Translated from English to Romanian - www.onlinedoctranslator.

com

Cartea albă pe
Dialog intercultural

„Trăind împreună ca egali în

Demnitate"

Lansat de Miniștrii Afacerilor Externe ai Consiliului Europei

la 118 loralSesiune ministerială

(Strasbourg, 7 mai 2008)

Consiliul Europei
F-67075 Strasbourg Cedex

iunie 2008

2
www.coe.int/dialogue

3
 Dialogul – O cheie pentru viitorul Europei

Gestionarea diversității culturale în creștere a Europei – înrădăcinată în

istoria continentului nostru și îmbunătățită de globalizare – într-o manieră
democratică a devenit o prioritate în ultimii ani. Cum vom răspunde la
diversitate? Care este viziunea noastră despre societatea viitorului? Este
oare o societate a comunităților segregate, marcată în cel mai bun caz de
coexistența majorităților și minorităților cu drepturi și responsabilități
diferențiate, legate liber între ele de ignoranță și stereotipuri reciproce? Sau
este o societate vibrantă și deschisă, fără discriminări, în avantajul nostru
tuturor, marcată de includerea tuturor locuitorilor în deplina respectă a
drepturilor omului? Consiliul Europei consideră că respectarea și
promovarea,

„Cartea albă a dialogului intercultural” prezentată aici, susține cu tărie, în

numele guvernelor celor 47 de state membre ale Consiliului Europei, că viitorul
nostru comun depinde de capacitatea noastră de a proteja și dezvolta drepturile
omului, așa cum sunt consacrate în Convenția Europeană. privind drepturile
omului,democrația și statul de drept și să promoveze înțelegerea reciprocă. Ea
motivează că abordarea interculturală oferă un model de perspectivă pentru
gestionarea diversității culturale. Propune o concepție bazată pe demnitatea
umană individuală (imbrățișând umanitatea noastră comună și destinul comun).
Dacă există o identitate europeană de realizat, aceasta se va baza pe valori
fundamentale comune, respectul pentru moștenirea comună și diversitatea
culturală, precum și respectul pentru demnitatea egală a fiecărui individ.

Dialogul intercultural are un rol important de jucat în acest sens. Ne permite să

prevenim diviziunile etnice, religioase, lingvistice și culturale. Ne permite să mergem
înainte împreună, să ne ocupăm de diferitele noastre identități în mod constructiv și
democratic, pe baza valorilor universale comune.

Dialogul intercultural poate prospera numai dacă sunt îndeplinite anumite

condiții prealabile. Pentru a promova dialogul intercultural, susține Cartea albă,
guvernanța democratică a diversității culturale ar trebui adaptată în multe
aspecte; cetățenia și participarea democratică ar trebui consolidate;
competențele interculturale ar trebui predate și învățate; ar trebui create și
lărgite spații pentru dialogul intercultural; iar dialogul intercultural ar trebui dus
la nivel internațional.

4
Cartea albă este construită pe baze solide ale acquis-ului Consiliului Europei.
Ea ține cont de materialul bogat din consultările cu multe părți interesate –
inclusiv parteneri din regiuni din afara Europei – desfășurate în 2007. În
acest sens, este în multe privințe un produs al deliberării democratice care
se află în centrul dialogului intercultural însuși.

Cartea albă răspunde unei cereri din ce în ce mai mari de a clarifica modul în care
dialogul intercultural poate ajuta la aprecierea diversității, susținând în același timp
coeziunea socială. Acesta urmărește să ofere un cadru conceptual și un ghid pentru
factorii de decizie și practicieni. Cu toate acestea, dialogul intercultural nu poate fi
prescris prin lege. Ea trebuie să-și păstreze caracterul de invitație deschisă de a
implementa principiile care stau la baza prezentului document, de a aplica în mod
flexibil diferitele recomandări prezentate aici și de a contribui la dezbaterea în curs
despre viitoarea organizare a societății.

Consiliul Europei este profund convins că este responsabilitatea noastră comună

să realizăm o societate în care să putem trăi împreună ca egali în demnitate.

5
Cuprins

1. Introducere ............................................... ............................................... 8

1.1 Consiliul Europei și dialogul intercultural............................. 8
1.2 Procesul Cărții Albe.................................................. ..................... 8
1.3 Preocupări majore ............................................................. ............................ 9
1.4 Termeni cheie ................................................ ............................................... 10

2. Îmbrățișarea diversității culturale............................................. ................. 13

2.1 Pluralism, toleranță și dialog intercultural ................................ 13

2.2 Egalitatea demnității umane ................................................ ................... 13
2.3 Standarde și instrumente: realizările Consiliului Europei pe parcursul a
cinci decenii ................................... ............................................... 14
2.4 Riscurile nedialogului............................................................. ..................... 16

3. Cadrul conceptual .................................................. ......................... 17

3.1 Noțiunea de dialog intercultural.................................................. ..... 17
3.2 Construirea identității într-un mediu multicultural ............................... 18
3.3 Abordări anterioare ale diversității culturale.................................................. .. 18
3.4 Condițiile dialogului intercultural ................................................. 19
3.4.1 Drepturile omului, democrația și statul de drept ............................. 19
3.4.2 Demnitate egală și respect reciproc .......................................... .. 20
3.4.3 Egalitatea de gen ............................................. .......................... 21
3.4.4 Combaterea barierelor care împiedică dialogul intercultural ..... 21
3.5 Dimensiunea religioasă .................................................. .................... 22

4. Cinci abordări politice

la promovarea dialogului intercultural ....................................... 25
4.1 Guvernarea democratică a diversității culturale ................................. 25
4.1.1 O cultură politică care pune în valoare diversitatea........................................... 25
4.1.2 Drepturile omului și libertățile fundamentale ................................ 26
4.1.3 De la egalitatea de șanse la exercitarea egală a drepturilor...... 27
4.2 Cetățenie și participare democratică ................................................ 28
4.3 Învățarea și predarea competențelor interculturale .......................... 29
4.3.1 Domenii de competență-cheie: cetățenie democratică, limbă,
istorie .................................. ................................................. 29
4.3.2 Învățământul primar și gimnazial ............................................. 30
4.3.3 Învățământ superior și cercetare ................................................ .... 31
4.3.4 Învățare non-formală și informală .......................................... ... 31
4.3.5 Rolul educatorilor.................................................. .................... 32
4.3.6 Mediul familial ............................................. ............... 32
 4.4 Spații pentru dialog intercultural ................................................ ........ 32
4.5 Dialogul intercultural în relațiile internaționale................................ 34

5. Recomandări și orientări politice pentru acțiuni viitoare:

responsabilitatea comună a actorilor de bază .................................. 37
5.1 Guvernarea democratică a diversităţii culturale ................................. 37
5.2 Cetățenie și participare democratică ................................................ 41
5.3 Învățarea și predarea competențelor interculturale........................... 43
5.4 Spații pentru dialog intercultural ................................................ ........ 46
5.5 Dialogul intercultural în relațiile internaționale................................ 48

6. Calea de urmat............................................. ............................................. 51

Anexa 1 ................................................ .................................................. 52

Texte selectate

Anexa 2 ................................................. .................................................. 61

Lista de abrevieri

7
1. Introducere

1.1 Consiliul Europei și dialogul intercultural

Promovarea dialogului intercultural contribuie la obiectivul de bază al

Consiliului Europei, și anume păstrarea și promovarea drepturilor omului, a
democrației și a statului de drept. Primul Summit al șefilor de stat și de
guvern ai statelor membre (1993), care a afirmat că diversitatea culturală
caracterizează bogatul patrimoniu al Europei și că toleranța este garanția
unei societăți deschise, a condus la Convenția-cadru pentru protecția
minorităților naționale (1995). , înființarea Comisiei Europene împotriva
Rasismului și Intoleranței și lansarea Campaniei Europene de Tineret
împotriva rasismului, antisemitismului, xenofobiei și intoleranței („Toți
Diferiți – Toți Egali”).

Al treilea Summit al șefilor de stat și de guvern (2005) a identificat dialogul

intercultural (inclusiv dimensiunea sa religioasă) ca un mijloc de promovare
a conștientizării, înțelegerii, reconcilierii și toleranței, precum și prevenirea
conflictelor și asigurarea integrării și coeziunii societății. Acest lucru a fost
concretizat în „Declarația de la Faro privind strategia Consiliului Europei
pentru dezvoltarea dialogului intercultural”, adoptată de miniștrii culturii la
sfârșitul aceluiași an, care sugera pregătirea unei Cărți albe privind dialogul
intercultural.

1.2 Procesul Cărții Albe

Comitetul Miniștrilor, reunit în mai 2006, a precizat că Cartea albă privind

dialogul intercultural va identifica modalitățile de promovare a dialogului
intercultural intensificat în și între societățile din Europa și dialogul dintre
Europa și vecinii săi. De asemenea, ar trebui să ofere îndrumări privind
instrumentele și standardele analitice și metodologice. Cartea albă se adresează
factorilor de decizie și administratorilor, educatorilor și mass-media, precum și
organizațiilor societății civile, inclusiv comunităților de migranți și religioase,
organizațiilor de tineret și partenerilor sociali.
În urma unei decizii a Comitetului de Miniștri, a avut loc o consultare la
scară largă privind dialogul intercultural între ianuarie și iunie 2007. Aceasta
a cuprins:printre altele, toate comitetele de conducere relevante, membrii
Adunării Parlamentare și ai Congresului Autorităților Locale și Regionale,
precum și alte organisme ale Consiliului Europei, inclusiv Comisia
Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI), Comitetul European
pentru Drepturi Sociale, Grupul operativ la nivel înalt pentru coeziunea
socială și Comisarul pentru drepturile omului. Au fost trimise chestionare
tuturor statelor membre, membrilor Adunării Parlamentare și Congresului
Autorităților Locale și Regionale, reprezentanților comunităților religioase,
comunităților de migranți și organizațiilor culturale și neguvernamentale.
Secretariatul Consiliului Europei a organizat (sau a coorganizat) evenimente
cu organizații neguvernamentale ale migranților, femei, tineri, jurnalişti și
organizaţii mass-media, precum şi cu organizaţii internaţionale.

8
instituţiilor. Proiectele inițiale au fost înaintate părților interesate selectate pentru
examinare în cadrul „întâlnirilor de feedback”1și la o Conferință regională informală a
miniștrilor responsabili cu afacerile culturale.2

Acest proces a indicat un interes considerabil, iar Consiliul Europei este foarte
îndatorat tuturor celor care au contribuit atât de generos la dezbatere.
Consultarea a scos la iveală încrederea că Consiliul Europei, datorită
fundamentului său normativ și experienței sale bogate, este bine plasat pentru a
lua o inițiativă în timp util. Și a generat un repertoriu vast de sugestii cu privire la
conținutul Cărții Albe în sine.
Ceea ce urmează este construit pe bazele solide ale Consiliului Europei
acquis, în special Convenția europeană a drepturilor omului și alte
standarde fundamentale. Se ține cont de materialul bogat de la consultație.
În acest sens, este în multe privințe un produs al deliberării democratice
care se află în centrul dialogului intercultural însuși. Din motive de lizibilitate
și pentru că multe puncte au fost făcute de mai multe organizații,
documentul nu atribuie anumite idei unor anumiți consultanți.
Volumul imens de documente asociate procesului Cărții Albe este disponibil
pe site-ul web al Consiliului Europei și în publicațiile însoțitoare. Aceasta
include analize ale răspunsurilor statelor membre, organizațiilor
neguvernamentale și comunităților religioase la chestionarul privind
dialogul intercultural, precum și monografiile despre dialogul intercultural
sub diferite aspecte (educație, mass-media) și vizavipărți interesate specifice
(tineri, migranți). Documente suplimentare – inclusiv un set de „Întrebări
frecvente” și materiale de presă – sunt disponibile în format tipărit și pe site.

1.3 Preocupările majore

Una dintre temele recurente ale consultării a fost aceeaabordările vechi

ale managementului diversității culturale nu mai erau adecvate
societăților în care gradul acelei diversități (mai degrabă decât existența ei)
a fost fără precedent și în continuă creștere. Răspunsurile la chestionarele
trimise statelor membre, în special, au evidențiat convingerea că ceea ce
până de curând a fost o abordare politică preferată, exprimată în scurt timp
drept „multiculturalism”, a fost considerat inadecvat. Pe de altă parte, nu
părea să existe dorința de a reveni la un accent mai vechi pe asimilare.
Realizarea unor societăți incluzive necesita o nouă abordare, iar dialogul
intercultural a fost calea de urmat.

A existat, totuși, o lipsă notabilă de claritate cu privire la ceea ce ar putea însemna

acea expresie. Documentul de consultare a invitat respondenții să dea o definiție și a
existat o reticență marcată în a face acest lucru. În parte, acest lucru se datorează
faptului că dialogul intercultural nu este o nouă tăbliță de piatră, susceptibilă la o
definiție simplă care poate fi aplicată fără mediere în toate situațiile concrete.

1Strasbourg, Stockholm și Moscova (septembrie-octombrie 2007).

2Belgrad,8-9 noiembrie 2007.

9
În parte, însă, acest lucru a indicato incertitudine reală cu privire la ceea ce a
însemnat dialogul intercultural în practică.

Respondenții la chestionare și participanții la evenimente de consultare au

fost totuși uniți în a afirma căprincipii universale, așa cum este susținut de
Consiliul Europei,a oferit o busolă morală. Ei au oferit cadrul pentru o
cultură a toleranței și au clarificat limitele acesteia – în specialvizaviorice
formă de discriminare sau acte deîntoleranţă. Tradițiile culturale, fie că sunt
tradiții „majoritare” sau „minoritare”, nu ar putea învinge principiile și
standardele Convenției Europene a Drepturilor Omului și ale altor
instrumente ale Consiliului Europei privind drepturile civile și politice,
sociale, economice și culturale.

Mai exact, s-a subliniat că egalitatea de gen este o premisă nenegociabilă a

dialogului intercultural, care trebuie să se bazeze atât pe experiența femeilor,
cât și a bărbaților. Într-adevăr, egalitatea a fost o temă recurentă:provocarea de
a trăi împreună într-o societate diversă ar putea fi îndeplinită doar dacă
putem trăi împreună ca egali în demnitate. Această preocupare a fost
puternic exprimată de guverne, de organizațiile neguvernamentale (ONG) în
general și de asociațiile de migranți.

A reieșit cănicio sferă nu ar trebui să fie scutităde la angajarea în dialog

intercultural – fie că este vorba de cartier, locul de muncă, sistemul de
învățământ și instituțiile asociate, societatea civilă și în special sectorul
tineretului, mass-media, lumea artelor sau arena politică. Fiecare actor – fie
ONG-uri, comunități religioase, parteneri sociali sau partide politice – este
implicat, la fel ca și indivizii. Și fiecare nivel de guvernare – de la local la
regional, la național la internațional – este implicat în managementul
democratic al diversității culturale.

În cele din urmă, și cel mai concret, consultarea a evidențiatcantitate mare de

bune practici acumulate.Ceea ce este nevoie este ca acesta să fie distilat și apoi
diseminat, astfel încât reticența să poată fi depășită și experiențele pozitive
replicate. Căci, dacă există o lecție generală a consultării, aceasta este că nevoia
de dialog intercultural va fi relevantă pentru mulți ani de acum înainte.

1.4 Termeni cheie

Cartea albă a dialogului intercultural, care urmează în general terminologia

elaborată de Consiliul Europei și alte instituții internaționale, prezintă câteva
concepte care trebuie definite. În această Carte albă,

• Dialog interculturaleste înțeles ca un schimb de opinii deschis și

respectuos între indivizi, grupuri cu origini și moșteniri etnice,
culturale, religioase și lingvistice diferite, pe baza înțelegerii și
respectului reciproc.(vezi sectiunea 3). Aceasta

10
 operează la toate nivelurile – în cadrul societăților, între societățile
europene și între Europa și întreaga lume.

• Multiculturalism(precum asimilaționismul) este înțeles ca o abordare

politică specifică(vezi sectiunea 3), în timp ce termeniidiversitatea
culturală șimulticulturalitatedenotă faptul empiric că diferite culturi
există și pot interacționa într-un anumit spațiu și organizare socială.

• Coeziune socială, așa cum este înțeles de Consiliul Europei, denotă

capacitatea unei societăți de a asigura bunăstarea tuturor membrilor săi,
minimizând disparitățile și evitând polarizarea. O societate coerentă este o
comunitate de indivizi liberi care se sprijină reciproc, care urmăresc aceste
obiective comune prin mijloace democratice.

• Părțile interesatesunt toate acele grupuri și persoane din mediul

minoritar sau majoritar care joacă un rol și au interese (o „miză”) în
dialogul intercultural – în special factorii de decizie politică din
guverne și parlamente la toate nivelurile, autorități locale și
regionale, organizații ale societății civile, comunități de migranți și
religioși, organizații culturale și media, jurnaliști și parteneri sociali.

• Autoritati publiceinclude guvernul național și organismele politice și

administrative la nivel central, regional și local. Termenul include și
consiliile orășenești sau alte organe ale autorităților locale, precum și
persoanele fizice sau juridice de drept privat care îndeplinesc funcții
publice sau exercită autoritate administrativă.

• Integrare(integrarea socială, incluziunea) este înțeles ca un proces

bilateral și ca capacitatea oamenilor de a trăi împreună cu respectul
deplin pentru demnitatea fiecărui individ, binele comun, pluralismul și
diversitatea, non-violența și solidaritatea, precum și capacitatea lor de a
participa la viața socială, culturală, economică și politică. Acesta
cuprinde toate aspectele dezvoltării sociale și toate politicile. Ea necesită
protecția celor slabi, precum și dreptul de a diferi, de a crea și de a
inova.3Sunt necesare politici eficiente de integrare pentru a permite
imigranților să participe pe deplin la viața țării gazdă. Imigranții ar
trebui, ca toți ceilalți, să respecte legile și să respecte valorile de bază ale
societăților europene și ale moștenirii lor culturale. Strategiile de
integrare trebuie să acopere în mod necesar toate domeniile societății și
să includă aspecte sociale, politice și culturale. Ei ar trebui să respecte
demnitatea și identitatea distinctă a imigranților și să le țină cont atunci
când elaborează politici.

• Măsuri de acțiune pozitivăcompensarea dezavantajelor care decurg

din originea rasială sau etnică, sexul sau alte persoane protejate

3Program de acțiune adoptat de Summit-ul Mondial pentru Dezvoltare Socială în 1995.

11
 caracteristicile urmăresc să promoveze egalitatea deplină și efectivă, precum și
exercitarea sau exercitarea egală a drepturilor omului.

Nu există o definiție juridică convenită la nivel internațional a noțiunii de

minoritate. În contextul acestei Cărți Albe, acest termen este înțeles ca
desemnând persoane, inclusiv migranți, aparținând unor grupuri mai mici
ca număr decât restul populației și caracterizate prin identitatea lor, în
special prin etnia, cultura, religia sau limba lor.

