Sunteți pe pagina 1din 5

Avantajele si dezavantajele Integrarii

in Uniunea Europeana

În raportul din 2003, întocmit de parlamentara europeana Emma Nicholson, se


menţionează că „ finalizarea negocierilor de aderare la sfarşitul lui 2004 şi integrarea in
2007, sunt imposibile dacă România nu rezolvă două probleme structurale: eradicarea
corupţiei şi punerea în aplicare a reformei”.
Principala slăbiciune a poziţiei Uniunii Europene în regiune rezidă din faptul că
nu are o politică diferenţiată cu fiecare tara membra, ci încearcă o abordare generală, în
condiţiile în care situaţia şi poziţia fiecărui stat este diferită (ceea ce se poate spune şi
despre statele membre ale Uniunii). Singurul capitol la care Uniunea Europeană are un
avantaj este faptul de a fi semnat Acorduri de Parteneriat şi Cooperare cu Armenia şi
Azerbaidjan şi chiar un Plan de Acţiune Comun cu Georgia în cadrul Politicii Europene
de Vecinătate, care este considerat de administraţia de la Tbilisi un prim pas către
aderarea la Uniunea Europeană.
Un rol important pentru apropierea statelor europene şi pentru demararea
procesului de integrare în accepţiunea lui actuală îi este atribuit lui Jean Monnet, datorită
căruia s-au făcut primele demersuri în scopul realizării unei noi unităţii europene. Acesta
îndeplinind funcţia de şef al Organizaţiei naţionale a planificării din Franţa, a propus ca
producţia de cărbune şi oţel din Franţa şi Germania să fie administrată de către un
organism supranaţional.
Libera circulatie a persoanelor (lucratorilor) in cadrul statelor membre ale
Uniunii Europene, a fost eliminat controlul la granite al cetatenilor comunitatilor
europene, nefiind supusi unor cerinte sau formalitati speciale. Teoretic, beneficiaza de
acest drept orice cetatean european. Practic, cetatenii noilor membrii ai Uniunii Europene
(inclusiv Romania) pot fi supusi unor masuri tranzitorii care pot limita pe accesul pe piata
muncii din vechile state membre pentru o perioada de maximum 7 ani. Limitarile pot fi
complete (se pot referi la toti lucratorii provenind din noul stat membru) sau partiale (pot
fi acceptate anumite categorii profesionale).
Libera circulatie a marfurilor. Prin Tratatul de înfiinţare a CEE încheiat la
Roma, s-a pus bazele unei pieţe comune care aveau drept scop eliminarea barierelor
comerciale între statele membre. Prin acest act se urmărea o cât mai mare liberalizare a
schimburilor de bunuri între statele semnatare printr-o uniune vamală. Piata comuna se
instituie treptat in decursul unei perioade de tranzitie de doisprezece ani.
Comunitatea se intemeiaza pe o uniune vamala care cuprinde ansamblul
schimburilor de marfuri si care implica interzicerea, in relatiile dintre statele membre, a
taxelor vamale la import si la export si a oricaror taxe cu efect echivalent, precum si
adoptarea unui tarif vamal comun in relatiile cu tarile terte. Dispozitiile se aplica
produselor originare din state membre, precum si produselor provenind din tari terte.
Libera circulatie a serviciilor. Statele Membre trebuie să se asigure că principiul
dreptului de stabilire şi al liberei circulaţii a serviciilor pe întreg teritoriul Uniunii
Europene nu este restricţionat de legislaţia naţională. În unele sectoare acquis-ul prevede
reglementări armonizate care trebuie respectate în scopul funcţionării pieţei interne;
aceasta priveşte în principal sectorul financiar (sectorul bancar, asigurări, servicii de
investiţii şi pieţe de capital), dar şi unele profesii specifice (meşteşugari, fermieri,
comercianţi). De asemenea, trebuie respectate reglementările armonizate cu privire la
protecţia datelor cu caracter personal şi unele servicii ale societăţii informaţionale.
Libera circulatie a capitalurilor. Statele Membre trebuie să înlăture toate
restricţiile din legislaţia naţională cu privire la mişcările de capital dintre ele, dar şi dintre
acestea şi ţări terţe (cu câteva excepţii), şi să adopte reglementările UE în scopul garantării
unei funcţionări corespunzătoare a plăţilor trans-frontieră şi a transferurilor tuturor formelor
de capital. Domeniul „Agricultură” acoperă un număr mare de reguli, majoritatea direct
aplicabile. Corecta aplicare a acestor reguli şi implementarea lor efectivă de către o
administraţie publică eficientă sunt esenţiale pentru funcţionarea Politicii Agricole
Comunitare. Aceasta include înfiinţarea unor sisteme de management ca o agenţie de
plăţi şi Sistemul Integrat de Administrare şi Control, precum şi capacitatea de a
implementa acţiuni necesare dezvoltării rurale. Pentru a dobândi calitatea de membru al
Uniunii este necesară integrarea într-o serie de organizaţii comune de piaţă pentru o gamă
largă de produse, incluzând aici culturi arabile, zahăr, produse animale şi culturi
specializate. În final, acest capitol acoperă regulile detaliate din sectorul veterinar,
esenţiale pentru menţinerea sănătăţii animalelor şi siguranţei alimentare în cadrul pieţei
interne, precum şi din sectorul fitosanitar, cu probleme precum calitatea seminţelor,
organisme dăunătoare şi produse de protecţie a plantelor.
2. Dezavantajele Integrarii
Fiecare stat, mai mult sau mai puţin puternic, luptă pentru a-şi atinge scopurile, iar
aceste scopuri nu vor fi niciodată în mod egal cu toată lumea pentru a se menţine pace şi
înţelegere. Statele devin tot mai democratice, luptă pentru drepturile omului, dar în esenţă
realitatea este cu totul alta
Romania vede în relaţia cu Uniunea Europeana şansa extraordinară de a invinge
capcana înapoierii şi realizarea aspiraţiei seculare de modernizare, integrarea ne-ar pune
la adăpost de instabilitatea şi perturbaţiile din restul spatiului mondial. Totuşi creşterea
economica susţinută este un fenomen foarte rar întilnit . In Europa Occidentală, Irlanda
este cazul cel mai interesant. Este adevarat ca Spania, in special, şi Portugalia au
cunoscut evoluţii schimbate în bine după sfarsirea dictaturilor – a lui Franco şi, respectiv,
Salazar - , dar nici una dintre ele nu a înregistrat rate de creştere ca în Irlanda.
Pentru Romania este: în lipsa unor instituţii adecvate şi a unei politici publice
responsabile, îi va fi practic imposibil să cunoască dezvoltarea economică rapidă de care
are nevoie, iar fără o astfel de dinamică îi va fi din ce în ce mai dificil să se alature
clubului ţărilor europene prospere. Romania are un venit pe cap de locuitor ce reprezintă
cca. 27-28% din media Uniunii Europene fiind în acelaşi timp o ţară cu o populaţie
relativ mare (în raport cu standardele europene).
De ani de zile, unii oameni politici din Uniunea Europeană şi lideri de opinie din
ţările vest-europene discută pe marginea avantajelor şi costurilor lărgirii Uniunii.
Probleme care revin în mod recurent in dezbatere privesc:
- migraţia masivă, care ar periclita locurile de muncă in Occident, în condiţiile în care
somajul este ridicat şi acum poate fi accentuat de încetinirea activităţii economice;
- concurenţa din partea unor ţări cu un capital uman deloc de neglijat şi cu costuri ale
forţei de munca mult mai scazute;
- migrarea unor intreprinderi în Europa Centrală si de Răsărit, ceea ce ar creşte şomajul
în Vest;
- concurenţa în domeniul agriculturii, în condiţiile în care fermierii reprezintă un lobby
puternic în ţările occidentale;
- nu în cele din urmă, bugetul federal al primirii în Uniunea Europeană a unor state relativ
sarace ,care ar deveni consumatoare de ajutoare (pentru agricultură şi dezvoltare
regională).

