Preleg.

5-6
DEZVOLTAREA PSIHICULUI IN ONTOGENEZA. Stadialitate. Caracteristici.
1. Factorii dezvoltarii psihice: ereditatea, mediul, educatia.
2. Stadiile dezvoltarii psihice in ontogeneza.
3. Stadialitatea cognitiva (J. Piaget)
4. Stadiile dezvoltarii morale, dupa L. Kohlberg
5. Stadiile psihosociale ale ciclului vietii, in teoria lui E.Erikson
6. Caracteristicile vrstelor scolare.
1. Factorii dezvoltarii psihice.
Dezvoltarea psihica in ontogeneza consta in ansamblul schimbarilor succesive si
coerente,al transformarilor cantitative si calitative prin care procesele psihice capata un
continut tot mai bogat,se diversifica si se restructureaza la nivele din ce in ce mai inalte
iar insusirile psihice (trasaturile de personalitate) se cristalizeaza,devin tot mai stabile si
mai integrate intr-o anumita structura a personalitatii,specifica fiecarui individ.
Perspectiva ontogenetica se focalizeaza,in principal,pe evolutia unui individ de la nastere
si pana la completa maturizare si dezvoltare a sa,sub aspect bio-constitutional,psihic si
social-cultural insa,dintre aceste trei planuri,cele mai definitorii pentru fiinta
(gr.,ontos=fiinta) umana sunt ultimele doua.
Astfel,potentialul individului se amplifica nu numai prin cresterea capacitatii sale
operationale asupra mediului inconjurator (dezvoltarea aptitudinilor,a capacitatilor de
achizitie,prelucrare
,stocare,reactualizare,interpretare
si
comunicare
a
informatiilor,dobandirea priceperilor si deprinderilor utile unei activitati eficiente etc),dar si
prin conturarea unei perspective generice asupra lumii materiale si sociale,respectiv prin
formarea si asumarea unei anumite conceptii despre viata,a unei anumite mentalitati.
Mentalitatea trebuie vazuta nu numai ca un "mod de organizare a activitatii intelectuale
considerata din punct de vedere al structurilor logice si al valorilor valorilor afective
directoare,cum sunt convingerile si credintele" (P.P.Neveanu,l978) dar si prin caracterul
implicit de energizare, dinamizare a comportamentului persoanei.Incluzand valorile
principale pe care un individ le apreciaza (atitudini,in primul rand,dar si interese, motive
si sentimente dominante),"mentalitatea guverneaza conduita omului in fiecare zi,imprima
directia,sensul eforturilor sale" (A .Cosmovici,T.Rudica,1989).
Asadar,simplificand lucrurile,am putea spune ca in urma trecerii prin primii 20-25 ani ai
vietii,individul care a beneficiat deja de o experienta personala de viata si de o educatie
in cadrul social neinstitutionalizat (educatie nonformala) si institutionalizat (educatie
formala),se alege cu un anumit nivel de "competenta" (capacitate intelectuala si
instrumentala)
si
cu
o
anumita
"mentalitate"
(conceptie
despre
lume,convingeri,credinte,interese,aspiratii etc).
Care sunt factorii care concura,pe de o parte, la dezvoltarea armonioasa a vietii
psihice,la maturizarea si integrarea sociala a individului iar,pe de alta parte,fac ca
"formula" in care se incheaga si se exprima personalitatea cuiva sa fie sa fie totusi
particulara,distincta ?
a) Ereditatea (hereditas=mostenire). Este un fenomen natural,prin care parintii transmit
descendentilor lor un complex de informatii genetice definitorii pentru specia
1

respectiva,asigurandu-se astfel functiile de autoreproducere si autoconservare a

caracteristicilor speciei.Variabilitatea este functia care asigura efectuarea unor schimbari
in continutul informatiilor transmise ereditar.Ea se sprijina pe capacitatea organismelor de
a retine acele organizari morfo-functionale care s-au dovedit eficiente in efortul de
adaptare la mediu si a le incorpora in nucleul caracteristicilor transmise ereditar.
Jean Piaget spunea ca este cu neputinta de a trasa o granita fixa intre ceea ce este
innascut si ceea ce este dobandit fiindca intre acestea doua se afla zona esentiala a
autoreglarilor specifice dezvoltarii.Aceste autoreglari prezinta trei caracteristici reunite:de
a constitui conditia prealabila a transmisiilor ereditare,de a fi mai generale decat
continutul acestora din urma si de a ajunge la o necesitate de forma superioara
(Epistemologia genetica,1973).Astfel,prin aceste autoreglari generale se va stabili
permanent un raport intre ceea ce serveste conservarii unei structuri si ceea ce este util
evolutiei sale dintr-o perspectiva normativa.Reglarile comporta inca de la pornire
deosebirea dintre normal si anormal ,cu tendinta de a face sa primeze normalul.
Genotipul este ansamblul caracterelor transmise ereditar,prin aportul moleculelor de
ADN si ARN din compozitia genelor.Acesti acizi nucleici sunt constituentii esentiali ai
lanturilor de gene care alcatuiesc cromozomii.Universul nostru genetic este constituit din
46 de cromozomi,doua seturi haploide,fiecare format din 23 de cromozomi care poarta
intre 60 000 si 70 000 de gene.Fiecare din noi are o combinatie cu totul particulara de
gene care face din noi un fenomen unic in istoria vietii,noi vom avea un destin unic,ne
vom adapta sau nu circumstantelor ambientale...foarte probabil vom intra in granitele
firesti ale variabilitatii speciei noastre (vezi rev. Psihologia,5/1995).
Fenotipul reprezinta ansamblul caracteristicilor vizibile la un organism,este produsul
unei actiuni indisociabile intre factorii ereditari si influienta mediului,este-daca ne referim
la om-maniera specifica in care s-a construit personalitatea sa,pornind de la zestrea
ereditara si suprapunand peste ea influientele formative ale mediului socio-cultural.
Fiecare dintre noi reprezinta un fenotip. Ori,dificultatea majora in identificarea zestrei
ereditare o constituie tocmai faptul ca observatiei nemijlocite nu-i este accesibil decat
fenotipul,adica un genotip modificat,modelat de mediul fizic si socio-cultural.Daca in
privinta ereditatii fizice (culoarea parului,ochilor sau pielii,forma nasului,urechilor,dintilor
sau amprentelor digitale,forma si dimensiunile corpului sau capului s.a.) influienta
mediului socio-cultural este de neglijat,nu acelasi lucru se poate spune despre rolul
acestui mediu in dezvoltarea si restructurarea progresiva si sistemic-autoreglatoare a
proceselor psihice cognitive,afective,volitive sau instrumental-praxiologice si,in special,in
cristalizarea trasaturilor de personalitate caracteriale(atitudini fundamentate pe motivatii
majore,sentimente
sau
interese
dominante,reprezentari
sociale,pe
convingeri,credinte,fenomene social-normative).
Daca in cazul insusirilor fizice se poate vorbi efectiv de o transmitere ereditara de
"insusiri",in cazul fenomenelor psihice nu se poate vorbi decat despre disponibilitati
esentiale,despre predispozitii extrem de plastice si polivalente,care pot face trimitere,sub
influienta directoare a mediului,spre manifestarea unor diferite trasaturi sau insusiri
psihice.Practic nu se poate vorbi de existenta unor predispozitii decat in urma procesului
de dezvoltare si maturizare a sistemului nervos,care are loc cu preponderenta in primii ani
ai vietii,numai in conditiile specifice ale actiunii mediului social. Se evidentiaza astfel
caracterul de "virtualitate" al oricarei dispozitii sau aptitudini intelese ca "substrat
constitutional al unei capacitati, preexistand acesteia din urma,care va depinde de
dezvoltarea naturala a aptitudinii, de formatia educativa,eventual,si de exercitiu ;numai
capacitatea poate fi obiectul unei aprecieri directe, aptitudinea fiind o virtualitate"
(H.Pieron, 1968) . Vizavi de termenii de aptitudine si capacitate ( sau abilitate, la englezi ),
mentionam ca, in psihologia romaneasca , prin "aptitudine" se face referire indeosebi la
2

dispozitii, predispozitii sau premisele anatomo-fiziologice, intelese ca premise naturale ale

