Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
PROIECT,
Pentru certificarea competentelor profesionale, Nivel 4
Tema : Analiza pastei de tomate
Indrumator : Elev:
Prof. Euzefina Eremia Repezis Marian
An scolar 2021-2022
1. Argument
Pasta de tomate este folosită în alimentaţie pentru colorarea şi îmbuntăţirea gustului
preparatelor alimentare şi are o utilizare foarte largă. Pasta de tomate, ca şi bulionul, este un
produs obţinut prin zdrobirea şi strecurarea tomatelor, urmate de concentrarea sucului de tomate
până la consistenţa de bulion sau pastă, ambalat în recipiente ermetice sau neermetice. Pasta de
tomate are un conţinut de 24 - 49% substanţă uscată solubilă. Atât bulionul cât şi pasta de tomate
se obţin din tomate proaspete, sămânţoase ajunse la maturitate industrială. Nu este admisă
folosirea colorantilor sau a conservanţilor. Se admite adaosul de zahăr şi sare.
Pasta de tomate este un produs conservat prin reducerea umidităţii, împiedicându-se astfel
dezvoltarea microorganismelor. Pentru dezvoltarea microorganismelor este necesar ca în mediul
respectiv să se găsească o cantitate minimă de apă, care pentru bacterii este de 35%, pentru
drojdii de 25%, iar pentru mucegaiuri de 10%.
Bacteriile prezintă cele mai mari cerinţe de umiditate, fiind inhibate la o activitate a apei mai
mică, de 0,85; drojdiile sunt inhibate la 0,78 iar mucegaiurile la 0,65.
După conţinutul în substanţă uscată, pasta de tomate se fabrică în patru tipuri:
➢ tip 24, cu minimum 24% substanţă uscată solubilă;
➢ tip 28, cu minimum 28 % substanţă uscată solubilă;
➢ tip 36, cu minimum 36% substanţă uscată solubilă;
➢ tip 40, cu minimum 40% substanţă uscată solubilă.
În afară de calităţile gustative, pasta de tomate are şi o valoare nutritivă ridicată datorită conţinutului în
glucide uşor asimilabile, vitamină C, caratenoizi şi săruri minerale, care au proprietatea de alcalinizare a
sângelui.
Valoare nutritivă a pastei de tomate depinde în mare măsură de calitatea materiei prime folosite şi în
primul rând de varietate şi stadiul de maturare.
Valoarea alimentară şi terapeutică a tomatelor este, în primul rând, de natură mineralizantă, vitaminizantă
şi catalitică, şi mai puţin de natură trofică şi energetică. Este adevărat că prin fierbere şi conservare se
degradează o mare parte din vitamine, dar se păstrează sărurile minerale şi, mai ales, licopenul, care este
uşor absorbit de organismul uman. . În primul rând, trebuie menţionat conţinutul ridicat în antioxidanţi
cum sunt pigmenţii carotenoizi (licopen sau beta-caroten) şi anumite vitamine (C, E, A). Pasta de
tomate roşii este cea mai bogată sursă de licopen, iar cea de tomate galbene este bogată în caroten.
Cu toate că valoarea nutritivă a legumelor industrializate pot suferi unele pierderi, aceste produse
alimentare au avantaj că:
➢ permit consumul pe perioade de timp şi regiuni în care producţia este imposibilă sau
nerentabilă;
➢ neutralizează diferenţele create de condiţiile climaterice cu repercursiuni grave asupra
alimentaţiei umane;
➢ asigură omului din diferite regiuni, în cursul anului, un regim raţional alimentar;
➢ folosirea lor la obţinera preparatelor culinare, necesare minimum de timp.
Datorită acestor avantaje, produsele industrializate din legume au o largă întrebuinţare în alimentaţia
publică.
Materia primă pentru fabricarea pastei de tomate o reprezintă tomatele, care sunt recepţionate la fabrică
cantitativ şi calitativ.
