Sunteți pe pagina 1din 1

Viitorul literaturii va coincide cu viitorul umanității

”Literatura reprezintă specificitatea umană în cel mai înalt grad”, fiind


rezultatul exprimării sentimentelor și gândurilor noastre sub o formă
artistică, diferențiindu-ne față de celelate specii faunistice.
”De la Homer până la Tolstoi” aceast compartiment al artei a evoluat
semnificativ, curente literare apărând în fiecare secol, ca de exemplu:
umanismul, clasicismul, iluminismul, realismul, naturalismul și altele.
Toate acestea fiind posibile, doar cu ajutorul acelor apostoli ai
literaturii, numiți și scriitori. Ei au contribuit de-a lungul istoriei în a
reprezenta sentimentele umanității din acele perioade sub diferite
forme literare, omul fiind cea mai dezvoltată creatură, cu capacitatea
de a-și da frâu liber imaginații, creând ”frumosul”, fiind și sursa
principală de inspirație a tuturor operelor.
Această artă a compozițiilor scrise, fiind în strânsă concordanță cu
omenirea, a evoluat și va evolua în continuare, coincidând cu viitorul
umanității. Susțin această afirmație, deoarece beletristica a avut mereu
o influență asupra cititorilor, la fel ca toate formele de artă existente,
fiecare perioadă a literaturii fiind unică și specială, făcându-ne să o
apreciem la maximul potențial. Aceasta fiind și o formă de comunicare
către societate, permițând dezvoltarea relațiilor umane și a convețuirii
cu progrese și evoluție în orice domeniu.
În concluzie confirm faptul că literatura este o parte din evoluția
omului, ce mereu a coincis cu soarta acestuia de-a lungul trecutului și
va coincide în viitor odată cu evoluția acestuia , fiind sursa de idei ale
celor mai ilustre personalități asupra umanității.
Alexei Maxim, Cl.11R1

S-ar putea să vă placă și