12
2. Îmbrățișarea diversității culturale

2.1 Pluralism, toleranță și dialog intercultural

Diversitatea culturală nu este un fenomen nou. Pânza europeană este

marcată de sedimentele migrațiilor intra-continentale, redesenarea
granițelor și impactul colonialismului și al imperiilor multinaționale. În
ultimele secole, societățile bazate pe principiile pluralismului politic și
toleranței ne-au permis să trăim cu diversitate fără a crea riscuri
inacceptabile pentru coeziunea socială.

În ultimele decenii, diversificarea culturală a luat amploare. Europa a atras

migranți în căutarea unei vieți mai bune și solicitanți de azil din întreaga
lume. Globalizarea a comprimat spațiul și timpul la o scară fără precedent.
Revoluțiile în telecomunicații și mass-media
– în special prin apariția noilor servicii de comunicații precum internetul – au
făcut sistemele culturale naționale din ce în ce mai poroase. Dezvoltarea
transporturilor și a turismului a adus mai mulți oameni ca niciodată în
contact față în față, generând tot mai multe oportunități de dialog
intercultural.

În această situație, pluralismul, toleranța și deschiderea la minte sunt mai

importante ca niciodată.4Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut
că pluralismul se bazează pe „recunoașterea autentică și respectul pentru
diversitate și dinamica tradițiilor culturale, identităților etnice și culturale,
credințelor religioase, ideilor și conceptelor artistice, literare și socio-
economice”. , și că „interacțiunea armonioasă a persoanelor și a grupurilor cu
identități variate este esențială pentru realizarea coeziunii sociale”.5

Cu toate acestea, pluralismul, toleranța și amplitudinea de vedere pot să nu fie suficiente:

este nevoie de un efort proactiv, structurat și larg partajat în gestionarea diversității
culturale. Dialogul intercultural este un instrument major pentru atingerea acestui obiectiv,
fără de care va fi dificil să se salveze libertatea și bunăstarea tuturor celor care trăiesc pe
continentul nostru.

2.2 Egalitatea demnității umane

Diversitatea nu numai că contribuie la vitalitatea culturală, ci poate, de

asemenea, să sporească performanța socială și economică. Într-adevăr,
diversitatea, creativitatea și inovația oferă un cerc virtuos, în timp ce inegalitățile
se pot întări reciproc, creând conflicte periculoase pentru demnitatea umană și
bunăstarea socială. Care este atunci „cleiul” care poate lega oamenii care împart
continentul?

4Despre importanța pluralismului, a toleranței și a largii de minte în societățile democratice, a se vedea,

de exempluHandyside împotriva Regatului Unit, hotărârea din 7 decembrie 1976, seria A nr. 24, § 49.

5 Gorzelik și alții împotriva Poloniei[GC], nr. 44158/98, 17 februarie 2004.

13
Valorile democratice care stau la baza Consiliului Europei sunt universale; nu sunt în
mod distinct europeni. Cu toate acestea, experiența de inumanitate a Europei din
secolul XX a determinat o credință deosebită în valoarea fundamentală a demnității
umane individuale. Începând cu cel de-al Doilea Război Mondial, statele-națiune
europene au instituit protecții din ce în ce mai complete și transnaționale ale
drepturilor omului, disponibile tuturor, nu doar cetățenilor naționali. Acest corpus de
drepturi ale omului recunoaște demnitatea fiecărei ființe umane, pe lângă drepturile
de care se bucură indivizii ca cetățeni ai unui anumit stat.

Acest corpus de drepturi ale omului ne recunoaște umanitatea comună și

individualitatea unică a tuturor. Asimilarea la o unitate fără diversitate ar
însemna o omogenizare forțată și pierderea vitalității, în timp ce diversitatea
fără umanitate și solidaritate comună ar face imposibilă recunoașterea reciprocă
și incluziunea socială. Dacă există o identitate comună, atunci, de realizat, este
un etos al respectului pentru demnitatea egală a fiecărui individ și al ospitalității
față de lumea mai largă. Intrinsec unui astfel de etos este dialogul și
interacțiunea cu ceilalți.

2.3 Standarde și instrumente: realizările Consiliului de

Europa de-a lungul a cinci decenii6

Consensul european solid asupra valorilor este demonstrat de diferitele

instrumente ale Consiliului Europei: convențiile și acordurile care implică
toate sau unele dintre statele membre, precum și recomandări, declarații și
opinii.

TheConvenția Europeană a Drepturilor Omului(1950) a întruchipat angajamentul

de după război față de demnitatea umană și a creat Curtea Europeană a
Drepturilor Omului, care în jurisprudența sa interpretează Convenția în lumina
condițiilor actuale.Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor
omului și a libertăților fundamentale(2000) conținea o interdicție generală a
discriminării. TheCarta Socială Europeană(adoptată în 1961 și revizuită în 1996) a
arătat clar că drepturile sociale pe care le prevedea se aplicau tuturor fără
discriminare. TheDeclarația privind egalitatea între femei și bărbați (1988) al
Comitetului Miniștrilor au afirmat că discriminarea pe criterii de sex în orice
domeniu constituie un impediment în calea recunoașterii, a bucurării și
exercitării drepturilor omului și a libertăților fundamentale. TheConvenția
europeană privind statutul juridic al lucrătorilor migranți(1997) a stipulat că
lucrătorii migranți să fie tratați nu mai puțin favorabil decât cetățenii statelor
membre.

TheConvenția Culturală Europeană(1954) a afirmat „moștenirea culturală

comună” a continentului și nevoia asociată de învățare interculturală, în
timp ce Convenția europeană privind televiziunea transfrontalieră(1989) a
evidenţiat importanţa audiovizualului pentru dezvoltarea culturii şi
formarea liberă a opiniilor. TheConvenția-cadru privind valoarea culturală

Vezi Anexa - Tabelul privind stadiul ratificării instrumentelor convenționale cheie.

6

14
Patrimoniu pentru societate(2005) au identificat modul în care cunoașterea acestui patrimoniu ar
putea încuraja încrederea și înțelegerea.

Promovarea și protejarea diversității într-un spirit de toleranță a fost tema

Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare(1992) și al Convenția-
cadru pentru protecția minorităților naționale(1995). The Convenția-cadru
europeană privind cooperarea transfrontalieră între comunitățile sau
autoritățile teritoriale(1980), celConvenția privind participarea străinilor la
viața publică la nivel locall (1992) și Carta europeană privind participarea
tinerilor la viața locală și regională(2003, revizuită) a abordat probleme de
participare la viața publică la nivel local, la fel ca și activitatea Congresului
Autorităților Locale și Regionale, în special a acestuia.Declarația de la
Stuttgartprivind integrarea „străinilor” (2003). Consiliul Europei/Unesco
Convenția privind recunoașterea calificărilor privind învățământul superior
în Regiunea Europeană(1997) a interzis luarea în considerare a factorilor
externi precum convingerile, convingerile și statutul solicitantului la
recunoașterea calificărilor.

Înainte deDeclarația de la Faro privind Strategia Consiliului Europei pentru

Dezvoltarea Dialogului Intercultural(2005), dialogul intercultural însuși a devenit
o temă pentru miniștrii responsabili de cultură dinDeclarația de la Opatija
(2003), în timp ce omologii lor educaționali au abordat educația interculturală în
Declarația de la Atena(2003). Miniștrii europeni responsabili pentru tineret au
acordat prioritate educației pentru drepturile omului, solidarității globale,
transformării conflictelor și cooperării interreligioase la Budapesta în 2005. Între
timp, începând cu anii 1980, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a
contribuit cu o serie de recomandări, rezoluții, audieri și dezbateri privind
aspectele dialogului intercultural și interreligios.7Planul de acțiune adoptat la cel
de-al treilea Summit al șefilor de state și guverne a lansat dezvoltarea de
strategii de gestionare și promovare a diversității culturale, asigurând în același
timp coeziunea societăților și a încurajat dialogul intercultural, inclusiv
dimensiunea sa religioasă.

Consiliul Europei acționează, de asemenea, ca o organizație

interguvernamentală și are o influență în întreaga lume prin mecanisme de
monitorizare, programe de acțiune, susținere a politicilor și cooperare cu
partenerii săi internaționali. Un vehicul important esteComisia Europeană
împotriva Rasismului și Intoleranței(ECRI), care monitorizează rasismul și toate
formele de intoleranță și discriminare asociate în statele membre, elaborează
Recomandări de politică generală și colaborează cu societatea civilă pentru a
crește gradul de conștientizare. ECRI este în contact regulat cu Secretariatul
Comitetului ONU pentru eliminarea discriminării rasiale (CERD), Oficiul pentru
Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR) al OSCE și Agenția pentru
Drepturi Fundamentale (FRA) a Uniunii Europene. Mai general, cel Comisarul
pentru drepturile omului al Consiliului Europeijoacă un rol valoros în
promovarea educației, a conștientizării și a respectării drepturilor omului.

7Referințe la recomandările selectate ale Adunării Parlamentare pot fi găsite în Anexă.

15
TheComisia Europeană pentru Democrație prin Drept („Comisia de la
Veneția”), organismul consultativ al Consiliului Europei în chestiuni
constituționale, a jucat un rol principal în adoptarea unor constituții care se
conformează standardelor moștenirii constituționale a Europei și s-a
exprimat frecvent asupra drepturilor minorităților. The„Centru Nord-Sud”sa
dezvoltat într-un loc important de dialog între culturi și o punte între Europa
și regiunile învecinate.

2.4 Riscurile non-dialogului

Riscurile nedialogului trebuie să fie pe deplin apreciate. A nu se angaja în

dialog facilitează dezvoltarea unei percepții stereotipe a celuilalt,
construirea unui climat de suspiciune reciprocă, tensiune și anxietate,
folosirea minorităților ca țapi ispășitori și, în general, promovarea
intoleranței și a discriminării. Ruperea dialogului în cadrul și între societăți
poate oferi, în anumite cazuri, un climat propice apariției și exploatării de
către unii a extremismului și, într-adevăr, a terorismului. Dialogul
intercultural, inclusiv pe plan internațional, este indispensabil între vecini.

Închiderea ușii într-un mediu divers poate oferi doar o siguranță iluzorie. O
retragere în confortul aparent liniștitor al unei comunități exclusive poate
duce la un conformism înăbușitor. Absența dialogului privează pe toată
lumea de beneficiul unor noi deschideri culturale, necesare dezvoltării
personale și sociale într-o lume globalizată. Comunitățile segregate și care
se exclud reciproc oferă un climat care este adesea ostil autonomiei
individuale și exercitării nestingherite a drepturilor omului și a libertăților
fundamentale.

Absența dialogului nu ține cont de lecțiile din moștenirea culturală și politică

a Europei. Istoria europeană a fost pașnică și productivă ori de câte ori a
prevalat o hotărâre reală de a vorbi cu vecinul nostru și de a coopera peste
liniile de demarcație. A dus prea des la catastrofă umană ori de câte ori a
existat o lipsă de deschidere față de celălalt. Numai dialogul permite
oamenilor să trăiască în unitate în diversitate.

16
3. Cadrul conceptual

3.1 Noțiunea de dialog intercultural

În scopul acestei Cărți Albe, dialogul intercultural este înțeles ca un proces

care cuprinde un schimb de opinii deschis și respectuos între indivizi și
grupuri cu origini și moșteniri etnice, culturale, religioase și lingvistice
diferite, pe baza înțelegerii și respectului reciproc. Este nevoie de libertatea
și capacitatea de a se exprima, precum și dorința și capacitatea de a asculta
părerile celorlalți. Dialogul intercultural contribuie la integrarea politică,
socială, culturală și economică și la coeziunea societăților diverse din punct
de vedere cultural. Promovează egalitatea, demnitatea umană și un
sentiment de scop comun. Acesta își propune să dezvolte o înțelegere mai
profundă a diferitelor viziuni și practici asupra lumii, să crească cooperarea
și participarea (sau libertatea de a face alegeri), pentru a permite creșterea
și transformarea personală,

Dialogul intercultural poate servi mai multor scopuri, în cadrul obiectivului primordial
de a promova respectarea deplină a drepturilor omului, a democrației și a statului de
drept. Este o caracteristică esențială a societăților incluzive, care nu lasă pe nimeni
marginalizat sau definit ca străin. Este un instrument puternic de mediere și
reconciliere: printr-un angajament critic și constructiv de-a lungul liniilor de defect
cultural, abordează preocupările reale cu privire la fragmentarea și insecuritatea
socială, încurajând în același timp integrarea și coeziunea socială. Libertatea de
alegere, libertatea de exprimare, egalitatea, toleranța și respectul reciproc pentru
demnitatea umană se numără printre principiile directoare în acest context. Un
dialog intercultural de succes necesită multe dintre atitudinile promovate de o
cultură democratică – inclusiv deschiderea la minte, disponibilitatea de a se angaja în
dialog și a permite altora să-și exprime punctul de vedere, capacitatea de a rezolva
conflictele prin mijloace pașnice și recunoașterea argumentelor bine întemeiate ale
celorlalți. Contribuie la întărirea stabilității democratice și la lupta împotriva
prejudecăților și stereotipurilor în viața publică și în discursul politic și la facilitarea
formării de coaliții între diverse comunități culturale și religioase și, prin urmare,
poate ajuta la prevenirea sau detensionarea conflictelor, inclusiv în situații de post
conflict și „conflicte înghețate”.

Nu se pune problema unor soluții ușoare. Dialogul intercultural nu este un remediu

pentru toate relele și un răspuns la toate întrebările și trebuie să recunoaștem că
domeniul său de aplicare poate fi limitat. Se subliniază adesea, pe bună dreptate, că
dialogul cu cei care refuză dialogul este imposibil, deși acest lucru nu scutește
societățile deschise și democratice de obligația lor de a oferi constant oportunități de
dialog. Pe de altă parte, dialogul cu cei care sunt gata să ia parte la dialog, dar nu –
sau nu împărtășesc pe deplin – valorile „noastre” poate fi punctul de plecare al unui
proces mai lung de interacțiune, la finalul căruia se ajunge la un acord privind
semnificația și implementarea practică a valorilor drepturilor omului, democrației și
statului de drept pot fi foarte bine atinse.

17
3.2 Construirea identității într-un mediu multicultural

Demnitatea umană individuală este la baza societății. Individul, însă, nu este

ca atare un actor social omogen. Identitatea noastră, prin definiție, nu este
ceea ce ne face la fel cu ceilalți, ci ceea ce ne face unici. Identitatea este o
combinație de elemente complexă și sensibilă din punct de vedere
contextual.

Libertatea de a alege propria cultură este fundamentală; este un aspect

central al drepturilor omului. Simultan sau în diferite etape ale vieții, fiecare
poate adopta diferite afilieri culturale. În timp ce fiecare individ, într-o
anumită măsură, este un produs al moștenirii și al fundației sale sociale, în
democrațiile moderne contemporane fiecare își poate îmbogăți propria
identitate prin integrarea diferitelor afilieri culturale. Nimeni nu ar trebui să
fie închis împotriva voinței sale într-un anumit grup, comunitate, sistem de
gândire sau viziune asupra lumii, ci ar trebui să fie liber să renunțe la
alegerile trecute și să facă altele noi – atâta timp cât acestea sunt în
concordanță cu valorile universale ale drepturilor omului, democrației și
regula legii. Deschiderea reciprocă și împărtășirea sunt aspecte gemene ale
afilierii culturale multiple. Ambele sunt reguli de conviețuire care se aplică
indivizilor și grupurilor,

Dialogul intercultural este, prin urmare, important în gestionarea afilierilor

culturale multiple într-un mediu multicultural. Este un mecanism prin care se
realizează în mod constant un nou echilibru identitar, răspunzând la noi
deschideri și experiențe și adăugând noi straturi identității fără a renunța la
rădăcinile cuiva. Dialogul intercultural ne ajută să evităm capcanele politicilor
identitare și să rămânem deschiși la provocările societăților moderne.

3.3 Abordări anterioare ale diversităţii culturale

La apogeul Europei statului-națiune, din jurul anilor 1870 până în 1945, s-a
presupus pe scară largă că toți cei care trăiau în granița unui stat ar trebui
să se asimileze etosului său predominant, în care au fost socializate
generațiile succesive – prin,printre altele, ritualuri naționale, uneori
naționaliste. Cu toate acestea, în ultimele secole, Europa a cunoscut și alte
experiențe mai pozitive, de exemplu în anumite perioade din istoria Europei
Centrale și de Est, care ne ajută să înțelegem cum ar putea coexista pașnic
culturi și religii diferite, în toleranță și respect reciproc.

În ceea ce a devenit partea de vest a unei Europe postbelice divizate, experiența

imigrației a fost asociată cu un nou concept de ordine socială cunoscut sub
numele de multiculturalism. Acest lucru a susținut recunoașterea politică a ceea
ce era perceput ca etosul distinct al comunităților minoritare, la egalitate cu
majoritatea „gazdă”. În timp ce aceasta a fost aparent o îndepărtare radicală de
asimilaționism, de fapt, multiculturalismul a împărtășit frecvent aceeași
concepție schematică a societății, pusă în opoziție între majoritate și minoritate,
diferind doar prin a susține separarea minorității de majoritate, mai degrabă
decât asimilarea acesteia.
18
TheDeclarația de la Opatija(2003) a respins această paradigmă. Definind
diversitatea culturală, a susținut că „acest principiu nu poate fi aplicat exclusiv în
termeni de „majoritate” sau „minoritate”, deoarece acest tipar evidențiază
culturile și comunitățile, și le clasifică și le stigmatizează într-o poziție statică,
până la punctul în care comportamentul și stereotipurile culturale sunt
presupuse pe baza statutului respectiv al grupurilor”. Identitățile care se
suprapun parțial nu sunt o contradicție: ele sunt o sursă de forță și indică
posibilitatea unui teren comun.

Deși condus de intenții benigne, multiculturalismul este văzut acum de mulți ca

a stimulat segregarea comunală și neînțelegerea reciprocă, precum și a
contribuit la subminarea drepturilor indivizilor – și, în special, ale femeilor – în
cadrul comunităților minoritare, percepute ca și cum acestea au fost actori
colectivi unici. Diversitatea culturală a societăților contemporane trebuie să fie
recunoscută ca un fapt empiric. Cu toate acestea, o temă recurentă a consultării
a fost că multiculturalismul a fost o politică cu care respondenții nu se mai
simțeau în largul lor.

Niciunul dintre aceste modele, asimilarea sau multiculturalismul, nu este aplicat

în mod singular și integral în niciun stat. Elemente ale acestora se combină cu
aspecte ale paradigmei interculturaliste emergente, care încorporează cele mai
bune dintre ambele. Ia de la asimilare concentrarea asupra individului; preia din
multiculturalism recunoaşterea diversităţii culturale. Și adaugă noul element,
esențial pentru integrare și coeziunea socială, al dialogului pe baza demnității
egale și a valorilor împărtășite.

