Atitudinea fiilor Împărăției

Textul biblic: Matei 18:1-14

Versetul cheie: Matei 18:3
Ideea centrală a lecției: Dumnezeu așteaptă de la noi să avem o atitudine corectă față de ceilalți oameni și
față de frații de credință, clădită pe curăție de inimă, transparență și iertare.
Scopul lecției: Cunoscând atitudinea Domnului Isus față de oameni, ucenicii Lui trebuie să adopte același
comportament în relațiile inter-umane.

1. Fii smerit la fel ca un copilaș (Matei 18:1-5)

Subliniază cele două afirmații făcute de Domnul Isus Cristos în versetul 3, prin care El a corectat
modul defectuos de gândire al ucenicilor.
Prima expresie este: dacă nu vă veți întoarce la Dumnezeu. Verbul folosit „a te întoarce” semnifică o
schimbare sau o transformare de la un anumit mod de viață sau de gândire, la altul. Aceeași expresie o găsim
și-n Luca 22:32 sau Iacov 5:19. În unele versete din Noul Testament expresia face referire la schimbarea
care se produce în viața unui păcătos, pe care noi o numim „nașterea din nou” sau „regenerarea spirituală”
(vezi Fapte 3:19).
În cazul de față expresia nu semnifică faptul că ucenicii erau rătăciți spiritual sau pierduți și că aveau
nevoie de nașterea din nou, ci faptul că modul lor de gândire era greșit și aici aveau nevoie de schimbare.
Așteptările lor cu privire la Împărăția lui Dumnezeu erau legate de ceva temporar și vizibil. În acest sens ei
aveau nevoie de o schimbare radicală a gândirii cu privire la adevărata semnificație a Împărăției lui
Dumnezeu.
Atrage atenția asupra unei alte implicații ale acestei expresii. Întoarcerea „la” Dumnezeu poate fi
privită și ca o întoarcere „spre” Dumnezeu. Aspirațiile omenești ale ucenicilor le întorseseră privirea dinspre
Dumnezeu și planul Lui, spre dorințele proprii.
Spune: Unul din obstacolele majore care stau în calea înțelegerii și împlinii voii lui Dumnezeu și a
planului Lui în viața noastră sunt dorințele noastre personale. Procesul convertirii dorințelor personale înspre
acceptarea voii și planului divin se suprapune cu procesul maturizării spirituale. Un copil spiritual imatur se
va ruga ca Dumnezeu să-i binecuvânteze planurile și dorințele născute în inima lui, în timp ce un creștin
matur se va ruga ca voia lui Dumnezeu să-i fie descoperită în așa fel încât să devină propria-i voie. Drumul
spre maturitate începe de multe ori cu dărâmarea idealurilor proprii, pentru ca pe ruinele lor Dumnezeu să-și
desăvârșească voia Lui în noi.
A doua expresie „și nu vă veți face ca niște copilași” ilustrează atitudinea pe care ucenicii trebuiau să o
adopte.
Spune: Copilașii nu sunt dominați de ambiții caracteristice adulților. Ei nu sunt însetați de putere, nu
sunt stăpâniți de mândrie și nu aleargă după funcții. Ei sunt smeriți, ascultători, receptivi și doritori să învețe.
Prin această comparație Domnul Isus a vrut să le amintească ucenicilor faptul că trebuie să renunțe la
ambițiile de mărire și în smerenie să fie gata să accepte planul lui Dumnezeu în întregime.
Subliniază paradoxul din viața unui moștenitor al Împărăției lui Dumnezeu. Conform învățăturii nou-
testamentale el trebuie să fie în același timp și „copil” (textul nostru) și „om mare” (vezi Efeseni 4:13-15).
Cum este posibil acest lucru? Este limpede că nu este vorba despre vârsta biologică, ci de vârsta spirituală.
Un creștin mare în ochii lui Dumnezeu va căuta întotdeauna trăirea în simplitate, evlavie și înțelepciune
duhovnicească.
Spune: Atitudinea smerită nu este o experiență umilitoare și înjositoare pentru om, ci ușa prin care el
pătrunde în încăperea adevăratelor binecuvântări spirituale. Împărăția cerurilor este singurul loc în care
aprecierea și răsplata sunt direct proporționale cu smerenia (vezi v. 4).
Atrage atenția asupra pericolului unei smerenii false, contrafăcute. Smerenia adevărată este strâns
legată de răstignirea firii pământești. Nu poți să fii smerit și în același timp să trăiești în firea pământească și
mânat de firea pământească. Răstignirea spirituală este umilitoare pentru firea noastră dar înălțătoare pentru
smerenia rodită prin Duhul Sfânt în noi. Doar pe mormântul eului personal adevărata smerenie poate înflori
cu adevărat.