aptitudinilor iar prin capacitate se intelege "aptitudinea plus castigul ei in cantitate si
calitate, venit prin exercitiu"(F.Stefanescu Goanga).
Prin ereditate se transmit in principal factori genotipici care tin de morfologia si
fiziologia organismului,adica o anumita conformatie si structura anatomica,un anumit tip
de metabolism si anumiti parametri de functionare ai glandelor cu secretie interna,anumite
caracteristici ale sistemului nervos central si periferic sau de dinamica
corticala,mecanisme
adaptative
fundamentale
precum
instinctele
de
nutritie,respiratie,aparare,reproducere s.a.
Se transmit astfel particularitati anatomo-fiziologice ale analizatorilor,utile in dezvoltarea
ulterioara a aptitudinilor speciale (potente,calitati ale vazului ,auzului, mirosului, gustului
etc),particularitati ce conditioneaza temperamentul (intensitatea,mobilitatea si echilibrul
proceselor nervoase fundamentale-excitatia si inhibitia) sau firea introvertita sau
extravertita,o plasticitate mai mare sau mai mica a scoartei cerebrale-favorizanta sau nu a
unei dezvoltari complexe a proceselor cognitive s.a.
Cat de importante sunt acestea in constructia personalitatii ? G.W.Allport spunea ca
temperamentul,ca si inteligenta si constitutia fizica desemneaza o clasa de materie prima
din care este modelata personalitatea,ca acestea se bazeaza foarte mult pe determinarea
genetica si de aceea constituie aspectele personalitatii care sunt cel mai dependente de
ereditate.(1991,p.45).
Privind alte aspecte ale personalitatii, putem mentiona ca ereditatea joaca un rol mai mic
in dezvoltarea memoriei, limbajului sau imaginatiei si un rol neinsemnat sau inexistent in
determinarea caracterului. Studiind gemenii mono- si bizigoti, R.Zazzo afirma ca
contributia ereditatii este mai mare in cazul functiilor psihice mai simple, legate nemijlocit
de structurile morfologice, decat in cazul proceselor psihice mai complexe ( memoria
logica, limbajul , gandirea s.a.) si ca gruparea functiilor psihice dupa criteriul dependentei
lor ereditare va corespunde unei clasificari in raport invers cu gradul lor de complexitate.
Rolul ereditatii a fost dintotdeauna mai vizibil, si mai pregnant decat al mediului, in
cazul indivizilor subdotati ( oligofreni ) sau al celor supradotati ( genii ), asadar in cazul
extremelor.
Oligofreniile sunt stri de inapoiere psihica globala (intelectuala, afectiva, volitiva) si
ireversibila datorat unor afectiuni cerebrale instalate in perioada intrauterina, in cursul
nasterii sau,uneori, in perioada copilariei. Aceste afectiuni marcheaza sever evolutia
individului, limitand-o la diferite grade de handicapare : a) idiotie, cand individul nu poate
asimila nici macar limbajul, varsta sa mintala (indiferent de cea cronologica) fiind de circa
doi ani ; b) imbecilitate, cand individul asimileaza un limbaj si deprinderi simple de
autoservire si munca specifice unei varste mintale de circa sapte ani; c) debilitate mintala,
corespunzatoare mentinerii unei varste mintale de circa opt-noua ani, care-i permite
individului sa fie educat in scoli speciale si sa presteze unele activitati utile.
Geniile, in schimb, sunt vazute ca persoane cu o dotare exceptionala, dotarea facnd
trimitere in primul rand la zestrea nativa si mai apoi la educatie si efort. Galton (1869) a
studiat, intre altele, familiile Bach si Mozart, care i-au servit sustinerii ideii ca, in cazul
geniilor, ereditatea joaca un rol primordial. In familia Bach, de exemplu , timp de 5
generatii, au fost 15 compozitori de talent ; J.S.Bach a avut 20 de copii din care au trait
doar 10, toti fiind plini de talent. Totusi, Robert Schuman a fost unic in familia sa ca talent,
caci, din 136 de membri studiati, nimeni altcineva nu s-a mai remarcat in acest sens.
Ramanand in acelasi domeniu, al aptitudinilor, mai consemnam faptul ca unii psihologi,
studiind corelatiile dintre inteligenta parintilor si copiilor, au afirmat ca aceasta aptitudine
generala s-ar datora ereditatii in proportie de 80 % .Tot pe baza unor teste de inteligenta
3

s-au emis pareri dupa care ar exista o superioritate nativa a unor clase sociale sau a unor
rase fata de altele. Obiectia de fond rezida tocmai in lipsa de discriminare intre ceea ce
reprezinta zestre sau disponibilitate nativa si ceea ce se datoreaza cresterii intr-un mediu
favorizant, influienta inegalitatii de acces la valorile culturale, la scoli sau mijloace
specifice de formare.
Cu alte cuvinte, masuratorile diferentiaza intre
fenotipuri si nu doar intre genotipuri. Iata un exemplu edificator : o fetita de doi ani care
apartinea unuei populatii indigene din Paraguay ( guayaquili ) - cu o civilizatie inapoiata,
care traia in padure si se hranea cu miere de albine salbatice, necunoscand agricultura,
ceramica sau metalele - a fost gasita de un etnograf francez si incredintata spre educare
mamei acestuia. Crescuta intr-un mediu de intelectuali francezi, ea a ajuns sa vorbeasca
mai multe limbi straine si sa faca cercetari etnografice.
Rolul ereditatii este mult mai vizibil in cazul comparatiei dintre om si animale. W.N.
Kellogg si L.A. Kellogg, psihologi americani, l-au crescut pe fiul lor Donald ( 10 luni)
impreuna cu puiul de cimpanzeu Gua ( 7,5 luni ). Dupa 9 luni de "educatie" Gua a ajuns
sa "inteleaga" circa 50 de cuvinte, sa manance din farfurie cu lingurita s.a. si s-a oprit aici.
Mediul si educatia nu pot dezvolta decat ceea ce este inscris ereditar, ca potente, in
individ.
b) Mediul. Este reprezentat de totalitatea factorilor externi, fie naturali ( climaterici,
de relief geografic, felul de imbracaminte, de adapostire sau natura alimentelor
consumate s.a. ), fie/si socio-culturali ( tipul de societate, modul de organizare sociala,
nivelul profesional, cultural si educational al societatii, traditiile, obiceiurile, normele si
modelele de comportare, ideile ,credintele si convingerile etice, filozofice, religioase etc ).
Psihogeneza copilului reclama ca prima necesitate prezenta mediului specific uman, a
climatului afectiv ( gingasie, dragoste, tandrete, acceptare, protectie ), a comunicarii si
relationarii, a modelelor de comportare specifice culturii sau civilizatiei umane. Influienta
mediului este extrem de importanta mai ales in primii ani de viata, adica in perioada critica
de maturare a sistemului nervos, altfel atrofierea scoartei cerebrale impiedica recuperarea
celui ce a ratat momentul socializarii.
In absenta mediului socio-cultural,omul rateaza nu numai posibilitatea de a-si
transforma o zestre nativa virtuala intr-o capacitate performanta dar rateaza chiar sansa
de a se umaniza. Sunt edificatoare,in acest sens cazurile copiilor abandonati de mici in
padure,lupizati. Redam in continuare, dupa M.Bejat (1971), cateva exemple semnificative.
Amala ( avand 18-24 luni) si Kamala ( de circa 8 ani) au fost gasite in 1920 traind intr-o
pestera din India, impreuna cu o haita de lupi. Erau complet lupizate : mergeau in patru
labe, urlau noaptea, se temeau de oameni sau de foc. Psihologul W.N. Kellogg, care s-a
ocupat de educatia lor, a constatat ca cea mica, Amala, a invatat intr-un singur an 50 de
cuvinte si parea a avea sanse de a fi recuperata, de a se umaniza. Din pacate a murit.
Cea mare insa, n-a reusit in cei noua ani pe care i-a mai trait decat sa capete un
comportament afectiv aproapa normal ( nu se mai temea de oameni, nu mai urla noaptea
etc.) fara sa fie in stare sa-si insuseasca in tot acest timp mai mult de 40 de cuvinte.
Ramu (pui de lup, in indiana) a petrecut printre lupi circa 9 ani. Recuperat in 1954, a
fost supus timp de 14 ani, cat a mai trait, unor cercetari si demersuri de umanizare
efectuate de medici si psihologi. Avea anomalii dentare, se temea de oameni si lumina,
fugea in patru labe, nu suporta imbracamintea, bea laptele lipaind cu limba s.a.. Doi
psihologi au incercat sa-l faca sa vorbeasca dar n-au reusit sa-l invete nici macar un
sunet.
c) Educatia. Este vazuta de unii specialisti ca fiind un al treilea factor al dezvoltarii
ontogenetice, pe motivul ca ea se desfasoara ca o interventie, ca proces intentionat,
planificat, organizat. Procesele de informare - instruire si de formare a personalitatii au loc
in institutii specializate unde continutul procesului educativ si ritmul sau programul
4

