Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Capitolul 4 Teoria Consumatorului
Capitolul 4 Teoria Consumatorului
Capitolul 4 Teoria Consumatorului
TEORIA CONSUMATORULUI
CUPRINS
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE
CONCEPTE
Prezentare Cererea este unul dintre elementele esenţiale pentru înţelegerea mecanismelor
generală pieţei. Teoria consumatorului reflectă în acest sens unele elemente
semnificative pentru analiza cererii.
Funcţia Funcţia obiectiv a oricărui individ raţional este satisfacerea maximă posibilă
obiectiv a nevoilor, adică, maximizarea efectelor utile prin minimizarea eforturilor.
În cazul consumatorului aceasta se traduce prin maximizarea satisfacţiei totale
pe care oamenii speră să o obţină prin consumul diverselor bunuri sau
servicii. În economie, satisfacţia scontată a se obţine prin consum este
desemnată prin termenul generic de utilitate.
În acest demers vom considera că utilitatea este desemnată prin unitatea de utilitate numită "util".
UT – utilitatea totală
Ui – utilitatea individuală atribuită unităţii i consumate
UM - utilitatea marginală
UT - utilitatea totală scontată (estimată) a se obţine
Q - cantitatea (doza) consumată dintr-un bun
Din punct de vedere economic, utilitatea marginală arată care este “pragul” până la care se justifică
consumul unui anumit bun sau serviciu.
Caseta 4.1 Exemplu de calcul şi de reprezentare grafică a utilităţii totale şi a utilităţii
marginale
Pâine consumată la fiecare masă Utilitatea totală scontată a se obţine Utilitatea marginală
(utili)
0 0 -
1 10 10
2 18 8
3 24 6
4 28 4
5 30 2
6 30 0
7 28 -2
a) Utilitatea totala
Se constată că:
Interesant este că aceste aspecte au fost sesizate încă de către reprezentanţii şcolii clasice.
A.Marshall spunea: "Cel mai adesea, surplusul consumatorului se referă la suprafaţa situată
deasupra cererii individuale între două preţuri. El este o mărime bănească, cu toate că la origine
este reprezentat în termenii surplusului de utilitate”.
Caseta 4.2 Exemplu de determinare şi de reprezentare grafică a surplusului consumatorului
Să presupunem că un student are un venit lunar de 30 u.m. pe care este dispus să-l aloce pentru
procurarea unui bun oarecare x. Preţul bunului este de 3 u.m/ buc.
Din analiza curbei cererii pentru bunul x, se poate remarca
că dacă ar fi să-şi procure bunul X doar o dată pe lună,
studentul ar fi dispus să plătească 7 u.m/buc. În schimb, dacă
ar trebui să-l procure de două ori pe lună, ar fi dispus să
plătească doar 6 u.m./buc şi chiar 5u.m./buc. dacă s-ar pune
problema ca bunul să fie procurat de trei ori în acea lună. Pe
piaţă bunul costă doar 3 u.m./buc. Deci, chiar dacă
aprecierea (valoarea) pe care studentul o dă primei unităţi
este de 7 u.m./buc, el plăteşte concret doar 3 u.m./buc, ceea
ce reprezintă cu 4 u.m./buc mai puţin decât era dispus să
plătescă. Pentru a doua unitate diferenţa dintre cât este
dispus să plătească studentul (6 u.m./buc) şi cât plăteşte (3
u.m./buc) este de 3u.m./buc. Pentru a treia unitate, diferenţa
este, în mod corespunzător, de 2 u.m./buc (5-3) şi tot aşa,
pentru a patra de 1 u.m./buc (4-3). Aceste diferenţe sunt
practic un câştig (surplusul consumatorului).
În concluzie, în cazul bunurilor perfect substituibile, preferinţele se descriu prin linii cu pantă
negativă.
Figura 4.5. Preferinţele pentru situaţia în care unul dintre bunuri este rău
În concluzie, în cazul bunurilor rele, preferinţele se ilustrează grafic printr-un model liniar de
drepte cu panta pozitivă.
În general, dacă un individ este interesat atât de dobândirea bunului X, cât şi de cea a
bunului Y, atunci aceste preferinţe se ilustrează grafic apelând la un set de curbe de
indiferenţă convexe la origine de tipul celui descris în figura 4.7.
Principalele proprietăţi care se pot pune în evidenţă pe acest model general sunt:
A ∼ B dacă U(A)=U(B)=U1.
În schimb, o combinaţie C situată pe o altă curbă de indiferenţă u2 cu un nivel de utilitate
totală superior (U2 > U1), este strict preferată combinaţiei A:
b. Curbele de indiferenţă nu se pot intersecta niciodată pentru că, de fapt modelul este prin
construcţie, elaborat astfel încât să ilustreaze diversele preferinţe ale consumatorilor.
