PROBLEME GENERALE PRIVIND

PSIHOLOGIA SI
t PSIHICUL

Definiţia psihologiei.
Etimologia termenului “psihic” (“psihologie”); clarificări privind
noţiunile: suflet, spirit, duh.
Evoluţia cunoştinţelor despre psihic: preocupări vechi, ştiinţă
nouă (1879).
Psihicul uman ca sistem :
-ce este un sistem ? (=ansamblu de elemente interdepen­
dente); •'
-tipuri de sisteme (solar, social, biologic, psihic...);
- paralela între organismul uman ca sistem şi psihicul uman
ca sistem (S.P.U.).,
Schema S.P.U. (clasificarea fenomenelor psihice)*:
1. Procese:
- cognitive:
- senzoriale (senzaţii, percepţii, reprezentări)
- logice (gândire, memorie, imaginaţie)
- afective (emoţii, sentimente, pasiuni)
• - volitive (voinţa)
2. Activităţi: - comunicarea (limbajul)
- jocul
- învăţarea - motivaţia
- munca - deprinderile
^ - creaţia - atenţia
3. în s u şi
Personalitatea
- caracter
* După Popescu-Neveanu K,2late M., Creţu T.^’Psihologie
şcolară”, Universitatea din Bucureşti, 1987, pag. 18.
ll
Psihologia
iD în sinteze

Importanta psihologiei în societatea contemporană.

RAMURILE PSIHOLOGIEI

Cauzele si necesitatea ramificării psihologiei (paralela cu

medicina).
Psihologia generală (teoretică).
Ramurile aplicative : - psih. copilului
- “ pedagogică
- “ socială
- “ muncii
- “ medicală (clinică)
- “ artei >
- “ animală (zoopsihologia)
••■■r - “ militară
- “ judiciară
- “ sportivă
- “ zborului şi cosmică
- “ inteligenţelor artificiale

( în prezent sunt circa 40 ramuri.)

Legătura reciprocă dintre teorie şi practică în psihologie.
 iviuigiucU Modicii

INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICA
PSIHICULUI UMAN

1. CE ESTE PSIHICUL?

2. PSIHICUL CA MODALITATE SUPERIOARĂ A VIEŢII

DE RELAŢIE.
- Creierul, ca organ biologic, îndeplineşte două categorii de
funcţii: - internă (vegetativă)
-externă (de relaţie)
- Incursiune în procesul evoluţiei mijloacelor de adaptare a
organismelor ( de la formele de viaţă mai simple la cele mai
complexe).
- Superioritatea omului în ceea ce priveşte viaţa de relaţie.
(Raportul om-mediu).

3. CREIERUL UMAN Şi CONŞTIINŢA.

- Obligativitatea şi limitele zestrei ereditare în dezvoltarea

psihicului uman.
- Funcţiile superioare ale creierului şi conţinutul său
informaţional sunt dobândite pe parcursul vieţii.
- Explicarea expresiei “psihicul este o funcţie a creierului”.
Dovezi ale dependenţei psihicului de creier: accidente
cerebrale, intoxicaţii, consum de alcool şi droguri, stimulări
electrice...
Descoperiri ale neuro-fiziologiei şi psiho-fiziologiei.

4. CĂILE Şl CONDIŢIILE DEZVOLTĂRII PSIHICULUI.

- Explicarea ideii: “la naştere copilul nu este un om în

X i i c i Iii

miniatură, ci un candidat la umanitate” (H. Pieron).

- Socializarea (maturizarea psiho-socială) a subiectului; care
sunt condiţiile ei ?
- Unicitatea fiecărui om,

în concluzie, factorii dezvoltării psihicului uman sunt:

EREDITATE + MEDIU + EDUCAŢIE

 M argareta M odrea

OBIECTUL PSIHOLOGIEI

1. DOMENIUL PSIHOLOGIEI
- Cunoaşterea cuprinde diferite laturi ale realităţii (existenţei).
- Domeniul psihologiei este informaţia de tip psihic.
- Definirea comportamentului (interacţiunea interior - exterior).
Noţiunile de comportament şi conduită.
- Noţiunea Reactivitate (cu componentele internă şi externă).
Unicitatea activităţii fiecărui om ( => personalitatea).

2. OBIECTUL PSIHOLOGIEI CA ŞTIINŢĂ.-

- Specificul obiectului de studiu al psihologiei => dificultatea

cunoaşterii psihicului.
- De ce psihologia este o ştiinţă tânără ? (1879).
- Interdisciplinaritatea psihologiei; relaţiile sale cu :
- ştiinţele naturii (fizica, chimia, biologia);
- ştiinţele sociale (sociologia);
- cibernetica şi informatica.

3. CONCEPTELE
0 DE BAZĂ ALE PSIHOLOGIEI.

- Activitatea;
- Acţiunea; componentele ei (motivaţie, scop, mijloace);
- Operaţia * - exemple ?
- Informaţia (ce este?).
-Structura - exemple?
- Stările - ce sunt? Exemple ?
Cibernetica - rolul ei în explicarea psihicului uman.
 Psihologia in sinteze

- Autoreglajul.
- Proces psihic (exemple, componente).

4. LEGI Şl EXPLICAŢII ÎN PSIHOLOGIE.

- Ce înseamnă lege ?
- Diferenţele dintre legile care acţionează în ştiinţele naturii şi
cele care acţionează îo ştiinţele socio-umane.
Relativitatea legilor din psihologie.
- Determinismul complex al psihicului (exemple?).
- Varietatea legilor în psihologie (rezultat al interdisciplinari-
tăţii psihologiei):
- legi mixte;
- legi deterministe;
..... - legi particulare;
- legi fundamentale, generale.

5. PROCESELE PSIHICE, S.P.U. Şl PERSONALITATEA.

- Ce este un proces psihic?

- Care sunt parametru săi componenţi?^.
- Interacţiunea proceselor psihice => S.P.U.

Obiectul psihologiei = S.Pc.U. (sistemul psihocompor-

tamental uman).

) Relaţia psihologiei generale cu ramurile psihologiei (vezi

prima schemă!).
 M argareta M odrea

6. ILUZIILE PERCEPTIVE

Cauze (=efectele de câmp):

-acţiunea simultană a unui obiect central şi a altora din
câmp (vezi relaţia: sunet continuu-lumina intermitentă la legea
interacţiunii analizatorilor sau contrastul senzorial simultan);
-centrarea percepţiei determină dilatarea subiectivă a
obiectului din focar;
-contrastul între excitanţi (un om între înalţi/scunzi);
-absenta unor repere (ex.: trenul!).

Importanţa cunoaşterii fenomenului iluziilor.

 M argareta M odrea

METODELE PSIHOLOGIEI

1. SPECIFICUL CUNOAŞTERII PSIHOLOGICE.

- Complexă, dificilă, indirectă.

- Conceptul de metodă (definiţie); clasificare; metodologie.

2. PRINCIPALELE METODE UTILIZATE ÎN

INVESTIGAREA FENOMENELOR PSIHICE.

