2) A se vedea C.S.J., s. pen., dec. nr. 818/2001,în B.J. Baza de date.
1311.C.C.J., s. pen., dec. nr. 473/2006, www.scj.ro.
372 Drept execuţional penal XVIII, Executarea măsurilor de s r .
confisca atât bunul, cât şi echivalentul bănesc al acestuia. Mai întâi se va proceda la (bunurile aduse în ţară prin c
confiscarea în natură a bunului şi, numai dacă aceasta nu este posibilă, se va confisca mari în medicamente prod-s
o sumă ce reprezintă echivalentul bănesc al bunului respectiv. Intră în această categore
în cazul prevăzut în art. 112 alin. (1) lit. b) şi lit. c) C. pen., dacă valoarea bunurilor nenţa unor alte bunuri ca l ~
supuse confiscării este vădit disproporţionată faţă de natura şi gravitatea faptei, se iniţiale şi-au pierdut in d iv id ă
dispune confiscarea în parte, prin echivalent bănesc, ţinând seama de urmarea pericol111.
produsă sau care s-ar fi putut produce şi de contribuţia bunului la aceasta. Dacă Dacă bunurile produse ai
bunurile au fost produse, modificate sau adaptate în scopul săvârşirii faptei prevăzute faptei sau au fost consu~a'e
de legea penală, se dispune confiscarea lor în întregime. obligarea lui la echivalent :â
în cazurile prevăzute în alin. (1) lit. b) şi lit. c) C. pen., dacă bunurile nu pot fi prezintă o stare de per co :*e
confiscate, întrucât nu aparţin infractorului, iar persoana căreia îi aparţin nu a cunoscut de noi infracţiuni;
scopul folosirii lor, se va confisca echivalentul în bani al acestora. Dacă bunurile b) bunurile care au fos: fota
supuse confiscării potrivit art. 112 alin. (1) lit. b)-e) C. pen. nu se găsesc, în locul lor unei fapte prevăzute de legea
se confiscă bani şi bunuri până la concurenţa valorii acestora. altei persoane, aceasta a om
Se confiscă, de asemenea, bunurile şi banii obţinuţi din exploatarea bunurilor în cazul faptelor săvârş :e : r r
supuse confiscării, precum şi bunurile produse de acestea, cu excepţia bunurilor c) bunurile folosite medt
prevăzute în art. 112 alin. (1) lit. b) şi lit. c) C. pen. făptuitorului sau păstrarea *r c
Codul penal nu a mai reluat limitarea instituită prin Legea nr. 278/2006 şi inclusă în sau dacă, aparţinând ar.et re«
textul art. 118 alin. (6) C. pen. 1969 privind neconfiscarea bunurilor care fac parte din d) bunurile care au fos: za
mijloacele de existenţă, de trebuinţă zilnică ori de exercitare a profesiei persoanei în de legea penală sau p e n yj a
cauză. în doctrina penală se susţine însă că această limitare se impune a fi menţinută spre exemplu, o sumă oe zar
în continuare, deoarece, aşa cum este acceptat, raţiunea introducerii unei astfel e) bunurile dobând :e p r r
de limitări are la bază motive umanitare, întrucât pot exista cazuri în care autorul sunt restituite persoane . âzâr
faptei să aibă o putere financiară redusă, iar confiscarea să îi afecteze existenţa acesteia-,
cotidiană111. Dacă este să ne raportăm la Codul de procedură civilă, constatăm că în f) bunurile a căror de: nene £
materia executării silite sunt considerate ca fiind bunuri neurmăribile „bunurile de uz a căror deţinere nu este a r z '
personal sau casnic indispensabile traiului debitorului şi familiei sale şi obiectele de cele autorizate (spre e x e ^ r -
cult, dacă nu sunt mai multe de acelaşi fel”. bunurile a căror deţinere es:e
Fac obiectul confiscării următoarele categorii de bunuri: bunuri pentru care, pentru a e d
a) bunurile produse prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală. Este vorba după caz.
de bunuri care nu existau anterior comiterii faptei sau existau într-o altă formă. Spre Legea permite une persca
exemplu, moneda contrafăcută, băuturile alcoolice produse ilegal etc. Cu alte cuvinte, dar acest lucru este pos r n
este nevoie să se constate îndeplinirea unor condiţii: de poliţie judeţean, birou a—<i
- să se fi săvârşit o faptă prevăzută de legea penală. Nu este nevoie ca fapta arme de vânătoare, de p-s:: a a
respectivă să constituie şi infracţiune, ci este suficient ca fapta să fie nejustificată, chiar se justifică deţinerea
dacă operează una dintre condiţiile de neimputabilitate (art. 23-31 C. pen.); sau alte valori, de substanţe *3
- bunul să fie produs prin acea faptă prevăzută de legea penală. Este vorba de în condiţiile deţineri uncr ai
bunuri care nu existau anterior săvârşirii faptei, ci ele există doar după comiterea ei. şi nu este necesar a se ma *ac
de exemplu, producerea de substanţe toxice (art. 359 C. pen.), producerea de materi
explozive (art. 346 C. pen.), falsificarea de alimente ori alte produse (art. 357 C. pen.)
4.2. Confiscarea extinsă
confecţionarea de monedă (art. 315 C. pen.).
O altă categorie de bunuri ce se consideră că au fost produse prin fapta prevăzută Prin adoptarea Legii nr 63.
de legea penală sunt cele care au dobândit prin fapta respectivă o anumită calitate română confiscarea extrsâ s-*
o poziţie de fapt pe care nu puteau să o dobândească decât prin mijloace ilegale
l1) V. D ongoroz, S. Kahwc. G
op. cit., p. 602.
111M. G orunescu , în I. P ascu , V. D obrinoiu , T. D ima , M.A. H otca , C. P ăun , I. C hiş, M. G orunescu 121 Art. 3 din Decizia-cadr_ 2 j .
M. D obrinoiu , op. cit., p. 646. Parlamentului European şi a G :-':
(bunurile aduse în ţară prin contrabandă, anumite stupefiante conţinute în doze mai
mari în medicamente produse pe bază de prescripţii abuzive).
Intră în această categorie şi se confiscă bunurile sustrase care au intrat în compo
nenţa unor alte bunuri ca urmare a faptei prevăzute de legea penală, deoarece cele
iniţiale şi-au pierdut individualitatea, iar lăsarea lor în circuitul civil prezintă o stare de
pericol111.
Dacă bunurile produse au fost distruse de către făptuitor până la descoperirea
faptei sau au fost consumate de către el, nu se poate dispune confiscarea lor, nici
obligarea lui la echivalent bănesc, deoarece aceste bunuri nu mai există şi nu mai
prezintă o stare de pericol pentru societate, neexistând o probabilitate de comitere
de noi infracţiuni;
b) bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la săvârşirea
unei fapte prevăzute de legea penală, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparţinând
altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor. Aceste dispoziţii nu se aplică
în cazul faptelor săvârşite prin presă;
c) bunurile folosite, imediat după săvârşirea faptei, pentru a asigura scăparea
făptuitorului sau păstrarea folosului ori a produsului obţinut, dacă sunt ale făptuitorului
sau dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor,
d) bunurile care au fost date pentru a determina săvârşirea unei fapte prevăzute
de legea penală sau pentru a răsplăti pe făptuitor. Se include în această categorie,
spre exemplu, o sumă de bani dată unei persoane pentru a comite un omor;
e) bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu
sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu sen/esc la despăgubirea
acesteia;
f) bunurile a căror deţinere este interzisă de legea penală. Este vorba despre bunuri
a căror deţinere nu este autorizată de lege sau bunuri deţinute în alte condiţii decât
cele autorizate (spre exemplu, arme, substanţe stupefiante, substanţe explozive). Prin
bunurile a căror deţinere este interzisă de legea penală trebuie să înţelegem acele
bunuri pentru care, pentru a le deţine, este nevoie să ai anumite autorizări sau aprobări,
după caz.
Legea permite unei persoane fizice adulte să deţină o armă pentru autoapărare,
dar acest lucru este posibil în condiţiile legii, adică prin înregistrarea la inspectoratul
de poliţie judeţean, biroul arme şi muniţii. în alte condiţii nu se justifică deţinerea de
arme de vânătoare, de pistoale, de materii explozive şi radioactive. De asemenea, nu
se justifică deţinerea instrumentelor şi materialelor în vederea falsificării de monede
sau alte valori, de substanţe toxice şi, desigur, de droguri.
în condiţiile deţinerii unor astfel de bunuri, starea de pericol este prezumată legal
şi nu este necesar a se mai face probe suplimentare în acest sens.
4.2. Confiscarea extinsă
Prin adoptarea Legii nr. 63/2012, prin care a fost introdusă în legislaţia penală
română confiscarea extinsă, s-au pus în aplicare dispoziţiile art. 3t2] din Decizia-cadru
(1) V. D ongoroz, S. K ahane , I. O ancea , R. S tănoiu , I. F odor , N. Iliescu , C. B ulai, V. R oşca ,

op. cit., p. 602.
[2> Art. 3 din Decizia-cadru 2005/212/JAI a fost înlocuit prin Directiva nr. 2014/42/UE a
Parlamentului European şi a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind îngheţarea şi confiscarea
374 Drept execuţional pena! XVIII. Executarea măsurilor ce ; £_
nr. 2005/212/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind confiscarea produselor, d) când s-a dispus c stog
a instrumentelor şi a bunurilor având legătură cu infracţiunea, decizie adoptată în altfel, aceasta se face în prez
contextul în care instrumentele existente în materia confiscării au fost considerate cutarea al instanţei de execut
insuficiente, deoarece un număr de state membre nu erau în măsură să confişte în instanţă, un reprezenta^: ai
mod eficient produsele infracţiunilor. de corpuri delicte în ges: un
Confiscarea extinsă este o variantă a măsurii de siguranţă a confiscării speciale. este cazul, reprezentam a a
Desigur, toate aprecierile făcute cu privire la confiscarea specială rămân valabile şi judecătorul delegat. Corn s =
pentru confiscarea extinsă. spre a fi depus la dosare e :
în anumite condiţii şi pentru anumite infracţiuni expres enunţate de legiuitor, sunt tivelor bunuri. în căzu n car
supuse confiscării şi alte bunuri decât cele menţionate la art. 112 C. pen. Prin bunuri, executare, din comis e face :
conform art. 1121*, se înţelege şi sumele de bani. La stabilirea diferenţei dintre veniturile corespunzătoare în grac c
licite şi valoarea bunurilor dobândite se vor avea în vedere valoarea bunurilor la data procesului-verbal se trinve ~
dobândirii lor şi cheltuielile făcute de persoana condamnată, membrii familiei acesteia. Cheltuielile de păstrare ~
Dacă bunurile supuse confiscării nu sunt găsite, în locul lor se confiscă bani şi din preţul obţinut. Dacă - - e=
bunuri până la concurenţa valorii acestora. Se confiscă, de asemenea, bunurile şi preţul obţinut, diferenţa -ă -ă n
banii obţinuţi din exploatarea sau folosirea bunurilor supuse confiscării, precum şi confiscate rămân în sar: - a s
bunurile produse de acestea. Luarea şi punerea în exec
Confiscarea nu poate depăşi valoarea bunurilor dobândite în perioada prevăzută una în faza de urmărire penal
de lege (5 ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până în cursul urmărin, p e ' a i
la data emiterii actului de sesizare a instanţei)111, care excedează nivelul veniturilor urmăririi penale, judecă:: o c-
licite ale persoanei condamnate. sau la cererea procurom - -
poate lua măsuri asigLr= ::'L
4.3. Executarea confiscării speciale şi a confiscării extinse atunci când există o susc tăun
de ascundere, distrugere, insfc
Măsura de siguranţă a confiscării speciale sau a confiscării extinse se execută face obiectul confiscăr seac:
potrivit art. 574 C. proc. pen. şi art. 79 din Legea nr. 253/2013, după cum urmează: amenzii sau a cheltu e : - _ c
a) lucrurile confiscate se predau organelor în drept a le prelua sau valorifica potrivit Măsurile asigurător cocss
legii; prin instituirea unui sechesH
b) dacă lucrurile confiscate se află în păstrarea organelor de poliţie sau a altor confiscării speciale ş p e '" - c
instituţii, judecătorul delegat cu executarea trimite o copie de pe dispozitivul hotărârii asupra bunurilor suspec:_ u sa
organului la care se află. După primirea copiei de pe dispozitiv, lucrurile confiscate pagubei produse prin -*-ar: _
se predau în termen de 30 de zile organelor în drept a le prelua sau valorifica potrivit se pot lua asupra bunie : ' sus
dispoziţiilor legii. La cererea organelor care se ocupă de valorificare, bunurile pot civilmente, până la cona.renfe
rămâne în custodia poliţiei până la valorificare; urmăririi penale, al procec-- :
c) când confiscarea priveşte sume de bani ce nu au fost consemnate la unităţi civile. Măsurile asigură:^ Iu;
bancare, judecătorul delegat cu executarea trimite o copie de pe dispozitivul hotărârii părţii civile.
organelor fiscale, în vederea executării confiscării potrivit dispoziţiilor privind creanţele Măsurile asigurător sune :
bugetare; persoană lipsită de capa: = e
ori în alte cazuri expres p-e.ăa
Nu pot fi sechestrate bumjr
instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană (J.O. L nr. 127 din alte persoane de drept puc •:
29 aprilie 2014). în faza de judecată. P o r . : ;
111 Prin Decizia nr. 11/2015 (M. Of. nr. 102 din 9 februarie 2015), Curtea Constituţională speciale luată prin hotărâ'es r
a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 112 1 alin. (2) lit. a) a) dacă lucrurile confiscate
C. pen. sunt constituţionale în măsura în care confiscarea extinsă nu se aplică asupra bunurilor instituţii, instanţa de e x e c u te
dobândite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2012. la care se află. După pr -r -ea
Aceeaşi soluţie a fost pronunţată şi cu privire la art. 1182 alin. (2) lit. a) C. pen. 1969, prin
organelor în drept a le pre _a s
Decizia nr. 356 din 25 iunie 2014 (M. Of. nr. 691 din 22 septembrie 2014).
d) când s-a dispus distrugerea lucrurilor confiscate, dacă prin lege nu se prevede
altfel, aceasta se face în prezenţa unei comisii formate din judecătorul delegat cu exe
cutarea al instanţei de executare, un reprezentant al parchetului de pe lângă aceeaşi
instanţă, un reprezentant al inspectoratului judeţean de poliţie, gestionarul camerei
de corpuri delicte în gestiunea căruia se aflau bunurile supuse distrugerii şi, dacă
este cazul, reprezentanţi ai altor autorităţi cu competenţe în domeniu desemnaţi de
judecătorul delegat. Comisia întocmeşte un proces-verbal, care se trimite, în copie,
spre a fi depus la dosarele privind cauzele în care s-a dispus confiscarea respec
tivelor bunuri. în cazul în care distrugerea nu are loc în circumscripţia instanţei de
executare, din comisie face parte judecătorul delegat cu executarea de la instanţa
corespunzătoare în grad în circumscripţia căreia are loc distrugerea. Un exemplar al
procesului-verbal se trimite instanţei de executare.
Cheltuielile de păstrare, întreţinere şi valorificare a bunurilor confiscate se acoperă
din preţul obţinut. Dacă nu este posibilă acoperirea integrală a acestor cheltuieli din
preţul obţinut, diferenţa rămâne în sarcina statului. Cheltuielile de distrugere a bunurilor
confiscate rămân în sarcina statului.
Luarea şi punerea în executare a măsurii confiscării se realizează în două etape:
una în faza de urmărire penală şi cealaltă în faza de judecată.
în cursul urmăririi penale. Potrivit art. 249 C. proc. pen., procurorul, în cursul
urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu
sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii,
poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată,
atunci când există o suspiciune rezonabilă cu privire la existenţa unui pericol concret
de ascundere, distrugere, înstrăinare sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot
face obiectul confiscării speciale ori care pot servi la garantarea executării pedepsei
amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.
Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile,
prin instituirea unui sechestru asupra acestora. Măsurile asigurătorii în vederea
confiscării speciale şi pentru garantarea executării pedepsei amenzii se pot lua numai
asupra bunurilor suspectului sau inculpatului. Măsurile asigurătorii în vederea reparării
pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare
se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile
civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora, şi se pot lua, în cursul
urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară şi al judecăţii, şi la cererea părţii
civile. Măsurile asigurătorii luate din oficiu de către organele judiciare pot folosi şi
părţii civile.
Măsurile asigurătorii sunt obligatorii în cazul în care persoana vătămată este o
persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă
ori în alte cazuri expres prevăzute de lege.
Nu pot fi sechestrate bunuri care aparţin unei autorităţi sau instituţii publice ori unei
alte persoane de drept public, precum nici exceptate de lege.
în faza de judecată. Potrivit art. 574 C. proc. pen., măsura de siguranţă a confiscării
speciale luată prin hotărârea instanţei de judecată se execută după cum urmează:
a) dacă lucrurile confiscate se află în păstrarea organelor de poliţie sau a altor
instituţii, instanţa de executare trimite o copie de pe dispozitivul hotărârii organului
la care se află. După primirea copiei de pe dispozitiv, lucrurile confiscate se predau
organelor în drept a le prelua sau valorifica potrivit dispoziţiilor legii;
Capitol
pena
Secpu
a) Persoanele juridice car

adică populaţia, teritor- or
persoană juridică ce :reb--e
calitatea de subiect a!
A doua categorie de
infracţiunii o constituie auîoriL
din Constituţia Româr e - s- :
Senat sau Camera Depir a* :■
României, cu excepţia caz_ _
Parlament pentru înaltă rs o
nici actele sau faptele o ca- -:
alte autorităţi administra: .a a
organelor administrat e ojoSc
ale serviciilor publice descen«
direcţiile regionale ale * - = :
şi protecţia socială şi altele. D
avea calitatea de sub ec* a r
exemplu, unităţi de învătăr-âr
fine, nu constituie infrac: -w
adică cele aparţinând p a ':'a ':
b) Persoanele ju re ce ca
juridice care răspund pe^ a ae
de drept privat, cum ar f >:»•
asociaţii, fundaţii, sind cea za
Pedepsele aplicab e c e r:-
i1' M.l. Rusu, Drept pena 21

121 P. N egulescu, Tratat de r a c
pi Potrivit art. 240 din Leoea n
C. pen. sunt incluse, pe âr :â
art. 142 din Constituţie, respecr. C
l4) Instituţiile publice ră s p -": oe
ce poate face obiectul dome'- i i
a alin. (2) al art. 135 C. pen/
Capitolul al XlX-lea. Răspunderea
penală a persoanei juridice 111

a) Persoanele juridice care nu răspund penal. Având elemente proprii de definire,
adică populaţia, teritoriul, organele prin care exercită puterea, statul este prima
persoană juridică ce trebuie luată în considerare121, dar care este exceptată de la
calitatea de subiect al infracţiunii.
A doua categorie de persoane juridice care nu pot avea calitatea de subiect al
infracţiunii o constituie autorităţile publice131şi organele acestora, enunţate în Titlul III
din Constituţia României. Astfel, nu pot constitui infracţiuni actele şi faptele săvârşite de
Senat sau Camera Deputaţilor, cât şi de organele lor interne şi nici actele Preşedintelui
României, cu excepţia cazului când acesta din urmă este pus sub acuzare de către
Parlament pentru înaltă trădare (art. 96 din Constituţie). Nu constituie infracţiuni
nici actele sau faptele organelor administraţiei publice centrale (Guvern, ministere,
alte autorităţi administrative autonome, ca S.R.I., S.I.E., B.N.R., C.N.A. etc.) ori ale
organelor administraţiei publice locale (consiliul local sau consiliul judeţean) şi nici
ale serviciilor publice descentralizate din unităţile administrativ-teritoriale, cum ar fi
direcţiile regionale ale finanţelor publice, direcţiile judeţene pentru probleme de muncă
şi protecţia socială şi altele. Din această categorie de persoane juridice care nu pot
avea calitatea de subiect activ al infracţiunii fac parte şi unele instituţii publice141, de
exemplu, unităţi de învăţământ, instituţii de asistenţă socială sau de ocrotire etc. în
fine, nu constituie infracţiuni nici actele sau faptele organelor autorităţii judecătoreşti,
adică cele aparţinând parchetelor sau instanţelor de judecată.
b) Persoanele juridice care răspund penal. Sfera acestor categorii de persoane
juridice care răspund penal este vastă şi cuprinde pe cele care desfăşoară activităţi
de drept privat, cum ar fi: societăţi cu capital de sat, privat sau mixt, regii autonome,
asociaţii, fundaţii, sindicate, partide politice, patronate şi altele.
Pedepsele aplicabile persoanei juridice sunt principale şi complementare.
111M.l. Rusu, Drept penal..., 2014, p. 608-641.

[2] P. N egulescu, Tratat de drept administrativ, Bucureşti, 1934.
[3] Potrivit art. 240 din Legea nr. 187/2012, în noţiunea de „autorităţi publice” din art. 135
C. pen. sunt incluse, pe lângă cele din Titlul III din Constituţie, şi cele prevăzute la art. 140 şi
art. 142 din Constituţie, respectiv Curtea de Conturi şi Curtea Constituţională.
141Instituţiile publice răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în exercitarea unei activităţi
ce poate face obiectul domeniului privat [concluzie ce rezultă din interpretarea per a contrario
a alin. (2) al art. 135 C. pen.].
378 Drept execuţional penal XIX. Răspunderea penală a pe-3: s
Secţiunea a 2-a. Executarea amenzii persoanei juridice, poate oss

aplicate persoanei juridice lunare [art. 497 alin. (2) C o
cererea persoanei conca~"
acesteia de achitare integra
§1. Valoarea unei zile-amendă
dispune eşalonarea, încra^
lunare în cuantum egai oe":
Amenda constă în suma de bani pe care persoana juridică este condamnată să o
plată [art. 25 alin. (3) c in _eg
plătească statului, iar cuantumul ei se stabileşte prin sistemul zilelor-amendă. Suma
în conformitate cu a':
corespunzătoare unei zile-amendă, cuprinsă între 100 şi 5.000 lei, se înmulţeşte cu
de plată a amenzii în t e ^ e -
numărul zilelor-amendă, care este cuprins între 30 de zile şi 600 de zile.
instanţa de executare ccr-
Legiuitorul a înţeles să fixeze imperativ limitele minime şi maxime, fără a permite
aplicarea sau eşalonarea -
judecătorului să le depăşească urmare a constatării unei circumstanţe atenuante, care
acesteia potrivit proceda x
să reducă cuantumul sumei sub 100 lei, sau a unei circumstanţe agravante, când s-ar
potrivit prevederilor Coc- - :
impune majorarea cuantumului acestei sume de peste 5.000 lei. Totuşi, există criterii
legale de a stabili suma între aceste limite, şi anume ţinând seama de:
- cifra de afaceri, în cazul persoanei juridice cu scop lucrativ; Secţiunea a 3-t
- valoarea activului patrimonial în cazul altor persoane juridice; complene
- celelalte obligaţii ale persoanei juridice.
Potrivit alin. (4) al art. 137 C. pen., limitele speciale ale zilelor-amendă sunt cuprinse
§1. Precizări introd-cr
între:
a) 60 şi 180 de zile-amendă, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită Codul penal în vigoa'e aş
numai pedeapsa amenzii;
a) dizolvarea persoanei j_
b) 120 şi 240 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult b) suspendarea aer. t i-
5 ani, unică sau alternativ cu pedeapsa amenzii; durată de la 3 luni la 3 an
c) 180 şi 300 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult c) închiderea unor p ^ - r e
10 ani; la 3 ani;
d) 240 şi 420 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult d) interzicerea de a p a -.:
20 de ani; unu la 3 ani;
e) 360 şi 510 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii mai mare e) plasarea sub supra .a x
de 20 de ani sau detenţiunea pe viaţă. f) afişarea sau put carea •
Când prin infracţiunea săvârşită persoana juridică a urmărit obţinerea unui folos Legiuitorul român a aprecs
patrimonial, limitele speciale ale zilelor-amendă prevăzute de lege pentru infracţiunea stabilească unele rege cr-,n
comisă se pot majora cu o treime, fără a se depăşi maximul general al amenzii. La ceea ce vechiul Cod per a r .
stabilirea amenzii se va ţine seama de valoarea folosului patrimonial obţinut sau aceste reguli, astfel:
urmărit.
a) prima regulă se a ă a a
multe pedepse c o m p le te 'a
§2. Punerea în executare a amenzii multor pedepse compler'-e-'tai
natura şi gravitatea infractori
Potrivit art. 497 alin. (1) C. proc. pen., persoana juridică condamnată la pedeapsa sunt necesare”.
amenzii este obligată să depună recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul Este nevoie să facem ; : -a
delegat cu executarea, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de juridice nu poate fi cum^ a a
condamnare. Dovada plăţii trebuie comunicată judecătorului delegat cu executarea ei face să devină inopera~ca o
în termen de 15 zile de la efectuarea acesteia [art. 25 alin. (1) din Legea nr. 253/2013 că persoana juridică nu ma a j
privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de la art. 138 alin. (3) C. per ,=a
libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal]. lit. b)-f) se pot aplica în rr>cc :
Când persoana juridică condamnată se găseşte în imposibilitatea de a achita sub incidenţa primei regu a - .
integral amenda în termenul de 3 luni, judecătorul delegat cu executarea, la cererea cumulativ chiar şi cu pubi ca a
XIX. Răspunderea penală a persoanei juridice 379
persoanei juridice, poate dispune eşalonarea plăţii amenzii pe cel mult 2 ani, în rate
lunare [art. 497 alin. (2) C. proc. pen.]. Judecătorul delegat cu executarea, analizând
cererea persoanei condamnate şi documentele justificative privind imposibilitatea
acesteia de achitare integrală a amenzii, se pronunţă prin încheiere. în cazul în care
dispune eşalonarea, încheierea va cuprinde: cuantumul amenzii, numărul de rate
lunare în cuantum egal pentru care se eşalonează amenda, precum şi termenul de
plată [art. 25 alin. (3) din Legea nr. 253/2013].
în conformitate cu art. 497 alin. (3) C. proc. pen., în cazul neîndeplinirii obligaţiei
de plată a amenzii în termenul de 3 luni sau de neplată a unei rate potrivit eşalonării,
instanţa de executare comunică un extras de pe acea parte din dispozitiv care priveşte
aplicarea sau eşalonarea amenzii organelor competente, în vederea executării
acesteia potrivit procedurii de executare silită a creanţelor fiscale, care se va realiza
potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală (art. 26 din Legea nr. 253/2013).
Secţiunea a 3-a. Regimul de executare a pedepselor

complementare aplicate persoanei juridice
Codul penal în vigoare reglementează următoarele pedepse complementare:

a) dizolvarea persoanei juridice;
b) suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice pe o
durată de la 3 luni la 3 ani;
c) închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni
la 3 ani;
d) interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice pe o durată de la
unu la 3 ani;
e) plasarea sub supraveghere judiciară;
f) afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare [art. 136 alin. (3) C. pen.].
Legiuitorul român a apreciat că se impune ca, prin reglementarea în vigoare, să
stabilească unele reguli privind aplicarea şi executarea pedepselor complementare,
ceea ce vechiul Cod penal nu cuprindea. Astfel, în art. 138 C. pen. sunt prevăzute
aceste reguli, astfel:
a) prima regulă se referă la faptul că persoanei juridice i se pot aplica una sau mai
multe pedepse complementare. Textul legal precizează: „Aplicarea uneia sau mai
multor pedepse complementare se dispune atunci când instanţa constată că, faţă de
natura şi gravitatea infracţiunii, precum şi de împrejurările cauzei, aceste pedepse
sunt necesare”.
Este nevoie să facem o precizare: pedeapsa complementară a dizolvării persoanei
juridice nu poate fi cumulată cu o altă pedeapsă complementară, deoarece aplicarea
ei face să devină inoperantă oricare dintre celelalte pedepse complementare, pentru
că persoana juridică nu mai există. Pentru a evita orice confuzie, legiuitorul a statuat
la art. 138 alin. (3) C. pen.: „Pedepsele complementare prevăzute în art. 136 alin. (3)
lit. b)-f) se pot aplica în mod cumulativ”. Doar aceste pedepse complementare intră
sub incidenţa primei reguli enunţate, căci dizolvarea este lipsită de sens a fi aplicată
cumulativ chiar şi cu publicarea hotărârii de condamnare. Fiind o persoană juridică
380 Drept execuţional penal XIX. Răspunderea penală a pe'sca
desfiinţată, nu are cine să mai suporte oprobiul celorlalte persoane juridice sau al §2. Dizolvarea persoai
opiniei publice, astfel că, deşi ar exista o aparenţă de oportunitate de cumul, şi acesta
este lipsit de orice semnificaţie juridică; Dizolvarea persoane
b) a doua regulă de aplicare se referă la faptul că aplicarea uneia sau mai multor în modalitatea prin care o so
pedepse complementare este obligatorie când legea prevede această pedeapsă. Ce alte cuvinte, sancţiunea : z :
trebuie să înţelegem? Legiuitorul a dorit să păstreze prin simetrie regula aplicării moartea”, deoarece aceasta
facultative a pedepsei complementare, ca şi în cazul persoanei fizice, iar obligativi Dizolvarea persoare „ic
tatea constituie o excepţie impusă prin norma de incriminare, care prevede expres o prevăzută în art. 139 C per
asemenea pedeapsă pentru persoana juridică; trivit legii. în aceste situa: s
c) pornind de la natura juridică a pedepsei complementare, trebuie arătat că exe nr. 85/2014 etc.
cutarea pedepsei complementare aplicate persoanei juridice se face după rămânerea Pedeapsa compleme^ta*;
definitivă a hotărârii de condamnare. Raţiunea acestei prevederi, care face să se tului intenţional în sâvâ'ş* 'ea
deosebească de executarea pedepsei complementare de către persoana fizică, este dovedit în situaţia în ca'e crt
dată, pe de o parte, de faptul că persoanei juridice nu i se pot aplica pedepse accesorii, activitate s-a făcut în scccj ;
care se execută concomitent cu pedeapsa principală, iar, pe de altă parte, pedeapsa De asemenea, d iz o . a*aa =
principală a amenzii penale aplicată persoanei juridice nu impietează executarea dintre pedepsele come e~em
concomitentă a pedepsei principale şi a celor complementare. activităţii sau a uneia c nt'e ac
în situaţia dispunerii unei pedepse complementare în cazul persoanei juridice, a participa la proceda e :e a
judecătorul delegat cu executarea comunică o copie de pe dispozitiv, în funcţie de precum şi în cazul în care peo
persoana juridică vizată, după cum urmează (art. 34 din Legea nr. 253/2013): a fost executată în t e ^ e - J :
a) Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, pentru cazul în care persoana juridică Nu poate fi aplicată să •
respectivă este societate reglementată de Legea nr. 31/1990, în vederea înscrierii periclita buna fun cţio n a i a s
menţiunii în Registrul comerţului computerizat pentru persoane juridice şi persoane partidelor politice, sindicate©»
fizice; minorităţilor naţionale consai
b) Ministerului Justiţiei, pentru cazul în care persoana juridică se încadrează în presei (art. 141 C. per
prevederile O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, în vederea înscrierii organ sau o organiza: e ce ss
menţiunii în Registrul naţional al persoanelor juridice fără scop lucrativ - asociaţii, şoară activităţi cu caracte' sod
fundaţii şi federaţii; statului sub controlul unei auiD
c) Tribunalului Bucureşti, pentru cazul partidelor, în vederea înscrierii menţiunii în o instituţie care exercită „"a ci
Registrul partidelor politice; lativă, executivă şi judecă*:-ei
d) judecătoriei în circumscripţia căreia îşi are sediul sindicatul, pentru cazul în care şi sancţionare121. Potr v.: G crs
aceasta se încadrează în prevederile Legii dialogului social nr. 62/2011, în vederea Preşedinţia, Guverne . orgarel
înscrierii menţiunii în Registrul special; nele administraţiei publice loca
e) judecătoriei în circumscripţia căreia îşi are sediul societatea, pentru cazul în Superior al Magistrate' Cens
care aceasta se încadrează în prevederile Legii nr. 36/1991 privind societăţile agricole nală. în subordinea acest:'a h
şi alte forme de asociere în agricultură, în vederea înscrierii menţiunii în Registrul administrative autonome ,
societăţilor agricole; Consiliul Concurenţe Ba^ca ‘
f) instituţiei sau autorităţii publice competente cu înregistrarea activităţii respective, care le fac să se deosebească
pentru persoanele juridice înfiinţate prin acte normative; a colectivului lor şi crite' „ scc
g) Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, Băncii Naţionale au scop lucrativ.
a României şi Autorităţii de Supraveghere Financiară, în cazul în care persoana Potrivit art. 8 alin. (2) (fin O
juridică a fost condamnată pentru săvârşirea unor infracţiuni privind spălarea banilor îşi desfăşoară activitatea "r coi
ori finanţarea terorismului; voinţei politice a cetăţen or. 'esi
h) inspectoratului judeţean de poliţie în a cărui circumscripţie se află sediul per
soanei juridice, pentru a verifica respectarea interdicţiei dispuse. 111G. A ntoniu, C. B ulai. op c
[2] Idem, p. 92.
131Aşa cum arătam mai s_s "
de cele din Titlul III din C o rs: -e-
§2. Dizolvarea persoanei juridice
Dizolvarea persoanei juridice este o instituţie proprie dreptului comercial şi constă

în modalitatea prin care o societate încetează a fiinţa din punct de vedere juridic. Cu
alte cuvinte, sancţiunea dizolvării persoanei juridice echivalează cu „o pedeapsă cu
moartea”, deoarece aceasta încetează din punct de vedere juridic.
Dizolvarea persoanei juridice este cea mai aspră pedeapsă complementară, este
prevăzută în art. 139 C. pen. şi are ca efect deschiderea procedurii de lichidare, po
trivit legii. în aceste situaţii, se face aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 31/1990, ale Legii
nr. 85/2014 etc.
Pedeapsa complementară a dizolvării se aplică doar în situaţia constatării elemen
tului intenţional în săvârşirea infracţiunii. Desigur, acest element este cu prisosinţă
dovedit în situaţia în care crearea persoanei juridice ori deturnarea obiectului ei de
activitate s-a făcut în scopul săvârşirii de infracţiuni.
De asemenea, dizolvarea se dispune în caz de neexecutare, cu rea-credinţă, a uneia
dintre pedepsele complementare prevăzute în art. 136 alin. (3) lit. b)-e) (suspendarea
activităţii sau a uneia dintre activităţi, închiderea unor puncte de lucru, interzicerea de
a participa la procedurile de achiziţii publice şi plasarea sub supraveghere judiciară),
precum şi în cazul în care pedeapsa afişării sau publicării hotărârii de condamnare nu
a fost executată în termenul de 3 luni prevăzut la art. 140 alin. (2) C. pen.
Nu poate fi aplicată însă tuturor categoriilor de persoane juridice, deoarece s-ar
periclita buna funcţionare a statului de drept. Astfel, nu se aplică instituţiilor publice,
partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, organizaţiilor religioase sau aparţinând
minorităţilor naţionale, constituite potrivit legii, şi persoanelor juridice din domeniul
presei (art. 141 C. pen.). Potrivit definiţiei, prin instituţie publică avem în vedere un
organ sau o organizaţie de stat cu atribuţii administrative şi de execuţie, care desfă
şoară activităţi cu caracter social, cultural, administrativ şi care administrează bunurile
statului sub controlul unei autorităţi statale111. Autoritatea publică este un organism sau
o instituţie care exercită una dintre formele fundamentale ale activităţii statului (legis
lativă, executivă şi judecătorească) şi care are competenţe de reglementare, control
şi sancţionare121. Potrivit Constituţiei României, sunt autorităţi publice: Parlamentul,
Preşedinţia, Guvernul, organele administraţiei publice centrale de specialitate, orga
nele administraţiei publice locale, instanţele judecătoreşti, Ministerul Public, Consiliul
Superior al Magistraturii, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi Curtea Constituţio
nală. în subordinea acestora se pot organiza unele agenţii, inspectorate sau autorităţi
administrative autonome, cum ar fi serviciile de informaţii, C.N.A., Curtea de Conturi*131,
Consiliul Concurenţei, Banca Naţională etc. Instituţiile publice au la bază două criterii
care le fac să se deosebească de alte persoane juridice: criteriul modului de alcătuire
a colectivului lor şi criteriul scopului în care au fost constituite, deoarece acestea nu
au scop lucrativ.
Potrivit art. 8 alin. (2) din Constituţia României, „partidele politice se constituie şi
îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii. Ele contribuie la definirea şi la exprimarea
voinţei politice a cetăţenilor, respectând suveranitatea naţională, integritatea teritorială,
111G. A ntoniu, C. B ulai, op. cit., p. 478.