2. Păzește-te să ai o influență negativă asupra altor persoane (Matei 18:6-9)

Atrage atenția asupra atenționărilor Domnului Isus Cristos din acest pasaj. Continuând cu acest
exemplu al copilașului El le-a vorbit ucenicilor despre importanța exemplului pozitiv pentru cei mai tineri în
credință.
 Spune: În biserică, la fel ca în familie, copiii și cei tineri în credință se uită la frații și surorile mai în
vârstă sau la cei puși în anumite poziții de slujire pentru a-i copia. Ei au nevoie de repere adevărate de slujire
și de exemple pozitive, pentru ca credința lor să se întărească și în felul acesta să poată crește spiritual.
Atrage atenția asupra expresiei „prilejuri de păcătuire” repetată de Domnul Isus de trei ori în versetul
7. Întreabă: Cum armonizăm aparenta contradicție (Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de păcătuire;
dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire!) din cuvintele Domnului Isus? Răspunsul este în
prima parte a versetului: Vai de lume, din pricina prilejurilor de păcătuire! Lumea, pentru că zace în cel rău
(1 Ioan 5:19), este o sursă nesfârșită de prilejuri de păcătuire în viața oamenilor prin prezența și puterea
păcatului. Cei ce aparțin lumii vor fi surse generatoare de prilejuri de păcătuire. Statutul celor răscumpărați
însă este altul. Deși suntem încă în lume (Ioan 17:11) noi nu mai suntem din lume (Ioan 17:16), adică nu mai
aparținem lumii, pentru că am fost scoși din robia păcatului și a lumii prin credința în jertfa de ispășire a
Domnului Isus. Una din consecințele nașterii din nou este și faptul că nu mai suntem prilejuri de păcătuire,
așa cum eram în trecut. Dacă totuși se mai întâmplă lucrul acesta, Domnul Isus ne atrage atenția asupra
consecințelor prezente dar și cu implicații eterne: vai de omul acela.
Spune: Responsabilitatea noastră este dublă. În primul rând, noi vom da socoteală pentru felul în care
ne-am trăit viața pe acest pământ. În al doilea rând, vom da socoteală și pentru modul în care am fost un
exemplu pentru cei din jur. Vom fi răsplătiți dacă ei au crescut spiritual și L-au slăvit pe Dumnezeu văzând
mărturia noastră sau vom fi pedepsiți dacă, prin faptele noastre, am devenit o pricină de poticnire pentru ei.
Întreabă: Vrea Domnul Isus Cristos să ne scoatem ochii sau să ne tăiem mâinile în anumite
circumstanțe (vs. 8, 9)? Scopul expresiilor nu trebuie înțeles ad litteram (vezi și Matei 5:29). Aplicația
spirituală nu este desfigurarea sau mutilarea noastră, ci mortificarea omului cel vechi, ca să nu mai aibă
puterea să influențeze negativ viața noastră (Galateni 2:20).

3. Prețuiește-i pe cei din jurul tău (Matei 18:10-14)

Subliniază expresia „Fiul omului” din versetul 11: Fiindcă Fiul omului a venit să mântuiască ce era
pierdut. Fără niciun dubiu ea face referire la persoana Domnului Isus Cristos. Cu excepția momentelor când
El Se intitulează astfel, expresia mai este folosită doar de trei ori în Noul Testament: o dată de către Ștefan
atunci când era martirizat (Fapte 7:56) și de două ori de către Ioan, în revelația din Insula Patmos
(Apocalipsa 1:13; 14:14).
Spune: Aceasta a fost expresia cel mai des folosită de către Domnul Isus Cristos cu privire la El Însuși.
Corelată cu expresia „Fiul lui Dumnezeu” (vezi Ioan 10:36) ea ne vorbește în egală măsură despre
divinitatea Lui și despre întruparea Lui.
Atrage atenția asupra termenului „pierdut” (v. 11). Termenul folosit de Domnul Isus Cristos aici face
referire la omul păcătos. Păcatul nu este doar o greșeală, un faliment al omului, ci o despărțire totală de
Dumnezeu. Omul păcătos este pierdut și fără putința de a găsi singur calea spre Dumnezeu. Fiul omului a
venit tocmai cu acest scop, ca noi toți cei pierduți să fim găsiți și aduși înapoi în familia Creatorului nostru.
Spune: Pilda despre oaia pierdută oferă un ultim răspuns la întrebarea de la început: „Cine este mai
mare în Împărăția cerurilor?” În frământarea ucenicilor despre întâietate a venit clarificarea Domnului Isus
cu privire la prioritate. Când oamenii se uită la alți oameni pentru a stabili care este mai mare, Dumnezeu îi
caută pe cei rătăciți pentru a-i mântui și a-i aduce înapoi în turmă. A privi oamenii prin ochii lui Dumnezeu
înseamnă a fi preocupat nu de primirea întâietății, ci de acordarea salvării prin aducerea lor la Isus Cristos.
Poți să închei acest studiu cu un timp de reflexie spirituală și rugăciune, în care fiecare participant să
stea înaintea Cuvântului și a cercetării Duhului Sfânt ca să se întrebe în ce măsură mai este preocupat de
câștigarea de suflete pentru Împărăția lui Dumnezeu.