A. METODA OBSERVAŢIEI.
- Definiţia.
- Conţinutul (simptomatica stabilă şi cea labilă).
- Forme de observaţie:
-după orientare (autoobservaţie / observaţie propriu-
zisă);
-după prezenţa sau absenţa observatorului (directă,
indirectă, cu observator uitat, cu observator ascuns); '
-după ne/implicarea observatorului (pasivă, participa­
tivă);
-după durată (continuă, discontinuă);
-după obiectiv (integrală, selectivă).
■u
- Dependenţa observaţiei de subiect şi observator.
- Condiţiile unei bune observaţii: claritatea scopului, stabilirea
mijloacelor, întocmirea planului, notarea imediată, efectuarea
unui număr suficient şi variat de observaţii, discreţie.
- Avantaje şi dezavantaje.
B. METODA EXPERIMENTULUI.
Psihologia în sinteze

- Definiţie: metodă psihologică ce constă în provocarea în

condiţii speciale a fenomenului studiat si repetarea lui pentru
identificarea cauzelor.
- Comparaţie cu observaţia.
- Tipuri (forme) de experiment:
-de laborator;
-natural (ca cel psihopedagogie).
Descrierea, avantajele, dezavantajele lor.
- Dificultăţi şi căi de depăşire a lor.

C. METODA CONVORBIRII.

- Definiţie şi condiţii de realizare.

- Comparaţie (avantaje/dezavantaje) cu observaţia şi experi­
mentul.
- Forme: dirijată, semidirijată, liberă (spontană).

D. METODA ANCHETEI PSIHOLOGICE.

- Definiţie.
- Forme:
-chestionarul (definire, etape, condiţiilejormulării
întrebărilor); ^ '
-interviul (definire, comparare cu chestionarul şi
convorbirea, tipuri). .
- Avantaje şi dezavantaje.

E. METODA BIOGRAFICĂ.

- Definiţie, caracterizare.
 M argareta M odrea

F. METODA ANALIZEI PRODUSELOR ACTIVITĂŢII.

- Definiţie.
I® - Exemple de produse.
- Ce fel de informaţii se culeg ?
§§•
§§ G. METODELE PSIHOMETRICE.
- Definiţie.
- Testele:
- condiţii: validitate, fidelitate, standardizare, etalonare.
- clasificare:
-după modul de aplicare (individuale, colective);
-după materialul folosit (verbale,neverbale);
-după durată (cu timp limitat sau nelimitat);
-după conţinut (scop): -teste de performanţă (care?)
-teste de personalitate;'
-teste de comportament.
- recomandări:
- adaptarea la specificul sociocultural;
- utilizarea unor baterii de teste;
- corelarea cu alte metode;
- corelarea cu activitatea practică.

H. METODA MODELĂRII Şl SIMULĂRII.

- Conţinut, avantaje.

I.METODE DE ORGANIZARE, ANALIZĂ Şl

PREZENTARE A DATELOR.
i
- Metode statistico-matematice (care?).
- Metode de prezentare grafică (care?).

19
Psihologi a în sinteze

3. STRATEGII DE CERCETARE PSIHOLOGICĂ.

- Definiţie.
- Tipuri de strategii: genetică, comparată, psihopatologică,
longitudinală, transversală.
- Conţinutul, avantajele.
 M argareta M odrea

4. IMAGINAŢIA CA PROCES PREDILECT AL

CREATIVITĂŢII.

Interacţiunea imaginaţiei cu gândirea în actul creaţiei.

Trăsăturile creatoare ale imaginaţiei:
-prelucrarea unui material cognitiv;
-valorificarea unor date din subconştient şi inconştient;
-implicarea afectivităţii şi motivaţiei (a personalităţii).
 M argareta M odrea

SENZAŢIILE

1. DEFINIREA Şl CARACTERIZAREA GENERALĂ A

SENZAŢIILOR,

2. ANALIZATORUL-STRUCTURĂ Şl FUNCŢII.

- Componentele (segmentele):
-periferic (receptori);
\ -intermediar (calea de conducere - nervi);
-central (centrii nervoşi din creier).
Conexiunea inversă (feed - back).
j
3. PRINCIPALELE MODALITĂŢI SENZORIALE
(CLASIFICAREA SENZAŢIILOR):

Criterii de clasificare ?

-vizuale;------- ----
-auditive; " La fiecare tip se vor arăta:
-cutanate (tactile şi termice);/ -receptorul;
-olfactive; Y -stimulul;
-gustative; / -cum se formează;
-proprioceptive; ft / -proprietăţile;
-chinestezice; / -importanţa.
-de echilibru;
-organice; < /
-de durere

4. LEGILE GENERALE ALE SENSIBILITĂŢII.

(Lege = relaţie constantă între două sau mai multe
fenomene).

t 21
 Psihologia în sinteze

• Legea pragurilor senzoriale: pentru a produce o senzaţie,

un stimul trebuie să aibă o anumită valoare - prag:
-Pragul minim absolut.
-Pragul maxim absolu Ce sunt?
-Pragul diferenţial. Valori statistice-.
(Pragul operaţional). Exemple?

Raportul dintre mărimea pragurilor şi sensibilitate.

• Legea contrastului senzorial: doi stimuli cu caracteristici
opuse care acţionează împreună asupra analizatorilor, se scot
reciproc în evidenţă.
Contrast: -simultan;
-succesiv. Exemple?

• Legea adaptării senzoriale: sensibilitatea analizatorilor se

modifică sub acţiunea îndelungată a stimuiilor. Exemple?

®Legea interacţiunii proceselor senzoriale : producerea unei

senzaţii într-un analizator poate influenţa producerea altei
senzaţii în alî anaiizator. Exemple? Sinestezia.

• Legea semnificaţiei senzoriale: importanţa unui stimul

determină creşterea sensibilităţii faţă de el.

Acţiunea corelată a acestor legi!

22
v
 M argareta M odrea

PERCEPŢIILE

1. PERCEPŢIA CA PROCES Şl CA IMAGINE PRIMARĂ'

OBIECTUALĂ.
- Definiţia. Caracteristici. Comparaţie între senzaţii şi
percepţii. ~
- Rolul activităţii, limbajului şi experienţei anterioare în
percepţie.

2. FAZELE PROCESULUI PERCEPTIV.

-Detectarea;
-Discriminarea;
-Identificarea (rolul memoriei);
-Interpretarea (rolul limbajului, memoriei, gândirii).

3. LEGILE PERCEPŢIEI.
• Legea integralităţii perceptive: un obiect este perceput în
întregime chiar dacă informaţiile primite de la el sunt parţiale
la un moment dat. Exemple?

• llegea struoturalităţii perceptive: imaginea perceptivă are o

organizare în care unele informaţii sunt principale, altele.sunt
secundare. Exemple?

• Legea selectivităţii perceptive: în percepţie se distinge

obiectul percepţiei de fondul perceptiv. Relativitatea acestora
(ex.: figuri duble). Factori: obiectivi şi subiectivi.
Aplicaţii practice ale legii: reclame, camuflaj.

• Legea constanţei perceptive: obiectele sunt percepute ca

fiind aceleaşi în privinţa formei, culorii, mărimii, datorită
experienţei anterioare a subiectului cu obiectele respective.
Exemple?
-■ ^ ■ . ... > ■ • . 23
Psihologia în sinteze

• Legea semnificaţiei perceptive: obiectele care au o mai

mare importanţă pentru subiect se impun în câmpul său
perceptiv. Exemple?

