Scoala Postliceala “Henri Coanda” Brasov

BOLI INFECTOCONTAGIOASE
Tema : Toxiinfectia alimentara
Amg 2

Prof: Nistoroschi Mihaela Elev : Zava Roxana

2021
 TOXIINFECTIA ALIMENTARA

Prezentare generala

Toxiinfecția alimentară reprezintă o boală cauzată de consumul de alimente

contaminate cu agenți patogeni. Aceștia pot fi reprezentați de bacterii, paraziți sau virusuri.
Majoritatea afecțiunilor alimentare sunt gastro-intestinale, ceea ce înseamnă că ele cauzează
simptome în tractul digestiv.
. Prin substanța "toxică" se înțelege orice substanță care pătrunsă în organism pe diverse
căi, provoacă tulburări funcționale și/sau alterări structurale, având ca rezultat o stare
patologică. Intoxicațiile pot fi voluntare - în cazul tentativelor de suicid, sau involuntare -
accidentale.
Toxinele pot pătrunde în organism pe diverse căi:
 digestivă: toxicele sunt înghițite 
 respiratorie: gazele și substanțele volatile
 cutanată și prin mucoase (conjunctivală, nazală): solvenți, pesticide, substanțe
caustice, diverse unguente, droguri 
 parenteral: prin injectare intramusculară, intravenoasă, subcutanată
După pătrunderea în organism, substanța toxică este absorbită în sânge și răspândită în
organim, la diverse organe unde este metabolizată: ficat, plămâni, rinichi, piele etc.
Eliminarea toxicelor se face pe cale renală pentru majoritatea toxicelor dar și pe cale
digestivă, plămâni sau prin transpirație.

Toxiinfecţiile alimentare se caracterizează prin următoarele aspecte:

 afectează una sau mai multe persoane care au consumat acelaşi aliment;
 debutează acut, pe fondul unei sănătăţi depline a subiectului;
 se manifestă prin cateva sindrome clinice definite: digestiv superioare (greţuri,
vărsături); digestiv inferioare (gastroenterită, enterocolită); neurologice (paralizie,
afectări ale placii neuromotorii etc.);
 au o evoluţie supraacută, după care survine vindecarea rapidă (uneori fără perioadă de
convalescenţa) sau moartea;
 nu este transmisibilă şi nu generează cazuri secundare de boală.
Cei mai frecvenți germeni care dau toxiinfecție alimentară sunt Staphylococcus
Aureus și Salmonella.
Salmonella este o bacterie care se găsește în carne, preparate din carne, tocături,
mezeluri, preparatele din ouă.
Staphylococcus aureus se dezvoltă mai ales în alimentele care conțin proteine și sare
în cantitate mare: brânzeturi sau lactate de orice fel.
Toxiinfecțiile alimentare sunt datorate și recipientelor nespălate în care se pregătește
mâncarea. De aceea, prioritare pentru noi trebuie să fie regulile stricte de spălare și curățare a
fructelor, legumelor și, nu în ultimul rând, a veselei.
Cele mai frecvente metode prin care se realizează contaminarea alimentelor, sunt:
 contaminarea alimentelor pe parcursul procesului de preparare (cel mai frecvent
întâlnite sunt Campylobacter, Salmonella și E. coli)
 în timpul creșterii legumelor și fructelor (mai ales dacă sunt folosite îngrășăminte
naturale sau dacă este folosită o sursă de apă contaminată pentru irigație)
  contaminarea alimentelor de la o sursă infestată (omul bolnav sau purtător cronic al
unui microorganism patogen sau prin adăugarea în compoziție a unor ingrediente
contaminate)
 prin mediul înconjurător (Clostridium perfringens, Clostridium botulinum sau
Cryptosporidium parvum)

Factorii favorizanți ai toxinelor alimentare:

În general, toxiinfecţiile alimentare apar tot timpul anului dar au şi un caracter
sezonier, incidenţa maximă întâlnindu-se vara, anotimpul călduros fiind factor favorabil
pentru dezvoltarea optimă în alimente.
Sursa de infecție în toxiinfecțiile alimentare este constituită de animale și oameni,
purtători ai microbilor respectivi. Animalele incriminate mai frecvent sunt păsările (în special
carnea și, ouăle de rață), porcii, rozătoarele (șobolanii și soarecii), bovinele, ovinele, și mai
rar, căinele, pisica sau alte animale. Sursa de infecție umană este reprezentată de omul bolnav
și purtătorii de germeni.

Căile de transmitere și modul de contaminare.

Toxiinfecțiile alimentare se transmit prin intermediul alimentelor. Acestea pot fi
contaminate direct, ca atare (laptele sau carnea care provin de la animale bolnave, ouă de rață,
etc.), sau pot fi contaminate ulterior, prin contactul cu dejecții de la animale bolnave sau
purtătoare de germeni, prin utilaje sau ambalaje contaminate, prin insecte sau rozătoare sau
prin intermediul personalului (bolnav sau purtător de germeni) care manipulează animalele.

