Drepturile și libertățile cetățenilor din Uniunea

Europeana
 Drepturile și libertățile cetățenilor din Uniunea
Europeana

Uniunea Europeană prin procesul de integrare europeană și-a extins competențele într-o
diversitate de domenii intr-o manieră extinsă, dar în unele cazuri aceasta își exercită atribuțiile
intr-o manieră redusă, limitată; acest lucru depinzând direct proporțional cu nivelul de
suveranitate pe care statele europene îl cedează în favoarea uniunii economice, monetare și
curând politice, numită Uniunea Europeană.
Dintre domeniile în care Uniunea Europeană deține și implementează politici comune
putem enumera: politica agricolă comună, energetică, justiției, securitate și politici externe
printre care și politică privind drepturile și libertățile cetățenilor europeni.
Politica drepturilor si libertăților cetățenilor europeni face parte din politica justiției și
drepturile cetățenilor. În cadrul acestei politici europene e pune accent peo gama variată de
probleme de la implementarea dreptului comunitar în statele membre U.E. până la abordarea
discriminării pe motive rasiale, sexuale, religioase, etnice etc, U.E, pledând pentru cauzele
cetățenilor statelor membre.
Privind această problemă a discriminării, Uniunea Europeană, prin instituția Comisiei
Europene susține cauza minorității rome, aceștia din urmă fiind etnia cu un număr considerabil
pe teritoriul uniunii. Acest lucru vizează direct și statul român, odată cu aderarea la U.E.
Comisia Europeană consideră și acționează în luarea de măsuri pentru o organizare și o
rezolvare a acestei probleme. Printre măsurile considerate necesare se enumeră: o informare mai
bună asupra discriminării, o transparență decizională ridicată, sprijinirea O.NG-urilor direct
orientate spre discriminare, dezvolatarea de politici naționale cu implementare directă și o
direcționare mai profundă în domeniul anti-discriminării și al egalității de șanse între cetățenii
europeni.
In legătură directă cu problema enunțată mai sus se află respectarea drepturilor
fundamentale ale persoanelor. Valorile fundamentale care stau la baza fondării Uniunii
Europene, nu întâmplător se așează și la baza drepturilor fundamentale cum ar fi: egalitatea,
libertatea, democrația, principiul statului de drept și repectarea drepturilor civile, civice,
economice, politice ale persoanelor, respectiv al cetățenilor europeni.
Totalitatea drepturilor fundamentale de care beneficiază cetățenii europeni sunt înscrise
în Cartea drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Acest document a intrat în vigoare
odată cu semnarea Tratatului de la Lisabona și s-a implementat direct în toate tatle membre. Un
lucru esențial, ce nu merită uitat, este importanța acordată drepturilor copilului și precizarea
clară că fiecare politică ce implică direct au indirect cazul unui minor, trebuie implementată doar
în favoarea intereselor copilului.
În cele ce urmează voi trata mult mai amănunțit partea cea mai importantă a politici
drepturilor și libertăților cetățenilor Uniunii Europene, respectiv condiția pe care aceștia și-o
asumă odată cu aderarea statelor naționale la uniune- cetățenia europeană- un ansamblu de
drepturi dar totodată și îndatoriri de care beneficiază pe de o parte cetățenii, iar pe de cealaltă
parte sunt obligați a le îndeplini.
Scopul Uniunii Europene încă de la fazele incipiente ale acesteia este ca activitatea pe
care o desfăşoară întregul sistem de instituţii al uniunii să se defăşoare pentru şi în jurul condiţiei
de cetăţean al statelor membre. Un model în ceea ce priveşte cetăţenia unui stat federal a fost