®Legea proiectivităţii imaginii perceptive: neurofuncţional

imaginea se formează la nivelul cortexului dar psihologic ea
este proiectată la nivelul sursei (obiectului perceput). De ce?

4. FORMELE QOMPLEXE ALE PERCEPŢIEI.

A. Perceperea însuşirilor spaţiale ale obiectelor:

-forma;
-mărimea;
-relieful; Cum se realizează?
• -poziţia;
-distanţa.
B. Percepţia timpului - după trei sisteme de referinţă:
-fizic şi cosmic*
-biologic; \ imprecise =>inventarea mijloacelor tehnice
-socio-cultural. ' ■:*
Timp fizic - timp psihologic (influenţat de trăirile afective şi
saturaţia cu activităţi).

C. Percepţia mişcării - explicaţia?

Dificultăţi în percepţia mişcărilor (prea lente/rapide).

5. OBSERVAŢIA Şl SPIRITUL DE OBSERVAŢIE.

Definiţie. Caracteristici. Comparaţie: observaţie - percepţie.

Condiţii: fixarea scopului, plan, cunoştinţe anterioare,
implicarea mai multor analizatori, limbajul... / : V
Spiritul de observaţie: definiţie, importanţa. i>

24
 Psihologia în sinteze

REPREZENTĂRILE

1. REPREZENTAREA CA PROCES S! CA IMAGINE

MINTALĂ SECUNDARĂ.
-Definiţia.
-Comparaţie între: -reprezentări şi percepţii;
v -reprezentări şi gândire. f ;
-Influenţa acţiunilor practice cu obiectele.
-Rolul limbajului.
-RoluLexperienţei anterioare.
Dubla natură a reprezentărilor: -intultiv-figurativă;
-operaţional-intelectivă.
*
2. CALITĂŢILE REPREZENTĂRILOR.
-secundare;
- slabe, fragmentare, instabile;
- redau structura obiectelor (schema sugestivă);
- constituie o imagine “panoramică”;
-figurative;
- nu redau relaţiile spaţio-temporale (pot fi detaşate de fond);
- sunt însoţite de conştiinţa absenţei obiectului;
- sunt cu atât mai vii şi mai stabile cu cât acţiunea cu obiectele
a fost mai intensă;
- sunt provocate şi modificate prin limbaj;
- pun la dispoziţia intelectului imaginea integrală a obiectelor;
- efectuează o generalizare (schematizare) care face trecerea
la noţiune (sunt un simbol generalizat).

3. CLASIFICAREA REPREZENTĂRILOR.
- După analizatorul dominant: *

/
26
 M argareta M odrea

-vizuale; Ce conţin (reflectă)?

-auditive; Ce importanţă au?
-chinestezice.
- După gradul de generalizare:
-individuale; (exemple?);
-generale (semiconcepte); exemple?
- După nivelul operaţiilor mintale implicate în formarea lor:

- După implicarea voinţei:

-voluntare (intenţionate);
-involuntare (neintenţionate . , Exemple?
- După domeniul în care intervin: geografice, istorice,
geometrice, literare, biologice...
- După procesul psihic complex în care se integrează:
reprezentări ale memoriei, ale imaginaţiei.

4. ROLUL REPREZENTĂRILOR ÎN ACTIVITATEA

MINTALĂ.
- readuc în minte imaginile obiectelor şi fenomenelor
necesare;
- permit explicarea unor cuvinte (ca în dicţionare);
- permit generalizările din gândire (fac trecerea spre noţiuni);
- constituie un suport concret pentru rezolvarea de probleme
(în geometrie, în tehnică...);
- controlează (verifică) generalizările din gândire;
- constituie materialul primar al imaginaţiei.

27
 pMiioiogia in sinteze

GÂNDIREA.

1. INTELECTUL SI PROCESELE COGNITfVE

SUPERIOARE.
- Definiţia intelectului.
- Caracteristici ale intelectului:
-lucrează cu concepte (noţiuni);
-relaţiile sale cu obiectele sunt mijlocite prin limbaj;
-se mişcă nelimitat pe axele spaţiului şi timpului;
-izvorăşte din acţiunile directe ale subiectului cu obiectele,
prin interiorizare;
-are o dezvoltare stadială (Jean Piaget);
Stadiile: ,
-senzoriomotor 0-2 ani;
-preoperaţional 2-7 ani; Principalele lor
-al operaţiilor^concrete 7-11 ani; caracteristici!
-al operaţiilor formale 11-18 ani. ^

2. GÂNDIREA CA PROCES PSIHIC CENTRAL

- Poziţia centrală a gândirii în cadrul S.P.U.;
- Modelul structurii intelectului. -
-Calităţile gândirii (?).
- Obiectul gândirii = relaţiile (categoriale şi determinative).
- Definiţia gândirii.
- Categorii de fapte ce se studiază pentru cunoaşterea
gândirii: operaţii, noţiuni, înţelegerea, rezolvarea de
probleme.
3. MODALITĂŢI DE OPERARE A GÂNDIRII.
-Analiza şi sinteza superioară.
-Comparaţia.
-Abstractizarea (opusa:concretizarea).
-Generalizarea (opusa: particularizarea, individualizarea).
 M argareta M odrea

Definirea lor; exemple.

4. ALGORITMICA Şl EURISTICA.
- Definiţia.
- Domenii în care sunt folosite.
- Legătura lor.

5. NOŢIUNILE Şl FORMAREA LOR.

- Definiţia noţiunii.
- Comparaţie între noţiune-cuvânt.
- Caracteristici ale noţiunilor:
-se exprimă prin cuvinte;
-sunt reflectări abstracte şi generale;
-fac parte dintr-un sistem (piramida);
-se dezvoltă în ontogeneză ca şi pe parcursul istoriei
sociale;
-au grade diferite de dezvoltare (sunt empirice şi ştiinţifice;
legătura lor);
-se formează prin comunicare, experienţă, asimilarea
culturii.

6. ÎNVĂŢAREA COGNITIVĂ.
- Rolul învăţării în dezvoltarea S.P.U. şi formarea
personalităţii.
- Relaţia procese psihice-învăţare.
- Definirea învăţării cognitive.
- Etapele acţiunilor intelectuale în formarea conceptelor (ex.:
“număr”).
- Conţinutul învăţării cognitive:
-formarea conceptelor şi a piramidei lor;
-trecerea de la noţiuni empirice la cele ştiinţifice;
-operaţiile gândirii;
-strategiile gândirii (algoritmica şi euristica).
- învăţarea cognitivă presupune înţelegerea şi este

29
 Psihologia în sinteze

condiţionată de rezolvarea de probleme.

