Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
X)
Generalităţi
A. Definiţie. Supozitoarele sunt preparate farmaceutice solide care conţin doze unitare din
una mai sau mai multe substanţe medicamentoase destinate administrării pe cale: rectală,
vaginală, uretrală.
B. Istoric. Forma este întâlnită încă din antichitate. În Papirusul Ebers (1600 î. Hr.). ca şi în
alte surse antice avem diverse informaţii că medici evrei, egipteni, greci, mesopotami utilizau
calea de administrare rectală.
Această formă este menţionată şi de medici mari ai antichităţii ca: Hipocrates, Dioscorides şi
Galenus.
În sec. al VI-lea, ca principii active pentru diferite supozitoare, s-au utilizat produse de
origine vegetală ca: opiul, rostopasca etc.
În evul mediu, supozitoarele se preparau utilizând ca bază: ceara, săpunuri etc.
În sec. al XVIII-lea farmacistul parizian A. Baume introduce ca excipient untul de cacao.
Ulterior această bază a fost asociată cu alţi excipienţi, de exemplu: lanolina, cetaceul, axungia
etc.
Mai târziu s-a propus utilizarea masei de gelatină-glicerină de către Dieudonne (în anul 1897)
devenind oficinale în Farmacopeea franceză în 1908.
Tot în 1897 a fost propus ca excipient pentru supozitoare Agar-Agarul.
La noi în ţara supozitoarele au fost oficinale încă din F.R. I (1863) sub denumirea de
Cepşoare de unt de cacao având câteva monografii speciale.
În F.R. IV (1926) apare şi o monografie de generalităţi.
În F.R. IX apar trei monografii de generalităţi pentru supozitoare rectale, vaginale şi uretrale
iar în F.R. X cele trei tipuri de supozitoare sunt incluse într-o singură monografie de
generalităţi.
Supozitoare rectale
A. Generalităţi
A1. Definiţie. Supozitoarele rectale sunt preparate farmaceutice solide de formă cilindro-
conică sau de torpilă cu diametrul bazei cuprins între 0,8-1 cm, lungimea 2-3 cm cu masa 2-3
g pentru adulţi şi 1-2 g pentru copii.
Supozitoarele se administrează pentru efect topic (laxativ, antihemoroidal etc.) sau pentru
efect sistemic (antireumatic etc.).
În funcţie de excipientul utilizat supozitoarele eliberează substanţa activă după topire în rect
sau după dizolvarea bazei în lichidul intestinal.
A2. Avantaje. Utilizarea acestei forme se bazează pe câteva avantaje importante şi anume:
- posibilitatea utilizării formei când deglutiţia este imposibilă;
- posibilitatea administrării rectale a unor substanţe cu miros şi gust neplăcut;
- prin administrare rectală se ocoleşte în mare procent primul pasaj hepatic;
- se pot administra substanţe corozive pentru stomac evitându-se în modul acesta disconfortul
gastric produs de astfel de substanţe;
- se elimină posibilitatea degradării unor substanţe datorită pH-ului gastric ridicat sau datorită
enzimelor prezente în lichidele din tractul digestiv.
A3. Dezavantaje. Administrarea rectală prezintă şi următoarele dezavantaje:
- suprafaţă de absorbţie redusă;
- absorbţie lentă şi incompletă;
- nu pot fi administrate pe această cale substanţe iritante pentru mucoasa rectală.
A4. Condiţii anatomo-fiziologice pentru absorbţia rectală a substanţelor active
Modul în care este vascularizată partea terminală a intestinului gros este prezentată în figura
5.14.:
Rectul este ultima porţiune a intestinului gros cu o lungime de aproximativ 16 cm care se
termină cu orificiul anal.
Rectul se împarte în două regiuni:
- regiunea anală reprezentată de porţiunea terminală pe o lungime de 2-3 cm din care 1 cm
regiunea cutanată la exterior şi 1-2 cm mucoasa rectală;
- regiunea pelviană cu o lungime de 10-12 cm.
La nivelul rectului irigarea sanguină este realizată de venele anale, venele hemoroidale
inferioare, venele hemoroidale mijlocii şi venele hemoroidale superioare.
Venele anale, venele hemoroidale inferioare şi mijlocii transportă sângele în vena iliacă
internă, apoi în vena cavă inferioară evitând în acest mod primul pasaj hepatic.