Clasificare:
Se poate face în raport cu agentul patogen cauzal sau în funcţie de caracterele de
patogenitate a speciilor microbiene.

a) Clasificarea etiologică (în raport cu agentul patogen) germe-nii incriminaţi ca agenti

cauzatori ai toxiinfecţiilor alimentare sunt:
 coci patogeni enterotoxici
 enterobacteriacee
 bacterii formatoare de spori (bacterii care degradează unele substanţe din alimente
până la formarea de substanţe toxice

Această clasificare etiologică poate fi în mod schematic astfel:

Toxiinfecții alimentare:

1.Cocii patogeni eneterotoxici: Stafilococi enterotoxici,Streptococi enterotoxici;

2. Enterobacteriaceae: Salmonella,Arizona,Shigella,EscherichiaColi,Proteus
3. Bacterii formatoare de spori: bacili aerobi formatori de spori: b. Subtillis, b. Cereus, b.
Anthracis,bacili Anaerobi formatori de spori: Clostridium perfringens, Clostridium
botulinum.

b) Clasificarea după caracterere de patogenitate a speciilor microbiene

După caracterele de patogenitate a speciilor microbiene taxi-infecţiile alimentare, se

împart în:
Toxiinfecții alimentare de tip infecțios – determinate prin acţiunea directă asupra
organismului a edotoxinelor ela-borate de germenii patogeni
 Toxiinfecțiile alimentare provocate de anumite alimente - al căror rol patogen în
provocarea acestor afecţiuni este condiţionat de calităţi foarte mari din aceşti germeni în ali-
mentul consumat pentru a produce toxiinfecţii alimentare (b.cereus, b.proteus, streptococus
fecalis).

Principalele toxiinfecții alimentare și bacteriile patogene:

Boala și bacteria Surse alimentare Simptome Perioada de apariția a

patogenă simptomelor
Botulism Conserve, miere Amețeală, stare de 18-36 ore
(Clostridium de albine (la copii) vomă, dureri de cap,
botulinum) slăbiciune, dificultate
de înghițiere și de
vorbire, slăbiciune
musculară și paralizie,
oboseală, vedere
încețoșată și dublată.
Campylobacterioza Carne de pasăre Diaree apoasă sau cu 2-5 zile
(Campylobacter crudă sau sânge, stare de vomă,
jejuni) insuficient gătită, febră, amețeală, durere
lapte crud, apă musculară, crampe
neclorinată abdominale
Holera (Vibrio Crustacee, apă Crampe abdominale, 6 ore – 5 zile
cholerae) contaminată diaree, vomă,
deshidratare, coma,
colaps cardiocascular
Infecție cu E. coli Carne de vită în Diaree apoasă sau cu 12-72 ore
(Escherichia coli) sânge, lapte crud, sânge, crampe
suc de fructe abdominale, blocaj
nepasteurizat, apă renal
contaminate,
fructe, legume,
zarzavaturi
Listerioza (Listeria Lapte crud, Febră, greață, vomă, Simptome
monocytogenes) brânzeturi moi diaree, enecefalită, gastrointestinale mai
dureri de cap, infecție a mult de 12 ore;
sângelui, pierderi de simptome grave în 2
sarcină sau naștere zile – 3 săptpmâni
premature
Intoxicație Carne și produse Diaree, crampe 8-24 ore
(Clostridium din carne abdominale
perfringens) impropriu gătite
Salmonelloza Ouă crude sau Greață, crampe 6-48 ore
(Salmonella) insuficient gătite, abdominale, diaree,
lapte crud, carne febră, frisoane, vomă,
sau pește dureri de cap
Shigelloza (Shigella) Salate (cartofi, Diaree apoasă cu sânge, 5-50 ore
creveți, pui) crampe abdominale,
legume crude, vomă
carne de pasăre
Intoxicație cu Carne, pește, ouă, Greață, vomă, crampe 2-6 ore
stafilococi salate cu paste, abdominale, dureri
(Staphylococcus produse de musculare, dureri de
aureus) patisserie cu cap, oboseală
cremă
Febra tifoidă Apă contaminate, Febră, frisoane, durere
(Salmonella typhi) crustacee, fructe și abdominală, constipație,
legume crude, splină mărită, erupții
lactate cutanate, perforații
intestinale sau
hemoragie internă

Investigații
Din moment ce majoritatea toxiinfecțiilor alimentare se vindecă de la sine, fără a
necesita un tratament medicamentos, nu este necesar întotdeauna un consult medical. 
Medicul poate formula diagnosticul de toxiinfecție alimentară pe baza istoricului
medical, al simptomelor și examenului clinic general. Este important ca pacientul să relateze
ce alimente a consumat și dacă și ceilalti membrii ai familiei sau anturajului au dezvoltat
simptome asemănătoare. 
De cele mai multe ori sunt efectuate următoarele teste și investigații: 
 coprocultura
 examenul microscopic al scaunului
 testele de sânge (hemoleucograma completă și biochimia sângelui)
 teste pentru toxoplasmoză (anticorpii antitoxoplasma
Medicul trebuie să raporteze boala (toxiinfecția alimentară este o boală infecțioasă),
pentru a identifica un posibil focar și a elimina posibilitatea apariției unei epidemii.

