PSIHOLOGIE

Sinteze pentru admitere!

GANDIREA
Gandirea este procesul psihic cognitiv superior care construieste cu
ajutorul operatiile sale, informatii
despre insusirile generale si esentiale ale claselor de obiecte si fenomene si
despre relatiile legice si cauzale
dintre acestea sub forma de notiuni, judecati si rationamente.

CONTINUT INFORMATIONAL – Insusirile generale si esentiale ale claselor de

obiecte si fenomene si
relatiile legice si cauzale dintre acestea

SISTEM DE OPERATII – Gandirea utilizeaza operatii

PRODUSE – Notiuni, judecati si rationamente

CARACTERISTICI
• CARACTERUL PROCESUAL AL GANDIRII
Gandirea se desfasoara cu grade mari de liberate pe verticala
cunoasterii si pe axa timpului,
astfel:
 Pe verticala cunoasterii, gandirea evolueaza in sens
ascendent (inductiv) si in sens
descendent (deductiv). Aceste doua demersuri ale gandirii
stau la baza constituirii si
achizitionarii de notiuni.

 Pe axa timpului, gandirea se desfasoara in present si viitor.

Daca perceptia se
desfasoara in prezent, gandirea investigeaza trecutul stocat
in memorie si reprezentari
pe care il raporteaza la situatiile din prezent si exploreaza
viitorul pentru a emite
predictii si previziuni, dupa cum afirma psihologul roman
Paul Popescu-Neveanu.

• CARACTERUL MIJLOCIT AL GANDIRII

Gandirea este mijlocita de toate celelalte procese si fenomene
psihice, astfel prin imaginile din
perceptie si cele din reprezentare, toate acestea fiind stocate in
memorie si vehiculate cu
ajutorul limbajului.

• CARACTERUL MIJLOCITOR AL GANDIRII

Gandirea mijloceste toate celelalte procese si fenomene psihice,
astfel atribuie un inteles
imaginilor din perceptie si celor din reprezentare, optimizeaza
inteligibil memoria, utilizeaza
denumiri verbale si se mijloceste pe sine insasi prin propriile sisteme
de operatii si de produse.
 • CARACTERUL ABSTRACT-FORMAL AL GANDIRII
 Caracter abstract – Gandirea utilizeaza insusiri esentiale cu
grade mari de
generalizare.

 Caracter formal – Gandirea se ghideaza dupa reguli si norme ale

logicii, avansand judecati
ipotetico-deductive pentru a forma altele noi.

Caracterul abstract al gandirii este legat de cel formal.

 • CARACTERUL FINALIST AL GANDIRII
Gandirea are intotdeauna o finalitate, si anume: elaborarea unui
plan mintal, a unor solutii cu
privire la situatiile problematice, s.a.

STRUCTURA PSIHOLOGICA INTERNA A GANDIRII

Psihologul american J. P. Guilford propune modelul tridimensional al
gandirii ce sustine existenta a 3
categorii de componente din care rezulta o structura multifazica alcatuita din 120
de paterne, si anume:

• Operatiile (5) – evaluare, gandire convergenta, gandire

divergenta, memorie, cognitie
• Continuturile (4) – comportamentale, semantice, simbolice,
figurale
• Produsele (6) – unitati, clase, relatii, sisteme, transformari,
implicatii.

Pornind de la acest model putem vorbi despre urmatoarele insusiri ale

gandirii:
 Flexibilitatea – Se refera la modificarea unghiului de abordare
a unei probleme.
 Fluiditatea –Se refera la densitatea ideilor si a solutiilor pe
o unitate de timp.
 Originalitatea – Se refera la gradul de noutate al produselor si
al strategiilor gandirii.
 Elaborarea – Se refera la gradul de completitudine si de
finisare al produselor gandirii.

GANDIREA CA SISTEM DE OPERATII

Operatiile gandirii sunt moduri de lucru mintale, abstracte (se desfasoara
in lipsa obiectelor), dobandite
dupa dezvoltarea proceselor psihice cognitiv senzioriale prin interiorizarea
actiunilor efective cu obiectele
concrete. Complexitatea unui proces psihic este data de sistemul de operatii de
care acesta dispune.

Gandirea dispune de cel mai complex sistem de operatii, care actioneaza in

cupluri si se completeaza
reciproc, precum: analiza, sinteza si comparatia care sunt caracteristice intr-o
forma inferioara si proceselor
psihice cognitiv senzoriale si care se intalnesc si la animalele superioare,
abstractizarea si generalizarea care
sunt operatiile cele mai complexe, specifice omului si care apar pe o anumita
treapta a dezvoltarii sale psihice si
inductia si deductia care sunt operatiile performantiale ale gandirii.

• ANALIZA ↔ SINTEZA
Analiza si sinteza rationala se desfasoara intr-un plan abstract-
formal si isi au sursa in analiza si
sinteza perceptiva care se desfasoara intr-un plan intuitiv-concret,
astfel:

 Analiza este operatia de descompunere pe plan mintal a unui

obiect in partile lui
 componente.
EX: Analiza gramaticala, stintifica, a fenomenelor
meteorologicie, s.a.

 Sinteza este operatia gandirii, inversa analizei, si consta in

reunirea pe plan mintal a unor
elemente intr-un intreg nou.
EX: Sinteza istorica, pornind de la informatii dispersate,
sinteza literara,
sinteza privind rolul proceselor psihice in activitatea
psihica, portretul psihologic.

In timp ce analiza perceptiva se impune de la sine, analiza rationala

este precedata de un demers
anticipativ, de un plan mintal, deci nu se desfasoara la voia
intamplarii. In cazul sintezei, se poate
pastra acelasi plan sau se poate elabora unul nou.
• COMPARATIA este operatia gandirii de stabilire a asemanarilor si a deosebirilor
dintre minimum
doua obiecte sau minimum doua ipostaze ale aceluiasi obiect, pe baza a
minimum
unui criteriu.
EX: Compararea figurilor geometrice, a operelor literare, plantelor,
animalelor, s.a

In timp ce comparatia perceptiva se impune de la sine, comparatia ratonala se

desfasoara dupa
un plan mintal si are o anumita finalitate si anume aceea de evidentiere a unor
raporturi de
superioritate-inferioritate sau a unor pozitii ierarhice intr-un sistem de
referinta.

• ABSTRACTIZAREA ↔ GENERALIZAREA
 Abstractizarea este operatia gandirii de evidentiere pe plan mintal a unor
insusiri
concomitent cu omiterea intentionata a altor insusiri.
Abstractizarea se
asociaza cu analiza.
EX: Pe baza unor insusiri esentiale precum faptul ca “nasc pui vii”,
mai multe
obiecte sunt introduse in categoria “mamifer”.

Concretizarea este operatia gandirii, inversa abstractizarii, de

revenire la sursa concreta
de la care a pornit abstractizarea.

 Generalizarea este operatia gandirii de unificare, pe plan mintal, intr-un

model, a unor
insusiri “abstrase” (latura intensiva) si de extindere a
acestora asupra unei
intregi clase de obiecte (latura extensiva). Generalizarea se
asociaza cu
sinteza.

EX: Numirea obiectelor care au ca insusire faptul ca “nasc pui vii” cu

termenul de
“mamifer” (latura intensiva) si introducerea tuturor obiectelor
care au aceasta
insusire in clasa de obiecte respectiva. (latura extensiva).

Particularizarea este operatia gandirii, inversa generalizarii, ce

consta in identificarea
pe plan mintal a ceea ce este general intr-un obiect particular.

• INDUCTIA ↔ DEDUCTIA
 Inductia reprezinta procesarea ascendenta ce permite formularea unei
concluzii generale
pornind de la mai multe premise particulare, astfel concluzia este
mai generala
decat premisele si ramane valabila pana la aparitia unei exceptii.

EX: Inductia stiintifica, explicatia oferita de profesor

pornind de la
elemente concrete sau particulare, catre elemente
abstracte sau
generale.

 Deductia reprezinta procesarea descendenta ce permite formularea unei

concluzii
particulare pornind de la mai multe premise generale. Expresia
logica a
rationamentului deductiv este silogismul.

EX: Din doua premise, rezulta concluzia.

GANDIREA CA SISTEM DE NOTIUNI, JUDECATI, RATIONAMENTE
Categorizarea (clasificarea) - Reprezinta demersul cel mai simplu al
gandirii ce presupune
gruparea obiectelor pe categorii dupa
anumite criterii.

EX: Pe baza unor insusiri esentiale, anumite obiecte sunt

introduse in
conceptele de banca, catedra, manual, s.a.

Prototipurile - Sunt categorii de baza, reprezentate printr-un singur

cuvant la nivelul limbajului
natural, dupa cum afirma E. Rosch. Acestea intrunesc in
baza experientei proprii si
a unei intregi culturi si civilizatii, insusirile comune
si cele mai evidente ale unei
categorii.

EX: La intrebarea “Ce evoca cuvantul arbore?” imediat dupa cel

de-al doilea razboi
mondial raspunsul cel mai frecvent era un arbore distrus,
20 de ani mai tarziu –
arborii verzi iar acum – arborii uscati din cauza ploile
acide.

Limbajul si experienta anterioara a subiectului cu

obiectul au o mare influenta
asupra prototipurilor.

EX: Prototipul categoriei “pasare” este “vrabie.

Prototipul categoriei “vehicul” este “masina” (autoturism).
Prototipul categoriei “mobile” este “scaun”.

Categorizarea si prototipurile fac parte din activitatea de

conceptualizare a gandirii, adica de
elabrare a unor modele mintale ale realitatii.

• NOTIUNEA (conceptul) - Este produsul de baza al gandirii care reuneste pe

plan mintal insusirile
caracteristice ale unei clase de obiecte. Exista
mai multe criterii de
clasificare a notiunilor, insa cel mai frecvent
este acela in functie de
modul lor de formare, astfel notiunile pot fi:

NOTIUNILE EMPIRICE NOTIUNILE

STIINTIFICE
 Reflecta insusiri concrete.  Reflecta insusiri
abstracte.

 Reflecta insusiri particulare.  Reflecta insusiri

generale.

 Sunt verificabile practic.  Sunt verificabile

teoretic si practic.
  Uneori poseda definitii dar sunt vagi  Poseda una sau mai multe
definitii
si pot fi incorecte. corecte din punct de
vedere logic.

 Sunt diferite de la un individ la altul.  Sunt aceleasi pentru

toti indivizii
instruiti.

 Se formeaza pe baza experientei  Se formeaza prin

invatarea
fiecarui individ. limbajului si asimilarea
culturii.

 Sunt specifice prescolarilor, dar se  Sunt specifice

persoanelor
intalnesc si la adulti. instruite.

 Utilizeaza limbajul natural.  Utilizeaza un limbaj

riguros,
propriu unei stiinte.
 Notiunile stabilesc intre ele raporturi de concordanta sau de
opozitie pe baza carora se
ierarhizeaza de la cele cu sfera mica si continut bogat la cele cu sfera
mai mare si continut sarac
formand “piramida notinunilor” dupa cum a fost numita de catre
psihologul rus Vagotski.

Astfel, in varful piramidei se afla notiunile cu cea mai larga

sfera si cu cel mai sarac continut,
denumite “universali”, notiuni precum: materie, energie, informatie,
spirit, s.a.

• JUDECATILE - Sunt produse ale gandirii care utilizeaza notiunile,

afirmand sau negand un raport. In
logica, notiunea este denumita propozitie, insa in
psihologie se face o delimitare
clara, astfel convingerea este esentiala pentru ca o
propozitie sa fie considerata o
judecata, un act de gandire.

EX: Judecatile “Patrulaterul este poligon” si “Dreptunghiul este

patrulater” sunt alcatuite din
notiunile “dreptunghi”, “patrulater” si “poligon”.

• RATIONAMENTUL - Este produsul gandirii care, pornind de la una sau mai

multe judecati luate
drept premise, obtinem o alta judecata ce luata
drept concluzie.
Rationamentele pot fi inductive sau deductive
EX: Din judecatile ce contituie premise “Patrulaterul este poligon”
si “Dreptungiul este
patrulater” obtinem o judecata ce constiutie un rationament, si
naume “Dreptungiul este
poligon”.

Notiunile si judecatile sunt implicate in formarea rationamentelor.

Rationamentele se combina formand
teoriile iar ansamblul teoriilor formeaza modelul intern al lumii.

GANDIREA CA PROCES DE INTELEGERE SI REZOLVARE DE PROBLEME

Intelegerea si rezolvarea de probleme sunt procesele interdependente ale
gandirii deoarece
intelegerea presupune utilizarea corecta a notiunilor ce vor fi folosite in
rezolvarea de probleme iar rezolvarea
de probleme se incheie printr-o noua intelegere.

 INTELEGEREA este procesul gandirii ce se refera la gradul de

constientizare al unei persoane referitor
la lumea in care aceasta traieste .

• In cadrul intelegerii sunt implicate urmatoarele procese:

 Asimilarea ce consta in intelegerea propriu-zisa a
informatiilor noi
 Acomodarea ce consta in reorganizarea informatiilor cunoscute
in functie de cele noi

• Intelegerea poate fi:

 Spontana
  Discursiva, in cadrul careia sunt delimitate clar
urmatoarele etape:
1. Adunarea si organizarea informatiilor
2. Emiterea si verificarea ipotezelor
3. Formularea concluziilor

• Factorii care influenteaza intelegerea sunt:

 Varsta si nivelul de dezvoltare intelectuala.
 Volumul cunostiintelor detinut de subiect si gradul de
organizare al acestora.
 Insusirile gandirii, in special flexibilitatea.
 Gradul de dezvoltare al limbajului.
 • Mecanismele intelegerii sunt:
 Cuplajul informational – Presupune racordarea subiectului la setul
respectiv de
informatii pe un fond de nervozitate, iritare, frustrare, tensiune
emotionala, s.a.

EX: Se produce o tensiune atunci cand nu intelegem ceva.

 Sistemele asociative – Presupun punerea in relatie a informatiilor

noi cu cele fixate
anterior.

 Analogia – Presupune intelegerea a unui lucru nefamiliar in termenii

unui lucru inteles
deja.

EX: Structura atomului ↔ Sistemul solar

Moleculele de gaz ↔ Bilele de biliard
Memoria umana ↔ Biblioteca

 REZOLVAREA DE PROBLEME este procesul performantial al gandirii, de “umplere a

golului”.

• Problema este definita ca un obstacol de ordin cognitiv, o bresa in

cunoastere, o situatie fata
de care repertoriul de raspunsuri al subiectului nu este suficient
pentru a o intelege.

Componentele problemei sunt: starea initiala, starea finala si

operatiile care ne
conduc de la starea initiala la cea finala.

 In functie de operatiile prin care se rezolva, exista:

− Probleme de rearanjare a elementelor – Necesita
reordonarea acestora.
− Probleme de structurare a elementelor – Necesita
identificarea relatiilor.
− Probleme de transformare – Necesita modificari succesive.

 Insa cel mai frecvent criteriu este in functie de gradul de

structurare, astfel exista:
− Probleme bine definite - In cadrul carora se aplica
strategia algoritmica.
− Probleme slab definite - In cadrul carora se aplica
strategia euristica.

• Strategiile rezolutive sunt numeroase si pot fi grupate in:

 Strategia algoritmica presupune utilizarea unor algoritmi ce

sunt serii strict
ordonate de pasi meniti sa ofere solutii unor probleme
cunoscute si rezolvate
anterior.

 Strategia euristica presupune utilizarea unor reguli mintale

care pot conduce la
o solutie. In cadrul acesteia din fiecare punct al problemei
se desprind mai
 multe posibilitati, fiind necesara analizarea si alegerea
celei mai bune. Astfel, se
poate vorbi despre:

− Euristica reprezentativitatii - Unde tendinta este

de a presupune ca,
daca ceva se
aseamana cu un obiect
dintr-o categorie,
atunci el face parte din
categoria
respectiva.

− Euristica disponibilitatii - Unde tendinta este de a

presupune ca un
obiect esge cu atat mai
frecvent cu cat poate
fi evocat mai usor din
memorie.
 • Etapele rezolvarii de probleme (modelul rezolutiv) sunt:
1. Punerea problemei – Apare situatia problematica ce
presupune sesizarea problemei
propriu-zise. In problemele scoalare,
problema este deja pusa.
2. Definirea cerintelor problemei – Intelegerea problemei.
3. Procesul de umplere a golului – Aici sunt utilizate
strategiile algoritmice sau euristice.
4. Verificarea – Compararea rezultatului obtinut cu cerintele
problemei.

• Factorii care influenteaza rezolvarea de probleme sunt:

 Noutatea problemei
 Dificultatea problemei
 Modul de formulare al problemei
 Presiunea timpului
 Ambianta
 Tensiunea emotionala prea puternica
 Lipsa de motivatie sau motivatia excesiva

Acesti factori pot atat sa stimuleze cat si sa inhibe

rezolvarea unei probleme, in functie
de particularitatile subiectului.

TIPOLOGIA GANDIRII
• In functie de raportul dintre analitic si sintetic se disting tipurile de
gandire:

 Analitica – predomina analiza ca operatie a gandiri, concentrata

pe detalii, surprinzand
particularul.

 Sintetica – predomina sinteza ca operatie a gandirii, concentrata

pe ansamblu, surprinzand
generalul.

• In functie de raportul dintre intuitiv-concret si abstract-formal se

disting tipurile de gandire:

 Intuitiv-concret – predomina capacitatea de operare in sfera

sarcinilor concrete, bazate pe
procese psihice cognitiv senzoriale.

 Abstract-formal – predomina capacitatea de a opera in sfera

sarcinilor abstracte, desprinse
de orice suport concret.

• In functie de raportul dintre informatiile initiale si produsele finale se

disting tipurile de gandire:

 Convergenta – este algoritmica, unificatoare si presupune

reducerea diversitatii la unitate,
astfel dintr-un numar mare de informatii initiale
se obtine un numar mai mic
de produse finale.

 Divergenta – este euristica, explorativa, creativa si presupune

gasirea a cat mai multe solutii
de rezolvare la una si aceiasi problema.