3.4 Condiţiile dialogului intercultural

3.4.1 Drepturile omului, democrația și statul de drept

Valorile universale susținute de Consiliul Europei sunt o condiție pentru dialogul

intercultural. Niciun dialog nu poate avea loc în absența respectării demnității egale a
tuturor ființelor umane, a drepturilor omului, a statului de drept și a principiilor
democratice. Aceste valori, și în special respectarea libertății de exprimare și a altor
libertăți fundamentale, garantează nedominarea și, prin urmare, sunt esențiale
pentru a se asigura că dialogul este guvernat de forța argumentului, mai degrabă
decât de argumentul forței.

Deoarece drepturile omului concurente pot fi avansate, trebuie să se găsească un

echilibru corect atunci când se confruntă cu probleme interculturale. Jurisprudența
Curții Europene a Drepturilor Omului și practica organismelor de monitorizare
precum ECRI sau Comitetul consultativ al Convenției-cadru pentru protecția
minorităților naționale indică modul în care un astfel de echilibru poate fi atins în
practică.

Afilierile sau tradițiile etnice, culturale, religioase sau lingvistice nu pot fi

invocate pentru a împiedica indivizii să-și exercite drepturile omului sau să
participe responsabil în societate. Acest principiu se aplică în special la

19
dreptul de a nu suferi de discriminare bazată pe gen sau alte forme de
discriminare, drepturile și interesele copiilor și tinerilor și libertatea de a practica
sau nu o anumită religie sau credință. Abuzuri ale drepturilor omului, cum ar fi
căsătoriile forțate, „crimele de onoare” sau mutilările genitale8
nu poate fi niciodată justificată indiferent de contextul cultural. De asemenea, regulile unei
„culturi dominante” – reale sau imaginare – nu pot fi folosite pentru a justifica
discriminarea, discursul instigator la ură sau orice formă de discriminare pe motive de
religie, rasă, origine etnică sau altă identitate.

Democrația este fundamentul sistemului nostru politic, iar cetățenii sunt

apreciați și ca actori politici și nu doar ca ființe sociale, contribuitori sau
beneficiari ai bunăstării națiunii. Democrația prosperă pentru că îi ajută pe
indivizi să se identifice cu societatea din care sunt membri și pentru că
asigură luarea deciziilor și exercitarea puterii legitime. Creșterea Consiliului
Europei în ultimele două decenii este un martor puternic al forței
democrației. Dialogul critic și constructiv, în sine un standard profund
democratic, trebuie să recunoască alte principii democratice, cum ar fi
pluralismul, incluziunea și egalitatea. Este important ca dialogul să
recunoască spiritul culturii democratice și elementele sale esențiale:
respectul reciproc între participanți și disponibilitatea tuturor de a căuta și
accepta un teren comun.

Standardele fundamentale ale statului de drept în societățile democratice sunt

elemente necesare ale cadrului în care dialogul intercultural poate înflori.
Acestea asigură o separare clară a puterilor, securitatea juridică și egalitatea
tuturor în fața legii. Acestea împiedică autoritățile publice să ia decizii arbitrare și
discriminatorii și asigură că persoanele ale căror drepturi sunt încălcate pot
solicita despăgubiri de la instanțe.

3.4.2 Demnitate egală și respect reciproc

Dialogul intercultural presupune o dispoziție reflexivă, în care cineva se poate vedea

pe sine din perspectiva celorlalți. Pe baza valorilor Consiliului Europei, aceasta
necesită o arhitectură democratică caracterizată prin respectul individului ca ființă
umană, recunoaștere reciprocă (în care acest statut de valoare egală este recunoscut
de toți) și tratament imparțial (în cazul în care toate revendicările care apar sunt
supuse unor reguli pe care toți le pot împărtăși).

Aceasta delimitează mai clar abordarea interculturală de modelele precedente. Spre

deosebire de asimilare, ea recunoaște că autoritățile publice trebuie să fie imparțiale,
mai degrabă decât să accepte doar un ethos majoritar, dacă trebuie evitate tensiunile
comunaliste. Spre deosebire de multiculturalism, totuși, el justifică un nucleu comun
care nu lasă loc relativismului moral. Spre deosebire de ambele, ea recunoaște un rol
cheie pentru sfera asociativă a societății civice în care, bazat pe recunoașterea
reciprocă, dialogul intercultural poate rezolva problemele vieții de zi cu zi într-un mod
în care guvernele singure nu pot rezolva.

Despre mutilarea genitală feminină, veziCollins și Akaziebie împotriva Suediei, nr.23944/05 decizia din 8
8

martie 2007.

20
Egalitatea și respectul reciproc sunt elemente importante ale dialogului
intercultural și esențiale pentru eliminarea barierelor din calea realizării
acestuia. Acolo unde progresul către egalitate lipsește, tensiunile sociale se pot
manifesta în arena culturală, chiar dacă cauzele fundamentale se află în altă
parte, iar identitățile culturale în sine pot fi folosite pentru a stigmatiza.

3.4.3 Egalitatea de gen

Egalitatea între femei și bărbați este o problemă centrală în societățile în schimbare, așa
cum a subliniat a cincea Conferință ministerială europeană privind egalitatea între femei și
bărbați (2003). Este un element crucial al democrației. Egalitatea de gen este o parte
integrantă a drepturilor omului, iar discriminarea bazată pe sex este un impediment în
calea exercitării drepturilor și libertăților omului. Respectul pentru drepturile omului ale
femeilor este un fundament nenegociabil al oricărei discuții despre diversitatea culturală.

Cu toate acestea, lupta împotriva inegalității de gen nu ar trebui să dea naștere unor
stereotipuri insidioase. Este important de subliniat ilegitimitatea ecuațiilor codificate
dintre „comunitățile minoritare” și „inegalitatea de gen”, ca și cum toate în
comunitatea „gazdă” ar fi fost perfecte și ca și cum tot ceea ce ține de minorități și
adepți la anumite religii ar fi problematic. Experiențele comune de gen se pot
suprapune pe diviziunile comunale tocmai pentru că nicio comunitate nu deține
monopolul egalității de gen sau al inegalității.

Egalitatea de gen injectează o dimensiune pozitivă dialogului intercultural.

Complexitatea identității individuale permite solidarități de neconceput într-o
perspectivă stereotipată, comunalistă. Însuși faptul că inegalitatea de gen este o
problemă transversală înseamnă că proiectele interculturale care implică femei
din medii „minoritate” și „gazdă” pot fi capabile să se bazeze pe experiențe
comune.

Strategia revizuită a Consiliului Europei privind coeziunea socială arată clar că

egalitatea între femei și bărbați este un angajament fundamental și extrem de
relevant. Îndeamnă o „perspectivă de integrare a perspectivei de gen” în arena
coeziunii sociale, iar în dialogul intercultural, aceasta ar trebui să fie prezentă în mod
egal pe tot parcursul.

3.4.4 Combaterea barierelor care împiedică dialogul intercultural

Există multe bariere în calea dialogului intercultural. Unele dintre acestea sunt
rezultatul dificultății de a comunica în mai multe limbi. Dar altele se referă la
putere și politică: discriminarea, sărăcia și exploatarea – experiențe care
afectează adesea în mod deosebit persoanele aparținând unor grupuri
dezavantajate și marginalizate – sunt bariere structurale în calea dialogului. În
multe societăți europene se găsesc și grupuri și organizații politice care
propovăduiesc ura față de „celălalt”, „străin” sau anumite identități religioase.
Rasismul, xenofobia, intoleranța și toate celelalte forme de discriminare refuză
însăși ideea de dialog și reprezintă un afront permanent la adresa acesteia.

21
3.5 Dimensiunea religioasă

O parte din bogata moștenire culturală a Europei este o serie de concepții religioase,
precum și laice, despre scopul vieții. Creștinismul, iudaismul și islamul, cu gama lor
interioară de interpretări, au influențat profund continentul nostru. Cu toate acestea,
conflictele în care credința a oferit un reper comun au fost o caracteristică a
trecutului vechi și recent al Europei.

Libertatea de gândire, de conștiință și de religie este unul dintre fundamentele

societății democratice și este protejată de articolul 9 din Convenția Europeană a
Drepturilor Omului. Această libertate este unul dintre elementele cele mai vitale
referitoare la identitatea credincioșilor și la concepția lor despre viață, așa cum
este și pentru atei, agnostici, sceptici și nepreocupați. Garantând această
libertate, articolul 9 permite într-adevăr că manifestările de exprimare a acestei
libertăți pot fi restricționate în condiții definite. Problema simbolurilor religioase
în sfera publică, în special în educație, a fost abordată de Curtea Europeană a
Drepturilor Omului.9Din cauza lipsei relative de consens cu privire la problemele
religioase în statele membre, Curtea a avut tendința de a acorda statelor o
„marjă de apreciere” (adică discreție) mare – deși nu nelimitată – în acest
domeniu.

Există suprapuneri considerabile între agenda Consiliului Europei și

preocupările comunităților religioase: drepturile omului, cetățenia
democratică, promovarea valorilor, pacea, dialogul, educația și
solidaritatea. Și în timpul consultării a existat un consens că este
responsabilitatea comunităților religioase înseși, prin dialog interreligios, să
contribuie la o înțelegere sporită între diferitele culturi.

Rolul important al comunităților religioase în ceea ce privește dialogul

înseamnă că ar trebui întreprinse eforturi în acest domeniu între
comunitățile religioase și autoritățile publice. Consiliul Europei este deja
angajat în acest scop prin diverse inițiative ale Adunării Parlamentare și
seminarele Comisarului pentru Drepturile Omului, care din anul 2000 a
reunit reprezentanți ai comunităților religioase cu scopul de a le asocia cu
agenda drepturilor omului a Consiliul Europei. Practica religioasă face parte
din viața umană contemporană și, prin urmare, nu poate și nu trebuie să fie
în afara sferei de interes a autorităților publice, deși statul trebuie să-și
păstreze rolul de organizator neutru și imparțial al exercitării diferitelor
religii, credințe și credințe.10„Volga

9Vezi de exempluKurtulmu- v. Turcia, nr. 65500/01, decizia din 24 ianuarie 2006;Leyla -ahin împotriva
Turciei, hotărârea din 10 noiembrie 2005 (Marea Cameră);Dahlab împotriva Elveției, decizia din 15
februarie 2001.
10Vezi de exempluLeyla -ahin împotriva Turciei [GC],nr. 44774/98, hotărârea din 10 noiembrie 2005, § 107.

22
Declarația Forumului” (2006)11a cerut Consiliului Europei să inițieze „un dialog
deschis, transparent și regulat” cu organizațiile religioase, recunoscând în
același timp că acest lucru trebuie să fie susținut de valori și principii universale.
Acest lucru ar putea replica abordarea mesei rotunde pe care statele membre
au adoptat-o pentru a dialoga cu comunitățile religioase. TheDeclarația de la
San Marino (2007)12cu privire la dimensiunea religioasă a dialogului intercultural
a afirmat că religiile pot înălța și spori dialogul. Acesta a identificat contextul ca o
ambiție comună de a proteja demnitatea umană individuală prin promovarea
drepturilor omului, inclusiv a egalității între femei și bărbați, pentru a consolida
coeziunea socială și pentru a stimula înțelegerea și respectul reciproc. În
Declarația de la San Marino, reprezentanții religioși și ai societății civile prezenți
au salutat interesul Consiliului Europei în acest domeniu; au recunoscut că
Consiliul Europei va rămâne neutru față de diferitele religii, apărând în același
timp libertatea de gândire, conștiință și religie, drepturile și îndatoririletoate
cetăţenilor, precum şi autonomia respectivă a statului şi religiilor. Ei au
considerat că este nevoie de foruri adecvate pentru a lua în considerare
impactul practicii religioase asupra altor domenii ale politicilor publice, cum ar fi
sănătatea și educația, fără discriminare și cu respectarea cuvenită a drepturilor
necredincioșilor. Cei care au viziuni nereligioase asupra lumii au dreptul egal de
a contribui, alături de reprezentanții religioși, la dezbaterile despre
fundamentele morale ale societății și de a fi angajați în forumuri pentru dialogul
intercultural.

La 8 aprilie 2008, Consiliul Europei a organizat, cu titlu experimental, un schimb pe tema

dimensiunii religioase a dialogului intercultural pe tema „Predarea faptelor religioase și
condamnare. Un instrument pentru dobândirea de cunoștințe despre religii și credințe în
educație; o contribuție la educația pentru cetățenia democratică, drepturile omului și dialogul
intercultural.” La eveniment au participat state membre și observatoare ale Consiliului Europei,
precum și partenerii instituționali ai Organizației, Comisia Europeană, reprezentanți ai religiilor
tradiționale prezente în Europa și ai altor credințe, reprezentanți ai ONG-urilor/ONG-urilor,
experți și reprezentanți ai presei. Schimb valutar". Un eveniment inovator și experimental, scopul
său principal a fost promovarea și consolidarea valorilor fundamentale ale Consiliului Europei –
respectul pentru drepturile omului, promovarea democrației și a statului de drept – contribuind
astfel la promovarea în cadrul societății europene a respectului și conștientizării reciproce, a
toleranței și a înțelegerii. Exercițiul a asociat reprezentanți ai religiilor și alți actori ai societății
civile, inclusiv reprezentanți ai altor credințe, cu acest obiectiv, prin implicarea acestora într-un
dialog deschis, transparent pe o temă înrădăcinată cu acele valori. Scopul nu a fost să se angajeze
într-o dezbatere teologică și nici să devină cadrul unui dialog interconfesional. dialog transparent
pe o temă înrădăcinată cu acele valori. Scopul nu a fost să se angajeze într-o dezbatere teologică
și nici să devină cadrul unui dialog interconfesional. dialog transparent pe o temă înrădăcinată cu
acele valori. Scopul nu a fost să se angajeze într-o dezbatere teologică și nici să devină cadrul unui
dialog interconfesional.

11Document final al Conferinței internaționale „Dialogul culturilor și cooperarea inter-

religioasă” (Forumul Volga), Nizhniy Novgorod/Federația Rusă, 7-9 septembrie 2006 (disponibil la
www.coe.int/dialogue).
12Declarația finală a Conferinței europene privind „Dimensiunea religioasă a dialogului

intercultural”, San Marino, 23 și 24 aprilie 2007 (disponibilă la www.coe.int/dialogue).

23
Pe lângă dialogul dintre autoritățile publice și comunitățile religioase, care
ar trebui încurajat, este nevoie și de dialog între comunitățile religioase
înseși (dialog interreligios). Consiliul Europei a recunoscut frecvent dialogul
interreligios, care nu intră direct în atribuțiile sale, ca parte a dialogului
intercultural și a încurajat comunitățile religioase să se angajeze activ în
promovarea drepturilor omului, a democrației și a statului de drept într-o
Europă multiculturală. Dialogul interreligios poate contribui, de asemenea,
la un consens mai puternic în cadrul societății cu privire la soluțiile la
problemele sociale. În plus, Consiliul Europei vede nevoia unui dialog în
cadrul comunităților religioase și al convingerilor filozofice (dialog
intrareligios și intra-convincțional),

24
4. Cinci abordări politice pentru promovarea interculturală
dialog

Există cinci dimensiuni distincte, dar interdependente ale promovării

dialogului intercultural, care implică întreaga gamă de părți interesate.
Depinde de guvernarea democratică a diversităţii culturale. Este nevoie de
participare și cetățenie democratică. Ea cere dobândirea de competențe
interculturale. Are nevoie de spații deschise pentru dialog. În sfârșit, trebuie
dus la scară internațională. Inițiativele din aceste cinci dimensiuni au fost
încercate și testate.13

4.1 Guvernarea democratică a diversităţii culturale

4.1.1 O cultură politică care pune în valoare diversitatea

Pietrele de temelie ale unei culturi politice care evaluează diversitatea sunt valorile
comune ale democrației, drepturilor omului și libertăților fundamentale, statul de
drept, pluralismul, toleranța, nediscriminarea și respectul reciproc.

O cultură a diversităţii se poate dezvolta numai dacă democraţia reconciliază regimul

majorităţii şi drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor. Impunerea voinței
majorității asupra minorității fără a asigura o protecție efectivă a drepturilor tuturor
este incompatibilă cu principiile moștenirii constituționale europene comune. O
societate europeană angajată să îmbine unitatea și diversitatea nu poate fi o
societate „învingătorul ia totul”, ci trebuie să îmbine arena politică cu valori de
egalitate și respect reciproc. Democrația nu înseamnă pur și simplu că opiniile
majorității trebuie să prevaleze întotdeauna: trebuie realizat un echilibru care să
asigure un tratament corect și adecvat al persoanelor aparținând minorităților și să
evite orice abuz de poziție dominantă.14

Dezvoltarea unei culturi politice care să susțină pluralismul cultural este o

sarcină solicitantă. Presupune un sistem educațional care generează capacități
de gândire critică și inovare și spații în care oamenilor li se permite să participe
și să se exprime. Oficialii de aplicare a legii, politicienii, profesorii și alte grupuri
profesionale, precum și liderii societății civile ar trebui să fie instruiți pentru a
funcționa în comunități diverse din punct de vedere cultural. Cultura trebuie să
fie dinamică și caracterizată prin experiment. Mass-media este chemată să
circule informații obiective și o gândire proaspătă și să conteste stereotipurile.
Trebuie să existe o multitudine de inițiative și părți interesate implicate, în
special implicând o societate civilă solidă.

13Colecția de exemple de bune practici propuse în timpul consultărilor va fi publicată pe internet

la www.coe.int/dialogue
14VedeaLeyla -ahin împotriva Turciei [GC], nr. 44774/98, hotărârea din 10 noiembrie 2005, § 108. A

se vedea și articolul 6 din Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale, care obligă
părțile contractante să „încurajeze spiritul de toleranță și dialogul intercultural și să ia măsuri
eficiente să promoveze respectul reciproc, înțelegerea și cooperarea între toate persoanele care
locuiesc pe teritoriul lor, indiferent de identitatea etnică, culturală, lingvistică sau religioasă a
acestor persoane, în special în domeniile educației, culturii și mass-media”.

25
4.1.2 Drepturile omului și libertățile fundamentale

Drepturile omului oferă un cadru esențial pentru practica dialogului

intercultural. Printre cele mai relevante prevederi ale Convenției Europene a
Drepturilor Omului se numără dreptul la libertatea de gândire și de exprimare,
la libertatea religiei, la libertatea de întrunire și asociere, la viață privată și de
familie. Drepturile din Convenție trebuie să se bucure fără discriminare sub nicio
formă. În plus, Protocolul nr. 12 la Convenție prevede o interdicție generală a
discriminării. Portofoliul de drepturi include, pe lângă drepturile civile și politice,
și drepturile socio-economice care decurg din Carta Socială Europeană, care
abordează multe dintre problemele care pot afecta în mod deosebit persoanele
aparținând grupurilor defavorizate (accesul la locuri de muncă, educație,
protecție socială). , sănătate și locuință),15
și drepturile culturale identificate în diferite carte și convenții, cum ar fi Pactul
internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale (1966).

Libertatea de exprimare, garantată de articolul 10 paragraful 1 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, este osine qua nonde participare la dialogul
intercultural. Exercitarea acestei libertăți, care vine cu îndatoriri și
responsabilități, poate fi limitată în anumite condiții specifice definite la articolul
10 alineatul (2) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. „Discursul
instigator la ură” a fost o preocupare tot mai mare a Curții Europene a
Drepturilor Omului în ultimii ani, iar în jurisprudența sa, Curtea a trasat granița,
de la caz la caz, dincolo de care dreptul la libertatea de exprimare este decăzut.