realizarii acestui proces sunt puse de acord cu legitatile dezvoltarii psihice ale copilului
sau tanarului, cu stadiile dezvoltarii ontogenetice - la care vom face referire ceva mai
incolo. Aceste aspecte sunt regasite cu preponderenta in conceptul de educatie formala,
care este un act pedagogic complex, programat, organizat, intentionat, constient si
indrumat prin care se efectueaza predarea (comunicarea) si invatarea ( dobndirea)
cunostintelor teoretice si practice intr-un cadru activ si interactiv profesor-elev, in institutii
educationale de stat si particulare.
In sens larg insa, conceptul de mediu include si educatia, caci aceasta se realizeaza
nu numai prin scoala ci si prin toti ceilalti factori sau agenti subscrisi mediului socio cultural : familie, grupuri sociale si profesionale diverse, mass-media. Avem in vedere
celelalte doua forme ale educatiei, nonformala si informala. Educatia nonformala se refera
la actele educationale realizate prin diverse alte institutii si activitati dect cele scolare
propriu-zise, precum mass-media ( radio, Tv, presa, teatru, cinematograf ), biblioteci,
muzee, expozitii, manifestari cultural- artistice s.a. In sfrsit, educatia informala cuprinde
influientele educationale spontane, involuntare, avnd grade diferite de constientizare si
momente de interventie neplanificate, accidentale sau conjuncturale, legate de : viata si
comportamentul stradal, deplasari in mijloacele de transport, calatorii, ntlniri si discutii
intmplatoare etc
Trebuie sa remarcam,de aceea, faptul ca o mare parte dintre dimensiunile sub care se
prezinta personalitatea (comportamentele rutiniere inglobate in "cei sapte ani de acasa",
conduitele si modelele comportamentale sociale si chiar profesionale, obiceiurile,
credintele, unele atitudini prin care este valorizat universul uman si material s.a.) sunt in
foarte mare masura formate in mediul extra - scolar. Tocmai datorita acestor motive, unii
cercetatori nu vorbesc decat de doi mari factori, ereditatea si mediul.
Acest mod de abordare este foarte justificat mai ales in cazul societatilor lipsite de o
educatie institutionalizata. Oferim, in acest sens, trei exemple preluate de H.J.Eysenck,
dupa Kinsey, Pomeroy si Martin (1948), si analizate de el vizavi de conceptele "normalnormalitate".
La populatia Arapesh ( Noua Guinee) atat barbatii cat si femeile prezinta trasaturi
feminine : manifesta comportamente de afectiune si incredere, nu cunosc sentimentul
competitiei, agresivitatea sau comportamentul dominant iar jocurile copiilor sunt
noncompetitive. La canibalii Mundugumor ( Noua Guinee), dimpotriva, si barbatii si
femeile au in mod egal trasaturi masculine : dominanti, agresivi, violenti. Mamele sunt
lipsite de sentimentul maternitatii, isi ucid adesea copiii. In sfarsit, la tribul Tchambuli se
constata o inversare a atitudinilor de sex : femeile domina, isi aleg barbatii, initiaza actul
sexual iar barbatii sunt sensibili, umili, se angajeaza in activitati artistice ( dans, pictura
etc).
In concluzie, ereditatea poate fi vazuta ca un factor sau conditie interna a dezvoltarii
ontogenetice iar mediul ca un factor sau conditie externa a acestei dezvoltari. Ambele
conditii sunt necesare si intercorelate, intre ele fiind un proces continuu de interactiune,
de compensare si sprijinire reciproca. M. Golu accentueaza pe aceasta interactiune cand
spune ca in constructia personalitatii intervin ereditatea, mediul si relatiile dintre ereditate
si mediu ( Dinamica personalitatii, 1994). Educatia, ca subsistem esential al mediului,
joaca rolul determinant in edificarea personalitatii umane, ea fiind de altfel un demers
specific uman.
Ereditatea asigura disponibilitatile potentiale ale viitoarelor procese si functii psihice,
care constau in anumite particularitati fizice si morfologice, in special ale sistemului
nervos. Aceste dispozitii ereditare nu se pot transforma in calitati sau capacitati ale
persoanei decat in conditii favorabile de mediu, fiind determinate de mediu.
5

Semnificatia copilariei si adolescentei apare nu numai prin prisma transformarilor

biopsihologice ci si ca un proces socio-cultural prin care se asimileaza experienta sociala,
se realizeaza integrarea succesiva si in etape in viata sociala de adult, se dobandesc si
se interiorizeaza statusurile sociale proprii fiecarei perioade de dezvoltare, se
interiorizeaza rolurile si modelele de comportare.
Daca ereditatea este mai puternica in exercitarea functiilor psihice elementare (legate
mai direct de substratul morfofiziologic) si influienteaza dezvoltarea proceselor si
continuturilor psihice mai ales in stadiile timpurii ale ontogenezei, pe masura dezvoltarii
copilului si a trecerii sale in stadii superioare, dependenta functiilor psihice de factorii
ereditari slabeste . In geneza functiilor psihice complexe ( limbaj, gandire ) si a trasaturilor
de personalitate ( motivatii superioare, atitudini, valori) pe primul plan trec influientele
mediului socio-cultural, educatia.
2. Stadiile dezvoltarii psihice in ontogeneza.
Cei mai multi cercetatori ai fenomenului de dezvoltare psihica au considerat ca aceasta
se realizeaza in etape sau stadii caracteristice anumitor perioade de vrsta. Daca in
privinta dezvoltarii ontogenetice, din primii 20 ani de viata, fenomenul periodizarii ( al
dezvoltarii stadiale) este larg recunoscut, alti autori ( Brim and Kagan, l980) considera ca,
incepand cu viata de adult, dezvoltarea umana se caracterizeaza mai degraba prin
continuitate : oamenii suporta schimbari sau acumuleaza experiente foarte diverse care-i
diferentiaza att de mult inct incercarile de a face generalizari largi (periodizari) sunt tot
mai lipsite de acuratete ( vezi L Davidoff, cap.11).
Asadar teoriile stadialitatii admit, pe de o parte, ca in dezvoltarea psihica oamenii
suporta transformari asemanatoare in procesul de formare a propriei personalitati si de
integrare sociala si profesionala iar, pe de alta parte, ca aceste transformari sunt
discontinue : fiecare stadiu sau etapa a dezvoltarii are caracteristici fundamental diferite
fata de etapele premergatoare sau care vor urma. Care sunt caracteristicile cele mai
reprezentative pentru o anumit etap sau ct de semnificativ este criteriul dupa care
sunt ele evidentiate ?
Ch. Bhler si W. Stern au utilizat repere biologice si fiziologice precum: ritmul cresterii
staturale si ponderale, modificarile privind dentitia, maturizarea sexuala s.a. A. Gesell a
avut ca reper modificarea conduitelor adaptative implicate in viata de zi cu zi, constatand
ca daca in perioadele timpurii predomina comportamentele ce tin de maturizare, in cele
trzii pe primul loc trec comportamentele de achizitie. H. Wallon a utilizat repere din
dezvoltarea afectivitatii iar E.Erikson a avut in vedere att sentimentele (atitudinile) fata
de sine si ceilalti ct si comportamentele corespunzatoare acestor sentimente.
J.Piagt a oferit o periodizare in functie de dezvoltarea inteligentei grefata pe
operatiile de gndire. H.S. Sullivan ( 1953) a insistat pe natura relatiilor interpersonale la
anumite vrste iar D.Super si colab. (1970) utilizeaza criteriul pozitiei fata de angajarea
profesionala.
U.Schiopu si E.Verza (1981) observau ca majoritatea autorilor au decupat spre
analiza doar unul din marile cicluri ale vietii omului si au reconstituit uneori din optica
acestuia intreaga viata si intregul proces de dezvoltare psihica ce o caracterizeaza. Ei
considera ca in explicarea dezvoltarii psihice trebuie avute in vedere trei criterii :
a) tipul fundamental de activitate, care se refera la formele succesive de activitati
(autoservire, joc, invatare, munca) in care copilul este angrenat si care exprima
directionarea si structurarea fortei energetice psihice prin organizarea atentiei si
perceptiei, intereselor, inteligentei, sensibilitatii afective etc.
6

b) tipul de relatii exprimate in procesul de adaptare si integrare sociala, mai importante

fiind relatiile obiectuale ( J.Piaget) si cele de comunicare ( sociale). In cadrul celor din
urma se manifesta si atitudinile ( conduitele) de protejare, simpatie, empatie, dependenta,
devotiune, fuziune de generatie, dominare, supunere, respingere, frustratie s.a. Relatiile
pot fi intime, oficiale (ierarhice), publice (depersonalizate), dupa cum pot fi reciproc
pozitive sau negative, asimetrice etc Cu ct relatiile devin mai complexe cu att permit o
mai completa angrenare a disponibilitatilor psihice, o mai complexa conturare a constintei
de sine, o identificare mai exacta a pozitiei si rolului individului in realitatea
inconjuratoare. Intre persoana si relatiile interpersonale exista o reciprocitate: calitatea
persoanei depinde de calitatea relatiilor si, invers, relatia este cadrul de formare si
manifestare a personalitatii (M.Zlate,A.Neculau).
c) caracteristicile contradictiilor dintre solicitari (cerinte) si posibilitatile de raspuns,
contradictii specifice dezvoltarii, manifestate in cadrul relatiilor dintre persoana si mediu
sau in cadrul sistemului personalitatii-intre diferite subsisteme psihice. Astfel de
contradictii apar : intre cerintele socio-culturale exprimate de societate fata de copil sau
adult si posibilitatile acestora de a satisface aceste cerinte; intre cerintele subiective
( dorinte, idealuri,aspiratii) si posibilitatile societatii de a le satisface ; intre diferite laturi si
caracteristici ale personalitatii ( structuri psihice vechi si noi, aspiratii-posibilitati,
afectivitate,inteligenta), intre constient si inconstient s.a..
Dimensiunile evocate permit descrierea nivelului, fortei, tensiunii si caracteristicilor
dinamice si prospective ale disponibilitatilor psihice, se exprima deci la nivelul afectivitatii,
motivatiei, formulei temperamentale, vointei, atitudinilor. Rezolvarea acestor contradictii
conduce la momente de echilibru traite afectiv ca stari de confort psihic, multumire,
fericire,incredere in sine, echilibru emotional s.a.. Incapacitatea depasirii lor conduce la
discomfort psihic, la anxietate, neincredere, izolare, reactii de aparare sau agresive, la
sentimentul frustratiei, al nonrealizarii, la crize .
Cei doi autori considera ca viata omului poate fi incadrata in trei mari cicluri :
a) ciclul de crestere si dezvoltare, din primii 20 ani de viata, avnd in esenta sase stadii,
pe care le vom prezenta ceva mai incolo, urmand a le caracteriza mai detaliat.
In
continuarea acestui interval, intre 20 -24 ani, se vorbeste despre adolescenta prelungita,
aceasta a saptea etapa fiind indecis alocata unuia din primele doua cicluri.
b) ciclul adult, care prelungeste dezvoltarea psihologica a omului, intre 25 - 65 ani, cu
patru stadii, a cte zece ani fiecare : tineretea (25-35 ani) si vrstele adulta precoce (3545), adulta mijlocie (45-55) si adulta tardiva (55-65 ani).
c) ciclul vrstelor de regresie, de involutie, intre 65 si circa 90 ani, cu patru stadii :
perioada de trecere ( 66-70), prima batrnete (70-80), a doua batrnete (80-90) si marea
batrnete (peste 90 ani).
Poate ca aceasta periodizare este mult prea analitica, mai ales daca avem in vedere
obiectiile mai recente privind acuratetea si chiar corectitudinea surprinderii de stadii la
persoanele adulte.
Mai oportuna in acest sens ar putea fi periodizarea pe un criteriu pragmatic, cum e
cel al angajarii profesionale, avut in vedere de D. E. Super, care distingea doar cinci stadii
: copilaria (0-15 ani) si adolescenta (15-25 ani) - ca stadii de integrare sociala, orientare si
pregatire profesionala, tineretea (25- 44 ani) si mentinerea (44-65 ani) - ca stadii ale vietii
profesionale active si,in sfrsit, dezangajarea profesionala (dupa 65 ani).
Din perspectiva psihologiei scolare, o importanta mai mare o prezinta primul ciclu care,
in literatura de specialitate, este impartit in sase stadii ce corespund in mare masura si cu
structura invatamntului ( prescolar, scoala primara, gimnaziala etc).
7