121Idem , p. 92.
131Aşa cum arătam mai sus, în înţelesul legii penale, aceasta este autoritate publică, alături
de cele din Titlul III din Constituţie şi de Curtea Constituţională.
382 Drept execuţional penal XIX. Răspunderea penală a persc-s-
ordinea de drept şi principiile democraţiei”. Potrivit art. 9 din Constituţie, „sindicatele, cultelor111, care reglementează
patronatele şi asociaţiile profesionale se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit care prin activitatea sa adu«
statutelor lor, în condiţiile legii. Ele contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea moralei publice, libertăţ or s
intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor lor”. religioasă urmăreşte alt scoc
Constatăm că aceste persoane juridice pot fi totuşi dizolvate dacă prin activitatea Potrivit art. 30 alin. (4 din
lor acţionează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a mată” , deoarece libertatea o
suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României. Astfel, potrivit art. 46 din Legea libertatea creaţiilor de once 1
nr. 14/2003 a partidelor politice111, un partid politic se dizolvă pe cale judecătorească prin alte mijloace de co rr^- :
în următoarele situaţii: interzisă. Libertatea presei
- când se constată încălcarea prevederilor art. 30 alin. (7)1 [2]*şi art. 40 alin. (2) şi perspectivă, se poate pune □
(4)131 din Constituţia României, de către Curtea Constituţională, precum şi ale art. 3 deoarece persoanele jure ce
alin. (3) şi (4)[4] din Legea nr. 14/2003; în comparaţie cu alte persca*
- când scopul sau activitatea partidului politic a devenit ilicită sau contrară ordinii dispoziţia constituţională aê
publice; îşi desfăşoară activitatea in :
- când realizarea scopului partidului politic este urmărită prin mijloace ilicite sau complementare a dizolvăr s
contrare odinii publice; O copie după dispoz: . j
- când partidul urmăreşte alt scop decât cel care rezultă din statutul şi programul de către judecătorul deteza-
politic ale acestuia; şi organului care a autonza:
- ca urmare a inactivităţii constatate de Tribunalul Bucureşti conform art. 47 soana juridică, solicitând^-se
alin. (1)[5] din Legea nr. 14/2003; îndeplinire a măsurii.
- ca urmare a neîndeplinirii obiectivelor stabilite la art. 1 şi 2[6] din Legea nr. 14/2003, La data rămânerii definit™
constatată de Tribunalul Bucureşti; a dizolvării, persoana jure o:
- ca urmare a aplicării art. 26 din Legea nr. 14/2003 (în cazul în care modificările finalizată în cel mult 2 ar oe
statutului nu sunt comunicate conform legii sau dacă instanţa a respins cererea de executarea desemnează u” i
încuviinţare a modificării statutului, iar partidul politic în cauză acţionează în baza îndeplinirii procedurii de cn c
statutului modificat). dispoziţiile legale specr ce p
De asemenea, asociaţiile religioase pot fi desfiinţate pe cale civilă, potrivit dispo nr. 253/2013).
ziţiilor art. 45 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al
[1) Republicată în M. Of. nr. 347 din 12 mai 2014. §3. Suspendarea actn
[2] „Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la juridice
ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial
sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri”. Conţinutul acestei pedeos
131 „(2) Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează sau doar a unei activită: =
împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau infracţiunii (art. 140 C. pe”
a independenţei României sunt neconstituţionale. (...) (4) Asociaţiile cu caracter secret sunt
interzise”. fi aplicată pentru o dura:â d
141„(3) Este interzisă afilierea partidelor politice la organizaţii din străinătate, dacă această suspendare în timp trebu e
afiliere încalcă valorile prevăzute la alin. (1). (4) Partidele politice nu pot organiza activităţi de timp, s-ar putea ajunge de
militare sau paramilitare şi nici alte activităţi interzise de lege”. Poate fi dispusă şi în caz de
[5] „Inactivitatea unui partid politic se poate constata în următoarele situaţii: a) nu a ţinut prevăzute în art. 136 a r. 3
nicio adunare generală timp de 5 ani; b) nu a desemnat candidaţi, singur sau în alianţă, în două dar nu mai mult de 3 lur
campanii electorale parlamentare succesive, în cel puţin 18 circumscripţii electorale”. Ea nu se confundă c - :
[6] „Art. 1. Partidele politice sunt asociaţii cu caracter politic ale cetăţenilor români cu drept prevăzută de art. 5 din C G
de vot, care participă în mod liber la formarea şi exercitarea voinţei lor politice, îndeplinind o Ca şi în cazul dizolvă” :
misiune publică garantată de Constituţie. Ele sunt persoane juridice de drept public”
aplică instituţiilor publice ca-t
„Art. 2. Prin activitatea lor, partidele politice promovează valorile şi interesele naţionale,
pluralismul politic, contribuie la formarea opiniei publice, participă cu candidaţi în alegeri şi la
constituirea unor autorităţi publice şi stimulează participarea cetăţenilor la scrutinuri, potrivit
legii”. 111 R e p u b l i c a t ă în M . O f n r 2
cultelor*11, care reglementează posibilitatea ca instanţa de judecată să dizolve asociaţia

care prin activitatea sa aduce prejudicii grave securităţii publice, ordinii, sănătăţii sau
moralei publice, libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale omului ori când asociaţia
religioasă urmăreşte alt scop decât cel pentru care s-a constituit.
Potrivit art. 30 alin. (4) din Constituţia României, „nicio publicaţie nu poate fi supri
mată”, deoarece libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi
libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau
prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. Cenzura de orice fel este
interzisă. Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii. Din această
perspectivă, se poate pune problema unei încălcări a principiului egalităţii în drepturi,
deoarece persoanele juridice din presă au scop lucrativ şi ar avea o situaţie privilegiată
în comparaţie cu alte persoane juridice care, de asemenea, au scop lucrativ. Desigur,
dispoziţia constituţională are un caracter imperativ, astfel că persoanele juridice care
îşi desfăşoară activitatea în domeniul presei sunt exceptate de la aplicarea pedepsei
complementare a dizolvării şi, respectiv, a suspendării activităţii.
O copie după dispozitivul hotărârii de dizolvare rămase definitivă se transmite
de către judecătorul delegat cu executarea persoanei juridice respective, precum
şi organului care a autorizat înfiinţarea ei, respectiv organului care a înregistrat per
soana juridică, solicitându-se, totodată, informarea cu privire la modul de aducere la
îndeplinire a măsurii.
La data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare la pedeapsa complementară
a dizolvării, persoana juridică intră în lichidare. Lichidarea persoanei juridice trebuie
finalizată în cel mult 2 ani de la data dizolvării. în acest scop, judecătorul delegat cu
executarea desemnează un lichidator din rândul practicienilor în insolvenţă, în vederea
îndeplinirii procedurii de lichidare. Lichidatorul desemnat aplică în mod corespunzător
dispoziţiile legale specifice privind lichidarea persoanelor juridice (art. 35 din Legea
nr. 253/2013).
§3. Suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei

juridice
Conţinutul acestei pedepse complementare constă în oprirea desfăşurării activităţii

sau doar a unei activităţi a persoanei juridice respective care a dus la săvârşirea
infracţiunii (art. 140 C. pen.). Suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţi poate
fi aplicată pentru o durată de la 3 luni la 3 ani. S-a ajuns la concluzia că această
suspendare în timp trebuie limitată, deoarece dacă ar fi dispusă pe o lungă perioadă
de timp, s-ar putea ajunge de fapt la încetarea existenţei persoanei juridice în cauză.
Poate fi dispusă şi în caz de neexecutare, cu rea-credinţă, a pedepsei complementare
prevăzute în art. 136 alin. (3) lit. f) (afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare),
dar nu mai mult de 3 luni.
Ea nu se confundă cu sancţiunea contravenţională care are acelaşi conţinut
prevăzută de art. 5 din O.G. nr. 2/2001.
Ca şi în cazul dizolvării, pedeapsa complementară a suspendării activităţii nu se
aplică instituţiilor publice, partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, cultelor religioase
111Republicată în M. Of. nr. 201 din 21 martie 2014.

384 Drept execuţional penal XIX. Răspunderea penală a pe^r-s
sau organizaţiilor minorităţilor naţionale, constituite potrivit legii, şi persoanelor juridice legiuitor, ar fi mai severă. A
din domeniul presei (art. 141 C. pen.). două pedepse complement:
O copie după dispozitivul hotărârii de suspendare se transmite organului care a
! severă decât cealaltă, iar ele
autorizat înfiinţarea persoanei juridice, organului care a înregistrat persoana juridică, Textul art. 142 C. pen. In
organului care a înfiinţat instituţia nesupusă autorizării sau înregistrării, precum şi textului, în sensul că se sp
organelor cu atribuţii de control şi supraveghere a persoanei juridice, pentru a lua s-a avut în vedere nicidec--
măsurile necesare. persoane juridice cu scop jh
Punerea în executare a pedepsei complementare a suspendării activităţii sau a la închiderea tuturor puncte
uneia dintre activităţile persoanei juridice se face prin efectuarea comunicării prevăzute pedepse complementare ş i
la art. 34 din Legea nr. 253/2013 (Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, Ministerul constată o deficienţă de orza
Justiţiei, Tribunalul Bucureşti, judecătoria în circumscripţia căreia îşi are sediul sa la toate punctele de lucr..
sindicatul sau societatea etc.). Totodată, judecătorul delegat cu executarea comunică complementară care se ap
o copie de pe dispozitiv organelor de poliţie în a căror circumscripţie se află punctele deschiderea, ulterior aceste
de lucru ale persoanei juridice, pentru verificarea respectării măsurii dispuse. aplică doar închiderea tut^n
La sfârşitul perioadei dispuse prin hotărârea judecătorească, instituţiile menţionate aceasta nu ar avea niciur -
radiază din registre menţiunile specifice efectuate, iar organul de poliţie informează pentru că activitatea nu -a *
instanţa de executare cu privire la respectarea interdicţiei dispuse. lucru existente deja.
în cazul în care, pe parcursul duratei pentru care a fost aplicată pedeapsa comple Răspunderea penală a :
mentară, organul de poliţie constată nerespectarea acesteia, îl informează de îndată
pe judecătorul delegat cu executarea, care va sesiza instanţa în vederea aplicării unei
pedepse mai severe. în acest caz, instanţa va proceda potrivit art. 503 C. proc. pen.,
adică persoana juridică este citată la judecată, la care participarea procurorului este
obligatorie. După concluziile procurorului şi ascultarea persoanei juridice condamnate,
I înseamnă că se va închide £ t
în realizarea căreia s-a săv ă.
Suspendarea activitât s
principiu, nu se exclud redc*
aplicarea ambelor pedepse::
instanţa se pronunţă prin sentinţă (art. 36 din Legea nr. 253/2013).
de oportunitate şi utilitate ce
derularea activităţii în orice
§4. închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice
nemaiavând activitate.
Punerea în executare a oe
Pedeapsa complementară a închiderii unor puncte de lucru ale persoanei juridice
o copie de pe dispozitive n ;
constă în închiderea unuia sau mai multora dintre punctele de lucru aparţinând
juridice pedeapsa închide'
persoanei juridice cu scop lucrativ, în care s-a desfăşurat activitatea în realizarea
definitive, organului care a a.
căreia a fost săvârşită infracţiunea (art. 142 C. pen.). Ea se poate aplica pe o durată
înregistrat persoana jurid :ă
de la 3 luni la 3 ani.
sau înregistrării, precum şi org
Această pedeapsă nu se aplică persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea
juridice, pentru a lua m ă s ^ k
în domeniul presei, deoarece s-ar încălca dispoziţiile art. 30 alin. (4) din Constituţie,
Conform art. 37 din Legea
potrivit căruia nicio publicaţie nu poate fi suprimată.
re a închiderii unor puncte ce
Justificarea pedepsei complementare a închiderii unor puncte de lucru ale persoanei
cutarea comunică o copie ce ;
juridice este dată de specificul manifestării în piaţa liberă a unei persoane juridice
se află punctul de lucru al pe-
cu scop lucrativ, care poate desfăşura activitate şi în alte locuri decât la sediul ei
cazul în care constată nee«e
social. Necesitatea de reglementare s-a născut din faptul că există persoane juridice
poliţie îl informează de îndată
cu scop lucrativ care au o organizare complexă, dispunând de mai multe puncte de
instanţa în vederea aplicâr u
lucru situate la adrese diferite. în cazul în care există un singur punct de lucrut1] şi
da potrivit art. 503 C. proc. pe-
s-ar dispune închiderea acestuia, ne-am afla în situaţia în care se confundă pedeapsa
participarea procurorului es:e
complementară a închiderii punctului de lucru unic cu pedeapsa complementară
persoanei juridice condamna:
a suspendării activităţii persoanei juridice care, potrivit ierarhizării făcute de către1
(1) A. J urma , P erso a n a ju rid ică , su b ie ct a l ră sp u n d e rii penale, Ed. C.H. Beck, Bucureşti,
2010, p. 167.
legiuitor, ar fi mai severă. Apreciem că intenţia legiuitorului a fost să reglementeze

două pedepse complementare diferite, cu conţinut diferit, dintre care una este mai
severă decât cealaltă, iar ele nu se pot confunda ca urmare a punerii lor în executare.
Textul art. 142 C. pen. în vigoare are o corespondenţă între denumire şi conţinutul
textului, în sensul că se specifică expres „închiderea unor puncte de lucru” şi nu
s-a avut în vedere nicidecum ipoteza închiderii tuturor punctelor de lucru ale unei
persoane juridice cu scop lucrativ. Desigur, dacă hotărârea judecătorească se referă
la închiderea tuturor punctelor de lucru, practic ne-am afla iarăşi în situaţia celeilalte
pedepse complementare, şi anume a suspendării activităţii persoanei juridice. Dacă se
constată o deficienţă de organizare a persoanei juridice care se reflectă în activitatea
sa la toate punctele de lucru, cum ar fi încălcarea normelor de mediu, atunci pedeapsa
complementară care se aplică este aceea a suspendării activităţii, care nu mai permite
deschiderea, ulterior acestei sancţiuni, a altor puncte de lucru. în schimb, dacă se
aplică doar închiderea tuturor punctelor de lucru ale persoanei juridice respective,
aceasta nu ar avea niciun impediment de a deschide imediat alte puncte de lucru,
pentru că activitatea nu i-a fost suspendată, ci doar activitatea din acele puncte de
lucru existente deja.
Răspunderea penală a persoanei juridice este personală, şi nu reală, ceea ce
înseamnă că se va închide exclusiv acel punct de lucru unde s-a desfăşurat o activitate
în realizarea căreia s-a săvârşit infracţiunea.
Suspendarea activităţii şi închiderea unui punct sau a unor puncte de lucru, în
principiu, nu se exclud reciproc, putând exista în practică situaţii care să facă posibilă
aplicarea ambelor pedepse complementare. Problema care se pune este mai degrabă
de oportunitate şi utilitate, deoarece suspendarea activităţii societăţii face imposibilă
derularea activităţii în orice alt punct de lucru, care practic apare ca fiind închis,
nemaiavând activitate.
Punerea în executare a pedepsei se realizează potrivit art. 500 C. proc. pen. Astfel,
o copie de pe dispozitivul hotărârii de condamnare prin care s-a aplicat persoanei
juridice pedeapsa închiderii unor puncte de lucru se comunică, la data rămânerii
definitive, organului care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice şi organului care a
înregistrat persoana juridică, organului care a înfiinţat instituţia nesupusă autorizării
sau înregistrării, precum şi organelor cu atribuţii de control şi supraveghere a persoanei
juridice, pentru a lua măsurile necesare.
Conform art. 37 din Legea nr. 253/2013, în cazul dispunerii pedepsei complementa
re a închiderii unor puncte de lucru ale persoanei juridice, judecătorul delegat cu exe
cutarea comunică o copie de pe dispozitiv organului de poliţie în a cărui circumscripţie
se află punctul de lucru al persoanei închise, pentru verificarea îndeplinirii măsurii. în
cazul în care constată neexecutarea pedepsei complementare dispuse, organul de
poliţie îl informează de îndată pe judecătorul delegat cu executarea, pentru a sesiza
instanţa în vederea aplicării unei pedepse mai severe. în acest caz, instanţa va proce
da potrivit art. 503 C. proc. pen., adică persoana juridică este citată la judecată, la care
participarea procurorului este obligatorie. După concluziile procurorului şi ascultarea
persoanei juridice condamnate, instanţa se pronunţă prin sentinţă.
386 Drept execuţional penal XIX. Răspunderea penală a persca
§5. Interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice în cazul nerespectâ^ rt

decătorul delegat cu execut
Această pedeapsă complementară aplicabilă persoanelor juridice constă în inter pedepse mai severe. în aces
zicerea de a participa, direct sau indirect, la procedurile pentru atribuirea contractelor adică persoana juridică e re
de achiziţii publice, prevăzute de lege (art. 143 C. pen.). Pedeapsa a fost reglementată obligatorie. După conc sz ie
şi în vechiul Cod penal şi se poate aplica pe o durată de la unu la 3 ani. De regulă, instanţa se pronunţă pnn se
orice persoană juridică, dacă întruneşte condiţiile stabilite în caietul de sarcini sau în La împlinirea durate rec
temeiul legii, poate participa la licitaţii de achiziţii publice. rească, instituţiile pre'.âzre
Această măsură constă în interzicerea de a participa la încheierea unui contract cu torul sistemului electrc- : re
statul, cu autorităţi sau instituţii publice ori societăţi controlate de către stat. Justificarea efectuate.
pedepsei constă în faptul că persoana juridică ce a săvârşit o infracţiune nu mai
prezintă credibilitatea necesară pentru a realiza servicii de interes public, general. Este §6. Plasarea sub sup^â
de precizat, totodată, că această interdicţie se referă atât la contractele de achiziţii
publice, cât şi la contractele de concesiune. Interdicţia priveşte atât contractele de Această pedeapsă ro'- r •
achiziţii publice directe, cât şi subcontractele. faţă de Codul pena a rte lo r
Contractele de achiziţii publice sunt reglementate de O.U.G. nr. 34/2006 privind desemnarea unui m ânere*
atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări 3 ani, desfăşurarea ac: . :s:
publice şi a contractelor de concesiune de servicii111. Contractul de achiziţie publică Mandatarul judidar are :
este contractul, asimilat, potrivit legii, actului administrativ, care include şi categoria persoana juridică nu a _e* -
contractului sectorial astfel cum este definit de art. 229 alin. (2) din ordonanţă, cu titlu infracţiuni. în căzu1în caê *
oneros, încheiat în scris între una sau mai multe autorităţi contractante, pe de o parte, înlocuirea acestei pedecse c
şi unul sau mai mulţi operatori economici, pe de altă parte, având ca obiect execuţia Plasarea sub su pa .ecr*
de lucrări, furnizarea de produse sau prestarea de servicii. partidelor politice, sind : r e :
Punerea în executare a pedepsei complementare a interzicerii persoanei juridi minorităţilor naţionale co~e~
ce de a participa la procedurile de achiziţii publice se realizează prin comunicarea activitatea în domer _ r*ese
hotărârii judecătoreşti definitive autorităţilor competente (art. 501 C. proc. pen.). în Conţinutul pedepse " c u
concret, o copie de pe dispozitivul hotărârii prin care s-a aplicat persoanei juridice - să accepte d e s *'â ş rr
pedeapsa interzicerii de a participa la procedurile de achiziţii publice se comunică, la desemnat de organe : r
data rămânerii definitive: - să ia măsuri de r y e . r
a) oficiului registrului comerţului, în vederea efectuării formalităţilor de publicitate activităţii ce a ocaziors- sevă
în registrul comerţului; Problema care se ră es
b) Ministerului Justiţiei, în vederea efectuării formalităţilor de publicitate în Registrul primul rând, trebuie arăta: ră
naţional al persoanelor juridice fără scop lucrativ; judecată cu ocazia apl r ă ' re
c) oricărei autorităţi care ţine evidenţa persoanelor juridice, în vederea efectuării mandatar judiciar, ac că r e ::
formalităţilor de publicitate; O altă problemă es:e are-e
d) administratorului sistemului electronic de achiziţii publice. judiciar nu are drepte să se i
O copie de pe dispozitivul hotărârii de condamnare prin care s-a aplicat persoanei sau împreună cu orga~e-e
juridice pedeapsa interzicerii de a participa la procedurile de achiziţii publice se echivalează cu atenţionare a :
comunică, la data rămânerii definitive, organului care a autorizat înfiinţarea persoanei nu se săvârşească infract
juridice şi organului care a înregistrat persoana juridică, pentru a lua măsurile necesare. obiectului de activitate z - s:
Conform art. 38 din Legea nr. 253/2013, punerea în executare a pedepsei com aceea de a sesiza insta-'a re
plementare nu aduce atingere derulării contractelor de achiziţii publice deja încheiate a luat măsurile necesare - .e
la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, dar împiedică încheierea unor de stabilit care sunt m ă s r e ;
acte adiţionale care să prelungească valabilitatea unor contracte deja încheiate. sunt aceste măsuri. Nu e r e «
ar trebui să prezinte 'e'e'are
prezentate. O soluţie ar putea
w M. Of. nr. 418 din 15 mai 2006.
în cazul nerespectării interdicţiei impuse, orice persoană poate încunoştinţa ju

decătorul delegat cu executarea pentru a sesiza instanţa în vederea aplicării unei
pedepse mai severe. în acest caz, instanţa va proceda potrivit art. 503 C. proc. pen.,
adică persoana juridică este citată la judecată, la care participarea procurorului este
obligatorie. După concluziile procurorului şi ascultarea persoanei juridice condamnate,
instanţa se pronunţă prin sentinţă.
La împlinirea duratei pedepsei complementare dispuse prin hotărârea judecăto
rească, instituţiile prevăzute la art. 34 din Legea nr. 253/2013, precum şi administra
torul sistemului electronic de achiziţii publice radiază din registre menţiunile specifice
efectuate.
§6. Plasarea sub supraveghere judiciară
Această pedeapsă complementară reprezintă o noutate a Codului penal în vigoare

faţă de Codul penal anterior. Ea este reglementată în art. 144 C. pen. şi constă în
desemnarea unui mandatar judiciar care va supraveghea, pe o perioadă de la unu la
3 ani, desfăşurarea activităţii ce a ocazionat săvârşirea infracţiunii.
Mandatarul judiciar are obligaţia de a sesiza instanţa atunci când constată că
persoana juridică nu a luat măsurile necesare în vederea prevenirii comiterii de noi
infracţiuni. în cazul în care instanţa constată că sesizarea este întemeiată, dispune
înlocuirea acestei pedepse cu cea a suspendării activităţii persoanei juridice.
Plasarea sub supraveghere judiciară nu se aplică în cazul instituţiilor publice,
partidelor politice, sindicatelor, patronatelor şi organizaţiilor religioase ori aparţinând
minorităţilor naţionale, constituite potrivit legii, şi persoanelor juridice care îşi desfăşoară
activitatea în domeniul presei.
Conţinutul pedepsei include două categorii de obligaţii:
- să accepte desfăşurarea activităţii sale sub supravegherea unui mandatar
desemnat de organul judiciar, pe o perioadă de la unu la 3 ani;
- să ia măsuri de prevenire a comiterii de noi infracţiuni în cadrul desfăşurării
activităţii ce a ocazionat săvârşirea infracţiunii.
Problema care se ridică este aceea a persoanelor care pot fi mandatar judiciar. în
primul rând, trebuie arătat că aceste persoane sunt desemnate de către instanţa de
judecată cu ocazia aplicării pedepsei complementare. Tocmai de aceea lor li se spune
mandatar judiciar, adică desemnat de instanţă.
O altă problemă este aceea a conţinutului termenului „a supraveghea”. Mandatarul
judiciar nu are dreptul să se implice în conducerea firmei, în luarea deciziilor în locul
sau împreună cu organele de conducere ale persoanei juridice. Supravegherea
echivalează cu atenţionarea, prevenţia, de maniera că această persoană va veghea să
nu se săvârşească infracţiuni cu ocazia derulării activităţii persoanei juridice conform
obiectului de activitate din statutul acesteia şi singura obligaţie pe care o are este
aceea de a sesiza instanţa de judecată atunci când constată că persoana juridică nu
a luat măsurile necesare în vederea prevenirii comiterii de noi infracţiuni. Desigur, ar fi
de stabilit care sunt măsurile ce trebuie luate de persoana juridică şi cine decide care
sunt aceste măsuri. Nu este stabilit intervalul de timp după care mandatarul judiciar
ar trebui să prezinte referate cu privire la supraveghere şi cărei persoane îi sunt
prezentate. O soluţie ar putea fi judecătorul delegat cu executarea hotărârilor penale
388 Drept execuţional penal XIX. Răspunderea penală a persoa
din cadrul fiecărei instanţe, iar perioada ar putea fi cel puţin la 3 luni sau ori de câte Afişarea hotărârii de con:
ori se ivesc situaţii ce presupun sesizarea instanţei de judecată. de instanţă, pentru o pe^ oa
în situaţia în care instanţa găseşte întemeiată sesizarea făcută, va proceda la condamnare se face în
înlocuirea pedepsei cu plasarea sub supraveghere judiciară cu o altă pedeapsă scrise sau audiovizuale c- p
complementară mai aspră, şi anume cu suspendarea activităţii persoanei juridice. de instanţă.
Desigur, cele două pedepse complementare nu pot fi aplicate împreună, pentru simplul Dacă publicarea se = :e
motiv că suspendarea activităţii face inutilă supravegherea judiciară. numărul apariţiilor, care -_
Conform art. 39 din Legea nr. 253/2013, în cazul aplicării pedepsei complementare mijloace audiovizuale. c_'=t
a plasării sub supraveghere judiciară, judecătorul delegat cu executarea desemnează Aceasta este o peceec-
un mandatar judiciar din rândul practicienilor în insolvenţă sau al experţilor judiciari şi infracţiune, indiferent de c'=.
trimite acestuia o copie de pe dispozitivul hotărârii. Nu poate fi desemnat mandatar a fost săvârşită, din cu că se
judiciar practicianul în insolvenţă care a fost mandatar cu drept de reprezentare a care poate fi aplicată ş oe-s
aceleiaşi persoane în cursul procesului penal. adică instituţiilor publice, car
Onorariul mandatarului judiciar este stabilit de judecătorul delegat, fără a putea religioase ori aparţirâ-c
depăşi remuneraţia acordată de respectiva persoană juridică unui cenzor în anul persoanelor juridice ca'e s
anterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Plata onorariului mandatarului Afişarea sau publ căee
judiciar se face din fondurile persoanei juridice. rămas definitivă.
Atribuţiile mandatarului judiciar privesc doar supravegherea activităţii ce a ocazionat Punerea în executai art
comiterea infracţiunii şi nu conferă un drept de decizie în gestionarea respectivei care priveşte aplicarea peo
activităţi a persoanei juridice. Mandatarul judiciar are dreptul să participe, fără drept definitive, persoane juô :e
de vot, la orice reuniune a organelor de conducere ale persoanei juridice în care se perioada stabilite de nstarca
discută aspecte legate de activitatea în cauză şi are acces în toate punctele de lucru priveşte aplicarea pedecsa :
în care se desfăşoară aceasta. El este obligat la respectarea confidenţialităţii datelor persoanei juridice c o ro a m
de care a luat cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor, divulgarea fără drept a acestora instanţă, pe cheltuială prccne
atrăgând răspunderea sa. alte mijloace de c o it il '' c e -e
în caz de împiedicare de către persoana juridică a exercitării atribuţiilor mandata Instanţa de judecatâ sez
rului judiciar, acesta îl va informa de îndată pe judecătorul delegat cu executarea, în blicat, de obicei fiind discczc
vederea sesizării instanţei pentru înlocuirea pedepsei complementare dispuse cu cea şează, de obicei la sedi_ pen
a suspendării activităţii persoanei juridice. este cea care stabileşte ş
Dacă mandatarul judiciar nu îşi mai poate exercita atribuţiile ce i-au fost stabilite, blicarea numai a dispoz: .*j
înlocuirea acestuia se dispune de către judecătorul delegat cu executarea. date ale victimei, martor 3
ar putea apărea în prac: ca-a
§7. Afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare de precauţie din partea e : -1
de investigaţie jurnalist că ce
S-a constatat că eficienţa unei pedepse sau a unei sancţiuni aplicate în ceea Persoana juridică c o r c i-
ce priveşte realizarea prevenţiei generale este mult mai mare în situaţiile în care executării afişării sau. ducă ce
este adusă la cunoştinţa publică. Aducerea la cunoştinţa membrilor unui colectiv, a în termen de 30 de zile de ta :
partenerilor de afaceri sau a virtualilor parteneri de afaceri constituie prin ea însăşi începerea executării or c_c^
o sancţiune cu efect intimidant, aruncând o pată asupra imaginii de marcă, asupra O copie de pe hotărâ'ee o
reputaţiei comerciale, a poziţiei persoanei juridice respective, asupra credibilităţii ei comunică la data rămâner ji
în mediul de afaceri111. juridice, organului care a în'eg
Afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare în presă ori prin alte mijloace de nesupusă autorizării sa^ '-re
comunicare audio-vizuală se realizează pe cheltuiala persoanei juridice condamnate.1 supraveghere a persoane
De asemenea, în art. 4-3 5
privind executarea aceste cec
[1] P. L e C anu, Les s a n ctio n s a p p lica b le s a u x p e rso n n e s m o ra le s en raiso n de le u r re sp o n complementare a afişăr hotă
sa b ilité péna le , în Les petites affiches nr. 120/1993, p. 17, a p u d Al. Boroi, Gh. N istoreanu,
comunică un extras al hotâ'i*
op. cit., 2004, p. 342.
Afişarea hotărârii de condamnare se realizează în extras, în forma şi locul stabilite

de instanţă, pentru o perioadă cuprinsă între o lună şi 3 luni. Publicarea hotărârii de
condamnare se face în extras şi în forma stabilită de instanţă, prin intermediul presei
scrise sau audiovizuale ori prin alte mijloace de comunicare audiovizuală, desemnate
de instanţă.
Dacă publicarea se face prin presa scrisă sau audiovizuală, instanţa stabileşte
numărul apariţiilor, care nu poate fi mai mare de 10, iar în cazul publicării prin alte
mijloace audiovizuale, durata acesteia nu poate depăşi 3 luni.
Aceasta este o pedeapsă complementară care se poate aplica pentru orice
infracţiune, indiferent de gravitatea acesteia şi indiferent de forma de vinovăţie cu care
a fost săvârşită, din culpă sau cu intenţie. De asemenea, ea este singura pedeapsă
care poate fi aplicată şi persoanelor juridice care sunt exceptate de art. 141 C. pen.,
adică instituţiilor publice, partidelor politice, sindicatelor, patronatelor şi organizaţiilor
religioase ori aparţinând minorităţilor naţionale, constituite potrivit legii, precum şi
persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul presei.
Afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare se face doar dacă aceasta a
rămas definitivă.
Punerea în executare (art. 502 C. proc. pen.). Un extras al hotărârii de condamnare
care priveşte aplicarea pedepsei complementare se comunică, la data rămânerii
definitive, persoanei juridice condamnate, pentru a-l afişa în forma, locul şi pentru
perioada stabilite de instanţa de judecată. Un extras al hotărârii de condamnare care
priveşte aplicarea pedepsei complementare se comunică, la data rămânerii definitive,
persoanei juridice condamnate, pentru a publica hotărârea în forma stabilită de
instanţă, pe cheltuială proprie, prin intermediul presei scrise sau audiovizuale ori prin
alte mijloace de comunicare audiovizuale, desemnate de instanţă.
Instanţa de judecată stabileşte în ce constă extrasul din hotărâre care trebuie pu
blicat, de obicei fiind dispozitivul hotărârii, şi stabileşte, totodată, locurile unde se afi
şează, de obicei la sediul persoanei juridice, pe o durată de la o lună la 3 luni. Instanţa
este cea care stabileşte şi forma afişului, adică materialul şi modul de imprimare. Pu
blicarea numai a dispozitivului hotărârii asigură confidenţialitatea numelui şi a altor
date ale victimei, martorilor sau altor persoane fizice şi juridice aflate în cauză, care
ar putea apărea în practicaua sau considerentele hotărârii. în practică, aceste măsuri
de precauţie din partea legiuitorului ar putea fi ineficiente ca urmare a unor demersuri
de investigaţie jurnalistică, ce pot conduce la mediatizarea numelui victimei etc.
Persoana juridică condamnată înaintează instanţei de executare dovada începerii
executării afişării sau, după caz, dovada executării publicării hotărârii de condamnare,
în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dar nu mai târziu de 10 zile de la
începerea executării ori, după caz, de la executarea pedepsei principale.
O copie de pe hotărârea de condamnare, în întregime sau în extras al acesteia, se
comunică la data rămânerii definitive organului care a autorizat înfiinţarea persoanei
juridice, organului care a înregistrat persoana juridică, organului care a înfiinţat instituţia
nesupusă autorizării sau înregistrării, precum şi organelor cu atribuţii de control şi
supraveghere a persoanei juridice, pentru a lua măsurile necesare.
De asemenea, în art. 40 şi art. 41 din Legea nr. 253/2013 sunt prevăzute dispoziţii
privind executarea acestei pedepse complementare. Astfel, în cazul aplicării pedepsei
complementare a afişării hotărârii de condamnare, judecătorul delegat cu executarea
comunică un extras al hotărârii de condamnare persoanei juridice condamnate, care
este obligată să îl afişeze în forma, locul şi pentru perioada stabilite de instanţă,

respectiv secţiei de poliţie în circumscripţia căreia se află locul unde urmează a se
face afişarea, în vederea verificării îndeplinirii obligaţiei. în cazul în care, după afişare,
dar înainte de împlinirea perioadei stabilite de instanţă, afişul este sustras, distrus sau
deteriorat, organul de poliţie solicită persoanei condamnate reafişarea, care trebuie
realizată în termen de 24 de ore. în cazul neîndeplinirii obligaţiei de afişare sau a
obligaţiei de înlocuire a afişului potrivit celor de mai sus, organul de poliţie îl va informa
pe judecătorul delegat cu executarea, în vederea sesizării instanţei, pentru aplicarea
pedepsei suspendării activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice până
la punerea în executare a pedepsei complementare, dar nu mai mult de 3 luni.
în cazul aplicării pedepsei complementare a publicării hotărârii de condamnare,
judecătorul delegat cu executarea comunică un extras al hotărârii de condamnare,
în forma stabilită de instanţă, persoanei juridice condamnate, care este obligată să îl
publice pe cheltuială proprie, prin intermediul presei scrise sau audiovizuale ori prin
alte mijloace de comunicare audiovizuale, desemnate de instanţă. Persoana juridică
condamnată înaintează judecătorului delegat cu executarea dovada executării publi
cării hotărârii de condamnare, în termen de 30 de zile de la comunicarea extrasului,
în situaţia în care publicarea s-a dispus a fi efectuată prin afişarea pe o pagină de
internet, extrasul trebuie publicat în termenul prevăzut de 30 de zile, iar persoana
condamnată va comunica judecătorului delegat, în termen de 5 zile de la începerea
publicării, dovada punerii în executare a hotărârii. Perioadele în care, din motive teh
nice, extrasul publicat nu a fost accesibil nu se socotesc în durata publicării stabilită
de instanţă. Judecătorul delegat cu executarea verifică periodic îndeplinirea obligaţiei
de publicare în condiţiile de mai sus, până la împlinirea duratei stabilite de instanţă. în
cazul constatării neîndeplinirii obligaţiei de publicare, judecătorul delegat cu execu
tarea va proceda la sesizarea instanţei, în vederea aplicării pedepsei suspendării
activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice până la punerea în executare
a pedepsei complementare, dar nu mai mult de 3 luni.
Capitolul al XX-lea. Executarea măsurii
arestării preventive
Secţiunea 1. Consideraţii introductive