Apartenenta la un anumit tip de gandire este conditionata atat genetic cat

si educational, prin
specificul sarcinilor cu care subiectul a fost obisnuit. Tipologia gandirii isi
pune amprena asupra performantei
subiectului.
 MEMORIA
Memoria este procesul psihic cognitiv superior care fixeaza, pastreaza si
reactualizeaza experienta
sub forma de amintiri.

CONTINUT INFORMATIONAL:
 Imagini ale obiectelor si fenomenelor
 Trairi afective: Bucurie, teama, admiratie, s.a.
 Scheme ale actiunilor externe: mers, tricotat, scris, citit,
s.a.
 Operatii: Adunarea, extragerea radicalului, analiza gramaticala,
s.a.
 Cuvinte, notiuni, idei, reguli de inferenta…
 Reactii dobandite ale organelor interne, fata de diferiti
stimuli

SISTEMUL DE OPERATII:
 Fixarea (intiparirea, memorarea, ingramarea, impregnarea, s.a.)
 Pastrarea (stocarea, conservarea, s.a.)
 Reactualizarea (reamintirea, regasirea, s.a.)

PRODUSELE MEMORIEI: Amintirile

CARACTERISTICILE MEMORIEI

• Caracterul selectivitatii – Este caracteristica memoriei potrivit careia

nu fixam, pastram si
reactualizam chiar totul deoarece acest
lucru nu este nici necesar si
nici posibil. Factorii care influenteaza
selectivitatea sunt:

 Varsta (tinerii memoreaza mai

usor decat copii)
 Tipul si organizarea
materialului de memorat
 Motivatia
 Trairile afecive
 Atentia
 Efortul voluntar
 Trasaturile de personalitate
(Optimistul retine informatii
mai vesele in timp ce
pesimistul retine informatii mai triste)

• Caracterul fidelitatii relative – Este caracteristica memoriei ce

decurge din selectivitate si se
refera la gradul de corespondenta
dintre informatia fixata
anterior si cea reactualizata in
prezent. Fidelitatea devine o
aptitudine la nivelul personalitatii,
astfel cei care reactualizeaza
corect si fidel un numar foarte mare
de informatii au aptitudini
mnezice.
 • Caracterul activ – Este caracteristica memoriei ce-i confera
capacitatea de a reactualiza
informatia intr-o alta forma decat a fost fixata
anterior, in functie de cerintele
activitatii.

EX: Pe baza invatarii informatiilor despre procesele si fenomenele

psihice separat, se poate
realiza un nou material cu locul si rolul proceselor si
fenomenelor psihice in sistemul psihic
uman (S.P.U.).

• Caracterul situational (contextual) – Este caracteristica memoriei

potrivit careia, aceasta se
desfasoara in concordanta atat cu
particularitatile spatio-
temporale cat si cu starea
interna a subiectului.
EX: Nu este acelasi lucru daca memoram dimineata dupa ce ne-am
trezit sau seara dupa
activitati indelungate, intr-o ambianta linistita sau una cu
factori perturbatori, in conditii
de sanatate sau de boala, s.a.

• Caracterul inteligibil – Este caracteristica memoriei potrivit careia,

aceasta nu presupune doar
stocarea informatiilor ci si organizarea si
structurarea lor, astfel
materialul trebuie sa fie prelucrat cu
ajutorul operatiilor gandirii in
vederea intelegerii inainte de a fi memorat.
Chiar si in cazul informatiilor
lipsite de sens, pot fi folosite PROCEDEELE
MNEMOTEHNICE ce presupun
introducerea unui sens chiar si acolo unde
acesta lipseste.
•

EX: Pentru a retine mai usor numele si ordinea imparatilor romani:

Cezar, Augustus, Tiberius
si Caligula, se poate apela la procedeele mnemotehnice, astfel
cuvantul “Cesautica” este
realizat prin compunere din toate celelalte cuvinte, respectand
totodata si ordinea lor.

• Caracterul mijlocit – Este caracteristica memoriei potrivit careia

aceasta este mijlocita de catre
celelalte procese si fenomene psihice, spre
exemplu, procesele psihice
cognitiv senzoriale ii ofera informatia ce
urmeaza a fi organizata, structurata
si reglata cu ajutorul gandirii si al limbajului,
astfel omul pune stapanire pe
propria sa conduita mnezica.

EX: Stiind ca intampina anumite dificultati in cadrul reproducerii

informatiei, un elev isi poate
fixa o serie de puncte de reper precum idei principale sau date
biografice care il vor ajuta.

Prin toate aceste caracteristici, dar mai ales prin caracterul inteligibil si
caracterul mijlocit, memoria
devine un proces psihic specific uman.

• Subiectul este constient de apartenenta la trecut a informatiilor

reactualizate si tine cont de
conditiile actuale schimbate. In caz contrar avem de-a face cu
halucinatiile.

• Memoria este o proprietate a intregii materii, astfel putem vorbi

despre o memorie a animalelor
inferioare si chiar si a proprietatilor fizice ale anumitor substante
sau despre memoria artificiala a
masinilor insa aceasta atinge la animalele superioare si in special la
om cel mai mare grad de
complexitate, organizare si ierarhizare.
PROCESELE MEMORIEI
Nu exista forme ale memorarii, fixarii si reactualizarii informatiilor
productive sau neproductive, utile
sau inutile, fiecare aplicandu-se in functie de conditiile concrete.

1. Memorarea – Este procesul memoriei ce presupune fixare

informatiilor si se clasifica astfel:
• In functie de prezenta sau absenta intentiei si a
efortului voluntar, exista:

 Memorarea involuntara se desfasoara atat in absenta

intentiei cat si a
efortului voluntar. Sunt
retinute in acest mod:
informatiile care corespund
motivatiilor subiectului,
informatii neobisnuite sau
insotite de trairi afective
puternice, informatii care
corespund activitatii,
preocuparii si profesiei
noastre.

 Memorarea voluntara se desfasoara atat in prezenta

intentiei cat si a
efortului voluntar. Pentru
ca memorarea sa fie mai
eficienta, trebuie sa
recurgem la prelucrarea
materialului in scopul
intelegerii, repetarea
informatiilor memorate si
aplicarea lor in rezolvarea de
problem. Este necesara, de
asemenea, stabilirea unui
scop in cazul in care
trebuie sa retine anumitei
nformatii pe perioade
diferite de timp.
• In functie de prezenta sau absenta intelegerii, exista:

 Memorarea mecanica presupune simpla repetare a

materialului in vederea
retinerii formelor verbale si nu
a ideilor, avand ca
efecte: invatarea formala,
ineficienta din punct de
vedere al duratei pastrarii. Este
necesara uneori in
cazuri precum lipsa de
semnificatie a materialului sau
lipsa de interes a subiectului
fata de acesta, fiind
retinute astfel: date istorice,
geografice, numere de
telefon, desi se pot memora logic
si aceste informatii
folosind procedeele mnemotehnice.
  Memorarea logica presupune intelegerea si se bazeaza
pe dezvoltarea
gandirii. Se caracterizeaza prin
autenticitate (retinerea
ideilor si nu doar a formelor
verbale), economicitate
(numarul repetarilor in cazul
memorarii logice este mai mic
decat cel al repetarilor in cazul
memorarii mecanice) si
productivitate (frazele se retin de
25 de ori mai repede
decat cuvintele izolate, astfel
pentru o productivitate si
mai mare, cuvintele trebuiesc
invatate in fraze).

2. Pastrarea – Este procesul memoriei ce presupune retinerea

informatiilor fixate anterior, pe
un interval de timp mai scurt sau mai lung.

Are un caracter dinamic (adica informatiile care pareau a

fi uitate sunt reactualizate)
si activ (adica informatiile pot fi reproduse intr-o alta
forma decat cea in care au fost
fixate si pastrate anterior).
 Pastrarea poate fi de scurta durata (8-10 minute) sau de
lunga durata (de la 10
minute la ani de zile), in functie de conditiile in care a
avut loc memorarea si de
particularitatile materialului.

3. Reactualizarea – Este procesul memoriei ce presupune scoatere la

iveala a informatiilor,
fixate si pastrate anterior. Pastrarea are
doua forme, si anume:

 Recunoasterea – Consta in identificarea mintala a

informatiilor, fixate si pastrate
anterior, referitoare la un obiect care
este perceput din nou.

EX: Testele grila

 Reproducerea – Consta in reconstructia mintala a

informatiilor, fixate si pastrate
anterior, referitoare la un obiect care nu
mai este perceput. Are un
caracter activ (adica informatiile pot fi
reproduse intr-o alta forma
decat cea in care au fost fixate si
pastrate anterior) si selectiv (adica
poate fi reprodusa doar o anumita parte a
informatiilor).

EX: Testele de sinteza

INSUSIRILE MEMORIEI
Insusirile memoriei sunt dezvoltate in activitate in grade diferite,
spontan sau dirijat (succesiv) si se
transforma, la nivelul perosnalitatii, in aptitudini. Acestea sunt dispuse pe o
scala de la foarte slab la puternic
dezvoltat, astfel:

 Volumul – Reprezinta cantitatea de informatii care pot fi fixate si

pastrate simultan. S-a
constatat ca putem retine cca. 7 2 elemente simultan.

 Elasticitatea – Reprezinta capacitatea de reorganizare a memoriei

la primirea de noi
informatii.

 Trainicia – Se refera la durata pastrarii.

 Fidelitatea – Reprezinta gradul de corespondenta dintre informatia

fixata anterior si cea
reactualizata in prezent.

 Promptitudinea – Reprezinta viteza cu care se reactualizeaza

informatia solicitata de
activitate.
FORMELE MEMORIEI
Exista foarte multe criterii de clasificare si forme ale memoriei, acesta
fiind inca un domeniu
controversat in psihologie. In continuare vom prezenta cateva dintre acestea,
astfel, memoria psihica se
realizeaza in doua forme:

MEMORIA INDIVIDUALA  Se refera la memoria unei persoane individuale, si poate fi:

 In functie de durata pastrarii, putem vorbi despre:

• Memoria de foarte scurta durata (memoria senzoriala, cca. 0,5
secunde) presupune stocarea
informatiei primita de la organele receptoare. Astfel putem distinge
o memorie vizuala,
auditiva, tactila, gustativa (industria alimentara), olfactiva
(industria cosmetica), kinestezica.
•

EX: In acest mod putem percepe continuitatea unui film, ci nu doar

simple imagini.
 • Memoria de scurta durata (memoria operationala, intre 15-20 secunde)
presupune stocarea
informatiei atat timp cat este necesara pentru desfasurarea
activitatii. Dupa acest interval de
timp, informatia este uitata sau trece in memoria de lunga durata.
•

EX: Rerinerea unui numar de telefon pana la formarea acestuia,

retinerea unui calcul atat
timp cat este necesar, s.a.

• Memoria de lunga durata (MLD, dureaza ore, zile, ani, intreaga

viata), majoritatea psihologilor
considerand ca este alcatuita din:

 Memoria semantica – Presupune retinerea semnificatiei

informatiilor astfel incat
acestea sunt organizate intr-o vasta retea
de idei, notiuni si
scheme cognitive.

 Memoria episodica – Presupune retinerea unor evenimente

dispersate din viata
noastra, de obicei insotite de trairi
afective intense ce pot fi atat
pozitive cat si negative.Spre exemplu,
prima zi de scoala, primul
sarut sau memoria martorilor oculari in
cazul unui jaf.

 In functie de continutul activitatii psihice, putem vorbi despre:

• Memorie verbal-logica  Se retin cu usurinta idei, cuvinte, notiuni,
reguli de inferenta.
• Memorie imaginativa  Se retin cu usurinta imagini.
• Memorie afectiva  Se retin cu usurinta trairi afective precum
bucuria, teama, admiratia, s.a.
• Memorie motorie  Se retin cu usurinta anumite miscari.

 In functie de tipul informatiei, putem vorbi despre:

• Memorie declarativa  Retinerea cunostiintelor propriu-zise.
• Memorie procedurala  Retinerea procedurilor de operare cu
cunostiintele.

MEMORIE COLECTIVA  Se mai numeste memorie istorica, sociala si se refera la

evenimentele si experienta
comuna a unui grup de persoane, a unei comunitati, societati,
s.a.

SPECIALIZAREA MEMORIEI
In timp, memoria se specializeaza pe anumite informatii in functie de
activitate, preferinte si
profesie, facand astfel sa apara o serie de diferente individuale.
Specializarea memoriei se realizeaza datorita unor predispozitii innascute,
a trasaturilor de
persoanlitate si se intalneste la nivelul organelor de simt, a proceselor si a
formelor memoriei.
FACTORII DE OPTIMIZARE SI EDUCABILITATEA MEMORIEI
Memoria poate fi optimizata si educata prin manipularea urmatoarelor
categorii de factori, si anume:

• Factori referitori la material

 Natura materialului – Materialele intuitiv-concrete se fixeaza
mai usor decat cele
abstract-formale iar materialele cu sens
se fixeaza mai bine decat
cele fara sens.

 Organizarea materialului – Materialele organizate > materialele

neorganizate.

 Gradul de omogenitate – Materialele neomogene > materialele

omogene.

 Pozitia in serie – Inceputul si sfarsitul unei serii sunt

memorate cel mai bine.

 Volumul – Materialele lungi se memoreaza mai greu dar se

pastreaza si se
reactualizeaza mai bine.
 • Factori referitori la ambianta
 Temperatura – 18-21 - temperatura optima.
 Lumina naturala – din partea stanga – optim.
 Eliminarea factorilor perturbatori.

• Factori referitori la trasaturile psiho-fiziologice ale subiectului

 Somnul favorizeaza memorarea.
 Motivatia pozitiva, intrinseca si cea cognitiva favorizeaza
memorarea.
 Atitudinile – Informatiile in acord cu atitutinile subiectului
favorizeaza memorarea.
 Trairile afective – Informatiile asociate cu trairi afective se
retin mai bine.
 Activitatea intensa cu materialul favorizeaza memorarea.

 De asemenea, o lege a memoriei arata ca memorarea pentru o anumita data

conditioneaza uitarea
dupa trecerea acelei date.

UITAREA SI OPTIMIZAREA MEMORIEI

UITAREA este fenomenul psihic natural si necesar care asigura evitarea
supraincarcarii
memoriei si echilibrarea sistemului cognitiv al individului.

• Uitarea are atat un rol pozitiv deoarece uitam informatiile care nu mai
sunt necesare cat si un
rol negativ deoarece uitam si informatiile necesare.

FORMELE UITARII sunt:

 Uitarea totala (cand este uitata informatia in intregime)
 Uitarea partiala (cand sunt uitate anumite informatii precum date,
denumiri, secvente)
 Uitarea situationala (lapsusuri, blocaje temporare atunci cand trebuie
sa ne amintim)

CAUZELE UITARII – Printre altele se numara si: Insuficienta sau proasta

organizare a materialulului,
trairile afective negative, lipsa de interes, probleme ale
creierului, oboseala,
boala ,anxietatea (stare de neliniste fara o cauza
precisa), consumul de droguri,
alcoolismul.

RITMUL UITARII – Uitarea se poate produce instantaneu precum in cazul

traumelor psihice, sau
treptat precum in cazul situatiilor normale, caz in care
psihologul german H.
Ebbinghaus a demonstrat ca uitarea este masiva imediat dupa
memorare, iar apoi
ritmul ei devine din ce in ce mai lent.

COMBATEREA UITARII – Se realizeaza prin eliminarea cauzelor care au dus la

aparitia ei, prin
manipularea factorilor de optimizare a memoriei si prin
repetitia optima a
materialului, adica numarul de repetitii suplimentare nu
trebuie sa fie mai
 mare decat jumatate din numarul de repetitii necesare
memorarii
materialului, in caz contrar apare fenomenul de
saturatie.

TEORII ALE UITARII

1. Teoria stergerii urmelor sustine ca informatile se uita deoarece nu mai
sunt utilizate.

2. Teoria interferentei sustine ca informatiile se uita deoarece

interactioneaza intre ele.

3. Teoria uitarii motivate a fost formulata de catre Sigmund Freud si

sustine ca sunt uitate
informatiile asociate cu evenimente neplacute, dureroase sau
amenintatoare.
 IMAGINATIA
Imaginatia este procesul psihic cognitiv superior de elaborare pe plan
mintal a unor idei, imagini si
proiecte noi prin combinarea si transformarea experientei.

CONTINUT INFORMATIONAL – Experienta

SISTEM DE OPERATII – Procedeele imaginative

PRODUSE – Ideile, imaginile si proiectele noi

PROCEDEELE IMAGINATIEI
Procedeele imaginatiei sunt moduri de lucru mintale ce presupun o
succesiune mai mult sau mai
putin riguroasa de compuneri, descompuneri si recompuneri, de integrari si
dezintegrari care duc la rezultate
variabile, calitativ si cantitativ.

• Amplificarea si Diminuarea – sunt procedeele imaginatiei ce constau in

modificarea exagerata pe
plan mintal a dimensiunilor obiectelor. Sunt
intalnite in basme, la
realizarea uriasilor, piticilor, Neghinita,
Setila, dar si in tehnica la
realizarea microprocesorului sau a mini
calculatorului.

• Multiplicarea si Omisiunea – sunt procedeele imaginatiei ce constau in

modificarea pe plan mintal a
numarului de elemente ale obiectelor. Astfel
apar in basme balauri cu
7 capete, ciclopi sau unicorni dar si in
tehnica – blocurile de locuinte sau
in arta, cel mai elocvent exemplu este
Coloana Infinitului a lui
Constantin Brancusi.

• Diviziunea – este procedeul imaginatiei ce consta in descompunerea pe plan

mintal a unui obiect in
partile lui componente si transformarea acestora din urma in
produse noi. Spre
exemplu, dupa modelul bratului uman, au aparut in tehnica
bratul mecanic sau
macaraua.

• Rearanjarea – este procedeul imaginatiei ce consta in pastrarea intacta a

elementelor unui obiect
dar modificarea dispunerii lor spatiale. Astfel a aparut in
tehnica autovehiculul cu
motor in fata sau in spate.

• Aglutinarea – este procedeul imaginatiei ce consta in sinteza pe plan

mintal a unor parti din obiecte
sau fiinte diferite. Astfel au aparut in mitologie sirene,
Sfinxul sau centaurii si in tehnica
hidroavionul, combina muzicala sau robotul de bucatarie.

