The relationship between the probation officer and the parolee

in desistance process
RelaŃia consilier de probaŃiune-persoană supravegheată
în procesul desistării

Cristina CHIRILOV
Student in a Communitarian Administration in Justice Master Program
Bucharest University

Abstract: The article highlights the importance of relationships between probation officers and
their parolees with the focus being to maintain non-delinquent behavior as the primary objective
for the parolee. The human qualities and the personal development of both participants must be
highlighted and emphasized. The analytical speech begins with the evolution and the definition of
probation connected to the modern notion of desistance, where the positive aspects of the
individual are highlighted and connected with the social opportunities that can sustain a pro-
social behavior. Further it describes the profile of the Romanian probation officer, made by the
Ministry of Justice through the requests specified in the employee selection process. The
development of professional and personal development of a probation officer is complex and is
necessary, as a condition for a qualitative relationship between the supervised and the counselor,
increasing the chances of positive results having and important impact on the community.

Key words: probation, desistance, relationship between the probation officer and the supervised
person

Abstract: Articolul de faŃă subliniază rolul calităŃii relaŃiei profesionale în cuplul consilier de
probaŃiune – persoană supravegheată, în contextul menŃinerii comportamentului non-infracŃional
al persoanei condamnate. Se accentuează calităŃile umane dar şi necesitatea creşterii şi dezvoltării
personale ale celor doi participanŃi. Problematizarea demarează cu evoluŃia probaŃiunii şi

32
definirea acesteia în care se integrează noŃiunea modernă de desistare, aici reflectorul cade pe
aspectele pozitive din personalitatea individului supravegheat, conectate la pârghiile sociale ce
determină comportamentul prosocial. Analiza se continuă cu profilul consilierului de probaŃiune
în Romania, creionat prin cerinŃele Ministerului de JustiŃie în cadrul procesului de selecŃie al
personalului. Dezvoltarea multilaterală a consilierului apare ca o necesitate care stabileşte punctul
de plecare, traiectoria şi impactul bumerangului, ce pendulează sub formă de mesaj între cei doi,
determinând prin efectele avute ecouri în comunitate.

Cuvinte cheie: probaŃiune, desistare, relaŃia consilier de probaŃiune-persoană supravegheată

“Unele lucruri nu se schimbă niciodata. Lumea în care serviciul

de probaŃiune operează este lumea reală a schimbărilor
sociale şi a conflictelor, crimelor şi a slăbiciunilor umane.
Structurile, legile, speranŃele şi aşteptările
instituŃionale se schimbă cu o viteză înfricoşătoare,
dar oamenii... oamenii rămân constanŃi”
(Dick Whitfield apud. Canton si Hanhock, 2007)

În orice societate abaterea comportamentelor de la normele şi valorile sociale de bază

constituie un fenomen obişnuit. Orice societate judecă comportamentul membrilor săi din punctul
de vedere al conformării acestuia la normele şi valorile recunoscute. Nerespectarea normelor
atrage dupa sine sancŃiunea. Aplicarea pedepselor şi a celorlalte sancŃiuni constituie o etapă
importantă în luptă cu fenomenul infracŃional.
În momentul în care condamnatul este obligat să execute sancŃiunea pronunŃată împotriva
sa, acesta trebuie să conştientizeze că fapta este dezaprobată de societate. Datorită schimbărilor
sociale şi economice dar şi impunerii pe plan internaŃional a drepturilor omului, măsurile punitive
au suferit o diversificare. Astfel că alături de măsura ce impune izolarea de societate şi-a făcut loc
pedepsirea infractorului în comunitate. Pe plan mondial cea din urmă este recunoscută sub
numele de probaŃiune.