Din punct de vedere economic semnificaţia noţiunii de rată marginală de substituţie este
de prag până la care se justifică să se facă substituţia bunurilor. Rata marginală de
substituţie este raportul invers al utilităţilor marginale ale celor două bunuri, conform
relaţiei:
RMS= UMX
UMY
UMX şi, respectiv, UMY reprezintă utilităţile marginale ale bunurilor X, respectiv, Y.
Consumatorii au preferinţe diferite care sunt ierarhizate în raport cu nivelul utilităţii totale.
4.4. CONSTRÂNGEREA BUGETARA. LINIA BUGETULUI
¾ Abordare statică
Constrângerea Constrângerea bugetară arată care este ansamblul combinaţiilor bunurilor pe
bugetară care un consumator poate să-şi permită să le consume, în limita venitului de
care dispune (V) şi în raport cu preţurile practicate, la un moment dat, pe piaţă
(de exemplu, Px şi, respectiv, Py – preţurile bunurilor X şi Y).
Ansamblul combinaţiilor care îndeplineşte condiţia:
Px + Py ≤ V
constituie setul combinaţiilor posibile (aria din figura 4.8). Atunci când
consumatorul foloseşte întreg venitul disponibil pentru procurarea bunurilor,
descriem linia bugetului.
Ecuaţia liniei bugetului este de tipul:
V = X Px + Y Py
Pentru a transpune în formă grafică această ecuaţie se parcurg următorii paşi:
pas 1. Determinarea punctelor de intersecţie ale celor două axe. Vom avea astfel:
X* = V/Px
Y* = V/Py
unde :
• X* reprezintă cantitatea maximă care poate fi procurată din bunul X în limita venitului
disponibil (V) şi în raport cu preţul bunului X ;
• Y* reprezintă cantitatea maximă care poate fi procurată din bunul Y în limita venitului
disponibil (V) şi în raport cu preţul bunului Y.
pas 2. Se stabileşte panta liniei bugetului. Ecuaţia constrângerii bugetare poate fi rescrisă,
astfel încât să ajungem la o ecuaţie de tipul: Y=f(x)
Y=V/Py – X Px/Py
Panta liniei bugetului este derivata de ordinul întâi, adică este: - Px/Py.
Panta liniei bugetului este dată de raportul preţurilor celor două bunuri.
Trăim într-o lume dominată de schimbare, în care dinamica variabilelor economice este o
caracteristică fundamentală. Alegerile consumatorilor se află şi ele sub semnul emblematic al
schimbărilor determinate, în principal, de modificarea elementelor care influenţează constrângerea
bugetară. În caseta 4.6. se prezintă abordarea dinamică a liniei bugetului, în raport cu modificarea
venitului disponibil şi a preţului unuia dintre cele două bunuri.
Caseta 4.5. Dinamica linei bugetului în condiţiile modificării venitului disponibil şi,
respectiv, preţului unuia dintre cele două bunuri, ceteris paribus
Cum V1>V0 (venitul a crescut), iar Px1=Px0 şi, respectiv, Py1=Py0 (datorită clauzei caeteris
paribus care ne asigură că, cu excepţia venitului nimic altceva nu se schimbă), rezultă:
X1>X0
Y1>Y0
pas 2 Panta liniei bugetului se menţine aceeaşi (preţurile celor două bunuri nu se
schimbă şi deci, implicit, nici raportul preţurilor, adică panta liniei bugetului).
Y Y
X X
Cazul 1 Cazul 2
Figura 4.9. Dinamica liniei bugetului atunci când se modifică venitul disponibil, ceteris
paribus
CAZUL 2. Modificarea preţului unuia dintre cele două bunuri, ceteris paribus
pas 2. Panta liniei bugetului se va modifica în acest caz , astfel încât panta noii linii a
bugetului va fi mai mare decât cea a liniei iniţiale a bugetului. Ca atare vom asista la o
deplasare a liniei bugetului la stânga, ca în figura 4.10:
Figura 4.10. Deplasările liniei bugetului în cazul modificării preţului bunului X
¾ Abordarea statică
În cazul altor tipuri de preferinţe, soluţia grafică va ţine cont de specificitatea acelei preferinţe şi,
implicit, a manierei de ilustrare grafică corespunzătoare. În ediţia a VI a a manualului, în anexa
4.2 se prezintă echilibrul consumatorului pentru diferitele tipuri de preferinţe (Colectivul Catedrei
de Economie şi Politici Economice, Economie, ediţia a VI a, Editura Ecopnomică, Bucureşti, 2003,
capitolul 4, p 67). Astfel, de exemplu, în cazul bunurilor complementare, soluţia grafică este de
tipul celei ilustrate în figura 4.12.