Cele sase stadii ale dezvoltarii ontogenetice, sunt :

----------------------------------------------------------------------------------a) 0 - 1

an,

perioada (p.) sugarului

b) 1 - 3

ani,

p.

c) 3 - 6/ 7 ani,

p.

anteprescolara

( prima copilarie )

prescolara

( a doua copilarie)

----------------------------------------------------------------------------------d) 6/ 7 - 10/11 ani,

p. scolara mica

( a treia copilarie )

e) 10/11 - 14/15 ani,

p. scolara mijlocie

( pubertate, preadolescenta)

f) 14/15 - 18/19 ani,

p. scolara mare

( adolescenta ).

----------------------------------------------------------------------------------( g. 20-24 ani

adolescenta prelungita)

Ordinea in care se succed aceste stadii este obligatorie insa momentul aparitiei sau
durata unui anumit stadiu pot diferi de la un individ la altul. Achizitiile dintr-un stadiu sunt
premise ale dezvoltarii specifice stadiului urmator, fiind ulterior restructurate,
reinterpretate in lumina noilor achizitii.
Fiecare stadiu se caracterizeaza prin momente de debut, ascendenta si regresie.
Cunoasterea caracteristicilor esentiale fiecarui stadiu, permite surprinderea evolutiei
fiecarui individ, aprecierea gradului de normalitate sau de abatere de la aceasta
(intrzierea sau avansul in dezvoltarea psihica), ca si surprinderea cauzelor eventualelor
stagnari in dezvoltare ( debilitate psihica, educatie precara, mediu nefavorizant etc).
3. Stadialitatea cognitiva (J. Piaget)
Teoriile cognitive fundamentate pe actiune afirma ca actiunile mentale sunt
interiorizari ale actiunilor externe. Ele conditioneaza progresul si eficienta invatarii de
actiunea nemijlocita cu obiectele (manipulare obiectuala).
Jean Piaget , prin celebra sa teorie psihogenetica a inteligentei, afirma ca evolutia
ulterioara a conduitelor adaptative ale individului se fundamenteaza pe actiunile
nemijlocite cu obiectele, care au loc in primii ani de viata si care ii permit acestuia sa-si
elaboreze primele scheme de actiune, experiente sau operatii mintale.
Inteligenta,ca aptitudine sau capacitate adaptativa generala, este o expresie a
functiilor de asimilare si acomodare ale individului in raport cu mediul, functii intre care se
produc permanent echilibrari si reechilibrari conforme cu conduitele luate in stapanire de
subiect in diverse faze ale dezvoltarii sale ontogenetice (continutul mintal,achizitiile) si cu
manierele specifice de structurare a acestor conduite (structura cognitiva).
Analizand conduitele (achizitiile) pe care copilul le are la o anumita varsta, Piaget a
dedus anumite proprietati sau caracteristici de organizare mintala, respectiv structuri
cognitive,care i-au permis sa vorbeasca de existenta unor stadii in dezvoltarea inteligentei
:
1. senzoriomotorie ( 0-2 ani )
I. preoperatorie

2. preconceptuala ( 2-4 ani )

Structura inteligentei :
( dupa J.Piaget )

3. intuitiva

( 4-6/7 ani )

_____________________________________
8

II. operatorie

1. concreta

( 6/7 - 11/12 ani)

2. formala

( 11/12 - 14/16 ani )

Asadar, pentru a-si insusi obiectele si fenomenele , subiectul nu se poate limita la

impresiile lasate de acestea asupra gandirii sale: el trebuie sa le ia in stapanire,
aplicandu-le schemele sale de asimilare. Asemenea scheme sunt : a apuca, a taia
(inteligenta senzoriomotorie ), a explora, a transpune (activitate perceptiva ),a seria, a
clasa (operatii logice ),a scadea, a aduna, a extrage radacini (operatii numerice), a
suprapune lungimi si unghiuri unele peste altele, a indoi, a desfasura si a sectiona
(operatii spatiale sau geometrice ),a relationa fenomene (explicatii cauzale ) etc
( H.Aebli,1973,p.90-9l).
In stadiul senzoriomotor, un copil care incearca sa "inteleaga" natura unui lucru nou,
va aplica acestui lucru toate "schemele" conduitei sale,scheme limitate la manipulari
diverse.La 9 luni si 26 de zile, Laurent,cand i se da un termometru de baie, il priveste, il
zgaraie, il scutura, il intoarce, ii pipaie manerul, va suge extremitatea acestui maner nu
pentru ca-i e foame ci pentru "a vedea", il clatina, il freaca de marginea leaganului etc.
De la 2 ani in sus incepe stadiul intelectului reflexiv, initial preoperatoriu (pana spre 7
ani) si apoi operatoriu.
Structurile cognitive preoperatorii
se caracterizeaza in primul rand prin
ireversibilitatea actiunilor mintale, in sensul ca subiectul ramane prizonierul perceptiilor si
miscarilor in care e angrenat nemijlocit, fara a fi capabil sa surprinda raporturile intre
diferite operatii concrete aplicate obiectelor.
Daca are in fata doua batoane de plastilina, egale cantitativ,iar unul va fi apoi turtit
ca o placinta, el nu va sesiza ca a ramas aceeasi cantitate indiferent de forma pentru ca
nu e capabil sa refaca mintal drumul invers,de transformare a placintei de plastilina in
baton.
La fel si notiunile sale,sunt in fapt preconcepte tocmai datorita legaturii intime dintre
cuvantul-concept si imaginea unui anumit obiect perceput de subiect. Prin "trandafir" sau
"mar" copilul intelege trandafirul sau marul din gradina sa, si nu concepte desemnand o
multitudine de soiuri de trandafiri sau meri, indiferent de formele, marimile sau coloritul
acestora.
Conceptul poate fi definit drept"o clasificare de stimuli care au caracteristici comune"
(Mc.Donald,1965). Chiar daca copilul stie sa foloseasca termenii de tata si mama sau de
barbat si femeie nu putem spune ca avem de a face cu conceptualizari corecte,daca el se
serveste in clasificare de criterii accidentale,cum ar fi felul imbracamintii,si nu este capabil
sa ofere un motiv adecvat ce-ar servi clasificarii (Ball,p.39).
Spre varsta de 6-7 ani copilul va trece de la actiunea imediata la operatie (actiune
mintala reversibila). Functia semiotica sau simbolica permite copilului sa-si interiorizeze
actiunile externe. Chiar daca el opereaza inca cu imagini ale obiectelor, va opera in gand,
gandirea sa fiind o actiune executata in gand. Se incheie astfel nu numai stadiul gandirii
intuitive (4-7 ani) dar si cel al inteligentei preoperatorii.
Structurile cognitive operatorii ( ale gandirii concrete si ale gandirii formale) se
releva in momentul in care copilul e capabil sa inteleaga ca operatiile la care obiectele
sunt supuse sunt reversibile. Operatiile de clasificare, seriere, ordonare, dobandirea
notiunilor de numar si masura, intelegerea raporturilor spatiale si temporale s.a. desi sunt
efectuate cu, sau raportate la, obiecte si fenomene concrete sau la imaginea lor mentala
(pana spre 11/12 ani), ele sunt interiorizate tot mai mult constituindu-se in structuri sau
scheme de operare.
9

