Sunteți pe pagina 1din 3

Fișă de lucru

— Ultimul premiu din această dimineaţă, a zis domnul


Tushman după ce copiii de pe scenă s-au întors la locurile
lor, este Medalia Henry Ward Beecher, care se acordă
elevului remarcabil sau exemplar în afara activităţii şcolare.
De obicei, această medalie se acordă pentru voluntariat sau
pentru servicii deosebite aduse şcolii.
Mi-am imaginat imediat că tot Charlotte va lua şi medalia
asta, întrucât ea organizase campania de adunat haine
călduroase pentru nevoiaşi, aşa că iar mi-a zburat mintea în
altă parte. M-am uitat la ceas: 10:56. Îmi era foame, mă
gândeam deja la masa de prânz.
— …Henry Ward Beecher a fost, desigur, aboliţionistul 1 şi
luptătorul pătimaş pentru drepturile omului din secolul al
nouăsprezecelea după care a fost numită şcoala noastră,
spunea domnul Tushman când am început să fiu cât de cât
atent.
— În timp ce îi citeam biografia ca să mă pregătesc pentru
acordarea acestui premiu, a continuat domnul Tushman, am
dat peste un pasaj scris de el care mi s-a părut foarte în
concordanţă cu temele pe care le-am discutat mai devreme,
teme la care m-am gândit de-a lungul întregului an. Nu doar
la natura bunătăţii, ci la natura bunătăţii cuiva anume. La
puterea prieteniei cuiva anume. La punerea la încercare a
caracterului cuiva anume. La forţa curajului cuiva anume…
Şi atunci s-a întâmplat cel mai ciudat lucru: glasul
domnului Tushman s-a frânt puţin, ca şi cum s-ar fi înecat. Şi-
a dres vocea şi a luat o înghiţitură mare de apă. Am început
să fiu atent pe bune la ce spunea.
— La forţa curajului cuiva anume, a repetat el încet, dând
din cap şi zâmbind.

1 Luptător pentru interzicerea sclaviei în Statele Unite.


A ridicat mâna dreaptă ca şi cum ar fi numărat pe degete.
— Curaj. Bunătate. Prietenie. Caracter. Acestea sunt calităţile care ne
definesc ca fiinţe umane şi ne împing, uneori, spre măreţie. Iar Medalia
Henry Ward Beecher asta urmăreşte: recunoaşterea măreţiei. Dar cum putem
recunoaşte măreţia? Cum o putem măsura? Iarăşi, nu există instrumente
pentru genul acesta de lucruri. Atunci, măcar cum putem defini măreţia?
Ei bine, Beecher are un răspuns la această întrebare.
Şi-a pus din nou ochelarii pe nas, a răsfoit o carte şi a început să
citească.
— „Măreţia”, scrie Beecher, „nu constă în putere, ci în dreapta folosire a
puterii… E măreţ cel a cărui putere însufleţeşte cele mai multe inimi…”
Domnul Tushman s-a înecat din nou din senin şi şi-a pus o clipă
ambele arătătoare peste buze, înainte să continue.
— „Cel mai măreţ” a continuat el să citească în cele din urmă, „este
acela care însufleţeşte cele mai multe inimi prin puterea inimii lui.” Fără s-o
mai lungesc, anul acesta sunt foarte mândru să acord Medalia Henry
Ward Beecher elevului a cărui forţă discretă a însufleţit cele mai multe
inimi. August Pullman, eşti bun să vii pe scenă şi să primeşti acest premiu?
(Minunea, R. J. Palacio)

1. Citește cu atenție textul de mai sus și, respectând specificul echipei tale,
reinterpretează mesajul pe care îl transmite.
2. De ce crezi că această carte se numește ,,Minunea”? Exemplifică prin scrierea unui
lucru important (un principiu de viață) pe care l-ai identificat, pe care îl vei aplica la
rândul tău în viață.
Grilă de interevaluare a proiectului

Marcați cu note de la 1 la 4, după cum urmează:

1 – nesatisfăcător

2 – satisfăcător

3 – bine

4 – foarte bine

ARTIȘTI SCRIITORI JURNALIȘTI ACTORI


1. Prezentarea este
interesantă
2. Toți membrii
participă la
prezentare
3. Grupa a luat
proiectul în serios
4. Prezentarea are
sens, este
captivantă
5. Prezentarea
respectă cerințele
proiectului
referitoare la
conținut

S-ar putea să vă placă și