Tratament
Reechilibrarea hidroelectrolitică și acidobazică reprezintă primul gest terapeutic.
Trebuie începută din momentul depistării bolnavului. Se face pe cale orală în deshidratările
ușoare și medii și pe cale intravenoasă în deshidratările severe sau atunci când administrarea
orală nu se poate practica (intoleranță digestivă, vărsături incoercibile).
Pentru administrarea orală se folosesc sărurile de reechilibrare orală (Gesol). Ele sunt
compuse din 3,5 g clorură de sodiu, 2,5 g bicarbonat de sodiu, 1,5 g clorură de potasiu și 20 g
glucoză. Glucoza are rolul de a favoriza absorbția intestinală de apă și electroliți. Unele
preparate conțin, în loc de bicarbonat de sodiu (care este instabil), 2,9 g citrat trisodic. Sărurile
și glucoza se găsesc ambalate în plicuri din folie de staniol. Se dizolvă, în momentul folosirii,
într-un litru de apă sau ceai de mentă.
Soluția de administrat intravenos, cunoscută sub denumirea de Soluția 541, conține la
1 litru de apă distilată, 5 g clorură de sodiu, 4 g bicarbonat de sodiu și 1 g clorură de potasiu.
Când nu este disponibilă, se poate înlocui cu soluția Hartman sau cu soluția Ringer-lactat.
În deshidratarea ușoară se administrează săruri de reechilibrare orală în cantitate de
50ml/Kgc în decurs de 4 ore. În deshidratarea medie se administrează săruri de reechilibrare
în cantitate de 80ml/kgc în decurs de 4 ore.
În caz de intoleranță la glucoză (prezentă mai ales la copiii cu malnutriție protein-
calorică) administrarea de Gesol accentuează diareea. În aceste cazuri se folosește soluția 541
administrată i.v. sau pe cale orală diluată cu apă sau ceai de mentă (2 părți soluție 541, 1 parte
apă).
 Anatomia si fiziologia sistemului digestiv