Operatiile mintale pot fi compuse, conceptele pot fi inlantuite in rationamente, e

posibila intelegerea cauzalitatii rationale si a previzibilitatii- fapt ce va conduce spre
formarea notiunii de probabilitate si trecerea spre formal. Actiunile mintale reversibile se
coordoneaza in structuri operatorii de clase - compunere guvernata de inversiunea
actului mintal - si in structuri operatorii de relatii, compunere realizata prin reciprocitatea
actului intelectual.
Deci, reversibilitatea actiunilor mintale constituie legea fundamentala a compunerilor
proprii inteligentei (T.Kulcsar,l979). Intelegerea inversiunii (adunarea e inversul
scaderii,inmultirea e inversa impartirii etc ) si a reciprocitatii unor relatii (simetria,
compensarea unor modificari s.a.) favorizeaza asadar gruparea operatiilor mintale
concrete,adica organizarea lor superioara.
Dupa varsta de 11 ani, debutand in preadolescenta si finalizandu-se la inceputul
adolescentei, se constituie structurile operatorii formale. Este stadiul operatiilor
propozitionale, cand operatiile se aplica unor propozitii sau ipoteze enuntate verbal.
Contactul cu realitatea nemijlocita este suspendat, fapt ce permite deschiderea
cunoasterii spre realitatea posibila, dedusa prin demersuri teoretice, prin operatii asupra
operatiilor (operatii la puterea a doua ).Posibilitatea rationarii la "puterea a doua" si
gandirea ipotetico-deductiva sunt trasaturile de baza ale structurii operatorii formale.
De retinut::
a) ordinea succesiunii stadiilor este constanta;
b) fiecare stadiu este caracterizat printr-o structura de ansamblu, in functie de care pot fi
explicate principalele structuri particulare;
c) aceste structuri de ansamblu sunt integrative si nu se substituie unele altora, adica
fiecare rezulta din cea precedenta - integrand-o ca structura subordonata si o pregateste
pe cea viitoare - integrandu-se in ea.
Astfel individul asimileaza mediul, ii aplica propriile sale scheme de gandire si
transformare, il ajusteaza dupa capacitatea sa operatorie iar atunci cand cele depistate in
mediu nu mai sunt accesibile prin schemele anterioare individul trebuie sa-si recalibreze
structura cognitiva, sa se acomodeze la mediu printr-un progres in structurile sale
operatorii.
Asimilarea si acomodarea sunt cele doua fatete ale adaptarii iar adaptarea si
organizarea sunt vazute de Piaget ca fiind invariante functionale, care se muleaza pe
continuturi cognitive (conduite verbale si nonverbale, detinute la un moment dat ) si pe
structuri cognitive specifice unor anumite stadii ( faze ele dezvoltarii ontogenetice ).
4. Stadialitatea morala (L. Kohlberg)
Luminita Iacob (Psihologie scolara, coord. A Cosmovici, L.Iacob,1998) precizeaza ca,
asa cum aratase Piaget, judecata morala a copilului este concordanta cu evolutia sa
cognitiva. Piaget considera ca gndirea morala a copilului este heteronoma ntr-o prima
etapa (preia reguli, norme, valori din mediu fara a le trece printr-o analiza interna proprie si
nesesizand motivatia faptelor) insa odata cu dezvoltarea capacitatii cognitive, ea devine din
ce n ce mai autonoma (caracterizata prin formarea si interiorizarea propriului sistem de
valori si principii morale).
L. Kohlberg a studiat etapele parcurse de copil in judecarea unor dileme morale
(probleme de genul e preferabil de a salva viata unei singure persoane importante sau de a
salva vietile unor persoane oarecare dar numeroase ?). L-a interesat indeosebi
argumentatia raspunsurilor date de copii de 10-16 ani pe care s-a facut cercetarea.
10

Astfel a identificat trei niveluri de evolutie a judecatii morale, fiecare cuprinznd doua
niveluri distincte. Le vom expune utilizand sursa amintita mai sus dar si D.Schipor,
Psihologia educatiei, 2005 :
Nivel / stadii
I. Nivelul premoral sau preconventional
(4-10 ani)cu substadiile:
1. 1. al moralitatii ascultarii
2. hedonismul
instrumental naiv

II. Nivelul moralitatii conventionale(1013 ani).

substadii :
3. conformismul interpersonal, stadiul
moralitatii bunelor relatii
4.orientarea determinata de sistemul
social, moralitatea legii si ordinii
III. Nivelul autonomiei morale (dupa 13
ani, la tinerete sau niciodata). Stadii :
5. stadiul contractului social, al
moralitatii contractuale

6. stadiul moralitatii autonome, al

principiilor individuale de conduita

Caracteristici :

Evitarea pedepsei si supunerea la norma .

este bine daca sunt urmate regulile impuse de altcineva;
se poate face tot ceea ce nu este urmat de o pedeapsa.
Etica pietei si a schimbului Copilul crede ca este bine ceea
ce este agreat de cineva care imparte favoruri (loialitate pe
termen scurt).

Etica parerii celorlalti. Se conformeaza la normele externe,

joaca rolul de copil asa cum ii cer adultii. Este bine ceea ce
aduce aprobarea din partea grupului de apartenenta
(prieteni, colegi).
Etica legii si ordinii impuse de sistemul social Este bine
ceea ce se conformeaza obiceiurilor, regulilor si
autoritatilor.

Etica contractului social si a drepturilor individuale.

Standardele morale sunt vazute ca rezultat al unor decizii
mutuale. Legile pot fi schimbate dar pe considerente
rationale. Este bine ceea ce se conformeaza procedurilor
existente, scopul fiind acela de a evita problemele sociale,
dezordinea.
Etica propriilor principii alese si interiorizate Este bine ceea
ce este conform principiilor morale generale interiorizate.Se
cristalizeaza propriul sistem de valori morale, cu
semnificatii personale acordate conceptelor de justitie,
egalitate, demnitate, reciprocitate s.a.

5. Stadiile psihosociale ale ciclului vietii, in teoria lui E.Erikson.

Pentru multi autori dezvoltarea ontogenetica nu se rezuma la primii 20 de ani ai vietii
si nu tine irevocabil de copilarie si adolescenta, ea continund pe tot parcursul vietii,
conferind alte dimensiuni fiecarui ciclu, sanse si crize specifice. Un mare impact in acest
sens l-a avut teoria lui Erik Erikson, poate cel mai renumit si citit psihiatru si psiholog din
America.
Prin cartea sa Childhood and Society ( Copilarie si societate), sinteza a cinsprezece
ani de experienta si cercetare ca psihiatru ce s-a ocupat de copii, de indienii ce traiau in
rezervatii si de veteranii primului razboi mondial, el aduce trei contributii la studiul eului
uman. In primul rnd, a afirmat ca alaturi de stadiile psihosexuale descrise de Freud
( oral, anal, falic si genital) se afla stadiile psihosociale ale dezvoltarii eului, in care
individul stabileste noi orientari fundamentale fata de el insusi si fata de sfera sa sociala.
Apoi, a afirmat ca dezvoltarea personalitatii nu inceta la adolescenta ci continua de-a
lungul intregului ciclu al vietii. In sfrsit, el prezinta, la fiecare stadiu, o componenta
pozitiva si una negativa.

11

Incredere fat de nencredere, e stadiul primului an al vietii, corespunzator celui oral

la Freud. Copilul ingrijit, ale carui nevoi sunt satisfacute, care este strns la piept,
dezmierdat, cu care se joaca si caruia i se vorbeste dezvolta un simt al lumii ca fiind un
loc in care te simti in siguranta, in care oamenii sunt de folos si de incredere. La copilul
care nu beneficiaza de asemenea tratament ia nastere o nencredere fundamentala, o
atitudine de teama si suspiciune fata de lume si oameni, care se va transmite si in stadiile
urmatoare. Problema Increderii sau neincrederii se ridica din nou in fiecare stadiu ce va
urma, neavnd o rezolvare definitiva in acest prim stadiu.
Autonomie fata de ndoial, stadiul al doilea, ce acopera al doilea si al treilea an al
vietii si corespunde celui anal,la Freud. Copilul incurajat sa faca ceea ce e in stare sa
faca ( sa se catere, sa traga, impinga, inchida, deschida,etc) de unul singur, care doreste
sa faca aceste lucruri si se mndreste cu realizarile sale, va dobndi credinta ca e capabil
sa se controleze in mod autonom ; altfel crescut, mustruluit mereu ca s-a "udat", ca a
stricat ceva etc, va dobndi un simt al ndoielii de sine si al rusinii. Nici aceste sentimente,
atitudini, nu sunt definitiv stabilizate, ele putnd fi modificate prin alte interventii, in scoala
sau societate.
Initiativ fat de vinovtie, stadiul al treilea, la patru si cinci ani deobicei. La copiii ce
sunt lasati si chiar incurajati sa initieze diverse activitati motorii proprii se va dezvolta
atitudinea de initiativa ; cei blocati, certati daca nu se rezuma la lucruri stiute, accesibile,
facute si de altii etc vor resimti sentimentul vinovatiei.
Srguinta fata de inferioritate, al patrulea stadiu, de la sase la unsprezece ani,
prezentat deja in cadrul perioadei vrstei scolare mici. Srguinta trebuie inteleasa ca un
demers propriu, automotivat, prin care copilul incearca sa inteleaga cum sunt facute
lucrurile, cum functioneaza, la ce folosesc ele. Este perioada "Robinson Crusoe" Daca
copii sunt incurajati in sfortarile lor de a realiza, executa sau construi lucraruri practice,
daca sunt lasati sa finalizeze ceea ce fac si sunt laudati sau rasplatiti pentru asta, simtul
srguintei este sporit. Dimpotriva, daca parintii apreciaza ca aceste preocupari nu fac
dect sa produca dezordine, nu aduc dect belele, nu sunt bune de nimic, copilul va trai
un sentiment de inferioritate, va fi lipsit de incredere in propriile-i capacitati si va aborda
prin consecinta atitudini defensive, de lipsa de initiativa, dezinteres.
Identitatea, fata de confuzia rolurilor, stadiul al cincilea,intre 12 si 18 ani, acoperind
pubertatea si adolescenta. Fara a nega cele sustinute de teoria psihanalitica traditionala,
dupa care la aceasta vrsta esentiala este renasterea "idilei de familie", sub forma
demersului de cautare si gasire a unui "partener romantic" din propria generatie, Erikson
atrage atentia asupra altor probleme definitorii ale acestui ciclu : maturizarea fiziologica si
mentala le permite ca pe lnga noile sentimente, senzatii si dorinte sa dezvolte cai noi de
a vedea si gndi despre lume; pot medita asupra felului cum gndesc altii si doresc sa
stie ce gndesc altii despre ei ; isi formeaza o imagine despre familie, religie sau
societatile ideale, in raport cu care judeca societatea si mentalitatea in care traiesc. Pe
aceasta cale adolescentii pot elabora sau adopta teorii sau filozofii care sa concentreze
toate aspectele contradictorii ale societatii intr-un intreg armonios, militnd pentru
realizarea acestui ideal, usor de imaginat dar in fapt greu de realizat.
Aceasta tendinta de integrare se reflecta si pe terenul propriei personalitati, ei tinznd
a-si identifica eul, sensul existentei personale si rolul pe care trebuie sa-l joace in
societate. Adolescentul pune laolalta tot ce a invatat despre el insusi ca fiu, ca elev sau
student, ca atlet, ca cercetas, ca vnzator de ziare, ca membru al unor grupuri in care
detine diferite statute etc incercnd sa integreze aceste imagini diferite despre el insusi
intr-un intreg care sa aiba un sens, care sa indice o continuitate cu trecutul pregatind in
acelasi timp viitorul. In masura in care reuseste acest lucru, va reusi sa-si gaseasca
identitatea psihosociala, sensul a ceea ce este, de unde vine si incotro se indreapta.
12