• Empatia – este procedeul imaginatiei ce consta in situarea pe plan mintal

sau afectiv in locul unei
alte persoane pentru a ii intelege mai bine comportamentul. Spre
exemplu, empatia
manifestata de profesori fata de elevi, de parinti, de actori.
 • Tipizarea – este procedeul imaginatiei ce consta in atribuirea pe plan mintal
a insusirilor unui grup,
unei persoane individuale. Este frecvent folosit in literatura in
cadrul tipologiilor de
personaje precum tipul avarului, amorezului, politicianului
demagog sau parvenitului.

• Schematizarea – este procedeul imaginatiei ce consta in evidentierea pe plan

mintal a unor trasaturi
caracteristice concomitent cu omiterea intentionata a
insusirilor de detaliu. Este
folosita in realizarea portretelor robot, a hartilor
geografice sau a caricaturilor.

• Substitutia – este procedeul imaginatiei ce consta in inlocuirea pe plan

mintal a unui obiect cu altul
mai avantajos. Spre exemplu, in constructii, caramida a fost
inlocuita cu blocurile de BCA
deoarece sunt mai usoare si un termoizolant mai bun.

• Analogia – este procedeul imaginatiei ce consta in intelegerea unui lucru

nefamiliar prin comparatie
pe plan mintal cu unul cunoscut deja. Spre exemplu structura
atomului poate fi inteleasa
mai usor realizand o analogie intre aceasta si sistemul solar.

• Adaptarea – este procedeul imaginatiei ce consta in folosirea unui obiect

cunoscut intr-o situatie
noua pentru a corespunde unor anumite cerinte. Astfel,
televizorul a fost adaptat ca
monitor pentru calculator, laserul a fost adaptat pentru a fi
folosit in medicina.

• Modificarea – este procedeul imaginatiei ce consta in pastrarea intacta a

obiectului si schimbarea
unor insusiri precum forma, volumul sau culoarea. Astfel,
botanistii au reusit sa obtina
laleaua neagra.

• Personificarea (antropomorfizarea)– este procedeul imaginatiei ce consta in

atribuirea pe plan mintal
a insusirilor specifica umane,
celorlalte obiecte si fenomene
din natura. Spre exemplu, copilul de
cca. 2-6 ani are tendinta de
a personifica totul, de la jucarii pana
la plante si animale.

FORMELE IMAGINATIEI
In functie de prezenta sau absenta intentiei si a efortului voluntar, exista:

 IMAGINATIA INVOLUNTARA:
• VISUL DIN TIMPUL SOMNULUI este forma involuntara a imaginatiei ce
reprezinta o inlantuire
de idei, imagini si emotii care se produc in timpul somnului REM (Rapid
Eye Movement –
Somnul cu miscari rapide ale globilor oculari), denumit si somnul
paradoxal.
 Visele dureaza intre 3 si 60 de minute, in medie 20 de minute si se
deruleaza mai
repede sau mai incet decat evenimentele reale.

 In cadrul viselor predomina imaginile vizuale (desi doar o mica

parte dintre acestea
sunt colorate), apoi cele auditive iar celelalte apar mai rar.

 Factorii externi foarte puternici pot provoca trezirea iar

ceilalti pot influenta visele
daca se produc in timpul somnului REM. In cadrul unui
experiment s-a apropiat un fier
de calcat incins de fruntea unei persoane in timpul somnului
REM iar la trezire, aceasta
a relatat ca vista despre o banda de hoti care a fost prinsa de
politie si a fost fortata sa
stea cu picioarele pe carbuni incinsi.
  Visul regleaza sistemul cognitiv al individului, impiedicand contactul cu
schimbarile
din mediu facilitat de atentie, protejand astfel somnului impotriva
trezirii. Insa nu in
totalitate, astfel daca cineva ne strica in timpul somnului REM, stmulul
este introdus
intr-o forma simbolica in vis.

 Interpretarea viselor se realizeaza prin raportarea visului la

preocuparile cotidiente.

 Limbajul evoca selectiv ideile si le pune in relatii variate.

 Visul are un caracter scenic desfasurandu-se cu o anumita coerenta

asemeni unei
piese de teatru in care noi putem fi actori, spectatori sau ambele.
Scenele din vis sunt
frecvent ireale, chiar absurde, deoarece lipseste controlul constient si
totul pare
posibil.

 Visul are un caracter simbolic, Sigmund Freud considerandu-l o

manifestare simbolica
a dorintelor regulate , astfel ca tot ceea ce nu a putut fi satisfacut
sau este deranjant
pentru imaginea de sine, este impins in inconstient si apare intr-o forma
simbolica in
vis. In opera sa, “Interpretarea viselor”, Sigmund Freud dadea exemplul
unei fete care
nu si-a putut satisface in timpul zilei nevoia de a manca cirese astfel
ca a visat ca
manca cirese. In cadrul adultilor, imaginile apar intr-o forma mascata
datorita cenzurii
Supraeului deoarece dorintele, si mai ales cele sexuale, sunt interzise.

 Visul are un caracter afectiv deoarece in cadrul acestuia traim emotii

puternice de
spaima, groaza, bucurie sau neliniste pe care le consideram reale.

• IMAGINILE HIPNAGOGICE SI HIPNOPOMPICE sunt forme involuntare a imaginatiei ce

reprezinta imagini de scurta durata, evocate din memorie, deci nu participam la
formarea lor
si nu le consideram reale.
 Acestea apar sub forma de linii si puncte stralucitoare sau figuri
geometrice si mai
rar ca peisaje sau figuri umane.

 Imaginile hipnagogice apar la trecerea din starea de veghe in cea de

somn.

 Imaginile hipnapompice apar la trecerea din starea de somn in cea de

veghe.

 Imaginile hipnagogice si hipnopompice trebuie diferentiate de visul din

timpul
somnului deoarece imaginile din cadrul viselor sunt insotite de trairi
afective intense
si astfel le consideram reale in timp ce imaginile hipnagogice si
hipnapompice nu le
 consideram reale.

• REVERIA este forma involuntara a imaginatiei ce reprezinta o inlantuire de

idei, imagini si
emotii care se desfasoara in starea de veghe si este partial dirijata de catre
subiect. Are atat
un rol pozitiv cat si unul negativ, astfel:
 Rolul reveriei este acela de a satisface pe o cale simbolica anumite
trebuinte si este un
rol pozitiv. De asemenea, aceasta poate stimula creativitatea.

 Daca se repeta prea mult in conduita, poate indeparta subiectul de la

satisfacerea
reala a acelor trebuinte si este un rol negativ.
  IMAGINATIA VOLUNTARA:
• IMAGINATIA REPRODUCTIVA este forma voluntara a imaginatiei ce consta in
elaborarea pe
plan mintal a unor obiecte si fenomene existente in trecut sau prezent
care nu au fost
percepute de catre subiect.

EX: Reproducerea pe plan mintal a unor personaje literare,

evenimente istorice.

 Imaginatia reproductiva este utilizata cu succes in largirea

campului de cunoastere.

 Produsele imaginatiei reproductive se deosebesc de cele ale

memoriei deoarece nu au
corespondent in perceptia anterioara.

 Produsul imaginatiei reproductive este cu atat mai valoros,

cu cat se apropie mai mult
de realitate.

• IMAGINATIA CREATOARE este forma voluntara a imaginatiei cu cea mai

mare cota de
originalitate.
 Imaginatia creatoare este favorizata de motivatie puternica
si trairi afective intense.

 Imaginatia creatoare este influentata de factori precum:

− Interesul pentru noutate.
− Trebuinta de autorealizare.
− Sentimentul intelectual de curiozitate.
− Increderea in fortele proprii.

 Produsul imaginatiei creatoare este cu atat mai valoros, cu

cat este mai inovator, mai
neobisnuit.

• VISUL DE PERSPECTIVA este forma voluntara a imaginatiei ce consta

in proiectarea constienta
a drumului propriu de dezvoltare.
 Contribuie la formarea idealului de viata, motivand astfel
activitatea curenta.

IMAGINATIA CA PROCES PREDILECT AL CREATIVITATII

Pentru creatie nu este suficienta doar gandirea ce realizeaza constructii
legice si cauzale, prea
riguroase ce impiedica imaginatia sa se distanteze prea mult de real ceea ce poate
forma blocaje cognitive. In
acest sens s-au realizat metode de stimulare a creativitatii, cea mai cunoscuta
fiind cea a Brainstorming-ului
realizata de catre psihologul american Al. Osborn.

Astfel, imaginatia prelucreaza un material cognitiv divers, exploreaza

necunoscutul, largeste campul
de cunoastere si interactioneaza activ cu gandirea, in special cu cea divergenta
asigurand realizarea unor
proiecte cu adevarat creative.
 LIMBAJUL
Comunicarea reprezinta schimbul de informatii, idei si opinii dintre doua
persoane denumite
interlocutori, sau mai formal, emitator si receptor.
Limbajul este fenomenul psihic de comunicare interumana ce se realizeaza cu
ajutorul limbii.
Limba este un sistem complex de semne si reguli, determinata istoric si
utilizata intr-o comunitate.
• Notiunea de “limbaj” are doua sensuri, si anume:
 Activitate de comunicare realizata cu ajutorul limbii (obiect de
studiu al psihologiei).
 Instrumentul prin care se realizeaza comunicarea (obiect de
studiu al lingvisticii).

• Limbajul este alcatuit din structura gramaticala, fonetica si

lexicala. Lingvistica a fost nevoita sa
includa in sfera sa de preocupari si anumite fenomene psihice, astfel
aparand psiholingvistica.
• Limbajul este instrumentul cel mai important al gandirii si al
constiintei prin care dobandim
capacitatea de a manipula obiectele si reprezentarile lor, de a
clasifica experientele si
cunostintele anterioare si de a acorda etichete verbale unei categorii
(prototipul). De asemenea,
limbajul poate dezvolta sau plafona gandirea, astfel putem spune ca
oameni gandesc in limita
limbajului pe care il poseda.
• Putem vorbi atat despre un limbaj verbal care se realizeaza prin
insusirea limbii cat si despre un
limbaj non-verbal care se realizeaza pirin modul in care actionam,
gesturi, mimica, pozitia
corpului, parfum, machiaj, tinuta, vestimentatie, imagini, scris,
desene, ritualuri, spatiu personal,
contact visual, s.a. de unde rezulta ca exista atat o comunicare
verbala cat si o comunicare non-
verbala prin care sunt transmise cele mai multe mesaje, majoritatea
involuntar.

GENEZA LIMBAJULUI
Limbajul se insuseste pornind de la un suport neurofiziologic innascut,
insa numai intr-o perioada
optima, inainte de pubertate, deoarece dupa aceasta perioada structurile
specializate ale creierului se
rigidizeaza, astfel incat nu mai permit invatarea unui limbaj nou. Geneza
limbajului este inca o problematica
controversata in psihologie, existand mai multe teorii, printre care putem aminti:

• TEORIA COMPORTAMENTALA a lui Skinner sustine ca limbajul este

invatat ca o deprindere,
pe principiul conditionarii, astfel copilul care spune “mama” este
recompensat si astfel
reuseste sa il insuseasca. Totusi, aceasta teorie nu explica
rapiditatea invatarii limbajului si nici
de ce la baza majoritatii limbilor se afla structuri gramaticale.

• TEORIA NATIVISTA a lui Chomsky sustine ideea mostenirii

mecanismului de deprindere al
limbajului, astfel copilul trebuie doar sa asculte limba pentru a o
invatat. Psiholingvistul mai
sustine si existenta unei “structuri gramaticale universale” ce sta
la baza tuturor limbilor pe
care copilul o poseda inca de la nastere. Totusi, aceasta teorie
minimalizeaza extrem de mult
rolul copilului, acestea devenind aproape pasiv.
 • TEORIA SOCIALA a lui Brown evidentiaza nevoia copilului de a comunica
pentru a isi satisface
anumite necesitati datorita solicitarilor tot mai mari din mediul
ambiant si a celora cu care se
confrunta gandirea. Totusi, nu trebuie neglijata nici conditionarea
istorica si socio-culturala,
spre exemplu, eschimosii folosesc cca. 20 de termeni pentru “zapada”
deoarece este ceva
relevant pentru cultura lor.

INDICATORI AI LIMBAJULUI
• Frecventa de utilizare a cuvintelor intr-o limba este un indicator important
pentru diferitele domenii
de activitate (precum telecomunicatiile). Cuvintele “a fi”, “a avea”, “eu”,
“ei”, “si” sunt cele mai
frecvente din limba franceza.

• Legea efortului minim a fost formulata de catre lingvistul german G. Zipf si

stabileste existenta unei
relatii inverse intre frecventa si lungimea cuvintelor. S-a demonstrat ca 50%
dintre cuvintele utilizate
sunt monosilabice, 30% au doua silabe, 13% au trei silabe iar restul de 7% au
patru sau mai multe
silabe. Aceasta lege se evidentiaza in limbajul cotidian datorita tendintei
de prescurtare, astfel, spre
exemplu, in loc de “profesor” spunem “prof” iar in loc de “psihologie” spunem
“psiho”. Aceasta
tendinta de prescurtare este si mai evidenta in cadrul SMS-urilor sau pe
internet.

FUNCTIILE LIMBAJULUI
• FUNCTIA DE COMUNICARE este functia de baza a limbajului, de transmitere a
unui mesaj al carui
continut poate fi:
 Informational
 Emotional

• FUNCTIA COGNITIVA este functia limbajului ce se realizeaza prin limbajul

intern ce este implicat in
toate procesele psihice de cunoastere de la cele
perceptive pana la gandire
sau imaginatie.
EX: Limbajul transforma imaginea spontana in observatie.
Limbajul imbogateste sau schematizeaza reprezentarea.
Limbajul ajuta la o intelegere si o rezolvare de probleme
superioara.

• FUNCTIA REGLATORIE este functia limbajului ce faciliteaza reglarea

comportamentului altei
persoane sau propriului comportament (autoreglarea).
 O forma speciala a acestei functii este persuasiunea
prin care se
urmareste inducerea unor convingeri ce vor fi
adoptate de catre subiect.
 Exercitarea persuasiunii fara ca subiectul sa fie
constient se numeste
 manipulare.

EX: La scoala de soferi, instructorul regleaza comportamentul

studentului in trafic (reglarea
conduitei altei persoane).

Atunci cand cadem si ne doare, nu vrem sa ne ridicam initial,

dar spre exemplu, daca se
apropie un pericol, ne putem mobiliza in acest sens
(autoreglarea).

• FUNCTIA CATARHICA este functia limbajului ce faciliteaza eliminarea tensiunii

acumulate in urma
unor evenimente, prin enuntarea problemelor.
EX: Rugaciunea, spovedania, confesiunea, consilierea, destainuirea
catre cineva, s.a.
 • FUNCTIA SIMBOLIC-REPREZENTATIVA este functia limbajului ce faciliteaza
inlocuirea obiectelor cu
simboluri ale realitatii.

• FUNCTIA EXPRESIVA este funtia limbajului ce-i faciliteaza mijloace variate de

transmitere a
mesajului.

• FUNCTIA PRACTICA este functia limbajului de incitare la fapte.

EX: Spunem “stai!” si nu oprim efectiv o persoana.
Spunem “vino!” si nu tragem o persoana spre noi.
Muncitorii isi sincronizeaza miscarile prin celebrul “hei rup!”.

• FUNCTIA DIALECTICA este functia limbajului ce-i confera capacitatea de a

rezolva situatii
problematice.

• FUNCTIA LUDICA este functia limbajului ce-i confera capacitatea de a realiza

jocuri de cuvinte, rime,
cuvinte incrucisate, s.a.
EX: Copii mici se joaca repetand un cuvant la nesfarsit sau
pronuntandu-l diferit.

FORMELE LIMBAJULUI

MONOLOG
ORAL
EXTERN
DIALOG
ACTIV SCRIS
LIMBAJ INTERN

PASIV

LIMBAJUL ACTIV cuprinde:

 LIMBAJUL EXTERN cuprinde:
• LIMBAJUL ORAL sau vorbirea (se definitiveaza la cca. 4 ani) este
forma fundamental a
limbajului pe baza caruia se construiesc scrierea,
citirea si limbajul
intern. Specifica limbajului oral este
expresivitatea care se realizeaza
prin mijloace diferite, precum cele:

 Lingvistice: intonatia, pauzele,

accentual, s.a.
 Semantice: ofera posibilitatea
alegerii cuvintelor in
functie de intelesul
lor.
EX: “Tu”, “mata”, “dumneata”
pot fi folosite pentru
a arata respectful dar
si pentru a ironiza.
 Sintactice: lungimea frazelor
(frazele lungi sunt folosite in
situatii solemne,
oficiale, s.a.)
 Topica: in functie de topica,
mesajul se poate transforma
din unul neutru in unul
incarcat afectiv.
EX: “Fata frumoasa” →
“Frumoasa fata”
 Extralingvistice: gesturile,
mimica, pozitia corpului, .s.a.
 TIPURI DE LIMBAJ ORAL
DIALOG MONOLOG
• Dialogul se realizeaza prin schimbarea rolului de • In cazul monologului,
receptorul este pasiv.
emitator si receptor
• In cazul dialogului, mesajul este perceput si prin • In cazul monologului,
exista doar un feedback
prescurtari sau aprevieri, datorita experientei maifestat manifestat, de
obicei, prin comunicare
comune a participantilor la dialog. nonverbala dar si prin
apostrofari verbale.
• Monologul necesita o
pregatire anterioara
exprimarii, constand in
elaborarea si organizarea
ideilor, adaptarea la
capacitatea cognitive a
receptorilor.
• Monologul raspunde unor
exigente mai inalte de
coerenta, corectitudine
gramaticala, s.a.
• Monologul oral absolut
este forma acestuia ce
se realizeaza in lipsa
oricarui receptor si iese,
de cele mai multe ori, din
limitele normalului.

• LIMBAJUL SCRIS (se definitiveaza la cca. 6-7 ani) se

perfectioneaza pe intreaga durata
a educatiei. Spre deosebire de vorbire, scrisul
nu se invata spontan,
fiind necesara interventia unei personae
specializate.
 Redactarea scrisa nu beneficiaza de prezenta
interlocutorului.
 Are o expresivitate scazuta, constand in semen de
punctuatie.
 Poate transmite o atitudine sau o traire afectiva
cu ajutorul descrierii.