33
 Termenul de probaŃiune derivă din substantivul latinesc “probatio”, care defineşte o
perioadă de probă, de testare .
“ProbaŃiunea este o modalitate de sancŃiune, având un fundament socio-pedagogic,
caracterizat printr-o combinaŃie între supraveghere şi asistenŃă, ea este aplicată în regim de
libertate infractorilor selectionaŃi în funcŃie de caracteristicile lor criminologice şi de
receptivitatea lor în raport cu regimul, scopul principal fiind acela de a oferi fiecărui subiect
posibilitatea de a îşi modifica atitudinea faŃă de viaŃa în societate şi de a se reintegra în mediul
social la libera sa dorinŃă şi fară riscul de a încălca din nou norma penală” (Monitorul Oficial
apud. Poledna, 2002).
Comutarea accentului aplicării pedepselor pe sprijinirea resocializării şi reformării
persoanelor care au comis infracŃiuni, a determinat identificarea de metode şi programe eficiente
care să ducă la îndeplinirea acestui Ńel.
În 1974, cercetătorul american Robert Martinson, în lucrarea „What works? Questions
and answers about prison reform”, a relevant concluziile unui studiu cu privire la eficienŃa în
reabilitare a programelor din penitenciar, subliniind lipsa de succes a acestora. Astfel s-a născut
filosofia “nothing works” care susŃine că nimic nu merge în reabilitarea delincvenŃilor, prin
urmare statul nu poate face nimic pentru a reduce fenomenul infracŃional. Criminologii au primit
reproşuri care susŃineau lipsa iniŃiativei în evaluarea programelor care funcŃionau cu adevărat şi
alocarea unui segment mare de timp în demonstrarea a ceea ce nu funcŃiona. La sfârşitul anilor
’90 au fost identificate câteva principii de lucru care functionau uneori cu unii infractori
‘sometimes with some offenders something works’(Shearer şi King, 2002).
Încercările de a demonstra eficienŃa practicilor corecŃionale au lăsat în umbră dezvoltarea
teoriilor legate de procesul de reabilitare. În timp ce răspunsurile la întrebarea “Ce merge?” nu
încetau să apară, întrebările privind funcŃionalitatea “De ce merge?” şi “Cum merge ?” au rămas
suspendate. Lipsa cadrului teoretic care să explice motivele pentru care unele programe sunt
eficiente pentru unii infractori a determinat în timp o îmbinare a rezultatelor empirice relevante
cu teoria desistării.
Începutul studiilor asupra desistării îşi găseşte originea în 1937 în cercetarea soŃilor
Glueck, suscitând cu adevărat atenŃia oamenilor de stiinŃă abia după anii ’70. După 1990,
întrebarea care stă la baza desistării “Cum şi de ce oamenii încetează de a mai comite

34
infracŃiuni?” a devenit centrală în analiza paradigmei carierei infracŃionale. Găsim ca şi
reprezentanŃi de seamă în aprofundarea cercetării desistării nume precum Graham and Bowling
1995; Sampson and Laub 1993; Maruna 1997, Farrall and Bowling 1999; Giordano, Cernkovich
and Rudolph 2002; Laub and Sampson 2003; Maruna 2001; Warr 1998 (Maruna and Farrall,
2004).
Desistarea se poate defini ca fiind procesul prin care oamenii susŃin sau adoptă încetarea
comportamentului infracŃional, cu sau fără intervenŃia agenŃiilor justiŃiare (Canton şi Hancock,
2007). Cele mai multe studii empirice pun accentul pe absenŃa infracŃiunii, termenul acesta
aplicându-se doar la ultima perioadă a desistării, concentrarea pe aceasta determinând o neglijare
a întregului proces.
Shadd Maruna (2004) susŃine că desistarea ar trebui văzută nu ca un eveniment ce este
limitat de un început şi un sfârşit, ci ca un proces continuu, motivând prin succesiunea etapelor
lipsite de acte infracŃionale, survenite în viaŃa chiar şi a celor mai persistenŃi dintre delincvenŃi.
În viziunea lui Maruna şi Farrall (2004) desistarea cuprinde 2 etape, prima se referă la
orice încetare a comportamentului infracŃional, iar a doua se referă la identitatea schimbată a
persoanei, care se caracterizează prin incapacitarea acesteia de a mai comite o infracŃiune (non-
offender).
Ca şi paradigmă desistarea are la bază trei tipuri de teorii: individuale, structurale şi
interacŃioniste. (Canton şi Hancock, 2007). Teoriile individuale au cea mai mare vechime, făcând
conexiunea dintre vârstă şi comportamentul criminal, căutând explicaŃia desistării în maturizarea
individului.
Teoriile structurale includ teoriile legăturii sociale care postulează o asociere dintre
desistare si circumstanŃele externe individului, dar şi interacŃiunea dintre acestea şi reacŃia
individului. Ele punctează importanŃa legăturilor familiale, importanŃa locului de muncă şi
importaŃa educaŃiei. Teoriile controlului social explică infracŃionalitatea prin existenŃa unor
legături sociale slabe iar desistarea prin solidificarea acestora.
Teoriile interacŃioniste combină explicaŃiile structurale cu cele individuale. Investigarea
dinamicii desistării analizează experienŃele din cadrul întregului proces dar şi schimbările la
nivelul sinelui, reflectand grija mai mare pentru ceilalŃi şi o implicare într-o mai mare măsură în
ceea ce reprezintă viitorul.