In caz contrar, va fi ravasit de o confuzie a rolurilor ce-i revin, asupra carora nu are o
filozofie unificatoare. Acest fenomen a fost constatat att la indienii stramutati de pe
pamnturile lor in rezervatii ( care aveau senzatia de dezradacinare, resimteau lipsa
continuitatii intre felul prezent de viata si cel descris in istoria tribala, aveau sentimentul
rupturii cu trecutul si nu se puteau identifica cu viitorul pe care il oferea asimilarea culturii
albilor) ct si la veteranii de razboi care traiau o confuzie de identitate, nu mai realizau
cine erau si ce erau pentru ca nu puteau integra activitatile, sentimentele si atitudinile de
soldati cu cele cunoscute de dinainte de razboi ( e vorba de cei internati in centrele de
reabilitare ).
Unii autori au opinat ca la fete problema consolidarii identitatii personale se amna
pna dupa casatorie, identitatea unei femei fiind definita partial prin cea a celui cu care se
marita.
In realizarea identitatii personale un rol important joaca si cele petrecute in stadiile
anterioare, de aceea spunea Erikson ca dobndirea acestui sentiment trebuie sa inceapa
din leagan. Copilul care a adunat un simt vital al increderii, autonomiei, initiativei si
srguintei, are toate sansele sa acceada la simtul integrat al integritatii psihosociale,
specific acestui ciclu. Altfel va ajunge la confuzia rolurilor, nu stie cine este, unde ii e locul,
ce trebuie sa faca, cui apartine etc - fenomen specific tinerilor delincventi. Unii tineri pot
cauta o identitate negativa , de delincvent, hippy sau drogat si s-ar putea spune ca uneori
e mai bine sa ai o identitate negativa dect sa nu ai deloc.
Viata este o continua schimbare iar rezolvarea problemelor unui stadiu nu e o garantie
impotriva aparitiei unor noi probleme sau impotriva gasirii ulterioare de noi solutii la
necazurile mai vechi. De altfel Erikson a dezvoltat parerea ca si in stadiile vrstei mijlocii
si maturitatii vom regasi crize emotionale specifice . Ultimele trei stadii exprima acest
lucru.
Intimitate fata de izolare, stadiul al saselea, specific tineretii si vietii de adult
premergatoare vrstei mijlocii, exprima noile relatii in care se angreneaza omul dupa
gasirea unei identitati personale si angajarea intr-o activitate productiva. In raport cu sexul
opus apar relatiile intime ce implica att sexualitate ct si participare alaturi de un
partener, fara teama de a se pierde pe sine in acest proces. Dar intimitatea include si
relatiile dintre prieteni. Opusa acestei dimensiuni, a intimitatii, se afla cea a izolarii, a
singuratatii, cnd omul nu are o persoana cu care sa imparta grijile sau careia sa-i poarte
de grija. Am putea spune ca este un stadiu ce raspunde trebuintelor afiliative ale omului,
integrarii sale sociale.
Altruism fata de egocentrism, stadiul al saptelea, specific vrstei mijlocii, cnd
individul se statorniceste in munca sau profesia sa iar copii sai au devenit adolescenti,
fapt ce aduce cu sine potentialul unei noi dimensiuni umane, cu alte doua extreme : pe
de o parte, altruismul, atitudinea de a se preocupa de altii, nu numai de familia sa
( partener, copii, parinti) ci in special de generatiile viitoare, de natura societatii si a lumii
in care acestia vor trai ; de cealalalta parte, egocentrismul si stagnarea, starea in care
doar nevoile lor principale sunt esentiale pentru ei.
Realizare fata de disperare, stadiul al optulea, ultimul. Viata profesionala activa se
apropie de final, implinirea familiala se desavrseste prin aparitia nepotilor, prilej de
meditatie si de valorizare a ceea ce a fost. Individul care este multumit de ceea ce a trait
si facut traieste un sentiment de satisfactie, are un simt al realizarii. Cel care nu vede in
trecutul sau dect prilejuri pierdute, drumuri gresite, rezolvari nefericite etc va avea un
sentiment al disperarii, caci ceea ce ar fi putut sa fie nu mai poate fi nici macar sperat, un
nou inceput este prea trziu de abordat.
Am abordat aceasta conceptie, expusa de Erikson in 1950, la vrsta de 48 de ani, si
cu gndul ca ea ofera o filozofie a sensului vietii, utila nu numai in cunoasterea
13

personalitatii copilului sau elevului dar si in ceea ce priveste propria noastra

personalitate, fie ca suntem in postura de parinti sau profesori ai acestor copii, fie ca ne
aflam intr-un ciclu al vietii de dincolo de adolescenta sau tinerete.
6. Caracteristicile vrstelor scolare.
O caracterizare completa a diferitelor stadii ale dezvoltarii umane trebuie sa
surprinda caracteristicile dezvoltarii in plan biologic, psihologic si psihosocial, abordnd o
multitudine de repere ce au fost tratate diferentiat de catre diversi autori. Acest demers ar
fi mult prea complicat, el tinnd mai mult de psihologia copilului, fapt pentru care ne vom
opri mai pe larg doar la stadiile vrstelor scolare, considerand ca cele opt stadii expuse
de E.Erikson realizeaza exact o descriere completa a ciclului vietii.
Vrsta scolara mica, de la 6 / 7 pna la 10 / 11 ani,
se caracterizeaza in primul rnd prin debutul in activitatea scolara, prin statuarea invatarii
ca tip principal al activitatii copilului. Acest lucru aduce schimbari importante in viata
psihica si sociala a copilului, care se suprapun peste cele ale cresterii si dezvoltarii in
plan fizic.
Dezvoltarea fizica se caracterizeaza printr-o crestere anuala in inaltime de circa 4-6
cm, prin continuarea procesului de osificare( incompleta insa) la nivelul coloanei
vertebrale, toracelui, bazinului, membrelor, printr-o crestere si dezvoltare a
musculaturii,indeosebi a muschilor lungi, printr-o capacitate pulmonara redusa, prin
respiratie si puls mai frecvente dect la adult. Creierul se dezvolta ca volum si indeosebi
ca structura. La 7 ani creerul reprezinta cam 90 % din greutatea celui al adultului.
Procesul de mielinizare a cailor nervoase continua, activitatea scoartei cerebrale se
dezvolta functional sub impactul procesului de invatamant (indeosebi functia analiticosintetica) .
Dezvoltarea psihica sta sub semnul activitatii organizate de instruire si formare, care
solicita in mod specific toate functiile si procesele psihice ale copilului. Cunostiintele
dobndite, priceperile si deprinderile intelectuale cu rol de instrumente in cunoastere
(scrisul, cititul, socotitul ), disciplinarea gndirii prin sistemul de reguli ortografice,
gramaticale, de analiza a unui text etc , apelul la forme superioare de invatare
(generalizare, discriminare, conceptuala, prin inlantuiri de concepte s.a.) isi pun amprenta
in primul rnd asupra calitatii proceselor psihice de cunoastere : perceptii si reprezentari,
memorie, gndire, limbaj, imaginatie.
Daca la intrarea in scoala perceptiile sunt superficiale, insuficient de analitice si
discriminatorii ( initial copilul confunda litere sau cuvinte asemanatoare ca forma
exterioara), ulterior perceptia devine analitica, mult mai discriminanta in plan vizual,
auditiv, tactil etc
Acest lucru permite ca si reprezentarile obiectelor si fenomenelor sa fie mai bogate,
sa se centreze mai mult pe caracteristicile esentiale, fapt ce va favoriza dealtfel nasterea
conceptelor stiintifice, pe terenul celor empirice sau insuficient elaborate stiintific, va
favoriza dezvoltarea limbajului si a gndirii, a memoriei. Daca la inceputul acestui stadiu
copilul detine circa 700 de cuvinte, la finele sau el va ajunge la circa 1600 de cuvinte.
Memoria sa se caracterizeaza prin plasticitate, copilul putnd retine cu usurinta noi
cuvinte, expresii, nume de persoane, obiecte, numere de telefon etc, in general chestiuni
care-i solicita interesul. Este o perioada propice invatarii limbilor straine, care solicita
memoria mecanica, de care uzeaza mult scolarul mic. Desi pe masura realizarii continue
a sarcinilor scolare tot mai complexe el va ajunge sa se sprijine tot mai mult pe
14