Unele expresii sunt atât de gratuit jignitoare, defăimătoare sau insultătoare

încât amenință însăși cultura toleranței – într-adevăr, ele pot provoca nu
numai o indignare inadmisibilă membrilor comunităților minoritare, ci și îi
pot expune la intimidare și amenințări. Incitarea la ură bazată pe intoleranță
nu este compatibilă cu respectarea drepturilor și libertăților fundamentale
garantate de Convenție și de jurisprudența Curții.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit totuși un standard ridicat împotriva

restricțiilor privind libertatea de exprimare, indicând faptul că chiar și expresiile care
„jusează, șochează sau deranjează” ar trebui protejate.16Aceasta înseamnă, de
exemplu, o anumită licență de a critica religia altuia (ca un sistem de idei pe care ei
pot alege să le îmbrățișeze). Curtea ia în considerare impactul și contextul expresiilor
făcute, în special dacă acestea contribuie la o dezbatere publică pluralistă pe
probleme de interes general.

15Comitetul European al Drepturilor Sociale, a cărui sarcină este să examineze rapoartele

naționale și să decidă dacă situațiile din țările în cauză sunt sau nu conforme cu Carta Socială
Europeană, a solicitat în repetate rânduri să se acorde o atenție specială situației lucrătorilor
străini. , imigranți și minorități naționale. Vezi Carta Socială Europeană. Comitetul European al
Drepturilor Sociale: Concluzii XVIII-1, Volumul 1. Strasbourg 2006, p. 59, 102, 212, 261, 293

16 Handyside împotriva Regatului Unit, hotărârea din 7 decembrie 1976, seria A nr. 24, § 49

26
În ceea ce privește mass-media, principiul de bază este apărarea libertății de
exprimare, chiar dacă există totuși o recunoaștere a îndatoririlor și
responsabilităților speciale ale jurnaliștilor care trebuie să fie liberi să-și exprime
opiniile – inclusiv judecățile de valoare – în chestiuni de interes public, dar care
răspund şi de colectarea şi diseminarea informaţiilor obiective. Este necesar să
se încurajeze conștientizarea profesioniștilor din mass-media cu privire la
necesitatea dialogului intercultural și a cooperării peste granițele etnice,
culturale, religioase și lingvistice, în vederea promovării unei culturi a toleranței
și a înțelegerii reciproce, ținând cont de rolul lor de informare. publicul.

4.1.3 De la egalitatea de șanse la exercitarea egală a drepturilor

„Modelul social european”, la care se face referire în Strategia revizuită pentru coeziune
socială, urmărește să asigure o egalitate profundă a șanselor de viață. Cei care au cel mai
mult nevoie de drepturile lor pentru a fi protejați sunt adesea cel mai puțin bine pregătiți
pentru a le revendica. Protecția juridică a drepturilor trebuie să fie însoțită de măsuri
hotărâte de politică socială pentru a se asigura că toată lumea are, în practică, acces la
drepturile sale. Astfel, Carta Socială Europeană și Convenția europeană privind statutul
juridic al lucrătorilor migranți subliniază, de exemplu, că statele părți se angajează ca
lucrătorii migranți și familiile acestora care locuiesc legal pe teritoriul lor ar trebui să aibă
dreptul la un tratament nu mai puțin favorabil decât cel acordat acestora. naţionali într-o
serie de contexte sociale şi economice.

Pe lângă principiul nediscriminării, statele sunt, de asemenea, încurajate să

ia măsuri de acțiune pozitivă pentru a remedia inegalitățile, care decurg din
discriminare, experimentate de membrii grupurilor defavorizate. În sfera
publică, autoritățile statului trebuie să respecte cu strictețe interzicerea
discriminării, expresie a neutralității în materie culturală și religioasă. Cu
toate acestea, egalitatea formală nu este întotdeauna suficientă și
promovarea egalității efective ar putea, în unele cazuri, să necesite
adoptarea de măsuri specifice care să fie coerente cu principiul
nediscriminării. În anumite circumstanțe, absența unui tratament
diferențiat pentru a corecta o inegalitate poate, fără o justificare rezonabilă
și obiectivă, să constituie o discriminare.17

Poate fi necesar să se ia, în anumite limite, măsuri practice de adaptare

pentru diversitate.18Asemenea măsuri de acomodare nu ar trebui

17DH și alții împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 13 noiembrie 2007 (Marea Cameră): „Curtea
a admis, de asemenea, că o politică sau o măsură generală care are efecte prejudiciabile
disproporționat asupra unui anumit grup poate fi considerată discriminatorie, deși nu vizează în
mod specific acel grup… și că discriminarea potenţial contrară Convenţiei poate rezulta din ade
factosituație” (§ 175)
18A se vedea Convenția-cadru privind protecția minorităților naționale (1995), articolul 4 §§ 2 și 3,
precum și paragrafele însoțitoare din raportul explicativ.DH și alții împotriva Republicii Cehe,
hotărârea din 13 noiembrie 2007 (Marea Cameră).Comitetul European pentru Drepturi Sociale a
susținut că „diferența umană într-o societate democratică nu ar trebui doar privită pozitiv, ci ar
trebui să i se răspundă cu discernământ pentru a asigura egalitatea reală și efectivă” (Autism
Franta c. Franta, Plângerea nr. 13/2002, hotărâre pe fond 4 noiembrie 2003, § 52)

27
încalcă drepturile altora sau generează dificultăți organizaționale
disproporționate sau costuri excesive.

4.2 Cetățenie și participare democratică

Cetățenia, în sensul cel mai larg, este un drept și într-adevăr o responsabilitate

de a participa la viața culturală, socială și economică și la treburile publice.19a
comunităţii împreună cu ceilalţi. Aceasta este cheia dialogului intercultural,
deoarece ne invită să ne gândim la ceilalți nu într-un mod stereotip – ca „celălalt”
– ci ca concetățeni și egali. Facilitarea accesului la cetățenie este o sarcină atât
educațională, cât și reglementară și legală. Cetățenia îmbunătățește participarea
civică și contribuie astfel la valoarea adăugată pe care o aduc nou-veniți, care, la
rândul său, cimentează coeziunea socială.

Participarea activă a tuturor locuitorilor la viața comunității locale contribuie la

prosperitatea acesteia și îmbunătățește integrarea. Dreptul străinilor rezidenți
legal în municipiu sau regiune de a participa la alegerile locale și regionale este
un mijloc de promovare a participării.

Convenția europeană privind naționalitatea (1997) obligă statele semnatare

să prevadă naturalizarea persoanelor cu reședința legală și obișnuită pe
teritoriul lor, cu un prag de maximum zece ani înainte de a putea fi depusă
o cerere de naționalitate. Acest lucru nu necesită abrogarea naționalității
țării de origine. Dreptul copiilor străini de a dobândi naționalitatea țării în
care s-au născut și își au reședința poate încuraja și mai mult integrarea.

Comitetul Miniștrilor și-a exprimat îngrijorarea cu privire la nivelurile tot mai

mari de dezangajare politică și civică și de lipsă de încredere în instituțiile
democratice, precum și de o amenințare tot mai mare de rasism și xenofobie. Cu
toate acestea, au existat tendințe mixte în Europa. Niveluri puternice de
încredere socială și implicare în organizațiile societății civile, observate în unele
state membre, au fost legate de un sistem de guvernare democratică, cu o
autoritate publică imparțială susținută de statul de drept, care promovează
participarea. Contribuind la încrederea socială și sporind participarea membrilor
comunităților minoritare, altfel marginalizați, dialogul intercultural poate face
democrația mai semnificativă pentru cetățean.

Autoritățile locale și regionale joacă un rol crucial în acest sens. Convenția

Consiliului Europei privind participarea străinilor la viața publică la nivel
local îndeamnă ca această participare să fie sporită. Este nevoie de grijă
pentru a evita tentația de a privi doar liderii minorităților masculine din
prima generație ca interlocutori convenabili. Este important să recunoaștem
diversitatea și relațiile sociale din cadrul comunităților minoritare și, în
special, să implicăm tinerii.

A se vedea Convenția-cadru privind protecția minorităților naționale (1995), articolul 15

19

28
4.3 Învățarea și predarea competențelor interculturale

Competențele necesare dialogului intercultural nu sunt dobândite automat: ele

trebuie învățate, practicate și menținute pe tot parcursul vieții. Autoritățile
publice, profesioniștii din educație, organizațiile societății civile, comunitățile
religioase, mass-media și toți ceilalți furnizori de educație – care lucrează în
toate contextele instituționale și la toate nivelurile – pot juca aici un rol crucial în
urmărirea scopurilor și valorilor fundamentale susținute de Consiliul Europei și
în promovarea dialogului intercultural. Cooperarea interinstituțională este
crucială, în special cu UE, Unesco, Alecso și alți parteneri care lucrează în acest
domeniu.

4.3.1 Domenii de competență cheie: cetățenie democratică, limbă,

istorie

Educația pentru cetățenia democratică este fundamentală pentru o societate liberă,

tolerantă, justă, deschisă și incluzivă, pentru coeziunea socială, înțelegerea reciprocă,
dialogul intercultural și interreligios și solidaritatea, precum și egalitatea între femei
și bărbați. Acesta cuprinde orice activitate educațională formală, non-formală sau
informală, inclusiv formarea profesională, familia și comunitățile de referință,
permițând unui individ să acționeze ca un cetățean activ și responsabil, respectuos cu
ceilalți. Educația pentru cetățenie democratică presupune, printre altele, educație
civică, istorie, politică și pentru drepturile omului, educație privind contextul global al
societăților și despre moștenirea culturală. Încurajează abordările multidisciplinare și
combină dobândirea de cunoștințe, abilități și atitudini – în special capacitatea de
reflecție și dispoziția autocritică necesare vieții în societățile diverse din punct de
vedere cultural.

Limba este adesea o barieră în desfășurarea conversațiilor interculturale.

Abordarea interculturalistă recunoaște valoarea limbilor folosite de membrii
comunităților minoritare, dar consideră că este esențial ca membrii minorităților
să dobândească limba care predomină în stat, astfel încât să poată acționa ca
cetățeni cu drepturi depline. Acest lucru este în concordanță cu Carta europeană
a limbilor regionale sau minoritare, care susține că limbile mai puțin vorbite ar
trebui protejate de o eventuală dispariție, deoarece contribuie la bogăția
culturală a Europei și că utilizarea unor astfel de limbi este un drept inalienabil.
În același timp, subliniază valoarea multilingvismului și insistă că protecția
limbilor care se bucură de uz minoritar într-un anumit stat nu ar trebui să fie în
detrimentul limbilor oficiale și al necesității de a le învăța. Învățarea limbilor
străine îi ajută pe cursanți să evite stereotipurile indivizilor, să dezvolte
curiozitatea și deschiderea către alteritate și să descopere alte culturi. Învățarea
limbilor străine îi ajută să vadă că interacțiunea cu indivizi cu identități sociale și
culturi diferite este o experiență îmbogățitoare.

Recomandarea Comitetului Miniștrilor privind predarea istoriei în Europa

secolului XXI (2001)20a subliniat necesitatea dezvoltării la elevi a abilității
intelectuale de a analiza și interpreta informația în mod critic și

20Recomandarea Rec(2001)15

29
în mod responsabil, prin dialog, prin căutarea unor dovezi istorice și
dezbatere deschisă bazată pe multiperspectivitate, în special pe probleme
controversate și sensibile. Predarea istoriei este esențială în prevenirea
reapariției sau negare a Holocaustului, a genocidelor și a altor crime
împotriva umanității, a epurării etnice și a încălcărilor masive ale drepturilor
omului, în depășirea rănilor trecutului și în promovarea valorilor
fundamentale față de care se confruntă Consiliul Europei. deosebit de
angajat; este un factor decisiv în reconciliere, recunoaștere, înțelegere și
încredere reciprocă între popoare. Predarea istoriei într-o Europă
democratică ar trebui să ocupe un loc vital în formarea cetățenilor
responsabili și activi și în dezvoltarea respectului pentru toate tipurile de
diferențe, bazate pe înțelegerea identității naționale și pe principiile
toleranței. Predarea istoriei nu trebuie să fie un instrument de manipulare
ideologică, de propagandă sau folosit pentru promovarea ideilor intolerante
și ultranaționaliste, xenofobe, rasiste sau antisemite. Cercetarea istorică și
istoria, așa cum este predată în școli, nu pot fi în niciun fel, cu nicio intenție,
compatibile cu valorile și statutele fundamentale ale Consiliului Europei
dacă permit sau promovează abuzurile de istorie. Predarea istoriei trebuie
să cuprindă eliminarea prejudecăților și a stereotipurilor, prin evidențierea
în programele de istorie a influențelor reciproce pozitive între diferite țări,
religii și școli de gândire pe parcursul perioadei de dezvoltare istorică a
Europei, precum și studiul critic al utilizărilor abuzive ale istoriei, indiferent
dacă acestea provin. din negare a faptelor istorice, falsificare, omisiune,

4.3.2 Învățământul primar și gimnazial

Într-o Europă multiculturală, educația nu este doar un mijloc de pregătire pentru

piața muncii, de sprijinire a dezvoltării personale și de a oferi o bază largă de
cunoștințe; școlile sunt, de asemenea, forumuri importante pentru pregătirea
tinerilor pentru viața ca cetățeni activi. Aceștia au responsabilitatea de a îndruma și
sprijini tinerii în dobândirea instrumentelor și dezvoltării atitudinilor necesare vieții în
societate sub toate aspectele sale sau cu strategii de dobândire a acestora și să le
permită să înțeleagă și să dobândească valorile care stau la baza vieții democratice,
introducând respectul față de drepturi ca fundamente pentru gestionarea diversității
și stimularea deschiderii către alte culturi.

În cadrul curriculum-ului formal, dimensiunea interculturală se încadrează în

toate disciplinele. Istoria, educația lingvistică și predarea faptelor religioase și
condamnare sunt poate printre cele mai relevante.21Educația cu privire la faptele
religioase și convingere într-un context intercultural pune la dispoziție
cunoștințe despretoatereligiile și credințele lumii și istoria lor și permite
individului să înțeleagă religiile și credințele și să evite prejudecățile. Această
abordare a fost adoptată de Adunarea Parlamentară a

21Comitetul consultativ pentru Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale a

subliniat într-un recent „Comentariu privind educația în temeiul Convenției-cadru pentru protecția
minorităților naționale” (adoptat în martie 2006) că prevederile privind educația trebuie reținute
„ în toată planificarea și acțiunea în domeniul educației interculturale, care are ambiția de a
facilita înțelegerea reciprocă, contactele și interacțiunea între diferitele grupuri care trăiesc într-o
societate.”

30
Consiliul Europei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului și ECRI.22În 2007,
miniștrii europeni ai educației au subliniat importanța măsurilor de
îmbunătățire a înțelegerii dintre comunitățile culturale și/sau religioase prin
educația școlară, pe baza principiilor comune de etică și cetățenie
democratică; indiferent de sistemul de învățământ religios care predomină,
școlarizarea ar trebui să țină cont de diversitatea religioasă și de convingeri.
23

4.3.3 Învățământ superior și cercetare

Instituțiile de învățământ superior joacă un rol important în promovarea

dialogului intercultural, prin programele lor de educație, ca actori în societatea
mai largă și ca locuri în care dialogul intercultural este pus în practică. După cum
sugerează Comitetul Director pentru Învățământul Superior și Cercetare,
universitatea este definită în mod ideal tocmai prin universalitatea sa -
angajamentul său față de deschidere și deschidere către lume, bazată pe valorile
iluminării. Universitatea are astfel un mare potențial de a genera „intelectuali
interculturali” care pot juca un rol activ în sfera publică.

Acest lucru trebuie să fie sprijinit de cercetări academice privind învățarea interculturală,
pentru a aborda aspectele „învățării să trăim împreună” și diversitatea culturală în toate
activitățile de predare.

4.3.4 Învățare non-formală și informală

Învățarea non-formală în afara școlilor și universităților, în special în

activitatea de tineret și toate formele de servicii voluntare și civice, joacă un
rol la fel de important. Consiliul Europei a încurajat statele membre să
promoveze educația non-formală și să încurajeze angajamentul și
contribuția tinerilor la valorile care stau la baza dialogului intercultural.

Organizațiile de tineret și sport, împreună cu comunitățile religioase, sunt

deosebit de bine plasate pentru a promova dialogul intercultural într-un
context de educație non-formală. Grupurile de tineri și centrele comunitare,
alături de familie, școală și locul de muncă, pot fi piloni ai coeziunii sociale.
Prin varietatea mare a programelor lor, prin natura deschisă și voluntară a
activităților lor și prin angajamentul membrilor lor, aceste organizații au
adesea mai mult succes decât altele în implicarea activă a persoanelor dintr-
un mediu minoritar și oferirea oportunităților de dialog. Societatea civilă
activă și organizațiile neguvernamentale sunt un element indispensabil

Recomandarea 1720 a Adunării Parlamentare privind educația și religia (2005);Kjeldsen, Busk Madsen și
22

Pedersen împotriva Danemarcei, 5095/71; 5920/72; 5926/72, 7 decembrie 1976, § 53; Folgerø și alții
împotriva Norvegiei[GC], nr. 15472/02, 29 iunie 2007, § 84; Recomandarea ECRI de politică generală nr.
10 privind combaterea rasismului și a discriminării rasiale în și prin învățământul școlar, 2006, § II.2.b.

23Declarația finală a celei de-a 22-a sesiuni a Conferinței permanente a miniștrilor europeni ai educației,
Istanbul, Turcia, 4-5 mai 2007 („Construirea unei Europe mai umane și mai incluzive: rolul politicilor
educaționale”).

31
a democrației pluraliste, promovând participarea activă la treburile publice și
cetățenia democratică responsabilă bazată pe drepturile omului și egalitatea
între femei și bărbați. Prin urmare, organizațiile de migranți ar putea fi abilitate
și finanțate pentru a dezvolta servicii de voluntariat pentru persoanele dintr-un
mediu minoritar, în special pentru tineri, pentru a le îmbunătăți șansele pe piața
muncii, precum și în societate.

Învățarea informală este promovată și prin mass-media și noile servicii de

comunicare, care oferă ample oportunități de contact cu alte practici
culturale.

4.3.5 Rolul educatorilor

Educatorii de la toate nivelurile joacă un rol esențial în promovarea

dialogului intercultural și în pregătirea generațiilor viitoare pentru dialog.
Prin angajamentul lor și prin exersarea cu elevii și studenții lor ceea ce
predau, educatorii servesc drept modele importante.