35
 Cercetările privind factorii care stau la baza desistării subliniază importanŃa vârstei,
maturităŃii, calităŃii relaŃiilor şi pregătirii educaŃionale, definindu-i ca factori externi; modelarea
identităŃii, a atitudinilor şi motivaŃiilor – făcând parte din categoria factorilor interni. În timp
legătura dintre probaŃiune şi desistare a provocat interesul cercetătorilor la nivel internaŃional.
Cercetarea riguroasă a percepŃiilor infractorilor cu privire la probaŃiune sau justiŃie în
general nu a primit atenŃie decât din 1980. Studiile au adoptat în mare parte metode calitative,
oferind informaŃii valoroase despre factori cheie ce duc la finalizarea cu succes a programului de
probaŃiune. În timp ce condiŃiile impuse de tribunal stabilesc relaŃia dintre consilierul de
probaŃiune şi infractor, calitatea relaŃiei este cea care influentează dinamica procesului de
desistare.
În timp ce nici un studiu nu a identificat calitatea relaŃiei ca fiind în sine un predictor al
succesului intervenŃiei, toate studiile indică faptul că în cazurile în care persoana supravegheată a
întâlnit un consilier care a dat dovadă de interes şi preocupare pentru situaŃia sa, tratându-l cu
respect aceasta a reprezentat baza atingerii unor rezultate satisfăcătoare în ceea ce priveşte
reducerea recidivei (Canton şi Hancock, 2007).
Astfel studiul întreprins în 1999 de către Sue Rex a descoperit că motivaŃia şi
angajamentul în vederea desistării era în mod direct legată de angajamentul şi relaŃia cu ofiŃerul
de probaŃiune. Acelaşi studiu subliniază că negocierea şi colaborarea în rezolvarea de probleme,
suportul şi încurajarea, angajamentul personal şi profesional al consilierului în procesul de
schimbare şi în programul recomandat, atenŃia la problemele personale şi sociale ale persoanei
delincvente, sentimentele de loialitate, reîntărirea comportamentului prosocial, interesul
consilierului pentru bunăstarea persoanei delincvente au determinat dezvoltarea încrederii,
respectarea angajamentelor la persoanele aflate sub supraveghere, dezvoltarea abilităŃilor
decizionale dar si capacitatea de a cere sprijin în rezolvarea de probleme (Farral şi Maruna, 2004;
Canton şi Hancock, 2007).
Alte studii ce privesc aşteptările infractorului cu privire la relaŃia cu consilierul, relevă
următoarele: interes susŃinut din partea consilierului de probaŃiune, tratarea cu respect, încredere,
integritate, onestitate, ascultare, luare în considerare, lipsirea de prejudecăŃi şi un program riguros
în ceea ce priveşte evitarea comportamentului infracŃional.