modalitatile logice de memorare, totusi, la aceasta vrsta, dat fiind caracterul intuitiv al
gndirii sale, este necesar ca intreg demersul instructiv sa se sprijine pe materiale
concrete, perceptibile, sau usor de imaginat in planul reprezentarilor.
Gndirea sa se sprijina mult pe perceptii si reprezentari,( pe imaginile obiectelor),
avnd un caracter concret-intuitiv dar cunoaste o schimbare majora prin trecerea de la
stadiul preoperatoriu la cel al operatiilor gndirii. Intre 6/7 si 11/12 ani gndirea se afla,
dupa Piaget, in stadiul operatiilor concrete, care sunt fundamentale in constituirea
operatiilor formale (abstracte) prin aceea ca, din punct de vedere psihogenetic, operatiile
formale sunt rezultatul restructurarii operatiilor concrete.
Gndirea propriuzisa se dezvolta odata cu dezvoltarea operatiilor mintale, o operatie
fiind o actiune mintala reversibila. Activitatea cognitiva devine operatorie prin dobndirea
unei atari mobilitati care permite anularea mintala a unei actiuni efective ( de adaugire, de
clasificare s.a.) sau a unei transformari percepute in lumea fizica (schimbarea formei unui
bulgare de pasta va fi inteleasa ca neafectnd cantitatea de pasta, in virtutea posibilitatii
de a reface mintal drumul invers, de reconstituire a formei initiale a bulgarelui).
Chiar daca la aceasta vrsta operatiile se reazema pe imaginea mintala a obiectelor
si fenomenelor cu care se opereaza, esentiala este exersarea (insusirea ) operatiilor de
comparare, inseriere,clasificare, adunare, scadere, multiplicare etc , insusirea
rationamentelor inductive si deductive, formarea unor tehnici si deprinderi de procesare a
informatiei.
Gndirea intuitiva si concreta este favorizata de o imaginatie in egala masura
reproductiva si creatoare. Scolarul asculta si citeste cu placere basme si povestiri care-i
stimuleaza imaginatia pe care o fructifica in mod creator in joc, desene, compuneri
literare, fabulatii etc.
Acest tip de activitati raspund curiozitatii intelectuale si reprezinta un punct de sprijin
in dezvoltarea altor tipuri de motivatie a activitatii scolare : dorinta de a invata ca sa stie,
sentimentul competitiei, nevoia de apreciere, dorinta de a-si face datoria ce-i revine etc.
Astfel el progreseaza in constructia propriei personalitati prin dobndirea spiritului de
disciplina, de stapnire de sine, hotarre, perseverenta, independenta, fermitate,
incredere s.a.
Desigur, aceasta constructie nu este usoara. Constitutional, copilul este inca fragil.
El oboseste mai usor, nu se poate concentra pe perioade mai mari de timp, este motivat
indeosebi de lucrurile care-i fac placere, este inca puternic legat de joc, de benzi
desenate si desene animate, de jucarii sau constructii proprii. Intregul demers educational
trebuie sa exploateze tocmai aceasta curiozitate a copilului, aceasta nevoie de a sti,
incurajndu-l in a-si dovedi siesi ca este capabil, ca poate realiza ceva.
Acest stadiu psihosocial era numit de E.Erikson ca fiind al srguintei , opusa
inferioritatii Cu acest stadiu copilaria ia sfrsit, dezvoltarea ontogenetica continund in
pubertate si adolescenta, fiecare din acestea cuprinznd substadii cu probleme si
caracteristici proprii.
Vrsta scolara mijlocie, etapa a pubertatii (preadolescenta).
Este cuprinsa intre 10/11 si 14/15 ani. Marcheaza incheierea copilariei si inceputul
fazei de maturizare.
Activitatea dominanta este cea de invatare, munca creste ca pondere, jocul capata
noi semnificatii si caracteristici, predominnd cele colective, cu caracter sportiv. In cadrul
acestui stadiu pot fi surprinse etapele : prepuberal (10-12 ani), pubertate propriuzisa
(12-14 ani), moment postpuberal, de trecere spre - si putin diferentiabil de preadolescenta (14-16/18 ani)
15

Dezvoltarea biofiziologica. E perioada unor cresteri impetuoase in inaltime si

greutate, perioada de vrf fiind la circa 13 ani la fete si 15 ani la baieti. Se accelereaza
osificarea coloanei vertebrale, si procesul sudarii oaselor bazinului, masa si volumul inimii
si plamnilor se amplifica etc.
Dezvoltarea diferitelor aspecte organice este inegala : musculatura se dezvolta mai
lent dect scheletul, muschiul cardiac si vasele sanguine cresc mai lent dect volumul
inimii - fapt ce face ca la solicitari intense sa apara tulburari ale circulatiei si activitatii
inimi sau alte manifestari secundare ( palpitatii, ritm neregulat, ameteli, oboseala, dureri
de cap etc). Datorita cresterii mai intense a membrelor in raport cu trunchiul ( lung,
subtire, piept ingust, membre superioare si inferioare lungi ) aspectul fizic este
disproportionat, caricatural.
La aceste stari de discomfort fizic si psihic contribuie si alte fenomene specifice
vrstei, legate indeosebi de modificarile in sistemul endocrin : aparitia acneei, transpiratii
mai bogate, fenomenul de pudoare si paloare in momentele emotionale, maturizarea
sexuala si aparitia caracterelor sexuale secundare ( cresterea organelor sexuale, a
snilor-la fete, par pubian, axial si facial-la baieti, voce in schimbare, prezenta senzatiilor
erotice, tatonarea conduitelor afective specifice sexului etc).
Tnarul are constiinta unor puteri crescnde fara a fi suficient de matur, ceea ce face
ca intreaga sa activitate sa fie relativ exagerata, caracterizata prin manifestari
zgomotoase cu caracter exuberant, prin reactii nervoase si prezenta unei iritabilitati
generale.
Dezvoltarea psihica. Dezvoltarea psihica este strns legata de activitatea scolara,
care se intensifica si se diversifica prin aparitia de noi obiecte de invatamnt, prin noi
tipuri de activitate si stiluri diverse de predare specifice unui numar mare de profesori.
Capacitatea cognitiva sporeste considerabil prin modificari calitative survenite in
procesele perceptiei, memoriei, limbajului, gndirii, imaginatiei si creativitatii.
Astfel, perceptiile se caracterizeaza prin largirea cmpului vizual si sporirea
discriminarilor vizuale, auditive, tactile, kinestezice etc. Perceptiile sunt foarte analitice,
surprind trasaturile esentiale ale obiectelor si fenomenelor, permit interpretari de esenta
ale semnificatiilor celor observate.
Se dezvolta orientarea spatio- temporala, spiritul de observatie, gradul de control al
verbalizarii, capacitatea de a intelege muzica etc.
Memoria dobndeste caracteristici logice si se sprijina pe tehnici de intelegere si
fixare a materialului informational. Limbajul se dezvolta cantitativ si calitativ, tnarul
opernd de acum cu concepte stiintifice, cu notiuni abstracte, cu semne si limbaje
specifice. Gndirea face saltul de la operatiile concrete spre cele formale, abstracte, cnd
demersul procesarii informatilor se sprijina pe enunturi, ipoteze, propozitii. Se dezvolta
capacitatea de a face rationamente complexe ( asertorice, apodictice, ipoteticodeductive), de a intelege cauzalitatea, ideea de lege, principiu, de a trece de la real la
posibil si la calculul probabilitatilor etc.
J. Piaget semnala mai multe caracteristici ale gndirii, puse in evidenta dupa vrsta
de 10 ani. Astfel, gndirea are tendinta de a genera si explora sistematic toate ipotezele si
solutiile posibile, devenind un instrument tot mai complex, mai extensiv. Apoi, apare saltul
spre operatiile formale, in care se evalueaza aspecte sau combinatii de structuri
abstracte, se confrunta argumente, se evalueaza conditii, factori, efecte partiale etc. In
sfrsit, se utilizeaza tot mai complet si complex formele de reversibilitate ce definesc
operatiile gndirii : o reversibilitate simpla- exprimata prin inversiune si negatie si o
reversibilitate complexa - care opereaza prin simetrie si reciprocitate.
16