Sistemul digestiv reprezinta ansamblul morfologic si functional de organe ce

realizeaza digestia si absorbtia alimentelor ingerate precum si evacuarea reziduurilor
neasimilabile.
Părțile principale sunt: cavitatea bucală, faringele, esofagul, stomacul și intestinele.
Tubul digestiv masoara aproximativ 9 m lungime, de la cavitatea bucala pana la anus,
constituind traiectul alimentelor ingerate pe parcursul caruia acestea sufera transformari
necesare prepararii hranei pentru celulele corpului, prin intermediul mijloacelor digestive
fizice si chimice.
Cavitatea bucala este primul segment al tubului digestiv, reprezentand locul unde
digestia este demarata. Cavitatea bucala cuprinde limba si dintii. Prin intermediul limbii se
distinge gustul, textura, dar si temperatura alimentelor. Dentia este implicata cu precadere
in masticatie, care impreuna cu digestia chimica realizata prin actiunea salivei formeaza la
acest nivel bolul alimentar.
Faringele reprezinta canalul de legatura dintre cavitatea bucala in esofag.
Esofagul este un conduct ce masoara aproximativ 25 cm si strabate gatul, de
la cartilajul cricoid ce il delimiteaza de faringe, toracele si o portiune mica din abdomen pana
la orificiul cardia, unde se conecteaza la stomac. Peristaltismul esofagian si secretiile de
mucus sunt responsabile cu transportul si respectiv alunecarea bolului alimentar catre stomac.
Stomacul este un organ cavitar, plasat in loja gastrica in abdomen si reprezinta
segmentul cel mai dilatat al tubului digestiv. Este responsabil cu transformarea bolului
alimentar prin actiuni mecanice si chimice in chim gastric, pe care il stocheaza pana cand
acesta devine pregatit sa fie evacuat in intestinul subtire.
Intestinul subtire este segmentul cel mai lung al tractului digestiv, masurand un
diametru de 2. 5 cm si o lungime de pana la 6 m, de la orificiul pilor pana la valvula ileo-
cecala. La nivelul intestinului subtire, chimul gastric este transformat in chil intestinal prin
intermediul unui complex de procese, fiind absorbiti aproximativ 90% din nutrientii pe care
organismul ii primeste ulterior in urma digestiei. Intestinul subtire este subimpartit in duoden,
portiunea fixa in care se secreta sucul hepatic si pancreatic, jejunul, portiunea mijlocie,
mobila, spiralata, care face legatura cu ileonul, portiunea finala a intestinului subtire ce se
intinde pana la valvula ileo-cecala, de unde tubul digestiv se continua cu intestinul gros.
Intestinul gros are o lungime de 1,5 m și o lățime de 6,5 cm. Este împărțit în 4
secțiuni principale: cecum, colon, rect și canalul anal. Prima porțiune a intestinului gros este
colonul, care începe în partea dreaptă a abdomenului. Ileonul se varsă în colon deasupra
capătului său inferior. Segmentul închis de sub această joncțiune - cecum, de forma unei
pungi din care se prelungește apendicele. Colonul traversează abdomenul pe sub stomac,
înainte să se curbeze din nou brusc în jos. Partea din colon care ajunge la pelvis se numește
rect - o porțiune de trecere de aproximativ 12 cm lungime, care se termină în canalul anal.
Unit cu partea superioară a stomacului, duodenul este porțiunea inițială a intestinului
subțire cu rol în digestia eficientă a hranei. Are o formă de potcoavă ce înconjoară capul
glandei pancreatice.
Peretele duodenului are două straturi musculare care se contractă și se relaxează
alternativ, contribuind la deplasarea conținutului alimentar în timpul digestiei.
Deasupra stratului muscular se găsește submucoasa ce conține multe glande care secretă
mucusul protectiv. Aceasta previne autodigestia duodenului sau lezarea lui de către compușii
acizi reveniți din stomac.
 Digestia
Hrana parțial digerată care ajunge în duoden conține mult acid clorhidric. În duoden,
aciditatea este neutralizată de către secrețiile proprii ale duodenului și de acțiunea bilei și a
sucurilor pancreatice, care se varsă în duoden din vezicula biliară și pancreas. Duodenul
primește sucurile digestive de la pancreas și cantitățile importante de la bilă, care este produsă
în ficat și stocata în vezica biliară, până când este nevoie de ea.
Secreția sucului pancreatic este declanșată de doi hormoni. Secretina stimulează
producerea unor cantități mari de sucuri alcaline care neutralizează aciditatea chimului parțial
digerat. Enzimele pancreatice se produc ca răspuns la eliberarea unui al doilea hormon,
pancreozimina. Bila este, de asemenea, eliberată în duoden din vezicula biliară, pentru a
fragmenta particulele de grăsimi.
Enzimele pancreatice ajută la digestia hidraților de carbon și a proteinelor pe lângă
cea a grăsimilor. Aceste enzime includ tripsina, care desface peptonele în componente mai
mici, peptidele; lipaza care desface grăsimile în molecule de glicerol și acizi grași; amilaza
care desface hidrații de carbon până la maltoză. Hrana digerată pătrunde apoi în jejun și ileon,
porțiuni ale intestinului subțire situate în continuarea duodenului, unde au loc stadiile finale
ale modificărilor chimice. Enzimele sunt eliberate de celulele unor mici indentații numite
criptele Lieberkuhn.
Aminoacizii rezultați din digestia proteinelor și zaharurilor din hidrații de carbon, plus
vitamine și minerale importante cum ar fi calciu, fier, iod, sunt absorbite direct în capilarele
vilozităților Aceste capilare duc la vena port-hepatică, care transportă hrana direct la ficat.
Acesta, la rândul lui, reține unele substanțe pentru necesitățile proprii și pentru stocare, iar
restul acestora sunt trecute mai departe în circulația generală a organismului.
Mezenterul
Este o membrană care susține jejunul și ileonul. Este alcătuită din două straturi de
peritoneu. Are o lungime de aproximativ 15 cm și este atașată de peretele posterior al
abdomenului. Adâncimea mezenterului, măsurată de la bază până la intestit, este de
aproximativ 20 cm, ceea ce permite atât jejunul, cât și ileonul să se miște relativ liber în
cavitatea abdominală.
Jejeunul
Jejunul reprezintă sediul de absorbție al alimentelor nutritive utilizabile din hrană,
lăsând să treacă apa și produșii de degradare. Procesul de absorbție este finalizat de ileon.
Jejunul are o lungime de aproximativ 2,5 m înainte de joncțiunea cu ileonul. Pentru a
îndeplini acest rol, jejunul are o structură specializată, pentru a asigura o suprafață maximă de
contact cu lumenul, astfel încât să poată asigura o absorbție crescută.
Absorbția hranei
Întrucât jejunul are rolul de a permite trecerea hranei din intestin în sânge, necesită o
irigație eficientă. Arterele și venele ce transportă sângele către și de la pereții jejunali trec prin
mezenter. Venele care drenează jejunul, ca și venele care drenează restul intestinului, nu
ajung direct la inimă, ele confluează pentru a forma vena portă, care ajunge la ficat.
Aceasta înseamnă că substanțele nutritive absorbite în sânge sunt transportate întâi la ficat,
pentru metabolizare, înainte de a ajunge în restul organismului. Grăsimile din alimente sunt
absorbite în sistemul limfatic concomitent cu absorbția altor substanțe nutritive în sânge.
Fiecare vilozitate are un vas limfatic central sau "chilifer", care face posibilă absorbția
Ileonul
Reprezintă porțiunea terminală a intestinului subțire, în care hrana ajunge, în drumul
ei, de la stomac la colon. Are o lungime de 3,5 m conectând duodenul și jejunul cu intestinul
gros și reprezentând aproximativ jumătate din lugimea totală a intestinului subțire. Ileonul are
o structură asemănătoare cu celelalte două segmente ale intestinului subțire. Suprafața externă
este protejată de peritoneu - o membrană care căptușește cavitatea abdominală. Peretele este
alcătuit, în principal, din straturi musculare responsabile pentru transportul hranei digerate și
straturi mucoase care delimitează lumenul.
Bila
Este un fluid consistent, amar, de culoare galben-verzuie, produs în ficat și stocat în
vezicula biliară. Este eliberat din veziculă în intestinul subțire, ca răspuns la prezența
alimentelor, și este esențială pentru digerarea grăsimilor. Face parte, de asemenea, din
sistemele excretorii ale corpului, deoarece conține produșii de degradare a celulelor uzate. În
fiecare zi, ficatul produce aproximativ 1 litru de bilă. Deși conține peste 95% apă, are în
compoziție o gamă largă de substanțe chimice ce includ săruri minerale, colesterol și pigmenți
biliari ce îi conferă culoarea caracteristică.
Bila rămâne în vezicula biliară până când devine necesară în procesul de digestie. Pe
măsură ce hrana pătrunde din stomac în duoden, acesta produce un hormon denumit
colecistochinină. Acest hormon ajunge pe cale sangvină la vezicula biliară și determină
contracția pereților acesteia, astfel încât bila este eliminată. După aceea, bila se scurge printr-
un alt duct, ductul biliar comun (coledoc) și printr-un orificiu îngust, sfincterul Oddi, care
permite să pătrundă în intestinul subțire.
Sărurile minerale din bilă, ce includ bicarbonatul, nutralizează aciditatea hranei parțial
digerată în stomac. Sărurile biliare, substanțe chimice denumite glicocolat de sodiu și
taurocolat de sodiu, descompun grăsimile astfel încât enzimele digestive își pot exercita
acțiunea. Pe lângă acțiunea de emulsionare, se crede că sărurile biliare favorizează absorbția
grăsimilor prin peretele intestinal. Ele transportă de asemenea vitaminele A, D, E, K.
Organismul își conservă sărurile biliare. Ele nu sunt distruse dupa utilizare, 80-90%
dintre ele fiind transportate în apoi la ficat prin sânge, unde stimulează secreția de bila și sunt
refolosite de organism. Culoarea bilei se datorează pigmentului denumit bilirubină. În cursul
acestui proces, hemoglobina, pigmentul din eritrocite, este descompus chimic și formează
biliverdina, un pigment verde care este rapid convertit în bilirubină de culoare galben-verzuie.