Avantajele integrarii:
- libera circulatie a persoanelor (lucratorilor) ce au posibilitatea de a lucra in orice
stat membru al Uniunii Europene;
- libera circulatie a marfurilor- exportul marfurilor in statele comunitare fara taxe
vamale;
- libera circulatie a capitalurilor;
- libera circulatie a serviciilor;
- posibilitatea cetatenilor de a efectua proiecte de finantare pentru a primi sume
subtantiale de la Uniunea Europeana in vederea sustinerii unor afaceri.

- beneficiul apartenentei la o mare familie de natiuni şi la securitatea pe care această


apartenentă o conferă;
- oporunitatea participării la cea mai mare piată unică din lume, cu toate posibilitătile
legate de creşterea economică şi crearea de locuri de muncă;
- consolidarea ireversibilă a reformelor economice şi politice realizate după 1989;
- facilitarea accesului la Fondurile Structurale destinate dezvoltării regiunilor mai putin
prospere ale Uniunii, fonduri care s-au dovedit benefice pentru tări ca Irlanda sau
Portugalia, în primii ani după aderare.

Dezavantajele integrarii:
Exista persoane care cred ca aderarea la UE ar conduce la o pierdere de suveranitate si
identitate nationala sau se tem ca tara va deveni mai vulnerabila in conditiile concurentei
din Piata unica europeana.
 In urmatorii cinci ani, Romania va trebui sa cheltuiasca peste 25 de miliarde de euro
pentru a atinge standardele Uniunii Europene. Cea mai mare parte a acestei sume va fi
platita de cetatenii si firmele din Romania. Costurile aderarii, pe care romanii le vor
suporta, sunt costuri publice (care vor fi acoperite din bugetul de stat), costuri private (ce
vor fi suportate de societatile comerciale) si costuri individuale (ce vor fi platite de
fiecare cetatean roman, pentru reforma sistemului de pensii, pentru reconversie
profesionala, pentru un alt standard de viata). 
Teoretic sunt foarte multe dezavantaje explicate de oamenii de stiinta si de cei
care isi desfasoara activitatea in acest sistem- cateva din ele au fost mentionate mai sus-,
insa practic nu suntem afectati de intrarea in Uniunea Europeana. Poate ca Romania sau
mai bine spus cei care conduc aceasta tara, fac totul sa fie intr-o ordine bine stabilita de
ei. In fiecare zi suntem coplesiti de regulile adoptate de cei ce ne conduc tara, ne fac sa
fim din ce in ce mai ocupati si raportand sistemul nostru cu celelate state comunitare ne
dam seama ca nu Uniunea Europeana e de vina ci chiar oamenii de la putere din tara
noastra. Toate aceste decizii luate in ultima vreme in Romania a afectat substantial
cetateanul.

S-ar putea să vă placă și