Tipurile de relatii in care este angrenat se complica tot mai mult, tnarul
restructurndu-si relatiile cu familia, complicndu-si relatiile cu scoala, integrndu-se tot
mai mult in generatia sa ( grup de colegi si prieteni, grupuri sociale mai largi ), cunoscnd
si evalund tot mai critic o multime de comportamente sociale, modele de comportare
prescrise si proscrise, teren pe care se va edifica propria-i personalitate, cu mentiunea ca
aceasta va capata tot mai mult caracteristicile autoconstructiei personalitatii.
In planul formarii personalitatii, perioada pubertatii si apoi a adolescentei cunoaste
unele seisme legate de opozitia dintre comportamentele impregnate de atitudini
copilaresti, nevoile de protectie, anxietatea specifica vrstelor mici in fata situatiilor mai
complexe si solicitante, pe de o parte, si atitudinile si conduitele noi formate sub impulsul
nevoii de autonomie, de identificare a resurselor personale si dobndire a independentei
in gndire si comportare,pe de alta parte.
Viata afectiva se complica, se nuanteaza. Creste si mobilitatea mimica, jocul
muschilor fetei,expresivitatea si functiile de comunicare ale privirii, excitabilitatea. Se
manifesta treceri rapide la stari afective excesive ( manifestate si in limbaj prin expresii de
genul " e nemaipomenit","extraordinar","colosal","de milioane" etc), att de diferite inct
au generat viziuni contradictorii despre puberi si adolescenti.
Viziunea pesimista se sprijina pe manifestarile de discomfort si protestatare
specifice: opozitia fata de unele reguli si norme de conduita, comportamentele ironice si
jignitoare, tulburarile emotionale vizibile in sentimentele de culpabilitate, de amor propriu
jignit si lezare de prestigiu. Tinerilor li se imputa ca sunt mai rebeli si noncomformisti, mai
iritati sexual, mai dezaxati (neechilibrati) si potentiali delincventi, consumatori de droguri,
huligani , agresivi, tentati de ideea sinuciderii etc.
Viziunea optimista se focalizeaza pe faptul ca tinerii de azi sunt mai informati, mai
precoce si stralucitori, mai sinceri, deschisi si cinstiti, mai putin ipocriti, mai putin
conservatori etc. In fond, aceste pareri opuse nu fac dect sa exprime complexitatea vietii
afective si intelectuale a tinerilor confruntati cu situatii inedite de viata, la care nu au gsit
inca raspunsuri adecvate, in raport cu care tatoneaza diverse formule de raspuns
comportamental pe masura informatiilor ce le detin, a reactiilor celor din jur, a capacitatii
de evaluare critica a experientelor in care sunt angrenati.
Existenta tnarului de aceasta vrsta este motivata complex, contradictoriu :
cautarea prieteniei, simpatiei si dragostei, gustul aventurii,curiozitatea intelectuala,
aparitia unor interese si aspiratii specifice vrstei - pe de o parte, trairea sentimentului de
competitie scolara, de succes sau nereusita, a starilor de teama, anxietate, vinovatie,
inferioritate s.a.- pe de alta parte
Vrsta scolara mare , a adolescentei.
E o perioada ce se intinde intre 14/15 si 18/19 ani sau, daca avem in vedere si
perioada de trecere spre tinerete ( adolescenta prelungita), pna la 25 ani.
Se caracterizeaza printr-o dezvoltare complexa din punct de vedere cognitiv, afectiv,
volitiv. Tnarul isi imbogateste experienta prin achizitia unui bagaj foarte mare de
cunostinte, priceperi si deprinderi si prin incorporarea de conduite adulte legate de
comportamentul familial, social, cultural, profesional. Acestea ii permit sa se exprime in
mod din ce in ce mai independent, sa caute responsabilitati care sa-i puna in evidenta
valoarea personala, sa militeze pentru transformarea lumii functie de conceptia despre
lume si viata care deja se cristalizeaza, de gradul de dezvoltare al constiintei de sine si de
altul.
E o perioada din care tnarul iese maturizat din punct de vedere fizic, psihic si social
si inarmat cu un complex de conduite de natura sa-i faciliteze debutul profesional, familial
s.a.
17

Dezvoltarea fiziologica se apropie de apogeu, organele interne, sistemele ( osos,

muscular, endocrin, nervos etc) si functiile organice ( circulatie, respiratie etc) ating, la
sfrsitul acestei perioade, parametrii specifici adultului. Expresia fetei devine mai precisa,
mai nuantata, corpul armonios dezvoltat iar tinuta, miscarile si mersul capata particularitati
ce exprima tot mai mult "personalitatea" individului.
Maturizarea biologica, intelectuala si morala nu se realizeaza concomitent, in multe
cazuri semnalndu-se o ramnere in urma a maturizarii socio-morale fata de cea
biologica sau intelectuala, ceea ce poate conduce la fenomene de inadaptare sociala.
Dezvoltarea psihica cunoaste cea mai intensa si complexa dezvoltare. In domeniul
cunoasterii senzoriale progresul se sprijina pe dobndirea capacitatilor de a face
discriminari extrem de fine in planul perceptiei vizuale, auditive, tactile legate de
dezvoltarea unor aptitudini speciale si a capacitatii de prelucrare a informatiilor astfel
dobndite.
Se dezvolta simtul acuitatii vizuale si vederii in adncime, corectitudinea evaluarilor
vizuale ale marimilor si suprafetelor, convertirea in unitati de masura a acestor marimi.
Creste capacitatea de a verbaliza si simboliza impresiile vizuale sau auditive, ceea
ce permite manifestarea unor interese specifice pentru descrieri, compuneri, auditii sau
interpretari muzicale, teatrale, colectii etc
Privitor la maturizarea intelectuala, multi autori considera ca la finele adolescentei
gndirea atinge nivelul maxim de dezvoltare, apogeul.
Tnarul are deja cunostiinte fundamentale din domeniul matematicilor, fizicii, chimiei,
mecanicii, stiintelor naturii etc, poate opera cu concepte tot mai complexe si abstracte, cu
rationamente asertorice, apodictice, ipotetice sau cu propozitii de excluziune, implicatie,
reciprocitate etc. Cunoaste legi , principii, reguli, norme, detine tehnici de prelucrare a
informatiei, de rezolvare de probleme, poate formula ipoteze si dezvolta strategii diverse
etc.
Gndirea este indisociabil legata de dezvoltarea limbajului, memoriei, imaginatiei.
Creativitatea in domeniul literar- artistic dar si stiintific-tehnic se dezvolta, istoria
cunoscnd nenumarate exemple de reusite exceptionale la vrstele preadolescentei si
adolescentei.
Viata afectiva se imbogateste att pe seama multiplicarii relatiilor intretinute in viata
scolara, in grupul stradal sau de cartier si apoi in grupurile mai mici de prieteni sau in
relatiile cu partenerii de sex opus, ct si pe seama manifestarii fenomenului de
interiorizare, al atitudinii de introiectie, extrem de intens in adolescenta. Motivata fie ca un
refugiu in caz de nemplinire a unor dorinte sau aspiratii, fie ca o nevoie de
autocunoastere, autoapreciere si autoevaluare in scopul edificarii imaginii de sine, al
identificarii ct mai corecte a resurselor personale si a drumului pe care urmeaza sa se
angajeze, orientarea atentiei si analizei constiente spre lumea sa interioara il vor conduce
pe adolescent spre aflarea propriei sale identitati.
O prima contributie in conturarea acestei identitati este legata de conturarea imaginii
corporale inca din perioada pubertatii, vrsta la care tinerii zabovesc indelung in fata
oglinzii, scrutndu-si caracteristicile corporale, mai ales ale fetei, formndu-si o parere
despre aspectul si forta fizica, despre gradul in care sunt atractivi, mai ales in raport cu
sexul opus.
Alte contributii tin de succesul sau esecul pe care il au in tentativa de a cuceri acest
partener sau in activitatea scolara, masura acceptarii sau izolarii lor de catre un anumit
grup, gradul in care corespund asteptarilor ( expectatii, cerinte) formulate de parinti,
profesori,colegi s.a.
18

Astfel, la aceasta vrsta se cristalizeaza constiinta de sine, constiinta fiind, dupa

P.Janet, capacitatea de a reactiona la propriile reactii. Ea esta o conduita secundara,
elaborata si se manifesta ca o constiinta a obiectelor lumii ( de obiect), a altor semeni ( de
altul) si de sine.
W. James afirma ca personalitatea este duala, constnd din sine, care este
necunoscut, si eu, cel care cunoaste si este constient de sine. Sinele cuprinde trei feluri
de elemente : sinele material, sinele social si sinele spiritual. Cel corporal material se
refera la tot ce poseda o persoana : corp, vestminte, familie, carti, obiecte, prieteni, vecini
etc. Sinele social consta din reputatia si recunoasterea unei identitati anume de catre
ceilalti oameni, adica reprezinta imaginea sub care o persoana se reflecta in ochii
(constiinta) celorlalti in urma evaluarii personalitatii si comportamentului sau, a statutelor
sociale detinute si a felului in care isi joaca rolurile corespunzatoare acestor statute.
Sinele spiritual se exprima prin constiinta propriiei activitati, a tendintelor si aptitudinilor
psihice, fiind, dupa James, "sanctuarul emotiilor si dorintelor", teritoriul trairilor si
motivatiilor si actelor de vointa prin care omul se simte mai profund in sine insusi.
Cristalizarea constiintei de sine si apoi a idealului de viata, maturizarea intelectuala,
afectiva si sociala, orientarea vocationala s.a ii permit tnarului sa acceada tot mai mult
la independenta si autonomie, in planul afectiv, al mentalitatii si material-economice.
Traversarea adolescentei nu este lipsita de fenomene problematice, precum
manifestarile de negativism ce apar in urma confruntarilor dintre idealurile si maniera
sincera, generoasa de abordare a vietii si activitatii de catre tnar, pe de o parte, si lumea
adultilor, mai conformista, mai rigida si anchilozata - pe care adolescentul vrea sa o
schimbe rapid,pe de alta parte.
Asemenea manifestari pot apare intre copii si parinti, intre ei si scoala sau alte
institutii sociale etc.
De asemenea, nereusitele scolare sau cele in dragoste,
evenimentele traumatizante de genul accidentelor sau deceselor celor apropiati s.a. pot
lovi serios echilibrul psihic inca fragil, sufletul inca "netbcit"al adolescentului.
E. Erikson numea stadiul dintre 12 si 18 ani ca fiind cel al " identitatii, opusa confuziei
rolurilor", si afirma ca pregatirea pentru o adolescenta reusita si dobndirea unui sens
integrat al identitatii psihosociale trebuie sa inceapa din leagan, toate stadiile anterioare
avnd un rol in dobndirea acestei identitati.

Sugestii pentru lectura :

M. Bejat,

Talent, inteligenta, creativitate

Ed. Stiintifica, 1971

A Cosmovici, L Iacob,(coord) Psihologia scolara, 1998

H.J. Eysenck, Uses and abuses of psychology, 1964
V. Oprescu,

Fundamentele psihologice ale pregatirii si formarii didactice, 1996

U. Schiopu,

Psihologia vrstelor. Ciclurile vietii, Ed. Did. Ped., 1981

D. Schipor, Psihologia Educatiei, 2005

19