Demonstrati ca o opera literara studiata este nuvela !

Nuvela este specia genului epic, in proza, cu actiune mai dezvoltata decat a schitei, dar mai simpla decat a
romanului, cu o intindere medie, nuvela fiind mai lunga decat schita, dar mai scurta decat romanul, cu un numar
mai mare de personaje decat al schitei dar mai mic decat al romanului, si care determina conflicte puternice (interne
si/sau externe). Accentul cade asupra personajelor in detrimentul actiunii.
Genul epic este obiectiv , autorul isi transmite gandurile si sentimentele in mod indirect, prin intermediul
personajelor si al actiunii. Subiectul operei epice este structurat pe cele cinci momente ale subiectului operei
literare : ( expozitiune , intriga , desfasurarea actiunii , punctul culminant si deznodamantul ). Intalnim toate cele
trei moduri de expunere , dar predomina naratiunea. Relatarea faptelor se realizeaza de catre narator , care
este vocea autorului’’.Opera epica este structurata in capitole , parti sau volume . Mai rar , operele epice sunt
structurate in versuri . In opera epica intalnim unul sau mai multe conflicte.
I. Slavici (1848-1925), unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii romane, alaturi de M. Eminescu, I.
Creanga si I.L.Caragiale, a scris: basme: Florita din codru, Zana zorilor etc, nuvele: Moara cu noroc, Budulea
Taichii, Padureanca, Popa Tanda etc, romane: Mara, Din batrani etc, memorii: Lumea prin care am trecut, Amintiri,
piese de teatru: Fata de birau, Gaspar Graziani etc.,dar a si editat mai multe ziare si reviste: Vatra, Tribuna etc.
Partea cea mai apreciata a operei sale o constituie insa nuvelele, aparute in 1881 in volumul: Novele din popor.
Temele nuvelelor sunt, preponderent, din lumea satului.
Scrisa in 1873 si citita in anul urmator la Junimea, nuvela Popa Tanda apare in revista Convorbiri literare in
1875.
TITLUL este constituit din substantivul comun ”popa”, nume de profesie si substantivul propriu’’Tanda’’,
( porecla data preotului Trandafir de satanii din Saraceni), un derivat regresiv de la verbul ”a tandali’’(=a pierde
vremea umbland de acolo pana colo, fara rost). Porecla este nemeritata deoarece’’tandalitura’’ preotului avea drept
scop schimbarea vietii satenilor, sa munceasca pentru a se bucura de ea, dar,”dupa atata tandalitura oamenii i-au pus
numele<<Popa Tanda>>. Apoi Popa Tanda a si ramas.”
TEMA este de inspiratie rurala, din lumea in care se pastreaza inca valorile morale. Omul ii poate schimba pe
semenii lui prin exemplul personal, si, numai prin munca cinstita isi poate construi o viata imbelsugata si poate fi
fericit. Nuvela este construita”pe ideea ca viata merita sa fie traita prin placerile firesti pe care le ofera”, fiind
totodata o ilustrare a ideii morale ca”omul sfinteste locul” (Pompiliu Marcea).
COMPOZITIONAL nuvela e impartita in trei parti, iar continutul e structurat pe cele cinci momente ale
subiectului. Structura narativa presupune inlantuirea, ea prezinta evenimentele in ordinea desfasurarii lor, pe un
singur fir narativ.
Naratiunea este la persoana a III-a. Participarea afectiva a naratorului este redusa. El intervine cu pareri
personale in text, pe care le exprima la persoana I pl.:”nu e bine, oamenii se supara cand le luam caciula din cap”.
Alteori, autorul pare a se adresa unui presupus cititor:”ierte-l Dumnezeu pe dascalul Pintilie, pe parintele Trandafir,
sa-l tina Dumnezeu.” Interventiile naratorului au un caracter moralizator.
In nuvela Popa Tanda de I. Slavici se imbina preponderent doua moduri de expunere: descrierea si naratiunea.
Descrierea este folosita la inceputul si la finalul nuvelei, cand se face portretul parintelui Trandafir, se prezinta
imaginea satului Saraceni si gospodaria pe care si-o face preotul dupa cativa ani de preotie in Saraceni.
Nuvela incepe printr-o EXPOZITIUNE in care este prezentat direct personajul principal, infatisandu-i atat unele
insusiri, cat si originea lui. Preotul Trandafir este fiul dascalului Pintilie. Este casatorit si are doi copii. Initial
parohia lui este in Butucani, un sat mare si bogat. Spre deosebire de tatal lui, el este sever si necomunicativ cu
oamenii din sat,si, de aceea satenii cer schimbarea preotului. Totodata cateva prezentari ale autorului anticipeaza
evenimentele si situatiile prezentate in nuvela: ”Aduna din multe si face din nimica ceva. Strange, drege si culege,
ca sa aiba pentru sine si pentru altii.”
Tot in expozitiune este prezentat locul de desfasurare a actiunii: satul Saraceni, asezat in Valea Seaca, un sat cu
nume predestinat, in care casele arata jalnic, curtile nu au garduri, biserica sta sa cada, iar pamanturile se
paraginisera. Timpul nu este specificat, dar se deduce perioada patrunderii in lumea satului a relatiilor capitaliste
care le ofera satenilor posibilitatea de a-si valorifica bunurile, adica sfarsitul sec. al XIX-lea/inceputul sec. al XX-
lea. Durata actiunii se intinde pe o perioada de peste zece ani:”In vremea asta parintele Trandafir a imbatranit cu
zece ani.”
 Preotul constata de la inceput starea de saracie lucie a oamenilor si, implicit, a satului, dar se hotaraste sa
ramana in localitate si sa-i schimbe pe sateni.