- Obiectivele învăţării şcolare? «

7.ÎNŢELEGEREA. |
- Definiţia: funcţia gândirii ce constă în desprinderea semni­
ficaţiilor unor fenomene prin raportarea noilor informaţii la
experienţa anterioară.
- Intervenţia înţelegerii în diferite situaţii:
-funcţionarea unui mecanism;-
-producerea unui fenomen (natural/social);
-comportamentul unei persoane;
-situaţii complexe (sociale, economice, politice,etc).
- Caracteristici:
-este un proces activ;
-este mai rapid, mai complet cu cât cunoştinţele anteri­
oare sunt mai bogate, mai clare...
-Forme: -spontană; J
-procesuală (discursivă). J

8. REZOLVAREA PROBLEMELOR/
- Ce este o problemă?
- Ce este rezolvarea de probleme?
- Ce presupune o reală problemă? De ce ? Exemple?
- Categorii de probleme.
- Fazele rezolvării de probleme:
-punerea problemei (reformularea datelor);
-emiterea ipotezelor;
-întocmirea pianului de rezolvare;
-executarea. *
- Strategii de rezolvare a problemelor.
- Rezolvarea de probleme ca proces de învăţare.
- Rezolvarea de problenle în grup.

30
 Iviai g&i cla. ivioUi ca

LIMBAJUL

J l. COMUNICARE Ş[ CUNOAŞTERE.
I- Definiţia limbajului.
Comparaţie între iimbă şi iimbaj; componentele, modul de
realizare, evoluţia în timp.
!*>■Limbajul ca sistem de comunicare. Elementele sale: emi­
ţător, receptor, calea (canalul), mesajul,codul, conexiunea-
inversă (feed-back).
\ - Mecanismele vorbirii: -componenta energetică;
-aparatul fonator;
-componenta rezonatoare.
- Locul limbajului în cadrul S.RU. (legătura cu celelalte feno­
mene psihice).
2. FUNCŢIILE LIMBAJULUI.
-de comunicare;
-cognitivă; funcţii de bază, esenţiale.
-reglatorie;
-simbolic-reprezentativă;
-expresivă; funcţii subordonate
-persuasivă; primelor trei:
-ludică;
-dialectică.
3. FORMELE LIMBAJULUI.
- Activ şi pasiv.
- Extern: -oral:
-dialog; '- ^ F lo lu l mijloacelor interne şi externe ale limbii:
-monoldg; ton, accent,alegerea cuvintelor,lungimea
-colocviu. / frazelor topica; mimica, gestica, pantomimica.
-scris. *
- Intern (definiţie, caracterizare, forme).
- Comparaţie între formele perechi ale limbajului;
caracteristicile fiecăreia.
Psihologia în sinteze

MEMORIA

1. DEFINIŢIE Şl CARACTERIZARE GENERALĂ.

- Memoria ca însuşire a lumii vii şi nevii.
- Importanţa memoriei în viaţa psihică.
- Legătura memoriei cu alte fenomene psihice.
- Conţinutul informaţional a! memoriei.
- Caracteristicile memoriei: activă, selectivă, situaţională,
relativ fidelă, mijlocită, inteligibilă.

2. PROCESELE (FAZELE, ETAPELE) SI FORMELE

MEMORIEI. '
a) Fixarea (întipărire, memorare, engramare):
- după ne-implicarea voinţei (voluntară, involuntară)
- după ne-implicarea gândirii (logică, mecanică)
Problema productivităţii şi interacţiunii acestor forme.
b) Păstrarea (conservarea, stocarea): - de scurtă durată; •.
- de lungă durată.
c) Reactualizarea: -recunoaştere: - precisă;
- ‘ -vagă;
- eronată (falsă),
-reproducere: - voluntară;
- involuntară.

3. FACTORII, LEGILE Şl OPTIMIZAREA MEMORIEI.

Factorii memoriei: -subiectivi: -organici şi psihici;
-obiectivi: -caracteristicile materialului;
-caracteristicile ambianţei.*
Legile memoriei:
- Un material'este mai bine reţinut cu cât:
-subiectul a fost mai activ în raport cu el.
-e mai semnificativ pentru subiect.
-e mai omogen. *
32
 M argareta M odrea

-e mai agreabil, iar cel dezagreabil mai bine decât cel

indiferent.
-Un material este mai bine reţinut dacă \orrr\eaza el însuşi
scopul acţiunii si nu doar mijlocul ei.
-Dacă lungimea materialului creşte în progresie aritmetică,
timpul de memorare creşte în progresie geometrică. .
-Memorarea pentru o anumită dată condiţionează uitarea
după acea dată.
Optimizarea memoriei prin:
- intensificarea acţiunii subiectului în raport cu materialul
(prelucrarealui);
- stabilirea unor repere, mnemoscheme (mediatori);
- stabilirea unor scopuri cât mai diferenţiate;
- sistematizarea cunoştinţelor;
- implicarea motivaţională şi afectivă a subiectului;
- implicarea simţurilor şi acţiunii subiectului.

4. DIFERENŢELE INDIVIDUALE Şl CALITĂŢILE

MEMORIE:!.
Diferenţele de memorie se manifestă:
- la nivelul fazelor memoriei;
- la nivelul organelor de simţ;
- la nivelul conţinutului activităţii psihice.
Calităţile memoriei: -volumul;
-elasticitatea" (mobilitatea);
-rapiditatea întipăririi;
-trăinicia păstrării;
-exactitatea (fidelitatea) reactualizării;
-promptitudinea reactualizării.
5. MEMORIE Şl UITARE.
Uitarea: ce este? de câte feluri este? ce se uită? de ce se
uită? (cauzele); care este ritmul uitării? Curba lui Ebbinghaus;
cum se poate combate uitarea?
33
Psihologia în sinteze

IMAGINAŢIA

1. CARACTERIZAREA PROCESULUI IMAGINATIV

-Definiţie.
-Importanţa imaginaţiei în plan individual şi social.
-Legătura imaginaţiei cu celelalte fenomene psihice:
reprezentarea, gândirea, memoria, afectivitatea, motivaţia,
voinţa, limbajul... cu întreaga personalitate.
i
2. PROCEDEELE IMAGINAŢIEI Şl COMBINATORICA
IMAGINATIVĂ.
-aglutinarea (combinarea);
-amplificarea şi diminuarea;
-multiplicarea şi omisiunea; Definirea lor.
-diviziunea şi rearanjarea; Exemple din:
-adaptarea; . tehnică, ştiinţă,
-substituţia; artă (literatură).
-modificarea;
-schematizarea;
-tipizarea;
-analogia;
-empatia.

3. FORMELE IMAGINAŢIEI:
-visul din timpul somnului; (cauze, caracteristici .conţinut);
-reveria (visarea);
-imaginaţia reproductivă; ■—> caracteristici,
-imaginaţia creatoare; importanţa, efecte,
-visul de perspectivă.
Criterii de clasificare a formelor imaginaţiei.
Psihologiaîn sinteze

ACTIVITATEA UMANA

1. NOŢIUNEA DE ACTIVITATE.
- Definiţie, (eele două accepţiuni).
- Noţiunea de activitate în istoria psihologiei.
- Cele două laturi (aspecte) ale activităţii psihice:
-externă (comportamentală, fizică);
-internă (mentală, psihică).
- Caracteristicile activităţii umane:
-are motiv şi scop;
-este instrumentală;
-este perfectibilă;
-este creatoare.