SISTEMUL DIGESTIV
 Rolul Asistentului medical in ingrijirea pacientului cu
Toxiinfectie Alimentara

1. Recoltarea hemoculturii

Hemocultura - test diagnostic care permite identificarea prezenţei anormale a

microorganismelor patogene (bacterii, fungi) în sângele pacientului, prin metode
microbiologice,imunohistochimic (însămânţarea pe un mediu de cultură).
Obiective:
 Punerea în evidenţă a germenilor patogeni în sânge prin însămânţare pe medii de
cultură;
 Efectuarea antibiogramei.

Indicaţii:
Precizarea diagnosticului medical (pozitiv şi etiologic) în următoarele situaţii,
evocatoare pentru septicemii, infecţii severe de focar cu risc septicemie (pielonefrite,
bronhopneumonii) ori endocardită infecţioasă:
 sindrom infecţios sever (stare septică);
 sindrom febril prelungit cu etiologie in aparentă;
 sindrom febril la un pacient valvular/protezat valvular;
 soc septic;
 frison.

Materiale necesare:
 2 seturi de recipiente care conţin medii sterile de cultură (câte un flacon separat pentru
germeni aerobi şi anaerobi), furnizate de laboratorul de microbiologie
 mănuşi sterile, garou, holder, mască, lampă de spirt şi chibrituri dacă sunt utilizate
flacoanele cu mediu de cultură ce necesită dezinfecţia gâtului flaconului.
 antiseptice: Betadină, Cloramina (pentru pacienţii alergici la iod).
 2 seringi de 10 ml pentru recoltarea sângelui venos;
 5 ace sterile (unul pentru recoltare, alte 4 pentru transferul sângelui recoltat în
flacoanele cu medii de cultură).
 tampoane sterile pentru antiseptizarea tegumentului şi dezinfecţia dopurilor
flacoanelor cu medii de cultură

Pregătirea pacientului:
 Psihică: informaţi şi explicaţi pacientului procedura, avertizaţi-l că recoltarea se
poate repeta,se obtine consimtamantul pacientului;
 Fizică: poziţionaţi pacientul în decubit dorsal cu membrul superior sprijinit
deoarece poate prezenta frisoane; alegeţi vena cea mai turgescentă; spălaţi
regiunea plicii cotului cu apă şi săpun; dezinfectaţi cu alcool iodat, betadină.