Măsurile preventive sunt instituţii de drept procesual penal cu caracter de con
strângere, prin care suspectul sau inculpatul este împiedicat să întreprindă anumite
activităţi care s-ar răsfrânge negativ asupra desfăşurării procesului penal sau asupra
atingerii scopului acestuia.
Scopul acestor măsuri este de a asigura buna desfăşurare a procesului penal, de
a împiedica sustragerea suspectului sau a inculpatului de la urmărirea penală ori de
la judecată sau de a preveni săvârşirea unei alte infracţiuni (art. 202 C. proc. pen.).
Cea mai severă dintre măsurile preventive stipulate în lege este arestarea preven
tivă. Din cauza gravităţii sale şi a implicaţiilor privind starea de libertate a persoanei,
ea poate fi luată doar de către judecător sau de către instanţă.
în sistemul judiciar penal român, organele judiciare au posibilitatea de a priva
de libertate o persoană, în mod diferit în funcţie de faza în care se găseşte cauza.
Astfel, în cursul urmăririi penale, competenţa de a dispune arestarea preventivă
revine judecătorului de drepturi şi libertăţi, în procedura de cameră preliminară revine
judecătorului de cameră preliminară, iar în cursul judecăţii instanţei de judecată
[art. 203 alin. (3) C. proc. pen.].
în ceea ce priveşte măsura arestării preventive, prelungirea duratei ei poate inter
veni numai în faza de urmărire penală. în procedura de cameră preliminară şi în faza
de judecată, fie că a fost luată în cursul urmăririi penale, fie că a fost luată în cursul
procedurii de cameră preliminară sau al judecăţii, ea poate fi doar menţinută. Deşi
reglementate în mod diferit, ambele instituţii se circumscriu condiţiilor impuse de ju-
risprudenţa Curţii de la Strasbourg în aplicarea art. 5 parag. 3 din Convenţia europeană
a drepturilor omului, în sensul că presupun un control de natură judecătorească în
urma căruia sunt examinate circumstanţele care militează pentru şi contra menţinerii
arestării preventive, cu obligaţia de a se pronunţa potrivit criteriilor juridice asupra
existenţei unor motive temeinice care să justifice menţinerea arestării şi, în absenţa
lor, de a dispune punerea în libertate.
Arestarea preventivă este măsura preventivă privativă de libertate prin care organul
judiciar competent dispune deţinerea inculpatului pe durata şi în condiţiile prevăzute
de lege, în locuri special prevăzute, în interesul urmăririi penale sau al judecăţii.
Prin noţiunea de inculpai se înţelege persoana împotriva căreia s-a pus în mişcare
acţiunea penală („Persoana împotriva căreia s-a pus în mişcare acţiunea penală devine
parte în procesul penal şi se numeşte inculpat” - art. 82 C. proc. pen.).
Măsura arestării preventive în cursul urmăririi penale se execută numai în centrele
de reţinere şi arestare preventivă din subordinea Ministerului Afacerilor Interne. în
cursul judecăţii, măsura se execută în secţii speciale ale penitenciarelor sau în centre
de arestare preventivă ce funcţionează pe lângă acestea, care se organizează şi1
[1] D. A ndrieş, D. M eteş , Măsura arestării preventive, în R.D.P. nr. 2/2001, p. 88.
392 Drept execuţional penal XX. Executarea măsurii a re s ti' rr
funcţionează în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Primirea şi ca sau din oficiu. Această i - j
zarea persoanelor arestate se realizează, de regulă, individual, în condiţiile dispoziţiilor nu va fi în faţa organ u _j ie
regulamentului şi a legii, iar arestaţii preventiv aflaţi în curs de judecată sau urmărire - când lipseşte nejus“ c
penală vor fi ţinuţi separat de persoanele condamnate definitiv cercetate într-o altă - când este dispărut
cauză. - se sustrage de la urmă
- din cauza stări sănâzâi
Secţiunea a 2-a. Arestarea preventivă a inculpatului111 se prezintă sau nu poale fi a
în practică, luarea zretL
serie de considerente h
§1. Condiţiile şi cazurile de aplicare a măsurii arestării preventive
rând, trebuie să fie in:z* - ze
procurorului. Astfe p er”. * i
Măsura arestării preventive poate fi luată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi,
dispuse dacă există proce sa
în cursul urmăririi penale, de către judecătorul de cameră preliminară, în procedura
că o persoană a săvârşi :
de cameră preliminară, sau de către instanţa de judecată în faţa căreia se află cauza,
bunei desfăşurări a proces,
în cursul judecăţii, numai dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul
inculpatului de la urmărirea |
a săvârşit o infracţiune şi există una dintre următoarele situaţii [art. 223 alin. (1)
alte infracţiuni. Confor^ afir.
C. proc. pen.]:
să fie proporţională cu zz
a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea
necesară pentru realizarea sc
penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte;
trebuie constatată una o - r e
b) inculpatul încearcă să influenţeze un alt participant la comiterea infracţiunii, un
C. proc. pen., indicate mai sl
martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace
La stabilirea măsur z re.
materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de compor
libertăţi mai are în vedere sc
tament;
în prevederile art. 202 C
c) inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze
precum şi prevenirea să . â-şi
o înţelegere frauduloasă cu aceasta;
Interpretând noţiunea oe
d) există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mişcare a acţiunii penale
Curtea Europeană a Dre : : - '
împotriva sa, inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune sau pregăteşte
arestării, necesitatea ex sterr
săvârşirea unei noi infracţiuni.
justifica o condamnare sau d i
Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată şi dacă din probe rezultă
la Strasbourg a evidenta: că s
suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o infracţiune intenţionată contra vieţii, o
omului nu presupune ca a_*i
infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o
arestării, având în vedere că *
infracţiune contra securităţii naţionale prevăzută de Codul penal şi alte legi speciale, o
sau, dimpotrivă, înlăturarea«
infracţiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism,
să fie probată vinovăţia
spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, şantaj, viol, lipsire de libertate,
Dacă suspiciunea rezoral
evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracţiune de corupţie, o infracţiune săvârşită
fost îndeplinită, se va a" a za
prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracţiune pentru care legea pre
s-au produs o tulburare şocat
vede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare şi, pe baza evaluării gravităţii faptei, a
în libertate ar constitu d&
modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care
pericol pentru ordinea p-_: că
acesta provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana
inculpatului, aptă să prio -cz
acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei
timp, aşa cum s-a stat> * s
stări de pericol pentru ordinea publică [art. 223 alin. (2) C. proc. pen.].
sentimentul de n esig-'a' ă
O altă condiţie este şi aceea ca, înainte de luarea măsurii arestării preventive,
desfăşurare a justi: e ge-a-s
inculpatul să fi fost ascultat de către organul competent, în prezenţa avocatului ales
asupra căruia planează a c-z
în stare de libertate. = e a r =
un semnal societăţii c . a - a
111V. C âmpean , Aspecte controversate referitoare la arestarea preventivă, în R.D.P. nr. 2/2001,
p. 155; A l . Ţ uculeanu, Arestarea inculpatului în faza judecăţii. Constituţionalitate, în R.D.P. t1] A se vedea, de exe^: _ I
nr. 1/2001, p. 67-69. 29 noiembrie 1988, cauza Mira
XX. Executarea măsurii arestării preventive 393
sau din oficiu. Această din urmă condiţie se consideră îndeplinită, chiar dacă inculpatul
nu va fi în faţa organului de anchetă, în următoarele situaţii:
- când lipseşte nejustificat,
- când este dispărut,
- se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată;
- din cauza stării sănătăţii, din cauză de forţă majoră sau stare de necesitate, nu
se prezintă sau nu poate fi adus în faţa judecătorului.
în practică, luarea, prelungirea şi menţinerea arestării preventive au la bază o
serie de considerente bazate pe dispoziţiile legale menţionate mai sus. în primul
rând, trebuie să fie întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru admiterea propunerii
procurorului. Astfel, potrivit art. 202 alin. (1) C. proc. pen., măsurile preventive pot fi
dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă
că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării
bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a
inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei
alte infracţiuni. Conform alin. (3) al aceluiaşi articol, orice măsură preventivă trebuie
să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi
necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia. De asemenea,
trebuie constatată una dintre situaţiile enunţate de dispoziţiile art. 223 alin. (1) şi (2)
C. proc. pen., indicate mai sus.
La stabilirea măsurii preventive ce urmează a fi aplicată judecătorul de drepturi şi
libertăţi mai are în vedere scopul măsurilor preventive, astfel cum este reglementat
în prevederile art. 202 C. proc. pen., respectiv buna desfăşurare a procesului penal,
precum şi prevenirea săvârşirii unei alte infracţiuni.
Interpretând noţiunea de „suspiciune rezonabilă', în jurisprudenţa sa constantă,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că ea nu presupune, la momentul
arestării, necesitatea existenţei unui probatoriu amplu, similar cu cel necesar pentru a
justifica o condamnare sau chiar pentru a aduce o acuzaţie. De asemenea, instanţa de
la Strasbourg a evidenţiat că art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenţia europeană a drepturilor
omului nu presupune ca autorităţile să dispună de probe suficiente încă din momentul
arestării, având în vedere că rolul acestei măsuri este şi acela de a permite clarificarea
sau, dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor. Aşadar, nu este necesar ca în acest stadiu
să fie probată vinovăţia unei persoane, acesta fiind scopul ulterior al urmăririi penale111.
Dacă suspiciunea rezonabilă privind săvârşirea faptei penale de către inculpat a
fost îndeplinită, se va analiza dacă prin săvârşirea presupusei fapte de care inculpat
s-au produs o tulburare socială şi un pericol social concret şi, astfel, lăsarea inculpatului
în libertate ar constitui un pericol pentru ordinea publică, socială. La analiza stării de
pericol pentru ordinea publică a fost avută în vedere gravitatea sporită a faptei imputate
inculpatului, aptă să producă un impact deosebit asupra opiniei publice. în acelaşi
timp, aşa cum s-a stabilit şi în doctrină, pericolul pentru ordinea publică constă şi în
sentimentul de nesiguranţă, de oprobiu în rândul colectivităţii şi de neîncredere în buna
desfăşurare a justiţiei, generate de rezonanţa socială negativă a faptului că inculpatul,
asupra căruia planează acuzaţia comiterii unei infracţiuni atât de grave, este cercetat
în stare de libertate. Reacţia autorităţilor judiciare trebuie să fie exigentă, pentru a da
un semnal societăţii civile în sensul că astfel de manifestări nu pot rămâne fără urmări.
111A se vedea, de exemplu, C.E.D.O., cauza Brogan şi alţii c. Regatului Unit, Hotărârea din
29 noiembrie 1988, cauza Murrayc. Regatului Unit, Hotărârea din 28 octombrie 1994.
394 Drept execuţional penal XX. Executarea măsurii aresta - -*
Măsura trebuie să fie oportună şi necesară şi din perspectiva dispoziţiilor art. 202 De fapt, practica jud : a^
C. proc. pen., pentru a se putea finaliza cât mai rapid cercetările penale, pentru lămurirea existe pentru a justifica ~â:
cauzei sub toate aspectele ei - inclusiv pentru a se verifica apărările inculpatului. în situaţie de excepţie, şi nu c r
aceste condiţii, în vederea audierii tuturor martorilor, pentru administrarea tuturor cu gravitatea acuzaţie
mijloacelor de probă considerate utile şi necesare, măsura arestării preventive a
inculpatului la acest moment apare ca fiind cea mai potrivită.
§2. Soluţionarea prop
Şi în raport de prevederile art. 5 din Convenţia europeană a drepturilor omului,
măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive Judecătorul de drep:_' 5
verosimile de a se bănui că s-a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice
soluţionare a propuner
de a crede în posibilitatea săvârşirii de noi infracţiuni, fiind necesare astfel apărarea va avea loc. în cazul nex. ca
ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea în bune condiţii a propunerii de arestare pre.
procesului penal, iar din actele dosarului - cu referire în principal la circumstanţele şi ora se comunică p ro c .-:'.
personale şi reale ale cauzei - rezultă că este îndeplinită această condiţie necesară în faţa judecătorulc ce : e :
detenţiei preventive a inculpatului111. cunoştinţa avocatulu
Aşa cum a statuat în mod constant Curtea Europeană, măsura arestării preventive
cauzei pentru studia '•a .ca
este o măsură excepţională, astfel încât luarea şi menţinerea ei trebuie dispuse doar în fixat. Termenul se aduce 2 :.
cazuri temeinic justificate. Ea este necesară pentru a preveni riscul săvârşirii unor noi
din urmă acordându- -se 2 :
infracţiuni121, o eventuală punere în libertate a inculpatului putând tulbura în mod real
Soluţionarea propunere
opinia publică, faţă de natura şi modalitatea de comitere a faptei, luarea unei măsuri în afară de cazul când
mai puţin restrictive nefiind de natură a proteja societatea. cauza stării sănătă: c r cs_r
în jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit patru motive principale acceptabile pentru sau nu poate fi adus >
deţinerea unei persoane până la pronunţarea hotărârii atunci când acea persoană este juridică a inculpatux, de căr
bănuită că a săvârşit o infracţiune: când există riscul că acuzatul nu se va prezenta procurorului.
pentru a fi judecat131; când există riscul că acuzatul, în caz că este eliberat, va întreprinde
Judecătorul de drec*. - 5
măsuri care ar prejudicia administrarea justiţiei141; fie va comite alte infracţiuni151; fie
care este acuzat şi dese-a -
va cauza dezordine publică161. Pericolul ca un acuzat să se eschiveze nu poate fi
preventivă formulată de poc
evaluat numai în baza severităţii sentinţei pe care o riscă. El trebuie evaluat cu referire judecătorul de dreptur ş it»
la un număr de alţi factori relevanţi, care pot fie să confirme existenţa unui pericol
acuzat şi dreptul de a n_ -ace
de eschivare, fie să facă să pară atât de nesemnificativ, încât să nu poată justifica poate fi folosit împotriva sa.
detenţia în cursul procedurii171. Riscul de eschivare trebuie să fie evaluat în contextul
împotriva încheie- c' cnn
factorilor care au legătură cu caracterul persoanei, valorile sale morale, locuinţa sa,
de cameră preliminară seu ir
ocupaţia sa, bunurile sale, legăturile familiale şi toate tipurile de legături cu statul în
măsurilor preventive ncu : 23
care el este implicat. Riscul aplicării unei sancţiuni severe şi temeinicia probelor pot
de ore de la pronunţare 52-
fi relevante, dar nu sunt, prin ele însele, decisive, iar posibilitatea obţinerii garanţiilor organul judiciar care a c r y _~
ar putea fi folosită pentru a compensa orice risc181. Pericolul ca persoana acuzată să superior, împreună cu dosaru
influenţeze buna desfăşurare a procedurilor nu poate fi invocat in abstracto, ci trebuie
să fie susţinut prin probe bazate pe fapte191.
§3. Punerea în exec-:a
111 în acest sens, a se vedea, printre altele, C.E.D.O., cauza Van der Tang c. Spaniei, Punerea în executa-a 2 ~s
Hotărârea din 13 iulie 1995, cauza Pantano c. Italiei, Hotărârea din 6 noiembrie 2003. de arestare individua
121C.E.D.O., cauza Matznetter c. Austriei, Hotărârea din 10 noiembrie 1969. în baza încheierii pr^ ca-e 2
131C.E.D.O., cauza Stdgmullerc. Austriei, Hotărârea din 10 noiembrie 1969, § 15.
de drepturi şi libertă: ce a :
141C.E.D.O., cauza Wemhoffc. Germaniei, Hotărârea din 27 iunie 1968, § 14.
[5] C.E.D.O., cauza Matznetter c. Austriei, supra cit., § 9. superioară emite de înda-ă -
[6] C.E.D.O., cauza Letellierc. Franţei, Hotărârea din 26 iunie 1991, § 51. inculpaţi, se emite câte l — -
[7] C.E.D.O., cauza Yagci şi Sargm c. Turciei, Hotărârea din 8 iunie 1995, § 52. preventivă se arată:
181C.E.D.O., cauza Neumeister c. Austriei, Hotărârea din 27 iunie 1968, § 10. a) instanţa din care *a:-e :
191C.E.D.O., cauza Trzaska c. Poloniei, Hotărârea din 11 iulie 2000, § 65. luarea măsurii arestări p-e.er
De fapt, practica judiciară a consacrat ideea că doar unul dintre motive trebuie să
existe pentru a justifica măsura arestului preventiv, chiar şi în cazul în care este o
situaţie de excepţie, şi nu o regulă, iar măsura preventivă trebuie să fie proporţională
cu gravitatea acuzaţiei.
§2. Soluţionarea propunerii de luare a măsurii arestării preventive
Judecătorul de drepturi şi libertăţi sesizat de către procuror, stabileşte termenul de

soluţionare a propunerii de arestare preventivă, fixând data şi ora la care soluţionarea
va avea loc. în cazul inculpatului aflat în stare de reţinere, termenul de soluţionare a
propunerii de arestare preventivă trebuie fixat înainte de expirarea duratei reţinerii. Ziua
şi ora se comunică procurorului, care are obligaţia de a asigura prezenţa inculpatului
în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi. De asemenea, ziua şi ora se aduc la
cunoştinţa avocatului inculpatului, căruia, la cerere, i se pune la dispoziţie dosarul
cauzei pentru studiu. Inculpatul aflat în stare de libertate se citează pentru termenul
fixat. Termenul se aduce la cunoştinţa procurorului şi avocatului inculpatului, acestuia
din urmă acordându-i-se, la cerere, posibilitatea de a studia dosarul cauzei.
Soluţionarea propunerii de arestare preventivă se face numai în prezenţa inculpatului,
în afară de cazul când acesta lipseşte nejustificat, este dispărut, se sustrage ori din
cauza stării sănătăţii, din cauză de forţă majoră sau stare de necesitate nu se prezintă
sau nu poate fi adus în faţa judecătorului. în toate cazurile, sunt obligatorii asistenţa
juridică a inculpatului de către un avocat, ales sau numit din oficiu, şi participarea
procurorului.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi îl audiază pe inculpatul prezent despre fapta de
care este acuzat şi despre motivele pe care se întemeiază propunerea de arestare
preventivă formulată de procuror. înainte de a proceda la ascultarea inculpatului,
judecătorul de drepturi şi libertăţi îi aduce la cunoştinţă infracţiunea de care este
acuzat şi dreptul de a nu face nicio declaraţie, atrăgându-i atenţia că ceea ce declară
poate fi folosit împotriva sa.
împotriva încheierilor prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul
de cameră preliminară sau instanţa de judecată, în primă instanţă, dispune asupra
măsurilor preventive, inculpatul şi procurorul pot formula contestaţie, în termen de 48
de ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare. Contestaţia se depune la
organul judiciar care a pronunţat încheierea atacată şi se înaintează organului judiciar
superior, împreună cu dosarul cauzei, în termen de 48 de ore de la înregistrare.
§3. Punerea în executare a măsurii arestării preventive
Punerea în executare a măsurii arestării inculpatului se face în baza unui mandat

de arestare individual.
în baza încheierii prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, judecătorul
de drepturi şi libertăţi de la prima instanţă sau, după caz, de la instanţa ierarhic
superioară emite de îndată mandatul de arestare preventivă. Dacă sunt mai mulţi
inculpaţi, se emite câte un mandat pentru fiecare dintre ei. în mandatul de arestare
preventivă se arată:
a) instanţa din care face parte judecătorul de drepturi şi libertăţi care a dispus
luarea măsurii arestării preventive;
396 Drept execuţional penal XX. Executarea măsurii areszl' or
b) data emiterii mandatului; Judecătorul de drep:..' ;

c) numele, prenumele şi calitatea judecătorului de drepturi şi libertăţi care a emis art. 225 alin. (7) şi 8 ~ d
mandatul; culpatului în contexte prooe
d) datele de identitate ale inculpatului; măsurii, dispune prin în ~ e ^
e) durata pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, cu menţionarea arestării preventiveş a e ^ :
datei la care încetează; lege, revocarea arestăr z
f) arătarea faptei de care este acuzat inculpatul, cu indicarea datei şi locului comiterii preventive prevăzute a a " :
acesteia, încadrarea juridică, infracţiunea şi pedeapsa prevăzută de lege; dacă nu este arestat în aftâ :
g) temeiurile concrete care au determinat arestarea preventivă; Când persoana me^* : _a
h) ordinul de a fi arestat inculpatul; organul de poliţie însă': ral
i) indicarea locului unde va fi deţinut inculpatul arestat preventiv; care constată aceasta ş. '-şi
j) semnătura judecătorului de drepturi şi libertăţi; măsura arestării pre.e~' . e :
k) semnătura inculpatului prezent. în cazul în care acesta refuză să semneze, se şi în consemn la pureze e :e
va face menţiune corespunzătoare în mandat. b) Executarea m ancei _
Dispoziţiile de mai sus se aplică în mod corespunzător şi în cazul arestării incul mandatul de arestare a za*
patului în procedura de cameră preliminară sau în cursul judecăţii (în acest ultim caz, emis mandatul înmânează j
mandatul de arestare este emis de preşedintele completului). de poliţie. Mandatu ae eez
Legat de punerea în executare a mandatului de arestare, putem distinge: poştă electronică sau :
a) Executarea mandatului de arestare preventivă emis în lipsa inculpatului (art. 231 condiţii care să perr* :â =_*:•
C. proc. pen.). Când măsura arestării preventive a fost dispusă în lipsa inculpatului, persoana vătămată a s : ciz
două exemplare originale ale mandatului emis se înaintează organului de poliţie de la persoanei arestate juoecâSD
domiciliul sau reşedinţa inculpatului, în vederea executării. în cazul în care inculpatul proces-verbal, pe care î : eci
nu are domiciliul sau reşedinţa în România, exemplarele se înaintează organului de original al mandatului de am
poliţie în raza teritorială a căruia se află instanţa de judecată. Mandatul de arestare de deţinere.
poate fi transmis organului de poliţie şi prin fax, poştă electronică sau prin orice mijloc
în măsură să producă un document scris în condiţii care să permită autorităţilor
§4. Prelungirea aresta*
destinatare să îi stabilească autenticitatea. în situaţia în care mandatul de arestare
conţine erori materiale, dar permite identificarea persoanei şi stabilirea măsurii dispuse în cursul urmăririi penale;!
în raport cu datele de identificare ale persoanei existente în evidenţele organelor de 30 de zile, în afară de zazs* c
poliţie şi hotărârea instanţei de judecată, organul de poliţie execută măsura, solicitând de la data punerii în exec-ca
în acelaşi timp instanţei de judecată îndreptarea erorilor materiale sesizate. cauză este trecută pe*"'- : :
Organul de poliţie procedează la arestarea persoanei arătate în mandat, căreia îi
altul, arestarea prever : .â cis
predă un exemplar al acestuia, după care o conduce în cel mult 24 de ore la judecătorul Prelungirea term e n - ze
de drepturi şi libertăţi care a dispus măsura arestării preventive sau, după caz, la de drepturi şi libertă: ce e -
judecătorul de cameră preliminară ori completul la care se află spre soluţionare dosarul în primă instanţă sau :e e
cauzei. circumscripţie se află k>cu :e
în vederea executării mandatului de arestare preventivă, organul de poliţie poate ori sediul parchetulL c r ce-e
pătrunde în domiciliul sau reşedinţa oricărei persoane fizice, fără învoirea acesteia, arestarea preventivă a *:=■ :
precum şi în sediul oricărei persoane juridice, fără învoirea reprezentantului legal de la o instanţă inferioară
al acesteia, dacă există indicii temeinice din care să rezulte bănuiala rezonabilă că primă instanţă, prelunc 'ea ac
persoana din mandat se află în domiciliul sau reşedinţa respectivă. de drepturi şi libertăţi de .a ins
în cazul în care arestarea preventivă a inculpatului a fost dispusă în lipsă din prelungire sau de la in s ta la
cauza stării sănătăţii, din cauză de forţă majoră sau stare de necesitate, inculpatul se află locul de deţirere ce
este prezentat, la încetarea acestor motive, judecătorului de drepturi şi libertăţi care parchetului din care face : e -
a luat măsura ori, după caz, judecătorului de cameră preliminară sau completului la
care se află spre soluţionare dosarul cauzei.
111V.A. P odar, Recurs. Pretat

Judecătorul de drepturi şi libertăţi procedează la audierea inculpatului conform

art. 225 alin. (7) şi (8), în prezenţa avocatului acestuia, şi, evaluând declaraţia in
culpatului în contextul probelor administrate şi al motivelor avute în vedere la luarea
măsurii, dispune prin încheiere, după audierea concluziilor procurorului, confirmarea
arestării preventive şi a executării mandatului ori, după caz, în condiţiile prevăzute de
lege, revocarea arestării preventive sau înlocuirea acesteia cu una dintre măsurile
preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. b)-d) şi punerea în libertate a inculpatului,
dacă nu este arestat în altă cauză.
Când persoana menţionată în mandatul de arestare preventivă nu a fost găsită,
organul de poliţie însărcinat cu executarea mandatului încheie un proces-verbal prin
care constată aceasta şi înştiinţează judecătorul de drepturi şi libertăţi care a dispus
măsura arestării preventive, precum şi organele competente pentru darea în urmărire
şi în consemn la punctele de trecere a frontierei.
b) Executarea mandatului de arestare preventivă emis în prezenţa inculpatului. Când
mandatul de arestare a fost emis după ascultarea inculpatului, judecătorul care a
emis mandatul înmânează un exemplar al mandatului persoanei arestate şi organului
de poliţie. Mandatul de arestare poate fi transmis organelor de poliţie şi prin fax,
poştă electronică sau prin orice mijloc în măsură să producă un document scris în
condiţii care să permită autorităţilor destinatare să îi stabilească autenticitatea. Dacă
persoana vătămată a solicitat înştiinţarea sa cu privire la eliberarea în orice mod a
persoanei arestate, judecătorul care a emis mandatul consemnează aceasta într-un
proces-verbal, pe care îl predă organului de poliţie. Organul de poliţie predă exemplarul
original al mandatului de arestare preventivă şi procesul-verbal administraţiei locului
de deţinere.
§4. Prelungirea arestării preventive
în cursul urmăririi penale, durata arestării preventive a inculpatului nu poate depăşi

30 de zile, în afară de cazul când este prelungită în condiţiile legii, iar termenul curge
de la data punerii în executare a măsurii faţă de inculpatul arestat preventiv. Când o
cauză este trecută pentru continuarea urmăririi penale de la un organ de urmărire la
altul, arestarea preventivă dispusă sau prelungită anterior rămâne valabilă.
Prelungirea termenului de arestare111cu alte 30 de zile cade în sarcina judecătorului
de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza
în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei
circumscripţie se află locul de deţinere, locul unde s-a constatat săvârşirea infracţiunii
ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea. Dacă
arestarea preventivă a fost dispusă iniţial de către un judecător de drepturi şi libertăţi
de la o instanţă inferioară celei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în
primă instanţă, prelungirea acestei măsuri se poate dispune numai de un judecător
de drepturi şi libertăţi de la instanţa competentă în momentul soluţionării propunerii de
prelungire sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie
se află locul de deţinere, locul unde s-a constatat săvârşirea infracţiunii ori sediul
parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea.
111V.A. Podar, Recurs. Prelungirea arestării preventive, în R.D.P. nr. 3/2001, p. 127.
398 Drept execuţional penal XX. Executarea măsurii arerrâ^ :
Durata totală a arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale nu poate în tot cursul judecă: ns
depăşi un termen rezonabil şi nu poate fi mai mare de 180 de zile. târziu de 60 de zile, dacă a
arestării preventive şi a mâi
§5. Verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive în procedura în cursul judecăţii in p'-n«
nu poate depăşi un te m e n i
de cameră preliminară şi în cursul judecăţii
special prevăzut de ege :€
Instituţia verificării legalităţii şi temeiniciei arestării preventive reprezintă o trans judecată. în toate cazur e
punere pe plan naţional a garanţiilor procesuale care asigură evitarea arbitrariului depăşi 5 ani.
în materia privării de libertate, aşa cum au fost ele surprinse în jurisprudenţa Curţii Termenele prevăzute m
Europene a Drepturilor Omului111. cazul când inculpatul se a l
Potrivit art. 207 C. proc. pen., când procurorul dispune trimiterea în judecată a executare a măsurii după a
inculpatului faţă de care s-a dispus o măsură preventivă, rechizitoriul, împreună cu dispus arestarea preverr.-ă
dosarul cauzei, se înaintează judecătorului de cameră preliminară de la instanţa sau în lipsă.
competentă, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia. în termen de 3 La expirarea acesta :e ~
zile de la înregistrarea dosarului, judecătorul de cameră preliminară verifică din oficiu măsuri preventive. în condtt
legalitatea şi temeinicia măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu
citarea inculpatului. Când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii Secţiunea
se menţin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul de
preventive îr ce
cameră preliminară dispune prin încheiere menţinerea măsurii preventive faţă de
inculpat. în caz contrar, când constată că au încetat temeiurile care au determinat
luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive şi nu există temeiuri noi care să
o justifice ori în cazul în care au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea §1. Categorii de arests
măsurii preventive, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere revocarea
acesteia şi punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. Având în vedere î'-reagi
arestaţi bărbaţi - care o rez"
în tot cursul procedurii de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară,
arestate. Privit din punct- :
din oficiu, verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă subzistă temeiurile
minori şi arestaţi tiner ma :
care au determinat luarea măsurii arestării preventive şi a măsurii arestului la domiciliu.
ventiv primari şi aresta: :'e.-=
Conform art. 208 C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară înaintează
preventiv pentru infract uni m
dosarul instanţei de judecată cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea măsurii preventive,
iar instanţa de judecată verifică din oficiu dacă subzistă temeiurile care au determinat La locurile de deţinere se <
şi chiar în rândul celor d î'tâ
luarea, prelungirea sau menţinerea măsurii preventive, înainte de expirarea duratei
a lor.
acesteia, cu citarea inculpatului. Când constată că temeiurile care au determinat luarea
măsurii se menţin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, instanţa
dispune prin încheiere menţinerea măsurii preventive faţă de inculpat. în caz contrar, §2. Executarea arestir
când constată că au încetat temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea preventivă
măsurii arestării preventive şi nu există temeiuri noi care să o justifice ori în cazul în
care au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii preventive, instanţa în ceea ce-i priveşte oe c
dispune prin încheiere revocarea acesteia şi punerea în libertate a inculpatului, dacă penitenciar închis; de ase~en
nu este arestat în altă cauză121. în vedere necesitatea zc âri
fluenţa mersul procese u -eg
prima categorie, şi anu~‘e cel
111A se vedea M. M==co'.e i

Simone, Napoli, 2003. p. 3* I: _
111C.E.D.O., cauza A s s e n o v ş i a lţii c. B ulgariei, nr. 24760/94, Hotărârea din 28 octombrie 2006; I.C.C.J., s. pen., dec. nr. S
1998; cauza E strikh c. Letoniei, Hotărârea din 18 ianuarie 2007. 121A se vedea: cauza Werrrc
l2>L. C oraş , A re sta re a p reventivă. încetarea de d re p t a m ă su rii a re stă rii inculp a tu lu i, în c. Turciei, Hotărârea din 16 =-
Dreptul nr. 6/2005, p. 181. brie 2005; cauza llievc. fiu zzrie^
în tot cursul judecăţii, instanţa, din oficiu, prin încheiere, verifică periodic, dar nu mai
târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat menţinerea măsurii
arestării preventive şi a măsurii arestului la domiciliu dispuse faţă de inculpat111.
în cursul judecăţii în primă instanţă, durata totală a arestării preventive a inculpatului
nu poate depăşi un termen rezonabil şi nu poate fi mai mare de jumătatea maximului
special prevăzut de lege pentru infracţiunea care face obiectul sesizării instanţei de
judecată. în toate cazurile, durata arestării preventive în primă instanţă nu poate
depăşi 5 ani.
Termenele prevăzute mai sus curg de la data sesizării instanţei de judecată, în
cazul când inculpatul se află în stare de arest preventiv, sau de la data punerii în
executare a măsurii după sesizarea instanţei de judecată, când faţă de acesta s-a
dispus arestarea preventivă în procedura de cameră preliminară, în cursul judecăţii
sau în lipsă.
La expirarea acestor termene, instanţa de judecată poate dispune luarea unei alte
măsuri preventive, în condiţiile legii[2).
Secţiunea a 3-a. Executarea măsurii arestării

preventive în centrele de reţinere şi arestare preventivă
§1. Categorii de arestaţi preventiv
Având în vedere întreaga masă a arestaţilor preventiv, se face distincţie între

arestaţi bărbaţi - care prezintă numărul cel mai mare de arestaţi preventiv - şi femei
arestate. Privit din punctul de vedere al vârstei, distingem arestaţi majori, arestaţi
minori şi arestaţi tineri (majori). în funcţie de cazierul judiciar, distingem arestaţi pre
ventiv primari şi arestaţi preventiv recidivişti. Apoi, după natura infracţiunii, sunt arestaţi
preventiv pentru infracţiuni militare, arestaţi preventiv pentru alte infracţiuni.
La locurile de deţinere se vor separa arestaţii preventiv de persoanele condamnate
şi chiar în rândul celor dintâi pot fi separări pentru o mai bună pază şi supraveghere
a lor.
§2. Executarea arestării preventive în centrele de reţinere şi arestare

preventivă
în ceea ce-i priveşte pe condamnaţi, mai răspândită este modalitatea regimului

penitenciar închis; de asemenea, în ceea ce-i priveşte pe arestaţii preventiv, avându-se
în vedere necesitatea izolării acestora faţă de martori, experţi etc., care ar putea in
fluenţa mersul procesului, regimul penitenciar stabilit de lege este acelaşi ca şi pentru
prima categorie, şi anume cel închis.
111 A se vedea M. M ercone, D iritto p ro ce su a le pena le , 7 ed., Gruppo Editoriale Esselibri

Simone, Napoli, 2003, p. 310; I.C.C.J., S.U., dec. nr. VII/2006, în M. Of. nr. 475 din 1 iunie
2006; I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 5320/2005, www.scj.ro.
[2>A se vedea: cauza W e m h o ff c. G erm aniei, Hotărârea din 27 iunie 1968; cauza S o lm a z
c. Turciei, Hotărârea din 16 ianuarie 2007; cauza R o m a n o v c . R usiei, Hotărârea din 20 octom
brie 2005; cauza llie v c . Bulgariei, Hotărârea din 22 decembrie 2004.
Totuşi, la locul de deţinere se impune o separare între condamnaţi definitiv şi

arestaţii preventiv, iar această separare constă în necesitatea ca arestaţii preventiv
să nu intre în contact cu condamnaţii, pentru că aceştia din urmă, cu toate măsurile
ce se iau, îi pot influenţa pe primii. Influenţarea poate fi în dublu sens: atât cu privire la
chestiuni legate de urmărirea penală ori judecată, cât şi cu privire la comportamentul
arestaţilor preventiv în general.
Aceleaşi considerente stau şi la baza separării arestaţilor preventiv de alţi arestaţi
preventiv. Dacă nu s-ar respecta această regulă, s-ar produce urmări defavorabile
atât pentru buna desfăşurare a urmăririi penale sau a judecăţii, cât şi asupra conduitei
arestaţilor. De asemenea, s-a instituit şi regula separării arestaţilor preventiv din
aceeaşi cauză, în scopul evitării denaturării adevărului şi a încheierii unor înţelegeri
care pot constitui piedici în munca organelor judiciare de aflare a adevărului.
§3. Organizarea centrelor de reţinere şi arestare preventivă
Executarea arestării preventive în cursul urmăririi penale se face în centrele de

reţinere şi arestare preventivă. Acestea se organizează şi funcţionează în subordinea
Ministerului Afacerilor Interne şi se înfiinţează prin ordin al ministrului afacerilor interne,
iar măsurile necesare pentru siguranţa lor se stabilesc prin regulament aprobat prin
ordin al ministrului afacerilor interne.
Stabilirea penitenciarelor, a centrelor de arestare preventivă, a centrelor educative
şi a centrelor de detenţie în a căror circumscripţie funcţionează centrele de reţinere
şi arestare preventivă se face prin ordin comun al ministrului afacerilor interne şi al
ministrului justiţiei.
§4. Registrele privind persoanele arestate preventiv
Administraţia fiecărui centru de reţinere şi arestare preventivă întocmeşte urmă

toarele registre privind persoanele arestate preventiv:
a) registrul de evidenţă a primirii şi punerii în libertate a persoanelor arestate
preventiv, în care se consemnează anul, luna, ziua şi ora la care persoana arestată
a fost primită în centru, precum şi anul, luna, ziua şi ora la care aceasta a fost pusă
în libertate;
b) registrul de evidenţă privind utilizarea mijloacelor de imobilizare, în care se
consemnează anul, luna, ziua şi ora utilizării mijloacelor de imobilizare, anul, luna,
ziua şi ora autorizării utilizării lor de către directorul penitenciarului, tipul mijlocului de
imobilizare folosit, anul, luna, ziua şi ora încetării utilizării mijlocului de imobilizare;
c) alte registre de evidenţiere a activităţilor desfăşurate cu persoanele arestate
preventiv, pe care trebuie să le întocmească administraţia centrului de reţinere şi
arestare preventivă, stabilite prin regulamentul aprobat prin ordinul ministrului de
interne.
§5. Primirea în centrele de reţinere şi arestare preventivă
Primirea în centrele de reţinere şi arestare preventivă a persoanelor faţă de care

s-au dispus arestarea preventivă se face pe baza mandatului de arestare preventivă,
după stabilirea identităţii acestora.
Primirea în centrele de reţinere şi arestare preventivă a persoanelor condamnate,
arestate preventiv, în curs de judecată sau faţă de care au fost luate măsuri educative,
transferate din penitenciar, centru de arestare preventivă sau centru de detenţie, se
face în baza mandatului de executare a pedepsei sau a măsurii privative de libertate ori
a hotărârii de internare rămase definitivă, însoţite de dosarul individual care cuprinde:
dosarul de educaţie şi asistenţă psihosocială, dosarul disciplinar, dosarul de cereri a
cărui competenţă de soluţionare revine penitenciarului, precum şi cu fişa medicală,
după stabilirea identităţii acestora. Arestatul preventiv este înscris în registrul special
al arestaţilor preventivi, cu toate datele personale ale acestuia precum şi data primirii
la locul de deţinere. Cu aceeaşi ocazie i se aduc la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile
sale, măsurile disciplinare ce i se pot aplica şi măsurile obligatorii de igienă sanitară.
Pe toată perioada arestării preventive, se exercită o pază şi o supraveghere per
manentă asupra acestor persoane, pentru a preîntâmpina orice tentativă de evadare.
Este posibil ca arestatul preventiv să beneficieze de păstrarea hainelor personale,
după ce s-a efectuat percheziţia corporală prealabilă.
După îndeplinirea tuturor formalităţilor administrative, arestatul preventiv urmează
să respecte programul zilnic, disciplina şi ordinea interioară, să execute dispoziţiile
date de personalul penitenciarului, să se supună percheziţiilor, să respecte regulile
de igienă şi prescripţiile medicului locului de deţinere, să se comporte cu grijă faţă de
bunurile proprietatea penitenciarului.
§6. Drepturile şi obligaţiile arestaţilor preventiv
Regimul arestaţilor preventiv priveşte în primul rând drepturile specifice ale

acestora pe timpul deţinerii, cum ar fi dreptul la hrană, la asistenţă sanitară, dreptul
la vizite, corespondenţă etc. Drepturile arestaţilor preventiv sunt mai largi decât ale
condamnaţilor şi presupun condiţii mai uşoare de exercitare. Arestaţii preventiv aflaţi
în curs de urmărire penală pot primi vizite şi corespondenţă, cu aprobarea şi controlul
organului de urmărire penală. De asemenea, ei pot primi pachete, bani, cu care îşi
pot procura cărţi, reviste, ziare, dacă aceste drepturi îşi găsesc justificare din partea
directorului locului de deţinere. Pe lângă aceste drepturi materiale, arestaţii preventiv
au drepturi legate de viaţa şi activitatea lor în locul de deţinere, cum ar fi: dreptul la
hrana necesară în funcţie de starea sănătăţii lor, dreptul la odihnă, plimbare, asistenţă
medicală etc.
Se poate constata că aceste drepturi sunt similare prevederilor referitoare la
drepturile condamnaţilor, care de fapt se aplică în mod corespunzător şi arestaţilor
preventiv, în măsura în care legea nu dispune astfel.
Tot în conţinutul regimului arestaţilor preventiv trebuie să includem şi obligaţiile
acestora, care se referă la internarea arestatului preventiv, la ordine şi disciplină, la
muncă, precum şi la alte aspecte.
Potrivit art. 110 din Legea nr. 254/2013, prevederile Titlului I (dispoziţii generale),
ale Titlului II (judecătorul de supraveghere a privării de libertate), precum şi ale
Capitolelor II, IV-VI şi IX din Titlul III privind executarea pedepselor privative de libertate
(referitoare la siguranţa penitenciarelor, condiţiile de detenţie, drepturile şi munca
prestată, recompensele, abaterile şi sancţiunile disciplinare), în măsura în care nu
contravin dispoziţiilor Titlul IV referitor la executarea măsurilor preventive privative de
libertate, se aplică în mod corespunzător şi în privinţa persoanelor arestate preventiv,
cu excepţia următoarelor dispoziţii privind:
a) perioada de carantină şi observare, prevăzută la art. 44;
b) dreptul la vizită intimă, prevăzut la art. 69 şi la art. 75 alin. (3), potrivit căruia,
după încheierea căsătoriei, soţii pot beneficia de vizită intimă, timp de 48 de ore, cu
acordul directorului penitenciarului;
c) dreptul la învăţământ, prevăzut la art. 79;
d) suplimentarea dreptului la vizită intimă, prevăzută la art. 98 alin. (1) lit. d);
e) permisiunea de ieşire din penitenciar, prevăzută la art. 75 alin. (7) şi la art. 98
alin. (1) lit. e)-g);
f) cazarea temporară în camera de protecţie.
Dreptul persoanei arestate preventiv în cursul urmăririi penale de a primi vizite şi
de a comunica cu mass-media poate fi realizat numai cu acordul procurorului care
efectuează sau supraveghează urmărirea penală. Pe tot parcursul deţinerii în centru
şi cu ocazia oricărei proceduri legale, dreptul la apărare este garantat.
De asemenea, trebuie precizat faptul că recompensele sunt acordate, iar sancţiunile
disciplinare se dispun de o comisie desemnată, anual, de şeful unităţii, formată din
unul dintre adjuncţii acestuia, în calitate de preşedinte, şeful centrului de reţinere şi
arestare preventivă, un ofiţer cu studii juridice, în calitate de membri, şi un secretar.
în cazul în care o persoană aflată în centrul de reţinere şi arestare preventivă refuză
hrana, dispoziţiile art. 54 din Legea nr. 254/2013 (refuzul de hrană) se aplică în mod
corespunzător, cu excepţia prevederilor referitoare la cazare.
§7. Regimul de executare a măsurilor preventive privative de libertate
Persoanele arestate preventiv aflate în centrele de reţinere şi arestare preventivă se

supun unui regim propriu de executare, în vederea unei bune desfăşurări a procesului
penal, cu respectarea drepturilor fundamentale. Acestea sunt cazate, de regulă, în
comun, putând presta muncă, la cerere, în interesul centrului şi putând beneficia de
asistenţă psihologică şi moral-religioasă, în interiorul centrului, sub pază şi suprave
ghere, în condiţiile stabilite prin regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013. Normele
minime obligatorii privind condiţiile de cazare şi de cazarmament, normele de echipare
şi durata de folosinţă a ţinutei, precum şi normele minime de hrană ale persoanelor
aflate în centrele de reţinere şi arestare preventivă se stabilesc prin acelaşi regulament.
Persoanele arestate preventiv poartă ţinută civilă.
Persoanele aflate în centrele de reţinere şi arestare preventivă pot presta muncă
neremunerată, la cererea lor, în interesul locului de deţinere, cu acordul procurorului
care efectuează urmărirea penală sau supraveghează efectuarea urmăririi penale. Ele
pot fi retrase de la muncă la solicitarea procurorului care efectuează urmărirea penală
sau supraveghează efectuarea urmăririi penale ori în cazul în care este pusă în pericol
siguranţa centrului, cu informarea procurorului. Măsura retragerii de la muncă se
dispune prin decizie a şefului centrului de reţinere şi arestare preventivă, iar prin
regulamentul de aplicare a legii se stabilesc activităţile ce pot fi prestate în interesul

locului de deţinere.
Persoanele aflate în aceste situaţii pot fi chemate şi audiate de către organele de
urmărire penală, care instrumentează cauza în care acestea au fost arestate preventiv,
în condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală şi de regulamentul de aplicare
a Legii nr. 254/2013. Ascultarea acestor persoane poate fi realizată şi de către parla
mentari, europarlamentari, consilierii de probaţiune, alţi reprezentanţi ai statului, dar
numai cu acordul procurorului.
§8. Măsuri disciplinare şi recompense
Şi în această materie, principiul care se aplică este cel similar celui aplicabil
condamnaţilor, în sensul că măsurile disciplinare şi recompensele se pot aplica în mod
corespunzător ambelor categorii de „locuitori ai penitenciarelor”. Legat de acestea,
trebuie făcută totuşi precizarea că, în comparaţie cu condamnaţii, arestaţii preventiv
au o durată de şedere mai scurtă în penitenciar, astfel că sistemul recompenselor nu
îndeplineşte întotdeauna condiţiile de acordare.
Nu aceeaşi este situaţia în cazul nerespectării regulilor de ordine interioară, al
neexecutării ordinelor personalului, al lipsei de respect faţă de conducerea locului de
deţinere, al conflictelor cu alţi arestaţi preventiv, al nerespectării programului zilnic, al
trimiterii ori primirii de corespondenţă pe alte căi decât cele permise, al practicării de
jocuri de noroc, deteriorării de bunuri publice, îndemnării altor arestaţi la acţiuni de
indisciplină ori evadare, al acţiunilor de influenţare negativă a altor arestaţi preventiv,
în probleme de urmărire penală, pentru că toate aceste acţiuni enumerate constituie
abateri şi încălcări grave ale disciplinei.
în aceste situaţii, se pot aplica măsuri disciplinare gradual, după gravitatea încălcării
disciplinei, şi anume: avertismentul, izolarea în timpul nopţii (de la ora stingerii până
la ora deşteptării), izolarea în timpul zilei de alţi arestaţi preventiv. Această izolare
constă în depunerea individului într-o cameră sau celulă de suprafaţă mică, individual,
iar în cazul unor abateri mai grave şi repetate, se poate lua măsura izolării severe,
care constă în izolarea unită cu condiţii de odihnă mai grele şi condiţii de alimentare
mai severe.
§9. Transferarea persoanelor arestate preventiv în penitenciar
După trimiterea în judecată, persoanele arestate preventiv sunt transferate în

penitenciar.
Persoanele arestate preventiv aflate în curs de judecată care au fost selecţionate
pentru a presta activităţi în interesul centrului pot fi menţinute, cu acordul lor, pe o
perioadă de maximum 6 luni, în centrul de reţinere şi arestare preventivă.
Persoanele arestate preventiv aflate în cursul urmăririi penale pot fi transferate,
temporar, în penitenciarele-spital, dacă se află în una dintre următoarele situaţii:
a) organul de urmărire penală a dispus efectuarea unei expertize medico-legale
psihiatrice;
b) suferă de o afecţiune medicală care necesită internare şi poate fi tratată în reţeaua
sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, iar transferarea temporară se
face cu aprobarea directorului penitenciarului-spital, ţinând seama şi de gradul de

ocupare a penitenciarului-spital.
Dacă pe parcursul internării în penitenciarul-spital se impune internarea persoanei
arestate preventiv aflate în curs de urmărire penală într-un spital din reţeaua sanitară
publică, organele de poliţie din cadrul structurii teritoriale pe raza căreia se află unitatea
medicală asigură paza şi supravegherea persoanei private de libertate.
Transferul persoanelor arestate preventiv în condiţiile de mai sus se dispune de
către şeful centrului de reţinere şi arestare preventivă.
§10. încetarea termenului executării arestării preventive111
Arătam mai sus că arestarea preventivă poate să se dispună în faza de urmărire