2. ELEMENTELE COMPONENTE Şl STRUCTURA

PSIHOLOGICĂ A ACTIVITĂŢII.
- mişcările sau actele neuromotorii (nu au scop şi nici motiv);
- operaţiile (nu au nici motiv, nici scop);
- acţiunile (au numai scop propriu);
- activitatea (are motiv şi scop propriu).
Eie alcătuiesc un sistem funcţional ierarhic. Exemplificări.
Evoluţia activităţii în ontogeneză.

3. FORMELE ACTIVITĂŢII:
-după natura produsului: -predominant materială;
-predominant spirituală.
-după procesul psihic: -cognitivă;
-afectivă;
-volitivă.'
-după locul ocupat în relaţiile cu lumea:
-principală (dominantă);
-secundară (subordonată).

36
 M argareta M odrea

-după evoluţia ontogenetică: -jocul; ^

-în v ă ţa re a ^ interacţiunea lor!
-munca; /
-creaţia. /

-după gradul de conştientizare a componentelor:

-în întregime conştientă;
-cu componente automatizate.
Exemple!
Importanţa activităţii umane: este factor declanşator şi rezultat
al dezvoltării psihicului.
Psihologia în sinteze

MOTIVATIA 9

1. DEFINIREA Şl FUNCŢIILE MOTIVAŢIEI.

-Motivaţia = termen generic pentru ansamblul trebuinţelor,
nevoilor, impulsurilor, imboldurilor,etc. (stimuli interni).
-Originea şi evoluţia motivaţiei:
-echilibrul dintre om - mediu;
-motivaţia la om şi la animale.
-Funcţiile motivaţiei:
-activarea internă difuză şi semnalizarea dezechilibrelor;
-mobilizarea şi declanşarea acţiunilor;
-reglarea comportamentului.

2. MODALITĂŢI Şl STRUCTURI ALE MOTIVAŢIEI.

Trebuinţele:
-primare: -organice (foame, sete, sex...);
-fiziologice (mişcare, relaxare).
-secundare: -materiale (locuinţa, îmbrăcăminte,...);
. -sociale (comunicare, anturaj...);
-spirituale (cunoaştere, estetice, etice...).
Piramida lui MASLOW.
Motivele - cele două segmente: -energizant-dinamogen;
-orientativ-direcţional.
Constelaţia motivelor; conflicte.
Interesele - caracteristicile lor. V.
Convingerile = idei-forţă = idei-va lo a re ^ Ce sunt?
Idealul de viată = ghid al vieţii. Cum se manifestă?
Concepţia despre lume si Cum se formează?

3. FORMELE MOTIVAŢIEI.
- Pozitivă şi negativă. în ce constau?
- Intrinsecă şi e x t r in s e c ă . ^ I > Când se manifestă?
- Cognitivă şi a fe c tiv ă .-^ C â t de eficiente (productive) sunt?
 M areareta M odrea

4. MOTIVAŢIE Şl PERFORMANŢĂ. OPTIMUM

MOTIVAŢIONAL. *
- Noţiunea de performanţă.
- Relaţia dintre motivaţie şi performanţă în funcţie de
complexitatea activităţii.
- Optim motivaţional = echilibrul dintre mobilizarea internă şi
cerinţele sarcinii.
Analiza optimumului motivaţional în două situaţii:
-când se cunoaşte gradul de dificultate a sarcinii;
-când nu se cunoaşte (dar se presupune).

Nivelul de aspiraţie. Ce este? Exemple? Recomandări.

 /
Psihologia în sinteze

AFECTIVITATEA

1. DEFINIREA Şl SPECIFICUL PROCESELOR AFECTIVE.

-Relaţia afectivităţii cu motivaţia; relaţia subiect-obiect în
diferite împrejurări.
-Definiţia proceselor afective.
-Relaţia procese afective - procese cognitive.
-Implicarea afectivităţii în celelalte fenomene psihice.

2. PROPRIETĂŢILE PROCESELOR AFECTIVE:

-Polaritate.
-Intensitate. Definirea lor.
Durata Exemple
-Mobilitatea.
-Expresivitatea:
-expresiile emoţionale: -mimica, pantomimica, modificări
vegetative, ale vocii...
-rolurile expresiilor emoţionale:
-comunicare;
-influenţare a conduitei altora;
-autoreglare;
-contagiune;
-accentuare/diminuare a stării afective însăşi.

Afectivitatea la om faţă de animale. Geneza afectivităţii*

*ne (învăţarea, socializarea).

o. CLASIFICAREA TRĂIRILOR AFECTIVE.

%
Criterii de clasificare:-proprietăţi;
-grad de conştientizare
-nivelul calitativ al formelor motivaţionale
din care izvorăsc
40
 M argareta M odrea

A. Primare: -tonul afectiv al prceselor cognitive;

-trăiri afective de provenienţă organică;
-afectele.

B. Complexe: -emoţii curente; \

-emoţii superioare; Ce au specific?
-dispoziţii afective. '

C. Superioare: -sentimente1'" Specificul lor?

Cum iau naştere?
-pasiunile Ce tipuri?

4. DECLANŞAREA Şl ROLUL PROCESELOR AFECTIVE,

a) Declanşarea.
Teorii explicative: -fiziologică (James-Lange);
-intelectualistă (Herbart).

Opinia autorului manualului?

b) Rolul. Diferite concepţii? Opinia autorului?

-Adaptare şi reglare a conduitei.
-Energizare a activităţii. •
-înlesnire a cunoaşterii interpersonale.
Psihologia în sinteze

VOINŢA

1. VOINŢA CA MODALITATE SUPERIOARĂ DE

AUTOREGLAJ VERBAL
-Definiţia.
- Forme de reglaj la om:-reflexe necondiţionate;
-reflexe condiţionate;
-motivaţia şi afectivitatea;
-voinţa (=”reglaj al reglajelor”;J.Piaget)
- Reglajul voluntar (stimularea/frânarea acţiunilor).
- Efortul voluntar (fizic şi mental).
- Relaţia efort - obstacol (caracterul subiectiv al acestuia);
proporţionalitatea lor. Dezvoltarea capacităţii de efort voluntar;
specializarea efortului voluntar.
- Reglarea voluntară a activităţii. Voinţa în cadrul S.P.U.
(legătura cu alte fenomene psihice).

2. STRUCTURA SI I FAZELE ACTELOR VOLUNTARE.

-Apariţia motivelor şi fixarea scopului. (în acţiunile simple:
dorinţa ->lntenţia ->p!an mental ~>executarea).
-Lupta motivelor; deliberarea.
-Luarea hotărârii (dramatismul ei); definitivarea planului
mental.
-Executarea hotărârii (punerea în aplicare a planului mental)
atingerea sau neatingerea scopului I
-Verificarea şi formularea concluziilor pentru Viitor.

Exemple de situaţii în care efortul voluntar este mai mare sau

mai mic într-o fază sau altş.

3. CALITĂŢILE VOINŢEI.
Originea voinţei: relaţia comandă-subordonare între adult şi
copil; exersare; dezvoltarea diverselor calităţi:
 M argareta M odrea

-Puterea voinţei (slăbiciunea=însuşirea opusă).

-Perseverenţa (încăpăţânarea=însuşirea negativă).
-Independenţa (opusă sugestibilităţii).
-Promptitudinea luării hotărârii (opusă tergiversării, anânării,
nehotărârii).