Curricula de formare a profesorilor trebuie să predea strategii educaționale și

metode de lucru pentru a pregăti profesorii să gestioneze noile situații care decurg
din diversitate, discriminare, rasism, xenofobie, sexism și marginalizare și pentru a
rezolva conflictele în mod pașnic, precum și pentru a promova o abordare globală a
vieții instituționale. pe baza democrației și a drepturilor omului și a crea o comunitate
de elevi, ținând cont de presupunerile individuale nespuse, de atmosfera școlară și de
aspectele informale ale educației.

Instituțiile de formare a cadrelor didactice trebuie, de asemenea, să dezvolte

instrumente de asigurare a calității inspirate de educația pentru cetățenia
democratică, ținând seama de dimensiunea interculturală, și să dezvolte indicatori și
instrumente de autoevaluare și dezvoltare auto-concentrată pentru instituțiile de
învățământ. Ei trebuie să consolideze educația interculturală și gestionarea
diversității în cadrul formării continue.

Scopul Centrului european de resurse pentru educația pentru cetățenia

democratică și educația interculturală din Oslo este de a promova înțelegerea și
creșterea cunoașterii reciproce pentru a construi încrederea și a preveni
conflictele prin formarea profesorilor, în cooperare cu Consiliul Europei.

4.3.6 Mediul familial

Părinții și mediul familial mai larg joacă un rol important în pregătirea tinerilor
pentru a trăi într-o societate diversă cultural. Ca modele pentru copiii lor, ei
trebuie să fie pe deplin implicați în schimbarea mentalităților și a percepțiilor.
Programele de educație pentru adulți și familie care abordează problema
diversității culturale pot ajuta familia în îndeplinirea acestui rol.

4.4 Spații pentru dialog intercultural

32
Este esențial să generăm spații de dialog care să fie deschise tuturor. O
guvernare interculturală de succes, la orice nivel, este în mare măsură o
chestiune de cultivare a unor astfel de spații: spații fizice precum străzi, piețe și
magazine, case, grădinițe, școli și universități, centre culturale și sociale, cluburi
de tineret, biserici, sinagogi și moschei, întâlniri ale companiilor. camere și locuri
de muncă, muzee, biblioteci și alte facilități de agrement sau spații virtuale
precum mass-media.

Planificarea urbană este un exemplu evident: spațiul urban poate fi organizat într-o
manieră „unică” sau în moduri mai „deschise”. Primele includ suburbia convențională,
complexul de locuințe, zona industrială, parcarea sau șoseaua de centură. Acestea
din urmă îmbrățișează piața aglomerată, parcul, strada plină de viață, cafeneaua
pavaj sau piața. Dacă zonele cu o singură minte favorizează o existență atomizată,
locurile cu mintea deschisă pot reuni diverse secțiuni ale societății și pot genera un
sentiment de toleranță. Este extrem de important ca populațiile migrante să nu se
găsească, așa cum de multe ori, concentrate pe blocuri de locuințe fără suflet și
stigmatizate, excluse și înstrăinate de viața orașului.

Activitățile culturale pot oferi cunoaștere a diverselor expresii culturale și

contribuie astfel la toleranță, înțelegere reciprocă și respect. Creativitatea
culturală oferă un potențial semnificativ pentru creșterea respectului pentru
alteritate. Artele sunt, de asemenea, un loc de joacă al contradicției și al
confruntării simbolice, permițând exprimarea individuală, autoreflecția critică și
medierea. Astfel, ei trec în mod natural granițele și se conectează și vorbesc
direct cu emoțiile oamenilor. Cetățenii creativi, angajați în activitate culturală,
produc noi spații și potențial de dialog.

Muzeele și siturile de patrimoniu au potențialul de a provoca, în numele

umanității comune, narațiuni selective care reflectă dominația istorică a
membrilor uneia sau altei comunități etnice sau naționale și de a oferi
spațiu pentru recunoașterea reciprocă de către indivizi din medii diverse.
Explorarea moștenirii culturale a Europei poate oferi fundalul cetățeniei
europene plurale cerute în vremurile contemporane. Traseele istorice
transfrontaliere și continentale ale Europei, astăzi redescoperite cu ajutorul
Consiliului Europei ca rețea de „trasee culturale”, au influențat istoria
relațiilor culturale și au susținut timp de secole schimburile interculturale;
ele oferă acces la moștenirea multiculturală a Europei și ilustrează
capacitatea de a trăi împreună pașnic în diversitate.

Grădinițele, școlile, cluburile de tineret și activitățile pentru tineret în general sunt locuri
cheie pentru învățarea și dialogul intercultural. Pentru ca acest lucru să fie adevărat,
copiilor și tinerilor ar trebui să li se ofere oportunitatea de a se întâlni și de a se angaja cu
colegii lor din medii diverse, în scopul de a comunica și de a dezvolta activități comune. Cu
cât aceste site-uri sunt mai integrate, cu atât sunt mai eficiente în ceea ce privește
învățarea interculturală.

Mass-media prezintă spații critice pentru dialogul indirect. Ei exprimă

diversitatea culturală a societății, pun culturile în context și pot oferi
platforme pentru diverse perspective cu care cititorii, telespectatorii sau

33
ascultătorii nu pot intra în contact zi de zi. Pentru a face acest lucru, ei ar trebui
să se asigure că propriile forțe de muncă sunt diverse și instruite să se implice în
diversitate. Noile servicii de comunicare permit membrilor unor audiențe media,
altfel pasive, să participe la dialogul intercultural mediat, în special prin
intermediul site-urilor de rețele sociale, forumurilor bazate pe web și
colaborărilor „wiki”.

Mass-media globală oferă o gamă uluitoare de modele de identitate. Confruntat

cu o asemenea complexitate, aplicând „celălalt” un stereotip simplificator
– asupra căruia pot fi proiectate toate relele lumii – poate fi insidios de seducător.
Gestionarea democratică a diversității este o muncă delicată: nu ar trebui să pună cu
mâna grea dialogul într-o cămașă de forță și ar trebui să împiedice utilizarea acestuia
pentru a incita la ură sau la intoleranță.

Sportul este o arenă potențială importantă pentru dialogul intercultural, care îl

conectează direct cu viața de zi cu zi. Fotbalul în special, ca joc global, a făcut
obiectul multor inițiative antirasiste în ultimii ani, susținute în context european
de UEFA, care a identificat un plan în 10 puncte și a emis ghiduri asociate
cluburilor. A juca împreună în conformitate cu reguli imparțiale și universale și o
noțiune de guvernare a fair-play-ului poate încadra o experiență interculturală.

Locul de muncă nu trebuie ignorat ca un loc de dialog intercultural. Diversitatea

este un factor de inovare, așa cum o demonstrează centrele economiei bazate
pe cunoaștere. Diverse forțe de muncă pot genera noi abordări prin munca în
echipă și participarea angajaților. Sa constatat că toleranța este un factor
semnificativ în atragerea talentului pentru dezvoltarea tehnologiei care este
cheia succesului competitiv. Mulți membri ai grupurilor minoritare, totuși, sunt
concentrați în locuri de muncă prost plătite și nesigure. Sindicatele pot juca aici
un rol esențial, nu numai în îmbunătățirea condițiilor, ci și în oferirea de locuri
de solidaritate interculturală care pot contracara efectele dăunătoare ale
segmentării pieței muncii, pe care organizațiile rasiste le pot exploata.

Viața de zi cu zi a serviciilor publice, a organizațiilor neguvernamentale și a

comunităților religioase oferă multe ocazii de dialog intercultural, spre
deosebire de simple întâlniri. Serviciile de sănătate, tineret și educație
implică membrii comunităților minoritare în fiecare zi. Personalul lor trebuie
să fie competent, în ceea ce privește accesul la interpretare acolo unde este
necesar, și instruit astfel încât astfel de întâlniri să devină angajamente
productive. În sănătate, de exemplu, maternitatea și sănătatea mintală pot
fi deosebit de sensibile. Recrutarea de membri ai grupurilor minoritare din
diferite medii etnice, religioase, culturale și lingvistice în serviciile publice se
poate adăuga la gama de competențe interculturale care pot ajuta la
tratarea cu diverși utilizatori ai serviciilor, pe o bază de reciprocitate și
demnitate.

4.5 Dialogul intercultural în relațiile internaționale

34
Angajamentul Europei față de multilateralismul bazat pe dreptul internațional și
promovarea drepturilor omului, a democrației și a statului de drept ar trebui să
inspire dialogul intercultural la scară internațională. Aplicarea acestor principii la
dialogul intercultural în sfera internațională este o sarcină importantă în
facilitarea înțelegerii reciproce. Consensul european asupra acestei sarcini a fost
consolidat de concluziile la care s-a ajuns la cel de-al treilea Summit al Consiliului
Europei (Varșovia 2005) și elaborate în documente ulterioare.

Situația geopolitică actuală este uneori descrisă ca fiind una a civilizațiilor

care se exclud reciproc, care luptă pentru avantaje economice și politice
relative pe prețul celuilalt. Conceptul de dialog intercultural poate ajuta la
depășirea juxtapozițiilor și stereotipurilor sterile care pot decurge dintr-o
astfel de viziune asupra lumii, deoarece subliniază că într-un mediu global,
marcat de migrație, interdependență în creștere și acces facil la mass-media
internaționale și la noile servicii de comunicare precum internetul,
identitățile culturale sunt din ce în ce mai complexe, se suprapun și conțin
elemente din multe surse diferite. Îmbunătarea relațiilor internaționale cu
spiritul dialogului intercultural răspunde productiv acestei noi condiții.
Dialogul intercultural poate contribui astfel la prevenirea conflictelor și la
soluționarea conflictelor,

Consiliul Europei rămâne deschis cooperării cu regiunile învecinate ale Europei și cu restul lumii. Organizația, care se angajează ferm să asigure coordonarea și

complementaritatea acțiunii sale cu cea a altor instituții internaționale, în special la nivel european, are sarcina de a contribui la dialogul intercultural la nivel internațional.

În acțiunea internațională, în special pe scena europeană, este un contributor important la dialogul intercultural. „Valoarea sa adăugată”, pe care o pune la dispoziția altor

instituții internaționale, a statelor membre, a societății civile și a tuturor celorlalte părți interesate, constă în primul rând în expertiza sa bogată în ceea ce privește

standardele și mecanismele de monitorizare în domeniul drepturilor omului, democrației și guvernului. lege. Consiliul Europei poate contribui, de asemenea, cu expertiza

sa cu privire la provocările pe care le ridică diversitatea culturală în sfera socială, educațională, de sănătate și culturală. Organizația se adresează, în mod continuu și într-

un mod structurat, la grupuri cheie de părți interesate, cum ar fi membrii parlamentelor naționale, autoritățile locale și regionale și organizațiile societății civile din cele 47

de state membre. În cele din urmă, poate contribui prin intermediul unor instituții precum Centrul European pentru Interdependență și Solidaritate Globală (Centrul Nord-

Sud, Lisabona), Centrul European pentru Limbi Moderne (Graz), cele două Centre Europene de Tineret (Strasbourg și Budapesta), precum și prin cooperare cu Centrul

European de Resurse pentru Educație pentru Cetățenie Democratică și Educație Interculturală (Oslo) și Centrul Cultural European din Delphi. sferele educaționale, sanitare

și culturale. Organizația se adresează, în mod continuu și într-un mod structurat, la grupuri cheie de părți interesate, cum ar fi membrii parlamentelor naționale,

autoritățile locale și regionale și organizațiile societății civile din cele 47 de state membre. În cele din urmă, poate contribui prin intermediul unor instituții precum Centrul

European pentru Interdependență și Solidaritate Globală (Centrul Nord-Sud, Lisabona), Centrul European pentru Limbi Moderne (Graz), cele două Centre Europene de

Tineret (Strasbourg și Budapesta), precum și prin cooperare cu Centrul European de Resurse pentru Educație pentru Cetățenie Democratică și Educație Interculturală

(Oslo) și Centrul Cultural European din Delphi. sferele educaționale, sanitare și culturale. Organizația se adresează, în mod continuu și într-un mod structurat, la grupuri

cheie de părți interesate, cum ar fi membrii parlamentelor naționale, autoritățile locale și regionale și organizațiile societății civile din cele 47 de state membre. În cele din

urmă, poate contribui prin intermediul unor instituții precum Centrul European pentru Interdependență și Solidaritate Globală (Centrul Nord-Sud, Lisabona), Centrul

European pentru Limbi Moderne (Graz), cele două Centre Europene de Tineret (Strasbourg și Budapesta), precum și prin cooperare cu Centrul European de Resurse

pentru Educație pentru Cetățenie Democratică și Educație Interculturală (Oslo) și Centrul Cultural European din Delphi. către grupuri cheie de părți interesate, cum ar fi

membrii parlamentelor naționale, autoritățile locale și regionale și organizațiile societății civile din cele 47 de state membre. În cele din urmă, poate contribui prin

intermediul unor instituții precum Centrul European pentru Interdependență și Solidaritate Globală (Centrul Nord-Sud, Lisabona), Centrul European pentru Limbi Moderne

(Graz), cele două Centre Europene de Tineret (Strasbourg și Budapesta), precum și prin cooperare cu Centrul European de Resurse pentru Educație pentru Cetățenie Democratică și Educație Interculturală (Oslo) și Centrul Cultural European din Delphi. către grupuri cheie de părți intere

Consiliul Europei recunoaște importanța inițiativelor luate de alți actori

internaționali și apreciază parteneriatele sale cu instituții, precum Uniunea
Europeană, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) și
Unesco, precum și Liga Arabă pentru Educație. , Organizația Culturală și
Științifică (Alecso) și Anna
35
Fundația Euro-Mediteraneană Lindh pentru Dialogul între Culturi. Consiliul
Europei contribuie la „Alianța Civilizațiilor” lansată de Secretarul General al
Națiunilor Unite și sponsorizată de Spania și Turcia și are în vedere
încheierea unui Memorandum de Înțelegere cu „Alianța” pentru a-și
consolida relațiile de cooperare.24De asemenea, explorează modalități de
promovare a dialogului intercultural în cadrul Consiliului Europeiacquisîn
domeniile drepturilor omului, democrației și statului de drept în schimburi
cu alți actori precum Organizația Islamică pentru Educație, Știință și Cultură
(Isesco) și Centrul de Cercetare pentru Istoria, Arta și Cultura Islamică
(IRCICA).

O organizație precum Consiliul Europei poate folosi, de asemenea, afinitățile și

schemele de cooperare pe care unele dintre statele sale membre le au cu
anumite părți ale globului. Legăturile transfrontaliere, susținute în mod
tradițional de Consiliul Europei, au o dimensiune interculturală importantă.

organizat
Pe plan internațional non-statale actori ca neguvernamentale
organizațiile, fundațiile sau comunitățile religioase joacă un rol cheie în
dialogul intercultural transnațional – într-adevăr, ele pot fi inovatoare în
domeniu. Astfel de organizații lucrează de mult timp cu provocările
diversității culturale în propriile lor rânduri. Ele creează conexiuni de rețea
între comunități pe care aranjamentele interguvernamentale nu le pot
asigura atât de ușor.

Un rol apare aici și pentru indivizi. Cei care sunt obișnuiți să trăiască și să
lucreze într-un context intercultural, în special cei din medii migrante, pot
face conexiuni multiple peste granițele statului. Ele pot acționa ca vectori de
dezvoltare, stimulând inovația și fertilizarea încrucișată a ideilor. Ele
întruchipează în mod grafic complexitatea și caracterul contextual al
identității și pot fi pionierii dialogului intercultural.

24La 15 ianuarie 2008, Secretarul General al Consiliului Europei și Înaltul Reprezentant al

Națiunilor Unite pentru Alianța Civilizațiilor au semnat o Scrisoare de intenție referitoare la
viitoarea cooperare și la dezvoltarea unui Memorandum de Înțelegere.

36
5. Recomandări și orientări politice pentru acțiuni viitoare:
responsabilitatea comună a actorilor principali

Consolidarea dialogului intercultural pentru a promova valorile noastre comune

de respectare a drepturilor omului, democrației și statul de drept și, astfel,
promovarea unei mai mari unități europene, este responsabilitatea comună a
tuturor părților interesate. Implicarea activă a tuturor în cele cinci domenii de
politică identificate în capitolul precedent va permite tuturor să beneficieze de
bogata noastră moștenire culturală și de mediul actual. Pe baza concepției sale
despre diversitatea culturală și dialogul intercultural, bazat și pe experiența sa
îndelungată, Consiliul Europei poate formula următoarele recomandări și
orientări generale și poate dezvolta orientări politice pentru acțiunile sale
viitoare.

5.1 Guvernarea democratică a diversităţii culturale

Pentru ca diversitatea culturală să prospere, guvernarea sa democratică trebuie

dezvoltată la fiecare nivel. În acest context, pot fi propuse o serie de orientări
generale, adresate în primul rând factorilor de decizie naționali și altor autorități
publice.

Dialogul intercultural are nevoie de un cadru instituțional și juridic neutru

la nivel național și local, care să garanteze standardele privind drepturile
omului ale Consiliului Europei și bazat pe principiile democrației și statului
de drept.În special, ar trebui să existe o legislație și politici clare împotriva
discriminării bazate pe orice motiv, cum ar fi sex, rasă, culoare, limbă, religie,
opinie politică sau de altă natură, origine națională sau socială, asociere cu o
minoritate națională, proprietate, naștere sau orice alt statut. , precum,printre
altele, orientare sexuală în conformitate cu jurisprudența Curții25, sau vârsta sau
handicapul fizic sau psihic în conformitate cu raportul explicativ al Protocolului
nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.26ECRI a oferit îndrumări cu
privire la legislația națională pentru combaterea rasismului și a discriminării
rasiale.27Relațiile dintre religie și stat ar trebui să fie organizate astfel încât să se
asigure că fiecare are drepturi și responsabilități egale, indiferent de gândirea,
conștiința sau religia sa, astfel încât, în practică, libertatea de conștiință și de
religie să fie pe deplin respectată.

Ar trebui asigurată o coerență interioară între diferitele politici care

promovează sau riscă să obstrucționeze dialogul intercultural.O modalitate de a
realiza acest lucru este adoptarea unei abordări „unite” care depășește limitele
departamentale convenționale sub forma unui comitet interdepartamental, a unui
minister special al integrării sau a unei unități în biroul primului-ministru. Elaborarea
și implementarea unui „Plan național de acțiune”, bazat pe

25A se vedea în special hotărârileSmith și Grady împotriva Regatului Unit–29/09/1999 §90 ;SL împotriva
Austriei–09/01/2003 §37;Karner împotriva Austriei–24/07/2003 §37.
26Vezi Raportul explicativ la Protocolul nr. 12 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, §20

Recomandarea de politică generală nr. 7 a ECRI privind legislația națională de combatere a rasismului și a
27

discriminării rasiale, 2002

37
standardele internaționale privind drepturile omului, inclusiv cele ale
Consiliului Europei și care reflectă recomandările acestei Cărți albe, pot
contribui efectiv la viziunea unei societăți integrate care să salveze
diversitatea membrilor săi și să stabilească obiective care pot fi transpuse în
programe și care sunt deschise. la monitorizarea publică. Consiliul Europei
este pregătit să asiste la elaborarea unor astfel de planuri naționale de
acțiune și la evaluarea implementării acestora. Conducerea politică la cel
mai înalt nivel este esențială pentru succes. Societatea civilă, inclusiv
asociațiile minorităților și ale migranților, pot juca un rol important. Pentru
a promova integrarea, ar putea fi constituite organisme consultative care să
implice reprezentanți ai diferiților parteneri în cauză.