 LIMBAJUL INTERN (se formeaza la cca. 5 ani si jumatate) este limbajul

pentru sine, asonor.
Se formeaza prin interiorizarea limbajului oral si se
perfectioneaza prin
aporturile scrierii si citirii. Specific acestei forme a
limbajului este
comunicarea subiectului cu el insusi.
Caracteristici
 Simultaneitate – Cuvintele sunt inlocuite cu
imagini ale obiectelor
ceea ce faciliteaza:
 Viteza mai mare de calcul
 Economicitate
 Funciile limbajului intern
 Realizeaza intelegerea mesajelor receptate.
 Efectueaza operatiile intelectuale prin care
se construiesc
notiunile, judecatile si rationamentele.
 Autoregleaza activitatea psihica interna.
 Pregateste si coordoneaza limbajul intern si
cel scris.

LIMBAJUL PASIV (se dezvolta la cca. 1 an) este prima forma cronologica a
limbajului si se mentine in
avantaj faza de limbajul active pe toata perioada vietii, orice
om intelegand mai
mult decat poate exprima. O forma speciala a limbajului pasiv
este citirea.
 MOTIVATIA
Motivatia este procesul psihic reglatoriu care reflecta ansamblul starilor
de necessitate care
orienteaza si dirijeaza comportamentul pe directia satisfacerii acestora.

• Motivatia mai este denumita “cauza interna a actiunii”.

CARACTERISTICI
 Prin “stare de necesitate” se intelege orice tensiune negativa resimtita
in echilibrul biologic si
psihologic al subiectului, inlaturarea ei devenind o conditie a
normalitatii. Astfel putem spune ca
intreaga activitate umana a evoluat de-a lungul istoriei datorita
starilor de necesitate.

 Motivatia actioneaza ca un camp de forte in care se afla atat subiectul

cat si obiectele,
persoanele, s.a. Este folosit termenul de vector, ceea ce sugereaza ca
motivatia are directie, sens
si intensitate.
 Directia si sensul exprima atractia sau respingerea .
 Intensitatea exprima forta de atractie sau de respingere.

 Omul nu cunoaste limite in extinderea sferei sale motivationale, acest

lucru fiind atat pozitiv
deoarece reprezinta sursa continuei dezvoltari, cat si negativ deoarece
poate crea situatii
conflictuale. In mod normal, exista un echilibru intre dinamica
motivationla si conditiile reale de
satisfacere a starilor de necesitate insa atunci cand apar discrepante,
ne confruntam cu:
 Frustrarea − este tensiunea psihica rezultata in urma stoparii
satisfacerii unor motive.
 Refularea − este procesul de indepartare din constiinta a unor
motive neplacute pentru
subiect sau care ce nu pot fi satisfacute.
 Reprimarea − este procesul violent de mentinere in afara
constiintei a unor motive
neplacute sau indezirabile pentru subiect si
pentru societate.
In limite rezonabile, acestea au un rol important in reglarea dinamicii
motivationale insa depasind
anumite limite, devin factori generatori de tulburari psihonevrotice.

FUNCTIILE MOTIVATIEI
• Functia de activare interna si de semnalizare a unui dezechilibru
fiziologic sau psihologic
este specifica trebuintelor unde starea de necesitate apare dar nu
declanseaza inca actiunea.

• Functia de declansare a actiunilor efective in vederea satisfacerii

starilor de necesitate.

• Functia de directionare presupune orientarea si concentrarea

atentiei pe scop. Lipsa ei face ca
 motivatia sa ramana haotica, spontana si dezorganizata.

• Functia de sustinere si energizare presupune mentinerea

comportamentului declansat pana
la satisfacerea starii de necesitate.
TIPURI DE MOTIVATIE
Motivatia este o “notiune umbrela” ce cuprinde mai multe tipuri
motivationale precum trebuinte,
motive, interese, convingeri, idealuri, conceptia despre lume si viata, iar uneori
se utilizeaza termenul
generic de “motiv” pentru toate.

 TREBUINTELE sunt tipuri motivationale de prim ordin ale personalitatii care

reflecta echilibrul bio-
psiho-social al omului in conditiile solicitarilor mediului
extern.

CLASIFICAREA TREBUINTELOR
• Trebuinte primare (inascute, maifestandu-se la toti
oamenii) cuprind:
 Trebuinte biologice: foame, sete, sex, s.a.
 Trebuinte fiziologice: munca, relaxare,
descarcare, s.a.

• Trebuinte secundare (dobandite numai de unii indivizi)

cuprind:
 Trebuinte materiale: locuinta, confort,
unelte, s.a.
 Trebuinte spirituale: cognitive,
estetice, etice, s.a.
 Trebuinte sociale: de comunicare,
anturaj, cooperare, s.a.

Psihologul american, Abraham H. Maslow a realizat o clasificare

interesanta in celebra sa
“piramida a trebuintelor”, astfel, de la baza spre varf, acestea sunt:

EXEMPLE:
1. Hrana, apa, s.a.
2. Echilibru emotional, minim
confort, s.a.
3. Nevoia de apartenenta si de
identificare la grup, s.a.
4. Nevoia de a fi respectat, de a
ocupa o pozitie in societate, s.a.
5. Nevoia de a cunoaste,
intelege, explica, s.a.
6. Nevoia de armonie, de frumos,
s.a.
7. Nevoia de a atinge potentialul
creativ

Efectuand un studiu pe cca. 1000 de studenti ai sai, Abrahan H.

Maslow a ajuns la concluzia ca
nici unul dintre acestia nu si-a satisfacut trebuinta de autorealizare,
aceasta fiind ceva spre care
trebuie sa tindem.

IDEI SUGERATE DE PIRAMIDA:

 In cazul trebuintelor homeostazice (primele 4) nevoia se stinge
odata satisfacuta iar daca
nu este satisfacuta, este pus in pericol echilibrul biologic si
psihologic al individului, in timp
ce in cazul trebuintelor de crestere (ultimele 3), nevoia creste
in intensitate odata
satisfacere.
 Diferitele trepte apar pe rand in ontogeneza.
 Intensitatea trebuintelor scade de la baza spre varf.
 O trebuinta superioara nu poate fi satisfacuta decat daca au fost
satisfacute toate cele
inferioare ei.
 Cu cat o trebuinta este mai inalta, cu atat este mai specifica
pentru om.
 Trebuintele nesatisfacute sunt cele care motiveaza comportamentul.

• Trebuintele constientizate se numesc DORINTE.

 MOTIVELE sunt transpuneri in plan subiectiv ale starilor de necessitate. Spre
exemplu, atunci cand
subiectul constientizeaza deficitul de substante nutritive din
organismul sau, se orienteaza
spre obtinerea acestora, trebuinta transformandu-se in motiv.

• Motivul este mobilul care declanseaza, sustine energetic si

orienteaza activitatea
deoarece, spre deosebire de trebuinte care nu reusesc de fiecare
data, motivele
asigura satisfacerea starilor de necesitate

• Exista atat motive consitente cat si motive latente.

• Privite ca vectori, motivele au doua segmente, interdependente,

corespunzatoare
functiilor motivatiei, si anume:
 Segmentul energizant – declanseaza si sustine
activitatea.
 Segmentul de orientare – impune directia si sensul
desfasurarii activitatii.

EX: Fiind interdependente, o orientare slab

energizata este la fel de
daunatoare ca o energizare slab
orientata.

 INTERESELE sunt orientari selective, relativ stabile si active, spre diferite

domenii de activitate.

• Interesul este diferit de preferinta care actioneaza temporar

si care constituie doar un
punct de plecare pentru acesta.

• Interesele depind de:

 Informatiile detinute de subiect intr-un anumit
domeniu.
 Inzestrarea nativa.
 Caracterul subiectului.

• Satisfacerea intereselor nu determina reducerea tensiunii

psihice ci ridicarea acesteia
la un nivel superior.

• Interesul poate fi constatat in comportament pe baza unor

indicatori precum:
 Prioritatea acordata unor obiecte sau activitati pe o
perioada indelungata
 Trairi afective pozitive provocate de activitate
 Atentie continua pe o perioada mare de timp
 Rezistenta la eforturi indelungate

• Interesele se includ in profilul psihologic al personalitatii.

 CONVINGERILE sunt idei adanc implantate in structura personalitatii, puternic

traite afectiv, care
impulsioneaza spre actiune.

• Nu orice idee poate deveni o convingere ci numai ideile-

valoare, adica cele care
corespunda cu trebuintele, dorintele si trasaturile de
personalitate ale subiectului.

• Persoanele actioneaza potrivit convingerilor proprii,

angajandu-se cu toata
energia in apararea acestora, uneori chiar si impotriva
instinctului de conservare.

EX: Giordano Bruno a murit pentru convingerile

sale.
  IDEALURILE sunt proiectii ale individului in sisteme de imagini si idei, care
ii ghideaza intreaga
existenta.
• Idealurile cuprind:
 Sensuri si semnificatii ale vietii, adica directii
spre care se orienteaza o
persoana in functie de modul ei de existenta
(sociala, culturala, spirituala).
 Scopul vietii, adica obiectivul acesteia, ca valoare
personala suprema.
 Modelul de viata, adica ghidul propus pentru a fi
urmat si atins.

• Idealul (ce poate fi moral, filosofic, estetic, politic, s.a.)

ca “stea calauzitoare”
reprezinta o adevarata forta spiritual, decisiva pentru
subiect.

 CONCEPTIA DESPRE LUME SI VIATA este un tip motivational de maxima generalitate,

ce cuprinde
ansamblul parerilor, ideilor si teoriilor
despre om, natura si
societate.

• Se formeaza sub incidenta:

 Conditiilor de viata.
 Culturii.

• Astfel, exista conceptii:

 Stiintifice sau
Nestiintifice
 Realiste sau Utopice
(fanteziste)
 Materialiste sua Idealiste
 Progresiste sau Retrograde

• Convingerile, idealurile si conceptia despre lume si viata formeaza un

complex motivational de
prim ordin al personalitatii.

STRUCTURI MOTIVATIONALE
Tipurile motivatiei se inlantuie formand o serie de structuri motivationale,
precum:

• MOTIVATIE POZITIVA / NEGATIVE

 Motivatia pozitiva se realizeaza prin laude, elogii, incurajari si se
soldeaza cu efecte pozitive.

 Motivatia negativa se realizeaza prin amenintari, pedepse, reprosuri si

se soledeaza cu
evitare, refuz, abtinere.

 In cadrul unui experiment, o clasa a fost impartita pe 3 grupe

ce aveau sarcina comuna
 de a rezolva anumite cerinte. Inainte de a incepe, prima grupa a
fost motivata pozitiv, a
doua a fost motivata negativ iar ultima nu a fost motivata
deloc. Pe baza rezultatelor
obtinute, s-a constatat ca motivatia pozitiva este mai puternica
decat motivatia
negativa iar oricare dintre acestea este mai puternica decat
lipsa motivatiei.
 • MOTIVATIE INTRINSECA / EXTRINSECA
 Motivatia intrinseca isi are sursa interiorul subiectului sau in insasi
activitatea pe care acesta
o desfasoara.
EX: A invata din dorinta de a cunoaste, a practica un sport din
placere pentru el.

 Motivatia extrinseca isi are sursa in afara subiectului, fiindu-i

sugerata sau chiar impusa.
EX: A invata pentru nota, pentru a iti multumi parintii, s.a.

 S-a constatat ca motivatia intrinseca este mai puternica decat

motivatia extrinseca.

• MOTIVATIE COGNITIVA / AFECTIVA

 Motivatia cognitiva isi are sursa in nevoia de a cunoaste, de a intelege,
de a isi explica.
 Motivatia afectiva isi are sursa in nevoia omului de a obtine aprobarea
altor persoane.

 S-a constatat ca motivatia cognitiva este mai puternica decat

motivatia afectiva.

MOTIVATIE SI PERFORMANTA. OPTIMUM MOTIVATIONAL.

PERFORMANTA reprezinta nivelul superior de indeplinire a scopului.

 Exista doua tipuri de sarcini:

 Sarcinile simple, care sunt repetitive, automatizate, cu putine
alternative de solutionare,
in cazul carora, relatia dintre intensitatea
motivatiei si performanta este
una directa.

 Sarcinile complexe, care sunt creative, cu multe alternative de

solutionare, in cazul carora,
putem vorbi despre OPTIMUM MOTIVATIONAL care
poate fi atins in
urmatoarele situatii:

• Cand dificultatea sarcinii este perceputa

correct, caz in care optimum
motivational reprezinta relatia de
corespondenta dintre intensiatea
motivatiei si performana.

• Cand dificultatea sarcinii este perceputa

gresit, atunci:
 Daca sarcina este perceputa ca
fiind mai grea decat in
realitate, rezulta o
supramotivare, optimumul atingandu-
se printr-o usoara submotivare.

 Daca sarcina este perceputa ca

fiind mai usoara decat in
realitate, rezulta o submotivare,
optimumul atingandu-se
printr-o usoara supramotivare.

 NIVELUL DE ASPIRATIE este nivelul de indeplinire al scopului la care subiectul

se declara satisfacut.
Un nivel de aspiratie optimum trebuie plasat putin deasupra posibilitatilor de
moment pentru a ii
permite subiectului sa se autodepaseasca.

EX: Nota 7 reprezinta un nivel de aspiratie crescut pentru un elev

slab, unul acceptabil pentru
un elev mediocru dar o deceptie pentru un elev bun.
 AFECTIVITATEA
Afectivitatea este procesul psihic reglatoriu care reflecta relatia dintre
subiect si obiect sub forma de
trairi sau atitudini.

CARACTERISTICI
O preocupare considerabila in domeniul afectivitatii a avut-o psihologul
roman Vasile Pavelcu care a
identificat o serie de caracteristici ale acestora, printre care amintim:

• Procesele afective au o VALOAREA MOTIVATIONALA insa acestea nu

numai ca insotesc
motivatia ci pot deveni la randul lor motive, impulsionand
subiectul spre actiune.

• SUBIECTIVITATEA se refera la gradul diferit de satisfacere sau

nesatisfacere al motivatiei.

• POLARIZAREA reprezinta tendinta proceselor afective de se grupeze

la polul pozitiv sau
negativ, astfel trairile pot fi placute sau neplacute, stenice sau
astenice, s.a.
 Procesele afective formeaza cupluri precum: bucurie ↔
tristete, admiratie ↔ dispret,
entuziasm ↔ deznadesde, iubire ↔ ura, s.a.
 Polarizarea nu este istricta, adica se pot manifesta trairi
afective opuse in acelasi timp.

• INTENSITATEA (TARIA) variaza in functie de subiect si in functie de

situatie.

• MOBILITAREA (CONVERSIA) reprezinta capacitatea de a trece de la o

traire la alta. Daca acest
lucru se intampla fara justificare, vorbim
despre instabilitate
emotionala.

• DURATA trairilor afective corespunde duratei in care actioneaza

motivul iar acestea pot
persista si in lipsa obiectului care le-a generat.

• AMBIVALENTA reprezinta existena a doua trairi afective

contradictorii (una pozitiva si alta
negativa) in raport cu acelasi obiect. Este
caracteristica copilului mic si
devine o exceptie la adult in cazul caruia cel mai bun
exemplu este gelozia.
Permanenta ambivalentei la adult este rezultatul unor
tulburari patologice.

• EXPRESIVITATEA EMOTIONALA reprezinta capacitatea trairilor afective

de a se exterioriza.
Exteriorizarea acestora se face sub forma
de expresii
emotionale, prin:

 Mimica si pantomimica: Ras, plans, zambet, dans,

s.a.

 Modificari de natura vegetativa: Amplificarea sau

diminuarea respiratiei,
vasocontractia si
vasodilatatia, s.a.

 Modificari ale vocii: Ritmul, timbrul, s.a.

Expresiile emotionale se coreleaza formand conduita emotional-

expresiva.

EX: Bucuria se exprima prin tinuta dreapta, ochii

deschisi “stralucitor”,
neclintirea bratelor, s.a.
 Expresiile emotionale indeplindesc mai multe roluri, precum:
 Rolul de comunicare – De a transmite starea afective traita
sau cea dorita de a fi
perceputa, aceasta putand fi si mimata.
 Rolul de a influenta conduita altora – Spre exemplu: a
plange pentru a impresiona,
pentru a obtine anumite beneficii, s.a.
 Rolul de autoreglare – Spre exemplu, a plange in situatii
triste, a rade in cele
vesele, s.a. In cazul in care acestea se desfasoara in sens
invers, putem vorbi despre
o dereglare.
 Rolul de contagiune – De a trezi reactii similare in cadrul
altor persoane.
 Rolul de accentuare sau de diminuare a trairii afective –
Spre exemplu: plangand
ne putem atat “descaraca” cat si “incarca” afectiv.

In functie de mediul socio-cultural, anumite expresii emotionale sunt

incurajate in timp ce altele
sunt inhibate.
EX: In cultura occidentala, “plansul” este incurajat la femei si inhibat
la barbati in timp ce in alte
culturi acesta este exact invers .

De asemenea, anumite conduite emotional-expresive se standardizeaza

formand un asa zis
“alfabet afectiv”.
EX: Tristetea produsa de pierderea unei persoane dragi este simbolizata
prin doliu, adica prin
vestimentatie neagra precum in cultura romana sau alba precum in
cultura japoneza . De
asemenea, in cultura Dacilor acest lucru era considerat un eveniment
vesel in timp ce in ziua
de astazi este considerat un eveniment tragic.