Calităţile voinţei devin trăsături voluntare de caracter.

 Psihologia în sinteze

DEPRINDERILE

1. LOCUL Şl ROLUL DEPRINDERILOR ÎN STRUCTURA

ACTIVITĂŢII.
- Definiţia.
- Activitatea umană e compusă din elemente automatizate şi
voluntare:
-exemple;
-importanţa ambelor;
-caracteristici ale deprinderilor.
- Efecte ale automatizării acţiunilor.

2. FELURILE DEPRINDERILOR (CLASIFICAREA):

- După gradul de complexitate: -simple;
-complexe.
- După natura proceselor psihice:
-motorii;
-senzorial-perceptive; Exemple?
-verbale;
-de gândire logică... ^
- După tipul de activitate: -de joc;
-de învăţare;
-de rftuncă;
-morale.

3. CONDIŢIILE ELABORĂRII DEPRINDERILOR:

- Instruirea verbală.
- Prezentarea (demonstrarea) modelului.
- Stimularea interesului.
- Organizarea exerciţiilor.
- Asigurarea controlului şi autocontrolului.
5 - Constanţa şi calitatea metodelor.

44
 M argareta M odrea

4. ETAPELE FORMĂRII DEPRINDERILOR SI CURBA

EXERCIŢIULUI.
-Familiarizarea cu acţiunea. ^
-învăţarea analitică.
-Organizarea şi sistematizarea, Presupun: exerciţii,
-Sintetizarea şi a u to m a tiza re a ^^^co n tro l, perfecţionarea.
-Perfecţionarea.

Curba exerciţiului: -rapid-ascendentă la deprinderile simple;

-lentă la cele complexe;
-platoul - depăşirea lu i!

5. PRICEPERI Şl OBIŞNUINŢE.
Priceperile = deprinderi + cunoştinţe.
Obişnuinţele = deprinderi + trebuinţe funcţionale.
Exemple! ! ^

6. INTERACŢIUNEA DEPRINDERILOR.
Pozitivă = transfer.
Negativă - interferenţă (proactlvă şi retroactivă).
Exemple I

\
45
Psihologia în sinteze

ATENŢIA

1. CARACTERIZAREA Şl DEFINIREA ATENŢIEI.

-Rolul atenţiei în desfăşurarea celorlalte fenomene psihice
(importanţa ei).
-Mecanismul neuro-fiziologic:
-activare difuză (stare de veghe) + vigilenţa;
-filtrare senzorială (selecţie);
-focalizare (concentrare optimă).
-Implicarea stărilor motivaţional-afective, voinţei, limbajului în
atenţie.
-Definiţia atenţiei.

2. FORMELE ATENŢIEI Şl INTERACŢIUNEA LOR.

- După implicarea voinţei:
-involuntară; factori (interni, externi); exemple;
-voluntară - condiţiile realizării ei?
-postvoluntară (=deprindere):
Avantajele şi dezavantajele lor. Complementaritatea lor.
- După direcţia de orientare : -externă şi internă
Complementaritatea lor.

3. ÎNSUŞIRILE ATENŢIEI Şl EDUCAREA LOR.

-Volumul; ce-l influenţează? Ce este tahistoscopul?
-Stabilitatea (opusa este fluctuaţia).
-Concentrarea (opusă distragerii, oscilaţiei).
-Mobilitatea (diferită de inerţie şi fluctuaţie).
-Distributivitatea.
Ce sunt? (definirea lor). Ce factori le influenţează?
Cum se manifestă? Cum pot fi educate?
Exemple?
 M argareta M odrea

S.P.U. Şl CONŞTIINŢA

1.ORGANISMUL VIU CA SISTEM. (Unitatea şl caracterul

său Ierarhic).
Alte sisteme: social, economic, cosmic, mediul ambiant,
maşini...
Teoria generală a sistemelor (T.G.S.) + Teoria informaţiei +
Cibernetica.
(Rolul acestor discipline în explicarea structurii şi funcţionării
sistemelor).

2. PSIHICUL UMAN CA SISTEM. (Interacţiunea proceselor

şi funcţiilor psihice).
Relaţia de influenţare reciprocă dintre subiectiv şi comporta­
mental.
3. DEFINIREA S.P.U.
Caracteristicile sale:
-hipercomplex;
-energetic şi informaţional;
-evolutiv, autoorganizabil;
-ambilateral şi adaptabil (deschis spre lume şi spre sine);
-selectiv (antiredundant);
-antialeator (se poate autodetermina);
-autoreglator (e posibilă coordonarea).

Schema autoreglării sistemului:

feed-back

47
Psihologia în sinteze

4. NIVELELE DE CONŞTIINŢĂ ALE S.P.U.

Conştiinţa:
-ce este?
-diferenţa dintre S.P.U. şi conştiinţă;
-de unde rezultă? (coparticiparea tuturor fenomenelor
psihice);
-cum se manifestă?
Câmpul de conştiinţă = câmp perceptiv + câmp semantic.
Gradele câmpului: focar de claritate; clar-obscur; obscuritate.
Funcţiile conştiinţei:
-de semnificare sau cunoaştere;
-de orientare spre scop;
-anticipativ-predictivă;
... -de autoreglaj voluntar;
-creativă.
Subconştientul: -din ce constă?
-rolul lui?
-relaţiile cu conştientul?
Inconştientul: -din ce este constituit?
-visele = fragmente de inconştient;
-psihanaliza;
-relaţia conştient-inconştient.
Rolul lui Sigmund Freud.

48
 M argareta M odrea

PERSONALITATEA

1. OMUL CA PERSONALITATE.
- Definiţie generală (coordonatele bio-psiho-socio-culturale).
- Cele trei ipostaze ale personalităţii: -pragmatică;
-epistemică;
-axiologică.
- Alte discipline care studiază personalitatea; locul central al
psihologiei.
- Trăsăturile singulare, tipice si generale ale personalităţii
(baza studiului psihologic).

2. PERSONALITATEA CA OBIECT DE STUDIU

PSIHOLOGIC.
- Definiţia: organizarea unică, sintetică, a însuşirilor psihice
constante, care permite adaptarea originală la mediu şi face
posibilă previziunea asupra comportamentului unui om.
- Diferenţa dintre S.P.U. şi personalitate.
- Trăsăturile (factorii) de personalitate sunt:
-sintetice;
-relativ stabile;
-generale;
-plastice;
-definitorii pentru om.
Organizarea în sistem a acestor trăsături; specificul
personalităţii: capacitatea de autocunoaştere şi realizarea de
sine.

3. EU-L CA FACTOR INTEGRATOR (al personalităţii).

- Conceptul de eu (sinteza între ceea ce este, are şi face
individul sau integrarea trăsăturilor corporale, spirituale şi
sociale).

49

/
 Psihologia în sinteze

- Geneza eu-lui.
Conştiinţa de sine (=eu) formată prin rolurile şi statusuriie
persoanei.

ucleul fiinţei noastre"

(Allport)

.4. INDIVID. PERSOANĂ. PERSONALITATE.