Venele hemoroidale superioare transportă sângele prin vena mezenterică inferioară în vena
portă trecând apoi prin ficat în vena cavă inferioară neevitându-se primul pasaj hepatic.
Substanţele medicamentoase conţinute în supozitoare evită primul pasaj hepatic în procent
mai mic sau mai mare în funcţie de poziţia supozitorului în rect. În general la majoritatea
substanţelor absorbite recta,l dozele sunt aproximativ identice cu dozele la administrarea
perorală.
B. Formularea supozitoarelor
Pentru obţinerea supozitoarelor se utilizează următoarele componente:
- substanţe active;
- excipienţi.
În continuare vom prezenta principalii excipienţi utilizaţi la prepararea supozitoarelor rectale.
B1. Excipienţi utilizaţi la prepararea supozitoarelor
B1.1 Excipienţi graşi (insolubili în apă)
b2) Anolen – produsul este un amestec de ulei de arahide hidrogenat cu ulei de rapiţă şi stearat
de propilenglicol;
b6) Suppostal – se prezintă ca o masă solidă albă şi este compusă dintr-un amestec de grăsimi
vegetale hidrogenate, acizi graşi nesaturaţi, alcool cetilic, alcool miristic, oxicolesterol. Este
cunoscut sub diferite sorturi comerciale şi anume: Suppostal N, E, S, O;
c) Gliceride semisintetice
Aceste produse sunt cele mai moderne baze de supozitoare şi sunt oficializate în majoritatea
farmacopeelor sub diferite denumiri: Adeps solidus, Adeps neutralis, Massa ad suppositoria,
Massa Estiarinica etc.
Aceste baze sunt compuse dintr-un amestec de mono şi trigliceride ale acizilor saturaţi
obţinuţi din uleiuri vegetale cu un conţinut ridicat de acid lauric (uleiuri din cocos şi palmier).
Din acest grup prezentăm următoarele baze:
c1) Masele Witepsol – sunt un amestec de trigliceride ale acizilor graşi (din uleiul de cocos)
având catena de 12-18 atomi de carbon în amestec cu mono şi digliceride în diferite proporţii.
Aceşti excipienţi se prezintă ca o masă albă, alb-gălbuie, de consistenţă solidă, solubile în
solvenţi apolari (eteri, cloroform, benzen), insolubile în alcool, apă şi greu solubile în ulei de
parafină.
Se cunosc diferite varietăţi comerciale de Witepsol şi anume: H, W; S, E, ES.
c2) Masele Estarinum – sunt trigliceride ale acizilor graşi saturaţi din uleiul de cocos şi
palmier. Aceşti excipienţi pot încorpora până la 15% apă rezultând emulsii A/U. Bazele se
prezintă ca o masa alb-gălbuie, (asemănătoare bazei precedente), de consistenţă solidă,
solubil în solvenţi apolari, solubile în alcool absolut la cald şi insolubile în apă.
c3) Masele Suppocire – sunt asemănătoare privind compoziţia şi proprietăţile cu masele
Witepsol şi Estarinum.
c4) Massupol – produsul este un amestec de trigliceride mai ales ale acidului lauric cu
amestec de monostearat de glicerol care este un emulgator A/U. Această masă are avantajul
că nu râncezeşte şi poate încorpora cantităţi apreciabile de apă.
c5) Masele Lasupol – sunt baze sintetice care au în compoziţie în principal esterul cetilic al
acidului ftalic.
c6) Supponal – produsul este compus din gliceride ale acidului stearic şi se prezintă sub formă
de pulbere granuloasă gălbuie cu punctul de topire 34-350C şi punctul de solidificare 350C.
c7) Emulgin AP – produsul conţine esteri parţiali sau totali ai glicerolului cu acizi graşi
obţinuşi din oxidarea parafinelor. Se prezintă ca o masă solidă, culoare gălbuie, cu miros
caracteristic şi solubil în solvenţi apolari (organici) şi uleiuri.
B1.2. Excipienţi hidrosolubili
a) derivaţi de polietilenglicoli
- esteri stearici cu polietilenglicol (Myrj);
- esteri laurici PEG (Bryj);
- polisorbaţi (Tween)
C. Prepararea supozitoarelor
Pentru prepararea supozitoarelor se aleg baze potrivite în funcţie de proprietăţile substanţelor
active şi de efectul terapeutic urmărit. În afară de bazele de supozitoare si substanţele active
pentru prepararea supozitoarelor se pot utiliza şi diferiţi auxiliari (diluanţi, adsorbanţi,
conservanţi, agenţi tensioactivi etc.).