Statele Unite ale Americii care au pus în aplicare acest principiu încă de la înfiinţarea federaţiei.
Pentru prima dată când membri uniunii au pus problema cetăţeniei europene a fost în
Tratatul constitutiv al Comunităţii Europene ( dispoziţiile părţii a doua, art.17-22). Rezultatul
acestui prim pas a fost că toţi cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene sunt consideraţi şi
declaraţi cetăţeni europeni. Tot aici prevăzându-se faptul că cetăţenia europeană este o cetăţenie
supranaţională care doar completează cetăţenia naţională.
Prin declararea noţiunii de cetăţenie europeană în Tratatul Constitutiv se realizează
trecerea la un alt nivel al Uniunii Europene, de la o dimensiune preponderant economică la o
dimensiune politico-economică; uniunea politică fiind scopul final la care se doreşte a ajunge.
Chiar dacă conceptul de cetăţenie merge ”mână în mână” cu noţiunea de stat şi
naţionalitate, termenul de cetăţenie este un termen viabil, special datorită manifestării
caracterului său supranaţional.
Conţinutul instituţiei cetăţeniei europene reprezintă prima asemănare, primul punct
comun cu cetăţenia naţională . Dar dacă privim instituţia cetăţeniei ca legătura dintre o persoană
şi un stat, se observă că statul european este, încă, o ficţiune pentru unii, şi un deziderat pentru
alţii.1 De aici rezultă ideea conform căreia euro-cetăţenia reprezintă statutul cetăţenilor europeni
ce presupune atât drepturi cât şi obligaţii ce trebuiesc respectate atât de Comunitatea Europeană
cât şi de persoană.
Conceptul de cetăţenie europeană reprezintă unitatea de scopuri şi mijloace existentă
între ţările membre ale Uniunii Europene ce rezultă din ideea fondatoare a uniunii, respectiv
asigurarea păcii în Europa, acesta fiind şi scopul principal al înfiinţării şi solidaritatea faţă de
valorile europene, în aşa fel încât naţiunile să convieţuiască prin pricina unor reguli, instituţii şi
legi comune, supranaţionale pentru care fiecare stat membru trebuie să-şi cedeze din
suveranitatea naţională pentru o funcţionare şi guvernanţă eficentă a comuniunii.
Singura soluţie eficientă şi totodată simplă pentru a duce la finalizare scopurile uniunii
este implicarea individului, a persoanei fizice, în viaţă activă a comunităţii prin dobândirea unor
drepturi unanim comune de care pot beneficia toţi cetăţenii Uniunii Europene, indiferent de
statul din care face parte acesta.
În momentul în care România a aderat la Uniunea Europeană în 2007, euro-cetăţenia a
devenit un interes pentru ţara noastră, iar drepturile naţionale ale cetăţeniei române nu au fost
afectate, cetăţenia europeană acordând drepturi suplimentare de care pot beneficia cetăţenii
români.
Cetăţenii resortisanţi ai statelor membre ai Uniunii beneficiază de dublă cetăţenie, odată
cu dobândirea cetăţeniei europene..
Însă, nu trebuie negat faptul că anumite elemente ale cetăţeniei europene pot modifica
echilibrul menţinut de cetăţenia naţională în cadrul ordinii juridice interne, în cazul în care un
resortisant al unui stat membru dobândeşte drepturi care anterior erau rezervate doar
naţionalilor.2
Prin aprobarea Tratatul de la Maastricht se definesc cinci grupe de drepturi sau libertăţi
supranaţionale care completează drepturile naţionale, în cazul nostru, cetăţenia română. Acestea
se clasifică astfel:
- Dreptul la cea mai importantă posibilitate de exprimare a opiniei publice, respectiv
dreptul la vot alături de dreptul de a candida și de a fi ales la alegerile pentru Parlamentul
European ori a oricărei instituții europene. În comparatie cu cetăţenia naţională care conferă doar