Individ = ceea ce nu se divide.
Individualitate = individ unic ; (punct de vedere biologic).
Persoană = individ uman; (punct de vedere sociologic).
Personalitate = persoană unică, originală; (punct de vedere
psihologic).

Personalitatea este un sistem ce cuprinde subsistemele:

-temperament:
-aptitudini:
-caracter.
 /

M argareta M odrea

TEMPERAMENTELE

1. LATURA DINAMICO-ENERGETICĂ A
PERSONALITĂŢII.
-Vechimea observaţiilor asupra comportamentului uman.
-încercări de explicare a diferenţelor comportamentale (după:
constituţia corporală, glandele endocrine...).
-Rolul medicilor antici Galenus şi Hypocrat.

2. TIPURILE DE A.N.S.
- însuşirile fundamentale ale S.N.C.: - forţa;
- echilibrul;
- mobilitatea.
- Tipurile de A.N.S.: - puternic-neechilibrat-excitabil;
- puternic-echilibrat-mobil;
- puternic-echilibrat-inert;
- slab.

3. PARTICULARITĂŢILE PSIHOLOGICE ALE

TEMPERAMENTELOR.
- Tipul de A.N.S.(activitatea nervoasă superioară) = nucleul
temperamentelor.
- Nuanţele temperamentelor mai rezultă şi din:
-funcţionarea tiroidei;
-orientarea subiectului spre Sine sau spre lume;
-gradul de nevrozism.
Alte criterii?

4. LOCUL TEMPERAMENTULUI ÎN SISTEMUL DE

PERSONALITATE
Caracteristici generale (de ansamblu) ale temperamentelor:
-înnăscute;

51
Psihologia în sinteze

-stabile;
-neutre din p.d.v. valoric (ex. oameni de seamă);
-educabile;
-nu sunt pure.
Legătura temperamentului cu aptitudinile şi caracterul.

5. PORTRETE TEMPERAMENTALE.
Coleric: nestăpânit, inegal, impulsiv, vorbăreţ, rezistent psihic,
înclinat spre risc...
Sanguinic: vioi, rapid, bine-dispus, uşor-adaptabil, vorbăreţ,
inconstant în sentimente...
Flegmatic: calm, imperturbabil, lent, meticulos, temeinic, inert,
rutinar, retras...
Melancolic: slabă energie, retras, sensibil, redusă încredere în
sine, meticulos...
Colericul şi sanguinicul sunt extravertiţi iar flegmaticul şi
melancolicul sunt introvertiţi.
Colericul şi melancolicul sunt mai nervoşi; flegmaticul şi
sanguinicul au un grad mai redus de nevrozism.
 M argareta M odrea

APTITUDINILE

1. LATURA INSTRUMENTAL-OPERAŢIONALĂ A
PERSONALITĂŢII.
Aptus = capabil.
- Definiţie: componenta instrumentală a personalităţii care
permite realizarea la un nivel superior a activităţii umane.
- Caracterizare generală:
-oamenii se deosebesc între ei şi prin aptitudini;
-aptitudinile ca instrumente psihice;
-indicatorii performanţei mijlocite prin aptitudini: rapiditate,
precizie, originalitate, eficienţă, productivitate.
- Distincţia: aptitudine - capacitate.

2. DOTAŢIE NATIVĂ Şl CONSTRUCŢIE SAU MODELARE

PRILEJUITĂ DE ÎNVĂŢARE.
-Rolul eredităţii şi al mediului în dezvoltarea diferitelor
aptitudini.
-Condiţiile trecerii potenţialului ereditar în operaţii efective,
reale.
-Imposibilitatea "măsurării” gradului de participare al celor doi
factori.

3. CLASIFICAREA APTITUDINILOR.
- După gradul de complexitate: -simple (elementare);
-complexe.
- După gradul de generalitate: -speciale;
-generale.
Exemple? Relaţiile dintre ele.

4. INTELIGENŢA CA APTITUDINE GENERALĂ.

-Factorul G şi factorii S.

53
Psihologia în sinteze

-Sensurile termenului inteligenţă.

-Factorii inteligenţei.
-Stilul cognitiv (tipurile de inteligenţă).
-Evaluarea ştiintifică şi empirică a inteligenţei,
-Contribuţia lui J.Piaget.
 M argareta M odrea

CARACTERUL

1. LATURA RELAŢIONAL-VALORICĂ A PERSONALITĂŢII.

-Definiţii: =componenta (subsistemul) relaţional-valorică şi de
autoreglare a personalităţii;
=profilul psiho-moral (fizionomia spirituală);
=însuşirile pe care le evidenţiază subiectul în
relaţiile cu lumea şi valorile după care se conduce.
-Locul şi rolul caracterului în sistemul personalităţii; relaţiile
sale cu temperamentul şi aptitudinile.
-Ponderea eredităţii şi mediului la nivelul celor trei
componente ale personalităţii:

Personalitatea

T. A. C.
-Rolul reglator al caracterului asupra temperamentului şi
aptitudinilor.

2. COMPONENTELE DE BAZĂ ALE CARACTERULUI:

ATITUDINEA STABILĂ Şl TRĂSĂTURA VOLITIVĂ.
-Atitudinea = o modalitate de raportare la o clasă generală de
obiecte sau fenomene şi prin care subiectul se orientează
selectiv şi se autoreglează preferenţial.
-Schema-bloc a formării unei atitudini. (A se vedea în
manual).
-Laturile (componentele) atitudinii:
-orientativă (internă), motivaţională, cognitivă şi afectivă;
-executivă, externă, voluntară.
 ' Psihologia în sinteze
^ do&f/uih'A
-Sensurile termenului inteligenţă.S_ ' r , I
-Factorii inteligenţei. (_-
-Stilul cognitiv (tipurile de inteligenţă). «dtd,
-Evaluarea ştiinţifică şi empirică a inteligenţei.
-Contribuţia lui J.Piaget.

_ CXţMfi /YUJA^UcoZ
V^lfrcJoi - ^huJ^'cU/^ÎA/'f dt
-M&m/M. CoM&tfMi ~ Cj^uloA fycZ;
f c bASHQk j i v bv -
f/--_ ^6--- ^UotuutiAT*
jw<LuJhtoM-
V_ *4Avf&j\

v } ţ> y .v ^ _ " C Cb^.&cJ'Q - hh\<Kp f AiAAs'rtwa//- f~ ^ I uj,mJLaa /

l(^owfub') r> d j â f / '^

 \

Psihologia în sinteze

Relaţia lor este cea dintre vorbă şi faptă !

-Clasificarea atitudinilor: faţă d e :
-oameni‘
-sine îi Exemple?
-munca;
-societate.
Trăsăturile voluntare de caracter: fermitate, dârzenie, curaj,
autostăpânire,...

3. SISTEMUL DE ATITUDINI; STRUCTURI

CARACTERIALE.
-Ierarhizarea lor în formă de piramidă (diferenţa faţă de
piramida noţiunilor?).
y -1-2 trăsături cardinale;
G.AIIport:<^ -10-15 trăsături principal Exemple?
mii de trăsături secundar^.

-Ce înseamnă a cunoaşte o persoană? Ce este profilul

caracterial?