Substanţele medicamentoase se utilizează sub formă de pulberi fine care în funcţie de
proprietăţile fizico-chimice, se dizolvă, se emulsionează sau se suspendă în baza de
supozitoare.
Prepararea supozitoarelor rectale se poate realiza în trei moduri:
- prepararea prin modelare manuală;
- prepararea prin presare;
- prepararea prin turnare.
Până la 2 g ±10%
De la 2 g până la 5 g ± 7,5%
5 g şi mai mult de 5 g ± 5%
d) Dozarea
Se efectuează conform prevederilor din monografia respectivă. Conţinutul în substanţă activă
pe supozitor poate să prezinte faţă de valoarea declarată abaterile procentuale prevăzute în
următorul tabel dacă monografia nu prevede altfel:
Tabel 5.8.
Până la 10 mg ±10%
e) Identificarea
Se efectuează conform monografiei respective.
D2. Alte metode de control al calităţii supozitoarelor
În practică se utilizează şi alte metode pentru controlul supozitoarelor şi anume:
- controlul reologic (determinarea rezistenţei mecanice la presiune şi rupere, controlul
vâscozităţii etc.);
- controlul disponibilităţii farmaceutice (cedarea substanţelor active din formă);
- controlul biodisponibilităţii (cedarea substanţei active in vivo);
- controlul microbiologic (determinarea conţinutului de germeni pe supozitor).
D3. Conservarea supozitoarelor
Supozitoarele se conservă în recipiente bine închise la temperaturi de cel mult 250C.
5.6.3. Supozitoare vaginale. Ovule vaginale
Supozitoarele vaginale au formă sferică sau ovoidală cu masa cuprinsă între 2-4 g când
pentru preparare se utilizează ca excipient untul de cacao sau alte baze grase şi între 5-12 g
când pentru obţinerea ovulelor se utilizează ca excipient masa gelatinoasă.
Ovulele vaginale sunt administrate mai ales pentru o acţiune locală în această cavitate. Prin
mucoasa vaginală absorbţia substanţei medicamentoase este lentă şi nesemnificativă. Prin
mucoasa inflamată substanţele medicamentoase pot penetra mai uşor obţinându-se uneori
chiar o acţiune sistemică. Din acest motiv dozele maxime utilizate pentru prepararea ovulelor
vaginale sunt aceleaşi ca şi la medicamentele utilizate peroral. Excipienţii utilizaţi şi
metodele de preparare a ovulelor vaginale sunt aceleaşi ca şi la supozitoarele rectale diferenţa
constând în forma şi greutatea acestui tip de supozitoare.
Controlul şi conservarea supozitoarelor vaginale se realizează în acelaşi mod ca şi la
supozitoarele rectale iar prepararea lor are loc la nevoie.
în care:
1. Suppositoria Glyceroli
Supozitoare de glicerol
Preparare
Glycerolum gta.88,00
Natrii carbonas anhydricus (R) gta 2,00
Stearinum gta 10,00
Carbonatul de sodiu anhidru se dizolvă în glicerol, prin încălzire pe sită, într-o capsulă de
porţelan. Se adaugă stearină, în mici porţiuni, şi se continuă încălzirea agitând uşor capsula,
până nu se mai degajează dioxid de carbon şi se clarifică amestecul. Amestecul se
prelucrează prin turnare.
2. Suppositoria Metronidazoli
Supozitoare cu metronidazol
Supozitoarele cu metronidazol conţin 500 mg sau 1g metronidazol pe supozitor.
Metronidazolul este dispersat într-o bază potrivită de supozitor.
4. Suppositoria Phenylbutazoni
Preparare
Phenylbutazonum gmma 0,250
Cacao oleum q.s.
Misce fiat supositoria
Dentur tales doses No. X
Dentur signetur extern
Nistatinul se amestecă cu butirul răzuit până la omogenizare după care se introduce în presa
de supozitoare obţinându-se magdaleonul care se divizează în 10 doze individuale. După
divizare şi modelare supozitoarele se ambalează, se etichetează şi conservă în condiţii
corespunzătoare. Ovulele de Nistatin se pot prepara şi prin turnare.
FOLEA COSMIN