UNIVERSITATEA NICOLAE TITULESCU

FACULTATEA DE DREPT
Program de studii: DREPT/DEI
Disciplina: INSTITUȚII POLITICE

INDICAȚII METODICE DE ÎNTOCMIRE ȘI EXPEDIERE A LUCRĂRII DE

EXAMEN

 Rezolvarea temei de examen se face în fișierul primit cu tema de examen, în

continuare.
 Denumirea fișierului cu rezolvarea temei de examen va fi:
Nume_Prenume_/_IF/ID_an_grupa_DISCIPLINA (de exemplu:
Popescu_Ion_IF_anI_gr1_INSTITUȚII POLITICE)
 Fișierul cu rezolvarea temei de examen trebuie să conțină NUMELE și Prenumele
dvs. (pe prima pagină, în partea dreaptă, sus), precum și celelalte informații de identificare
(specializare, an, grupă, forma de învățământ).
 Lucrarea va trebui să conțină între 1000 și 1700 de cuvinte (2-4 pagini) și să respecte
regulile de redactare ale unei lucrări de examen (limbaj specific disciplinei, utilizarea
referințelor bibliografice și a notelor de subsol dacă este cazul, precum și folosirea
diacriticelor).
 Instrucțiuni de tehnoredactare: format Word; Times New Roman; titlul mărimea 14
bold; subtitluri mărimea 12 bold; text mărimea 12; spațiere de 1,5 rânduri; aliniere stânga-
dreapta Justify.
 Criteriile care vor fi avute în vedere la evaluarea lucrărilor de examen sunt: nivelul de
înțelegere a problematicii abordate, corectitudinea raționamentelor exprimate în cadrul
lucrării, capacitatea de sinteză în analiza temei și respectarea regulilor de redactare a unei
lucrări de examen.
 Vor fi depunctate lucrările în care se observă elemente de similitudine care nu sunt
determinate de specificul domeniului în care se înscrie disciplina.
 La sfârșitul lucrării, veți introduce o declarație antiplagiat, după modelul: „Declar că
am întocmit personal prezenta lucrare.”
 Lucrarea de examen trebuie trimisă spre corectare, ca document atașat, până la data
de 08.06.2020, ora 22.00, prin compunerea unui e-mail nou către cadrul didactic, la adresa de
e-mail andrei.muraru@univnt.ro (NU dați reply/răspunde la e-mail-ul cu tema de examen),
care va avea ca subiect: LUCRARE EXAMEN – Instituții politice. În cazul în care depășiți
ora limită, lucrarea nu se consideră primită.
 Veți primi un e-mail de confirmare a primirii lucrării din partea cadrului didactic în
termen de 36 de ore de la expirarea termenului de expediere a lucrării. Pentru a nu aglomera
rețeaua, imediat ce terminați lucrarea, verificați-o să conțină toate elementele cerute și puteți
să o trimiteți.
 Nu trimiteți mai multe variante de rezolvări ale temei de examen. Se va confirma
și se va evalua doar prima variantă trimisă.

NU TRANSMITEȚI ALTE E-MAIL-URI CĂTRE CADRUL DIDACTIC DECÂT CELE

LEGATE DE CONFIRMAREA SUBIECTULUI DE EXAMEN, RESPECTIV
EXPEDIEREA LUCRĂRII ÎN PERIOADA SESIUNII.

SUCCES!
 ALINA IULIANA MIHAI
(CIOBOTARU)
DREPT, AN I, ZI regim ID, Gr 16

ANALIZAȚI ȘI PREZENTAȚI STATUTUL CONSTITUȚIONAL AL

JUDECĂTORULUI

În teoria clasică a separației puterilor, una dintre puteri, alături de puterea executivă și
de cea legislativă, este puterea judecătorească. Evoluția teoriei clasice a separației
puterilor, a impilicat evoluția practicilor privind puterea judecătorească. Prin justiție, se
înțelege sistemul organelor judecătorești. Justiția și-a îmbogățit conținutul, ea privind
direct chiar exercițiul puterii politice, în sensul efectuării controlului asupra modului cum
guvernanții acționează în limitele Constituției și dreptului, adică în realizarea principiului
legalității.

Accesul în funcție.
În general, pentru a avea acces la funcția de judecător se pun condiții de studii. Există însă
sisteme în care studiile juridice nu sunt obligatorii. Astfel, în Statele Unite, judecătorii
Curții Supreme nu trebuie să fie neapărat juriști. Desigur, în practică regula este că ei sunt
absolvenți ai facultății de drept. Există, apoi, mai multe modalități de amenajare
instituțională a accesului la funcția de judecător.

Transmiterea ereditară a funcției sau vânzarea funcției de judecător.

Aceasta este un procedeu dispărut astăzi, existând însă o vreme când el era destul de
răspândit în Europa. Titularul funcției o putea vinde sau lăsa moștenire. Se proceda însă la
o verificare a calităților celui ce era beneficiarul unui asemenea act : diplome, examene,
stagii, verificare facută de o autoritate calificată. Acest procedeu a jucat un rol esențial în
independența judecătorilor față de puterea politică.