Consiliul Europei ar putea comanda o inițiativă ulterioară care ar putea implica

atât cercetări, cât și conferințe, pentru a explora conceptul mai larg al unei
abordări interculturale a gestionării diversității culturale a cărei dialog
intercultural este o componentă semnificativă. În special, această lucrare ar
putea explora legăturile/sinergia dintre o abordare interculturală a gestionării
diversității și politica de integrare. Aceasta ar putea fi urmată de o serie de
acțiuni în întreaga zonă a Consiliului Europei pentru a promova conceptul de
abordare interculturală a gestionării diversității culturale, inclusiv integrarea.

Autoritățile publice ar trebui să fie sensibile la așteptările unei

populații diverse din punct de vedere cultural și să se asigure că
furnizarea de servicii publice respectă revendicările legitime și să fie
capabile să răspundă dorințelor tuturor grupurilor din societate.
Această cerință, care decurge din principiile nediscriminării și egalității, este
deosebit de importantă în poliție, sănătate, tineret, educație, cultură și
patrimoniu, locuințe, sprijin social, acces la justiție și piața muncii.
Implicarea reprezentanților persoanelor aparținând grupurilor minoritare și
dezavantajate în elaborarea politicilor de prestare a serviciilor și pregătirea
deciziilor privind alocarea resurselor, precum și recrutarea persoanelor din
aceste grupuri către forța de muncă din serviciu sunt pași importanți.

Dezbaterea publică trebuie să fie marcată de respectul pentru diversitatea

culturală. Manifestări publice de rasism, xenofobie sau orice altă formă de
intoleranță28trebuie respinse și condamnate, în conformitate cu prevederile
relevante ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, indiferent dacă provin
de la deținători de funcții publice sau din societatea civilă. Fiecare formă de

28Al treilea Summit al Consiliului Europei din 2005 a condamnat ferm „toate formele de
intoleranță și discriminare, în special cele bazate pe sex, rasă și religie, inclusiv antisemitismul și
islamofobia”. De asemenea, Comitetul Miniștrilor a recunoscut frecvent că romii/țiganii și călătorii
se confruntă cu o discriminare pe scară largă în toate domeniile vieții. În plus, ECRI a recomandat
ca legea să sancționeze „negarea publică, banalizarea, justificarea sau tolerarea, cu un scop
rasist, a crimelor de genocid, crime împotriva umanității sau crime de război” atunci când sunt
comise intenționat (Recomandarea de politică generală nr. 7 privind legislația națională). pentru
combaterea rasismului și a discriminării rasiale, 2002).

38
Trebuie exclusă stigmatizarea persoanelor aparținând grupurilor minoritare
și dezavantajate în discursul public. Mass-media poate aduce o contribuție
pozitivă la lupta împotriva intoleranței, în special atunci când promovează o
cultură a înțelegerii între membrii diferitelor comunități etnice, culturale,
lingvistice și religioase. Profesioniștii media ar trebui să reflecteze asupra
problemei intoleranței în mediul din ce în ce mai multicultural și multietnic
al statelor membre și asupra măsurilor pe care le-ar putea lua pentru a
promova toleranța, înțelegerea reciprocă și respectul.

Statele ar trebui să aibă o legislație solidă pentru a scoate în afara legii „discursul instigator
la ură” și expresiile rasiste, xenofobe, homofobe, antisemite, islamofobe și antițigane sau
alte expresii, atunci când acest lucru incită la ură sau la violență. Membrii sistemului de
justiție penală ar trebui să fie bine pregătiți pentru a implementa și susține o astfel de
legislație. Ar trebui să existe, de asemenea, organisme naționale independente de luptă
împotriva discriminării sau structuri similare, pentru a verifica eficacitatea unei astfel de
legislații, a desfășura formarea relevantă și a sprijini victimele exprimării rasiste.

O responsabilitate deosebită cade pe umerii liderilor politici. Pozițiile lor

influențează opiniile publice cu privire la problemele interculturale, potenţial
temperând sau exacerbând tensiunile. ECRI a abordat aceste pericole și
transpunerea lor în practică și a formulat o serie de măsuri practice care pot fi
luate pentru a contracara utilizarea discursului politic rasist, antisemit și
xenofob.29Liderii municipali pot face multe prin exercitarea conducerii civice
pentru a asigura pacea intercomunală. ECRI recomandă, de asemenea, să li se
refuze finanțarea publică partidelor politice care promovează rasismul, în special
prin „discursul instigator la ură”.

Autoritățile publice sunt încurajate să întreprindă, acolo unde este necesar,

acțiuni pozitive adecvate în sprijinul accesului persoanelor aparținând unor
grupuri dezavantajate sau subreprezentate la funcții de responsabilitate
din viața profesională, asociații, politică și autorități locale și regionale,
ținând seama de competențele profesionale cerute. .Principiul potrivit căruia,
în anumite circumstanțe, ar putea fi necesare măsuri adecvate pentru
promovarea egalității depline și efective între persoanele aparținând
minorităților naționale și cele aparținând majorității, ar trebui să fie recunoscut
de toate statele membre, cu condiția explicită că astfel de măsuri nu ar trebui să
fie considerată discriminare. Condițiile specifice ale persoanelor aparținând
minorităților naționale ar trebui să fie luate în considerare în mod corespunzător
atunci când sunt luate astfel de măsuri.30

***

29„Declarația privind utilizarea elementelor rasiste, antisemite și xenofobe în discursul politic

(martie 2005)”
30Articolul 4 §§ 2 și 3 din Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale

39
Consiliul Europei va acţiona
pentru a disemina Facilitarea accesului la jurisprudența Curții
standardele sale juridiceși Europene a Drepturilor Omului privind
linii directoare în nou, dialogul intercultural
forme atractive pentru Consiliul Europei va publica o analiză
grupuri țintă, cum ar fi aprofundată a hotărârilor și deciziilor Curții
autoritățile publice și factorii Europene a Drepturilor Omului referitoare la
de decizie, liderii articolele Convenției care tratează probleme
organizațiilor societății civile legate de dialogul intercultural.
și mass-media și tinerii
generaţie. Aceasta va include materiale cu difuzare largă despre respectarea drepturilor
omului într-o societate diversă din punct de vedere cultural, precum și manuale despre
„discursul instigator la ură” și despre purtarea simbolurilor religioase în spațiile publice,
oferind îndrumări în lumina Convenției europene a omului. Drepturi.

Comitetul Director pentru Drepturile Omului va urmări o serie de probleme referitoare la

respectarea drepturilor omului într-o societate diversă cultural; ceea ce poate duce la
adoptarea unui text de politică a Consiliului Europei. De asemenea, va urmări evoluțiile din
domeniul drepturilor culturale.

În general, trebuie să existe mai mult dialog despre dialogul intercultural, pentru ca
rolurile Consiliului Europei evidențiate în acest document să fie îndeplinite în mod
corespunzător. Programul de activități al Consiliului Europei oferă numeroase
posibilități pentru un dialog susținut și intensificat. Exemple au fost date de
conferințe ministeriale, dezbateri parlamentare, seminarii de formare cu organizații
de tineret și colocvii de experți, cum ar fi precedentele „Foruri interculturale”
organizate de Consiliul Europei.31, care au oferit perspective importante – multe
dintre ele contribuind la această Carte albă. Se vor căuta modalități de organizare a
unor forumuri interculturale suplimentare în viitor.

Un alt exemplu este

Consiliul Europei ca forum regulat pentru conferința planificată cu
dialogul intercultural guvern experți și
Prin programul său de activități, Consiliul părțile interesate din civil
Europei continuă să contribuie cu expertiza sa societate, astfel de la fel de

în domeniile drepturilor omului, democrației și jurnaliştii și membrii

statului de drept la dezbaterea dintre statele de religioasecomunitățile.
membre, societatea civilă și alte părți Scopul său este de a
interesate asupra dialogului intercultural, dezvălui unele dintre
pregătind astfel acțiuni la nivel internațional, drepturile omului dificile
probleme

nivel national si local. crescut în societăți

cultural diverse, în special
în ceea ce priveşte libertatea de exprimare şi de religie.

31Saraievo în 2003, Troina în 2004 și București în 2006

40
A nou anti-
Discriminare
Campanie, bazată pe A la nivel european campanie împotriva
campaniile de tineret discriminare
„Toți diferiți – Toți egali”. Consiliul Europei, împreună cu profesioniștii
dar vizează publicul larg, mass-media și instituțiile de formare în
se adresează tuturor jurnalism, lansează în 2008 o campanie
forme de discriminare împotriva discriminării, punând în evidență
și rasism în special rolul mass-media în Europa multiculturală.
antisemitism,
Islamofobie și antițiganism.

În domeniul politicilor culturale, Consiliul Europei își va dezvolta sistemele

de schimb de informații privind politicile și standardele culturale și
documentarea exemplelor de bune practici, pentru a încuraja politicile
culturale care să faciliteze accesul și să încurajeze participarea tuturor.
„Compendiul politicilor culturale” va continua să fie actualizat și dezvoltat.32
Consiliul Europei va coopera cu alte instituții europene și internaționale în
culegerea și analizarea datelor și în punerea la dispoziție a informațiilor
despre dialogul intercultural în statele membre.

5.2 Cetățenie și participare democratică

Autoritățile publice și toate forțele sociale sunt încurajate să dezvolte

cadrul necesar de dialog prin inițiative educaționale și aranjamente
practice care implică majorități și minorități.Democrația depinde de
implicarea activă a individului în treburile publice. Excluderea cuiva din viața
comunității nu poate fi justificată și ar constitui într-adevăr un obstacol
serios în calea dialogului intercultural.

Forme durabile de dialog – de ex. organele consultative care reprezintă

rezidenții străinivizaviautoritățile publice și „comitetele de integrare locală”,
așa cum sunt susținute de Congresul Autorităților Locale și Regionale33–
poate aduce contribuții semnificative.

Nicio restricție nejustificată nu trebuie să fie impusă exercitării drepturilor omului, inclusiv
de către non-cetățeni.Având în vedere caracterul universal al drepturilor omului, dintre care
drepturile minorităților –printre alteledrepturile culturale, lingvistice și participative
– fac parte integrantă, este de maximă importanță să se asigure deplina exercitare a
drepturilor omului de către toată lumea. Această considerație a fost subliniată în mod
deosebit de Comisia de la Veneția.34

32„Compendiul” are intrări specifice în cadrul politicii privind diversitatea culturală și al dialogului
intercultural și, mai larg, oferă o resursă la nivel european pentru evaluarea comparativă și inovare din
partea actorilor guvernamentali și neguvernamentali deopotrivă. www.culturalpolicies.net
33Congresul Autorităților Locale și Regionale,Organisme Consultative Locale pentru Rezidenții Străini:

Manual(Strasbourg: CPLRE, 2003)

34Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția), Raport privind non-cetățenii

și drepturile minorităților, CDL-AD(2007)001, ad §144

41
Autoritățile publice ar trebui să încurajeze participarea activă la viața
publică la nivel local a tuturor celor rezidenți legal în jurisdicția lor, inclusiv,
eventual, dreptul de a vota la alegerile locale și regionale pe baza
principiilor prevăzute de Convenția privind participarea străinilor la viața
publică. la nivel local.În măsura în care cetățenia democratică este limitată de
statutul de cetățean național, autoritățile publice ar trebui să stabilească
modalități de dobândire a cetățeniei legale care să fie în conformitate cu
principiile consacrate în Convenția europeană privind naționalitatea.

Autoritățile publice ar trebui să sprijine în mod eficient activitatea

organizațiilor societății civile care promovează participarea și cetățenia
democratică, în special cele care reprezintă sau lucrează cu tinerii și cu
persoane aparținând minorităților, inclusiv migranții.Cetățenia și
participarea democratică sunt exercitate frecvent prin intermediul organizațiilor
societății civile. Aceștia ar trebui să poată juca rolul lor deosebit de important în
societățile diverse din punct de vedere cultural, fie ca furnizori de servicii care
răspund nevoilor persoanelor aparținând unui anumit grup, ca susținători ai
diversității și ai drepturilor persoanelor aparținând minorităților, fie ca vehicule
de socializare. integrare și coeziune. În arena dialogului intercultural,
reprezentanții unor grupuri minoritare specifice și ai asociațiilor interculturale
sunt interlocutori critici.

Elaborarea unui plan național de integrare, elaborarea și livrarea proiectelor

și programelor și evaluarea ulterioară a acestora sunt sarcini în care astfel
de asociații ar trebui să fie implicate activ. Participarea persoanelor din
medii minoritare la activitățile organizațiilor societății civile ar trebui
încurajată în mod sistematic.

Administrația locală este încurajată în mod ferm să dezvolte inițiative

pentru a consolida implicarea civică și o cultură a participării democratice.
O bună practică aici este un consiliu municipal de integrare sau „străini”, care
oferă un mecanism pentru ca persoanele aparținând minorităților și migranților
să se angajeze cu conducerea politică locală. Congresul Autorităților Locale și
Regionale a oferit îndrumări detaliate în acest sens.

***

Consiliul Europei este

angajat la Promovarea „orașelor interculturale”
întărirea Consiliul Europei va lansa în 2008 un program
democratic cetățenie care să ajute orașele să exceleze ca spații de
și participarea prin multe dialog intercultural, prin evaluarea inter pares
dintre programele sale, și schimbul de bune practici privind
printre lor guvernanța, mass-media, medierea și politica
„Intercultural Orașe”, a culturală.
consolidarea capacităților și
program de teren de dezvoltare a politicilor. Orașele participante vor lucra
la strategii interculturale pentru gestionarea diversității ca resursă. The

42
programul va fi dezvoltat în cooperare cu o serie de parteneri
interguvernamentali și neguvernamentali.

Diversitatea culturală în zonele urbane va fi o altă temă prioritară. Orașele de

succes ale viitorului vor fi interculturale. Ei vor fi capabili să gestioneze și să
exploreze potențialul diversității lor culturale, să stimuleze creativitatea și
inovația și astfel să genereze prosperitate economică, coeziune comunitară și o
calitate mai bună a vieții.

5.3 Învățarea și predarea competențelor interculturale

Învățarea și predarea competenței interculturale sunt esențiale pentru

cultura democratică și coeziunea socială.Oferirea unei educații de calitate
pentru toți, orientată spre incluziune, promovează implicarea activă și
angajamentul civic și previne dezavantajele educaționale. Această abordare
politică poate fi tradusă într-o serie de recomandări și orientări de bază,
adresate autorităților publice și instituțiilor de educație formală, dar și societății
civile – inclusiv organizațiilor minorităților și de tineret – precum și mass-media,
partenerilor sociali și culturali și comunităților religioase. angajat în educație
non-formală sau informală.

Autoritățile publice, organizațiile societății civile și alți furnizori de educație ar trebui

să facă din dezvoltarea dialogului intercultural și a educației incluzive un element
important la toate nivelurile.Competențele interculturale ar trebui să facă parte
din educația pentru cetățenie și drepturile omului. Autoritățile publice
competente și instituțiile de învățământ ar trebui să utilizeze pe deplin
descriptorii competențelor-cheie pentru comunicarea interculturală în
proiectarea și implementarea programelor de învățământ și a programelor de
studii la toate nivelurile de învățământ, inclusiv programele de formare a
cadrelor didactice și de educație a adulților.Ar trebui dezvoltate instrumente
complementare pentru a încuraja studenții să-și exercite facultăți critice
independente, inclusiv să reflecte critic asupra propriilor răspunsuri și atitudini față
de experiențele altor culturi. Tuturor elevilor ar trebui să li se ofere posibilitatea de a-
și dezvolta competența plurilingvă. Învățarea și practica interculturală trebuie
introduse în formarea inițială și continuă a profesorilor. Schimburile școlare și
familiale ar trebui să devină o trăsătură regulată a curriculumului secundar.

Educația pentru drepturile omului, învățarea pentru cetățenia activă și dialogul

intercultural pot beneficia foarte mult de o multitudine de materiale de sprijin
existente, inclusiv „Compass” și „Compasito”, două manuale privind educația
pentru drepturile omului pentru tineri și pentru copii furnizate de Consiliul
Europei.

Instituțiile de învățământ și toate celelalte părți interesate implicate în

activități educaționale sunt invitate să se asigure că învățarea și
predarea istoriei urmează recomandările Comitetului de Miniștri cu
privire la predarea istoriei și se concentrează nu numai pe istoria
propriei țări, ci include și învățarea istoriei alte țări

43
și culturile, precum și modul în care alții au privit propria noastră societate
(multiperspectivitate), fiind în același timp atenți la respectarea valorilor
fundamentale ale Consiliului Europei și cuprinzând dimensiunea educației
pentru drepturile omului.35

Cunoașterea trecutului este esențială pentru a înțelege societatea așa cum este astăzi
și pentru a preveni repetarea evenimentelor tragice ale istoriei. În acest sens,
autoritățile publice competente și instituțiile de învățământ sunt puternic încurajate
să pregătească și să respecte anual „Ziua de Comemorare a Holocaustului și pentru
prevenirea crimelor împotriva umanității”, la o dată aleasă în lumina istoriei fiecărei
țări. Un astfel de eveniment se poate baza pe proiectul Consiliului Europei privind
„Predarea memoriei – Educație pentru prevenirea crimelor împotriva umanității”, care
a fost conceput pentru a ajuta elevii să afle și să înțeleagă evenimentele care au
întunecat istoria europeană și mondială și să recunoască unicitatea Shoah-ului ca
prima încercare deliberată de a extermina un popor la scară globală; pentru a crește
gradul de conștientizare cu privire la toate genocidele și crimele împotriva umanității
care au marcat secolul al XX-lea; de a educa elevii cu privire la modul de prevenire a
crimelor împotriva umanității; și să promoveze înțelegerea, toleranța și prietenia între
națiuni, grupuri etnice și comunități religioase, rămânând în același timp fidel
principiilor fundamentale ale Consiliului Europei.

O apreciere a fondului nostru cultural divers ar trebui să includă

cunoașterea și înțelegerea principalelor religii ale lumii și convingerile
nonreligioase și rolul lor în societate.Un alt scop important este acela de a
insufla tinerilor o apreciere a diversității sociale și culturale a Europei,
cuprinzând comunitățile sale recente de imigranți, precum și pe cei ale căror
rădăcini europene se extind de-a lungul secolelor.

Aprecierea diferitelor expresii ale creativității, inclusiv artefacte, simboluri, texte,

obiecte, îmbrăcăminte și mâncare ar trebui să fie încorporată în învățarea unul
despre celălalt. Muzica, arta și dansul pot fi instrumente puternice pentru
educația interculturală.