penală, în procedura de cameră preliminară sau în faza de judecată. Legat de aceste
faze, se întâlnesc şi situaţiile de încetare a arestării preventive.
în ceea ce priveşte încetarea arestării preventive în faza de urmărire penală, trebuie
arătat că sunt frecvente aceste situaţii. Punerea în libertate a arestatului preventiv se
poate dispune de judecător în două situaţii, şi anume:
- în cazul clasării;
- în cazul renunţării la urmărirea penală.
De asemenea arestarea preventivă încetează şi dacă s-a împlinit termenul iar
reprezentanţii procuraturii nu au solicitat prelungirea arestării preventive judecătorului
competent.
Potrivit art. 16 alin. (1) C. proc. pen., acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare,
iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă:
a) fapta nu există;
b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia
prevăzută de lege;
c) nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea;
d) există o cauză justificativă sau de neimputabilitate;
e) lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent
ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii
penale;
f) a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului per
soană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică;
g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea
acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un
acord de mediere în condiţiile legii;
h) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;
i) există autoritate de lucru judecat;
j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.
în cazurile prevăzute mai sus la lit. e) şi j), acţiunea penală poate fi pusă în mişcare
ulterior, în condiţiile prevăzute de lege.
111 A l . Ţ uculeanu , încetarea de drept a măsurilor preventive, în Dreptul nr. 11/2002, p. 215,
220; idem, Prelungirea şi revocarea măsurilor preventive. Probleme de practică judiciară, în
Dreptul nr. 12/2001, p. 136.
în cursul urmăririi penale, acţiunea penală se stinge prin clasare sau prin renunţare
la urmărirea penală, în condiţiile prevăzute de lege. în cursul judecăţii, acţiunea penală
se stinge prin rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare,
renunţare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitare sau încetare
a procesului penal.
în faza de judecată 11, organul competent să dispună încetarea arestării preventive
este instanţa de judecată, în cazurile în care pronunţă o hotărâre de achitare, de
încetare a procesului penal, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării
pedepsei sau de suspendare a executării pedepsei, chiar nedefinitivă. Achitarea,
potrivit art. 396 alin. (5) C. proc. pen., se pronunţă pentru situaţiile enumerate la
art. 16 alin. (1) lit. a)-d). Potrivit art. 396 alin. (6) C. proc. pen., încetarea procesului
penal este dispusă de instanţa de judecată în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1)
lit. e)-j). Conform art. 396 alin. (3) şi (4) C. proc. pen., renunţarea la aplicarea pedepsei
se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta
există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, în condiţiile art. 80-82
C. pen, iar amânarea aplicării pedepsei se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo
de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită
de inculpat, în condiţiile art. 83-90 C. pen. în aceste situaţii, odată cu pronunţarea
soluţiilor de către instanţa de judecată, trebuie să se dispună punerea în libertate de
îndată a arestaţilor preventiv.
Cu ocazia punerii în libertate a arestaţilor preventiv, aceştia vor fi scoşi din registrul
de evidenţă al arestaţilor preventiv. Aceeaşi măsură de scoatere din evidenţă se va
dispune şi în ipoteza în care arestatul preventiv va fi condamnat la închisoare de către
instanţă şi va fi înregistrat în registrul de evidenţă al condamnaţilor, cu toate datele
personale, precum şi cu datele privind pedeapsa aplicată.
§11. Punerea în libertate - drepturi şi obligaţii ale arestatului preventiv
La momentul punerii în libertate, cât şi după punerea în libertate, arestatul preventiv

dobândeşte o serie de drepturi nefructificate pe perioada detenţiei. Aceste drepturi
sunt:
- dreptul de a fi pus în libertate de îndată, care este întemeiat pe actul emanat
de la judecător sau instanţă şi care este obligatoriu pentru conducerea centrului de
reţinere şi arestare preventivă, care are obligaţia de a-l pune de îndată în libertate pe
arestatul preventiv;
- dreptul de a-i fi restituite sumele de bani cu care a intrat în locul de deţinere sau
care au fost primite prin mandat poştal pe perioada arestării preventive;
- dacă în timpul arestării preventive persoana a devenit inaptă de muncă în urma
unui accident de muncă, după liberare are dreptul la un ajutor social lunar. Regula
este similară şi în cazul constatării unei invalidităţi de gradul I sau de gradul II, dacă
arestatul preventiv a avut o activitate în muncă de cel puţin 3 ani înainte de arestarea
preventivă;
[11D. L upaşcu , Revocare. Condiţii de admitere la arestarea preventivă, în Dreptul nr. 10/2000,
p. 132; R. L upaşcu , Revocarea sau înlocuirea arestării preventive, în Dreptul nr. 4/2000, p. 141.
406 Drept execuţional penal XX. Executarea măsurii a re s tê z>
- dreptul la reparaţie potrivit dispoziţiilor art. 539-540 C. proc. pen., în cazul în juridică, Uniunea Europear
care arestatul preventiv a încercat un prejudiciu moral şi material ca urmare a măsurii statul nostru. De fapt. a rz o
preventive luate eronat de către organele judiciare. prin apariţia unor forme - o»
Pe lângă aceste drepturi, arestatul preventiv care pe perioada aflării în locul de meniul cooperării judic a'e i
deţinere a cauzat pagube materiale din vina sa şi pe care nu le-a acoperit în timpul evoluţie, prin adoptarea i r o
când a fost arestat sau la momentul punerii în libertate, va fi urmărit de către organele lui. Criminalitatea organ.zasti
financiare locale ale administraţiei de stat de la domiciliul acestuia. încasarea acestor noua construcţie europea- £
sume se face pe baza ordinului de imputare emis de conducerea centrului de reţinere stopată prin măsuri ce oferă
şi arestare preventivă, care constituie un titlu executoriu. spaţiu de libertate, s e c -"= -
Mandatul europear ze ;
§12. Regimul aplicabil minorilor arestaţi principiului recunoaşte' 'e :
de la Tampere a decis să *;
Potrivit art. 117 din Legea nr. 254/2013, în situaţia minorilor arestaţi se aplică un membre ale Uniunii E_';c-e'
regim de reguli care au drept scop diminuarea efectelor negative ale privării de libertate Mandatul europear 3e ae
asupra dezvoltării lor fizice, psihice sau morale. ciare[2) şi reprezintă o ce a a
Astfel, persoanele minore reţinute sau arestate preventiv sunt cazate, de regulă, al Uniunii Europene c - sca
în comun, separat de persoanele adulte. Pe timpul executării arestării preventive, al transferării ei de către :n
minorului i se acordă asistenţă psihologică, în condiţiile stabilite prin regulamentul pedepse sau a unei măs_"
prevăzut la art. 107 alin. (2), în vederea diminuării efectelor negative ale privării de la baza emiterii aceste ~<anc
libertate asupra dezvoltării sale fizice, psihice sau morale. în măsura în care nu se recunoaşterii reciproce a nol
împiedică buna desfăşurare a procesului penal, minorului i se asigură posibilitatea Mandatul european oe a "
menţinerii legăturii cu persoanele cu care are relaţii familiale sau puternice legături dreptul intern. Mandat- e_':>:
afective, prin suplimentarea dreptului la vizite, convorbiri telefonice sau on-line. pe un mandat de arestare : n
Prevederile Titlului II, precum şi ale Capitolelor I, IV, V, VII, VIII şi IX din Titlul V legii interne, dar nuna - r:
din Legea nr. 254/2013 referitoare la condiţiile de detenţie, drepturi şi obligaţii, recom executare nu poate fi dus a
pense şi sancţiuni, mijloacele de imobilizare şi utilizarea acestora, în măsura în care se refugiază pe teritc"_ j
nu contravin dispoziţiilor din acest titlu, se aplică în mod corespunzător, cu excepţia Dispoziţiile privinc maôa
următoarelor dispoziţii privind: Titlul III al Legii nr. 302.201-
a) perioada de carantină şi observare, prevăzută la art. 157; penală[4], prin care a fost ra r
b) obligaţia de a urma cursurile învăţământului general obligatoriu, prevăzută la JAI a Consiliului Un j r E j t .
art. 161 alin. (2) şi (3); arestare şi proceda e x r
c) vizita intimă, prevăzută la art. 162 alin. (4); privind transpunerea D e e re
d) recompensele, prevăzute la art. 170 alin. (1) lit. d)-h); aderării României la U" r e a
e) obligaţiile prevăzute la art. 172 alin. (2); în cele ce urmează
f) măsurile de siguranţă a centrelor educative, prevăzute la art. 175; dispoziţiilor pertinerte aa i
g) măsurile de siguranţă a centrelor de detenţie, prevăzute la art. 176. Uniunii Europene în cor *e
în timpul arestării preventive, dreptul la educaţie este restrâns pentru motive privind Decizia-cadru nr. 584 JA o r
desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal. Acordarea recompenselor şi aplica procedurile de predare " r e t
rea sancţiunilor disciplinare se fac în condiţiile art. 110 alin. (4), iar munca minorilor
arestaţi preventiv se desfăşoară în condiţiile art. 112. 111Consiliul de la Tana-e a
Drepturile minorilor arestaţi preventiv pot fi suplimentate în condiţiile regulamentului extrădare cu o procèdes s ~z r
de aplicare a prezentei legi. 13 iunie 2002 privind marc = rj i
membre (J.O. L 190 din 1S ;
121 F l .R. R adu , De a exràcê.
Secţiunea a 4-a. Mandatul european de arestare juridică, în Dreptul nr. 2/2006, pL
[3! F l .R. R adu , Prinqpatefem
în cadrul cooperării judiciare internaţionale în materie penală, un loc important îl şi predării infractorilor, in D a c a
deţine emiterea mandatului european de arestare. în legătură cu această instituţie 141Republicată în M. Of. nr. 33
juridică, Uniunea Europeană a înţeles să emită norme care sunt obligatorii şi pentru
statul nostru. De fapt, amploarea fenomenului criminalităţii transnaţionale, evidenţiată
prin apariţia unor forme noi şi complexe de manifestare, reclamă ca acquis-u\ în do
meniul cooperării judiciare internaţionale în materie penală să se afle într-o continuă
evoluţie, prin adoptarea unor răspunsuri rapide şi pe măsura complexităţii fenomenu
lui. Criminalitatea organizată nu trebuie să profite de noua dimensiune a Europei, de
noua construcţie europeană, de faptul că au dispărut frontierele interne, ci ea trebuie
stopată prin măsuri ce oferă un grad ridicat de protecţie cetăţenilor europeni, într-un
spaţiu de libertate, securitate şi justiţie.
Mandatul european de arestare constituie prima măsură concretă în aplicarea
principiului recunoaşterii reciproce a hotărârilor penale, din care Consiliul European
de la Tampere a decis să facă piatra unghiulară a cooperării judiciare între statele
membre ale Uniunii Europene111.
Mandatul european de arestare este denumit şi „cheia de boltă” a cooperării judi
ciare121şi reprezintă o cerere emisă de către o autoritate judiciară a unui stat membru
al Uniunii Europene, cu scopul arestării unei persoane într-un alt stat membru ori
al transferării ei de către primul stat membru, în scopul urmăririi ori executării unei
pedepse sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate. Mecanismul care stă
la baza emiterii acestui mandat european de arestare este fundamentat pe principiul
recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti.
Mandatul european de arestare se distinge de mandatul de arestare preventivă din
dreptul intern. Mandatul european de arestare este o decizie judiciară ce se întemeiază
pe un mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei, emis în condiţiile
legii interne, dar numai în condiţiile în care un mandat de arestare preventivă sau de
executare nu poate fi dus la îndeplinire în ţara emitentă, deoarece persoana în cauză
se refugiază pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene*131.
Dispoziţiile privind mandatul european de arestare sunt cuprinse în art. 84-122 din
Titlul III al Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie
penală141, prin care a fost transpusă în legislaţia română Decizia-cadru nr. 2002/584/
JAI a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 privind mandatul european de
arestare şi procedurile de predare între statele membre. Dispoziţiile legale interne
privind transpunerea Deciziei-cadru nr. 2002/584/JAI au intrat în vigoare de la data
aderării României la Uniunea Europeană, respectiv la 1 ianuarie 2007.
în cele ce urmează, vom prezenta declaraţiile notificate de România, în baza
dispoziţiilor pertinente ale legislaţiei sale, Secretariatului General al Consiliului
Uniunii Europene în contextul aplicării mandatului european de arestare în referire la
Decizia-cadru nr. 584/JAI din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi
procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene.
111Consiliul de la Tampere, 15-16 octombrie 1999, a decis înlocuirea procedurii formale de

extrădare cu o procedură simplificată; a se vedea Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din
13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele
membre (J.O. L 190 din 18 iulie 2002).
121 Fl.R. R adu , D e la e xtră d a re la m a n d a tu l e u ro p e a n de arestare. O p rivire isto rică ş i
ju rid ică , în Dreptul nr. 2/2006, p. 201.
131Fl.R. R adu , P rin cip a le le in stru m e n te ju rid ic e ale U n iu n ii E u ropene în d o m e n iu l e xtră d ă rii
ş i p re d ă rii infractorilor, în Dreptul nr. 9/2007, p. 150.
■4) Republicată în M. Of. nr. 377 din 31 mai 2011.
Declaraţie în temeiul art. 6 (3):

a) Autorităţi judiciare române emitente
România desemnează instanţele sale judecătoreşti ca autorităţi competente să emită
un mandat european de arestare, atât în vederea urmăririi penale, cât şi în vederea
judecării sau a executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate. Instanţa
competentă să emită un mandat european de arestare este cea căreia îi revine
competenţa de a dispune arestarea preventivă a persoanei urmărite sau cea care a
emis mandatul de executare a pedepsei închisorii, după caz.
b) Autorităţi judiciare române de executare
România desemnează curţile de apel ca autorităţi judiciare competente să execute
un mandat european de arestare emis de o autoritate judiciară din alt stat membru
al Uniunii Europene.
în România există 15 curţi de apel, executarea unui mandat european de arestare
fiind dată în competenţa curţii de apel în circumscripţia căreia este localizată persoana
urmărită.
Declaraţie în temeiul art. 7:
Autoritatea centrală desemnată de România să asiste autorităţile judiciare este
Ministerul Justiţiei.
Autoritatea centrală este competentă să primească un mandat european de
arestare emis de o autoritate judiciară dintr-un al stat membru al Uniunii Europene şi
să îl transmită autorităţii judiciare române de executare, în cazul în care autoritatea
judiciară emitentă nu reuşeşte să transmită mandatul european de arestare direct
autorităţii judiciare române de executare.
Autoritatea centrală este competentă să transmită un mandat european de
arestare emis de o autoritate judiciară română, dacă aceasta nu îl poate transmite
direct autorităţii judiciare de executare străine sau când statul membru de executare
a desemnat ca autoritate primitoare Ministerul Justiţiei.
De asemenea, autoritatea centrală primeşte o copie a fiecărui mandat european
de arestare emis sau executat de autorităţile judiciare române şi îndeplineşte orice
atribuţie menită a asista şi sprijini autorităţile judiciare române în legătură cu un mandat
european de arestare.
Un mandat european de arestare transmis spre executare autorităţilor române
trebuie tradus în limba română sau în una dintre limbile engleză şi franceză.
România desemnează Ministerul Justiţiei ca autoritate competentă să primească
cererile de tranzit şi documentele în susţinerea acestora, precum şi pentru orice altă
corespondenţă oficială referitoare la cererile de tranzit.
România declară că, în relaţia cu acele state membre care au transmis o notificare
în acelaşi sens Secretariatului General al Consiliului, consimţământul pentru urmărirea,
judecarea, condamnarea sau deţinerea unei persoane pentru alte fapte săvârşite
anterior predării acesteia în baza unui mandat european de arestare se prezumă, cu
excepţia cazului în care autoritatea judiciară română de executare dispune altfel prin
hotărârea de predare.

România declară că, în relaţia cu acele state membre care au transmis o notificare
în acelaşi sens Secretariatului General al Consiliului, se prezumă consimţământul la
predarea ulterioară către un alt stat membru, cu excepţia cazului în care autoritatea
judiciară română de executare dispune altfel prin hotărârea de predare.
Mandatul european de arestare cuprinde următoarele date (art. 86 din Legea
nr. 302/2004):
- identitatea şi cetăţenia persoanei solicitate;
- denumirea, adresa, numerele de telefon şi fax, precum şi adresa de e-mail ale
autorităţii judiciare emitente;
- indicarea existenţei unei hotărâri judecătoreşti definitive, a unui mandat de
arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătoreşti executorii având acelaşi
efect, care se încadrează în dispoziţiile art. 88 şi 96 din Legea nr. 302/2004;
- natura şi încadrarea juridică a infracţiunii, ţinându-se seama mai ales de
prevederile art. 96 din Legea nr. 302/2004;
- o descriere a circumstanţelor în care a fost comisă infracţiunea, inclusiv momentul,
locul, gradul de implicare a persoanei solicitate;
- pedeapsa pronunţată, dacă hotărârea a rămas definitivă, sau pedeapsa prevăzută
de legea statului emitent pentru infracţiunea săvârşită;
- dacă este posibil, alte consecinţe ale infracţiunii.
Curţile de apel sunt autorităţile desemnate în executarea unui mandat european
de arestare emis de un alt stat membru.
Conform art. 88 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare
este emis:
a) în faza de urmărire penală, de către judecătorul de drepturi şi libertăţi desemnat
de preşedintele instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond, din
oficiu sau la sesizarea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea
penală a persoanei solicitate;
b) în faza de judecată, de către judecătorul desemnat de preşedintele primei
instanţe, din oficiu sau la sesizarea procurorului ori a organului la care se află spre
executare mandatul de arestare preventivă sau hotărârea prin care s-a luat măsura
privativă de libertate;
c) în faza de executare, de către judecătorul desemnat de preşedintele instanţei
de executare, din oficiu sau la sesizarea procurorului ori a organului la care se află
spre executare mandatul de executare a pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii
sau hotărârea prin care s-a luat măsura privativă de libertate.
Capitolul al XXI-lea. Justiţia restaurativă[1]
Secţiunea 1. Noţiune, scop, principii şi forme
Conceptul de justiţie restaurativă încearcă să ofere o nouă modalitate de abordare

şi înţelegere a tuturor conceptelor cu care profesioniştii din domeniul dreptului penal
activează: infracţiune, infractor, victimă, proces penal, pedeapsă penală, închisoare
etc.
Elementele-cheie ale justiţiei restaurative sunt: responsabilitatea, restauraţia, re
integrarea.
Justiţia restaurativă urmăreşte să pună în balanţă problemele victimei şi ale comu
nităţii, precum şi nevoia reintegrării sociale a infractorului, să acorde asistenţă victimei
în procesul de recuperare şi să acorde tuturor părţilor dreptul de a fi prezente şi de a
se implica activ în justiţie. De asemenea, urmăreşte să remedieze prejudiciul cauzat
prin săvârşirea unei infracţiuni, bazându-se pe o abordare care implică nu numai
părţile, ci şi comunitatea în general, într-o strânsă legătură cu instituţiile specializate
în domeniu12'.
Pe plan mondial, justiţia restaurativă este caracterizată de o puternică dezvoltare,
care o face să fie tot mai mult acceptată în interiorul sistemelor penale. Foarte multe
ţări, în cadrul proceselor penale şi pe parcursul executării pedepselor, au elaborat şi
adoptat prevederi legislative care să susţină dezvoltarea ulterioară a conceptului şi
procedurilor particulare.
Evaluările pe plan mondial a nenumăratelor încercări ale sistemelor penale de a
stopa fenomenul infracţional şi de a reduce recidiva au condus la concluzia că acestea
încă nu au găsit reţeta optimă pentru rezolvarea situaţiei. în baza experimentelor
practice, s-a conturat tot mai puternic convingerea că soluţia poate fi oferită de justiţia
restaurativă.
§2. Scurt istoric
Justiţia restaurativă constituie o redescoperire şi o rafinare a practicilor specifice

„actelor de justiţie” care se regăsesc în istoria nu foarte îndepărtată a comunităţilor şi
societăţilor. Este vorba despre acele timpuri în care interesul comunităţii prima în faţa
celui individual şi când răufăcătorul şi păgubitul veneau în faţa colectivităţii - a sfatului
bătrânilor sau al înţelepţilor - şi îşi prezentau punctele de vedere referitoare la „situaţia
conflictuală” care a intervenit între părţi înaintea, în timpul sau după comiterea unei
111A se vedea T. Butoi, I.T. Butoi, op. cit., p. 389-401 ; G.S. Barbu, A. Ş erban, op. cit., p. 158.
[2) H. Zehr, C ritica i Issues in R e sto ra tive Justice, Criminal Justice Press, New York, 2004,
p. 108; L. Walgrave, La ju s tic e restaurative: à la recherche d ’une th é o rie e t d ’une program m e,
în Criminologie, vol. 32, nr. 1/1999, p. 12.
XXI. Justiţia restaurativă 411
fapte care contravenea „regulilor de convieţuire” stabilite de acea colectivitate. De cele

mai multe ori, „sfatul” asculta părerile tuturor părţilor implicate, lua act de răul, moral
sau material, care a fost produs şi „procesul” se încheia prin rezolvarea situaţiei pe
calea dialogului şi a negocierii dintre părţi, cu participarea tuturor celor care au fost
afectaţi, direct sau indirect, de conflict.
Aceste proceduri se regăsesc în istoria tuturor popoarelor, fie că este vorba despre
celţi, geţi, franci sau alte popoare europene, fie de maurii din Noua Zeelandă sau
aborigenii din Australia, fie de amerindienii nord-americani sau alte popoare a căror
existenţă este menţionată de istoria mondială. Regăsirea unor asemenea practici
tradiţionale la toate popoarele, nu numai în ţările unde a apărut acest concept în epoca
modernă, conferă justiţiei restaurative o trăsătură de universalitate, care o face atât
de uşor de adoptat şi adaptat, cu toate diferenţele care separă, mai mult artificial,
diferitele grupuri ale speciei umane.
Cu toate că abordările asemănătoare se regăsesc în istoria popoarelor din întreaga
lume, justiţia restaurativă, ca modalitate inovatoare prin care se caută să se dea un
răspuns viabil şi eficient infracţiunii şi conflictului, s-a aplicat practic pentru întâia dată
în anul 1974, când doi canadieni, Mark Yantzi şi Dave Worth, au rugat un judecător din
Kitchener, Ontario, să le permită să încerce o abordare diferită în intervenţia justiţiei
asupra a doi tineri infractori arestaţi pentru distrugere de bunuri. Ideea a fost de a
permite victimelor şi infractorilor să joace rolurile principale în luarea deciziei referitoare
la cea mai adecvată metodă de răspuns faţă de răul produs. De atunci încoace, a
crescut continuu utilizarea justiţiei restaurative şi acest concept s-a deplasat de la
periferia politicilor penale spre o zonă centrală, fapt ce i-a conferit un binemeritat loc
în cadrul practicilor penale.
Pe continentul european, termenul este mai puţin cunoscut şi prezintă un specific
în comparaţie cu cel anglo-saxon, dar acest lucru nu înseamnă că nu există o
fundamentare similară.
Justiţia restaurativă nu este o idee nouă. Ea a fost introdusă în primele legi scrise,
în Codul lui Hammurabi din anul 2000 Î.Hr. A făcut, de asemenea, parte din legislaţia
romană şi cea creştină. Tema justiţiei se regăseşte şi în Biblie - justiţie pentru cei
oropsiţi, justiţie atât pentru victime, cât şi pentru infractori. Cele mai tradiţionaliste
sisteme din Africa, cel al aborigenilor şi al americanilor nativi aveau la bază justiţia
restaurativă. în aceste societăţi, justiţia este legată de cadrul religios şi cel al activităţilor
de zi cu zi ale oamenilor a căror viaţă o afectează. în Anglia, a reprezentat baza
dreptului anglo-saxon înainte de venirea normanzilor. Cu toate acestea, sub stăpânirea
monarhilor şi legând infracţiunea de Coroană, a fost desfăşurat un model de justiţie
potrivit căruia infracţiunea aduce atingere statului şi statul ar trebui să răspundă,
pedepsind infractorul.
Filosofia justiţiei restaurative îmbrăţişează o largă paletă de atribute omeneşti:
vindecare, compasiune, iertare, milă, reconciliere prin intermediul medierii.
în a doua parte a ultimului secol, Serviciile britanice de probaţiune s-au concentrat
pe reabilitarea infractorului şi introducerea ordinelor de compensaţie. Acestea au
funcţionat o perioadă pentru compensaţia victimei, dar, în fapt, nu exista o legătură
reală cu aceasta. Ordinele Serviciului Comunitar (1972) au prevăzut ca infractorii să
presteze muncă neremunerată în beneficiul comunităţii locale.
Primul demers de sprijinire a victimei a început în Marea Britanie în 1974, în
acelaşi timp în care în Canada au fost înregistrate prima mediere victimă-infractor
412 Drept execuţional penal XXI. Justiţia restaurativă
şi prima reparare a prejudiciului cauzat de infracţiune. Serviciile de probaţiune din Justiţia restaurativă se n
South Yorkshire au derulat în 1983 prima mediere dintre victimă şi infractor din Marea - infracţiunea este i r
Britanie. - încearcă să ider: * :a :
- se pune accent pe ra2
§ 3 .Concept îndreptată şi răul produs să|
şi principale;
Termenul de justiţie restaurativă îşi are originile în limba engleză, ceea ce - infractorul dă socctaa ă
demonstrează originile anglo-saxone ale sale, fiind întâlnit în Australia, Canada, Marea făcut, reacţia fiind concept-
Britanie, Noua Zeelandă şi Statele Unite ale Americii. - permite e x p rim a ta :
Preocupările de a conceptualiza procedura justiţiei restaurative datează din au fost afectaţi - direct
anii 1960, iar una dintre cele mai complete definiţii ale conceptului este cea dată satisfăcute nevoile şi este
de dr. Mark S. Umbreit (University of Minnesota, SUA): „Justiţia restaurativă este comunităţii, cât şi a reiat or
un răspuns dat infracţiunii, care oferă oportunităţi celor care sunt mai afectaţi de
aceasta-victim a, infractorul, familiile acestora şi comunitatea - de a fi direct implicaţi §4. Obiective şi scop
în a răspunde răului produs de comiterea infracţiunii. Justiţia restaurativă se bazează
pe valori care accentuează importanţa oferirii posibilităţii de implicare mai activă în: Obiectivul globa c : - =*a
responsabilizarea infractorilor faţă de persoanele şi comunităţile cărora le-au făcut rău; flexibile de justiţie res:a_~a:
oferirea infractorilor de posibilităţi crescute de dezvoltare corectă şi reintegrare în viaţa măsuri pentru repararea :*
comunitară şi întărirea siguranţei publice prin construcţie comunitară; a oferi un suport asum a responsabi tatea z<
şi asistenţă victimelor infracţiunilor; restaurarea pierderilor emoţionale şi materiale ale acţiunilor lor, sprijinirea reânl
victimelor (în limita posibilului); oferirea unei game mai largi de oportunităţi de dialog Scopul justiţiei re s ta -'a r
şi de rezolvare a problemelor între victime, infractori, familii şi alte persoane”. ţiunii pe care au săvârş-t-c.
în anul 1996, criminologul britanic Tony Marshall apreciază că „Justiţia restaurativă corespunzătoare. încw'a.<a.~
este un proces prin care toate părţile implicate într-o anumită infracţiune se adună responsabilităţilor pă^-'aEt
la un loc pentru a decide în mod colectiv modul cum trebuie rezolvate consecinţele
infracţiunii şi implicaţiile viitoare”. §5. Principii
înţelegerea procedurilor ce ţin de justiţia restaurativă pornesc de la înţelegerea
acţiunii societăţii împotriva fenomenului infracţional şi de la justificarea acţiunii de Canadianca Susan 5 ' a i
pedepsire a infractorilor. care şi transformare" a i "
Cei mai mari criminologi, sociologi, psihologi şi penologi ai lumii au încercat să dea lui Marshall.
o interpretare similară celei pe care societatea o dă, la un moment dat, conceptului Primul principiu se 'a 'a '
de pedeapsă. De-a lungul evoluţiei societăţii umane, pedepsele au cunoscut diferite voluntară, totală şi a coosers
forme, de la cele mai violente la cele mai blânde. sunt implicate atât v ct ~ e a
Paradigmele justiţiei111se referă la justiţia retributivă şi la justiţia restaurativă. Justiţia şi altor persoane caâ a_ *:
retributivă se caracterizează prin faptul că: prieteni, vecini etc.
- infracţiunea atacă statul şi legile acestuia; Al doilea principiu araţi <
- se pune accentul şi se concentrează pe stabilirea vinovăţiei, astfel ca dozele de stricat.
durere şi suferinţă aplicate prin pedeapsă să poată fi măsurate; Cel de-aI treilea p rro v _
- accentul pe justiţie este înfăptuit printr-un conflict între avocat şi procuror, A ceastă asumare nu "sea ~
infractorul şi victima fiind pasivi şi chiar ignoraţi; trebuie să se confrunta :
- infractorul este tras la răspundere prin pedeapsă şi reacţia este concentrată acţiunea lui i-a lezat oe t:t ce
asupra unui comportament din trecut; victima şi comunitatea să
- un proces strict raţional, dependent de reguli şi intenţii care influenţează şi obligaţia de a repara ră^ ;â:
direcţionează rezultatele în direcţia dorită de stat: o parte câştigă şi cealaltă parte
pierde.
111 T . Butoi, I.T . Butoi, op. cit., p . 3 8 9 - 4 0 1 . [1) Edmonton, Alberta E: ~ :

Justiţia restaurativă se referă la faptul că:

- infracţiunea este un rău făcut oamenilor şi relaţiilor dintre aceştia;
- încearcă să identifice drepturile, nevoile şi obligaţiile infractorului şi ale victimei;
- se pune accent pe rezolvarea problemei astfel încât situaţia creată să poată fi
îndreptată şi răul produs să poată fi recuperat, infractorul şi victima având roluri active
şi principale;
- infractorul dă socoteală demonstrând empatie şi ajutând direct la repararea răului
făcut, reacţia fiind concentrată asupra consecinţelor comportamentului infracţional;
- permite exprimarea liberă a emoţiilor şi sentimentelor, implică pe toţi cei care
au fost afectaţi - direct sau indirect - de infracţiune, se asumă responsabilităţi, sunt
satisfăcute nevoile şi este încurajată vindecarea atât a victimei, a infractorului şi a
comunităţii, cât şi a relaţiilor dintre aceste părţi.
§4. Obiective şi scop
Obiectivul global constă în reducerea infracţionalităţii prin facilitarea unor procese

flexibile de justiţie restaurativă, facilitarea reparării prejudiciilor cauzate victimelor,
măsuri pentru repararea prejudiciilor cauzate comunităţii, sprijinirea tinerilor în a-şi
asuma responsabilitatea pentru fapta comisă şi pentru a înţelege consecinţele
acţiunilor lor, sprijinirea reintegrării victimei şi a infractorului în comunitate.
Scopul justiţiei restaurative constă în confruntarea tinerilor cu consecinţele infrac
ţiunii pe care au săvârşit-o, intervenţia în reducerea riscului de recidivă, pedepsirea
corespunzătoare, încurajarea reparării prejudiciului cauzat victimelor, reafirmarea
responsabilităţilor părinteşti.
§5. Principii
Canadianca Susan Sharpe, în lucrarea „Justiţia restaurativă: o viziune pentru vinde

care şi transformare”111, a propus cinci principii-cheie care ajută la clarificarea definiţiei
lui Marshall.
Primul principiu se referă la faptul că justiţia restaurativă invită la o participare
voluntară, totală şi la consens. Acest lucru se traduce prin faptul că în procesul justiţiar
sunt implicate atât victimele, cât şi infractorii, dar se oferă posibilitatea de a participa
şi altor persoane care au fost, direct sau indirect, afectate de infracţiune - familii,
prieteni, vecini etc.
Al doilea principiu arată că justiţia restaurativă caută să vindece ceea ce a fost
stricat.
Cel de-al treilea principiu priveşte asumarea deplină şi directă a responsabilităţii.
Această asumare nu înseamnă doar că infractorul recunoaşte că a încălcat legea: el
trebuie să se confrunte cu cel/cei căruia/cărora i-a/le-a făcut un rău şi să vadă cum
acţiunea lui i-a lezat pe toţi ceilalţi; el trebuie să îşi explice comportamentul astfel încât
victima şi comunitatea să îi găsească acestuia un sens şi trebuie să îşi recunoască
obligaţia de a repara răul făcut.
111 Edmonton, Alberta: Edmonton Victim Offender Mediation Society, 1998.

Al patrulea principiu face trimitere la încercarea de a reconcilia, de a reuni ceea

ce a fost divizat: una dintre cele mai grave consecinţe este că infracţiunea provoacă
rupturi între oameni şi comunităţi.
în fine, cel de-al cincilea principiu reprezintă încercarea justiţiei restaurative de a
ajuta comunitatea în prevenirea unor acţiuni infracţionale viitoare. Infracţiunea produce
pagube, dar ea poate şi să scoată la iveală injustiţii deja existente, caracteristice unei
mai vechi „dispute” între „infractor” şi „victimă” şi care au culminat cu comportamentul
infracţional. Poate fi vorba de inegalităţi economice sau etice care, cu toate că nu
scuză infractorul, pot ajuta comunitatea să le rezolve şi să devină, astfel, un loc pentru
o viaţă mai sigură şi mai liniştită.
§6. Practicile specifice conceptului de justiţie restaurativă
Acestea sunt:
a) medierea directă victimă-infractor - reprezintă modelul clasic de „proces
restaurativ”, în care victima şi infractorul se întâlnesc faţă în faţă, în prezenţa unui
mediator. Este cea mai delicată metodă de abordare, mediatorul necesitând aptitudini
deosebite pentru pregătirea şi desfăşurarea întâlnirii. Concluziile la care ajung, de
comun acord, părţile participante fac cel mai adesea obiectul unei înţelegeri scrise;
b) medierea indirectă victimă-infractor- este o metodă folosită în cazurile în care una
dintre părţi, cu toate că îşi afirmă dorinţa de a participa la activitatea restaurativă, are
motive temeinice să evite întâlnirea directă. în acest caz, mediatorul alege o „navetă”
ca mesager între victimă şi infractor, fie propune şi supraveghează desfăşurarea unei
corespondenţe între părţile implicate;
c) întâlniri între familiile victimei şi infractor- sunt caracterizate de o deosebit de
puternică încărcătură emoţională şi moralizatoare. în acest tip de întâlniri, victima şi
infractorul sunt însoţiţi de familiile acestora şi de alte persoane apropiate afectate
indirect de comiterea infracţiunii, care iau atitudine şi îşi exprimă punctele de vedere
referitor la situaţia creată. La aceste întâlniri, alături de mediatori pot participa şi
profesioniştii din domeniul justiţiei penale;
d) întâlniri comunitare victimă-infractor- aceste întâlniri sunt cele mai apropiate de
practicile ancestrale care fundamentează conceptul modern de justiţie restaurativă:
întreaga comunitate poate participa, alături de victimă, infractor şi familiile acestora,
la găsirea celor mai adecvate soluţii pentru îndepărtarea cauzelor care au condus
la comiterea infracţiunii şi la rezolvarea consecinţelor provocate de această situaţie;
e) întâlniri între grupuri victime-infractori- această metodă este utilizată în cazul în
care infractorii nu au fost descoperiţi sau dacă una dintre părţi refuză să participe la
orice fel de acţiune restaurativă. în asemenea situaţii, se formează grupuri care sunt
constituite din infractori şi victime, care nu au o legătură directă, dar care au comis
sau au suferit acelaşi tip de infracţiune;
f) medierea surogat victimă-infractor- există cazuri în care una dintre părţi refuză
participarea la o acţiune restaurativă, iar cealaltă este prea timidă sau vulnerabilă
pentru a participa la o întâlnire de grup. în aceste situaţii, se asigură o întâlnire faţă în
faţă, dar se face apel la o victimă sau un infractor surogat - o persoană care a suferit
sau a comis acelaşi tip de infracţiune şi care se află în aceeaşi situaţie de refuz sau
vulnerabilitate.
§7. Medierea
O formă specifică de justiţie restaurativă o reprezintă medierea. Noţiunea de

mediere în sens general desemnează un proces de soluţionare a conflictelor, realizată
prin intervenţia unei terţe părţi (neutră), cu scopul realizării unui acord consimţit de
ambele părţi. Termenul de mediere provine din latinescul „mediare". El a fost introdus
în SUA ca termen de specialitate în anul 1970. în mediere, partea teoretică este mai
puţin importantă decât partea practică. Sunt multe persoane care vorbesc ori scriu
despre mediere, dar nu o exersează.
Procedurile de mediere se bazează pe principiul echilibrării intereselor. Conform
acestui principiu, conflictele vor putea fi soluţionate într-un mod mai eficient şi mai
„ieftin” atunci când dreptatea sau puterea se află într-un plan secundar. Această
metodă a fost dezvoltată la Universitatea Harvard, fiind cunoscută şi sub numele de
„Modelul Harvard’. Potrivit acestui model, există trei căi principale de soluţionare a
conflictelor:
a) echilibrarea intereselor - negocierile menite să rezolve problemele ivite ilustrează
calea orientată după interesele partenerului de conflict;
b) determinarea poziţiilor de drept - se realizează în primul rând apelând la in
stanţele de judecată;
c) determinarea poziţiilor de putere - se regăsesc cu ocazia grevelor şi a războaielor.
Prima soluţie oferită - cea a echilibrării intereselor - este mai puţin costisitoare
decât cea de-a doua oferită de un proces în instanţă şi, desigur, decât cea de-a
treia, care priveşte confruntările în vederea dobândirii unei poziţii de putere. Avantajul
metodei echilibrării intereselor nu are un caracter absolut, deoarece nu toate conflictele
se pot soluţiona prin această metodă. Necunoaşterea poziţiilor de drept poate constitui
un obstacol la fel de mare în cadrul negocierilor ca şi necunoaşterea poziţiilor de
putere. Atunci când una dintre părţi doreşte să demonstreze că raportul de putere
s-a modificat în avantajul ei, ea va gândi că doar o luptă pentru putere va putea să
ducă la clarificarea situaţiei.
în literatura de specialitate s-au identificat câteva premise pentru soluţionarea
constructivă a conflictelor: ideea că ambele părţi vor putea câştiga prin recurgerea la
mediere; renunţarea la ameninţări şi la uzul de forţă; renunţarea la ideea că propriile
percepţii trebuie interpretate ca fiind singurele corecte; implicarea unei terţe persoane
independente şi dorinţa de cooperare; comunicarea permanentă în loc de fapte deja
făcute; soluţiile găsite nu trebuie să fie dictate de interesele părţii mai puternice. O
comunicare de succes este cheia soluţionării constructive a conflictelor, deoarece
„cine vorbeşte nu împuşcă”.
Particularizând în materie penală, medierea este o procedură la care participă
victima şi infractorul, care au posibilitatea încheierii unui acord liber consimţit prin care
să se stingă litigiul, dirijat de o terţă parte, neutră, care este un mediator profesionist.
Medierea, care reprezintă o alternativă în raport cu justiţia, poate fi aplicată în orice
fază a procesului penal (urmărire penală, cameră preliminară, judecată), dar şi după
ce instanţa a pronunţat o hotărâre definitivă de condamnare, când justiţia restaurativă
este un instrument complementar utilizat în scopul reinserţiei sociale a condamnatului.
De plano, la instanţă cheltuielile sunt mai mari decât cele efectuate cu ocazia
medierii.
Medierea este privată şi confidenţială, deoarece este realizată într-un birou sau
sală privată.
Secţiunea a 2-a. Justiţia restaurativâ în sistemul penitenciar