¾ Abordarea dinamică
V1 > V0
X1 > X0 şi Y1 > Yo, dar panta liniei bugetului rămâne aceeaşi
Cum preferinţele consumatorului rămân aceleaşi – tot în virtutea clauzei caeteris paribus, rezultă
că vom asista la o deplasare a liniei bugetului la dreapta paralel cu linia originală a bugetului şi,
implicit, la atingerea unui alt punct de echilibru E1 (X1,Y1) , acolo unde această nouă linie a
bugetului întâlneşte curba de indiferenţă având cel mai înalt nivel de satisfacţie posibil. (figura
4.13.).
Curba venit – consum (numită şi
curba lui Engel, după numele lui
Ernest Engel) este acea curbă care
reuneşte punctele de echilibru de tipul
E0,E1 şi E2. Această curbă arată cum îşi
modifică alegerile de consum un
individ, în raport cu schimbările
survenite în nivelul venitului său.
V2 < V0
X2 < X0 şi Y2 < Y0, dar panta liniei bugetului rămâne aceeaşi.
Cum preferinţele consumatorului rămân aceleaşi, în virtutea clauzei caeteris paribus, rezultă că
vom asista la o deplasare a liniei bugetului la stânga paralel cu linia originală a bugetului şi,
implicit, la atingerea unui alt punct de echilibru E2 (X2,Y2), acolo unde această nouă linie a
bugetului întâlneşte curba de indiferenţă având cel mai înalt nivel de satisfacţie posibil (figura
4.13.).
Presupunem din nou că pornim dintr-o situaţie de echilibru static, de tipul celei descrise de punctul
E0 (X0,Y0). Dacă, la momentul T1, preţul bunului X creşte, caeteris paribus, vom avea o deplasare
a liniei bugetului la stânga care va face ca noul punct de echilibru să se atingă în E1 (X1,Y1)
(figura 4.14 palierul a).
Analog vom asista la o deplasare a liniei bugetului la dreapta care va face ca noul punct de
echilibru al consumatorului să fie E2 (X2,Y2) (figura 4.14 palierul a). Pentru a evidenţia
reactivitatea consumatorului la modificarea preţului unuia dintre bunuri se utilizează aşa-numita
curbă preţ–consum care stă la baza deducerii curbei cererii.
Curba preţ–consum se obţine prin reunirea punctelor de echilibru de tipul E0, E1, E2. Ea arată cum
reacţionează consumatorul modificându-şi alegerile de consum ca urmare a modificării preţului
unuia dintre bunuri.
Curba cererii este cea care analizează corelaţia dintre cantitatea cerută dintr-un anumit bun şi
preţul acelui bun. Ca atare, curba cererii are în vedere o funcţie a cererii de tipul: C(X) = f(Px).
Pentru a ajunge la această funcţie, pornim de la graficul aferent analizei modificării echilibrului
consumatorului, în cazul schimbării preţului unuia dintre cele două bunuri căruia îi adăugăm un
grafic interconectat, numai că schimbăm axa ordonatelor, desemnând pe ea preţul bunului x. În
acest caz, situaţia iniţială descrisă prin punctul de echilibru E0 (X0,Y0) are drept corespondent în
graficul de jos punctul X0 pe axa 0X, arătând că, la momentul T0, cantitatea pe care consumatorul a
decis să o aleagă/ceară este X0. Dacă presupunem că iniţial preţul acestui bun este Px0, atunci
putem figura un prim punct în acest al doilea sistem de axe rectangulare de coordonate (X0,Px0).
Dacă ulterior, la momentul T1, preţul bunului X creşte la nivelul Px1, atunci punctul de echilibru în
graficul din palierul a, se deplasează în punctul E1 (X1,Y1). Dacă proiectăm pe axa 0x –comună
celor două grafice – cantitatea X1, ca expresie a acestei noi alegeri/cereri a consumatorului, vom
putea descrie un alt punct în graficul din palierul b, de coordonate (X1, Px1). În mod analog, în
cazul reducerii preţului bunului X, la nivelul Px2, vom atinge un nou punct de echilibru E2 (X2,Y2).
Dacă ducem proiecţia acestui punct pe axa 0X, vom putea ilustra care va fi noua cantitate cerută
din bunul X în aceste noi împrejurări. Obţinem astfel un nou punct în graficul din palierul b, de
jos, de coordonate X2 şi Px2. Se remarcă că dacă preţul bunului X creşte, cantitatea cerută din
bunul X scade şi invers, dacă preţul scade, cantitatea cerută creşte. Acest fapt confirmă legea
generală a cererii iar curba pe care o putem descrie unind punctele pe care le-am obţinut în graficul
din palierul b este curba cererii (figura 4.14).
palierul a
palierul b
• Care este relaţia dintre cantitatea consumată dintr-un bun, utilitatea totală şi
utilitatea marginală?