Autoritățile publice competente sunt, de asemenea, invitate să ia în considerare

efectele reglementărilor și politicilor – cum ar fi cerințele de viză sau munca și

35Recomandarea (2001)15 a Comitetului de Miniștri către statele membre privind predarea istoriei
în Europa secolului XXI subliniază:printre altele,că „Predarea istoriei nu trebuie să fie un
instrument de manipulare ideologică, de propagandă sau folosit pentru promovarea ideilor
intolerante și ultranaționaliste, xenofobe, rasiste sau antisemite. Cercetarea istorică și istoria, așa
cum sunt predate în școli, nu pot fi în niciun fel, cu nicio intenție, compatibile cu valorile și
statutele fundamentale ale Consiliului Europei dacă permite sau promovează abuzurile de istorie,
și anume prin:
– falsificarea sau crearea de probe false, statistici falsificate, imagini falsificate etc.;
– fixarea asupra unui eveniment pentru a justifica sau ascunde altul;
– denaturarea trecutului în scopuri de propagandă;
– o versiune excesiv de naționalistă a trecutului care poate crea dihotomia „noi” și „ei”;

– abuzul de evidenta istorica;

– negarea faptului istoric;
– omisiunea unui fapt istoric.” (Anexa, Secțiunea 2 privind „folosirea greșită a istoriei”).

44
permise de ședere pentru personalul academic, studenți, artiști și interpreți – pentru
schimburi educaționale și culturale. Reglementările și politicile concepute corespunzător
pot sprijini în mare măsură dialogul intercultural.

***

Consiliul Europei însuși Consiliul Europei își propune să rămână

este puternic instituția de referință în predarea și
comis la cel învățarea competențelor interculturale și va
transmitere de continua să acorde importanță acestor teme
interculturală
competențe prin În cooperare cu competente public
educaţie. La fel de Salutari autorităților, furnizorilor de educație și experților,
educație formală, cel Consiliul Europei își va continua activitatea
Consiliul Europei va inovatoare privind definirea, dezvoltarea,
elabora un cadru de diseminarea și transmiterea competențelor
referință descriind interculturale și va întreprinde inițiative conexe în
competențe pentru domeniul politicilor lingvistice.
interculturală
comunicare și alfabetizare interculturală și va elabora un „Ghid de bune practici” la
toate nivelurile. Organizația va depune eforturi pentru ca promovarea culturii
democratice și a dialogului intercultural să devină o componentă a Spațiului
european al învățământului superior după 2010. Centrul european de resurse pentru
educația pentru cetățenia democratică și educația interculturală, care este înființat la
Oslo, se va concentra puternic pe transmiterea competenţelor interculturale către
educatori.

Consiliul Europei va continua să dezvolte instrumente pentru consolidarea

dialogului intercultural prin abordări ale predării istoriei bazate pe obiectivitate,
analiză critică și multiperspectivitate, respect reciproc și toleranță și valorile
fundamentale ale Consiliului Europei. Acesta va sprijini toate eforturile din sfera
educațională pentru a preveni repetarea sau negarea Holocaustului, a
genocidelor și a altor crime împotriva umanității, a epurării etnice și a
încălcărilor masive ale drepturilor omului și ale valorilor fundamentale cărora
Consiliul Europei se angajează în mod deosebit. Consiliul Europei va continua și
va lua în considerare extinderea proiectului „Predarea memoriei – Educație
pentru prevenirea crimelor împotriva umanității”.

În ceea ce privește politicile lingvistice pentru dialogul intercultural, Consiliul

Europei va oferi asistență și recomandări autorităților competente în revizuirea
politicilor educaționale pentru toate limbile din sistemul educațional. De
asemenea, va produce orientări și instrumente consultative pentru descrierea
standardelor europene comune de competență lingvistică.

45
Alte inițiative vor fi luate în domeniile predării artei și predării faptelor religioase
și condamnare, ca parte a unui program de promovare a educației interculturale
și a dialogului prin dezvoltarea de referințe comune pentru managementul
sălilor de clasă diverse din punct de vedere cultural, precum și sprijinul pentru
integrarea educația interculturală în programele educaționale.

În ceea ce privește educația non-formală și informală, Consiliul Europei își va

continua eforturile de a sprijini activitățile organizațiilor societății civile – în
special ale organizațiilor de tineret – menite să răspundă diversității culturale
într-un mod pozitiv și creativ. Cursurile de formare pentru multiplicatori privind
activitățile de educație pentru cetățenia europeană și drepturile omului,
desfășurate în cadrul „Parteneriatului pentru tineret” cu Comisia Europeană, vor
fi extinse. Noi oportunități de formare în competențe interculturale vor fi oferite
în special organizațiilor societății civile, comunităților religioase și jurnaliștilor.
Consiliul Europei își va continua activitatea privind alfabetizarea mediatică.

Aceste activități vor fi completate de inițiative în domeniile politicilor

culturale și de patrimoniu, având ca scop extinderea înțelegerii
interculturale și oferirea unui acces mai larg la moștenirea culturală, care
are un rol important de jucat în dialogul intercultural. În acest sens, se va
pune accent pe cunoașterea și respectarea moștenirii culturale a celuilalt,
prin programe adecvate, ca sursă de diversitate și îmbogățire culturală.

5.4 Spații pentru dialog intercultural

Crearea de spații pentru dialogul intercultural este o sarcină colectivă. Fără

spații adecvate, accesibile și atractive, dialogul intercultural nu va avea loc,
cu atât mai puțin să prospere. În acest sens, Consiliul Europei poate face din
nou o serie de recomandări.

Autoritățile publice și toți actorii sociali sunt invitați să se dezvolte

dialogul intercultural
Actualul proiect „Imaginea celuilalt în în spaţiile vieţii de zi cu
predarea istoriei” va fi continuat și dezvoltat zi şi în cadrul
Consiliul Europei va continua proiectul și va lua în respectarea fundamentală
considerare extinderea domeniului său de libertăţi.Există un
aplicare, în special prin cooperare cu Unesco, nelimitat număr de
Alecso și Centrul de Cercetare pentru Istoria, Arta posibilităților pentru a crea
și Cultura Islamică (IRCICA).
astfel de spații.

Autoritățile publice sunt responsabile pentru organizarea vieții civice și a

spațiului urban în așa fel încât oportunitățile de dialog bazate pe libertatea de
exprimare și pe principiile democrației să prolifereze. Locurile fizice și mediul
construit sunt un element strategic al vieții sociale. O atenție deosebită trebuie
acordată proiectării și gestionării spațiilor publice, cum ar fi parcurile, piețele
civice, aeroporturile și gările. Urbaniştii sunt încurajaţi să creeze „oraşe deschise”
cu suficient spaţiu public pentru întâlniri. Astfel de spații, construite în mod ideal
cu o minte deschisă – planificate pentru o varietate de
46
utilizări, adică – poate contribui la generarea unui simț civic comun al locului și a unui
angajament intercultural.

Societate civila organizatii în special, inclusiv religios

comunităților, sunt invitate să ofere cadrul organizațional pentru
întâlnirile interculturale și interreligioase.Sectorul privat și partenerii
sociali ar trebui să se asigure că diversitatea culturală a forței de muncă nu
generează conflicte, ci conduce la sinergii creative și complementaritate.

Jurnalismul, promovat într-o manieră responsabilă prin coduri de etică, astfel

cum sunt avansate de industria mass-media însăși și o formare a jurnaliştilor
care să țină cont de cultură, poate contribui la crearea unor forumuri pentru
dialogul intercultural. Pentru a reflecta compoziția diversă a societății în structura
lor internă, organizațiile media sunt invitate să adopte o politică voluntară, susținută
de scheme de formare adecvate, de promovare a membrilor grupurilor defavorizate
și a minorităților subreprezentate la toate nivelurile de producție și management,
acordând atenția cuvenită. la competenţele profesionale cerute.

Consiliul Europei vede acest lucru ca pe o realizare importantă a libertății de

exprimare și ca responsabilitate nu numai a radiodifuzorilor publici. Toate mass-
media ar trebui să examineze modul în care pot promova vocile minorităților,
dialogul intercultural și respectul reciproc.

Autoritățile publice și actorii nestatali sunt încurajați să promoveze

cultura, artele și patrimoniul, care oferă spații deosebit de importante
pentru dialog.Moștenirea culturală, activitățile culturale „clasice”, „traseele
culturale”, formele de artă contemporană, cultura populară și de stradă, cultura
transmisă de mass-media și de internet traversează în mod natural granițele și
conectează culturile. Arta și cultura creează un spațiu de exprimare dincolo de
instituții, la nivelul persoanei, și pot acționa ca mediatori. Participarea largă la
activitățile culturale și artistice ar trebui încurajată de către toate părțile
interesate. Activitățile culturale pot juca un rol cheie în transformarea unui
teritoriu într-un spațiu public comun.

***

Prin „Schimbul 2008 privind dimensiunea religioasă a dialogului

intercultural” organizat la 8 aprilie 2008 cu titlu experimental, Consiliul
Europei a oferit reprezentanților comunităților religioase și ai altor actori ai
societății civile, precum și experților prezenți, o oportunitate pentru o
discuție aprofundată a principiilor care guvernează politica educațională în
predarea faptelor religioase și convingere, precum și detaliile practice ale
organizării unei astfel de predari. Schimbul a contribuit, de asemenea, la
identificarea, pe aceste aspecte, a abordărilor și ideilor pe care participanții
le pot aplica în propriile domenii de activitate, precum și a unui număr de
recomandări pentru activitățile vizate ale Consiliului Europei.

47
 Consiliul Europei va urmări
Premiul Media al Consiliului Europei pentru
proiectul emblematic
Dialog Intercultural
inițiativevizavimass-
Consiliul Europei intenționează să recunoască
media. În afară de un
printr-un premiu anual mass-media care au adus
premiu media pentru
o contribuție remarcabilă la prevenirea sau
contributii la
rezolvarea conflictelor, înțelegere și dialog. De
interculturală dialog,
asemenea, intenționează să înființeze o rețea de
Organizația –
informare online cu privire la contribuția mass-
ca urmare a consultatii
media la dialogul intercultural.
cu alte internaţional
instituții și în co-
operațiuni cu parteneri adecvați – intenționează să construiască o rețea informală, în
principal bazată pe web, de profesioniști și organizații relevanți, care se ocupă de
drepturile, responsabilitățile și condițiile de muncă ale jurnaliștilor în perioade de
criză.

5.5 Dialogul intercultural în relațiile internaționale

Autoritățile locale și regionale ar trebui să ia în considerare

colaborarea cu instituțiile partenere din alte părți ale Europei.Acțiunea
la acest nivel este o componentă esențială a bunei vecinătăți între state și,
prin urmare, un cadru excelent pentru dezvoltarea relațiilor interculturale.
Autoritățile locale și regionale pot organiza consultări regulate și
instituționalizate cu comunitățile teritoriale sau autoritățile statelor vecine
pe probleme de interes comun, pot determina în comun soluții, pot
identifica obstacolele juridice și practice în calea cooperării transfrontaliere
și interteritoriale și pot lua măsuri de remediere corespunzătoare. Ei pot
dezvolta formare, inclusiv instruire lingvistică, pentru cei implicați la nivel
local în o astfel de cooperare.

Organizațiile societății civile și furnizorii de educație pot contribui la

dialogul intercultural în Europa și la nivel internațional, de exemplu prin
participarea la structuri neguvernamentale europene, parteneriate
transfrontaliere și scheme de schimb, în special pentru tineri.Este
responsabilitatea instituțiilor internaționale precum Consiliul Europei să sprijine
societatea civilă și furnizorii de educație în această sarcină.

Mass-media sunt încurajate să dezvolte modalități de partajare și

coproducere – la nivel regional, național sau european – a materialelor
programului care și-au dovedit valoarea în mobilizarea opiniei publice
împotriva intoleranței și îmbunătățirea relațiilor comunitare.

***

Consiliul Europei va promova și extinde cooperarea cu alte organizații active

în dialogul intercultural, inclusiv Unesco și inițiativa „Alianța Civilizațiilor”,
OSCE, UE și Anna Lindh.

48
Fundația euro-mediteraneană pentru dialogul între culturi, precum și alte
organizații regionale, cum ar fi Liga Statelor Arabe și organizația sa
educațională, culturală și științifică, Alecso, reprezentând o regiune cu multe
legături cu Europa și cu o tradiție culturală distinctă. Consiliul Europei va
promova, de asemenea, dialogul intercultural pe baza standardelor și
valorilor sale atunci când cooperează în contextul unor proiecte specifice cu
instituții precum Organizația Islamică pentru Educație, Știință și Cultură
(Isesco) și Centrul de Cercetare pentru Istoria Islamică, Artă și Cultură
(IRCICA). Accentul regional al acestei cooperări va fi interacțiunea dintre
Europa și regiunile învecinate, în special țărmurile sudice ale Mediteranei,
Orientul Mijlociu și Asia Centrală.

În lunile următoare,
Extinderea și revigorarea „Platformei
Consiliul Europei va lua
deschise Faro”
noi inițiative pentru a
Consiliul Europei, în consultare cu Unesco, va
asigura o cooperare mai
dezvolta potențialul „Platformei deschise Faro”
strânsă între
pentru coordonarea internațională a acțiunilor
aceștia și noii parteneri.
privind dialogul intercultural.
Unul dintre instrumente
este „Faro Open
Platformă”, pe care Consiliul Europei a creat-o împreună cu Unesco în 2005 pentru a
promova cooperarea interinstituțională în dialogul intercultural.

Alte activități prioritare în acest context includ următoarele:

• UE a desemnat anul 2008 drept Anul european al dialogului

intercultural. „Cartea albă privind dialogul intercultural” și
„Schimbul experimental 2008 privind dimensiunea religioasă a
dialogului intercultural” constituie două contribuții importante ale
Consiliului Europei la Anul european al dialogului intercultural.36
Consiliul Europei aduce contribuții specifice la programul de
activități și la o dezbatere dinamică despre perspectivele politice pe
termen lung, inclusiv prin alte activități, cum ar fi, de exemplu, prin
Campania Antidiscriminare din 2008, „Orașele interculturale”,
publicarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului cu
privire la chestiuni legate de dialogul intercultural și a Centrului
European de Resurse privind educația pentru cetățenia democratică
și educația interculturală (Oslo).

• Consiliul Europei recunoaște contribuția „Centrului Nord-Sud” și

rolul său esențial. Acesta reunește nu numai guverne, ci și
parlamentari, autorități locale și regionale și societatea civilă.
Prioritățile programului său sunt educația globală, tineretul,
drepturile omului, guvernanța democratică și dialogul intercultural.
Centrul adaugă o dimensiune importantă eforturilor internaționale
de promovare a interculturalității

36Aceste inițiative vin și ca două exemple concrete de implementare a Memorandumului de

Înțelegere încheiat între Uniunea Europeană și Consiliul Europei, în domeniul dialogului
intercultural și al diversității culturale.

49
 învățarea, înțelegerea și dialogul politic în cadrul și între diferitele
continente.

• „Artiști pentru dialog” este titlul unui nou program cultural și de

patrimoniu care va fi lansat în 2008 pentru a spori dialogul
intercultural între artiști și actori culturali, luând în considerare
regiunea mediteraneană.

• Comisia de la Veneția își va continua cooperarea cu curțile

constituționale și organisme echivalente din Africa, Asia și America,
precum și cu țările arabe. Acesta oferă un bun exemplu de dialog
intercultural bazat pe acțiuni practice și pe principiile patrimoniului
constituțional.

• Congresul Autorităților Locale și Regionale urmează să își continue

activitatea cu partenerii din regiunea mediteraneană, în special în
cadrul colaborării și cooperării Israel-Palestina cu orașele arabe pe
probleme precum buna guvernare la nivel local și probleme legate
de migrație. .

50
6. Calea de urmat

Această Carte albă urmărește să stabilească un curs clar pentru dialogul

intercultural, dar nu poate oferi o foaie de parcurs detaliată. Este un pas pe un
drum mai lung. Concluziile și recomandările sale trebuie monitorizate și
adaptate, dacă este necesar, în dialog cu celelalte părți interesate. Orientările și
orientările practice definite aici ar trebui să fie urmărite și evaluate în mod
corespunzător.

Consiliul Europei invită toate celelalte părți interesate să continue ceea ce

uneori a fost descris drept „procesul Cărții Albe”, care a adus Consiliul
Europei în contact cu nenumărați parteneri, de la instituții internaționale la
activiști de la bază. Toți partenerii noștri sunt încurajați să continue să
consilieze organizația cu privire la cursul pe care trebuie să îl conducă, să
sugereze programe și proiecte și să ne avertizeze asupra evoluțiilor care pot
pune în pericol dialogul intercultural.

Dialogul intercultural este esențial pentru construirea unui nou model social și cultural pentru o
Europă în schimbare rapidă, care să permită tuturor celor care trăiesc în societățile noastre
diverse din punct de vedere cultural să se bucure de drepturile omului și libertățile fundamentale.
Acest model în curs de dezvoltare este o lucrare în curs și o lucrare a mai multor mâini. Ea implică
responsabilități largi pentru autoritățile publice la toate nivelurile, pentru asociațiile societății
civile și pentru toate celelalte părți interesate.

Consiliul Europei prezintă această Carte albă ca o contribuție la o discuție

internațională care crește în mod constant. Sarcina de a trăi împreună pe fondul
diversității culturale în creștere, respectând în același timp drepturile omului și
libertățile fundamentale a devenit una dintre cerințele majore ale vremurilor noastre
și va rămâne relevantă pentru mulți ani de acum înainte.

Strasbourg, iunie 2008

51
Anexa 1

Convenții selectate, declarații, recomandări și alte texte de

referință ale Consiliului Europei relevante pentru dialogul
intercultural37

Convenții europene selectate

Convenţie Ratificări/ Semnăturile nu

(Data deschiderii tratatului; aderările urmată de
starea ratificărilor, aderărilor și ratificări
semnăturilor din aprilie 2008)

Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților 47 0
fundamentale (1950)

Convenția culturală europeană

49 0
(1954)

Convenția europeană privind statutul

juridic al lucrătorilor migranți (1977) 11 4

Convenția-cadru europeană
privind cooperarea
36 2
transfrontalieră între comunitățile
sau autoritățile teritoriale (1980)

Carta europeană a autonomiei

43 1
locale (1985)

Convenția europeană privind

32 7
Televiziunea transfrontalieră (1989)

Codul european de securitate socială

0 14
(revizuit) (1990)

Convenția privind participarea

străinilor la viața publică la nivel 8 5
local (1992)

37
Notă. Declarațiile, Recomandările și Rezoluțiile adoptate după 1980 sunt enumerate în ordine
cronologică. Toate textele sunt accesibile pe site-ul web al Consiliului Europei la adresa
www.coe.int .