Asemenea tuturor sistemelor penitenciare de pe plan mondial, nici în România
executarea pedepselor în penitenciare nu a reuşit să dobândească o eficienţă în
munca de reeducare a condamnaţilor, de maniera să scadă numărul recidiviştilor din
acestea.
Similar cu principiile şi modelele aplicate pe plan mondial în anumite etape ale
procesului penal, justiţia restaurativâ implică nevoia de a restaura relaţia dintre victimă,
infractor şi comunitate.
Introducerea principiilor şi practicilor justiţiei restaurative în modul de organiza
re şi funcţionare a aşezămintelor penitenciare reprezintă un ideal al întregii mişcări
mondiale create pentru susţinerea implementării noului concept în sistemele de jus
tiţie penală. Acest pas înseamnă foarte mult atât pentru societate şi sistemul justiţiei
penale în ansamblu, dar şi pentru instituţia penitenciară, deoarece aplicarea acestor
noi principii şi metode nu se adresează doar triadei victimă - infractor - comunitate, ci
şi relaţiilor stabilite între personalul penitenciarului şi deţinuţi şi relaţiile profesionale
şi personale dintre lucrătorii din penitenciar.
Folosind un model de justiţie restaurativâ, vom putea utiliza perioada privativă de
libertate pentru a oferi posibilitatea confruntării deţinutului cu consecvenţele acţiunilor
sale, astfel încât acesta să îşi asume responsabilitatea atât pentru el, cât şi faţă de
victimă şi comunitate. Acest lucru presupune şi implicarea deţinutului, ori de câte ori
este posibil, în acţiuni directe pentru a oferi victimei şi comunităţii repararea răului
produs. Obiectivul principal îl constituie ajutarea deţinutului să îşi abandoneze rolul
său pasiv.
în acest cadru, remuşcările şi bunăvoinţa sunt virtual inexistente. în schimb, un
sistem care permite victimei să îşi exprime durerea resimţită personalizează infrac
ţiunea şi obligă infractorul să asculte şi să conştientizeze. Infractorul înţelege şi conşti
entizează direct, în mod participativ, consecinţele faptelor sale, şi nu prin intermediul
unei bucăţi de hârtie, fie ea proces-verbal sau rechizitoriu.
Sistemele penitenciare din Belgia şi Anglia sunt singurele care au trecut la imple
mentarea conceptului de justiţie restaurativâ în executarea pedepselor privative de
libertate.
Pentru a putea stabili modul şi domeniile în care principiile şi practicile specifice
justiţiei restaurative pot fi aplicate în interiorul sistemului penitenciar, trebuie să definim
scopul privării de libertate. Scopul principal al privării de libertate a infractorilor este
acela de a proteja comunitatea de acţiunile lor. Această protecţie este una pe termen
lung, care nu poate fi atinsă decât printr-o eficientă reintegrare socială, care exclude
recidiva în câmp infracţional. Izolarea pe termen scurt ca urmare a executării pedepsei
în penitenciar nu este suficientă.
în penitenciare se acţionează potrivit regulii 65 din Standardele minime pentru
tratamentul deţinuţilor elaborate de O.N.U. în 1984, unde se afirmă că „tratamentul
persoanelor condamnate la închisoare sau la măsuri similare trebuie să aibă ca
obiectiv, atât cât permite durata sentinţei, sădirea în acestea a dorinţei de a duce o
viaţă cu respectarea legilor după punerea în libertate şi a-i învăţa cum să facă acest
lucru. Tratamentul trebuie să încurajeze respectul de sine şi să le dezvolte simţul
responsabilităţii”.
Un rol important în implementarea principiilor justiţiei restaurative revine şi per

sonalului din penitenciare. Reglementările care privesc regimul penitenciar trebuie
diriguite de principii ale justiţiei restaurative, principii care stau la baza activităţii de
puse şi de personalul încadrat în penitenciare, indiferent de poziţia lor ca funcţie sau
loc de muncă.
Un al doilea pas în această acţiune de implementare îl reprezintă elaborarea şi
desfăşurarea de activităţi prin care să se caute obţinerea unor rezultate restaurative.
Asemenea rezultate se concretizează prin:
a) asumarea sinceră a responsabilităţii pentru acţiunile trecute şi viitoare, conco
mitent cu încercarea unui sentiment de ruşine pentru acte sau acţiuni care contravin
normelor şi valorilor sociale;
b) compasiune pentru victimă şi dorinţa de a îndrepta, moral sau material, răul
produs;
c) adoptarea unui comportament pro-social nedisimulat, dublat de dorinţa de
reconciliere cu victima şi cei apropiaţi acesteia;
d) reconcilierea cu propria familie şi cu societatea în ansamblul ei.
Cele de mai sus pot fi obţinute fie prin utilizarea metodelor specifice de justiţie
restaurativă, fie prin adaptarea la noile cerinţe a metodelor utilizate în intervenţiile
socio-educative, urmărind cu prioritate obţinerea de efecte restaurative. Aceste metode
ar putea consta în:
- acţiuni de reconciliere familială şi comunitară;
- acţiuni de consiliere individuală şi de grup, paralel cu o comunitate terapeutică
în penitenciare;
- acţiuni de mediere între infractor şi victimă;
- munca în folosul comunităţii;
- diferite programe educaţionale în domeniul relaţionării şi comunicării, pentru
control temperamental şi rezolvarea conflictelor, de alfabetizare, şcolarizare şi califi
care profesională, precum şi programe pentru ridicarea nivelului de cultură şi educaţie
morală;
- planificarea executării pedepsei cu participarea directă şi activă a deţinuţilor;
- programe speciale de pregătire pentru punerea în libertate, cu participarea activă
a deţinutului, a familiei şi a comunităţii în care acesta se va întoarce.
Un punct extrem de important în demersul efectuat este oferit de sprijinul din par
tea foştilor deţinuţi de a se reintegra în societatea liberă. în acest sens, este absolut
necesară unificarea activităţilor desfăşurate de serviciile socio-educative penitenciare
şi serviciile de reintegrare socială, supraveghere şi probaţiune.
în acest context, justiţia trebuie să îşi reconsidere atitudinea faţă de triada infractor-
victimă - societate şi să îşi extindă pe cât posibil contactele cu comunitatea pe care o
deserveşte. La rândul ei, societatea este obligată să îşi asume responsabilitatea atât
pentru sancţionarea, cât şi pentru recuperarea delicventului.
în ceea ce priveşte aplicarea sancţiunilor, obiectul acestora nu mai trebuie să îl
constituie exclusiv fapta, ci trebuie luat în considerare delicventul ca fiinţă umană, cu o
anumită personalitate, cu un comportament datorat unor cauze specifice, cu aptitudini,
nevoi şi trebuinţe, cu un anumit nivel de cultură, educaţie şi calificare profesională.
Pentru ca justiţia să fie cu adevărat utilă societăţii, trebuie să se acţioneze atât
pentru îndepărtarea indivizilor indezirabili, cât şi pentru recuperarea acestora ulterior
primului moment.
Capitolul al XXII-lea. Serviciul de probaţiune

Pentru tratarea acestei problematici, se impune mai întâi prezentarea unor idei
care justifică apariţia acestui serviciu în cadrul instanţelor de judecată.
a) Suprapopularea penitenciarelor. Pe măsura trecerii timpului, s-a constatat, atât
în ţara noastră, dar şi în alte state membre ale Uniunii Europei şi în America de Nord,
că asistăm la o supraaglomerare a penitenciarelor, prin încarcerarea peste limitele
normale a condamnaţilor. Aceasta duce la degradarea situaţiei penitenciarelor.
Creşterea populaţiei carcerale nu este influenţată numai de către evoluţia crimi
nalităţii, ci se datorează unui complex de factori, cum ar fi: legislaţie, opţiuni şi decizii
politice, forţa de acţiune a politicii, tendinţa judecătorilor de a pronunţa sentinţe de
lungă durată, lipsa sau nepromovarea alternativelor de încarcerare etc.
Pentru a se evita şi a stăvili fenomenul de suprapopulare a penitenciarelor, se
poate acţiona în alte cel puţin două direcţii:
- folosirea în mai mică măsură a arestării preventive;
- folosirea într-o măsură mult mai mare a formelor alternative la pedeapsa închisorii,
inclusiv prin dezvoltarea unui dispozitiv legal de supraveghere, probaţiune şi tratament
în comunitate.
Un alt factor care a contribuit la apariţia probaţiunii este şi faptul că în secolul
al XlX-lea se constată o reorganizare a activităţilor filantropice, prin dezvoltarea şi
restructurarea modului de desfăşurare.
Pe plan internaţional, instituţia probaţiunii a apărut în secolul al XIX-lea[1], funcţi
onarea ei dovedindu-se a fi deosebit de eficientă. în această perioadă, se constată
şi o preocupare tot mai mare pentru realizarea unor reforme penale, dar şi sociale,
ceea ce a condus la apariţia probaţiunii ca modalitate alternativă de sancţionare a
infractorilor, urmărind, ca şi în cazul pedepsei închisorii, reabilitarea condamnatului.
Apariţia probaţiunii în spaţiul juridic de common law a fost facilitată de preexistenţa
unor practici care aveau în centrul preocupărilor ideea de iertare şi îndreptare, dar şi
pe aceea de a acorda judecătorilor o putere mult mai mare în comparaţie cu sistemul
juridic de civil law.
Apariţia acestei instituţii nu poate fi localizată exclusiv în SUA şi Anglia (părintele
probaţiunii fiind John Augustus), ci ea apare aproape concomitent şi în spaţiul
continental. De aceea, reglementările instituţiei se regăsesc atât în spaţiul juridic
anglo-saxon, dar şi a celui continental. SUA şi Anglia sunt primele care au oferit lumii
exemplul sistemului de probaţiune, care şi-a făcut apariţia în prima jumătate a secolului
al XlX-lea în Anglia, atunci când s-a solicitat instanţei de judecată de către un preot
să i se încredinţeze spre supraveghere un infractor care avea patima consumului
abuziv de alcool, fapt care făcea ca acesta să ajungă foarte des în conflict cu legea.1
111 Dupa cum reiese din K. Hamai, R. Harris, M. Hough, R. Ville, U. Zvekic (eds.), P robation
R o u n d the W orld. A C o m p a ra tive Study, Routledge, Londra, New York, 1995; A.M. van
Kalmthout, J.T.M. Derks, P rob a tio n a n d P robation S en/ices: A E u ropean P erspective, Wolf
Legal Publishers, Nijmegen, 2000.
XXII. Serviciul de probaţiune 419
b) Serviciile de probaţiune în Europa. Responsabilităţile serviciilor de probaţiune

cunoscute în mod tradiţional în Marea Britanie ca servicii de asistenţă socială de pe
lângă tribunale au crescut treptat în importanţă şi varietate de-a lungul anilor. Scopul
principal al sistemului de probaţiune descris în 1984 de către Home Office în „Declaraţia
Obiectelor şi Priorităţilor Naţionale” era acela de a se asigura că, ori de câte ori este
posibil, delicvenţilor li se aplică măsuri „necustodiale”. Conform acestui document,
există 7 direcţii principale de practică specializată a serviciilor de probaţiune: munca în
închisori, munca civilă, munca în cadrul tribunalelor, munca în centrele de zi, munca cu
foştii deţinuţi şi familiile acestora, supervizarea în serviciile comunitare şi conducerea
centrelor de probaţiune şi de eliberare pe cauţiune.
în conformitate cu un material documentar difuzat de către Comitetul European
pentru probleme penale (martie 1993), rezultă că există două mari tipuri de organizare
a serviciilor de probaţiune, tipul exclusiv de stat şi tipul aşa-zis mixt, el însuşi constituit
în multiple variante.
Indiferent de natura sistemului de probaţiune, de stat sau mixt, este evidentă impli
carea administraţiei penitenciarelor în apariţia şi dezvoltarea acestuia, chiar în situaţiile
în care coordonarea lui se realizează de către un departament specializat. Cu foarte
puţine excepţii, chiar şi în sistemul mixt activitatea este susţinută financiar şi cu per
sonal specializat de către stat. în toate cazurile, în segmentele de activitate care se
desfăşoară în penitenciare, coordonarea şi controlul revin funcţionarilor de stat, dar
aceasta nu exclude colaborarea cu reprezentaţii comunităţii.
c) Limite ale activităţii de probaţiune desfăşurate de Administraţia Naţională a Peni
tenciarelor. Pornind de la sensul european al acestei instituţii, probaţiunea presupune
o combinaţie între supraveghere şi asistenţă socială, concretizată în:
- acţiuni întreprinse înainte de condamnare, pe întregul parcurs al procesului
penal, prin cunoaşterea situaţiei economice şi psiho-sociale a individului şi informarea
organelor abilitate să dispună asupra stării de libertate;
- acţiuni pe timpul executării pedepsei cu închisoarea, prin observare, cunoaştere şi
programe terapeutice individuale şi de grup, în scopul pregătirii resocializării individului;
- supravegherea şi controlul modului de conduită generală a individului, care fie
a fost liberat condiţionat sau înainte de termen din penitenciar, fie a beneficiat de la
început de o alternativă la executarea pedepsei în închisoare.
Administraţia Naţională a Penitenciarelor asigură de regulă acţiunile cuprinse în
timpul executării pedepsei: observarea, cunoaşterea şi repartizarea deţinuţilor în
raport de clasificarea stabilită, planificarea executării pedepsei pe baza consultării
persoanei private de libertate, stabilirea programelor terapeutice individuale şi de grup
obligatorii şi opţionale; analiza periodică împreună cu persoane private de libertate a
modului de respectare a etapelor şi obiectivelor prevăzute în planificarea executării
pedepsei; propuneri de reclasificare a deţinutului în raport de conduita şi modificările
comportamentale survenite; propuneri de liberare condiţionată, de revocare a măsurii
preventive, de întrerupere a pedepsei, de învoire în familie.
Tot în sarcina personalului de asistenţă socială şi probaţiune, dar în colaborare cu
reprezentanţii din comunitate, intră şi acţiunea de pregătire a individului în vederea
reinserţiei sociale.
Realizarea sistemului de probaţiune românesc nu se poate pune în discuţie fără
o cooperare între factorii de putere responsabili politici, instituţii şi organisme abilitate
atât la nivel central, cât şi local, reprezentând o opţiune de politică penală importantă şi
alinierea sistemului de recuperare socială la standardele europene şi, în acelaşi timp,

o investiţie rentabilă pe termen lung din punct de vedere al reducerii infracţionalităţii
şi protecţiei sociale.
S-a apreciat că în timpul încarcerării sistemul custodial poate face prea puţin pen
tru condamnaţi în vederea reinserţiei lor sociale după executarea pedepsei privative,
deoarece majoritatea timpului în penitenciar ei sunt lipsiţi de activităţi care să le dez
volte abilităţile sociale sau de muncă menite să îi ajute să ducă o viaţă productivă şi
prosocială odată cu revenirea în comunitate. De aceea, este nevoie de dezvoltarea
unei culturi noi în domeniul justiţiei penale, care să pună accentul pe dimensiunea
comunitară, pe de o parte, şi pe cea de participare democratică a membrilor comunităţii
la realizarea actului de justiţiei, pe de altă parte.
în prezent, justiţia trebuie să găsească răspunsuri pertinente la preocupările
comunităţii cu privire la fenomenul infracţional, iar procesul penal trebuie să suporte
anumite modificări ce au la bază principiile unei justiţii restaurative, reparatorii, care
are în prim plan victima şi nevoile sale, prin repararea răului creat prin producerea
infracţiunii. Totuşi, deşi prin apariţia noului Cod de procedură penală s-au concretizat
legislativ preocupările legiuitorului pentru asigurarea unui echilibru în ceea ce priveşte
garanţiile procesuale acordate infractorului în raport cu victima, credem că balanţa
înclină în continuare în favoarea infractorului.
Se impune asigurarea cadrului instituţional de participare activă a membrilor
comunităţii la realizarea actului de justiţie. Această dimensiune participativă a comu
nităţii depinde în primul rând de creşterea încrederii comunităţii, prin înţelegerea
membrilor săi faţă de această abordare, promovând principiul voluntariatului în servi
ciile de justiţie penală. în întreaga lume se înregistrează o experienţă semnificativă
prin promovarea unor programe de implicare a voluntarilor sub directa coordonare din
partea personalului calificat în domeniul serviciilor corecţionale. în unele ţări, serviciile
de probaţiune colaborează cu voluntari pentru munca cu infractorii şi acest lucru poate
fi util mai ales în reintegrarea socială, datorită disponibilităţii lor mai mari de a oferi
sprijin în momente dificile111.
Trebuie însă remarcat faptul că, deocamdată, se constată o neîncredere din par
tea reprezentanţilor justiţiei cu privire la eficienţa participării membrilor comunităţii în
activităţii specializate de reeducare şi reinserţie socială. Din această perspectivă, s-ar
putea naşte întrebarea: ce este de fapt probaţiunea?
Probaţiunea este un serviciu profesionist care îşi propune reintegrarea în cadrul
comunităţii a persoanelor care au săvârşit infracţiuni, pentru creşterea siguranţei pu
blice prin prevenirea recidivei. Serviciul de probaţiune realizează un proces de indi
vidualizare a sancţiunii penale aplicate de către judecător, colaborează cu instanţele
de judecată, dezvoltând parteneriate cu instituţiile locale, publice sau private, fiind o
instituţie specializată în cadrul sistemului de justiţie penală.
Sancţiunile şi măsurile comunitare permit ca infractorul să rămână în comunitate,
cu respectarea unor obligaţii bine determinate. Aceste sancţiuni sau măsuri comunitare
pot fi considerate alternative la detenţie, fără pronunţarea pedepsei cu închisoarea121.
în activitatea desfăşurată de aceste servicii de probaţiune se regăseşte colaborarea
interinstituţională cu parteneri comunitari - instituţii publice şi organizaţii neguverna-
[1) I. Durnescu, S. Lewis, F. McNeill, P. Raynor, M. Vanstone, R educerea ris c u lu i de recidivă

după închisoare, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2009, p. 135.
[2) K. Hamai, R. Harris, M. Hough, R. Ville, U. Zvekic (eds.), op. cit., p. 4.
mentale având un scop comun, acela de creştere a gradului de siguranţă publi

că. Această colaborare are la bază principiul parteneriatului activ public-privat, care
face ca instituţia probaţiunii să reprezinte o instituţie modernă şi reformatoare în siste
mul de justiţie penală. Pe această cale se urmăreşte atragerea resurselor exterioare
sistemului, atât sub aspectul finanţărilor, cât şi al accesărilor resurselor profesionale.
Secţiunea a 2-a. Scurt istoric sau raţiuni

ale înfiinţării probaţiunii în România
După un debut sub forma centrelor experimentale de probaţiune (1997-2001,
primul centru la Arad în aprilie 1997), serviciile de probaţiune din România au astăzi
un cadru legal de funcţionare - Legea nr. 252/2013 privind sistemul de probaţiune -
şi alcătuiesc un sistem naţional coordonat de Direcţia Naţională de Probaţiune din
Ministerul Justiţiei, deţinând un rol strategic în reforma justiţiei penale, prin promovarea
alternativelor la detenţie.
în România, probaţiunea a început să se dezvolte relativ recent. Primele concepte
referitoare la reabilitarea infractorilor (libertate condiţionată, suspendare, asistenţă
pentru persoanele eliberate din penitenciar) au fost introduse în legislaţia penală
română la 1936, sub influenţa pozitivismului italian111.
înfiinţarea serviciilor are la bază o concepţie nouă în dreptul românesc, de abordare
a problemei reintegrării sociale a persoanelor care au comis fapte penale. La toate
acestea se adaugă presiunea exercitată de statele Uniunii Europene pentru care
drepturile omului şi analizele cost-eficienţă sunt coordonate esenţiale ale unui sistem
judiciar performant.
în măsura în care penitenciarele româneşti sunt supraaglomerate (aşa cum s-a
arătat mai sus), ratele de revenire în penitenciar sunt alarmante, costurile de construire
şi întreţinere de noi închisori sunt exorbitante pentru un buget limitat. România trebuie
să găsească soluţii mai eficiente şi mai ieftine la problema infracţionalităţii.
Din perspectiva dreptului intern, elementele de probaţiune tind să promoveze o
nouă orientare în sistemul sancţionator român, în sensul că autorul infracţiunii participă
la realizarea reintegrării sale în comunitate, aceeaşi comunitate ale cărei valori le-a
periclitat sau vătămat prin săvârşirea infracţiunii şi pe care urmează să le asimileze.
Deci, în România, ca de altfel şi în Belgia, Danemarca, Franţa, Irlanda, Italia,
Luxemburg, Malta, Norvegia, Portugalia, Spania (Catalonia), Suedia, funcţionează
un sistem de probaţiune centralizat. în alte ţări, precum Anglia, Ţara Galilor, Scoţia,
activitatea de probaţiune se desfăşoară într-o manieră descentralizată. în trei ţări din
Europa [Finlanda - Kriminaalihuoltoyhdistys, Austria - Verein fur Bewăhrungshilfe und
Soziale Arbeit (V.S.B.A.) şi Olanda] întâlnim un sistem privat de servicii de probaţiune,
în timp ce în Germania funcţionează un sistem mixt*121.
Probaţiuneal3] este considerată întotdeauna ca sancţiune şi include două aspecte:
al pedepsei, ce o plasează în contextul reacţiei organizate a societăţii în cazul neres-
111 Art. 50 C. pen. 1936 prevedea colaborarea dintre instanţele de judecată şi organizaţiile
neguvernamentale în scopul reintegrării sociale a persoanelor liberate din penitenciar, în
special a minorilor; iar art. 65 din acelaşi cod reglementa suspendarea executării pedepsei.
121 A se vedea, pentru detalii, A.M. van Kalmthout, J.T.M. Derks, op. cit., p. 21.
131 G.S. Barbu, A. Şerban, op. cit., p. 150 şi urm.
pectării normelor penale scrise, şi al ajutorului/asistenţei, ce o plasează în contextul

solidarităţii umanitare a societăţii faţă de membrii săi (tendinţa de a umaniza justiţia).
Termenul de resocializarei'] defineşte un proces educativ, reeducativ şi de tra
tament aplicat persoanelor condamnate penal, prin care se urmăreşte readaptarea
infractorului la sistemul de norme acceptate de societate, în scopul reintegrării sociale
a acestuia şi prevenirii recidivei. Reinserţie înseamnă procesul ulterior resocializării
prin care persoana, repusă în drepturi, este integrată în mediul familial de provenienţă,
la locul de muncă sau într-un colectiv, în societate. Prevenţia terţiară subsumează
activităţile de reeducare, resocializare şi reinserţie socială destinate evitării riscului de
recidivă la persoanele care au săvârşit infracţiuni. Prin activităţile lor directe, serviciile
de protecţie probaţiune realizează o prevenţie terţiară a criminalităţii.
Termenul de „probaţiune” folosit în perioada experimentală a fost schimbat ulterior
(anul 2000) cu cel de reintegrare socială a infractorilor şi supraveghere a executării
sancţiunilor neprivative de libertate, deoarece exista posibilitatea de a se confunda
cu sistemul de probe şi de administrare a acestora în procesul penal. Ulterior (anul
2004), adăugându-se noi atribuţii legate de victimele anumitor infracţiuni, s-a modificat
denumirea în servicii de protecţie a victimelor şi reintegrare socială. în prezent, s-a
revenit la vechea denumire de probaţiune.
Probaţiunea există pretutindeni în lume, în ţări dintre cele mai diferite din punct de
vedere politic sau cultural. Cuvântul „probaţiune” este utilizat ca un termen internaţional,
care depăşeşte diferenţele de limbă sau sistem juridic.
Secţiunea a 3-a. Probaţiunea şi comunitatea

Probaţiunea este rezultatul legitim al evoluţiei societăţii omeneşti în domeniul sanc
ţionării celor care au săvârşit fapte ce intră sub incidenţa legii penale. Ea constituie
un stadiu superior de punere în executare a unor sancţiuni aplicate, constituind o
alternativă la sistemul vechi de izolare a făptuitorului de restul comunităţii, care asi
gură garanţii multiple de reintegrare mai facilă a condamnatului în societate ulterior
executării pedepsei.
Probaţiunea realizează legătura dintre pedepsele neprivative de libertate cu
pedepsele privative de libertate, aducând, aşa cum am arătat mai sus, contribuţii
decisive la resocializarea infractorilor, promovând ideea că în democraţie legea este
o valoare supremă.
Probaţiunea exprimă o formă de clemenţă a statului de drept pentru infractor,
constituie „o a doua şansă” acordată celui care a săvârşit o infracţiune cu o periculozitate
socială mai redusă, pornind de la aprecierea că respectarea legii şi adoptarea unui
comportament conform cu legea vor fi posibile numai prin formarea atitudinilor şi
comportamentelor adecvate cu privire la familie, religie, loc de muncă şi modul de
petrecere a timpului liber. Din această perspectivă, probaţiunea ajută şi participă la
înfăptuirea actului de justiţie, acordând „asistenţa socială pentru justiţie”, înglobând
activităţi menite să sporească eficienţa sistemului de justiţie penală, contribuind la
individualizarea administrativă a executării sancţiunii penale.
Serviciile de probaţiune desfăşoară o activitate de cooperare şi colaborare cu alte
servicii din cadrul sistemului de justiţie, cu servicii sociale şi cu societatea civilă, pentru
(1) A se vedea Revista de securitate comunitară nr. 2/2001, p. 12.

a-şi pune în aplicare atribuţiile în mod eficient, având sarcina importantă de a încuraja
serviciile sociale spre a-şi asuma responsabilitatea în cadrul comunităţii. Conform
Legii nr. 252/2013 şi Codului penal, serviciul de probaţiune are ca principală sarcină
supravegherea condamnaţilor în cazul pedepselor neprivative de libertate, dar se
regăsesc sarcini şi în domeniul custodial, mai cu seamă în ceea ce priveşte reintegrarea
socială.
în doctrină penală, principiile supravegherii eficace poartă denumirea de principii
what workd']. Acestea sunt:
- principiul riscului - reprezintă adaptarea intensităţii intervenţiei cu nivelul riscului
de recidivă. în prezent nu există un instrument validat de estimare a acestuia şi nici
metode tipizate de intervenţie;
- principiul nevoii - prevede ca programul de intervenţie respectiv să acţioneze
direct asupra factorilor favorizanţi privind reiterarea comportamentului infracţional;
- principiul implicării - presupune rolul persoanei condamnate în programul de
intervenţie respectiv;
- principiul integrităţii programului - presupune aderarea completă a consilierului
de probaţiune la programul planificat, derulat şi evaluat.
în ceea ce priveşte probaţiunea în cazul minorilor, în doctrină au fost identificaţi
următorii factori de risc:
- familia şi prietenii - practicile parentale, relaţiile dintre părinţi, infracţionalitatea
parentală şi fraternală, comunicarea părinte-minor, consumul de alcool şi droguri în
familie, monitorizarea comportamentului minorului;
- şcoala şi educaţia - constatarea inconsistenţei disciplinei şcolare, relaţia cadru
didactic-elev, existenţa unui „copil-problemă”, existenţa unor performanţe şcolare
reduse sau inexistente, sancţiunile şcolare şi aprecierea rostului educaţiei;
- vecinătatea - ataşamentul faţă de mediul în care trăiesc şi locuiesc minorii, lipsa
reacţiei adulţilor faţă de manifestările antisociale;
- stilul de viaţă - factori legaţi de comportamentul grupului din care face parte
minorul, prietenii, lipsa implicării minorului în activităţi licite;
- consumul de droguri - evaluarea pozitivă a consumului de droguri;
- delicvenţa - comportamente problematice cu trecut infracţional;
- sănătatea emoţională şi mintală - starea de sănătate şi starea emoţională conduc
la ideea suicidului şi a delicvenţei, dar constituie factori de risc;
- gândirea şi comportamentul - rezistenţa scăzută la stres, frustrarea şi furia
dezvoltate pe fondul stării de plictiseală, iritabilitatea, rezistenţa scăzută la presiunea
grupului, implicarea în comportamente riscante, nevoia de senzaţii tari.
Indiferent dacă este vorba de categoria de condamnaţi adulţi sau minori, în cadrul
serviciului de probaţiune importante sunt supravegherea, monitorizarea şi evaluarea
permanentă a persoanei încredinţate ca urmare a sancţiunii aplicate, în scopul dimi
nuării nevoilor criminogene sau a riscului de a comite noi infracţiuni, prin adoptarea
unor măsuri corespunzătoare care pot fi modificate prin modificarea planului de su
praveghere*121.
111C. Costandache, N. Florea, R. Groza, P. Mihăilă, S u p ra ve g h e re a ş i asistenţa p e rso a n e lo r

condam nate, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2002, p. 17-18.
121 V. Schiaucu, R. Canton, M a n u a l de probaţiune, Ed. Euro Standard, Bucureşti, 2008,
p. 178-179.
Beneficiile pe termen lung şi mediu ale unei reintegrări reuşite constau în întărirea
societăţii civile şi posibilitatea ca membrii acesteia să îşi accepte locul în societate, mai
degrabă decât să devină o cheltuială suplimentară pentru aceasta111. Misiunea servi
ciului de probaţiune declarată în toate documentele programatice constă în creşterea
gradului de siguranţă publică, prin informarea şi consilierea victimelor infracţiunilor,
şi urmăreşte ca principal scop să contribuie la siguranţa comunităţii, la promovarea
alternativelor la detenţie, la prevenirea infracţionalităţii, la reducerea riscului de recidivă
şi să ajute la reintegrarea în comunitate a persoanelor care au încălcat legea penală.
Probaţiunea reprezintă şi o alternativă la pedeapsa privativă de libertate, contribu
ind la descongestionarea penitenciarelor, care se confruntă cu o supraaglomerare a
spaţiilor de cazare. Din perspectiva comunităţii pe care o deserveşte, probaţiunea are
scopul declarat de a-l determina pe infractor să accepte responsabilitatea comporta
mentului său infracţional, de a-l ajuta să îşi rezolve problemele şi nevoile personale
care au condus la comiterea faptei, să îl sprijine să devină o persoană care respectă
legea.
Instanţa de judecată este cea care stabileşte măsurile de supraveghere, numărul
şi conţinutul acestora, care apoi vor fi monitorizate în practică de către consilierii de
probaţiune. Termenii în care se realizează supravegherea trebuie să fie fermi şi con
sistenţi, urmărind ca, odată cu executarea pedepsei, să conducă la creşterea conside
raţiei pe care infractorul o are faţă de sine însuşi şi faţă de ceilalţi membri ai comunităţii.
Dacă este să apreciem rolul serviciilor de probaţiune în contextul serviciilor comu
nitare, trebuie să remarcăm activitatea importantă pe care o desfăşoară în a comunica
cu autorităţile locale pentru a identifica locurile în care condamnaţii pot desfăşura o
muncă neremunerată în folosul comunităţii, dar şi în condiţii de securitate şi siguranţă.
Continuarea colaborării cu partenerii tradiţionali (organizaţii neguvernamentale),
cu diverse organizaţii guvernamentale şi asociaţii internaţionale oferă României
posibilitatea dezvoltării sistemului de probaţiune, în acord cu principiile şi valorile
cuprinse în recomandările Consiliului Europei.
Legiuitorul a apreciat să reglementeze într-un capitol distinct din Legea nr. 252/2013
colaborarea cu instituţiile din comunitate. Astfel, la art. 115 din lege se arată că, în
derularea activităţii de probaţiune, consilierii de probaţiune colaborează cu instituţiile
din comunitate. în vederea colaborării eficiente cu instituţii din comunitate şi cu alte
autorităţi sau instituţii publice, Direcţia Naţională de Probaţiune încheie protocoale
de colaborare la nivel naţional. în vederea abilitării instituţiilor din comunitate con
form Legii nr. 253/2013, la solicitarea judecătorului delegat cu executarea, Direcţia
întocmeşte un raport prin consultarea serviciului sau a serviciilor de probaţiune din
raza teritorială pentru care instituţia solicită abilitarea. Raportul conţine concluzii refe
ritoare la compatibilitatea activităţii ori serviciului pentru care este solicitată abilitarea
cu standardele minime de lucru în probaţiune pentru instituţiile din comunitate şi alte
informaţii considerate relevante sau solicitate de către judecătorul delegat cu exe
cutarea. Judecătorul delegat cu executarea se pronunţă asupra abilitării în camera
de consiliu, cu citarea persoanei care solicită abilitarea şi a Direcţiei. Direcţia oferă
informaţii suplimentare sau solicită judecătorului obligarea instituţiei din comunitate
de a comunica astfel de informaţii, dacă este cazul. Instituţia din comunitate abilitată
prin încheierea judecătorului delegat se înscrie în baza de date constituită în acest
sens la nivel naţional. Direcţia, din oficiu sau la sesizarea serviciilor de probaţiune,1
[1) W.G. Giles, A d m in istra re a ju s tiţie i în com unitate, Ed. Expert, Bucureşti, 2001, p. 25.
poate solicita judecătorului delegat cu executarea din cadrul tribunalului care a acordat
abilitarea retragerea abilitării instituţiei din comunitate în condiţiile şi pentru motivele
stabilite în regulamentul de aplicare al Legii nr. 252/2013.
Legiuitorul a stabilit şi modul în care instituţia din comunitate se poate implica în
activitatea de înfăptuire a actului de justiţie. Potrivit art. 116 din Legea nr. 252/2013,
instituţia din comunitate poate fi implicată în procesul de executare a pedepselor şi
măsurilor neprivative de libertate, în cazurile prevăzute de lege, prin decizie a consi
lierului de probaţiune. Activităţile în care poate fi implicată instituţia din comunitate sunt:
a) urmarea unui curs de pregătire şcolară ori calificare profesională:
b) urmarea unui program de reintegrare socială;
c) prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii;
d) supunerea la unele măsuri de control, tratament sau îngrijire medicală;
e) urmarea unor cursuri de formare civică;
f) alte activităţi concrete stabilite în conţinutul măsurilor educative neprivative de
libertate.
Instituţia din comunitate are obligaţia de a asigura derularea activităţii pentru care
este responsabilă pe perioada menţionată de consilierul de probaţiune în conţinutul
deciziei.
Pe parcursul derulării activităţii pentru care este responsabilă, instituţia din comu
nitate are obligaţia de a pune la dispoziţia consilierului de probaţiune orice informaţie
solicitată de către acesta, considerată relevantă pentru caz. La solicitarea instituţiilor din
comunitate, consilierul de probaţiune pune la dispoziţia acestora informaţiile necesare,
în vederea îndeplinirii atribuţiilor prevăzute mai sus. Consilierul de probaţiune are
dreptul de a exercita controlul asupra modului în care instituţia duce la îndeplinire
atribuţiile pe care le are în derularea activităţii prevăzute mai sus şi asupra respectării
standardelor minime de lucru în probaţiune pentru instituţiile din comunitate. în situaţia
în care constată că instituţia nu îşi îndeplineşte atribuţiile sau nu le îndeplineşte în mod
corespunzător şi aspectele constatate afectează procesul de supraveghere, consilierul
de probaţiune, cu avizul şefului ierarhic superior, sesizează judecătorul delegat cu
executarea (art. 117 din Legea nr. 252/2013).
Secţiunea a 4-a. Principii şi valori ale instituţiei probaţiunii

Sistemul de valori care stă la baza activităţii de probaţiune apropie acest domeniu,
dar îl şi deosebeşte de alte profesii. Probaţiunea aduce în atenţia societăţii ideile eticii
sociale, ale solidarităţii, ajutorului, grijii faţă de alţii, includerii şi acceptării altora111.
Următoarele valori ale probaţiunii s-au impus ca având o calitate recunoscută
internaţional:
a) respect pentru persoane, valoarea umană, integritate şi intimitate;
b) echitate, deschidere şi responsabilitate;
c) reconcilierea dintre infractori şi comunităţile de care aparţin;
d) nediscriminarea pe niciun temei persoanelor care au comis fapte penale;
e) sprijinirea şi încurajarea permanentă a persoanelor supravegheate, asistate şi
consiliate, în vederea reintegrării lor în societate şi în vederea asumării responsabilităţii
111M. Roth-Szamoskozi, P e rsp e ctive teoretice ş i p ra ctice ale a s iste n ţe i sociale, Ed. Presa
Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2003, p. 22.
propriilor acţiuni prin formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, ordinea de drept
şi regulile de convieţuire socială.
Principiile ce stau la baza practicii probaţiunii sunt următoarele:
a) activitatea sistemului de probaţiune se desfăşoară în condiţii care să asigure
respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, orice restrângere a
acestora fiind posibilă numai în limitele inerente naturii şi conţinutului pedepselor şi
măsurilor stabilite prin hotărârea judecătorească şi în condiţiile care decurg din speci
ficul intervenţiei, în funcţie de gravitatea faptei şi riscul de săvârşire a unor infracţiuni;
b) activitatea sistemului de probaţiune se desfăşoară în condiţii care să respecte
demnitatea persoanei şi care să nu îngrădească exercitarea dreptului la viaţa privată a
acesteia şi a familiei sale mai mult decât este inerent naturii şi conţinutului intervenţiei;
c) în cadrul sistemului de probaţiune, orice activitate se desfăşoară fără nicio discri
minare pe temei de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală,
opinie ori apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică
necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA ori pentru alte împrejurări de acelaşi fel;
d) activitatea sistemului de probaţiune se desfăşoară cu respectarea legii şi a
hotărârilor judecătoreşti;
e) activitatea sistemului de probaţiune se desfăşoară cu respectarea confidenţialităţii
şi a regulilor de protecţie a datelor cu caracter personal, prevăzute de reglementările
în materie;
f) activitatea de probaţiune se desfăşoară cu respectarea, de către consilierul de
probaţiune, respectiv de către instituţiile din comunitate şi alte autorităţi şi instituţii
publice, a principiilor, valorilor şi metodelor managementului de caz în procesul de
supraveghere;
g) consilierul de probaţiune urmăreşte abordarea interdisciplinară a fiecărui caz
şi coordonează activităţile derulate în colaborare cu instituţiile din comunitate, pentru
acoperirea nevoilor persoanei şi menţinerea gradului de siguranţă a comunităţii.
Informarea se face într-o limbă, respectiv limbaj pe care persoana îl înţelege, prin
intermediul unui traducător şi interpret autorizat sau prin intermediul unui interpret
de limbaj mimico-gestual, în situaţia în care persoana nu vorbeşte sau nu înţelege
limba română, respectiv nu se poate exprima. în cazul cetăţenilor români aparţinând
minorităţilor naţionale, informarea se face în limba lor maternă, la cererea persoanei
evaluate;
h) consilierul de probaţiune informează persoana cu privire la natura şi conţinutul
principalelor acte îndeplinite în cadrul activităţii de probaţiune şi urmăreşte obţinerea
consimţământului acesteia cu privire la derularea actelor respective. Informarea poate
fi făcută şi de către un consilier de probaţiune care cunoaşte limba sau limbajul utilizat
de către persoana în cauză, cu acordul acesteia;
i) personalul care îşi desfăşoară activitatea în cadrul sistemului de probaţiune are
o pregătire de specialitate în acord cu responsabilităţile stabilite prin lege în sarcina
acestuia şi urmăreşte, în derularea activităţii, atingerea unor standarde înalte de profe
sionalism şi respectarea normelor de etică şi deontologie profesională;
j) în cadrul sistemului de probaţiune, activitatea se derulează cu respectarea prin
cipiului integrităţii, prin realizarea acţiunilor în mod responsabil, transparent, imparţial
şi prin utilizarea judicioasă a resurselor disponibile.
Secţiunea a 5-a. Organizarea şi funcţionarea

serviciilor de probaţiune
§1. Sediul materiei
Activitatea serviciilor este reglementată de Legea nr. 252/2013 privind organizarea

şi funcţionarea sistemului de probaţiune, Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri
pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor şi Legea nr. 286/2009 privind Codul
penal, pus în aplicare prin Legea nr. 187/2012. De asemenea, în această materie
a fost adoptată H.G. nr. 1079/2013 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare
a dispoziţiilor Legii nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de
probaţiune'11.
Serviciile de probaţiune au fost înfiinţate începând cu data de 1 septembrie 2001 ca
organisme specializate, fără personalitate juridică, aflate sub autoritatea Ministerului
Justiţiei, având drept obiective reintegrarea socială a persoanelor ce au comis fapte
penale, creşterea gradului de siguranţă în comunitate, prin supravegherea persoanelor
condamnate la sancţiuni neprivative de libertate, reducerea riscului recidivei şi oferirea
de asistenţă specializată în vederea diminuării impactului psihologic al anumitor
infracţiuni asupra victimei.
în prezent, din perspectivă administrativă, serviciile de probaţiune sunt organizate
şi funcţionează în fiecare municipiu reşedinţă de judeţ şi în municipiul Bucureşti, prin
reorganizarea serviciilor de probaţiune de pe lângă tribunale, coordonarea şi controlul
activităţii lor realizându-se de Direcţia Naţională de Probaţiune din cadrul Ministerului
Justiţiei.
§2. Direcţia Naţională de Probaţiune
Prin Legea nr. 252/2013 a fost înfiinţată Direcţia Naţională de Probaţiune, ca struc
tură cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Justiţiei, prin reorganizarea Direc
ţiei de probaţiune din Ministerul Justiţiei. Direcţia are sediul în municipiul Bucureşti,
str. Apolodor nr. 17, sectorul 5. Schimbarea sediului se poate realiza prin ordin al
ministrului justiţiei.
Activitatea Direcţiei este coordonată direct de către ministrul justiţiei.
Direcţia are următoarele atribuţii principale-.
a) stabileşte direcţiile strategice de acţiune în domeniul probaţiunii, în vederea
implementării strategiei justiţiei ca serviciu public;
b) stabileşte concepţia şi coordonează, evaluează şi monitorizează, la nivel naţio
nal, Strategia naţională de reabilitare a persoanelor faţă de care s-au dispus sancţiuni
şi măsuri comunitare, aplicată în sistemul de probaţiune, inclusiv de către instituţiile
cu atribuţii în domeniu;
c) organizează şi coordonează procesul de executare a pedepselor şi măsurilor
neprivative de libertate specifice domeniului probaţiunii;
d) elaborează Standardele minime de lucru în probaţiune pentru instituţiile din
comunitate şi normele metodologice pentru avizarea şi acreditarea programelor de
lucru cu persoanele supravegheate;
111M. Of. nr. 5 din 7 ianuarie 2014.