ROLUL AFECTIVITATII
• Rolul afectivitatii este unul controversat deoarece in timp ce unii
psihologi, printre care si Cannon,
considera ca aceasta organizeaza conduita, altii, printre care si Pierre
Janet, considera ca o
dezorganizeaza. In realitate, aceasta indeplineste ambele roluri in functie
de situatie, astfel
organizeaza conduita atunci cand intensitatea trairilor afective este medie,
cand situatia este
cunoscuta si dezorganizeaza conduita atunci cand intensitatea trairilor
afective este mare, cand
situatia este noua insa dezorganizarea initiala il va face pe subiect sa stie
cum sa reactioneze in viitor.
 Psihologul roman Mihai Golu sustine ca nu putem spune ca afectivitatea
dezorganizeaza
conduita, deoarece si gandirea este supusa erorilor logice insa asta
nu inseamna ca gandirea
dezorganizeaza conduita.
 Psihologul roman Vasile Pavelcu considera ca emotiile dezorganizeaza
conduita in timp ce
sentimentele o organizeaza.
 Filosoful german Immanuel Kant considera ca emotiile dezorganizeaza
conduita in timp ce
pasiunile o organizeaza.

• Insoteste toate celelalte procese si fenomene psihice de la rezolvarea de

probleme pana la visul din
timpul somnului problem sau creatie.

• Orienteaza activitatea psihica in raport cu motivatia subiectului, astfel

activitatile insotite de trairi
afective pozitive sunt preferate de catre subiect, celelalte fiind respinse.

• Sustine si energizeaza activitatea alaturi de motivatie.

• Are un rol important in cunoasterea interpersonala.

• Are un rol important in mentinerea societatii, prin simpatie.

DECLANSAREA PROCESELOR AFECTIVE
Exista mai multe teorii privind declansarea proceselor afective, astfel:

• O teorie sustine ca procesele afective rezulta in urma simplei

constientizari in plan psihologic
a reactiilor fiziologice ale organismului.
EX: Sunt vesel pentru ca rad, sunt trist pentru ca
plang, s.a.

• Alta teorie insa, bazandu-se pe faptul ca apar aproximativ aceleasi

reactii fiziologice ale
organismului in situatii diferite, sustine ca procesele afective
rezulta in urma modului propriu
de interpretare cognitiva a reactiilor fiziologice ale organismului
in functie de situatie.
EX: In cadrul acelorasi reactii fiziologice ale
organismului, daca suntem atacati de
ceva apare emotia de frica insa daca suntem intr-o
competitie sportiva, apare
emotia de excitatie.

Deoarece aceste teorii sunt contradictorii, probabil ca explicatia

declansarii proceselor
afective o reprezinta tocmai compromisul dintre ele.

Astfel, desi exista anumite procese afective ce rezulta in urma

simplei constientizari in plan
psihologic a reactiilor fiziologice ale organismului (EX: Dispozitiile
organice), toate celelalte rezulta in
urma modului propriu de interpretare cognitiva a reactiilor fiziologice ale
organismului, in functie de
situatie (EX: Emotiile superioare, dispozitiile afective).

CLASIFICAREA PROCESELOR AFECTIVE

La fel ca motivatia, si afectivitatea este o “notiune umbrela” ce cuprinde
mai multe procese afective
iar uneori se utilizeaza termenul generic de “emotie” pentru toate.

In functie de distanta fata de biologic, intensitate, durata, gradul de

constientizare si nivelul de
elaborare se distinge trei categorii de procese afective, si anume:
 Primare – Tonul afectiv al proceselor cognitive, dispozitiile
organice, afectele.
 Complexe – Emotiile curente, emotiile superioare, dispozitiile
afecitve.
 Superioare – Sentimentele, pasiunile.
PROCESELE AFECTIVE PRIMARE
Au o raportare valorica situata la nivel de obiect, un caracter spontan, se
apropie mai mult de latura
biologica (instinctuala) si un grad mai mic de constientizare, fiind mai putin
elaborate din punct de vedere
socio-cultural. In categoria acestora, se afla:

 Tonul afectiv al proceselor cognitive sunt procese afective ce se refera la

reactiile emotionale ce
insotesc o senzatie, o reprezentare,
un gand, s.a.

EX: Culoarea “rosu” este insotita de o tonalitate

afectiva negativa fiind asociata
cu sangele, incendiile, s.a.

 Dispozitiile organice sunt procese afective cauzate de buna sau proasta

functionare a organelor
interne.
EX: Bolile de inima produc stari de alarma afectiva,
bolile de plamani produc
stari de iritati iar hepatita produce o stare de
euforie.

 Afectele sunt procese afective primitive si impulsive, foarte intense dar de

scurta durata. Se apropie
foarte multa de instincte fiind insotite de o expresivitate bogata.
Desi se supun mai greu
controlului constient, acesta nu este total exclus, de aceea omul
este responsabil de
actiunile comise sub impulsul afectelor. Uneori, din cauza
epuizarii, o persoana profund
afectata izbucneste in ras, respectiv o persoana afland o veste
minunata izbucneste in plans.
EX: Groaza, furia, disperarea, bucuria exploziva.

PROCESELE AFECTIVE COMPLEXE

Au o raportare valorica situata la nivel de activitate si un grad mai mare
de constientizare si
intelectualizare. In categoria acestora, se afla:

 Emotiile curente sunt procese afective intense si de scurta durata, provocate

de un obiect sau de o
persoana.Se diferentiaza de afecte fiind incluse in tipare si
conventii socio-culturale.
EX: Simpatia ↔ antipatia, bucuria ↔ tristetea,
admiratia↔ dispretul, s.a.

Se considera ca exista 8 emotii de baza, si anume: bucuria,

tristetea, teama, furia,
dezgustul, surpriza, anticiparea, acceptul. Din combinarea
acestoara rezulta toate celelalte
emotii. Emotiile foarte intense se numesc emotii-soc (adica
afectele mentionate anterior).
Se considera ca exista 4 emotii-soc, si anume: groaza, furia,
disperarea, bucuria explozica.

 Emotiile superioare sunt procese afective asemanatoare emotiilor curente dar

provocate de
 activitati cum ar fi cele intelectuale, morale,
estetice, s.a.
EX: Admirarea unui tablou, vizionarea unei piese de
teatru, s.a.

SOCUL EMOTIONAL apare atunci cand intre asteptarile si

obisnuintele emotionale ale
subiectului pe de-o parte si caracterul
inedit al situatiei pe de alta
parte, apare un conflict.

 Dispozitiile afective sunt procese afective difuze cu intensitate variabila

si durata relativa. Sunt
determinate de : peisaj, persoane, fenomene meteo,
motivatia lor fiind de multe
ori inconstienta. Daca dispozitiile se repeta prea
mult in conduita unei persoane,
acestea se pot transforma in trasaturi de caracter
determinand: firi inchise,
taciturne, mohorate sau dimpotriva, firi vesele,
binedispuse, entuziaste.
EX: Buna sau proasta dispozitie.
PROCESELE AFECTIVE SUPERIOARE
Au o raportare valorica situata la nivel de personalitate, sunt specifice
omului si depasesc prin
continutul si structura trairile afective tranzitorii. In categoria acestora, se
afla:

 Sentimentele sunt procese afective intense, de lunga durata, relativ stabile

si conditionate social-
istoric. Acestea includ elemente de ordin intelectual,
motivational-voluntar si
caracterizeaza omul ca personalitate.
EX: Dragostea, ura, invidia, gelozia, indoiala,
admiratia, s.a.

• Formarea sentimentelor se realizeaza prin cristalizarea emotiilor,

uneori purtand acelasi
nume si fiind traite similar.

• Spre exemplu, fazele formarii sentimentului de dragoste, dupa cum au

fost descrise de catre
psihologul roman Paul Popescu-Neveanu, sunt urmatoarele:
1. Cristalizarea (“impodobirea” partenerului cu calitati)
2. Maturizarea
3. Decristalizarea

• Ca generalizare a emotiilor, sentimentele pot fi:

 Intelectuale: curiozitatea, dragostea de adevar
 Estetice: admiratia
 Morale: datoria, patriotismul
 Sentimentele eului: amorul propriu, sentimentul de
superioritate sau de inferioritate,
angoasa
 Sociale si psihosociale: sociabilitatea, demnitatea, vanitatea

 Pasiunile sunt sentimente cu o orientare, intensitate si grad de stabilitate

foarte mare antrenand
intreaga personalitate. Acestea se clasifica in:

• Pasiuni lucide (nobile) – Intelectuale, artistice,

erotice, sportive, s.a.

• Pasiuni oarbe (patimi, vicii), fondate pe 3

centre:
 Eul: Avaritia, cupiditatea, fanatismul, s.a.
 Altul: Gelozia, ambitia, s.a.
 Lumea: Patima jocurilor de noroc,
razbunarea, s.a.

 PSIHOZA este o boala psihica manifestata prin grave tulburari

ale gandirii, afectivitatii
si comportamentului, fara ca acestea sa fie
constientizate de catre subiect.
 ATENTIA
Atentia este fenomenul psihic de orientare selectiva si de concentrare a
energiei psiho-nervoase
asupra obiectelor, fenomenelor si sarcinilor in vederea realizarii activitatii in
conditii optime.

• Atentia nu este proces psihic deoarece nu are nici continut informational si

nici un produs propriu.

• Premisele neurofiziologice ale atentiei sunt: starea de veghe si starea de

vigilenta.

• Atentia are la baza reflexul de orientare declansat spontan initial dar

dirijat voluntar pin limbaj
ulterior.

• Atentia este considerata conditie facilitatoare a vietii psihice, insa nu si

suficienta deoarece rezolvam
mai usor si mai bine o problema cu cat ii acordam mai multa atentie, insa
daca nu dispunem si de
capacitati rezolutive, nu avem cum sa reusim.

• Atentia are un rol fundamental in procesul de adaptare al unei persoane

deoarece mentine contactul
cu schimbarile din mediu si asigura protectia impotriva unor posibile
amenintari (in special atentia
involuntara) iar fara aceasta, nici un alt proces sau fenomen psihic nu ar fi
posibil.

• In plan subiectiv atentia este resimtita ca o “stare de incordare” si poate

fi constatata in
comportament pe baza gesturilor, mimicii, pozitiei corpului, astfel
majoritatea persoanelor scot limba
si isi ating cu ea buza superioara sau isi musca buza inferioara.

CARACTERISTICI
• SELECTIVITATEA – Atentia selecteaza din decor obiectele semnificative
pentru activitate,
neglijandu-le pe celelalte. Referitor la atentia
selectiva, exista urmatoarele
teorii, si anume:

 TEORIA FILTRARII – Sustine ca atentia

actioneaza ca un filtru, astfel
reusim sa stocam doar
informatiile carora le
acordam atentie.
 TEORIA ATENUARII – Sustine ca informatiile
semnificative pentru
subiect (precum propriul
nume) pot trece de
filtrul atentiei chiar
daca nu se afla in campul
acesteia.

• ORIENTAREA – Atentia este directionata asupra obiectelor.

 • CONCENTRAREA – Atentia este focalizata asupra obiectelor care constituie
campul atentiei si care
sunt receptate clar si distinct.

Aceste caracteristici ale atentiei pot fi analizate separat doar in

conditii experimentale, in conditii
naturale ele sunt integrate intr-un proces unitar.
FORME ALE ATENTIEI
 In functie de plasarea obiectului atentiei in raport cu subiectul,
exista:
 ATENTIA INTERNA este orientata asupra diferitelor aspecte ale
psihologiei proprii
precum ganduri, imagini, sentimente.
Aceasta intervine in cadul
comunicarii cu sine ca forma specifica a
limbajului intern.

 ATENTIE EXTERNA este orientata asupra lumii exterioare precum

obiecte, fenomene,
persoane. Aceasta intervine in cadrul tuturor
formelor de
activitate umana (munca, jocul, invatarea,
creatia).

Atentia interna si atentia externa sunt complementare insa uneori predomina

una sau alta. De
asemenea, in cadrul tipologiilor temperamentale, la persoanele introvertite
predomina atentia interna iar la
persoanele extravertite, predomina atentia externa.

 In functie de prezenta sau absenta intentiei si a efortului voluntar,

exista:
 ATENTIA INVOLUNTARA este forma cea mai simpla a atentiei,
desfasurata atat in
absenta intentiei cat si a efortului
voluntar, pe un interval
relativ scurt de timp. Aproape ca se
confunda cu reflexul de
orientare. Este declansata de:

• FACTORI INTERNI precum:

 Interesul pentru un obiect sau activitate.
 Trairile afective pozitive provocate de un
obiect sau o activitate.

• FACTORI EXTERNI precum:

 Aparitia sau disparitia brusca a unor
obiecte, sunete, lumini, s.a.
 Forma noua, neobisnuita a unor obiecte sau
fenomene.
 Miscarea unui obiect pe un fond fix.
 Contrastul dintre stimuli.

 ATENTIA VOLUNTARA (decizia de a fi atent) este forma

superioara a atentiei,
desfasurata atat in prezenta intentiei cat
si a efortului
voluntar pe intervalul de timp dorit de
subiect. Presupune
mobilizarea din interior de forma “trebuie
sa fiu mai atent”.
Mentinerea atentiei voluntare este
favorizata de:
 Claritatea scopului.
 Intelegerea semnificatiei.
 Desfasurarea activitatii intr-
un mediu lipsit de
factori perturbatori.

Atentia voluntara consuma energie si este urmata

de oboseala.

 ATENTIA POSTVOLUNTARA (deprinderea de a fi atent) este forma

atentiei care apare
ca urmare a repetarii activitatii in
conditii neschimbate.
Se desfasoara in prezenta intentiei dar
cu efort voluntar
mai mic iar oboseala se intaleaza mai
greu decat in cazul
atentiei voluntare.
 In copilarie atentia este preponderent involuntara , apoi voluntara
si devine o deprindere in
adolescenta si la maturitate.

 ATENTIA ESPECTATIVA (de asteptare) este forma atentiei care

apare atunci cand
suntem in asteptarea initierii sau
finalizarii unei activitati.

INSUSIRI ALE ATENTIEI

Insusirile atentiei sunt dezvoltate in activitate, in grade diferite,
spontan sau dirijat (succesiv) si se
transforma, la nivelul personalitatii, in aptitudini. Acestea sunt influentate atat
de factori fiziologici precum
insusirile scoartei cerebrale sau varsta cat si de factori psihologici precum
interesele si se perfectioneaza prin
exercitiu.

• CONCENTRAREA consta in focalizarea atentiei asupra unui obiect. Se

apreciaza dupa rezistenta
la factorii perturbatori. DISTRAGEREA este opusul
concentrarii.
 In raport cu concentrarea, se disting
urmatoarele tipuri:
− Distratul – Este genul de persoana
incapabila de a se
concentra, ideile
“fugind” repede de la una la alta.
Acest tip este
caracteristic copiilor mici.

− Concentratul – Este opusul

distratului, genul de persoana
“absorbita” de o
activitate sau o idee, astfel
incat nu mai percepe
nimic din ce se petrece
in jur.

• STABILITATEA consta in mentinerea neintrerupta a atentiei asupra unui

obiect. Se dezvolta
odata cu varsta. INSTABILITATEA este obusul stabilitatii.

• MOBILITATEA (flexibilitatea) consta in deplasarea intentionata a

atentiei de la un obiect la
altul in functie de cerintele activitatii. RIGIDITATEA
este opusul mobilitatii.

• FLUCTUATIA consta in deplasarea, nesolicitata de activitate, a

atentiei de la un obiect la altul.
Se diferentiaza de mobilitate.

• VOLUMUL reprezinta cantitatea obiectelor care pot fi incluse simultan

in campul atentiei. S-a
constatat ca pot fi incluse in campul atentiei pana la 7±2
obiecte simultan.

• DISTRIBUTIVITATEA reprezinta capacitatea unei persoane de a isi

concentra atentia simultan
asupra a mai multor obiecte.

Aceste insusiri ale atentiei sunt luate in vedere atunci cand se pune
problema evaluarii gradului de
concordanta dintre cerintele unei profesii si aspectele psihologice ale celor ce
vor s-o practice. Astfel, in
cadrul examenului psihologic, sunt utilizate teste special concepute pentru
masurarea fiecarei insusiri a
atentiei cu ajutorul carora se stabileste daca solicitantul corespunde, sau nu,
cerintelor profesionale.

EX: Sunt profesii la care aceste insusiri sunt necesare intr-un

grad mai mare de dezvoltare,
precum in cadrul conducatorului auto care necesita o atentie
caracterizata prin:
concentrare, stabilitate, mobilitate si distributivitate.
 VOINTA
VOINTA este procesul psihic reglatoriu de mobilizare, prin limbaj, a
energiei psiho-nervoase pe
directia depasirii obstacolelor si atingerea scopurilor constient stabilite.

CARACTERISTICI
• Vointa este un proces psihic dobandit ce se dezvolta si se
perfectioneaza pe parcursul intregii
vieti in functie de conditiile externe ale actiunii si de
particularitatile subiectului in urma
desfasurarii a numeroase actiuni voluntare.
• Este orientata spre atingerea scopurilor constient stabilite.
• Presupune depasirea obstacolelor aflate in calea atingerii
scopurilor constient stabilite.
• Este precedata de un plan mintal.
• Are la baza decizia de a efectua acea activitate.
• Este stimultata de motivatii puternice si energizata afectiv.
• Asigura autoreglarea vietii psihice.

COMPONENTELE VOINTEI
• SCOPUL (tinta) reprezinta proiectarea mintala a finalitatii
actiunii. Aici sunt implicate mai
multe procese si fenomene psihice, precum:
 Reprezentarea si imaginatia - pentru
proiectarea mintala.
 Limbajul - pentru denumirea si constientizarea
scopului.
 Gandirea - pentru anticiparea mijloacelor de
atingere a scopului.
 Motivatia si afectivitatea – pentru sustinerea
si energizarea activitatii.