Cooptarea
Cooptarea este alegerea noilor judecători de către corpul magistraților, deci un sistem de
păstrare a deciziei în interiorul puterii judiciare, fără amestecul altor puteri. Avantajul
sistemului este asigurarea unei independențe mai mari a judecătorilor față de celelalte
puteri. Dezavantajul este că tinde să creeze un spirit de corp al magistraților mult prea
accentuat. Mediul judiciar devine un mediu închis. Accesul este foarte dificil. Sistemul, s-
a spus, poate da o putere prea mare judecătorilor , iar ruperea lor de mediul social poate
deforma sentințele. ( J. Cadart 1975, p. 303 ). Cu toate acestea, avantajul independenței,
este foarte compensator.

Alegerea judecătorilor
Aceasta poate îmbrăca mai multe forme. Prima ar fi alegerea de către popor, adică de
către corpul electoral politic. Acest sistem dând naștere la numeroase controverse.
Unii arată că el politizează justiția și că face independența magistraților foarte dificilă,
aceștia depinzând în mare parte de partidele politice, ceea ce afectează, pe de altă parte, și
calitatea lor ( Ibidem, p 303 ). Alții îl consideră democratic, nevăzînd de ce dacă
guvernanții pot fi aleși, judecătorii n-ar putea fi. Este un sistem utilizat din 1830 în SUA,
care a dat foarte bune rezultate.
Alegerea de către anumite categorii de cetățeni, este utilizată pentru a desemna
judecătorii anumitor tribunale specializate. Pot fi întâlnite astfel de sisteme în cazul
tribunalellor comerciale sau al celor ce judecă litigii profesionale.
Alegerea de către parlament a membrilor jurisdicțiilor superioare speciale. Această
soluție este utilizată pentru desemnarea unei părți judecătorilor Curților Constituționale.
De multe ori intervine în numirea acestor magistrați și Executivul, în principiu, prin
intermediul șefului statului.

Independența judecătorului și supunerea lui numai legii

Independența judecătorului și supunerea lui numai legii este un principiu constituțional
al justiției. Potrivit acestuia, în activitatea sa, judecătorul se supune numai legii și
conștiintei sale.
De altfel, chiar independența justiției ține de separația puterilor în stat, vorbind de
independența autorității jurisdicțioanale. Totuși, independența judecătorului depinde de
fiecare țară în parte, fiind substanțial tributară caracterului, moravurilor și tradițiilor- ea
neputând fi garantată prin lege.
Astfel, constituțional, potrivit art. 124 (3) „Judecătorii sunt independenți și se supun
numai legii” se apreciază clar că independența este indivizibilă, indispensabilă pentru
buna justiție. Independența judecătorului ține în bună măsură de calitățile sale personale.
El trebuie să aibă tăria de caracter și posibilitatea intelectuală pentru a se păstra
independent față de interesele în joc, față de diferitele concepții politice, față de diferitele
tendințe ideologice sau curente filosofice. Desigur, această independență este întodeauna
aproximativă. Presiunile mediului politic și social sunt prea mari. De aceea se cere o
protectie instituționalizată a acestei independențe. Judecătorul va ponunța sentința liber de
orice intervenție exterioară, indiferent că această intervenție ar veni din interiorul
sistemului jurisdicțional sau din exterior. Nu există în sistemul jurisdicțional o
subordonare ierarhică a magsitraților. Instanța superioară poate cenzura hotărârea celei
inferioare, dar numai „post factum”. Judecătorul nu primește ordine de la nimeni cu
privire la cum trebuie să judece. El este supus doar legii și judecă doar potrivit acesteia și
propriei conștiințe. O garanție a acestei independențe, indirectă de data aceasta este
puterea de control exercitată asupra administrației si chiar asupra legii înseși.

Inamovibilitatea
Este o puternică garanție a independenței judecătorului, fiind o măsură de protecție a
acestuia. Potrivit acestui principiu, judecătorul nu poate fi nici revocat, nici retrogradat,
nici transferat pe un post echivalent și nici avansat fără consimțământul său. Deci, este
„pus la adăpost” de orice revocare și transferare impusă, în afară de greșeli foarte grave și
după o procedură jurisdicțională.
În Suedia, spre exemplu, judecătorii titulari nu pot fi demiși din funcțiile lor decât dacă,
prin infracțiune penală sau prin necunoaștere gravă și repetată a obligațiilor, ei se
manifestă evident inapți de a-și îndeplini sarcinile.
Legea română, stabilește că dacă în decursul activității sale, judecătorul a manifestat o
incapacitate profesională, Consiliul Suprem al Magistraturii poate dispune eliberarea sa
din funcție la sesizarea ministrului justiției.

Cu privire la avansarea judecătorilor, pentru a nu depinde de executiv, trebuie avute în

vedere două reguli: ea să revină numai corpului magistraților, limitarea treptelor
(gradelor) și consecințelor avansării, în sensul de a face cât mai puține diferențieri în
carieră. În acest sens, Constituția României, prevede că promovarea, transferarea și
 sancționarea judecătorilor, pot fi dispuse numai de Consiliul Superior al Magistraturii, în
condițiile legii.