e) organizează şi coordonează activitatea structurilor teritoriale;

f) coordonează gestionarea resurselor umane ale sistemului de probaţiune;
g) organizează pregătirea profesională a personalului din sistemul de probaţiune
şi cursuri de pregătire pentru persoane din cadrul instituţiilor implicate în activitatea
de probaţiune;
h) elaborează proiectul de buget anual al Direcţiei şi al structurilor teritoriale, pe care
îl supune spre aprobare ministrului justiţiei, şi asigură execuţia bugetară în condiţiile
legii;
i) administrează patrimoniul sistemului de probaţiune, organizează şi coordonea
ză alocarea, mişcarea, evidenţa şi controlul cheltuielilor materiale şi de investiţii, ale
mijloacelor şi echipamentelor din dotare;
j) elaborează, în colaborare cu direcţia de specialitate din Ministerul Justiţiei, pro
iectele de acte normative privind organizarea şi activitatea sistemului de probaţiune;
k) realizează evaluarea şi controlul activităţii derulate în structurile teritoriale de
probaţiune, prin intermediul inspectorilor de probaţiune;
l) realizează evaluarea profesională a personalului din cadrul sistemului de
probaţiune, în condiţiile stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a
sistemului de probaţiune;
m) coordonează elaborarea standardelor de performanţă, a metodologiilor şi
instrumentelor de lucru, în scopul uniformizării şi îmbunătăţirii activităţii de probaţiune;
n) coordonează elaborarea şi implementarea strategiei de comunicare şi relaţii
publice a sistemului de probaţiune, în scopul promovării rolului sistemului de probaţiune;
o) coordonează cooperarea internaţională în domeniu;
p) reprezintă în faţa instanţelor judecătoreşti şi a altor organe de jurisdicţie interesele
Direcţiei şi ale structurilor teritoriale;
q) coordonează activitatea de colectare şi prelucrare a datelor statistice specifice
domeniului probaţiunii şi gestionează sistemele informatice aferente;
r) realizează studii, analize şi cercetări care să contribuie la fundamentarea politicii
penale în domeniu, la elaborarea strategiilor de lucru şi la îmbunătăţirea practicii;
s) elaborează şi difuzează ghiduri practice sau alte materiale în domeniu, întocmind
propriile materiale în acest sens, având în vedere practica organelor judiciare;
ş) promovează rolul sistemului de probaţiune, al activităţilor desfăşurate de către
personalul din sistemul de probaţiune, inclusiv prin mijloace de informare în masă;
t) alte atribuţii prevăzute de lege în domeniul de activitate a sistemului de probaţiune.
Direcţia este condusă de un director general, numit prin ordin al ministrului justiţiei,
în urma promovării unui concurs organizat în acest sens. Directorul general este numit
pe o durată de 4 ani, cu posibilitatea obţinerii consecutive, o singură dată, a unui nou
mandat. Acesta este ordonator terţiar de credite. în activitatea de conducere, directorul
general este sprijinit de 2 directori generali adjuncţi numiţi prin ordin al ministrului
justiţiei, în urma promovării unui concurs organizat în acest sens.
§3. Persoanele aflate în evidenţa serviciului de probaţiune. Atribuţiile

consilierilor de probaţiune
Beneficiarii serviciilor de probaţiune sunt persoanele faţă de care s-au dispus

măsurile prevăzute la art. 83-106 C. pen., precum şi minorii sancţionaţi cu măsuri
educative neprivative de libertate, inculpaţii pentru care instanţa a solicitat evaluarea.
în vederea îndeplinirii obiectivelor sale, în desfăşurarea activităţii de probaţiune,

consilierii de probaţiune:
a) realizează evaluarea inculpaţilor, a minorilor aflaţi în executarea unei măsuri
educative, respectiv a persoanelor supravegheate, din oficiu sau la solicitarea orga
nelor judiciare, potrivit legii;
b) sprijină instanţa de judecată în procesul de individualizare a pedepselor şi
măsurilor educative;
c) coordonează procesul de supraveghere a respectării măsurilor şi executării
obligaţiilor stabilite în sarcina persoanelor supravegheate faţă de care instanţa a dispus:
amânarea aplicării pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere,
liberarea condiţionată;
d) coordonează procesul de supraveghere a respectării uneia dintre următoarele
măsuri educative neprivative de libertate: stagiul de formare civică, supravegherea,
consemnarea la sfârşit de săptămână, asistarea zilnică;
e) coordonează executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci neremu
nerate în folosul comunităţii;
f) derulează activităţi specifice în legătură cu persoanele private de libertate;
g) îndeplinesc alte atribuţii, conform legii.
Pentru desfăşurarea activităţii prevăzute la lit. a), este competent serviciul de pro
baţiune în a cărui circumscripţie teritorială se află locuinţa persoanei evaluate. în
situaţia în care persoana evaluată se află într-o unitate de arest preventiv, o unitate
penitenciară, un centru educativ sau centru de detenţie, competenţa teritorială revi
ne serviciului de probaţiune în a cărui circumscripţie teritorială se află penitenciarul,
centrul educativ sau centrul de detenţie sau unui alt serviciu de probaţiune care are
posibilitatea să efectueze activităţile respective.
Pentru desfăşurarea activităţii prevăzute la lit. b), este competent serviciul de pro
baţiune din circumscripţia instanţei care judecă cauza. Pentru desfăşurarea activităţii
prevăzute la lit. c)-e), este competent serviciul de probaţiune în a cărui circumscripţie
teritorială se află locuinţa persoanei supravegheate, iar în cazul activităţii prevăzute
la lit. f), este competent serviciul de probaţiune în a cărui circumscripţie teritorială se
află penitenciarul, centrul educativ sau centrul de detenţie.
Când un serviciu de probaţiune nu are posibilitatea să îndeplinească anumite
atribuţii legale, se poate adresa unui alt serviciu de probaţiune care are posibilitatea
să le efectueze.
Solicitarea de efectuare a unui anumit act, a unei evaluări sau verificări trebuie să
conţină toate lămuririle referitoare la îndeplinirea actului care face obiectul acesteia,
iar, în cazul când urmează să fie ascultată o persoană, se vor arăta şi întrebările ce
trebuie să i se pună. Consilierul de probaţiune care efectuează actul, evaluarea sau
verificarea poate pune şi alte întrebări, dacă necesitatea acestora rezultă în cursul
ascultării.
§4. Referatul şi raportul de evaluareîntocmite de serviciile de probaţiune
După cum reiese şi din Legea nr. 252/2013, organele judiciare competente a solicita
referate/rapoarte de evaluare serviciului de probaţiune sunt organele de urmărire
penală şi instanţa de judecată. Acestea sunt solicitate serviciului de probaţiune prin
intermediul unei adrese ce conţine denumirea organului judiciar, numărul dosarului
penal în care este necesară întocmirea referatului/raportului de evaluare, infracţiunea

comisă şi datele de identificare ale făptuitorului.
Spre deosebire de majoritatea sistemelor juridice europene, unde rolul şi resursele
acestor servicii, cu diferitele lor denumiri111, sunt valorificate inclusiv în faza de urmărire
penală, jurisprudenţa română relevă preferinţa organelor judiciare de a utiliza aceste
servicii cu predilecţie în faza de judecată (sub forma referatelor/rapoartelor de evaluare
solicitate cu privire la inculpaţi sau persoane condamnate) şi în faza de executare
a hotărârilor penale (prin trimiterea în supravegherea acestor servicii a minorilor/
persoanelor condamnate).
Referatul de evaluare este întocmit în situaţia în care persoana în cauză este un
minor. în cazul majorilor, serviciul de probaţiune, la cererea organelor competente,
întocmeşte rapoarte de evaluare.
Referatul de evaluare privind respectarea condiţiilor de executare a măsurii
educative sau a obligaţiilor impuse se întocmeşte în toate cazurile în care instanţa
dispune asupra măsurilor educative ori asupra modificării sau încetării executării
obligaţiilor impuse, precum şi la terminarea executării măsurii educative. Referatul
de evaluare poate fi solicitat şi de către organul de urmărire penală, situaţie în care
solicitarea lui de către instanţa de judecată este facultativă, deoarece există la dosarul
cauzei. în situaţia în care acest referat nu a fost solicitat în faza de urmărire penală,
atunci este obligatorie solicitarea lui de către instanţa de judecată înainte de a pronunţa
o soluţie în cauză. Prin aceasta se exprimă de fapt colaborarea dintre serviciul de
probaţiune şi instanţa de judecată.
Competenţa privind întocmirea acestui referat revine serviciului de probaţiune în
a cărui circumscripţie se găseşte locuinţa minorului. Am făcut precizarea de locuinţa
minorului, şi nu domiciliul acestuia, pentru faptul că acest referat de evaluare trebuie
să pornească de la culegerea de informaţii certe privind minorul, pentru a putea furniza
instanţei date cât mai exacte privind conduita acestuia, profilul moral, comportamentul
lui, rezultatele la învăţătură, informaţii despre mediul familial etc.
în materie de solicitare, referatele şi rapoartele de evaluare pot fi solicitate de
instanţă cu condiţia ca persoana respectivă să aibă calitatea de inculpat în procesul
penal sau de condamnat. în practica serviciilor de probaţiune s-a constatat că
solicitarea de referate/rapoarte de evaluare pentru inculpaţi reprezintă una dintre
activităţile principale derulate, solicitarea lor pentru persoane condamnate aflate în
supraveghere fiind una secundară, ce nu deţine o pondere importantă. în unele servicii,
această activitate secundară practic nu se desfăşoară din cauza absenţei unei solicitări
pe perioada supravegherii.
Datorită complexităţii lor, referatele şi rapoartele de evaluare realizate pentru
inculpaţi se deosebesc de anchetele sociale întocmite de asistenţii sociali ai primăriilor,
care sunt prezentate într-un stil simplist şi lacunar. Deplasarea la domiciliul inculpatului,
relaţionarea cu membrii familiei şi cu cei ai comunităţii, precum şi accesarea altor surse
relevante de informaţii dau un plus de calitate referatelor/rapoartelor, care furnizează
111De exemplu, „Serviciul de probaţiune” în Marea Britanie; „Serviciul penitenciar de inserţie

şi de probaţiune” în Franţa; „Serviciul penitenciar şi de probaţiune” în Danemarca; „Serviciul
de probaţiune şi mediere” în Republica Cehă; „Serviciul de probaţiune din cadrul Serviciilor
sociale ale sistemului penal” în Germania; „Serviciul de reinserţie” în Olanda, etc. A se vedea,
în acest sens, şi A.M. V an Kalmthout , J. R oberts, S. V inding , Probation and Probation Services
in the EU Accession Countries, Wolf Legal Publisher, Nijmegen, 2003.
instanţei de judecată o imagine clară asupra situaţiei persoanei inculpate. Aceste alte
surse relevante de informaţii pot fi unităţile de învăţământ, în cazul persoanelor care
sunt implicate educaţional, instituţiile angajatoare, în cazul celor care sunt angajaţi
în muncă, prieteni, cunoştinţe, vecini care cunosc despre implicarea inculpatului în
săvârşirea infracţiunii, precum şi specialişti care au fost desemnaţi în scopul evaluării
persoanei inculpate.
Dacă este vorba de săvârşirea unei infracţiuni care vizează consumul sau comer
cializarea de droguri, atunci această evaluare este realizată mai întâi de către medic,
în colaborare cu psiholog, şi este trimisă serviciului de probaţiune şi inserată în re-
feratul/raportul de evaluare, astfel că judecătorul are la dispoziţie informaţii furnizate
de specialişti în domeniul adicţiei, urmând să le utilizeze maţii în adoptarea celei mai
optime decizii.
Consilierul de probaţiune, pentru a redacta acest referat/raport de evaluare,
trebuie să stăpânească anumite cunoştinţe, comportamente, evaluări şi monitorizări
în vederea oferirii unei imagini generale asupra inculpatului, pentru ca instanţa să
acorde o pedeapsă, o măsură educativă sau o altă măsură cât mai adecvată atât în
raport cu particularităţile situaţiei sale, cât şi cu infracţiunea săvârşită.
Referatul de evaluare prevăzut la art. 33 alin. (2) din Legea nr. 252/2013 conţine
date privind mediul familial şi social al minorului, situaţia educaţională şi profesională,
conduita sa generală, analiza comportamentului infracţional, riscul de săvârşire a unor
infracţiuni, precum şi orice alte date relevante pentru situaţia minorului. Referatul de
evaluare poate face referire şi la starea de sănătate, la evoluţia minorului din punct
de vedere fizic, afectiv, moral şi intelectual, în măsura în care acestea au influenţat
sau pot influenţa comportamentul infracţional. De asemenea, cuprinde şi propuneri
motivate privind măsura educativă considerată a fi potrivită pentru minor, cu referire
la natura şi durata programelor de reintegrare socială, precum şi la alte obligaţii care
pot fi impuse acestuia, în vederea reducerii riscului de săvârşire de infracţiuni.
Structura şi formatul standard ale referatului de evaluare prevăzut la art. 33 se
stabilesc prin regulamentul de aplicare al Legii nr. 252/2013.
Pentru obţinerea datelor necesare evaluării inculpatului minor, consilierul de
probaţiune poate colabora cu asistenţi sociali, psihologi, consilieri şcolari, pedagogi,
medici sau alţi specialişti. La solicitarea consilierului de probaţiune, instituţiile şi
organizaţiile în evidenţa cărora s-a aflat sau se află minorul pentru îngrijire, tratament
sau protecţie socială ori educaţie pun la dispoziţia consilierului de probaţiune, în termen
de 7 zile, informaţiile care prezintă relevanţă pentru procesul de evaluare.
Evaluarea minorului are un caracter personal şi se realizează în baza uneia sau
mai multor întrevederi între consilierul de probaţiune şi inculpatul minor şi a datelor
obţinute din alte surse de informaţii. în cazul în care inculpatul minor nu colaborează
la realizarea evaluării, consilierul de probaţiune întocmeşte referatul de evaluare şi
menţionează, în cuprinsul acestuia, refuzul de colaborare a minorului. La referatul de
evaluare este ataşată declaraţia minorului cu privire la refuzul de colaborare.
în situaţia în care inculpatul minor nu este găsit sau locuieşte într-un alt stat şi
întrevederea de evaluare nu poate fi realizată, consilierul de probaţiune încunoştinţează
organul judiciar despre imposibilitatea întocmirii referatului de evaluare. Adresa către
autorităţi conţine datele obţinute şi este însoţită de dovezi care să ateste situaţia de
fapt constatată, precum şi demersurile efectuate în acest sens, inclusiv cele referitoare
la colaborarea cu organele de poliţie şi cu membrii familiei minorului, în vederea

contactării acestuia.
Referatul şi raportul de evaluare trebuie să fie obiective, concise, concrete, clare
şi coerente.
Referatul/raportul de evaluare cuprinde următoarele părţi:
a) introducere;
b) sursele de informaţii utilizate la întocmirea lui;
c) date privind persoana pentru care a fost solicitat;
d) factorii care influenţează sau care pot influenţa conduita generală a persoanei
pentru care a fost solicitat;
e) perspectivele de reintegrare în societate.
a) Introducerea. Primul capitol, introducerea, cuprinde date de identificare ale cli
entului (nume, prenume, adresă, fapta pentru care a fost inculpat/condamnat/sanc-
ţionat cu o măsură educativă, instanţa de judecată care a solicitat referatul/raportul de
evaluare, numărul dosarului penal/sentinţei penale, termenul de judecată, numărul şi
data adresei de sesizare din partea instanţei de judecată, perioada de supraveghere,
numele şi prenumele consilierului de probaţiune).
b) Sursele de informaţii utilizate la întocmirea referatului/raportului. Acest capitol
cuprinde o trecere în revistă a surselor de informaţie folosite la redactarea referatului/
raportului. Sursele vor fi prezentate sintetic, avându-se în vedere atât persoanele cu
care au avut loc întrevederi, cât şi documentele consultate. Se vor menţiona numărul
de întrevederi avute, data, locul şi durata întrevederii, refuzul de cooperare sau even
tualele îndoieli privind acurateţea informaţiilor prezentate motivat, precum şi sursele
de informaţie la care nu a fost posibil accesul. Dintre sursele de informaţie necesare
întocmirii unui referat/raport de evaluare, amintim: dosarul penal111, inculpatul, familia
inculpatului, prieteni (anturaj), vecini, colegi de la locul de muncă sau şcoală, angajator,
cadre didactice, agent din cadrul poliţiei de proximitate, victima etc.
Menţionarea surselor de informaţie în referat/raport este importantă pentru creşterea
credibilităţii informaţiilor prezentate în cadrul lui. în practică, pe lângă documente, se
folosesc ca surse pentru întocmirea referatelor/rapoartelor de evaluare minim două
întrevederi cu inculpatul şi cu cel puţin alte două persoane.
c) Date privind persoana pentru care a fost solicitat referatul/raportul de evaluare. O
atenţie deosebită trebuie să se acorde părţii din referat/raport referitoare la datele
privind persoana pentru care a fost solicitat.
în cazul inculpaţilor, datele privind persoana acestora se referă la:
- trecutul infracţional;
- mediul familial şi social;
- nivelul instrucţiei şcolare şi al pregătirii profesionale;
- comportamentul persoanei înainte şi după comiterea faptei;
-fa ctorii care au favorizat comportamentul infracţional;
[1] Aceasta este prima sursă de informaţie consultată. Se au în vedere următoarele infor
maţii: datele de identificare ale inculpatului, situaţia familială, identificarea altor posibile surse
de informaţie (victimă, familia inculpatului, prieteni etc.), datele despre faptă, declaraţiile date
de părţile din proces, antecedentele penale, ancheta socială, expertiza medico-legală, situaţia
şcolară, caracterizări (în cazul inculpaţilor minori). în urma consultării acestei surse, se pregă
teşte primul interviu.
- dacă este cazul, modul în care a îndeplinit anterior obligaţiile stabilite de instanţa
de judecată.
Referatul/raportul de evaluare este un raport psiho-social realizat pentru individu
alizarea pedepsei sau a măsurii educative. Este o analiză criminologică a persoanei
şi a faptei sale, astfel încât riscul pentru public şi perspectivele de reintegrare să fie
cât mai bine determinate. Toate acestea sunt prezentate coerent, motivat şi într-un
limbaj accesibil, concis şi clar.
în cazul condamnaţilor, datele privind persoana acestora se referă la mediul familial
şi social, evoluţia persoanei din punct de vedere educaţional şi profesional, compor
tamentul pe perioada supravegherii, precum şi modul în care au executat obligaţiile
stabilite de instanţa de judecată.
în cazul minorilor aflaţi sub supraveghere, datele privind persoana acestora vor privi
şi modul în care părinţii, cei care i-au adoptat sau tutorele îşi îndeplinesc obligaţiile
ce le revin sau modul de colaborare dintre serviciul de probaţiune sau instituţia legal
însărcinată cu supravegherea ori instituţia publică la care minorul execută măsura
educativă.
Informaţii de o relevanţă deosebită pot fi furnizate organelor judiciare în urma
analizei mediului familial din care provine inculpatul, mai ales dacă este minor. Acest
climat, care poate fi unul pozitiv (bun) sau negativ (rău), se interpune ca un filtru între
influenţele educaţionale exercitate de părinţi şi achiziţiile comportamentale realizate la
nivelul personalităţii copiilor. O aceeaşi influenţă educativă exercitată într-un climat bun
va avea cu totul alte efecte (evident pozitive) decât atunci când este exercitată într-un
climat educaţional negativ, bazat, de exemplu, pe relaţii conflictuale între membrii
familiei şi pe ignorarea totală a particularităţilor psiho-individuale ale copiilor111.
Aşadar, mediul sau climatul familial va fi analizat de consilierul de probaţiune după
mai mulţi indicatori, dintre care cei mai importanţi sunt:
- modul de raportare interpersonală a părinţilor (nivelul de apropiere şi înţelegere,
acordul sau dezacordul în legătură cu diferite probleme etc.);
- sistemul de atitudini parentale în raport cu diferite norme şi valori sociale;
- modul în care este perceput şi considerat inculpatul/minorul;
- modul de manifestare a autorităţii părinteşti (unitar sau diferenţiat);
- gradul de acceptare a unor comportamente variate ale inculpatului/minorului;
- dinamica apariţiei unor stări conflictuale şi tensionale;
- modul de aplicare a recompenselor şi sancţiunilor;
- gradul de deschidere şi sinceritate al inculpatului/minorului cu părinţii şi cu ceilalţi
membrii ai familiei.
m în acest sens, deosebit de interesantă este cercetarea efectuată de M. Gilly, având

ca obiectiv stabilirea influenţei mediului educativ familial asupra comportamentului elevilor şi
randamentului şcolar. „Ipoteza noastră fundamentală este că şcolarul are nevoie acasă de un
cadru general de viaţă în care să se simtă în siguranţă. Pentru aceasta, el are nevoie de părinţi
calmi, înţelegători, afectuoşi, destul de maleabili în raporturile cu copilul, fără a da dovadă de
slăbiciune. El are nevoie să simtă că părinţii se ocupă de el, că iau parte la micile lui necazuri şi
la problemele care îl interesează şi că nu se dezinteresează de ceea ce se întâmplă la şcoală.
Dar, în acelaşi timp, el are nevoie de un cadru de disciplină destul de ferm, pentru a nu-l lăsa
să îşi închipuie că libertatea lui este fără margini şi, totodată, să ştie că părinţii săi împărtăşesc
acelaşi nivel de exigenţă” - M. G illy, Elev bun, elev slab, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucu
reşti, 1976, p. 38-39.
Dacă inculpatul provine dintr-o familie dezorganizată, se vor efectua demersurile

necesare în vederea stabilirii în ce măsură acest aspect a influenţat comportamentul
infracţional. Multă vreme s-a crezut că familia dezorganizată constituie aproape sigur
cauza comportamentului deviant, convingere susţinută şi de diferite statistici care
arată că un număr mai mare de delincvenţi provin din această categorie de familie. în
ultimul timp însă, acest punct de vedere a fost depăşit111, considerându-se că, de fapt,
în cazul familiilor dezorganizate, nu structura familiei ca atare se face vinovată de
apariţia conduitelor deviante, ci marile ei lipsuri: carenţa socio-educaţională a familiei,
incapacitatea ei psihologică, pedagogică şi morală.
Pentru obţinerea tuturor acestor informaţii despre mediul familial, este imperios
necesară efectuarea a cel puţin unei vizite la domiciliul/locuinţa persoanei pentru care
se întocmeşte respectivul referat/raport de evaluare.
Un alt mediu de care se va ţine cont la întocmirea referatului/raportului de evaluare
va fi cel şcolar (mai ales în cazul minorilor), pe considerentul că, cu cât persoana
este mai puternic implicată în viaţa socială a comunităţii, cu atât riscul de a comite
acte antisociale va fi mai scăzut. Se vor menţiona în referat/raport nivelul de studii al
inculpatului, eventualele succese/insuccese şcolare sau profesionale, informaţii despre
comportamentul la locul de muncă/şcoală, unităţi de învăţământ la care a fost înscris/
locuri de muncă avute şi stabilitate profesională, relaţiile inculpatului şi ale familiei sale
cu colegii, cadrele didactice, aspiraţiile profesionale.
Nivelul de adaptare şi integrare şcolară sau la locul de muncă poate fi analizat în
funcţie de doi indicatori mai importanţi: randamentul şcolar/loc de muncă (note, medii,
rezultate, procedee, aprecieri primite etc.) şi gradul de satisfacţie resimţit (motivaţie,
interese, atitudini pozitive, atracţie-preferinţă în raport cu viaţa şi activitatea şcolară/de
la locul de muncă). Aceste informaţii sunt obţinute prin intervievarea cadrelor didactice,
a colegilor de clasă, a colegilor de serviciu etc.
Copiii inadaptaţi sau dezadaptaţi şcolar intră în categoria „copiilor problemă', care
adoptă o conduită deviantă în raport cu cerinţele vieţii şi activităţii şcolare. Aceşti
copii se caracterizează, de obicei, prin insubordonare în raport cu regulile şi normele
şcolare, lipsă de interes faţă de cerinţele şi obligaţiile şcolare, absenteism, chiul de la
ore, repetenţie/corigenţă, conduită agresivă în raport cu colegii şi cadrele didactice etc.
Cercetările efectuate121confirmă faptul că există o corelaţie între conduita delincventă
şi nivelul pregătirii şcolare, în sensul că delincvenţii minori prezintă, de regulă, un nivel
de pregătire şcolară foarte scăzută.
Se vor menţiona în referat/raport, de asemenea, şi reacţia familiei/prietenilor faţă
de infracţiunea de comiterea căreia este acuzat inculpatul şi faţă de victima infracţiunii,
existenţa sau nu a antecedentelor penale la membrii familiei acestuia, atitudinea lor
faţă de valorile prosociale şi măsura în care stilul de viaţă al inculpatului prezintă
oportunităţi pentru situaţii de risc şi comiterea de infracţiuni.
Dacă se consideră necesar, este posibil a fi incluse în referat şi informaţii privind
starea fizică şi mentală, precum şi dezvoltarea intelectuală şi morală a inculpatului,
furnizate de specialişti desemnaţi în acest scop.
Informaţiile care vor fi incluse în referatul/raportul de evaluare în acest capitol vor
viza şi trecutul infracţional al clientului: carieră infracţională (condamnări anterioare),
dacă a mai fost sau este urmărit/cercetat penal într-o altă cauză, numărul şi tipul in-
111A se vedea N. M itrofan, V. Z drenghea, T. B utoi, op. cit., p. 280.

[2) Idem, p. 288.
fracţiunilor anterioare, existenţa sau nu a pattern-ului infracţional, similarităţi în modul

de comitere a infracţiunilor (context, loc planificare etc.), complicii pe care i-a avut,
perioada de timp dintre infracţiuni, modificarea în modalitatea de comitere a infrac
ţiunilor, comportamentul avut pe durata pedepselor anterioare, infracţiuni comise în
timpul termenului de supraveghere (dacă este cazul).
Pentru înţelegerea fenomenului infracţional, se va analiza în acest scop comporta
mentul inculpatului (atât cel anterior comiterii infracţiunii, cât şi cel ulterior, precizân-
du-se dacă a mai creat probleme în comunitate/familie/loc de muncă/şcoală, natura
lor, frecvenţa, atitudinea inculpatului faţă de valorile prosociale) şi se vor menţiona
factorii favorizanţi ai comportamentului infracţional (organizarea infracţiunii - cine a
avut iniţiativa, ce rol a avut el la comiterea infracţiunii, cum a fost convins să participe,
infracţiunea a fost spontană sau planificată, complici, oportunităţi, factori situaţionali - ,
pattern-ul infracţional-tipul infracţiunii, al victimei, condiţiile comiterii infracţiunii, frec
venţă, timp, loc, context -, motivaţia comiterii infracţiunii - lipsa motivaţiei este semn
de tulburare mintală responsabilitatea faţă de propriul comportament infracţional,
conştientizarea consecinţelor faptelor sale infracţionale, atitudinea faţă de infracţiunea
comisă şi faţă de victimă).
d) Factorii care influenţează sau care pot influenţa conduita generală a persoanei
pentru care a fost solicitat referatul/raportul. Pe baza informaţiile culese, se vor trage
concluzii cu privire la factorii (statici sau dinamici, interni sau externi) care influenţează
sau pot influenţa, în mod negativ sau pozitiv, conduita generală a clientului111. Pre
zentarea riscului de recidivă nu se va face printr-o reluare a informaţiilor conţinute în
referat/raport, ci printr-o prelucrare a lor sub forma unor aprecieri. Este de dorit să se
aibă în vedere aspecte ca: dorinţa inculpatului de reabilitare, dorinţa membrilor familiei
sau a altor persoane apropiate acestuia de a sprijini inculpatul în vederea reabilitării
sale sociale, oportunităţile pe care le oferă mediul în care acesta trăieşte (continuare
a studiilor, calificare, recalificare, ocupare a unui loc de muncă etc.), programele edu
caţionale care pot corecta comportamentul inculpatului, condiţiile mediului social în
care trăieşte acesta (anturaj, familie). De asemenea, se va preciza, argumentat, dacă
există sau nu motivaţie pentru schimbare. Pentru evaluarea motivaţiei de schimbare,
se vor putea aplica şi chestionare (de exemplu, chestionarul de evaluare a motivaţiei
pentru schimbare).
Un alt aspect important în practica muncii de probaţiune, referitor la întocmirea
referatului/raportului de evaluare, este evaluarea riscului persoanei pentru care se
întocmeşte referatul/raportul de a comite alte fapte penale sau de a pune în pericol
siguranţa publică*121. Aspecte psiho-sociale importante în evaluarea riscului de recidivă
[1) Factorii de natură să inhibe dezvoltarea comportamentului infracţional pot fi: existenţa
unor planuri realiste de viitor, prezenţa unor abilităţi sociale bine dezvoltate, sprijinului familial,
existenţa unui loc muncă etc. Factorii de natură să accentueze dezvoltarea comportamentului
infracţional, adică factorii de risc, pot fi: condamnările anterioare, interese antisociale, empatie
scăzută faţă de victimă, mediul familial dezorganizat, lipsa unor servicii sociale specializate în
comunitate etc.
121în România nu există un instrument recunoscut pe baza căruia să aibă loc evaluarea
riscului de a comite alte fapte penale. Consilierul nu poate garanta prevenţia riscului, ci doar
poate identifica, în mod profesional, probabilitatea de apariţie a riscului şi poate acţiona adec
vat pentru diminuarea acestuia. Cu alte cuvinte, poate realiza doar evaluarea riscului (calcu
larea probabilităţii de apariţie a unui eveniment/comportament negativ şi estimarea impactului
acestuia) şi managementul riscului. A se vedea I. D urnescu , Estimarea riscului de recidivă, în
sunt factorii statici (indicatori statistici precum vârsta, sexul, vârsta la prima condamnare,
numărul de condamnări anterioare, frecvenţa şi tipul infracţiunilor pentru care a fost
condamnat etc.) şi factorii dinamici (caracteristici psiho-sociale asupra cărora se poate
interveni pentru a fi modificaţi: relaţia cu familia, circumstanţele infracţionale care se
repetă, stil de viaţă, existenţa unor deformări cognitive etc.). Din acest punct de vedere,
evaluarea riscului se concentrează asupra acţiunilor, comportamentelor, factorilor
inhibitori şi dezinhibitori ai unui comportament infracţional.
Un set de cunoştinţe şi abilităţi profesionale (de intervievare, ascultare activă, de
reflectare a sentimentelor, parafrazare, de întărire a aspectelor pozitive, încurajare
etc.) pe care să le posede consilierul de probaţiune pot contribui al îmbunătăţirea
procesului de luare a deciziei privind nivelul riscului. Astfel, evaluarea riscului este o
sarcină complexă, care necesită abilităţi şi cunoştinţe din domeniul socio-uman, care
nu pot fi substituite de simţul comun sau intuiţie.
în estimarea riscului, se arată în literatura de specialitate**111, trebuie să se ţină seama
de următoarele aspecte: cât de des s-a produs acel comportament în trecut (cu cât s-a
produs mai des, cu atât probabilitatea de a se repeta este mai mare), există pattern-uri
ale acelui comportament (tip de infracţiune, tipul victimei, condiţiile comiterii infracţiunii,
frecvenţă), există un repertoriu comportamental mai larg, cât de regulat s-a produs acel
comportament în trecut (dacă s-a produs regulat, atunci există o probabilitate mai mare
de recidivă), în ce tip de circumstanţe s-a produs, anumite trăsături de personalitate (de
exemplu, impulsivitate), atitudinea faţă de victimă şi infracţiune (empatie sau nu faţă de
victimă, atitudine faţă de faptă şi victimă/conştientizarea consecinţelor propriilor sale
fapte, motivaţia comiterii infracţiunii, responsabilitatea faţă de propriul comportament
infracţional), factorii precipitatori (interni - gânduri, emoţii - , externi - situaţii speciale,
grupul de prieteni etc.), factorii care pot consolida acel comportament (de exemplu,
recompense), factorii care pot descuraja acel comportament, anumite discontinuităţi
cognitive (de exemplu, „o iubeam prea mult”, ca justificare a violului), consumul de
alcool/droguri, factorii de mediu care pot influenţa comportamentul viitor (factori
sociali sau emoţionali - modul cum persoanele semnificative din viaţa infractorului au
reacţionat faţă de infracţiunea comisă, existenţa unei legături între aceste persoane şi
producerea infracţiunii etc.; subcultura din care face parte infractorul - de exemplu, o
subcultură care promovează riscul este un bun mediu de dezvoltare a infracţionalităţii;
situaţiile riscante - factorii externi care au favorizat comiterea infracţiunii).
O altă componentă a analizei riscului este şi cea care vizează potenţialele victime.
Astfel, comportamentul trecut trebuie analizat şi sub aspectul celor victimizaţi: care
sunt caracteristicile victimelor, ce tipuri de relaţii au existat între victimă şi infractor, care
este tipul de victimă pe care infractorul îl preferă - femeile, copiii, vârstnicii etc. - , în
ce situaţii poate cineva deveni victima celui analizat, care au fost reacţiile victimei etc.
Considerăm că este necesar a fi menţionat în cuprinsul referatului/raportului de
evaluare riscul de a comite alte fapte penale, deoarece şi în acest aspect rezidă
potenţialul referatului/raportului de evaluare, iar, pe de altă parte, se adaptează pe
deplin scopului de a informa organele judiciare asupra posibilităţii repetării pe viitor a
comportamentului infracţional, facilitând în acest fel luarea de către organul judiciar
I. D urnescu (ed.), Manualul consilierului de reintegrare socială şi supraveghere, Ed. Themis,