• OBSTACOLUL este de natura psihologica si rezulta din confruntarea

dintre resursele
subiectului si conditiile necesare atingerii scopului.
Obstacolul este relativ,
depinzand atat de subiect cat si de situatie si poate fi
subevaluat sau
supraevaluat in functie de experienta subiectului cu
acesta. Astfel exista si un
optimum volitiv (voluntar) care implica optimumul
motivational si optimumul
afectiv.
• EFORTUL VOLUNTAR reprezinta forma in care este traita vointa in
plan psihologic, adica o
mobilizare, prin limbaj, a energiei psiho-nervoase
pe directia depasirii
obstacolelor si atingerii scopurilor constient
stabilite. In acest caz,
atentia are un rol fundamental. Efortul voluntar
poate fi orientate spre:
 Initierea unei actiuni fizice sau
intelectuale. (Vointa pozitiva)
 Inhibarea unei actiuni agresive sau
daunatoare. (Vointa negativa)

ETAPELE (FAZELE) ACTULUI VOLUNTAR

Unele activitati voluntare sunt simple, astfel atingerea scopului se
realizeaza aproape automat insa
alte activitati voluntare sunt complexe, de durata, astfel atingerea scopului se
realizeaza prin parcurgerea
mai multor etape (faze), precum:
1. APARITIA MOTIVELOR – In aceasta etapa se formeaza scopul urmarit si apar
mai multe motive. Aici
sunt implicate gandirea si imaginatia, subiectul
putand sa ramana la simpla
dorinta care se poate satisface prin reverie. Pentru
a trece la actiunea
propriu-zisa, este necesar sa apara si intentia.
Concomitent se schiteaza si
planul de desfasurare a actiunii.
EX: Un tanar se decide sa devina student.
2. LUPTA MOTIVELOR – In aceasta etapa apar scopuri si motive concurente,
obligandu-l pe subiect la
deliberare. Aici intervin procese si fenomene psihice
precum:
 Gandirea - Evalueaza si compara posibilitatile
oferite de motive.
 Afectivitatea - Anticiparea satisfacerii sau
nesatisfacerii unor motive
este insotita de trairi afective
diverse.

De asemenea, cercetarile lui Miller au evidentiat ca:

 Daca un motiv are valoare pozitiva iar altul are valoare
negativa, se va
impune cel cu valoare pozitiva.
 Daca ambele motive au o valoare pozitiva, nu se va ajunge
niciodata la un
echilibru stabil, foarte repede ajungand sa se impuna unul
dintre acestea.
 Daca ambele motive au valoare negativa, se constata “fuga
din camp” sau o
solutie de compromis.

EX: Alegeea de catre tanar dintre mai multe

facultati.

3. DECIZIA (hotararea) – Aceasta etapa consta in optarea pentru un scop sau motiv
si renuntarea la
celelalte. Decizia este influentata de mai multi
factori, precum:

 Informatia – Cu privire la utilitate, la probabilitatea succesului

sau a esecului, la
dificultatea actiunii.

 Trasaturile de personalitate – Initial psihologii au plecat de la

premisa ca oamenii sunt
fiinte logice, luand decizii pe baza
rationamentelor
inductive si deductive insa studiile
au aratat ca in cea mai
mare parte a vietii lor, oamenii nu
sunt fiinte logice, ci isi
stabilesc propriile reguli de gandire
pe baza
experientelor proprii, a intereselor
si trairilor afective.

 Experienta succesului si a esecului – S-a constatat ca dupa succes

nivelul de aspiratie
tinde sa creasca iar dupa esec
nivelul de aspiratie
tinde sa scada.

EX: Tanarul decide ca vrea sa intere la

facultatea de jurnalism.
4. EXECUTIA – Aceasta etapa consta in desfasurarea efectiva a actiunii.
 Planul stocat in memorie este reactualizat si confruntat in
permanenta cu
desfasurarea actiunii.
 Reglarea actiunii se realizeaza prin limbajul intern.

Factorii care favorizeaza executia sunt: eliminarea factorilor

perturbatori , utilizarea adecvata a
sistemului de cunostiinte si de deprinderi, insusirile vointei,
trasaturile de personalitate, s.a.

EX: Tanarul se apuca efectiv de invatat

pentru aceasta facultate.
 5. VERIFICAREA – In aceasta etapa, se incheie ciclul etapelor actului
voluntar sau se revine la o etapa
anterioara daca rezultatul final nu corespunde scopului si
planului initial.
 Sunt dispuse evaluari si operatii de ordin cognitiv
si pragmatic.
 Subiectivismul si implicarea afectiva pot denatura
corectitudinea verificarii.

EX: Tanarul odata admis se gandeste daca

a facut alegerea corecta.

Aceste 5 etape pot fi comprimate in 3 mari etape, si anume: pregatirea,

executia si verificarea.

INSUSIRILE VOINTEI
Sunt dezvoltate in activitate, in grade diferite, spontan sau dirijat
(succesiv) si se transforma, la
nivelul personalitatii, in aptitudini. Printre acestea amintim:

• PUTEREA reprezinta energia cu care subiectul se angajeaza in actiuni si

fermitatea cu care ia
hotarari. Este influentata de motivatie. Opusele ei sunt:
 Abulia - lipsa vointei, inclusiv pentru actiuni simple.
 Impulsivitatea - executia rapida a actiunii prin excluderea
deliberarii.

• PERSEVERENTA reprezinta capacitatea de a urmari consecvent atingerea

scopului. Opusele ei sunt:
 Lipsa de perseverenta - se renunta prea usor.
 Incapatanarea - mentinerea scopului propus chiar daca s-
a demonstrate ca
este imposibil de atins.

• INDEPENDENTA reprezinta capacitatea de a lua hotarari analizand critic

propriile idei si ideile altor
persoane. Opusele ei sunt:
 Sugestibilitatea - preluarea necritica a ideilor altor
persoane.
 Negativismul - respingerea oricarei sugestii.

• PROMPTITUDINEA reprezinta rapiditatea cu care se delibereaza si se ia

hotararea. Opusele ei sunt:
 Tergiversarea – se delibereaza si se ia hotararea prea
greu.
 Pripeala – se delibereaza si se ia hotararea prea
repede.

Aceste insusiri formeaza profilul specific al vointei si fiind incurajate

de catre mediul socio-cultural, se
stabilizeaza in conduita unei persoane devenind trasaturi voluntare de caracter. De
asemenea, educarea
vointei este un proces complex si de durata ce presupune o motivatie puternica,
practic fiind vorba despre o
dezvoltare a vointei prin ea insasi.
 PERSONALITATEA
DELIMITARI CONCEPTUALE
CONCEPTUL DE INDIVID
– Individul reprezinta ansamblul insusirilor biologice care asigura
adaptarea la mediul natural.
– Are un caracter indivizibil, adica nu poate fi desmembrat fara sa-si
pierde identitatea.
– Este un produs determinat biologic in intregime.
– Este reprezentantul speciei in general, indiferent ca este vorba de specia
vegetala, animala sau
umana.
– Conceptul de “Individ” poate fi atribuit tuturor organismelor biologice
vii.

CONCEPTUL DE INDIVIDUALITATE
– Individualitatea reprezinta procesul de diferentiere a organizarii
structural-functionale din
cadrul individului, unde insusirile biologice se specializeaza, capatand
anumite note distincte,
originale.
– Conceptul de “individualitate” poate fi atribuit doar organismelor
complexe.

CONCEPTUL DE PERSOANA
– Persoana reprezinta ansamblul insusirilor psihice care asigura adaptarea
la mediul social-
istoric.
– Persoana este individual luat in acceptiunea sa psihologica.
– Este un produs determinat social-istoric ce desemneaza omul in contextual
realitatilor sociale
si ca membru al societatii.
– Conceptul de “persoana” poate atribuit doar omului normal din punct de
vedere psihic (adica
bolnavilor mintali si copiilor la nastere, deoarece structura lor psihica
urmeaza a se dezvolta,
nu li se poate atribui acest concept).

CONCEPTUL DE PERSONALITATE
– Asa cum organizarea structural-functionala din cadrul individului se
diferentiaza si se
specializeaza, si organizarea psihica a persoanei se valorifica, devenind
unica.
– Putem spune ca personalitatea este o valoare sociala, istorica, culturala
si morala.
– Personalitatea desemneaza persoana, plus o nota de valoare.

CONCEPTUL DE PERSONAJ
– Personajul reprezinta manifestarea personalitatii in comportament.
– Personajul este “persoana in rol” iar cum orice om poate avea mai multe
roluri sociale, rezulta
ca se manifesta mai multe personaje care releva diferite “fatade” ale
personalitatii in functie
de celelalte persoane.
– Personajul ascunde sau dezvaluie personalitatea.
– Personajul este invelisul protector, mecanismul de aparare al
personalitatii.
– Intre personalitate si personaj pot exista relatii de echilibru sau de
dezechilibru. In cazul celor
de dezechilibru, poate aparea fenomenul de depersonalizare (dedublare)
care perturba grav
functionarea normala a personalitatii.
 •

• Conceptele de “individ” si “individualitate” sunt dispuse in plan biologic in

timp ce, conceptele de
“persoana”, “personalitate” si “personaj” sunt dispuse in plan social.
• Conceptele de “individ” si “individualitate” sunt corespondentele din plan
biologic ale conceptelor de
“persoana ” si “personalitate” din plan social.
• Procesul de “individualizare a individului” reprezinta corespondentul din
plan biologic al procesului de
“personalizare a persoanei” din plan social.
• Cand ne referim la omul normal din punct de vedere psihic, se recomanda sa
folosim conceptele de
“persoana” sau “personalitate”. Folosirea conceptelor de “individ” sau
“individualitate” ascunde
intentia de desconsiderare, de reducere a acestuia la simplul atribut de
organism biologic.

DEFINIREA PERSONALITATII
• Psihologul american Gordon W. Allport sustinea ca PERSONALITATEA este
organizarea dinamica din
cadrul individului a acelor sisteme psiho-fizice care-i determina gandirea
si comportamentul sau
caracteristic.

• Psihologul britanic Hans J. Eysenck adauga faptul ca aceasta asigura

adaptarea unica la mediu.

• Psihologul roman Paul Popescu-Neveanu concluzioneaza ca personalitatea se

manifesta constant in
conduita.

CARACTERISTICI
• UNICITATEA – Este caracteristica personalitatii potrivit careia fiecare
persoana se deosebeste de
toate celelalte printr-o serie de trasaturi de
personalitate care o fac unica si
irepetabila.

• STABILITATEA – Este caracteristica personalitatii potrivit careia

trasaturile de personalitate sunt
relativ stabile, achizitionandu-se pana la tinerete.

• MOBILITATEA – Este caracteristica personalitatii potrivit careia

personalitatea se poate
reorganiza in conditii extreme ale solicitarilor mediului
ambiant.

• FINALITATEA ADAPTATIVA – Este caracteristica personalitatii potrivit

careia personalitatea
faciliteaza adaptarea la mediu, asigurand nu
numai supravietuirea ci
si dezvoltarea personala.

• Personalitatea este un SISTEM BIO-PSIHO-SOCIO-CULTURAL dobandit treptat

pe baza
inzestrarilor ereditare dar si a influentelor din mediu.
LATURILE PERSONALITATII
• PSIHOLOGIA TRADITIONALA sustinea ca personalitatea are 3 laturi, si anume:
 TEMPERAMENTUL
 APTITUDINILE
 CARACTERUL

• PSIHOLOGIA MODERNA adauga 2 laturi noi la cele deja existenta si anume

inteligenta care era inclusa
in aptitudini si creativitatea care a fost descoperita
relativ recent, astfel
laturile personalitatii sunt:
 LATURA DINAMICO-ENERGETICA (Temperamentul)
 LATURA INSTRUMENTAL-OPERATIONALA (Aptitudinile)
 LATURA REZOLUTIV-PRODUCTIVA (Inteligenta)
 LATURA RELATIONAL-VALORICA (Caracterul)
 LATURA TRANSFORMATIONAL-CONSTRUCTIVA
(Creativitatea)

Interactiunile dintre aceste laturi genereaza structuri distincte

de personalitate care-i
confera acesteia unicitatea.

TIPURI DE PERSONALITATE
• PERSONALITATI IMATURE – Se caracterizeaza prin simplitatea structurilor
psihice componente,
functionalitate neeficienta si posibilitate
adaptativa scazuta.

• PERSONALITATI MATURE – Se caraterizeaza prin complexitatea structurilor

psihice
componente, functionalitate eficienta si
posibilitate adaptativa
crescuta.

• PERSONALITATI ACCENTUATE – Prezinta caracteristici iesite din comun fata

de media populatiei
insa fara a fi unele patologice.

• PERSONALITATI ANORMALE – Prezinta caracteristici care se diferentiaza

total de media
populatiei si sunt incapabile de a se adapta.

RAPORTUL CU CELELALTE PROCESE PSIHICE

Raportata la procesele psihice, personalitatea:
 Controleaza procesele psihice.
 Le subordoneaza scopurilor personale.
 Le “forteaza” sa interactioneze activ intre ele.
 TEMPERAMENTUL
TEMPERAMENTUL este latura dinamico-energetica a personalitatii care se
manifesta pregnant in
conduita (in comunicare, gesturi, reactivitate emotionala, aspectul formal al
activitatii, s.a.) inca de la nastere.

CARACTERISTICI
• Temperamentul este latura dinamico-energetica a personalitatii.
Dinamica deoarece ne
informeaza cat de rapida sau lenta, mobila sau rigida este conduita
unei persoane iar energetica
deoarece ne informeaza asupra cantitatii de energie a unei persoane si
cum este aceasta
consumata.

• Temperamentul este latura expresiva a personalitatii deoarece se

exteriorizeaza cel mai
pregnant in conduita.

• Temperamentul este innascut, particularitatile sale tin de structura

somatica, de sistemul nervos
si de resursele energetice ale unei persoane.

• Temperamentul evolueaza, astfel acesta se maturizeaza pana la sfarsitul

adolescentei, se
mentine relativ constant pana la batranete cand se aplatizeaza din
cauza pierderii vigorii.

• Temperamentele nu sunt bune sau rele, dezirabile sau indezirabile,

acestea nu includ valori
morale. Cu ele ne nastem si reprezinta doar fundamentul pe baza caruia
se dezvolta
personalitatea, insa nu au continut psihologic in sine.

• Nu exista temperamente pure, acestea coexista in fiecare persoana dar

se manifesta mai
pregnant unele sau altele. Acest lucru este sugerat si de etimologia
cuvantului latin “tempera-
temperare” care inseamna “a amesteca”.

TIPOLOGII TEMPERAMENTALE
 TIPOLOGIA LUI HIPOCRATE SI GALENUS (TIPOLOGIA CLASICA)
Aceasta este prima tipologie temperamentala cunoscuta,
formulata de catre medicii
antichitatii Hipocrate si Galenus si are la baza cele 4 umori ale
organismului uman,
predominarea uneia dintre acestea determinand tipul temperamental,
astfel:
 Bila galbena determina temperamentul coleric.
 Sangele determina temperamentul sangvinic.
 Limfa temperamentul flegmatic.
 Bila neagra temperamentul melancolic.

Desi pentru psihologia si medicina moderna, aceasta

tipologie temperamentala este
una naiva, totusi tipurile temperamentale au ramas, cu numele,
pana in ziua de astazi.
  TIPOLOGIA LUI I.P. PAVLOV
Fiziologul rus I.P. Pavlov considera ca temperamentul este
rezultatul activitatii
nervoase superioare (A.N.S.) prin urmatorii indicatori:
 • Forta – Exprima amplitudinea modificarilor electro-chimice de la
nivelul neuronului. Se
manifesta prin rezistenta la oboseala si la factorii majori
de stres. In raport cu forta,
exista urmatoarele tipuri:
 Puternic
 Slab

• Mobilitatea – Exprima dinamica raporturilor dintre excitatie si

inhibitie. Se manifesta In
special prin viteza trecerii de la o activitate la alta
si prin adaptarea la situatii
noi. In rapot cu mobilitatea, exista urmatoarele
tipuri:
 Mobil
 Inert

• Echilibrul – Exprima raporturile de forta dintre excitatie si

inhibitie. In raport cu echilibrul,
exista urmatoarele tipuri:
 Echilibrat (excitatia = inhibitia)
 Neechilibrat:
− Excitabil (excitatia > inhibitia)
− Inhibat (inhibitia > excitatia)

Prin combinarea acestor indicatori se obtin 4 tipuri de A.N.S. carora

le-au fost atribuite tipurile
temperamentale din tipologia clasica, astfel:

TIPUL FORTA ECHILIBRUL

MOBILITATEA

COLERIC → PUTERNIC → NEECHILIBRAT – EXCITABIL

SANGVINIC → PUTERNIC → ECHILIBRAT

→ MOBIL

FLEGMATIC → PUTERNIC → ECHILIBRAT

→ INERT

MELANCOLIC → SLAB

Desi tipologia lui I.P. Pavlov a reprezentat un adevarat progres fata

de tipologiile anterioare,
acesteia i se poate reprosa excesul de criterii fiziologice si lipsa de
nuantare din punct de vedere
psihologic.

 TIPOLOGIA LUI JUNG SI EYSENK

• Psihiatrul elvetian Carl Gustav Jung propune abordarea temperamentului in
functie de
orientarea subiectului care poate fi:
 Spre propria persoana (introvert) – introspectiv, inclinat spre
reverie, pesimist,
organizat, linistit,
timid, pesimist, stabil
insentimente.

 Spre lume (extravert) – sociabil, impulsiv, optimist, ii

place schimbarea si sa
actioneze, sa-si asume riscuri,
este superficial in
sentimente.
 Introversiunea si extraversiunea sunt tipuri generale alaturi de
care mai exista inca 4
tiprui functionale, si anume:
 Gandire – functia ratiunii
 Sentiment – functia simtamantului
 Senzatie – functia realului
 Intuitie – functia intelegerii spontane

Prin combinarea tipurilor generale cu cele functionale rezulta 8

tipuri
temperamentale, si anume:

TIPURI TIPURI FUNCTIONALE

GENERALE Gandire Sentiment Senzatie
Intuitie
Extravert Extravert -Ganditor Extravert-Sentimental Extravert-Senzitiv
Extravert-Intuitv

Introvert Introvert-Ganditor Introvert-Sentimental Introvert-Senzitiv

Introvert-Intuitiv

• Psihologul englez Hans J. Eysenk preia teoria lui Jung si adauga

dimensiunea stabilitatii si
respectiv a instabilitatii, denumita nevrozism, astfel:
 Cei stabili sunt rezistenti la socuri, la stres, la lovituri
morale.

 Cei instabili sunt labili emotional, de o sensibilitate excesiva

si mai putin rezistenti
la scouri.