1
Bianca Selejan-Guțan, Drept constituțional și instituții politice, Editura. Hamangiu, București, pag. 117
2
Mihaela Vrabie, ”Cetățenie și drepturi europene”, Editura Tritonic, București, 2007, pag. 43
dreptul de a vota şi de alege în cadrul ţării în care persoana respectivă deţine cetățenia, cetățenia
europeană conferă drepturi supranaționale, completând drepturile oferite de cetățenia națională.
- Libertatea de a circula nestingherit în toate statele membre ale U.E., acest drept
cuprinde dreptul la sejur, dreptul la muncă, la studio şi totodată dreptul la studiu. Cu toate că
aceste drepturi de liberă circulație sunt stabilite de către Uniunea Europeană, exercitarea lor se
poate întâmpina de anumite condiții instaurate de politicile proprii ale statelor membre spre
exemplu necesitatea dobândirii unui certificat de sejur pentru perioade de sedere mai mari de 3
luni de zile. Înainte de integrarea României în Uniunea Europeană, dreptul la libera circulație în
statele Europei, era permis doar cu prezentarea pașaportului. Din nou dreptul european privind
cetățenia europeană conferă drepturi, de care unii cetățeni nu beneficiau înainte.
- dreptul de a beneficia, pe teritoriul unui stat care nu este membru al Uniunii Europene
de protecție consulară din partea altui stat membru al Uniunii, în cazul în care statul din care
provine cetățeanul respectiv nu are reprezentanță diplomatică în statul terț respectiv3
- dreptul de a apela la Ombudsman-ul European ( Avocatul Poporului, în dreptul
național) pentru examinarea cazurilor de administrare defectuasă din partea instituţiilor şi
organismelor comunitare.4
La fel ca și cetățenia națională a fiecărui stat membru a Uniunii Europene, cetățenia
europeană este reglementată de anumite principii ce stau la baza termenului de cetățenie cum ar
fi: principiul statului de drept, principiul libertății și a respectării drepturilor esențiale ale omului,
principiul egalității cetățenilor europeni indiferent de statul de proveniență, iar unul dintre cele
mai importante principii, respectiv dreptul la informare prevăzut în Tratatul de la Amsterdam,
aici subliniindu-se faptul că orice persoană, cetățean european are libertatea de a accesa liber și
gratuit documentele și actele publice ale instituțiilor europene.
Identic ca în doctrina națională, instituția cetățeniei prevede atât drepturi cât și obligații,
excepție nefăcând nici cetățenia europeană. Chiar dacă, Tratatul de la Maastrich a definitivat
drepturi și libertăți supranaționale, în același timp s-au impus și niște condiții, limitări, le putem
numi și obligații, instituite de unele state membre ale Uniunii Europene.
Diferențele legislative dintre statele membre în ceea ce privește dobândirea şi retragerea
cetățeniei, unele dintre ele recunosc sistemul jus sanguinis, prin care dobândirea cetățeniei se
realizează prin descendență( legătura de sânge), iar alte state recunosc principiul jus soli prin
3
Mihaela Vrabie, ”Cetățenie și drepturi europene”, Editura Tritonic, București, 2007, pag. 44
4
Idem 3, pag. 44
care dobândirea cetățeniei se realizează din punct de vedere teritorial, orice copil născut pe
teritoriul statului ce aplică acest principiu este considerat cetățean propriu, constituie o oarecare
problemă pentru că din aceste situații reies cele mai multe cazuri de apatrie sau de dublă
cetățenie, care nu sunt cazurile cele mai favorabile în ceea ce privește statutul unei persoane ca
cetățean al unui stat.
Unul dintre scopurile instituirii cetățeniei europene a fost acela de a îmbunătăți situația
persoanelor imigrante sau a apatrilor, prin conferirea mai multor drepturi și libertăți cetățenilor și
dobândirea unei cetățenii printr-o modalitate mai lejeră, acest lucru neîntamplându-se.
Din acest motiv, una din direcțiile de dezbatere în legătură cu statutul juridic de cetățean
european este tocmai garantarea accesului direct la euro-cetățenie pentru imigranți și refugiați,
fără să se mai treacă neapărat prin cetățenia recunoscută de naționalitățile statelor membre ale
Uniunii Europene.5
Odată cu revizuirea tratatelor constitutive ale uniunii ori noi decizii ale Comisiei
Europene, aceasta fiind instituția ce se ocupă cu reglementarea noțiunii de cetățenie și
implicațiile acesteia, instituția cetățeniei ar putea dobândi noi valențe sau modificări, datorită
procesului de evoluție în care se află. Pentru a legifera și reglementa noțiunea de cetățenie, s-a
adoptat Convenția europeană asupra cetățeniei, adoptată la Strasbourg în 1997 și ratificată de
România în 2007, odată cu aderarea la Uniunea Europeană. Această convenție definește noțiunea
de cetățenie și acordă atenție apatriei, precizând că este situația nefavorabilă în care se poate afla
o persoană și că trebuie evitată.6
Printr-o manieră interesantă, Tratatul de la Lisabona a formulat și a introdus o nouă
modalitate de participare cetățenească la deliberările instituțiilor Uniunii Europene, respective
inițiativă cetățenească, acest lucru presupunând ca un număr de un million de cetățeni din toate
statele membre să propună direct Comisiei Europene o initiativă de interese.
Instituțiile Uniunii Europene au început să considere cetățenia ca pe o priorotate politică,
totul începând de la raportul francezului Alain Lamasourre, acesta evidențiind problema
cetățeniei și importanța respectării drepturilor fundamentale ale cetățenilor.
Problema juridică a cetăţeniei se află printre primele locuri din punct de vedere al
importanţei pentru reglementarea statului de drept, datorită faptului că de numărul cetățenilor săi
5
Cezar Bârzea, ” Cetățenia Europeană” Editura Politeia SNSPA, București, 2005, pag. 49
6
Ioan Muraru, Gheorghe Iancu, Stefan Deaconu, Mihai Horia Cuc, ” Cetățenia Eropeană, Cetățenii, Străinii,
Apatrizii în dreptul românesc și european”, Editura All Beck, București, 2003
și atașamentul lor față de stat depinde forța și puterea statului. Statul, este cea mai importantă
instituție a societății, și totodată principala modalitate prin care cetățenia se poate manifesta,
datorită faptului că statul este compus din trei elemente constitutive cum ar fi: teritoriul, o
autoritate publică și populația, elementul de baza a cetățeniei. Fără populație, persoane, indivizi
care să alcătuiască factorul uman al statul și totodată a cetățeniei, această reglementare juridică
nu ar mai fi existat, nu ar mai avea suportul principal pe care să se bazeze.
 Bibliografie:

1. Bianca Selejan-Guțan, Drept constituțional și instituții politice, Editura. Hamangiu, București

2. Cezar Bârzea, Cetățenia Europeană, Editura Politeia SNSPA, București, 2005

3. Ioan Muraru, Gheorghe Iancu, Stefan Deaconu, Mihai Horia Cuc, Cetățenia Eropeană,
Cetățenii, Străinii, Apatrizii în dreptul românesc și european, Editura All Beck, București, 2003

4. Mihaela Vrabie, Cetățenie și drepturi europene, Editura Tritonic, București, 2007