36
 ProbaŃiunea nu înseamnă numai atingerea unor obiective. Ea presupune promovarea şi
respectarea unor valori. Printre acestea, recunoscute la nivel internaŃional, se regăsesc: “respectul
pentru persoane, valoarea umană, integritate şi intimitate, echitate, deschidere, responsabilitate,
principiul minimei intervenŃii, principiul normalizării, principiul intervenŃiei oportune, principiul
continuităŃii intervenŃiei, preocuparea pentru cooperarea cu alte organizaŃii” (Haines, s.a.,p. 60).
Respectarea acestor valori trebuie să devină parte integrantă din personalitatea consilierului de
probaŃiune.
EficienŃa oricarui sistem bine gândit stă în oamenii care se regasesc la baza lui. În
sistemul de probaŃiune, aceştia sunt reprezentaŃi de consilierii de probaŃiune. În scopul atingerii
dezideratelor aplicarii pedepselor în comunitate, ei trebuie să dea dovadă de un înalt grad de
profesionalism.
Daca analizăm criteriile de selecŃie la examenul pentru ocuparea posturilor de consilieri
de probatiune, afişate pe site-ul Ministerul JustiŃiei vom identifica cerinŃele primare ale acestei
meserii. Primul criteriu este reprezentat de implinirea varstei de 18 ani, care dovedeşte în faŃa
legii capacitatea deplină de exerciŃiu, al doilea Ńine de respectarea tuturor legilor statului, dovedită
prin lipsa cazierului, al treilea criteriu Ńine de capacitatea angajatului de a redacta şi vorbi corect
în limba română, al patrulea criteriu Ńine de capacitaŃile fizice şi psihice ce îl fac apt pentru
exercitarea unei asemenea funcŃii – verificate printr-un examen riguros, un al cincilea criteriu Ńine
de moralitatea acestuia – evidenŃiat printr-o bună reputaŃie, al şaselea criteriu Ńine de formarea
profesională, specificul cerut fiind: licenŃă în asistenŃă socială, psihologie, pedagogie sau drept,
iar ultimul criteriu constă în promovare examenului teoretic ce verifică cunoştinŃele specifice de
probaŃiune.10 Dacă ne uităm cu atenŃie în fişa de aplicaŃie se observă că se solicită nota de la
licentă şi media anilor de facultate – acest lucru demonstrând în mod evident necesitatea unei
bune pregătiri academice, susŃinute de-a lungul anilor de studii. AbilităŃile şi vocaŃia se evaluează
printr-un interviu, pentru a cărui înregistrare persoana care aplica pentru post şi-a dat acordul.
Primordial în dobândirea statutului de profesionist în orice meseie este deŃinerea unui
bagaj informaŃional bogat. Astfel încât printre primii paşi în dezvoltarea sistemului de probaŃiune
din Romania, s-a regăsit adoptarea unei politici educaŃionale care să susŃină la nivel naŃional
pregătirea specializată a celor care îşi doresc a ocupa funcŃia de consilier de probaŃiune. Formarea

10
http://www.just.ro/Sections/Posturivacante/Concursprobatiuneaug2008/tabid/867/Default.aspx

37
poate fi de ordin academic prin finalizarea la zi/la distanŃă a modulului de probaŃiune, urmarea
unui program postuniversitar în domeniul probaŃiunii sau încheierea cu diplomă de licenŃă a uneia
din facultăŃile numite mai sus, susŃinută de absolvirea unui curs intensiv de probaŃiune al
Ministerului Justitiei (Durnescu, 2006). Dobândirea informaŃiilor necesare dar lipsite de o
practică eficientă, trunchiază simŃitor formarea profesională a individului. Stagiile de practică
specifice mediului academic, conŃin cumulat un numar de 30 de zile pe an. Diseminarea acestora
alături de aglomerarea studenŃilor într-un singur loc, lipsa de timp sau interes a coordonatorilor
locali de a lucra cu studentul, îl transformă pe acesta în cele din urmă în simplu vizitator lipsindu-
l de cunoştinŃele practice, posibilitatea de dezvoltării abilităŃilor şi tehnicilor de lucru cu
infractorii. Din poziŃia de “oaspete” studentul ajunge în câmpul muncii nepregatit să facă faŃă
cerinŃelor reale, această situaŃie determinând o perioadă mai mare de acomodare, de învăŃare,
acompaniată de comiterea unor greşeli inerente perioadei de început. Dar de ce sa nu
experimenteze toate acestea în cadrul facultăŃii, în timpul destinat acumulării informaŃionale şi
dezvoltării personale, sub coordonarea atentă a unei persoane specializate care poate orienta
pozitiv discipolul?
O posibilitate de acoperire a acestei nevoi ar fi dezvoltarea iniŃiativelor cu privire la
Centrul de Voluntariat pentru JustiŃie, sub patronajul facultăŃii sau a unei instituŃii
nonguvernamentale, care să îşi asume stagiile de trening ale studenŃilor, colaborarea cu serviciile
de reintegrare şi supraveghere, monitorizarea şi evaluarea programului. Ideea de internship este
cea mai aproape de ideea de viitor profesionist.
Un alt aspect al devenirii Ńine de propria persoană şi se înclină spre valorizarea dezvoltării
personale. Meseria pe care ne-am ales-o ne defineşte în mare masură şi asta datorită faptului că
suntem de acord în a investi minim 8 ore pe zi în această activitate. Efectuarea unei munci
presupune o perfecŃionare continuă, în ceea ce priveşte un domeniu în care eşti dedicat
oamenilor, eşti obligat, în primul rând în a lucra cu tine, în a deveni conştient de propria
persoană, de simŃuri, gânduri şi limite. Analiza obiectivă a propriei persoane duce la o conectare
mai bună cu universul celuilalt.
Un alt element important în profesia de consilier de probaŃiune este procesul de burnout.
Munca cu oamenii poate sa ofere satisfacŃii nemăsurate dar poate presupune şi costuri mari în
ceea ce priveşte persona care se găseşte în poziŃia de supraveghere. InteracŃiunea permanentă cu