Pornind de la aceste doua dimensiuni: cea a extraversiunii-

introversiunii si cea a stabilitatii-
instabilitatii, Hans J. Eysenck a realizat o tipologie temperamentala pe care a
atribuit-o tipurilor
fundamentale din tipologia clasica, astfel:

INSTABIL

MELANCOLIC COLERIC

INTROVERTIT
EXTROVERTIT

FLEGMATIC SANGVINIC

STABIL
  TIPOLOGIA SCOLII FRANCO-OLANDEZE
Este o tipologie temperamentala mai nuantata, formulata de
catre psihologii
Heymans si Wiersma, fiind determinata de urmatorii indicatori:

• EMOTIVITATEA – Exprima reactiile afective ale

persoanelor in fata
diferitelor evenimente. Astfel
unele persoane sunt
emotive iar altele sunt non-
emotive.

• ACTIVITATEA – Exprima dispozitia spre actiune a

persoanelor in fata
diferitelor evenimente. Astfel unele
persoane sunt active
iar altele sunt non-active.

• RASUNETUL – Exprima ecoul pe care il au asupra

persoanelor, diferitele
evenimente. Astfel persoanele la care
evenimentele au un
ecou mai puternic sunt secundare iar
persoanele la care
evenimentele au un ecou mai slab sunt
primare.

Prin combinarea acestor indicatori se obtin 8 tipuri

temperamentale, si anume:

TIPUL EMOTIVITATEA ACTIVITATEA

RASUNETUL

PASIONATII → EMOTIVI → ACTIVI →

SECUNDARI
COLERICII → EMOTIVI → ACTIVI →
PRIMARI
SENTIMENTALII → EMOTIVI → NON-ACTIVI →
SECUNDARI
NERVOSII → EMOTIVI → NON-ACTIVI →
PRIMARI
FLEGMATICII → NON-EMOTIVI → ACTIVI →
SECUNDARI
SANGVINICII → NON-EMOTIVI → ACTIVI →
PRIMARI
APATICII → NON-EMOTIVI → NON-ACTIVI →
SECUNDARI
AMORFII → NON-EMOTIVI → NON-ACTIVI →
PRIMARI

 ALTE TIPOLOGII TEMPERAMENTALE

• TIPOLOGIA LUI KRETSCHMER privind structura somatica.

• TIPOLOGIA LUI SHELDON privind foitele embrionare.
CLASIFICAREA TEMPERAMENTELOR
Pentru a identifica si caracteriza temperamentul unei persoane, trebuie
sa apelam la o tipologie
temperamentala si la o serie de indicatori. Psihologul roman Paul-Popescu
Neveanu a identificat o serie
de indicatori, printre care amintim:
  Rezistenta la oboseala si usurinta recuperarii dupa
efort.
 Rezistenta la socuri, la lovituri morale.
 Rezistenta la monotonie.
 Autocontrolul.
 Echilibrul emotional.
 Viteza trecerii de la o activitate la alta.
 Viteza de adaptare la situatii noi.

Pe baza acestor indicatori, portretele temperamentale ale celor 4

tipuri din tipologia lui Yung
si Eysenck, sunt:

COLERIC SANGVINIC
FLEGMATIC MELANCOLIC
Extravertit, instabil, Extravertit, stabil, Introvertit,
stabil, Introvertit, stabil,
impulsive, energic, vesel, optimist, opusul
colericului, introspectiv, inclinat
GENERAL
foarte activ, orientat dinamic, active. echilibrat,
calm, spre reverie si auto-
spre schimbare. prudent,
rezervat. analiza excesiva
Dornic sa conduca si sa Sociabil, prietenos, Leaga mai
greu Este lipsit de incredere
RELATII
se impuna. leaga usor prietenii si prietenii.
in sine si in ceilalti si
stie sa se faca placut.
astfel are dificultati de
Este dependent de
adaptare sociala.
grup si are nevoie de
recunoasterea
acestuia, de aprecierea
persoanelor din jur.
Consuma o mare Se angaja rapid in In activitate
este Poate desfasura
cantitate de energie activitati dar le tacticos,
meticulos si activiati de finete,
psiho-nervoasa ceea ce schimba la fel de perseverant.
Ii place migaloase, desi are
il duce la epuizare. repede, acest lucru rutina, de
aceea se disponibilitati
Se poate mobiliza la facand dificila fixarea adapteaza
greu la energetice reduse. Nu
ACTIVITATE maximum in actiuni de scopurilor si a activitati
noi. Prefera este rezistent la
durata. Nu suporta intereselor. Este activiatatile
eforturi indelungate
activitatile monotone. rezistent in situatii individuale.
ceea ce il duce la o
Se daruieste cu pasiune dificile.
epuizare rapida.
unei cauze sau idei.
Fire deschisa, foarte Fire deschisa, foarte Fire inchisa,
putin Fire inchisa, putin
comunicativa, comunicativa, comunicativa,
fara comunicativa, fara
COMUNICARE comunicarea fiind comunicarea fiind gesticulatie
expresiva. gesticulatie expresiva.
insotita de gesticulatia insotita de gesticulatia
expresiva. expresiva.
Oscileaza intre Este temperamentul Este constant
in Este sensibil, puternic
entuziasm si bunei dispozitii. Trece sentimente
dar nu se afectat de esecuri si
AFECTIVITATE
deznadejde, bucurie si usor peste deceptii.
exteriorizeaza. Rareori framantat de trairi
tristete. Este capabil de Tinde sa fie superficial izbucneste,
dar cand o afective intense, insa
trairi afective intense. in sentimente. face, are
manifestari fara a se exterioriza.
explosive.
ROLUL TEMPERAMENTULUI IN STRUCTURA PERSONALITATII
 Fiind innascut, temperamentul precede celelalte laturi ale personalitatii care
se vor dezvolta pe
acest fundament. Temperamentul nu influenteaza aptitudinile si caracterul in
continutul lor
psihologic ci in forma si expresivitatea lor, astfel:
− Aptitudinile simple si cele speciale, rezultate din capacitatile
innascute ale sistemului
nervos, sufera o influenta din partea temperamentului si pot
influenta la randul lor
anumite trasaturi temperamentale.
− Aptitudinile complexe si cele generale, cum ar fi inteligenta, nu
sufera nicio influenta din
partea temperamentului.
− Caracterul nu sufera, de asemenea, nicio influenta din partea
temperamentului.

 Caracterul poate si trebuie sa ia sub stapanire temperamentul intr-o anumita

masura. Astfel se
poate exercita un anumit autocontrol al manifestarilor prea explozive sau o
accentuare a
manifestarilor prea pasive. De aceea este recomandat sa ne cunoastem
temperamentul.

 In relatiile interpersonale, temperamentele comunicative si sociabile sunt mai

apreciate decat cele
rezervate si prea exigente desi nu exista temperamente bune sau rele,
dezirabile sau indezirbaile,
acestea neincluzand valori morale.
 APTITUDINILE
APTITUDINILE sunt latura instrumental operationala a personalitatii ce
reprezinta ansamblul
insusirilor psihice si fizice care asigura succesul si performanta in activitate.

• In cadrul acestora, se impune diferentierea a doua aspecte:

 Unul absolut – ce se refera la gradul de disponibilitate al
subiectului pentru o
activitate sau alta
 Unul relativ (diferential) – ce se refera la pozitia pe care o
ocupa subiectul in cadrul
multimii tuturor calorlalti care
desfasoara aceiasi activitate

CARACTERISTICI
• Nu orice insusire psihica este o aptitudine, aptitudinile fiind acele
insusiri care favorizeaza
desfasurarea unei activitati cu rezultate peste medie.

• Aptitudinile se afla intr-o continua dezvoltare, predominant in sens

progresiv dar uneori si in
sens regresiv iar dezvoltarea lor se poate realiza atat spontan cat si
dirijat (succesiv).

• Nivelul de dezvoltare al aptitudinilor diferentiaza indivizii intre ei

prin randamantul calitativ si
cantitativ.

• Aptitudinile pot fi constatate in comportament pe baza unor indicatori,

precum:
 Rapiditatea obtinerii rezultatelor
 Originalitatea rezultatelor obtinute
 Eficienta
 Precizia
 Volumul

• Unele aptitudini se realizeaza prin procesele psihice, astfel:

 Cei care reactualizeaza corect si fidel foarte multa informatie,

au APTITUDINI MNEZICE.

 Cei care identifica si diferentiaza foarte multi stimuli, ca de

exemplu nuante de culoari,
au APTITUDINI SENZORIAL-PERCEPTIVE.

 Cei care rezolva usor si intr-o maniera originala anumite

situatii problematice au
APTITUDINI INTELECTUALE.

• Diferentieri:
 APTITUDINILE reprezinta insusiri potentiale ce urmeaza a fi puse
in valoare in conditii
optime.

 CAPACITATEA reprezinta aptitudinea, plus castigul ei in calitate,

prin exercitiu. Astfel,
aptitudinea reprezinta doar o conditie a capacitatii,
insa daca nu este
 exersata, nu se va ajunge la performanta.

 TALENTUL rezulta din combinarea aptitudinilor, ceea ce asigura

realizarea de valori noi si
originale.

 GENIUL reprezinta nivelul cel mai inalt de dezvoltare al

aptitudinilor, manifestat intr-o
actiune creatoare, de importanta istorica pentru viata
societatii.
FORMAREA SI DEZVOLTAREA APTITUDINILOR
 TEORIA EREDITARISTA
Sustine ca aptitudinile sunt innascute si determinate genetic. Metoda
folosita este cea a
genealogiilor ce consta in stabilirea numarului de personalitati de seama
din cadrul descendentilor
unor persoane cu un inalt statut social, spre exemplu judecatori, militari,
artisti, s.a.

 TEORIA AMBIENTALISTA
Sustine ca aptitudinile sunt dobandite sub influenta mediului si a
educatiei. Metoda
folosita este cea a gemenilor monozigoti crescuti in medii diferite ce
dobandesc aptitudini diferite.

 TEORIA DUBLEI DETERMINARI

Sustine ca fiecare individ are un potential innascut care se
valorifica doar intr-un mediu si
cu o educatie adecvata. Factorii ereditari au mai mult un rol de
conditionare al aptitudinilor si
vizeaza anumite predispozitii, precum:

 Particularitatile morfo-functionale ale organelor de simt

 Particularitati ale sistemului osteomuscular
 Tipul sistemului nervos
 Plasticitatea scoartei cerebrale
 Capacitatea scoartei cerebrale de a forma reflexe
conditionate

Dotarea ereditara poate favoriza sau ingreuna formarea

aptitudinilor si este mai
importanta pentru anumite aptitudini, cum ar fi cele artistice, decat
pentru altele.

Astfel, au existat mari personalitati care au devenit productive

timpuriu, precum Mozart,
Enescu, Grigorescu, dar au existat si mari personalitati care au devenit
productive tarziu, precum
Tudor Arghezi.

CLASIFICAREA APTITUDINILOR
 In functie de gradul de complexitate, exista:

• APTITUDINI SIMPLE – Reprezinta o serie de insusiri dezvoltate peste

medie, care au in
vedere un singur proces psihic.

EX: Sensibilitatea kinestezica, acuitatea vizuala,

fidelitatea memoriei, distributivitatea
atentiei, s.a.

• APTITUDINI COMPLEXE – Rezulta din imbinarea aptitudinilor simple, ci

nu din insumarea lor!

EX: Aptitudinea muzicala rezulta din imbinarea unor

aptitudini simple, precum:
discriminarea intensitatii, inaltimii si duratei
sunetului; memorarea si
reproducerea fidela a acestuia; precum si asocierea
unor categorii de sunete cu
trairi afective.

 In functie de specificul activitatii solicitante, exista:

• APTITUDINI SPECIALE – Sunt necesare pentru desfasurarea cu succes a

unor anumite forme
de activitate. Printre acestea, amintim:
 Aptitudinile pedagogica – Se refera la ansamblul competentelor interdependente si
necesare pentru desfasurarea cu succes a activitatii
cadrului didactic, dupa cum afirma psihologul
roman Nicolae Mitrofan, si anume:

− Competenta psiho-morala – se refera la conduita morala a cadrului

didactic

− Competenta profesional-stiintifica – se refera la cunoasterea

unui
anumit obiect de studiu

− Competenta psiho-pedagogica – se refera la “construirea”

personalitatii elevului

− Competenta psiho-sociala – se refera la relationarea interumana

 Aptitudinile sportive – Pot fi impartite in doua categorii:

− Aptitudini sportive generale – caracteristice tuturor formelor

de
activitate sportiva, precum:

EX: Reflexul de orientare, echilibrul, rezistenta

la efort, s.a.

− Aptitudin sportive speciale – caracteristice unor anumite forme

de
activitate sportiva, precum:

EX: Anticiparea intentiilor adversarului la scrima,

calm si
stapanire la tir, viteza de reactie la box,
orientare
spatiala la basket, s.a.

Pentru obtinerea unor performante inalte este necesara si o inteligenta

superioara, atitudini pozitive si o motivatie puternica pentru activitatea
sportiva.

 Aptitudinile tehnice – Sunt dispuse evolutiv pe 3 etaje functionale:

1. Primul etaj cuprinde functii senzorio-motorii.

2. Al doilea etaj, bazat pe primul, cuprinde perceptii si

reprezentari
spatio-temporale (ansambluri de figuri si miscari).

3. Al treile etaj, bazat pe primul si in special pe al doilea,

cuprinde
gandirea tehnica realizata cu ajutorul simbolurilor verbale.

 Aptitudinile scolare – Sunt formate din inteligenta generala, factorul verbal-

 educational, o atitudine pozitiva si o motivatie puternica
pentru activitatea scoala. Daca acestea se prezinta la un
nivel
inalt de dezvoltare, sunt sanse mari sa se obtina succesul
scolar
insa daca acestea se prezinta la un nivel scazut de
dezvoltare,
esecul scolar este aproape sigur.
 • APTITUDINI GENERALE – Sunt necesare pentru desfasurarea cu succes a mai
multor forme
de activitate. Majoritatea psihologilor considera
ca aptitudine
generala doar inteligenta insa unii mai adauga si
spiritul de
observatie.

 Inteligenta - este latura rezolutiv-productiva a personalitatii

care asigura adaparea
conduitei intelectuale, practice si sociale la
situatii noi.

 Spiritul de observatie – este aptitudinea de a sesiza rapid ceea

ce este semnificativ
pentru activitate, dar mai putin
evident.

APTITUDINILE SI SUCCESUL PROFESIONAL

 Aptitudinile favorizeaza obtinerea succesului profesional.

PSIHOGRAMA este un document care cuprinde aptitudinile pe care trebuie

sa le detina cel ce
vrea sa imbratiseze o anumita profesie.

Spre exemplu, pentru a fi un bun sofer, este necesara o serie de aptituini,

precum:
 Capacitatea de concentrare, stabilitate, mobilitate si
distributivitate a atentiei.
 Capacitatea de discrimanre a culorilor.
 Capacitatea de coordonare a miscarilor.
 Rapiditatea si precizia in reactii.
 Perceptia corecta a obiectelor si persoanelor in miscare, precum si
a vitezei de
deplasare a acestora.

In cazul in care acestea lipsesc, vorbim despre inaptitudini ce vor

constitui piedici serioase in
calea practicarii profesiei. Acestea pot fi:

• Inaptitudini absolute – Ce impiedica in mod fundamental

desfasurarea activitatii

• Inaptitudini relative – Ce nu impiedica in mod fundamental,

nici calitativ si nici
cantitativ, desfasurarea activitatii

Spre exemplu, cineva nu poate fi profesor daca este balbait si nu se

intelege nimic din ceea ce
spune (inaptitudine absoluta) insa pentru altcineva, prezenta unei deficiente
locomotorii nu reprezinta
o piedica prea mare (inaptitudine relativa).

Psihograma face parte dintr-un document mult mai extins, denumit

PROFESIOGRAMA, ce
prezinta o anumita profesie si care este utilizat in:
 Orientarea si consilierea scolara
 Orientarea si consilierea vocationala
 Selectia profesionala
 Formarea profesionala
 INTELIGENTA
INTELIGENTA este latura rezolutiv-productiva a personalitatii care
asigura adaptarea conduitei
intelectuale, practice si sociale la situatii noi.

CARACTERISTICI
• Inteligenta poate fi constatata in comportament pe baza unor indicatori
precum:

 Viteza gandirii – In cazul in care cineva poseda acelasi

cunostiinte ca ceilalti dar gandeste
mai rapid.

 Volumul cunostiintelor – Referitor la ceea ce stim si mai ales la

ceea ce stim sa facem.

 Felul in care facem fata situatiilor noi – Este considerat

indicatorul cel mai reprezentativ al
comportamentului
inteligent.

 Succesul scolar – Cu cat este mai mare, cu atat persoana

respectiva este considerata mai
inteligenta insa acesta nu corespunde
intotdeauna cu performantele
profesiei viitoare.

 Rolul societatii – Inteligenta presupune folosirea eficienta a

resurselor mediului in care
traim si obtinerea unui anumit statut social
fata de ceilalti membri ai
societatii.

• Cuvantul latin “intelligere” inseamna “a relationa” si sugereaza ca

inteligenta este organizarea
superioara a mai multor procese psihice precum perceptia, gandirea,
memoria, imaginatia dar si a
fenomenelor psihice precum limbajul si atentia.

TEORII ALE INTELIGENTEI

 TEORIA BIFACTORIALA − formulata de C. Spearman, diferentiaza factorul G
(inteligenta generala) de
factorii S (specifici) precum: factorul verbal,
numeric, spatial. Cu ajutorul
factorului G, oamenii obtin performante in toate
domeniile de activitate iar
cu ajutorul factorilor S, oamenii obtin performante
doar in anumite domenii
de activitate.