Efectuarea tehnicii:
Participă două asistente medicale:
 Verificarea indicaţiei medicale pentru recoltarea hemoculturii; a identităţii pacientului;
 Spălarea mâinilor şi îmbrăcarea mănuşilor de protecţie;
 Antiseptizarea tegumentelor cu Betadină (cloramină), în vederea puncţiei venoase;
 Recoltarea cu seringa a 20 ml sânge prin puncţie venoasă periferică.
 Introducerea sângelui venos recoltat în flacoanele de hemocultură se face cu
respectarea atentă a următoarelor etape:
 Schimbarea acului de recoltare cu unul steril, la fiecare manipulare a probei
biologice
 Dezinfectarea cu betadină a capacului flaconului cu mediu înainte de
introducerea celor 10 ml sânge venos în flacon (previne contaminarea); sau
flambarea gâtului flaconului înainte de introducerea sângelui în flacon;
 Rotirea uşoară a fiecărui flacon, pentru omogenizarea probei;
 Gestionareacorespunzătoare a instrumentarului şi materialelor folosite;
 Dezbrăcarea mănuşilor folosite şi colectarea corespunzătoare a acestora;
 Spălarea mâinilor şi uscarea lor;
 Etichetarea corespunzătoare a probelor biologice recoltate, pentru a fi
trimise la laboratorul de microbiologie.

Îngrijirea pacientului:
 reinstalaţi pacientul în poziţie comodă şi acoperiţi-l daca are frisoane;
 observaţi faciesul, tegumentele (extremităţilor), comportamentul pacientului.

Evaluare:
Rezultate aşteptate: recoltarea s-a făcut corect, în condiţii de strictă asepsie.
Rezultatul hemoculturilor este comunicat de laboratorul de microbiologie în
următoarele 7-10 zile de la recoltarea probelor (în funcţie de agentul patogen implicat).
Sunt urmărite zilnic macroscopic. Pozitivarea hemoculturilor se face în 2-3 zile în cazul
agenţilor patogeni uzuali.
Microorganismele patogene care se dezvoltă mai lent sau necesită condiţii speciale de
cultură reclamă un timp mai îndelungat de dezvoltare sau medii speciale (îmbogăţite) de
cultură. Odată identificat agentul patogen implicat, se testează şi sensibilitatea acestuia la
diverse antibiotice (Antibiograma).

Erori de interpretare ale hemoculturilor:

 Rezultatele fals pozitive pot fi cauzate de contaminarea accidentală a probelor, în
timpul recoltării sau manipulării acestora.
 Rezultatele fals negative pot fi explicate de implicarea unor agenţi patogeni
neuzuali, care se dezvoltă mai lent sau necesită condiţii speciale de cultură sau de
efectuarea unor tratamente anterioare cu antibiotice. Din acestmotiv se recomanda
recoltarea hemoculturilor înainte de iniţierea oricărui tratament antibiotic sau după
o întrerupere de minim 72 ore (până la o săptămână) a antibioticelor (în "fereastra
terapeutică").

Accidente/Incidente

 ruperea acului
 Hematom
 contaminarea probei
2. Recoltarea materiilor fecale (coprocultura)

Coprocultura este recoltarea şi însămânţarea materiilor fecale pentru examen

bacteriologic pe un mediu de cultură.

Scop:
Explorator: punerea în evidenţă a unui agent patologic, depistarea unor purtători
sănătoşi de germeni, descoperirea modificărilor patologice din organism în vederea
stabilirii diagnosticului.

Materiale necesare:
 Mănuşi sterile şi mănuşi de unică folosinţă;
 Recipient cu linguriţă pentru colectarea materiilor fecale cu mediu de cultură
(coprorecoltor), eprubete cu medii de cultură;
 Tampoane sterile montate pe port-tampon, introduse în eprubete sterile;
 SondaNelaton, lubrifiant;
 Tavamedicală, seringa pentru aspiraţie;
 Purgativsalin (20-30 g de MgSO4 - sulfat de magneziu);
 Muşama, aleză, paravan;
 Prosoape, materialenecesarepentrutoaletă, prosoape de hârtie;
 2 bazinete (dintre care unulsteril).

Pregătirea pacientului:
-Psihică: i se explică pacientului necesitatea şi modul de derulare al tehnicii;
pacientul este instruit să nu urineze în vasul în care a defecat şi să folosească bazinetul
steril pentru defecare.
-Fizică:în seara de dinaintea examenului se administrează purgativul salin; dimineaţa,
bolnavul îşi goleşte vezica urinară; se protejează patul cu muşama şi aleza; se aşează
bolnavul în decubit dorsal sau înfuncţie de metoda utilizată.