Craiova, 2001, p. 335-345.
111 Idem, p. 341 -343; B. M oore , Risk Assessment - a Practitioner’s Guide to Prediction
Harmful Behaviour, Whiting and Birch Ltd, Londra, 1996.
a celei mai potrivite soluţii, ţinând cont, bineînţeles, şi de celelalte probe existente la
dosarul penal.
Şi în alte ţări cu o veche tradiţie în probaţiune, precum Anglia şi Ţara Galilor111, există
în cadrul acestui document („presentential report') un capitol privind evaluarea riscului
de a comite alte fapte penale şi a riscului pentru siguranţa publică, semn că aceasta
constituie o componentă esenţială şi indispensabilă a referatului/raportului de evaluare.
Este necesar ca organele judiciare*121 să fie informate încă din faza de urmărire
penală nu numai cu privire la faptă, ci şi cu privire la persoana care a săvârşit-o, dar
organele de urmărire penală din România, după cum reiese de altfel şi din practica
serviciilor de probaţiune, apelează destul de rar la evaluarea persoanelor pe care
aceste servicii o poate face. Prin lipsa acestor evaluări, care ar putea ajuta organul
de urmărire penală în adoptarea unei soluţii procesuale adecvate cauzei (clasarea,
renunţarea la urmărirea penală sau trimiterea în judecată), după cum se arată şi în
doctrină131, România se abate de la trendul actual al politicii penale a statelor europene,
precum şi a statelor americane, care, pentru respectarea principiului celerităţii fazei de
urmărire penală, promovează concepte precum „evitarea procesului încă din faza de
urmărire penală” („diversion of prosecutord’)[4], „alternative la acuzare” („alternative to
111Rapoartele presentenţiale se întocmesc cu respectarea standardelor naţionale şi conţin

următoarele: o analiză a infracţiunii, informaţii privind persoana inculpatului, evaluarea riscului
de recidivă şi a riscului de autovătămare, evaluarea atitudinii persoanei inculpatului faţă de
fapta comisă şi analiza posibilităţii aplicării diferitelor tipuri de sancţiuni, precum şi formularea de
recomandări. Raportul se înaintează instanţei de judecată, iar copii de pe acesta se vor înainta
magistratului/judecătorului, procurorului şi acuzatului sau avocatului său. A se vedea Sancţiuni
comunitare în Marea Britanie (lucrare publicată în anul 2008 de Ministerul Justiţiei, Direcţia
de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor, cu ajutorul sprijinului financiar
al Centrului de Resurse Juridice şi al Departamentului pentru Dezvoltare Internaţională din
Marea Britanie), p. 36-37.
121Ne referim la toate organele judiciare competente în faza de urmărire penală, şi anume:
organul de urmărire penală (organul de cercetare penală şi procurorul), judecătorul de drepturi
şi libertăţi, în cazurile expres prevăzute de lege.
[3) G h . M ateuţ , D. G roza , Rolul actual şi potenţial al serviciilor de reintegrare socială şi
supraveghere de pe lângă tribunale în faza de urmărire penală, în lumina dreptului intern şi a
dreptului comparat, în Dreptul nr. 11/2004, p. 254.
(4>Conceptul „diversion of prosecutord’ desemnează o hotărâre sau un program apt să
îndepărteze persoana de iminenţa unui proces oficial, printr-un aranjament comunitar mai
puţin formal şi mai puţin advers. Conceptul şi instituţia pe care o desemnează sunt frecvent
utilizate în sistemul judiciar anglo-american şi îşi găsesc raţiunea în principiul celerităţii fazei
de urmărire penală (aşa cum este reglementat acest principiu în Crime and DisorderAct 1998
în Marea Britanie şi în Amendamentul IV la Constituţia SUA); a se vedea, în acest sens,
şi D.J. N ewman , Introduction to Criminal Justice, 3rd ed., Random House, New York, 1986,
p. 185-189; T. C hapman, M. H ough , Evidence Based Practice, Home Office Publications Unit,
Londra, 1998, p. 63 şi urm.
prosecutiori’)['\ „înlocuirea arestării preventive” („substitution of pretrial detention”)[2]

sau „rezolvarea cazului în afara instanţei” („ out ofcourt settlement')[3].
în majoritatea cazurilor, referatul/raportul de evaluare este solicitat numai de
instanţă, pentru că atunci se face individualizarea sancţiunii şi în acest context se
consideră de către judecători că ar trebui să se ţină cont de el. Ulterior, la instanţele
de control, rolul referatului/raportului se diminuează, deşi pot exista situaţii în care să
se solicite şi în apel, dar în practică asemenea cazuri se întâlnesc rar.
Aceste referate/rapoarte de evaluare pot fi valorificate de instanţa de judecată ca
nişte instrumente reale de individualizare judiciară a pedepsei sau a măsurii educative,
în sensul art. 74 C. pen. Ca atare, considerăm că rolurile actuale şi potenţiale pe care
referatul/raportul de evaluare întocmit de serviciul de probaţiune le-ar putea avea în
faza de judecată s-ar putea concretiza astfel:
- asistarea instanţei de judecată la individualizarea pedepsei sau a măsurii
educative. Individualizarea unei sancţiuni nu este întotdeauna o operaţiune uşoară,
fiind necesară analiza unor numeroşi factori. Toate sau aproape toate sancţiunile sunt
impuse cu scopul asigurării siguranţei publice, acest scop putând fi realizat fie prin
combaterea predispoziţiei delincventului către un comportament infracţional, fie prin
prevenirea comiterii de infracţiuni sau, bineînţeles, prin acţionarea în ambele direcţii. în*1
3
[1) Din categoria „alternativelor la acuzare” utilizate în alte sisteme juridice, amintim: retra
gerea condiţionată a acuzării (Danemarca), evitarea trimiterii în judecată prin mediere sau
compensarea victimei (Franţa, Olanda, Germania, Republica Cehă), neînceperea, încetarea
sau încetarea condiţionată a urmăririi penale (Republica Cehă), neînceperea acuzării dacă nu
sunt suficiente probe sau nu există interes public (Marea Britanie, SUA). în acest sens, a se
vedea şi A.M. van K almthout, J.T.M. D erks, op. cit., p. 94-117, 119-147, 201-234, 235-259,
379-409; A.M. V an K almthout, J. R oberts, S. V inding , op. cit., p. 18-21 şi 69-98; D. W hitfield ,
D. S cott , Paying Back: Twenty Years of Community Service, Waterside Press, Winchester,
1993, p. 89-102.
121Această măsură, care şi-a dovedit eficienţa în Franţa prin instituirea controlului judiciar
sau în Republica Cehă printr-o garanţie ori promisiune, are echivalent şi în procedura pena
lă română sub forma instituţiei „înlocuirii arestării preventive” ori a „controlul judiciar” sau a
„controlul judiciar pe cauţiune”, care sunt frecvent folosite în prezent în România. în SUA s-a
demonstrat, prin experimentul R.O.R. („release on own recognizd’), că substituirea arestării
preventive doar prin simpla condiţie, respectată pe bază de angajament scris, ca persoana
să se prezinte la următorul termen are un grad ridicat de eficienţă, vizibil prin rata mare a
respectării angajamentului de către persoană, astfel încât arestarea preventivă să nu mai fie
necesară. A se vedea, în acest sens, şi D.J. N ewman , op. cit., p. 140-141. Prin rezultatele
acestui experiment al substituirii arestării prin angajamentul scris al persoanei, s-a eficientizat
şi Amendamentul VIII la Constituţia SUA referitor la interzicerea cauţiunii excesive, a cuantu
mului excesiv al amenzii şi la cruzimea pedepsei.
131 Acest concept desemnează o serie de măsuri ce pot fi dispuse în faza de urmărire
penală (de exemplu, în Austria, Belgia, Republica Cehă, Danemarca, Finlanda, Germania,
Portugalia, Olanda, Scoţia) sau chiar în faza de judecată (de exemplu, în Italia şi Republica
Cehă) şi care au menirea de a oferi soluţii alternative la procesul penal, în cazurile care permit
acest lucru (ţinându-se cont de natura şi gravitatea infracţiunii, de existenţa sau nu a unui
interes public în cauză, de circumstanţele atenuante sau agravante, de vârsta şi personalitatea
făptuitorului, de compensaţia şi de acordul victimei, de disponibilitatea persoanei de a
respecta anumite condiţii sau restricţii). Aceste soluţii alternative au rolul, pe de o parte, de
a evita stigmatizarea făptuitorului, iar, pe de altă parte, de a evita supraaglomerarea locurilor
de deţinere şi supraîncărcarea aparatului judiciar. A se vedea, în acest sens, şi A.M. van
K almthout , J.T.M. D erks , op. cit., p. 16 şi urm.
cazurile în care infracţiunile sunt fie deosebit de grave, fie de o gravitate deosebit de
redusă, este adevărată afirmaţia potrivit căreia individualizarea sancţiunii este mai
uşoară. Dificultăţile în individualizarea sancţiunii apar între aceste extreme.
Referatul/raportul de evaluare conţine informaţii relevante şi despre persoana in
fractorului, despre împrejurările comiterii faptei, despre evaluarea riscului de recidivă şi
despre perspectivele de reintegrare socială a inculpatului. Credem că referatul/raportul
de evaluare, care conţine opinia unui profesionist, poate contribui într-o mare măsură
la lărgirea sferei de informare a instanţei, iar prin aceasta oferă judecătorului asigurări
că decizia luată în respectiva cauză penală a fost riguros gândită şi documentată;
- asistarea instanţei de judecată în analizarea cererii de reabilitare judecătoreas
că. în lumina prevederilor art. 168 C. pen., serviciul de probaţiune îşi poate dovedi
eficienţa/utilitatea şi în cazul reabilitării judecătoreşti, prin furnizarea, la solicitarea
instanţei de judecată, de informaţii, prin intermediul raportului de evaluare, referitoare
la comportamentul persoanei care a depus cererea de reabilitare, la locul de muncă
(dacă îşi are asigurată existenţa prin muncă sau prin alte mijloace oneste, precum şi
în cazul când are vârsta de a fi pensionat sau este incapabil de muncă);
- asistarea instanţei de judecată în situaţia renunţării sau amânării aplicării
pedepsei. Aceste situaţii sunt prevăzute la art. 8.2 lit. a) din Regulile şi standardele
minime ale Naţiunile Unite cu privire la sancţiunile neprivative de libertate (adoptate
prin Rezoluţia Adunării generale nr. 45/110 din 14 decembrie 1990 şi cunoscute sub
numele „Regulile Naţiunilor Unite de la Tokyo”), dar au fost introduse în legislaţia
penală română în noul Cod penal, fiind reglementate în art. 80- 90.
Menţionăm că, în Anglia, serviciul de probaţiune (National Probation Service) are
un rol activ în amânarea aplicării pedepsei, prin intermediul referatelor întocmite în
acest scop. Instanţa va sublinia pentru infractor necesitatea de a respecta obligaţiile
care i se vor impune (de exemplu, să respecte data întrevederilor fixate cu serviciul
de probaţiune) şi, dacă va considera necesar, va impune şi o cauţiune pentru a se
asigura participarea acestuia. Prin maniera în care sentinţa este pronunţată şi explicată
infractorului, aspect ce are un rol important în stabilirea standardelor şi expectanţelor
pedepsei comunitare, se atinge scopul urmărit, şi anume responsabilizarea infractorului
faţă de sentinţa pronunţată;
- evitarea dispunerii sau prelungirii arestării preventive a inculpatului de către
instanţa de judecată. Intervenţia serviciilor de probaţiune încă de la primul contact
al infractorului cu sistemul justiţiei penale poate contribui substanţial la reducerea
numărului de infractori, în special minori, aflaţi în arestul poliţiei sau în arest preventiv
în penitenciar. în prezent, singurele organe judiciare abilitate a dispune arestarea
inculpatului sunt judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară
şi instanţa de judecată.
în majoritatea cazurilor, atunci când se dispune arestarea preventivă a inculpatului,
unul dintre temeiurile care determină luarea acestei măsuri se referă la faptul că
lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică. De cele mai multe
ori, această afirmaţie este nefondată, întrucât nu se realizează o evaluare a riscului,
a pericolului pentru ordinea publică, ci se pleacă de la împrejurarea că pedeapsa
închisorii prevăzută de lege este mai mare de 5 ani, ceea ce atrage un grad ridicat de
pericol pentru ordinea publică în cazul în care inculpatul ar fi menţinut în libertate pe
perioada urmării penale şi a judecăţii.
De regulă, instanţa de judecată are la dispoziţie cazierul judiciar, însă acesta

nu oferă o viziune asupra trecutului persoanei, singura sa funcţie fiind aceea de a
înregistra condamnările anterioare. Pe de altă parte, în aceste cazuri, prin intermediul
referatului/raportului de evaluare, instanţa de judecată ar putea primi considerabil
mult mai multe informaţii, aşa încât soluţia adoptată să reflecte întru totul realitatea.
Referatele/rapoartele de evaluare întocmite de serviciile de probaţiune pot contribui,
prin conţinutul lor informativ obiectiv, la o evaluare a persoanei care să satisfacă nevoia
de informare a organului judiciar competent să dispună controlul judiciar sau controlul
judiciar pe cauţiune, ca măsuri preventive neprivative de libertate. Mai mult, legea
specială privind executarea pedepselor şi a măsurilor neprivative de libertate creează
competenţa acestui serviciu de a supraveghea modul în care persoana condamnată
respectă măsurile şi obligaţiile stabilite de instanţa de judecată în sarcina sa pe durata
suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau a liberării condiţionate.
în unele sisteme juridice europene, precum şi în România, serviciile de probaţiune
sunt implicate în evaluarea premergătoare hotărârii de liberare provizorie, precum
şi în supravegherea implementării controlului judiciar. Astfel, de exemplu, în Franţa,
serviciul de probaţiune (S.P.I.P.) contribuie, prin referatele întocmite atât în etapa
preliminară, cât şi în etapa de instrucţie a fazei de urmărire penală, la hotărârea oricărei
restricţii sau privaţiuni de libertate (garde à vue, détention provisoire sau contrôle
judiciaire), precum şi la exercitarea controlului judiciar111. De asemenea, în Republica
Cehă, libertatea de apreciere a judecătorului în faza de urmărire penală [art. 67 lit. a)
şi c) C. proc. pen.] este concretizată în instituţia substituirii arestării preventive cu o
garanţie (oferită de o persoană credibilă sau de o agenţie) sau cu o promisiune, sub
forma unui angajament scris din partea infractorului, de a se prezenta la datele fixate
la ofiţerul de probaţiune şi de a respecta programul de reabilitare al serviciului de
probaţiune121.
e) Perspectivele de reintegrare în societate. Perspectivele de reintegrare în societate,
ultimul capitol al referatului/raportului, decurg logic din informaţiile prezentate, se vor
estima numai după analiza şi sinteza tuturor datelor cuprinse în referatul/raportul de
evaluare şi vor fi prezentate pe scurt, motivat şi într-un mod obiectiv. Se va estima dacă
acestea sunt reale (sau mari), medii sau reduse şi care ar fi acţiunile care ar putea fi
întreprinse pentru controlul riscului şi de către cine s-ar putea realiza acest control.
în general, delincventul este considerat un inadaptat social. însă, printr-o abordare
temeinică, ce se impune cu stringenţă mai ales în cazul aprecierii perspectivelor de
reintegrare socială, este posibil a se constata dacă posedă sau nu suficiente resurse
interioare pentru a reveni la o conduită dezirabilă. De altfel, multe persoane, după un
traseu existenţial disocial sau antisocial, au revenit la o conduită prosocială tocmai
fiindcă au avut suficiente astfel de resurse. în schimb, altele au devenit adevărate
epave sociale, inserându-se în viaţa grupurilor delictogene, chiar dacă la început au
pornit doar de la fapte minore.
111A se vedea C. G uéry, Détention provisoire, Ed. Dalloz, Paris, 2001, p. 58-59.
[2) A se vedea Z. K arabek , Probation in Czech Republic, în A.M. van K almthout, J.T.M. D erks,
op. cit., p. 94-117.
în ţări precum România, Estonia, Republica Cehă, Ungaria111sau Anglia121, serviciile

de probaţiune pot face propuneri instanţei de judecată cu privire la oportunitatea
aplicării unei sancţiuni penale.
Secţiunea a 6-a. Activitatea de supraveghere realizată

de serviciile de probaţiune
§1. Evaluarea inculpaţilor şi a persoanelor supravegheate
1.1. Evaluarea inculpaţilor minori
Evaluarea inculpatului minor se realizează la solicitarea organelor judiciare, potrivit

legii, de către consilierul de probaţiune din cadrul serviciului de probaţiune competent
potrivit art. 32 alin. (2) din Legea nr. 252/2013 şi se consemnează într-un referat de
evaluare, care se întocmeşte şi se comunică în termen de 21 de zile de la data primirii
la serviciul de probaţiune a solicitării. Acesta conţine date privind mediul familial şi
social al minorului, situaţia educaţională şi profesională, conduita generală a minorului,
analiza comportamentului infracţional, riscul de săvârşire a unor infracţiuni, precum
şi orice alte date relevante pentru situaţia minorului, cum ar fi starea de sănătate,
evoluţia minorului din punct de vedere fizic, afectiv, moral şi intelectual, în măsura în
care acestea au influenţat sau pot influenţa comportamentul infracţional.
Referatul de evaluare cuprinde, de asemenea, şi propuneri motivate privind
măsura educativă considerată a fi potrivită pentru minor, cu referire la natura şi
durata programelor de reintegrare socială, precum şi la alte obligaţii care pot fi impuse
acestuia, în vederea reducerii riscului de săvârşire de infracţiuni, potrivit structurii şi
formatului standard ale referatului de evaluare stabilite prin regulamentul de aplicare
al Legii nr. 252/2013*131.
în această activitate de obţinere a datelor necesare evaluării inculpatului minor,
consilierul de probaţiune poate colabora cu asistenţi sociali, psihologi, consilieri şcolari,
pedagogi, medici sau alţi specialişti. în acest sens, instituţiile şi organizaţiile în evidenţa
cărora s-a aflat sau se află minorul pentru îngrijire, tratament sau protecţie socială ori
educaţie pun la dispoziţia consilierului de probaţiune, în termen de 7 zile, informaţiile
care prezintă relevanţă pentru procesul de evaluare.
Această evaluare are un caracter personal şi se realizează în baza uneia sau
mai multor întrevederi între consilierul de probaţiune şi inculpatul minor şi a datelor
obţinute din alte surse de informaţii. în cazul în care inculpatul minor nu colaborează
la realizarea evaluării, consilierul de probaţiune întocmeşte referatul de evaluare şi
menţionează, în cuprinsul acestuia, refuzul de colaborare al minorului. La referatul de
evaluare este ataşată declaraţia minorului cu privire la refuzul de colaborare.
în situaţia în care inculpatul minor nu este găsit sau locuieşte într-un alt stat şi
111A se vedea şi A.M. V an K almthout , J. R oberts , S. V inding, op. cit., p. 19.

121A se vedea Sancţiuni comunitare în Marea Britanie, p. 14, 37, 50-51,53. Nu există însă
obligaţia din partea organelor judiciare de a solicita referat de evaluare presentenţial.
131 Din păcate, se pare că legiuitorul a omis aceste prevederi, deoarece Regulamentul de
aplicare adoptat prin H.G. nr. 1079/2013 nu conţine nicio dispoziţie în acest sens.
organul judiciar despre imposibilitatea întocmirii referatului de evaluare. Referatul va

fi însoţit de dovezi care să ateste situaţia de fapt constatată, precum şi demersurile
efectuate în acest sens, inclusiv cele referitoare la colaborarea cu organele de poliţie
şi cu membrii familiei minorului, în vederea contactării acestuia.
în cazul întocmirii unui referat faţă de un inculpat minor care se află, în acelaşi timp,
în executarea unei măsuri educative, prevederile art. 33-36 din lege se aplică în mod
corespunzător, referatul de evaluare cuprinzând şi menţiuni referitoare la respectarea
condiţiilor de executare a măsurii şi a obligaţiilor impuse, atunci când este cazul.
1.2. Evaluarea inculpaţilor majori
în situaţia în care consideră necesar, procurorul sau instanţa de judecată poate

solicita serviciului de probaţiune evaluarea inculpatului major. Evaluarea se realizează
de către consilierul de probaţiune din cadrul serviciului de probaţiune competent potrivit
art. 32 alin. (2) din Legea nr. 252/2013, iar concluziile se vor consemna într-un raport
de evaluare, care se comunică în termen de 21 de zile de la data primirii solicitării la
serviciul de probaţiune.
Raportul de evaluare conţine date privind responsabilităţile familiale şi sociale ale
persoanei, situaţia educaţională şi profesională, conduita generală, analiza compor
tamentului infracţional, riscul de săvârşire a unor infracţiuni, precum şi orice alte date
relevante pentru situaţia persoanei, dar şi informaţii referitoare la starea de sănătate a
persoanei, la nivelul de dezvoltare morală şi intelectuală a acesteia, în măsura în care
au influenţat comportamentul infracţional, şi face propuneri motivate privind măsurile
considerate oportune din perspectiva reducerii riscului săvârşirii de infracţiuni.
Structura şi formatul standard ale raportului de evaluare se stabilesc prin regu
lamentul de aplicare al Legii nr. 252/2013.
în această activitate de obţinerea datelor necesare evaluării inculpatului major,
consilierul de probaţiune poate colabora cu asistenţi sociali, psihologi, consilieri şcolari,
pedagogi, medici sau alţi specialişti. în acest sens, instituţiile şi organizaţiile în evidenţa
cărora s-a aflat sau se află inculpatul major pentru îngrijire, tratament sau protecţie
socială ori educaţie pun la dispoziţia consilierului de probaţiune, în termen de 7 zile,
informaţiile care prezintă relevanţă pentru procesul de evaluare.
Această evaluare are un caracter personal şi se realizează în baza uneia sau
mai multor întrevederi între consilierul de probaţiune şi inculpatul major şi a datelor
obţinute din alte surse de informaţii. în cazul în care inculpatul major nu colaborează
la realizarea evaluării, consilierul de probaţiune întocmeşte raportul de evaluare şi
menţionează, în cuprinsul acestuia, refuzul de colaborare a inculpatului major. La
raportul de evaluare este ataşată declaraţia inculpatului major cu privire la refuzul de
colaborare.
în situaţia în care inculpatul major nu este găsit sau locuieşte într-un alt stat şi
organul judiciar despre imposibilitatea întocmirii raportului de evaluare. Raportul va
fi însoţit de dovezi care să ateste situaţia de fapt constatată, precum şi demersurile
efectuate în acest sens, inclusiv cele referitoare la colaborarea cu organele de poliţie
şi cu membrii familiei inculpatului major, în vederea contactării acestuia.
1.3. Evaluarea minorilor aflaţi în executarea unei măsuri educative
Evaluarea minorilor aflaţi în executarea unei măsuri educative se realizează la

solicitarea instanţei de judecată sau a judecătorului delegat cu executarea ori, după
caz, la iniţiativa consilierului de probaţiune manager de caz, în următoarele situaţii:
a) dacă, pe durata executării unei măsuri educative neprivative de libertate, au in
tervenit motive care justifică fie modificarea obligaţiilor, prin impunerea de noi obligaţii,
sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare existente, fie încetarea executării
unora dintre obligaţii;
b) dacă, pe durata executării unei măsuri educative neprivative de libertate, per
soana supravegheată nu respectă condiţiile de executare sau nu îşi îndeplineşte
obligaţiile;
c) la înlocuirea unei măsuri educative privative de libertate cu măsura educativă
a asistării zilnice;
d) la acordarea liberării dintr-un centru educativ sau centru de detenţie.
Rezultatele evaluării privind minorul se consemnează într-un referat de evaluare,
care cuprinde date privind respectarea condiţiilor de executare a măsurii şi a obligaţiilor
impuse, precum şi actualizarea datelor prevăzute la art. 34 alin. (1) şi (2) din Legea
nr. 252/2013, dacă este cazul.
în situaţiile prevăzute la lit. a) şi b), referatul de evaluare conţine propuneri
motivate care să sprijine instanţa de judecată în luarea unei decizii care să asigure
condiţiile potrivite de executare a măsurii educative şi creşterea şanselor de îndreptare
a persoanei supravegheate. în situaţiile prevăzute la art. 41 lit. c) şi d), referatul
de evaluare conţine propuneri cu privire la obligaţiile prevăzute la art. 121 alin. (1)
C. pen. pe care instanţa le poate impune, în funcţie de particularităţile cazului.
în situaţia în care este solicitat de către judecătorul delegat cu executarea sau de
către instanţa de judecată, referatul de evaluare s se întocmeşte în termen de 14 zile
de la data primirii solicitării la serviciul de probaţiune. în vederea întocmirii referatului de
evaluare, instituţia din comunitate care are responsabilitatea supravegherii minorului,
a verificării sau controlului modalităţii de executare a obligaţiilor stabilite în sarcina
acestuia are obligaţia de a pune la dispoziţia consilierului de probaţiune, în termen de
7 zile, informaţiile şi dovezile solicitate în acest sens.
Referatul de evaluare în situaţiile prevăzute la lit. c) şi d) va fi însoţit de procesul-verbal
încheiat de consiliul educativ din centrul educativ sau de comisia specială din centrul
de detenţie şi înaintat instanţei, iar centrul educativ, respectiv centrul de detenţie are
obligaţia de a informa serviciul de probaţiune, cu cel puţin 14 zile înainte, cu privire la
data la care situaţia persoanei va fi analizată de către consiliul educativ sau comisia
din centrul de detenţie.
Structura şi formatul standard ale referatului de evaluare se stabilesc prin
regulamentul de aplicare al Legii nr. 252/2013.
1.4. Evaluarea persoanelor majore aflate în supraveghere
Evaluarea persoanelor aflate în supravegherea serviciului de probaţiune se reali

zează la solicitarea instanţei de judecată sau a judecătorului delegat cu executarea
ori, după caz, la iniţiativa consilierului de probaţiune manager de caz, în următoarele
situaţii:
a) dacă, pe durata termenului de supraveghere, au intervenit motive care justifică

fie modificarea obligaţiilor prin impunerea de noi obligaţii, sporirea sau diminuarea
condiţiilor de executare existente, fie încetarea executării unora dintre obligaţii;
b) dacă, pe durata termenului de supraveghere, persoana supravegheată nu res
pectă măsurile de supraveghere sau nu execută, în condiţiile stabilite, obligaţiile care
îi revin.
Rezultatele evaluării de mai sus se consemnează într-un raport de evaluare,
care cuprinde date privind respectarea măsurilor şi a obligaţiilor impuse, precum şi
actualizarea datelor prevăzute la art. 39 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 252/2013 privind
situaţia familială, de sănătate, profesională, educaţională dacă este cazul.
Raportul de evaluare conţine şi propuneri motivate care să sprijine instanţa de
judecată în luarea unei decizii considerate a fi oportună din perspectiva reducerii
riscului săvârşirii de infracţiuni.
în situaţia în care este solicitat de către judecătorul delegat cu executarea sau de
către instanţa de judecată, raportul de evaluare se întocmeşte în termen de 14 zile
de la data primirii solicitării la serviciul de probaţiune. La întocmirea lui, instituţia din
comunitate care are responsabilitatea să îndrume şi să verifice modalitatea efectivă
de executare a unor obligaţii stabilite în sarcina persoanei supravegheate, în termen
de 7 zile, pune la dispoziţia consilierului de probaţiune manager de caz informaţiile şi
dovezile solicitate în acest sens.
Structura şi formatul standard ale raportului de evaluare se stabilesc prin regu
lamentul de aplicare al Legii nr. 252/2013.
§2. Sprijinirea instanţei de judecată în procesul de individualizare a

pedepselor şi măsurilor educative
Serviciul de probaţiune sprijină instanţa de judecată în procesul de individualizare a

pedepselor şi măsurilor educative prin efectuarea evaluării şi prin oferirea de informaţii.
Serviciul de probaţiune pune la dispoziţia instanţei informaţiile cuprinse în baza
de date constituită la nivel naţional cu privire la instituţiile din comunitate abilitate să
participe, sub coordonarea serviciului de probaţiune, la executarea pedepselor şi a
măsurilor neprivative de libertate, conform procedurii stabilite în Legea nr. 253/2013.
Baza de date conţine şi lista instituţiilor din comunitate în cadrul cărora poate fi prestată
muncă neremunerată în folosul comunităţii şi tipurile de activităţi care pot face obiectul
acesteia, cursurile, programele sau activităţile care pot fi impuse în conţinutul unor
obligaţii sau al unor măsuri educative.
Consilierul de probaţiune din cadrul serviciului de probaţiune prezent la judecarea
minorului oferă instanţei de judecată informaţii şi lămuriri suplimentare faţă de conţinutul
referatului de evaluare întocmit şi comunicat, având posibilitatea de a formula cereri
pentru solicitarea de informaţii suplimentare instituţiilor, organizaţiilor sau persoanelor
fizice care deţin informaţii considerate necesare pentru clarificarea situaţiei minorului
şi completarea evaluării. Dacă apreciază necesar, consilierul de probaţiune prezintă
instanţei de judecată propunerile privind măsurile care pot fi luate faţă de minor, aşa
cum au fost formulate în conţinutul referatului de evaluare, sau formulează completări,
atunci când este cazul.
§3. Coordonarea procesului de supraveghere
Procesul de supraveghere cuprinde ansamblul activităţilor şi intervenţiilor derulate

în mod direct de către serviciul de probaţiune sau sub coordonarea acestuia, în scopul
reabilitării sociale a persoanei supravegheate, al reparării prejudiciului adus comunităţii
prin săvârşirea faptei şi al creşterii gradului de siguranţă în comunitate. Acesta se
realizează prin exercitarea controlului asupra respectării măsurilor şi executării obli
gaţiilor impuse în sarcina unei persoane supravegheate şi asistarea adaptată nevoilor
persoanei, riscului de săvârşire de infracţiuni şi particularităţilor cazului.
Supravegherea se referă la persoanele majore (art. 49-68 din Legea nr. 252/2013),
pe de o parte, şi la minori (art. 69-101 din aceeaşi lege), pe de altă parte.
Serviciul de probaţiune coordonează procesul de supraveghere a respectării mă
surilor de supraveghere şi executării obligaţiilor stabilite de instanţă în sarcina per
soanelor majore faţă de care s-a dispus:
a) amânarea aplicării pedepsei;
b) suspendarea executării pedepsei sub supraveghere;
c) liberarea condiţionată, dacă restul de pedeapsă rămas neexecutat la data liberării
este de 2 ani sau mai mare.
Este de remarcat faptul că serviciul de probaţiune are atribuţii şi cu privire la
persoanele private de libertate. Activitatea consilierului de probaţiune în legătură cu
aceste persoane constă în:
a) participarea la pregătirea pentru liberare a persoanelor private de libertate;
b) participarea la desfăşurarea lucrărilor comisiei pentru liberare condiţionată a
persoanelor private de libertate, potrivit Legii nr. 253/2013;
c) participarea la lucrările consiliului educativ organizat la nivelul centrului educativ,
respectiv al comisiei din centrul de detenţie, potrivit Legii nr. 253/2013.
Serviciul de probaţiune coordonează procesul de supraveghere a respectării
măsurilor educative neprivative de libertate şi a executării obligaţiilor impuse de
instanţă în sarcina minorilor tată de care s-a dispus111:
a) stagiul de formare civică;
b) supravegherea;
c) consemnarea la sfârşit de săptămână;
d) asistarea zilnică.
în cadrul acestor activităţi, serviciul de probaţiune urmăreşte şi pregătirea minorului
pentru reintegrarea în societate. în acelaşi scop, în cadrul direcţiilor de asistenţă so
cială şi protecţie a copilului au început să fie organizate servicii de prevenire a delinc-
venţei juvenile121, care derulează programe focalizate pe reinserţia socială a minorului.
O altă activitate se referă la asistarea în cadrul procesului de supraveghere
(art. 102-103 din Legea nr. 252/2013). Legat de această activitate, trebuie arătat că
asistarea persoanelor supravegheate se realizează pe toată durata supravegherii şi
constă în intervenţii specializate adaptate nevoilor persoanei, riscului de săvârşire a unor
noi infracţiuni şi altor particularităţi ale cazului. Asistarea persoanelor supravegheate
111 G. O ancea , Probaţiunea în România. Evaluări normative şi sociologice cu referiri la

noul Cod penal, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012, p. 148; L.J. S iegel, B.C. W elsh , Juvenile
Delinquency: Theory and Practice and Law, Cengage Learning, Belmont, 2009, p. 143.
[2] Deşi nu este o regulă, se constată că la nivelul municipiului Bucureşti s-au constituit în
sectoarele 3 şi 6.
446 Drept execuţional penal XXII. Serviciul de proba: _-•=
se realizează de către consilierul de probaţiune manager de caz nemijlocit sau de zile de la comunicare P
către alţi specialişti din cadrul serviciului de probaţiune sau din cadrul instituţiilor din deciziei atacate.
comunitate abilitate în acest sens. Judecătorul delega: o
şi citează părţile. P gt
§4. Coordonarea executării amenzii prin prestarea unei munci neremu definitivă, după ascute n
probaţiune motivează z-;
nerate în folosul comunităţii
vederea soluţionăr plan
ţionarea plângerii.
Serviciile de probaţiune au competenţe legale şi în ceea ce priveşte coordonarea
încheierea prin care
executării amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii. Astfel,
este obligatorie p e r :^ :
în situaţia în care instanţa de judecată a stabilit în sarcina unei persoane executarea
consilierul de proba: „-e
pedepsei amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, după
împotriva actelor con
primirea copiei de pe hotărârea judecătorească, consilierul de probaţiune din cadrul
serviciului de probaţiune procedează la convocarea persoanei în cauză în termen de activitatea de proba: „-■■=•
5 zile, stabilind instituţia de comunitate unde va efectua munca în folosul comunităţii. avertismentelor cons> en
Consilierul de probaţiune desemnat întocmeşte un dosar de executare a muncii probaţiune poate face o
neremunerate în folosul comunităţii, care cuprinde: admitere a plânger ş e \
a) copia de pe hotărârea judecătorească prin care s-a dispus executarea amenzii consilierul de proba: une
prin prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii; serviciului de proba: „ - e
b) documentele referitoare la contactarea şi informarea persoanei; Nu se poate face z i
c) documentele referitoare la evaluarea persoanei în vederea stabilirii activităţii probaţiune, a propune' :
care urmează a fi prestată; lege sau împotriva seszs
d) documentele referitoare la colaborarea cu instituţii din comunitate; de competenţa sa. ca:â o
e) documentele referitoare la planificarea şi derularea activităţii de prestare a muncii judiciare sau altor ccr* s
poate formula obiect 'n .
neremunerate în folosul comunităţii;
f) documentele justificative privind situaţia persoanei; în orice situaţie,
de consilierul de proba* _
g) documentele referitoare la modul de executare a obligaţiei;
h) înştiinţările adresate instanţei de executare sau judecătorului delegat cu serviciului de proba:
executarea, după caz; Un alt act al corsi en
i) documente referitoare la starea de sănătate; conţine în introducere
j) orice alte documente relevante. a) numele, prenumelai
rului;
în situaţia în care, pe parcursul executării obligaţiei, din cauza stării sale de sănă
tate, persoana nu mai poate presta munca stabilită sau o altă activitate, consilierul de b) infracţiunea să. â ~5
probaţiune sesizează instanţa de executare. c) sancţiunea ap ca:â
în situaţia în care consilierul de probaţiune, din oficiu sau în urma înştiinţării primite d) perioada de s u c 'a .i
din partea instituţiei stabilite ca loc de executare, constată că persoana nu execută e) numele şi prer j~ e l
obligaţia de muncă neremunerată în folosul comunităţii în condiţiile stabilite de instanţă, Fiecare plan de stcâ
sesizează instanţa de executare. problemele identificate a k
infracţiuni sau al pu'-e- •
La evaluarea risct li ^
§5. Acte ale consilierului de probaţiune Evaluarea risculu cxrs**.
consemnate în dosan. ce
în activitatea de probaţiune, în cazurile expres prevăzute de lege, consilierul de supraveghere respo^sec
probaţiune emite decizii care sunt obligatorii pentru persoana supravegheată şi pentru
Planul de supraveghe
instituţiile din comunitate vizate. Aceste decizii sunt avizate de către şeful ierarhic dintre consilierul de proba
superior.
împotriva deciziilor consilierului de probaţiune persoana sau instituţia din comunitate
vizată poate face plângere la judecătorul delegat cu executarea, în termen de 10 m în prezent, desp*e ace»
nr. 252/2013 din cadru: secsu
zile de la comunicare. Plângerea persoanei supravegheate nu suspendă executarea

deciziei atacate.
Judecătorul delegat cu executarea fixează un termen pentru soluţionarea plângerii
şi citează părţile. Plângerea se soluţionează în camera de consiliu, prin încheiere
definitivă, după ascultarea petentului şi a consilierului de probaţiune. Consilierul de
probaţiune motivează decizia emisă în faţa judecătorului delegat cu executarea în
vederea soluţionării plângerii. Neprezentarea părţilor legal citate nu împiedică solu
ţionarea plângerii.
încheierea prin care judecătorul delegat cu executarea soluţionează plângerea
este obligatorie pentru persoana sau instituţia care a formulat plângerea şi pentru
consilierul de probaţiune.
împotriva actelor consilierului de probaţiune care vizează aspecte esenţiale în
activitatea de probaţiune, altele decât cele prevăzute mai sus, precum şi împotriva
avertismentelor consilierului de probaţiune persoana aflată în evidenţa serviciului de
probaţiune poate face plângere la şeful ierarhic superior al consilierului. în caz de
admitere a plângerii, şeful ierarhic superior poate dispune refacerea actului de către
consilierul de probaţiune responsabil sau desemnarea unui alt consilier din cadrul
serviciului de probaţiune.
Nu se poate face plângere împotriva evaluărilor realizate de către consilierul de
probaţiune, a propunerilor adresate organelor judiciare sau altor comisii prevăzute de
lege sau împotriva sesizărilor instanţei de judecată în cazurile în care sesizarea este
de competenţa sa. Faţă de propunerile consilierului de probaţiune adresate organelor
judiciare sau altor comisii prevăzute de lege persoana care face obiectul propunerii
poate formula obiecţii în cadrul procedurilor judiciare respective.
în orice situaţie, şeful ierarhic superior are dreptul de a verifica actele efectuate
de consilierul de probaţiune sau de către conducătorul unui compartiment din cadrul
serviciului de probaţiune, în derularea activităţii de probaţiune.
Un alt act al consilierului de probaţiune este planul de supravegheri, care va
conţine în introducere:
a) numele, prenumele, data şi locul naşterii persoanei condamnate sau ale mino
rului;
b) infracţiunea săvârşită şi numărul hotărârii instanţei de judecată;
c) sancţiunea aplicată şi măsurile şi/sau obligaţiile impuse de instanţa de judecată;
d) perioada de supraveghere, menţionându-se data începerii şi încetării acesteia;
e) numele şi prenumele consilierului de reintegrare socială şi supraveghere.
Fiecare plan de supraveghere va include un capitol distinct privind nevoile sau
problemele identificate ale persoanei supravegheate şi riscul săvârşirii din nou a unor
infracţiuni sau al punerii în pericol a siguranţei publice.
La evaluarea riscului se ţine seama şi de riscul de sinucidere sau de autovătămare.
Evaluarea riscului constituie o activitate permanentă, orice modificări intervenite fiind
consemnate în dosarul de supraveghere de către consilierul de reintegrare socială şi
supraveghere responsabil de caz.
Planul de supraveghere trebuie să precizeze natura şi frecvenţa întrevederilor
dintre consilierul de probaţiune şi persoana supravegheată, pe durata supravegherii.
[1] în prezent, despre acest plan de supraveghere se face referire doar în art. 55 din Legea
nr. 252/2013 din cadrul secţiunii privind supravegherea majorilor, dar fără a i se arăta cuprinsul.
în planul de supraveghere se vor menţiona metodele utilizate de consilierul de

probaţiune pentru asigurarea îndeplinirii obligaţiilor stabilite de instanţa de judecată
în sarcina persoanei supravegheate. Aceste metode se pot referi la colaborarea cu
familia, cu voluntarii comunitari şi reprezentanţii societăţii civile, precum şi cu orga
nizaţiile guvernamentale şi neguvernamentale, în vederea iniţierii şi derulării unor
programe de resocializare, vizite la domiciliu, legătura permanentă cu persoanele şi
instituţiile care ar putea furniza date utile în vederea identificării, după caz, a locurilor
de muncă disponibile, a cursurilor şcolare, precum şi a celor de calificare sau recali
ficare profesională.
Metodele de supraveghere se determină în funcţie de gradul de risc identificat,
precum şi de numărul sau de natura măsurilor şi/sau a obligaţiilor stabilite de instanţa
de judecată, de nevoile sau de problemele identificate ale persoanei supravegheate
şi de durata supravegherii.
în cazul minorilor sunt întocmite un plan de formare civică, un plan al programului
zilnic al minorului pe durata supravegherii (dar acesta este întocmit de persoana
care supraveghează minorul şi doar aprobat de consilierul de probaţiune), un plan al
consemnării la sfârşit de săptămână şi un plan al asistării zilnice.
Bibliografie
I. Tratate, cursuri, monografii
*** Munca în folosul comunităţii în Marea Britanie. Scurt ghid de bune practici,
Ed. Penal Reform International, Bucureşti, 2002;
P. Abraham, V. Nicolăescu, Ş. laşnic, Introducere în probaţiune. Supraveghere,
asistenţă şi consiliere a infractorilor condamnaţi la sancţiuni neprivative de libertate,
Ed. Naţional, Bucureşti, 2001;
J. CI. Abric, Psihologia comunicării. Teorii şi metode, Ed. Polirom, laşi, 2002;
M. Ancel, La défense sociale nouvelle, Ed. Cujas, Paris, 1954;
G. Antoniu (coord.), Explicaţii preliminare ale noului Cod penal. Vol. II (Articolele
53-187), Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011;
G. Antoniu, C. Bulai, Dicţionar de drept penal şi procedură penală, Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2011;
D. Balahur, Fundamente socio-juridice ale probaţiunii, Ed. AII, Bucureşti, 2000;
L. Barac, Răspunderea şi sancţiunea juridică, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1997;
G.S. Barbu, A. Şerban, Drept execuţional penal, Ed. AII Beck, Bucureşti, 2005;
A. Bălan, E. Stănişor, M. Mincă, Penologie, Ed. Oscar Prinţ, Bucureşti, 2002;
A. Bălan, E. Stănişor, C. Pripp, Universul carcéral, Ed. Oscar Prinţ, Bucureşti, 2004;
C. Bîrsan, Convenţia europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole.
Vol. I. Drepturi şi libertăţi, Ed. AII Beck, Bucureşti, 2005;
C. Bocancea, G. Neamţu, Elemente de asistenţă socială, Ed. Polirom, laşi, 1999;
Al. Boroi, Şt.G. Ungureanu, N. Jidovu, I. Măgureanu, Drept procesual penal, Ed. AII
Beck, Bucureşti, 2001;
Al. Boroi, Gh. Nistoreanu, Drept penal. Partea generală, Ed. AII Beck, Bucureşti,
2004;
0. Brezeanu, Minorul şi legea penală, Ed. AII Beck, Bucureşti, 1998;
C. Bulai, Manual de drept penal. Partea generală, Ed. AII, Bucureşti, 1997;
C. Bulai, A. Filipaş, C. Mitrache, Instituţii de drept penal. Curs selectiv pentru
examenul de licenţă 2006-2007, ed. a 3-a revăzută şi adăugită, Ed. Trei, Bucureşti,
2006;
T.B. Butoi, Psihologie judiciară, Ed. Solaris Prinţ, Bucureşti, 2009;
T. Butoi, I.T. Butoi, Tratat universitar pe psihologie penitenciară, Ed. Phobos
Publishing House, Bucureşti, 2003;
F. Carrara, Programma del corso di diritto criminale. Parte generale, Bologna, 1993;
T. Chapman, M. Hough, Evidence Based Practice, Home Office Publications Unit,
Londra, 1998;
1. Chiş, Umanismul dreptului execuţional penal. Acordarea drepturilor în mediul
penitenciar, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007;
I. Chiş, Drept execuţional penal, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013;
C. Costandache, N. Florea, R. Groza, P. Mihăilă, Supravegherea şi asistenţa per
soanelor condamnate, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2002;
D. Creţu, Organizarea sistemului penitenciar, Ed. Universitară Danubius, Galaţi,