-Particularităţi structurale, de ansamblu, ale caracterului:

unitatea, expresivitatea, originalitatea, bogăţia, statornicia,
plasticitatea, tăria de caracter.
Definiţiile lor. Exemple?

56 *
 . M argareta M odrea

CREATIVITATEA

1. CONCEPTUL DE CREATIVITATE.
- Sensurile termenului creativitate:
-comportament şi activitate psihică creativă;
• -structură a creativităţii;
-activitate creativă de grup.
- Distincţia: talent-creativitate. Originalitatea.
- Importanţa creativităţii în diversele domenii: arta, ştiinţa,
tehnica...
2. ACTIVITATEA CREATIVĂ.
- Este proprie fiecărui om (fiecare are un potenţial creativ).
- Poate fi spontană sau intenţionată.
- Foloseşte informaţii, reprezentări, operaţii, deprinderi...
- Transformă datele prin gândire, imaginaţie. *
- Este susţinută de motivaţie.
- Se soldează cu un produs nou, original.

3. STRUCTURA CREATIVITĂŢII. *
- Participarea tuturor elementelor S.P.U. la creaţie (prin
emergenţă).
- Concepţia prof.univ. Paul Popescu-Neveanu cu privire la
modelul bifactorial al creativităţii:
a) atitudinile (vectorii) care orientează şi susţin; pot fi:
-creativi;
-noncreativi.
b) aptitudinile (operaţii) care transformă; pot fi:
-programe algoritmice;
-sisteme euristice.
Interacţiunea celor doi factori!
Exemple de atitudini creative: încredere în forţele proprii,
interese cognitive, cutezanţa, perseverenţa, receptivitatea faţă
de nou...
57
 Psihologia în sinteze

4. NIVELURI Şl STADII ALE CREATIVITĂŢII.

-Creativitatea: -generală;
-specifică diferitelor domenii (tehnică, ştiinţă,
artă...).
-Niveluri de creativitate: -de expresie;
-procesuală;
-de produs;
-inovativă;
-inventivă;
-emergentă.
— -Fazele (stadiile) creaţiei (după G.Wallas):
-pregătirea;
-incubaţia (germinaţia);
-iluminarea (intuiţia), fenomenul “Evrika”.
-verificarea sau elaborarea finală.
Edison:“creaţia înseamnă 1% inspiraţie şi 99% transpiraţie”!!

58
 M argareta M odrea

RELAŢIILE INTERPERSONALE (R.I.)

1. DEFINIRE Şl CARACTERIZARE.
- Ce este psihologia socială?
- Tipuri de relaţii sociale: -de rudenie, de vecinătate,
economice, de muncă, de simpatie.
- Definiţia R.I.: caz particular al relaţiilor sociale, având
caracter psihologic, conştient si direct.
Mai au şi caracter etic (moral) si formativ. De ce?

2. TIPURI DE RELAŢII INTERPERSONALE.

(CLASIFICARE).
- După trebuinţele oamenilor:
-relaţii de intercunbaştere (v. fenomenul de inerţie a
percepţiei)-,
-relaţii de intercomunicare (fenomenele de: filtrare, blocaj,
bruiaj, distorsiune a informaţiilor);
•-relaţii afectiv-simpatetice (unilaterale sau reciproce).
- După dinamica R.I.:
-R.I. fără modificarea personalităţii: cooperare, competiţie,
conflict;
-R.I. cu modificarea personalităţii: acomodare, asimilare,
stratificare, alienare.

3. LOCUL Şl ROLUL R.I. ÎN STRUCTURA

PERSONALITĂŢII.
- R.I. constituie cadrul de formare a personalităţii.
- R.I. mobilizează, dinamizează viaţa psihică.
- R.I. sunt influenţate de personalitate dar şi influenţează
personalitatea.

59
Psihologia în sinteze

4. O METODĂ DE EDUCARE A CAPACITĂŢII DE

INTERAPRECIERE OBIECTIVĂ.

- Importanţa intercunoaşterii.
- Metoda aprecierii obiective a personalităţii (Gh.Zapan).
-în ce constă? (etape, variante);
-prelucrarea datelor obţinute;
, -avantajele metodei.
 M argareta M odrea
»
GRUPUL SI
1 PSIHOLOGIA DE GRUP

1. NOŢIUNEA DE GRUP.
- Definiţia grupului.
- Diferenţa dintre grup şi mulţime.
- Clasificarea grupurilor: -după cantitate: mari, mici;
-după calitate (natura relaţiilor):
vecini, rude, colegi, prieteni...
- Diferenţierea grupurilor umane de categoriile: statistice,
demografice, socio-economice, socio-culturale...
(grupurile au structură internă si scop comun?).

2. CARACTERISTICILE DEFINITORII ALE GRUPURILOR

MICI.
- Au număr redus de membri (de la 2 la câteva zeci).
- Interacţiunea membrilor (aflaţi faţă-n faţă); scopurile
individuale şi colective.
- Structura grupului (cele 2 - 3 accepţiuni!).
C o m p o z i ţ i a şi zarea.

omogene eterogene informală

(ex.clasa) (familia) (oficială) (grup de prieteni).

Alte caracteristici:
-coeziunea sau dezbinarea;
-autonomia sau independenţa;
-conformismul sau nonconformismul;
-permeabilitatea sau impermeabilitatea;
-stabilitatea sau instabilitatea;
-syntalitatea (personalitatea grupului).
Psihologia în sinteze

3. PSIHOLOGIA DE GRUP. NATURA Şl EFECTE.

- Individul gândeşte, simte, vorbeşte, acţionează diferit în grup
faţă de situaţiile când e singur!
-Comunicarea interpersonală generează opinii şi
atitudini colective.
-Interacţiunea membrilor generează norme şi reguli
colective.
-Succesele grupului se soldează cu entuziasm,
consens, solidaritate.
- Efecte ale fenomenelor psihice colective:
-schimbarea montajelor psihice individuale;
-facilitarea socială sau pierderea socială;
-apariţia unor norme comportamentale acceptate de toţi;
-deformarea reflectării realităţii (de unde apar iluziile).

4. METODE Şl TEHNICI DE CERCETARE A

GRUPURILOR MICI.
- Testul sociometric - J.L.Moreno.
Ce măsoară? Tipuri de întrebări?
- Etapele testului:
-întocmirea sociomatricei;
-calcularea indicilor sociometrici;
-întocmirea sociogramei;
-calcularea indicelui de coeziune a grupului (formula?).
- Importanţa testului.
Personalitatea
tate
>saamm
 auto-
realizare:'
m oralitate,
crea tiv ita te ,
spontaneitate,
facceptare,inţelegerea^
sem nificaţiei vieţii
i »

şi a potenţialului interior

stim ă de sine, încredere,

'realizare de sine, respect din parte;
celorlalţi,
* 7 nevoia de unicitate

p rie te n i, fa m ilie , in tim ita te s e x u a lă

ig u ran ţa corpu lui,a locului de m u n că,a resurseloi

a m o ra lită ţii, a fa m ilie i, a s ă n ă tă ţii, a p ro p rie tă ţii
re s p ira ţie , apă, m â n c a re , som n, e x c re ţie , s ă n ă ta te ,
adăpost, haine
Nevoi fizio lo g ice