Tehnica:
1) Recoltarea din scaun spontan:
 Asistenta se spală pe mâini şi îmbrăcă mănuşile sterile;
 Se dezbracăpacientul;
 Se aşează pacientul în decubit dorsal, cu picioarele flectate;
 Se aşează bazinetul sub regiuneasacrală şi se efectuează toaleta regiunii perineale cu
mişcări de sus în jos;
 Se şterge bolnavul şi se schimbă bazinetul cu cel steril, iar cel nesteril se acoperă;
 Pentru respectarea intimitatii, se acoperă pacientul până la terminarea actului
defecării;
 Se efectuează toaleta perianală şi organelor genitale cu mişcări de sus în jos;
 Se recoltează în mod aseptic aproximativ 3-4 g fecale din diferite părţi suspecte cu
conţinut mucos, cu puroi sau sangvinolente, cu ajutorul linguriţei din recipientul de
recoltat, iar dacă scaunul este lichid, se recoltează aproximativ 5 ml în coprorecoltor;
 Se îndepărtează bazinetul din salon;
 Se îmbracă bolnavul şi se spală mâinile acestuia.
2) Recoltareadirectă din rect:
 Asistenta se spala pe mâini şi îmbrăcă mănuşile sterile;
 Se aşează pacientul în decubit lateral stâng, cu membrul inferior stâng întins, iar cel
drept în flexie;
 Se umezeşte tamponul în ser fiziologic şi se fixează bine pe o tijă lungă;
 Se îndepărteazăfeselepacientuluişi se introduce tamponulsterilprinmişcări de rotaţie
şi înaintare prin anus în rectşi se şterge mucoasa rectală;
 Tamponul se introduce în eprubetă sterilă.
3) Recoltarea la copii:
 Se face toaletaano-perineală;
 Se aşează copilul în decubit lateral, cu piciorul de jos întins şi cel de deasupra
flectat;
 Asistenta se spală pe mâini şi îmbrăcă mănuşile sterile;
 Se îndepărtează fesele şi se evidenţiază orificiul anal;
 Se introduce sonda Nelaton sterilă prin anus în rect, la o distanţă de 10-15 cm;
 Se aplică la capătul exterior al sondei o seringă cu care se aspira în sonda materiile
fecale din colon;
 Se îndepărtează sonda şi se descarcă conţinutul sondei, prin insuflare de aer cu
seringă, întro eprubetă sterilă cu mediu de cultură.
După recoltarea materiilor fecale, indiferent de metoda folosită, se efectuează toaleta
în regiunea anală, se îmbracă pacientulşi se aşează comod, iar apoi se aeriseşte
salonul.

Reorganizarea locului de muncă:

o Asistenta se spala pe mâini;
o Se trimit probele etichetate la laborator, împreună cu buletinul de analize;
o Se notează în foaia de observaţie examenul, dată recoltării şi numele persoanei
care a efectuat-o;
o Toate materialele folosite sunt aşezate în locuri bine stabilite după ce sunt
spălate şi dezinfectate, iar cele care necesită sterilizare sunt pregătite pentru
aceasta;
o Se colectează deşeurile în saci corespunzători.

Accidente/Incidente:
Recoltarea incorectă prin suprainfectarea probei când nu se lucrează în mod aseptic.
 Plan de îngrijire a pacientului cu Toxiinfectie alimentara

Caz 1

Numele şi prenumele: Z. R.
Sex: feminin
Vârsta: 28 ani
Greutate: 65 kg
Grupa sanguină: O, Rh -
Alergii: nu prezintă
Religia: ortodoxă
Domiciliu:Sanpetru, jud. Brasov. Nr 29
Ocupaţia: Receptionera
Echipa de susţinere: familia
Anamneza:
Antecedente heredocolaterale: fără importanţă pentru afecţiunea actuală.
Antecedente personale, fiziologice şi patologice: neagă boli contagioase, neagă boli
infecţioase, apendictomie.
Condiţii de viaţă şi muncă: corespunzătoare.
Medicaţie de fond administrată înaintea internării: neagă.
Diagnostic la internare: TOXIINFECŢIE ALIMENTARĂ. BOALĂ DIAREICĂ ACUTĂ
CU SINDROM DE DESHIDRATARE ACUTĂ GR. I/II
Motivul internării: Pacientul se prezintă la urgenţă, cu următoarele manifestări de
dependenţă: diaree, greaţă, vărsături, febră, astenie.
Istoricul bolii: Pacientul prezentând scaune diareice apoase, galbene, multe la număr,
vărsături, febră, stare generală alterată, semne de deshidratare cu tegumente şi mucoase uscate
se prezintă la UPU SMURD. El declară că în ziua anterioară a participat la o petrecere unde a
consumat alimente. Pacientul rămâne internat în spital şi i se administrează medicaţia
simptomatică.
Manifestări de dependenţă:
greaţă; astenie;
dureri abdominale,
febră.
Problemele pacientului:
Stare de nitriţie alterată, datorată diareei, manifestată prin:
colici abdominale
inapetenţă
scădere în greutate
deshidratare
Alterarea integrităţii pielii din cauza scaunelor diareice acide, manifestată prin:
eritem fesier
tegumente hiperemice
Dificultatea de a dormi şi a se odihni datorită stării generale alterate, manifestată prin:
agitaţie, insomnie
Alterarea temperaturii corporale, manifestată prin:
temperatură ridicată
 NEVOIA DIAGNOSTIC INTERVENŢII
OBIECTIVE INTERVENŢII PROPRII EVA
DE ÎNGRIJIRE DELEGATE
Pacientul sa
Am aerisit salonul, am
Alterarea starii un mai
servit mâncarea
de nutritie prezinte Administrez
igienodietetică prescrisă Paci
Nevoia de a se datorita vărsături tratamentul
de medic. mai
alimenta varasaturilor repetate antiemetic prescris
Susţin pacientul în prez
şi hidrata manifestata dupa de medic şi la
timpul vărsaturilor. vărs
prin scaderea consumul de indicaţia acestuia.
Urmăresc bilanţul hidro-
ponderala alimente si
electrolitic
apă.
Pacientul să Paci
Asigur dietă în funcţie
fie alimentat apeti
de fazele evolutive ale
corespunzăt urm
Alterarea bolii, recoltez scaun
or. La indicaţia diet
eliminarilor pentru coprocultură.
Să prezinte medicului trata
din cauza Asigur repaosul psihic şi
confort administrez antid
Nevoia de a elimina procesului fizic al pacientului.
abdominal. tratament antidiareic Scau
infectios Îndrum pacientul să
Să prezinte conform frecv
manifestat asigure o alimentaţie
scaune cu coproculturii. de c
prin diaree corectă,
aspect şi aspe
corespunzătoare
consistenţă Colic
regimului dietetic.
normală se d