Pentru a obţine o pastă de tomate de calitate superioară este necesar să se folosească o materie primă
proaspătă, la maturitate tehnologică, care trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
➢ să aibă un conţinut ridicat de substanţă uscată ( 5-7%). S-a stabilit ca prin reducerea
conţinutului de substanţă uscată cu numai 1% faţă de conţinutul standard de 5%, se micşorează
randamentul de fabricaţie cu 15-20% şi cresc costurile pentru apă, energie electrică şi pentru
aburi;
➢ fructele să aibă culoare roşie intensă. Nu se admit tomate necoapte cu zone verzi, deoarece
produsul finit capătă o culoare închisă şi un gust de iarbă;
➢ raportul dintre aciditate şi zahăr trebuie să fie cuprins între 0,1 şi 0,2. La acelaşi conţinut de
zahăr al tomatelor, dar printr-o creştere aproape neînsemnată a acidităţii, calitatea sucului
scade simţitor.
În tehnologia fabricării pastei de tomate se deosebesc trei faze principale:
➢ obţinerea sucului brut;
➢ concentrarea sucului;
➢ condiţionarea şi ambalarea pastei de tomate.
2. Analiza senzorială
Mod de lucru
Metoda de analiză
Analiza senzorială se realiză prin mai multe metode :
• cu scări unitare de punctaj - metoda A;
• cu scări diferenţiate de punctaj - metoda B;
• cu scări diferenţiate de punctaj şi penalizare - metoda C.
În industria conservelor de fructe şi legume sunt recomandate scări cu 5 puncte în care
sunt prevăzuţi în mod detaliat indicatorii de calitate, condiţiile în care se acordă puncatjele
minime, intermediare şi maxime, ţinând seama de prezenţa eventualelor defecte sau modificări
care pot apărea în produs şi care conduc la deprecierea calităţi. În STAS aceste scări le găsim în
metoda A.
• METODA PRIN COMPARARE CU SCĂRI UNITARE DE PUNCTAJ (METODA A)
Principiul metodei
Evaluarea fiecărei caracteristici organoleptice în condiţiile descrise, prin comparare cu
scări de punctaj de 0...5 puncte şi obţinerea punctajului mediu dat de grupă de degustători
Calculul punctajelor medii ponderate, însumarea acestora pentru obţinerea punctajului
mediu total şi stabilirea calităţii organoleptice a produsului pe bază punctajului mediu total, prin
comparare cu o scară de la 0 la 20 puncte.
Mod de lucru
Degustătorii examinează caracteristicile organoleptice, prin comparare cu scările de punctaj
de 0...5. puncte, stabilite în standardele de analiză senzorială a produselor respective.
Pentru fiecare caracteristică organoleptică (aspect, formă, culoare, consistenţă, miros, gust
etc.) care se analizează senzorial se întocmeşte câte un tabel cu scări de punctaj pe baza tabelului
4.
După examinare, degustătorii înscriu în fisa individuală punctele acordate (Pi).
Calcul
Conducătorul grupei de degustători înregistrează într-o fişă centralizatoare punctajele
individuale acordate de degustători la fiecare caracteristică şi verifică dacă punctajul acordat de
un degustător la una din caracteristici prezintă o abatere mai mare de un punct faţă, de punctajul
mediu al grupei.
În cazul în care analiza a fost efectuată de min. 5 degustători, punctajul cu o abatere mai
mare de un punct se elimină din calcul, iar când analiza s-a efectuat de 3 degustători evaluarea se
repetă.
Calculul punctajului mediu (Pm)
Se calculează pentru fiecare caracteristică punctajul mediu (Pm).
Calculul punctajului mediu ponderat (Pmp)
Punctajul mediu ponderat al unei caracteristici se calculează cu formulele:
Pmp= Pmx fp sau Pmp= Pmx fi x ft
Calculul punctajului mediu total (Pmt)
Punctajul mediu total se calculează prin însumarea valorilor punctajelor medii ponderate
de la toate caracteristicile organoleptice şi se exprimă cu o zecimală.
Valorile obţinute se înscriu în fişa centralizatoare.
Culoare:
-ton 3 roşie oranj-roşie roşie cu roşie cu cafenie
nuanţă nuanţă
brună cafenie
Miros:
-tipicitate natural, natural, natural, slab netipic
2 foarte tipic tipicitate
tipic medie
Gust:
-tipicitate 6 natural, natural, natural, puţin tipic cu gust de
foarte tipic tipicitate gust de produs ca-
tipic medie produs ramelizat şi
caramelizat amar
1
-intensitate foarte intens medie slab intens străin
intens perceptibil
Bibliografie
https://www.iprotectiamuncii.ro/
https://www.scribd.com/
https://en.wikipedia.org/
https://lege5.ro/