Diferențe în manifestarea personalității

Să ne reamintim faptul că fiecare ființă umană este unicat. Este , însă , de necontestat faptul că toți
oamenii manifestă structuri de personalitate cu caracteristici comune. Astfel, la toți oamenii temperamentul este
responsabil de natura reactivității și a autocontrolului, inteligența dă măsura rapidității și calității adaptării la nou, iar
caracterul acționează ca un ,,administrator” al personalității: alege și orientează resursele personale în funcție de o mare
variabilitate de factori, inclusiv situaționali. Psihologia diferențială se ocupă de analiza variabilității umane, pe care o
urmărește sub aspectul cauzelor, al formelor și dispersiei ei pe categorii de procese, funcții sau trăsături psihice, în
legătură cu o multitudine de variabile: vârstă, sex, ocupație, nivel de școlarizare, mediu familial și educațional, statut
social, cultură de apartenență etc.

Cei mai multi dintre cercetători admit ipoteza potrivit căreia diferențele individuale de comportament țin
de diferentele determinate genetic în organizarea creierului. Cercetările au confirmat normalitatea dualității cerebrale,
astfel emisfera stanga este specializată în analiză, prelucrare secvențială și integrare categorială a informației, în
realizarea activității verbal semantice, în timp ce emisfera dreaptă operează prin sinteză și globalizare, prelucrează
informația despre relațiile spatiale și realizează o activitate intuitivă de construire a imaginii. În condiții de normalitate,
activitatea celor două emisfere este complementară, interactivă, unitară.

S-a constatat, la organele de simt perechi, că una dintre componente (ochi, nară, ureche etc. și, deci,
centrii corticali corespunzători dintr-o emisferă cerebrală) este mai putemică sau dominantă în raport cu cealaltă. Faptul
cel mai cunoscut este cel al mâinilor la care dominantă, de regulă, este mâna dreaptă.

Creșterea, maturizarea și dezvoltarea ființei umane sunt elemente stadiale ale formarii personalității, în
fiecare etapă de vârstă existând aspecte specifice care o diferențiază de celelalte vârste, aceste aspecte manifestându-se
diferit și la nivel de personalitate.

În dezvoltarea personalității, își manifestă influența trei categorii de potențe ereditare de natură
anatomofiziologică și anume: particularitatile analizatorilor, particularitatile sistemului nervos central și instinctele.
De-a lungul vieții omului au loc diverse schimbări fizice, psihice, sociale și culturale. Aceste transformări cunosc atât o
curbă ascendentă, cât și o curbă descendentă. Viteza de schimbare la cele două extreme ale curbei este foarte mare, ea
crește în primii ani de viață și manifesta o involuție în ultimii ani de viață. Structura acestor schimbări este foarte inegală
pentru diferite caracteristici, procese și însușiri psihice. Astfel, în copilărie dezvoltarea inteligenței și a cunoștințelor
influențează dezvoltarea personalității, în pubertate și adolescență dezvoltarea personalității influențează dezvoltarea
inteligenței, iar în fazele de involuție (în special la perioada de bătrânețe), destructurarea intelectuală influențează
destructurarea afectivă care la rândul ei influențează structurile de personalitate. Fără indoială, diferențele, manifestate
la nivelul personalității, determină manifestarea noastră unică, originală. În absența unei veritabile cunoașteri de sine
procesul de definire a identității va cunoaște diferite distorsiuni care nu vor permite realizarea tuturor posibilităților
proprii.

Drept concluzie se poate reține că, în cazul personalității, nu putem vorbi de identitatea a două persoane,
nici chiar în cazul gemenilor monozigoți și nici chiar -în ipoteza încă îndepărtată- a clonării umane. Problema se pune în
termeni de asemănare. Fiecare dintre noi se aseamănă pentru anumite caracteristici (mers biped, limbaj articulat etc.)
cu toți ceilalți oameni (același tip temperamental, aptitudini asemănătoare etc.) și, în același timp, este la fel cu nimeni
altul.