38
oamenii şi mai ales cu problemele acestora poate duce la o mare încărcare emotională. Motiv
pentru care dincolo de păstrarea lucidităŃii propriei persoane este necesară găsirea unei modalităŃi
de descărcare a tensiunii nervoase, deoarece chiar şi cel mai mic gest, inconştient de respingere
poate fi perceput de infractor şi poate produce pierderea relaŃiei.
Investirea permanentă a supraveghetorului în propria persoană reprezintă o premisă în
susŃinerea eficientă pe termen lung a persoanei delincvente, în toate etapele caracteristice
procesului de schimbare. Dacă aplicăm teoria lui Prochaska şi DiClemente în procesul desistării,
unde se subliniază iminenŃei regresului, ni se certifică nevoia unui imens angajament a celor doi
participanŃi la “cuplul terapeutic “alaturi de implicarea instituŃiilor sociale, în care este ancorată
viaŃa individului.
Nonconformismul, creativitatea, acceptarea schimbarii, flexibilitatea, înŃelegerea, stima
de sine, autenticitatea, respectul de sine, încrederea în sine, dorinŃa de a spori libertatea omenilor
în a lua propriile decizii, empatia, căldura, persuasiunea, onestitatea, conştiinŃa, senzitivitatea
reprezintă o parte din calităŃile care ar trebui să stea la baza personalităŃii consilierului de
probaŃiune, pentru a-i permite să ajute individul “să devină persoana care cu adevărat vrea să fie”
(Rogers apud. Abraham, 2001).
Istoria probaŃiunii a fost descrisă ca o călătorie pornind de la “sfat, asistenŃă, prietenie”
ajungând la “constrângere, reabilitare şi protecŃie publică”, însa actuala abordare umanistă care
pune accent pe clădirea unei relaŃii care să permita individului asistat explorarea sinelui, aşa cum
este el în realitate, recomuta orientarea pe ideea de comunicare si “prietenie.“
Obiectivele aplicării măsurii de probaŃiune sunt reducerea posibilităŃii recidivei în ceea ce
priveşte persoanele supravegheate, reducerea riscului şi promovarea reabilitării, acŃionand pe
două direcŃii atât asupra infractorului cât şi asupra comunităŃii. Tratarea individului dincolo de
statutul lui de infractor, ca o valoare umană ce posedă calităŃi şi potenŃial este calea în atingerea
acestor obiective.

39
Bibliografie

Abraham, P. (2001), Introducere în probaŃiune. Bucureşti: Editura NaŃional

Durnescu, I. (2005), „ProbaŃiunea şi metodele sale de lucru cu infractorii” în NeamŃu, George şi
Stan, Dumitru, coord. (2005), AsistenŃă Socială.Studii şi aplicaŃii. Iaşi: Polirom
Canton, R. şi Hancock, D. (2007), Dictionary of Probation and Offender Management. Willan
Publishing
Haines, K. (s.a.), „Ce este probaŃiunea?” în Durnescu, I. (ed.) (s.a)
Manualul consilierului de reintegrare socială şi supraveghere. Craiova: Editura Themesis
Farrall, S. (2002), Rethinking: What Works with Offenders, Cullompton: Willan Publishing
Farrall, S. (2003), „J’accuse: Probation evaluation research epistemologies” în Criminal Justice,
SAGE Publications, Vol. 3(2): 161–179
Farrall S. şi Marruna, S. (2004), „Desistance-Focused Criminal Justice Policy Research:
Introduction to a Special Issue on Desistance from Crime and Public Policy” în The
Howard Journal ,Vol 43 No 4. pp 358–367
Farrall, S. (2005), „On the Existential Aspects of Desistance from Crime” în Symbolic
Interaction, Vol. 28, Issue 3, pp 367–386
Poledna, S. coord. (2002), ModalitaŃi de intervenŃie psiho-socială în activitatea de probaŃiune.
Cluj Napoca: Presa Universitara Clujeană
Shearer, R. A. şi King, P. A. (2004), „Multicultural Competencies in Probation-Issues and
Challenges” în Federal Probation. Disponibil pe
http://findarticles.com/p/articles/mi_qa4144/is_200406/ai_n9446517
www.just.ro - Romania Ministerul JustiŃiei

40