Caz 2
Numele şi prenumele: Z. G.
Sex: masculin
Vârsta: 31 ani
Greutate: 90 kg
Grupa sanguină: AII, Rh -
Alergii: nu prezintă
Religia: ortodox
Domiciliu:Sanpetru, jud. Brasov. Nr 39
Ocupaţia: Sef schimb
Echipa de susţinere: familia
Anamneza:
Antecedente heredocolaterale: fără importanţă pentru afecţiunea actuală.
Antecedente personale, fiziologice şi patologice: neagă boli contagioase, neagă boli
infecţioase, apendictomie.
Condiţii de viaţă şi muncă: corespunzătoare.
Medicaţie de fond administrată înaintea internării: neagă.
Diagnostic la internare: TOXIINFECŢIE ALIMENTARĂ. BOALĂ DIAREICĂ ACUTĂ.
Motivul internării: Pacientul se prezintă la urgenţă, cu următoarele manifestări de dependenţă:
diaree, greaţă, vărsături, febră, astenie.
Istoricul bolii: Pacientul prezentând dureri abdominale, scaune diareice frecvente, afebrilitate
se prezintă la Spitalul Clinic Judetean Brasov. La indicaţia medicului se recoltează
coprocultură, rezultatul fiind pozitiv. El declară că în ziua anterioară a participat la o masă
 festivă unde a consumat diverse alimente. Pacientul rămâne internat în spital şi i se
administrează medicaţia simptomatică.

Manifestări de dependenţă: greaţă; astenie; dureri abdominale,febră.

Problemele pacientului: colici abdominale, inapetenţă, scădere în greutate, deshidratare,
scaune muco-diareice
Alterarea integrităţii pielii din cauza scaunelor diareice acide, manifestată prin:
eritem fesier
Dificultatea de a dormi şi a se odihni datorită stării generale alterate, manifestată prin:
agitaţie, somn agitat
Alterarea temperaturii corporale, manifestată prin:
temperatură ridicată

NEVOIA DIAGNOSTIC INTERVENŢII INTERVENŢII

OBIECTIVE EVALUAREA
DE ÎNGRIJIRE AUTONOME DELEGATE
Asigur reechilibrarea
hidro-electrolitică la
indicaţia medicului
în funcţie de
rezultatele
Pacientul să ionogramei.
Dureri
elimine scaune Asigur dieta hidrică În urma intervenţiilor,
abdominale La indicaţia
de consistenţă corespunzătoare, pacientul elimină
datorita medicului
Nevoia de a normală în compusă din: ceai, scaune de consistenţă
procesului administrez
elimina termen de 4 zile supă de morcovi şi normală, durerile
infecţios tratamentul
Să se amelioreze zeamă de orez. abdominale se
manifestată prin prescris.
durerile Recoltez probe de diminuează
scaune diareice
abdominale laborator, respectiv:
coprocultură, VSH,
hemogramă, formulă
leucocitară, PCR,
examen de urină şi
examen faringian.
Aşez bolnavul în
decubit dorsal,
supraveghez
funcţiile vitale,
administrez
Alterarea analgezice.
Bolnavul să nu
comfortului Liniştesc pacientul, Starea generală
Nevoia de a mai prezinte
datorită durerii informândul că a bolnavului este
evita dureri, să-şi
manifestate prin dispariţia durerii nu relativ bună,
pericolele reducă treptat
nelinişte, se poate face numai nu prezintă durere.
discomfortul.
anxietate. treptat.
Realizez o
converstaţie cu
pacientul privind
caracterul durerii,
intensitatea,
 iradierea şi durata

Webografie:

1. Scribd.com
2. Anatomie.romedic.ro
3. ReginaMaria.com
4. Xdocs.ro
5. Paginadenursing.com