2008;
Şt. Daneş, V. Papadopol, Individualizarea judiciară a pedepselor, Ed. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1985;
Gh. Diaconu, Pedeapsa în dreptul penal, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001 ;
T. Dima, Drept penal. Partea generală, vol. II, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001;
V. Dongoroz, Drept penal. Partea generală, Bucureşti, 1939;
V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, R. Stănoiu, I. Fodor, N. Iliescu, C. Butai,
V. Roşea, Explicaţi teoretice al Codului penal român, vol. II, Ed. Academiei, Bucureşti,
1970;
V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, R. Stănoiu, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai,
V. Roşea, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol. Il, ed. a 2-a, Ed. Academiei
Române, Ed. AII Beck, Bucureşti, 2003;
V. Dongoroz, S. Kahane, G. Antoniu, C. Bulai, N. Iliescu, R. Stănoiu, Explicaţii
teoretice ale Codului de procedură penală român, Ed. Academiei, Bucureşti, 1976;
E. Ducpétiaux, Réforme des prisons. Système cellulaire, Comptoir universel
d’imprimerie et de librairie, Bruxelles, 1865;
I. Durnescu (ed.), Manualul consilierului de reintegrare socială şi supraveghere,
Ed. Themis, Craiova, 2001;
I. Durnescu, S. Lewis, F. McNeill, P. Raynor, M. Vanstone, Reducerea riscului de
recidivă după închisoare, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2009;
E. Ferri, Sociologie criminelle, Ed. A. Rousseau, Paris, 1893;
Gh. Florian, Dinamica penitenciară, Ed. Oscar Prinţ, Bucureşti, 1998;
Gh. Florian, Psihologie penitenciară, Ed. Oscar Prinţ, Bucureşti, 2001;
Gh. Florian, Fenomenologie penitenciară, Ed. Oscar Prinţ, Bucureşti, 2003;
R. Garraud, Traité théorique et pratique du droit pénal français, vol. I, 3 éd., Paris,
1913;
W. G. Giles, Administrarea justiţiei în comunitate, Ed. Expert, Bucureşti, 2001;
E. Goffman, Aziluri. Eseuri despre situaţia socială a pacienţilor psihiatrici şi a altor
categorii de persoane instituţionalizate, Ed. Polirom, Bucureşti, 2004;
L. Gruen, G.E. Panichas (eds.), Sex, Morality and Law, Routledge, Londra, New
York, 1997;
C. Guéry, Détention provisoire, Ed. Dalloz, Paris, 2001;
K. Hamai, R. Harris, M. Hough, R. Ville, U. Zvekic (eds.), Probation Round the
World. A Comparative Study, Routledge, Londra, New York, 1995;
M. A. Hoţea, Codul penal. Comentarii şi explicaţii, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2007;
A. Jurma, Persoana juridică, subiect al răspunderii penale, Ed. C.H. Beck, Bucureşti,
2010;
A.M. van Kalmthout, J.T.M. Derks, Probation and Probation Services: A European
Perspective, Wolf Legal Publishers, Nijmegen, 2000;
A.M. Van Kalmthout, J. Roberts, S. Vinding, Probation and Probation Services in
the EU Accession Countries, Wolf Legal Publisher, Nijmegen, 2003;
A. Kohler, Drept penal, Leipzig, 1917;
D. Lupaşcu, Punerea în executare a pedepselor principale, Ed. Rosetti, Bucureşti,
2003;
M. Mercone, Diritto procesuale penale, 7 ed., Gruppo Editoriale Esselibri Simone,
Napoli, 2003;
Bibliografie 451
R. Merle, A. Vitu, Traité de droit criminel, Paris, 1967;

A. Mihăilă, Sociologia dreptului, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2010;
C. Mitrache, Drept penal. Partea generală, Casa de Editură şi Presă „Şansa”,
Bucureşti, 2000;
C. Mitrache, Cr. Mitrache, Drept penal român. Partea generală, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2002;
N. Mitrofan, V. Zdrenghea, T. Butoi, Psihologie judiciară, Casa de Editură şi Presă
„Şansa”, Bucureşti, 1992;
B. Moore, Risk Assessment - a Practitioner’s Guide to Prédiction Harmful
Behaviour, Whiting and Birch Ltd, Londra, 1996;
I. Neagu, Tratat de procedură penală, Ed. Global Lex, Bucureşti, 2002;
D. J. Newman, Introduction to Criminal Justice, 3rd ed., Random House, New York,
1986;
Gh. Nistoreanu, Al. Boroi, Drept penal, Ed. AII Beck, Bucureşti, 2002;
G. Oancea, Probaţiunea în România. Evaluări normative şi sociologice cu referiri
la noul Cod penal, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012;
I. Oancea, Tratat de drept penal. Partea generală, Ed. AII, Bucureşti, 1994;
I. Oancea, Drept execuţional penal, Ed. AII Beck, Bucureşti, 1998;
/. Pascu, V. Dobrinoiu, T. Dima, M.A. Hoţea, C. Păun, I. Chiş, M. Gorunescu,
M. Dobrinoiu, Noul Cod penal comentat. Partea generală, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2012;
V. Paşca, Curs de drept penal. Partea generală, ed. a 2-a, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2012;
V. Pavelcu, Invitaţie la cunoaşterea de sine, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1970;
C. Păunescu, Deficienţa mintală şi organizarea personalităţii, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1977;
V. Păvăleanu, Drept penal general. Manual universitar, ed. a 3-a, Ed. Lumina Lex,
Bucureşti, 2007;
Tr. Pop, Curs de criminologie, Tipografia „Libertatea”, Orăştie, 1923;
Tr. Pop, Drept penal comparat. Penologie şi ştiinţă penitenciară, Ed. Institutul de
Arte Grafice „Ardealul”, Cluj, 1924;
P. Popescu-Neveanu, Personalitatea şi cunoaşterea ei, Ed. Militară, Bucureşti,
1969;
J. Pradel, Droit pénal comparé, 2eéd., Ed. Dalloz, Paris, 2002;
M. Roth-Szamoskozi, Perspective teoretice şi practice ale asistenţei sociale,
Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2003;
M.l. Rusu, Drept execuţional penal, Ed. „Alma Mater”, Sibiu, 2003;
M.l. Rusu, Drept penal. Partea generală, Ed. „Alma Mater”, Sibiu, 2003;
M.l. Rusu, Drept penal. Partea generală, ed. a 2-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006;
M.l. Rusu, Drept execuţional penal, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007;
M.l. Rusu, Instituţii de drept penal, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007;
M.l. Rusu, Drept penal. Partea generală - conform noului Cod penal, Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2014;
V. Schiaucu, R. Canton, Manual de probaţiune, Ed. Euro Standard, Bucureşti, 2008;
L.J. Siegel, B.C. Welsh, Juvenile Delinquency: Theory and Practice and Law,
Cengage Learning, Belmont, 2009;
C. Sima, Drept execuţional penal, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2010;
452 Drept execuţional penal Bibliografie
FI. Streteanu, D. Niţu, Noul Cod penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic, V.R. Gherghe. InsbtL
Bucureşti, 2014; în Dreptul nr. 12 2011
I. Tănăsescu, C. Tănăsescu, G. Tănăsescu, Drept penal general, Ed. AII Beck, C. C. Ghigheci, A i
Bucureşti, 2002; pedepselor privative de
I. Tudosescu, Acţiunea umană şi dialectica vieţii sociale, Ed. Politică, Bucureşti, I. lacob, Despre cec*
1980; D. Lupaşcu, întrerup
V. Ţîrcovnicu, Pedagogia generală, Ed. Facla, Timişoara, 1975; precum şi a măsuri edi
M. Udroiu, Fişe de drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, Juridica nr. 5/2000
2012 ; D. Lupaşcu, Re/oca
A. Ungureanu, Drept penal român. Partea generală, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, nr. 10/2000;
1995; R. Lupaşcu, Re. oca.
T. Vasiliu, G. Antoniu, Şt. Daneş, Gh. Dărângă, D. Lucinescu, V. Papadopol, Gh. Mateuţ. D. Grâu
D. Pavel, D. Popescu, V. Rămureanu, Codul penal comentat şi adnotat. Partea şi supraveghere de ie i
generală, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1972; intern şi a dreptului eoni
G. Vidal, Cours de droit criminel et de science pénitentiaire, Librairie nouvelle de I. Nicolescu. Aspec
droit et de jurisprudence „A. Rousseau”, Paris, 1910; nr. 1/2001;
D. Whitfield, D. Scott, Paying Back: Twenty Years of Community Service, Waterside C. Niculeanu. Oc - e
Press, Winchester, 1993; condiţionată adresa:e r
H. Zehr, Criticai Issues in Restorative Justice, Criminal Justice Press, New York, I. Oancea, Une e con
2004; 1971;
P. Zidaru, Drept execuţional penal, Ed. Press Mihaela, Bucureşti, 1997; I. Oancea, Rape'--
P. Zidaru, Drept execuţional penal, Ed. AII Beck, Bucureşti, 2001; I. Oancea, Drep: e*
P. Zidaru, Drept penitenciar, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2001 ; nr. 1/1995;
P. Zidaru, Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse V. Papadopol, Ş: Da
de organele judiciare în cursul procesului penal. Comentarii, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 1981-1985, Ed. Ştimflpd
2008; V.A. Podar, Recurs
M. Zoiyneak, Drept penal. Partea generală, Universitatea „Al.l. Cuza”, laşi, 1977. FI.R. Radu, De ta es!
şi juridică, în Drepte -*
II. Articole, studii, practică judiciară FI.R. Radu. Pnncroa
extrădării şi predâ^ rfre
D. Andrieş, D. Meteş, Măsura arestării preventive, în R.D.P. nr. 2/2001; M. D. Storms,
G. Antoniu, Reforma penală la primul pas (I), în R.D.P. nr. 4/1996; Psychology nr. 38 ' r5*I
G. Antoniu, Noul Cod penal şi Codul penal anterior. Privire comparativă, Partea T. Toader, A. Sto ca
generală, în R.D.P. nr. 4/2004; denţă, decizii ale C_~ '
O. Brezeanu, Minorul delincvent în documentele ONU şi ale Consiliului Europei, 2007;
în R.D.P. nr. 3/1996; A.Şt. Tulbure. Arrăr
V. Câmpean, Aspecte controversate referitoare la arestarea preventivă, în R.D.P. detenţiunii pe viată I
nr. 2/2001; Al. Ţuculeanu. Ares
A. Cercel, S. Cercel, L’optimisation de la justice pénale des mineurs en Roumanie R.D.P. nr. 1/2001;
par des mesures et des sanctions sans privation de liberté, în M. Guedah (coord.), Al. Ţuculeanu. PreLn
Actes du XIe colloque de l’AICLF „Délinquances et changements sociaux, des modes judiciară, în Drept-1-- 1
de vie et des pratiques d’intervention. Dialogue sud-nord”, Rabat, 11-13 mai 2008; Al. Ţuculeanu. x e ta
L. Coraş, Arestarea preventivă. încetarea de drept a măsurii arestării inculpatului, L. Walgrave. La
în Dreptul nr. 6/2005; programme, în C r ^ :
Gh. Florian, Problema dezvoltării personalităţii deţinuţilor în mediul penitenciar, în
Buletinul Penitenciar nr. 2/1984;
Bibliografie 453
V.R. Gherghe, Instituţia renunţării la aplicarea pedepsei în noul Cod penal român,
în Dreptul nr. 12/2011 ;
C. C. Ghigheci, M. Vasilescu, Rolul şi locul judecătorului delegat pentru executarea
pedepselor privative de libertate, în R.D.P. nr. 4/2008;
I. lacob, Despre pedepsele accesorii, în R.R.D. nr. 2/1971;
D. Lupaşcu, întreruperea executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă,
precum şi a măsurii educative a internării minorului într-un centru de reeducare, în
Juridica nr. 5/2000;
D. Lupaşcu, Revocare. Condiţii de admitere la arestarea preventivă, în Dreptul
nr. 10/2000;
R. Lupaşcu, Revocarea sau înlocuirea arestării preventive, în Dreptul nr. 4/2000;
Gh. Mateuţ, D. Groza, Rolul actual şi potenţial al serviciilor de reintegrare socială
şi supraveghere de pe lângă tribunale în faza de urmărire penală, în lumina dreptului
intern şi a dreptului comparat, în Dreptul nr. 11/2004;
I. Nicolescu, Aspecte procedurale privind liberarea condiţionată, în Dreptul
nr. 1/2001;
C. Niculeanu, Opinie referitoare la procedura de soluţionare a cererii de liberare
condiţionată adresate instanţei de judecată, în Dreptul nr. 12/2000;
I. Oancea, Unele consideraţii privind dreptul penitenciar, în A.U.B., Ştiinţe juridice,
1971;
I. Oancea, Raportul juridic execuţional penal, în R.D.P. nr. 1/1994;
I. Oancea, Drept execuţional penal, o nouă ramură de drept penal, în R.D.P.
nr. 1/1995;
V. Papadopol, Şt. Daneş, Repertoriu de practică judiciară în materie penală pe anii
1981-1985, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989;
V.A. Podar, Recurs. Prelungirea arestării preventive, în R.D.P. nr. 3/2001;
FI.R. Radu, De la extrădare la mandatul european de arestare. O privire istorică
şi juridică, în Dreptul nr. 2/2006;
FI.R. Radu, Principalele instrumente juridice ale Uniunii Europene în domeniul
extrădării şi predării infractorilor, în Dreptul nr. 9/2007;
M.D. Storms, Théories of Sexual Orientations, în Journal of Personality and Social
Psychology nr. 38/1980;
T. Toader, A. Stoica, N. Cristuş, Codul penal şi legile speciale - doctrină, jurispru-
denţă, decizii ale Curţii Constituţionale, hotărâri C.E.D.O., Ed. Hamangiu, Bucureşti,
2007;
A.Şt. Tulbure, Amânarea şi întreruperea executării pedepsei închisorii sau a
detenţiunii pe viaţă, în Dreptul nr. 8/2000;
Al. Ţuculeanu, Arestarea inculpatului în faza judecăţii. Constituţionalitate, în
R.D.P. nr. 1/2001;
Al. Ţuculeanu, Prelungirea şi revocarea măsurilor preventive. Probleme de practică
judiciară, în Dreptul nr. 12/2001;
Al. Ţuculeanu, încetarea de drept a măsurilor preventive, în Dreptul nr. 11/2002;
L. Walgrave, La justice restaurative: à la recherche d’une théorie et d’une
programme, în Criminologie, vol. 32, nr. 1/1999.
Teste grilă pentru examene
de an, licenţă şi admitere în profesiile juridice
• D r e p t civil • D r e p t p r o c e s u a l c ivil • D r e p t p e n a l • D r e p t p r o c e s u a l p e n a l
E d iţ i a a 3 - a r e v i z u i t ă şi a d ă u g i t ă
Coordonator: Prof. univ. dr. Iosif Robi Urs
ISBN 978-606-27-0266-3
49 lei, 632 p.
A c e a s t ă lu c r a r e d e t e s t e g rilă a f o s t c o n c e p u t ă in iţial c a i n s t r u m e n t d e v e r if ic a r e
a c u n o ş t in ţ e lo r p e n t r u s tu d e n ţii U n iv e rs ită ţii T itu M a io r e s c u , în v e d e r e a
p re g ă tirii e x a m e n u lu i d e lic e n ţă .
S -a d o v e d i t , în s ă , c ă c e l e d o u ă e d iţii p u b li c a t e în an ii a n t e r io r i a u f o s t c u m p ă r a t e ,
î n b u n ă m ă s u r ă , şi d e c ă t r e s t u d e n ţ i d e la a l t e f a c u l t ă ţ i d e d r e p t , p r e c u m şi d e
n u m e r o ş i c a n d i d a ţ i la c o n c u r s u r i l e d e a d m i t e r e în p r o f e s i i l e j u r i d i c e . Ia r a c e s t a
a re p re z e n ta t p e n tru noi un a r g u m e n t su ficie n t d e im p o rta n t ca să re g â n d im
î n t r e a g a c o n c e p ţ i e a lu cră rii, a s tfe l în c â t e a s ă r ă s p u n d ă în c â t m a i m a r e m ă s u r ă
a c e s t e i u t i l i z ă r i m u l t i p l e : e x a m e n e l e d e a n , e x a m e n u l d e l i c e n ţ ă şi c o n c u r s u r i l e
d e a d m it e r e s a u d e fin it iv a t în p r o fe s iile ju r id ic e .
în p r e z e n ta e d iţie a m d u b la t n u m ă r u l d e g rile , o m o d ific a r e s e m n ific a tiv ă
f i i n d a c e e a c ă e a a c o p e r ă i n t e g r a l i n s t i t u ţ i i l e d e d r e p t p r o c e s u a l c i v i l şi d r e p t
p r o c e s u a l p e n a l c e s e r e g ă s e s c în t e m a t i c i l e p e n t r u a d m i t e r e a la I N M s a u
b a r o u . în to ta l, lu c r a r e a c u p r in d e a c u m m a i b in e d e 3 0 0 0 d e g rile d in c e le
p a tru m a terii d e b a ză , cu u n u l sa u d o u ă ră sp u n s u ri c o r e c te .
D e s u b lin ia t c ă t o a t e r ă s p u n s u r ile a u u n c o r e s p o n d e n t în t e x t e l e le g a le în
v i g o a r e . î n p l u s , p e n t r u a î n l e s n i v e r i f i c a r e a r ă s p u n s u r i l o r c o r e c t e , la d i s c i p l i n e l e
D r e p t p r o c e s u a l c i v i l şi D r e p t p r o c e s u a l p e n a l , a c e s t e r ă s p u n s u r i s u n t î n s o ţ i t e
d e a r t i c o l u l c o r e s p u n z ă t o r d in C o d u l d e p r o c e d u r ă c iv ilă şi, r e s p e c t i v , C o d u l
d e p ro c e d u ră p e n a lă .
P r o f. u n iv . dr. l o s i f R. U r s ,
P r e ş e d i n t e le U n iv e rs ită ţii T itu M a io r e s c u
Drept civil. D repturile reale principale
în reglementarea noului Cod civil
ediţia a 2-a, revizuită şi actualizată
Corneliu Bîrsan
ISBN 978-606-27-0212-0
79 lei, 504 p.
S u b s e m n ă t u r a b in e c u n o s c u t ă a P r o fe s o r u lu i C o r n e liu B îrsa n , lu c r a r e a d e fa ţă
a n a l i z e a z ă î n d e t a l i u r e g i m u l j u r i d i c a l b u n u r i l o r , r e g l e m e n t a t d e C a r t e a a l ll- a d i n
n o u l C o d civil.
în s u c c e s i u n e a in d ic a t ă d e C o d u l civil, s u n t t r a t a t e t o a t e a s p e c t e l e i m p o r t a n t e
p r i v i n d d r e p t u r i l e r e a l e : n o ţ i u n e şi c l a s i f i c a r e , d e l i m i t a r e a f a ţ ă d e d r e p t u r i l e d e
c r e a n ţ ă , d o b â n d i r e a d r e p t u r i l o r r e a l e , r e g i m u l j u r i d i c a l p r o p r i e t ă ţ i i p r i v a t e şi c e l
a l p r o p r i e t ă ţ i i p u b l i c e , m o d a l i t ă ţ i l e j u r i d i c e şi a p ă r a r e a d r e p t u l u i d e p r o p r i e t a t e ,
s u p e r f i c i a , u z u f r u c t u l , u z u l şi a b i t a ţ i a , s e r v i t u ţ i l e , p o s e s i a şi p u b l i c i t a t e a d r e p t u r i l o r
rea le.
P e n t r u a s u b l i n i a c o n t i n u i t a t e a , d a r şi p e n t r u a s e s i z a m a i u ş o r e l e m e n t e l e d e n o u
ta te , p r e z e n t a r e a t u t u r o r in stitu ţiilo r e s t e re a liz a tă prin c o m p a r a r e a d isp o z iţiilo r
a n t e r i o a r e c u c e l e a l e n o u l u i c o d , i a r c o m e n t a r i i l e şi o p i n i i l e a u t o r u l u i s u n t î n s o ţ i t e
d e n u m e r o a s e t r i m i t e r i la l i t e r a t u r a d e s p e c i a l i t a t e şi la s o l u ţ i i d i n j u r i s p r u d e n ţ a
n a ţ i o n a l ă şi a C u r ţ i i E u r o p e n e a D r e p t u r i l o r O m u l u i .
A c e a s t ă a 2 - a e d i ţ i e a f o s t r e v i z u i t ă şi a c t u a l i z a t ă la n i v e l u l a n u l u i 2 0 1 5 , f i i n d a v u t e î n
v e d e r e u lt im e le m o d ific ă r i a le le g isla ţie i s p e c ia l e m e n ţ i o n a t e în c u p r in s u l c u rs u lu i,
p r e c u m şi d o c t r i n a şi s o l u ţ i i l e r e c e n t e d i n p r a c t i c a j u d i c i a r ă .
M oştenirea si certificatul
# #
european de m oştenitor
Acte notariale - modele şi explicaţii. 500 de teste grilă
Daniel Dumitru Bratu
martie 2015
ISBN: 978-606-27-0084-3
57 lei, 496 p.
O d a t ă c u i n t r a r e a î n v i g o a r e a n o u l u i C o d c iv il a u f o s t a d u s e m o d i f i c ă r i s e m n i f i c a t i v e
în d o m e n iu l s u c c e s iu n ilo r , m o t iv p e n t r u c a r e lu c r a r e a d e fa ţă v in e să a n a liz e z e m a
te r ia t r a t a t ă în c o n f o r m it a t e c u n o ile r e g le m e n t ă r i civile , m a r c â n d a t â t e l e m e n t e l e
d e n o u t a t e , c â t şi p e c e l e c e r e s p e c t ă t r a d i ţ i a j u r i d i c ă d i n R o m â n i a .
C a r t e a a r e o a b o r d a r e s u c c i n t ă şi c l a r ă şi p a r c u r g e î n t r e a g a m a t e r i e a d r e p t u l u i
s u c c e s o r a l , d e m a n i e r ă a c c e s i b i l ă şi c u m u l t i p l e r e p r e z e n t ă r i g r a f i c e m e n i t e s ă
f a c i l i t e z e î n ţ e l e g e r e a şi a s i m i l a r e a i n f o r m a ţ i e i , f ă c â n d d e a s e m e n e a f r e c v e n t e t r i
m i t e r i la o p i n i i l e i n d i c a t e î n d o c t r i n a r e p r e z e n t a t i v ă . D o u ă c a p i t o l e s u n t d e d i c a t e
ra p o rtu rilo r d e d r e p t s u c c e s o r a l cu e le m e n t e d e e x tr a n e ita te , a n a liz â n d legisla ţia
a p l i c a b i l ă c e r t i f i c a t u l u i e u r o p e a n d e m o ş t e n i t o r , p r e c u m şi n o r m e l e d e d r e p t i n
te r n a ţio n a l p rivat p e rtin e n te .
D e lo c d e n e g lija t s u n t m o d e le le d e a c t e n o ta r ia le - c e fo r m e a z ă a p r o a p e o t r e im e
d i n l u c r a r e - , î n s o ţ i t e d e a m p l e e x p l i c a ţ i i c u p r i v i r e la n a t u r a j u r i d i c ă şi o b i e c t u l
f i e c ă r u i a , p r e c u m şi i n d i c a ţ i i d e r e d a c t a r e , o b s e r v a ţ i i c u p r i v i r e la c o m p e t e n ţ a
n o t a r u l u i p u b l i c şi s e d i u l m a t e r i e i .
în fin e , t e s t e le grilă e l a b o r a t e ( a p r o x im a tiv 5 0 0 , c e a m a i c u p r in z ă t o a r e s e le c ţ ie d e
î n t r e b ă r i d e t i p g r i l ă î n d o m e n i u l s u c c e s i u n i l o r la a c e s t m o m e n t ) a j u t ă la f i x a r e a
m a t e r i e i , p r e c u m şi la p r e g ă t i r e a u n o r e v e n t u a l e e x a m e n e d e a n s a u d e a d m i t e r e
în p r o fe s iile ju r id ic e .
C a r t e a s e a d r e s e a z ă î n e g a l ă m ă s u r ă p r a c t i c i e n i l o r c a r e îş i p r o p u n s ă a p r o f u n d e z e
m a t e r i a şi s t u d e n ţ i l o r s a u a b s o l v e n ţ i l o r c e d o r e s c s ă s e p r e g ă t e a s c ă p e n t r u c o n
cursuri sau e x a m e n e .
D rept internaţional public
Bianca Selejon-Guţan
La ura-M ari a Crăciunean
Ediţia a 2-a
luausnuuwua
iMWtmmaiowm
DREPT INTERNAŢIONAL PUBLIC

M i« o 2-o
ISBN 978-606-27-0086-7
49 lei, 344 p.
L u cra rea d e fa ţă re p re z in tă o p r o v o c a r e d e a în ţ e le g e d re p tu l in te rn a ţio n a l p u b lic

ca p e o e n tita te d in a m ic ă , în c a r e s e r e f le c tă S C H IM B A R E A .
E xistă o s o c i e t a t e i n t e r n a ţ io n a lă ? D a r u n d r e p t a p lic a b il a c e s t e i a ? C a r e e s t e o r ig in e a
d re p tu lu i in te rn a ţio n a l p u b lic ? P u t e m v o rb i d e un d r e p t in te rn a ţio n a l in d e p e n d e n t
d e e x i s t e n ţ a s t a t u l u i şi a n a ţ i u n i l o r ? C a r e e s t e r o l u l i n d i v i d u l u i î n d r e p t u l i n t e r n a
ţio n a l p u b lic?
S u n t d o a r c â t e v a d in n u m e r o a s e l e î n t r e b ă r i c e v ă in v ită s ă le a fla ţi r ă s p u n s u l în
c e l e u n s p r e z e c e c a p i t o l e . D e a s e m e n e a , e x e r c i ţ i i l e p e n t r u s e m i n a r d e la s f â r ş i t u l
f i e c ă r u i c a p i t o l d a u p o s i b i l i t a t e a u n e i a p r o f u n d ă r i l o g i c e şi s i s t e m a t i c e a m a t e r i e i .
A f l a t ă la c e a d e a d o u a e d i ţ i e , r e v ă z u t ă şi a m p l u a d ă u g i t ă - p e n t r u a r e f l e c t a u l t i
m e l e d e z v o l t ă r i î n m a t e r i e - şi î m b o g ă ţ i t ă c u j u r i s p r u d e n ţ a i n t e r n a ţ i o n a l ă , d o c t r i n a
şi l e g i s l a ţ i a u l t i m i l o r a n i , l u c r a r e a e s t e a d r e s a t ă c u p r e c ă d e r e s t u d e n ţ i l o r , d a r p o a t e
fi u t i l ă o r i c ă r u i p r o f e s i o n i s t a l d r e p t u l u i c e m a n i f e s t ă i n t e r e s p e n t r u p r o b l e m a t i c a
ab ord ată.
Sisteme de d rep t com parate
Introducere în teoria generală a dreptului comparat
M anuel Guţan
SISTEMEDEDREPTCOMPARATE
IHTRODUŒRE ÎN TEORIA GENERALĂ
A DREPTULUI COMPARAT
ISBN 978-606-27-0078-2
49 lei, 392 p.
L u cra re a d e fa ţă în c e a r c ă să e x p lic e citito ru lu i că d re p tu l c o m p a r a t n u re p re z in tă

d o a r c e e a c e s e î n ţ e l e g e p e s c a r ă la r g ă a s tă z i în R o m â n ia : u n d e m e r s d e d e s c r i e r e
a m o d u lu i în c a r e a n u m i t e s is t e m e d e d r e p t s tr ă in e r e g l e m e n t e a z ă d iv e r s e in s ti
tu ţii ju r id ic e . S e u ită , a d e s e a , fa p t u l c ă a c o m p a r a î n s e a m n ă m ă c a r a j u x t a p u n e ,
a s c o a t e î n e v i d e n ţ ă a s e m ă n ă r i şi d e o s e b i r i î n t r e s i s t e m e l e şi i n s t i t u ţ i i l e j u r i d i c e
s tră in e a n a liz a te . P e n tru p a rtiza n ii a c e s tu i tip d e a b o r d a r e , a c o m p a r a în s e a m n ă
a re a liz a u n d e m e r s ş tiin ţific n a t u r a l c e n u n e c e s i t ă n ic iu n fel d e e x p e r t i z ă d e o r
d i n m e t o d o l o g i c . î n a c e s t c o n t e x t , d o r i m s ă p r o v o c ă m c i t i t o r u l la o p e r s p e c t i v ă
d ife rită , o fe rin d u -i o b a z ă t e o r e t ic ă m in im a lă n e c e s a r ă p e n tr u a s e la n s a în stu d iu l
c o m p a r a t i v a p r o f u n d a t al d r e p t u lu i. T o c m a i d e a c e e a , a t r a g e m a t e n ţ i a c ă , în u r m a
le c tu ră rii a c e s t e i lu cră ri, s t u d e n t u l, m a s t e r a n d u l, d o c t o r a n d u l, p o s t - d o c t o r a n d u l
şi c e r c e t ă t o r u l v e r s a t a l d r e p t u l u i n u v o r d e v e n i c u a d e v ă r a t c o m p a r a t i ş t i . P e n t r u
a c e a s t a e n e v o i e d e a n i b u n i d e e x p e r i e n ţ ă şi r e f l e c ţ i e î n m a t e r i e . T o ţ i a c e ş t i a v o r
a v e a î n s ă p o s i b i l i t a t e a s ă ş t i e c e l p u ţ i n d e u n d e s ă p o r n e a s c ă ş i, e v e n t u a l , c e c a l e
să u r m e z e în a n a liz a c o m p a r a t i v ă a d r e p tu lu i.
D rept procesual civil
Gabriel Boroi, M irela Stancu
apariţie: ianuarie 2015

ISBN 978-606-678-818-2
180 lei, 1080 p.
„(...) f o r m e l e s u n t o n e c e s i t a t e p e r m a n e n t ă a v ie ţ ii s o c ia le , ia r r e g l e m e n t a r e a
l o r c o n s t i t u i e o p a r t e e s e n ţ i a l ă a o r i c ă r e i l e g i s l a ţ i i . E l e s u n t ş c o a l a o r d i n e i şi a
d i s c i p l i n e i , z i c e I h e r i n g . O b u n ă p r o c e d u r ă , î n t r - o ţ a r ă , e u n e l e m e n t d e f o r ţ ă şi
d e v i t a l i t a t e , z i c e T i s s i e r . Şi o r i c i n e p o a t e r e c u n o a ş t e , c ă a c o l o u n d e j u s t i ţ i a c i v i l ă
fu n c ţio n e a z ă b in e, e în t o td e a u n a m a i p u ţin ă re p r e s iu n e p e n a lă ."
C o n vin şi d e ad e v ă ru l a c e s to r c u v in te , cu c a r e P ro fe so ru l E u gen H e ro v a n u d e s
c h i d e a , î n a n u l 1 9 1 4 , p r e f a ţ a T ra ta tu lu i te o re tic ş i p ra c tic de p ro ce d u ră civilă , a m
î n c e p u t şi n o i î n v a r a a n u l u i 2 0 1 3 e l a b o r a r e a l u c r ă r i i d e f a ţ ă , la c â t e v a l u n i d u p ă
in t r a r e a în v ig o a r e a n o u lu i C o d d e p r o c e d u r ă civilă.
D e s i g u r , c h i a r d a c ă a i m p l i c a t u n e f o r t p e n t r u c a r e s - a d o v e d i t a fi n e c e s a r u n
i n t e r v a l d e t i m p d e p e s t e u n a n şi j u m ă t a t e p e n t r u e l a b o r a r e a e i , l u c r a r e a e s t e
p e rfe c tib ilă , în să n e e x p r im ă m s p e r a n ţa că a m reu şit să o fe rim d e s tin a ta rilo r
a c e ste ia un cu rs care, aşa c u m s p u n e a ace laşi p ro fe s o r E u gen H ero va n u , să se
r i d i c e la î n ă l ţ i m e a n ă z u i n ţ e i d i n c a r e s - a n ă s c u t .
B ucureşti, ia n u a rie 2015 A u to rii

D rept civil. Persoanele
în reglementarea noului Cod civil
Ovidiu Ungureanu
Cornelia Munteanu
e d iţia a 3 -a , re v ă z u tă ş i a d ă u g it ă
ISBN 978-606-27-0213-7
69 lei, 448 p.
D r e p t u l p e r s o a n e l o r e s t e i m p o r t a n t n u n u m a i p e n t r u c ă g u v e r n e a z ă şi p r o t e j e a z ă
o m u l , d a r şi p e n t r u c ă e s t e i m p l i c a t î n t o a t e c e l e l a l t e r a m u r i a l e d r e p t u l u i : p e r s o a
n a e s t e „ i n i m a " t u t u r o r a c t i v i t ă ţ i l o r j u r i d i c e . N u î n t â m p l ă t o r - d u p ă m o d e l u l lui
Ju stin ian - co d u r ile m o d e r n e s e d e s c h id cu D re p tu l p e rs o a n e lo r,
în a c e s t c u r s u n iv e r sita r e s t e p r e z e n t a t ă m a t e r ia p e r s o a n e lo r d in p e r s p e c t iv a n o u lu i
C o d c iv il, i n t r a t î n v i g o a r e d e la 1 o c t o m b r i e 2 0 1 1 . S u n t a v u t e î n v e d e r e c o r p u l u m a n
( i n c l u s i v p r e l e v a r e a şi t r a n s p l a n t u l d e o r g a n e , ţ e s u t u r i şi c e l u l e d e o r i g i n e u m a n ă ) ,
d r e p t u r i l e p e r s o n a l i t ă ţ i i , i n c l u s i v m u l t - i n v o c a t u l d r e p t la r e s p e c t a r e a v i e ţ i i p r i v a t e ,
c a p a c i t a t e a d e f o l o s i n ţ ă şi c a p a c i t a t e a d e e x e r c i ţ i u , i d e n t i f i c a r e a şi o c r o t i r e a p e r
s o a n e i f i z i c e , p r e c u m şi p e r s o a n a j u r i d i c ă .
C a r t e a a f o s t r e v i z u i t ă şi a c t u a l i z a t ă , ţ i n â n d u - s e s e a m a d e u l t i m e l e m o d i f i c ă r i a l e l e
g i s l a ţ i e i s p e c i a l e m e n ţ i o n a t e î n c u p r i n s u l a c e s t e i a , p r e c u m şi d e d o c t r i n a şi s o l u ţ i i l e
r e c e n t e d i n p r a c t i c a j u d i c i a r ă n a ţ i o n a l ă şi a C u r ţ i i E u r o p e n e a D r e p t u r i l o r O m u l u i .
DREPT EXECUTIONAL PENAL /
în cuprinsul cărţii de faţă sunt prezentate instituţia închisorii în evoluţia sa istorică până în prezent, când se
pune accent pe umanizarea regimului penitenciar şi pe respectarea drepturilor condamnaţilor, precumşi aspecte
legate de executarea celorlalte pedepse sau măsuri dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
Capitolele şi secţiunile se succed într-o ordine firească, fiind analizate raporturile juridice execuţionale penale,
noţiunea de regim penitenciar şi felurile regimurilor de executare a pedepselor privative de libertate (de maximă
siguranţă, închis, semideschis, deschis), drepturile şi obligaţiile condamnaţilor, executarea pedepselor principale
şi a celor accesorii şi complementare aplicate atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice, a măsurilor
educative aplicate minorilor, executarea măsurilor de siguranţă şi a arestării preventive în centrele de reţinere şi
arestare preventivă. In partea finală a cursului, cititorii vor găsi aprecieri referitoare la justiţia restaurativă,
precumşi cu privire la sistemul probaţiunii în România.
Analiza şi comentariile au la bază dispoziţiile Codului penal adoptat prin Legea nr. 286/2009 şi ale Codului
de procedură penală adoptat prin Legea nr. 135/2010, precum şi prevederile noilor legi speciale în materie -
Legea nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune, Legea nr. 253/2013 privind
executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele
judiciare în cursul procesului penal şi Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative
de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal -, toate acestea intrate în vigoare la
1februarie 2014.
Lucrarea seadreseazăîn primul rând studenţilor, caresevor familiariza cuinstituţiile juridice specifice acestei
ramuri de drept, alături de unele instituţii din partea generală a dreptului penal substanţial (pedepsele principale,
pedepsele completare, pedepsele accesorii, măsurile educative aplicate minorilor etc.), cât şi de drept procesual
penal (măsura arestării preventive, procedurile de punere în executare a hotărârilor penale definitive etc.). De
asemenea, poate fi utilă magistraţilor şi avocaţilor, precum şi tuturor celor implicaţi în organizarea şi
funcţionarea sistemului penitenciar sau asistemului de probaţiune din România.
Marcel loan Rusu esteîn prezent profesor universitar doctor la Facultatea de Drept a Universităţii „Lucian
Blaga" din Sibiu şi judecător laTribunalul Sibiu, Secţia penală.
Preţ: 65 lei
ISBN 978-606-27-0255-7
reduceri de până la 30%
pentru comenzi on line
www.hamangiu.ro 9 7 86 0 6 2 7 02 5 5 7

Drept Executional Penal de Marcel Ioan Rusu 2015 PDF Free

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Drept Executional Penal de Marcel Ioan Rusu 2015 PDF Free

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MARCEL IOAN RUSU

DREPT EXECUTIONAL PENAL

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Studii: a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca în

infractorilor, în R.D.P. nr. 1/2008.

Cursul „Drept execuţionalpenal’ se adresează deopotrivă practicienilor şi studenţilor,

Capitolul I. Noţiuni introductive________________________________________ 1

Capitolul al ll-lea. Raportul juridic execuţional penal ____________________ 19

Capitolul al lll-lea. Răspunderea penală şi sancţiunile penale_____________ 22

2.4.2. Pedepsele principale_______________________________ 31

Capitolul al IV-lea. Pedepsele privative de libertate______________________ 36

Capitolul al V-lea. Punerea în executare a pedepselor privative

Capitolul al Vl-lea. Organizarea executării pedepselor privative

Capitolul al Vll-lea. Regimul p en itenciar________________________________ 74

§4. Alte categorii de condamnaţi: femei, bătrâni, bolnavi______________ 83

Capitolul al Vlll-lea. Regimuri de executare a pedepselor privative

Capitolul al IX-lea. Condiţiile de detenţie în penitenciare_______________ 113

Secţiunea a 15-a. Probleme psihologice p nd detenţia penitenciară ____ 131

Capitolul al X-lea. Drepturile şi obligaţiile persoanelor care execută

§17. Dreptul la odihnă şi repausul săptămânal ____________________ 169

Capitolul al Xl-lea. Regimul penitenciar sem ideschis (semiliber) ________ 186

§10. Anularea liberării condiţionate_______________________________ 201 3.10. Efec:3

3.10. Efectele suspendării executării pedepsei sub supraveghere__240

Capitolul al Xlll-lea. Incidente la locul de deţinere______________________250

5.3. Măsuri de prevenţie şi protecţie pentru deţinuţii vulnerabili ____277

Capitolul al XlV-lea. Terminarea executării pedepsei în penitenciar,

Capitolul al XV-lea. Executarea amenzii penale aplicate persoanei fiz ic e __294

Capitolul al XVI-lea. Executarea pedepsei accesorii şi a pedepselor

Capitolul al XVII-lea. Executarea m ăsurilor educative___________________ 315

7.6. Alimentaţia minorilor din centru____________________________ 339

Capitolul al XVIII-lea. Executarea măsurilor de siguranţă_______________ 363

Capitolul al XlX-lea. Răspunderea penală a persoanei ju rid ic e __________ 377

§2. Dizolvarea persoanei ju rid ic e _________________________________ 381

Capitolul al XX-lea. Executarea m ăsurii arestării p re v e n tiv e ____________ 391

Capitolul al XXI-lea. Justiţia restaurativă_____________________________ 410

Capitolul al XXII-lea. Serviciul de probaţiune__________________________ 418

Secţiunea 1. Problematica dreptului execuţional penal

- creşterea interesului statului şi a rolului său de a intensifica procesul de

Secţiunea a 2-a. Dreptul execuţional penal noţiune şi obiect-

Profesorul I. Oancea111defineşte dreptul execuţional penal ca fiind ramura de drept

Secţiunea a 3-a. Domeniul de activitate

Secţiunea a 4-a. Interpretarea normelor

Secţiunea a 5-a. Caracterele dreptului execuţional penal

§1. Caracterul unitar

libertate cuprind majoritatea normelor de drept execuţional penal şi toate împreună

§2. Caracterul autonom

O lungă perioadă de timp, normele de procedură penală nu erau distincte de cele

- în plan conceptual, în sensul că poate conferi un conţinut propriu unor termeni

§3. Caracterul de drept public

Reglementând relaţiile sociale de punere în executare a sancţiunilor de drept

§4. Caracterul derivat

Ca şi dreptul în genere, dreptul penal este un produs al evoluţiei societăţii menit

Secţiunea a 6-a. Scopul şi funcţiile dreptului

§1. Scopul dreptului execuţional penal

Acesta este determinat de politica penală a statului şi constă în lupta hotărâtă pe

§2. Funcţiile dreptului execuţional penal

în realizarea scopului său, dreptul execuţional penal este chemat să îndeplinească

Secţiunea a 7-a. Locul dreptului execuţional

[1] în acelaşi sens, a se vedea şi G.S. B arbu , A. Ş erban , op. cit., p. 5.

Secţiunea a 8-a. Politica execuţional-penalâ

Secţiunea a 9-a. Ştiinţa dreptului execuţional penal

Secţiunea a 10-a. Izvoarele dreptului execuţional penal

pentru a reformula posibilităţile exerciţiului deplin al acestor drepturi de îndată ce

în cadrul raportului juridic execuţional penal, subiecţii dobândesc o anumită specifi