Conform art. 125 alin. (1) din Constituție, judecătorii numiti in funcție de Președintele
României sunt „inamovibili în condițiile legii, beneficiind astfel, de una din cele mai
puternice garanții ale independenței judecătorilor, ca să nu fie la discreția guvernelor și
sub influența oamenilor politici”1. „Inamovabilitatea însă, nu trebuie să desființeze
responsabilitatea profesională și nici controlul prin supraveghere și să nu îngăduie ca
incapacitatea și abuzul să se adăpostească sub aripile sale”2.
Astfel, în condițiile legii, privind statutul magistraților, numai judecătorii numiți de
Președintele României sunt inamovibili. Aceștia pot fi mutați prin transfer, delegare,
detașare sau promovare numai cu acordul lor și pot fi suspendați sau eliberați din funcție
în condițiile prevăzute de lege. Sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate, să asigure
supremația legii, să respecte drepturile și libertățile persoanelor, precum și egalitatea lor
în fața legii și să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanților la
procedurile judiciare, indiferent de caliatatea acestora, să respecte normele dentologice
ale profesiei de magistrat și să participe la formarea profesională continuă. Judecătorii nu
pot refuza judecarea unui caz pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă.
Conform Legii, funcția de judecător este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau
privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior, în condițiile legii, art.
125 aln (3).
Judecătorilor le este interzis:
a) să desfășoare activități comerciale, direct sau prin persoane interpuse;
b) să desfășoare activități de arbitraj în litigii civile, comerciale interpuse;
c) să aibă calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere, administrare sau
control la societăți civile, societăți comerciale, inclusiv bănci sau alte instutuții de
credit, societăți de asigurare ori financiare, companii naționale, societăți naționale sau
regii autonome;
d) să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic.
Judecătorii nu se subordonează scopurilor și doctrinelor politice. Aceștia nu pot face
parte din partide, sau formațiuni politice și nici nu pot desfășura activități cu caracter
politic. Ei sunt obligați ca, în exercitarea atribuțiilor, să se abțină de la exprimarea sau
manifestarea, în orice mod, a convingerilor politice.

1
Constituția României, Comentariu de articole, I Muraru, E.S. Tănăsescu, Ed. Beck, 2008,
pag 1227-1228
2
E. Heroveanu, „Principiile procedurii judiciare” I, pag. 389
 O altă interdicție la fel de importantă, se referă la obligația acestora de a nu își exprima
public opinia cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu
care a fost sesizat Parchetul. De asemenea, nu le este permis să comenteze sau să justifice
în presă ori în emisiuni audiovizuale hotărârile sau soluțiile date în dosarele rezolvate de
ei.
Magistrații nu pot da consultații scrise sau verbale în probleme litigioase, chiar dacă
procesele respective sunt pe rolul altor instanțe sau parchete decât acelea în cadrul cărora
își exercită funcția, și nu pot îndeplini orice altă activitate care, potrivit legii, se realizează
de avocat.
Recrutarea judecătorilor se face prin concurs, pe baza competenței profesionale, a
aptitudinilor și a bunei reputații. Aceasta se realizează prin Institutul Național al
Magistraturii. Admiterea se face exclusiv pe bază de concurs.
Numirea judecătorilor inamovibili se face de către Președintele României, la propunerea
Consiliului Superior al Magistraturii. Înainte de a începe să-și exercite funcția, judecătorii
și procurorii depun un jurământ, în ședință solemnă, în fața magistraților instanței sau,
după caz, ai Parchetului la care a fost numit judecător, după citirea actului de numire.

În concluzie, dacă viața socială trebuie să se dezvolte conform Constituției și legilor,

trebuie să existe o funcție care să le cunoască și să le poată interpreta și aplica în mod
concret atunci când sunt încălcate, când drepturile și libertățile cetățenilor sunt periclitate,
neglijate. „Fiat justitia pereat mundus” ( justiția să își urmeze cursul ei, chiar dacă lumea
ar fi să piară )3. Precum veșnica dreptate a Dumnezeirii e neclintită, în fermitatea ei,
dezvăluită în orice condiții, chiar ale prăbușirii întregii lumi, tot așa, judecătorul care se
ocupă de un anume caz, trebuie să îl ducă la bun sfârșit și să-l rezolve după cum îl
îndeamnă știința și conștiința, chiar dacă între timp ar veni sfârșitul lumii cu toate
grozăviile sale.

Bibliografie

3
I. Muraru, S Tănăsescu, op. Cit. , p. 552 și urm.
1. ULGHEAN Gheorghe, „Drept constituțional și Instituții politice”, Ed. România de
mâine, Ediția a V-a
2. DĂNIȘOR Dan Claudiu, „Drept constituțional și instituții politice”, Vol I, C.H. Beck,
Bucuresti 2007
3. BĂLAN Marius, „Drept constituțional și instutuții politice”, Ed. Hamangiu, București
2015
4. MURARU, I; TĂNĂSESCU, E.S., Drept constituțional și instituții politice, Vol I, All
Beck, București 2003

Declar că am întocmit personal prezenta lucrare.