Aceasta hotarare (”Isi puse doar de gand ca sa faca din poporenii sai oameni harnici.”) constituie INTRIGA
actiunii, cauza care declanseaza desfasurarea intamplarilor viitoare.
In DESFASURAREA ACTIUNII aflam ca, pentru a face din sateni oameni harnici, parintele Trandafir incepe
cu predica, impresionandu-i, dar fara efecte in plan practic, continua cu sfatul. Initial oamenii il asculta, discuta cu
el, dar nu ii urmeaza sfaturile. Preotul devine din ce in ce mai insistent. Se duce pretutindeni dupa sateni. Acestia
cauta sa se ascunda de el. Atunci preotul apeleaza la batjocura. La inceput oamenii considera batjocurile lui niste
glume si reactioneaza ca atare, apoi il poreclesc ”Popa Tanda”. Preotul incearca si cu ocara, dar totul este
zadarnic. Ba mai mult decar atat, satenii, deranjati de insistenta preotului vor sa scape de el, dar episcopul ii da
dreptate lui Trandafir si nu-l muta in alt sat.
Conflictul exterior este intre preot si satenii din Saraceni. Taranii din Saraceni considera ca preotul Trandafir ii
agreseaza cu sfaturile si cu atitudinea lui moralizatoare. Practic, conflictul intre preot si enoriasi se naste din modul
diferit in care fiecare isi planuieste viitorul.
Conflictul interior este mai bine individualizat si consta in felul in care Trandafir isi asuma initial rolul de preot;
din perspectiva lui, preotul trebuie sa educe oamenii prin orice mijloace, iar oamenii trebuie sa munceasca pentru el.

Situatia cea mai tensionata o traieste preotul cand i se imbolnaveste sotia, constata ca are acum patru copii, ”o
casa numai harb: prin pereti se furisa neaua, cuptorul afuma si acoperisul era tovaras cu vanturile, iar hambarele
goale, punga desarta si sufletul necajit.” Este un moment cheie in evolutia lui. PUNCTUL CULMINANT il
reprezinta constatarea acestei situatii disperate si invocarea ajutorului divin, se duce la biserica, ingenuncheaza,
plange si se roaga lui Dumnezeu, ”Din gura lui numai trei cuvinte au iesit: <<Puternice Doamne! Ajuta-ma!...>>”
Cugetand asupra situatiei dificile ivite, preotul procedeaza in mod practic, pentru rezolvarea acesteia pe calea
exemplului personal. Mai intai isi repara propria casa, isi imprejmuieste curtea cu gard si face cateva straturi pe care
le cultiva cu zarzavaturi. Apoi seamana porumb pe langa gard si imprejurul straturilor, dar si in spatele casei,
folosindu-se de un plug, un cal si doi boi imprumutati de la sateni. Incepe sa-si gospodareasca terenurile de la
marginea satului si, din zestrea sotiei isi cumpara un car si doi cai, cu care, ajutat de clopotar, isi lucreaza
pamanturile. Se apuca de impletit lese, din care mai si vinde, reusind sa-i antreneze la aceasta munca si pe unii
dintre sateni. Oamenii se mira, la inceput sunt invidiosi, iar apoi incep sa lucreze si ei dupa exemplul dat. Intregul
sat este angrenat in aceasta actiune. Impreuna renoveaza biserica. Eforturile preotului incep sa-si arate roadele.
Partea a treia a nuvelei cuprinde DEZNODAMANTUL si infatiseaza parca un alt spatiu, un alt decor decat cel
de la inceput, pentru ca, desi este vorba tot de satul Saraceni, de data aceasta este de nerecunoscut. Din departare se
zaresc o biserica frumoasa, gradinile intesate cu pomi, casa preotului, scoala, primaria si casele instarite si curate
ale satului.
Desi toate s-au schimbat, parintele a ramas acelasi om ”verde, vesel si harnic”, numai parul si barba ii tradeaza
varsta. El a devenit bunic, ii rasfata pe nepoti si traieste la batranete satisfactia ca a reusit sa-i schimbe pe sateni,
care comenteaza cu admiratie ca: ”este omul lui Dumnezeu”, urandu-i sanatate si viata lunga: ”Tine-l, Doamne, la
multi ani.”
Popa Tanda este o nuvela fiindca exista un singur fir narativ: strategiile preotului Trandafir menite sa-i
determine pe sateni sa devina harnici si intreprinzatori. Ea urmareste destinul unui personaj, preotul Trandafir, care
traieste un dublu conflict, interior si exterior. Accentul cade pe caracterizarea personajelor. Preotul Trandafir este
caracterizat direct si indirect prin gesturi, cuvinte, fapte, relatii cu ceilalti. Participarea afectiva a naratorului este
redusa. Naratiunea este la persoana a treia.
Morala operei este una de inspiratie popular-crestina: roadele omului sunt faptele, nu vorbele.
Ioan Slavici a introdus in scrierile sale oralitatea de tip popular inaintea lui Ion Creanga. Analiza psihologica
este una de mare finete: ”Povestitorul vede oamenii lui dinlauntru, in sentimente sau in crizele lor morale, ba chiar
in procesele lor intelectuale.” (Tudor Vianu)
In intregimea ei, nuvela serveste unei idei morale: aceea ca prin munca si harnicie oamenii scapa de lipsuri, ca
omul este cel care sfinteste locul, asa cum marturiseste insusi autorul: ”In gandul meu, rostul scrierii a fost
totdeauna indrumarea spre o vietuire potrivita cu firea omeneasca. Asadar, oamenii trebuie sa stie sa-si duca
existenta ca oameni adevarati pe care sa-i legitimeze propriile fapte.”(I. Slavici)