52
Convenţie Ratificări/ Semnăturile nu
(Data deschiderii tratatului; aderările urmată de
starea ratificărilor, aderărilor și ratificări
semnăturilor din aprilie 2008)

Carta europeană a limbilor

regionale sau minoritare (1992) 23 10

Convenția-cadru pentru
protecția minorităților 39 4
naționale (1995)

Carta socială europeană (1961) și

Carta socială europeană revizuită 39 8
(1996)

Convenția privind recunoașterea

calificărilor privind învățământul
47 4
superior în Europa
Regiunea (1997)

Convenția europeană privind

16 11
Naţionalitate (1997)

Convenția europeană privind

promovarea unui serviciu
1 8
transnațional de voluntariat pe
termen lung pentru tineri (2000)

Convenția privind criminalitatea cibernetică (2001) 22 22

Convenția Consiliului Europei

privind prevenirea terorismului 11 31
(2005)

Convenția-cadru a Consiliului
Europei privind valoarea
3 10
patrimoniului cultural pentru
societate (2005)

53
Declarații ale summit-urilor, conferințelor ministeriale și ale Comitetului de
Miniștri

• „Declarația privind intoleranța – O amenințare la adresa democrației”, adoptată

de Comitetul de Miniștri la 14 mai 1981
• „Declarația privind egalitatea femeilor și bărbaților”, adoptată de
Comitetul de Miniștri la 16 noiembrie 1988
• „Declarația privind societatea multiculturală și identitatea culturală europeană”,
adoptată de miniștrii europeni responsabili cu afacerile culturale la 6 anial
conferință, Palermo/Italia, aprilie 1990
• „Declarația de la Viena”, adoptată la [Primul] Summit al șefilor de
stat și de guvern al Consiliului Europei, Viena, octombrie 1993
• „Declarația finală” și „Planul de acțiune” al celui de-al doilea Summit al
șefilor de stat și de guvern al Consiliului Europei, Strasbourg, noiembrie
1997
• Rezoluția nr.1 privind portofoliul european al limbilor adoptate la cea
de-a 19-a sesiune a Conferinței permanente a miniștrilor educației,
Kristiansand/Norvegia, 22-24 iunie 1997
• „Declarația de la Budapesta” („Pentru o Europă Mare fără linii de
demarcație”), adoptată de Comitetul Miniștrilor la 7 mai 1999
• Rezoluția nr.2 privind portofoliul european al limbilor adoptate la data de 20al
Sesiunea Conferinței permanente a miniștrilor europeni ai educației,
Cracovia/Polonia, 15-17 octombrie 2000
• „Declarația privind diversitatea culturală”, adoptată de Comitetul
Miniștrilor la 7 decembrie 2000
• „Declarația de la Helsinki”, adoptată de a 7-a Conferință a miniștrilor
responsabili cu afacerile migrației, Helsinki, septembrie 2002
• „Declarația privind dialogul intercultural și prevenirea conflictelor”, adoptată de
Conferința miniștrilor europeni responsabili cu afacerile culturale, Opatija/
Croația, octombrie 2003
• Rezoluția Res(2003)7 privind politica de tineret a Consiliului Europei,
adoptată de Comitetul de Miniștri la 29 octombrie 2003
• „Declarația privind educația interculturală în noul context european”,
adoptată de Conferința miniștrilor europeni ai educației, Atena,
noiembrie 2003
• Rezoluția privind „Rolurile femeilor și bărbaților în prevenirea conflictelor,
consolidarea păcii și procesele democratice post-conflict – o perspectivă
de gen” adoptată de a cincea Conferință ministerială privind egalitatea
între femei și bărbați, Skopje, 22-23 ianuarie 2003
• Strategia revizuită pentru coeziune socială, adoptată de Comitetul
Miniștrilor la 31 martie 2004
• „Declarația de la Wroclaw”, adoptată de miniștrii europeni responsabili
pentru cultură, educație, tineret și sport, Wroclaw/Polonia, decembrie
2004
• „Declarația de la Varșovia” și „Planul de acțiune”, adoptate de cel de-al treilea
Summit al șefilor de stat și de guvern, Varșovia, mai 2005
• Declarația finală adoptată de miniștrii europeni responsabili pentru tineret cu privire
la „Demnitatea umană și coeziunea socială: răspunsurile politicii de tineret la
violență”, Budapesta, septembrie 2005

54
• „Declarația de la Faro privind strategia Consiliului Europei pentru dezvoltarea
dialogului intercultural”, adoptată de Conferința miniștrilor europeni
responsabili cu afacerile culturale, Faro/Portugalia, octombrie 2005
• Declarația Comitetului de Miniștri cu ocazia celei de-a 1000-a reuniuni a
adjuncților miniștrilor, „O singură Europă – Europa Noastră”, Belgrad, iunie
2007
• Declarația finală a Conferinței permanente a miniștrilor europeni ai educației
privind „Construirea unei Europe mai umane și mai incluzive: rolul politicilor
educaționale”, Istanbul, 4-5 mai 2007
• „Declarația de la Valencia”, adoptată de Conferința miniștrilor responsabili de
administrația locală și regională, Valencia/Spania, octombrie 2007

• Conferința regională informală a miniștrilor responsabili cu afacerile

culturale privind „Promovarea dialogului intercultural și Cartea albă a
Consiliului Europei”, Belgrad, noiembrie 2007
• „Strategia pentru inovare și bună guvernare la nivel local”, adoptată de
Comitetul Miniștrilor în martie 2008

Recomandările Comitetului de Miniștri

• R (81)18 privind participarea la nivel municipal

• R (82)9 de Ziua Școlii Europene
• R (82)18 privind limbile moderne
• R (83)1 privind nomazii apatrizi și nomazii de naționalitate nedeterminată
• R (84)7 privind menținerea legăturilor culturale ale migranților cu țările lor
de origine și a facilităților de agrement
• R (84)9 privind migranții din a doua generație
• R (84)13 privind situația studenților străini
• R (84)17 privind egalitatea între femei și bărbați în mass-media
• R (84)18 privind formarea cadrelor didactice în educația pentru înțelegerea
interculturală, în special în contextul migrației
• R (84)21 privind dobândirea de către refugiați a naționalității țării gazdă

• R (85)2 privind protecția juridică împotriva discriminării pe criterii de sex

• R (85)7 privind predarea și învățarea despre drepturile omului în școli
• R (85) 21 privind mobilitatea personalului universitar
• R (86)8 privind exercitarea în statul de reședință de către resortisanții altor
state membre a dreptului de vot la alegerile din statul de origine
• R (86)17 privind acțiunea culturală concertată în străinătate
• R (88)6 privind reacțiile sociale la delincvența juvenilă în rândul tinerilor care
provin din familii de migranți
• R (88)14 privind locuințele migranților
• R (90)4 privind eliminarea sexismului din limbaj
• R (90)22 privind protecția sănătății mintale a anumitor grupuri vulnerabile din
societate
• R (92)12 privind relaţiile comunitare
• R (92)10 privind punerea în aplicare a drepturilor persoanelor aparținând
minorităților naționale
• R (92)11 privind integrarea socială și profesională a tinerilor

55
• R (92)19 privind jocurile video cu conținut rasist
• R (95) 7 privind exodul de creiere în sectoarele învățământului superior și
cercetării
• R (95) 8 privind mobilitatea academică
• R (97) 3 privind participarea tinerilor și viitorul societății civile
• R (97) 7 privind serviciile publice locale și drepturile utilizatorilor acestora
• R (97) 20 privind „discursul instigator la ură”

• R (97) 21 privind mass-media și promovarea unei culturi a toleranței

• R (98) 3 privind accesul la învățământul superior
• R (98) 6 privind limbile moderne
• R (99) 1 privind măsurile de promovare a pluralismului media
• R (99) 2 privind învățământul secundar
• R (99) 9 privind rolul sportului în promovarea coeziunii sociale
• R (2000) 1 privind încurajarea cooperării transfrontaliere între comunitățile sau
autoritățile teritoriale în domeniul cultural
• R (2000) 4 privind educația copiilor romi/țigani în Europa
• R (2000) 5 privind dezvoltarea structurilor pentru participarea cetățenilor și a
pacienților la procesul decizional care afectează îngrijirea sănătății
• Rec(2001)6 privind prevenirea rasismului, xenofobiei și intoleranței
rasiale în sport
• Rec(2001)10 privind Codul european de etică a poliției
• Rec(2001)15 privind predarea istoriei în Europa secolului XXI
• Rec(2001)17 privind îmbunătățirea situației economice și a ocupării forței de muncă a
romilor/țiganilor și călătorilor în Europa
• Rec(2001)19 privind participarea cetățenilor la viața publică locală
• Rec(2002)4 privind statutul juridic al persoanelor admise pentru reîntregirea
familiei
• Rec(2002)5 privind protecția femeilor împotriva violenței
• Rec (2002)12 privind educația pentru cetățenia democratică
• Carta europeană privind participarea tinerilor la viața locală și regională
(2003, revizuită)
• Rec(2003)2 privind serviciile de vecinătate în zonele urbane defavorizate
• Rec(2003)3 privind participarea echilibrată a femeilor și bărbaților la luarea
deciziilor politice și publice
• Rec(2003)6 privind îmbunătățirea educației fizice și sportului pentru
copii și tineri din toate țările europene
• Rec(2003)8 privind promovarea și recunoașterea educației/învățării non-
formale a tinerilor
• Rec(2003)9 privind măsurile de promovare a contribuției democratice și
sociale a radiodifuziunii digitale
• Rec(2004)2 privind accesul străinilor la angajarea în sectorul public

• Rec(2004)4 privind Convenția europeană a drepturilor omului în învățământul

universitar și formarea profesională
• Rec(2004)13 privind participarea tinerilor la viața locală și regională

• Rec(2004)14 privind mișcarea și tabăra călătorilor în Europa

56
• Rec(2005)2 privind bunele practici și reducerea obstacolelor în calea
cooperării transfrontaliere și interteritoriale între comunitățile sau
autoritățile teritoriale
• Rec(2005)3 privind predarea limbilor vecine în regiunile de frontieră
• Rec(2005)4 privind îmbunătățirea condițiilor de locuire a romilor și a călătorilor în
Europa
• Rec(2005)8 privind principiile bunei guvernări în sport
• Rec(2006)1 privind rolul consiliilor naționale de tineret în dezvoltarea politicii
de tineret
• Rec(2006)2 privind regulile penitenciarelor europene
• Rec(2006)3 privind Convenția UNESCO privind protecția și
promovarea diversității expresiilor culturale
• Rec(2006)5 privind Planul de acțiune al Consiliului Europei pentru promovarea
drepturilor și participarea deplină a persoanelor cu dizabilități în societate:
îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu dizabilități în Europa 2006-2015
• Rec(2001)6 privind prevenirea rasismului, xenofobiei și intoleranței rasiale
în sport Rec(2006)9 privind admiterea, drepturile și obligațiile studenților
migranți și cooperarea cu țările de origine
• Rec(2006)10 privind un acces mai bun la asistență medicală pentru romi și călători în
Europa
• Rec(2006)12 privind împuternicirea copiilor în noul mediu de
informare și comunicare
• Rec(2006)14 privind cetățenia și participarea tinerilor la viața publică

• Rec(2006)17 privind spitalele în tranziție: un nou echilibru între

îngrijirea instituțională și comunitară
• Rec(2006)18 privind serviciile de sănătate într-o societate multiculturală
• CM/Rec(2007)2 privind pluralismul media și diversitatea conținutului media
• CM/Rec(2007)3 privind misiunea de serviciu public al mass-media în societatea
informațională
• CM/Rec(2007)4 privind serviciile publice locale și regionale
• CM/Rec(2007)6 privind responsabilitatea publică pentru învățământul superior și
cercetare
• CM/Rec(2007)7 privind buna administrare
• CM/Rec(2007)9 privind proiectele de viață pentru minorii migranți neînsoțiți
• CM/Rec(2007)10 privind co-dezvoltarea și migranții care lucrează
pentru dezvoltare în țările lor de origine
• CM/Rec(2007)11 privind promovarea libertății de exprimare și de
informare în noul mediu de informare și comunicații
• CM/Rec(2007)13 privind integrarea perspectivei de gen în educație
• CM/Rec(2007)17 privind standardele și mecanismele de egalitate de gen
• CM/Rec(2008)4 privind consolidarea integrării copiilor de migranți și
de origine imigrantă
• CM/Rec(2008)5 privind politicile pentru romi și/sau călători în Europa
• CM/Rec(2008)6 privind măsurile de promovare a respectării libertății de
exprimare și de informare cu privire la filtrele de internet

57
Recomandări și rezoluții ale Adunării Parlamentare a Consiliului
Europei

• Rezoluția 807 (1983) privind cooperarea europeană în educație

• Rezoluția 885 (1987) privind contribuția evreilor la cultura europeană
• Recomandarea 1093 (1989) privind educația copiilor migranților
• Recomandarea 1111 (1989) privind dimensiunea europeană în educație
• Recomandarea 1162 (1991) privind contribuția civilizației
islamice la cultura europeană
• Recomandarea 1202 (1992) privind toleranța religioasă într-o societate
democratică
• Recomandarea 1178 (1992) privind sectele și noile mișcări religioase
• Recomandarea 1281 (1995) privind egalitatea de gen în educație
• Recomandarea 1283 (1996) privind istoria și învățarea istoriei în
Europa
• Recomandarea 1291 (1996) privind cultura idiș
• Recomandarea 1353 (1998) privind accesul minorităţilor la învăţământul
superior
• Recomandarea 1383 (1998) privind diversificarea lingvistică
• Recomandarea 1396 (1999) privind religia și democrația
• Recomandarea 1412 (1999) privind activitățile ilegale ale sectelor
• Recomandarea 1539 (2001) privind Anul European al Limbilor
• Rezoluția 1278 (2002) privind legea Rusiei cu privire la religie
• Rezoluția 1309 (2002) privind libertatea religioasă și minoritățile religioase în
Franța
• Recomandarea 1556 (2002) privind religia și schimbarea în Europa
Centrală și de Est
• Recomandarea 1598 (2003) privind protecția limbilor semnelor în
statele membre ale Consiliului Europei
• Recomandarea 1620 (2003) privind contribuția Consiliului Europei la Spațiul
european al învățământului superior
• Recomandarea 1652 (2004) privind educația refugiaților și a persoanelor
strămutate intern
• Recomandarea 1688 (2004) privind culturile diasporei
• Rezoluția 1437 privind migrația și integrarea: o provocare și o
oportunitate pentru Europa (2005)
• Recomandarea 1687 (2005) privind combaterea terorismului prin cultură
• Recomandarea 1693 (2005) privind contribuția Adunării Parlamentare
a Consiliului Europei la cele 3rdSummit-ul șefilor de stat și de guvern

• Recomandarea 1720 (2005) privind educația și religia

• Rezoluția 1464 (2005) privind femeile și religia în Europa
• Rezoluția 1510 (2006) privind libertatea de exprimare și respectul pentru
credințele religioase
• Recomandarea 1753 (2006) privind relațiile externe ale Consiliului
Europei
• Recomandarea 1762 (2006) privind libertatea academică și autonomia
universitară

58
• Recomandarea 1804 (2007) privind stat, religie, laicitate și drepturile
omului
• Rezoluția 1563 (2007) privind combaterea antisemitismului în Europa
• Recomandarea 1805 (2007) privind blasfemia, insultele religioase și discursurile
instigatoare la ură împotriva persoanelor pe motive de religie
• Recomandarea 1605 (2008) și Rezoluția 1831 (2008) privind
comunitățile musulmane europene confruntate cu extremismul

Recomandări, rezoluții și declarații ale Congresului Autorităților

Locale și Regionale

• Rezoluția 236 privind o nouă politică municipală pentru integrarea

multiculturală în Europa și „Declarația de la Frankfurt” (1992)
• Recomandarea 128 privind Carta europeană revizuită privind
participarea tinerilor la viața locală și regională (2003)
• Declarația „Integrarea și participarea străinilor în orașele europene”,
Stuttgart/Germania, 15-16 septembrie 2003
• Recomandarea 165 privind lupta împotriva traficului de ființe umane și a
exploatării sexuale a acestora: rolul orașelor și regiunilor (2005)
• Recomandarea 170 privind dialogul intercultural și interreligios: inițiative și
responsabilități ale autorităților locale (2005)
• Recomandarea 173 privind mass-media regională și cooperarea transfrontalieră
(2005)
• Recomandarea 177 privind identitatea culturală în zonele urbane periferice:
rolul autorităților locale și regionale (2005)
• Recomandarea 194 (2006) privind accesul efectiv la drepturile sociale
pentru imigranți: rolul autorităților locale și regionale (2006)
• Recomandarea 197 privind securitatea urbană în Europa (2006)
• Recomandarea 207 privind dezvoltarea indicatorilor de coeziune socială
– abordarea concertată locală și regională (2007)
• Recomandarea 209 privind cooperarea intergenerațională și
democrația participativă (2007)
• Recomandarea 211 privind libertatea de întrunire și de exprimare
pentru lesbiene, gay, bisexuali și transsexuali (2007)
• Recomandarea 221 privind cadrul instituțional al cooperării
intermunicipale (2007)
• Recomandarea 222 privind educația lingvistică în limbile regionale sau
minoritare (2007)
• Rezoluția 250 privind integrarea prin sport (2008)

Recomandări și declarații ale Comisiei Europene împotriva

Rasismului și Intoleranței (ECRI)

• Nr. 1: Combaterea rasismului, xenofobiei, antisemitismului și intoleranței

(1996)
• Nr. 2: Organisme specializate pentru combaterea rasismului, xenofobiei,
antisemitismului și intoleranței la nivel național (1997)
• Nr. 3: Combaterea rasismului și intoleranței față de romi/țigani (1998)

59
• Nr. 4: Anchete naționale privind experiența și percepția discriminării și
rasismului din punctul de vedere al potențialelor victime (1998)

• Nr. 5: Combaterea intoleranței și a discriminării împotriva musulmanilor (2000)

• Nr. 6: Combaterea răspândirii de materiale rasiste, xenofobe și
antisemite prin internet (2000)
• Nr. 7: Legislația națională pentru combaterea rasismului și a discriminării rasiale
(2002)
• Nr. 8: Combaterea rasismului în lupta împotriva terorismului (2004)
• Nr. 9: Lupta împotriva antisemitismului (2004)
• Declarație privind utilizarea elementelor rasiste, antisemite și xenofobe în
discursul politic (2005)
• Nr. 10: Combaterea rasismului și a discriminării rasiale în și prin educația
școlară (2007)
• Nr. 11: Combaterea rasismului și a discriminării rasiale în cadrul poliției (2007)

60
Anexa 2

Lista de abrevieri

ALECSO Organizația pentru Educație, Cultură și Știință a

Ligii Arabe
CERD Comitetul pentru eliminarea
discriminării rasiale
ECRI Comisia Europeană împotriva Rasismului și
Intoleranței
FRA Agenția pentru Drepturi Fundamentale
UNESCO Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință
și Cultură
(I)ONG (Internațional) Organizație non-guvernamentală
IRCICA Centrul de Cercetare pentru Istoria, Arta și Cultura
Islamică
ISESCO Organizația Islamică pentru Educație, Știință
și Cultură
ODIHR Biroul pentru Instituții Democratice și Drepturile
Omului
OSCE Organizația pentru Securitate și Cooperare în
Europa
UEFA Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal
„Comisia de la Veneția” Comisia Europeană pentru Democrație prin
Lege

61