 TEORIA MULTIFACTORIALA − formulata de L. Thustone inlocuieste factorul G

(inteligenta generala)
cu mai multi factori comuni, numiti de catre acesta
“abilitati mintale
primare”, precum:
 – Intelegerea verbala – capacitatea de a intelege sensul
cuvintelor.
– Fluenta verbala – capacitatea de a te exprima rapid si
coerent.
– Factorul numeric – capcaitatea de a opera cu numere.
– Factorul spatial – capcaitatea de a sesiza relatiile dintre
formele spatiale.
– Factorul perceptie – capcaitatea de a sesiza detaliile.
– Factorul rationament – capcaitatea de a gasi regula
generala.
– Factorul memorie – rapiditatea memorarii, trainicia
pastrarii si fidelitatea reactualizarii.
 TEORIA GENETICA − formulata de J. Piaget sustine ca inteligenta este o adaptare
a organismului la
mediu, ce evolueaza treptat, parcurgand 4 stadii:

• Stadiul senzorio-motor (0-2 ani)

Specific acestui stadiu sunt reactiile circulare care
ii vor permite copilului
dobandirea unor semne ce pot simboliza obiectele. Gandirea
acestuia este de tip
incercare si eroare si nu se pot crea inca simboluri care sa
inlocuiasca obiectul.
Principala achizitie a acestui stadiu o reprezinta permanenta
obiectelor.

• Stadiul pre-operational (2-7 ani)

Copilul devine capabil in mod progresiv de formarea
simbolurilor. Apar
notiunile empirice si operatiile de seriere si de
clasificare. Specifice acestui stadiu
sunt: egocentrismul si amestecul realului cu imaginarul. O
limita a acestui stadiu
este ireversibilitatea perceptiva.

• Stadiul operatiilor concrete (7-12 ani)

In acest stadiu, operatia principala este clasificarea,
dar nu este inca
posibila abstractizarea, copilul ramanand cantonat in
concret. Achizitiile principale
ale acestui stadiu sunt: conservarea materiei , a volumului
si a greutatii.
Gandirea este inductive-logica si concreta.

• Stadiul operatiilor formale (12-17 ani)

In acest stadiu, se castiga rationamentul ipotetico-
deductiv prin care se
face trecerea de la operatiile concrete la cele abstracte.
Gandirea devine
reflexiva, bazandu-se pe norme logice si matematice.

 Dupa parcurgerea acestor stadii, inteligenta, complet dezvoltata, se va

perfectiona continuu.

 De asemenea, J. Piaget sustine ca adaptarea reprezinta echilibrul dintre

asimilare (intelegerea
propriu-zisa a informatiilor noi) si acomodare (reorganizarea
informatiilor cunoscute in functie
de cele noi).

 TEORIA TRIARHICA – formulata de R. Sternberg cuprinde 3 subteorii:

• Subteoria contextula – comportamentul inteligent este

determinat de contextul
socio-cultural.

• Subteoria componentiala – vizeaza mecanismele implicate in

comportamentul
inteligent, in vederea rezolvarii
situatiilor problematice.
 • Subteoria celor doua fatete – individul se confrunta atat cu
sarcini cunoscute cat si
cu sarcini inedite, fata de
ultimele evidentiandu-se cel
mai bine comportamentul
inteligent.

 TEORIA INTELIGENTEI MULTIPLE − formulata de H. Gartner sustine ca exista 7

forme ale inteligentei,
si anume:
– Lingvistica
– Logico-matematica
– Spatiala
– Kinestezica
– Muzicala
– Intrapersonala
– Interpersonala
  TEORIA INTELIGENTEI EMOTIONALE – formulata de Daniel Goleman, sustine existenta
a 5
competente emotionale si sociale de baza, si
anume:

• Cunoasterea de sine – Se refera la evaluarea rationala a

talentelor proprii si
increderea in sine intemeiata

• Auto-controlul – Trairile afective trebuie sa favorizeze

atingerea scopului ci nu sa o
ingreuneze.

• Motivatia – Orientarea preferintelor personale pe directia

atingerii scopurilor
constient stabilite.

• Empatia – Transpunerea in plan mintal sau afectiv in locul

unei alte persoane pentru
a ii intelege mai bine comportamentul.

• Deprinderile sociale – Capacitatea de a fi eficient in

relatii din punct de vedere
emotional

MASURAREA INTELIGENTEI
• Se realizeaza cu ajutorul testelor de inteligenta.

• Psihologul francez Alfred Binet, considerat “parintele psihometriei”, a

realizat impreuna cu
Th. Simon primul test de inteligenta denumit “Scara metrica a
inteligenei” cu scopul de a
diferentia elevii normali de cei cu deficiente de intelect.

• Testul a fost preluat in S.U.A. sub denumirea de “Scala de inteligenta

Stanford-Binet” (dupa
numele universitatii Stanford), pastrandu-se conceptul de varsta
cronologica (anii
transformati in luni) si de varsta mintala (rezultatele obtinute la
teste) dar adaugandu-se si
concepte noi precum formula coeficientului de ineligenta (IQ) realizata
de catre psihologul
german W. Stern.

Astfel se puteau depista elevii normali (varsta mintala

corespundea cu cea
cronologica), cei cu deficiente de intelect (varsta mintala ramasa in
urma celei cronologice)
si cei cu un nivel de inteligenta ridicat (varsta mintala fiind mai
dezvoltata decat cea
cronologica).
Testul a fost supus unor revizii succesive si circula si acum
sub denumirea de “Scala de
inteligenta Stanford-Binet – a patra editie” ce cuprinde 15 subteste si
fiind aplicabil
subiectilor cu varsta cuprinsa intre doi ani si varsta adulta.

• Psihologul american de origine romana D. Wechsler a adus o contributie

majora
psihodiagnozei inteligentei prin celebrele sale teste de inteligenta
revizuite de-a lungul
timpului, si anume:

 “Scala Wechsler de inteligenta pentru adulti – lll” –

Aplicabila subiectilor cu varsta
cuprinsa intre 16 si 89 de ani.
  “Scala Wechsler de inteligenta pentru copii – lll” - Aplicabila
subiectilor cu varsta
cuprinsa intre 6 si 17 ani.

 “Scala Wechsler de inteligenta pentru prescolari si pentru copii

scolari mici - R” –
Aplicabila subiectilor cu varsta cuprinsa intre 3 si 7 ani.

• Clasificarea testelor de inteligenta:

 In functie de obiectivul urmarit, exista teste pentru inteligenta:
− Generala
− Concreta
− Abstracta
− Tehnica
− Sociala
− Emotionala
− Lingvistica
− Artistica

 In functie de modul in care se aplica, exista testede inteligenta:

− Individuale (majoritatea testelor de inteligenta sunt
individuale)
− De grup

• Testele de inteligenta trebuie sa indeplineasca anumite cerinte, cele mai

importante fiind:

 Fidelitatea – capacitatea de a oferi informatii constante in cazul

reaplicarii
testului

 Validitatea – capacitatea de a masura tipul de activitate pe care

isi propune sa-l
masoare

• Dupa ce este realizat un test de inteligenta, acesta este supus unui proces de
standardizare,
fiind aplicat pe un grup mare de subiecti. Rezultatele obtinute reprezinta
etalonul testului.

Astfel, pentru testul de inteligenta “Scala Wechsler de inteligenta

pentru adulti – lll”,
etalonul este:
 IQ 130 si peste – EXCEPTIONAL
 IQ 120-129 – SUPERIOR
 IQ 110-119 – PESTE MEDIE
 IQ 90-109 – MEDIE
 IQ 80-89 – SUB MEDIE
 IQ 70-79 – BORDERLINE
 IQ 69 si sub – EXTREM DE SCAZUT

De asemenea, in cadrul testului de inteligenta “Scala Wechsler de

inteligenta pentru
adulti – lll”, 2,1% dintre subiecti au un IQ exceptional iar 1,9% dintre
subiecti au un IQ extrem
de scazut.

• Testele de inteligenta sunt folosite in:

 Orientarea si consilierea scolara
 Orientarea si consilierea vocationala
 Selectia profesionala
 CARACTERUL
CARACTERUL este latura relational-valorica a personalitatii ce reprezinta
ansamblul insusirilor psihice
care privesc relatile unei persoane cu semenii sai si valorile dupa care aceasta se
ghideaza.

CARACTERISTICI
• Caracterul include profilul psiho-moral al unei persoane ce se
manifesta in conduita, in relatii cu
ceilalti si in grupul din care face parte.

• Caracterul este dobandit prin modelare socio-culturala pe parcursul

intregii vieti.

• Trasaturile de caracter se desfasoara pe o axa cu doua extremitati

polare si mai multe trepte de
intensitate, astfel toti oamenii au caracter dar orientat valoric intr-
o maniera diferita.

• Puterea caracterului este data de forta convingerilor, de taria cu care

le sustinem si le aparam,
de constanta si persistenta lor in timp.

• Caracterul nu este imuabil, adica se poate modifica sub influenta

factorilor socio-culturali
extremi precum cei referitori la prieteni, familie, societate sau din
cauza unor evenimente care
ne marcheaza profund.

FORMAREA CARACTERULUI
Incepe in copilarie prin interiorizarea unor norme, modele si valori
dezirabile intr-un grup iar la
maturitate, omul este capabil de autodeterminare, de a face alegeri in cunostinta
de cauza.

• MECANISMUL CONDITIONARII  Consta in intarirea comportamentelor

dezirabile prin
recompensa sau lauda si indepartarea
comportamentelor
indezirabile prin repros, pierderea unor
beneficii sau chiar
sanctiuni mai aspre.

• MECANISMUL AUTORITATII  Afirma ca trasaturile de caracter se formeaza

prin respectarea
autoritatii adultului care este purtatorul
“adevarului suprem”.
Mecanismul autoritatii merge mana-n mana cu cel
al conditionarii
insa pe masura ce copilul creste, autoitatea
trebuie exercitata cu
prudenta deoarece nevoia de autonomie va creste
la randul ei, in
special la adolescenta.

• MECANISMUL IMITATIEI SI AL MODELULUI  Copilul va imita si adopta modele

de conduita din
mediul familial intr-o prima faza,
iar apoi din grupul
de prieteni, scoala, societate,
mass-media, s.a.
Modelul este o sursa puternica de
formare a
caracterului cu care tindem sa ne
identificam si sa-i
preluam calitatile, indiferent
daca sunt pozitive sau
negative. Modelele sunt adoptate
mai usor in
copilarie si adolescenta decat la
maturitate cand
devenim mai critici si mai
selectivi.
STRUCTURA CARACTERULUI
 PROFILUL PSIHO-MORAL al unei persoane este alcatuit din trasaturi de caracter.

 TRASATURILE DE CARACTER exprima ceea ce este constant, relativ stabil si

definitoriu pentru
personalitatea umana, astfel nu orice manifestare comportamentala este o
trasatura de caracter, ci
numai cele ce dispun de anumite atribute, precum:

• Atributul generalitatii – sa se manifeste in majoritatea

situatiilor cu care se confrunta
subiectul

• Atributul constantei si al stabilitatii - sa se manifeste intr-o

maniera constanta, stabila si
nu una conjuncturala

• Atributul plasticitatii – sa asigure adaptarea subiectului la

situatii variate, definitorii
pentru acesta

ATITUDINEA este componenta fundamentala a caracterului inclusa in

profilul psiho-moral, o
pozitie relativ stabila fata de ceva anume. Atitudinea este o constructie
psihica “sintetica” ce
cuprinde urmatoarele componente:

• Componenta cognitiva – Atitudinea este alcatuita din notiuni,

judecati si
rationamente ceea ce-i ofera acesteia
rationalitate, adoptare
in cunostiinta de cauza si anticiparea
efectelor.

• Componenta motivationala – Atitudinea isi are sursa in

trbuintele, motivele,
interesele, convingerile,
idealurile si conceptiile despre
lume si viata ale subiectului si
este orientata spre
atingerea unui scop. Psihologul
roman Andrei
Cosmovici considera ca atitudinea
este intotdeauna
expresia unui motiv.

• Componenta afectiva – Sustine si energizeaza atitudinile cu

care ne identificam, le
aparm si le promovam in relatiile cu
ceilalti.

• Componenta voluntara – Psihologia germana dar si psihologi

romani precum Paul
Popescu-Neveanu considera componenta
voluntara drept
cea mai importanta deoarece cea
cognitiva, motivationala
 si afectiva desemneaza doar intentia,
reprezentand latura
orientativa a caracterului, insa cea
voluntara le traduce pe
acestea in fapte, reprezentand latura
reglatorie a
caracterului.

In functie de preponderenta unei componente sau alteia, putem vorbi

despre atitudini
determinate cognitiv, motivational-afectiv sau volitie.

Atitudinile pot fi pozitive sau negative iar in functie de domeniul in

care se exprima, exista:

 Atitudini fata de altii - Respect si grija fata de om,

iubirea fata de aproape,
recunoasterea valorii altora,
respectarea libertatii de
opinie, toleranta, altruismul,
cinstea dar si opusele lor
precum rasismul, sovinismul,
xenofobia, s.a.
  Atitudini fata de sine - demnitate, modestie, cultivarea valorii
proprii, increderea
in sine, dar si opusele lor precum
narcisismul, s.a.

 Atitudini fata de activitate - sarguinta, initiativa, disciplina

in munca, harnicia,
exigenta, punctualitatea,
responsabilitatea dar si
opusele lor precum lenea,
delasarea, s.a.

Mai exista si alte clase de atitudini precum cele culturale, fata de

familie, fata de natura, fata
de societate (institutionale), s.a.

Atitudinea prezinta o manifestare polara ce rezulta din componenta

motivationala si cea
afectiva, astfel nu putem vorbi despre o atitudine neutra ci mai degraba de una de
ignorare care
mascheaza refuzul sau necunostiinta de cauza.

Polaritatea nu este insa absoluta, oamenii ne fiind doar rai sau buni,
lenesi sau harnici
deoarece trasaturile de caracter se desfasoara pe o axa cu doua extremitati polare
si mai multe
trepte de intensitate, astfel un om poate fi bun dar foarte lenes, rau dar foarte
harnic, s.a.

TRASATURILE VOLUNTARE DE CARACTER sunt trasaturi de caracter incluse in

profilul psiho-
moral alaturi de atitudini. Acestea nu sunt pozitive sau negative dar prezinta
grade diferite de
dezvoltare, precum:
 Spiritul hotarat – Capacitatea de a lua o decizie fara amanare.
 Perseverenta – Capacitatea de efort continuu.
 Stapanirea de sine – Controlul proprilor emotii, impulsuri, s.a.
 Indrazneala – Capacitatea de ignorare a riscului.
 Cutezanta – Acceptarea constienta a unui scop ce implica riscuri.
 Curajul – Depasirea starii de teama si infruntarea riscurilor.
 Barbatia – Dispretul fata de teama, stapanire de sine si rezistenta.
 Eroismul – Acceptarea oricarei activitati chiar si cu riscul
securitatii personale.

CONCEPTUL DE VALOARE
Psihologul american R. Linton introduce termenul de atitudine-valoare prin
care desemneaza
o structura complexa de natura socio-culturala.

In cadrul acesteia, primul element (atitudiniea )este forma, iar al doilea

element (valoarea)
este continutul, astfel valoarea confera continut atitudinii.

Valoarea este rezultatul relatiei dintre subiect si obiect si poate fi

traita pozitiv sau negativ.
Aceasta se poate schimba in functie de: experienta subiectului, exigentele sociale,
traditii,
obiceiuri,moda, s.a.

In timp, oamenii isi fixeaza un sistem de valori propriu sub influenta

factorilor sociali, familiali
si institutionali care le ghideaza actiunile si le confera o anumita coerenta,
astfel exista:

• Sisteme de valori proprii unei familii – O familie care

promoveaza cinstea,
corectitudinea,
loialitatea, s.a.
 • Sisteme de valori proprii unei scoli – O scoala ca
promoveaza colegialitatea, lucrul
in echipa.

• Sisteme de valori proprii unei institutii – Armata

promoveaza ordinea si disciplina
in timp ce o
firma promoveaza
punctualitatea,
loialitatea, s.a.

• Sisteme de valori proprii unei societati – Democratia

promoveaza pluripartitismul,
libertatea presei
si respectarea drepturilor
omului in timp ce
totalitarismul
promoveaza
partidul unic, obedienta
presei si
incalcarea drepturilor omului.

• Sisteme de valori general umane – pacea, libertatea,

iubirea, toleranta,
intrajutorarea, s.a.

Sistemul de valori propriu reflecta intr-o maniera selectiva toate

aceste sisteme de valori
interiorizate, structurate si stablizitate cu care ne identificam, le aparam
si le promovam prin
trasaturile noastre de caracter.

 Psihologul american Gordon W. Allport sustine ca in organizarea caracterului

unei persoane se afla:

 Mii de trasaturi secundare – care sunt conjuncturale.

 10-15 trasaturi principale – care pot fi recunoscute cu

usurinta la o persoana.

 2-3 trasaturi cardinale – care sunt definitorii pentru o

persoana.

 In psihologia moderna exista tendinta de a reduce numarul trasaturilor la 5 in

modelul Big Five sau
chiar la 3 in modelul Even 3 Big. Indiferent cum vom caracteriza o persoana,
aceasta este unica. Spre
exemplu, un om disciplinat se diferentiaza de toti ceilalti care prezinta
aceiasi trasatura de caracter
deoarece aceasta intra in combinatii cu alte trasaturi de caracter.

 Realizarea profilul caracterial presupune precizarea unor caracteristici,

printre care amintim:
 Unicitatea
 Expresivitatea
 Originalitatea
 Plasticitatea
 Bogatia
 Taria
ROLUL CARACTERULUI IN STRUCTURA PERSONALITATII
• Caracterul este expresia intregii pesonalitati si:
 Detine un rol important in integrarea si adaptarea omului in societate.

 Ofera un sens actiunilor omului.

 Precizeaza orientarea etica a unei persoane.

 Determina intreaga conduita.

 Reprezinta “personalitatea evaluata din punct de vedere etic”.

• In raport cu temperamentul:
 Trasaturile temperamentale sunt neutre din punct de vedere socio-
cultural in timp ce
trasaturile de caracter sunt valorizate din punct de vedere socio-
cultural.

 Trasaturile temperamentale sunt innascute in timp ce trasaturile de

caracter sunt
dobandite.

 Caracterul poate si trebuie sa ia sub stapanire temperamentul intr-o

anumita masura.

 Temperamentul isi pune amprenta asupra modului in care se manifesta

trasaturile de
caracter in comportament.

• In raport cu aptitudinile:
 Caracterul se refera la atitudinile fata de diferitele laturi ale
realitatii, deci inclusiv fata de
activitate.

 Intre aptitudini si trasaturile de caracter pot exista relatii de

concordanta sau de opozitie.