Strategiiie discursului argumentativ:

Adeziunea constă şirea necondiţionata autor.

Examenul critic constă în identificarea argumentelor tari şi a celor slabe, în scopul unei evaluări
pe bază de scor.
Confruntarea constă în compararea a două argumentaţii între care există puncte de divergenţă şi
de convergenţă, ceea ce determină opţiunea pentru un alt punct de vedere, diferit de cele două.
Respingerea constă în examinarea fiecăruia dintre argumentele avansate în scopul invalidării lui.
La capătul respingerii, autorul formulează un punct de vedere nou,! propriu, asupra problemei aflate
în! discuţie. j
Concesia constă în acceptarea unei teze adverse, fie pentru a ex-l prima o adeziune parţială, fie
pentru! a anticipa o eventuală obiecţie. De aceea, se exprimă în structuri formale de tipul: „desigur...,
dar..." „veţi spune că..., dar eu vă voi răs punde că...", „unii cred că..., dar...' etc.

Au răspuns savanţi dintre cei mai respectabili. E de prisos a spune :ă mulţi păreau a nu avea decât
o noţiune vagă şi globală despre ;eografia Orientului şi că opinia lor era dedusă dintr-o prejudecată.
Ne va trebui multă stăruinţă pentru a modifica noţiunile geo-;raficeşte greşite, datele istoriceşte
fanteziste, de a dovedi occiden-alului că suferim de prea multă instrucţie, că intelectualul român e
ilazat şi priveşte cu un zâmbet de îngăduinţă sforţările confe-enţiarului străin neintuitiv de a fi plat, că
noi stăm pe o tradiţie ;ulturală neîntreruptă, că prin Cantemir noi simbolizăm modelul ochiului
cărturar român, că toată problema la noi este de a spori pe lrumuri sigure creaţia de valori.
Protestul împotriva afirmării specificului e violent la alogeni, iindcă aceştia îşi închipuie că teoria
ar putea să ducă la o politică ntolerantă. Dar problema nu are nimic de-a face cu politica şi aparţine
operaţiei de clasificare pe care o fac toate culturile. Ea nu mplică nici măcar noţiunea de valoare. O
operă literară se valori-ică prin examenul critic. Oricare ar fi naţionalitatea autorului, o iperă de geniu
rămâne o operă de geniu şi de am descoperi cumva lăEminescu nu e român, esteticeşte vorbind, nu s-a
schimbat nimic. |U tot astfel stă chestiunea când facem istorie literară. Istoria iteraturii române nu
poate fi decât o demonstraţie a puterii de :reaţie române, cu notele ei specifice, arătarea contribuţiei
naţionale a literatura universală.
(Istoria literaturii române de la origini până în prezent,
Editura Minerva, 1988)
Enunţaţi moţiunea din textul lui G. Călinescu.
Puneţi moţiunea în legătură cu tema aflată în dezbatere şi cu
poziţia ocupată de acest text în ansamblul Istoriei literaturii
române de la origini până în prezent, ca ultim capitol al ei.
Citiţi textul ca pe un discurs afirmator şi stabiliţi secvenţele
lui: introducerea, definiţia, criteriul, argumentele, dovezile.
Prezentaţi funcţia pe care o are în acest discurs referirea la
arhitectură.
Un text argumentativ este adeseori expresia unui punct de
vedere original, fapt pentru care se pot identifica la nivelul lui:
• indici personali;
• termeni apreciativi sau depreciativi;
• adresări către receptor.
Stabiliţi dacă textul argumentativ al lui Călinescu conţine elemente de implicare a emiţătorului.
Formele de valorizare şi devalorizare pot funcţiona la nivelul:
• vocabularului prin folosirea unor termeni depreciativi sau apreciativi;
• figurilor prin metaforă, comparaţie etc;
• intenţiei - prin ironie.